introducere

8

Click here to load reader

Upload: elena-dudus

Post on 29-Jun-2015

152 views

Category:

Documents


1 download

TRANSCRIPT

Page 1: Introducere

Introducere „Dacă în loc de Ricardo, Malthus ar fi fost trunchiul principal din care s-ar fi născut toate ramurile economiei politice din veacul al XIX-lea, cât de bogat şi de fericit ar fi fost astăzi universul întreg” .(Keynes) Thomas Robert Malthus este cunoscut în gândirea economică îndeosebi prin teoria populaţiei. Pesimismul său este fondat pe ideea că populaţia creşte mai repede decât bunurile necesare existenţei. Astfel, în timp ce populaţia creşte în progresie geometrică(2, 4, 8, 16, 32, 64), mijloacele necesare existenţei cresc în progresie aritmetică(2, 4, 6, 8, 10, 12). În mod clar, susţine Malthus, între cele două fenomene se constată un dezechilibru, omenirea se îndreaptă spre foamete.

1. Teoria demo-economică(malthusianism) şi “Eseu asupra principiului populaţiei”

Robert Thomas Malthus (1776 - 1834), cleric şi profesor de colegiu, îşi desăvârşeşte studiile la Universiatea Cambrige. În 1798, la 32 de ani publică lucrarea “Eseu asupra principiului populaţiei”, iar în 1820 îi apare şi lucrarea intitulată “Principii de economie politică”, aceasta din urmă fiind precedată de numeroase studii privitoarea la legea grâului, a rentei şi a săracilor.

Lucrarea care l-a consacrat drept reprezentant marcant al liberalismului clasic este “Eseu asupra principiului populaţiei”. Faţă de gânditorii vremii, el are o optică aparte în ceea ce priveşte analiza realităţilor economico-sociale existente la acea dată. Este vorba de faptul că, a urmărit să surprindă impactul pe care-l poate avea asupra societăţii creşterea populaţiei. Malthus a căutat să sublinieze că “natura a pus în om un instinct care,dacă-i lăsat în voie, îl hărăzeşte foamei, morţii şi viciului”În acest cadru el releva pericolul imediat al creşterii cu repeziciune a populaţiei, paralel cu încetineala relativă a cantităţii bunurilor de subzistenţă. Prin urmare,este vorba de o creştere în progresie geometrică a populaţiei şi de sporire în progresie aritmetică a hranei şi a altor mijloace de subzistenţă.Potrivit lui Mark Blaug, schimbarea analitică a lui Malthus ar arăta astfel :

CAPACITATEA DE CREŞTERE

PIEDICI ÎN CALEA CREŞTERII

INDICELE REPRODUCERII

PREVENTIVE: SCĂDEREA

NAŞTERILOR

POZITIVE: CREŞTEREA

MORTALITĂŢII REŢINERI MORALE

VICII VICII MIZERIE

MIJLOACE LIMITATE DE SUBSISTENŢĂ

1

Page 2: Introducere

Teoria malthusiană, continuă Blaug, se rezumă în esenţă la trei propoziţii:(1) capacitatea biologică a omului de a se reproduce depăşeşte capacitatea sa fizică de a creşte rezervele de hrană; (2) totdeauna acţionează fie piedicile pozitive, fie cele preventive; (3) ultima piedică a capacităţii de reproducţie rezidă în limitarea rezervelor de hrană. Prin urmare, conchide Blaug, tot ceea ce a realizat Malthus a fost de a strânge la un loc o serie de fapte familiare, deducând consecinţele acestora. Este sigur, spune el, că populaţia se înmulţeşte totdeauna până la limitele rezervelor de hrană, că o înmulţire nestânjenită a fiinţelor umane poate conduce la impas.Creşterea în progresie geometrică a populaţiei are drept cauză segmentulcel mai sărac al acesteia(clasele inferioare ale societăţii). Faţă de această situaţie, Malthus are o serie de soluţii pe care statul este chemat să le înfăptuiască. Ca remediu sunt propuse: războaiele, conflagraţiile, creşterea deliberată amortalităţii la popoarele mai puţin civilizate. Potrivit concepţiei malthusiene, avuţia cuprinde acele bunuri şi servicii materiale şi imateriale care pot servi omului şi care au valoare de schimb sau, cum spune însuşi autorul, acele “obiecte materiale necesare, utile sau plăcute omuluicare au solicitat un efort al activităţii umane pentru a fi apropiat”.

Crearea avuţiei presupune efort uman, dar nu orice muncă este creatoare de avuţie,consideră Malthus.Avuţia este creată de către munca productivă. Munca productivă poate fi estimată prin cantitatea şi valoarea obiectului produs. Serviciile personale “sunt acel gen de muncă sau de activitate care, în ciuda marii sale utilităţi şi marii sale importanţe, nu poate intra în estimarea avuţiei naţionale”. Malthus adoptă concepţia, potrivit căreia, avuţia trebuie să crească continuu şi în acelaşi mod să se consume. El respinge ideea că renta ar fi acel impozit asupra societăţii pe care aceasta îl plăteşte, ca să întreţină o clasă parazitară. Din contra, logica malthusiană socoteşte renta drept un venit justificat şi meritat, ca toate celelalte venituri, ba chiar cu funcţii mai importante decât ele, în contextul realizării reproducţiei. Ideea malthusiană era, că prin menţinerea acelei clase parazitare se asigura un consum permanent de bunuri în societate, ceea ce determina reluarea procesului reproductiv. Se ridica însă o mare problemă: de ce să se reducă posibilităţile de acumulare a capitalului pentru întreţinerea clasei parazitare, când foarte bine s-ar fi putut spori veniturile celor săraci şi ridicarea standardului lor de viaţă? La această întrebare Malthus răspunde că orice îmbunătăţire a nivelului de trai al populaţiei sărace nu ar determina decât stimularea înmulţirii ei naturale şi prin aceasta s-ar ajunge într-un “cerc vicios” – la viitorul sumbru preconizat omenirii de teoria malthusiană a creşterii populaţiei.

2.Concepţia lui Malthus asupra populaţiei Prin concepţia sa asupra populaţiei, Malthus este considerat iniţiatorul studiilor demografice. În opera sa se împletesc, deopotrivă, percepte ale moralei creştine, cu altele provenind din sociologie. Nu cunoaştem o situaţie similară în istorie, când o teorie atât de simplă şi puţin originală să stârnească o agitaţie atât de violentă şi îndelungată ca teoria lui Malthus cu privire la populaţie. James Bohar, unul din comentatorii englezi ai operei sale, nu ezita să-l califice drept „omul cel mai funest

2

Page 3: Introducere

al secolului său”. Napoleon Bonaparte însuşi nu a fost mai defăimat de către contemporanii săi. Indignarea aceasta generală împotriva sa a fost stârnită de cinismul său brutal, exprimat în următorul text: „Un om se naşte într-o lume deja ocupată, dacă familia sa nu poate să-l hrănească, sau dacă societatea nu poate utiliza munca sa, nu are deloc dreptul de a reclama o porţie oarecare de hrană şi el este realmente de prisos pe pământ. La marele banchet al naturii nu există loc pentru el. Natura îi comandă să plece, şi nu întârzie de a executa chiar ea acest ordin”. Până la Malthus a predominat ideea „ordinii naturale”, conform căreia proporţiile sociale, deci şi evoluţia populaţiei, erau reglate de la sine prin manifestarea neîngrădită a interesului personal. Autorii anteriori: Smith, Montesquieu, Godwin, Condorcet, apreciaseră că nu este nici un pericol de suprapopulaţie, întrucât numărul populaţiei se regla de la sine de către evoluţia mijloacelor de subzistenţă. Această opinie era una optimistă asupra societăţii. Malthus introduce o viziune pesimistă, atrăgând atenţia asupra unei tendinţe de creştere mai rapidă a populaţiei faţă de mijloacele de subzistenţă. El introduce în explicarea fenomenelor economice un factor nou, împrumutat din biologie şi un instinct diferit de instinctul personal sau dorinţa de câştig, adică instinctul sexual, care, dacă acţionează fără frână, determină o înmulţire a populaţiei în progresie geometrică, în timp ce creşterea mijloacelor de subzistenţă are loc în progresie aritmetică. POPULAŢIE 1 2 4 8 16 32 64 128 256 MIJLOACE DE SUBZISTENŢĂ 1 2 3 4 5 6 7 8 9 Conform lui Malthus, la sfârşitul a două secole, raportul dintre populaţie şi mijloace de subzistenţă ar fi de 256 la 9, după trei secole de 4096 la 13, iar după două mii de ani „diferenţa va fi imensă şi incalculabilă”. Perioada considerată de Malthus pentru dublarea populaţiei, respectiv pentru creşterea cu o unitate a mijloacelor de subzistenţă, este de 25 ani. Pentru a justifica dublarea la fiecare 25 de ani a populaţiei Malthus a presupus că fiecare familie naşte 6 copii, din care 4 ajung la rândul lor, să procreeze în aceleaşi proporţii. Presupunerea lui Malthus nu era deloc aberantă, întrucât în intervalul fertil, o femeie poate depăşi 20 de sarcini. Pe de altă parte, creşterea mijloacelor de subzistenţă este de două ori limitată:

- mai întâi fizic, de limitele resurselor şi ale suprafeţelor de pământ; - apoi, economic, din cauza creşterii mai rapide a cheltuielilor decât a

rezultatelor, şi deci, scumpirea continuă a producţiei. Pentru a preîntâmpina o asemenea evoluţie, Malthus propune constrângerea morală de natură să limiteze şi să controleze creşterea populaţiei. Om religios şi profund moral, Malthus respinge orice mijloace imorale de reducere a natalităţii, susţinând doar constrângerea morală. El dă o explicaţie, prin excelenţă economică, măsurilor pe care le propune. 1. El propune castitatea şi amânarea căsătoriei, până la vârste înaintate şi până la asigurarea condiţiilor materiale necesare întreţinerii unei familii în stare de prosperitate. 2. Abstinenţa morală în relaţiile sexuale familiale, cu limitarea conştientizată a numărului de copii, la cei cu condiţii de viaţă prospere.

3

Page 4: Introducere

Malthus s-a pronunţat ferm împotriva măsurilor contraceptive, a prostituţiei şi a unor practici sexuale imorale şi nesănătoase.

În afară de lipsa de rigoare întâlnim la Malthus şi o serie de erori şi calcule eronate, dar Malthus consideră că ele nu sunt de natură să afecteze în mod esenţial fondul raţionamentelor sale.

Astfel, creşterea excepţională a populaţiei din America (pe care a făcut Malthus studiul) la sfârşitul secolului XVIII nu era datorată înmulţirii ei naturale, ci imigraţiei. În al doilea rând în secolul XVIII în Europa a avut loc o revoluţie în agricultură şi alimentaţie, ceea ce a făcut ca, în Anglia şi Olanda creşterea producţiei de alimente să depăşească creşterea populaţiei.

3.Legea capitalistă şi legea populaţiei

Studiind realităţile din ţările dezvoltate economic de la sfârşitul secoluluial XVIII-lea şi începutul celui de-al XIX-lea, Thomas Malthus a formulat o legea populaţiei a cărei esenţă este următoarea: „sporirea veniturilor pe bazadezvoltării economice determină creşterea natalităţii, iar când această creşteredevansează intensitatea dezvoltării economice are loc scăderea veniturilor”Prin formularea acestei legi a fost concretizată calitatea de variabilăexogenă, atât a economiei faţă de populaţie, cât şi a populaţiei faţă deeconomie. Mai întâi, natalitatea este privită ca fiind determinată direct şiunilateral de mărimea şi dinamica veniturilor. Apoi, sporirea mai intensă anatalităţii, comparativ cu cea a rezultatelor economice, conduce automat lascăderea veniturilor familiale. Un spor pozitiv al populaţiei înseamnă solicitări suplimentare la adresa tuturor sistemelor din societate:sanitar, educaţional, economic, ecologic, habitat. Economia, la rândul ei, trebuie să răspundă acestor noi solicitări, de regulă prin creşterea producţiei (pentru a nu reduce nivelul de trai al populaţiei).Însă, un critic contemporan al lui Malthus spunea: „Dumnezeu trimite nu numai o gură în plus care trebuie hrănită, ci şi o pereche de braţe care vor lucra.” Desigur, forţa de muncă suplimentară are nevoie de pregătire,calificare,înzestrare cu mijloace de muncă. Deci, trebuie să se facă investiţii demografice,aşa cum spunea Sauvy, investiţii care vor fi recuperate într-un timp mai scurt sau mai lung, în funcţie de nivelul productivităţii muncii.După părerea demografului român Vladimir Trebici, documentarea statistică a lui Th. Malthus era destul de modestă, având în vedere faptul că primul recensământ al populaţiei a avut loc în Anglia în anul 1801. În opinia sa,pentru a răspunde la întrebarea dacă este pozitivă sau negativă creşterea populaţiei în raport cu obiectivele social-economice, analiza este obligată să ţină seama de perioada de timp, caracteristicile ţării respective, modelele culturale. Istoria economică şi evoluţia demografică au cunoscut situaţii mult mai variate decât cea surprinsă de Thomas Malthus în legea capitalistă care-i poartă numele. Sensurile şi dimensiunile dinamicilor demografice şi ale celor economice au fost diferite nu numai de la o ţară la alta, de la o grupă de ţări la alta. Dacă se iau în analiză şi ţările rămase în urmă din punct de vedere economic, tabloul modificărilor demoeconomice ne apare în toată complexitatea lui. Mai mult, chiar

4

Page 5: Introducere

în una şi aceeaşi ţară aceste relaţii au cunoscut evoluţii variate de la o perioadă la alta. Condiţiile producţiei sunt sociale şi naturale, concretizate prin intermediul acţiunii conjugate a celor trei factori de producţie: munca, natura şi capitalul. Stocul acumulat al produsului muncii se numeşte capital; astfel capitalul este definit ca parte a avuţiei acumulată prin intermediul muncii şi utilizată în producerea şi reproducerea avuţiei. Mărimea şi modul de utilizare a capitalului poate lărgi sau diminua crearea avuţiei, iar menirea lui este să fie utilizat, şi nu conservat.

ConcluzieÎn concepţia lui Malthus, epoca sa era bântuită de mizerie şi sărăcie, care

proveneau din dezechilibrul dintre resursele naturale(insuficiente şi în scădere) şipopulaţia(în creştere explozivă şi incontrolabilă), dezechilibru fatal şi care nu putea fi evitat de puterea publică. R.Th. Malthus era ostil oricărei intervenţii a statului înrezolvarea problemelor sociale, el critică măsurile de asistenţă socială, precum Poor Laws, considerând că aceste legi nu fac nimic altceva decât să încurajeze populaţia să se înmulţească, fără să adauge un spic de grâu. Concluzia lui Malthus este dură: populaţia trebuie să se considere drept cauza principală a propriei sale mizerii.

5