interventii asupra monumentelor

3
LEGE Nr. 422 din 18 iulie 2001 *** Republicată privind protejarea monumentelor istorice CAP. 3 Intervenţii asupra monumentelor istorice ART. 23 (1) Intervenţiile asupra monumentelor istorice se fac numai pe baza şi cu respectarea avizului emis de către Ministerul Culturii şi Cultelor sau, după caz, de către serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor. (2) În sensul prezentei legi, intervenţiile ce se efectuează asupra monumentelor istorice sunt: a) toate lucrările de cercetare, conservare, construire, extindere, consolidare, restructurare, amenajări peisagistice şi de punere în valoare, care modifică substanţa sau aspectul monumentelor istorice; b) executarea de mulaje de pe componente ale monumentelor istorice; c) amplasarea definitivă sau temporară de împrejmuiri, construcţii de protecţie, piese de mobilier fix, de panouri publicitare, firme, sigle sau orice fel de însemne pe şi în monumente istorice; d) schimbări ale funcţiunii sau destinaţiei monumentelor istorice, inclusiv schimbările temporare; e) strămutarea monumentelor istorice; f) amenajări de căi de acces, pietonale şi carosabile, utilităţi anexe, indicatoare, inclusiv în zonele de protecţie a monumentelor istorice. (3) Autorizaţia de construire, autorizaţia de desfiinţare, precum şi autorizaţiile referitoare la intervenţiile prevăzute la alin. (2) se eliberează numai pe baza şi în conformitate cu avizul Ministerului Culturii şi Cultelor sau, după caz, al serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor şi cu celelalte avize, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare.

Upload: costica-mocanu

Post on 09-Nov-2015

212 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

interventii

TRANSCRIPT

LEGE Nr. 422 din 18 iulie 2001 *** Republicat

privind protejarea monumentelor istorice

CAP. 3

Intervenii asupra monumentelor istorice

ART. 23

(1) Interveniile asupra monumentelor istorice se fac numai pe baza i cu respectarea avizului emis de ctre Ministerul Culturii i Cultelor sau, dup caz, de ctre serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii i Cultelor.

(2) n sensul prezentei legi, interveniile ce se efectueaz asupra monumentelor istorice sunt:

a) toate lucrrile de cercetare, conservare, construire, extindere, consolidare, restructurare, amenajri peisagistice i de punere n valoare, care modific substana sau aspectul monumentelor istorice;

b) executarea de mulaje de pe componente ale monumentelor istorice;

c) amplasarea definitiv sau temporar de mprejmuiri, construcii de protecie, piese de mobilier fix, de panouri publicitare, firme, sigle sau orice fel de nsemne pe i n monumente istorice;

d) schimbri ale funciunii sau destinaiei monumentelor istorice, inclusiv schimbrile temporare;

e) strmutarea monumentelor istorice;

f) amenajri de ci de acces, pietonale i carosabile, utiliti anexe, indicatoare, inclusiv n zonele de protecie a monumentelor istorice.

(3) Autorizaia de construire, autorizaia de desfiinare, precum i autorizaiile referitoare la interveniile prevzute la alin. (2) se elibereaz numai pe baza i n conformitate cu avizul Ministerului Culturii i Cultelor sau, dup caz, al serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii i Cultelor i cu celelalte avize, potrivit dispoziiilor legale n vigoare.

(4) Autorizaiile prevzute la alin. (3), emise fr avizul instituiilor abilitate prin lege i fr respectarea condiiilor acestora, sunt nule de drept.

(5) Obligaia privind folosina monumentului istoric face parte integrant din Cartea tehnic a construciei. n situaia n care aceasta nu exist, Obligaia privind folosina monumentului istoric ine locul documentaiei tehnice de utilizare a bunului imobil, n condiiile legii.

ART. 24

(1) Interveniile care se efectueaz asupra imobilelor care nu sunt monumente istorice, dar care se afl n zone de protecie a monumentelor istorice sau n zone construite protejate se autorizeaz pe baza avizului Ministerului Culturii i Cultelor sau, dup caz, al serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii i Cultelor i a celorlalte avize, potrivit dispoziiilor legale n vigoare.

(2) Toate interveniile care se efectueaz asupra monumentelor istorice, altele dect cele de schimbare a funciunii sau a destinaiei, de ntreinere sau de reparaii curente, indiferent de sursa lor de finanare i de regimul de proprietate a imobilului, se fac sub inspecia i controlul propriu ale Ministerului Culturii i Cultelor, respectiv ale serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii i Cultelor, cu personal atestat, n condiiile legii.

(3) n condiiile legii, n cazul realizrii de lucrri neautorizate, fr avize sau care ncalc avizele de specialitate, personalul de inspecie abilitat are dreptul s ntrerup lucrrile pn la intrarea n legalitate, s aplice sanciuni i, dup caz, s dispun revenirea la situaia iniial i s sesizeze organele de cercetare penal.

(4) Elaborarea expertizelor tehnice, a proiectelor de consolidare, restaurare, verificarea tehnic a proiectelor i dirigentarea lucrrilor se efectueaz numai de experi i/sau specialiti atestai de ctre Ministerul Culturii i Cultelor, cu respectarea exigenelor specifice domeniului monumentelor istorice i a cerinelor privind calitatea lucrrilor n construcii.

(5) Protejarea i conservarea monumentelor istorice reprezentnd descoperiri arheologice rmase decopertate se fac, n condiiile legii, de ctre investitori, sub coordonarea responsabilului tiinific al antierului i a instituiei organizatoare.