INTERPRETAREA LEGII CIVILE

Aplicarea legii civile constituie, în fond, finalitatea rezervată normelor

juridice de drept civil, aspect firesc deoarece acestea nu ar avea nici o justificare dacă

ar avea o existenţă pur formală, lipsită de conţinut, ori pentru a se putea asigura o

asemenea finalitate este absolut necesară o aplicare corectă a legii, altminteri scopul

pentru care a fost adoptată diluându-se până la dispariţie sau generând abuzuri de

nestăpânit. Corecta aplicare a legii civile este condiţionată însă de corecta ei

interpretare, ce apare astfel ca o etapă necesară şi obligatorie.

Prin interpretarea legii civile se înţelege operaţiunea logico-raţională

de lămurire a conţinutului şi sensului normelor de drept civil în scopul justei lor

aplicări, prin corecta încadrare a diferitelor situaţii practice în ipotezele ce le conţin1.

Această operaţiune este necesară datorită multitudinii de cazuri la care legea se aplică,

ce nu pot fi acoperite până la cele mai mici amănunte de textul adoptat de legiuitor,

întotdeauna revenind practicii şi doctrinei sarcina de a stabili limite extensive sau

restrictive de aplicare, limite ce nu se vor îndepărta niciodată în mod exagerat de

textul formal al normei. Nu trebuie uitat faptul că limbajul juridic are – ca orice alt

limbaj de specialitate – termeni folosiţi în alt sens decât în vorbirea curentă, iar, pe de

altă parte, elementul cel mai fascinant al activităţii de aplicare a legii este cel al

coroborării normelor în vederea soluţionării unei situaţii concrete date.

1. Interpretarea oficială şi interpretarea neoficială

După criteriul forţei sale, în sensul că interpretarea este obligatorie sau

nu, o distingem pe cea oficială de cea neoficială.

A. De principiu, interpretarea oficială este făcută de către un organ de

stat, în exercitarea atribuţiilor ce îi revin potrivit legii, indiferent de autoritatea

(puterea) căreia îi aparţine.

Interpretarea este autentică când provine de la însuşi organul de stat

care a adoptat actul normativ, în acest caz textul interpretativ având aceeaşi valoare,

precum şi o aplicare retroactivă (aşa cum s-a văzut la analiza aplicării civile în timp).

1 Gheorghe Beleiu, Drept civil român op cit p .66

Page 1 of 8

Acelaşi caracter autentic îl are şi interpretarea ce aparţine unui organ

obştesc investit de lege cu prerogativa reglementării anumitor relaţii la care participă

organizaţiile obşteti respective, în acest caz urmând a se emite un act distinct, cu

caracter normativ, care are ca obiect interpretarea unui articol dintr-un act normativ

anterior2.

Tot în categoria interpretării oficiale se regăseşte şi interpretarea

judiciară, aceasta reprezentând soluţia pronunţată de un organ al puterii judecătoreşti

(o instanţă), trăsătura caracteristică a acesteia regăsindu-se în caracterul ei limitat la

speţa concretă soluţionată, cu condiţia dobândirii caracterului irevocabil.

B. Interpretarea neoficială revine doctrinei, ce reuneşte lucrările

elaborate de cercetători şi specialişti în materie, respectiv mandatarilor specializaţi ai

părţilor (avocaţi, consilieri juridici), reflectându-se în pledoariile expuse în faţa

instanţelor judecătoreşti. Deşi o astfel de interpretare nu are putere juridică obligatorie,

ea poate influenţa interpretarea judiciară, atrăgând atenţia asupra unor aspecte rămase

într-un con de umbră până în acel moment.

2. Interpretarea literală, interpretarea extensivă şi interpretarea restrictivă

Delimitarea este făcută în funcţie de rezultatul interpretării.

A. Interpretarea literală este determinată de faptul că între formularea

textului legal interpretat şi cazurile asupra cărora instanţele trebuie să se pronunţe şi

care se încadrează în ipoteza normei există concordanţă deplină, nesimţindu-se nevoia

nici de a extinde şi nici de a restrânge modul de aplicare a dispoziţiei respective.

B. Interpretarea este extensivă când se întemeiază pe concluzia că între

formularea textului legal interpretat şi cazurile concrete la care se aplică textul

respectiv nu există o concordanţă deplină, simţindu-se nevoia extinderii acestuia şi

asupra unor cazuri care nu se încadrează în litera textului, dar care nu cunosc o

reglementare specială distinctă.

Exemplul folosit în doctrină pentru exemplificarea modului de

interpretare extensivă este cel al art.21 din Decretul nr.31/1954, potrivit căruia în cazul

în care mai multe persoane au murit în aceeaşi împrejurare, fără să se poată stabili

dacă una a supravieţuit alteia, ele sunt socotite că au murit deodată. Într-o astfel de

2 Ernest Lupan, op.cit. p.71

Page 2 of 8

situaţie, persoanele decedate sunt individualizate prin noţiunea de comorienţi.

Aplicându-i-se textului metoda interpretării extensive s-a concluzionat că acesta este

aplicabil şi în varianta în care moartea persoanelor a survenit în împrejurări diferite,

dar în acelaşi moment, fără a se putea stabili dacă una a supravieţuit alteia3.

C. Interpretarea restrictivă este impusă de concluzia că între formularea

unui text legal şi cazurile la care acesta se aplică se regăseşte o neconcordanţă,

formularea fiind prea largă faţă de ipotezele care se pot încadra în text.

Prin Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de

stat ca regii autonome şi societăţi comerciale (art.5) s-a statuat că regia autonomă este

proprietara bunurilor din patrimoniul său. Ulterior, prin presiunea exercitată de opiniile

exprimate în doctrină şi prin amplificarea principiilor proprietăţii publice şi private a

statului, practica a restrâns limitele de aplicare ale textului, în sensul recunoaşterii

faptului că este posibil ca în momentul reorganizării unităţilor economice de stat ca

regii autonome să fi existat în patrimoniul celor dintâi bunuri ce se circumscriu

proprietăţii publice a statului – de interes local sau naţional – asupra cărora regia a

dobândit doar un drept de administrare.

3.. Interpretarea gramaticală, interpretarea sistematică, interpretarea istorico-

teleologică şi interpretarea logică

Criteriul de delimitare este cel al metodei de interpretare.

A. Interpretarea gramaticală semnifică lămurirea înţelesului unei

dispoziţii legale civile, utilizându-se regulile gramaticii, respectiv operându-se o

analiză determinată de sintaxa şi morfologia propoziţiei, de semantica termenilor

utilizaţi în textul interpretat, precum şi de semnele de punctuaţie existente în text.

Exemplu: Potrivit art.13 din Decretul nr.31/1954, domiciliul unei

persoane fizice este acolo unde ea îşi are locuinţa statornică sau principală. Astfel,

dacă persoana are mai multe locuinţe statornice, domiciliul său va fi acolo unde

aceasta îşi are locuinţa principală, aceasta fiind concluzia care se desprinde din

folosirea particulei sau, iar nu a celei de şi.

B. Interpretarea sistematică determină lămurirea înţelesului unei norme

în temeiul legăturilor sale cu alte dispoziţii din aceeaşi lege sau din alt act normativ.

3 Francisc Deak, Moştenirea legală, Editura Actami, Bucureşti, 1994, p.45-46

Page 3 of 8

În acest caz, primul lucru care atrage atenţia este cel al calificării

normei ca fiind o normă generală ori o normă specială deoarece norma generală – ce

reprezintă regula – nu derogă de la norma specială, în timp ce aceasta din urmă –

reprezentând excepţia – derogă de la norma generală.

De pildã: Potrivit art.4 din Codul familiei, femeia se poate căsători

numai dacă a împlinit 16 ani, aceasta constituind regula. Prin excepţie, pentru motive

temeinice, se poate încuviinţa căsătoria femeii care a împlinit 15 ani, dispensa urmând

a fi acordată dacă există motive temeinice cum ar fi graviditatea sau boala.

C. Interpretarea istorico-teleologică reprezintă stabilirea sensului unei

dispoziţii legale cu luarea în considerare a finalităţii urmărite de legiuitor la adoptarea

actului normativ din care face parte acea dispoziţie, într-un context istoric dat.

Trebuie remarcat faptul că sunt situaţii în care actul normativ trebuie analizat

în funcţie de momentul adoptării sale, un astfel de moment special reprezentându-l, de

exemplu, cel al zilelor imediat următoare evenimentelor din Decembrie 1989. Este

adevărat că în astfel de situaţii de excepţie amprenta este mult mai puternică în cazul

actelor normative ce se circumscriu în limitele dreptului penal, fiind evidentă relaxarea

bruscă sau, dimpotrivă, înăsprirea bruscă a limitelor unor pedepse privind infracţiuni

aflate într-o legătură mai mult sau mai puţin directă cu evenimentele respective.

Această amprentă însă, se poate regăsi şi în situaţia unor norme ce aparţin dreptului

civil, cum ar fi, de exemplu, în cazul scoaterii unor bunuri din circuitul civil până la

elaborarea unor reglementări speciale legate de bunurile respective, aşa cum s-a

întâmplat în cazul Legii nr.9/1990 privind interzicerea temporară a înstrăinării

terenurilor prin acte între vii, publicată în M.Of. nr.95/1.08.1990 şi abrogată prin

Legea nr.18/1991, publicată la 20.02.1991.

D. Interpretarea logică a legii prezintă o mare importanţă deoarece permite

explicarea sensului acesteia pe baza legilor logicii formale, a raţionamentelor logice –

inductive şi deductive – aceasta făcându-se după anumite reguli şi argumente.

În doctrină şi în practică se reţin, unele reguli de interpretare şi unele

argumente de interpretare logică, dupã cum urmeazã :

Page 4 of 8

Excepţia este de strictă interpretare şi aplicare;

În general, se supun acestei reguli textele legale care conţin enumerări

limitative (cum ar fi art.31 dinCodul familiei care enumeră limitativ categoriile de

bunuri care, deşi sunt dobândite de soţi sub durata căsătoriei, vor avea regimul de

bunuri proprii ale unuia dintre soţi, şi nu de bunuri comune, potrivit regulii generale),

textele legale care instituie prezumţii legale (sunt bunuri comune cele dobândite sub

durata căsătoriei, nu anterior căsătoriei sau ulterior desfacerii acesteia) şi texte legale

care conţin o excepţie (astfel potrivit art.1309 Cod civil, nici judecătorii şi nici

avocaţii nu pot dobândi drepturi litigioase în cazul în care litiiul este de competenţa

instanţei în a cărei rază teritorială îşi exercită funcţiile; deci, astfel de bunuri pot fi

cumpărate de orice alţi cumpărători, iar judecătorii pot cumpăra liber alte bunuri, cu

excepţia acestora – trebuie menţionat că restricţia nu este totuşi unică, judecătorul

putând fi afectat într-o altă calitate, cum ar fi cea de tutore, de o altă incapacitate, care

va fi, de asemenea, stipulată în mod expres).

Unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă;

Potrivit art.14 alin.1 din Decretul nr.31/1954, domiciliul minorului este la

părinţii săi sau la acela dintre părinţi la care el locuieşte statornic, regula regăsindu-

se şi în conţinutul art.100 din Codul familiei: copilul minor locuieşte la părinţii săi.

Nici una dintre cele două norme nu face însă distincţia între minorul sub 14 ani şi cel

între 14 şi 18 ani, situaţie în care ele vor fi aplicate uniform tuturor minorilor.

Legea civilă trebuie interpretată în sensul aplicării ei, iar nu în sensul

neaplicării.

Trebuie menţionat faptul că această egulă de interpretare este conţinută de

art.978 Cod civil pentru interpretarea convenţiilor, dar, pentru identitate de raţiune, ea

este extinsă şi la interpretarea normei de drept civil.

Argumentul per a contrario valorifică regula logicii potrivit căreia atunci când

se afirmă ceva, concomitent contrariul este negat.

Ex. Legea civila, dispune ca nu se poate deroga prin conventii particulare de la legile de

ordine publica. Per a contrario, se poate deroga prin conventii particulare de la legile care

nu sunt de ordine publica, de aici rezultand principiul de drept al libertatii contractuale.

Page 5 of 8

Argumentul a fortiori în baza căruia se ajunge la extinderea aplicării unei

norme, edictată pentru o anumită situaţie, la un caz nereglementat expres, cu

motivarea că raţiunile care au fost avute în vedere la adoptarea normei se

regăsesc şi în cazul dat.

Ex. Legea civila relgementeaza posibilitatea dobandirii prin posesie indelungata a

unui drept de proprietate. Logic este ca si un dezmembramant al dreptului de propietate

sa fie dobandit prin uzucapiune. ( idem, dreptul de uzufruct sau abitatie)

Argumentul de analogie(a pari) are în vedere faptul că unde există aceleaşi

raţiuni trebuie aplicată aceeaşi lege, aceeaşi soluţie, argumentul fiind deseori

utilizat în cazurile în care se constată lacune ale legii.

Ex. Copilul din casatorie care si-a pierdut calitatea de fiu prin tagada paternitatii are

dreptul ca in termen de 1 an de zile sa introduca actiune in stabilirea paternitatii. Este

logic - deci folosind argumentul de analogie - ca si copilului din afara casatoriei care se

afla in aceeasi situatie sa ii se recunoasca acest drept.

Argumentul reducerii la absurd, potrivit căruia din mai multe variante, doar

una este admisibilă raţional, rstul fiind atât de absurde încât nu pot fi acceptate.

Argumentul ad eodem - ''al formei echivalente'' - exprima situatia in care desi o

forma prescrisa de lege nu a fost observata (indeplinita), aceasta nerespectare este

acoperita (corectata) daca a fost folosita o alta forma echivalenta. Ca regula

generala , dreptul considera ca fiind echivalente formele care folosesc atingerii

aceluiasi scop.

Ex. Un testament olograf pentru a fi valabil trebuie scris, datat si semnat in

intregime de mâna testatorului. Daca data este aratata ca fiind "ziua de Craciun a anului

2003, testamentul este incorect, dar cum ziua de Craciun cade invariabil in 25.12., prin

argumentarea ab eodem, vom avea o datare completa, cu zi, luna, an si deci testamentul

va fi valabil.

Exceptii. Unele argumente desi legale, nu sunt recomandabile in argumentarea juridica:

- argumentul ad hominem- care se refera la calitatile, speciallitatea unei persoane;

ex: X are dreptate intrucat este un mare specialist in dreptul civil;

- argumentul ad ignoratiam care se bazeaza pe imposibilitatea de a se dovedi

contrariul; ex: daca nu s-a dovedit X, atunci este posibil non X;

Page 6 of 8

- arg. Ad populum se intemeiaza pe faptul ca intr-o situatie exista un acord al

majoritatii;

- arg. Ad misericordiam care urmareste sa trezeasca anumite

sentimente:compasiune, ingaduinta, simpatie etc

- arg. Ex silentio, are la baza rationamentul de tipul daca X nu a fost negat de

nimeni inseamna ca el este afirmat.

Page 7 of 8

BIBLIOGRAFIE

Gheorghe Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil.

Subiectele dreptului civil, Casa de editură şi presă “Şansa” SRL,

Bucureşti, 1999

Francisc Deak, Moştenirea legală, Editura Actami, Bucureşti, 1994

Ernest Lupan, Tratat de drept civil roman. Partea generala, volumul I,

editura All Beck, 2006

Page 8 of 8