inteligenta preverbala la nou-nascut

9
Inteligenta preverbala la nou-nascut Limbajul simbolic este modalitatatea de exprimare a starilor de fapt si a situatiilor, prin intermediul inteligentei umane. Este vorba de o evolutie de la semne si simboluri directe, referitoare la componente obiectuale ale starilor de fapt cu care se si aseamana. Acelasi lucru se petrece in viata copilului, de la modalitatile simbolice obiectuale, la semne tot mai simple, naturale sau artificiale, conventionale, cum sunt hieroglifele si literele. Copilul cand se naste nu intelege nimic, deoarece nu are inca perceptii. Odata cu dezvoltarea perceptivitatii, incepe sa-si faca reprezentari ale starilor de fapt. Din punct de vedere psihologic, intervin anumite operatiuni psihice. Nu este necesara si suficienta simpla perceptivitate, caci ea nu conduce la intelegerea starilor de fapt, ci doar la perceperea componentelor izolate ale acestora. Operatiile psihice, care contribuie la dezvoltarea inteligentei sunt: comparatia, clasificarea, analiza, sinteza si abstractizarea La inceput, copilul percepe obiectele disparate, pe baza unor calitati ale acestora, care sunt mai pronuntate. Este vorba de o perceptie partiala, (percepe de exemplu culorile mai intense) fara sa-si dea seama de ansamblul obiectului si cu atat mai putin de relatiile acestuia cu alte obiecte. Numai prin comparatie isi da seama, cu timpul, daca anumite proprietati, ale unor obiecte sunt mai intense sau nu, decat altele. Adica, incep sa inteleaga realtiile dintre ele (de intensitate, de succesiune, de alternanta, prin comparatie – involuntara). Analiza inseamna despartirea 1

Upload: badearadumihai

Post on 24-Dec-2015

111 views

Category:

Documents


21 download

DESCRIPTION

inteligenta proverbala

TRANSCRIPT

Page 1: Inteligenta Preverbala La Nou-nascut

Inteligenta preverbala la nou-nascutLimbajul simbolic este modalitatatea de exprimare a starilor de fapt si a situatiilor, prin intermediul

inteligentei umane. Este vorba de o evolutie de la semne si simboluri directe, referitoare la componente

obiectuale ale starilor de fapt cu care se si aseamana.

Acelasi lucru se petrece in viata copilului, de la modalitatile simbolice obiectuale, la semne tot mai simple,

naturale sau artificiale, conventionale, cum sunt hieroglifele si literele. Copilul cand se naste nu intelege nimic,

deoarece nu are inca perceptii. Odata cu dezvoltarea perceptivitatii, incepe sa-si faca reprezentari ale starilor de

fapt.

Din punct de vedere psihologic, intervin anumite operatiuni psihice. Nu este necesara si suficienta simpla

perceptivitate, caci ea nu conduce la intelegerea starilor de fapt, ci doar la perceperea componentelor izolate ale

acestora. Operatiile psihice, care contribuie la dezvoltarea inteligentei sunt: comparatia, clasificarea, analiza,

sinteza si abstractizarea

La inceput, copilul percepe obiectele disparate, pe baza unor calitati ale acestora, care sunt mai pronuntate.

Este vorba de o perceptie partiala, (percepe de exemplu culorile mai intense) fara sa-si dea seama de ansamblul

obiectului si cu atat mai putin de relatiile acestuia cu alte obiecte. Numai prin comparatie isi da seama, cu timpul,

daca anumite proprietati, ale unor obiecte sunt mai intense sau nu, decat altele. Adica, incep sa inteleaga realtiile

dintre ele (de intensitate, de succesiune, de alternanta, prin comparatie – involuntara). Analiza inseamna

despartirea unui obiect sau unui complex obiectual, in partile sale componente. Sinteza inseamna recompunerea

intregului (mult mai dificila pentru un copil).

In felul acesta se formeaza prin analiza, sinteza, comparatii, generalizari si, in cele din urma, prin

abstractizari se inteleg relatiile din cadrul starilor de fapt. Din punct de vedere psiholingvistic, ceea ce ramane de

facut este exprimarea, in vedereea comunicarii, a starilor de fapt si a situatiilor. La inceput, copilul comunica

prin limbajul simbolic, prin semne el transmitand ca se petrece ceva; sunt semne de mimica si de pantomima.

Mijloacele de comunicare ale copilului sunt, ulterior, dezvoltate prin educatie.

Problema care se pune este daca noii nascuti au capacitati intelectuale innascute sau numai dobandite.

Cu ajutorul operatiilor psihice se formeaza un fel de strctura sau schema mentala pe baza careia pot fi

intelese diferite stari de fapt asemanatoare (de exemplu: schema/ structura – mai inalt/ mai mare decat, se

formeaza legatura cu diferite obiecte. Fiinte, figuri geometrice).

1

Page 2: Inteligenta Preverbala La Nou-nascut

Problema este daca aceste scheme care favorizeaza intelegerea sunt innascute sau numai dobandite si, apoi,

perfectionate sau neinnascute, neereditare.

S-a constatat, la copii crescuti de animale ca, daca au fost gasiti dupa varsta de 3 ani, nu mai pot fi educati,

adica nu mai devin vietuitoare inteligente, ceea ce a condus la concluzia ca exista anumite capacitati structurale,

genetice care-i desprat pe oameni de animale, din perspectiva inteligentei, dar care neexercitate/ nefolosite pana

la o anumita varsta nu mai faciliteaza producerea / nasterea inteligentei.

Studiile facute pe animale, referitoare la asa numitul comportament animal, dovedeste ca, in ciuda unor

asemanari comportamentale, nu se poate vorbi despre inteligenta animala, decat figurat. Animalele au anumite

comportamente, asemanatoare cu cele umane, dar instinctuale, adica ele se comporta la fel, indiferent de conditii

(isi fac cuiburi, par niste constructori inteligenti, construiesc la fel in orice conditii).

In afara de aceasta, animalele executa anumite actiuni care par inteligente si care se obtin de fapt prin

dresura, prin reflexe conditionate (o data invatat sa faca ceva, animalul executa, indiferent de conditie). Sunt

iubitori de animale care considera ca animalele lor inteleg ceva.

Oricat de complicate ar fi anumite actiuni animaliere, ele nu sunt inteligente, caci inteligenta nu inseamna

simpla executie, ci gandire intelectiv, abstractizare si generalizare.

S-au incercat, din perspectiva antropologica, sa se faca studii pe populatiile considerate primitive, dar s-a

dovedit ca aceste populatii nu sunt propriu-zis primitive, ci sunt decazute din civilizatii avansate, pe care le-au

mostenit. Din aceasta cauza, psihologii epistemologi, mai ales cei din scoala elventiana a lui Jean Piaget, au facut

studii speciale, psihogenetice, despre nasterea inteligentei la copii.

Piaget vorbeste despre anumite structuri mentale sau anumite scheme, care faciliteaza intelegerea

schemelor. “Cum se nasc aceste scheme?” este problema ridicata de J. Piaget. O problema atat pentru psihologi,

cat si pentru psiholingvistica, dar si pentru pedagogie.

In toate experimentele s-a dovedit posibilitatea dezvoltarii capacitatilor intelectuale la noii nascuti,

posibilitatea constituirii schemelor / structurilor mentale ale inteligentei in 6 stadii. Nu se pot da limite precise de

varsta, datorita conditiilor diferite in care se gasesc copiii.

Inteligenta in care se gasesc copiii a fost numita “inteligenta preverbala”, adica inteligenta pana in

momentul in care copilul incepe sa vorbeasca. Pentru copiii normali este o oarecare limita intre 4-5 ani; copiii

care nu au cu cine sa vorbeasca, pot invata mai tarziu.

2

Page 3: Inteligenta Preverbala La Nou-nascut

Din experimentele efectuate de reprezentantii Scolii de Pedagogie elvetiene a lui J. Piaget, s-a dovedit ca

noii nascuti au capacitati intelectuale pe care si le dezvolta prin educatie, in 6 stadii/ etape :

1. Etapa de receptionare a stimulilor exteriori sub forma de senzatie.

- Unele dintre simturi, vazul si auzul fiind intr-o faza neevoluata, motiv pentru care nici nu ne dam seama

daca noul nascut le are sau nu.

- Din punct de vedere psiholingvistic, ne intereseaza faptul ca noul nascut poseda deja un limbaj, adica un

mijloc de comunicare simbolic natural.

- Simturile cele mai active fiind pipaitul, gustul si mirosul.

- Nu ne putem intelege cu copilasul, dar il putem intelege.

- Comunicarea se realizeaza prin satisfacerea necesitatilor organice ale noului nascut, de catre cei care il

ingrijesc si il inteleg.

- Experimentatorii au constatat diferentieri serioase intre copiii educati, ingrijiti in conditii deosebite, fata de

cei neglijati.

2. Etapa perfectionarii senzorial-perceptive.

- Este stadiul in care se dezvolta si simturile auditiv si vizual.

- Deja putem sa depistam copii cu deficiente vizuale sau auditive.

- Reactii la : - lumina si intuneric ;

- sunete intense si la intreruperea lor.

Ceea ce nu inseamna insa discernamant vizual si auditiv

- La sfarsitul fazei, copilul recunoaste dupa intonatie persoanele apropiate (mai precis glasul mamei este

recunoscut, dar nu o distinge vizual, decat daca sta aproape si o pipaie sau o miroase).

- Inca nu se obtine perceptivitate, adica copilul nu distinge obiectele, ci numai nuante de lumine.

Exista totusi, experimente, mai noi, dupa anumite precizari muzico-terapeutice de calmare a copiilor.

3

Page 4: Inteligenta Preverbala La Nou-nascut

Medicii pediatrici nu recomanda asemenea solutii, desi ele au fost utilizate si traditional prin asa numitele

« cantece de leagan », insotite si de leganatul ca atare, care, dupa cum se stie provoaca si strabismul.

3. Stadiul distingerii obiectelor.

- Abia in stadiul al 3-lea se produce vizual distingerea obiectelor si perceperea aspectelor sonore.

- Cu cat are mai multe obiecte care produc sunete diferite, copilul isi perfectioneaza perceptivitatea auditiva

si cea vizuala.

- Sunt utilizate obiecte intens colorate si sunt atarnate deasupra patutului.

- Este faza in care copilul incepe sa intinda membrele dupa obiecte, cu intentia de a le pipai. Daca le apuca,

le duce la gura ca sa le guste, avand ca si simt fundamental, gustul.

- Distingerea obiectelor este un fel de fragmentare a mediului inconjurator, pana atunci uniform.

4. Stadiul de comparatie a obiectelor.

- In acest stadiu este bine ca noul nascut sa aiba obiecte diferite, dar nu multe. Optime sunt cate 2 obiecte

colorate diferit intens sau care scot sunete diferite.

- Aici se constata, dimpotriva, ca cei care exagereaza cu numarul de obiecte, o fac in dauna copilului.

- Daca ii prezinti numai 2 obiecte diferite, copilul le distinge, daca ii prezinti mai multe, el nu le mai

distinge.

- Acestea sunt aspecte psihopedagocice de mare import.

- Prezentarea de cupluri de obiecte inlesneste si realizeaza stadiul urmator, al 5-lea.

5. Stadiul de intelegere al relatiilor dintre obiecte.

- Este stadiul cel mai important din dezvoltarea inteligentei, caruia ii corespunde pe plan mental, noetic (de

gandire), formarea schemelor sau structurilor mentale intelective, adica structurile prin care copilul

intelege diferitele tipuri de relatii (mai mare decat…, mai mic decat…, mai rosu decat…, mai albastru

decat…).

4

Page 5: Inteligenta Preverbala La Nou-nascut

- Odata cu intelegerea relatiilor dintre obiecte si ale relatiilor dintre obiecte si proprietati, copiii inteleg, de

fapt, starile de lucru/ starile de fapt, care sunt relatii intre obiecte, intre obiecte si proprietati, intre obiecte

si clase de obiecte si intre clase de clase de obiecte.

- S-au facut experimente si pe animale, care pot manui obiecte, de exemplu pe cimpanzei, cu obiecte care

pot fi suprapuse sau introduse unul in altul.

- Copilul care are structura mentala introduce cu usurinta obiectul mai mic in cel mai incapator, fara sa mai

incerce invers. Pe cand, cimpanzeul incearca intruna, nimerind numai intamplator. Copilul intelege

relatia, are structura mentala corespunzatoare.

6. Stadiul intelegerii relatiilor dintre starile de fapt (adica ale intelegerii situatiilor).

- Situatiile sunt relatiile intre cel putin 2 stari de fapt. In legatura cu obiectele, o situatie este compusa din

minim 3 obiecte, care sa fie introduse unul in celalalt.

- Se considera ca pana la 6 ani, copilul este capabil sa inteleaga situatiile. Dar pana la 6 ani, copii deja

vorbesc. Din aceasta cauza, s-a si oscilat intre 6-7 ani pentru inceperea educatiei prin scoala. Dar copilul

poate ajunge in stadiul 6 inainte de a invata sa vorbeasca.

Experimentele facute, au dovedit ca el intelege operatii logico-matematice, implicatii, conjunctii si

disjunctii, adica stie sa selecteze relatiile obiectuale, sa executesituatii de succesiuni implicative intre starile de

fapt si, bineinteles, situatiile cumulative, conjunctive ale obiectelor de fapt.

Singura problema psiholingvistica este aceea de comunicare. El nu poate comunica in scris, nu poate

desena stari de fapt si situatii, nici nu poate sa le exprime vocal, decat prin sunete de satisfactie sau de indignare,

in cazul nereusitelor. Este vorba de asa-numita inteligenta operativa, lucrativa ; in cazul copiilor cu handicap,

inainte de educatie, prin exprimarea starilor de fapt si a situatiilor este necesara instituirea inteligentei operative,

recuperarea cu alte cuvinte a stadiilor 5 si 6 din dezvoltarea inteligentei noului-nascut.

Daca exista mijloace speciale de intelegere ale experimentatorilor, ei pot incepe educatia copiilor cu mult

inainte de a deveni vorbitori. Aceasta este si teza unor adepti ai invatamantului de supradotati, care se practica in

Rusia si S.U.A..

Exista 2 conceptii :

5

Page 6: Inteligenta Preverbala La Nou-nascut

- Prima, dupa care copilul poate fi educat inainte de a vorbi, dupa rezultatele experimentelor ale celor 6

stadii, de nastere a inteligentei astfel incat pana la varsta de 7 ani sa fie deja supradotat, dupa care sa inceapa

educatia speciala intr-un anumit domeniu, cu excluderea celorlalte, in care copilul a dovedit aptitudini.

- A doua conceptie, mai simpla, utilizeazata mai ales de americani, este de selectare a superdotatilor, dupa ce

acestia, indiferent de metode, au ajuns la performante intr-un anumit domeniu.

Indiferent de metodele prin care se stimuleaza sau nu inteligenta, se urmareste, in cele din urma, obtinerea

unor metode de exprimare in limbaj logico-simbolic, in formele de tip matematic.

Dezvoltarea inteligentei neverbale nu se face numai cu cele 6 stadii. Limbajul neverbal se dezvolta in

cursul intregii veiti, prin mijloace speciale de comunicare in fiecare stiinta, in matematica, in fizica, in chimie, in

mod special in tehnica, sunt persoane care au viziuni schematice ale unor aparate, ale unor mecanisme, asa se fac

marile inventii, descoperiri, care, abia ulterior, se dovedesc adevarate.

Oana – Gabriela Mituca (Badea)

Master : Terapia logopedica in procesele de comunicare

Anul II

6