intelectualul roman, incotro? - revistă de cultură ... · pdf fileintelectualul roman,...

INTELECTUALUL ROMAN, INCOTRO? - Revistă de cultură,civilizaţie şi atitudine morală

Written by Carmen CătunescuTuesday, 30 March 2010 09:26

„... nu există încă un stătut al muncii intelectuale şi artistice. Un stătut care să lege rodul depom. Care să arate că rodul trebuie plătit anume că să poată fi păzit şi întreţinut pomul carealtfel se pierde, se usucă, nu mai poate rodi.” CAMIL PETRESCU

Pe oamenii noştri de cultură şi de creaţie îi sărbătorim cu fast după moartea lor. Ne mândrimpeste tot cu ei. Dăm emisiuni interminabile la televizor. Scriem rânduri pompoase în ziare.Speculăm afirmaţiile lor cele mai semnificative şi suntem profund impresionaţi. Câţi însă s-auîntrebat ce facem pentru aceştia cât sunt în viaţă? Muncă intelectuală şi artistică n-a avut unstatut pe vremea lui Eminescu. Nu are nici acum. Culmea! Nu e apreciată nici de neocraţi, căciei îşi evaluează pozitiv doar propria prestaţie. Intelectualul de rutină se chinuie realizând omuncă „nerentabilă”, pentru că rezultatele în „prelucrarea” materialului uman nu sunt imediate,însă se reflectă în componenţa, calitatea societăţii de mâine.

De intelectualul de excepţie, de creatorul de artă nu are nimeni nevoie, pentru că, probabil,principalele lucruri au fost inventate, realizate, create, iar editurile, de exemplu, se ocupă ba cuun best seller franţuzesc ori englezesc, ba cu unul american, ba cu volume de larg interes,literatură bună de citit în tren ori în vreo sală de aşteptare. Editorul îşi doreşte un câştig imediat,iar romanele româneşti contemporane ori cărţile de poezie nu mai sunt căutate că în epocăprecedentă. Am putea crede că nu mai avem scriitori atât de buni cum au fost cei care s-auconsacrat, însă dacă ne apropiem cu atenţie mărită şi meticulozitate fie şi numai de creaţiilepremiate de diferite uniuni ale artiştilor, scriitorilor, observăm cât de meritorii sunt, dar aproapenecunoscute de publicul larg. Un roman bun, de pildă, ar trebui tipărit în cinci sute de mii deexemplare, să fie cunoscut în toată ţara, să fie citit, popularizat. Iată, aşadar, avem de-a face cuo societate care nu da credit creatorilor de artă, inventatorilor, intelectualilor în genere... însă oastfel de societate - încotro?

1 / 5



Deşi la şcoală învăţam că va câştiga cel mai bun, cel mai frumos, cel mai cinstit, în viaţă nu seîntâmplă întotdeauna aşa. Deşi la şcoală se vehiculează termeni că demnitate, curaj, adevăr,bun-simţ, abnegaţie, deşi toată lumea „trece” prin şcoală, nu toţi oamenii pe care o să-i întâlnimîn viaţă dau dovadă de aşa ceva. Un vechi proverb latinesc ne informă că: nu pentru şcoalăînvăţam (ceea ce învăţam), ci pentru viaţă. Ce mai este valabil aici, că şi în zicală românească:„ai carte, ai parte”?... Intelectualul român suferă o transformare interioară extrem de dureroasă.În dreptul fiecărei din acţiunile sale poate fi scris cuvântul „dezamăgire”. Pentru că, negreşit,ceea ce ce face un profesor, de pildă, nu se rezumă numai la predatul orelor, activităţimetodice, pregătiri suplimentare cu elevii în cadrul şcolii, corectarea tezelor, pregătireapersonală pentru susţinerea gradelor, serbări, competiţii, simpozioane, adică nu se referă numaila ceea ce se vede, ci şi la ceea ce „nu se vede”, cum ar fi educaţia... sufletului, şi pentru că totce realizează în şcoală ori pentru şcoală e... nerentabil. Interesant, dar adevărat. Şi cum să nufie aşa, când oamenii crescuţi şi educaţi la toate nivelurile în România sunt nevoiţi să plece înstrăinătate?! (Nu mai iau în considerare faptul că statul român cheltuie nişte bani cu şcoalărespectivilor, iar când să culeagă rodul, să fructifice investiţia, se trezeşte că n-are mijloace.)

Un premiant la Olimpiadă de Matematică la etapă internaţională, licenţiat între timp alUniversităţii din Bucureşti, performer în informatică, plecat de curând în Anglia, afirmă cu tristeţecă ar rămas în România numai dacă ar fi primit un sfert din salariul pe care îl ia acolo. DarHertha Muller? Dar atâţia scriitori şi oameni de ştiinţă, de cultură, de origine romană, care s-austabilit în Anglia, Franţa, Italia, Germania, Spania, Australia?!

Cum se desfăşoară învăţământul în România? La superlativ, am putea afirmă, gândindu-ne lacunoştintele acumulate şi realizări. Cei care au plecat cu o facultate la bază de aici pot săspună, mai mult decât alţii, dacă le-a folosit şcoală de aici. Ei scriu, concep, au ocupaţiiimportante de gândire şi decizie, nu au plecat acolo să zugrăvească, să spele vase ori săîngrijească vreun copil. Desigur că în România, dincolo de tot ce se întâmplă, cea mai marefericire a dascălului este să-şi vadă elevul pătruns de învăţătura data. În ciudă a ceea ce se maiafirmă uneori tendenţios, el îşi face datoria „pe câmpul de luptă”. Bucuria discipolului de a sesimţi instruit, de a primi din „mână” învăţăturii ar putea să menţină multă vreme seninătateamagistrului, dincolo de grijile existenţei.

2 / 5



E dureros însă pentru cel de-al doilea să constate că dintr-o data devine desuet, demodat,îmbătrânit peste noapte. El, cel care ar trebui să constituie un exemplu. Pe de o parte, pentrucă învăţătura sufletească pe care o da nu mai are aceeaşi ecou la elevi. Societatea, mersullucrurilor, chiar şi familia obişnuiesc tânărul cu alte valori decât cele morale, spirituale,intelectuale, iar, în aceste cazuri, intervenţia profesorului seamănă cu un strigăt în deşert. Dacănu va căpăta concursul celorlalţi factori influenţi în educaţia tânărului, omul de la catedra cugreu va putea birui. Pe de altă parte, vedem că dascălul nu mai e un exemplu din faptul că dince în ce mai puţini vor să-i „calce” efectiv „pe urme”.

Deşi lumii îi place să vorbească de avantajele obţinute de omul de la catedra, despre nu ştiu ceşi nu ştiu cum, totuşi un număr foarte mic şi-ar asumă r i s c u l de a suportă acelaşi t r a t a me n t.// În general, individul din societatea românească contemporană îşi pune întrebarea dacă,trecând prin şcoli, câştigi mai mult decât dacă faci afaceri precum Lumânăraru, analfabet, darmiliardar. Este vorba de strădania de a învăţa şi rezultatul ei. Iar când rezultatul nu e pe măsurăsilinţei, atunci şi dorinţă va muri treptat. Se naşte, bineînţeles, cunoscută întrebare: este oafacere... înveţi? acum ne-am amăgit cu noţiuni de bine, frumos, bunăstare, progres,promovându-le, fără a materializării lor.

Ce surprize oare ne rezervă societatea de mâine? În altă ordine de idei, din păcate, sunt unii,cu putere de decizie, care nu înţeleg că dascălul nu poate trăi numai din satisfacţii spirituale, că,în ceea ce priveşte neajunsurile, i-a ajuns cuţitul la os. Dacă am conştientiza situaţia actuală,am vedea mai clar ce ne aşteaptă. În general, ne bazăm pe devotamentul dascălului, careexistă, persistă, nu înşeală în cele mai grele încercări. E vorba, desigur, de dascălul dingeneraţiile mai vechi, pentru că acesta e obişnuit cu de toate, alergător de cursă lungă,îndelung răbdător, cu vechime şi obişnuită în cadrul binecunoscut al şcolii, deci fără gând de aporni pe un nou drum. Mai mult, retribuţia nu este chiar la limită răbdării. Dar debutantul? Celcare ar trebui să asigure ziua de mâine a învăţământului românesc? Ei, cu acesta e altăpoveste. Cât calm să aibă şi ce răbdare, când n-are decât cu o sută de roni în plus faţă de

3 / 5



ajutorul de şomaj...?!

Satisfacţiile spirituale trec şi se filtrează la el direct şi concret prin stomac. Se poate ridica el laprobleme metafizice, când cele fizice îl trag dureros de mâneca? Cât să rabde şi pentru ce?Pentru că cei ce fac regulile să confirme victorioşi încă o data că au dreptate? Astfel destuitineri cu pregătire didactică au luat alte căi mai rodnice. Şi, chiar dacă n-o să le placă unora saualtora ceea ce afirm, în scurtă vreme, vor pleca tot mai mulţi. Ştiu ce-mi vor spune unii: că n-auunde să se ducă, că rata de şomaj etc. etc. Însă să nu uităm că cei tineri au altă deschidere. Eisunt gata să înveţe să o ia de la capăt şi nu cred că vor să mai facă jocul răbdării... de dragul dea da unora dreptate. Cei care sunt mândri acum că îi strunesc cum vor pe cei care sunt înînvăţământ (în buiestru, în galop, pe loc repaus) vor vedea cât de curând reversul medaliei... Larândul lui, creatorul de artă sau omul de cultură se confruntă şi el cu grave probleme. Pornindde la cele mai simple, observăm cum unii se zbat să-şi găsească un loc în Uniunea ScriitorilorRomâni pentru a primi procentul adăugat abia la... pensie. Că şi cum un creator de literatură aravea o activitate mai prodigioasă după o anumită vârstă...!?

Glumim, dar acesta să fie singurul avantaj al scriitorului? În rest, să fie copleşit de poverileexistenţei, să scrie în timpul... liber, să creeze un român din fragmente disparate, să înfiripe ooperă hibridă şi chinuită... Într-o ţara atât de minunată, frumoasă, splendidă, cu peisaje de vis,dar, din păcate, cu reguli, norme, îngrădiri care fac că timpul de după muncă să nu existe,pentru că nu-ţi poţi plăti impozitele din salariu, trebuie să ai două-trei joburi, că să te întreţii... Unbinecunoscut critic contemporan zicea că scriitorul român nu poate deveni cu nici un chipmaratonist, fiind, mai degrabă, un performer la viteză, deci pe o perioadă limitată, pe un spaţiurestrictiv. Părerea mea e că nu are cum să reziste în maratonul literaturii, pentru că e ocupat îna-şi câştiga existenţa. Dacă, de exemplu, un sportiv cu posibilităţi nelimitate ar depune nu oactivitate istovitoare, ci o muncă mai relaxată, să zicem, cum ar fi cea de birou şi ar stă nu optore, ci doar jumătate de normă - numai patru, realizând antrenamentul după serviciu, câtesuccese ar avea în competiţie...??!

4 / 5



Ne mai întrebăm atunci de ce nici un creator român de literatură nu ia Premiul Nobel... Sau altepremii internaţionale... Apoi, chiar dacă artistul reuşeşte că prin minune să-şi realizeze operă,intervin alte probleme. Nu şi-o poate publică, oricât de meritorie ar fi. Sistemul de popularizareeste închis. Selecţia e arbitrară. Şi câte şi mai câte. Ar mai fi multe de semnalat. Dar mă oprescaici. Poate voi reveni cu altă ocazie, poate nu. Aş încheia cu citate de genul: Un popor fărăspiritualitate, fără cultură n-are viitor, nu supravieţuieşte, e ca mort etc., dar aceste fraze măreţes-ar volatiliza în peisajul cotidian cenuşiu, ca şi cum n-ar fi fost rostite niciodată.

5 / 5

intelectualul roman, incotro? - revistă de cultură ... · pdf fileintelectualul roman,...

Documents