U.S.A.M.V.B TimisoaraFacultatea de HorticulturaInvatamant la Distanta

AMPELOGRAFIE

TEMA REFERAT

INSUSIRILE AGROBIOLOGICE ALE PORTALTOILOR

AN UNIV. 2012-2013

Viţele portaltoi sunt cultivate pentru producţia de coarde, din care sunt confecţionaţi butaşii folosiţi la altoire sau înrădăcinare (pentru înmulţire). Direcţia principală de selecţie la

viţele portaltoi, o constituie obţinerea de soiuri cu perioadă scurtă de vegetaţie care să matureze lemnul pe o lungime cât mai mare a lăstarilor (coardelor). Principalele însuşiri agrobiologice ale soiurilor şi selecţiilor de viţe portaltoi cultivate la noi în ţară, sunt următoarele:

Vigoarea de creştere. La viţele portaltoi, deosebim vigoarea proprie de creştere caracteristică portaltoiului (vigoarea intrinsecă) şi vigoarea pe care o conferă soiurilor de viţă ditoare altoite (vigoarea indusă).

În general, viţele portaltoi se caracterizează prin vigoare mare de creştere, lungimea lăstarilor, respectiv a coardelor, depăşind 5-6 m. Vigoarea de creştere este determinată de factori genetici, biologici şi ecologici. Astfel, portaltoii proveniţi din speciile Vitis berlandieri şi Vitis riparia se caracterizează prin creşteri viguroase, iar cei care provin din specia Vitis rupestris prin creşteri mai slabe. Dintre factorii biologici, importanţă prezintă adaptarea portaltoilor la condiţiile de mediu, avându-se în vedere sensibilitatea lor la calciul activ din sol, sărurile nocive, seceta pedologică etc. În ceea ce priveşte factorii ecologici, cei mai importanţi sunt factorii climatici; viţele portaltoi având perioadă lungă de vegetaţie au nevoie de multă căldură, care să asigure ritmul de creştere şi maturarea lemnului lăstarilor.

Vigoarea de creştere a portaltoilor este imprimată şi soiurilor de viţă roditoare, din acest punct de vedere portaltoii se grupează astfel: foarte viguroşi (Kober 5 BB, Selecţia Crăciunel 2, Selecţia Crăciunel 26 şi Selecţia Drăgăşani-57); portaltoi cu vigoare mare (Teleky 8 B, Selecţia Oppenheim 4, Selecţia Crăciunel 71); portaltoi cu vigoare mijlocie (Riparia gloire, Selecţia Crăciunel 25, 41 B, 140 Ruggeri, 1616 C).

Capacitatea de înrădăcinare. Una din însuşirile de bază care se cere unui portaltoi este capacitatea de înrădăcinare, adică formarea cu uşurinţă a rădăcinilor adventive şi dezvoltarea în sol a unui sistem radicular cât mai puternic. Înrădăcinare uşoară au portaltoii care provin din speciile Vitis riparia, Vitis rupestris şi Vitis labrusca; înrădăcinare slabă, portaltoii care provin din specia Vitis berlandieri; iar în cazul speciei Vitis rotundifolia înrădăcinarea butaşilor este nulă.

Capacitatea de înrădăcinare se exprimă în procente, adică câţi butaşi portaltoi din 100 formează rădăcini. Majoritatea portaltoilor au capacitatea de înrădăcinare cuprinsă între 60-80%; capacitate de înrădăcinare foarte mare de 80-100% are portaltoiul Riparia gloire, iar capacitate de înrădăcinare slabă, de 20-40%, portaltoiul Chasselas x Berlandieri 41 B.

Afinitatea cu viţele roditoare europene. Afinitatea este o însuşire biologică complexă, generată de către diferenţele anatomice, histologice, fiziologice şi biochimice care există între viţele portaltoi şi soiurile de viţă roditoare. Ea se pune în evidenţă în şcoala de viţe prin procentul de viţe cu sudură completă formată la punctul de altoire (afinitatea la altoire); precum şi prin procentul de goluri care apar în primii 10-15 ani după plantarea viţelor (afinitatea în plantaţii). Afinitatea la altoire se situează în jur de 50%; afinitate slabă de 30-40% au portaltoii 41 B şi 1616 C.

Comportarea diferită a soiurilor de viţă roditoare în plantaţii, pe aceeaşi portaltoi, dovedeşte existenţa gradelor diferite de afinitate. În general, portaltoii proveniţi din Vitis riparia au afinitate mai slabă cu viţele europene, iar portlatoii care provin din Vitis berlandieri au afinitatea cea mai bună. Mărimea “gâlmei” care se formează la punctul de altoire a viţelor în plantaţii, indică lipsa de afinitate dintre altoi şi portaltoi.

Rezistenţa la filoxeră. La viţele portaltoi se deosebeşte rezistenţa/toleranţa la filoxera radiciolă şi filoxera galicolă. Cea mai importantă este rezistenţa la filoxera radicicolă. În funcţie de aceasta, portaltoii sunt grupaţi în două categorii:

- portaltoi cu rezistenţă mare la filoxeră, cum sunt cei proveniţi din speciile Vitis riparia şi Vitis rupestris, precum şi hibrizii dintre speciile Vitis riparia x Vitis rupestris, Vitis berlandieri x Vitis riparia;;

- portaltoi cu rezistenţă slabă la filoxeră, cum sunt hibrizii dintre Vitis vinifera x Vitis riparia şi Vitis vinifera x Vitis rupestris.

Rezistenţa la filoxeră a portaltoilor se apreciază cu note de la 0-20 după scara de notare propusă de P. VIALA şi L. RAVAZ (1900), în care Vitis rotundifolia imună la filoxeră s-a notat cu 20, iar Vitis vinifera cu rezistenţa cea mai slabă s-a notat cu zero. Între ele se situează speciile Vitis riparia şi Vitis rupestris notate cu 18, apoi specia Vitis berlandieri notată cu 17 etc.

Mai recent R. POUGET (1975), stabileşte cinci clase de rezistenţă/toleranţă la filoxeră pentru viţele portaltoi şi soiurile de viţă roditoare (tabelul 3.2).

Rezistenţa faţă de filoxera galicolă este în general mijlocie la viţele portaltoi: rezistenţă slabă au portaltoii cu sânge de Vitis rupestris (Rupestris du Lot, 3309 C; 140 Ruggeri etc.).

Tabelul 3.2.Rezistenţa/toleranţa la filoxera radicicolă a viţelor portaltoi

(clasificarea lui R. POUGET, 1975)Clasa de

rezistenţăIntensitatea şi forma de manifestare a atacului

Speciile şi soiurile de viţă de vie

I - imune la filoxeră

- Vitis rotundifolia

II - foarte rezistente

pe rădăcinile subţiri apar nodozităţi mici, foarte rare

Riparia gloire; Rupestris du Lot; 140 Ruggeri

III - rezistentepe rădăcinile de un an apar nodozităşi cu diametrul de 1-2 mm

3309 C; 101-14 MG;SO4; 41 B

IV - sensibilepe rădăcini apar nodozităţi foarte multe, de diferite mărimi

hibrizii dintre V. vinifera x V. riparia; V. vinifera x V. rupestris

V - foarte sensibile

hipertrofia rădăcinilor şi necrozarea ţesuturilor

Soiurile de viţă roditoare (V. vinifera)

Rezistenţa la nematozi. Nematozii sunt principalii vectori ai virusurilor (neprovirusurilor) care infectează viţele în plantaţii. Cercetările întreprinse de P. GALET (1956) au stabilit următoarele:

- portaltoi foarte rezistenţi la nematozi: SO4, Kober 5 BB, 99 Richter şi 1616 C;- portaltoi rezistenţi la nematozi: Rupestris du Lot, Riparia gloire, 101-14 MG şi 420 A;- portaltoi sensibilii la nematozi: 41 B şi 3309 C.Rezistenţa la boli. Comparativ cu viţele roditoare, la viţele portaltoi întâlnim un număr mai

restrâns de boli. Dintre bolile criptogamice cele mai frecvente sunt: putregaiul cenuşiu, produs de ciuperca Sclerotinia fukeliana şi necroza pătată, produsă de ciuperca Rhacodiella vitis. Infecţiile apar pe coarde la păstrarea în silozuri şi la forţarea viţelor altoite. Unele soiuri de portaltoi şi în special hibrizii europeo-americani, cum este portaltoiul Chasselas x Berlandieri 41 B sunt sensibili la mană, încât în anii cu condiţii favorabile pentru atacul acestei ciuperci sunt necesare aplicarea a 2-3 tratamente; în general viţele portaltoi nu se tratează contra manei.

Cea mai păgubitoare boală rămâne cancerul bacterian produs de Agrobacterium radiobacter pv. tumefaciens (Smith & Townsend), pentru combaterea căruia se folosesc biopreparate de tulpini avirulente de Agrobacterium radiobacter (N. ZINCA, 1971). Agentul fitopatogen infectează soiurile de viţă roditoare altoite pe portaltoii respectivi, încât tumorile canceroase se instalează pe tulpinile şi coardele butucilor. Frecvenţa bolii este corelată pozitiv şi cu rezistenţa slabă la îngheţ a soiurilor de viţă roditoare.

În ultimul timp, virozele la viţa de vie au devenit atât de păgubitoare ca şi cancerul bacterian. Unii portaltoi manifestă sensibilitate sporită faţă de anumite virusuri, încât se folosesc ca “plante test” prin altoirea soiurilor roditoare pe ei. Aşa de pildă, portaltoiul Rupestris du Lot serveşte ca plantă test pentru 3 viroze: “scurt nodare” (court noué), “mozaicul galben” (panachure) şi “clorozarea nervurilor” (marbrure); portaltoiul Riparia gloire, pentru “mozaicul nervurian” (vein mosaic); iar portaltoiul 110 Richter, pentru “necrozarea nervurilor” (wein necrose).

Rezistenţa la calcarul din sol. Este o însuşire foarte importantă deoarece speciile de viţe americane sunt plante calcifuge (nerezistente la calcar). Se urmăreşte rezistenţa faţă de calcarul activ din sol (% CaCO3 activ din sol) sau se calculează indicele puterii clorozante (I.P.C.), propus de C. JUSTE şi R. POUGET (1972).

Rezistenţa cea mai slabă la calcar o au portaltoii din grupa Riparia x Rupestris (7-12% CaCO3), iar cea mai mare rezistenţă o au portaltoii europeo-americani (41 B) şi portaltoii hibrizi complecşi (Fercal). Rezistenţa slabă a portaltoilor la calcar se manifestă prin clorozarea frunzelor la soiurile de viţă de vie roditoare altoite pe portaltoii respectivi.

Rezistenţa la sărurile nocive din sol. Comparativ cu viţele roditoare, portaltoii sunt mai sensibili faţă de sărurile nocive din sol (NaCl, Na2CO3). În general, portaltoii nu rezistă la concentraţiile mai mari de 0,4‰ săruri totale, exprimate în NaCl. Unii portaltoi au o rezistenţă sporită faţă de sărurile nocive din sol, fiind indicaţi pentru solurile cu exces de cloruri de sodiu: 1103 P; 1202 C; 1616 C; 41 B.

Rezistenţa viţelor portaltoi la sărurile nocive din sol este în funcţie şi de condiţiile ecopedologice din podgorie. În general, conţinutul de săruri nocive din sol nu trebuie să depăşească 0,5‰ NaHCO3, 0,005‰ Na2CO3, 0,7‰ NaCl şi 0,15‰ Na2SO4.

Rezistenţa la secetă. Este o însuşire foarte valoroasă, determinată în special de arhitectonica sistemului radicular a portaltoiului. După rezistenţa la secetă, portaltoii se grupează astfel; sensibili la secetă (rezistenţă slabă), cum sunt portaltoii Riparia gloire şi 1616 C, la care sistemul radicular este fascicular şi de suprafaţă; rezistenţă mijlocie la secetă, cum sunt portaltoii din grupa Berlandieri x Riparia; rezistenţă mare la secetă, cum sunt portaltoii din grupa Berandieri x Rupestris la care unghiul geotropic al rădăcinilor este mic şi sistemul radicular profund (140 Ruggeri şi 1103 Paulsen), precum şi portaltoiul Chasselas x Berlandieri 41 B.

Rezistenţa la excesul de umiditate. Viţele portaltoi nu suportă excesul de umiditate din sol. Aşa se explică de ce nu dau rezultate plantaţiile de vii pe solurile umede, gleizate. Portlatoii cu sistemul radicular superficial, care dezvoltă o masă mare de rădăcini, suportă mai uşor excesul de umiditate din sol, exemplu fiind portaltoii Riparia gloire şi Riparia x Rupestris 3309 C. Rezistenţă slabă la excesul de umiditate o au portaltoii 41 B şi 140 Ruggeri.

Bibliografie:1. Dejeu, L., 2010 - Viticultură. Editura Ceres, Bucureşti. 2. Indreaş, Adriana, Luminiţa, Vişan, 2000 - Principalele soiuri de struguri de masă cultivate în România. Ed. Ceres, Bucureşti.3. Indreaş, Adriana, Luminiţa, Vişan, 2001 - Principalele soiuri de struguri de vin cultivate în România. Ed. Ceres, Bucureşti.4. Indreaş, Adriana, Luminiţa, Vişan, 2002 - Manual de ampelografie. Editura Nelmaco, Bucureşti.5. Olteanu, I., Daniela, Cichi, Daniela, Dolores, Costea, D.C., Mărăcineanu, L.C.,2002-Viticultura specială. Zonare, Ampelografie, Tehnologii specifice. Editura Universitaria, Craiova, 473 p.6. Oşlobeanu, M. şi colab., 1991 - Zonarea soiurilor de viţă-de-vie în România. Editura Ceres, Bucureşti. 7. Stroe, Marinela, Vicuţa, Indreaş, Adriana - Ampelografie - Lucrări practice. Editura CNI Coresi, Ediţie revizuită, Bucureşti, 2010.8. Stroe, Marinela, Vicuţa, Veliu, Raluca, 2010 - The agrobiological and technological evaluation of some table grape variety with different maturation periods in vineyard Ostrov. Sesiunea Ştiinţifică anuală „Horticultură - Ştiinţă, Calitate, Diversitate şi Armonie”, U.S.A.M.V. „Ion Ionescu de la Brad” Iaşi, Facultatea de Horticultura, AnulLII, Vol 53, Seria Horticultură, CD ROM ISSN 2069-847X, pag. 437-443.9. Teodorescu, Şt., Popa, A., Sandu, G., 1987 - Oenoclimatul României. Vinurile României şi climatul lor caracteristic. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.10. Ţârdea C., Rotaru Liliana, 2003 - Ampelografie, volumul II. Editura Ion Ionescu de la Brad, Iaşi.