INSTITUŢIILE STATULUI MEDIEVAL ÎN SECOLELE XIV-XVIII

INSTITUŢIA ASPECTE ESENŢIALE DETALIEREA INFORMAŢIEI

1. DOMNIA în Ţara

Românească şi Moldova

A. Evoluţia domniei în sec. XIV-XVI

A. 1. este instituţia centrală a statului, creaţie politică

românească

-2. este condusă de domn care se intitulează: „ domn şi singur stăpânitor”,

„mare voievod”

3.succesiunea la conducerea ţării se face conform principiului ereditar-

electiv

A. 1. în perioada secolelor XIV-XVI, principala instituţie atât pentru Moldova cât şi pentru Ţara Românească a fost domnia, domnul fiind stăpânul ţării dar şi voievod

(conducătorul armatei). În calitatea sa de conducător al întregii administraţii a statului, domnul îi numea pe marii dregători. Titlul de voievod arată că domnul era

conducătorul suptrem al armatei; el percepea birul, dare în general destinată acoperirii cheltuielilor de apărare sau răscumpărare a păcii prin tributul impus de

puterile străine. Domnul decidea şi în ceea ce priveşte politica externă a ţării; declara război şi încheia pace, încheia tratate cu statele vecine. În plan judecătoresc

era singurul care aplica pedeapsa cu moartea, fiind judecătorul suprem al ţării.

2. Deci, atribuţiile domnului sunt: a. De politică externă: declară război şi încheie pace, semnează tratate cu

ţările vecineb. De politică internă:

- Politice: conducătorul statului- Militare: comandant suprem al armatei- “mare voievod”- Funciare: apobă orice exercitare sau schimbare de

proprietate prin emitere de hrisoave de către cancelaria domnească , fiind proprietarul întregului pământ

- Administrative: conduce întreaga administraţie- Fiscale: bate monedă, instituie sistemul de impozite

- Juridice: reprezintă instanţa supremă de judecată

3. pe cale ereditară- tronul era moştenit de urmaşii pe linie masculină: dinastia Basarabilor în Ţara Românească şi a Muşatinilor în Moldova

- succesiunea electivă: alegerea domnilor de către marea boierime din rândul membrilor familiei domnitoare

1

B.DOMNIA în sec. XVII-XVIII ( sf. Evului Mediu

şi începuturile modernităţii)

4. domnia s-a justificat prin originea sa divină

5. titulatura domnului reflectă puterea acestuia şi autoritatea de care se

bucură, fiind semnificativă din 2 puncte de vedere: exercitarea puterii şi

hotarele ţăriiCea mai semnificativă domnie pentru

întărirea autorităţii interne a domnului- cea a lui Vlad Ţepeş

B. 1. Instaurarea dominaţiei otomane a dus la încălcarea autonomiei Ţărilor Române

prin numirea domnilor de către sultan, fără consultarea

boierimii2. Înlocuirea domniilor

pământene cu cele fanariote3. Domnii sunt numiţi de către

sultan şi consideraţi înalţi funcţionari ai Porţii

4. Cumpărarea tronului 5. Domnii scurte şi instabilitate

politică6. Diminuarea rolului domniei ca

instituţie centrală a statului

4. originea divină a puterii domneşti se reflectă în introducerea cuvântului „IO” – prescurtarea de la „IOANNES” care înseamnă „ cel ales de Dumnezeu”

5. titulatura domnului: - „IO”- cel ales de Dumnezeu

- „domn”- provine din latinescul „dominus” şi înseamnă stăpân- „din mila lui Dumnezeu”: deoarece domnul era uns şi încoronat de mitropolit

în cadrul unei ceremonii religioase care-i transfera astfel harul divin- „singur stăpânitor” sau „autocrator” sau „ de sine stătător”- reprezintă afirmarea suveranităţii ( independenţei) în raport cu puterile vecine şi a

autorităţii interne faţă de supuşii săi, inclusiv boieri.B. În secolele XVII-XVIII, în plan intern, societatea românească este alterată de sistemul de cumpărare al domniei ,prezent încă din secolul al XVI-lea.Astfel, domnii Ţărilor Române încep să provină din familiile greceşti şi albaneze stabilite în Fanar ( Istanbul), fiind numiţi domni fanarioţi. Prin urmare, la începutul secolului al XVII-lea se sting dinastiile domnitoare ( sfârşitul domniilor pământene), cea a Basarabilor – Ţara Românească şi cea a Muşatinilor – în Moldova, fapt ce lasă loc competiţiei între boierimea pământeană şi noii veniţi. Pentru început victorioasă iese boierimea pământeană, care reuşeşte să oprească accesul străinilor şi să-şi impună pe tron lideri proprii- este situaţia lui Matei Basarab în Ţara Românească şi a lui Vasile Lupu în Moldova. Ctitor a mai multor monumente de arhitectură, printre care şi splendida biserică Trei Ierarhi din Iaşi, Vasile Lupu (1634-1653) a introdus tiparul în Moldova aducându-l de la Kiev şi a întemeiat Academia Vasiliană (şcoala mare domnească de la Trei Ierarhi). Domnia sa a fost o epocă de prosperitate, de bună organizare a instituţiilor şi de strălucire culturală. Bisericile şi mănăstirile ridicate în Moldova, ca şi fastul Curţii Domneşti de la Iaşi stau mărturie în acest sens. În concluzie, putem spune că, chiar dacă nu mai putem vorbi despre o politică externă de amploare ca în secolele precedente, în plan intern, în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, domnia şi-a păstrat toate atribuţiile tradiţionale: ‚‚dreptul de a face legi, de a pedepsi pe locuitori, de a face boieri ori de a scoate din boierime, de a pune dări, ba chiar de a face episcopi’’ (sursă – Dimitrie Cantemir- Descrierea

2

Moldovei). În Ţara Românească situaţia a fost aproape identică În opinia mea consider că ambele state medievale româneşti şi-au păstrat instituţiile proprii, în ciuda agravării dominaţiei otomane, inclusiv în secolul al XVIII-lea, moment culminant al presiunii otomane – domniile fanariote. În evul mediu, Domnia a jucat un rol important în menţinerea fiinţei statale româneşti, motiv pentru care instaurarea dominaţiei otomane a produs schimbări în funcţionarea acestei instituţii.

2. VOIEVODATUL în Transilvania

1. Voievodatul Transilvaniei era autonom în raport cu Coroana ungară.

2. El era condus de voievod

3. În sec. XVI- Transilvania devine principat autonom sub suzeranitate

otomană

4. În sec. XVII, prin Diploma leopoldină, Transilvania intră sub dominaţie

habsburgică, devenind provincie a Imperiului Habsburgic (Austria)

1. Voievodul era numit de regele Ungariei cu acordul nobilimii transilvane- 2. Voievodul avea atribuţii administrative, judiciare şi militare. În

secolele XIII-XIV, unii voievozi , precum Roland Borşa şi Ladislau Kan, acţionează ca adevăraţi suverani, complet desprinşi de Regatul Ungariei, iar alţii reuşesc să fondeze adevărate dinastii- familiile Lackfi şi Csaki.

- 3. Este condusă de un principe ales de Dietă ( for legislativ al ţării), acest drept fiind conferit de către sultan.

- Principele deţinea prerogative însemnate în politica internă, asemănătoare celor exercitate de domnii Ţării Româneşti şi ai Moldovei.

- 4. Este condusă de împărat prin intermediul unui guvernator ales de către Dietă şi confirmat de Curtea de la Viena.

- Statutul politic al românilor din Transilvania s-a degradat, consolidându-se poziţia categoriilor privilegiate: nobilimea maghiară, saşii şi secuiii, care se constituie în “Unio Trium Nationum”.

- Astfel, aceste stări privilegiate devin factor de co-guvernare a voievodatului, românii fiind treptat excluşi de la viaţa politică.

3. BISERICA 1. Reprezintă puterea supremă pe plan spiritual

2. Era principalul sprijin al Domniei

3. Recunoaşterea statelor medievale româneşti s-a făcut implicit prin

recunoaşterea mitropoliilor care au

1. În ceea ce priveşte organizarea bisericească, românii au urmat modelul bizantin, adaptat nevoilor româneşti.

2. Afirmarea independentă şi suverană a statelor medievale româneşti extracarpatice a cerut o biserică pe măsură, independentă de Patriarhia de la Constantinopol şi supusă intereselor domniei. De aceea, curând după întemeierea statului au fost organizate mitropoliile.

3. În Ţara Românească, Mitropolia este creată din iniţiativa domnitorului Nicolae Alexandru în 1359, la Curtea de Argeş. Ea este recunoscută de

3

contribuit la consolidarea acestora

4. Ortodoxismul a avut un rol determinant la afirmarea Ţărilor Române extracarpatice ca state

independente.

CONCLUZIE: Biserica a jucat un rol important în justiţie, cultură şi

afirmarea fiinţei noastre spirituale, a combătut păgânismul musulman şi

ofensiva catolică. Evul Mediu creştin a transformat instituţia ecleziastică

(Biserica) şi autoritatea laică ( Domnia) în elementele esenţiale

ale construcţiei de stat.

Patriarhia de la Constantinopol, care acordă Mitropolitului Ţării Româneşti titlul de “exarh al plaiurilor”, având astfel autoritate spirituală şi asupra ortodocşilor din Transilvania, fapt semnificativ pentru asigurarea unităţii spirituale a românilor. În 1370, domnul Vladislav Vlaicu întemeiază a doua Mitropolie ortodoxă a Ţării Româneşti, cu sediul la Severin.

4. În Moldova, prima Mitropolie ortodoxă este creată din iniţiativa lui Petru Muşat în 1370 şi are sediul la Suceava, fiind recunoscută de Patriarhia de la Constantinopol în perioada domniei lui Alexandru cel Bun.

5. În Transilvania a predominat ortodoxismul, religia majorităţii populaţiei formate din români. În 1376, la Nandru, lângă Hunedoara, în Transilvania

este atestată o arhiepiscopie ortodoxă6. Prin înfiinţarea acestor structuri, statele medievale româneşti erau

recunoscute de Patriarhia de Constantinopol şi implicit de Imperiul Bizantin şi statele creştine din zonă.

7. Mitropolitul era considerat al doilea demnitar în stat, întâiul sfetnic al domnului, membru de drept al sfatului domnesc, conducător al unor solii politice şi locţiitor al domnului în caz de vacanţă a tronului. El participa la alegerea domnitorului, iar prin încoronarea şi ungerea cu mir îi conferea o autoritate sacră.

4. SFATUL DOMNESC - Era un organ cu rol consultativ şi cu atribuţii juridice, format iniţial din mari boieri, iar ulterior din boieri cu dregătorii

- Organul central al guvernării, sfatul domnesc avea ca atribuţii: elaborarea politicii interne şi externe a statului împreună cu Domnul, îl asista pe acesta la scaunul de judecată, participa la încheierea tratatelor.

- Din secolul al XVI-lea va purta numele de Divan domnesc- Cele mai importante dregătorii erau: ban al Olteniei (Ţara Românească), portarul Sucevei (Moldova), vornic

( şeful Curţii domneşti), logofăt (ţeful Cancelariei domneşti – centralizarea puterii ), vistiernic ( şeful finanţelor gestiona veniturile domniei adunate în vistierie), etc.

5. ADUNAREA ŢĂRII - Împreună cu domnul şi sfatul domnesc au funcţionat şi adunările stărilor privilegiate, alcătuite din reprezentanţii nobilimii, clerului, orăşenimii şi uneori ai ţărănimii libere.

- În Ţara Românească şi Moldova, Marea Adunare a Ţării este o instituţie care nu avea caracter permanent, fiind

4

convocată periodic pentru adoptarea hotărârilor de mare importanţă pentru viaţa statală, precum alegerea Domnului, declaraţii de război sau încheierea tratatelor de pace, aprobarea politicii fiscal.

- Ultima alegere a unui domn de către Adunarea Ţării a avut loc în anul 1730, iar ultima sa convocare a fost dedicată desfiinţării şerbiei, în 1749.

- Sub o formă modernizată, instituţia va renaşte între 1831-1848 sub numele de Adunarea Obştească. - În Transilvania, convocată iniţial din iniţiativa voievozilor pentru a dezbate probleme în special de ordin juridic,

ulterior a devenit Adunare de Stări nobiliare ( sec. XV). - Adunarea Generală a Nobililor avea atribuţii judiciare şi cuprindea la început şi reprezentanţi ai românilor ( sec.

XIII-XIV) - Prin diplomele regale din 1366, regale Ungariei, Ludovic I ia măsuri împotriva românilor “răzvrătiţi din

Transilvania” şi condiţionează calitatea de nobil de apartenenţa la catolicism. Astfel, pe temeiul religiilor recepte acceptate official, nobilii şi cnezii români sunt eliminaţi din viaţa politică.

- După 1437, corespunzător constituirii Unio Trium Nationum ( celor trei naţiuni privilegiate- maghiarii, saşii şi secuii), apar congregaţiile generale ale nobilimii şi adunările scaunelor săseşti şi secuieşti, din care românii sunt excluşi.

- Începând cu secolul al XVI-lea, problemele importante de politică externă se discutau în Dieta ţării , care se întrunea periodic, avea atribuţii permanente şi un statut bine precizat.

5