inspecŢia judiciarĂ jurisprudenŢĂ În materie...
TRANSCRIPT
INSPECŢIA JUDICIARĂ
JURISPRUDENŢĂ ÎN MATERIE DISCIPLINARĂ 2013
1
a) manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori
prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de
serviciu;
1. Faptele procurorului care a întreprins o serie de acţiuni ilicite în scopul de a
denigra imaginea unui comisar de poliţie, constând în solicitarea de relaţii despre un comisar
şef de poliţie, angajarea unei firme de detectivi particulari pentru a-l urmări pe acesta şi
formularea a două plângeri penale împotriva acestuia, precum şi solicitarea adresată unui
subofiţer de poliţie de a-l conduce cu autoturismul de serviciu pe o stradă pentru a surprinde
în flagrant conducători auto în stare de ebrietate, printre cei vizaţi bănuind că se află şi
comisarul, întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit.
a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare.
De asemenea, faptele aceluiaşi procuror de a servi cu băuturi alcoolice clienţii unui
local şi de a interveni pentru rezilierea unui contract de catering al unei şcoli în scopul
încheierii ulterioare a unui contract cu o altă firmă deţinută de un apropiat al procurorului,
reprezintă conţinutul constitutiv al aceleiaşi abateri disciplinare enunţată anterior.
Hotărârea nr. 4P/17.09.2013, Secţia pentru procurori a CSM
(irevocabilă prin Decizia nr. 39/24.03.2014
a Completului de 5 judecători al Î.C.C.J.)
Inspecţia Judiciară a solicitat Secţiei pentru procurori ca, prin hotărârea ce o va
pronunţa, să dispună aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr.
303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, pârâtului A.V.A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă
Judecătoria X, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr.
303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, constând în manifestări care pot aduce atingere onoarei sau probităţii
profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în afara atribuţiilor de serviciu.
În motivarea acţiunii se arată că, pe fondul unei relaţii tensionate cu comisarul şef de
poliţie B. M. din cadrul Poliţiei Municipiului X, generate de existenţa unei relaţii apropiate
între procurorul A. V. A. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria X şi fosta soţie a ofiţerului
de poliţie, pârâtul a întreprins o serie de acţiuni neconforme cu statutul său de procuror,
constând în următoarele: a cerut relaţii despre comisarul şef de poliţie B. M. de la subofiţerii
de poliţie P. O. şi J. N.; a întocmit mai multe sesizări anonime vizându-l pe comisar; la
19.10.2012 a angajat, prin intermediul unei cunoştinţe, o firmă de detectivi particulari pentru
a-l urmări pe ofiţerul de poliţie; a formulat două plângeri penale împotriva lui B. M. pe care
le-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria X; în cursul anului 2013 a servit cu
băuturi alcoolice clienţii localului deţinut de B. I. în staţiunea X; a intervenit la Şcoala
Specială X pentru rezilierea contractului de catering cu firma S.C.Y S.R.L., în scopul
încheierii ulterioare a unui contract cu firma deţinută de B. I.; la data de 04.11.2012 i-a
solicitat subofiţerului de poliţie V. M. B. din cadrul Biroului de Poliţie Rutieră X să-l ducă cu
autoturismul de serviciu pe o stradă din municipiul X, pentru a surprinde în flagrant
conducători auto în stare de ebrietate, printre cei vizaţi bănuind că se află şi comisarul B. M..
Prin Hotărârea nr. 4P/17.09.2013, Secţia pentru procurori a admis acţiunea
disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva domnului A. V. A. – procuror în
cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria X.
Secţia a constatat că acţiunile ilicite comise de pârâtul procuror întrunesc elementele
constitutive ale unei singure abateri disciplinare, cea prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr.
2
303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, constând în “manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii
profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor
de serviciu”.
Sub aspectul laturii obiective Secţia a reţinut că pârâtul procuror, în afara exercitării
funcţiei, prin comportamentul şi acţiunile întreprinse, a încălcat standardele de conduită
universal acceptate de comunitate aducând atingere principiilor morale cum ar fi
corectitudinea, cinstea, buna credinţă şi a periclitat atât imaginea publică a magistratului, cât
şi prestigiul justiţiei, prin faptele sale contribuind la scăderea aprecierii publice pozitive
asupra sistemului judiciar din care face parte.
În contextul în care unele dintre aceste acţiuni au ajuns la cunoştinţa publicului larg al
respectivei comunităţi locale, direct sau chiar prin intermediul presei locale, iar altele au fost
de natură să creeze discuţii dezaprobatoare şi de indignare în rândul lucrătorilor de poliţie
(ducând la tulburarea relaţiilor de muncă cu aceştia) sau al altor angajaţi din cadrul unor
instituţii, legătura de cauzalitate între actele pârâtului şi urmarea produsă apare neîndoielnică.
Urmarea produsă prin săvârşirea acestei abateri s-a concretizat prin deteriorarea
încrederii şi respectului opiniei publice, dar şi a lucrătorilor de poliţie cu care interacţionează
în cadrul raporturilor specifice de muncă, faţă de persoana magistratului în cauză, cu
consecinţa afectării nu doar a imaginii individuale a acestuia din perspectiva probităţii morale,
ci şi a imaginii publice a procurorului în societate şi aprecierii pozitive a opiniei publice
asupra justiţiei ca sistem şi serviciu public.
Sub aspectul vinovăţiei, Secţia a reţinut că pârâtul a săvârşit această abatere
disciplinară sub forma intenţiei indirecte. Astfel, multitudinea actelor ce completează
ansamblul laturii obiective a abaterii disciplinare, caracterul repetat al unora dintre actele
materiale săvârşite în aceeaşi modalitate, conduita vădit ostentativă în anumite cazuri, conduc
fără echivoc la concluzia că atitudinea psihică a pârâtului faţă de acţiunile sale a fost aceea de
prevedere a rezultatelor faptelor sale pe care, chiar dacă nu le-a urmărit, a acceptat producerea
lor. Această concluzie se desprinde chiar şi din atitudinea pârâtului în cadrul audierilor de
către inspectorul judiciar şi de Secţia de procurori, din care rezultă conştientizarea încălcării
normelor disciplinare, nesocotind însă caracterul grav al faptelor sale.
Vinovăţia magistratului în cadrul acestei abateri disciplinare se raportează atât la
standardele de conduită impuse de profesie, cât şi la cerinţele societăţii concretizate în
respectarea unor valori morale unanim acceptate.
Astfel, art. 90 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevede că aceştia „sunt datori să se
abţină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în profesie şi în
societate”. În acelaşi articol se arată că relaţiile magistraţilor la locul de muncă şi în societate
se bazează pe respect şi bună credinţă.
Codul deontologic reia aceste obligaţii impuse magistraţilor şi le transpune în norme
de etică profesională.
Codul de conduită judiciară, intitulat şi Principiile de la Bangalore, stabileşte printre
standardele de conduită aplicabile şi sistemului nostru judiciar, atât pentru judecători cât şi
pentru procurori, prevederi referitoare la imparţialitate şi etichetă care impun magistratului
obligaţia de a adopta un comportament, atât în cadrul exercitării funcţiei, cât şi în afara
acesteia, de aşa natură încât să menţină încrederea publicului, a juriştilor şi a justiţiabililor în
corectitudinea şi imparţialitatea magistratului şi de a-şi exercita drepturile şi libertăţile
cetăţeneşti în conformitate cu demnitatea funcţiei judiciare.
Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni din noiembrie 2002 a apreciat că
pentru susţinerea independenţei juridice atât la nivel instituţional cât şi la individual, fiecare
3
magistrat trebuie să se comporte cu integritate atât în exerciţiul funcţiunii, dar şi în viaţa
particulară.
Deşi, ca orice persoană, magistratul are dreptul la protecţia vieţii private, acesta
trebuie să acţioneze cu prudenţă, pentru ca manifestările sale să nu conducă la subminarea
demnităţii funcţiei sale şi a capacităţii sale de a o exercita. Totodată, acestuia îi este interzisă
folosirea poziţiei sale de magistrat în orice relaţii cu alte persoane, pentru a nu crea acestora
impresia exercitării unor presiuni sau că ar fi îndreptăţit să exercite personal atribuţiile cu care
este învestit prin lege în exercitarea funcţiei.
Ca atare, faţă de urmările concrete produse şi ţinând cont de dispoziţiile art. 100 din
Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările
şi completările ulterioare, potrivit căreia sancţiunile ce se pot aplica trebuie sa fie
proporţionale cu gravitatea abaterilor comise, Secţia pentru procurori:
Cu majoritate:
- a aplicat domnului A. V. A. – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria
X, sancţiunea disciplinară constând în „excludere din magistratură”, pentru săvârşirea abaterii
disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din acelaşi act normativ.
Cu opinie separată:
- a apreciat că se impune aplicarea sancţiunii disciplinare prevăzută de art. 100 lit. d)
din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, constând în „suspendarea din funcţie pe o perioadă de
6 luni”.
Împotriva hotărârii Secţiei pentru procurori, A. V. A. a formulat recurs.
Prin Decizia civilă nr. 39/24.03.2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca
nefondat, recursul declarat de A. V. A. împotriva Hotărârii nr. 4P/17.09.2013 a Secţiei pentru
procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.
2. Faptele judecătorului care, acţionând cu lipsă de vinovăţie pe fondul afectării din
cauza unei stări de boală, cauzată de stres, a voinţei şi capacităţii de autocontrol a manifestat
dezinteres pentru soluţionarea cauzelor, a avut un mod de exprimare total inadecvat
statutului de magistrat, o conduită agresivă, aspecte de natură a contraria participanţii la
înfăptuirea actului de justiţiei, cât şi opinia publică, fiind totodată în măsură să aducă
atingere onoarei, probităţii profesionale şi prestigiului justiţiei nu întrunesc elementele
constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004,
privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, întrucât nu a avut reprezentarea
faptelor sale şi nu a avut posibilitatea reală de a decide în mod conştient cu privire la
săvârşirea faptelor şi urmările acestora.
În sprijinul unei astfel de aprecieri vine şi faptul că, după efectuarea tratamentului
medical şi revenirea în activitate, magistratul a avut un comportament normal,
îndeplinindu-şi în mod corespunzător atribuţiile de serviciu, împrejurare din care rezultă că
evenimentul a fost singular.
Hotărârea nr. 7J/22.05.2013 a Secţiei pentru judecători a CSM
(irevocabilă prin neexercitarea căii de atac a recursului)
Inspecţia Judiciară a solicitat Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al
Magistraturii ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună aplicarea uneia din
sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi
procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare, pârâtei C.A.S., judecător în
cadrul Judecătoriei X, în sarcina căruia s-a reţinut existenţa unui caz de indisciplină în cadrul
activităţilor de serviciu.
4
Situaţia de fapt, care a condus la exercitarea acţiunii disciplinare, a constat în aceea că
în şedinţa de judecată din data de 02.02.2012, doamna judecător a manifestat dezinteres
pentru soluţionarea cauzelor, a avut un mod de exprimare total inadecvat statutului de
magistrat, la care s-au adăugat manifestările din data de 03.02.2012, respectiv ţinuta
nepotrivită şi conduita agresivă (limbaj, violenţe verbale şi fizice), aspecte ce au fost de natură
a contraria participanţii la înfăptuirea actului de justiţiei, dar şi opinia publică, fiind totodată
în măsură să aducă atingere onoarei, probităţii profesionale şi prestigiului justiţiei, fapte
despre care Inspecţia Judiciară a considerat că întrunesc elementele constitutive ale abaterii
disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi
procurorilor, republicată.
Prin Hotărârea nr. 7J/22.05.2013, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al
Magistraturii a respins ca neîntemeiată acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară
împotriva doamnei C.A.S., judecător în cadrul Judecătoriei X, pentru săvârşirea abaterii
disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi
procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Secţia a reţinut că, la data de 2 februarie 2012,
pârâta a avut un mod de exprimare lipsit de solemnitate, inadecvat statutului de magistrat,
constând în aceea că i-a spus unei doamne avocat că „este îmbrăcată cu prea mult roşu” iar
unui alt avocat că „nu are nevoie de respectul său”, făcând totodată afirmaţii ce nu aveau
legătură cu cadrul solemn al şedinţei, cum ar fi cele referitoare la faptul că urmează „să plece
din instanţă”.
În cauză a rezultat că atât în dimineaţa zilei de 2 februarie cât şi anterior, pârâta nu s-a
simţit bine, având o atitudine total diferită de cea pe care o avea în mod obişnuit, fiind agitată,
supărată, neavând capacitatea de a se concentra.
Acesta a fost şi motivul pentru care martora M.A.D. i-a cerut să suspende şedinţa de
judecată, iar după ce a discutat cu pârâta, aceasta din urmă a intrat în sala de şedinţă şi a
amânat toate cauzele. De asemenea, a dispus amânarea pronunţării în toate dosarele în care
rămăsese în pronunţare şi a plecat acasă.
Starea de rău şi de agitaţie combinate cu stările de insomnie au făcut ca la data de 3
februarie 2012, pârâta să nu se mai poată controla şi să se manifeste în modul descris mai sus,
atât în magazinul de vis-a-vis de casa sa, cât şi pe stradă şi respectiv în sediul poliţiei.
Toţi martorii audiaţi în cauză au arătat că la data de 3 februarie 2012, pârâta era
incoerentă, făcea afirmaţii într-un limbaj violent la modul general, fără să se refere la o
persoană anume, avea gesturi violente urmate de momente de luciditate, făcând afirmaţii fără
nicio logică şi părând că vorbeşte singură.
Faptul că această atitudine a pârâtei a fost cauzată de o problemă de sănătate, nefiind o
atitudine conştientă a acesteia, rezultă din chiar împrejurarea că aceasta a necesitat internare şi
tratament de specialitate timp de două săptămâni, după care a revenit în activitate şi şi-a
îndeplinit în mod corespunzător atribuţiile de serviciu, fără să se mai existe vreo împrejurare
de natura celor din datele de 2 şi 3 februarie 2012.
Secţia a apreciat că lipsa vinovăţiei poate fi apreciată în funcţie de actele medicale
depuse la dosar, precum şi de declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, din care rezultă că pârâta
în zilele de 2 şi 3 februarie a avut o atitudine total diferită de cea avută până atunci, că aceasta
nu era coerentă, nu făcea afirmaţii logice şi nu părea stăpână pe gesturile sale, existând cu
certitudine o stare de boală care a necesitat tratament de specialitate şi respectiv internare.
Din întregul ansamblu probator administrat în cauză a rezultat că pârâta, în zilele de 2
şi 3 februarie 2012, din cauza unei stări de boală cauzată de stres a avut voinţa şi capacitatea
de autocontrol afectate.
În aceste condiţii nu s-a putut susţine că a avut reprezentarea faptelor sale sau că ar fi
putut avea posibilitatea reală de a conştientiza, atât din punctul de vedere al deciziei de
5
săvârşire a faptei cât şi din punctul de vedere al urmărilor acesteia.
În acelaşi sens s-a subliniat şi faptul că, după efectuarea tratamentului medical şi
respectiv revenirea pârâtei în activitate, aceasta a avut un comportament normal, îndeplinindu-
şi în mod corespunzător atribuţiile de serviciu, împrejurare din care rezultă că ceea ce s-a
petrecut în datele de 2 şi 3 februarie 2012 reprezintă un eveniment izolat, cauzat de starea de
boală a pârâtei, stare de boală care înlătură răspunderea disciplinară a acesteia, faptele nefiind
săvârşite cu vinovăţie.
Irevocabilă prin neexercitarea căii de atac a recursului.
3. Faptele judecătorului care a manifestat un comportament incompatibil cu
demnitatea profesiei şi solemnitatea actului de justiţie, constând în aceea că nu a permis
asistenţilor judiciari să intre în sala de judecată, situaţie de natură a crea rumoare şi discuţii
printre justiţiabili; s-a angajat într-un dialog nepotrivit cu preşedintele secţiei; a iniţiat şi
susţinut un dialog cu persoanele prezente în sala de şedinţă, avocaţi şi justiţiabili, aducându-
le la cunoştinţă nemulţumirile personale faţă de o sesizare anterioară ce viza capacitatea sa
de a conduce şedinţa de judecată, întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare
prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi
procurorilor, modificată prin Legea nr. 36/2011. Atitudinea şi comportamentul judecătorului
a afectat prestigiului funcţiei de magistrat şi al justiţiei, ca valoare socială ocrotită de lege, în
condiţiile în care obligaţia de rezervă a magistraţilor presupune, prin însăşi natura sa,
moderaţie şi reţinere în ceea ce priveşte prezentarea propriilor opinii de către magistrat. vezi
speţa 7.
4. Faptele judecătorului care a manifestat un comportament incompatibil cu
demnitatea profesiei şi solemnitatea actului de justiţie, constând în aceea că a întreţinut şi
cultivat relaţii notorii de prietenie cu persoane condamnate, arestate preventiv sau trimise în
judecată, întrunesc elementele constitutive ale abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99
lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, modificată. vezi
speţa 21.
5. Faptele procurorului constând în citarea în mod repetat a unui inculpat la sediul
unităţii de parchet, în condiţiile în care au existat zile în care acesta a fost prezent şi nu s-au
efectuat acte procedurale, iar dacă s-au efectuat, perioada de timp în care deţinutul a fost
prezent în biroul procurorului, nu era justificată de complexitatea actului; rămânerea fără
pază a inculpatului în biroul procurorului, agenţii de escortă fiind invitaţi să aştepte pe hol;
primirea acestuia de nenumărate ori în audienţă; purtarea unei vaste corespondenţe cu
inculpatul prin intermediul SMS–urilor, în timp ce aceste se afla în stare de deţinere, de cele
mai multe ori iniţiată de către procuror, în cadrul căreia îi dădea detalii cu privire la
anumite activităţii procesuale pe care urma să le întreprindă, în condiţiile în care cunoştea
că este interzisă o astfel de atitudine, au fost de natură a duce atingere probităţii profesionale
şi prestigiului justiţiei şi au creat totodată nemulţumiri şi discuţii, atât în cadrul colectivului
din care făcea parte, cât şi în rândul lucrătorilor de poliţie şi a conducerii IPJ, cu atât mai
mult, cu cât, situaţia astfel creată a ajuns la cunoştinţa opiniei publice prin intermediul
presei, întrunind astfel elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99
lit. a) din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare. vezi speţa 25.
6
b) încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii
privind judecătorii şi procurorii;
6. Faptele judecătorului care prin afirmaţiile şi susţinerile făcute în spaţiul public,
precum şi modalitatea concretă în care au fost prezentate evenimentele, prin expresiile
folosite în cuprinsul relatării, prin conduita materializată în afirmaţiile făcute în presă care
conţin declaraţii în cuprinsul cărora se face referire la pregătirea profesională, onestitatea şi
experienţa unor judecători, întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare
prevăzută de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi
procurorilor, modificată, întrucât contravin obligaţiei de rezervă impusă magistraţilor în
exercitarea libertăţii de exprimare, în considerarea statutului lor şi constituie o manifestare
contrară demnităţii funcţiei, de natură a aduce atingere imparţialităţii şi prestigiului justiţiei,
fapta (respectiv art. 99 lit. a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi
procurorilor, forma în vigoare la data săvârşirii faptelor.)
Hotărârea nr. 5J/11.04.2013 a Secţiei pentru judecători a CSM
(irevocabilă prin decizia nr. 432/04.11.2013 a Completului de 5 judecători al ÎCCJ)
Comisia de disciplină pentru judecători a solicitat Secţiei ca, prin hotărârea pe care
o va pronunţa, să dispună aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea
nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, pârâtei C.M.L. - judecător în cadrul Curţii de Apel X cu privire la
săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind
statutul judecătorilor şi procurorilor, forma în vigoare la data săvârşirii faptei, (în prezent
abaterea este reglementată de dispoziţiile art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, republicată,
cu modificările şi completările ulterioare) şi c) din Legea nr. 303/2004 privind statutul
judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare, constând în
încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi
procurorii şi, respectiv, în manifestarea unei atitudini nedemne în timpul exercitării atribuţiilor
de serviciu faţă de colegi.
În motivarea acţiunii s-a reţinut că declaraţia dată de doamna C.M.L., judecător în
cadrul Curţii de Apel X în cursul unei transmisiunii directe în cadrul unor proteste, atât din
perspectiva cadrului în care a fost exprimată, cât şi al conţinutului acesteia, precum şi
afirmaţiile făcute, constituie o manifestare contrară demnităţii funcţiei pe care o ocupă şi, în
acelaşi timp, o manifestare de natură să afecteze imparţialitatea sau prestigiul funcţiei de
judecător.
De asemenea, s-a reţinut că faptele doamnei judecător C.M.L. constând în
comportament, afirmaţii/reproşuri adresate colegilor judecători şi grefierilor de şedinţă, ce au
depăşit limitele rezonabile ale unor critici, susţineri verbale, deliberări, îndrumări sau
atenţionări, acceptabil a fi exprimate cu referire la modul de organizare a activităţii secţiei,
ori cu privire la activitatea profesională a grefierilor, la pregătirea profesională a judecătorilor,
creând în rândul acestora un sentiment de disconfort sau temere şi contravenind prevederilor
art. 90 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, depăşesc limitele unui comportament admis în
interiorul unei instanţe, atitudinea fiind incompatibilă cu onoarea şi demnitatea profesiei de
magistrat.
Printr-o altă acţiune disciplinară înregistrată pe rolul Secţiei pentru judecători în
materie disciplinară, Inspecţia Judiciară a solicitat Secţiei ca, prin hotărârea ce o va
pronunţa, să dispună aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr.
303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi
7
completările ulterioare, pârâtei C.M.L., judecător în cadrul Curţii de Apel X cu privire la
săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c), f) şi t) din Legea nr. 303/2004
privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările din Legea nr.
24/2012.
În motivare s-a reţinut că doamna C.M.L., judecător în cadrul Curţii de Apel X prin
comportamentul manifestat în datele de 21 martie, 26 martie 2012, 20 iunie 2012, 12
septembrie 2012, 19 septembrie 2012 şi 26 septembrie 2012 constând în: apostrofarea
judecătorilor colegi de complet şi grefierilor de şedinţă cu privire la aşa-zisul zgomot produs
de trântirea uşii, cu scopul vădit de a iniţia în mod artificial un conflict cu aceştia, neacordarea
permisiunii grefierului de şedinţă de a manipula dosarele din şedinţa de judecată, exprimarea
unor păreri cu caracter ofensator referitoare la pregătirea profesională a colegilor de complet,
proferarea unor acuzaţii nefondate cu conotaţie sexuală la adresa colegilor judecători sau a
altor acuzaţii nefondate, utilizarea unui ton ridicat şi autoritar faţă de colegii judecători şi faţă
de personalul auxiliar al secţiei, aceasta a avut o atitudine ce poate fi caracterizată ca
nedemnă, fiind contrară dispoziţiilor art. 90 alin. 2 din Legea nr. 303/2004 republicată şi
modificată, art. 18 din Codul deontologie al judecătorilor şi procurorilor şi art. 5 alin. 2 lit. d)
din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.
Inspecţia Judiciară a invocat excepţia de conexitate, iar Secţia pentru judecători a
Consiliului Superior al Magistraturii a admis excepţia şi a dispus conexarea celor două dosare.
Prin Hotărârea nr. 5J din 11 aprilie 2013, Secţia pentru judecători a Consiliului
Superior al Magistraturii a admis în parte acţiunile disciplinare conexe formulate de Inspecţia
Judiciară împotriva doamnei C.M.L., judecător în cadrul Curţii de Apel X.
Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 în
forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 24/2012:
Potrivit art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi
procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare, în forma anterioară modificărilor din
Legea nr. 24/2012, constituie abatere disciplinară "încălcarea prevederilor legale referitoare la
declaraţiile de avere, declaraţiile de interese, incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii
şi procurorii".
Potrivit art. l04 din Legea nr. 161/2003 „magistraţilor le este interzisă orice
manifestare contrară demnităţii funcţiei pe care o ocupă ori de natură să afecteze
imparţialitatea sau prestigiul acesteia".
Referitor la cea dintâi condiţie, care se circumscrie laturii obiective a abaterii
disciplinare prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi
procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare, starea de fapt reţinută evidenţiază
încălcarea de către pârâta judecător a responsabilităţilor specifice funcţiei, respectiv o
încălcare a normelor legale ce instituie interdicţii şi incompatibilităţi, responsabilităţi
concretizate în cerinţa imperativă prevăzută de art. 4 alin. l din Legea nr. 303/2004 privind
statutul judecătorilor şi procurorilor, dispoziţie legală potrivit căreia judecătorii sunt obligaţi
ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile
persoanelor, precum şi egalitatea lor în faţa legii şi să asigure un tratament juridic
nediscriminatoriu tuturor participanţilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea
acestora, să respecte Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor.
Sub aspectul laturii obiective, această abatere disciplinară presupune încălcarea
standardelor de conduită impuse magistraţilor de dispoziţiile art. 90 din Legea nr. 303/2004
privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată, coroborat cu
dispoziţiile art. 17 şi 18 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi cu cele ale
art. 104 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în
exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi
sancţionarea corupţiei.
8
De asemenea, sub aspect obiectiv, această abatere disciplinară reprezintă şi o
dezvoltare a două dintre valorile fundamentale ale sistemului judiciar, consacrate de
Principiile de la Bangalore privind conduita judiciară, respectiv integritatea şi etica.
Secţia a apreciat că, pentru a constata existenţa laturii obiective a acestei abateri
disciplinare, trebuie să se poată reţine că pârâta judecător, în exercitarea funcţiei sau în afara
exercitării acesteia, a încălcat standardele de conduită universal acceptate de comunitatea în
care trăieşte, s-a implicat în activităţi care prejudiciază reputaţia instanţelor judecătoreşti sau a
sistemului judiciar în ansamblul său, ori prin conduita sa a adus atingere valorilor sociale şi
morale unanim acceptate.
Nu a putut fi ignorată însă, în analizarea acestei abateri disciplinare, necesitatea
respectării dreptului magistratului la libera exprimare, drept consacrat de dispoziţiile art. 26 şi
art. 30 din Constituţia României, precum şi de dispoziţiile art. 8 şi 10 din Convenţia
Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, statutul de magistrat nu o privează pe pârâta judecător C.M.L. de dreptul la
liberă exprimare, drept consacrat, în mod imperativ, de dispoziţiile art. 8 şi 10 din Convenţia
Europeană a Drepturilor Omului, precum şi de dispoziţiile art. 26 şi 30 din Constituţia
României, însă conduita acesteia, materializată în afirmaţiile făcute în presă, mai exact
declaraţiile publice relatate prin intermediul postului de televiziune "Antena 3", atât în
transmisiunea în direct cât şi în cadrul emisiunii „Sinteza zilei” şi preluate în articolul de presă
publicat pe site-ul www.adevarul.ro şi articolul redat pe site-ul www.antena3.ro. în data de
25.01.2012, declaraţii în conţinutul cărora se face referire la pregătirea profesională,
onestitatea şi experienţa unor colegi judecători din cadrul Curţii de Apel X şi în mod special a
preşedintelui secţiei în care funcţionează, contravin obligaţiei de rezervă impusă magistraţilor
în exercitarea libertăţii de exprimare, în considerarea statutului lor.
Afirmaţiile şi susţinerile făcute în spaţiul public de pârâta judecător C.M.L. precum şi
modalitatea concretă în care au fost prezentate evenimentele, expresiile folosite în cuprinsul
relatării, constituie atât o manifestare contrară demnităţii funcţiei cât şi o manifestare de
natură a aduce atingere imparţialităţii şi prestigiului justiţiei.
În raport de cele arătate, Secţia a reţinut că, prin apariţia sa în spaţiul public şi prin
conţinutul mesajului său, pârâta judecător a încălcat interdicţia prevăzuta de art. 104 din
Legea
nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor
publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, care
stipulează că magistraţilor le este interzisă orice manifestare contrară demnităţii funcţiei pe
care o ocupă, ori de natură să afecteze imparţialitatea sau prestigiul acesteia.
Forma de vinovăţie ce caracterizează abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a)
din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, modificată prin Legea nr.
36/2011, cu referire la art. 104 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea
transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri,
prevenirea şi sancţionarea corupţiei, este cea a intenţiei, magistratul realizând că încalcă
principiile independentei si imparţialităţii ce guvernează activitatea lor, prevăzând rezultatul
faptei sale, respectiv afectarea încrederii în actul de justiţie, urmărind sau acceptând
eventualitatea producerii lui.
Sub aspectul laturii subiective, Secţia a reţinut că, vinovăţia pârâtei judecător în
săvârşirea faptei, sub forma intenţiei, este dovedită şi rezultă din modul în care acesta a înţeles
să-şi expună, în mod public, opiniile personale în legătură cu evenimentele în derulare la acel
moment, opinii concretizate într-un mesaj exprimat în mod direct şi fără echivoc.
Secţia a reţinut totodată că, pârâta judecător s-a folosit, în mod voit, de calitatea de
magistrat, pentru a atrage atenţia asupra sa în cadrul emisiunii televizate, în cadrul căreia a
intervenit, de o manieră contrară demnităţii impuse de natura funcţiei, făcând afirmaţii grave
9
şi lipsite de orice suport probator, de natură a pune la îndoială imparţialitatea şi prestigiul
funcţiei de judecător şi a întregului corp profesional.
Urmarea produsă prin săvârşirea acestei abateri disciplinare constă în deteriorarea
încrederii şi a respectului opiniei publice faţă de funcţia de magistrat, cu consecinţa afectării
imaginii justiţiei, ca sistem şi serviciu în apărarea ordinii de drept. Astfel, prin afirmaţiile
făcute de pârâta judecător, s-au creat premisele unei îndoieli cu privire la imparţialitatea,
pregătirea profesională şi integritatea magistraţilor precum şi a întregului sistem judiciar.
Pentru aceste considerente, Secţia a reţinut în sarcina pârâtei judecător săvârşirea
abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul
judecătorilor şi procurorilor, modificată prin Legea nr. 36/2011.
Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. c) (fost art. 99 lit. k) din
Legea nr. 303/2004 în forma ulterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 24/2012, Secţia a
reţinut următoarele:
În perioada 1 noiembrie 2011 - 14 martie 2012, pârâta judecător C.M.L. a avut, în
timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, o atitudine nedemnă faţă de judecătorii şi personalul
auxiliar al secţiei în cadrul căreia funcţionează ca judecător, manifestată în esenţă, prin:
agresarea verbală a colegilor judecători şi grefieri, exprimarea unor opinii cu caracter jignitor
referitoare la pregătirea profesională a acestora, manifestarea unei atitudini lipsite de respect,
imprevizibile şi exercitarea unor acţiuni de intimidare cu privire la aceştia, aceste atitudini
creând o stare tensionată la nivelul Secţiei din cadrul Curţii de Apel X situaţie care a afectat
în mod negativ modul de desfăşurare a şedinţelor de judecată, activitatea de deliberare,
comunicarea interpersonală la nivelul completului de judecată, în special şi în general la
nivelul întregii secţii.
Pârâta judecător a avut un comportament necolegial, necorespunzător, uneori agresiv
verbal la adresa doamnei judecător B.A. manifestat în lunile iunie şi decembrie 2011 şi
respectiv 10 ianuarie 2012, iar faţă de doamna judecător T.C.B. s-a manifestat prin adresarea
de cuvinte şi expresii nepotrivite.
În datele de 21 martie, 26 martie 2012, 20 iunie 2012, 12 septembrie 2012, 19
septembrie 2012 şi 26 septembrie 2012, pârâta judecător a avut un comportament nedemn şi
necolegial constând în: apostrofarea judecătorilor colegi de complet şi a grefierilor de şedinţă
cu privire la aşa-zisul zgomot produs de trântirea uşii, cu scopul vădit de a iniţia în mod
artificial un conflict cu aceştia, neacordarea permisiunii grefierului de şedinţă de a manipula
dosarele din şedinţa de judecată, exprimarea unor păreri cu caracter ofensator referitoare la
pregătirea profesională a colegilor de complet, proferarea unor acuzaţii nefondate cu conotaţie
sexuală la adresa colegilor judecători sau a altor acuzaţii nefondate, utilizarea unui ton ridicat
şi autoritar faţă de colegii judecători şi faţă de personalul auxiliar al secţiei.
Potrivit noilor dispoziţii legale, respectiv art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004,
modificată prin Legea nr. 24/2012 constituie abatere disciplinară "atitudinile nedemne În
timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei ... ,
inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii ".
Deşi formulările sunt uşor diferite, în esenţă, abaterea priveşte, din punct de vedere
obiectiv, fapta de a avea o atitudine, un comportament neadecvat faţă de colegi în timpul
exercitării atribuţiilor de serviciu, iar, din punctul de vedere al laturii subiective, este necesar
ca aceste fapte să fie imputabile magistratului.
Întrucât acest comportament caracterizat ca fiind nedemn vizează evenimente din
perioada septembrie 2011 - la zi, reiese că încălcarea dispoziţiilor legale a avut loc în mod
repetat, conferind astfel faptelor săvârşite, din punct de vedere obiectiv, un caracter continuu,
ce atrage încadrarea juridică a abaterii disciplinare în dispoziţiile de art. 99 lit. c) din Legea nr.
303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, astfel cum a fost
modificată prin Legea nr. 24/2012.
10
Astfel, pentru existenţa abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea
nr. 303/2004, modificată prin Legea nr. 24/2012, este necesar ca, sub aspectul laturii
obiective, judecătorul să fi avut o atitudine nedemnă faţă de unul dintre subiecţii pasivi expres
enumeraţi de textul de lege, iar atitudinea respectivă să fie manifestată în timpul exercitării
atribuţiilor deserviciu.
Sub aspectul laturii subiective, pentru existenţa abaterii disciplinare prevăzute de art.
99 lit. c) din Legea nr. 303/2004 modificată prin Legea nr. 24/2012 este necesar ca atitudinile
astfel caracterizate să fie asumate de judecător în mod conştient şi voit sau acceptat.
Secţia a apreciat că se circumscriu noţiunii de "atitudine nedemnă" acele manifestări
comportamentale contrare standardelor de conduită stabilite prin legi şi regulamente în sarcina
magistraţilor.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 90 alin. 2) din Legea nr. 303/2004 republicată şi
modificată, "relaţiile judecătorilor şi procurorilor la locul de muncă şi în societate se bazează
pe respect şi bună-credinţă", iar potrivit art. 18 alin. l) din Codul deontologic al judecătorilor
şi procurorilor "relaţiile judecătorilor şi procurorilor în cadrul colectivelor din care fac parte
trebuie să fie bazate pe respect şi bună-credinţă, indiferent de vechimea în profesie şi de
funcţia acestora".
Art. 18 alin. 2) din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor prevede şi că,
“judecătorii şi procurorii nu îşi pot exprima părerea cu privire la probitatea profesională şi
morală a colegilor lor".
O conduită nedemnă este contrară şi dispoziţiilor art. 17 din Codul deontologic al
judecătorilor şi procurorilor, potrivit cărora judecătorii sunt datori să se abţină de la orice acte
sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în profesie şi societate.
Mai mult, art. 5 alin. 2 lit. b) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor
judecătoreşti instituie în sarcina judecătorilor obligaţia de a respecta normele codului
deontologie, iar art. 5 alin. 2) lit. d) din acelaşi regulament prevede că judecătorii au
îndatorirea de a avea "un comportament decent şi civilizat în relaţiile de serviciu".
În aceste condiţii, raportat la dispoziţiile legale şi regulamentare anterior enunţate,
Secţia pentru judecători a apreciat că pârâta judecător C.M.L., prin comportamentul
manifestat în mod repetat faţă de colegii judecători şi faţă de personalul auxiliar al instanţei -
comportament concretizat în afirmaţii/reproşuri adresate colegilor, ce au depăşit limitele
rezonabile ale unor critici, susţineri verbale, deliberări, îndrumări sau atenţionări, acceptabil a
fi exprimate cu referire la modul de organizare a activităţii secţiei, ori cu privire la activitatea
profesională a grefierilor, la pregătirea profesională a judecătorilor - a avut o atitudine ce
poate fi caracterizată ca incompatibilă cu onoarea şi demnitatea profesiei de magistrat, fiind
depăşite limitele unui comportament admis în interiorul unei instanţe.
Din probele administrate a rezultat că atitudinea nedemnă a pârâtei judecător C.M.L.
(constând în afirmaţii şi fapte contrare relaţiilor de colegialitate) s-a manifestat în exercitarea
atribuţiilor de serviciu, mai concret în legătură cu activitatea de judecată (activitatea
premergătoare şedinţelor de judecată şi activitatea ulterioară şedinţelor de judecată referitoare
la deliberare).
Astfel, ca urmare a numeroaselor incidente petrecute pe parcursul anului 201l şi 2012
precum şi a atitudinii conflictuale manifestate în mod constant de către pârâta judecător
C.M.L., conducerea instanţei a dispus luarea unor măsuri pentru detensionarea situaţiei,
respectiv modificarea planificării în şedinţele de judecată prin înlocuirea membrilor
completului de judecată din care făcea parte şi pârâta, precum şi înlocuirea grefierilor din
şedinţele de judecată la care participa pârâta.
În aceste condiţii, relaţiile de muncă au fost afectate atât din perspectiva specificului
activităţii de judecată în complet colegial, cât şi din perspectiva activităţii specifice echipei
judecător-grefier, creându-se o atmosferă improprie pentru buna desfăşurare a actului de
11
justiţie şi pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu de către judecătorii şi grefierii secţiei.
Conduita necorespunzătoare a pârâtei în exercitarea atribuţiilor de serviciu a produs
consecinţe directe concretizate într-o perturbare gravă a activităţii Secţiei Curţii de Apel X.
Totodată, acest comportament al pârâtei judecător a avut asupra colegilor din cadrul
instanţei un impact negativ, fiind apreciat ca nedemn şi incompatibil cu funcţia de judecător,
de natură să afecteze imaginea justiţiei.
Sub aspectul laturii subiective, vinovăţia pârâtei rezultă din atitudinea pe care acesta a
înţeles să o adopte în relaţiile cu judecătorii şi cu personalul auxiliar de specialitate, prin
folosirea unui comportament şi a unui limbaj incompatibil cu funcţia de judecător. De altfel,
pârâta judecător C.M.L. nu a contestat existenţa unui climat de muncă tensionat pe fondul
unei stări conflictuale amplificate în timp.
Împrejurarea că şi ulterior momentului declanşării primei cercetări disciplinare pârâta
C.M.L. nu a realizat deficienţele propriului comportament în raporturile de serviciu cu
judecătorii şi grefierii cu care a colaborat nemijlocit, demonstrează că aceasta şi-a asumat în
mod voit şi conştient o atitudine care este contrară demnităţii statutului funcţiei, afectând
desfăşurarea în condiţii normale a activităţii secţiei.
Pentru aceste considerente, Secţia a reţinut că sunt întrunite elementele constitutive ale
abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) (fost art. 99 lit. k în reglementarea anterioară)
din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, modificată
prin Legea nr. 24/2012.
Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. f) din Legea nr. 303/2004,
modificată prin Legea nr. 24/2012:
Potrivit art. 99 lit. f) din Legea nr. 303/2004 modificată prin Legea nr. 24/2012
constituie abatere disciplinară refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu.
Referitor la latura obiectivă, Secţia a reţinut că potrivit art. 5 lit. t) din Regulamentul
de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti judecătorul are obligaţia să participe la
şedinţele de judecată, în completele de judecată stabilite conform legii şi să păstreze secretul
deliberării.
Din coroborarea acestor dispoziţii cu cele prevăzute în Capitolul III, Secţiunile II - IV
din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti rezultă că participarea în
completele de judecată presupune nu doar îndeplinirea atribuţiilor specifice preşedintelui de
complet sau ale judecătorului membru de complet în cadrul şedinţei de judecată, ci şi
participarea activă la celelalte faze ale activităţii de judecată, respectiv îndeplinirea atribuţiilor
prevăzute de legi şi regulamente referitoare la faza premergătoare şedinţei de judecată şi la
faza ulterioară desfăşurării şedinţei de judecată.
Prin urmare, în raport de aceste dispoziţii legale, îndeplinirea atribuţiilor din faza
premergătoare şedinţei de judecată (studierea dosarelor şi luarea măsurilor pentru
desfăşurarea în bune condiţii a activităţii de judecată), a celor din faza şedinţei de judecată
(participarea la şedinţă) şi a celor din faza ulterioară şedinţei de judecată (deliberarea şi
redactarea, motivarea, verificarea, semnarea hotărârilor), reprezintă îndatoriri de serviciu ale
judecătorului.
Ca atare, neîndeplinirea acestor obligaţii ar putea, în condiţii determinate, atrage
răspunderea disciplinară în condiţiile prevăzute de Legea nr. 303/2004 modificată prin Legea
nr. 24/2012.
În cauză însă, datorită modului particular în care s-au desfăşurat faptele, nu se poate
vorbi despre existenţa unui refuz nejustificat de a participa atât la activităţile premergătoare
necesare pentru buna desfăşurare a şedinţelor de judecată, cât şi ulterior la deliberări.
Din probele administrate a rezultat că, urmare a unei stări tensionate preexistente între
doamna judecător S. B. şi pârâta C.M.L., la datele de 26 septembrie şi 27 septembrie 2012
deliberările asupra cauzelor rămase în pronunţare s-au desfăşurat cu dificultate, pârâta
12
solicitându-i doamnei judecător S. B.- care era preşedintele completului de judecată să-şi
exprime cea dintâi părerea asupra cauzelor rămase în pronunţare. Ulterior incidentului din
timpul deliberării pârâta judecător C.M.L. a predat grefierului de şedinţă în scris opiniile sale
referitoare la două dintre dosarele cu privire la care trebuia să aibă loc deliberarea.
La data de 2 octombrie 2012 pârâta C.M.L. nu s-a prezentat la deliberări, această
situaţie de fapt rezultând din procesele-verbale încheiate de grefierul de şedinţă şi judecătorul
S.B., din e-mailul transmis de către doamna judecător C.M.L. cu ocazia convocării sale la
deliberare, precum şi din declaraţiile judecătorului S.B., şi ale grefierului de şedinţă.
Cu toate acestea, din probele administrate nu a rezultat că pârâta a refuzat să-şi
îndeplinească atribuţiile de serviciu înscrise în regulamentul de ordine interioară referitoare la
activitatea premergătoare şedinţei de judecată, la participarea în şedinţa de judecată cât şi a
celor din faza ulterioară şedinţei de judecată.
Astfel, pârâta a participat la şedinţele de judecată conform programării însă au existat
probleme de comunicare cu ceilalţi membrii ai completului de judecată, motiv pentru care
deliberările nu au putut fi finalizate.
Sub aspectul laturii subiective s-a reţinut că, poate atrage răspunderea disciplinară în
condiţiile art. 99 lit. f) din Legea nr. 303/2004 modificată prin Legea nr. 24/2012, numai
nesocotirea conştientă şi nejustificată a acelor dispoziţii legale sau regulamentare care se
circumscriu existenţei unor atribuţii de serviciu ale magistratului.
Forma de vinovăţie ce caracterizează conduita judecătorului este intenţia, acesta
realizând că încalcă atribuţiile de serviciu stabilite în sarcina sa şi urmărind înfrângerea
normelor legale ce reglementează aceste atribuţii. De asemenea, nu se poate reţine existenţa
abaterii disciplinare în cazul comiterii acesteia din culpă, întrucât atunci când legiuitorul a
dorit să încrimineze comiterea unei abateri disciplinare din culpă a precizat în mod expres,
arătând şi gradul culpei.
În cauză, datorită modului particular în care s-au desfăşurat faptele şi a circumstanţelor
speciale preexistente la nivelul instanţei, nu se poate reţine un refuz nejustificat al pârâtei
C.M.L. de a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu ce îi reveneau.
Astfel, Secţia a reţinut că modul de manifestare şi atitudinea adoptată de pârâta
judecător a fost determinată de o stare conflictuală care se perpetua de mult timp şi care a
culminat cu incidentele din datele de 26 şi 27 septembrie 2012 şi 2 octombrie 2012.
Aceste incidente au fost consecinţa directă a conflictului preexistent dintre pârâtă şi
doamnele judecător care făceau parte din acelaşi complet de judecată. De altfel, din
declaraţiile martorilor audiaţi în cauză a rezultat că şi cu alte ocazii doamnele judecător
procedaseră de aceeaşi manieră în privinţa modalităţii de deliberare.
Din perspectiva examinată, Secţia a constatat lipsa vinovăţiei pârâtei sub forma
intenţiei, motiv pentru care va constata neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor necesare
angajării răspunderii disciplinare în ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99
lit. f) din Legea nr. 303/2004 modificată prin Legea nr. 24/2012 .
Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004
modificată prin Legea nr. 24/2012:
Pentru existenţa abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004
modificată prin Legea nr. 24/2012 este necesar ca, sub aspectul laturii obiective, în exercitarea
atribuţiilor de serviciu, judecătorul să fi nesocotit o normă de drept material sau procesual, iar
sub aspectul laturii subiective, ca această nesocotire să aibă caracter grav, neîndoielnic şi
nescuzabil.
Potrivit art. 256 alin. 1 Cod procedură civilă "după sfârşitul dezbaterilor, judecătorii
chibzuiesc în secret, fie în şedinţă, fie în camera de consiliu", iar potrivit art. 256 alin. 2 Cod
proc. civ., "după chibzuire, preşedintele adună părerile judecătorilor, începând cu cel mai nou
în funcţie sau cu cel mai tânăr (...), el pronunţându-se cel din urmă".
13
Din probele administrate în cursul verificărilor prealabile, al cercetării disciplinare şi
în procedura în faţa Secţiei pentru judecători, a rezultat că la data de 19 septembrie 2012
doamna judecător C.M.L. nu s-a prezentat în locaţia stabilită de membrii completului pentru
deliberare, la datele de 26 şi 27 septembrie 2012 a existat un conflict în urma căruia pârâta nu
şi-a exprimat părerea asupra dosarelor rămase în pronunţare cu ocazia deliberărilor, ci le-a
transmis ulterior, în scris, prin intermediul unui grefier iar la data de 2 octombrie 2012 nu s-a
prezentat la deliberare, la locul şi ora stabilite.
În speţă, sub aspectul laturii subiective nu sunt întrunite condiţiile privind săvârşirea
abaterii disciplinare mai sus descrise.
Prin folosirea sintagmei "gravă neglijenţă", legiuitorul a stabilit gradul culpei ca fiind
cel al "culpei lata". Prin urmare, pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greşeli care
au un caracter evident, neîndoielnic şi cărora le lipseşte orice justificare, fiind în vădită
contradicţie cu dispoziţiile legale.
În consecinţă, pentru a se putea reţine "grava neglijenţă" este necesar ca judecătorul să
manifeste o conduită de încălcare flagrantă a unor îndatoriri elementare profesionale, cu
consecinţe grave asupra înfăptuirii actului de justiţie. Astfel, trebuie ca nerespectarea
normelor de procedură să poată fi caracterizată ca fiind o greşeală evidentă, neîndoielnică,
care nu îşi găseşte o justificare, cu consecinţe deosebit de grave.
Secţia a reţinut că, pentru aprecierea acestei forme de vinovăţie, trebuie luat drept
model criteriul adoptat în dreptul civil, care este unul obiectiv completat şi cu elemente de
ordin subiectiv ce ţin de circumstanţele concrete care decurg din locul, timpul, împrejurările
în care a fost comisă fapta, calităţile şi pregătirea autorului.
În doctrina şi jurisprudenţa civilă s-a conturat un astfel de criteriu obiectiv prin
admiterea unui tip abstract care să constituie un model de comparaţie, respectiv cel al "omului
diligent".
Aplicând acest criteriu obiectiv la segmentul de activitate pe care îl presupune
înfăptuirea actului de justiţie, etalonul ar trebui să fie cel al "magistratului diligent" care
acţionează cu grijă faţă de interesul public de înfăptuire a justiţiei şi de apărare a intereselor
generale ale societăţii, care îşi subordonează comportarea sa exigenţelor ce decurg din
îndatoririle profesionale şi normele deontologice pe care trebuie să le respecte.
Din această perspectivă şi în raport de materialul probator administrat în cauză, nu se
poate reţine, sub aspectul laturii subiective, că atitudinea pârâtei judecător raportat la
modalitatea de deliberare este expresia gravei neglijenţe în exercitarea funcţiei prin
nesocotirea normelor de drept procesual reglementate de art. 256 Cod proc. civ., ci reflectă
starea conflictuală extrem de tensionată creată în cadrul completului de judecată, pârât a
neurmărind producerea unui rezultat prejudiciabil vreunei părţi.
Astfel, Secţia a reţinut că pârâta judecător nu a acţionat cu forma de vinovăţie cerută
de lege, în condiţiile în care din probele administrate în cauză a rezultat că membrii
completului de judecată nu comunicau constructiv, existând în permanenţă tensiuni, care cu
timpul s-au amplificat de o aşa maniera încât nu a mai fost posibilă realizarea procesului de
deliberare în condiţii optime.
În aceste condiţii, Secţia a reţinut că au existat motive rezonabile, justificabile care au
determinat-o pe pârâta C.M.L. să procedeze în modul arătat motiv pentru care, raportat la
aspectele detaliate anterior, constată că în speţă nu sunt întrunite cumulativ condiţiile necesare
pentru a se constata existenţa abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea
nr. 303/2004 modificată prin Legea nr. 24/2012.
Pentru toate aceste considerente, Secţia a reţinut că prin probele administrate în cauză
s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a elementelor constitutive ale abaterilor disciplinare
prevăzute de art. 99 lit. b) (fost art. 99 lit. a) şi lit. c) (fost art. 99 lit. k) în reglementarea
anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 24/2012) din acelaşi act normativ, astfel cum a
14
fost modificat prin Legea nr. 24/2012, motiv pentru care, a admis în parte acţiunile
disciplinare conexe formulate de Inspecţia Judiciară împotriva doamnei C.M.L - judecător în
cadrul Curţii de Apel X. De asemenea, a respins acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia
Judiciară împotriva doamnei C.M.L., judecător în cadrul Curţii de Apel X. pentru săvârşirea
abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. f) şi lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind
statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completări le ulterioare, ca
neîntemeiată.
La individualizarea sancţiunii, aplicată în condiţiile art. 100 din Legii nr. 303/2004
privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completări le
ulterioare, Secţia a avut în vedere împrejurările, gravitatea concretă precum şi consecinţele
faptelor săvârşite de pârâta judecător.
De asemenea, Secţia a avut în vedere că valoarea socială lezată o reprezintă relaţiile
sociale referitoare la realizarea activităţii de justiţie, în sensul larg al acestei noţiuni, care
presupun, pe lângă organizarea şi funcţionarea în limitele legii, a organelor judiciare şi
înfăptuirea corectă a actului de justiţie, pe planul raportului juridic de muncă, aceste relaţii
transpunându-se în obligaţii şi îndatoriri profesionale ale judecătorilor, stabilite prin legi şi
regulamente.
În procesul de apreciere a individualizării sancţiunii nu trebuie pierdute din vedere
sau minimalizate consecinţele directe, imediate, ale faptelor magistratului, astfel cum au fost
reliefate de probele administrate în cauză.
Totodată Secţia a reţinut că pârâta are grad de judecător de curte de apel, o vechime în
profesie de aproximativ 15 ani, nu a mai fost sancţionată disciplinar iar pentru activitatea
desfăşurată a avut calificativul " foarte bine".
Ţinând cont de toate aceste împrejurări şi reţinând vinovăţia pârâtei, precum si
legătura de cauzalitate între ele, Secţia a apreciat că se justifică aplicarea unei sancţiuni care
să îi atragă atenţia asupra gravităţii abaterilor comise şi a consecinţelor acestora.
Ca urmare, reţinând că relaţiile personale şi de muncă existente între pârâta judecător
C.M.L. şi colegii judecători şi grefieri din cadrul secţiei în care funcţionează sunt extrem de
tensionate, motiv pentru care activitatea instanţei este perturbată în mod grav, faţă de
dispoziţiile art. 100 lit. c) din Legea nr. 303/2004, republicată, potrivit căreia sancţiunile ce se
pot aplica trebuie sa fie proporţionale cu gravitatea abaterilor, Secţia a apreciat că se impune
aplicarea sancţiunii " mutării disciplinare pe o perioadă de 3 luni la Curtea de Apel Y".
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs judecătorul C.M.L.
Prin decizia nr. 432/04.11.2013, irevocabilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a
respins recursul declarat ca nefundat.
15
c) atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi,
celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari,
avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii;
7. Faptele judecătorului care a manifestat un comportament incompatibil cu
demnitatea profesiei şi solemnitatea actului de justiţie, constând în aceea că nu a permis
asistenţilor judiciari să intre în sala de judecată, situaţie de natură a crea rumoare şi discuţii
printre justiţiabili; s-a angajat într-un dialog nepotrivit cu preşedintele secţiei; a iniţiat şi
susţinut un dialog cu persoanele prezente în sala de şedinţă, avocaţi şi justiţiabili, aducându-
le la cunoştinţă nemulţumirile personale faţă de o sesizare anterioară ce viza capacitatea sa
de a conduce şedinţa de judecată, nu întrunesc cumulativ condiţiile necesare pentru a se
constata existenţa abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004
privind statutul judecătorilor şi procurorilor, modificată prin Legea nr. 36/2011, în condiţiile
în care s-a apreciat că judecătorul nu a făcut afirmaţii neadecvate în mod direct faţă colegi,
iar relaţiile de muncă în cadrul instanţei nu au fost afectate, situaţia fiind una singulară.
Hotărârea nr. 16J/16.10.2013 a Secţiei pentru judecători a CSM
(irevocabilă prin Decizia nr. 71/19.05.2014 a Completului de 5 judecători al ÎCCJ)
Inspecţia Judiciară a solicitat sancţionarea disciplinară a doamnei judecător J.C. din
cadrul Tribunalului X, în sarcina căreia s-a reţinut existenţa unui caz de indisciplină cu ocazia
îndeplinirii atribuţiilor profesionale.
Situaţia de fapt care a condus la exercitarea acţiunii disciplinare a constat în aceea că
doamna judecător s-a prezentat la sediul instanţei având o atitudine nedemnă şi incompatibilă
cu funcţia deţinută, fiind sub influenţa unei stări emoţionale anormale. Astfel cum a reieşit din
conţinutul transcrierii şedinţei de judecată, pe fondul stării în care se afla, aceasta a avut un
comportament incompatibil cu funcţia deţinută, nepermiţând asistenţilor judiciari participarea
la şedinţa publică, impunând jandarmului părăsirea postului fără motiv, având o atitudine
nedemnă faţă de preşedintele de secţie venit să asiste în sala de judecată, şi făcând în şedinţă
publică, cu ocazia deliberării, diverse afirmaţii nepotrivite referitoare la persoane din
conducerea instituţiei.
Inspecţia Judiciară a reţinut că, după şedinţa de judecată, în jurul orei 13.30 doamna
judecător a efectuat un test pentru stabilirea alcoolemiei, aparatul înregistrând valoarea de
0,65‰ în aerul expirat, astfel încât s-a concluzionat că pârâta judecător şi-a exercitat
atribuţiile de serviciu şi a condus şedinţa de judecată având, la un moment dat, în organism o
concentraţie de alcool şi mai mare.
Avându-se în vedere probele administrate (înscrisuri, declaraţii ale martorilor,
înregistrări audio) Inspecţia Judiciară a solicitat admiterea acţiunii, considerând că sunt
întrunite elementele constitutive ale abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi c) din
Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările
şi completările ulterioare.
Prin Hotărârea nr. 16J/18.09.2013, Secţia pentru judecători, cu majoritate de voturi,
a admis în parte acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva doamnei J.C.
- judecător în cadrul Tribunalului X, în baza art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind
statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a
aplicat doamnei judecător sancţiunea disciplinară constând în avertisment pentru săvârşirea
abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din acelaşi act normativ şi a respins acţiunea
disciplinară formulată pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din
Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările
şi completările ulterioare, ca neîntemeiată.
16
La data de 24 aprilie 2013 a fost înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii o
sesizare formulată de către preşedintele Tribunalului X cu privire la comportamentul şi
conduita profesională a doamnei judecător C.J. Preşedintele instanţei a menţionat faptul că la
Tribunal au fost depuse mai multe plângeri prin care erau expuse suspiciuni privind o posibilă
stare de ebrietate a doamnei judecător, stare care transformase procedura din sala de judecată
într-un spectacol inadecvat solemnităţii unei şedinţe publice.
S-a arătat că au fost aduse la cunoştinţa doamnei judecător sesizările scrise şi verbale,
aceasta afirmând că este exclusă o stare de ebrietate, că a consumat în cursul serii anterioare o
bere şi a luat o doză de Fervex, arătând totodată că este dispusă să efectueze o testare de
specialitate pentru a dovedi că nu a consumat alcool şi că reclamaţiile sunt abuzive, rezultatul
testării cu un aparat alcooltest indicând un procent de 0,65 mg/l alcool în aerul expirat.
Referitor la susţinerea Inspecţiei Judiciare privind o eventuală stare de ebrietate a
pârâtei, Secţia a reţinut că starea de ebrietate se defineşte ca fiind starea de tulburare
psihofiziologică produsă sub influenţa concentraţiei alcoolice asupra însuşirilor psihofizice ale
persoanei şi rezultă din tulburările psihosenzoriale, caracterizate prin dezorientare, confuzie,
alterarea judecăţii, a memoriei, cât şi tulburările neuromusculare constând în tulburări de
echilibru şi coordonare.
Spre deosebire de concentraţia alcoolică care nu poate fi stabilită decât prin mijloace
tehnice (analize de laborator), diagnosticul clinic al stării de ebrietate se bazează pe
observarea comportamentului, atitudine, orientare în timp şi spaţiu, mers, memorie, facultatea
de a descrie, de a calcula, siguranţa gesturilor, etc.
Potrivit art. 88 alin. 3 şi 4 din OUG nr. 195/2002 stabilirea prezenţei alcoolului în
aerul expirat se face de către poliţia rutieră, cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate.
Stabilirea concentraţiei de alcool în aerul expirat se face cu ajutorul unui mijloc tehnic
omologat şi verificat metrologic. Potrivit art. 20 pct. 20 din OUG nr. 195/2002 prin mijloc
tehnic omologat şi verificat metrologic se înţelege dispozitivul care stabileşte concentraţia de
alcool în aerul expirat, iar pentru a fi respectate normele legale trebuie să existe un buletin de
calibrare cu număr şi dată certă şi seria aparatului utilizat. La dosarul disciplinar, însă, nu a
existat vreo dovadă că aparatul de testare a alcoolemiei era adecvat din punct de vedere
metrologic, neexistând un buletin de verificare metrologică emis în condiţii legale.
În concluzie, nu s-a putut reţine că la data 22 aprilie 2013 pârâta judecător J.C. şi-ar fi
exercitat atribuţiile de serviciu fiind în stare de ebrietate, declaraţiile martorilor care au
susţinut că atitudinea pârâtei era determinată de consumul de alcool necoroborându-se cu
celelalte probe administrate în cauză.
În raport de cele arătate, Secţia a reţinut, totuşi, că prin manifestările din data de 22
aprilie 2013, făcute în spaţiul public, respectiv în sala de şedinţă, pârâta judecător a încălcat
interdicţia prevăzută de art. 104 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru
asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de
afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, precum şi dispoziţiile art. 17 şi 18 din Codul
deontologic al judecătorilor şi procurorilor.
Atitudinea şi comportamentul pârâtei judecător manifestat la data de 22 aprilie 2013
au avut un potenţial de afectare a prestigiului funcţiei de magistrat şi al justiţiei, ca valoare
socială ocrotită de lege, în condiţiile în care obligaţia de rezervă a magistraţilor presupune,
prin însăşi natura sa, moderaţie şi reţinere în ceea ce priveşte prezentarea propriilor opinii de
către magistrat.
Sub aspectul laturii subiective, Secţia a reţinut că vinovăţia pârâtei judecător în
săvârşirea faptei, sub forma intenţiei indirecte, este dovedită şi rezultă din modul în care
aceasta a înţeles să se manifeste şi să expună, în mod public, situaţia creată ca urmare a unor
sesizări cu privire la comportamentul său profesional.
La individualizarea sancţiunii, aplicată în condiţiile art. 100 din Legii nr. 303/2004
17
privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările
ulterioare, Secţia a reţinut că pârâta are grad de judecător de tribunal, nu a mai fost
sancţionată disciplinar, iar ultimul calificativ pentru activitatea desfăşurată a fost „foarte
bine”. De asemenea, incidentele de felul celor descrise anterior au avut caracter singular şi
conjunctural şi nu s-au mai repetat la nivelul secţiei.
Ţinând cont de toate aceste împrejurări care în mod obiectiv au fost avute în vedere la
individualizarea sancţiunii aplicate, reţinând şi caracterul gradual al angajării răspunderii
disciplinare, Secţia a apreciat că se justifică aplicarea unei sancţiuni care să o atenţioneze în
sensul evitării unor manifestări de natură a afecta prestigiul funcţiei de magistrat în special, şi
al justiţiei, în general.
Cu opinie separată în privinţa sancţiunii disciplinare, în raport de situaţia de fapt
reţinută, s-a apreciat că se impune aplicarea sancţiunii disciplinare constând în diminuarea
indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 20% pe o perioadă de 1 lună, ţinând cont de
împrejurările săvârşirii faptei şi de consecinţele acesteia, apreciindu-se că se justifică
aplicarea unei sancţiuni mai severe, de natură a o atenţiona cu privire la conduita viitoare în
cadrul instanţei şi în procesul de administrare a actului de justiţie.
Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004
privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, Secţia a respins ca neîntemeiată acţiunea disciplinară, reţinând că pentru existenţa
acesteia este necesar ca, sub aspectul laturii obiective, judecătorul să fi avut o atitudine
nedemnă faţă de unul dintre subiecţii pasivi expres enumeraţi de textul de lege, iar atitudinea
respectivă să fie manifestată în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu
S-a apreciat că, în speţă, faptele reţinute de Inspecţia Judiciară în sarcina pârâtei
judecător nu sunt confirmate de probele administrate în cauză. Secţia pentru judecători a
apreciat că pârâta judecător, prin comportamentul manifestat în data de 22 aprilie 2012, nu a
avut o atitudine ce poate fi caracterizată ca nedemnă faţă de colegi, în condiţiile în care
aceasta nu a făcut afirmaţii neadecvate în mod direct faţă colegi. Comentariile invocate de
către Inspecţia Judiciară au fost făcute de către pârâtă doar în prezenţa asistenţilor judiciari şi
a grefierei de şedinţă, astfel cum a rezultat din declaraţiile acestora, coroborate cu transcrierea
înregistrării audio a şedinţei de judecată din data de 22 aprilie 2013. Pârâta a recunoscut că
acele afirmaţii au fost făcute pe fondul unei stări de tensiune acumulată ca urmare a discuţiilor
din acea zi
Mai mult decât atât, din probele administrate nu a rezultat că relaţiile de muncă în
cadrul instanţei ar fi fost afectate, ulterior datei de 22 aprilie 2013 nemaiexistând situaţii
similare. Totodată, comportamentul pârâtei judecător nu a avut asupra colegilor din cadrul
instanţei un impact negativ, aspect confirmat de martora L.M., asistent judiciar, care a
declarat că nu i s-a adus nicio jignire în mod direct, ci doar a fost o "situaţie mai neplăcută".
De asemenea, grefierul de şedinţă a declarat că după incidentul din data de 22 aprilie 2013 nu
au mai existat astfel de situaţii.
Astfel, Secţia a constatat că în speţă nu au fost întrunite cumulativ condiţiile necesare
pentru a se constata existenţa abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea
nr. 303/2004, modificată prin Legea nr. 24/2012.
Prin decizia civilă irevocabilă nr. 71/19.05.2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a
respins, ca nefondate, recursurile declarate de către Inspecţia Judiciară şi J.C. împotriva
hotărârii nr. 16J/16.10.2013 a Consiliului Superior al Magistraturii.
8. Comportamentul manifestat în mod repetat faţă de colegii judecători şi faţă de
personalul auxiliar al instanţei, concretizat în afirmaţii ce au depăşit limitele rezonabile ale
unor critici, susţineri verbale, deliberări, îndrumări sau atenţionări, acceptabil a fi exprimate
cu referire la modul de organizare a activităţii secţiei, ori cu privire la activitatea
18
profesională a grefierilor, la pregătirea profesională a judecătorilor în exercitarea
atribuţiilor de serviciu cu privire la activitatea premergătoare şedinţelor de judecată şi
activitatea ulterioară şedinţelor de judecată întruneşte elementele constitutive ale abaterii
disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor
şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (respectiv art. 99 lit. k
din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, forma în vigoare la
data săvârşirii faptelor). - vezi speţa 6.
f) refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu;
9. În lipsa vinovăţiei sub forma intenţiei, nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile
necesare angajării răspunderii disciplinare în ceea ce priveşte abaterea disciplinară
prevăzută de art. 99 lit. f) din Legea nr. 303/2004 modificată prin Legea nr. 24/2012
neputându-se reţine refuzul nejustificat al judecătorului de a-şi îndeplini atribuţiile de
serviciu ce îi reveneau cu privire la participarea atât la activităţile premergătoare necesare
pentru buna desfăşurare a şedinţelor de judecată cât şi la deliberări în condiţiile în care
modul de manifestare şi atitudinea adoptată de judecător a fost determinată de o stare
conflictuală care se perpetua de mult timp, incidentele fiind consecinţa directă a conflictului
preexistent dintre judecătorii care făceau parte din acelaşi complet de judecată. – vezi speţa
6
g) nerespectarea de către procuror a dispoziţiilor procurorului ierarhic superior,
date în scris şi în conformitate cu legea;
10. Fapta procurorului care, cu ocazia primirii plângerii penale formulate de un
martor, a nesocotit Dispoziţia dată de procurorul şef prin care procurorii erau repartizaţi pe
compartimente de activitate şi i-a prezentat acestuia o situaţie nereală cu privire la
împrejurările concrete în care a fost depusă plângerea, întruneşte elementele constitutive ale
abaterii disciplinare prevăzute de dispoziţiile art. 99 lit. g) din Legea nr. 303/2004 privind
statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Hotărârea nr. 7P/16.12.2013, Secţia pentru procurori a CSM
(irevocabilă prin Decizia nr. 86/30.06.2014 Completului de 5 judecători al Î.C.C.J)
Inspecţia Judiciară a solicitat Secţiei pentru procurori ca, prin hotărârea ce o va
pronunţa, să dispună aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr.
303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, pârâtului B. L., procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a
Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – ST X, pentru săvârşirea abaterilor
disciplinare prevăzută de art. 99 lit. g) şi t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul
judecătorilor si procurorilor, republicată, cu modificările si completările ulterioare, constând
în aceea că şi-a exercitat funcţia cu rea-credinţă şi a nerespectat dispoziţiile procurorului
ierarhic, date în scris şi în conformitate cu legea.
În motivarea acţiunii disciplinare, în esenţă, în sarcina pârâtului procuror B. L. s-a
reţinut că la data de 24 decembrie 2012, după ce în prealabil, în afara cadrului legal, s-a
întâlnit cu soţii R. cu care a purtat discuţii despre săvârşirea unor fapte penale, a primit
plângerea penală formulată de R. M. C., în care aceasta relevă săvârşirea asupra sa a unor
fapte de viol şi şantaj de către mai mulţi poliţişti şi procurori, cu încălcarea pct. 2 lit. e) din
Dispoziţia procurorului şef prin care procurorii erau repartizaţi pe compartimente de
activitate. Fiind o zi nelucrătoare, în care serviciul pe unitate era asigurat de un alt procuror, a
luat legătura telefonic cu procurorul şef, căruia i-a prezentat o situaţie nereală, respectiv că se
19
afla la serviciu, în exercitarea unor atribuţii specifice şi, în aceste împrejurări, două persoane
au venit special dintr-un alt oraş, pentru a reclama săvârşirea unor infracţiuni, respectiv -
exploatare sexuală şi şantaj - în care sunt implicaţi poliţişti, în scopul vădit de a eluda
Dispoziţia dată de procurorul şef al DIICOT ST X, prin care procurorii erau repartizaţi pe
compartimente de activitate şi a-şi repartiza sieşi plângerea penală formulată de aceasta.
S-a mai reţinut că, prin modul în care şi-a exercitat atribuţiile de serviciu, a eludat
legea în mod conştient, cauzând astfel o vătămare a intereselor uneia dintre părţile implicate
în proces.
Prin Hotărârea nr. 7P/16.12.2013, Secţia pentru procurori a admis în parte acţiunea
disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva domnului B. L., procuror în cadrul
DIICOT - ST X.
Secţia a reţinut că fapta pârâtului procuror, care cu ocazia primirii plângerii penale
formulate de martora R. M. C., a nesocotit Dispoziţia dată de procurorul şef al DIICOT ST X,
căruia i-a prezentat o situaţie nereală cu privire la împrejurările concrete în care soţii R. au
depus plângerea la această instituţie, întruneşte elementele constitutive ale abaterii
disciplinare prevăzute de dispoziţiile art. 99 lit. g) din Legea nr. 303/2004 privind statutul
judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru
următoarele considerente:
Latura obiectivă a acestei abateri disciplinare constă într-o inacţiune neconformă cu
îndatoririle profesionale, respectiv nerespectarea de către procuror a dispoziţiilor procurorului
ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea.
Potrivit art. 62 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, procurorii îşi
desfăşoară activitatea potrivit principiilor legalităţii, imparţialităţii şi controlului ierarhic.
Potrivit art. 64 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară,
dispoziţiile procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea, sunt
obligatorii pentru procurorii din subordine.
Potrivit art. 65 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, procurorii din
fiecare parchet sunt subordonaţi conducătorului parchetului respectiv.
Secţia a apreciat că, pentru a constata existenţa laturii obiective a acestei abateri
disciplinare, trebuie să se constate că pârâtul procuror nu a respectat dispoziţiile procurorului
şef, date în scris şi în conformitate cu legea.
Astfel, Secţia a reţinut că din probele administrate în cauză, rezultă fără putinţă de
tăgadă faptul că, în afara cadrului legal, pârâtul a acceptat să se întâlnească cu soţii R., cu care
a purtat discuţii despre pretinse fapte penale săvârşite asupra martorei R. M. C., de către
poliţişti şi procurori. Cu această ocazie, au stabilit ca pârâtul să fie contactat în momentul în
care R. M. C. va avea plângerea (ciorna) scrisă şi se va prezenta cu aceasta la DIICOT ST X
pentru a o depune.
Secţia a mai constatat că primirea plângerii de către pârât a avut loc într-o zi
nelucrătoare, în care serviciul pe unitate era asigurat de un alt procuror.
Faţă de această împrejurare şi ţinând cont că, relativ la faptele reclamate, competenţa
de soluţionare era discutabilă, pârâtul a încercat să-şi asigure cadrul legal şi, în acest sens, l-a
contactat pe procurorul şef, căruia i-a relatat o situaţie incompletă şi nereală. Astfel, Secţia a
constatat că în cadrul discuţiei telefonice, pârâtul nu i-a adus la cunoştinţă procurorului şef
faptul că persoana care dorea să depună plângerea era agent de poliţie şi chiar dacă i-a relatat
că faptele reclamate vizau infracţiuni de natură sexuală săvârşite de poliţişti, nu a indicat
niciun nume, cu toate că unii dintre aceştia deţineau importante funcţii de conducere. De
asemenea, pârâtul a încercat să-şi justifice prezenţa în sediul unităţii, afirmând că desfăşura
activităţi specifice funcţiei, respectiv motivarea unui recurs cu arestaţi, cu toate că această
operaţiune se realizase cu câteva zile în urmă. Secţia a reţinut că, în realitate, prezenţa
20
pârâtului la sediul unităţii s-a datorat înţelegerii anterioare avute cu soţii R., tocmai în scopul
depunerii plângerii.
De asemenea, Secţia a reţinut că la momentul la care procurorul şef a discutat telefonic
cu pârâtul, acesta nu a cunoscut faptul că pârâtul se cunoştea cu soţii R., cu care purtase, cu
două zile în urmă, discuţii privitoare la faptele sesizate. Secţia a constatat că, necunoscând
situaţia concretă şi completă a împrejurărilor în care soţii R. s-au prezentat la sediul DIICOT
– ST X pentru a depune plângerea, procurorul şef a fost practic indus în eroare cu privire la
aceste aspecte, acesta având convingerea că cele două persoane s-au deplasat dintr-un alt oraş
pentru a depune o plângere, neexistând nicio legătură între această împrejurare şi prezenţa
pârâtului procuror în sediul unităţii. De asemenea, Secţia, a reţinut că pârâtul, la momentul
primirii, respectiv rezoluţionării plângerii, şi-a depăşit atribuţiile, acesta inserând următoarea
menţiune „se înregistrează în vederea efectuării urmăririi penale”, ceea ce presupune
înregistrarea cauzei în Registrul penal, respectiv crearea cadrului legal pentru începerea
anchetei penale în cauză. Secţia a constatat că efectuarea acestei menţiuni revenea procurorul
şef, care urma să stabilească acest aspect în prima zi lucrătoare, ceea ce s-a şi întâmplat,
plângerea fiind înregistrată în Registrul de lucrări generale şi apoi înaintată spre competentă
soluţionare organului competent.
În ceea ce priveşte Dispoziţia dată de procurorul şef al DIICOT ST X, Secţia a
constatat că procurorul şef G. A. a repartizat procurorii pe compartimente de activitate,
pârâtul fiind repartizat să desfăşoare activitate de urmărire penală şi a stabilit, la pct. 2 lit. e)
că „primirea în audienţă a petenţilor şi a altor persoane care au calitate procesuală în dosarele
aflate în lucru se face zilnic în zilele lucrătoare în intervalul orelor 10,00 – 12,00 la sediul
DIICOT – ST X de către procurorul şef serviciu iar în lipsa acestuia de procurorul de serviciu
din ziua respectivă sau de procurorul de serviciu din ziua imediat următoare, în lipsa
acestuia”.
De asemenea, Secţia a constatat că pârâtul procuror a luat cunoştinţă de conţinutul
acestei dispoziţii, semnătura din dreptul numelui său, confirmând acest aspect.
Secţia a reţinut că atitudinea nesinceră a pârâtului rezultă şi din aceea că, pentru a-şi
justifica prezenţa la locul de muncă, a încercat să-şi creeze un alibi. Astfel, a susţinut că, în
data de 24.12.2012, iniţial, s-a deplasat împreună cu martorul B. O. la Curtea de Apel X, în
vederea exercitării unor atribuţii de serviciu, respectiv activităţi legate de recursul declarat
într-o cauză cu arestaţi, fapt infirmat prin adresa comunicată de către această instituţie, în
care se arată că, în data da 24.12.2012, niciun procuror nu a fost prezent în sediul Curţii de
Apel X.
În consecinţă, Secţia a apreciat că pârâtul procuror a încălcat normele legale ce
instituie în sarcina sa obligativitatea de a respecta dispoziţiile procurorului ierarhic superior,
fapta sa fiind de natură a aduce atingere unuia dintre principiile care guvernează Ministerul
Public, respectiv principiul controlului ierarhic, precum şi a afecta prestigiul justiţiei, ca
valoare socială ocrotită de lege.
Forma de vinovăţie care caracterizează această abatere disciplinară este cea a intenţiei
directe. Având în vedere modalitatea în care pârâtul a primit plângerea, Secţia a reţinut că
acesta în mod conştient a încălcat dispoziţiile procurorului şef, prin nesocotirea obligaţiilor
instituite în sarcina sa urmărind afectarea principiul controlului ierarhic.
La aprecierea vinovăţiei pârâtului procuror au fost avute în vedere şi dispoziţiile art.
12 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, adoptat prin Hotărârea nr. 328 din
24.08.2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii potrivit căruia „judecătorii şi
procurorii sunt obligaţi să-şi îndeplinească cu competenţă şi corectitudine îndatoririle
profesionale, să respecte îndatoririle cu caracter administrativ stabilite prin legi, regulamente
şi ordine de serviciu”.
21
Urmarea produsă prin săvârşirea acestei abateri disciplinare constă în deteriorarea
încrederii şi a respectului opiniei publice faţă de funcţia de magistrat, cu consecinţa afectării
imaginii justiţiei, ca sistem şi serviciu în apărarea ordinii de drept.
Pentru aceste considerente, Secţia a reţinut în sarcina pârâtului procuror săvârşirea
abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. g) din Legea nr. 303/2004 privind statutul
judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Referitor la cea de-a doua abatere, Secţia a reţinut următoarele:
Potrivit art. 99 lit. t) teza I-a raportat la art. 991 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 privind
statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
constituie abatere disciplinară exercitarea funcţiei cu rea credinţă prin încălcarea cu ştiinţă a
normelor de drept material ori procesual, faptă prin care magistratul urmăreşte sau acceptă
vătămarea unei persoane.
Secţia pentru procurori a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale
acestei abateri disciplinare, pentru următoarele considerente:
Pentru a fi întrunit conţinutul constitutiv al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit.
t) teza I-a raportat la art. 991 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi
procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie să subziste
cumulativ următoarele condiţii: magistratul să adopte o conduită ilicită sub aspectul încălcării
normelor de drept material ori procesual, să fie de rea-credinţă, iar prin fapta sa să urmărească
sau să accepte vătămarea unei persoane.
Referitor la prima condiţie, care se circumscrie laturii obiective, starea de fapt reţinută
de Secţie nu evidenţiază încălcarea de către pârât a normelor de procedură invocate.
De asemenea, Secţia a reţinut că din probele administrate în cauză nu rezultă
indubitabil că pârâtul urma să-şi repartizeze sieşi plângerea spre soluţionare. Astfel, se
constată că pârâtul a adoptat o poziţie neutră, din materialul probator nerezultând intenţia sa
de a se implica în vreun fel în soluţionarea plângerii, acesta relatându-i martorei că plângerea
urmează a fi repartizată de către procurorul şef. De asemenea, i-a comunicat că urmează a fi
contactată de către procurorul de caz, în acest sens martora indicând în cuprinsul plângerii un
număr de telefon, iar la întrebarea expresă a acesteia cu privire la posibilitatea interceptărilor
convorbirilor telefonice în cauză, pârâtul a afirmat să aştepte.
În consecinţă, Secţia a reţinut că prin atitudinea adoptată, pârâtul a dat dovadă că nu a
dorit să se implice în niciun fel în soluţionarea plângerii depuse de martora R. M. C.,
împrejurare faţă de care nu se poate reţine în sarcina sa faptul că a indus martorei ideea că
poate să-şi producă probe singură, în afara cadrului legal, cu consecinţa încălcării prevederilor
art. 202 alin. 1 şi art. 65 alin. 1 Cod proc. pen..
Sub aspectul laturii subiective, forma de vinovăţie care caracterizează această abatere
disciplinară, în varianta normativă a exercitării funcţiei cu rea credinţă este cea a intenţiei,
procurorul realizând că, prin aplicarea greşită a legii, în mod voit, produce o distorsionare
conştientă a dreptului, în scopul producerii unei vătămări. Prin urmare, reaua credinţă
presupune atât intenţia de a eluda legea în mod conştient, cât şi voinţa de a cauza o vătămare a
intereselor uneia din părţile implicate în proces.
Având în vedere că pârâtul nu s-a implicat în niciun mod în soluţionarea acestei
plângeri, care în prima zi lucrătoare a şi fost înaintată pe cale administrativă de către
procurorul şef la unitatea de parchet competentă a efectua urmărirea penală în cauză, Secţia a
constatat că în sarcina pârâtului nu poate fi reţinută reaua-credinţă, cu atât mai mult cu cât, de
la momentul depunerii plângerii şi până la înaintarea acesteia organului competent, nu s-a
constatat nicio vătămare a intereselor vreuneia dintre părţile implicate în proces, cu referire
expresă la faptele deduse judecăţii prin plângerea formulată, incidentul din data de 26.12.2012
fiind cauzat exclusiv de către martora R. M. C., aceasta urmând să suporte rigorile legii penale
22
relativ la fapta săvârşită, faptă pe care a şi recunoscut-o, solicitând instanţei de judecată
aplicarea prevederilor art. 3201 Cod proc. pen..
Astfel, Secţia a respins acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară
împotriva pârâtului procuror B. L. pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99
lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, ca neîntemeiată.
Pentru considerentele de mai sus, Secţia pentru procurori, în baza art. 100 lit. a) din
Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările
şi completările ulterioare, a aplicat domnului B. L., procuror în cadrul Direcţiei de Investigare
a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – ST X, sancţiunea disciplinară
constând în „avertisment” pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. g) din
Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările
şi completările ulterioare.
Împotriva hotărârii Secţiei pentru procurori, B. L. a formulat recurs.
Prin Decizia nr. 86/30.06.2014 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca
nefondat, recursul.
h) nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale
privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea
lucrărilor, din motive imputabile;
11. Fapta judecătorului delegat la Penitenciar care a soluţionat cu întârziere
sesizările formulate de persoanele aflate în stare de detenţie nu întruneşte elementele
constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004,
privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, neputându-se reţine în sarcina
acestuia faptul că a manifestat o lipsă de diligenţă nejustificată şi nescuzabilă, în condiţiile în
care volumul mare de activitate al magistratului a condus în mod constant la depăşirea
orelor de program în condiţiile în care activitatea impunea delegarea a doi magistraţi la
respectivul penitenciar, iar acesta era nevoit să se deplaseze zilnic la locurile de deţinere ale
petiţionarilor cu mijloace de transport în comun, precum şi circumstanţele personale ale
judecătorului.
Hotărârea nr. 2J/25.02.2013, Secţia pentru judecători a CSM
(irevocabilă prin decizia nr. 421/28.10.2013 a Completului de 5 judecători al ÎCCJ)
Inspecţia Judiciară, a solicitat Secţiei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să
dispună aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004
privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, pârâtului Z.G.T., judecător în cadrul Tribunalului X cu privire la săvârşirea abaterii
disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul
judecătorilor şi procurorilor, anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 24/2012, în
modalitatea exercitării funcţiei şi încălcării normelor procedurale cu gravă neglijenţă.
În motivarea acţiunii disciplinare s-a reţinut, în esenţă, că pârâtul, în calitate de
judecător delegat cu executarea pedepselor privative de libertate la Penitenciarul X, a ignorat
în mod constant prevederile Legii nr. 276/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor
dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, respectiv art.25 alin.4), art.26, art.38 alin.5 şi art.74 alin.4), prin
nerespectarea termenelor reglementate expres în aceste texte de lege pentru soluţionarea
cererilor persoanelor private de libertate sau chiar prin ne soluţionarea acestor cereri, fapt care
a determinat ca, la sfârşitul anului 2011, să existe un număr de 246 dosare nesoluţionate.
23
S-a susţinut de asemenea că, prin soluţionarea cu mare întârziere ori chiar ne
soluţionarea cererilor formulate de către persoanele private de libertate, pârâtul le-a încălcat
acestora dreptul de a se adresa unei instanţe de judecată pentru a decide asupra cererilor lor.
În finalul acţiunii, s-a concluzionat că, prin activitatea sa defectuoasă în exercitarea
atribuţiilor administrativ-jurisdicţionale, pe care şi le-a asumat prin exprimarea acordului
anterior numirii, pârâtul a încălcat accesul liber la justiţie (consacrat prin art.21 din Constituţia
României) al persoanelor private de libertate si dreptul acestora de a beneficia de un proces
echitabil.
Prin Hotărârea nr. 2J/2013 Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al
Magistraturii a respins acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva
domnului Z.G.T. - judecător la Tribunalul X , pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute
de art. 99 lit. h) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi
procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ca neîntemeiată.
Secţia a reţinut că cererile cu care a fost sesizat pârâtul judecător au fost soluţionate cu
întârziere, în unele cazuri termenul fiind depăşit cu 2 până la 8 luni, însă a apreciat că această
situaţie nu întruneşte cumulativ elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de
art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată,
anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 24/2012.
Potrivit art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi
procurorilor, republicată, anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 24/2012 constituie
abatere disciplinară exercitarea funcţiei, inclusiv nerespectarea normelor de procedură, cu rea
credinţă sau din gravă neglijenţă, dacă fapta nu constituie infracţiune.
Reţinerea acestei abateri disciplinare este condiţionată de modul în care este definită
noţiunea de gravă neglijenţă în înţelesul art. 99 lit. h) teza a II-a din Legea nr. 303/2004,
republicată, anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 24/2012.
Secţia a reţinut că forma de vinovăţie ce a fost avută în vedere de legiuitor când a
înţeles să sancţioneze un anumit comportament al judecătorului este conturată atunci când s-a
săvârşit o greşeală evidentă, neîndoielnică, căreia îi lipseşte chiar şi cea mai slabă justificare.
În cauza de faţă s-a apreciat că pârâtul judecător a încălcat în mod grav şi neîndoielnic
normele legale prevăzute de Legea nr. 275/2006, având în vedere faptul că a soluţionat un
număr mare de plângeri formulate de condamnaţi cu nerespectarea termenelor prevăzute de
lege.
Secţia a apreciat însă că, această încălcare a normelor legale de către pârâtul judecător
nu s-a făcut în mod nescuzabil şi fără ca pârâtul să aibă nici cea mai mică justificare.
S-a apreciat că nu se poate reţine în sarcina acestuia faptul că a manifestat o lipsă de
diligenţă nejustificată şi nescuzabilă, în condiţiile în care, din probele administrate în cauză a
rezultat că, din punctul de vedere al numărului de dosare soluţionate de către pârât în anul
2011, acesta este comparabil cu cel al magistraţilor delegaţi la Penitenciarul Y (în condiţiile în
care numărul total al sesizări lor ce revenea judecătorului delegat în acest loc de detenţie era
mai mic decât la Penitenciarul X), precum şi cu al magistraţilor delegaţi la Penitenciarul X în
perioada următoare anului 2011.
În conţinutul acţiunii disciplinare se arată că, în cursul anului 2011, un judecător
delegat în cadrul Penitenciarului Z a soluţionat un număr de 915 dosare, faţă de 1144 dosare
soluţionate de pârâtul Z.G.T. (986 înregistrate în anul 2011 şi 158 din stocul rămas la sfârşitul
anului 2010), în condiţiile în care, pârâtul, în cursul anului 2011, un număr de 47 de zile a fost
în concediu de odihnă iar, în lunile ianuarie şi februarie ale anului 2011 nu a avut grefier, fiind
obligat să exercite şi atribuţiile acestuia, ceea ce a dus la întârzieri în soluţionarea cauzelor.
De asemenea din acţiunea disciplinară a rezultat că numărul dosarelor soluţionate de
către magistraţii delegaţi la Penitenciarul X în anul 2012, a fost de aproximativ 70-100 dosare
lunar, număr comparabil cu cel al dosarelor soluţionate de către pârâtul Z.G.T.
24
Acest lucru a dus la concluzia că, numărul maxim de dosare ce putea fi soluţionat lunar
de un magistrat delegat la acest penitenciar era de aproximativ 100 dosare lunar, în condiţiile
în care se lucra constant cu depăşirea orelor de program.
Din situaţia prezentată a rezultat că pârâtul a soluţionat lunar acest număr de dosare,
ajungându-se la depăşirea termenelor de soluţionare a sesizări lor din cauza situaţiei existente
la începutul anului 2011 urmată de creşterea stocului de dosare.
Motivele care au dus la depăşirea în mod constant a termenelor de soluţionare a
sesizărilor persoanelor aflate în stare de detenţie au fost reprezentate de: numărul mare al
sesizări lor formulate de persoanele aflate în stare de detenţie, faptul că în lunile ianuarie şi
februarie ale anului 2011 nu a existat grefier delegat la Penitenciarul X, nu a existat referent
delegat, iar în lunile următoare ale anului 2011 grefierul delegat a avut program de doar 4 ore,
dificultăţile întâmpinate la locul de muncă unde nu puteau fi audiaţi deţinuţii, fiind necesară
deplasarea pârâtului la locurile de deţinere ale petiţionarilor, lucru care se întâmpla zilnic,
întrucât sesizările acestora nu puteau fi soluţionate fără a fi audiaţi, faptul că pârâtul trebuia să
dea prioritate sesizări lor mai vechi.
De altfel, din declaraţiile magistraţilor audiaţi în calitate de martori rezultă că nu era
suficient un singur judecător delegat la acest penitenciar, concluzie ce se desprinde şi din
situaţia prezentată în acţiunea disciplinară, şi din care rezultă că şi magistraţii delegaţi în anul
2012 au înregistrat constant întârzieri în soluţionarea sesizărilor persoanelor aflate în detenţie
(în luna septembrie a anului 2012 existând un număr de 650 de dosare nesoluţionate din care,
66 de dosare erau înregistrate în anul 2011).
De asemenea, din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză rezultă că în biroul alocat
judecătorului delegat erau condiţii improprii de muncă din punct de vedere al temperaturii
ambientale precum şi al dotării cu materialele necesare desfăşurării activităţii, fiind
întâmpinate dificultăţi în aprovizionarea cu hârtie, toner şi dosare.
Aşa cum s-a arătat şi mai sus, sub aspectul laturii subiective, pentru existenţa abaterii
disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul
judecătorilor şi procurorilor, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 24/2012
este necesar ca judecătorului să-i fie imputabilă întârziere a în efectuarea lucrărilor ce-i revin
conform atribuţiilor de serviciu.
Pentru analizarea cauzelor care au determinat nerespectarea obligaţiei de soluţionare a
sesizărilor formulate de persoanele aflate în stare de detenţie, aşa cum rezultă de altfel din
cele arătate mai sus a fost avut în vedere volumul total al activităţii pârâtului judecător, faptul
că magistratul a avut şi alte atribuţii, care s-au suprapus peste atribuţiile de soluţionare a
sesizărilor, precum şi condiţiile în care acesta şi-a desfăşurat activitatea.
În raport de cele expuse, Secţia a constatat că domnul judecător a înregistrat un volum
însemnat de activitate, a lucrat peste orele de program, a manifestat interes pentru calitatea
actului de justiţie, nerespectarea termenului de soluţionare a sesizărilor fiind cauzată de
motive obiective, arătate în cele expuse anterior.
În aceste condiţii, Secţia a apreciat că, sub aspectul laturii subiective, fapta pârâtului se
circumscrie unei culpe scuzabile, care nu este de natură a atrage răspunderea disciplinară,
condiţiile de la locul de muncă, volumul mare de activitate, faptul că se impunea delegarea a
doi magistraţi la acest penitenciar, constituind împrejurări obiective exoneratoare de
răspundere şi de înlăturare a caracterului imputabil la care se adaugă şi circumstanţele
personale.
Pentru toate aceste considerente, Secţia a reţinut că prin probele administrate în cauză
nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare
prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi
procurorilor, republicată, anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 24/2002.
25
Prin Decizia nr. 421/28.10.2013, irevocabilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a
respins recursul declarat ca nefondat.
12. Fapta judecătorului care în mod constant a redactat cu mult peste termenul
stabilit de art. 264 alin. 1 Cod proc. civ. hotărârile ce i-au revenit spre motivare, în condiţiile
în care alţi judecători care funcţionează în cadrul aceleaşi secţii, la un volum de muncă
similar înregistrează mai puţine restanţe în redactări, întruneşte elementele constitutive ale
abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul
judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Această modalitate de îndeplinire a obligaţiilor legale de către magistrat a avut
consecinţa neînaintării dosarelor în căile de atac şi imposibilităţii valorificării drepturilor
recunoscute de lege şi în planul executării unor hotărâri judecătoreşti într-un termen
rezonabil, rezultând prelungirea procedurilor judiciare şi încălcarea dispoziţiilor articolului
6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale.
Hotărârea nr. 3J/03.04.2013 a Secţiei pentru judecători a CSM
(irevocabilă prin neexercitarea căii de atac a recursului)
Inspecţia Judiciară a solicitat Secţiei pentru judecători a CSM, să dispună aplicarea
uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul
judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pârâtului
R.E.M., judecător în cadrul Tribunalului X, pentru săvârşirea abaterii disciplinare constând în
efectuarea cu întârziere a lucrărilor, din motive imputabile, prevăzută de art. 99 lit. h) din
Legea nr. 303/2004.
În motivarea acţiunii disciplinare s-a reţinut, în esenţă, că pârâtul judecător, în
perioada septembrie 2011 - 26 noiembrie 2012, nu a redactat un număr de 269 hotărâri
judecătoreşti, depăşind astfel termenul de 30 de zile stabilit în art. 264 alin. 1) din Cod de
proc. civ..
Din punct de vedere al laturii obiective, s-a constatat că situaţia nerespectării
termenului de redactare a hotărârilor judecătoreşti nu a fost contestată de către domnul
judecător, astfel încât, sub acest aspect, fapta poate fi circumscrisă conţinutului tezei a II-a a
abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul
judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată.
Din perspectiva laturii subiective, s-a constatat că acţiunea imputată în sesizare nu este
singulară în activitatea profesională a domnului judecător, existând mai multe situaţii în care
nu s-a respectat termenul legal de redactare a hotărâri lor judecătoreşti.
De asemenea, s-a precizat că, în activitatea sa profesională, domnul judecător a mai
fost cercetat disciplinar pentru nerespectarea termenului legal de redactare a hotărâri lor
judecătoreşti, iar, printr-o hotărâre anterioară a Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior
al Magistraturii, acestuia i s-a aplicat sancţiunea constând în diminuarea indemnizaţiei de
încadrare brute cu 10% pe o perioadă de o lună.
Prin Hotărârea nr. 3J/03.04.2013, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al
Magistraturii a admis acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva
domnului R.E.M., judecător în cadrul Tribunalului X şi în baza art.100 lit. b) din Legea nr.
303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, a aplicat domnului R.E.M., judecător la Tribunalul X, sancţiunea
disciplinară constând în diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 20% pe o
perioadă de 3 luni, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din acelaşi
act normativ.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Secţia pentru judecători a reţinut în esenţă, că
26
pârâtul judecător, în perioada septembrie 2011 - 26 noiembrie 2012, nu a redactat un număr
de 269 hotărâri judecătoreşti, depăşind astfel termenul de 30 de zile stabilit în art. 264 alin. 1
din Codul de procedură civilă.
Această situaţie de fapt nu a fost contestată de către pârâtul judecător, însă a precizat, cu
ocazia audierii, faptul că întârzierile au fost justificate de cauze obiective.
Astfel, pârâtul a arătat că situaţia de fapt prezentată în cuprinsul acţiunii disciplinare
este reală, însă a apreciat că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea
nr. 303/2004, întrucât nu îi este imputabilă, nerespectarea termenului de redactare a
hotărârilor judecătoreşti datorându-se numărului mare de cauze soluţionate, precum şi
complexităţii acestora.
Din datele statistice întocmite de către Tribunalul X şi înaintate Inspecţiei Judiciare în
etapa prealabilă cercetării disciplinare rezultă că, în anul 2011, pârâtul a participat la 34
şedinţe de judecată, în care a rulat 1265 dosare (782 fond şi 483 recurs), cu o încărcătură de
8095,2 puncte, a soluţionat 809 dosare cu o încărcătură de 4853,05, fiindu-i repartizate spre
redactare un număr de 522 hotărâri.
Pentru perioada ianuarie - octombrie 2012, pârâtul judecător a participat la 31 şedinţe
de judecată, în care a rulat 929 dosare (cauze în primă instanţă), cu o încărcătură de 9109
puncte, a soluţionat 456 dosare cu o încărcătură de 4291, fiindu-i repartizate spre redactare un
număr de 456 hotărâri.
În anul 2011, pârâtul a înregistrat un procent de operativitate de 63,95%, peste media
pe secţie (61,52%), însă o situaţie similară nu s-a constatat în perioada ianuarie - octombrie
2012.
Astfel, în perioada ianuarie - 31 mai 2012, acesta a înregistrat un procent de
operativitate de 51,33%, în condiţiile în care media pe secţie a fost de 63,38%; în luna iunie
2012, a înregistrat un procent de operativitate de 42,61 %, iar media pe secţie a fost de
58,48%; în lunile iulie şi august 2012, a înregistrat un procent de operativitate de 21,43%, iar
media pe secţie a fost de 74,82%; în luna septembrie 2012, a înregistrat un procent de
operativitate de 45,60%, iar media pe secţie a fost de 58,20%; în luna octombrie 2012, a
înregistrat un procent de operativitate de 51,79%, iar media pe secţie a fost de 57,66%.
La data efectuării cercetării disciplinare, 26 noiembrie 2012, pârâtul judecător
înregistra un număr total de 269 hotărâri pentru care nu era respectat termenul legal de
redactare, dintre care 43 din anul 2011 (cea mai veche dintre acestea fiind din 13 septembrie
2011 ).
Referitor la volumul de activitate, Secţia a reţinut că, potrivit datelor întocmite de către
Tribunalul X în semestrul II al anului 2011, pârâtul a participat, în calitate de titular sau ca şi
înlocuitor conform planificărilor de permanenţă la un nr. 18 şedinţe de judecată iar în anul
2012, pârâtul judecător a participat la 35 şedinţe de judecată.
La data de 22.03.2013 pârâtul judecător înregistra un număr de 230 de hotărâri
neredactate în termen legal, cea mai veche dintre acestea fiind pronunţată în data de
26.09.2011, astfel cum rezultă din situaţia comunicată de Tribunalul X.
Referitor la cea dintâi condiţie, care se circumscrie laturii obiective a abaterii
disciplinare prevăzută de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi
procurorilor, cu modificările şi completări le ulterioare, starea de fapt reţinută în cuprinsul
acţiunii disciplinare şi confirmată de pârâtul judecător evidenţiază încălcarea de către acesta a
responsabilităţilor specifice funcţiei, respectiv o încălcare a normelor legale ce instituie
termenele de redactare a hotărârilor judecătoreşti, responsabilităţi concretizate în cerinţa
imperativă prevăzută de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi
procurorilor, republicată şi modificată, dispoziţie legală potrivit căreia judecătorii sunt
obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi
libertăţile persoanelor, precum şi egalitatea lor în faţa legii şi să asigure un tratament juridic
27
nediscriminatoriu tuturor participanţilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea
acestora.
De asemenea, această abatere disciplinară presupune încălcarea standardelor de
conduită impuse magistraţilor de dispoziţiile art. 90 din Legea nr. 303/2004 privind statutul
judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată, coroborat cu dispoziţiile art. 17 din
Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi cu cele ale art. 104 din Legea nr.
161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţi lor
publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
Mai mult decât atât, dispoziţiile art. 12 şi 13 din Codul deontologic al judecătorilor şi
procurorilor prevăd că aceştia sunt obligaţi să-şi îndeplinească cu competenţă şi corectitudine
îndatoririle profesionale, să respecte îndatoririle cu caracter administrativ stabilite prin legi,
regulamente şi ordine de serviciu şi sunt datori să depună diligenţa necesară în vederea
îndeplinirii lucrărilor repartizate, cu respectarea termenelor legale.
De asemenea, potrivit art. 5 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al
instanţelor judecătoreşti, judecătorii au următoarele îndatoriri: să asigure, prin activitatea
desfăşurată, respectarea legii; să respecte prevederile legale şi cele ce rezultă din regulamente,
să dea dovadă de competenţă profesională, precum şi să soluţioneze într-un termen rezonabil
cauzele deduse judecăţii.
Secţia a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 264 alin. 1) din Cod proc. civ. motivarea
hotărârii se va face în termen de cel mult 30 de zile de la pronunţare.
Deşi termenul stabilit de legiuitor în art. 264 alin. 1) Cod proc. civ. are natura unui
termen de recomandare, depăşirea acestuia conduce la prelungirea duratei procedurilor
judiciare din culpa instanţei şi implicit, la nerespectarea cerinţei soluţionării cauzelor într-un
termen rezonabil.
Având în vedere că termenul de exercitare a apelului sau a recursului se calculează de
la data comunicării hotărârii, redactarea hotărârii este absolut necesară pentru comunicarea
către părţi şi pentru exercitarea de către acestea a drepturilor procesuale.
Din probele administrate atât în cadrul cercetării disciplinare cât şi în faţa Secţiei, s-a
reţinut că pârâtul R.E.M. în mod constant motivează hotărârile judecătoreşti cu depăşirea
termenului de 30 de zile de redactare stabilit în art. 264 alin. l) din Codul de proc. civ. (la data
de 1 aprilie 2013 înregistrând întârzieri în redactare de peste un an de zile în cazul unui număr
de 75 hotărâri judecătoreşti).
Secţia a constatat că dispoziţiile legale nu prevăd criteriile concrete care trebuie avute
în vedere la stabilirea caracterului imputabil al nerespectării dispoziţiilor legale referitoare la
efectuarea cu întârziere a lucrărilor, astfel că a avut în vedere toată activitatea profesională
desfăşurată de către pârâtul judecător în perioada de referinţă, în raport de situaţia de fapt
reţinută.
Astfel, sub aspectul laturii subiective s-a reţinut că, modul în care pârâtul judecător a
înţeles să îşi exercite atribuţiile de serviciu este expresia unei conduite imputabile concretizate
în nerespectarea termenului reglementat expres de lege pentru redactarea hotărâri lor
judecătoreşti pronunţate.
Caracterul imputabil al întârzierilor repetate în efectuarea lucrărilor este relevat şi de
faptul că lipsa de responsabilitate a domnului judecător R.E.M. în îndeplinirea atribuţiilor de
serviciu a generat premisele încălcării duratei rezonabile a procedurilor judiciare, respectiv a
dreptului la un proces echitabil consacrat prin art. 6 din Convenţia Europeana a Drepturilor
Omului, prin prelungirea in mod nejustificat a procedurilor judiciare cu un interval de timp
cuprins intre 30 zile şi peste 365 zile, după caz, în condiţiile în care momentul final care se
impune a fi luat în considerare în aprecierea caracterului rezonabil al procedurilor judiciare
este acela al rămânerii definitive, respectiv irevocabile, a hotărârii şi aceasta cu atât mai mult
cu cât hotărârile neredactate în termenul legal au fost pronunţate în primă instanţă.
28
Un alt argument care justifică concluzia conform căreia fapta domnului judecător
R.E.M. constând în neredactarea hotărârilor specificate mai sus are caracter imputabil, rezidă
în consecinţele produse de neîndeplinirea acestei obligaţii, atât în plan procesual, prin
neînaintarea dosarelor în căile de atac cât şi în imposibilitatea valorificării drepturilor
recunoscute de lege sau în planul executării unor hotărâri judecătoreşti.
Chiar dacă volumul de activitate al pârâtului judecător a fost semnificativ acesta nu
justifică întârzierile foarte mari în redactarea hotărâri lor judecătoreşti pronunţate în condiţiile
în care, alţi judecători care funcţionează în cadrul aceleaşi secţii, cu un volum de muncă
similar, înregistrează mai puţine restanţe în redactări.
Pentru toate aceste considerente, s-a reţinut că prin probele administrate în cauză s-a
făcut dovada îndeplinirii cumulative a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare
prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi
procurorilor, republicată, cu modificările şi completări le ulterioare, motiv pentru care
acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtului R.E.M. - judecător
în cadrul Tribunalului X a fost admisă.
La individualizarea sancţiunii, aplicată în condiţiile art. 100 din Legea nr. 303/2004
privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completări le
ulterioare, Secţia a avut în vedere împrejurările, gravitatea concretă precum şi consecinţele
faptelor săvârşite de pârâtul judecător .
Totodată Secţia a reţinut caracterul repetitiv al nerespectării normelor legale, faptul că
pârâtul a mai fost cercetat disciplinar pentru nerespectarea termenului legal de redactare a
hotărâri lor judecătoreşti iar printr-o hotărâre anterioară i-a fost aplicată sancţiunea
disciplinară constând în diminuarea indemnizaţiei de încadrare brute cu 10% pe o perioadă de
o lună. De asemenea, la ultima evaluare profesională pârâtului judecător i s-a acordat
calificativul "bine" pentru activitatea desfăşurată, reţinându-se tocmai nerespectarea
termenului legal de redactare a hotărâri lor .
Ca urmare, faţă de dispoziţiile art. l00 lit. b) din Legea nr. 303/2004, republicată,
potrivit căreia sancţiunile ce se pot aplica trebuie sa fie proporţionale cu gravitatea abaterilor,
Secţia a apreciat că se impune aplicarea sancţiunii constând în diminuarea indemnizaţiei de
încadrare lunare brute cu 20% pe o perioadă de 3 luni.
Irevocabilă prin neexercitarea căii de atac a recursului.
13. Fapta judecătorului care în mod constant a motivat hotărârile judecătoreşti cu
depăşirea termenului legal, în condiţiile în care numărul cauzelor rulate pe fiecare şedinţă a
fost rezonabil, iar conducerea instanţei a luat o serie de măsuri prin care magistratul a fost
degrevat de o parte din şedinţele de judecată, precum şi de alte atribuţii decât cele de
judecată, fără consecinţa diminuării semnificative a numărului de hotărâri neredactate în
termen, întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. h)
din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată.
Hotărârea nr. 4J/03.04.2013, Secţia pentru judecători a CSM
(irevocabilă prin neexercitarea căii de atac a recursului)
Inspecţia Judiciară a solicitat sancţionarea disciplinară a judecătorului C.S. din
cadrul Tribunalului X pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din
Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată.
În motivarea acţiunii s-a arătat că doamna judecător C.S. a înregistrat cele mai mari
întârzieri la motivarea hotărârilor pronunţate, fără să aibă o încărcătură de dosare lucrate mai
mare decât ceilalţi colegi.
29
Prin Hotărârea nr. 4J/03.04.2013, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al
Magistraturii a admis acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva
doamnei C.S., judecător în cadrul Tribunalul X, şi în baza art. 100 lit. a) din Legea nr.
303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată a aplicat pârâtei judecător
sancţiunea disciplinară “avertisment”.
Pentru a se pronunţa astfel, Secţia pentru judecători a reţinut că pârâta C.S. judecător
în cadrul Tribunalului X – Secţia I civilă, în mod constant, şi-a motivat hotărârile
judecătoreşti cu depăşirea termenului de 30 de zile de redactare stabilit în art.264 alin.1 din
Cod proc. civ.
Astfel, conform relaţiilor comunicate de Tribunalul X, la data de 01.09.2012, la
această instanţă se înregistra un număr total de 713 hotărâri judecătoreşti neredactate în
termenul legal, din care 629 la Secţia 1 Civilă, 75 la Secţia a II-a civilă, de contencios
administrativ şi fiscal şi 9 la Secţia penală.
Prin urmare, conform relaţiilor comunicate la data de 29.05.2012, cel mai mare număr
de hotărâri restante la motivare, dar şi cea mai mare perioadă de întârziere se înregistra la
Secţia I civilă, doamna judecător C.S. înregistrând un număr mare de hotărâri judecătoreşti
restante la motivare, precum şi cea mai mare întârziere la nivelul Tribunalului X
Din datele statistice prezentate de conducerea instanţei rezulta că în intervalul
01.01.2012 - 01.11.2012 pârâta judecător nu a înregistrat un volum de activitate mai mare
decât ceilalţi judecători ai secţiei, majoritatea magistraţilor Secţiei I civile rulând un număr
mult mai mare de cauze şi motivând mai multe hotărâri faţă de doamna judecător C.S.
Din datele statistice comunicate s-a reţinut că în perioada de referinţă, pârâta
judecător a soluţionat 349 dosare (sub media pronunţată de judecătorii secţiei), număr care
poate fi considerat rezonabil şi care nu poate justifica în niciun fel durata mare a întârzierii în
motivare.
De asemenea, pe parcursul anului 2012 doamna judecător C.S. a fost planificată
săptămânal în şedinţa de judecată sau chiar mai rar, a participat numai în complete colegiale
iar numărul cauzelor rulate pe fiecare şedinţă a fost rezonabil.
În considerarea elementelor care definesc conţinutul abaterii disciplinare
reglementată de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi
procurorilor, modificată prin Legea nr. 24/2012, se impune a fi avută în vedere subzistenţa
cumulativă, a elementelor specifice acestei abateri disciplinare, constând în existenţa unei
conduite culpabile a magistratului în exercitarea funcţiei, sub aspectul întârzierii repetate în
efectuarea lucrărilor cât şi din perspectiva îndeplinirii condiţiei imputabilităţii acestei
conduite.
Referitor la prima condiţie, care se circumscrie laturii obiective a abaterii disciplinare
prevăzută de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi
procurorilor, în forma ulterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 24/2012, starea de fapt
reţinută în cuprinsul acţiunii disciplinare şi confirmată de către pârâta judecător evidenţiază
încălcarea de către aceasta a responsabilităţilor specifice funcţiei, respectiv o încălcare a
normelor legale privind termenele de redactare a hotărârilor judecătoreşti, responsabilităţi
concretizate în cerinţa imperativă prevăzută de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 privind
statutul judecătorilor şi procurorilor, dispoziţie legală potrivit căreia judecătorii sunt obligaţi
ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile
persoanelor, precum şi egalitatea lor în faţa legii şi să asigure un tratament juridic
nediscriminatoriu tuturor participanţilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea
acestora.
De asemenea, această abatere disciplinară presupune încălcarea standardelor de
conduită impuse magistraţilor de dispoziţiile art. 90 din Legea nr. 303/2004 privind statutul
judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată, coroborat cu dispoziţiile art. 17 din
30
Codul deontologie al judecătorilor şi procurorilor şi cu cele ale art. 104 din Legea nr.
161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor
publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
Mai mult decât atât, dispoziţiile art. 12 şi 13 din Codul deontologie al judecătorilor şi
procurorilor prevăd că aceştia sunt obligaţi să-şi îndeplinească cu competenţă şi corectitudine
îndatoririle profesionale, să respecte îndatoririle cu caracter administrativ stabilite prin legi,
regulamente şi ordine de serviciu şi sunt datori să depună diligenţa necesară în vederea
îndeplinirii lucrărilor repartizate, cu respectarea termenelor legale.
De asemenea, potrivit art. 5 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor
judecătoreşti, judecătorii au următoarele îndatoriri: să asigure, prin activitatea desfăşurată,
respectarea legii, să respecte prevederile legale şi cele ce rezultă din regulamente, să dea
dovadă de competenţă profesională, precum ŞI să soluţioneze într-un termen rezonabil cauzele
deduse judecăţii.
Secţia a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 264 alin. I din Cod proc. civ. motivarea
hotărârii se va face în termen de cel mult 30 de zile de la pronunţare.
Deşi termenul stabilit de legiuitor în art.264 alin. 1 Cod proc. civ. are natura unui
termen de recomandare, depăşirea acestuia conduce la prelungirea duratei procedurilor
judiciare din culpa instanţei şi implicit, la nerespectarea cerinţei soluţionării cauzelor într-un
termen rezonabil.
Din probele administrate atât în cadrul cercetării disciplinare cât şi în faţa Secţiei, s-a
reţinut că pârâta C.S. în mod constant a motivat hotărârile judecătoreşti cu depăşirea
termenului de 30 de zile de redactare stabilit în art. 264 alin. 1 din Cod proc. civ.
Secţia a constatat că dispoziţiile legale nu prevăd criteriile concrete care trebuie avute
în vedere la stabilirea caracterului imputabil al nerespectării dispoziţiilor legale referitoare la
efectuarea cu întârziere a lucrărilor, astfel că va avea în vedere toate aspectele care ţin de
activitatea profesională desfăşurată de către pârâta judecător în perioada de referinţă, în raport
de situaţia de fapt reţinută.
Din această perspectivă şi în raport de materialul probator administrat în cauză, s-a
reţinut, sub aspectul laturii subiective, că modul în care pârâta judecător a înţeles să îşi
exercite atribuţiile de serviciu este expresia unei conduite imputabile concretizate în
nerespectarea termenului reglementat expres de lege pentru redactarea hotărârilor
judecătoreşti pronunţate.
În speţă, vinovăţia pârâtei judecător în săvârşirea faptei a fost dovedită şi rezultă din
modul în care acesta a înţeles să-şi îndeplinească obligaţiile profesionale ce-i revin, fapt ce a
avut drept consecinţe prelungirea procedurilor judiciare, aceasta constituind totodată şi o
încălcare a dispoziţiilor articolului 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi
Libertăţilor Fundamentale.
Întrucât în calculul termenului rezonabil se are în vedere durata judecăţii, atât în primă
instanţă cât şi în cursul căilor de atac, prin inactivitatea doamnei judecător, constând în
redactarea cu întârziere a hotărârilor judecătoreşti pronunţate, ajungându-se ca, la data de
27.11.2012, să existe un număr de 126 hotărâri pentru care nu era respectat termenul legal de
redactare, situaţie care s-a perpetuat pe o perioadă de mai multe luni de zile, a fost prelungit
termenul de soluţionare a cauzelor, creându-se premisele încălcării cerinţei derulării
procedurilor judiciare într-o perioadă rezonabilă, în sensul art. 6 din Convenţia Europeană
pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale.
Deşi au fost adoptate de către conducerea instanţei o serie de măsuri de degrevare a
doamnei judecător de anumite şedinţe de judecată şi nu a fost desemnată să îndeplinească în
anul 2012 alte atribuţii decât cele de judecată, totuşi aceasta nu a reuşit să se diminueze
semnificativ numărul de hotărâri neredactate în termenul legal.
Volumul de activitate al pârâtei judecător în perioada l.06.2012-1.09.2012 nu a
31
justificat întârzierile foarte mari în redactarea hotărâri lor judecătoreşti pronunţate, în condiţiile
în care alţi judecători care funcţionează în cadrul aceleaşi secţii, cu un volum de muncă
similar şi chiar mult mai mare, au înregistrat mai puţine restanţe în redactări.
De asemenea, prin nerespectarea în mod repetat a termenului legal de redactare a
hotărâri lor judecătoreşti, pârâta judecător a încălcat obligaţiile judecătorilor de a asigura
supremaţia legii, respectarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor, precum şi egalitatea lor în
faţa legii.
Faptele au avut consecinţe grave prin încălcarea drepturilor procesuale ale părţilor,
aducându-se atingere şi prestigiului justiţiei prin nerespectarea termenului legal de redactare a
hotărâri lor judecătoreşti.
La individualizarea sancţiunii, aplicată în condiţiile art. 100 din Legii nr. 303/2004
privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, Secţia a avut în vedere împrejurările,
gravitatea concretă precum şi consecinţele faptelor săvârşite de pârâta judecător şi a reţinut că
pârâta a avut o atitudine sinceră, nu a contestat situaţia de fapt rezultată din datele statistice şi
nu a mai fost anterior cercetată sau sancţionată disciplinar.
Ţinând cont de toate aceste împrejurări care, în mod obiectiv trebuie avute în vedere la
individualizarea sancţiunii aplicate, fără a fi minimalizate gravitatea faptelor astfel cum au
fost reţinute anterior şi vinovăţia pârâtei, precum şi legătura de cauzalitate între ele, Secţia a
apreciat că se justifică aplicarea unei sancţiuni care să îi atragă atenţia asupra gravităţii
abaterilor comise şi a consecinţelor acestora.
Ca urmare, faţă de dispoziţiile art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul
judecătorilor şi procurorilor, republicată, potrivit căreia sancţiunile ce se pot aplica trebuie sa
fie proporţionale cu gravitatea abaterilor, Secţia a aplicat sancţiunii constând în avertisment.
Irevocabilă prin neexercitarea căii de atac a recursului.
14. Fapta pârâtei care a redactat mai multe hotărâri judecătoreşti cu depăşirea
termenului prevăzut de lege nu este de natură a atrage răspunderea disciplinară pentru
abaterea prevăzută de art. 99 lit. h) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul
judecătorilor şi procurorilor, republicată, raportat la condiţiile de la locul de muncă
constând în lipsa de personal, volumul mare de activitate, mijloacele materiale, cauzele de
ordin personal, modul specific de lucru în procedura de redactare a hotărârilor, toate
acestea constituind împrejurări obiective exoneratoare de răspundere şi de înlăturare a
caracterului imputabil al întârzierilor înregistrate.
Hotărârea nr. 9J/29.05.2013 a Secţiei pentru judecători a CSM
(irevocabilă prin neexercitarea căii de atac a recursului)
Inspecţia Judiciară a solicitat sancţionarea disciplinară a judecătorului C.D. din
cadrul Judecătoriei X pentru săvârşirea abaterii disciplinare constând în întârzierea repetată în
efectuarea lucrărilor, din motive imputabile.
Inspecţia Judiciară a apreciat că s-a făcut dovada săvârşirii abaterii disciplinare
constând în întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor din motive imputabile, caracterul
imputabil şi repetat rezultând din numărul mare de hotărâri neredactate. S-a mai arătat că
doamna judecător C.D. a mai făcut obiectul unor cercetări disciplinare ce au vizat aceeaşi
abatere, în perioada 2010-2011, însă Comisia de disciplină pentru judecători a dispus clasarea
acelor sesizări.
În apărare, doamna judecător a solicitat respingerea acţiunii disciplinare, considerând
că pentru a constitui abatere disciplinară, fapta reţinută trebuie să aibă caracter repetativ, iar
motivele pentru care a fost săvârşită să-i fie imputabile. Or, în cauza de faţă motivele care au
dus la depăşirea termenului prevăzut de lege pentru redactarea hotărârilor nu îi sunt
32
imputabile, având în vedere faptul că nu a absentat de la locul de muncă, a lucrat în mod
constant peste program şi în zilele de sâmbătă, neexistând timpul fizic necesar pentru
redactarea în termen a tuturor hotărârilor pronunţate.
Secţia pentru judecători, prin Hotărârea nr. 9J/29.05.2013, a respins acţiunea
disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva doamnei judecător C.D., judecător la
Judecătoria X
Inspecţia Judiciară a solicitat Secţiei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună
aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul
judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pârâtei D.
C., judecător în cadrul Judecătoriei X cu privire la săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de
art. 99 lit. h) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor,
anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 24/2012, constând în întârzierea repetată în
efectuarea lucrărilor din motive imputabile.
La data de 31.10.2012 doamna judecător D.C. înregistra întârzieri în redactarea a 309
hotărâri civile, pronunţate în perioada 01.03.2012 - 27.09.2012 şi 8 hotărâri penale,
pronunţate în perioada 21.06.2012 - 10.10.2012.
Conform datelor comunicate de Judecătoria X, la 31.03.2013, doamna judecător figura
cu 584 hotărâri neredactate în termenul legal - 572 hotărâri civile, pronunţate în perioada
03.05.2012 - 28.02.2013 şi 12 hotărâri penale, pronunţate în perioada 01.11.2012 -
21.02.2013.
S-a reţinut astfel că, în intervalul de 5 luni dintre prima şi ultima raportare statistică
(31.10.2012, respectiv 31.03.2013), doamna judecător D.C. nu a reuşit să diminueze stocul de
hotărâri restante, dimpotrivă numărul acestora a crescut.
În motivarea acţiunii, Inspecţia Judiciară a arătat că pe toată perioada verificărilor
doamna judecător D.C. a înregistrat, dintre judecătorii instanţei, numărul cel mai mare de
hotărâri neredactate şi pentru care termenul de redactare a fost depăşit cu intervale
substanţiale.
Secţia a reţinut faptul că doamna judecător D.C. era planificată săptămânal în şedinţele
de judecată al completului X, având în medie un număr de 80 de dosare pe şedinţă, şi totodată
era planificată la serviciul de permanenţă în materie penală.
În anul 2012 doamna judecător a participat la 62 de şedinţe de judecată, a rulat un
număr de 3784 dosare şi a soluţionat un număr de 1086 dosare. Prin urmare, s-a putut aprecia
că la fiecare şedinţă de judecată a completului x, doamna judecător rămânea în pronunţare cu
aproximativ 20 – 23 de cauze, lunar, având aproximativ 90 de hotărâri pronunţate.
Aceste precizări se impun a fi făcute întrucât din conţinutul acţiunii disciplinare
rezultă numărul hotărârilor pe care pârâta judecător nu le-a redactat în termen la diferite date,
fiind însă important a se stabili în raport de o data iniţială şi un număr de hotărâri neredactate
în termen la acea data, cauzele care au dus la depăşirea termenului prevăzut de lege pentru
redactarea acelor hotărâri.
Acest aspect are relevanţă deosebită în cauză, având în vedere că, la nivelul
Judecătoriei X au existat probleme de personal, schema fiind permanent incompletă iar în
anul 2012, instanţa a funcţionat cu 2 grefieri care au avut ca atribuţii de serviciu
tehnoredactarea, unul dintre aceştia având probleme de sănătate.
Secţia a reţinut că dispoziţiile art. 264 Cod proc. civ. prevăd că motivarea hotărârii se
va face în termen de cel mult 30 de zile de la pronunţare iar dispoziţiile prevăzute de art. 310
alin. 2 din Codul de procedură penală prevăd că motivarea hotărârii se face în termen de 20 de
zile de la pronunţare.
Potrivit Hotărârii nr. 945/2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, s-a
stabilit ca limită, pentru asigurarea unui program optim de activitate, un număr de 5060 de
puncte de încărcare/judecător pentru întreg anul 2011, limită menţinută şi prin Hotărârea nr.
33
4/2012 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Secţia a constatat că doamna
judecător a rulat şi soluţionat, în cursul anului 2012, dosare cu o complexitate ce a depăşit
semnificativ limita stabilita, respectiv, un total de 5459 puncte.
În aprecierea caracterului justificat sau nejustificat al unei întârzieri sunt luate în
considerare şi alte aspecte, precum calificarea profesională a personalului auxiliar, suficienţa
sau insuficienţa mijloacelor materiale, cauzele personale etc.
În cauza de faţă s-a reţinut că în perioada iulie-august 2012, din cauza lipsei
dactilografilor şi a perioadei de concediu, doamna judecător a predat dosarele în care
redactase hotărârile în ciornă în luna septembrie, hotărâri care, din cauza ritmului şi
modalităţii în care s-a realizat activitatea de tehnoredactare, au fost predate la mapă după un
interval considerabil, de câteva luni.
În acord cu Recomandarea nr. 94 (12) a Comitetului de Miniştri către statele membre
privind independenţa, eficienţa şi rolul judecătorilor, adoptată la 13.10.1994, Secţia pentru
judecători apreciază că îmbunătăţirea eficienţei justiţiei nu poate fi concepută în lipsa unor
condiţii adecvate de muncă, care să permită judecătorilor să lucreze în mod eficient, fiind
necesar a li se asigura acestora condiţii de muncă adecvate, pentru a-şi putea duce la
îndeplinire responsabilităţile judiciare. S-a apreciat că, în cazuri excepţionale, lipsa unor
condiţii adecvate de muncă poate justifica depăşirea termenelor de efectuare a lucrărilor.
Sub aspectul laturii subiective, Secţia a apreciat că fapta pârâtei se circumscrie unei
culpe scuzabile, care nu este de natură a atrage răspunderea disciplinară, condiţiile de la locul
de muncă, volumul mare de activitate, modul specific de lucru în procedura de redactare a
hotărârilor care, din cauza lipsei de personal a dus la trecerea unei perioade mari de timp până
la finalizarea hotărârii constituind împrejurări obiective exoneratoare de răspundere şi de
înlăturare a caracterului imputabil al întârzierilor înregistrate.
Pentru toate aceste considerente, Secţia a reţinut că prin probele administrate în cauză
nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare
prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi
procurorilor, republicată, anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 24/2002, motiv pentru
care, cu majoritate de voturi, a respins acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia judiciară
împotriva pârâtei D.C., ca neîntemeiată.
Irevocabilă prin neexercitarea căii de atac a recursului.
15. Fapta judecătorului care nu a redactat un număr semnificativ de hotărâri
judecătoreşti în termenul prevăzut de lege, în condiţiile în care comparativ cu activitatea
desfăşurată de judecătorii din cadrul instanţei a înregistrat cel mai redus număr de şedinţe,
cel mai mic număr de dosare rulate, de hotărâri pronunţate şi de hotărâri repartizate pentru
redactare întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit.
h) teza a II-a din Legea 303/2004, republicată şi modificată.
Atitudinea manifestată de judecător în cursul procedurii disciplinare, materializată în
faptul că nu a încercat să reducă numărul hotărârilor neredactate în termen şi a refuzat să
participe la cercetarea disciplinară şi la procedura ce avut loc în faţa Secţiei pentru
judecători în materie disciplinară, poate să constituie un criteriu de individualizarea a
sancţiunii.
Hotărârea nr. 15J/18.09.2013 a Secţiei pentru judecători a CSM
(irevocabilă prin Decizia nr. 37/10.03.2014 a Completului de 5 judecători al ÎCCJ)
Inspecţia Judiciară a solicitat sancţionarea disciplinară a judecătorului C.M.L. din
cadrul Curţii de Apel X pentru săvârşirea abaterii disciplinare constând în întârzierea repetată
în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile.
34
Situaţia de fapt care a condus la exercitarea acţiunii disciplinare constă în aceea că
doamna judecător a participat la un număr de 39 de şedinţe de judecată, dintre care 24 de
şedinţe în anul 2012 şi 15 şedinţe în primele 5 luni ale anului 2013, rulând un număr de 1427
de dosare, şi a participat la soluţionarea unui număr de 1001 dosare, revenindu-i spre
redactare un număr de 356 hotărâri. Dintre acestea, doamna judecător a redactat cu depăşirea
termenului de 30 de zile prevăzut de art. 264 alin. l din Codul de procedură civilă anterior,
respectiv art. 426 alin. 5 din Codul de procedură civilă în vigoare, un număr de 175 de
hotărâri.
La momentul cercetării disciplinare, doamna judecător figura cu 108 hotărâri
neredactate, dintre care un număr de 20 de hotărâri împliniseră un an de la data împlinirii
termenului de recomandare. S-a mai arătat că, analizând volumul de activitate desfăşurat de
doamna judecător în anul 2012 şi în primele 5 luni ale anului 2013, prin comparaţie cu
activitatea desfăşurată de ceilalţi judecători, doamna judecător C.M.L. a înregistrat cel mai
redus număr de şedinţe la care a participat, cel mai redus număr de dosare rulate, cel mai mic
număr de hotărâri pronunţate şi cel mai redus număr de hotărâri repartizate pentru redactare.
Secţia pentru judecători, prin Hotărârea nr. 15J/18.09.2013, a admis acţiunea
disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva doamnei judecător C.M.L. de la Curtea
de Apel X în baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi
procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aplicând doamnei
judecător sancţiunea disciplinară constând în reducerea indemnizaţiei de încadrare lunare
brute cu 20% pe o perioadă de 6 luni pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de
art. 99 lit. h) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit dispoziţiilor art. 264 alin. 1 din Codul de procedură civilă anterior, respectiv
art. 426 alin. (5) din Codul de procedură civilă în vigoare, motivarea hotărârii se va face în
termen de cel mult 30 de zile de la pronunţare.
Nerespectarea acestui termen de recomandare de către doamna judecător nu constituie
singura cerinţă pentru constatarea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza a II-a
din Legea 303/2004, în sarcina sa fiind necesară şi analizarea vinovăţiei. Astfel cum reiese din
dispoziţiile art. 99 lit. h), elementul psihologic care precede şi însoţeşte fapta ilicită trebuie
analizat şi sub aspectul imputabilităţii conduitei ilicite pârâtei judecător.
Secţia a constatat că dispoziţiile legale nu prevăd criterii care trebuie avute în vedere la
stabilirea caracterului imputabil al nerespectării dispoziţiilor legale referitoare la efectuarea cu
întârziere a lucrărilor, astfel că s-au avut în vedere toate aspectele care ţin de activitatea
profesională desfăşurată de către pârâta judecător în perioada de referinţă, în raport de situaţia
de fapt reţinută.
Vinovăţia pârâtei judecător în săvârşirea faptei a rezultat din modul în care doamna
C.M. a înţeles să-şi îndeplinească obligaţiile profesionale ce-i revin, fapt ce a avut drept
consecinţă prelungirea procedurilor judiciare, aceasta constituind totodată şi o încălcare a
dispoziţiilor art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor
fundamentale.
Întrucât în calculul termenului rezonabil se are în vedere durata judecăţii, atât în primă
instanţă cât şi în cursul căilor de atac, prin inactivitatea doamnei judecător, constând în
neredactarea sau redactarea cu întârziere a hotărârilor judecătoreşti pronunţate, a fost
prelungit termenul de soluţionare a cauzelor, creându-se premisele încălcării cerinţei derulării
procedurilor judiciare într-o perioadă rezonabilă, în sensul art. 6 din Convenţia europeană
pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale.
Mai mult decât atât, dispoziţiile art. 12 şi 13 din Codul deontologic al judecătorilor şi
procurorilor prevăd că aceştia sunt obligaţi să-şi îndeplinească cu competenţă şi corectitudine
îndatoririle profesionale, să respecte îndatoririle cu caracter administrativ stabilite prin legi,
35
regulamente şi ordine de serviciu şi sunt datori să depună diligenţa necesară în vederea
îndeplinirii lucrărilor repartizate, cu respectarea termenelor legale.
Toate acestea au condus la concluzia caracterului imputabil al întârzierilor înregistrate
în redactarea hotărârilor de către pârâta judecător C.M., determinând prelungirea procedurilor
judiciare, părţile fiind lipsite de elementul esenţial al aducerii la cunoştinţă a conţinutului
hotărârilor judecătoreşti sub aspectul considerentelor, indispensabile în aprecierea de către
părţi a argumentelor pro şi contra exercitării unei căi de atac, dar şi imposibilitatea de obţinere
a titlurilor executorii ori a unei simple copii de pe hotărârile pronunţate.
Fapta pârâtei judecător a avut consecinţe grave, încălcându-se drepturile procesuale
ale părţilor din cauzele în care au fost pronunţate hotărârile neredactate în termen, aducându-
se atingere şi prestigiului justiţiei prin nerespectarea cadrului legal de soluţionare a cererilor
adresate instanţelor.
La individualizarea sancţiunii s-a reţinut faptul că pârâta nu a încercat să reducă
numărul hotărârilor neredactate în termen, a refuzat să participe la cercetarea disciplinară şi la
procedura ce avut loc în faţa Secţiei pentru judecători în materie disciplinară.
Ca urmare, faţă de dispoziţiile art. 100 din Legea nr. 303/2004, republicată, Secţia a
apreciat că sancţiunea prevăzută de art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004 constând în
reducerea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 20% pe o perioadă de 6 luni este
proporţională în raport cu gravitatea faptelor săvârşite de către pârâta C.M.L., precum şi cu
urmările produse de acestea.
În cauză s-a formulat recurs de către doamna judecător C.M.L.
Prin Hotărârea nr. 37/10.03.2014 fără cale de atac, Completul de 5 judecători al
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a anulat recursul, întrucât, cererea de recurs formulată de
C.M.L. nu cuprindea semnătura, care, potrivit art. 486 alin. (1) lit. e) din Cod proc. civ., este
obligatorie.
16. Faptele procurorului constând în tergiversarea soluţionării unui număr de 21 de
cauze din motive imputabile şi în neverificarea competenţei într-un număr de 3 cauze în care
a dispus declinarea competenţei după un interval de 7 luni până la 2 ani de la data
repartizării cauzei, întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de
art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Hotărârea nr. 6P/20.11.2013, Secţia pentru procurori a CSM
(irevocabilă prin Decizia nr. 67/05.05.2014
a Completului de 5 judecători al Î.C.C.J.)
Inspecţia Judiciară a solicitat Secţiei pentru procurori ca, prin hotărârea ce o va
pronunţa, să dispună aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr.
303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, pârâtului T. M., procuror militar în cadrul Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare, cu privire la săvârşirea abaterii
disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi
procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În motivarea acţiunii disciplinare s-a reţinut, în esenţă, că pârâtul în perioada
01.01.2012–07.08.2013, în mod repetat şi din motive imputabile, nu a respectat dispoziţiile
legale referitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor şi, totodată, din motive imputabile a
efectuat cu întârziere lucrările ce i-au fost repartizate.
Astfel, s-a reţinut că în calitate de procuror militar a tergiversat soluţionarea unui
număr de 21 cauze, majoritatea fiind preluate de la o unitate din subordine tocmai în scopul
36
soluţionării cu celeritate, iar dintre acestea, într-un număr de 3 cauze nu a respectat
dispoziţiile art. 210 Cod proc. pen., referitoare la verificarea competenţei, de îndată după
primirea dosarului.
S-a mai precizat că cele 21 de cauze tergiversate provin din acumularea a 8 cauze
repartizate în anul 2012, 7 din 2013 si 12 dosare rămase în stoc din perioadele anterioare.
Prin Hotărârea nr. 6P/20.11.2013, Secţia pentru procurori a admis acţiunea
disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva domnului T. M. – procuror militar în
cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare.
Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004
privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, Secţia a reţinut următoarele:
Potrivit textului de lege menţionat, constituie abatere disciplinară nerespectarea în
mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu
celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile.
Sub aspectul laturii obiective, unul dintre elementele constitutive ale acestei abateri
constă într-o acţiune sau inacţiune neconformă cu îndatoririle profesionale, concretizată în
dezinteresul procurorului manifestat în mod repetat pentru nesoluţionarea cauzelor ce i-au fost
repartizate în termenul prevăzut de lege sau, acolo, unde nu este prevăzut expres, într-un
termen rezonabil.
Referitor la această primă condiţie şi starea de fapt reţinută, Secţia a evidenţiat că
pârâtul procuror a tergiversat soluţionarea unui număr de 21 cauze, majoritatea preluate la
Secţia Parchetelor Militare tocmai în scopul soluţionării cu celeritate, încălcând prin conduita
sa dispoziţiile prevăzute de art. 91 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor
şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora
judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să rezolve lucrările în termenele stabilite şi să
soluţioneze cauzele în termen rezonabil, în funcţie de complexitatea acestora.
Mai mult decât atât, dispoziţiile art. 12 şi 13 din Codul deontologic al judecătorilor şi
procurorilor prevăd că aceştia sunt obligaţi să-şi îndeplinească cu competenţă şi corectitudine
îndatoririle profesionale, să respecte îndatoririle cu caracter administrativ stabilite prin legi,
regulamente şi ordine de serviciu şi sunt datori să depună diligenţa necesară în vederea
îndeplinirii lucrărilor repartizate, cu respectarea termenelor legale, iar în cazul în care legea nu
prevede, înăuntrul unor termene rezonabile.
În cea de-a doua modalitate de săvârşire a acestei abateri şi anume efectuarea cu
întârziere a lucrărilor ce i-au fost repartizate, din motive imputabile, Secţia a constatat că într-
un număr de 3 cauze din cele 21 reţinute anterior, pârâtul nu a respectat dispoziţiile art. 210
Cod proc. pen. referitoare la verificarea competenţei după primirea dosarului. În acest sens, în
dosarul repartizat pârâtului la data de 13.11.2012, acesta a dispus declinarea competenţei la
data de 05.07.2013, după 7 luni de la repartizare; în dosarul repartizat pârâtului la data de
11.05.2011, acesta a dispus declinarea competenţei la data de 31.01.2012, după 7 luni de la
repartizare; în dosarul repartizat pârâtului la data de 02.05.2011, acesta a dispus declinarea
competenţei la data de 19.04.2013, după 2 ani de la repartizare.
Pentru o analiză corectă din perspectiva abaterii disciplinare reţinută de Inspecţia
Judiciară s-a avut în vedere şi activitatea specifică a procurorului cercetat disciplinar în cadrul
unităţii de parchet în care funcţionează.
Conform referatului întocmit de procurorul militar şef al Secţiei Parchetelor Militare
din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cursul anului 2012
pârâtul procuror a soluţionat un număr de 9 cauze penale, cu un nivel de complexitate sub
medie. În anul 2013 i-au fost repartizate 7 dosare, din care pârâtul a soluţionat un număr de 4
din cele repartizate anterior, toate cu complexitate sub medie.
37
Din acelaşi referat mai rezultă că din cele 14 dosare aflate în lucru în perioada supusă
verificărilor s-a constatat că 3 dosare sunt mai vechi de 1 an şi 11 luni, iar 5 i-au fost
repartizate în anul 2012. Controalele operative curente efectuate la nivelul Secţiei Parchetelor
Militare au evidenţiat faptul că, în aceste dosare au existat perioade mai mari de 6 luni sau
chiar de 1 an în care nu s-a efectuat nici un act de procedură, situaţie ce a făcut obiectul unei
analize cantitative şi calitative a activităţii în şedinţele de lucru cu procurorii din cadrul
Secţiei, precum şi a notei observatorii din 30.01.2013 a şefului Secţiei Parchetelor Militare,
notă ce i-a fost înmânată sub semnătură procurorului T. M., fără ca aceste demersuri legale să
aibă vreun efect în modificarea atitudinii sale profesionale.
Prin urmare se poate constata că pârâtul procuror în mod constant a manifestat
dezinteres în soluţionarea dosarelor ce i-au fost repartizate, iar în cazul celor soluţionate,
soluţiile au fost dispuse cu întârzieri semnificative.
Pe de altă parte, nesoluţionarea cu celeritate sau într-un termen rezonabil a lucrărilor
de către pârât nu constituie singura cerinţă pentru constatarea abaterii disciplinare prevăzută
de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor,
republicată cu modificările şi completările ulterioare,în sarcina sa, fiind necesară şi analizarea
vinovăţiei. Astfel cum reiese din dispoziţiile textului de lege invocat, elementul psihologic
care precede şi însoţeşte fapta ilicită trebuie analizat şi sub aspectul imputabilităţii conduitei
ilicite a pârâtului procuror.
În speţă, vinovăţia pârâtului în săvârşirea faptei este dovedită şi rezultă din modul în
care acesta a înţeles să-şi îndeplinească obligaţiile profesionale ce-i revin, fapt ce a avut drept
consecinţă prelungirea procedurilor judiciare, aceasta constituind totodată şi o încălcare a
dispoziţiilor articolului 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor
Fundamentale.
În raport de cele expuse, Secţia pentru procurori a constatat că s-a făcut dovada
întrunirii cumulative a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99
lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare.
La individualizarea sancţiunii disciplinare Secţia a avut în vedere gravitatea concretă a
faptelor, durata întârzierilor în soluţionarea lucrărilor repartizate, conduita manifestată de
pârât atât anterior declanşării cercetării disciplinare, cât şi ulterior acestui moment.
Totodată Secţia a reţinut caracterul repetitiv al nesoluţionării cu celeritate a cauzelor şi
al întârzierilor în efectuarea lucrărilor repartizate, faptul că pârâtul a mai fost cercetat
disciplinar pentru fapte similare într-o altă lucrare, precum şi împrejurarea că, deşi s-a dispus
clasarea şi a fost atenţionat în mod repetat de către conducerea unităţii cu privire la urgentarea
soluţionării unor dosare, fapt menţionat în procesele verbale de şedinţă aflate la dosarul de
cercetare disciplinară, acesta a manifestat acelaşi dezinteres faţă de îndeplinirea obligaţiilor de
serviciu.
Ţinând cont de toate aceste împrejurări care, în mod obiectiv trebuie avute în vedere la
individualizarea sancţiunii aplicate, fără a fi minimalizate gravitatea faptelor astfel cum au
fost reţinute anterior şi vinovăţia pârâtului, precum şi legătura de cauzalitate între ele, Secţia a
apreciat că se justifică aplicarea unei sancţiuni care să îi atragă atenţia asupra gravităţii
abaterii comise şi a consecinţelor acesteia.
Pentru considerentele de mai sus, Secţia pentru procurori, în baza art. 100 lit. a) din
Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările
şi completările ulterioare, aplică domnului T. M., procuror militar în cadrul Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare, sancţiunea disciplinară
constând în „avertisment”, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h)
din acelaşi act normativ.
Împotriva hotărârii Secţiei pentru procurori, T. M. a formulat recurs.
38
Prin Decizia civilă nr. 67/05.05.2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca
nefondat, recursul declarat de T. M. împotriva Hotărârii nr. 6P/20.11.2013 a Consiliului
Superior al Magistraturii – Secţia pentru Procurori.
17. Fapta judecătorului care nu a redactat un număr semnificativ de hotărâri
judecătoreşti în termenul prevăzut de lege, dintre care 181 de hotărâri cu o vechime mai
mare de 2 ani, întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzută de art. 99
lit. h) teza a II-a din Legea 303/2004, republicată şi modificată, în condiţiile în care s-a
apreciat că judecătorul şi-a exercitat atribuţiile într-un ritm foarte lent, care denotă o
manieră ineficientă de organizare a timpului de lucru.
Caracterul repetitiv al nerespectării normelor legale, în condiţiile în care pârâta a
mai fost cercetată disciplinar pentru nerespectarea termenului legal de redactare a
hotărârilor judecătoreşti, conturează semnificativ atitudinea subiectivă a acesteia şi este un
factor ce trebuie avut în vedere la individualizarea sancţiunii.
Hotărârea nr. 18J/11.12.2013 a Secţia pentru judecători a CSM
(irevocabilă prin neexercitarea căii de atac a recursului)
Inspecţia Judiciară a solicitat sancţionarea disciplinară a judecătorului S.B.L. din
cadrul Tribunalului X pentru săvârşirea abaterii disciplinare constând în întârzierea repetată în
efectuarea lucrărilor, din motive imputabile.
În drept, Inspecţia Judiciară şi-a întemeiat acţiunea disciplinară pe dispoziţiile art. 98-
101 din Legea nr. 303/2004 republicată şi modificată şi art. 44-46 din Legea nr. 317/2004,
republicată şi modificată.
În apărare, doamna judecător a recunoscut existenţa numărului mare de hotărâri
neredactate, dar a precizat - la fel ca şi în nota de relaţii din faza de cercetare disciplinară -
faptul că aceste întârzieri au o justificare obiectivă, datorându-se în special volumului mare de
activitate, caracterului eterogen şi gradului ridicat de complexitate al multora dintre cauzele în
materia contenciosului administrativ şi fiscal. Totodată, a arătat că neredactarea în termen a
hotărârilor se datorează şi atenţiei pe care o acordă calităţii motivărilor, acestea fiind amplu
argumentate. Doamna judecător a menţionat faptul că îşi tehnoredactează personal lucrările,
inclusiv încheierile, deoarece lucrările întocmite de grefierii repartizaţi, inclusiv pentru
tehnoredactarea lucrărilor restante, nu corespundeau exigenţelor sale de fond şi de formă,
considerent pentru care a fost necesară refacerea lor în totalitate.
Secţia pentru judecători, prin Hotărârea nr. 18J/11.12.2013, a admis acţiunea
disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva doamnei judecător S.B.L. din cadrul
Tribunalului X, aplicând doamnei judecător sancţiunea disciplinară constând în avertisment
pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza a II-a din acelaşi act
normativ.
La data sesizării din oficiu a Inspecţiei Judiciare - 25 martie 2013 - doamna judecător
înregistra un număr de 462 de hotărâri restante în redactare, iar la data efectuării cercetării
disciplinare - 10 iulie 2013 - aceasta înregistra un număr de 532 de hotărâri restante. Distinct,
în raport de criteriul vechimii, dintre cele 185 de sentinţe pronunţate în perioada aprilie 2012 -
mai 2013, 93 sunt din anul 2013 şi 92 din anul 2012, iar din cele 94 de decizii restante, 7 sunt
din anul 2013 şi 87 din anul 2012.
De asemenea, la data finalizării cercetării disciplinare, doamna judecător avea un
număr total de 532 de hotărâri restante, dintre care 181 de hotărâri au fost pronunţate în anul
2011, 250 în anul 2012 şi 101 în anul 2013.
Datele statistice au evidenţiat faptul că la nivelul secţiei încărcătura medie pe
judecător pentru anul 2012 a fost de 1222 de cauze rulate, 749 de cauze soluţionate, cu un
39
procent de operativitate de 49,88%. Raportat la aceste date, Secţia a reţinut că doamna
judecător a rulat în această perioadă un număr de 1351 de dosare, a soluţionat un număr de
767 de cauze şi a avut un procent de operativitate de 63,28%, de unde rezultă că se încadrează
peste media secţiei la aceşti indicatori statistici.
În vederea diminuării numărului hotărârilor restante, Colegiul de conducere a avizat
modificarea planificării şedinţelor de judecată din cadrul secţiei, astfel că în perioada aprilie -
septembrie 2012, doamna judecător nu a mai fost planificată în completurile de recurs, iar în
perioada vacanţei judecătoreşti a fost planificată să participe doar într-o şedinţă de judecată.
Din punctul de vedere al analizării vinovăţiei, Secţia a constatat că dispoziţiile legale
nu prevăd criterii care trebuie avute în vedere la stabilirea caracterului imputabil al
nerespectării dispoziţiilor legale referitoare la efectuarea cu întârziere a lucrărilor, astfel că s-
au avut în vedere toate aspectele care ţin de activitatea profesională desfăşurată de către pârâta
judecător în perioada de referinţă, în raport de situaţia de fapt reţinută.
Referitor la cea dintâi condiţie, care se circumscrie laturii obiective a abaterii
disciplinare prevăzută de art. 99 lit. h) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul
judecătorilor şi procurorilor, cu modificările aduse prin Legea nr. 24/2012, starea de fapt
reţinută în cuprinsul acţiunii disciplinare şi confirmată de către pârâta judecător a evidenţiat
încălcarea de către aceasta a termenelor de recomandare prevăzute de lege pentru redactarea
hotărârilor în materie civilă, încălcând prin conduita sa şi dispoziţiile legale potrivit cărora
judecătorii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii, să respecte
drepturile şi libertăţile persoanelor, precum şi egalitatea lor în faţa legii, şi să asigure un
tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanţilor la procedurile judiciare, indiferent
de calitatea acestora.
Mai mult decât atât, dispoziţiile art. 12 şi 13 din Codul deontologic al judecătorilor şi
procurorilor prevăd că aceştia sunt obligaţi să-şi îndeplinească cu competenţă şi corectitudine
îndatoririle profesionale, să respecte îndatoririle cu caracter administrativ stabilite prin legi,
regulamente şi ordine de serviciu şi sunt datori să depună diligenţa necesară în vederea
îndeplinirii lucrărilor repartizate, cu respectarea termenelor legale.
Sub aspectul laturii subiective, Secţia a apreciat că fapta pârâtei nu se circumscrie unei
culpe scuzabile, care să fie de natură a atrage exonerarea de răspunderea disciplinară, şi că
întârzierile repetate înregistrate de aceasta în redactarea hotărârilor sunt consecinţa modului
specific de lucru în procedura de redactare a hotărârilor.
La individualizarea sancţiunii, Secţia a avut în vedere împrejurările, gravitatea
concretă, precum şi consecinţele faptelor săvârşite de pârâta judecător, faptul că doamna
judecător a redactat constant din hotărârile pronunţate, însă într-un ritm foarte lent, ceea ce
denotă o manieră ineficientă de organizare a timpului de lucru, şi nu un dezinteres total faţă de
îndeplinirea acestor atribuţii de serviciu.
S-a reţinut, însă, şi caracterul repetitiv al nerespectării normelor legale, faptul că pârâta
a mai fost cercetată disciplinar pentru nerespectarea termenului legal de redactare a hotărârilor
judecătoreşti, dar şi faptul că a înregistrat un indice de operativitate peste media pe instanţă.
Ţinând cont de toate aceste împrejurări, Secţia a apreciat că se justifică aplicarea unei
sancţiuni care să îi atragă atenţia asupra gravităţii abaterii comise şi a consecinţelor acesteia,
constând în avertisment, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza
a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare.
Hotărârea a rămas irevocabilă prin neexercitarea căii de atac a recursului.
i) nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul
ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa, precum şi
40
formularea de cereri repetate şi nejustificate de abţinere în aceeaşi cauză, care are ca
efect tergiversarea judecăţii;
18. Deşi existenţa unei relaţii apropiate existente între judecător şi una dintre părţi nu
este prevăzută expres de dispoziţiile art. 24-27 Cod procedură civilă, având în vedere că
aparenţa imparţialităţii este la fel de importantă ca şi imparţialitatea, fapta judecătorului
care, având îndatorirea de a se abţine, nu a formulat cerere în acest sens, în condiţiile în care
a petrecut un concediu şi s-a întâlnit de mai multe ori în diverse ocazii cu o parte, acceptând
eventualitatea afectării aparenţei de imparţialitate şi a încrederii cetăţenilor în actul de
justiţie, constituie abaterea prevăzută de art. 99 lit. i) în reglementarea actuală şi lit. a) în
forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 24/2012.
Hotărârea nr. 12J/19.06.2013 a Secţiei pentru judecători a CSM
(irevocabilă prin decizia nr. 66/05.05.2014 a Completului de 5 judecători al ÎCCJ)
Inspecţia Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100
din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, pârâtului N.G.A., judecător în cadrul Curţii de Apel X,
pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) (lit. i) din Legea nr.
303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, în forma ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 24/2012), lit. h) şi lit.
m) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată (în
reglementarea în vigoare anterior modificării prevederilor menţionate prin Legea nr.
24/2012).
În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr.
303/2004 (lit. i) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în forma ulterioară intrării în vigoare a
Legii nr. 24/2012), Inspecţia Judiciară a reţinut că domnul judecător N.G.A. a soluţionat
anumite dosare în condiţiile în care îl cunoştea pe administratorul societăţii reclamante,
nefiind contestat faptul că s-au întâlnit în diverse ocazii la evenimente publice şi şi-au petrecut
concediul din cursul lunii ianuarie în acelaşi grup de prieteni, împreună cu familiile.
Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, în
reglementarea în vigoare anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 24/2012, Inspecţia
Judiciară a reţinut că într-un dosar, deşi pârâtul judecător a examinat o cerere având ca obiect
suspendarea executării actelor administrative întemeiată pe art. 14 din Legea contenciosului
administrativ, a pronunţat o hotărâre ce avea efectele menţionate la art. 15 din lege, însă fără a
se consemna precizarea acţiunii de către titularul acesteia ori calificarea cererii de către
instanţă în condiţiile art. 84 Cod proc. civ. De asemenea, referitor la actul procedural prin care
a fost soluţionată cererea de suspendare, s-a reţinut că în dosar hotărârea tehnoredactată poartă
denumirea de “încheiere”, în timp ce în minută s-a consemnat “hotărâre”.
În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de dispoziţiile art. 99 lit. m) din
Legea nr. 303/2004, în reglementarea în vigoare anterior modificărilor aduse prin Legea nr.
24/2012, constând în nerespectarea dispoziţiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor,
faptele imputate domnului judecător au privit modalitatea în care s-a învestit cu soluţionarea
unor acţiuni distincte în contencios administrativ, fără a fi respectat dispoziţiile legale şi
regulamentare privitoare la repartizarea aleatorie a cauzelor.
Prin Hotărârea nr. 12J/19.06.2013, Secţia pentru judecători, cu majoritate, a admis în
parte acţiunea disciplinară şi, în baza art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004 privind statutul
judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a aplicat
domnului N.G.A., judecător în cadrul Curţii de Apel X, sancţiunea constând în excludere din
41
magistratură pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr.
303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în reglementarea anterioară
modificărilor aduse prin Legea nr. 24/2012 pentru faptele săvârşite anterior datei de 25
ianuarie 2012, respectiv art. 99 lit. i) teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul
judecătorilor şi procurorilor, cu modificările aduse prin Legea nr. 24/2012 pentru faptele
săvârşite ulterior datei de 25 ianuarie 2012 şi m) din acelaşi act normativ. Pentru art. 99 lit. h)
acţiunea a fost respinsă.
Inspecţia Judiciară a iniţiat efectuarea de verificări prealabile ca urmare a sesizărilor
formulate de petiţionara Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului X, care a solicitat
efectuarea de verificări cu privire la modul în care a fost instrumentat un dosar al Curţii de
Apel X de către domnul judecător G.A.N. În esenţă, petiţionara, în calitate de pârâtă într-un
dosar al Curţii de Apel X - Secţia a II-a Civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, având
ca obiect suspendarea executării unor acte administrative privind obligaţii fiscale solicitată de
reclamantă, a sesizat că judecătorul cauzei s-a pronunţat asupra suspendării prin încheiere şi
nu prin sentinţă, deşi temeiul legal al cererii impunea pronunţarea unei sentinţe; a primit la
dosar, în şedinţă publică, la primul termen de judecată, acţiunea în anularea actelor
administrative a căror suspendare se solicitase iniţial, fără a dispune constituirea unui dosar
nou; în perioada de amânare a pronunţării asupra acţiunii în anularea unor acte administrative,
domnul judecător a făcut parte din completul care s-a pronunţat asupra cererii de suspendare a
executării unei sentinţe civile a Tribunalului X, prin care se dispusese intrarea aceleiaşi
reclamante debitoare în procedura de faliment.
Inspecţia Judiciară, având ca obiect sesizare din oficiu, a dispus ataşarea la prezenta
lucrare a unei adrese a preşedintelui Curţii de Apel X, prin care se aducea la cunoştinţă faptul
că în mass-media au apărut articole privitoare la o afirmată favorizare a unui om de afaceri de
către domnul judecător N.G.
În articolele apărute în ediţiile on-line ale ziarului Evenimentul Zilei au fost invocate
încălcări ale prevederilor referitoare la repartizarea aleatorie a cauzelor, precum şi faptul că
domnul judecător „s-ar fi implicat personal" în soluţionarea unor dosare ale unui om de
afaceri, unul privind contestaţia formulată împotriva deciziei Direcţiei Finanţelor Publice X,
iar celălalt, un dosar privind procedura insolvenţei.
Referitor la situaţia de fapt Secţia a reţinut următoarele:
Dosarul având ca obiect cererea de suspendare a executării actelor administrative
fiscale, formulată de reclamantă prin administrator special în contradictoriu cu pârâtele
Direcţia Generală a Finanţelor Publice X şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a fost
înregistrat pe rolul Curţii de Apel X şi repartizat prin intermediul sistemului informatic
ECRIS la completul de vacanţă. Cererea de suspendare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 14
şi următoarele din Legea nr. 554/2004.
Potrivit Hotărârii Colegiului de conducere al Curţii de Apel X, cauza a fost repartizată
în sistem informatic unuia dintre completele constituite pe perioada vacanţei judecătoreşti.
La primul termen de judecată din completul de vacanţă a fost constituit din domnii
judecători N.G., B.M. şi T.F.
Potrivit punctului II.2 din hotărârea Colegiului de conducere anterior menţionată, în
ceea ce priveşte cauzele directe, deduse spre soluţionare în primă instanţă Curţii de Apel X,
„acestea vor fi repartizate ciclic spre soluţionare celor trei judecători care compun completul
de vacanţă, în ordinea înregistrării lor".
Din procesul-verbal întocmit de preşedintele Secţiei a II-a Civilă, de contencios
administrativ şi fiscal dosarele care au primit termen la data de … au fost repartizate ciclic
între judecătorii stabiliţi prin Hotărârea Colegiului de conducere, iar dosarul în cauză a revenit
spre soluţionare domnului judecător N.G.
42
De asemenea, Hotărârea Colegiului de conducere a stabilit că, „dacă amânarea
cauzelor directe priveşte un interval situat după data de … acestea vor fi păstrate de
judecătorii cărora li s-a repartizat iniţial ciclic cauza în perioada vacanţei judecătoreşti,
cauzele fiind transpuse de pe completul de vacanţă la completul de fonduri compus din
judecătorul căruia îi revine cauza prin repartizare".
La primul termen de judecată în dosar a fost prezentă doar reclamanta, prin avocat,
căreia i s-au comunicat întâmpinările formulate de către pârâte, cauza fiind lăsată la a doua
strigare pentru ca apărătorul reclamantei să ia cunoştinţă de conţinutul întâmpinărilor.
La a doua strigare a cauzei, a răspuns doar reclamanta prin apărător, iar curtea a pus în
discuţia părţii prezente excepţiile invocate de către pârâte, respectiv excepţia necompetenţei
materiale, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei ANAF, excepţia lipsei calităţii
procesuale a administratorului special de a formula acţiunea în contencios administrativ şi
excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare a declaraţiilor de creanţă, instanţa
pronunţându-se asupra acestora fie prin respingere, fie prin unirea lor cu fondul cauzei.
La acelaşi termen de judecată reclamanta, prin apărător, a depus la dosarul cauzei
"două acţiuni distincte" privind anularea celor două categorii de acte, învederând instanţei că
înţelege să solicite şi anularea actelor a căror suspendare a solicitat-o. Curtea a dispus ca
precizarea de acţiune să fie comunicată pârâtelor, motiv pentru care a acordat în acest sens
termen de judecată.
Instanţa a rămas în pronunţare pe cererea de suspendare formulată în temeiul
dispoziţiilor art. 14 alin. l şi următoarele din Legea nr. 554/2004, iar prin încheierea fără
număr pronunţată de domnul judecător N.G.A. a fost admisă în parte cererea reclamantei şi în
consecinţă s-a dispus suspendarea executării deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale
suplimentare de plată stabilite prin inspecţia fiscală nr.... precum şi suspendarea executării a 3
acte administrative privind obligaţiile fiscale în cuantum total de … lei, până la
soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii în anulare ce face obiectul dosarului.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de pârâta Direcţia Generală
a Finanţelor Publice, a casat încheierea pronunţată şi a respins cererea ca fiind formulată de o
persoană fără calitate de reprezentant al SC .... SRL.
În ceea ce priveşte soluţionarea acţiunii în anularea actelor administrative, care a fost
primită de domnul judecător în şedinţă publică în cadrul aceluiaşi dosar s-a constatat că la
unul dintre termene reclamanta a mai depus la dosar o precizare, extindere şi completare a
acesteia, fiind chemat în judecată şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, motiv
pentru care judecătorul stabilit prin hotărârea Colegiului să prezideze şedinţa de la acea dată,
respectiv doamna M.I., a acordat termen de judecată la completul iniţial învestit, prezidat de
domnul judecător G.A.N. (conform celor stabilite prin Hotărârea nr.... a Colegiului de
conducere), pentru achitarea taxei de timbru şi citarea pârâtului nou introdus în cauză.
Ulterior, acţiunea în anularea actelor administrative fiscale a fost soluţionată prin
sentinţa civilă pronunţată de pârâtul judecător N.A.G., hotărâre prin care s-a admis în parte
acţiunea precizată, completată şi extinsă formulată de reclamantă prin administrator special
B.I. şi ulterior prin lichidator I.A. şi, în consecinţă, au fost anulate în parte actele
administrative fiscale denumite "suplimentare la declaraţia de creanţă", anulată în parte
decizia de impunere, precum şi raportul de inspecţie fiscală până la concurenţa sumei de …
lei, reclamanta fiind obligată la plata onorariului de expert.
Împotriva acestei sentinţe s-a declarat recurs, care a fost înregistrat pe rolul Înaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Un alt aspect reţinut prin rezoluţia Inspecţiei Judiciare a fost faptul că în perioada în
care a amânat pronunţarea în dosar pârâtul judecător a făcut parte din completul care a
soluţionat cererea aceleiaşi reclamante, prin care s-a solicitat suspendarea executării sentinţei
de intrare în procedura falimentului până la soluţionarea recursului.
43
Astfel, Secţia a reţinut că dosarul având ca obiect cererea formulată de reclamanta,
prin administrator special B.I., prin care s-a solicitat suspendarea executării unei sentinţe
civile pronunţată în dosarul Tribunalului X, a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel X şi
repartizat în sistem informatic la judecătorii A.H.S., I.M.I. şi N.G.A.
Cauza a rămas în pronunţare, care a fost amânată, când prin decizie civilă pronunţată în
aceeaşi componenţă, a fost admisă cererea şi, în consecinţă, s-a dispus suspendarea executării
sentinţei pronunţată de către judecătorul sindic în dosarul Tribunalului X, până la soluţionarea
recursului declarat împotriva respectivei sentinţe.
Ulterior pârâtul judecător N.G. a soluţionat pe fond acţiunea în anulare ce a constituit
obiectul dosarului în care se solicita anularea declaraţiilor de creanţă înregistrate în tabelul
creditorilor în cadrul dosarului de faliment menţionat anterior.
De asemenea, în cuprinsul rezoluţiei Inspecţia Judiciară face referire şi la o serie de
articole de presă însoţite de fotografii, potrivit cărora pârâtul judecător N.G.A. s-a întâlnit în
diverse ocazii cu administratorul SC .... SRL, domnul B.C.I. (într-o staţiune de schi, la o
petrecerea, etc.), înscrisuri care, în opinia autorilor articolelor respective, dovedesc legătura de
prietenie dintre cei doi şi explică soluţiile favorabile pronunţate de judecător asupra cererilor
deduse judecăţii de către societatea administrată de domnul B.C.I. Situaţia de fapt reţinută
rezultă atât din declaraţiile date de pârâtul judecător cât şi din declaraţiile martorilor audiaţi pe
parcursul cercetării disciplinare, precum şi din înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, în
forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 24/2012, şi respectiv art. 99 lit. i) din
Legea nr. 303/2004, în forma ulterioară modificărilor aduse prin Legea nr.24/2012 Secţia a
reţinut următoarele:
Potrivit art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi
procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare, în forma anterioară modificărilor din
Legea nr. 24/2012, constituie abatere disciplinară "încălcarea prevederilor legale referitoare la
declaraţiile de avere, declaraţiile de interese, incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii
şi procurorii".
Potrivit art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, în forma ulterioară modificărilor aduse
prin Legea nr. 24/2012, în varianta normativă a tezei 1, constituie abatere disciplinară
nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există
una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa.
Referitor la cea dintâi condiţie, care se circumscrie laturii obiective a abaterii
disciplinare menţionate anterior, starea de fapt reţinută evidenţiază încălcarea de către pârâtul
judecător a responsabilităţilor specifice funcţiei, respectiv o încălcare a normelor legale ce
instituie interdicţii şi incompatibilităţi, respectiv nerespectarea obligaţiei de a se abţine,
responsabilităţi concretizate în cerinţa imperativă prevăzuta de art. 4 alin. l din Legea nr.
303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, dispoziţie legală potrivit căreia
judecătorii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii, să respecte
drepturile şi libertăţile persoanelor, precum şi egalitatea lor în faţa legii şi să asigure un
tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanţilor la procedurile judiciare, indiferent
de calitatea acestora, să respecte Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor.
Sub aspectul laturii obiective, această abatere disciplinară presupune încălcarea
standardelor de conduită impuse magistraţilor de dispoziţiile art. 90 din Legea nr. 303/2004
privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată, coroborat cu
dispoziţiile art. 9 şi 10 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi cu cele ale
art. 105 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în
exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi
sancţionarea corupţiei.
44
De asemenea, sub aspect obiectiv, această abatere disciplinară reprezintă şi o
dezvoltare a două dintre valorile fundamentale ale sistemului judiciar, consacrate de
Principiile de la Bangalore privind conduita judiciară, respectiv integritatea şi etica.
Principiile de la Bangalore cu privire la conduita judiciară prevăd, în Norma 3, că
„Integritatea este indispensabilă exercitării funcţiei judecătoreşti” iar „judecătorul va face în
aşa fel încât conduita sa să apară în ochii unui observator neutru ca ireproşabilă. Atitudinea şi
conduita unui judecător trebuie să menţină trează încrederea oamenilor în corectitudinea
puterii judecătoreşti. Nu este suficient a se face dreptate, trebuie să se şi vadă că s-a făcut
dreptate.”
Obligaţia de integritate este prevăzută şi în pct. 1.2 din Principiile de bază ale
independenţei justiţiei (Principiile O.N.U.), art. 3 din Statutul Universal al Judecătorilor,
Principiul V pct. 2 din Recomandarea R (94) 12 a Consiliului Europei.
La nivel intern, în reglementările actuale, integritatea magistratului este privită ca
îndatorire fundamentală a profesiei, rezultând din coroborarea textelor legale, atât la nivel
constituţional, cât şi prin lege, regulament şi cod deontologic.
Integritatea presupune ca magistratul să se asigure că are, în ochii unui observator
rezonabil, o conduită ireproşabilă, iar manifestările şi acţiunile sale reafirmă încrederea
oamenilor în integritatea sistemului judiciar, inclusiv a magistraţilor.
Secţia a apreciat că pentru a constata existenţa laturii obiective a acestei abateri
disciplinare trebuie să se poată reţine că pârâtul judecător, în exercitarea funcţiei sau în afara
exercitării acesteia, a încălcat standardele de conduită universal acceptate de comunitatea în
care trăieşte, iar prin conduita sa a adus atingere imparţialităţii sau a aparenţei de
imparţialitate a magistratului. Din interpretarea logică şi teleologică a tuturor textelor
normative enunţate anterior, raportat la speţa de faţă, a rezultat că modelarea statutului
disciplinar al magistraţilor, integrat statutului profesional al acestora, implică şi extinderea
obligaţiei de a avea o comportare corectă, demnă şi rezervată, de natură a menţine neştirbit
prestigiul justiţiei, chiar şi dincolo de raporturile de serviciu propriu-zise.
Responsabilitatea în menţinerea imaginii şi statutului magistratului, ca şi obligaţie de
rezervă a acestuia intervine şi în afara cadrului strict profesional.
Pentru a asigura deplina obiectivitate în înfăptuirea actului de justiţie şi a proteja
drepturile părţilor, legiuitorul a prevăzut în mod expres cazurile în care magistratul, datorită
unor împrejurări de natură personală, nu poate participa la judecarea sau instrumentarea unui
dosar precum şi formele procesuale de rezolvare a unei astfel de situaţii.
Aceste cazuri se găsesc înscrise în art. 24-27 din Codul de procedură civilă, art. 47-49
din Codul de procedură penală, art. 105-106 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri
pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în
mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, modificată prin Legea nr. 144/2007
precum şi în art. 49 alin. 2 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.
Mijloacele procesuale pentru rezolvarea situaţiilor de incompatibilitate a judecătorilor
şi procurorilor prevăzute de Codul de procedură civilă şi Codul de procedură penală sunt
abţinerea, recuzarea şi strămutarea. În cauza de faţă, referitor la soluţionarea dosarului având
ca obiect cererea formulată de reclamanta SC…SRL, prin administrator special B.I., prin care
s-a solicitat suspendarea executării sentinţei civile pronunţată în dosarul Tribunalului X de
deschidere a procedurii falimentului, Secţia a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. 2 din
Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, dispoziţiile art. 24 din Codul de procedură
civilă privind incompatibilitatea nu sunt aplicabile judecătorului sindic care pronunţă succesiv
hotărâri în acelaşi dosar, dispoziţii care se aplică şi în cazul soluţionării căilor de atac
declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorul sindic.
Situaţia din speţă se circumscrie acestei ipoteze, fiind vorba despre hotărâri pronunţate
în materia falimentului şi cu atât mai mult cu cât în cererea de suspendare provizorie a
45
executării unei sentinţei de deschidere a procedurii falimentului instanţa este chemată să
examineze formal cauza, fără prejudicierea fondului, doar din perspectiva unor aspecte ce ţin
de eventuala nelegalitate a hotărârii pronunţate de judecătorul sindic.
De asemenea, împrejurarea că pârâtul judecător a participat la soluţionarea dosarului
după ce a rămas în pronunţare asupra cererii în anularea actelor administrative ce făcea
obiectul unui alt dosar nu constituie un caz de incompatibilitate prevăzut expres de lege şi nici
nu este de natură a afecta prezumţia de imparţialitate în condiţiile în care, faţă de obiectul
celor două dosare, procedurile vizau analizarea în concret a unor aspecte diferite ce
presupuneau un probatoriu specific.
În ceea ce priveşte articolele de presă apărute în ediţiile on-line ale ziarului
Evenimentul Zilei, în cuprinsul cărora se relevă o relaţie de prietenie între pârâtul judecător şi
administratorul SC…SRL, domnul B.C.I., relaţie care ar fi determinat soluţionarea favorabilă
de către pârât a unor dosare în care societatea comercială menţionată anterior a avut calitate
de reclamantă, Secţia a reţinut că aspectele ce au fost prezentate în materialele de presă
demonstrează faptul că a fost pusă în discuţie integritatea pârâtului judecător, iar argumentele
prezentate şi imaginile ce le-au însoţit au creat în rândul opiniei publice o percepţie negativă
asupra obiectivităţii şi imparţialităţii de care trebuie să dea dovadă un magistrat.
Din fotografiile existente la dosarul cauzei şi care au însoţit expunerile din presă, din
declaraţiile martorilor audiaţi în cadrul cercetării disciplinare, precum şi din declaraţiile
pârâtului judecător a rezultat că acesta îl cunoştea pe domnul B.C. I., nefiind contestat faptul
că s-au întâlnit în diverse ocazii la evenimente publice şi că au petrecut împreună un concediu
în cursul lunii ianuarie 2009 în acelaşi grup de prieteni.
Chiar şi în situaţia în care nu există dovezi că pârâtul judecător ar avea o relaţie
apropiată, de prietenie, cu administratorul societăţii SC....SRL, domnul B.C.I., totuşi apariţia
în spaţiul public a articolelor de presă, însoţite de fotografii, a fost de natură a afecta aparenţa
de imparţialitate a magistratului precum şi a prestigiului justiţiei, ca valoare socială ocrotită de
lege. De altfel, chiar pârâtul a recunoscut că prin publicarea acestor materiale însoţite de
fotografii s-a creat, în rândul opiniei publice, aparenţa unei relaţii apropiate a acestuia cu
numitul B.C.I.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, referindu-se la conceptul de imparţialitate, a
statuat că acesta se defineşte prin „absenţa prejudecăţilor sau a părerilor preconcepute". În
acest context, s-a decis că imparţialitatea trebuie apreciată atât din punct de vedere subiectiv,
luându-se în considerare convingerile sau interesele personale ale unui anume judecător
într-un anume caz, cât şi potrivit unui test obiectiv, care stabileşte dacă judecătorul a oferit
garanţii suficiente pentru a exclude vreo îndoială motivată din acest punct de vedere.
Imparţialitatea obiectivă constă „în a pune problema dacă, independent de conduita personală
a judecătorului, anumite fapte verificabile justifică suspectarea imparţialităţii acestuia din
urmă." Dacă există o îndoială justificată, judecătorul bănuit de atitudine părtinitoare trebuie
să se retragă de la judecarea cauzei (Hotărârea din 24.05.1989 Hauschildt c. Danemarca).
Imparţialitatea obiectivă a tribunalului presupune a se stabili dacă, independent de
conduita personală, unele împrejurări sau fapte ce pot fi verificate pot justifica existenţa unor
bănuieli legitime cu privire la lipsa de imparţialitate a unui judecător. Se consideră că în
această materie chiar şi aparenţele au un rol deosebit, deoarece într-o societate democratică
tribunalele trebuie să inspire justiţiabililor deplină încredere.
Din această perspectivă, este nerelevantă natura relaţiilor pe care un judecător le-ar
avea cu partea, fiind suficientă crearea aparenţei unei relaţii apropiate care ar putea da naştere
unei îndoieli legitime cu privire la respectarea de către judecător a obligaţiei de a judeca în
mod imparţial.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. 3 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor
şi procurorilor, republicată şi modificată, judecătorii sunt independenţi, se supun numai legii
46
şi trebuie să fie imparţiali", iar în condiţiile art. 5 alin. 2 judecătorii şi procurorii sunt obligaţi
să se abţină de la orice activitate legată de actul de justiţie în cazuri care presupun existenţa
unui conflict între interesele lor şi interesul public de înfăptuire a justiţiei sau de apărare a
intereselor generale ale societăţii, cu excepţia cazurilor în care conflictul de interese a fost
adus la cunoştinţă, în scris, Colegiului de conducere al instanţei sau conducătorului
parchetului şi s-a considerat că existenţa conflictului de interese nu afectează îndeplinirea
imparţială a atribuţiilor de serviciu".
În conformitate cu prevederile art. 9 din Hotărârea nr. 328/2005 a Plenului Consiliului
Superior al Magistraturii pentru aprobarea Codului deontologic al judecătorilor şi
procurorilor, judecătorii şi procurorii trebuie să fie imparţiali în îndeplinirea atribuţiilor
profesionale, fiind obligaţi să decidă în mod obiectiv, liberi de orice influenţe. Judecătorii şi
procurorii trebuie să se abţină de la orice comportament, act sau manifestare de natură să
altereze încrederea în imparţialitatea lor iar potrivit art. 10 „în caz de incompatibilitate,
judecătorii şi procurorii sunt datori să se abţină, potrivit legii".
În acest context, conduita pârâtului judecător trebuie examinată şi din perspectiva
problemei lipsei de încredere cu care se confruntă sistemul judiciar de foarte multă vreme, de
natură a-i afecta grav autoritatea şi aparenţa de imparţialitate.
Din această perspectivă, nu pot fi reţinute apărările pârâtului în sensul că, nefiind în
relaţii apropiate cu administratorul societăţii reclamante şi faţă de practica secţiei în materia
abţinerilor, nu a considerat necesar să se abţină de la soluţionarea acestor cauze.
Astfel, poziţia judecătorului chemat să judece o cauză trebuie să fie complet obiectivă,
nefiind relevantă natura relaţiilor pe care pârâtul judecător le-ar avea cu una dintre părţi. Este
suficient să se creeze aparenţa unei relaţii apropiate, ce poate da naştere unei îndoieli legitime
cu privire la respectarea de către judecător a obligaţiei de imparţialitate. De altfel, Curtea
Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că existenţa unor relaţii ale magistratului cu una
dintre părţi poate crea o aparenţă de imparţialitate (CEDO, secţia II, hotărârea Wettstein c.
Elveţia, 21 decembrie 2000, 33958/96).
Prin urmare, pârâtul judecător avea îndatorirea de a formula declaraţie de abţinere
urmând ca instanţa de judecată să verifice situaţia concretă şi să stabilească, în condiţiile art.
31 Cod procedură civilă, existenţa sau inexistenţa unei atingeri aduse imparţialităţii
magistratului.
Deşi existenţa unei relaţii de natura celei menţionate anterior nu este prevăzută expres
de dispoziţiile art. 24-27 Cod procedură civilă ca şi motiv de incompatibilitate sau de abţinere,
totuşi, pentru a nu exista niciun dubiu cu privire la imparţialitatea judecătorului şi având în
vedere că aparenţa imparţialităţii este la fel de importantă ca şi imparţialitatea, ţinând seama şi
de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului referitoare la asigurarea
unui proces echitabil, Secţia a apreciat că pârâtul judecător a încălcat normele legale ce
instituie interdicţii şi incompatibilităţi, respectiv obligaţia de a se abţine atunci când există una
din cauzele prevăzute de lege pentru abţinere.
Forma de vinovăţie ce caracterizează abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a)
din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în reglementarea în
vigoare anterior modificărilor prin Legea nr. 24/2012 şi respectiv art. 99 lit. i) Legea nr.
303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în reglementarea în vigoare ulterior
modificărilor prin Legea nr. 24/2012, este cea a intenţiei, magistratul care se află într-o
situaţie de incompatibilitate de care are cunoştinţă şi nu formulează cerere de abţinere, în mod
conştient încalcă dispoziţiile referitoare la incompatibilităţi, urmărind sau acceptând afectarea
imparţialităţii sale sau a aparenţei de imparţialitate.
Sub aspectul laturii subiective, Secţia a reţinut că vinovăţia pârâtului judecător în
săvârşirea faptei, sub forma intenţiei indirecte, este dovedită şi rezultă din faptul că deşi ştia
că petrecuse un concediu şi se întâlnise de mai multe ori în diverse ocazii cu B.C.L., totuşi nu
47
a înţeles să formuleze declaraţie de abţinere de la soluţionarea cauzelor în care societatea
administrată de acesta avea calitate de parte, acceptând eventualitatea afectării aparenţei de
imparţialitate precum şi a încrederii cetăţenilor în actul de justiţie. Pentru a asigura deopotrivă
imparţialitatea, cât şi aparenţa de imparţialitate pe care le reclamă desfăşurarea unui proces
echitabil, pârâtul trebuia să se abţină de la judecata pricinii.
Urmarea produsă prin săvârşirea acestei abateri disciplinare constă în deteriorarea
încrederii şi a respectului opiniei publice faţă de funcţia de magistrat, cu consecinţa afectării
imaginii justiţiei, ca sistem şi serviciu în apărarea ordinii de drept. Astfel, prin conduita
pârâtului judecător s-au creat premisele unei îndoieli cu privire la imparţialitatea şi
integritatea magistraţilor precum şi a întregului sistem judiciar.
Pentru aceste considerente, Secţia a reţinut în sarcina pârâtului judecător săvârşirea
abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul
judecătorilor şi procurorilor, în reglementarea anterioară modificărilor aduse prin Legea
nr. 24/2012 (pentru faptele săvârşite anterior datei de 25 ianuarie 2012), respectiv art. 99 lit. i)
din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările aduse
prin Legea nr.24/2012 (pentru faptele săvârşite ulterior datei de 25 ianuarie 2012).
Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, în
reglementarea în vigoare anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 24/2012, Secţia a reţinut
că, potrivit art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor,
în reglementarea în vigoare anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 24/2012, constituie
abatere disciplinară exercitarea funcţiei, inclusiv nerespectarea normelor de procedură, cu
rea-credinţă sau din gravă neglijenţă.
Legiuitorul a circumscris sfera încălcării normelor de drept material sau procesual la
acelea de o gravitate deosebită, care au consecinţe asupra valabilităţii actelor întocmite de
magistrat, a duratei procedurilor sau care produc o vătămare gravă a drepturilor şi intereselor
părţilor.
Astfel, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de
drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de
judecător şi procuror şi pentru care, un observator rezonabil (persoană informată şi de
bună-credinţă), nu poate găsi o justificare.
Raportat la dispoziţiile legale mai sus enunţate, pentru existenţa abaterii disciplinare
prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, modificată prin Legea nr. 24/2012, este
necesar ca, sub aspectul laturii obiective, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, judecătorul să
fi nesocotit o normă de drept material sau procesual, iar sub aspectul laturii subiective, ca
această nesocotire să aibă caracter grav, neîndoielnic şi nescuzabil.
Inspecţia Judiciară a reţinut că, în dosarul în speţă, deşi pârâtul judecător N.A.G. a
examinat o cerere având ca obiect suspendarea executării actelor administrative întemeiată pe
art. 14 din Legea contenciosului administrativ, a pronunţat o hotărâre ce are efectele
menţionate la art. 15 din lege, însă fără a se consemna precizarea acţiunii de către titularul
acesteia ori calificarea cererii de către instanţă în condiţiile art. 84 Cod procedură civilă.
Referitor la actul procedural prin care a fost soluţionată cererea de suspendare, s-a
reţinut că în dosar hotărârea tehnoredactată poartă denumirea de "încheiere", în timp ce în
minuta întocmită cu ocazia deliberării se consemnează "hot.".
Secţia a reţinut că toate aceste aspecte, astfel cum au fost prezentate în cuprinsul
acţiunii disciplinare, vizează modalitatea concretă de soluţionare a cauzei şi temeinicia
soluţiei adoptate prin prisma temeiului de drept reţinut, acesta fiind atributul exclusiv al
instanţei a cărei soluţie poate fi cenzurată doar în căile de atac şi nu poate face obiectul
acţiunii disciplinare. În caz contrar s-ar nesocoti principiul independenţei judecătorului
reflectat în art. 124 alin. 3 din Constituţia României, iar pe de altă parte, s-ar încălca dispoziţia
constituţională potrivit căreia hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai controlului judiciar.
48
Aplicarea dispoziţiilor legale incidente în speţa dedusă judecăţii reprezintă rezultatul
unui raţionament logico-juridic şi al unui proces de interpretare a dispoziţiilor legale incidente
şi, în consecinţă, reprezintă atributul esenţial al activităţii de judecată propriu-zise, ce nu pot
face obiectul acţiunii disciplinare.
În acest context, Secţia a reţinut că interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale, în
măsura în care sunt susţinute de argumente juridice, logice, sunt de esenţa actului de judecată,
fiind excluse controlului administrativ asupra lor.
Mai mult decât atât, exercitarea dreptului de a sesiza aspectele care vizează
neîndeplinirea corespunzătoare de către magistrat a îndatoririlor de serviciu nu poate pune în
discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de
atac.
Prin urmare, obiectul verificării disciplinare nu-1 poate constitui raţionamentul
logico-juridic al magistratului chemat să judece/instrumenteze o cauză. Opinia pe care acesta
şi-o formează în urma raţionamentului logico-juridic nu poate fi cenzurată decât în căile de
atac prevăzute de lege şi nu poate forma obiectul unei verificări disciplinare.
Referitor la împrejurarea că există neconcordanţă cu privire la denumirea actului
procedural prin care a fost soluţionată cererea de suspendare, Secţia reţine că este vorba
despre o eroare materială care poate fi îndreptată la cererea părţii interesate sau în cadrul
căilor de atac.
Faţă de toate aceste argumente, nu s-a putut reţine în sarcina pârâtului judecător
nerespectarea normelor de drept procesual civil enunţate anterior.
De altfel, Secţiei nu îi revine competenţa de a aprecia asupra temeiniciei şi legalităţii
măsurilor şi soluţiilor pronunţate de judecător, în caz contrar s-ar transforma într-o instanţă de
control judiciar.
Sub aspectul laturii subiective, pentru a se reţine existenţa abaterii disciplinare
prevăzuta de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi
procurorilor, republicată, este necesar a avea în vedere definirea noţiunilor de rea-credinţă şi
gravă neglijenţă.
Astfel, reaua credinţă, în accepţiunea reglementării conţinute în art. 99/1 din Legea
nr. 303/2004, impune condiţia ca judecătorul să urmărească sau să accepte încălcarea cu
ştiinţă a normelor de drept material ori procesual vătămarea unei persoane.
Judecătorul care acţionează cu rea-credinţă realizează o distorsionare conştienta a
dreptului, prin aplicarea greşită a legii, în mod voit, în scopul producerii unei vătămări.
Prin urmare, reaua-credinţă presupune atât intenţia de a manipula legea în mod
conştient, cât şi voinţa de a cauza o vătămare intereselor uneia din părţile implicate în proces.
Elementele psihice care formează structura internă a acestei forme de vinovăţie sunt
caracteristice lipsei de onestitate în exercitarea profesiei.
În ceea ce priveşte cea de-a doua formă de vinovăţie, legiuitorul, prin folosirea
sintagmei „gravă neglijenţă”, a stabilit gradul culpei ca fiind cel al „culpei lata”. Prin urmare,
pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greşeli care au un caracter evident,
neîndoielnic şi cărora le lipseşte orice justificare, fiind în vădită contradicţie cu dispoziţiile
legale.
În consecinţă, pentru a se putea reţine „grava neglijenţă” este necesar ca judecătorul să
manifeste o conduită de încălcare flagrantă a unor îndatoriri elementare profesionale, cu
consecinţe grave asupra înfăptuirii actului de justiţie. Astfel, trebuie ca nerespectarea
normelor de procedură să poată fi caracterizată ca fiind o greşeală evidentă, neîndoielnică,
care nu îşi găseşte o justificare, cu consecinţe deosebit de grave.
Din această perspectivă şi în raport de materialul probator administrat în cauză, nu s-a
putut reţine, sub aspectul laturii subiective, că atitudinea pârâtului judecător raportat la
modalitatea de soluţionare a cererii de suspendare a executării actelor administrative este
49
expresia relei-credinţe sau gravei neglijenţe în exercitarea funcţiei prin nesocotirea normelor
de drept procesual civil, ci reflectă interpretarea normei juridice reţinute ca şi temei de drept,
pârâtul neurmărind producerea unui rezultat prejudiciabil vreunei părţi. Eventuala greşeală de
judecată urmează a fi verificată în cadrul căilor de atac şi nu în context disciplinar.
În aceste condiţii, Secţia a reţinut că în speţă nu sunt întrunite cumulativ condiţiile
necesare pentru a se constata existenţa abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din
Legea nr. 303/2004 în reglementare în vigoare anterioară modificării aduse prin Legea nr.
24/2012.
Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004,
în reglementarea în vigoare anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 24/2012, Secţia a
reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004 privind statutul
judecătorilor şi procurorilor, republicată (în reglementarea în vigoare anterior modificării
prevederilor menţionate prin Legea nr. 24/2012), constituie abatere disciplinară nerespectarea
dispoziţiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor.
Aşa cum s-a arătat anterior, în dosarul în speţă, la primul termen de judecată,
reclamanta SC... SRL, prin avocat M. L.M., a depus la dosarul cauzei două acţiuni în anulare
distincte, prin care solicita anularea actelor administrative, inclusiv a actelor a căror
suspendare a solicitat-o, cerere ce a fost întemeiată pe prevederile art. 2 alin. l lit. h, art. 7,
8,10, din Legea nr. 554/2004.
Pârâtul judecător a dispus ca precizarea de acţiune să fie comunicată pârâtelor, motiv
pentru care a acordat în acest sens termen de judecată la data de precizându-se în încheiere că
urmează a se soluţiona la acel termen numai cererea de suspendare.
Măsurile dispuse la termen relevă faptul că pârâtul judecător s-a învestit cu
soluţionarea cererilor în anularea actelor administrative, deşi acestea erau cereri de sine
stătătoare, aspect ce reiese din consemnările din încheierea de şedinţă şi din lipsa oricăror
menţiuni privind o eventuală modificare sau precizare a cererii iniţiale ori a unei calificări a
acesteia.
Potrivit prevederilor art. 93 alin. 1 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor
judecătoreşti, o cerere distinctă se depune la registratura instanţei şi, după stabilirea obiectului
cauzei, primeşte număr în aplicaţia ECRIS şi dată certă.
Cu toate acestea, cererile în anulare menţionate au fost primite de pârâtul judecător la
unul dintre termene şi, ulterior, au fost soluţionate în cadrul acestui dosar, fără a se proceda la
înregistrarea separată şi repartizarea aleatorie în sistemul informatic prin aplicaţia ECRIS.
Susţinerea pârâtului judecător potrivit căreia repartizarea cererilor în anularea actelor
administrative la completul pe care îl prezida nu s-a realizat la termenul din data de ...., ci prin
încheierea din data de...., de către un alt complet, nu a putut fi primită în condiţiile în care
instanţa a fost învestită la data de…, iar pârâtul nu a dispus transmiterea cererilor la
registratura instanţei pentru a fi înregistrate conform art. 93 din Regulamentul de ordine
interioară al instanţelor judecătoreşti şi nici nu a îndrumat partea să facă aceste demersuri, ci a
dispus măsuri procedurale în vederea soluţionării cererilor, respectiv a decis comunicarea
acestora părţilor care lipseau.
Împrejurarea că pârâtul judecător a acordat un termen la un complet de vacanţă pe care
nu îl prezida nu echivalează cu dezînvestirea de soluţionarea cererilor de anulare, acesta
nepronunţând o soluţie în cauză.
De asemenea, nu poate fi primită apărarea pârâtului judecător potrivit căreia a reţinut
cererile respective spre soluţionare pentru a nu încălca principiul disponibilităţii părţilor,
întrucât prin înaintarea acestor cereri la registratura instanţei în vederea repartizării aleatorii
nu se încălca în niciun fel accesul la justiţie al persoanelor respective.
50
În consecinţă, Secţia a apreciat că primirea unei cereri distincte într-un dosar înregistrat
pe rolul instanţei, urmată de repartizarea manuală, constituie o încălcare a prevederilor
referitoare la repartizarea aleatorie a cauzelor.
Practic, în această situaţie, o cerere de sine stătătoare ajunge să nu fie supusă
repartizării aleatorii, partea având astfel posibilitatea de a alege judecătorul, faptă ce
contravine dispoziţiilor prevăzute de art. 11 din Legea nr. 304/2004.
O atare soluţie, cum este cea adoptată de pârâtul judecător, permite părţilor să eludeze
regula repartizării aleatorii sub o aparentă aplicare a principiului continuităţii completului de
judecată, prin depunerea la un dosar repartizat iniţial aleatoriu, a unor cereri noi, total diferite
de acţiunea iniţială şi care ar impune înregistrarea separată şi repartizarea aleatorie.
Referitor la apărarea pârâtului în sensul că ar fi putut disjunge cererile în anulare,
Secţia a reţinut că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 99 alin. 4 din Regulamentul de
ordine interioară al instanţelor judecătoreşti întrucât judecătorul nu a dispus măsura
disjungerii.
Este adevărat că dispoziţiile art. 99 alin. 4 din Regulamentul de ordine interioară al
instanţelor statuează că, în caz de disjungere, dosarul nou format se repartizează aceluiaşi
complet pentru respectarea principiului continuităţii, însă Secţia apreciază că aceste dispoziţii
au în vedere disjungerea ca măsură procesuală care se dispune în cazurile prevăzute de
dispoziţiile Codului de procedură civilă şi în condiţiile învestirii legale a completului iniţial.
Potrivit dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară,
republicată şi modificată, activitatea de judecată se desfăşoară cu respectarea principiilor
distribuirii aleatorii a dosarelor şi a continuităţii, cu excepţia situaţiilor în care judecătorul nu
poate participa la judecată din motive obiective, dispoziţii ce au fost încălcate de pârâtul
judecător, întrucât în cauza descrisă anterior nu se punea problema respectării principiului
continuităţii, acest principiu aplicându-se cauzelor aflate deja pe rolul unui complet de
judecată şi nu unor cereri noi, care nu au fost repartizate aleatoriu completului respective.
Pârâtul judecător a acceptat, ca şi consecinţă, încălcarea principiului repartizării
aleatorii şi respectiv a dispoziţiilor prevăzute de art. 11 din Legea nr. 304/2004 şi ale art. 93
din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.
Totodată, prin aplicarea dispoziţiilor legale în alt scop decât acela al edictării lor au
fost lezate relaţiile sociale referitoare la realizarea activităţii de justiţie în sens larg, care
presupun, pe lângă organizarea şi funcţionarea în limitele legii a organelor judiciare şi
înfăptuirea corectă a actului de justiţie.
Se impune a fi subliniat faptul că dispoziţiile art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004 nu
condiţionează activitatea magistratului de încălcare a dispoziţiilor privitoare la repartizarea
aleatorie de intenţia acestuia de a favoriza una dintre părţi, ci, pentru a exista această abatere
disciplinară, este suficient ca aceasta să îşi repartizeze manual, spre soluţionare o cauză, fără
ca aceasta să aibă vreo legătură din punct de vedere al legii procesual civile cu cauza primită
spre soluţionare în mod aleatoriu şi pe care o are deja pe rol.
Astfel, Secţia a constatat că pârâtul judecător nu a respectat dispoziţiile cu privire la
repartizarea aleatorie a cauzelor, eludând prevederile art. 93 alin. 1, art. 95 alin. 1 şi 2 din
Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, faptă ce întruneşte elementele
constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004 privind
statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată (în reglementarea în vigoare anterior
modificării prevederilor menţionate prin Legea nr. 24/2012).
Pentru toate aceste considerente, Secţia a reţinut că prin probele administrate în cauză
s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a elementelor constitutive ale abaterilor disciplinare
prevăzute de art. 99 lit. m), art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor
şi procurorilor, republicată (în reglementarea în vigoare anterior modificării prevederilor
menţionate prin Legea nr. 24/2012), şi respectiv art. 99 lit. i) teza I din Legea nr. 303/2004
51
privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, în forma ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 24/2012.
De asemenea, a respins acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară
împotriva domnului N.G.A. - judecător la Curtea de Apel X pentru săvârşirea abaterii
disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi
procurorilor, republicată, (în reglementarea în vigoare anterior modificării prevederilor
menţionate prin Legea nr. 24/2012), ca neîntemeiată.
La individualizarea sancţiunii, aplicată în condiţiile art. 100 din Legii nr. 303/2004
privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările
ulterioare, Secţia a avut în vedere împrejurările, gravitatea concretă precum şi consecinţele
faptelor săvârşite de pârâtul judecător.
De asemenea, Secţia a avut în vedere faptul că valoarea socială lezată o reprezintă
relaţiile sociale referitoare la realizarea activităţii de justiţie, în sensul larg al acestei noţiuni,
care presupun, pe lângă organizarea şi funcţionarea în limitele legii, a organelor judiciare şi
înfăptuirea corectă a actului de justiţie, pe planul raportului juridic de muncă, aceste relaţii
transpunându-se în obligaţii şi îndatoriri profesionale ale judecătorilor, stabilite prin legi şi
regulamente.
În procesul de apreciere a individualizării sancţiunii nu trebuie pierdute din vedere sau
minimalizate consecinţele directe, imediate, ale faptelor magistratului, astfel cum au fost
reliefate de probele administrate în cauză.
În acest context, Secţia a reţine caracterul repetitiv al nerespectării normelor legale,
faptul că pârâtul a mai fost cercetat disciplinar pentru acelaşi gen de fapte - abaterea
disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a din Legea nr. 303/2004, republicată - iar prin Hotărârea
nr. 8J din 5 octombrie 2011 i s-a aplicat sancţiunea disciplinară constând în diminuarea
indemnizaţiei de încadrare brute cu 15% pe o perioadă de trei luni, hotărâre rămasă
irevocabilă prin decizia civilă nr. 97/20.02.2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie. De asemenea, la ultima evaluare profesională pârâtului i s-a acordat calificativul
"foarte bine" pentru activitatea desfăşurată, iar la indicatorul integritate i-a fost acordată nota
reţinându-se tocmai faptul că este oportună adoptarea unei atitudini prudente de rezervă şi
neimplicare, inclusiv la nivel extraprofesional, în caz contrar putând apărea suspiciuni publice
cu privire la integritatea magistratului.
Ţinând cont de toate aceste împrejurări care, în mod obiectiv trebuie avute în vedere la
individualizarea sancţiunii aplicate, reţinând gravitatea faptelor astfel cum au fost descrise
anterior precum şi vinovăţia pârâtului, precum şi legătura de cauzalitate între ele, Secţia a
apreciat că se justifică aplicarea unei sancţiuni care să îi atragă atenţia asupra gravităţii
abaterilor comise şi a consecinţelor acestora.
Împotriva hotărârii pronunţate de Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al
Magistraturii a declarat recurs pârâtul N.G.A.
Prin Decizia civilă nr. 66/05.05.2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a casat în
parte hotărârea nr. 12J/19.06.2013, în sensul că a respins, ca neîntemeiată, acţiunea
disciplinară privind săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr.
303/2004 privind statului judecătorilor şi procurorilor, republicată.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a evidenţiat distincţia care trebuie făcută între
încălcarea dispoziţiilor privind repartizarea aleatorie a cauzelor văzută ca eventuală greşeală
de judecată, pe de o parte, şi, pe de altă parte, nerespectarea dispoziţiilor privind repartizarea
aleatorie în context disciplinar.
În acest sens, instanţa de control judiciar a constatat că, în ceea ce priveşte latura
obiectivă, starea de fapt, corect reţinută de instanţa de disciplină, nu evidenţiază, totuşi,
încălcarea prevederilor privind repartizarea aleatorie a cauzelor în context disciplinar.
52
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că, în raport cu particularităţile concrete
ale speţei, fapta reţinută în sarcina judecătorului pârât a fost abordată mai degrabă ca o
problemă de aplicare a legii speciale incidente, fiind rezultatul interpretării date de judecător
prevederilor Legii nr. 554/2004, decât o chestiune de repartizare aleatorie a cauzelor.
Totodată, sancţiunea disciplinară constând în excluderea din magistratură, prevăzută
de art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004 privind statului judecătorilor şi procurorilor,
republicată, a fost înlocuită cu cea a mutării disciplinare pe o perioadă de 6 luni la Curtea de
Apel X, prevăzută de art. 100 lit. c) din Legea nr. 303/2004 privind statului judecătorilor şi
procurorilor, republicată, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a)
din Legea nr. 303/2004 privind statului judecătorilor şi procurorilor, republicată, (în
reglementarea în vigoare anterior modificării prevederilor menţionate prin Legea nr. 24/2012)
şi respectiv, de art. 99 lit. i) teza I din Legea nr. 303/2004 privind statului judecătorilor şi
procurorilor, republicată (în forma ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 24/2012).
Astfel, în ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii, astfel cum a fost realizată de
către instanţa de disciplină în opinia majoritară, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a avut în
vedere faptul că se impune respectarea pe deplin a criteriilor legale ce trebuie avute în vedere
în acest moment procesual din faza adoptării soluţiei şi a principiului proporţionalităţii.
Sub acest aspect, este de observat că sancţiunea disciplinară constând în excluderea
din magistratură aplicată recurentului este cea mai severă dintre sancţiunile disciplinare ce se
pot aplica magistraţilor, astfel cum acestea sunt enumerate de art. 100 lit. a-e din Legea
nr. 303/2004, republicată.
Înalta Curte a apreciat că abaterea săvârşită de judecătorul N.G.A., de natură a aduce
atingere principiului independenţei şi imparţialităţii magistratului, singura menţinută în cauză
în sarcina acestuia, nu are totuşi nivelul de gravitate care să justifice aplicarea celei mai grele
sancţiuni, având în vedere modalitatea concretă în care aceasta s-a comis, potrivit celor deja
reţinute, după cum ignoră şi caracterul gradual al sancţionării magistratului. În raport cu toate
aceste împrejurări, prin aplicarea sancţiunii disciplinare este necesar să îşi găsească reflectare
şi principiul proporţionalităţii dintre faptă şi riposta societăţii, după cum trebuie luate în
considerare şi celelalte circumstanţe relevante în cauză.
În acest sens, s-a reţinut că, potrivit pct. 5.1. din Carta Europeană privind Statutul
judecătorilor (Strasbourg, 8-10 iulie 1998): ,,(...) Gravitatea sancţiunilor aplicabile este
precizată prin statut şi aplicarea acestora este supusă principiului proporţionalităţii".
Nu pot fi ignorate, din această perspectivă, nici argumentele jurisprudenţiale invocate,
cu referire la practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materia exemplificată.
În plus, potrivit art. 49 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, republicată, la aplicarea
sancţiunii disciplinare prevăzute de lege, un alt criteriu de care instanţa de disciplină trebuia
să ţină seama, pe lângă aspectul sus menţionat, îl reprezintă şi circumstanţele personale ale
magistratului, deci întregul context în care s-au săvârşit respectivele abateri.
Semnificativ din acest punct de vedere este faptul că la ultima evaluare profesională
recurentului i s-a acordat calificativul "foarte bine" pentru activitatea desfăşurată, acesta are
titlul de doctor în drept, desfăşoară activitate didactică şi a publicat o serie de lucrări de
specialitate în domeniul juridic. Chiar dacă acesta a mai fost sancţionat disciplinar, sancţiunea
aplicată fiind cea a diminuării indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 15% pe o perioadă
de 3 luni, s-a impus o reapreciere a sancţiunii aplicate judecătorului N.G.A., la
individualizarea căreia trebuie să se ţină cont şi de aspectele favorabile acesteia, aspecte
reliefate de probatoriul administrat în cauză.
19. Fapta judecătorului care a participat la soluţionarea unei cauze, deşi cunoştea că
se află într-un caz de incompatibilitate şi nu a formulat cerere de abţinere, reprezintă o
53
încălcare a dispoziţiilor art. 99 lit. i) teza I din Legea nr. 303/2004, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare. – vezi speţa 21
20. Fapta procurorului constând în nerespectarea îndatoririlor de a se abţine în
efectuarea urmăririi penale atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din
cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa, întruneşte elementele constitutive ale abaterii
disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor
şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare– vezi speţa 25.
j) nerespectarea secretului deliberării sau a confidenţialităţii lucrărilor care au
acest caracter, precum şi a altor informaţii de aceeaşi natură de care a luat cunoştinţă în
exercitarea funcţiei, cu excepţia celor de interes public, în condiţiile legii;
21. Nu constituie încălcare a secretului deliberării sau al confidenţialităţii lucrărilor
fapta judecătorului de a furniza date şi informaţii uneia dintre părţi, în condiţiile în care nu a
rezultat că datele şi informaţiile care au fost furnizate ţineau de deliberarea completului de
judecată sau aveau un caracter confidenţial, nefiind îndeplinite elementele constitutive ale
abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004 privind statutul
judecătorilor şi procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare.
Hotărârea nr. 17J/25.11.2013 a Secţiei pentru judecători a CSM
(irevocabilă prin decizia nr. 132/10.11.2014 a Completului de 5 judecători al ÎCCJ)
Inspecţia Judiciară a solicitat Secţiei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să
dispună aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004
privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, pârâtului P.M., judecător în cadrul Curţii de Apel X., pentru săvârşirea abaterilor
disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), b), j) şi l) din Legea nr. 303/2004 privind statutul
judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În motivarea acţiunii disciplinare s-a reţinut, în esenţă, că în toamna anului 2012,
pârâtul l-a determinat pe ofiţerul de poliţie C.C. din cadrul Brigăzii de Combatere a Crimei
Organizate O., să iniţieze o cercetare faţă de D.I., sora vitregă a lui P.M.V., persoană cu care
magistratul avea o relaţie apropiată. Cercetarea respectivă a fost concepută ca un instrument
de presiune asupra numitei D.I. pentru a o determina pe aceasta să renunţe la a se prostitua
legal în Austria şi de a relua relaţia cu T.S. cu care judecătorul P.M. şi ofiţerul C.C. erau
prieteni.
Un alt aspect susţinut în acţiunea disciplinară a fost reprezentat de faptul că, domnul
judecător şi-a folosit cunoştinţele de drept procesual penal şi de cooperare judiciară
internaţională în materie penală pentru a-1 determina pe un poliţist să „fabrice” un dosar prin
care urma să acuze o persoană de practicarea prostituţiei, pentru a o forţa să reia relaţia cu
prietenul judecătorului.
Inspecţia Judiciară a mai arătat că domnul judecător P.M., prin intermediul altei
persoane a cerut unor interlopi să-l identifice şi să-i aplice „o corecţie” fizică unui bărbat de
etnie rromă, care a avut un comportament necorespunzător la adresa lui, faptă după care
magistratul i-a relatat prietenei sale despre rezultatul obţinut.
De asemenea, s-a reţinut şi faptul că magistratul a întreţinut şi cultivat în mod constant
şi continuu relaţii notorii de prietenie cu persoane condamnate, arestate preventiv sau trimise
în judecată pentru săvârşirea unor infracţiuni. În acelaşi timp, magistratul s-a implicat activ în
rezolvarea problemelor juridice ale mai multor părţi – prieteni/cunoştinţe ale sale – sau ale
persoanelor apropiate lui.
54
În actele de cercetare disciplinară s-a mai arătat că P.M. a transmis rezultatul
deliberării într-un dosar unui prieten de-al său, mai înainte ca soluţia la care a ajuns completul
de recurs să fi fost pronunţată de preşedintele completului de judecată, în şedinţă publică, în
condiţiile în care a făcut parte din chiar compunerea completului care a soluţionat recursul.
Prin Hotărârea nr. 17J/25.11.2013, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al
Magistraturii cu majoritate, a admis în parte acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia
Judiciară împotriva domnului P.M., judecător în cadrul Curţii de Apel X şi în baza art. 100 lit.
a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, a aplicat domnului judecător P.M. sancţiunea
disciplinară constând în „suspendarea din funcţie pe o perioada de 6 luni” pentru săvârşirea
abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul
judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin aceeaşi hotărâre Secţia a respins ca neîntemeiată, acţiunea disciplinară formulată
de Inspecţia Judiciară împotriva domnului P.M., pentru săvârşirea abaterilor disciplinare
prevăzute de art. 99 lit. j) şi l) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi
procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Din probele administrate în dosar, a rezultat faptul că pârâtul judecător P.M., în
calitate de preşedinte al completului de recurs, a dispus administrarea de probe la solicitarea
inculpatului recurent P.N., pe care îl cunoştea de o lungă perioadă de timp, în vederea
verificării „temeiniciei promovării căii de atac a recursului”, în condiţiile în care calea de atac
promovată era inadmisibilă.
Potrivit art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi
procurorilor, republicată şi eu modificările ulterioare, constituie abatere disciplinară
„manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului
justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu".
Astfel, în art. 90 din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor se
prevede că aceştia „sunt datori să se abţină de la orice acte sau fapte de natură să compromită
demnitatea lor în profesie şi în societate". In acelaşi articol se arată că relaţiile magistraţilor la
locul de muncă şi în societate se bazează pe respect şi bună credinţă.
Codul deontologic reia aceste obligaţii impuse magistraţilor şi le transpune în norme
de etică profesională.
Codul de conduită judiciară, intitulat şi Principiile de la Bangalore , stabileşte printre
standardele de conduită, care sunt valabile şi sistemului nostru judiciar, atât pentru judecători,
cât şi pentru procurori, prevederi referitoare la imparţialitate şi etichetă prin care se impun
magistratului obligaţia de a adopta un comportament, atât în cadrul exercitării funcţiei, cât şi
în afara acesteia, de aşa natură încât să menţină încrederea publicului, a juriştilor şi a
justiţiabililor în corectitudinea şi imparţialitatea magistratului, şi de a-şi exercite drepturile şi
libertăţile cetăţeneşti în conformitate cu demnitatea funcţiei judiciare.
Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni din noiembrie 2002 a apreciat că
pentru susţinerea independenţei juridice atât la nivel instituţional cât şi la individual, fiecare
magistrat trebuie să se comporte cu integritate atât în exerciţiul funcţiunii, dar şi în viaţa
particulară.
Deşi, ca orice persoană, magistratul are dreptul la protecţia vieţii private, acesta trebuie
să acţioneze cu prudenţă, pentru ca manifestările sale să nu conducă la subminarea demnităţii
funcţiei sale şi a capacităţii sale de a o exercita.
Astfel, referitor la faptele descrise la punctul A subpunctele 1-3 din acţiunea
disciplinară şi care, în opinia L.J., ar întruni elementele constitutive ale abaterii
disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul
judecătorilor şi procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare, Secţia a reţinut
următoarele:
55
1. În perioada septembrie-octombrie 2012, pârâtul judecător P.M., în considerarea unei
relaţii de amiciţie, a apelat la numitul CC, ofiţer de poliţie din cadrul Brigăzii de Combatere a
Crimei Organizate O., rugându-1 pe acesta să efectueze o serie de verificări cu privire la
numita D.I., sora vitregă a numitei P.M.V cu care judecătorul avea o relaţie extraconjugală.
Verificările urmau să confirme sau să infirme informaţia conform căreia numita D.I. ar fi fost
victima traficului de persoane.
Din probele administrate în cauză nu a rezultat că pârâtul-judecător l-ar fi instigat pe
comisarul de poliţie C.C.C. să simuleze o procedură de cercetare penală cu privire la
activitatea de prostituţie desfăşurată în Austria, de către D.I., cu scopul de a o determina pe
aceasta să reia relaţia personală cu numitul T.S, inspector şcolar .
Astfel, din declaraţia martorului C.C.C. rezultă că iniţiativa declanşării verificărilor a
aparţinut magistratului P.M. însă verificările au fost declanşate în cadrul legal şi în exercitarea
atribuţiilor sale de serviciu.
In acest sens, comisarul de poliţie C.C. a susţinut că a iniţiat demersurile legale pentru
a verifica informaţia transmisă de către pârâtul-judecător, investigaţiile concluzionând că
numita D.I. desfăşura alături de alte persoane activitate de prostituţie în mod legal într-o
locaţie din localitatea Graz, Austria. Martorul a mai arătat că a invitat-o pe numita D.I. la
sediul poliţiei pentru a o audia, urmând ca după ce va obţine informaţii din baza de date
centralizată să o cheme la noi audieri. A mai precizat martorul că nu a fost sancţionat cu
privire la modul în care a instrumentat această cauză, superiorii săi ierarhici fiind informaţi cu
privire la demersurile efectuate. Martorul C.C. a discutat şi cu T.S care s-a interesat despre
activităţile desfăşurate de numita D.A.
De asemenea, martora P.M.V. a arătat că demersul pârâtului a fost determinat de faptul
că familia era îngrijorată cu privire la activităţile desfăşurate de D.I.
Relevant este şi faptul că activităţile întreprinse de C.C. au fost rezultatul hotărârii
luate de acesta, în calitate de comisar de poliţie şi în exercitarea atribuţiilor de serviciu,
nefiind dovezi că pârâtul l-ar fi determinat să iniţieze verificări, simplele discuţii ce au avut
loc între ei nefiind suficiente pentru a-l determina sau a-1 constrânge pe numitul C.C. să
efectueze activităţi specifice funcţiei pe care o deţine.
Prin urmare, Secţia a reţinut că fapta descrisă nu se circumscrie laturii obiective a
abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul
judecătorilor şi procurorilor, republicată şi cu modificările ulterioare, atitudinea pârâtului-
judecător nefiind de natură a afecta demnitatea şi prestigiul funcţiei de magistrat.
2. O altă împrejurare reţinută în cuprinsul acţiunii disciplinare se referă la faptul că în
data de 24.10.2012, pârâtul judecător P.M., prin intermediul persoanei cu care avea o relaţie
extraconjugală, P.M.V, ar fi solicitat unor persoane din lumea interlopă să-1 identifice şi să-i
aplice o corecţie fizică unui bărbat de etnie rromă, care a avut un comportament
necorespunzător la adresa lui, inoportunându-I într-un magazin de mobilă, cu prilejul
vizionării unor produse. I.J. susţine că aceste persoane, un oarecare "C." şi un altul poreclit
"comisarul", l-au identificat şi bătut pe bărbatul care 1-a ofensat pe judecător, iar acesta din
urmă i-a relatat prietenei sale despre rezultatul obţinut.
În declaraţia dată în faţa Secţiei pârâtul judecător a arătat că în toamna anului 2012 a
fost urmărit în trafic de o persoană de etnie rromă iar această situaţie i-a produs o stare de
emoţie profundă care a determinat si afirmaţiile făcute în discuţia cu P.M. Arată că nu a cerut
să i se aplice o corecţie fizică lui B.I.
Apărările pârâtului au fost confirmate de declaraţiile martorei P.M. şi ale martorului
P.P.-unul dintre presupuşii agresori.
Astfel, din declaraţia martorului P.P. se reţine că acesta nu 1-a agresat pe numitul B.I.
la îndemnul pârâtului judecător P.M.. Martorul a declarat că a avut un conflict anterior cu
această persoană, conflict ce nu a avut legătură cu pârâtul judecător.
56
De asemenea, martora P.M.V. a arătat că pârâtul i-a relatat într-o convorbire telefonică
că a fost urmărit şi ameninţat de o persoană de etnie rromă, însă nu a îndemnat pe nimeni să
agreseze pe cineva.
Mai mult decât atât, prin rechizitoriul DNA-Serviciul Teritorial O. a dispus o soluţie
de neîncepere a urmăririi penale faţă de P.P. şi C.M. sub aspectul comiterii infracţiunii de
lovire sau alte violenţe iar pentru P.M. s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru instigare
la infracţiunea de lovire sau alte violente.
Această soluţie a fost determinată de faptul că victima presupusei agresiuni - B.I nu a
formulat plângere prealabilă împotriva celor 2 agresori sau împotriva judecătorului.
Prin urmare, deşi în declaraţia dată în faza de cercetare disciplinară numitul B.I. a
declarat că a fost agresat de numiţii P.P. şi C.M. la solicitarea pârâtului-judecător P.M.,
ulterior nu a formulat plângere prealabilă împotriva acestora.
De asemenea, probele administrate în cauză nu au relevant faptul că pârâtul judecător
i-ar fi cunoscut pe P.P. şi C. M.
Prin urmare, Secţia a reţinut că nu s-a făcut dovada că pârâtul ar fi instigat la comiterea
de acte de violenţă faţă de B.I, probele administrate în cauză neconfirmând susţinerile I.J.
Singurele referiri la acest presupus incident apar în cuprinsul proceselor verbale de redare a
convorbirilor telefonice interceptate, care nu se coroborează cu nicio altă probă administrată
în cauză.
Pentru aceste motive, Secţia a reţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale
abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul
judecătorilor şi procurorilor, republicată şi cu modificările ulterioare.
3. S-a mai susţinut în cuprinsul acţiunii disciplinare că pârâtul judecător P.M. a avut,
începând din anii 1998-2000, şi până în prezent relaţii apropiate cu inculpatul M.V.T.,
condamnat de Tribunalul B. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzute de art. 215
alin. 1 şi 2 Cod penal şi de Tribunalul B., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de
art. 215 alin. 1, 2, 3 şi 5 Cod penal, în formă continuată, ambele condamnări la pedeapsa
închisorii cu executare fiind menţinute de instanţele de apel.
Pe parcursul soluţionării dosarului nr. …., aflat pe rolul Tribunalului B., împotriva
încheierii de şedinţă din data 19.09.2012 a declarat recurs inculpatul M.V.T., cauza fiind
înregistrată la Curtea de Apel O. la data de 21.09.2012, sub nr. ... şi repartizată aleatoriu
completului CIR recurs, compus din judecătorii P.M., P.E.M şi V. D. D., cu prim termen de
judecată stabilit pentru 16.10.2012 (filele 63 - 64, vol. 4, dosarul disciplinar 3425/DIJ/2012).
Prin rezoluţia din 21.09.2012 a doamnei judecător P.M.E, s-a preschimbat din oficiu
termenul de judecată pentru data de 02.10.2012, termen de judecată la care a fost pronunţată
decizia penală prin care a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de inculpatul M.V.T. şi
acesta a fost obligat la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare în recurs.
Din verificările prealabile efectuate Inspecţia Judiciară a reţinut că, în dimineaţa zilei
de 02.10.2012 (cea a termenului de judecată de la Curtea de Apel O.), orele 07:40:24,
judecătorul P.M. 1-a contactat telefonic pe inculpatul M.V.T., pentru a-şi stabili o întâlnire,
după ce, cu o zi înainte (în data de 01.10.2012) stabiliseră de principiu că trebuie să se
întâlnească.
Ulterior, la ora 08:20, judecătorul şi P.M.V au urcat în autoturismul acesteia din urmă
şi s-au deplasat spre sediul instanţei, în care magistratul a intrat la ora 08:30.
In legătură cu situaţia de fapt prezentată anterior, pârâtul judecător P.M. a declarat în
cursul cercetării disciplinare că îl cunoaşte de aproximativ 10 ani pe M.V.T., că sunt amici şi
că, îşi aduce aminte că a soluţionat un recurs împotriva unei încheieri de respingere a unei
cereri de recuzare pronunţată de Tribunalul B., în cauză M.V. fiind recurent. A mai menţionat
că nu s-a abţinut, întrucât a considerat că ar fi un formalism excesiv, dată fiind
inadmisibilitatea recursului, constatată la momentul studierii dosarului.
57
În declaraţia dată în faţa Secţiei, pârâtul judecător P.M. a susţinut că îl cunoaşte pe M.
V. din anul 2002, nefiind într-o relaţie apropiată, comunicând numai ocazional. A arătat că nu
a discutat niciodată despre problemele judiciare ale acestuia iar la întâlnirea pe care au avut-o
în ziua în care s-a judecat recursul formulat de M.V. nu au vorbit despre procesul aflat pe rol.
A mai susţinut că nu s-a abţinut de la soluţionarea recursului întrucât, în urma discuţiilor
avute în completul de judecată, s-a ajuns la concluzia că nu este nevoie, recursul fiind
inadmisibil.
De asemenea, numitul M.V.T. a declarat că îl cunoaşte pe judecătorul P.M.
aproximativ din anul 2002, prin intermediul lui S. M., „care era într-o relaţie apropiată cu
P.M.”
Chiar şi în situaţia în care nu există dovezi că pârâtul judecător ar avea o relaţie
apropiată, de prietenie cu numitul M.V. - persoană care avea calitate de parte în dosar fiind
doar simple cunoştinţe, totuşi participarea judecătorului P.M. la data de 2 octombrie 2012, în
calitate de preşedinte de complet, la judecarea unui recurs inadmisibil, declarat de persoana
susmenţionată, a fost de natură a afecta aparenţa de imparţialitate a magistratului precum şi a
prestigiului justiţiei, ca valoare socială ocrotită de lege.
Potrivit art. 104 din Legea nr. 161/2003 "magistraţilor le este interzisă orice
manifestare contrară demnităţii funcţiei pe care o ocupă ori de natură să afecteze
imparţialitatea sau prestigiul acesteia".
Sub aspectul laturii obiective, această abatere disciplinară presupune încălcarea
standardelor de conduită impuse magistraţilor de dispoziţiile art. 90 din Legea nr. 303/2004
privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată, coroborat cu
dispoziţiile art. 17 şi 18 din Codul deontologie al judecătorilor şi procurorilor şi cu cele ale
art. 104 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în
exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi
sancţionarea corupţiei.
De asemenea, sub aspect obiectiv, această abatere disciplinară reprezintă şi o
dezvoltare a două dintre valorile fundamentale ale sistemului judiciar, consacrate de
Principiile de la Bangalore privind conduita judiciară, respectiv integritatea şi etica.
Principiile de la Bangalore cu privire la conduita judiciară prevăd, în Norma 3, că
„Integritatea este indispensabilă exercitării funcţiei judecătoreşti" iar „ judecătorul va face în
aşa fel încât conduita sa să apară în ochii unui observator neutru ca ireproşabilă. 3.2.
Atitudinea şi conduita unui judecător trebuie să menţină trează încrederea oamenilor în
corectitudinea puterii judecătoreşti. Nu este suficient a se face dreptate, trebuie să se şi vadă
că s-a făcut dreptate."
Obligaţia de integritate este prevăzută şi în pct. 1.2 din Principiile de bază ale
independenţei justiţiei (Principiile O.N.U.), art. 3 din Statutul Universal al Judecătorilor,
Principiul V pct. 2 din Recomandarea R (94) 12 a Consiliului Europei.
La nivel intern, în reglementările actuale, integritatea magistratului este privită ca
îndatorire fundamentală a profesiei, rezultând din coroborarea textelor legale atât la nivel
constituţional, cât şi prin lege, regulament şi cod deontologic.
Integritatea presupune ca magistratul să se asigure că are, în ochii unui observator
rezonabil, o conduită ireproşabilă, iar manifestările şi acţiunile sale reafirmă încrederea
oamenilor în integritatea sistemului judiciar, inclusiv a magistraţilor.
Etica reprezintă o valoare ce impune magistratului bunele maniere şi aparenţa respectării
acestora, în îndeplinirea tuturor activităţilor pe care le desfăşoară.
Din această perspectivă nu pot fi reţinute apărările pârâtului în sensul că, nefiind în
relaţii foarte apropiate cu inculpatul M.V. şi faţă de discuţiile avute cu colegii de complet, nu
a considerat necesar să se abţină de la soluţionarea acestei cauze, fiind vorba despre un recurs
respins ca inadmisibil.
58
Astfel, poziţia judecătorului chemat să judece o cauză trebuie să fie complet obiectivă,
nefiind relevantă natura relaţiilor pe care pârâtul judecător le-ar avea cu una dintre părţi. Este
suficient să se creeze aparenţa unei relaţii apropiate, ce poate da naştere unei îndoieli legitime
cu privire la respectarea de către judecător a obligaţiei de imparţialitate. De altfel, Curtea
Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că existenţa unor relaţii ale magistratului cu una
dintre părţi poate crea o aparenţă de imparţialitate (CEDO, secţia II, hotărârea Wettstein c.
Elveţia, 21 decembrie 2000, 33958/96).
Deşi existenţa unei relaţii de natura celei menţionate anterior nu este prevăzută expres
de dispoziţiile art. 46-48 Cod procedură penală ca şi motiv de incompatibilitate sau de
abţinere, totuşi, Secţia a apreciat că fapta pârâtului judecător de a participa Ia judecata
recursului declarat de numitul M.V.T., persoană pe care o cunoştea de o perioadă lungă de
timp şi cu care judecătorul pârât s-a întâlnit chiar şi în dimineaţa zilei de şedinţă în care i-a
soluţionat recursul, reprezintă o manifestare ce aduce atingere prestigiului justiţiei.
Din această perspectivă, sub aspectul laturii obiective, se reţine că pârâtul judecător, în
exercitarea funcţiei, prin comportamentul şi acţiunile întreprinse, a încălcat standardele de
conduită universal acceptate de comunitate şi a periclitat atât imaginea publică a
magistratului, cât şi a prestigiului justiţiei, prin faptele sale contribuind la scăderea aprecierii
publice pozitive asupra sistemului judiciar din care face parte.
Urmarea produsă prin săvârşirea acestei abateri s-a concretizat prin deteriorarea
încrederii şi respectului opiniei publice, cu consecinţa afectării nu doar a imaginii individuale
a acestuia din perspectiva probităţii morale, ci şi a imaginii publice a magistratului în societate
şi aprecierii pozitive a opiniei publice asupra justiţiei ca sistem şi serviciu public în apărarea
ordinii de drept.
Sub aspectul laturii subiective, s-a reţinut că vinovăţia magistratului în cadrul acestei
abateri disciplinare se raportează atât la standardele de conduită impuse de profesie cât şi la
cerinţele societăţii concretizate în respectarea unor valori morale unanim acceptate.
Astfel, Secţia a apreciat că pârâtul a săvârşit această abatere disciplinară sub forma
intenţiei indirecte, iar, atitudinea psihică a pârâtului faţă de acţiunile sale a fost aceea de
acceptare a producerii rezultatelor faptelor sale.
Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. b) din Legea nr.
303/2004, cu modificărilor aduse prin Legea nr. 24/2012 Secţia a reţinut următoarele:
Potrivit art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi
procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare, cu modificările aduse prin Legea nr.
24/2012, constituie abatere disciplinară "încălcarea prevederilor legale referitoare la
incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii''.
Secţia a apreciat că, pentru a constata existenţa laturii obiective a acestei abateri
disciplinare, trebuie să se poată reţine că pârâtul judecător, în exercitarea funcţiei sau în afara
exercitării acesteia, a încălcat standardele de conduită universal acceptate de comunitatea în
care trăieşte, iar prin conduita sa a adus atingere imparţialităţii sau aparenţei de imparţialitate
a magistratului.
Modelarea statutului disciplinar al magistraţilor, integrat statutului profesional al
acestora implică şi extinderea obligaţiei de a avea o comportare corectă, demnă şi rezervată,
de natură a menţine neştirbit prestigiul justiţiei, chiar şi dincolo de raporturile de serviciu
propriu-zise.
Responsabilitatea în menţinerea imaginii şi statutului magistratului, ca şi obligaţie de
rezervă a acestuia intervine şi în afara cadrului strict profesional.
Referitor la cea dintâi condiţie, care se circumscrie laturii obiective a abaterii
disciplinare menţionate anterior, starea de fapt reţinută evidenţiază încălcarea de către pârâtul
judecător a responsabilităţilor specifice funcţiei, respectiv o încălcare a normelor legale ce
instituie interdicţii şi incompatibilităţi, respectiv nerespectarea obligaţiei de a se abţine,
59
responsabilităţi concretizate în cerinţa imperativă prevăzuta de art. 4 alin. l din Legea nr.
303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
Potrivit acestei dispoziţii legale potrivit căreia judecătorii sunt obligaţi ca, prin întreaga
lor activitate, să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor,
precum şi egalitatea lor în faţa legii şi să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor
participanţilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, să respecte Codul
deontologic al judecătorilor şi procurorilor.
Pentru a asigura independenţa şi imparţialitatea judecătorilor şi procurorilor,
legiuitorul a impus acestora interdicţii ce vizează desfăşurarea unor activităţi care au fost
apreciate ca fiind incompatibile cu poziţia pe care o deţine magistratul în societate.
Potrivit dispoziţiilor înscrise în articolul 10 din Legea nr. 303/2004 judecătorilor şi
procurorilor le este interzis să-şi exprime public opinia cu privire la procesele aflate în curs de
desfăşurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.
Totodată, aceştia nu pot da consultaţii scrise sau verbale în probleme litigioase, chiar
dacă procesele respective sunt pe rolul altor instanţe sau parchete decât acelea în cadrul cărora
îşi exercită funcţia şi nu pot îndeplini nicio altă activitate care, potrivit legii, se realizează de
avocat.
Raţiunea legiuitorului de a prevedea în mod expres cazurile în care magistratul devine
incompatibil pentru judecarea sau instrumentarea unui dosar a fost aceea de a asigura
imparţialitatea înfăptuirii actului de justiţie.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, referindu-se la conceptul de imparţialitate, a
statuat că aceasta se defineşte prin „absenţa prejudecăţilor sau a părerilor preconcepute".
In acest context, s-a decis că imparţialitatea trebuie apreciată atât din punct de vedere
subiectiv, luându-se în considerare convingerile sau interesele personale ale unui anume
judecător într-un anume caz. cât şi potrivit unui test obiectiv, care stabileşte dacă judecătorul a
oferit garanţii suficiente pentru a exclude vreo îndoială motivată din acest punct de vedere .
Imparţialitatea obiectivă constă „în a pune problema dacă independent de conduita personală
a judecătorului, anumite fapte verificabile justifică suspectarea imparţialităţii acestuia din
urmă." Dacă există o îndoială justificată, judecătorul bănuit de atitudine părtinitoare trebuie să
se retragă de la judecarea cauzei (hotărârea din 24.05.1989 Hauschildt c. Danemarca).
Imparţialitatea obiectivă a tribunalului presupune a se stabili dacă, independent de
conduita personală, unele împrejurări sau fapte ce pot fi verificate pot justifica existenţa unor
bănuieli legitime cu privire la lipsa de imparţialitate a unui judecător. Se consideră că în
această materie chiar şi aparenţele au un rol deosebit, deoarece, într-o societate democratică
tribunalele trebuie să inspire justiţiabililor deplină încredere.
Referitor la faptele descrise la punctul B subpunctele 1-6 din acţiunea disciplinară
şi care, în opinia Inspecţiei Judiciare, ar întruni elementele constitutive ale abaterii
disciplinare prevăzute de art.99 lit b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor
şi procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare. Secţia a reţinut următoarele:
1. În ceea ce priveşte fapta descrisă la punctul B subpunctul 1 s-a reţinut că prin
rechizitoriul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Departamentul
Naţional Anticorupţie Serviciul Teritorial O., întocmit în dosarul nr. s-a dispus trimiterea în
judecată a unui număr de 6 inculpaţi, printre care şi a inculpatului G.T., pentru săvârşirea mai
multor infracţiuni.
Înainte de sesizarea instanţei de judecată cu rechizitoriul, la data de 10.01.2006,
Ministerul Public Departamentul Naţional Anticorupţie – Serviciul Teritorial O. a întocmit
referat cu propunere de arestare preventivă pentru 2 dintre cei 6 inculpaţi, respectiv pentru
inculpaţii P.S.I. şi M.G., unul dintre considerentele pentru care s-a solicitat luarea măsurii
60
arestării preventive fiind şi faptul că cei doi inculpaţi au încercat să zădărnicească aflarea
adevărului prin ameninţarea învinuitului G.T. .
Propunerea de arestare preventivă a fost soluţionată de către pârâtul P.M., la acel
moment judecător la Tribunalul B., printr-o încheiere de şedinţă din 10.01.2006, lovită de
nulitate absolută, sancţiune procedurală care a fost aplicată de către instanţa de recurs, cu
consecinţa punerii de îndată în libertate a celor doi inculpaţi.
Pe fond, acest dosar a fost soluţionat prin sentinţa penală pronunţată de către domnul
judecător F.F. de la Tribunalul B., prin care s-a dispus condamnarea inculpaţilor trimişi în
judecată, inculpatul G.T. fiind condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare cu executare.
Ceilalţi inculpaţi au fost condamnaţi de asemenea la pedepse cu executare,
dispunându-se încetarea procesului penal pentru infracţiunile pentru care s-a constatat că a
intervenit prescripţia răspunderii penale.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii, atât cei doi inculpaţi P. S. i. şi M.
G. (pentru care propunerea de arestare preventivă fusese soluţionată de către judecătorul
P.M.), cât şi inculpatul G.T..
Apelurile au format obiect al dosarului care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel O.
la data de 16.02.2012, repartizat aleatoriu la completul CIA apel compus din judecătorii C. A.
I. şi P.M., primul termen de judecată fiind stabilit la data de 29.03.2012 .
La primul termen de judecată la Curtea de Apel O., completul a avut compunerea
susmenţionată, iar inculpatul G.T. a fost prezent.
Cauza a fost amânată pentru termenul din 26.04.2012, dată fiind lipsa de procedură cu
inculpatul apelant T. G. şi cererile pentru lipsă de apărare formulate de către inculpaţii G.T. şi
M. G. .
Înainte cu o zi de cel de-al doilea termen de judecată, respectiv în ziua de 25.04.2012,
judecătorul P.M. a formulat declaraţie de abţinere de la judecarea cauzei penale sus-
menţionate, precizând că se află în cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 48 lit. a) Cod
procedură penală, întrucât a dispus arestarea preventivă a inculpatului P. S. prin încheierea
penală a Tribunalului B., cererea de abţinere fiind admisă prin încheierea de şedinţă din
25.04.2012 .
În apel, cauza a fost soluţionată prin decizia penală din 20.09.2012, pronunţată de
completul compus din doamnele judecător C. A. I. şi Ţ. G., hotărâre prin care, apelantului
inculpat G.T. i-a fost admis apelul şi redusă pedeapsa principală de la 4 ani închisoare, la 3
ani de închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 lit. a teza a II-a, b şi c Cod penal (filele 185 -
266, vol. V, dosar disciplinar).
Astfel, Inspecţia Judiciară a arătat că, din cele prezentate anterior rezultă că
judecătorul P.M., după ce a soluţionat propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor P.S. I.
şi M. G., a participat, în apel, la primul termen de judecată a cauzei, cu toate că, potrivit
art. 50 alin.2 Cod procedură penală, declaraţia de abţinere se face de îndată ce persoana
obligată la aceasta a luat cunoştinţă de existenţa cazului de incompatibilitate, în speţă fiind
incidente dispoziţiile art. 48 alin. 1 lit. a teza a II-a Cod procedură penală.
Se mai susţine că, din probele administrate în cursul cercetării disciplinare reiese că,
între magistratul cercetat disciplinar şi inculpatul G.T. exista o relaţie extrajudiciară, care a
luat naştere prin intermediul unui vechi prieten de-al judecătorului, numit D. N..
În toamna anului 2012, după soluţionarea, în apel, a dosarului penal de către Curtea de
Apel O., astfel cum rezultă din declaraţia dată de G.T. în cursul cercetării disciplinare, acesta
a apelat la prietenul său, numitul D. N., care 1-a pus în legătură cu judecătorul P.M., pentru ca
acesta să îi ofere câteva sfaturi cu privire la modul în care să procedeze în faza de recurs a
dosarului, care fusese deja înregistrat pe rolul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu prim
termen de judecată în 27.11.2012 .
61
Pârâtul-judecător s-a întâlnit cu numitul G.T. la domiciliul judecătorului, unde au avut
o discuţie mai întâi „afară, în curte", iar ulterior, fiind foarte frig, în interiorul locuinţei.
Această întâlnire este confirmată chiar de pârâtul-judecător P.M. care a recunoscut că
au existat discuţii cu numitul G.T. referitoare la afacerile judiciare în care acesta era implicat,
recomandându-i să îşi angajeze un avocat. Pârâtul a arătat că 1-a cunoscut pe G.T. la data de
14.11.2012 iar discuţiile nu au vizat acordarea de consultaţii juridice.
Din declaraţiile numitului D.N. şi ale lui G.T. rezultă că acesta din urmă a arătat că 1-a
cunoscut pe judecătorul P.M. prin intermediul lui D.N. şi că judecătorul P. i-a recomandat un
avocat pentru a-1 reprezenta în faţa înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin urmare, din probele administrate în cauză nu a rezultat că pârâtul judecător avea o
relaţie apropiată cu inculpatul G.T. şi nici că i-ar fi acordat acestuia consultaţii scrise sau
verbale referitoare la problemele litigioase în care acesta era implicat, neîncălcând obligaţia
generală de rezervă care revine oricărui magistrat, obligaţie reglementată prin dispoziţiile art.
10 alin.2 din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare. Simplele discuţii dintre părţi au vizat recomandarea
unui avocat, fără a fi dovedit că pârâtul judecător s-ar fi implicat activ în rezolvarea
problemelor judiciare ale numitului G.T. şi i-ar fi acordat acestuia consiliere juridică.
Pe de altă parte, referitor la susţinerea Inspecţiei Judiciare în sensul că pârâtul, după ce
a soluţionat propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor P.S.I. şi M.G., a participat, în
apel, la primul termen de judecată a cauzei ce îl viza şi pe G.T., deşi avea obligaţia legală de a
formula declaraţie de abţinere, Secţia reţine că la termenul de judecată din data de 29.03.2012
cauza se afla în stare de amânare fără discuţii, fiind lipsă de procedură cu inculpatul T.G.. În
aceste condiţii, faptul că pârâtul judecător P.M. a formulat cerere de abţinere la termenul de
judecată din data de 26.04.2012 nu a avut nicio consecinţă, amânarea pricinilor care nu sunt în
stare de judecată putând fi făcută de un singur judecător.
Pentru aceste motive, Secţia a reţinut că fapta descrisă anterior nu se circumscrie
laturii obiective a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004
privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare.
2. La punctul B subpunctul 2 din acţiunea disciplinară, Inspecţia Judiciară a arătat
că o altă împrejurare în care domnul judecător P.M. a încălcat prevederile legale referitoare la
incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii, s-a petrecut în toamna anului
2012, când numitul T.F.S, fost coleg de şcoală generală al judecătorului cercetat disciplinar,
1-a căutat pe acesta din urmă pentru a-i solicita consiliere într-o problemă de ordin legal
respectiv într-un proces pe care societatea pe care o administra, O. C. SRL, îl pierduse.
Pârâtul judecător a recunoscut că a vorbit cu T.F.S despre o hotărâre pronunţată de o
instanţă din B., hotărâre pe care acesta a trimis-o pe adresa de e-mail identificată de
inspectorii judiciari ca fiind adresa de mail de serviciu a doamnei M.H., grefierul şef al Secţiei
penale din cadrul Curţii de Apel O. Pârâtul i-a recomandat să meargă să discute cu avocatul
Ţ.H..
Situaţia de fapt prezentată a fost confirmată şi de numitul T.F.S, care, audiat fiind în
cursul cercetării disciplinare, a susţinut că este prieten din copilărie cu judecătorul P.M. şi că
1-a sunat în toamna anului 2012, în legătură cu o problemă litigioasă soluţionată în primă
instanţă de Judecătoria după ce fusese anunţat verbal de către avocatul său ales că a pierdut
procesul.
T.F.S. a declarat că, după ce a stat de vorbă cu P.M. la actualul sediu al Curţii de Apel
O., prezentându-i întreaga situaţie litigioasă, a stabilit cu magistratul ca, împreună cu avocatul
H.Ţ., să conceapă o cale de atac, urmând ca martorul să se reprezinte singur la B..
De altfel, martorul T.S. a fost nemulţumit că P.M. nu 1-a ajutat în contextul prieteniei
pe care o aveau, în sensul de a-i spune dacă avea vreo şansă la recurs, „pentru a nu mai da
bani degeaba la avocaţi".
62
Pentru toate aceste considerente, Secţia a apreciat că nu s-a făcut dovada că pârâtul
judecător a încălcat prevederile legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind
judecătorii şi procurorii, atâta timp cât acţiunile sale s~au limitat la a-i recomanda numitului
T.S. un avocat care să întreprindă demersuri juridice pentru rezolvarea problemelor sale
litigioase.
3. În ceea ce priveşte fapta descrisă la punctul B subpunctul 3 a fost reţinută o altă
împrejurare care dovedeşte încălcarea de către pârâtul judecător P.M. a prevederilor legale
referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii, respectiv este aceea în care magistratul s-a
implicat în a rezolva problemele judiciare ale numitului B.S.M, agent şef principal în cadrul
I.P.J. B. - Serviciul Rutier.
Din declaraţia martorului B.S.M. dată în cursul cercetării disciplinare rezultă că 1-a
cunoscut pe judecător în urmă cu 7 - 8 ani şi în anii care au urmat s-a „întâlnit ocazional la
cafea, în centrul oraşului, cu judecătorul" .
Pe fondul unor numeroase plângeri formulate de numitul L.C. împotriva agentului de
poliţie B.S.M, acesta din urmă i-a „făcut o prezentare generală a speţei" judecătorului P.M. de
la Curtea de Apel O., pe care îl cunoştea de 7 - 8 ani, întrebându-1 „ce ar fi de făcut cu o
persoană care tot reclamă nejustificat".
Judecătorul i-a spus poliţistului că „singura soluţie pe care o vede el ar fi ca persoana
respectivă să fie declarată iresponsabilă, caz în care plângerile acesteia nu mai sunt luate în
considerare".
Poliţistul B.S.M. a formulat o plângere penală împotriva lui L.C. pentru comiterea
infracţiunii de denunţare calomnioasă, soluţionată la sfârşitul anului 2012 prin scoaterea de
sub urmărire penală a lui L.C. şi aplicarea unei sancţiuni administrative.
După primirea ordonanţei, poliţistul 1-a contactat telefonic pe judecătorul P.M. şi i-a
relatat despre soluţia ce i-a fost comunicată, context în care i-a întrebat „ce ar fi de făcut mai
departe".
Martorul a afirmat în cadrul cercetării disciplinare că nu a „cerut judecătorului
consultaţii juridice, ci doar o părere juridică", pentru că nu apucase să discute cu avocatul său.
Pârâtul a recunoscut că i-a spus poliţistului B.S.M. că persoana care îl hărţuieşte,
respectiv numitul L.C., ar trebui pus sub interdicţie, dar susţine că nu i-a acordat consultaţii
juridice.
Conform legii consultaţiile juridice pot fi acordate doar de către avocaţi, în scris sau
verbal, în domenii de interes pentru client, precum; redactarea şi/sau furnizarea către client,
prin orice mijloace, după caz, a opiniilor juridice şi informaţiilor cu privire la problematica
solicitată a fi analizata; elaborarea de opinii legale; elaborarea proiectelor de acte juridice
(contracte, convenţii, statute etc.) şi asistarea clientului la negocierile referitoare la acestea;
elaborarea proiectelor de acte normative; participarea în calitate de consultant la activitatea
organelor deliberative ale unei persoane juridice, în condiţiile legii; orice alte consultaţii în
domeniul juridic.
Astfel, raportat la noţiunea de "consultaţie juridică", nu se poate reţine că pârâtul
judecător a desfăşurat activităţi specifice profesiei de avocat cu scopul de a rezolva
problemele juridice ale numitului B. M.. Astfel, plângerea penală formulată împotriva lui L.C.
nu a fost redactată de pârât iar din probele administrate în cauză nu a rezultat că după
soluţionarea acestei plângeri pârâtul i-ar fi acordat lui B. M. consultaţii juridice privind
demersurile ulterioare ce trebuiau întreprinse.
Pentru aceste motive, Secţia reţine că dispoziţiile legale privind incompatibilităţile şi
interdicţiile aplicabile magistraţilor astfel cum sunt reglementate prin Legea nr.303/2004
privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările ulterioare şi
respectiv prin Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor nu au fost încălcate prin
conduita pârâtului judecător P.M., nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru
63
existenţa abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) din Legea nr.303/2004 privind
statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările ulterioare.
4. La punctul B subpunctul 4 Inspecţia Judiciară a reţinut că prin rechizitoriul din 4
decembrie 2007, emis de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată
şi Terorism - Serviciul Teritorial O., s-a dispus trimiterea în judecată a unui număr de 17
inculpaţi, printre aceştia fiind şi inculpatul P.N., în sarcina căruia s-a reţinut comiterea
infracţiunilor prevăzute de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 şi de art. 272 din Legea nr.
86/2006, cu aplicarea art. 13 şi a art. 41 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 33 Cod penal.
Totodată, în trei dintre dosarele DIICOT s-a dispus trimiterea în judecată a unui
număr total de 30 de inculpaţi, toate aceste cauze fiind conexate în cursul judecăţii în dosarul
Tribunalului B..
Prin sentinţa penală din 3 februarie 2012 pronunţată de către domnul judecător O.G. în
dosarul susmenţionat, s-au dispus mai multe măsuri, respectiv: în privinţa unui număr de 8
inculpaţi s-a dispus aplicarea dispoziţiilor art. 3201 alin.6 Cod procedură penală, schimbarea
încadrării juridice a mai multor infracţiuni cu care a fost sesizată instanţa, condamnarea celor
8 inculpaţi şi disjungerea cauzei faţă de un număr de 11 inculpaţi, măsură care l-a privit şi pe
inculpatul P.N., fiind stabilit ca termen de judecată în dosarul nou format la data de 27 martie
2012 .
În cursul judecării cauzei nou formate în faţa instanţei de fond, prin încheierea de
şedinţă din data de 15.06.2012 a fost respinsă cererea de recuzare formulată de inculpatul P.N.
împotriva judecătorului F. F., iar împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul -
autor al cererii de recuzare.
Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel O. la data de 20.06.2012, şi a
fost repartizată aleatoriu completului C I R recurs, cu prim termen de judecată la data de
18.09.2012 .
Prin rezoluţia din 20.06.2012 s-a dispus preschimbarea termenului de judecată la data
de 22.06.2012, la acest termen completul fiind compus din judecătorii P.M., P.E.M şi C. A. L.
La termenul de judecată astfel preschimbat, apărătorul ales al inculpatului recurent
P.N. a solicitat amânarea cauzei în vederea administrării unei probe prin care să evidenţieze
temeinicia susţinerilor din calea de atac.
Completul de judecată condus de domnul judecător P.M. a admis proba solicitată şi a
dispus ca, până la termenul de judecată acordat Ia data de 26.06.2012, (dată situată în perioada
de concediu de odihnă aprobat membrilor completului), Tribunalul B. să comunice „redarea
fidelă a convorbirii dintre inculpatul recurent P.N. şi preşedintele completului de judecată din
data de 28.05.2012, raportat la solicitarea recurentului în verificarea temeiniciei promovării
căii de atac a recursului".
La următorul termen de judecată la instanţa de recurs, completul a fost compus din
judecătorii M. T., V. D. şi S. L., aflaţi pe planificarea de permanenţă, fiind invocată d i n
oficiu de către instanţă excepţia inadmisibilităţii declarării căii de atac, iar prin decizia penală
din 26.06.2012 pronunţată în dosar a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de către
inculpatul P.N. împotriva încheierii penale din 15.06.2012 pronunţată de Tribunalul B., care a
fost menţinută în întregime .
Această situaţie de fapt este confirmată de pârâtul judecător P.M. în declaraţia dată în
faţa Secţiei, declaraţie care se coroborează cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Probele administrate în cauză au confirmat existenţa unei relaţii între pârâtul judecător
P.M. şi inculpatul P.N., de circa 7 ani, însă caracterizată de acesta din urmă ca nefiind de
prietenie, „în condiţiile în care se întâlneau ocazional să bea o cafea".
Martorul P.N. a mai declarat că o cunoaşte pe P.M.V de 3-4 ani, „a fost sursă
jurnalistică pentru mai multe articole" şi „este posibil ca, de-a lungul timpului, să se fi întâlnit
toţi trei", fără însă a-şi aminti exact.
64
Faţă de aspectele prezentate anterior, s-a reţinut că, pârâtul judecător P.M., în calitate
de preşedinte al completului de recurs, a dispus administrarea de probe la solicitarea
inculpatului recurent P.N. pe care îl cunoştea de o lungă perioadă de timp, în vederea
verificării „temeiniciei promovării căii de atac a recursului", în condiţiile în care calea de atac
promovată era inadmisibilă.
Secţia a constatat că fapta pârâtului P.M., astfel cum a fost descrisă anterior,
întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare constând în nerespectarea
dispoziţiile legale referitoare la incompatibilităţi, prevăzută de art. 99 lit. b) din Legea
nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările
şi completările ulterioare, pentru următoarele considerente:
Latura obiectivă a abaterii disciplinare constând în încălcarea dispoziţiilor legale
referitoare la incompatibilităţi constă într-o inacţiune şi anume omisiunea judecătorului sau
procurorului de a formula cerere de abţinere, atunci când are cunoştinţă de faptul că se află
în vreunul din cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege.
Părţile care se adresează unei jurisdicţii sunt îndreptăţite la o legală şi corectă judecată,
care, printre altele, depinde şi de imparţialitatea magistraţilor.
Acestei necesităţi în raport cu care judecata trebuie să fie mai presus de orice bănuială,
legiuitorul a răspuns prin reglementarea, între altele, a instituţiei abţinerii.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. 3 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor
şi procurorilor, republicată şi modificată, Judecătorii sunt independenţi, se supun numai legii
şi trebuie să fie imparţiali", iar în condiţiile art. 5 alin. 2 Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi
să se abţină de la orice activitate legată de actul de justiţie în cazuri care presupun existenţa
unui conflict între interesele lor şi interesul public de înfăptuire a justiţiei sau de apărare a
intereselor generale ale societăţii, cu excepţia cazurilor în care conflictul de interese a fost
adus la cunoştinţă, în scris, colegiului de conducere al instanţei sau conducătorului parchetului
şi s-a considerat că existenţa conflictului de interese nu afectează îndeplinirea imparţială a
atribuţiilor de serviciu".
În conformitate cu prevederile art. 9 din Hotărârea nr. 328/2005 a Plenului Consiliului
Superior al Magistraturii pentru aprobarea Codului deontologic al judecătorilor şi
procurorilor, Judecătorii şi procurorii trebuie să fie imparţiali în îndeplinirea atribuţiilor
profesionale, fiind obligaţi să decidă în mod obiectiv, liberi de orice influenţe. Judecătorii şi
procurorii trebuie să se abţină de la orice comportament, act sau manifestare de natură să
altereze încrederea în imparţialitatea lor iar potrivit art. 10 „în caz de incompatibilitate,
judecătorii şi procurorii sunt datori să se abţină, potrivit legii”.
Din această perspectivă nu pot fi reţinute apărările pârâtului judecător în sensul că,
nefiind în relaţii apropiate cu inculpatul P.N. şi faţă de faptul că acesta a solicitat să fie
aplicată direct jurisprudenţa CEDO, nu a considerat necesar să se abţină de la soluţionarea
acestei cauze şi a dispus administrarea de probe.
De asemenea, nu are relevanţă faptul că recursul a fost soluţionat la un termen de
judecată ulterior, de către un complet de judecată din care nu a făcut parte pârâtul judecător
P.M..
Încă de la momentul învestirii cu soluţionarea acestei cauze, pârâtul judecător avea
îndatorirea de a formula declaraţie de abţinere urmând ca instanţa de judecată să verifice
situaţia concretă şi să stabilească, în condiţiile art.52 Cod procedură penală, existenţa sau
inexistenţa unei atingeri aduse imparţialităţii magistratului.
Poziţia judecătorului chemat să judece o cauză trebuie să fie complet obiectivă, nefiind
relevantă natura relaţiilor pe care pârâtul judecător le-ar avea cu una dintre părţi. Este
suficient să se creeze aparenţa unei relaţii apropiate, ce poate da naştere unei îndoieli legitime
cu privire la respectarea de către judecător a obligaţiei de imparţialitate. De altfel, Curtea
65
Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că existenţa unor relaţii ale magistratului cu una
dintre părţi poate crea o aparenţă de imparţialitate.
În speţă, deşi se afla într-o situaţie ce ar fi impus abţinerea de la judecata cauzei,
pârâtul judecător P.M. a ales să acţioneze într-o manieră ce a condus la crearea unor
suspiciuni privind imparţialitatea sa.
În acest context, reţinând că aparenţa imparţialităţii este la fel de importantă ca şi
imparţialitatea, ţinând seama şi de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor
Omului referitoare la asigurarea unui proces echitabil, Secţia apreciază că pârâtul judecător a
încălcat normele legale ce instituie interdicţii şi incompatibilităţi, respectiv obligaţia de a se
abţine atunci când există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinere.
Forma de vinovăţie ce caracterizează abaterea disciplinară prevăzută de art. 99
lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu
modificările prin Legea nr.24/2012, este cea a intenţiei, magistratul care se află într-o situaţie
de incompatibilitate de care are cunoştinţă şi nu formulează cerere de abţinere, în mod
conştient, încalcă dispoziţiile referitoare la incompatibilităţi, urmărind sau acceptând afectarea
imparţialităţii sale sau a aparenţei de imparţialitate.
Sub aspectul laturii subiective, Secţia a reţinut că, vinovăţia pârâtului judecător P.M.
în săvârşirea faptei, sub forma intenţiei indirecte, este dovedită şi rezultă din faptul că deşi îl
cunoştea pe numitul P.N., totuşi a dispus măsuri procesuale în cadrul unui dosar în care acesta
avea calitate de recurent-inculpat, acceptând eventualitatea afectării aparenţei de imparţialitate
precum şi a încrederii cetăţenilor în actul de justiţie. Pentru a asigura deopotrivă
imparţialitatea, cât şi aparenţa de imparţialitate pe care le reclamă desfăşurarea unui proces
echitabil, pârâtul trebuia să se abţină de la judecata pricinii fără să dispună nicio măsură în
dosar.
Urmarea produsă prin săvârşirea acestei abateri disciplinare constă în deteriorarea
încrederii şi a respectului opiniei publice faţa de funcţia de magistrat, cu consecinţa afectării
imaginii justiţiei, ca sistem şi serviciu în apărarea ordinii de drept. Astfel, prin conduita
pârâtului judecător s-au creat premisele unei îndoieli cu privire la imparţialitatea şi
integritatea magistraţilor precum şi a întregului sistem judiciar.
Pentru aceste considerente, Secţia a reţinut în sarcina pârâtului judecător
săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004
privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările aduse prin Legea
nr.24/2012 pentru fapta descrisă la punctul B subpunctul 4 din acţiunea disciplinară.
5. La punctul B subpunctul 5 din acţiunea disciplinară s-a reţinut că prin sentinţa penală
pronunţată de Judecătoria O. într-un dosar s-a dispus condamnarea inculpatului M.J.J. la o
pedeapsă rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare cu executare în regim de detenţie, pentru
săvârşirea a 5 infracţiuni (3 infracţiuni de complicitate la furt calificat, o infracţiune de furt
calificat şi o infracţiune de tentativă la furt calificat), în condiţii de recidivă
postcondamnatorie, iar a inculpatului S.I.E., la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu executare în
regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la furt calificat.
După condamnarea în primă instanţă, inculpatul M.J.J. a fost contactat de către
numitul R.F, şeful Secţiei Poliţiei Rurale C., relaţia dintre cei doi constând, iniţial, în aceea de
anchetat - anchetator în anul 1998 şi în continuare, iar ulterior, cei doi devenind mai apropiaţi,
aspect care rezultă din declaraţia celui dintâi.
Se arată că, prin rezoluţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial O.
din data de 20.12.2012, emisă în dosarul penal a fost începută urmărirea penală, iar prin
ordonanţa din data de 09.01.2013 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva
inculpatului R.F pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin.
l Cod penal cu aplicarea art. 6 şi 7 alin. 3 din Legea nr. 78/2000 .
66
S-a arătat că, din probele administrate în cursul cercetării disciplinare, respectiv
declaraţiile inculpaţilor M.J.J. şi S.I.E. a rezultat că inculpatul R.F. 1-a contactat telefonic pe
inculpatul M.J.J., întrebându-l care a fost soluţia la fond, sfatuindu-1 să facă recurs, atât el, cât
şi coinculpatul S.I.E., pentru că “mai au o şansă".
Astfel, dosarul penal, având ca obiect furt calificat a fost înregistrat pe rolul Curţii de
Apel O., Secţia penală la data de 23.01.2012, în vederea soluţionării căilor de atac exercitate
şi a fost repartizat aleatoriu completului C1R recurs, din compunerea căruia face parte şi
domnul judecător P.M..
Cauza a fost soluţionată la data de 28.02.2012, când, pe roiul completului C1R recurs
din care a făcut parte şi domnul judecător P.M., de la Curtea de Apel O., Secţia penală, s-au
aflat 31 de recursuri, la poziţia nr.8 pe listă regăsindu-se şi dosarul susmenţionat.
În declaraţia din 23.01.2013 dată la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul
Teritorial O., inculpatul R.F. a relatat că, într-adevăr, în ziua termenului de judecată a
recursului, 28.02.2012, 1-a contactat telefonic pe judecătorul P.M. cu intenţia de a se întâlni
cu acesta, pentru a afla dacă dosarul privind pe cei doi inculpaţi anterior menţionaţi a fost
repartizat pe completul acestuia şi ce soluţie a fost pronunţată în cauză. Judecătorul i-a spus
telefonic că „a ieşit chiar atunci din sală" şi că se pot întâlni, motiv pentru care numitul R.F. s-
a deplasat la sediul Curţii de Apel O., unde s-a întâlnit cu magistratul.
În continuare, la solicitarea martorului, de a-l informa dacă a fost soluţionată cauza,
judecătorul P.M., a arătat că încă nu ştie soluţia, dar „doar unul dintre inculpaţi a recunoscut
fapta, iar celălalt nu", spunându-i lui R.F. că vor discuta mai târziu.
După aproximativ o oră, potrivit susţinerilor sale, R.F. a fost sunat pe telefonul mobil
de către judecător, care l-a anunţat că „la cel cu mustaţă i s-a scăzut din pedeapsă, iar la
celălalt, nu".
I.J. a susţinut că judecătorul pârât, învestit fiind în mod aleatoriu, în calitate de
membru al completului de recurs, cu judecarea unui dosar în care inculpaţii M.J.J. şi S.I.E.
aveau calitatea de recurenţi, a omis a se abţine, ori a aduce la cunoştinţa colegiului de
conducere al instanţei faptul că un prieten poliţist, R.F., a intervenit în favoarea recurenţilor,
pe lângă judecător.
Pentru a asigura deplina obiectivitate în înfăptuirea actului de justiţie şi proteja
drepturile părţilor, legiuitorul a prevăzut în mod expres, în art.47-49 Cod procedură penală,
cazurile în care judecătorul şi procurorul, datorită unor împrejurări de natură personală, nu
poate participa la judecarea sau instrumentarea unui dosar precum şi formele procesuale de
rezolvare a unor astfel de situaţii.
În speţă, pârâtul judecător P.M. nu s-a aflat în niciuna dintre situaţiile expres prevăzute
de lege pentru a fi necesar să se abţină de la soluţionarea cauzei iar conduita sa nu a fost de
natură a crea suspiciuni legitime cu privire la obiectivitatea şi imparţialitatea sa, chiar şi la
nivelul unei aparenţe.
Prin probele administrate nu s-a făcut dovada că relaţia de prietenie cu numitul R.F. ar
fi fost de natură a determina un interes al pârâtului judecător în soluţionarea cauzei având ca
obiect recursul declarat de inculpaţii M.J.J. şi S.I.E., şi care, în aceste condiţii, ar fi impus
formularea unei declaraţii de abţinere a pârâtului judecător P.M..
Pentru aceste considerente, Secţia a reţinut că, raportat la fapta descrisă anterior, nu
sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. b) din
Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările aduse prin
Legea nr. 24/2012.
6. În ceea ce priveşte fapta descrisă la punctul B subpunctul 6, Inspecţia Judiciară a
susţinut că, în vederea punerii în libertate a inculpatului T.N. - naşul de cununie la prima
căsătorie a prietenei magistratului, P.M.V - pârâtul P.M. s-a implicat activ în efectuarea mai
multor demersuri care să conducă la această soluţie, inclusiv acordând consiliere (prin
67
intermediul prietenei sale), în privinţa demersurilor juridice care trebuiau efectuate de către
T.N/soţia acestuia, în raport de stadiul soluţionării dosarelor în care cel dintâi avea calitatea de
inculpat, oferindu-se să suporte o parte importantă din cuantumul cauţiunii.
Astfel, inculpatul T.N. a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, prin
rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria B. pentru săvârşirea în stare de recidivă mare
postcondamnatorie, deci cu aplicarea art. 37 lit. a) Cod penal, a infracţiunilor prevăzute de art.
87 alin. l şi art. 89 alin. l din OUG 195/2000, precum şi a infracţiunii prevăzute de art. 184
alin. 1 şi 3 Cod penal.
Până la sesizarea instanţei de judecată şi ulterior datei de 19.10.2012, inculpatul arestat
preventiv a formulat multiple cereri de punere în libertate, inclusiv două cereri de liberare
provizorie pe cauţiune, la datele de 19.10.2012 şi respectiv, 10.12.2012.
Cele două cereri de liberare provizorie pe cauţiune au fost respinse ca nefondate de
către Judecătoria B., cea dintâi - prin încheierea din 06.11.2012, iar cea de-a doua - prin
încheierea din 18.12.2012). Împotriva fiecăreia dintre aceste două încheieri s-a promovat
recurs.
Prin decizia penală din 09.11.2012 pronunţată de Tribunalul B., completul de judecată
compus din judecătorii F.F., O.M. şi O.G. a respins ca nefondat recursul inculpatului, cu
opinia separată a domnului judecător O. G..
Ulterior, prin decizia penală din 20.12.2012 pronunţată în cel de-al doilea dosarul,
completul de judecată compus din judecătorii F. F., R.C. şi O.G. a respins ca nefondat
recursul inculpatului, cu opinia separată a aceluiaşi judecător, O.G..
Susţinerile Inspecţiei Judiciare în sensul că pârâtul judecător P.M. ar fi acordat
consiliere în privinţa demersurilor juridice care trebuiau efectuate de către T.N. şi de soţia
acestuia nu au fost confirmate de probele administrate în cauză, singura probă invocată în
cuprinsul acţiunii disciplinare fiind reprezentată de procesele verbale de transcriere a
convorbirilor telefonice interceptate, înscrisuri care nu se coroborează cu celelalte probe
administrate în cauză.
Astfel, în declaraţia dată în faţa Secţiei pârâtul a arătat că nu îl cunoaşte pe T.N. şi nici
pe soţia acestuia, T.M, aceştia fiind cunoştinţe ale fostei sale prietene P.M. A arătat că nu le-a
oferit acestora consultaţii juridice, oferindu-se să îi împrumute cu o sumă de bani pentru a
putea achita o eventuală cauţiune.
Aceste susţineri ale pârâtului sunt confirmate de martora P.M. care a declarat că,
aflând despre situaţia Iui T.N., pârâtul s-a oferit sa îi împrumute soţiei acestuia o sumă de bani
pentru cauţiune, dar nu a mai fost nevoie întrucât cauţiunea a fost asigurată de un imobil.
Prin urmare, nu se poate reţine că pârâtul judecător P.M. a acordat consultanţă pentru
rezolvarea problemelor judiciare în care era implicat T.N., fapta pârâtului, astfel cum a fost
descrisă, putând fi eventual calificată ca un sprijin moral acordat numitei P.M., persoana cu
care judecătorul avea la acel moment o relaţie foarte apropiată.
Pentru aceste motive, Secţia a apreciat că, pentru fapta descrisă anterior, nu poate fi
angajată răspunderea disciplinară a pârâtului în condiţiile art.99 lit. b) din Legea nr.303/2004
privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare.
Latura obiectivă a abaterii disciplinare, constând în încălcarea dispoziţiilor legale
referitoare la incompatibilităţi, este reprezentată de o inacţiune şi anume omisiunea
judecătorului sau procurorului de a formula cerere de abţinere, atunci când are cunoştinţă de
faptul că se află în vreunul din cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. 3 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor
şi procurorilor, republicată şi modificată „judecătorii sunt independenţi, se supun numai legii
şi trebuie să fie imparţiali”, iar în condiţiile art. 5 alin. 2 „judecătorii şi procurorii sunt obligaţi
să se abţină de la orice activitate legată de actul de justiţie în cazuri care presupun existenţa
unui conflict între interesele lor şi interesul public de înfăptuire a justiţiei sau de apărare a
68
intereselor generale ale societăţii, cu excepţia cazurilor în care conflictul de interese a fost
adus la cunoştinţă, în scris, colegiului de conducere al instanţei sau conducătorului parchetului
şi s-a considerat că existenţa conflictului de interese nu afectează îndeplinirea imparţială a
atribuţiilor de serviciu”.
În conformitate cu prevederile art. 9 din Hotărârea nr. 328/2005 a Plenului Consiliului
Superior al Magistraturii pentru aprobarea Codului deontologic al judecătorilor şi
procurorilor, judecătorii şi procurorii trebuie să fie imparţiali în îndeplinirea atribuţiilor
profesionale, fiind obligaţi să decidă în mod obiectiv, liberi de orice influenţe. Judecătorii şi
procurorii trebuie să se abţină de la orice comportament, act sau manifestare de natură să
altereze încrederea în imparţialitatea lor, iar potrivit art. 10 „în caz de incompatibilitate,
judecătorii şi procurorii sunt datori să se abţină, potrivit legii”.
Nu are relevanţă faptul că recursul a fost soluţionat la un termen de judecată ulterior,
de către un complet de judecată din care nu a făcut parte pârâtul judecător P.M..
În acest context, reţinând că aparenţa imparţialităţii este la fel de importantă ca şi
imparţialitatea, ţinând seama şi de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor
Omului referitoare la asigurarea unui proces echitabil, Secţia a apreciat că pârâtul judecător a
încălcat normele legale ce instituie interdicţii şi incompatibilităţi, respectiv obligaţia de a se
abţine atunci când există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinere.
Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004
privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare, Secţia
a reţinut că, din probele administrate în cauză, nu a rezultat că pârâtul judecător P.M. a
furnizat numitului R.F. date şi informaţii care ţin de deliberarea completului de judecată şi
care au caracter confidenţial. Pentru aceste motive, Secţia a constatat că nu se poate reţine în
sarcina pârâtului judecător săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. j) din Legea
nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările şi completările
ulterioare.
Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. l) din Legea nr. 303/2004
privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare, Secţia
a reţinut că din probele administrate în cauză nu s-a făcut dovada vreunei intervenţii a
pârâtului P.M. în activitatea judecătorilor învestiţi cu soluţionarea cauzelor privind pe
inculpatul T. N., intervenţie care ar fi urmărit rezolvarea intereselor personale ale acestuia.
Astfel, susţinerea Inspecţiei Judiciare în sensul că, în vederea punerii în libertate a
inculpatului T.N. – naşul de cununie la prima căsătorie a prietenei magistratului, P.M.V. –
pârâtul P.M. s-ar fi oferit să intervină în activitatea unuia dintre magistraţii învestiţi cu
soluţionarea, în recurs, a cererii de liberare provizorie pe cauţiune, este lipsită de suport
probator.
La individualizarea sancţiunii, Secţia a avut în vedere împrejurările, gravitatea
concretă precum şi consecinţele faptelor săvârşite de pârâtul judecător. Nu trebuie pierdute
din vedere sau minimalizate consecinţele directe, imediate, ale faptelor magistratului, astfel
cum au reliefate de probele administrate în cauză, precum şi reprezentarea normalităţii
modului în care un judecător trebuie să se manifeste atât în exercitarea profesiei cât şi în
societate, pentru a garanta şi a asigura încrederea în actul de justiţie.
Ţinând cont de toate aceste împrejurări care, în mod obiectiv trebuie avute în vedere la
individualizarea sancţiunii aplicate, reţinând totodată caracterul gradual al angajării
răspunderii disciplinare, s-a apreciat că se justifică aplicarea unei sancţiuni care să nu îl
îndepărteze din magistratură dar care, în acelaşi timp, să îl atenţioneze în sensul evitării unor
manifestări susceptibile de a da naştere la interpretări de natură a afecta imparţialitatea
funcţiei de magistrat şi a prestigiului justiţiei.
În consecinţă, faţă de urmările concrete produse şi anume crearea unei suspiciuni
publice la nivel local cu privire la imparţialitatea, integritatea şi conduita judiciară a pârâtului
69
judecător şi faţă de dispoziţiile art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004, republicată, potrivit
căreia sancţiunile ce se pot aplica trebuie sa fie proporţionale cu gravitatea abaterilor, Secţia a
apreciat că se impune aplicarea sancţiunii disciplinare a „suspendării din funcţie pe o perioada
de 6 luni”.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs judecătorul P.M. şi Inspecţia Judiciară.
Prin decizia nr. 132/10.11.2014, definitivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a casat în
parte hotărârea recurată, şi a schimbat încadrarea juridică a faptelor ce constituie abateri
disciplinare reţinând că, criticile titularului acţiunii disciplinare privind nelegalitatea
înlăturării anumitor fapte din conţinutul constitutiv al primei abateri disciplinare pentru care a
fost atrasă răspunderea judecătorului recurent sunt, în parte, întemeiate.
În ceea ce priveşte abaterea prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare, legiuitorul a stabilit că reprezintă
abatere disciplinară: "manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori
prestigiului justiţiei, săvârşite În exercitarea sau În afara exercitării atribuţiilor de serviciu".
Potrivit art. 4 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca prin Întreaga lor activitate, să asigure
supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor şi să respecte Codul
deontologie al judecătorilor şi procurorilor.
Din acest punct de vedere, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, a reţinut că, în
codul deontologic menţionat, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.
328/2005, un întreg capitol reglementează "Demnitatea şi onoarea profesiei de judecător” şi
că, prin art. 17 din cadrul capitolului specificat, legiuitorul a stabilit fără echivoc îndatorirea
magistraţilor de a se abţine de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor
în funcţie şi în societate
Examinând faptele prin prisma exigenţelor funcţiei pe care o ocupă recurentul-pârât,
aceea de judecător, a îndatoririlor generate de statutul de magistrat, prin raportare la
prevederile legale citate şi la aspectele rezultate din actele dosarului, se constată că instanţa
disciplinară a apreciat în mod eronat că, prin conţinutul lor material, numai faptele expuse la
A 3 întrunesc elementele constitutive ale acestei abateri disciplinare.
În raport cu aceste dispoziţii legale, cu privire la prima situaţie de fapt expusă la A 1
din acţiunea disciplinară, se constată că, în mod eronat, Secţia pentru judecători a considerat
că aceasta nu se circumscrie laturii obiective a abaterii disciplinare menţionate.
Referitor la existenţa faptei, s-a constatat că probele au relevat, fără putinţă de tăgadă,
faptul că, pe fondul unei relaţii de prietenie cu un comisar de poliţie din cadrul Brigăzii pentru
Combaterea Criminalităţii Organizate Oradea - Serviciul trafic de persoane şi cu un fost
inspector şcolar general adjunct, recurentul l-a instigat pe comisarul de poliţie să simuleze o
procedură de cercetare penală cu privire la activitatea de prostituţie desfăşurată legal în
Austria de către sora vitregă a persoanei cu care judecătorul are o relaţie extraconjugală, cu
scopul de a o determina pe cea dintâi să renunţe la a se prostitua legal În Austria, pentru a
relua relaţia cu fostul inspector şcolar - căsătorit.
Toate actele materiale, constând în acţiunea de determinare a comisarului de poliţie să
iniţieze respectiva cercetare şicanatorie, în absenţa unei sesizări formale în acest sens,
intervenţiile repetate în activitatea ofiţerului de poliţie în scopul solicitării de informaţii cu
privire la procedurile desfăşurate, implicarea directă şi activă în toate demersurile întreprinse
de comisar, prin modul în care s-au săvârşit, constituie, în mod evident, manifestarea unei
atitudini în afara oricărui cadrul legal şi a unui comportament care sunt contrare demnităţii
funcţiei de magistrat şi aduc atingere onoarei profesionale şi prestigiului justiţiei.
Ca atare, se impune a se stabili că, sub aspectul laturii obiective şi al urmării
prejudiciabile, fapta reproşată recurentului-pârât la A 1 întruneşte cerinţa prevăzută de textul
legal mai sus menţionat.
70
Sub aspectul laturii subiective, concluzia instanţei de disciplină este infirmată de
modul în care magistratul a acţionat direct şi fără echivoc În situaţia prezentată şi care
evidenţiază vinovăţia acestuia, sub forma intenţiei.
Prin urmare, înlăturând din conţinutul acestei abateri disciplinare, faptele expuse la A
1 instanţa de disciplină a aplicat greşit art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, fiind
incident, astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură
civilă.
Susţinerea recurentei Inspecţia Judiciară privind nelegala înlăturare a faptelor
prevăzute la A 2 din conţinutul aceleiaşi abateri este, de asemenea, fondată. Contrar celor
stabilite de instanţa de disciplină, în cauză s-a făcut dovada faptului că recurentul-pârât a
determinat două persoane (P.P. şi C.M.) la comiterea de acte de violenţă faţă de o persoană
(B.I.) care l-ar fi inoportunat pe judecător, probele administrate (înscrisuri şi declaraţii de
martori) confirmând susţinerile titularului acţiunii disciplinare.
Referitor la această faptă, pe de o parte, Secţia pentru judecători a validat, în mod
nelegal, apărarea judecătorului-pârât, în sensul că, soluţia de neîncepere a urmăririi penale
faţă de P.P. şi C.M., sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, iar faţă de
P.M., sub aspectul instigării la infracţiunea de lovire sau alte violenţe, determinată de lipsa
plângerii prealabile a persoanei vătămate, ar semnifica exonerarea magistratului de răspundere
disciplinară.
Rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale menţionate este susceptibilă de a produce
consecinţe doar în plan penal, lipsa plângerii prealabile fiind o cauză ce împiedică doar
punerea În mişcare a acţiunii penale. Trebuie menţionat în acest context, pe de o parte,
conţinutul diferit al abaterii disciplinare În discuţie, raportat la cel al faptei penale, iar pe de
altă parte, faptul că aspectul pur formal al plângerii prealabile nu are semnificaţia inexistenţei
faptei În materialitatea ei, împrejurare care ar fi putut avea implicaţii asupra angajării
răspunderii disciplinare.
Aşadar, prin comportamentul şi acţiunile întreprinse, ce evidenţiază legăturile
magistratului cu mediul interlop al oraşului X s-a demonstrat încălcarea standardelor de
conduită impuse magistraţilor şi periclitarea imaginii publice a acestora, cât şi a prestigiului
justiţiei, contribuind la scăderea aprecierii publice pozitive asupra sistemului judiciar din care
recurentul face parte.
Prin maniera în care a apelat la "serviciile specializate” ale unor persoane aflate în
conflict notoriu cu legea penală, pentru a-şi satisface pretenţiile proprii "unui preşedinte”
recurentul-pârât a dat dovadă că atitudinea sa psihică faţă de propriile-i acţiuni a fost aceea de
urmărire a producerii rezultatului respectivelor fapte, ceea ce relevă existenţa intenţiei directe,
ca formă de vinovăţie în săvârşirea faptei. Ca atare, şi pentru această faptă s-a constat
întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din
Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, fiind incident cazul
de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă.
În contextul examinat şi în raport cu conţinutul abaterii disciplinare anterior
examinate, s-a constatat că şi în ceea ce priveşte faptele expuse la B 1, acestea se circumscriu,
prin conţinutul lor, dispoziţiilor legale sancţionatorii menţionate. Din această perspectivă,
criticile recurentei Inspecţia Judiciară sunt fondate numai În ceea ce priveşte existenţa faptei
imputate judecătorului.
Î.C.C.J. a apreciat însă că nu pot fi reţinute considerentele recurentei, în sensul că ar fi
incidente prevederile art. 99 lit. b) din aceeaşi lege, care reglementează conţinutul abaterii
disciplinare constând în "încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi
interdicţii privind judecătorii şi procurorii" având în vedere împrejurarea, necontestată de
autoarea acestui recurs, că la al doilea termen de judecată al cauzei având ca obiect apelul ce
îl viza pe G.T., judecătorul a formulat declaraţie de abţinere, în condiţiile în care, la primul
71
termen, pricina respectivă s-a amânat fără discuţii, urmare a lipsei de procedură faţă de una
dintre părţi.
Tot în vederea unei corecte încadrări a faptelor în conformitate şi cu principiul ubi
eadem ratio, ibi idem jus, se reţine că şi în ceea ce priveşte situaţia factuală expusă la B 6,
analiza instanţei disciplinare trebuia efectuată prin raportare la dispoziţiile art. 99 lit. a) din
Legea nr. 303/2004, republicată, iar nu la cele ale art. 99 lit. b) din această lege.
Implicarea recurentului-pârât, prin intermediul persoanei cu care judecătorul avea o
relaţie extraconjugală, P.M.V., în probleme litigioase în care apropiatul acesteia, T.N., avea
calitatea de inculpat, chiar şi numai în măsura în care aceasta a fost recunoscută de către
magistrat, vizează încălcarea responsabilităţii în menţinerea imaginii şi a statutului, a
demnităţii şi onoarei magistratului, în afara exercitării atribuţiilor de serviciu (cu referire la
abaterea prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată), iar nu încălcarea
prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii
(abatere prevăzută de art. 99 lit. b) din lege). În raport cu toate considerentele reţinute,
comportamentul recurentului-pârât concretizat în faptele arătate a reliefat încălcarea
standardelor de conduită impuse de calitatea sa de magistrat În modalităţi ce constituie atât
manifestări contrare demnităţii şi probităţii funcţiei, cât şi manifestări de natură a aduce
atingere imparţialităţii şi prestigiului justiţiei.
În contextul în care, aceste împrejurări au ajuns la cunoştinţa comunităţii locale
respective, prin intermediul presei, existenţa rezultatului vătămător, în sensul anterior expus,
ca şi legătura de cauzalitate dintre actele săvârşite şi urmarea produsă sunt vădite.
Întrucât şi sub aspectul laturii subiective, modul direct şi fără echivoc în care
magistratul a acţionat în fiecare caz în parte relevă existenţa factorului intelectiv şi a celui
voliţional, deci a vinovăţiei; se constată că, în ceea ce priveşte atragerea răspunderii
disciplinare pentru comiterea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr.
303/2004, republicată, s-a făcut numai în parte legal. Ca urmare, constatând incidenţa
motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă, se
impune schimbarea încadrării juridice şi reţinerea corespunzătoare în conţinutul constitutiv al
acesteia, în sensul celor anterior menţionate şi a celorlalte fapte ce nu au fost reţinute de către
instanţa de disciplină, dar care întrunesc elementele ei constitutive.
Continuând analiza, s-a constatat că şi în ceea ce priveşte strict existenţa faptei
prevăzute la B 5 criticile formulate de recurenta Inspecţia Judiciară sunt întemeiate.
Abaterea disciplinară prevăzută de dispoziţiile art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare, are, de asemenea, două variante
normative, respectiv: nerespectarea de către judecător a îndatoririi de a se abţine atunci când
acesta ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa şi formularea de
cereri repetate şi nejustificate de abţinere în aceeaşi cauză, care are ca efect tergiversarea
judecăţii.
În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aceasta presupune tocmai omisiunea
judecătorului sau procurorului de a formula cerere de abţinere atunci când are cunoştinţă de
faptul că se află în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate. Or, această omisiune
constituie, la rândul ei, abatere disciplinară, fiind incriminată ca atare în varianta normativă a
tezei I din art. 99 lit. i) din acelaşi act normativ. Urmarea imediată a ambelor fapte incriminate
constă În afectarea imparţialităţii sau a aparenţei de imparţialitate a magistratului.
În aceste condiţii, în cazul celor două incriminări, se poate vorbi de existenţa unui
raport dintre general şi special, întrucât, prin conţinutul art. 99 lit. i) teza I din Legea nr.
303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, legiuitorul dezvoltă şi
circumscrie latura obiectivă a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b teza I din acelaşi
act normativ.
72
Din această perspectivă, se reţine că, prin abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit.
i) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, legiuitorul a
înţeles să incrimineze distinct ipoteza nerespectării dispoziţiilor legale referitoare la abţinere.
În consecinţă, în situaţia în care judecătorul participă la soluţionarea unei cauze, deşi cunoaşte
că se află într-un caz de incompatibilitate şi nu formulează cerere de abţinere, urmează a se
analiza o eventuală încălcare a dispoziţiilor art. 99 lit. i) teza I din Legea nr. 303/2004,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În speţă, deşi instanţa de disciplină a reţinut că ceea ce s-a reproşat în mod explicit, la
acest punct, magistratului a fost, faptul că, practic acesta nu s-a abţinut de la judecata cauzei
penale, atunci când ştia că există una din cauzele prevăzute de lege care-l obliga să procedeze
astfel, faptă care constituia, prin conţinutul său, elementul material al altei abateri disciplinare,
totuşi determinarea practică a normei aplicabile situaţiei juridice concrete cu care instanţa a
fost investită, s-a făcut în mod eronat.
Norma invocată, respectiv art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, republicată, nu putea
fi, însă, aplicată unor situaţii de fapt reglementate de altă normă legală (art. 99 lit. i), chiar şi
în ipoteza propusă de recurentă În care, prima normă ar fi avut caracterul normei generale, În
raport cu cea de-a doua, considerată ca fiind specială. Dimpotrivă, existenţa acestui raport
general - special, impunea, de asemenea, aplicarea normei speciale, derogatorii, deci tot a art.
99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Or, prin acest din urmă text legal, în varianta tezei 1, legiuitorul a stabilit în mod
expres că reprezintă abatere disciplinară: "nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când
judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea
sa".
Dispoziţiile menţionate se completează cu cele ale art. 4 din aceeaşi lege, conform
cărora judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să asigure
supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor, precum şi egalitatea lor în
faţa legii. Necesităţii şi obligativităţii înfăptuirii corecte a actului de justiţie, legiuitorul a
răspuns prin reglementarea, între altele, a instituţiei incompatibilităţii. Corelativ, pentru a
înlătura orice dubiu privitor la imparţialitatea magistratului, legea procesuală a pus la
îndemâna judecătorilor posibilitatea de a solicita abţinerea de la soluţionarea cauzei, tocmai
pentru a evita starea de incompatibilitate.
În speţă, nerespectarea prevederilor legale în materie, în modalitatea corect reliefată la
B 5 de către titularul acţiunii disciplinare, impunea angajarea răspunderii disciplinare a
judecătorului şi pentru această faptă, regimul sancţionator aplicabil fiind cel atras în temeiul
art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Din acest punct de vedere, Înalta Curte a constată că existenţa unei relaţii apropiate cu
poliţistul R.F. şi intervenţia acestuia pe lângă judecător în favoarea celor doi inculpaţi, al căror
dosar se afla spre soluţionare pe rolul completului din care făcea parte magistratul, sunt de
natură a pune la îndoială obiectivitatea judecătorului de a crea, în sarcina acestuia, obligaţia
de abţinere.
Totodată s-a apreciat că, la aplicarea sancţiunii, instanţa trebuie să aibă în vedere,
alături de circumstanţele reale identificate de cercetarea judecătorească şi circumstanţele
personale ale recurentului, dar şi consecinţele negative ale abaterilor disciplinare. Vechimea
în profesie a judecătorului P.M., aprecierile pozitive obţinute la evaluări, aspectele învederate
privind cariera profesională, în cursul căreia acesta a deţinut şi funcţii de conducere, ca şi
gradul de pregătire profesională, nu au nicio relevanţă în acest cadru şi nu pot să-l
îndreptăţească la aplicarea unei sancţiuni mai uşoare. Dimpotrivă, cu o asemenea vechime şi
pregătire în funcţia de judecător, magistratul în cauză ar fi trebuit, prin experienţa acumulată,
chiar şi în funcţia de conducere, să cunoască şi să respecte normele legale şi deontologice care
guvernează această activitate, să respecte obligaţiile de corectitudine, demnitate, rezervă,
73
obiectivitate şi imparţialitate impuse unui judecător şi, cu atât mai mult, unui judecător din
cadrul secţiei penale a unei curţi de apel. Faptele fiind grave, singura sancţiune care se impune
este cea a excluderii din magistratură.
Faţă de aspectele menţionate Î.C.C.J. a admis recursul declarat de Inspecţia Judiciară a
casat în parte hotărârea recurată, în sensul că a schimbat încadrarea juridică a faptelor ce
constituie abateri disciplinare, astfel:
- din abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. b) în abaterea disciplinară prevăzută de art.
99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- din abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. b) în abaterea disciplinară prevăzută de art.
99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- din abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. b) în abaterea disciplinară prevăzută de art.
99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
A admis acţiunea disciplinară şi pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de
art. 99 lit. a) şi lit. i) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare şi a înlocuit sancţiunea disciplinară aplicată pârâtului judecător P.M. prin hotărârea
recurată cu sancţiunea disciplinară constând în excluderea din magistratură, prevăzută de art.
100 lit. e din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin aceeaşi hotărâre a fost a respins ca nefondat recursul declarat de judecătorul P.M..
k) absenţe nemotivate de la serviciu, în mod repetat sau care afectează în mod
direct activitatea instanţei ori parchetului;
22. Fapta judecătorului care a absentat nemotivat de la serviciu, în condiţiile în care
şi-a îndeplinit atribuţiile care-i reveneau, nu întruneşte elementele constitutive ale abaterii
disciplinare prevăzute de art. 99 lit. k) teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul
judecătorilor şi procurorilor, republicată, întrucât activitatea instanţei nu a fost afectată,
magistratul participând la şedinţele de judecată şi la dezbateri în perioada în care a fost
pontat "absent" parţial de la serviciu, iar motivele pentru care judecătorul nu a putut fi găsit
la serviciu constau în faptul că magistratul a refuzat de fapt, prin atitudinea sa, contactul cu
persoanele cu care era în conflict, fără a avea intenţia de a perturba bunul mers al instanţei
sau de a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu.
Hotărârea nr. 6J/22.05.2013 a Secţiei pentru judecători a CSM
(irevocabilă prin neexercitarea căii de atac a recursului)
Inspecţia Judiciară a solicitat Secţiei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să
dispună aplicarea uneia din sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004, privind
statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare,
pârâtei C.M.L.., judecător în cadrul Curţii de Apel X, pentru săvârşirea abaterii disciplinare
constând în absenţe nemotivate de la serviciu, în mod repetat, ca urmare a conflictelor cu
conducerea administrativă a instanţei, prevăzută de art. 99 lit. k) teza I din Legea nr. 303/2004
privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările
ulterioare.
S-a apreciat că, fapta doamnei C.M.L., judecător în cadrul Curţii de Apel X constituie
abaterea disciplinară prevăzută de textul de lege susmenţionat, având în vedere că în data de
19 octombrie 2012 aceasta a fost prezentă doar 4 ore la program, în perioada 22-26 octombrie
şi respectiv în zilele de 29-31 octombrie 2012 aceasta a lipsit de la programul de lucru, iar în
zilele de 5, 6 şi 9 noiembrie 2012, fiind convocată pentru efectuarea cercetării disciplinare,
aceasta nu s-a prezentat la sediul instanţei în timpul programului de lucru. Lipsa de la serviciu
a doamnei judecător C.M.L. a fost menţionată în foaia colectivă de prezenţă întocmită pentru
74
luna octombrie 2012, iar datorită lipsei de la serviciu a doamnei judecător, Curtea de Apel X a
fost în imposibilitate de a înmâna acesteia corespondenţa.
Din cauza lipsei de la serviciu în datele mai sus menţionate, doamnei judecător C.M.L.
i s-au redus proporţional veniturile salariale pentru perioada cât a absentat nemotivat, iar
determinat de acest aspect, doamna judecător a formulat contestaţii împotriva pontajelor
întocmite de preşedintele secţiei şi grefierul şef pentru lunile octombrie - decembrie 2012 şi
ianuarie 2013, care au fost respinse ca inadmisibile şi respectiv ca nefondate.
Prin hotărârea nr. 6J/22.05.2013, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al
Magistraturii a respins ca neîntemeiată acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară
împotriva doamnei C.M.L., judecător la Curtea de Apel X, pentru săvârşirea abaterii
disciplinare prevăzute de art. 99 lit. k) teza a I din Legea nr. 303/2004 privind statutul
judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Secţia a constatat faptul că Inspecţia Judiciară mai fusese sesizată anterior, respectiv la
data de 16 iulie 2012, în legătură cu comportamentul şi modul de îndeplinire a atribuţiilor de
serviciu de către doamna judecător C.M.L. cât şi la data de 2 octombrie 2012 pentru aceleaşi
motive.
De asemenea, la data de 3 octombrie 2012 a fost transmisă Inspecţiei Judiciare o
completare la cea de a doua sesizare, ce viza, din nou, comportamentul şi modul de
îndeplinire a atribuţiilor de serviciu de către doamna judecător C.M.L. iar verificările
prealabile efectuate cu privire la aspectele invocate în cele două sesizări s-au finalizat prin
rezoluţia din data de 12 octombrie 2012, dispunându-se, în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. 6
lit. b) din Legea nr. 317/2004, republicată, începerea cercetării disciplinare faţă de doamna
C.M.L., judecător în cadrul Curţii de Apel X pentru săvârşirea abaterilor disciplinare
prevăzute de art. 99 lit. c), f) şi t) din Legea nr. 303/2004, modificată prin Legea nr. 24/2012,
cele două sesizări fiind conexate.
De asemenea, la data de 9 aprilie 2012, Secţia pentru judecători în materie disciplinară
a fost sesizată de Inspecţia Judiciară cu săvârşirea de către doamna judecător C.M.L. a
abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi k) din Legea nr. 303/2004 anterior
modificărilor aduse prin Legea nr. 24/2012, abateri constând în încălcarea prevederilor legale
referitoare la interdicţii privind judecătorii şi procurorii şi respectiv atitudine nedemnă în
timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegii judecători şi procurori, iar ulterior a
fost sesizată cu săvârşirea de către doamna judecător C.M.L. a abaterilor disciplinare
prevăzute de art. 99 lit. c), f) şi t) din aceeaşi lege.
Lipsa de la serviciu a doamnei judecător a fost constatată de conducerea Curţii de
Apel X şi de inspectorii judiciari cu ocazia efectuării procedurilor legale în cadrul dosarelor
disciplinare existente pe rolul Inspecţiei Judiciare sau al Consiliului Superior al Magistraturii.
În acelaşi context mai trebuie menţionat şi faptul că, din adresa din data de 28.02.2013
a Departamentului Economico - Financiar şi Administrativ al Curţii de Apel X rezultă că,
datorită lipsei de la serviciu în datele menţionate mai sus, doamnei judecător C.M.L. i s-au
redus proporţional veniturile salariale pentru perioada cât a absentat nemotivat. Determinat de
acest aspect, doamna judecător a formulat contestaţii împotriva pontajelor întocmite de
preşedintele de secţie şi grefierul şef pentru lunile octombrie - decembrie 2012 şi ianuarie
2013, motivând, în esenţă că, "obligaţia prezenţei la program a judecătorilor nu este prevăzută
de lege", astfel că reducerea veniturilor salariale proporţional cu perioada reţinută ca lipsă
nemotivată de la serviciu nu este legală.
Preşedintele Curţii de Apel X a comunicat doamnei judecător C.M.L. că, în temeiul
art. 7 din Legea nr. 285/2012 au fost respinse contestaţiile astfel formulate ca inadmisibile şi
respectiv ca nefondate.
În consecinţă, doamna judecător C.M.L. a fost pontată "absent" în foile colective de
prezenţă din lunile octombrie, noiembrie, decembrie şi ianuarie, în zilele de 19 octombrie
75
2012 - 4 ore, 22-26 octombrie 2012 integral, 29 şi 31 octombrie integral, 5 noiembrie integral,
6 noiembrie - 7 ore, 9 noiembrie 2012 - 6 ore, 17 - 21 decembrie, 27-28 decembrie integral şi
3 şi 4 ianuarie integral.
Potrivit art. 5 alin. 2 lit. d) din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii
nr. 387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti
cu modificările ulterioare, judecătorii trebuie să respecte programul de lucru, iar potrivit art.
88) din aceeaşi hotărâre programul de lucru la instanţe este de 8 ore zilnic şi începe de regulă
la ora 8,00 şi se încheie la ora 16.00.
Prin urmare, sensul dispoziţiei legale prevăzute de art. 99 lit. k) teza I din Legea nr.
303/2004 republicată aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 24/2012 trebuie stabilit ţinând
seama de finalitatea urmărită de legiuitor, respectiv aceea constând în faptul că prin absenţa
nemotivată de la serviciu, în mod repetat, să fie afectată în mod indirect activitatea instanţei,
legea sancţionând în teza a II-a art. 99 lit. k) absenţa nemotivată de la serviciu care afectează
în mod direct activitatea instanţei.
Această interpretare se impune a fi făcută având în vedere faptul că legiuitorul nu
prevede numărul de zile în care magistratul să fi absentat nemotivat de la serviciu astfel încât
această faptă să constituie abatere disciplinară.
Pârâta judecător a fost pontată absent de la serviciu în zilele de 19 octombrie 2012 - 4
ore, dată la care fusese invitată să participe la şedinţa Colegiului de conducere din cadrul
instanţei, şedinţă la care pârâta nu a înţeles să participe, 22-26 octombrie 2012 integral, 29 şi
31 octombrie integral, date la care grefierul şef al instanţei a încercat s-o contacteze pentru a-i
comunica invitaţia de participare la cercetarea disciplinară, a rezoluţiei prin care s-a început
cercetarea disciplinară în cauza, 5 noiembrie integral, 6 noiembrie - 7 ore, 9 noiembrie 2012 -
6 ore, date la care a avut loc cercetarea disciplinară în dosarul menţionat anterior, şi la care
reprezentanţii Inspecţiei Judiciare au încercat s-o contacteze.
De asemenea pârâta a fost pontată absent şi la datele de 17 - 21 decembrie, 27 - 28
decembrie integral şi 3- 4 ianuarie integral, date la care de asemenea au fost efectuate
demersuri pentru comunicarea citaţiei şi înştiinţării privind prezentarea la expertiză, emise în
două dintre dosarele aflate pe rolul Secţiei pentru judecători în materie disciplinară.
În rezoluţia Inspecţiei Judiciare nu se susţine că, prin absenţa pârâtei de la serviciu a
fost afectată activitatea instanţei sau că aceasta nu a participat la şedinţele de judecată în care
era planificată, la dezbateri, şi la alte activităţi ce ţin de activitatea de judecată, respectiv,
studierea şedinţelor, redactarea hotărârilor etc.
Mai mult decât atât, Inspecţia Judiciară a arătat că, în şedinţa publică din data de 22
mai 2012 pârâta judecător a participat la şedinţele de judecată şi la dezbateri, în perioada în
care aceasta a fost pontată "absent" de la serviciu.
De altfel, în unele zile, după cum rezultă din conţinutul acţiunii disciplinare şi din
actele dosarului, pârâta a fost pontată "absent" doar parţial şi nu pentru toată ziua, situaţie din
care rezultă că pârâta venea la serviciu însă a refuzat orice contact cu colegii săi sau cu
personalul instanţei care implica primirea corespondenţei în dosarele disciplinare.
Însă, atâta timp cât nu s-a susţinut faptul că aceasta nu si-a îndeplinit atribuţiile de
serviciu înseamnă că a alocat timpul necesar desfăşurării activităţii sale. Motivele pentru care
pârâta nu a putut fi găsită la serviciu constau în faptul că la nivelul secţiei din care face parte,
exista la acel moment un conflict care a dus la o lipsă de comunicare între aceasta şi
conducerea administrativă a secţiei, respectiva instanţei, motiv pentru care secţia apreciază că
pârâta a refuzat de fapt prin atitudinea sa contactul cu persoanele cu care era în conflict, fără a
avea intenţia de a perturba bunul mers al instanţei sau de a nu-şi îndeplini atribuţiile de
serviciu.
Secţia a apreciat că în cauza de faţă se impune a ţine seama de circumstanţele reale în
care a fost săvârşită fapta de către pârâtă, având în vedere şi că aceasta are o vechime de
76
aproximativ 15 ani în magistratură, fiind cunoscută ca o persoană foarte bine pregătită
profesional şi care şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu, nefiind implicată până în prezent
conflicte de natură a afecta organizarea şi funcţionarea instanţei.
Irevocabilă prin neexercitarea căii de atac a recursului.
l) imixtiunea în activitatea altui magistrat
23. Fapta magistratului care, pe holul instanţei, i-a solicitat insistent judecătorului
care făcea parte din completul căruia i-a fost repartizată cauza în mod aleatoriu să pronunţe
o hotărâre favorabilă revizuentului în dosarul pe care îl avea de soluţionat, întruneşte
elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute în art. 99 lit. l) din Legea nr.
303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată.
Nu are relevanţă pentru întrunirea laturii obiective dacă prin intervenţia făcută s-a
cerut sau nu judecătorului învestit cu soluţionare cauzei să pronunţe o hotărâre nelegală, sau
dacă a avut ca rezultat existenţa unei presiuni ori a unei constrângeri psihice asupra
judecătorului, simpla intervenţie în activitatea unui judecător pentru rezolvarea unor interese
personale sau ale terţilor fiind suficientă pentru a fi întrunite elementele constitutive ale
abaterii disciplinare.
Hotărârea nr. 14J/18.09.2013 a Secţia pentru judecători a CSM
(irevocabilă prin Decizia nr. 25/25.02.2014 a Completului de 5 judecători al ÎCCJ)
Inspecţia Judiciară a solicitat sancţionarea disciplinară a judecătorului B.V. din
cadrul Curţii de Apel X pentru săvârşirea abaterii disciplinare constând în imixtiunea în
activitatea desfăşurată de alt judecător, prin solicitări insistente de a pronunţa o hotărâre
favorabilă în dosarul pe care îl avea de soluţionat colegul judecător, prevăzută de art. 99 lit. l)
din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare.
În motivarea acţiunii, Inspecţia Judiciară, coroborând declaraţiile martorilor date sub
prestare de jurământ, a solicitat să se constate că sunt întrunite condiţiile de săvârşire a
abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. l) din Legea nr. 303/2004 modificată prin Legea
nr. 24/2012 şi aplicarea unei sancţiuni prevăzută de lege, având în vedere vinovăţia ce rezultă
din chiar atitudinea manifestată de pârâtă.
Secţia pentru judecători, prin Hotărârea nr. 14J/18.09.2013, a admis acţiunea
disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva doamnei judecător B.V. şi, în baza art.
100 lit. e) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, a aplicat doamnei B.V. sancţiunea disciplinară
constând în excluderea din magistratură pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de
art. 99 lit. l) din acelaşi act normativ.
Inspecţia Judiciară a fost sesizată printr-o adresă a Parchetului de pe lângă Înalta Curte
de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie cu privire la eventualele abateri
disciplinare săvârşite de către doamna judecător B.V. şi de către domnul judecător T.M.V.,
preşedintele Secţiei X, apreciindu-se că faptele celor doi judecători ar putea constitui abaterile
disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) şi 1) din Legea nr. 303/2004 republicată, privind
statutul judecătorilor şi procurorilor.
În urma verificărilor efectuate, prin rezoluţia din data de 8 februarie 2013 s-a dispus,
în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 317/2004, republicată, începerea
cercetării disciplinare faţă de doamna judecător B.V. din cadrul Curţii de Apel X, reţinându-se
existenţa indiciilor de săvârşire a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. 1) din Legea
nr. 303/2004, modificată prin Legea nr. 24/2012, iar în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit.
77
b) din Legea nr. 317/2004, republicată, clasarea sesizării privind pe domnul judecător T.M.V.,
reţinându-se inexistenţa indiciilor de săvârşire a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i)
teza a I-a din Legea nr. 303/2004, modificată prin Legea nr. 24/2012.
În motivarea acţiunii disciplinare s-a reţinut, în esenţă, că pârâta judecător s-a deplasat
împreună cu numitul B.P., persoană condamnată definitiv într-un dosar penal, la o întâlnire cu
martorul T.M.V. În cadrul acestei întâlniri, revizuentul şi doamna judecător B.V. i-au
prezentat domnului judecător T.M.V. situaţia juridică a dosarului, solicitându-i să pronunţe o
soluţie favorabilă numitului B.P.
Ulterior, după ce dosarul a fost repartizat spre soluţionare completului din care făcea
parte şi martorul T.M.V., după mai multe încercări de a-1 contacta pe martor, doamna
judecător B.V. i-a spus acestuia că revizuentul este vărul său, că îl escrochează o persoană de
mai mult timp, că nu mai are încredere în avocaţi şi 1-a rugat insistent să îl ajute pe revizuent,
în sensul de a pronunţa o hotărâre favorabilă în dosarul său.
În drept, Inspecţia Judiciară şi-a întemeiat acţiunea disciplinară pe dispoziţiile
art. 98 - 101 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată
şi modificată şi art. 44 - 46 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii,
republicată şi modificată.
Secţia a apreciat ca neîntemeiată susţinerea pârâtei potrivit căreia nu se poate reţine în
sarcina sa săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. l) din Legea nr. 303/2004,
având în vedere rezoluţia procurorului emisă în dosarul prin care s-a dispus neînceperea
urmăririi penale în temeiul dispoziţiilor art.10 lit. a) din Codul de procedură penală.
Astfel, soluţia de neîncepere a urmăririi penale s-a pronunţat în raport cu fapta de
trafic de influenţă pentru care a fost cercetată pârâta B.V., motivul care a stat la baza acestei
soluţii fiind acela că, din probele administrate în cauză, nu a rezultat faptul că aceasta i-a
pretins sau a primit de la B.P. sume de bani ori alte foloase în scopul de a interveni în
favoarea sa.
Prin urmare, nu a existat identitate între fapta pentru care pârâta a fost cercetată în
dosarul parchetului şi fapta pentru care a fost exercitată acţiunea disciplinară în cauza de faţă.
De altfel, rezoluţia pronunţată de procuror în dosarul penal nu poate avea autoritate de
lucru judecat într-o altă cauză, întrucât fapta pentru care s-a pronunţat această soluţie nu a
făcut obiectul unei judecăţi.
Sub aspectul laturii obiective, elementul constitutiv al abaterii disciplinare prevăzută
de art. 99 lit. l) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor,
modificată prin Legea nr. 24/2012, reţinută în sarcina pârâtei judecător B.V., constă în
imixtiunea acesteia în activitatea judecătorului T.M.V., căruia i-a revenit spre soluţionare
cererea de revizuire formulată de condamnatul B.P., în sensul solicitării adresată acestuia de a
pronunţa o soluţie favorabilă revizuentului.
Nu are relevanţă pentru întrunirea laturii obiective a acestei abateri dacă pârâta a cerut
sau nu judecătorului învestit cu soluţionare cauzei să pronunţe o hotărâre nelegală, după cum
nu are importanţă dacă acţiunea pârâtei a avut că rezultat existenţa unei presiuni sau a unei
constrângeri psihice asupra judecătorului.
Simpla intervenţie a pârâtei în activitatea domnului judecător pentru rezolvarea unor
interese personale sau ale terţilor este suficientă pentru a fi întrunite elementele constitutive
ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. 1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul
judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată prin Legea nr. 24/2002. Pentru
existenţa abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. 1) din Legea nr. 303/2004, modificată
prin Legea nr. 24/2012 este necesar ca, sub aspectul laturii obiective, judecătorul să manifeste
imixtiuni în activitatea altui judecător. În accepţiunea textului, noţiunea de „imixtiune”
cuprinde orice atingere adusă principiului potrivit căruia, în activitatea lor, judecătorii sunt
independenţi şi se supun numai legii, indiferent dacă prin actul de imixtiune autorul său
78
urmăreşte sau nu realizarea unui interes.
Prin conduita sa, pârâta judecător B.V. a încălcat dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Codul
deontologic al judecătorilor şi procurorilor, care stipulează că „judecătorilor şi procurorilor le
este interzis să intervină pentru soluţionarea unor cereri, să pretindă sau să accepte rezolvarea
intereselor personale sau ale membrilor familiei ori altor persoane, altfel decât în limita
cadrului legal. Imixtiunea în activitatea altor judecători şi procurori este interzisă”, cât şi pe
cele ale art. 17 din acelaşi Cod, care prevăd că „judecătorii şi procurorii sunt datori să se
abţină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în funcţie şi în
societate”.
Secţia a reţinut totodată că, procedând în maniera descrisă, pârâta a încălcat
dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor,
republicată şi modificată, conform cărora magistraţii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor
activitate, să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor, precum
şi egalitatea lor în faţa legii şi să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor
participanţilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, cât şi pe cele ale art. 7
din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, care prevăd că judecătorii şi procurorii
au îndatorirea să promoveze supremaţia legii, statul de drept şi să apere drepturile şi libertăţile
fundamentale ale persoanelor.
Consecinţa imediată a conduitei pârâtei judecător o reprezintă atingerea adusă
principiului independenţei judecătorului în efectuarea activităţii de judecată şi adoptarea
soluţiei în dosarul având ca obiect cererea de revizuire formulată de condamnatul B.P.,
precum şi afectarea funcţiei de magistrat, principii ce se regăsesc înscrise în art. 11 alin. (3)
din Codul deontologic şi art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004.
De asemenea, sub aspectul laturii subiective, pârâta a avut intenţia de a interveni în
activitatea altui judecător în scopul arătat anterior, acceptând ca prin atitudinea sa să aducă
atingere principiului independenţei judecătorului în efectuarea activităţii de judecată.
La individualizarea sancţiunii, aplicată în condiţiile art. 100 din Legea nr. 303/2004
privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, Secţia a avut în vedere împrejurările, gravitatea concretă şi consecinţele faptelor
săvârşite de pârâta judecător care, în calitate de judecător, a creat prin acţiunile sale aparenţa
unei lipse de imparţialitate, faptă ce este de natură a afecta prestigiul şi imaginea justiţiei ca
serviciu public, şi de a conduce la decredibilizarea justiţiei.
Astfel, Secţia a apreciat că se justifică aplicarea celei mai grave dintre sancţiuni,
respectiv cea constând în excluderea din magistratură a pârâtei judecător B.V., această
sancţiune fiind proporţională cu gravitatea faptei săvârşite, precum şi cu urmările produse de
aceasta.
Împotriva hotărârii sus-menţionate, doamna judecător B.V. a formulat recurs.
Prin decizia irevocabilă nr. 25/25.02.2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis
recursul şi a casat în parte hotărârea nr. 14/18.09.2013 în privinţa sancţiunii disciplinare
aplicate.
Pentru a pronunţa această decizie, Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie
şi Justiţie a reţinut, în esenţă, că deşi în cauză a fost reliefată existenţa faptei, a conduitei
ilicite, a vinovăţiei şi a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi rezultatul produs, aşa încât
susţinerile recurentei formulate prin motivele principale de recurs nu pot fi primite, totuşi în
cadrul cenzurii de legalitate s-a constatat temeinicia criticilor formulate de recurentă în
subsidiar, vizând nelegalitatea individualizării sancţiunii.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că abaterea săvârşită de judecătorul B.V.,
de natură a aduce atingere principiului independenţei şi imparţialităţii magistratului, nu are
totuşi nivelul de gravitate care să justifice aplicarea celei mai grele sancţiuni, având în vedere
modalitatea concretă în care aceasta s-a comis, după cum ignoră şi caracterul gradual al
79
sancţionării magistratului; în raport cu toate aceste împrejurări, prin aplicarea sancţiunii
disciplinare este necesar să îşi găsească reflectare şi principiul proporţionalităţii dintre faptă şi
riposta societăţii, după cum trebuie luate în considerare şi celelalte circumstanţe relevante în
cauză.
În plus, potrivit art. 49 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, republicată, la aplicarea
sancţiunii disciplinare prevăzute de lege, un alt criteriu de care instanţa de disciplină trebuia
să ţină seama îl reprezintă şi circumstanţele personale ale magistratului, deci întregul context
în care s-au săvârşit respectivele abateri.
Ca atare, s-a constatat că judecătorul B.V. are o activitate în magistratură de 20 de ani
şi o pregătire profesională meritorie, deţine titlul universitar de doctor în domeniul dreptului
constituţional, a dobândit calitatea de cadru didactic, având titlul de lector universitar în
domeniul dreptului şi este formator în cadrul Şcolii Naţionale de Grefieri, aspecte care
prezintă semnificaţie şi care trebuiau valorificate cu prilejul individualizării sancţiunii.
De asemenea, a fost minimalizat caracterul singular al faptelor în decursul activităţii
magistratului, derivând din împrejurarea că acesta nu a mai fost sancţionat sau cercetat
disciplinar.
Rejudecând, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul, a casat în parte
hotărârea atacată în ceea ce priveşte sancţiunea aplicată şi a înlocuit sancţiunea excluderii din
magistratură, cu sancţiunea suspendării din funcţie pe o perioadă de 6 luni, prevăzută de art.
100 lit. d) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
24. Fapta judecătorului care, în vederea punerii în libertate a unui inculpat s-ar fi
oferit să intervină în activitatea unuia dintre magistraţii învestiţi cu soluţionarea, în recurs, a
cererii de liberare provizorie pe cauţiune, nu îndeplineşte elementele constitutive ale abaterii
disciplinare prevăzute de art. 99 lit. l) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi
procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât nu a rezultat intervenţia
magistratului în activitatea judecătorilor învestiţi cu soluţionarea cauzelor privind pe
inculpatului, care să fi urmărit rezolvarea intereselor personale ale inculpatului. vezi speţa
21
n) folosirea funcţiei deţinute pentru a obţine un tratament favorabil din partea
autorităţilor sau intervenţiile pentru soluţionarea unor cereri, pretinderea ori
acceptarea rezolvării intereselor personale sau ala membrilor familiei ori ale altor
persoane, altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toţi cetăţenii;
25. Fapta procurorului constând în pretinderea autorităţilor sau altor persoane,
rezolvarea intereselor altei persoane, prin intervenţiile exercitate la anumite autorităţi
publice şi persoane fizice eludând cadrul legal reglementat pentru toţi cetăţenii, în scopul
obţinerii unui regim preferenţial de detenţie şi anumite avantaje pentru un anumit inculpat,
întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. n) din
Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare.
Hotărârea nr. 3P/03.09.2013, Secţia pentru procurori a CSM
(irevocabilă prin Decizia nr. 38/24.03.2014
a Completului de 5 judecători al Î.C.C.J)
Inspecţia Judiciară a solicitat Secţiei pentru procurori ca, prin hotărârea ce o va
pronunţa, să dispună aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr.
303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi
80
completările ulterioare, pârâtei A. M., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul X
pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzută de dispoziţiile art. 99 lit. a), i), n), t) din
Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările
şi completările ulterioare, constând în aceea că, atât în exercitarea cât şi în afara exercitării
atribuţiilor de serviciu, a avut manifestări de natură a aduce atingere onoarei sau probităţii
profesionale ori prestigiului justiţiei; a nerespectat îndatorirea de a se abţine, atunci când
judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa;
a folosit funcţia pentru a obţine un tratament favorabil din partea autorităţilor, a intervenit
pentru soluţionarea unor cereri, a pretins şi acceptat rezolvarea intereselor altei persoane,
altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toţi cetăţenii; a exercitat funcţia cu rea–
credinţă, încălcând cu ştiinţă normele de drept material şi procesual, urmărind vătămarea
intereselor legale ale persoanelor cercetate.
În motivarea acţiunii disciplinare, în esenţă, s-a reţinut că în perioada mai 2012 –
ianuarie 2013, A. M., procuror în cadrul DNA – ST X, atât în exercitarea, cât şi în afara
exercitării atribuţiilor de serviciu, a efectuat următoarele:
- a solicitat, în mod repetat, ca inculpatul B. M. să fie prezentat la sediul unităţii de
parchet (în 66 cazuri), deşi prezenţa acestuia nu era necesară, existând zile în care nu s-au
efectuat acte procedurale; a primit, în mod repetat, în audienţă pe inculpatul B. M., fapt care a
produs nemulţumiri în rândul lucrătorilor de poliţie şi a conducerii IPJ X şi a cauzat discuţii la
nivelul colectivului din cadrul DNA - ST X; a rămas singură în birou cu inculpatul, ore în şir,
pentru a scrie un denunţ de o pagină; a purtat corespondenţă prin S.M.S. cu acesta în timp ce
se afla încarcerat în penitenciarul X, aspect care a ajuns la cunoştinţa opiniei publice prin
intermediul presei;
- a exercitat, în favoarea inculpatului B. M., intervenţii la conducerile IPJ X şi
Penitenciarului X; a întreprins demersuri pentru ca acesta să beneficieze de sprijinul unor
cadre universitare în vederea redactării unor lucrări ştiinţifice; a solicitat unei martore să-l
sprijine;
- a dat dispoziţie ca inculpatul B. M. să nu fie transferat în Penitenciarul de Maximă
Siguranţă X, după sesizarea instanţei de judecată cu rechizitoriu; a dispus citarea repetată a
inculpatului la sediul DNA şi a acceptat ca acesta să rămână în biroul său perioade mari de
timp, uneori câte 5-6 ore pentru a scrie o pagină sau două de denunţ, plângere sau declaraţie,
contribuind astfel la sustragerea inculpatului de la regimul de detenţie; a intervenit la
conducerea I.P.J. şi a Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă pentru a-l repartiza pe
inculpat în camera destinată „veselarilor”, pentru a beneficia de o libertate mai mare de
mişcare; l-a contactat telefonic pe profesorul universitar A. B., declinându-şi calitatea de
magistrat procuror la DNA, în condiţiile în care, aşa cum declară martorul, era de notorietate
faptul că inculpatul B. M. era arestat; a solicitat unei martore să-l ajute pe inculpatul B. M.;
- a procedat la înregistrarea unui dosar penal în cadrul căruia a efectuat acte
premergătoare vizând o infracţiune care nu există, iar în situaţia în care fapta ar fi existat, nu
era de competenţa DNA.
Prin Hotărârea nr. 3P/03.09.2013, Secţia pentru procurori a admis acţiunea
disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva A. M., procuror în cadrul Parchetului
de pe lângă Tribunalul X.
Secţia a reţinut în sarcina pârâtei procuror săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de
art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată,
cu modificările şi completările ulterioare.
Sub aspectul laturii obiective, această abatere disciplinară presupune încălcarea
standardelor de conduită impuse magistraţilor de dispoziţiile art. 90 din Legea nr. 303/2004
privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, coroborat cu dispoziţiile art. 17, 18 şi 20 din Codul deontologic al judecătorilor şi
81
procurorilor şi cu cele ale art. 104 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru
asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de
afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
Totodată, conţinutul acestei abateri disciplinare reprezintă şi o dezvoltare a două dintre
valorile fundamentale ale sistemului judiciar, consacrate de Principiile de la Bangalore,
privind conduita judiciară, respectiv integritatea şi etica.
Secţia a apreciat că pentru a constata existenţa laturii obiective a acestei abateri
disciplinare, trebuie ca pârâtul procuror, în exercitarea funcţiei sau în afara exercitării
acesteia, să încalce standardele de conduită universal acceptate de comunitatea în care
trăieşte, să se implice în activităţi care prejudiciază reputaţia Ministerului Public sau a
sistemului judiciar, în ansamblul său, ori prin conduita sa, să aducă atingere valorilor sociale
şi morale unanim acceptate de comunitatea în care îşi desfăşoară activitatea.
Astfel, Secţia a reţinut că manifestările pârâtei constând în: citarea în mod repetat a
inculpatului B. M. la sediul unităţii de parchet, în condiţiile în care au existat zile în care
acesta a fost prezent şi nu s-au efectuat acte procedurale, iar dacă s-au efectuat, perioada de
timp în care deţinutul a fost prezent în biroul procurorului nu este justificata de complexitatea
actului; rămânerea fără pază a inculpatului în biroul procurorului, agenţii de escortă fiind
invitaţi să aştepte pe hol; primirea acestuia de nenumărate ori în audienţă; purtarea unei vaste
corespondenţe cu inculpatul B. M., prin intermediul SMS–urilor, în timp ce acesta se afla în
stare de deţinere în Penitenciarul X, de cele mai multe ori iniţiată de către procuror, în cadrul
căreia îi dădea detalii cu privire la anumite activităţi procesuale pe care urma să le întreprindă,
în condiţiile în care cunoştea că este interzisă o astfel de atitudine, au fost de natură a aduce
atingere probităţii profesionale şi prestigiului justiţiei şi au creat totodată nemulţumiri şi
discuţii, atât în cadrul colectivului din care făcea parte, cât şi în rândul lucrătorilor de poliţie şi
a conducerii IPJ X, cu atât mai mult cu cât situaţia astfel creată a ajuns la cunoştinţa opiniei
publice prin intermediul presei.
Referitor la nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau
procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa, Secţia a
reţinut în sarcina pârâtei procuror săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. i) din
Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările
şi completările ulterioare.
Latura obiectivă constă în încălcarea de către pârâta procuror a responsabilităţilor
specifice funcţiei, respectiv încălcarea normelor legale ce instituie interdicţii şi
incompatibilităţi - nerespectarea obligaţiei de a se abţine - responsabilităţi concretizate în
cerinţa imperativă prevăzută de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul
judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţie
legală potrivit căreia judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să
asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor, precum şi egalitatea
lor în faţa legii şi să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanţilor la
procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, să respecte Codul deontologic al
judecătorilor şi procurorilor.
Secţia a apreciat că, pentru a constata existenţa laturii obiective a acestei abateri
disciplinare, trebuie să se constate că pârâta procuror, în exercitarea funcţiei, a nerespectat
îndatorirea de a se abţine în efectuarea urmăririi penale în cauzele privindu-l pe B. M.,
indiferent de calitatea acestuia.
Din probatoriul administrat în cauză, a rezultat fără putinţă de tăgadă, faptul că între
pârâta procuror şi inculpatul B. M. a existat o relaţie mai apropiată, concluzie ce desprinde, în
special, din conţinutul mesajelor trimise de pârâtă inculpatului, frecvenţa acestora, şi din
împrejurarea că îi comunica aspecte privitoare la cauzele care-l vizau sau chiar îi dădea detalii
despre modul cum să procedeze. În aceste condiţii, având în vedere că pârâta avea spre
82
soluţionare atât cauze în care B. M. era cercetat, cât şi cauze având ca obiect denunţurile
formulate de acesta, Secţia a reţinut că, prin nerespectarea obligaţiei de a se abţine, a fost
afectată integritatea pârâtei procuror, iar aducerea la cunoştinţa opiniei publice, prin
publicarea mai multor articole de presă, a situaţiei astfel create, a determinat o percepţie
negativă asupra obiectivităţii şi imparţialităţii de care aceasta trebuia să dea dovadă.
Poziţia procurorului care efectuează urmărirea penală într-o cauză trebuie să fie
complet obiectivă. Este suficient să se creeze aparenţa unei relaţii apropiate, ce poate da
naştere unei îndoieli legitime cu privire la respectarea de către procuror a obligaţiei de
imparţialitate. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că existenţa unor
relaţii ale magistratului cu una dintre părţi poate crea o aparenţă de imparţialitate (CEDO,
secţia II, hotărârea Wettstein c. Elveţia, 21 decembrie 2000, 33958/96). Curtea Europeană a
Drepturilor Omului, referindu-se la conceptul de imparţialitate, a statuat că aceasta se
defineşte prin „absenţa prejudecăţilor sau a părerilor preconcepute”.
În consecinţă, efectuarea urmăririi penale în cauzele privindu-l pe B. M., indiferent de
calitatea pe care o avea, a fost de natură a afecta aparenţa de imparţialitate a magistratului
precum şi a prestigiului justiţiei, ca valoare socială ocrotită de lege.
Referitor la folosirea funcţiei pentru a obţine un tratament favorabil din partea
autorităţilor sau intervenţiile pentru soluţionarea unor cereri, pretinderea ori acceptarea
rezolvării intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane, altfel decât
în limita cadrului legal reglementat pentru toţi cetăţenii, Secţia a reţinut în sarcina pârâtei
procuror săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. n) din Legea nr. 303/2004
privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare.
Latura obiectivă se concretizează printr-o acţiune, respectiv fapta ilicită a pârâtei, de a
pretinde autorităţilor sau altor persoane, rezolvarea intereselor altei persoane, eludând astfel
cadrul legal reglementat pentru toţi cetăţenii.
Secţia a constatat că, în ceea ce priveşte conduita ilicită a pârâtei, aceasta s-a
concretizat prin intervenţiile exercitate la anumite autorităţi publice şi persoane fizice, astfel
cum au fost reţinute în starea de fapt, în scopul obţinerii unui regim preferenţial de detenţie şi
anumite avantaje inculpatului B. M. În concretizarea acestora, un rol determinant l-a avut
faptul că aceasta a uzat de calitatea sa – procuror D.N.A.
Sub aspectul laturii subiective, Secţia a reţinut că pârâta a săvârşit aceste intervenţii cu
intenţie directă, prevăzând rezultatul acţiunilor sale şi urmărind producerea lui prin săvârşirea
faptelor, pârâta uzând, în special, de calitate sa de procuror.
Urmarea produsă prin săvârşirea acestei abateri disciplinare constă în afectarea
imaginii justiţiei, ca serviciu în apărarea ordinii de drept, întrucât s-au creat premisele unor
îndoieli cu privire avantajele de care pot beneficia anumite persoane, în afara cadrului legal.
Referitor la exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, Secţia a reţinut
în sarcina pârâtei procuror săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea
nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare.
În instrumentarea dosarului penal privind denunţul formulat de B. M. împotriva
procurorilor DIICOT, Secţia a reţinut că pârâta procuror a efectuat acte premergătoare cu
încălcarea flagrantă a dispoziţiilor legale privitoare la competenţa materială şi calitatea
persoanelor audiate în cauză, în condiţiile în care procurorii C. I., C. D. S. şi N. M. I. au fost
citaţi la parchet în calitate de martori şi au fost audiaţi în calitate de făptuitori, iar denunţul nu-
l viza şi pe domnul procuror C. I.
În aprecierea comportamentului pârâtei în instrumentarea acestei cauze, Secţia a avut
în vedere şi standardele de conduită profesională impuse procurorilor prin art. 7 şi 12 din
Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, art. 62 alin. 2 din Legea nr. 304/2004
83
privind organizarea judiciară şi art. 4 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi
procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Sub aspectul laturii subiective, Secţia a reţinut săvârşirea abaterii cu vinovăţie, sub
forma intenţiei directe întrucât, prin modul în care a procedat, a urmărit vătămarea intereselor
legale şi discreditarea procurorilor DIICOT, care au dispus trimiterea în judecată a
inculpatului B. M.
La individualizarea sancţiunii, aplicată în condiţiile art. 100 din Legea nr. 303/2004
privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, Secţia a avut în vedere împrejurările, gravitatea concretă precum şi consecinţele
faptelor săvârşite de pârâta procuror.
De asemenea, Secţia a avut în vedere faptul că valoarea socială lezată este reprezentată
de relaţiile sociale referitoare la realizarea activităţii de justiţie, în sensul larg al acestei
noţiuni, care presupun, pe lângă organizarea şi funcţionarea în limitele legii a organelor
judiciare şi înfăptuirea corectă a actului de justiţie, pe planul raportului juridic de muncă,
aceste relaţii transpunându-se în obligaţii şi îndatoriri profesionale ale procurorilor, stabilite
prin legi şi regulamente.
În procesul de apreciere a individualizării sancţiunii nu trebuie minimalizate
consecinţele directe, imediate, ale faptelor magistratului, astfel cum au fost reliefate de
probele administrate în cauză.
Ţinând cont de toate aceste împrejurări care, în mod obiectiv trebuie avute în vedere la
individualizarea sancţiunii aplicate, reţinând gravitatea faptelor, vinovăţia pârâtei, precum şi
legătura de cauzalitate, Secţia a apreciat că se justifică aplicarea unei sancţiuni care să-i atragă
atenţia asupra gravităţii abaterilor comise şi a consecinţelor acestora.
În baza art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi
procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Secţia pentru procurori a
aplicat doamnei A. M., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul X, sancţiunea
disciplinară constând în „excluderea din magistratură” pentru săvârşirea abaterilor disciplinare
prevăzute de art. 99 lit. a), i), n) şi t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi
procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Împotriva hotărârii Secţiei pentru procurori, A. M. a formulat recurs.
Prin Decizia civilă nr. 38/24.03.2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca
nefondat, recursul declarat de A. M. împotriva Hotărârii nr. 3P/03.09.2013 a Consiliului
Superior al Magistraturii – Secţia pentru Procurori.
Împotriva deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, A. M. a formulat contestaţie în
anulare.
Prin Decizia nr. 68/05.05.2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca
inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de A. M. împotriva Deciziei civile nr.
38/24.03.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 Judecători.
o) nerespectarea în mod grav sau repetat a dispoziţiilor privind distribuirea
aleatorie a cauzelor;
26. Primirea unor cereri de chemare în judecată de sine stătătoare, care nu aveau
nicio legătură cu cererea principală, fără a se stabili interesul titularului său de a interveni
într-o pricină ce se judecă între alte persoane încalcă dispoziţiile prevăzute de art. 49 şi
următoarele din Codul de procedură civilă, precum şi, reţinerea în mod repetat spre
soluţionare a acestor cereri, care nu au fost repartizate aleatoriu completului şi care nu
aveau legătură cu cauzele cu care fusese acesta învestit, cu consecinţa acceptării de către
judecător a încălcării principiului repartizării aleatorii şi a dispoziţiilor prevăzute de art. 11
din Legea nr. 304/2004 şi de art. 99 alin. (6) din Regulamentul de ordine interioară al
instanţelor judecătoreşti, sunt fapte ce îndeplinesc elementele constitutive ale abaterii
84
disciplinare prevăzută de art. 99 lit. o) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor
şi procurorilor, republicată.
Hotărârea nr. 1J/20.02.2013 a Secţiei pentru judecători a CSM
(irevocabilă prin decizia nr. 340/17.06.2013 a Completului de 5 judecători al ÎCCJ)
Inspecţia Judiciară a solicitat Secţiei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să
dispună aplicarea uneia din sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea
nr. 303/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pârâtei C.I.E., judecător în
cadrul Judecătoriei X, având ca obiect săvârşirea abaterilor disciplinare constând în
exercitarea funcţiei cu rea-credinţă şi nerespectarea dispoziţiilor privind distribuirea aleatorie
a cauzelor prevăzute de art. 99 lit. o) şi lit. t) teza a II-a din acelaşi act normativ.
În motivarea acţiunii disciplinare s-a reţinut că, doamna judecător C.I.E a avut o
conduită care concretizează elementele abaterilor disciplinare constând în exercitarea funcţiei
cu gravă neglijenţă şi respectiv nerespectarea dispoziţiilor privind distribuirea aleatorie a
cauzelor.
Astfel, în niciunul dintre dosarele examinate nu au fost respectate prevederile art. 32
din Legea nr. 146/1997, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 276/2009, care instituie o
obligaţie a instanţei de judecată învestită cu soluţionarea unei cereri care să ţină loc de act
autentic de înstrăinare a unui bun imobil de a solicita extras de carte funciară pentru bunurile
imobile ce au carte funciară deschisă sau certificat de sarcini pentru imobilele care nu au carte
funciară deschisă şi certificat fiscal emis de compartimentul de specialitate al autorităţii
administraţiei publice locale.
Pe lângă nerespectarea acestor prevederi, s-a remarcat faptul că, în cele mai multe
dintre dosarele examinate ce aveau acest obiect nu erau depuse titlurile de proprietate ale
promitenţilor vânzători cu privire la bunurile imobile ce făceau obiectul cauzei, doamna
judecător neprocedând la verificarea unei condiţii esenţiale pentru a opera transferul dreptului
de proprietate, respectiv existenţa dreptului de proprietate al promitentului vânzător asupra
bunului vândut la momentul la care instanţa suplineşte consimţământul părţilor la încheierea
actului de vânzare în formă autentică
Prin hotărârea nr. 1J/20.02.2013, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al
Magistraturii a admis acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva
doamnei C.I.E., judecător în cadrul Judecătoriei X, iar în baza art. 100 lit. b) din Legea nr.
303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, aplică doamnei judecător C.I.E., sancţiunea disciplinară constând în
"reducerea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 20% pe o perioadă de 6 luni", pentru
săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) şi m) din Legea nr. 303/2004
privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare (în reglementarea în vigoare anterior modificării prevederilor menţionate prin
Legea nr. 24/2012) şi art. 99 lit. o) şi t) teza a II-a din acelaşi act normativ, astfel cum a fost
modificat prin Legea nr. 24/2012.
Secţia a apreciat că, în dosarele care au făcut obiectul verificărilor Inspecţiei Judiciare,
pârâta judecător nu a respectat prevederile art. 32 din Legea nr. 146/1997, astfel cum a fost
modificată prin Legea nr. 276/2009, care instituie o obligaţie a instanţei de judecată investită
cu soluţionarea unei cereri care să ţină loc de act autentic de înstrăinare a unui bun imobil de a
solicita extras de carte funciară pentru bunurile imobile ce au carte funciară deschisă sau
certificat de sarcini pentru imobilele care nu au carte funciară deschisă şi certificat fiscal emis
de compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale.
De asemenea, din dosarele menţionate anterior, s-a reţinut şi faptul că doamna
judecător C.I.E. nu a verificat dacă cuantumul taxei judiciare de timbru achitat de părţi este
85
cel legal, neexistând vreo dovadă că s-a verificat cuantumul taxei de timbru în raport de
valoarea imobilelor conform art. 31 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de
timbru, iar însăşi valoarea imobilelor nu este clar determinată.
Pe lângă nerespectarea acestor prevederi, s-a reţinut faptul că, în cele mal multe dintre
dosarele examinate ce aveau ca obiect „fondul funciar”, nu erau depuse titlurile de proprietate
ale promitenţilor vânzători cu privire la bunurile imobile ce făceau obiectul cauzei, doamna
judecător nu a procedat la verificarea unei condiţii esenţiale pentru a opera transferul dreptului
de proprietate, respectiv existenţa dreptului de proprietate al promitentului vânzător asupra
bunului vândut la momentul la care instanţa suplineşte consimţământul părţilor la încheierea
actului de vânzare în formă autentică, fiind încălcate dispoziţiile prevăzute dec art. 3 Legea
nr. 146/1997 aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 276/2009.
Modalitatea în care au fost soluţionate de către doamna judecător C.I.E. cererile având
ca obiect pronunţarea unor hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare
pentru imobile, precum şi încălcările normelor procedurale indicate cu ocazia analizării
fiecărui dosar în parte, respectiv a normelor ce reglementează modalitatea de soluţionare a
cererilor de intervenţie, a cererilor de suspendare, precum şi stabilirea şi aplicarea taxelor
judiciare de timbru, conduc la concluzia că acestea au fost consecinţa nesocotirii din culpă, în
mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil a normelor de drept material ori procesual ce erau
incidente în aceste pricini.
De asemenea, în cauzele respective, au fost încălcate dispoziţiile legale cu privire la
publicitatea şedinţei de judecată prevăzute de art. 121 din Codul de procedură civilă,
dispoziţiile legale cu privire la contradictorialitatea fazei de judecată, dispoziţiile prevăzute de
art. 132 din Codul de procedură civilă cu privire la termenul până la care se poate modifica o
cerere de chemare în judecată, dispoziţiile prevăzute de art. 85 din Codul de procedură civilă
cu privire la citarea părţilor, precum şi dispoziţiile prevăzute de art. 67 din Codul de
procedură civilă cu privire la reprezentarea părţilor în procesul civil.
Sub aspectul laturii subiective, Secţia a reţinut, raportat la aspectele detaliate anterior,
că pentru a se constata existenţa abaterii disciplinare prevăzuta de art. 99 lit. t) raportat la art.
991 alin. 2 din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi
modificată şi respectiv art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi
procurorilor, republicată (în reglementarea în vigoare anterior modificării prevederilor
menţionate prin Legea nr. 24/2012), este necesar a se avea în vedere definirea noţiunii de
gravă neglijenţă.
Textul art. 991 din Legea nr. 303/2004, modificată, în care legiuitorul defineşte reaua-
credinţă şi grava neglijenţă, circumscrie sfera încălcării normelor de drept material sau
procesual la acelea de o gravitate deosebită, care au consecinţe asupra valabilităţii actelor
întocmite de magistrat, a duratei procedurilor sau care produc o vătămare gravă a drepturilor
şi intereselor părţilor.
Astfel, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de
drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de
judecător şi procuror şi pentru care, un observator rezonabil (persoană informată şi de bună-
credinţă), nu poate găsi o justificare.
În ceea ce priveşte cea de-a doua formă de vinovăţie legiuitorul, pentru a se putea
reţine „grava neglijenta” este necesar ca judecătorul să manifeste o conduită de încălcare
flagrantă a unor îndatoriri elementare profesionale, cu consecinţe grave asupra înfăptuirii
actului de justiţie. Astfel, trebuie ca nerespectarea normelor de procedură să poată fi
caracterizată ca fiind o greşeală evidentă, neîndoielnică, care nu îşi găseşte o justificare, cu
consecinţe deosebit de grave.
Din această perspectivă şi în raport de materialul probator administrat în cauză, s-a
reţinut, sub aspectul laturii subiective, că, modul de soluţionare de către pârâta judecător a
86
cauzelor exemplificate anterior este expresia gravei neglijente in exercitarea funcţiei prin
nesocotirea normelor procedurale şi regulamentare menţionate mai sus, pârâta neavând nicio
justificare faţă de modul în care a aplicat sau nu a aplicat dispoziţiile legale, faţă de
modalitatea în care a administrat actul de justiţie şi respectiva soluţionat aceste cauze,
existând o vădită contradicţie cu dispoziţiile legale aplicabile.
De asemenea, Secţia a apreciat că pârâta judecător nu a respectat dispoziţiile cu privire
la repartizarea aleatorie a cauzelor, aceasta fiind o consecinţă a încălcării normelor
procedurale referitoare la primirea, soluţionarea ori disjungerea unor cereri accesorii sau
incidentale, cu consecinţa aplicării eronate a prevederilor art. 99 alin. 6 din Regulamentul de
ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.
Aşa cum s-a arătat anterior, pârâta judecător a dispus disjungerea în cazul unor cereri
de intervenţie principală care nu au fost puse în discuţia părţilor şi nu au fost examinate de
către aceasta, pentru a hotărî asupra încuviinţării în principiu a intervenţiei, astfel cum se arată
la art. 52 alin. 1 Cod proc. civ.. Încuviinţarea în principiu presupune verificarea îndeplinirii
condiţiilor prevăzute de art. 49 alin.1 Cod proc. civ., respectiv existenţa unui interes al
titularului unei astfel de cereri de a interveni într-o pricină care se judecă între alte persoane.
Numai după încuviinţarea în principiu, intervenientul dobândeşte calitatea de parte în
proces, iar actele de procedură se îndeplinesc şi faţă de acesta, conform art. 53 Cod proc. civ.,
cererea de intervenţie judecându-se o dată cu cererea principală, astfel cum se arată la art. 55
Cod proc. civ., cu excepţia situaţiei în care judecarea cererii principale ar fi întârziată prin
intervenţia în interes propriu, caz în care instanţa poate hotărî disjungerea şi judecarea
separată.
Or, în cauzele soluţionate de doamna judecător, cererile de intervenţie au fost disjunse
fără a fi admise în principiu, fiind primite şi respectiv reţinute spre soluţionare cereri de
chemare în judecată de sine stătătoare, care nu aveau nicio legătură cu cererea principală, fără
a se stabili interesul titularului său de a interveni într-o pricină ce se judecă între alte persoane,
fiind încălcate dispoziţiile prevăzute de art. 49 şi următoarele din Codul de procedură civilă.
Potrivit dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară,
republicată şi modificată, activitatea de judecată se desfăşoară cu respectarea principiilor
distribuirii aleatorii a dosarelor şi a continuităţii, cu excepţia situaţiilor în care judecătorul nu
poate participa la judecată din motive obiective, dispoziţii ce au fost încălcate de pârâta
judecător, întrucât în cauzele enumerate anterior nu se punea problema respectării principiului
continuităţii, acest principiu aplicându-se cauzelor aflate deja pe rolul unui complet de
judecată şi nu unor cereri noi, care nu au fost repartizate aleatoriu completului respectiv, cu
atât mai mult cu cât pârâta era titulara unui complet specializat în soluţionarea litigiilor de
fond funciar care nu avea alocate în programul ECRIS obiectele cauzelor disjunse şi reţinute
ulterior spre soluţionare.
De asemenea, s-a apreciat că prin reţinerea în mod repetat spre soluţionare a cererilor
enumerate anterior, cereri care nu au fost repartizate aleatoriu completului din care face parte
pârâta şi care nu aveau legătură cu cauzele cu care fusese investită aceasta, pârâta judecător a
acceptat ca şi consecinţă, încălcarea principiului repartizării aleatorii şi respectiva dispoziţiilor
prevăzute de art. 11 din Legea nr. 304/2004 şi ale art. 99 alin. 6 din Regulamentul de ordine
interioară al instanţelor judecătoreşti.
La individualizarea sancţiunii, aplicată în condiţiile art. 100 din Legii nr. 303/2004
privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările
ulterioare, Secţia a avut în vedere împrejurările, gravitatea concretă precum şi consecinţele
faptelor săvârşite de pârâta judecător.
Secţia a reţinut că pârâta este titulară a unui complet specializat în materia fondului
funciar încă de la înfiinţarea acestor complete la nivelul instanţei, funcţionând în mod
constant în această materie iar complexitatea cauzelor în materia fondului funciar este una
87
ridicată, aspectele ce se impun a fi soluţionate prezentând de multe ori grade de dificultate
sporită, iar probatoriul ce se impune a fi administrat fiind unul complex.
S-a avut în vedere şi faptul că, din declaraţiile colegilor magistraţi, a rezultat că
doamna judecător este un magistrat dedicat profesiei, preocupat de studiu, pasionat de materia
specializată în care judecă (sens în care a participat la diferite seminarii cu teme în domeniu).
S-a apreciat că se justifică aplicarea unei sancţiuni care să nu o îndepărteze din magistratură
dar care, in acelaşi timp să îi atragă atenţia asupra gravităţii abaterilor comise şi a
consecinţelor acestora.
Prin decizia nr. 340/17.06.2013, irevocabilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a
respins recursul declarat ca nefondat.
t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.
27. Fapta procurorului constând în încălcarea prevederilor art. 221 alin.1 Cod proc.
pen. referitoare la întocmirea procesului verbal de sesizare din oficiu, republicată cu
modificările şi completările ulterioare, realizată prin consemnarea de fapte nereale ori
neverificate, finalizate cu înregistrarea unui dosar pentru infracţiuni care în realitate nu au
existat şi nici nu existau indicii că au fost comise la data întocmirii procesului verbal de
sesizare din oficiu; încălcarea dispoziţiilor art. 911 alin. 1 Cod proc. pen. referitoare la
existenţa datelor şi a indiciilor temeinice necesare pentru interceptarea şi înregistrarea
convorbirilor unei persoane, precum şi ale art. 911 alin. 7 Cod proc. pen., potrivit cărora
procurorul dispune încetarea imediată a interceptărilor şi înregistrărilor înainte de expirarea
duratei autorizaţiei, dacă nu mai există motivele care le-au justificat, nu constituie gravă
neglijenţă, în înţelesul art.99 lit. t) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi
procurorilor, dacă, sub aspectul laturii subiective, nu au existat nici intenţia de a manipula
legea în mod conştient şi nici voinţa de a cauza o vătămare a intereselor uneia din părţile
implicate în proces.
Hotărârea nr. 1P/30.01.2013, Secţia pentru procurori a CSM
(irevocabilă prin Decizia nr. 281/13.05.2013
a Completului de 5 judecători al Î.C.C.J.)
Inspecţia Judiciară a solicitat Secţiei pentru procurori ca, prin hotărârea ce o va
pronunţa, să dispună aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr.
303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, pârâtului E. E., procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie -
ST X, cu privire la săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza I din Legea
nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, constând în "exercitarea funcţiei cu rea credinţă".
În motivarea acţiunii disciplinare s-a reţinut, în esenţă, că pârâtul procuror E. E. a
întocmit procesul verbal de sesizare din oficiu din data de 07 decembrie 2010, în care a
consemnat fapte nereale şi a făcut afirmaţii neverificate referitoare la săvârşirea unor
infracţiuni de către numiţii P. V.- prim procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Tribunalul
X, B. M. S.- avocat în Baroul X, C. P. administrator al S.C. I. S.A., B. G. - executor
judecătoresc şi T. N. I. H. reprezentant al S.C. A. S.R.L., a solicitat instanţei de judecată
autorizarea interceptării convorbirilor telefonice şi a celor purtate în mediul ambiental de către
cele 5 persoane susmenţionate şi prelungirea autorizaţiei iniţiale, consemnând în solicitările
adresate instanţei de judecată date nereale în scopul de a induce în eroare instanţa de judecată
şi de a obţine admiterea solicitărilor; a solicitat prelungirea interceptărilor în lipsa oricăror
indicii privind săvârşirea infracţiunilor de către B. M., C. P., B. G. şi T. N. I. H. şi nu a dispus
88
încetarea de îndată a interceptărilor în cazul acestora, încălcând cu ştiinţă normele de drept
material şi procesual, urmărind şi realizând vătămarea drepturilor persoanelor ale căror
convorbiri au fost interceptate, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale abaterii
disciplinare mai sus menţionate.
S-a mai reţinut că pârâtul procuror a încălcat dispoziţiile art. 221 alin. 1 Cod proc. pen.
referitoare la întocmirea procesului verbal de sesizare din oficiu, consemnând cu rea-credinţă
fapte nereale ori neverificate, finalizate cu înregistrarea unui dosar penal la Direcţia Naţională
Anticorupţie -ST X, pentru infracţiuni care în realitate nu au existat, dar referitor la care nici
nu existau indicii la data întocmirii procesului verbal de sesizare din oficiu că au fost comise,
precum şi ale art. 911 alin. l Cod proc. pen. referitoare la existenţa datelor şi a indiciilor
temeinice necesare pentru interceptarea şi înregistrarea convorbirilor unei persoane şi ale art.
911 alin. 7 Cod proc. pen., potrivit cărora procurorul dispune încetarea imediată a
interceptărilor şi înregistrărilor înainte de expirarea duratei autorizaţiei dacă nu mai există
motivele care le-au justificat.
Prin Hotărârea nr. 1P/30.01.2013, Secţia pentru procurori a respins acţiunea
disciplinară formulată de Inspecţia judiciară împotriva pârâtului procuror E. E., din cadrul
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie -
ST X sub aspectul săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr.
303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, ca neîntemeiată.
Secţia pentru procurori a constatat că fapta pârâtului procuror nu întruneşte elementele
constitutive ale abaterii disciplinare ce i s-a reţinut în sarcină.
În considerarea elementelor care definesc conţinutul abaterii disciplinare prevăzute de
art. 99 lit. t) teza I raportat la art. 991 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul
judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a avut în
vedere subzistenţa cumulativă a elementelor specifice acestei abateri disciplinare, constând în
existenţa unei conduite ilicite a magistratului sub aspectul încălcării normelor de procedură,
cât şi din perspectiva îndeplinirii condiţiei relei credinţe.
Referitor la prima condiţie, care se circumscrie laturii obiective, starea de fapt reţinută
de Secţie nu evidenţiază încălcarea de către pârât a normelor de procedură invocate.
Astfel, în rezoluţia de sesizare s-a reţinut în sarcina pârâtului procuror că a încălcat
prevederile art. 221 alin. 1 Cod proc. pen. referitoare la întocmirea procesului verbal de
sesizare din oficiu, întrucât a consemnat cu rea-credinţă fapte nereale ori neverificate,
finalizate cu înregistrarea unui dosar penal la Direcţia Naţională Anticorupţie - ST X, pentru
infracţiuni care în realitate nu au existat, dar referitor la care nici nu existau indicii la data
întocmirii procesului verbal de sesizare din oficiu că au fost comise, ale art. 911 alin. 1 Cod
proc. pen. referitoare la existenţa datelor şi a indiciilor temeinice necesare pentru interceptarea
şi înregistrarea convorbirilor unei persoane, precum şi ale art. 911 alin.7 Cod proc. pen.,
potrivit cărora procurorul dispune încetarea imediată a interceptărilor şi înregistrărilor înainte
de expirarea duratei autorizaţi ei dacă nu mai există motivele care le-au justificat.
Referitor la aspectele enunţate anterior, Secţia a constatat că potrivit alin. l al art. 221
Cod proc. pen., organul de urmărire penală se sesizează din oficiu "când află pe orice altă cale
că s-a săvârşit o infracţiune", ceea ce presupune că, spre deosebire de cazul sesizării externe,
când sesizarea este făcută de persoane, autorităţi, funcţionari din afara sistemului judiciar, în
cazul sesizării interne, organul de urmărire penală se sesizează în baza propriilor sale
investigaţii sau a celor efectuate de organele operative ale M. A. I. şi ale celor din serviciile de
informaţii.
Singura cerinţă impusă de textul de lege menţionat este ca, în cazul în care organul de
urmărire penală se sesizează din oficiu, să încheie un proces verbal în acest sens.
89
Căile prin care organul de urmărire penală află despre săvârşirea unei infracţiuni sunt
variate: datele rezultate din cercetarea altor cauze penale, din denunţuri anonime verificate ca
veridice, din informaţii cuprinse în ziare, transmise la radio sau televiziune, etc..
Or, în cauză, pe baza informaţiilor cuprinse în referatul întocmit de procurorul H. O.
M., informaţii verificate şi coroborate cu datele rezultate din rapoartele lucrătorilor de poliţie
şi cele rezultate din verificarea registrului de acces în parchet şi condica de audienţe a
procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul X, pârâtul procuror a întocmit
procesul verbal de sesizare din oficiu, respectând astfel dispoziţiile art. 221 alin. l Cod proc.
pen.
În ceea ce priveşte necesitatea existenţei datelor şi a indiciilor temeinice pentru
interceptarea şi înregistrarea convorbirilor unei persoane, cerinţă impusă de art. 911 alin. l Cod
proc. pen., Secţia a reţinut că îndeplinirea acestei cerinţe a fost avută în vedere şi analizată de
către instanţa de judecată, cu prilejul fiecărei solicitări formulate de pârâtul procuror, atât al
autorizării activităţilor de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice şi a celor
purtate în mediu ambiental, cât şi ulterior, la momentul prelungirii autorizării acestor
activităţi.
Aşa cum rezultă din datele dosarului, toate solicitările au fost admise de către instanţă,
dispunându-se interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice şi a celor purtate în mediu
ambiental pe o durată totală de 120 zile.
Mai mult, nu s-a demonstrat nici încălcarea prevederilor art. 911 alin. 7 Cod proc. pen.,
întrucât din datele dosarului a rezultat că, după solicitarea primei prelungiri a interceptărilor şi
înregistrărilor, prin adresele din 03 februarie 2011 şi 07 martie 2011, constatându-se că nu
mai subzistă motivele care au justificat interceptarea convorbirilor pentru toate cele cinci
persoane, s-a solicitat de către pârâtul procuror prelungirea autorizării activităţilor numai în
ceea ce îi priveşte pe numiţii P. V., C. P. şi B. M. S..
Sub aspectul laturii subiective, forma de vinovăţie care caracterizează această abatere
disciplinară, în varianta normativă a exercitării funcţiei cu rea credinţă este cea a intenţiei,
judecătorul sau procurorul realizând că, prin aplicarea greşită a legii, în mod voit, produce o
distorsionare conştientă a dreptului, în scopul producerii unei vătămări. Prin urmare, reaua
credinţă presupune atât intenţia de a manipula legea în mod conştient, cât şi voinţa de a cauza
o vătămare a intereselor uneia din părţile implicate în proces.
Pe de altă parte, textul art. 991 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi
procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în care legiuitorul
defineşte reaua-credinţă şi grava neglijenţă, circumscrie sfera încălcării normelor de drept
material sau procesual la acelea de o gravitate deosebită, care au consecinţe asupra
valabilităţii actelor întocmite de magistrat, a duratei procedurilor sau care produc o vătămare
gravă a drepturilor şi intereselor părţilor.
Ca atare, în sfera răspunderii disciplinare pot intra numai acele încălcări ale normelor
de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de
procuror şi pentru care, un observator rezonabil (persoană informată şi de bună-credinţă) nu
poate găsi o justificare.
Or, în cauză, afirmaţiile inserate în cuprinsul procesului verbal de sesizare din oficiu şi
în adresele de sesizare a instanţei, care s-au dovedit insuficient verificate, nu pot fi apreciate
ca reprezentând o distorsionare de aşa manieră a dreptului, încât să cauzeze o vătămare gravă
a drepturilor uneia din părţile implicate în proces.
Astfel, pârâtul a recunoscut constant că, anterior încheierii procesului verbal de
sesizare din oficiu, nu a verificat pe portalul instanţelor dacă sentinţa civilă a Tribunalului X,
Secţia comercială, prin care s-a dispus evacuarea S.C. A. S.R.L. dintr-un spaţiu aparţinând
S.C. I. S.A. fusese soluţionată irevocabil şi îşi asumă inserarea menţiunii din cuprinsul
procesului verbal menţionat. Consideră însă că, menţiunea că litigiul se află încă pe rol, nu a
90
produs nici un fel de consecinţe juridice întrucât între cele două părţi existau mai multe litigii
trenante, iar faza de executare este o fază a procesului civil.
În ceea ce priveşte afirmaţiile conform cărora prim procurorul adjunct P. V. foloseşte
în mod frecvent, cu titlu gratuit, unităţile hoteliere (de agrement) deţinute de S.C. I. S.A. în Y,
judeţul Z, iar în contul acestor servicii îşi foloseşte influenţa dată de postul pe care îl ocupă în
scopul obţinerii unor soluţii favorabile pentru reprezentanţii societăţii, pârâtul a arătat că
informaţia privind folosirea spaţiilor hoteliere a rezultat pe parcursul instrumentării unui alt
dosar, iar aspectele privind conduita procurorului P. V. şi faptul că acesta obişnuia să
intervină pentru diverse persoane erau de notorietate, aspecte confirmate atât de martorul C.
S. M., procuror şef al ST X, cât şi de martora N. A. O., prim procuror al Parchetului de pe
lângă Judecătoria X, în cadrul declaraţiilor date în faţa Secţiei.
Secţia a mai reţinut şi faptul că elementele psihice care formează structura internă a
acestei forme de vinovăţie sunt caracteristice lipsei de onestitate în exercitarea profesiei. Or,
în raport de susţinerile constante ale pârâtului procuror, coroborate cu cele ale procurorului
şef serviciu, a constatat că acesta a procedat la verificarea susţinerilor din nota ce a stat la
baza sesizării din oficiu tocmai pentru a se elimina posibilitatea interpretării ca fiind un act
abuziv şi pentru a nu se proceda la înregistrarea unei cauze penale fără un minim de elemente
care să contureze săvârşirea unor fapte de natură penală.
Pe de altă parte, conform declaraţiilor procurorului şef adjunct DNA, audiat ca martor
în circumstanţiere şi datelor cuprinse în situaţia dosarelor aflate în lucru/soluţionate de
procurorul E. E. în perioada 01 octombrie 2010 – 31 martie 2011, rezultă că în perioada
amintita pârâtul a avut un volum foarte mare de activitate, multe cauze fiind de o complexitate
deosebită, împrejurare în raport de care Secţia a apreciat că modalitatea de întocmire a actelor
procedurale în cauza penală pe care o instrumenta se datorează acestui volum ridicat de
muncă, iar nu relei credinţe, în accepţiunea prevăzută de art. 991
din Legea nr. 303/2004
privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare.
Împotriva hotărârii Secţiei pentru procurori, Inspecţia Judiciară a formulat recurs.
Prin Decizia nr. 28/13.05.2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca
nefondat, recursul.
28. Fapta procurorului constând în respingerea propunerii organelor de cercetare
penală de punere în mişcare a acţiunii penale şi de sesizare a instanţei de judecată cu o
propunere de arestare preventivă şi, pe cale de consecinţă, punerea în libertate a învinuitului
la expirarea duratei măsurii reţinerii, nu întruneşte elementele constitutive ale abaterii
disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul
judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât
obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-juridic al
magistratului chemat să judece, respectiv să instrumenteze o cauză.
Hotărârea nr. 2P/30.01.2013, Secţia pentru procurori a CSM
(irevocabilă prin Decizia nr. 401/30.09.2013
a Completului de 5 judecători al Î.C.C.J.)
Inspecţia Judiciară a solicitat Secţiei pentru procurori ca, prin hotărârea ce o va
pronunţa, să dispună aplicarea uneia dinte sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr.
303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, pârâtului D. W. E., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă
Judecătoria X cu privire la săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de dispoziţiile art. 99 lit.
t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată,
91
cu modificările şi completările ulterioare, constând în exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă,
prin încălcarea, din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, a normelor de drept
procesual.
În motivarea acţiunii disciplinare s-a reţinut, în esenţă, că paratul procuror D. W. E., la
data de 3 mai 2012, în instrumentarea dosarului Parchetului de pe lângă Judecătoria X privind
propunerea organelor de poliţie de sesizare a instanţei în vederea luării măsurii arestării
preventive faţă de învinuitul V. N., relativ la săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie şi violare de
domiciliu, a nesocotit din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil normele de drept
procesual, printr-o greşită apreciere a gradului de pericol social pe care îl prezintă faptele
săvârşite, cu consecinţa lăsării în libertate a învinuitului, în condiţiile în care, din probele
administrate în cauză rezulta contrariul.
Astfel, s-a reţinut că procurorul D. W. E. a încălcat dispoziţiile art. 136 alin. 8 Cod
proc. pen., potrivit cărora „alegerea măsurii ce urmează a fi luată se face ţinându-se seama de
scopul acesteia, gradul de pericol social al infracţiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele şi
alte situaţii privind persoana faţă de care se ia măsura”, atâta timp cât infracţiunile comise de
învinuitul V. N. prezentau un grad de pericol social ridicat, au fost comise pe timp de noapte,
asupra unei persoane în vârstă, lipsită de apărare, iar învinuitul, persoană violentă, nu se afla
la prima confruntare cu legea penală, fiind cunoscut cu antecedente, care însă nu atrag starea
de recidivă.
De asemenea, a nesocotit dispoziţiile art. 148 lit. f) Cod proc. pen., potrivit cărora
„există probe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea
publică” şi dispoziţiile art. 181 alin. 2 Cod pen., potrivit cărora „la stabilirea în concret a
gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele se săvârşire a faptei, de scopul
urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut
produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului dacă este cunoscut.”
Cu ocazia soluţionării propunerii formulate de organele de poliţie, procurorul D. W.
E., prin rezoluţia din data de 03.05.2012, raportat la probele administrate în cauză, a reţinut că
„existau motive verosimile” că învinuitul V. N. a comis infracţiunea pentru care este cercetat,
însă, cu toate acestea, a considerat că nu este întrunită cerinţa pericolului social care să
impună privarea sa de libertate, însă a apreciat ca oportună, luarea măsurii preventive
prevăzută de art. 145 Cod proc. pen., motivat de faptul că „din materialul probator rezultă date
şi indicii certe” că învinuitul V. N. a comis infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin.
1, alin. 2 lit. b) alin. 21 lit. c) Cod pen., în cauză, fiind întrunite şi condiţiile prevăzute de art.
143 alin. 1 Cod proc. pen..
Raportat la soluţia dispusă, s-a reţinut de către Inspecţia Judiciara o încălcare
neîndoielnică a normelor de procedură, în condiţiile în care aceste dispoziţii nu au fost
analizate în integralitatea lor, prin neluarea în considerare a tuturor criteriilor conferite de
dispoziţiile legale invocate anterior şi a jurisprudenţei în materie, privind aprecierea corectă şi
concretă a gradului de pericol social al persoanei învinuitului şi al faptelor săvârşite de acesta.
La aprecierea caracterul grav al neglijenţei au fost avute in vedere si consecinţele
nerespectării normelor de procedură analizate mai sus, care au avut drept urmare lăsarea în
libertate a învinuitului V. N., înlesnind, în mod indirect, continuarea activităţii infracţionale,
concretizată în săvârşirea a încă două infracţiuni deosebit de grave soldate cu decesul
victimelor şi care au avut o rezonanţă socială extrem de negativă în rândul populaţiei, cu
afectarea imaginii actului de justiţie, a sistemului judiciar şi a fermităţii de care trebuie să dea
dovadă organele judiciare în apărarea ordinii de drept.
Prin Hotărârea nr. 2P/30.01.2013, Secţia pentru procurori a respins acţiunea
disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtului D. W. E., procuror din cadrul
Parchetului de pe lângă Judecătoria X, cu privire la săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute
92
de art. 99 lit. t) teza II din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ca neîntemeiată.
Secţia a apreciat că fapta reţinută în cuprinsul acţiunii disciplinare în sarcina pârâtului
procuror D. W. E. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria X, nu întruneşte cumulativ
elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a, raportat
la art. 991 alin. 2 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor,
republicată şi modificată, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit art. 99 lit. t) teza a II-a, raportat la art. 991 alin. 2 din Legea nr. 303/2004
privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, constituie abatere disciplinară exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă prin
nesocotirea din culpă în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil a normelor de drept material ori
procesual.
Pentru angajarea răspunderii disciplinare este necesar ca fapta ce constituie abatere
disciplinară să întrunească elementele constitutive cu referire la latura obiectivă, latura
subiectivă şi legătura de cauzalitate între fapta săvârşită şi rezultatul produs, iar în ceea ce
priveşte vinovăţia, aceasta trebuie dovedită şi constatată în mod cert, în baza probatoriului
administrat în cauza.
Sub aspectul laturii obiective, această abatere disciplinară presupune încălcarea
standardelor de conduită impuse magistraţilor de dispoziţiile art. 90 din Legea nr. 303/2004
privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, coroborat cu dispoziţiile art. 17 din Codul deontologic al judecătorilor şi
procurorilor şi cu cele ale art. 104 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru
asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de
afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
De asemenea, sub aspect obiectiv, această abatere disciplinară reprezintă şi o
dezvoltare a două dintre valorile fundamentale ale sistemului judiciar, consacrate de
Principiile de la Bangalore, privind conduita judiciară, respectiv integritatea şi etica.
În speţă, referitor la nerespectarea de către pârât a normelor de drept procesual penal,
prin respingerea propunerii formulate de către organele de poliţie, Secţia a reţinut că la
soluţionarea unei astfel de cereri, procurorul trebuie să aibă în vedere dispoziţiile art. 143 Cod
proc. pen., în conformitate cu care dispune această măsură „dacă sunt probe sau indicii
temeinice că învinuitul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală” şi există vreunul dintre
cazurile prevăzute la art. 148 Cod proc. pen.
Secţia a constatat că pârâtul procuror, cu ocazia soluţionării propunerii organelor de
poliţie şi adoptării soluţiei în cauză, a interpretat şi analizat temeinic probele existente şi, în
baza unui raţionament logico juridic, ţinând cont şi de jurisprudenţa CEDO şi practica în
materie, a respins, motivat, cererea formulată. Pentru buna desfăşurare a urmăririi penale a
dispus în cauză o măsură preventivă neprivativă de libertate, măsură care a fost respectată
întrutotul de învinuit. Ulterior, faţă de învinuit, a extins cercetările şi sub aspectul săvârşirii
infracţiunii de violare de domiciliu şi a supravegheat activitatea organelor de cercetare penala
ale poliţiei, dând îndrumări în acest sens.
În acest context, Secţia a reţinut că interpretarea probelor şi aplicarea dispoziţiilor
legale, în măsura în care sunt susţinute de argumente juridice şi logice, sunt de esenţa actului
de judecată, fiind exclus controlului administrativ asupra acestora.
Prin urmare, obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-
juridic al magistratului chemat să judece, respectiv să instrumenteze o cauză. Opinia pe care
acesta şi-o formează în urma raţionamentului logico-juridic nu poate fi cenzurată decât în
căile de atac prevăzute de lege şi nu poate forma obiectul unei verificări disciplinare.
Sub aspectul soluţiei adoptate de procuror, se constată că partea vătămată a formulat
plângere, care însă nu a fost soluţionată, din motive neimputabile pârâtului. Secţia a constatat
93
că soluţia dispusă de procuror poate fi cenzurată doar cu ocazia soluţionării plângerii
împotriva actelor procurorului, conform art. 278 Cod proc. pen., de către prim procurorul
parchetului şi nu poate face obiectul unei acţiunii disciplinare. În caz contrar s-ar nesocoti
principiul independenţei judecătorului şi procurorului reflectat în art. 124 alin. 3 din
Constituţia României, iar pe de altă parte, s-ar încălca dispoziţiile art. 278 Cod proc. pen., care
reglementează modalitatea legală de soluţionare a unei astfel de plângeri.
Prin urmare, faţă de toate aceste argumente, nu s-a putut reţine în sarcina pârâtului
procuror nerespectarea normelor de drept procesual care vizează luarea măsurilor preventive
reglementate în Codul procedură penală.
Sub aspectul laturii subiective, Secţia a reţinut că pârâtul nu a acţionat cu gravă
neglijenţă, de natură a produce un rezultat prejudiciabil vreunei părţi.
S-a mai arătat in hotărâre ca, din această perspectivă, ţinând cont şi de materialul
probator administrat în cauză, nu s-a putut reţine, sub aspectul laturii subiective că, ceea ce a
făcut obiectul cercetării disciplinare în prezenta speţă, respectiv soluţia de respingere a
propunerii formulate de organele de poliţie dispusă de pârât, este expresia gravei neglijenţe în
exercitarea funcţiei, prin nesocotirea normelor de drept procesual care reglementează materia
măsurilor preventive, ci reflectă interpretarea dată de pârât textelor de lege şi materialului
probator administrat în cauza respectivă.
Împotriva hotărârii Secţiei pentru procurori, Inspecţia Judiciară a formulat recurs.
Prin Decizia nr. 401/30.09.2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca
nefondat, recursul.
29. Fapta judecătorului care, la momentul pronunţării hotărârii a întocmit o minută
în care a menţionat că cererea reconvenţională se anulează ca netimbrată, iar ulterior a
întocmit o altă minută, prin care a dispus respingerea cererii reconvenţionale ca
inadmisibilă, efectuând modificările şi în sistemul informatic ECRIS şi dând dispoziţii
grefierului de şedinţă în sensul înlocuirii minutei iniţiale, întruneşte elementele constitutive
ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr.303/2004 privind statutul
judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Grava neglijenţă s-a concretizat în uşurinţa de care a dat dovadă judecătorul în
încălcarea unor dispoziţii legale, nesocotind din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi
nescuzabil, normele de drept procesual în materia deliberării şi consemnării rezultatului
acesteia.
Hotărârea nr. 8J/29.05.2013 a Secţiei pentru judecători a CSM
(irevocabilă prin neexercitarea căii de atac a recursului)
Inspecţia Judiciară a solicitat sancţionarea disciplinară a judecătorului S.M., din
cadrul Judecătoriei X, pentru săvârşirea abaterii disciplinare constând în exercitarea funcţiei
cu gravă neglijenţă, prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind
statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În motivarea acţiunii, Inspecţia Judiciară a arătat că doamna judecător S.M. a avut de
soluţionat un dosar, obiectul fiind majorare pensie de întreţinere, iar la data de 21.09.2012, a
fost depusă la dosar şi o cerere reconvenţională, termen la care a şi rămas în pronunţare,
cererea principală fiind admisă, iar cererea reconvenţională fiind anulată ca netimbrată.
Soluţia, aşa cum a fost menţionată anterior, a fost înregistrată în sistemul ECRIS la aceeaşi
dată, fiind publicată pe site-ul instanţei.
La data de 24.09.2012, doamna judecător S.M. a constatat că a greşit soluţia în ceea ce
priveşte cererea reconvenţională, aceasta fiind scutită de plata taxei de timbru şi a procedat la
modificarea minutei, solicitând grefierului de şedinţă să efectueze modificările şi în sistemul
94
ECRIS.
Astfel, doamna judecător a scris o altă minută, de data aceasta soluţia cu privire la
cererea reconvenţională fiind de respingere ca inadmisibilă, fără a scoate din dosar minuta
anterioară.
La data pronunţării, respectiv data de 21.09.2012, petiţionarul, verificând portalul
instanţei a constatat că cererea principală a fost admisă, iar cererea reconvenţională a fost
anulată ca netimbrată, pentru ca ulterior, la data de 15.10.2012, petiţionarului să-i fie
comunicată o altă soluţie, în care se prevedea că cererea reconvenţională a fost respinsă ca
inadmisibilă. Verificând portalul instanţei a constatat că şi în sistemul informatic soluţia
fusese modificată. La data de 19.10.2012 petiţionarul s-a deplasat la sediul instanţei unde,
studiind dosarul a constatat că există două minute, moment în care a anunţat conducerea
instanţei.
Se învederează faptul că împotriva acestei soluţii s-a declarat recurs, iar instanţa de
control judiciar a admis recursul şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă doar în
ceea ce priveşte cererea reconvenţională.
Prin Hotărârea nr. 8J/29.05.2013, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al
Magistraturii a admis acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară şi în baza art. 100
lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, a aplicat doamnei S.M., sancţiunea disciplinară
constând în „avertisment", pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t)
teza a II-a din acelaşi act normativ.
Secţia a reţinut că, pentru ca o faptă să fie considerată abatere disciplinară, aceasta
trebuie să întrunească elementele constitutive, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi al celei
subiective, să fi produs un rezultat vătămător şi să existe raport de cauzalitate între acesta şi
fapta culpabilă.
În ceea ce priveşte latura obiectivă a abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. t)
teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi
modificată prin Legea nr. 24/2012 Secţia a reţinut că în cauza de faţă, prin modificarea
conţinutului minutei după rămânerea în pronunţare, pârâta judecător a adus atingere
dispoziţiilor art. 258 alin. 3 şi 4 din Codul de procedură civilă, în vigoare la data pronunţării
hotărârii, conform cărora „după pronunţarea hotărârii niciun judecător nu poate reveni asupra
părerii sale", iar „dispozitivul hotărârii se consemnează într-un registru special, ţinut de
fiecare instanţă”.
Totodată, potrivit art. 105 alin. 1 şi 2 din Regulamentul de ordine interioară al
instanţelor judecătoreşti în vigoare la data pronunţării hotărârii „rezultatul deliberării se
consemnează într-o minută care va fi scrisă pe cererea de chemare în judecată, pe cererea de
apel sau de recurs ori pe ultima încheiere. Transcrierea minutei, integral sau în extras, în
condica şedinţelor de judecată se face de preşedintele completului ori de un alt judecător,
membru al acestuia, iar dacă nu există suficient spaţiu sau sunt utilizate formulare tipizate ori
tehnica de calcul, atunci minuta se va scrie pe o foaie sau, după caz, pe foi separate,
numerotate”.
În speţă, după ce a rămas în pronunţare cu cauza, la data de 21.09.2012, doamna
judecător a întocmit minuta, a făcut menţiunile în condica de şedinţă şi a transcris copia
minutei în ECRIS, iar ulterior, la data redactării hotărârii, respectiv 11.10.2012, a corectat
minuta în sistemul ECRIS şi a dat dispoziţii grefierului de şedinţă în sensul întocmirii unei
alte minute şi înlocuirii minutei iniţiale.
Din punctul de vedere al consecinţelor aduse prin modificarea minutei, Secţia a
apreciat ca relevant faptul că prima soluţie nu a fost modificată în sensul admiterii cererii
reconvenţionale, aceasta fiind iniţial anulată ca netimbrată, iar ulterior, în urma modificării,
respinsă ca inadmisibilă, neexistând intenţia judecătorului de a schimba în tot soluţia şi de a
95
favoriza astfel o altă parte din proces.
De asemenea, s-a reţinut că soluţia a fost pronunţată în fond şi a putut fi supusă căilor
de atac, existând astfel posibilitatea analizării acesteia sub toate aspectele de către instanţa de
control judiciar, neexistând consecinţe juridice majore care să nu poată fi înlăturate, însă sub
aspectul urmărilor produse prin activitatea doamnei judecător, au fost afectate atât drepturile
procesuale ale părţilor nevoite să suporte o prelungire considerabilă a procedurii judiciare prin
necesitatea formulării căii de atac, cât şi imaginea sistemului judiciar.
Astfel de modificări ale actelor procedurale, ale evidenţelor instanţelor ori ale
informaţiilor aduse la cunoştinţa publicului privind soluţiile pronunţate de instanţele de
judecată sunt în măsură să genereze o stare generalizată de neîncredere şi suspiciune în
sistemul judiciar, fapt dovedit chiar de prezenta petiţie care a stat la baza cercetării
disciplinare, petiţie în care petentul a invocat suspiciunile cu privire la imparţialitatea doamnei
judecător determinate de constatarea existenţei a două minute în dosar.
În acest sens, dispoziţiile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul
judecătorilor şi procurorilor prevăd că „judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca, prin întreaga
lor activitate, să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor,
precum şi egalitatea lor în faţa legii şi să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor
participanţilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, să respecte Codul
deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi să participe la formarea profesională continuă".
Tot astfel, potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. 1 lit. a) şi b) din Regulamentul de ordine
interioară al instanţelor judecătoreşti, judecătorii au îndatorirea să asigure, prin activitatea
desfăşurată, respectarea legii şi independenţa puterii judecătoreşti, respectarea normelor
codului deontologic, prevederilor legale, cele ce rezultă din regulamente, din hotărârile
adunărilor generale şi ale colegiilor de conducere, iar potrivit dispoziţiilor art. 108 alin. 1 din
Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti „judecătorii sunt obligaţi să
verifice efectuarea în termen a încheierilor şi a celorlalte lucrări întocmite de grefierul de
şedinţă, restituindu-le pe cele necorespunzătoare şi dând îndrumările necesare pentru
refacerea lor”.
Sub aspectul laturii subiective, Secţia a apreciat că din modul în care a fost săvârşită
fapta, aşa cum a rezultat din probatoriu, doamna judecător S.M. nu a săvârşit fapta cu rea-
credinţă, neurmărind sau acceptând vătămarea părţilor din dosar, ci din gravă neglijenţă,
nesocotind din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept procesual în
materia deliberării şi consemnării rezultatului acesteia.
În concret, grava neglijenţă s-a concretizat şi în uşurinţa de care a dat dovadă doamna
judecător în a încălca dispoziţii legale importante privind modul de întocmire a minutei, dar şi
norme regulamentare privind necesitatea coordonării corespunzătoare a activităţii grefierului
de şedinţă, doar în strictă conformitate cu legea.
La individualizarea sancţiunii disciplinare s-a avut în vedere gravitatea concretă a
faptei, lipsa intenţiei de a favoriza vreuna din părţile din proces, precum şi consecinţele reduse
ale faptei săvârşite de pârâta judecător, dar şi circumstanţele personale ale pârâtei judecător,
volumul ridicat de activitate al acesteia, situat peste media instanţei, cât şi faptul că nu a mai
fost sancţionată disciplinar.
Întreaga activitate desfăşurată de către doamna judecător S.M., analizată în prezenta
cauză, a condus la concluzia că aceasta nu a respectat dispoziţii elementare de procedură din
raţiuni care contravin obligaţiilor judecătorilor de a asigura, prin întreaga activitate,
supremaţia legii, respectarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor, precum şi egalitatea lor în
faţa legii, faptă care, raportat la prevederile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi
procurorilor, republicată şi modificată, se circumscrie abaterii disciplinare prevăzute de art. 99
lit. t), iar sub aspectul laturii subiective, vinovăţia sa îmbracă forma gravei neglijenţe,
prevăzută în teza a II-a a textului de lege menţionat anterior.
96
Irevocabilă prin neexercitarea căii de atac a recursului.
30. Fapta judecătorului care, după pronunţarea soluţiei şi semnării minutei ce a fost
evidenţiată în sistemul informatic ECRIS, a revenit asupra părerii sale prin întocmirea, a
doua zi, a unei alte minute ce consemna o „opinie separată", deşi nu a solicitat la momentul
deliberărilor constituirea unui complet de divergenţă, ambele soluţii fiind trecute atât în
condica de şedinţe, cât şi în sistemul informatic ECRIS, încalcă dispoziţiile legale
procedurale care reglementează deliberarea şi pronunţarea hotărârii judecătoreşti,
întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare a exercitării funcţiei cu gravă
neglijenţă, prevăzută de art. 99 lit. t) raportat la art. 991 alin. 2 din Legea nr. 303/2004
privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare.
Hotărârea nr. 11J/19.06.2013 a Secţiei pentru judecători a CSM
(irevocabilă prin neexercitarea căii de atac a recursului)
Inspecţia Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100
din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, pârâtei S.M., judecător în cadrul Tribunalului X,
pentru săvârşirea abaterii disciplinare constând în exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă,
prevăzută de art. 99 lit. t) raportat la art. 991 alin. 2 din Legea nr. 303/2004 privind statutul
judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Inspecţia Judiciară a iniţiat efectuarea de verificări prealabile ca urmare a sesizării
formulate de doamna judecător S.O. , vizând un dosar soluţionat în apel de completul Apel X,
a cărui compunere a fost asigurată de doamnele judecător S.O. şi M.S.
În motivarea acţiunii disciplinare s-a reţinut, în esenţă, că doamna judecător a
nesocotit dispoziţiile normelor procedurale prevăzute de art. 256, 257 şi 258 Cod proc. civ.
prin faptul că a doua zi după adoptarea soluţiei însuşită prin semnarea minutei a completat
minuta prin consemnarea unei „opinii separate”.
Prin nesocotirea normelor procedurale, doamna judecător S.M. a adus atingere
valorilor sociale referitoare la realizarea activităţii de justiţie, valori care sunt transpuse în
planul responsabilităţilor profesionale ale judecătorului stabilite prin legi şi regulamente, a
căror respectare nu poate fi considerată ca având caracter facultativ pentru un magistrat, în
raport de prevederile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor,
republicată, cu modificările ulterioare.
Prin Hotărârea nr. 11J/19.06.2013 Secţia pentru judecători a admis acţiunea
disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva doamnei S.M., judecător în cadrul
Tribunalului B şi, în baza art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statului judecătorilor
şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, s-a aplicat doamnei
S.M. sancţiunea disciplinară constând în avertisment.
Referitor la situaţia de fapt Secţia a reţinut că la data de 11.05.2012 pe rolul
Tribunalului X s-a înregistrat apelul declarat de I.H. împotriva unei sentinţei civile, dosar
repartizat aleatoriu în sistem informatic completului Apel X, a cărui componenţă este
asigurată de doamnele judecător O.S. şi S.M.
La termenul de judecată din 13.12.2012, instanţa a reţinut cauza în pronunţare iar,
după deliberare şi semnarea minutei de către membrii completului de judecată, dosarul a fost
predat grefierului de şedinţă pentru ca soluţia să fie înscrisă în condica şedinţelor de judecată
şi în sistemul informatic ECRIS.
Hotărârea pronunţată a fost în sensul admiterii apelului, schimbării în tot a sentinţei
civile apelate, iar pe fond respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi
97
admiterea acţiunii. Totodată, s-a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 10218,5 lei
daune materiale şi la plata sumei de 100000 lei daune morale. Ulterior, în sistemul informatic
ECRIS, la conţinutul iniţial al minutei a fost adăugată opinia separată cu privire la daunele
morale, exprimată de doamna judecător S.M., în sensul obligării pârâtului la 35000 lei daune
morale.
Din notele de relaţii date de doamnele judecător S.O. şi S.M., precum şi din
declaraţiile aceloraşi persoane date în cursul cercetării disciplinare a rezultat că la momentul
deliberărilor în această cauză au fost purtate dezbateri asupra tuturor aspectelor cauzei,
singurul punct asupra căruia au existat opinii diferite reprezentându-l cuantumul daunelor
morale solicitate.
Sub acest aspect, doamna judecător S.O. a declarat că acesta a fost şi motivul pentru
care în conţinutul minutei apare modificată această sumă, modificare pe care, de altfel, a
realizat-o de comun acord cu doamna judecător S.M.
De asemenea, din probele administrate a rezultat că doamna judecător S.M. nu a
solicitat amânarea pronunţării pentru a chibzui asupra acestei chestiuni, şi nici nu a comunicat
că nu este de acord cu suma acordată cu titlu de daune morale, astfel încât să fie necesară
constituirea unui complet de divergenţă. În urma deliberărilor pârâta a semnat minuta în
forma finală, minută care cuprindea menţiunea obligării pârâtului la plata daunelor morale în
sumă de 100000 lei.
Prin urmare, minuta a fost semnată de cei doi membrii ai completului, soluţia
consemnată în cuprinsul minutei fiind evidenţiată în aceeaşi zi de către grefierul de şedinţă
V.N.M. în sistemul informatic ECRIS.
A doua zi dimineaţă, doamna judecător S.M. a solicitat dosarul grefierului de şedinţă
şi a adăugat minutei iniţial întocmită o "opinie separată", numai cu privire la cuantumul
daunelor morale acordate, în sensul că a dispus reducerea acestui cuantum şi "obligarea
pârâtului la plata sumei de 35000 lei cu titlu de daune morale".
Cu privire la acest aspect, pârâta judecător S.M. a declarat că a procedat în acest mod
deoarece, deşi convingerea sa era în sensul respingerii apelului, întrucât acţiunea ce formează
obiectul acestui dosar era prescrisă, a fost de acord cu admiterea acestuia şi acordarea unor
daune morale, însă într-un cuantum mai redus, deoarece nu existau probe la dosar care să
justifice acordarea unor daune morale în cuantumul solicitat şi nici dovezi care să ateste că
intimatul pârât are posibilitatea de a achita această sumă.
De altfel, pârâta judecător a recunoscut în declaraţia dată în faţa Secţiei că au existat
divergenţe asupra cuantumului daunelor morale, însă în final a semnat minuta din dosar.
Ulterior însă, nefiind convinsă de soluţia pronunţată şi în considerarea faptului că un complet
de divergenţă poate fi constituit în termen de 5 zile a întocmit minuta "opiniei separate" cu
privire la cuantumul daune lor morale acordate.
După modificarea minutei, pârâta judecător a predat dosarul grefierului de şedinţă care
a procedat la consemnarea acestei noi minute în sistemul informatic ECRIS, aspect rezultat
din declaraţiile doamnei judecător S.M., a doamnei grefier V.N.M., şi din vizualizarea
înregistrării log-urilor din fişa ECRIS a dosarului.
Adăugarea opiniei separate în cadrul minutei a fost făcută a doua zi dimineaţă după
pronunţarea soluţiei, fără ca pârâta judecător să-i fi adus la cunoştinţă acest fapt colegei sale
de complet, O.S., aceasta din urmă luând la cunoştinţă de modificarea minutei abia la data de
17 decembrie 2012, în cadrul unei discuţii avută cu preşedintele Secţiei şi doamna judecător
S.M.
Din declaraţia doamnei judecător O.S. s-a reţinut că abia în cadrul acestei discuţii
doamna judecător S.M. a afirmat că dorea să formeze complet de divergenţă, aspect care nu a
fost solicitat la momentul deliberărilor. A mai arătat doamna judecător că din anul 2011 de
când participă în complet de apel cu doamna judecător S.M. nu au mai avut astfel de situaţii
98
După acest incident, doamna judecător O.S. a adresat o cerere prin care a solicitat
colegiului de conducere de a nu mai forma complet de apel cu doamna judecător S.M., cerere
ce a fost admisă prin Hotărârea Colegiului de conducere al Tribunalului X.
Potrivit art. 99 lit. t) raportat la art. 99 alin. l din Legea nr. 303/2004 privind statutul
judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată prin Legea nr. 24/2012, constituie
abatere disciplinară exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă prin nesocotirea din culpă, în
mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil a normelor de drept material ori de drept procesual.
În considerarea elementelor care definesc conţinutul abaterii disciplinare reglementată
de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor,
republicată şi modificată prin Legea nr. 24/2012, se impune a fi avute în vedere subzistenţa
cumulativă, a elementelor specifice acestei abateri disciplinare, constând în existenţa unei
conduite culpabile a magistratului în exercitarea funcţiei, inclusiv sub aspectul încălcării
normelor de procedură, cât şi din perspectiva îndeplinirii condiţiei gravei neglijenţe.
Referitor la cea dintâi condiţie, care se circumscrie laturii obiective a abaterii
disciplinare prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 30312004 privind statutul judecătorilor şi
procurorilor, republicată şi modificată prin Legea nr. 24/2012, starea de fapt reţinută de Secţie
şi confirmată de pârâta judecător S.M. evidenţiază încălcarea de către aceasta a
responsabilităţilor specifice funcţiei, respectiv o încălcare a normelor de procedură,
responsabilităţi concretizate în cerinţa imperativă prevăzută de art. 4 alin. 1 din Legea nr.
303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, dispoziţie legală potrivit căreia
judecătorii sunt obligaţi ca prin întreaga lor activitate să asigure supremaţia legii, să respecte
drepturile şi libertăţile persoanelor, precum şi egalitatea lor în faţa legii şi să asigure un
tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanţilor la procedurile judiciare, indiferent
de calitatea acestora.
De asemenea, această abatere disciplinară presupune încălcarea standardelor de
conduită impuse magistraţilor de dispoziţiile art. 90 din Legea nr. 303/2004 privind statutul
judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată, coroborat cu dispoziţiile art. 17 din
Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi cu cele ale art. 104 din Legea nr.
161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor
publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
În speţă, pârâta a încălcat dispoziţiile legale procedurale care reglementează
deliberarea şi pronunţarea hotărârii judecătoreşti.
Astfel, potrivit art. 256 alin. 1 Cod procedură civilă, după sfârşitul dezbaterilor
judecătorii chibzuiesc în secret, fie în şedinţă, fie în camera de consiliu.
Potrivit art. 257 alin. 1 Cod procedură civilă, dacă majoritatea legală nu se poate
întruni pricina se va judeca din nou în complet de divergenţă, în aceeaşi zi sau în cel mult 5
zile, iar potrivit alin. 3 dezbaterile vor fi reluate asupra punctelor rămase în divergenţă; dacă
după judecarea divergenţei vor fi mai mult de 2 păreri, judecătorii ale căror păreri se apropie
mai mult sunt datori să se unească într-o singură părere.
Potrivit art. 258 Cod procedură civilă, după ce s-a întrunit majoritatea, se va întocmi
de îndată dispozitivul hotărârii care se semnează de către judecători sub sancţiunea nulităţii şi
în care se va arăta, când este cazul, opinia separată a judecătorilor aflaţi în minoritate, iar
potrivit alin. 3, după pronunţarea hotărârii niciun judecător nu poate reveni asupra părerii sale.
Din interpretarea acestor texte de lege rezultă că eventualele divergenţe ce se pot ivi la
momentul deliberărilor trebuie aduse la cunoştinţa celorlalţi membrii ai completului de
judecată, iar dacă majoritatea legală nu se poate întruni, se va constitui complet de divergenţă,
în aceeaşi zi sau în cel mult 5 zile, judecătorul neputând reveni asupra părerii sale după
pronunţarea hotărârii.
99
Finalizarea deliberărilor şi adoptarea unei soluţii se concretizează prin întocmirea
minutei şi consemnarea dispozitivului în registrul special al instanţei, judecătorul neputând
reveni asupra soluţiei după acest moment.
Raţiunea pentru care legiuitorul a stabilit aceste obligaţii în sarcina judecătorului
rezidă în faptul că momentul pronunţării soluţiei este relevant şi din perspectiva dreptului
părţilor de a lua cunoştinţă de soluţia pronunţată, în condiţiile în care dispozitivul hotărârii
trebuie să reflecte clar, fără echivoc soluţia adoptată de judecător.
În speţă, după deliberările ce au avut loc în data de 13.12.2012 pârâta judecător S.M. a
fost de acord cu soluţia pronunţată în dosar în sensul admiterii apelului, schimbării în tot a
sentinţei civile apelate, iar pe fond respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la
acţiune şi admiterea acţiunii şi obligarea pârâtului la plata sumei de 10218,5 lei daune
materiale şi la plata sumei de 100000 lei daune morale, semnând minuta ce consemna
rezultatul deliberărilor.
Cu toate acestea, la data de 14.12.2012, a doua zi după adoptarea soluţiei însuşită de
pârâtă prin semnarea minutei, în sistemul informatic ECRIS, la conţinutul iniţial al minutei a
fost adăugată opinia separată cu privire la daunele morale, exprimată de doamna judecător
S.M., în sensul obligării pârâtului la 35000 lei daune morale.
Procedând în această modalitate, pârâta judecător a încălcat dispoziţiile legale
referitoare la deliberarea şi pronunţarea hotărârii judecătoreşti, prevăzute de art. 256, 257 şi
258 din Codul de procedură civilă, în condiţiile în care, după pronunţarea soluţiei, a revenit
asupra părerii sale prin întocmirea, a doua zi, a unei alte minute ce consemna o "opinie
separată" deşi nu a solicitat, la momentul deliberărilor constituirea unui complet de divergenţă
pe aspectul cuantumului daunelor morale.
În declaraţiile date atât în cursul cercetării disciplinare cât şi în faţa Secţiei, pârâta a
recunoscut că s-a gândit la constituirea completului de divergenţă ulterior închiderii
deliberărilor şi semnării minutei, nefiind convinsă de justeţea soluţiei pronunţate cu privire la
cuantumul daunelor morale. De asemenea, pârâta a mai arătat că a interpretat eronat
dispoziţiile legale ce reglementează momentul la care se poate constitui completul de
divergenţă şi, fiind presată de timp, a modificat minuta în sensul consemnării în cuprinsul
acesteia a unei opinii separate.
Sub aspectul laturii subiective, Secţia a reţinut că pentru a se constata existenţa
abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. t) raportat la art. 99/1 alin. 2 din Legea nr.
303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată, este necesar
a avea în vedere definirea noţiunii de gravă neglijenţă.
Textul art. 99/1 din Legea nr. 303/2004, modificată, în care legiuitorul defineşte
reaua-credinţă şi grava neglijenţă, circumscrie sfera încălcării normelor de drept material sau
procesual la acelea de o gravitate deosebită, care au consecinţe asupra valabilităţii actelor
întocmite de magistrat, a duratei procedurilor sau care produc o vătămare gravă a drepturilor
şi intereselor părţilor.
Astfel, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de
drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de
judecător şi procuror şi pentru care un observator rezonabil (persoană informată şi de bună-
credinţă) nu poate găsi o justificare.
În ceea ce priveşte cea de-a doua formă de vinovăţie legiuitorul, prin folosirea
sintagmei "gravă neglijenţă", a stabilit gradul culpei ca fiind cel al "culpei lata". Prin urmare,
pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greşeli care au un caracter evident,
neîndoielnic şi cărora le lipseşte orice justificare, fiind în vădită contradicţie cu dispoziţiile
legale.
În consecinţă, pentru a se putea reţine "gravă neglijenţă" este necesar ca judecătorul să
manifeste o conduită de încălcare flagrantă a unor îndatoriri elementare profesionale, cu
100
consecinţe grave asupra înfăptuirii actului de justiţie. Astfel, trebuie ca nerespectarea
normelor de procedură să poată fi caracterizată ca fiind o greşeală evidentă, neîndoielnică,
care nu îşi găseşte o justificare, cu consecinţe deosebit de grave.
Din această perspectivă şi în raport de materialul probator administrat în cauză, s-a
reţinut, sub aspectul laturii subiective, că modul în care pârâta judecător a procedat ulterior
închiderii deliberări lor şi semnării minutei, prin consemnarea unei opinii separate, fără ca
anterior să solicite constituirea unui complet de divergenţă, este expresia gravei neglijenţe în
exercitarea funcţiei prin nesocotirea normelor procedurale ce reglementează modalitatea de
deliberare şi pronunţare a hotărârilor judecătoreşti.
Apărarea pârâtei judecător în sensul că a făcut o interpretare eronată a textului de lege
ce reglementează modalitatea de constituire a completului de divergenţă nu constituie temei
de exonerare a răspunderii disciplinare în condiţiile în care pârâta are obligaţia de a cunoaşte
legea, iar din perspectiva statutului său profesional trebuia şi putea să prevadă că încălcarea
normelor de procedură produce efecte prejudiciabile drepturilor procesuale ale părţilor.
Mai mult, Secţia a reţinut că din probele administrate nu a rezultat că au existat motive
obiective, raţionale şi rezonabile care să justifice modul în care pârâta judecător a procedat.
Prin nesocotirea normelor procedurale pârâta judecător S.M. a adus atingere valorilor
sociale referitoare la realizarea activităţii de justiţie, în sensul larg al acestui concept, valori
care sunt transpuse, în planul responsabilităţilor profesionale ale judecătorului, în obligaţii şi
îndatoriri profesionale, stabilite prin legi şi regulamente a căror respectare nu poate fi
considerată ca având caracter facultativ pentru un judecător, în raport de obligaţia instituită
prin art. 4 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu
modificările ulterioare.
La individualizarea sancţiunii aplicată în condiţiile art. 100 lit. a) din Legii nr.
303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, Secţia a avut în vedere împrejurările, gravitatea concretă, precum şi
consecinţele faptelor săvârşite de pârâta judecător. Totodată, Secţia a reţinut că pârâta a
desfăşurat activitate juridică timp de 32 de ani, din care 22 de ani a profesat ca avocat, are
grad de judecător de tribunal, nu a mai fost sancţionată disciplinar, iar la ultima evaluare a
activităţii profesionale a avut calificativul " foarte bine".
Irevocabilă prin neexercitarea căii de atac a recursului.
31. Fapta judecătorului care nu a respectat dispoziţiile legale referitoare la
modalitatea de stabilire a taxelor de timbru şi principiul contradictorialităţii în invocarea şi
soluţionarea unei cauze pe excepţia de netimbrare, în condiţiile în care a stabilit din nou în
sarcina reclamantei obligaţia de plată a taxei de timbru, deşi, în soluţionarea unor cereri de
reexaminare se hotărâse cu caracter irevocabil că acţiunea era scutită de plata taxei de
timbru, întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute în art. 99 lit. t)
raportat la art. 991
alin. 2 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi
procurorilor, republicată.
Hotărârea nr. 13J/19.06.2013 a Secţiei pentru judecători a CSM
(irevocabilă prin neexercitarea căii de atac a recursului)
Inspecţia Judiciară a solicitat sancţionarea disciplinară a judecătorului S.M. din
cadrul Tribunalului X pentru săvârşirea abaterii disciplinare constând în exercitarea funcţiei
cu gravă neglijenţă, prevăzută de art. 99 lit. t) raportat la art. 991 alin. 2 din Legea nr.
303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare.
În motivarea acţiunii, Inspecţia Judiciară a arătat că doamna judecător a nesocotit
101
normele procesuale reglementate prin dispoziţiile art. 15 şi 18 din Legea nr. 146/1997 privind
taxele judiciare de timbru. De asemenea, s-a arătat că subzistă o încălcare a dispoziţiilor
procedurale şi din perspectiva modului în care s-a procedat la invocarea excepţiei anulării
acţiunii ca netimbrată, cu încălcarea principiului contradictorialităţii şi a dispoziţiilor art. 129
alin. 4 Cod proc. civ.
Mai mult decât atât, vinovăţia doamnei judecător S.M. este demonstrată şi de faptul că
încheierile prin care au fost soluţionate cererile de reexaminare se aflau la dosarul cauzei şi
dânsa avea cunoştinţă despre existenţa acestora, aşa cum a menţionat în declaraţia dată,
ignorând în mod voit efectele acestor hotărâri judecătoreşti irevocabile. Caracterul grav al
încălcării normelor procedurale rezultă din vătămarea produsă, şi anume negarea dreptului
părţii de a analiza fondul pricinii.
Secţia pentru judecători, prin Hotărârea nr. 13J/19.06.2013, a admis acţiunea
disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară şi, în baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004
privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, a aplicat doamnei judecător din cadrul Tribunalului X sancţiunea disciplinară
constând în diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 20% pe o perioadă de 2
luni.
Dosarul Tribunalului X, instrumentat şi soluţionat de un complet în compunerea căruia
a intrat doamna judecător S.M, a fost soluţionat la termenul de judecată din data de
13.12.2012, prin hotărâre dispunându-se anularea acţiunii ca netimbrată, deşi în cauză au fost
admise iniţial două cereri de reexaminare prin care s-a constatat că acţiunea este scutită de
plata taxei de timbru (prima soluţionată prin încheierea pronunţată la data de 27.04.2012, iar a
doua prin încheierea pronunţată la data de 19.10.2012).
Potrivit art. 99 lit. t) raportat la art. 991 alin. l din Legea nr. 303/2004 privind statutul
judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată prin Legea nr. 24/2012, constituie
abatere disciplinară exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă prin nesocotirea din culpă, în mod
grav, neîndoielnic şi nescuzabil a normelor de drept material ori de drept procesual.
Secţia a reţinut că, în considerarea elementelor care definesc conţinutul abaterii
disciplinare reglementată de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor
şi procurorilor, republicată şi modificată prin Legea nr. 24/2012, au fost avute în vedere
subzistenţa cumulativă a elementelor specifice acestei abateri disciplinare, constând într-o
conduită culpabilă a magistratului în exercitarea funcţiei, atât sub aspectul încălcării normelor
de procedură, cât şi din perspectiva îndeplinirii condiţiei gravei neglijenţe.
Referitor la cea dintâi condiţie care se circumscrie laturii obiective a abaterii
disciplinare prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi
procurorilor, republicată şi modificată prin Legea nr. 24/2012, starea de fapt reţinută de Secţie
şi necontestată de pârâta judecător S.M. evidenţiază încălcarea de către aceasta a
responsabilităţilor specifice funcţiei, potrivit cărora judecătorii sunt obligaţi ca, prin întreaga
lor activitate, să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor,
precum şi egalitatea lor în faţa legii şi să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor
participanţilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora.
De asemenea, această abatere disciplinară presupune încălcarea standardelor de
conduită impuse magistraţilor de dispoziţiile art. 90 din Legea nr. 303/2004 privind statutul
judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată, coroborate cu dispoziţiile art. 17 din
Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi cu cele ale art. 104 din Legea nr.
161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor
publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
În speţă pârâta a încălcat dispoziţiile legale procedurale ce reglementează modalitatea
de stabilire a taxei de timbru prin faptul că a ignorat efectele unor hotărâri judecătoreşti
102
irevocabile pronunţate în procedura reexaminării, hotărâri prin care se constatase că cererea
dedusă judecăţii este scutită de plata taxelor de timbru.
Sub aspectul laturii subiective, Secţia a reţinut că pentru a se constata existenţa abaterii
disciplinare prevăzută de art. 99 lit. t) raportat la art. 991 alin.2 din Legea nr. 303/2004 privind
statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată, este necesar a se avea în vedere
definirea noţiunii de „gravă neglijenţă”.
Astfel, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de
drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de
judecător şi procuror şi pentru care un observator rezonabil (persoană informată şi de bună-
credinţă), nu poate găsi o justificare. Legiuitorul, prin folosirea sintagmei „gravă neglijenţă", a
stabilit gradul culpei ca fiind cel al „culpei lata". Prin urmare, pot atrage răspunderea
disciplinară numai acele greşeli care au un caracter evident, neîndoielnic şi cărora le lipseşte
orice justificare, fiind în vădită contradicţie cu dispoziţiile legale.
Susţinerea pârâtei judecător în sensul că soluţia pronunţată va fi verificată în cadrul
căilor de atac nu constituie temei de exonerare a răspunderii disciplinare, în condiţiile în care
pârâta avea obligaţia de a cunoaşte şi respecta legea, iar din perspectiva statutului său
profesional trebuia şi putea să prevadă că, prin încălcarea normelor de procedură, drepturile
procesuale ale părţilor pot fi prejudiciate.
La individualizarea sancţiunii aplicată în condiţiile art. 100 lit. b) din Legea nr.
303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi
completările ulterioare, Secţia a avut în vedere împrejurările, gravitatea concretă, precum şi
consecinţele faptelor săvârşite de pârâta judecător.
Totodată, Secţia a arătat că pârâta cu grad de judecător de tribunal nu a mai fost
sancţionată disciplinar, iar la ultima evaluare a activităţii profesionale a obţinut calificativul
„foarte bine”.
Ţinând cont de împrejurările care în mod obiectiv trebuie avute în vedere la
individualizarea sancţiunii aplicate şi fără a minimaliza gravitatea faptelor astfel cum au fost
reţinute, vinovăţia pârâtei, precum şi legătura de cauzalitate, Secţia a apreciat că se justifică
aplicarea unei sancţiuni care să îi atragă atenţia asupra gravităţii abaterii comise şi a
consecinţelor acesteia.
Hotărâre rămasă irevocabilă prin neexercitarea căii de atac a recursului.
32. Fapta constând în neprezentarea judecătorului în locaţia stabilită de membrii
completului pentru deliberare şi transmiterea ulterior în scris prin intermediul grefierului a
opiniei sale, nu întruneşte condiţiile privind săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art.
99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 modificată prin Legea nr. 24/2012 sub aspectul laturii
subiective, în condiţiile în care judecătorul nu a acţionat cu forma de vinovăţie cerută de
lege, respectiv grava neglijenţă, întrucât din probele administrate în cauză a rezultat că
membrii completului de judecată nu comunicau constructiv, existând în permanenţă tensiuni,
care cu timpul s-au amplificat de o aşa maniera încât nu a mai fost posibilă realizarea
procesului de deliberare în condiţii optime, iar judecătorul nu a urmărit producerea unui
rezultat prejudiciabil vreunei părţi. – vezi speţa 6.
33. Faptele procurorului care contactându-l telefonic pe procurorul şef i-a prezentat
acestuia o situaţie nereală, respectiv că se afla la serviciu în exercitarea unor atribuţii
specifice şi, în aceste împrejurări, două persoane au venit special dintr-un alt oraş pentru a
reclama săvârşirea unor infracţiuni, respectiv - exploatare sexuală şi şantaj - în care sunt
implicaţi poliţişti şi a-şi repartiza sieşi plângerea penală formulată de aceasta, nu întrunesc
elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de dispoziţiile art. 99 lit. t) din
Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările
103
şi completările ulterioare, întrucât nu s-a implicat în nici un mod în soluţionarea acestei
plângeri. vezi speţa 10.
34. Fapta judecătorului constând într-o anumită modalitate de soluţionare a cererii de
suspendare a executării unor acte administrative nu întruneşte elementele constitutive ale
abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul
judecătorilor şi procurorilor, republicată – art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind
statutul judecătorilor şi procurorilor, forma în vigoare la data săvârşirii faptei –în condiţiile
în care aspectele prezentate în cuprinsul acţiunii disciplinare au vizat modalitatea concretă
de soluţionare a cauzei şi temeinicia hotărârii adoptate prin prisma temeiului de drept
reţinut, acesta fiind atributul exclusiv al instanţei. vezi speţa 18
35. Fapta procurorului constând în efectuarea de acte premergătoare cu încălcarea
flagrantă a dispoziţiilor legale privitoare la competenţa materială şi calitatea persoanelor
audiate, întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t)
din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare. vezi speţa 25
36. Fapta constând în nerespectarea prevederilor art. 32 din Legea nr. 146/1997,
astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 276/2009, care instituie o obligaţie a instanţei de
judecată investită cu soluţionarea unei cereri care să ţină loc de act autentic de înstrăinare a
unui bun imobil de a solicita extras de carte funciară pentru bunurile imobile ce au carte
funciară deschisă sau certificat de sarcini pentru imobilele care nu au carte funciară
deschisă şi certificat fiscal emis de compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei
publice locale, întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzută de art. 99
lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată.
De asemenea, întruneşte elementele constitutive a acestei abateri şi fapta
judecătorului constând în neverificarea cuantumul taxei judiciare de timbru achitată în
raport de valoarea imobilelor conform art. 31 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele
judiciare de timbru, lipsa determinării valorii imobilelor şi soluţionarea cauzelor având ca
obiect „fondul funciar”, fără a fi depuse titlurile de proprietate ale promitenţilor vânzători cu
privire la bunurile imobile ce făceau obiectul cauzei, fără a se proceda la verificarea unei
condiţii esenţiale pentru a opera transferul dreptului de proprietate, respectiv existenţa
dreptului de proprietate al promitentului vânzător asupra bunului vândut la momentul la care
instanţa suplineşte consimţământul părţilor la încheierea actului de vânzare în formă
autentică, fiind încălcate dispoziţiile prevăzute de art. 3 Legea nr. 146/1997 aşa cum a fost
modificată prin Legea nr. 276/2009.
Constituie gravă neglijenţă în exercitarea funcţiei nesocotirea normelor procedurale
şi regulamentare menţionate mai sus, în lipsa unei justificări faţă de modul în care au fost
aplicate dispoziţiile legale, modalitatea în care judecătorul a administrat actul de justiţie şi
soluţionat cauzele, fiind în vădită contradicţie cu dispoziţiile legale aplicabile. vezi speţa 26
*********************************************************************
37. Fapta magistratului-asistent de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constând în
întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, nu a mai fost analizată de către Secţia pentru
judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, acţiunea disciplinară fiind rămasă fără
obiect în urma demisiei, în condiţiile în care pentru angajarea răspunderii disciplinare şi
aplicarea sancţiunii corelative este necesar ca persoana împotriva căreia s-a exercitat
104
acţiunea disciplinară să aibă calitatea de judecător sau procuror, respectiv magistrat-
asistent în funcţie.
Hotărârea nr. 10J/29.05.2013 a Secţiei pentru judecători a CSM
(irevocabilă prin neexercitarea căii de atac a recursului)
Inspecţia Judiciară a solicitat respingerea, ca fiind rămasă fără obiect, a acţiunii
disciplinare exercitate împotriva doamnei magistrat - asistent B.A., având în vedere că aceasta
a fost eliberată din funcţie, prin demisie, nemaiavând calitatea de magistrat - asistent în cadrul
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Iniţial, Inspecţia Judiciară - Direcţia de inspecţie judiciară pentru judecători a solicitat
Secţiei aplicarea uneia din sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind
statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare,
pârâtei B.A., magistrat - asistent în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru săvârşirea
abaterii disciplinare constând în întârzierea, în mod repetat şi din motive imputabile în
efectuarea lucrărilor, prevăzute de art. 99 lit. h) teza a II-a din aceeaşi lege.
În motivarea acţiunii disciplinare s-a reţinut că pârâta, în mod repetat, a nerespectat
dispoziţiile legale ce reglementează termenul de redactare a hotărârilor care i-au fost
repartizate spre motivare.
Astfel, la începutul anului 2013 s-a constatat că doamna magistrat-asistent B.A. avea
repartizate spre redactare şi neredactate în termen legal, un număr de 127 de hotărâri, dintre
care 19 decizii pronunţate în anul 2011 şi 108 decizii pronunţate în anul 2012.
Prin Hotărârea nr. 10J/29.05.2013, Secţia pentru judecători a respins acţiunea
disciplinară ca rămasă fără obiect, fiind depusă la dosar cererea pârâtei de respingere a
acţiunii disciplinare, însoţită de copia Ordinului emis de Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie
şi Justiţie de eliberare din funcţia de magistrat-asistent începând cu data de 01.05.2013.
Potrivit art. 98 alin. 1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi
procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare, judecătorii şi procurorii
răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum şi pentru faptele care
afectează prestigiul justiţiei, iar potrivit art. 66 alin. 4) din aceeaşi lege dispoziţiile privind
răspunderea disciplinară a judecătorilor şi procurorilor se aplică în mod corespunzător şi
magistraţilor - asistenţi.
Din interpretarea dispoziţiilor legale anterior menţionate s-a reţinut că pe tot parcursul
procesului, dată fiind natura litigiului dedus judecăţii, atât pentru angajarea răspunderii
disciplinare, cât şi pentru aplicarea sancţiunii corelative este necesar ca persoana împotriva
căreia s-a exercitat acţiunea disciplinară să aibă calitatea de judecător sau procuror, respectiv
magistrat-asistent în funcţie.
În consecinţă, Secţia a apreciat că acţiunea disciplinară a rămas fără obiect, întrucât în
prezent pârâta B.A. nu mai ocupă funcţia de magistrat - asistent, aceasta fiind eliberată din
funcţie ca urmare a demisiei.