inliniedreapta.net http://inliniedreapta.net/platforma-ild-raspuns-criticilor-nostri/

Platforma ILD. Răspuns criticilor noştri

Reacţ ia crit ică la plat forma ILD poate f i sumarizată ast fel: t reacă meargă pe ici pe colo, dardeplorabilă prin părţ ile esenţ iale. Sau şi mai plast ic, “brânză bună în burduf de câine”. Brânzavariază cant itat iv şi calitat iv, dar burduful rău mirositor este constant ident if icat în accentul puspe creşt inism. Ni se spune că am comis un sacrilegiu just if icând fundamentele civilizaţ iei iudeo-creşt ine şi demersul nostru prin recursul la moştenirea creşt ină. Fals, exagerat, periculos –clamează simpat izanţ i ai Dreptei t recute prin curăţătoria chimică brevetată de Nietzsche.

Acest răspuns nu îşi propune să dezbată crit ici punctuale, ci tema generală. De la bun începuttrebuie reamint it faptul că noi suntem conservatori. Nu libertarieni şi nici liberali. Reprezentăm oparte a spectrului numit Dreapta şi nu este un secret faptul că părţ ile componente ale Drepteise suprapun în unele privinţe şi diverg în altele.

Conservatorismul nu este o simplă ramură a liberalismului, o aripă dizidentă, ci reprezintă oalternat ivă fundamental diferită în ceea ce priveşte înţelegerea şi prescrierea de soluţ ii pentruviaţa socială şi inst ituţ iile polit ice. Înainte de conturarea ideologică a curentelor polit ice moderneconservatorismul nu a avut nume. Era implicit normalităţ ii, o normalitate în care ordinea lumiivăzute era înţeleasă ca rezultat şi în relaţ ie de subordonare cu ordinea lumii nevăzute.

Un element central al conservatorismului este următorul: convingerea că există o ordinemorală transcendentă. Liberalismul, progresism sub un alt nume, s-a debarasat t reptat deacest “balast”. Geniul lui Caragiale a sintet izat perfect : “Da, voi progresul şi nimic alta decâtprogresul!” Caţavencu, un personaj creat în secolul 19, este protot ipul liberalismului din secolul21: luaţ i progres dimineaţa, la prânz şi seara, vi-l serveşte statul, gratuit , asistat de o armată deexperţ i parașutați din viitor. De aceea liberalii cu discernământ insistă asupra suf ixului clasicataşat crezului lor polit ic. Însă chiar şi aşa prea mulţ i dintre ei au uitat , sau consideră dreptneadecvată, af irmarea mot ivului pentru care se poate vorbi despre clasicismul liberal. Intuiţ iile luiEdmund Burke, un conservator pe care liberalii nu încetează să îl considere un liberal clasictocmai pentru a minimaliza importanţa gândirii conservatoare, se pot rezuma la convingereaamint ită mai sus.

De când a apărut “civilizaţia liberal-democrată” modernă, liberalismul şi democraţia sunt doar unaranjament practic, de circumstanţă, al cărui scop e să favorizeze o anumită ordine şifuncţionalitate în economie şi în societatea politică. Nu este în niciun caz o civilizaţie, este doar opărticică a unei civilizaţii. Acest aranjament, denumit “liberal-democraţie”, nu are valori moraleproprii, nu are o etică proprie, el doar a copiat anumite valori din creştinism, eliminînd conţinutulspiritual şi fundamentul metafizic originar. Morala democraţiei liberale e formată din câteva regulipractice, ea nu poate atinge în niciun fel inima omului. (Olavo de Carvalho)

Libertarienii sunt o specie mai nouă. S-au conturat din Dreapta incipientă căutându-şi ident itate

şi t radiţ ii imediat după al doilea război mondial şi se revendică de la t riada uriaşă formată dinHayek, Rothbard şi von Mises (în ordine pur alfabet ică). Curentul libertarian a defrişat bălăriileprogresiste care năpădiseră liberalismul şi a conceput un liberalism pentru sensibilităţ ile ateist-(a)gnost ice ale secolului 20. Nimic rău în asta, a fost în fond un efort tact ic de păstrare şivalorif icare a moştenirii liberale pentru generaţ iile post-moderne. Dar acest efort a însemnat şiof icializarea completă a rupturii de Burke şi, implicit , de conservatorism.

Liberalismul seamănă cu un Prometeu înlănţuit căruia vulturul îi ciuguleşte f icaţ ii în eternitate.Libertarianismul aduce cu un Hercule curăţând grajdurile lui Augias într-o singură zi, dar să neamint im că eroul supradotat şi-a omorât copiii. Conservatorismul? Sisif nu este un personajpozit iv al mitologiei ant ice, dar povara unei munci reluate la nesfârşit (şi neduse la bun sfârşit )surprinde un adevăr şi o constanţă conservatoare: condiţ ia umană, indiferent decircumstanţe, rămâne aceeaşi şi necesită mereu împrospătarea memoriei şi aplicareajudicioasă de principii vechi la t impuri noi.

¶

Nu se poate ajunge la civilizaţ ie decât prin intermediul îngemănării de culturi. Dar din ce sursă s-au format culturile lumii? Ne sugerează însăşi et imologia cuvântului: din culte religioase. Un cultînseamnă asocierea oamenilor pentru adoraţ ie sacră – adică încercarea de a comunica cu oputere t ranscendentă. Din aceste culte, din corpul credincioşilor creşte comunitatea umană.Odată ce oamenii sunt uniţ i într-un cult , cooperarea în alte domenii devine mult mai uşoară.

Cult ivarea pământului, irigaţ ii, comerţ , meşteşuguri, apărare, arhitectură, arte, curţ i de just iţ ie şiguvernare, toate aceste aspecte ale unei culturi se dezvoltă t reptat din cult , din liantul religios.Culturi primit ive se dezvoltă în culturi complexe, iar acestea în civilizaţ ii. Enormele realizărimateriale ale civilizaţ iei noastre izvorăsc din acuitatea spirituală a unor t impuri foarteîndepărtate. Acei precursori distanţ i ai noştri au şt iut că lumea materială nu epuizeazăexistenţa: ordinea materială capătă sens numai prin raportare la ordinea transcendentă.

Ce se întâmplă cu culturile înrădăcinate în cult când acesta se veştejeşte pe parcursulveacurilor şi ce se alege din civilizaţ ia întruchipând măreaţa manifestare a culturilor? Pentru unexemplu, să secţ ionăm istoria în planul concepţ iei despre lume:

Lumea este minunată deoarece a fost creată de Dumnezeu. (August in, Aquinas, Assisi)Lumea este minunată şi este o coincidenţă faptul că a fost creată de Dumnezeu. (Voltaire)Lumea este minunată, dar nu a fost creată de Dumnezeu. (Darwin t impuriu)Lumea nu este minunată şi nu a fost creată de Dumnezeu. (Darwin târziu)Deoarece lumea nu este minunată, ea nu a fost creată de Dumnezeu (Richard Dawkins).(În t reacăt f ie spus, nici ateismul nu mai e ce a fost . Nietzsche ar f i scârbit de Dawkins, dar la cefel de progenituri poţ i să te aştepţ i după un secol 20 marinat în secularism cristofobic?)

Prima af irmaţ ie a deschis o poartă de opt imism şi încredere nemaîntâlnite până la acel momentdin istorie. Lumea are un sens. Însă Geneza af irmă ceva şi mai radical: Dumnezeu a creat omulîn imaginea Sa şi i-a dat stăpânire asupra Creaţ iei. Omul e dăruit cu raţ iune şi liber arbit ru. Omul

este capabil să descopere sensul lumii şi să se bucure de Creaţ ie, în acord cu legile ei. De aiciizvorăsc noţ iuni precum libertatea umană şi egalitatea între oameni. Aceşt i germenitranscendenţ i ai cultului creşt in au avut, în t imp, şi altă consecinţă: şt iinţa. Dihotomiaireconciliabilă între şt iinţă şi religie, atât de dragă liber-cugetătorilor, este superst iţ ia parexcellence a lumii moderne.

Din polul opus (şi cel mai recent) al spectrului schiţat anterior decurg patologiile contemporane.Elite intelectuale care susţ in societăţ i ce pun botniţă sau îi masacrează pe intelectuali,feministe care susţ in societăţ i ce mut ilează şi neagă demnitatea femeilor, minorităţ i careidolatrizează societăţ i barbare faţă de minorităţ i. O cultură populară distrându-se pe seamadegradării omului, o et ică mereu în f lux funcţ ie de def iniţ ia zilei a opresorului şi vict imei, opolit ică pentru muşuroaie de furnici.

Fără o întemeiere absolută a Binelui, Frumosului şi Adevărului nu avem nici et ică, nici libertateindividuală, nici capitalism, adică nu avem Dreapta. Avem în schimb relat ivism, materialism vulgarşi socialism.

Și atunci care este legătura dintre cultură, civilizaţ ie, creşt inism şi societatea actuală cuinst ituţ iile ei polit ice? Ne spune Vaclav Havel, intelectual şi om polit ic care nu are nevoie deprezentare. Pentru contextul de faţă se cuvine a f i amint it doar atât : Havel nu a fost unconservator. Însă a înţeles faptul că scoaterea în afara ordinii morale t ranscendente îl distrugepe om şi t ransformă inst ituţ iile polit ice democrat ice într-un formalism elaborat lipsit desubstanţă.

Unde se află acea dimensiune uitată a democraţiei ce i-ar putea conferi orezonanță universală?

Sunt convins că se găseşte în ceea ce am încercat deja să sugerez – în aceadimensiune spirituală ce leagă toate culturile și, de fapt, întreaga umanitate.Pentru ca democraţia nu numai să supravieţuiască, dar să se răspândească și sărezolve conflictele dintre culturi, atunci ea trebuie, în opinia mea, să îşiredescopere și reînnoiască originile transcendente. Trebuie să îşi reînnoiascărespectul pentru acea ordine nemateriala care există nu numai deasupra noastră,dar în noi și printre noi, și care este singura sursă posibilă și solidă a respectuluipe care omul îl are față de sine, față de alți oameni, față de ordinea naturală, fațăde ordinea umanităţii și de asemenea față de autoritatea seculara.

Pierderea acestui respect duce întotdeauna la pierderea respectului față oricealtceva – începând cu legile pe care oamenii le-au făcut pentru ei înşişi și până lavieţile vecinilor și a planetei noastre vii. Relativizarea tuturor normelor sociale,criza de autoritate, reducerea vieţii la urmărirea câştigului material fără a lua înconsiderare consecinţele generale – adică lucrurile pentru care occidentul estecel mai mult criticat – nu originează în democraţie, ci în ceea ce omul modern a

pierdut: ancora sa transcendentă și odată cu ea singura sursă autentică deresponsabilitate și respect față de sine. Datorită acestei pierderi democraţia îşipierde credibilitatea.

Separarea puterilor executive, legislative și judecătoreşti, dreptul universal la vot,domnia legii, libertatea de exprimare, inviolabilitatea proprietăţii private și toatecelelalte aspecte ale democraţiei ca sistem ce ar trebui să fie cel mai puținnedrept și cel mai puțin capabil de violență – toate acestea sunt doar instrumentetehnice, care îi permit omului să trăiască în demnitate, libertate și curesponsabilitate. Însă nu pot, doar prin ele însele, să garanteze demnitateaumană, libertatea și responsabilitatea. Sursa acestui potenţial uman primar seaflă în altă parte: în relaţia omului cu ceea ce îl transcende. Cred că părinţiidemocraţiei americane au ştiut foarte bine acest lucru.

Uitând că nu suntem DumnezeuVaclav Havel, discurs ţinut la universitatea Stanford pe 29 septembrie 1994

Respectul despre care vorbeşte Havel (şi pe care îl consideră esenţ ial pentru revitalizareasocială şi polit ică a lumii occidentale) nu este un atribut accesibil exclusiv credincioşilor. Oriceateu sau agnost ic îl poate dobândi şi poate ajunge să înţeleagă importanţa reperuluit ranscendent pentru om. Pentru aceasta e însă nevoie de un minim de educaţ ie. Propunem sprelectură un număr de cărţ i deschizătoare de minte.

Indiferent de orientarea religioasă, indiferent de ceea ce credeai că şt ii despre civilizaţ iaoccidentală şi indiferent de curentul Dreptei cu care te ident if ici, pune te rog mâna şi cult ivă-te.E primul pas pe care îl poţ i face spre o cunoaştere adevărată a felului în care s-a format lumeacăreia îi aparţ ii. Aşa vei ajunge şi la respect, f ie şi numai în teorie. Măcar atât datorezi pretenţ ieide a te numi simpat izant al Dreptei.

Christopher Dawson – The Making of Europe

PS

Art icolul Răţuşca cea urâtă se potriveşte ca o mănuşă ocaziei de faţă. Confuzii similare aleDreptei (între liberalism şi conservatorism) se întâlnesc şi în Brazilia.