ingineria-sistemelor-de-productie-1 (1)

8/18/2019 Ingineria-sistemelor-de-productie-1 (1)

1/29

1

CONCEPTE UTILIZATE ÎN INGINERIA SISTEMELOR DEPRODUCIE

În analiza sistemelor se folosesc o serie de concepte de bază cum ar fi:sistem/subsistem, stare, traiectorie, structură, conexiuni, obiective, mediu, procese,resurse, comportament, funcionalitate, arhitectură etc., cu ajutorul cărora analiştii desistem investighează modul de funcionare a unor sisteme în vederea proiectării sau areproiectării altor sisteme mai performante.

1.1. Concepte sistemice

Conceptul de bază al analizei sistemelor îl constituie noiunea de sistem. Acestconcept este folosit în mod frecvent în diferite domenii de activitate. Există astfel:sisteme de afaceri, sisteme politice, sisteme informatice, sisteme de producie, sistemebiologice, sisteme educaionale etc. Toate aceste sisteme au în comun faptul că suntalcătuite dintr-un număr de elemente ce interacionează atât între ele cât şi cu mediul

înconjurător în vederea realizării unui obiectiv.Prima definiie riguroasă a conceptului de sistem aparine fondatorului teoriei

generale a sistemelor (TGS), Ludwig von Berthalanffy, care considera că sistemul este omul ime de elemente între care există rela ii sau raporturi neîntâmplătoare careinteracionează în vederea realizării unui obiectiv comun, care poate fi o lege a naturiisau un obiectiv stabilit de către om.

În domeniul economiei, întreprinderea poate fi definită ca un sistem alcătuitdintr-o mulime de elemente (oameni, maşini, materii prime, instalaii, energie,

informaii etc.), între care există o serie de relaii tehnologice, economice, sociale,informaional-decizionale, interumane etc. şi care au ca obiectiv predeterminatrealizarea unor produse şi/sau servicii a căror desfacere trebuie să asigure obinerea unuiprofit ce trebuie maximizat.

În general, pentru a putea defini un sistem din orice domeniu de activitatetrebuie stabilite cu precizie elementele componente şi conexiunile existente întreelementele sistemului pe de o parte şi între sistem şi mediu pe de altă parte, precum şiobiectivele sistemului.

În absena obiectivului său, un sistem reprezintă numai o mulime de elementeinterconectate. La rândul ei, o mulime de elemente neconectate nu va avea nici osemnificaie pentru analiza sistemelor.

Relaiile dintre elemente includ şi comunicaiile dintre ele şi limitează comportamentul acestora în cadrul sistemului. În acest sens, sistemul trebuie izolat


2/29

2

pentru a putea pune în evidenă restriciile care există şi care acionează şi influenează comportamentul elementelor sale. În descrierea unui sistem se vor eviden ia totdeaunaelementele componente, relaiile dintre acestea şi scopul sistemului.

Identificarea acestora nu este uşor de realizat, ea depinzând decisiv deobservatorul sistemului, care introduce un anumit grad de subiectivitate numit principiul

incertitudinii.Conform acestui principiu, un acelaşi sistem poate fi descris în mod diferit dedoi observatori diferii. Astfel, dacă un sistem tehnic poate fi în general descris la fel decătre observatori cu nivele de pregătire apropiate, nu acelaşi lucru se poate întâmplacând ei sunt diferii din punct de vedere obiectiv sau subiectiv în ceea ce priveşteviziunea pe care o au asupra sistemului.

Spre exemplu, percepia unui pod, considerat ca sistem, este diferită la uninginer constructor de poduri faă de aceea a unui pieton sau a unui conducător auto carefoloseşte acel pod.

În cazul analizei sistemelor economice, mult mai complexe decât cele tehnice,gradul de incertitudine cu care sunt percepute este mult mai ridicat şi de aceea este

necesară introducerea unui factor al percep iei multiple a sistemului, care reprezintă viziunea proprie a analistului asupra sistemului. În acest sens, în modelarea conceptuală se introduce o definiie de bază (rădăcină) a sistemului, care, pe lângă reformulareaobiectivului sistemului include şi viziunea analistului în raport cu care se face descriereasistemului şi care evideniază caracteristicile eseniale ale sistemului analizat.

Cum orice sistem poate fi descris din mai multe puncte de vedere (tehnic,economic, informaional-decizional etc.), rezultă că este posibilă existena mai multordefiniii-rădăcină pentru unul şi acelaşi sistem. Analistul de sistem trebuie să aleagă oanumită viziune asupra sistemului, proprie percepiei sale, a sistemului său de valori şisă exploreze implicaiile viziunii alese asupra sistemului privit ca obiect al analizei încadrul unui proces complex de modelare.

Elementele unui sistem sunt entităi de diferite tipuri şi cu caracteristici diferite,cum ar fi oameni, echipamente, procese de producie, tehnologii, organizare etc.,implicate într-o mulime de activităi specifice sistemului. Entitatea este un element deabstractizare a realităii caracterizată prin atribute care o descriu şi o definesc funcional.Elementele sistemului pot fi ele însele considerate ca sisteme în sensul definirii acestuiconcept.

În TGS există o legitate, formulată pentru prima oară de Churchmann, careafirmă că orice sistem poate fi considerat în alte condiii ca subsistem, fapt ceevideniază caracterul relativ al acestor două concepte de bază în analiza sistemelor.

Sistemul alcătuit din unul sau mai multe elemente poate fi considerat ca

subsistem al unui sistem mai complex (hipersistem/suprasistem). Apare astfel problemaexistenei şi definirii unor elemente primare simple despre care să nu mai putem afirmacă sunt sisteme sau subsisteme, ci doar elemente componente ale unui sistem/subsistem.Şi evident, în celălalt sens, apare problema existenei şi definirii unui hipersistem caresă includă toate sistemele existente, iar el să nu mai fie inclus într-un alt sistem de ordinsuperior. Este clar că răspunsul la cele două probleme este negativ şi că numai în modabstract, imaginar, din necesităi practice de cercetare, vom considera existena acestorcazuri - limită de sisteme.

În analiza sistemelor, descompunerea unui sistem în subsisteme se face până laun nivel de la care mai departe acest lucru nu mai este posibil sau faptul în sine nu maieste relevant şi nici util scopului analizei. Elementele la care ne oprim cu

descompunerea sunt eseniale în analiza de sistem şi sunt numite sisteme-atomi, sau,utilizând concepte TGS, black-boxes (cutii negre).


3/29

3

Astfel, o întreprindere productivă, considerată ca sistem în cadrul analizei, poatefi descompusă structural în subsisteme care să reprezinte secii, ateliere, locuri demuncă, procese, activităi, operaii, iar din punct de vedere funcional, în subsistemecare să reprezinte funciile de bază ale acesteia cum ar fi: studiul pieei, aprovizionare,producie, desfacere, financiar-contabilă, gestiunea calităii, revizii-reparaii etc.

În cazul subsistemului de aprovizionare, descompunerea poate să meargă până lanivel de activitate, iar în cazul subsistemelor de programare operativă a produciei şi derevizii-reparaii până la nivel de operaie.

Pentru alte organizaii şi instituii financiar-bancare centrale sau de sinteză,prezintă interes pentru analiza de sistem descompunerea acestora în direcii generale,direcii de specialitate, servicii, birouri şi locuri de muncă.

Tehnica de descompunere a sistemelor în elementele lor componente este numită decompozi ie func ională /structurală şi reprezintă un instrument fundamental ce vizează

îndeosebi aspectele analitice din cadrul analizei de sistem. Descompunerea sistemului însubsisteme se poate realiza cu ajutorul unor proceduri în funcie de obiectivul sistemului(Goal Analysis) sau de comportamentul acestuia (Behavioral Analysis).

Elementele-atomi ale unui sistem sunt conectate între ele în timp şi spaiu prinintermediul unor fluxuri informaional-decizionale şi al unor fluxuri de resursemateriale, umane, tehnologice etc., într-o varietate de moduri, realizând aşa-numitelerela ii/conexiuni care pot fi fizice, logice, temporale, cauzale, continue, tranzacionale,interne, externe etc. Legătura/conexiunea reprezintă interaciunea dintre două componente, evoluia uneia depinzând de stările celeilalte.

Observarea acestor conexiuni este în mod evident supusă principiuluiincertitudinii şi depinde de nivelul şi tipul de specializare al observatorului. Astfel, întimp ce economistul va evidenia în special conexiunile financiar-contabile,informaticianul pe cele referitoare la fluxurile informaionale, iar tehnicianul pe celeprivind fluxurile tehnologice, analistul de sistem, care are o pregătire complexă, aresarcina de a reliefa şi analiza aspectele relevante ale tuturor tipurilor de conexiuniexistente în sistem.

În cadrul unui sistem pot să existe atât conexiuni cu caracter intern întresubsisteme, care să reliefeze aspecte tehnologice, informaional-decizionale, financiar-contabile etc., cât şi conexiuni cu caracter extern care se manifestă între subsisteme şimediul sistemului.

Pentru un sistem de producie conexiunile între subsisteme trebuie analizate înfuncie de următoarele aspecte:

−

modul de interconectare a compartimentelor; − perioadele în care au loc schimburile de informaii între subsisteme; −

gradul lor de subordonare; − modul de coordonare, conform normelor prevăzute, pentru buna funcionare a întregului sistem;

− existena unor decizii flexibile în conducerea şi funcionarea sistemului.

Un exemplu în acest sens îl constituie legăturile interne dintre subsistemul dedesfacere şi cel de producie, precum şi legăturile externe ale subsistemului de desfacerecu beneficiarii sistemului.

Conexiunea sistemului cu mediul său este reliefată de mulimea elementelor carealcătuiesc vectorul de intrare (input-uri) şi vectorul de ieşire (output-uri). Complexitateaconexiunilor la nivel de sistem este dată de complexitatea rezultatului compunerii

conexiunilor interne, existente între elementele sistemului şi între subsistemele acestuia,


4/29

4

cu conexiunile externe existente între subsisteme şi mediu şi respectiv între sistem şimediul acestuia.

Conexiunile externe, eseniale pentru desf ăşurarea normală a activităilor unei întreprinderi productive, sunt materializate în special prin fluxurile de resurse materialeachiziionate de la furnizori, prin fluxurile de produse şi servicii livrate anumitor

segmente de piaă, precum şi prin fluxurile informaionale recepionate din mediu sautransmise în mediu (piaa, instituii guvernamentale, competitori etc.).Orice sistem este supus unor schimbări permanente în cadrul ciclului de viaă,

care pun în evidenă conceptul de sistem dinamic. Această caracteristică provine dininfluena schimbărilor asupra interaciunilor dintre elementele componente şi aconexiunilor dintre sistem şi mediu, în vederea atingerii obiectivelor sistemului.

Sistemul interacionează cu mediul său, care este format din elemente ce nu facparte din sistem, dar care îl pot influena. Distincia dintre sistem şi mediu este realizată de conceptul de grani ă /frontier ă, care la rândul ei poate fi considerată un sistem formatdintr-o mulime de elemente al căror comportament este exclusiv determinat atât deobiectivele sistemului cât şi de comportamentul unor elemente vecine din mediu sau din

interiorul sistemului.În timp ce grania unui sistem poate fi de natură fizică, este mai bine să se

determine o graniă în termeni de cauză-efect . Dacă un anumit aspect al unui sistem estecomplet determinat de influene din afara sistemului, atunci acel aspect este în afaragranielor sistemului. În terminologia sistemică, tot ce este în afara granielor sistemului,dar care îl poate influena, constituie mediul sistemului.

Frontiera reprezintă un concept relativ deoarece poate fi definită în funcie deobiectivele analizei de sistem şi are totodată un caracter subiectiv pentru că reflectă viziunea (punctul de vedere) analistului, aici f ăcându-şi simită prezena principiulincertitudinii.

Delimitarea incorectă sau prea restrictivă a frontierei poate să conducă laplasarea unor elemente relevante ale sistemului în mediul acestuia şi prin urmare, o seriede cauze, fenomene şi procese fiind excluse din domeniul analizei, se poate ajunge laconcluzii eronate.

De exemplu, sistemul A realizează un anumit tip de produse (piese de schimb,subansamble) pe care sistemul B le cumpără pentru a fi încorporate în produsele sale pecare le va vinde pe piaă. Conexiunea directă dintre cele două sisteme este ilustrată înfigura 2.1.

Analistul de sistem a determinat frontiera sistemului A la nivelul ieşiriloracestuia. Sistemul B fiind confruntat cu dificultăi privind desfacerea produciei pepiaă, va solicita produsele firmei A în mod neritmic, perturbând activitatea acesteia.

Elementele situate de-a lungul frontierei au memorie şi inteligenă proprie şisunt capabile să reacioneze la influenele mediului asupra sistemului. Elementele aflate

în apropierea frontierei sunt mai predispuse de a fi influenate de mediu, în timp ce

Fig.1.1. Delimitarea restrictivă a frontierei


5/29

5

elementele celelalte rămân mai mult sau mai puin neafectate, referitor la ceea cesistemul relizează într-o anumită perioadă.

Gradul de cuplare/conectare al unui element este diferit de la element la elementşi reflectă modul în care comportamentul acestuia depinde de comportamentul celorlalteelemente situate pe frontieră sau în interiorul sistemului analizat (fig.1.2).

Rolul elementelor de pe grania sistemului este de a facilita ca sistemul să facă faă cu uşurină influenelor din mediul său, care se manifestă cu predilecie la nivelulfrontierei sale.

Elementul A este puternic conectat, iar comportamentul său este în totalitatedeterminat şi poate fi previzionat pe baza informaiilor referitoare la elementele B, C şiD, cu care este conectat. Elementul C este liber-conectat , deoarece este influenat demediu şi de comportamentul elementului B, care la rândul lui este conectat doar cumediul. Elementul X, care nu este conectat cu nici un alt element sau cu mediul, este unelement izolat .

Un element puternic conectat nu va aparine graniei, după cum elementele liber-conectate se află numai pe grania sistemului. Stabilirea gradului de conectare depindede modul în care observatorul este capabil să facă predicii asupra comportamentuluifiecărui element.

Un sistem este puternic conectat dacă majoritatea elementelor sale sunt puternicconectate (depind de multe alte elemente din sistem) şi este slab conectat dacă vaconine mai multe elemente izolate, iar influenele reciproce se manifestă între câtevaelemente care au un grad de cuplare redus.

Predictibilitatea comportamentului elementelor unui sistem şi a conexiunilordintre acestea este direct proporională cu gradul de conectare a sistemului. Astfel,pentru investigarea unui sistem puternic conectat este suficientă cunoaşterea unui numărmic de elemente, în timp ce pentru stabilirea conexiunilor specifice care se manifestă încadrul unui sistem slab conectat este necesară cercetarea detaliată a fiecărui elementcomponent.

Elementele aflate pe frontieră sunt de asemenea predictibile, comportamentulacestora fiind determinat pe baza investigării legăturilor existente între elementelerespective cu alte elemente din sistem şi cu mediul.

Relaiile dintre elemente influenează scopurile sistemului şi restricionează comportamentul lor în realizarea obiectivului, precum şi comportamentul sistemului în

raport cu mediul.

Fig.1.2. Conceptul de conectare a elementelor sistemului


6/29

6

Astfel, în interiorul unei societăi comerciale şi între aceasta şi mediu, anumiterelaii şi comportamente sunt permise, iar altele interzise, acestea fiind precizate în modexpres prin legislaie, regulamente de organizare şi funcionare, regulamente de ordineinterioară, norme metodologice, normative, decrete etc. sau presupuse în mod implicitprin respectarea unor legi nescrise, cum ar fi modul de prezentare şi aciune al unui

funcionar care lucrează cu publicul.În privina obiectivelor sistemului, principiul incertitudinii acionează în sensinvers celui descris anterior. Este practic imposibil de a determina obiectivele sistemuluidoar din interiorul lui f ără a observa interaciunea cu mediul şi comportamentul lui înacest caz. Scopurile sistemului pot fi cunoscute numai din afara acestuia. De aici poatefi observată interaciunea sistemului cu mediul şi poate fi îneles comportamentulelementelor sale. Aici este esenial rolul analistului de sistem de a evidenia din exteriorobiectivele generale ale sistemului, el având experiena şi instruirea necesară, precum şiun punct de vedere neutru. Elementele unui sistem, conştiente şi inteligente, pot cel multsă facă interferene pe termen scurt asupra modului în care comportamentul lor estelimitat.

Deoarece scopurile nu sunt direct cunoscute de către elementele sistemului,afirmaii ale unor elemente din sistem, de tipul “scopul elementului E este x”, sunttratate doar ca ipoteze de lucru în analiza de sistem.

Obiectivele locale ale elementelor nu se însumează pur şi simplu pentru afurniza obiectivul global. Chiar atunci când managerul unei firme spune “vom creştevânzările cu 20 % în anul următor”, această afirmaie reprezintă doar o translatare aobiectivului sistemului într-o directivă orientată spre nivelele inferioare ale sistemului.

Analistul de sistem, persoană neutră în raport cu sistemul analizat, are menireade a evidenia în mod obiectiv scopul sistemului pe baza relaiilor din interiorulsistemului şi a celor stabilite între sistem şi mediu.

Cunoaşterea şi perfecionarea conexiunilor interne şi externe ale sistemuluiconstituie un obiectiv principal al analizei de sistem în vederea îmbunătăiriiperformanelor sistemului analizat.

Performana reflectă gradul de îndeplinire a obiectivelor sistemului şi serveştetotodată mecanismului de control prin care acesta aduce coreciile necesare pentruluarea deciziilor.

Pentru a funciona în sensul realizării obiectivelor sale, orice sistem are nevoiede anumite resurse. Distribuia acestor resurse în cadrul sistemelor, în generalnepredictibilă, poate fi unificată sau neunificată, iar resursele pot fi proprii sau atrase,completabile sau necompletabile din afara sistemului. Distribuia lor poate îmbrăcaforma unor puncte de concentrare a acestora numite servere. Buna funcionare a

sistemelor, creşterea şi dezvoltarea acestora sunt determinate în mare măsură dedistribuia resurselor, de disponibilitatea lor în spaiu şi timp. Modul în care suntdistribuite şi utilizate aceste resurse influenează direct realizarea scopului sistemului.

De exemplu, într-un sistem productiv existena unui stoc de materii primeasigură continuitatea procesului de producie şi contribuie la atingerea scopului acestuia.Cum orice produs necesită cheltuieli de stocare, supradimensionarea stocului poateconduce la diminuarea profitului; de asemenea, în cazul lipsei din stoc a unuia sau maimultor produse se aduc firmei atât prejudicii financiare cât şi prejudicii în ce priveşteprestigiul acesteia.

Managementul eficient al resurselor unui sistem reprezintă un obiectiv importantpe care analiza de sistem î şi propune să-l evidenieze în proiectarea unor sisteme

performante.


7/29

7

1.2. Activităi specifice sistemelor în raport cu tipurile de medii

Cunoaşterea mediului ambiant, a factorilor de influenă ai mediului asuprafirmei, a interdependenelor dintre aceştia şi firmă are o importană deosebită pentruatingerea obiectivelor, în contextul mutaiilor economice survenite în mediul firmelor în

procesul tranziiei spre economia de piaă. Factorii de influenă din mediu pot fi denatură economică, tehnică, tehnologică, demografică, ecologică, juridică, politică,socio-culturală şi de management.

O categorie importantă de factori cu impact semnificativ asupra firmei oreprezintă factorii economici, concretizai în principal prin piaa internă, piaa externă şipârghiile economico-financiare. Studiul pieei furnizează informaii relevante desprenivelul şi structura cererii, nivelul preurilor, concurenă etc., pe baza cărora conducereafirmei î şi poate fundamenta deciziile referitoare la aprovizionare, producie şi desfacere,precum şi unele aspecte ale strategiei generale.

În cadrul pârghiilor economico-financiare, cointeresarea materială are un rolimportant şi se realizează în principal prin intermediul sistemului de salarizare şi a

profitului, firmele fiind condiionate să se încadreze în anumite limite cantitativecontrolate de instituiile bancare şi trebuind să respecte anumite modalităi derepartizare a profitului.

Din categoria factorilor de management exogeni, care influenează funcionalitatea şi eficiena firmei, fac parte mecanismul de previziunemacroeconomică, sistemul de organizare a economiei, modalităile de coordonare,mecanismele motivaionale şi de control, calitatea metodelor şi tehnicilor manageriale.

Previziunea macroeconomică are un pronunat caracter orientativ, de corectare aunor eventuale disproporii, ceea ce conduce la creşterea competiiei între firme într-unmediu dinamic care devine din ce în ce mai concurenial.

Sistemul de organizare, prin volumul şi structura atribuiilor, a deciziiloradoptate şi a responsabilităilor, precum şi prin numărul relativ mare al verigilorierarhice superioare întreprinderii, se poate constitui într-un factor blocant în caleadescentralizării manageriale specifice economiei de piaă.

Factorii tehnici şi tehnologici au o influenă directă asupra gradului de înzestraretehnică şi a ritmului de modernizare a tehnologiilor de fabricaie şi a produselor, cuimplicaii sensibile în managementul întreprinderii.

Importana factorilor demografici este justificată de poziia prioritară pe care oau resursele umane, de calitatea şi competena lor depinzând calitatea şi succesulactivităilor desf ăşurate de întreprindere.

Dintre factorii socio-culturali, un rol decisiv îl are învăământul, care trebuie să

contribuie atât la îmbunătăirea structurii socio-profesionale cât şi la formarea uneimentalităi specifice economiei de piaă.Managementul microeconomic este de asemenea influenat de factorii politici

prin impactul acestora asupra fundamentării strategiilor şi politicilor firmelor, precum şiasupra deciziilor de realizare a obiectivelor stabilite.

În condiiile accentuării crizei de materii prime şi resurse energetice, are loc odiversificare şi o creştere a complexităii interdependenelor dintre factorii naturali (ecologici) şi unităile economice, fapt care necesită un efort deosebit şi utilizarea unortehnici moderne de investigare şi de analiză pentru cunoaşterea şi valorificarea acestorinterdependene de către managementul microeconomic.

Cei mai semnificativi factori juridici sunt legile, decretele, hotărârile

guvernamentale, ordinele miniştrilor etc., Legea 31/1990 fiind principalul act normativ în ce priveşte constituirea, funcionarea şi dezvoltarea firmelor.


8/29


9/29

9

• medii deterministe (certe), în care probabilitatea producerii evenimentelor Ai poate fi maximă (evenimente certe), p(Ai) = 1;

• medii cu perturba ii (riscante), în care probabilităile de realizare aevenimentelor sunt cunoscute, p(Ai) = pi, Σpi = 1, pi ≥ 0;

• medii turbulente (incerte), în care probabilităile de realizare a evenimentelor

sunt necunoscute.Majoritatea sistemelor economice reale au medii nedeterministe în care

evenimentele se produc cu probabilităi care sunt foarte greu de estimat.Spre exemplu, dacă pentru o firmă se consideră mediul format din piaă, bănci,

alte firme şi instituii guvernamentale, atunci numai prin considerarea câtorva variabilecaracteristice specifice acestora, cum ar fi cererea de produse şi servicii manifestată dediferite segmente de piaă, oferta de bunuri şi servicii a firmei respective şi a celorlaltefirme, preurile bunurilor şi serviciilor practicate de firmă şi de firmele competitoare,politicile de împrumuturi şi dobânzi practicate de bănci, legile şi actele normativeexistente în vigoare etc., rezultă în mod elocvent caracterul incert al mediuluiconsiderat.

Supravieuirea unui sistem în mediul său depinde de strategiile comportamentaleadoptate şi de natura mediului. Sistemul î şi dezvoltă strategii de cooperare cu uneleelemente din mediul său care sunt dependente de abilitatea sa de a-şi organiza şicontrola propriul comportament precum şi de calitatea estimării variabilelor cecaracterizează mediul perturbat.

Cum fiecare sistem are elemente specializate în fundamentarea unor deciziimanageriale, rezultă că elaborarea strategiilor de funcionare a sistemului în raport cumediul său este în ultimă instană o problemă decizională.

În mediile supuse perturbaiilor, sistemele î şi vor defini strategiile prin evaluareaposibilităilor de aciune (alternative) pe bază de observaii şi analize complexe.

În cadrul sistemului decizional apare necesitatea estimării probabilităilor pentrufiecare stare a naturii şi a probabilităilor de realizare a evenimentelor, precum şi aadoptării unor decizii în condiii de risc şi incertitudine.

În acest sens, analiza de sistem va avea în vedere:• identificarea variantelor din care managerul o va selecta pe cea optimă;• evidenierea stărilor naturii şi a probabilităilor aferente;• stabilirea strategiilor de aciune conform unor criterii (economice, tehnice,

sociale, ecologice) independente ca sens şi cauzalitate, specifice sistemului;• evidenierea consecinelor rezultate prin alegerea unei strategii din punct de

vedere al unui criteriu şi în condiiile realizării unei anumite stări a naturii;• stabilirea obiectivelor ca nivele ale consecinelor ce se urmăresc a fi realizate

din punct de vedere al fiecărui criteriu în parte.Sistemul î şi dezvoltă acele elemente capabile să acumuleze informaii referitoare

la natura mediului. Adaptarea sistemului la mediul său are loc printr-un proces continuude învăare. Monitorizarea mediului devine astfel una din atribuiile de bază ale unuisistem. În general, sistemele fac faă cu greu mediilor nedeterministe, dar şi celorputernic perturbate în care pot fi distruse.

Mediile puternic perturbate (piee cu fluctuaii imprevizibile ale preurilor unorresurse de bază) por fi accesibile mai uşor unor sisteme puternice, flexibile, bogate înresurse şi cu disponibilităi informaionale suficiente referitoare la mediu. Fiecare sistemare însă anumite limite de supravieuire în raport cu mediul său. Mediul oricărui sistemeste în general complex, nepredictibil sau foarte greu predictibil.

Felul în care un sistem face faă mediului său depinde de modul în care esteorganizat, de relaiile între elementele componente, adică de arhitectura sa.


10/29


11/29

11

• protecia datelor înregistrate, asigurarea securităii datelor pentru subsistemulinforma ional-decizional ;

• meninerea unor relaii de colaborare cât mai bune cu furnizorii, beneficiariişi cu ceilali parteneri de afaceri, prin respectarea reciprocă a obligaiilorcontractuale pentru subsistemul aprovizionare-desfacere.

A treia categorie o reprezintă activităile de cre ştere şi dezvoltare, care semanifestă în general la nivelul granielor sistemului prin dezvoltarea unor elemente sauprin adăugarea de noi elemente şi/sau conexiuni atât în interiorul cât şi în exteriorulsistemului, în mediul acestuia. Un sistem are propria sa organizare şi se dezvoltă pebaza unui schimb permanent de resurse, energie şi informaii cu mediul, stabilind relaii

între elementele sale şi cele din mediu.Creşterea şi dezvoltarea, considerate ca activităi specifice ale funcionării

normale a oricărui sistem, conduc la modificări de natură organizatorică, la dezvoltareaunor strategii de cooperare şi implică competiia şi protejarea sa. Când resursele suntrelativ puine (insuficiente) în raport cu nevoile sistemului, competiia este puternică, iarcând ele prisosesc (surplus), ea este mai puin acerbă.

În mediile bine organizate toate resursele sunt structurate pe sisteme şi există unfenomen de cooperare între sisteme şi subsisteme în sensul că resursele sunt schimbate

între acestea. Efectul net al acestor schimburi tinde să ia forma unor schimburibalansate. Schimburile de resurse între sisteme la echilibru sunt numite tranzac ii.Natura echilibrului depinde de natura tranzaciilor, de influena mediului şi de gradul despecializare a sistemului pe diferite funcii. Meninerea echilibrului rezultă dindezvoltarea şi specializarea funcională a unor subsisteme pe diferite funciuni(cercetare-dezvoltare, producie, aprovizionare-desfacere, financiar-contabil, personal,gestiunea calităii etc.). Specializarea acestor subsisteme este determinată pe de o partede scopurile sistemului, la realizarea cărora ele vor contribui, iar pe de altă parte delegăturile sistemului cu mediul său.

Studierea mediului ambiant şi a multiplelor conexiuni dintre mediu şi unitateaeconomică facilitează cunoaşterea dependenelor complexe existente între acestea, ainfluenelor/impactului mediului asupra eficienei economico-sociale a unităiieconomice respective, de care trebuie să se ină cont în procesul de management şi defundamentare a strategiilor sale.

Abordarea duală a raportului mediu-unitate economică facilitează eforturile deproiectare a unor sisteme de producie eficiente, competitive.

1.3. Tipuri de arhitecturi ale sistemelor

În general, conceptul de organizare, cunoscut în analiza sistemelor sub numelede arhitectura sistemului, se referă la modul în care elementele unui sistem suntinterconectate pentru a face faă influenelor din mediu în vederea atingerii obiectivuluiglobal.

În funcie de complexitatea structural-funcională a sistemelor şi de modul încare reacionează la influena factorilor de mediu, în analiza sistemelor economice sepot defini următoarele tipuri de arhitecturi ale sistemelor: simple (cu buclă primară),cibernetice (cu buclă secundară), cu învă are (cu buclă teriară), cu structuri stratificate.

Sisteme cu arhitectură simplă (cu buclă primară) Caracteristica principală a acestor sisteme o constituie structura lor simplă şi

faptul că între sistem şi mediul în care î şi desf ăşoară activitatea au loc tranzacii

elementare, în special sub formă de fluxuri de natură fizică (materiale, financiare,energetice).


12/29

12

Bucla de aciune-reacie implicată de tranzacia dintre sistem şi mediu estenumită buclă primar ă (fig.1.4).

De exemplu, bucla primară poate fi reprezentată de finalizarea unui proiect desistem (aciunea) de către un agent economic (sistem) şi de avizarea proiectului şiachitarea contravalorii prevăzute în contractul de colaborare (reacia) de către beneficiar(mediu). Pentru un astfel de sistem, starea de echilibru este atinsă în funcie de mărimeaşi puterea sa ca potenial economico-financiar, precum şi de natura mediului cu care esteinterconectat.

Specific acestor sisteme este faptul că funcionează după programe prestabilite,care nu se pot adapta rapid la schimbările de mediu.

În general, sistemele slabe sub aspect organizaional supravieuiesc numai înmediile deterministe şi nu-şi schimbă comportamentul la orice aciune a factorilor dinmediu, având un grad mare de inerie comportamentală.

Pentru astfel de sisteme, schimbările bruşte, puternice ale principalilor factori de

mediu cu care sunt interconectate pot conduce la distrugerea lor.Spre exemplu, o firmă de comer de dimensiuni mici (privind cifra de afaceri,personalul, spaiile de depozitare) care plăteşte chirie pentru suprafaa ocupată şi care nureuşeşte să menină un stoc optim pentru vânzare, va fi afectată în sens negativ(ajungând chiar la faliment) în situaia în care în mediu apar o serie de perturbaiiputernice cum ar fi: creşterea considerabilă şi repetată a chiriilor, a preurilor deachiziionare, a costului transportului, scăderea cererii pentru produsele respective şi aputerii de cumpărare etc.

Sisteme cibernetice (cu buclă secundară) În afara buclei primare, sistemele cu arhitectură cibernetică mai conin şi o buclă

secundară (de control), care realizează conexiunea inversă (feed-back) specifică

funcionării lor (fig.1.5).

Fig.1.4. Sistem cu arhitectur ă simplă

Fig.1.5. Sistem cu arhitectur ă cibernetică


13/29

13

Aceste sisteme se caracterizează prin faptul că, în afara fluxurilor de natură fizică prezente în bucla primară, conin fluxuri informaionale şi procese informaional-decizionale care se manifestă în bucla de control. Interaciunile specifice buclei primareau loc în domeniul aciunii sau al realităii şi pot fi caracterizate de volumul şi tipultranzaciilor dintre sistem şi mediu. Bucla de control arată cum poate fi coordonat

comportamentul elementelor sistemului de către subsisteme (celule) specializate în acestsens, pentru a contracara influenele negative ale mediului asupra sistemului prinadaptarea cât mai rapidă a funcionării sistemului la condiiile mediului său.

Celulele sesizează evenimentele produse în mediu, le analizează şi declanşează oinformaie-semnal către elementele specializate în elaborarea deciziilor. Blocul decontrol analizează fiecare semnal pe baza unui program sau a unei politici de ac iune şi,ca urmare a unui proces decizional, selectează cea mai eficientă aciune (decizia optimă)după criteriile utilizate.

Rezultă că sesizarea evenimentelor are loc în domeniul coninutului procesului(ce s-a întâmplat), iar interpretarea evenimentelor şi reacia inversă ulterioară au loc îndomeniul procesului (cum va reaciona sistemul).

Cele patru domenii (aciune, analiză, coninut, proces/execuie) caracterizează orice sistem cibernetic şi sunt puse în valoare atunci când sistemul trebuie să facă faă mediului său, de cele mai multe ori puternic perturbat.

Chiar şi un sistem cibernetic poate deveni vulnerabil şi poate fi distrus în mediileputernic perturbate datorită unor cauze ca:

• nesesizarea la timp sau deloc a unor evenimente din mediu, importante pentrurealizarea obiectivelor sistemului;

• informaiile de tip semnal, culese din mediu şi prelucrate, nu sunt orientatecătre subsistemele informaional-decizional adecvate;

• aciunea-decizia nu este corect selectată sau este inadecvată situaiei reale încare se află sistemul etc.

Un sistem cibernetic poate să “citească” mediul său, să identifice situaia reală creată la un anumit moment şi să aleagă cea mai potrivită variantă decizională dintrecele care alcătuiesc programul decizional curent.

Un sistem cibernetic nu-şi poate schimba strategia, în timp ce mediul său poatesă-şi schimbe tactica.

Sisteme cu învăare (cu buclă teriară) Aceste sisteme au o arhitectură mai complexă decât sistemele cibernetice şi, faă

de acestea, conin în plus o buclă teriară denumită şi buclă a politicilor (fig.1.6).

Bucla teriară conine un bloc de memorare a politicilor folosite anterior, care

sunt analizate şi în funcie de succesul/insuccesul aplicării lor se dă sistemului

Fig. 1.6. Sistem cu învă are


14/29

14

posibilitatea să-şi păstreze sau să-şi schimbe programul de răspuns, respectiv politicafolosită.

Schimbarea unei politici, folosită într-o anumită situaie concretă, cu o alta dindomeniul politicilor se face pe baza îmbogăirii experienei decizionale şi a acumulăriide către sistem a noi cunoştine şi informaii despre mediu, despre situaii şi procese

decizionale asemănătoare (similare), printr-un proces de învăare iterativă.Politica selectată va avea efecte pozitive asupra blocului de control al procesuluidecizional, în sensul că ea va conduce la alegerea rapidă a deciziei optime din punct devedere al cunoştinelor acumulate până în acel moment pentru situaia dată.

Bucla teriară permite sistemului să se autoinstruiască şi să se reorganizezeperiodic, în special din punct de vedere informaional-decizional, pe baza celor mairecente cunoştine acumulate referitoare la ultimele tranzacii.

Acest lucru este limitat de mai muli factori restrictivi, dintre care se potmeniona:

• perturbaiile din mediu şi din sistem;• disponibilul de memorie pentru acumularea experienei trecute;•

abilitatea şi acurateea factorilor de decizie în a schimba politicile;• capacitatea de memorare şi de explorare a unor politici noi etc.În sistemele reale cele trei tipuri de bucle de reacie sunt asociate unor ageni

economici sau unor persoane (grupuri) cu funcii concrete în cadrul unei organizaii.Astfel, pentru o întreprindere productivă, bucla primară (a aciunii) este asociată

muncitorilor direct implicai în activitatea de producie, bucla secundară (de control)este asociată managerilor, iar bucla teriară (a politicilor) este asociată administraiei(executivului).

Sisteme cu structuri stratificate Pentru creşterea performanelor unor sisteme cu învăare care funcionează în

medii nedeterministe (riscante sau incerte) puternic perturbate, se pot adăuga nivelesuplimentare de control, complicând arhitectura sistemului. Un astfel de sistem poate fiobinut prin adăugarea unei bucle de planificare şi evaluare a rezultatelor sistemului(fig. 1.7).

Fig.1.7. Sistem cu structur ă stratificat ă

Buclele multinivel, specifice sistemelor cu structuri stratificate, reflectă

proprietatea de conexiune inversă, în sensul că informaiile referitoare la activităilerealizate sunt folosite pentru selectarea aciunilor şi deciziilor viitoare.


15/29

15

Bucla primară (I) reprezintă interaciunea sistemului cu mediul, prin care are locschimbul de resurse. Intensitatea şi eficiena tranzaciilor determină calitatea acesteibucle.

Bucla primară (I) reprezintă interaciunea sistemului cu mediul, prin care are locschimbul de resurse. Intensitatea şi eficiena tranzaciilor determină calitatea acestei

bucle. Bucla de control (II) transmite prin intermediul blocului de control informaiidespre activităile curente sau din trecut realizate în bucla I, pentru a face posibileanumite îmbunătăiri în funcionarea buclei principale. Eficiena buclei de controldepinde de abilitatea adaptării noilor decizii asupra aciunii sistemului.

Bucla de politici (III), prin fenomenul de conexiune inversă, aduce către unitateade control-decizii de pe nivelul doi informaii referitoare la valoarea politicilorprecedente pentru a schimba o eventuală politică inadecvată. Scopul acestei bucle estede a corecta diferenele dintre stările realizate şi cele aşteptate (cerute), iar eficiena eidepinde de abilitatea decidentului de a schimba deciziile în funcie de informaiile şi

judecăile de valoare referitoare la politicile anterioare.

Bucla de nivel suplimentar (IV) are ca scop planificarea şi evaluarea funciilor şia rezultatelor obinute, de la nivelul sistemului până la nivelele inferioare ale structuriiorganizaionale.

În general, sistemele reale au o organizare multinivel, eficiena acesteiarhitecturi complexe depinzând de funcionarea corectă şi de eficiena fiecărei bucle.

O clasă specială de arhitecturi cu buclă teriară, care aparin domeniuluiinteligenei artificiale şi care soluionează problemele reale pentru care nu există rezolvări algoritmice, o constituie sistemele expert .

Cunoaşterea obiectivelor şi a arhitecturii unui sistem, evidenierea buclelorspecifice sunt activităi deosebit de utile în analiza şi proiectarea sistemelor deproducie.

1.4. Problema controlului-reglării în analiza sistemelor de producie

Orice sistem poate fi descompus în subsisteme până la un anumit nivel în careaceste subsisteme pot fi uşor manevrate şi analizate. Acest lucru este important înspecial în analiza unor sisteme de producie deosebit de complexe. Descompunerea însubsisteme conduce la problema comunicării între subsisteme.

Astfel, un sistem S format din patru subsisteme (A, B, C, D) poate să conină celmult şase canale de comunicare/conexiuni (fig. 1.8).

Fig. 1.8. Conexiunile unui sistem alcătuit din patru subsisteme

Se poate arăta că pentru “n” subsisteme există, din punct de vedere teoretic,maxim Cn2 conexiuni.


16/29

16

Deoarece numărul de conexiuni este foarte mare şi nu oricare două subsistemecomunică între ele, în proiectarea sistemelor se pune problema reducerii numărului deconexiuni pentru realizarea unei comunicări cât mai bune. Există două tehnici orientate

în acest scop: cluster analysis şi decuplarea subsistemelor .Tehnica de cluster analysis constă în stabilirea unor grupe de subsisteme după

anumite proprietăi − păstrând legăturile dintre ele − şi definirea unui singur canal decomunicare, deci o singură conexiune între un grup şi altul.De exemplu, un sistem format din 7 subsisteme poate avea maxim C

7

2 = 21 de

conexiuni, în timp ce prin clasificarea acestora în două grupe de câte 4 şi respectiv 3subsisteme sunt necesare doar C

4

2 + C

3

2 + 1 = 10 conexiuni (fig. 1.9).

Tehnica a doua constă în reducerea gradului de coordonare cerut între două subsisteme prin decuplarea lor , fapt care în sistemele reale conduce la mic şorareadependen ei func ionale dintre subsisteme.

Un sistem puternic cuplat necesită coordonare şi sincronizare între subsistemelesale, deci un cost ridicat .

Spre exemplu, decuplarea unui sistem productiv se poate realiza practic prin:• crearea unor depozite de stocare;• utilizarea unor resurse flexibile care permit subsistemelor să fie relativ

independente şi mai puin sensibile atunci când output-ul unui subsistem esteinput pentru un alt subsistem;

• standarde (specificaii sau costuri standard) care permit unui sistem să seplanifice şi să funcioneze având nevoi reduse de comunicare cu celelaltesubsisteme.

În figura 1.10 este ilustrat un exemplu de reducere a gradului de cuplare întredouă subsisteme productive prin crearea unui depozit de stocare a materialelor prin caresunt legate funcional cele două subsisteme.

Procesul de decuplare conferă subsistemelor un grad înalt de independen ă înconducerea lor, însă la un anumit cost al mecanismului de decuplare.

Sistemele centralizate au o serie de avantaje (comunicare mai rapidă, posibilităimai bune de modelare şi optimizare), dar şi unele dezavantaje (cost ridicat alcoordonării, posibilităi reduse de a răspunde la perturbaii mari, uneori putând chiar să se dezorganizeze).

Pentru ca un sistem de producie să func ioneze efectiv trebuie să fiecontrolat, ceea ce necesită comunicarea. Informaia furnizată trebuie să fie oportună,

suficient detaliată şi precisă şi să poată fi transmisă între un subsistem şi altul pentru a fiutilizată ca bază a deciziilor de control al stării sistemului.

Fig.1.9. Reducerea conexiunilor prin clusterizare


17/29

17

Fig. 1.10. Reducerea gradului de cuplare între două sisteme

Mesajul transmis de la sursă este codificat şi ajunge la destina ie prinintermediul canalului de comunicaie, fiind în prealabil recepionat şi decodificat (fig.1.11). Canalul poate fi supus unor distorsiuni/interferene aleatoare care alterează coninutul mesajului.

Fig.1.11. Reprezentarea unui sistem de comunicare

În organizaiile cu structuri ierarhizate, mesajele transmise de la sursă suntfiltrate, astfel că la nivelele superioare ajung doar cele importante. Această filtrareimplică uneori riscul unor distorsiuni ale informaiilor de comunicaie, unele informaii

importante fiind omise, iar altele, mai puin importante, având prioritate faă de celeefectiv necesare.

Un element important în managementul sistemelor de producie îl constituiecunoa şterea scopului urmărit de sistem, acesta furnizând managerilor criteriile cetrebuie avute în vedere pentru atingerea scopurilor propuse.

Orice sistem real funcionează după un plan de activitate pe baza căruia serealizează coordonarea tuturor activităilor subsistemelor componente şi integrareasistemului în mediul său.

Controlul sistemului este un proces care presupune următoarele aciuni:• stabilirea scopurilor specifice sistemului;• realizarea planurilor detaliate şi a bugetelor pentru atingerea performanelor

cerute;• proiectarea şi implementarea dispozitivelor de măsurare (senzori) şi a

echipamentelor de colectare a datelor în raport cu output-ul sistemului;• comunicarea informaiei;• evaluarea performanelor actuale şi compararea lor cu standardele;• generarea unui semnal de intrare corector, necesar pentru reglarea sistemului.Interaciunea cu mediul poate să perturbe funcionarea normală a sistemului şi,

în acest caz, apar ca necesare o serie de aciuni corective. Abaterile de la plan sedatorează unor cauze/factori cum ar fi:

− schimbări neprevăzute în mediul sistemului (creşterea exagerată a preurilor,

schimbări neaşteptate în fluxurile de materiale etc.);


18/29

18

− planuri incorecte datorate, spre exemplu, lipsei unor previziuni sau unorpreviziuni eronate privind cererea unui nou produs;

− ineficien ă func ională în cadrul sistemului (instalaii, utilaje şi tehnologii învechite, calificare inferioară a forei de muncă etc.);

− lipsa de motivare a forei de muncă şi/sau a managerilor etc.

Sistemele au frecvent capacitatea de a se autoregla, proprietate explicată princonceptul de feed-back.

Există două tehnici de control-reglare a sistemelor: controlul prin feed-back şicontrolul de tip feed-forward (anticipativ).

1.4.1. Controlul sistemelor prin feed-back

Output-ul sistemului, privit ca informaie, se compară cu mărimea de ieşiredorită (proiectată) prin intermediul blocului de control şi, în cazul existenei unor abaterisemnificative, blocul de reglare generează un semnal de tip input şi elaborează o deciziepentru corectarea intrărilor şi a procesului, în vederea obinerii output-ului dorit.

Acest proces informaional este numit feed-back, informaia fiind reîntoarsă însistem ca intrare.

Modelul de bază al sistemului include o buclă feed-back pentru reglarea şicontrolul sistemului, un set de input-uri şi o ieşire (agregată /dezagregată), precum şi unansamblu de norme, standarde, bugete, planuri de activitate, pe baza căruia se realizează compararea ieşirii (fig. 1.12).

În managementul sistemelor cibernetico-economice un rol important îl are

cunoaşterea tipului buclei de reglare, a modului în care modificarea nivelului uneivariabile de stare (creştere sau scădere) influenează output-ul sistemului, în sensulamplificării sau al reducerii diferenei dintre mărimile realizate şi cele aşteptate.

Atunci când, în vederea reducerii diferenelor respective, pentru bucleleinferioare se selectează o decizie în raport cu un program fixat, modul de manifestare aconexiunii inverse formează un feed-back negativ. Specific pentru bucla de feed-backnegativ este faptul că încearcă să deplaseze mărimea unei variabile de stare către unnivel dorit, generând aciuni în direcia opusă faă de diferena dintre valoarea dorită şicea reală.

Un exemplu în acest sens îl constituie reglarea ritmului produciei pentrumeninerea unui anumit nivel al stocului de produse finite. Creşterea (descreşterea)

nivelului stocului de produse finite va determina prin intermediul buclei de feed-backnegativ o diminuare/sporire a volumului produciei.

Fig.1.12. Controlul sistemului prin feed-back


19/29

19

Un dezavantaj al feed-back-ului negativ este că în unele situaii reale devineinoperant sau ineficient, deoarece monitorizând ieşirile sistemului percepe abateriledupă producerea lor, deci nu le poate anticipa.

A doua categorie de conexiuni inverse o constituie bucla de feed-back pozitiv,care acionează întotdeauna în sensul amplificării unei schimbări în nivelul unei

variabile de stare a sistemului, a creşterii abaterii dintre mărimile realizate şi celeaşteptate, această schimbare producându-se în aceeaşi direcie ca şi schimbarea iniială.Cu alte cuvinte, feed-back-ul pozitiv se manifestă atunci când efectul închiderii uneiastfel de conexiuni este de acelaşi sens cu cel produs de factorul de decizie.

Un exemplu de feed-back pozitiv îl constituie creşterea capitalului social al uneifirme prin reinvestirea periodică a unei pări din profitul obinut. Cum capitalul socialnu poate să crească la nesfârşit, efectele buclei pozitive nu sunt întotdeauna benefice,deoarece se pot genera modificări necontrolabile asupra variabilelor de stare.

Dacă feed-back-ul negativ prin rolul lui stabilizator este caracteristic sistemelorcare tind să facă mediul mai predictibil, feed-back-ul pozitiv este specific sistemelormai puin controlabile, care fac ca mediul să devină mai puin predictibil, ca atare el

poate fi folosit în explorarea mediului. Astfel, când perturbaiile sunt sub control, esteimportant pentru sistem să se cerceteze şi să se cunoască ce se poate întâmpla atuncicând se produc anumite procese/fenomene.

Este evident că nu se poate aştepta pentru a se vedea ce se va întâmpla în timpcu un sistem, finalul putând însemna chiar dispariia sa.

Pentru sistemele complexe, investigaiile bazate pe simularea buclelor feed-backpozitive sau negative sunt deosebit de utile în studiul predictibilităii sistemului, aevoluiei acestuia, precum şi în modelarea şi proiectarea unor sisteme noi, mai stabile(adaptabile) la perturbaiile mediului şi mai performante.

1.4.2. Controlul/reglarea anticipativă (feed-forward)

Există tehnici care filtrează datele irelevante transmise de la un sistem la altul,reducând numărul intr ărilor sau cantitatea de informa ii transmisă altui sistem.

De modul în care sunt controlate intrările unui sistem depinde varietateacomportamentală a ieşirilor. Orice sistem este caracterizat de un număr variabil de gradede libertate. Constrângerile impuse sistemului limitează gradele sale de libertate.

Controlul intrărilor trebuie realizat prin intermediul unor elemente specializate,cu atribuii şi responsabilităi bine precizate, care să nu afecteze alte intrări de natură diferită şi care nu sunt necesare sistemului. Dacă un element din sistem iese în afaracontrolului, atunci trebuie să existe un mecanism care să răspundă de acest control

particular de stare, în mod independent şi f ără a afecta alte elemente din cadrulsistemului sau alte subsisteme.De exemplu, dacă nivelul stocului unui reper iese din limitele (de control)

normale, atunci o persoană /maşină trebuie să fie capabilă să readucă nivelul în limitelenormale f ără a afecta celelalte repere. Acest lucru se poate realiza dacă sistemul a fostproiectat astfel încât să fie posibilă luarea unor decizii privind fluxul de materiale şi să existe responsabilitatea luării unor astfel de decizii.


20/29

20

Sistemele care funcionează pe baza unei conexiuni de tip feed-forwardpresupun o monitorizare şi o cuantificare permanentă a intrărilor în sistem şi a activităiiacestora. Pentru aceasta, în arhitectura lor este inclus un bloc de monitorizare-prediciecare are un rol predictiv în asistarea şi funcionarea sistemului (fig. 1.13).

Informaiile despre intrările în sistem şi datele obinute prin cuantificareaactivităii sistemului sunt recepionate de subsistemul de monitorizare-predicie care pebaza lor elaborează predicii referitoare la output-ul sistemului pe perioade viitoare.

Prediciile rezultate sunt preluate de blocul de reglare care, pe baza unor analizeşi comparaii efectuate în raport cu unele norme, standarde şi criterii specifice activităiisistemului, elaborează decizii de corectare a parametrilor de funcionare a sistemuluiatunci când aceste comparaii indică o posibilă abatere semnificativă.

În felul acesta, prin punerea în valoare a posibilităilor de control-reglareanticipativă a buclelor feed-forward se poate ajunge la îmbunătăirea sensibilă aperformanelor sistemului.

Ca exemple de subsisteme care funcionează folosind conexiuni de tip feed-forward pentru control-reglare putem meniona activităile subsistemului de marketingşi de prospectare a pieei în vederea planificării produciei, subsistemul de gestiune astocurilor, subsistemul de aprovizionare-desfacere etc.

1.5. Proprietăile sistemelor

Sistemele au proprietăi generale şi specifice. Cunoaşterea proprietăilor

generale şi specifice ale sistemelor este deosebit de utilă în analiza sistemelor în fazelede investigare, analiză, modelare, şi proiectare a noului sistem.În continuare se va face o prezentare succintă a celor mai importante dintre

acestea.Proprietăile care caracterizează majoritatea sistemelor, inclusiv sistemele

cibernetice sunt: proprietăi externe, proprietăi structural-compartimentale şifuncionale interne.

Propriet ă ile externe sunt generate de relaiile sistemului cu mediul având învedere caracterul netrivial al intrărilor şi ieşirilor.

1. Dinamicitatea sistemelor este o proprietate generală a sistemelor în caretimpul reprezintă un parametru de bază care cuprinde transformările ce au loc în

interiorul sistemului precum şi pe cele care au loc între sistem şi mediul său. Fiecaresistem (subsistem) are un timp interior care îi este specific şi care este privit ca un timp

Fig.1.13. Schema de control anticipativ (feed-forward)


21/29

21

invariant (timpul tehnologic, timpul economic) în raport cu natura proceselor,fenomenelor şi a conexiunilor interne şi externe care îl caracterizează.

După valorile pe care le ia variabila timp, se pot evidenia:• Sisteme discrete, în care cunoaşterea stării sistemului poate fi realizată la

momente discrete de timp, precizate cu un pas dat. Modelele sistemelor discrete sunt

utilizate în rezolvări numerice şi pentru efectuarea unor analize periodice alevariabilelor de stare.În sistemele de producie, testarea variabilei de stare (starea utilajului, a stocului

unui reper) se face la anumite intervale (momente) de timp.• Sisteme continue, ale căror modele sunt mai apropiate de realitate şi sunt

folosite pentru diferite studii calitative. Majoritatea sistemelor tehnice sunt sistemecontinue.

Un sistem descris de modelul y = F(K, L; t) nu este un model dinamic numaiprin simpla ataşare a variabilei “t”, ci trebuie să aibă o ecuaie de evoluie a variabilei destare Kt, a cărei semnificaie poate să fie valoarea echipamentelor, maşinilor, utilajelorexistente într-un sistem productiv la momentul “t”, ca de exemplu:

Kt+1 = Kt - 0≅Kt + PFt

unde 0 este coeficient de scoatere din funcie, iar PFt = f(It, It-1, It-2, …) reprezintă valoarea echipamentelor puse în funciune la momentul “t” prin investiii anterioare.

2. O altă proprietate generală a sistemelor o constituie caracterul deschis sau par ial deschis al acestora.

Un sistem care are legături cu mediul prin cel puin o intrare şi o ieşire esteconsiderat un sistem deschis, în timp ce absena uneia din legături (de intrare sau deieşire) determină caracterul parial-deschis al acestuia. În absena ambelor legături

(tranzacii) cu mediul, sistemul este izolat .Această proprietate caracteristică face o distincie clară între sistemele biologice şi cele de produc ie, care, putându-se organiza, î şi sporesc ordinea interioară şi prinurmare î şi micşorează entropia pe baza schimbului permanent de substană, energie,informaii cu mediul lor.

O cale de reducere a entropiei unui sistem economic este de a reduce entropiadin fiecare subsistem şi/sau entropia legăturilor dintre subsisteme.

De exemplu, reducerea entropiei de legătură într-un sistem productiv se poaterealiza prin introducerea unor sisteme de lucru pe bandă sau în flux, iar în sistemeleinformatice prin plasarea unor terminale în puncte importante de producere şi culegere ainformaiilor.

Între gradul de organizare al unui sistem şi nivelul entropiei există o legătură directă: sistemul de producie este evolutiv şi are tendina să-şi crească entropia dacă nueste bine organizat.

Creşterea stării entropice poate fi cauzată uneori prin introducerea progresuluitehnic dacă personalul nu a fost suficient calificat pentru a face faă noilor mijloacetehnice introduse sau dacă sistemul este foarte complex şi controlul nu este bineorganizat.

De asemenea, există o legătur ă direct ă între calitatea deciziei şi nivelul entropic al sistemului. În cazul sistemelor cibernetice şi al celor cu autoînvăare există posibilitatea adoptării unor decizii în funcie de caracterul dinamic al sistemului şi deentropia introdusă de acestea. Este deci important şi necesar ca informaiile care stau la

baza fundamentării deciziilor să fie culese din punctele cu entropia cea mai mică.


22/29

22

Astfel, în unităile productive terminalele trebuie amplasate în punctele în careau loc transformări importante ale procesului de producie şi, în acelaşi timp, în careentropia este cât mai mică, iar în unităile comerciale amplasarea acestora trebuie să sefacă în punctele de desfacere şi la managerii care administrează reelele de magazine.

3. Complexitatea sistemelor este o proprietate care are un caracter obiectiv ce

ine de specificitatea sistemului analizat şi unul subiectiv, generat de raportareaobservatorului la sistemul investigat, de felul în care analistul investighează acestsistem. Complexitatea poate fi definită în funcie de un ansamblu de cauze şi factori,cum ar fi:

• numărul de elemente (subsisteme) componente;• comportamentul nedeterminist al subsistemelor componente;• necesitatea şi posibilitatea de a răspunde unor perturbaii (interne/din mediu)

cu caracter nedeterminist;• orientarea sistemelor spre realizarea unor multitudini de scopuri, concurente

sau chiar contradictorii.4. O altă proprietate generală o constituie caracterul aleator (stohastic) al

sistemelor. În cazul sistemelor de producie, această proprietate este determinată demodalitatea prin care un sistem î şi alege, dintr-o mulime de stări posibile, o anumită stare. Alegerea unei stări pentru evoluia sistemului depinde de structura sa internă, deobiectivele sale, de natura interaciunilor interne (dintre elemente) şi externe, deturbulena factorilor de mediu, de deciziile anterioare luate pentru managementul săuetc.

Caracterul aleator este specific sistemelor de stocare, de aşteptare, de producie,de informare etc. în care intrările în sistem, procesele (serviri, prelucrări) şi ieşirile dinsistem urmează diverse legi statistice (Poisson, exponeniale, normale, gamma,lognormală etc.).

5. O proprietate specifică sistemelor este autoreglarea, care exprimă capacitateaunui sistem de a reaciona cu mijloace proprii la perturbaiile interne sau la cele dinmediu. Această proprietate este caracteristică sistemelor cibernetice care au încomponena lor un sistem efector/activ (de exemplu, un sistem de producie caretransformă un set de resurse în produse finite) şi un bloc de reglare care poate fi unsubsistem al său (subsistemul de gestiune a calităii, subsistemul financiar-contabil) sauun subsistem din mediul său (piaa).

Astfel, pentru o întreprindere productivă, piaa reprezintă blocul de reglare careasigură analiza informaiilor şi compararea parametrilor privind activitatea de producieşi desfacere a produciei, cu cei standard. Existena unor abateri semnificative conducela generarea unor decizii de reglare care acionează asupra intrărilor efective ale

sistemului, producând modificări de natură materială, energetică, informaional-decizională şi care tind, în timp, la apropierea ieşirilor efective de cele standard.6. O altă proprietate specifică sistemelor, definitorie pentru sistemele cu

autoreglare, o reprezintă caracterul informa ional-decizional al acestora. Informaiareprezintă elementul de bază al oricărui proces de management indiferent de arhitecturasistemului. Complexitatea şi diversitatea mediului în care acionează agenii economicigenerează probleme a căror soluionare necesită elaborarea şi luarea unor deciziiadecvate.

Procesul decizional este o succesiune de cicluri procedurale, fiecare având treicomponente principale: decizia, ac iunea şi efectul (consecin a). În cadrul procesuluidecizional se pot evidenia atât elemente raionale cât şi elemente influenate de rutină,

de intuiie, de hazard, precum şi de comportamentul decizional individual sau colectiv.Ca formă rafinată a informaiei, decizia reprezintă opiunea pentru o anumită variantă de


23/29

23

aciune (strategii, politici) din mai multe alternative posibile, care corespunde cel maibine obiectivului sistemului (scopului dorit).

În activitatea de producie există o mare diversitate de procese decizionale,fiecare coninând cinci tipuri de activităi: întâmplătoare (bazate pe informaii culesenesistematic şi pe reacii spontane ale decidenilor presai de timp sau supuşi unui stres

puternic), pe bază de rutină (în cazul repetării unor situaii decizionale similare sau alexistenei unor analogii puternice cu cele din trecut), pe bază de intui ie, pe bază de paradigme (prin utilizarea unor modele decizionale eficiente), precum şi pe bază deanaliză sistemică , modelare şi previziune (cele mai evoluate).

Analiza de sistem trebuie să pornească de la situaia informaional-decizională asistemului existent şi prin metodologiile specifice să o îmbunătăească, acesta fiind defapt un obiectiv important al proiectului de sistem ce trebuie elaborat.

7. Caracterul antientropic al sistemelor cu structură cibernetică este legat înspecial de posibilitatea perfecionării managementului şi a reducerii gradului dedezorganizare internă a sistemelor deschise prin ameliorarea proprietăilor structurale şia celor informaional-decizionale precum şi prin intensificarea schimbului de informaiişi a tranzaciilor cu mediul.

Propriet ă ile structural-comportamentale şi func ionale interne ale sistemelor depind atât de structura cât şi de natura relaiilor, a intercondiionărilor dintresubsistemele ce formează sistemul.

1. Accesibilitatea unei stări xk presupune existena unei comenzi/intrări uk(x0, ϑ)pe intervalul (t0, ϑ) care conduce sistemul din starea x0 în starea xk. Dualul acestuiconcept este detectibilitatea unei ieşiri y j din starea xk, ce presupune obinerea unuioutput y j pornind de la starea xk.

2. Observabilitatea este proprietatea prin care, cunoscând mărimile de intrare şide ieşire, se poate deduce succesiunea de stări (sau o parte din ele) prin care a trecutsistemul. Cunoaşterea stărilor prin care a trecut sistemul se poate face în două moduri:

•

cu ajutorul modelului, cunoscând structura sistemului şi interconexiunile sale;• cu ajutorul sistemului de urmărire, prin cunoaşterea nivelului real al tuturor

parametrilor. Sistemul de urmărire trebuie proiectat şi implementat astfel încât să transmită atât stările semnificative cât şi pe cele rezultate în urmaunor perturbaii. De aceea, intervalele şi momentele de culegere şi transmiterea datelor trebuie alese astfel încât să asigure compatibilitate întreobservabilitatea dată prin model şi cea furnizată prin sistemul de urmărire. Deasemenea, este necesară o corelare între momentele de actualizare a datelormodelului şi procesele ce au loc în sistem.

3. Controlabilitatea sistemului şi a st ărilor este proprietatea prin care,

cunoscând intrările sau comenzile şi starea la un moment dat, se poate genera stareasistemului la momentul următor (toate ieşirile sau o parte dintre acestea).Un sistem este global controlabil dacă există pentru fiecare ieşire o clasă de

funcii de intrare ce generează această ieşire. Când anumite ieşiri nu pot fi determinateaplicând funcia de intrare sau comenzile admisibile, sistemul este parial controlabil.

4. Sensibilitatea reprezintă proprietatea unui sistem de a reveni la o stare deechilibru, având acelaşi set de valori ale vectorului de stare pe o perioadă de timp după ce s-a înlăturat cauza internă (externă). Această proprietate face ca la variaii mari aleintrărilor să corespundă variaii mici ale ieşirilor.

Dacă un sistem, în evoluia sa, suferă o perturbaie, el iese din starea de echilibruspecifică momentului respectiv, trecând în timp la o altă stare, diferită de cea iniială.

Astfel, o investiie modifică starea de echilibru existentă, înscriind sistemul pe otraiectorie de creştere. După o perioadă de timp în care investiia este asimilată şi pusă


24/29

24

în funciune au loc o serie de procese de refacere a stării de echilibru, care va fi diferită de cea anterioară. De fapt, sistemul se află într-o stare de echilibru dinamic, carereprezintă succesiuni ale unor stări statice de echilibru.

6. Adaptabilitatea este proprietatea prin care sistemele răspund prin anumiteieşiri la anumite intrări date. Modificarea structurii interne a unor sisteme în contextul

dat de această proprietate se numeşte autoadaptabilitate.7. Compozabilitatea şi decompozabilitatea se referă la proprietatea unui sistemde a se compune dintr-un număr finit de subsisteme şi respectiv, de a se descompune înacelaşi mod. Decompozabilitatea stă la baza analizei de sistem, iar compozabilitatea laproiectarea noului sistem. Aceste proprietăi sunt eseniale în analiza şi sintezasistemelor.

8. Structurabilitatea defineşte necesitatea ca orice sistem să aibă o mulime deelemente componente intercorelate, deci o structură specifică. Un sistem î şi păstrează structura ca expresie a meninerii naturii sale calitative (sisteme invariante structural). Încazul în care sistemele răspund diferit prin valorile luate de stările lor în raport cuintrările (comenzile) şi î şi modifică structura în timp, acestea sunt sisteme variantestructural.

9. Finitudinea este proprietatea sistemelor de a fi finite, în sensul că la sistemelereale spaiile intrărilor, ieşirilor şi stărilor sunt finite.

Utilizarea acestor proprietăi în analiza de sistem permite definirea conceptuală aunor categorii de sisteme de producie şi alcătuirea pe această bază a unor tipologiistructurale şi funcionale ale sistemelor de producie.

1.6. Tipologii structurale şi funcionale ale sistemelor de producie

Un sistem ale cărui procese şi subsisteme nu sunt definite deoarece, spreexemplu, obiectivul cercetării nu necesită acest lucru, este numit sistem black-box.Pentru majoritatea sistemelor este însă necesar să se identifice şi să se definească procesele care au loc şi semnificaia caracteristicilor fiecăruia. Un sistem poate să fieanalizat în raport cu mediul său, cu nivelele sale de predictibilitate, cu caracterulactivităilor desf ăşurate, cu natura conexiunilor, cu complexitatea sa etc.

Din punct de vedere al caracterului activităilor desf ăşurate putem defini o primă tipologie a sistemelor şi anume: sisteme deterministe şi sisteme probabiliste (stochastice).

Un sistem determinist operează în conformitate cu un set de reguli bineprecizate, comportamentul său viitor putând fi corect previzionat dacă starea sa curentă şi caracteristicile operaionale sunt cunoscute cu precizie.

De exemplu, sistemele mecanice, utilajele, echipamentele, instalaiile,programele pe calculator etc. sunt sisteme deterministe al căror comportament se poatepreviziona.

Sistemele economice, inclusiv cele de afaceri, au un comportamentnedeterminist datorită caracterului imprevizibil al desf ăşurării activităilor specifice,generat de probabilitatea producerii unor evenimente perturbatoare interne (aprovizionare neritmică, căderi ale utilajelor sau instalaiilor, revendicări alesalariailor, fluctuaii ale forei de muncă etc.) sau a unor evenimente externe (reducereaunor segmente de piaă, apariia unor noi competitori, fluctuaii puternice ale cereriietc.).

Un sistem probabilist este controlat de şansa evenimentelor de a se produce,

comportamentul său fiind dificil de previzionat datorită perturbaiilor aleatoare, interneşi din mediu, la care este supus. Când sunt investigate astfel de sisteme nu există


25/29

25

certitudinea că anumite ieşiri vor putea fi obinute din intrări specifice şi sunt dificil deprecizat evenimentele care se vor produce precum şi influena acestora asupraproceselor interne.

O altă tipologie a sistemelor poate fi stabilită din punct de vedere al structuriicomportamentale a conexiunilor interne şi pe această bază se pot evidenia sisteme cu

structur ă deschisă şi sisteme cu structur ă închisă.Sistemele cu structur ă deschisă pun în evidenă dependena funcională dintreintrări şi ieşiri (u → y), precum şi influena perturbaiilor externe (Π) asupra activităilorde bază (fig.1.14.).

Fig.1.14. Sisteme cu structur ă deschisă

În astfel de sisteme există un subsistem secundar/informaional (S2) carerecepionează intrările generale (u) şi produce o mărime informaională /decizie (d) cucare, împreună cu perturbaiile externe (Π), influenează subsistemul principal (Si), careproduce ieşirea generală a sistemului (y).

Sistemele cu structur ă închisă pun în evidenă, pe lângă dependena funcională dintre variabilele de ieşire şi cele de intrare (u → y), conexiunea inversă prin careintrările sunt influenate de natura ieşirilor (y → u). Dacă această conexiune esteprelucrată de unul sau mai multe subsisteme înainte de a influena direct intrarea,suntem în cazul sistemelor cu reac ie, a căror structură generală este ilustrată în fig.1.15.

Fig.1.15. Sistem cu structur ă închisă (cu reac ie)

În sistemele cu reacie există trei subsisteme distincte din punct de vederefuncional:

• un subsistem de bază /activ (S1), care generează ieşirea generală a sistemului(y) pe baza unor comenzi şi decizii primite la intrare;

• un subsistem de comandă (S2), care recepionează intrarea generală în sistem(u), primeşte intrarea de reacie (z) şi, pe baza unor algoritmi sau proceduriproprii, elaborează decizia (d) destinată reglării activităii subsistemului debază;

• un subsistem de reacie (S3), care colectează informaiile privind ieşireasistemului (y), le prelucrează şi le transmite, sub forma variabilei z,subsistemului de comandă.


26/29

26

Când într-un sistem închis lipseşte blocul S3, conectarea dintre ieşire şi intraredevine directă şi rezultă un sistem automat .

Fiecare din cele două tipuri de sisteme structurale (cu reacie, automat) poateavea, în funcie de modalitatea concretă în care subsistemul de comandă (S2) compuneconexiunea inversă cu intrarea în sistem, un comportament aditiv, multiplicativ (liniar,

neliniar), un comportament strategic global etc.Aceste clase de sisteme deduse pe baza proprietăii de structurabilitate dauposibilitatea explicării modului de funcionare a majorităii sistemelor din economie,tehnică, societate, biologie etc.

O altă tipologie poate fi obinută pe baza existenei proprietăii de adaptabilitatea sistemelor la mediu, caz în care putem evidenia sisteme neadaptive (convenionale),caracterizate prin lipsa acestei proprietăi, respectiv sisteme adaptive, care la rândul lorpot avea structur ă deschisă sau structur ă închisă.

Sistemele adaptive au în componena lor un subsistem principal (S1), care poatefi cu reacie, automat, cu structură închisă sau deschisă, precum şi un sistem de adaptare(S2), care poate fi o entitate (bloc) de natură informaională având ca intrare vectorul

criteriilor de adaptare ( C ) şi perturbaiile (Π2), iar ca ieşire un vector de adaptare (A).Pentru subsistemul activ S1, input-ul este format din compunerea vectorului de adaptare(A) cu vectorul de intrare (u), la care se adaugă influena perturbaiilor din mediu (Π1),iar output-ul său poate fi exprimat printr-o funcie de adaptare de forma:

y = f a (u ∗ A)

Un astfel de sistem adaptiv cu structur ă deschisă este specific sistemelor deconducere în care decizia pe care o ia subsistemul de bază depinde de o mulime decriterii de decizie.

Sistemele adaptive cu structur ă închisă se deosebesc de cele cu structur

ă

deschisă prin existena unei conexiuni inverse prin care funcia de adaptare impunesubsistemului de adaptare, pe baza informaiilor asupra ieşirii subsistemului de bază, să producă la ieşire vectorul variabilelor de adaptare (A) ca input pentru S1. Un astfel desistem este ilustrat în figura 1.16.

Fig.1.16. Sistem adaptiv cu structur ă închisă

În funcie de criteriile utilizate pentru adaptarea la mediu, putem evideniasisteme adaptive conven ionale, în care criteriile au o valoare fixată şi sisteme optimale,

în care criteriile reprezintă un obiectiv de optimizat (minimizat sau maximizat). Acestesisteme pot fi adaptive la intr ări, atunci când î şi pot realiza funcia de adaptare la mediudoar prin modificarea input-urilor, sau adaptive prin structur ă, atunci când adaptarea la


27/29

27

mediu este realizabilă prin modificarea structurii organizatorice, tehnologice,informaional-decizionale, de management etc.

O altă tipologie importantă poate fi stabilită după funcionalitatea internă şiexternă a sistemelor, care se referă la corelaiile necesare care trebuie să existe întresubsistemele componente şi între acestea şi mediul lor, în vederea atingerii obiectivelor

stabilite.Din punct de vedere al funcionalităii se pot evidenia sisteme concentrate, încare subsistemele componente pot avea funcionalităi identice sau complementare învederea atingerii unui scop unic şi sisteme distribuite, alcătuite din subsisteme cufuncionalităi distincte care urmăresc obiective proprii, precise, dar care alcătuiescelemente (subobiective) ale unui obiectiv global (mai general).

O tipologie distinctă poate fi stabilită în funcie de următoarele categorii deconexiuni care caracterizează structura unui sistem:

• conexiuni de interac iune: sunt tipurile de legături cel mai frecvent întâlnite şiau proprietatea de a se menine relativ stabile o perioadă mai lungă de timp,păstrându-şi direcionarea la apariia sau dispariia unor elemente componente

f ără a afecta interaciunile dintre celelalte componente. Aceste conexiuni potfi de natură materială, energetică, financiară, informaională, umană etc. şicorespunzător felului lor, în sistemul respectiv coexistă structuri de acelaşitip;

• conexiuni de generare: au un caracter temporar şi apar în cazul în care două sau mai multe subsisteme interacionează în vederea realizării unui obiectivcomun sau a unui nou subsistem încorporat în structura sistemului dereferină (de exemplu, cooperarea mai multor firme la realizarea unui proiectcomplex).

Un caz particular al acestor conexiuni îl constituie conexiunile de dezvoltare,care implică schimbări eseniale, de ordin calitativ, în structura sistemului. Acesteconexiuni sunt mai stabile şi acionează pe perioade mai lungi decât cele de generare şidin acest motiv fac obiectul analizei de sistem şi necesită metode şi tehnici deinvestigare prospective ale sistemului;

• conexiuni func ionale/de func ionare: au un caracter informaional şi aparatunci când există o corelaie între subsistemele care îndeplinesc funciileproprii şi care la rândul lor reprezintă condiiile de realizare a funciei

întregului sistem.De exemplu, subsistemele unei întreprinderi productive, prin funciile lor

specifice (aprovizionare, producie, desfacere etc.) contribuie la realizarea funciei întreprinderii (realizarea unui produs pentru satisfacerea unei cereri pe piaă). Corelarea

acestor subsisteme se face prin planul de fabricaie şi regulamentul de organizare şifuncionare (ROF) care specifică coordonarea şi subordonarea subsistemelor;• conexiuni de transformare: sunt un caz particular al celor de funcionare şi au

în vedere aducerea unora din subsistemele componente dintr-o stare iniială într-o stare finală specifică, dată sau nu. În acest caz subsistemele nu mai aufuncionalităi diferite, ele urmărind atingerea aceluiaşi obiectiv. În procesulde transformare aceste conexiuni nu mai au un caracter stabil, ele depinzândde etapele procesului de transformare şi de o serie de restricii specificesistemului;

• conexiuni decizionale (manageriale): au un caracter complex, fiind ocombinaie a conexiunilor de dezvoltare şi a celor funcionale şi se

materializează pe baza unor principii, metode sau modele de management.Aceste conexiuni au un caracter stabil pe perioada în care se urmăreşte


28/29

28

atingerea obiectivului şi studierea lor este esenială pentru definirea structuriiinformaional-decizionale a sistemului.

Pe baza acestor conexiuni, în analiza şi proiectarea sistemelor se pot evidenia, în raport cu structura lor, sisteme cu structură informaional-decizională ierarhică,neierarhică şi mixt ă.

Din punct de vedere informaional-decizional, sistemele cu structur ă ierarhică sunt organizate pe mai multe nivele ierarhice, subsistemele componente alcătuind oarborescenă.

Conexiunile specifice acestei structuri vizează legăturile în ambele sensuriexistente între subsistemele de pe nivelele superioare şi cele de pe nivelele inferioare.Între subsistemele de la acelaşi nivel există doar legături de informare (fig.1.17).

Sistemele cu structur ă informa ional-decizională neierarhică nu pot fireprezentate ca o arborescenă, subsistemele componente fiind conectate direct subformă de reea (fig.1.18).

Fig.1.18. Sistem cu structur ă neierarhică

Sistemele cu structur ă mixt ă sunt bazate pe reprezentarea arborescentă şi suntalcătuite din subsisteme organizate pe nivele ierarhice, iar subsistemele aferente fiecăruinivel pot fi formate din elemente aflate în structură neierarhică (fig.1.19).

Fig.1.17. Sistem cu structur ă ierarhică

Fig.1.19. Sistem cu structur ă mixt ă


29/29

Conceptele prezentate sunt deosebit de utile în analiza sistemelor şi constituieelemente de bază ale limbajului specific utilizat de analist în procesul de investigare,modelare şi proiectare a sistemelorde producie.

1.7. Analiza structurală şi analiza funcională a

sistemelor de producie

Sinteza sistemelor are ca scop realizarea unor sisteme care trebuie să îndeplinească o serie de proprietăi determinate aprioric.

În timp ce analiza de sistem se referă la sisteme reale existente, sintezasistemelor se ocupă de sisteme realizabile care pot fi transformate în sisteme reale într-un viitor apropiat.

În funcie de tipologia sistemelor, prezentată anterior, se disting două grupe demetode ale analizei de sistem: analiza structurală şi analiza func ională.

Analiza structurală se bazează pe cercetarea detaliată a structurii sistemului, peanaliza elementelor componente şi a conexiunilor interne f ără să aibă în vedere funciile

sistemului analizat.Analiza structurală are în vedere realizarea următoarelor obiective:• definirea subsistemelor componente în cadrul sistemului global;• stabilirea interaciunilor şi a rolului dintre subsistemele identificate;• determinarea relaiilor de dominană şi interdependenă structurală;• stabilirea factorilor care cauzează modificările structurale şi determinarea

efectelor acestora asupra diferitelor tipuri de structuri de sistem, precum şiasupra obiectivelor urmărite.

Analiza structurală porneşte de la o ordonare a structurii în raport cu o serie decriterii cum ar fi: natura conexiunilor, evoluia în timp a structurii (dinamica

structurală), funcionalitatea şi rolul structurii fiecărui subsistem în cadrul sistemuluianalizat. Analiza func ională se concentrează în special asupra funcionalităii globale a

sistemului analizat, evideniind fiecare funcie în parte şi f ăcând abstracie de structurainternă a acestuia.

În cadrul acestui tip de analiză se apelează la tehnici de descompunere asistemului în subsisteme după funciile realizate sau la gruparea lor după o anumită funcie utilizând tehnici de “cluster analysis” care permit reducerea numărului deinterfee (conexiuni) între subsisteme.

Analiza tipologică pe funciuni şi departamente ale firmelor se poate realiza pediferite nivele (organizaia ca un întreg, investiii, producie, aprovizionare-desfacere,

financiar, personal) şi presupune efectuarea următoarei succesiuni de activităiprioritare:• elaborarea unei liste cu problemele prioritare ale nivelului analizat;• stabilirea criteriilor de alegere a soluiilor;• selectarea soluiilor posibile;• adoptarea deciziei de restructurare la nivelul organizaiei generale.Având în vedere obiectivele specifice urmărite în cadrul analizei, metodele

analizei de sistem pot fi orientate către analiza structurală şi, respectiv, către analizafuncională, analistului revenindu-i sarcina selectării tipului corespunzător de analiză.

ingineria-sistemelor-de-productie-1 (1)

Documents