DIUARIU BELETRISTICU 81 ENCICLOPEDICU-LITERARIU CU ILLUSTRATIUN

INFLUINTÎ 'A MÂNDRIEI. — Nove la o r i g i n a l a —

(Urmare.}

io Martie In cursulu lunei Februarie numai audîi pe nimeni vorbindu-mi despre George si nici nu mai potui vede pe Leli'a, care a mersu se-sî re-veda famili'a. Am aflatu asemenea ca George a lipsiţii sî elu multu tempu dela Zalesci. . . Ce doru! ce chinu! sî in ce nerăbdare mi-am petrecuţii dîlele !

Eri erâ unu tempu seninii sî caldu — sorele lucia veselu, paserelele ciripiâu animându-se mereu in aeru, se semtiâ unu adeveratu inceputu alu pri-maverei; desî zapad'a este inca pe munţi, cu tote acestea din ce dîlele trecu se vede disparendu la radiele binefacutorie ale astrului maretîu alu dîlei . . Mi-sc pareâ câ pe partîle unde ea erâ cu totulu dispăruta, avea se renască o alta natura, o alta lume inveselitore sî buna sî care-mi surideâ cu unu zimbetu datatoriu de vietîa sî fericire; ast'feliu mcrgendu mai antâiu interdîsa, nehotarîta . . . de­odată o dispositiune plăcuta, unu doru de libertate me indemnâ se ratacescu printre munţi. A h ! cum in aceste momente cugetările mele sburâu câtra elu! Cum semtiâm inim'a batendu-mi de plăcere sub farmeculu sî poterea amentiriloru frumose ce 'mi redesceptâu unu amoru necomparabilu !

Totu mergendu nu observasemi câtu de multu me departasemi de casa. Intre munţi, intr'o poenitîa admirabila se afla o coliba recunoscuta de colib'a lui mosiu Toderu pescariu. Acest 'a este unu sermanu betrânu, forte piosu, fâra soţia sî copii, care a pa-rasitu satulu in urm'a unei epidemii, ce i-a sece-ratu famili'a. Elu scie câ eu sum o soţia neferi­

cita sî de multe-ori m'a intaritu prin consiliile-i filosofice . . Vederea lui dar ' 'mi causâ o plăcere nespusa de a-i vorbi si a Iu ascultă. Pe cându me apropiâi cu totulu de coliba, unu câne prin latratulu seu desceptâ pe betrânu din cugetările s'ale ; sî elu esîndu sî vediendu-me se aretâ forte miratu sî veselu.

— Buna dîu'a mosiu Toderu. î-i strigai eu cautându unu locu spre a siede, ce mai iaci ?

— Multiumescu Celui de susu, bun'a mea stăpâna, am dusu-o câm greu in ale traiului, iern'a a fostu grea, cu tote acestea sum sanetosu cî totu poternicu de a munci. . . .

De-odata se intrerupse : — Ve trebue puţ ina odichna până una-alta,

relua elu schimbându vorbirea, poftiţi p'aici . . . . vedeţi nu sum singurii. . . .

Dîcîindu acestea apucă cu grăbire inaintea mea sî trecîindu de partea cealaltă a colibei, re-masei in estazu zarindu acolo pe George, care avea pe lângă sine o mulţime de instrumente sî care erâ absorbitu in lucrarea unui planu. . . Elu cum me zări alerga spre mine, 'mi apuca manile cu transportu sî tîenendu-le intr'ale s'ale le duse suc­cesivii la buze, privindu-me cu atât 'a fragedîme câ eu in ametîel'a acestei bucurii î-i vorbii indelungu distrasa sî luatore in rîsu. Elu 'mi aretâ in fine o banca unde siedmi sî siediu sî elu lângă mine.

— Ce fericire! Paulina, se ne intelnimu! Ce impregîurare te aduce aici ? — esclamâ elu in t rans-portulu unei bucurii deseversîte.

— A h ! deca asîu fi prevedîutu câ te gasescu aici, de siguru nu me hazardăm ast'feliu, observai eu cu ore-care temere.

— Vecinice temer i ! Vecinice indoeli! sî pen­tru ce, D.-dieulu meu? pentru-câ mi-ai inspiraţii o

114

iubire care me face a nu mai fi stapenu pe mine? gândesci câ deca-mi aprobi amorulu meu in cugetulu teu eşti necredintiosa omului acelui'a a cărui iubire de odiniora te-a pierdutu ? Vedi câ eşti nedrepta câtra tine ins'a-ti nu recunosci ca meriţi alta sorte ?

— Ierta-me, dar' vedi me indoiescu pre multu cu tote nobilele d.-t'ale protestări sî sacrificii ce ai facutu. Cându e cinev'a nenorociţii, sperantîele ce are suntu triste sî nesigure . . . dîcîindu acestea trăsei batist'a, câ-ci lacremile-'mi năvăleau in ochi, — voiam a-le inabusî spre a nu-mi aretâ pe deplinu indoial'a sî slabitiunea mea. — La o mişcare ce făcui nu tîenui in sema sî mai multe hârtii ce aveam asupra-mi se respândira pre pamentu. George le adună cu grăbire. Cându-mi redicâi privirile 'Iu vedîui absorbitu in cetirea acestora versuri ce-i atrăsese atenţ iunea:

O moritoriu ! de ce disperi Cându in momente de dulci visări Zaresci neantulu in gîurulu teu — Sî melancolicu repeţi mereu :

Ce e vietî'a ? Ce e amorulu? Ce fibre ore intretienu dorulu ? De ce ilusii dispăru revinu ? Sî in cădere par' mai sublimu ?

Vedi tu destinulu la fie-care Ne dâ o cupa câ se golimu, — Dar ' cându desgustulu este mai tare Noi câ prin farmecu plăceri semtîtnu.

A Provedintîei ochi ne vegheza i-.a ne aproba, ne 'ncuragiaza Câ spre limanulu celu departatu Se gasimu pacea ce ne-a tradatu. . . .

Dar ' creatura neintîelesa, A t'a fiintia s'abandoneza . . . Te reagiti sî te confundi, Voiesci misteriulu câ se-lu pe t rundi . . .

Cum te incerci de-a resistâ, Sî a nu dispune de s6rtea t'a . . . Lasâ amorulu curatu sî siântu . . . Se-ti dee vietî'a sublimu aventu ] . . .

— Paulino, tu ai scrisu acestea ? 'mi dîse elu incântatu sî atinsu, pe cându in privirea s'a lucea | o nespusa multîumire. A h ! cugetările fa le suntu \ nobile câ sî inim'a t'a ! . .

Apoi după unu momentu schimbându-se intr'o aparentîa de intristare sî pe gânduri re lua:

— Fi sincera, spunemi, cându ai scrisu a-ceste viersuri.

— La ce ti-ar' servi ? — Dorescu se am o convinctiune. . . . Eu tăcui. Me gândeam câ de siguru tote

acestea se referea la vre-o impregiurare care avea relatiune cu simpatiile nostre reciproce.

Numai sciâm deca trebuia se interpretezu in reu semtîrea acestui omu. Cugetam: ce cuventu po-ternicu mai e sî prevederea! Câtu bine nu decurge de aci : liniscea, bucuri'a sî mândri'a nostra. A h ! dar ' cându inim'a e plina de desperare sî de iubire pentru fiintî'a ace'a ce nu-ti apartiene, fiintî'a ace'a

alu cârei amoru te face mai egoistu, de unu ego-ismu a cărui vanitate face se te indoiesci de totulu, numai de poterea acelui amoru nu, atunci omulu confusiatu de contrastulu isbitoriu alu acestoru doue sentimente diferite numai e stapenu pe resonulu seu.

După ce dar' in cursu de câtev'a momente George me privi ast'feliu, intr'unu momentu cu tonulu celu mai seriosu sî mai mişcatu, 'mi dîse :

— Paulina, ore me iubesci tu ? Reserv'a t'a sî aceste câtev'a versuri 'mi tradeza o suferintia, o reacţie, sublima dar' sdrobitore. . . .

In acestu momentu mosiu Toderu ne servi câtev'a pome frumose sî unu vasu cu apa limpede.

— Respunde-mi, te rogu, reluă elu pe acel'asi tonu ; observu câ totu-de-a-un'a cauţi a fugi de mine Nu este asia câ acest'a este o precautiune de a-ti ascunde emotiunile. . . ? T e temi de mine, de amicii tei cei mai intimi . . . te temi de tine ins'a-ti . . . dâ, te-ai crede o criminala deca ai co­respunde amorului meu, sî pentru-ce? A cărui buna credintîa ai insîelâ tu ore ? ale cărui nobile senti­mente le-ai injosi, le ai dispretîui ? A h ! te gândesci câ porţi numele acelui criminelu, care numai cu unu cuventu te-ar' sdrobi ! . . . Atunci, drag'a mea, in scepticismulu teu me nesocotesci sî pe mine cre-dîendu-me totu atâtu de criminalu câ densulu ; in-doindu-te de iubirea sî statornici'a mea. — Dîcundu acestea păru abatutu, mişcatu.

— 0 ! dâ, strigai eu inabusîta de lacremi sî stăpânită de-o câintia a ingratitudinei mele. D â ! me temu de totu sî me indoiescu sî de tine : nu de iubirea, dar ' de sinceritatea t'a . . . dar' te iu-bescu, te iubescu sî te voiu iubi in tota vietî'a mea! . . . M'audi tu, acest'a este unu strigatu alu semtîrei mele pentru tine de-atât 'a tempu inabusîta . . . este glasulu curatu alu unei inimi sincere ultragiate sî cu laşitate injosita de unu nemernicii ce cere drep­tatea, resplatirea in bine a suferintieloru crude ce a incercatu ! . . . George, iubesce-me ! . . . iubesce-me ! . . . acest'a este visulu meu, fericirea m e a ! . . . A me sci iubita de tine, sustîenuta sî incurajata de glasulu teu, — asci câ tu cugeti departe câ sî aprope numai la mine, acest 'a 'mi reda vietî'a sî forcia voiei.

Fericirea sî mil'a ce resemtîâ totu de-odata, emotiunile vii ce-lu cuprinsese audîndu mărturisirile mele 'Iu făcuse mutu. Intr 'unu momentu vru se dica cev'a, se intinda braţîele spre a me cuprinde, — de odată inse striga cu glasulu petrunsu de o dorere subita sî secreta, isbucnindu in lacremi.

— O h ! nu ! nu! nu-mi este data acest 'a fe­ricire . . . sum nenorocitu!

Ne'ntîelegundu nimicu sî fiendu-câ noptea se apropia, 'Iu lasâi cu capulu plecatu pe o mâna plângîindu sî me depărtai.

A h ! inim'a omenesca e unu abisu ! aci cele mai ciudate emotiuni clocotescu ! . . .

15 Martie. După o intîelegere ce a luatu Radiaiu cu mosiu Toderu acest 'a i-a promisu cea mai mare discretiune sî asia 'mi scrie câ potu veni la coliba fâra a me teme de cev'a.

/

l l . j

Câtev'a dile nu m'am dusu, dar' ore mai potu resistâ dorului ce m'a cuprinşii?

Câta lupta mi-a trebuiţii până se me decidu !. . In fine am plecatu cu mintea inveluita de cele mai contradîcatore cugetări.

Elu 'mi esîse intru intempinare si me as-ceptâ. De sigurii acest'a trebuia se o fi facutu suc­cesivii in cursulu dîleloru in care nu me mai du­sesem i pe la coliba.

Cum sîedeâ adapostintfu-se de sore sub o stânca 'si intorse capulu spre a mai privi in calea mea, — eram cu totulu aprope de densulu; de odată se redicâ manifestându o bucurie vie, 'mi intinse ma­nile sî privindu in ochii mei cu o căutătura ferme-catore 'mi dîse :

— Nu sci câtu te dor iâm! Câtu eram de ingrigiatu pentru acest'a lunga absentia ! ?. . .

Cum asiu pote ore descrie ace'a ce se pe­trecea in ^ufletulu meu, vediendu atât 'a espansiune de iubire sî de doru ! cu tote acestea voindu a masca slabitiunea mea, incepui a-lu intrebâ despre diferite impregiurari indiferente de noi amendoi chiar', la care elu 'mi respundeâ, eu inse stapenita de fericirea mea secreta nici nu-i dâm atenţiune : cântam, rideâm spuindu cine scie ce nimicuri sî parendu nepăsătore. Unu altulu le-ar' fi interpre-tatu in reu sî ar' fi fostu superatu de acesta usîu-rintia sî nedelicatetîa, — elu inse care sciâ câ tote aceste suntu atîtîate de o causa reu ascunsa, de o lupta reu sustîenuta, mergea liniscitu sî meditându, lasându câ aceste emotiuni se se calmeze de sine er' se nu atace cu o maniera brusca sî insistenta o natura semtîbila, o inima pucinu susceptibila.

Cându ajunsei la coliba, ilusiunea despre fe­ricirea mea trecu sî recadiu-i pe gânduri. Elu 'mi vorbi multu despre tat 'a sî copil'a mea. Intre al­tele apropo de ea, elu 'mi dîse :

— E a este mai fericita dintre noi trei, câ-ci se afla in ingrigirea părintelui ei, care o iubesce sî unde nu pote suferi vre-o privaţiune, de 6re-ce elu este atâtu de avutu !

Aci avusei o suvenire dorerosa : — George, dragulu meu, î-i observai, eu me

temu de iubirea acestui omu totu atâtu câ sî de ur'a lui. . . Tu credi pe copil'a mea fericita ? eu din contra! Prevestirile semtieminteloru mele de muma sî de femeia nu le pote tâlmaci unu indi­ferenţii de caus'a nostra. De câte-ori in vise nu 'mi apare copil'a langeda sî suferinda! de câte-ori nu me chiama la dens'a, sî câte aparitiuni urîte n'am, cari me făcu se credu câ dela maic'a mea suntemu destinate a perpetua o fatalitate nedemna in destinat'a omenesca.

Preste sîese, sîepte septemâni se prescrie crim'a comisa de părintele meu, atunci voiu fi li­bera, parasescu acestu exilu . . . . atunci potu se numai ascundu de nimeni amorulu meu pentru tine, câ-ci nu voiu mai multu a porta numele acelui infamu. In scurtu tempu deci potu deveni soci'a t 'a deca me iubesci.

— Da, drag'a mea, te iubescu multu, 'mi dîse elu cu unu suspinu ce nu-lu potu inabusî.

— Până atunci mc vei ajuta se cercamu de copil'a mea

— Din totu sufletulu, — apoi adause, numai pucinu sî de părintele teu.

Preste câtv'a tempu elu 'mi promise viitonulu celu mai seninu.

26 Martie. Suntu mai multe dîle de cându asceptu vre-o scrisore dela Radialu, dar' nimica! A m fostu la mosîu Toderu !a coliba sî mi-a spusu cu nu l'a mai vediutu de multu pe acolo.

M'am dusu pe la Leli'a. Ea 'totu iubitore si amabila m'a prîmitu cu multa bucurie.

Voiam se intrebu de George, dar' nu m'am po-tutu decide. Asceptâm câ ea se-mi vorbesca despre elu, — asceptâm câ se-lu vedu esîndu din vre-o camera. O h ! ce supliciu semtîâm. Cas'a-mi pareâ pustie sî presenti'a mea acolo nu-mi mai faceâ plăcere câ a l ta-data! Dupa-ce am sîedîutu cea mai

1 mare parte din dî in mare nelinisce, tristetia sî indoiala, din intemplare vorbindu Leli'a t radâ câ

i George lipsiâ adesea de cându este venitu la Za-lesci, dar' fâra a spune vre-odata in ce scopu sî unde. Semtîi o lovitura cruda audîndu acestea cari 'mi tradâu unu misteru. O idea 'mi trecu prin minte, me semtîi forte revoltata sî mâhnită de pre-

1 cauţiunile ce luase elu. Precându sîedeâm ast'feliu o trăsura ce veniâ spre drumulu cehi mare, abatîi

! spre curte — erâ elu ! Eu in paroxismulu necasului ce mc cuprinsese pretestâi o subita indispositiune, 'mi chiamâi servitorea sî me congediâi dela Leli'a, apucându pe o alta cale, fâra a fi vediuta de George. Ah! conduit'a sî ore-care cuvinte equivoce ale lui pe care subitu mi-le reamentii me faceâ se fiu ge-

i losa, gelosa de o fientîa imaginara. Semtîâm câ-lu i iubescu sî-lu pretiuescu mai multu cu câtu apartîeneâ

altei'a, er' nu mie; me vedîui insîelata, t rădată . 'Mi dîceâm: e grozavu, e infamu din parte-i a umili ast'feliu o femeia ce-lu iubesce !

Ast'feliu ajunsei acasă. Me abandonai unei doreri sfasîetore, unoru lacremi nesfersîte. In culmea indignatiunei in care me gasiâm i-i faceâm acu-sarile cele mai grave. Pe de alta parte me indu-plicâm vedîendu iiolulu din gîurulu meu, gândin-

1 du-me ca sum abandonata de socîulu meu sî fâra I nici o radia de sperantîa seu de bucurie in viitoriu.

Nu, omulu acest'a a trebuiţii se fia unu lasîu, câ se me pota mintî ast'feliu, se por te atât 'a ipocrisie! . .

Dar', nu; elu a lucratu câ unu amicu sinceru, câ o inima mare, nobila. 'Mi reamentii tota tan-dreti'a sî resemnarea lui, 'Iu iertam sî asîu fi doritu se-lu vedu in acele momente. Cându o impresiune de dorere alunga acesta bucuria ilusorie, acestu egoismu sî vanitate recadeâm in grosnic'a realitate, — invocam blasteme in contra-i; isbucniâm in plânsu 'mi sfasîâm peptulu sî-mi smulgeam perulu de dis­perare sî de dorere. Deca n'asîu fi trecutu alter-nativu dela O idea la alt'a, deca speranti 'a mi-ar' fi lipsitu, deca in fine eu l'asiu fi iubitu mai pucinu dorerea ar' fi trebuitu se me sdrobesca!

5 Aprilie. Elu 'mi scrie succesivu in cursu de câtev'a dîle, rogându-me se revinu la coliba. Ori

l l l i

ce sentîementu i-ar' dicta scrisorile s'ale, inse suntu o alinare scumpa a ranei ce sângeră in ima m e a : le stringu la peptulu meu, depunu pe densele sa-rutarile-mi înfocate, le cetescu sî le recetescu de mai multe ori pe di. In nesiguranti 'a inse in care me gasescu nu i-am re.spunsu nici-odata. — După câtev'a dîle de asta obosela sufletesca m'am mai liniscitu, dar' sum fotu la patu. Tempulu de ple­care pentru care sum decisa se apropie sî asia mi petrecu dîlele in cele mai negre contrarietati sî în­doielnice sperantîe.

11 Aprilie. Ieri am avutu unu tempu uritu : ploie sî furtuna, adi-nopte nu m'am potutu linisci de locu. Me gândeam mereu la elu, asiu fi voiitu se-lu vedu, se-lu iertu sî se-lu imbracisîezu . . Desî camer'a eră bine incaldîta, inse siueratulu ascutîtu alu ventului ce in trecere-i isbeâ ferestrile, ploi'a care cadeâ cu furie din cându in cându, pustietatea a-cestoru locuri, golulu din gîurulu meu mc faceâ se gândescu la sortea mea, — groz'a acum 'mi inghe tiase corpulu sî 'mi dîceâm : O h ! in facî'a atâtoru nedreptăţi omenesci de ce nu potu ave curagîulu a-me resbunâ seu cehi puţinii de a me p lânge! Pe cându me svercoleâm ast'feliu chinuita de do-rulu meu, usi'a se deschise si George intra. — Medîulu noptîei tocmai suna preste câtev'a momente. Afara vijeli'a mugea sî intunereculu eiâ ingrozitoriu.. Ce am încercaţii la vederea lui ? nu potu se-mi dâu comptu, dar ' de siguru groz'a sî bucuri'a me cuprinse ast'­feliu ca nu potui dîce nici unu cuventu; o sudore rece 'mi trecu pe frunte, — me încercai a me redicâ clar' nu potîii.

Acestea se petrecura asia de repede sî nu­mai potu a-mi reamenti alfa decâtu câ vedîui pe George aruncându-si mantau'a depe densulu sî se repedî spre mine s t r igându-mi:

— Ori-ce superare ai ave, pe mine ierta-me sî nu te mai îndoi unu momentu câ te iubescu.

— Pleca, lasa-me, 'Iu respinsei eu inecata de obidu, am suferiţii prea multu! . . .

— Din caus'a mea ? — Da! — In ce me gasesci culpabilii ? — Ai plecatu fâra a spune unde te duci,

fara a-mi dîce adio celu puţinii. — D.-dîeule! câte nu-mi destainuiescu aceste

dulci imputări! Apoi netedîndu-mi perulu, relua cu unu glasu adorabilu de fragedîme sî de câintîa.

— A m fostu chiamatu grabnicii, Paulino, de mam'a pentru nisce afaceri in familie. Sci câtu o respectu sî o idolatrezu, n 'am asceptatu se mi-se scrie de doue ori.

— Deca te-asîu pote c rede! — Ce te face se te indoiesci ? Ce alt'a 'ti poţi

presupune ? Atunci î-i spusei tote temerile ce am, câ elu

are vre-o legătura de inima pentru care voiesce a me sacrifica pe mine.

Elu pareâ liniscitu dar' ingrigîatu de obosel'a ce t radâ vocea mea, intr'unu momentu me întrerupse.

— 'Mi imaginezu câtu trebue se fia de mare dorerea t'a ! 'Ti juru inse câ n'am iubitu pe nimeni

cu amorulu ce incercu pentru tine ; n'am prin ur­mare nici o alta legătura de inima decâtu pentru tine pe care n'am nici celu mai micu gândii de a te sacrifica. Oh! dar' cându ai sci câtu de nefe-

j ricitu sum sî e u ! . . . Desiguru atunci mi-ai fi facutu o alta primire, care mi-ar' fi facutu multu mai bine câ ace'a la care nu me asceptâm acum.

'Mi imaginai pote vre-o taina ascunsa in fa­milia, 'Iu crediui si-i dîsei:

— Bine. te credu, ierta me, câ-cî vedi tu sî eu iubindu-te suferii indoitu!

Me privi unu momentu cuprinşii de o fericire nebuna sî dîse cu unu tonii ciudatu!

— Câtu eşti de adorabila! aceşti obrazi odi-niora consumaţi de bole, de vegheri, de desnadejde i-am vediutu reinviindu ele sanetate sî vioitiune. Sub asta umbra usîora de indoiela vedu renascîmdu speranti 'a sî încrederea. O lupte ale vietiei! relua elu cu animaţie, — pasiuni, egoisnm nemernicii, drep­tate falsa: triumfulu vostru, manclri'a vostra este o comedie, o scârba; forcî'a adeveratului sentimentu ve primeza.

Pe cându vorbiâ, pareâ cuprinşii câ de-o betîe, de unu deliru . . . mergea dintr'unu locu intr'altulu plângundu; ochi-i aveau o lucire de focu sî in paroxismulu acestei concentrate doreri, a acestei esplosiuni de indignatîe, murmura inca nisce cuvinte pe care nu le distingeam. După ore-care sbucîumare elu veni la mine, me atrase la senulu lui, me aco-

| peri de sărutări pasionate sî mângaindu-me 'mi d î se : — Paulina! Juri câ ori-ce ar' surveni tu me vei

! iubi in totu-de-a-un'a sî vei câutâ a-me face fericiţii ? — Te mai indoiesci tu George? — Mi-ai juratu a-me face fericitu, esclamâ

elu cu exaltare, fâ-me se uitu lângă tine totulu sî nu me mai alunga.

A m fostu promisi odată unulii altui'a . . . . ei ; bine, vei fi a mea sî eu voiu fi alu teu in e terni ta te!

(Va urmii.) PAULINA ROVINARU,

Si tu lacremi totu mai ceri?! 0 gradina-i lumea 'ntrega Gradinariulu î-i sum ou Er' iu flore eşti copila, Ce te udu -- te udu mereu Cu lacremi din ochiulu micu. -

Oh! dar' lacrim'a ce tîe 'Ti da viâtîa sî poteri E csîta din unu sufletu Sbuc.Turna tu de mari doreri — „Sî tu lacremi totu mai ceri ? ! . . . "

GEORGIU SIMU.

117

118

MINUNEA MINUNILORU. — N o v e l a , —

1. 0 căsătoria pe creditu.

Tenerulu niedicu Danilescu priviâ iucolo, micutî'a Mariora iuc6ce, dupa-cuni e obiceiulu intre omenii teueri. Doctoruln eră unu barbatu frumosu, a cercetata doue universităţi, apoi spitalele din Vieu'a, Milano, Pavi'a sî Bucuresci, sî a studiatu atât'a, incâtu poteâ sî elu, intocmai ca sî alţii de meseri'a lui, se trimită pe bolnavi pe ce'alalta lume după celu ma; nou sistemu medicalii. Ast'-feliu de indemanataciri inse nu se câsciga pe nimicii, — pe Dauilescu l'a costatu aprppe iutreg'a lui moscenire pdrintîesca. — Hm! gândea elu,„cându vlnu acasă, o se-mi iau de nevasta o feta bogata, care bucuroşii se face dPmua doctoritîa, sî o se finiu ameudoi impacati l"

Ei, dar' capulu se gândesce sî inim'a hota-resce! Marior'a erâ frumosîca sî par'-câ avea anume destinatiunea se fie d6mna doctoritîa. Numai banii — î-i lipsiâu.

„Se va face cumv'a sî ast'a, scump'a mea Mariora!" dîse doctorii Iu sî fura fetei ce plângea o sărutare. „Vedi, draga, unu medicu trebue se se insore, câ-ci alt'cum nu au omenii încredere in elu. Tu-mi aduci deci creditu, sî pnn creditu pa­cienţi, er' pacienţii aducu baui, sî daca ei nu potu se aducă, aducu moscenitorii loru. Afara de acest'a domnisîpr'a Fir'a Achimescu tî-e matusîa sîeaprope de patrudîeci de ani; ea e destulu de bogata, pentru-câ a sîeptea parte din averea ei se ne pbta scote din tote uecasurile. In vederea acestor'a totu mai pote omulu cuteza."

Domnedîeule, ce nu cuteza o feta tenera pentru unu adoratpriu cuceruicu? I-sî da tr.:pu sî sufletu. Părinţii Maridrei nu aveau ce se dîca; câ-cî amendoi nu mai erau iu vietîa, er' tutorulu ei se bucură, câ 'si pote asîedîâ orfan'a. Din acel'asi motivu se bucură sî matusî'a Fir'a, care de alt'-mintrele nu-sî faeeâ ea multu din casatori'a tene-riloru, dar' care, câta vreme Marior'a erâ uema-ritata, trebuia se mai contribue iuca pentru sus­ţinerea bietei orfane. Sî apoi domnisîor'a Fir'a Achimescu erâ cev'asi câm sgârcita, sPu dupa-cum dîceâ ea, nu-i mai remasese nemicu.

Destulu câ MariPr'a se prefăcu intr'o dPmna doctoritîa, sî domnulu doctorii se uita cu nădejde pe ferPstra, nu cumv'a voru se vina pacienţii, după ce sî-a mai mâritu acum creditulu? Dar' dorere, ei veuiâu câin raru. Sî ast'a erâ ren. Iu locu de pacienţi se adunau totu feliulu de societăţi mă­runte in cas'a s'a; in fia-care anu veniâ câte unu dragutîu de baiatu ori o fetitîa frumosica, spre a inmultî dPmnei sî domnului doctorii dulcea bu­curia parintîPsca. Domnulu doctoru se mai scarpină in capu din cându in cându, dar' nu ajuta nemicu. Totu nu poteâ elu se alunge pe aceşti mititei. Bu-catîelele nu se taiâu mai micutîe, câ-ci de traitu trebuia se trăiască omulu, — domn'a doctoritîa

inse faceâ o supa mai slabn. Tat'a, niam'a sî cei patru copii cresceâu sî inftoriâu; mai niare-'ti erâ dragulu se te uiţi la ei. Sîedeâu pe lavitîe de lemim sî pe scaune de paie câ sî pe cele mai moi di-vauuri; doi miau iu paturi umplute cu fenu sî uu

i se imbracâu scumpii, — erau multîumiti, deca vest­mintele erau curatîele sî cu gustu gătite. La asîa cev'a se pricepea forte bine Mar Pr'a. In cas'a loru tote erau atâtu de frumose, câ tota lumea jura, câ doctorulu are cele mai frumose venite. — „Ce voru face tenorii acesti'a !" î-sî dîceâ câte-odata

i matusî'a Fir'a, „e o adeverata minune!" Ce e dreptu, erau sî dîle rele, cându cass'a

erâ gola sî cându septemâuile nu venea la casa unu francii. Dar' atunci se mai mângaiâu ei cum poteâu, celu puţinii cu ace'a, câ matusî'a Achimescu e bogata, boluavitipsa sî betrâna. Sî apoi Dom-nedîeu nu lasă pe omulu de omenie.

2. Mosoenitori „in spe."

Intr'aceste doctorulu sî Marior'a contau prea-multu la mosceuirea dela matusî'a loru. Câ-cî pre-supuueudu, iuse neadniitîendu, câ scump'a fetiora ar' fi fostu aprppe de morte, mai remâneâ inca intrebarea, câ Pre doninisîPra Achimescu o se-si declare de moscenitori universali pe nepPt'a cu barbatulu ei? Cu tPte-câ acesta parechia avea mai mare trebuintîa de moscenire; mai erau inse o nepPta cu barbatu, cu advocatulu Negrila sî inca doi nepoţi, preotul u Hârtîoga sî profesorulu cu acel'asi nume. Toţi formau pretensiuni totu atâtu de juste, câ sî MariPr'a cu barbatulu ei. Toţi sperau cu acel'asi doru in adormirea câtu mai grabnica a fetiprei.

Filosofulu HârtîPga avea mai puţine cuvinte de a asceptâ acest'a. Elu erâ destulu de bogatu, mânca bine sî filosofâ escelentu. O doveda a spi­ritului seu agerii este opulu seu iu cinci tomuri: „Iutîeleptulu lutnei intre miseriile vieţii," o carte, de care acum uumai scie nimeni, dar' care pe atunci erâ uemoritdre sî in care elu dovedea, câ ori-ce dorere e numai o închipuire sî câ tote tre­bue privite din partea cea mai plăcuta.

Intru adeveru elu priviă pe matusîa-s'a totu numai din partea cea plăcuta, din partea baniloru ei. 1-i faceâ desu visite, o chiamâ de multe-ori la mPsa, î-i trimetea totu feliulu de bucaturi bune, sî prin urmare erâ celu mai placutu neputu alu ei. — „Nu mi-a mai remasu nimicu," dîceâ ea câte odată, „deca voiu avp inse unu sfersîtu letalu, me voiu gândi la d.-t'a, iubitulu meu uepotu!" — Ast'a-i placeâ filosofului. Elu credea, câ o se atragă la sene intrpg'a moscenire sî o se sctfta pe toţi rivalii sei diu ea.

PPte câ cu filosofi'a lui î-i succeda sî un'a câ ast'a, dPca verulu seu, preotulu HârtîPga, in vertutea teologiei, nu ar' fi avutu o mare inrîu-rire asupr'a matusîei. Ea erâ preste mesura cu­cernica sî cu fric'a lui Domnedîeu, sî despretîuiâ desîertatiunile lumesci; âmblâ desu la beserica, primiâ bucurosu visit'a părintelui HârtîPga, care se rogâ impreuna cu ea sî-i dadeâ câtu de bine

119

se intîelâga, că fâra de ajutoriulu Ini de abia va fi fericita. Cându veniâ cu ochii plini de lacrime dele biele de rogatiunc ale nepotului ei, î-lu asi­gură, că elu este inântuitoriulu sufletului ei, celu mai inaie biuefacutoriu alu ei. Ast'a-i | laceâ teologului.

„Nu scapu eu acum din mâni moscenirea universala!" î-sî gâudiâ el a „ori ar' fi apoi, după cum de obiceiu dîce cucernic'a matusîa, minuuea miuuniloru!"

P6fe că uu ar' fi calculaţii elu ren, deca advocatulu Negrită, din caus'a jurisprudentîei lui, uu eră pentru matusfa celu mai importanţii omu. Domnisîor'a Achimescu, ce e dreptu, despretîuiâ din tola inim'a pe niamonulu lumescu sî compă­timea pe omenii ce tîeneâu la elu. Dar' tocmai din caus'a ace'a caută ea di a tote poterile se atragă pe duieni dela acelu maniouu ori niamo­nulu dela ei. Ea imprumutâ adecă bani pe carnete modeste sî pe zalogc-, sî lucră atâtu de onestu pentru fericirea sufleteasca a celoru ce împrumutau bani dela ea, iucâtu acesti'a deveniâu totu mai seraci. — „Fericiţi cei seraci!" esclamâ ea, cându i-se plateâ cameta pe cameta; — „deca ar' fi după mine, iutregu orasîulu ar' trebui s^ saracesca, spre a ajunge in iinperati'a ceriuriloru, seu ar' fi mi­nuuea miuuniloru."

Se întâmplă inse adese-ori, că cucernic'a fe-tiora mergea prea departe iu zelulu ei pentru dragoste sî vertuti. sî se incureâ pentru carnetele ei iu certa seu in procesu cu misîeii de datoraşi. Fâra ajutoriulu advocatului Negrila, care trecea in orasîu de celu mai bunu juriscousultu, si-ar' fi pierdutu ea de multe-ori sî carnete sî capitalu.

Dar asia, mai curându trebuia o familia în­datorata se se alunge din cas'a sî din curtea s'a, decâtu se remâna unu singuru fraucu iu pericolu, de a se pierde.

„Asiu fi, iubitulu meu nepotu, o persana se-raca, părăsita sî pierduta," dîceâ ea adese-ori advocatului Negrila, „deca d.-t'a nu te-ai iudurâ de mine! D.-t'ale 'ti multîumescu pentru ce'a-ce am. Va veuî inse sî teinpulu acel'a, cându 'ti voiu poteâ resplati." Ast'a-i placeâ juristului. Elu spera, câ mosceuirea o se fie numai a lui sî o se nime-resca elu odată tâmpul., potriviţii, cându va trebui se se facă testamentulu.

3. Icon'a fetiorei.

Ce e dreptu, domnisî6r'a Fir'a Achimescu vorbiâ din cându in cându, din curata frica de Domnedîeu, despre morte sî despre dorulu ei de Jerusalimulu cerescu sî de mirele sufletescu ; dar' se gâudeâ cu t6te aceste mai desu la câte unu mire pamentescu, ec' asîa, cum se mai gândesce omulu câte odată la lucruri, care-i sbora prin capu. Cu t6te-câ de cându eră de patrudîeci sî cinci de ani a fostu declaratu serbatoresce, câ ea nu vrâ se se mărite, — diu cându in câudu totu o mai cuprindea câte o slabitiune fetâsca, mai alesu câudu o dragaliâ câte unu veduvu 6chesîu ori se plimbă mai de multe-ori pe dî pe sub ferestr'a ei câte

unu garsonu sî o salută respectuoşii. —• „Acel'a de siguru are intenţii!" î-si gâudeâ ea atunci. „Tempulu le vindeca t6te. In sfârsîtu omulu nu trebue se facă jurământul Deca vre-odata are se se întâmple, — ei, fia voi'a Domnului! Sum tocmai in cea mai buna vresta. Sarah din vechiulu testamentu a avutu deja optu-dîeci de ani, câudu a botezatu. Ast'a inca uu ar' fi minunea miuuniloru!"

Asîa vorbiâ ea desu cu sine ins'asi, mai alesu cându vre-unu barbatu ne'nsuratu eră prietiuosu facia cu ea. Sî fiendu-câ ast'a se poteâ iutemplâ forte usîoru, incetulu cu incetulu atribuia toturoru barbatîloru din orasîu „intenţii slabe," cum le numiâ ea, facîa cu fetiorâsc'a ei persCna. In sfersîtu — sî ast'a câm de douedîeci de ani totu asîa a mereu — ea tîeneâ pe fie-care uecasatoritu dreptu unu adoratorii discreţii alu ei, sî pe celu-ce se insurâ dreptu unu uecredintiosu faşîa cu ea.

De aci se p6te esplicâ, de ce şcalâ ea cu ne-| crutiare in contr'a ori-cârei cununii, de ce iujurâ

]>e toţi ..bărbaţii usîurateci" sî-sî bateâ jocu de tote fetele ce voiau se placa, care inca in ghete de baeti (adecă ghete, precum le portâu fetele de optspredîece ori de nduespredîece ani) cutezau se se gânde-sca la unu barbatu.

Nesce fete betrâne cu fric'a lui Domnedîeu o aconipaniâu cu credintîa iu meseri'a de a afla t6te câte se petrecu in orasîu sî de a-si face apoi ob­servările loru după amâdi la cafea. Aici apoi se apretîâ in deplina consciiutîa fie-care cununie, fie-care botezu sî tote câte se iuteinplâu. Ce'a-ce se afla aici, era iudata respâuditu in iutreg'a ma­hala. Deca voia se se scie cev'a in orasîu, nu

j trebuia decâtu se se spuua domnisî6rei Fir'a. Deca prelâuga aceste insusîri plăcute î-sî

mai inchipuiesce omulu sî fric'a de Domnedîeu sî poft'a de carnete ale Firei, pdte se iutielega, de ce anume reinâueâ la distantîa de ea tota lumea, afara de amentitele fete betrâiie sî afara de cei patrii nepoţi, cari asceptâu se moscenesca.

4. Grigia si lipsa. Ea uu avea nici cea mai mica pofta de a

mori. De ace'a ea priviâ cu plăcere la iualisarea celoru patru facultăţi pentru mosceuirea univer­sala. Ea câscigâ aci mai multu : bucaturi bune dela filosofie, mângâiere suflete'sca dela teologie, scutu sî paveza dela jurisprudeutîa sî conte de spitîerie moderate dela facultatea de medicina. Pe doctorulu Danilescu 'Iu iubiâ câ sî pe ori-care altulu; dar' nici cu unu firii de peru mai multu. Numai cându m6rtea î-i bateâ in trecatu la usîa, doctorulu erâ celu mai iubitu dintre toţi nepoţii ei.

„Grabesce, domnule doctorul Vina, —domni­sîor'a Fira e de morte!" striga Intr'o demiue'tîa betrân'a servit6re a matusiei; „de vre-o câtev'a dîle deja caută niiserabilu."

Danilescu siedeâ, pe cându î-i sosise scirea acest'a, tocmai pe canapea sî tîeneâ iu bracja pe Maritir'a sî o mângâia. — Danilescu sciâ bine, câ

I cu m6rtea domnislorei Fir'a nu se are lucrulu I tocmai serioşii. Elu promisese servitorei, câ o se

VIO

•vina in graba, remasese inse la nevestutî'a lui, spre a o mâugaiâ.

Mângâierea inse nu voia se se prindă, Ma-rioVa plângea mereu totu mai amaru, sî bietulu doctoru nu sciâ, de ce?

„Fi sincera cu barbatulu feti, scump'a mea!" dîse elu, „me chiamasesi aici sî me omori cu plânsulu sî cu tăcerea t'a."

„Ei, apoi asculta-me!" dîse ea „Vai!" „Bine, Mandra, ast'a am audîtu-o! Ce e

mai departe?" „Avemu patru copii." „Care de sigurii suntu cei mai frumoşi in

orasîu. Toţi suntu atâtu de drăgălaşi, de ascul­tători. . . . "

„Da, suntu adeverati âugeri, scumpulu meu!" „Ai dreptate. Adeverati ângeri! Dar' sperezu, '

câ tu nu te vei superâ tocmai de acest'a?" „Nu, scumpulu meu; inse cum , re se fie pe

viitoriu ?" „Of, Maridranecredîetdre. Domuedîeu e bunu." „Vai, dar' ne va fi greu se-i crescemu cum

se cuvine. Cu câtu crescu mai mal tu, cu atâta le trebue mai multa."

„D'apoi câ ei au crescuţii deja până acum sî lipsitule-a cev'a?"

„Dar', scumpulu meu, deca. . . ." „Ce feliu ?" „Vai!" oftă ea sî incepu a se 'uecâ in lacremi „Ce feliu?" striga mediculu cu o adeverata

t(Sma sufletesca. Ea î sî ascunse faci'a la peptulu lui sî-lu

cuprinse cu amenddue manile. Apoi spuse incetu : „Am se fiu acum de-a cincea-ora mama!"

Tat'a inca eră pe aci se plângă la acest'a scire neasceptata; dar' se retîenu cum potu. — „An-geruiu meu, nu e nimicu altcev'a, decâtu atât'a?" striga elu. „Bine, Mari6ia, o se vina sî alu ciu- J celea ângeru pelânga cei patru, pe care-i avemu! | Nu are se ne lipsesca nimicu. Trebue se fi mu fericiţi."

„Dar', iubitulu meu, noi suntemii seraci!" „Angerii ne vom aduce sî trebue se ne aducă

fericire. Domuedîeu e bunu. Liniscesce-te!" MarioVa a plânsu ce a avutu de-a plânge,

de ace'a devenise de sene mai liniscita. Mediculu inse nu pofeâ plânge, sî de ace'a remase neli-niscitu. Elu se plimba prin odaia iu susu sî in josu sî se uita pe feresDa; nimicu nu-lu poteâ distrage.— „In fia-care anu cu câte unu copilu mai multu sî pane mai pueina!" ofta elu in sene. Sî eră pe aci se-sî uite de domnisîoVa Fira, daca nu-i aducea MarioVa amente se merga la patulu mortiei ei.

5. Minunea minuniloru.

I-sî luâ palari'a, dar' nu fugea tocmai. Vor­bele de acasă 'Iu apesâu inca. Nu gândea la alt'-cev'a, decâtu la pucinii lui pacienţi, la slabele lui finaucii. I-sî trase palari'a preste facla sî priviâ oblu înaintea s'a, intocmai câ unu poetu; nu sa- j

lutâ pe strada nici in drept'a nici iu stâng'a sî erâ pe ;:ci se dee la pameutu pe pmtopopulu, care in sfersîtu erâ un'a dintre cele mai lumindse lu-miuari bescricesci.

Câudu ajunse la multu iubit'a matusla, ce e dreptu nu o afla pe patulu morţii, dar' totuşi cu ochelarii pe nasu dinaintea uuei cârti de ro-gatiuni, ce erâ desfăcuta la coiitemplatiunile asupr'a morţii sî la rogatiunile despre care tragu de m6rte. lutru adeverii câutâ ren, cu tote câ după facî'a ei nu poteâ omulu se afirme, câ ar' fi căutata vre-o data mai bine. La capu erâ legata cu o batista sî preste capu sî pe sub barba erâ legata cu o alta cârpa.

„Ce te ddre?" intrebâ doctorulu Dauilescu sî depuse palari'a sî bastouulu.

„Scie Domnedîeu !" ofta ea cu o voce plâu-gatore, „suferii multu; suferu deja de vre-o câtev'a dîle. Nu e al tu modu, decâtu câ mi-a sosi tu ce'-sulu. Sî ast'a totu ar' fi cev'a grozavul"

Doctorulu î-i prinse fâra a-se gândi pulsulu sî-i dîse, fâra de a sci ce: ,.Bate câm repede!" Bietulu omu se gândiâ inca totu acasă la MarioVa.

„Sî eu credeam ast'a!" ofta inspaimentata domnisîoVa. „Afli câ-'su periculosu bolnava, iubite Dauilescule?"

„In anii d.-t'ale nu mai poţi fi!" Dîse doc­torulu din vreme lunga,

„Ei, ast'a totu ar' mai fi o mângâiere!" res-punse ea mai amicalii.

„Iu fapta, eu me aflu in anii cei mai buni; poterile nu mi-aa peritii. Natur'a trebue se-sî ajutore ea ius'asi. Ce credi, iubitulu meu Daui­lescu? Deca nu e de iipsa. nu-ini da medicamente scumpe. Decându chiu'a, rhabaiberulu sî mirturile au devenita mărfuri coloniale, nu poţi esî la cale. Domnedîeu feresca! Dar', Dauilescule draga, mie totu nu mi-e bine !"

Matusî'a dadtî acum cursa liberu limbei, vorbiâ de mii sî mii de lucruri, care nu se tîeneâu nici de boia nici de sanetate. Mediculu inse bateâ cu degetele pe mesa sî nici nu asculta la ea. Iu sfersîtu i-se făcu prea lungit îSmpulu.

„Dar' ce-ti lipsesce?" dîse. „Vai, poft'a de mâncare! de doue dîle nu

am potutu se mânâncu nici macaru o lingura de supa: me ddre capulu de peritu."

„Pâte-câ ti-ai stricatu stomaculu, matusîa, cu vre-o parteta de gâscă filosofica?"

„Vai, Domuedîeule! Nici pomana, uanilsscule! — nu se p6te câ se vina dela stomacu. Traiescu atâtu de simpla, atâtu de moderatu. Serioşii nu sciu, ce asî fi potutu mânca de vre-o câtev'a septemâni iucdce, câ se-mi fi potutu strica sto­maculu. — Mai am câte-odata sî dorere de dinţi; — ici-colo gretiuri, dorere de inima, 'mi vine se versu — — Domuedîeule, caută numai la mine, Danilescule, sî nu totu bate acolo retragerea, sî vei vedd, câtu de palida suntu, câtu de intraţi 'mi suntu ohii! Mie de sigurii nu mi-e bine!"

121

„Bine," dîse superatu doctoiulu, care audî aici o cântare ce-i aducea aminte de starea Ma-ridrei, „atunci eşti in alta stare!" — I-sî luă pa-lari'a sî bastouulu.

„Vai, sfinte Pautilimdne !" sbierâ domnisîdr'a Fir'a Achimescu, de o poteâu audî sî cei din strad'a a trei'a sî a patr'a până iu etagîulu alu patrulea. „Vai Domnedîeule, ast'a ar' fi chiar' o minune a minuniloru!"

Cându doctorulu audî aceste sunete viue ale bucinului virginalii, 'Iu trecură sudori reci. Elu bagă de sdma, ca in iudispositi'a sî distragerea s'a dîse o prostie, pe care nu o ierta nici o fe­t ida , sî mai alesu o fetidra, care se apropie de auulu alu ciucidîecilea alu fetîorfei s'ale, care nu ar' fi iertatu unei-alte fientîe nici macaru o strinse-tura de mâna la joculu cu gagîu, o fetidra, care e compusa totu din sfiutîenie. — destulu, câ o fe­tidra, care uu e alt'a, decâtu tocmai domnisîor'a Fir'a Achimescu.

„Trebue se o lasu se se stâinpere sî eu se fugu de-aici, până nu se aduna vecinătatea in-trega!" I-sî gândea Danilescu, — deschise repede usi'a sî sborâ afara. (Va urmă.)

PRIN MORTE LA VICTORIA. Comedia întrunii actu

după A. Kotzebue localisata de Irin'a Sonea n. Bogâanu.

(Urmare.)

Soen'a XIV. Victori'a (afara pre baleonu), Florescu.

V i c t o r i ' a : Buna ser'a domnule capifauu. Asia siuguru ?

F l o r e s c u : O domnisidra! Eu nu sum singuru nice cându. Tipulu domnieit'ale e lângă mine iu-cotu-de-a-un'a.

V i c t o r i ' a : Atunci in fine te vei urî. F l o r e s c u : Firesce bucuroşii asîu fi se-lu

schimbu cu originalulu. V i c t o r i ' a : Originalulu n'are vointîa, ci

este pretîulu invingatoriului. F l o r e s c u : Oh, dre care va potd striga in

curendu Victoria! Dara noi ambii asîa suntemu de iugrigîati, incâtu se pdte câ se dureze iuca multu acesta lupta.

V i c t o r i ' a : Eu sum hotarîta se asceptu cu pacientîa finea.

F l o r e s c u : Domuiat'a poţi, câ-ei ai o inima de pdtra sî unu peptu de marmora.

V i c t o r i ' a : Eu sum de asta-data fatalista, primescu cu supunere ce-mi da sdrtea.

Soen'a XV. Vintila, Cei de mai'naiute.

V i n t i 1 a (abia resuflându, fâra de-a observă pre domnisTâr'a): Ah buuulu mieu domnu! Eu sum fiiulu mortîei! —

F l o r e s c u : Puţina paguba. V i n t i l a : Dar' sî domuiat'a in curendu vei

fi fiiulu mortîei. F l o r e s c u : Ce ddra drasi a eruptu pes-

tilenti'a ? V i n t i l a : Ba nu, elu a rapitu-o. F l o r e s c u : Ciue? Pre cine? V i n t i l a : Domnuiu căpitanii pre domnisîor'a. F l o r e s c u : Asia ? V i n t i l a : Sari iute pre murgulu domniei­

t'ale, — repedî-te după elu, dâ deca-'lu vei ajunge. F l o r e s c u : Vedîutu-i-ai tu cu ochii tei? V i u t i 1 a: Chiar' cu ochii miei proprii. De

cându mi-ai poruncitu se spionezti, le vedu tdte. Ddmnisidr'a se duse la preâmblare pre colin'a de lângă dramulu tîerei, — după colina paztâ capi-tanulu cu o cariola de posta, — de-odata sari sî apucă in bracîa pre domnisîdr'a sî o puse iu trăsura sî o tuliră iu galopu.

F l o r e s c u : Sî tu te-ai uitatu la acestea asîa cu manile iu sâuu ? —

V i n t i l a : Ce se fi facutu ? Eu am strigatu: domnule căpitanii, domnule capitanu, acdst'a uu-i maniera onesta! Am voitu se me aruncu se prindu caii de zăbale, — inse atuuci elu mi-a tîenutu unu pistolii asîa aprdpe de peptu, incâtu mi-a intratu respectulu in tdte membrele. Iu numele lui Domnedîeu, buuulu mieu domnu, grabtsce, că­ci nu e de pierdutu nice unu minutu.

F l o r e s c u : D'apoi domnisîdr'a nu a strigatu? V i n t i l a : Nici câtu de puşinu. Fia dîsu

intre noi, pdte câ au fostu intîelesi. F l o r e s c u : Adeveratu este acdst'a, d.-sîdra? V i c t o r i ' a : Ei, ei, Vintila! dâ n'am stri­

gatu eu ? V i n t i l a (se uita la ea cu ochii inholbati sî ca

gur'a căscata): Ba, se pdte, — dâ, dâ 'mi aducu aminte. . . . Domnisîdr'a a strigatu asîa de tare, incâtu domnuiu capitanu iute o-a sî dusu a-casa.

V i c t o r i ' a : Inse totusîu pre mine asîa m'a frapatu, incâtu trebue negresîtu se me odichnescu pucinu, ha! ha! ha! (Bse.)

Soen'a XVI. Florescu, Vintila.

F l o r e s c u : Asîa-dara Viutiia demaudat'ai se mi-se insîele calulu ?

V i n t i l a : Multîemita lui Domnedîeu, câ am scapatu asîa de norocoşi.

F l o r e s c u : Blastematu de ştrengarii!! Nu ai merită tu dre celu pucinu o suta de bote?

V i n t i l a : Eu nu ceru nemicu pentru oste-udl'a mea.

F l o r e s c u : E cu nepotiutîa se-ti remânu datoriu.

V i n t i l a : Nu mi-o luâ in nume de reu, domnule capitanu, câ-cî asîa-i câudu cinev'a co-

i rumpe ştrengari străini, sî pre ai sei i-lasa se duca lipsa. Nitia 'si vinde sufletulu seu pentru unu fiorenu. Cu profunda dorere am trebuitu se vedu, câ domniat'a nu te iucredi nici câtu de pucinu

122

in talentele miele. Vedîându acestea mi-s'a trezltu ambiţiunea, câ-cî ambiţiunea este laturea mea cea slaba. Sî asia am mersu acolo sî am lasatu se me corumpa sî pre mine.

F l o r e s c u (la o parte): Streugariulu are drep­tate, Deca domnii mari seducu supuşi străini, atunci ei slabescu sî fidelitatea supusiloru sei pro­prii, (tare): Pentru asta-data treca-duca-se. Mergi sî istorisesce domnului capitanu, ce ai patîtu sî spune-i câ asîu ave voia de a vorbi cu elu.

Vi u t i l a (la o parte): Pote câ i-a mai tron-catu cev'a prin minte. (Ese.)

F l o r e s c u (scote o epistola desfăcuta): Acum'a 'mi scotu ultim'a săgeta din tulba. Deca nici cu ac6st'a nu nimerescu, atunci mergu se me culcu, peutru-câ miutea odihuindu se adune poteri ndue. — Nitia, Nitia, unde eşti?

Soen'a XVII. Nitia, Florescu.

N i t i a : Am stătu ascunsu după arbore in pielea mea propria, carea incepe a-me mânca in-fricosîatu.

F l o r e s c u : Ai se mai faci unu lucru, se-mi represeutezi person'a.

N i t i a : Oh, prea mare on6re! F l o r e s c u : Ei biue, ace'a sî eu o sciu, deci

iiisufletiesce-te de acesta onCre. N i t i a : Bine, deca s'ar' pote be ontirea câ

sî o sticla de viuu. F l o r e s c u : Noi suntemu aprdpe de ace'asi

statura. Dute ia chili'a mea, învelite bine in man-tau'a mea, pune-ti pre capu palari'a mea cea cu peiia iualta, trage-o afundu pre ochi, ascundeti facî'a iu mantaua sî apoi vina aici.

N i t i a : Ae6st'a-i tdta instrucţiunea mea? F l o r e s c u : Trasur'a mea sta gat'a. Capi-

tanulu va veni, tu întri împreuna cu elu. . . . N i t i a : Intru? F l o r e s c u : Da întri. N i t i a : Oh, domnule căpitanii, eu asia sum

de obicînuitu de a sîede' din dereptulu trasurei, incâtu me temu.. . .

F l o r e s c u : Nebunule! In tempulu nostru mulţi omeni au sîedîutu din dereptu, cari as-tadi sîedu in loutru. O vorba câ o suta, tu îutrâ in lontru sî inca ântâiu.

N i t i a Dara deca va vorbi cu mine? F l o r e s c u : Tu n'ai se respundi, s6u vei

scote numai câte unu suspinu, sî te vei asîedîâ intr'uuu coltîu a trasurei.

N i t i a : Sî ce are se urmeze din acest'a? F l o r e s c u : Vizitiulu are instrucţiune, •—

veţi trece preste granitîa, sî atunci apoi poţi se te descoperi.

N i t i a : Atunci me om6ra. F l o r e s c u : Deca se va intâmplâ acest'a,

atunci te iâu in serviciulu mieu. N i t i a : Cu supunere, domnule capitanp,

inse ac6st'a este o întreprindere, in care 'mi potu rumpe grumazii.

F l o r e s c u : O bătaia buna este totu ce poţi dobândi.

N i t i a : Asia? Frumosu prospectul F l o r e s c u : Tu ai prospectu la pung'a mea

plina, — pentru tdta lovitur'a unu galbenu. N i t i a : Chiar' sî deca asîu gresî cu nume-

rarea in spaim'a mea? F l o r e s c u : Sî atunci. Indestulitu eşti acum'a? N i t i a : La lucru dar'! F l o r e s c u : Vedi asia. N i t i a : Maica-mea a fostu tîganca, ea mi-a

prorocitu adese-ori câ am se ajunguo d.ita oficiru; a-cum'a in fine vedîu, câ sî-a precepuîu nieseri'a. (Ese.)

F l o r e s c u : Vine capitanulu. Acum'a asîu vre se me lovesca îioroculu. (Va urma.)

0 demanetîa pre Mediesîu. O catu e de micu omulu, candu se afla pre unu munte I

C. Boliacu. In urma dar' eta sî culmea superba !

Ah, pisculu aeest'a-e atâtu de sublimu, Că cugetulu Jehovei inaltu sî divinu ;

Etern 'a s'a cresta e 'n lupta acerba : E a 'nprascia norii, resbate furtuni, Cum feceru odată si-ai noştri străbuni.

Dar' Heos apare 'n suava colore, Cu velulu seu splendidu, cu rumene dîori. Cu faşTa rîdienda, cu senu plinu de flori;

Brilantele-i radîa, de-o chara valore, Reversa lumina sî 'n vâile-adenci, Sternindu la vietTa sî sterpele stânci.

Natur 'a intrega, cu mândre vestminte, Câ dam'a cocheta in mari serbatori, 'Si presera senulu cu frundTa sî flori;

Sî paseri ilare, tiinti nenocinte, Se 'nal t ta spre ceriuri, totu dulce cântându, Cu corbii, ce 'n aeru s'audu croncânindu.

Er ' colo pre stânc'a cea negra-atîpesce Unu vulturu. cu pene lăsate in dîosu, Pre costi, prin poieni sî prin codrulu frundTosu,

Suntu turme, cirede, pre unde mugesce Unu tauru; sT-unu bucinu s'aude sunându, Din coltîuri sî-abisuri pre Echo tredîendu.

Pre vai inca plana o negura desa, Ce eta dispare . . . sî 'ncetu se ivescu : Multîme de sate, cu câsi, ce albes;u

Pre Crasna, pre AlmasTu, pre valea alesă, Pre cari s'a postatu sî stramosTulu Traianu, 'Nalt îându ici pre culme „Limanulu romanu " *)

Dar' sârele-acum'a toţi muntii-auresce : Ursoiuln, Dumbrav'a sî Codrulu sonoru, Cu Magur'a, Vulturulu sî albulu Ponoru;

Er ' colo spre vestu, unde-unu sîesu se latTesce, Rîdu vii abundante, cu holde, cu pomi; Sî omenii păru câ furnici, câ atomi. . .

Ci, cându vre-o furtuna pre-aici se tredtesce, Trecundu cu-uuu torinte de noru fumegându, Cu fulgere, tresnete, prin vai bubuindu,

Apare : ce micu e ah, omulu, ce 'nvesce Manthi'a superba de omnipotcntu . . . Cându vai, elu e-unu vorme inertu, nevalentu.

_ _ _ _ _ VICTOKU Russu.

*) Limes dacicus = valulu romanu din Daci'a porolisense. Vedi acestu titlu in .Silvani'a antica, de Victoru Russu •

12o

C r o n i c a . — Principele moscenitoriu atu României Ferdinand de Hohenzollern-Sigmaringen! s'a asiedîatu stabilii in Hoinaui'a, unde a fostu pri-mitti cu cele mai mari ovatiuui sî strălucite do-' vedi de iubire sî adhesiune din partea tuturoru. — In dîlele ultime apoi a fac ut ti visita imperatului germauu Wilhelm II. - la Berliuu.

Dela Ateneulu romanii din Bucuresci — Dlu V. A. U r e c h i a a tîenutu o conferenţia la Ateneu: „ D e s p r e c o n s c i e u t i ' a l a t i n i t ă ţ i i l a ro­mani . " Multîine de publicu venise se asculte pe istoriculu nostru. — Regele sî Kegin'a au venitu se asiste l i ovatiunea pregătita dlui Esarcu, ueobo-situlu luptatoriu pentru redicaraa Ateneului ro­manii. Pe estrada se afla unu bustu acoperiţii, era bustulu dlui Esarcu. Dlu Urechia, dupa-ce arata iu câtev'a cuvinte meritele acestui barbatu, care are dreptu la recunosciutî'a iutregei uatiuni, da cetire unui actu semnatu de regele sî regiu'a sî de membrii Ateneului, actu prin care se aducu multîumiri presTedintelui Ateneului sî care e iu-manuatu dlui Esarcu, alu cărui bustu se sî des­copere in înomentulu candu d.-s'a apare la tri­buna. Aplause prelungite confirma sî aproba acestu actu ceremouiosu alu membriloru Ateneului. — Apoi dlu Urechia trece la desvoltarea tesei ce sî-a propusu iu conferiutî'a d.-sale. Areta câ Ro-manulu ori unde s'ar' afla, elu are consciiutîa de originea s'a latina. Dovedesce cu documente, câ acolo chiar', unde Romanii au fostu copleşiţi de alte elemente, ei inca au păstraţii consciintl'a la­tinităţii lom. Au pierduţii limb'a in unele locuri, dar' nu au pierduţii noţiunea originei loru. Con-ferintî'a dlui Urechia din punctulu de vedere alu desvoltarii semtîeminteloru naţionale e de mare interesu. Dlu Urechia in tractarea acestui subiectu a datu dovada de studii adenci sî cercetări nume­rose sî îndelungate. Aplausele dese sî prelungite ale publicului au recunoscutu conferentiariului me-ritulu lucrării s'ale.

Premiile Academiei romane s'au distribuitu precum urmeza: Premiulu Nasturelu de 12.000 Iei dlui J. O d o b e s c u pentru „Scrieri istorice sî literarie'', premiulu Heliade-Radulescu de 5000 lei dlui A. D. X e n o p o l u pentru tom. I. din „Istori'a Mor»aniloru" sî premiulu de 2 J 0 0 lei dloru Teof i Iu F r â u c u sî G e o r g i u C a n d r e a pentru scrierea loru intitulata „Românii din Munţii-Apuseni."

Voluntariatulu in Romani'a va se se redice dela siese luni la uuu anu. Li cele din urma trei Iuti voluntarii voru trebui se urmeze cursuri spe­ciale Li scol'a militară. Esameuulu de oficeriu in reserva se va face după terminarea auului. In casu de uereusita la esamenu, candidat ulu va ave" se mai servesca trei luni.

Lugosian'a este numele uuei uoue bauce ro­mâne, care a inceputu se lucreze din 1 1. c. in

Liigosiu — aveud.i uuu capitalii actionariu de u7,O0J 11 impartîtu in 570 acţiuni â 10 > fi.

Banca pentru ajutorarea tieraniloru au ho-tarîtu se inhentîeze adunarea preotîloru români din districtulu Cernautiului — in Bucoviu'a.

Cântărirea cugeteloru. Nici cugetele nu voru scapă in viitoriu de taxa vamala, câci ele se potu cântări. Fisiologulu italiauu Mosso , a inventaţii unu mijlocu prin care - cum sustîene densulu — se potu căutări cugetele omenesci. — Eta proce­darea dlui Mosso: Capulu omenescu, ale cărui cu­getări suutu de cantaritu, se asie iîa pre uuu cau-tariu de precisie, coiiotruitu anume pentru acestu scopu. Balauti'a se redica seu se lasă in josu, după greutatea cugetariloru. Mosso sustîene câ ori-ce sfortîare sufletesca atrage o cantitate de sânge in creeri, ceea ce maresce greutatea capului sî face cantariulu se balanseze.

Apa electrica. Iu apropiare de localitatea Hiiliiian din Sătulii Georgia (iu Americ'a) s'a des­coperiţii uuu locu ciudatu de totu. Persanele, cari

! treceâa priu acea regiune stâncosa, se semtiâu atinse sî tîemite iu locu de o potere misteri6sa, de care densele nu poteâu se-si dea sema deca ea provine diu pamentu seu din aeru. Sgomotele ce se fă­cură i.npregiurulu acestui locu au datu pnlegfu la o cercetare scieutifica, care a constataţii in ade­verii lucruri interesante sî iu parte inca nelămu­rite. Stâicile străbătute de vine metalice, sî unele parti diu pământii suntu electrice; ap'a unui isvoru care sierpuesce piiutre stânci sî la o dis-tantîa de o mila se preface in pârâu, duce cu sine poternice curente de electricitate, ast'felu câ deca baga cinev'a mân'a in apa semte o lovitura dure-rosa. Diu siese persoue, cari făcu unu lautîu, chiar' sî cea din urma sânite iuca curentulu elec­tricii deca prim'a persona baga mân'a in apa. Poterea cureutului varieza după cum este tempulu. Afara da iuvetîatii cari se ocupa cu miracululu din Georgi'a, mai este inca unu industriasîu, care desfasîura celu mai mare interesu pentru acestu locu, pre care l'a sî cumperatu. Densulu are de gându

i se pună in veudîare ap'a electrica sî se coustruiesca unu mare stabilimeutu pentru 'o â i e l e c t r i c e .

Avisu femeiloru roman» din poporn si invetiato-rilorn. DespartTamentulu cerc. X. (Clusiu) alu „Asociatiunei transilvane pentru literatur'a româna sî cultur'a poporului romanu" dorindu a face pe poporulu nostru romanu atentu, se nu-si parasesca portulu seu nationalu stravechiu barba-tescu sî femeescu, atâtu de acomodatu climei patriei nostre

i si atâtu de pito^escu sî chiar' admiratu de stiaini, ci se urmeze sî pre viitoriu a se imbracâ cu vestminte produse

• de laborios'a mâna a Româncei celei dechiarate de câtra invetîati străini de cea mai laboriosa femeia din lume, si estu modu se cultive sî de aici înainte industri'a de casa cu productele sale neasemenatu mai eftine sî mai durabile faeia de fabricatele de prin boite, ce le cumpera cu bani atâtu de scumpi sî atâtu de anevoia de facutu la noi. sî care industria de casa totu-odata da femeiloru române in tempu de ierna ocupatiune multu folositore, fia din punctu

; de vedere materialii, fia moralu ; dorindu mai departe câ prin latîiea stuparitului printre Romani, carele precâtu e de proventuosu, pre atâtu recere relative forte puţina la-bore, se i-se deschidă poporului unu nou isvoru de venite; dorindu in fine, câ prin cântulu mai regulatu si mai ar-moniosu prin basericele nostre, prelanga inaltîarca frum-

121

setii casei Domnului, se se cultive sî redice semtîulu reli-giosu si esteticii in poporulu nostru, si totu-odata tineretulu românu se se atragă dela nisce distractiuni din tâmpu!u lui liberu, de multe-ori moralminte, materialminte si corporal-minte stricatiose, la o distractiune in totu respectulu edifica-tore si nobilitatore, pune urmatorele premie : 1. doue premie de câte dîece floreni unulu, aceloru doue femei romane din poporulu romanu alu desparuamentului (comit. CosTocnei), mame de familia, care voru documentă, câ in anulu din urma sî pana la terminulu concursului de fayTa tote pen-zariile trebuintiose in cas'a s'a, cum sî tote irnbracamintele trebuintîose caseniloru sei, incependu dela albituri pana la iia sî zadia seu catrintTa, cioreci, sumanu, ori gluga, au fostu tîesute si făcute de dens'a sî ai sei; — 2. unu pre­miu de doispredîece floreni pentru acelu docente dela sca­lele române confesionale din despartîementu, carele va aretâ celu mai frumosu resultatu intru cultivarea stupari-tului sî intru latîrea acestui'a in poporulu nostru; — 3. unu premiu de doispredîece floieni pentru acelu docente dela scolele române confesionale din despartTementu, carele va adeveri, câ are celu mai frumosu choru basericescu, sta-tatoriu nu numai din băieţii de scola, ci sî din tineretulu comunei sale mai adultu sî acum esîtu din scola.

Premiele enumerate se voru decerne in adunarea generala a despartTementului X. pe temeiulu concurseloru respectiviloru provediute cu adevf,rintTe din partea olicie-loru parochiale sî vidimate de catra protopopii seu proto-presbiterii districtului, care concurse suntu a se adresă comitetului acestui desparttementu pana in 30 Iuniu st. n. 1889 la Clusiu.

Bibliografie. — Biografi'a canonicului loanu Fekete Negrutiu, după acte sî scrisori ori­ginale de V. Gr. Borgovanu, profesorii — a apă­ruţii in Editur'a ndstra, de nude s'au sî distribuiţii gratis la amicii familiei. Pe pag. prima a acestei interesante brosîuri — care contîene importante date pentru istori'a ndstra natiouala sî in specialii pentru istori'a besericei românesci unite, — se afla portretulu multu regretatului canouicu Ne­grutiu, ale carui'a fapte sî activitate stau in strînsa legătura cu istori'a n6stra naţionala sî besericesca; de ace'a biografi'a lui, iu modulu cum o aflamu scrisa aci, va interesa de sigurii pe toţi acei'a, cari sciu se se insufletîdsca pentru memori'a scumpa a luptatoriloru de odinidra ai poporului românu. In partea ultima se afla sî cuvântarea funebrala, rostita de d.-lu Dr. Al. Gram'a cu ocasiunea in-mormen tarei cauonicului Negrutiu, precum sî o scurta descriere a iumormâutarei.

Helvetia si Wilhelm Teii, studiu de Dr. A. P. Alexi. Brasîovu. Tipografi'a Alexi 1889. Acestu voluminosu opu lucratu cu multa diligintia va fi o adeverata decdre peutru fie-care biblioteca româna sî se pate procura dela noi sî dela librari'a „Con-cordi'a" diu Naseudu, cu 60 cr. (sî 5 cr. porto-postalu) esemplariulu.

Tiz milio olâh, magyar nemzetiinknek toszom-szedja ezer esztendo ota. (Dîece milioue de români, vecini de-o miia de ani natiuuei nostre maghiare.) Sub acestu titlu a aparutu in Budapest'a o brosîura de Torma Jeremias, iu care se sehitîdza mate-rialulu sî ideile couducatdre, ce voiesce a le des-voltâ intr'unu romanv, ce are se apară sub titlu 1 LI „Zeina," dieitia râmleniloru. Scopulu acestui ro­mânu, dîce autorulii, e a face cunoscuta naţiunea

româna intr'unu modu atâtu de intensivu, cum nu o a facutu până acum nime. — Autorulu indigita inca in acesta brosîura spriginulu reciprocii, la care suntu avisati maghiarii cu românii câ pop6re conlocuitdre, dar' mai alesu câ popdre vecine, sî condamna curentulu, prin care se stârnesce ura intre aceste naţiuni, precum sî pe filologii sî isto­riografii, cari se incerca a ne denegâ originea la­tina sî o face acdst'a intr'unu limbagîu fdrte acutu. ungurescu, demonstrându prin forme gramaticale sî prin formaţiunea cuvinteloru ndstre, câ limb'a ro­mâna stă mai aprdpe de limb'a clasica latina de câtu ori care diutre celelalte limbi romanice.

( j lUrTI6. — Rola grata. — Cum a succesu re-presentatiunea de eri sera la serat'a domnei X. ?

— Destulu de bene. Mai multu ni-a câscigatu ins» complacerea fet'a-de-odaia cându la sfersîtulu representa-tiunei si-a dîsu scurt'a s'a rola: - „D 6 mn a, m â n c a r e a e pe m e s a !

Urmarea cercetarei teatreloru. — Mam'a: As­culta, scump'a mea, sfatulu mieu sî primesce cu bunavointia deosebita pe mediculu Zamfirescu, — elu promite a deveni o parthia buna.

F e t ' a : Cu nepotintia mama draga, — câci decându amu ve..Tutu pre Faustu, nu mai potu crede nici unul medicii.

Din scola. Invetîatoriulu in or'a de matematica întreba pre scolariu : „'Viei suntu trei porci dincolo trei porci, câţi suntu la olalta?"

S c o l a r i u l u . - „Suntu 6 porci." I n v e t i a t o r i u 1 u : „Bine. Dar' spune-mi acum:

Tu vedi pe strada 5 porci sî 3 câni, laolaltă câţi porci suntu ?"

Scolariulu stâ pe gânduri, apoi respunde: „Suntu . . . suntu 8 — porc.-de-câne!"

Proprietariu, Redactoru respundîetoriu si Editoru: N I C O L A E F. N E G R U T I U . Gherl'a Imprimari'a „Auror'a" p. A Todoranu iS