ANEXA D

ÎNDRUMĂRI PRIVIND LUCRUL

CU ELEVII CU NEVOI SPECIALE

Orientare profesională şi planificarea carierei

Lucrul cu elevii care au nevoi speciale

Unităţile de competenţă obligatorii pentru nivelul 4 în Orientare profesională şi consiliere în carieră pentru practicienii în orientare profesională din Marea Britanie cuprind următoarele:

1. Dezvoltarea relaţiilor cu clienţii2. Sprijinirea clienţilor în luarea unei decizii privind direcţia de acţiune3. Gestionarea cazurilor individuale 4. Evaluarea şi dezvoltarea contribuţiei proprii în cadrul serviciului5. Sprijinirea clienţilor în planificarea şi implementarea unei direcţii de acţiune6. Sprijinirea clienţilor în analizarea progresului realizat în ceea ce priveşte acţiunea

stabilită 7. Negocierea în numele clienţilor8. Funcţionarea în cadrul unor reţele9. Pregătirea şi dezvoltarea de resurse în vederea sprijinirii procesului de învăţare10. Facilitarea învăţării de grup

Când se lucrează cu elevi cu nevoi speciale este important să se identifice probleme specifice acestora şi barierele care stau în calea succesului lor. Este esenţial ca ei să înţeleagă activităţile în grup şi consilierea individuală pentru a le spori şansele de succes. Această lucrare va trece în revistă responsabilităţile consilierului şi va avea în vedere cîteva exerciţii folositoare în lucrul cu această categorie de clienţi.

Dezvoltarea unei interacţiuni eficiente cu clienţii

a. Creaţi un mediu în care clienţii să se simtă destul de bine pentru a-şi exprima problemele şi neliniştile.

b. Identificaţi situaţia şi priorităţile clientului.

c. Oferiţi clienţilor oportunitatea de a îşi analiza problemele.

d. Analizaţi problemele ridicate de clienţi pentru a le stabili natura şi amplitudinea.

e. Rezumaţi problemele clienţilor pentru a le clarifica.

f. Identificaţi orice situaţie în care este necesară o acţiune imediată pentru a-i ajuta pe clienţi să ia măsurile ce se impun.

Dacă un consilier nu realizează un anumit nivel de înţelegere şi empatie faţă de problemele ce îi afectează pe clienţi, acesta nu va putea răspunde în mod eficient nevoilor lor. Dezvoltarea unei astfel de relaţii poate lua mai mult timp, fiind necesară luarea în considerare a nevoilor specifice fiecăruia.

2

PRINCIPII DE LUCRU CU GRUPUL DE PERSOANE CU NEVOI SPECIALE

Asigurarea de servicii pentru persoanele care au identificat anumite dificultăţi şi/sau deficienţe de învăţare.

Următoarele principii se aplică tuturor rezultatelor-cheie şi proceselor de sprijin şi pun bazele unei dezvoltări strategice şi a lucrului în parteneriat, elemente fundamentale implementării lor.

Un astfel de serviciu trebuie:

Să promoveze includerea şi egalitatea şanselor

Să contribuie la atingerea obiectivelor educaţionale locale, regionale şi naţionale.

Să îmbunătăţească accesul şi nivelul de participare la educaţie

Să îmbunătăţească standardele de performanţă

Să promoveze învăţarea pe parcursul întregii vieţi

Să acorde sprijin imparţial, accesibil şi confidenţial

Să pledeze în numele clienţilor şi al familiilor acestora

Să lucreze cu parteneri cheie pentru a îmbunătăţi procesul de tranziţie de la şcoală la locul de muncă pentru toţi indivizii

Să dezvolte neîncetat serviciile prin consultarea cu orice persoane competente în domeniu

Să încurajeze personalul să îşi dezvolte mereu capacităţile şi nivelul de încredere în lucrul cu această categorie de persoane

3

O gamă largă de tineri au dificultăţi şi deficienţe de învăţare

Printre aceştia se numără următoarele categorii şi exemple:

DIFICULTĂŢI DE ÎNVĂŢAREex.

Specifice (dislexie) Moderate Severe Profunde şi multiple

DEFICIENŢE SENZORIALEex.

Vizuale Auditive De vorbire

DEFICIENŢE FIZICEEx.

Paralizie cerebrală Scleroză în plăci Bifida vertebrală

PROBLEME SOCIALE, EMOŢIONALE ŞI/SAU DE COMPORTAMENTex.Dificultăţi în:

Relaţionarea adecvată cu grupa de vârstă/adulţii

Recunoaşterea limitelor acceptate

Acceptarea responsabilităţii pentru consecinţele acţiunilor lor

PROBLEME DE SĂNĂTATEex.

Fibroză chistică Epilepsie

BOLI MINTALEex.

Depresie Afecţiune obsesiv-compulsivă Schizofrenie

4

Lucrul cu elevii cu dificultăţi şi/sau deficienţe de învăţare

Principii de lucru cu tinerii cu dificultăţi şi/sau deficienţe de învăţare.

Codul de practică pentru nevoile educaţionale speciale în Marea Britanie stabileşte principii fundamentale ce ar trebui folosite în lucrul cu tinerii cu dificultăţi şi/sau deficienţe de învăţare:

Nevoile educaţionale speciale ale unui copil trebuie îndeplinite

Nevoile educaţionale speciale ale copiilor vor fi îndeplinite în şcoli normale sau în anumite medii de învăţământ iniţial

Opiniile copilului trebuie aflate şi luate în considerare

Părinţii au un rol esenţial în sprijinirea educaţiei copilului lor

Copiii cu nevoi educaţionale speciale trebuie să aibă acces total la o educaţie largă, echilibrată şi semnificativă, inclusiv la un curriculum adecvat pentru etapa de fundamentare şi la curriculum-ul naţional.

5

Trataţi oamenii ca indivizi, nu ca afecţiuni

Simţiţi-vă comfortabil să discutaţi cu tânărul/a despre nevoile sale

specifice. De multe ori nu deficienţa unui tânăr, ci atitudinea personalului (inclusiv sentimentul

de stinghereală) împiedică discutarea problemelor. Acest lucru poate crea sau menţine

barierele de atitudine.

Nu faceţi presupuneri despre implicaţiile dificultăţii/deficienţei de

învăţare; întreabaţi şi aflaţi. Aceasta poate presupune discutarea

problemelor cu tinerii, părinţii/îngrijitorii şi alţi profesionişti

competenţi

Dacă situaţia sau mediul creează obstacole pentru persoanele cu dificultăţi/deficienţe, încercaţi să

faceţi schimbări pentru a le înlătura.

CLASIFICĂRI

Dificultăţile şi/sau deficienţele de învăţare au fost clasificate în diverse categorii. Numeroase rapoarte au indicat următoarele clasificări pentru dificultăţile şi/sau deficienţele de învăţare:

Dificultăţi generale/moderate de învăţare

Dificultăţi severe de învăţare

Dificultăţi profunde şi multiple de învăţare (numite şi dificultăţi complexe) cu sau fără comportament dificil

Deficienţe senzoriale – auditive şi vizuale

Dereglări de comunicare – autism şi dereglări de vorbire şi limbaj

Dificultăţi specifice de învăţare – dislexie, dispraxie şi discalculie

Probleme de sănătate mintală

Afecţiuni medicale – deficienţe fizice şi epilepsie

Pasivitate din cauza fricii, nesiguranţei, proaste imagini de sine sau lipsei motivaţiei

În Marea Britanie documentul Clasificarea nevoilor educaţionale speciale cuprinde:

Nevoile de învăţare şi cunoaştere- dificultate specifică de învăţare- dificultate moderată de învăţare- dificultate severă de învăţare- dificultate profundă şi multiplă de învăţare

Dificultăţi sociale, emoţionale sau de comportament

Nevoi de comunicare şi interacţiune- nevoia de comunicare, vorbire şi limbaj- dereglare de spectru autistic

Nevoi senzoriale şi/sau de ordin fizic- deficienţă auditivă- deficienţă vizuală- deficienţă multi-senzorială- dificultate fizică

6

Descrierea efectelor dificultăţilor şi deficienţelor de învăţare

Există multe diferenţe între afecţiuni. Unele sunt permanente şi constante, altele variază în ceea ce priveşte efectele. Tinerii au zile bune şi zile mai proaste şi în ceea ce priveşte dificultatea şi/sau deficienţa lor de învăţare. De asemenea, ei pot avea, la fel ca toţi tinerii, zile bune şi zile rele în ceea ce priveşte sentimentele generale despre ei înşişi precum şi despre situaţia lor.

Două persoane cu aceeaşi deficienţă pot experimenta efecte diferite

Efectele unei deficienţe pot fi asemănătoare cu efectele altei deficienţe

Cu toate acestea, deoarece există multe şi diferite păreri, mituri şi stereotipuri în legătură cu implicaţiile diverselor dificultăţi şi deficienţe de învăţare, următoarele subcapitole oferă o scurtă prezentare a unora dintre factorii principali care ar putea avea un efect asupra tinerilor cu dificultăţi şi/sau deficienţe.

Trebuie să precizăm pentru profesioniştii care lucrează cu elevi că aceste definiţii nu reprezintă sugestii privind modul de a lucra cu astfel tineri. Modul de lucru va depinde în întregime de persoana în cauză şi de complexitatea dificultăţii sale. De aceea, subliniem încă o dată că trebuie să se lucreze cu fiecare tânăr/ă în parte la nivel individual, şi nu pornind de la o descriere generală.

În continuarea secţiunii sunt definite diversele dificultăţi şi deficienţe de învăţare. Aceste definiţii pot fi citite imedta sau folosite ca referinţă.

7

“Când descriem deficienţele şi încercăm să identificăm reacţiile adecvate la dificultăţile şi/sau deficienţele de învăţare este foarte uşor să încurajăm fără să vrem stereotipiile. Este imposibil să facem generalizări privind deficienţele specifice, deoarece ele afectează indivizii în moduri diferite.”

“Este mai folositor să luăm în considerare un spectru de nevoi de învăţare ale unor persoane diferite, al căror nivel de nevoi variază.”

Nevoile de cunoaştere şi învăţare – Tinerii cu o dificultate specifică de învăţare

Printre dificultăţile specifice de învăţare se numără dislexia, disgrafia şi discalculia. Aceste dificultăţi afectează procesul de învăţare al unui tânăr şi ar putea necesita sprijin suplimentar.

Dislexia se poate defini ca dificultatea de a procesa limbajul scris. De obicei este independentă de inteligenţă şi afectează în jur de 10% din populaţie. Există şi alte dificultăţi care se numără printre dificultăţile de învăţare specifice, cum ar fi:

Disgrafia – dificultăţi în scriere

Dispazia – slabă coordonare motorie (sau „stângăcie”)

Discalculie – dificultăţi asociate cu calculele sau matematica

Tinerii cu dificultăţi specifice de învăţare pot avea una sau mai multe dintre următoarele dificultăţi, în diferite grade:

Dificultăţi de diferenţiere sau reţinere a unor sunete, ceea ce generează probleme de decodificare la citit, confuzia sau omiterea sunetelor la scris, confuzia între cuvinte sau pronunţia greşită.

Dificultăţi de recunoaştere a literelor sau a cuvintelor cunoscute la citit sau de memorare a imaginii vizuale a unui cuvânt, înşiruiri de litere sau numere şi semne matematice.

O memorie slabă de scurtă sau lungă durată, sau dificultăţi în reţinerea şi redarea informaţiilor lingvistice – aceasta le poate afecta capacitatea de a memora informaţiile transmise prin limbaj, cum ar fi instrucţiunile sau copierea de pe tablă.

Slabe capacităţi motorii complexe, având ca rezultat dificultatea de a controla creionul la scris, omiterea sau repetarea literelor.

Confuzii legate de direcţie

Probleme privind ordinea unor activităţi şi organizarea

Slaba orientare în timp- Orientarea cu dificultate- Dificultăţi în a dezvolta automatizarea sau fluenţa abilităţilor

Natura, tipul şi nivelul de dificultate pe care le experimentează un tânăr cu dificultăţi specifice de învăţare variază în funcţie de tipul de dificultate şi de nivelul impactului pe care îl are în diferite situaţii de învăţare.

Ca urmare a dificultăţilor privind procesarea limbajului şi memoria pe termen scurt, tinerii cu dificultăţi specifice de învăţare se vor baza mai mult pe sens şi înţelegere. Aceasta înseamnă că aceşti tineri vor avea nevoie de:

O abordare foarte personalizată a procesului de învăţare

Procesul de învăţare şi convenţiile acestuia trebuie să fie explicite

Să înţeleagă cum şi de ce, pentru a învăţa.

8

Tinerii cu dificultate moderată, severă sau profundă şi multiplă de învăţare

Mulţi elevi au nevoie de ajutor suplimentar mai devreme sau mai târziu. Unii au o dificultate de învăţare specifică, alţii au o dificultate cognitivă generală ce le afectează capacitatea de învăţare. Termenii „dificultate moderată de învăţare”, „dificultate severă de învăţare” şi „dificultate profundă şi multiplă de învăţare” se întrebuinţează în educaţie pentru a descrie acele persoane cu asemenea dificultăţi de învăţare.

Tinerii cu dificultăţi moderate de învăţare vor avea nevoie de sprijin suplimentar. Probabil vor fi capabili să lucreze în grupe mici cu predare specializată şi un minim de îngrijire medicală.

Aceasta înseamnă că metodele de lucru individualizate, centrate pe elevi vor fi deosebit de importante pentru cei cu dificultăţi moderate de învăţare şi va fi necesar ca profesioniştii să colaboreze strâns cu furnizorii de educaţie, formare şi cu angajatorii pentru a se asigura că stilul de învăţare al tânărului şi abordarea educativă se potrivesc.

Tinerii cu dificultăţi severe sau profunde şi multiple de învăţare vor avea nevoie de mai mult sprijin la nivel personal, atât din punctul de vedere al educaţiei cât şi al integrării sociale. Ei ar putea avea şi alte dificultăţi de comunicare şi/sau dificultăţi senzoriale sau fizice semnificative şi deficienţe intelectuale semnificative. Aceşti tineri au o capacitate foarte redusă de a înţelege informaţii noi sau complexe, de a deprinde abilităţi noi şi o capacitate redusă de a fi independenţi (deficienţă de funcţionare socială). Dificultăţile severe sau profunde şi multiple de învăţare provin din stadiul pre-natal sau neonatal şi au aşadar un efect de durată asupra dezvoltării. Cu toate acestea unii tineri pot căpăta aceste dificultăţi mai târziu, din cauza unor boli sau accidente.

Şi pentru tinerii cu dificultăţi severe sau profunde şi multiple de învăţare există şanse de succes. Aceşti tineri dau dovadă de capacităţi considerabile în anumite domenii, în vreme ce în alte domenii întâmpină dificultăţi majore. Depinde de profesionistul în consiliere să sprijine tânărul/a în efortul de a-şi exploata potenţialul la maxim.

9

„Cursurile şi programele, mai ales cele destinate tinerilor cu dificultăţi moderate de învăţare, pot include elevi cu o varietate foarte mare de nevoi de învăţare. Este posibil ca unele dintre dificultăţi să fi fost create de caracterul de izolare generat de acele metode educaţionale care nu promovau includerea şi astfel au dus la instituţionalizare. În ceea ce îi priveşte pe aceşti elevi, obstacolele în calea învăţării sunt mai degrabă de natură socială, decât intelectuală.”

Tinerii cu dificultăţi emoţionale, sociale şi de comportament

În acest modul dificultăţile emoţionale, sociale şi de comportament sunt tratate mai pe larg decât toate celelalte dificultăţi sau deficienţe de învăţare, dar nu pentru că sunt considerate mai complexe sau importante faţă de celelalte dificultăţi. Această abordare mai detaliată se datorează în parte faptului că dificultăţile emoţionale, sociale şi de comportament sunt foarte variate şi uneori controversate şi în parte faptului că există o mare varietate de definiţii şi descrieri, cauze, efecte şi factori care pot ameliora efectele acestor dificultăţi.

Tinerii cu dificultăţi emoţionale, sociale şi de comportament nu sunt pur şi simplu copiii care fac probleme sau „neastâmpăraţi”, sau cei care trec printr-un stres emoţional încadrat în limite normale. De asemenea, ei nu sunt clasificaţi nici ca tineri cu simptomele unei boli mintale severe, lucru rar în rândul copiilor şi tinerilor. Din punct de vedere al legislaţiei, tinerii cu dificultăţi emoţionale, sociale şi de comportament au „dificultăţi de învăţare” pentru că se confruntă cu obstacole care îi împiedică să înveţe cu uşurinţa majorităţii colegilor lor. Aceste impedimente afectează performanţele lor şi uneori pe ale altora.

Dificultăţile emoţionale şi de comportament variază între inadaptarea socială şi stres emoţional anormal.

Acestea:

Sunt persistente (dacă nu permanente)

Pot reprezenta dificultăţi de învăţare

Pot fi multiple

Se pot manifesta sub diferite forme şi în diferite grade.

Ele se pot face cunoscute prin tendinţa tinerilor de a fi:

Retraşi

Pasivi

Depresivi

Agresivi

Autodistructivi

Ele pot avea o singură cauză sau o multitudine de cauze şi pot fi legate de şcoală, familie sau alte medii sau de deficienţe senzoriale sau fizice.

Teoreticienii şi practicienii deosebesc în general două categorii largi de dificultăţi emoţionale, sociale şi de comportament:

Cele care se manifestă prin exteriorizare, luând deseori forma comportamentului agresiv sau tendinţei de „a se da în spectacol”, adică:

- Agresiune fizică şi verbală asupra altora

- Comportament de bătăuş

- Delincvenţă

- Hiperactivitate aparentă

10

- Alte acte antisociale Cele care se manifestă prin interiorizare, luând cel mai adesea forma unei comportament

retras:

- Refuzul de a comunica

- Tendinţa de a evita contactul social şi de a fi necomunicativ

- Anxietate şi/sau timiditate

- Comportament asocial mai degrabă decât antisocial

Tinerii cu dificultăţi emoţionale şi de comportament reuşesc să acopere aria de capacităţi caracteristică majorităţii şcolilor, dar în general se comportă neobişnuit sau într-o manieră extremă în diverse situaţii sociale, personale, emoţionale sau fizice.

Comportamentul lor poate fi evident la nivel:

Personal – de exemplu printr-o proastă imagine de sine, anxietate, depresie sau comportament retras sau prin resentimente, dorinţa de răzbunare sau sfidare.

Verbal – de exemplu copilul poate fi tăcut sau poate ameninţa, întrerupe, înjura sau se poate certa mult.

Non-verbal – de exemplu prin încăpăţânare, absenteism, lipsa de respect pentru reguli, dezechilibru, tendinţe distructive, agresiune sau violenţă

De abilităţi de lucru– de exemplu, prin incapacitatea sau refuzul de a lucra fără supraveghere directă, de a se concentra, de a îndeplini sarcinile sau de a urma instrucţiunile.

Mulţi tineri cu dificultăţi emoţionale, sociale sau de comportament sunt incapabili să aibă încredere în colegi sau adulţi sau să formeze relaţii cu aceştia. Faptul că un copil are dificultăţi emoţionale şi de comportament se stabileşte în funcţie de caracterul, frecvenţa, persistenţa, severitatea sau anormalitatea comportamentului precum şi în funcţie de efectul cumulativ al comportamentului, în context, în comparaţie cu aşteptările faţă de un copil de vârsta respectivă.

Se consideră că mulţi factori care interacţionează cauzează dificultăţi emoţionale, sociale şi de comportament. Nu există o legătură directă între dificultăţile emoţionale şi de comportament şi un factor social anume, dar studiile arată că prezenţa acestor dificultăţi variază în funcţie de sex, vârstă, stare de sănătate şi domiciliu. Ratele de incidenţă sunt mai mari:

În oraşe

În familii nevoiaşe (în cazul cărora o noţiune restrânsă de clasă socială nu este o denumire bună)

În rândul băieţilor mai degrabă decât al fetelor

În rândul tinerilor cu dificultăţi asociate de învăţare, probleme de sănătate sau de dezvoltare

În rândul adolescenţilor mai degrabă decât al copiilor

În rândul copiilor cu o dezvoltare mai târzie a limbajului

11

În vreme ce mulţi copii fac faţă cu succes situaţiilor şi evenimentelor nefavorabile, este posibil să existe rate mei mari de dificultăţi emoţionale şi de comportament acolo unde există sau au existat:

Neînţelegeri între părinţi sau un divorţ

Probleme de sănătate mintală la alţi membri ai familiei

Neglijarea copilului

O atitudine deosebit de rece sau iritabilă a părintelui faţă de copil

Lucrul cu tinerii cu dificultăţi emoţionale şi de comportament poate fi privit, în cel mai rău caz, ca fiind o sarcină extrem de dificilă şi frustrantă. În şcoli, va exista o îngrijorare reală în legătură cu alocarea timpului, astfel încât şi ceilalţi elevi să beneficieze de atenţie în mod echitabil, în legătură cu caracterul aparent refractar al unora dintre elevii în cauză şi cu alte asemenea presiuni şi probleme cu care se confruntă profesorii. Cu toate acestea, şcolile au o responsabilitate faţă de toţi elevii lor şi dovezile arată că modul în care se lucrează cu aceşti copii poate produce o diferenţă, chiar şi acolo unde problemele sunt create şi exacerbate în afara şcolii.

Clasa este prin excelenţă un mediu complex, având un efect major asupra comportamentului profesorului şi elevilor deopotrivă. Şcolile variază în privinţa gradului în care reuşesc să ajute copiii să îşi depăşească dificultăţile şi în privinţa gradului în care creează, minimalizează sau, din contră, exacerbează gradul de dezechilibru şi neputinţă asociat dificultăţilor emoţionale şi de comportament. Pe scurt, şcoala poate îmbunătăţi sau înrăutăţi situaţia, în funcţie de modul în care acţionează sau răspunde la problemă. Ea poate, prin acţiunile potrivite, să păstreze dificultatea în limite controlabile sau chiar să îi împiedice dezvoltarea de la bun început.

Aprecierea conform căreia comportamentul unui copil exprimă sau nu o dificultate emoţională sau de comportament va depinde de contextul în care apare, precum şi de abilităţile consilierului de gestionare a situaţiilor, de nivelul său de toleranţă, de temperamentul şi aşteptările acestuia. Comportamentul dificil poate fi cauzat şi de încercarea unui copil de a se adapta sau de a reacţiona la situaţia de acasă, de la şcoală sau din mediul social în general. Soluţia rezolvării acestor dificultăţi este încercarea de a depăşi cauzele probabile, acolo unde este posibil, sau de a ajuta copilul să se adapteze la situaţia respectivă.

12

Funcţiile profesionale în lucrul cu tinerii cu dificultăţi şi/sau deficienţe de învăţare

13

Asigurarea unor servicii

Acordă tinerilor sprijin în ceea ce priveşte aspecte

legate de cazare, finanţare, ajutoare sociale şi transport

Acolo unde este cazul, negociază posibilitatea

învăţământului în campus

Negociază sprijinul necesar din partea organizaţiilor

comunitare sau organizaţiilor de voluntari

Sfătuieşte tinerii în privinţa aspectelor legate de curriculum-ul naţional

Sprijină şi sfătuieşte tinerii care îşi caută un loc de

muncă

Lucrează în contextul politicilor şi iniţiativelor

Lucrează în cadrul stabilit de lege

Implementează politica locală

Asigură respectarea drepturilor tinerilor

Implementează politica naţională

Colaborează cu părinţii/îngrijitorii şi cei

implicaţi în sprijinul acordat tinerilor

Colaborează cu părinţii/îngrijitorii

Creează relaţii de colaborare pozitive cu părinţii/îngrijitorii

Răspunde nevoilor şi sprijină aspiraţiile

tinerilor cu dificultăţi şi/sau deficienţe de

învăţare

Lucrează direct cu tinerii în sprijinul nevoilor şi

aspiraţiilor lor

Acordă sprijin şi ajutor

Ascultă opiniile tinerilor şi le comunică mai departe

Vorbeşte în numele tinerilor

Ia legătura cu alte organizaţii competente

Încearcă să înlăture barierele în calea progresului

Tranziţia către locul de muncă şi planificarea

acestui proces

Lucrează la planificarea tranziţiei către locul de muncă împreună cu cei

implicaţi în proces

Facilitează trecerea spre serviciile destinate adulţilor

Contribuie la planificarea şi analizarea întâlnirilor

Evaluarea pentru tinerii cu dificultăţi şi/sau deficienţe

de învăţare

Foloseşte metode adecvate de evaluare şi apelează la specialişti când este cazul

Identifică aspiraţiile şi nevoile

Efectuează evaluări

Acolo unde este cazul, participă la stabilirea nevoilor

speciale ale elvilor

Lucraţi în vederea

îmbunătăţirii progresului individual

Colaborează cu ceilalţi pentru a răspunde nevoilor şi aspiraţiilor

tinerilor cu dificultăţi şi/sau deficienţe de învăţare

Colaborează cu agenţiile şi persoanele implicate

Colaborează cu angajatorii şi serviciile de consiliere pentru angajarea

persoanelor cu deficienţe

Fiţi conştienti de aria de dificultăţi

şi/sau deficienţe de învăţare

Rolul profesionistului care lucrează cu copiii poate varia considerabil:

Sursă de informaţii

Acordă ajutor şi sfaturi

Negociator şi purtător de cuvânt

Colaborează cu părinţii

Acordă încurajare şi îngrijire

Creează încredere în sine

Persoană de contact

Măreşte nivelul aşteptărilor

Sfaturi pentru lucrul cu tinerii cu dificultăţi de comunicare

Alţi tineri nu au poate acest gen de dificultate de comunicare, dar le este greu să se angajeze în conversaţie pentru că au dificultăţi emoţionale, sociale sau de comportament sau au probleme de sănătate mintală. Şi în acest caz răbdarea şi timpul acordat sunt foarte importante. Consilierul va avea nevoie de toate abilităţile sale de implicare pentru lucra eficient cu aceşti tineri. Multe dintre sfaturile de mai sus se aplică şi în acest caz.

Implicarea – este o abilitate cheie în lucrul cu tinerii

Consilierii care lucrează cu tineri cu dificultăţi şi/sau deficienţe de învăţare se pot lovi de multe probleme în comunicarea cu tânărul/a, ceea ce poate afecta eficienţa implicării. Institutul Britanic pentru Deficienţe de Învăţare estimează că dintre persoanele cu dificultăţi şi/sau deficienţe de învăţare din Marea Britanie:

14

Persoanele cu dificultăţi de comunicare consideră munca în echipă dificilă. Poţi fi de ajutor dacă la început pui întrebări ce necesită doar un răspuns scurt. Evită întrebările la care se răspunde doar cu „da” sau „nu”, deoarece sunt intimidante.

Oamenii se simt în general jenaţi când ascultă o persoană cu dificultăţi de vorbire. Ţine minte că aceasta este problema lor, nu a ta. Păstrează-ţi calmul şi urmăreşte-le buzele.

Dacă nu ai înţeles ce au spus, roagă-i să repete. Nu da din cap presupunând că nu era ceva important: ai putea să-l rogi pe elev să reformuleze ce a spus sau să rogi ce cineva care a înţeles să repete

Acordă-i timp să poată contribui

Unor elevi le este mult mai uşor să vorbească în anumite situaţii, de exemplu dacă se simt relaxaţi şi nu sunt sub presiune. Cei care se bâlbâie deseori vorbesc mai uşor la telefon decât faţă în faţă cu cineva. Află de la elevii tăi ce situaţii preferă.

Fii pregătit să te întorci înapoi la o idee. Uneori ceea ce pare un răspuns nepotrivit este de fapt un răspuns întârziat la nişte comentarii de acum câteva minute.

50% - 90% au dificultăţi de comunicare, în funcţie de definiţia folosită şi eşantionul intervievat

80% din persoanele cu deficienţe severe de învăţare nu reuşesc să dobândească abilităţi de folosire a unui limbaj eficient

aproximativ 60% din persoanele cu deficienţe de învăţare au în general anumite abilităţi de comunicare simbolică prin desene, semne sau simboluri

aproximativ 20% nu au abilităţi de comunicare verbală, dar manifestă dorinţa de comunicare, aşteptând o reacţie/un răspuns.

Institutul susţine că:

Deseori oamenii fac presupuneri pe marginea comunicării conform propriei experienţe. Este important ca profesioniştii să nu procedeze astfel. Institutul Britanic pentru Deficienţe de Învăţare sugerează organizarea unor stagii de pregătire pentru înţelegerea modului în care funcţionează procesul de comunicare şi a ceea ce se întâmplă când comunicarea nu funcţionează. Institutul mai sugerează că pentru toţi cei care trăiesc, lucrează sau vin în contact cu persoanele cu probleme de învăţare şi de comunicare acest lucru este esenţial. Ar fi util să se organizeze pregătirea la nivel local pentru a-i sprijini pe cei implicaţi în angajamentul lor faţă de tinerii cu dificultăţi de comunicare. O altă posibilitate este pregătirea oferită de organizaţii specializate.

15

„Documentul guvernamental Să apreciem oamenii („Valuing People”) afirmă că persoanele cu deficienţe de învăţare trebuie să beneficieze de independenţă, opţiune, drepturi şi includere.

Comunicarea eficientă este esenţială în realizarea acestor principii. Documentul mai afirmă: „Guvernul se aşteaptă ca organizaţiile care lucrează cu persoane cu deficienţe de învăţare să dezvolte strategii de comunicare, să producă şi să răspândească informaţii sub forme accesibile. Pentru cei cu deficienţe severe acest proces poate presupune tehnici individuale de comunicare şi folosirea eficientă a tehnologiei de ultimă oră. În scopul împlinirii nevoilor individuale de comunicare şi în acelaşi timp al recunoaşterii nevoii unui “limbaj comun” este necesar un nivel de cooperare fără precedent între agenţii, consilieri, familii, îngrijitori şi comunitate.”

Reguli şi responsabilităţi pentru consilierii care lucrează cu elevii cu dificultăţi de învăţare (modelul britanic)

Consilier pentru angajarea persoanelor cu deficienţe

Consilierul pentru angajarea persoanelor cu deficienţe lucrează la biroul local de ocupare “Jobcentre Plus”. Acesta/aceasta acordă ajutor specializat persoanelor cu deficienţe aflate în căutarea unui loc de muncă sau persoanelor cu deficienţe deja încadrate în muncă. El/ea este ajutat/ă de echipele din cadrul serviciilor pentru persoanele cu deficienţe şi se poate folosi de asemenea de cunoştinţele profesionale ale psihologilor care lucrează în domeniul ocupării forţei de muncă şi care sunt specializaţi în lucrul cu persoanele cu deficienţe. El/ea poate realiza o evaluare pentru angajare preliminară şi, dacă este cazul, poate îndruma persoana respectivă către programul “Pregătire pentru locul de muncă”, un program creat pentru a răspunde nevoilor individuale. Acest consilier furnizează un serviciu de căutare a locului de muncă potrivit şi de îndrumare către alte programe şi se poate adresa unui potenţial angajator în numele tânărului/tinerei. De asemenea, poate da informaţii despre angajatorii din zonă care folosesc simbolul pentru persoane cu deficienţe.

Psiholog educaţional

Psihologii educaţionali folosesc o mare varietate de metode pentru a stabili imaginea generală a factorilor de influenţă, inclusiv punctele tari şi dificultăţile, factori care au un impact asupra comportamentului şi al procesului de învăţare al unui tânăr. De exemplu, aceştia pot folosi testarea psihometrică (evaluări ale minţii, cum ar fi testele de inteligenţă, aptitudini şi capacităţi cognitive) care conturează un profil al calităţilor şi defectelor tânărului/tinerei pentru diferite arii de funcţionare şi dezvoltare. Principalele sarcini îndeplinite de psihologii educaţionali la nivel individual sau de organizaţie sunt:

evaluarea şi intervenţia

cercetarea şi întocmirea de proiecte

consultanţa şi soluţionarea problemelor

dezvoltarea aptitudinilor şi cunoştinţelor

consilierea şi sprijinul individual şi de grup

Psihologii educaţionali sunt implicaţi în mod special în procesul de evaluare reglementară pentru a decide dacă tinerii necesită un raport privind nevoile speciale de educaţie. În plus, unii psihologi educaţionali sunt implicaţi în proiecte de asistenţă a copiilor aflaţi în îngrijirea statului.

Asistent social educaţional

Acesta este o persoană angajată de Autoritatea Locală pentru Educaţie pentru a-i ajuta pe părinţi şi pe membrii autorităţilor locale pentru educaţie să îşi respecte obligaţiile reglementare privind prezenţa la şcoală. Asistenţii îndeplinesc şi alte funcţii aferente, cum ar fi negocierea furnizării unor servicii educaţionale alternative pentru elevii excluşi. Ei sprijină ţinte comune cu cele ale serviciului Connexions pentru îmbunătăţirea prezenţei şi dezvoltarea unor strategii comune pentru realizarea acestui lucru. Ei colaborează cu consilierul personal pentru a găsi metode constructive şi pozitive de a implica părinţii în educaţia copiilor lor, prin asigurarea prezenţei regulate la cursuri. Este important ca asistentul social educaţional să aibă o întâlnire cu consilierul personal înainte ca acesta din urmă să înceapă munca într-o şcoală pentru a discuta rolul fiecăruia şi practicile de comunicare şi colaborare.

16

Coordonatorul de curriculum flexibil

Rolul coordonatorului de curriculum flexibil într-o şcoală este să elaboreze un curriculum care să răspundă nevoilor tuturor elevilor. Acesta analizează, de asemenea, posibilităţile organizării unor perioade studiu la o şcoală profesională sau colegiu, în vederea extinderii curriculum-ului, îmbunătăţind astfel progresul elevului şi sporind motivaţia acestuia. El/ea va trece în revistă materialele de predare şi învăţare şi va analiza existenţa unor oportunităţi profesionale în cadrul comunităţii locale. El/ea va colabora cu consilierul personal pentru ca tinerii să se bucure de sprijinul şi încurajarea necesare în urmarea unui curriculum flexibil şi în vederea menţinerii contactului cu elevii care nu sunt în şcoală pentru a le oferi alternative de învăţare. El/ea va colabora şi cu coordonatorul pentru includere şi SENCO pentru anticiparea schimbărilor în curriculum şi, cu ajutorul responsabilului cu orarul, va planifica aceste schimbări. Pentru tinerii din afara şcolii el/ea va analiza posibilitatea învăţării prin Internet.

Şeful de anŞefii de an monitorizează progresul elevilor şi creează legătura între elevii din diverşii ani de studiu şi consilierul personal. Aceştia identifică nevoile elevilor şi informează părinţii despre modul în care pot să îşi ajute copiii în luarea deciziilor în momentele cheie din timpul carierei lor şcolare. Ar trebui să existe relaţii între şefii de an şi alte agenţii de sprijin, în special Connexions. Şefii de an vor colabora îndeaproape cu consilierul personal pentru a se sfătui şi a discuta despre fiecare elev în parte. Ei trebuie să înţeleagă foarte clar în ce fel serviciul “Connexions” poate ajuta la dezvoltarea de bune practici în orientarea profesională pentru elevii dintr-un an de studiu. Vor participa la planificarea şi implementarea Programului de dezvoltare personală pentru a se asigura că nevoile elevilor din anul de studiu respectiv sunt îndeplinite şi pentru a transmite consilierului personal informaţii despre nevoile specifice ale elevilor.

Director de şcoală

În ceea ce priveşte planificarea strategică, directorii vor analiza impactul serviciului “Connexions” asupra şcolii şi vor include orice schimbare necesară în planul de dezvoltare. În ceea ce priveşte alte aspecte mai generale, îl vor prezenta tuturor membrilor personalului pe consilierul personal, la începutul anului, şi vor folosi noile direcţii şi iniţiative din domeniul învăţământului profesional ca metodă de a spori implicarea şi motivaţia elevilor. Sunt responsabili de promovarea unei strategii pentru implicarea elevilor şi a unui mecanism formal de consultare a tinerilor, stabilind legături cu consiliile anuale, consiliul şcolii şi consiliul local.

Coordonatorul pentru includere

Coordonatorul pentru includere are rolul de a adapta curriculum-ul la nevoile individuale ale elevilor şi de a analiza evoluţiile privind curriculum-ul şi învăţarea legată de ocuparea unui loc de muncă, pentru a asigura motivarea elevilor. Colaborează cu consilierul personal şi alţi parteneri pentru a evidenţia ariile problematice în rândul tinerilor şi pentru a promova schimbarea. Încurajează un nivel maxim de implicare a tinerilor, folosind învăţarea activă pentru a sprijini dezvoltarea personală. Va identifica ce elevi au nevoie de sprijin suplimentar în momentele cheie şi va planifica sprijinul acordat împreună cu alţi membri ai personalului. Împreună cu alţi colegi vor elabora strategia şcolii privind includerea şi vor proiecta cursuri de formare a personalului care au ca temă includerea, prin elaborarea unor stiluri de predare care să atragă şi să motiveze elevii.

Îndrumător personal

17

Îndrumătorii personali supraveghează elevii din grupul de elevi desemnat şi informează şefii de an în legătură cu nevoile elevilor, mai ales în cazul în care o schimbare de situaţie necesită intervenţia altor organizaţii. Reprezintă primul punct de contact al elevilor şi asigură sprijin zilnic pentru elevii din grupul lor. Se ţin la curent cu informaţiile importante privind oportunităţile educaţionale şi profesionale ale tinerilor. Ei trebuie să cunoască modul în care programele Educaţie personală, socială şi pentru sănătate („Personal, Social and Health Education”) şi Cetăţeni şi cariere (”Citizenship and Careers”) sunt sprijinite de către Connexions, rolul consilierului în aceste programe, precum şi modul în care îndrumătorul poate contribui.

Asistentul/a medical/ă a şcolii

Asistenţii medicali ai şcolii lucrează cu fiecare elev în parte pentru abordarea problemelor de sănătate şi transmit consilierului personal orice probleme privind sănătatea generală a tinerilor. Contribuie la elaborarea activităţilor de dezvoltare personală, abordând o serie de probleme legate de sănătate şi întreţinere fizică şi iau contactul cu alţi profesionişti din domeniul sănătăţii, dacă este cazul. Ei menţin legătura cu familia şi alte agenţii şi informează şcoala în legătură cu alte agenţii care oferă sprijin în domenii specializate. Astfel, ei pot oferi sfaturi utile consilierului personal.

Asistenţii sociali

Asistenţii sociali au sarcini specifice în funcţie de responsabilităţile statutare ale autorităţilor locale faţă de copiii, familiile şi adulţii vulnerabili din regiunea respectivă.

Asistenţii sociali pentru copii şi familii. Asistenţii sociali se vor organiza de obicei într-o echipă în cadrul comunităţii locale – un personal specializat poate acorda un serviciu pe întreaga arie a unei autorităţi locale. Ei sunt responsabili de evaluarea nevoilor copiilor şi tinerilor şi de planificarea intervenţiilor potrivite în baza evaluării lor. Ei pot acorda servicii direct familiilor sau pot face demersuri pentru ca serviciile să fie acordate de alţi membri ai departamentului de servicii sociale sau de către alte agenţii din sectorul legal sau de voluntariat. Ei sunt responsabili, împreună cu poliţia, de investigaţii în cazul în care autoritatea locală primeşte informaţii despre un copil în legătură cu care există probleme de protecţia copilului. Dacă din evaluare rezultă că există riscul de continuare a „unui pericol semnificativ” pentru copil, asistenţii sociali ai autorităţii locale trebuie să iniţieze proceduri legale pentru siguranţa copilului – de multe ori în urma acestora copilul intră sub îngrijirea autorităţii locale.

Personal de îngrijire – Personalul de îngrijire care lucrează într-o casă de copii face parte dintr-o echipă responsabilă de îngrijirea zilnică a copiilor. Acesta va lucra sub supravegherea unui director, în colaborare cu asistenţii sociali responsabili de planul de îngrijire al copilului şi cu alte agenţii, pentru a asigura o varietate de servicii care să răspundă la nevoile individuale ale copiilor (educaţie, sănătate, îngrijire şi altele, de exemplu activităţile de recreere constructivă). Personalul de îngrijire poate lucra în case de copii ale autorităţii locale, deşi aproximativ 50% din numărul total al caselor de copii aparţin acum agenţiilor independente din sectorul privat şi de voluntariat.

Asistenţi social din cadrul serviciilor de adopţie temporară şi permanentă – Aceşti asistenţi fac parte dintr-o echipă responsabilă cu recrutarea părinţilor adoptivi şi apoi cu asigurarea sprijinului permanent şi pregătirea acestor persoane. Aceştia sunt responsabili, împreună cu asistentul social al copilului, de supravegherea îngrijirii pe care o primeşte copilul pentru ca aceasta să fie la standardele impuse.

Unii asistenţi sociali angajaţi de autorităţile locale sau de agenţii de voluntariat specializate sunt responsabili şi de recrutarea şi evaluarea posibilelor familii adoptive. (când un copil este adoptat, el

18

nu se mai află în grija autorităţii locale şi există un transfer legal al tuturor aspectelor responsabilităţii parentale asupra noilor părinţi adoptivi).

Asistenţi sociali pentru copii cu deficienţe – Majoritatea autorităţilor locale angajează personal social pentru echipe specializate pentru copiii cu deficienţe. Rolul lor este să evalueze nevoile copiilor cu deficienţe, de obicei în colaborare cu parteneri din sănătate (şi educaţie) şi să coordoneze serviciile de îngrijire şi sprijin necesare copiilor cu deficienţe şi familiilor lor. Majoritatea zonelor au o echipă pentru deficienţe de învăţare în cadrul departamentului de servicii sociale. Aceste echipe colaborează strâns cu alte organizaţii pentru a oferi o serie de servicii celor cu deficienţe de învăţare şi îngrijitorilor lor. Unele servicii sunt menite să ajute indivizii să continue să îşi îngrijească ruda sau prietenul cu deficienţe chiar în propria casă. Alte servicii sunt destinate persoanelor cu deficienţe care au nevoie de îngrijire permanentă sau de un oarecare ajutor pentru a se adapta unor noi condiţii de locuire.

Rolul de coordonator

identificarea sprijinului necesar pentru tinerii cu dificultăţi şi/sau deficienţe de învăţare

elaborarea curriculum-ului, consilierea şi contribuţia la discuţiile privind elaborarea unui curriculum flexibil, învăţarea pentru un loc de muncă şi educaţia profesională

contribuţia la practicile de includere

planificarea trecerii de la o etapă al alta, colaborarea cu consilierul personal pe perioada tranziţiei elevilor, participarea la evaluare şi acordarea de ajutor

colectarea de informaţii semnificative generale despre persoanele cu dificultăţi şi/sau deficienţe de învăţare

înregistrarea, actualizarea şi întrebuinţarea acestor informaţii pentru identificarea nevoilor împreună cu consilierul personal şi cu tânărul/a.

19

Exerciţiu: roluri

Analizaţi regulile şi responsabilităţile consilierilor în contextul şcolii

Din descrierea rolurilor inclusă în această secţiune, selectaţi-le pe cele cu care lucraţi cel mai des sau cu care credeţi că va trebui să lucraţi

Analizaţi funcţiile pe care le îndeplineşte fiecare practician selectat, modul în care colaboraţi cu ei şi sprijinul acordat de aceştia

Pe pagina următoare se află un formular pe care îl veţi folosi în colectarea tuturor informaţiilor pe care le aveţi despre aceşti practicieni – completaţi unul pentru fiecare practician

Notele pe care le scrieţi pe aceste fişe pot include proceduri de urmat şi moduri de lucru pentru a obţine rezultate optime. Folosiţi mai multă foi dacă este nevoie şi ataşaţi-le acestui exerciţiu

Există un singur formular. Trebuie să fotocopiaţi câte exemplare sunt necesare

Formularele completate pot fi ataşate aici sau pot forma un materiale de referinţă pentru activităţile dumneavoastră.

20

Formular de roluri

Funcţia

Nume şi adresă de contact:

Este subordonat faţă de:

Are în subordine:

Rol şi responsabilităţi principale:

Funcţiile principale în legătură cu activitatea Connexions sunt:

Funcţiile principale în legătură cu activitatea Profesioniştilor sunt:

Deja am luat legătura cu aceştia şi colaborăm în următoarele probleme:

Ar putea să mă ajute să îmi îmbunătăţesc serviciile de sprijin acordat tinerilor prin următoarele activităţi:

Aş putea să-i ajut să îşi îmbunătăţească serviciile de sprijin acordat tinerilor prin următoarele activităţi:

Note: se adaugă pe verso (copiază formularul dacă este necesar)

21

Planificarea centrată pe individ

Planificarea centrată pe individ se bazează pe planificarea deja existentă în şcoală

Planificarea centrată pe individ înseamnă:

Orice plan elaborat de consilieri împreună cu un tânăr trebuie să fie centart pe individ şi să asigure un proces care:

respectă persoana cu dificultăţi şi/sau deficienţe de învăţare, părinţii sau îngrijitorii acesteia şi orice altă persoană care sprijină individul

este corect din perspectiva opiniilor, punctelor de vedere, aspiraţiilor şi nevoilor tânărului, indiferent de severitatea şi natura deficienţei

se concentrează pe învăţarea a ceea ce este important pentru tânăr/ă să înveţe, a modului în care doreşte să trăiască, a ceea ce este important pentru cei apropiaţi persoanei respective şi asupra oricăror problemele de sănătate şi siguranţă (din punctul de vedere al tânărului).

Planul care rezultă este o descriere în scris a:

lucrurilor importante pentru individ

modului în care trebuie abordate orice probleme de sănătate sau siguranţă

ceea ce trebuie să se întâmple pentru a sprijini tânărul/a în împlinirea apiraţiilor şi nevoilor sale.

22

Un proces continuu de ascultare şi învăţare, centrat în jurul a ceea ce este important pentru o persoană în prezent şi în viitor, în cadrul căruia se acţionează în colaborare cu persoana respectivă şi cu familia şi prietenii acestei persoane. Această ascultare se foloseşte pentru înţelegerea capacităţilor şi opţiunilor unei persoane. Planificarea orientată pe individ constituie baza rezolvării problemelor şi negocierii în vederea mobilizării resurselor necesare împlinirii aspiraţiilor personale. Aceste resurse pot fi obţinute prin reţeaua personală, de la furnizori de servicii sau de la surse nespecializate şi surse care nu furnizează servicii.

Planificarea procesului de tranziţie

Momentele de tranziţie sunt momente cheie de schimbare, în care toţi tinerii au nevoie de sprijin şi consiliere. Această planificare porneşte de la faptul că toţi tinerii se vor confrunta cu schimbarea şi obstacolele asociate diverselor momente de tranziţie din viaţa lor, afirmând că:

23

Pentru tinerii cu vârste între 13 şi 19 ani unele dintre cele mai dificile schimbări şi obstacole (şi cele mai mari riscuri la adresa educaţiei lor) apar sub forma momentelor de tranziţie. Fiecare tânăr se va confrunta cu un număr de momente de tranziţie pe parcursul vieţii sale. Reuşita în aceste confruntări poate fi considerată una dintre sarcinile cheie în dezvoltarea tinerilor. Momentele cheie de tranziţie cuprind:

transformarea într-un adolescent echilibrat

reuşita în realizarea unei schimbări în relaţia cu părinţii / îngrijitorii

abordarea cerinţelor mai mari de învăţare de la stadiul cheie 3 la stadiul cheie 4 şi mai târziu

alegerea unor discipline opţionale

dezvoltarea unui simţ armonios de sine în cadrul unui grup de semeni

luarea unor decizii eficiente în legătură cu educaţia, cariera şi viaţa

recunoaşterea şi controlarea expunerii la „comportamente riscante” cum ar fi consumul de droguri sau alcool, comiterea de infracţiuni, etc.

reacţia şi adaptarea la cerinţele învăţării peste vârsta de 16 ani, fie că este vorba despre educaţia formală, pregătirea sau ocuparea unui loc de muncă

dezvoltarea abilităţilor şi competenţelor necesare trecerii de la statutul de dependenţă la cel de independenţă

înţelegerea cerinţelor mediului de muncă

Majoritatea momentelor de tranziţie de mai sus pot fi planificate şi însoţite de sprijin, chiar dacă pot provoca stres. Societatea recunoaşte, sprijină şi sărbătoreşte anumite momente importante de tranziţie din viaţa tinerilor prin ritualuri de trecere. Cu toate acestea, societatea complexă, diversificată şi schimbătoare a zilelor noastre pune în faţa tinerilor mult mai multe obstacole şi opţiuni. Unele dintre acestea sunt legate în mod direct de educaţie şi dacă punctele de tranziţie nu sunt parcurse cu bine acest lucru va avea consecinţe clare şi imediate asupra educaţiei unui tânăr.

O descriere a planificării tranziţiei

Toţi tinerii evaluaţi ca având nevoi speciale de educaţie trebuie să aibă un plan de tranziţie începând cu clasa a 9-a. Alţi tineri pot avea un plan de tranziţie dacă s-a căzut de acord asupra faptului că ar beneficia de pe urma sprijinului acordat pentru o nevoie specială identificată.

Scopul planului este ca tinerii să se bucure de sprijinul coordonat astfel încât să poată lua decizii informate şi realiste în legătură cu viitorul lor. Nu este un document static deoarece este actualizat în fiecare an.

Procesul care duce la planul de tranziţie începe în clasa a 9-a şi continuă să sprijine tânărul/a pe tot parcursul educaţiei sale obligatorii şi are în vedere educaţia superioară sau pregătirea profesională şi viaţa de adult. Toţi consilierii trebuie să se implice în procesul de planificare a tranziţiei.

Există elemente ale planificării care au avut loc înaintea clasei a 9-a şi pe care consilierii le-au luat în considerare în mod ideal. Uneori este dificil pentru consilieri să afle informaţiile care preced clasa a 9-a, dar dacă este posibil, ar fi util să cunoască:

1. Procedurile de planificare din şcolile primare

2. Raportul de la sfârşitul clasei a 5-a care decide dacă este necesar sprijinul pentru un individ în ciclul gimnazial

Unele dintre deciziile luate la nivel de şcoală primară au un impact direct asupra capacităţii unei persoane de a traversa punctele de tranziţie în stadiile ulterioare. De exemplu:

Părinţi/îngrijitori

Au fost implicaţi în alte stadii de planificare, poate începând cu grădiniţa

Experienţele lor pot avea o influenţă substanţială asupra rolului lor de mai târziu. Probabil au constituit un factor important de decizie, împreună cu şcoala

Consilierii personali trebuie să ia în considerare şi să înţeleagă importanţa colaborării cu părinţii/îngrijitorii şi a problemelor adiacente.

Parteneriatele

Momentele de tranziţie anterioare au presupus un parteneriat extins între şcoală, părinţi şi alte agenţii cum ar fi sprijinul acordat în comportament şi sectorul e voluntariat.

Într-o oarecare măsură eficienţa trecerii de la învăţământul primar la cel gimnazial în cazul tinerilor cu dificultăţi şi deficienţe de învăţare poate determina impactul tranziţie la un stadiu ulterior.

Consilierul personal poate fi conştient de tensiunile existente în stadiul acesta şi impactul pe termen lung pe care îl pot avea.

24

Situaţia tânărului / tinerei

Deşi opiniile şi gândurile unui tânăr au fost consultate, poate nu au avut un impact semnificativ asupra unor decizii anterioare. Aceasta este o problemă pe care consilierul trebuie să o ia în considerare şi să se asigure că situaţia tânărului este cunoscută şi înţeleasă de către toţi cei implicaţi în procesul de planificare a tranziţiei.

Consilierii trebuie să se asigure că acest lucru se întâmplă. Nu ar fi posibil să acţioneze ca un informator şi un purtător de cuvânt al tânărului dacă un consilier îl întâlneşte pentru prima oară pe tânăr doar la planificarea tranziţiei. De aceea consilierul trebuie să se asigure că are poate acorda un timp suficient tinerlori, pentru a le câştiga încrederea şi pentru a comunica. Pentru mulţi tineri cu dificultăţi şi/sau deficienţe de învăţare este nevoie de mai multe şedinţe pentru a-şi face cunoscute opiniile. Fără o astfel de investiţie, vocea tânărului nu va fi auzită şi consilierul va primi părerile tânărului indirect de la un părinte/îngrijitor sau profesor.

Planificarea momentelor de tranziţie face parte din cadrul obligatoriu implementat pentru a sprijini tinerii cu dificultăţi şi/sau deficienţe de învăţare.

Etnia

Fără nici o îndoială aşteptările în legătură cu rolul îngrijitorilor pot restrânge şansele persoanelor cu dificultăţi de învăţare.

25

Copiii, care sunt capabili să-şi formeze o părere, au dreptul să primească şi să împartă informaţii, să îşi exprime părerea şi să îşi vadă părerea luată în considerare în orice chestiune care îi priveşte; opiniilor unui copil trebuie să li se acorde greutatea cuvenită în funcţie de vârstă, maturitate şi capacităţi.

Opiniile elevilor trebuie consultate şi înregistrate ca o parte a proceselor anuale de revizuire, acolo unde este posibil. Unii tineri preferă sprijinul individual şi doresc să îşi exprime opiniile prin intermediul unui părinte sau al altui membru al familiei, al unui asistent independent de exemplu un purtător de cuvânt, consilier, asistent social sau medical sau prin intermediul unui coleg. Aceste preferinţe trebuie luate in serios.

De exemplu, accentul pe „datoria din dragoste” poate împiedica succesul unor programe care ajută o persoană să capete abilităţi de zi cu zi şi independenţă. Studiile au arătat ca atitudinile negative faţă de deficienţe nu au fost rezolvate în cadrul comunităţilor minoritare etnic. În unele comunităţi oamenii pot simţi un grad mai mare de ruşine datorită unui membru cu deficienţe al familiei şi pot exista încercări de a menţine secretă existenţa unui asemenea membru. La un nivel mai larg, în urma unui studiu asupra copiilor cu deficienţe de auz din Asia de Sud s-a ajuns la concluzia că multe familii din comunitatea respectivă arătau mai puţină toleranţă faţă de copilul lor cu deficinţe, decât arătau membrii comunităţii albe.

Raportul sugerează in continuare că îngrijitorii au nevoie de pregătire cu privire la abilităţile practice asociate cu încurajarea vieţii independente pentru tinerii cu dificultăţi şi/sau deficienţe de învăţare. Deşi acest lucru este adevărat în cazul părinţilor/îngrijitorilor non-minoritari, el este şi mai important acolo unde există atitudini negative generate de tradiţii culturale.

În colaborarea cu părinţii/îngrijitorii tinerilor cu dificultăţi şi/sau deficienţe de învăţare care sunt membri ai unui grup minoritar etnic, consilierul trebuie să ia în considerare aceste probleme. El/ea trebuie să abordeze cu sensibilitate tânărul şi familia sa pentru a reduce orice bariere în calea educaţiei şi independenţei acestuia datorate acestor atitudini şi moduri de gândire.

26

Obstacolele în calea independenţei în cadrul propriilor comunităţi se datorează în mare parte rasismului. Discriminarea operează şi în domeniul educaţiei şi încadrării în muncă şi tinerii pot trece prin mari dificultăţi în trecerea spre societatea adultă. Studiile arată că persoanele cu deficienţe nu numai că întâlnesc o reacţie negativă atunci când încearcă să se angajeze, ci prejudecăţile rasiale par să joace un rol important în concedierea lor din poziţiile pe care au reuşit să le obţină. Propriul nostru studiu arată că persoanele cu dificultăţi de învăţare s-au lovit de rasism pe stradă, în magazine şi la oficiul de plasare al forţei de muncă.

Sexualitate

Tinerii cu dificultăţi şi/sau deficienţe de învăţare au acces limitat la informaţii pe care le doresc şi de care au nevoie. Discuţia despre sexualitate este înconjurată de tabuuri, în unele comunităţi mai mult decât în altele, iar comunicarea despre asemenea probleme şi despre nevoile individuale poate fi dificilă. De exemplu ideea unei relaţii heterosexuale între 2 persoane cu dificultăţi de învăţare se poate lovi de opoziţie din partea părinţilor/îngrijitorilor si altor membri ai comunităţii (vezi studiul de caz de mai jos).

27

Terri are 18 ani si suferă de sindromul Down. Ea locuieşte cu părinţii care au amândoi în jur de 60 de ani. Ea se simte bine şi are o slujbă pe care a găsit-o cu ajutorul consilierului personal: lucrează cu jumătate de normă la catedra de artă a colegiului din zonă, ajutând membrii catedrei să instaleze echipamentul şi să îl depoziteze după aceea. Ea are un prieten, care suferă şi el de sindromul Down şi pe care l-a întâlnit la clubul local de tineret. Prietenul ei vrea ca ea să locuiască împreună cu el în cadrul unui plan de locuinţă asigurat de autoritatea locală. Cu toate acestea părinţii ei, care au fost mereu implicaţi in întâlnirile ei cu consilierul personal sunt neclintiţi în hotărârea că nu este pregătită să plece de acasă şi sunt foarte îngrijoraţi pentru soarta ei. Ei consideră că Terri trebuie să rămână acasă cel puţin câţiva ani, până când are o slujbă sigură, a economisit ceva bani şi sunt ei de părerea că este gata să fie mai independentă. Ei sunt convinşi că planul ei de a pleca de acasă are de-a face în totalitate cu dorinţele prietenului ei şi nu cu ceea ce îşi doreşte ea sau are nevoie. Refuză să coopereze şi încearcă din greu să o convingă să rămână acasă. Consilierul personal le-a urmărit interacţiunile, s-a întâlnit cu Terri şi cu prietenul ei şi crede că Terri pare să fie nehotărâtă între dorinţele părinţilor şi ale prietenului încercând să îi împace pe toţi şi neştiind ce să facă. Totuşi, ea este hotărâtă să plece de acasă şi susţine că asta este ce îşi doreşte. Părinţii fac apel la consilierul personal să o convingă să îşi schimbe hotărârea.