In d ica tori m a croe con om ici p re zen tare g e n e ra laActivitatile economice ce se desfasoara in cadrul unei economii nationale se concretizeaza intr-o gama variata de bunuri si servicii. Evaluarea acestora sub aspect fizic sau valoric se realizeaza cu ajutorul indicatorilor economici. Indicatorul economic constituie expresia numerica a laturii cantitative a fenomenelor si proceselor economice in anumite conditii de spatiu si timp. El permite evidentierea acestor fenomene si procese sub aspect cantitativ, structural si calitativ,ca si interdependentele dintre anumite subsisteme ale economiei nationale. In functie de nivelul pentru care se calculeaza acesti indicatori, pot exista indicatori micro si macroeconomici; daca primii masoara rezultatele la nivelul agentului economic individual, ultimii exprima performanta la nivelul ansamblului economiei nationale. Punctul de plecare in determinarea indicatorilor macroeconomici il reprezinta cei microeconomici. Principalii indicatori macroeconomici sunt:produsul global, produsul intern, produsul national, venitul national, venitul personal, venitul personal disponibil al populatiei. Cunoasterea acestor indicatori, nu numai prin aura lor teoretica, notionala, ci prin unduirea vietii economice este deosebit de benefica. Aceste marimi sunt totodata si marimi sintetice, care, masurand rezultatele integrale ale activitatii economice, ne formeaza o imagine de ansamblu privind locul pe care il ocupa economia la un moment dat.

Cap 1.

P.I.B si P.NB.

Conceptul de Produs National Brut Produsul National Brut reprezinta valoarea de piata a unui ansamblu de bunuri finale si servicii finale produse intr-o anumita perioada de timp, de regula un an, de catre agentii economici ai unei tari. In legatura cu aceasta definitie, trebuie facute cateva explicatii: 1)P.N.B.-ul este un concept al valorii de piata, respectiv al pretului de piata. Acest lucru inseamna ca banii sunt unitatea standard de masura si ca preturile sunt o functie compusa din valoarea bunului respectiv (Vb) si din valoarea banilor (Vm), adica : P=f(Vb,Vm) Deci P.N.B. se obtine prin insumarea valorii de piata a tuturor bunurilor produse intr-un an, de catre agentii economici ai unei tari, potrivit formulei : P.N.B.= qi pii =1 n

2)P.N.B.-ul masoara valoarea bunurilor finale, respectiv a serviciilor finale. Accentul cade pe atributul final ca o parte componenta in economie a cuvantului gobal.Astfel,P.N.B. este o parte a Produsului Global Brut (P.G.B.), cealalta parte a acestuia fiind Productia Intermediara (P.I.), ceea ce decurge si din figura urmatoare, care prezinta Produsul Global Brut si cele doua subsisteme ale sale: P.N.B. si productia intermediara.

Productia Intermediara cuprinde un ansamblu de bunuri si servicii produse pentru prelucrari ulterioare sau revanzare. P.G.B. si componentele sale din care Componenta intermediara (P.I.) Componenta finala (P.N.B.) Figura 1 3) P.N.B. cuprinde numai valoarea bunurilor si serviciilor produse in decursul unei perioade, care difera de valoarea bunurilor si serviciilor vandute in perioada data. Aceasta, deoarece trebuie sa tinem seama atat de stocurile create in perioada anterioara, cat si de cele formate in perioada data. Pentru exemplificare, sa presupunem ca intr-o economie exista la inceputul perioadei un stoc in valoare de 30.000.000 lei. La finele perioadei, stocul era mai mare cu 15.000.000 lei, adica de 45.000.000 lei. Volumul vanzarii in cursul perioadei date a fost de 700.000.000 lei. P.N.B. in perioada data s-a calculat astfel: P.N.B. = 700.000.000 + 15.000.000 = 715.000.000 lei V.V. Stoc Generalizand acest exemplu, se poate scrie : P.N.B. = V.V. (+ / -) Stoc unde V.V. inseamna volumul vanzarilor efectuate, iar Stoc - diferenta dintre volumul stocului la inceputul perioadei (SIP) si volumul stocului la sfarsitul perioadei (SFP) : Stoc = SIP - SFP 4)Ultima precizare in legatora cu definitia se refera la ce NU includem in P.N.B. Astfel, activitatea non-piata nu este cuprinsa in Produsul National Brut, deoarece, cu toate ca teoretic se pot face estimari asupra acestui tip de activitati, in practica aceste estimari intampina mari dificultati. Cu titlu de ilustrare mentionam ca in P.N.B. nu se includ : munca neretribuita, donatiile, vanzarile la mana a doua, vanzarile si cumpararile de actiuni. * * * In cele ce urmeaza, ne vom ocupa cu studiul asupra Produsului Intern Brut (concept, metode de calcul, caracteristici si evolutia sa in Romania in ultimii zece ani). ``

P.I.B. indicator de rezultate macroeconomice Deflatorul P.I.B. P.I.B. poate fi exprimat utilizind doua tipuri de preturi: preturi curente si preturi constante. Preturile constante reprezinta de fapt preturile curente ale unei perioade anterioare. Prin utilizarea preturilor curente se obtine P.I.B. nominal, in timp ce exprimarea bunurilor si serviciilor

finale in preturi constante conduce la P.I.B. real. Intr-o economie in care se obtin n bunuri, P.I.B. nominal este: P.I .B. N = pi1 qi1i =1 n

adica va rezulta din insumarea valorii curente a bunurilor si serviciilor finale. P.I.B. real va fi obtinut ponderind cantitatile curente (q1) cu preturile unei perioade anterioare (p0), considerata perioada de referinta: P.I .B. R = pi0 qi1i =1 n

Se observa ca P.I.B. nominal poate creste ca urmare a influentei separate sau concomitente a preturilor si cantitatilor diferitelor bunuri produse, in vreme ce P.I.B. real doar ca urmare a cantitatilor, peturile raminand neschimbate. De aici rezulta ca P.I.B. nominal nu reflecta intotdeauna imbunatatirea conditiilor de viata si a bunastarii, pe cand P.I.B. real da, deoarece e posbil ca P.I.B. nominal sa inregistreze o crestere cand preturile marcheaza o dinamica accentuata, chiar daca cantitatile de bunuri pot sa se reduca. Daca raportam P.I.B. nominal la cel real, obtinem deflatorul P.I.B. Se numeste deflator deoarece poate fi utilizat pentru ajustarea prn deflatie (sau inflatie) a calculatiilor indicatori macroeconomici in preturi curente, cu scopul de a ajunge la masurarea modificarilor reale ale productiei. Deflatorul P.I.B. (DP.I.B.) se calculeaza astfel: Deflatorul P.I.B. = P.I .B. N = P.I .B. R

p q pi =1 i =1 n 0 i

n

1 1 i i

qi1

Deflatorul P.I.B. compara pretul bunurilor intr-un an cu pretul acelorasi bunuri intr-un an considerat de baza. Cu ajutorul deflatorului se poate determina evolutia preturilor in cadrul unei economii. Astfel, daca deflatorul P.I.B. este de 150% in anul 1, si raportarea se face fata de anul zero, preturile au marcat in acest interval o crestere cu 50%.Totodata, cunoasterea deflatorului si a P.I.B. nominal permite determinarea P.I.B. real. P.I.B.N = P.I.B.R * DP.I.B

Legatura dintre P.I.B. si P.N.B. Cele doua concepte, P.I.B. si P.N.B., apartin genului proxim, output-ul agregat, fiind parti constituitive ale Produsului Global Brut. Subliniind aceasta apartenenta standard, nu trebuie sa pierdem din vedere nici diferenta specifica. Pentru aceasta, rebuie sa recurgem la criterii. P.N.B.-ul ia drept criteru de baza apartenenta nationala, lucru subliniat si in defenitia P.N.B.-ului.Deci, in calculul P.N.B. se va evalua ce s-a produs de catre firmele autohtone pe teritoriu national, dar si ce s-a produs in alte tari de catre acestea. In schimb, activitatea firmelor din alte tari in tara de referinta nu va fi inclusa in P.N.B.

Spre deosebire de P.N.B., produsul intern brut ia drept criteriu activitatile desfasurate pe teritoriul unei tari. Fie ca sunt autohtone sau nu, firmele produc output agregat sub denumirea de P.I.B. In continuare tragem concluzia ca marimea P.N.B. este egala cu P.I.B. +/- marimea soldului (S) dintre suma valorii adaugate brute obtinute de agentii economici autohtoni in afara granitelor tarii (VABA) si cea obtinuta de cei straini in interiorul tarii de referinta (VABI): P.N.B. = P.I.B. +/- S unde S = VABA VABI Daca marimea soldului este pozitiva, atunci P.N.B. este mai mare decat P.I.B., ceea ce se explica astfel: daca, de exemplu, suma valorii adaugate brute (VAB) obtinute de agentii economici ai Romaniei in strainatate este de 1.000 mld. U.m., iar suma VAB obtinute de agentii straini pe teritoriul tarii noastre este de 800 mld. U.m., atunci soldul S va fi egal cu: S = 1.000 mld 800 mld = 200 mld u.m. VABA VABI De aici rezulta ca P.N.B. este cu 200 mld u.m. mai mare decat P.I.B. P.N.B. = P.I.B. + 200 mld. U.m. ceea ce inseamna ca agentii economici nationali au produs mai mult in strainatate decat cei straini in interiorul granitelor tarii. Daca, in schimb, in aceleasi conditii de mai sus, VAB obtinuta de agentii straini pe teritoriul tarii ar fi fost de 1.250 mld. U.m., atunci S ar fi fost S = 1.000 mld 1.250 mld = -250 mld u.m. VABA VABI Deci P.N.B. va fi cu 250 mld. U.m. mai mic decat P.I.B. : P.N.B. = P.I.B. 250 mld u.m., ceea ce inseamna ca agentii economici nationali au produs mai putin in strainatate decat cei straini in interiorul granitelor tarii. In figura urmatoare este prezentata relatia dintre P.N.B., P.I.B. si P.G.B:

PRODUSUL GLOBAL BRUTPRODUSUL NATIONAL BRUT Figura 2 PRODUSUL INTERN BRUT +S

Trebuie remarcat ca diferenta dintre P.N.B. si P.I.B. este mai mica in cazul tarilor dezvoltate, dar ea devine importanta in alte cazuri, indeosebi pentru tarile subdezvoltate.

Relevanta indicatorilor macroeconomici

Cu toate succesele inregistrate, practica economica furnizeaza si multe neajunsuri, aspecte negative in acest domeniu. De pilda indicatorul P.I.B. nu cuprinde intreaga activitate depusa in cadrul unei economii nationale. Sunt tari in care economia subterana reprezinta o pondere importanta ce nu se ia in calcul. Nu exista un indicator care sa reflecte exact nivelul bunastarii omului deoarece, de exmplu, P.N.B. cuprinde si productia de armament. Pentru aceste imperfectiuni, nu indicatorii economiei sunt responsabili, ci este vorba de imperfectiunea sistemului economic, al societatii. Aspectele negative amintite, si altele, sunt realitati pe care omul nu a reusit inca sa le depaseasca, care necesita eforturi mari in continuare, atit pe planul gandirii economice, cat si in practica economica, pentru a gasi solutii mai eficiente. Istoria indicatorilor economici arata ca dintre diferitele scoli, curente, concepte, au avut un rol mai important in elaborarea acestor indicatori acelea care au vizat economia de piata, proprietatea privata, concurenta, cererea si oferta etc. Experienta tarilor celor mai dezvoltate confirma cele spuse. In final este necesar sa amintim si raportul ce se stabileste intre economicul si politicul in lumea contemporana, reflectat si de indicatorii macroeconomici. In conditiile actuale, cei care lucreza in domeniul economic sau elaboreaza diferite programe pe termen lung sau scurt, nu dispun de puterea decizionala la nivel macroeconomic. Aceasta putere se gaseste in aminile politicienilor, dintre care sunt mai putin specialisti in economie, adica Parlamentul decide, in ultima instanta, ce este bine sau nu in domeniul macroeconomic.Acest caracter puternic politizat al deciziilor macroeconomice reprezinta un aspect negativ in viata sociala, este o frina in calea progresului. Nu este intimplator nici faptul ca indicatorii macroeconomici sunt interpretati in mod diferit de cei care se gasesc la guvernare si de cei care se gasesc in opozitie.

SomajulOcuparea forei de munc n activitile economico-sociale i omajul reflectmodul cum funcioneaz piaa muncii, ntr-o economie de pia, la un moment dat. Raportul dintre cererea i oferta de for de munc determin cele dou stri opuse ale pieei muncii - ocuparea forei de munc i omajul. Problematica ocuprii i omajului constituie o latur important a echilibrului macroeconomic i o componentindispensabil a politicilor macroeconomice i sociale. Dac n legtur cu existena omajului nu exist nici un dubiu, definirea i msurarea acestuia formeaz obiectul unor ample controverse. Unghiurile de vedere i opiniile exprimate cu privire la omaj au variat n timp, ntruct i omajul a acoperit realiti specifice foarte diferite. Cu toate c fenomenul omaj i-a fcut simit prezena nc de la nceputurile capitalismului (secolul al XIX-lea), nelegerea cauzelor, formelor de manifestare i a efectelor pe care acesta le presupune a fost posibil odat cu apariia teoriei macroeconomice moderne. Dac la nceputul secolului al XIX-lea, eventualele ntreruperi sau absene n procesul muncii erau considerate situaii efemere, cauzate de factori pur sociali, odat cu nceputul secolului al XX-lea, cnd n economiile capitaliste au aprut primele dezechilibre importante (care au

culminat cu marea criz a anilor 1929 - 1933), fenomenul omaj a captat din ce n ce mai mult atenia lumii economice, aceasta contientiznd c ocuparea forei de munc este o problem de natur economic i destul de complex.

Aspecte caracteristice ale omajuluiConstatat n practica economic i studiat n teorie, omajul se caracterizeaz prin aspecte referitoare la: nivelul, intensitatea, durata i structura acestuia. Nivelul omajului se determin att n mrime absolut, prin numrul celor neocupai (numrul omerilor), ct i n mrime relativ, ca rat a omajului (Rs), calculat ca raport procentual ntre numrul total al omerilor (Ns) i numrul total al populaiei active sau ocupate (Pa sau Po): Rs = Ns/Pa(Po) 100. Nivelul omajului are amplitudini diferite pe zone geografice i perioade, iar limitele acestuia trebuie raportate la ceea ce nseamn starea de ocupare deplin. Ocuparea deplin reprezint acel nivel al ocuprii resurselor de munc, care permite obinerea maximului de bunuri i servicii pentru acoperirea nevoilor oamenilor. Ocuparea deplin nu nseamn, ns, inexistena forei de munc neocupate, ci ocuparea acesteia pn la limita omajului natural. Acest tip de omaj este echivalent, de fapt, cu omajul voluntar, care const n numrul celor neocupai, ca urmare a propriilor decizii (sub diverse motivaii) de a nceta s munceasc. n general, se apreciaz c rata omajului natural n rile cu economie de pia se situeaz ntre 3% i 5%. Drept urmare, ocuparea deplin a forei de munc este echivalent cu un omaj sczut, reflectat printr-o rat natural de cteva procente sau, altfel spus, nseamn angajarea a circa 95%97% din populaia activ disponibil, diferena pn la 100%, fiind considerat a fi omaj natural (normal). n funcie de nivelul omajului natural (considerat ca normal) se consider, de regul, dou situaii: starea de subocupare i starea de supraocupare. Starea de subocupare a forei de munc exist atunci cnd rata efectiv a omajului este mai mare dect cea natural, adic suntem n prezena unui omaj efectiv, anormal (de exemplu 8%, 10%, 12% etc.). Supraocuparea forei de munc se definete, de regul, printr-o rat a omajului de doar circa 1%-2%, deci mai mic dect rata considerat normal sau natural (n realitatea economic, aceast situaie este extrem de rar). Consecinele economico-sociale ale celor dou stri sunt diferite. n cazul subocuprii, apar tensiuni sociale, cresc costurile sociale i se irosesc resursele de munc la nivel naional. n cel de-al doilea caz, al supraocuprii, mna de lucru devine rar i scump, existnd riscul ca dinamica salariilor s devanseze pe cea a productivitii

muncii 42 n concluzie, ocuparea deplin, subocuparea i supraocuparea sunt concepte economice prin intermediul crora se analizeaz amplitudinea fenomenului omaj, la un moment dat. Intensitatea omajului. Aceasta este o alt caracteristic a acestui fenomen, n funcie de care se pot distinge urmtoarele tipuri de omaj: omajul total, care presupune pierderea locurilor de munc i ncetarea total a activitii; omajul parial, care const n diminuarea activitii depuse de o persoan, prin reducerea duratei de lucru sub cea legal i scderea corespunztoare a salariului; omajul deghizat, specific ndeosebi rilor slab dezvoltate, unde activitatea desfurat de unele persoane este doar aparent, cu o productivitate foarte redus i o salarizare pe msur. Intensitatea omajului reflect gradul de pierdere a posibilitii de a muncii pentru posesorii forei de munc. Durata omajului reprezint intervalul de timp cuprins ntre momentul pierderii locului de munc sau al scderii activitii depuse i momentul relurii activitii la parametrii anteriori. Durata omajului difer de la o persoan la alta, astfel c pentru a surprinde fenomenul la nivel naional, se impune luarea n calcul a duratei medii a omajului. Aceasta se poate stabili, deci, ca o medie pe economie sau ramur de activitate, ntr-o anumit perioad, astfel: Dz = Nz/Ns , unde Dz - durata medie n zile; Nz numrul de zile n omaj; Ns - numrul omerilor. Structura omajului cuprinde categoriile sociale afectate de acest fenomen, difereniate dup indicatori precum: ramura de activitate, nivelul calificrii, profesie, vrst, sex, etnie .a.m.d.

InflatiaFenomenul denumit inflaie constituie o problem complex de analiz macroeconomic i una dintre cele mai importante forme ale dezechilibrului economicosocial. Termenul de inflaie a nceput s fie frecvent utilizat n rndul oamenilor de tiin i al oamenilor de afaceri (bancheri), abia pe la sfritul secolului al XIX-lea, dei fenomenul inflaionist exista cu mult nainte de aceast perioad. Acest fenomen a aprut cu mult nainte ca tiina economic s se fi constituit, iar teoria inflaiei s-a conturat mult mai trziu dect tiina economic, astfel c inflaia rmne cea mai de temut i controversat form a dezechilibrului macroeconomic, din punct de vedere al analizei naturii sale i a cauzelor i mecanismelor declanatoare. Pornind de la premisa c inflaia este n primul rnd un fenomen monetar (inflaia

exist doar n prezena banilor), explicarea genezei i naturii acesteia trebuie s nceap de la formele istorice pe care le-au mbrcat banii de-a lungul secolelor. n acest context, se pot sintetiza trei forme istorice ale fenomenului inflaionist. Prima form a inflaiei a fost cea monetaro-bneasc, care s-a manifestat sub forma devalorizrii mascate a monedelor din metale preioase, prin punerea n circulaie a unor monede false, cu o greutate mai mic sau un coninut n aur mai redus dect cele oficiale. Elementele definitorii ale acestei forme de inflaie au fost: coninutul real n aur al monedelor metalice era mai mic dect coninutul nominal, deci s-a separat coninutul nominal decel real al monedelor; transformarea existenei-aur n aparen-aur a monedei; aglomerarea circulaiei cu monede ieftine fr valoare deplin, toate acestea conducnd la scderea puterii de cumprare a acestora. Cea de-a doua form a inflaiei a fost inflaia banilor de hrtie convertibili n aur, care s-a manifestat n perioada trecerii de la feudalism la capitalism, cnd statele europene au nceput s nlture haosul monetar medieval, crend sisteme naionale prin emiterea biletelor de banc cu acoperire deplin n aur. S-a urmrit crearea unor sisteme bneti stabile, care s asigure o circulaie monetar normal (sntoas). Cantitatea banilor de hrtie se limita la aurul pe care aceti bani l reprezentau n circulaie. Aceast coresponden dintre cantitatea de aur existent n depozitele bncilor de emisiune i volumul bancnotelor din circulaie asigura optimizarea sau echilibrul circulaiei bneti ntr-o economie. n aceast situaie, cel puin temporar, inflaia nu putea s apar, ea neavnd baz de desfurare. Dup o anumit perioad ns, s-a creat un dezechilibru ntre mrimea depozitelor de aur-moned, care era n funcie de producia de metal preios sau de posibilitile fiecrei ri de a procura aurul monetar, i cantitatea de semne monetare (bilete de banc) emise, care era dependent de volumul tranzaciilor. Inflaia de acest gen aprea atunci cnd cantitatea banilor de hrtie aflat n circulaie devenea excedentar fa de cea care rezulta din raportul dintre masa de aur monetar i etalonul aur (cantitatea de aur aferent unei uniti monetare). A treia form a inflaiei este cea contemporan i anume inflaia banilor de hrtie neconvertibili n aur. Inflaia contemporan const n deprecierea banilor de hrtie i a banilor de credit, care se exprim prin creterea generalizat a preurilor i prin lipsa de ncredere a agenilor economici n moneda existent; ea este expresia unui dezechilibru dintre banii depreciai i nevoile circulaiei bunurilor economice. Realitile inflaioniste difereniate pe ri i etape au fcut posibil apariia unor numeroase i controversate puncte de vedere cu privire la natura nsi a formei contemporane de inflaie.

Sintetiznd numeroasele opinii cu privire la inflaia contemporan, se desprind unele caracteristici eseniale ale acesteia, precum: a) este un proces de depreciere a banilor att pe plan naional, ct i n raport cu alte monede; b) este un proces de cretere durabil i generalizat a preurilor i tarifelor; c) este expresia unui dezechilibru monetar i material, manifestat att pe piaa monetar ct i pe piaa bunurilor economice; d) este influenat de numeroase aspecte psihologice (de ex. de teama instabilitii economice i folosind mecanismul creditului, populaia aduce n "prezent" o cerere viitoare de consum). n strns legtur cu trsturile eseniale ale inflaiei, se poate afirma c inflaia contemporan reprezint un dezechilibru macroeconomic monetaro-material, care exprim existena n circulaie a unei mase monetare ce depete nevoile reale ale economiei (circulaiei), fapt ce conduce la deprecierea banilor i la creterea durabil i generalizat a preurilor bunurilor i serviciilor unei economii. Dac n economie se ntmpl o situaie invers, fenomenul poart denumirea de deflaie. Aadar, primul efect, de natur economic, al inflaiei este creterea generalizat a preurilor. Cauza acestui fenomen const n dezechilibrele de funcionare ale economiei. Se pune totui ntrebarea, care tip de dezechilibru este la originea inflaiei, cel monetar sau cel material (real)? Altfel spus, considerm inflaia ca fiind doar de natur monetar (inflaie prin moned), doar de natur structural, real, sau ca fiind o rezultant a ambelor forme conjugate? Dup modul cum s-a rspuns la aceste ntrebri, n literatura economic a secolului XX s-au conturat dou mari tendine de idei 36 , care ncearc s explice natura inflaiei contemporane (tezele de inspiraie keynesist i cele de inspiraie monetarist). Prima tendin pune accentul pe cauzele de ordin material, structural ale economiei. J. M. Keynes, promotorul acestor idei, definete inflaia astfel: atunci cnd o nou cretere a volumului cererii efective nu mai determin o nou cretere a volumului produciei i se manifest exclusiv printr-o cretere a unitii de cost, strict proporional cu creterea cererii efective, s-a creat o situaie care poate fi definit cu temei ca inflaie autentic. n concepia lui J. M. Keynes, inflaia i are originile n economia real, n dezechilibrul structural i durabil dintre cererea i oferta de mrfuri. Astfel, natura contemporan a inflaiei este explicat prin luarea n considerare a creterii nominale a tuturor elementelor de pre (costuri, salarii, profituri). De asemenea, Keynes a nuanat concepiile cantitativiste privind rolul monedei n declanarea fenomenului inflaionist. Conform opiniei sale, cantitatea de bani din circulaie influeneaz nivelul preurilor nu

direct, ci prin intermediul cererii efective (este posibil n realitate ca suplimentul de bani s nu fie ntotdeauna echivalent cu un supliment corespunztor de cerere, datorit, spre exemplu, unei nclinaii accentuate a populaiei spre economisire) i nu ntotdeauna, ci numai dup ce s-a ajuns la o utilizare deplin a factorilor de producie (capaciti de producie, for de munc).

Mecanismul i cauzele inflaieiMecanismul de funcionare a inflaiei este nemijlocit legat de cauzele principale care o provoac. n acest sens, trebuie analizate corelaiile care se stabilesc ntre cererea agregat, oferta agregat i nivelul preurilor. tiind c ntr-o economie de pia nivelul mediu al preurilor la scar macroeconomic este determinat de interaciunea dintre cererea agregat (CA) i oferta agregat (OA), iar punctul de ntlnire a celor dou categorii macroeconomice va determina preul de echilibru (PE), atunci acest pre va oscila n funcie de variaiile cererii i ofertei globale. Pe o reprezentare grafic, intersecia curbelor care reprezint cererea i oferta agregat va indica nivelul preului de echilibru. nelegerea mecanismului interaciunii dintre aceste dou variabile macroeconomice (vezi subcap. 1.4.) permite deducerea cauzelor fundamentale ale inflaiei. n acest sens, se pot desprinde trei forme cauzale ale inflaiei contemporane: inflaie prin cerere; inflaie prin costuri; inflaie combinat

Inflaia prin cerereAcest tip de inflaie apare ca urmare a creterii cererii agregate, ntr-o anumit perioad, ntr-un ritm mai mare dect oferta agregat. Altfel spus, excesului de cerere solvabil i corespunde o ofert rigid, care nu se poate adapta la exigenele cererii. La o asemenea evoluie a cererii, firmele productoare vor avea dou tipuri de reacii: preponderent de cretere a produciei sau preponderent de cretere a preurilor. Dac n economie exist capaciti de producie subutilizate i omajul este la un nivel relativ ridicat, atunci creterea cererii agregate poate antrena n mod direct o sporire a produciei (ofertei agregate), ntr-un ritm mai mare fa de creterea nivelului general al preurilor, adic suntem n situaia unei oferte elestice care poate asigura echilibrul pe piaa bunurilor. Este momentul n care economia poate fi relansat, iar omajul diminuat. Din acest motiv, sunt economiti care promoveaz conceptul de politic inflaionist, recomandnd-o factorilor politici ca remediu pentru ieirea din criz i creterea ocuprii.

Cu ct oferta (producia) este mai inelastic, adic n economie nu exist capaciti de producie subutilizate, iar omajul este redus ca nivel, cu att firmele vor rspunde la creterea cererii ndeosebi prin creteri de preuri, generndu-se astfel un puseu inflaionist. n aceast situaie, recomandarea politicii inflaioniste este inoportun i inadecvat. Se apreciaz c inflaia determinat de creterea cererii este o inflaie limitat n timp, ea manifestndu-se pe termen scurt.Astfel, sporirea preurilor nu poate continua la nesfrit, fiind limitat de nivelul veniturilor disponibile. Veniturile salariale vor avea o dinamic de cretere mai mic i nu se vor regsi dect parial n structura preurilor, ntruct acestea din urm sporesc nu doar ca urmare a unor creteri de costuri (cu salariile n special). Ca atare, n momentul cnd cererea agregat va fi estompat de nivelul veniturilor, i preurile vor nregistra o tendin de scdere, deci inflaia se va diminua. De asemenea, inflaia prin cerere este generat, de regul, de un oc al cererii. De pild, un astfel de oc poate s-l provoace o cretere substanial a cheltuielilor guvernamentale, ntr-o anumit perioad. Efectul acestui oc poate fi o singur cretere a preurilor, dup care ele vor rmne la acelai nivel. Pentru ca inflaia s persiste sunt necesare alte ocuri succesive ale cererii. n general, o astfel de inflaie este specific perioadelor de avnt sau boom economic, cnd posibilitile de a lrgi dimensiunile produciei sunt limitate, iar unei creteri a cererii i corespunde o cretere, aproape proporional, a preurilor. Avnd n vedere structura cererii agregate, creterea acesteia trebuie analizat pornind de la elementele care o compun. Astfel, ea poate fi determinat de urmtoarele mprejurri: - creterea cheltuielilor de consum efectuate de ctre populaie; - creterea investiiilor efectuate de ctre firme, cu efecte productive ntrziate; - creterea excesiv a cheltuielilor publice (achiziiilor guvernamentale), n special a celor neproductive; - creterea exporturilor, adic intrarea de devize strine suplimentare. n ansamblu, excesul de cerere pe pia poate avea urmtoarele cauze, mai importante: emisiunea excesiv de moned n circulaie, care genereaz o inflaie prin moned; expansiunea creditului bancar, care conduce la o inflaie prin credit; scderea nclinaiei spre economisire, care determin o inflaie prin dezeconomisire.

Inflaia prin moned este determinat de introducerea i meninerea n circulaie a unei mase monetare excedentare, n raport cu volumul de mrfuri de pe pia, peste nevoile circulaiei bneti. Acest lucru se ntmpl, n general, atunci cnd apar deficite bugetare mari, iar finanarea acestora se face prin mprumuturi de la banca central, care va emite o cantitate corespunztoare de moned. Fenomenul inflaionist provine din faptul c statul nu se mprumut pentru a produce bunuri i servicii suplimentare, ci spre a consuma, activnd o cerere fr corespondent n planul ofertei. De asemenea, atunci cnd apare un execedent masiv al exporturilor fa de importuri, rezervele valutare ale rii cresc, iar acestea formeaz acoperirea unor noi emisiuni de bani, care nu gsesc un corespondent echivalent pe pia n mrfuri i servicii. La o suplimentare a masei monetare n circulaie poate concura, totodat, i scderea vitezei de rotaie a banilor, n condiiile meninerii constante a volumului fizic i valoric al tranzaciilor. Inflaia prin credit apare ca urmare a dezvoltrii exagerate a creditului bancar, care poate conduce la o supradimensionare a volumului banilor de cont cu efecte inflaioniste similare celor produse de banii numerar. Aceast form de inflaie apare atunci cnd expansiunea creditelor are ca destinaie masive investiii n economie, investiii care nerealizate i nepuse n funciune la timp conduc la o activare suplimentar a cererii de consum (ntruct exist o mas monetar suplimentar n circulaie). Acestei cereri de consum i corespunde o ofert care ntrzie s apar, rezultatul fiind creterea preurilor la majoritatea bunurilor de consum. De asemenea, creterea substanial a creditelor n scopuri de consum conduce la acelai rezultat. Inflaia prin credit i inflaia prin moned pot fi considerate ca fiind una i aceeai form de inflaie (inflaie monetar), avnd ca element comun creterea, n mod direct sau indirect, a veniturilor nominale ale populaiei i agenilor economici, venituri care stau la baza potenialului excedent al cererii. Inflaia prin dezeconomisire i are originile n scderea nclinaiei spre economii din partea populaiei, ca urmare a unor previziuni pesimiste n ceea ce privete conservarea puterii de cumprare a economiilor existente i viitoare, dar i a unor factori de natur subiectiv i psihologic, pentru o anumit perioad. Rezultatul acestui comportament este creterea ponderii consumului n totalul veniturilor disponibile ale populaiei, consum care tinde s depeasc oferta de bunuri (n special de folosin ndelungat) i care va genera o cretere de preuri n ramurile productoare.

Inflaia prin costuriInflaia prin costuri apare n situaia n care, pe ansamblul economiei, costurile de producie cresc ntr-un ritm accentuat, independent de cererea agregat. Dac agenii economici productori sunt confruntai cu o sporire a costurilor, ei vor rspunde parial prin creterea preurilor de vnzare i parial prin reducerea volumului activitii. Msura n care agenii economici vor mri preurile i vor reduce producia depinde de evoluia cererii agregate. Cu ct cererea agregat este mai inelastic, cu att producia se va reduce mai puin, povara costurilor mai mari fiind transferat asupra consumatorilor prin preuri mai ridicate, marcnd astfel nceputul unei inflaii prin costuri. Dac cererea agregat este ns relativ elastic n raport cu evoluia preurilor, firmele productoare vor fi nevoite (pentru a nu-i compromite rentabilitatea) s restrng volumul produciei, cu consecine negative asupra ocuprii forei de munc n ramurile respective. Se constat, aadar, c o cretere generalizat a costurilor de producie va determina, n ambele cazuri de evoluie a cererii, situaii negative pentru economiei: fie declanarea fenomenului inflaionist, fie accentuarea omajului. n aprecierea inflaiei prin costuri mai trebuie precizat efectul diferit pe care l are asupra acesteia modificarea costurilor. O cretere singular a costurilor (determinate, spre exemplu, de creterea de ctre guvern a accizelor la benzin) va genera o singur cretere a preurilor bunurilor (n cazul nostru, ale benzinei i ale altor mrfuri care sunt produse i comercialzate utiliznd acest combustibil). Dup ce aceast und de cretere s-a propagat, preurile se vor stabiliza la acest nou nivel, inflaia revenind la zero (ea a fost limitat n timp). Dac ns avem o cretere succesiv a costurilor, de la o perioad la alta, i n situaia unei cereri inelastice, fenomenul inflaionist se va permanetiza, fiind mult mai dificil de contracarat. n mod similar, dac cererea este elastic, producia va ncepe s scad treptat, cu efecte asupra cronicizrii omajului n ramura respectiv i nu numai. De asemenea, elasticitatea cererii globale, adic evoluia acesteia n funcie de nivelul general al preurilor, trebuie analizat ca o rezultant a evoluiei cererilor individuale de pia pentru toate bunurile i serviciile oferite ntr-o economie, la preurile existente. Se poate constata c, fa de cazul inflaiei prin cerere, n situaia inflaiei prin costuri, efectul asupra produciei i ocuprii este invers. Dac inflaia prin cerere poate

conduce la o cretere economic inflaionist, permisibil unui nalt grad de ocupare a forei de munc, inflaia prin costuri antreneaz, n general, scderea produciei i restrngerea locurilor de munc. Factorii care pot determina creterea costurilor i deveni astfel cauze ale inflaiei prin costuri sunt numeroi. Printre cei mai importani enumerm: creterea salariilor ntr-un ritm superior creterii productivitii muncii. Presiunea unor costuri de producie mari se reflect n preuri inflaioniste atunci cnd remunerarea factorilor de producie (n special a factorului munc) crete ntr-o proporie superioar sporirii productivitii lor. O politic salarial nefondat pe criterii economice va conduce la obinerea de salarii mari, fr acoperire n planul produciei, crendu-se tensiuni inflaioniste. Numai atunci cnd dinamica salariilor este cel mult egal cu dinamica productivitii muncii, revendicrile i creterile salariale nu conduc la preuri inflaioniste. creterea excesiv a profiturilor. Fenomenul apare, de regul, n situaia firmelor mari, de monopol sau oligopol, care impun preuri mari la produsele vndute, preuri care pot constitui costuri de achiziie pentru ali ageni economici. creterea preurilor la materii prime i materiale. Acest fenomen se refer, de regul, la materiile prime, materialele, combustibilii, energia etc., care provin din importuri i ale cror preuri se repercuteaz asupra costurilor de producie ale produselor finite indigene (inflaie importat). Efectul inflaionist se amplific pe fondul devalorizrii monedei naionale, care nseamn scumpirea importurilor i ieftinirea exporturilor. politica amortizrii accelerate. Practicarea unor amortismente descresctoare pe durata normal de funcionare a mijloacelor fixe, pentru prevenirea unei uzuri morale premature, conduce la nregistrarea unor costuri mai mari la nceputul perioadei de utilizare a mijloacelor fixe. presiunea fiscal ridicat. Dac impozitele directe reduc veniturile nominale disponibile i, n consecin, presiunea cererii inflaioniste, nu aceeai este situaia n cazul impozitelor indirecte, care se regsesc n preurile de vnzare ale produselor i orice cretere a lor afecteaz n mod direct nivelul acestora.

Inflaia combinatDistincia ntre inflaia prin costuri i inflaia prin cerere este greu de realizat n economia real, ntruct ele se pot manifesta simultan. Unii economiti susin c, n realitate, inflaia nu poate fi atribuit exclusiv cererii sau costurilor, ci ea constituie rezultatul aciunii combinate a acestor doi factori,

vorbindu-se astfel de o inflaie mixt (combinat). Ambele tipuri de inflaie se manifest n final ca un singur fenomen i anume creterea generalizat a preurilor. De altfel, ntre nivelul costurilor de producie i nivelul veniturilor exist o relaie ca de la parte la ntreg, acestea (costul i venitul) fiind dou categorii economice reflectate de aceeai realitate - preul. Astfel, cele dou genuri de inflaie ajung s se ntreptrund, chiar dac fenomenul a fost declanat de un singur factor. De exemplu, datorit unei creteri salariale nefondate pe criterii economice, costurile de producie vor crete antrennd fie o cretere de preuri, adic o inflaie prin costuri (n acele ramuri n care cererea este inelastic), fie o reducere a produciei i deci a ofertei (n acele ramuri care se confrunt cu o cerere elastic). n acest din urm caz, apare inevitabil un decalaj ntre cererea deja existent i oferta n scdere, care se va traduce printr-o cretere a preurilor bunurilor n ramurile respective, declanndu-se astfel o inflaie prin cerere (economia se afl n starea de slumpflaie). La aceeai situaie se poate ajunge dac nivelul produciei rmne constant, deoarece se activeaz o cerere suplimentar, care provine dintr-o cretere a veniturilor salariale superioar creterii productivitii muncii (economia se caracterizeaz prin stagflaie). De asemenea, la o inflaie prin cerere se poate ajunge i dac, pentru a evita creterea omajului, autoritile publice (guvernul) ntreprind msuri care duc la creterea cererii globale (reducerea fiscalitii, sporirea cheltuielilor publice etc.). n aceast situaie, reducerea produciei i creterea omajului pot avea valori foarte mici, n schimb preurile vor crete substanial. Iat cum se pot manifesta, n acelai timp, ntr-o economie, cele dou forme ale inflaiei. Analiznd lucrurile n mod invers, trebuie precizat c M. Friedman consider inflaia prin costuri doar un fenomen ntrziat al inflaiei prin cerere. Astfel, o inflaie prin cerere, care nseamn venituri din ce n ce mai mari pentru firmele productoare i incitaie spre dezvoltare, poate determina, dup o anumit perioad, o cretere a produciei i implicit a ofertei de bunuri i servicii. O sporire a acesteia va antrena dup o perioad mai lung (aceast perioad nseamn ieirea din criz i relansarea economic) o cretere gradual a costurilor (o producie mereu suplimentar i deci o cretere constant a ofertei va implica costuri marginale din ce n ce mai mari datorit reducerii resurselor). Aceast evoluie a costurilor va obliga firmele productoare, dup cum am spus, fie la o restrngere a produciei, cu consecine negative asupra ocuprii, fie la creteri de preuri ale produselor, creteri care vor da natere unei noi forme de inflaie, prin costuri. De asemenea, un puseu inflaionist demarat printr-un exces de cerere agregat poate duce la consolidarea unor grupri de interese, care vor specula aceast

conjunctur pentru a-i majora veniturile, prin impunerea unor preuri ridicate. Veniturile majorate ale acestor firme vor nsemna costuri mai ridicate pentru ceilali ageni economici. Din combinaia celor dou tipuri de inflaie poate rezulta o spiral inflaionist greu de stopat. De exemplu, se poate ivi situaia ca cererea global, impulsionat artificial de ctre autoriti (de pild n perioade electorale), s antreneze o cretere a preurilor n anumite ramuri productoare, ceea ce se va repercuta i asupra unor creteri salariale n ramurile respective, care nu vor face altceva dect s mreasc costurile de producie. Aspectul negativ apare atunci cnd aceste fenomene se petrec pe fondul unui volum al produciei relativ constant, adic oferta global este incapabil s se adapteze la evoluia cererii. Creterea costurilor va provoca o inflaie prin costuri, adic o alt cretere de preuri care se va adresa cererii existente. Pentru a preveni sporirea omajului, autoritile guvernamentale iniiaz politici monetare i fiscale expansive care dau un nou impuls cererii. De data aceasta fenomenul este amplificat i datorit diferenei de dinamic dintre productivitatea muncii i nivelul salariilor n sectorul real. Aceast serie de creteri succesive ale preurilor va nceta atunci cnd cererea de bunuri i servicii se diminueaz suficient de mult, astfel nct productorii, care au ca scop principal maximizarea profiturilor, nu vor spori din nou preurile. Scderii cererii globale i va corespunde n acelai timp o subocupare important.

Spirala inflaionist preuri - salariiPolitic economic populist creteri de salarii creterea costurilor creterea preurilor de vnzare scderea puterii de cumprare a salariilor revendicri sociale noi majorri de salarii o nou majorare a costurilor un nou puseu inflaionist