În-zborul-vulturului-carmen-popescu-forma-finală (1).pdf

7/23/2019 În-zborul-vulturului-Carmen-Popescu-forma-finală (1).pdf

http://slidepdf.com/reader/full/in-zborul-vulturului-carmen-popescu-forma-finala-1pdf 1/201

În zborul vulturului

Carmen Popescu



Lector: Anne Marie Bejliu

Coperta: Carmen Popescu



3

Sunt. Cine sunt?

Sunt liberă, atât de liberă, încât n-am să învăț niciodatăsă mă închid în canoane lumești. Curg liniștită în iubirea

universală, pentru că eu sunt iubire. Sunt ceea ce tu și tunu vreți să fiți. Sau poate vă este teamă să fiți. Ea estesingura care mă poate învăța zborul. Este singura carenu pune bariere cuvântului și trăirilor extreme. Nu te

gândi la cele facile! Afundă-te în cele înalte,eliberatoare! Și nu uita să-ți ștergi tălpile! Lutul te va

trage în jos și nu vei putea fi niciodată Tu cel adevărat, ci

o clonă a cutumelor.Numai acela care își va curăța picioarele, când va dori săintre în templul inimii și sufletului meu, aceluia îi voi

oferi toată iubirea mea.



4

Tăceri albastre

Corina priveşte afară. Pomii, pământul, viaţa ei suntacoperite de un mare fulg de nea. I se face frig. Frig în

trup, frig in minte, frig în suflet, frig în viaţă. Totul esteprea alb, prea mat, prea clar, nesperat de clar. Culege

florile iernii cu mâna înfierbântată. De ce îi este frig?Simte că ceea ce este foarte frumos nu e etern? Olacrimă îngheaţă în colţul ochilor. Este fericireatransformată in punct. Îi e dor. Da, foarte dor... Un dorcu ochii trişti, cu mâinile rupte. Nu poate uita clipa în

care el i-a umplut existenţa. Nu îi mai poate atingechipul cu privirea, nu îi mai poate săruta ochii veseli, nu îi mai poate auzi inflexiunile vocii. "Hai, nu fugi! Ţine-măstrâns! Nu îmi abandona trăirea în gheaţă! Sau vrei săfaci din ea pat, pentru castelul tău de cleştar în care să terefugiezi în zilele de singurătate?", se amăgea Corina însinea ei.

Corina îşi aşeză neputinţa pe scaunul redefinirii. Cu greuputea accepta că undeva, el a lăsat o fisură ca să poatăsă se strecoare în caz de incendiu. Ar vrea să îl urascădar are cunoaştere. Ştie că nu are voie decât să-l

iubească. Oricât ar vrea să îl alunge, sufletul ilcantonează în căsuţa din pădure şi nu îi dă drumul.Degeaba încearcă mintea să îi explice că bătălia epierdută. Sufletul ştie că nu e doar o bătălie ci un război.

Corina priveşte cerul. Dacă s-ar încheia în clipa astarăzboiul cu viaţa, nu i-ar părea rău. O luptă a contrariilor îşi desfăşoară taina la masa tratativelor. Se priveştenedumerită în interior. Cum, până atunci, totul părea că

nu mai are sfârşit şi acum, castelul ei este năruit? Adesenat totul cu atâta grijă...



5

Se ridică şi merge nervoasă prin casă. Se priveşte înoglindă. Asta era. Prea inaltă. Prea bătrînă..Nu ofereanimic interesant. Nici măcar libertatea de a bate cupiciorul în podea şi a-i comunica lui Florin faptul că nu e

de acord ca el să distrugă tot. A tăcut, a plecat, a murit în ea. Acum a îngheţat. De! Nu te uiţi pe geam? A venitiarna.

*

Pe poarta visului am intrat cu ochii închişi neştiind că îngrădina zborului am să te găsesc pe tine, floare cu un

spin în care, obosită de atâtea căutări, mi-am înţepatclipa. A fost o suferinţă dulce, buimacă, însiropată cufluturi, flori, şoapte, fără să gândesc că florile pier,clipele se evaporă şi rana îşi va închide suferinţa înpaharul cu gânduri. În pijamale, speranţa a plecat să-şiodihnească supunerea în patul iluziei. Pe poteci alunecoase, două lebede fericite cântăblestemul depărtărilor, privindu-se în tăcerile albastre.. .



6

o definiţie

iubirea nu e un păcat e raza unui răsărit parfum de floare adunat din nopţi de-amor neîmblânzit

iubirea-i ghiocel născut printre felii de anotimp e zboru-n care te-ai pierdut cu trupul rătăcit prin timp

ea este clipa fără ţărm când vântul rupe-un val de-un

gând

o tresărire-n care-adorm două iluzii fremătând

iubirea-i spinul din cuvânt topit în câmp de maci pe cer

în dorul spulberat de vânt într-o furtună de mister

iubirea este dar divin cum s-o alung din pasul meu

e trup de înger e festin pictat în doi de Dumnezeu



7

scenetă

eşti în spatele cortinei

în spectacolul care începe noi suntem protagoniştii tu cu chinurile tale eu cu dragostea mea

două păpuşi manevrate de două mâini aparent la fel

pe aceeaşi scenă împărţită cu creta

îşi joacă rolul într-o scenetă scrisăde altcineva

ne uităm unul la altul peste umăr

când păpuşarul ne uneşte trăirile

apoi ne aruncă iar în unicitate

suferim ne dorim tânjim unul după altul ne atingem din când în când

inimile

vorbele cad printre priviri

sufletul simte durerea distanţei îşi continuă drumul în piesa începută

fugim pe roluri

dorind să rămânem împreună

părem înrădăcinaţi în ele

ne e frică să recunoaştem existenţa sentimentelor

de dragul de a nu răni de a nu ne răni



8

mai facem un pas şi încă un pas

din bâlbâiala păpuşarului

destinele se împiedică altele se rup

iar noi

două marionete învechite

tragem cortina într-un spectacol

aparent al nostru



9

apa…

curge pe trupul

înfierbântat

de poftele şoptite prin îmbrăţişarea buzelor

petale de flori

catifelare de inimi

strigări de trăiri lumină a dorului

mângâie clipe

până la sufocare

- contopire -

la nefiresc

pe străzi

umplute de visetărâm picioare

prin bălţile sentimentelor

ascunse

în trandafirul adâncurilor

şi te sărut şi iar te sărut te mângâi şi iar te mângâi şi-mi place

Doamne ce-mi place

să fac dragoste

pe nisipul mărilor

inundate

de ploile verii



10

sfere…

de iubire

se înalţă la cer

între o chitară şi un pian dogit

plutesc...

plutesc pe apele

castanietelor

care-mi pătrund în trup

alunecă

prin visul-floare

şi sufletul-strună

mă arcuiesc

pe chipul trăirilor care adorm

în acordurile

aripilor din suflet

înecate de ploile stelelor



11

te aştept...

cât să te aştept

până când

frunzele toamnei

îşi vor prelinge identitatea în sol

soarele se va topi

şi va curge pe trupurile noastre

lebedelevor uita să mai înoate

vom merge toţi pe ape şi în cer

ca pe pământ

marea

se va aduna într-un punct

macii

vor lua conturul chipului tău

luna

va uita să se arate la orizont

pădurea

nu se va mai vedea de nori

păpădia

se va pierde în liniştea apelor

iar florilor

le vor creşte solzi



12

în loc de petale

cât să te mai aştept

până când

arsura îmi va topi trupul transformându-l în paşi

sau

până la

infinitul vieţilor

lasă spinii să apere puritatea trandafirilor

ascunde-mă în viaţa ta

să nu irosim timpul…



13

valsul iubirii

mă arunc

în braţele dragostei

în valsul iubiriicu inima în flăcări şi ochii plini de stele

mă umplu de mirosul tău

- bob de rouă

din dimineţile pline

ale trăirilor în doi

îţi ascult muzica sufletului alunec în marea de gânduri ca să respir identitatea

unui trup

plin de trăiri.



14

ascultă…

doresc

să mă strângi

în braţe

nu ieri

nu mâine

ci acum

să curgi prin mine

viaţă

nu-mi mai vreau

viaţa

prea dură

prea tristă

prea şireată

vreau să mă laşi s-adorm

în viaţa ta

cu ochii deschişi cu zâmbetul soareşi...



15

iubeşte-mă…

prin mine

Dumnezeu îţi cântă sufletul

îţi bucură esenţa îţi mângâie trăirea

iubeşte-mă

nici cerul nu mai plânge-n viaţa ta

nici stupul nu mai moare

sufocat de larve

nici visulnu-şi mai îngrădeşte glasul

iubite

lasă-l liber să zburde

pe plaja dintre noi

iubeşte-mă

privirea

cu care asculţi privirea

va lăsa lumina

să curgă în trup

de nu-i iubire-n tine

alungă-mă

nu face din visul meu himeră

n-o doresc

iubeşte-mă



16

în palme

te strâng în palmele de ceară

miros suspinul tău tăcut

în inimă se-ascunde-o gheară rupând odihna din tumult

mă strângi în palmele de gheaţă

plesnesc fiori de netrecut

privirea tremură în ceaţă

te caută pe cerul mut

ne-adună Dumnezeu în palme lumina curge peste file

în suflete dorul adoarme

cu gândul răstignit în zile



17

mai mult mai mult

ieri te-am găsit pierdut părea că într-o doară

eşti omul meu din gând ascuns în călimară

de când te-am întâlnit totu-i sublim mă-nclin

chiar de-i venin pe drum

cu visul tău m-alin

zâmbesc te simt te-ascultîn soartă şi în trup

eşti chipul din înalt cu care doru-mi curm

te mângâi te iubesc

și tot pare pierdut

dispari apari tresarcuvântu-i tot mai mut

mă mângâi mă răsfeţi ce să-mi doresc mai mult

te-alung te chem mă cerţi te vreau mai mult mai mult...



18

nu mă lăsa să plec…

cuvântul meu

se leagă-acum de tine

eşti strop de apă vie

în suflet fără tihnă

şi dor fără de drum

nu mă lăsa să plec

la tine-n bătătură

cântă flori iar cucii-n plânsul lor

azi uită să le spurce

eşti oază de lumină

eşti viaţa din nesomn

şi chipul din oglindă

care-mi adoarme pruncii


privirea ta m-alintăte port în al meu dor

m-alerg în plâns cu timpul şi-n râs cu anot impul

în zgomot fără zbor


adună-mă în palme

şi spală cu-a mea trudă

iubirea dintre noi



19

noi doi

copii într-o sintagmă

în zilele de-apoi



20

dacă…

eşti gelos

pe visul meu

care iubeşte tăcerea trupului tău

dorinţa mea

mângâie

inexistenţa ta

cu răspuns

legat la gură

şi atunci

ar trebui să rupă

cerul în două, să ascundă luna

în centrul pământului

iar soarelesă-l coloreze în negru

dacă

ai fi gelos

pe fuga

dintre două doruri

planetele

şi-ar arunca inimile

în grădina Edenului

să le folosească

fiecare Adam

şi fiecare Evă

pe post de ceas



21

să măsoare

clipa infinitului

din iubire

dacă eşti gelos

pe gelozia nebuniei mele

de tine

hai să ne ascundem

în încrederea Tatălui

care şi-a oferit puritateaîn mâna lui Iosif să-i crească pruncul

să fii gelos

pe cine să fii gelos

doar pe propria stare

tu…



22

mă chemi…

mă dezmierzi mă apropii de tine

îţi răspund te simt

mă acopăr cu tine

te adun în priviri te răsfăţ dar te spulberi în zare

te ascundşi mă joc

cu iubirea din soare

te apropii de mine

când nesomnul te doare

cu o voce de înger

şi ai chip rupt din mare

cuvinte de-nşiri citesc făr-oprire

dacă dorul te cheamă

te ascund sub privire

şi-mi vine să plâng

dar mi-e inima trează

şi îmi vine să râd

când destinul veghează

tu mă chemi mă dezmierzi şi te joci iar cu mine



23

îţi răspund

tu simţi eşti una cu mine



24

sufletul…

se caţără

pe pleata vântului

până-n grădina cerului unde gândurile

vor fi împreună

în regalul iubirii

aseară

mi-ai chemat trupul

pe poteca dorului

cheile pădurii de pe strada trăirilor

le băgase timpul în buzunar

am ciocănit

nu ai răspuns nu ai deschis

deşi mă chemaseşi

am aşteptat o mână din cer

să îmi ridice sufletul între stele

doar vântul ne-a vrut împreună

avea şi cheia grădinii unde sufletul tău

îmi aştepta sufletul în vizită



25

cine eşti tu…

omul visului meu

nu-ţi văd chipul nici identitatea

ne-am mai cunoscut

şi-ntr-un alt timp

şi ne-am gândit să renaştem

cine eşti tu

iubire

fără trăire întrupată

golf

între norii

unei mări rătăcite în cer

cine eşti tu

splendoarea unui vis

fără lumina unui asfinţit

pornirea unei eternităţi a unor doruri spulberate

cine eşti tu

destin sfărâmat de stâncile aşezate la mal de-o mână fără formă



26

pescăruşul mărilor rătăcitoare

plimbat

între două universuri de aripile destinului

desfăcut din caierul bunicii

şi înşirat pe mosorul timpului

cine eşti tu

cine sunt eu

două fire de praf de pe ţărmul vieţii



27

joc de scrabble

litere

într-un solfegiuodihnit

pe portativul

sânilor voluptoşi

trup transpus

într-un step drăcesc

până în adâncul

desfrâului formelor frenetic conturate

un strop de vin

dezgheaţă inhibiţiile

înfierbântă stările

din melodia trăirilor în ropotul picurilor

ce se răsfaţă

printre gene

secvenţă de balet

a cuvintelor aruncate

de pe scena

unui joc de scrabble



28

aş vrea…

să zbor fără tine

în lumea cu basme

în suflet

cu fluturi în păr

răsfăţ iar destinul ochii

ce scutură clipa

de noi inventată

cu sunetul molcom

de fluier

prin zile să cânţi şi să râzi

în ecouri

ascunse

prin poduri de case

stricate

aduse în viaţa aceasta

de mine

eu tot am să zbor

azi

îmi doresc

să zbor doar cu tine



29

nuca

două jumătăţi ascunse într-o coajă

acelaşi suflet

buze cărnoase

sfidează trecutul sumbru

al existenţei ridică frunţile spre soare

prin fisura cojii

lumină

lumină ce curge

şi umple emisfere

oferind frumuseţe

luciul trupului înalţăvoci în noapte

îndepărtând coaja

fiinţa eliberează energia

lumină

esenţa se ridică la cer

stropind în univers

iubire clocotindă

scăpată din chingi



30

neodihnă

ai urcat trepte ca să ajungi la mine

cu un trandafir între dinţi

visam o seară mirifică

mi se părea că trebuie să aştept nemărginirea

ca să mă găseşti

te simţeam

erai acolo la îngemănarea dintre cer şi pământ

sărutând linia orizontului

alergam pe ţărmul dragostei în căutare de tine

Pandora creată din apă şi pământ plămădită cu toate darurile de Creator

trăia în neodihnă

dacă aş fi putut înghiţi spaţiul aş fi luat forma-gând

şi ţi-aş fi ieşit în întâmpinare

am nevoie de chipul tău de ochi de mâini de viaţa ta

parcă prin tine pot respira mai uşor

pot atinge cu fruntea cerul

mă aduni spre tine

în contopirea cu infinitul din mine

ca să urcăm

scările veşniciei



31

dulce-amar

din noi ţipă spre cer

iubire şi durere

le contopim într-o simfonie

pe care ne-o oferim în dar

prin trupul zilei

ele sunt aceleaşi

o suferinţă continuă

una dulce alta amară într-un carusel al valorilor

ca într-un joc fecund al existenţei

ne topim ne ridicăm ne înălţăm

cădem ne târâm

apoi iar urcăm în dorinţa noastră

de a atinge cerul

ochii cerului ne răspund cu două lacrimi una dulce şi una amară



32

final

în asfinţitul iubirii clopotele bat

anunţă începutul

somnului eternităţii

spală chipuri chinuri

odihnesc forma trup

se adună pacea

îngerii aşează trăirea

pe treapta visului sacrula dospit

pentru a frământa un nou aluat

oferit vieţii

suspinul îşi pierde identitatea

în lumea efemeră



33

te-am pierdut între A şi B…

îţi sorbeam literele

iubeam comunicarea

îţi umplea sufletul

priveam mimica

priveam cuvinte înşirate

iubeam dăruirea din gesturi

eram doar eu tu

şi vorbele noastre neinteresante

descifram din privirile tale

iubire pasiune dorinţă

ai plecat

dintr-o viaţă în alta

dintr-a mea într-a ta

mai frumoasă

mai strălucitoare

voi plânge stins

cu visul întors pe dos

doar cu tine fără mine



34

visul de noapte

frumos este visul de noapte

lumini strălucesc din pământuri

deschide o lume de faptedescrise de tine prin rânduri

văzduhul de-şi prinde cunună

descânt între soare şi stele

pictează pe corp praf de lună

îşi pune pe deget inele

se scaldă în baie de lapte răsfaţă o formă umană

lumina din ochi este-o hoaţă

vrăjeşte destinul de smoală

copilă cu trupul de fluturi în mâini cu petale de floare

cu gândul aduci numai cânturice zboară pe raze de soare

din stropii de rouă destinul îşi soarbe cafeaua-ntre gânduri o viaţă senină-i festinul

purtat în iubire de vânturi

lumină clipeşte-ntre gene

când îngerii cântă prohodul în şoapte vrăjite va cerne

un gând ce alintă norodul

ce cald e la tine-n iubire

în ochi îţi citesc bucuria



35

trec zile şi ore pierdute

iar tu îţi ascunzi nostalgia



36

sufletul

mi-i sufletul prin gânduri dus

iar clipa se sparge de val

te prind la pieptu-mi dor nespuscopil al visului banal

plutesc pe valul unui cânt iar mâna-mi tremură în vis

când herghelii se-aud prin vânt la geamul timpului rescris

mi-e sufletul de tine prinscireaşă dulce dintr-un gând

cuvintele ce m-au răpus

ţi le ofer acum tăcând

în trunchiul veşted dintr-un pom

mai curge vlagă ca-ntr-un somn

sunt rătăciri pe care-un omle-nsămânţează prin nesomn

aşteapt o dragostea-n priviri

râvnită ca pe-un dar din timp

prin geamul dintre amintiri

destinul unui anotimp



37

te descalţi…

în râul setei de mine

ca să-ţi spăl picioarele

cu sărutul primului păcat

tu mângâi chipul dragostei

prea obosită

de aşteptări fără să te întrebi dacă toamna are

mai puţină dulceaţă ca primăvara

încuiem timpul în lada de zestre

şi fugim în nemurire

pentru a-i gusta puritatea

un ochi ne priveşte de sus



38

te leg la ochi…

cu iubire

ai găsit calea spre nufărul intimităţii ei

petalele

îşi cheamă cântecul ca să îţi pierzi identitatea

în frumuseţe

respiră-mă spală-ţi trăirea

cu dogoarea dragostei

lumina să curgă

ca ploile ropotite de vară

străluceşti…

ce bine îmi este cu tine



39

scrisoare de primăvară

ţi-am scris în vis

scrisoare

am parfumat-ocu balsamul florilor

mi-am făcut mâna căuş

în căldura mâinii tale

şi pe versurile unei rugăciuni ne-am împreunat amurgurile inimilor

am simţit stropul de veşnicie

din lacrima trioletelor

destinul ne-a chemat paşii să acoperim

umbra aripilor

însetată de nebunie

de pe obrajii primăverii sorbim visul sufletelor vindecate

de dragoste

se destăinuie

pentru uitarea păcatului dintâi

călătoria prin dorinţe

îndepărtează meschinul care leagă la ochi ploile de mai...



40

te-am adunat…

din norii vieţii fiul pământului

îl rugai pe Dumnezeu

s-aprindă cerul în întâmpinarea

Fiului Său

pentru umplerea inimilor

cu lumină

cu mâinile împreunate adunai

toată iubirea omenirii adusă ofrandă

în ciocul păsărilor

din picurii ploilor

din pânza zorilor

esenţa contopirii pulsa din inima universului

prin aurore boreale

mai curată mai pură

o împărţeai tu Doamne

inimilor noastre

gătite cu flori ale meditaţiilorpentru înălţare

creaţia s-a împlinit prin dansul luminii şi iubirii adus în lumea noastră

de Fiu



41

muză…

tu

cu ochi de jăratec

topeşti existenţa în delirul trăirilor

destinzi sufletul

chircit

de rutina efemerului

îl înaripezi pentru zborulclipelor de taină

furate

din poveştile cu Feţi Frumoşi

striveşti în dorinţa buzelor tale

toată catifelarea poeziei trupului

eliberezi legile iubirii

din Chivotul Divin

muza mea

eşti gingăşia vieţii...



42

noi…

nu suntem aproape

suntem personaje

în evenimente diferitedoar gândurile

sunt împreună

te simt

uneori îmi bate inima

aşa de tare

încât îmi îneacă existenţa

tuşescsugrumată de nodul care mi se opreşte

în gât

alerg în faţa sticlei

dar nu te văd

o şterg cu ardoare

dar nu eşti

sună telefonul

îl deschid

e mut

vorbele

împiedică buzele

să se apropie



43

gândurile

vorbesc între ele

infinitul iubirii



44

zid

eu aici

tu acolo

între noi – stări

cărămizi pe care le adunăm

cu grijă

să construim un zid

lipim pe rând cărămidă lângă cărămidă

până nu ne mai vedem

tu de o parte

eu de cealaltă

două spaţii aici şi acolo

între noi- infinitul

- drumul spre amândoi



45

poveste…

în ramă

mă trezesc sub clopotul de sticlă

al vieţii încercând să-i mişc limba

lovind-o de pereţi să-mi fac auzită

existenţa

tu ciocăni în fiecare zi la aceeaşi oră

din exterior

îţi ceri dreptul de a intra

să desenezi cu iubirea

strada

la capătul căreia

nemurireane va îmbrăţişa

accept provocarea

tu eşti povestea

din povestea mea



46

dimineţi…

pline de noi

noi doi

două maşini turate la maxim

în efervescenţa unui azi

şi câţi de azi trecuţi şi viitori

cu farurile încinse

de atâta lumină care se scurge

în viaţa

neobosită de vise

viteză

luăm curbă la stânga curbă la dreapta

energie

multă energie

transformată

în trăiri intense

în vers în cânt în gând

în noi veniţi din lumea de ieri prin azi

în lumea de mâine



47

frânăm brusc

accident

fără victime

doar zgomotşi faruri sparte

dimineţi pline de noi

noi doi

două maşini turate



48

doritul meu

hai spune-mi că-n iubire

viaţa nu are hotar

tristeţile nu-s baricade

nici lacrimi nu cheamă furtuni

doar îngerii ne sunt prieteni pe chip nicio zvâcnire nu-i

nici cioburi nu-s

şi lupte din trecut se pierd

doar soare e şi e dorire

e vis de vară şi trăire

e-o stare-n chin de nicăieri e-o floare rară fără ghimpi lumină-n gând balsam pe suflet

odihnă-n dor petale-n vânt

destinul nostru prin cuvânt

se scurge lin pe-un curs de apă

într-un sublim de sub pleoapă...



49

cresc adorm respir

eu cresc în tine adunând un vis

şi plâng în valuri stinse-acum la mal

mă pierd în derizoriul de nescris şi-alerg în trapul ultimului cal

adorm în tine legănată-n gând

ţi-adun mireasma pletelor din mări răspund la şoapta dorului vibrând

ştiind că eşti pierdut în depărtări

respir plăcere-ascunsă de priviri atinge mâna trupul răzvrătit blesteamă gândul ars de neiubiri din noaptea scursă până-n infinit

primesc cu drag cuvântul tău dorit mi-adapă tihna regăsită-n doi

mă-mbăt cu taina duhului smeritce pune punct desfrâului din noi

eu cresc în tine adunând un vis

şi plâng în valuri stinse-acum la mal

mă-nalţ în cerul unui frânt abis

valsez delirul ultimului bal



50

iubesc

să îmi reprim iubirea

mai bine sparg sufletul cioburileg mâinile de pomul fărădelegilor

ochii îi transform în pietre

să-mi scufunde sublimul existenţei auzul să fugă în lumea surzilor

picioarele să mişte carul mortuar

al plăcerilor de-o clipă

inimala ce-o mai rog să bată

mai bine o las celor

ce se împiedică în trăirea lor

respir sufăr iubesc...

nu pot trăi fără iubirea sacră adusă cu mine ca dar

de la Tatăl meu

tu

nu fugi de ea

înnobilează-ţi viaţaţi-o ofer



51

certitudine

de ce încerci să te ascunzi

nu ştii că în iubire toate barierele cad

dezgolind splendoarea

simţămintelor ascunse

nu ştii că prin tăcere

iubirile-şi împărtăşesc trăirea

tot alfabetul recunoscut de omcântă pe notele primăverii deplinătatea unui cuplu

ochii desenează în strălucirea lor

beţia unui suflet fericit

vârsta forma spaţiul nu mai există nici căutările nu mai au loc

nimic nu mai e în jur

decât o feerie astrală

ascunsă-n două trupuri care-şi pierd identitatea

în univers



52

zbor

mă voi cuibări în palma ta

statuie de vise

şi trăiri intense ca să-mi bucur

clipa

printre fulgi

de mătase

plouă cu tine

în sufletul meu

eliberatde formele vieţii pustii

te-ascund

prin buzunare

în toate cămările

dorului de noi

respiraţia

îşi pierde conturul simplu

într-un contur în doi răvăşit de mâna

care se strecoară

în pletele timpului

răsfirându-i aromele

peste simţuri

zbor

peste flacăra adâncului secătuit de vlagă



53

dintre petalele iubirii

sunete de pian

- răsfăţ pentru înaltul rătăcit în noi



54

când te iubesc…

eu te iubesc şi-atât

când te iubesc îmi curge dragostea prin vene

ca timpul prin gura acului

încet umplându-mi abisul

cu o domestică plăcere

izvorâtă

din străfundul vorbirii înţelepte

lumina ta arde carnea

topind destinul în flăcări căruia numai ploile simţămintelor

îi vor mai pune stavilă

supuneri credinţă atingeri dorinţe

în alchimia dragostei

simt cum pulsezi în mine

hrănind cu iubirea fructul trăirilor

pe care ţi-l ofer

în toamna nefiinţei noastre

inimă în inimă

formă în formă

un hău topit în altul

vibraţii braţ la braţ

clădesc templul iubirii

pe care nimeni nu-l poate vedea

decât cu sufletul



55

sunt...

sunt doar un fum pe coşul unei case

mă-nalţ pierdut între pereţi de vise

mă uit zâmbind la norii de mătase şi-apoi privesc la câmpul cu clarise

sunt doar un gând prin viaţa unei zilepierdută-n calendarul din perete

sunt slova ce se scrie-acum pe file

trăirea ce se scurge pe-ndelete

sunt viaţa ce-ţi palpită de iubire şi gândul ce aleargă blând pe clape

nesomnul ce-l alungă din trăire

pe Ene care fuge peste pleoape

sunt eu şi tu uniţi într-un descântec

cules din lumea cu poveşti de seară

ce-aşteaptă să se piardă într-un cântec blocaţi în universul lor de ceară



56

vieţi personificate

îţi sorb trăirea ce-o ascunzi în suflet şi mângâi şoapta când se naşte-n mine

mi-alung tristeţea de se pierde-n cântec descalţ năduful ce se zbate-n tine

dezlănţui viaţa frântă-n înţelesuri şi floarea ce zâmbeşte în fereastră

mă-ncântă versul care-asudă-n sensuri

cu rima cea zglobie şi măiastră

iubirea curge prin livezi cu îngeri delirul rupe între dinţi o rază

pe ape stol de lacrime sunt scurgeri

ce pleacă dintre genele din frază

şi-ajung pe câmpuri stoarse de suspine

cobor din munte-n gheaţă pe-ndelete

adapă frunţile dospite de trăire şi-obrazul dezbrăcat acum de plete

respiră liniştit la mine-n suflet

aleargă clocotind la tine-n viaţă

te pierde veştejit într-un răsuflet şi-aprinde-apoi un zâmbet cu dulceaţă

ce lin mi-e traiul când te ştiu aproape

ce tristă sunt că fugi de lângă mine

în negura ascunsă pe sub pleoape

şi-n dorul universului din tine



57

curgere…

de apă de timp de viaţă

curgere de frumuseţe

noi

muţi de beţia omenirii cu sufletele ochi în ochi zburăm în primăvară

spălaţi de lumină

adormim în destine

cu vise pereche

aşteptând eliberarea

din vieţi fugare

într-o viaţă comună

destine separate de soartă valsează căutându-şi identitatea

prin ape ermetic protejate



58

îţi adun trăirile…

în căuşul palmelor

să sorb iubirea eternităţii

furişată între zile

adâncuri scot la suprafaţă

tristeţi şi bucurii orbite

de soarele festinului astral

ne pierdem identitateacontopindu-ne

în zumzetul petalelor de măr

care se rostogolesc

pe clapele tăcerii

muzica sunetelor

destramă nefirescul trăirilor

zădărnicite în destinele

fărâmiţate de timp

te îmbrăţişez cu mintea

în muzica inimilor pereche

prăvălită pe strălucirea

pietrelor



59

mă învelesc…

cu un univers fecund

în patul viitorului

proiectat într-un azirănit de aluviuni care se zbat

să-mi învăluie trăirile

minciuni se zvârcolesc

în fereastră

albine care încearcă

să iasă din captivitate

le strivesc gurile hulpave

aruncându-le

în apele curgătoare

pentru a le pierde identitatea

îmbrăţişez frumosul din crisparea

cu care-mi topeşti sloiuri poposite în existenţă

vreau să adorm

în iubirea pe care o cerni pe răni ermetice

să deschid ferestrele inimii să te primesc

în splendoarea

libertăţii spirituale

Dumnezeu adună

florile trăirilor

în templul

dragostei noastre



60

ceaţă

norul a închis soarele

în colivie

ceaţa îmbracă

pământul

noaptea adânceşte

apăsarea

noi doi

încălzim un trup la gura şemineului



61

doar vântul

aud chemarea

nu eşti lângă mine

aşteptam

să-mi mângâi sufletul cu blândeţea buzelor

ştiu că exişti simt parfumul trupului

tresar

nu era nimic

doar vântul prin plete…



62

depărtări

tu nu eşti aici

dar sângele tău îmi curge prin vene

cu chipul de ceară

cu sunetul clopot

pătrunzi destinul meu

îi modelezi clipa

şoapta rămâne agăţată

în spinul iubirii

noi doi

mângâiem depărtările

prin vise



63

visez

mă-nalţ în aburii iubirii las libere trăirile

să zburde ca doi îngeri pe portativul plăcerii din tine

îmi îmbrăţişezi ochii în flăcări doritori de lacrima ta

visez cum scot din piatră sunete

îţi mângâi şoapta nopţilor pierdute

pe câmpii de argint în trapul cailor rebeli

bem destinul din sticla de şampanie

destupată la gura şemineului printre lumini de vise

încălzindu-ne cu pătura sufletului nostru

curge prin noi...



64

poveste

nici vorba nu mai are somn

când glasul nu-ţi aud în tihnă

copilul dulcelui nesomncreat în nopţi de neodihnă

şi timpu-aruncă-ncet văpăi când zmeii rup în dinţi destine

și picurii sunt zurgălăi în pragul dorului de tine

şi ziua se transformă-n noaptecând zgripţuroaice torc veninul prinţesele vorbesc în şoapte

se-aude-n urma lor suspinul

din jarul gândului rănit o herghelie nechezândă

te caută până-n zenitte-aşteaptă printre nori la pândă

un fulger copt te strigă-n glas

topit de somn şi de beţie

iubitul meu să vii un ceas

să împlinim o profeţie

toți îngerii vor fi-n destin

într-o iubire nesecată

vor mângâia un chip senin

cu floarea timpului brodată



65

cadou

am trimis timpul

la culcare

l-am adormit

spunându-i poveşti la gura

căldurii sufletului meu

tu să-mi ajungi din urmă

anotimpurile

fug printre ani

oferta generoasă

pe care o aştept va ciocăni la uşă

te va lăsa

cadou mult dorit

pe un pervaz al unei dimineţi



66

despre el

Dumnezeu mi-a trimis în viaţă

un înger cu ochii în flăcări

cu chipul iubiriicu gura - mângâierea vântului cu obrajii - macii câmpului iar trupul lui

este copacul viguros

din centrul universului meu

adăposteşte

frunza anotimpurilor fertile

are clinchetul

în visele scurse din stele

în seva pământului şi dragostea

până la capătul trăirilor

îi adulmec mirosul din flori prospeţimea

din ploile repezi de vară

vigoarea

din munţii gândurilor

şi înţelepciunea

din divinul sufletului

îmi fascinează existenţa

îmi plimbă imaginaţia

printre galaxii...

l-aş dori gaură neagră

să-mi absoarbă clipa



67

cine suntem noi…

doi pomi retezaţi de undeva de sus

cu rădăcinile înfipte în solul fertil

privire-n privire

adormiţi într-un somn

ciobit

o cană fără coadă

cu un lichid încins

în noi

fierbem la foc mic

clocotimîn oftatul care împrăştie spuma

tu

ai rămas

universul meu

eu

am rămas

în preajma

ta



68

nesomnul deodată

sunt singură

în camera goală

alerg înlăuntru-mi

ce flăcări ciudate

ies astăzi din ochii aceștia de smoală

nu vor să mai râdă

în clipa fierbândă din ceasul frenetic de seară

privesc în oglindă

te caută iară

prin lumea pustie

să îţi regăsească un zâmbet ce-ascunde

tristeţea absurdă

pe chipul pe mima trupească

şi ochii-ţi adorm

în nesomnul deodată

se plimbă prin crângul din camera goală

să-ţi scriu o scrisoare

e prea omenească

e totul banal

ce-i viața lumească

un vechi calendar

cu sertare



69

nici cărţile

nu vor să mai vorbescă

le-ntind pentru tine

și zac pe tăcute

le vreau amăgiri în iubire sunt negre

privirile-s mute

te-aștept în zadar

pe o rază de lună

lumini fie

glasul de clopot

tristeţea aceasta nebună să plece din mine c-un ropot

ca valul din mare

să-mi speli suferinţa

să-ţi scriu o scrisoare

ce mare-i dorinţa



70

un El şi o Ea

vin

din Univers

se plămădesc din humă

stau ţintuiţi prin truda

destinelor de gumă

de-ar vrea

să se desfacă

îşi simt trupul legat

de chinga nevăzută

a drumului blocat

un El

şi-o Ea

sunt unaîn timpul efemer

acelaşi pas

pe-un drum

uneşte suferinţa

trăirile ce fug

prin viaţă

ca un jug

una fiind sentinţa

nu se privesc în ochi uniţi sunt

prin simţire



71

se-ntrepătrund pe rug

prin muta dăruire

damnaţi sunt împreună

legaţi în timp

să stea

privindu-se-n iubirea

cursă

din El în Ea



72

prin strigătul vulturului…

te chem

să-mi alin dorul

cu numele tău mi-adorm dorinţa

în patul fericirii

m-arunc

în baia de flăcări uitată

într-un colţ al sufletului

în care ne refugiam dragostea

clipelor de sărbătoare

petrecute împreună

mă-mbăt cu fluidul pornirilor noastre

din ochii soarelui orbde blestemul geloziei

extazul

de a-ţi accepta

iubirea

cu care-mi sfredeleai sufletul

s-a răstignit pe colţul zidurilor desfrâului

şi fericită fug de mine

prin zone necunoscute

să nu-mi leg picioarele

de golul aşteptărilor



73

strigăt şoaptă trudă

e numele tău

numele tău

şi o bucată de cer…



74

cum poţi…

să pui dragostea

în chingi

când ea sparge

pieptul

cu limba clopotului

din tine

spală sufletul prin roua visului

plimbă trăirea

pe aripile valului

îşi soarbe

din căuşul petalelor

flacăra sublimului

călătoreşti cu ea

în lumea cu poveşti a abandonului total

oh dragoste

cât străluceşti în ochii furtunii dezlănţuite în mine

mângâi trupul cu zâmbetul curcubeului şi pui aripi dorului eliberându-l

dintre pereţii singurătăţii



75

mă abandonez

în lumina existenţei tale

ca să ard

torţă

pe braţele sufletului meu pereche



76

ţie

nu închide

uşa iubirii flămânde

e zâna cea bună care curge prin tine

e adâncă e caldă

e un val de pe ţărm

cu parfum de trăire

aromă de gânduri se zbate-n respirşi zâmbet de lacrimă

aduce cu sine

e haosul dulce

ea cheamă tăcând

haloul de cioburiascuns în privire

iubire -

o taină pierdută în timp

frison din amurguri

sublim în simţire

o floare-n buchetul

de stele-n priviri

teama trădării blestem nemurire



77

deschidere

cântă numele-n mine

pe cărarea sufletului alb

văruit de ochii mărilor târzii

condamnate la dragoste

spulberate de doruri

deschid fereastra tristeţilor

şi-aştept să apari

tu ştergi geamuri ascunse-ntre gânduri cu iubirea primei trăiri

zilele dorurilor

se pierd în aşteptări

cântă numele-n mine

timpul oferă clipa

întâlnirii cu speranţa



78

Stare

De când dimineţile te-au luat prizonier, soarele a

uitat să râdă în hohote iar luna a făcut cearcăne deatâta nesomn. I-ai privit vreodată chipul ca să vezi cetrist este. Îi este dor de dragoste. Cum să fugi de iubire

când ea îţi curge prin toate mădularele. Dragostea seconfundă cu viaţa şi uneori o anulează. Atât de

puternică este. Nu fugi! Nu vezi cum îţi strălucescochii când eşti prins în vălul ei. Trupul tău pluteşte pe

aripă de înger regăseşte supleţea sufletului uitat în

cutia de pâine de pe masă. Vino dragoste şi dezleagă-ne de chingi imaginare.



79

tu

cine eşti tu

am încercat de-atâtea vieţi să te cunosc

dar te strecori

prin timp

şi nu-mi răspunzi

de ce te-ascunzi

ce-ascunzi în vorba

cu substrat

pe care o arunci ades

fără-nţeles

pe un pavaj postat grăbit

în piaţa din destinul ros întors pe dos

de şiretenia din tine

de ce te-ncui cu lacăte

ce ai de spus

de ţii ascuns

atâtea lucruri fără rost nespuse

când faci drumu-ntors

pe dos

de ce te-ascunzi

are vreun rost



80

îţi jur

deschid fereastra către vise

las să pătrundă iubirea

te-aştept pe ascuns

ca pe-un dor necuprins

să-mi intri în suflet să renască trăirea

din nesomnul sedus

te-adun dintre crengi

care-şi ning viaţa lor

cu suflet deschis

să păşeşti ca-ntr-o carte

cu poze fecunde

să aduni dintre file idei ce nu mor

îţi umplu plămânii cu balsam şi suspin

şoptindu-ţi iubirea tăcut

dar îţi jur

că soarta nu curmă

iubiri ce-nfloresc

pe câmpuri de stele

cu luna în dor

alungă tristeţea

dezgolind ochi senin

în clipe de taină

din iubiri care mor



81

de-a valma

ce pot să-ţi mai cer Ţie Doamne

destinul de-acum e-mplinire

cu-a Ta bunătate şi milă

m-ai îmbrăcat în iubire

luptam cu himera din mine

contururi dădeam unor vise

gânduri de noapte şi zile

fulgerau pe cărarea cu doruri

Tu Doamne

îmi pregăteai lucruri sfinte

într-o zi - şir de zbucium

şi zbateri deşarte -

mi-ai arătat ce-i iubireape drumul

ce nu are moarte

un chip rătăcit printre astre

m-ai pus să descopăr în cale

era un Luceafăr de noapte

împietrit în visare

cu teamă la el m-am oprit

am luat prototipul din ceruri

bărbatul rebel dintre stele

cu chip nevăzut şi suflet de înger

mi-a luminat universul



82

de întristare şi dure mistere

mi-a răsfăţat în priviri şi ziua şi noaptea

întreaga făptură cu sufletul frânt

şi trup adormit un vis mi-a sorbit de pe gură

ce să-Ţi mai cer Ţie Doamne

acum

privirea mi-e zare

cu gândul pe el îl petrec iubirea îmi e sărbătoare



83

ce bine că trăieşti

tu nu te iveşti

nici azinici mâine

şi multe săptămâni nu mai apari

de ce mi-ai spus

minciuni

şi-ai vrut

să m-amăgeşti

dezgropi în mine

stări pierdute în furtuni

uitate-n timp străvechi

de ce mi le aduni

şi le zdrobeşti de stânci cu ţipete prelungi

în loc să mă răsfeţi de ce vrei să m-alungi

aştept tăcută-n vieţi să-mi mângâi dimineţi

sau toamna pe-nserat

să-mi mângâi un oftat



84

și uite

prin fereşti doar gânduri sfredeleşti un dor de netrecut

pierdut

azi nu m-ai salutat

nici n-ai spus

te iubesc

cu suflet ghemuit

aştept

să mă priveşti

şi daruri nevăzute

să le presari în vis

ce bine că trăieşti



85

am privit…

oglinda

cu zbateri de flutur

în trup răvăşit de trăire

urmăream curioasă

proiecţia

plină de vlagă

cu aura nudă

o linie curbă ce-nvelea în iubire

un suflet de înger

era zâmbetul trupului tău vesel

înflorea printre stele

mănunchi de dorinţe

oglindite

în ape line

adânci sau rebele

nu erai tu

eram eu

cu parfumul tău

ce-mbăta

adâncul din mine



86

sau amândoi într-un trup

proiectat

cu ochiul aprinsîn iubire



87

timpul revine…

te înăbuşă

te aruncă pe val cunoscut

dar necunoscut

întinzi mâna

o altă mână o prinde

o cunoşti dar ţi se pare alta

dezgropi vieţi îţi cauţi esenţa

valuri îţi spală timpul trecut

o mână în altă mână

curg printre valuri

dintr-un timp în altul legaţi ca pentru moarte

spre eternitate



88

ce veselă…

îmi pare ziua

când îmi deschizi uşa tăcerii

un zâmbet înfloreşte-n taină

în universul mângâierii

ce veselă aleargă clipa

pe drumul vieţii către tine

este un strop de apă vie

îmi spală sufletu-n iubire

cu zâmbetul aripi de flutur

şi dorul clipocit de ape

te strâng în braţe ca pe somnul

care adoarme sub pleoape

eşti Dumnezeu ascuns în mine răsunet eşti printre ispite

eşti stupul beat de nedormire

tu eşti povestea mea iubite



89

ţi-am smuls…

un zâmbet de pe chipul

robitde trudă-n dimineţi

ochii tăi mari muzica-şi cântă

sufletu-n grabă

ţi-l răsfeţi

privind tăcut la timpul vieţii ce fuge tainic

prin destin

printre petale

de pe buze

cuvintelerodesc din plin

emani prin trupu-ţi bunătate

o parfumezi

cu vorbe dulci

şi faci din gând

eternitate

brodezi lumină

printre stânci eliberezi

nesomnul firii

prin arta

mâinilor tăcute



90

dumnezeiasca plămădeală

prinde contur

pe negândite

hrăneşti cu sufletul de înger

trăiri blocate între vieţi

e o-ncântare

să-ţi revăd

seninul chip

în dimineţi



91

străino…

eu pentru tine

sunt o simplă joacă

sunt prelungirea

unei deziluzii

răzbuni trădări şi ură-mpreunate

şi-arunci iubire-n vânt

creând iluzii

îmi pălmuieşti tăcerea

strânsă-n mine

pretinzi c-oferi iubirea

printre şoapte

îmi dai unicitate

la plural

rostogolind

frustrările din noapte

şopteşti cuvinte de amor

perfido

le-mbeţi cu-aceleaşi versuri încript ate

clonezi trăiri şi urmăreşti răspunsuri



92

şi te distrezi cu răbufniri de noapte

bărbatul nu-i o glumă

ştii prea bine

are un suflettainic îl răneşti

a ta poveste uneori

ispito

bărbatul în iluzii regândești

străino

azi cuvintele-s de sticlăîn jocul umilinţei le răsfeți

n-am să te-accept în viaţă

părăsito

legat acum la ochi printre săgeți

nu voi mai risipi pe tineiubirea mea

ce-așteaptă un alint

eşti falsă crudă

trist sunt

nu-nţeleg în mine

de ce rostogoleşti un "te iubesc" în vânt

rămâi cu joaca ta

din vers şi cânt perfido



93

eşti

când Tatăl nostru

te-a creat

s-a inspiratdintr-un spectacol

cu seri

în clar de ape

în râs de zori mi te-a adus aproape

topeşti zefirul însetat de stele

şi cerul roşusugrumat

de noapte

privire de fecior

cu ochii rupţi în cercuri de zăbrele

eşti soare-n

disperări de vise

plimbate-n gând de iele

eşti infinitul ciclic

un minus eşti şi-un plus

o flacără-n chemare



94

eşti perla

ce se-ascunde-n scoică

arzi ca o torţă-n zare

eşti versul dulce de-nceput

şi al sfârşitului tumult

eşti raza mea de soare

eşti dragoste nebună

disperare

tu eşti biserică

cu îngeri răstigniţi în glasuri şi-n priviri

eşti cugetare

altar ai între buze şi o floare

a unui felinar aprins



95

nu îmi ajunge…

doar o noapte

să te iubesc tăcut

pierdutprin stropi de gânduri calde şoapte

şi adiat duios

de vânt

nu îmi ajunge

doar o noapte

să-ţi umplu viaţa de tumult

nici soarele

nu e destul

s-adoarmă trupul în veşmânt

de mâini cadâne

paseri

cânt cu soare-n zborul tău

cu vânt

desculţ e drumul spre pământ

nu îmi ajung

nici nopţi nici zile

să te iubesc

cum aş fi vrut



96

trecut de timp

şi de rostire

aleargă sufletul pierdut

n-ajungetimp în zbor de liră

nici fuga stelelor

din gând

să te iubesc suflet sălbatic

ce-alergi întruna

prin cuvânt



97

provocare

să urc cu tine-n munte

e azi o provocare

vom simţi duritatea-

piatră arsă de soare

ne va-ncorda pornirea

urcuşul împreună

ne va uni pe veci

coarde de căţărare

hamuri şi pioleţi ne-ajută-n zborul nostru

către un ideal

durere ură trudă

teamă şi încordare vor fi lăsate-n urmă

prin pasul de final

o mână tremurândă

se-anină-acum de cer

banale vor părea

nesomnul şi tăcerea

un vârf avânt de zbor spre stele

o repornire-n viaţă

lumină

nopţi de bal



98

da

tu aparţiidoar trecutului

trecutului

din alte vieţi trecutului- prezent

trecutului- viitor

totul devine

istorie

şi trupul îşi plimbă

în urmă

formele

sunt mărgele

înşirate la gâtul existenţei

se rostogolesc

pe aţă

prin vieţi în desăvârşirea

unui suflet



99

te desprind…

din adâncul meu

şi te agăţ

lângă icoană ca să te umplu

de forţa

fiecărei rugăciuni rostită seara

Tatălui nostru



100

fugi…

ascunzându-ţiochii

după vălul timpului

fără să înţelegi că timpul îţi curge

existenţa

în poala mea



101

de ieri…

ştiu doarsă te iubesc

pentru că te-am alescând m-am întâlnitcu tine

în cealaltă viaţă

picioarele împreunatepăşescpe aceeaşi urmă

proiectată în comunspre eternitate



102

concert…

cu parfum

de tămâie

spală două sufletedesprinse

dintre dinţii lumescului

le aruncă-ntre astre

să guste

arome de îngeri ascunse-n priviri

de jăratec

şi urcă

scara spre cer

frângând note

pe portativulDumnezeului Tată

cu ochii închişi două trupuri înoată

în lichidul materiei



103

simbol

treci ca umbra

peste ape

treci ca dorulprin cuvânt te strecori

prin mii de şoapte

conturând un legământ

treci ca ţipătul prin vise

spuma mărilor frămânţi şoapta clipelor cernite

le mângâi şi le descânţi

mă cuprinzi cu vocea caldă

culegând din fir de vânt o pornire

ce dezmiardă

fumul gândului abrupt

şi mă duci pe-un ţărm de taină

şi m-ascunzi

în pumnu-ţi mut mă săruţi cu ochiul frunţii ca pe un copil zălud

ia-mă-n braţe



104

plimbă-mi timpul

cu un gângurit necopt este-un trup

cu porţi deschise

tu-l închide-n cifra opt

mă abandonez

în tine

ca un pescăruş pierdut şi te-aştept printre cuvinte

eşti destinul renăscut



105

eşti...

pământul reavăn

în care-mi plantez

poeziace râde-n cuvinte

udate-n iubire şi zgură

din mlădiţă

tulpina se-ngroaşă

iar ramuri

aleargă prin ger

sunt degete

cu fructe rotunde ca luna

ce aduc la iveală

frântură de viaţă

cunoaştere trudă

cu ochii topiţi între raze venite din lumi de mister

îţi umbresc existenţa

trompetă

ce vesteşte iubirea

venită din tine prin mine

spre cer



106

vino…

plutind

pe ape limpezi

dansând

pe poantele sufletului

agăţate

în privirea- bold

a visului fără mască

iubeşte albul tristal trecerii dintre lumi

pune zăbală timpului

frânge între copite florile vieţii să le simţi parfumul

şi fugi fugi în tine cu două suflete rostogolite

în adâncul adevărurilor

metamorfozând

poarta zborului

dintre noi

alunecă pe aripă de ape

pierdute în susur de clopot şi vino vino



107

altfel de ce

nu te iubesc

doar de o viaţă

ar fi nefiresc

de scurt

dacă m-aş îndrăgosti

plutirea

şi-ar frânge aripile

timpul

şi-ar mărgini identitatea

picioarele s-ar pietrifica

în nisipul trăirilor

dar nu

eu nu te iubesc

doar de o viaţă

de una şi încă una

pe nerăsuflate

fără bariere

până la capătul infinitului

altfel

de ce te-aş mai fi găsit



108

uit…

să te iubesc

doar cu versul

condeiul

îşi extrage seva

din mări zburând stingher

în disperarea timpului ascuns

sub reverul vieţii

uit

să te iubesc

cântând

printre notele de ceară

topite

în palma gândului

în dorul de absolut al transformărilor diurne

uit

să te iubesc

în văzduhul efemer

poposit

pe umărul anotimpului aducând cu el furtuni de visare

dorire

disperare

nu uit

să te ating



109

cu sărutul nopţilor

pe care îl anim

cu zbaterea

aripii unui val rebel

ce se izbeşte de ţărm



110

joc

cu trupul râd

când mintea plânge

cu versul cânt când nota doare

picioare strigă

printre toane

iar mâinilenoaptea

ridică

ochi ce se-mbată

de mişcare

gura pârjol lasă pe piele

urechile tactul

sfidează

iar nasul iese

prin zăbrele

tot trupul râde

de plăcere

când ploaia

freamătă-ntre dinţi iar tu

cu vocea ruptă-n stele

cât mă alinţi

cât mă alinţi



111

timp rupt

un soare stă să cadă-n vers

pe drumul tău ca un blestem

te-ascund în dune şi te chem iubire-nchisă în totem

o oază râde-n ochii tăi şi-un tremur zbuciumă prin ger

fardezi o geană cu rimel din lut prin noapte ce să-ţi cer

îţi scrii pe-ascuns destinul mutîn trapul calului rebel înoţi prin gânduri renăscut iubitule ce să-ţi mai cer

tu rege în neant pierdut deschide timpul rupt în noi

brăzdat mi-e dorul de-nceputde visul reclădit în doi



112

umeri în vânt

aplomb devastat de iubirea dintâitoiag sfârtecat între şoapte de vis

te pierzi în iubire cu ochii pustiişi-aduni prin trezvie un nou paradis

priveşti pe furiş universul în doi apare plăcerea cu amplu-i tumult

rămâi pe potecile vieţii pierdut şi vrei să trăieşti cât mai mult tot mai mult

şi-alergi şi te zbaţi parcă nu-i început tu fost-ai pe-aici în blestemul de-apoi

rămâi printre lacrimi căci mult te-a durut

şi-ai vrea să-ţi rescrii paradisul în doi

şi râzi şi te zbaţi şi-apoi plângi nou veşmânt îmbraci pe poteca ce-aleargă prin fum

eşti vesel pe drum cu umerii-n vânt doar clipa adie pe bolta de scrum

mă rupi în frânturi de poveşti pe poteci pământul e versul iubirii din noi amurgul din tine se stinge deschis

spre lumea de vise descrisă în doi



113

iubirii

tu iubire dintre ape

dezvelită-n bolţi de stele

vino-n braţe vino-aproapevino-n visurile mele

tu minune-ascunsă-n taină

poposită-n pragul sorţii dezveleşte-te de haină

nu te-ascunde-n şoapta morţii

nu fugi pe câmp de ceaţă nu pleca genunchii vieţii fremătarea-n vânt şi gheaţă

plânge-n râsul dimineţii

reaprinde focul sacru

pe potecile pierdute

nu transpune dulce-n acrudoar transcede versuri mute



114

nu te-am ales…

eu

pe tine

pentru povesteadin viaţa asta

Dumnezeu

a adunat spiritele

în cerc

fără să-ţi ştiisexul

a ales bărbatul şi printr-o suflare

l-a împerecheat

cu alt spirit

lucrări alese

de tinepereche aleasă

de Creator

dezlănţuiri pământene

în doi cu finalităţi fericite

sau nefericite

pe poteci line

sau noduroase

slalom printre

lecţii noi sau reluate

în drumul

spre desăvârşire



115

eşti…

briza

ce-mprospătează

cuvântul eşti ţărmul pe care se-alintă

freamătul meu

eşti fiorul ce-mi sfâşie

gândul eşti sufletul lui Dumnezeu

eşti trecut eşti prezent eşti destin

viitor

pe umărul

vieţii eterne eşti cealaltă aripă

pierdută în zbor

a viselor triste

şi terne

eşti zbaterea

zilei şi nopţii din vers

cu ea

eu timpu-mi măsor

eşti inima

unui întreg univers

ce freamătă-n chinu-i

de dor



116

lacăt eşti…

unui univers pierdut

te-am găsit agăţat în zâmbetul timpuluicu ochiul râzând-plângând

aşteptând să te deschizi în trilul unui vers

tu nu ştiai astanici eu

doar subconştientul a răsucit cheiapentru definirea unui Euîntr-o eternitate relativă

în fiecare dimineaţă te deschizispre cămări cu flori care râd

soarele cântă pe portativ

cuvinte

luna

închide cu cheia un sufletascuns într-un lacăt...



117

ochi concavi

vântul şi-un petic de cer

zugrăvim timpulîn pastelul amintirilor roase în coate

sărim într-un picior

de pe o scoică pe altadin solfegiul căzut din lună

în piatra filozofală

sfredelind clipa

cu ochi concavi de uimire



118

te iubesc…

între Prut Tisa şi Dunărepe firul timpului de la daci şi romani

în zborul vulturului din Carpaţiîn visul domnitoruluişi dorul pruncului de la sânul mameiîn aşteptarea tatălui plecat la război

te iubesc

printre picioarele flăcăilor şi fetelor

înlănţuiţi în hore în căluş şi tropotite

te iubesc

iarna când îţi bat la uşă să te colindtu să-mi dai răsplatăfructul copt al pământului

te iubesc

în plămada în care mâini meşteşugiteadună toată iubirea omeniriica să potolească foamea de înţelepciune

te iubesc

printre rândurile care erupdin vulcanul inimilor triste şi vesele

sfârtecate de dragoste şi dor

te iubesc



119

în fiecare viaţăcând urcăm Coloana Infinituluiîn fiecare zicând mâncăm la Masa tăcerii

şi când privim peste Carpaţicu ochii Sfinxului

te ador cât te ador

pentru că

îmi dăltuieşti în sufletromânismul din tine



120

al treilea ochi

dacă aş topi plapuma zăpeziide pe sufletul tău

un ghiocel şi-ar ridica privireaar căuta-o pe a mea

al treilea ochi

şi-ar spăla irisul în cascada trăirilorrăvăşite de traficul dorinţelordezlănţuite

trimitem în astraltoate sentimentele metamorfozate

prin canalul gândurilorîn iubirea destinelor obositede atâtea nelinişti



121

hai…

să visăm pe patde frunze ruginii

mângâiaţi de luna plină de stele pereche

să facem dar trupuluitoată forţa Universuluipentru un mâinedesprins dintr-un ieri

lăsat în părăsire…



122

totul este evident…

numai nu este desenată cu creta

linia de sosire

ai îmbrăcat iubirea în doliuşi ai dus-o la înmormântarea ei

nici de plâns nu mai are forţă

parcă ar fi un scâncet de copil flămând

ştia de când te-a cunoscutcă vei şterge cu ea picioarele altcuiva

era oarbă în sinceritatea ei

i-ai dat voie maşterei să o otrăvească

acum doarme

vânătoarea a luat sfârşit

artiştii sunt mulţumiţide reuşita spectacolului

uliul îşi dă jos masca

omul slab îi mănâncă din palmă

trezeşte-te

eşti la înmormântarea iubirii noastre

aseară te-a sărutat pentru ultima oară…



123

atât de puţin

îmi atingi gâtul cu buzele

să-mi sorbi parfumul răstignit pe el

să potoleşti setea de mine

fiori strecoară taine nebănuiteîn destine

prin vântul din pletefuri prospeţimea timpuluiodihnit pe trup de petale de trandafir

dornice de spovedanie

îmi dai culoare

prin zâmbetul florilor

prin clinchet de castaniete

prin aripi de înger

mă înalţi spre tine

ochiul priveşte adânculanimat de cuvânt cu mişcări domoale

va scoate din iubire esenţa



124

val

ai ieşit din spuma măriisă aduci prospeţime în destinul împiedicat

în bolovanii unei poteci care se înşurubaspre nicăieri

te-ai lovit de stânca pribeagăîn aşteptarea unui val măreţsă-i spele aluviunile

atâtea valuri i-au umplut ochii de lacrimi

ştia că marea va despacheta în poarta sufletuluistol de trăiri să-i încununeze veşnicia

valule

redă trăiri din timpuri apuseşi nu mai uita stingheră stânca

în mijlocul furtunii

are fruntea brăzdată de sudoarea aşteptării

va scutura tristeţileşi-o să-ţi absoarbă identitateapână la durere

neobositule rătăcit prin spuma mării…



125

parfum de primăvară

vor da liliecii-n floare

în primăvara iubirii noastre

vom pluti învăluiţiîn mantie parfumată

sufletele vor ridica la cer

cânturi

crucea petalelor îşi va arcui braţele

să ne lipească trupurileîntr-un sărut ancestraleliberat dintre vise

plutim în beţie de alb roz movşatirat

ochii vor face piruete pe frunzerochii brodate de lumină şi umbrăvor dansa un tango ritmat

pe buze

cântecul va ţâşni de pe corzile vocaleşi va umple universul de iubire

culoare şi versîntr-o îngemănare ameţitoarearuncă două trupuri în extaz

splendoare de primăvară

primăvară a sufletelor -

iubirea noastră



126

primul pas

păpuşa îşi dă jos masca

obosită de atâta luptă

se îndepărtează de dragoste

simte cum respiraţia

nu mai poate să curgă

ochii nu mai pot clipi

de- atâta ploaie de lacrimi

buzele se schimonosesc

în dorul lor de tine

şoapta se pierde în colţul sufletului iar tu

dormi liniştit în patul oboselii

aşteptând un mâine

bună dimineaţasărut sufletul tăuse aude printre rânduri

tu uiţi că ea existăpână când dorul de visrevine în inima ta



127

ce să-ţi ofer

un joc tembel se rupe-acum din mine

nu te cunoscdar mă găsesc pierdută-ntre ruine

ce să-ţi ofer

un lucru mic să te-amăgesc în zilesau poate-ţi dau un anotimp

cu nopţile senine

ce să-ţi ofer

un suflet trist rescris printre destine

sau poate

doar un compromis…

mă dăruiesc pe mine



128

periplu sec

castele pe nisip ridic

muncesc precum Sisif

când noaptea se rescrie-n cercurineant devine-n timp

iară şi iar periplu secîşi şterge ochii-n lacrimi

absurditatea îşi deşirăgrotescul plin de patimi

şi mă scufund în veşnicie zădărnicia-i gluma

ce-o scriem veşnic pe hârtieuitând vremelnic truda

legaţi la ochi dansăm în visun menuet erotic

ne pierdem mintea printre sforidestinu-i asimptotic



129

cu tine în gând

ţi-ascult melodia trupului

cântată de orchestra clipei

pe scena de la marginea zborului

când s-a ridicat cortina singurătăţiidin infernul orgoliului

m-au năpădit lacrimile regăsiriiplecate în universul timpului

am căutat prin anotimpuri

ochiul cunoaşteriiîn toată creaţia lui Dumnezeu

l-am găsit în lumea zboruluipoposit din cutia Pandorei

în bătătura dorului meu

desfăt ochii simţurilorcu melodia trupului

trezită din dragostea pornirilor eterne

uitată cândva în vieţiprintre roadele iubirii totale



130

în toamna anilor…

ridicăm tăcuţi templu de frunze

speranţelor

lăsăm pământul să le sărute buzele

vânturile

să le foşneascăamintirile

soarelesă le rumenească faţa

ploile

să le strălucească-n priviri

iar noi

împletim fiecare toamnă în coroana de argint a viselor

ofrandă

oferită în doi

la sfârşitul vieţii iubirii



131

de ce…

mă laşi mereusă-mi fie dor

n-auziglasu-mi te cheamă ne-ncetat

de ce îmi laşi tristeţea loc de zbor

nu vreau

să beau o cupă de păcat

de ce

in seri şi dimineţi te-aşezi cu capulpe o stâncă de granitîn versul meude ce ai mai sosit

de ce arunci

o bombă-n infinit

de cemă-mbrăţişezi c-un te iubesc

şi-apoi dispari

în visul tău pierduto barieră puie nefiresc

să nu priveştice tare m-a durut

as vrea

să facem din iubire scut ca adapost al vremilor de-apoi

cu şoapta

ce-nălţăm în gândul mut să invelim în duh

lumin-ascunsă-n noi



132

nu vei şti

nu am ştiut să te iubesc tăcut o vorbă aşteptam să-mi spui în taină

simţeam că vorba va fi începutîntr-o iubire care-şi schimb-o haină

nu am ştiut cum să iubesc prin vers

n-am mai facut-o pân-acum ştii bine

doream o mângâiere un demers

să îmi iau zborul în lumea din tine

nici nu vei şti cât te puteam iubi mi-ai arătat doar vulturul din tine

te-am ajutat să zbori nu mai zâmbi tu m-ai închis cu lacătul în mine



133

muşc…

din felia de pământcare îmi plânge sub picioare

ascult tristeţea unui cântîşi plimbă gându-n depărtare

privesc tăcut -un univers

cu trup chircit în pragul seriipierdute dimineţi de varăse-ascund în tactul îndoielii

când te mângâicu ochi închisindiferenţa mă doboarăalunec într-un frânt abiszborul devine-acum povară

te-am legănat pe-un braţ de vers

printre cuvintele de cearăiubirea n-are niciun sens

laşi vânturile să mă doară

mai bine singuri pe poteci

şi zările par mai senine

decât s-alerg printre nălucişi-n teama dorului de tine



134

te regăsesc…

la începutul anilor

arzând lumânare

în strigătul lebedei

frămânţi cu picioarele

lutul trupului meu

îl modelezi cu forţa trupului tău

luciul ochilor

aprinde pornirile sufletuluiuitate

între gheţarii fărădelegilor

mâinile împreunate

strâng în căuşprospeţimea iubirii

rostogolită dintre două trupuri aburinde

cântecul vulturului adună norii în simfonia firescului

într-o reluare perpetuă

eu şi tu



135

de-ai şti...

de câte ori aş vrea să fug

prin viaţa ta

iubitul meu din vânt din lumea ta

iubire de-am să smulg

aş duce fericirea

pe pământ

de-mi spui iubite

c-ai să-mi dai

un preţ printre ispite

poposite-n gând

este un lucru tainic

nu dispreţ ca o bunică-n caieru-i torcând

că ţi-as fura doi astridin priviri

şi te-aş sorbidin rouă-n dimineţi din pleoapa cerului

câte doriri le-aş rătăciîn ale mele vieţi

dac-ai să rupidin lumea ta o stea

ca să mi-o pui în părsă mă găseşti ai coborîpe-a visului bretea



136

în viaţa-mi dură,să mă cucereşti

şi-o să plutim atuncipe val

c-un vers

ce-mbată amăgirile în cânt

va fi o sărbatoare-n Univers

şi-om levita

peste ocean

plângând



137

priveam…

te strigam

în vise

ochii-ţi sorbeam

ne iubeam

încercam

să-ţi simt trupul cu muşcată la geam

aşteptamsă mă strigisă m-alungi

să mă legi de tinecu chingi

pe chip

aveai zâmbet cu lacrimi prelungi

te doream

mângâiamcearcăne de pe poteci

tu râdeaimi-aduceai flori de gând

în toamnele reci

te-adoram

adunam

tăcerea ascunsă-n priviri

te-aşteptam



138

alungam din trup

flămânde porniri

tu veneai

te-aşezai cu tâmpla pe cer

ne iubeam

descuiam noi lumi

de plăceri şi mister...



139

adunasem…

toată tristeţea lumii în păr

atârna atât de greu

simţeamcum tot corpul

se rupe în două

aşteptamsă-ţi deschizi ochii

în sufletul meu

doar aici rămăseselumină

aşteptamsă plantezi sămânţa

ca să-ţi crească elpomul iubirii



140

m-am născut…

cu un soare în trup

era viu

pulsa

împrăstiind lumina

emanase în mineatât de multă lumină

euajunsesem soare

soarele tău



141

far

alergam

îmbrăţişând clipa

cu ochii pierduţi în spasmele dimineţilor

trepidam

în triada credinţei născută

în vocalele trezviei

ştiamcă vei apărea

răsfoind paginileunui dicţionar al sufletelor

ţi-am simţit privirea

citindu-le trăirile

aprofundându-le esenţa

idila

şi-a deschis petalele

închizându-ne în pistil

muţi cu inimile legate

şi trăirea-n condei

metamorfozasem

două singurătăţi într-un far

al nopţilor universale

trasez



142

conturul nopţii cu forma trupului tău

şoptit de înger

în rugăciunea asfinţitului

acord de sunete

în spuma închipuirilor prelungi răsfaţă adâcurile

obosite de tumultul aşteptărilor

îţi zâmbesc dintr-un ieri

poposit într-un azi

învelitîn frunzele toamnei

în trecerea anotimpului îmbrăţişăm veşnicia

cu teama primului păcat

ne priveşte captivăîntre aplauzele emoţiilor

rujate

de un strigăt efemer

vise

vise

învelite într-o pânză de păianjen

se îmbată

într-un pahar cu apă

închid ochii ne topim prin mâinile

sufocate de atâta lumesc



143

aşteaptă-mă…

am să vin

la îngemănarea anilor

cu şaua pusă şi pintenii pregătiţi de trap

întortocheate unghiuri muşcă

din pământul aburind

dezgolit de frunza blândeţilor

am să sun la uşa sfidării formalităţilor

valul

se va uita pe vizor

va îneca orgoliul în teama

deşertăciunea

va prinde aripi va colinda

pământul

croncăne printre rânduri cu ciocul rupt

de-atâtea gânduri

am să vin

cu somnul într-un buzunar

prin rânduri iubirea



144

îşi va pune la butonieră

o floare

va juca şotron

pe canapeaua timpuluiatingând visul cu buze de rouă

în susur de ape

aşteaptă-mă...



145

noi doi

fug zilnic printre vise

ating viaţa cu mâna şi mă doare nedurutul ei

zbor timpul prin ochii plini de trăire

strălucesc atunci când îţi cântă clipa

frâng lacrima în zbuciumul omului între două vieţi ascunse sub frunza universului

curg şoapte din existenţa rătăcirii pe apele anotimpurilor

mângâi tăcerile pădurilor

în lumina trapului de cal

cu forma de abur care orbeşte prezentul dintre tine şi mine

frumosul alungă urâtul de pe clapa finală legându-i mâinile de zumzetul albinelor

întărâtate de fumul existenţei

doar noi

noi doi bucurăm alergătura vieţii găsindu-ne fericirea

în plăcerile care n-au fost niciodată sărutate



146

priveşte-mi chipul…

nu plânge nu se tânguienu se-nroşeşte

stă surd mut a adormit într-o poveste

cu final fericit nefericit

tu alegi

tu ai scris-o

să mă trezesc de ce aş face-o

mi-e bine-aşa

îmi plac poveştile cu suspans

trezeşte-te tu

fii viu în povestea lumii simte-i efemerul

poţi să şi suferi dacă asta-ţi doreşti

eu vreau să rămân vie

doar în povestea mea



147

iubite…

eu te confund cu Dumnezeu

în ziua nemuririi cobori încet pe gene mă umpli de-aşteptare în zonele pustii ne contopim urcuşul pe treptele târzii sorbim doar adevăruri ascunse-n riduri terne

iubite-n rugăciune plutim pe frunze moarte

spirale de iubire rostogolite-n zale

se rup sudează clipe în unghiuri e rumoare

un bob de vis în noapte topeşte-un dor de soare

iubitul meu din ziua damnării în destin

înmiresmezi otrava pornirilor rupestre

noi înălţăm iubirea terestră-ntr-un suspin

prin rugăciuni pătrundem in zonele celeste

în noi topim tăcerea rescrisă din venin o curăţăm în taină iubirea-nnebuneşte

o mângiem cu şoapta găsită în pustiu

ne-nbrăţişăm prin ruga ce-asudă la ferestre



148

deducţie

vertij în iubire

cu plâns secetos

axiomă-n veninun flutur ţâfnos

un crater în tempu

cu gura în jos

inspiră expiră

celula din tors

oglinzi paralelecu chipuri ciobite

ghirlande la porţi în vremuri dosite

sunt măşti rupte-n coate

festinul e ros

pe uşa din viaţă un drum curge-n jos

caleidoscop

cu rotundul în colţuri o formă în alta

transpiră-ntre rosturi

noi doi Dumnezeu

din lumea de sus

privim printre cioburi

infernul dedus

vernisaj regândit cu destin în picaj



149

rescrie în cercuri o clipă-n sevraj



150

strig…

de dimineaţă

am încercat

să-mi mişc o mână

nu mai era

fugise în mâna ta

să mă dau jos

dintr-un pat

a fost greu

piciorul meu

îmbrăţişa piciorul tău

nici ochiul

n-a mai vrut

să vadă

fugise cu al tău

într-o ladă

urechea

nu a mai avut leac

o zbughise cu a ta

în hamac

am luat o pară

s-o mănânc

nu mai pot



151

gura ta

îmi furase gura

cu buze cu tot

te urăsc te doresc

strig la tine degrabă

de mă vrei ia-mă toată

ia-mi şi viața beteagă



152

respiră

nu m-alunga în noapteadin viaţa scrisă-n grabă

nu m-arunca in lumecu ură c-o sudalmă

tu prinde-mă în palmeîn suflet mă strecoarăe tot desertăciunecuvintele-ntr-o doară

absorb lumina firiirespinsă în destinși inima în cioburiva curge prin venin

în tihna stării sacreascunsă între noi

va zdrumica plăcereao va târâ-n noroi

nu-i locul pentru urăpe calea ce-am ales

respiră aer proaspătc-un singur înţeles

un zbor spre fericire

prin rima din cuvântiubirea-i apă viee tihnă legământ



153

tonuri pastelate

nu-mi purta urăcă te iubesc

zdrobesc cuvinte

ţi le daule sorbi

sunt simţămintetandre aspre

simple nepătate

medicamente

ce se aplică pe răni

uneori se-adâncescîncerc să le pansez

alte cuvintesunt blânde dulcicurate

tu mi le-ntorci

sunt semne într-o carte

măsura lore aspră crudă

mă speriimă bucurdar te iubesc

mă iartă



154

nu le opresc pe toate

doar cele cu tonuri

pastelate

rămân în cerc

să se-nvârteascăbisturiu în rană

să cureţe cu lamapuroiul

ce se prelinge-n cană

nu-mi purta urăcă te iubesc

nu-i simplă toană



155

doar unul

pe buzele tale

conturul buzelor mele

verdele ochilor mei

oglindit

în lacul irisului tău

am fugit de mână

pe poteca spaţiului-timp dintre noi

o fugă-mpreună

sub umbrela de ploi

pe tălpi lutul reavăn

a lăsat amprente

în vremea de-apoi

lumina din tine

curgea prin mine

spre Dumnezeu

nu mai erai doar ateu

ne-mbătam cu vraja din inimi bătea ca una nebuna

doar una

eram noi tu şi eu

forma ta

înghiţea forma mea



156

ne-am pierdut prin destine

noi adulţi noi copii o lucrare pe file

doi piloni cu proiecţii în timp se uneau c-o privire

adunată-n răstimp...



157

năduf

de ce-ţi ating tăcerea

cu gândul plin de teamă

tu umple-mi orizontul

cu-atingerea

mă cheamă

o tihnă să creeze

un stol de fluturi albi

în trup declin să piară

din viaţa c-umeri dalbi

o fâlfâire-n ceaţă

năduful dintre gene

să se dezintegreze

actori damnaţi pe scene

cu roluri neştiute să potolim un trup

să-ntoarcem roata vieţii prin file ce se rup

şi azi şi ieri şi-nveci

în zbor fără-nceput

fascicul de lumină

să fim în neştiut



158

iubire...

lipeşte-mă de tine

apoi mă scaldă-n valuri

mă umple de plăcere m-aşează pe divanuri

şi plângi şi râzi tăcută

în dalba îndoială

mă poartă peste timpuri m-aruncă în sminteală

mă curăţă tăcută când pofta-i mută-n mine

mă plimbă printre doruri m-aşează printre file

în zori şi pe-nserate

când toată lumea doarme

tu vino m-amăgeşte din trup visul absoarbe

să mor înlănţuită

în taina dintr-un dor

nu-nchide poarta firii

aruncă-mă-n amor

să zbor în simetria

dorinţelor celeste

lângă un trup în taină

în vuiete rupestre

iubire despletită

topeşte-mă-n vibraţii adună-mi vraja-n palma

din somn ca toţi damnaţii



159

tu eşti

orologiu-n suflet care-mi cântă clipa

litera tăcută care-mi scrie versul

cântecul de liră răvășit de-o ciută flacăra din rază arde universul

imnul ce se cântă pasul de paradă

sunet ce zdrobeşte liniștea din vis

haina ce-o îmbracă gândul prins în nadă

clocotul de taină scris în cerc permis

lebăda pe ape ce-şi boceşte viaţa salcia foşnindă ce se zbate-n vânt zgomot de talangă într-o dimineață

chivot plin de îngeri cu iubirea-n gând



160

seara

toat ă iubirea

se închide în trup

ca într-o sobă dogorindă la sfârşitul toamnelor

arde flacără

aţâţată

în mâna destinului încins

şi creşteca o nebună despletită

în vântul fărădelegilor

sărută cerul topind lacrima norului

cu fiorul primului păcat

se scurge

pe pieptul universuluiintră în trupuri accentuând arsura

la începutul zilelor

el se topeşteîntr-o înlănţuire cu ea

nepot olită de vise diurne

în vârtejul simţurilor

carnea devine lut

în mâna Creatorului



161

de la C la C

culorile

s-au estompat

sub felinarul tăcerilor

cuvintele

s-au pierdut

în înţelesuri negândite

visele

s-au amestecat

în noaptea zilei

mintea

şi-a înţepenit rotiţele

în acul de la cravată

inima

a fiert cât a fiert şi-a alergat sub gheţari într-un moment de respiro

femeia

a adormit

cu bocancii lui

în picioarele înlemnite

peniţa

a uitat

să zgârie cuvinte

înţep doar puncte

pe foaia spectacolului



162

scena

devenise

universul tăcerilor unei vieţi

prinsă între cârlige pe sârma circarului

degetele

tastau la pian

litere culcate

lângă lampa lui Aladin

tu eulăsăm cârma

în mâna matelotului

uitam

să ne mai trăim rostul ca doi străini

în gestica lui Pinocchiocu minciuna prinsă

la reverul toamnei

nu lua în seamă

ce ţi-am povestit

dansează

căutând ochii orbului şi-i umple vederea

cu bogăţia unui buzunar

plin de iubire



163

creativitate în exces

plâng râd

râd plâng

în fatalitatea unui cuplu

mi-e frică

de neînţelegeri absurde

alimentate de orgolii

munţi de reziduuri ale unei minţi creative

în exces

de porniri nerostite

ferecate între aripile

unui stol de lilieci

blocaţi în cutia cuvintelor moarte

de iluzii împopoţonate

pornite din inimi dezlănţuite

atinse

de ghearele ideilor grotescului

aşezat în faţa unei oglinzi sparte

fricile fricile

corbi flămânzi într-un zbor însetat de sânge



164

monolog

vorbeşte tu în locul meu

eu am uitat cuvintelepe tipsia unei comunicări neconsumate

visul încrustat în carnea nefirescului adună sub haină o zvâcnire

a sufletului înger

răpus de strigătul fiară

dorm cuvintele mele

în pumnul aşteptărilor târzii pierdute în cotul sfârşitului străzii gândului

doar şoaptele dimineţilor plâng

privind de sub mâneca timpuluimetamorfozele anotimpurilor

vorbeşte tu în locul meu

eu am uitat cuvintele...



165

desprinde-mă de tine...

alungă-mă

dar nu foarte departe

visului tău îi va lipsiprezenţa mea

nu pune bariere

amurgul le va zobi pe toate

va sfâşia cu dinţii distanţa-n calea ta

nu m-arunca în vers cuvântul doare

când moare frumuseţea

unei priviri rostite

ascunde-mă-ntre gânduri du-mă cu tine-n zare

în lumea neşoptită de gura cea flămândă

în zile zdrenţuite

priveşte-mă pe-ascuns

dă forţă mângâierii ce freamătă-n şuvoi transformă zidu-n cântec

şi ceaţa în ispităîn vieţile de-apoi

să ne-amăgim în noi în strop de apă vie

s-o-nlănţuim pe clape

în vis în vers în doi

iubirea fierbe-n noi



166

ce voi simţi…

când voi deschide ochii atunci când nu mai eşti

când străzile se-nchid

luminile se sting

poveştile-amuţesc

cum voi zbura prin vise

prin şoapte zăvorâte

prin tonuri mohorâte

şi-amurguri părăsite

nici nu vreau să gândesc

în dimineţi dospite

cu versuri nerostite

cum am să mai iubesc

unde-am să fug atunci când o să-mi fie dor

voi alerga în mine

voi zăvorî un zbor



167

unde ai fost…

când mi-a fost dor de tine

o lacrimă mi se zbătea în gene

te căutamcu-n tremurat frenetic

tu n-aveai timp de mine

mă aruncai prin vreme

unde ai fost

când trupul plin de pofte

zburda în vise tandre

cerându-ţi mângâiere

îşi potolea dorinţa

gândind că poate mâine va fi o zi mai bună

în visele-i rebele

unde ai fost

când ziua părea să aib-un rost

deşi erai cu mine

mergeai pe a ta cale

eu n-aveam adăpost

fugeam de tine-n mine

de ce-am rămas în soartă

două păpuşi străine



168

să sper că poate mâine

va fi un zbor prielnic

să mă deschid spre tine

destinu-i îndoielnic



169

de ce

peste vârfuri de arini peste apele tăcute

noaptea se aşterne-n taină odihnind picioare frânte

printre frunzele de gheaţă

printre norii de opal

râde-un ochi în noaptea vieţii din văzduhul sideral

între vise dezgolite de al sensurilor nimb

sar scânteie de pe boltă

mă incită să mă plimb

în caleaşca amăgirii trasă-n goană de doi suri

tu nu-mi laşi gândul în pace somnu-n taină

de ce-mi furi



170

un mâine

trec zile ofilite

de foametea de mâine

plimbi vorbe răvăşite firimituri de pâine

trec clipele pe-o scenă

sunt bumerang în carne

pământul te vrea oase

te sfâşie în coarne

te-aruncă la limanul deja răpus de zile

îţi modelează trupul cu mâini ca nişte bile

îţi ameţeşte forţa

vorbeşte pentru tine

rămâi tăcut în temeri în muncă în suspine

într-un sfârşit de zbateri nimic nu îţi convine

în maraton cu îngeri ce-ţi va aduce-un mâine



171

vârste

te uiţi la vârstădisperat

şi te apucă teama mă uit la tine

un copil

la lume-o să dau seama

mă uit la mine

în tăcere

un suflet vrea să zburde

privesc pe-al tău cu teama-n gând

în ochii-ţice se-ascunde

mă cercetez

cu-n tremur mut

mă-ndepărtez în grabă pe pielea mea ţipă un fald

a ta e lină oarbă

mi-ascult viaţa fără rost aş vrea să-i dau

un sens

te văd cum zbori speranţa râde

visezi cu mine-ades

aş vrea s-alerg

şi eu prin vers

dacă prin ani nu pot s-alung blocaje



172

scrise-n grabă

de-o mână roasă-n cot

aş vrea să fac

o prostioară să nu-mi pun bariere

să fug cu tine de-o povară

ce-mbătrâneşte-n gene

mă mustru-n colţ las capu-n jos

ruşinea mă doboară

plec pe-o cărare fără rost c-o lacrimă în gheară



173

visul...

urcă treptele minţii se-ncolăceşte pe umerii zborului

eliberează rostogolirile în boarea asfinţitului

devenisem val descuiat

pe nisipul norilor

cu gândurile într-o horă

a solitudinii

plutirea simţurilor mă aruncă în braţele tale

cu ochii pictaţi de beţia începuturilor sacre

dezgolind frumosul ermetic

al cugetului

curgeau prin mineadâncuriledin cămările inimii tale

spălau cu ele perlele

aduse la mal

de valurile trupului scoică

abandonat pe ţărm

între două lumini

închideam împreună tristeţi adunate de viaţă

în panerul timpului deschideam două destine

cu cheia trăirilor primordiale

ascunse în cuvinte tainice



174

ne abandonam învelişul în camere dezgolite de sens

şi înaripam esenţa

lăsând-o să zburde

în nevăzutul aşteptărilor

noi doi

un unu

într-o eclipsă totală

a fericirii



175

când...

am dorit să intru

în viaţa ta-ntr-o doară

uitasem sa mai cânt cu îngerii de ceară

să spun cuvinte tandre

în râsul crud de fiară

nici paşii n-aveau formă

la ceasul trist de seară

nu-i mai vedeam finalulnici voci care să doară

eram doar sunet aspru

ascuns în călimară

m-ai readus la viaţă

m-ai mângâiat cu stele

lumin-a luat contururiiar clipele mărgele

au zuruit în taină

pe boltă printre vise

te-am sufocat în doruri în şoapte nepermise



176

tăcut

rătăcesc pe poteci samovaru-i pornit

eclipsezi cu absenţa un tărâm adormit

cern cu tine-n văzduhul ne-afundăm în pământ norii-şi scutură viaţa

tu rămâi tot tăcut

nu-mi răspunzi m-amăgesc bulversez timp pierdut

mă scufund printre clipe

somnambul renăscut



177

adună-mă în braţe…

nu-mi da drumul curând

unită vreau să fiu cu lutul tău pe veci

nu mă lăsa să cad

durerea-i prea adâncă

şi lacrima-ntr-o geană

adună umbre reci

nu mă lăsa-n uitare

culoarea din amurg

îşi pierde strălucirea

în inima de flutur

se va preface-n cearăcuvântul amăgirea

nu mă lăsa să sper

în zborul printre vise

iubirea lăcrimează

pe buze zâmbet tandru

arunc-un văl mimează o fericire frântă

căzută între spini adună-mă în braţe

nu-mi da drumul curând

unită vreau să fiu

cu lutul tău pe veci



178

visez

sărut buzele anotimpului

cu sufletul vântului furat de amăgirea

blestemului stins

ating şoaptele

cu timpul

adaug în palma suspinului

visul cântat de arcuşul unei viori stinse

în colţ de nemurire

odihna pare mai dulce

inima bate cu forţă

chibritul îşi aprinde trăirea

lumina curge prin vene

fruct oprit

noi atingem speranţe

cu ochii amintirilor

într-o înlănţuire de cânt pe tărâmul unui ceas gol



179

ce vină am…

că m-am îndrăgostit

ai coborât din vântprăpăd rostogolit

ce vină am că timpula poposit la tine

mi-ai luat privirea toatăai stins-o cu iubire

ce vină am că moartean-a mai avut de-ales

ai alungat-o-n viaţăși clipei ai dat sens

ce vină ai că mânas-a agăţat de-o creangă

a înflorit prin mineîn vis dulce otravă

ce vin-avem că soarta

s-a-mpiedicat în noine-a adunat în zileun trup cu ochii goi

ce vină...



180

unesc punctele...

inimilor noastre

într-un limbajal sublimului

răscolit de melancolie

defrişat de întrebări

ascuns

în mâneca firescului pe care noi îl vedemnefiresc

suntem unul

al celuilalt

prin contopirea sunetelor

cântec al blândeţii

al speranţei al vântului adormit în pragul emoţiilor

închid gura neputinţelor

cu sărutul buzelor noastre

flămânde

de iubirea destinului orb

aştept viaţa

să deschidă ochiiîmplinirilor



181

de ce...

nu vrei

în viaţa ta s-alerg

cu gândul nerostit şi pieptul dezgolit de zile

un zbor de fluturi albi

încerc s-alung să iert din stupul plin de miere

leac şi răspuns

pectide

pentru iubirea târzie

ce o ascunzi în tine

în fiecare zi voi scrie frenezii

dau numerelorastăzi sensuri noi

frunzele-n parcuri

cântă în zadar

în dimineţi de toamnă

cu degetele moi

zâmbete-stele

îţi strâng culori la piept

dezbracă timpul somnambul de umeri

frumosul meu

cu genele



182

din ploile de mai

deznod din amintiri

doar amăgiri de fluier



183

un suflu de rugină…

rupe timpul

şi aprinde lacrima

din flama nepăsării

un strigăt de lumină

umple munţii care se-ncruntă-n vânt când crapă zorii

regrete frânte în tăceri amare

împleticesc urcuşul din noi spre alte zări

firimituri de dor presari pe cale

împiedicând nămeţii-n zbor

şi de la noi până-n afund

e timpulstriveşte-n dinţi tociţi cuvinte spaime dor

se zbate în cutia servituţii unei gândiri înguste

e robul unei clipe

ce moare-n viitor

fugim de noi în viaţă

cu braţe ridicate

să prindem dintre vârfuri lumină nimb fior

călcăm splendoarea tihnei cu gândurile toate

ne-mbrăţişăm în suflet

tărâm pe-ascuns un nor



184

sssssssssst

n-am să te mai iubesc

de-acum am să ador tăcerea ta

nu-mi stă în fire

să uit să mai vorbesc

pentru ea

efort va fi în viata

voi deveni

un clinchet surd

în stele

un ton legat la ochi

în voce

voi fi miracol

în tropotit de gânduri un clipocit de somn

în zâmbetul atroce

o viaţă mută

iubire pentr-o voce



185

în spuza mâinii

prin ce cotlon

al vieţii

te-aş mai putea găsisă îmi aşez cuvântul în spuza mâinii tale

prin ce ungher

de tainădin suflet sidefiu

să smulg prin subterfugiiale iubirii taine

te-aş desfăta prin vreme

tu flacără boţităde spuma îndoielii cu tihna părăsităde viforul luminii

pierdut acum prin ani

te-aş mângâia-ntre clipe

iubire scrisă-n psalmi



186

umbra…

urmelor tale

e scrisă

cu fire de aurpe gheaţa din stâncă

o simt

cum scuturăslova

pe şoaptă pe taină

pe sticlă

e umbra silabei

rostite

la uşa luminii cu gânduri condeie

prin tainele firii

e somnul de suflete gândul narcotic

ce-aleargă-ntre noi

e streaşina vieţii sau visul ispită

cetatea iubirii de-apoi

urmele tale

aleargă-n lumină

dospind o umbră

în doi



187

umblu…

cu sufletul rană

în zone arse de sevă

într-o înlănţuirea dorului cu timpul

umblu în viaţa negăsirii a stihiilor vrăji a liniştilor ţăndări

a trupului puncte

copleşită acopăr

capul zborului

cu bereta înfrângerii nevoităde frământarea păcatului

lumesc interpusîntre suflet şi suflet iubire şi iubire

somn şi veghe

lacrimă

zăvorâtă într-un colţ

din mine



188

am avut…

tot ce putea fi

mai frumos pe lume

am avut speranţa

clipa tandreţii oarbe

dorinţa unui destin ales

fixat intre patru cuie

bătute adânc cu soarta

şoapta unei guri din care petaleleconturau florile visului

zbaterea unei aripi

care picta pe portativ

clipe de împliniri totale

neimaginat

de inălţătoare

firescul unei lumi

frântă la colţ uri



189

piciorul…

s-a împiedicat în existenţa cuvântului

nu credeam

că durerea

va orbi exuberanţa

prototipul

va fi înghiţit de lumesc

desăvârşirii îi vor cădea genele

în stropul de sublim

handicapul este ghiocel

cu zâmbet rupt din tină

îşi înţeapă inima

îşi sfâşie petala

cântecul este al păsării spin

timpul

va umple blestemul

cu împărtăşania

pregătită în taină



190

prin ochiul vulturului…

alte contururi

viaţa capătă forţa zborului

lumina închide ochii întunericului de sus

totul are forme mici

joslucrurile mărunte

par imensităţi

prin zbor

infinitului

îi tremură trupul

pluteştiodată cu cerul înghiţind mareaîn ochi



191

zilnic…

un zbor de vultur

suspin singurătăţi

un vultur iluzoriu

încerci să prinzi un capăt transpiri

vrei să înoţi

speranţa e ucisă

pierzi fiinţe dragi respiri adânc

continui drumul aspru

tresari în lumea tristă

pe caleîngeri muţi

eşti singură la capăt vrei să-l atingi

nu poţi

te-ntorci în viaţă

udă

n-ai şanse

doar şansa unei sorţi



192

adverbe

deschis închis

aici acolo

sus josdeparte aproape

adverbe

le aşez într-o frază

scriu o poveste

despre noi

abordez deschis viaţafără frici tu suferi

închis într-o istorie

care te răneşte

îmi place

să zbor sus susmai sus decât îngerii tu priveşti jos

prea jos pentru menirea ta

alergi cu gândul într-un maraton continuu

pe conturul pamântuluizburzi pe acolo

prin lumea ta

mă-mpiedic de tine şi pe-aici

departe eşti dar atât de-aproape

uluitor de simplu

atât de complicat



193

în punct

când respir infinitul prin plămânii tăi

zborpuritatea mai curge

rotunjită în vârf e săgeată în suflet e cuvînt scris pe tâmplă

un aflux o constantă

adunate-ntr-un gând

acum simt universulcum se scurge

în punct îi ating energia

ea îmi curge prin trup

îl arunc

el se sparge

un declin e-n cuvânt doar iubirea vibrează

cu ochi stinşi de nebună

e târziu

timp trecut

se ascunde-ntr-o strună

o vibraţie-adâncă

mă adoarme plângând

un vis trist

o poruncă

mă transformă-n furtună

mă trezesc

mult mai dârză

ce s-arunc în trecut



194

cum

cum aş putea să mor tăcut când toată viaţa doar cuvânt

am alergat să-nvăţ

cum aş putea să uit să scriu

pereţi pe garduri în pustiu

am învăţat s-ascut

cum aş putea să nu vorbesc

cu dragostea pe-un ton celest

când ştiu că-i lucru sfânt

cum te-aş putea respinge-n dor

când aripile văd că-mi mor

pe soclul pământesc

te-adun din vorbă-ntr-un cuvânt

şi te rescriu cu-al meu tumultprin zâmbetul livresc



195

de ici de colo

muşcând din intrigi amăgitoare sirene

cu guri de hieneomorau filele-n doi

zimţi din glasuri divine

odihneau printre zile

tropotit de reptile

peste bolta-n noroi

şoapte noapte gropi finelucrative jivine

cu privirea în tine

deznodau lucruri noi

un roi de furnici

amorţit după ploi



196

Hai!

Hai, vântule, dragule, tu du-mă departe! În vieți fără

vârstă, în vieți fără moarte…Cuvintele fie speranță și dor, cuvinte să-mi fie

prezentul în zbor. Fior prins în rimă, în suplu amor,beție de îngeri, potir în culori…Splendoarea să cânte

prin voci de viori, chimvale în strigăt provoace-nălțări,iubirea să-mi fie surâsul din zori.

Hai, vântule! Hai!



197

Cuprins

Sunt. Cine sunt?/3

Tăceri albastre/4

o definiție/6 scenetă/7

apa.../9

sfere/10

te astept/11

valsul iubirii/13

ascultă/14

iubește-mă/15

în palme/16 mai mult mai mult/17

nu mă lăsa să plec/18

dacă/20

mă chemi/22

sufletul/24

cine ești tu/25

joc de scrabble/27aș vrea/28

nuca/29

neodihnă/30

dulce-amar/31

final/32

te-am pierdut între A și B/33

vise de noapte/34

sufletul/36

te descalți/37

te leg la ochi/38

scrisoare de primăvară/39

te-am adunat/40

muză/41

noi/42

zid/44



198

poveste.../45

dimineți/46

doritul meu/48

cresc, adorm, respir/49

iubesc/50certitudine/51

zbor/52

când te iubesc/54

sunt/55

vieți personificate/56

curgere/57

îți adun trăirile/58

mă învelesc/59 ceață/60

doar vântul/61

depărtări/62

visez/63

poveste/64

cadou/65

despre el/66cine suntem noi/67

nesomnul deodată/68

un El și o ea/70

prin strigătul vulturului/72

cum poți/74

ț ie/76

deschidere/77

Stare/78

tu/79

îți jur/80

de-a valma/81

ce bine ca trăiești/83

am privit/85

timpul revine/87

ce veselă/88



199

ț i-am smuls/89

străino/91

ești/93

nu îmi ajunge/95

provocare/97da/98

te desprind.../99

fugi.../100

de ieri/101

concert.../102

simbol/103

ești.../105

vino/106altfel de ce/107

uit/108

joc/110

timp rupt/111

umeri în vânt/112

iubirii/113

nu te-am ales/114ești.../115

lacăt ești/116

ochi concavi/117

te iubesc/118

al treilea ochi/120

hai/121

totul este evident/122

atât de puțin/123

val/124

parfum de primăvară/125

primul pas/126

ce să-ți ofer/127

periplu sec/128

cu tine în gând/129

în toamna anilor/130



200

de ce/131

nu vei ști/132

mușc/133

te regăsesc/134

de-ai ști/135 priveam/137

adunasem/139

m-am născut/140

far/141

așteaptă-mă/143

noi doi/145

privește-mi chipul/146

iubite/147deducție/148

strig/150

respiră/152

tonuri pastelate/153

doar unul/155

năduf/157

iubire/158tu ești/159

seara/160

de la C la C/161

creativitate în exces/163

monolog/164

desprinde-mă de tine/165

ce voi simți/166

unde ai fost/167

de ce/169

un mâine/170

vârste/171

visul/173

când/175

tăcut/176

adună-mă în brațe/177



visez/178

ce vină am/179

unesc punctele/180

de ce/181

un suflu de rugină/183 sssssssst/184

în spuza mâinii/185

umbra/186

umblu/187

am avut/188

piciorul/189

prin ochiul vulturului/190

zilnic/191d b /192

În-zborul-vulturului-carmen-popescu-forma-finală (1).pdf

Documents