Radu Cinamar

1

ÎN INTERIORUL PĂMÂNTULUI– AL DOILEA TUNEL

NOTA EDITORULUI

Nu aduce anul, ce aduce ceasul!, spune un proverbromânesc, căruia i-am înţeles cu adevărat semnificaţiaîn luna februarie 2017. Speranţa continuării „serieiRadu Cinamar” era la cota de avarie, după mulţi ani delinişte desăvârşită în această privinţă din parteaautorului. Toate solicitările noastre în acest sens,exprimând de asemenea nenumăratele apeluri şiîntrebări din partea cititorilor, pe care le-am primit laredacţie, au rămas fără niciun răspuns.

Şi totuşi, sunt unele momente în viaţă cândsurpriza face să te gândeşti mai profund la ceea ceEinstein a spus acum un secol: Există două moduri dea-ţi trăi viaţa: ca şi cum nu ar exista miracole sau ca şicum totul ar fi un miracol. Poate că e prea mult săconsiderăm revenirea autorului ca fiind un „miracol”,dar în orice caz ea constituie o mare surpriză pentru toţicititorii seriei, mai ales că acest volum conţine o mină deinformaţii tulburătoare. Probabil el va da naştere lacontroverse, argumente şi opinii, dar dincolo de toateacestea vom putea să ne explicăm mai bine unelemistere pe care până acum le consideram de nerezolvat.

În cele câteva rânduri pe care ni le-a trimis, RaduCinamar a lăsat să se înţeleagă faptul că acesta estemomentul potrivit pentru a continua revelaţiile înlegătură cu Sala Proiecţiilor din Munţii Bucegi. Deasemenea, el a făcut menţiunea că seria volumelor nu se

2

va opri aici, ci prin intermediul viitoarelor apariţii vaaduce în atenţia cititorilor şi a comunităţii ştiinţificeelemente uluitoare despre trecutul omenirii şi despreposibilităţile pe care ea le are în viitor.

Noi am parcurs cu emoţie manuscrisul, ca oregăsire a „magiei” extraordinare ce răzbate din primelepatru volume şi am solicitat doar câteva ajustări minoreale textului, deoarece informaţiile respective ar fi pututavea urmări nedorite asupra editurii, precum şi asupraunui eşalon din cadrul Ministerului de Interne. Autorula acceptat imediat aceste modificări, iar noi dorim să îimulţumim cu căldură pentru înţelegerea şipromptitudinea cu care a acţionat.

Considerăm că ne aflăm în pragul unei etapefundamentale, care este deschisă prin cartea de faţă.Acest volum reprezintă piatra de temelie pentru o nouăparadigmă a cunoaşterii Pământului şi totodată oferă ocale ezoterică şi chiar fizică de acces către lumilemisterioase dinlăuntrul planetei noastre. Oricare ar fiviziunea cititorului asupra elementelor prezentate înaceastă carte, un lucru este cert: concepţia noastrădespre Terra trebuie să fie reevaluată din temelii.

ARGUMENT

După publicarea celui de-al patrulea volum amconsiderat că ceea ce a fost dezvăluit în această serie decărţi era suficient. Nu aveam în intenţie o prezentarerocambolescă, cu atât mai mult cu cât noua mea poziţieîn cadrul Departamentului Zero îmi răpea mult timp, iarresponsabilitatea era cu mult mai mare.

I-am explicat lui Cezar punctul meu de vedere şiîntr-o anumită măsură el a fost de acord, dar aspecificat că ar fi bine să am în vedere posibilitatea de acontinua seria dezvăluirilor, deoarece lumea are nevoie

3

să cunoască realitatea dincolo de aparenţe. La vremearespectivă eram prea entuziasmat şi uluit de cursulevenimentelor din viaţa mea, pentru a acorda atenţiacuvenită celor spuse de el. Abia după mai mulţi ani amînceput să-mi dau seama de necesitatea de a reveni înspaţiul livresc, pentru a face cunoscute lumii noileevenimente care s-au petrecut.

O contribuţie majoră la această hotărâre au avut-ocititorii cărţilor pe care le-am scris. Editorul m-aînştiinţat că în cei şapte ani de „linişte totală” din parteamea au existat nenumărate apeluri, întrebări şiîndemnuri de la cei interesaţi să afle dacă există sau vaexista o continuare a seriei. Acest volum răspundeaşteptării lor îndelungate şi sper să îi bucure în moddeosebit.

Pe de altă parte trebuie să fac anumite precizări: decâţiva ani au apărut pe internet unele site-uri sau blog-uri sub denumiri identice sau inspirate din cărţile melecare aduc la cunoştinţa publicului diverse fapte,mistere, supoziţii sau întâmplări mai mult sau mai puţinlegate de cele scrise de mine în primele patru volume aleseriei. Apreciez aceasta ca fiind un fapt pozitiv, iaraspiraţia şi entuziasmul manifestate de cei care posteazăacele articole şi informaţii pot deschide noi orizonturipentru cititorii care sunt interesaţi de domeniu, condiţiafiind aceea de a selecta cu atenţie informaţia prezentată.

Într-o notă diferită sunt conturile false de Facebookcare îmi poartă numele şi care induc în mod deliberatideea că eu aş fi titularul lor. Este libertatea fiecăruia să-şi numească blog-ul, site-ul sau contul de reţea desocializare după cum doreşte, dar vreau să mă folosescde acest prilej pentru a lua o poziţie radicală şi atransmite într-un mod cât se poate de clar şi directcititorilor mei: nu am avut şi nu am vreo legătură cu

4

aceste modalităţi de informare de pe internet şi nici cuceea ce se prezintă acolo. De fapt, nu am nici cea maimică legătură cu diferitele supoziţii care există în spaţiulalternativ virtual sau în mass-media în ceea ce priveştepersoana mea şi subiectele pe care le-am tratat învolumele precedente; toate cele care au fost spuse înaceastă direcţie reprezintă felurite postări, analize, opiniipersonale sau articole ale celor care au vrut să aducă îndiscuţie subiectul cărţilor mele. Singura modalitate princare m-am făcut „cunoscut” până în acest moment aufost cele patru volume, trimise la şi publicate de edituraDaksha, care deţine drepturile exclusive atât pentruvolumele precedente, cât şi pentru cele care vor apăreade acum înainte.

Cu totul altfel se pune problema în cazul domnuluiPeter Moon, directorul editurii Sky Books din New York,care a adus o contribuţie elegantă, inventivă şi chiartenace la popularizarea subiectului principal alvolumelor scrise de mine. Un om corect, integru şi binepregătit în domeniul ezoterismului, căruia îi mulţumescpentru efortul de a fi venit de mai multe ori în Româniapentru a se informa la faţa locului, atât cât i-a fost înputinţă, prin legăturile pe care şi le-a format. Una dintreaceste „piese de rezistenţă” ale lui Peter Moon estegenialul fizician David Anderson, o persoană careînţelege foarte bine necesitatea ocultării aproape totale,din poziţia de consultant ştiinţific şi chiar desubcontractor pentru Pentagon şi alte agenţiiguvernamentale ale SUA, pentru care a lucrat. Subiectulvolumului de faţă ar putea fi un excelent „studiu de caz”pentru David.

Opiniile despre identitatea mea, exprimate peforumuri sau în alte părţi sunt uneori amuzante atuncicând se încearcă cu orice chip să fiu „asimilat” cu un alt

5

scriitor român, care a dobândit la un moment dat oanumită faimă prin publicarea cărţilor sale beletristice.Pentru mine este un mare semn de întrebare cum pot fifăcute astfel de afirmaţii sau presupuneri care sfideazălogica, bunul simţ, precum şi analiza comparativă cepoate fi făcută cu uşurinţă în ceea ce priveşte stilul,conţinutul cărţilor şi modul de tratare a subiectului încazul acelui autor şi în cazul meu. Dar, pentru calucrurile să fie cât se poate de clare, afirm aici cu puterecă nu sunt nicidecum acea persoană şi de asemenea nusunt nici „un grup” sau „o organizaţie” care ar fi scris(sic!) cele patru volume.

Revenind la volumul de faţă, pot spune că s-aufăcut chiar anumite „presiuni” din partea unor factori deputere, atât din Servicii cât şi din politica autohtonă,care să mă determine să continuu seria dezvăluirilor. Aexistat şi un revers al medaliei: interesele mai mult saumai puţin oculte s-au îmbinat cu avertizări şi chiarameninţări din partea anumitor poziţii importante îneşalonul statal, pentru ca publicarea acestor dezvăluirisă înceteze.

Pentru a înţelege complexitatea acestor intrigi deinterese şi ţeluri trebuie să fii implicat chiar în „afacereastupului”. Dificultatea majoră constă în faptul că nu aivoie să spui nimic sau aproape nimic despre toateacestea. Chiar dacă Departamentul Zero este un „cazparticular” şi are o integrare foarte specială în aparatulde stat, fapt care îi asigură o anumită independenţă,totuşi a fost nevoie de multă diplomaţie, precum şi denumeroase discuţii şi intervenţii din partea generaluluiObadea şi a lui Cezar pentru ca primele patru volume săapară pe piaţă.

Din nefericire, generalul Obadea nu mai esteprintre noi. În luna mai, 2011 el s-a stins din viaţă, în

6

urma unui atac cerebral. Nu doresc să fac speculaţiiasupra acestui aspect, care este clasificat. Vreau doar săamintesc cititorilor că în opinia mea generalul a fostunul dintre cei mai mari patrioţi pe care i-a avut aceastăţară. Chiar dacă influenţa lui a fost mereu ocultată,totuşi ea a fost decisivă în momente cheie pentrusiguranţa statului.

Moartea lui a însemnat o lovitură puternică pentruDepartament, care a fost clătinat din temelii, iar laînceputul lui 2012 a fost chiar în pericol de a fi dizolvatşi asimilat unei alte structuri din Servicii. Totuşi, poziţiaşi influenţa puternică pe care o dobândise Cezar,precum şi extraordinara lui abilitate de a rezolva situaţiifoarte delicate au contribuit decisiv nu doar lamenţinerea Departamentului, dar şi la întărirea lui.Relaţiile la nivel foarte înalt pe care Cezar le are şirespectul de care se bucură în structurile similare dinstrăinătate au contribuit mult la păstrarea status quo-ului.

În baza noilor evenimente şi necesităţi, structura şifuncţionarea Departamentului Zero au fost regândite.Aşa cum era firesc, funcţia generalului Obadea a fostpreluată de Cezar, iar în locul acestuia a urcatlocotenentul Nicoară. Eu am rămas la conducereasecţiunii de pregătire „neconvenţională”, pe care unii otraduc ca fiind „paranormală”. În plus, în anul 2014 amprimit sarcina de a înfiinţa şi dirija în cadrulDepartamentului o direcţie specială de legătură şicolaborare cu Serviciile Secrete din străinătate, însădoar pe direcţia informaţiilor „sensibile”, cunoscute ca„operaţiuni limită”. Acestea se referă la toate fenomenelede „tip K” ce se petrec atât la sol, cât şi în spaţiu, darmai ales care au legătură cu Sala Proiecţiilor din Bucegişi cu cele trei tuneluri (Despre evenimentele de tip K,

7

vezi primul volum: Viitor cu cap de mort, Daksha, 2004,pg. 89 (n. ed.)). Hotărârea lui Cezar de a-mi încredinţaînfiinţarea acestei secţiuni a avut la bază experienţa pecare o acumulasem în relaţiile cu unele agenţii deinformaţii americane, atât prin stadiul de pregătire lacare am luat parte în urmă cu zece ani, cât şi prinnumeroase alte deplasări pe care le-am făcut mai apoi înStatele Unite sau în diverse alte locaţii, având legăturăcu „operaţiunile limită”. Aceasta mi-a permis să punbazele unor relaţii şi legături utile cu membrii unorServicii din Occident, folosindu-mi printre altelecunoştinţele în diplomaţie pe care deja le aveam.

Pentru mine, cel mai important avantaj al avansăriiîn funcţie a fost creşterea nivelului de autorizare, princare aveam acces liber şi direct în Sala Proiecţiilor. Nueste vorba doar despre nivelul de securitateguvernamentală, ci mai ales despre cel de securitateinternă, un clearance special care nu putea fi emis decâtde Departamentul Zero, în consultanţă cu o secţiune dincadrul Pentagonului. Acest tip de înţelegere foartespecială a fost stabilit în anul 2005, pentru a reduceaproape complet imixtiunile politice. De exemplu,Departamentul Apărării din SUA şi o anumită Comisiedin Parlamentul României au făcut presiuni pentru oextindere considerabilă a listei celor admişi în SalaProiecţiilor şi chiar pentru manifestarea unui anumitcontrol asupra complexului secret din interiorulmunţilor Bucegi.

La acea vreme, atât colonelul Obadea cât şi Cezarşi-au dat seama că le va fi foarte dificil să gestionezeavalanşa de forţe şi interese ce vizau deja accesul încomplexul secret din munţii Bucegi. De aceea, printr-unjoc foarte complicat de relaţii şi intervenţii, mai întâi eiau solicitat şi pe urmă au aranjat o reuniune a părţilor

8

română şi americană, la care participarea politică a fostminimă: câte un reprezentant din fiecare Departamentde Stat al Apărării. Nu aş vrea să se înţeleagă în modgreşit că în acest caz a fost sau este vorba despre un„complex industrial-militar”, ci mai curând de unulmilitar-securizat, menit să păstreze un anumit echilibrude interese, care în cazul locaţiei din Bucegi este foartesensibil.

Discuţiile şi aranjamentele prealabile au implicatmulte tensiuni, s-au solicitat amânări şi chiar au existatanumite ameninţări voalate atât de o parte, cât şi decealaltă. În cele din urmă lucrurile au fost convenite decomun acord între partea militară şi cea politică la masatratativelor, invocându-se motivul „negării plauzibile”.Pentru noi, aceasta a fost o cale diplomatică de a evita„contribuţia” politicului, unde influenţele şi intereselesunt complicate. Dacă aceste interese ar fi reuşit să aibăputere sau să controleze într-un fel sau altul complexuldin Bucegi, lucrurile ar fi putut scăpa foarte repede „lavale”, mai ales în contextul geopolitic actual. Prinurmare, s-a luat hotărârea unui control exclusivmilitarizat. De fapt, lucrurile sunt cu mult maicomplicate, dar mă voi opri deocamdată aici cudezvăluirile în legătură cu acest aspect.

Pentru mine, accesul liber în Sala Proiecţiilor areprezentat o „gură foarte mare de oxigen”. Moarteageneralului Obadea lăsase un gol sufletesc, fiind o marepierdere pentru Departamentul nostru. O anumităperioadă a fost foarte dificil să menţinem bunul mers alBazei, datorită presiunilor mari din exterior, care vizaupreluarea sub control atât a Departamentului, cât şi alocaţiei din Bucegi. Dar personalitatea, calmul şimaturitatea lui Cezar, precum şi devotamentul altorpersoane remarcabile din cadrul Departamentului au

9

făcut posibilă continuitatea activităţii lui. Problema afost pusă atât la nivelul Serviciilor Secrete româneşti şiamericane, cât şi la nivelul celor două Departamente deStat ale Apărării. Într-o anumită măsură, situaţia s-aasemănat cu cea din anul 2005, despre care am vorbitmai sus, dar acum ea era totuşi mai simplu de rezolvat,datorită vastei experienţe acumulate, precum şi adescoperirilor noi care fuseseră făcute.

Din partea americană, generalul Roddey a avut uncuvânt greu de spus şi noi ştim că aceasta s-a datorat înmare măsură legăturii foarte strânse de prietenie care aexistat între acesta şi generalul Obadea. La întâlnireabilaterală care a avut loc în 2012, o intervenţie beneficăsurprinzătoare a venit din partea trimisului special alPentagonului, amiralul Ken Hudson, care se pare căavea un mandat special. Mai târziu, Cezar mi-adestăinuit că atunci a fost eliminată în mod definitivinfluenţa nocivă a unei loje importante din Organizaţie,lucru care a nivelat multe tensiuni şi neînţelegeribilaterale, chiar dacă au mai rămas câteva de rezolvat.

„Apele învolburate” au fost liniştite: Departamentulnostru şi-a continuat activitatea, structura lui a fostîmbunătăţită, fondurile au crescut, iar parteneriatul cuamericanii a fost fructuos, chiar dacă ar fi să privimlucrurile doar din perspectiva tehnologiei foarte avansatepe care ei au furnizat-o pentru a garanta securitateazonei din Bucegi. Comparând cu ceea ce am văzut înanul 2003, când am venit pentru prima dată în loculrespectiv, în prezent exteriorul este de nerecunoscut.Relieful în zona imediat înconjurătoare intrării în muntea fost uşor modificat, astfel încât să permită osupraveghere continuă Şi un control eficient, iar în altedouă zone s-a recurs la proiecţia holografică. Totul acumeste controlat din interiorul muntelui, care a fost special

10

amenajat lângă intrarea în Marea Galerie. Într-oanumită măsură, tendinţa americanilor a fost aceea de areproduce structura propriei lor baze din munţiiCheyenne; totuşi, tehnologia pe care au adus-o şi auaplicat-o în cazul locaţiei exterioare din Bucegi este cumult mai avansată decât cea pe care am putut să oobserv la baza Forţelor lor Aeriene din Cheyenne.

Chiar dacă până în 2014 am fost de mai multe oriîn interiorul Sălii Proiecţiilor însoţit de Cezar, acumaveam acces liber şi individual. Natura funcţiei pe care odeţin îmi permite să stabilesc lista cu persoanele careurmează să intre în Sală, cine le însoţeşte şi perioada detimp alocată vizitei. Protocolul este foarte strict şi destulde complicat, deoarece pe lângă personalul militar caretrebuie să existe, se pune problema echipelor de savanţicare vizitează periodic locaţia. Chiar dacă aceste echipenu sunt niciodată mai mari de trei persoane, totuşianaliza documentelor arată că locul a fost vizitat de-alungul anilor de câteva zeci de oameni de ştiinţă dintoată lumea. Dintre aceştia, în cei treisprezece ani cares-au scurs de la realizarea descoperirii, doar nouăsavanţi au pătruns în Sala Proiecţiilor şi au studiat ceeace se găseşte acolo. Restul echipelor au studiat probeleaduse sau datele furnizate în laboratorul ce a fostconstruit în interiorul muntelui, lângă intrarea înlocaţie, ori în cel care a fost detaşat în capitală pentru oanumită perioadă de timp.

Probabil mulţi cititori îşi imaginează că MareaGalerie şi Sala Proiecţiilor reprezintă un fel de „muzeu”în care afluxul de oameni este continuu şi destul deintens. Aici problema constă în a înţelege corect naturadescoperirii care a fost făcută. Ea comportă o serie decaracteristici care de multe ori sunt bulversante pentrupsihicul şi mentalul fiinţei umane. Cred că cea mai

11

potrivită redare a situaţiei ar putea fi făcută prinexpresia: „o neaşteptată transformare de comportamentşi gândire”, imediat după ce se pătrunde în MareaGalerie. O dată ce ajungi în Sala Proiecţiilor, minteatinde să fie izolată de amintiri sau de gândurisecundare. Într-un fel care cu greu poate fi descris, eaeste cumva „suspendată” şi „liniştită”. Gândurile suntrare şi ele se îmbină cu un gen de emoţie foarteprofundă, având aproape un caracter sacru. La început,atunci când am vizitat pentru prima dată locul, amcrezut că această senzaţie este generată de măreţiaextraordinară a construcţiei şi a spaţiului de acolo, detehnologia foarte avansată şi de ineditul situaţiei în careeşti pus atunci. Totuşi, în anii care au urmat mi-am datseama că fenomenul se repetă identic, ceea ce înseamnăcă el nu se datorează unor tendinţe subiective, ci este oconsecinţă a vibraţiei foarte speciale care există în acelloc.

Impresia generală este aceea de „altă lume” şiaceasta nu doar prin specificul tehnologiei şi alobiectelor din interior, ci mai ales printr-o „cunoaştereintuitivă”, care apare şi modifică natura gândurilor şiacţiunilor. Impulsul meditativ şi de relaxare este foarteaccentuat, iar lăuntric apare un gen de elan nedesluşitspre lucruri nobile, elevate, spre tot ceea ce este bun,frumos şi plin de o aspiraţie înălţătoare.

Ne-am dat repede seama că accesul în acel locspecial poate fi oferit doar unei anumite categorii depersoane, care trebuie să aibă o pregătire adecvată dinpunct de vedere psihic şi mental. Chiar şi persoanelecare au asigurat sarcinile de rutină pentru un timp autrebuit alese din rândul ofiţerilor superiori sau autrebuit să urmeze cursuri de pregătire speciale. Fără unantrenament psiho-mental adecvat nu se poate

12

pătrunde în interiorul Sălii, decât cu riscul unormanifestări ulterioare bizare. Cezar mi-a Povestit căaceste aspecte au fost înţelese abia după ce s-a observatcomportamentul straniu al unor soldaţi, care prinnatura situaţiei au fost prezenţi în cadrul complexuluidin interiorul muntelui imediat după descoperirea lui.Acei oameni păreau rupţi de realitate şi nu au reuşit să-şi revină complet decât după câteva săptămâni. Funcţiilemotorii sunt de asemenea afectate: mişcările devinrigide, trupul se mişcă greu, iar privirea rămâne aţintităîntr-un singur punct, chiar dacă există stimuli sonori şivizuali puternici.

Tocmai de aceea s-a pus în mod special problemastabilirii unui program de pregătire şi a unor testeadecvate pentru persoanele care pătrund acolo. O datăcu înfiinţarea secţiunii de contrainformaţii din cadrulDepartamentului, pe care o conduc, am revizuit în mareparte acel protocol şi l-am adecvat necesităţilor demoment.

Acesta a fost mereu unul dintre punctele sensibileîn discuţiile cu partenerii noştri din alte state. Ei par sănu înţeleagă faptul că Sala Proiecţiilor reprezintă maimult decât o simplă cavitate fizică în interiorul muntelui,fie ea şi foarte tehnologizată. Într-adevăr, putem vorbidespre o altă concepţie şi viziune, despre o diferenţăcolosală de tehnologie, dar spaţiul respectiv este deasemenea o trecere, iar acest aspect pare să fie greu deconceput pentru ştiinţa modernă. Noi am ajuns destulde repede la concluzia că, pentru a înţelege corect cereprezintă complexul subteran din munţii Bucegi, estenecesar să ne debarasăm în mare parte de principiile şigândirea strict materialistă a ştiinţei actuale. O dovadăîn acest sens este că până în 2010 savanţii care au fostimplicaţi în studiul locaţiei nu au putut furniza niciun

13

indiciu şi nicio explicaţie la feluritele aspecte şi semnede întrebare pe care le-a ridicat locaţia secretă dinBucegi.

Dar nu acesta reprezintă motivul principal. Cel maiimportant aspect este că, o dată ce se pătrunde îninteriorul muntelui, în Marea Galerie şi mai ales în SalaProiecţiilor, frecvenţa de vibraţie a fiinţei biologice seschimbă. Aici se află cheia înţelegerii tuturor proceseloraparent ciudate care se petrec cu psihicul şi mentalulomului, precum şi percepţiile adeseori stranii careintervin atunci când se pătrunde în cele trei tuneluricare pleacă din Sala Proiecţiilor. Nu vreau să anticipez,deoarece acesta este unul dintre subiectele principaledespre care voi vorbi în acest volum.

Experienţa pe care am trăit-o în prima expediţie lacare am luat parte, spre Camera Ocultă din subsolulEgiptului, m-a marcat în mod profund. Nu doar prinineditul descoperirii, dar şi prin specificul stărilor pecare le aveam în timpul călătoriei prin acel prim tunel.Am crezut că expediţiile prin celelalte două tuneluri vorfi asemănătoare cu cea din primul tunel, dar realitateas-a dovedit a fi cu totul alta. Totuşi, până spre sfârşitulanului 2014 am aflat aceasta doar din povestirile luiCezar. Abia după ce am fost investit cu funcţia deconducere a secţiunii speciale din cadrulDepartamentului am avut prilejul şi experienţaextraordinară de a pleca în expediţie spre celelalte douădirecţii.

Până atunci, Cezar a realizat mai multe deplasări,mai ales prin cel de al doilea tunel spre interiorulPământului, iar unele perioade în care a lipsit au duratchiar şi câteva luni. Am căutat să suplinesc lipsa luiprintr-o pregătire temeinică în domeniul ezoterismului şiparanormalului, iar după integrarea mea în structura

14

Departamentului m-am dedicat organizării,antrenamentului şi dobândirii experienţei necesare înacest domeniu foarte dificil şi alunecos al ServiciilorSecrete.

Din discuţiile pe care le-am avut cu Cezar, amînţeles pe deplin importanţa pregătirii individuale, cafiind o condiţie esenţială pentru a putea avea succes înexpediţiile următoare. El mi-a spus că în cazul tuneluluispre interiorul Pământului şi al celui spre Irak lucrurileerau diferite şi necesitau o anumită pregătire interioară,care trebuia să fie mult mai intensă decât pregătireapentru accesul în complexul din Bucegi. Vorbele luiCezar mi-au trezit şi mai mult curiozitatea, dar amaşteptat răbdător şi m-am străduit să fiu la înălţime,urmând propriile lui indicaţii, antrenamentele din cadrulBazei şi stagiile de pregătire specială remote-viewing dinStatele Unite.

Totuşi, după moartea generalului Obadea situaţia adevenit dificilă, iar perioadele în care Cezar lipsea eraufoarte apăsătoare. Într-un anumit sens, rolul lui tindeasă devină cel al unui „ambasador” în interiorul planetei,iar la una dintre discuţiile pe care le-am avut cu el, întredouă plecări, mi-a spus că s-a pus chiar problemarămânerii lui în interiorul Pământului. Moarteageneralului a schimbat mersul lucrurilor şi Cezar arevenit, conştient că în absenţa lui, munca de o viaţă ageneralului, precum şi toate secretele pe care le deţineaDepartamentul ar fi fost însuşite, controlate şiexploatate în moduri egoiste şi foarte periculoase.

În acea perioadă foarte tensionată, o rază delumină a fost revederea lui Elinor. La sfârşitul anului2012 acesta a venit pe neaşteptate în ţară pentru câtevazile, care pentru mine au fost ca un izvor de apă înmijlocul deşertului, înfăţişarea lui era neschimbată,

15

chiar mi s-a părut puţin mai tânăr decât îl ştiam. Aapărut în modul lui inconfundabil, intrând degajat şinatural în camera din vila lui, în care se află biblioteca.Mă aflam acolo în unul dintre rarele momente libere pecare mi le permiteam, după ce am început activitatea înDepartament, deoarece majoritatea timpului îlpetreceam în cadrul Bazei Alpha sau în alte deplasări înţară sau străinătate, în interesul Departamentului. Fie afost o sincronicitate remarcabilă, fie pur şi simplu Elinora ştiut că mă aflam în vila lui, în acel moment. Oricarear fi răspunsul, surpriza a fost minunată, iarurmătoarele două zile au reprezentat un deliciu aldiscuţiilor şi informaţiilor complexe pe care ni le-amîmpărtăşit. Mi-a mărturisit că vizitele lui se petrec îngeneral vorbind cam o dată la 6-7 ani. Persoane ca elsau ca doctorul Xien au un statut special, iar misiunilelor se întind de obicei pe perioade foarte lungi. Dar, întimp ce doctorul Xien acţionează prin legăturiguvernamentale, Elinor face parte dintr-o categorie„invizibilă” de fiinţe umane, care este „vânată” intens deanumite societăţi oculte, în primul rând de Organizaţie.Tocmai de aceea, prezenţa lui trebuie să fie incognito, iarreşedinţele sale în lume, necunoscute.

Începând cu anul 2013, Cezar a rămas înmajoritatea timpului în cadrul Bazei Alpha. Era ca orevenire la „vremurile bune”, atunci când petreceam oreîn şir discutând cu el, notând cu atenţie ceea ce îmispunea, întrebând şi lămurindu-mi diferite aspecte.Acum noviciatul era demult încheiat, iar experienţa pecare o dobândisem era şi ea destul de consistentă.Obişnuiam să vorbim mai ales despre uluitoarele luideplasări în interiorul Pământului, despre acele lumimisterioase şi fenomenele care le caracterizează, despreimplicaţiile unei astfel de cunoaşteri şi multe alte

16

variante şi planuri ce ar fi posibile, care să aibă unrezultat benefic pentru ţară.

Cred că toamna anului 2014 a fost cea maifrumoasă pe care am trăit-o până în prezent; dacăcineva ar putea crede că într-o bază ultrasecretă,militarizată, nu pot exista şi momente feerice, într-unpeisaj de vis, atunci în mod sigur se înşală. Era bucurianerostită a libertăţii de cunoaştere, care a venit odată cunoua funcţie; erau descrierile uluitoare ale lui Cezar,prin care îmi revela o lume incredibilă, într-un locincredibil; erau misterele extraordinare ale istorieiomenirii şi biblioteca temporală la care se ajunge princel de-al treilea tunel.

În una dintre acele memorabile seri, în lumina unuiapus sublim şi calm, Cezar mi-a spus că în curând vompleca într-o nouă expediţie. Visul meu de ani de zile mise împlinea: urma să pătrund pentru prima dată îninteriorul Pământului, să aflu tainele care pentrumajoritatea oamenilor rămân neştiute şi neînţelese.Ştiam deja că în ceea ce priveşte cel de-al doilea tunelsituaţia este mai complicată decât cea din tunelul spreEgipt şi chiar bulversantă pentru capacitatea deînţelegere comună a omului obişnuit. Eram deja pus întemă cu o parte dintre aspecte, însă cel care avea să mălămurească în detaliu în această privinţă a fost doctorulXien, care şi-a anunţat venirea la Bază în acea perioadă.Primisem notificarea venirii lui din partea serviciilorchineze. Doctorul Xien urma să fie însoţit de asistentasa, enigmatica şi tulburătoarea Shin Li.

Discuţiile, explicaţiile şi principalele evenimentecare au urmat reprezintă în sinteză conţinutulvolumului de faţă şi se referă la călătoriile în interiorulPământului pe care le-am realizat împreună cu Cezar, înlunile noiembrie şi decembrie 2014.

17

Radu Cinamar10 ianuarie, 2017

Cap. 1 -UN ŞOC PUTERNIC: CE ÎNSEAMNĂ CUADEVĂRAT CĂLĂTORIA SPRE CENTRUL PLANETEI

Noua expediţie în interiorul Pământului, la careurma să particip şi eu, s-a dovedit o dată în plus a fi osurpriză: Cezar mi-a spus că în călătorie urma săplecăm doar noi doi. Faptul în sine nu era chiar onoutate, deoarece ştiam că majoritatea deplasărilor princel de-al doilea tunel, mai ales în perioada 2008-2012,au fost făcute de el singur. Cezar a evitat să-mi deainformaţii cu privire la acest subiect, pe care îl considerafoarte sensibil. Singura persoană cu care purta discuţiiîn această direcţie era generalul Obadea. Totuşi, dinunele aluzii pe care le-a făcut, mi-am dat seama că sepregătea ceva major şi că în timpul expediţiilor salereuşise să stabilească nişte legături foarte importante.

Cu minima cunoaştere pe care o aveam la aceavreme, nu mă puteam gândi decât la faptul că într-un felsau altul Cezar a pătruns în miticul tărâm al Shambalei.Ceea ce am aflat în anii care au urmat, rod al propriei

18

experienţe şi din explicaţiile pe care le-am primit, a oferito perspectivă foarte complexă asupra subiectului, carenu poate fi judecat în mod simplist. Nu mă voi referi laprincipalele lucrări care au apărut pe această temă,începând cu scrierile lui Ossendovski, Roerich, Bernardsau la numeroasele articole care înfăţişează feluriteaspecte şi fapte stranii despre interiorul gol alPământului. Toate spun câte ceva, dar nicio descriere nuoferă tabloul de ansamblu şi înţelegerea corectă a ceeace este cu adevărat interiorul planetei noastre.

Pământul plin şi Pământul gol la interior

Savanţii afirmă pe bună dreptate că nu auposibilitatea să culeagă eşantioane sau mostre pentrustudiu de la adâncimi de mii de kilometri şi, prinurmare, ei nu pot să emită decât teorii pe baza unormăsurători indirecte. Pe de altă parte, relatările şi cărţilecare au fost publicate descriu subiectul interiorului golal Pământului în termeni foarte generali, fără explicaţii,detalii sau concluzii pertinente.

Totuşi, putem face o departajare clară între douăidei sau concepţii majore: ştiinţa contemporană afirmăcă planeta este „plină” şi are o anumită compoziţiesolidă, stratificată; pe de altă parte, există un segment alpopulaţiei care crede că, în realitate, interiorul planeteieste gol. Pornind de la această „dispută”, cei din urmăsunt catalogaţi de ştiinţă şi de mass-media ca fiindsusţinători ai unor „teorii conspiraţioniste”. Nu estedeloc clar care sunt aceste „conspiraţii” şi împotriva cuisunt ele îndreptate, dar frontul comun şi dur al ştiinţeimaterialiste şi al intereselor statale a reuşit să aruncesubiectul în derizoriu.

19

Credibilitatea unui subiect scade atunci când eleste făcut să pară ca fiind o glumă şi nu punctul depornire pentru o discuţie argumentaţi vă. La fel de bineam putea considera şi teoria ştiinţei modeme desprestructura internă a planetei noastre ca fiind„conspiraţionistă”, deoarece ea nu se sprijină pe date şimăsurători concrete, ci doar pe aproximaţii, interpolărişi ipoteze. De aceea, a respinge ideea că Pământul estegol la interior nu e o atitudine justă, mai ales atuncicând există elemente care pot să o susţină. Unele dintreacestea sunt chiar de notorietate, cum ar fi misterioasaoperaţiune „Highjump” a Marinei americane în zonaAntarcticii, din anul 1947, precum şi declaraţiileamiralului Byrd care a condus acea vastă expediţiemilitară. Oricât de mult s-ar dori ignorarea saudiscreditarea într-o formă sau alta a acelei expediţii sauchiar a amiralului Byrd, faptele sunt totuşi fapte şi eleau rămas consemnate.

Problema cu interiorul gol al planetei este că acestsubiect e considerat tabu de către toate armatele şiserviciile secrete ale lumii. El este ridicat la rangul deînalt secret de stat, comparabil doar cu secretul desprecivilizaţiile extraterestre, datorită implicaţiilor ideologice,economice şi militare pe care le-ar putea aveadezvăluirea lui. În acest sens politica de negare, debagatelizare sau de ignorare a ideilor incomode, careexprimă totuşi adevărul, a fost considerată cea maipotrivită. Această viziune de „ocultare” a subiectuluidespre Pământul gol la interior este valabilă mai ales încazul marilor puteri ale lumii şi în mod special alStatelor Unite ale Americii. Dar, dacă în cazul OZN-urilor şi al civilizaţiilor extraterestre lucrurile sunt clare,chiar dacă ele nu au fost dezvăluite omenirii, în cazulinteriorului gol al Pământului nu se cunoaşte aproape

20

nimic. Această ignoranţă, precum şi incapacitatea de acontrola fenomenul de pătrundere spre centrul planeteisau de a cunoaşte ce se află acolo a dat fiori liderilormilitari şi politici de-a lungul ultimelor decenii.

În astfel de cazuri, incertitudinea este factorul carederanjează cel mai mult. Aparent, niciunul dintre lideriimilitari şi politici ai lumii nu ştie ce anume se găseşte îninteriorul planetei; cu alte cuvinte, ei nu ştiu la ce se potaştepta, dar la un anumit nivel foarte înalt de securitate,unele dintre agenţiile de informaţii cunosc foarte bineanumite „zone de acces” în interior, dintre care cele de laPolul Sud şi de la Polul Nord sunt cele mai importante.Statele Unite, Canada şi Rusia au programe speciale demonitorizare şi studiu, dar ele nu au nicio posibilitate dea controla fenomenul şi nici nu îl înţeleg. Pătrunderea îninteriorul Pământului a reprezentat întotdeauna o piatrăde încercare pentru posibilităţile tehnologice şiconceptuale ale omenirii.

Fenomene enigmatice

Descoperirea complexului secret din munţii Bucegia însemnat un nesperat salt înainte, care părea să ofereo şansă extraordinară pentru elucidarea problemeidespre interiorul planetei noastre. Ne-am convins însădestul de repede că lucrurile erau departe de a fi aşasimple. Chiar de la început au existat tensiuni şineînţelegeri, deoarece locaţia se afla în România, deciamericanii nu o puteau controla în mod direct.

Pe de altă parte, puţini sunt cei care înţeleg căpătrunderea în interiorul Pământului nu are legătură cuarmamentul, cu strategia militară sau cu fondurilealocate. Unul dintre aspectele importante este faptul cănu orice persoană poate să se deplaseze prin cel de-al

21

doilea tunel spre interiorul gol al planetei, ceea ce aredus dramatic numărul membrilor care au realizatexpediţii prin acest tunel. În plus, nu toţi rezistă laîntregul parcurs al expediţiei; ceva nedeterminat pare săblocheze accesul pentru unele fiinţe umane. Acestearesimt subit o stare generală de rău, greţuri şi manifestăaccese de panică. Chiar şi o pregătire individualăintensă nu asigură reuşita necondiţionată, pentru căîntr-un mod straniu acele persoane nu au posibilitateasă pătrundă dincolo de o anumită zonă a tunelului sau aregiunii din interiorul planetei, în care se ajunge.

Aceste situaţii neobişnuite au dat naştere laanumite frustrări, dar s-a realizat destul de repede căavem de-a face cu un fenomen pe care nu îl putemcontrola prin voinţă, arme sau tehnologie. Un fapt s-aevidenţiat cu claritate atât pentru noi, cât şi pentruamericani: accesul în interiorul Pământului nu este cape maidan, iar fenomenele care însoţesc aceastădeplasare prin cel de-al doilea tunel depăşesccapacitatea de înţelegere a ştiinţei contemporane.

În ceea ce mă priveşte, am avut şansa să primescexplicaţii valoroase de la doctorul Xien şi de la Cezar,care mi-au clarificat înţelegerea asupra structuriiplanetei noastre la interior. Într-un mod simplu şi direct,doctorul Xien mi-a punctat elementele principale, atâtcele de natură ştiinţifică, cât şi cele ezoterice, pentru aavea o viziune clară asupra acestui subiect. Înainte deacea memorabilă discuţie m-am documentat într-oanumită măsură asupra datelor ştiinţifice care există înprezent despre structura internă a Pământului şi amrealizat un tur al principalelor referinţe legate deaceasta.

22

Concepţia ştiinţifică modernă despre interiorulplanetei noastre

În principiu, oamenii de ştiinţă cred că Pământuleste solid şi rigid la interior şi au extins aceastăconcluzie la toate corpurile telurice din Cosmos. Ei spuncă dacă planeta noastră ar fi goală în interior, atunci şicelelalte planete solide ar trebui să fie la fel. Astaînseamnă că toate planetele telurice sunt fie pline şisolide la interior, fie goale la interior. În această idee, nuse poate ca unele planete să fie pline, iar altele să fiegoale la interior, deoarece s-a observat că atunci cândmasele planetare sunt comparate, densităţile lor apar cafiind similare. De aceea, savanţii au tras concluzia căplanetele telurice se formează şi se structurează în modasemănător, adică ele sunt fie pline, fie goale în interior.

Din nefericire, ei au ales varianta Pământului solidşi rigid la interior, ceea ce ridică multe probleme ce aurămas nerezolvate. Structura internă a planetei a fost„elaborată” de ştiinţă pe baza unor presupuneri şiextrapolări de rezultate şi pe baza măsurătorilor care aufost realizate, dar adeseori acestea furnizează rezultatestranii sau chiar contradictorii, ce nu pot fi înţelese.

În prezent, concepţia ştiinţifică acceptată esteaceea că în centrul Pământului se află o sferă solidă,alcătuită în principal din fier şi nichel, care sunt metalecu puternice proprietăţi magnetice. Această sferă solidăde metal ar reprezenta, în viziunea oamenilor de ştiinţă,miezul sau nucleul interior al Pământului. Ea esteînconjurată de un strat gros de magmă, care reprezintăaşa-numitul nucleu exterior al Pământului. Savanţiiafirmă că, datorită mişcării de rotaţie a planetei şi prindinamismul intens dintre nucleul exterior şi cel interior,care este solid, la care se adaugă energia termică ce este

23

emanată de acesta spre suprafaţă, se generează câmpulmagnetic al Pământului.

În continuare, ştiinţa ne spune că acest ansambludin centrul planetei, format din nucleul interior şi celexterior este înconjurat de o manta groasă în staresemisolidă (materie vâscoasă, adică magmă de diferitetipuri), după care, la exterior urmează ceea ce numimscoarţa terestră, care este solidă.

În realitate, pentru fizicieni şi geologi nimic nu esteclar din punctul de vedere al structurii interne aplanetei. Există multe date şi rezultate contradictorii,care nu suportă modelul ştiinţific realizat „pe nevăzute”.

De pildă, care este sursa adevărată a câmpuluimagnetic al planetei noastre? Cum ia el naştere cuadevărat? în această privinţă, ca şi în celelalte vizavi destructura internă a Pământului, se emit doar supoziţii,se susţin anumite concepte şi se fac aproximări, avândla bază un model ipotetic, pe care cercetătorii l-auîncropit pentru a avea totuşi o idee despre ceea ce seaflă în interiorul planetei noastre.

INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image1.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image1.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE

24

"media/image1.jpeg" \* MERGEFORMAT

Structura de principiu a interiorului planeteinoastre în viziunea ştiinţifică

Întreaga viziune este pur materialistă. Nimeni nu afăcut o „secţiune verticală” prin planetă pentru a seconvinge de adevărul ipotezei pe care o emit savanţiidespre structura ei interioară. Cu tehnologia actuală nus-a reuşit să se foreze dincolo de 12 kilometri, dar cutoate acestea se emit păreri sigure despre ce se află înnucleul Terrei, la peste 6300 de kilometri adâncime.

Viziunea înşelătoare a „exteriorului” şi„interiorului”

De aici înainte intervin explicaţiile doctorului Xien.Mă aflam cu el şi cu Shin Li în sala de protocol dinincinta Bazei Alpha, aşezaţi confortabil în jurul meseiovale din mijlocul camerei. Întâlnirea avea scopul unui

25

seminar de pregătire Pentru călătoria pe care urma să orealizez cu Cezar prin cel de-al doilea tunel.

Aşa după cum mi se părea firesc, am începutconversaţia remarcând faptul că ştiinţa modernă nuconcepe ideea de interior gol al planetei. Foarte curând,însă, doctorul Xien a adus discuţia într-o zonă care m-alăsat perplex.

-Tot ceea ce oamenii de ştiinţă cred despreinteriorul plin şi rigid al Pământului reprezintă o iluziebazată pe limitările lor conceptuale. De asemenea, totceea ce alţi cercetători observă sau măsoară desprePământul gol în interior este un mod particular în careei încearcă să îşi explice existenţa cavităţii din mijloc. Şiunora, şi altora, Pământul li se arată pe baza unităţilorde măsură care sunt folosite în ştiinţa actuală. Eianalizează datele pe care le au la îndemână după nivelulde înţelegere la care au ajuns. Ceea ce ei consideră a fi„răspunsul” despre interiorul Pământului nu reprezintăstarea reală a lucrurilor, ci e mai mult o stare adaptatăla cât pot oamenii de ştiinţă să înţeleagă şi să conceapăîn momentul actual. Atât este nivelul lor de conştiinţă,până aici au pătruns ei în misterul existenţei uneiplanete.

Pentru o clipă m-am gândit că doctorul Xien îşibătea joc de mine şi căutam motivul pentru care ar fivrut să o facă. Mi-am revenit totuşi; la urma urmelor,aceasta era doar o reacţie orgolioasă din partea mea.

-Bine, şi atunci care e adevărul? Din câte înţeleg,nici unii, nici ceilalţi nu au dreptate. Deci, există sau nuinteriorul gol al Pământului?

-În mod cert există o realitate foarte specială îninima planetei, însă ea nu este „în interior”, ci doarexistă. Atunci când oamenii de ştiinţă spun că o planetăare un volum mare sau mic, asta nu reprezintă decât o

26

aparenţă cantitativă, lipsită de aspectul calitativ alacelui corp ceresc. De aceea, fundamental vorbind nuexistă „interior” sau „exterior”, pentru că acestedenumiri sunt specifice doar unui limbaj limitat. El sedatorează înţelegerii eronate pe care oamenii de ştiinţă oau asupra spaţiului.

Trebuie să recunosc faptul că am rămas năucit.Până în acel moment credeam că stăpânesc anumitecunoştinţe de fizică, însă ceea ce auzeam de la doctorulXien îmi bulversa mintea, făcându-mă să mă întreb dacăceea ce ştiam avea vreun sâmbure de adevăr. Nuputeam să pun la îndoială înţelepciunea doctorului,astfel încât nu-mi rămânea decât să încerc să înţeleg câtmai bine ceea ce el îmi spunea.

-Dacă desenăm un cerc pe o hârtie, conceptelenoastre ne îndeamnă să gândim că există un „interior” şiun „exterior” faţă de acel cerc, a continuat el să-miexplice. Totuşi, această observaţie este doar prin raportla acea foaie de hârtie, care este bidimensională. Dacănoi am fi chiar fiinţe bidimensionale şi am trăi pe foaiade hârtie, atunci într-adevăr cercul desenat ar fi pentrunoi o limitare, adică el ar „împărţi” acea realitate în ceeace noi numim interior şi exterior. Dar, dacă privimproblema din punctul de vedere al cuiva care trăieşte înlumea tridimensională, cum e cazul omenirii de pildă,cercul nu delimitează nimic la modul real. Pentru noi,„interiorul” şi „exteriorul” de pe hârtie este irelevant.Acum mută exemplul de pe hârtie, din planbidimensional, într-un plan superior, de exemplu în plantridimensional. Nu mai ai un cerc, ci o sferă caredelimitează un aşa-zis „interior” şi un „exterior”. Totuşi,pentru o fiinţă care trăieşte într-o lume în patrudimensiuni sfera din planul tridimensional nu limiteazădeloc un volum „închis”. Ea ar fi atunci pentru acea

27

fiinţă aşa cum Pentru noi a fost cercul desenat pe hârtie.Totul este o aparenţă, iar limitarea noastră ne face săconsiderăm că în interiorul Pământului există un aşa-zis„gol”.

Logica doctorului era perfectă şi începeam să-midau Seama că discuţia noastră avea în mod evident oProfunzime mult mai mare, pe care deocamdată nu oPuteam discerne. Faptul că propriul meu set deconcepte şi idei asupra lumii nu se „potrivea” cu ceea ceauzeam, nu însemna că el era corect, ci mai degrabăscotea în evidenţă dificultatea problemei şi eforturilemele de înţelegere şi procesare a informaţiei. DoctorulXien a continuat să-mi explice:

-Ca să faci o călătorie dintr-un loc de pe suprafaţaPământului către lumea din „interior”, nu este suficientsă calculezi „distanţa” de aici şi până acolo. Trebuie săschimbi unitatea de măsură, pentru a putea să înţelegicum trebuie să parcurgi acea distanţă. Modul în carefaci călătoria te asigură că poţi să ajungi de aici şi pânăla ceea ce denumeşti generic „interiorul Pământului”.Asta pentru că în mod clar nu există un „gol” real şi fizicîn interiorul Pământului, ci există o lume misterioasăîntr-un plan superior de existenţă, care se află în zonadin aşa-zisul „interior” al planetei.

Începeam să întrevăd firul logic al subiectului.-Vrei să spui că distanţa dintre un punct de la

suprafaţă şi un alt punct din centrul Pământului este oaparenţă? am întrebat, căutând să înţeleg mai binepunctul lui de vedere.

-Da, asta vreau să spun. La urma urmelor, ceînseamnă „distanţă” pentru tine?

M-am gândit câteva clipe, încercând să-mi aleg câtmai bine cuvintele. Am spus:

28

-O măsură sau o „cantitate” a spaţiului, pe care oparcurg de la un punct la alt punct.

-Într-adevăr, ea este o măsură, dar nu reflectărealitatea în ea însăşi, ci doar modul tău de a vedeaspaţiul dintre două puncte. Însă dacă schimbiperspectiva, atunci conceptul tău despre spaţiu devineirelevant. Din acest motiv, o distanţă mică sau marereprezintă doar modul în care spui că poţi ajunge saunu dintr-un loc în altul. De fapt, atunci tu adaugi o altămăsură pentru a putea desemna distanţa, iar aceastănouă măsură este timpul. Cum exprimi tu distanţa de laPământ la Soare? Ai putea să dai mărimea ei înkilometri, dar în orice caz, nu o măsori cu metrul. Înschimb, spui că lumina o parcurge în opt minute şi astapentru că tu eşti conştient că nu poţi acoperi cu pasulacea distanţă. Timpul necesar ca să ajungi pe jos de laPământ la Soare, presupunând că ai putea să faci asta,ar reprezenta un timp incomensurabil pentru tine. Deci,ai rezolvat problema.

- Ce rezolvare? am replicat nedumerit. S-aschimbat doar sistemul de referinţă ca măsurătoare. Numai e spaţiul, ci timpul.

- Aşa este. Foloseşti unităţile de măsură cecorespund nivelului tău de înţelegere şi cuprindere, pecare îl are conştiinţa ta. Atunci când măsori ceva, fiemare, fie mic, faci asta în funcţie de capacitatea ta de afi conştient.

Nu înţelegeam prea bine ce anume vroia să-mispună.

- Indiferent de sistemul de măsurare, toţi ştiu cădistanţa până la Soare e imensă! am insistat.

- Vulturul ştie? E o fiinţă. Ca şi tine, el apreciazădistanţele, mai ales atunci când vânează, dar o face înfelul lui, după instinctul şi experienţa pe care o are. Ce

29

ţi-ar fi spus oamenii despre distanţa asta prin anul1200? Ce ţi-ar spune un autist? Dar un imbecil?

Trebuia să recunosc că subiectul era mai delicatdecât îmi imaginasem. Nu chiar aşa dificil de înţeles, daram realizat că trebuia să fiu mai atent. Am încuviinţatcă acum lucrurile îmi erau clare.

Doctorul Xien a readus discuţia la subiectulnostru:

- În momentul în care priveşti sau analizeziproblema centrului Pământului, tu doar ai senzaţia căacolo este ceva, Pentru că altfel nu-ţi explici situaţia şinici nu poţi să-ţi dai răspunsuri. Te gândeşti că dacăsapi, atunci vei da de nisip, de pietriş, apoi de apă, apoide lavă şi alte asemenea straturi geologice. Omul nu-şipoate imagina în legătură cu asta, decât ceea ce el dejaştie şi care se bazează pe ceea ce ştiinţa îi spune şi îlînvaţă. Acest lucru este valabil atât pentru un cerşetor,cât şi pentru un intelectual...

- ...care emite o teorie acceptabilă pentru ceea ceeste în centrul Pământului, am completat eu, luându-ivorba din gură, bucuros că în sfârşit vedeam corelaţiacu subiectul adus de la început în discuţie.

- Exact. Oamenii îşi imaginează că în centrulplanetei trebuie să fie „ceva”, însă ei gândesc că acelceva trebuie să fie tot palpabil, tot fizic, deoarece aceastaeste pregătirea lor mentală, asta sunt ei pregătiţi să ştieşi să înţeleagă. Existenţa lor se desfăşoară pe suprafaţaunei planete sferice, iar această suprafaţă este asociatăcu partea ei „exterioară”; mai apoi şi în mod automatoamenii gândesc că, dacă există „exteriorul”, atuncitrebuie să fie şi „interiorul” planetei. Este deci oproblemă de concept.

Ma gândeam intens la ceea ce tocmai aflasem.Eram uimit, dar în acelaşi timp fascinat de modul

30

simplu şi elocvent în care doctorul Xien îmi explica unadevăr la îndemâna tuturor, pe care noi, însă, îl ignorămîn mod sistematic.

- Unii oameni de ştiinţă îşi pun problema dacă aceabilă solidă din fier şi nichel există cu adevărat în centrulPământului, a continuat el. Alţii se întreabă dacă existăsau nu oameni în interiorul Pământului. Nici unii, nicialţii nu observă că punctul lor de vedere este parţial şilimitat, pentru că îşi imaginează că acolo se află o lumecare ar funcţiona după aceleaşi legi fizice ca şi cele de lasuprafaţă. Totuşi, dacă ar începe să sape spre centrulPământului şi ar înainta spre adâncimi din ce în ce maimari, ei ar trebui să-şi schimbe fără îndoială perspectivaşi sistemul de măsură.

Am rămas câteva clipe pe gânduri. Doctorul Xienavea un mod de a prezenta lucrurile foarte direct, rapidşi inteligent. Nu permitea breşe, nu te lăsa să „evadezi”mental fără sens. Trebuia să îţi menţii atenţia mereuactivă, mai ales atunci când subiectul era important.Procesarea informaţiei trebuia să se petreacă în timpreal, să aibă loc odată cu asimilarea ei, altfel riscai săpierzi şirul explicaţiilor.

- Vrei să spui că apare o obişnuinţă mentală şi depercepţie a lucrurilor, am punctat eu. Un automatismmental, un reflex de gândire. Oamenii sunt tentaţi săjudece lucrurile, chiar şi pe acelea pe care nu le cunosc,după „modelul” a ceea ce ei ştiu deja. Asta înseamnă că,prin raport la interiorul Pământului, ei calculează mereudoar distanţa de la suprafaţă până la centru şi nu iau încalcul perspectiva calitativă a acestei „distanţe”.

Doctorul Xien a dat aprobator din cap:- Da, acesta este procesul. Fiecare ia lucrurile aşa

cum s-a obişnuit, cum a fost învăţat şi cum a văzuttoată viaţa. De aceea oamenii de ştiinţă îşi imaginează că

31

nucleul Pământului este o sferă incandescentă de metal,pentru că în felul acesta ei au găsit o „soluţie” care defapt se bazează pe efectele care apar: gravitaţia, câmpulelectric şi câmpul magnetic al planetei. Ei răspândescmai departe această cunoaştere, iar mulţi oameni iau debun ceea ce li se spune, repetând acelaşi lucru. Totuşi,în esenţă nu există ceea ce ei îşi imaginează. Savanţiidoar au senzaţia că există un nucleu solid al planetei,pentru că s-au condiţionat mental prin cunoştinţele şiexperienţele pe care le-au avut până în acest moment. Eicred, datorită limitării dată de percepţia tridimensională,că planeta ar fi doar o sferă plină cu materie fizică. Apoiobservă anumite particularităţi ale planetei şi creeazămodele prin care să aproximeze observaţiile de pânăacum ale ştiinţei. În felul acesta ei concep un modelmatematic tridimensional al Pământului, care limiteazăînţelegerea corectă a ceea ce planeta noastră este defapt. Cu alte cuvinte, savanţii cred cu putere ceea ce defapt nu există.

Deşi simţeam că am prins firul ideii şi alexplicaţiilor, mă gândeam totuşi cât de dificil ar putea fipentru alţii să raţioneze în acest mod. Văzusem şitrecusem prin multe experienţe uluitoare până în acelmoment şi totuşi îmi era destul de greu să mă adapteznoului „sistem de gândire”, pe care mi l-a prezentatdoctorul Xien. Aflam brusc despre o perspectivă asuprarealităţii înconjurătoare, la care nu mă gândisemniciodată până atunci şi care era lipsită de „virusul”iluziei. Mă întrebam câţi oameni puteau să înţeleagă aşaceva şi câţi ar dori cu adevărat să aprofundeze acesteaspecte. Eu însumi făceam eforturi să mă adaptez „întimp real” la noile idei, care deşi nu erau foarte dificile,totuşi loveau puternic în conceptele adânc înrădăcinateîn minte.

32

Câmpul magnetic al planetei: enigme şiinterpretări

Încă nelămurit pe deplin, l-am întrebat pe doctorulXien:

- Atunci spune-mi, cum se pune de fapt problema încazul centrului planetei? Ce este acolo în realitate?

- Momentan se afirmă că acolo este o sferă de metalsolid, care se răceşte treptat pentru că emană continuucăldură spre suprafaţă, dar, aşa cum ţi-am spus,această idee reprezintă doar interpretarea oamenilor deştiinţă, care e preluată orbeşte de restul populaţiei.

- Bine, dar există totuşi măsurători, există nişteefecte, nişte determinări care au fost făcute, am spusdestul de contrariat. Oamenii aceia de ştiinţă vorbesc înconformitate cu anumite evidenţe.

Conceptele şi rezistenţa manifestată deprejudecăţile mentale erau puternice şi creau în minteamea un conflict dur. Mă aflam deja în etapa în caresimţeam cum îmi „fuge pământul de sub picioare”.Începeam să mă frământ şi am căutat să mă îmbărbătezsingur:

- Nu se poate, ceva nu este în regulă. Este imposibilca geologii şi fizicienii să greşească în acest fel. Au folosito anumită tehnologie, au determinat într-un fel existenţasferei metalice din centrul planetei sau cel puţin auextrapolat rezultatele pe care le aveau şi a rezultataceastă concluzie, care este admisibilă. Undeva trebuiesă existe o explicaţie care să unească atât observaţiilelor, cât şi ceea ce îmi explici tu acum.

Doctorul Xien mi-a răspuns cu mult calm:- Nu poţi să uneşti ceva fals cu ceva adevărat. E ca

în iluzia creată de un magician într-un spectacol: el îţi

33

arată un efect şi tu crezi că el rezultă în conformitate cuceea ce ai văzut şi ştiai până atunci, dar explicaţia dinspate este cu totul alta. Ce vezi sau apreciezi tu esteiluzie; ce face el este realul. Cercetătorii sunt precumspectatorii la un astfel de spectacol: ei văd nişte efecte şiinterpretează rezultatul în conformitate cu ce văd şi cuce măsoară, dar realitatea este alta.

- Bine, şi care e aceea? am întrebat nerăbdător.- În cazul nucleului din centrul Pământului trebuie să

porneşti de la ideea că în mod evident cercetătorii nu ştiucă acolo se află o sferă solidă de fier şi nichel. Oamenii deştiinţă doar bănuiesc asta. Ei gândesc cam aşa: „La unastfel de câmp magnetic, pe care îl are Pământul... ceanume ar putea să îl producă? El nu poate fi provocat descoarţă, evident. Nici de lavă, care nu are forţa să-lgenereze la asemenea intensitate. Atunci de cine? Pentruca un astfel de câmp magnetic să poată exista, trebuie caîn centrul planetei să fie o sferă de fier şi nichel, care eînconjurată de lavă, iar acest tandem manifestă undinamism puternic ce creează câmpul magnetic!”.

- Da, este o concluzie logică, deşi recunosc că e doarteoretică.

- Precum spui: este doar o teorie a propriei lorinterpretări. Ei nu îşi pot explica în alt mod faptul căexistă un câmp magnetic aşa de intens al planetei.Savanţii nu pot înţelege ce anume şi cum este generatacest câmp magnetic, altfel decât prin prisma a ceea ceei deja cunosc, cu legile şi teoriile actuale ale fizicii.

- Adică ei greşesc şi fac studii eronate? am întrebatmirat.

- Nu neapărat, doar am specificat că ei interpreteazăîn mod limitat ceea ce ei observă, prin prisma a ceea cecunosc până acum ca fiind realitatea. Indiferent de„simulările” pe care le realizează pe computer, ori de alte

34

extrapolări, în final ei îşi servesc singuri rezultatul pecare îl doresc şi pe care îl presupun că există. Apoi suntmulţumiţi că ideile lor „s-au verificat”. Adevărul este căceea ce gândesc ei despre nucleul Pământului reprezintăsingura teorie logică pe care au putut să o emită, pebaza cunoştinţelor de până acum ale ştiinţei, care arputea da o soluţie pentru prezenţa câmpului magneticterestru. Dar asta nu este suficient.

De ceva timp îmi aţintisem privirile asupraasistentei doctorului Xien, Shin Li. Stătea imobilă pescaun, cu mâinile sprijinite elegant pe masă, ca o statuiede o tulburătoare frumuseţe şi un ales rafinament.Reflectam la faptul că ea însăşi era pentru mine unmister de nepătruns şi, într-un fel, regretam că doctorulXien nu îmi dezvăluia şi acea necunoscută, care măfascina.

În acel moment mintea mi-a fost străfulgeratăbrusc de următoarele cuvinte: „Nu îţi dispersa atenţia.Aprofundează misterul.” Am tresărit uşor; Shin Li măprivea fix cu ochii ei parcă născuţi din ape ancestrale,transmiţându-mi cu putere acel mesaj telepatic. Deşi nueram sigur, totuşi mi s-a părut că discern de asemeneao nuanţă amuzată şi chiar o fină ironie în privirea eiintensă. Am preferat să revin, focalizat, la discuţia cudoctorul Xien. Trecuseră doar câteva secunde, dar ShinLi avea capacitatea extraordinară, la care recurgeauneori, de a crea impresia că spaţiul şi timpul se dilată.Nu era prima dată când mă confruntam cu aşa ceva înprezenţa ei.

- Totuşi, trebuie să existe o cauză care genereazăacest câmp magnetic al planetei, nu-i aşa? am pus euîntrebarea evidentă, pe care o aveam deja pregătită.Oamenii de ştiinţă au făcut observaţii, determinări, au

35

interpretat undele seismice. Toate acestea se bazează peceva, nu poţi spune că sunt doar vorbe în vânt.

Doctorul Xien a zâmbit din nou, abia perceptibil.Am înţeles atunci intuitiv că nu eram singurul careştiam de transmisia telepatică a asistentei Shin Li. Mi-arăspuns însă ca şi cum nimic nu s-ar fi petrecut; egal,profund, impactant la nivel de cunoaştere.

- Există un fel de „joc” al unui triunghi format dincâmpul electric, câmpul magnetic şi concentrarea lor înceea ce numim noi „materie”. Este un triunghi al unortransformări recurente. Cele trei forme de manifestaretrebuie să fie într-un echilibru permanent.

Urmăream mâna doctorului Xien care desena cudexteritate, în timp ce el explica, o schemă aproximativăa acestui proces. Mai apoi am rupt foaia din blocnotes şiam împăturit-o cu grijă, ştiind că îmi va servi mai târziucând voi scrie despre aceste lucruri. Cele două schiţe demai jos sunt reprezentarea desenului său pe hârtie:

INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image2.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image2.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE"media/image2.jpeg" \* MERGEFORMAT

Conversia câmp electric-câmp magnetic-materie

-Materia „naşte” atunci un val, o undă înmanifestare, care se desface în cele trei componente:

36

masă, spaţiu şi timp, a continuat să explice doctorulXien.

INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image3.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image3.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE"media/image3.jpeg" \* MERGEFORMAT

Conversia câmp electric-materie-câmp magnetic

Asta înseamnă condensare, energie electrică şienergie magnetică, pentru că masa corespunde materieicondensate, spaţiul corespunde câmpului electric, iartimpul corespunde câmpului magnetic. De fapt, câmpulmagnetic al Pământului nu este altceva decât „valul”prezenţei fizice a planetei noastre în Univers. Este„ecoul” prezenţei fizice a planetei noastre în spaţiul şitimpul din Univers.

INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image4.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image4.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE

37

"media/image4.jpeg" \* MERGEFORMAT

Liniile de câmp magnetic ale Pământului şi polii săimagnetici

„Inima” unei planete

Lucrurile începeau să se clarifice din ce în ce maimult. Totuşi, unele aspecte păreau să nu se coreleze,aşa că am întrebat:

- Dacă materia apare după cum spui, atunciînseamnă că ea există de asemenea şi în centrulplanetei. Ce m-ar putea face să cred că nu e aşa? Credcă pe asta se bazează şi oamenii de ştiinţă în teoria lor.

- O planetă, fie că este telurică sau gazoasă, nureprezintă doar o sferă de materie amorfă în spaţiulcosmic. Nimic din ceea ce se naşte sau apare în Universnu este aleatoriu sau gratuit. Pentru orice, chiar aparentneanimat în planul fizic, există o sursă superioară care adeterminat apariţia acelui obiect, a acelei forme. Ea nu

38

apare „din neant”, doar prin concursul unor forţe aşa-zis„aleatoare”, după cum susţine ştiinţa.

Doctorul Xien se opri câteva clipe, apoi -fărăîndoială că sub impulsul unei inspiraţii subite -acontinuat plin de patos şi simţire:

- Ia exemplul unei fiinţe umane: există o cauzalitate,o sursă de la care ea a pornit, există o concepţie iniţială,de la care apare embrionul, care mai apoi se dezvoltă totmai mult. Urmăreşte etapele: naşterea, creştereagradată, învăţătura, grija părinţilor. Cei care l-auconceput şi i-au dat naştere îi sunt în continuare osursă de inspiraţie şi dezvoltare, ca un fel de centrumoral şi emoţional. Ceea ce este sădit de părinţi în copil,ca intenţie şi cunoaştere în viaţă, rămâne şi se dezvoltăîn etape, dar păstrează informaţia iniţială, ca o sursănevăzută, însă mereu prezentă. Este moştenireapărinţilor ce s-a transferat asupra copilului.

Văzând că nu reuşeam să înţeleg pe deplin ce doreasă îmi spună, doctorul Xien mi-a oferit un alt exemplu:

- Consideră statuia unui sculptor, o adevăratăoperă de artă prin rafinamentul şi frumuseţea cu care afost realizată. O stare de perfecţiune, ce transpare chiardacă materia din care este alcătuită statuia e aşa-zisamorfă.

Am devenit mai atent. Aveam vaga impresie cădoctorul Xien se exprima aluziv la reveria mea faţă demisterioasa Shin Li.

- Nu te ghida după concepţiile pe care au vrut alţiisă le crezi despre frumuseţe şi armonie, deoarece ei te-au învăţat într-un fel anume, având la bază propria lorpercepere. A fost nivelul lor de necunoaştere. Trebuie săpercepi forma şi armonia atât ca aspect exterior, cât şica ceea ce o generează. Tot aşa, sculptura din marmură,deşi aparent amorfă, este plină de spiritul creatorului ei.

39

El este sursa, sculptorul care impregnează opera cusuflul şi cu energia lui magnetică, iar acel magnetismtranspare chiar şi după mii de ani. De exemplu, Afroditaşi creatorul ei, Fidias.

Acum nu mai aveam îndoieli despre „strategia” de ofină ironie a doctorului Xien; ţineam ochii aţintiţi asupramesei, fără să mai spun ceva. Şi totuşi, ce subtil îmbinael aspectele ezoterice şi învăţătura preţioasă cu umorulfin şi cu percepţia clară a ceea ce se petrece în jurul lui!în prezenţa unor astfel de fiinţe te simţi oarecum„dezgolit”, ca şi cum nu poţi să ascunzi nimic de ele.Ceea ce este şi mai interesant e faptul că nici nu îţidoreşti atunci să faci aşa ceva. Tendinţele suntparadoxale: pe de o parte îndemnul egotic de a te„ascunde”, pe de altă parte apare intuiţia superioară aevoluţiei, a înţelegerii corecte despre ceea ce şi cum eştitu de fapt. Am adoptat demult a doua variantă, iar Cezarmi-a fost un eminent profesor. Acum, Shin Li şi doctorulXien păreau să mă pregătească pentru un saltsemnificativ în evoluţia mea.

Subiectul adus în discuţie era foarte interesant,însă doream să clarific un anumit aspect, astfel încât amintervenit:

- În ambele cazuri, al fiinţei umane şi al sculpturii,avem totuşi o sursă conştientă şi chiar vizibilă a lor,ceva care le-a creat. Nu văd însă care ar fi această sursăîn cazul unei planete. Unde este ea? Vezi, aici ar putea fio problemă.

Răspunsul a fost şocant, chiar dacă doctorul Xienl-a rostit fără să clipească:

- Sursa se află în centrul planetei. Acolo esteînceputul, sâmburele de formare şi de menţinere a ei.Într-un fel, oamenii de ştiinţă intuiesc ceva în aceastăprivinţă, însă greşeala lor constă în faptul că vor să

40

rezolve problema doar din punct de vedere al aspectuluifizic. Acesta este pragul fundamental de gândire şicunoaştere a ştiinţei pe Pământ la ora actuală. E unblocaj, pentru că deocamdată ştiinţa nu concepe unstadiu superior al realităţii fizice, ea este încă tributarăunor concepţii ruginite, pur materialiste. Nici chiarmecanica cuantică nu a reuşit să desţelenească preamult această „amorţeală” conceptuală. Cum să le explicisavanţilor că mare parte din eşafodajul lor de gândireeste eronat în felul în care concep ei materia şi întregulUnivers? Mai curând înţelege o minte neacademică, fărădiplome şi titluri onorifice, aspecte despre structuralumii şi legile ei de manifestare. Inteligenţa de tipştiinţific, încastrată în dogme şi prejudecăţi estenesemnificativă atunci când este comparată cuinteligenţa spirituală, a cunoaşterii ezoterice, aflexibilităţii intelectuale în sensul adevărului. Apoi,fireşte, urmează înţelepciunea, care vine din experienţadirectă a realităţii diferitelor planuri de existenţă. Unuldintre acestea este cel care se referă la corpurilecosmice, la planete, stele şi altele. Sunt ele doar fizice?

- Nicidecum, am spus repede. Cezar mi-a vorbit dejadespre structura lor subtilă, despre felul în care artrebui privite şi înţelese, ca nişte fiinţe vii, pentru că încele din urmă ele chiar asta sunt: mari suflete înmanifestare. Dar în discuţiile noastre nu am intrat înamănunte despre structura lor interioară sau desprecentrul lor.

- Da, există o eşalonare pe niveluri de manifestare.O fiinţă umană se află pe un anumit nivel; o fiinţăplanetară sau stelară, adică o planetă sau o stea se aflăpe alt nivel de evoluţie. Însă atât omul, cât şi planeta auîn comun tendinţa lor către evoluţie, indiferent de forma

41

sau locul pe care îl ocupă pe această scarădimensională.

- Şi ce rol are aici centrul unei planete? Ce este elde fapt?

- Este chiar „inima” acelei planete, raţiunea ei de afi, aşa cum omul nu poate trăi fără inimă. Ea estecentrul fiinţei tale, dar fundamentul ei subtil estesufletul. Medicul, să zicem, poate să atingă cu mânainima pacientului, dar el nu poate să atingă sufletulacestuia, deoarece este vorba despre o realitate subtilă,superioară, a fiinţei lui. Dar este tot fiinţa lui, numai căpe un nivel mai înalt de înţelegere, mai aproape de sursauniversală. La fel este şi cazul nucleului unei planete,care este centrul fiinţei ei subtile. Aşa cum în inima ta seaflă legătura subtilă cu Realitatea Supremă, prin carepoţi „atinge” Infinitul, tot astfel în centrul unei planetese află o realitate care oferă acelaşi tip de realizare şi deevoluţie uluitoare pentru fiinţa care este acea planetă.Diferenţa este că acel ceva nu este ceea ce îşi imagineazăştiinţa contemporană.

- Dar ce este? Dacă aş merge de la suprafaţă spreinteriorul planetei, tot mai mult, ce aş vedea? Ce aşsimţi?

- Ar fi ca o călătorie spirituală pe un drum evolutiv.Pe orice planetă te-ai afla, indiferent de gradul ei deevoluţie la suprafaţă, dacă înaintezi spre centrul ei şiajungi acolo, descoperi că realitatea este mult maievoluată. Nu poţi să te îndrepţi spre centrul unei planeterămânând doar în planul fizic. Chiar şi dacă priveştilucrurile în mod simbolic, ele au sens: este ca oîntoarcere acasă, o revenire la sursă, care este centrulspiritual. Mereu centrul, sursa, punctul dediscontinuitate de la care pleacă totul. Aparent, el nu enimic, dar cu toate acestea reprezintă totul pentru

42

planetă. Atunci te afli mai aproape de esenţa aceleiplanete.

Simulare: călătorind spre centrul planetei

Simţeam cum întreaga fiinţă îmi fremăta de interesşi nerăbdare, pentru că ceea ce aflam avea un enigmaticrăspuns în sufletul meu, care mă îndemna să cunoscmai multe informaţii, într-un mod mai detaliat. Eradulceaţa unei intuiţii plină de efervescenţă, care îmispunea că toate acele informaţii nu îmi sunt dateîntâmplător, că sunt pregătit pentru a trăi în curând oastfel de experienţă. Într-adevăr, aceasta s-a petrecutmai repede decât m-aş fi aşteptat. Revin însă laexplicaţiile doctorului Xien, care sunt esenţiale. Amsugerat o situaţie inedită:

- Să presupunem că sunt îndeplinite condiţiiletehnologice pentru a fora un tunel suficient de largpentru o capsulă cu echipaj uman. Să zicem căunghiurile de înaintare ale tunelului sunt reglate de aşanatură, încât deplasarea să se facă în condiţii normale.Tunelul urmează calea direct spre centrul Pământului.Ce ar vedea şi ce ar întâlni oamenii de ştiinţă care suntîn acel echipaj?

- Un anumit timp ar vedea ceea ce se aşteaptă:materie solidă, pământ, roci... iar la un moment dat,lavă vulcanică.

- Să zicem că ar avea posibilităţi tehnice de a treceşi de stratul de lavă.

- Aici lucrurile devin mai complicate. Într-un fel, eca atunci când te îndrepţi cu o navă către Soare; ca sărezişti, este necesar ca nava să aibă un scut magneticfoarte puternic, pentru a te apropia din ce în ce maimult de stea şi pentru a nu fi spulberat de forţele

43

gigantice care se manifestă atunci, ori de radiaţia foarteintensă pe care Soarele o emană. Tot aşa, să zicem că îndrumul ei spre centrul Pământului nava echipajului estedotată cu tot ceea ce este necesar să străpungă stratulmasiv de lavă şi să reziste câmpului energetic pe care eaîl degajă. Membrii echipajului ar începe să treacă atunciprin acel strat de lavă, dar cu cât vor înainta mai mult,ei vor trebui să se protejeze din ce în ce mai bine, pentrua rezista presiunii, temperaturii şi radiaţiei uriaşe.Tehnologic vorbind, ei vor trebui să creeze nişte câmpurimagnetice atât de intense, încât acestea îi vortransforma chiar şi pe ei înşişi, ca materie biologică,astfel încât percepţia lor asupra lucrurilor ar deveniatunci mult schimbată.

- Ce vrei să spui? am întrebat, puţin nedumerit.- E ca şi cum ai pune un om din anul 1600 să

lucreze cu un calculator. Ca să facă asta, tu trebuie săîncepi să-l înveţi cum să procedeze, dar în momentulcând va ajunge să ştie cum să lucreze la calculator, acelom va fi deja la un nivel avansat de cunoaştere, netdiferit de cel din lumea în care a trăit până atunci.Înţelegerea lui s-a schimbat, iar asta inevitabil dănaştere la transformări majore asupra corpului săubiologic. Noi vorbim acum foarte strict, dar în exemplulcu deplasarea unei nave spre centrul Pământului seajunge la un moment dat ca necesitatea de a avea otehnologie foarte avansată să fie aşa de mare, încât chiaracea tehnologie, prin efectele pe care ea le produceasupra organismului unei persoane care ar întreprinde oastfel de călătorie, transformă integral fiinţa şi modul eide a gândi.

- Bine, dar ce se întâmplă efectiv dacă se realizeazăaceastă evoluţie personală a fiecăruia dintre membriiechipajului?

44

Curiozitatea mea era legitimă, dar simţeam căaveam deja răspunsul. Îmi dădeam seama că atunciînaintarea spre centrul planetei nu mai avea neapăratun aspect cantitativ, ci mai ales unul de naturăcalitativă. Voiam să ştiu însă cum s-ar îmbina atuncielementele fizice cu cele subtile. Cum ar apărearealitatea înconjurătoare? Ce fel de percepţii ar generaea?

Doctorul Xien mi-a explicat cu răbdare cefenomene au loc atunci:

- Membrii echipajului intră pe o altă frecvenţă derezonanţă energetică şi dacă aceasta se întâmplă, atunciei vor trece dincolo, adică pe un plan sau dimensiunecare vibrează cu o frecvenţă superioară celeicorespunzătoare planului fizic. Intrarea lor într-o astfelde lume nu se petrece însă pentru că au trecut destratul de lavă, ci pentru că au reuşit să treacă de limitacondensării care era specifică materiei fizice întâlnităpână atunci, adică sedimente, roci, lavă. Au depăşitastfel frecvenţa de vibraţie a acelui tip de condensare aenergiei ce reprezintă materia aşa cum o ştim noi.Practic vorbind, au intrat într-o nouă realitate, care esuperioară celei fizice. Ei intră atunci în planul eteric.

Eram uluit şi total bulversat, dar concluzia eraclară:

- Asta înseamnă că de fiecare dată când cineva seva îndrepta spre centrul fizic al Pământului, de fapt nuva ajunge niciodată acolo, pentru că înainte de asta vapătrunde deja în planul eteric, intrând într-odimensiune superioară celei fizice.

- Da, ai înţeles. Chiar înaintarea fizică spre centrulplanetei este condiţionată de necesitatea evoluţieipersonale ca frecvenţă de vibraţie, deoarece intensitateacâmpului magnetic creşte foarte mult. Odată cu

45

apropierea din ce în ce mai mare de centru, fiinţaumană evoluează în mod obligatoriu; altfel, pur şisimplu nu poate înainta, nu poate să treacă de pragulcare corespunde frecvenţei de vibraţie limitată la planulfizic, de la care a început călătoria. În cele din urmăajunge în centru, dar acolo este deja o altă lume, pentrucă a pătruns gradat chiar cu mult timp înainte în planuleteric, iar mai apoi în celelalte planuri subtile din ce înce mai elevate. Frecvenţa de vibraţie a fiinţei sale, de latrup la minte, a evoluat. Acesta este un proces care sepetrece automat, dar el respectă totuşi anumite condiţii.Trebuie ca fiinţa să aibă o anumită pregătire psiho-mentală şi o cunoaştere interioară adecvată, altfeltransformările sunt prea intense pentru ca ea să rezistela evoluţia accelerată ce are loc în timpul deplasării sprecentrul planetei.

- Ce se petrece atunci? am întrebat repede,gândindu-mă uşor înfiorat la apropiata mea plecare înexpediţie.

- Aparent, nimic deosebit. Se poate ca acel om purşi simplu să nu mai vrea să înainteze spre centru,dorind brusc să se întoarcă acasă. Ori s-ar putea să i sefacă rău; acesta poate fi el însuşi un motiv puternicpentru a reveni la suprafaţă. Într-o formă sau alta, parecă acelei fiinţe umane îi este interzis accesul spre sau încentrul planetei, pentru că deocamdată ea nu estesuficient de pregătită pentru saltul vibraţional pe caretrebuie să-l facă. Diferenţa între propria ei frecvenţă devibraţie şi vibraţia la care trebuie să ajungă este preamare, iar trecerea nu se poate realiza. Pentru aceastaeste necesară o pregătire atentă, o evoluţie gradată aîntregii fiinţe.

46

Interiorul Pământului şi evoluţia nivelului deconştiinţă

Doctorul Xien făcu o scurtă pauză şi apoi vorbi cuun glas egal şi detaşat, privindu-mă în ochi:

- Din punctul de vedere al legilor de manifestare aUniversului, nu există un centru geometric propriu-zisal planetei, aşa cum îl concep oamenii de ştiinţă actuali.

Aceea a fost una dintre cele mai stranii afirmaţii pecare le-am auzit, dar începeam deja să-i intuiescsemnificaţia. Am profitat de faptul că Shin Li ieşise dincameră şi am decis să pun o serie de întrebări scurte,pentru a-mi clarifica în minte cât se poate de bine nouaviziune despre structura internă a planetei noastre. Nudoream ca Shin Li să creadă că nu am înţeles explicaţiilece mi-au fost date, aşa că m-am adresat repededoctorului Xien, profitând de lipsa ei:

- Poate că a fost cam bruscă schimbarea paradigmeide la materialism la planurile subtile. Cred că intuiescdestul de bine fondul ei, dar aş vrea să-mi lămuresc dinnou şi cât mai clar poziţia. Să o luăm de la început. Aşvrea să ştiu ce se întâmplă dacă te deplasezi direct sprecentrul Pământului, într-o capsulă care nu este dotatăcu o tehnologie foarte avansată. Sunt aici, în planul fizicşi pornesc în această călătorie spre nucleul planetei cu oastfel de maşinărie, care totuşi rezistă la temperaturiridicate. Am de gând să ajung chiar în centrul planetei,indiferent ce voi găsi acolo. Ce se întâmplă pe drum?

- La un moment dat vei începe să-ţi pierzi minţile.Nu vei mai înţelege nimic.

Am mărit ochii de uimire.- Din ce motiv? Doar pentru că se transformă

mediul şi frecvenţa lui de vibraţie?

47

- Ţi-am spus, iar acum îţi repet. Porneşti de aici, dela suprafaţă; prima parte a călătoriei nu-ţi va puneprobleme, pentru că vei depăşi straturile succesive depământ, rocă, pungi de lavă sau alte substanţe.Deocamdată eşti în domeniul material, există materieponderală, vibraţia ei este similară cu cea a materieicorpului tău, iar mintea ta gândeşte în termeniicunoscuţi ai legilor fizicii clasice. Vei ajunge, să zicem,după câteva sute de kilometri la limita dintre materiasolidă şi cea lichidă şi vei dori să înaintezi, dar la unmoment dat te vei opri, pentru că nu vei mai puteamerge dacă rămâi la nivelul actual de vibraţie aconştiinţei. Ai ajuns la limita experienţei talefundamentale din planul fizic, în care trăieşti. Doar pânăaici poţi percepe, doar până aici poţi rezista. Dincolo deaceastă zonă sau „barieră” a frecvenţei de vibraţie veisimţi că nu mai poţi şi, dacă insişti, îţi vei pierdecunoştinţa. Realitatea aceea, la care tu ai ajuns, nu maicorespunde nivelului de vibraţie a conştiinţei tale, ci estemai înaltă. Atunci tu nu mai ai capacitatea de a înţelegece se petrece acolo, nu mai poţi să faci corelaţii. Ai fi înpostura unui eschimos care vede un şarpe sau însituaţia de a observa cum cresc copaci pe Lună. Înambele cazuri înţelegerea mentală obişnuită estebulversată şi probabil foarte şocată.

- Nu simt că aş leşina totuşi din această cauză.- Aceste exemple sunt menite doar pentru ca tu să

ai o punte analogică de comparaţie. În realitate, dacă aiface această călătorie în condiţiile date, nu ai putearezista de la un anumit punct înainte. Însă asta nu evalabil doar pentru tine; capsula însăşi, cu toateaparatele din ea se va bloca de asemenea. Capacitatea tade pătrundere şi înţelegere se blochează şi ea. Totul seblochează atunci, între realitatea fizică din care faci

48

parte şi această nouă realitate la care ai ajuns există odiferenţă de frecvenţă de vibraţie, iar tu şi tehnologiacapsulei în care te afli nu rezonaţi cu această nouăfrecvenţă.

Am întrebat, pentru a clarifica şi mai mult:- Este o problemă de devenire personală sau de

stare a conştiinţei?- Una o slujeşte pe cealaltă. Atât tehnologia

capsulei, cât şi conştiinţa ta se află la un nivel devibraţie care este inferior frecvenţei ce creşte pe măsurăce te apropii de centrul planetei. Atunci ori aicapacitatea reală de înţelegere superioară şi derezonanţă cu acele frecvenţe înalte de energie, ori pur şisimplu îţi pierzi cunoştinţa, pentru că mintea ta nupoate procesa senzaţiile şi informaţiile pe care leprimeşte.

- Asta am înţeles. Dar mă interesează să ştiu cumapare o astfel de călătorie dacă ea ar fi urmărită de unobservator extern.

L-am privit concentrat câteva clipe pe doctorulXien. Ideea asta mă urmărea de ceva timp şi eram foartecurios să aflu răspunsul. Am continuat, oferind chiar uncadru de acţiune:

- Să zicem că la suprafaţa Pământului, în centrul decomandă a misiunii, se află o echipă ce monitorizeazăceea ce se petrece în capsulă. Echipa asta nu are de cesă leşine, pentru că ea rămâne la suprafaţă. Ce vorvedea cei din faţa monitoarelor?

- La un moment dat nu vor mai vedea nimic peecranele lor.

Doctorul Xien tăcu un moment, ai privirea înpământ. Apoi continuă calm, cu voce egală:

- Îmi dau seama, totuşi, că n-ai înţeles. Ai uitat dejacă întreaga tehnologie de pe capsulă, precum şi tot ce

49

este conectat cu ea se blochează pentru că nu mai existăcompatibilitate între frecvenţele de vibraţie? Nu se maitransmite şi nu se mai primeşte nimic, deoareceaparatele nu pot funcţiona la acel regim de frecvenţe, lacare ajungi cu capsula atunci când începi să te apropiide centrul planetei. Frecvenţele pe care le întâlneştiacolo sunt mult n\ai înalte decât cele la care esteconcepută tehnologia din Prezent. În acel loc nu maiexistă legături coerente între componentele electronice.

- Insist. Dacă frecvenţa creşte aşa mult, atunci ce sePetrece cu materia solidă din interiorul Pământului?

Doctorul Xien a zâmbit fin, aşa cum făcea defiecare dată atunci când aprecia o observaţie de calitate.Am răsuflat cumva uşurat, zicându-mi în minte că dupăuna rece, acum a urmat una caldă, suficient cât să revinpe „linia de plutire” în această discuţie. Deşi ceea ce mise explica nu era chiar aşa dificil de înţeles, aveam deluptat mai mult cu rezistenţa mentală datorată unorconcepte de gândire materialistă, de programareîndelungată în spiritul materiei dense a planului fizic. Înprincipiu lucrurile îmi erau clare, dar voiam totuşi să leînţeleg mai în amănunt.

Deşi atunci nu am bănuit nimic, acela a fost unpunct important de inflexiune a discuţiei. Explicaţiilecare au urmat, m-au năucit. Până atunci reacţionasemmai mult într-un spirit de noutate, pentru că analizaoferea un cadru relativ apropiat de planul fizic, cuvariante şi posibilităţi inedite. Acum, însă, doctorul Xiendorea să treacă pe un alt nivel cu explicaţiile sale. Amsesizat aceasta încă de la primele cuvinte, astfel că amschimbat şi eu registrul mental în care purtamconversaţia.

50

- Treci de scoarţă şi după ce ajungi la manta sauimediat după ce acest strat începe, noi doar aproximămce se află în acea zonă şi apoi mai departe, spre centru.

- Ce fel de aproximare? am întrebat cu interes.Doctorul Xien mi-a răspuns, privindu-mă în ochi:- În principiu, de la acea zonă mai departe nu mai

există materie fizică. De la acel nivel, datorită creşteriifrecvenţei de vibraţie, deja se intră în planurile subtile.Pătrunzi în planul eteric, apoi în cel astral, apoi înplanul mental şi apoi ajungi în planul cauzal, care„înveleşte” chiar centrul planetei. Este o structură demanifestare care se regăseşte la toate corpurile cosmice,dar de asemenea şi la fiinţa umană. În tine este totul,perfect structurat pe frecvenţe de vibraţie din ce în cemai elevate, pornind de la corpul fizic până la corpulsubtil cauzal şi la centrul fiinţei tale, în inimă, care esteesenţa. Planeta este şi ea o fiinţă, în felul ei. Este acelaşitip de „organizare” a materiei şi conştiinţei, doar că tueşti o fiinţă umană, iar ea este o planetă.

- Este principiul corespondenţei despre care sevorbeşte în tradiţiile spirituale: ceea ce este jos esteprecum ceea ce este sus, pentru a săvârşi miracolulTotului, am spus eu -Jos înseamnă „mic”, microcosmos,tu; „sus” înseamnă mare, Macrocosmos, de pildă planetasau o galaxie. La orice scară de manifestare, principiulde structurare este acelaşi. Dacă înţelegi asta, înţelegi şice se petrece atunci când cineva călătoreşte spre centrulPământului. După învelişul material al planetei, teapropii şi începi să pătrunzi în învelişurile ei subtile,adică în planul eteric, astral şi aşa mai departe. Însă veimerge doar până acolo unde îţi va permite propriul tăunivel de vibraţie a conştiinţei, doar până acolo unde veiputea să îndeplineşti condiţia de rezonanţă. Dacă cevaeste mai elevat decât frecvenţa de vibraţie a conştiinţei

51

tale individuale, nu vei putea vedea acel ceva, nu veiputea înţelege şi nu vei putea pătrunde.

Singularitatea din centrul planetei

- Lucrurile sunt mai clare acum. Dar în condiţiileastea, ce se află totuşi chiar în centrul planetei? înţelegcă nu mai poate fi vorba despre materie solidă,nicidecum de vreo bilă de fier şi alte structuri fizice înfricţiune. Ce se află totuşi acolo? Trebuie să fie ceva, nu-i aşa? Ce este acea sursă?

Doctorul Xien tăcu un timp mai îndelungat,cântărindu-şi cuvintele. Simţeam că interesul lui era caeu să preiau în mod corect toate acele informaţii. Odeviaţie în această direcţie din partea mea ar fi provocatanumite neplăceri sau întârzieri, probabil, în planurilesale. Nu aveam de unde să ştiu asta, dar nici nu eramîngrijorat, deoarece simţeam că asimilez destul de bineexplicaţiile pe care el mi le oferea. Într-un anumit felintuiam că este vorba despre o revelaţie foarteimportantă, dar nu m-am aşteptat totuşi să fie ceea cemi-a spus.

INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image5.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image5.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE

52

"media/image5.jpeg" \* MERGEFORMAT

Structura internă a Pământului aşa cum este în realitate

- În mijlocul Pământului se află de fapt o gaurăneagră.

Am tăcut din nou, îndelung, amândoi, însă dinmotive diferite. Eu căutam să-mi pun în ordine firavelemele noţiuni ezoterice şi ştiinţifice, pentru a puteaasimila în mod corect aceste explicaţii, fără să bănuiescpe cineva că vrea să-şi bată joc de mine, ori să mă facăsă mă simt ridicol. Doctorul Xien, pe de altă parte, eraîntr-o aşteptare relaxată, părând că dorea să-mi oferetimpul necesar pentru a „digera” informaţia şi pentru a-mi pregăti întrebările.

Am hotărât să nu mă grăbesc şi de aceea amsolicitat o anumită înţelegere pentru recurenţaîntrebărilor mele. În plus, voiam să câştig ceva timppentru a mă adapta noului nivel la care discuţiaajunsese.

- Simt nevoia să o luăm gradat şi cât se poate deexact. Vreau să-mi clarific lucrurile, să ştiu că amumplut toate „golurile” înainte de a trece mai departe.

- Întreabă, zise doctorul Xien.

53

M-am grăbit să o fac, pentru a evita alte surprizesau modificări de intenţie din partea lui:

- Am trecut de scoarţă şi am înaintat încă puţin.Deja frecvenţa de vibraţie creşte. Cum se face trecerea înplanul subtil eteric?

Doctorul Xien se aplecă peste masă şi rupse o foaiede hârtie. În timp ce desena, îmi explica păstrândaceeaşi voce egală, aproape hipnotică:

- Aici intervine o altă surpriză. Oamenii de ştiinţădeja au obţinut date care le arată că dincolo de grosimeascoarţei terestre există un ocean imens de apă, cesepară grosimea fizică a planetei, de partea subtila, careurmează de acolo spre centru. Bineînţeles, şi-au pusproblema de unde provine acea cantitate imensă de apă.

- Impactul planetei noastre cu comete sau asteroizidin cosmos? Ştiu că asta este teoria agreată, deşi nu enimic cert în această privinţă.

- Într-un mic procent apa de pe planeta noastră aprovenit şi de la cometele care au lovit-o, dar în realitateapa care există, atât cea din oceanele şi mările de lasuprafaţă, cât şi cea a imensului ocean din interiorulPământului, provine în mare parte de la gaura neagrăcare există în centru.

Atunci chiar am rămas perplex.- Asta e cireaşa de pe tort, am spus. Nu ştiu cine va

putea să o înghită.- Cei care vor intui că acesta este adevărul şi, de

asemenea, cei care au avut deja experienţa interioruluiplanetei. Unii dintre ei au văzut Soarele central, careeste chiar gaura neagră. Aici, inteligenţa sterilă şidiplomele sau onorurile academice nu înseamnă nimicprin comparaţie ai cunoaşterea veritabilă şi cuexperienţa directă. Lucrurile acestea pot fi verificate decătre cei care au ajuns la un anumit nivel de cunoaştere

54

spirituală sau chiar prin mijloace tehnologice foarteavansate.

- Totuşi, noţiunea de gaură neagră în centrulPământului este deja foarte greu de acceptat, darmitefaptul că apa oceanului intermediar provine de laaceastă gaură neagră!

Doctorul Xien a continuat să-mi explice cu răbdare:- „Revolta” ta se datorează necunoaşterii, dar

ascultă-mă acum cu atenţie şi lasă deoparteprejudecăţile. Astfel de chestiuni depăşesc cadrulştiinţific materialist actual; ele sunt ezoterice. Nu le poţijudeca prin formule sau alte observaţii, aşa cum ar vreasavanţii. Mai degrabă au legătură cu alt gen de ştiinţe,care prin natura lor sunt discreditate în zilele noastre,aşa cum este de exemplu alchimia. Ea nu îţi vorbeştedespre oceanul imens de apă din interiorul Pământului,dar îţi dă indicii despre umiditatea radicală şi desprefelul în care se formează mai apoi elementele, metalele şimineralele. Aproape toate sursele indică faptul că, laînceputuri, totul a pornit de la apă, de la o umiditate.Este un mare mister, care are conotaţii atât metafizice,cât şi ştiinţifice. Până şi cercetătorii moderni au admiscă, de fapt, viaţa a început în oceanele planetei.

- Crezi că este cineva dispus să admită că „stăm” peo gaură neagră şi că, în plus, aceasta „fabrică” apă, iaracea apă formează un ocean foarte mare în interiorulplanetei? am întrebat eu dintr-o suflare şi cu unoarecare năduf.

- Este treaba cui vrea dacă admite sau nu adevărulacestor explicaţii. Pe noi nu ne interesează dacă lumeaargumentează prin fel şi fel de ipoteze ceea ce eu îţi spunaici sau dacă pur şi simplu neagă, ori nu crede. Astaţine de nivelul fiecăruia de înţelegere, de intuiţie şi maiales de capacitatea de a verifica. Dar anumite elemente,

55

ca dovezi, se adună totuşi. Porneşte, de exemplu, chiarde la noţiunile cosmogonice: noi vorbim în Orientulîndepărtat despre Apele Primordiale, din care mai apoi aapărut totul. Nu se spune niciodată că lumea a apărutdin foc sau din aer.

Am făcut rapid o corelaţie:- În Biblie se spune că am fost creaţi din „lut”, dar

la urma urmei lutul e apă amestecată cu pământ. Dacăprivim din perspectiva elementelor primordiale, esteexact ceea ce se găseşte la acel nivel din interiorulplanetei: oceanul de apă şi materia solidă a scoarţei.Exprimarea este evident metaforică, dar eu cred că aretotuşi un sâmbure de consistenţă reală.

- Ai fi surprins să afli cât de literară este totuşiaceastă exprimare. Nu este deloc metaforică. Apa chiarexistă în spaţiul cosmic, creată de dinamica găurilornegre. Mai bine zis, procesul este o „condensare a apeisubtile” din planul eteric prin intermediul dinamicii şirotaţiei unei găuri negre, iar această „condensare” facesă apară în planul fizic, în spaţiul cosmic, ca o„expulzare” din vortexul găurii negre sau în imediata luiapropiere, a apei sub forma gheţii. Deci apa există înspaţiul cosmic şi chiar în cantităţi uriaşe. Chiar şiastrofizicienii au observat asta, cu mare uimire. Sigur,nu te aştepta să fie ca „apa de la robinet”, pentru că aretotuşi nişte proprietăţi speciale, dar este apă. Acelaşiproces îl întâlneşti şi în interiorul Pământului: apa este„condensată” acolo de dinamica găurii negre din centrulplanetei.

- Este uluitor... noţiunile şi dogmele ştiinţifice se batcap în cap şi totul pare să fie aşa fantasmagoric, dar cutoate acestea este destul de simplu şi evident, dacă faciun efort să depăşeşti şocul iniţial!

56

- Ar trebui să nu te mai miri de faptul că în centrulPământului există de fapt o gaură neagră. Oricestructură, oricât de mică sau de mare ar fi, se bazeazăpe acelaşi Principiu fundamental: în centrul ei există ogaură neagră, un vortex care este atât principiul eicreator, cât şi cel al resorbţiei ei la sfârşitul existenţei.Orice galaxie are în centrul ei o gaură neagră masivă;orice atom are în nucleul său o gaură neagră minusculă,care îi asigură existenţa şi evoluţia în manifestare. Nu teghida după paradigma ştiinţei contemporane; ea esteîncă la un nivel foarte modest al felului în care concepelumea, fie că este vorba despre universul cuantic, fiedespre cel macrocosmic, pentru că se limitează doar la oînţelegere pur fizică a lucrurilor.

- Cred că omul reacţionează la astfel de aspecte maiîntâi prin respingere, datorită prejudecăţilor, iar apoiprin rezistenţă, datorită dogmelor ştiinţifice sau de altănatură, am spus eu.

- Da, aceasta pare să fie reacţia în cazul celor maimulte persoane. Dar, după cum îţi spuneam, asta nu eimportant pentru noi. Dacă fiinţa nu face efortul de a sedepăşi, de a înţelege intuitiv aceste realităţi, cum teaştepţi să reacţioneze pozitiv? Din ce resurse?

- Nu ştiu... mă gândeam totuşi că astfel deinformaţii sunt bulversante. Cine este aşa dispus săcreadă că în spaţiul vid interstelar există apă careprovine de la găurile negre cosmice? Dar, în primulrând, cum ar putea ca o gaură neagră să producă apă?Din câte ştiu, o gaură neagră doar absoarbe materia, nuo creează.

Doctorul Xien se îndreptă în scaun.- Te pierzi în consideraţii aşa-zis „ştiinţifice”. Până

nu demult se considera că nimic nu trece de gravitaţiaunei găuri negre. Recent s-a emis ipoteza „halucinantă”

57

că parcă totuşi ceva ar putea să fie eliberat de către ogaură neagră. Ai văzut de câte ori ştiinţa a considerat unaspect ca fiind definitiv, pentru ca peste câtva timp sămodifice totul şi să recunoască faptul că s-a înşelat. Eirelevant să aduci în discuţie ecuaţii, formule şi concepteştiinţifice, atâta timp cât viziunea generală a ştiinţeicontemporane este fundamental greşită. Suntem însecolul 21, dar sunt destui cei care încă mai cred căparticulele elementare se lovesc ca nişte bile materialeîntre ele. Şi acesta nu este decât un exemplu minor. Nueste însă locul şi nici timpul să vorbim despre asta. Îţivoi explica unele elemente foarte importante din acestdomeniu mai târziu. Altele vei putea să le studiezi chiartu prin experienţă directă, cu ajutorul tehnologieiavansate.

Am ridicat din sprâncene. Nu înţelegeam la ce sereferea. Când? Unde? Cum?

- Răbdare. Ai văzut multe deja şi ai avut anumiteexperienţe deosebite, dar încă păstrezi o doză de „recul”mental.

Evident, acum era vorba despre o neînţelegere decomunicare în cele ce amândoi am vrut să spunem, daram tăcut din gură. Eram în schimb foarte interesat săaflu despre interiorul Pământului. Eu îmi imaginam căva fi o călătorie relativ uşoară, precum cea spre CameraOcultă din Egipt, dar -aşa după cum îmi specificaseCezar -lucrurile păreau a fi cu mult mai complicate.

Apa şi modul real de formare a planetelor

Am reluat subiectul, accentuând asupra celui maisensibil punct:

- Oricât aş fi de permisiv din punct de vedereştiinţific, este foarte greu să concep că apa există în

58

vidul cosmic în cantităţi uriaşe şi că „izvorăşte”, aşa cumai spus, din dinamica găurilor negre.

- Procesul nu este aşa de complicat, a răspunsdoctorul Xien. Realitatea spaţio-temporală este foartedistorsionată în preajma unei găuri negre, caresemnifică un pasaj de trecere spre alte dimensiuni alemanifestării. Apa lichidă, aşa cum o cunoşti tu, estedoar expresia fizică a unei energii subtile specifice, careeste elementul subtil denumit „apă”. În jurul unei găurinegre sunt condiţii energetice speciale, aşa că înanumite circumstanţe această „apă” subtilă din planuleteric „condensează” în apa lichidă din planul fizic. Dejasunt observaţii clare în această privinţă.

- Dar cum se leagă această explicaţie de apa dininteriorul planetei?

Doctorul Xien mi-a făcut un semn să am răbdare.- În fazele iniţiale, atunci când în spaţiul vid există

doar vortexul găurii negre ca nucleu de formare aviitoarei planete, apa condensează şi este expulzată subformă de gheaţă în cosmos, unde se amestecă cu alte„tipuri de materie” şi praf cosmic, după care „centura”de materie astfel formată începe să fie atrasă din nou degaura neagră şi se apropie de aceasta, formând un fel de„dop” în jurul vortexului. O parte din obiectele de gheaţăşi materie amestecate scapă însă spre exterior şi îşiîncep periplul prin spaţiul cosmic. Este cazul cometelor,de pildă. Restul centurii de materie şi gheaţă revine sprevortexul găurii negre şi se conglomerează ca o crustă, dela care se formează planeta. Crusta formată blocheazăoarecum acţiunea găurii negre centrale, cam la fel cumun dop blochează curgerea în spirală a apei într-ochiuvetă, prin sorbul acesteia. Sau dacă vrei, este caatunci când construieşti o arcadă, iar ultima bucată de

59

materie, în vârful arcadei, susţine tot restul în echilibruşi îl împiedică să cadă la pământ.

Ascultam uluit aceste explicaţii şi nu ma hotărâmce să cred: luam cunoştinţă despre un proces real sautotul nu era decât produsul unei fantezii cu iz descience-fiction? I-am împărtăşit atunci cu sinceritatedoctorului Xien gândurile mele.

- Şi Galilei ar fi gândit poate la fel ca tine, dacă i seexplica la vremea respectivă despre teoria relativităţii.Ştiinţa şi-a arogat de mai multe ori până acum„supremaţia” cunoaşterii şi de fiecare dată a trebuit sărecunoască faptul că mereu apar elemente noi, caresunt praguri de evoluţie.

- Dar este suficientă acea crustă pentru a asiguracondiţiile necesare vieţii pe o planetă? am întrebat eu,dorind să trec mai departe pentru a afla noi informaţii.

- Lucrurile nu se petrec „la întâmplare”, cum credoamenii de ştiinţă, ci sunt rodul unor necesităţi.Elementele se combină, pornind de la destinul aceleiplanete ca suflet în manifestare şi până laparticularităţile regiunii din cosmos în care ea se află. Întimp, se formează un „habitat interior”, care îşi urmeazăevoluţia având în centru gaura neagră. Toate suntechilibrate atunci prin activitatea conştientă a găuriinegre centrale: materie, apă, lavă şi toate celelalte.

- Singularitatea este şi ea conştientă? am întrebat,siderat.

- Desigur, este un spirit evoluat, care are grijă deceea ce a creat. Dar nu vom discuta acum despre asta.

- Deci gaura neagră centrală are grijă de proporţii.Ea reglează şi elementele de la suprafaţă?

- Totul. La „exteriorul” planetei se creează deasemenea un habitat în decursul timpului. Suprafaţapoate fi lovită de alte corpuri cereşti, îşi poate creşte

60

temperatura şi îşi poate crea o atmosferă propice pentrususţinerea vieţii fizice, dar aceasta nu este cevaobligatoriu. Există mereu un echilibru de forţe şiinfluenţe între „exterior” şi «interior”, marcat de destinulspecific al acelui corp ceresc. De aceea întâlnim ovarietate extraordinară de posibilităţi şi moduri demanifestare, fie că vorbim de planete, sateliţi naturali,asteroizi, comete sau alte corpuri cereşti. În cazulstelelor procesul este asemănător, însă gaura neagrăcentrală fiind mult mai mare, condiţiile de presiune şitemperatură determină alte tipuri de manifestări aleclementelor din planul subtil; în acest caz predominămanifestarea elementului subtil „foc” şi tocmai de aceeastelele „se aprind” şi devin focare principale de susţinerem planul fizic al sistemelor planetare. Menirea lor e alta,prin comparaţie cu cea a planetelor.

- Apa nu intervine în cazul lor?- Doar în primele faze de creaţie, după care există o

transmutare către elementul foc şi steaua se aprinde.Însă ceea ce am vrut să scot în evidenţă este faptul că încazul planetei noastre aproape toată apa care existăprovine din gaura neagră centrală, din interiorulplanetei. Reţine că în cea mai mare parte, apa vine dinaşa-zisul interior al planetei. Oceanul planetar interior,care a fost identificat şi de oamenii de ştiinţă, conţineapă creată în modul pe care ţi l-am expus. În plus,există multe alte surse de apă, lacuri sau chiar mări,situate la diferite adâncimi şi în diferite zone dininteriorul Pământului.

- Ceea ce mi-ai spus tu contrazice tot ce se ştiedespre geneza cosmică a unei planete. Şi, de asemenea,cam tot ce se ştie despre felul în care „funcţionează” ogaură neagră, am spus eu cu o anumită preocupare.

61

- Nu-ţi face griji în legătură cu asta. Observă că nupoţi avea deocamdată răspunsuri de la ştiinţa modernă,pentru că bazele ei de gândire şi concepţie a universuluiînconjurător sunt încă materialiste. E chiar obositor săvezi atâta limitare şi uneori chiar prostie la nişte oamenicare pretind că sunt inteligenţi şi că au ajuns la niveluriacademice. Ştiinţa nu înţelege nici măcar natura vidului,nu a stabilit încă în mod real ce este Conştiinţa; cum arputea ea să înţeleagă misterul naturii şi alcomportamentului unei găuri negre din Univers sau dinorice altă parte a Creaţiei? E ca şi cum tu ai vorbi cu uncopil de trei ani despre ecuaţii diferenţiale şi despremecanica cuantică; indiferent că îi vei spune despreastea, ori despre un concurs de frumuseţe, el îţi va arătamereu doar ce ştie el şi atât, adică săpăliga cu care sejoacă în nisip.

- Bun, asta am înţeles, e clar că noţiunile actualeale ştiinţei nu pot să străpungă semnificaţia unor astfelde revelaţii, dar totuşi cum apare apa din găurile negre?!Nu am nevoie de formule, ci de o explicaţie naturală.

-Ţi-am spus: este un fenomen de „conversie”, carepoate fi înţeles ca o „condensare” din planul subtil înplanul fizic, material. „Convertorul” este gaura neagrăcentrală a planetei. Apa este expulzată în diferite etapeale istoriei planetei şi în diferite cantităţi. La început esteexpulzată ca gheaţă în cosmos, unde se combină cupraful cosmic şi cu alte elemente materiale. După cecrusta planetei s-a format în jurul găurii negre centrale,apa creată din gaura neagră alimentează oceanulinterior, apoi acesta prin fisuri alimentează oceanele şimările de la suprafaţă.

O paralelă cu ştiinţa modernă

62

Evident că afirmaţiile doctorului Xien aveau preapuţin de a face cu teoria acreţiei din astrofizică, undeplanetele se formează în timp îndelungat prin ciocnireaşi adunarea laolaltă a numeroşi „bolovani” de rocă şi degheaţă. Există însă şi alte teorii, pe lângă teoria acreţieila nucleu, ceea ce arată dorinţa oamenilor de a găsi unrăspuns la anumite întrebări şi realităţi din universul ceîi înconjoară. Din nefericire, ei caută răspunsuri care săfie în conformitate cu nivelul cunoştinţelor şiconcepţiilor care deja există. Dacă se expune ceva carecontravine acestor idei, teoria devine o „imposibilitate”sau o „prostie”. Aşa după cum doctorul Xien a subliniatîntr-o discuţie ulterioară, una dintre Principalele cauzeale eşecului lor de gândire şi apreciere este că nu acordăsuficientă atenţie jocului celor cinci elemente în Univers,pe care îl consideră a fi mai mult o teorie filosofică cunuanţe fanteziste, decât ceva pe deplin real.

Pe de altă parte, oamenii de ştiinţă nu iau înconsiderare decât fenomenele care au loc la nivelulplanului fizic, în spaţiul cosmic, uitând sau neştiinddeloc că acestea nu reprezintă altceva decâtmanifestarea ultimă a unor influenţe şi energiisuperioare. Aici intră în discuţie găurile negre, ce anumereprezintă şi ce manifestă ele cu adevărat.

Până la un anumit punct, calculele şi ecuaţiile potdescrie o manifestare materială a fenomenelor din jurulunei găuri negre. De pildă, scoarţa şi mantaua terestră,care se formează prin acreţie datorită atracţiei exercitatăde gaura neagră din centrul planetei se aseamănă într-oanumită măsură cu discul de acreţie din jurul uneigăuri negre cosmice, care „suge” materia plasmatică dela o stea cu care formează un sistem binar, ori chiarmaterie din cosmosul apropiat, cum ar fi praf cosmic,

63

particule sau roci şi bolovani de felurite mărimi, atâtatimp cât acestea rămân la o distanţă adecvată.

Informaţiile pe care le-am primit atunci de ladoctorul Xien au fost echivalentul unui „trăznet” pentruideile ce le aveam despre aceste aspecte. A fost ocarbonizare destul de rapidă a prejudecăţilor pe care leaveam, totuşi nu lipsită de anumite „tensiuni” interne.Am încercat să mă justific într-un anumit sens faţă dedoctorul Xien:

- Este greu de depăşit ideologia materialistă actuală.Îţi mărturisesc că şi pentru mine e dificil să acceptaceastă idee, despre găurile negre care emit apă şiformează „stelele şi planetele lichide”, ca nişte protostelesau protoplanete. Iar asta se petrece în condiţiile în careeu, totuşi, am avut ocazia să văd lucruri extraordinare şisă mă conving de multe aspecte uluitoare până în acestmoment, după cum tu însuţi ai spus. Cu toate acestea,chiar şi după ce mi-ai explicat procesul, îmi vine foartegreu să înţeleg cum poate apa să izvorască dintr-o gaurăneagră şi să stea la baza formării unei planete. Parcă nupot să scap de întrebarea asta.

- Nu e chiar atât de dificil de înţeles precum ţi separe, mi-a răspuns doctorul Xien cu bunăvoinţă. Poţi săai un punct de referinţă dacă te gândeşti la compoziţiacometelor, care conţin foarte multă gheaţă, deci apă.Toţi astrofizicienii au în vedere o anumită „geneză”,inclusiv a cometelor, dar totdeauna pornind de la oanumită etapă şi o anumită zonă din Cosmos. Nimeniînsă nu spune, de exemplu, de unde au luat cometeleacea gheaţă sau cum a apărut gheaţa, deci apa, în„vidul” cosmic. Doar teoria acreţiei nu stă în picioare, iarei ştiu asta foarte bine, pentru că nu explică formareaplanetelor gazoase. Nu poţi spune că planetele telurice s-au format într-un fel, iar cele gazoase în alt fel. Dar dacă

64

iei în considerare ceea ce ţi-am explicat cu expulzareagheţii în fazele iniţiale ale protoplanetei, dinspre gaura eineagră centrală, şi ceea ce urmează după aceea, atuncipoţi să înţelegi mult mai simplu originea cometelor.

Următoarea întrebare am rostit-o în mod spontan:- Atunci ce lipseşte ştiinţei actuale pentru a înţelege

aceste lucruri? Doar faptul că nu aplică teoriaelementelor?

- Ăsta este doar un caz particular. În generalvorbind, la savanţii contemporani există un set deprincipii şi concepţii învechite, de natură materialistă,care se opune în mod sistematic unei înţelegeri largi, deansamblu, a Universului. Doar puţini dintre ei auînceput să aibă o viziune holografică asupra funcţionăriicreaţiei. Celor mai mulţi le lipseşte deocamdată putereade înţelegere, pentru ca mintea oamenilor de ştiinţă esteblocată într-un cadru foarte limitat de evenimentespaţio-temporale ce aparţin planului fizic.

Aceea a fost prima discuţie pe care am avut-o cudoctorul Xien despre interiorul Pământului. Noaptea cea urmat nu am dormit aproape deloc, analizând în mintedin nou şi din nou ceea ce tocmai aflasem. Nu am crezutcă Problema despre interiorul planetei noastre poate fiaşa complexă şi începeam să am o stare tot mai mare deuimire, realizând cât de insignifianţi în aparenţăsuntem, ca fiinţe, prin raport la marile mistere aleUniversului. În acelaşi timp avem acces total la acestemistere, dacă ştim să ne dezvoltăm capacităţileinterioare şi dacă înţelegem în mod corect lucrurile.

Abia aşteptam zorii zilei pentru a mă întâlni cuCezar şi a dezbate cu el aceste noi elemente, care mi-aufost dezvăluite de doctorul Xien, cu atât mai mult cu câtîn program era deja stabilită o deplasare a noastră lacomplexul din munţii Bucegi, în vederea pregătirii

65

expediţiei. Voiam să folosesc cât mai bine timpul pe careîl aveam la dispoziţie, aşa că am profitat de drumul pânăla locaţie pentru a vorbi în continuare despre acestsubiect.

Cum pătrunzi în interiorul Pământului

După ce am pus la cale unele aspecte de ordintehnic şi administrativ din interiorul Bazei, am plecatîmpreună cu Cezar spre Bucegi. De această dată ampreferat deplasarea cu maşina, pentru a putea discutanestingheriţi. Lui Cezar îi plăcea mult să şofeze, astfel căori de câte ori avea posibilitatea, recurgea la aceastăvariantă.

I-am împărtăşit cu mult entuziasm şi în sintezăceea ce aflasem de la doctorul Xien şi mi-am exprimatsperanţa ca nivelul conştiinţei mele să-mi permită sărealizez cu succes călătoria care va urma. Cezar mi-aîndepărtat eventualele dubii:

- În această privinţă lucrurile sunt deja stabilite,deplasarea a fost programată. Îţi pot spune chiar căsuntem aşteptaţi şi, pentru această primă călătorie nuvor fi probleme.

Am rămas tăcut câteva clipe. Am întrebat apoi,nesigur:

- Ce vrei să spui cu „această primă călătorie”? Vor fimai multe expediţii?

Cezar aprobă din cap.- Există mai multe niveluri de acces în interiorul

pământului, iar acomodarea ta este necesară. Structurainterioară a planetei e foarte complexă şi dacă acum eştiuimit cu cele aflate de la doctorul Xien, pregăteşte-tepentru ceea ce urmează. Lumile din interior sunt diverseşi surprinzătoare.

66

Savuram acea stare de aşteptare activă, plină demister şi cumva ruptă de realitatea cotidiană a omuluiobişnuit. Deşi în interiorul Departamentului ea eradestul de comună prin chiar specificul activităţii, totuşiîn unele momente speciale, cum ar fi acesta, de pregătirea unei noi expediţii, senzaţiile şi percepţiile lăuntrice seamplificau.

Am deschis repede discuţia cu Cezar, dorind să-milămuresc un semn mai vechi de întrebare pe care îlaveam, în legătură ai pătrunderea spre interiorul gol alPământului:

- Am înţeles că nu oricine poate pătrunde îninteriorul planetei, cel puţin la adâncimi mai mari. Darlocul pe unde se pătrunde este important? Are el vreoparticularitate? De exemplu, al doilea tunel respectăvreo regulă în această privinţă?

În timp ce rosteam întrebarea, l-am privit pe Cezar:concentrat, emanând o extraordinară încredere în sine şisinceritate, era după părerea mea una dintre puţinelefiinţe umane care înţelegea situaţiile complexe la justalor valoare, fie că acestea aveau legătură cu intricaţiilelumeşti, fie cu cele spirituale. Mi-a răspuns în modul luidirect şi simplu, pe care îl cunoşteam prea bine deaproape douăzeci de ani:

- Cel mai uşor pătrunzi în interiorul unui corpceresc pe liniile lui de câmp magnetic. La fel e şi în cazulPământului. Dacă intri pe sus, de-a lungul liniilor decâmp Magnetic, atunci pătrunzi gradat în planurilesubtile: eteric, astral, mental, cauzal, până în centru.Dacă vrei să mergi direct, la întâmplare, pătrunzi prinscoarţa terestră, dar la un moment dat te opreşti,deoarece nu mai ai capacitatea de a înţelege ce sepetrece acolo şi îţi pierzi cunoştinţa. Totul se blochează,după cum ţi-a spus şi doctorul Xien: aparate,

67

tehnologie, procese mentale. Şi atunci, ori ai capacitateareală de a pătrunde şi poţi să mergi mai departe, adicăfiinţa ta este pregătită pentru acel salt vibraţional; ori teopreşti acolo sau chiar înnebuneşti.

- Deci pe sus, pe la poli, este mai uşor de pătruns...Am rămas puţin gânditor, apoi am vrut să aplic cu

Cezar aceeaşi „tehnică” precum în cazul doctorului Xien:- Să spunem că cineva poate înainta fără probleme

în interiorul planetei pe o astfel de linie de câmpmagnetic. Ce va vedea atunci? Peisaje care se schimbă?

- Grosimea scoarţei şi a unei părţi din manta esteparcursă la nivel fizic, dar apoi nu mai există materiefizică, pentru că se intră în dimensiunile subtile: eterică,astrală şi aşa mai departe.

INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image6.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image6.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE

68

"media/image6.jpeg" \* MERGEFORMAT

Modul de pătrundere în interiorul Pământului, urmândliniile lui de câmp magnetic

- Bine, dar oamenii de ştiinţă au dat o structurădestul de clară a interiorului planetei. Greşesc ei aşamult în teoria pe care o expun?

Practic vorbind, nu voiam să-l „verific” pe Cezarîntrebându-l cam aceleaşi lucruri ca pe doctorul Xien, cidoream mai mult să asimilez eu însumi problema,privind-o din mai multe unghiuri de vedere.

- Este doar aproximarea lor, bazată pe extrapolări şiobservaţii indirecte, dar realitatea este alta. Te veiconvinge singur, m-a asigurat Cezar.

Aşteptam şi eu emoţionat acele momente. Doreamtotuşi să cunosc mai multe despre apropiata călătorie,aşa că l-am întrebat:

- Trecerea de la materia fizică la planurile subtile seface brusc?

69

Înainte să-mi răspundă, Cezar a făcut o scurtăpauză, îl vedeam cum căuta să-şi aleagă cuvintele cugrijă, pentru a mă face să înţeleg cât mai bine:

- Nu, nu se face brusc. Dacă respecţi o anumităcontinuitate a deplasării, materia fizică începe să devinăcumva mai „uşoară”, mai rarefiată, apoi apare o stareplasmatică a ei, apoi intri total în planurile subtile, unde«materia” este de fapt energie pe diferite frecvenţe devibraţie, în funcţie de dimensiunea sau planul demanifestare la care ai ajuns. Dar nu poţi să treci maideparte de zona pentru care eşti pregătit din punct devedere energetic. Câmpul subtil de acolo acţioneazăcumva elastic. Dacă la el ajunge o energie grosieră,aceasta „ricoşează” elastic, în sensul că nu poatepătrunde, deoarece nu este «recunoscută” ca frecvenţăde vibraţie.

Am rămas tăcut un anumit timp, încercând săasimilez această informaţie.

- Deci nu poţi să forţezi...- Nu. Îţi pierzi cunoştinţa sau pur şi simplu eşti

deviat. Dacă cineva ar avea un mecanism adecvat şi arîncepe să foreze nebuneşte, direct spre centrulPământului, la un moment dat dispozitivul de forare purşi simplu s-ar bloca, s-ar opri, n-ar mai putea săfuncţioneze, deoarece frecvenţa lui de vibraţie, catehnologie şi material din care este alcătuit, nu ar maicorespunde cu cea a stratului interior la care a ajuns.Mergi exact până acolo unde îţi permite frecvenţaconştiinţei tale individuale. Asta e valabil atât pentrufiinţe, cât şi pentru obiecte din materie amorfă.

- Înţeleg asta, dar nu-mi pot imagina totuşi cum arputea fi blocat un astfel de dispozitiv în înaintarea lui...

Cezar se gândi puţin, după care îmi oferi unexemplu sugestiv:

70

- Este exact ca la pătrunderea unei navete cosmiceîn atmosferă: dacă ea vine într-un unghi prea abrupt şicu o energie mare, va fi consumată, se va aprindedatorită frecării intense; dacă unghiul este prea larg,atunci forţa gravitaţiei o va respinge, iar naveta va ricoşape lângă planetă. Doar sub un anumit unghi şi pe oanumită direcţie ea poate să intre în siguranţă înatmosferă şi să ajungă pe suprafaţa planetei. Principialvorbind, regula este aceeaşi şi la pătrunderea îninteriorul Pământului, unde vei intra pe liniile de câmpmagnetic şi vei parcurge dimensiunile subtile, intrândmai întâi în planul eteric, apoi din ce în ce mai subtil,până în centru. Asta, fireşte, dacă nivelul individual deconştiinţă este adaptat unei astfel de călătorii.

Am intervenit, pentru că aici mi-am adus amintedespre un aspect pe care de asemenea doream să-lclarific:

- Eu ştiu că la om corpurile lui subtile învelesccorpul fizic, iar ultimul, la exterior, este corpul cauzal,care este cel mai rafinat. Dar, din cele aflate de ladoctorul Xien şi de la tine, în cazul planetei nu este lafel.

-Corpurile subtile ale fiinţei umane sunt prezentateca învelind” corpul fizic şi ele se extind din ce în ce maimult în exteriorul acestuia, de la corpul eteric la corpulcauzal. Totuşi, această extindere nu este doar pe osingură direcţie, deoarece corpul fizic este de asemeneapătruns şi în interiorul său de celelalte corpuri subtile.În cazul Pământului şi al oricărei alte planete lucrurilesunt la fel, chiar dacă aparent este invers, adică seporneşte de la corpul fizic şi se merge spre centru undeeste corpul cauzal. La fel de bine pot spune că şi planetanoastră are un corp eteric care acoperă suprafaţa fizică,apoi cel astral care acoperă planul eteric şi tot aşa. Însă

71

aceasta este doar o reprezentare dimensională aproblemei, pe care mintea o ataşează în nevoia ei de aînţelege „mecanismul”. Evoluţia spirituală a unei fiinţeumane de exemplu, nu se face spre „exterior”, citotdeauna mergând spre interiorul fiinţei, spre centrulspiritual. Din perspectiva faptului că o planetă este defapt o fiinţă, faptul că în centrul spiritual al planeteigăseşti frecvenţa cea mai înaltă de vibraţie este perfectjustificat. Prin urmare, problema este „inversată” doardin perspectiva minţii, care o interpretează dimensional,introducând ideile de „interior” şi „exterior”. Din aceastăcauză lucrurile par să fie opuse, dar în realitate ele suntunitare. Acum înţelegeam foarte bine situaţia şi i-ammulţumit lui Cezar pentru explicaţii.

Bariere conceptuale

Un timp am tăcut amândoi, el savurând şofatul, eupunând în ordine mentală noţiunile pe care le-am aflatîn ultimele ore. După mai multe minute am reluatdiscuţia asupra unuia dintre punctele sensibile:

-Mie mi se pare foarte interesant acest proces deformare planetară, despre care mi-a vorbit doctorulXien, care nu prea are legătură cu concepţia ştiinţificăactuală, cea a acreţiei materiei la un nucleu.

Cezar înclină din cap, aprobator.- Interesant, nu-i aşa? Ce departe pot fi ei de adevăr

în această privinţă şi totuşi cât de mult se zbat pentru amenţine o idee retrogradă şi limitată, pur materialistă, încâmpul conştiinţei omenirii. În realitate, toate stelele şiplanetele se creează pornind de la acest principiu degaură neagră, dar ştiinţa înţelege fenomenele doar prinprisma posibilităţilor ei actuale. Deşi explicaţia lor cubolovanii cosmici care se ciocnesc şi, prin acreţie, ajung

72

să formeze planetele este în mod evident insuficientă, eatotuşi funcţionează într-un anumit context foarte limitat,al unei explicaţii teoretice, conceptuale. Oricâte erori arfi, nepotriviri sau observaţii care contrazic aceastăteorie, ei se încăpăţânează să o menţină, deşi îşi dauseama că nu are cum să funcţioneze.

- Mă întreb ce îi face pe oamenii de ştiinţă sărămână la acest stadiu limitat de concepţie..., am spuseu cumva retoric.

Ştiam răspunsul, dar voiam totuşi să aud şipărerea lui Cezar. Nu a trebuit să aştept prea mult.

- Orgoliul, aroganţa şi rutina; faptul că unii savanţis-au cantonat într-un sistem de concepţii învechite, purmaterialiste, iar asta îi privează să aibă o viziune mailargă asupra Universului. Nu poţi să ceri la nesfârşitdovezi prin „măsurători”, atâta timp cât însăşi aparatelede măsură şi tehnologia de măsurare sunt relativlimitate şi modeste. În astfel de cazuri obţii doar ceea cevrei, adică atât cât îţi pot oferi acele aparate. Nufenomenele trebuie să-şi coboare frecvenţa pentru ca tusă le observi şi să devii conştient de existenţa lor prinintermediul aparatelor de măsurare, ci tu trebuie să-ţimăreşti frecvenţa personală de vibraţie pentru adetermina transformări în tehnologie, în modul degândire şi în comportamentul ştiinţific, ca să ajungi săpercepi acele fenomene sau realităţi superioare aşa cumtrebuie. Principala barieră în faţa progresului ştiinţeieste concepţia ei materialistă asupra lumii.

- În orice caz, mi se pare că e prea mult pentru ei săaccepte ca sursă de formare planetară o gaură neagră dedimensiuni reduse.

- Ceva rudimente despre o astfel de concepţie auavut şi astrofizicienii moderni, atunci când au emisteoria formării stelelor printr-o mişcare gradată rotitoare

73

a materiei din norul de praf stelar, doar că ei au încercatsă „rezolve” totul din punct de vedere fizic şi mergândcumva „de-a-ndoaselea”. De fapt, mai întâi apare acestvortex fundamental, ca o singularitate, ce manifestă uncâmp din ce în ce mai intens de forţe în rotaţie, pânăcând încep să se manifeste primele rudimente alemateriei fizice, adică praful stelar; apoi, după o perioadăde timp apare şi apa.

- Este foarte interesant şi uluitor cum se petreclucrurile de fapt în Cosmos, cum apare materia..., amspus eu, realmente fascinat de aceste mistere.

- Există câteva voci în ştiinţa actuală carepresupun că elementele principale ale materiei, vorbindde electroni, protoni şi neutroni, se formează în zoneleintens magnetice din vecinătatea unor găuri negre carese rotesc foarte repede. Alţi cercetători consideră căaceste elemente apar din „neant” şi apoi se topesc în„neant”, adică în „vidul” cosmic. De fapt, vidul este realşi există, chiar dacă energia lui pare să fie „magică”.Orice mini-vortex care există în cosmos reprezintă omini-gaură neagră, iar energia vidului se „condenseaz㔺i se manifestă atunci prin intermediul lui ca o finăpeliculă, ca un fel de „vid lichid”, ca o suprafaţă de lichidcare se ondulează mereu.

- Eu înţeleg într-o anumită măsură, dar măîndoiesc că cercetătorii moderni ar putea fie măcar săasculte aşa ceva. Asta i-am spus şi doctorului Xien.

- Am studiat problema, pentru că m-a interesat.Spre surprinderea ta, cercetătorii au descoperit dejaacest adevăr, însă nu înţeleg ce să facă cu el3. Faptul căei se încăpăţânează să spună că aşa ceva nu apare înmod natural în Univers, e problema lor, nu a noastră.Tot aşa, ei îşi imaginează că totul e o „întâmplare”, un

74

haos mai mic sau mai mare din care „se întâmplă” săapară viaţa, o stea sau nişte planete.

Eram amuzat că Cezar folosea aproape aceleaşiexpresii şi idei ca doctorul Xien, ceea ce însemna căînvăţăturile acestuia prinseseră rădăcini adânci şi în el.

- Singurele care „guvernează”, în concepţiaoamenilor de ştiinţă contemporani, sunt legileUniversului fizic, care se aplică la un domeniu limitat alrealităţii. Mereu apar necunoscute, mereu sunt semnede întrebare, mereu sunt mistere nerezolvate, chiar dacălegile lor spun că un anumit obiect, fenomen saumanifestare n-ar trebui să existe acolo unde apare sauîn forma în care apare. Nu poţi să construieşti un blocdoar cu dalta şi ciocanul, pentru că rişti să se surpe; nuai elementele de legătură, nu cunoşti esenţa proiectului.Într-un astfel de caz, savanţii ar trebui să sedocumenteze, să cerceteze, să fie deschişi la alteposibilităţi mult mai vaste, pentru a realiza un saltsemnificativ de concepţie. Deocamdată aceasta nu s-apetrecut, dar poate că există şanse în viitorul apropiat.(Probabil autorul se referă la „condensatul Bose-Einstein”, care este o stare a materiei diferită de celecunoscute în natură, în care atomii ajung să secomporte corelat, la unison, atunci când temperaturaeste foarte apropiată de zero absolut (n. ed.))

Accesul în interior pe la Poli: subtilităţi,repere, certitudini

- Eu nu prea văd cum ar putea să facă asta, atâtatimp cât ei nu pot concepe existenţa unei dimensiunisubtile de manifestare la o frecvenţă de vibraţiesuperioară a materiei, am spus eu. Nu vor avea acces în

75

interiorul planetei, nu vor şti cum să pătrundă îninterior.

Cezar a preluat ideea şi a spus:- Într-adevăr, oamenii nu înţeleg cum se face

trecerea spre dimensiunea subtilă. Toţi îşi imaginează căPământul gol la interior ar trebui să fie precum o nucăde cocos scobită. Asta se petrece datorită concepţiei purmaterialiste pe care o au asupra lucrurilor. Uite, deexemplu, cei care au descris că au pătruns cu barca înlumea din interior. Ce crezi că s-a petrecut de fapt?

Ştiam prea bine relatările de această natură şiacum le puteam reinterpreta pe baza noţiunilor aflate.Am spus:

- Pluteau în regiunea cercului arctic şi a fost şansalor să se alinieze cu barca pe una dintre liniile de câmpmagnetic şi gravitaţional, care duce spre interior.

INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image7.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image7.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE

76

"media/image7.jpeg" \* MERGEFORMAT

-Întocmai. Pe la poli este cel mai uşor de pătruns,dacă există rezonanţă între frecvenţa intrării în planuleteric şi frecvenţa individuală a fiinţei. Depinde însă şide viteza de înaintare a bărcii, care întretaie liniile decâmp magnetic şi gravitaţional. Dacă ea este variabilă,atunci vei rata intrarea pe liniile de câmp magnetic, caresunt aliniate cu cele de câmp gravitaţional în zonapolilor. Important este ca viteza bărcii să fie constantă.Nu vei pătrunde spre interior pe la ecuator, pentru căacolo liniile de câmp magnetic sunt orientateperpendicular pe cele de câmp gravitaţional, iarinfluenţa lor nu produce acest efect. În schimb, acolodiversitatea biologică este favorizată. Dar la marginea„conului magnetic” din zona arctică, chiar la limitatranziţiei spre planul eteric, spre interiorul Pământului,

77

câmpul magnetic este puternic şi el se aliniază cu liniilede câmp gravitaţional. Influenţa lor conjugată setransmite atomilor din corpul fizic şi aceştia suntputernic energizaţi. Apoi, pe măsură ce intri în „conulmagnetic”, intensitatea câmpului magnetic scade, darfrecvenţa de vibraţie a atomilor corpului a crescut şi eapermite trecerea spre eteric de-a lungul liniilor de câmpmagnetic.

INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image8.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image8.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE"media/image8.jpeg" \* MERGEFORMAT

Conul magnetic” şi zona de aliniere a liniilor de câmpmagnetic cu atracţia gravitaţională

78

- Am înţeles. Să zicem că sunt la marginea „conuluimagnetic” şi respect condiţiile pe care le-ai spus. Intrueu atunci în interiorul Pământului?

- Ai trei posibilităţi. Dacă direcţia în care tedeplasezi nu este orientată către pol, atunci îţi continuidrumul pe apele oceanului, plutind deasupra zonei deintrare. În acest caz rămâi în planul fizic; nu înţelegi cereprezintă acea zonă, nu simţi şi nu pătrunzi îninteriorul planetei. Dacă direcţia ta este mai apropiată,dar nu coincide totuşi cu cea către pol, atunci intri într-o anumită stare ca de transă, în care îţi dai seama că sepetrece ceva neobişnuit, poate chiar ai anumiteinformaţii, dar atât; este doar o trăire interioară. Fizicvorbind, tu treci însă cu barca peste zona de acces, fărăsă pătrunzi în interiorul Pământului. Dar dacă direcţiade deplasare este către pol, există şanse mari ca tu săintri în planul eteric şi prin aceasta în „interiorul”Pământului. Însă pentru asta e nevoie ca frecvenţa taindividuală să fie egală sau foarte apropiată de frecvenţade trecere, cu alte cuvinte dacă nivelul tău de conştiinţăşi de înţelegere este compatibil cu această trecere, adicăeste suficient de elevat şi pur, atunci te aliniezi cu liniilede câmp magnetic şi gravitaţional şi intri în următorulplan, care este planul eteric. Pătrunzi astfel în ceea ceeste numit „interiorul Pământului”.

În timp ce Cezar îmi explica toate acestea, eucăutam să-mi reprezint mental o astfel de situaţie şi, calucrurile să-mi fie mai clare, după ce am revenit la Bazăam desenat câteva schiţe. Mai jos este varianta finală,cu reprezentarea celor trei posibilităţi.

Să nu uităm însă că este vorba doar despre undesen fizic, ce urmăreşte să reprezinte o realitate subtilăde la un anumit punct încolo. De pildă, desenul ne aratăcă aparent intrăm în interior şi ne întoarcem cu barca pe

79

partea inferioară a scoarţei, urmând curbura din figură.În realitate, dacă cineva ar trăi această experienţă înmodul indicat, nu ar sesiza deloc o astfel de curbură sau„întoarcere” cu susul în jos. Aceasta nu din cauza razeimari de curbură, cum au încercat unii să sugereze, cipentru că în realitate se intră în planul eteric subtil.Acolo nu vom percepe că ne „întoarcem” cu susul în jos,ci pur şi simplu vom urma linia gravitaţională şimagnetică spre centrul Pământului, pe care am pătruns.

INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image9.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image9.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE"media/image9.jpeg" \* MERGEFORMAT

INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image10.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image10.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE"media/image10.jpeg" \* MERGEFORMAT

80

INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image11.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image11.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE"media/image11.jpeg" \* MERGEFORMAT

Cele trei situaţii care pot să apară în zona polilor, înlegătură cu pătrunderea în interiorul Pământului.

În jurul nostru va fi tot apă, în general vom vedeaacelaşi cer, însă destul de repede vor începe să apară şialte elemente, despre care noi ştim că nu ar avea motivsă fie acolo, în apele arctice. Cei care îşi descriu în acestfel experienţa spun că au intrat „în interiorulPământului”, dar ei gândesc aşa pentru că se considerăîn continuare în planul fizic. De fapt, ei au pătruns dejaîntr-o altă dimensiune, care este cea eterică şicorespunde planetei noastre în zona respectivă. Neştiinddespre o astfel de realitate subtilă, ei încearcă să oasocieze cu ceea ce cunosc din planul fizic şi de aceeaimpresia lor este că, într-un anumit fel, au pătruns în„interiorul gol” al planetei.

Cezar mi-a explicat mai apoi ceva care poate săpară straniu şi care face subiectul principal alneînţelegerii acestui fenomen: după puţin timp de lapătrunderea în dimensiunea eterică a Pământului, dacăpriveşti bolta cerească din acest plan subtil eteric, lamijlocul ei poţi vedea Soarele central al planetei, care nu

81

este acelaşi cu Soarele nostru de pe cer, din planul fizic.Totuşi, în cazuri foarte rare, pentru o scurtă perioadă detimp şi dacă momentul pătrunderii este potrivit, atuncipoţi vedea pe cer doi Sori: unul este cel din planul fizic,care este astrul din spaţiul cosmic, iar celălalt esteSoarele din planul eteric, din interiorul planetei. Curândînsă rămâne doar acesta din planul eteric, deoarececălătoria se continuă spre centru; el luminează mai slabşi are o dimensiune mai mică.

-Nu prea îmi este clar cum e posibil ca Soarele dininterior să reprezinte gaura neagră din centrul planetei,am spus eu. Aproape sigur că trebuie să fie o eroare înexpunere. Ori este o singularitate, o gaură neagră ceabsoarbe, ori este o stea, adică un Soare.

Aparent aveam dreptate. Totuşi, intuitiv simţeamcă pe undeva judecata mea era viciată de microbulnecunoaşterii.

- Nici eu, nici doctorul Xien nu ţi-am spus că înmijlocul planetei se află o stea, mi-a răspuns Cezar.Ceea ce se vede ca fiind un Soare acolo reprezintă defapt expresia luminoasă a găurii negre centrale în planuleteric . În mod normal, tu nu ai vedea nimic acolo,deoarece frecvenţa de vibraţie a singularităţii este foarteînaltă, depăşind spectrul de frecvenţe din planul fizic.

- Şi atunci de ce există totuşi un Soare careluminează? am întrebat mirat.

- El este de fapt radiaţia emisă de gaura neagră,care apare în urma procesului de absorbţie a materiei.Tu vezi chiar acest fenomen care se traduce prin radiaţieluminoasă eterică, pentru că atunci eşti deja în planuleteric. I se spune „Soare interior”, pentru că ne-amobişnuit să denumim generic „Soare” ceea ce lumineazăpe cer. Gaura neagră centrală, pe care o denumim„Soare interior” are un câmp magnetic şi gravitaţional

82

propriu; există de asemenea o viteză unghiulară a ei şiaceste elemente determină gradul de absorbţie amateriei, care se realizează lent, dar se realizează.Lumina Soarelui interior este sensibil mai slabă decâtcea a Soarelui din planul fizic, vizibil pe cer. De aceea elmai este cunoscut ca fiind „Soarele Fumuriu”.

Am tăcut un timp, aproape ameţit de aceleexplicaţii. Căutam să decantez această nouă cunoaşterevaloroasă, de zgura unor informaţii false sau eronatînţelese, pe care le aveam până în acel moment, aşa cumau fost şi încă sunt furnizate de ştiinţa contemporană.

- Trecerea din planul fizic în planul eteric trebuie sămai îndeplinească o condiţie, mi-a mai spus Cezar. Dacăeşti pregătit lăuntric şi dacă există rezonanţă întrefrecvenţa de vibraţie a conştiinţei tale şi frecvenţa devibraţie din planul eteric, atunci între cele două planuriexistă o anumită plajă comună de frecvenţe, pe care tuatunci va trebui să o parcurgi rapid, fără să-ţi pierziconştiinţa. În acel scurt interval al trecerii tu trebuie sărămâi perfect conştient. Pătrunderea în planul eteric nuse face brusc, ci lin, într-un interval accesibil de timp.Cu cât fiinţa este mai bine pregătită, cu atât aceastătrecere este mai puţin stânjenitoare, dar ea poate totuşisă fie sesizată, mai ales prin faptul că ceva aparentciudat se petrece. Lucrurile par să rămână la fel şi totuşiele încep să fie diferite, până când elementele noi devinflagrante, cum ar fi vegetaţie în zona „arctică”, vânt cald,un soare nou, animale nemaivăzute, apă mai caldă.

- Şi aceasta este lumea din interiorul Pământului?am întrebat eu curios.

INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image12.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image12.jpeg" \*

83

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE"media/image12.jpeg" \* MERGEFORMAT

Elemente structurale în scoarţa şi mantaua planetei

- Sunt multe astfel de „lumi” în interiorul planeteinoastre. Depinde la care te referi. Există civilizaţii, într-un sens mai restrâns al termenului, care subzistă încavităţi imense chiar în interiorul scoarţei terestre.Scoarţa planetei este fizică, dar la apropierea de„mantaua terestră” apare deja o zonă de tranziţie spreplanul eteric. Această porţiune fizică a planetei, care nueste prea groasă, apare ca un „fagure” în secţiune şiprezintă multe cavităţi de diferite mărimi; unele suntgoale, în altele trăiesc fiinţe, sunt chiar oraşe,comunităţi mai mici sau mai mari. Tipurile de fiinţe suntde asemenea diferite. Alte astfel de „bule” din interiorulPământului sunt pline cu lavă, cu petrol, iar în alteleexistă lacuri imense. Le putem numi „lumi subterane” şiele sunt chiar foarte diverse. Unele dintre acelecomunităţi de fiinţe, care sunt mai apropiate desuprafaţă, fac parte integrantă din planul fizic; altele,care se află la o adâncime mai mare trec deja în planuleteric sau se întreţes cu acesta.

Pe ape, prin peşteri sau prin păduri

84

- Dacă aşa este structura interioară a scoarţeiPământului, atunci cred că toate acele fiinţe care trăiescacolo nu intră sau ies doar pe la poli. Probabil au şi altecăi de acces, aşa cum noi putem pătrunde prin al doileatunel.

- Bineînţeles. De fapt, există trei feluri principale deacces spre centrul planetei. Primul dintre ele, pe la poli,este cel mai uşor şi l-am descris. A doua posibilitate esteprin intermediul unor locuri speciale, de obicei peşterisau caverne în interiorul munţilor, dar ele pot fi la fel debine şi la suprafaţa solului, în păduri sau chiar pecâmp. Oamenii de ştiinţă le denumesc distorsiunispaţio-temporale sau portaluri şi într-un fel chiar astasunt, adică ele reprezintă punctul de intersecţie a unorvortexuri de energie din planurile fizic şi eteric, înprincipal, iar uneori chiar şi din planul astral. Acolounde ele se intersectează, creează un fel de „filon”energetic, ce determină la suprafaţa fizică a Pământuluio zonă specială. Unele dintre aceste „filoane energetice”durează mai mult timp, altele mai puţin. Cele puternicepot dura sute sau chiar mii de ani; altele pot fi scurte denumai câteva minute.

- Acesta este motivul pentru care preoţii dinvechime obişnuiau să realizeze ritualuri iniţiatice sau deinvocare în păduri?

- Este unul din motive. De aceea se şi spune căsunt unele păduri în care oamenilor le este sau le erafrică să intre. Nu pentru că acele păduri ar fi avut vreoproblemă, ci pentru că în interiorul lor existau sau chiarexistă anumite zone care reprezintă treceri spre planuleteric, unde realitatea este diferită. Vegetaţia şi fiinţeleapar de cele mai multe ori într-un alt fel decât în planulfizic şi asta îi sperie pe oameni. Ei devin confuzi, nu se

85

mai regăsesc în spaţiul şi timpul cu care erau obişnuiţi,nu înţeleg ce se întâmplă cu ei şi nu realizează că defapt se află deja în alt plan de manifestare, care estesuperior planului fizic. De exemplu, unele dintre acestepăduri speciale puteau fi relativ mici ca întindere şitotuşi, după ce intrau în ele, oamenii puteau merge zileîntregi fără să le dea de capăt, pentru că deja eipătrundeau într-o altă dimensiune, de obicei în planuleteric, iar acolo pădurea avea alte caracteristici. Seputea petrece însă şi invers; totul depinde de specificullocului de trecere.

După o scurtă pauză, Cezar a continuat:- Dacă pătrunzi sau treci pe acolo şi dacă eşti

pregătit pentru aşa ceva, atunci se produce trecerea taîn planul eteric şi poţi intra chiar în interiorulPământului. Însă pentru asta, repet, trebuie să fiipregătit, să ai o stare interioară potrivită, să înţelegiaceste aspecte, să fii în locul respectiv la momentulpotrivit. Dacă este necesar, toate aceste elemente se„aranjează” exact aşa cum trebuie. Tu mergi, de pildă,printr-o pădure şi deodată apare o cărare ce este altfeldecât celelalte; o urmezi şi ajungi la o stâncă, unde vezio intrare aparent banală într-o grotă. Acea grotă sauintrare în munte nu exista însă până atunci. Urmeziacea intrare şi apoi te adânceşti tot mai mult, dar pemăsură ce înaintezi în peşteră, ai senzaţia că pereţii eise îngustează din ce în ce mai mult şi că ei „curg” cumvamai repede pe lângă tine, deşi tu te deplasezi în modnormal.

- Există multe astfel de locuri speciale? am întrebat,fascinat de discuţie.

- Dinamica lor este mare, însă unele dintre ele sunt„consacrate”, durând de mult timp şi fiind foarteputernice. Chiar dacă ele au ajuns să fie cunoscute de

86

unii oameni, totuşi efectul pe care îl generează este înprimul rând acela de frică şi chiar panică. Instinctul deconservare acţionează atunci foarte puternic în om.Frica de necunoscut, amplificată de „poveşti”, precum şide alte elemente stranii care se petrec împrejur creează olegendă adeseori terifiantă a locului respectiv. Tendinţalocalnicilor, dar şi a autorităţilor este aceea de a blocaaccesul. Tensiunea care apare la schimbarea frecvenţeide vibraţie în apropierea unor astfel de locuri genereazăstări de confuzie, emoţii puternice, haos mental şi celmai adesea sentimentul pregnant de frică.

Am intervenit cu o întrebare care mi se păreaimportantă:

- Dar, presupunând că intri pe un astfel de „filonenergetic”, raportul spaţiu-timp rămâne la fel cu cel dinplanul fizic? Eu aş spune că nu.

- Şi chiar ai dreptate. O distanţă relativ micăstrăbătută în interiorul unui astfel de „filon energetic”poate să însemne zeci sau chiar sute de kilometri înplanul fizic. Călătoriile în interiorul Pământului sunt deobicei rapide, dacă ai mijloacele potrivite sau dacănimereşti „filonul energetic” potrivit.

După ce mi-a dat aceste explicaţii, Cezar mi-avorbit despre a treia posibilitate de acces în interiorulplanetei:

- Aceasta era folosită în antichitate şi ea făcea partedin chiar setul lor de credinţe, căci pentru ei era cevafoarte natural pe atunci. În acest caz, pătrunderea sprecentrul Pământului se face pe ape. Eşti de exemplu pelacul potrivit, cu o barcă; destul de repede apare o ceaţăstranie, intri în ea şi apoi te pomeneşti în alt loc. Asta îţiarată că ai intrat deja în planul eteric şi, cel maiprobabil, te afli în interiorul planetei.

87

- Ăsta poate fi cazul specific TriunghiuluiBermudelor, am spus eu imediat.

- Chiar aşa este. Singura problemă e că, în cazulavioanelor ce pătrund în ceaţa respectivă, deoarece seschimbă frecvenţa de rezonanţă, aparatele de bord numai funcţionează, nu ştii unde te îndrepţi şi chiarmotoarele tind să se oprească. Dar atâta timp cât eşti peo ambarcaţiune, vei pluti pur şi simplu în derivă prinacea ceaţă, până când la un moment dat ieşi din ea, daratunci deja te afli în interiorul Pământului, în planeteric.

- Chestiile astea îmi par totuşi cam întâmplătoare. Eun grad mare de neprevăzut şi chiar de risc.

- Doar aparent. Astfel de zone sunt precum nişte„avanposturi energetice”, care sunt cunoscute foartebine de locuitorii din interior şi de aceea, în cele maimulte cazuri la ieşirea din ceaţa albă eşti aşteptat şiîntâmpinat. Asta e valabil nu doar pe apă, ci şi în zonelede distorsiune pe uscat, în peşterile din interiorulmunţilor sau la alte astfel de „treceri” spre interiorulPământului. Te vei convinge de asta în curând. Un bunexemplu este şi cel despre regele Arthur şi cavalerii săi,care ştiau cum să meargă spre Tărâmul sau Insulaînţelepţilor, ce nu aparţinea de planul fizic, dar în carese putea ajunge trecând „o ceaţă” pe un tac. În gravurilecare au rămas, barca lor era reprezentată Pe lac, iar subea, în apă, poţi vedea un şarpe care îşi muşcă coada,realizând un cerc sau mai bine zis un oval. Este şarpeleUroboros din mai multe tradiţii ezoterice, darsemnificaţia lui este aceeaşi: el semnifică legătura cuenergia vidului, iar trecerea din planul fizic spre planulsuperior de manifestare, care este planul eteric, se faceprintr-un astfel de „vid”, în fapt o singularitate.

88

Eu eram uluit că oamenii din acea vreme aveaucunoştinţe deosebite despre planuri şi dimensiunisubtile şi chiar ştiau şi puteau să le acceseze la voinţă.Cezar a făcut nişte precizări suplimentare:

-Într-adevăr, asta arată anumite cunoştinţeiniţiatice, pe care Arthur şi cei apropiaţi lui le aveau înacele vremuri. Ştii bine că nici până în prezent nu auputut să identifice locul în care s-a aflat cetatea lui,Avalon. De aceea istoria şi cultura preferă să-l treacăatât pe Arthur, cât şi pe Merlin şi cetatea lor în categoriamiturilor şi legendelor. E mai simplu şi mai convenabil,iar justificarea este că nu s-au găsit „dovezi”. Însă lipsaacestor dovezi, care se datorează faptului că acele cetăţi,oraşe sau personaje nu au fost sau nu au mai rămas înplanul fizic, ci au tranzitat în planul eteric, pot fi regăsiteîn multe alte cazuri. De exemplu, oraşul incaş Eldorado,cetatea Troia şi încă multe altele, despre care nu se ştiemai nimic sau informaţiile sunt contradictorii.

Ultimele 24 de ore fuseseră un adevărat „tur deforţă ideologic”, în care concepţia mea despre structurainternă a planetelor a fost resetată în totalitate. Într-oanumită măsură mă simţeam pregătit pentru a realizaprima călătorie, însă plecarea era programată pestecâteva zile. Odată ce am ajuns în interiorul locaţiei dinBucegi, i-am solicitat lui Cezar două ore pentru a măputea odihni, ceea ce am şi făcut. Apoi, plin de resursenebănuite şi de exaltare în suflet, am reintrat înatmosfera magică a Sălii Proiecţiilor.

Cap. 2 -MAREA CONTROVERSĂ: PĂMÂNTUL PLINVERSUS PĂMÂNTUL GOL ÎN INTERIOR

După ce m-am trezit, m-am ocupat pentru un timpscurt de verificarea şi semnarea unor acte şi documente.

89

Noua „formulă” de aparat administrativ şi de organizarea locaţiei secrete din munţii Bucegi ajunsese la un regimoptim de funcţionare. Sarcinile erau uşor de stabilit, iarprocedurile, lanţul de comandă şi organigramapersonalului fuseseră mult simplificate. În mare parte,aceasta s-a datorat tehnologiei excepţionale americane,cu care baza secretă era dotată. Unele dintre acesteelemente tehnologice aproape frizează cărţile SF, darrealitatea este că noi ne bucurăm acum de ele. Toţi ceidin Departament ştim că această tehnologie nu provinedin proiecte guvernamentale, ci de altă natură, darexistă un acord tacit între noi şi ofiţerii americani de laPentagon pentru a nu dezvolta acest subiect sensibil. Înbaza acestui fapt am o responsabilitate mărită şi,deoarece sunt aspecte care privesc mai mult parteaamericană, nu voi menţiona anumite tehnologii care aufost proiectate special pentru această locaţie.

Update

Supravegherea bazei şi sistemele de protecţie suntatât de sofisticate, încât nevoia de personal s-a redusfoarte mult. Ca relief, dacă urci muntele şi ai şansa săajungi în zonă, nu vezi deviaţia de drum care conduce lalocaţie. Ea a fost disimulată într-un mod foarteinteligent. Dar chiar dacă, prin cine ştie ce străpungerea sistemului de protecţie, ai găsi şi ai urma scurtabucată de drum cu aparenţă de drum forestier, vei trecepe lângă munte aproape fără să înţelegi că acolo se aflăpoate cea mai importantă bază secretă de pe planetă înmomentul actual. Pentru a se obţine acest efect desecuritate muntele a fost pur şi simplu „prelungit” pe odistanţă de aproximativ 30 de metri în grosime, ca un felde „plombă” în zona intrării, iar pe lungime i s-a

90

modificat aspectul într-o curbă pe o distanţă de mai binede 80 de metri, după care a fost acoperit cu sol şivegetaţie. Modificarea de relief a fost făcută astfel încâtsă pară o stâncă abruptă care se prelungeşte sus, înpanta muntelui, cu brazi deasupra.

Am fost de faţă, împreună cu Cezar, atunci când s-a realizat această modificare şi am rămas uluit cât deeficientă era acea tehnologie. Dacă au putut să realizezeaşa ceva în acel mod aparent simplu şi rapid, înseamnăcă nu au probleme să construiască, dacă vor, baze peorice satelit sau planetă care permite asta. Sursaenergetică nu este convenţională şi nici materialulfolosit. Întreaga lucrare, care era uriaşă ca dimensiuni şidificultate pentru posibilităţile tehnologice obişnuite, afost construită în două zile, dintre care prima zi aconstat numai în setarea, programarea şi dispunereaprin încercări succesive a trei mecanisme care nuseamănă cu nimic din arsenalul tehnologic contemporan„la vedere”. Mai apoi procesul s-a derulat ca un fel de„magie”; nu am mai văzut niciodată aşa ceva, depăşeşteimaginea conceptuală pe care o avem despre realizareaconstrucţiilor şi despre materie.

Această schimbare a reliefului a fost gândită dindouă perspective: prima avea în vedere securitateasporită a locului; a doua viza crearea de spaţiu nou îninterior, pentru un centru de comandă şi control allocaţiei. Acest spaţiu includea sursele energetice şi deredistribuire funcţională a compartimentelor, deoarecelaboratorul ştiinţific de analiză „la prima mână” a fostreadus în cadrul complexului secret. După ce în urmăcu mai mulţi ani el a fost mutat în Bucureşti, într-oclădire special amenajată şi destinată acestui scop, s-aconstatat că procedurile sunt mult mai greoaie, fără uncâştig substanţial de valoare calitativă. Cel care a adus

91

în discuţie posibilitatea revenirii laboratorului ştiinţificîn cadrul complexului secret, aşa cum el a existat înprimii ani, a fost generalul Obadea. Ideea lui a fost dusăla bun sfârşit de Cezar, după mai bine de un an de lamoartea generalului. Laboratorul de cercetare a revenitîn cele trei săli lungi din interiorul hangarului săpat înmunte, iar spaţiul de odihnă, de pregătire a expediţiilor,precum şi o mică sală de mese au fost redistribuite înspaţiul nou creat prin „prelungirea muntelui”. În aceeaşizonă a fost delimitată şi o sală de mari dimensiunipentru depozitare.

Spaţiul pentru laborator a fost de asemeneareamenajat. Cele trei camere în care el a funcţionat laînceput, în interiorul marelui hangar săpat în munte, aufost transformate în două spaţii mai largi, fiind dotate cuo aparatură foarte sofisticată. Echipa de savanţi erageneric formată tot din trei persoane, care nu ştiau însăce anume reprezintă acel loc; ele doar primeau temele decercetare şi de studiu al artefactelor şi dispozitivelor careerau aduse în laborator. Contractele care erau încheiatecu cercetătorii de acolo includeau clauze deconfidenţialitate foarte severe, erau manageriate departea americană şi durau 6 luni, după care puteau fireînnoite doar o singură dată pentru aceeaşi persoană.

Uşile masive culisante, atât de la intrarea înhangar, cât fi de la tunelul propriu-zis în munte au fostşi ele eliminate, in locul lor s-a utilizat de asemenea otehnologie foarte avansată, a câmpurilor energetice deprotecţie, peste care era suprapusă o proiecţieholografică. Partea interesantă este că aceste câmpurienergetice sunt adaptate la o frecvenţă de rezonanţăspecifică pentru fiecare dintre persoanele atestate săintre în Marea Galerie şi în Sala Proiecţiilor. La sosire înaceastă locaţie secretă, cei care aveau acces în interior

92

purtau un fel de brăţară, asemănătoare cu un ceas plat,care emitea acea frecvenţă. Când se aflau în faţacâmpului energetic de la intrare, acesta permitea în modautomat accesul persoanelor respective. Tehnologiafăcea parte şi ea din „setul secret” al hi-tech-uluiamerican, permiţându-ne să eliminăm toate celelalteverificări şi bariere de protecţie. De exemplu, pazaumană ce era asigurată în primele faze de acomodare culocaţia şi de amenajare a ei, atât la intrarea în tunel, câtşi la intrarea în Marea Galerie şi cea din SalaProiecţiilor, fusese integral înlocuită prin aceastătehnologie uluitoare şi foarte restrictivă. Nu-mi este însăpermis să descriu dispozitivele care creează câmpulenergetic şi nici sursa de energie care îl susţine, de altfelneconvenţională. Prin această simplificare radicală s-aobţinut nu doar o protecţie aproape desăvârşită alocaţiei, dar şi o dorinţă mai veche a generalului Obadeaşi a lui Cezar, care nu erau de acord cu un flux preamare de persoane în Sala Proiecţiilor.

Există ceva foarte deosebit în legătură cu acestansamblu arhitectonic secret din interiorul muntelui. Încelelalte volume am căutat să redau într-o anumitămăsură impresia de neşters pe care o lasă pătrundereasau rămânerea în acest spaţiu. Este o experienţă radicaldiferită de experienţa cotidiană în lumea „de afară”. Ofiinţă sensibilă ar putea spune că „îţi lasă o urmă denostalgie în suflet”, alta ar putea să o descrie ca „omisterioasă chemare spre necunoscut”, iar alţii ar puteasă definească totul ca „o adevărată magie”.

Personal cred că fiecare dintre aceste caracterizăriconţine un adevăr parţial, pentru că, aşa cum am maispus, atunci când pătrunzi în Marea Galerie şi mai alesîn Sala proiecţiilor este ca o intrare „într-o altă lume”.Sentimentul este complex şi uluitor în acelaşi timp, te

93

simţi parcă transportat într-un loc sacru. Chiar faptulcă în interiorul locaţiei nu există nicio urmă de praf saumurdărie este semnificativ. Însă dincolo de aceasta,există caracterul sacru de necontestat al locului; te simţiparcă mai uşor, lipsit de griji, ai vrea să nu te maiîntorci în lume. Gândurile negre dispar, preocupările şiplanurile meschine de asemenea, tot ce doreşti este ocontinuă năzuinţă către bine şi armonie.

Revenind la elementele structurale generale alelocaţiei, una dintre cele mai sofisticate zone alecomplexului militar secret din Bucegi este camera decontrol, care a fost construită în interiorul prelungiriiartificiale a muntelui. De aici se monitorizează totul înlegătură cu împrejurimile locaţiei, căile de acces,funcţionarea permiselor energetice, alimentarea cuenergie. Este greu de conceput că pe Pământ poateexista o asemenea tehnologie, dar ea este acum orealitate în locaţia noastră secretă. De pildă, ea asigurăun „baraj psihic de protecţie a zonei”, însă tehnologiaeste radical diferită de ceea ce se cunoaşte ca fiindHAARP; prin comparaţie, aceasta pare a fi o joacă decopii faţă de modul de protecţie subtil energetică, ce esteasigurat pentru a împiedica alte fiinţe să se apropie preamult de zona respectivă. Persoana se simte dezorientatăşi nesigură, pe fondul unei uşoare ameţeli de care estecuprinsă, ceea ce este suficient pentru a o face să seretragă, însă remarcabil este că această tehnologieacţionează în mod „inteligent” fără asistenţă umană,apreciind dacă „intrusul” sau „intruşii” se îndreaptă sprecomplexul secret. Doar într-un astfel de caz şi numai dela o anumită distanţă efectul de protecţie apare. Acestareprezintă însă doar un exemplu de tehnologieimplementată în acel loc, considerată relativ simplă;există însă şi altele, mult mai sofisticate, care vizează

94

apărarea în cazul altor tipuri de eventuale pătrunderisau chiar agresiuni militare în zonă. Întreaga locaţiereprezintă un sistem complet autonom şi securizat.

Înainte de a intra în Sala Proiecţiilor am servitmasa cu Cezar. În locaţie nu există bucătărie; meselesunt asigurate ca în „regim de zbor cosmic”, în pachetespeciale. S-a decis că renunţarea la o serie de facilităţi şifuncţii, altfel comune într-o bază militară obişnuită, eraabsolut necesară pentru a nu complica lucrurile, maiales că numărul celor care se aflau acolo, ca personal debază, era relativ mic. Condiţiile sunt aşa de bune şifacilităţile tehnologice atât de mari, încât în perimetrulbazei se putea trăi fără probleme într-un deplin confortfizic şi psihic.

Sala Proiecţiilor, o altă lume

După masă am pătruns cu Cezar în tunel prinecranul energetic. Apropierea de el, având la încheieturăbrăţara cu frecvenţa particularizată, determină pe oanumită porţiune a câmpului o uşoară luminozitate, cao irizaţie de culoare albastră, foarte plăcută, precum şiun uşor zumzet. Trecerea se face individual; ca senzaţie,nu implică decât o foarte slabă percepţie de furnicături,pentru câteva fracţiuni de secundă. O dată pătrunşi întunel, vederea spre exterior este complet opacizată. Dacăte uiţi în spate, eşti convins că te afli într-o cameră cuun perete de culoare albastru-fosforescent.

Vehiculele electrice de transport, care mie îmiplăceau foarte mult, ne aşteptau aliniate în partea dindreapta a tunelului. Iluminarea până la intrarea înMarea Galerie era discretă şi foarte plăcută, mai puţinintensă decât în primii ani după amenajare. Balizeleroşii de pe pereţi au fost înlocuite cu un sistem mult mai

95

plăcut cu led-uri. Am parcurs încet distanţa scurtă pânăla poarta gigantică de piatră ce străjuia intrarea înMarea Galerie. Ea era deschisă, dar pătrunderea erablocată de acelaşi câmp energetic; ca o perdea într-ouşoară mişcare de unduire, aici el avea o culoareverzuie, semitransparentă. Se renunţase astfel la vechiulsistem complicat de lasere şi, bineînţeles, la prezenţacelor doi militari care îndeplineau protocolul de acces.

La apropierea noastră, „perdeaua” energetică areacţionat întocmai ca la intrarea în tunel, deveninduşor efervescentă şi producând acel zumzet slab şireconfortant. Am trecut pe sub arcada impunătoareiporţi de piatră şi nu m-am putut abţine să nu remarc,uşor amuzat, că nici în prezent nu era pe deplin înţelesmodul în care a fost ea realizată şi tehnologia după carefuncţionează. M-am lăsat apoi prins în magia hipnoticăa drumului prin Marea Galerie, cu acele „ape” de culorişi unduiri ce relaxează foarte mult psihicul şi mentalul,până am ajuns la intrarea splendid încadrată de câmpulenergetic albăstrui, ce străjuieşte accesul în SalaProiecţiilor. Am coborât şi, cu aceeaşi emoţie care măcuprindea de fiecare dată când mă aflam acolo, am păşitîn imensul spaţiu subteran.

În ultimii trei ani am fost de multe ori în acel loc,dar sentimentul sacrului nu dispare niciodată. Nu te„obişnuieşti” fiind acolo, nu te plictiseşti, nu oboseşti.Este o adevărată minune tehnologică şi spirituală înacelaşi timp, ceva pentru care omenirea va trebuiprobabil să parcurgă multe etape ale evoluţiei, pentru aajunge la înţelegerea ei adecvată. Cezar mi-a respectatemoţia de care eram cuprins şi a păstrat tăcerea,mergând încet lângă mine. Mă hrăneam cu acea liniştemaiestuoasă, cu lumina venind de niciunde, cu acelcâmp de energie subtilă care îmi pătrundea fiinţa,

96

sufletul, inima. Îmi făcusem obiceiul ca, după cepătrundeam în interiorul imensei cavităţi de sub munte,să mi privesc drept înainte spre uriaşele guri ale celortrei tuneluri. Am observat că atunci conştiinţa traversaun fel de hiatus straniu şi simţurile, percepţiile, precumşi anumite capacităţi erau uşor decalate de la modulnatural şi continuu în care ar fi trebuit să se manifeste.Studiile şi observaţiile ne-au arătat că aceasta era osituaţie comună aproape la toate persoanele carepătrundeau în Sala Proiecţiilor şi tocmai de aceea serecomanda ca într-o primă fază privirea să fie îndreptatăspre în jos, ori spre lateral. Totuşi, după ce se ajungea înzona de mijloc a sălii, cam în dreptul podiumului cucilindrul, senzaţia stranie de „dedublare” dispărea.

În două dintre vizitele pe care le-am făcut la locaţieam fost singur în Sala Proiecţiilor. Era un privilegiu pecare îl aveam doar eu şi Cezar, după moarteageneralului Obadea şi după investirea mea în funcţie.Doar experienţa vie şi directă poate să confere emoţia şistarea lăuntrică ce tind atunci să copleşească fiinţa.Cezar cunoştea prea bine forţa lăuntrică extraordinarăcare este cumulată prin şederea prelungită în SalaProiecţiilor, astfel încât mi-a permis accesul, dar mi-arecomandat să fiu totuşi atent la evoluţia stării meleinterioare. Am rămas mai multe ore de fiecare dată,trăind intens stări şi emoţii foarte profunde, ca detransă. Cu toate acestea, la ieşirea din tunel şireîntoarcerea la Bază, foarte repede totul pare că seestompează şi rămâne doar o amintire destul de neclară,asemănătoare cu cea a unui vis de peste noapte. Amdiscutat despre acest aspect cu Cezar şi el mi-a spus cădiferenţa între frecvenţa individuală de vibraţie a fiinţeimele şi frecvenţa specifică spaţiului subtil din Sala

97

Proiecţiilor este încă destul de mare şi e nevoie de timppentru ca ele să se ajusteze prin exerciţiu şi repetare.

Totuşi, acum el a considerat că sunt pregătitpentru expediţia prin cel de-al doilea tunel, care de fapteste tunelul central, cel ce conduce spre interiorulPământului. Atunci când priveşti din Sală gurile deintrare ale tunelurilor, acestea îţi apar ca fiind imense,impunătoare şi cumva hipnotice, senzaţie accentuată şide irizaţia de culoare verde-pal care pare să fie la gurade intrare, dar care în realitate răzbate din interiorul lor.Totuşi, din Sală, de la distanţă, nu se poate vedea ce seaflă în interiorul tunelurilor. Atunci când te deplasezi şipriveşti gurile de intrare sub diferite unghiuri, constaţică luminozitatea este de asemenea diferită; uneoriaceasta dispare aproape complet, gurile fiind întunecate,alteori lumina lor tinde spre turcoaz.

Am ajuns în dreptul consolei, iar Cezar a iniţiatcomenzile de activare. În faţa noastră a apărut proiecţiaholografică a interiorului tunelului ce înfăţişa prima luiparte şi abia atunci am putut vedea anumitecaracteristici. Prima impresia a fost aceea că, structuralvorbind, el nu era diferit de primul tunel, care conduceaspre Camera Ocultă din zona Marii Piramide din Egipt,dar imediat am observat că existau şi deosebiri majore.Tunelul central spre interiorul Pământului începea săcoboare într-o pantă lină după câţiva metri de laintrarea în el. Pe de altă parte, distorsiunea spaţială ca opâlnie nu se afla în secţiunea de început a tunelului,precum la tunelul spre Egipt, ci puţin mai departe, fiindlegată de o particularitate: imediat după distorsiune,holograma arăta pătrunderea într-un spaţiu mai largdecât diametrul tunelului, un fel de cub cu latura deaproximativ 8-9 metri. Am observat pe consolă căanumite date se schimbau în mod constant şi am dedus

98

că acolo exista un element de factură dinamică,energetică, care nu era înfăţişat.

Locaşurile în formă de romb în care se aflaucristalele colorate de cuarţ erau dispuse în acelaşi mod,de o parte şi de alta a căii de acces, dar nu am observatcanelurile din pereţi care existau în primul tunel, ceasigurau probabil un fel de „ghidare”. De asemenea,tunelul nu devia într-o parte, după modelul celui spreEgipt, ci pătrundea după o direcţie dreaptă chiar şi dupăce începea să coboare spre interior.

INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image13.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image13.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE"media/image13.jpeg" \* MERGEFORMAT

Tunelul spre interiorul Pământului -structura până laMarele Cub

Atenţia mi-a fost atrasă de modificarea bruscă ahologramei din faţa consolei: în locul interioruluitunelului a apărut imaginea unei fiinţe umane cu pieleaalbă, stând nemişcată şi privind în direcţia noastră.După cum am apreciat, avea aproximativ 1,80 metri înînălţime şi purta un veşmânt ce putea fi lesne asimilatcu sutana unui călugăr franciscan, de culoare alb spre

99

bej. Era lungă până la pământ, cu o centură îngustă înjurul şoldurilor şi cu glugă. Privirea îi era foarte intensăşi la început a rămas nemişcat mai mult timp. Apoi aridicat încet mâna dreaptă cu palma spre noi până lanivelul pieptului, ca într-un semn de recunoaştere şiînţelegere. Imediat după aceea, cu aceeaşi mână a făcutun gest ca de evantai şi imaginea lui a dispărut.

Am rămas privind ţintă la imaginea goală ahologramei. Nu a fost nevoie să întreb nimic, pentru căCezar mi-a vorbit foarte natural, în timp ce închideaholograma şi comenzile de pe consolă:

-Numele lui este Dryn, dar se aude mai mult ca„Drian”. Este unul dintre înţelepţii locului spre care vommerge. Ne-am întâlnit de multe ori până acum, există ocolaborare. Călătoria pe care o vom face fusese dejaprogramată, mi-a confirmat doar că suntem aşteptaţi.

Nu am mai spus nimic, ci ne-am îndreptat amândoispre ieşire, după ce Cezar a lăsat în interiorul tuneluluivaliza mare diplomat pe care o adusese. Ştiam că înunele privinţe nu era necesar să fiu insistent; experienţami-a arătat că, dacă era cu adevărat necesar, Cezar îmiexplica ce aveam nevoie să ştiu. Unele dintre informaţiiledin Departament erau şi pentru mine strict secrete,pentru că nu aveam încă nivelul de securitate necesarpentru a le cunoaşte.

Întruniri misterioase

De la Cezar ştiam doar aluziv, ca urmare acălătoriilor pe care le-a efectuat în ultimii ani, călegăturile, relaţiile şi conexiunile cu cei care se află îninteriorul planetei noastre sunt complexe şi cămenţinerea lor este o sarcină foarte dificilă, deoareceimplică secrete la cel mai înalt nivel, iar guvernele

100

marilor puteri sunt deosebit de interesate să lecunoască. Cea mai mare problemă o reprezintă însăinteresele unor grupuri şi organizaţii oculte, care suntfoarte puternice în dorinţa lor de control şi chiar decucerire. Sunt aspecte care depăşesc nivelul securităţiinaţionale, ele vizează ceva mult mai profund.

Intuind cu ani în urmă că situaţia este mult maicomplexă decât am crezut, nu am întrebat niciodată maimult decât a fost cazul. Eram totuşi avizat desprediscuţiile pe această temă dintre Cezar şi generalulObadea, când cel de-al doilea încă mai trăia. Ştiam deasemenea şi despre întâlnirile strict secrete ale unuigrup româno-american selectiv, format doar din câţivamembri, care aveau loc în special după revenirea luiCezar din expediţiile sale spre centrul Pământului şi, dedouă ori, după întoarcerea cu echipa sa din tunelul spreTibet. Eu am primit sarcina să organizez din punct devedere logistic acele întâlniri, dar nu am participat la ele.În legătură cu aceasta, nu am permisiunea să oferniciun detaliu în ceea ce priveşte locul, numărul depersoane sau acreditările participanţilor.

Totuşi, pot să spun că acele întâlniri se încadrauîntr-un cu totul alt „ritm” şi după alte criterii decât celecu care suntem obişnuiţi la acest nivel diplomatic.Uneori, lucrurile pur şi simplu nu pot fi rezolvate prinmetodele comune, deoarece ele aparţin unui alt domeniude cunoaştere. Acesta a fost motivul principal pentrucare acele întâlniri nu au fost înregistrate şi nu a fostpermisă nicio stenogramă, excepţie făcând ultima dintreele, în care a fost parafată o înţelegere la cel mai înaltnivel. Tehnica de securizare a fost uluitoare, deoareceera evident că multe alte state doreau informaţii cât maidetaliate în legătură cu ceea ce se petrece aici.

101

La două dintre aceste întâlniri foarte importante,Cezar a venit însoţit de câte un bărbat ce nu purtacostum sau uniformă militară şi care părea că se mişcăşi vorbeşte altfel decât ceilalţi membri. Iniţial am fostmirat, pentru că persoana nu figura în organigramafoarte strictă a întâlnirii, iar Cezar nu mă anunţasenimic. Dar în Serviciile Secrete înţelegi foarte repedeatunci când nu trebuie să pui întrebări incomode.

Eu eram însă foarte interesat să observ persoanelerespective, deoarece am remarcat modul lor special de afi. Pe primul bărbat nu am avut ocazia să-l studiez bine,deoarece mă aflam într-o încăpere adiacentă culoaruluiprin care el a trecut însoţit de Cezar. L-am putut urmăridoar câteva secunde, păşind rar, cumva maiestuos, înaltşi gânditor. Am fost însă mai norocos cu cel de-al doileapersonaj, deoarece mă aflam în imediata apropiere aheliportului, având grijă ca sistemele de protecţie şi pazăsă fie asigurate. Din elicopter au coborât Cezar şi acelpersonaj misterios, fiind întâmpinaţi de generalulObadea. Înainte de a intra în clădire, generalul şi Cezars-au oprit câteva secunde, pentru a discuta o chestiunece implica, după câte mi-am dat seama, o anumităalegere. În acel interval scurt de timp, necunoscutul arămas la o oarecare distanţă de cei doi, ţinând mâinile laspate şi capul uşor înclinat în faţă. II priveam din spateşi îi admiram ţinuta înaltă, fermă, părând totuşi foartedetaşat de contingenţele acestei lumi. În acele clipe, spremarea mea uimire el se întoarse către mine, privindu-măţintă, dar cu o expresie blândă, binevoitoare şi chiar cuun uşor zâmbet pe chip. Apoi bărbatul se întoarse dinnou cu spatele şi imediat după aceea toţi trei şi-aucontinuat drumul spre clădire. Abia atunci mi-am datseama ce repede îmi bătea inima, fără să înţeleg însăprea bine de ce.

102

O înţelegere mai profundă

Am revenit la Baza Alpha, unde am fostîntâmpinaţi de doctorul Xien, care s-a retras cu Cezarîntr-unul dintre birouri. Am observat atunci că doctorulţinea în mână ceva ce părea a fi o hartă, dar nu amputut să-mi dau seama ce anume reprezenta ea. A douazi Cezar a plecat la Bucureşti pentru anumite întâlnirioficiale, iar eu am găsit atunci momentul potrivit pentrua mai clarifica unele aspecte despre interiorul planetei.Plecarea în expediţie urma să aibă loc peste două zile,astfel încât aveam timp suficient să-mi sedimentez şiultimele cunoştinţe în ceea ce priveşte structura internăa Pământului. Profitând de vremea frumoasă, spre searăl-am abordat pe doctorul Xien în timp ce acesta se aflaîntr-o zonă mai retrasă a perimetrului bazei, privindnemişcat discul Soarelui care apunea.

- Mi-am imaginat o situaţie specială în care amputea privi Pământul şi atunci nu ştiu cum ar putea fiînţelese aspectele despre care noi am discutat acumdouă zile.

Netulburat, doctorul Xien îmi făcu semn săcontinui.

- Să zicem că ne aflăm în spaţiul cosmic, cam Ia2000 de kilometri altitudine şi, ipotetic vorbind, planetaeste secţionată pe jumătate de o rază laser. Este ooperaţie care se realizează în planul fizic. Întrebarea meaeste: ce s-ar vedea din spaţiu, dacă Pământul ar fi tăiatîn acest fel în două, ca pe un măr?

Ideea îmi venise pe drumul de întoarcere spre Bază,dar am renunţat să abordez atunci problema, dorind sămă gândesc eu însumi mai întâi asupra modului foartespecial în care se face trecerea de la planul fizic la

103

planurile subtile de manifestare. Cum ar putea fi aşaceva „văzut”? Cum trebuie înţeleasă această zonă detranziţie? După ce am ajuns la Bază, seara am petrecut-o în mare parte meditând la această problemă dindiferite perspective, dar nu eram convins că am găsitrăspunsul adecvat, astfel încât am luat hotărârea ca adoua zi să deschid subiectul şi să cer lămuririsuplimentare. Aflând însă că Cezar a plecat în capitală,m-am orientat spre doctorul Xien pentru a primi acesteexplicaţii. La urma urmelor, poate era chiar mai bineaşa, având în vedere că întreaga discuţie pe temainteriorului Pământului a fost deschisă cu el.

Doctorul Xien îmi răspunse, privind în continuarela discul roşu al Soarelui:

- Mai întâi trebuie să înţelegi că, chiar şi teoreticvorbind, nu poţi să tai în două Pământul cu un laser,pentru că laserul nu poate tăia o gaură neagră. Nu poţităia cu el singularitatea care se află în centrul planetei şicare este sursa reală de formare a acesteia. Luminalaserului ar intra în gaura neagră, iar fotonii ei nu armai ieşi, deci operaţia „tăierii” ar fi compromisă dinstart.

Am tăcut câteva clipe, impresionat de aceastălogică foarte simplă, la care recunosc că nu măgândisem, fiind preocupat să înţeleg succesiuneaplanurilor de manifestare pe măsură ce secţiunea seapropie de centrul planetei. Tocmai de aceea am insistatpe acest subiect:

- Am putea presupune, totuşi, că oamenii de ştiinţănu cunosc şi nu cred că în centrul planetei se află ogaură neagră.

Teoretic vorbind, ei ar începe să taie în douăPământul, curioşi să vadă ce se află în interiorul lui.Oricum, tranziţia Te la planul fizic la planurile subtile se

104

face cu mult înainte Te a ajunge la nucleul planetei. Cear vedea ei atunci din spaţiul cosmic?

Doctorul Xien zâmbi discret, apoi îmi oferi odescriere foarte asemănătoare cu cea pe care o făcuseCezar în urmă cu câteva ore:

-Ai „mania” exerciţiilor teoretice, dar ăsta e unlucru bun, te ajută să înţelegi ceea ce tu însuţi vei trăicurând în mod real. Dacă s-ar realiza o astfel desecţiune a planetei, la început s-ar vedea materia fizică ascoarţei, după care structura scoarţei devineasemănătoare cu cea a unui şvaiţer, care are îninteriorul lui spaţii goale de diferite dimensiuni, în uneledintre cavităţi se poate găsi apă provenită din dinamicainiţială a găurii negre centrale, iar alte cavităţi conţinlavă; poţi întâlni şi pungi petrolifere, unele conţinfelurite tipuri de roci sau metale, iar altele sunt chiarlocuite de diferite tipuri de fiinţe. Dar asta nu cred cămai reprezintă o surpriză pentru tine. În interiorulplanetei noastre găseşti o viaţă destul de diversă şibogată.

Într-adevăr, ideea vieţii în interiorul Pământului nuera nouă pentru mine şi o acceptam fără probleme, doarcă nu îmi era clar modul în care ea subzistă, zonele încare se manifestă, precum şi alte particularităţi legate denatura fiinţelor care trăiesc acolo. Informaţiile şirelatările care există în prezent, fără a fi prea multe,oferă doar un cadru general al problemei, de multe orichiar evaziv. Acum aveam ocazia să clarific multe detaliişi puteam să fac diverse corelaţii, prin bunăvoinţadoctorului Xien şi a lui Cezar. Înţelegeam prea bine că opregătire teoretică şi ideologică adecvată m-ar ajutafoarte mult în asimilarea corectă a senzaţiilor şiexperienţelor reale ce mă aşteptau în expediţiaplanificată.

105

Doctorul Xien a continuat să vorbească rar, privindîn depărtare:

- Dacă mergi mai în adâncime vei vedea că acestegoluri de „şvaiţer” devin tot mai largi, mai mari, pentrucă te apropii de zona de tranziţie către planurile subtile.În zona scoarţei Pământului, la mică distanţă desuprafaţa lui, influenţa găurii negre centrale nu se facesuficient simţită, astfel încât materia este grosieră, dură,pur fizică. Dar’ pe măsură ce te apropii de stratulinterior de lavă, materia fizică începe să devină mairarefiată, iar dimensiunile cavernelor interioare cresc şiele foarte mult.

- Înţeleg. Când devine însă notabilă aceastăinfluenţă a găurii negre centrale? Cam la ce adâncime dela suprafaţa pământului putem vorbi despre tranziţiacătre planul eteric?

- Nu poţi vorbi despre o linie de demarcaţie în acestsens, ci mai curând despre o zonă. Influenţasingularităţii din centrul Pământului devine clarperceptibilă cam de la 1800-2000 de kilometri adâncime,când începe tranziţia în planul eteric. Dar şi pânăatunci, apropiindu-te de această zonă, remarci anumitefenomene de tranziţie către planul subtil, însă de la acelnivel al mantalei terestre se poate spune că se pătrundeefectiv în planul eteric. De acolo înainte, dacă vorbimstrict din punctul de vedere al planului fizic, tu nu maivezi nimic.

- Totuşi, trebuie să percep ceva..., mi-am manifestateu nedumerirea.

Nu are sens să spui că dacă te îndrepţi spre centrulplanetei, tu vei fora mereu prin materie solidă până veiajunge acolo, aşa după cum presupun şi îşi imagineazăoamenii de ştiinţă. Asta nu e doar o greşeală uriaşă deconcepţie, ci şi o mare prostie din partea lor. E ca şi cum

106

ai vrea să spui că te apropii cu gheaţă de foc şi căaceasta rămâne gheaţă în continuare; nu poţi, automatea devine apă şi apoi abur. La fel este şi în cazul uneicălătorii spre centrul Pământului: pe măsură ceînaintezi în interior, apar transformări de stare şi dematerie, care sunt din ce în ce mai înalte pe scarafrecvenţei de vibraţie.

INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image14.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image14.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE"media/image14.jpeg" \* MERGEFORMAT

„Distribuţia” materiei în exteriorul şi în interiorulplanetei. Absorbţia ei în grade diferite de subtilitate de

către singularitatea din centrul Pământului

- Şi cum văd eu aceste transformări?- Presupunând că ai putea să vezi ceva, tot ceea ce

percepi, raportat la planul fizic, este un imens „gol”, unfel de vid în care cel mult sesizezi cum lumina este

107

absorbită de gaura neagră centrală. Se poate spune căatunci eşti la „orizontul evenimentelor”, vezi ca nişte„fuioare” de lumină ce se îndreaptă spre centru, pentrucă acesta este efectul atragerii materiei în centrul găuriinegre.

Eram conştient că ceea ce discutam atunci cudoctorul Xien putea fi considerat ca fiind la limita dintrenebunie şi fantezie de către oamenii de ştiinţă şi nunumai. Cu toate acestea, mă simţeam foarte atras desubiect, căutând să înţeleg cât mai bine subtilităţile lui.Am întrebat, revenind mereu şi mereu la ideea meainiţială cu „secţiunea” planetei:

- Dar dacă păstrăm modelul cu secţiunea pejumătate a planetei, la care ne uităm din spaţiu... cumvom vedea, teoretic vorbind, această realitate?

- Atunci vezi secţiunea prin scoarţa solidă, apoimantaua terestră care de asemenea este în mare partesolidă, dar are acea caracteristică de „şvaiţer”; apoi vezicavităţile interioare ale acestui şvaiţer care sunt din ceîn ce mai mari şi la un moment dat ajungi în zona încare începe un strat de lavă lichidă în manta, a căruigrosime nu este totuşi prea mare. Chiar existenţaacestui strat de lavă îţi arată transformarea nu doar astării de agregare a materiei, din solidă în lichidă, ci şitrecerea spre un alt plan. Apoi, de la un moment dat nuvei mai vedea decât un spaţiu gol şi modul în caremateria este absorbită de gaura neagră din centrulplanetei, iar această absorbţie o vei percepe sub formaunor „fire” de lumină. La limită, încă mai poţi vedea unbrâu de roci, dar acelea sunt vârfurile munţilor dininterior, din partea inferioară a mantalei.

Problema influenţei găurii negre centrale asupraplanetei era un aspect care m-a bulversat chiar de laînceput, după ce doctorul Xien mi-a vorbit despre

108

structura reală a Pământului în interior. De fapt, cred căacesta este blocajul de natură mentală ce ne împiedicăsă înţelegem corect realitatea acestei structuri:concepţiile şi prejudecăţile pe care le avem despreefectele unei găuri negre ne apar ca fiind „devastatoare”prin raport la planeta noastră, despre care ne imaginămcă ar fi „spulberată” foarte repede de o astfel de gauraneagră, dacă aceasta chiar ar exista în centrul ei.

În realitate, aşa după cum mi-a explicat doctorulXien, absorbţia materiei în centrul găurii are loc în modlent, pentru că toate procesele sunt corelate. Nu ar aveasens ca ceea ce naşte o planetă, adică vortexul eienergetic central, ca singularitate, să o distrugă mai apoiîn mod stihinic. Astrofizicienii gândesc despre o gaurăneagră că aceasta se produce prin implozia unei maseenorme, însă ei par să nu înţeleagă faptul că chiar gauraneagră, atunci când ajunge să se manifeste în plan fizic,este cea care începe să absoarbă gazele şi praful cosmicdin exterior, pentru a începe procesul ce contribuie laformarea unei planete sau a unei stele.

- Tot ceea ce se manifestă în planul fizic, fie că estestea, planetă sau alt corp cosmic, ori chiar un atom sauo particulă elementară, se naşte datorită unui vortexenergetic ce apare în planul fizic şi pe care noi îl asociemunei „găuri negre”.

Doctorul Xien a desenat cu mişcări precise o schiţăsimplă a secţiunii planetei, apoi a continuat să-miexplice:

- Gaura neagră centrală joacă un rol de „convertor”de materie; ea absoarbe materie cu o anumită viteză dinînvelişurile planetei, dar prin caracteristicile ei de rotaţieşi de atracţie gravitaţională ajunge de asemenea săcreeze materie. Acest fenomen nu este cunoscut pedeplin de către astrofizicieni, chiar dacă ei au făcut

109

primii paşi în observaţiile lor privind emisia unor unde şichiar a unor particule de către găurile negre (Aşa-numita „radiaţie Bekenstein-Hawking” (n. ed.)). Prinaceste caracteristici deosebite ale singularităţii centralese menţine un anumit echilibru de dimensiune şi degreutate a planetei noastre. Dacă nu ar fi aşa, gândeşte-te ce dimensiuni ar fi trebuit să aibă planeta noastră,care a cumulat timp de miliarde de ani cantităţi imensede materie şi praf cosmic. Nu este suficient să spui că eas-a „erodat” constant în acelaşi timp, planeta rămânândcam la aceeaşi dimensiune.

Am rămas încă o dată uimit faţă de simplitateaacestei observaţii, la care nu mă gândisem până atunci.În general vorbind, ştiinţa găseşte mereu „justificări” maimult sau mai puţin năucitoare la orice nu are oexplicaţie plauzibilă din perspectiva legilor şi principiilorclasice. Ea nu doreşte să analizeze ideile care ies din„norma actuală de gândire şi concepţie”.

INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image15.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image15.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE

110

"media/image15.jpeg" \* MERGEFORMAT

Secţiune prin Pământul gol la interior. Succesiuneaplanurilor de manifestare şi modul în care materia este

absorbită de gaura neagră din centru.

După câteva clipe de contemplare a desenului, amîntrebat:

- Ce anume s-ar vedea în centru, dacă secţiuneaplanetei ar fi privită din spaţiul cosmic?

- Un „vid negru”, dar unii ar putea să vadă totuşi oslabă licărire, ca un fel de strălucire misterioasă,punctiformă, însă aceasta ar fi valabil doar dacă ei s-arapropia de centru. Nu vezi strălucirea de departe.

- De ce doar unii ar putea să vadă aşa ceva?Mi-am dat seama că răspunsul ce avea să vină era

important, pentru că doctorul Xien se întoarse cătremine şi mă privi în ochi:

- Pentru că atunci când treci de planul fizic spre unplan subtil, ca să vezi ce se petrece dincolo va trebuiinevitabil să-ţi ajustezi frecvenţa individuală de vibraţie;altfel nu vezi nimic. Dacă observi un fenomen care ţinede spaţiu şi de timp trebuie să te corelezi cu relativitatea

111

acelui fenomen. Asta înseamnă că, dacă se schimbăstructura spaţiului şi a timpului, atunci se schimbă şifrecvenţa de vibraţie. Să zicem că te aliniezi la nouafrecvenţă de vibraţie, că începi să rezonezi cu ea; bruscobservi că acolo nu mai este întuneric, ci de fapt este unalt gen de realitate, pe o altă frecvenţă.

Am rămas tăcut un timp, reflectând la cele spusede doctorul Xien.

Cum gândim şi măsurăm spaţiul

Ceea ce aflasem despre interiorul Pământului eraextraordinar, dar nu puteam să ignor în totalitate ceeace ştiinţa prezintă ca fiind structura interioară a planeteinoastre.

- Savanţii nici măcar nu îşi pun problema căinteriorul Pământului ar putea fi altceva decât materiefizică, nicicum că în centrul lui s-ar afla o „gaurăneagră”! am exclamat eu. Chiar dacă nu au acces directpentru a observa fenomenele care există acolo, ei sebazează totuşi pe măsurători destul de precise aleundelor seismice. Cum am putea ignora aşa ceva saucum am putea spune că ele nu sunt corecte?

Doctorul Xien zâmbi uşor în faţa nedumeririi melesincere şi îmi spuse:

- Văd că îţi menţii dubiile de acum două zile, însătot ceea ce ai de făcut este să renunţi la gândireadogmatică. Noi nu negăm rezultatele pe care le-auobţinut oamenii de ştiinţă, ci felul în care ei leinterpretează. Este o diferenţă de nuanţă, care esteimportantă. Ceea ce ei au obţinut ca indicii ale unei„realităţi fizice” în interiorul Pământului, poate să rezultede asemenea şi ca un ecou de la o altă realitate, care nueste fizică, ci pur energetică, aşa cum este „gaura

112

neagră” din centrul planetei şi câmpurile ei intense pecare le generează. Cercetătorii pornesc de la premiza cătrebuie să măsoare ceva, dar ca să o facă ei trebuie să seraporteze într-un fel la acel ceva; nu se poate să porneştiun experiment fără să ştii ce vrei să măsori sau să afli.Pentru asta, ei trebuie să aibă un spaţiu matematic încare să facă toate aceste aproximări, măsurători,formule, legi etc. Deci încă de la început ştiinţadesemnează un spaţiu matematic specific pentru ceea cevrea ea să afle.

- Nu pot fi învinuiţi pentru asta, am spus. La urmaurmelor, acel spaţiu e unul abstract, este un spaţiu pecare îl folosim cu toţii pentru calculele pe care le facemşi pentru modul în care înţelegem lumea din jurulnostru şi mişcarea ei.

- Este adevărat, dar totuşi el este un spaţiudesemnat de limita cunoaşterii actuale. În chiarmomentul în care tu vrei să măsori un anumit fenomen,el creează atunci spaţiul abstract în care tu îl măsori. Eca şi cum ţi-aş spune că, deoarece vorbesc acum cutine, tu exişti. Cu alte cuvinte, prin chiar faptul că euvorbesc ai tine, înseamnă că tu exişti.

- Neconcludent. Dacă tăcem amândoi, poţi spune cănu existăm?

- Cine prin raport la ce există? Percepţia esterelativă, dar reprezintă o experienţă. Intenţiaactualizează realitatea pe care tu doreşti să o afli, aşa căatunci când oamenii de ştiinţă caută să afle ce există încentrul Pământului, ei deja au în minte faptul că acolonu poate fi decât ceva solid sau, în orice caz, ceva careeste format din materie fizică. Acela este setul lor de ideişi concepte, pe care îl proiectează cu multă convingere înspaţiul abstract specific acestei realităţi. Ei nu potconcepe că acest spaţiu matematic abstract s-a creat

113

tocmai pentru că şi-au pus problema că vor să măsoareceva anume. Ideea că aparatul matematic a fost creat deei tocmai pentru ca lucrurile să iasă în conformitate cupropriile lor concepte şi principii, li se pare nebunească,nici măcar nu le trece prin minte că aşa ceva ar fiposibil.

- Înţeleg. Practic vorbind, ei au făcut ceea ce sespune în popor: o mână spală pe alta, fără măcar sărealizeze acest lucru. Totuşi, de ce le este aşa greu să-şimodifice ideile? am întrebat, mirat.

- Datorită îndoctrinării foarte puternice în concepţiamaterialistă. Pentru mulţi dintre ei, totul reprezintămaterie şi este de natură ponderală. Chiar dacă auajuns să-şi dea seama că materia este de fapt energie,cu toate acestea tratează în continuare fenomenele şisituaţiile ca şi cum acestea ar aparţine doar de lumeamaterială. Ruptura între concepţia ştiinţifică, limitatădoar la planul fizic şi spiritualitate este dramatică şiîmpiedică orice progres semnificativ, de profunzime înînţelegerea Universului.

Doctorul Xien a vorbit apoi cu o atitudine detaşată,dar punctând foarte bine anumite aspecte:

- Eu ştiu că majoritatea oamenilor de ştiinţăironizează şi chiar dispreţuiesc spiritualitatea şimetafizica, pentru că în concepţia lor acestea „nu se potmăsura”. Dar, dacă ei ar studia cu minţile deschisemăcar unele noţiuni de spiritualitate ar vedea că toateacestea nu sunt doar posibile, ci ele sunt chiaradevărate. Din nefericire, nu numai că ei nu fac aşaceva, ci chiar luptă cu înverşunare pentru a demonstracă spiritualitatea este falsă, că este un joc fantezist, oplăsmuire pentru cei nerealişti.

114

L-am aprobat energic pe doctorul Xien, ştiind euînsumi multe exemple în acest sens. El a continuat cufermitate:

- Evoluţia fiinţei umane, inclusiv a ştiinţei, nu poatesă aibă loc fără implicarea spiritualităţii. Concepteleştiinţei materialiste sunt mult prea limitate şi primitive.E ca şi cum ai vrea să măsori cu metrul diametrulSoarelui; nu ai cum, eşti limitat atât de condiţiile fizice,cât şi de cele tehnologice, dar cu toate acestea esteposibil ca unii să se încăpăţâneze chiar şi în aceastădirecţie. Cam aşa este şi cu ştiinţa actuală, cu setul eide idei, concepţii şi prejudecăţi materialiste; oricât detare şi de des s-ar lovi cu capul de pragul de sus, fărăsă-şi poată explica o mulţime de lucruri, ea se vaîncăpăţâna totuşi să nu renunţe la acele conceptelimitate, care o fac să bată pasul pe loc.

Eram perfect de acord cu cele spuse de doctorulXien şi mă gândeam că pentru fizicienii contemporaninu pare să existe vreo deosebire între spaţiul în care, săzicem, ei ar măsura circumferinţa Soarelui cu un metrude croitorie şi spaţiul din interiorul unui atom, în care eiar vrea să măsoare distanţa dintre orbitalii acestuia.Felul în care înţeleg ei realitatea înconjurătoare îi face săcreadă că spaţiul -de exemplu spaţiul la suprafaţa uneiplanete sau spaţiul ei atmosferic -este identic cu spaţiulcuantic, care este spaţiul din interiorul unui atom saudin interiorul nucleului său. Pentru ei, singura diferenţăar fi că acesta din urmă este „mai mic”. În mentalitatealor, metrica celor două spaţii este aceeaşi, diferă doar„fineţea” măsurătorii. Doctorul Xien mi-a explicat căaceasta este de fapt o eroare majoră de concepţie, careare la bază faptul că toate legile, constantele şiprincipiile emise de ştiinţa materialistă se bazează doar

115

pe nişte aproximări care dau aparenţa că fenomenulrespectiv „se petrece aşa într-un anumit procent”.

- Bine, dar cu restul procentelor cum rămâne? Ceexplicaţie dau savanţii despre ele? am întrebat eu,considerând că acesta era un punct de vedere ce nuputea fi ignorat.

- Nu oferă nicio explicaţie. Doar spun că vor analizaacele procente „cândva în viitor”, când ştiinţa va maiprogresa şi vor vedea ei unde anume le vor încadra. Nicimăcar atunci nu se gândesc să se abată de la liniamaterialistă. Nu poţi să ai pretenţia că rezolvi totul prinintermediul explicaţiilor de natură materială, când eştiînconjurat de un ocean de unde, frecvenţe şi vibraţiienergetice. Acele procente care nu pot fi explicate suntchiar cele esenţiale.

M-am gândit atunci că ele ar putea fi chiar„buturuga mică ce răstoarnă carul mare” şi şubred alştiinţei materialiste. Un bun exemplu sunt cele treiprocente din ADN-ul uman, considerate „rebut” pentrucă nimeni nu înţelege ce rost au ele în aceastămacromoleculă esenţială a vieţii. Totuşi, acest „rebut”conţine de fapt informaţii fundamentale despre fiinţaumană.

La fel de bine ne putem gândi şi la formula luiEinstein, care prezice că în apropiere de viteza luminii,masa tinde să crească la infinit. Până aproape de vitezaluminii, masa creşte, dar nu în mod semnificativ; însă înultimele procente rămase ea creşte brusc, tinzând spreinfinit. Prin urmare, cele care pun de fapt punctul pe „i”în cazul acestui fenomen sunt procentele rămase. Oarenu ele reprezintă de fapt adevăratul mister al relaţiei luiEinstein şi nu restul de procente, în care „realitatea”fizică nu este „zguduită” aproape deloc?

116

Doctorul Xien a extins această logică la elementeleprezentate despre nucleul Pământului:

-Poţi să aplici acest punct de vedere şi în legăturăcu gaura neagră din centrul Pământului: te poţi apropiaconsiderabil de ea, fără ca realitatea înconjurătoare săse schimbe prea mult faţă de ceea ce tu eşti obişnuit.Apoi încep să apară fenomene stranii, dar pentru aajunge aici trebuie să fii pregătit să le înţelegi. Asta nuse aplică şi în cazul oamenilor de ştiinţă contemporani.Atunci când vor să vadă şi să măsoare ceva despre careşi-au format deja o părere preconcepută, ei vor obţinerezultate în conformitate cu ceea ce se aşteaptă. Exactca în cazul experimentelor din fizica cuantică: observiceea ce îţi doreşti să vezi sau ceea ce presupui că artrebui să vezi.

Ce, cât şi cum „vede” ştiinţa actuală

Înţelegeam acum situaţia destul de bine, dar nuputeam pricepe de ce ştiinţa nu insistă exact în direcţiilepe care nu le stăpâneşte, de ce nu abordează cu curajacele domenii de studiu. Doctorul Xien mi-a explicat căpentru aceasta există două tendinţe care converg:

- Prima dintre ele este îndoctrinarea ideologică. Uniioamenii de ştiinţă nu sunt neapărat dispuşi să spargăbariere conceptuale sau să pătrundă pe terennecunoscut. Ei preferă mai degrabă să rămână la ceeace este deja acceptat, să se ocupe de ceea ce este dejacunoscut, să analizeze ceea ce are înţeles pentru ei.Ajung să facă invenţii aşa-zis practice, pentru a crea noiproduse de consum şi prin aceasta justifică că sunt defolos societăţii. Lor nu le place necunoscutul,provocarea, misterul, decât în măsura în care vor să leexplice prin intermediul conceptelor pe care ei deja le

117

ştiu. Intervine astfel un fel de blazare ştiinţifică, un felde „batere a apei în piuă”, în care fiecare seentuziasmează în propria lui ogradă pe seama a ceea cecunoaşte de fapt toată lumea, însă această atitudine nuconduce decât la stagnare şi la umbrirea înţelegeriiprofunde. Este ca şi cum te-ai învârti în jurul proprieicozi. Spontaneitatea dispare, iar sclipirile de geniu suntînăbuşite.

- Da, cunosc oarecum problema şi mă întreb dacăexistă totuşi cercetători care au curajul şi energia de ase face „auziţi” în lumea ştiinţifică prin ceva deanvergură, am spus eu cu destulă amărăciune.

- Slabe speranţe. Foarte puţini oameni de ştiinţă îşipermit să aducă noutăţi în gândire. Ei fac asta eventualla bătrâneţe, când sunt cunoscuţi şi credibili sau cândnu le mai pasă ce zice societatea. Până atunci ei suntobligaţi să se alinieze cerinţelor clasice şi palpabile,pentru a nu deranja însăşi fundamentul ştiinţeimaterialiste. Aceasta este a doua tendinţă a ştiinţeicontemporane, care se referă la o cutumă nerostită aştiinţei şi societăţii contemporane: nu ai voie săgândeşti, să studiezi, să analizezi şi să prezinţi ceea cenu se încadrează în sistemul materialist de gândire,pentru aceasta se folosesc tot felul de mijloace: ignorare,marginalizare, ironizare în spaţiul ştiinţific, şantaj şichiar alte metode mult mai dure. Progresul ştiinţific realeste astfel blocat chiar din faşă, nu pentru că nu ar figenii sau minţi luminate care să-l realizeze sau să-lînţeleagă aşa cum trebuie, ci pentru că acestea nu suntlăsate să o facă.

În continuare, Doctorul Xien mi-a dat un exempluelocvent, cel al numerelor complexe, adică al numerelorimaginare. Pentru savanţi aceste numere aparţindomeniului abstract şi sunt folosite doar din

118

considerente de calcul matematic. Ştiinţa contemporanălucrează însă în marea majoritate a cazurilor cu numerereale, care oferă soluţii ce sunt considerate posibile ladiverse ecuaţii. Apoi doctorul Xien a punctat cevaremarcabil:

- Orice fenomen care apare în planul fizic estecumva „paralel” cu toate celelalte, adică nu leinfluenţează prin el însuşi. Pe de altă parte, toatefenomenele din planul fizic „sunt plasate” şi se dezvoltăpe orizontală. Ele sunt doar efecte. Eroareafundamentală a oamenilor de ştiinţă este că ei considerăcă în acelaşi plan orizontal există atât cauza, cât şiefectul. Cu alte cuvinte, dacă în planul fizic apare unefect, atunci savanţii spun că tot aici se află şi cauza lui.Aceasta este o viziune profund greşită.

- Într-adevăr, ei par să amestece cauza şi efectul „înaceeaşi supă”, am spus, mirat că nu mă gândisem pânăatunci la acest aspect evident.

Da, însă ea nu este bună de mâncat. Pentru a aveaacces la cauzele fenomenelor trebuie să te ridici peverticală, trebuie să ai acces la un plan superiorplanului fizic. Doar privind de „deasupra” poţi să înţelegiceea ce coordonează un anumit efect care are loc„dedesubt”. Noi percepem aici, în lumea fizică, o„condensare” pas cu pas a cauzelor ce provin dinplanurile subtile superioare, până când acestea ajung săse materializeze sub forma unor fenomene, pe care noi lenumim efecte. Aceasta este viziunea corectă.

INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image16.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image16.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE

119

"media/image16.jpeg" \* MERGEFORMAT

Viziunea greşită a ştiinţei contemporane: cauza şi efectulei se găsesc în acelaşi plan (planul fizic).

- Vrei să spui că ei nu recunosc existenţa altorplanuri de manifestare în afară de planul fizic cu treidimensiuni spaţiale?

Ba da, ei recunosc că pot exista şi spaţii cu maimulte dimensiuni, însă doar din punct de vederematematic, în sensul că astfel de spaţii nu sunt „reale”.Pentru ştiinţa contemporană, „real” înseamnă doarspaţiul şi timpul fizic în care trăim noi şi de care oameniisunt conştienţi. Savanţii admit chiar şi alte planuriparalele cu planul fizic, dar în concepţia lor acestea nusunt altceva decât variante ale timpului şi spaţiuluinostru fizic. Pentru ei, un plan paralel are aceeaşistructură sau „ţesătură” spaţio-temporală ca şi planulnostru: timpul curge la fel, spaţiul se măsoară la fel,deci nu este vorba despre un plan situat deasupraplanului nostru, ci este un alt plan fizic paralel. În felulacesta ştiinţa nu ia în considerare frecvenţa de vibraţie,care reprezintă de fapt elementul principal înstructurarea Creaţiei.

INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image17.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image17.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE

120

"media/image17.jpeg" \* MERGEFORMAT

Viziunea corectă: cauza provine dintr-un plan superiorplanului fizic şi determină în acesta un efect.

Mi-am adus atunci aminte de unele texte ezotericepe care le-am citit şi de noţiunile prezentate în ele,despre care credeam că puteau fi corelate cu ceea ce îmispunea doctorul Xien. Am intervenit:

- Poate că tocmai aceasta semnifică şi expresiileambigue, care sunt folosite în unele scrieri ce oculteazărealitatea. Ele vorbesc despre tărâmul de jos, tărâmul demijloc şi tărâmul de sus. După părerea mea aici estemascată o reprezentare a dimensiunilor sau planurilorde manifestare diferite ca frecvenţă de vibraţie.

Doctorul Xien a dat din cap aprobator:- Întocmai. Este vorba despre frecvenţe diferite de

vibraţie a planurilor de manifestare. Tărâmul de jos nusemnifică faptul că e mai la sud, ci se referă latărâmurile telurice, adică la planul fizic. Tărâmul demijloc reprezintă planul eteric, iar tărâmul de sus sereferă la planul eteric superior, la trecerea lui spreplanul astral. Elfii, de pildă, corespund acestui tărâm.

Ne-am oprit din conversaţie şi ne-am îndreptat spreclădirea Bazei. Afară se întunecase şi aerul era destul derece. Simţindu-mi gândurile, care gravitau tot în jurulmăsurătorilor pe care le realizează oamenii de ştiinţă înlegătură cu structura internă a planetei noastre şi cu

121

ipoteza lor relativă la nucleul solid din fier şi nichel alacesteia, doctorul Xien îmi spuse cu multă răbdare:

- Te gândeşti în continuare la teoria ştiinţificădespre interiorul planetei, însă nu uita că ceea ce eispun nu reprezintă altceva decât o aproximare a ceea cear putea să fie în centrul planetei şi în învelişurile ei, oaproximare din punctul de vedere al fizicii, chimiei şigeologiei, dar în realitate nu există ceea ce ei îşiimaginează. Planeta noastră nu este o masă compactă dematerie fizică.

I-am replicat doctorului Xien ceea ce îi repetasemde mai multe ori până atunci:

- Savanţii şi-au construit teoria despre structurainterioară a Pământului pe baza undelor seismice pecare le măsoară. La urma urmelor, ei ar putea să spunăcă au în mână dovezi aproape sigure.

Însă nici doctorul Xien nu s-a lăsat mai prejos şimi-a împrospătat memoria:

- Ei pot să spună asta, însă dovezile pe care leinvocă sunt doar aparenţe. Ţi-am explicat deja că ceeace oamenii de ştiinţă măsoară ca răspuns de la acesteunde poate să rezulte şi ca reflexie a unei alte realităţi,care nu este fizică. De altfel, dacă ne gândim bine,undele seismice sunt singurul mijloc pe care savanţii îlau la dispoziţie pentru a emite ipoteze despre ceea ce seaflă în interiorul planetei. E cam puţin pentru a pretindecă ai răspunsuri categorice.

M-am gândit atunci ce nebunie ar fi ca o echipă deoameni de ştiinţă să se deplaseze prin tunelul sprecentrul Pământului. Pentru ei, cel puţin, tot eşafodajulştiinţific modern ar fi atunci răsturnat într-un modimplacabil şi definitiv. Probabil că şocul ar fi imens, iarrezultatele imprevizibile. Din nefericire, omenirea nu esteîncă pregătită din punct de vedere ideologic şi spiritual

122

pentru a înţelege şi a asimila în mod corect realităţilesubtile ale planetei noastre. Viziunea ei exclusivmaterialistă asupra interiorului planetei nu este doarprimitivă, ci şi lipsită de sens, deşi până la un anumitpunct ea pare perfect justificată de măsurătorile şirezultatele pe care cercetătorii le obţin, analizând undeleseismice.

Pe de altă parte, ideea Pământului gol la interior nutrebuie nici ea tratată în mod simplist. Din explicaţiile pecare doctorul Xien mi le-a oferit, ideea că Pământul ar fila interior precum o imensă cavitate scobită, înconjuratăde o crustă cu o grosime relativ mică, de aproximativ1500-1800 kilometri, este într-adevăr nerealistă. Într-unastfel de caz, „învelişul” planetei ar fi prea fragil, iarfenomenele n-ar corespunde cu realitatea pe care ocunoaştem.

INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image18.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image18.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE

123

"media/image18.jpeg" \* MERGEFORMAT

Din acest punct de vedere observaţiile oamenilor deştiinţă sunt corecte, deoarece undele seismice care setransmit doar prin materie fizică, după ce ar depăşi lainterior crusta Pământului ar ajunge la imensul spaţiulgol din interior şi nu s-ar putea propaga mai departe.Or, măsurătorile arată cu claritate că undele seismice sepropagă în continuare şi sunt percepute pe partea opusăa planetei, faţă de locul în care s-a declanşatcutremurul.

De fapt, se poate spune că undele seismice sepropagă aproape spre orice zonă a planetei şi aceasta i-adeterminat pe savanţi să creadă în mod eronat căPământul este într-adevăr solid la interior. Ei concepplaneta noastră precum o bilă de biliard, care este rigidăla interior şi plină cu materie solidă, în special rocistratificate.

INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image19.jpeg" \*

124

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image19.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE"media/image19.jpeg" \* MERGEFORMAT

Undele seismice nu se pot propaga prin interiorul gol alplanetei, în cazul teoriei greşite despre acesta.

Aici pot fi făcute unele observaţii, care ne arată călucrurile nu sunt deloc aşa clare, precum vrea ştiinţa săne convingă.

INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image20.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image20.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE"media/image20.jpeg" \* MERGEFORMAT

Ştiinţa „vede” Pământul ca fiind o sferă plină,solidă şi rigidă Ia interior, concepţie care se bazează pe

125

măsurătorile la suprafaţă a undelor seismice care sereflectă în interiorul planetei.

Experimentul lui Cavendish

Putem începe de la afirmaţia savanţilor că, pemăsură ce adâncimea creşte spre centrul Pământului,presiunea devină uriaşă, astfel încât materia este din ceîn ce mai densă. Logica este aparent bună, dar realitateao contrazice. Interesant este modul în care au ajunsoamenii de ştiinţă la aceste concluzii şi pe ce anume sebazează ele.

Uneori este suficient un singur experiment sau osingură teorie pentru a încastra în dogme rigidegândirea ştiinţifică, mai ales atunci când ea este desorginte materialistă. În cazul teoriei ştiinţifice desprestructura interioară a Pământului, aceasta se bazează întotalitate pe un singur experiment, vechi de 200 de ani,şi pe teoria lui Newton despre gravitaţie, veche de 300 deani.

Fizicianul englez Henry Cavendish a vrut sămăsoare densitatea planetei noastre şi a conceput unexperiment în urma căruia a rezultat o anumită valoaremedie pentru aceasta; având densitatea, mai apoi s-aputut calcula masa planetei. Cavendish a realizatexperimentul în anul 1799, iar de atunci şi până înprezent aceasta a rămas singura metodă pe care ştiinţao are la dispoziţie pentru a calcula masa Pământului.Mai mult decât atât, nu există nicio altă metodă princare să se poată verifica rezultatele obţinute în acelexperiment de laborator.

Problema cu experimentul lui Cavendish este că else bazează pe o serie întreagă de presupuneri. În primulrând, este evident că cele două bile de plumb care sunt

126

implicate în experiment sunt neutre din punct de vedereelectric. Pe de altă parte, la fel de evident este căplanetele comportă o activitate electrică şi magneticăintensă, atât în atmosferă cât şi în interiorul lor, chiardacă oamenii de ştiinţă le consideră a fi neutre dinpunct de vedere electric. Dacă aceasta este situaţia,atunci cum se mai poate vorbi despre similitudini întrecele două bile de plumb din experimentul lui Cavendishşi planeta noastră? Chiar dacă ar fi să luăm înconsiderare doar acest singur aspect, care se referă laelectricitatea complet diferită în cazul bilelor de plumb şielectricitatea în cazul Pământului, rezultateleexperimentului nu ar mai avea sens. De exemplu,Pământul manifestă curenţi electrici gigantici îninteriorul său, care au intensităţi ce pot ajunge chiar şila 1 miliard de amperi. Prin comparaţie, bilele de plumbdin experimentul lui Cavendish nu manifestă nicioelectricitate. În acest caz, despre ce fel de „similaritate”se poate vorbi?

„Supapa” oamenilor de ştiinţă constă într-oaproximare grosolană: ei consideră Pământul ca fiindneutru din punct de vedere electric, ceea ce ar da girexperimentului lui Cavendish, deoarece atunci s-arputea lua în considerare o anumită „similaritateelectrică” între bilele de plumb şi planeta însăşi. Aceastăafirmaţie este cel puţin neadecvată, atâta timp câtPământul este străbătut fără încetare de curenţi electricigigantici, după cum arată măsurătorile efectuate. Prinurmare, dacă se poate demonstra că electricitateaintensă afectează forţa de gravitaţie, pe a cărei constantăse bazează în totalitate oamenii de ştiinţă, atunciexperimentul lui Cavendish devine irelevant, iarrezultatele lui sunt anulate. Acest punct de vedere a fostsusţinut cu putere de unii savanţi şi ei chiar au dorit să

127

demonstreze aceasta prin observaţii şi experimentelaborioase.

O primă observaţie în acest sens poate fi făcutăchiar în natură: se ştie, de exemplu, că electricitateastatică are o forţă gigantică prin comparaţie cu cea agravitaţiei şi că ea ar putea să o influenţeze pe aceastadin urmă. Însă pentru a nu complica lucrurile, oameniide ştiinţă consideră că planetele sunt neutre din punctde vedere electric şi că electricitatea statică nu intră îndiscuţie. Cu alte cuvinte, ei iau în considerare mai multforţa gravitaţiei şi nu forţa electromagnetică. Totuşi, seştie foarte bine că forţa electromagnetică este detrilioane de ori mai mare decât forţa gravitaţiei îninteriorul unui nucleu atomic, dar cu toate acesteasavanţii preferă să ignore acest aspect la nivelmacrocosmic. Ei se bazează doar pe presupuneri, caresunt menite să sprijine rezultatele experimentului luiCavendish.

Pe de altă parte nu se poate ignora nici influenţacâmpului magnetic al Pământului asupra forţei degravitaţie. Curenţii electrici de mare intensitate sunt orealitate măsurabilă în interiorul planetei noastre şitocmai de aceea magnetismul şi electricitateainfluenţează într-un anumit mod gravitaţia. Este practicimposibil ca aceste forţe fundamentale ale Naturii să fieindependente, pentru că totul în Univers este corelat şiacţionează în mod armonios.

O astfel de „veste” nu este totuşi pe placuloamenilor de ştiinţă, pentru că dacă se recunoaştefaptul că electromagnetismul propriu al planeteiinfluenţează gravitaţia, atunci rezultă că Pământul vatrebui să cântărească mult mai puţin sau mult mai multdecât a fost estimat prin experimentul lui Cavendish, iarrezultatele acestui experiment vor trebui să fie anulate.

128

Întrucât nu există nicio altă metodă prin care să sepoată măsura densitatea Pământului şi masa lui, ştiinţas-ar afla într-un impas stânjenitor: cu tot progresulştiinţific actual şi ai toată tehnologia avansată pe care oavem la dispoziţie, savanţii nu ar putea să spună câtcântăreşte planeta noastră şi nici care este densitatea eimedie.

Problema gravitaţiei

Deşi această forţă fundamentală a naturii este„curtată” în mod deosebit de către savanţi, totuşi înprezent sunt cunoscute prea puţine lucruri despre ea.De exemplu, natura reală a acestei forţe nu este pedeplin elucidată şi nici modul în care ea acţionează, ci secunosc doar efectele pe care ea le produce. De cândNewton a formulat celebra lege a gravitaţiei, ştiinţa nu arealizat paşi semnificativi în direcţia dezvoltării acesteiteorii. Nu se cunoaşte, de pildă, sursa acestei forţe şinici nu se poate descrie comportamentul ei cuantic,decât într-o mică măsură. De asemenea, mărimea şi„viteza” ei de manifestare nu sunt înţelese şi nicicunoscute în profunzime.

Unul din punctele sensibile în aceste studii este cellegat de „constanta gravitaţională” g care defineştemărimea forţei de gravitaţie. Ea rezultă dintr-o formulă,dar toate formulele au limitări severe, deoarece suportăaproximaţii şi „rotunjiri”. A rămâne sclavul gândirii dupăformule reprezintă o mare greşeală, în care cad cei maimulţi oameni de ştiinţă. „Formulele” nu reprezintă delocun „argument” care să fie invocat într-o discuţieştiinţifică, mai ales atunci când domeniul sau cadrul deaplicare al acestora este mult mai complex decât pot ele„suporta” din punct de vedere conceptual şi noţional.

129

Oamenii de ştiinţă care sunt cu adevărat bine pregătiţişi care au dezvoltat un anumit simţ interior au ajuns săştie sau măcar să intuiască limitele de aplicabilitate aleunei formule şi, de asemenea, până unde ar trebuiinsistat cu calculele folosind diverse ecuaţii şi formule.Este însă foarte greu să schimbi vechile opiniiînrădăcinate adânc în minţile oamenilor şi să leînlocuieşti cu idei noi, iar aceasta este cu atât maiadevărat în cazul dogmelor ştiinţifice.

Prin urmare, există multe variabile care pot săafecteze gravitaţia. Cum ar putea cineva să pretindă,doar prin aplicarea automată şi prostească a formuleiatracţiei gravitaţionale dată de Newton, că gravitaţiaacţionează în interiorul Pământului la fel ca la suprafaţasa? Ce bun simţ ştiinţific este acela în care se considerădouă bile de plumb de câţiva centimetri în diametru,precum în experimentul lui Cavendish, ca fiind similarecu planeta noastră, care are peste 12 500 de kilometri îndiametru? în acest caz există aşa de multe variabile,forţe şi efecte care nu sunt luate în considerare, încât teîntrebi ce anume mai măsoară acest experiment? Cumeste posibil să se considere gravitaţia ca fiind identică,de exemplu, la 3500 de km adâncime în interiorulPământului, cu cea care există la 1-2 cm adâncime înbilele de plumb ale lui Cavendish? Şi, ca întrebareretorică: cum se poate lua drept bun şi adevărat acestsimplu şi unic experiment care există, pentru a emite cu„competenţă” teoria Pământului solid şi rigid la interior?!

În mod curios, astfel de întrebări nu au fost pusede prea mulţi oameni de ştiinţă, fie din lipsa inspiraţiei,fie din frica de a nu părea ridicoli. Totuşi, uniicercetători de avangardă care au dat dovadă de multcuraj şi determinare, cum ar fi Jan Lamprecht şi alţii, au

130

reuşit să zdruncine astfel de „automatisme” ştiinţifice,care fac un mare deserviciu ştiinţei.

Se poate invoca argumentul că era firesc să se facăîn prealabil anumite presupuneri atunci când s-aefectuat experimentul şi să se ia în considerare anumiteaproximări, însă greşeala fundamentală a savanţilor estecă ei nu se opresc doar la aceste presupuneri, ci leconsideră mai apoi ca fiind literă de lege şi strictadevărate.

În realitate, eşafodajul pe care ei îşi bazează„cunoaşterea vastă” în această direcţie, cea a structuriiinterioare a Pământului, este extrem de fragil. Aparent,calculele, metodele, diagramele şi măsurătorile suntstufoase şi complexe; de asemenea, metodele demăsurare şi tehnologia folosită pot să pară superioare şidefinitorii, dar în realitate ele nu spun nimic real, ci dauanumite indicii care sunt mai apoi interpretate în modgreşit. Cine poate şti, de exemplu, că g este într-adevăr oconstantă atât la Paris, cât şi la 4000 de kilometriadâncime? Există deja experimente care au demonstratcă g nu este constantă, iar cele mai cunoscute dintreacestea sunt cele efectuate în minele adânci din Africade Sud, pe fundul oceanelor sau la baza calotelorglaciare: toate au arătat o creştere a valorii constanteiatracţiei gravitaţionale g. Prin urmare, nu se mai poatevorbi în mod evident despre o „constantă”. Chiar maiinteresant este faptul că aceste valori diferite ale lui g auapărut la adâncimi mult mai mici. Ce să mai spunematunci despre alţi numeroşi factori de influenţă, care nusunt cunoscuţi în detaliu?

Se merge aşadar pe „consensul unanim” că g esteconstantă oriunde pe planetă şi, de asemenea, îninteriorul ei. Dacă oamenii de ştiinţă ar recunoaşte că defapt electromagnetismul propriu al unei planete

131

influenţează gravitaţia, aşa după cum Einstein era pedeplin convins, aceasta ar da peste cap toate calculele şiteoriile construite cu migală până acum. Tocmai deaceea, savanţii contemporani neagă posibilitatea caelectromagnetismul să influenţeze gravitaţia, în ciudaunor experimente cu rezultate foarte stranii, implicândpenduluri încărcate electric, pe care fizicianul de origineaustriacă Erwin Saxl le-a realizat în urmă cuaproximativ 50 de ani. Controversate prin rezultatele pecare le-au furnizat, aceste experimente au fostdesfăşurate pe o durată de şapte ani, fiind în modminuţios proiectate şi repetate. De asemenea, s-auobservat variaţii clare şi un comportament deviat alpendulurilor în timpul eclipselor solare, unde deasemenea încărcarea electrică masivă, la nivel planetar,se schimbă. Toate aceste rezultate şi măsurători există,dar ele nu sunt luate în seamă, pentru că nu se doreşteieşirea din dogmă.

Căldura planetei: de unde vine ea?

Erupţiile vulcanice aruncă magmă topită, careevident provine din adâncuri. Ea are o temperaturămedie de 1000-1100°C în funcţie de tipul şi compoziţiaei. Problema este de unde provine căldura foarte marecare poate topi silicaţii ce formează în cea mai mareparte magma vulcanică din interiorul Pământului?

Existenţa straturilor de magmă topită nu împiedicădeplasarea undelor seismice, decât a unei anumitecategorii a lor. Aceasta a oferit indicaţii savanţilor căscoarţa sau crusta Pământului este în cea mai mareparte de natură solidă, adică magma este doar pasagerăîn grosimea acesteia, fără să influenţeze în modconsiderabil deplasarea undelor seismice.

132

Atunci s-a pus întrebarea: de unde vine călduracare topeşte local silicaţii şi rocile din interiorul planetei,transformându-le în magmă? Există două teoriiştiinţifice pentru aceasta şi ambele întrunesc elementecare să le susţină, deci ele ar putea fi adevărate. Însăideea că magma ar proveni dinspre centrul planetei nupoate fi adevărată, deoarece aşa cum au subliniat şioamenii de ştiinţă, ea ar pierde din căldură de-a lungulenormei distanţe pe care ar trebui să o străbată spresuprafaţă şi s-ar solidifica cu mult înainte de a ajungeaici. Prin urmare, este evident că lava care este aruncatăde vulcani în erupţii provine de undeva din depozite carese află la nivelul crustei Pământului, care este groasădoar de câteva zeci de kilometri, ori cel mult dinstraturile de sus ale mantalei superioare.

Pe de altă parte, vârsta planetei noastre esteestimată la aproximativ 4,54 miliarde de ani, dar chiar şidupă această enormă perioadă de timp care a trecut, separe că Pământul are o sursă de căldură suficient deputernică, care poate să topească materia şi să „procure”magmă topită. Evident, planeta îşi generează căldura dininterior şi, mai mult de atât, se dovedeşte cătemperatura ei este relativ constantă. Asta ne arată căplaneta noastră nu e doar o sferă încinsă, de materietopită, care se răceşte gradat şi se solidifică în timp, aşacum îşi imaginează sau cum cred în mod eronat foartemulte fiinţe umane. Realitatea se dovedeşte a fi cu totulalta, după cum o dovedesc măsurătorile şi observaţiilecurente.

De fapt, sursa căldurii interne a Pământuluirămâne un mister pentru ştiinţa modernă, cu atât maimult cu cât ea nu poate fi cercetată sau măsurată decâtindirect. În prezent, Ştiinţa admite că nu s-ar putea foraîn interiorul Pământului decât până la cel mult 18-20 de

133

kilometri adâncime, deoarece după aceea, datorităpresiunii şi temperaturii care cresc din ce în ce maimult, rocile se topesc şi cavităţile din scoarţa solidă s-arumple, astfel încât burghiele ar nimeri într-o masăsemisolidă de materie topită şi s-ar topi şi ele. Practicvorbind, în conformitate cu teoria ştiinţifică esteimposibil de forat la modul în care gândim noi spreinteriorul Pământului, dincolo de o anumită adâncime,deoarece foreza nu ar putea menţine gaura pe care orealizează, aceasta fiind umplută de magma peste carenimereşte de la o anumită adâncime.

Până aici, observaţiile şi deducţiile savanţilor suntcorecte, dar ei nu explică, aşa cum a făcut-o doctorulXien, ce se petrece după aceea. În plus, teoria ştiinţificăeste valabilă doar pe un domeniu destul de restrâns alscoarţei, în niciun caz ea nu poate fi generalizată lanivelul întregii planete. Aceasta este de fapt marea hibă:ştiinţa extrapolează teoria newtoniană a gravitaţieipentru restul interiorului planetei, afirmând căpresiunea şi temperatura cresc în mod liniar cuadâncimea şi că, în conformitate cu experimentul luiCavendish care a stabilit o anumită valoare mediepentru densitatea Pământului, rezultă că în interiorulacestuia există o materie cu densitate mult mai maredecât rocile de la suprafaţă.

De pildă, mulţi oameni de ştiinţă îşi imaginează căPământul este plin de magmă vulcanică începând cu oanumită adâncime. Ei gândesc aşa pentru că auobservat că pe măsură ce cobori într-o mină,temperatura creşte în mod constant. Asta i-a determinatsă extrapoleze acest rezultat la adâncimi de sute şi chiarmii de kilometri în interiorul Pământului, gândind căfenomenul se păstrează neschimbat, iar creştereatemperaturii este graduală şi constantă până la nucleul

134

planetei. La fel s-a presupus, la un moment dat înistorie, că Oceanul Atlantic continua până la capătullumii; vechii greci presupuneau şi ei că vremea caldă dindeşertul Sahara continuă să se încălzească din ce în cemai mult pe măsură ce se înaintează spre sud, adicăspre Antarctica pe care o cunoaştem azi.

Marea problemă a savanţilor din ziua de azi este căei presupun că au o bază logică şi raţională pe care îşibazează aceste extrapolări. În primul rând, nici chiar ceamai adâncă mină nu ajunge decât la maxim 8-10kilometri în interiorul Pământului, ceea ce nu reprezintăaproape nimic prin raport la cei peste 6300 de kilometri,cât măsoară raza Pământului. Este mult prea puţinpentru a considera această adâncime ca fiind un punctadecvat de pornire pentru a face astfel de extrapolări.Doar pentru faptul că s-a observat că temperaturaPământului creşte cu aproximativ 1°C la 100 de metri,nu înseamnă deloc că această regulă se respectăoriunde pe suprafaţa sa şi nici că regula de creştere atemperaturii se păstrează la orice adâncime în interiorulsău. Totuşi, nimeni nu pare să pună la îndoială cătemperatura creşte pe măsură ce ne îndreptăm maiadânc spre centrul Pământului, chiar dacă nimeni nupoate să verifice acest lucru.

Să facem un exerciţiu simplu de logică: după cumam spus, magma vulcanică provine din interiorul crusteiPământului, care are o grosime de aproximativ 40 dekilometri. Lava are o temperatură medie de 1100°Catunci când este expulzată de vulcani, ceea ce ne face săne întrebăm: dacă ea are această temperatură proveninddin crustă, atunci ce temperatură ar trebui să existe îninteriorul planetei la adâncimi de 2000 de kilometri saumai mult, păstrând regula de extrapolare a ştiinţeimodeme în acest caz? Evident, toate aceste valori şi

135

fenomene sunt presupuse pe baza teoriei gravitaţiei ce afost dată de Newton.

Forajele care complică lucrurile

Acum câteva zeci de ani unele ţări au investitanumite fonduri pentru realizarea de foraje care săverifice teoria ştiinţifică despre structura internă aplanetei noastre. Forarea crustei a arătat însă odiferenţă notabilă între experienţa efectivă şipresupunerile oamenilor de ştiinţă.

Aşa după cum am spus mai sus, teoria universalacceptată era că temperatura în interiorul Pământuluicreşte cu 1 grad Celsius la 100 de metri, dar forajeleruşilor au arătat că dincolo de 3 kilometri, temperaturacreşte cu 2,5 grade Celsius la 100 de metri, deci de douăori şi jumătate mai repede. La adâncimea de 10kilometri temperatura avea deja valoarea de 180°C, şi nude 100°C, aşa cum ar fi trebuit să fie în conformitate cuteoria modernă. Practic vorbind, ea se dovedeşte a fi deaproape două ori mai mare decât ceea ce a presupusteoria ştiinţifică. Ce bază mai poate fi pusă atunci pe oastfel de teorie?!

Nimeni nu a schimbat însă nimic din informareapopulaţiei, iar subiectul nu a fost dezbătut sau explicatîn vreun fel. Pur şi simplu s-a mers mai departe,păstrând acelaşi grad de dezinformare şi ignoranţăştiinţifică.

Germanii au realizat şi ei un foraj în crustaPământului, e drept că de mai mică adâncime decâtruşii, dar cu rezultate remarcabile. Ei au constatat că la4 km adâncime temperatura măsoară deja 100°C, dar lao adâncime mai mică, de pildă la 3,4 km, temperaturaera totuşi mai mare, având valoarea de 118°C. La acelaşi

136

foraj realizat în Germania s-a constatat că de laadâncimea de 500 metri temperatura creşte rapid, dupăcare ea scade. Astfel de rezultate apar ca fiindneverosimile, cel puţin prin raport cu ceea ce fuseseprezis de ştiinţă. Ele nu doar că nu converg cu teoriaştiinţifică, ci chiar se dovedesc a fi opuse ei.

Valoarea densităţii materiei s-a dovedit şi eaneconformă cu predicţiile oamenilor de ştiinţă: sepresupunea că densitatea rocilor trebuie să crească pemăsură ce presiunea creşte şi ea, dar ruşii au descoperitcă, dacă până pe la 5 km adâncime densitatea rocilorcreşte într-adevăr în mod constant, după aceea eascade, probabil datorită porozităţii mai mari a acestora.Nici acest rezultat nu a putut să frângă încăpăţânarea şirigiditatea concepţiilor pe care le au oamenii de ştiinţă.În principiu, ei nu vor să renunţe cu niciun chip la ideilede bază pe care îşi fundamentează teoria: ei susţin cuînverşunare că densitatea rocilor creşte odată cuadâncimea, iar temperatura creşte şi ea pe măsură ceînaintăm spre centrul Pământului. Chiar dacă acesteasunt doar nişte simple presupuneri, pentru că niciunsavant nu a fost acolo să verifice dacă teoria esteadevărată, totuşi ele sunt unanim acceptate ca fiindadevăruri de necontestat. În plus, chiar simple verificăriprin foraje superficiale au infirmat în totalitate acestmodel ştiinţific.

Prin urmare, nimic din teoria presupusă de ştiinţă,prin care aceasta urmăreşte să înţeleagă ce se află îninteriorul planetei noastre, nu este valabil şi nu serespectă. După cum s-a observat, inconsistenţele cuaceastă teorie ştiinţifică au apărut chiar în primii 10 kmde forare; ce să mai spunem atunci pentru ceea ce arputea să apară în următorii 5000 de kilometri? Cumeste posibil ca o asemenea farsă ştiinţifică să fie totuşi

137

menţinută, într-un mod aberant şi fără discernământ,manipulând prin omisiune sau ipoteze false pe toţi ceicare manifestă o anumită inteligenţă şi bună intenţie dea afla adevărul?

Undele seismice

Situaţia este aproape hilară, iar Jan Lamprecht osintetizează foarte bine: avem un singur experiment,vechi de 200 de ani, pe care ştiinţa îşi sprijină teoriaactuală a Pământului solid şi rigid în interior. Acestexperiment al lui Cavendish este el însuşi un produsdirect al teoriei gravitaţiei expusă de Newton, care deasemenea are limitele ei.

Singura metodă oarecum acceptabilă, prin care sepot emite anumite prezumţii cu privire la interiorulplanetei noastre este „metoda seismologiei”, adică ceaprin care se analizează şi se măsoară undele seismice,deoarece acestea se propagă atât la suprafaţapământului, cât şi în interiorul lui. În realitate, nimeninu ştie cum şi pe unde călătoresc aceste unde. Tot ceeace se poate face este ca ele să fie măsurate ca intensitateşi direcţie de propagare de către staţiile seismice de lasuprafaţa Pământului, iar apoi rezultatele să fie corelateşi analizate de computere. Apoi aceste analize suntsupuse unor modele matematice complexe, în dorinţasavanţilor ca ei să înţeleagă cum anume este structuratPământul la interior.

Seismologia actuală se bazează pe acest singurexperiment al lui Cavendish, care are la bază un set depresupuneri. Comportarea undelor seismice este deasemenea interpretată matematic. Prin urmare, absoluttotul în această teorie ştiinţifică despre felul în care esteinteriorul Pământului poate fi descris ca fiind doar

138

interpretare şi presupunere. În aceste condiţii, dacă sedovedeşte că teoria lui Newton despre gravitaţie nu serespectă în interiorul Pământului, aşa cum este ea lasuprafaţa lui, atunci putem considera că întreguledificiu al ştiinţei moderne în ceea ce priveşte structurainternă a planetei noastre este fundamental greşit.

În plus, matematica şi seismologia nu pot explicasingure ce se află în interiorul planetei noastre, oricât delaborioase ar fi metodele lor de calcul şi de interpretare.Există o limită ce este atinsă în această direcţie, pentrucă ar fi lipsit de bun simţ să spui că oferi o teorie aşacomplexă despre interiorul planetei, bazându-te doar pepresupuneri oarbe, care şi ele rezultă din extrapolareaunor rezultate obţinute pe baza unor ipoteze de bază.

La rândul lor, aceste ipoteze au fost emise desavanţi, deoarece altfel ei nu ar fi putut începeelaborarea unor teorii şi studiul asupra structuriiinterne a planetei. Toate sunt însă doar ipoteze,presupuneri a ceea ce ei s-au gândit că ar putea existaacolo, nimic altceva. Aşa s-au gândit ei că ar trebui săfie, în spiritul teoriei materialiste, iar apoi au considerataceste presupuneri ca fiind adevărate.

De exemplu, teoria gravitaţiei dată de Newton le-aoferit prin intermediul „experimentului” lui Cavendish oaşa-zisă „masă” a Pământului şi densitatea lui medie, cuvaloarea de 5,5 gr/cm3. Singurul loc unde oamenii deştiinţă pot măsura densitatea Pământului este lasuprafaţa lui, iar aici ea are valoarea de 2,7 gr/cm3,adică jumătate din valoarea dată de Cavendish. Pentru a„echilibra” această medie, savanţii au dedus cădensitatea în adâncul Pământului trebuie să creascăprogresiv de la 2,7 gr/cm3 la o anumita valoare, astfelîncât în final valoarea densităţii medii a Pământului săcorespundă valorii găsite de Cavendish în urmă cu 200

139

de ani. Realizând calculele necesare, savanţii au ajuns laconcluzia că în mijlocul planetei densitatea medietrebuie să aibă valoarea de 8-10 gr/cm3, oferind pentrustructura internă a planetei o întreagă teorie cu„straturi” concentrice de densităţi diferite.

Pornind mai apoi de la aceste modele, pe care lepresupun a fi reale, oamenii de ştiinţă au început săinterpreteze undele seismice. Dacă în decursul cercetăriimodelul lor se dovedeşte a fi greşit, atunci ei îi schimbăcaracteristicile, pentru a se potrivi cu ceea ce eimăsoară, dar conceptual vorbind, toate modelele lorsunt la fel.

Atunci când are loc un cutremur puternic, undeleseismice se propagă peste tot, atât la suprafaţă, cât şi îninteriorul planetei, dar această propagare nu esteuniformă. Analizând caracteristicile ei, oamenii deştiinţă se străduiesc să înţeleagă ce anume se află îninteriorul planetei, iar pentru asta ei fac apel şi la altenoţiuni ştiinţifice, cum ar fi viteza de deplasare aundelor seismice prin felurite straturi de roci. Cu altecuvinte, ei măsoară timpii de deplasare a undelorseismice. S-a observat însă că la anumite adâncimiundele suferă variaţii bruşte de viteză. Concluziaoamenilor de ştiinţă a fost că atunci undele seismicetraversează straturi formate din materie de densitatediferită. Aceasta ar putea fi o explicaţie decentă, dar s-adovedit că modificările respective nu se petrec exact înaceleaşi locuri, ceea ce arată că Pământul la interior areun „relief” diferit. Daca „relieful” din interiorul planeteieste diferit, atunci înseamnă că el „are spaţiu suficient”să se modifice şi implicit aceasta înseamnă cădensitatea, compactitatea, rigiditatea şi soliditateastructurii interne a planetei nu respectă nici pe departeteoria ştiinţifică modernă.

140

Toate rezultatele pe care le obţin oamenii de ştiinţăse bazează pe două presupuneri despre care nimeni nuştie dacă sunt adevărate: în primul rând, savanţii deducviteza de deplasare a undelor seismice în interiorulplanetei noastre bazându-se pe propriul lor model, înconformitate cu gravitaţia newtoniană despre care amamintit mai sus, însă nimeni nu are mijloacele necesaresă verifice dacă aceste unde chiar ating adâncimilerespective şi se propagă cu acele viteze în interior; pe dealtă parte, nimeni nu poate fi sigur că schimbările deviteză ale undelor se datorează schimbării de densitate amateriei din interiorul Pământului. De unde ştim noi cuadevărat cât de adânc merg aceste unde seismice şi careeste densitatea materiei în acel loc? De exemplu, nimeninu ştie pe unde călătoresc undele seismice în interiorulplanetei şi nici ce anume traversează ele în realitate. Totceea ce se poate măsura implică doar efecte ale acestorunde, care sunt percepute la suprafaţa Pământului decătre seismografele şi staţiile seismice.

Aşa cum este firesc, ne aşteptăm ca aceste unde săfie refractate şi chiar există o întreagă teorie care nearată cum anume se întâmplă asta în funcţie dedensitatea materialelor ce sunt străbătute de unde,atunci când densitatea creşte, însă aici ne putem întrebadin nou: de unde ştim noi cu adevărat că densitateacreşte pe măsură ce adâncimea creşte, aşa cumpresupune ştiinţa? Chiar şi forajele superficiale care aufost efectuate până acum au arătat că această regulăeste departe de a fi respectată. Şi atunci, cum putem noipune bază pe ceva care deja se dovedeşte a nu fiadevărat?

Savanţii fac presupunerea că schimbările încomportamentul undelor seismice se datoreazăstructurii sau „reliefului” din interiorul Pământului, care

141

are o natură fizică, deoarece aşa „spune” teoriagravitaţiei a lui Newton, iar ştiinţa îşi fundamenteazătoată concepţia ei cu privire la structura internă aplanetei pe această teorie clasică. Dar, în realitate,nimeni nu a testat nimic în această privinţă şi nici nuexistă vreo şansă în direcţia aceasta, cel puţin cumijloacele tehnologice pe care le avem la dispoziţie înmomentul actual.

O lovitură năucitoare pentru ştiinţa contemporanăa venit chiar din partea ruşilor, ca o concluzie a celuimai adânc foraj ce a fost realizat până în prezent, la carem-am referit mai sus. Ei au arătat foarte clar, pe bazadatelor obţinute din penetrarea scoarţei Pământului îninsula Kola, că nici densitatea rocilor nu a crescut odatăcu adâncimea, aşa după cum era de aşteptat din teoriafurnizată de ştiinţă, nici viteza undelor seismice nu s-amărit. Mai mult decât atât, nu s-au înregistratmodificări ale proprietăţilor fizice ale straturilor de rocăce au fost forate, aşa după cum prevedea teoriaştiinţifică.

Astfel de date şi concluzii sunt genul de informaţiicare sunt imediat suprimate şi nepublicate în mediullarg, ori care sunt pur şi simplu ignorate. Ele nu doar căsunt stânjenitoare pentru ştiinţa modernă, dar ridicăserioase probleme de credibilitate a teoriilor ştiinţifice şiîn multe alte domenii, în special în cel cuantic şinuclear. Datele obţinute în urma forajului din Rusia auarătat cu claritate că ideea tradiţională după caremăsurătorile geofizice care sunt realizate la suprafaţătrebuie să se coreleze cu natura materialelor din scoarţaterestră, este de fapt complet falsă şi ea trebuieschimbată în întregime. Şi totuşi, ştiinţa contemporanăcontinuă să „funcţioneze” exact după această idee, fărăsă acorde atenţie acestor rezultate. Oamenii sunt

142

învăţaţi în continuare în şcoli şi universităţi despreaceste teorii, fără a se intra în detalii, ci prezentându-sedoar metoda după care se acţionează, precum şirezultatele ei, însă doar cele pe care cercetătorii leconsideră ca fiind viabile.

De pildă, ştiinţa geologiei prezintă teoria că la oadâncime de 5 km plăcile continentale suntcaracterizate de o mare discontinuitate a vitezei dedeplasare a undelor seismice, care a fost pusă pe seamaschimbării stratului de rocă de la granit la bazalt.Forajul din insula Kola a arătat că discontinuitatearespectivă într-adevăr există, însă la o adâncime multmai mare (între 8,5 şi 9,5 km).

Mai mult, ruşii au detectat şi alte discontinuităţi deacest tip, pe lângă cea care a fost postulată de ştiinţă lao adâncime eronată. Pe de altă parte, lovitura de graţievine de la faptul că stratul de bazalt care fusese prezispentru adâncimea de 5 km, nu a apărut nici laadâncimea de 9,5 km; el nu a apărut nici măcar laadâncimea de 12 km, care a fost adâncimea maximăpână la care s-a forat. Zona de discontinuitate întretipurile de plăci tectonice există, dar s-a dovedit că dupăce foreza a trecut dincolo de aceasta, natura rocilor nus-a schimbat, aşa după se aşteptau cercetătorii.

Acest exemplu ne arată cât de mult şi de repede sepot înşela oamenii de ştiinţă, deoarece teoria nu estesusţinută de practică. Dacă o astfel de nepotrivire întreteoria ştiinţifică şi dovada experimentală s-a petrecut lao adâncime de 10-12 km, cum putem noi crede ce nespune ştiinţa că se petrece sau există în centrulplanetei, la o adâncime de 6300 de kilometri?

Rezultate care infirmă teoria ştiinţifică au obţinut şigermanii, care au forat la mare adâncime. Ei s-au ghidatdupă această teorie, care spune că la o adâncime de 3

143

km ar trebui să apară o delimitare a rocilor, însă aceastanu a fost identificată nici la adâncimea de 3,5 km.Problema este că de fiecare dată când oamenii de ştiinţănu descoperă structura internă pe care ei au prezis-o,afirmă că „probabil aceasta se află la o adâncime maimare”. Însă dacă este aşa, atunci de ce nu au obţinutrezultatele scontate prin măsurătorile şi analizele lordespre duratele de propagare a undelor seismice? Dacăintr-adevăr acestea ar fi fost aşa de precise, ar fi trebuitsă nu existe probleme, iar erorile ar fi fost depistateimediat.

Alte aspecte care nu se „potrivesc”

De exemplu, o astfel de problemă este presiuneadin interiorul Pământului, despre care se spune că, fiindfoarte mare, ar închide practic orice gură de forare,fractură sau porozitate. În realitate, nu s-a descoperitnimic de acest gen atunci când s-a forat adânc, ba maimult, geologii au fost bulversaţi de faptul că la adâncimimari, unde nimeni nu se aştepta, au întâlnit fluide încirculaţie, cum ar fi apă puternic mineralizată şi gaze.Orgoliul savanţilor occidentali nu a fost diminuat nicimăcar de aceste rezultate evidente. Ei au dat atunci vinape tehnica de forare deficitară a ruşilor, dar acelaşirezultat a fost obţinut mai apoi şi de germani, care audescoperit fluide fierbinţi în fracturi deschise la 3,4 kmadâncime, adică acolo unde savanţii nici măcar nu visausă găsească aşa ceva.

Problema miezului Pământului este şi eacontroversată, întrucât acesta este descris în mai multevariante: ca având forma unui ovoid, ca o sferă sau chiarca un hexagon. Dacă măsurătorile undelor seismice

144

sunt aşa de exacte, precum se afirmă, atunci cum seexplică această „bâlbâială” ştiinţifică?

Pe de altă parte, chestiunea „reliefului” dininteriorul planetei a început să fie şi ea ridicată pemăsură ce s-a constatat că de fapt rocile au o„flexibilitate” de 5% atunci când sunt străbătute deundele seismice, chiar şi la adâncimi foarte mari. Ştiinţatomografiei seismice a oferit posibilitatea vizualizării însistem tridimensional a structurii mantalei Pământului,dar nu este totuşi clar ce anume reprezintă imaginilerespective: semnifică ele „relieful” mantalei sau ne aratăschimbările de presiune din acele zone? S-a ajuns chiarca unii savanţi să vorbească despre obiecte dedimensiuni continentale în regiunea centruluiPământului sau despre munţi şi văi la felurite adâncimiale mantalei superioare ori a crustei inferioare. Aşadar,putem spune că încep să apară primele dubii şi întrebăriserioase din partea unor cercetători, cu privire laadevărata realitate din interiorul planetei noastre. Acestedubii sunt cu atât mai justificate, ai cât nu există niciodovadă că presiunea în interiorul planetei are valorileenorme pe care ştiinţa le preconizează.

Există şi alte semne serioase de întrebare, carepână acum nu şi-au găsit răspunsul exact din parteaştiinţei. Printre acestea se află problema „clătinării”planetei în rotaţia sa în jurul axei proprii, ca şi cum cevade natură lichidă în interiorul ei ar provoca aceste slabevariaţii ale mişcării de-a lungul anilor. Savanţii aucăutat tot felul de explicaţii pentru aceste miciperturbaţii ale axei de rotaţie, dar nu s-au gândit căPământul ar putea fi totuşi gol în interior, astfel încâtmasa imensă de apă din interior, adică oceanul luiinterior, să conducă la această uşoară alterare a mişcăriisale.

145

Unul dintre cele mai mari mistere, care infirmăteoria ştiinţifică despre structura solidă şi rigidă aPământului la interior, se referă la cutremurele de mareadâncime. În mod normal, cutremurele obişnuite au locpână la o adâncime de 100-150 de km, dincolo de careteoria ştiinţifică ne spune că presiunea şi temperaturaar fi atât de ridicate, încât tensiunile dintre straturile deroci ar face ca acestea mai degrabă să alunece într-unmod plastic unele peste altele, decât să se fractureze.Ştiinţa ne spune că la aceste adâncimi rocile devin într-un anumit sens ductile, adică ele se „înmoaie”, iarfracturarea lor bruscă şi catastrofală nu mai esteposibilă. Tocmai de aceea, teoria afirmă că dincolo deadâncimea de 150 de kilometri cutremurele n-ar maitrebui să existe, deoarece nu mai există tensiuni.

Totuşi, peste 20% din numărul cutremurelorînregistrate sunt cutremure de mare adâncime.Cutremure cu intensitatea 8,2 pe scara Richter au fostînregistrate, de pildă, la adâncimi de 650 km. Un alt faptstraniu este că aceste cutremure de mare adâncime auproprietăţi asemănătoare cu cele de mică adâncime,printre care şi faptul că ele prezintă caracteristici defracturare a faliilor. Aceste măsurători desfiinţeazăpractic teoriile ştiinţifice de laborator, care afirmă că oasemenea realitate nu are cum să existe la aceleadâncimi, datorită presiunilor şi temperaturilor foarteînalte care există acolo. Iată însă că ele sunt totuşiperfect posibile şi se petrec, iar cea care le facecunoscute sub această formă este tot ştiinţa, care înacest fel pare că îşi bate cuie în propria talpă.Diagramele cutremurelor de mare adâncime arată exactopusul predicţiei ştiinţifice şi anume, că presiunea laacele adâncimi în interiorul planetei nu este nici pe

146

departe atât de mare precum se crede şi că temperaturaeste de asemenea destul de scăzută.

Savanţii cred că dacă undele seismice ajung înorice punct de pe planetă, atunci aceasta înseamnă căPământul este complet rigid şi solid la interior. Ei spuncă, dacă de exemplu el ar conţine multă lavă, undeleseismice principale nu ar putea să se deplaseze şi ele nuar ajunge în diferite puncte de pe glob. Prin urmare, eiau tras concluzia că Pământul trebuie să fie solid lainterior în cea mai mare parte, astfel încât undeleseismice principale traversează materia solidă şi ajungîn felurite puncte de pe glob, în conformitate cumăsurătorile efectuate.

S-a simulat însă pe computer modelul în carePământul ar fi gol la interior, adică miezul lui, cu undiametru de aproximativ 1200 km, ar fi gol. Simulărileau arătat că în acest caz undele seismice s-ar propagade asemenea pe întreaga suprafaţă a planetei, dândastfel impresia că Pământul ar fi solid la interior. Înacest model, se consideră că densitatea nu creşteconstant spre centrul planetei, aşa după cum considerăoamenii de ştiinţă, ci ea creşte până la miezul exterior,după care scade către miezul interior al planetei.Modelul ar explica de asemenea şi deviaţiile foarte mariale undelor, care arată reflectarea şi refractarea lorputernică de nucleul planetei.

De fapt, întreaga structură bazată pe „miezulexterior” şi „miezul interior” al Pământului este doar oinvenţie a savanţilor, care se sprijină pe anumitepresupuneri ale acestora. Ei au măsurat tipurile deunde seismice şi au văzut că undele principale, care sepropagă doar prin materie solidă, nu trec într-o anumităzonă, în timp ce undele secundare, care se pot propagaşi printr-un mediu lichid, trec. De aici ei au dedus că

147

acela trebuie să fie un mediu topit şi astfel au inventat„miezul exterior” ca fiind o topitură metalică, ce înveleştemiezul interior ce este solid şi, în concepţia lor, foartedens. Totuşi, modelul Pământului solid la interior areinconsistenţa că undele seismice îşi micşorează viteza înmiezul interior, când dimpotrivă, aceasta ar trebui săcrească, deoarece ar fi vorba de materie solidă. Savanţiiau motivat această misterioasă încetinire ca fiind unefect al modificării elasticităţii miezului, un factor carecontribuie la modificarea vitezei. Însă modelul cupământul gol la interior rezolvă toate aceste „nepotriviri”şi prezice rezultate în acord cu toate tipurile demăsurători care au fost efectuate, fără să mai fie nevoiede „teoria” unui miez exterior şi a unui miez interior.

INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image21.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image21.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE"media/image21.jpeg" \* MERGEFORMAT

Modelul fizic ipotetic, dar mai viabil, al Pământului gol lainterior

148

Toate aceste probleme apar pentru că oamenii deştiinţă se încăpăţânează să găsească un „model” alstructurii interioare a Pământului, care să sepotrivească cu masa enormă a planetei, ce a rezultat dinexperimentul nefericit al lui Cavendish. În acest caz, eitrebuie să găsească o metodă prin care să explice cumanume se grupează foarte multă materie într-un volumdat, astfel încât să se respecte valoarea maseiPământului, ce a fost furnizată de experiment. Singuraposibilitate pe care ei o au în acest sens este să găseascădovezi că materia îşi schimbă densitatea în interiorulplanetei şi că aceasta creşte enorm spre centrul ei. Înfelul acesta ei ar putea explica şi modificările deneînţeles ale vitezei undelor seismice la anumiteadâncimi în interiorul planetei.

Situaţia în prezent

Unii dintre oamenii de ştiinţă îşi dau seama cărealitatea din interiorul planetei este diferită de ceea cesusţine teoria actuală, însă dacă ar îndrăzni să prezinteun alt punct de vedere, ei ar fi ostracizaţi de reacţiacomunităţii ştiinţifice. În felul acesta pare că „o mânăspală pe alta” şi, sub imperiul unei teribile manipulări şia unui control foarte opresiv al progresului şi ideilorştiinţifice, omenirea este ţinută de fapt sub un embargoual cunoaşterii realităţii.

Doctorul Xien îmi specificase în repetate rânduri că„dovezile” şi măsurătorile oamenilor de ştiinţă în ceea cepriveşte structura internă a planetei doar par săînfăţişeze o anumită realitate, aceea pe care ei doresc săo impună, dar adevărul este cu totul altul. S-ademonstrat deja că, chiar şi din punct de vedere fizic

149

planeta poate să fie goală la interior, în centrul ei,respectând aceleaşi date şi măsurători care suntînregistrate în mod curent, dar despre care se crede căînfăţişează o planetă compactă, plină la interior. Prinurmare, este doar o problemă de interpretare din parteaoamenilor de ştiinţă contemporani, care preferă modelulsolid al Pământului, chiar dacă acesta prezintănenumărate inconsistenţe şi chiar dacă e dovedit prinprobe experimentale că el este fals.

O eventuală recunoaştere a modelului cu interiorulgol al planetei ar atrage automat multe întrebăriincomode, la care ştiinţa este încă departe de a oferirăspunsuri competente. De pildă, cum s-a format acel„gol” din interior? Ce se află acolo? Care este sursa decăldură şi de energie a planetei? Ce anume formeazăcâmpul ei magnetic? Care sunt condiţiile de mediu dinacel interior «gol”?

Savanţii evită să facă faţă unor astfel de provocări,dar nici nu doresc să recunoască limitele lorconceptuale. Ei nu vor să renunţe la paradigmaînvechită şi lipsită de orizont a materialismului, pe carecaută să o menţină cu disperare în orice explicaţie sauipoteză ştiinţifică pe care o exprimă, atât asuprarealităţii interioare a planetei, cât şi a celei exterioare.De fapt, acest „blestem” al unei viziuni prăfuite s-aextins chiar şi în domeniul cuantic, unde fenomenele nusunt înţelese în esenţa lor subtil energetică, ci tind să fieinterpretate tot în spiritul unor idei şi principii purmaterialiste.

Atunci când i-am replicat doctorului Xien că nicinoi nu putem oferi dovezi concrete pentru felul în carese petrec lucrurile în interiorul Pământului, el mi-arăspuns:

150

- Este adevărat. Nu poţi arăta ceea ce nu se vede,dar există totuşi multe persoane care au trăit acesteexperienţe, într-o formă sau alta, mai mult sau maipuţin conştient. De obicei, ele trăiesc aceste experienţeatunci când fie devin conştiente în timp ce visează, fie sededublează conştient în plan eteric sau astral şi suntconduse spre zona din „interiorul” planetei. Experienţelelor au multe puncte comune sensibile, iar asta nu poatefi justificat prin accesul la subconştientul colectiv,pentru că elementele respective nu aparţin activităţiicotidiene. Însă multe dintre aceste persoane fie nurealizează unde au ajuns, fie nu înţeleg mecanismulsubtil care este implicat atunci. La revenire, amintirilelor sunt de obicei înceţoşate sau, dacă sunt clare, ele nusunt înţelese pe deplin. Multe dintre elementeledistinctive pe care ţi le-am explicat, ca viziuni, percepţiisau situaţii în legătură cu interiorul Pământului sunt lafel precum în multe dintre aceste experienţe pe care uniioameni le trăiesc, fără ca ei să ştie însă ce înseamnă.

- Şi atunci de ce astfel de persoane nu spuncelorlalţi ce au trăit?

- Din teama de a nu fi considerate ridicole. Lipsaunei anumite cunoaşteri iniţiatice sau a puterii depătrundere a conştiinţei le face să nu poată corela toateaspectele experienţei pe care ele o trăiesc şi de aceeapreferă să tacă şi să ascundă ceea ce ştiu.

Am vrut să clarific acest lucru:- Cel sau cea care „călătoreşte” în acest fel ştie unde

se află? înţelege că a pătruns în interiorul Pământului?- De cele mai multe ori nu îşi dă seama de aceasta.

Depinde mult de natura experienţei care este trăită şi denivelul de conştiinţă al persoanei respective, care îipermite sau nu să înţeleagă ce se petrece cu ea. Deaceea, în astfel de cazuri fiinţa este însoţită de unul sau

151

mai mulţi ghizi, adică de alte fiinţe din lumile dininterior sau din lumile celeste, care au misiunea de aconduce şi uneori de a informa acea fiinţă despre ceeace se întâmplă, dar asta nu e întotdeauana suficientpentru ca ea să înţeleagă sau să ţină minte. Adeseori, laun anumit timp după experienţă, totul tinde să fieîncadrat în domeniul viselor interesante, dar în realitatefiinţa a trăit atunci o experienţă vie şi reală, din carepoate învăţa foarte mult. În schimb, atunci când accesuleste direct, pornind din planul fizic printr-un portal saupasaj interior, aşa cum este cazul locaţiei din Bucegi,situaţia este net avantajoasă, deoarece atunci tu„translatezi” cu întreaga structură a fiinţei, incluzândcorpul fizic. Asta este important, cu condiţia să sepăstreze continuitatea conştiinţei.

Realizam că, în cele din urmă, totul pare să fie oproblemă de pregătire interioară a fiinţei, un aspect careimplică nivelul nostru de conştiinţă. În funcţie de stadiulla care am ajuns, avem sau nu acces la spiritualitateadin interiorul Pământului. Asta m-a condus spreurmătoarea observaţie retorică:

- Bănuiesc că nu orice experienţă conştientă deacest gen înseamnă deplasarea în interiorul Pământului.

- Nicidecum. Astfel de călătorii sunt dedicate, au unscop precis, iar persoanele care sunt implicate auanumite afinităţi sau tendinţe spre acele regiuni dininteriorul Pământului, fie că îşi dau seama de aceasta,fie că nu. Totul are un sens şi nimic nu este făcut „dinîntâmplare”. Experienţele de acest fel nu se petrecoricând şi nici cu oricine, dar chiar şi aşa te asigur căexistă multe suflete care au trăit astfel de experienţe şinu o singură dată. Nu poţi discuta însă aşa ceva cuoamenii de ştiinţă, deoarece pentru ei acesta este undomeniu inexistent.

152

- Dar în fine, nu există chiar nimeni care săpătrundă în interiorul planetei venind direct din planulfizic? Nu mă refer aici la tunelul nostru...

Doctorul Xien a zâmbit abia perceptibil. Răspunsullui a fost foarte apropiat de comentariul lui Cezar:

- Există, dar foarte puţine cazuri. Astfel de intrărispre interiorul Pământului, pornind din planul fizic suntbine păzite şi ocultate accesului din exterior. De fapt, elesunt mai mult ca nişte „zone de tampon” între planulfizic şi planul eteric, care conduc spre interiorulplanetei. Trebuie să fii acolo la momentul potrivit şi înstarea potrivită pentru a ţi se permite accesul, de pildăîn cazul intrărilor în anumite peşteri şi de obicei în zonemuntoase. Dacă este pe o suprafaţă întinsă şi deschisă,cum ar fi pe ape sau în aer, atunci de cele mai multe oricei care trăiesc acea experienţă nu înţeleg ce li seîntâmplă. Uimirea lor devine foarte mare şi nu le esteclar ce fenomen s-a petrecut. Cei mai mulţi se întorc înlumea de la suprafaţă, dar unii rămân acolo, în unadintre lumile din interiorul Pământului.

- Ei sunt cei care aleg să facă asta? am întrebatcurios.

- Nu, este o problemă de destin, însă în anumitecazuri există şi posibilitatea alegerii.

- Iar dacă treci printr-o astfel de „poartă” venind dela suprafaţa planetei, intri conştient în planurile subtileşi ajungi în interiorul ei, am spus eu mai mult pentru a-mi fixa ideea.

- Întocmai cum ţi-am descris, dar numai dacă ainivelul de conştiinţă pentru asta, numai dacă poţi săînţelegi ce se întâmplă atunci.

Aveam să mă conving eu însumi în curând deaceasta. M-am despărţit de doctorul Xien şi m-am retrasîn camera mea pentru a mă odihni. Ultimele două zile

153

fuseseră solicitante atât din punct de vedere mental, câtşi fizic, astfel încât doream să fiu în formă pentruexpediţia care urma.

Somnul mă cuprinse imediat şi am alunecat într-un vis minunat, dar ştiu cu siguranţă că nu am ajunsatunci în interiorul Pământului.

Cap. 3 -TOMASSIS, RĂDĂCINA ARHAICĂ

Mi-am petrecut restul acelei seri meditând lastructura reală a interiorului planetei noastre, aşa cummi-a fost ea explicată de doctorul Xien şi Cezar. Practicvorbind, aproape nu există puncte de convergenţă cuteoria ştiinţei moderne în această direcţie. Dogmatismulşi încăpăţânarea oamenilor de ştiinţă se opun cu mareputere unei viziuni mai ample şi eficiente, care arpropulsa omenirea pe un nivel superior de cunoaştere şirealizare. Poate că balanţa va înclina în curând sprepartea luminoasă a lucrurilor şi atunci ignoranţa şijudecata îngustă se vor risipi.

Surprizele celui de al doilea tunel

154

Cezar a sosit a doua zi în jurul prânzului şi amlucrat amândoi la organizarea expediţiei, lăsânddispoziţiile necesare pentru activitatea Bazei. El mi-aspus că, în principiu, vom lipsi doar câteva ore. Am fostmirat şi chiar puţin dezamăgit auzind aceasta, pentru căam crezut că nu vom înainta prea mult în interiorulplanetei.

-Vei vedea că această călătorie este diferită de ceaprecedentă la care ai luat parte, prin tunelul spre Egipt.Ea se realizează altfel şi, într-o primă fază, vom mergedoar prin ramificaţia secundară.

Cezar nu mi-a mai oferit alte detalii atunci, fiindocupat cu anumite ordine pe care le avea de dat. Nuştiam nici cum vom călători, nici despre ce „ramificaţie”este vorba. Totuşi, aşteptarea mea a fost scurtă, pentrucă a doua zi la 9 dimineaţa ne aflam deja amândoi înSala Proiecţiilor. De data aceasta am sosit cu elicopterulla locaţia secretă din Bucegi. Dormisem bine, dar cândam ajuns în faţa consolei am fost cuprins brusc de oemoţie adâncă fără un motiv aparent, care m-a moleşit.Am pus aceasta pe seama influenţei subconştientului şia reacţiei de apărare egotică, ce se manifesta cu puteredupă ce primisem informaţiile despre adevăratastructura internă a planetei noastre. Era evident căaceastă expediţie, chiar şi scurtă ca durată, avea săimplice într-un anumit fel o alterare a conştiinţeiobişnuite şi este foarte probabil că resorturile meleegotice de apărare a unor concepţii şi prejudecăţi fixatede societatea modernă au reacţionat în acest fel,încercând să mă oprească.

M-am stăpânit cât am putut de bine şi am devenitatent la comenzile pe care Cezar a început să le setezepe consolă. Răspunsurile grafice pe ecranul lucios eraudiferite ca formă şi culoare şi nu am recunoscut

155

niciunul. După câteva secunde în faţa consolei a apărutproiecţia holografică a celui de al doilea tunel şitraiectoria lui până într-un anumit punct.

Spre deosebire de hologramele cu care eramobişnuit până atunci, ce înfăţişau partea de intrare întunel, aceasta prezenta structura lui pe o distanţă maimare. Prima deosebire majoră faţă de tunelul spre Egiptera că distorsiunea spaţială apărea la o anumitădistanţă după cele 12 cristale, nu înaintea lor. Aşa dupăcum am spus, tunelul cobora într-o pantă relativ lină şi,la o distanţă pe care am apreciat-o a fi de câteva zeci demetri, după distorsiunea ca o pâlnie urma un spaţiu largde forma unui cub, mai mare decât diametrul tunelului,în interiorul căruia vedeam un fenomen straniu:imaginea apărea ca şi cum o realitate era decalată decealaltă, iar zona comună vibra uşor. După aceea urmao bifurcaţie, care fără îndoială era „bifurcaţia” la care sereferise Cezar: o ramură a tunelului păstra un unghi deînclinare mic spre în jos, iar cea de a doua ramurăcontinua direcţia iniţială a tunelului. Aici, la micădistanţă de bifurcaţie, holograma prezenta o nouădistorsiune. Ea era verticală, dar suprafaţa ei se ondulaîncet şi avea culoarea albastru închis, cu nuanţe violet.Am bănuit că rostul acelei distorsiuni era să facilitezepătrunderea mult mai devreme în planul subtil eteric,un fel de „scurtătură” spre centrul Pământului.

Cezar mi-a indicat că noi vom pătrunde prinramificaţia cu unghi de înclinare mic.

-Este important să te obişnuieşti mai întâi cu acestgen de lume, cu frecvenţele din interiorul planetei, mi-aexplicat el. Sunt lumi locuite şi fiecare areparticularităţile ei.

El mi-a spus că vom pleca spre o zonă dininteriorul Pământului, un oraş locuit, care se numeşte

156

Tomassis. Astfel de călătorii se fac în baza unui protocolbine stabilit, deoarece vizitele implică niveluri şi domeniidiferite: informaţional, politic, administrativ, comercial,militar.

INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image22.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image22.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE"media/image22.jpeg" \* MERGEFORMAT

Structura integrală a celui de al doilea tunel, cu marelecub şi bifurcaţia

Eu mă aflam la începutul celei de a doua expediţiiprin tunelurile locaţiei secrete din Bucegi, dar Cezarrealizase deja 34. Am documentat personal rapoartelegenerale în arhiva Departamentului şi ştiam că elexplorase practic toate posibilităţile pe care le oferealocaţia secretă din Bucegi, prin cele trei tuneluri. Celemai multe dintre călătoriile sale au fost realizate îninteriorul Pământului, atât cu echipe mixte româno-americane, cât şi singur, mai ales după anul 2010. Înnoua poziţie pe care o ocup la nivelul Departamentuluişi datorită informaţiilor la care am avut acces în ultimiiani, cunosc unele elemente despre natura şi implicaţiile

157

celor 27 de misiuni ale lui Cezar în interiorul planeteinoastre. Nu mi se permite însă dezvăluirea lor, niciprezentarea unor amănunte sensibile în această direcţie.Pot merge cu descrierile până la un anumit punct, înideea informării corecte a populaţiei şi a prezentării deansamblu a unor elemente secrete, însă acestedezvăluiri nu trebuie să puncteze informaţii delicate, deordin strategic, ori detalii care ar putea să perturbeplanurile care sunt în curs de desfăşurare.

După mai multe discuţii pe care le-am avut de-alungul timpului cu Cezar, am stabilit împreună un setde parametri în care informaţia pe care o prezint să fieechilibrată. Chiar dacă volumele pe care le scriu nureprezintă neapărat ceea ce îşi doresc Serviciile Secrete,totuşi limita informaţiei la care dezvăluirile se opresc afost aprobată în mod tacit. Cititorul poate a observatdeja o anumită lipsă a detaliului în punctele sensibile,dar am încercat să suplinesc aceasta prin mai multescheme şi desene, care să uşureze înţelegerea intuitivă aelementelor prezentate. Sunt limite care nu pot şi nicinu trebuie depăşite în actuala conjunctură a lumiinoastre.

Multe dintre informaţii au caracter de secret destat, totuşi ele se încadrează într-o cunoaştere generală,cel puţin la nivel conceptual. Ele nu pot fi folosite adliteram, dar pot să contribuie la o schimbare dementalitate a populaţiei, la evoluţia acesteia. De pildă,nici chiar în prezent mulţi dintre generalii şi oficialiimilitari foarte importanţi ai SUA şi ai României, care aulegătură cu aceste proiecte şi cu Agenţiile Secreteguvernamentale, nu înţeleg corect natura interioruluiplanetei şi nici fenomenele de ordin subtil care se petrecacolo. Lipsa unei cunoaşteri ezoterice solide şiobişnuinţa de a trata astfel de elemente ca potenţiale

158

ameninţări fizice, de control şi dominare, îi împiedică săcreadă sau să înţeleagă în profunzime ce se petrece defapt atunci când se interacţionează cu realitatea dininteriorul Pământului.

Am observat că există încă multă opacitate şiîndoială în perceperea corectă a informaţiilor dinrapoartele ultrasecrete care ajung la factorii de decizie.Pe de o parte, aceasta se datorează lipsei de pregătireconceptuală a liderilor militari şi a şefilor de Agenţii saudepartamente; pe de altă parte este vorba despreobişnuinţa lor de a se încrede şi a se sprijini prea multpe tehnologiile avansate pe care le au la dispoziţie, pemodurile de acţiune care sunt specifice planului fizic.

Tehnologia şi fondurile uriaşe care sunt alocate nureprezintă o garanţie pentru buna înţelegere a situaţieişi nici pentru hotărârile corecte ce pot fi luate înanumite tratative cu cei din interiorul Pământului.Pentru aceasta este nevoie de multe explicaţii, deîntâlniri, de discuţii şi lămuriri, dar viaţa în domeniulmilitar şi în cadrul Agenţiilor de informaţii este prin eaînsăşi foarte agitată şi concretă, astfel că nu permite cuuşurinţă asimilarea unor informaţii delicate asuprarealităţii înconjurătoare. În general vorbind, şefii militarişi liderii de la suprafaţa Pământului sunt tributari unorobişnuinţe mentale şi de educaţie a sistemului în caretrăiesc, astfel încât pentru ei este destul de dificil săconceapă faptul că ar putea exista o altă realitate decâtcea fizică cu care s-au obişnuit şi în care acţionează.

Apoi intervin interesele de stat. Este foarte greu săîmbini realitatea unor dimensiuni şi lumi subtilesuperioare cu dorinţele fizice, concrete, cu ideile şitendinţele ce sunt caracterizate de o frecvenţă joasă devibraţie, cum ar fi cuceriri de noi teritorii, controlulpopulaţiei, folosire discreţionară a unor resurse

159

energetice, ori influenţe politice şi militare. Datorităacestei incompatibilităţi, liderii de la suprafaţaPământului nu înţeleg aproape nimic din naturafenomenelor care au loc atunci când se pătrunde îninteriorul planetei şi tocmai de aceea ei nu au accesacolo. Cu alte cuvinte, ei par să nu înţeleagă faptul căuleiul nu poate fi amestecat cu apa.

Protocolul foarte special care există între statulromân şi cel american în ceea ce priveşte locaţia secretădin munţii Bucegi şi descoperirile ce au fost realizate înexpediţiile prin cele trei tuneluri a rezolvat unele dintreaceste aspecte şi a creat unele oportunităţiextraordinare. Totuşi, suspiciunea şi interesele ocultedin partea lanţurilor de conducere statală, care aupropria lor înţelegere asupra situaţiei, reprezintă încontinuare o barieră puternică în faţa deschiderii şiacţiunii directe. Atunci când se ajunge la un asemeneanivel de colaborare între civilizaţii, problemele nu pot firezolvate decât dacă există un salt calitativ la nivelulconştiinţei. Vechiul mod de a gândi şi acţiona, cuîmpărţiri de teritorii şi influenţe geo-strategice întreliderii marcanţi ai lumii nu este doar penibil într-unastfel de caz, ci şi complet ineficient.

Cezar şi colonelul Obadea înţeleseseră demultaceste aspecte şi tocmai de aceea au căutat să modificeviziunea belicoasă a unor eşaloane de decizie atât dinRomânia, cât şi din SUA. Moartea neaşteptată ageneralului a îngreunat acest demers, la care totuşiCezar nu a renunţat. Treptat, prin eforturi susţinute el areuşit să menţină un anumit echilibru de concepţie şiintenţie din partea organismelor superioare de decizie, înspecial cele militare. Există o frică aproape atavică dinpartea militarilor atunci când tehnologiile lor sunt multdepăşite sau când nu pot înţelege o anumită realitate a

160

lucrurilor. Faptul că nu pot cunoaşte sau nu pot aveaacces la ceva anume le creează falsa impresie că acelceva reprezintă ceva ameninţător şi prin urmare trebuietratat cu ostilitate. Este ca o nevoie instinctivă desecuritate, dar în fapt reflectă dorinţa ascunsă de acuceri şi de putere.

Între acest gen de viziune şi realitatea unora dintrelumile din interiorul planetei este o diferenţă uriaşă.Eram conştient într-o anumită măsură de legăturilecomplexe, mai ales la nivel diplomatic, pe care Cezar leavea în acest sens, precum şi de ajutorul discret, darextrem de eficient pe care doctorul Xien îl oferea înmomentele cheie. Bănuisem demult că acest misteriospersonaj din Orient, pe care eu l-am cunoscut ca fiindRepa Sundhi, are misiuni mult mai complexe decât lasăsă se întrevadă la prima vedere. Puterile şi ramificaţiilelegăturilor sale atât cu exteriorul cât şi cu interiorulplanetei sunt extraordinare şi, chiar dacă o asemeneasituaţie pare neverosimilă şi chiar ciudată în contextulzilelor noastre, totuşi astfel de fiinţe există şi ele îşimanifestă prezenţa şi influenţa în momente cheie şi înperioade de timp critice, atunci când este nevoie pentrua susţine binele.

După moartea generalului, au existat unele opiniidin structurile secrete care urmăreau să inducă ideea căintenţiile doctorului Xien nu ar fi tocmai sincere. Cuacea ocazie am fost foarte uimit să aflu că cealaltăidentitate a sa, care este mai profundă, era de asemeneacunoscută şi într-o anumită măsură documentată. Pânăatunci, eram convins că singurii care cunoşteam cădoctorul Xien era de fapt Repa Sundhi făceam parte dinDepartament. Mai mult, se ştia de asemenea şi despreexistenţa lui Elinor şi am văzut nişte referinţe despreprezenţa lui în Elveţia, chiar dacă nu am avut acces la

161

întregul dosar instrumentat de o altă secţiune aServiciilor. Nu vreau să intru în amănunte, care suntcomplicate, însă acele informaţii despre prezenţa lui înElveţia erau doar conjuncturale. Într-adevăr, el se află înEuropa, dar nu în această ţară.

De la un anumit nivel în sus jocul informaţiilor încadrul Serviciilor Secrete devine foarte delicat. Uneori eleste ca un fel de „barter” între părţi şi poate fi chiarconstructiv, cu avantaje reciproce. Acest echilibru sepăstrează de obicei până când apar interesele militare,deoarece atunci greutatea argumentelor atârnă foartemult într-o singură direcţie. Jocul capătă valenţeridicate de diplomaţie şi psihologie, iar atunci cânddiscuţiile sunt purtate cu reprezentanţi ai altor lumi,emoţiile joacă şi ele un rol important.

În ultimii ani au existat mai multe etape distincteale acestor convorbiri. Lucrurile se mişcă greu, dar sepoate vorbi despre o tendinţă pozitivă a lor. Din cele ceam aflat de la Cezar, se pare că în faza actuală estevorba despre un proces de „educare” a fiinţelor umanecu putere de decizie, însă aceasta se face doar înconformitate cu propria lor voinţă şi putere de înţelegere.Răbdarea şi perseverenţa sunt cele mai indicate într-unasemenea caz.

Profitând de o perioadă de relativă „acalmie” aacestor întâlniri şi discuţii foarte complexe, Cezar a decissă îmi acorde un nivel superior de acces şi astfel amajuns să cunosc elemente foarte importante despreinteriorul planetei, iar acum mă aflam împreună cu elchiar înaintea primei mele călătorii într-o astfel de lume.Sincer să fiu, mă gândisem că totul avea să fie mai„spectaculos” sau mai „măreţ”, dar situaţia părea atât denaturală, încât eram uşor descumpănit. Cezar se purtafoarte firesc, căutând să mă facă să abordez cu calm şi

162

raţiune evenimentele. Aşa cum aveam să aflu mai târziu,comportamentul emotiv este foarte important în cadrulunor astfel de expediţii şi întâlniri. Una este să mergidedicat într-un loc sigur, în care nu se află decâtobiecte, cum a fost cazul primului tunel, şi altceva estesă ajungi într-un loc în care se pune problema unorinteracţiuni şi relaţii energetice complexe. Deoarece spreinteriorul Pământului frecvenţele energetice ale planuluifizic încep să se îmbine cu frecvenţele planului subtileteric, echilibrul energetic al fiinţei este foarte important,iar stabilitatea emoţiilor primează. În acest fel îmiexplicam şi perioada scurtă de timp pe care Cezar oalocase acelei călătorii pe care o realizam în interiorulPământului, probabil pentru a nu supralicita reacţiilemele subconştiente sau alte manifestări emotive nedoriteale fiinţei.

Ne aflam amândoi în pragul celui de al doilea tunel,care ne învăluia cu lumina lui verde difuză. Cezar a luageanta diplomat din piele, al cărui conţinut nu îlcunoşteam şi se uită întrebător la mine. Am răsuflatadânc şi am clătinat din cap, dându-i de înţeles că suntpregătit. M-am îndreptat spre unul dintre vehiculelespeciale care erau parcate acolo, dar Cezar mi-a spus:

- Nu avem nevoie de ele pentru această călătorie.Drumul este mai scurt decât crezi.

Era amuzat de mirarea mea, pentru că e adevăratcă nu mă aşteptam să merg pe jos spre mijloculplanetei.

- Pe această ramificaţie a tunelului lucrurile suntmai simple. Nu avem mult de mers, după primadostorsiune.

Am intrat în tunel oarecum şovăitor şi am remarcatbrusc ambianţa aproape complet izolată fonic. Urechileparcă îmi erau astupate cu antifoane şi îmi auzeam

163

bătăile puternice ale inimii. Mergeam amândoi în tăcere,trecând repede pe lângă cristalele superb colorate, carestrăluceau misterios în lumină discretă. Aveampercepţia unei suprafeţe vătuite, care îmi dădea un gende nesiguranţă atunci când păşeam, dar fenomenul nuera deranjant. Am privit în jos, dar materialul ceacoperea solul era solid, neted, aproape lucios.

Am depăşit zona cristalelor şi imediat după aceeasenzaţia de izolare fonică a început să dispară. În faţanoastră tunelul cobora lin, dar după aproximativ 40 demetri ceea ce vedeam părea că nu avea sens. Tunelulpărea „decalat” sau „dublat” în el însuşi, dar zonarespectivă era neclară, ca şi cum ar fi fost blurată.Intrigat, am grăbit puţin pasul înaintea lui Cezar, pentrua ajunge mai repede în acel loc. M-am oprit cam la unmetru distanţă de zona de trecere, privind nemişcat la orealitate pe care nu o puteam interpreta. Era ca şi cummă uitam la un tub de neon cu lumina indigo şi nuputeam vedea clar contururile, însă am descoperit căaceasta era valabil doar pentru suprafaţa verticală, caun ecran, ce delimita zona. Privind „dincolo” de aceasuprafaţă am văzut un spaţiu în formă de cub, mai maredecât tunelul însuşi, un fel de antecameră la bifurcaţiade dincolo de cub. Am apreciat latura cubului ca fiind deaproape zece metri; ceea ce m-a mirat era faptul cădincolo de „dublaj”, contururile erau din nou clare.

- Tot ce ai de făcut este să mergi înainte, mi-a spusCezar zâmbind. Zona aceasta este un exemplu amodului în care tehnologia suplineşte realitatea şi o„grăbeşte”.

Intuiam că zona de tranziţie face cumva posibilă„alterarea” planului fizic, ca o trecere spre planul etericşi recunosc că m-am înfiorat puţin înainte de a păşi prin„dublură”, însă am remarcat doar o uşoară ameţeală

164

atunci când am trecut de ea. „Dincolo” solul era deasemenea solid, totuşi mai „altfel”, aş putea spune cămai rafinat. Este greu să explic, dar impresia era aceeacă materia avea o consistenţă mai puţin densă.

- Cei care au construit asta aveau acces la otehnologie foarte avansată, dar de asemenea aveau şi ocunoaştere profundă asupra Universului, mi-a explicatCezar. Sala Proiecţiilor şi tunelurile sunt un fel de„moştenire” pe care au lăsat-o, stabilind anumite reperede acces. Au creat mai multe distorsiuni spaţiale, caresunt crescătoare ca frecvenţă de vibraţie, pentru afacilita deplasarea prin tuneluri. Prima distorsiune estegenerală, există în toate cele trei tuneluri şi ridicăfrecvenţa de vibraţie a corpului, o pregăteşte pentrutipul călătoriei subpământene. Cea prin care tocmai aitrecut aduce fiinţa mai aproape de planul eteric şirealizează un fel de „salt” între dimensiuni.

- Un salt? m-am mirat eu. Ce fel de salt?- Scoate cheile din buzunar şi aruncă-le înapoi prin

„dublaj”, mi-a spus Cezar.Am aruncat cheile înapoi în tunel, dar am rămas

uluit să constat că ele au dispărut imediat ce au depăşitsuprafaţa ecranului.

- Ai să le găseşti în tunel când vom reveni, însă deaici nu le vezi. Ţi se pare doar că este o relativăcontinuitate, dar de fapt este un salt în spaţiu destul deconsistent.

Începeam să înţeleg de ce nu aveam neapăratănevoie de vehiculele electrice prin acest tunel. Mă uitamînsă spre dreapta, unde vedeam ramificaţia misterioasă,blocată de o discontinuitate de culoare indigo-violet, cepărea străbătută din când în când că de nişte valuri demică înălţime, un fel de fronturi de undă destul derapide. Cezar îmi spuse:

165

- Pe acolo vom merge în viitoarea călătorie. Esteceva mai special, conduce chiar spre centru. Dar maiîntâi trebuie să te pregăteşti prin această ramificaţie.

Am intrat amândoi pe culoarul din stânga, cecobora lent spre interior. Tunelul părea că se întunecătot mai mult şi că se îngustează, dar după vreo douăzecide metri am văzut că pe pereţii săi apar reflexeluminoase de culoare galbenă. Apoi culoarea galbenă s-aaccentuat, iar lumina în tunel a crescut ca intensitate,devenind chiar intens strălucitoare în faţa noastră. M-am oprit din nou, şovăitor. Cezar m-a îndemnat maideparte, spunându-mi că am ajuns la „prima staţie”.

- Abia ce am plecat în expediţie, am replicat eu.Cam scurt, drumul.

- Aşa pare, dacă te gândeşti la legile fizicii pe care lecunoşti. Realitatea este că am făcut un „salt”, iar acum îlvom face pe al doilea. Nu uita că în planul etericlucrurile şi fenomenele nu mai au aceleaşi caracteristicica în planul fizic.

- Deci doctorul Xien a avut dreptate, am exclamat,uitând şi de uşoara ezitare pe care am avut-o în faţaluminii puternice. În interiorul planetei chiar pătrundemîn planurile subtile!

Cezar a râs scurt. Era unul din rarele momente încare îl surprindeam făcând aşa ceva.

- Te-ai îndoit cumva de asta? Adevărul în acest cazeste că trecerea noastră în plan eteric nu s-a datoratînaintării prin grosimea scoarţei şi a mantalei planetei,ci a avut mai mult un scop practic, de a face deplasareafoarte eficientă. Această ramificaţie a tunelului şisuccesiunea distorsiunilor au fost precis proiectate şiplanificate. La origini, când a fost realizată, nu ştimprecis ce se afla dincolo, însă ce există acum te vei puteaconvinge singur.

166

Spunând aceasta m-a cuprins cu mâna după umerişi am trecut amândoi prin orbul de lumină intensă.

Dryn

Traversarea a fost lină, ca un gen de „încetinire” amişcării, iar lumina nu m-a orbit. Când am păşit încealaltă parte am simţit o revenire la ceva „cunoscut”. Neaflam într-o sală destul de mare, ca un semicerc,semănând cu o peşteră înaltă, însă destul de binecizelată. Am apreciat lungimea sălii la aproximativ 30-35de metri. Am privit în spate, dar nu mai vedeam luminaintensă, ci doar conturul de formă ovală a unei suprafeţeuşor strălucitoare, având reflexe metalice.

Când m-am reîntors către sală am văzut doibărbaţi de înălţime medie, înaintând hotărâţi spre noi.Tenul lor era uşor măsliniu şi aveau părul negru. Unuldintre ei a ridicat o mână cu palma spre în faţă,făcându-ne semn să rămânem pe loc, în timp ce păreacă asculta cu atenţie ceva. Am observat că în dreptultâmplei drepte avea ataşat un dispozitiv mic, de formădreptunghiulară şi am bănuit că prin intermediul lui serealizau felurite transmisii şi comenzi. Bărbatul a părutcă a primit un anumit ordin şi că s-a explicat ceva; a dato replică scurtă, apoi cei doi s-au oprit în faţa noastră,făcându-ne un semn prin care să aşteptăm.

Am rămas astfel cam jumătate de minut, aşteptândliniştit împreună cu Cezar în acel loc. Am profitat deocazie pentru a observa mai bine zona. Părea o fostăpeşteră, care fusese lărgită în mod artificial. Pereţii dinrocă ai muntelui erau într-o anumită măsură şlefuiţi,dar cu toate acestea se vedeau urmele intervenţiei; nuerau lucioşi şi nici perfect netezi. Sala părea a fi o zonăde trecere şi de asemenea de depozitare, precum

167

interiorul unui hangar. În partea din spate am văzut maimulte lăzi şi cutii de dimensiuni mari, puse una pestecealaltă, colete şi alte obiecte despre care nu puteamspune ce reprezintă. Nu am observat însă niciunvehicul.

Locul era simplu, având chiar un uşor iz spartan.De altfel, impresia de zonă cu un anumit specific militarmi-a fost întărită şi de uniformele celor doi bărbaţi. Înafara lor am mai observat trei persoane ce purtauacelaşi tip de îmbrăcăminte, care se mişcau prin sală,realizând diferite acţiuni. Se putea observa stilul uşorcazon, mai ales datorită încălţămintei ca nişte cizme,care erau prinse în zona gleznei cu barete duble. Cutoate acestea, hainele păreau confecţionate dintr-unmaterial uşor, aveau culoarea bej, cu unele dungi maroînchis, fără a fi complicate precum uniformele militaredin lumea noastră. La mijloc, cei doi bărbaţi din faţanoastră purtau o centură de culoare neagră, iar în zonapieptului hainele lor ca nişte tunici aveau mai multebuzunare. Nu am observat totuşi niciun fel de arme, niciîn sală şi nici în dotarea celor de acolo.

L-am întrebat pe Cezar dacă aceasta era proceduraobişnuită în acel loc, însă chiar înainte ca el să-mirăspundă am observat cum din partea stângă, deundeva de după un grup mare de lăzi stivuite una pestecealaltă, se apropia un alt personaj, care era mai înaltdecât cei doi militari. Purta o îmbrăcăminteasemănătoare cu o sutană, de culoare gri spre alb,prinsă la mijloc cu o centură. Din ţinuta demnă pe careo avea şi după specificul hainelor, tindeam să cred căeste un călugăr, probabil un mentor spiritual al loculuisau un membru marcant în ierarhia spirituală a aceleicomunităţi. Privindu-1, l-am recunoscut ca fiind cel ce aapărut pentru câteva secunde în imaginea holografică

168

din Sala Proiecţiilor, în urmă cu câteva zile. Ştiam dejade la Cezar că numele lui era Dryn.

Am observat că sutana avea glugă, dar aceasta nuera trasă pe cap. Părul lui avea culoarea blond spre albşi era mai lung decât la ceilalţi doi care se aflau în faţanoastră. Părea a fi un bărbat până în cincizeci de ani, cuochii negri şi pielea mai albă, însă aceasta nu era de unalb pal, ci avea o tentă vie, chiar strălucitoare. În timp cese apropia, am simţit brusc, empatic, blândeţea şiînţelepciunea sa. Am fost mirat nu atât de naturaacestor calităţi, ci de felul clar şi direct în care lepercepeam, mult mai uşor decât în lumea de lasuprafaţă. Dryn a ajuns în faţa noastră şi, după ceînclină uşor capul înspre Cezar în semn de bun venit, seîntoarse spre mine şi îmi vorbi, parcă răspunzându-mila interogaţiile mele interioare:

-Toate senzaţiile şi capacităţile tale sunt într-unanumit fel amplificate aici. Frecvenţa de vibraţie amateriei este puţin mai mare decât frecvenţa materieifizice de la suprafaţă. Este tot materie fizică, dar mairafinată, care se apropie foarte mult de frecvenţaplanului pe care voi îl numiţi eteric. Legăturile sunt maiuşor de realizat, iar densitatea mai mică.

Eu îl vedeam şi auzeam cum vorbea o limbă pe carenu o cunoşteam, deşi ea îmi părea a fi oarecumfamiliară, pentru că unele cuvinte se apropiau mult degreaca veche şi de latină. Dar ceea ce m-a uimit foartemult a fost faptul că înţelegeam perfect tot ceea ce el îmispunea, chiar dacă nu cunoşteam limba respectivă.Cumva, bărbatul îmi transmitea înţelesul vorbelor saleîn mod telepatic, însă din convenienţă pentru mine şipentru a păstra aparenţele şi natura acelei realităţi,folosea totuşi limbajul vorbit, deşi mi-am dat seama că

169

la fel de bine ar fi putut să recurgă doar la transmisiatelepatică.

Reflex, am gândit că nu s-a prezentat, darrăspunsul a venit prompt din partea lui:

- Ştii deja cum mă numesc, ai aflat aceasta.Avea un mod foarte direct de manifestare şi în el

simţeam prezenţa unei forţe extraordinare a voinţei, caredeşi nu impunea, genera totuşi o fermitate blândă, deneocolit. Dryn a făcut un gest cu mâna, indicându-ne sămergem către stânga, spre un fel de platformă înperetele sălii, unde vedeam o construcţie ce părea a fidin sticlă.

„Liftul” dimensional

În timp ce ne îndreptam cu toţii spre acel loc,păstram încă o anumită stare de confuzie mentalădespre modul în care înţelegeam sensul limbii vorbite pecare o auzeam, deşi nu cunoşteam acea limbă. Măpregăteam să cer câteva lămuriri în acest sens, însăDryn nu epuizase toate surprizele, deoarece atunci l-amauzit vorbindu-mi în limba română, aproape fără accent:

- Bine, în acest caz vom comunica direct în limbata. Noi o cunoaştem, ne reprezintă într-un anumit fel.

Uimit, am dat să răspund, dar tocmai atunci amajuns pe platforma de la capătul pantei pe care amurcat-o. Atenţia mi-a fost atrasă de un fel de cabină cupereţi transparenţi, aparent încastrată în stâncă.Semăna cu un lift destul de mare şi avea latura deintrare rotunjită, ca un semicerc. Când am ajuns îndreptul ei, aceasta a culisat şi am intrat împreună cu

170

Cezar în acel spaţiu, apoi a venit Dryn şi la urmă aupătruns şi cei doi militari. Cabina era destul de largă,măsurând după aprecierea mea cam 2,5 metri în lăţimeşi 2 metri în adâncime şi, aşa după cum mi-am datseama imediat, nu era realizată din sticlă, ci dintr-un altmaterial perfect transparent, dar probabil că foarterezistent.

Uşa s-a închis automat, deşi nu am observat niciuntablou de comandă, niciun buton şi nici vreun altdispozitiv de la care să se acţioneze. Apoi liftul a începutsă coboare, în primele secunde cu o viteză relativ mică,apoi viteza a crescut foarte mult, astfel încât nu puteamsă mai disting detaliile zonelor prin care treceam, ci doarvedeam o derulare foarte rapidă de straturi de diferiteculori. Singurul zgomot pe care îl percepeam era un uşorzumzet sau mai degrabă un foşnet, aparent creat deviteza foarte mare de deplasare. Cu toate acestea, n-amsimţit accelerarea aşa de puternic, precum ar fi trebuitsă fie la acea viteză.

În mintea mea au apărut spontan mai multeîntrebări: în primul rând, ce fel de „lift” era acela, carepărea că străpunge planeta? Exista un puţ săpat adâncîn interiorul Pământului, prin care acel lift circula? Câtde adânc era el şi cum a fost realizat? Care eratehnologia prin care se asigura înaintarea liftului cuacea viteză foarte mare, fără ca frecarea să devinăcritică? Care era sursa de energie care îl propulsa? Cemodalitate de „prindere” avea liftul pe culoarul prin carese deplasa?

În timp ce întrebările apăreau în mintea mea,priveam cu mare interes prin pereţii transparenţi aicabinei. Vedeam într-o succesiune foarte rapidă straturide roci în principal, dar de două ori am trecut şi prinzone ai lavă şi am simţit o uşoară creştere a

171

temperaturii, însă într-un mod plăcut. Sigur, faptul cătreceam prin lavă, fără ca aceasta să atingă pereţiiliftului era o altă problemă, pe care mi-am propus să odescifrez în discuţiile ulterioare. Însă impactul radiaţieipe care acea lavă o emitea mi-a plăcut foarte mult, poatedatorită culorii intens portocalii, care dobândise ostrălucire specială când treceam cu acea viteză foartemare prin ea. Căldura pe care lava o emana era „altfel”decât cea de la calorifere, sobă sau un foc obişnuit. Nuştiu de ce, dar cele două faze în care am trecut prinstraturi de lavă m-au impresionat cel mai mult, chiardacă o astfel de traversare nu a durat, fiecare dintre ele,mai mult de câteva secunde. De altfel, călătoria noastrăcu liftul a durat aproximativ jumătate de minut; abiaapucasem să mă dezmeticesc, că am simţit decelerarea,însă pe o distanţă foarte scurtă şi fără efecte neplăcute.Ultima porţiune, cred că nu mai mult de un metru şijumătate, a fost parcursă cu aceeaşi viteză, însă lent,întocmai ca în cazul lifturilor din lumea noastră înaintede a se opri.

Apoi uşa a culisat spre stânga, iar noi am ieşitafară din cabină. Pentru o clipă am crezut că inima mise opreşte în loc de uimire şi încântare: ne aflam pe unplatou de munte, cam la jumătatea înălţimii aceluimunte, iar în faţa noastră se deschidea o vale largă, cuun oraş ce înainta până la ţărmul unei mări calme ce seîntindea în depărtare. Am fost cuprins de o emoţieadâncă, nu doar pentru priveliştea pe care o vedeam, cimai ales pentru că ştiam că ea există în interiorulplanetei noastre.

Cavitatea şi particularităţile ei

172

Oricât aş fi vrut să asociez ceea ce vedeam şisimţeam cu natura de la suprafaţa pământului,rămâneau totuşi o serie întreagă de elemente careapăreau ca fiind stranii şi, în plus, era acel sentimentinconfundabil ca lucrurile sunt „altfel”, vibraţia era„altfel”. Aparent, viziunea era comună; şi totuşi, ceea cevedeam părea „învelit” în ceva particular, aveamimpresia unui ecosistem foarte evoluat şi curat.

Platforma pe care ne aflam când am păşit afară dinlift făcea parte din ansamblul stâncos şi se vedea că eraamenajată, însă fără materiale artificiale. De pildă, pejos era nisip amestecat cu pietricele fine, iar laturilestâncoase, de o parte şi de alta ale intrării în lift erauuşor boltite, dar rocile nu fuseseră polizate, ci maicurând păreau cioplite cu grijă. În valea care sedeschidea în faţa noastră am văzut oraşul locuit, care deasemenea se întindea în stânga şi în dreapta. Privind însus, am văzut un cer înnorat, dar luminos, care avea oculoare galben roşietică, însă ternă. Lumina nu erastrălucitoare şi nici intensitatea ei nu era mare.

În depărtare, aproape de orizont şi mai ales pelateral, vedeam într-un mod nedesluşit cum cerul parcăse „curbează”, dar nu puteam distinge cu claritate undeanume se sfârşeşte marea şi unde începe acea atmosferăciudată. Întregul ansamblu îmi crea cumva senzaţia că„se închide” undeva, în depărtare. De pildă, vedeam pemargini stâncile cum urmează o linie curbă şi tind să seînchidă spre orizont. Îmi făcusem deja impresia că aceeaera o cavitate nu prea mare din interiorul planeteinoastre şi începeam să mă întreb cu o anumitădezamăgire dacă acela era chiar „interiorul gol” dincentrul ei, despre care vorbeau „legendele”.

L-am văzut pe Dryn întorcându-se spre mine şipentru prima dată am sesizat un zâmbet fin pe chipul

173

său nobil. Ca şi până atunci, deşi nu rostisem decât îngând acele observaţii şi concluzii, el îmi răspunse totuşicu voce tare:

-Nu, nu este interiorul gol din centrul planetei.Acolo vei ajunge probabil mai târziu; va fi o călătoriespecială. Ce vezi aici reprezintă un gol mai mare dininteriorul stratului solid al planetei. Voi numiţi aceststrat din interiorul Pământului, manta, dar ştiinţavoastră nu îi înţelege bine nici structura, nicifuncţionarea. După cum vezi, viaţa nu are nicioproblemă să se dezvolte aici. Nu te afli încă într-un plansuperior, nu este vorba despre un plan subtil demanifestare. Te afli tot într-o lume fizică, însă ea estemai elevată decât cea de la suprafaţă, iar frecvenţa ei devibraţie este foarte apropiată de cea a planului pe care îlnumiţi eteric.

INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image23.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image23.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE

174

"media/image23.jpeg" \* MERGEFORMAT

175

- Mai sunt şi alte cavităţi de acest gen în interiorulmantalei? am îndrăznit eu.

- Bineînţeles, iar unele dintre ele sunt chiar maimari decât aceasta. Destul de multe sunt locuite şi auparticularităţile lor. Obişnuieşte-te mai întâi cuspecificul de aici, apoi vei afla şi alte lucruri.

Cezar privea tăcut şi nu intervenea în discuţie, iarcei doi militari stăteau respectuoşi într-o parte,aşteptând. Din felul în care Dryn mi se adresa, amînţeles că prezenţa mea acolo fusese discutată înprealabil şi intuiam că Cezar solicitase acea întâlnirepentru ca eu să am posibilitatea să cunosc gradatmisterele din interiorul planetei, iar în acest demersDryn şi-a asumat rolul unui fel de ghid. Probabil căCezar avea un plan pentru viitor, însă nu mi l-adezvăluit.

Din punctul meu de vedere, la fel ca şi în celelalteexperienţe uluitoare pe care le-am trăit în cadrulDepartamentului Zero, nu puteam decât să fiu profundrecunoscător pentru acea şansă extraordinară ce mi seoferea. Nu exagerez când afirm că, într-o anumitămăsură, trăiam din nou impresia unui „vis” cât se poatede real şi adevărul este că în acel caz, în mod special,senzaţia era mult amplificată de natura experienţei şi aelementelor pe care ea le-a implicat. Mă refer mai ales latrecerile repetate dintr-un plan în altul şi la traversareadistorsiunilor spaţiale, care sunt de natură săinfluenţeze percepţia obişnuită a conştiinţei, precum şigradul ei de vibraţie. În lipsa unui antrenament adecvatsau a obişnuinţei cu frecvenţele respective, trecerea prinastfel de distorsiuni spaţiale poate conduce în primelefaze la un gen de „ameţeală dulce” şi chiar de uşoarăeuforie. Gândurile au tendinţa să nu mai urmeze făgaşulobişnuit, iar conexiunile logice sunt uneori stranii.

176

Totuşi, această condiţie durează până când sistemulindividual reuşeşte să se „reseteze” şi să se acomodezecu solicitările inedite la care a fost supus. El „învaţă”destul de repede şi, dacă nivelul de conştiinţă estesuficient de evoluat, revenirea la normal este destul derapidă şi uşoară.

Am profitat aşadar de răgazul scurt pe care Drynmi l-a oferit pentru a mă acomoda cu noua realitate.Aveam, desigur, nenumărate întrebări care mă asaltau,dar am decis să fac o triere şi organizare a lor, deoareceintuitiv simţeam că nu aveam prea mult timp ladispoziţie. Astfel de expediţii nu sunt totuşi ca un sejurde vacanţă sau un weekend relaxant la munte.

Mi-am dat seama că există două elemente care măintrigau în mod deosebit: „cerul” de deasupra şivegetaţia de pe sol. De pildă, nu am văzut niciun soare,în schimb atmosfera era formată dintr-o pătură relativgroasă de „nori luminoşi”. Lumina părea să fie uniformăşi nu provenea de la „ceva” anume de pe cer, ci era egaldistribuită în masa compactă de nori, dându-le acestorao culoare uşor portocalie, dar nu strălucitoare. Era maimult ca o radiaţie luminoasă difuză şi nu ca o sursădedicată şi puternică de lumină.

De fapt, privind mai bine, mi-am dat seama cătermenul de „nori” era oarecum impropriu; ceea cevedeam pe „cer” era mai mult ca o ceaţă continuă, ca omasă de ceaţă aflată la o anumită înălţime, ce eraluminată difuz şi uniform. Totuşi, acea masă compactăde ceaţă nu era statică, ci se vedea că ea este animatăde anumiţi curenţi atmosferici şi chiar puteam să observformaţiuni care se mişcau la partea ei exterioară, avândslabe reflexii terne. Impresia era că există un fond alceţii, iar peste el sunt nişte „nori” care se mişcă subinfluenţa curenţilor de înălţime, aşa cum şi în atmosfera

177

noastră există nori pe diferite straturi şi la diferiteînălţimi.

Lumina generală din acea cavitate era slabă caintensitate şi acela a fost unul dintre primele elementecare mi-a atras atenţia, deoarece am crezut că noi amajuns acolo în prag de seară sau dimineaţa devreme.Asociam acea luminozitate cu lumina pe care o emitesoarele nostru cam la o oră după ce răsare, iar cerul esteînnorat, ceea ce înseamnă o lumină relativ scăzută caintensitate.

Al doilea element care m-a frapat a fost vegetaţia.În zonele cu munte, adică în stânga şi în dreaptanoastră, ea lipsea, erau doar stânci şi roci fără alteelemente biologice. Atmosfera era relativ umedă, dar amremarcat şi prezenţa unor pale de vânt, mai mult ca obriză uşoară. Am apreciat că temperatura din acelspaţiu corespundea unei regiuni subtropicale, chiardacă flora şi fauna erau diferite de cele specifice uneiastfel de zone. Cumva, ecosistemul acelei cavităţiinterioare asigura un optim adecvat în condiţiile date.

Vegetaţia începea mai jos, în vale, până la intrareaîn oraş, dar de asemenea şi în interiorul său. Amremarcat imediat culoarea plantelor: aceasta era verde,însă un verde spre maroniu. Combinat cu luminacrepusculară, culorile păreau terne, fără strălucire, daraceasta nu însemna deloc că plantele sau atmosfera nuera plină de viaţă. Energia vitală răzbătea din fiecare poral acelei cavităţi şi o simţeam ca pe o energie curată,pură şi profundă. În schimb, culorile nu erau la fel de viiprecum în lumea noastră şi n-am văzut acolo nici omare bogăţie de nuanţe. Chiar şi apa mării avea oculoare ternă; nu era albastră, ci bătea spre unalbastru-petrol, iar în unele zone mai îndepărtate, spreorizont, spre cenuşiu.

178

INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image24.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image24.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE"media/image24.jpeg" \* MERGEFORMAT

Tipul de plante care predomină în Tomassis

Vegetaţia nu era luxuriantă şi nici înaltă. Maicurând, aş putea spune că ea era pitică, asemănându-secu un jnepeniş. Cei mai înalţi copaci erau precum niştearbuşti. Am observat că plantele se dezvoltau mai multpe orizontală, având frunze mari, late şi cărnoase, cufibre puternice, ceva în genul frunzelor de aloe. Probabilcă acea particularitate se datora necesităţii de a absorbicât mai multă lumină pentru a realiza fotosinteza şi deaceea frunzele aveau nevoie de o suprafaţă cât maimare.

Acele plante, arbuştii, florile, întregul ecosistem deacolo induceau o senzaţie de soliditate, un fel de „puterea vieţii”, de forţă simplă în esenţa ei, dar pură. Pemăsură ce minutele treceau, simţeam tot mai clarinfuzia unei energii binefăcătoare în întreaga mea fiinţă,aşa cum nu mai simţisem niciodată până atunci lasuprafaţa pământului. Probabil că acel fenomen acontribuit mult la echilibrarea structurii mele psiho-

179

mentale şi energetice, deoarece m-am simţit foarterepede încrezător, cu o mare poftă de viaţă, dar înacelaşi timp interiorizat şi focalizat. Chiar dacăpercepeam senzaţia de euforie lăuntrică, care se datoraprobabil abundenţei de energie vitală din acel mediu,totuşi am remarcat că îmi controlam în mod naturalstarea şi resimţeam o distribuţie internă conştientă aacestei mari energii. Buna dispoziţie care a apărutatunci în fiinţa mea era totuşi reţinută şi canalizatăeficient, iar toate facultăţile mele beneficiau de ea. Nueram sigur dacă acest proces era controlat şi dirijat deDryn, însă aveam tendinţa să cred că el reprezenta oparticularitate a locului, ceva inerent acelui spaţiu dininteriorul Pământului.

Unul dintre elementele stranii pe care l-amobservat a fost lipsa animalelor, dar am văzut totuşicâteva păsări de talie mijlocie, zburând la joasa înălţime.Nu pot afirma cu siguranţă dacă în acel loc exista saunu o faună bogată, dar înclin totuşi să cred că aceastaera redusă. Specificul vegetaţiei şi al vieţii acelor oamenipare să nu fi permis proliferarea unor specii de animale,cel puţin nu în această cavitate din structura internă aplanetei.

Simţindu-mă deja într-o formă deplină şi fiinddornic să aflu răspunsurile la întrebările pe care leaveam, am vrut să aflu sursa luminii din acel loc, pecare nu o puteam identifica. Acela a fost unul dintreelementele care m-a frapat încă de la început:uniformitatea luminii pe întreg cuprinsul „cerului”, carenu era la prea mare înălţime. După estimările mele,ceaţa care îl forma se afla la înălţimea la care sunt noriijoşi de furtună, nu mai mult de două-trei sute de metri.

-Nu este un soare cum aveţi voi pe cer, care sălumineze cu putere, a început să-mi explice Dryn. Aici,

180

lumina provine de la radiaţia puternică a stratului masivde lavă care se află deasupra cavităţii noastre.Temperatura şi radiaţia luminoasă se transmite prinroci, iar echilibrul este asigurat prin inteligenţa naturalăa viului şi a unor forţe care nu aparţin planului fizic.Pentru că lumina nu provine de la o sursă izolată, eadifuzează uniform în masa norilor.

Există un proces aparte de interacţiune întreradiaţia puternică a lavei, ce străbate straturilesuccesive de rocă, şi particulele din atmosfera de aici,care se ionizează şi creează această luminiscenţă decrepuscul.

Am zâmbit în sinea mea, observând „stilul”explicaţiilor lui Dryn: clare, concise, directe şi foarteprecise. Capacităţile lui mentale trebuie să fi fost cuadevărat remarcabile. Nu vroiam să insist totuşi cuastfel de gânduri, ştiind prea bine că pentru el nu era oproblemă să le înţeleagă, fie că erau rostite sau nu. Măpregăteam să pun următoarea întrebare când amobservat ceva foarte interesant.

În zbor pe deasupra oraşului

Din faţa noastră veneau plutind prin aer patruobiecte pe care le-am comparat cu nişte mici platforme.Mi-au atras atenţia în primul rând prin culoarea lor şiprin faptul că păreau cam singurele obiecte dinansamblul locului, care străluceau într-o anumitămăsură. Nu ştiu cine le „chemase” şi nu cunosc nicimodalitatea lor de „ghidare , însă ele se îndreptau sprenoi venind dinspre oraş. Bănuiesc că era vorba despreun protocol obişnuit atunci când se realiza un transportcu liftul special cu care am sosit şi noi, iar persoaneletrebuiau să ajungă în oraş. Ceea ce vedeam reprezenta

181

însă un salt care era deja semnificativ prin raport latehnologia lumii de la suprafaţă, întrucât acei locuitoripăreau că stăpânesc foarte bine tainele antigravitaţiei şiaveau de asemenea la îndemână dispozitive carefuncţionau cu această tehnologie.

Am putut să observ mai bine acele obiecte atuncicând au ajuns chiar în dreptul nostru şi s-au oprit,staţionând la o înălţime de câţiva centimetri deasuprasolului. Ele semănau foarte mult cu platformaantigravitaţională pe care am văzut-o în Camera Ocultă,atunci când am realizat călătoria prin tunelul spre Egipt.Aveau o formă ovală şi o lungime de aproximativ unmetru şi jumătate pe diametrul mare al elipsei, în timpce diametrul mic măsură aproximativ un metru. Nu amremarcat nicio altă parte mobilă sau dispozitiv ataşat, înafara plăcii în formă de disc ovalizat, din care erauconfecţionate.

Existau însă şi deosebiri faţă de platforma dinCamera Ocultă. Cea mai evidentă dintre acestea era înlegătură cu materialul de construcţie, care în acest cazera foarte special; el părea a fi un metal, dar cu toateacestea dădea impresia de uşor străveziu. Am constatatînsă că acea senzaţie se datora mai mult culorii foarteinteresante, care era o combinaţie între galben auriu şiargintiu, însă galbenul auriu avea de asemenea onuanţă roşietică. Specificul acelui material şi culoarealui crea o senzaţie vizuală stranie, ca şi cum vedereaputea să pătrundă superficial în primul strat almetalului, dar în realitate aceasta nu se petrecea, ci eramai mult o iluzie optică provocată de caracteristicileacelui material.

Am urcat pe platforma din dreptul meu, iar Dryn aurcat în spatele meu pe aceeaşi platformă. Cezar şi ceidoi militari au urcat fiecare pe câte o platformă separată.

182

Probabil Dryn a vrut să se asigure că nu vor fi problemecu mine la acea primă experienţă de zbor cu un astfel dedispozitiv antigravitaţional. Mărturisesc că în primelemomente am avut o uşoară strângere de inimă, atuncicând am urcat pe platforma respectivă, dar am remarcatimediat că ea era foarte stabilă şi, în plus, oferea unspaţiu suficient pentru a mă simţi într-o relativăsiguranţă. M-am gândit că în cel mai rău caz mă puteamaşeza pe suprafaţa ei pentru a-mi păstra echilibrul saupentru a mă simţi în siguranţă, dar s-a dovedit că nu atrebuit să recurg la aşa ceva.

Imediat după ce am urcat cu toţii pe aceleplatforme antigravitaţionale de transport, ele s-au pus înmişcare, perfect silenţioase, zburând prin aer cu o vitezăpe care am apreciat-o cam la 30-40 km/h. O dată cetrăieşti acea senzaţie a „zborului” liber, nu o mai poţiuita. O senzaţie de libertate şi deschidere, de uşurinţă şichiar de fericire, încât mi-am dorit atunci să mă plimbcu acea platformă mult timp pe deasupra oraşului, daram simţit imediat răspunsul -de această dată telepatic-din partea lui Dryn, ca o justificare pentru care nuputeam să fac aceasta.

Zburam spre oraş la o înălţime de câteva zeci demetri deasupra solului şi am parcurs distanţa în maipuţin de zece minute. Nu simţeam nicio senzaţie depierdere a echilibrului, nu ameţeam, iar curentul de aernu deranja deloc la acea viteză. Poate că eram ajutat înacest fel de prezenţa lui Dryn, poate materialul din careera alcătuită platforma antigravitaţională avea uneleproprietăţi speciale de natură psiho-mentală, cert efaptul că întreaga mea fiinţă era cuprinsă de o marebucurie şi emoţie pozitivă, care îmi amplificaafectivitatea şi dorinţa de a o împărtăşi şi altora.

183

Priveam de la înălţime oraşul ce se apropia şi amremarcat străzile sale, o piaţă mare, oamenii, activitateanormală pe care o ştiam. Nu era o metropolă şi nicimăcar un oraş mai mare, iar cele mai înalte clădiri nuaveau mai mult de două etaje. Formele lor erau diferite,însă am observat că predominau cele de pătrat.Culoarea care domina era albul sau albul amestecat cubej ori cu gri, precum şi albastrul şi nuanţele sale. Îngeneral vorbind, nu existau culori „stridente” saustrălucitoare. Exista o anumită asemănare cuconstrucţiile din unele insule greceşti, cu acele case albeîn linii simple, drepte, în general paralelipipedice.Simţeam însă din modul de aranjare a lor, din dispoziţiaşi formele lor, din atmosfera generală pe care o degajaacea comunitate, un gen de stabilitate şi de echilibru, oîncredere foarte mare şi o mulţumire calmă care setransmitea ca o undă informaţională preţioasă.

Scurtă istorie

În timp ce simţeam şi luam în acest fel „pulsul”oraşului, mi-a venit un gând asupra căruia nuinsistasem până atunci. M-am întrebat, meditativ, decând exista acea comunitate acolo, ce anume reprezentaea şi cum au ajuns acei oameni în acel loc din interiorulplanetei. Mintea mea începuse deja să creeze nişteimagini cu şiruri de oameni înaintând prin culoareascunse în scoarţa pământului, cu torţe aprinse, ca într-un exod sau ca o căutare disperată, când şirulgândurilor mi-a fost întrerupt de răspunsul lui Dryn:

- Ar fi fost prea dificil să procedeze în acest fel. Nupoţi călători prin scoarţa pământului ca printr-o gurănesfârşită de metrou. Noi am beneficiat de anumite„scurtături”, la fel cum ai călătorit şi tu. Suntem aici de

184

mii de ani, avem o istorie foarte veche şi bogată. Totuleste documentat. Istoricii şi oamenii voştri de ştiinţă aravea mari surprize dacă ar cunoaşte documentele dinarhivele noastre.

- Dar de ce neapărat cei din România? am întrebateu, puţin mirat.

Până în acel moment aveam în minte ideeagenerală că acel oraş se afla undeva în interiorulplanetei, într-o zonă oarecare a ei, asociind deplasareacu expediţia pe care am făcut-o prin primul tunel, spreEgipt.

- Unde crezi tu că este plasat acest oraş pe care îlvezi, raportat la suprafaţa planetei? m-a întrebat Dryn.

- Nu ştiu, am răspuns ezitant. Probabil spreecuator...

Nu aveam nicio bază pentru presupunerea mea,însă aceea era ideea pe care am avut-o de la început,când am păşit afară din lift.

- Nu. De fapt, eşti destul de aproape de casă, dacăputem vorbi aşa despre cele câteva sute de kilometri înadâncime, care te despart de ea. Cavitatea se află subteritoriul ţării, mai precis ea corespunde aproximativlocului în care era vechiul Tomis.

Asta era o nouă surpriză, una minunată. Rapid, amfăcut o posibilă corelaţie cu numele aşezării, pe care îlmenţionase Cezar.

- Tomassis are legătură cu vechea aşezare de lasuprafaţă?

Dryn a aprobat din cap.- Da, corespunde oarecum pe linie verticală, în

interiorul Pământului, cu oraşul din vechime, de lasuprafaţă. Însă cavitatea a fost populată din timpurichiar mai vechi, când Tomis nu exista. Suntemdescendenţii direcţi şi puri ai vechilor daci. Într-un fel,

185

poţi spune că suntem „strămoşii” tăi. Oamenii pe care îivezi aici, în oraş, provin în linie directă din dacii deacum 2500-3500 de ani.

Am privit câteva secunde spre masa de ceaţă şinori de deasupra, gândindu-mă că mai sus cu câtevasute de kilometri din punctul în care mă aflam aş fiputut nimeri în zona teatrului sau a pieţii din Constanţade azi (Oraşul actual Constanţa s-a dezvoltat pe loculvechiului port Tomis de la Marea Neagră, care era oaşezare dacică în timpul Imperiului Roman (n.ed.)).Distanţa în timp era însă enormă, iar după câte amînţeles rădăcinile acelei aşezări din interiorulPământului erau chiar mai adânci în negurile timpului.

-Secretul pătrunderii în acest loc a fost cunoscut deunii călugări iniţiaţi în perioada războaielor dintreromani şi daci (Acestea s-au desfăşurat între anii 101-102 şi 105-106 d.Hr. (n.ed.)). Înaintea lor, aceastăcavitate interioară era vizitată doar de către marii preoţisacerdoţi din vremurile de demult, care slujeau într-ozonă din apropierea Tomisului. Încă mai există ruineleunei cetăţi extrem de vechi din acele vremuri (Probabilautorul se referă la cetatea Histria (n.ed.)). Pe atuncifiinţele care locuiau aici erau în număr foarte mic şiproveneau din aşa numita Prima Lume, care a urmatunui mare cataclism de la suprafaţa planetei (O variantăposibilă este scufundarea finală a Atlantide!, pe carespecialiştii o datează în jurul lui 11 500î.Hr. (n.ed.)).

INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image25.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image25.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE

186

"media/image25.jpeg" \* MERGEFORMAT

- Însă chiar şi înaintea lor, acest spaţiu a fost locuitde alte fiinţe care nu proveneau din lumea de lasuprafaţă, dar erau foarte evoluate. Până atunci,condiţiile atmosferei din această cavitate erau diferite decele de acum şi nu puteau fi prielnice fiinţelor umane,însă cam în acea perioadă au avut loc anumite

187

transformări în această zonă a interiorului planetei, iarasta a condus la anumite schimbări în compoziţiaatmosferei. Caracteristicile ei nu mai puteau asiguratraiul acelor fiinţe speciale. La un moment dat ele aupărăsit această zonă şi, de fapt, planeta însăşi. Noulecosistem s-a format rapid şi el a devenit accesibilfiinţelor de la suprafaţă. A început treptat „colonizarea”lui, aşa după cum ţi-am spus, însă numărul oamenilorcare au avut acces a fost întotdeuna mic.

- Văd acum o întreagă civilizaţie aici, am spus,curios să aflu cum s-a ajuns la această situaţie.

- Am fost nevoiţi să facem asta, o dată cu pierderearăzboiului şi intrarea romanilor pe teritoriul Daciei.Există şi alte oraşe sub teritoriul ţării, care au fostpopulate atunci în acelaşi fel. Chiar dacă modalitatea depătrundere aici era foarte secretă şi ezoterică, în acelecondiţii speciale sacerdoţii au decis ca o parte dintredaci să aibă acces în acest loc şi să-şi continuie viaţadupă aceleaşi valori ca şi până atunci. Au considerat căacestea erau prea importante şi valoroase pentru a fiuitate. În timp, numărul locuitorilor a crescut.

- Ce populaţie există acum?- Cam două sute de mii de locuitori. Genetic

vorbind, nu există nicio deosebire între dacii de acumdouă mii de ani şi oamenii pe care îi vezi acum pe străzi.A fost un act de retragere şi prezervare, iar cu aceaocazie s-au închis multe porţi de comunicare cuexteriorul. Evoluţia, însă, şi-a urmat cursul sub toateaspectele.

Oameni, acţiuni şi alte elemente distinctive aleoraşului Tomassis

188

Am vrut să întreb despre nivelul tehnologic, dar amobservat că platforma începea să coboare spre sol,îndreptându-se spre ţărmul mării. Pe măsură ceînălţimea se micşora, am putut vedea mult mai binestructura oraşului, foarte asemănătoare cu ceea cevedem în zilele noastre: străzi, intersecţii, populaţie cudiverse treburi, un anumit gen de forfotă, dar nuagitaţie, ci mai curând focalizare. Cred că aceleipopulaţii i se putea aplica foarte bine celebrul dicton:festina lente (Grăbeşte-te încet, în limba latină (n.ed.)).Nu am observat însă niciun fel de vehicul, cel puţin din„evaluarea” aeriană pe care am făcut-o. Toţi oamenii,bărbaţi sau femei, se deplasau mergând pe jos.

Părea să fie o societate neobişnuită din punctulnostru de vedere. De exemplu, nu am văzut nimicindustrial, nicio fabrică, niciun coş din care să iasă fum,niciun atelier. Probabil aveau zone dedicate studiului şicercetării tehnologice, iar manufacturarea şi producţiase realizau în altă parte; sau pur şi simplu au ajuns laun nivel superior, care nu mai implica dispozitivelegreoaie şi complexe, mecanice, pe care noi le folosim şinici combustibilii convenţionali. Platformeleantigravitaţionale erau un bun exemplu.

În general vorbind, impresia pe care mi-a lăsat-ooraşul era aceea că mă aflam în Grecia Antică. Vedeamîn mare parte clădiri, construcţii şi un stil foarteasemănător cu ceea ce ştiam din ilustraţii, din cărţi şidin articole, dar el era integrat cu sisteme şi dispozitivefoarte modeme. Această stare oarecum paradoxală seobserva atât din aspectul oraşului, cât şi dincomportamentul oamenilor. De pildă, străzile nu eraulargi şi niciuna nu era „asfaltată”, ci toate erau pietruite.Este drept că pietruirea lor era perfectă, dar era vorba depavaj cu piatră, nu de asfalt sau alt material sintetic. Nu

189

existau clădiri din „beton şi sticlă”, nu vedeau sclipindcontururi nichelate, nu existau zgârie-nori, nici noduricomplexe de autostrăzi sau intersecţii. Totul era însăaşezat, realizat cu inteligenţă, avea o simplitate inerentăşi un anumit gen de eleganţă, ducând oarecum sprestilul şi zona antică.

Am depăşit ultimele construcţii şi ne-am îndreptatîn zbor la mică înălţime spre ţărmul de nisip al mării,venind din partea dreaptă. Platformele s-au apropiatpână foarte aproape de sol şi s-au oprit. Nici la venirealor şi nici acum, la aterizare, nu am înţeles cine sau cumle comanda, dar nu am mai întrebat. M-am gândit că eraprobabil un program prestabilit, că platformelerespectau un fel de puncte-terminus de venire şi deplecare, dar îmi venea greu să cred că, cu o asemeneatehnologie, locuitorii acelui loc ar fi fost constrânşi denişte puncte fixe de deplasare.

Am păşit pe nisipul acelei plaje. Era fin, curat, deculoare galbenă. Valurile nu erau înalte şi mai târziu amaflat că acolo niciodată nu sunt furtuni, vijelii sau altemanifestări stihinice, care apar de obicei la suprafaţaplanetei. Apa mării este mereu liniştită, aşa cum ovedeam atunci. În apropierea mea, pe plajă, erau câtevastânci mici, printre care creştea vegetaţie.

Din direcţia oraşului am observat venind spre noiun grup de trei persoane, un bărbat şi două femei, carepăreau să ştie de prezenţa noastră acolo. Puteam să leobserv comportamentul, atitudinea, mersul foarterelaxat, starea de spirit echilibrată, dar de asemenea şidispozitivele tehnologice pe care le purtau. Fiecare dintrecele trei persoane aveau în dreptul tâmplei drepte câteun obiect mic de formă triunghiulară, care era cumvaataşat craniului, deoarece nu am văzut alte elementecare să-l susţină. Bărbatul avea o cămaşă de culoare

190

verzui, desfăcută la gât şi puţin în dreptul pieptului,care nu se încheia cu nasturi, ci avea un fel de bandăverticală care părea că se „lipeşte”. Pe reverul aceleibluze am observat de asemenea un mic dispozitiv, careavea două linii luminoase, una albastră şi una verde, cese aprindeau intermitent, având lungimi diferite. Purtapantaloni de aceeaşi culoare cu bluza, dar o nuanţă maiînchisă, iar în picioare avea nişte încălţări maro, cesemănau cu mocasinii. Totul crea impresia de perfect,nu vedeam nimic dizarmonios sau care nu s-ar fi potrivitla el.

Judecând după anumite aspecte tehnologice, pecare le-am menţionat, logic ar fi fost ca îmbrăcămintealor să fie într-un gen futurist, asemănătoarecombinezoanelor speciale sau o altă „modă a viitorului”.Şi totuşi, hainele lor arătau un port simplu,convenţional, dar acordând atenţie detaliului. Dacă ar fisă fac o descriere sintetică a ceea ce vedeam în Tomassisşi la locuitorii lui, aş spune că era imaginea a ceva cepare vechi, dar care este făcut cu lucruri noi. Toateaceste aspecte creau o uşoară senzaţie de anacronism,dar aceasta nu era totuşi deranjantă.

Vestimentaţia celor trei avea bun gust şi implica deasemenea o cunoaştere a proporţiilor, chiar o eleganţă adetaliului. Femeile purtau un fel de ie şi aveau părullung, brunet. La una dintre ele am observat cum acestaera legat cu două şuviţe frumos împletite, iar în plus elera ornamentat cu două lănţişoare fine, unul din aur,iar celălalt dintr-un material de culoare roşie.

Cei trei au ajuns lângă noi, au înclinat uşor capulsalutând, iar Dryn a început să vorbească cu ei în limbanecunoscută, pe care am auzit-o şi atunci când l-amîntâlnit în zona de trecere. De data aceasta, însă, nu maiînţelegeam sensul cuvintelor, dar am remarcat că

191

acestea aveau adeseori terminaţia în —es sau —isos,semănând cu ceea ce noi ştim a fi greaca veche.

Intre timp, Cezar mi-a spus că va trebui să discutecu Dryn şi cu alţi reprezentanţi unele aspecte decolaborare, iar asta însemna că va trebui să se deplasezeîntr-un alt loc din oraş. Mi-a spus să nu-mi fac griji, căva reveni în scurt timp. El considera acea întâlnire cafiind importantă, deoarece deschidea anumite posibilităţide colaborare tehnologică. Din cele ce am aflat maitârziu, atunci Dryn a oferit, in calitate de înaltreprezentant al civilizaţiei din Tomassis, o parte dindocumentaţia despre tehnologia antigravitaţională. Separe că „problema” în această direcţie nu era neapăratde natură conceptuală, ci ţinea mai ales de materialulsau aliajul care trebuia folosit.

Apoi Dryn s-a întors spre Cezar şi i-a făcut unsemn ca o invitaţie, au urcat pe una dintre platforme şiaceasta s-a înălţat în zbor spre oraş. În urma lor, pe adoua platformă au urcat bărbatul şi una dintre femeilecare făceau parte din grup, cea care avea părul frumosîmpodobit cu acele lănţişoare din metale preţioase.Platforma lor urma îndeaproape aceeaşi direcţie de zborspre o altă zonă a oraşului, care după câte mi-am datseama era centrală.

„Femeia de 30 de ani”

Am rămas singur, oarecum stingher, cu cea de adoua femeie din grup. Cei doi militari stăteau la oanumită distanţă de noi, spre marginea apei, vorbindîncet între ei. Neştiind prea bine cum ar trebui săprocedez atunci, am privit întrebător spre acea femeie,care nu părea să aibă mai mult de treizeci de ani.Brunetă, cu ochii mari şi trăsături delicate, avea corpul

192

foarte suplu, chiar atletic, de unde am dedus că ocupa,probabil, o funcţie de protecţie şi pază. Bluza uşoară pecare o purta nu avea mâneci, iar în partea de sus abraţului drept avea înfăşurată o brăţară în formă despirală, ce era făcută dintr-un material de culoareroşietică. Sprâncenele negre erau foarte bine conturateşi se apropiau, ceea ce îi dădea un aer foarte hotărât şiîn acelaşi timp o forţă specifică. Părul, strâns la tâmpleşi pe cap, era prins la spate într-o coadă lungă. Laurechi purta o pereche de cercei lungi, eleganţi şi foarterafinat lucraţi, iar la tâmpla dreaptă am observat acelmic dispozitiv ataşat, ca în cazul celor doi militari, carela ea avea însă o formă triunghiulară.

Aşteptam oarecum să se prezintă, dar ea nu a făcutasta. În schimb mi-a vorbit în limba română, cu acelaşiuşor accent straniu pe care l-am remarcat şi la Dryn:

-Putem face câţiva paşi până se întorc ei.Am acceptat şi am început să păşim rar prin

nisipul de pe plajă, cumva paralel cu ţărmul apei. Erampuţin contrariat de situaţie, neştiind prea bine cum săprocedez şi ce să spun. Fata se purta însă foarte naturalşi a început să-mi explice faptul că la anumite intervalede timp, unii dintre ei călătoresc la suprafaţă cu diferitemisiuni. Din felul în care se desfăşura discuţia mi-amdat seama că nu era telepată, precum Dryn şi atunci amdevenit şi eu mai relaxat. Am întrebat-o dacă ea a fostvreodată la suprafaţa Pământului şi mi-a răspuns căeste bine familiarizată cu regiunile ţării noastre, dar şicu cele din alte ţări.

- Ultima dată am rămas trei ani în nordul Scoţiei.Există un ciclu bine stabilit al misiunilor, iar rândulmeu vine o dată la 10-15 ani. Tocmai mă pregătescpentru o nouă plecare.

193

Ceva nu se lega. I-am spus că îi apreciez vârstatânără, dar că nu înţeleg cum putea să aibă misiuni înţări străine în perioada adolescenţei.

- La noi înzestrarea energetică este diferită, iardurata de viaţă mai mare, mi-a răspuns ea. Spui că îmiapreciezi vârsta la 30 de ani, dar în realitate am 54.

Am fost profund uimit, dar nu mi-am arătat preamult surpriza. Eu însumi percepeam acea infuzie deenergie specială, care mă făcea să mă simt profundrevigorat şi plin de voie bună. Am schimbat subiectul,deoarece am intuit că nu dorea să-mi ofere mai multeinformaţii în legătură cu ceea ce făceau ei la suprafaţaPământului în timpul misiunilor.

Tradiţie, organizarea societăţii, evoluţie

- Nu am văzut până acum copii în oraş, ci doar îndepărtare, pe ţărm... am spus eu, curios să cunoscamănunte. Este un loc anume pentru ei?

- Condiţiile de aici impun doar un anumit număr delocuitori, astfel încât viaţa să fie echilibrată. Suntematenţi la acest aspect. Însă marea majoritate a copiilordin rândul nostru sunt născuţi la suprafaţă. Ei suntaduşi în oraşul nostru atunci când au împlinit vârsta de3 ani. Cei care se nasc aici sunt mai speciali.

Am ridicat sprâncenele, sincer mirat, întrebândcare este motivul. Femeia mi-a explicat cu un aer seriosşi calm:

- La naştere, copilul trebuie să beneficieze deinfluenţele astrale. Este foarte important să se realizezeun contact energetic între structura lui şi influenţeleenergetice care provin de la astre. Aceasta e ca un fel deamprentă necesară pentru existenţa lui şi tot ceea ceurmează este sub semnul acelei influenţe. Ştiinţa

194

voastră încă nu înţelege aceste aspecte. Însă cei care senasc aici au trecut peste necesitatea unei influenţeastrologice datorită transformării lor spirituale. O astfelde fiinţă este Dryn.

- Bine, şi de unde ştiţi cine trebuie să se nască lasuprafaţă şi cine să se nască aici? am întrebatcontrariat.

Fata a zâmbit şi mi-a explicat că asta este stabilitde înţelepţii acelei comunităţi, ceea ce m-a uimit într-oprimă fază. Aveam impresia că vedeam un filmdocumentar despre societăţile arhaice şi mintea meadeja începea să privească neîncrezătoare ceea ce aflam.Probabil că femeia a simţit „clătinarea” mea şi mi-aspus:

- În toată istoria noastră de mii de ani, nu a existatnici măcar un singur caz în care înţelepţii să nu aibădreptate. Totul s-a adeverit exact după cum au spus.Voi, la suprafaţă, aveţi însă tendinţa să consideraţiaproape totul ca un produs al tehnologiei şi materiei.Din această cauză daţi greş adeseori, iar concepţia pecare o aveţi despre univers nu vă permite să înţelegeţimai nimic din misterele lui.

Am fost nevoit să-i dau dreptate, dar speram într-oevoluţie accelerată, care putea fi ajutată de ocomunicare adecvată între omenire şi societatea lor. Amînţeles însă repede că lucrurile erau foarte complicate înaceastă privinţă aşa că am abandonat subiectul pentrucare oricum nu aveam acreditare.

Am profitat de oportunitatea care mi se oferea şiam întrebat:

- Voi aţi progresat aici singuri, într-un sistemînchis, în ultimii 2000 de ani?

- Nu este un sistem închis, mi-a replicat femeia.Există legături, conexiuni, atât la suprafaţa, cât şi în

195

interiorul Pământului. Nu suntem singurii de aici. Daravem şi avantajul unor materiale speciale, care nu pot figăsite la suprafaţă şi nici extrase din minele voastre.Apoi, este o cunoaştere specială, transmisă de foartedemult.

- Dryn mi-a spus că sunteţi urmaşi ai dacilor.Ea a încuviinţat cu un gest nobil şi hotărât.- Suntem descendenţii lor direcţi, dar pe o spirală

evoluată. Totul e ca o copie în oglindă. La fel ca şi oraşulnostru: voi aveţi Tomisul de la suprafaţă şi mareavoastră, noi avem Tomassis aici, jos, şi marea noastră.Spiritul străbunilor şi al Imperiului s-a păstrat.

Nu eram sigur la ce Imperiu se referea, darbănuiam că era vorba despre cel tracic din timpul luiBurebista, nu despre cel roman, pentru că atunci n-ar fiavut sens ceea ce a spus. Dar, ca să fiu sigur, amîntrebat.

- Este Imperiul cel vechi, iar noi avem totuldocumentat: tăbliţe, foi de metal şi alte obiecte, chiar deatunci şi încă de dinainte. Iar apoi, minuţios, avem deasemenea dovezi cu ceea ce a urmat. Totul estedocumentat şi arhivat. Avem o întreaga istorie de mii deani. Noi nu am făcut decât să continuăm existenţapoporului, dar în acest loc, în interiorul planetei.Organizarea noastră este însă aceeaşi ca în vremurile dedemult.

- La ce organizare te referi?- La sistemul de conducere, la felul în care se iau

deciziile. Avem o ierarhie, dar conceptul este acelaşi cacel al străbunilor. Este fără greş.

Nu puteam să o contrazic, din moment ce aveamdovada chiar în faţa ochilor: un oraş mare în interiorulplanetei, care era perfect funcţional, avansat tehnologic,în care domnea pacea şi liniştea, care emana bun simţ şi

196

înţelepciune. Locuitorii lui erau frumoşi, calmi, relaxaţi,inteligenţi. Era imposibil să nu compar ceea ce vedeamcu realitatea tristă a zilelor noastre, cu societatea aşa-zis„avansată” ideologic în care trăim şi cu „democraţia”prostească a sistemului politic existent, atât decomplicat, inutil şi creator de nesfârşite conflicte şiprobleme. Dacă un astfel de sistem politic şi deguvernare, cu sutele de legi ce îl cuprind, ar fi fost cuadevărat valoros şi eficient, atunci cum se explicăzbaterea continuă a societăţii actuale în nemulţumire, întot felul de probleme şi scurtcircuite ale lanţuluidecizional, care abundă peste tot în lume? Iar dacă vezică ceva şchioapătă în mod evident, nu ar fi normal săvrei să-l modifici? Din nefericire, lanţul dependenţelor şiobligaţiilor interstatale, în special de natură economicăşi financiară este atât de dur şi de manipulator, încâtdevine foarte greu să poţi să faci o astfel de schimbaremajoră, chiar şi atunci când ea apare ca fiind perfectraţională şi de bun simţ.

Femeia mi-a explicat că sistemul lor de conducerese bazează pe „principiul înţelepciunii”: cel care este celmai înţelept, conduce oraşul. Am întrebat despremodalitatea în care locuitorii îşi dau seama că cinevaanume este cel mai înţelept. Ea mi-a spus că, în generalvorbind, acesta face parte din aşa-numitul „grup alînţelepţilor”, care de obicei sunt cei în vârstă. Este acel„sfat al bătrânilor”, cunoscut din vechime în tradiţianoastră, dar şi în altele, iar ei se pare că au menţinutstrict această tradiţie, cu rezultate remarcabile. Mi-aexplicat mai apoi că, după înţelept vin Administratorii,un fel de miniştri în sistemul nostru de organizare.Fiecare dintre aceştia are în subordine câte o regiune,însă prin aceasta nu se înţelegea o regiune spaţială, ciun domeniu de activitate: unul se ocupă de construcţii,

197

altul de ştiinţă, altul de cercetare şi aşa mai departe.Sistemul este gândit şi aplicat astfel încât fiecare dintreaceşti Administratori îşi iau oameni în subordine, înfuncţie de ceea ce au nevoie să realizeze.

- Avem, bineînţeles, şi un sistem de apărare, careeste foarte eficient, mi-a mai spus femeia. Există oGardă Specială şi un Grup de Analiză. Cei din Gardăsunt luptătorii, care sunt bine antrenaţi şi au ladispoziţie o tehnologie avansată. Cei din Grup sunt, princomparaţie, analiştii din lumea voastră. Ei monitorizeazăsistemele de comunicare cu suprafaţa, căile de acces,blocajul acestora pe care noi l-am instituit cu mult timpîn urmă, eventualele intruziuni sau planuri de atac dinpartea liderilor voştri. Din fericire, foarte puţin ştiu saucred în existenţa noastră aici, iar asta este mai alesdatorită handicapului major pe care îl aveţi în ceea cepriveşte ştiinţa. Oamenii voştri de ştiinţă nu înţelegrealitatea aşa cum trebuie.

- Da, prea mult orgoliu şi aroganţă..., am spus eu înbarbă, mai mult pentru mine, repetând de fapt cuvinteledoctorului Xien.

După aceea am vrut să mai îndulcesc puţin „pastilaamară”:

- Avem totuşi şi noi o tehnologie destul deavansată...

- Baza tehnologiei noastre este complet diferită de avoastră, a spus femeia. Concepţia ei este paralelă cuceea ce cunoaşteţi voi, cel puţin până în momentul defaţă. Probabil este nevoie mai întâi să realizaţi unde văblocaţi, iar mai apoi să căutaţi mai departe. Noi suntemdispuşi să vă ajutăm şi să răspundem apelurilor voastre,dar acest lucru trebuie făcut cu mare atenţie, pentru căîn ideea voastră despre existenţă s-a strecurat cevapericulos în ultimele câteva sute de ani.

198

Am dedus implicit că era vorba despre contactelediplomatice iniţiate de Cezar şi generalul Obadea cucivilizaţia din Tomassis şi m-am gândit că exista o mareprobabilitate ca întâlnirea pe care Cezar o avea atunci,să fie o etapă în aceste discuţii şi negocieri. Nu aveamînsă în acel moment nicio informaţie în plus şiînţelegeam că astfel de lucruri sunt foarte sensibile şi nupot fi discutate în orice condiţii.

Femeia tăcu pentru o clipă şi îşi atinse uşor cumâna dispozitivul de la tâmplă. Am privit în spate şi amremarcat cum una dintre platforme se apropia de noi,iar în spatele ei, pe o altă platforma, veneau cei doimilitari. S-au oprit pentru câteva clipe în dreptul femeii,care le-a adresat câteva cuvinte în limba lor plăcută,după care aceştia s-au înclinat respectuos şi au plecatmai departe. Am înţeles atunci că femeia avea unanumit rang ierarhic şi chiar că era superiorul celor doi.Ea se întoarse către mine şi îmi spuse:

- Nu suntem singurii care ne-am construit în acestfel traiul. Există mai multe aşezări urbane sub teritoriulţării voastre de azi, la diferite adâncimi. Atunci când afost „exodul”, ne-am retras mulţi din toate regiunileteritoriului de la suprafaţă, şi am venit în astfel de locurisecrete din interiorul planetei.

- Constat că aproape nimeni de la suprafaţă nu ştiede existenţa voastră. Nu aveţi legături cu ei.

- Înainte de războaie, exista o legătură între interiorşi exterior. Cavităţile şi căile de acces spre ele eraucunoscute de mai mulţi oameni. Era un alt nivel degândire şi de acţiune. După venirea romanilor am fostnevoiţi să ne retragem şi să închidem aceste căi deacces. Am blocat intrările spre oraşele din interiorulPământului, dar de asemenea am depozitat aici şi foartemulte dovezi, scrieri şi documente care nu sunt

199

cunoscute, mai ales din acea perioadă, de după cucerire.Doar o mică proporţie din cele ce ştiţi voi ca fiind istoriade atunci, este adevărată. Cea mai mare parte este însănecunoscută. Pur şi simplu nu ştiţi cum s-au întâmplatlucrurile cu adevărat. Când va veni timpul, toatedovezile pe care noi le deţinem vor fi făcute cunoscute.

INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image26.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image26.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE"media/image26.jpeg" \* MERGEFORMAT

Vedere de sus şi vedere laterală a oraşului Tomassis, cumenţionarea principalelor elemente

Zburam deja amândoi pe platformă spre oraş, maibine zis către o margine a sa, unde am observat o zonăce putea fi asimilată cu o gară, având mai multe guri detunel ce intrau în munte. La două dintre ele, aproape de

200

intrare, am văzut nişte vehicule în sustentaţie. Nuexistau şine sau alte dispozitive de ghidare.

Am coborât încet pe sol, care de această dată erabine şlefuit în piatră. Cei doi militari ne aşteptau îndreptul unuia dintre vehicule. M-am uitat întrebător laînsoţitoarea mea, care m-a invitat să merg către acelvehicul. Am înţeles că urma să călătorim şi, nerăbdător,m-am grăbit spre locul indicat.

Cap. 4 -APELLOS, ORAŞUL DE „CRISTAL”

Ne-am apropiat de acel vehicul, care spre deosebirede linia în general simplă şi aparent veche ce caracterizaformele în acea comunitate, era foarte modern, oadevărată bijuterie tehnologică. La o primă vederesemăna cu celebrele trenuri japoneze Shinkansen, însăforma sa capsulară şi construcţia ceva mai complexă îldeosebea de acestea.

Femeia mi-a explicat că vehiculul era un fel de„navetă” ce făcea legătura între oraşele din interiorulPământului, ce corespundeau teritoriului aproximativ alţării noastre. Nu mi-a spus însă dacă aceasta era valabilşi pentru alte aşezări din interiorul planetei, situate ladistanţe sau adâncimi mult mai mari de locul în care neaflam noi atunci. Logic era că, dacă astfel de oraşe suntrăspândite într-o anumită regiune, atunci ele ar trebuisă existe şi în alte zone ale planetei.

O tehnologie avansată

Staţia de plecare se asemăna foarte mult cu cea încare am sosit cu „liftul”; avea o formă semicirculară, caun evantai, fiind străjuită de peretele vertical almuntelui. Capsula plutea cam la 10-15 cm înălţime

201

deasupra solului, ca urmare a unui efectantigravitaţional.

Vehiculul mi-a trezit în mod deosebit interesul şitocmai de aceea l-am analizat cu atenţie. Global, semănacu o elipsă, dar la capete avea anumite linii de formăparticulare. Am apreciat că lungimea lui era de 7-8metri, iar înălţimea de aproximativ 3 metri. Eracompact, masiv, perfect finisat şi impunea chiar oanumită forţă datorită formei sale aerodinamice. Eraconstruit dintr-un material de culoare albă, dar în unelezone aceasta avea o nuanţă de alb-crem.

Încă de la început atenţia mi-a fost atrasă departicularitatea constructivă a acelui vehicul: învelişulexterior era acoperit de „pachete” identice, îmbinateprecum nişte „solzi”, într-un mod asemănător cu ţiglelepe acoperişul unei case. Mi-am dat seama că era vorbadespre tehnologia specifică acelui aparat, ceva legat desursa lui energetică. Iniţial am crezut că tehnologiaimplicată în construcţia navetei este asemănătoaresistemului Maglev pe electromagneţi, care era studiat dejaponezi, dar mă înşelam.

-Este un alt tip de tehnologie, care se bazează pe ofizică diferită, mi-a spus femeia. Ştiinţa voastră încă nua înţeles-o. E o forţă care distorsionează spaţiul şitimpul.

INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image27.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image27.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE

202

"media/image27.jpeg" \* MERGEFORMAT

Căutam să înţeleg la ce se referea şi observam deaproape acele plăci speciale de pe învelişul navetei, darele erau compacte şi perfect netede. Aveau o formădreptunghiulară şi adaptată curburii învelişului pe careerau aşezate. Grosimea fiecăreia dintre ele nu era maimare de 2 centimetri.

Naveta nu avea geamuri, hublouri sau altedeschizături. Era un fel de „fus” compact, aparent dintr-o singură bucată. Vehiculul era îndreptat perpendicularspre munte, în dreptul unei guri masive şi întunecate,pe care la început am identificat-o ca fiind o gură detunel. Venind însă mai aproape, am văzut că acolosuprafaţa muntelui era doar „polizată” după o formărotundă, cu un diametru de vreo 5 metri, iar roca dininteriorul cercului era mai închisă la culoare decât rocileînconjurătoare, având o tentă maro spre roşcat. Nuexista de fapt niciun tunel săpat în munte, niciodenivelare, nicio cale de acces. În schimb, cercul caredelimita „gura de tunel” avea dispuse pe circumferinţalui, în mod simetric, mai multe dispozitive identice. Ambănuit că acestea erau într-o anumită rezonanţă cuplăcile ca nişte „solzi” de pe învelişul navetei.

203

Nu eram însă lămurit cum şi pe unde se deplasaun astfel de vehicul în interiorul solid al Pământului şide aceea am întrebat-o pe însoţitoarea mea.

-Evident, nu s-a pus problema săpării unor„tuneluri de cârtiţă” prin mantaua şi scoarţa terestră.Aici intervine saltul tehnologic şi de concepţie, desprecare ţi-am spus. Noi ne folosim mult de câmpulgravitaţional, mai bine zis de interacţiunea lui cu uncâmp electric, la fel cum voi cunoaşteţi interacţiuneadintre un corp încărcat electric cu un câmp magnetic.Într-o astfel de interacţiune se generează anumitevortexuri de câmp electric şi magnetic. Noi am aplicatacest principiu, dar în cazul câmpurilor gravitaţionale.Ne-am dat seama că atunci când un obiect traverseazăliniile de câmp gravitaţional se generează un anumitcâmp magnetic.

Aici necunoaşterea mea s-a adâncit şi mai mult.Am întrebat contrariat:

- Ce vrei să spui? Că din această interacţiunerezultă pur şi simplu un câmp magnetic?

- Nu în mod automat, ci printr-o conversie pe care orealizează aceste piese, mi-a răspuns femeia, arătând cumâna spre „solzii” de pe exteriorul navetei. Aşa cum voiconvertiţi câmpul magnetic în câmp electric, la fel noine-am dat seama cum putem să convertim câmpulgravitaţional în câmp magnetic. Asta înseamnă mult maimult decât simpla inducţie electromagnetică, aşa cum oconcepeţi voi, pentru că ne permite să curbăm spaţiul şitimpul.

În timp ce femeia vorbea, mergeam încet pe lângăacel vehicul ca o capsulă, privind cu mare atenţie laparticularităţile lui constructive. În mare era precum unfus alungit, o piesă compactă fără nicio deschizătură,ermetic închisă. Atunci când am ajuns în partea din

204

faţă, aceasta semăna cu botul unui avion de luptă, însăavând linii mai rotunjite. Mi-am dat seama că însecţiune naveta arăta probabil ca un ou cu vârful maiascuţit spre în sus, fiind mai înaltă în această parte. Amînconjurat vehiculul, mergând paralel cu corpul lui şiobservând finisarea excepţională a peretelui exterior.„Solzii” erau perfect îmbinaţi şi aşezaţi unul peste altul,acoperind întreaga suprafaţă a corpului navetei, dar nuputeam să-mi dau seama cum anume converteau eienergia gravitaţională în energie magnetică. Doreamfoarte mult să-l întreb pe ghidul meu despre aceasta,dar mă frământa gândul că interesul pe care îlmanifestam ar putea fi privit cu suspiciune şi interpretatîn mod eronat. Nu a fost însă nevoie să-mi fac astfel deprobleme, căci simţind neliniştea mea interioară, femeiaa zâmbit şi a început să-mi explice într-un mod foartedegajat:

- Îţi pot explica principiul, chiar dacă ştiinţa voastrăacceptă cu dificultate posibilitatea unor astfel deinteracţiuni care să implice gravitaţia. Înainte de a porni,naveta generează în jurul învelişului ei un anumit câmpmagnetic fluctuant, pe care îl generează cu ajutorulundelor ultrasonice de frecvenţă foarte mare, pentru aputea „intra” în mediul solid al scoarţei.

- Ce fel de câmp fluctuant este acela? am întrebatimediat, foarte atent la explicaţiile pe care ea mi lefurniza.

- Este un câmp complex, format din combinaţia adouă câmpuri magnetice: unul rotativ, turbionar şi unulcu o caracteristică specială, care aparent se prezintă caun monopol, pentru că la exteriorul navetei estepermanent „nord”, iar la interior este permanent „sud”.Combinaţia aceasta de câmpuri, care se face într-o

205

anumită proporţie şi la o anumită intensitate creează unfel de „celulă spaţiu-timp locală”, ce delimitează naveta.

Bănuiam într-o anumită măsură care era efectul şii-am spus:

- Probabil se modifică frecvenţa de vibraţie şicapsula trece prin materie fără să mai interacţioneze cuaceasta?

- Da, acesta este fenomenul. Se „construieşte” maiîntâi o distorsiune spaţio-temporală locală prin ridicareafrecvenţei de vibraţie.

- Această iniţializare este în dotarea vehiculului?Cine creează cele două tipuri de câmpuri magnetice?Plăcuţele de pe suprafaţa navetei?

- Nu, nu ele. Pereţii navetei sunt groşi şi au treizone distincte: cea interioară reprezintă structura derezistenţă; zona de mijloc este masivă şi cuprindegeneratoarele de câmp magnetic pentru iniţializareadistorsiunii, însă nu le poţi vedea de aici, pentru că suntimplementate în construcţia peretelui; zona exterioarăconţine plăcile de pe corpul navetei, care realizeazăconvertirea câmpului gravitaţional în câmp magnetic, întimpul deplasării.

Din descrierea pe care ea mi-a făcut-o şi dinimaginile pe care le-am văzut mai târziu în anumiteproiecţii holografice, o secţiune verticală prin corpulnavetei cuprinde la modul general următoarele elemente:

INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image28.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image28.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE

206

"media/image28.jpeg" \* MERGEFORMAT

Secţiune verticală prin corpul navetei

Eram însă curios să aflu ce se petrece în timpuldeplasării.

- După crearea distorsiunii, naveta porneşte şi apoise „încarcă” prin însăşi faptul că se deplasează şitraversează liniile de câmp gravitaţional, mi-a explicatfemeia. Plăcuţele din zona exterioară convertesc atuncicâmpul gravitaţional în câmp magnetic.

- Şi acesta ce face?- Este folosit pentru a menţine procesul de generare

a bulei spaţio-temporale, în care se află naveta care sedeplasează. Energia care este necesară pentru acestfenomen este foarte mare; doar iniţializarea procesuluipoate fi făcută cu mijloace proprii. Mai apoi, necesarulenergetic este luat din conversia gravitaţiei în câmpmagnetic. Mişcarea navetei creează în permanenţă un felde „tunel” virtual, un fel de „mediu” prin care ea

207

înaintează cu o viteză mare. Legăturile între oraşe serealizează astfel foarte uşor, atunci când avem nevoie.

INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image29.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image29.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE"media/image29.jpeg" \* MERGEFORMAT

M-am întrebat atunci cu o anumită mirare, deunde ştia ea toate acele amănunte de natură ştiinţifică.Chiar dacă erau doar aspecte principiale, eledemonstrau totuşi o anumită cunoaştere pe care femeiao avea vizavi de construcţia şi concepţia navetei. Nuputeai oferi acele explicaţii fără să nu fii implicat într-unanumit fel în domeniu. Considerând că deja exista oanumită familiaritate în discuţie, mi-am permis să întrebdespre acest lucru.

- Coordonez domeniul de cercetare în zona desecuritate şi apărare, mi-a răspuns ea pe un tonnatural.

- Dar acesta mi se pare a fi un vehicul de transportcivil, am observat eu, neînţelegând prea bine care estelegătura cu apărarea.

208

- Poate fi folosit şi în alte direcţii, m-a lămurit ea.Practic, este un transportor. Adeseori folosim astfel denavete pentru transportul mărfurilor. Doar o mică partedin spaţiul lor interior este destinat călătorilor.

După ce a spus aceasta, femeia a ridicat uşor manastângă în dreptul unei zone de pe corpul navetei,aproximativ la nivelul pieptului şi peretele a culisat sprestânga, lăsând spaţiu liber pentru intrare.

În habitaclul navetei

Dacă priveai capsula din exterior era practicimposibil să-ţi dai seama că în acel loc se afla de fapt ouşă care permitea intrarea. Ea nu s-a suprapus pesteperete, ci a pătruns în interiorul acestuia, după ce maiîntâi s-a retras câţiva centimetri în adâncime. Nu s-aauzit aproape niciun zgomot, doar un foşnet plăcut.

Interiorul navetei era luminat în totalitate. Nu amobservat o sursă specială pentru acea lumină, care erauniformă şi venea de peste tot. Primul lucru pe care l-am remarcat a fost aspectul pereţilor interiori, carepăreau a fi alcătuiţi din sute de cristale strălucitoarefoarte mici. Lumina nu era intensă, dar dădea senzaţiacă te cuprinde şi te relaxează. Chiar dacă era un albrece, totuşi nu simţeam că mă deranjează. Reflexele pepereţii navetei creau o strălucire intimă şi plăcută, carerelaxau imediat psihicul şi mentalul. Deşi tehnologiacare determina acel efect era diferită de cea care exista,de pildă, în Marea Galerie sau în interiorul tunelurilor ceporneau din Sala Proiecţiilor, totuşi rezultatul ei eraoarecum asemănător.

La mijlocul vehiculului, de o parte şi de alta apereţilor erau dispuse simetric câte trei scaune sau, maibine zis, un fel de fotolii ergonomice. La o primă

209

„evaluare” din priviri, ele mi-au făcut impresia că sunttari, însă atunci când m-am aşezat pe unul dintre ele,materialul din care era realizat s-a înmuiat ca o gelatinămai consistentă. Am remarcat atunci plăcut surprins că,dacă atingeam uşor suprafaţa scaunului, aceastarămânea tare, dar dacă apăsam cu o forţă mai mare, ease înmuia. Când te aşezai în scaun, de exemplu,materialul devenea moale şi lua imediat forma corpului,creând o senzaţie foarte confortabilă. La orice mişcare atrupului, acel material inteligent se mula după nouaformă, iar dacă te ridicai, el revenea imediat la stareainiţială, netedă. Mi-am spus că, fără îndoială, aceastaera „plasticitatea inteligentă” pe care şi-ar fi dorit-o oricesedentar care munceşte ore în şir la birou, deoarecematerialul părea să se coreleze foarte bine cu formăfizică a trupului.

Partea din faţă şi din spate a navetei era blocată decâte un perete dintr-un material semitransparent, înspatele căruia am observat mai multe cutii aşezate unapeste alta, închise ermetic, probabil cu mărfuri. Am fostpuţin uimit, realizând faptul că nu exista cabină decomandă şi nici pilot, ori cel puţin eu n-am remarcatacest lucru de acolo de unde mă aflam. Interiorul erafoarte simplu, conţinând doar cele şase fotoliiergonomice în partea centrală, restul spaţiului spreextremităţile navetei fiind folosit pentru depozitare. Defapt, spaţiul din interior nu era foarte mare, atât datorităformei elipsoidale a transportorului, cât şi datorităpereţilor săi groşi. Înainte ca uşa să se închidă automat,am văzut delimitarea celor trei zone despre care mi-avorbit ghidul meu şi am apreciat grosimea peretelui laaproximativ 30-40 de centimetri. Am văzut apoi cum uşaculisează lateral din interiorul peretelui şi se împinge înexterior, obturând perfect spaţiul.

210

În navetă intrasem doar eu şi însoţitoarea mea. Ceidoi militari au rămas pe platforma de plecare. Femeia acomunicat câteva cuvinte în limba ei natală, probabil cuun centru de control şi imediat am simţit o senzaţiestranie în stomac, ca în cazul unei acceleraţii puternice,însă ea a fost uşoară şi de scurtă durată. Am remarcatatunci că senzaţia era de ridicare a organelor interne şinu de împingere a lor pe orizontală, spre în spate, aşacum este cazul atunci când se accelerează puternic. Unadintre explicaţii ar putea fi că atunci a fost modificatăfrecvenţa de vibraţie, care a crescut şi, prin urmare, ea acreat acea senzaţie specială de „ridicare”.

După câteva secunde totul a reintrat în normal şiimediat după pornire pe pereţii din interiorul navetei auapărut, luminoase şi colorate, diferite informaţii şisisteme grafice, dispuse în secţiuni ca nişte monitoarevideo destul de mari, atât pe un perete, cât şi pe celălalt.De pildă, în una dintre secţiuni, care era mai mare, ni searăta unde ne aflam şi cum evoluează călătoria. Totuşi,nu vedeam asta ca pe fereastra unui tren, cu peisajulderulându-se în viteză. Imaginile apăreau lent, cumva însinteză, iar reprezentarea traseului era punctiformă, darcu toate acestea îmi dădeam seama că viteza era foartemare din proporţia deplasării, care era reprezentatăgrafic.

Totul era precum o hartă, atât a elementelornaturale de la suprafaţă, cât şi a celor din interiorulPământului, prin care înaintam. Am recunoscut lanţulcarpatic şi zona de nord-vest a României, iar dedesubt,ca într-o secţiune, zona pe care o străbăteam. Imagineacuprindea într-o viziune dinamică peisajul general alteritoriului de la suprafaţă, dar în acelaşi timp vedeam şiînaintarea locală ce corespundea în interiorul mantaleiplanetei, cu imagini ale principalelor forme de relief şi

211

structuri din interiorul Pământului, prin care treceam.Era fascinant să observi acea interactivitate a imaginilor,atât de vie şi de fidelă, în care informaţia nu eraprezentată doar schematic sau virtual, ci şi foarte real,cu imagini efective ale mediului atât de la suprafaţapământului, cât şi din interiorul lui. Peste acestea amobservat că se suprapuneau într-o admirabilă sintezăanumite grafice şi informaţii de natură digitală, careindicau direcţii, curbe, zone mai intens luminate, puncteclipind colorat. Am presupus că acelea puteau fi direcţiicătre alte aşezări şi oraşe subterane şi am remarcatfaptul că majoritatea se aflau în zona munţilor Apuseni.Totuşi, am observat că două zone luminoase indicau, deasemenea, spre Moldova.

Scrierea, totuşi, nu era ca a noastră. Semnelegrafice, care se schimbau aproape continuu apăreau îndiverse zone ale imaginii, dar cu predominanţă în parteadin dreapta, sus. Ele semănau mai degrabă cu scrierearunică, având ceva arhaic în forma lor, un mister decare mă simţeam atras.

Urmărind cu atenţie traseul şi imaginile dinproiecţia de pe perete am observat după indicaţiilegrafice că ne îndreptam spre un oraş subteran situat înzona de sud a Transilvaniei, care se afla însă mult maiaproape de suprafaţă. Diferenţa de nivel între Tomassisşi acel oraş era foarte mare, aş spune cam 1500 dekilometri. De fapt, destinaţia noastră se afla atât deaproape de suprafaţa pământului în reprezentarea vie aimaginilor pe care le vedeam, încât mă întrebam dacă nucumva era mai uşor să coborâm pornind de acolo spreoraş, decât să călătorim cu naveta. Era, fireşte, un modamuzant de a pune problema, în primul rând pentru cădurata călătoriei noastre nu a depăşit două minute şi, înplus, ghidul meu mi-a spus că oraşul, deşi se afla mult

212

mai aproape de suprafaţă decât Tomassis, totuşi el erala o adâncime de câteva zeci de kilometri.

-Apellos este un oraş foarte special, ca istorie şistructură, mi-a spus femeia. Este şi el foarte vechi, darse deosebeşte totuşi în multe privinţe de oraşul nostru.Locuitorii lui sunt tot din neamul dac, însă la unmoment dat a existat o hibridizare cu o altă rasă.

În timp ce vorbea am remarcat pe imaginile careapăreau că am ajuns la destinaţie şi că naveta s-a oprit.Apoi toate imaginile complexe care ocupau până atuncio mare parte din pereţii interiori au dispărut brusc şiuşa se deschise, culisând foarte silenţios. De afară apătruns o lumină caldă, plăcută, însă nu cu mult maiputernică decât cea din interior.

213

Oraşul din cavitatea gigantică

214

Am ieşit din navetă şi am văzut că ne aflam pe oplatformă suspendată, susţinută de un pilon central la oînălţime de vreo 15 metri deasupra solului. Platformaera plasată lângă un perete stâncos, dar nu făceacontact cu acesta, aşa cum am văzut în Tomassis. Maijos, în partea stângă am observat încă trei platformeseparate, aflate la o anumită distanţă una de cealaltă,dar ele erau puţin mai mici.

-Aceasta este „platforma diplomatică”. Venireanoastră a fost anunţată, mi-a spus însoţitoarea mea.

Într-adevăr, la câţiva metri depărtare erau doibărbaţi care păreau să ne aştepte. Ei au făcut câţivapaşi spre noi, s-au oprit şi au înclinat puţin capul însemn de bun venit. Erau îmbrăcaţi în nişte costumealbe, elegante, însă felul în care erau croite lăsa senzaţiacă sunt în legătură cu un serviciu de ordine şisecuritate: în dreptul şoldurilor haina avea nişte clapete,probabil în loc de centură; pe antebraţ am văzut cotiere,iar pantalonii aveau nişte dungi specifice pe lateral. Înpicioare aveau un fel de ghete de asemenea cu nişteclapete în partea de sus.

Cei doi bărbaţi erau aproximativ de aceeaşiînălţime, cam 1,80 m; unul dintre ei era blond, celălaltavea părul castaniu închis. Au vorbit câteva fraze cuînsoţitoarea mea şi am remarcat că foloseau aceeaşilimbă ca cea a locuitorilor din Tomassis.

În timp ce ei discutau, am privit cu mai multăatenţie în jur. Spre deosebire de Tomassis, aici aveamsentimentul că spaţiul era mult mai deschis şi vast. Subochii mei, într-o depresiunea largă de câţiva kilometri, seîntindea un oraş a cărui vedere m-a uluit, pentru căpărea desprins din cărţile SF: toate construcţiile şiclădirile erau realizate dintr-un material transparent, caşi cum ar fi fost din cristal. Totuşi, acea transparenţă nu

215

era cea a unei sticle, ci mai curând era osemitransparenţă foarte pură. Din anumite unghiurivedeam cum lumina se răsfrângea în culorilecurcubeului, ca printr-o prismă, creând perspectivesuperbe.

Dincolo de oraş am observat nişte dealuri acoperitede vegetaţie şi chiar sub platforma noastră creşteaucopaci care se asemănau mult cu stejarii, doar că eraumai mici de înălţime. Pe jos, în loc de iarbă am observatcă solul era acoperit cu un fel de muşchi şi licheni, dardin câte mi-am dat seama aceştia aveau o consistenţămai „aspră”.

Majoritatea construcţiilor din oraş, aşa cum leputeam vedea eu de la depărtare, aveau formă sfericăsau curbată. Nu am văzut totuşi clădiri înalte, doarcâteva mici turnuri ce erau rotunjite în partea de sus.Am văzut de asemenea străzi destul de largi şi foartefrumos amenajate, tuneluri şi arcade, precum şi clădirisub formă de dom. Arhitectura oraşului era completdiferită de cea folosită în Tomassis, iar materialul deconstrucţie era uluitor, creând senzaţia unui oraş alviitorului. La aceasta contribuia şi lumina, care deasemenea era specială: la fel ca în Tomassis, nu era osursă concretă ce o emitea, ci ea era răspândită uniform,albă, însă de intensitate medie, aşa cum este dimineaţaspre ora 10.

Discuţia celor trei se încheiase şi atunci bărbatulblond se întoarse către mine şi mi se adresă foartebinevoitor într-o română aproape perfectă:

-Timpul este prea scurt pentru a face o vizită înoraş, dar pe lângă ceea ce se poate observa de aici,putem să oferim o sinteză a informaţiei despre noi, careva ajuta în colaborarea viitoare.

216

Mă simţeam foarte bine şi am acceptat cu bucurie.La îndemnul lor, ne-am îndreptat cu toţii spre un micpiedestal de pe platformă, care s-a dovedit de fapt că eraun panou de comandă. Nu îi cunoşteam funcţia precisă,dar acelaşi bărbat mi-a spus că dispozitivul reprezentaun periferic ce se putea racorda la informaţia centrală aoraşului.

În momentul în care ne-am apropiat suficient demult de acel piedestal ca un paralelipiped înalt cam deun metru, el s-a activat şi pe suprafaţa lui au apărutdiferite semne şi informaţii, scheme şi mici imagini. Mi-acreat impresia atunci că era un fel de selector şi într-adevăr, cu o singură mişcare a mâinii, de la distanţă,bărbatul blond a accesat un anumit domeniu. În faţanoastră a fost imediat proiectat un ecran mare,holografic, de la piedestal în sus. Era mai lat decâtacesta, probabil avea mai mult de doi metri, iar înînălţime era doar cu puţin mai mic.

Istoria locului

Pe acel „ecran” holografic au început atunci să sederuleze destul de repede şi cu o claritate excepţionalăimagini în legătură cu acel oraş şi locuitorii lui. Mi-amdat seama că ele nu erau neapărat într-o ordinecronologică, însă asta nu m-a deranjat. Eram foarteatent şi curios să aflu detalii despre acel loc, cu atât maimult cu cât modalitatea de prezentare era foarteasemănătoare cu cea din Sala Proiecţiilor.

La început am văzut împrejurimile zonei: dealurilepe care le observasem deja, două lacuri mici, iar îndepărtare ceea ce părea a fi un gheţar de micidimensiuni. Mai apoi, brusc, imaginile au arătat un felde intrare în coasta muntelui, care era foarte elegant

217

amenajată. Prezentarea insista mult asupra acelei intrăriîn munte, care semăna cu intrarea într-o peşterăturistică, arătând-o din diferite unghiuri şi de la diferitedistanţe. Atunci a fost prima dată când am remarcat maiatent felul în care erau structuraţi munţii, ca un fel desemicerc pe lateral, ca şi cum ar fi înconjurat spaţiul încare ne aflam şi totodată curbându-se deasupraacestuia. Uluit, mi-am ridicat privirea pentru a verificaeu însumi ceea ce vedeam în imagini şi atunci amremarcat că, luându-mi ochii de la proiecţia holografică,aceasta „îngheţa”. Am privit din nou spre ecran şi şirulimaginilor a continuat; am privit în sus, iar imaginea arămas ca un stop-cadru. Era evident că într-un anumitfel acea redare era intrinsec conectată la direcţia priviriimele, pe care o avea ca referinţă.

Atunci când privisem oraşul nu am acordat oatenţie deosebită „cerului”, mai ales că acesta era uşordifuz datorită luminii. Acum însă am privit cu mai mareatenţie zona în care ne aflam, chiar lângă peretelestâncos al munţilor. Acesta se înălţa şi apoi se curbauşor deasupra, dar lumina în partea de sus împiedicatotuşi vederea perfectă, ca şi cum roca s-ar fi cufundatîn ceva „lăptos”. Totuşi, până să dispară total în aceastălumină deasupra oraşului, puteam să întrevăd unanumit contur al stâncilor care erau deasupra noastră şichiar în unele locuri vedeam unele vârfuri ale acestoracare străpungeau „norii” vertical, cu vârful în jos. Abiaatunci mi-am format o imagine mai clară în mintedespre acel loc şi am înţeles că el era de fapt un fel depeşteră gigantică, putând să asigure habitatul pe care îlvedeam. Plafonul acelei caverne uriaşe nu se afla preasus. Judecând după vârfurile stâncilor pe care le-amobservat deasupra noastră, în „tavanul” peşterii, aşaprecia înălţimea în acea zonă la cel mult 70 de metri,

218

dar mi-am dat seama că aceasta varia şi, probabil, chiarcreştea puţin spre oraş.

Am revenit cu privirea la imaginile de pe ecran şiacestea au început să se deruleze în continuare. Eleînfăţişau mai clar structura acelui loc, a munţilor şiboltirea lor deasupra, formând o cavitate imensăsubpământeană, mult mai mare decât cea pe care amobservat-o în Tomassis. Muntele nu „creştea” înînălţime, ci cumva se „întindea” deasupra oraşului, caun fel de coviltir, iar acel „acoperiş” continua îndepărtare.

În timp ce priveam acele imagini, interesul meu s-aîndreptat spre gura de peşteră din munte, pe care eutotuşi nu o vedeam de pe platforma pe care mă aflam.Atunci mi-am dat seama că imaginile ce îmi apăreauurmau cumva interesul pe care eu îl manifestam într-odirecţie sau alta, în funcţie de ceea ce doream să văd.Mi-am dat seama în acest fel că era vorba de un alt gende interactivitate, chiar mai profundă, o legătură directăcu mintea mea, iar aceasta era probabil rodul uneitehnologii pe care nu o înţelegeam.

Mi s-a arătat pe ecran imaginea mult mai apropiatăa intrării în acea peşteră, despre care am înţeles imediatcă era de fapt ieşirea din munte spre cavitatea interioarăîn care mă aflam atunci, adică spre oraş. Am observat căera ca o gură mare de tunel, destul de înaltă şi largă,având marginile finisate în mod artificial. Intervenţiaomului se vedea şi în zona din faţa ei, care semăna caun punct de venire-plecare şi unde am putut deasemenea observa, într-o parte, multe cutii şi lăzidepozitate.

Apoi, brusc, imaginea a redat aceeaşi intrare înmunte, însă de această dată în starea ei naturală.Comparativ cu imaginea în care aceasta fusese

219

amenajată, am văzut că atunci ea avea dimensiuni maimici. Marginile erau chiar stanca naturală, iar la intraresolul era denivelat. Mi-am dat seama imediat că vedeamistoria acelui loc, chiar de la începutul lui, cu atât maimult cu cât totul acolo era beznă.

Imaginile îmi arătau doi bărbaţi cu bărbi mari şicuşme pe cap, ţinând în mână câte o făclie aprinsă,înaintând şovăitori dincolo de gura peşterii, în interiorulcavităţii în care acum este oraşul Apellos. Luminafăcliilor se reflecta slab spre în sus, arătând structurasolidă, de piatră, a acelei cavităţi interioare foarte maridin interiorul Pământului. În spatele celor doi, darrămânând la intrarea în munte, erau alte câtevapersoane, care îi aşteptau şi care cărau un fel de baloţisau legături mari.

Din felul în care s-au derulat mai apoi imaginilemi-am dat seama că acelea au fost începuturile istoricepentru ceea ce, mai târziu, a însemnat popularea aceleizone din interiorul planetei. Probabil mi s-a oferit să vădmomentul descoperirii acelei cavităţi imense, pentru camai apoi să am o anumită idee despre succesiuneadezvoltării ei. Interesant este faptul că cei pe care îivedeam a fi primii care au descoperit acea cavernă nuerau „oameni ai peşterilor”, ci purtau nişte pantalonirudimentari dintr-un material gros, de culoare albă, pecap aveau cuşme, iar cămăşile erau largi şi legate la şoldcu o centură de culoare închisă. Puteam să presupun căerau locuitori ai teritoriului de la suprafaţă, poate chiarcu mult înaintea vechilor daci, iar aceasta mă făcea săcred că popularea uriaşei caverne din interior a avut locprobabil cu multe mii de ani în urmă. Era însă o cu totulaltă istorie decât în cazul lui Tomassis şi mi s-a părutuimitor faptul că au avansat incredibil de repede dinpunct de vedere tehnologic.

220

INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image31.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image31.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE

221

"media/image31.jpeg" \* MERGEFORMAT

222

223

Am înţeles însă din următoarele imagini felul încare au decurs lucrurile, chiar dacă nu am văzut preamulte detalii. La început doar câţiva oameni au pătrunsîn imensa peşteră dar, datorită faptului că întunericulera total, iar zona aproape exclusiv stâncoasă, ei aupărăsit-o. Mai apoi, însă, probabil la un anumit intervalde timp după aceea, am văzut un alt grup de persoanecare au pătruns şi au iniţiat aprinderea unui glob demici dimensiuni, ce răspândea o lumină alb-gălbuie,foarte plăcută şi totodată puternică. Apoi au fost adusemai multe globuri asemănătoare. Ele nu erau mari, nucred că depăşeau un metru în diametru, dar lumina pecare o furnizau era extraordinar de puternică şiconstantă. Curând întreaga vale şi cavitate era luminată:un peisaj stâncos şi sterp în cea mai mare parte.Estimarea mea iniţială cu privire la înălţimea cavităţii s-a dovedit a fi destul de corectă, căci aceasta nu depăşeaîn medie 70-80 de metri. Spaţiul se întindea mai mulţikilometri pe orizontală, cu o uşoară tendinţă de urcareîn partea opusă intrării din munte. Practic vorbind, eraca o uriaşă bulă goală, de o formă aproximativelipsoidală şi destul de aplatizată, în interiorulPământului, o cavitate gigantică ce se întindea pe omare suprafaţă sub teritoriul Transilvaniei.

Acei oameni care au adus globurile luminoasefăceau parte dintr-o altă tagmă şi, după cum erauîmbrăcaţi, cu robe lungi, păreau a fi preoţi. Ei erauînsoţiţi de un grup mic de alte fiinţe de o marefrumuseţe, bărbaţi şi femei, care aveau părul blond, darcare prin îmbrăcămintea lor din material strălucitor şicomportamentul pe care îl aveau, arătau că nu făceauparte din comunitatea băştinaşă de la suprafaţă. Amavut atunci intuiţia că acele fiinţe i-au ajutat şi sprijinit

224

pe locuitori să populeze şi să fondeze acea comunitatedin interiorul Pământului, care acum este Apellos.Avansul tehnologic şi modul în care s-a dezvoltat acel locdemonstrează aceasta.

Lumina din cavitate

La începuturi, lumina furnizată de acele globuri eramult mai puternică şi avea o lungime de undă diferită,culoarea ei fiind alb-gălbuie. În prezent intensitatealuminii din cavitate este mai slabă şi mai plăcută, poatepentru faptul că ea şi-a schimbat frecvenţa, acum fiinddoar lumină albă. Prima impresie, atunci când am ieşitdin navetă şi am avut perspectiva uriaşei cavităţi a fostcă acea lumină mă „hrăneşte” într-un anumit mod şi îmiinduce o stare foarte plăcută. Ea nu era deloc „seacă”, ciparcă plină de „substanţă”.

Spre deosebire de Tomassis, unde lumina provinede la ionizarea naturală a atmosferei, în Apellos ea esteprodusă în mod artificial. Imaginile mi-au arătat modulingenios în care locuitorii oraşului au rezolvat aceastăproblemă. Sistemul lor de iluminat seamănă destul demult cu sistemul de LED-uri din tehnologia noastră,atâta doar că în loc de materialul ceramic dincomponenţa LED-urilor ei folosesc cristale de cuarţ, pecare le fabrică şi le integrează într-un compozit specialastfel încât iluminatul în interiorul cavităţii să nu aibănevoie de energie auxiliară.

Ideea mi s-a părut foarte ingenioasă, iar realizareatehnologică extraordinară. Acele cristale de cuarţ sunt înaşa fel fabricate, încât să convertească presiunea asupralor într-o slabă emisie de fotoni, adică în lumină.„Tavanul” de rocă al cavităţii interioare în care se aflăApellos a fost acoperit de miliarde de cristale mici, care

225

reacţionează la presiunea exercitată de diferenţagravitaţională care se manifestă pe tavanul giganticeicavităţi. Imaginile au sugerat că există atracţiegravitaţională principală spre centrul planetei, dar deasemenea masa materiei aflată deasupra cavităţiiexercită şi ea o anumită atracţie gravitaţională. Aceastădiferenţă de atracţie gravitaţională acţionează asupradispozitivului ce susţine fiecare cristal şi face să apară oanumită tensiune electrică în acesta, care este preluatăde cristale şi convertită în emisie fotonică, adică înlumină.

Privind cu atenţie holograma din faţa mea,imaginea s-a mărit şi am văzut că, chiar dacă un singurmic cristal emite doar pe o frecvenţă specifică, datorităfaptului că sunt miliarde de astfel de mici cristale înîntreaga cavitate subterană, spectrul de frecvenţe estefoarte larg.

Deoarece interesul pe care îl manifestam în aceastădirecţie era viu, mi s-a arătat chiar structura tehnologicăa dispozitivului care susţine cristalul. Aceste dispozitivesunt ca nişte plăcuţe rotunde cu un diametru deaproximativ 10-15 mm şi o grosime de 1 mm. Ele seaseamănă destul de mult cu tehnologia LED-urilor lanoi, cu diferenţa că sunt realizate din câteva straturisuccesive de metale, care au o densitate din ce în ce maimare. Mi-am dat seama că tehnologia de realizare esteavansată, deoarece acele metale erau imprimate probabilnanotehnologic pe plăcuţă şi creau o tensiune electricăprin atracţia gravitaţională diferenţiată.

Peste ele era plasat un mic magnet şi un convertorspecial. Convertorul prelua efectul gravitaţionaldiferenţiat şi îl transforma în câmp electric, ce eradirecţionat mai apoi către cristalul aşezat peste acelsistem stratificat şi destul de complex. Cristalul de cuarţ

226

avea deasupra lui un magnet puternic şi prelua astfelcurentul electric slab printr-o formă de vortex, care creaastfel un alt câmp magnetic, dar de data aceastavariabil. Combinaţia de câmp magnetic static şi câmpmagnetic variabil crea o excitare permanentă în cristalulde cuarţ, ceea ce provoca o emisie fotonică, adicălumină. Partea cea mai interesantă a efectului este căacest proces e permanent şi nu are nevoie de altă sursăde curent electric decât cel provocat de distorsiuneagravitaţională.

În ansamblul ei, lumina emisă a fost calculată săacopere întregul spectru vizibil. Toate cristalele la un loccreau o senzaţie de lumină albă, echilibrată, fiind foartebogată în frecvenţe diferite, care proveneau de lanenumăratele emisii fotonice ale cristalelor de cuarţ.Aceasta explica şi senzaţia de „hrănire” şi de bine pecare am simţit-o atunci când am ajuns în Apellos şi amluat contact cu lumina de acolo. Rezolvarea acestuiaspect delicat de vieţuire a asigurat totodată un habitatvegetal destul de bogat şi a făcut ca viaţa să prospere.

INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image32.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image32.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE

227

"media/image32.jpeg" \* MERGEFORMAT

Structura complexă şi tehnologia avansată de realizare adispozitivelor de iluminat cu cristale de cuarţ

Cele cinci paliere şi sistemul complex decavităţi de sub teritoriul Transilvaniei

Este emoţionant să vezi modul în care se fondeazăo populaţie şi felul în care ea îşi construieşte un mediupropice şi chiar un destin, mai ales în interiorulPământului. Mi s-a arătat în flash-uri scurte cum aînceput totul, cum au adus în primele faze baloţi şi unfel de butoaie, precum şi diverse alte obiecte, pe care le-au depozitat în faţa intrării din munte şi cum, mai apoi,au început să avanseze tot mai mult în profunzimeapeşterii, mai ales după ce au sosit primele globuriluminoase.

Faptul că vedeam acele obiecte destul de mari, pecare oamenii le-au adus acolo m-a făcut să mă gândesccă accesul spre cavitate era destul de larg, pentru a lepermite să care acele materiale. Totuşi, la fel ca în

228

Tomassis, nu am văzut niciun fel de animale care ar fiputut să-i ajute la transport. Imediat ce mi-am îndreptatinteresul spre calea de acces în imensa peşteră, mi s-auarătat imagini, ca într-o secţiune, care prezentaucavitatea în dreapta, în partea de jos; pornind de acolo,vedeam culoarul principal de la intrarea în ea, care sedezvolta mai apoi în mai multe ramificaţii. Unele dintreacestea se blocau şi erau scurte, altele însă erau cevamai mari şi erau în „trepte” sau „etaje”. Nu am văzut ocale de acces continuă şi oblică, de sus până jos, cicumva aceasta era fragmentată în mai multe paliererelativ orizontale, iar coborârea se făcea între ele.Existau ramificaţii la fiecare dintre acele paliere, astfelîncât era necesar să ştii calea corectă şi principală, careconducea în cavitatea de jos, imensă; altfel, urmândramificaţiile secundare am observat că puteai să ajungifie în alte peşteri mult mai mici, ori calea pur şi simpluse bloca. Nu pot spune însă dacă toate sau unele dintreacele peşteri mai mici, la care ajungeau anumiteramificaţii, erau şi ele locuite sau nu. Aş presupune căda, mai ales că am observat că unele dintre ele eraulegate, însă aceasta este doar o părere personală; înaceastă privinţă nu mi s-a arătat nimic.

Am numărat cinci niveluri sau paliere principale deacces spre Apellos. Atunci când priveam imaginile însecţiune, care îmi erau prezentate, eram uluit să observce complexă era structura în interiorul Pământului,chiar destul de aproape de suprafaţa lui. Din cele ce amvăzut, pot afirma ai siguranţă că Apellos se află în zonade trecere spre mantaua terestră, la o distanţă relativmică de suprafaţă, iar accesul se poate face în moddirect printr-un anumit loc situat în munţii Apuseni,care seamănă cu o crăpătură ceva mai mare în munte.

229

Prin comparaţie, Tomassis se găseşte la limitainferioară a mantalei terestre, adică la o adâncime cumult mai mare decât Apellos. Din această cauză, oraşuldacic se află foarte aproape de limita de trecere spreplanul eteric din interiorul Pământului, chiar în zona detranziţie. Aşa se explică faptul că natura fizică a materieidin acel loc, precum şi a fiinţelor de acolo, este mairafinată decât cea de la suprafaţă. În plus, dacă accesulîn Apellos se poate face efectiv pe jos, cunoscând traseulcorect, accesul în Tomassis nu se poate face la fel, cidoar trecând prin anumite sasuri sau distorsiunispaţiale, care există în anumite zone bine cunoscute. Elefie sunt naturale, fie au fost create în mod artificial, aşacum a fost în cazul celui de al doilea tunel prin care ampătruns Cezar şi cu mine.

Mi s-a arătat chiar de aproape traseul spre Apellos,cel puţin în prima lui parte. După intrarea de lasuprafaţă se merge în jos, către primul palier, într-ununghi destul de înclinat. Apoi descinderea se atenueazăcătre al doilea palier şi păstrează relativ acelaşi unghi decoborâre până la al patrulea palier, care este cel mailarg. Acolo am văzut că există o peşteră cu un lacsubteran destul de întins, ce trebuie traversat, iar dupăaceea se intră într-o altă peşteră; abia din aceastăultimă peşteră se pătrunde în cavitatea imensă, careeste Apellos.

INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image33.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image33.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE

230

"media/image33.jpeg" \* MERGEFORMAT

Apoi mi s-a arătat o imagine de sus a teritoriuluiţării în acea zonă a munţilor Apuseni şi, cumvadedesubt, într-o formă mai luminoasă, mi se sugeraprezenţa acestei imense cavităţi din interiorul

231

Pământului, Apellos, care are o formă mai alungită, caun fel de triunghi. Puteam să plasez cumva limitele eiîntre Oradea, Sibiu şi Alba Iulia. Pornind de la marginileacestei cavităţi, am văzut extinderea ei în alte peşterimai mici, ca nişte „fiorduri”, ceea ce făcea subteranulmunţilor Apuseni foarte complex.

Mi se pare important faptul că atât Apellos, cât şicelelalte „peşteri-fiord”, pornind de la ea, sunt lumifizice, aşa cum este şi lumea noastră de la suprafaţapământului. Nu doar atât, ci între aceste lumi existălegături şi căi de acces, aşa după cum mi s-a arătat şiam descris. Din explicaţiile pe care le-am primit ulteriorde la bărbatul blond, am aflat că ei vin destul de des înlumea noastră şi aduc multe produse şi mărfuri de aici.Totuşi, calea de acces spre Apellos nu este permisădecât în acele cazuri pe care ei le consideră ca fiindnecesar să aibă loc.

Partea cea mai lată a cavităţii din interior este spresud, chiar în dreptul Roşiei Montana -Câmpeni. Evident,nu este deloc întâmplător că s-au născut atât de multeprobleme, dezbateri, discuţii şi conflicte de natură aşa-zis „economică” pe subiectul exploatării zăcământului deaur din Roşia Montana. Noi cunoaştem prea binededesubturile acestei probleme, însă nu este cazul şinici timpul ca ea să fie prezentată aici. Sunt aspectesensibile la nivel internaţional, care implică de asemeneaunele secrete de stat, dar cititorul atent poate să facăunele corelaţii pertinente.INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image34.jpeg" \*MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image34.jpeg" \*MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE

232

"media/image34.jpeg" \* MERGEFORMAT

Structura de caverne mari şi „caverne-fiord” de subteritoriul Munţilor Apuseni

Reţeaua de transport

Cavitatea se îngustează foarte mult spre Oradea,formând un fel de triunghi cu partea mult mai lată dejos. Imaginile mi-au arătat apoi un fel de „reţea” decirculaţie atât în interiorul lui Apellos, cât şi întrediferitele „fiorduri” sau remificaţii ale sale. Apoi aceastăreţea s-a apropiat foarte mult în imaginile care mi seprezentau şi am văzut că legăturile şi circulaţiarespectivă se făcea prin intermediul unor navete în genulcelei cu care am călătorit eu însumi din Tomassis spreApellos. Am remarcat însă alte două tipuri de navete saucapsule, iar în unul dintre cazuri transportorul eradestul de lung, măsurând mai bine de 50 de metri înlungime, fiind totuşi modular.

233

Privit de pe platforma pe care mă aflam, oraşulpărea să fie foarte liniştit, la fel ca şi Tomassis, darcirculaţia navetelor în subteran era dinamică. Chiar şi îninteriorul gol al cavităţii aceasta era destul de activă,însă am observat că cele mai multe trasee erau relativaproape de circumferinţa uriaşei cavităţi, pe lângăperetele muntos şi doar puţine vehicule pătrundeauradial spre centrul oraşului. Practic, era acelaşi conceptconstructiv ca în cazul oraşului Tomassis, unde tunelulde deplasare a navetelor urmărea circumferinţamunţilor, pe marginile cavităţii interioare.

Am observat multe astfel de capsule, mici şi mari,care făceau legătura între feluritele zone ale lui Apellosşi între alte ramificaţii exterioare ale oraşului. Am văzut,bineînţeles, circulaţia unor astfel de navete chiar pânăaproape de suprafaţă, unde existau un fel de staţiimajore la o adâncime relativ mică în pământ, ca „punctede recepţie” prin intermediul cărora se realiza circulaţiaşi transportul de mărfuri şi persoane cu exteriorul. De laacele staţii pasajele până la suprafaţă erau scurte şi, deasemenea, secrete.

Totuşi, în timp ce vizionam acele secvenţe, amobservat că navetele de transport nu preluau decât omică parte din mărfurile depozitate în acele staţii derecepţie. Personal, mă confruntam cu o dilemă: încă dela începutul vizionarii m-am întrebat cum se realiza„comunicarea” cu exteriorul, cum ajungeau locuitorii dinApellos la suprafaţă şi înapoi. De asemenea, cum serealiza transportul de mărfuri, care după câte amobservat era destul de masiv. Navetele nu puteau ajungeîn niciun caz până la punctele de la suprafaţă şi chiar lastaţiile de recepţie, care probabil se aflau la o adâncimede 2-3 kilometri, nu am văzut multe vehicule detransport. Dacă pentru a ajunge la suprafaţă cei din

234

Apellos ar fi folosit sistemul de peşteri şi de paliere pecare l-am văzut redat în imagini, aceasta ar fi fost de labun început un eşec, pentru că drumul ar fi implicat defiecare dată un efort imens şi ar fi durat mult timp.Chiar presupunând că traseul ar fi fost ca în palmă, totar fi durat câteva zile să se urce cei aproape 70 dekilometri care despart oraşul de suprafaţa pământului.Să nu uităm însă că interiorul planetei are nenumăratemeandre, piedici, urcuşuri şi coborâşuri, ape detraversat şi cine ştie câte alte elemente care suntnecunoscute. În aceste condiţii, transportul mărfurilor,mai ales în cantităţi mari, aşa cum le-am văzut mai apoidepozitate în nişte hangare imense, devenea aproapeimposibil.

Problema mă preocupa şi tocmai de aceea amîndrăznit să cer unele informaţii, iar bărbatul blond mi-arăspuns cu multă bunăvoinţă:

- Da, aceasta a fost mult timp o problemă spinoasă,dar ea a fost rezolvată. Aici poţi vedea hangarele noastrede la suprafaţă, în care aducem felurite mărfuri dinoraşele voastre, iar apoi le transportăm în Apellos.

Pe ecran au apărut imagini cu interiorul unuihangar imens, foarte modern construit, în care exista omare forfotă: oameni, stivuitoare, un tip de maşini micielectrice, întocmai ca într-un depozit retailer. Eramuimit de faptul că activitatea celor din oraşul subteranera foarte vie chiar şi la suprafaţa pământului şi, dintr-opornire firească şi entuziastă, am întrebat:

- Dar unde anume aveţi plasate aceste depozite sauhangare? Nu m-am aşteptat să existe o aşa marecirculaţie a mărfurilor între sus şi jos, am spusadmirativ.

Bărbatul a zâmbit şi mi-a spus:

235

- Tu poţi să înţelegi destul de bine că noi nu avempermisiunea să dezvăluim acest lucru. Informaţii deacest gen se discută la alt nivel şi ţin de forurisuperioare; ele sunt cele care decid şi iau hotărâri înastfel de situaţii. Chiar şi informaţiile la care ai accesacum au fost dinainte stabilite: când, ce şi cum să îţidezvăluim. Sunt lucruri importante, care nu pot fitratate cu superficialitate.

Consideraţii, puncte de vedere despre viaţa înoraşele din interiorul Pământului

Îmi dădeam prea bine seama că astfel de lucrurisunt pe deplin justificate şi ele se încadrează în logicadesfăşurării evenimentelor.

-Datorită naturii oamenilor de la suprafaţă şi anivelului lor de înţelegere a vieţii, problema securităţiioraşului nostru a fost dintotdeauna foarte importantă.Venirea ta aici face şi ea parte dintr-un plan care a fostdemult proiectat şi care se desfăşoară pas cu pas.Faptul că s-a ajuns la această etapă înseamnă că s-adecis o comunicare diplomatică reală.

Cuvintele lui spuneau indirect că pentru viitor sepregătea contactul dintre civilizaţia noastră şi cea dinApellos, din Tomassis şi poate şi din alte oraşe dininteriorul planetei, dar realizam faptul că acest lucru nupoate fi făptuit foarte uşor. Fără să intru în detalii denatură filosofică şi religioasă, aş menţiona şocurileimense de natură tehnologică, socială, psihologică şieconomică, pe care omenirea le-ar avea de susţinutdupă ce ar fi pusă faţă în faţă cu realitatea existenţeiacestor civilizaţii în interiorul planetei noastre, precumşi cu adevărata structură interioară a Pământului, carenu are nicio legătură cu teoria ştiinţifică modernă.

236

Cele două oraşe din interiorul Pământului, la careavusesem acces până în acel moment, îmi păreau cadouă enclave ale unei alte lumi. Nu cred că greşesc preamult spunând că, dacă ar fi cunoscute în acest momentşi dacă accesul acolo ar fi liber, am asista probabil la oinvazie ca cea a conchistadorilor în imperiul Inca. Dintr-un anumit punct de vedere, lucrurile nu s-au schimbatprea mult faţă de acum 400 de ani. Cu toate acestea,bunăvoinţa fiinţelor din cele două oraşe este foarte mareşi ele chiar doresc să ne ajute. De asemenea, atunci amînţeles mai bine eforturile titanice ale lui Cezar,numeroasele lui călătorii în interiorul planetei şimotivaţia lor adevărată, precum şi discreţia foarte marede care a dat dovadă în acest sens.

- Am observat că la periferia acestei aşezări suntalte oraşe mai mici, în cavităţi mai mici. S-au dezvoltatindependent? am întrebat, ca o paranteză la subiectuldiscutat.

- Ele sunt ca nişte sateliţi ai noştri, dar au fiecarestatutul lor separat. Comunicăm şi ne ajutăm, dardezvoltarea este individuală. Popularea lor masivă a fostdupă cucerire.

Am înţeles, fără să mai întreb, că se referea lacucerirea romană a Daciei de acum două mii de ani.Bărbatul blond a continuat să-mi explice:

- Interiorul Pământului nu este deloc plin, aşa cumspuneţi voi, ci este chiar „rarefiat”, cu foarte multecavităţi, peşteri şi caverne despre care nu ştiţi nimic.Unele dintre ele nu au corespondenţă cu suprafaţa, cidoar comunică între ele. Multe sunt însă legate princanale sau alte căi de acces cu tărâmul vostru. Dintreacelea, voi cunoaşteţi doar câteva. Peşterile turistice saude explorare reprezintă doar vârful aisbergului; cavităţile

237

din interiorul Pământului sunt însă mult mainumeroase, mai mari şi mai complexe decât acestea.

- Toate sunt locuite? am întrebat, dând curs uneicuriozităţi mai vechi.

- Nu. Unele dintre ele sunt goale, chiar dacă suportăviaţa. Guvernele puternice din lumea voastră audescoperit câteva dintre ele, care sunt mai apropiate desuprafaţă şi au construit acolo baze militare, de faptadevărate oraşe, în care trăiesc mii de oameni. Ele suntconsiderate ca fiind refugii în cazul unor mari calamităţisau cataclisme de la suprafaţă şi de aceea sunt secrete.Alte cavităţi, chiar foarte mari, sunt inutilizabile pentrudezvoltarea unei societăţi. Multe dintre ele sunt practicpungi cu gaze, altele au lacuri întinse cu apă dulce,altele au sedimente şi petrol, ori diferite alte substanţe.Anumite puteri din lumea voastră doresc să leexploateze prin felurite mijloace. Uneori, când ele seapropie periculos de una sau alta dintre căile de accesspre oraşele noastre, le împiedicăm să facă asta, dar fărăca ele să realizeze ce anume se întâmplă cu adevărat.Deocamdată nu putem să avem alt tip de contact,pentru că intenţiile lor sunt aproape totdeauanadistructive.

- Oricum, influenţa lor în interiorul planetei esteminimă, practic nesemnificativă, am observat eu. Înacelaşi timp, probabil există multe alte populaţii şi oraşedespre care nu ştiu nimic, posibil chiar civilizaţii, dar pecare voi le cunoaşteţi. Aici, între voi, nu există conflicte?

- Luptele în subteran nu au sens, pentru că suntsortite eşecului de ambele părţi încă de la început. Nuexistă învingători şi învinşi. Toţi pierd, deoarece chiarcondiţiile mediului sunt de aşa natură. Este un spaţiuînchis şi relativ limitat, nu îl poţi trata oricum. Aiciechilibrul este fin şi trebuie mare atenţie pentru a fi

238

menţinut. Nu intră în discuţie armele puternice dedistrugere, exploziile şi cu atât mai puţin armele dedistrugere în masă, aşa cum le numiţi voi. De altfel, elesunt oarecum primitive. Chiar şi dacă s-ar folosi, săzicem, armament simplu, rudimentar, în genul celuicare a existat în perioada voastră medievală, prea multecadavre ar destabiliza de asemenea ecosistemul. Multedintre cavităţi nu sunt la fel de mari ca Apellos, iar acoloviaţa trebuie să fie atent organizată. Noi, în această zonădin interiorul planetei, am înţeles chiar de la început căluptele şi conflictele nu au sens. Natura umană îşimodifică percepţia şi informaţia genetică din aproape înaproape, astfel că după mii de ani apare o diferenţădestul de mare între fiinţele de la suprafaţă şi cele dininterior, aproape în orice domeniu. Dacă informaţiagenetică este de la început sănătoasă, atunci evoluţia îninteriorul planetei poate să fie foarte rapidă.

-

„Teleportarea” mărfurilor

Am rămas puţin pe gânduri, deoarece aveam uneleneclarităţi, pe care mă străduiam să le ordonez caimportanţă. Mi-am permis un comentariu:

- Este greu de crezut că toate fiinţele din subteransunt construite după acelaşi calapod. Eu văd diferenţenotabile chiar între voi şi cei din Tomassis dar, până laurmă, consider aceasta ca fiind de înţeles. Ceea ce nuînţeleg, însă, este dacă toate comunităţile se încadreazăaproximativ pe acelaşi palier de evoluţie. Toate suntpaşnice şi fericite?

- Cele care pornesc din acelaşi filon genetic, da. Eles-au dezvoltat pe acelaşi tipar. Există însă şi unelecomunităţi restrânse care fac o notă aparte. Sunt fiinţenu neapărat umane, care au un alt mod de trai. Unele

239

dintre ele nu provin de pe această planetă. Lumile lorsunt întunecate, pline de chin. Dar ele sunt izolate şi auaccesul blocat către cavităţile mari, unde societatea aevoluat mult. Au ajuns aici prin jocul sorţii şi al unorconjuncturi istorice, care mai apoi s-au perpetuat.

- Eu înţeleg că aceasta este situaţia la adâncimi nuprea mari.

- Oraşele şi civilizaţiile din interior nu sunt doarfizice. Gradul lor de elevare creşte pe măsură ce teîndrepţi spre centru. Din moment ce noi ne aflăm într-ocavitate care este relativ apropiată de suprafaţă, estenatural să menţinem legătura cu cei care trăiesc acolo,pentru că trăim în aceeaşi dimensiune a realităţii, adicăîn dimensiunea fizică. Chiar şi cei din Tomassisprocedează la fel. De aceea avem o activitate bogată şifolosim multe dintre produsele voastre.

Atunci mi-am adus aminte de subiectul de la caream pornit discuţia şi am privit ecranul, care s-a animatimediat.

- Într-adevăr, observ că folosiţi multe produse de lasuprafaţă.

- Este firesc, nu avem plantaţii sau culturi şi nici oserie întreagă de alimente care ne sunt totuşi necesare,a spus bărbatul.

- Bine, dar cum transportaţi aceste produse de lasuprafaţă în oraş?

El şi-a trecut mâna într-un fel anume peste panoulde proiecţie şi pe ecran a apărut o zonă mai retrasă dinhangar, în care am văzut un cerc clar delimitat, cu undiametru de vreo trei metri. Deasupra lui, la o înălţimede vreo cinci metri trecea o arcadă dintr-un metal deculoare galben-roşietică. În plan vertical aceasta aveaanexat un dispozitiv de formă rotundă. Întregulansamblu îmi părea a fi ca o instalaţie imensă de „duş”

240

şi chiar am făcut atunci această remarcă în modnevinovat şi într-un spirit de glumă.

- În realitate, este un dispozitiv de înaltă tehnologie,care translatează mărfurile şi fiinţele de aici în staţia deprimire, de unde sunt preluate de transportoare, mi-aexplicat bărbatul blond, zâmbind.

- Vorbim despre teleportare? am întrebat eu, uluit.- Nu, nu este teleportare în sensul strict pe care îl

daţi voi acestei noţiuni. Obiectul sau fiinţa nu disparepur şi simplu şi apare în alt loc, ci metoda este cumvamai simplă şi nu implică dificultăţile care intervin încazul teleportării. Noi ridicăm puţin frecvenţa de vibraţiea obiectului sau fiinţei care trebuie transportată şi apoimateria este „împinsă” ca pe nişte „şine” până în locul dedestinaţie. „Şinele” sunt de fapt linii de câmp, ca nişteraze de energie, între transmiţătorul dintr-un loc şireceptorul din celălalt loc. Atomii sunt împinşi de-alungul acestor linii de câmp, iar când ajung la destinaţieei sunt „coagulaţi” din nou prin scăderea frecvenţei devibraţie.

- Procesul se face instantaneu?- Nu, el durează un anumit timp, dar acesta este

scurt. Chiar dacă nu se pune problema de viteză însensul clasic al noţiunii, totuşi transmisia dureazăcâteva secunde, pentru că este nevoie de un fel dereechilibrare a câmpurilor electric şi magnetic dincomponenţa materiei transportate. Este ca o trecere într-un univers paralel, aşa cum îl înţeleg oamenii voştri deştiinţă în acest moment, iar apoi se face revenirea înuniversul nostru. Tehnologia este puţin mai avansatăfaţă de cea care implică sistemul de circulaţie anavetelor noastre.

Convertoarele magnetice

241

Într-adevăr, din explicaţiile care mi s-au oferit amînţeles că deplasarea vehiculelor de transport era maimult o problemă de fizică „locală”, un fenomen care înspaţiile deschise era ajutat de unele elementestructurale adiacente. Navetele nu mergeau pe şine, citreceau pe sub nişte „arcade” atunci când circulau înspaţiile deschise. În imaginile care mi s-au arătat, amobservat însă cum ele treceau la fel de bine şi cu o mareviteză atât prin spaţiile goale, în interiorul peşterilor şicavernelor, cât şi prin materia solidă dintre ele. Amînţeles, aşadar, că tehnologia de deplasare care estefolosită de locuitorii celor două oraşe din interiorulPământului nu este foarte diferită.

Îndată ce mi-am pus în acest fel problema,imaginile mi-au arătat de aproape o navetă din Apellos şiapoi, foarte repede, pe ecran s-au succedat mai multeinstantanee cu tipul de convertor şi forţele pe care el legenerează, despre care eu ştiam deja. Atunci am realizatcă tehnologia de transport folosită în Apellos eraasemănătoare cu cea pe care mi-a descris-o femeia dinTomassis, chiar dacă nu neapărat identică cu aceasta.Mi s-a arătat modalitatea de înaintare a navetei prinmateria fizică, care se realiza de asemenea prinmodificarea frecvenţei de vibraţie şi atunci în prim planmi-a apărut un astfel de sistem de conversie a atracţieigravitaţionale în câmp magnetic, aproape identic cusistemele tip „solzi” de pe învelişul navetei cu care amcălătorit din Tomassis. Convertorul era doar puţin diferitca formă faţă de cel din Tomassis, având una dintrelaturi puţin teşită, iar colţurile puţin rotunjite.

Atunci imaginea s-a mărit local foarte mult, astfelîncât pe suprafaţa unui astfel de convertor am văzut ostructură ca o reţea complexă, formată din liniile de

242

câmp gravitaţional. Ea era întretăiată de forma navetei şidin această interacţiune reţeaua majoră începea săfluctueze. Apoi mi s-a arătat într-un mod interactiv cumelectricitatea care rezultă din acele fluctuaţii erapreluată de sistem şi convertită în câmp magnetic.

Structura fizică a convertorului implica înconstrucţia ei nişte compartimente cu un lichid special,de culoare alb strălucitor, care semăna foarte bine cuoxigenul lichid, dar tind să cred că era de altă natură.Am văzut cum acel lichid special interacţiona cu liniilede câmp ale reţelei gravitaţionale şi probabil contribuiaîn acest fel la convertirea energiei gravitaţionale înenergie magnetică.

INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image35.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image35.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE"media/image35.jpeg" \* MERGEFORMAT

243

Structura de principiu a convertorului de câmpmagnetic

Întoarcerea acasă

După proiectarea acestui ultim detaliu, ecranul adevenit opac şi apoi s-a retras în piedestalul solid.Bărbatul blond s-a întors către mine şi mi-a spus:

-Acum este necesar să te reîntorci în Tomassis.Colegul tău deja te aşteaptă.

Am mulţumit pentru bunăvoinţa lor şi pentrudeschiderea minunată de a-mi prezenta toate aceleaspecte despre istoria şi viaţa comunităţii lor. Eramimpresionat şi în sinea mea recunoşteam că doream sămai rămân în Apellos, unde mi-a plăcut foarte mult. Ne-am luat rămas bun şi am intrat împreună cuînsoţitoarea mea în navetă.

Drumul de întoarcere a fost şi mai scurt, timp încare m-am lăsat confortabil în unul dintre acele scaunecu materialul lor foarte relaxant, gândindu-mă la toatecele pe care le văzusem, în timp ce femeia căuta anumiteinformaţii pe imaginile interactive de pe pereteletransportorului.

Cam după cinci minute am simţit decelerareafoarte uşoară şi scurtă, ce îmi indica faptul că am ajunsla destinaţie. M-am ridicat şi, când uşa s-a deschis, ampăşit pe platforma din Tomassis. Acolo am avut plăcutasurpriză să-l văd pe Cezar, care mă aştepta cu unzâmbet uşor amuzat. Dryn se afla câţiva metri maiîncolo, discutând cu cei doi militari. M-am uitat la ceasşi am văzut că, socotind ambele drumuri şi timpul pecare l-am petrecut în Apellos, totul se petrecuse înaproximativ 45 de minute.

244

Intuiam că era timpul să ne întoarcem la suprafaţăşi Cezar mi-a confirmat aceasta din priviri. Dryn ne-aspus că vom fi conduşi de cei doi militari. Ne-am luatrămas bun de la el, iar eu i-am mulţumit în moddeosebit pentru grija şi detaliile pe care mi le-a oferit.Simţeam că acel om înţelept va avea un rol deosebit îndestinul viitor al cooperării dintre noi, cei de la suprafaţăşi civilizaţia lor.

Am urcat amândoi pe o platformă zburătoare, cares-a înălţat, îndreptându-se spre zona muntelui în carese afla „liftul” interdimensional. Cei doi militari veneauîn urma noastră pe o altă platformă. Totul se petrecearapid şi totuşi nu aveam deloc impresia grabei sauprecipitării. Fiind încă sub imperiul multitudinii deinformaţii pe care le aflasem într-un interval foartescurt, atât în Tomassis, cât şi în Apellos, am preferat sănu vorbesc, mai ales că Cezar părea şi el a fi preocupat.

Am savurat apoi scurta călătorie cu „liftul” şiimaginile oarecum ameţitoare, datorită vitezei foartemari, pe care le vedeam prin materialul transparent.Când am păşit afară eram în staţia de primire, în care deaceastă dată am văzut mai multe persoane care aveauactivitate. Cei doi militari ne-au condus până în dreptulsecţiunii din peretele muntelui, iar când Cezar şi cumine am venit chiar în faţa ei, aceasta a început săvibreze, devenind translucidă. În mod ciudat, simţeamdeja o schimbare de stare în toată fiinţa, ca şi cum mi semodifica centrul de greutate, ceea ce îmi crea o foarteuşoară ameţeală. I-am salutat pe cei doi din Tomassis,care au înclinat capul cu respect şi am păşit împreunăcu Cezar dincolo.

Am trecut în mod firesc prin acea discontinuitate,simţind doar fulguranta senzaţie, ca o înfiorare, ce mi-astrăbătut întregul corp. Cezar mi-a explicat că toate

245

acestea sunt, practic vorbind, tot atâtea modificări alefrecvenţei de vibraţie a câmpului bioelectric la nivelcelular. În timp ce parcurgeam drumul înapoi, printunel, spre bifurcaţie, am întrebat dacă acest lucru nueste de natură să bulverseze organismul. El mi-aexplicat că, datorită faptului că frecvenţele diferite erautotuşi relativ apropiate ca valoare, corpul nu sesiza într-un mod neplăcut acele modificări, chiar dacă acesteaerau realizate într-un ritm destul de alert. În plus, el mi-a spus că organismul „învaţă” repede noua informaţie şi,prin repetare, el o asimilează. Mi-a dat să înţeleg că estefoarte probabil ca la următoarele călătorii să nu maisimt aproape nicio senzaţie bulversantă.

Între timp am ajuns la bifurcaţie şi, văzând că am oscurtă ezitare în timp ce priveam spre cealaltă variantăde tunel, Cezar îmi spuse că aceea reprezintă o călătoriemai complexă decât cea din Tomassis şi Apellos.

-Mai întâi asimilează corect ceea ce ai aflat şi aiexperimentat până acum în cele două oraşe. Curândvom trece şi prin a doua bifurcaţie, dar vei vedea că aicilucrurile sunt, într-un fel, mai complicate.

Am văzut lumina difuză din Sala Proiecţiilor şi m-am lăsat din nou îmbătat de starea magică pe care eami-o provoca de fiecare dată, fie doar şi prin simpla eitraversare. Nu m-am putut abţine să nu remarc cât deeficiente sunt toate aceste sisteme şi facilităţitehnologice sau chiar naturale de schimbare adimensiunilor şi frecvenţelor de vibraţie, care permitrealizarea călătoriilor într-un timp foarte scurt. M-amuitat la ceas şi îmi spuneam că parcă trăiesc un vis:venisem la 9 dimineaţa şi, după toate aceste experienţeşi călătorii, eram pe drumul de întoarcere spre Bază laorele 12:30. Peste încă o oră şi jumătate intram încamera mea, întinzându-mă pe pat cu faţa în sus,

246

cumva buimăcit de rapiditatea cu care s-a petrecuttotul. Aveam impresia că nici nu plecasem binedimineaţa şi acum, după mai puţin de şase ore, eramdeja înapoi, dar cu un bagaj imens de informaţii şi cu oexperienţă colosală.

Puţin ostenit de multitudinea emoţiilor şi asolicitărilor energetice, cu care nu eram încă obişnuit,am simţit cum mă cuprinde un somn foarte profund.Ultima imagine mentală înainte de a aluneca într-oodihnă binemeritată a fost splendida viziune a oraşuluiApellos, cu clădirile lui ca de cristal...

Cap. 5 - GARDIANUL

Următoarele două săptămâni au fost destul deagitate. Uneori, Departamentul intră în „alertă”, iaractivitatea lui creşte foarte mult. Cezar a fost mai multplecat, dar a lăsat în sarcina mea şi a locotenentuluiNicoară organizarea unei expediţii foarte importante printunelul spre Irak. Până atunci, direcţia spre OrientulMijlociu se dovedise a fi cea mai dificilă, datorită unorprobleme de natură tehnologică ce nu au putut fidepăşite. Voi da unele detalii la timpul potrivit, atuncicând voi descrie acea călătorie.

Expediţia urma să fie comună, iar echipaamericană trebuia să sosească peste două luni.Protocoalele de organizare se schimbaseră destul demult de la expediţia spre Egipt, iar şefii militariamericani de asemenea. Viziunile nu au fost totdeaunaconvergente, ceea ce a implicat ajustări din mers,diplomaţie şi „uzura” contactelor la diferite nivele. Aveamdeja o vastă experienţă în administrarea acestor aspecte,dar lucrurile păreau că se complică de la an la an, în locsă se simplifice. Nerăbdarea, tensiunile şi solicitările

247

repetate din partea americană puneau o mare presiunepe Departamentul nostru şi aceasta s-a resimţit mai alesdupă moartea generalului Obadea.

Apoi, după ce structura şi logistica expediţiei a fostpusă la punct, lucrurile s-au mai liniştit. Alte Servicii s-au ocupat de organizarea întâlnirilor diplomatice secretela un anumit nivel al Departamentelor de Stat, pentru căunele acorduri au şi o natură politică. Profitând deaceastă perioadă de acalmie şi mizând de asemenea pefactorul surpriză, Cezar mi-a spus într-o dimineaţă căvom pleca din nou în călătorie, însă prin a douabifurcaţie. Am simţit un fel de strângere în stomac. Încăde când am trecut prima dată pe lângă acea derivaţie acelui de al doilea tunel am simţit un tremur nedesluşit,a cărui natură nu o înţelegeam. Pe de o parte era ceva caun magnet ce mă atrăgea spre acea bifurcaţie, pe de altăparte un sentiment de stranie nelinişte părea că îmicuprinde fiinţa. Dar, pentru că ştiam că Cezar avusesedeja experienţa acelei călătorii, nu mi-am făcut griji, cichiar am întâmpinat-o cu bucurie.

Dintre expediţiile prin cele trei tuneluri, cele spreinteriorul Pământului implică cele mai puţine pregătiri.Specificul deplasării şi al contactelor face ca totul să sedesfăşoare foarte repede şi precis. Mai dificil este atuncicând trebuie organizată vizita unor reprezentanţi dininteriorul Pământului, deoarece aici, la noi, adeseoritrebuie suplinit deficitul de înţelegere al participanţilordin lumea noastră la întâlnire, iar această suplinire nupoate fi realizată prin intenţii ascunse, putere, aroganţăsau finanţe.

În acea zi m-am odihnit bine, deoarece ştiam că vatrebui să trec prin mai multe ajustări ale frecvenţelor devibraţie, cu atât mai mult cu cât Cezar îmi spusese căeste o călătorie dificilă. Abia mai târziu aveam să înţeleg

248

sensul adevărat al cuvintelor lui. Eram doar mirat că,spre deosebire de călătoria precedentă, acum nu aanunţat nimănui venirea noastră.

-Nu este necesar. Cineva e acolo tot timpul, mi-arăspuns el. Ţi-am spus că în acest caz avem de a face cuo situaţie specială.

După modelul pe care îl cunoşteam deja, a doua zidimineaţa ne aflam în Sala Proiecţiilor. A fost nevoiedoar de activarea primei discontinuităţi a tunelului şiapoi Cezar mi-a făcut semn că putem trece. Unul dintreavantajele călătoriilor prin aceste tuneluri şi a vizitelorrepetate în marea sală este acela că trupul pare căasimilează gradat experienţa superioară şi o integreazăapoi mult mai bine. Plictiseala sau dezinteresul nu semanifestă niciodată, pentru că întreaga fiinţă estesusţinută şi hrănită de o misterioasă energie care paresă o „activeze” şi să-i ofere trăiri elevate în timpulexpediţiilor realizate. Cu timpul apare o anumităsiguranţă şi încredere în acţiune, care te face sătraversezi cu uşurinţă ceea ce la primele experienţe aconstituit poate o piatră grea de încercare. Acestsentiment de putere poate fi văzut ca o „obişnuinţă”,deşi este mai mult o „obişnuinţă a realizării”, încredereacare este dobândită prin asimilare corectă, ceea ce oferăeficienţă şi precizie în acţiune. Am dat aceste explicaţiipentru că eu însumi trăiam şi simţeam atunci acelsentiment minunat de siguranţă şi înţelegere superioarăpe care ţi-l conferă o îndelungată experienţă practică şiteoretică, mai ales atunci când este vorba de domeniulezoteric.

Până la locaţia secretă din Bucegi nu am vorbitaproape deloc, iar după ce am pătruns în Marea Galerie,amândoi am păstrat tăcerea până când am ajuns îninteriorul tunelului, în faţa bifurcaţiei. Am trecut pe

249

lângă zona decalajului în frecvenţă din marele cub şi amintrat pe varianta dreaptă a acestuia. Ne-am opritînaintea celei de a doua distorsiuni, care se ondula însclipiri misterioase de culoare violet.

-Întodeauna mi-a plăcut această parte atunelului..., a spus Cezar cu un zâmbet enigmatic.

Apoi am păşit amândoi dincolo de distorsiune, cu omişcare parcă încetinită de o schimbare bruscă atimpului. Pentru o clipă chiar am avut această impresiede uşoară rezistenţă la înaintare, însă imediat am simţitun fel de eliberare, ca şi cum devenisem mai uşor.Furnicăturile pe care le-am simţit la traversare au duratmai mult timp prin comparaţie cu cele din ramificaţiaspre Tomassis, dar au dispărut după câţiva metri. Dupătraversare, tunelul părea să fie identic cu porţiunea dedinaintea distorsiunii, însă curând am observat că elîncepea să se lărgească precum o pâlnie şi să devină dince în ce mai luminos. Asta era o noutate remarcabilă, cuatât mai mult cu cât am simţit adierea unei brize marineşi mirosul inconfundabil al unei plaje. Eram uimit şinerăbdător să rezolv acest „mister”, care mă intriga. Laurma urmelor, abia ce intrasem într-un munte şi acumeram pe cale să ies la ţărmul mării.

Tunelul făcea o amplă curbă la stânga şi amobservat dimensiunea lui grandioasă spre în sus,aproape ca o pâlnie de megafon. Puteam să aud chiarprimele ţipete de pescăruşi şi sunetul molcom alvalurilor. Am grăbit pasul, lăsându-l pe Cezar puţin înurmă şi am urmat curbura la stânga a tunelului. M-amoprit brusc, cu picioarele într-un nisip galben şi avândîn faţă priveliştea unei insule de mici dimensiuni, cuvegetaţie verde bogată. Chiar obişnuit cu experienţefulminante, eram totuşi uluit, pentru că nu înţelegeamunde dispăruse tunelul. Am privit în jurul meu şi în sus,

250

apoi în spatele meu: tunelul se afla acolo, doar că nureuşeam să-i văd marginile pâlniei, care parcă se disipauîn aer. Până şi culoarea cerului părea că se confunda cuculoarea marginilor pâlniei, ce se subţiau în sus tot maimult, devenind străvezii şi la capăt pierzându-se pur şisimplu în aer. Parcă mă uitam la o pictură extraordinarde bine realizată sau tocmai ieşisem din ecranul unuitelevizor într-o realitate pe care nu ştiam cum să odefinesc.

-Uneori nu strică o scurtă relaxare, a glumit Cezar,care ajunsese lângă mine. Mă gândesc să aduc unşezlong, poate şi o umbrelă...

Am râs amândoi, dar adevărul este că nuînţelegeam nimic. Priveam buimac acel peisaj aproapeireal prin nefirescul lui şi nu mi-l puteam explica înniciun fel. Plaja era pustie, ici-colo presărată cu câte unlemn uscat şi alge. Nisipul se întindea destul de mult îninteriorul insulei, cam 30 de metri de la apa oceanului,care era foarte limpede şi liniştită. Aerul era destul derece şi foarte învigorator, însă vegetaţia care pornea depe mal părea luxuriantă. Am văzut palmieri şi chiarferigi mari. Insula părea nelocuită şi, după o primăapreciere, estimam că avea o formă relativ rotundă, cuun diametru de câteva sute de metri. Puteam să văd, depildă, curbura ei spre partea opusă, la care mă uitam,dincolo de jungla verde.

Nu înţelegeam nimic. M-am uitat în sus, spre cerulfoarte limpede, cu câţiva nori albi, răzleţi şi am văzutsoarele strălucitor la zenit. Noi intraserăm în SalaProiecţiilor cu puţin înainte de orele 9 dimineaţa, iarpână aici am făcut cam cinci minute. Am făcut un gestde abandon, renunţând să mai caut soluţii, căci nimicnu părea să se lege: temperatura aerului cu naturavegetaţiei, poziţia soarelui la zenit cu un petec de insulă

251

în mijlocul oceanului, la care se adăuga şi o gură imensăde tunel care se pierdea nedesluşit în aer, venind dinapă pe o plajă.

După ce a glumit un timp pe seama stupefacţieimele, Cezar mi-a spus, privind de astă dată spre larguloceanului:

- Imaginează-ţi surpriza noastră când am ajuns aiciprima dată. Ne aşteptam la o cu totul altă privelişte şi,în orice caz, la o prezenţă. Tot ceea ce vezi acum, aici,este identic cu ce am întâlnit noi cu 10 ani în urmă.Nicio schimbare, nicio modificare. Aceeaşi plajă, aceeaşivegetaţie, parcă timpul a încremenit. Nu ştiam ce săfacem. Echipa era formată din patru oameni şi aveamechipamente cu noi, pentru că aceasta a fost direcţiadespre care nu aveam nicio informaţie. Consola arăta unblocaj dincolo de distorsiune.

- Deci asta e toată excursia noastră? am exclamateu amuzat. Până la urmă, unde ne aflăm? Spune-mimăcar că mai suntem pe Pământ.

Cezar a închis ochii şi şi-a prins mâinile la ceafă,lăsând ca briza destul de puternică să-i răcorească faţa.Mi-a răspuns, zâmbind uşor:

- Da, fireşte, suntem pe Pământ, dar cu toate asteanu se poate determina nicio poziţie, cu niciuninstrument. Nimic nu funcţionează, totul este bulversat.Ar fi fost imposibil să ne dăm seama ce s-a întâmplat,dacă nu ar fi sosit Gardianul. Îl vei vedea şi tu încurând, soseşte totdeauna la un anumit timp după ceaici vine o echipă. Totuşi, îl vei găsi deja aşteptându-tepe plajă, dacă soseşti singur. Un mister, dar nu uita cănu poţi încadra o astfel de fiinţă în rândul celor cu careeşti obişnuit.

- Bine, dar de unde vine acest om? Şi ce e cuaceastă insulă?

252

Simţeam deja un anumit disconfort la gândul că nuaveam nicio bază referenţială şi, deocamdată, nicioinspiraţie. Cezar continua să privească într-un felvisător spre orizont. Îmi răspunse fără să se întoarcăspre mine:

- Este o anomalie. Nu ştiu cum aş putea să ţi-odescriu mai bine. Ceea ce îţi spun ne-a fost explicatchiar de Gardian. Ramura aceasta de tunel cobora spreinteriorul planetei, chiar spre centrul ei, dar la unmoment dat s-a întâmplat ceva ce nu a fost prevăzut nicichiar de constructorii iniţiali, iar structura spaţio-temporală a fost alterată în această zonă a Pământului.A fost un cataclism teribil, iar tunelul a intrat încategoria aşa-numitelor „efecte colaterale”. Frecvenţelede vibraţie s-au modificat, însă cei din interior nu auvrut să rupă complet legătura pe această direcţie. Auconsiderat că ea este prea veche şi importantă ca să fiecomplet anulată, aşa că au generat acest „avanpost”intermediar, ca o punte de trecere între planul fizic şiplanul eteric. Deja în acest moment noi nu mai suntemîn planul fizic, deci nu ai ce poziţie să măsori. Dacă încăîţi mai este dor de el, te poţi uita spre tunel, acolo maigăseşti ceva urme fizice, deşi alterate şi ele dupădistorsiune.

Am rămas stupefiat. Era pentru prima dată cândaflam că sunt într-un alt plan decât cel fizic. Reflex, m-am gândit la concepţia ştiinţifică modernă şi ammenţionat asta lui Cezar.'

- Ştiu, pentru oamenii de ştiinţa asta este doar„magie”, ba chiar o blasfemie din punct de vedereprincipial. Cu toate acestea, iată-ne aici, cu siguranţănu într-un loc de pe Pământ unde ai putea fi găsit.

253

A făcut o scurtă pauză, parcă reflectând la ce aveasă-mi spună. După cum îl cunoşteam, asta însemna căinformaţia era importantă.

- Trebuie să înţelegi că planul fizic reprezintă doar omică parte din vastitatea de negândit a Creaţiei, mi-aspus el. Într-un fel, ai putea spune că el este un cazparticular al planului eteric, deoarece aceste douăplanuri sunt cumva îngemănate. Reprezentările generalene arată corpul eteric ca învelind corpul fizic, dar de faptel se află de asemenea şi în interiorul acestuia.Meridianele şi traiectele energetice sbtile, care nu se văd,dar care sunt cunoscute de alte tradiţii ezoterice, sunt odovadă a acestui lucru. De fapt, am putea mai curândspune că planul eteric este cel care cuprinde planul fizicşi nu invers. De aceea întâlnim planul eteric în„interiorul” planetei, dar de asemenea el înveleşteplaneta şi la exterior. Practic, există o îngemănare foartestrânsă între planul eteric şi cel fizic, pentru că şifrecvenţele lor de vibraţie sunt relativ apropiate.

- Nu prea înţeleg cum poate să apară planul fizicdin planul eteric, am spus eu contrariat. Au totuşifrecvenţe diferite de vibraţie.

- Printr-un gen de contracţie sau de condensare afrecvenţei de vibraţie eterice, care atunci scade până lafrecvenţa specifică materiei fizice. Ea este ca o „spumă” aapei vaste, care este planul eteric.

- Aşa puţin? am întrebat uluit. Planul fizic e doar cao spumă a etericului?

- Da, planul fizic este mic prin comparaţie cu celeteric şi are o „detentă” îngustă a frecvenţei de vibraţie.Prin comparaţie, planul eteric are o plajă de frecvenţemai largă, pornind de la un eteric foarte apropiat deplanul fizic, aproape ectoplasmatic şi până la frecvenţeeterice elevate, apropiate de cele ale planului astral, aşa

254

cum sunt de exemplu unele oraşe din centrulPământului.

M-am gândit la recentele experienţe pe care le-amavut şi am spus:

- Asta ar explica şi trecerile noastre repetate şirelativ uşoare între aceste două planuri, am spus.Aproape e ca o conversie dintr-o frecvenţă în alta.

- Chiar asta şi este, a întărit Cezar ideea mea. Unproces simplu: la zero grade, apa se transformă îngheaţă, dar acele bucăţi de gheaţă plutesc prin apalichidă care le înconjoară şi le susţine. Cam aşa e şi cuplanul eteric şi cel fizic. Frecvenţa de vibraţie a apei ascăzut şi apa s-a „contractat”, s-a „condensat” în gheaţă,adică prin analogie a apărut planul fizic, dar în acelaşitimp gheaţa continuă să fie „învelită” şi pătrunsă de apadin jur, care nu a îngheţat. La fel, planul fizic esteînconjurat de planul eteric şi de asemenea pătruns deacesta, pentru că aşa cum gheaţa pare să fie „altceva”decât apa, totuşi ea este apă atunci când este încălzită şise topeşte, adică atunci când îi creşti frecvenţa devibraţie. Asta explică de asemenea de ce există o relativăcorespondenţă între ceea ce vezi în planul fizic şi ceea ceîntâlneşti în planul eteric.

M-am uitat atunci încă o dată cu atenţie în jur şiputeam spune că, în general vorbind, totul arăta aparentnormal din punctul de vedere al „substanţei”. Dacălăsam la o parte unele ciudăţenii pe care le-ammenţionat deja, aş fi putut spune că nu vedeam preamari diferenţe între planul fizic din care veneam şiplanul eteric în care ne aflam, conform celor spuse deCezar. El a continuat să-mi explice:

- Strict vorbind, alterarea spaţiului ne-a scosundeva în zona cercului arctic, puţin mai la nord deIslanda. Zona este cumva cu „tradiţie” pentru

255

pătrunderea în interiorul Pământului, doar că cei careau trăit această experienţă şi au scris despre ea nu auînţeles-o pe deplin şi nici nu au redat-o în mod corect.Este aceeaşi eternă problemă şi falsă controversă apătrunderii în „interior” prin „deschizătura de la PolulNord”.

Ştiam problema, citisem şi văzusem diferitereprezentări şi chiar fotografii cunoscute cu aşa-numita„cavitate” spre centrul Pământului, dar citisem şirapoartele colegilor americani despre investigaţiilederulate pe zeci de ani în zona arctică. Evident că nuexista nicio deschizătură în pământ şi nicio curbură înplanul fizic, care să conducă spre centrul Pământului,iar apa oceanului nu se scurgea nicăieri. Existau,fireşte, o serie întreagă de anomalii care au fostsemnalate în zonă de-a lungul timpului, precum şicomportamente bizare ale aparatelor de ghidare şicontrol, dar nicio cale deschisă spre interiorul planetei,aşa după cum este ea descrisă şi reprezentată în cărţi,articole şi chiar în materialele clasificate ale Marinei, cabază informatică în lipsa unei variante mai plauzibile.

- Toată lumea se întreabă ce este cu aceastădeschizătură spre interiorul planetei, ce formă are, câteste de mare şi unde se găseşte. Mulţi cred că îninteriorul Pământului se intră pe la poli, că trebuie săexiste o gaură uriaşă în scoarţa terestră şi că seurmează curbura scoarţei planetei pentru a ajungeacolo, dar de fapt lucrurile sunt altfel şi ţi-am explicatdeja acest lucru. Nesfârşitele „controverse” apar doardatorită necunoaşterii, iar aceasta începe cu modul încare se interpretează diferite „poziţii” pe Pământ, însăacestea sunt doar nişte convenţii.

- Totuşi, să ştii că astfel de interpretări sunttentante, deoarece experienţele trăite sunt foarte vii şi

256

apropiate de viaţa noastră normală, am spus eu, pe bazalecturilor pe care deja le aveam.

- Da, însă ele provin de la înţelegere greşită aproblemei. De exemplu, tu stai la Bază în picioare şi,dacă e să interpretăm într-un mod mecanic şi oarecuminfantil, dacă te deplasezi spre emisfera de sud, cândajungi în Australia ar trebui să fii cu capul în jos. Dar,dacă chiar călătoreşti şi ajungi acolo vezi de fapt că nu eaşa, ci că tu rămâi în picioare la fel cum ai fost şi cândstătea în spaţiul de antrenament al Bazei.

Eram puţin contrariat de această abordare a luiCezar, pentru că aceste „probleme” de fizică intrau dupăpărerea mea în categoria puerilului, fiind pentru primaclasă de liceu. Am spus, uşor agasat:

- Ştiu, eterna poveste cu întrebarea: de ce nu nedesprindem de Pământ atunci când îl parcurgem pecircumferinţă şi de ce nu stăm cu capul în jos atuncicând ajungem în partea opusă. Toată lumea ştie căexistă forţa gravitaţiei şi nu prea avem şanse să nedezlipim uşor de pe suprafaţa planetei. De asemenea,toată lumea ştie că raza de curbură a Pământului esteaşa de mare prin raport la dimensiunea noastră şi laviteza cu care ne deplasăm, încât suprafaţa ne aparemereu ca fiind plată, deci mereu vom sta cu capul „însus”.

- Nu toată lumea ştie lucrurile astea, mi-a răspunsCezar cu răbdare. Însă chiar şi dacă ar şti, aceasta ar fidoar o viziune parţială a problemei. Noţiunea de „sus”sau „jos” este convenţională. Dacă tu ai privi planeta dinspaţiul cosmic, sus şi jos nu ar mai avea sens.

- Ce vrei să spui cu „viziunea parţială”? am întrebat,privindu-l cu mirare.

S-a lăsat pe vine şi a început să deseneze cudegetul în nisip.

257

- Faptul că forţa gravitaţiei acţionează şi nu permitedesprinderea corpului de pe suprafaţa planetei,indiferent de unghiul pe care acesta îl face cu ea, este oexplicaţie generală, de consens la nivel macrocosmic.Dar, dacă priveşti ce se întâmplă la nivel microcosmic,de exemplu în celule, situaţia nu mai e la fel de simplă.Liniile de câmp magnetic vor influenţa fiecare atom şimoleculă din corpul tău pe măsură ce îţi modifici poziţiape suprafaţa Pământului şi acea influenţă se va reflectaîn mod diferit în organizarea şi structura celulelor tale.În puncte diferite de pe suprafaţa planetei, direcţiacâmpului magnetic este diferită, deci şi influenţă asupracelulelor corpului nostru este diferită. Totuşi, noi nu nedăm seama de aceasta pentru că procesul este lent, iarmodificările structurale nu sunt foarte mari. Din aceastăcauză, aparent nu se petrece nimic, dar în realitateexistă nişte modificări de natură magnetică în corp.

- Bun, şi ce e cu asta? am întrebat nerăbdător.- Problema e asemănătoare cu ce se întâmplă la

poli, când se pătrunde în interiorul planetei, că asta măstrăduiesc de fapt să-ţi explic. Şi aici procesul este lent.Dacă eşti într-o astfel de zonă, tu nu mai ţii atunci delinia de câmp magnetic de la suprafaţă, ci începe săapară imixtiunea între suprafaţa planetei şi interiorul ei,iar tu vei merge atunci ca pe suprafaţa unei benziMoebius, care se răsuceşte, dând o altă perspectivăasupra lucrurilor, dar de fapt tu rămâi pe aceeaşisuprafaţă.

Priveam cu atenţie desenul pe care Cezar îl făcea înnisip. Am spus:

- Ce înţeleg eu, este că atunci când treci spreinteriorul planetei, nu mai eşti în planul fizic.

- Da, atunci treci gradat în planul eteric. Când teîndrepţi către zona de trecere către interiorul

258

Pământului, la început câmpul magnetic este de o maimare intensitate în zona respectivă de la suprafaţă şiorientarea sa este aproape perpendiculară pe suprafaţaPământului. Am putea spune că atracţia gravitaţionalăşi liniile de câmp magnetic aproape că se suprapun.Avansând spre zona Polilor, câmpul magnetic alPământului scade, dar pentru cei care au deschidereanecesară a conştiinţei, se produce treptat intrarea înplanul eteric, ceea ce le permite să-şi continuie drumulcătre interiorul Pământului. În zona respectivă există uncon în care câmpul magnetic este mai mic, dar mai aparşi alte forţe care ţin de rotaţia Pământului şi altele.Chiar la Polul Nord şi la Polul Sud câmpul magnetic alplanetei scade semnificativ şi scăderea asta formează„conul” de care îţi spuneam. Tu intri în interiorulplanetei pe la baza acestui con, care are un câmpmagnetic mai slab şi este situat în interiorul cerculuipolar. Acolo, orientarea liniilor de câmp magneticfavorizează cel mai mult procesul de trecere spre„interiorul” Pământului, căci dacă într-o primă instanţăintensitatea câmpului magnetic scade atunci când tucobori în interiorul „conului”, mai apoi aceasta creşteprin faptul că tu, aparent, continui să „cobori”, dar defapt te apropii de sursa centrală.

Pentru prima dată înţelegeam din perspectiva eireală trecerea „în interiorul” Pământului, pe la Poli.

- Dar această influenţă a câmpului magnetic nueste chiar cea care determină trecerea mea în interiorulplanetei? am întrebat, pentru a mă lămuri mai bine.

Ba da. O dată ce traversezi câmpul magnetic alPământului din zona cercului arctic se produce oanumită aliniere cu atracţia gravitaţională, iar energiadegajată de răspunsul atomilor la acest proces face să seproducă o rotaţie rapidă a lor. E un fenomen care are

259

legătură cu mecanica cuantică. Printr-un cumul defactori, celulele tale sunt excitate, energia lor creşte şiastfel putem spune că frecvenţa lor de vibraţie creşte.După acest „duş” de energie, celulele tale vor „dori” săpăstreze o anumită excitare a lor şi astfel „aleg” sămeargă către creşterea câmpului magnetic, păstrândanumite particularităţi ale orientării faţă de atracţiagravitaţională. Această „alegere” este echivalentă cuintrarea lentă în planul eteric, iar aceasta la rândul eiface posibilă pătrunderea gradată către centrul planetei.Bineînţeles că acest proces se produce doar în cazulcelor care sunt pregătiţi şi au un anumit nivel deînţelegere. De asemenea, el nu are loc oricând şi nicioricum, ci este corelat cu ceea ce am putea numi„necesitatea universală”, precum şi cu voinţa înţelepţilordin acele lumi interioare.

INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image36.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image36.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE

260

"media/image36.jpeg" \* MERGEFORMAT

Eram aşa de absorbit în explicaţiile lui Cezar, încâtaproape uitasem unde mă aflam. Am întrebat:

- În acest caz, de ce toţi cei care reuşesc aceastavorbesc despre o pătrundere în „interiorul” planetei?

- Ei trec atunci în planul eteric, dar celulele lor nuse mai aliniază cu câmpul magnetic de la suprafaţa

261

fizică a planetei, ci ai liniile de câmp magnetic şigravitaţional din planul eteric al Pământului. Se produceatunci o „inversare” a suprafeţei, care le creează senzaţiacă sunt „în interior”, că au pătruns „în interior”, când eiau continuat de fapt să meargă înainte.

- Cum vine asta? Am aceeaşi suprafaţă, dar douăplanuri de manifestare diferite?

Eram uluit, pentru că nu înţelegeam cum eraposibil să trec de la influenţa unui câmp magneticterestru, la unul gravitaţional în eteric.

- Frecvenţa de vibraţie a planului eteric este relativapropiată de frecvenţa de vibraţie a planului fizic şi deaceea cele două planuri par a fi de multe ori „lipite”, însensul că ele sunt apropiate. Asta e şi motivul pentrucare se poate trece destul de uşor din unul în celălat,dacă te afli în condiţiile energetice potrivite şi la loculpotrivit.

Abia atunci am început să înţeleg mai bine cătrecerea din planul fizic în plan eteric sau invers esteprecum o „inversare” a suprafeţei unei benzi Moebius:aparent, noi nu o simţim, dar ea există. De pildă, atuncicând zburăm cu avionul de la Bucureşti spre Canberranoi nu simţim că se „inversează” ceva în celulelecorpului nostru la traversarea liniilor de câmp magneticde orientări diferite, chiar dacă ne deplasăm atuncidintr-o parte a Pământului în cea opusă.

- La fel se produc lucrurile şi în cazul pătrunderii îninteriorul planetei pe la poli, mai bine zis dincolo dezona cercului arctic: noi nu simţim aproape nimic, dartreptat vedem că apar zone şi privelişti care nu ar trebuisă se găsească acolo, mi-a explicat Cezar. Mai întâisuntem „nedumeriţi”, apoi „neliniştiţi” şi în cele dinurmă poate apărea starea de panică. Totuşi, de multe oricuriozitatea şi uimirea sunt cele care înving, deoarece

262

lucrurile pe care atunci le vezi sunt cu adevăratextraordinare. Întreaga experienţă este fulminantă şirealizezi ce şansă minunată ţi s-a oferit, de a trăi aceleclipe. În minte se formează ideea că s-a pătruns „îninteriorul” Pământului, dar asta se petrece mai alespentru că despre suprafaţa pe care ne aflăm zicem căeste „exteriorul”. Fundamental vorbind, dacă spunem căpătrundem în „interiorul Pământului” nu greşim, însămodul în care este concepută noţiune de „interior” şi„exterior” în geometria bazată pe trei dimensiuni estedepăşită. De asemenea, modul actual în care se concepeşi se reprezintă pătrunderea „în interiorul Pământului”este complet greşit.

Cezar a schiţat un nou desen în nisip şi acontinuat să-mi explice:

-Zona de trecere este favorizantă spre poli pentrucă rotaţia atomilor în jurul propriei axe este mai mare,astfel încât masa aparentă scade mult, spre deosebire desituaţia în zona ecuatorului, unde masa aparentă estemai mare. Este ca în efectul giroscopic: dacă vei cântăriun titirez care se roteşte, el va fi mai uşor decât atuncicând stă pe loc. Diferenţa e infimă la nivel atomic şicelular, dar se cumulează la nivelul unui corp fizic. Dinanumite considerente am putea spune că frecvenţa devibraţie a titirezului se măreşte atunci când el se roteşte.La poli se petrece un fenomen asemănător cu celgiroscopic: toţi atomii din corpul tău vor fi supuşi acesteiinfluenţe giromagnetice, se „rotesc” mai repede, auenergie mai mare. Frecvenţa de vibraţie creşte şi atuncitreci în planul eteric, deşi tu păstrezi aceeaşi direcţie demers şi aparent aceeaşi suprafaţă. Se produce însă„inversarea” de care ţi-am vorbit, iar mintea vainterpreta că a pătruns „în interior”, cam în acelaşi fel în

263

care ea interpretează că în Australia ar trebui să stămcu capul „în jos”.

În timp ce el vorbea, privirea mi-a fost atrasă pesteumărul lui, în spate, de o fiinţă care se apropria de noivenind pe plajă. Era încă departe, dar chiar şi aşa amrămas perplex, deoarece mi se părea gigantică. Amsimţit un anumit fior şi i-am atras atenţia lui Cezar.

- Da, Gardianul. Niciodată nu grăbeşte lucrurile.Ajunge exact atunci când discuţia a încetat. Cu toateacestea, priveşte cu atenţie şi vei vedea că nu se opreşte,ci merge continuu cu acelaşi pas. Nici nu se grăbeşte,nici nu încetineşte, dar va fi aici exact atunci când noivom fi pregătiţi pentru el.

- Am putea să mergem în întâmpinarea lui, amsugerat eu.

- Poţi să încerci, aşa cum am făcut şi noi, dar veivedea că este inutil, mi-a răspuns Cezar. Nu se schimbănimic, distanţa rămâne aceeaşi. E bulversant, dar dacăte gândeşti că aici nu se aplică aceleaşi reguli ca înplanul fizic, atunci fenomenul devine oarecum explicabil.Cu greu poţi înţelege lumea din care vine Gardianul şitocmai de aceea este aşa greu de pătruns acolo. Nu aipuncte de referinţă mentală, nu există aproape niciopotrivire sau acordare între ceea ce ştii şi eşti tu, cu ceeace există acolo. Este un nivel de existenţă foarte elevatprin raport la lumea noastră.

Am privit câteva clipe amândoi în direcţia lui. Eramparcă hipnotizat de statura impunătoare şi în acelaşitimp de calmul imperturbabil cu care păşea, mereuconcentrat şi cu privirea în jos. M-am străduit însă săfiu atent la ceea ce-mi spunea Cezar:

- Pământul este ca o bandă Moebius: suprafaţa luiexterioară se continuă cu suprafaţa interioară, pentru căele nu sunt efectiv separate. Însă foarte mulţi oameni nu

264

judecă aşa. Ei gândesc că există o linie de separaţie şică, dacă stai într-un fel deasupra ei, dedesubt staiinvers, pentru că ei zic că este „în interior”. De fapt, astae o păcăleală a minţii, pentru că ei doar comparălucrurile. Îţi spuneam că, în baza acestei idei şi dacă arfi să judecăm strict lucrurile după ea, la Polul Nord stauîn picioare, iar la Polul Sud ar trebui să stau cu capul înjos. Dar, dacă în loc de această viziune s-ar înţelegefaptul că celulele corpului uman se aranjeazăîntotdeauana după liniile de câmp magnetic şigravitaţional, atunci lucrurile ar putea fi înţelese multmai bine.

- Într-adevăr, fenomenul acesta este de naturăcuantică, dar eu nu pot deosebi aceste schimbări, nuîmi pot da seama de ele.

- Chiar aşa este, noi nu le percepem în timp real,decât atunci când ele sunt majore şi produc o„inversare” de tipul celei despre care am vorbit, cândtreci în alt plan şi intri în interiorul planetei. Însă chiarşi atunci, ceea ce percepem este de fapt ceea ce simţurileînregistrează ca fiind nou în mediul în care ne aflăm, nuneapărat o schimbare sau o informaţie lăuntrică, decâtîntr-o măsură mai mică.

- Poate nu avem receptori adecvaţi pentru aşa ceva,ori poate sensibilitatea noastră la aceste modificărienergetice este slabă, am spus eu.

- Da, ar putea fi explicaţii posibile, a admis Cezar.Unele animale, însă, simt foarte bine aceste modificări.Păsările migratoare, de exemplu, dar şi alte animaleterestre. Tu nu îţi dai seama când şi cum ţi serearanjează celulele corpului din punct de vedereenergetic atunci când zbori cu avionul către Australia,însă aceste animale sunt capabile să detectezemodificările chiar foarte fine ale liniilor de câmp

265

magnetic şi gravitaţional. Noi nu percepem decâtschimbarea geometrică; răspunsul fin cuantic, careproduce o schimbare de nivel de vibraţie, este maisubtil, ne apare doar ca efect.

INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image37.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image37.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE"media/image37.jpeg" \* MERGEFORMAT

266

Analogie între banda Moebius şi pătrunderea îninteriorul Pământului

Discuţia mă captase din nou şi pentru un timp amuitat de apropierea Gardianului:

-Treaba asta cu „aranjarea” sau „deranjarea”celulară, mai ales că omul nu simte nimic, sună camabstract, am zis eu.

- Depinde din ce unghi priveşti problema. Dacă oconsideri doar din punct de vedere uman, atunci celulelerămân la fel, nu există nicio deosebire, pentru că fiinţanu simte nimic sau aproape nimic şi trage concluzia cănu s-a întâmplat nimic. Dacă priveşti însă dinperspectiva energiei, atunci fiecare electron, proton,atom, moleculă sau celulă, absolut totul saltă pe unnivel superior de energie, pentru că atunci se producnişte turbioane care excită atomii; atunci ei trec pe unalt nivel de existenţă. La un moment dat aceastătransformare devine majoră şi se face trecerea către unalt plan, ca atunci când pătrunzi în interiorulPământului, dar ai văzut că pentru aceasta trebuietotuşi îndeplinite anumite condiţii de intensitate acâmpului magnetic şi de orientare a liniilor de câmpmagnetic faţă de atracţia gravitaţională.

- Bine, dar în rest? O călătorie în alt punct alplanetei ar trebui să provoace de asemenea modificări lanivel celular, pentru că după câte ai spus eu întretaiorientări diferite de câmp magnetic.

- Aşa este, însă aceste modificări sunt comparativmult mai mici, pentru că şi energia este mai mică.Totuşi, dacă experienţa este repetată, schimbările lanivelul câmpului magnetic, chiar mici fiind, perturbăorganismele biologice prin influenţa asuprametabolismului lor. Dar setul de însuşiri psiho-mentale

267

şi alte caracteristici ale omului sunt diferite de la oregiune la alta şi asta se datorează în primul rândinfluenţei subtile a câmpului magnetic, care îşi puneamprenta în acest fel asupra vieţii şi desfăşurării ei.Ştiinţa e abia la început cu aceste cercetări şi studii şinu este prea dispusă să le acorde o mare importanţă.Desigur, câmpul magnetic nu este singurul factor deinfluenţă, însă este imul determinant.

- Eu văd că în societate există cam acelaşi set deidei generale şi conduite, dacă lăsăm la o partediferenţele de ordin cultural şi obiceiurile.

- Da, pentru că intensitatea câmpului magneticterestru este global neschimbată, cel puţin pe intervaledestul de mari de timp. Acolo unde există însă fluctuaţiimai serioase de câmp magnetic, schimbările sunt şi eleevidente. Există de asemenea şi fluctuaţii magnetice,care sunt adeseori bruşte şi imprevizibile, însăinteresant e faptul că nu la fel putem spune şi desprefluctuaţiile câmpului electric, care rămâne constant lanivelul suprafaţei pământului. Ar trebui să existe ocorelaţie între cele două manifestări, însă ea nu apare.Ai zice că legile electromagnetismului nu suntrespectate, chiar dacă, global vorbind, lucrurile par a fiîn regulă. Totuşi, detaliile sunt cele care ar trebui săpună pe gânduri.

Am găsit atunci momentul potrivit să leg acelaspect şi cu fenomenele din centrul planetei:

- Dacă ştiinţei nu îi este clar nici cum ia naşterecâmpul magnetic terestru, atunci cum te aştepţi săexplice fluctuaţiile lui? Chestia cu „dinamul” din mijloculPământului care ar produce, se zice, acest câmpmagnetic, este doar o teorie, care nu explică aproapenimic, nu mai vorbesc despre fenomenele de intrare în„interiorul” planetei şi în planurile subtile. Abia după ce

268

am aflat despre singularitatea din centrul planetei amînţeles mai bine ce se petrece. Altfel, nu poţi să explicicredibil o serie întreagă de fenomene prin explicaţiasimplistă a „dinamului”.

- Aşa este, dacă e dinam, ar trebui să furnizeze înjurul planetei un câmp magnetic constant, or elfluctuează imprevizibil şi nimeni nu ştie de ce. Câmpulelectric al Pământului, însă, nu fluctuează la unison cucâmpul magnetic. Chiar dacă se spune că el seuniformizează foarte repede pe o suprafaţă continuă, lao fluctuaţie magnetică bruscă tot ar trebui să semăsoare anumite fluctuaţii electrice, or ele nu apar.Aceste aspecte nu prea sunt luate în considerare.

- Probabil datorită concepţiilor adânc înrădăcinate,am spus. Eu mă consider destul de deschis din acestpunct de vedere şi totuşi am avut probleme să măobişnuiesc cu noua perspectivă despre interiorulplanetei. Cred că oamenii sunt atât de îndoctrinaţi şiobişnuiţi cu ideea că Pământul este o sferă solidă pecare trebuie să o sapi, ca să pătrunzi în interiorul ei,încât nu pot gândi în alt fel.

- Da, pentru ei şi mai ales pentru unii oameni deştiinţă, aspecte precum modificările de frecvenţă, deplanuri subtile, ori ideea unei găuri negre centralereprezintă doar produsul utopic al imaginaţiei. Doarpentru că ei nu au văzut toate acestea şi nu auexperimentat, nu înseamnă că ele nu există. La oraactuală avem un conglomerat de idei şi principiiştiinţifice eronate sau învechite, care au doar oaplicabilitate imediată şi oarecum locală, dar care suntconsiderate ca fiind universal valabile.

- E greu să ieşi din acest cerc de dogme şi principii,am subliniat eu, bazându-mă şi pe experienţa personală.

269

- Oamenii înţeleg greu acest „interior” al planetei,doar pentru că ei vor să judece problema exclusiv lanivelul planului fizic şi al concepţiei tridimensionale. Eun punct de vedere care ţine seama de un sistem de axecu trei dimensiuni şi în care se consideră că ceva este„exterior”, iar altceva este „interior”. În realitate,interiorul Pământului şi mai ales zona din centrul săueste „altceva” pentru că este în plan subtil. Tu nu îţi daiseama că pătrunzi acolo, după cum ţi-am spus, pentrucă mergi pe aceeaşi suprafaţă şi nici nu vezi „curbura”,căci ea este în jos. Dar o dată ajuns în interior, de acolopoţi vedea în depărtare o anumită concavitate, care nueste însă la fel ca cea dintr-o cavitate interioară, fie ea şigigantică.

- Da, este adevărat, aici se poticnesc cei mai mulţipentru a înţelege cum e cu interiorul gol al Pământului.

-Interiorul există, în plan eteric, dar legătura întreexterior şi interior, adică între suprafaţă şi partea eiinterioară nu e aşa după cum este expusă, adică nuajungi cu capul în jos mergând după curbura scoarţeipământului, iar asta nu se petrece în primul rândpentru că atunci tu treci în alt plan. Gândeşte-te: cândtreci din planul fizic spre cel eteric, la ce te raportezi casă-ţi dai seama că eşti în picioare sau nu? Atunci numai ai un punct de referinţă, pentru că ai schimbatpercepţia asupra mediului, ai trecut din planul fizic încel eteric. Suprafaţa exterioară şi cea interioară suntlegate prin aceasta „inversare”, ca o bandă Moebius, iartu nici măcar nu-ţi dai seama că ai pătruns astfel îninteriorul Pământului, decât după ce începi să vezisemnele distincte ale unei alte lumi. Dar atunci deja eştiîn plan subtil.

Statura impunătoare a Gardianului se apropia dince în ce mai mult şi am înţeles că probabil venise timpul

270

să ajungă lângă noi. Nu ştiu dacă chiar nu mai aveamnimic de vorbit cu Cezar, dar simţeam totuşi că aceafiinţă a ajuns când trebuia lângă noi. La început am fostpuţin timorat, datorită prezenţei sale excepţionale.Măsura, cred, peste trei metri înălţime şi stăteam puţincu capul pe spate ca să îl pot vedea bine. Încă nuscăpasem de senzaţia de ireal, cauzată de natura subtilăa planului eteric în care ne aflam, la limită cu planulfizic, iar acum mă vedeam parcă într-un film cu uriaşi.

Şi totuşi, acea prezenţă impunătoare se dovedea afi de o incredibilă delicateţe în mişcări, iar zâmbetul îiera plin de bunătate şi înţelepciune. Aparent, impresiaînălţimii şi a volumului era covârşitoare, însă atuncicând îi priveai ochii blânzi, de un albastru foarteprofund, nu doreai decât să i te alături cu inimadeschisă, să te laşi sub protecţia lui. Hainele erau foartesimple: pantaloni destul de largi, albaştri şi o bluză albăcu deschidere mare la gât, legată la brâu cu o cureaîngustă. Aş zice că materialul din care erauconfecţionate semăna cu pânza de in, însă era mai findecât aceasta. În picioare purta o încălţăminte cesemăna cu nişte sandale de culoare maro închis.Prezenţa lui aducea un calm extraordinar şi fără săvreau m-am gândit atunci că aceasta ar fi o terapieexcelentă prin ea însăşi pentru cei stresaţi şi agitaţi.

-Acum putem merge, a spus el, privindu-ne cu unzâmbet minunat.

Vocea lui era caldă şi cuprinzătoare, dar deşi oauzeam foarte bine, nu vedeam ca el să-şi mişte buzele.Mi-am dat seama că acolo comunicarea se făcea maiales telepatic. A fost doar o uşoară senzaţie deneadaptare la început, dar după aceea am agreataceastă metodă, pe care o găseam foarte simplă şi laîndemână.

271

L-am urmat înapoi pe drumul pe care a venit cam osută de metri, până la un mic golf, în gura căruia se aflao barcă foarte simplă din lemn masiv. Nu era legată denimic, plutea pur şi simplu pe apă în acel loc, chiarlângă mal, fără a fi influenţată de mişcarea valurilor.Gardianul ne-a făcut semn, iar noi am urcat primii.Cezar ştia despre ce era vorba, el doar urma etapele. Amurcat amândoi în barcă, iar Gardianul veni şi el în urmanoastră. Am observat cu mirare că atunci când a urcatîn barcă, aceasta nu s-a îngreunat şi nici nu s-a mişcatmai mult decât atunci când am urcat noi în ea. Măaşteptam la o puternică înclinare a ei, dar în realitategreutatea Gardianului părea să nu fie mai mare decât anoastră, chiar dacă el era cam de două ori mai masiv.

Cu gesturi calme, mereu concentrat, el se aşezăîntr-un capăt al bărcii. Mă aşteptam să văd nişte vâsle,dar în loc de asta Gardianul s-a aplecat şi a ridicat unlemn lung, ca o suliţă, pe care l-a afundat în apă,împingând barca spre larg. Mă întrebam până când vareuşi să facă asta, deoarece suliţa nu era mai lungă detrei metri, însă am văzut că, deşi ieşisem din golf, aparămânea cam la fel de adâncă. Probabil era o zonă cuape de mică adâncime, ca la tropice, deşi noi ne aflam,teoretic vorbind, în zona cercului arctic.

În timp ce reflectam la toate acestea, am văzut cumîn jurul nostru se ridică destul de repede o ceaţăciudată, care nu exista atunci când mă uitam în larg depe ţărm. În câteva secunde ceaţa a devenit aşa de densă,încât îl vedeam cu greutate chiar şi pe Gardian. Bruscam simţit şocul dintre barcă şi ceva tare. Am crezut căam lovit nişte stânci şi că apa va pătrunde în barcă, darde fapt într-un mod de neexplicat pentru mine în acelemomente, ajunsesem pur şi simplu la un mal. Aparent,nimic nu avea sens, dar păstrasem totuşi luciditatea şi

272

amintirea faptului că în plan subtil şi în acele condiţiifoarte speciale, la care se adăuga prezenţa Gardianului,realitatea suferă distorsiuni majore, care nu pot fiînţelese logic de mintea noastră, obişnuită doar cuplanul tridimensional.

Am păşit în tăcere afară din barcă pe nisip şi l-amurmat pe Gardian, care a început să urce o potecăîngustă, străjuită de vegetaţie bogată. Ceaţa începea săse disipe tot mai mult, iar când peste aproximativ 50 demetri am ajuns în vârful acelui povârniş, ea dispărusetotal, iar priveliştea m-a lăsat fără suflare.

În vale am văzut un oraş de mici dimensiuni, însăfoarte bine organizat. Impresia asta m-a frapat de laînceput: felul în care erau dispuse clădirile, străzile,formele lor, piaţa centrală, totul părea extrem de bineplanificat şi minuţios realizat. Dincolo de acest oraş, îndepărtare şi cumva pe un nivel mai sus am văzut un aldoilea oraş, care strălucea orbitor. Era uluitor, semănaîntr-o anumită măsură cu Apellos, dar în mod evident seîncadra într-o altă categorie de frecvenţă de vibraţie.Clădirile erau mai înalte şi mai îndrăzneţe în liniilearhitecturale, iar materialul din care erau realizatesemăna de asemenea cu cristalul, dar era maitransparent şi mai strălucitor decât ceea ce văzusem înApellos.

În timp ce căutam să mă acomodez cu ceea cevedeam, am sesizat cum Gardianul şi Cezar se priveauşi, deşi nu auzeam nimic, am intuit că ei purtau oconversaţie telepatică. Spre deosebire de planul fizic, înplanul eteric şi în celelalte subtile conversaţiile se facaproape numai telepatic şi simultan cu vocea auzită înminte sunt de asemenea proiectate şi imagini.

273

În clipa în care am observat dialogul telepaticdintre Cezar şi Gardian, am auzit simultan vocea celuidin urmă:

- Ceea ce vezi în depărtare este intrarea în lumeaShambalei. Este dificil de ajuns acolo. Chiar şi pentruCezar a fost greu.

Aşteptam şi alte explicaţii, însă Gardianul, la fel caşi Dryn, părea să nu facă risipă de prea multe vorbe. Amînţeles repede că vorbea doar dacă era absolut necesar şicând era întrebat.

- Unde ne aflăm, de fapt? am pus eu întrebarea carenu-mi dădea pace.

- Aproape de centrul Pământului. Vizita voastră deacum are totuşi un sens, chiar dacă nu veţi merge azi înShambala. Tu, însă, nu vei putea să intri nici mai târziu,pentru că e necesar să mai treacă un anumit timp pânăcând conştiinţa ta va putea înţelege ce este acolo.

Recunosc că m-am simţit puţin descurajat, daraveam totuşi perspectiva înainte. Am întrebat:

- Doar ne uităm?Gardianul a încuviinţat:- Asta va lega mai multe evenimente între ele, însă

modul în care se va petrece va deveni clar ceva maitârziu. Trebuie să ai răbdare şi să fii atent.

Era ciudat: simţeam că aveam o mie de întrebări pecare doream să le pun şi totuşi nu reuşeam să măfocalizez aşa cum trebuie nici măcar asupra uneia. Amîntrebat ce mi-a venit prima dată în cap, un gândascuns încă de când eram pe plajă, la ieşirea din tunel:

- Eşti Gardianul Shambalei?El mă privi cu o imensă bunătate şi înţelegere faţă

de modul oarecum infantil în care puneam problema.După câteva clipe i-am auzit în minte vocea caldă şiblândă:

274

-Sunt unul dintre ei. Oamenii încă mai cred cătoate acestea sunt legende.

Într-adevăr, cel mai interesat eram de ceea cevedeam în zare, de Shambala. Deoarece mă aflam la ooarecare înălţime, puteam să văd puţin chiar şi dincolode zidurile măreţe care înconjurau acel oraş magnific.Clădirile erau înalte, semicirculare, strălucind cadiamantul. Deşi distanţa era mare şi nu puteam observafiinţele din oraş, totuşi acea zonă îmi crea o senzaţie deintensă activitate. Vedeam deasupra clădirilor feluriteobiecte în zbor şi chiar jocul luminilor reflectate parcăindica viaţa care pulsa acolo. Fără să ştiu cum, aveamînţelegerea faptului că acel oraş era imens şi că elreprezenta un fel de „centru”, exact aşa după cum aparescris în numeroasele relatări despre existenţa lui, caresunt luate în derâdere cu aroganţă de ştiinţă şi de ceineştiutori.

De fapt, realitatea este tulburătoare. Măreţia şiradiaţia benefică pe care acel tărâm le răspândeşte suntfascinante, iar simplul fapt că îl priveam de la distanţăîmi inunda sufletul de o bucurie fără motiv. Înţelegeamtotodată de ce „poveştile” despre Shambala parneverosimile atunci când sunt spuse de unul sau dealtul, căci este foarte greu să exprimi ceea ce vezi astfelîncât cuvintele tale să fie cât mai aproape de adevăr.Diferenţa între frecvenţa specifică de vibraţie atărâmului Shambalei şi cea a lumii noastre este mare,astfel încât omenirea interpretează relatările despreShambala în cel mai bun caz ca fiind basme cu zâne şialţi spiriduşi. Totuşi, acesta nu este decât un produs alneştiinţei ei, din care avem cu toţii de pierdut, pentru căblochează sau încetineşte posibilitatea de a ajunge acolo.Din nefericire, paradigma actuală de gândire ştiinţifică

275

nu ne este deloc în avantaj, căci Shambala nu este untărâm fizic în momentul actual.

Vocea Gardianului mă trezi din reverie:- Este momentul să vă reîntoarceţi acum.L-am privit atunci cu o adâncă stare de detaşare şi

am avut senzaţia că el făcea anumite eforturi pentru ase exprima în sistemul meu logic de înţelegere alucrurilor, precum şi pentru a se racorda la cerinţele şisuccesiunea gândirii mele. Am înclinat din cap, ne-amîntors şi am început să coborâm spre poalele dealului,unde ne aştepta barca. Am reintrat în acea misterioasăceaţă pentru un timp scurt, iar când am ieşit din ea amdescoperit că eram din nou în micul golf de pe insulă.

Gardianul îşi luă rămas bun de la noi cu oînclinare uşoară a capului şi se pierdu din nou în ceaţă.Am rămas câteva clipe urmărind cu privirea locul princare dispăruse barca.

- Mi-a spus că în curând vei avea ocazia săaprofundezi experienţa de azi, a vorbit Cezar.

Nu am crezut că o simplă vizită putea să măimpresioneze aşa puternic. Căutam şi alte motive,precum trecerile „severe” între planuri, „ceaţa”, prezenţauriaşului, rapiditatea cu care s-au petrecut lucrurile,dar în străfundul fiinţei mele ştiam că totul se datoraimpactului de neşters pe care l-a lăsat viziuneaShambalei. I-am mărturisit aceste trăiri lui Cezar întimp ce ne îndreptam spre gura ca o pâlnie a tunelului„secţionat”.

- Gândeşte-te că tu simţi astfel, privind doar laintrarea în Shambala. Propriu-zis, tu încă nu ai văzutShambala, ci doar zona de pătrundere în ea, mi-a spusCezar.

Am înghiţit în sec, dar nu am comentat. Cuprins încontinuare de acea stare de semi-transă am parcurs

276

repede drumul prin bifurcaţie, până am ajuns în SalaProiecţiilor. Trecuseră mai puţin de două ore de lamomentul plecării noastre. Până la urmă, astfel deexpediţii se dovedesc a fi foarte eficiente. Aşa îmi puteamexplica mai bine numărul mare de deplasări în interiorulPământului, pe care Cezar le-a realizat în ultimii ani,deoarece accesul era destul de rapid şi facil. Rămâneamisterul perioadelor de câteva luni în care el a lipsit înunele dintre acele deplasări, dar despre asta Cezar nu aspus prea multe, iar eu nu am permisiunea să dezvăluialte detalii.

Ne-am întors la Bază, unde locotenentul Nicoarăne-a înştiinţat că doi ofiţeri americani au sosit învederea pregătirii expediţiei prin tunelul spre Irak.

Cap. 6 - PORTALUL MAGIC DIN YOSEMITE

Organizarea expediţiei prin tunelul spre Irakîncepea să întâmpine surprize neplăcute. Noi ştiamdespre venirea maiorului Cross, dar am aflat abia laBază despre faptul că el era însoţit de o altă persoană,se pare că un înalt demnitar al Guvernului american.Samuel Cross era bun prieten cu Cezar şi faptul că nune-a anunţat nimic despre acel personaj putea să aibădoar o singură explicaţie: el însuşi a fost luat prinsurprindere de venirea oficialului american.

Bănuiala noastră s-a adeverit, căci după ce ne-amîntors la Bază, Cezar a fost sunat în aceeaşi zi de maior.Au avut o convorbire scurtă, de câteva minute, dupăcare Cezar m-a anunţat că este necesar să avem oîntâlnire cu ei în Bucureşti. Maiorul i-a spus că a fostpus în faţa faptului împlinit, dar ordinul a venit de susşi a trebuit să se conformeze.

277

-Este un Venerabil, mi-a spus Cezar. La ce teaşteptai? Are acreditări speciale. Nu e însă limpede cedoreşte, Samuel nu ştie nimic.

Am avut o strângere de inimă. Nu mi-au plăcutniciodată surprizele de acest gen, care de obiceiînsemnau constrângeri. Am plecat amândoi în aceadupă amiază la

Bucureşti şi pe la 6 seara ne aflam în Lounge-ul dela Marriott. Chiar dacă eram perfect conştient de naturaacestor activităţi şi întâlniri, de specificul muncii înDepartament şi de secretele pe care ea le implică, totuşimă încerca uneori o vagă senzaţie de „vis” şi măsurprindeam gândind dacă chiar este real ceea cetrăiesc. Această succesiune foarte rapidă de planuri,dimensiuni, frecvenţe, realităţi, lumi şi tărâmuri diferite,de fiinţe şi situaţii adeseori contradictorii poate să ducăla anumite derapaje, dacă nu eşti ancorat aşa cumtrebuie în ceea ce ştii şi ce vrei să faci. De exemplu, osimplă asociere de evenimente precum cele trăite încursul acelei zile era suficientă să inducă cel puţingermenii unor dubii în legătură cu realitateaînconjurătoare: dimineaţa devreme am intrat îninteriorul munţilor Bucegi, de acolo am trecut printr-odistorsiune spaţială şi am ajuns în planul eteric, undevaîn zona ce corespunde cercului arctic în planul fizic; amîntâlnit un uriaş de peste trei metri, care ne-a condus încentrul planetei, am putut vedea Shambala de ladepărtare, ne-am întors la Bază, am plecat la Bucureşti,iar acum ne aflăm în hotelul Marriott, la una dintremesele rezervate, aşteptându-l pe maiorul american şipe demnitarul guvernamental care îl însoţea, se pare căun Venerabil important. Găseam că era de datoria measă fiu cumva „îngrijorat”, pentru că mintea îmi dicta cătoate acestea nu sunt verosimile. M-am uitat la ceas şi

278

am constatat că evenimentele s-au petrecut într-uninterval de aproximativ nouă ore şi de aceea aveam vagaimpresie că e posibil să visez. L-am privit pe Cezar, caresorbea calm din limonada lui şi mi-am mai revenitpuţin. I-am spus pe scurt temerile mele şi cum vedeamsituaţia. S-a uitat nedumerit la mine preţ de câtevasecunde, apoi a izbucnit în râs, foarte bine dispus. Credcă aş putea să număr pe degete de câte ori 1-am văzutrâzând în cei aproape douăzeci de ani de când îl cunosc;aceea a fost una dintre ocazii, însă de bun augur pentrumine, deoarece „m-a trezit”, m-a scuturat din panicarelativă în care intrasem. Am înţeles atunci ce importanteste să rămân mereu focalizat şi atent asupra ceea cesunt şi realizez în fiecare clipă. Analiza, evaluarea şiasimilarea experienţelor poate fi făcută ulterior, înmomentele de pauză şi relaxare. Cezar mi-a explicatatunci semnificaţiile acestui lucru, dar am întreruptdiscuţia pentru că cei doi americani au sosit.

Pe maiorul Cross îl ştiam de câţiva ani, deoarece atrebuit să colaborăm pentru organizarea unor reuniuniromâno-americane importante în cadrul Bazei. Au fostschimburi de informaţii, discuţii telefonice şi douăîntâlniri-fulger, iar impresia a fost pozitivă. Era un ofiţerîn plină afirmare, cred că avea puţin peste patruzeci deani şi ceea ce ştiam era că funcţia lui era mult mai mareşi mai importantă decât gradul. Nu am deschis niciodatăsubiectul, dar din unele referinţe pe care le-a făcut, mi-am dat seama că are acces la anumite informaţii şidomenii strict secrete, care nici măcar nu se află subcontrol guvernamental, ci doar militar.

Cross era bine văzut la Pentagon, iar generalulRoddey l-a sprijinit pentru avansare, probabil pentruspiritul lui tânăr, deschis şi puternic. Chris Roddey încămai era pe atunci şeful părţii americane în colaborarea

279

cu Departamentul nostru, iar între el şi generalulObadea a existat o prietenie foarte strânsă, care s-areflectat pozitiv în aspectele uneori foarte delicate cuprivire la locaţia din Bucegi. După moartea generalului,Roddey a vrut probabil să-şi întărească poziţia şubrezităoarecum de nefericitul eveniment, astfel încât l-apromovat pe Cross ca fiind protejatul său. Şansanoastră a fost că maiorul întrunea unele calităţiimportante: era un tip onest şi inteligent, pe care teputeai bizui. Menţinerea unui anumit echilibru politic-administrativ-informativ în ceea ce priveşte „problemaDepartamentului Zero” a fost întotdeauana un punctsensibil şi a depins, între altele, de natura celor care aufost investiţi să colaboreze cu noi. Instabilitatea relativăce a urmat după moartea generalului a fost repedeechilibrată prin conjugarea eforturilor depuse de Cezarşi de generalul Roddey, care au stopat unele tendinţe de„spargere” a protocoalelor de colaborare. Noi, cei care amfost aici de la început, ştiam foarte bine că aceastăcolaborare a fost echitabilă de ambele părţi, în ciudaintervenţiilor de diferite naturi şi a presiunilor care auexistat.

Totuşi, unele decizii şi influenţe pur şi simplu nupot fi evitate. Ele sunt cu mult deasupra oricărei deciziide natură politică. Aparent, nimeni nu ştie de unde vineaceastă putere şi influenţă, dar noi aveam deja oanumită experienţă în domeniu. Este foarte greu să eviţiastfel de intervenţii, care cad precum un trăznet. Înastfel de cazuri, nici gradul şi nici funcţia nu contează,ci doar relaţiile şi influenţele pe care le ai. De obicei,deciziile de această natură se primesc indirect, prinmandatari, fără să cunoaştem pe cei care le-au emis.Cazurile în care aceştia vin în persoană pentru a discutasunt extrem de rare şi arată întotdeauna că problema

280

este foarte serioasă şi importantă. Personal, ştiam de treiastfel de cazuri: cel al lui Senior Massini, apoi în anul2010 am primit vizita unui înalt reprezentant al CFR(Council of Foreign Relations (Consiliul pentru RelaţiiExterne) (n.ed.)), iar acum ne pregăteam pentru odiscuţie importantă cu un alt Venerabil, despre care nuştiam altceva, decât că are deschise toate porţile puterii.Asta nu suna deloc bine, însă aşa după cum avea să sedovedească în curând, problema era de fapt mult maisimplă.

Maiorul Cross a făcut prezentările şi apoi ne-amaşezat cu toţii la masă, după ce aceasta fusese verificatăîn prealabil de către personalul nostru. Aveam cincioameni care ne asigurau protecţia, doi la etaj pebalustradă, unul la intrare şi doi în salon. Am fi pututalege imul dintre locurile noastre consacrate, una dintrecasele pe care Departamentul le are la dispoziţie, darCezar a preferat să impună acest loc, consacrat îngeneral pentru întâlnirile de business, pentru a putea dao altă formă discuţiei, dacă presiunile ar fi impus-o. Înliniştea şi solemnitatea unei case conspirative, acestlucru ar fi fost foarte greu de făcut.

Venerabilul era o persoană în vârstă, cred că aveapeste şaptezeci de ani, cu o prestanţă deosebită. Înciuda vârstei, nimic din îmbrăcămintea lui sau în modulde a se comporta nu trăda ceva demodat sauconservator. Era îmbrăcat ireproşabil şi puteam „citi” pehainele şi accesoriile lui mai multe firme celebre demodă la cel mai înalt nivel, iar modul în care se exprimaarăta fără îndoială un om spilcuit şi foarte inteligent. Cutoate acestea, există mereu la aceste fiinţe un fel de„pecete” pe chipul şi în sufletul lor, care poate fi descrisprin „împietrire, suferinţă, chin ascuns”.

281

Nu voi reda aici discuţia ce a avut loc, deoarece eaa implicat mai multe aspecte tehnice pe care nu ampermisiunea să le prezint, însă voi spune totuşi căVenerabilul a „cerut” mai puţin decât ne aşteptam noi,cel puţin într-o primă fază. El dorea să cedăm drepturilede studiu şi de cercetare unui anumit concerninternaţional, după ce vom recupera un artefact înapropiata expediţie prin cel de al treilea tunel,considerat de la bun început un tunel „cu probleme”.Solicitarea nu era prea „gravă”, însă ceva totuşi nu seîncadra în scenariul general, pentru că era greu decrezut ca un Venerabil de talia acestuia să se deplasezepână aici, doar pentru a se asigura de acceptul nostruîntr-o chestiune aparent simplă, care putea fi negociatăşi prin intermediari. Prin urmare, interesele trebuie să fifost mult mai profunde şi cu bătaie mare, însă ele nuputeau fi văzute cu uşurinţă, pentru că nu aveam încăinformaţii.

Partea neplăcută la astfel de întâlniri este că nuprea ai voie să spui „nu”. Este o cutumă nescrisă, însăuna dintre cele mai puternice, care a fost stabilită înprotocolul de colaborare între noi şi americani vizavi delocaţia din Bucegi. Un refuz din partea DepartamentuluiZero ar fi ca o victorie aparentă, pentru că el poate sădeclanşeze după aceea, prin sforile incredibil decomplexe şi sus puse ale Organizaţiei, nişte consecinţecu mult mai rele decât dacă s-ar fi negociat termeniiiniţiali. Rişti în acest fel să dărâmi ceea ce ai construitpână atunci. De aceea, echilibrul trebuie menţinutprintr-o diplomaţie bine aleasă şi prin negocieriinspirate.

Sigur, nu se poate cere orice şi în această direcţieexistă nişte limite stabilite, dar în general vorbind astfelde solicitări şi întâlniri acţionează precum un „telefon

282

roşu” prezidenţial: nu poţi să-l ignori. Ce se poate face,însă, este să se încerce o anumită renegociere peparcurs sau să se obţină anumite compensaţii, dar nupoţi încheia întâlnirea printr-un refuz. Există un întreglanţ de dependenţe care au fost create de la început,implicând fonduri enorme, tehnologie ultra avansată şiinterese politice şi de comandă, care sunt manipulate deforţele invizibile ale Organizaţiei, ce pot să schimberaportul influenţelor dacă jocul nu este bine şi inteligentfăcut. E ca la o mână dificilă de poker: nu ştii sigur dacăeste cacialma, dar nu ai curajul să te hazardezi, pentrucă nici tu nu ai cărţi puternice.

Întâlnirea a decurs bine şi fără tensiuni. Îndefinitiv, nu exista niciun motiv pentru care să-l firefuzat pe Venerabil, căci el solicitase ceva în genul unei„licenţe exclusive de folosire”. Asta nu ne deranja preamult, deoarece interesele noastre nu erau în mod directatinse, dar rămânea totuşi incertitudinea dată deprezenţa personală a Venerabilului. A fost nevoie de unan de zile de cercetări şi contrainformaţii pentru adescoperi în cele din urmă dedesubturile „afacerii”. Nuvoi intra în detalii, dar voi spune că ea a avut uncaracter personal, de intervenţie în familiaVenerabilului.

După ce am părăsit hotelul eu am rămas acasă, Iavila lui Elinor, iar Cezar a plecat cu maiorul american. Adoua zi ne-am reîntors la Bază, dar pe drum Cezar mi-arelatat pe scurt discuţia pe care a avut-o în privat cuSamuel Cross.

- Mi-a spus că de ceva vreme au înfiinţat şi ei undepartament după modelul nostru, mai bine zis auspecializat unul dintre departamentele lor în domeniu.Cross a fost pus să-l conducă şi mi-a cerut părerea în

283

anumite privinţe. Apoi mi-a spus ceva care neinteresează în mod direct, de fapt ne-a făcut o invitaţie.

L-am privit curios, pentru că nu ştiam la ce sereferea. Pentru câteva clipe am crezut este vorba desprealte cursuri de specializare, aşa cum eu urmasempregătirea în remote-viewing şi l-am întrebat dacă acestaera cazul.

- Nu, este o invitaţie specială pentru noi doi, mi-arăspuns Cezar, zâmbind. Un loc aparte şi o situaţiedelicată. Mi-a spus că deocamdată nu au oamenipregătiţi să înţeleagă şi să documenteze corect ce esteacolo şi vrea să facă apel la experienţa noastră.

Asta era ceva deosebit. Cezar mi-a spus mai apoi înrezumat ce îi relatase maiorul:

- Au descoperit un loc special în Parcul Yosemite, defapt Serviciul de Contrainformaţii al Marinei îl ştiademult. Problema este că se află pe teritoriul uneirezervaţii de indieni, e o zonă cumva restricţionată.Informaţiile lor par să spună că şamanii de acolo au unpunct de trecere spre interiorul Pământului, însă el nupoate fi folosit în mod obişnuit, pentru că e parte a unuifel de ritual. Chiar dacă ar interveni cu armata, tot nu arputea să folosească acea „intrare” specială. Se pare că einu pot să controleze fenomenul şi asta îi deranjează;nimeni nu înţelege ce este acolo. S-au gândit să neîntrebe şi pe noi, să fie ca un schimb de experienţă.

Urma să plecăm împreună cu maiorul Cross, dupăce încheiam toate celelalte aspecte de colaborare, legatede expediţia prin cel de al treilea tunel. Într-adevăr,peste două zile ne aflam într-un avion spre Madrid, iarde acolo am fost preluaţi până la baza navală Rota, delângă ocean. Maiorul avea de rezolvat unele treburiacolo, aşa că aşteptând momentul îmbarcării pentruAmerica, am petrecut o zi pe malul oceanului,

284

relaxându-mă şi punându-mi gândurile şi informaţiile înordine.

De acolo am zburat toţi trei cu un avion militarpână în Norfolk, Virginia, unde am rămas de asemenea ozi. Apoi am zburat cu avionul Comandamentului până înLas Vegas, de unde am fost preluaţi şi duşi cu maşina omică distanţă până în Parcul Yosemite. În faţa noastrămergea o altă maşină cu patru militari. Maiorul ajustificat că este totuşi o operaţiune specială, iar locul încare ne deplasam era retras. Într-adevăr, un timp ammers pe şoseaua principală, dar la un moment dat amvirat pe un drum secundar, urcând printre dealuri.

Am ajuns pe o zonă ca un mic podiş, împrejmuităîn partea stângă de un gard destul de înalt din lemn,care părea că era electrificat. Dincolo de gard se întindeao vale largă, în care creştea o pădure foarte frumoasă,intens colorată de toamna târzie. În dreapta, îndepărtare, puteam să văd munţii cu crestele înzăpezitepe fondul unui cer perfect senin. Am pătruns pe sub oarcadă mare din lemn, destul de veche, deasupra căreiaera scris numele rezervaţiei şi a satului de indieni.Practic, asta era: un sat ce păstra cultura amerindiană,însă am remarcat chiar de la început o notă aparte înatmosfera generală de acolo. Locul îmi crea senzaţia dezona exclusivistă şi chiar secretă. L-am întrebat pemaior dacă zona era permisă vizitelor.

-Locul nu este secret, dar este retras, mi-a răspunsel. E o zonă pentru cei din neamul lor, care suntinteresaţi în mod deosebit de misticism, de şamanism.Ei deţin aici un secret extraordinar, dar noi nu putemavea acces la el. E ca un fel de „poartă” spre interiorulPământului, după cum ne-au relatat ei. E o tradiţie şieste menţinută în cel mai mare secret.

285

- Şi aţi rezistat acestui secret? a întrebat Cezarzâmbind.

- Iniţial a existat intenţia de a strămuta aşezarea înaltă parte, pentru a avea controlul militar asupra zoneişi a punctului respectiv, dar ne-am dat seama că ar fifost o mişcare gratuită, deoarece nu am fi folosit nimic.Nu putem folosi cunoaşterea lor, lipseşte ceva. Şi apoi,au multe acorduri guvernamentale, hârtii şi contracteîncă de pe vremea Confederaţiei, care ar complicalucrurile.

- Sunt efecte neplăcute? Deranjează ceea ce eicunosc aici? am întrebat eu.

- Nu, sunt liniştiţi. E o problemă de menţinere aunei tradiţii. Din câte ne-am dat seama, nu putem folosicunoaşterea lor, atâta timp cât nu stăpânim procesul. Einu vor să îl reveleze şi cred că nici noi nu suntempregătiţi să-l ştim, a admis Cross cu sinceritate.

Am oprit pe dreapta, la mică distanţă de arcada dela intrare, deoarece un grup de bărbaţi îşi făcuseapariţia în drum. Maiorul ne-a spus că vizita fusesearanjată, însă ne-a rugat să rămânem deocamdată înmaşină. El a coborât şi s-a îndreptat spre acei oameni,salutându-se cu ei. Se vedea că se cunoşteau şi că erauîn relaţii bune. Erau bărbaţi de înălţime medie, iar dupăchip şi îmbrăcăminte îţi puteai da seama cu uşurinţă căpăstrau multe caracteristici ale rasei indieniloramericani. Cei patru militari coborâseră şi ei din cealaltămaşină, dar aveau o atitudine relaxată şi stăteau la ooarecare distanţă de grup.

Profitând de acel interval de timp, Cezar mi-a oferitnişte informaţii suplimentare, pe care le aflase de lamaior:

- Problema cu acest loc nu este că el reprezintă oameninţare, ci că este o distorsiune puternică în spaţiu

286

şi timp. Pentru comunitatea de aici este sacru şi doar eiştiu cum să aibă acces, astfel încât indiferent că estevorba despre Pentagon, despre noi sau altcineva esteacelaşi lucru: nu avem „cheia” de pătrundere. Asta i-abulversat cumva pe oficiali, dar au decis să nu forţezelucrurile, ci să păstreze relaţii amiabile şi de colaborare.

- Mie mi se pare ciudat că nu au admis până acumpe nimeni să treacă prin acea „poartă”, am spus eu. Dece ne-ar lăsa tocmai pe noi acum?

- Au existat câteva persoane care au fost dincolo,aşa au aflat şi ei mai clar despre ce este vorba. Indieniile-au spus că e un tărâm din interiorul planetei, însă nuvoiau să le spună mai mult. Ei respectă directivele celordin interior, care sunt mult mai avansaţi, dar chiar şidacă ar fi forţaţi în vreun fel să dezvăluie secretul,acesta nu poate fi folosit practic. E aceeaşi problemă caşi în Marea Galerie sau la accesul în planurile subtile:selecţia prin rezonanţă.

- Bine, dar cum pătrund ei acolo?- Nu ştiu. O să vedem, dacă ni se permite. Se pare

că „poarta” a fost descoperită încă dinaintea Războiuluide secesiune şi de atunci ea a fost protejată dingeneraţie în generaţie ca un mare secret.

Cezar s-a oprit, pentru că maiorul a venit la maşinăşi ne-a spus că localnicii sunt de acord cu vizita noastră.

- Ştiau că trebuie să veniţi, ne-a spus el puţinşovăitor. Nici eu nu înţeleg cum e posibil, căci noi i-amanunţat doar de prezenţa noastră. Aveam de gând să leexplicăm aici despre voi, dar ei deja ştiau.

Am plecat cu toţii pe acel drum pietruit, trecând pelângă nişte barăci de lemn, care erau destul de mari. Launele dintre ele am văzut pus steagul Americii, alteleaveau uşa deschisă, iar în faţa lor se aflau mici grupuride oameni care discutau. Am fost mirat să observ că nu

287

toţi erau de origine indiană, ci am văzut de asemeneanativi americani. Condiţia celor din acea comunitate nupărea a fi prea evoluată, dar privirea oamenilor mi s-apărut inteligentă, iar ţinuta lor demnă.

După acele barăci am văzut nişte case făcute dinpiatră de munte, care aveau în faţă câte două coloane,precum cele de la templele greceşti, dar mai mici. Astam-a pus puţin pe gânduri, deoarece nu vedeam legăturaşi nici nu înţelegeam rostul prezenţei în această parte alumii a influenţelor din civilizaţia Greciei Antice. Amajuns apoi la o clădire mai impunătoare, probabil un felde Primărie, pe care flutura de asemenea steagulamerican, însă alături mai era un steag cu însemne pecare nu le cunoşteam. Deasupra, în partea de sus aacoperişului, puteam să văd printre ramurile copacilor opancardă mare ce menţiona Parcul Yosemite. Pe aceeaşipancardă am văzut şi un blazon cu specific indian, opană mare de corb sub care se aflau reprezentatecrestele a trei munţi. Nu voi oferi însă mai multe detaliiîn acest sens, deoarece acel loc este totuşi retras şifoarte important. Cei care locuiesc acolo ţin foarte multla statutul lor de linişte şi neimplicare. În plus, este şiun angajament faţă de forţele militare americane, pecare trebuie să îl respect.

În timp ce mergeam, am văzut că drumul coteauşor spre stânga şi atunci unul dintre cei din grup, carepărea că este un fel de conducător al lor, s-a apropiat deCezar şi de mine şi ne-a spus fără nicio altă introducerecă locul în care vom merge este un portal spre centrulPământului şi că ei au fost anunţaţi că vor primi aceastăvizită. Ne-am uitat la maiorul Cross, care a schiţat ungest de necunoaştere. Acel om, al cărui nume eraWatuk, a continuat să ne vorbească:

288

-Foarte puţini oameni au ajuns să vadă acest loc.Este „moştenirea” noastră şi o ţinem în mare secret.Sunt însă anumite condiţii de îndeplinit, iar Mezina neva spune ce au hotărât cei din interior.

Watuk era un demn descendent al înaintaşilor săi:nu prea înalt, dar surprinzător de agil la cei aproximativcincizeci de ani pe care îi avea, cu părul lung şi faţasmeadă, avea un chip serios şi arăta o mare fermitate.Nu cred că era un şaman, dar avea o funcţie importantăîn „sfatul bătrânilor” din acea comunitate. Vorbea cuhotărâre şi ne-a indicat o mică alee pe care să mergemspre un loc mai retras, unde am văzut trei barăci dinlemn. Ne-am îndreptat spre cea din marginea dreaptă,care mi-a atras şi mie atenţia. Spaţiul din jurul ei eracurat şi frumos amenajat cu alei şi multă verdeaţă, fiindîntreţinut foarte bine. Baraca era veche, însă amremarcat că ea era construită cumva peste o altă clădire,care era chiar mai veche decât ea. Mi-am dat seama căacest lucru fusese făcut în special pentru a protejaprima baracă, însă nu înţelegeam de ce ar fi fostnecesară să se recurgă la acea metodă ciudată pentruprezervarea ei.

Am ajuns în dreptul intrării şi maiorul i-a spus luiCezar:

-De aici încolo mergeţi doar voi. Noi vom aştepta,am vorbit deja cu Watuk. Ei au reguli stricte în aceastăprivinţă. E un loc sacru şi sunt anumite condiţii deîndeplinit.

Indianul a deschis uşa şi ne-a făcut loc să intrăm.În momentul în care am păşit în acea baracă am avutcerta impresie că am făcut un salt de 200 de ani înapoiîn timp.

Construcţia iniţială de lemn era atât de veche, încâtscârţâia din toate încheieturile atunci când uşa s-a

289

deschis. Lemnul nu era putrezit, dar în schimb parcă„obosise” de la trecerea timpului. M-am oprit dupăcâţiva paşi de la intrare, pentru a mă obişnui cusemiîntunericul de acolo şi pentru a observa mai binedetaliile. Glasul lui Watuk se făcu din nou auzit:

-Clădirea asta a rămas exact aşa cum a fostconstruită m anul 1776. Pământul pe care te afli este unvechi teritoriu indian. Străbunii noştri au locuit înaceste zone, iar unii dintre noi provenim direct din linialor genetică.

Baraca măsura peste douăzeci de metri în lungime,iar lăţimea era de aproximativ şapte metri. Pe jospământul era cam sterp, stâncos, contrastând în modevident cu solul de afară, din jurul barăcii. Într-o parteam văzut nişte unelte foarte vechi, ruginite şi deasemenea două buturugi. Totul fusese lăsat intact, fărănicio intervenţie, exact aşa cum era în anul construcţiei.În dreapta mea am văzut un arbust foarte uscat şi niştescaieţi pe jos, care şi ei au fost lăsaţi exact aşa, fără săse intervină deloc asupra mediului din jur. Totul acolopărea a fi ca o „încremenire” în acel timp din trecut,când s-a petrecut ceva foarte deosebit.

După ce ne-a permis un timp să ne acomodăm cuatmosfera, Watuk a spus:

- Sunt două condiţii: trebuie să mergeţi într-unanumit loc din această încăpere şi să fiţi acolo într-unanumit moment; a doua condiţie este că nu puteţi trecedincolo decât dacă este şi o parte feminină. Mezinaîndeplineşte acest rol pentru cei de parte masculină,care merg în interior.

Ne-am uitat la el întrebători, deoarece noi eram doibărbaţi.

- Veţi merge pe rând, a spus Watuk.

290

- Cine cunoaşte momentul precis în care trebuie săfim în acel loc special? a întrebat Cezar.

- Mezina. Ea este intermediarul şi ea deţinecunoaşterea potrivită pentru asta.

În timp ce vorbea, pe uşa barăcii a intrat o fată camde 20 de ani, care s-a apropiat de noi cu paşi rari. Purtaîmbrăcămintea tradiţională a indienilor, cu o fustă lungăpână la pământ şi bluză din piele cu franjuri, iar înpicioare avea mocasini. Nu era înaltă, iar frumuseţea einu era cea în stilul occidental, ci mai curând venea dinforţa pe care o emana fiinţa ei. Pomeţii erau uşorproeminenţi şi avea trăsăturile specifice indienilor natividin America. Părul perfect negru şi lung era legat îndouă şuviţe împletite la spate, lăsând în faţă un bretonlung.

Fata a ajuns în faţa noastră, şi-a înclinat capul curespect spre noi şi apoi şi-a îndreptat privirea spreWutak.

- Ea este cea care vă va însoţi în călătoria voastră, aspus el. A făcut de multe ori acest drum şi este ocunoscătoare a tărâmului din interiorul planetei. Acumtrebuie să hotărâţi cine este primul dintre voi care vapleca.

Brusc am devenit agitat, pentru că nu înţelegeamcâtuşi de puţin despre ce plecare era vorba. În toatăbaraca nu exista nimic altceva care să mă facă să înţelego astfel de „plecare”. M-am uitat în mod elocvent laCezar, care a spus că el va pleca primul.

Fata a venit lângă el şi l-a privit intens câteva clipe,a zâmbit uşor şi apoi a spus ceva într-o limbănecunoscută, probabil limba lor autohtonă.

- Mezina spune că este compatibilă cu tine, a tradusWutak, adresându-se lui Cezar. Ea spune că este o

291

bucurie să cunoască un călător spre lumea înţelepţilor.Asta e bine, altfel portalul nu s-ar deschide.

Am înghiţit în sec, sperând să nu rămân pedinafară. Fata a venit apoi în dreptul meu şi m-a privitdirect. Avea ochii negri, migdalaţi, foarte frumoşi, daram avut impresia că, deşi se uita la mine, totuşi privireaei parcă trecea dincolo, nefiind interesată neapărat deforma fizică. Spre deosebire de Cezar, în cazul meu adurat mult mai mult, aproape jumătate de minut.Începeam să fiu deznădăjduit, când deodată ea a rostitdin nou câteva cuvinte.

- Există compatibilitate şi în cazul tău, a spusWutak.

Am răsuflat uşurat, de parcă mi se luase unbolovan din spinare. Am sesizat atunci şi un respectmărit din partea lui Wutak pentru mine şi Cezar şi ambănuit că este în legătură cu „verdictul” dat de ceacăreia i se spunea Mezina. Mai târziu am aflat de lamaiorul Cross că doar o singură persoană, un mediu cecolabora cu Pentagonul, a fost găsită compatibilă pentrua realiza călătoria în interiorul Pământului împreună cuMezina. Problema era că ei puteau veni doar cu unnumăr limitat de „candidaţi” pentru a fi verificaţi şi doarla anumite intervale de timp, în anumite perioade aleanului. Şansa noastră a fost că aceea era una dintreperioadele respective, însă acceptarea noastră l-aimpresionat chiar şi pe maior. Cezar a explicat atunci căeste foarte posibil ca acel lucru să se datoreze faptuluică el făcuse mai multe călătorii până atunci în interiorulplanetei şi, cumva, aceasta a lăsat o impregnareenergetică specifică în fiinţa sa. În ceea ce mă privea, amavut şansa de a fi impregnat de energia zonei magice dininteriorul Pământului atunci când am fost în prezenţagardianului Shambalei. Ştiam însă că aceasta nu era

292

explicaţia completă, deşi ea avea totuşi sens; în realitate,ceea ce conta, era nivelul de conştiinţă şi de puritate afiinţei la nivel emoţional şi mental.

Ca şi în cadrul Serviciilor noastre de acasă, laPentagon existau de asemenea lupte de culise în ceea cepriveşte colaborarea ai Departamentul Zero. Problemacare pare să-i irite foarte mult pe unii dintre marii şefieste aceea că ei nu pot avea controlul asupra unor astfelde fenomene sau locaţii în modul în care erau obişnuiţipână atunci să o facă peste tot în lume. Chiar dacă s-auconvins de aceasta, totuşi supărarea rămânea ca o trenăşi provoca anumite efecte, ce puteau fi resimţite înanumite detalii ale colaborării. Maiorul Cross ne-a spuscă nu este tocmai o sarcină uşoară să aplaneze astfel detensiuni sau izbucniri, iar noi l-am înţeles foarte bine,deoarece ne-am confruntat de asemenea cu multesituaţii asemănătoare.

Bucuros că am îndeplinit condiţia decompatibilitate şi puteam realiza trecerea prin portal,acum eram nerăbdător să realizez călătoria. Wutakîmpreună cu fata s-au îndreptat spre zona din spatelebarăcii, iar noi i-am urmat îndeaproape. Când ne-amapropiat de margine, am văzut că în acea zonă pământulera reavăn, ca şi cum ar fi fost proaspăt săpat. Când amajuns la limita de demarcaţie între pământul bătătorit şicel reavăn, ne-am oprit, iar fata l-a luat de mână peCezar, păşind amândoi în mijlocul porţiunii de pământafânat. Wutak mi-a făcut semn să rămân lângă el.

Mezina şi-a retras atunci mâna din cea a lui Cezarşi, întorcându-se cu faţa spre noi, a făcut un anumitsemn cu mâna dreaptă. Atunci, Wutak a scos de subhaina lui un pumnal destul de lung din lemn, care păreafoarte vechi, s-a aplecat şi l-a pus pe sol. L-am văzut deaproape, era scrijelit cu tot felul de semne şi inscripţii,

293

iar în zona mânerului era crăpat atât de tare, încâtameninţa să se rupă în două. Recunosc că am fost puţindecepţionat şi neplăcut impresionat, zicându-mi că erammartor la o ceremonie şamanică şi gândindu-mă cesimplu şi uşor am trecut prin tunelul din Bucegi spreinteriorul planetei. Însă mai apoi mi-am dat seama căaceea era pur şi simplu o altă formă de accesare acivilizaţiilor din interiorul planetei, care avea la bază unanumit ritual şamanic pentru a activa energia necesarădeschiderii portalului.

Nu am avut prea mult timp să reflectez la asta,pentru că fata a rostit o incantaţie scurtă pe un ton egal,de fapt mai mult ca un sunet prelungit şi mai puţin caun cuvânt sau şir de cuvinte. Totuşi, mi-am dat seamacă ea stăpânea exact tonalitatea care era necesarăpentru acel sunet, ce activa mai mult ca sigur putereasubtilă latentă a pumnalului magic. Atunci, imediat, înspatele ei şi al lui Cezar am văzut aerul „ondulându-se”şi devenind semitransparent pe o porţiune ca un ecranpătrat cu latura de aproximativ doi metri. Nu maivedeam cu claritate ceea ce era în spatele acelei zone.Fata s-a întors cu faţa spre distorsiune, l-a luat de mânăpe Cezar şi au păşit amândoi prin acel ecran, dispărândinstantaneu.

Deşi eram obişnuit cu astfel de fenomene pentru căle trăisem de mai multe ori eu însumi, totuşimărturisesc că atunci am simţit o oarecare strângere deinimă. Mă simţeam cumva nesigur, nu în ceea cepriveşte fenomenul în sine, ci în legătură cu metodologiade acces la acel fenomen. Cred că mă deranja ideea căceea ce vedeam nu avea niciun suport stabil sauştiinţific. Nu vedeam niciun pasaj, niciun tunel, niciundispozitiv, decât un simplu pumnal din lemn foartevechi, care a dispărut o dată cu trecerea celor doi prin

294

portal. Eram cumva inconfortabil la gândul că măconfrunt cu elemente pe care le consideram magice şi pecare nu le puteam înţelege. Totuşi, la fel puteam săgândesc şi despre ceea ce văzusem şi trăisem în SalaProiecţiilor şi în călătoriile prin cele două tuneluri, dincare nu înţelesesem aproape nimic, atâta doar căexperienţele acolo au avut la bază tehnologii incredibilde avansate, iar aceasta mă făcea oarecum mai„încrezător”.

Stăteam lângă Wutak fără să scot o vorbă, destulde stânjenit şi în acelaşi timp puţin îngrijorat. Indianulrămăsese nemişcat ca o stână de piatră, privind fix cătreecranul care se ondula lent, într-o culoare oarecumsidefie. Nu am îndrăznit să întreb nimic, deoarecebănuiam că, într-un fel, el era cuplat mental şi poate şiemoţional la întregul proces. De fapt, tot ceea ce sepetrecea acolo nu avea nicio legătură cu realitatea zilelornoastre, cu ştiinţa sau legile fizice. Reflectam la faptul cănişte fiinţe absolut simple şi fără pretenţii sau marinăzuinţe, dar pline de modestie şi de demnitate, au avuttotuşi acces de sute de ani la o lume extraordinară dininteriorul planetei noastre, s-au bucurat de binefacerileei, iar acum ne permit şi nouă, care ne considerăm„evoluaţi”, să pătrundem în acel tărâm. Încă o datărealizam că, pentru a avea cunoaştere nu e neapăratnecesar să ai bani şi nici tehnologie. Şi că, dimpotrivă,dacă acestea nu sunt utilizate corect, te pot îndepărtasau ţine la distanţă de adevărata cunoaştere.

Cred că cel mai mult, totuşi, mă inhiba simplitateafenomenală a procesului. Te uiţi, aproape că nu îţi vine acrede ceea ce vezi şi te întrebi dacă nu e o farsă sau n-aiînnebunit. Este o aşa mare diferenţă între ceea cesuntem obişnuiţi să vedem şi să credem, şi ceea ce seîntâmplă efectiv, încât tendinţa minţii este să refuze şi

295

să respingă totul, chiar şi ceea ce este evident, sub ochiităi. Suntem tentaţi să-i considerăm primitivi şi înapoiaţiexact pe cei care de fapt ne pot da adevărate lecţii deiniţiere şi cunoaştere. Facem asta numai din aroganţă şiinfatuare, pentru că nu putem să recunoaştem că alţiiau metode uneori mai eficiente şi mai uşoare decât noiînşine, pentru a cunoaşte realitatea. Ne-am obişnuit săcredem că am descoperit cam tot ce se putea descoperi,că deţinem „mari secrete” ale naturii şi că ceea ce noi nuştim sau nu înţelegem, nu poate fi adevărat, ci estedemn de dispreţ şi zeflemea. Dar, de fapt, ştiinţamodernă e corigentă la majoritatea capitolelor, cel puţinîn mod oficial.

În timp ce aveam aceste gânduri, Mezina a ieşitbrusc prin pelicula ondulată a ecranului sidefiu din faţamea, iar pumnalul se materiliză şi el la fel de brusc înpoziţia în care fusese pus pe sol de către Wutak. Dupăaprecierea mea, fata nu lipsise mai mult de un minut. Avenit până la linia de demarcaţie, m-a prins de mână şiam păşit împreună cu ea pe acel pământ reavăn. Totulse petrecea fără niciun cuvânt, precis, ca în nişte etapebine stabilite. Am ajuns în dreptul ecranului şi atunciam avut o slabă reţinere, pe care fata a perceput-oimediat, căci s-a oprit şi s-a uitat întrebătoare la mine.

-Eşti de acord să treci dincolo? m-a întrebat,uitându-se profund în ochii mei.

Am înclinat capul în sens afirmativ şi mi-amîndreptat privirea spre ecran. Am închis ochii şi, ţinând-o de mână, am păşit prin acea „peliculă”. Am simţitimediat cum sunt „absorbit” cu o mare viteză şi amretrăit senzaţia de „călătorie cu liftul”, pe care oavusesem atunci când am fost în Tomassis, însă acumviteza era chiar mai mare. Am văzut straturile succesivecum se derulau cu o viteză ameţitoare prin faţa mea:

296

roci, lavă, goluri, apă, cristale... eram puţin ameţit,totuşi într-un mod plăcut, fără să am senzaţie de greaţăsau alt disconfort.

Apoi, brusc, am deschis ochii şi am văzut căMezina era deja la câţiva metri distanţă de mine, privindîn faţă. M-am uitat în jos şi am văzut că stăteam într-ozonă delimitată de un cerc cu raza de vreo trei metri,precis conturat în roca muntelui. Spre marea meauimire, în stânga mea am văzut pumnalul aşezat cuvârful tangent la suprafaţa interioară a cercului, deşiînainte de trecere prin portal el era aşezat la limita dedemarcaţie cu pământul reavăn. Mi-am dat seamaatunci că acel pumnal reprezenta, fără îndoială, „cheia”întregului fenomen de activare energetică a portalului,fiind un element magic al procesului.

Mi-am orientat apoi atenţia spre locul în care măaflam şi am avut certa senzaţie că am ajuns într-un locparadisiac, care îmi dădea o stare intensă de bine şi debucurie în întreg corpul. Ceva asemănător simţisem şi înTomassis, dar aici senzaţia era mai rafinată şi apăruseimediat ce am devenit conştient de acel loc.

Mă aflam de fapt într-un hol mare, ca o terasăsemicirculară, care se deschidea în faţă într-o privelişteextraordinară. Pe margini, săpate în piatra muntelui,vedeam patru guri mari, de asemenea de formăcirculară, ale unor tuneluri, fiecare dintre ele avânddiametrul de aproximativ patru metri.

Erau săpate direct în piatra muntelui, iar douădintre ele aveau un fel de terasă cu coloane, care dădeaspre exteriorul muntelui. Sala însăşi, în care mă aflam,era precum o „terasă” săpată în munte, care sedeschidea în faţă, larg, spre în afară. Bolta ei erasprijinită de nişte coloane care porneau de la bază şi searcuiau mai apoi în cupola de deasupra, ele fiind de

297

asemenea săpate în munte. Absolut totul acolo erarealizat din roca acelui munte. Nu am văzut nicio partemobilă sau separată, nimic care să se desprindă sau săfie dintr-un alt material. Totul era din piatra aceluimunte şi se vedea că a fost „săpat” direct în ea, ca şicum spaţiul respectiv fusese „scobit” în munte.

Uitându-mă în faţă, îmi dădeam seama că ne aflamundeva la o oarecare înălţime, pentru că vedeam o vastăîntindere de vegetaţie verde dedesubtul terasei, o pădurebogată, înaintând spre alţi munţi ce se vedeau la ooarecare depărtare, spre orizont.

În pardoseala sălii erau gravate nişte dale mari dinpiatră, care formau un model în formă de evantai.Modelul se continua şi pe verticală, pe peretele din spateal muntelui. Deşi se putea observa că acele dale erauşlefuite şi se deosebeau prin finisare de restulsuprafeţelor de rocă, totuşi unele dintre ele erau cumvatocite sau deteriorate pe la margini, semn că trebuie să fifost acolo de foarte mult timp. Povara timpului se puteavedea şi la nivelul coloanelor, care probabil au arătatsplendid atunci când au fost create, dar acum purtau şiele amprenta miilor sau zecilor de mii de ani caretrecuseră şi care atenuaseră din strălucirea şi finisarealor iniţială. Unele prezentau crăpături, în timp cesimbolurile de pe altele parcă erau tocite, mai ales acolounde am văzut urme de umezeală. Totuşi, ele păstrau oprestanţă şi o nobleţe impunătoare, care îmi crea unsentiment de sacru.

298

Dalele fuseseră săpate şi delimitate între ele directîn roca muntelui, având o particularitate în partea desus, acolo unde se îmbinau: fiecare dală prezenta câteun model format doar din linii şi puncte. Pe dalele carese continuau vertical în peretele muntelui, la capetele loram văzut simboluri formate din aceste combinaţii din

299

linii şi puncte săpate în roca muntelui, iar simpla lorvedere mi-a dat nişte fiori nebănuiţi în corp. O emoţie viem-a cuprins atunci, deşi nu înţelegeam nimic din ceeace reprezentau acele semne. Totuşi, impactul lor asuprasubconştientului meu a fost foarte puternic.

În faţa mea, lângă coloanele impunătoare de lamarginea sălii, Cezar privea peisajul. Am remarcat căMezina se uita la mine şi mi-a făcut un semn discret sămerg şi eu în faţă, lângă el. M-am îndreptat sprecoloanele din faţă, călcând cu atenţie pe acele dale depiatră foarte vechi. Aproape de circumferinţa sălii, spreexterior, am văzut cele două culoare mari cu terasă, lastânga şi la dreapta, care mai apoi se continuau catuneluri în munte. Pereţii lor nu erau finisaţi pe interior,totuşi cioplirea nu era grosolană. Pe jos, culoarele erausculptate ca un mozaic în piatră, însă chiar pe centruele aveau o linie perfect dreaptă din dale de piatră. Celedouă tuneluri înaintau primii douăzeci de metri avândacea terasă cu coloane spre exterior, apoi intrau completîn munte şi devenea întunecate. Am ajuns lângă Cezar,care privea visător tabloul natural ce se desfăşura subnoi. De surpriză şi uimire, am tresărit uşor. Era oprivelişte vastă, de o frumuseţe arhaică şi totodată de omare bogăţie, care umplea sufletul cu o molcomăbucurie. Sub noi, cam la 50-60 de metri se întindea înzare o depresiune printre două masive muntoase, plinăde o vegetaţie verde luxuriantă, care semăna foarte multcu o oază sahariană. Peisajul era răpitor, pentru căoferea nu doar o privelişte superbă, ci şi o stare de calma spiritului, o reconfortantă senzaţie de mulţumire şi deîncântare.

INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image39.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE

300

"../../TiBi/Desktop/media/image39.jpeg" \*MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE

"media/image39.jpeg" \* MERGEFORMAT

Modelul şi simbolurile de pe dalele verticale din piatră

Era o vegetaţie luxuriantă, dar cu toate acestea nuera monotonă şi nici foarte deasă; cumva, îmi creasenzaţia unor ere demult apuse. Arborii erau precum unfel de palmieri hibridizaţi cu ferigi. Frunzele lor eraumari şi se răsfirau precum ferigile, având la capete florifoarte frumoase. Această structură dădea un aer aparteîntregului peisaj, îl făcea viu şi încântător.

INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image40.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image40.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE

301

"media/image40.jpeg" \* MERGEFORMAT

Prin mijlocul acelei păduri vaste am văzut un drumnu prea larg, care înainta spre munţi, pierzându-se învegetaţia bogată. De o parte şi de alta am văzut altepoteci mai înguste, dar acela părea să fie drumulprincipal de acces prin pădurea de palmieri.

INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image41.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image41.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE

302

"media/image41.jpeg" \* MERGEFORMAT

Tipul de arbori care predomina în pădure

În acel loc am văzut pentru prima dată animale îninteriorul Pământului: specia era un fel de şopârlă,cumva asemănătoare cu varanul, însă mai vioaie înmişcări decât acesta. Pe lungimea spatelui avea unînceput de creastă, precum iguanele. Am văzut deasemenea insecte, gâze şi păsări. Viaţa părea să fiefoarte bogată acolo şi totul părea să exprime o senzaţiede adâncă pace şi de siguranţă. Asta mă liniştea foartemult şi în minte mi-a apărut din nou gândul că, dacă mis-ar oferi posibilitatea, aş rămâne într-un astfel de locpentru un timp mai îndelungat.

Undeva în faţa noastră, puţin spre dreapta, pe unadintre stâncile ce apăreau din loc în loc în junglă, amvăzut un fel de foişor, care părea făcut din lemn, ca ocasă mică; de la el coborau şerpuind scări din piatrăpână la sol, iar de acolo am văzut o potecă îngustă,pietruită, care se pierdea în pădure. Foişorul era completalb şi pe el se încolăcea minunat vegetaţia verde,conferind un aer de relaxare şi de meditaţie întregului

303

ansamblu. Cred că, de fapt, acela era şi rostulfrumoaselor construcţii, care apăreau şi pe alte stânci îndepărtare: odihna trupului şi a sufletului, un loc demeditaţie, într-o ambianţă plină de pace şi de echilibru,aşa după cum o percepeam eu atunci.

INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image42.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE"../../TiBi/Desktop/media/image42.jpeg" \*

MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE"media/image42.jpeg" \* MERGEFORMAT

Specia de şopârle, asemănătoare cu varanul

Am privit apoi cerul senin şi pentru prima dată amvăzut „soarele” din interiorul Pământului. Avea o mărimeun pic mai mică faţă de ceea ce vedem noi ca fiindsoarele nostru pe cer, doar că aici el avea o culoare alb-albăstruie. Cerul era senin, însă albastrul lui nu era lafel de intens ca în lumea de la suprafaţă, ci puţin maişters. Am văzut şi câţiva nori albi, însă ei nu erau la felde precişi ca formă precum în atmosfera supraterestră,ci mai difuzi, ca o „ceaţă orientată”. Soarele dădea olumină blândă, foarte plăcută, poate 60-70% din

304

intensitatea luminii cu care suntem noi obişnuiţi lasuprafaţă.

În timp ce priveam acel soare şi cerul, am simţitdeodată în spatele nostru o altă prezenţă. Ne-am întorsşi, într-adevăr, în faţa tunelului stâng din interiorulmuntelui am văzut-o pe Mezină înclinându-se cu mult

respect în faţa unui bărbat înalt şi am auzit-o vorbindceva cu el, dar nu am înţeles ce anume.

Apoi acel bărbat s-a îndreptat către noi. Avea camdoi metri în înălţime, părul lung şi negru, ochii negri şipielea uşor măslinie. Era îmbrăcat foarte asemănător cuDryn, cu un fel de sutană albă, elegant prinsă la mijloccu o curea aurie. Trebuie să recunosc că apariţia lui eraimpresionantă, atât prin carisma extraordinară pe care orăspândea, cât şi prin nobleţea mersului său. Era un felmaiestuos de a se purta, iar gesturile sale arătau unechilibru şi un control perfect al fiinţei.

305

A ajuns lângă noi şi ne-a salutat cu o uşoarăînclinare a capului. Apoi ne-a vorbit şi, precum în cazulGardianului, îi auzeam vocea în minte, în limba română,limpede şi foarte plăcută. Din când în când, pentru a-şiîntări spusele, în minte îmi apăreau şi imagini transmisede asemenea telepatic de acel bărbat.

-Portalul este foarte vechi, cu mult mai vechi decâtultimul mare cataclism de la suprafaţa Pământului. Oparte dintre înţelepţi au venit aici şi au construit aceastăcale de comunicare.

Simultan, el ne-a transmis şi anumite imagini cufiinţe umane care au pătruns în acea vale şi secvenţeprin care ele au realizat terasa de sosire, cu cele patrutuneluri. Atunci am ştiut totodată că este vorba desprefiinţe din vechea Atlantida, însă cu mult înainte dedispariţia totală a miticului continent.

- Noi am aranjat venirea voastră aici pentru că eaface parte într-un anumit fel dintr-o succesiunenecesară de evenimente.

Parcă auzeam cuvintele repetate ale Gardianului.În minte am văzut cu claritate un anumit loc dinArgentina de sud şi o persoană despre care am avutcunoaşterea că este un şaman. Bărbatul înalt ne-atransmis:

- El vă aşteaptă în acel loc exact peste douăsăptămâni de acum înainte. Este o întâlnire importantăşi o nouă călătorie spre centrul planetei.

Eram puţin derutat, pentru că nu înţelegeam cuadevărat rostul acestor deplasări şi experienţe. Bărbatulm-a privit atunci direct şi mi-a transmis telepatic căaceste experienţe şi modalităţi diferite de pătrundere îninteriorul Pământului, la care noi avem acces, îşi vorgăsi explicaţia mai târziu. Ele nu aveau însă un scopindividual, ci colectiv. Mi-a arătat că, în viitor, această

306

cunoaştere a noastră va fi precum o sămânţă pentruschimbarea mentalităţii celorlalţi oameni despreinteriorul planetei.

Apoi bărbatul ne-a spus că trebuia să neîntoarcem, deoarece pentru aceasta există o fereastră detimp care trebuie respectată. M-a încercat o uşoarădezamăgire, deoarece speram să explorăm măcar uneledintre acele tuneluri şi să mergem către oraşelepopulate, dincolo de pădure. La orizont, de pildă, lafoarte mare depărtare, puteam să văd printre munţi oanumită strălucire, o aparenţă a unor clădiri albe, însăera atât de departe şi cumva imaginea se combina cuculoarea cerului şi a ceţii alburii, încât nu sunt sigur căera vorba chiar despre un oraş.

Am respectat însă ceea ce am fost rugaţi şi ne-amîndreptat spre cercul de transfer. Când am ajuns la el,Mezina mi-a făcut semn să intru în acel cerc, a ridicatpumnalul de jos, l-a orientat într-un anumit fel şi aintonat acelaşi sunet ca la venire. Aproape imediat dupăaceea am simţit ca un vârtej care m-a aspirat cu putereşi am parcurs drumul de întoarcere la fel ca la venire.Apoi brusc am devenit conştient de faptul că eram peporţiunea cu pământ reavăn, iar Wutak se uita la mine.Mi-a făcut semn să vin lângă el, în timp ce Mezina s-areîntors prin portal şi, la puţin timp, a revenit împreunăcu Cezar.

Fata a înmânat lui Wutak obiectul magic din lemn,care l-a învelit în bucata de piele pe care o avea şi l-apus într-un buzunar interior al hainei lui. Ne-amîndreptat cu toţii spre ieşire, unde ne aşteptau ceilalţi.Ne-am despărţit amiabil de indienii din acea rezervaţie şipe drumul de întoarcere i-am povestit maioruluiaventura noastră. I-am vorbit şi despre indicaţiabărbatului cu privire la şamanul din Argentina, dar nu

307

am precizat locaţia, iar maiorul Cross a fost diplomat şinu a întrebat mai mult. La un anumit nivel de pregătireşi de înţelegere a ofiţerilor superiori în funcţie şi grad,astfel de lucruri sunt percepute în mod corect şi cueleganţă. Ulterior, într-o discuţie privată pe care Cezar aavut-o cu maiorul, cred că ei au schimbat informaţii şide altă natură sau cel puţin aşa am putut să deduc dincele ce mi s-a spus.

La trei zile de la acele evenimente mă aflam din nouîn camera mea din baza Alpha, reflectând mulţumit laminunatele experienţe pe care le trăisem. Simţeam căceva în fiinţa mea se maturizase şi o înţelegere intuitivăprofundă dădea un sens mai adânc lucrurilor.

Aşteptam cu nerăbdare plecarea în Argentina şiîntâlnirea cu misteriosul şaman.

Cap. 7 - CENTRUL PLANETEI ŞI LUMEA SUBLIMĂ ASHAMBALEI

Experienţa din Yosemite m-a impresionat în specialprin simplitatea ei aparentă, dar totodată prin forţeleangrenate într-un mod neconvenţional, ce suntinterpretate în mod obişnuit prin termenul de „magie”.Pentru mine ele constituiau un mister şi cred că niciindienii nativi nu înţelegeau foarte mult dinsemnificaţiile reale ale fenomenului care avea loc acolo.În mod evident era un proces iniţiatic, care era accesibil

308

doar şamanilor din comunitatea lor, dar de asemenea elera şi o metodă practică şi foarte eficientă, carereprezenta o adevărată provocare pentru ştiinţă. Aşîncerca totuşi o explicaţie corelată, care să îmbineanumite elemente evident magice, cu unele aspecte careau sens ştiinţific, cum ar fi emiterea de către fată, cu oştiinţă precisă, a acelui sunet pe o frecvenţă unică şifoarte bine stabilită. Probabil că în ansamblul acţiuniipumnalul magic a avut rolul unui intermediar, iarsunetul emis de fată a jucat rolul unui declanşator princrearea rezonanţei energetice specifice.

Ceea ce este cu adevărat bulversant pentru o fiinţăraţională care trăieşte o astfel de experienţă e că, deşi eanu înţelege nimic, lucrurile totuşi se întâmplă şi suntnăucitoare pentru cunoştinţele şi percepţia obişnuită.Chiar şi Cezar era preocupat de aventura din Yosemite,însă după câte mi-a spus, el era interesat în moddeosebit de prezenţa acelui bărbat înţelept care a venit şine-a transmis acea informaţie, ca o sugestie foarteputernică. După ce am ajuns în ţară, noi am identificatimediat locul din Argentina care ne-a fost arătat şi acumaşteptam cu nerăbdare ziua plecării, căci toate celelaltearanjamente ale călătoriei fuseseră deja făcute.

Drumul până la Buenos Aires a decurs normal,deşi a fost cam lung şi obositor. Am rămas o noapte încapitală, după care am luat avionul către El Calafate înprovincia Santa Cruz. Din aeroport am închiriat un jeep,deoarece ştiam că trebuia să ajungem în locuri pustii,muntoase. Neam gândit că o maşină puternică ar puteafi de mai mare folos. La prima firmă pe care am solicitat-o nu aveau jeepuri disponibile; la cea de a două aveau,însă fără GPS. Nu a fost totuşi o problemă, deoarece ne-am ghidat după GPS-ul de pe telefonul mobil.

309

La douăzeci de minute după ce ne-am ridicatbagajele din aeroport ne aflam deja în drum sprepunctul indicat de înţeleptul din interiorul Pământului,într-o regiune pe care noi am localizat-o în munţii CerroPinaculo. Aş putea să dau aici coordonatele precise,deoarece consider că prin asta nu dezvăluim marisecrete, cu atât mai mult cu cât punctul nu reprezintăexact „poarta” de intrare în interior. Aceasta se găseştela o mică depărtare de acel punct şi tocmai pentrulocalizarea ei precisă a fost nevoie să ne întâlnim cu acelşaman, despre care ne-a vorbit înţeleptul. Totuşi, Cezara spus că furnizarea coordonatelor nu ar aduce niciolumină în plus căutătorilor entuziaşti, chiar dacăpunctul este aproape de zona portalului, ci ar putea fichiar un motiv de frustrare pentru aceştia. În plus,eventualii temerari nu ar vedea în acea zonă pustiedecât un platou aproape sterp, un drum prăfuit cu ostaţie părăsită, iar mai încolo nişte culturi verzi în formăde cerc.

Deşi am insistat, Cezar a rămas totuşi inflexibilvizavi de revelarea coordonatelor. Acum înclin să-i daudreptate, pentru ca identificarea portalului este practicimposibilă fără ghidare, mai ales că acesta se află plasatîntr-un intrând din munte, precum o cavernă îngustă.Acela a fost motivul pentru care înţeleptul ne-a furnizatdatele de contact cu şamanul din Argentina.

La un moment dat a trebuit să ieşim de pe drumulprincipal, iar peisajul a devenit şi mai arid. Parcăstrăbăteam văi şi dealuri marţiene: roci, sol roşietic,munţi la mică depărtare, un pustiu desăvârşit. Eram înplină Patagonie şi remarcam vibraţia specială a acelorlocuri, precum şi o misterioasă chemare, ca o forţă ce nueste deloc interesată de agitaţia şi tribulaţiile lumii, ci depuritate şi de evoluţie.

310

Eram singurii prin acele locuri şi în cele din urmăGPS-ul indica să ieşim chiar şi de pe acel drumsecundar, care era mai mult un fel de potecă foartepuţin umblată, pentru a urca o pantă relativ lină, darplină de roci şi pietre. Ici-colo vedeam crescând licheni şinişte mici arbuşti stingheri printre bolovanii tăioșii; înrest, niciun semn de viaţă. Nici nu voiam să mă gândescce-ar fi însemnat ca jeepul să aibă o pană de motoracolo, ori să pierdem semnalul GPS. În această privinţăeram totuşi avantajaţi, deoarece prerogativele de serviciuimpuneau să avem telefon mobil prin satelit cu acoperireglobală şi asta ne-a facilitat găsirea directă a punctuluiexact unde ar fi trebuit să ne întâlnim cu şamanul.

Nu l-am văzut decât în ultima clipă, după ce amcotit pe după coasta unuia dintre dealurile maistâncoase, ce prefaţau masivul înalt al munţilor. Stăteapur şi simplu nemişcat, drept, aşteptând ai faţa spredirecţia din care ne apropiam, de altfel singura posibilăîn acea configuraţie a terenului. Nu ştiu cum sau cu ce aputut să ajungă în pustietatea aceea. Era exact aşadupă cum l-am văzut în imaginea mentală ce mi-a fostproiectată de înţeleptul din interiorul Pământului, chiarpână la amănunt. Purta în spate un rucsac ce nu eraprea plin, peste o geacă de fâş descheiată în faţă într-unmod oarecum neglijent. Pe dedesubt avea o cămaşă încarouri, iar în jos purta o pereche de pantaloni deculoare verde, cam ponosiţi. În picioare avea niştebocanci scrijeliţi, însă în timp ce ne apropiam cu maşinade el am remarcat intuitiv dezinteresul şamanuluipentru aceste aspecte. Era înalt, slab, avea cam 60 deani, iar părul lung până la jumătatea spatelui îi fluturaîn şuviţe albe şi mai închise la culoare. În ele aveaprinse diverse mici obiecte: mai multe inele, o pană şiam văzut chiar şi un vultur minuscul cioplit în lemn. Pe

311

degetele de la mâini am văzut trasate nişte dungi roşii şialbe, iar pe frunte avea o dungă lungă şi lată, dintr-oparte în alta a capului, de culoare indigo.

Părea că ne aşteaptă, dar privirea era cumvadistrasă, ca şi atenţia lui. Am oprit la câţiva metridepărtare, ne-am dat jos şi ne-am apropiat de el. Omulnu făcea nimic, nu s-a mişcat şi nu a schiţat niciungest. Doar ne privea foarte serios, cu ochi negripătrunzători ce făceau şi mai sever chipul deja brăzdatde cute adânci, cu pielea arsă de soare. Cezar i-aadresat câteva cuvinte de bun venit în limba engleză şi l-a întrebat ce anume trebuie să facem în continuare.Şamanul nu spunea nimic, ci doar ne privea. Nu eraostil, dar nici nu deborda de amabilitate. Au fost câtevaclipe stânjenitoare, până când m-am adresat în limbaspaniolă şi i-am explicat încă o dată ceea ce, de fapt, eraevident pentru fiecare dintre noi şi anume, că suntemcei pe care el îi aştepta. M-a ascultat cu atenţie, a făcutun gest scurt de încuviinţare, apoi fără niciun cuvântne-a făcut semn să-l urmăm.

Am început să urcăm panta aceea stearpă printrebolovani şi stânci cu pas egal, fără să ne grăbim. Nu eracazul să ne facem griji pentru maşină, deoarecepustietatea părea să fie desăvârşită. În timp ce mergeamastfel în tăcere, m-am întrebat din nou cum ajunseseşamanul la punctul de întâlnire. Pentru aceasta, noi amparcurs cam 50 de kilometri de la aeroport şi o bunăbucată de drum a fost străbătută prin deşert arid, pe undrum secundar, după care şi acela a fost părăsit. Nu amvăzut, de asemenea, nicio altă maşină, presupunând căşamanul a condus până acolo. Am presupus aşadar căpoate el a fost adus de cineva, care mai apoi a plecat.

Întreaga experienţă mi se părea destul de stranie,dar în acelaşi timp incitantă. Pornind de la modul în

312

care ne-a fost sugerată şi felul în care informaţia ne-afost adusă la cunoştinţă, până la întâlnirea efectivă cuacel personaj straniu, ca din altă lume, totul părea ruptdintr-un film al lui Tim Burton, cu deosebirea că erafoarte real.

Am mers în acel fel printre stânci şi pietre,coborând şi urcând două dealuri, până când panta adevenit destul de abruptă şi formată doar din roci. Într-oanumită măsură, acea preumblare prin pustietateastearpă şi stâncoasă de acolo îmi aducea aminte deexperienţa din Tibet, trăită în prezenţa lui Repa Sundhi,până când să ajungem la intrarea în peştera unde amîntâlnit-o pe zeiţa Machandi. Doar că aici întregul peisajera mai roşietic, iar munţii mai puţin înalţi.

După ce am ocolit o stâncă mai mare, brusc în faţanoastră am văzut un bărbat şi o femeie, stând înpicioare şi părând că ne aşteaptă. Erau în faţa noastrăla o distanţă de vreo zece metri, în dreptul uneideschizături în stânca muntelui. Dacă priveai aceaintrare din unghiul în care mă aflam eu, urcând panta,ai fi zis că acolo nu este nimic; dar, pe măsură ce poziţiase schimba, am văzut că deschizătura în munte apăreamai largă, dar nu atrăgea totuşi atenţia în mod deosebit.În imaginile pe care le-am văzut mental atunci cândînţeleptul ni le-a transmis, nu am recunoscut acea zonă,nici deschizătura în munte şi nici cele două persoanecare stăteau în dreptul ei, însă bănuiam că informaţiane-a fost transmisă doar pentru ceea ce era necesar încălătoria noastră de început, pentru a fi ghidaţi.

Bărbatul şi femeia erau mai puţin înalţi decâtşamanul, dar păreau să aibă o descendenţă mai vechedecât acesta. Hainele pe care ei le purtau erau calitativeşi îmi evocau întrucâtva portul oamenilor din Peru sauBolivia, cu acele şaluri lungi, însă nu purtau pălăriile

313

specifice. După cum am apreciat, femeia avea campatruzeci de ani, iar bărbatul patruzeci şi cinci.Chipurile lor erau senine şi uşor zâmbitoare. Ne-amoprit la câţiva metri distanţă de ei şi i-am salutat deasemenea în spaniolă. Au înclinat capul şi, spredeosebire de şaman, bărbatul ne-a spus simplu că neaşteptau. Vorbea tot în spaniolă, deşi cu un anumitaccent. Apoi ne-au făcut un semn ca o invitaţie să-iurmăm. Şamanul a rămas pe loc. Speram să ne aştepte,deşi la întoarcere ne-am fi putut descurca şi singuri,pentru că aveam coordonatele în care am lăsat maşinaşi ne puteam ghida după GPS-ul telefonului, ca şi pânăatunci.

Am ajuns în spatele celor doi şi am intrat după eiîn mica peşteră din acel versant muntos. Era evident cănu era o cale umblată de oameni, dar chiar şi dacă ar fifost, dispunerea ei în munte şi felul în care era oarecumascunsă privirii de colţurile şi liniile celorlalte stânci dinjur făceau să fie greu identificată.

În momentul în care am pătruns înăuntru, deşisolul înainta drept în peşteră, totuşi am avut certaimpresie că am coborât ca pe un plan înclinat, iar aceastranie senzaţie mi-a provocat o uşoară ameţeală.Coridorul respectiv nu era prea lung, cam 5-6 metri, iardupă aceea el se deschidea într-o peşteră normală. Cândam intrat în sala destul de mică a acelei peşteri, senzaţiade ameţeală şi de coborâre a dispărut. Sala peşterii eradestul de îngustă, nu prea înaltă şi prelungindu-se îninteriorul muntelui, totuşi pe o distanţă nu prea mare.

Am trăit atunci una dintre cele mai interesanteexperienţe până în acel moment, căci după ce ampătruns în acea cavernă din interiorul muntelui şi amînaintat câţiva paşi, părea că străbăteam împreună cuCezar secţiuni diferite ale spaţiului şi timpului. La

314

început am crezut că doar mi se pare, dar destul derepede m-am convins de realitate. Chiar după primiipaşi am văzut cum pe pereţi apare umezeală şi chiarmici firişoare de apă scurgându-se de-a lungul lor. Măaflam aparent în aceeaşi cavitate din munte, dar cutoate acestea ceva părea că se schimbase şi aceasta s-apetrecut fără să-mi dau prea bine seama cum; doarvedeam „efectele”.

Mergând mai departe am văzut cum sala aredeodată cristale în interior, care apăreau din toatepărţile şi erau de dimensiuni mari, chiar şi de un metruînălţime. Erau orientate în toate direcţiile şi uneleformau mănunchiuri, ca o floare. Aveam senzaţia că înaceeaşi cavitate erau mai multe Săli în care ajungeam perând, iar peisajul se schimba cumva în mod neaşteptat.Mi-am dat seama că în realitate noi parcurgeam acolodistanţe foarte mari datorită distorsiunii spaţiale princare treceam, ceea ce determina de asemenea şialterarea conştiinţei noastre. Era clar că acea micăpeşteră reprezenta un punct de trecere, un portal deacces în dimensiunile subtile ale Pământului spreinteriorul lui, iar modul în care acest lucru se petreceatrecând din planul fizic spre cel subtil era cu adevăratuluitor. Cu fiecare pas pe care îl făceam, aveam senzaţiacă parcurgeam distanţe enorme şi astfel realitateaînconjurătoare se modifica în funcţie de „zona” prin caretreceam.

Am înaintat astfel şi mai mult spre ceea ce credeama fi fundul peşterii, mergând în spatele celor doi ghizi şiam simţit deodată o căldură puternică, ceea ce mi-aindicat faptul că probabil treceam printr-o zonă cumagmă topită. Mă simţeam ca într-un fel de transă, darîn acelaşi timp eram perfect lucid şi conştient de ceea cese petrece. După acea senzaţie de căldură am văzut din

315

nou o zonă cu cristale, apoi iarăşi umezeala, chiar maiaccentuată decât prima dată şi, deodată, am avut certaimpresie că am trecut printr-o uşă, deşi nu am văzutnimic de acest gen. Brusc, sala în care ne aflam eraperfect uscată, iar noi eram la capătul ei. Acolo am văzutsăpat în stâncă un dreptunghi cu o mică arcadadeasupra lui, prin care bărbatul şi femeia au trecut,dispărând din faţa noastră. Fără să-mi mai fac problemeam trecut eu prima dată, urmat imediat de Cezar.

M-am pomenit brusc în interiorul unei case. Era caşi cum aş fi ieşit dintr-o cămară în una din camereleacesteia. L-am văzut în spatele meu pe bărbat, care aînchis uşa după noi şi am remarcat, cumva straniu,apăsarea mâinii lui pe clanţa uşii şi felul în care aînchis-o, modul lent, încetinit, în care s-a petrecut acellucru. Dar în momentul în care uşa s-a închis complet,parcă am tresărit,/ieşind din acea stare de transă şirevenind la condiţia normală. Impresia mea era căatunci am fost integrat complet în realitatea planuluisubtil în care deja mă aflam, fără să mai am legătură cuplanul fizic. Era ca o delimitare clară şi o cunoaştereprecisă a realităţii din jurul meu. Mai târziu, discutândcu Cezar despre experienţa noastră şi analizânddiferitele ei etape, am înţeles că până în momentul încare uşa s-a închis spatele meu, în acea casă, euapreciam şi judecam ceea ce vedeam asociind totul cuplanul fizic, cu ceea ce ştiam din lumea noastră. Trenalungă de concepţii şi idei pe care le aveam întipărite înminte, legate de legile şi specificul materiei fizice, creaun fel de încetinire a percepţiei atunci când pătrundeamîn planul eteric şi se accentua pe măsură ce înaintamspre frecvenţele superioare ale acestuia, către planulastral. Închiderea uşii în spatele nostru a însemnat„ruperea” clară a legăturii cu planul fizic.

316

Mi-am orientat apoi atenţia spre locul în care măaflam. Era o cameră spaţioasă, cu multe ferestere şiscaune foarte frumos sculptate în lemn. Mi-am datseama atunci că felul în care percepeam ceea ce măînconjura acolo era diferit de experienţele anterioare, încare lucrurile apăreau într-o singură ipostază. Aici, eleerau cumva nuanţate. De exemplu, la o primă vedereacele scaune aveau poate un aspect de vechi, chiar dacăerau elegant realizate, însă atunci când te uitai maiatent perspectiva lor se schimba într-un mod fin,făcându-te să le percepi ca nişte obiecte modeme,realizate cu mult gust şi foarte rafinate. Părea să fie maimult o chestiune de detalii: cu cât priveai mai atent, cuatât obiectul devenea într-un anumit fel „mai avansat”,„perfecţionat”.

Ansamblul camerei era armonios şi foarte plăcut.În mijloc se afla o masă care părea să fie din sticlă,deoarece era transparentă, iar pe ea am văzut un vas cunişte fructe şi o vază cu flori. Modul ciudat în carepercepeam unele lucruri s-a extins, pentru că pe unperete al camerei eu ştiam că este o bibliotecă, dar defapt nu o vedeam acolo. În termeni fizici aş fi spus căeste invizibilă, însă Cezar mi-a explicat mai apoi căunele dintre elemente nu le pot vedea deoarececonştiinţa şi simţurile nu îmi sunt încă acordate foartebine cu frecvenţele specifice ale planului în care neaflam, ceea ce provoca anumite „neconcordanţe” întreceea ce vedeam şi ceea ce ştiam. Totuşi, chiar dându-miseama de toate acele relative „ciudăţenii”, nu eram delocderanjat de ele, ci le considerăm cumva normale.

Începeam să-mi dau seama că în acea realitateavansată din interiorul Pământului cunoaşterea semanifesta într-un mod superior. De pildă, în parteadreaptă a camerei erau două geamuri mari, elegant

317

realizate în perete, care nu aveau sticlă, dar cu toateacestea acolo exista „ceva” despre care eu ştiam că nulasă să pătrundă nimic de afară. Eu puteam să văd ceeste în exterior, dar în acelaşi timp ştiam că de afară nuse poate vedea înăuntru.

În faţa mea era uşa prin care se ieşea din aceacasă, iar în stânga am văzut o altă uşă care dădea înceea ce am putea numi „bucătărie”. Totuşi, nu am văzutacolo nimic din ustensilele cu care suntem noi obişnuiţi,gen aragaz, cuptor sau altele, însă în câmpul conştiinţeimele am înţeles că acela era spaţiul în care fiinţele dinacea casă îşi preparau hrana. Puteam să văd prindeschizătura uşii multe fructe şi un fel de aparat, desprecare am ştiut tot atunci, într-un mod în care nu mi-l potexplica, că era folosit pentru a extrage direct energiasubtilă pură din fiecare fruct, la fel cum noi extragemsucul cu aparate speciale. Atunci am auzit voceabărbatului în mintea mea, clară, vorbind o limbă pe carenu o cunoşteam, dar cu toate acestea înţelegeam foartebine ceea ce el voia să-mi spună:

- Într-adevăr, noi am ajuns la o fază superioară, încare extragem esenţa energetică din fruct, pe care maiapoi o consumăm.

A intrat în acea cameră pe care eu am asociat-o cuo bucătărie şi a venit înapoi cu acel aparat, ce semănadestul de bine cu storcătoarele noastre de fructe. Aveaun corp vertical mai înalt şi apoi un fel de sferă în careprobabil se extrăgea acea esenţă. A luat un fruct de pemasă, ce mie îmi părea a fi un măr, deşi era mai mare şicu o coajă mai groasă, şi l-a introdus în aparat. Apoi afăcut o mişcare cu mâna deasupra sferei şi atunci amauzit un zgomot slab, ca un ţiuit şi am simţit un mirospătrunzător, ca atunci când facem un ceai de esenţătare, un amestec de scorţişoară cu măr. Bărbatul a

318

detaşat mai apoi un mic recipient, ca un vas, din aceldispozitiv şi mi-a arătat conţinutul lui, care era ocantitate mică dintr-o substanţă ce părea semilichidă.

- Aceasta este ceea ce noi consumăm din fructe, ne-a spus bărbatul. Este o hrană foarte pură şi energizantă.

Apoi ne-a arătat cum păstrează ei alimentele, într-un fel de aparat pe care l-am văzut într-o nişă, în spatelecamerei, însă chiar dacă ştiam că acolo este un fel dedispozitiv, totuşi nu-l puteam vedea cu claritate, ci îmiapărea ca într-o bulă estompată, fără să înţeleg nimic.Se pare că bărbatul ştia bine ce anume puteam să văd şice nu, pentru că mi-a explicat:

-Nu îl poţi distinge deocamdată pentru că mintea tanu are cu ce să-l asocieze în cunoaşterea ei. Însă el arefuncţia de a păstra alimentele într-o condiţie optimă. Nuconsumăm decât alimente vegetale, însă ele nu sunt nicideshidratate, nici uscate, nici puse la o temperaturăscăzută.

Zicând aceasta, el a luat un alt fruct, asemănătorcu un avocado, apoi a luat de pe un raft ceea ce iniţialmi s-a părut a fi o aţă şi a trecut acea aţă peste fruct. S-a dovedit atunci că „aţa” era de fapt gura unei „pungienergetice”, care ţinea produsul în condiţia lui prezentă,fără ca energia sa specifică să fie în vreun fel pierdutăsau alterată din punct de vedere calitativ. Abia după cefructul a intrat în acea „pungă”, am putut să vădconturul ei în jurul alimentului, ca un fel de câmpenergetic foarte fin. Apoi bărbatul a pus alimentul înacel aparat, care după explicaţiile ce mi-au fost oferite,îmi apărea sub o formă ceva mai clară.

În partea din stânga a acelei camere mari existaunişte scări spre un etaj, unde am simţit că era o zonă încare cei care locuiesc acolo au camerele în care seodihnesc şi dorm. Camera de jos mai avea o uşă spre un

319

culoar care ducea la mai multe camere mici, ca nişteboxe de depozitare, în care se puneau diferite obiecte. Înmare, funcţionalitatea casei era aproximativ aceeaşi cuceea ce ştim şi noi în lumea noastră, cu mici deosebiricare ţin de specificul planului subtil în care ea există şi,bineînţeles, cu o tehnologie mai avansată. De pildă, lageamuri aveau şi ei un gen de „storuri” care se puteaulăsa în jos, diminuând lumina, însă atunci când se făceaasta, storurile se „lipeau” parcă de suprafaţa ferestrei,chiar dacă acolo aparent nu era nimic. Bărbatul ne-aexplicat că ei au lumină tot timpul şi, pentru perioadeleîn care se odihnesc trebuie să recurgă la aceastămetodă, care permite crearea unei anumite obscurităţiîn casă.

Am ieşit apoi cu toţii afară prin ceea ce noi amputea numi „uşă”, dar în realitate în acel loc nu eranimic. Spaţiul era delimitat ca pentru o uşă, cuspecificul că în latura de sus nu era dreaptă şi nu formaun dreptunghi, ci era puţin curbată, ca o mică arcada.Din interiorul casei eu vedeam tot ceea ce era afară, pestradă, însă după ce am ieşit şi am privit în urma mea,am văzut că spaţiul respectiv destinat uşii era opac şiavea o culoare indigo închis. M-am oprit şi am introdusdoar capul prin acea „uşă” şi imediat am văzut interiorullivingului din casă; am scos capul afară şi aveam în faţăsuprafaţa opacă ce nu îmi permitea să văd înăuntru. M-am mai jucat aşa de vreo două ori, intrând şi ieşind în şidin casă chiar cu tot trupul. Cel mai probabil acela eraun ecran energetic protector, programat să aibă acelspecific. Ecranul juca rol de protecţie nu doar vizuală, cişi al temperaturii, deoarece remarcam faptul că atuncicând intram în casă, acolo era mai cald, iar când ieşeamîn stradă temperatura era mai scăzută. Cu alte cuvinte,tehnologia ecranului energetic protector, pe care ei o

320

foloseau în cazul geamurilor şi al uşilor, asigura cadrulpersonal al familiei.

După ce m-am lămurit în acea privinţă am revenitlângă ceilalţi, care mă aşteptau cu răbdare şi oarecumamuzaţi. Am început să mergem pe acea stradă care eraîntr-o uşoară pantă, însă atunci am văzut doar puţinioameni. Ni s-a explicat faptul că la ei era „dimineaţă”devreme; cei mai mulţi dintre locuitorii oraşului se aflauîn ciclul de odihnă şi dormeau.

Străzile erau pavate cu piatră şlefuită, cam la felcum am văzut şi în Tomassis. Am mers pe acea stradăpână la capătul ei şi apoi pe alte două străzi mai mici,până când am ajuns într-o piaţă largă, care avea încentru o fântână arteziană foarte frumoasă. Apa ţâşneavertical în diferite forme, însă interesant era faptul că eaapărea abia de la jumătatea distanţei în sus, ca şi cumpână acolo ar fi fost invizibilă. Era ca şi cum abia în acelpunct ea reuşea să se materializeze, luând apoi formelefrumoase pe care le făcea.

Oamenii pe care îi vedeam pe stradă nu erau înalţişi nici nu emanau o forţă fizică deosebită, în schimbputeam să observ la ei rafinamentul şi bunătateasufletului din felul în care priveau şi de pe chipurile lormulţumite. Trăsăturile lor aveau specificul amerindian,însă într-o formă foarte rafinată.

- Faptul că noi trăim în lumina acestui soare a adusde-a lungul timpului anumite modificări structuriinoastre, la toate nivelurile, ne-a explicat bărbatul. Esteun alt tip de influenţă, prin comparaţie cu soarele de lasuprafaţă.

Cezar l-a întrebat atunci care era originea lor.- Suntem aici de mii de ani, chiar înainte de ceea ce

voi cunoaşteţi ca fiind civilizaţia Maya. Înaintaşii noştri

321

sunt cei care au pus bazele civilizaţiilor olmecă şi toltecăde la suprafaţă. O parte au rămas acolo, alta a venit aici.

Bărbatul ne-a explicat că acela nu era singuruloraş în care descendenţi pe această linie, mergând pânăla cei mai apropiaţi de timpurile noastre, mayaşii şiincaşii, le-au format şi locuit în interiorul planetei, darîn zone diferite.

- Oraşul nostru este însă foarte vechi şi, în timp, ela evoluat spre centrul planetei, unde suntem acum. Aicieste inima care susţine totul şi aici este lumea foarteînaltă despre care unii dintre cei de la suprafaţă auauzit. Tu ştii foarte bine despre ce este vorba, a maispus bărbatul, întorcându-se spre Cezar. Noi am primitînsărcinarea să vă arătăm această cale de acces. În viitorasta va avea o anumită importanţă pentru omenire.

Am înţeles că bărbatul se referea la lumeaShambalei. Am simţit o emoţie profundă, deoarece mi-am adus fulgerător aminte de ceea ce trăisem înprezenţa Gardianului şi ceea ce văzusem atunci când elne-a condus în acel loc. Strălucirea extraordinară aShambalei şi sentimentul de înălţare sufletească pe carel-am avut atunci... mi-am dorit cu putere să revăd acealume mirifică, iar acum primeam confirmarea că sunt înlocul în care trebuia. Într-o sincronicitate perfectă, chiaratunci am ieşit din acea piaţă spre o stradă principală,care se deschidea în faţă, către orizont şi atunci amputut să văd şi să recunosc splendoarea lumiiShambalei: în depărtare, dincolo de un golf pe care euatunci l-am asociat cu un lac, am văzut zidurile măreţeşi construcţiile impunătoare, de o albeaţă scânteietoare,ale acelui tărâm feeric. Doar simplul fapt că le priveammă făcea să simt demnitatea şi forţa extraordinară pecare ele o infuzau în mod subtil în fiinţa mea, creând ostare de sacru şi de nostalgie către infinit. O simţeam ca

322

pe o forţă foarte profundă a cunoaşterii, greutatea deneclintit a autorităţii spirituale care opreşte oricederapaj sau dezechilibru. Am înclinat încet capul, într-un act sincer de smerenie şi recunoştinţă faţă deînţelepciunea adâncă ce este răspândită de fiinţele dinacest tărâm minunat.

Uitându-mă apoi şi mai departe, puteam deasemenea să văd, chiar la orizont, curbura uşoară spreîn sus a Pământului, însă era foarte departe şi aveammai curând o viziune înceţoşată, care se pierdea înalbastrul lăptos al cerului. Intuiţia în privinţa oraşuluidin depărtare mi-a fost confirmată atunci de ghidulnostru, care a făcut un gest larg cu mâna, arătând spreacele ziduri şi a spus:

-Acolo este una dintre intrările în Shambala. Vomreveni puţin mai târziu, pe ţărm, pentru a admirapriveliştea.

Am fost contrariat să constat că bărbatul foloseaaceeaşi denumire pe care o ştiam şi noi pentru lumeasuperioară din interiorul Pământului, însă el mi-aexplicat că tradiţia spirituală a omenirii este cea care apreluat această denumire ca o memorie din timpuriancestrale, când lucrurile la suprafaţa pământului eraualtfel şi a transmis-o peste eoni până în zilele noastre.

INCLUDEPICTURE "../../TiBi/Desktop/media/image44.jpeg" \*MERGEFORMAT INCLUDEPICTURE

"../../TiBi/Desktop/media/image44.jpeg" \* MERGEFORMAT

323

INCLUDEPICTURE "media/image44.jpeg" \* MERGEFORMAT

Vedere generală asupra Shambalei din oraşul Utklaha

Am rămas un timp admirând cu toţii acel splendidtablou ce ni se înfăţişa în faţa ochilor, după carebărbatul ne-a invitat să mergem mai departe, pe altestrăzi ale oraşului. Simţeam un vânt foarte plăcut, cald,care îmi atingea pielea şi îmi crea o senzaţie deextraordinar bine în fiinţă.

Oraşul crea impresia de vechi, însă după cum amspus aceea era doar o primă impresie „exterioară”,pentru că atunci când atenţia devenea focalizată,lucrurile parcă se schimbau, căpătând un aspectmodern şi chiar avansat tehnologic. Niciuna dintreconstrucţii nu depăşea un etaj înălţime, iar casele erauuna lângă cealaltă, fără curte. În spatele caselor şi apieţei principale se întindeau păduri luxuriante, căciacolo Natura părea să se îmbine foarte bine cuactivitatea şi prezenţa oamenilor.

324

După un ocol am ajuns din nou în piaţa centrală,unde am văzut de data aceasta câţiva oameni. Portul lorera simplu, dar rafinat. Am văzut că cei mai mulţibărbaţi purtau un fel de robă lungă până la călcâie,despicată pe părţi şi cu pantaloni pe dedesubt. Femeilepurtau de asemenea o rochie lungă până jos, însă croităpe specificul feminin, strânsă puţin la talie cu o cureaelegantă şi având nişte pliuri foarte frumoase pe părţi. Înpicioare purtau un fel de ghetuţe care semănau cuşoşonii, dar erau mult mai elegante, cu o clapetă înlateral. Deşi părea moale, am observat că atunci cânddădea de pietrele dalelor, talpa se întărea, în schimbatunci când materia pe care călca era biologică, cum arfi pământ sau iarbă, aceasta se mula după formarespectivă.

Admiram rafinamentul îmbrăcăminţii lor, care deşisimplă, era foarte elegantă şi cu bun gust realizată. Untimp am studiat aceasta chiar pe cei doi care ne serveaudrept ghizi în acel loc, mai ales că reprezentau un cuplufoarte reuşit. Femeia impunea prin armonia formelor şiprestanţă, dublată însă de o mare bunătate interioară ceemana mai ales din ochii ei mari, având o culoareneobişnuită, un amestec între gri şi căprui. Părul eişaten închis era lung şi ondulat, iar la gât purta unmedalion fără fir, de formă rotundă. Văzând că suntinteresat de simbolul ce era gravat pe el, ea mi-a explicatcă acela reprezenta un fel de vechi blazon aldescendenţei familiei ei. Ea mi-a explicat că medalionulrămânea lipit de piele, fără să fie susţinut de nimic,datorită rezonanţei care era creată între vibraţia luispecifică şi sentimentele din inima ei. Având în vedere cămă aflam în planul eteric superior, astfel de fenomeneîmi păreau a fi perfect explicabile, căci ele aveau onatură preponderent energetică şi mai puţin materială.

325

Costumaţia lor nu reprezenta însă un portgeneralizat. Atunci când am ajuns în piaţa oraşului, lafântâna arteziană, am văzut persoane purtând şi altecostumaţii, de pildă haine mulate pe corp. Mi-am datseama că acele persoane erau preocupate de o anumitălatură a activităţii, ceea ce la noi fac sportivii. De altfel,unul dintre bărbaţi se îndrepta destul de repede spreapa mării, care era în faţa noastră la o mică distanţă,probabil pentru a înota, ori altă activitate de acest gen.

Am privit atunci cu atenţie mai mare în jur şi amobservat că noi ne aflam de fapt într-o margine a aceluioraş, care se întindea mult în dreapta noastră. În loculîn care ne găseam, localitatea părea să se întindă pe openinsulă ce înainta adânc în apa mării, iar spre orizontvedeam tărâmul cu zidurile Shambalei şi alte construcţiidincolo de el. Privind în dreapta, spre oraş, am observatmai multe clădiri înalte ce aveau o linie arhitectonicădeosebită, deşi nu neapărat futuristă. Mi-am dat seamaatunci că, cu cât se apropiau mai mult de centruloraşului, cu atât acele clădiri erau mai înalte.

Mi-am îndreptat atunci privirea către cer şi l-amprivit cu mai multă atenţie. Soarele lor se afla exact lazenit, deasupra capului şi nu îşi schimba poziţia.Puteam să mă uit la el fără să mă orbească, chiar dacăcu o anumită greutate, pentru că intensitatea luminii luiera cam două treimi din cea a soarelui nostru. Deasemenea, dimensiunea lui era mai mică, aproximativjumătate din diametrul discului solar ce îl vedem pecerul nostru. Lumina era blândă, iar aerul cald, dar ocăldură plăcută, ca în luna mai sau iunie. Încă de cândam sosit în acel loc am remarcat că aerul are încompoziţia lui mai puţin oxigen decât la suprafaţapământului, dar lipsa lui era compensată pe deplin deenergia subtilă pe care o conţinea. Ghidul nostru ne-a

326

explicat că aceasta se datora radiaţiei speciale a soareluilor interior, care de fapt era manifestarea eterică a găuriinegre din centrul Pământului.

Cerul nu era albastru, aşa cum îl vedem noi lasuprafaţă, ci mai degrabă o combinaţie între albastru,alb şi gri, ceea ce îl făcea să apară oarecum difuz.Lumina însăşi părea să fie „lăptoasă”, astfel încât eaparcă „mângâia” şi îmbrăca fiecare formă într-o hainăprotectoare. Am văzut şi nori pe cer, care aici apăreaucu forme mai clare decât cei de pe cerul din Tomassis.

Bărbatul ne-a spus că noi ne aflam pe o peninsulăcare intra în ocean. Am fost mirat auzind acest termen,dar el ne-a reconfirmat că este vorba despre un oceanimens şi că în alte zone ale interiorului planetei maiexistă de asemenea întinderi mari de apă, lacuri şi chiarmări. Eu aveam deja experienţa din Tomassis, unde amvăzut acea mare sau, în orice caz, un lac de maridimensiuni. În plus, ştiam despre bănuielile oamenilorde ştiinţă şi unele dintre măsurătorile lor, care atestăexistenţa unui ocean interior, deci puteam să înţelegbine acest lucru, însă chiar şi aşa termenul de „ocean”mi s-a părut atunci uluitor, în special pentru că valurile,aşa cum le vedeam, erau foarte mici. Bărbatul ne-aexplicat atunci că asta se datorează configuraţieispeciale a uscatului în acea zonă, care este precum openinsulă şi formează un golf, protejând astfel ţărmurilede valuri mai mari.

Înclin să cred că apa oceanului era dulce, deşi nupot spune asta cu certitudine. În general vorbind, mi-amdat seama că acolo tu întrebi cam ceea ce ei vor ca tu săafli şi chiar dacă mai apoi vrei să pui şi alte întrebări,ceva parcă te opreşte. Cumva, situaţia era asemănătoarecu aceea în care un grup vizitează un muzeu şi ascultăexplicaţiile ghidului: poţi pune două-trei întrebări, dar

327

până la urmă tot după indicaţiile ghidului te ţii, urmândfirul pe care el îl imprimă. Astfel încât nici eu n-am maiîntrebat nimic despre apa oceanului, dar simţeam şitotodată aveam un fel de cunoaştere interioară, specificăacelui plan în care ne aflam şi unde lucrurile se petrecaltfel decât la suprafaţă: cumva, ştiam că apa totuşi eradeosebită de apa unui ocean de la suprafaţă, de parcă arfi fost şi dulce, şi sărată în acelaşi timp. Ştiam deasemenea că acea calitate specială a apei era dată prinacţiunea soarelui de pe cerul lor, aşa cum încărcareaenergetică specială a aerului era şi ea tot un efect al săuremarcabil.

Între timp, am coborât pe acea stradă şi am ajunspe plaja oceanului, acoperită cu nisip alb, curat. Câtevastânci mici şi răzleţe contrastau plăcut cu strălucireaslabă a nisipului. La capătul drumului pavat cu pietre,dincolo de care era nisipul plajei, creşteau câţiva arbuştice delimitau acea zonă.

Am privit cu nesaţ dincolo de golf la splendoareaacelor construcţii şi ziduri albe ce semnificau zona deintrare în tărâmul Shambalei. Fiind acum puţin maiaproape de acel pământ şi având o perspectivă completliberă şi clară, neobturată de alte clădiri, am putut săvăd mai bine unele din caracteristicile acelui sublimtărâm. Construcţiile erau înalte, strălucitoare şitransparente, părând că sunt făcute din diamant. Erauimpunătoare şi cu forme îndrăzneţe, în care predominaspirala. De data asta, însă, am văzut cu mai multăclaritate că în spatele acelor clădiri maiestuoase eraualte construcţii, doar că acestea erau parcă ascunseîntr-un fel de halou, prin care nu puteam să disting preabine. L-am întrebat pe ghid ce reprezintă acel halou şi ceascunde el.

328

- Haloul există doar pentru percepţia ta, mi-arăspuns bărbatul. El reprezintă limita până la careconştiinţa ta poate să înţeleagă ceea ce vede. Dincolo deaceastă limită, ea nu mai poate percepe frecvenţa devibraţie a ceea ce se află acolo şi de aceea ţie îţi apare cafiind ocultat. Însă eu văd cu claritate acea realitate şi lafel şi prietenul tău.

Ştiam că Cezar fusese de mai multe ori înShambala, însă el nu a deschis niciodată acest subiect,iar eu am simţit că în acest caz era o barieră caretrebuie respectată şi nu am insistat. Simţeam o marebucurie pentru el şi în sinea mea speram că acum, cândexperienţa mea devenise mai bogată, să aflu de la el maimulte, aspirând ca eu însumi să ajung să merg în aceltărâm.

Bărbatul a continuat să-mi explice:- Totuşi, chiar şi dintre locuitorii oraşului nostru

sunt puţini cei care au această capacitate, de a vedea„dincolo de halou”. Majoritatea vede aşa cum îl percepitu în momentul de faţă. Oamenii văd doar partea deintrare, cu aceste clădiri la care te uiţi şi tu acum şideseori ei traversează golful şi merg acolo pentru a primiînvăţături şi a se pregăti spiritual. Aceasta este ca ozonă de ucenicie, pentru că ea semnifică doar intrarea întărâmul Shambalei. Ca să ajungi efectiv în Shambalatrebuie să fii în regiunea pe care tu o vezi în depărtare,învelită într-un „halou”.

Deşi înţelegeam în mare parte principiul aceleisituaţii, aşa cum mi-a fost el explicat, totuşi în uneleaspecte rămâneam parcă „ataşat” de concepţiile şitendinţele inoculate în existenţa din planul fizic. Depildă, aş fi vrut să ştiu ce anume se întâmpla dacăcineva mergea în zona periferică a Shambalei, iar deacolo îşi continua drumul spre halou, pentru a intra în

329

Shambala. Bărbatul m-a privit uşor amuzat, dar aapreciat inocenţa cu care am pus acea întrebare şi mi-arăspuns:

- Chiar de ar face asta, s-ar trezi pe munte sau înpădure, de exemplu. Nu poţi cunoaşte ceva dacă nu eştiîncă pregătit să o faci. Acesta este motivul pentru caremulţi dintre semenii noştri merg în această zonă deintrare în Shambala, ca la un fel de şcoală spirituală,prin care ei evoluează şi îşi rafinează suficient de multconştiinţa. Mai târziu ei devin capabili să accesezeplanul de conştiinţă al Shambalei şi atunci pot intra peteritoriul ei.

Totuşi, nu îmi era prea clar dacă acolo veneaufiinţe şi din alte zone şi oraşe din interiorul Pământului.Mi se părea puţin cam complicat cu „naveta” pe caretrebuiau să o facă. Am întrebat:

- Poate că pentru cei de aici este uşor să aveţi acestacces, dar pentru alţi oameni din interior sau chiar de lasuprafaţă mi se pare dificil să acceseze aceste „cursuri”.Îmi imaginez că nu se organizează „excursii” colective.

- Judeci lucrurile în spiritul legilor fizice, dar aici elesunt cu totul altfel, mai ales în ceea ce priveşte acesttărâm, pe care mulţi dintre voi, cei de la suprafaţă, îlconsideraţi ca fiind „legendar” sau „mitic”. Îl vezi ai ochiităi, el este cât se poate de real, chiar dacă acum tu nu aiacces decât doar la o mică parte din el. Ceea ce mulţioameni nu pot să înţeleagă este faptul că Shambala nu elocalizată undeva anume; ea este într-adevăr o lume desine stătătoare, însă are ramificaţii în diverse părţi, aşaîncât cei care sunt pregătiţi pot intra în acest tărâm fiecă sunt de aici, fie că sunt din cealaltă parte a cavităţiiinterioare a Pământului, din alte oraşe sau lumi, orichiar de la suprafaţa planetei.

- Şi cum fac ei asta? am întrebat foarte interesat.

330

- Prin anumite „porţi” dimensionale, de felul celeiprin care aţi venit şi voi aici, în Utklaha.

Am rămas puţin pe gânduri, zicându-mi că oricinear fi putut să nimerească o astfel de „poartă”interdimensională. Bărbatul a intuit imediat naturainferenţei mele mentale şi m-a corijat:

- Aparent, ai putea spune asta, dar în realitatelucrurile stau cu totul altfel. Accesul este foarte strictcontrolat şi nu este un proces mecanic sau automat, aşacum te-ai putea gândi tu. De exemplu, nu este de ajunssă ştii că într-un loc anume există o astfel de deschiderespre lumea Shambalei, pentru a avea acces acolo. Chiarşi dacă ai ajunge în acel loc în care ştii că există„poarta”, tot nu ai trece, deoarece nu cunoşti anumitereguli ale ciclicităţii ei, ori a poziţiei ei specifice. Şi maisunt gardienii unor astfel de locuri speciale.

M-au năpădit atunci brusc amintirile recenteicălătorii şi a întâlnirii cu Gardianul.

- Eşti tu un astfel de gardian? l-am întrebat franc peghidul nostru.

- Am primit această însărcinare de la înţelepţi.Supraveghez trecerea de la suprafaţă spre lumeaShambalei prin acea „poartă” prin care aţi venit şi voi. Eimă anunţă cine trebuie să vină aici şi cine nu. E osarcină pe care mi-am asumat-o împreună cu familiamea.

- A fost impusă? E ca un serviciu sau altceva deacest gen? am întrebat în continuare, curios să ştiu cumsunt lucrurile în acel loc.

-Nu este un serviciu, nici un sport sau alt obiceiocazional. Este o atitudine firească, ceva care decurge înmod natural după gradul de înţelegere al fiecăruia.Nimeni nu impune nimic altcuiva aici.

331

M-am gândit atunci la condiţia noastră, în lumeade la suprafaţă, la manipularea, minciuna şi opresiuneacare există aproape peste tot, manifestate în feluriteforme şi am comparat asta cu liniştea, calmul şiînţelepciunea ce domneau aici, în interiorul Pământului,aproape de Shambala. Cine s-ar mai întoarce în„închisoare”? Şi totuşi, lucrurile au un rost al lor şi oanumită succesiune, care trebuie respectată.

Înainte să avansez mai mult cu „filosofia” mea,bărbatul ne-a făcut un semn cu mâna, ca o invitaţie,pentru a ne continua drumul înapoi spre oraş. Am mersastfel câteva minute pe străzile lui, încă relativ pustii, cughidul nostru puţin în faţă şi soţia lui mereu în stângamea, dar puţin în spate. Îi percepeam prezenţaminunată, suavă şi demnă în acelaşi timp, o delicateţece sublinia totuşi personalitatea ei puternică. Ea aduceaduioşia, feminitatea, armonia în grupul nostru şi astaputeam să simt cu claritate.

Ne-am apropiat de partea muntoasă a oraşului şi,având în partea stângă plaja şi golful, bărbatul ne-aindicat zona din depărtare, spre orizont. Privind cuatenţie am putut să observ, chiar dacă destul deînceţoşat, ampla curbură interioară a Pământului, însădoar pe un arc de cerc relativ redus. Chiar şi aşa,sentimentul era copleşitor... vedeam totul ca o structurăgigantică în nuanţe de albastru, chiar dacă parcă aerată,datorită depărtării foarte mari până acolo.

-Doar din acest unghi puteţi vedea curburainterioară a Pământului şi numai dacă e senin şi fărănori. Nu se poate observa din alte zone, datorită luminiişi razei foarte mari pe care o are, însă dacă priviţi exactde aici, lumina cade într-un anumit fel şi puteţi înţelegecă sunteţi în interiorul planetei.

332

Eu văzusem foarte vag tendinţa de curbură laorizont atunci când am privit spre tărâmul Shambalei,când eram aproape de plajă, însă aici se vedea mult maibine şi pe o înălţime mai mare, chiar dacă de asemeneala mare depărtare. Teoretic, curbura ar fi trebuit să sevadă din orice punct sau oraş din interiorul giganticeicavităţi din centrul planetei, însă acolo practic nu existănicio deosebire faţă de felul în care vedem noi lasuprafaţă: linia orizontului se închide înainte ca ochiulsă perceapă cu claritate curbura. La suprafaţă ea este înjos şi nu o putem vedea; în interior ea este în sus, darnatura luminii şi distanţa o estompează aproape total.

Atunci când eşti acolo, în interiorul Pământului, încavitatea subtilă sau eterică, imensă, din centrul lui, înfiinţă apare un sentiment foarte special, o anumită trăirece nu poate fi confundată. Cea mai adecvată descriere aacelei emoţii este că te simţi protejat. Aparent, cineva dela suprafaţa pământului ar putea să aibă senzaţia că odată ce a pătruns în interiorul planetei, devine„constrâns” şi „limitat”, „închis”, pentru că nu vedestelele pe cer şi nu are senzaţia de „spaţiu deschis”. Cutoate acestea, la locuitorii din centrul Pământului nuexistă această problemă, pentru că, aşa după cum mi-aexplicat ghidul nostru, nivelul lor spiritual le permite săînţeleagă şi să simtă într-o anumită măsură căUniversul se află în ei înşişi. Cel puţin din acest punctde vedere ei nu trebuie să vadă stelele pe cer pentru casă ştie sau să simtă că ele există în imensul spaţiucosmic, într-un fel, este precum în cazul fericirii: pe ceaadevărată nu o găseşti în exterior oricât ai căuta, ci doaratunci când te îndrepţi spre interiorul fiinţei tale, ajungila izvoarele ei. Un sihastru nu suferă niciodată cărămâne ani de zile nemişcat în peştera lui, înconjurat deroca muntelui şi nu vede stelele pe cer; nici nu suferă de

333

„claustrofobie”, ori de ideea că nu are spaţiu. Însăşiexperienţa lui spirituală interioară foarte bogată îi aducecu mult mai multe cunoştinţe şi senzaţii decât toatestelele de pe cer.

Fiind acolo, în cavitatea din centrul Pământului,simţeam acea senzaţie de protecţie, de bine şi desiguranţă. Nu îmi era frică şi atunci am înţeles mai bineşi psihologia locuitorilor din interiorul planetei, care sesimt foarte liberi şi mulţumiţi. Ei trăiesc într-o deplinăsimbioză cu natura, fără să intervină asupra ei în modulîn care noi o facem la suprafaţă şi, din câte mi-am datseama, violenţa nu există.

Bărbatul s-a întors spre noi şi ne-a făcut un gest cao invitaţie de a merge mai departe. De fapt, ne-am întorsspre piaţă şi atunci am văzut pe străzi mai mulţioameni, precum şi primele vehicule, care erauantigravitaţionale. Semănau cu nişte mici capsuledescoperite, care se deplasau prin aer la o înălţime deaproximativ un metru, fără alt zgomot, decât foşnetultrecerii lor prin aer. Aparent, puteam să spun căpersoana care stătea aşezată în interior conduceavehiculul, dar practic vorbind, nu am văzut niciun volansau alte manşe. Mai degrabă, ceea ce am putut săsurprind fugitiv era ca un fel de bord computerizat, însădespre acest detaliu nu pot fi sigur, deoarece nu m-amapropiat de un astfel de vehicul.

Ghidul ne-a arătat atunci pe cer şi alte vehicule,care erau mult mai mari şi zburau la o înălţime mare.Aveau o formă tubulară, de cilindru şi erau folositeprobabil la transport de mărfuri sau persoane. O dată cuintensificarea activităţii aeriene, atmosfera în oraş acăpătat parcă un aer mult mai tehnic şi în acelaşi timpinducea o stare de exaltare sufletească. Marile vehiculecilindrice de pe cer aveau diferite rute la diferite înălţimi,

334

iar unele dintre ele se îndreptau chiar spre Shambala.Printre ele am văzut de asemenea şi alte vehiculezburătoare mai mici, de forme diferite şi toate acele navezburau rectiliniu, dar la niveluri diferite de înălţime.Această intensificare a activităţii aeriene, combinată cuvederea clădirilor strălucitoare şi maiestuoase dinShambala creau în mine un sentiment „de viitor” foartepregnant. Totuşi, aproape singurele sunete pe care leauzeam erau cele naturale şi doar uneori sunetelevocilor noastre, atunci când vorbeam, deoarecemajoritatea conversaţiei se purta telepatic. În schimb,flora şi fauna asigurau „fondul sonor” general: auzeam şivedeam insecte în zbor, apa oceanului clipocind,foşnetul copacilor şi ţipătul ascuţit al unor păsări cesemănau cu pterodactilii din epocile trecute ale planetei,dar de dimensiuni mai mici.

În timp ce priveam la acea activitate aeriană destulde intensă, din zona cerului situat deasupra pădurii dela marginea oraşului am văzut cum începe să apară şisă se formeze un vortex vertical uriaş, asemănător înanumite privinţe cu vortexul unei tornade, însă piciorul„pâlniei” era drept. În jurul pâlniei, pe lungimea ei, eraumai multe alte inele. Vortexul era imens şi avea oculoare gri mai închis decât restul norilor, creândsenzaţia de misterios, dar şi de forţă teribilă.

Am văzut cum piciorul pâlniei a ajuns pânăaproape de sol, dar nu l-a atins; atunci, aproapeimediat, venind de sus prin deschizătura pâlniei şi apoiieşind în atmosfera oraşului am văzut trei nave, unafoarte mare şi alte două mai mici, care o însoţeau. Aveauformă de lentilă, iar cea mare era ca o dublă lentilă.Navele s-au îndreptat spre partea dreaptă, unde eracentrul oraşului, la o mare distanţă de unde ne aflamnoi.

335

Mă uitam uluit la acele fenomene şi l-am auzit peghidul nostru vorbind, în timp ce indica spre vortex:

-Acolo este ceea ce voi, la suprafaţa pământului,spuneţi că este Polul Sud geografic. Vortexul reprezintăzona de trecere şi se deschide în momente precise,atunci când se aliniază anumite câmpuri magnetice. Noicunoaştem cu precizie aceste momente importante.

La început am fost surprins să-i aud vocea, careera blândă, caldă, dar puternică. Eu înţelegeam perfectce îmi spune, dar auzeam sunetele unei limbi pe care nuo cunoşteam. Ştiam însă despre ea că este limbamayaşă, probabil o derivaţie sau o variantă evoluată aacesteia. Mi-am revenit din surpriza iniţială şi m-amfocalizat din nou asupra problemei vortexului. M-amgândit că numeroasele mistere şi ciudăţenii care s-aupetrecut de-a lungul timpului în Antarctica, printre careşi memorabila experienţă a amiralului Byrd, nu suntdeloc întâmplătoare şi că acum îşi primesc confirmarea.

- Cu alte cuvinte, noi suntem acum aproximativ subPolul Sud? am întrebat aproape nevenindu-mi să cred.

- Da, pe o linie aproximativă la verticală.- Asta înseamnă că oricine trece pe acolo, ajunge

aici prin vortex?Cezar a intervenit:- Doar dacă ei permit asta. Ştii, că am mai discutat.- Aşa este, vortexul se deschide doar la anumite

momente şi doar in anumite condiţii, nu este unfenomen constant, a precizat ghidul nostru.

Într-adevăr, discutasem problema cu Cezar şi ea seputea aplica în acest caz. La suprafaţă, pe verticală,atunci când cineva trece în planul fizic prin acel punct,nu simte nimic deosebit dacă nu este făcută conexiuneasubtilă. Dar, dacă te afli într-o stare mai rafinată deconştiinţă şi dacă înţelepţii Shambalei permit accesul

336

tău, atunci încetul cu încetul intri, deşi la început nicimăcar nu realizezi asta. După un timp, însă, vezi cumpeisajul începe să se schimbe, zăpada dispare gradat şiîn locul ei apare vegetaţie sau poţi vedea chiar animale.Atunci deja te afli în ’ interiorul Pământului.

Bărbatul mi-a mai spus:- Există două posibilităţi: fie noi suntem cei care

permitem accesul sau îl solicităm, aşa cum a fost încazul vostru; fie cel sau cea în discuţie este deja o fiinţădestul de evoluată spiritual, astfel încât poate să„prindă” starea necesară pentru a intra în lumeanoastră. Este în acelaşi timp dreptul şi meritul ei.

- Asta e valabil şi pentru intrarea direct în tărâmulShambalei? am întrebat eu.

- Desigur, numai că şi aici sunt nişte trepte sauetape succesive. Lumea Shambalei este ea însăşi„ierarhizată pe mai multe niveluri, ca nişte inele. Are ostructură inelară şi ajungi doar până la inelul cecorespunde conştiinţei tale din acel moment.

Eram uluit şi în acelaşi timp puţin descurajat. Mienu mi se permitea accesul nici măcar dincolo de primulzid, care reprezintă intrarea în Shambala până la primulinel, darmite să pretind accesul mai departe, sprecentrul ei, unde -din câte am înţeles de la ghidul nostru-se afla înţelepciunea Supremă.

- Trebuie să înţelegi aceste inele ca fiind de faptnişte „bariere” energetice, pe care nu le poţi depăşi dacănu ai pregătirea necesară, a precizat bărbatul, sesizândprobabil că înţelegerea mea nu era tocmai corectă, cipredispusă la acelaşi tip de interpretare fizică ca înlumea de la suprafaţă, ceea ce m-a făcut să mă gândescla nişte inele ca nişte ziduri concentrice.

- Pătrunzi mai adânc în funcţie de nivelul tău deconştiinţă, mi-a mai precizat bărbatul. În lumea voastră

337

au existat totuşi unele civilizaţii care au aplicat acelaşisistem de structură inelară, ca o construcţie în planfizic, dar semnificaţia ei profundă este de natură subtilăşi se referă la „bariera” nivelului de conştiinţă.

De aici, discuţia s-a extins asupra nivelului decunoaştere şi tehnologie pe care îl aveau feluritelecomunităţi din interiorul Pământului, precum şi planulde conştiinţă la care ele aveau acces.

Era totuşi o problemă care mă frământa de cevavreme şi pe care am găsit potrivit să o evoc atunci. Ştiamdin discuţiile cu doctorul Xien şi cu Cezar că, mergândspre centrul planetei frecvenţa de vibraţie creşte, iarplanurile de manifestare culminează cu planul cauzal încentrul planetei. Logic, tărâmul Shambalei este unexponent al frecvenţelor cele mai înalte şi tocmai deaceea eu îl vedeam chiar în centrul Pământului. Totuşi,nu reuşeam să-mi explic cum este posibil acest lucru,din moment ce Utklaha era doar în planul eteric, chiardacă în frecvenţele lui înalte. În viziunea mea, nu existasuficient „spaţiu” pentru a păstra o anumităproporţionalitate de manifestare, pentru a explica saltulde la eteric la cauzal. Noi ne aflam acolo în planul eteric,iar peste golf vedeam Shambala, simbol al vieţii şiiluminării spirituale. Mi se părea „prea aproape” şi deaceea l-am întrebat oarecum în şoaptă pe Cezar, în timpce ne îndreptam agale spre casa familiei:

— Suntem în centrul planetei şi e vorba tot despreplanul eteric? Unde se mai „comprimă” planurile astral,mental şi cauzal ale planetei?

Cezar păru că face un efort pentru a înţelege cevreau de fapt să spun. După câteva secunde s-a lămuritşi mi-a răspuns, oarecum dojenitor:

- Gândeşti lucrurile prea mecanic. Pătrunderea înplanurile subtile atunci când înaintezi spre centrul

338

Pământului nu poate fi tratată strict dimensional, înkilometri. Tu vezi de aici intrarea în Shambala, undefrecvenţa este cu mult mai înaltă şi totuşi aparent te aflila o aruncătură de băţ de acest tărâm, în planul eteric.Logica îţi spune că Shambala ar trebui să fie deasemenea în planul eteric sau cel mult într-un planastral incipient, pentru că este foarte aproape şi „nu estespaţiu destul, proporţional vorbind, pentru ca să se facătrecerea în planurile superioare: astral, mental şicauzal”. Dar în realitate este o problemă de manifestarea calităţii, adică a frecvenţei de vibraţie şi nu o problemăde cantitate, adică de dimensiune.

Tu gândeşti cantitativ, când de fapt problema sepune din punct de vedere calitativ. Nu măsori cu metruldistanţa dintre eteric şi cauzal.

Explicaţiile lui m-au lămurit încă o dată cat este deimportant ca, atunci când reflectăm asupra aspectelorsubtile şi spirituale, să nu lăsăm mintea să aplice legileşi modalităţile ei de gândire, care sunt ajustate aproapenumai după legile planului fizic.

Între timp, ne îndreptam spre casa familiei, undeam ajuns în scurtă vreme. Până acolo, bărbatul a avuttimp să ne spună că oraşele care există la diferiteadâncimi şi chiar cele din cavitatea centrală au fiecare„personalitatea” lor, cunoaşterea, tradiţia şi nivelul lorde conştiinţă. Chiar dacă există legătură şi comunicareîntre ele, totuşi fiecare îşi structurează existenţa dupăspecificul şi originea lui.

Am intrat cu toţii în casă, în camera mare şi atunciam fost atras de zona bibliotecii, lângă unul dintrepereţi. În continuare ştiam că acolo era biblioteca, darcu toate acestea nu vedeam nimic pe perete în acel loc.Văzând că acest subiect mă preocupă, femeia s-aapropiat de perete, a făcut un gest elegant cu mâna, ca

339

un evantai, şi atunci parcă o „peliculă” s-a dat la o parteşi mi-a permis să văd acea bibliotecă. Spaţiul pe carerafturile îl ocupau nu era mare, iar cărţile aveau unformat deosebit. M-am apropiat cu curiozitate şi am scosuna dintre aceste cărţi, care nu semăna cu ceea ce noisuntem obişnuiţi. „Foile” erau mult mai groase şi, îngeneral vorbind, o carte avea aparenţa unei borsete cudiscuri digitale.

Fiecare „filă” reprezenta un domeniu sau o istoriepe o durată de timp foarte mare. De exemplu, atuncicând am luat o astfel de carte, o „foaie” din ea acopereaistoria omenirii pe aproape o mie de ani. Foile erau defapt „stări de cunoaştere”, ce puteau fi „frunzărite” prinsimplă atingere cu mâna. Mi-am spus că ceea ce vedeamacolo era chiar mai avansat tehnologic decât bibliotecadin camera

Ocultă, la care am avut acces în călătoria prinprimul tunel, pentru că aveam direct cunoaştereaconţinutului în câmpul conştiinţei mele. Nu mai eravorba despre proiecţii holografice, nici despre urmăritimagini; totul era perceput de cel care interacţiona cuacea carte direct în conştiinţă: ştiai şi înţelegeaiconţinutul informaţional din pagina „citită”. Mi-am datrepede seama că asta implică şi o interactivitateextraordinar de eficientă: puteam să intru în conţinutulinformaţional şi să selectez ce doream să cunosc,puteam să ştiu la modul general sau în detaliu despreceea ce mă interesa.

Toate acestea le-am descoperit doar în câtevasecunde de manipulare a unei astfel de cărţi dinbibliotecă. Era o cunoaştere mult avansată, cumva„empatică”, ce permitea asimilarea mult mai uşoară ainformaţiei. Am simţit că acolo existau cărţi despre

340

medicină, despre istorie, despre cultură, ştiinţă,construcţii şi multe alte domenii.

Prima carte pe care am scos-o din raft era demedicină şi doar ţinând-o in mână am ştiut că în aceltratat era vorba cu predominanţă de oase şi de schelet.Am simţit că aceea era o informare generală; dacădoream să intru în amănunt sau să caut ceva anume,atunci informaţia devenea mult mai detaliată şi astfel seputea începe studiul. Am pus cartea la loc şi am luataltă „borsetă”, care era despre cultura şi civilizaţiaumană la nivelul întregii planete. Când am deschis-o,am înţeles imediat felul în care era structuratăinformaţia, aproape ca într-un proces verbal: dacăalegeam un an, îmi apărea cunoaşterea sintetică a ceeace s-a petrecut atunci în diferite părţi ale lumii, înChina, în Europa, în America şi in alte zone. Era ca oistorie globală, o privire de ansamblu asupra mersuluiistoric al omenirii.

Am remarcat că acea istorie nu prezentaevenimentele importante care au avut loc doar lasuprafaţa planetei, ci şi pe cele din oraşele şicomunităţile care există în interiorul ei, pentru căacestea îşi au de asemenea istoria şi evoluţia lor.Insistând asupra acestui aspect, am fost curios să aflumai multe despre Utklaha. „Fila” respectivă, carecuprindea o perioadă de sute de ani de istorie, începeacu anul 1100 d.Hr. şi ea mi-a dat informaţii cuevenimente din Orient, din Spania, din Britania, dar m-am focalizat repede asupra istoriei oraşului din centrulplanetei şi am înţeles că pe atunci locuitorii din acestoraş experimentau deja tehnologia antigravitaţiei cunavele lor, tehnologie care mai apoi a evoluat în forma pecare am văzut-o eu. În timp ce soldaţii şi cavalerii EvuluiMediu timpuriu se ocupau cu războaiele şi Cruciadele

341

specifice istoriei noastre, cei din interiorul pământuluiaplicau deja levitaţia, realizaseră primele călătorii mailungi cu navele lor şi luaseră de asemenea legătura cualte fiinţe superioare.

Am fost curios să aflu ce a fost mai înainte de astaşi am dat o filă înapoi, care documenta o istorie dintr-operioadă mai veche. Atunci când atingeam filarespectivă, aveam cunoaşterea informaţiei, dar în acelaşitimp vedeam şi imagini corelate. Foile aveau un „scris”pe ele, care de fapt erau nişte semne puţin reliefate;atunci când acestea erau atinse de degete, informaţiapărea că se „scurge” spre conştiinţă şi de asemenea eaera „văzută” de aceasta. Eu trăiam efectiv informaţia pecare o primeam, vedeam imaginile corelate cu ea şi înacelaşi timp eram perfect conştient de ambianţa camereiîn care mă aflam, precum şi de ceea ce eu făceamatunci. Într-un fel foarte plăcut şi interesant, conştiinţaaccesa niveluri multidimensionale şi făcea posibilă ocunoaştere deosebită, la care puteam să am acces înacel mod foarte special.

Eram interesat să aflu cum a apărut Utklaha şiatunci am înţeles, am ştiut şi totodată am văzut că înurmă cu aproximativ 2300 de ani, în zona în care măaflam atunci era doar un simplu sat sau cătun, plasat înmijlocul pădurii. Aproape totul în jur era numai pădure.Am înţeles de asemenea că primii care au locuit acolodin rândul olmecilor şi toltecilor au fost vracii şiînţelepţii acestora, care aveau acces la cunoaştereaezoterică şi la portalurile ce le-au permis să pătrundă ininterior şi să întemeieze primele case, practic primaaşezare în acea regiune. Apoi, încetul cu încetul au sositaici şi alţii din civilizaţia lor. La un moment dat am văzuto pătrundere masivă de populaţie, însă oraşul era dejaevoluat.

342

Atunci când „citeam în acest mod din carte, nu eraca şi când aş fi citit rând cu rând dintr-o lucrareobişnuită. Istoria pe care o aflam în acest mod era destulde dinamică şi cred că o parcurgeam de fapt din sută însută de ani, astfel încât atunci am avut o percepţieoarecum globală pe o perioadă extinsă de timp. Mi-amdat seama că era vorba de fapt de dexteritatea measubtilă de a „citi”, însă fiind prima dată când făceam aşaceva şi neavând timp la dispoziţie, nu am putut săinvestighez în amănunt. Totuşi, aş fi putut să fac asta,pentru că de pildă am observat că „scrisul” exista, puţinreliefat, dar dacă mă uitam cu mai mare atenţie, atuncivedeam că el devenea din ce în ce mai fin şi atunciinformaţia era şi ea din ce în ce mai amănunţită.

Am perceput atunci transmisia telepatică dinpartea bărbatului că se apropia timpul plecării noastre,astfel că am închis cartea, am pus-o la loc în raft, iarfemeia a făcut de asemenea un gest cu mâna şi aceapeliculă a acoperit biblioteca, care a dispărut din vedere.Atunci am văzut coborând pe scările de la etaj o fată, pecare femeia ne-a prezentat-o ca fiind fiica lor. Avea cam17 ani şi era într-adevăr foarte frumoasă, îmbinândtotuşi parcă mai multe trăsături de la mama, decât de latatăl ei: acelaşi păr lung şi ondulat, aceeaşi culoare aochilor, acelaşi aer demn şi delicat pe care îl aveafemeia. Trupul era foarte armonios şi bine proporţionat,radiind energia specifică vârstei. Din câte mi-am pututda seama, moştenise de la tatăl ei structura nasului şi agurii, deoarece aici trăsăturile fizionomice erauasemănătoare.

Am fost prezentaţi ca venind din „curburaexterioară”, ceea ce pentru mine a sunat interesant, căciera prima dată când auzeam felul în care se referă ei lalumea noastră. Fata ne-a salutat şi ne-a privit cu o

343

anumită curiozitate, după care şi-a continuat drumul şia ieşit din casă, îndreptându-se spre piaţă.

Atunci am ştiut că trebuia să ne întoarcem lasuprafaţă. Bărbatul venise lângă uşa din perete, princare noi am sosit şi a deschis-o, deoarece aceea erasingura uşă din casă care era normală, precum uşile dinlumea noastră. Dincolo de ea era întuneric beznă şi astami-a provocat în primul moment o strângere de inimă.Bărbatul ne-a făcut semn şi a intrat în acea beznă, apoiCezar şi apoi eu. După mine a venit femeia, pe care amauzit-o închizând uşa.

În clipa în care am păşit in acea beznă, mediulînconjurător s-a luminat: am văzut culoarul lung decâţiva metri, ca un intrând, apoi peştera, apoi amparcurs în sens invers toate etapele ca la venire,traversând diferite zone caracterizate fie de umezeală, fiede căldură, ori de cristale. Atunci când am ajuns în zonacu temperatură ridicată, întocmai ca şi la venire amintrat într-o stare ca de transă, în care îmi păstramluciditatea, dar cu toate acestea totul în jurul meu părea„încetinit”.

După ce la un moment dat am avut falsa senzaţiecă urc, deşi mă aflam pe sol drept, am ajuns în faţaieşirii din peşteră. Afară erau Cezar şi ghidul nostru, iarpuţin mai încolo, cam în aceeaşi zonă în care îl lăsasem,ne aştepta şamanul. În urma mea a sosit şi femeia.Vizita în centrul Pământului nu durase mult, dar fuseseplină de informaţii şi momente minunate.

Cei doi ghizi şi-au înclinat uşor capetele către noim semn de rămas bun, după care s-au întors şi auintrat m peşteră, dispărând din câmpul nostru vizual.Şamanul ne-a condus la maşină, dar a refuzat să-lducem noi în oraş, astfel că ne-am întors în El Calafate,la hotelul unde rezervasem cameră. Mă simţeam în

344

continuare ca într-o stare de transă şi nu-mi doreamdecât să dorm, ceea ce am şi făcut până a doua zidimineaţă.

Am remarcat că după fiecare revenire dintr-ocălătorie în interiorul Pământului, un anumit timp măsimţeam oarecum străin de lumea de la suprafaţă.Vorbeam mai puţin şi dormeam mai mult, însă dupădouă-trei zile totul reintra în normal. Cezar mi-a spus căacele senzaţii vor dispărea după mai multe călătorii,deoarece corpul meu se va acomoda treptat cu vibraţiacaracteristică interiorului planetei noastre. Totuşi,zborul îndelungat spre casă a prelungit starea mea, dardupă ce am ajuns la Bază totul a reintrat în normal.

Mi-a trebuit o lună de zile pentru a-mi pune înordine notiţele, însemnările şi schiţele referitoare lacălătoriile pe care le-am făcut în interiorul Pământuluişi, de asemenea, pentru a stabili cu Cezar ce anume amvoie să spun şi ce nu. În paralel m-am ocupat deultimele detalii ale organizării expediţiei spre Irak, careera foarte importantă.

Călătoriile pe care le-am făcut în interiorul planeteiau adus o transformare majoră pentru cunoştinţele şiînţelegerea mea asupra lumii. Ele au pavat drumul cătreexperienţe şi revelaţii uluitoare, care mi-au oferitrăspunsuri îndelung căutate. Tot ceea ce avem de făcuteste să renunţăm la gândirea dogmatică şi să ne urmămintuiţia din inimă.

CUPRINSNOTA EDITORULUI......................................................2ARGUMENT..................................................................3Cap. 1 -UN ŞOC PUTERNIC: CE ÎNSEAMNĂ CUADEVĂRAT CĂLĂTORIA SPRE CENTRUL PLANETEI. . .18

345

Pământul plin şi Pământul gol la interior..............19Fenomene enigmatice...........................................21Concepţia ştiinţifică modernă despre interiorulplanetei noastre....................................................22Viziunea înşelătoare a „exteriorului” şi „interiorului”............................................................................25Câmpul magnetic al planetei: enigme şi interpretări............................................................................32„Inima” unei planete.............................................37Simulare: călătorind spre centrul planetei.............42Interiorul Pământului şi evoluţia nivelului deconştiinţă.............................................................45Singularitatea din centrul planetei........................51Apa şi modul real de formare a planetelor.............57O paralelă cu ştiinţa modernă...............................61Cum pătrunzi în interiorul Pământului.................64Bariere conceptuale..............................................70Accesul în interior pe la Poli: subtilităţi, repere,certitudini............................................................74Pe ape, prin peşteri sau prin păduri......................82

Cap. 2 -MAREA CONTROVERSĂ: PĂMÂNTUL PLINVERSUS PĂMÂNTUL GOL ÎN INTERIOR......................86

Update.................................................................87Sala Proiecţiilor, o altă lume.................................92Întruniri misterioase.............................................97O înţelegere mai profundă...................................100Cum gândim şi măsurăm spaţiul........................108Ce, cât şi cum „vede” ştiinţa actuală...................113Experimentul lui Cavendish................................121Problema gravitaţiei............................................124Căldura planetei: de unde vine ea?.....................127Forajele care complică lucrurile..........................131Undele seismice..................................................133Alte aspecte care nu se „potrivesc”......................139

346

Situaţia în prezent..............................................144Cap. 3 -TOMASSIS, RĂDĂCINA ARHAICĂ..................149

Surprizele celui de al doilea tunel........................149Dryn...................................................................161„Liftul” dimensional............................................165Cavitatea şi particularităţile ei............................167În zbor pe deasupra oraşului..............................176Scurtă istorie......................................................179Oameni, acţiuni şi alte elemente distinctive aleoraşului Tomassis...............................................183„Femeia de 30 de ani”.........................................187Tradiţie, organizarea societăţii, evoluţie...............189

Cap. 4 -APELLOS, ORAŞUL DE „CRISTAL”................196O tehnologie avansată.........................................196În habitaclul navetei...........................................203Oraşul din cavitatea gigantică.............................208Istoria locului.....................................................211Lumina din cavitate............................................218Cele cinci paliere şi sistemul complex de cavităţi desub teritoriul Transilvaniei..................................221Reţeaua de transport..........................................226Consideraţii, puncte de vedere despre viaţa înoraşele din interiorul Pământului........................229„Teleportarea” mărfurilor....................................232Convertoarele magnetice.....................................234Întoarcerea acasă...............................................236

Cap. 5 - GARDIANUL................................................240Cap. 6 - PORTALUL MAGIC DIN YOSEMITE..............270Cap. 7 - CENTRUL PLANETEI ŞI LUMEA SUBLIMĂ ASHAMBALEI..............................................................301

347