Capitolul 1

Importanţa creditului ca pârghie financiară în susţinerea

agriculturii de către puterea publică

Din punct de vedere etimologic cuvântul “credit” vine de la verbul latin

“credere” care înseamnă “a crede, a avea încredere”. Creditarea este deci o

activitate riscantă care presupune luarea de măsuri ferme pentru reducerea

riscului, mai ales în agricultură unde aceasta are un grad mai ridicat datorită

legilor biologice care guvernează procesul de producţie.

Creditul reprezintă o formă şi o pârghie economică de bază a economiei

moderne contemporane. Exprimă relaţia bănească între o persoană fizică sau

juridică (creditor), care acordă un împrumut în bani sau care vinde mărfuri sau

servicii pe datorie (cu plata amânată temporar) şi o altă persoană fizică sau

juridică (debitor), care primeşte împrumutul sau cumpără pe datorie. Acordarea

creditelor exprimă o activitate care pune indirect în raport disponibilităţile în

căutare sau în aşteptare de utilizare cu împrumutatorii prin intermediul unor

instituţii specializate.

Principalele forme ale creditului sunt: creditul bancar, comercial, pentru

consum, creditul pe termen scurt. A deschide un credit înseamnă a pune la

dispoziţia cuiva, cu respectarea formelor legale, un credit in limitele şi condiţiile

stabilite dinainte.

In orice economie modernă există conceptul de echilibru financiar care nu

poate fi înfăptuit fără implicarea creditului. Echilibrul financiar nu poate fi

îndeplinit în mod permanent doar ca tendintă, numai dacă avem in vedere

dinamismul si unitatea complexului economic naţional la care participă şi

creditul. Din această perspectivă creditul este o pârghie financiară determinantă

1

a politicii agrare de susţinere de către stat a agriculturii, prin care se urmareşte

echilibrarea raportului dintre finanţatorii si utilizatorii de credite.

Elementele componente ale pieţei creditului agricol sunt:

- oferta de credite pentru agicultură care se realizează prin intermediul

sistemului bancar în care un rol determinant l-a avut şi îl are Banca Agricolă

urmată de Bankcoop, Cooperativele de credit, Bancpost si alte instituţii.

- cererea vine din partea tuturor participanţilor la activitatea agricolă indiferent

dacă sunt producatori sau prestatori de servicii, proprietari sau arendaşi,

intreprinderi, gospodării tărăneşti sau asociaţii agricole. Tot in sfera

creditului agricol sunt cuprinse şi creditele folosite pentru nevoile de

producţie şi investiţii ale apelor, silviculturii, pajiştilor, staţiunilor pentru

mecanizarea agriculturii, unitaţilor de valorificare a produselor agricole.

Creditul reprezintă relaţia bănească exprimată de împrumutul acordat cu

titlu rambursabil şi condiţionat de obicei de plata unei dobânzi. El asigură

legătura dintre cererea si oferta de pe piaţa de credite.

In devenirea sa istorică activitatea de creditare a agriculturii româneşti a

ţinut cont atât de specificul local cât si de modelele europene din epoca de unde

rezulta caracterul modern (mai puţin perioada comunistă) al creditului capabil să

răspundă eficient diverselor solicitări din partea masei largi a producătorilor

agricoli.

Inceputul creditului in România se situează în Evul Mediu sub forma

creditului cămătăresc practicat de zarafi.

In mod organizat creditul agricol funcţionează în România de 128 de ani

adică din 1873 (9 martie), prin înfiinţarea Creditului Funciar Rural. Aceasta

este prima instituţie specializată de acest gen având cea mai mare perioadă de

funcţionare (1873 – 1923). Creditul Funciar Rural a avut un rol major în

crearea unei baze materiale care să ajute la transformarea agriculturii tradiţionale

într-o agricultură de piaţă. Această instituţie a fost organizată după modelul

Landchaft-urilor germane si al Creditului Funciar al Franţei.

2

Necesitatea stringentă a organizării creditului agricol decurgea, în primul

rând din ponderea mare pe care agricultura o avea în economia României şi din

faptul ca 83% - 87% din populaţia activă lucra în această ramură. De asemenea,

agricultura constituia baza exportului românesc (60% din acesta).

Dupa revoluţia din 1989 au intervenit schimbări majore şi în sistemul de

credit ca de altfel în întreaga circulaţie bănească. Intrega activitate bancară se

desfaşoară în România prin Banca Naţională şi prin societaţile bancare

constituite în baza legii nr.31/1990 ca societăţi comerciale.

In cadrul sistemului actual de credit, Banca Naţionala este instituţia

centrală dar şi veriga principală a relaţiilor de credit. Banca Naţională a

României este organ unic de emisiune a banilor. Ea elaborează şi fixează

principalele reglementări în domeniul monetar, de credit, de plăţi şi valutar.

Acestă instituţie asigură lichidităţile sistemului bancar, refinanţează celelalte

societăţi bancare şi efectuează operaţiuni de intermediere bancară.

Bancile (inclusiv banca centrală) sunt principalele verigi de înfăptuire a

politicii monetare, valutare şi de credit. Ele trebuie să constituie, încă din

perioada de tranziţie spre economia de piaţă, un organism gigantic cu rol foarte

mare in economie.

Odată cu trecerea la economia de piaţă rolul creditului sporeşte şi,

deasemenea, face să crească puterea de acţiune productivă a capitalului.

Desigur, tranziţia la economia de piaţă presupune mai mult capital chiar dacă

resursa acestuia o constituie creditul.

1.1 Necesitatea susţinerii agriculturii de puterea publică

Agricultura constituie o ramură economică de interes strategic naţional,

chemată să asigure securitatea hranei pentru populaţie şi să producă şi pentru

export. Ea este supusă unor fenomene naturale şi economice care influienţează

direct producţia agricolă cum sunt: calamităţile naturale, dăunătorii, bolile in

domeniul creşterii animalelor sau variaţiile preţurilor produselor agricole. Pentru

3

a contracara efectele negative ale acestor fenomene şi pentru a-i asigura condiţii

corespunzătoare de activitate şi dezvoltare, agricultura are nevoie de un

important sprijin din partea statului.

In ţările dezvoltate programele privind agricultura se bazeaza pe sprijinul

financiar acordat de stat cu titlu nerambursabil. In aceste ţări finanţarea bugetară

a capatat caracterul unui instrument de intervenţie din partea statului în

agricultură, de susţinere a intereselor unor categorii de producători sau de

consumatori, de protejare a pieţei interne de concurenţa străină sau de cucerire a

unor pieţe externe pentru plasarea surplusului de produse agricole.

Statele Unite ale Americii, înainte de a-şi fi construit puternica lor

industrie au realizat o agricultură performantă. SUA reprezintă cel mai mare

exportator de cereale şi de soia. Supremaţia agriculturii s-a realizat pe baza unor

finanţari bugetare puternice si îndelungate. Fermierii americani au beneficiat de

ajutoare financiare din partea statului sub forma subvenţiilor şi a avantajelor

fiscale. De subvenţii au beneficiat în special fermele mari. Acestea se acordau

atât pentru acoperirea cheltuielilor materiale dar şi a celor sociale (rente viagere

celor ce părăseau timpuriu activitatea agricolă sau indemnizaţii pentru

recalificarea forţei de muncă disponibilizată din agricultură). Agricultura a

beneficiat de fonduri şi pentru acţiuni specifice cum sunt irigaţiile, desecările.

Tările membre UE beneficiază de ajutoare financiare publice pentru

agricultură din doua surse: prima o reprezintă bugetele naţionale, iar cea de a

doua fondurile structurale comunitare.

In România agricultura este considerată prioritate natională strategică. In

strategia de guvernare se urmăreşte consolidarea proprietăţii private şi

asigurarea pieţelor agricole. Prin politica agricolă se urmăreşte să se creeze un

sistem eficient de finanţare a agriculturii şi de sprijin prin forme diversificate a

agricultorilor.

Formele de finanţare de la bugetul de stat a agriculturii in România sunt:

Sistemul de cupoane valorice a fost instituit pentru a facilita procurarea de

materiale şi servicii necesare lucrărilor agricole. Cupoanele reprezintă bonuri

4

valorice care se acordă gratuit persoanelor fizice care exploatează terenuri

agricole individual sau în asociere. Aceste cupoane se distribuie beneficiarilor

la inceputul anului şi se pot utiliza pentru achitarea contravallorii

următoarelor materiale si servicii: seminţe, material de plantat, îngrăşăminte

chimice, motorină, lucrări mecanice de arat, semănat, de intreţinere a

culturilor şi de recoltat.

Fondul pentru finanţarea cheltuielilor aferente lucrărilor agricole din sectorul

vegetal si al celor pentru creşterea animalelor. Acest fond se constituie din

alocaţii bugetare puse la dispoziţia Ministerului Agriculturii si Alimentaţiei

şi este gestionat prin bănci comerciale. El serveşte acordării de credite

producătorilor agricoli pentru finanţarea lucrarilor agricole si creşterii

animalelor. Beneficiarii creditelor le vor rambursa in 360 de zile şi la

rambursare beneficiaza de o dobandă de 70% (din volumul dobânzilor

datorate).

Prime pentru achiziţii de cereale pentru consum.

Prime de export la porumb şi la vitei.

Subvenţii pentru acoperirea unei parţI din preţul seminţelor si pentru

finanţarea stocurilor de grâu; subvenţionarea Regiei de Imbunătăţiri

Funciare.

Bugetul de stat mai finanţează o serie de cheltuieli de capital referitoare la

îmbunătăţiri funciare, reproducţia şi selecţia animalelor si asigură rambursarea

creditelor externe.

1.2 Rolul creditului in ansamblul de susţinere a agiculturii

In economia de piţă creditul are un rol imens. Alături de finanţe, creditul

este unul dintre motoarele principale ale întregului angrenaj economico-social.

Utilizarea raţională a creditului sporeşte puterea productivă a capitalului şi

asigură un volum mare de produse. Rolul creditului este foarte mare în

satisfacerea echilibrului dintre cerere si ofertă în economia de piată. Cerinţele

5

legii cererii şi ofertei nu ar putea fi satisfăcute fără participarea creditului,

îndeosebi a celui bancar.

Un alt mare rol al creditului se manifestă şi în concentrarea capitalului, a

resurselor. Cu ajutorul creditului sunt adunate capitaluri mărunte şi finanţate

obiective mari de investiţii sau acţiuni mari de producţie. De asemenea, creditul

contribui la efectuarea ritmică a plăţilor dintre furnizori şi beneficiari, şi deci, la

eliminarea sau măcar diminuarea posibilităţilor de apariţie a blocajelor în lanţ.

Marele om de ştiinţă Gheorghe Ionescu-Siseşti arăta încă cu peste o

jumătate de secol în urmă: “Creditul a ajuns la o inportanţă covârşitoare în

toate ramurile de producţie. El înlesneşte colaborarea capitalului cu energia şi

iniţiativa întreprinzătorului.”

Creditul agricol este creditul ce se acordă agenţilor economici din

agricultură, fie că este vorba de întreprinderi, asiciaţii, societăţI, ferme sau

producători individuali.Tot în sfera creditului agricol sunt cuprinse şi creditele

folosite de pentru nevoile de producţie şi de investiţii ale silviculturii, apelor,

pajiştilor şi fâneţelor, staţiunilor pentru mecanizarea agriculturii, unitaţilor de

valorificare a producţiei agricole. De asemenea, într-un fel creditul agricol se

referă şi la împrumuturile necesare prelucrării produselor agricole, şi deci,

industriei alimentare. Creditul care se acordă pentru nevoile agriculturii poate fi

bancar, cooperatist, iar din punct de vedere al termenelor de acordare, utilizare şi

rambursare este pe termen scurt, mediu şi lung.

Nici înainte, dar cu atât mai mult odată cu intrarea agriculturii în

economia de piaţă, o asemenea ramură principală a producţiei materiale

(agricultura), nu poate rămâne în afara procesului creditării. Studierea separată şi

regimul special al creditului agricol, faţă de creditul, în general, sunt necesare ca

urmare a esenţei diferite a proceselor de producţiei din agricultură.

Caracterul sezonier al producţiei agricole, precum şi acţiunea unor factori

nnaturali şi biologici, faptul ca perioada de producţie nu corespunde cu perioada

de muncă, perioadele de timp foarte diferite de efectuare a cheltuielilor şi de

realizare a veniturilor prin valorificarea produselor agricole, toate acestea îşi pun

6

amprenta asupra utilizării diferite a sistemului de credit. Creditul agricol apare în

acest fel ca un subsistem clar conturat în cadrul sistemului unitar de creditare,

parte componentă a economiei de piaţă spre care se îndreaptă România. In

principal, legile biologice care guverneaza procesul de producţie din agricultură

determină ca regenerarea fondurilor, a capitalurilor să se facă mult mai încet

decât în cazul altor ramuri de producţie. Cele de mai sus pot constitui prima

cauză şi poate cea mai importantă pentru care creditul agricol este foarte

necesar. Deci, procesul de producţie din agricultură este mai îndelungat şi se

aşteptă mai mult timp până când capitalul iniţial avansat să fie recuperat şi

valorificat. Imobilizarea fondurilor este mai mare decât în alte sectoare. Ca

urmare, nu se poate face faţa acestei imobilizări numai cu capitalul propriu al

agricultorilor, acesta fiind cu totul insuficient. Aceasta o considerăm ca o altă

cauză a necesităţii mai mari de credit pentru agricultură, comparativ cu alte

sectoare.

In economia de piaţă creditul agricol este mai necesar decât oriunde în al

treilea rând pentru că legea fondului funciar nr. 18/1991 dă posibilitatea

vânzării-cumpărării terenurilor agricole. Or, circulatia pământului ca orice bun

al producţiei de marfuri, de piaţă, prezintă greutatea că nu există, de cele mai

multe ori, capitalul propriu al producatorilor agricoli. Pământul este scump şi

aşa trebuie să fie întrucât reprezintă principalul mijloc de producţie al

agriculturii, iar agenţii economici din agricultură şi mai ales ţăranii nu au

suficiente fonduri baneşti pentru a-l procura. De aceea, nevoia de credite este

mai mare uneori chiar unica soluţie de a constitui noi forme de exploatatie

agricolă care să fie înzestrate din start cu principalele mijloace de producţie şi de

muncă.

Necesitatea mai mare a creditului agricol decurge şi dintr-o altă legătură

cu cele afirmate mai sus. Cumpărarea pământului, înfiinţara unor plantaţii, a

unor lucrări de terasări, defrişări nu conduc la recuperarea capitalului investit

decât dupa câţiva ani. Aici este vorba, nu numai de ciclul mai lung al proceselor

de producţie din agricultură, ci şi de întregul context, mai larg, în care se

7

desfaşoară activitatea de investiţii din agricultură. Ca urmare a acestei activităţi

a apărut încă de peste 100 de ani şi termenul de credit funciar, ca parte

componentă a creditului agricol. Creditul funciar are în vedere doar acea parte a

creditului agricol care este folosită pentru procurarea de pământ, pentru investiţii

în ameliorări funciare, pentru clădiri şi construcţii care să folosească la sporirea

productivităţii pământului. În mod deosebit, creditul funciar presupune o

perioadă mai mare de regenerare a capitalului şi deci pentru aceasta se impune

fixarea unei perioade mai mari de rambursare, fiind favorizaţi în acest fel

producătorii agricoli.

Creditul agricol mai are şi alte componente în afara creditului funciar, dar

cea mai importantă este creditul de producţie sau de exploatare. Dacă în cazul

creditului funciar dominant este împrumutul pe termen mediu şi lung, creditul de

exploatare cuprinde creditul pe termen scurt pentru producţia agricolă a fiecarui

an.

Creditul agricol este necesar în România în această perioadă de tranziţie la

economia de piaţă deoarece aici există o lipsă acută a bazei tehnico-materiale de

inventar şi de capital în general şi cu atât mai mult pentru noile exploataţii

agricole constituite după revoluţie. Se menţine încă în mare parte caracterul

extensiv al producţiei agricole iar randamentele la hectar şi pe cap de animal

sunt mici faţă de posibilităţile materiale în deosebi de sol şi climă. De asemenea

rentabilitatea agriculturii româneşti este redusă şi ca urmare a utilizării unor

metode şi tehnologii învechite de cultivare, a lipsei materialului biologic

corespunzător şi a preţurilor scăzute la produsele agricole, a datoriilor pe care le-

au contractat de-a lungul anilor, fostele cooperative şi asociaţii agricole. La

această situaţie s-a ajuns şi ca urmare a insuficienţei ca volum şi ca diversificare

a creditului agricol. Tocmai de aceea se încearcă prin Banca Agricolă să fie

canalizat creditul agricol, iar în limita mijloacelor disponibile să aibă o eficienţă

economică mult mai ridicată pentru a se transforma efectiv într-un factor de

progres al agriculturii.

8

Capitolul 2

Sistemul financiar din România

După revoluţia din decembrie 1989, au intervent shimbări majore în

sistemul de credit, ca de altfel în întreaga circulaţie bănească. Întreaga activitate

bancară se desfăsoară în România prin Banca Naţională a României şi prin

societăţile bancare constituite în baza legii nr. 31/1990 ca societăţi comerciale.

În cadrul sistemului actual de credit Banca Naţională a României este instituţia

centrală, dar şi veriga principală a relaţiilor de credit. Banca Naţională a

României este organ unic de emisiune a banilor. Ea elaborează şi fixează

principalele reglementări în domeniul monetar, de credit, de plăţi şi valutar.

După 1989, băncile au fost organizate ca societăţi pe acţiuni cu capital

mixt sau particular, având statute proprii prin care sunt fixate structura

organizatorică, managerială şi funcţională. Băncile funcţionează pe baza

autorizaţiei eliberate de către Banca Naţională, aceasta din urmă supraveghind

permanent activitatea băncilor. Banca Naţională a României stabileşte şi

condiţiile în care poate fi eliberată autorizaţia de funcţionare a unei bănci,

precum şi normele privind volumul minim al capitalului social şi cota minimă de

vărsământ în momentul subscrierii. Banca Naţională este cea care aplică norme

speciale şi dă avize exprese în cazul fuziunii, dizolvării, lichidării sau

falimentului unei bănci.

Băncile sunt principalele verigi de înfăptuire a politicii monetare, valutare

şi de credit. Ele trebuie să constituie, încă din perioada de tranziţie spre

economia de piaţă, un organism gigantic cu un rol foarte mare în economie. De

altfel, sectorul financiar-bancar este cel în care au intervenit schimbări

considerate elemente principale de restructurare:

adoptarea şi intrarea în actiune a legii privind activitatea bancară;

9

apariţia băncilor comerciale ca societăţi pe acţiuni cu capital integral şi apoi

majoritar de stat;

apariţia primelor bănci particulare;

trecerea multora dintre băncile comerciale la intensificarea procesului de

capitalizare;

largirea sferei de atragere a resurselor de creditare şi de plasament al

acestora;

constituirea bursei de mărfuri;

apariţia bursei de valori;

dezvoltarea serviciilor şi produselor bancare;

variaţia ratei dobânzii în funcţie de inflaţie astfel încât să rămână pozitivă;

încercarea de a demara în activitatea complexă de convertibilitate a leului;

apariţia pieţei acţiunilor, a altor hârtii de valoare, precum şi a unor

instrumente perfecţionate de plată;

reducerea monopolului Băncii Naţionale asupra activităţii băncilor

comerciale.

Activitatea financiar bancară tinde să capete în viitor dimensiunile unei

industrii bancare care să ajute propulsarea ţarii într-o economie de piaţă viabilă.

2.1 Evoluţia sistemului financiar în perioada de tranziţie

Tranziţia de la economia de comandă în care majoritatea covârşitoare a

mijloacelor de producţie se aflau în proprietate de stat sau cooperatistă, iar

întreaga activitate era dirijată prin planul naţional unic de dezvoltare economică

şi socială a ţarii, spre economia de piaţă, descentralizată, reclamă elaborarea

unei strategii adecvate care să prevadă obiectivele urmărite, mijloacele şi

intrumentele necesare şi, pe această bază, stabilirea de măsuri pentru traducerea

acestora în realitate.

În acest scop o comisie guvernamentală a elaborat Schiţa privind strategia

înfăptuirii economie de piaţă în România, care a fost aprobată de guvern în

10

aprilie 1990. Potrivit Schiţei, obiectivele principale ale reformei sistemului

financiar, monetar şi de credit constau în:

înlocuirea repartizării de tip administrtativ (prin intermediul bugetului de stat

şi al sistemului bancar) a resurselor financiare pentru producţie şi invesiţii, cu

alocarea bazată pe criteriile pieţei, ale cererii şi ofertei de fonduri, ale

eficienţei economice;

transformarea bugetului de stat, a monedei şi a creditului în instrumente

principale pentru stimularea întreprinzătorilor în realizarea obiectivelor

politicii macroeconomice – afirmarea iniţiativei şi creativităţii, asigurarea

ocupării forţei de muncă, stabilitatea monetară, menţinerea sub control a

tendinţelor inflaţioniste.

Prin reforma sistemului de impozite şi taxe, precum şi a politicii de

cheltuieli a statului se urmărea reducerea treptată a ponderii fondurilor alocate

prin bugetul de stat pentru obiective şi acţiuni economice. În scimb, se avea în

vedere ca un volum mai mare de resurse financiare să fie dirijate direct prin

mecanismele pieţei.

În condiţiile tranziţiei, de la bugetul de stat se preconiza să se finanţeze

învaţământul, sănătatea, cultura, ordinea publică, rezervele de stat, apărarea

naţională, organele puterii de stat, precum şi unele obiective şi acţiuni

economice de interes general. Pentru soluţionarea urgentă a problemei sociale

grave cu care se confruntă societatea românească, în Schiţă se sublinia

necesitatea sporirii fondurilor alocate asistenţei medicale, învaţământului şi altor

nevoi sociale. Potrivit Schiţei, un obiectiv primordial al strategiei tranziţiei îl

reprezenta minimizarea şi compensarea costurilor sale economice şi sociale şi

protecţia grupurilor şi segmentelor sociale expuse în mod deosebit unor efecte

negative. În acest sens, pentru persoanele defavorizate se lua în considerare

organizarea unui sistem de asistenţă socială care să acorde sprijin în bani, bunuri

şi servicii, în mod diferenţiat, în funcţie de necesităţile acestora.

11

Restructurarea sistemului de impozite şi taxe era astfel concepută încât să

asigure participarea tuturor agenţilor economici la formarea venitului bugetului

de stat în raport cu capacitatea lor economică.

Trecerea la economia de piaţă presupune lichidarea mecanismelor de

nivelare a veniturilor, dublate de o impozitare atent progresivă a veniturilor

individuale. Impunerea respectivă se preconiza să fie diferenţiată în funcţie de

destinaţia cheltuielilor pentru a stimula astfel contribuabilii să-şi plaseze o parte

din veniturile realizate în investiţii utile societăţii.

Pentru modernizarea rapidă a economiei româneşti se considerau necesare

atragerea investiţiilor străine directe de capital precum şi contractarea de credite

externe pentru achziţii de utilaje, echipamente şi tehnologii de vârf. Prin reforma

asigurărilo, a sistemului monetar şi de credit se urmărea realizarea următoarelor

obiective:

menţinerea evoluţiei monetare în concordanţă cu cerinţele dezvoltării

economiei şi ale creşterii rezervelor valutare ale ţării;

eliminarea monopolului de stat în domeniul asigurărilor şi o reorganizare a

acestora pe principiile economie de piaţă;

stimularea procesului de economisire de către agenţii economici şi de

investire potrivit criteriilor pieţei. Dobânda, stabilită pe baza cererii şi a

ofertei se prevedea să devină principalul mijloc de atragere a economiilor şi

de alocare a acestora prin intermediul creditelor sau al altor instrumente

specifice pieţei monetare şi celei de capital;

separarea funcţiei de emisiune monetară (atributul Băncii Naţionale) de

funcţia de creditare a unităţilor (atributul băncilor comerciale);

reorganizarea celorlalte bănci ca bănci comerciale, bănci de dezvoltare şi

constituirea de noi bănci;

crearea treptată a structurii pieţei monetare şi ale pieţei de capital, inclusiv

bursele de valori.

12

Prin intermediul pieţei monetare se sconta mobilizarea şi alocarea

resurselor de creditare pe termen scurt, iar prin intermediul pieţei de capital,

resursele pentru finanţarea obiectivelor şi a acţiunilor investiţionale.

Potrivit Schiţei, se estima că tranziţia spre economia de piaţă va shimba

radical funcţiile planificării macro economice, care pierde vechiul carater

centralist-birocratic, devenind indicativ. Astfel, planul macro-economic trebuie

să devină cadru de definire a politicii economice a statului; corelat cu această

politică urmează să se elaboreze şi bugetul de stat.

În anii tranziţiei au fost elaborate mai multe programe de guvernare. În

cele ce urmează ne vom referi la programele din februarie 1993, decembrie 1996

şi aprilie 1998, precum şi la strategia de pregătire a aderării României la

Uniunea Europeană din iunie 1995.

Strategia de reformă economico-socială a programului de guvernare dată

publicităţii în februarie 1993, constata agravarea stării de criză exprimată atât

prin accentuarea dezechilibrelor structurale macro-economice şi sectoriale, cât şi

prin persistenţa neconcordanţelor dintre cerere şi ofertă pe fundalul scăderii

continue a productivităţii muncii şi a eficienţei.

Eforturile guvernului vor fi îndreptate în direcţia reducerii cheltuielilor

curente pentru a permite sporirea cheltuielilor de capital necesare accelerării

procesului de restructurare. Referindu-se la procesul de restructurare a regiilor

autonome şi a societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat, guvernul

preciza că statul se va implica prin finanţare integrală sau parţială de la buget a

unor investiţii de restructurare directă sau indirectă, prin susţinerea prin

subvenţie a activităţii lor şi respecti a firmelor neprofitabile, dar absolut necesare

industriei naţionale.

Guvernul se angaja să susţină producţia agricolă prin practicarea unui

sistem de preţuri de achiziţie stimulative, determinat în funcţie de nivelul cererii

şi oferte care să răspundă urmatoarelor cerinţe: să fie relativ stabile şi

predictibile într-o campanie agricolă, să fie stabilite pe cât posibil la paritatea

preţurilor internaţionale, să încurajeze producătorii agricoli să producă, să vândă

13

şi să reinvestească în propria gospodărie. Guvernul îşi propunea să acorde în

continuare subvenţii producătorilor agricoli, subvenţionându-se preţurile unor

produse şi tarife ale unnor servicii şi nu “dobândă ieftină” la credite.

În iunie 1995 a fost adoptată Strategia naţională de pregătire a aderării

României la UE. Documentul respectiv, elaborat de o comisie formată din

reprezentanţi ai guvernului, ai partidelor reprezentate în Parlament, din oameni

de ştiinţă şi alţi specialişti a fost adoptat de organele abilitate ale statului şi

susţinut de cele mai largi cercuri ale vieţii social-politice din ţara noastră.

Aderarea României la UE, considerată obiectiv strategic fundamental al

ţării noastre trebuie să servească promovării interesului naţional şi dezvoltării

potenţialului economic şi patrimoniului cultural românesc.

În perioada necesară pregătirii României pentru a putea fi admisă în UE,

politica noastră financiară va avea următoarele obiective:

a. Asigurarea stabilităţii economiei naţionale, creerea unui sistem economic

deschis spre exterior, descentralizat şi competitiv şi în perspectivă, realizarea

convergenţei financiare şi monetare cerute de folosirea unor instrumente

economice, financiare şi monetare şi renunţarea la altele utilizate pâna atunci.

b. Perfecţionarea sistemului fiscal.

c. Adaptarea instrumentelor şi metodelor financiare precum şi a legislaţiei

finaciare la cerinaţele mecanismelor pieţei unice şi ale Uniunii Economice şi

Monetare.

d. Sprijinirea atingerii obiectivelor de dezvoltare durabilă şi competitivă în

ramurile economie naţionale.

Înfăptuirea acestei dezvoltări este concepută a se realiza prin:

Finanţarea integrală sau parţială a unor cheltuieli de capital pentru

agricultură, ape, irigaţii, desecări şi combaterea eroziunii solului.

Sprijinirea construcţiei şi modernizării infrastructurii (energetică,

transporturi, comunicaţii).

Stimularea productiei pentru export şi a exportului.

14

Acordarea sprijinului financiar necesar realizării programelor de cercetare

fundamentală şi aplicativă.

Asigurarea echilibrului financiar la nivelul întreprinderilor.

Restructurarea regiilor autonome de interes naţional.

Implementarea cadrului legislativ şi instituţional necesar accelerării

procesului de privatizare, promovarea cadrului legal de sprijinire şi

dezvoltare a sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii.

Promovarea investiţiilor şi atragerea capitalului stăin.

Reforma sistemului bancar merge pe aceeaşi linie ca şi acţiunea de

reorganizare a aparatului financiar. Pentru o economie de piaţă, banca reprezintă

mâna dreaptă a guvernului, a economiei în general. Reorganizarea aparatului

bancar are în vedere experienţa altor ţări cât şi recomandările experţilor Băncii

Mondiale.

În condiţiile impuse de economia de piaţă sistemul nostru bancar a

cunoscut modificări substanţiale încadrându-se în reforma economică generală,

de ansamblu, urmărindu-se, într-o primă fază, eliminarea vechilor structuri şi

mecanisme, şi crearea unui nou cadru instituţional.

Evoluţia şi funcţionarea sistemului financiar-bancar condiţionează în mod

direct procesele fundamentale ale reformei: privatizarea, liberalizarea preţurilor,

aplicarea noului tip de fiscalitate şi, în perspectivă, parcurgerea etapelor către

convertibilitatea valutară.

În cadrul reformei sistemului bancar, la baza relaţiilor dintre Banca

Naţională şi băncile comerciale se situează mecanisme specifice economiei de

piaţă cum sunt:

Mecanismul plaţilor în economie pe bază de instrumente utilizate pe piaţa

bancară modernă.

Mecanismul de compensare interbancară.

Contabilitatea bancară care să asigure, atât transparenţa rezultatelor activităţii

băncii faţă de clienţii lor, cât şi date certe pentru realizarea supravegherii

bancare de către Banca Naţională.

15

Modalităţile şi căile de acces ale băncilor comerciale la credite de la Banca

Naţională.

Instrumente de politică monetară.

Actualul sistem bancar are în vedere programul de creditare a activităţii

economice, al cărui rol este vital pentru o economie aflată într-un profund şi

amplu proces de tranziţie. Creditul a trebuit să suporte adaptări şi transformări.

Creditul este foarte legat de economia de piaţă pentru că este legat în primul

rând de schimbul economic. La baza creditului stau, de fapt, banii, schimbul şi

încrederea.

Începând din anul 1990 au fost făcute eforturi importante pentru

dezvoltarea şi promovarea creditului. Aceste deziderate nu puteau fi realizate

fără crearea unor premise economice şi juridice. Condiţiile economice au în

vedere, în primul rând, stabilitatea economică şi socială. Dacă există o

nesiguranţă economică, ea se reflectă şi în domeniul plasamentelor. În ţara

noastră, în această perioadă, au existat diverse convulsii sociale şi regrese

economice, astfel că dezvoltarea creditului a fost îngreunată. În această situaţie

creditul bancar nu s-a putut dezvolta în masura în care era cerut de tranziţia la

economia de piaţă. Această creştere va fi mai substanţială în condiţiile în care se

va realiza o redresare economică efectivă.

Principalele modificări calitative intervenite în creditarea bancară sunt

următoarele:

Creditul bancar nu mai este un monopol exclusiv al statului.

Creditul bancar a devenit instrument şi factor major al realizării economiei de

piaţă prin faptul că mobilizează capitalurile disponibile şi le înmulţeşte prin

utilizarea lor raţională şi productivă.

Creditul bancar a fost diversificat atât în sensul dezvoltării instituţiilor

bancare cât îi prin multiplicarea structurală a obiectivelor creditului.

Instituţiile de credit, devenind societăţi comerciale, au eliminat specializarea

îngustă (agricultură, industrie, investiţii) orice bancă acordând toate formele

de credit tuturor ramurilor şi sectoarelor economice.

16

Au fost modificate ratele dobânzilor la creditele acordate ca urmare atât e

existenţei inflaţiei cât şi a cererii de credite mai mari decât oferta.

În condiţiile liberalizării dobânzii (de la 1 aprilie 1991) transformată

într-un rentabil instrument al politicii financiare şi de credit cheltuielile

prilejuite de contractarea unui credit vor ocupa un loc special în bugetele

firmelor, determinând creşterea responsabilităţilor în negocierea şi utilizarea

creditelor de către toţi agenţii economici.

Pentru atingerea obiectivelor respective autorităţile publice au avut în

vedere folosirea instrumentelor monetare, valutare, fiscale şi bugetare nu

întotdeauna însă de aceeaşi manieră. Acesta mai cu seamă din cauza abordării

diferite a rolului statului în viaţa economică a ţării.

2.2 Banca Agricolă în ansamblul sistemului financiar românesc

Viaţa bancară practică a preconizat o serie de măsuri de maximă

importanţă pentru perfecţionarea sistemului şi apararului bancar din ţara noastră.

Printre aceste măsuri se înscrie şi cea care priveşte întărirea aparatului şi

controlului bancar în unităţile economice, lucru realizabil şi prin crearea unor

bănci specializate pe domenii mari de activitate. Astfel, la 1 martie 1968 a fost

creată Banca pentru Agricultură şi Industrie Alimentară, ca bancă

specializată, alături de Banca Română de Comerţ Exterior şi Banca de

Investiţii, toate acestea fiind coordonate de către Ministerul Finanţelor şi

Banca Naţională.

Banca pentru Agricultură şi Industrie Alimentară îndeplinea funcţii,

sarcini şi atribuţii complexe în deservirea agriculturii. Printre acestea o mare

însemnătate având exercitarea unui control multilateral asupra modului cum se

constituie fondurile fixe şi mijloacele circulante, cum se utilizează acestea,

asupra acoperirii financiare a acestora, asupra obţinerii resurselor şi repartizării

rezultatelor financiare prin unităţile di agricultură. În acest context, Banca

17

pentru Agricultură şi Industrie Alimentară apărea ca o instituţie şi ca un

organ al statului de aplicare a politicii financiare şi de credit în agricultură.

Banca pentru Agricultură şi Industrie Alimentară cuprindea, în

stuctura sa centrală, sucursale judeţene şi filiale. În afara celor 41 de sucursale şi

57 de filiale, un număr de 35 de filiale ale Băncii Naţionale efectuau operaţiuni

pentru Banca pentru Agricultură şi Industrie Alimentară prin compartimente

specializate în domeniul finanţării şi creditării agriculturii. Activitatea de

creditare, finanţare, îndrumare, precum şi cea de control bancar se desfăşura prin

filiale şi prin serviciile specializate ale sucursalelor. Astfel, sucursalele

îndeplineau o activitate complexă, adică controlau şi coordonau activitatea

filialeor din judeţ şi în acelaşi timp desfăşurau şi o activitate operativă de control

direct asupra unităţilor agricole de industrie alimentară, silvice, de ape dintr-o

zonă din jurul araşelor reşedinţă de judeţ.

După revoluţia din decembrie 1989 şi creditul agricol a fost permanent

îmbunătăţit sub raportul conţinutului, formelor şi metodologiei. După circa un

an de la revoluţie s-a constatat că Banca pentru Agricultură şi Industrie

Alimentară nu mai corespunde din punct de vedre al structurii organizatorice şi

de conducere şi mai ales nu mai răspunde marilor cerinţe ale tranziţiei la

economia de piaţă. Ca urmare, la 1 decembrie 1990, prin hotărârea guvernului

nr.1196 din 11 noiembie 1990, a luat fiinţă Banca Agricolă – societate pe

acţiuni.

Întregul capital social iniţial, în valoare de 6 mld. lei a fost subscris de

stat. Banca Agricolă a preluant acivele şi pasivele Băncii pentru Agricultură

şi Industrie Alimentară inclusiv imobilele acesteia. Banca Agricolă se

organizează sub forma unei bănci comerciale şi de dezvoltare, societate pe

acţiuni şi funcţionează pe baza statutului, a legilor în vigoare.

Banca îşi desfăşoară activitatea prin sucursale, filiale, agenţii şi

reprezentanţe în ţară şi străinătate, inclusiv agenţii pentru asistenţă financiară, pe

baza aprobării adunării generale a acţionarilor, cu respectarea reglementărilor

legale în vigoare.

18

Durata de activitate a băncii este de 99 ani de la data constituirii legale a

acesteia, cu posibilitatea extinderii perioadei de funcţionare.

Obiectul principal de activitate al băncii îl constituie:

Finanţarea în lei şi în valută a agenţilor economici şi a altor persoane fizice şi

juridice, care acţionează în cadrul economiei de piaţă din ţară sau străinătate.

Mobilizarea resurselor băneşti temporar disponibile, finanţarea prin credite

pe termen scurt, mediu şi lung, în lei şi valută, a activităţii de producţie,

comercializare, prestări servicii, comerţ exterior, investiţii, finanţarea

investiţiilor statului care se realizează din fondurile de la bugetul statului

potrivit convenţiei încheiate cu Ministerul Finanţelor.

Efectuarea tuturor genurilor de operaţiuni bancare şi acordarea de asistenţă

economico-financiară agenţilor economici şi altor persoane fizice şi juridice.

Capitalul social de stat a fost la înfiinţare de 6 mld. lei reprezentat printr-

un număr de 1,2 mld. acţiuni nominative a câte 5000 lei fiecare, putându-se

emite şi titluri cumulative de 5, 10 şi 100 acţiuni.

Capitalul social nu va putea fi majorat şi nu se vor putea emite noi acţiuni

până nu vor fi achitate cele din emisiunea precedentă. Acţiunile ce se emit

pentru majorarea capitalului nu pot avea valoare nominală mai mică decât cea

iniţială.

Persoanele fizice sau juridice din ţară pot cumpăra acţiuni în lei sau

valută. Persoanele fizice sau juridice din străinătate pot cumpăra acţiuni numai

în valută la cursul oficial la data efectuării operaţiunii. Acţiunile sunt purtătoare

de dividente din beneficiile băncii care se distribuie participanţilor la capitalul

social.

Pentru desfăşurarea activităţii sale, banca poate constitui următoarele

fonduri: fondul de rezervă, fondul de dezvoltare, fondul de risc şi alte fonduri cu

destinaţie specială potrivit legii.

Fondul de rezervă se constitui pe baza cotelor anuale alocate din

beneficiile băncii dar nu mai mult decât capitalul social al băncii. Fondul de

19

rezervă constituie garanţia angajamentelor băncii şi se poate utiliza şi pentru

acoperirea anumitor pierderi.

Fondul de dezvoltare se constituie şi se utilizează potrivit hotărârii

adunării generale, din veniturile brute din care au fost scăzutecheltuielile

efectuate şi aprobate pentru fiecare exerciţiu financiar. Acest fond este destinat

dezvoltării băncii pe seama investiţiilor proprii, constituind şi o garanţie a

angajamentelor acesteia.

Fondul de risc se constituie ăi se utilizează la acoperirea eventualelor

pierderi cu aprobarea adunării generale la propunerea consiliului de

administraţie.

2.3 Rolul Băncii Agricole în finanţarea agriculturii

Perfecţionarea activităţii de bancă, în general, şi de credit agricol în

special se impune ca urmare a reorganizare a activităţii băncii ca societate pe

acţiuni şi datorită unor transformări de esenţă a întregului sistem bancar al ţării

noastre, precum şi modificărilor structurale, organizatorice şi de proprietate din

agricultură.

Una din liniile strategice ale Băncii Agricole constă în susţinerea

dezvoltării sectorului agricol şi sprijinirea reformelor politice de stimulare a

producţie primare şi de consolidare a sistemului de aprovizionare cu materii

prime, materiale, maşini şi unelte pentru agricultură, prelucrarea şi

comercializarea produselor agricole. Această susţinere a sectorului agricol se

realizează prin acordarea de credite reuşindu-se în acest fel consolidarea

schimbărilor politice şi instituţionale produse după revoluţie. Prin creditele de

investiţii pe care le acordă, Banca Agricolă participă la realizarea unor

obiective majore în agricultură cum ar fi îmbunătăţirile funciare, refacerea

şeptelului şi plantaţiile viti-pomicole, realizarea unor maşini, utilaje şi tehnologii

pentru agricultură. În viitor cu ajutorul creditelor se va acorda o mare atenţie

constituirii şi consolidării unor ferme agricole puternice. În acest sens, Banca

20

Agricolă sprijină tranziţia de la un sistem anacronic – sub raportul

subvenţionării şi protecţiei pentru producţia agricolă – la unul care poate fi

viabil într-o economie de piaţă, deci care să răspundă stimulentelor de piaţă.

Subliniind rolul principal al Băncii Agricole în înfăptuirea unei politici

raţionale, considerăm că în viitor această instituţie de credit trebuie să

funcţioneze în mai mare măsură ca o bancă de dezvoltare a agriculturii care să

genereze resurse suficiente pebtru acordarea de sprijin financiar multilateral.

Politica de credite stimulează pe agricultori şi prin termenele foarte

convenabile de rambursare. Cu toate că termenele de rambursare a creditelor pe

termen mediu şi lung sunt şi aşa foarte lungi 5 - 15 ani, în cazuri bine justificate

se poate aproba prelungirea acestora. De asemenea, se poate obţine amânarea

rambursării chiar în cazul creditelor pe termen scurt (pentru producţie),

permiţând astfel beneficiarilor să-şi asigure producţia şi inclusiv cheltuielile de

comercializare.

Activitatatea Băncii Agricole are în vedere că în orice economie de piaţă

să existe garanţii şi posibilităţi reale ca împrumuturile să fie recuperate. De

aceea, banca se preocupă şi sprijină pe clienţii săi în a nu avea plăţi restante, mai

ales pentru creditele anterioare. Se încurajează în acest fel capacitatea agentului

economic din agricultură şi încrederea ce trebuie să stea la baza împrumutului.

În scopul diversificării bunurilor ce se pot constitui drept garanţie a creditelor, în

viitor banca intenţionează să ia în considerare şi ipotecarea pământului şi

clădirilor, animalelor de producţie şi de muncă.

Politica de credite a Băncii Agricole se bazează, în această perioadă, şi

mai ales în viitor, atât pe costurile de producţie şi investiţie cât şi pe venituri.

Decizia de acordare a creditelor va fi luată numai după o atentă analiză

financiară şi tehnică. De pildă, pentru acordarea de împrumuturi fermierilor şi în

general producătorilor agricoli particulari se au în vedere datele înscrise în

bugetele pe culturi sau cele de familie, dar mai întâi, acestea trebuie introduse şi

generalizate pentru toţi agenţii economici din agricultură.

21

În acordarea de credite pe baza costurilor de producţie şi investiţii se va

lua în considerare atât diferenţele regionale şi zonale, cât şi unele condiţii

concrete în care îşi desfăşoară activitatea fermele agricole. Nu se mai poate pune

problema ca banca să dea indicaţii pentru că agenţii economici au totală

independenţă. Dar, banca poate calcula, atât în propriul interes, cât şi al

agentului economic, rata financiară de rentabilitate a activităţii împrumutului şi

viabilitatea obiectului creditat asigurându-se, în acest fel, utilizarea judicioasă a

creditelor sale. Sprijinul acordat de bancă agriculturii se concretizează şi în

faptul că se acordă, când este cazul, o perioadă de graţie înaintea începerii

rambursării creditului.

Una din atribuţiile principale ale Băncii Agricole va fi în viitor şi

elaborarea unor studii de fezabilitate pentru agenţii economici. Aceste studii de

fezabilitate sunt necesare mai cu seamă pentru obiectivele mari de dezvoltare a

agriculturii, banca extinzând, când este cazul, asistenţa tehnică specială, mai ales

dacă există riscuri mari pentru bancă. Se impune deasemenea şi întărirea

colaborării dintre Banca Agricolă şi Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei.

De exemplu, dacă ministerul acordă asistenţă tehnică, tehnologică şi

organizatorică agenţilor economici din agricultură, banca se axează pe stabilirea

viabilităţii activităţilor propuse pentru finanţarea şi verificarea acestor activităţi.

Cele două instituţii apar deci în situaţia de complementaritate în acţiunea de

sprijinire a agriculturii în domeniul ei complex spre modernizare şi rentabilitate.

În viitor activitatea de creditare, şi în general de sprijin a agriculturii pe

care o promovează Banca Agricolă va trebui să aibă ca obiect principal ferma

agricolă. În acest scop, pentru început vor fi acordate mult mai multe facilităţi

producătorilor agricoli individuali, astfel încât, treptat, aceştia să se transforme

în fermieri, adică proprietari ai unor unităţi agricole de un nivel optim pentru

ţara noastră şi care să realizeze o producţie agricolă cu un pronunţat caracter

comercial.

Politica generală de credite are în vedere crearea unor noi posibilităţi de

cunoaştere şi deschidere. Astfel, Banca Agricolă începe să folosească în mai

22

mare măsură experienţa unor ţări puternic ancorate în economia de piaţă şi în

practicarea unei agriculturi moderne. În acest sens, Banca Agricolă este pe cale

de a elabora unele programe şi proiecte de dezvoltare a relaţiilor de credit şi

agriculturii în general.

23

Capitolul 3

Studiu de caz privind acordarea unui credit de producţie

la S.C. Romagricola S.A. Romanu

Banca Agricolă S.A. potrivit statutului său şi a regulamentului de

organizare şi funcţionare acordă cerdite pe termen scurt, mediu şi lung

persoanelor fizice şi juridice care îndeplinesc criteriile prevăzute de normele

băncii.

S.C. Romagricola S.A. Romanu a depus o cerere de credite înregistrată în

registrul special al băncii sub numărul 53/12.03.1999 prin care a solicitat un

credit pentru lucrările agricole din primăvara anului 1999 conform legii

165/1998 şi O.G. nr. 34/1999 cu dobândă subvenţionată în sumă de 998 000 mii

lei.

Cererea societăţii a fost însoţită de următoarele documente:

- statutul societăţii şi certificatul de înmatriculare la Registrul Comerţului în

copie;

- hotărârea Adunării generale prin care au fost împuterniciţi reprezentanţii

societăţii să contracteze credite bancare;

- situaţia împrumuturilor şi disponibilităţilor băneşti la alte unităţi bancare sau

alţi debitori;

- bilanţul contabil pe anul 1998;

- balanţa de verificare la 31.01.1999;

- bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 1999;

- fluxul de încasări şi plăţi pe perioada de creditare;

- centralizatorul devizelor tehnologice;

- situaţia veniturilor brute realizate în anul 1998.

24

La primirea cererii de credite compartimentul de creditare a procedat la

efectuarea analizei. Procesul de analiză cuprinde trei faze:

A – analiză formală;

B – analiză de fond;

C – evaluarea creditului.

A. Analiza formală

La analiza formală s-a urmărit prezentarea tuturor documentelor de mai

sus şi împlinirea următoarelor

a) criterii generale

Agentul economic este o persoană juridică constitui în baza legii 31/1990

înmatriculat la Oficiul Registrului Comerţului sun nr. J/09/594/1991. Societatea

este înscrisă la D.G.F.C.S. Brăila sub codul fical R2272672 ca persoană juridică

autorizată să funcţioneze în formă de socitate comercială. Are cont deschis la

Banca Agricolă S.A. din anul 1991 şi efectuează operaţiuni de încasări şi plăţi

cu şi fără numerar numai prin contul deschis la această bancă pe o perioadă de

cel puţin 2 ani. Societatea, ca persoană juridică are evidenţa contabilă organizată

conform legii 82/1991 şi este ţinută la zi. Societatea face dovada participării cu

fonduri proprii, respectiv are parc propriu de maşini şi utilaje cu care asigură

efectuarea lucrărilor mecanice. În relaţiile anterioare cu banca ea şi-a respectat

angajamentele asumate faţă de aceasta şi a prezentat băncii garanţiile

asiguratorii.

b) criterii speciale

Conform datelor din bilanţul contabil de la 31 Decembrie 1998 şi a

datelor din balanţa de verificare de la 31 ianuarie 1999 indicatorii de bonitate

calculaţi au totalizat 70 puncte respectându-se condiţia de minim 70 puncte.

Dimensiunea explataţiei agricole este de 1800 ha în folosinţă din care suprafaţa

cultivată este de 1648 ha încadrându-se în limita minimă de 100 ha.

25

Fiind un credit în baza legii nr. 165/1998 cu destinaţie specială pus la

dispoziţia băncii de la bugetul centralizat al statului s-a urmărit şi respectarea

condiţiilor prevăzute în normele şi reglementările specifice acestei categorii de

credite astfel:

- cultura de grâu se încadrează în culturile ce se finanţează din acest fond;

- creditul se acordă pentru aprovizionări cu carburanţi, îngrăşăminte, ierbicide,

piese de schimb, salarii pentru mecanizatori, cheltuieli programate în

devizele tehnologice la cultura de grâu şi prevăzute în legea nr. 165/1998 şi

O.G. nr. 34/1999 pentru a fi finanţate din acest fond;

- devizele de lucrări prezentate pentru evaluarea creditului au fost verificate de

inginerul agronom carea constatat şi certificat înscrierea în deviz a tuturor

lucrărilor prevăzute în tehnologia culturii de grâu pentru întreaga perioadă de

vegetaţie;

Societatea are încheiate contracte de livrare pentru întreaga cantitate de

3500 tone grâu programată a se realiza în anul 1999 astfel:

- 2000 tone grâu cu S.C. Protevit com. S.R.L. Brăila prin contractul de livrare

nr.888/19.10.1998

- 1500 tone grâu cu S.C. Demopan S.A. Brăila prin contractul de livrare nr.

2563/28.10.1998.

În ambele contracte beneficiarii produsului ce se va livra se obligă să

plătească preţul zilei stabilit prin negocieri directe cu 3 zile înanite de data

livrării, iar plata se va face pe măsura livrărilor prin instrumente bancare

conform înţelegerilor contractuale.

B. Analiza de fond

La analiza de fond s-a procedat la verificarea şi interpretarea indicatorilor

economico-financiari din cererea de credite şi situaţiile financiare din dosarul de

credite. Bonitatea societăţii a fost calculată la 2 perioade (31.12.1998 şi

31.01.1999) astfel:

26

Bilanţul sintetic la 31.12.1998

Mii lei

Activ Pasiv1. Active imobilizate 596 245 Capital social 2295332. Active circulante 3613403 Rezerve 820003. Conturi de regularizare si asimilate 29380 Profit 96357

capital propriu 407890 total datorii 3831138

total activ 4239028 total pasiv 4239028

Pe baza datelor din bilanţul de mai sus din bilantul de mai sus s-au

calculat indicatorii financiari pentru determinarea bonitatii financiare a societatii

S.C. Romagricola S.A. Romanu la 31.12.1998.

Bonitatea reprezintă performanţa financiară a societăţii şi atestă

încrederea pe care acesta o inspiră băncii în momentul solicitării creditului.

Pentru următorii indicatori financiari calculaţi s-a acordat un punctaj conform

normelor băncii astfel:

a) (se acordă 15 puncte)

b) (se acordă 5

puncte)

c) (se acordă 15

puncte)

d) (se acordă 20

puncte)

e) (se acordă 15 puncte)

Total 70 puncte

Având în vedere calitatea echipei de conducere, respectiv o echipă

echilibrată, eterogenă din punct de vedere al calificării, competenţei şi vârstei

care îşi poate îndeplini cu eficienţă toate atribuţiile legate de finanţe, marketing

27

şi producţie, s-a acordat o bonificaţie de 10 puncte motivat de factorii subiectivi

de mai sus.

Corecţia de 10 puncte a fost aprobată de comitetul de credite. Punctajul

total, inclusiv corecţiile, a fost de 80 puncte şi a situat societatea în Categoria A

de bonitate “Standard”.

Pe baza datelor din balanţa de verificare de la 31.01.1999 indicatorii

financiari calculaţi pentru determinarea bonităţii sunt:

a) (se acordă 20 puncte)

b) (se acordă 5

puncte)

c) (se acordă 15

puncte)

d) (se acordă 20

puncte)

e) (se acordă 15 puncte)

Total 75 puncte

Conform normelor băncii, societatea având numai activitate agricolă,

indicatorii de la litera c) şi d) se calculează numai pe baza datelor de la finele

anului, când se înregistrază venituri şi se poate determina profitul.

Deasemenea şi punctajul de la 31.01.1999 a fost corectat cu 10 puncte,

totalizând tot 80 de puncte.

Indicatorii financiari calculaţi la ambele perioade arată că performanţele

financiare sunt foarte bune şi permit achitarea la scadenţă a ratelor şi a

dobânzilor aferente. Totodată se prefigurează menţinere şi în perspectivă a

performanţelor financiare la un nivel ridicat.

28

C. Evaluarea creditului

Evaluarea creditului constă în determinarea şi negocierea cu solicitantul a

volumului maxim al creditului ce poate fi acordat, a nivelului dobânzii, a

termenului de rambursare a creditului şi de plată a dobânzii, a garanţiilor şi

modalităţilor de asigurare a acestora, precum şi a altor clauze care vor fi înscrise

în contractul de credite.

Volumul maxim de credite ce pot fi acordate unui solicitant se stabileşte

în cadrul procentelor maxime de creditare şi în funcţie de posibilităţile de

rambursare şi de plată a dobânzilor lunare rezultate din analiza efectuată precum

şi de garanţiile asiguratorii acceptate de bancă. La solicitanţii de credite care,

datorită decalajului mare între perioadele de efectuare a cheltuielilor şi de

realizare a veniturilor solicită să plătească dobânzile la perioade mai mari decât

cele stabilite de bancă şi ca urmare dobânzile datorate se capitalizează în

volumul maxim al creditului ce poate fi acordat.

La societăţile agricole, regiile autonome şi societăţile comerciale cu profil

agricol, evaluarea creditelor pe termen scurt pentru producţie se va face prin

analiza datelor din bilanţul anului precedent, din programul de activitate,

tehnologiile de producţie şi bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul în curs.

După determinarea volumului maxim al creditelor de producţie, împreună

cu conducerea societăţii solicitante, ţinând seama şi de fluxul de încasări şi plăţi,

se întocmeşte graficul de acordare şi rambursare a creditelor pentru producţie.

Acest grafic, după definitivare şi semnare, se va anexa la contractul de credite

devenind parte integrantă a acestuia.

Analiza şi evaluarea creditului a cuprins următoarele etape:

I. Analiza în vederea evaluării creditului pentru lucrările de primăvară la cultura

de grâu.

II. Evaluarea creditului pentru producţie în anul 1999.

III. Garantarea creditului.

29

I. Analiza în vederea evaluării creditului pentru lucrările de primăvară la cultura

de grâu.

Această analiză a cuprins obligatoriu următoarele aspecte:

a) încadrarea costurilor de producţie şi a nivelului producţiei în parametrii

tehnico-economici specifici culturii de grâu, ceea ce presupune analiza

devizului de lucrări.

Din această analiză a rezultat că volumul total de cheltuieli pentru această

cultură este de 3091690 mii lei din care:

- 1729900 mii lei lucrări mecanice;

- 118390 mii lei lucrări manuale;

- 1243400 mii lei materiale.

Nu au fost justificate cheltuielile în sumă de 55000 mii lei care au fost

excluse la analiza din valoarea devizului care iniţial a fost de 3146690 mii lei.

Cheltuielile de 3091690 mii lei rămase reflectă toate lucrările prevăzute în

tehnologia de lucru pentru această cultură, consumurile de materiale s-au

încadrat în normele de consum şi tarifele aplicate sunt în limita preţurilor de

piaţă, rezultând un cost mediu de 883,34 lei/tona de grâu, ceea ce asigură o

eficienţă la o producţie medie de 3500 kg/ha preliminat.

b) evoluţia producţiei medii realizate pe ultimii 3 ani, prevăzută în cererea de

credite comparati cu anul în curs.

Producţia medie de 3500 kg/ha preliminată pentru anul 1999 este posibilă

a se realiza, întrucât în anul 1997 societatea a realizat o producţie medie de grâu

de 4546 kg/ha, iar în anii 1996 şi 1998 producţiile medii de grâu realizate au fost

mai mici ca urmare a unor condiţii climaterice nefavorabile, ceea ce nu

reprezintă un risc major în acordarea creditului, având în vedere faptul că

societatea are încheiate contracte de asigurare pentru toate culturile agricole.

c) nivelele fizice şi valorice ale producţiei marfă realizate anterior şi stabilirea

canalelor de comercializare a produselor.

30

În anul 1999 societatea are programat să realizeze o producţie marfă la

grâu de 3500 tone, în creştere faţă de anul precedent, în principal ca urmare a

creşterii suprafeţei cultivate cu grâu.

Preţul de livrare programat este în limita preţurilor de piaţă practicate.

Deasemenea, societatea are încheiate contracte de livrare pentru întreaga

cantitate de 3500 tone de grâu programată a se obţine cu S.C. Protevit

Com.S.R.L. (2000 tone) şi cu S.C. Demopan S.A. (1500 tone).

d) asigurarea efectivă a participării cu surse proprii la finanţarea activităţii.

Participarea cu surse proprii se asigură din:

- valoarea lucrărilor mecanice efectuate cu utilajele agricole proprii, aflate în

stare de funcţionare;

- valoarea lucrărilor manuale, societatea dispune de forţa de muncă pentru

executarea acestor lucrări;

- dividentele pe anul 1998 în sumă totală de 260 milioane lei rămase la

dispoziţia societăţii până la 31.12.1999 conform hotărârii Adunării Generale

a Acţionarilor.

e) eficienţa economică a produsului grâu

Din analiza costului de producţie rezultă o rentabilitate pe produsul grâu

de 13,2% ( ), încadrându-se în condiţie de minim 5%.

II. Evaluarea creditului pentru producţie în anul 1999

Sector de activitate, produs

suprfata prod. medi

e

prod. totala

fizica d.c.

marfa

cost de productie

pret livrare

cheltuieli totale (4x6)

val. Prod. marfa (5x7)

ha kg/ha

tone tone lei/tona lei/tona

mii lei mii lei

2 3 4 5 6 7 8 9I. Productie curentaA. Sector vegetalgrau 1000 3500 3500 3500 883 1000 309169

03500000

31

cheltuieli af prod marfa (5x6)

proc de creditare

credit maxim

cuvenit pe an agricol

credit acordat pt. prod. neterm. An

preced

credit max cuvenit in anul curent (12-13)

credit negociat

mii lei mii lei mii lei mii lei mii lei10 11 12 13 14 15

3091690 60 1855014 978669 876315 400000

Volumul maxim al creditelor cuvenite pe anul agricol 1999 este de

1855014 mii lei şi a fost determinat prin aplicarea procentului maxim de

creditare 60% prevăzut de normele băncii, asupra cheltuielilor de producţie

constatate la analiza devizului de lucrări la cultura de grâu.

Creditul maxim cuvenit în anul 1999 este de 876315 mii lei, respectiv

diferenţa dintre creditul cuvenit total pe anul agricol şi creditul acordat în

toamna anului 1998 pentru producţia neterminată (1855014 mii lei –978661 mii

lei).

Creditul de 978669 mii lei a fost acordat în toamna anului 1998 pentru

înfiinţarea culturii de grâu (pentru producţia neterminată).

La negocierea creditului pentru lucrările din primăvara anului 1999,

inginerul agronom al băncii a efectuat verificarea pe teren şi a constatat că este

înfiinţată cultura de grâu pe o suprafaţă de 1000 ha, iar stadiul de vegetaţie

corespunde din punct de vedere al tehnologiei aplicate.

Deasemenea creditul acordat în toamna anului 1998 a fost utilizat potrivit

destinaţiei pentru care a fost acordat, lucru constatat la control prin verificarea

ulterioară a documentelor de plăţi.

Prin negociere directă, având în vedere şi alte surse de care dispune

societatea, încasarea unor clienţi, s-a stabilit un credit de 400000 mii lei, mai

mic cu 598000 mii lei faţă de cel solicitat de societate iniţial.

32

După determinarea creditului, împreună cu conducerea societăţii şi ţinând

cont de fluxul de încasări şi plăţi, s-a întocmit graficul de acordare şi rambursare

a creditului. S-a stabilit o singură rată de rambursare în luna septembrie 1999

beneficiind de o perioadă de 180 zile de la acordarea creditului, încadrându-se în

limita prevăzută de normele băncii şi de Legea nr. 165/1998 care prevede ca

rambursarea să se efectueze în maxim 360 zile de la acordare.

Rambursarea a fost corelată şi cu perioada de valorificare, respectiv

maxim 30 zile lucrătoare de la sfârşitul perioadei optime de recoltare a culturii.

Conform fluxului de încasări şi plăţi, în luna de rambursare, societatea are un

excedent de încasări de 2500 milioane lei, care asigură plata integrală a

creditului total acordat de 1379 milioane lei (979 milioane lei în toamna anului

1998 şi 400 milioane lei în primăvara anului 1999) şi a dobânzilor antecalculate

de 500 milioane lei aferente întregului volum de credite pe toată perioada, de la

acordare şi până la rambursare.

Potrivit Legii nr. 165/1998, dacă împrumutatul respectă graficul de

rambursare va beneficia de o bonificaţie de 70%, calculată la volumul dobânzii

datorate de împrumutat.

III. Garantarea creditului

În vederea evitării unor riscuri în încasarea creditelor acordate şi

asigurarea recuperării lor în cazul în care împrumutatul nu îşi execută obligaţiile

contractuale de rambursare a ratelor scadente, plata dobânzilor şi celorlalte

obligaţii din contract şi pentru creerea unui privilegiu faţă de alţi creditori banca

a solicitat garanţii asiguratorii.

Garanţiile asiguratorii acceptate de bancă pentru creditul solicitat au fost

următoarele:

33

cheltuieli af prod marfa

(5x6)

proc de creditare

credit maxim cuvenit pe an agricol

credit acordat pt prod

neterm an preced

credit max cuvenit in anul curent (12-13)

credit negociat

mii lei mii lei mii lei mii lei mii lei10 11 12 13 14 15

3091690 60 1855014 978669 876315 400000

De menţionat este faptul că ipoteca pe sediul societăţii este constituitor de

rangul I tot în favoarea Băncii Agricole S.A. la creditul acordat în toamna

anului 1998.

Valoarea minimă a garanţiilor este de 1921986 mii lei şi acoperă datoria

cea mai mare a debitorului de 1879 milioane lei formată din creditul total

acordat 1379 milioane lei şi dobânda de 500 milioane lei antecalculată până la

prima rată de rambursare.

Garanţiile propuse au toate documentele legale care atestă dreptul de

proprietate al titularului şi pot fi constituite drept garanţii.

Deasemenea, la negocierea creditului s-a stabilit ca bunurile gajate să fie

asigurate la o societate de asigurări, iar despăgubirile să fie cesionate băncii,

condiţie acceptată de împrumutat.

După efectuarea analizei, cererea de credite împreună cu referatul de

analiză întocmit de economist şi vizat de şeful serviciului de creditare s-a înainta

serviciului de risc şi creditare. Documentaţia a fost înregistrată în registrul de

evidenţă special la nr. 63/23.03.1999.

Analiza documentaţiei urmăreşte în principal ca la evaluarea riscului de

creditare să se evidenţieze potenţialele pericole ce pot apare în derularea

normală a procesului de creditare.

Analiza şi evaluarea riscului de creditare se efectuează avându-se în

vedere următoarele patru categorii de riscuri, acordându-se un punctaj fiecăreia:

34

1. Riscul financiar care reflectă dificultăţile ce pot apare în activitatea financiară

a firmei, legate mai ales de posibilităţile de achitare la termen a obligaţiilor

către bancă.

Analiza riscului financiar se efectuează cu ajutorul metodei scorurilor (Z)

bazată pe modelul J. Conan şi M. Holder care permite evaluarea riscului de

faliment şi are la bază următoarea formulă de calcul:

,

în care variabilele sunt indicatori economico-financiari, iar connstantele cu

care sunt amplificaţi aceştia sunt indicatori de natură statistică exprimând

ponderea variabilelor în evaluarea riscului de faliment.

Riscul financiar a fost calculat la două perioade 31.12.1997 şi 31.12.1998

astfel:

31.12.1997

35

31.12.1998

36

Riscul financiar calculat la 31.12.1998, unde Z = 0.16 arată că situaţia

financiară a firmei este bună, riscul de faliment fiind cuprins între 10% - 30%.

Comparativ cu anul 1997 scorul Z este mai mare şi arată o evoluţie pozitivă a

activităţii societăţii.

Pentru Z = 0.16 la 31.12.1998 s-au acordat conform normelor băncii 40

puncte.

2. Riscul comercial reprezintă incertitudinea ce poate să apară la încasarea

clienţilor şi s-a calculat pe baza datelor la 31.12.1998.

Perioada medie de încasare a clienţilor de 13,3 zile rezultă din calculul

conform normelor băncii şi arată un risc redus, fiind apreciat cu maximul de 20

puncte.

3. Riscul de garanţie

Garanţiile oferite de împrumutat şi acceptate de bancă, aşa cum s-a arătat

în referatul de analiză şi evaluare a creditului, sunt garanţii cu siguranţă medie,

din punct de vedere al lichidităţii şi vandabilităţii, astfel sediul administrativ este

situat în mediul rural, iar cealaltă garanţie este producţia nedeterminată de grâu.

Pentru considerentele de mai sus, conform normelor băncii, riscul de

garanţie a fost apreciat la 15 puncte.

4. Riscul managerial a fost apreciat în funcţie de experienţa echipei de

conducere, calificarea şi relaţiile acesteia cu banca şi terţii, acordându-se

punctajul maxim de 10 puncte.

Prin cumularea punctelor acordate rezultă “riscul total” de 85 puncte care

situează societatea în clasa II de risc, conform normelor băncii pentru care

serviciul de risc a făcut “recomandare favorabilă” pentru acordarea creditului

către Comitetul de credite sub rezerva îndepliniriii unor condiţii suplimentare şi

anume:

37

- controlul faptic lunar la unitate, privind starea de vegetaţie a culturii;

- urmărirea efectuării plăţilor din credit potrivit destinaţiei pentru care a fost

acordată.

După epuizarea acestor etape de analiză şi evaluare a creditului, inclusiv a

riscului de creditare, referatele întocmite cu concluziile arătate mai sus şi fişa

dosarului de credite anexată, s-au prezentat directorului care le-a propus

Comitetului de credite şi acesta a decis aprobarea creditului negociat de 400000

mii lei.

După aprobare s-a întocmit contractul de credite la care s-a anexat

graficul de acordare şi rambursare a creditului care face parte integrantă din

acesta. În continuare s-a procedat la întocmirea actelor legale de constituire a

garanţiilor.

După perfectarea celor de mai sus s-a procedat la efecturea plăţilor din

credite prin conturi simple de împrumut conform contractului.

Toate documentele depuse de împrumutat şi cele întocmite de bancă în

legătură cu creditul sunt gestionate de economistul care a analizat acordarea

creditului şi care în următoarea etapă va executa controlul utilizării şi garanţiei

creditului.

38