UNIVERSITATEA BABEŞ BOLYAI

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

MASTER: ASISTENŢĂ SOCIALĂ ÎN SPAŢIUL JUSTIŢIEI

PROBAŢIUNE ŞI MEDIERE

Impactul privării de libertate a mamei asupra copiilor

Masterand:

Mărcuş Anamaria, an II

CLUJ NAPOCA

2014

„Although you’re far, your always near

Your always be my moomy dear

For what you did will never change

There is no reason to be ashamed

The love for you is in my heart,

although we’ve very far apart

My love for you is very clear

I’ll see you soon my moomy dear”.1

Lucrarea de faţă are rolul de a explora într-un mod sistematic impactul privării de

libertate a mamelor asupra copiilor precum şi identificarea sentimentelor copiilor asociate

gândului că mama lor se află la închisoare. Având în vedere necesitatea unei bune înţelegeri a

acestui impact, lucrarea de faţă sintetizează efectele pe care le are privarea de libertate a mamei

ţinând cont de stadiile de dezvoltare a copiilor, întrucât aceste probleme sunt de mare actualitate

în societatea în care trăim şi suscită un interes crescând în vederea găsirii celor mai optime

strategii de intervenţie de către specialiştii în domeniu.

În ciuda cercetărilor ample privind părinţii aflaţi în detenţie, foarte puţine au fost

realizate pentru a studia efectele absenţei şi privării de libertate a părinţilor asupra copiilor.

Potrivit literaturii de specialitate, copiii a căror părinţi sunt privaţi de libertate, au fost descrişi ca

şi „victime uitate” ale infracţiunii sau a privării de libertate, „orfanii justiţiei”, „victimele ascunse

ale închisorii”, „victimele nevăzute ale închisorii”, un grup în continuă creştere dar puţin studiat

( Robertson, 2007 apud Rusu, Fabian şi colab. 2012). Wintfeld 2008 apud Rusu, Fabian şi colab.

2012, descrie trei modalităţi prin care copiii pot fi afectaţi negativ: trauma separării.,

distrugerea mediului familial şi a familiei precum şi stigmatul social asociat cu privarea de

libertate a mamei. Cercetările în domeniu arată că, privarea de libertate a unui părinte poate

afecta dezvoltarea emoţională, comportamentală şi psihologică a copiilor ( Stanton, 1980,

Bloom, 1993 apud Rusu, Fabian şi colab. 2012). Copii mamelor private de libertate cresc cu

stigmatul că noua casă a mamei lor este este un loc pe care societatea îl consideră rușinos.

Astfel, copilul se simte rușinat și respins, furios și confuz, singur într-o lume care are dificultăți

1 Poezia unei fetiţe de 11 ani, Valencia, către mama ei care se află la închisoare

în a înțelege situația sa. De multe ori, acești copii nu pot înțelege de ce mama lor ar vrea să fie

departe de ei. Similar cu copii părinţilor divorţaţi, consideră deseori că este vina lor şi totodată

trăiesc cu gândul că mama lor nu mai vrea să aibă grijă de ei (Stewart, Parck, 2001).

Copiii a căror mame sunt private de libertate sunt caracterizaţi totodată ca fiind

populaţiile cele mai vulnerabile, deoarece se confruntă cu mai mulţi factori de risc precum

sărăcia, separarea de persoanele dragi, mutarea de acasa în unele cazuri, ceea ce poate explica

dezvoltarea unor manifestări psihopatologice şi angajarea în activităţi de delincvenţă (Rusu,

Fabian şi colab, 2012).

Conform lui Parke, Stewart, 2008 apud Rusu, Fabian şi colab. 2012:43, măsura în care

un copil va fi afectat de privarea de libertate a părintelui său depinde de o paletă largă de

variabile ca şi: „nivelul de dezvoltare al copilului, vârsta pe care o are la momentul privării de

libertate a mamei, durata separării, relaţia copilului cu noul îngrijitor, existenţa unui anturaj de

sprijin pentru copil din familia extinsă, disponibilitatea oricărui sprijin formal insitituţional

pentru copil, caracterisiticile de risc ale părintelui cum sunt abuzul de substanţe, problemele de

sănătate mentală şi contactul pe care copiii îl au cu părintele încarcerat”. Separarea de părinți

afectează copiii într-o varietate de moduri. Cei care au locuit cu mama au cunoscut o schimbare

dramatică în locul în care trăiesc și în viața lor de zi cu zi. Mulți au probleme emotionale legate

de privarea de libertate a mamei. Ei pot suferi de anxietate, depresie si stimă de sine scazută. Un

copil de zece ani spunea: „ noi, copiii mamelor închise avem nevoie ca oamenii să ne înţeleagă,

să asculte ce avem de spus. Oamenii din exterior nu ştiu prin ce trecem”(Sarry, f.a). Atunci când

vorbim despre efectele pe care privarea de libertate a mamei o poate avea asupra copilului, facem

distincţia între efecte pe termen scurt şi efecte pe termen lung, potritivit lui Parck şi Stewart

(2001). Unul dintre efectele pe termen scurt/imediat este legat de arestarea mamei, astfel, potrivit

lui Johnson(1991) unul din cinci copii este prezent în momentul arestării. Mai mult de jumătate

dintre copii, au sub şapte ani atunci când participă la acest eveniment traumatic şi s-au confruntat

cu coşmaruri sau au „flashback-uri” de la momentul arestării. De asemenea, „constatările în

domeniu, au indicat faptul că raportările părinţilor privaţi de libertate referitoare la expunerea

copiilor la activitatea infracţională, arestului şi condamnarea părintelui, prevesteau indaptarea

îngrijitorilor şi copiilor pentru o perioadă de peste 6 luni”. Deşi trauma suferită poate varia în

funcţie de vârsta copilului, se sugerează că această experienţă de a asista la arestul mamei poate

fi foarte supărătoare chiar şi pentru cei mai mari ( Rusu, Fabian şi colab. 2012). Un alt efect pe

termen scurt/imediat este pus în legătura cu managementul explicaţiei, spun Parck,

Stewart(2001). Există controverse în ceea ce priveşte informarea copiilor cu privire la motivele

pentru care mama lor este închisă. Unii susţin faptul că, acei copii ar trebui protejaţi fără a li se

comunica motivele, ca şi o modalitate de a minimiza trauma asociată cu separarea. Pe de altă

parte, unii susţin că suferinţa emoţională a copiilor este exacerbată de reticienţa familiei,

prietenilor sau persoanelor în îngrijirea cărora se află pentru a discuta despre detenţia mamei lor.

Acest eşec de a dezvălui a fost numit în mod diferit: conspiraţie a tăcerii, sau tăcere forţată.

Cercetătorii sugerează că incertitudinea şi lipsa de informare subminează capacitatea copiilor de

a face faţă, iar de cele mai multe ori acei copii sunt temători şi anxioşi deşi aşa cum am precizat

mai sus, această tăcere rezultă doar din încercarea de a evita alte complicaţii (Williams, 2007).

Mai mult decât atât, atunci când au fost furnizate informaţii, acestea au fost

generale sau chiar denaturate, luând o varietate de forme de umbrire puternică a adevărului, în

care închisoarea a fost menţionată ca şi o tabără de armată, spital, sau şcoală. Mamele sunt cele

care îşi asumă responabilitatea pentru a explica situaţia copiilor, indiferent dacă ele sunt sau nu,

părintele privat de libertate. Pe de altă parte, există cercetători care sugerează faptul că, acei copii

care ştiu adevărul despre detenţia părintelui se descurcă mai bine decât cei care sunt confuzi sau

decepţionaţi (Stewart, Parck, 2001).

În ceea ce priveşte efectele pe termen lung, literatura de specialitate prezintă o

gamă variată în funcţie de nivelul de dezvoltare al copilului.

Copiii cu mame private de libertate, se confruntă cu simptome psihologice

negative precum probleme de somn şi concentrare, depresie sau amintiri legate de momentul

separării. În afară de trauma separării de mamă, copiii a căror mame sunt private de libertate se

confruntă deseori cu perturbarea rutinei zilnice datorită faptului că trebuie să se adapteze la

noile condiţii de viaţă, locuind cu bunici, mătuşi, prieteni de familie. Toate acestea pot implica

„relocări geografice” care implicit duc la ruperea/pierderea relaţiilor cu prietenii, colegii,

schimbarea şcolii. Un alt efect deosebit de important, des întâlnit este relaţionat cu

stigmatizarea, astfel copiii întâmpină probleme legate de aceasta, probleme a intimidării,

tachinării, vină, ruşine, etc (Stewart, Parck, 2001). Deţinuţii sunt stigmatizaţi în societatea în care

trăim, fiind consideraţi nişte „nenorociţi”, „fraieri”, „învinşi”, „drogaţi”, „părinţi răi”, oameni

care ar trebui să locuiască pe străzi şi asa mai departe, discursul dominant fiind unul de tipul:

„după faptă şi răsplată/pedeapsă” şi nu unul de „reabilitare sau integrare”. Acest lucru se revarsă

asupra copiilor, cauzând astfel probleme de educaţie, sănătate, comportament anti-social

ajungând uneori chiar ei să urmeze un traseu comportamental infracţional ( Verna, 2007). Mai

mult decât atât, privarea de libertate a părinţilor poate determina etichetarea copiilor, care nu se

limitează doar la perioada privării de libertate (Murray, 2005 apud Rusu, Fabian şi colab.2012).

Cu privire la resursele financiare ale familiei şi impactul acesteia asupra

copiilor, nu găsim multe cercetări explicative, însă dintre acestea, un studiu din SUA a indicat

faptul că venitul familiei scade semnificativ în timpul privării de libertate atunci când părintele

încarcerat este tatăl care trăia alături de familie în momentul arestului (Rusu, Fabian şi colab,

2012). Acest lucru ne determină să ne întrebăm ce se întâmplă în momentul în care mama creştea

copilul singură până la momentul arestării. Schimbările datorate detenţiei, nu pot fi înţelese de

către toţi copii însă sunt puşi în situaţia de a trăi aceste experienţe precum şi consecinţele acestor

schimbări. Apar cheltuieli suplimentare legate de plata onorariului avocatului, deplasări pentru a

vizita mama, mâncare sau diverse lucruri de care aceasta are nevoie, ceea ce duce la alocarea

unor mai puţin bani pentru îngrijirea copiilor, activităţile lor extracuriculare sau recreaţionale, etc

( Hairston, 2007 apud Rusu, Fabian şi colab 2012). „Pentru cercetările viitoare trebuie luate în

considerare multe limitări metodologice primare constatate în studiile referitoare la impactul

privării de libertate materne sau paterne asupra copiilor”(Rusu, Fabian şi colab. 2012).

Aşa cum am precizat mai sus, atunci când vorbim despre efectele pe care privarea

de libertate a mamei o are asupra copiilor, ţinem cont de fiecare stadiu de dezvoltare al acestuia,

potrivit cercetătorilor în domeniu.

Copiii sub vârsta de 2 ani se pot confrunta cu serioase probleme psihologice din cauza

separării de mamă, spune Johnston (1995), deoarece atașamentul puternic la acea vârstă este

crucial pentru dezvoltarea normală a copilului. Sugarii sunt total dependenţi de îngrijitorii săi, în

special de mamă, având nevoie să stabilească ataşament şi încredere pentru a fi bine pregătit în

timpul următoarei faze de dezvoltare, explorând ”mediul înconjurător prin cele cinci simţuri ale

sale”. Deşi la această vârstă nu înţeleg ce se întâmplă în viaţa lor, sunt puternic afectaţi de

stresul celor din jur. Alăptarea lor poate fi întreruptă prea devreme, rutina lor este perturbată şi

trebuie să facă faţă noilor schimbări cu atât mai mult cu cât unii vor trebui să trăiască în centre de

plasament. Astfel, în condiţiile în care sunt separaţi de către mamă, pot fi traumatizaţi puternic,

deoarece rutina lor de zi cu zi este tulburată, fapt care este o necesitate pentru dezvoltarea

ataşamentului dintre mamă şi copil ( Rusu, Fabian şi colab. 2012).

Copii cu vârste cuprinse între doi și șase ani se caracterizează prin independenţă fizică

crescută şi individualizare crescută însă incompletă faţă de părinte. Chiar dacă la această vârstă

legătura de ataşament s-a dezvoltat, privarea de libertate a mamei va afecta în mod negativ

calitatea ataşamentului copilului faţă de părinte. Aceşti copii prezintă probleme de interiorizare

cum ar fi anxietatea, retragerea, depresie, ruşine, vinovăţie, prezintă probleme somatice precum

tulburări de alimentaţie iar cei mai mici, comportamente de exteriorizare cum ar fi furie,

agresivitate, ostilitate faţă de persoanele care îi îngrijesc. „Pre-şcolarii nu au încă abilităţile

cognitive de a înţelege situaţiile complexe sau intenţiile din spatele acţiunilor, precum procesul

prin care infracţiunea mamei a dus la detenţia sa”(Rusu, Fabian şi colab. 2012:50).

Preşcolarii nu vor fi capabili să înţeleagă legătura dintre infracţiune şi pedeapsă,

concentrându-se doar pe rezultat. De exemplu, ei pot da vina poliţiei, sau judecătorului pentru că

le-a dus mama departe sau pot învinovăţi mama pentru că a fost rea (Cunningham, 2004).

Copiii şcolari a căror părinţi se află în detenţie, cu vârste între 6 şi 12 ani, au o

conştientizare emoţională crescută faţă de ei înşişi şi faţă de cei din jur, fiind capabili să

gândească în moduri mai complexe cu privire la bine şi rău sau cauză şi efect. La această vârstă,

copii au nevoie să raţionalizeze comportamentul mamei într-un mod care să le permită să o vadă

în continuare ca şi o persoană bună. Ei se vor concentra mai degrabă asupra corectitudinii

circumstanţelor arestării şi a urmăririi penale, decât asupra comportamentul ei propriu zis. Ca

urmare, pot vedea sistemul ca fiind nedrept sau părtinitor. Pot justifica comportamentul ei,

considerând că „sistemul” este cel care a ales să o condamne. Lăsate nesoluţionate aceste

atitudini pot duce în cele din urmă la raţionamente antisociale pentru propriul lor comportament

(Cunningham, 2004).

Pe de altă parte, Sack şi colab(1976) au raportat faptul că peste 50% din aceşti copii au

avut probleme la şcoală ce implica agresiunea, însă au fost temporare. Cei cu vârste între 6 şi 8

ani au prezentat fobii şcolare trecătoare şi nu au dorit să meargă la şcoală pentru o perioada de 4

-6 săptămâni după condamnarea mamei. Într-un alt raport, Stanton(1980) a indicat rate mai mari

de probleme la şcoală. Astfel, 70% din 166 de copii au avut performanţe slabe iar 5% au avut

probleme de comportament în clasă. Mai mult decât atât, conform rezultatelor Departamentului

pentru Corecţie Tennessee 1995, 31% dintre mame au raportat faptul că, cel puţin unul dintre

copii ei a repetat un an şcolar. În acest stadiu de dezvoltare, copiii vor înţelege modul în care

detenţia o poate afecta pe mama lor, însă nu o percep ca şi o persoană rea.

Pe lângă totate acestea, copiii de vârsta şcoalară pot experimenta dificultăţi

emoţionale, sociale şi psihologice ( Dallaire, 2007 apud Rusu, Fabian şi colab. 2012). Copiii cu

vârste între 7 și 12 ani au de multe ori dificultati de concentrare sau se confruntă cu anxietatea.

Unii pot fi rebeli și îşi exprimă anxietatea lor împotriva colegilor sau familiei prin

comportamente nepotrivite, pe când alţii experimentează postura de țap ispășitor și sunt

discriminaţi pentru că au un părinte privat de libertate. Un băiat de 12 de ani, a descris

sentimentele sale în timpul în care mama sa era în închisoare: "Cea mai rea parte a faptului că

mama mea a fost plecată, a fost aceea că nu am avut pe nimeni cu care să vorbesc şi care să să

mă cunoască cu adevărat. Am stat cu bunica mea. A fost greu pentru ea să înteleaga ce se

întâmplă cu mine” (Sarry f.a).

Un alt stadiu de dezvoltare cu mare impact este adolescenţa timpurie caracterizată prin

probleme de emancipare şi individualizare faţă de familie, gândire abstractă, comportament

orientat spre viitor, agresivitate şi pubertate. Adolescenţa târzie pe de altă parte, implică crize

emoţionale, nelinişte faţă de viitor, probleme de independenţă ( Rusu, Fabian şi colab. 2012).

Adolescenţii pot simţi furie, ruşine, tristeţe, confuzie. Ei se simt de multe ori izolaţi şi

stigmatizaţi ca fiind copilul unui deţinut sau le este teamă de descoperire a statului lor. Ei pot

raţionaliza comportamentul mamei lor într-un mod distorsionat, negând faptul că ceea ce a făcut

a fost greşit, normalizând comportamentul ei („toată lume o face”). Ei pot de asemenea să

accepte scuzele ei ( stres, medicamente, este nevoie de supravieţuire) dând vina pe alţii sau pe

sistem, în timp ce alţii se distanţează treptat de mamele care i-au dezamăgit ( Cunningham,

2004).

În ceea ce priveşte adolescenţii, cercetările arată că aceştia vor dezvolta modele

dezadaptative, vor avea performanţe şcolare slabe sau o vor abandona, abuz de substanţe,

tendinţa de a se angaja în comportamente infracţionale. Lipsey şi Derzon(1998) au indicat faptul

că existenţa modelelor de comportament infracţional în familie a constituit un factor predictor al

implicării în acte infracţionale de către adolescenţi. Dacă avem în vedere şi alte teoretizări

existente în acest sens (Oancea, 1998) susţine că, în familile în care un membru a comis o

infracţiune, minorii sau alţi membrii pot învăţa comportamentul infracţional, deci dacă mediul

familial este unul delictual, atunci minorul va fi influenţat de această conduită. De asemenea, şi

Murray, Farrington şi Olsen(2009) au constatat că acei copii ai deţinuţilor prezintă de două ori

mai mult risc de comportament antisocial inclusiv comportament infracţional, comparativ cu

copiii fără părinţi privaţi de libertate. Totodată şi Cunningham(2004) sugerează că, lipsa de

supraveghere parentală ca şi rezultat al faptului că mama se află în închisoare, poate avea impact

asupra unui viitor comportament infracţional al copilului. Fie aleg să îl accepte sau nu,

autoritatea şi îndrumarea parentală, permite adolescenţilor să crească şi să se dezvolte într-un

mediu sigur. Fără sprijin şi suport, vor fi mai predispuşi să adopte comportamente anti-sociale,

începând prin a da dovadă de dezinteres faţă de actul educaţional, alegând să abandoneze şcoala

în unele cazuri şi până la a adera la un anturaj cu conduite infracţionale care va exercita presiuni

negative asupra lor.

Cunninghanm, Becker, 2003 apud Rusu, Fabian şi colab. 2012 susţin că privarea de

libertate a mamei poate fi experimentată de adolescent fie având sentimentul că nu a reuşit să îşi

protejeze mama, ceea ce îl determină să se acuze pe sine, fie adolescentul tinde să îşi

învinovăţească mama pentru că nu a reuşit. Ruşinea de a avea o mamă în închisoare poate

provoca sentimente de izolare faţă de colegi din teama de a nu fi stigmatizat. Conform unui

sondaj al Departamentului de Corecţie din Tennessee, 17% dintre adolescenţii cu mame private

de libertate s-au implicat în activităţi infracţionale, comparativ cu procente mai mici, însă

nespecificate ale adolescenţilor cu taţi privaţi de libertate. De asemenea, conform lui Young&

Smith apud Rusu, Fabian şi colab 2012, adolescenţii cu mame private de libertate sunt mai

predispuşi „să se implice în relaţii sexuale întâmplătoare iar fetele să rămână însărcinate în

adolescenţă”. „În loc să caute autonomie şi independenţă, un adolescent a cărei mamă este în

închisoare poate sări peste această fază, pentru a-şi asuma roluri de pseudo-adult”. Fetele pot lua

rolul de îngrijitor pentru fraţii şi surorile mai mici, iar băieţii pot lua rolul protectorului pentru

fraţii şi surorile lor , aceste în acest timp în care mama se află în detenţie. În pofida numeroaselor

efecte negative pe care cercetările în domeniu le-au evidenţiat, întâlnim şi câteva care arată

opusul acestora, astfel Hanlon, Blatchely, Callaman şi colab., 2005 apud Rusu, Fabian, 2012,

prezintă rezultate ale unor studii pe adolesenţi cu vârste între 9 şi 14 ani cu mame aflate în

detenţie, care nu abuzează de substanţe şi nu au dat dovadă de comportamente anti-sociale,

sugerând astfel rolul protectiv al persoanelor în îngrijirea cărora au rămas acei adolescenţi.

Am văzut aşadar, care sunt efectele pe care privarea de libertate a mamei o are asupra copilului

în cadrul fiecărui stagiu de dezvoltare al acestuia, astfel, un ultim aspect asupra căreia consider

că este imperios necesar să îmi opresc atenţia este cel legat de vizita mamei la închisoare.

Aceasta, nu doar că poate contribui la menţinerea legăturii dintre părinte şi copil, ci de asemenea,

oferă suportul emoţional de care are nevoie copilul pentru a începe vindecarea şi procesul de

adaptare în legătură cu experienţa prin care trece. Cercetările au indicat totodată, faptul că

menţinerea contactului cu familia, poate reduce recidiva şi creşte reîntregirea familiei. Chiar dacă

părinţii păstrează legătura prin scrisori, apeluri telefonice, vizita s-a dovedit a fi terapeutică

pentru copil, ajutând atât mama cât şi copilul la atenuarea stresului şi la menţinerea legăturii

(Williams, 2007). Unii cercetători sugerează că vizitarea părintelui la închisoare este un factor de

protecţie împotriva problemelor de comportament şi cele emoţionale, în timp ce alte studii

sugerează că mai puţine vizite în închisoare prevăd o mai mare probabilitate pentru ataşamentul

securizant. Un copil (13 ani) a cărui mamă a fost în închisoare a scris, "am ajuns să îmi vizitez

mama în fiecare săptămână când a fost la închisoare. Tatăl meu m-a luat cu el. A fost greu

pentru că am vrut să o ating, dar ea a fost de partea cealaltă a unui perete de sticlă. Vizitele nu au

durat prea mult timp, am avut doar o anumită perioadă de timp înainte de a ne spune că era

timpul să plece. Când vizita s-a terminat am mai vrut să stau cu ea pentru o perioadă lungă de

timp. M-am gândit la asta toată ziua. Nu am plâns, dar m-am simțit foarte rău” (Sarry, f.a).

Ca o trecere în revistă a efectelor pe care privarea de libertate a mamei o are

asupra copilului, în lumina expunerilor făcute anterior, putem spune faptul că toate rezultatele

cercetărilor care au avut loc în acest domeniu pot constitui un semnal de alarmă asupra

specialiştilor în domeniu care de cele mai multe ori nu intervin până când situaţia este deosebit

de gravă şi nici nu monitorizează situaţia acestora. Astfel, atât sistemele de justiție cât şi cele de

protecție a copilului ar trebui să depună diligenţele pentru a acţiona preventiv. Privarea de

libertate a mamei, are o serie de consecinţe negative care se resfrâng asupra copiilor ei,

marcându-le în continuare existenţa: de la probleme ale ataşamentului, perturbarea rutinei

zilnice, anxietate, depresie, stigmatizare, stimă de sine scăzută până la furie, ruşine, toate acestea

se pot regăsi la copiii ai căror părinţi sunt privaţi de libertate în funcţie de stadiul de dezvoltare

în care se află atunci când experimentează lipsa mamei. Nu în ultimul rând, luând în considerare

importanţa adecvării resurselor comunitare la necesităţile acestor copii, conştientizarea crescândă

a discriminării şi a etichetării lor ca şi copii ai delincvenţilor, apare ca necesară gestionarea

eficientă a cazurilor.

Bibliografie:

Cunningham A.(2004) Invisible victims: The children of Women in Prison preluat la data

de 10.03.2014 de pe http://www.lfcc.on.ca/Voices_Report-Invisible_Victims.pdf

Oancea, I (1998) Probleme de criminologie, Bucureşti: All Educational.

Parke D. Stewart A.(2001) Effects of parental incarceratiom on Young Children preluat

la data de 11.03.2014 de pe http://aspe.hhs.gov/hsp/prison2home02/parke-stewart.htm

Popkostadinova V, Rusu D, Fabian A. şi colab (2012) Să creşti un copil din închisoare.

Ghid pentru specialişti, Grecia

Sarry R.[f.a] Children of incarcered Mothers preluat la data de 10.03.2014 de pe:

http://www.familyimpactseminars.org/s_mifis05c04.pdf

Williams N (2007) Silent Victims: the impact of parental incarceration of children

preluat la data de 10.03.2014 de

pehttp://www.frontlinesol.com/MMFG/pdf_articles/Silent_Victims-

Impact_of_Parental_Incarceration.pdf