ic cap. 1

5/9/2018 IC cap. 1 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ic-cap-1 1/21

Obiective propuse

În cadrul acestei unităţi de învăţare studentul trebuie să: îşi însuşească următoarele noţiuni cheie: sistem bancar, structura sistemului bancar,

intermediere financiară, tipologia bancilor, indicatori de apreciere a sistemelor

bancare, concentrarea activităţii bancare, dezintermediere financiară; cunoască funcţiile îndeplinite de sistemul bancar în cadrul economiei; îşi însuşească cunoştinţe cu privire la caracteristicile sistemelor bancare din ţările

dezvoltate şi îşi formeze deprinderea de a realiza comparaţii între acestea;

cunoască şi să înţeleagă principalele etape în evoluţia sistemului bancar românesc.

BĂNCI ŞI SISTEME BANCARE

1.1. Abordarea conceptuală a activităţii bancare1.2. Funcţiile băncilor şi rolul lor în economie

1.3. Tipologia băncilor. Structura şi criterii de clasificare

1.4. Tendinţe în activitatea bancară

1.5. Indicatori de exprimare a performanţelor sistemelor bancare

1.6. Evoluţii ale activităţii bancare în contextul crizei financiare globale

Unitatea de învăţare nr. 1



2

1.1. Abordarea conceptuală a activităţii bancare

În general, termenul „bancă” poate fi atribuit unui număr sporit de instituţii financiare,de la băncile de economii până la conglomeratele financiare, sau de la mici organizaţiimutuale, până la cooperative de credit sau bănci comerciale.

Constituirea de depozite şi acordarea de credite reprezintă operaţiunile principale princare băncile se diferenţiază de alte tipuri de intermediari financiari. Depozitele reprezintăelemente de pasiv pentru bancă şi antrenează cheltuieli cu plata dobânzilor, motiv pentru careeste necesar un bun management al acestora, în scopul asigurării maximizării profitului. Înacelaşi timp, acordarea de credite reprezintă element de activ pentru bancă, acestea fiindgeneratoare de venituri. Astfel, în centrul activităţii bancare se află intermedierea întredeponenţi, ca furnizori de fonduri şi debitori ca solicitanţi ai acestora, ceea ce conduce ladiferenţierea băncilor de alţi intermedieri.

Etimologia cuvântului bancă provine atât din franceza veche, cât şi cea italiană, fiind utilizat pentru a desemna „masa” sa „banca” deasupra căreia se realizau operaţiuni de

schimb al banilor, si ale căror origini trebuie căutate în urmă cu peste 2000 de ani.

Operaţiunile de schimb se realizau deasupra unei mese sau într -un mic magazin, într -uncentru comercial, pentru a-i ajuta pe călători să schimbe moneda străină în moneda locală.

Primii comercianţi şi-au utilizat propriul capital în vederea desfăşurării unor astfel de activităţi, dar ideea atragerii depozitelor a apărut, în Grecia. Dezvoltarea civilizaţiilor clasice în Grecia, Roma şi în Vestul Europei a antrenat dezvoltarea băncilor. O opoziţie

puternică au cunoscut băncile din partea bisericii, în perioada Evului Mediu, datorită ratelor ridicate ale dobânzii. Dezvoltarea rutelor de navigaţie, în secolele al XV -lea şi al XVII -lea, au

transferat centrul comercial al lumii din Zona mediteraneeană spre Europa orientală şi Insulele Britaniei. Revoluţia industrială a antrenat o puternică dezvoltare a sistemului bancar şi au fost adoptate noi metode de realizare a plăţilor şi de acordare a creditelor .

Pentru a ilustra funcţia de intermediere tradiţională a băncilor, se poate folosi

următorul grafic, în care, pe axa verticală este reprezentată rata dobânzii, iar pe axa orizontalăvolumul de credite, respectiv depozite (sursa: Modern Banking, Sh.Heffernan, 2005, pag.2).

r OC

rc OD

Spreadr

*

rd CC

E1 E2



3

În reprezentarea grafică, notaţiile au următoarea semnificaţie: OC = oferta de credite a băncii; OD = oferta de depozite a clienţilor; CC = cererea de credite;

r = rata de dobândă: rc = rata de dobândă la credite;

rd = rata de dobândă la depozite; r*

= rata de echilibru.

E1 şi E2 = nivelul de echilibru al creditelor şi depozitelor.

Din grafic reiese că dreptele OC şi OD, respectiv oferta de credite şi cea de depozite,sunt funcţii crescătoare ale ratei de dobândă r, în timp ce cererea de credite CC, descreşte înraport cu r. Atât banca, cât şi clienţii sunt avantajaţi când cresc dobânzile, respectiv, va acordamai multe credite şi vor constitui mai multe depozite. În acelaşi timp, odată cu scumpireacreditelor, clienţii vor solicita din ce în ce mai puţin acest produs al băncii şi se vor orientacătre alte surse de finanţare, ceea ce va determina reducerea cererii de credite.

Rata de dobândă r* corespunde situaţiei ideale în care cererea şi oferta de lichiditate se

întâlnesc în mod direct fără intermediar şi fără costuri de tranzacţionare. Volumul creditelor (depozitelor) pentru care se stabileşte echilibrul ratei r

*, este datăde E2. În practică, însă, echilibrul se realizează pentru un volum al creditelor (depozitelor) E1,

datorită diferenţei dintre rata de dobândă rc şi rd, care formează spread-ul ratei de dobândă şiconstituie câştig pentru bancă.

Spread-ul ratei de dobândă antrenează câştiguri la nivelul băncii şi are rolul de aacoperi cheltuielile de intermediere suportate de bancă, costul capitalului, prima de risc şiobligaţiile fiscale. Mărimea spread-ului, respectiv a marjei de dobândă este influenţată de omultitudine de factori, dintre care şi concurenţa existentă pe piaţa bancară; cu cât aceasta estemai puternică, cu atât marja va fi mai redusă.

Funcţia de intermediere exercitată de bănci se concretizează în „transformarea”

elementelor caracteristice ale activelor şi pasivelor bancar e, respectiv transformarea

maturităţii (scadenţei) la produsele pe care banca le oferă clienţilor. Această transformare este posibilă datorită faptului că deponenţii şi debitorii băncii au nevoi diferite de lichiditate.Deponenţii, pe de o parte, se aşteaptă să-şi retragă disponibilităţile în orice moment, chiar curiscul suportării unor penalităţi, iar debitorii doresc să ramburseze sumele împrumutate lascadente foarte îndepărtate. Preferinţele pentru lichiditate ale clienţilor pot suferi modificări întimp, dar dacă o bancă reuşeşte să atragă un număr mare de clienţi, atât deponenţi cât şisolicitanţi de fonduri, atunci cerinţele de lichiditate ale ambelor categorii vor fi echilibrate,ceea ce va permite corelarea maturităţii activelor şi pasivelor bancar e.

Instituţiile bancare pot asigura şi transformarea ratelor de dobândă pentru diferitele

produse pe care le oferă. Pentru a se proteja de riscul de variaţie a ratei de dobândă, băncile pot acorda credite la o rată variabilă a dobânzii, corelată cu un indicator de referinţă al pieţeimonetare (EURIBOR, LIBOR etc.). În schimb, băncile atrag resursele necesare finanţăriiacestor împrumuturi în condiţii de rată fixă a dobânzii.

De asemenea, băncile asigură transformarea riscurilor întrucât ele se angajează înoperaţiuni cu grade diferite de risc, în sensul că acordă împrumuturi riscante pe termen lung,pe seama unor surse neriscante.

Unora dintre produsele şi serviciile bancare nu le sunt ataşate rate de dobândă, aceastafiind oferite şi prestate pe bază de comision. Deci, analiza activităţii bancare se poate realizaşi prin evidenţierea cererii şi ofertei pentru produse bancare, pe bază de comisioane.



4

ofertă

P

cerere

0 Q Servicii financiare

În reprezentarea grafică, notările au următoarea semnificaţie: P = preţul pentru serviciile financiare; Q = cantitatea de produse şi servicii financiare (la echilibru); C şi O = cererea şi oferta pentru serviciul respectiv.

În reprezentarea grafică, pe axa orizontală este redată valoarea totală (Q) a vânzărilor unui serviciu pe bază de comision, iar pe axa verticală nivelul comisionului bancar practicat,respectiv (P). În condiţii de echilibru, volumul serviciilor vândute este Q, iar nivelul preţuluieste P. Nivelul preţului P este important pentru cazurile în care banca operează şi pe alte pieţe

financiare non- bancare, ca de exemplu, pe piaţa titlurilor. În aceste situaţii, comisioanele se pot reflecta parţial sau integral în diferenţa dintre preţul bid, cel pe care banca îl plăteşte pentru achiziţionarea titlurilor şi preţul ask, preţul încasat de bancă la vânzarea acestora cătreclienţi.

Băncile reprezintă, deci, intermediari financiari care, ca şi alte instituţii, vând serviciifinanciare. Termenul intermediere financiară desemnează o afacere în care interacţioneazădouă tipuri de instituţii şi de persoane fizice:

cei care înregistrează deficite şi au nevoie de fonduri în vederea finanţăriiactivităţii;

cei care înregistrează excedente şi care doresc un bun plasament al

disponibilităţilor lor pe piaţa financiară.

Drept urmare, intermedierea bancară are loc dacă există o corelaţie pozitivă întreoferta de împrumuturi acordate de bancă şi rata de dobândă practicată în relaţia cu ofertantulde fonduri. Dacă se manifestă această corelaţie, atunci se reduce incertitudinea cu privire la

profitabilitatea bancară, fiind încurajată atragerea de depozite şi acordarea de credite. În teoria financiară există dezbateri cu privire la:de ce există băncile şi ce servicii

oferă acestea comparativ cu alţi intermediari financiari. Răspunsul la această întrebare estedificil de formulat şi are la bază rezultatele unor studii şi cercetări privind eficienţa pieţei

financiare (teoria de agent).

O piaţă eficientă este aceea în care participanţii au acces egal şi se pot împrumuta, sau acorda împrumuturi la aceeaşi rată a dobânzii; nici un participant nu exercită control asupra preţurilor sau ratelor de dobândă; toţi participanţii au acces la informaţii pertinentecu privire la valoarea împrumuturilor, titlurilor sau a altor active şi la care costurile detranzacţionare sunt nesemnificative.



5

Majoritatea teoriilor explică existenţa băncilor prin manifestarea imperfecţiunilor în cadrul sistemului financiar, dintre care mai importante sunt asimetria informaţiei şi hazardul

moral . Asimetria informaţiei se manifestă prin diferenţa existentă între informaţia deţinută deacţionarii bănci, angajaţi, manageri şi debitori. Băncile dispun de mai multe informaţii cu

privire la probabilitatea ca un credit să devină neperformant, comparativ cu debitorul. Din

acest motiv, băncile manifestă reticenţă în a acorda credite la rate ridicate ale dobânzii,întrucât, pe măsură ce dobânzile cresc va creşte şi proporţia solicitanţilor cu grad sporit derisc. Se manifestă, astfel, selecţia adversă. Ratele mari de dobândă îi încurajează pe debitori

să se angajeze în operaţiuni riscante, iar băncile restricţionează accesul la credite pentruanumiţi clienţi, ceea ce înseamnă că la diferite niveluri ale ratei de dobândă oferta de crediteeste discontinuă.

Hazardul moral îi afectează nu numai pe clienţii băncii ci şi pe acţionari, atunci când managerii băncii caută maximizarea activităţii proprii, făcând ca interesele lor să intre înconflict de cele ale acţionarilor. Nu toate măsurile adoptate de managerii băncilor sunt îninteresul acţionarilor, ca de exemplu, sporirea volumului creditelor care poate conduce ladeteriorare calităţii portofoliului de active ale băncii şi la diminuarea rentabilităţii.

1.2. Funcţiile băncilor şi rolul în economie

Băncile reprezintă cele mai importante instituţii financiare din economie, fiind, atât, principala sursă de creditare pentru corporaţii, persoane fizice şi unităţi administrative, cât şiun instrument important de realizare a politicii guvernamentale în vederea stabilizăriieconomiei.

În prezent, băncile îndeplinesc o serie de funcţii, intrând în concurenţă cu alţicompetitori nebancari, după cum rezultă din schema următoare.

Sursa: Peter S. Rose, Comercial Bank Management, Mc Grow-Hill, 2002, pg.8

Din schema de mai sus rezultă că băncile funcţionează distinct de alte instituţii

financiare, dar pot furniza servicii, în cadrul conglomeratelor financiare, împreună cu acestea.

Băncile subimpactul puternic

al competitorilor

nonbancari

Societăţi de asigurărişi fonduri de pensii Fonduri mutuale

Uniuni de credit

şi alte instituţiide economii

Companii ipotecare şidezvoltatori imobiliari;

oferte de finanţare şi expertiză în construcţii

Brokeri şidealeri de

titluri

Firme de încasare acecurilor; vânzători decredite mici; companii

financiare



6

Percepţia clienţilor faţă de bancă este legată de diversitatea produselor şi serviciilor pecare aceasta le oferă, ceea ce permite şi identificarea funcţiilor îndeplinite. În schemaurmătoare este redată varietatea funcţiilor îndeplinite de bănci în perioada actuală:

Băncile sunt, deci, instituţii financiare, care produc şi vând un management profesional al fondurilor atrase şi care îndeplinesc o mulţime de funcţii în economie. Succesullor depinde de capacitatea de a identifica cererea de servicii financiare, de a furniza aceste

servicii în mod eficient şi de a le vinde la preţuri competitive. Deşi, percepţia asupra a ceea ce fac băncile, se rezumă la acceptarea de depozite şi

acordarea de credite, totuşi acestea au adoptat o mulţime de alte r oluri, cu scopul de a deveni

mai competitive şi de a răspunde nevoilor de servicii financiare, în creştere şi din ce în ce maidiversificate. Cele mai importante roluri pe care le îndeplinesc băncile în economie, pot firezumate astfel:

intermediere: constă în transformarea economiilor atrase în credite pentrufinanţarea companiilor, administraţiei publice şi populaţiei; realizarea plăţilor în numele clienţilor, prin utilizarea mijloacelor şi

instrumentelor de plată (transfer de fonduri, cecuri, plăţi electronice etc.);

managementul riscului: constă în acordarea de asistenţă pentru clienţi, atât în procesul creditării, cât şi în situaţia de incapacitate de plată;

economisire/investiţii: constă în sprijinirea clienţilor în atingereaobiectivelor pe termen lung printr-un management adecvat şi o protecţiecorespunzătoare a economiilor acestora;

certificare a valorii: se manifestă prin implicarea băncilor în procesul deevaluare a clienţilor şi de certificare a valorii reale de piaţă a acestora;

garantarea datoriilor: preluarea şi plata de către bancă a datoriilor clienţilor atunci când aceştia sunt în incapacitate de plată;

Funcţiile băncilor

Funcţia de asigurare şimanagement al riscului

Funcţia de creditare Funcţia de plăţi şitranzacţii

Funcţia debrokeraj pentru

titluri

Funcţia desubscriere de

titluri

Funcţii economiceşi de economisire

Funcţia deplanificare şi

investiţii financiare

Funcţia de„merchantbanking”

Funcţia de managemental numerarului (cash)

Funcţia dedezvoltare a pieţei

imobiliare



7

mijlocitor: se manifestă prin acţionarea în interesul clienţilor în vedereaadministrării şi protejării proprietăţii sau prin emisiunea şi răscumpărareatitlurilor;

în politica monetară: băncile servesc la îndeplinirea politicii guvernamentale,în vederea realizării creşterii economice şi a scopurilor sociale, în special prin

cumpărarea titlurilor de stat. Produsele şi serviciile oferite de bănci clienţilor lor pot fi grupate în două categorii:

a) produse şi servicii tradiţionale (clasice); b) produse şi servicii create în ultimele decenii, ca urmare a inovaţiilor financiare şi a

creşterii competiţiei şi concurenţei celorlalţi intermediari financiari şi non financiari. a) În prima categorie se includ:

operaţiuni de schimb valutar; scontarea efectelor comerciale şi acordarea de împrumuturi pentru afaceri; constituirea de depozite de economii şi păstrarea în siguranţă a valorilor;

susţinerea activităţii guvernelor prin cumpărarea titlurilor de stat;

deschiderea de conturi pentru efectuarea plăţilor în scopul cumpărării de bunuri şi servicii; oferirea de servicii de încredere pentru persoane fizice, corporaţii şi alţi

participanţi la afaceri financiare.

b) În a doua categorie se includ: acordarea de credite de consum (pentru stimularea consumului şi susţinerea

creşterii economiei); consultanţă financiară, atât în materie de credite, cât şi de economisire şi

investire a fondurilor;

servicii de management al disponibilităţilor clienţilor şi cash managementul, pentru obţinerea celor mai ridicate rentabilităţi;

oferirea de servicii de leasing, prin cumpărarea de echipamente şi închiriereaacestora de către clienţi;

finanţarea de noi domenii de activitate, precum înalta tehnologie şi constituireade firme de tip ”capital venture”, pentru reducerea riscurilor;

implicarea băncilor în vânzarea de servicii de asigurări, prin poliţele deasigurare care îi protejează pe clienţi de riscurile de distrugere a proprietăţii şi

preluarea datoriilor în cazul decesului debitorului; vânzarea planurilor de pensii: departamentele ”bank trust” sunt active în

administrarea fondurilor de pensii prin care sunt sprijinite persoanele fizice săeconomisească bani pentru pensie;

implicarea băncilor în operaţiuni cu titluri, prin executarea ordinelor de vânzareşi de cumpărare ale clienţilor;

oferirea de către bănci a serviciilor de tip ”merchant banking”, care suntdefinite ca operaţiuni de cumpărare temporară a unor valori ale companiilor

pentru a le sprijini în demararea de noi afaceri, sau pentru a susţineexpansiunea celor existente.

Din enumerarea produselor şi serviciilor oferite de bănci, rezultă că acestea pot derulafie întreaga gamă de operaţiuni, fie se pot specializa în furnizarea unora dintre acestea.Considerate ca ”magazine financiare” în epoca modernă băncile pot unifica în oferta lor deservicii activităţi bancare, de asigurări, de brokeraj, conferind clienţilor încredere deplină.



8

1.3. Tipologia băncilor. Structura şi criterii de clasificare

În literatura de specialitate, clasificarea băncilor se realizează după mai multe criterii,astfel:

1. după structura şi forma de organizare;

2. după natura afacerilor derulate; 3. după dimensiunea şi importanţa în cadrul pieţei.

1. După structura şi forma de organizare, se face distincţia între: a) banca universală b) banca de tip „holding company”

c) banca de tip „ financial holding company”

d) conglomerate financiare

e) banca specializată a) Banca universală oferă întreaga gamă de produse şi servicii bancare, la care se

adaugă şi servicii financiare nebancare. La modul general, activităţile financiare ale unei bănci universale constau în:

intermediere financiară, prin colectarea de depozite şi acordarea de credite; emiterea şi utilizarea mijloacelor de plată; tranzacţionarea instrumentelor financiare (acţiuni, obligaţiuni, valută) şi a

derivativelor asociate lor;

brokerajul titlurilor;

tranzacţionarea în nume propriu, prin utilizarea portofoliului propriu de titluri; acordarea de consultanţă financiară pentru corporaţii şi pentru operaţiunile de fuziuni

şi achiziţii; managementul investiţiilor; vânzarea serviciilor de asigurări etc.

Germania este emblema băncii universale. Bănci, precum Deutsche Bank şi Dresder Bank oferă în prezent întreaga gamă de servicii enunţate. Băncile germane pot deţine propriile lor firme comerciale, iar suma investiţiilor în aceste firme (peste 10% din capital) plus alte investiţii fixe nu poate depăşi capitalul total al băncii. Deutsche Bank este acţionarul

majoritar la Daimler – Benz; Allianz şi Metallgesellshaft, Philip Holzman, societăţi derenume din diferite ramuri industriale.

b) Banca de tip „Holding company”

Termenul a fost lansat în SUA, prin Legea din anul 1956: The Bank Holding Company

Act (BHC), care definea acest tip de instituţie ca fiind acea firmă care deţine cel puţin 25% dindrepturile de vot a două sau mai multe bănci subsidiare. Fiecare BHC deţine propriilesubsidiare bancare (şi chiar nefinanciare), care sunt separate din punct de vedere legal şicapitalizate individual.

c) Banca de tip „Financial holding company”

În anul 1999, în SUA, legea de modernizare financiară „ The Gramm Leach Bliley Fianancial Modernisation” (GLB), a permis băncilor de tip holding să se transforme încompanii financiare de tip holding (Financial Holding Company), care pot deţine casubsidiare: bănci comerciale, bănci de investiţii şi societăţi de asigurării. Astfel, FCH devinbănci universale restricţionate, care se implică în activităţi bancare, de asigurări şi cu titluri,dar care deţin subsidiarele separate din punct de vedere al statutului legal şi al capitalizării. ÎnJaponia, prin legislaţia din anii ’90 băncile au devenit membre ale FCH, însă societăţilor deasigurări nu li s-a acordat acest drept.

d) Conglomeratele financiare

În literatura de specialitate există, în principal, două abordări privind definireaconglomeratelor financiare, şi anume cea european-continentală şi cea anglosaxonă.



9

Potrivi primei abordări, un conglomerat financiar este definit ca fiind un grup de

instituţii financiare format dintr -o bancă, o societate de asigurări şi una de investiţii financiareşi care trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

- conducerea grupului este asigurată de către o instituţie de credit, sau, cel puţin unadin filialele grupului este o instituţie de credit;

- dacă la conducerea grupului nu se află o instituţie de credit, atunci se consideră căactivităţile grupului se desfăşoară în sectorul financiar dacă ponderea acestora întotalul activităţilor depăşeşte 40%; - cel puţin una din entităţile grupului aparţine sectorului asigurărilor şi cel puţin unasectorului bancar sau sectorului de servicii de investiţii; - activităţile consolidate şi sau agregate ale entităţilor grupului trebuie să fiesemnificative pentru fiecare sector în parte, respectiv ponderea bilanţului unei entităţidin sectorul financiar în totalul bilanţului entităţilor financiare din grup să fie mai marede 10%.

Potrivit celei de-a doua abordări, un conglomerat financiar este definit ca un grup

format dintr-o instituţie care desfăşoară activităţi bancare şi o societate de investiţii financiare.

În opinia noastră, un conglomerat financiar poate fi definit ca fiind acea organizaţie,care desfăşoară între două şi cinci dintre următoarele tipuri de activităţi şi anume: intermedierea şi gestiunea mijloacelor de plată; asigurări; operaţiuni cu titluri/ finanţe corporative; managementul fondurilor;

consultanţa şi vânzarea produselor către clienţi retail. În Marea Britanie, de exemplu, în anul 1998, doar 8 conglomerate autorizate ofereau

cele 5 activităţi financiare, 13 conglomerate ofereau 4 activităţi, iar peste 50 de conglomerateerau autorizate să ofere 3 activităţi financiare.

Constituirea conglomeratelor financiare şi consolidarea relaţiilor dintre entităţilecomponente ale acestora reprezintă subiect de dezbateri în mediul de afaceri şi la nivelulautorităţilor de reglementare, fiind analizate avantajele, cât şi dezavantajele acestora.

Avantajele conglomeratelor financiare constau în următoarele:1. îmbunătăţirea eficienţei activităţii prin realizarea economiilor de „scală” şi „scope”. Economia de scală este un concept care desemnează situaţia în care la nivelul unei

bănci creşterea factorilor de producţie (a inputurilor) antrenează o creşteresuplimentară a rezultatelor (a outputurilor). De exemplu, dublarea depozitelor, acapitalului şi a forţei de muncă ar antrena o creştere mai mult decât dublă acreditelor.

Economia de scope este un concept care descrie situaţia în care: reunirea

producerii şi furnizării a două sau mai multe servicii generează costuri mai redusedecât dacă acestea ar fi fost realizate separat.

2. dezvoltarea pieţelor financiare în ţările emergente, prin expertiza şi asistenţa oferităde conglomeratele care desfăşoară activitatea în aceste ţări.

3. reducerea vulnerabilităţii la şocurile economice, din diferite economii sau regiuni, prin diversificarea activităţii financiare şi subsidiare din ţări diferite.

Dezavantajele conglomeratelor financiare constau în: 1. dificultăţi de reglementare şi supraveghere generate de diversitatea şi complexitatea

activităţilor financiare pe care le desfăşoară pe pieţe şi zone geografice diferite;

Directiva 2002/87/CE, 16 decembrie 2002 privind supravegherea suplimentară a instituţiilor de credit, asocietăţilor de asigurare şi a societăţilor de investiţii care aparţin unui conglomerate financiar



10

2. sporirea riscului sistemic, ca urmare a problemelor care se manifesta la nivelul unei

entităţi a conglomeratului financiar şi a propagării acestora la nivelul întregului grup. Pentru prevenirea efectului de contagiune între diferite entităţi şi operaţiuni, la nivelul

conglomeratelor se constituie adevăraţi pereţi de foc „firewalls”. Este vorba de restricţii legalecare vizează fluxurile de informaţii şi alte tranzacţii financiare între subsidiare, agenţii,

departamente etc. cu scopul de a proteja o entitate de problemele manifestate într -o altăentitate.

e) Băncile specializate, spre deosebire de cele universale, asigură finanţarea unor domenii de activitate precum industria, agricultura sau a unor segmente ale pieţei financiare,

precum băncile ipotecare şi băncile de investiţii. Îmbracă o diversitate de forme, de la băncilede participaţie în industrie şi comerţ, până la băncile de comerţ exterior şi casele de titluri„house of securities”. Ideea specializării a apărut în SUA, prin legislaţia Glass Steagal – Act

care a produs o separare funcţională şi geografică a activităţii bancare, iar băncile comerciale(de depozit) şi au delimitat activitatea de băncile de afaceri (investiţii).

2. Un alt criteriu în funcţie de care se pot clasifica băncile este natura afacerilor

(operaţiunilor) derulate.

În funcţie de acest criteriu, distingem: a) wholesale banking

b) retail banking

c) private banking

d) shadow banking

a) Wholesale banking (bănci globale) sau de corporate. Acestea oferă serviciibancare investitorilor corporate în vederea susţinerii activităţii financiare a companiilor şi ainvestitorilor instituţionali, precum fondurile de pensii şi autorităţile guvernamentale. Acesteservicii includ: împrumuturi; managementul lichidităţii; credite ipotecare; operaţiuni deleasing şi de restructurare a capitalului.

Termenul de „wholesale banking” desemnează o largă varietate de servicii financiareoferite de către bănci clienţilor corporate şi celor instituţionali.

În general, băncile de acest tip, oferă servicii grupate în „pachete”, ceea ce le conferăatractivitate, comparativ cu oferta separată a acestora, prin practicarea unei rate mai scăzute adobânzii.

De exemplu, ING reprezintă o bancă de tip „wholesale” care oferă următoare gamă de produse şi servicii bancare: finanţe comerciale (factoring); fuziuni şi achiziţii; oferte

publice iniţiale şi secundare; preluări de companii; restructurarea bilanţului pentru firme;cumpărare sprijinită (leverage by out); investiţii; operaţiuni cu instrumente derivate;

achiziţia de titluri emise de către companii şi administraţiile publice centrale şi locale;operaţiuni pe piaţa valutară; finanţarea prin securitizare; acordarea de împrumuturi

generale; operaţiuni de leasing; operaţiuni de plăţi şi cash management; păstrarea încustodie a titlurilor clienţilor; asigurarea riscului şi consultanţă în managementul riscului,etc..

b) Retail banking reprezintă acea instituţie care oferă servicii către investitoriindividuali (persoane fizice) sau pentru finanţarea afacerilor de mică dimensiune. Înstructura acestei oferte de produse şi servicii bancare se includ : conturi de economii şidepozite; credite de consum şi ipotecare; servicii de plată; carduri de credit şi de debit. Înprezent o mare parte din serviciile de retail banking sunt oferite electronic, prin Automated

Teller Machines (ATM) online banking. Activitatea de retail se desfăşoară de cătr e o

multitudine de tipuri de bănci, diferite de la o ţară la alta şi anume:- bănci comerciale;

- bănci locale; - bănci de economii ale Poştei;



11

- băncile de economii; - societăţile de construcţii şi băncile „landesbanks”

- băncile de dezvoltare rurală. c) Private banking este instituţia care oferă servicii de private banking acelor

clienţi care deţin conturi considerabile (valoarea minimă a acestora variază) şi doresc un

management corespunzător al fondurilor lor pe termen lung. Prima bancă de acest tip a fost creată la Geneva în anii 1800, pentru administrarea

averilor unor persoane fizice. În SUA, private banking a fost o formă răspândită de activitatea băncilor, în secolul al XIX -lea, iar în prezent se poate distinge Brown Brothers Har riman,

în New York.Un alt exemplu, este Banque Populaire Cote d’Azur din Monaco, care oferă servicii

personale şi confidenţiale adaptate la nevoile fiecărui client. În Elveţia, prima „private banking” apare în anul 1700 la Geneva, în prezent băncile

elveţiene fiind renumite pentru serviciile şi produsele oferite clienţilor lor, ale căror conturidepăşesc 500.000 USD sau ale căror venituri personale sunt considerabile.

d) Shadow banking (banca ascunsă), reprezintă acea entitate (instituţie) financiară,

care exercită funcţiile unei bănci, dar care nu este subiect al reglementării bancare.În categoria instituţiilor „shadow” putem include fondurile de pensii, fondurile pieţei

monetare, băncile de investiţii. Prin definiţie, aceste instituţii nu acceptă depozite (nu sunt

instituţii depozitare), dar îndeplinesc un rol important în intermedierea financiare. Între anii2000 şi 2008 în SUA şi Europa a crescut importanţa sistemului de „shadow banking”,împrumuturile acordate clienţilor prin acest sistem depăşindu-le pe cele ale sistemului

tradiţional. Vulnerabilitatea acestor instituţii rezultă din nivelul ridicat al „ financial leverage”,respectiv al fondurilor împrumutate, raportate la activele lichide sau la resursele proprii.

Exemple celebre de „shadow banks” sunt Bear Stearns şi Lehman Brothers. 3. În funcţie de dimensiunea şi importanţa în cadrul pieţei, se pot identifica:

bănci locale (bănci comunale); bănci regionale; bănci supraregionale; bănci multinaţionale.

Băncile locale (community bank), reprezintă bănci comerciale deţinute de ocolectivitate locală, ale căror surse sunt de provenienţă locală şi pe baza cărora finanţeazăafacerile comunităţii respective. Acestea nu sunt afiliate la companiile de tip holding. În SUA,o astfel de bancă, deţine active a căror valoare nu depăşeşte un milion de $. În Rusia, deexemplu, funcţionează băncile municipale, care sunt controlate şi administrate de municipiulrespectiv (Bank of Moscow), şi al cărei rol constă în furnizarea de împrumuturi şi alte serviciiadministraţiei locale garantate cu veniturile bugetelor locale.

Băncile regionale sunt specializate în colectarea de depozite şi acordarea de crediteîntr -o anumită regiune a unei ţări; ele au o dimensiune mai mare decât a unei bănci l ocale. ÎnGermania, de exemplu, băncile regionale sunt denumite „Landesbanken”

Bănci supraregionale reprezintă companii holding care operează în majoritatearegiunilor geografice ale unei ţări, sau care deţin subsidiare în două sau mai multe state. „The

American Banker”, publicaţie zilnică în SUA, defineşte băncile supraregionale ca fiind „non-

money center bank” – centre bancare nonmonetare.

Băncile multinaţionale reprezintă acele instituţii a căror activitate se derulează şi înalte ţări decât cea de origine. Citibank, de exemplu, deţine unităţi prin care operează în maimult de 90 de ţări.

La nivelul anului 2007, în topul primelor 10 bănci multinaţionale, după ca pitalul

social, se regăseau: Bank of America; Citigroup; HSBC; Mitsubishi Financial Group; RoyalBank of Scotland; BNP Paribas; Banca Santander; Mizuha Financial Group.



12

Fiecare bancă multinaţională poate opta pentru o anumită formă de organizarestructurală, în vederea executării autorităţii şi a comunicării. Astfel, se pot utiliza:

reprezentanţe ale rezidenţilor; bănci de corespondent; agenţii bancare; branşe străine; subsidiare străine şi afiliate; consorţii bancare.

Reprezentanţele rezidenţilor sunt oficii care oferă clienţilor ajutor şi sprijin în ţărilestrăine, fără a se implica în activitatea de intermediere bancară.

Băncile de corespondent sunt bănci prin care se menţine o legătură informală între băncile din diferite ţări, prin utilizarea conturilor de corespondent, care facilitează plăţileinternaţionale pentru clienţi.

Agenţiile bancare sunt unităţi bancare, care operează precum băncile cu experienţă, pe piaţa valutară, monetară, acordă împrumuturi, investesc pe piaţa de capital, dar nu acceptă

depozite.Branşele străine operează precum băncile locale, cu excepţia faptului că directorul şiacţionarii provin din altă ţară. Acestea sunt supuse reglementărilor pieţei bancare locale, dar situaţiile financiare se află în evidenţele băncii mamă.

Subsidiarele străine şi afiliate reprezintă bănci locale care sunt încorporate parţialsau complet în banca mamă. Acestea pot efectua întreaga gamă de operaţiuni bancare.

Consorţiile bancare constituie reuniuni de mai multe bănci comerciale, în vedereaefectuării de subscrieri de titluri, acordări de credite şi alte tipuri de activităţi.

În ultimii 30 de ani, băncile multinaţionale s-au dezvoltat ca urmare a evoluţiilor înmaterie de reglementări ale domeniului financiar şi a diversităţii produselor şi serviciilor bancare. În prezent, băncile multinaţionale se regăsesc sub forma conglomeratelor

financiare.

1.4. Tendinţe în activitatea bancară

Abordarea globală a produselor şi serviciilor bancare ne sugerează faptul că acesteinstituţii financiare sunt supuse unor modificări permanente, atât la nivelul funcţiilor, cât şi al

formelor .

Aceste schimbări care afectează afacerile bancare, în prezent, sunt importante şiconsiderate de către specialişti drept „revoluţie bancară”, în sensul că băncile generaţiilor viitoare vor fi aproape de nerecunoscut comparativ cu cele de astăzi.

Principalele tendinţe care se manifestă în activitatea bancară prezentă sunturmătoarele:

proliferarea serviciilor : această tendinţă s-a accentuat în ultimul deceniu, ca urmare acreşterii presiunii datorate competiţiei băncilor cu alte instituţii financiare,modificărilor tehnologice şi unei mai bune informări a clienţilor. Noile servicii au

antrenat efecte pozitive în industria bancară, creând noi surse de venituri sub formă decomisioane, din comisioane care continuă să crească într -un ritm mai mare decâtsursele tradiţionale de venituri (respectiv cele din dobânzi);

creşterea competiţiei: nivelul şi intensitatea competiţiei în acest domeniu au antrenat băncile în oferirea de servicii financiare extrem de diversificate. Astfel, chiar şi băncile locale oferă credite de consum şi pentru finanţarea investiţiilor, planuri deeconomii şi de pensii, consultanţă financiară, intrând în competiţie cu entităţispecializate, precum societăţi de asigurări, uniuni de credit, societăţi de titluri etc.;



13

dereglementarea: creşterea competiţiei şi proliferarea serviciilor bancare au fostsusţinute şi de dereglementare, respectiv reducerea controlului guvernamental îndomeniul serviciilor financiare. Evoluţiile recente ale sistemului financiar mondialevidenţiază că slaba reglementare şi diminuarea controlului statului au constituit,printre altele, premise ale declanşării actualei crize financiare globale;

creşterea costului resurselor : dereglementarea în combinaţie cu creşterea competiţieiau condus la creşterea dramatică a costului depozitelor. Această scumpire a resurselor a determinat băncile să reducă numărul de angajaţi, a căror activitate a fost înlocuităcu echipamente electronice moderne. Băncile au fost obligate, astfel, să-şi găseascănoi surse de fonduri, una dintre acestea fiind securitizarea. Prin această operaţiuneanumite împrumuturi bancare sunt împachetate împreună (pooluri) şi scoase în afara

bilanţului. În continuare, pe seama lor, se emit titluri, care sunt plasate pe piaţadeschisă, cu scopul de a creşte nivelul fondurilor;

creşterea senzitivităţii clienţilor deponenţi la rata de dobândă (sau creştereasenzitivităţii depozitelor la rata dobânzii): odată cu dereglementarea serviciilor financiare, deponenţii au putut obţine rentabilităţi sporite ale plasamentelor lor îndepozite bancare, ceea ce le-a sporit gradul de informare şi de senzitivitate la variaţiileratei de dobândă. O asemenea situaţie antrenează preocupări în rândul băncilor pentrusporirea gradului de loialitate al clienţilor, prin practicarea unor dobânzi atractive. Înacest context, a sporit competiţia băncilor pentru atragerea de noi clienţi, dimensiuneaacestei competiţii fiind dată de: preţ, convenienţă şi confidenţialitate.

revoluţia tehnologică: în industria financiară schimbarea şi inovarea au fost motivatede costurile ridicate ale activităţii tradiţionale. În literatura de specialitate sunt

prezentaţi şase factori ca fiind responsabili de inovaţia financiară: o volatilitatea ratei dobânzii şi a ratei inflaţiei; o modificarea reglementărilor şi circumstanţele acestora; o

modificări în nivelul depozitelor; o evoluţia tehnologică; o nivelul activităţii economice; o lucrările de cercetare ştiinţifică, factor cu impact deosebit asupra eficienţei

pieţei. Rezoluţia tehnologică, bazată pe informaţia tehnologică era astfel apreciată în anul

1997, de către preşedintele Citigroup „ Informaţia a înlocuit etalonul gold standard ca bază alumii financiare”. Aplicaţiile în tehnologia informaţiei au modificat, la modul dramatic

produsele oferite de bănci, care s-au orientat către e-money, e-banking, e-commerce, ATM-uri

şi POS-uri, precum şi reţeaua network pentru procesarea a miliarde de operaţiuni. Ca urmare aacestei tendinţe, băncile au început să utilizeze intensiv capitalul, costurile fixe şi să reducă

forţa de muncă, ca şi parte variabilă a capitalului. Totuşi, evoluţii recente şi sondaje în rândulclienţilor arată că o proporţie considerabilă din rândul acestora preferă serviciile personalizate şi oportunitatea de a se consulta personal cu bancherul cu privire la serviciilefinanciare.

Consolidarea şi expansiunea geografică Utilizarea eficientă a automatizării şi a altor inovaţii tehnologice reclamă un volum

sporit al activităţii bancare. Astfel, băncile sunt tentate să acapareze noi pieţe aflate ladistanţă, sporind, astfel, volumul activităţii. Rezultatele, nu întotdeauna f avorabile, s-au

concretizat în sporirea considerabilă a activităţii la nivelul unei unităţi bancare, precum şireunirea instituţiilor de mici dimensiuni în conglomerate financiare, care să ofere serviciimultiple.

De asemenea, începând din anii ’90 asistăm la un amplu proces de restructurare bancară, prin consolidare, şi care îmbracă patru forme:



14

- în interiorul ţării, între instituţii financiare din acelaşi domeniu; - în interiorul ţării, între instituţii financiare diferite; - între ţări, între instituţii financiare de acelaşi fel; - între ţări şi între instituţii financiare diferite.

Globalizarea băncilor

Expansiunea geografică a determinat ca activitatea unei bănci să depăşească graniţelenaţionale. În SUA,un impact deosebit l-a avut Acordul „North American Free Trade

Agreement” (NAFTA), semnat de SUA, Canada şi Mexic, şi prin care, băncile din aceste ţări pot opera prin sucursale în fiecare din celelalte ţări, oferind o gamă completă de serviciicomparabile cu cele oferite de băncile interne.

În Europa, consolidarea bancară s-a produs mai repede şi, a amplificat totodată,tendinţa către tipul de bancă globală, prin implicarea băncilor din Germania, Franţa, Italia,Spania, Elveţia în achiziţionarea de bănci din ţări învecinate şi din alte ţări.

Creşterea riscului de faliment

Expansiunea geografică şi consolidarea bancară au antrenat riscuri sporite pentru băncile care devin vulnerabile la condiţiile locale şi la creşterea competiţiei cu instituţiilenonbancare.

Schimbarea caracteristicilor clientelei bancare Clientela bancară este afectată de toate tendinţele enunţate: dereglementare, schimbări

de reglementare, inovaţie financiară, competiţie, internaţionalizare etc. În faţa acestor presiuni, o parte din clientelă şi-a schimbat comportamentul:

marile corporaţii, de exemplu, au părăsit sistemul bancar, orientându-se pentru procurarea fondurilor către alţi intermediari financiari sau, direct, de pe piaţa decapital. Aceste schimbări au redus veniturile băncilor, dar s-au produs modificări şi înportofoliul de credite, care şi-a diminuat calitatea;

de asemenea, la nivelul clienţilor persoane fizice se manifestă îmbătrânirea acestora,

tendinţă care afectează activitatea viitoare a băncilor. Confruntate cu această problemă, băncile se implică tot mai mult în planurile financiare şi de pensie aleclienţilor în vârstă. Totodată, diversitatea etnică antrenează, la nivelul băncilor,

preocupări pentru finanţarea afacerilor derulate de diferite grupuri etnice, în cadrulcărora un rol îl deţine populaţia feminină.

1.5. Indicatori de exprimare a performanţelor sistemelor bancare

Pentru caracterizarea şi evaluarea unui sistem bancar, literatura de specialitate prezintăo multitudine de indicatori care au rolul de a exprima: mărimea, structura, eficienţa,

competitivitatea, gradul de deschidere, stabilitatea, reglementarea şi supravegherea care semanifestă în acest domeniu al sistemului financiar. În acest scop, indicatorii se pot grupa, după relevanţa informaţiilor pe care le

furnizează, în următoarele categorii: I. Indicatori care exprimă gradul de pătrundere geografică şi demografică a

produselor şi serviciilor bancare

În această categorie includem indicatori precum: - numărul de bănci/pe suprafaţă de 1000 km2

;

- numărul de sucursale (branşe) la 100000 locuitori; - numărul de ATM-uri la 1000 km

2;

- numărul de ATM-uri la 100000/locuitori;

- numărul de credite şi depozite/1000 persoane; - mărimea medie a creditelor şi depozitelor/PIB pe cap de locuitor.



15

Aceşti indicatori care arată expansiunea activităţii bancare în rândul clienţilor şi înspaţiu (a-d) înregistrează valori sporite, pe măsură ce nivelul de dezvoltare economică a ţăriisporeşte.

II. O a doua categorie de indicatori, corelată cu prima, desemnează accesul pe

piaţa bancară, atât a instituţiilor bancare precum şi a clienţilor

Tabel 1.1. Gradul de pătrundere geografică şi demografică a produselor şi serviciilor bancare – abordare comparativă

Ţara Nr. de

unităţibancare pe

1000 km2

Nr. de unităţibancare la

100.000

locuitori

Nr. ATM-

uri la 1000

km2

Nr. ATM-

uri la

100.000

locuitori

PIB/locuitor

(USD)

Albania

Australia

Austria

Bahrain

Belgia

BoliviaBrazilia

Bulgaria

Canada

Croaţia

Republica

Cehă

Danemarca

Finlanda

Franţa

Germania

Ungaria

India

Israel

Italia

Japonia

Malaezia

Malta

Mexic

Olanda

Noua

Zeelandă Norvegia

Philippines

Polonia

Portugalia

România

Rusia

Singapore

Suedia

Elveţia

Turcia

Regatul UnitStatele Unite

2.45(63)

.77(83)

52.47(14)

135.21(5)

181.65(3)

.13(95)3.05(60)

9.81(39)

1.56(74)

18.62(27)

14.73(29)

47.77(16)

3.26(58)

46.94(18)

116.90(6)

31.04(21)

22.57(24)

47.82(15)

102.05(7)

34.82(20)

7.39(46)

375.00(2)

4.09(53)

163.81(4)

4.19(52)

3.41(56)

21.40(25)10.25(37)

57.45(13)

13.26(32)

.19(92)

636.07(1)

4.74(50)

70.54(11)

7,81(44)

45.16(19)

9.81(39)

18.33(28)

2.11(85)

29.86(15)

53.87(2)

13.48(31)

53.15(3)

1.53(90)14.59(28)

13.87(29)

45.60(7)

23.36(19)

11.15(35)

37.63(10)

19.06(22)

43.23(8)

49.21(6)

28.25(16)

6.30(59)

14.74(26)

52.07(4)

9.98(40)

9.80(41)

30.08(14)

7.63(54)

34.23(11)

28.04(17)

22.92(20)

7.83(53)8.17(52)

51.58(5)

13.76(30)

2.24(83)

9.13(46)

21.80(21)

37.99(9)

8.50(48)

18.35(23)

30.86(12)

3.27(76)

2.74(62)

1.66(66)

84.95(15)

269.01(5)

229.28(6)

.40(81)3.72(60)

21.09(34)

4.64(57)

31.96(27)

25.84(31)

66,51(18)

13.55(41)

76.33(16)

144.68(8)

32.30(25)

61.01(20)

131.71(10)

396.98(4)

12.40(42)

462.50(2)

8.91(46)

223.02(7)

7.53(47)

-

14.52(40)21.72(33)

121.50(12)

12.02(53)

.53(79)

2,642.62(1)

6.43(50)

131.10(11)

16.54(38)

104.46(13)

38.43(23)

18.17(37)

2.37(76)

64.18(14)

87.21(7)

26.83(31)

67.09(12)

4.80(69)17.82(40)

29.79(26)

135.23(1)

40.10(23)

19.57(37)

52.39(17)

79.21(8)

70.30(10)

61.16(15)

29.40(28)

18.81(38)

67.20(11)

113.75(4)

16.44 (47)

37.09(25)

16.63(45)

46.60(21)

50.36(18)

-

5.31(66)17.31(42)

109.09(5)

12.47(53)

6.28(63)

37.93(24)

29.56(27)

70.60(9)

18.00(39)

42.45(22)

120.94(3)

3.24(74)

1,933

26,062

31,202

10,791

29,205

8942,788

2,538

26,380

6,356

8,375

39,429

31,007

29,267

29,081

8,182

563

16,686

25,429

34,010

4,164

9,699

6,121

31,548

19,021

48,592

9895,487

14.665

2,719

3,022

21,492

33,586

42,138

3,365

30,278

37,388

1,026



16

Fâşia Gaza

Tabel 1.2. Utilizarea serviciilor bancare (împrumuturi şi depozite) – abordare comparativăŢara Valoarea

împrumuturilor

pe cap delocuitor

Valoarea

depozitelor pe cap

de locuitor

PIB/ cap de

locuitor

Malaesia

Malta

Russia

328.97(10)

407.21(9)

54.11(32)

1,250.10(17)

2,495.81(4)

1,892.28(10)

4,164

9,699

3,022

În acest sens, se pot utiliza indicatori care exprimă: - numărul de credite şi depozite/pe cap de locuitor; - distribuţia creditelor (depozitelor) versus distribuţia veniturilor; - numărul persoanelor care deţin conturi bancare/total populaţie; - costul operaţiunilor cu administrarea conturilor bancare/total număr de

conturi;

- cerinţele companiilor pentru obţinerea finanţării (creditori bancari); - valoarea colateralului necesar pentru a obţine împrumuturile.

III. Indicatori care exprimă mărimea sistemului bancar şi gradul de intermediere

bancară

În vederea cuantificării mărimii unui sistem bancar se utilizează: - raportul Active bancare/PIB desemnat grad de intermediere financiară; - raportul Credite neguvernamentale/PIB desemnat grad de intermediere

bancară ;- raportul Depozite bancare/PIB, care ilustrează gradul de economisire şi de

plasare a economiilor în sistemul bancar; - raportul Active ale Băncii Centrale/PIB; - raportul M2/PIB, desemnat şi grad de monetizare al economiei, sau grad

de alimentare al economiei cu masa monetară; - raportul credite neguvernamentale (privat) total credite;

IV. Indicatori de exprimare ai structurii financiare, care au menirea de a

desemna ponderea elementelor bilanţiere în total active, respectiv, pasive

bancare

- numerar şi active cu lichiditate imediată/total active; - credite acordate/total active bancare;

- plasamente în titluri/total active bancare;

- capital/total pasive bancare;- credite acordate/total pasive bancare;

- depozite atrase/total pasive bancare.

V. Gradul de deschidere al sectorului bancar, poate fi cuantificat prin:

- ponderea acţiunilor străine (capital străin) din sistemul bancar în totaldisponibilităţi ale instituţiilor de credit;

- ponderea activelor externe, în total active; - număr de bănci străine şi naţionale în cadrul unui sistem bancar; - ponderea fuziunilor şi achiziţiilor transfrontaliere în care au fost implicate

băncile naţionale. VI. Indicatori de exprimare a competiţiei şi competitivităţii în sistemul bancar

În acest scop se pot utiliza:



17

- gradul de concentrare al activităţii bancare (ponderea primelor cinci bănciîn total active ale sistemului bancar);

- indicele Herfindahl al concentrării activelor bancare;

- indicele puterii de piaţă (Lerner Index); - ponderea acţiunilor deţinute de stat în sistemul bancar;

- ponderea capitalului străin şi autohton în total capital bancar. Indicele Herfindahl este calculat prin însumarea pătratelor cotelor de piaţă ale fiecărei bănci în totalul pieţei.

Acest indice poate lua valori cuprinse între 0 şi 10000, cel mai ridicat nivel indicând o piaţă mai concentrată. Presupunem un sistem bancar din ţara „X” care prezintă următoarea structură a depozitelor bancare:

Într -o asemenea ipoteză de lucru, rezultă un nivel al indicelui de 3006,68, caredesemnează o concentrare redusă a acţiunii bancare.

Indicele Lerner se utilizează pentru aprecierea puterii de piaţă, arătând măsura în careo banca este capabilă să practice preţuri peste nivelul costului marginal. În condiţii deconcurenţă perfectă, preţul este egal cu costul marginal, deci, indicele Lerner este = 0. Când

preţul depăşeşte costul marginal, atunci indicele devine pozitiv şi are valoarea cuprinsă între 0şi 1. O valoare mai apropiată de 1 arată gradul puterii de monopol al băncii.

VII. Indicatori de exprimare a eficienţei şi productivităţii care oferă informaţii cuprivire la:

- rentabilitatea activităţii bancare calculate în funcţie de active (ROA) saude capital (ROE);

- raportul cost/venit

- ponderea costurilor operaţionale în total venituri; - cheltuieli nondobânzi/total venituri; - productivitatea muncii (valoarea adăugată/ore lucrate sau valoare

adăugată/angajat). VIII. Indicatori pentru caracterizarea sistemului de plăţi şi decontări

- numărul de sisteme de plăţi şi distribuţia fluxurilor în cadrul acestora;

- numărul de mijloace de plată de retail (transfer uri bancare, cecuri, carduride credit);

- numărul tranzacţiilor/ATM şi POS; - numărul de carduri la 1000 locuitori.

IX. Indicatori de exprimare ai stabilităţii financiare a sistemului bancar - gradul de adecvare a capitalului în funcţie de riscul activelor; - ponderea activelor lichide/total pasive;

- ponderea depozitelor clienţilor/total pasive; - ponderea creditelor acordate clienţilor/depozite atrase de la clienţi.

X. Indicatori de exprimare a gradului de reglementare şi supraveghere asistemelor bancare

În acest sens, se utilizează indicatori care cuantifică: - puterea de supraveghere a băncii centrale;

Nume bancă Depozite bancare % depozitelor în total Ponderea la pătrat A 145 milioane um 42,39% 1796,912

B 93 milioane um 27,19% 739,296

C 59 milioane um 17,25% 297,56

D 45 milioane um 13,15% 172,92

342 milioane um 100% 3006,68



18

- intervenţia autorităţii de supraveghere (indicele discreţiei); - independenţa băncilor centrale;

- indicele restricţionării activităţii bancare; - indicele hazardului moral al asigurării şi garantării depozitelor.

1.6. Evoluţii ale sistemului bancar internaţional în contextul crizei

! Studiu individual

Pentru obţinerea informaţiilor legate de această temă, vă rugăm să consultaţi următorulmaterial: The 80th BIS Annual Report , disponibil la următoarea adresă: http://www.bis.org/publ/arpdf/ar2010e.htm .

http://www.bis.org/publ/arpdf/ar2010e.htm





19

Aplicaţii rezolvate şi propuse

Probleme rezolvate

1) Se cunosc următoarele informaţii cu privire la sistemul bancar al ţării X: active

bancare: 375.600 mii u.m., PIB: 614.800 mii u.m., credite neguvernamentale: 270.320 miiu.m., capitalul propriu la nivel agregat: 56.300 mii u.m., profit brut (înainte de impozit): 7360

mii u.m., populaţia ţării: 32 de milioane de locuitori, din care angajaţi în sistemul bancar:525.000, numărul băncilor: 31 şi 5200 unităţi bancare, numărul bancomatelor: 185.700. Pe

baza acestor informaţii, să se determine indicatorii de caracterizare ai sistemului bancar.

Rezolvare:

Indicatorii de caracterizare ai sistemului bancar al ţării X, care pot fi determinaţi pe baza informaţiilor date, sunt următorii:

1. gradul de intermediere financiară:

2. gradul de intermediere bancară:

3. gradul de autofinanţare al sistemului bancar:

4. profitabilitatea sistemului bancar:

5. numărul de bănci la 100000 de locuitori:

6. numărul de bancomate la 100000 de locuitori:

2) În cadrul sistemului bancar al ţării X funcţionează cele 31 de bănci, care prezintă ocotă de piaţă în funcţie de active după cum rezultă din tabelul următor:

Bancă (i) Cotă de piaţă (bi) Bancă (i) Cotă de piaţă (bi)

1 18,25% 17 4%

2 3,14% 18 1,35%

3 5,90% 19 2,40%

4 1,65% 20 3,50%

5 2,20% 21 2,15%

6 9,15% 22 1,08%

7 1,50% 23 3,15%

8 0,80% 24 0,75%

9 4,30% 25 0,11%

10 6,70% 26 0,90%

11 2,15% 27 1,80%

12 0,50% 28 0,30%

13 3,20% 29 1,20%

14 2,40% 30 0,90%

15 1,30% 31 2,20%

16 11,10%



20

În cadrul acestui sistem bancar, băncile nr. 5, 9 şi 23 sunt bănci cu capital de stat. a) Să se determine gradul de concentrare al sistemului bancar, calculat ca pondere a

primelor 5 bănci (C5%) şi ca indice Herfindahl Hirschman (IHH). b) Dacă la momentul t1, în cadrul sistemului se produc restructurări, prin fuziunea şi

absorbţia băncilor, astfel: banca 11 + banca 27 => banca Y, banca 12 + banca 24 + banca 30=> banca Z, banca 6 preia banca 20, să se determine gradul de concentrare în noile condiţii.

Rezolvare:

a) Cota de piaţă C5% se calculează prin însumarea cotelor de piaţă ale primelor 5 băncidin sistemul bancar. În exemplul nostru, primele 5 bănci sunt:

Banca 1: 18,25%

Banca 16: 11,10%

Banca 6: 9,15%

Banca 10: 6,70%

Banca 3: 5,90%

total C5% = 51,10% - rezultat ce indică un grad redus al concentrării bancare. IHH se determină prin însumarea pătratelor cotelor de piaţă:

Valoarea indicelui indică o concentrare redusă, media europeană fiind 1700. b) În urma restructurării, sistemul bancar va arăta astfel:

Bancă (i) Cotă de piaţă (bi) Bancă (i) Cotă de piaţă (bi)

1 18,25% 17 4%

2 3,14% 18 1,35%

3 5,90% 19 2,40%

4 1,65% 20 3,50%5 2,20% 21 2,15%

6 12,65%1 22 1,08%

7 1,50% 23 3,15%

8 0,80% 24 0,75%

9 4,30% 25 0,11%

10 6,70% 26 0,90%

Y 3,95%2 27 1,80%

Z 2,15%3 28 0,30%

13 3,20% 29 1,20%

14 2,40% 30 0,90%

15 1,30% 31 2,20%

16 11,10%1 în urma achiziţiei băncii 20; 2rezultat din 11+27;

3rezultat din 12+24+30.

numărul instituţiilor se reduce la 27, iar cota de piaţă C5% şi IHH înregistrează ocreştere nesemnificativă.

Probleme propuse

1) Pe baza informaţiilor din Raportul asupra stabilităţii financiare (www.bnro.ro), să sedetermine indicatorii de caracterizare ai sistemului bancar romănesc.

http://www.bnro.ro/

http://www.bnro.ro/

http://www.bnro.ro/

http://www.bnro.ro/



21

Bibliografie

Dardac, N., Barbu, T. (2009): „Monedă”, Ed. ASE

Dardac, N., Barbu, T. (2005): „Monedă, bănci şi politici monetare”, Ed. Didacticăşi Pedagogică

Costică, I., Lăzărescu S. (2004): „Politici si tehnici bancare”, Ed. ASE Cozmâncă, B. (2008): „Modele pentru fundamentarea politicilor monetare şi

valutare”, Ed. Economică

Bojeşteanu, E., Ciurilă, N., Dumitrescu, B., Grigore, A., Trifan, A. (2009):„Monedă şi bănci – Culegere de aplicaţii”, Ed. Didactică şi Pedagogică

ic cap. 1

Documents