Și

1
Și- apoi ne- am pus iarăși pe așteptat și am tot așteptat, dar nu s- a mai auzit nimic. Până la urmă, am presupus toţi că hoţii, auzind pași în casa altfel liniștită, își luaseră picioarele la spinare. Ghinionul făcea ca la etajul de sub noi radioul să fie în continuare reglat pe postul englezesc, iar scaunele să fie așezate în jurul lui. Dacă ușa ar fi fost forţată acum și apărarea civilă ar fi văzut toate astea și ar fi anunţat poliţia, consecinţele pentru noi puteau fi foarte neplăcute. Așa că domnul Van Daan s- a sculat, și- a tras pe el pantalonii și haina, și- a pus o pălărie și, foarte precaut, a coborât scările în spatele tatei. L- a ur mat Peter care, pentru mai multă siguranţă, se înarmase cu un ciocan greu. Sus, doamnele (inclusiv Margot și cu mine) au așteptat încordate până când, cinci minute mai târziu, domnii au revenit sus spunând că în casă e totul calm. De comun acord, am decis să nu dăm drumul la nici un robinet și să nu tragem apa la toaletă. Dar cumtensiunea suportată mai înainte își făcuse efectul asupra stomacului aproape fiecăruia dintre colocatari, îţi închipui

Upload: ivy-blue

Post on 01-Feb-2016

216 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

jurnal

TRANSCRIPT

Page 1: Și

Și- apoi ne- am pus iarăși pe așteptat și am tot așteptat,

dar nu s- a mai auzit nimic. Până la urmă, am presupus

toţi că hoţii, auzind pași în casa altfel liniștită, își luaseră

picioarele la spinare. Ghinionul făcea ca la etajul de sub

noi radioul să fie în continuare reglat pe postul englezesc,

iar scaunele să fie așezate în jurul lui. Dacă ușa ar fi fost

forţată acum și apărarea civilă ar fi văzut toate astea și ar

fi anunţat poliţia, consecinţele pentru noi puteau fi

foarte neplăcute. Așa că domnul Van Daan s- a sculat,

și- a tras pe el pantalonii și haina, și- a pus o pălărie și,

foarte precaut, a coborât scările în spatele tatei. L- a ur mat

Peter care, pentru mai multă siguranţă, se înarmase cu

un ciocan greu. Sus, doamnele (inclusiv Margot și cu

mine) au așteptat încordate până când, cinci minute mai

târziu, domnii au revenit sus spunând că în casă e totul

calm. De comun acord, am decis să nu dăm drumul la

nici un robinet și să nu tragem apa la toaletă. Dar cumtensiunea suportată mai înainte își făcuse efectul asupra

stomacului aproape fiecăruia dintre colocatari, îţi închipui