I Scurt istoric al jocului de badminton

Jocul de badminton are o vechime de câteva mii de ani.În antichitate, grecii practicau un joc foarte popular numit „Sferica” în care

întrebuinţau rachete confecţionate cu racordaj din intestine de animal cu care loveau fructe uscate, în care erau înfipte câteva pene de păsări.

Romanii au preluat acest joc sub denumirea de „Paganica”.ÎN China se practica „Di – Dsien – Dsi” cu rachete din lemn, joc preluat şi de

Japonia sub numele „Oibane” în secolul al XIX-lea.Călătorul englez R.

Parkinson descrie în cartea sa jocul „Tabane”, considerat un strămoş al jocului de badminton.

Incaşii şi astecii practicau şi ei un joc asemănător cu badmintonul, care consta în lovirea unei mingi de piele, ornată cu pene de diferite culori, cu rachete uşoare.

Adevăratul strămoş al jocului a apărut în Europa în secolul al XVII-lea, primind denumirea „Sen volant” (jocul zburător). Regulamentul jocului, care, cu mici modificări, este valabil şi în zilele noastre, a fost adus de ofiţerii britanici din India în jurul anului 1860, jocul practicat atunci fiind denumit „Poona”, de fapt jocul „Oibane” din Japonia.

Primele concursuri au fost organizate în 1872 de către prinţul Beaufort, pe domeniul din BADMINTON – Anglia, de unde a primit denumirea sub care s-a făcut cunoscut în întreaga lume.

În 1934 ia fiinţă I.B.F. la Londra cu participarea a 5 ţări.Din 1903 se desfăşoară anual Campionatele Internaţionale ale Angliei, care până în

1977 erau considerate neoficial, mondialele la probele de simplu.Începând din 1948 se organizează din trei în trei ani Cupa Thomas1 la masculin, iar

din 1956 Cupa Uber2 la feminin, considerate de asemenea neoficial, Campionate Mondiale pe echipe.

Din 1968 se organizează din doi în doi ani Campionatele Europene la toate cele 5 probe.

În România, badmintonul se practică de un timp relativ scurt şi anume din anii' 60. Primele competiţii au fost organizate începând cu anul 1975 la Târgu-Mureş, anul 1976 aducând primul concurs interjudeţean (peste 100 de jucători şi jucătoare din 12 judeţe). În 1979 s-a organizat primul concurs internaţional judeţean la copii în Târgu-Mureş precum şi primele întâlniri internaţionale.

În 1990 ia fiinţă F.R.B. care asigură desfăşurarea activităţii pe plan naţional şi internaţional.

II Tehnica jocului de badminton

Totalitatea elementelor şi procedeelor tehnice care prin forma şi conţinutul lor asigură posibilitatea practicării acestui sport, în conformitate cu regulamentul de joc, constituie tehnica jocului de badminton.

Elementele tehnice constituie forme generale ale mişcării caracteristice badmintonului.

Procedeele tehnice reprezintă modul concret de executare a elementelor tehnice în funcţie de condiţiile de joc.

Elementele tehnice se împart în două categorii;a) Elemente tehnice fără minge:

- Priza rachetei- Poziţia fundamentală- Mişcare în teren

b) elemente tehnice cu minge:- serviciul;- loviturile propriu-zise.

Datorită dinamicii jocului, dezvoltării materialelor şi modificării regulamentului de desfăşurare, mişcările pot prezenta şi alte structuri din punct de vedere tehnic, accentuând caracterul evolutiv sau dinamic al acesteia.

A. Elemente tehnice fără minge

A.1. Priza racheteiPriza reprezintă modul în care racheta este ţinută în mână şi stă la baza învăţării şi

perfecţionării mişcărilor de lovire a mingii.Racheta trebuie ţinută cu destulă forţă încât să nu cadă din mână, dar nu rigid, astfel

încât să permită sportivului să imprime mingii o lovitură puternică şi în mare viteză.În jocul de badminton se disting trei tipuri de prize:

- priza forhand- priza backhand- priza rush (folosită în apropierea fileului mai ales de către jucătoare

partidele de dublu)

A.1.1. Priza forhandDenumirea provine de la faptul că această priză se întrebuinţează la loviturile

executate pe partea mâinii care ţine racheta, palma fiind orientată spre fileu. Se mai întâlneşte sub denumirile de „priza ciocan” sau „priza de dreapta”.

Racheta este ţinută cu mâna stângă (pentru dreptaci) în faţa liniei mediane a corpului, cordajul perpendicular pe sol, mânerul orientat spre corpul sportivului. Palma dreaptă cu degetul mare depărtat se pune pe cordajul rachetei după care se mută de-a lungul tijei în direcţia mânerului pe care îl înfăşoară. Degetul mic şi inelar fixează mânerul, celelalte degete având un rol important în dirijarea loviturilor.

A.1.2. Priza backhand

Se întrebuinţează pentru loviturile de pe partea opusă mâinii care ţine racheta, de unde şi denumirea acesteia. Poate fi întâlnită şi sub denumirea de „priză de stânga”.

Trecerea la această priză se realizează cu ajutorul degetului mare care se aşează longitudinal pe mâner şi execută o uşoară răsucire a rachetei spre partea stângă. După lovirea mingii se revine la priza forhand, acest tip de lovitură fiind mai des folosită.A.1.1.3. Metodica învăţării prizei

1. Învârtirea rachetei în mână, la semnal învârtirea încetează şi se apucă priza corectă.

2. Lovirea mingii succesiv pe verticală de pe loc, din mers şi din alergare.3. Lovirea mingii succesiv pe verticală cu trecerea rachetei în mâna neândemânatică

şi reapucarea acesteia după fiecare lovitură.4. Lovirea mingii pe verticală, alternativ cu forhand-ul şi backhand-ul (o lovitură

forhand, una backhand)5. Lovirea mingii aruncate de partener.6. Schimburi de lovituri între parteneri: forhand – forhand; backhand – backhand;

alternativ forhand – backhand.

A.2. Poziţia fundamentală

Poziţia în care se află jucătorul atunci când aşteaptă mingea de la adversar reprezintă poziţia fundamentală.

Picioarele sunt depărtate aproximativ la nivelul umerilor, piciorul opus braţului îndemânatic mai în faţă, corpul este îndoit din articulaţiile gleznelor, genunchilor şi şoldului, greutatea egal repartizată pe ambele picioare, mai mult pe vârfuri.

Braţul care ţine racheta este îndoit din articulaţia cotului, astfel încât, cordajul rachetei să se afle aproximativ în dreptul pieptului. Braţul liber, uşor în lateral, îndoit din cot, ajută la menţinerea echilibrului. Privirea urmăreşte mişcările adversarului şi zborul fluturaşului.

Jucătorul trebuie să ocupe în teren, o poziţie centrală şi la o distanţă de aproximativ 2 – 2,5 m. de linia de fund. Adoptând această poziţie, jucătorul poate reacţiona în cel mai scurt timp, deplasările şi pregătirea loviturilor fiind de asemenea favorizate.

A.3. Mişcarea în teren

Totalitatea deplasărilor pe care le realizează jucătorii în vederea plasării cât mai avantajoase pentru lovirea mingii, reprezintă mişcarea în teren.

În jocul de badminton, se folosesc cu precădere alergări, deplasări cu paşi adăugaţi, sărituri, fandări sau combinări ale acestora. Datorită complexităţii jocului şi dimensiunilor terenului, mişcările se efectuează în toate direcţiile, pregătirea fizică fiind un factor important în obţinerea victoriei.

Deplasarea trebuie să înceapă întotdeauna cu piciorul din direcţia în care urmează a fi efectuată. Important este ca ea să se termine înainte de executarea loviturii pentru ca aceasta să poată fi realizată dintr-o poziţie echilibrată.

Metodica învăţării poziţiei fundamentale şi a mişcării în teren.

1. Luarea poziţiei fundamentale pe loc;2. Din deplasare, la semnal, oprire în poziţie fundamentală (la început din

mers şi apoi din alergare);3. Sărituri variate (cu întoarceri, de pe aparate, etc.), după aterizare luarea

poziţiei fundamentale.4. Deplasări în poziţie fundamentală (la început fără rachetă şi apoi cu

racheta în mână);5. Din poziţie fundamentală, deplasări în diferite direcţii cu imitarea

loviturilor (la început fără rachetă şi apoi cu racheta);6. Combinări de deplasări din poziţie fundamentală: paşi adăugaţi –

fandare; paşi adăugaţi – săritură; alergare – fandare; etc., în toate direcţiile, fără şi cu rachetă;

7. Combinări de deplasări, în teren cu imitarea loviturilor (după fiecare lovitură se revine în poziţie fundamentală).

8. Simularea unui joc cu accent pe poziţia fundamentală şi mişcarea în teren.

B. Elemente tehnice cu minge

B.1. Serviciul

Element tehnic de bază în jocul de badminton, serviciul nu este doar o

modalitate de punere a mingii în joc, ci şi o posibilitate de luare a iniţiativei. El

trebuie executat astfel încât adversarul să i se reducă orice şansă de a ataca chiar de

la început.

Se poate realiza atât prin lovitura forhand cât şi backhand.

După traiectoria imprimată fluturaşului, serviciul poate fi lung sau scurt.

Serviciile lungi, folosite cu precădere în jocul de simplu, pot fi înalte sau joase, în

funcţie de adversar.

Serviciile scurte, trebuie executate cât mai razant cu fileul şi se folosesc cu

precădere în jocul de dublu.

Faza pregătitoare

Din poziţie fundamentală, se retrage braţul cu racheta, trunchiul se răsuceşte

uşor spre dreapta, greutatea trece mai mult pe piciorul din spate, cordajul rachetei

este paralel cu solul printr-o extensie din încheietura mâinii. Braţul liber, îndoit din

cot, ţine fluturaşul cu degetul mare şi arătător în dreptul pieptului.

Lovitura propriu-zisă

Fluturaşul este eliberat din mână, simultan cu împingerea din piciorul dinapoi

şi ducerea braţului cu racheta spre înainte. Trunchiul se răsuceşte spre fileu, are loc

translaţia greutăţii dinapoi spre înainte, racheta loveşte fluturaşul printr-o flexie a

antebraţului pe braţ, umerii ajung paraleli cu fileul.

Faza de încheiere

Braţul cu racheta îşi continuă mişcarea spre înainte sus, greutatea este pe

piciorul din faţă, piciorul din spate este ridicat pe vârf, după care jucătorul revine

rapid în poziţie fundamentală.

Forţa loviturii este diferită, în funcţie de traiectoria imprimată fluturaşului.

Metodica învăţării

- Balansul braţului dinapoi – înainte, similar efectuării serviciului;- Balansul braţului de lovire cu răsucirea trunchiului spre stânga;- Idem cu transferul de greutate de pe piciorul din spate spre cel din faţă;- Eliberări ale fluturaşului;- Eliberări ale fluturaşului cu balansul braţului dinapoi – înainte;- Toate exerciţiile efectuate fără fluturaş şi fără rachetă.

Cu fluturaş, cu racheta:

- Executarea serviciului fără fileu;- Executarea serviciului în teren fără fileu;- Servicii peste fileu la început pe tot terenul şi apoi în zonele de serviciu;- Servicii înalte, joase, lungi, scurte, etc.

B.2. Loviturile propriu-zise

B.2.1. Criterii de sistematizare a loviturilor

1. În funcţie de priza rachetei:- Lovituri forhand (de pe partea braţului care ţine racheta);- Lovituri backhand (partea opusă);- Lovituri cu priza rush.2. În funcţie de înălţimea la care se execută:- Înalte (deasupra capului);- Medii (intre şold şi cap);- Joase (sub nivelul şoldului):3. În funcţie de traiectoria mingii:- Lungi (în apropierea liniei de fund);- Scurte sau stopate (în apropierea fielului);- Razante (către marginile laterale, razant cu fileul);- De atac (smeci).4. După direcţia în care se execută:- În lungul liniei;- În diagonală:5. Lovituri speciale:- Lovituri tăiate;- Lovituri înşelătoare;- Lovituri forţate (în situaţii limită).

B.2.2. Lovitura forhand

Foarte des folosită în jocul de badminton, lovitura forhand o întâlnim atât la

atac cât şi la apărare, însuşirea ei fiind o cerinţă majoră pentru fiecare jucător:

În funcţie de înălţimea la care se execută lovitura, aceasta poate fi: joasă,

medie şi înaltă:

În execuţia loviturii, acţiunea trunchiului şi picioarelor este asemănătoare

pentru toate cele 3 tipuri de lovituri. Diferă doar acţiunea braţului şi nivelul la care

acesta acţionează.

Pregătirea loviturii

Din poziţie fundamentală se retrage braţul cu racheta în partea dreaptă, odată

cu răsucirea trunchiului şi şoldului în aceeaşi direcţie. Greutatea trece pe piciorul

din spate care este îndoit din articulaţia genunchiului, axa umerilor ajunge aproape

perpendiculară pe fileu, privirea urmăreşte fluturaşul.

Lovitura propriu-zisă

Simultan cu acţiunea braţului spre înainte, printr-o împingere din piciorul din

spate care se ridică pe vârf, are loc translaţia greutăţii spre piciorul din faţă, în

momentul impactului, centrul de greutate având înălţimea maximă.

Rotaţia trunchiului şi bazinului spre stânga imprimă fluturaşului o viteză

crescută, axa umerilor ajungând paralelă cu fileul.

Finalizarea loviturii

După contactul rachetei cu fluturaşul se frânează treptat mişcarea braţului,

greutatea este pe piciorul din faţă, piciorul din spate este întins pe vârf, după care se

revine în poziţie fundamentală.

B.2.3. Lovitura backhand

Folosită mai puţin decât cea de forhand, dar la fel de utilă atât în atac cât şi în

apărare, necesită o însuşire temeinică datorită tacticii care trebuie abordată mai

ales în jocul de simplu.

Similar loviturii forhand, în funcţie de înălţimea la care se execută, poate fi

joasă, medie sau înaltă. Acţiunea trunchiului şi a picioarelor este asemănătoare,

diferă doar acţiunea braţului şi nivelul la care acesta acţionează.

Pregătirea loviturii

Din poziţia findamentală se retrage braţul cu racheta în partea stângă odată cu

pasul înapoi cu piciorul stâng şi răsucirea trunchiului şi şoldului în aceeaşi direcţie.

Greutatea trece pe piciorul din spate care este îndoit din articulaţia genunchiului,

piciorul drept pivotează în acelaşi sens, corpul se întoarce cu spatele la fileu, umărul

stâng mai coborât decât dreptul.

Lovitura propriu-zisă

Începe printr-o împingere din piciorul dinapoi simultan cu acţiunea braţului

spre înainte, greutatea trece treptat pe piciorul din faţă, trunchiul se răsuceşte spre

dreapta printr-o mişcare continuu accelerată.

Finalizarea loviturii

După contactul rachetei cu fluturaşul se frânează treptat mişcarea braţului, umărul

stâng ajunge înainte, greutatea pe piciorul din faţă, după care se revine în poziţie

fundamentală.

Terenul de joc - date tehniceStalpii de sustinere a fileului au inaltimea de 1550mm, fiind plasati la mijlocul

liniei laterale a terenului de dublu, indiferent daca se disputa o partida de simplu. Plasa din care este confectionat fileul este din fir subtire de culoare inchisa, dimensiunile ochiurilor fiind de minim 15/15 mm sau maxim 20/20 mm. Latimea plasei este 760 mm, inaltimea fileului la mijlocul terenului este de 1524 mm. Plasa are o banda superioara de 75mm, indoita peste un cablu care trece prin ea si pe partea superioara a stalpilor, fiind uniform intinsa, fara spatii intre plasa si stalpii sustinatori.

Jocul propriu-zisLa jocul de simplu, de fiecare parte a fileului este cate un jucator, iar la jocul de

dublu cate doi jucatori.Inainte de inceperea meciului, partile adverse trag la sorti. Castigatorul poate

alege sa serveasca, sa primeasca sau sa joace intr-o anumita parte a terenului. Partea care a pierdut poate alege altermativele ramase.

Jocul este castigat de partea care care face prima 2 seturi din maxim 3.Un set are 21 de puncte la toate probele. La 20 egal, partea care castiga doua

puncte diferenta fata de adversar, castiga setul. La 29 egal, partea care castiga punctul 30, castiga setul.

In timpul unui set, cand una dintre parti ajunge la scorul de 11 puncte, se poate face o pauza de maxim 60 secunde.

Dreptul de a servi este decis de actiunea jucata anterior. Daca partea aflata la serviciu castiga actiunea de joc, atunci castiga un punct si va servi pentru disputarea urmatorului punct. Daca actiunea de joc este pierduta de partea care a servit, se schimba serviciul si partea care anterior a fost la primire castiga un punct.

Mingea este lovita pe rand de partea care serveste si cea care primeste, pana cand se produce o greseala sau mingea nu mai este in joc.

Partea care castiga un set serveste prima in setul urmator, iar terenurile se schimba la sfarsitul fiecarui set.

Pauza dintre seturi este de maxim 120 secunde. In caz de egalitate la seturi, in setul decisiv, terenurile se schimba cand una din

parti a ajuns la 11 puncte. Daca se uita schimbarea terenurilor in setul decisiv si greseala este descoperita, scorul se pastreaza, efectuandu-se schimbarea imediat.

Serviciul este corect cand :- mingea este lovita de sub sold,- in momentul contactului cu mingea, partea superioara a rachetei este sub nivelul

pumnului care tine racheta,- miscarea mainii care tine racheta este continua, fara intreruperi,- se realizeaza pe diagonala terenului, in careul corespunzator.

In jocul de simplu, jucatorii vor servi si vor primi, din si in suprafata de serviciu din dreapta fiecaruia, cand jucatorul care serveste a obtinut un numar par de puncte in setul disputat si vor servi si vor primi, din si in suprafata de serviciu din stanga fiecaruia, cand jucatorul care serveste a obtinut un numar impar de puncte in setul disputat.

La serviciu, atat jucatorul care serveste cat si cel aflat la primire trebuie sa fie cu ambele picioare in contact cu solul.

In jocul de dublu, jucatorii trebuie sa decida mai intai cine va servi si cine va primi primul serviciu din partea dreapta a terenului, (jucatorul A si jucatorul B, de exemplu).

Pozitia jucatorilor partii aflate la serviciu se va schimba cu fiecare punct castigat, parte aflata la primire, pastrandu-si pozitiile de pana la pierderea serviciului, urmand ca la castigarea punctului pe serviciul adversarilor sa serveasca, celalalt jucator din pozitia careului de serviciu dreapta sau stanga, functie de evolutia scorului partii respective, par sau impar. Dupa ce serviciul a fost realizat si returnat, mingea va putea fi jucata de oricare din jucatorii partii care a servit si apoi de partea opusa pana cand se produce o greseala sau mingea inceteaza sa mai fie in joc.

Ordinea jucatorilor la serviciu si la primire poate fi schimbata la inceputul fiecarui set.

Oprirea jocului sau/si repetarea actiunii, poate fi facuta numai cu acordul arbitrului, in conformitate cu Regulamentul Jocului de Badminton aprobat de IBF, (ex. daca partea aflata la serviciu executa serviciul inainte a partea de la primire sa fie in pozitie de asteptare a serviciului; daca o minge din alt teren deranjeaza jocul sau daca o minge lovita de o parte, nu din serviciu, ramane agatata pe fileu de parte cealalta a terenului).