hot finantare imm debutanti
DESCRIPTION
Pentru finantare europeanaTRANSCRIPT
Noi reglementari la Programul privind stimularea infiintarii si dezvoltarii microinteprinderilor de catre inteprinzatorii debutanti 21 august 2015
Guvernul, a aprobat pe 19 august 2015, printr-o Hotarare,
modificarea si completarea normelor metodologice cu privire la
stimularea infiintarii si dezvoltarii microintreprinderilor de
catre intreprinzatorii debutanti in afaceri.
Actul normativ are ca scop completarea si clarificarea aspectelor
de implementare practica a programului pentru stimularea
infiintarii si dezvoltarii microintreprinderilor de catre
intreprinzatorii debutanti in afaceri.
Potrivit actului normativ adoptat, inscrierea proiectelor in acest
program se va face exclusiv online, pe baza de username si parola,
in sesiuni semestriale de 15 zile calendaristice, pana la epuizarea
bugetului alocat programului. Anterior, inscrierea on-line a
proiectelor se facea in sesiune continua.
Solicitantii care nu au acces la un computer beneficiaza pentru
inscrierea on-line de asistenta gratuita din partea Oficiul
Teritorial pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatie
(OTIMMC) din raza teritoriala a SRL-D.
Un alt element de noutate este faptul ca admiterea in program se va
face in ordinea punctajului obtinut la evaluarea planurilor de
afaceri depuse on-line, punandu-se astfel accentul pe calitatea
planului de afaceri. Anterior acestei modificari, admiterea in
program se facea in functie de ordinea inscrierilor.
Punctajul minim acceptat este de 60 puncte, iar aplicatia va genera
automat aplicantilor ce nu se inscriu in punctajul minim mesajul nu
indepliniti criteriul de minim 60 de puncte in momentul
transmiterii planului de afaceri.
La punctaje egale, departajarea se va face in functie de: Numarul
de locuri de munca ce urmeaza a fi create in cadrul
Programului;
Achizitia de echipamente tehnologice;
Activitatea pe care acceseaza programul;
Curs de anteprenoriat;
Asociatul/administratorul SRL-D este somer sau absolvent din anul precedent la data inscrierii la Registrul Comertului;
Data si ora inscrierii in program.
In urma admiterii, aplicatia electronica va genera un numar unic
electronic pentru fiecare proiect, denumit numar RUE, adica numar
in Registrul Unic Electronic.
Evaluarea planurilor de afaceri se face pe baza punctajului
obtinut, iar verificarea veridicitatii si coerentei informatiilor
inscrise in planul de afaceri se realizeaza de catre Oficiul
Teritorial pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatie
(OTIMMC). Avizarea verificarilor se face de catre Directia de
Implementare Programe pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii.
Aplicantii ale caror planuri de afaceri se implementeaza cu
componenta de credit si care obtin cel putin punctaj minim in urma
verificarilor efectuate vor incheia contractul de finantare cu
OTIMMC dupa prezentarea dovezii cofinantarii. Dovezile de
cofinantare pot fi urmatoarele: contractul de credit emis de un
finantator de credit autorizat;
dovezile certe privind capacitatea de cofinantare a proiectului respectiv (prezentarea scrisorii de confort, extras de cont care sa demonstreze ca beneficiarul dispune de suma necesara cofinantarii/contract/linie de credit, emise de un finantator de credit autorizat din Romania si care vor acoperi cel putin valoarea finantarii proprii a proiectului, respectiv procentul de cofinantare din cheltuieli eligibile.
Aplicantii ale caror planuri de afaceri se implementeaza cu
componenta de credit vor prezenta dovada cofinantarii in termen de
cel mult 30 de zile calendaristice de la data primirii prin posta
electronica a notificarii privind acordul de principiu de
finantare. In aceasta perioada aplicantii pot solicita pentru
implementarea planului de afaceri aprobarea OTIMMC pentru
inlocuirea componentei de credit cu componenta de aport propriu. In
aceasta situatie se va semna contractul de finantare in termen de 5
zile lucratoare de la data primirii aprobarii.
Finantarea in perioada 2015-2020 a programului pentru acordarea de
alocatii financiare nerambursabile (AFN) se va face pentru cel
putin 550 de microintreprinderi pe an si se asigura din bugetul
aprobat anual al Ministerului Energiei, Intreprinderilor Mici si
Mijlocii si Mediului de Afaceri.
Informatii suplimentare
Ordonanta de urgenta a guvernului nr. 6/2011 instituie Programul
pentru stimularea infiintarii si dezvoltarii microintreprinderilor
de catre intreprinzatorii tineri prin care se acorda unele
facilitati pentru microintreprinderile nou infiintate conduse de
intreprinzatorii debutanti, care desfasoara pentru prima data o
activitate economica. Programul este implementat de catre
Ministerul Energiei, Intreprinderilor Mici si Mijlocii si Mediului
de Afaceri si se deruleaza cu respectarea criteriilor stabilite de
normele comunitare si de legislatia nationala in domeniu.
Programul SRL-D (Societate cu Raspundere Limitata - Debutant)
vizeaza acordarea de sprijin oricarui cetatean roman care doreste
sa isi deschida o afacere (si care nu a mai avut una pana acum),
prin acordarea unei alocatii financiare nerambursabile reprezentand
cel mult 50%, dar nu mai mult de 10.000 euro (echivalent in lei),
din valoarea totala a cheltuielilor eligibile aferente planului de
afaceri, pentru care face dovada surselor de cofinantare.
Sursa: Guvernul Romaniei