HIPNOTICE, SEDATIVE ŞI TRANCHILIZANTE

1. Efectul hipnotic constă în favorizarea instalării unui somn asemănător celui fiziologic.

2. Efectul sedativ se manifestă prin deprimare psihomotorie şi liniştire, micşorarea performanţelor, uneori somnolenţă.

3. Efectul tranchilizant este caracterizat prin atenuarea stării de anxietate.

În realitate, efectele sunt greu de delimitat, depind de doză şi de cele mai multe ori se intrică.

Dozele mici de hipnotice provoacă sedare, sedativele liniştesc anxietatea, tranchilizantele determină micşorarea performanţelor

şi favorizează instalarea somnului.

Hipnoticele de felul barbituricelor sau benzodiazepinelor grăbesc procesul de adormire, cresc durata totală a somnului,

micşorează durata şi frecvenţa trezirilor în cursul nopţii.

Hipnoticele modifică stadiile somnului fiziologic, definite prin electroencefalogramă, mişcări oculare şi evoluţia indicilor fiziologici.

Durata somnului lent este crescută pe seama prelungirii stadiului 2 (somnul inechivoc); stadiul 1 (de instalare a somnului), ca şi stadiile

3 şi 4 (somn cu unde lente) sunt scurtate. Proporţia somnului rapid (somn cu mişcări oculare rapide şi cu vise) în raport cu durata totală

a somnului ca şi numărul ciclurilor de somn rapid sunt micşorate.

Hipnoticele sunt folosite pentru tratamentul insomniei.

Insomnia situaţională – perioade de activitate/odihnă neregulate, bolnavi sau bătrâni care dorm ziua, schimbarea rapidă a

fusului orar, este trecătoare.

Insomnia provocată de durere, anxietate, depresie poate fi rezolvată prin tratamentul cauzal.

Insomnia produsă de diferite medicamente: amfetamine, bronhodilatatoare, dispar odată cu oprirea administrării substanţelor

respective. Tratamentul hipnotic este necesar în insomnii persistente sau cronice.

Reacţii adverse:

- somnolenţă

- buimăceală la trezire

- sedare reziduală cu scăderea performanţelor psihomotorii

- folosirea regulată dereglează modelul de somn fiziologic; oprirea tratamentului provoacă o exacerbare a stadiilor

somnului; apare o tendinţă la insomnie, de rebound.

Intoxicaţia cronică apare în condiţiile folosiri îndelungate de doze mari. Manifestările constau într-un amestec de fenomene de

deprimare şi stimulare psihică; gândirea devine dificilă, atenţia, memoria sunt defectuoase, vorbirea este lentă, apare o stare de

labilitate emoţională, iritabilitate, lipsă de control a afectului.

Folosirea cronică determină o stare de dependenţă. Fenomenele sunt asemănătoare pentru alcool, barbiturice, benzodiazepine.

Toleranţa este micşorarea reactivităţii nervos centrale la hipnotice şi o metabolizare mai rapidă a acestora.

Sindromul de abstinenţă se evidenţiază prin: fenomene de excitaţie, agitaţie, anxietate sau depresie, insomnie, somn anormal cu vise

sau coşmaruri resimţite neplăcut, modificări EEC, tremor, delir şi convulsii.

Triada tremor – delir – convulsii este caracteristică pentru sindromul de abstinenţă de tip alcool-barbiturice.

Intoxicaţia acută cu hipnotice se manifestă prin comă, care în funcţie de substanţă şi de doză este mai mult sau mai puţin

profundă. Tratament: susţinerea funcţiilor organismului şi favorizarea eliminării toxicului.

Sedativele deprimă procesele mentale, scad activitatea motorie, pot liniştii unele reacţii psiho-vegetative şi în general calmează

stările de excitaţie şi agitaţie psiho-motorie. Barbituricele în doze mici au efect sedativ.1

Tranchilizantele sau anxioliticele au efect antianxios mai selectiv sedativele.

Tranchilizantele au şi efect sedativ, care poate contribui la beneficiul terapeutic, dar care apare deseori ca efect nedorit.

Tranchilizantele favorizează instalarea somnului şi sunt capabile să rezolve stările de insomnie.

Tranchilizantele sunt capabile să relaxeze musculatura striată. Fenomenul este mai evident în condiţii de tensiune psihică care

este însoţită de tensiune musculară.

Unele tranchilizante au proprietăţi anticonvulsivante. Ele sunt indicate pentru profilaxia sau tratamentul diverselor stări

convulsive, ca şi în unele forme de epilepsie.

Toate tranchilizantele potenţează efectul altor deprimante centrale. Este importantă potenţarea efectului băuturilor alcoolice

care determină deprimarea performanţelor psihomotorii.

Intoxicaţia cronică cu tranchilizante se aseamănă cu cea provocată de barbiturice şi alte hipnotice. Potenţialul de a provoca

dependenţă este de regulă mai mic decât cel al hipnoticelor. Întreruperea tratamentului îndelungat este urmată de anxietate, insomnie,

tremor; rareori alte simptome mai grave.

Intoxicaţia acută survine rar, indicele terapeutic al tranchilizantelor fiind ridicat.

BENZODIAZEPINELE = hipnotice şi tranchilizante

Benzodiazepinele au un nucleu benzenic condensat cu un heterociclu cu 7 atomi, dintre care 2 atomi de azot în poziţiile 1 şi 4

(1 şi 5 sau 2 şi 3 pentru un număr mic de compuşi). Sunt caracteristice substituţiile 5-aril, 7-clor, CF3 sau NO2.

Benzodiazepinele sunt folosite ca hipnotice, tranchilizante, au şi proprietăţi miorelaxante, iar altele sunt anticonvulsivante

active.

1. Efectul hipnotic : - micşorează latenţa instalării somnului, creşte timpul total de somn, creşte pragul de trezire şi scade numărul de

treziri.

Compuşi folosiţi ca:

- hipnotice : NITRAZEPAMUL, TRIAZOLAMUL (micşorează durata stadiului 1 al somnului)

- tranchilizante : DIAZEPAMUL – o prelungesc

Durata stadiului 2 este crescută de toate benzodiazepinele.

Somnul cu unde lente – stadiile 3 şi 4 este scurtat

În mod caracteristic, durata somnului rapid este scăzută numai la dozele mari. Oprirea tratamentului determină un rebound al somnului

rapid şi al celui cu unde lente.

Efectul tranchilizant – poate fi evidenţiat clinic la bolnavii cu anxietate.

2. Efectul sedativ : de deprimare psihomotorie cu caracter general, este caracteristic pentru benzodiazepinele hipnotice, fiind evident

chiar la doze mici.

Efectele hipnotic, sedativ, tranchilizant al benzodiazepinelor implică mecanismele GABA-ergice din SNC. Benzodiazepinele facilitează

transmiterea sinaptică GABA-ergică la nivelul substanţei cerebrale din hipocamp, hipotalamus, substanţa neagră şi măduva spinării.

Acţiunea se manifestă asupra receptorilor membranari de tip GABA, având drept urmare creşterea frecvenţei deschiderii canalelor

pentru clor şi hiperpolarizare. Modificarea conformaţională determinată de acţiunea benzodiazepinelor facilitează deschiderea

canalelor pentru clor indusă de GABA.

3. Efectul miorelaxant : evident în condiţii experimentale şi poate fi corelat cu efectul tranchilizant.

În condiţii clinice, relaxarea musculară este relevantă la doze relativ mari, care provoacă o deprimare semnificativă a SNC, însoţită de

ataxie.

2

Relaxarea musculară se datorează inhibării reflexelor polisinaptice; la doze mari intervine şi o acţiune de deprimare a

transmisiei neuromusculare.

Toate benzodiazepinele cresc pragul la convulsii şi pot oprii sau prevenii convulsiile.

Benzodiazepinele în doze mari provoacă anestezie generală superficială. Diazepamul, midazepamul, lorazepamul – sunt

folosite pentru inducţia şi facilitarea anesteziei generale. Pot provoca deprimare post-anestezică prelungită.

Respiraţia: - administrarea i.v. deprimă centrul respirator bulbar - oprirea respiraţiei.

Circulaţia: în insuficienţa cardiacă sau hipovolemie deprimarea circulatorie prin mecanism central este semnificativă clinic. Dozele

toxice scad contractilitatea miocardului şi scad tonusul vascular prin mecanism central şi periferic; uneori se produce colaps circulator.

Farmacocinetică

Se absorb bine din intestin, dar viteza absorbţiei diferă de la o substanţă la alta. Diazepamul, medazepamul, triazolamul se absorb în

timp scurt, realizând concentraţia plasmatică maximă la 1-2 ore de la administrarea orală; efectul lor apare repede.

Ozazepamul, lonazepamul se comportă intermediar. Absorbţia rectală este foarte rapidă la copiii mici în condiţiile introducerii sub formă

de soluţie.

Benzodiazepinele se leagă în proporţie mare 85-99% de proteinele plasmatice, unele (flurazepamul) se leagă mai puţin.

Volumul de distribuţie este mare 3l/kg. Difuzează bine în creier, trec bariera placentară şi în lapte.

Sunt metabolizate exclusiv în ficat prin oxidare microzomială urmată de glucuronoconjugare.

Eliminarea produşilor de metabolizare se face exclusiv pe cale renală; o parte din cantitatea administrată se elimină prin

excreţie biliară, reabsorbindu-se în intestin.

T½ variază cu medicamentul:

- unele cu T½ scurt: 3-10 ore

- altele cu T½ mediu: 10-40 ore

- altele cu T½ lung: 30-90 ore.

Indicaţii:

1. Tratamentul insomniei

2. Combaterea somnambuliei

3. Afecţiuni medicale cu componentă psihosomatică sau psiho-vegetativă:

- boala coronariană

- boala ulceroasă

- astm bronşic

- sindrom premenstrual.

4. În pregătirea preanestezică şi preoperatorie.

5. În îngrijirea postoperatorie

6. La alcoolici, în combaterea unor manifestări psiho-toxice acute de delirium trmens, stări confuzionale.

7. Sindrom de abstinenţă la alcoolici.

8. Inducerea, menţinerea sau completarea anesteziei generale prin administrare i.v.

Reacţii adverse: - sunt în general bine suportate

- Sedarea: - încetinire psihomotorie, întârzierea reflexelor, apatie, somnolenţă, depresie, amnezie anterogradă.

- Performanţele psihomotorii sunt micşorate.

- Slăbiciune, ataxie, cefalee, tulburări de vedere, durei articulare.

3

- Folosirea repetată dă toleranţă şi dependenţă (după câteva săptămâni de tratament). Sindromul de abstinenţă la întreruperea

bruscă a medicaţiei începe la 2-3 zile la compuşi cu T½ scurt (ozazepam, lorazepam) şi după 1-3 săptămâni la cei cu T½ lung

(diazepam, nitrazepam).

Simptomaologie: - anxietate, agitaţie, tulburări de somn, iritabilitate, cefalee, tremor, sudoraţie, stări confuzionale şi delir la oprirea

tratamentului.

Se urmăreşte ca durata tratamentului să nu depăşească câteva săptămâni. Sunt de dorit administrări intermitente şi folosirea de doze

mici.

Intoxicaţia acută

- deprimare nervos centrală

- ataxie

- stupoare

- comă vigilă

- asistarea respiraţiei

- amnezie frecventă la trezire

- bolnavii părăsesc spitalul după 2-3 zile

- coma poate fi profundă, cu deprimarea marcată a respiraţiei şi colaps

- cazuri letale la clordiazepozid şi diazepam peste 700mg.

Contraindicaţii: - miastenia gravă (singura contraindicaţie a benzodiazepinelor)

Prudenţă la:

- şoferi, dispeceri, la cei ce mânuiesc maşini de precizie sau periculoase.

- insuficienţă hepatică

- insuficienţă respiratorie severă, la persoane cu dependenţă medicamentoasă în antecedente.

A. Benzodiazepine folosite ca hipnotice:

1. NITRAZEPAM (NITRAZEPAM, MOGADON, RADEDORM)

- benzodiazepină hipnotică

- activ ca miorelaxant

- antianxios moderat

- induce un somn asemănător celui fiziologic 6-8 ore

- nu modifică durata somnului rapid

Administrat oral se absoarbe 80%, realizează concentraţia plasmatică maximă la 2 ore.

Se leagă 88% de proteinele plasmatice. T½ de 26 ore. Se metabolizează în totalitate.

Administrarea repetată duce la prelungirea efectului până la 20 ore.

Doze 5-10mg seara la culcare.

2. FLUNITRAZEPAM (FLUNITRAZEPAM, ROHYPNOL)

- asemănător nitrazepamului

- hipnotic 1-2mg

- i.m. ca premedicaţie în anestezie

- i.v. induce anestezia

4

3. FLURAZEPAMUL (FLURAZEPAM)

- efect durabil

- acţiune miorelaxantă

- poate da sedare diurnă cu diminuarea performanţelor

- efectul sedativ se menţine după oprirea tratamentului câteva zile

- T½ = 50 ore

- dozare: 15-30mg la culcare.

4. TRIAZOLAMUL (TRIAZOLAM, AALCION)

- efect hipnotic rapid şi de scurtă durată

- indicat în insomnii prin deficit de adormire în doze de 0,25-0,50 mg la început, apoi se poate creşte doza la 1 mg.

B. benzodiazepinele folosite ca tranchilizante:

1. DIAZEPAMUL (VALIUM, SEDUZEN)

- tranchilizant + sedativ + miorelaxant + anticonvulsivant

- este liposolubil

- se absoarbe digestiv repede şi complet, realizând nivelul plasmatic maxim la o oră de la administrarea orală. Se leagă 98% de

proteinele plasmatice.

- concentraţia plasmatică eficace = 400mg/ml pentru efectul tranchilizant şi de 600 mg/ml pentru efectul anticonvulsivant.

- concentraţia toxică = 1000mg/ml. Se distribuie repede în creier, apoi se redistribuie la alte ţesuturi

- se metabolizează în totalitate în ficat. Se transformă în metaboliţi activi biologic nordazepam, apoi în ozazepam. Se elimină

urinar după glucuronoconjugare.

- T½ = 2,5 ore.

Cinetica diazepamului prezintă variaţii individuale mari.

Alcoolul etilic creşte absorbţia şi întârzie metabolizarea diazepamului.

Reacţii adverse:

- În general sunt minore

- Sunt supărătoare pentru dozele mari

- Apare somnolenţă, senzaţie ebrioasă, încordare motorie, ataxie, scade TA.

Intoxicaţia acută: - rar, doza letală > 700mg – comă vigilă.

Injectarea i.v. rapidă determină depresie respiratorie marcată.

Indicaţii:

- tranchilizant pentru a combate anxietatea în nevroză şi psihoză

- anxietatea cu insomnie unde linişteşte bolnavul, favorizând somnul

- cura dezintoxicantă la alcoolici: 10-30mg/zi

- miorelaxant în contracturi musculare şi stări spastice: 10-30mg/zi

- anticonvulsivant în convulsii, eclampsie, tetanos sau epilepsie: i.m., i.v.

- preanestezie şi îngrijiri postoperatorii

Contraindicaţii:

- miastenia gravis

5

- sarcina în trimestrul I – risc de malformaţii

- la şoferi

2. CLORDIAZEPOZIDUL (NAPOTON)

- antianxios ca diazepamul, miorelaxant

- concentraţia sanguină: 700-1000mg

- e bine suportat - reacţii adverse: somnolenţă, ataxie, ameţeală, letargie.

- doza obişnuită: 20-60 mg/zi oral

- indicaţii: anxietate, stări spastice.

3. CLORAZEPATUL DIPOTASIC (TRANXENE)

- proprietăţi asemănătoare diazepamului

- antianxios, sedativ, anticonvulsivant

- oral 15mg/zi

- i.m. 25-50mg/zi

4. MEDAZEPAM (RUDOTEL)

- sindrom psiho-vegetativ

- efecte secundare: somnolenţă, oboseală, ataxie, uscăciunea gurii

5. CLOBAZAMUL

- se absoarbe din intestin 87%

- este epurat prin metabolizare hepatică

- T½ =18 ore

- reacţii adverse: oboseală, ameţeală, somnolenţă

- doza 10mg de 3x/zi

6. OXAZEPAM

- antianxios – dar în doze mai mari este şi miorelaxant şi anticonvulsivant

- T½ = 7 ore

- metabolizare prin glucuronoconjugare

- reacţii adverse: somnolenţa

- doze: 30-120 mg/zi

7. CLORAZEPAMUL (TARSOR, TEMESTE)

- proprietăţi asemănătoare ozazepamului

- este metabolizat prin glucuronoconjugare, rezultând metaboliţi inactvi

Barbiturice hipnotice

Sunt derivaţi ai acidului barbituric, heterociclu rezultat din condensarea acidului malonic cu ureea.

Compuşii activi ca hipnotice prezintă radicali alifatici sau aromatici la C5; numărul optim de atomi ai celor doi radicali = 5-8.

Substituentul 5-fenil conferă proprietăţi anticonvulsivante. Când radicalii substituenţi au catena ramificată sau structură ciclică, acţiunea

lor este de scurtă durată.

Mecanism de acţiune:

6

1. – acţiune deprimantă la nivelul scoarţei cerebrale şi sistem limbic, hipotalamus şi talamus.

2. – deprimant SRAA

3. – blochează enzimele flavoproteice din lanţul de oxidoreducere. Inhibă oxidarea glucozei şi piruvatului, decuplează fosforilarea

oxidativă, blochează sinteza ATP şi participarea acestuia în sinteza acetilcolinei.

4. – potenţează activitatea GABA, inhibitor SNC

Atenţie: Activitatea deprimantă pe SNC este proporţională cu doza.

Doze mici 30mg – cu acţiune sedativă

Doze mari 60mg – cu acţiune anticonvulsivantă (antagonizează convulsiile produse de procaină şi stricnină.

Dozele de 200mg – cu efect hipnotic

Barbituricele cu excepţia secobarbitalului au acţiune inductoare asupra enzimelor microzomiale şi altor enzime hepatice. Efectul este

mai pronunţat pentru fenobarbital şi pentru compuşii cu un timp de înjumătăţire mai lung.

Clasificarea barbituricelor se face în funcţie de durata somnului hipnotic.

1. – produc somn de lungă durată: fenobarbital şi barbital

2. – produce somn de durată medie: omobarbital şi ciclobarbital

3. – produce somn de durată scurtă – pentobarbital. Dozele mari au acţiune anestezică generală.

Indicaţii:

1. În doze mici pentru efectul sedativ.

2. În dozele mai mari pentru efectul hipnotic.

Sedarea este utilă în:

- sindromul psiho-vegetativ (stări spastice în domeniul digestiv, greaţă, vomă, HTA oscilantă, spasm coronarian, astmă

bronşic.

- stări de agitaţie psiho-motorie provocate de diferite substanţe cu efect excitant central: stimulante psiho-motorii,

simpatomimetice, bronhodilatatoare.

Farmacocinetica:

Se absorb digestiv bine: compuşii cu durată de acţiune scurtă sau intermediară se absorb mai bine decât cei cu durată mai lungă de

acţiune.

Se leagă de proteinele plasmatice 80% şi se distribuie larg în toate ţesuturile; se metabolizează în ficat, unde compuşii liposolubili sunt

transformaţi în derivaţi polari mai puţin solubili care sunt inactivi şi se elimină renal.

Enzimele care intervin în metabolizarea barbituricelor nu sunt specifice.

Barbituricele influenţează funcţia enzimelor hepatice.

În concentraţii mari, inhibă competitiv citocromul P450 şi NADA citocrom c-oxidoreductaza.

Administrate repetat au acţiune inductoare enzimatică care este maximă după câteva zile de tratament: barbituricele îşi cresc propria

metabolizare prin autoinducţie şi grăbesc metabolizarea altor medicamente (anticoagulantele orale)

Barbituricele prin inducţia sintezei acidului delta-aminolevulanic favorizează sinteza porfirinelor.

Fenobarbitalul creşte metabolismul sărurilor biliare şi are acţiune coleretică, putând fi folosit în colestază (unele cazuri).

Datorită acţiunii inductoare a enzimelor metabolizate, fenobarbitalul scade activitatea anticoagulantelor orale, a digitoxinei,

antihistaminicelor, griseofulvinei, a unor hormoni steroizi.

Eliminarea barbituricelor se face renal, prin filtrare glomerulară.

Barbituricele cu liposolubilitate crescută se leagă în proporţie ridicată de proteinele plasmatice, deci filtrează puţin glomerular şi sunt

reabsorbite tubular.7

Barbituricele slab liposolubile (barbital, fenobarbital) cu fracţiune liberă plasmatică ridicată, sunt mult eliminate urinar.

Urme de barbital şi fenobarbital se detectează în urină la 8-12 zile de la utilizarea unei doze terapeutice unice.

Barbituricele se elimină în cantitate mică prin bilă, fecale şi secreţie lactată.

T½ pentru barbiturice cu durata de acţiune scăzută sau intermediară = 14-42 de ore

T½ pentru fenobarbital este de 1-6 zile.

Reacţii adverse:

1. – sedare cu caracter de deprimare centrală nespecifică, cu senzaţie de oboseală şi micşorarea performanţelor psiho-motorii.

Sedarea reziduală se poate prelungii întreaga zi următoare.

2. – stare ebrioasă

3. – încordare motorie (mai frecvent la bătrâni)

4. – vertij, cefalee, polialgii

5. – reacţii alergice: - edem, erupţii cutanate.

6. – tulburări de somn şi dependenţă

Toleranţa se dezvoltă îndeosebi la barbituricele cu efect de lungă durată, fiind mai puţin relevantă pentru cele cu efect scurt.

Dozele necesare pentru efect hipnotic pot ajunge la 10-15x mai mari decât cele obişnuite.

Toleranţa este încrucişată pentru barbiturice, alte hipnotice, alcool, anestezice generale şi pentru tranchilizante.

Dependenţa fizică este cu atât mai marcată cu cât doza zilnică a fost mai mare şi tratamentul mai prelungit.

Sindromul de abstinenţă se manifestă prin: modificări de EEG, nervozitate, agitaţie, insomnie, tremor, delir, convulsii. Fenomenele apar

precoce şi sunt maxime la 3 zile de la oprirea barbituricelor.

Intoxicaţia acută: cu barbiturice este frecventă.

Sunt mai periculoşi compuşii cu acţiune rapidă şi de durată scurtă sau medie de acţiune, pentru care dozele potenţial letale sunt de 1-

3g. În cazul compuşilor cu efect lent şi de lungă durată, dozele potenţial letale sunt de 5-10g.

În faza precomatoasă vorbirea este incoerentă, confuzie mintală, încordare motorie, cefalee, greaţă, vomă.

Coma care se instalează este liniştită, profundă, cu relaxare musculară şi ROT scăzute, bradipnee, iritare traheo-bronşică şi

hipotensiune arterială.

Bolnavul intră în colaps cu hipotonie şi oligurie. Uneori apar leziuni buloase ale pielii, cu necroza glandelor sudoripare. Dacă doza este

mare, decesul apare după 1-8 zile prin paralizia respiraţiei, insuficienţa renală sau prin complicaţii pulmonare tardive.

TRATAMENTUL: - constă în:

1. susţinerea respiraţiei prin intubare, aspirarea secreţiilor, respiraţie artificială

2. susţinerea circulaţiei (transfuzii cu sânge, noradrenalină, dopamină)

3. susţinerea funcţiei renale sau administrarea de lichide şi sare

4. antibioterapia

1. FENOBARBITALUL (GARDENAL, LUMINAL)

- barbituric cu efect lung şi durabil – se instalează în 30-45 min. şi se menţine 8-12 ore.

- se administrează ca atare sau sub formă de sare sodică (oral sau injectabil i.m., i.v.)

- acţiune: - efect:

- hipnotic: 100mg seara la culcare

- sedativ în stări de agitaţie psiho-motorie

8

- anticonvulsivant

- doze de 15mg de 3x/zi

- alte indicaţii:

- datorită acţiunii inductoare enzimatice, fenobarbitalul stimulează sinteza proteinelor şi creşte activitatea glucuronil-

transferazei la nivelul ficatului, favorizează pătrunderea în hepatocite şi conjugarea bilirubinei. Este indicată în tratarea

icterului neonatal.

- reacţii adverse: - interacţiuni medicamentoase

- contraindicaţie absolută: - porfiria hepatică.

2. BARBITALUL (BARBITAL)

- are efect mai durabil decât fenobarbitalul

- se utilizează puţin, deoarece provoacă somnolenţă şi sedare prelungită.

3. CICLOBARBITAL

- efect rapid şi de scurtă durată, care se instalează în 15 minute şi durează 3-5 ore.

- se administrează ca atare sau sub formă de sare de calciu: - seara înainte de culcare 100-200 mg/zi

- indicaţii: insomnia prin deficit de adormire.

4. PENTOBARBITAL – barbituric cu efect rapid şi de durată scurtă

5. AMOBARBITAL (AMYTOL)

- barbituric cu durata de acţiune lungă

- efectul se instalează în 30 minute şi durează 5-7 ore

- indicaţii: ca atare sau sub formă de sare sodică, oral 100-200 mg la culcare, în insomnii prin deficit de menţinere a somnului.

9