handbal

Universitatea Ecologică BucureștiFacultatea de Educație Fizică și SportProgram de studii: Educație Fizică și SportivăStudent: Anton Marian ClaudiuAN: III

TEHNICA JOCULUI DE HANDBAL

DEFINIŢIA TEHNICII:

Tehnica reprezintă totalitatea metodelor şi procedeelor întrebuinţate în practicarea unei

meserii, în efectuarea unei operaţii, a unei lucrări (Breban Vasile, Dicţionar al limbii române

contemporane, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980).

Tehnica cuprinde totalitatea acţiunilor motrice executate ideal din punct de vedere al

eficienţei acestora (Adrian Dragnea).

Prin tehnică sportivă se înţeleg procedeele de executare a acţiunilor motrice (D.Donskoi);

modalităţi de executare a exerciţiului fizic (N.G.Ozolin); totalitatea acţiunilor şi procedeelor de

mişcare ce au formă şi conţinut specific alcătuiesc tehnica ramurii respective (Ion Şiclovan).

Prin tehnica unui joc sportiv se înţelege “ansamblul de procedee specifice ca formă şi

conţinut (cunoscute sub denumire de procedee tehnice) folosit în scopul practicării cu

randamentul maxim al unui joc sportiv, în concordanţă cu cerinţele jocului competiţional.

Folosirea acestor procedee tehnice se referă atât la manevrarea obiectului de joc, cât şi la

deplasările jucătorilor efectuate în vederea acestor manevrări” (Leon Teodorescu).

Tehnica de joc este un sistem de mişcări integrate sau o înlănţuire de mişcări parţiale

(acte, gesturi, priceperi, deprinderi) specializate şi automate, cu ajutorul cărora se rezolvă scopul

şi sarcinile fazelor de atac şi apărare ale jocului (D.Colibaba-Evuleţ, I. Bota).

Tehnica jocului de handbal reprezintă un ansamblu de deprinderi motrice specifice ca

formă şi conţinut, care se referă atât la mişcările de manevrare a mingii cât şi la cele de deplasare

a jucătorilor în scopul realizării acesteia. Aceste deprinderi complexe se însuşesc în scopul

obţinerii randamentului maxim de joc şi au la bază legile biomecanicii şi ale activităţii nervoase

superioare (Ioan Kunst-Ghermănescu).


CARACTERISTICILE TEHNICII:

Tehnica de joc are următoarele caracteristici:

Are un caracter individualizat pentru că executarea deprinderilor motrice specifice

depind de constituţia, calităţile fizice, tipul de activitate nervoasă şi de alte particularităţi

specifice fiecărui jucător. Pentru a analiza un procedeu tehnic se au în vedere următoarele

elemente:

poziţia corpului şi a segmentelor sale înainte sau într-un moment oarecare al

execuţiei acţiunii motrice;

interacţiunea forţelor care se exercită asupra corpului jucătorului în timpul

efectuării actului motric;

traiectoria mişcării cu o anumită direcţie şi amplitudine;

viteza, ritmul şi tempoul mişcării.

Individualizarea însuşirii tehnicii este determinată de cerinţele impuse de îndeplinirea unor

atribuţii specifice fiecărui post din echipă. De aceea mergând pe idea aceasta spunem că este

necesară o anumită tehnică pentru postul de portar şi o cu totul alta pentru cea de inter, extremă

sau pivot.

Tehnica are o mare importanţă în activitatea sportivă fiind un liant între

componentele pregătirii, ale jocului de handbal în cazul nostru. Ea se subordonează tacticii şi

regulamentului de joc. Se spune pe drept cuvânt că un nivel ridicat al tehnicii asigură posibilităţi

multiple tacticii, iar tactica de joc perfecţionată până în cele mai mici amănunte permite

valorificarea la maximum a tehnicii şi pregătii individuale a jucătorilor.

Tehnica are un caracter evolutiv şi perfectibil. Comparând tehnica handbalului

actual cu cea din trecut se constată că nivelul ei general nu a rămas acelaşi. Cele care au

determinat evoluţia tehnicii au fost concepţia de joc şi necesitatea de a rezolva cât mai eficient

situaţiile concrete de joc. Cerinţele tot mai ridicate impuse de întrecerea sportivă concretă au

solicitat adaptarea permanentă a structurilor de exerciţii şi modelarea lor în concordanţă cu o

“tehnica competiţională”. De aceea, în procesul instruirii formarea şi mai ales perfecţionarea

tehnicii cu variaţii de ritm, intensitate de efort, condiţii îngreuiate de pregătire, apropiate de cele

de joc au condus la apariţia automatismului şi a stereotipiei de joc. Evoluţia permanentă a

Universitatea Ecologică BucureștiFacultatea de Educație Fizică și SportProgram de studii: Educație Fizică și SportivăStudent: Anton Marian ClaudiuAN: IIItehnicii are ca urmare şi îmbunătăţirea concepţiei de joc şi a domeniul teoretic despre această

latură a pregătirii.

COMPONENTELE TEHNICII

Tehnica este formată din structuri şi acţiuni motrice bine stabilite, concretizate în

elemente şi procedee tehnice.

Elementele tehnice sunt structuri motrice cu caracter global şi abstract care permit

rezolvarea sarcinilor jocului în conformitate cu regulamentul de desfăşurare. Rezolvarea acestor

sarcini este legată de fazele de joc: atac sau apărare. Fiecare fază a jocului are atât elemente

comune celorlalte cât şi specifice ei. Condiţiile de joc în care sunt aplicate elementele tehnice au

condus la formarea, transformarea şi perfecţionarea unor procedee tehnice cu rol esenţial în

rezolvarea sarcinilor concrete de joc.

Procedeele tehnice cuprind în structura lor internă mecanisme specifice care permit

caracterizarea, adaptarea şi aplicarea elementelor tehnice la diferite situaţii impuse de joc într-un

anumit moment. Procedeul tehnic este definit ca fiind un complex de mişcări şi acţiuni ale

corpului şi ale segmentelor acestuia, executate conştient într-o succesiune logică, depunându-se

eforturi musculare şi de voinţă, în ritm şi tempo corespunzătoare cu intenţiile de intervenţie ale

adversarului în scopul rezolvării unei sarcini parţiale de joc. El are un caracter concret de

execuţie, putând fi pus în practică cu sau fără minge.

Fiecare procedeu tehnic are un mecanism de bază format dintr-o succesiune logică de

acte motrice, obiectiv necesare în vederea efectuării eficiente a acestuia şi care o dată însuşit este

baza de plecare pentru execuţia altor procedee. El implică corelaţia generală şi obligatorie a

fazelor principale ale mişcării, fără de care nu poate fi executat. Ca la orice act motric fazele de

execuţie ale mecanismului de bază se referă la mişcările pregătitoare sau preliminare, execuţia

propriu-zisă şi de încheiere – finalizare. De însuşirea lui depinde posibilitatea rezolvării eficiente

şi raţionale a acţiunilor motrice în timpul cel mai scurt şi la momentul oportun.

Pe lângă mecanismul de bază, un rol esenţial în executarea procedeelor tehnice îl au şi

detaliile de tehnică influenţate de particularităţile fizice şi psihice ale fiecărui jucător.

Învăţarea şi perfecţionarea mecanismelor de bază a procedeelor tehnice se fac în cele mai

multe cazuri prin exersarea globală a momentelor tipice şi mai rar prin prelucrarea analitică a

Universitatea Ecologică BucureștiFacultatea de Educație Fizică și SportProgram de studii: Educație Fizică și SportivăStudent: Anton Marian ClaudiuAN: IIIunor elemente de structură. În procesul de învăţare procedeul tehnic este exersat până când

acesta devine stereotip, ducând la automatizarea lui.

După structură motrică (simplă sau complexă) procedeele tehnice au fost grupate în:

procedee tehnice simple şi complexe.

Procedeele tehnice simple sunt gesturi motrice care cuprind în mod obişnuit trei faze

distincte: poziţia iniţială, execuţia propriu-zisă şi poziţia finală. Ele au următoarele caracteristici:

au caracter invariabil;

repetate sistematic formează automatismul dinamic;

au condiţii similare sau foarte apropiate de execuţie;

sunt specifice fazelor de învăţare a unui nou procedeu tehnic;

sunt utilizate rareori în joc şi numai atunci când adversarul nu este opoziv - de

exemplu la pasa cu o mână de deasupra umărului – sau în momentele fixe ale jocului –

repunerea din lateral, aruncarea de la 7 m, aruncările de la colţ, reluările de joc după gol sau

de repriză.

Procedeele tehnice complexe sunt înlănţuiri de două sau mai multe procedee tehnice

simple şi au următoarele caracteristici de execuţie:

sunt utilizate în funcţie de situaţiile schimbătoare ale fazelor de joc;

impun variaţii de ritm, intensitate şi amplitudine;

au poziţii iniţiale modificate, întreruperi ale execuţiei unui procedeu tehnic în

funcţie de prezenţa şi opoziţia adversarului, situaţia tactică a momentului de joc şi

înlănţuirea cu un alt procedeu tehnic;

variabilitatea aplicării procedeelor tehnice complexe în joc depinde de: gândirea,

inteligenţa şi plasticitatea scoarţei cerebrale ale jucătorului, precum şi de bagajul de

deprinderi pe care-l are jucătorul. În procesul instruirii trebuie să se înveţe cât mai multe

mecanisme de bază ale mişcărilor specifice care să constituie puncte de plecare pentru

procedeele tehnice complexe corespunzătoare condiţiilor de joc. (Exemplu: aruncarea la

poartă prin evitare, aruncarea la poartă din săritură de pe extrema dreaptă prin înclinarea

trunchiului sau cu aterizarea pe piciorul din partea braţului de aruncare).

Stilul reprezintă modul personal sau particular – amprenta personală – de efectuare a

unui procedeu tehnic. În faza în care calităţile fizice şi psihice ale jucătorului se răsfrâng asupra

Universitatea Ecologică BucureștiFacultatea de Educație Fizică și SportProgram de studii: Educație Fizică și SportivăStudent: Anton Marian ClaudiuAN: IIIuneia sau a alteia dintre părţile mecanismului de bază ale unui procedeu tehnic se poate vorbi de

stilul acelui jucător. Deşi se respectă mecanismul de bază respectiv, totuşi particularităţile

morfologice, funcţionale şi psihice ale jucătorului se întipăresc asupra execuţiei.

Stilul presupune o structură şi o formă corecte ale mişcărilor, cărora li se imprimă un mod

propriu, personal de execuţie caracteristic acelui jucător. Stilul nu se poate confunda cu mişcări

incorect executate din punct de vedere biomecanic. Stilul tehnic este caracteristic atât executării

actelor motrice simple cât şi celor complexe prin variaţie de viteză, ritm de execuţie, prin

implicarea unor însuşiri personale (talie-robusteţe), prin manevrarea deosebită a mingii, prin

utilizarea în mod original a unor procedee tehnice, legarea lor în combinaţii utile, scurtarea unor

faze ale actelor motrice şi înlocuirea lor cu fente de joc.

Stilul tehnic poate caracteriza comportamentul tehnic al unei echipe. Aceasta poate

adopta un stil în care acţiunile tehnico-tactice sunt executate în regim de viteză sau poate adopta

un stil bazat pe însuşirilor fizice ale jucătorilor – talie, robusteţe etc. Astfel, putem vorbi de

“Şcoala daneză”, Şcoala franceză”, “Şcoala românească” de handbal.

Putem aminti câţiva jucători români care şi-au adus contribuţia la îmbunătăţirea

conţinutului tehnicii cu noi procedee sau a modului de abordare a activităţii tehnico-tactice din

domeniul handbalului:

Virgil Hnat – a îmbunătăţit tehnic aruncarea la poartă prin evitare;

Petre Ivănescu – a perfecţionat aruncarea la poartă pe lângă şold;

Gh. Gruia şi V. Stângă – au perfecţionat aruncarea la poartă din săritură;

Mihai Redl – a “raţionalizat” tehnica şi tactica portarului;

Maricel Voinea – a “impus” aruncarea la poartă de pe extremă cu efect.

Aceste procedee tehnice, datorită eficienţei lor în joc şi primind îmbunătăţiri în execuţie

au devenit “stiluri”, putând fi studiate de către specialişti, preluate şi învăţate de către alţi sportivi

transformându-se astfel în procedee tehnice noi şi purtând chiar denumirea creatorilor lor.

Măiestria executării procedeelor tehnice este rezultatul instruirii la care se adaugă, cu un rol

destul de important şi predispoziţiile vocaţionale ale subiecţilor (D.C.Evuleţ).


Bibliografie:

1. Balint E., Instruirea în jocul de handbal – Conţinut tehnic, Editura Universităţii

Transilvnia din Braşov, 2004.

2. Demeter, A. – Bazele fiziologice şi biochimice ale deprinderilor motrice. Edit. Sport-

Turism, Bucureşti, 1982.

3. Ghermănescu I.K. Teoria şi metodica handbalului, Ed. Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti 1983

4. Hantău, C. Handbal , Editura Alfa, Buzău, 2000.

handbal

Documents