hamal în portul visurilor

Colectivul de redacție:

Coordonator: Ion Lazăr da CozaCorectură: Vasilisia LazărCopertă: grafica Alexandru BolacheArhivare: Sofia SincăTehnoredactare: Gina ZahariaColaboratori: Corina Militaru

Mihaela Roxana Boboc Iris Marinov Ana Cîmpeanu

Copyright – 2014 – Alexandru Bolache

Biblioteca ÎNSEMNE CULTURALE – 2014http://insemneculturale.ning.com/

Alexandru Bolache

Hamal în portulvisurilor

http://insemneculturale.ning.com/

5

Alexandru Bolache – poetul mai bogat cu o lacrimăși mai sărac cu o trădare

Mereu în cămașă de duminică, poeziile lui Alexandru Bolache îșitransformă stările în spice pe câmpiile literaturii. Un crez platonic îiîmbracă poezia, o trece prin sfera semănătorilor și a cosașilor deo-potrivă, împrumutând vreo două-trei universuri pe care le ghidează întăcere, ca un drumeț care cunoaște bine drumul spre urcare.

În Surogatul, poetul învață iedera să escaladeze deșertul, bro-dând iluzii: „brodezi iluzii chihlimbar o artă/ de-a face troc un chili-pir”. Firul de borangic nu se dezminte, devine năframă peste firimi-turi de visuri.

Zer de păpădie, cer de copite, leoaica din umbra trandafirului,aduc la fereastra din târgul aștrilor atâtea boabe de iubire cât să lesavurăm fără teama de a ne intoxica. În irisul perfect pentru fotografiasufletului întâlnim izvorul în scări, un fel de cascadă multicoloră,îmblânzită prin fulgere și programată parcă să curgă în mii de particule,să zboare chiar, să inunde țărmuri aride.

Despre fauna puiului de leu se poate deschide un atlas. Noblețeaîl primește în frac și îi strânge gândurile într-un vers regal, ca și cum unobservator neutru ar da o atenționare evazivă când actorii își pregătescreprezentația luxuriantă, între două scene secetoase. Dar iată, apargândaci otrăviți de petale de crin. O cunună de șerpi face ca totul săfie firesc de complicat. E loc suficient să urce trunchiuri cu sevă bogată,să ridice privirile și să-și spună: când m-am născut, Dumnezeu (fie și cud mic) mi-a lăsat, sub pernă primul vers… restul e lumină și grație(Complicitate). Jocul poetului e conturat pe crez: ne jucam ceva nou/eu îți dăruiam o jumătate de inimă/ tu îmi dădeai o jumătate de sărut/primeai cealaltă jumătate/ și inima ta bătea pentru amândoi/ apoi voiaisă-mi înapoiezi inima/ dar nu mă găseai – un șotron al cunoașterii,două silabe înlănțuite într-o respirație unică, pe un rever incandescent,un pact cu sinele, cu inerția valorică a eului împărțit pe din două. Defapt, așa sunt clovnii-poți: am fost un clovn cu nas de catifea/ cuzâmbet din vopsea pe față/ cu fesul roșu și cu mers de rață/ de care-ațirâs în tinerețea mea. Un clovn care nu se dezminte, un clovn care facespectatorii să traverseze teritorii delimitate prin nostalgie, farmec șicandoare.

Alexandru Bolache

Pentru poetul Alexandru Bolache primăvara este un avatar.Nimic mai adevărat. Ce corect îl reprezintă pe șevaletul anotimpurilor,îi ghidează culorile, îi etichetează alchimia, în acordul greierilor: Eprimăvara asta doar un avatar/ Același mugur avatar de suflet/ Deastăzi într-un ghiocel sunt locatar/ Plătind chirie primăveriiclinchet… /O rază duce iar speranța la altar/ Verdețuri buzna dau însupermarket/ Trei fluturi evadează din sertar/ Cu greieri pe alee joacăbaschet/ E primăvara asta doar un avatar...

Hotarnic între veghe și lacrimă, atent la dansul jarului dinprivirile orbului, prins în vârtejul dragostei, poetul devine prizonierulgolului din geometria tăcerii: Puteam vorbi despre ninsoare/ Ore-ntregi/ Sau despre satul tău natal/ și despre ciocârlii puteam vorbi/ dejarul care arde-n sobă/ aveam adevărate enciclopedii/ nimeni nupomenea nimic în schimb/ de jarul inimii sau despre ochii tăi… darniciodată/ niciodată/ golul din inimă să-l umpli/ nu ai mai putut...Așadar, putem vorbi despre scrisorile cu litere de foc, despre magma încare Alexandru Bolache își închide mângâierea ca o comoară, untablou pe care îl supraînrămează, parcă dorind să nu-l ardă timpul, sănu-l pietrifice, să nu-l împânzească nostalgiile: aerul respirat/ deveneafloare-cerșetor/ albinele lacrimi de ceară/ scriau durerea meabestseller/ miroase a piatră amintirea ta/ ursitoarele ne întorc spatele/ne judecă timpul.../ să arunce el primul cu piatra!

Dacă vrei o călătorie mai specială, ia-l pe Alexandru Bolache caghid. El știe exact traiectoria Carului Mare, chiar și istoria sângelui dincare au picurat, stele. Te poți rătăci de bunăvoie, aștepți să mai străbatăo intersecție-lumină, apoi alta, astfel te vei fi descotorosit de umbrele pecare le vei fi purtat ca un bagaj asurzitor. În curând vor fi trei care,spune poetul, și îl credem. E carul poeților, al celor binecuvântați să-lvadă, să-i asculte osiile, să-l împrumute pentru o călătorie-două prinspații unde numai cei legitimați de soartă pot pătrunde. Trecătorule, ușați-e deschisă. Alexandru Bolache are masa întinsă: mi-e slova lin izvorde apă dulce/ la care vin străini să se adape/ și vin priveghetori ca săse culce/ într-un culcuș încă purtat de ape. Confortul este denecontestat: te vei întoarce mai bogat cu o lacrimă și mai sărac cu otrădare: ramâne doar speranța că la vară/ pe plaja lacrimilor noastremute/ înăbuşite-n arsița de-afară/ se vor uita trădările avute.

Gina Zaharia

La Ghizunie

6

Alexandru Bolache

7

surogat

ai uneori aromă de şerpoaicăo stalactită ce zâmbeşte în deşertOrfeu cu vâslă împărţind în barcăaceeaşi doi canini de tigri la desert

şi-n scoarţa de amară soartăîn gheare râuri suvenirbrodezi iluzii chihlimbar o artăde-a face troc un chilipir

perlă în scoica unui ochi de mamăîncătuşată iederă în zborești fir de borangic năframăcearcăn de lună din visul călător...

Hamal în portul visurilor

firimituri

atunciai stropit cu zer de păpădiela rădăcinăveşmântul corodatal amăgiriipritocită iubireaavea aromă de marinarnavigând de un veacpe comete înlănțuiterăsăreai hienăîntr-un cer de copiteîntre abur și scrummaleficăbrațele taleDunga reîncarnatăsufletulînghesuit în teaca uităriisăruta tălpileunor stele căzătoareșevaleto leoaică surprindeaplumburie tăcereabuzele despicauderizoriupetaleleunui trandafirfără spini

Alexandru Bolache

8

9

izvorul

ne-ntâlneam uneoricând zburam pe irisul ochilorînainte să plângătu purtai pe umerițărmurile roase de iubireeu doar sărutul tău pe furișești prea nostalgic îmi spuneain-o să zbori niciodată mai susapoi lacrimile ne târauîn țărâna din careo zeiță modela încăpățânată iubireate-ntrebam cine eștiși de ce porți acele țărmuripe umeride ce sărutul care-mi îngreuna zborulare amprenta buzelor talemai sus de ochimai sus să zburăm îți cereamnu există nimicplictisită spuneaie doar o legendăși ochiiplângeaucu cristale dincel mai frumos vis


fabula puiului de leu

se spune că-ntr-o zi spre searăun prinț între felide plictisitceru bufonului o glumă rarăde care chiar să fie copleșitacesta-l îndemnă ca o bravadăîn blana unui câine răpciugossă umble, iar curtenii lui să vadăcât e în realitate de haioscum unora noblețea le dă fumuriuitând ce sânge-n vene-au de purtatvă spun atât mai stați puțin pe gânduride sunteți nobili cu adevăratchiar dacă nu sunt de-actualitatepovești cu prinți morala dacă vreie să fii nobil și să te porți în toatecum se comportă primii ghiocei

Alexandru Bolache

10

11

trepte

dincolo de valnorii secausărutul giulgiurisipitstrăpunge și acumpieptul dezgolitboboc de trandafiriplantat clandestinîn decolteugardulcrește odată cu lacrimileun bondar pe stradăînvață să zboareun păienjeniş să înoateîn ochii meinu mă plânge decâto fecioarăcând se întoarcede la fântânăcu ciurul fără apăsunt tânăr încăși totuși prea bătrân


spic

prin cămașa de duminicărespiră un vis îngropat de viuîn pupilele dilatatestrăinii mușcă printre limbi de focdin fructul opritmi-e teamăorizontul împartegândaci otrăviți de petale de crinascund un bob de speranțăîn pumnul iubiteidoar în ochii ei sunt roua caresărută ghioceiiîmi arată departe un norvin în slalomșerpimii de șerpiși în urma lorculori închise leviteazăîn straie de monarhidin albumul de familiene zâmbește un chip de copilce-ți pasăîi ziczâmbetul tăuîmpletește spic de timpde parcă mi-ai spune că totulera și înaintepur și complicat

Alexandru Bolache

12

13

Complicitate

nu l-am înțeles niciodatăpe Dumnezeu...L-am scris cu „d” mareEl mi-a spus să-l scriu cu D micdar să-L respect mai multm-am dus la biserică mai desși El mi-a zis că vin degeabadacă nu-L am în sufletși m-am uitat în sufleteu Îl vedeamcredeam că e acolospunea că este peste totdeci trebuia să fie și acoloîn sufletul meuși atunci...oglinda...mă întrebade ce te minți singurși atuncispuneai tu că mă iubeștide ce?


uneori

nașterea versuluinu se făcea prin cezarianăcum ai putea credeși de aici durerile faceriiși strigătelepe alocuri răgușiteale aceleiaîmbrăcate în alblegată în cămașă de forțăcel puțin așa o vedeaualteori însălacrimile erau pictatepe față cu acuareleși ei râdeauîn hohoteneștiind că de faptasistau la o nașterepână când o vedeau că strânge la piept versulși îl hrănește cu sângele săuo lăsau atunci să se odihneascăîntr-un sâmbure de lumină

Alexandru Bolache

14

15

jocul

ne jucam ceva noueu îți dăruiam o jumătate de inimătu îmi dădeai o jumătate de sărutprimeai cealaltă jumătateși inima ta bătea pentru amândoiapoi voiai să-mi înapoiezi inimadar nu mă găseaipână când searase învelea în pletele talemă iveam bruscdintre viseși-ți furamcealaltă jumătate de sărut


trenul

trenul acela nu avea întârzierede fapt venea cu multmult înainteși foarte puțini se urcauunii aveau doar cămașa pe eialții mai aveau speranțeși trăgeau de elecu patimăerau și blatiștise urcau pentru o stație douăvindeau iluziisau furau câte un visdin amintirile lăsatenesupravegheatecând erau prinși dădeau șpagăsau făceau bișnițăun leu o aripădoi lei un vistrei lei un destin

Alexandru Bolache

16

17

am fost

am fost un clovn cu nas de catifeacu zâmbet din vopsea pe fațăcu fesul roșu și cu mers de rațăde care-ați râs în tinerețea meaapoi când travestit în don quijoten-aveam nici lance nici măcar un scutși modelam din apă și din luto dulcinee-n lumi fanariotedin mir de stele și din praf de lunădin sâmburi de lumină-am obținuto cale albă către absolutîn care lumea devenea mai bunăam fost un clovn nebun am fost am fost poetdin toate am fost câte puțin cu modestiedar asta-i calea mea și-mi pare miecă de aceea spuneți voi că-s desuet


cum

în fântâna aceeaapa nu era decâto lacrimă dulcea unui vis de nufărnuferii aveau vise care plângeaucu șapte ochi deodatăfiecare lacrimă devenea fântânăîn care duminica plouacu lucefericum uneori venea searanumai în pieptul tăufântânile dădeau pe dinafarăpline de visecare plângeaude dorși îți cereau să mă uiți

Alexandru Bolache

18

19

vine o vreme

prima datăsperanța întrebaîn pântecele mamei întrebade ce nu-i cresc fătului aripiși de dincolo de culisele faceriio sirenăspunea că plodul n-are nevoie de aripiare nevoie de visevine însă o vremecând te-ntreabă sufletulde ce te târăști în zborde parcă ai avea în spate și păcatele talenu doar visecorbul nu zboarăel înoată în aerprintre leșuride realitate


Rondel de primăvară

E primăvara asta doar un avatarAcelași mugur avatar de sufletDe astăzi într-un ghiocel sunt locatarPlătind chirie primăverii clinchet

O frunză-nsărcinată fuge din ierbarRenaște verde dar cu mare vuietE primăvara asta doar un avatarAcelași mugur avatar de suflet

O rază duce iar speranța la altarVerdețuri buzna dau în supermarketTrei fluturi evadează din sertarCu greieri pe alee joacă baschetE primăvara asta doar un avatar...

Alexandru Bolache

20

21

Râul

Râul curge prin mâinile noastreDesenând firișoare sublimTu înoți în apele-albastreEu mă înec în propriul destinEl urcă în timp ce coboarăVânători și vânați sunt la felMomeală de cleștar și de cearăRugămințile noastre la cerCascadă glonț spre luceafărHăituită de vechiul misterDevii înainte să sufărStalagmită ce mă face să sperCerul deplânge soarta noastrăUn clovn se hlizește pe-un valUn vlăstar încolțit la fereastrăVa ajunge cu siguranță la mal


vis de primăvară

închid ochiiși respirația poartă tratative cu cerulprintre gene de luceferivisele amanetate de monarhileviteazămușcânddin când în cânddin realitateun fluier din os învelit în busuiocface negoț cu iluziio vâslă privește la minedar n-are mărunțișignorant sufletul admirăroua care sărută ghioceiideschid ochiidar pleoapele tale mă închid la locîntr-un vis de primăvară

Alexandru Bolache

22

23

grafic

punctul acela în carepleoapele tale înveleau cerulsoarelerăsărea din pieptul meuspațiulîncepea să se măsoare în secundesinelestins în îmbrățișarea noastrădesena spiralecu rădăcini în viitorapoipunctul în carepământulse întorcea în mineca un cucîntr-un cuib străinlăsând aburul să leviteze către lunănedumerit


voi fi

când nimeni nu va știsă-ți spunănectarul florilor s-adunisau strigătul înfiorat al nopțiisă-l alungicând luna dintre norise va ivivoi știsă-ți mângâi frunteasă-ți ștergobrazul plânssă-ți cânt ca o sirenăademenindu-te în largvoi fice n-a fostnimeniniciodatănimănuivoi deveniun pumn de lutun ciob din care beiun strop de apași-o notă dintr-un ultim cântși nu vei ști că umbracare te privește dinoglindăsunt eu

Alexandru Bolache

24

25

hotarnici

puteam vorbi despre ninsoareore-ntregisau despre satul tău natalși despre ciocârlii puteam vorbide jarul care arde-n sobăaveam adevărate enciclopediinimeni nu pomenea nimic în schimbde jarul inimii sau despre ochii tăiștergeai cu grijă prafulsemănat cu grijădar niciodată lacrimadin ochii meiputeam să umplem la izvor ulciorulcu apă proaspătăneprihănitădar niciodatăniciodatăgolul din inimă să-l umplinu ai mai putut...


Ninge

Ninge de trei zile cu vinovățieParcă-ar vrea să șteargă urma ce avemViscolul ne biciuie ca o acuzațieRătăciți prin viață purtați de blestem

Nimeni nu se-îndură cerul să mai roageLupii vin la stână dar parcă se temTimpul se-încovoaie iar nu ne ajungeȘi privim trecutul ca pe un totem

Cu cochetărie spunem vorbe releBuzele-reptile smulg din iad un semnNinge cerul iarăși parc-ar vrea să speleVechi păcate arse în picuri de lemn

Alexandru Bolache

26

27

tablou

am pictat într-o zisufletul tăupe o pânză de rouăîți aminteștiavea zimțica o fotografie veche alb-negruazi toate sunt grichiar și rochia ta ciclamam pictat într-o ziși sufletul meu în oglindăce trist într-un colțaerul respiratdevenea floare-cerșetoralbinele lacrimi de cearăscriau durerea meabestsellermiroase a piatră amintirea taursitoarele ne întorc spatelene judecă timpul...să arunce el primul cu piatra!


ninge

ninge timpul cenușă în cearcăn hohotindne învelește cu hârtie creponatăîn cercuri concentrice petale ne cuprindbanchiză din lavă peste inimi presărată

mă nasc din nou pe roată de olarulciorul care setea îţi va stingedar nici atunci nu vei avea habarde ce sărutul are gust de sânge

oglinda cocoșată pătează yin și yangspirala întreruptă vraja ne alungăcând împărțeam iubirea aveam același rangdeșert e azi trecutul și vrea să ne ajungă

Alexandru Bolache

28

29

iarnă în suflet

ninge peste urmele pașilor tăimoșul plânge și se uită-n desagăîntoarce clepsidra ca pe-o armă din nouîmbătată iubirea nu e de șagănectarul se transformă iar în veninunii se îmbată cu apa recealții așteaptă ca niște rechiniiaz de apă sărată să poată treceecuația însă se rezolvă tacitși îți dai seama că e încă devremede vreme ce încă nu-i prea târziuzbuciumul tău naște înainte de termen


crăciun

se-îmbracă satul românesc în sărbătoarecolindătorii să-și primească-n pragcu nuci și mere și colaci pentru o urarepe care-au așteptat-o anu-ntreg cu drag

sunt dacii care nu s-au lăsat pradă sorțiicântând colinde poartă-scut de-argintla mine-n prag cântă cu foc nepoțiiîn cor puternic pe alocuri răgușit

se-îmbracă satul românesc în sărbătoarecu globulețe multe betele și luminiși Burebista parcă e în fiecaremândria moștenită că suntem români

Alexandru Bolache

30

31

reflexie

dacă-aş fi umbra sărutuluiprimul furatm-ai duce legat de farmecela tribunalul iubirii?

rădăcinile nu suntnici în trecut nici în viitordoar în tineeu cel înainte de a fi tuurc povârnişulîntre dinţii unui tigruşi zâmbetulunor trandafiri din plasticaleg felinade departe mai sinceră

cum devine cândce rămâne uitaremugurii urlă trişticurcubeul este scarăpe care coboară amintiricizelate de timppe pervazul inimiiîntr-un sâmburestă să încolţeascăaripa unui îngerpoartă numele tăuîn oglindă sunt eunepereche


Ciob de clepsidră

Durerile topite azi ne strecoară-n sângeAmare deziluzii pictate-n chihlimbarUn înger astăzi încă iubirea ne deplângeUn înger însă astăzi de noi n-are habar

Ne picură prezentul veninul pe pereteÎn dezacorduri aspre răstălmăcite finBuzelor mele arse de tine le e seteCând ochii tăi nostalgici din depărtări revin

Prin minte-mi trec convoaie iubirile postumeCa un şirag de perle pe care vrei să-l pierziTu vrei să fii ca ele şi-apoi să pleci în lumeSă-ţi cauţi nenorocul ca nişte fructe verzi

Rămâi iubito iară să plângem împreunăPe-acelaşi marş funebru ce-am fi putut să fimStrăini ridică racla şi amintirea sunăSinistru pe nisipul pe care-l ciopârţim

Alexandru Bolache

32

33

inocență

mă aplecam încetatât de încet încât iarbanu-mi simțea umbraagățată de amurgo parte vulturo altă parte sărutîntr-un cuibar vinovategoismul din noi fluturao batistă albă absurddoar un fluture indiferentinvita o păpădie la dansun doi treiun doi trei...


cai sălbatici

un înger a cântatbulbi de luminădeparteîn mâinegreu destinmuguri de luceferiîn pupilă învățătorulscanează viitorulcu rugăciunitrece vremeaîmpletităspic de grâuun leudin ăsta nounu paraleudresatplânge la porțile europeihai la circde halloweensă speriem visele învățătoruluidar ele sunt cai sălbaticipe câmpia speranței

Alexandru Bolache

34

35

ciorchine

ochiul aruncăsub sânul iubiriiperle-venincovor de ruginăruină în sufletîngrozit privesccum au răsăritbulb nostalgicurmele pașilor eidorul ștrengarprins de ploaiedevineciorchinepe hornulamintirii


pendulă

mi-e frig iubitobat despărțirile în noipendulă tristă peste aniși se aștern azi lin pe suflettăceri cu miezul de pelintroiene amintirilepurtând drept scut sărutulpe care-ntâi ți l-am furatadolescenttoate topi-se-vorcăci viitorule nălucămi-e frig iubito

Alexandru Bolache

36

37

bufeuri

într-un ierbar de catifeaiubirea veștedărânjeacu zâmbet galbenscrijelitadânc pe sufletul amarun ciob ca o mărgeao ancoră de ieriun surogatde mai târziudin lacrima vărsatăla cafeaun tatuaj învingătorîntr-un războicel cu nisipuldin clepsidrăval după valmă poartă iarși iarși iar...


melancolie

în scrumieră visul cu temeri inerentecometă inventată de prooroci săraciascunde precum vinul realități absenteprezente doar în scrum și-n inimi pe araci

un secundar ucide nu strigătul, ecouldescântec preschimbat în candelă de lutmi-e început sfârșitul ce-a răsărit din soluldeșert-șevalieră schimbat de tine-n scut

puhoaie vin blesteme le șterg cu o narcisăregina ce răsare pe-un cimitir de floriiubirea noastră parcă a fost demult descrisăde un profet cu barbă purtat de val în zori

Alexandru Bolache

38

39

de azi

De azi nu mai avem bundițăși-o voce mai puțin sub grindădoi îngeri duc o cobilițămai triști acum către oglindă...și suntem mai săraci întrunapurtând o lacrimă amarăvărsată parcă și de Prutulce ne privește cu ocară...


serial

dansam desculțprin ploaieroșii pârguiteapoihamal în portulvisurilor taleșomer cu pleteîmpletite-n stelechiar bufonmușcând cu dinții știrbiun coltucdin speranțele mameipe prispăcură de idealuripregătindu-măsă trec strada

Alexandru Bolache

40

41

Lună plină

Am mușcat într-o ziDin visul iubiteiCu poftăCa un lup flămândÎn oglindă luna-vârcolac fluieraBalada înstrăinăriiSângerând visulMă lăsa să-l devorez…Pe galantarLa ofertă apoiSperanțe deșarte


mă-ntreabă lumea

„În ’40, atunci când s-au urzithărţile după croială nouă –un creion de ştersături tocita tăiat şi-un cimitir în două.” Nicolaie Dabija

mă-ntreabă lumea de-s basarabean'i-ntreb la rândul meu tu nu ești fratenu curge și în venele-ţi curatedurerea mea purtată an de an

și Prutul mi se plânge tot mai descând unii îl acuză că despartedin călimară încărcat cu strespe fratele mai mare de-al său frate

ba alții cu o voce mai înceatăspun să tăcem și că să nu dăm cursne ia și Transilvania îndatădacă îl supărăm astăzi pe urs

de-i cimitirul astăzi împărțit în douăsă ne uităm un pic și în oglindăși-n zori pe-o picătură de rouanu paiul să-l vedem întâi, ci-o grindă

Alexandru Bolache

42

43

întrebare simplă

ce zici iubitodacă ne-am strânge viseleîmprăștiateledacă le-am strângecum culegalbinele nectarul florilorpentru a face mierenu-i așa căam face lumea mai bună


cruciada răspunsurilor

sunt iarăși umbrăundeva pe o masă câteva foi răvășiteși câteva cuvinte goaletrec idei îmbrăcate-n zaleiar pe tăișul unei privirilacrimi patinează în surdinăîntr-un colț o mare se revoltădeasupra orgoliul învață pescărușiizborul pe spateîntrebărileși-au scos baionetelepornescîn căutarea răspunsurilorascunde-te visuleoriundeascunde-te

Alexandru Bolache

44

45

Mare noroc

Ghiță a lu’ Căcărează s-a întors din Spaniaflăcău tomnaticdar mai altfel, cu plete, mai versatdeh ca omu’ care a văzut lumeavorba lui:„Măh voi nici nu știți cum se trăiește dincolo.”Nu le-a spus că avusese noroccu văru’ Nicoară (văr de tată)ăl’ de o luase borțoasă de nevastăpe-a mare a lu’ Pricopsitu bogătașul satului.O luase și pe ea și numele de familiede parcă el fusese mireasă în locul ei.,,Eu nu renunț la numele meucă se întoarce bunicul în mormântși mă bântuie nopțile.” zicea ea…Îi făcuse loc Nicoară în Castellonîntr-o debaralângă doi bulgari și-un marocanși îl primea și pe ella o zeamă caldă… duminica după amiazăcând se întorcea Nicoară de pe șantier.M-am întors, spunea el, pentru ăi bătrânică nu mai puteau singuri;dar care dintr-o pensie de la c.a.p.puteau să-l întrețină pe el„cum adică să muncescpentru cinci milioane de leitoată ziua, când eu aveam și două mii de euroiîntr-o lună bună.”În celelalte trei proasteîmprumuta de la unul la altul


ca să nu se certe mațele pe scuipat…Le spusese tuturor că acu’îl cheamă Jijicu accent pe a doua silabănu știa ce-i aceea dar așa îi ziseseo moldoveancă suplinitoarede latină acolo...Tot vărul Nicoară își făcuse milă și acumcând întors din Spania candidat la primăria comuneiîl trecuse consilier și lua acum pe trei ședințeamărâtul ăla de venit„măh mare noroc cu partidul acesta!” spunea el,,mare noroc! O să vedeți!”Și țăranii l-au crezut.și i-au dat dreptate.Ai văzut că n-a făcut nimic în șapte anidar în doi ani de când e la consiliuși-a făcut ditamai căsoaia?Cică se însoară cu a mică a lu’ Pricopsituși renunță și la numele de familiedar trebuie să facă nuntă repedecă se cunoaște burta.

Alexandru Bolache

46

47

toamna

săruta pădureamai întâipe o creangă uscatăapoipe firul veștedal ierbiiîndrăzneţca și cumar fi fost dreptul eide amantă așteptatăcopacii se uitauîn oglinda laculuiși se dezbrăcaude frunzesenzualuna câte unanumai luna sfioasăpriveadin spatele norilorprintre blițuri


despărțire

lacrimilecărbuni încinşitortura tăcerilorpline ochi de urăizvor care alimentafântână otrăvităsălbaticătristăepavă

călcamîn picioarelegoaleca niște fachiripe cioburi de iubireviitorulîmpreună

ne crestau în tălpiamintiri dureroasecare sângerauregretemetastază

Alexandru Bolache

48

49

rugăminte

supuși la curte astăzi rugăm domnulsub cerul liber ca să trecem Prutulpierdut-am pașaportul pe la poartăși-aducem ca dovadă și ca soartăamprenta noastră când frământăm lutul

făcut din lacrimile noastre-amarepurtate la o zi de sărbătoareastăzi ne mai desparte numai vântulce a bătut din est așa de tareîncât ne-a cam răstălmăcit cuvântul

și vinovați purtăm în suflet scuzacă ne-am ciocnit aici cu păpădiacând alții ne-au călcat apoi pe gliapurtată-n gând de Sarmisegetuzaneîntregita noastră România


de ce?

azi nu mai ascultsimfoniile toamneiai plecatluând cu tinesurâsul stingheral crizantemelortârziiai plecatca un cocorspre calde țăride unde nu mai vreisă te întorcitârziuochii scăldațiîn ploaia de albastrumă dau de golcă-s pustiitpicteazăca o iarnă-n sufletflori de ghețarte-ntrebtu drumule de ceațăde ce mi-apariiarăși străin

Alexandru Bolache

50

51

rețetă simplă

vom lua la întâmplareun popor oarecaremai mic sau mai maredupă posibilitățispre exemplupoporul dac

apoiun mare imperiuspre exemplupoporul roman

se cucerește teritoriul dacdar nu în totalitateci doar parțialpână când poporulîși uită limba...

nu insistați prea multo generație douăar trebui să fie de ajunsse omogenizează binepână ia nașterepoporul român

se condimentează bine,după gustcu ceva popoare migratoarese dau acestuia câţiva voievoziîn stare să apere creștinătateaun poet de geniu


care să participe efectivla formarea limbii româneși o dinastie caresă cucerească independența

gataîn spațiul creatveți găsi

grădina maicii domnului

Alexandru Bolache

52

53

de vorbă cu nepotul

te înșeli nepoatecarul-marea fost construit mult mai târziula începutstrăjuia pe cer doar carul-miccu ajutorul căruia sărmaniiîși aduceau din cer iluziilecu timpuls-a făcut o adevărată potecăde la cer la pământde la pământ la lunăapoipoteca s-a aglomeratși Dumnezeua construit un carmai marepentru nevoile tot mai mariale acestorasă știi de la mine nepoateîn curând vor fitrei carepe cer


toamna

invitase nostalgiile la dansdar acestea dansau desculțodată cu frunzeleviseletâmplă lângă tâmplă cu vântulmăcinau speranțeîmbrăcate în uniformăîn fața școliistrigătul disperat al veriiera acoperitde serenada cocorilor

Alexandru Bolache

54

55

metamorfoză

am zărit focuri arzânddincolo de cercenușa robăjucându-sede-a oarbaîmbracă viitorul în frac

rugăciuneaspărgea clepsidraevadare umilătimpul risipitavând polencu gust de pelin

albine uriașeau mătrăgună în stupiiubind frumosulo vom transforma în miererâuri curgătoare care se varsăîn mântuire


slova

mi-e slova lin izvor de apă dulcela care vin străini să se adapeși vin priveghetori ca să se culceîntr-un culcuș încă purtat de ape

ea poartă pe alocuri vocea tristăprin care tot încerc să-mi chem bătrâniiprecum ciobanii tot îsi cheamă câiniicând lupii vin la stână sus pe creastă

e uneori o lacrimă fierbintepe care toți au dreptul ca să umblevoi spune doar atât obraz nu dintetrec amintirile pe lângă tâmple

Alexandru Bolache

56

57

încă o zi

dimineața alunecădiscretînvăluită în rutinăsirenăfăcând toplessde la un tramvaila celălaltgrija zilei de mâine

îngenunchind pe asfalt licuriciifreamătul orașuluipaloș cu trei iubiriuna uitatăbunul simțdouă mai multde fapt mai puținprezentesinceritatearesponsabilitatea

pe obraztrecutul poartăumbrelăsă nu udesufletulinjectată cu dorîncă o zi fără tineRomânia normalului


ploaie în Basarabia

ploua frumosîn Basarabiacu litere latineplouași fugeauuniide ploaieca dracul de tămâieam ridicat privireaspre noriEminescu și Eseninla o ceașcă de ceaizâmbeaucucomplicitate

Alexandru Bolache

58

59

adulter

e timp destulsă-ți pieptăn în surdinărădăcinoasele-amintiripe plajă îngeriiacum răsfațăcu un val rebelnudiștiice-au creat mocnitul focpictat de prometeuîntr-o mansardăcreponată de atâta dorobrajii roşescla ceas târziunu de căldurăci de frigcând euamant de-o searăte-am chematecou epavăscumpdar dragai revenitcu țurțuristalactităce răscoleșteca vulcanii noroioşicum ai pututde ce-ai uitat


primul dans

primul dans l-am făcutîn brațele mameila sânul eicând mă hrăneacu setea ei de viațăși adn-ul străbunilorpe o melodielăstardin sufletul lui Apolloștiută doar de eazăvor lui Arescântată cu glasulușor tremuratde grija zilei de mâineprivirea ei arc peste timpmă încredința altui sânla care fiul meuapoifăcea primul dans

Alexandru Bolache

60

61

noaptea nunții

te zideamîn inimăși plângeaiîn ritm iambicrefugiatăîn amintireasărutului dintâiimaculatăîn rochie de mireasăașteptând să-ți spunce mortar folosescmâinilemă-mbrățișaucu seteiederăînvăluindu-măhulpavăpe dinăuntruapoteoticde fapttu m-ai ziditîn noaptea nunții


dincolo

l-au prinsla granița dintrefrumos și realitateși vameșiil-au catalogat imediattraficant de iluziidiluate înpicături micialtfel ar fi fost toxicîncerca să intreprintr-o spărturape aripa unui flutureîn veșminte de clovnn-ai voiespuneau vameșiivisătoriinu pot trecefără pașaport

Alexandru Bolache

62

63

plâng...

plâng și poețiimai mereuși-n lacrimiancorestau resemnatereptile-versuriversuri-cochiliimlădițezâmbindcomplice către cerplâng si poețiimai mereulujer de toamnădeghizat în lacriminăluci pictate pe obrazdintr-o iubirecare-a fost un falsun kitschla modă ce e dreptce s-a hrănitcu boabe de tristețiși de dureri


simetrie

ne-mparte domnul toate pe din douăcâtă dulceață e atât venincâte gunoaie sunt atâta rouăastăzi bobocul și apoi un spin

povestea noastră chiar e-o simetrieîn care încercăm să regăsimlegenda care-ar fi putut să fiepe muchie de cuțit apoi trăim

dar repetăm aceeași tragediepurtăm povara fructului opritși rușinați plecăm în pribegieștiind că din păcate am greșit

Alexandru Bolache

64

65

perpetuum

mi-au plăcut afroditeleși ai dreptateorice femeieeste într-un fel sau altulo afrodită

bărbatului îi lipsește cevace femeia areși lipsa aceastaîl face urât

el este frumos doarcând este copilsau când iubeșteo femeie

atunci este frumospentru că ia forma iubirii,cum ia poetul forma versului

iubirea este cristal turnatdin lacrimile zeilorbărbatul redevenind astfel femeiesau o parte din ea

așa cum soția meaeste parte din mineînainte ca eusă-mi aparțin...


la plimbare

am fost împreunăla culesde fructe de iubirele-am găsit necoaptebiciuite de tenebredistorsionatede murmurul perversal zorilorînaintede primul cânteccu miros de primăvară

te-am strâns în pumnsăgetândcu privireade jur împrejurvictorios

tobele băteau în tâmpleîn ritmul inimiiprinzând rădăcinidin alt soare

n-am spus nimănuim-au dat de golzâmbetele sirenelor:tu erai fructul

Alexandru Bolache

66

67

scrisoare către copiii plecați în spania

mamă, n-ați mai trecut demult prin satși m-am gândit ca astăzi să vă scriusă știți și voi ce s-a mai întâmplatde când adresa voastră n-o mai știu

moș Iuli a lovit-o iar pe țațacu palma-i grea pe părul ei albitsătenii spun c-atâta i-a fost ațacă numai de aceea a murit

ogorul de departe e pârloagăși nu mai merge nimeni la prăşitdacă nu pui de toate în desagăși singură cum sunt am obosit

dar nu vă faceți griji că am de toateși când nu am mai iau și pe caietvecinii spun că mă înșeală. Poate...eu cred că socotește mai încet

o să o rog pe Ana a Marieicând v-o găsi scrisoarea să v-o deacă mamă, eu nu știu adresa vileipe care ziceți voi c-o veți avea


astăzi

mi-e greudin ce în ce mai greusă cred că viidin visurile meleîn ele te-mbrăcaiîn flori de liliacși îmi șopteaicu glasul de zeițăcă îți sunt dragastăzi ești tristăși fluturii ne ocolescdoar licuriciidin când în cândmai strălucescca ochii pe carealtă dată-i sărutamcu patimă fierbinte

Alexandru Bolache

68

69

incompetent

nu m-am priceputniciodatăla iubit

am făcut-o și eucum am simțit:după ureche...pe brațedupă sânimă rogpe undem-a dus inima

capul mă duceaîn altă partedar inima era șeface zicea eaera legeși pentru capși pentru buze...

ochiicred că erau agenți-secreției vedeautrimiteau impulspână cândinimaîncepea să batărău de tot.

ce securitate tată?


cum bate inimacând ești îndrăgostitn-a bătut nimenidar nimeniascultă-mă pe minecă știu ce spun

dacă la tine n-a bătutînseamnăcă șefule capuldar și cândva face revoluție inimaparcă te vădcu florişi bomboane de ciocolată

ai totuși grijă la agenturili străineăștia sunt periculoșiatuncichiar că e musaisă lași capu'să conducăși să nu lași inimasă-și facă de cap

Alexandru Bolache

70

71

balada funcționarului corupt

în biroul acesta suntem niște eroisuntem naționaliști sută la sutășpăgi de milioane când au venit peste noin-am luat un lei am luat doar valută

dintr-un amărât și controversat salar’toți avem mașini străine și vilenu contează că de nimic n-am habaraici am intrat doar știți bine pe pile

am un unchi mai sus nu vă spun cât de susși-o mătușă pe-o stradă cu vechi renumeconștiiță nu am și de aceea m-au pusunde se împiedică mai multă lume


tiptil

mă priveampe furișîn oglindaochilor tăipoartă de intrarea tăcerilorprigonitul suflettiptil pășeasă nu trezească spiniidin dragostea noastrăsărutul grotescde adioalunecape toboganîn brațele uitării

Alexandru Bolache

72

73

curs banal

poarta la carebăteam amândoiazi s-a închiscerul negrune spunecă faptadeja s-a prescrissorțiipustie și ea,îi e dor de umbra tastelele plângdezmierdândpe cu totul altcineva

nu mai suntemnoi doi;din iubiresicrie de scrumhilar medalionpe sânii goise poartă acumiubitobanca pe careîntâi ne-am sărutatastăzi zeii o predaula cursuriledespre păcat…


primăvară

ningea frumosîn dimineața-ceeacu petale de ghioceiningea

în văzduhîngerii șchiopătauîn ritm de salsaiar doi adolescențialergaude la un capăt al iubiriila celălaltal uitării de sine

ningea frumoscu vise de adolescențiînhămațila cunoașterea viețiiascunsăîn petalede ghioceiningea frumosîn dimineațaaceea...

Alexandru Bolache

74

75

întâlnirea din gând

chiar dacă astăzidrumul pare străinmă recunosc mângâierilerătăcirile din gândși-mi pare totulmai ușor acumchiar dacăsunt pentru trecătoridoarun bătrânplângândîn flăcări de ghețarpicurăpuțin câte puținzâmbetul celui ce-am fostși nu mai pot să fiu...nectarul nopțiiîn care te-am reîntâlnitmi-a pictatpe obrajilacrimi străinecu gust de pelinse-mbracă uitareaîntr-un nor cenușiuca o ninsoarede flori de migdal

ai venitprea târziu...


iubire adolescentină

ca un scripete ai fostsau ca un fir de iarbăîn spatele vâlvătăiise năștea o pitică albă

te-ai întorsprintr-ogaură de viermela maturitatedar ai devenitsupernovă

ai risipit ploileși nu mai avem lacrimisă ne picure toamnele

ce durere tardivăplouăcu amintirileprimei iubiri

Alexandru Bolache

76

77

un ochi plânge

am aflat într-o zică ai plecat pe furișpe covor țesut dinițe de trădare

în ceața de granitpe urmele taleca niște copoi alergaude la un polla un alt polbătăile inimii mele

apoite-am zăritdeparteerai uitareace se terminacu o cascadăîn ochiul meu stâng


tablou de iarnă

mi-e sufletul gol pustiiteul departe de tineprin ceața destinului crudînot în lacrimi știi bine

încă o iarnă a venitviscol e-n suflet la mineschiază pe cord dezgolitamante regrete suspine

când pârtie, strigă de zorcine te-a rupt de la minemi-e greu și apoi mă-nfior

Alexandru Bolache

78

79

ceartă de îndrăgostiți

ne biciuiesc cuvinte fadepurtate-n gând ca doi străiniși-n inimi viitorul ardeacoperit de mărăcini

pe o banchiză fără marginisădim semințe de alintuitându-ne chiorâș sub streșinicum ne-aruncăm săgeți de-argint

suntem vulcanul ce erupeumplând iubirea de venino bem frumos apoi din cupehrănindu-ne cu dor și chin

ca-ntr-un perpetuum mobileapoi din nou ne-drăgostimși ne-ntrebăm ca proștii cineazi ne-a clonat fără să știm


mai sper

încă mai sper că tu te vei întoarceca cea dintâi şi cea din urmă zânăîndrăgostită gata să-l sufocepe cel ce mi te-a luat până la urmă

granule de iubire deșănțatăîmi picură uitarea în orbitesperanțele se ard de tot pictatepe cerul din odaia părăsită

și împletesc în van vorbele talesperând să-ți fac cunună din silabeși nu găsesc nici astăzi nici o caledin negre zile să le fac mai albe

ramâne doar speranța că la varăpe plaja lacrimilor noastre muteînăbuşite-n arsița de-afarăse vor uita trădările avute

Alexandru Bolache

80

81

o nereidă

la țărmul timpului quasar pierduta eșuat iubirea-mi cristalinăo nereidă a pictat în crudvals de suspine pe o violină

lacrimi de șerpi mă leagă de catargpe răni prezentul parcă pune saredupă fantasmă pur m-arunc în largdar în gheenă dragostea ne doare

trăim apusul timpului în caren-am câștigat nimic ci am pierduteu adn-ul fericirii taletu clipa-n care noi ne-am cunoscut


dulce dar tristă

încă mă gâdilăplăcut la urechedulcea dar tristalimbă românăși parcă ionba nu gheorghe se plângecă-s mult prea multeneologisme

din setea de–a fimai moderni mai aproapede inima noului imperiuce gatacucerit-a peste noaptefără fum europauitat-am că noin-am trecutci am fostși mai suntemaici…legământul îl știți…e tristă dar dulce aceastămoldovenească limbă românăși nu ne trebuieoricât ar vreamai marii vremurilorlumii acesteatranslator peste prutsă ne spunădin nouce soartă

Alexandru Bolache

82

83

trebuie să poartela răscruci de imperiidaciivalahiiromânii aceștiae dulcedar tristălimba aceasta…


Amintirea primei iubiri

Mă vei găsi în toamnă adunândDin amintiri pierdute într-o varăEcouri din iubirea de demult

Purtam iubirea-ți șifonată-n spateÎn mâini ghiozdanul burdușit cu cărțiÎn cafe-bar îmi beam o citronadăCând tu în librării priveai la hărți

Dar anii au trecut de-atunci mereuȘi spunem astăzi triști trecut-au aniiPărinții îți spuneau că-s derbedeuUn vagabond care umbla prin baruri

Când zorile din nou au să se cearnăVei căuta în toamnă amintiriPierdute sunt pierdute într-o varăCând nu de mult ne mai simțeam copii

Azi sufletul mi-e șifonat prin parcuriÎn lacrimi… o valiză plină de-amintiriȘi știu că ne-am urcat în două trenuriCare ne-au dus pe fiecare pe alt drum

Alexandru Bolache

84

85

Salvamarul

A murit Atlantida scufundată în lacrimiDoar un ultim atlant mai răzbate pe-un valDintr-o algă își face aripioare și branhiiȘi cu apă sărată se îmbracă de bal

A murit Atlantida a scăpat doar poetulÎmbrăcat în metafore și păduri de cristalA luat cu el ca o pelerină sărutulPrimei iubiri pe care o pierduse la zar

A murit Atlantida și nu știu atlanțiiDe ce se bocește astăzi în cerEi se duc și acum și înoată spre munțiiPe care trăiește doar poetul stingher


întoarcere în timp

iubitoflăcăriumileși tristeși goalete cheamăca nișteploi de îngericare au ninspe obrajii unui sihastrudă-mi iubitoun strop de vinsculptatîn flori de cireșsau lasă-ți buzelesă-ți înghețeîntr-un valssau un dans nebunal uitării de mâineca un tango lascivcu pădurea de ierice mă tulburăca un coșmarîn care sufletuluitat și flămânde amanetat pe argințisau vândut egoistpe niște țurțuriîntr-o vară de fociubitosunt abonatul

Alexandru Bolache

86

87

unei ere noiîn care toțiam pierdutca un pruncînțărcatprea din timpiubito mâinevreau să fie ieri...


tardiv

E târziu...atât de târziuîncâtpleoapele s-au închisşi privirea sângereazăatât de târziuîncât amintirileau devenit fiare sălbaticedevoratoare de luceferiatât de târziuîncât între noinostalgiile nascprematurpe obrajii de jarcascadesărate

Alexandru Bolache

88

89

majorat

dar azi privește o clipă-n urmănu simți un tren zvâcnind pe tâmplegonind pe fața ta nebunca printr-o gară părăsitănu simți o salcie-n orbitece plânge vremuri de-altădat’când încă mai credeai copilecă viața e un saltimbancprivește dar o clipă-n urmănu simți văzduhul plin de săbiinu simți omătul tremurândnu simți cum aripi te dezleagăși-oricât de mult te-ai apărade azi vei deveni prin farmecun plop firav bătut de vântprivește deci o clipă-n urmănu simți un val ce te aruncăpe povârnișul altui timpnu vezi şi cerul plin de stelenu vezi cometele plângânddar ea tăcu privi în urmăși-n colțul camerei pustiizări strivit de amintiregingașul suflet de copil


pasageră

acum ești doar o şoaptă în vântpiei din mintea nevinovatăvinovată e doar ticăind un regretinima mea șifonatăde la mesele birtului se aude un cântmireasma iubirii trădateca un vârf de cuțit feliază de zorsemințe de lacrimi curatebuzele tale parcă m-ating ușorși tresar sentimente-ngropateeste doar o nălucă nu e realsărutări reinventateacum ești doar un fum de luleacolindând pe o parte de lunăam băut împreună doar o cafearămâi o himeră nebună

Alexandru Bolache

90

91

la ruleta rusească

dragostea taa tras ultimul glonţcurajoasăai mers până la capătrămas bunrămân doar cu mineadierea parfumului tăuva mai staîn suflet o vremedar va veni cinevava deschide larg o fereastrăla ruleta ruseascădragostea tas-a strivit de perete

șoaptele sărutului tăuîncă sparg timpanele inimiiîn regrete


postdecembristă

dintre toate visuriledin seara aceean-a mai rămas nimicîn cameră fumul îl tai cu cuţituliar pe o masă de gheaţătronează regalo vază cu floriîntr-un colţ lângă sobăîn acvariul uriașpeştii se ferescde un şarpe bătrâneva priveşte melancolică un ierbarla o frunză priveşteşi plângeprincipial nu s-a schimbat nimiclibertatea a rămasarta de a juca în lanţuriadam stă în faţa ferestreişi priveşte nostalgic la clipelecare trec grăbite pe stradăcare trec

Alexandru Bolache

92

93

pelerinaj

Iubito acum totul e atât de minunatÎncât îmi vine să-ți sărut tălpileCa pe niște icoane să le sărutși totuși vine o clipăcând îmi vine să plângca un copilîmi vine să plâng uneorichiar și atunci când ești lângă mineși mi-e dor de tineși te simt prea aproapeși atunci de mine mi-e dordar nu mai sunt al meuși atunci clipele petrecute împreunădevin sărbători sfinteîntr-un calendar păgâniubito acum totul e atât de minunatîncât tălpile tale au devenit bisericidoar eu plângând ca un copilla pieptul tău


amforă ciobită

în flăcări ard mă sting pe o tarabădeclar sentenţios că sunt provincialîn mâini îmi cresc fântâni secate-n grabăși mă îngroapă lent nisipul selenar

nobile păsări lanțuri îmi dezleagăeu vreau să fug dar pleoape mă închidvin șerpi atrofiați care mă roagăîn hora poeziei să mă prind

izvorul nesecat nu mă dezmintedar adevărul vine ca un foc aridbazaltul dansează fantomatic în morminteși-n vechi canoane nu mă mai închid

nu mă reneg rămân doar o fântânăși tot mai sper s-apuc să te săruttu amforă ciobită amăgireși laptele să-l iau de la-nceput

Alexandru Bolache

94

95

istorie

ceara din lacrimise făcea curcubeupe o tablă de șah pionulse uita sub fusta regineiapoi dădea matregele se făcea că plouăși spunea doarvarză viezure vizuinăsarmisegetuzafluturaîn semn de paceun steag în formă de lupdar acoloromulus îl înlocuia pe cainnem... nem... nem tudomapoi timpulspunea că nu mai are locîn trei culorila zareuroparepeta răpirea din seraipână cânddintr-o călimarădesenaseră hărțica o lacrimă de copilașteptam iarăşi să vinăfratele meu din nou la minedar ziceaharașo…


Păsări albe

Păsările albese nasc iarnaîn amintirile frunzelorcând înmuguresc luceferiiși ning în sufletele noastrecristale de speranţă

Alexandru Bolache

96

97

pe uliţă

luceafărul străbate cu razele pământulîmbrobodind pe uliți al nopții întunericpe prispa unei case bătrâne ca și satulo bătrânică ninsă își curăță porumbul

pe fața-i creponată de valurile vremiise văd trecând în grabă şi griji și negre gânduricând vântul dimineții deschise încet poartași ea gândește tristă: ce crudă îmi e soarta

din câți flăcăi crescuse în pântec și în sufletdin câte fete mândre băteau la ei la poartăacuma numai vântul mai vine câteodatăsă-i mângâie tristețea și viața-nsingurată

bărbatul și-l pierduse în stepele pustiichemat la datorie să ia-napoi pământulprimise ordin scurt români să treceti prutulși-acum te mai așteaptă bătrâne să revii

din târna de grăunțe luă o mână plinăo răspândi apoi la păsări în gradinăofta apoi adânc din nou pradă tristețiicu ochii spre orașul ce i-a furat băieții


hamal în portul visurilor

Documents