O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

povestiri a avut toată dreptatea înfăţişându-l pe Şahriar, împins decuriozitatea de a asculta mai departe, amânând dimineaţă după di-mineaţă împlinirea sângerosului obicei al uciderii soţiepânfăţişândsoarta unor oameni din cele mai diverse categorii socialeŢde la califşi rege până la cerşetor şi bandit, cu mijloace artistice tot atât demultiple: de la rafinamentul fastidios al poeziei de curte şi de salonpână la limbajul reavăn al povestitorului popular care le spune înmod firesc tuturor lucrurilor pe nume, fără a se sinchisi că l-ar puteaacuza cineva de indecenţă, de la umorul păstos al snoavei folcloricepână la sentimentalismul patetic al romanelor cavalereşti de iubire,nu e de mirare că ele şi-au cucerit publicul imens pe care l-au avutşi-l au în toate timpurile, în cele mai felurite straturi de oameniOVIDIU PAPADIMA

FIE VOIA LUI ALLAH!ÎN NUMELE LUI ALLAH,preaîndurătorul, iertătorul!Mărire luiAllah, stăpânul lumii! Şi rugăciunea şi pa-cea peste prinţul celor trimişi, stăpânul nostru şi domnulMohammed! Şi peste toţi ai săi, rugăciune şi pace pe veciîntru fiinţă unite până în ziua răsplatei!Şi pe urmă! Facă-se ca legendele celor din vechimesă fie învăţătură pentru cei de astăzi, ca omul să vadăîntâmplările prin care trecură alţii decât el: şi atunci el vaasculta supus şi va privi cu luare-aminte la cuvintele no-roadelor trecute şi la ceea ce ele au petrecut, şi se va mus-tra pe sine.De asemenea slavă celui ce păstră istorisirile întâilordrept învăţătură spre folosul acelora din urmă!Ci, din acele învăţături au fost scoase poveştile numiteO mie şi una de nopţi, şi toate cele ce sunt într-înselefapte nemaipomenite şi înţelepciuni

POVESTEA REGELUI ŞAHRIARŞI A FRATELUI SĂU,REGELE ŞAHZAMANZice-se - dar Allah aste mai ştiutor şi mai înţelept şi mai puternic şi maibinefăcător - că era odată - în ceea ce s-a depănat şi s-a arătat în vechimea vremilorfi In trecutul evului şi al clipei - un rege dintre regii din Sassan, în insulele Indieiv Chinei*. Era stăpân peste oştiri, peste ajutoare, peste slujitori şi peste o nume-roasă curte. Şi avea doi copii, unul dintre ei mare şi celălalt mic. Amândoi erauviteji cavaleri; dar cel mare era mai bun cavaler decât cel mic. Cel mare domnipeste ţări şi îi cârmui cu dreptate pe supuşii lui; şi aşa îl iubiră locuitorii {arii şi aiîmpărăţiei. Numele lui era regele Şahriar* *. Cât despre fratele lui cel mic, numelelui era Şahzaman*" şi era rege în Samerkand Al-Ajam.Starea asta de lucruri nu mai conteni şi ei domniră în ţările lor; şi fiecare dintreci fu, în împărăţia lui, cârmuitor drept al supuşilor săi timp de douăzeci de aniîmpliniţi. Şi ajunseră amândoi la hotarul creşterii şi înfloririi lor.Şi nu mai conteniră să fie aşa, până când regele cel mare simţi dorinţa arzătoarei& îl vadă pe fratele său cel mic. Atunci îi porunci vizirului său să plece şi să seîntoarcă înapoi cu el. Vizirul îi răspunse:— Ascult şi mă supun!Apoi plecă şi ajunse în deplină ocrotire prin îndurarea lui Allah: intră la fratelecel mic şi îi aduse salutul de pace**** şi îl înştiinţa că regele Şahriar dorea arzătorsă îl vadă şi că ţelul acestei călătorii era ca să îl poftească să meargă să îl vadă pefratele său cel mare. Regele Şahzaman îi răspunse:— Ascult şi mă supun!

1

Apoi îşi rândui toate de plecare şi îşi scoase corturile, cămilele, catârii, slugile* Voalul numelor proprii şi al geografiei, în O mie fi una de nopţi, este cevaminunat. Este, deci, de prisos să mai aprofundam.* * Şahriar: Stăpânul Oraşului. Cuvânt persan.*** Şahzaman: Stăpânul Veacului şi al Timpului. Cuvânt persan.**** „Pacea şi mântuirea să fie cu tine!". Este salutul întrebuinţat de musul-mani.

j /r'KO MIE ŞI UNA DE NOPŢI

24Când regele Şahriar văzu acea stare de lucruri, judecata i se irosi din cap: şiîi zise fratelui său Şahzaman:— Haidem să vedem starea sorţii noastre pe drumul lui Allah, căci noi nu maiputem avea nimic, nici în clin nici în mânecă, cu împărăţia, şi asta până când vomputea găsi pe vreunul care să fi avut parte de o întâmplare asemănătoare cu aceastaa noastră; iar de nu, moartea să fie pentru noi, într-adevăr, mai de ales faţă de aşaviaţă!La asta, fratele său îi răspunse încuviinţând. Apoi, amândoi ieşiră din palat peo uşă tainică. Şi nu conteniră din drum zi şi noapte până când ajunseră în cele dinurmă la un copac, în mijlocul unei pajişti singuratice, aproape de marea sărată. înacea pajişte, clipocea un ochi de apă dulce: ei băură din acest ochi de apă şi sepuseră la odihnă.Abia se scurse un ceas din zi, când marea începu să se învolbureze, şi deodatăieşi din adâncul ei o coloană de fum negru care urcă spre cer şi se îndreptă sprepajiştea aceea. în faţa acestei privelişti, ei fură cuprinşi de spaimă şi urcară pânăchiar în vârful copacului, care era. înalt, şi se puseră să pândească ce putea oare săfie asta. Ci, iată că această coloană se preschimbă într-un genni* înalt de statură,voinic şi spătos, şi care ducea pe capul lui o ladă. El puse piciorul pe pământ şiveni spre copacul în care se aflau şi stătu sub el. Ridică apoi capacul lăzii şi scoasedin aceasta o raclă mare de cristal pe care o deschise, şi îndată se ivi ţâşnind ofecioară fermecătoare, sclipitoare de frumuseţe, luminoasă aidoma soarelui cândsurâde. Şi neîndoielnic că tocmai despre ea a grăit poetul:„Flacără în beznă, ea se iveşte, si este ziuă! Ea se iveşte si de lumina ei se lumi-nează zorile.Sori împrăştie raze din lumina ei si lunile, din surâsul ochilor ei!Fie ca vălurile tainei sale să se destrame, si numaidecât făpturile la picioarele eise vor închina fermecate.Şi dinaintea fulgerelor blânde ale ochilor ei, rouă lacrimilor aprinse umezeştecolţurile oricărei pleoape!"După ce genni-ul o privi îndelung pe frumoasa fecioară, îi zise:— O, crăiasa mătăsurilor! o, tu, pe care te-am răpit chiar în ziua nunţii tale!tare aş dori să dorm oleacă într-un loc ferit unde nu pot să te vadă ochii fiilor luiAdam. Şi după ce mă voi fi odihnit aşa după călătoria pe mare şi pe meleagurilepământului, atunci voi face cu tine fapta cea de toată ziua!Ea îi zise cu vocea ei cântec de pasăre:— Dormi, o, părinte al genni-lor şi coroana lor! Şi facă-se ca aceasta să-ţi fiespre întărire şi desfătare!Şi genni-ul, rezemându-şi capul pe genunchii fecioarei, adormi pe dată. Şi iatăîn ce-1 priveşte.Atunci fata îşi înălţă capul spre vârful copacului şi îi văzu pe cei doi regi ascunşiîn copac. Numaidecât ridică ea capul genni-ului de pe genunchii ei, îl culcă pepământ şi stând în picioare sub copac le grăi prin semne:* Genni: de aici cuvântul geniu.

.'5O MIE ŞI UNA DE NOPŢI— Coborâji-vă şi să n-aveţi frică de acest efrit'.Ei îi răspunseră prin semne:— Ah! pe Allah asupra ta! scuteşte-ne de această primejdioasă încercare!Ea le zise:— Pe Allah asupra voastră amândorura, coborâţi cât mai repede, că de nu, îivoi da de veste efritului şi vă va ucide cu cea mai cruntă moarte!Atunci ei se înfricoşară şi coborâră lângă ea; şi ea se sculă să-i întâmpine şiIc zise de îndată:— Haideji! Străpungeţi-mă cu lancea, cu o străpungere năprasnică şi tare! Căde nu, îi voi da de ştire efritului!Spaima îl făcu pe Şahriar să-i zică lui Şahzaman:— O, frate al meu, fă tu întâiul cu ea ceea ce ea ne porunceşte!El îi răspunse:— Ah! eu nu voi face nimic din aceasta înainte ca tu să îmi dai pildă, ca frate""■ii mare!

2

Şi amândoi începură să se poftească unul pe celălalt la adolescentă, făcându-şidin ochi semne de împreunare. Atunci ea le zise:— De ce vă văd trăgându-vă aşa cu ochii? Dacă nu vă apropiaţi numaidecât|i nu mi-o faceţi tare, uscat şi în răstimp îndelungat, îl vestesc de îndată pe efrit!Atunci, din pricina fricii lor de genni, ei făcură amândoi cu ea, ceea ce ea Ieporuncise.După ce se supuseră şi se goliră bine şi isprăviră treaba precum le poruncise,ei le zise:— Cât sânteţi voi de iscusiţi!Apoi ea scoase din buzunar un săculeţ şi trase din el un şirag alcătuit din cincitute şaptezeci de inele cu peceţi, şi le zise:— Ştiţi voi ce-i asta?Ei îi ziseră:— Nu ştim.Atunci ea le zise:— Stăpânii acestor inele cu peceţi s-au împreunat cu toţii cu mine pe coarnelenesimţitoare ale acestui efrit. Aşadar şi voi, amândoi fraţii, daţi-mi-le pe ale voastre.Atunci ei îi dădură, scoţându-le din degetele de la mâinile lor, cele două inelecu peceţi. Şi ea le zise:— Să ştiţi că acest efrit m-a răpit în noaptea nunţii mele, m-a pus într-astăraclă de cristal şi, aşezând racla în ladă, a ţintuit pe ladă şapte lacăte, şi m-a aşezatupoi în fundul mării muginde, care se izbeşte şi se învolbureazâ din valuri. Dar elnici pomeneală să ştie că atunci când o femeie dintre noi doreşte ceva, nimic nu arli în stare să o stăvilească. Şi poetul zise de altminteri:„Prietene! nu te încrede câtuşi de puţin la femei şi surâde la făgăduielile lor! Căciioanele lor bune sau rele atârnă de capriciul vulvei lor!Ele tsi risipesc dragostea lor mincinoasă, tn vreme ce perfidia le năpădeşte şiformează canura vesmintelor lor.* Efrit: viclean. Sinonim cu genni.O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

26Adu-p aminte cu smerenie de cuvintele lui Yussuf. Şi nu uita tn veci că Eblis l-agonit pe Adam din pricina FemeiiDe asemenea conteneşte cu dojana, prietene. La nimica nu slujeşte asta! căcimâine la acela pe care tu ti dojeneşti, dragostei simple ti va urma patima nebună.Şi nu zice niciodată: *Dacă sunt îndrăgostit, voi ocoli nebuniile tndrăgostqilor».Căci «Ar fi o minune fără de pereche, într-adevăr, să veri un om răzbind teafăr dinvrăjile femeilor»".La aceste cuvinte, cei doi fraţi se minunară, la hotarul uimirii, şi îşi ziseră unulceluilalt:— Dacă acesta-i un efrit, şi dacă, în ciuda marii lui puteri, i s-au întâmplatlucruri mult mai nebănuite decât nouă, asta-i o întâmplare ce trebuie să ne alinedurerea.Şi atunci, ei o părăsiră chiar în clipa aceea pe adolescentă, după salutările şicuvintele de datină, alinaţi în suflet, înseninaţi şi îmbogăţiţi cu noian de hotărâri şise întoarseră fiecare spre oraşul său.Când regele Şahriar intră în palatul său, porunci să i se taie gâtul soţiei lui, şitot aşa să li se taie gâtul sclavelor şi sclavilor. Appi îi porunci vizirului său să îiaducă în flecare noapte o fată fecioară. Şi aşa, în flecare noapte, el lua o fecioarăşi îi răpea fecioria. Iar la capătul nopţii, o ucidea. Şi nu conteni să facă tot aşa treiani în şir. Iar supuşii se zbătură în strigăte de durere şi în învălmăşeala groazei, şiîşi părăsiră vetrele cu fetele ce le mai rămăseseră. Şi nu rămase in oraş nici o fatăîn stare să îi slujească navalei călăreţului.într-acestea, regele îi dete poruncă vizirului să i se aducă o nouă fecioară cade obicei. Şi vizirul ieşi de la el şi căută, dar nu găsi nici o fată; şi plin de întristareşi mâhnire mare, se întoarse către lăcaşul său, cu sufletul răscolit de spaimă dinpricina regelui.Ci, acel vizir avea şi el două fete, pline de frumuseţe, de farmece şi de strălucire,desăvârşite şi nespus de dulci. Numele celei mari era Şahrazada*, iar numele celeimici Doniazada". Cea mare, Şahrazada, citise cărţile, cronicile, legendele regilordin vechime şi poveştile noroadelor apuse. Se mai zice că ea avea o mie de cărţi cupoveşti în legătură cu persoanele din vechime şi cu regii din vechime şi cu poeţii.Şi era tare iscusită in măiestria de a povesti şi nespus de plăcută la ascultare.La vederea tatălui său, ea zise:— De ce te văd aşa de schimbat, ducând povara grea a durerilor şi a mâhni-rilor? Căci află, o, tată, că poetul zice:„O, tu care te zbuciumi, afănează-te! Nimic nu [ine pe veci, orice bucurie sespulberă şi orice mâhnire se uită".Când vizirul auzi aceste cuvinte, îi povesti fiicei sale tot ce i se întâmplase curegele, de la început până la sfârşit. Atunci Şahrazada îi zise:* Şahrazada: Fiica Cetăţii.'* Doniazada: Fiica Lumii.

3

27 O MIE ŞI UNA DE NOPŢI— Pe Allah! o, tată, mărită-mă cu acest rege, căci, sau voi trăi, sau voi fi■ IM umpărarea pentru fiicele mussleminilor* şi pricina mântuirii lor din mâinileirgelui!Atunci el îi zise:— Păzească-te Allah! nu te va lăsa niciodată pradă astfel primejdiei!Ea îi zise:— Trebuie neapărat de făcut acest lucru!Atunci el îi zise:— Păzeşte-te să nu ţi se întâmple ce i s-a întâmplat măgarului şi boului cu•lipanul {arinii!Ea întrebă:— Ce a pă|it măgarul şi boul cu stăpânul (arinii?Şi vizirul îi zise fiicei sale, Şahrazada:

Povestea măgarului şi a bouluişi a stăpânului ţariniiAflă, o, fata mea, că era odată un negustor, stăpân de mari avuţii şi de turme• !■■ vile, însurat şi tată de copii. Allah Prea înaltul i-a hărăzit de asemenea să cu-.....iscă graiurile dobitoacelor şi ale păsărilor. Ci, locul de şedere al acelui negustortm mir-o (ară roditoare pe marginea unui fluviu. Şi în lăcaşul negustorului se aflauţi un măgar şi un bou.tntr-o zi, boul ajunse la locul rânduit pentru măgar şi află locul acela măturat|l itropit bine; în iesle se aflau orz bine ales prin ciur şi fân bine ales; iar măgarul•• desfăta culcat la odihnă. Şi se mai dumiri că dacă stăpânul îl mai încăleca vreo-• i.iiit, aceasta o făcea numai pentru un drum scurt, care îl zorea din întâmplare, şiM|«, măgarul se întorcea repede înapoi la odihnă. Dar în ziua aceea, negustorul îl■m/1 pe bou zicându-i măgarului:— Poftă bună! şi să—{i fie de sănătate şi de folos şi să—ţi cadă bine la mistuit,l'.u Mint ostenit, iar tu odihnit, tu mănânci orz bine dres şi te slujesc alţii! Şi dacănurori printre picături, stăpânul te încalecă, el se întoarce cu tine degrabă înapoi!(It despre mine, eu nu slujesc decât la arat şi la învârtitul morii!Atunci măgarul îi zise:— O, părinte plin de virtute şi îndelung răbdător, în loc să te văicăreşti, fă ce«ni lâ-ţi zic, căci ţi-o spun din prietenie, doar pentru faţa lui Allah.Când vei ieşi la câmp şi te vor înjuga, aruncă-te la pământ şi nu te mai sculade jos, chiar de te vor bate; iar după ce te vei fi sculat, grăbeşte-te de te culcă dinnou, pentru a doua oară. Iar dacă atunci te vor mâna înapoi la grajd şi îţi vor aducebob, nici nu pune gura, ca şi cum ai fi bolnav. Şi aşa, fă tot ce poţi de te abţine sănu mănânci şi nici să nu bei o zi, ori două ori trei. Şi într-acest fel, te vei odihnitlupă atâta osteneală şi trudă!Şi negustorul era ascuns acolo şi le auzi vorbele lor.Când rândaşul veni la bou sâ îi dea nutreţ, el văzu că de-abia se atinge de acesta;|l când dimineaţa îl luă la arat, îl află bolnav. Atunci negustorul îi zise rândaşului:Mussleminilor: musulmanilor.^^f^MBflW*9

O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

28

— Ia măgarul şi du-1 la arat tn locul boului cât va fi ziua de mare!Şi omul se întoarse şi luă măgarul tn locul boului şi ară cu el cât fu ziua demare.Când măgarul se întoarse la grajd pe înserate, boul fi mulţumi pentrubunăvoinţa lui şi că 1-a lăsat să se odihnească de osteneală o zi încheiată. Darmăgarul nu i-a răspuns nimica, şi se căi cu cea mai amară căinţă.A doua zi, semănătorul veni şi luă măgarul şi ară cu el până la sfârşitul zilei.Şi măgarul se întoarse cu grumazul jupuit şi sleit de osteneală. Iar boul văzndu-ltn aşa stare, se apucă să-i mulţumească plin de înflăcărare şi să îl preamăreascăridicându-l în slăvi. Atunci măgarul îi zise:— înainte eram tare îndestulat; ci nimic nu imi pricinuia vreo tulburare decâtnumai binefacerile mele. Apoi adăugă: Totuşi, trebuie să ştii că acum pe dată tţivoi da încă un sfat bun; l-am auzit pe stăpânul nostru zicând: «Dacă boul nu sescoală din locul lui, ti vom da să îl înjunghie şi să facă din pielea lui o piele tăbăcităpentru masă!» Şi eu sunt tare îngrijorat de soarta ta şi îţi dau de ştire ca să îţi cauţivreo cale de scăpare!Când boul auzi vorbele măgarului, ti mulţumi şi zise:— Atunci voi merge de bunăvoie cu ei să îmi văd de treburile mele.Şi acestea fiind zise, se puse pe mâncat şi înfulecă tot nutreţul, ba chiar linseieslea cu limba.Toate acestea! şi stăpânul lor din ascunzătoare trăgea cu urechea la vorbelelor.Când se miji de ziuă, negustorul ieşi cu soţia lui spre grajdul boilor şi vacilor,şi amândoi şezură. Atunci veni rândaşul şi îl luă pe bou de coarne şi îl scoase dingrajd. La vederea stăpânului său, boul începu să dea din coadă, să băşească zgo-motos şi să fugă nebuneşte în toate părţile. Atunci negustorul fu cuprins de un aşa

4

râs, tncât căzu pe spate. Iar soţia lui îi zise:— De ce râzi?El ti zise:— De un lucru ce l-am văzut şi auzit, şi pe care nu pot să îl destăinuiesc fărăca să mor.Ea îi zise:— Trebuie neapărat să mi-1 povesteşti şi să-mi spui pricina râsului tău, chiardacă va trebui să mori pentru aceasta!El îi zise:— Nu pot să îţi destăinuiesc asta din pricina temerii mele de moarte.Ea fi zise:— Dar atunci nu râzi decât de mine!Apoi ea nu mai conteni să se certe cu el şi să-l hărţuiască prin vorbe pline deîndărătnicie; şi atâta, încât până la urmă el se găsi într-o mare încurcătură. Şi el îşichemă copiii de faţă şi trimise să cheme cadiul* şi martorii. Apoi voi să îşi facătestamentul înainte de a-i dezvălui taina soţiei sale şi înainte de a muri: căci îşiiubea nevasta cu dragoste mare, mai cu seamă că era fiica unchiului său dinspretată şi mama copiilor săi, şi că trăise cu ea o sută douăzeci de ani la etatea lui. Pelângă aceasta, trimise să le cheme pe toate rudele soţiei lui şi pe locuitorii din parteaKîdiul (cadiul): judecătorul.."iO MIE ŞI UNA DE NOPŢIli ir de târg şi le povesti la toţi întâmplarea lui şi cum, chiar în clipa când îşi vadezvălui taina, o să moară! Atunci toţi oamenii care se aflau acolo ti ziseră femeii:— Pe Allah asupra ta! lasă la o parte lucrul acesta de teamă să nu-ţi moarăi MI hatul tău, tatăl copiilor tăi!Dar ea le zise:— Nu îl voi lăsa în pace până când nu îmi va spune taina lui, chiar de va trebui•» moară!Atunci ei încetară să îi mai vorbească. Şi negustorul se ridică de lângă ei şi seîndreptă către staul, în grădină, să îşi tacă mai întâi rugăciunile, şi să se întoarcă peurmă să îşi spună taina şi să moară.Ci el avea un cocoş viteaz în stare să îndestuleze cincizeci de găini, şi mai avea|l un câine, şi îl auzi pe câine strigându-1 pe cocoş, şi cum îl înjura şi îi zicea:— Nu ţi-e ruşine să fii vesel când stăpânul nostru se pregăteşte să moară!Atunci cocoşul îi zise câinelui:— Dar cum este?Iar câinele îi repetă povestea, şi cocoşul îi zise:— Pe Allah! stăpânul nostru e tare sărac la minte! eu am cincizeci de soţii şi•uni In stare să mă descurc cu ele, mulţumind-o pe una şi dojenind-o pe alta! Iar•I n-are decât o singură soţie, şi nu cunoaşte nici calea cea bună şi nici felul cumIM i iu ic s-o ia! G asta-i tare uşor! n-are decât să taie pentru nevoia Iui câtevanulele bune de dud şi să intre grăbit in iatacul menit pentru ea şi să o lovească pânăi .tini ca va muri ori se va pocăi: şi niciodată nu îi va mai trece prin cap să îl maitulbure din nou cu întrebări despre mai ştii ce!Aşa grăi.Când negustorul auzi vorbele cocoşului, cum povestea cu câinele, i se făcu dinnou lumină în minte şi se hotărî să îşi bată nevasta.lullAici vizirul se opri din poveste şi îi zise fiicei sale, Şahrazada:— E cu putinţă ca regele să facă aşa cu tine cum a făcut negustorul cu soţiaEa îi zise:— Şi ce a făcut?Vizirul urmă:Negustorul intră în iatacul menit nevestei lui, după ce tăiase pentru nevoile luinu ielele de dud şi le ascunsese, şi îi zise chemând-o la el:— Vino în iatacul tău ca să îţi spun taina mea fără ca nimeni să mă vadă; şi«poi voi muri!/ytunci ea intră cu el, iar el închise uşa iatacului după ei doi, şi se repezi asuprari, bătând-o cu nuiele până o făcu să cadă în nesimţire. Atunci ea îi zise:— îmi pare rău! îmi pare rău!Apoi se aruncă şi îi sărută amândouă mâinile şi amândouă picioarele bărbatului|l ie căi cu adevărat. După care ieşi cu el împreună. Şi aşa toată lumea adunată«colo se bucură, şi se bucurară de asemenea toate rudele. Şi toată lumea se găsi în»(»rea cea mai fericită şi cea mai bucuroasă până la moarte.

■^

O MIE ŞI UNA DE NOPŢIEl grăi. Iar când Şahrazada, fiica vizirului, auzi această povestire de la tatăl ei,zise:— O, tată, vreau, totuşi, să faci ceea ce îţi cer!Atunci vizirul, fără să mai stăruiască, porunci să se pregătească zestrea fiiceisale Şahrazada, apoi urcă să ii dea de ştire regelui Şahriar.In acest răstimp, Şahrazada îi dete îndrumări surorii sale mai mici şi îi zise:— Când voi G lângă rege, voi trimite la tine să te cheme; şi când vei fi venitşi îl vei vedea pe rege isprăvindu-şi lucrul lui cu mine, tu îmi vei zice: «O, sora mea,

5

istoriseşte-mi din poveştile minunate -cu care ne petreceam serile!» Atunci eu îţivoi istorisi nişte poveşti care, de va vrea Allah, vor fi calea de mântuire pentrufiicele mussleminilor!După care, tatăl ei, vizirul, veni să o ia şi urcă împreună cu ea la rege. Iarregele fu tare fericit şi îi zise vizirului:— Aceasta e, oare, tocmai ceea ce trebuie?Iar vizirul spuse cu smerenie:— Da.Când regele voi să o ia pe fecioară, ea se pomi pe plâns şi regele îi zise:— Ce ai?Ea îi zise:T~ O, rege! Am o surioară mică de la care doresc să îmi iau rămas-bun.Atunci regele trimise să o caute pe surioara care veni şi se aruncă de gâtulŞahrazadei şi sfârşi prin a se ghemui lângă pat.Atunci regele se ridică. Şi o luă fără zăbavă pe fecioara Şahrazada şi îi răpifecioria. Apoi se puseră pe vorbă.Atunci Doniazada îi zise Şahrazadei:— Pe Allah asupra ta! o, sora mea, istoriseşte-ne o poveste care să ne umplenoaptea!Şi Şahrazada îi răspunse:— Din toată inima şi ca o datorie de cinstire cuvenită! Dar numai dacă bine-voieşte să mi-o îngăduie acest rege bine crescut şi înzestrat cu purtări alese!Când regele auzi aceste cuvinte, şi cum de altminteri îndura de nesomn, nu sesupără că avea să asculte povestea Şahrazadei.Şi Şahrazada, în această întâie noapte, începu povestea următoare:

lAici încep celeO MIE ŞI UNA DE NOPŢIPOVESTEA NEGUSTORULUI CU EFRITULŞahrazada zise:

Mi s-a povestit, o, mărite rege, că trăia odată un negustor din-irc negustori, stăpân peste numeroase avuţii şi treburi negustoreştiIII toate ţările.într-o zi dintre zile, el încalecă pe cal şi porni la drum sprecâteva oaze unde ii chemau treburile. Şi cum arşiţa se întinsesei ■<MC măsură, el se aşeză sub un copac şi, vârându-şi mâna în trais-ta cu merinde, scoase de acolo o bucată de pâine şi mai luă şicfttcva curmale. După ce sfârşi de mâncat curmalele, ei le strânsenAmburii în mână şi îi azvârli cu putere până departe. Şi iată cădeodată se ivi dinaintea lui un efrit, mare de statură, care, învârtindo tabie pe deasupra capului, se apropie de negustor şi strigă:— Scoală-te ca să te ucid, cum mi-ai ucis şi tu copilul!Şi negustorul, la hotarul uluirii şi al spaimei, îi zise:— Cum, ţi-am putut ucide eu copilul?El îi zise:— Atunci când ai azvârlit sâmburii după ce ai mâncat curma-lele, sâmburii îl izbiră pe fiul meu în piept; căci tocmai treceamprin văzduh, eu ducându-1, iar el fiind dus. Atunci s-a isprăvit cuci şi muri chiar în ceasul acela, ceasul lui!Şi negustorul înţelese că nu mai era pentru el nici o scăparefi nici un ajutor şi întinzându-şi amândouă palmele către efrit, iizise:— Află, o, măreţule efrit, că sunt un credincios, şi n-aş fi înilare pentru nimic în lume să te mint. Ci am multe avuţii, şi mai

O MIE ŞI UNA DE NOPŢIam copii şi o soţie; şi pe lângă asta mai am la mine acasă multeavuţii ce mi-au fost încredinţate spre păstrare. Aşadar, îngăduie-

6

mi să mă duc până acasă ca să pot da fiecăruia partea ce i se cuvineşi o dată treaba asta isprăvită, mă întorc iarăşi aicea la tine. Astfelîţi făgăduiesc prin jurământ că mă voi întoarce pe urmă aicea latine. Şi atunci vei face cu mine cum îţi va fi voia. Şi astfel Allaheste chezaş de vorbele mele!Atunci genni-ul îi dădu crezare şi îl lăsă pe negustor să plece.Iar negustorul se întoarse în ţara lui, se desfăcu de toate legătu-rile sale şi făcu să ajungă toate drepturile la cei care erauîndreptăţiţi. Apoi le destăinui soţiei şi fiilor săi ceea ce i seîntâmplase şi toţi se puseră pe bocit: neamuri, nevastă şi copii. Peurmă negustorul îşi alcătui testamentul; şi rămase cu ai săi pânăla sfârşitul anului; după care se hotărî să pornească înapoi şi,luându-şi linţoliul subsuoară, îşi luă rămas-bun de la cei apropiaţi,de la vecini şi neamuri, şi plecă în pofida nasului său. Iar ceilalţise puseră să îl bocească şi scoaseră strigăte de jale.Cât despre negustor, el îi lăsă aşa în necazul lor pe prieteni şineamuri şi îşi urmă drumul. Şi ajunse la grădina despre care a fostvorba, unde trebuia să se predea în mâinile genni-ului. Şi ziuaaceea era întâia zi din an. Şi în vreme ce şezu şi plânse de năpastace s-a abătut peste capul lui, iată că un şeic* bătrân se îndreptăspre el, trăgând după el o gazelă. îl salută pe negustor, îi ură untrai îndestulat şi îi zise:— Din care pricină poposeşti singur cuc aicea chiar in acestloc bântuit de genni?**Atunci negustorul îi povesti ceea ce păţise cu efritul şi desprepricina popasului său in locul acesta. Iar şeicul, stăpânul gazelei,fu cuprins de mirare şi zise:— Pe Allah! o, frate al meu, credinţa ta e mare! Iar povesteata este o poveste atât de minunată, încât, dacă ar fi scrisă cu aculpe colţul lăuntric al ochiului, acesta ar fi un temei de reculegereadâncă pentru unul care cugetă cu smerenie.Apoi se aşeză lângă el şi zise:— Pe Allah! o, frate al meu, nu voi conteni să rămân aici lângătine până când nu voi vedea cum o să ieşi la capăt cu efritul.Şi rămase, într-adevăr, şi statură de vorbă, şi îl văzu chiarcăzând în nesimţire de frică şi spaimă, pradă unei mâhniri adâncişi unor gânduri zbuciumate. Şi stăpânul gazelei stărui să rămână* Şeikh (şeic): un moşneag vrednic de tot respectul.• * Germ: pluralul de la djinn.Apoi, regele Şahriar o luă fără de izbavă pe fecioara $ăhr"azada-şi-i.răpi fecioria...

-■*.

O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

acolo, când iată că sosi un al doilea şeic, care se îndreptă spre ei,trăgând după el doi câini ogari din soiul câinilor negri. Se apropieşi le ură pace şi îi întrebă de pricina popasului lor in acest locbântuit de genni. Atunci ei îi povestiră întâmplarea de la începutpână la sfârşit. Şi abia şezu lângă ei, când al treilea şeic se îndreptă«pro ei, trăgând după el un catâr de culoarea sturzului. El le urăpace şi îi întrebă de pricina popasului lor în locul acela. Şi ei îipovestiră întâmplarea de la început şi până la sfârşit Dar n-arenici un rost să o mai repetăm. într-acestea se iscă un vârtej de praffi o furtună suflă cu putere apropiindu-se de mijlocul pajiştei.Apoi, împrăştiindu-se praful, se ivi genni-ul din poveste, cu o sabieture ascuţită in mână; şi scântei ţâşneau din pleoapele lui. El venilAlrc ei şi, smulgându-1 pe negustor din mijlocul lor, ii zise:

7

— Vino să te ucid, cum l-ai ucis şi tu pe fiul meu, suflul vieţiimele şi focul inimii mele!Atunci negustorul începu să plângă şi să se jeluiască; şi la felici trei şeici se puseră pe planşete, pe gemete şi să se tânguiascăIII gura mare.însă primul şeic, stăpânul gazelei, sfârşi prin a-şi lua inima îndinţi şi sărutând mâna genni-ului, îi zise:— O, genni-ule, o, căpetenie a regilor genni-lor şi coroanalor, dacă îţi voi istorisi povestea mea cu această gazelă şi dacă tevei minuna de aceasta, în schimb îmi vei dărui o treime din sângeletui negustor?Qcnni-ul îi zise:— Da, desigur, preacinstite şeic! Dacă îmi vei istorisi povestea|l o voi găsi minunată, îţi voi dărui o treime din sângele acestuia!Povestea întâiului şeicTntâiul şeic zise:— Află, o, măreţule efrit, că această gazelă era fiica unchiuluimeu* şi că ea era din carnea şi din sângele meu. M-am căsătoriti II ea pe când era încă tânără şi am trăit cu ea aproape treizeci demi Dar Allah nu m-a învrednicit cu nici un copil de la ea. Şi aşaHI.H luai o concubină, care, cu voia lui Allah, îmi dărui un feciorli umos ca luna când răsare; avea nişte ochi minunaţi şi sprânceneleîmpreunate şi trupul desăvârşit. Crescu puţin câte puţin, până* Printr-un eufemism, arabii le numesc adesea astfel pe sojiile lor. Nu se zicewcru, ci unchi; deci: „fiica unchiului meu" în loc de soţia mea.M I •'•! I

<?*rO MIE ŞI UNA DE NOPŢI

34

ajunse băiat de cinsprezece ani. în zilele acelea mă văzui silit săpornesc la drum spre un oraş îndepărtat, mânat de un târg gras.Ci, fiica unchiului meu, această gazelă, îşi făcuse încă din co-pilărie ucenicia în vrăjitorie şi in meşteşugul descântecelor. Prinştiinţa magiei pe care o stăpânea, ea îl preschimbă pe fiul meu înviţel, iar pe sclavă, mama lui, în vacă. Apoi i-a dat în paza văcaruluinostru.După un răstimp îndelungat, m-am întors din călătorie. între-bai de fiul meu şi de mama lui, şi fiica unchiului meu îmi zise:— Sclava ta a murit; şi fiul tău a fugit şi nu ştiu unde s-o fidus!Atunci, vreme de un an, rămăsei copleşit de jalea inimii meleşi de lacrimile ochilor mei.Când veni sărbătoarea din an a Zilei Jertfelor, îi trimisei vorbăvăcarului să îmi aleagă vaca cea mai grasă; şi el îmi aduse o vacăgrasă - dar aceasta era concubina mea fermecată de această gazelă!Atunci mi-am suflecat mânecile şi poalele mantiei mele, şi cucuţitul în mână, m-am pregătit să jertfesc vaca. Şi pe neaşteptate,vaca se puse pe bocit şi să plângă cu lacrimi gârlă. Atunci m-amoprit, dar i-am poruncit văcarului s-o jertfească. Şi el a făcut-o;apoi a jupuit-o. Dar nu aflarăm in ea nici grăsime, nici carne, doarpielea şi oasele. M-am căit atunci amarnic că am jertfit-o; dar lace îmi ajuta căinţa? Apoi i-o dădui văcarului şi îi zisei:— Adu-mi viţelul cel mai gras.Şi el îmi aduse fiul prefăcut în viţel prin farmece.

8

Când viţelul mă văzu, se smulse rupând frânghia, alergă la mineşi mi se aruncă la picioare: şi cum mai gemea! şi cu cât amarplângea! Atunci mi se făcu milă de el, şi-i zisei văcarului:— Adu-mi o vacă, şi lasă-1 pe acesta!în clipa aceea a povestirii sale, Şahrazada văzu ivindu-se dimineaţa şi tăcudiscretă fără să se folosească pe mai departe de îngăduinţa primită. Atunci sora eiDoniazada îi zise:— O, sora mea, cât sunt vorbele tale de gingaşe şi blânde şi plăcute şi nespusde dulci!Iar Şahrazada răspunse:— Dar ele nu sunt chiar nimica prin asemuire cu ceea ce vă voi povesti laamândoi, în noaptea viitoare, dacă totuşi voi mai fi în viaţă şi dacă regele va binevoisă mă păstreze!Şi regele îşi zise în sinea lui: „Pe Allah! nu o voi ucide decât după ce voi auziurmarea povestirii ei!"Apoi regele şi Şahrazada îşi petrecură toată noaptea în îmbrăţişări. Iar dupăaceea, regele ieşi să împartă dreptatea din scaunul de judecată. Şi îl văzu pe vizir

O MIE ŞI UNA DE NOPŢItmind şi aducând subsuoară linţoliul menit fiicei sale Şahrazada, pe care o credeamtNtrtă de acum. însă regele nu i-a pomenit nimic despre aceasta, şi urmă pe mai■• I MI ie să împartă dreptate şi să numească pe unii în slujbe şi să îi înlăture pe alţii,|i «ceasta până la capătul zilei. Iar vizirul se afla în mare nedumerire şi la hotarulmirării.Când ieşiră din divan, regele Şahriar se întoarse în palatul său.

Şi când se lăsă a doua noapteDoniazada îi zise surorii ei Şahrazada:— O, sora mea, rogu-te sfârşeşte de istorisit povestea care este istorioarariwpre negustorul cu genni-ul!Iar Şahrazada răspunse:— Cu toată inima şi ca o cinstire cuvenită, dacă, bineînţeles, regele îmi îngăduie.Atunci regele îi zise:— Poji vorbi!I .1 zise:

Ajuns-a până la urechile mele, o, mărite rege, o, înzestratuleUU gânduri juste şi drepte, că, atunci când negustorul îl văzu|ilAnj'.."ind pe viţel, inima i-a fost cuprinsă de milă, şi-i zise văca-rului:Lasă viţelul acesta printre celelalte vite!Toate acestea! Şi genni-ul se minună tare de povestea aceeauimitoare. Apoi şeicul, stăpânul gazelei, continuă:— O, domnule peste regii genni-lor, acestea toate s-au petre-i ui aievea! Şi fiica unchiului meu, gazela aceasta, era acolo; ea(>i Ivea şi zicea:— Ah! va trebui să ii jertfim pe acest viţel căci e gata gras!tnsă eu de milă nu mă puteam hotări să îl jertfesc, şi îi porunciivAcnrului să îl ducă de acolo; şi acesta îl luă şi se duse cu el.în ziua următoare, eu şedeam când veni văcarul la mine şi îmi/inc:— O, stăpâne al meu, îţi voi spune un lucru să te înveselească,|l care veste bună îmi va aduce o răsplată.l-am zis:— Fireşte.El zise:— O, negustorule vestit, am o fată vrăjitoare şi ea a învăţatvrăjitoria de la o bătrână ce şedea la noi. Ci, ieri, când mi-ai datO MIE ŞI UNA DE NOPŢI

36viţelul, intrai cu el la fiica mea. Şi abia îl văzu şi îşi acoperi faţacu vălul şi începu să plângă, iar apoi să râdă. După aceea îmi zise:„O, tată, aşa de mult a scăzut preţul meu in ochii tăi, încât îi laşisă străbată aşa de uşor în casă la mine pe bărbaţii străini?" Eu îizisei: „Dar unde-s acei bărbaţi străini? Şi de ce ai plâns la început

9

şi apoi ai râs?" Ea îmi zise: „Acest viţel, care-i cu tine, este fiulstăpânului nostru, negustorul, dar este fermecat. Şi tocmai mamalui maşteră 1-a fermecat aşa, pe el şi pe mama lui, odată cu el. Şitocmai de chipul lui de viţel nu m-am oprit să nu râd. Iar dacă amplâns, asta-i din pricina mamei viţelului jertfită de tatăl." La acestecuvinte ale fiicei mele, rămăsei nespus de uluit şi aşteptainerăbdător întoarcerea dimineţii ca să vin să-ţi dau de veste despretoate.Când, o, puternice genni, continuă şeicul, auzii cuvintele aceluivăcar, ieşii degrabă împreună cu el, şi mă simţii îmbătat fără vin,de valul de bucurie şi de fericire care mă năpădise, că îl voi revedeape fiul meu. Când ajunsei, aşadar, la casa văcarului, fata îmi urăbun venit şi îmi sărută mâna. Apoi viţelul veni la mine şi mi searuncă la picioare. Atunci îi zisei fiicei văcarului: .— E adevărat ceea ce povesteşti despre acest viţel?— Dar bineînţeles, o, stăpâne al meu! acest viţel este fiul tău,flacăra inimii tale!Eu îi zisei:— O, prea bună şi îndurătoare fecioară, dacă-mi vei mântuicopilul, pe acest viţel, dându-i înapoi forma lui dintâi de fiu al luiAdam, îţi voi dărui ţie toate vitele şi avuţiile ce se află sub mânatatălui tău!Ea surâse Ia vorbele mele şi îmi zise:— O, stăpâne al meu, nu voi consimţi să primesc avuţia decâtnumai dacă îmi vei îndeplini aceste două dorinţe: întâia este să mămărit cu fiul tău! iar a doua este să mă laşi să farmec şi să leg prindescântec pe cine vreau eu! Fără de care eu nu răspund de urmăriletămăduitoare ale farmecelor mele împotriva nelegiuirilor nevesteitale.Când auzii, o, puternice genni, vorbele fiicei păstorului, i-amzis:— Fie! şi pe deasupra făgăduielii, vei avea avuţiile ce se aflăsub mâna tatălui tău! Cât despre fiica unchiului meu, îţi îngăduisă hotărăşti după voia ta de sângele ei!Când îmi auzi vorbele mele, ea luă o albie mică de aramă, oMO MIE. Ş I UNA DE NOP Ţ I umplu cu apă şi rosti deasupra descântece tainice, apoi stropiviţelul şi îi zise:- Dacă Allah te-a făcut viţel, rămâi viţel, nu îţi schimba for-ma! Dar dacă eşti vrăjit, intoarce-te la forma ta dintâi, cea zămis-lită, şi aceasta cu îngăduinţa lui Allah Prea înaltul!Ia grăi. Şi viţelul numaidecât începu să se zbată; apoi, zvârco-lltulu se, el se refăcu din nou în făptură omenească. Atunci mărepezii la el şi—1 îmbrăţişai. Apoi i-am zis:— Pe Allah asupra ta! povesteşte-mi ce a făcut fiica unchiuluimeu din tine şi din mama ta!Şi imi povesti toate câte se petrecură. Atunci i-am zis:— O, fiul meu, Allah Stăpânul peste Ursite ţi-a hărăzit o fiinţămre să te mântuiască şi să fie pavăză dreptăţii tale.Iar după aceea, o genni-ule îndurător, îmi însurai fiul cu fatapAMnrului. Şi ea, prin meşteşugul vrăjitoriei, o fermeca pe fiicaUnchiului meu şi o preschimbă în gazele asta pe care o vezi! Şi eu,■ mu tocmai treceam prin locurile astea, văzui aceşti oameni cum-ide adunaţi aici, îi întrebai ce fac, şi aflai de la ei ce i s-a

10

Ini Am plat acestui negustor, şi şezui să văd ce o să se mai întâmple,fi aiyt-i toată povestea mea!Atunci genni-ul strigă:- Povestea aceasta este nespus de uimitoare: şi te învrednicescIn dur cu o treime din sângele cerut. Cât despre celelalte douăn • mu din sângele acestui blestemat, eu i le voi lua, în pofida na-iului său, în ceasul şi în clipa asta.iu clipa aceea ieşi înainte al doilea şeic, stăpânul celor doiogurl, şi zise:Povestea celui de al doilea şeicAflă, o, domnule peste regii genni-lor, că aceşti doi câini suntui doi fraţi ai mei, şi eu sunt al treilea. Ci, când muri tatăl nostru,iu insă moştenire trei mii de dinari. Şi cu partea mea deschisei odugheană unde vindeam şi cumpăram. Şi unul dintre fraţii meiporni în călătorii de negoţ şi se înstrăina de noi vreme de un an,i II caravanele. Când se întoarse, nu mai avea nimic. Atunci îi zisei:- O, frate al meu, nu te-am sfătuit eu să nu te avânţi în călăto-rii?Atunci el se puse pe plâns şi grăi:— O, frate al meu, Allah, care este puternic şi mare, a îngăduit MIE ŞI UNA DE NOPŢI

38să mi se întâmple asta. Iar cuvintele tale nu mai pot să îmi fie defolos, căci nu mai am nimic.Atunci îl dusei la mine in dugheană, apoi l-am petrecut lahammam şi ii dădui o mantie strălucitoare din cele mai de preţ.Apoi ne puserăm împreună la masă ca să mâncăm; şi i-am zis:— O, frate al meu, voi face socoteala câştigului din prăvăliamea de la un an la altul; şi fără să mă ating de avutul ei, voi împărţicâştigurile pe jumătate între mine şi tine!Şi într-adevăr, făcui socoteala câştigului adus de banii dinprăvălie şi aflai pentru acel an un câştig de o mie de dinari. Atunciii mulţumii lui Allah, care este puternic şi mare, şi mă bucurai cucea mai mare bucurie. Apoi impărţii câştigul în două părţi egaleîntre fratele meu şi mine. Şi ramaserăm împreună zile după zile.Dar din nou fraţii mei se hotărâră să plece şi voiră să mă facsă plec împreună cu ei. însă eu nu m-am lăsat înduplecat nici în-tr-un chip, şi le-am zis:— Ce aţi câştigat voi din călătorii, ca să fiu ispitit să văînsoţesc?Atunci ei începură să îmi facă imputări, dar fără nici un rod,căci nu mă înduplecară. Dimpotrivă, continuarăm să rămânem îndughenele noastre, să vindem şi să cumpărăm, încă un an bun. Daratunci ei începură din nou să stăruiască pe lângă mine ca să îiînsoţesc în călătorie, şi eu mă împotrivii întruna şi asta ţinu şaseani încheiaţi. în cele din urmă sfârşii prin a cădea cu ei la învoialăîn privinţa plecării, şi le zisei:— O, fraţii mei, să ne socotim ce bani avem.Socotirăm şi adunarăm în totului şase mii de dinari. Atunci lezisei:— Să îngropăm jumătate în pământ, ca să ii putem folosi dacăne-ar paşte vreo nenorocire. Şi să luăm fiecare o mie de dinari casă facem negoţ cu amănuntul.Ei răspunseră:— Allah să ne ocrotească gândul!

11

Atunci luai banii, îi împărţii in două părţi egale, îngropai treimii de dinari, şi, cât despre ceilalţi trei mii, ii impărţii frăţeşte lafiecare dintre noi trei. Apoi ne făcurăm cumpărăturile de feluritemărfuri, arendarăm o corabie, încărcarăm totul pe aceasta şi por-nirăm la drum.Călătoria ţinu o lună încheiată, la sfârşitul căreia intrarămîntr-un oraş unde ne vândurăm mărfurile şi ne aleserăm cu uncâştig de zece dinari la fiecare dinar! Apoi părăsirăm oraşul.O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

Când ajunserăm pe ţărmul mării, întâlnirăm o femeie,îmbrăcată în straie vechi şi roase, care se apropie de mine, îmitftrută mâna şi îmi zise:— O, stăpâne al meu, poţi oare să mă ajuţi şi să-mi faci unbine? şi eu voi căuta cu tot dinadinsul ca, la rândul meu, să iţirecunosc binefacerea ta!Eu îi zisei:— Da, fireşte! eu ştiu să ajut şi să îndatorez; dar nu te credeîndatorată să îmi fii pentru asta recunoscătoare.Ea îmi răspunse:— O, stăpâne al meu, atunci însoară-te cu mine, şi du-mă în\.ua ta, şi îţi voi închina sufletul meu! îndatorează-mă, aşadar, căci<uii dintre acelea care ştiu preţul unei îndatoriri şi al unei bine-l.iicri. Şi nu te simţi câtuşi de puţin ruşinat de sărăcia mea!Când auzii aceste cuvinte, mă simţii cuprins in inimă de o milăiitldă faţă de ea; căci nu este nimic care să se facă fără de voinţaIul Allah, care-i puternic şi mare! O luai, aşadar, cu mine, oînveşmântai in straie scumpe; apoi întinsei pentru ea pe corabiemvoare minunate, şi îi făcui o primire ospitalieră şi bogată, plină«le strălucire. Iar apoi pornirăm la drum.Şi inima mea o iubi cu iubire mare. Şi din clipa aceea nu omai slăbii din ochi nici ziua, nici noaptea. Şi eu singur dintre fraţiimei puteam să-mi petrec cu ea. Şi aşa, fraţii mei fură cuprinşi degelozie; mă pizmuiră şi pentru bogăţia şi preţul neasemuit almărfurilor mele; şi îşi azvârliră cu lăcomie privirile peste tot ce.iveam; şi uneltiră moartea mea şi răpirea banilor mei: căci Şeitan*Ic înfăţişa fapta lor sub cele mai ademenitoare c'ulori.într-o zi, pe când dormeam lângă soţia mea, ei veniră la noiţt ne ridicară şi ne aruncară pe amândoi in mare; iar soţia mea setrezi in apă. Atunci, cât ai clipi din ochi, ea îşi schimbă forma şise prefăcu in efrită**. Mă luă apoi pe mine şi mă duse pe o insulă.Apoi se făcu nevăzută pentru toată noaptea şi se întoarse cătredimineaţă şi îmi zise:— Oare nu mă recunoşti? Sunt soţia ta! Eu te-am scos dinupă şi te-am scăpat de la moarte cu îngăduinţa lui Allah Prea înal-tul. Căci, să ştii desluşit, eu sunt o gennia***. Şi din clipa cândtc-am zărit, inima mea te-a îndrăgit, numai fiindcă Allah a voit-oţi fiindcă sunt o credincioasă în Allah şi în profetul său, fie el* Şeitan: Satan, Vicleanul. ." Efrită: feminin de la efrit: drăcoaică.*** Gennia: feminin de la genni.O MIE ŞI UNA DE NOPŢI 40(Profetul) binecuvântat şi ocrotit de Allah! Când am venit la tineîn starea nenorocită în care mă aflam, totuşi tu te-ai îndurat să tecăsătoreşti cu mine. Şi atunci eu, în schimb, te-am scăpat de lamoartea în apă. Cât despre fraţii tăi, sunt plină de mânie împotriva

12

lor, şi trebuie neapărat să-i ucid!La aceste vorbe ale ei, rămăsei tare uluit, îi mulţumii pentrufapta ei şi i-am zis:— Cât despre pieirea fraţilor mei, desigur că nu se cade!Apoi îi povestii de câte mi s-au ivit cu ei de la început pânăla sfârşit. După ce ascultă vorbele mele, ea zise:— Eu, într-astă-noapte, voi zbura către ei şi le voi scufundacorabia; şi ei vor pieri!Eu strigai:— Pe Allah asupra ta! oricum ar fi, nu o face asta, căci Meşte-rul Proverbelor zice: „O, binefăcătorule faţă de un om nevrednic!să ştii că ucigaşul este pedepsit îndeajuns chiar de fapta lui nele-giuită!" Ci, oricum ar fi, ei rămân totuşi fraţii mei!Ea zise:— Trebuie neapărat să îi ucid!Şi îi implorai zadarnic îndurarea. Iar după aceea, mă luă peumerii ei, şi zbură, şi mă aşeză pe terasa casei mele.Atunci deschisei uşile casei. Apoi scosei cei trei mii de dinaridin ascunzătoare. Şi deschisei o dugheană, după ce făcui vizitelece trebuiau făcute şi dusei salutările de cuviinţă; şi făcui noicumpărături de mărfuri.Când se lăsă noaptea, închisei dugheana şi, intrând în casa mea,îi găsii pe aceşti doi câini legaţi într-un colţ. Când mă văzură, eise ridicară şi începură să plângă şi să se agate de veşmintele mele,însă îndată după aceea veni în fugă soţia mea şi îmi zise:— Aceştia sunt fraţii tăi.Eu ii zisei:— Dar cine i-a putut aduce în starea asta?Ea răspunse:— Eu! Am rugat-o pe sora mea, care este mult mai iscusitădecât mine în farmece, şi ea i-a adus in starea asta, din care nuvor putea ieşi decât peste zece ani.Iată de ce, o, puternice genni, am venit în locul acesta, căci măduc la cumnata mea ca să o rog să-i mântuiască de vreme ce iatăcei zece ani trecuţi de acuma. La sosirea mea aici, îl văzui pe acesttânăr cumsecade, auzii păţania lui, şi n-am vrut nicidecum să plec41O MIE ŞI UNA DE NOPŢImai departe până când nu voi vedea ce se va ivi între tine şi el! Şiwiu-i povestea mea.Genni-ul zise:— Iată o poveste cu adevărat uimitoare: şi ţie îţi hărăzesc adoua treime din sângele pentru răscumpărarea omorului. Dar îivot stoarce blestematului acesta, care a azvârlit sâmburii, treimeam mi se cuvine din sângele său.Atunci păşi înainte al treilea şeic, stăpânul mulei, şi îi zise§enni-ului:— Eu îţi voi istorisi o poveste şi mai minunată decât acele aleirlorlalţi doi. Şi îmi vei dărui restul sângelui menit pentruitacumpărarea omorului.Genni-ul răspunse:— Facă-se voia ta!Şi al treilea şeic zise:l'ovestea celui de al treilea şeic

13

O, sultane, o, tu, căpetenia genni-lor! mula aceasta este soţiameu. Plecasem odată în călătorie şi lipsisem de acasă, departe deni, un an întreg; şi când mi-am încheiat treburile negustoreşti, măIntorsei la ea în plină noapte şi o găsii culcată cu un sclav negrujte vclinţa patului; şi amândoi stăteau acolo de vorbă, şi se giugiu-i- ni, şi râdeau şi se sărutau, şi îşi aţâţau poftele frământându-şitrupurile. De îndată ce dădu cu ochii de mine, ea se ridică în grabă|) se aruncă asupra mea ţinând în mână un ulcior de apă; după cemurmură câteva cuvinte deasupra ulciorului, mă stropi cu apă şimu zise:— Ieşi din forma ta şi prefă-te în câine!Şi numaidecât mă prefacui în câine; şi ea mă izgoni din casă,iqii şi de atunci nu mai contenii să rătăcesc, şi ajunsei, în cele dinurmă, la dugheana unui casap. Mă apropiai şi începui să rod oase.uiU mă văzu stăpânul dughenei, mă luă şi merse cu mine la elacasă.Când mă văzu fata casapului, îşi ascunse numaidecât chipul inii din pricina mea şi îi zise tatălui său:— Oare se cade asta? Tu aduci un bărbat în casă şi intri cu ella noi!\O MIE ŞI UNA DE NOPŢITatăl ei îi zise:— Dar unde-i acel bărbat?Ea îi răspunse:— Câinele acesta e un bărbat. Şi 1-a vrăjit o femeie. Iar eusunt în stare să—1 mântuiesc.La aceste cuvinte, tatăl zise:— Pe Allah asupra ta! o, fiica mea, izbăveşte-1!Ea luă un ulcior cu apă şi după ce murmură deasupra acestuiacâteva cuvinte, mă stropi cu câteva picături şi zise:— Ieşi din forma asta şi întoarce-te la forma ta dintâi!Atunci mă intorsei la forma mea dintâi şi îi sărutai mâna feteişi zisei:— Doresc acum să îmi vrăjeşti soţia aşa cum m-a vrăjit ea pemine.Ea îmi dădu atunci puţină apă şi îmi zise:— Dacă o găseşti pe soţia ta dormind, stropeşte-o cu apa aceas-ta şi se va preschimba după voia ta! Şi, într-adevăr, o aflai dormind,o stropii cu apă şi-i zisei:— Ieşi din forma asta şi preschimbă-te luând chipul unei muie!Şi chiar în acea clipă se preschimbă in mula.Şi iată că tocmai pe ea o vezi acuma chiar cu ochii tăi, o, sul-tane şi căpetenie a regilor genni-lor!Atunci genni-ul se întoarse către mula şi îi zise:— E drept ceea ce zice?Şi ea dădu din cap şi grăi prin semne:— Da, da! da, da! aşa este.Toată povestea aceasta îl făcu pe genni să se înfioare de tul-burare şi plăcere, şi îl dărui pe moşneag cu ultima treime de sânge.Atunci...Ajungând aici, Şahrazada văzu mijind zorile şi, sfioasă, conteni din vorbă, fărăsă se mai folosească de îngăduinţa primită. Atunci sora ei Doniazada, ti zise:— O, sora mea, cât sunt cuvintele tale de gingaşe, şi de mângâietoare, şi deplăcute şi de dulci în prospeţimea lor!Şahrazada răspunse:

14

— Dar ce sunt toate acestea pe lângă ceea ce îţi voi povesti în nopţile viitoare,de voi mai fi în viaţă şi dacă regele va binevoi să mă mai păstreze!Şi regele îşi zise: „Pe Allah! nu o voi ucide decât atuncea când voi fi auziturmarea istorisirii ei care-i aşa de uimitoare!"Apoi regele şi Şahrazada îşi petrecură noaptea înlănţuiţi până la ziuă. Dupăcare regele se îndreptă spre sala mare unde împărţea dreptatea. Iar vizirul şidregătorii intraseră, şi divanul se umplu de lume. Şi regele judecă şi numi şiO MIE ŞI UNA DE NOPŢIîndepărtă din slujbe şi isprăvi treburile şi împărţi porunci, şi aceasta până la sfârşituldlel. Apoi divanul fu ridicat, iar regele Şahriar se întoarse la palatul său.

Şi când se lăsă a treia noapteOoniazada zise:— O, sora mea! Te rog întregeşte-ne povestea ta.Şi Şahrazada răspunse:— Cu toată inima deschisă şi darnică!Apoi ea urmă:

— Mi s-a povestit, o, mărite rege, că, după ce al treilea şeic iiIMorisi genni-ului povestea cea mai uimitoare dintre cele trei, gen-ul ui se minună nemaipomenit, se înfiora de tulburare şi plăcere,|| /.ise:— Iţi dăruiesc restul răscumpărării omorului. Şi îl slobod peAtunci negustorul, plin de fericire, se înfăţişă înaintea şeicilorţi le mulţumi călduros. Iar ei, la rândul lor, îl hiritisiră cu prilejuli/Mvirii lui.Şi fiecare dintre ei se întoarse in ţara sa şi în drumul său.— tnsă, urmă Şahrazada, aceasta nu-i mai uimitoare decât povestea pescarului.Atunci regele îi zise Şahrazadei.— Care poveste a pescarului?Şi Şahrazada zise:

I<*•.POVESTEA PESCARULUI CU EFRITULMi s-a povestit, o, mărite rege, că trăia odată un pescar, omfoarte înaintat în vârstă, însurat, tată a trei copii, şi foarte săracdupă starea lui.Şi avea el obiceiul să arunce năvodul de patru ori pe zi, şi cunimic mai mult. Ci, într-o zi dintre zile, la ceasul amiezii, merse peţărmul mării, îşi puse jos coşul, aruncă năvodul şi aşteptă răbdătorpână când năvodul se aşeză in fundul apei. Atunci strânse firele şisimţi năvodul greu tare, şi nu izbuti să îl tragă spre el. Atunci trasecapătul spre ţărm şi îl legă de un stâlp bătut în pământ Apoi sedezbrăcă, se afundă în apă în jurul năvodului, şi nu conteni să seopintească până când îl văzu tras afară. El se bucură, se îmbrăcădin nou şi, apropiindu-se de năvod, găsi într-însul un măgar mort.La vederea acestuia, fu cuprins de mâhnire şi zise:— Nu-i altă putere şi tărie decât întru Allah Prea înaltul,Atotputernicul! Apoi zise: însă, într-adevăr, acest dar din partealui Allah este uluitor!Şi rosti aceste versuri:„O, cufundătorule! te rostogoleşti în genunele nopţii §i ale pier-zaniei, orbeşte! Haide, conteneşte din cumplita caznă, căci Soarta nuîndrăgeşte mişcarea!"Apoi trase năvodul, îl stoarse de apă; şi dupăce îl stoarse bine,

15

îşi întinse năvodul. Apoi coborî în apă şi zise: „în numele lui Al-lah!" şi aruncă din nou năvodul în apă, şi aşteptă ca năvodul sădea de fundul apei; încercă atunci să îl scoată, dar îşi dete seamacă năvodul era tare greu şi părea mai tare prins de fund ca întâiaO MIE ŞI UNA DE NOPŢI

dat A. Şi crezu din nou că era ceva peşte mare. El legă atunci năvo-dul de ţărm, se dezbrăcă, se cufundă în apă şi nu se lăsă până cândnu II trase la mal; şi ducându-1 pe ţărm, găsi intr-însul un chiupuriaş plin de mâl şi de nisip. La vederea acestuia, el se jelui şi rostitA leva versuri:„O, schimbări ale sorţii, ajunge! înduraţi-vă de făpturile ome-neşti!Ce întristare! Pe pământ, nici o răsplată nu-ipe măsura vredni-titl şi nici potrivită fapteiDe atâtea ori ies din casă, ca, neştiutorul de mine, să caut No-tncull Şi aflu de la alţii că Norocul a murit de mult.O, pătimire! oare, Soartă îndurătoare, să fie într-aievea că aiturghiunit înţelepţii la umbră ca să laşi proştii să cârmuiască lumea ?"Apoi aruncă chiupul departe de el, stoarse năvodul, îl curaţi,• i II iertare lui Allah pentru mişcarea lui de răzvrătire şi se în-inurse spre mare pentru a treia oară; aruncă năvodul, aşteptă caitftvodul să atingă fundul apei şi, scoţându-1, găsi într-insul oale«parte şi cioburi de sticlă. La vederea acestora, rosti încă un vers(Hntr-un poet:„O, poetule! vântul nenorocirii niciodată nu va sufla înspre tine!i hire nu îţi dai seama, neştiutorule, că nici condeiul tău de trestie,nici şirele armonioase ale scrisului nu te vor înavuţi niciodată?"Şi ridicându-şi faţa spre cer, el strigă:— Allah! Tu ştii! eu nu arunc năvodul decât de patru ori. Şiiată că l-am aruncat de trei ori!După aceasta, chemă într-ajutor încă o dată numele lui Allah, şi«zvârli năvodul în mare, şi aşteptă să se aşeze pe fund. Şi de astă dată,tu toate sforţările lui, nu izbuti nici într-un chip să tragă năvodul,i urc se agăţa şi mai tare de pietrele din rundul apei. Atunci el strigă:— Nu este tărie şi putere decât numai întru Allah!Apoi se dezbrăcă, se cufundă de jur-împrejurul năvodului §i.' apucă să îl mânuiască, până ce îl desprinse şi îl târî la ţărm. IIilt-schise şi găsi într-însul, de astă dată, un vas mare de aramă gal-iH-nă, plin şi neatins; gura era pecetluită cu plumb purtând urmapreoţii domnului nostru Soleiman*, fiul lui Daud. La vederea aces-• Solomon, fiul lui David. Arabii îl socotesc ca stăpânujt genni-lor binefăcători lAufăcători.O MIE ŞI UNA DE NOPŢIteia, pescarul se bucură tare şi îşi zise: „Iată un lucru pe care îl voivinde in sukul* căldărarilor, căci asta face pe puţin zece dinari deaur!" încercă apoi să-l lege şi să-1 ia la spinare, dar ii găsi preagreu şi îşi zise: „Trebuie neapărat să-1 deschid şi să văd ce se aflăîntr-însul, apoi îl voi deşerta în sacul meu; şi apoi voi vinde vasulîn sukul căldărarilor". Apoi luă cuţitul şi se apucă să-1 învârteascăpână când ii descetlui plumbul; întoarse apoi vasul cu gura în josşi îl scutură ca să îl deşerte pe jos. Dar nimic nu ieşi din vas decâtun fum care se urcă în albastrul cerului şi se aşternu pe faţapământului. Şi pescarul se minună tare. Apoi fumul ieşi de totafară, se îndesă şi se preschimbă intr-un efrit al cărui cap atingeanorii iar picioarele i se târau în pulbere.Capul acelui efrit era ca o cupolă, mâinile ca nişte furci, pi-

16

cioarele ca nişte catarge, gura ca o peşteră, dinţii ca nişte pietre,nasul ca un ulcior, ochii ca două torţe; părul ii era încâlcit şi plinde praf. La vederea acestui efrit, pescarul se înspăimântă, muşchiiîi tremurară, dinţii i se încleştară cu putere, scuipatul îi secă ingură, iar ochii lui fură orbiţi de lumină.Când efritul îl văzu pe pescar, strigă:— Nu este nici un Dumnezeu decât numai Allah şi Soleimaneste profetul lui Allah! Şi grăind către pescar, el îi zise: Iar tu, o,mărite Soleiman, profetul lui Allah, nu mă ucide, căci niciodatănu iţi voi ieşi din voia ta şi nu mă voi răzvrăti împotriva poruncilortale!Atunci pescarul ii zise:— O, uriaşule răzvrătii şi cutezător, îndrăzneşti să spui că So-leiman este prorocul lui Allah! De altminteri, Soleiman a muritde două mii opt sute de ani, şi suntem la plinirea vremurilor! Ce-işi cu povestea asta? Şi ce îţi veni să îndrugi? Şi din ce pricină te-aivârât în vasul acesta?La aceste cuvinte, genni-ul îi zise pescarului:— Alt Dumnezeu nu este decât numai Allah! Lasă-mă să îţiîmpărtăşesc o veste bună, o, pescarule!Pescarul ii zise:— Şi ce vrei să îmi vesteşti?El îi răspunse:— Moartea ta! Şi chiar în ceasul acesta, şi în cel mai groaznicchip!Pescarul răspunse:— Pentru această veste te faci vrednic ca, o, locţiitorule al* Suk: piaţă.O MIE ŞI UNA DE NOPŢIiuţilor, cerul să te lipsească de ocrotirea lui! Şi fie ca aceasta săli îndepărteze de noi! Şi de ce, oare, îmi vrei pieirea mea? Şi ceim l,1cut, oare, ca să fiu vrednic de osândit la moarte? Te-am slo-i'ti/ii din amforă, te-am izbăvit din acea îndelungată şedere în ma-ic-am adus înapoi pe pământ!Alunei efritul zise:— Cumpăneşte şi alege felul morţii care ţi-ar fi mai pe voieţi felul cum ţi-ar plăcea mai bine să fii ucis!Pescarul zise:- Care-i fărădelegea mea pentru ca să fiu vrednic de o ase-ni. ni-a pedeapsă?Kfritul zise:— Ascultă-mi povestea mea, o, pescarule.Pescarul zise:— Vorbeşte! şi scurtează-ţi cuvântarea, căci, de nerăbdare, su-netul meu e gata să îmi iasă din piciorul meu!UI ritul zise:— Află că sunt un genni răzvrătit! M-am răsculat împotrivaIul Solciman, fiul lui Daud. Numele meu este Sakhr El Djinn! ŞiMoli-iman îl zori spre mine pe vizirul său Asef, fiul lui Barkhia,»«ie m-a dus cu toată împotrivirea mea şi m-a dat intre mâinileIul ' .tMciman. Şi nasul meu în clipa aceea se făcu tare umil. Lavederea mea, Soleiman făcu legământ lui Allah, şi îmi porunci săîmbrăţişez religia lui şi să mă supun lui. Dar eu mă împotrivii.Atunci el ceru să i se aducă această amforă şi mă încuie într-insa.\|»M o cetlui cu plumb şi o pecetlui cu numele Prea înaltului.

17

Apoi dădu porunca genni-lor credincioşi, care mă luară pe umeriţi mă lepădară în mijlocul mării. Petrecui o sută de ani in fundultipci şi îmi ziceam în inima mea: „Pe veci îl voi îmbogăţi pe acela• mo. mă va mântui!" Dar cei o sută de ani trecură şi nimeni nu măt/bâvi. Când intrai în a doua numărătură de o sută de ani, îmi zisei:„Voi descoperi şi voi da comorile pământului celui care mă vamântui!" Dar nimeni nu mă izbăvi. Şi se scurseră patru sute de ani|l lini zisei: „îl voi învrednici cu trei lucruri la alegerea lui pe acela■ .11 c mă va mântui!" Dar nimeni nu mă izbăvi! Atunci mă cuprinseit groaznică mânie şi îmi zisei în sufletul meu: „De acum îl voiucide pe acela care mă va mântui, dar îi voi îngădui alegerea morţiilut!" Atunci ai venit, pescarule, şi m-ai izbăvit. Şi iţi voi îngădui*A Iţi alegi felul morţii tale!• La aceste cuvinte ale efritului, pescarul zise:— O, Allah! ce minune mare! A trebuit ca să fiu tocmai euO MIE ŞI UNA DE NOPŢI

48acela care să-1 izbăvesc! O, efritule-, ai îndurare faţă de mine şiAllah se va indura de tine! Dar dacă mă vei pierde, Allah va ridicaasupra ta un altul care să te piardă şi pe tine.Atunci efritul zise:— Dar dacă vreau să te ucid, e tocmai fiindcă tu m-ai mântuit!Şi pescarul zise:— O, şeicule al efriţilor, prin urmare aşa vrei să-mj întorcibinele prin rău! Aşadar, proverbul nu minte câtuşi de puţin!Şi pescarul rosti versuri despre aceasta:„Vrei să guşti din amărăciunea lucrurilor? - fii bun şi săritor.Da, îţi jur pe viaţa mea! mişeii nu cunosc nici un fel de recu-noştinţă.Dacă vrei, încearcă! Şi soarta ta va fi aceea a bietei Magir, mamaMAmer!"însă efritul îi zise:— Ajunge cu atâta vorbărie! Să ştii că am neapărată nevoiede moartea ta!Atunci pescarul îşi zise în sinea lui: „Eu nu sunt decât un om,şi el este un genni, dar Allah mi-a dat o judecată tare aşezată; şiaşa, voi potrivi o capcană ca să îl pierd, un şiretlic din iscusinţamea. Şi voi vedea atunci, dacă el, la rândul lui, va putea potriviceva cu răutatea şi viclenia lui." Atunci el îi zise efritului:— Şi, într-adevăr, mi-ai hărăzit moartea?Efritul ii răspunse:— Nu te mai indoi de asta câtuşi de puţin.Atunci el zise:— Pe numele Celui Prea înalt, care este săpat în pecetea luiSoleiman, eu te rog fierbinte să imi răspunzi cu adevărat la între-barea mea!Când efritul auzi numele Celui Prea înalt, fu tare înduioşat şitare zguduit, şi ii răspunse:— Mă poţi întreba şi îţi voi spune adevărul.Atunci pescarul zise:— Cum ai putut încăpea întreg în acest vas, care de-abia îţipoate cuprinde piciorul sau mâna?Efritul zise:— Oare, nu cumva te îndoieşti de asta?Pescarul răspunse:49

18

O MIE ŞI UNA DE NOPŢI— într-adevăr, nu o voi crede niciodată, de nu te voi vedea• hiar cu ochii mei că încapi în acest vas!Dar în clipa aceea Şahrazada văzu ivindu-se dimineaţa şi tăcu discretă. Şi re-gele Şahriar îşi zise în sufletul său: „Desigur, povestea aceasta este nespus de ui-mitoare. Şi aşa îi voi aştepta sfârşitul, şi pe urmă voi face cu această fată a viziruluimeu ce am făcut cu celelalte fete."

Şi când se lăsă a patra noapte\Fia zise:

Mi s-a povestit, o, mărite rege, că, atunci când pescarul îi zise< li Itului: „ Nu te voi crede niciodată, de nu te voi vedea acolo chiariu ochii mei!", efritul se tulbură tare, se cutremură şi se prefăcu■im nou într-un vârtej de fum care urcă până la cer, se îndesă şiImepu să intre în vas, puţin câte puţin, până se curmă. Atunciiit'Hcurul luă cu iuţeală capacul de plută întipărit cu pecetea lui■ -ii nnan şi astupă vasul. Apoi strigă pe efrit şi ii zise:— Ei! socoteşte şi cumpăneşte felul morţii de care doreşti maibine să mori, că de nu, te voi azvârli în mare şi îmi voi zidi o casăp© ţărm şi voi împiedica pe oricine ar veni să pescuiască, zicându-i:„Aici se află un efrit; odată scăpat, el vrea să îl ucidă pe mântui-loi ui său şi îi înşiră felurile morţii ca să îşi aleagă dintre-acestea!"< .mei efritul auzi vorbele pescarului, încercă să iasă, dar nui/liuti; şi se văzu întemniţat, cu pecetea lui Soleiman deasupra ca-pului.Şi înţelese atunci că pescarul îl încuiase în temniţa împotrivat A reia nu pot să izbândească nici cei mai slabi şi nici cei mai pu-ternici dintre efriţi! Şi, înţelegând că pescarul îl ducea către mare,/Inc:— Nu! Nu!Şi pescarul zise:— Trebuie! ah! trebuie!Atunci genni-ul începu să îl ia cu vorbe dulci; el se supuse şi/Ine:— O, pescarule, ce ai de gând să faci cu mine?El zise:— Să te arunc în mare! Căci dacă ai petrecut acolo o «nie optti 4 voi T

O MIE ŞI UNA DE NOPŢI50sute de ani, eu te voi ţintui acolo până în ceasul judeţului! Căci,oare, nu te-am rugat să mă cruţi pentru ca Allah să te cruţe? şisă nu mă ucizi pentru ca nici Allah să nu te ucidă? Ci, tu ai respinsrugămintea mea şi te-ai purtat mişeleşte! De aceea Allah te-a datîntre mâinile mele. Şi n-am nici o remuşcare fiindcă te trădez!Atunci efritul zise:— Deschide-mi vasul şi te voi copleşi de binefaceri!El îi răspunse:— Minţi, blestematule! De altfel, între tine şi mine se petreceîntocmai ceea s-a petrecut între vizirul regelui Iunan şi mediculRuian!Şi efritul zise:— Dar cine erau vizirul regelui Iunan şi medicul Ruian? Şicum este această poveste?Povestea vizirului regelui Iunanşi a medicului RuianPescarul zise:

19

— Află, o, tu, efritule, că trăia odată, în vechimea timpurilorşi în trecutul evului şi al clipei, în oraşul Fers, în ţara Rumannilor*,un rege numit Iunan. El era bogat şi puternic, stăpân peste oşti,peste puteri însemnate şi cu aliaţi din toate soiurile de oameni.Insă trupul lui era chinuit de o lepră care îi aduse la disperare pe jmedicii şi cărturarii din ţara lui. Nici drogurile, nici pilulele, nicialifiile nu aveau nici o înrâurire asupra lui, şi nici unul dintre me-dici nu putu să ii afle vreun leac tămăduitor. Ci, într-o zi, un medicbătrân şi vestit, pe al său nume Ruian, veni în oraşul regelui Iunan.El era priceput în cărţile greceşti, persane, romane, arabe şi siriene;studiase medicina şi astronomia, ale căror principii şi reguli le cu-noştea prea bine, şi înrâuririle lor bune şi pe cele rele; el cunoşteaînsuşirile plantelor şi ale ierburilor grase şi uscate, şi înrâuririlelor bune şi pe cele rele; în sfârşit, el studiase filosofia şi toateştiinţele medicale şi multe ştiinţe încă. Şi aşa, după ce mediculintră în oraş şi petrecu acolo câteva zile, el auzi povestea regeluişi a leprei care ii chinuia trupul prin voia lui Allah şi la fel despredeplina neizbandă a încercărilor de lecuire ale tuturor medicilorşi cărturarilor. La această veste, medicul îşi petrecu noapteafrământat de gânduri. Dar când se trezi dimineaţa şi când străluci* Romanii din Bizanj, prin extensiune: toţi creştinii şi îndeosebi grecii.O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

iimuna zilei şi soarele salută lumea, această măreaţă podoabă aii Prea Bun, el se îmbrăcă în cele mai frumoase veşminte aleMII |i intră la regele Iunan. Apoi sărută pământul între mâinile<>' *, şi rosti urări pentru vecia puterii lui şi a darurilor lui Allah■ "i>i.i lui şi despre toate cele mai bune lucruri. Apoi vorbi şi îiimpArtăşi cine este, şi îi zise:— Am aflat despre pătimirea ce te-a lovit în trupul tău şi amilliti că mulţimea medicilor n-au putut găsi mijlocul prin care săi iu mc boala. Dar eu te voi lecui, o, rege, şi nu te voi pune nici-tii < uni să bei tot felul de leacuri şi nici nu te voi unge cu tot felulti* alifii!I x aceste vorbe, regele Iunan se minună peste măsură şi zise:— Cum vei face? Ci, pe Allah! de mă vei tămădui, te voiimlingăţi până la fiii fiilor tăi, şi îţi voi împlini toate dorinţele, şiii tovarăşul meu de băutură şi prietenul meu!După aceea regele îi dădu o mantie frumoasă şi îl copleşi cu1 "un, $i îi zise:într-adevăr mă vei tămădui de această boală fără leacuri şifii» alifii?II ii răspunse:Da, desigur! Te voi tămădui fără nici o osteneală şi nicitltiifii In trupul tău.Alunei regele se minună cum nu se poate mai tare, şi îi zise:» O, medic neîntrecut, care zi şi care clipă va vedea înfăptuin-du «fi ceea ce mi-ai povestit? Grăbeşte-te să o faci, o, fiul meu!II li răspunse:— Ascult şi mă supun!Apoi cobori de la rege şi inchirie o casă unde îşi rândui cărţile,|t MI urile şi ierburile sale aromatice. Apoi îşi făcu extracte din me-•i" .nuculele lui şi din cele simple, îşi făcu un mai de lemn scurt şiIH< nvoiai, pe care îl scobi la capăt şi ii potrivi o coadă; şi mai făcuH minge cum se pricepu mai bine. Când sfârşi de tot cu lucrul, elHM ,t a doua zi la rege, intră la el şi sărută pământul între mâinile«li Apoi îi prescrise să meargă la meidan** călare şi să se joaceII mingea şi cu maiul.Itegele merse însoţit de emirii lui, de curteni, de viziri şi dei Opctcniile împărăţiei. De-abia merse la meidan, că medicul Ruian

20

veni şi îi dădu maiul, zicându-i:* Sărută pământul între mâinile sale: adică se înclină până la pământ şi sărutăpii iftnlul înaintea regelui.*• Pia[a consacrată jocurilor.

mO MIE ŞI UNA DE NOPŢI— Ia maiul acesta şi prinde-1 aşa; izbeşte cu acesta în pământmeidanului şi în minge, cu toată puterea ta. Şi fă în aşa chip ca :ajungi să asuzi în palmă şi din tot trupul. în felul acesta leacul îţiva străbate in palmă şi ţi se va împrăştia prin tot trupul tău. Dupăce vei 6 asudat, şi leacul va fi avut răgazul să lucreze, intoarce-tela palat şi du-te apoi la hammam de te scaldă. Şi atunci vei fivindecat. Şi acum pacea fie cu tine.Atunci regele Iunan luă maiul de la medic şi îl apucă zdravănîn mână. La rândul lor, nişte călăreţi aleşi urcară pe cal şi-i arun-cară mingea. Atunci el se puse să gonească în urma ei şi să oajungă şi să o izbească cu putere, ţinând mereu strâns in mâini custrăşnicie maiul. Şi nu încetă să izbească mingea, până când asudătare în palmă şi din tot trupul. Când medicul Rujan văzu că leaculse imprăştiase prin tot trupul, îi porunci regelui să se întoarcă lapalat şi să meargă la hammam să facă numaidecât o baie. Şi regeleIunan se întoarse îndată şi porunci să i se pregătească hammamul.1-1 pregătiră şi, în acest scop, tapiţerii se grăbiră cu sârguinţă şisclavii se zoriră pe întrecute şi îi gătiră schimburile. Atunci regeleIunan intră în hammam, de unde ieşi ca să încalece pe cal şi să seîntoarcă la palat, ca să doarmă acolo.Iată in ce îl priveşte pe regele Iunan. Cât despre mediculRuian, acesta se întoarse acasă să se culce, se deşteptă dimineaţa,urcă la rege, îi ceru îngăduinţa să intre, ceea ce regele ii incuvinţă,intră, sărută pământul între mâinile sale şi începu prin a-i recitacâteva strofe cu gravitate:„Dacă Elocinţa te-ar alege drept tată, ea ar înflori a doua oarăf[Şi pe nimeni altul afară de tine ea n-ar mai putea alege!O, chip strălucitor a cărui lumină ar umbri chiar flacăra unui ]tăciune arzând!Fie ca acest chip preamărit să rămână un răstimp destul de înde-lungat luminos în prospeţimea lui ca să vadă cutele brăzdând chipultimpului!M-am acoperit de binefaceri cu dărnicia ta, precum noul bi-nefăcător acoperă dealul.Măreţele tale fapte de vitejie te-au adus pe culmile măririi §i eştiîndrăgitul Destinului care nu mai are nimic ce să-fi refuze!"Odată versurile recitate, regele se sculă in picioare şi se aruncădrăgăstos de gâtul medicului. Apoi îl forţă să şadă lângă el şi îldărui cu minunate mantii de cinstire.• MIE ŞI UNA DE NOPŢI

într-adevăr, când regele părăsise hammamul, el îşi privise tru-pul şi nu mai găsi nici urmă de lepră, iar pielea lui se făcuse curatăt ii argintul neprihănit. El se bucură atunci cu cea mai neţărmurităbucurie şi pieptul i se lărgi şi i se umplu de plăcere. Când se sculăiliinineaţa, regele intră in divan şi se aşeză pe tron; iar curtenii şi■ "i marii împărăţiei intrară şi ei; şi la fel făcu medicul Ruian.Alunei, la vederea lui, regele se ridică în graba mare şi ii puse să|udă lângă el. Apoi li se serviră la amândoi mâncărurile şi bucateleţi băuturile cât fu ziua de mare. Când se lăsă noaptea, regele dădumedicului două mii de dinari, fără să socotim mantiile de cinstire

21

ţi darurile, şi îl puse să încalece chiar pe armăsarul lui. Şi aşa me-llcul îşi luă rămas-bun şi se întoarse acasă.Cât despre rege, el nu mai contenea să se mire, minunându-sede măiestria medicului, şi să zică: „El m-a lecuit pe dinafară tru-pului meu, fără să mă ungă cu alifie! Ci, pe Allah! asta-i o ştiinţă"i 'lună! Am datoria să îl acopăr pe acest om cu binefacerile dărni-i lei mele şi să îl iau de tovarăş şi prieten iubitor pentru totdeauna!"71 icgcle Iunan se culcă vesel, cu bucurie mare vâzându-se sănătosIM trup şi tămăduit de boala lui.t Aşadar, când regele veni dimineaţa şi se aşeză pe tronul său,•' •mlucătorii poporului statură in picioare în faţa mâinilor lui, şi•mirii şi vizirii se aşezară de-a dreapta şi de-a stânga lui. El po-"iiiu atunci să îl cheme pe medicul Ruian care veni şi sărutăpământul intre mâinile sale. Şi regele se ridică anume pentru el,II puse să şadă lângă el, îi ură o viaţă lungă şi ii dădu mantii de< Initire şi o mie de dinari. Şi aşa se întoarse medicul la casa sa,InOlţflnd rugi pentru rege.Când se sculă dimineaţa, regele ieşi şi intră in divan, şi fuiiuonjurat de emiri, viziri şi curteni. Ci, printre viziri, se afla unvl/lr cu o înfăţişare respingătoare, cu chip scârnav şi de piază rea,iun icoşător, greţos de zgârcit, pizmos şi împietrit de invidie şi ură.< And acest vizir îl văzu pe rege aşezându-1 alături de el pe mediculUuian şi învrednicindu-1 cu toate binefacerile sale, fu cuprins deinvidie şi hotărî in taină să ii piardă, după proverbul care zice:„Invidiosul se izbeşte de oricine, tirania stă dosită în inima invi-diosului; puterea e socotită ireală şi slăbiciunea o ţine mocnind".Vizirul se apropie atunci de regele Iunan, sărută pământul intreni.miile sale şi zise:-*- O, rege al secolului şi al vremii, tu care i-ai încărcat pennmeni cu binefacerile tale, iţi dau din partea mea un sfat de onemaipomenită însemnătate şi pe care nu aş putea să ţi-1 ascundO MIE ŞI UNA DE NOPŢI'54fără să fiu într-adevăr un fiu adulterin. Dacă îmi porunceşti să ţi-1dau la iveală, atunci (i-1 voi destăinui!Atunci regele, tulburat adânc de vorbele vizirului, zise:— Şi care-i sfatul tău?El îi răspunse:— O, rege slăvit, cei din vechime au zis: „Cel care nu priveştesfârşitul şi urmările, nu va avea norocul drept prieten, şi tocmail-am văzut pe rege pierzându-şi judecata, învrednicind cu binefa-ceri pe duşmanul său, pe acel care doreşte nimicirea domniei tale,acoperindu-1 cu favoruri, copleşindu-1 cu daruri mărinimoase. Ci,eu sunt cuprins, din pricina aceasta, de cea mai mare teamă pentrusoarta regelui!La aceste cuvinte, regele se tulbură nespus de tare, se schimbăla culoarea feţei, şi zise:— Cine-i acela despre care susţii că este duşmanul meu şi carear fi fost copleşit de favorurile mele?El îi răspunse:— O, rege, dacă ai adormit, trezeşte-te! căci eu vorbesc demedicul Ruian!Regele îi zise:ţr* Acesta este prietenul meu bun şi mi-e cel mai scump dintreoameni, căci el m-a lecuit cu un lucru ce l-am ţinut in mână şi

22

m-a mântuit de boala mea, care i-a făcut pe medici să dispereze!Ci, desigur! nu-i nimeni altul ca el in acest secol, în lumea întreagă,în Apus ca şi în Răsărit. Şi acum îndrăzneşti să îndrugi asemenealucruri despre el? Cât despre mine, de astăzi înainte, îi voi menifonduri de leafă, ca să aibă o mie de dinari. De altminteri, chiardacă i-aş da jumătate din împărăţia mea, şi ar fi puţin lucru pentruel. De asemenea, cred cu tărie că tu nu grăieşti toate acestea decâtdin invidie, cum se istoriseşte în povestea ce am auzit-o despreregele Sindabad!în clipa aceea, Şahrazada fu surprinsă de licărirea dimineţii şi conteni cu po-vestirea ei. Atunci Doniazada îi zise:— O, sora mea, cât sunt de dulci, şi de gingaşe, şi plăcute, şi fără de prihanăcuvintele tale!Şi Şahrazada ti zise:— Dar ce sunt toate acestea, asemuite cu ceea ce vă voi povesti la amândoi,tn noaptea viitoare, dacă voi mai fi în viajă, şi dacă regele va binevoi să mă păstreze!Atunci regele îşi zise în sufletul său: „Pe Allah! nu o voi ucide înainte de aauzi urmarea povestirii ei, care-i o poveste într-adevăr minunată!Apoi îşi petrecură amândoi noaptea, îmbrăţişaţi până dimineaţa. Şi regele ieşispre sala judecăţii, iar divanul se umplu de lume. Şi regele judecă şi numi în slujbeO MIE ŞI UNA DE NOPŢIfi îndepărtă din dregătorii şi cârmui, şi sfârşi treburile domniei, şi aceasta până latapAtul zilei. Apoi divanul fu ridicat şi regele intră în palatul său. Când se apropienutiplca, el făcu lucrul său obişnuit cu Şahrazada, fiica vizirului.

Când se lăsă a cincea noapteihrazada zise:

Mi s-a povestit, o, mărite rege, că regele Iunan îi zise viziruluitiu:— O, vizirule, ai lăsat să pătrundă în tine invidia împotrivaIM, .1 uului şi vrei ca eu să îl ucid, ca pe urmă să mă căiesc, aşa cum• a căit regele Sindabad după ce a ucis şoimul!Vizirul răspunse:— Şi cum s-a întâmplat aceasta?Atunci regele Iunan povesti:Şoimul regelui SindabadSe zice că trăia odată un rege dintre regii din Fars, care era......■ iubitor de petreceri, de plimbări prin grădini, de toate feluriletir vânători. Şi avea un şoim pe care ii crescuse el singur şi carenu II părăsea nici noaptea: căci, chiar în timpul nopţii, îl ţinea pepumnul său şi, când mergea la vânătoare, îl lua cu sine, şi îi atârnaIn pM O cupă de aur, din care îi dădea să bea. într-o zi, pe cândt«Mlca în patul său, deodată iată—1 venind pe vechil* încărcat depflxdri de vânătoare, care îi zise:- O, rege al secolelor, e tocmai timpul potrivit să mergem lavAnâtoare!Atunci regele îşi făcu pregătirile de plecare şi luă şoimul pemAnă. Apoi plecară şi ajunseră într-o vâlcea, unde întinseră plasele•Ic vânătoare. Şi deodată o gazetă căzu în capcană. Atonei regelerine:— îl voi ucide pe acela pe lângă care va trece gazela!Apoi se apucă să strângă plasa în jurul gazelei, care se apropiealunei de rege, se ridică pe picioarele de dinapoi şi strânse la piep-• Wekil: intendent.O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

56tul ei labele dinainte ca şi cum ar fi vrut să sărute pământul înain-tea regelui. Atunci regele îşi bătu palmele una de alta ca să o facăpe gazelă să fugă, care atunci sări şi o zbughi trecând peste capulsău şi se cufundă în locuri depărtate. Şi regele se întoarse sprestrăjeri şi îi văzu trăgându-şi cu ochiul către el. La vederea lor, ii

23

zise vizirului:— Ce-i cu oştenii aceştia, că îşi fac asemenea semne către mi-ne?El îi răspunse:— Ei zic că ai jurat să trimiţi la moarte pe oricine va vedea]trecând gazelă înspre el!Şi regele zise:— Pe viaţa capului meu! trebuie să o urmărim pe această ga-zelă şi să o aducem înapoi!Apoi regele porni în goana calului pe urmele gazelei; şi şoimul io izbea cu ciocul peste ochi, şi atât de tare, încât o orbi şi o făcusă ameţească. Atunci regele îşi luă hangerul, o izbi cu acesta şi ofăcu să se rostogolească; apoi coborî, o înjunghie, o jupui şi îi;atârnă leşul de oblâncul şeii. Ci, era cald şi locul era pustiu, sterpşi fără de apă. Şi regele însetase şi calul însetase. Şi regele se în-toarse şi văzu un copac din care curgea ceva ca untul. Ci regele ,avea mâna acoperită de o mănuşă de piele; şi aşa luă cana de la,gâtul şoimului; o umplu din apa aceea şi-o întinse păsării; darlpasărea ii dădu cănii o lovitură cu laba şi o răsturnă. Regele luă]cana pentru a doua oară, o umplu, şi gândindu-se mereu că păsării'ii este sete, i-o puse dinaintea ei, dar şoimul, pentru a doua oară,)îi dădu cănii o lovitură cu laba şi o răsturnă. Şi regele se mânie pe jşoim, şi luă cana pentru a treia oară, dar i-o întinse calului; şijjşoimul răsturnă cana cu aripa. Atunci regele zise:— Fie ca Allah să te îngroape, o, cea mai nefastă dintre păsărilecobe! M-ai împiedicat să beau, te-^ai lipsit pe tine însuţi de apă 5l-ai lipsit de aceasta pe cal.Apoi îl izbi pe şoim cu sabia şi îi reteză aripile. Atunci şoimiîncepu să ridice capul şi să îi grăiască prin semne:— Priveşte ce este sus in copac!Şi regele ridică ochii, şi văzu în copac un şarpe năprasnic; şiceea ce curgea era veninul său. Atunci regele se căi că îi tăiasearipile şoimului. Apoi se ridică, încalecă din nou pe cal, pleducând cu sine gazelă şi ajunse la palatul său. Aruncă gazelăbucătarului şi îi zise:— Ia-o şi găteşte-o! Apoi, regele se aşeză pe tron, avândO MIE ŞI UNA DE NOPŢIMa| >oimul. Atunci şoimul sughiţă o dată şi muri. La această pri-vi'li^ic, regele scoase strigăte de jale şi de durere pentru că ucisese......ui care 1-a scăpat de la pieire.Şi aceasta este povestea regelui Sindabad!Când vizirul auzi istorisirea regelui Iunan, îi zise:— O, rege măreţ şi plin de vrednicie, ce rău am săvârşit, oare,•M» cărui urmări aducătoare de nenorociri le vei fi avut? Nu m-ami ■■•ni aşa faţă de tine decât fiindcă mi-a fost milă de tine. Şi tuvt-i cunoaşte adevărul din spusele mele! Dacă mă asculţi, eşti»«Aput, iar de nu, vei pieri aşa cum a pierit un vizir care înşelaseMII du de rege dintre regi.Povestea prinţului şi a vampiruluiKcgele despre care este vorba avea un fiu foarte iubitor devln&loarea călare şi avea şi un vizir. Şi regele acela îi porunci aceluiVilii să fie cu fiul său oriunde va merge. Acel fiu, intr-una din zile,leţl la vânătoare pe jos şi la vânătoare călare, şi împreună cu ell#|l vizirul tatălui său. Şi amândoi merseră şi văzură o fiară grozavă,fi vizirul ii zise fiului de rege:

24

E rândul tău! aruncă-te pe fiara asta şi urmăreşte-o!lur prinţul se porni în urmărirea fiarei până ce se făcu nevăzutiMI ochi. Şi iată că deodată fiara se pierdu în pustietate. Şi prinţulfi muşc tare buimăcit şi nu mai ştia încotro să se întoarcă, cândvlfu In susul drumului o sclavă tânără ce plângea. Prinţul ii zise:— Cine eşti tu?l>a îi răspunse:— Fiica unui rege dintre regii Indiei. în timp ce călătoreampi In deşert cu caravana, mă cuprinse o poftă de somn şi căzui din|ti (Ară să îmi dau seama. Şi mă trezii părăsită singură şi fără să,iiu încotro s-o apuc!("and prinţul auzi aceste cuvinte, fu cuprins de înduioşare şi olAIlfl pe spatele calului său şi o aşeză călare pe crupă şi porni ladrum. Trecând printr-o insuliţă pustie, sclava îi zise:— O, stăpâne al meu, aş vrea să-mi fac nevoile!Alunei el o coborî pe insuliţă şi, văzând că ea întârzia preaninli ţi că era prea înceată, intră în urma ei fără ca ea să bage deMumă. Ci ea era o vampiră! Şi le zicea copiilor ei:- O, copiii mei, astăzi v-am adus un băiat tânăr şi gras bine!Şi ei îi ziseră:O MIE ŞI UNA DE NOPŢI58— O, adu-ni-1 mai repede, măicuţă, ca să ne umplem burţile!Când prinţul auzi vorbele lor, nici nu se mai îndoi de moartealui, şi muşchii-i fremătară şi fu cuprins de mare spaimă pentrusoarta lui, şi se întoarse la locul unde îl lăsase. Când ieşi vampiradin vizuina ei, ea îl văzu că era speriat ca un mişel fricos şi cătremura, şi-i zise:— De ce ţi s-a făcut frică?El răspunse:— Am un vrăjmaş de care mi-e frică.Iar vampira îi zise:— Dar tu mi-ai spus chiar aşa: „Sunt un prinţ"... nu?El răspunse:— Da, într-adevăr.Ea îi zise:— Atunci de ce nu îi dai duşmanului tău ceva bani ca să îlîndepărtezi?El răspunse:— Vai! el nu se mulţumeşte cu bani şi nu râvneşte decât lasufletul meu! Ci tare mi-e frică şi sunt un om rob al nedreptăţii!Ea zise: *— Dacă eşti asuprit, aşa cum susţii, n-ai decât să ceri ajutorullui Allah împotriva vrăjmaşului tău; şi El te va păzi de fărădelegiletuturor acelora de care îţi este frică!Atunci prinţul ridică ochii spre cer şi zise:— O, Tu, care-i răspunzi celui asuprit, dacă te roagă, şi îi des-coperi răul, ajută-mă să biruiesc asupra vrăjmaşului, şi îndepărte-ază-1 de la mine, căci tu ai putere peste tot ce doreşti!Când vampira auzi această rugăciune se făcu nevăzută. Iarprinţul se întoarse la regele, tatăl lui, şi îi povesti despre sfatulmişelesc al vizirului! Iar regele porunci moartea vizirului!Apoi vizirul regelui Iunan urmă cu aceste cuvinte:— Şi tu, o, rege, dacă te increzi in acest medic, el te va facesă mori de moartea cea mai groaznică. Şi cu toate că l-ai copleşit

25

cu favoruri şi ai făcut din el apropiatul tău, totuşi el îţi pregăteştemoartea. Nu vezi de ce te-a mântuit de boală pe dinafară trupuluitău cu un lucru pe care l-ai ţinut în mână? Şi nu crezi, oare, căaceasta-i numai spre a-ţi pricinui pierzania ta cu un al doilea lu-cru, pe care el te va face să-1 ţii în mână de acum încolo?Atunci regele Iunan zise:— Adevărat grăieşti! Fie după sfatul tău, o, vizire al meu de(«_______________________________________O MIE ŞI UNA DE NOPŢIjtoviiţă bună. Căci este prea lesne cu putinţă ca acest medic să fiVtnil în taină ca o iscoadă ca să îmi pricinuiască pierderea mea.Inii adevăr, dacă m-a mântuit cu un lucru ce l-am ţinut în mână,»! poate tare bine să mă piardă, de pildă, cu un lucru pe care m-ar<ă-l miros! Apoi regele lunan ii zise vizirului său: O, vizire,»# va trebui să facem cu el?Şi vizirul îi răspunse:— Trebuie să trimitem de îndată pe cineva la el, ca să—1 cheme;ţt »And se va înfăţişa aici, va trebui izbit peste ceafă, şi aşa veiillvili fărădelegile lui, şi te vei fi liniştit. Trădează-1, aşadar, înainteti ir trădeze el pe tine!Şl regele lunan zise:— Adevărat grăieşti, vizire!Apoi regele trimise să îl cheme pe medic, care se înfăţişă vesel,"imul ce hotărâse îndurătorul - căci poetul zice in versuri:„O, tu, care te temi de loviturile Destinului, linişteşte-te! Nu ştii,tu iitire, că toate sunt în mâinile Celui ce a zidit pământul?!C 'ăci ceea ce este scris, e scris şi nu se şterge nicidecum! Şi câtitn/ire ce nu este scris, n-ai de ce te teme!Şi, Tu, Doamne! putea-voi petrece vreodată chiar o singură ziui î[i cânt osanale? Şi pentru cine mi-aş putea păstra mai bineituul minunat al stilului meu ritmat şi limba mea de poet?Fiecare dar nou ce îl primesc din mâinile tale, Doamne, este maifHmw\ frecat cel dinainte, şi îmi vine înainte chiar de a-l fi dorit!Şi aşa, cum aş putea să nu îţi cânt mărirea ta, toată mărirea ta,|i w te slăvesc în suflet şi în faţa tuturor?!I Uir trebuie să ţi-o mărturisesc. Niciodată gura mea nu va aveaH ilurinţă atâta de frumoasă, nici spinarea mea atâta putere, fie ca»i? i iitu, fie ca să duc povara binefacerilor cu care tu m-ai copleşit!i >, ru, care eşti în rătăcire, încredinţează-ţi grijile tale în mâinilelui Allah, singur înţelept! Şi după ce vei face aceasta, inima ta nu vaii\m nimic de ce să se teamă din partea oamenilor.SVf ştii, de asemenea, că nimica nu se face prin voia ta, ci numaipun voinţa sigură a înţeleptului înţelepţilor!Aşadar, nu deznădăjdui niciodată, şi uită de toate tristeţile şi dehune grijile! Oare nu ştii că grijile învechesc chiar si inima celui maiMit şi a celui mai puternic?Lasă, aşadar, totul. Planurile noastre nu sunt decât planuri deu-putincioşi în faţa singurului Orănduitor! Lasă-te în voia sorţii!Jfl vti gusta din fericirea statornică".O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

Când se înfăţişă, aşadar, medicul Ruian, regele îi zise:— Ştii de ce te-am chemat să te înfăţişezi înaintea mea?Şi medicul răspunse:— Nimeni nu ştie dinainte necunoscutul în afară de Allah Preînaltul!Regele îi zise:— Te-am chemat să vii pentru moartea ta şi ca să îţi scotsufletul din tine!Iar medicul Riuan, la aceste vorbe, rămase mirat cu neţărmu- \rită mirare, şi zise:

26

— O, rege, de ce să mă pierzi, şi care a fost greşeala de mine jsăvârşită?Iar regele îi răspunse:— Se zice că eşti o iscoadă şi că ai venit să mă ucizi. Ci eu tevoi ucide înainte ca să mă ucizi tu pe mine!Apoi regele ii strigă spătarului şi îi zise:— Izbeşte gâtul acestui trădător şi mântuieşte-ne de nelegiui-rile lui!Şi medicul ii zise:— Cruţă-mă, şi Allah te va cruţa pe tine! Şi nu mă ucide, iar jde nu, Allah te va ucide pe tine.Apoi ii repetă rugămintea, aşa cum am făcut şi eu către tine,]efritule, fără ca tu să mă fi izbăvit; ci, dimpotrivă, stăruiai să îmi jvoieşti moartea.După aceea regele Iunan ii zise medicului:— Nu îmi voi regăsi încrederea şi nici tihna până când nu te]voi şti ucis. Căci dacă m-ai mântuit cu un lucru pe care l-am ţinut!in mână, cred cu tărie că mă vei ucide cu altceva, ce voi miroşi, jsau într-alt chip!Şi medicul zise:— O, rege, oare aceasta-i răsplata mea? Aşa întorci tu răuljpentru bine?Dar regele zise:— Neapărat e nevoie de moartea ta şi fără nici o zăbavă.Când medicul se dumiri pe deplin că regele îi voia moarteafără de nici o îndurare, plânse şi se mâhni din pricina ajutoarelor idate acelora cu totul nevrednici de ele. Despre acest lucru poetulzice:O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

„ Tânăra şi nebuna Maimuna, ea este într-adevăr despuiată deHMi f scânteie de spirit mai înalt. Dar tatăl ei, dimpotrivă, este un omplin de inimă şi trece printre cei mai înzestraţi. i>$i aşa, priviţi-l! el nu înaintează decât cu o lumină în mână, §iin IU est fel, fereşte noroaiele drumurilor, pulberea şoselelor şi alune-nle primejdioase!"După aceea, spătarul înainta, îl legă la ochi pe medic, şiliApndu-şi spada, îi zise regelui:Cu îngăduinţa ta!I >ur medicul continuă să plângă şi să îi zică regelui:— Cruţă-mă, şi Allah te va cruţa; şi nu mă ucide, că de nu,Alinii ic va ucide!Şl recită versurile poetului:„Staturile mele n-au cunoscut izbânda, şi sfaturile nesocotiţilori' Şi n-am cules decât hulă şi ocară.Şt aşa, de voi mai trăi, mă voi păzi cu străşnicie să nu mai daunum sfat cuiva! Iar de voi muri, pilda mea le va sluji altora ca să limba lor să grăiască".Apoi ti zise regelui:Aceasta mi-e răsplata? Iată că mă cinsteşti precum făcu un!Atunci regele ii zise:IDur cum este povestea aceasta cu crocodilul?lat medicul îi zise:Vai! mi-e cu neputinţă să ţi-o istorisesc câtă vreme mă aflu■ ittroa asta. Ah! Allah te aibă în pază! cruţă-mă şi Allah te va

27

HH(* |>c tine!A|M>i începu să verse şiroaie de lacrimi. Atunci câţiva dintre«i- ţii irului se ridicară şi ziseră:— O, rege, îndură-te pentru noi de sângele acestui medic, căci1.1.1 tun văzut niciodată greşind faţă de tine; dimpotrivă, l-am văzutminiiiiiulu-te de boala ta care i-a răzbit pe medici şi pe cărturari!Ut'gclc răspunse:Voi nu cunoaşteţi pricina osândei la moarte a acestui medic:rtut» I aş cruţa, aş fi pierdut fără îndurare, căci acela care m-aniuit de boală, făcându-mă să ţin un lucru în mână, va putea> »ft mă ucidă dându-mi ceva să miros. Ci, tare mi-e frică săMM MI.» ucidă spre a pune mâna pe preţul tocmit pentru răpunereaO MIE ŞI UNA DE NOPŢImea; căci este cu putinţă să fie o iscoadă care nu a venit aici decâspre a mă ucide. Aşadar, moartea lui este necesară. După care vcfi fără teamă în ce mă priveşte pe mine!Atunci medicul zise:— Păstrează-mă, ca Allah să te păstreze, şi nu mă ucide, cde nu, Allah te va ucide!Dar, o, tu, efritule! când medicul se dumiri că regele vrea să-ucidă fără îndurare, el îi zise:— O, rege! dacă moartea mea este absolut necesară, îngăduiemi o păsuire, ca să cobor până acasă la mine, să mă descotorosesde toate şi să las vorbă rudelor şi vecinilor să se- îngrijească dînmormântarea mea şi mai ales ca să le dau în dar cărţile mele dmedicină. De altminteri, am o carte care este într-adevăr extrasiextraselor şi cea mai rară dintre cele rare, pe care vreau să ţi-dăruiesc ca să o păstrezi cu grijă in dulapul tău.Atunci regele îi zise medicului:— Şi care-i această carte?El ii răspunse:— Ea cuprinde leacuri de nepreţuit, şi cea mai infimă dint;tainele pe care le dezvăluie este aceasta: dacă îmi tai capul, dichide cartea şi numără trei file întorcându-le; citeşte pe urmă trşire din pagina stângă, şi atunci capul tăiat îţi va vorbi şi îţirăspunde la toate întrebările ce i le vei pune!La aceste vorbe, regele se minună la hotarul mirării, şiînfiora de bucurie şi de tulburare, şi zise:— O, medicule!... Chiar de ţi—aş tăia capul, şi tot ai vorbi?El răspunse:— Da, într-adevăr, o, rege! chiar aşa şi este, un lucru de tminunat.Atunci regele îi îngădui să plece, dar între păzitori; şi mediacoborî la el acasă şi îşi încheie treburile din ziua aceea şi pe ce:de a doua zi la fel. Apoi se întoarse la divan, şi veniră de asemeniemirii, vizirii, curtenii, nawabii* şi toate căpeteniile împărăţiei,divanul se preschimbă parcă într-o grădină înflorită. Atuncidicul intră în divan şi rămase în picioare dinaintea regelui, ţinâin mână o carte foarte veche şi o cutiuţă de colir, conţinândpraf. Apoi şezu şi zise:— Să mi se aducă o tipsie!Şi aduseră o tipsie.Vărsă în aceasta praful şi îl întinse pe deasupra ei. Apoi• Locotenenjii regelui.O MIE ŞI UNA DE NOPŢIO, rege! ia această carte, dar nu te sluji de ea înainte de

28

Iliu capul. După ce mi-1 vei fi tăiat, aşează-1 pe această tipsieporuncă să îl apese peste acest praf ca să oprească sângele;ml vei deschide cartea!|)nr regele, in graba Iui, nici nu-1 mai asculta; luă cartea şi oc, dar găsi foile lipite unele de altele. Atunci îşi duse degetuljtuA, II umezi cu scuipat şi izbuti să întoarcă prima foaie. Şi făcu»U)i lucru pentru a doua şi a treia foaie, şi de fiecare dată foile •• desfăceau decât tare anevoie. în acest fel, regele dezlipi şasel încercă să citească, dar nu dădu de urma nici unui fel de scris. legHc zise:■■ O, medicule, dar nu-i scris nimic!Medicul răspunse:întoarce mai departe în acelaşi fel!Şl regele continuă să întoarcă foile mai departe. Dar abia seyr*«*rl câteva clipe, că otrava străbătu prin tot trupul regelui,*f In clipa şi în ceasul acela, căci cartea era otrăvită. Şi atunciir se prăvăli in spasme cumplite şi strigă:Otrava mă frământă!|l In acest timp, medicul Ruian începu să alcătuiască versuri,„Aceşti judecători! Ei m-au judecat, dar trecând peste drepturile ji tn pofida oricărei dreptăţi! Şi totuşi, o, Stăpâne, dreptatea seM'*/Ln rândul lor, au fost judecaţi! De-ar fi fost drepţi şi buni, eiN tniţaţi. Dar au asuprit, şi soarta i-a asuprit şi i-a împovărat fttr mai grele necazuri!Ii au ajuns ţintă de hulă şi batjocură şi de mila trecătorului!»"'"'"r' legea! Aceasta din pricina celeilalte! Şi Destinul na făcut> ^-mplinească după judecata dreaptă!"",.i tocmai când medicul Ruian îşi sfârşi recitarea, chiar in cliparit regele căzu mort.( I, acum află, o, tu, efritule! că dacă regele Iunan l-ar fi cruţat modicul Ruian, Allah l-ar fi cruţat la rândul său. Dar el s-a|toirivit şi şi-a hotărât pieirea.Şi tu, o, efritule! dacă ai fi vrut să mă cruţi, Allah te-ar fiţal.in această clipă a povestirii sale, Şahrazada văzu lucirea dimineţii şi se opriiri.i Şi sora ei Doniazada îi zise: ŞI UNA DE NOPŢI— Cât de dulci sunt cuvintele tale!Ea răspunse:— Dar ce sunt toate acestea prin asemuire cu cele ce vă voi povesti în noapteaviitoare, dacă voi mai fi încă în viaţă şi dacă regele va binevoi să mă cruţe.Şi petrecură noaptea aceea în neştirbită fericire şi în desfătare până dimineaţa.]Apoi regele urcă în divanul său. Şi când ridică divanul, el se întoarse în palatul său]şi se adună cu ai săi.

Când se lăsă a şasea noapteŞahrazada zise:

Mi s-a povestit, o, mărite rege, că atunci când pescarul îi ziseefritului: „Dacă mă cruţai, eu te-aş fi cruţat; dar tu n-ai voit decâtmoartea mea, şi eu te voi face să mori întemniţat în acest vas şi tevoi arunca în această mare!" - atunci efritul strigă şi zise:— Pe Allah asupra ta! o, pescarule, să nu o faci asta! Şi cruţă- imă cu mărinimie, fără să mă dojeneşti prea mult pentru fapta mea, jcăci dacă eu am fost nelegiuit, fii tu binefăcător: şi proverbele cu-noscute zic: „O, tu care faci bine celui ce face rău, iartă pe deplinfărădelegea răufăcătorului!" Şi tu, o, pescarule, nu îmi face aşacum a făcut Umama cu Atika!Pescarul zise:— Şi cum a fost întâmplarea lor?Efritul spuse:

29

— Nu-i vreme de povestit, în răstimpul cât sunt întemniţatcând îmi vei da drumul, îţi voi istorisi despre întâmplarea lor!Pescarul zise:— O, nu! trebuie neapărat să te arunc în mare, fără să iţi poatrămâne vreo cale de a ieşi din ea! Când te rugam fierbinte şi arnJrecurs la tine, tu nu îmi doreai decât moartea fără ca eu să fi]săvârşit vreo greşeală faţă de tine sau vreo josnicie oarecare; şi nulţi-am făcut decât bine, căci te-am slobozit din temniţă. Şi când]te-ai purtat aşa cu mine, am înţeles că erai dintr-o seminţie realla obârşia ta. Ci, să ştii că nu te voi arunca in mare decât ca săprevin de faptele tale pe oricine ar încerca să te scoată, şi el te vaarunca în mare pentru a doua oară, şi atunci vei zăbovi in mareaaceasta până la sfârşitul vremurilor ca să guşti din toate felurilede cazne!

IBaia tinerelor,

BIBLIOTECA JUDI„OCT AVI AN • A 5

l'.frltul ii răspunse:Slobozeşte-mă, căci acuma e ceasul potrivit să îţi istorisesc(i'wrMcu. De altminteri, îţi făgăduiesc că nu iţi voi mai face nicio-ilni A vreun rău, şi îţi voi fi de mare ajutor într-o treabă care te vaiHtlMigAţi pe veci!Alunei pescarul luă în seamă această făgăduială că, dacă îl vaIIMIMI/I, efritul nu ii va mai face niciodată vreun rău, ci îl va răsplăti«i'.jtii.lu 1. Apoi, după ce se încredinţa cu tărie de credinţa lui şii» fAgAduiala lui, şi după ce îl făcu să se lege cu jurământ pe nu-• li iui Allah Atotputernicul, pescarul deschise vasul. Atunci ru-......începu să urce până ieşi pe deplin şi se prefăcu într-un efritHtli luifAtor de urât la chip. Efritul izbi vasul cu piciorul şi—1 prăvăliIM muie. Când pescarul văzu vasul luând drumul mării, rămaseIM. I< .ititţut fără urmă de îndoială de pieirea lui apropiată, se udă|n veşmintele sale, şi zise: „Nu văd nici un semn bun într-asta!"A|i<)i'iiui-rcă să se întărească în inima lui, şi zise:O, efritule, Allah Prea înaltul a zis: „Aveţi datoria să văim Amantul, căci vi se va cere socoteală!" Ci tu mi-ai făgăduitU NI! «I jurat că nu mă vei trăda. Dacă, totuşi, mă vei trăda, AllahU va |" ■ i. |>si, căci El ţine mult la porunca lui! şi dacă este răbdător,|i| titt rMc uituc; şi ţi-am spus ceea ce i-a zis medicul Ruian regeluiiuti*II „( ruţă-mă şi Allah te va cruţa pe tine".I M «ceste cuvinte, efritul se puse pe râs, şi păşi înaintea lui şio, pcscarule, urmează-mă!|i pescarul porni în urma lui fără să prea creadă in scăpareaIM), |l «ţa ieşiră departe de oraş, şi îl pierdură din vedere, şi urcară!»»• mi munte, şi coborâră într-un loc larg şi singuratic, în mijloculi «uiiu se afla un lac. Atunci efritul se opri şi îi porunci pescarului•A iţi mume năvodul şi să pescuiască; şi pescarul privi în apă şiII |u)ii albi şi peşti roşii, albaştri şi galbeni. La această privelişte,nul se minună. Apoi işi aruncă năvodul, şi trăgându-1 după'i, văzu într-acesta patru peşti, fiecare de altă culoare. Şi la♦• »l«MOii lor, se bucură, şi efritul îi zise:— Intră cu peştii aceştia la sultan şi imbie-i lui, iar el iţi vatii In Kchimb din ce să te înavuţeşti. Şi acum, pe Allah! fă bine şiNllmeşte rugămintea mea de iertare, căci am uitat datinile buneI» mâlu amar de vreme de când mă aflu în fundul mării, iată de■i tun mai bine de o mie opt sute de ani de când n-am mai văzut

30

(ttmra de pe faţa pământului! Cât despre tine, vei veni in toate

li > iO MIE ŞI UNA DE NOPŢIzilele să pescuieşti aici, dar numai câte o singură dată! Şi acum,fie ca Allah să te aibă în paza lui!Şi acestea fiind zise, efritul izbi cu amândouă picioarele înjpământ, acesta se deschise şi îl înghiţi.Atunci pescarul se întoarse de acolo în oraş cu sufletul plin dejcele ce văzuse în toată întâmplarea lui cu efritul; apoi luă peştii şiîi duse acasă; după aceea, luând o oală de lut ars, o umplu cu apăşi puse acolo peştii, care începură să se zbată în apa din oală. Apoi,ridicând oala şi punând-o pe cap, se îndreptă spre palatul regelui,!aşa cum îl sfătuise efritul. Când pescarul urcă la rege şi îi îmbiejpeştii, regele se minună în culmea uimirii la vederea acestor peşti]pe care-i îmbia pescarul, căci nu mai văzuse niciodată în viaţa lui]alţii asemănători ca soi şi ca preţ, şi ii zise:— Să ii fie daţi peştii negresei noastre, bucătăreasa!Iar această sclavă îi fusese trimisă în dar, numai de trei zile, Ide regele rumiior şi nici nu avuseseră încă timpul să îi pună laîncercare măiestria în ale gătitului. Şi aşa, vizirul îi dete poruncă]să frigă peştii, zicându-i:— O, prea bună negresă, regele mă însărcinează să îţi zic aceas-ta: „Eu nu te păstrez chiar ca pe o comoară, tu picătura ochiuluimeu, decât numai pentru ziua de atac!" Ci arată-ne astăzi dovac'măiestriei tale la gătit şi bunătatea bucatelor tale; căci sultanulprimit chiar acum un om aducător de daruri!Zicându-i aşa, vizirul se întoarse de acolo după ce îi dădu toataceste îndrumări, şi regele porunci să îi dea pescarului patrude dinari. După ce vizirul ii dădu, pescarul ii puse in pulpanatiei lui şi se întoarse acasă, la soţia lui, voios şi mulţumit.Iată ce aveam de istorisit despre pescar!Cât despre negresă, ea luă peştele, îl curaţi, îl rândui în cuptor; Iapoi îl lăsă să se coacă bine pe o parte, şi după aceea îl întoarse jpe cealaltă parte. Dar deodată peretele bucătăriei se întredeschişi făcu loc să intre în bucătărie o fată înaltă de statură, cuplini şi netezi, cu însuşiri desăvârşite, cu pleoapele cănite cu kohlnegru, cu chipul drăgălaş, cu trupul aplecat cu multă gingăşie; avepe cap o panglică de mătase albastră, cercei in urechi, brăţăriîncheieturile mâinilor, şi în degete inele cu pietre preţioase; şiţinea in mână o nuia de bambus. Ea se apropie şi, vârându-şi nuia-ua în cuptor, zise:— O, peştilor, vă mai ţineţi încă făgăduiala?La această privelişte, sclava căzu în nesimţire, şi fata repetăO MII ŞI UNA DE NOPŢIiliua ţi a treia oară întrebarea ei. Atunci toţi peştii ridicară capul•im i uptor şi ziseră:Ah, da! ah, da! Apoi murmurară în cor această strofă:„Dacă te vei întoarce pe urmele tale, noi te vom urma; dacă î{i\tî îndeplini făgăduiala, o vom îndeplini pe a noastră; dar dacă veif»n tu a să scapi, vom stărui până când te vei fi înduplecat!"1 ÂX aceste cuvinte, fata răsturnă cuptorul şi ieşi prin acelaşi locte unde intrase, iar peretele se lipi la loc. Când sclava se trezi dinliMlmiirc, văzu că cei patru peşti se arseserâ şi se prefăcuseră în-l|t MI» scrum negru, şi îşi zise în sinea ei: „Bietul peşte! Abia pornit

31

li mm, când iată—1 pus pe fugă!"Şl pe când se jeluia aşa, iată că vizirul se ivi in spatele ei, dea-|H|MM capului ei, şi îi zise:— Du peştele sultanului!'ji sclava se puse pe plâns şi îi povesti vizirului întâmplarea şi< urmară; iar vizirul rămase foarte mirat şi zise:Asta-i, într-adevăr, o poveste nespus de ciudată!'j/l uimise în căutarea pescarului şi, odată pescarul adus, ii zise:Trebuie neapărat să te întorci cu patru peşti asemănători■ipltiia pe care i-ai adus întâia oară!Şi pescarul se îndreptă spre eleşteu, aruncă năvodul şi il trasetu '' HI peşti pe care ii luă şi îi duse vizirului. Şi vizirul intră săli ducA negresei, zicându-i:Scoală-te şi prăjeşte-i de faţă cu mine ca să văd ce este cutunia povestea asta!Şt negresa se sculă, pregăti peştii şi îi puse în cuptor pe tăciuni.•' 'i Hbia se scurseră câteva clipe şi se ivi fata îmbrăcată în aceleaşivitţitiliuc şi ţinând mereu nuiaua in mână. Vârî nuiaua in cuptor|4 «inc:— O, peştilor, o, peştilor! oare ţineţi mereu vechea voastrăfişftiluială?Iar peştii ridicară cu toţii capul şi intonară în cor aceastăţâ„Dacă te vei întoarce pe urmele tale, noi te vom urma; dacă îţiN»f tndeplini jurământul, îl vom îndeplini §i noi pe al nostru; dar dacăfj( vei dezice făgăduiala, vom striga atâta până când ne vei despăgu-bi" — 'i"-';-\:;tn clipa aceea, Sahrazada văzu ivindu-se dimineaţa şi conteni cuvintele îngăduite.O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

Când se lăsă a şaptea noapteEa zise:Mi s-a povestit, o, mărite rege, că, atunci când peştii începură Isă vorbească, fata răsturnă cuptorul cu nuiaua şi ieşi prin locul pe junde intrase, iar peretele se lipi la loc. Atunci vizirul se sculă şi]zise:— Iată o întâmplare pe care nu mă văd îndreptăţit să i-o]ascund regelui!Apoi se duse la rege şi ii povesti cele ce se petrecuseră de faţălcu el. Iar regele îi zise:— Vreau să le văd acestea chiar cu ochii mei!Şi trimise în căutarea pescarului, şi îi porunci să se intoarccu patru peşti asemănători celor dintâi şi îi dădu în acest scoprăgaz de trei zile. Dar pescarul se întoarse degrabă la eleşteuaduse la puţină vreme patru peşti. Atunci regele porunci să idea patru sute de dinari; şi, întorcându-se spre vizir, îi zise:— Găteşte-i tu însuţi, sub ochii mei, peştii aceştia!Şi vizirul răspunse:— îndeplinesc porunca ta şi mă supun!Atunci porunci să aducă cuptorul înaintea regelui şi puse peştiisă se frigă după ce îi curăţă bine, apoi, odată prăjiţi pe o parte,întoarse pe cealaltă parte. Şi deodată peretele bucătăriei se despicîn două şi se ivi pe acolo un negru ca toţi negrii, asemănător \bivol ca toţi bivolii, sau cu un uriaş din tribul Had; şi ţinea în mânaio armură dintr-un copac verde; şi zise cu glas răspicat şi înfri-jcoşător:

32

— Peştilor, o, peştilor! vă ţineţi mereu de vechea voastră făgă-Jduială?Şi peştii ridicară capul din tigaie şi strigară:— Da, desigur! Da, desigur!Şi în cor murmurară această construcţie de versuri:„Dacă te vei întoarce înapoi, noi ne vom întoarce! Dacă ji-făgăduiala, noi ne-o vom line pe a noastră! Dar dacă te împotriveşti^atâta vom striga până te vei îndupleca de-a binelea!"

■O MIE ŞI UNA DE NOPŢIApoi negrul se apropie de cuptor şi îl răsturnă cu armura, şifeţiii arseră şi se preschimbară în scrum negru. Negrul plecă după§*««•• prin acelaşi loc pe unde intrase. Când se făcu nevăzut dinin. miuror, regele zise:lată o întâmplare pe care, într-adevăr, nu putem să o trecemmi 11< <rc. De altminteri, nu-i nici o îndoială că peştii aceştia tre-Mtli> HA aibă o poveste ciudată.I tete atunci poruncă să fie adus pescarul şi, odată pescarul■Mii, li zise:De unde ai prins peştii aceştia?II răspunse:I)intr-un eleşteu aşezat între patru dealuri dincolo de mun-W« t« domină oraşul!Şl regele se întoarse către pescar şi ii zise:Câte zile iţi trebuie să ajungi acolo?II răspunse:— O, măria-ta sultane! abia de trebuie o jumătate de oră!Şl sultanul rămase tare mirat şi porunci străjerilor să îl inso-i pe pescar chiar în clipa aceea. Iar pescarul, tare nedumerit,Nti«>pu In taină să-1 blesteme pe efrit. Şi regele şi toţi plecară, şi||i«il pe un munte, şi coborâră într-un câmp lung şi singuratic■ Mtc In viaţa lor nu-1 văzuseră mai înainte. Şi sultanul şi oştenii.....Intră de această întindere pustie aşezată între patru munţi; şii eleşteu în care zburdau peşti de patru culori deosebite:BMl, alb, galben şi albastru. Şi regele se opri şi le zise ostaşilor şiMMMtor celor ce erau de faţă:I sie vreunul dintre voi care să mai fi văzut vreodată înainte•nil lac în locul acesta?HI răspunseră cu toţii într-un glas:O, nu!|l regele zise:Pe Allah! eu nu mă voi întoarce una cu capul în oraş şi nuHi» vni aşeza pe tronul regatului meu înainte ca să aflu adevărultlmpic acest lac şi despre peştii din cuprinsul lui!Şl porunci ostaşilor să împresoare munţii, şi ostaşii o făcură.Alunei regele îl chemă pe vizirul său.( i vizirul acela era un cărturar, un înţelept, plin de elocinţă,iit iniil in toate ştiinţele. Când acesta se înfăţişă între mâinile re-i • im. regele ii zise:— Am de gând să fac un lucru şi vreau mai întâi să ţi-1 împăr-c: m-am gândit să rămân cu desăvârşire singur la noapte şi săO MIE ŞI UNA DE NOPŢI

caut singur să dezleg taina acestui lac şi a acestor peşti. Aşadar, tute vei aţine la uşa cortului meu şi le vei spune emirilor, vizirilorşi curtenilor: „Sultanul nu se simte bine şi mi-a dat poruncă să nu

33

las pe nimeni să intre la el!" Şi nu vei destăinui nimănui gândulmeu ascuns!Şi în acest fel, vizirul nu putu să nu i se supună. Atunci regele Ise deghiza, îşi încinse sabia şi se strecură departe de însoţitorii lui, ]fără să fie văzut de cineva. Şi se aşternu la drum toată noaptea'până dimineaţa fără de popas, până la ceasul când căldura preadogoritoare îl forţă să se odihnească. După aceea porni din nou la:

drum neîntrerupt cât fu ziua de mare şi în a doua noapte pânădimineaţa. Şi iată că văzu in depărtare ceva negricios; se bucurăde aceasta şi îşi zise: „Poate că voi găsi acolo pe cineva care îmi |va'istorisi povestea aceasta a lacului şi a peştilor lui!" Apropiin-du-se de acea negreală, văzu că era un palat, clădit în întregimedin pietre negre, întărit cu brâie late de fier, şi văzu că poarta avea jun canat deschis şi celălalt închis. Atunci el se bucură şi, apro-piindu-se de poartă, bătu încet; dar neauzind nici un răspuns, bătua doua oară şi a treia oară; apoi neprimind răspuns, bătu a patraoară, insă cu putere şi nimeni nu-i răspunse. Atunci el îşi zise:„Nu mai rămâne nici o îndoială, palatul acesta este părăsit". Atunci,luându-şi inima în dinţi, pătrunse prin poarta palatului şi ajunseîntr-un coridor. Acolo zise în gura mare:— O, stăpâni ai palatului, sunt un străin, un trecător pe drum,şi vă cer puţină merinde pentru călătorie!Apoi repetă cererea sa pentru a doua oară şi a treia oară; dar,neprimind răspuns, se îndârji în inima lui şi se întări in fire şipătrunse pe coridor până în mijlocul palatului. Şi nu întâlni acolope nimeni. Dar văzu că întreg palatul era somptuos aşternut cutapiserii, şi în mijlocul curţii interioare se afla un bazin, străjuitde patru lei din aur roşu şi care slobozeau din gura lor apă ţâşnindîn mărgăritare sclipitoare şi in nestemate; de jur-imprejur zburdaunenumărate păsări care nu puteau să zboare afară din palat, fiindîmpiedicate de o plasă largă care se întindea pe deasupra palatului.Şi regele se minună de toate acestea, dar se mâhni mai tare că nuputea afla pe nimeni care să fie în stare să îi dezvăluie în sfârşittaina lacului, a peştilor, a munţilor şi a palatului. Apoi şezu întrecele două uşi, cugetând adânc la toate acestea. Dar deodată auziun geamăt uşor care venea ca dintr-o inimă tristă, şi auzi o vocelină care cânta încetişor aceste versuri:'IO MIE ŞI UNA DE NOPŢI„Suferinţele mele! ah! nu le-am mai putut ţine ascunse si păti-: mea din dragoste s-a destăinuit. Şi acum somnul ochilor mei• r) preschimbat în nopţi de nesomn.Ah, dragostea! La glasul meu ea a venit, dar şi ce chinuri peftindurile mele!Indurare! Lasă-mă să gust din odihnă! Şi mai ales nu merge său vizitezi pe Aceea care este tot sufletul meu, să o faci să sufere! Căcifra este mângâierea mea în cazne şi primejdii!"Când regele auzi aceste cuvinte murmurate, se sculă şi setmlrcptă în partea de unde le auzea venind. Găsi o uşă peste caret ftdea o perdea. Ridică perdeaua şi, intr-o sală mare, văzu un tânăr|P/flnd pe un pat mic, ridicat de un cot. Era un tânăr frumos, cuUntura mlădioasă, înzestrat cu un glas catifelat şi limpede; fruntea(I era ca o floare, obrajii ca trandafirul; şi în mijlocul unuia dinnbraji mijea o aluniţă ca un bob de chihlimbar negru, precum poe-tul zice:„Zvelt şi gingaş, tânărul efeb! Cu părul din întunecimi, aşa de

34

nepătruns, încât împrăştie noaptea împrejur! O frunte de lumină, atâ-lu de albă de luminează noaptea! Niciodată ochii oamenilor n-avură\mrte de aşa o sărbătoare ca la priveliştea farmecelor luiîl vei recunoaşte dintre toţi ceilalţi efebi, după aluniţa, singura pelume, ce o poartă pe trandafiriul obrazului său chiar dedesubtul unuia.im ochii lui!"La această privelişte, regele se bucură şi-i zise:— Pace ţie!Şi'tânărul continuă să rămână şezând pe pat, înveşmântat înmantia lui de mătase brodată cu fir de aur; insă, vădind in glastristeţea ce se răspândea din toată fiinţa lui, el îi întoarse regelui«slutul şi ii zise:— O, domnule, iertaţi-mă că nu m-am ridicat deloc!Dar regele îi zise:— O, tinere adolescent, lâmureşte-mă asupra poveştii laculuiţi a peştilor coloraţi, şi de asemenea asupra acestui palat şi asuprasingurătăţii tale şi asupra pricinii lacrimilor tale!La aceste cuvinte, adolescentul vărsă alt şiroi de lacrimi, carei se prelinseră de-a lungul obrajilor, şi regele se minună şi zise:— O, tinere, ce te face, oare, să plângi?Iar tânărul răspunse:- O MIE ŞI UNA DE NOPŢI— Cum aş putea oare să nu plâng, de vreme ce mă aflu îrstarea aceasta?Şi tânărul întinse mâna spre pulpanele lungi ale mantiei saleşi le ridică şi atunci regele văzu că toată jumătatea de jos a tânăru-lui era din marmură, şi cealaltă jumătate de la buric la părul depe cap, era de om. Şi tânărul ii zise regelui:— Află, mărite domn, că povestea peştilor este o întâmplarestranie, care de-ar fi scrisă cu acul pe colţul lăuntric al ochiului]ca să fie văzută de toţi, ar fi o învăţătură pentru cititorul plin deluare-aminte!Şi adolescentul istorisi aşa povestea aceasta:Povestea tânărului fermecatşi a peştilorAflă, aşadar, domnule, că tatăl meu era regele acestui oraş.Numele lui era Mahmud, şi era stăpânul Insulelor Negre şi al celorpatru munţi. Tatăl meu domni şaptezeci şi doi de ani, după carese stinse din mila îndurătorului. După moartea lui, am preluatsultanatul şi mă căsătorii cu fiica unchiului meu. Ea mă iubea cuo dragoste atât de năvalnică, încât dacă, din întâmplare, lipseamfiind departe de ea, ea nu mânca şi nu bea până nu mă revedeadin nou. Şi ea rămase sub ocrotirea mea vreme de cinci ani, pânăcând, într-o zi, merse la hammam după ce ii poruncise bucătaruluisă ne pregătească bucatele pentru cină. Şi eu intrai în acest palatşi adormii in locul obişnuit unde dormeam, şi poruncii la douădintre sclavele mele să îmi facă vânt cu un evantai. Atunci una seaşeză la căpătâiul meu şi cealaltă la picioarele mele. Dar mi sesperie somnul gândindu-mă că soţia mea nu era lângă mine şi niciun pic de somn nu se lipi de mine: căci, chiar dacă ochiul mi seînchidea, sufletul îmi rămânea treaz! Atunci o auzii pe sclava carestătea la căpătâiul meu zicându-i celei care stătea la picioarelemele:— O, Massauda, de ce tinereţe nefericită are parte stăpânulnostru! Şi ce nenorocire pentru el că are de soţie pe stăpâna no-astră, această nelegiuită, această ucigaşă!

35

Şi cealaltă răspunse:— Fie ca Allah să le blesteme pe femeile desfrânate! Căci aceas-tă fiică adulterină cum ar putea ea să aibă vreodată pe unul cu o«MO MIE ŞI UNA DE NOPŢIIIic tot aşa de bună ca aceea a stăpânului nostru, ea care îşi petreceinuie nopţile ei mereu într-alte paturi!Şi sclava care stătea la căpătâiul meu răspunse:— într-adevăr, stăpânul nostru trebuie să fie tare nepăsător■ ii sâ nu bage deloc în seamă faptele acestei femei!Şi cealaltă zise:— Dar ce tot îndrugi oare? Poate, oare, stăpânul nostru măcar•A bănuiască din ce face ea? Sau crezi că ea îl lasă să trăiască şi săM mişte slobod? Află, aşadar, că nelegiuita aceasta amestecă în-loldcauna ceva in paharul pe care îl bea stăpânul nostru în fiecare"■ • ipie înainte de a adormi; ea pune acolo banj*; şi el cade într-un■ •mu adânc. în această stare, el nu poate şti ce se întâmplă, niciunde merge şi nici ce face ea. Ci, după ce i-a dat să bea banjul, eate îmbracă şi pleacă lăsându-1 singur, şi lipseşte până dimineaţa.( And se întoarce, ea ii arde ceva sub nas ca să 'miroasă, şi atunci#1 se trezeşte din somn.Când auzii, o, stăpâne al meu, vorbele sclavelor, lumina diniuliii mei se preschimbă în beznă. Şi îmi păru că timpul zăboveştepica mult până să văd apropierea nopţii ca să fiu din nou împreunăi II iiica unchiului meu. In cele din urmă ea se întoarse de la ham-nuim. Atunci întinserăm masa şi mâncarăm vreme de un ceas, ser-aiul u-ne ca de obicei unul pe altul cu băutură. După care, ceruivinul pe care îl beam în fiecare noapte înainte de culcare, şi ea îmi(niinse cupa. Dar eu mă ferii să o beau şi mă prefăcui că o duc laIm/e ca de obicei; şi o vărsai fulgerător în cuta din partea de susi mantiei mele, şi chiar în ceasul acela şi chiar în clipa aceea măliilinsei pe pat prefăcându-mă că dorm. Şi ea atunci zise:— Dormi! Şi facă-se ca să nu te mai trezeşti în veci! Cât despremine, pe Allah! te urăsc, şi îţi urăsc până şi chipul tău; şi sufletulmi-e sătul de apropierea ta!Apoi se sculă, îmbrăcă cele mai frumoase veşminte, se par-fumă, se încinse cu o sabie, deschise poarta palatului şi ieşi. Atuncii II mă sculai şi o urmării până ce ieşi din palat. Ea străbătu pelAnd fiecare suk din oraş şi in cele din urmă ajunse la porţile ora-'ilui. Atunci ea grăi către porţi într-o limbă din care nu înţeleseiuimit, şi zăvoarele căzură şi porţile se deschiseră, şi ea părăsioraşul. Şi mersei mai departe tot în urma ei, fără să mă zărească,i'-niă când ajunse la movilele ridicate din îngrămădirea rămăşiţelorde la o cetăţuie încununată de o cupolă şi zidită din pământ ars;* Banj: bang sau banj înseamnă la vechii arabi extract de măsclarijă sau orice«li soporific pe bază de un cannabis oarecare.

■36

O MIE ŞI UNA DE NOPŢIea intră pe poartă şi eu urcai pe terasa cupolei şi mă puseipândesc de sus. Şi iat-o intrând la ea un negru. Acel negru fioroslavea buza de deasupra ca şi capacul unei oale şi buza de dedesubt!chiar ca oala, şi aceste două buze spânzurau aşa de jos, încât puteau!alege pietrele din nisip. Şi el era putrezit de beteşuguri; şi zăceaiîntins pe o mână de paie de trestie de zahăr. La vederea lui, fiica Iunchiului meu sărută pământul între mâinile sale; iar el ridică spreea capul şi ii zise:— Vai jie! De ce ai întârziat până într-ăst ceas? I-am poftitpe negrii care s-au pus la băut din vin şi s-au amestecat cu ibov-|nicele lor. Cât despre mine, eu n-am voit nici într-un chip să beaidin pricina ta.Ea zise:— O, stăpâne şi comoara inimii mele! oare nu ştii că suntimăritată cu fiul unchiului meu; şi că îi urăsc până şi chipul lui, şi]că mi-i groază şi să stau cu el? De altminteri, de nu mi-ar fi fostteamă că te voi vedea şi pe tine zdrobit, de mult aş fi nimicit oraşulfdin temelii şi aş fi făcut ca doar ţipătul bufniţei şi croncănitul cor-bului să se mai facă auzite; şi aş fi strămutat pietrele ruinelor până i.de dincolo de muntele Caucaz!Negrul îi răspunse:— Minji, o, desfrânato! Ci eu jur pe cinstea şi pe însuşirile Ibărbăteşti ale negrilor, şi pe seminţia noastră de oameni, neţăr-murit mai presus ca aceea a albilor, că, începând de astăzi, dacăde altă dată vei mai întârzia aşa, eu mă voi lepăda de prietenia taşi nu îmi voi mai pune trupul meu pe trupul tău! O, trădătoarevicleană! tu n-ai întârziat atâta decât pentru că ţi—ai astâmpărataiurea poftele tale de femeie, o, putreziciune, o, cea mai josnicădintre femeile albe!Apoi o luă sub el. Şi se întâmplă intre ei ceea ce se întâmplă.Aşa povesti prinţul grăind către rege. Şi urmă:Când auzii aceste vorbe schimbate intre ei şi văzui cu ochiimei ceea ce se petrecu mai pe urmă între ei doi, lumea se întunecădinaintea feţei mele şi nu mai simţii unde mă aflu. Apoi fiica un-chiului meu începu să plângă şi să se jeluiască între mâinile ne-grului şi să zică:— O, iubitul meu, o, rodul inimii mele, eu nu te am decât petine! De mă izgoneşti, va fi vai de mine! O, scumpul meu, o, luminaochilor mei!Şi nu conteni să plângă şi să se roage de el până o iertă. Atunci

O MIE ŞI UNA DE NOPŢIII .irătă deplin fericită, se sculă în picioare fără de nimica pe ea,nii i măcar chiloţii, cu desăvârşire goală şi zise:— O, stăpâne al meu, oare ţi-a rămas ceva cu care să îţi saturiMM ha ta?Şi negrul îi răspunse:— Ridică capacul de pe oală şi vei găsi acolo o tocană din oase■ >;irece pe care o vei mânca până ce vei roade şi oasele; apoiIN nala asta ce o vezi şi acolo vei afla buza* din care vei bea!Şi ea se sculă, şi mancă şi bău, şi se spălă pe mâini; apoi seInioarse şi se culcă cu negrul pe paiele de trestie; şi, cu desăvârşiregnulă se ghemui in negru sub zdrenţele lui jegoase.Când văzui toate aceste lucruri pe care le făcea fiica unchiului

37

'"■II. nu îmi mai putui ţine firea şi coborâi din înaltul cupolei, şi,i .mdu-mă în sală, smulsei sabia pe care o purta fiica unchiuluilini, hotărât să-i ucid pe amândoi. începui prin a-1 izbi întâi pei" ci u, peste gât, şi crezui că murise.fn clipa aceea Şahrazada văzu apropiindu-se dimineaţa şi se opri discret. Şitiinl luci dimineaţa, regele Şahriar intră în sala de judeţ, şi divanul se umplu deIMIHC până la sfârşitul zilei. Apoi regele se întoarse în palatul său, şi Doniazada îiilir nurorii sale:l Irmează-ţi, te rog, povestirea ta!i .1 răspunse:< u toată inima şi ca o cinstire cuvenită!

Când se lăsă, aşadar, a opta noapteŞahrazada zise:Mi s-a povestit, o, mărite rege, că tânărul fermecat îi zise re-gelui:Izbindu-1 pe negru ca să îi retez capul, îi tăiai într-adevăr gât-li'|ul, pielea şi carnea, şi crezui că l-am ucis, căci horeai cu unhorcăit crâncen şi răsunător. Fiica unchiului meu, care in răstimpuli ni se petrecu aceasta dormea adânc, se trezi după plecarea mea,lu/t sabia, pe care o vârî înapoi în teacă, se întoarse în oraş, intrăin palat şi se culcă in patul meu până dimineaţă. Aşadar, a doua* Buza: băutură fermentată foarte preţuită de negri.O MIE ŞI UNA DE NOPŢIzi, văzui că fiica unchiului meu îşi tăiase părul şi îmbrăcase strde jelanie. Apoi ea îmi zise:— O, fiul unchiului meu, nu mă osândi rogu-te de ceea ce 1căci tocmai mi-a ajuns la urechi ştirea că mama a murit, că tatfost ucis în războiul sfânt, că unul dintre fraţii mei a murit înţer.de un scorpion şi că celălalt a fost îngropat de viu sub dărâmăturiiunei clădiri. După cum vezi, am tot dreptul să plâng şi să mă jeluiesc.La aceste cuvinte, n-am voit să arăt că ştiu ceva, şi zisei:— Fă ceea ce crezi de cuviinţă, căci eu nu te împiedic.Şi ea rămase închisă în jalea ei; planşetele şi zbuciumul ei n\bun ţinură un an încheiat, de la un început de an la alt începutan. Odată anul încheiat, ea îmi zise:— Vreau să clădesc pentru mine în palatul tău un mormanîn formă de boltă, şi acolo mă voi retrage în singurătate şi lacrirşi lăcaşul acesta îl voi numi Casa Jelaniei!Eu îi răspunsei:— Fă ceea ce crezi de cuviinţă!Şi ea zidi această Casă a Jelaniei încununată de o boltă şi avarînăuntru un mormânt în formă de groapă. Apoi îl aduse şi îl aşacolo pe negru, care nu murise, dar zăcea greu şi era aşa de si,încât nu îi mai putea fi de nici un folos fiicei unchiului meu.aceasta nu îl împiedica să bea tot timpul vin şi buza. Şi din zicrănirii lui, el nu mai putea vorbi, şi stăruia să mai trăiască defiindcă nu i se plinise încă sorocul. Şi ea, în toate zilele, intrael subt boltă, în zori de zi şi când se lăsa noaptea, şi, acolo lângel, o apucau spasme de bocet şi de nebunie; şi îi dădea sa bea niştibăuturi şi alte fierturi. Şi nu conteni să facă aşa, dimineaţa şi searaîn tot răstimpul celui de-al doilea an. Şi eu o urmăream din octtot timpul; dar într-o zi, intrând la ea pe neaşteptate, o aflai plârgând şi izbindu-se peste faţă şi rostind aceste versuri cu o vctristă:„Odată plecat, o, prea iubitule, ti părăsii pe oameni si trăit-an

38

stingheră căci inima mea n-ar mai fi în stare nimica să iubeasc^odată tu plecat, o, prea iubite!De te vei întoarce ca să mai petreci o dată lângă prea iubita teo, îndură-te şi culege rămăşiţa eipieritoare ca aducere-aminte desprviaţa ei pământească, şidă-i odihna mormântului, unde vei vrea, daaproape de tine, dacă te întorci ca să mai petreci o dată lângă priubita ta!O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

ii laşul tău amintească-§i de numele meu de odinioară ca să îmigtiimscă pe mormânt! Dar, vai! din mormântul meu tu nu vei auziţin iii tristul răsunet al oaselor mele cum se ciocănesc unul de altul!"Când conteni cu bocetul, îi zisei cu sabia scânteind în mână:O, trădătoareo, iată vorbele ticăloaselor care se leapădă deii urile din trecut şi calcă în picioare prietenia!Şi ridicând braţul, tocmai mă pregăteam să o izbesc, când ea»• ildică deodată şi, înţelegând din aceasta că acela care pricinuiseMim negrului eram chiar eu, se ridică dreaptă in picioare şi rostiitlfic vorbe din care nu pricepui nimic, şi zise:Fie ca prin puterea vrăjitoriei mele, Allah să te preschimbejumătate în piatră şi jumătate în om!Şi chiar în ceasul acela, domnule, mă prefăcui aşa cum mă vezi.§) nu mai puteam nici să mă clintesc, nici să fac vreo mişcare; şi■|M, cu nu sunt nici mort şi nici viu. După ce mă aduse in aceastăllHtc, ea vrăji cele patru insule ale regatului meu şi le prefăcu in.......(i cu lacul în mijloc; şi îi preschimbă pe supuşii mei în peşti.i • II aceasta încă nu este totul! în fiecare zi ea mă schingiuieşte şiHIA biciuieşte cu o curea de piele şi îmi dă o sută de lovituri pânătAţncşte sângele. Şi pe urmă îmi pune de-a dreptul pe piele pe subveşmintele mele o mantie din păr de capră, acoperindu-mi toatăpurica de sus a corpului meu!După aceste cuvinte, tânărul începu să plângă şi rosti acesteversuri:t„în aşteptarea dreptăţii tale, o, Dumnezeul meu, si a judecăţiiMie, îndur pătimirea grea cu neţărmurită răbdare, devreme ce aceastatsie bunăvoia ta!Dar mă înăbuş în nefericirea mea! Şi nici un ajutor nu am afară>k line, Stăpâne, o, Dumnezeule pe care îl preamăreşte Profetul nostrubinecuvântat!"Atunci regele se întoarse către tânăr şi-i zise:— Ai mai adăugat o întristare la mâhnirile mele! Dar spu-mi unde se află, oare, această femeie?El răspunse:— în mormântul meu unde se găseşte negrul, sub boltă. înlucare zi ea vine la mine şi mă dezbracă de veşmintele mele şi îmiunge cele o sută de lovituri de bici în timp ce eu plâng şi strig şinu pot face o singură mişcare ca să mă apăr de ea. Apoi, după ceO MIE ŞI UNA DE NOPŢI

mă pedepseşte aşa, ea se întoarce iarăşi la negru, ducăndu-i dimi-!neaţa şi seara vinuri şi nişte băuturi fierte.Regele zise:— Pe Allah! o, tinere neînfrânt, se cuvine să îţi dau un ajutor :de neuitat şi să îţi aduc o alinare ce va trece, după mine, în răbojulistoriei!Şi el nu mai pomeni nimic despre aceasta şi urmă să stea de

39

vorbă până la apropierea nopţii. Apoi regele se ridică şi aşteptăsă vină ceasul din noapte al vrăjitorilor. Atunci se dezbrăcă, îşiîncinse sabia şi se îndreptă spre locul unde se afla negrul. Acolo,el văzu de departe făclii şi candele atârnate; şi simţi mirosul tarede tămâie, de parfumuri şi toate felurile de mirodenii. Şi cât aiclipi tăbărî peste negru, îl izbi şi—1 străpunse, făcându-1 să-şi versesufletul. Pe urmă îl încarcă in spinare şi îl azvârli în fundul unuipuţ ce se găsea in palat. Apoi se întoarse şi se îmbrăcă în straielenegrului, şi se plimbă o vreme pe subt boltă învârtindu-şi paloşulsclipitor în toată lungimea lui.Ci, după un ceas, veni vrăjitoarea, desfrânata, Ia tânăr. Şi de-a- jbia intră şi îl dezbrăcă pe fiul unchiului meu şi luă un bici şi îl izbicu putere. Atunci el strigă:— Vai! Vai! ajunge! nenorocirea mea e de acum destul decumplită! Oh! aibi milă de mine!Ea răspunse:— Dar ţie ţi-a fost milă de mine? Oare mi-ai cruţat iubitul?Nu! Ei bine, aşteaptă!Atunci ea ii pine haina din păr de capră şi îi trase celelaltehaine pe deasupra. Odată treaba aceasta făcută, cobori la negru,ducându-i cupa de vin şi castronul cu buruieni fierte. Şi intră subboltă, şi plânse şi se tângui zbierând: „Oh! Oh!" şi zise:— O, stăpâne al meu, vorbeşte-mi! O, stăpâne al meu, vorbeştecu mine!Apoi rosti îndurerată versurile acestea:„Cât va mai dăinui oare, o, inima mea! îndepărtarea aceasta aşade neîndurătoare? Iubirea cu care tu m-ai străbătut mi-a ajuns de iacum o caznă ce trece peste puterile mele! Ah! până când vei stărui.aşa ca acum să te depărtezi de mine?...Dacă n-ai fi voit decât deznădejdea mea si durerea mea tristă,du-te, fii fericit, dorinţa ta s-a împlinit!"Apoi izbucni în suspine şi repetă:— O, stăpâne al meu, vorbeşte-mi ca să îţi aud glasul!O MIE ŞI UNA DE NOPŢIAtunci negrul (cel aşa crezut) îşi întoarse limba şi începu săîngâne în glasul negrilor, şi zise:— Ha! Ha! Nu-i tărie nici putere decât numai cu ajutorul luiAllah!Când auzi aceste vorbe (doar trecuse atâta vreme de când elun mai grăise nimic), ea ţipă de bucurie şi căzu in nesimţire, darIţi veni din nou în fire şi zise:— Ah! oare mi s-a tămăduit stăpânul meu?!Atunci regele îşi prefăcu glasul şi abia îngână şi zise:— O, nesăţioasă de plăceri! Nu eşti vrednică nici să îţi rostescmăcar o vorbă!Ea zise:— Şi oare pentru ce?El răspunse:— Fiindcă în toate zilele nu faci decât să iţi schingiuieşti băr-hatul, şi el să strige şi să cheme într-ajutor, şi toate acestea îmid perie somnul în fiecare noapte până dimineaţa. Şi bărbatul tăunu mai conteneşte să te roage fierbinte şi să îţi ceară îndurare,Intr-atâta încât glasul lui mi-a răpit somnul. Fără de toate astea,încă de multă vreme mi-aş fi recăpătat puterea. Şi tocmai aceastamă împiedică să iţi răspund.

40

Ea zise:— Atunci, fiindcă îmi porunceşti, îl voi slobozi din starea încare se află!Şi regele îi zise:— Dai slobozeşte-1 şi redă-ne tihna!Ea zise:— Ascult şi mă supun!Apoi se sculă şi ieşi de subt boltă. Intrând in palat, ea luă ocană de aramă plină de apă şi rosti deasupra ei vorbe de descântec.Şi apa începu să fiarbă cum clocoteşte apa în oală. Atunci ea îlstropi cu aceasta pe tânăr şi zise:— Prin tăria vorbelor rostite, îţi poruncesc să ieşi din astălormă ca să îţi iei din nou forma ta dintâi! 'Şi tânărul se scutură şi, mântuit de farmece, se sculă în picioa-re, şi se bucură de scăparea lui, şi strigă:— Mărturisesc că alt Dumnezeu nu este înaintea lui Allah, şiMohammed este profetul lui Allah! Binecuvântarea şi pacea luiAllah coboare peste el!Atunci ea zise:— Du-te şi nu te mai întoarce prin locurile acestea, că de nu,te voi ucide!Şi ea îi ţipă în fajă. Atunci el se îndepărtă dintre mâinile ei.Şi iată în ce-1 priveşte!Şi ea se întoarse la boltă şi coborî înlăuntru, şi zise:— O, stăpâne al meu, scoală-te să te văd!Şi el, abia îngânat, îi zise:— Ah! încă n-ai făcut nimic! Tu nu mi-ai redat decât numaio parte din liniştea mea, dar n-ai înlăturat pricina de căpetenie atulburării mele!Ea zise:— O, scumpul meu, dar care să fie această pricină de căpetenie?El zise:— Peştii din lac, care nu sunt altceva decât locuitorii oraşuluidin trecut şi ai celor patru insule de odinioară, nu mai contenesc,în tot ceasul, să ridice capul din apă şi să rostească blesteme împo-triva mea şi a ta. Şi aceasta-i pricina care mă împiedică să îmirecapăt puterile. Aşadar, tu ai datoria să îi izbăveşti. Şi atunci veiputea veni să mă iei de mână şi să mă ajuţi să mă scol, căci neîndo-ielnic că atunci mă voi tămădui!Când desfrânata vrăjitoare auzi cuvintele negrului pe care îlcredea că-i negru, ea îi zise plină de bucurie:— O, stăpâne al meu, voinţa ta mi-o aştern pe capul meu şiin ochii mei!Şi rostind: „în numele Iul Allah!" ea se sculă plină de fericireşi se porni la fugă şi, ajungând lângă lac, luă puţină apă şi...fn clipa aceea, Şahrazada văzu mijind dimineaţa şi se opri cu discreţie în isto-

Când se lăsă a noua noapteEa zise:

Mi s-a povestit, o, mărite rege, că atunci când tânăra vrăjitoareluă un pic de apă din lac şi rosti peste aceasta vorbe tainice, peştiiîncepură să se frământe şi ridicară capul şi se prefăcură din nouîn fii ai lui Adam chiar în ceasul şi în clipa aceea, şi se irosi vrajacare îi înlănţuia pe locuitorii oraşului. Şi oraşul se prefăcu din nou(IIO MIE ŞI UNA DE NOPŢIInlr-un oraş înfloritor cu sukuri bine zidite, şi fiecare locuitor înce-

41

pu să lucreze in meseria lui. Şi munţii se preschimbară în insuletu odinioară. Şi iată în ce îi priveşte pe toţi aceştia!Cât despre tânăra femeie, ea se întoarse de îndată la rege, cre-mcl mereu că acesta e negrul, şi îi zise:— O, scumpul meu, dă-mi mâna ta îndurătoare ca să o sărut!Şi regele îi răspunse cu glas scăzut:— Apropie-te de mine!Ea se apropie. Şi deodată el îşi smulse sabia lui bine ascuţităţi Ii străpunse pieptul cu atâta putere încât vârful îi ieşi prin spate;iipoi o izbi din nou şi o tăie în două.Odată acestea săvârşite, el ieşi şi îl află pe tânărul fermecatcare îl aştepta în picioare. Atunci el îi aduse laude şi urări pentrui/liăvirea lui; şi tânărul îi sărută mâna şi ii mulţumi fierbinte. Apoiicgele îi zise:— Vrei să. rămâi în oraşul tău ori să vii cu mine în oraşul meu?Şi tânărul îi zise:— O, rege al timpurilor, ştii tu, oare, ce depărtare este de aicipână la oraşul tău? Şi regele zise:— Două zile şi o jumătate de zi.Atunci tânărul îi zise:— O, rege, dacă ai adormit, trezeşte-te! Ca să mergi de aicipână în oraşul tău, vei face un an întreg cu voia lui Allah! Căcidacă ai venit până aici in două zile şi jumătate, aceasta a fost fiindcăoraşul era fermecat. De altminteri, o, rege, nu te voi părăsi nicicât ai clipi din ochi!Şi regele se bucură la aceste cuvinte, şi zise:— Mărire lui Allah care a binevoit să te scoată în calea mea!Căci de astăizi înainte tu eşti fiul meu, de vreme ce Allah pânăacuma nu m-a învrednicit cu nici un copil!Atunci ei se aruncară unul de gâtul celuilalt şi se bucurară lahotarul bucuriei.Apoi porniră la drum până la palatul tânărului rege care fusesefermecat. Şi regele cel tânăr îi vesti pe mai marii regatului că aveasă plece în curând în pelerinajul sfânt la Mecca. Atunci i se făcurătoate pregătirile cele de cuviinţă. Apoi el şi sultanul plecară şiinima sultanului ardea de grija oraşului său, căci lipsise de acolovreme de un an. Porniră, aşadar, la drum, având cu ei cincizeci demameluci* încărcaţi cu daruri de împărţit. Şi nu conteniră cu dru-• Soldaji.-U 6 voi. IO MIE ŞI UNA DE NOPŢI

82mul zi şi noapte vreme de un an încheiat, până când se apropiarăde oraşul sultanului.Atunci vizirul ieşi cu oştenii săi în întâmpinarea sultanului,]după ce pierduse orice urmă de nădejde că o să-1 mai regăsească.Şi oştenii se apropiară şi sărutară pământul între mâinile sale şi îiurară bun-sosit. Şi el intră în palatul său şi se aşeză pe tron. Apoiîl chemă pe vizir lângă el şi îi istorisi toate cele întâmplate. Cândauzi vizirul povestea tânărului, îi aduse laude pentru mântuirea luişi pentru salvarea lui.într-acestea, sultanul îi răsplăti pe mulţi, apoi îi zise vizirului:— Porunceşte iute să vină aici pescarul care mi-a adus odi-nioară peştii. Şi vizirul trimise să îl caute pe pescarul care fusesepricina mântuirii locuitorilor din oraş. Şi regele ii zise să se apropieşi îl dărui cu mantii de cinstire, şi îl puse să îi vorbească despre

42

viaja lui şi îl întrebă de are copii; şi pescarul îi zise că are un fiuşi două fete. Atunci regele se căsători cu una dintre cele două fete,şi tânărul se căsători cu cealaltă. Apoi regele îl păstră pe tatăl lângăel şi îl numi întâiul vistiernic al regatului său. După aceea îl trimisepe vizir în oraşul tânărului, aşezat în Insulele Negre, îl numi sultanal acestor insule şi trimise cu el pe cei cincizeci de mameluci careîl înso{iseră odinioară pe el însuşi, şi trimise cu el o sumedenie demantii de cinstire pentru toţi emirii. Atunci vizirul îi sărută amân-două mâinile, şi ieşi pregătindu-se de plecare. Şi sultanul şi tânărulcontinuară să trăiască împreună, fericiţi cu soţiile lor, cele douăfete ale pescarului, într-o viaţă de plăceri tihnite şi în prospeţimeainimii.Cât despre pescar, ajuns întâiul vistiernic, el se îmbogăţi pestemăsură şi ajunse omul cel mai bogat din timpul său. Şi le vedeaîn toate zilele pe cele două fete ale sale care erau soţiile regilor.Şi în această stare veni, după mulţi ani de îndestulare, să-i cerce-teze Despărţitoarea prieteniilor, Cea de neocolit, Tăcuta, Neîndu-rătoarea! Şi ei muriră.Dar, urmă Şahrazada, sâ nu credeţi că această poveste ar fi mai minunată decâtcea a hamalului.

POVESTEA HAMALULUI CU FECIOARELETrăia odată, în oraşul Bagdad, un bărbat holtei, care era hamal.într-una din zile, in timp ce se afla în suk, răzimat nepăsătortic coşul său, iată că se opri dinaintea lui o femeie acoperită cu unvttl bogat din stofă de Mossul, de mătase presărată cu firicele demir şi căptuşită cu brocart. Ea îşi ridică puţin vălul ei cel mic depe faţă şi de dedesubt se iviră atunci nişte ochi negri cu gene lungi;\ nişte pleoape de toată frumuseţea! Şi era zveltă şi mlădioasă, cutrăsături desăvârşite. Şi se întoarse către hamal şi-i zise cu o vocenespus de dulce: I— O, hamalule, ia-ţi coşiil şi urmează-mă!Şi hamalul, tulburat peste măsură, nu putu să îşi creadă ochilorde vorbele auzite; totuşi îşi luă coşul la spinare şi o urmă pe tânăra,care se opri în cele din urmă dinaintea porţii unei case. Bătu lapoartă şi numaidecât un bărbat nusrani* cobori şi îi dădu, pentruun dinar, o măsură de măsline pe care o puse în coş, zicându-ihamalului:— Du aceasta şi urmează-mă!Şi hamalul strigă:— Pe Allah! ce zi binecuvântată!Şi luă din nou coşul în spinare şi o urmă pe tânăra femeie. Şiiată că ea se opri dinaintea dughenei unui vânzător de fructe şicumpără mere de Siria, gutui osmani, piersici din Aman, iasomiidin Alep, nuferi din Damasc, castraveţi de la Nil, lămâi dulci dinEgipt, chitre sultani, boabe de mirt, flori de hinnâ, anemone sânge-rii, viorele, flori de rodii şi narcise. Şi le puse pe toate în coşulhamalului şi ii zise:* Nusrani, adică nazarinean. Este numele dat de musulmani creştinilor.O MIE ŞI UNA DE NOPŢI— Du-le!Şi el îşi duse coşul şi o urmă până când ea ajunse dinainteunui casap căruia ii zise:— Taie-mi zece artal* de carne.EI tăie cei zece artal: şi ea le înveli în frunze de bananier, le]puse în coş şi zise:

43

— Du-le, o, hamalule!El duse coşul mai departe şi o urmă ca să se oprească dinainteaunui vânzător de migdale, de la care ea luă toate soiurile de mig- jdale şi zise:— Du-le şi urmează-mă!Şi el duse coşul şi o urmă până dinaintea dughenei negusto-rului de dulciuri; acolo, ea cumpără o tipsie şi o acoperi cu toatecele se aflau in casa negustorului: împletituri din zahăr cu unt,pastă catifelată parfumată cu mosc şi cu umplutură delicioasă, bis-cuiţi numiţi sabun, pateuri mititele, plăcinte cu lămâie dulce, dul-ceţuri savuroase, zaharicale numite muşabac (desfătările gâtleju-lui), buşeuri mititele puhăvite în cuptor numite lucmet-el-kădi(îmbucăturile cadiului), şi altele numite assabih-Zenab (falangeleZenaibei), gătite cu unt, cu miere şi cu lapte. Apoi ea clădi toateaceste feluri de dulciuri pe tipsie şi potrivi tipsia în coş. Atuncihamalul zise:— Dacă mi-ai fi spus mai dinainte, aş fi venit cu un catâr casă încarc pe spinarea lui toate aceste lucruri.Şi ea surâse la vorbele lui. Apoi se opri la povarnagiu şicumpără de la el zece feluri de ape: apă de trandafiri, apă de por-tocali şi încă multe altele; de asemenea luă o măsură de băuturiîmbătătoare; şi mai cumpără un stropitor de apă de trandafiri par-fumată cu mosc, boabe de tămâie de parte bărbătească, lemn cualoe, ambră cenuşie şi mosc curat; la urmă cumpără lumânări dinceară de Alexandria. Aşeză totul în coş şi zise:— Du coşul şi urmează-mă!Şi el luă coşul şi o urmă, cărându-1, până ce tânăra domniţăajunse la un palat măreţ. Palatul acela, zidit din blocuri de mar-mură, avea spre grădina din dos o curte spaţioasă; şi era palatulfoarte înalt, de formă pătrată, şi impunător, portalul avea douăcanaturi din abanos acoperite cu plăci de aur roşcat.Tânăra se opri la poartă şi bătu într-un fel cu totul graţios şipoarta se deschise cu amândouă canaturile. Atunci hamalul o privi* Anal, plural de rail, greutate variind după Jinuturi, între două şi unsprezeceuncii.

O MIE ŞI UNA DE NOPŢIi cc4 care le deschise uşa şi o găsi că era o fecioară cu staturarliă şi graţioasă, un adevărat model cu sânii ei rotunzi şi sprin-prin drăgălăşenia, graţia, frumuseţea şi toate desăvârşirile sta-tui ii şi înfăţişării ei; fruntea-i era albă ca întâia lucire de lună nouă,«»imjca ochii gazelelor, sprâncenele ca pătrarul lunii Ramadan,Obrajii ca anemona, gura ca pecetea lui Soleiman, chipul ca lunaplină la răsăritul său, sânii ei ca două rodii gemene; cât despre'.ui.irul ei pântec mlădiu şi unduitor, el se ascundea sub veşmintemo scrisoare preţioasă în sulul care o înfăşoară. Şi aşa, la vedereael, hamalul simţi că îşi pierde minţile şi că i se prăvale coşul de peII estetul capului: şi îşi zise:— Pe Allah! nici când vreodată, în toată viaţa mea, n-am avutn n mai binecuvântată ca această zi!Atunci tânăra uşieră, rămânând mereu tnlăuntrul casei, îi ziseui orii ei aducătoare de bucate şi hamalului:— Intraţi! şi fie-vă primirea voastră aici spre deplină încânta-re!Atunci ei intrară şi răzbiră în cele din urmă într-o sală spaţi-> iasă ce dădea spre curtea din mijloc, împodobită toată cu brocar-i uri de mătase şi de aur, şi plină de mobile măiestrit lucrate şi

44

incrustate cu şire de aur, şi de asemenea cu vaze şi jilţuri sculptate,i u perdele şi sipete de haine păstrate cu grijă. în mijlocul sălii se«ila un pat de marmură încrustat cu mărgăritare sclipitoare şi cupietre scumpe; deasupra patului era întinsă o perdea apărătoare«le ţânţari din satin roşu, şi pe pat era culcată o fecioară minunată,cu ochi babilonieni, cu statura dreaptă ca litera alef, şi cu un chipatâta de frumos, încât umplea de tulburare chiar şi soarele luminos,lira ca una dintre stelele strălucitoare şi, într-adevăr, ca o nobilăfemeie din Arabia, după zisele poetului:„Acela care măsoară statura ta, o, fecioară, şi o aseamănă cufrăgezimea ramurei mlădioase, nu rosteşte câtuşi de puţin adevărulpe de-a-ntregul şi judecă cu greşeală, cu tot talentul luu Căci staturata n-are asemănare şi nici trupul tău nu îşi are frate!Căci ramura nu este frumoasă decât prinsă-n copac şi în toatăgoliciunea ei; pe când tu! în toate chipurile eşti frumoasă, şi straielecare te ascund nu sunt decât încă o desfătare!"Dar iată că fecioara se sculă din pat, făcu câţiva paşi ca săajungă în mijlocul sălii lângă cele două surori ale ei, şi le zise:— De ce staţi aşa nemişcate? Ridicaţi povara de pe creştetulhamalului!O MIE ŞI UNA DE NOPŢI86Atunci aducătoarea bucatelor veni dinaintea hamalului, uşierase aşeză înapoia lui şi, ajutate de a treia soră, ele îl uşurară depovară. Apoi scoaseră tot ce se găsea în coş, rânduiră fiecare lucru 'la loctrî lui, îi dădură doi dinari hamalului şi îi ziseră:— întoarce-ţi faţa şi du-te în drumul tău, o, hamalule.'Dar hamalul le privi pe fiecare şi începu să admire frumuseţealor în toată desăvârşirea ei, şi se gândi că nu mai văzuse niciodatăceva asemănător. Totuşi, el băgă de seamă că nu se afla nici unbărbat în casa lor. Şi văzu tot ce se găsea acolo, ca: băuturi, fructe,flori înmiresmate şi multe alte minunăţii; şi se minună la hotaruluimirii, şi nu simţi nici un imbold să plece.Atunci cea mai mare dintre fecioare îi zise:— Dar ce ţi s-a întâmplat de nu te clinteşti din loc? Vei figăsit neîndestulătoare simbria primită?Şi se întoarse către sora ei, aducătoarea, şi îi zise:— Mai dă-i şi al treilea dinar.Dar hamalul îi zise:— Pe Allah, o, stăpânele mele, simbria mea obişnuită nu-idecât două jumătăţi de dinar! Şi n-am găsit câtuşi de puţin neîn-destulătoare simbria de aici. Dar inima mea şi fiinţa mea lăuntricăse frământă din pricina voastră. Şi mă întreb cum poate să fie viaţavoastră de vreme ce locuiţi singure şi nu aveţi aici nici un bărbatcare să vă ţină tovărăşie omenească. Oare nu ştiţi voi că un minaretnu poate fi cu adevărat frumos decât numai dacă este dintre celepatru minarete ale moscheii? Şi, o, stăpânele mele, voi nu sunteţidecât trei şi vă lipseşte un al patrulea! Şi voi ştiţi că fericirea fe-meilor nu este deplină decât împreună cu bărbaţii? Şi aşa, cumzise poetul, un acord nu va fi deplin armonios decât la patru in-strumente cântând laolaltă: o harfă, o lăută, o chitară şi un flaut?Ci, o, stăpâne ale mele, voi nu sunteţi decât numai trei, şi vă lip-seşte al patrulea instrument, flautul. Ci, eu voi fi flautul, şi mă voipurta ca un bărbat înţelept, plin de agerime şi de judecată, meşteriscusit şi ştiind să păstrez o taină.Şi fecioarele îi ziseră:

45

— Dar, o, hamalule, oare nu ştii că noi suntem virgine? Şi, deasemenea, tare ne este teamă să ne incredem într-un iscoditor catine. De altfel, noi am citit din poeţii care zic: „Fereşte-te de oricedestăinuire, căci o taină împărtăşită e de îndată pierdută!"La aceste cuvinte, hamalul strigă:— O, jur pe viaţa mea, o, stăpânele mele! Sunt un bărbat în-ţelept, sigur şi credincios, care a citit, la rândul său, cărţile poeţilorO MIE ŞI UNA DE NOPŢI

ţi a studiat cronicile! Eu nu povestesc decât lucruri plăcute şi le|).1strez cu grijă in sinea mea, fără să pomenesc de ele, pe toatecele întristătoare. Cu orice prilej, eu făptuiesedupă spusa poetului:„Singur bărbatul tare înzestrat ştie să păstreze taina. Singuri ştiuui îşi ţină o făgăduială cei mai buni dintre muritori.La mine taina este ferecată într-o casă cu lacăte tari, a căreiiheie s-a pierdut şi poarta-i cetluită!"Auzind versurile hamalului şi multe alte strofe ce le recită şicreaţiile lui ritmate, cele trei surori se înseninară mult; însă, numaidin prefăcătorie, îi ziseră:— Ştii, hamalule, că noi am cheltuit pentru acest palat ogrămadă foarte mare de bani. Aşadar, ai avea, oare, la tine cu ce%& ne despăgubeşti? Căci nu te vom pofti să şezi cu noi decât numaidacă vei făgădui că nu îţi vei precupeţi banii. Oare nu-i chiar aceas-ta dorinţa ta să rămâi aicea la noi, să fii tovarăşul de ospăţ şi, maicu seamă, să ne faci să veghem toată noaptea până la ivirea zorilorpe chipurile noastre?Apoi, cea mai mare dintre fecioare, stăpâna casei, adăugă:— Dragoste fără bani nu poate să slujească, în talerul balanţei,de cumpănă bună!Şi uşiera zise:— Dacă n-ai nimic, du-te fără de nimic!Dar chiar în clipa aceea, aducătoarea de bucate se amestecă şizise:— O, surorile mele, ajunge! căci, pe Allah, acest băiat nu ne-amicşorat cu nimica ziua! De altminteri, de-ar fi fost un altul, n-arfi avut această răbdare faţă de noi. Şi pe urmă, tot ce îi va revenidin cheltuială, iau asupra mea să plătesc in locul lui.Atunci hamalul se bucură neţărmurit şi îi zise aducătoarei:— Pe Allah! întâiul câştig al zilei, oare, nu ţie singură ţi-1datorez?Atunci toate trei îi ziseră:— O, hamalule de treabă, rămâi, aşadar, aici şi fii sigur că veifi balsam pe capul nostru şi in ochii noştri!Şi numaidecât aducătoarea de bucate se sculă şi îşi strânse mij-locul. Apoi rândui sticlele, limpezi vinul pritocindu-1, pregăti loculospăţului şi pernele chiar lângă bazin, şi aduse dinaintea lor toatecele de care puteau avea nevoie. Apoi turnară vinul şi şezură cuO MIE ŞI UNA DE NOPŢItoţii şi hamalul in mijlocul lor, cuprins de ameţeli, îşi închipuia că Jvisează prin somn.Şi iată că tânăra care adusese bucatele întinse sticla cu vin; îumplură cupa şi o băură, şi a doua oară, şi a treia oară. Apoi!o umplu din nou şi le-o îmbie surorilor şi hamalului. Şi hamaimproviza, cuprins de extaz, această construcţie ritmată:„Bea vinul acesta! El este pricina oricărei veselit El îl facebăutorul său mai plin de tărie şi de sănătate. Pentru toate relele,este singurul leac tămăduitor!

46

Nimeni nu bea vinul, pricina oricărei veselii, fără să fie plăcuînviorat de acesta! Singură îmbătarea este în stare să ne îndestuleze '>de voluptate!"Apoi sărută mâinile celor trei fecioare şi goli paharul. Dupăaceea se îndreptă spre stăpâna casei şi îi zise:— O, stăpâna mea, sunt sclavul tău, lucrul tău şi avutul tău!Şi recită în cinstea ei aceste versuri ale poetului:„La uşa ta, un sclav al ochilor tăi aşteaptă în picioare, şipoate-icel mai neînsemnat dintre sclavii tăi!Dar el îşi cunoaşte stăpâna! El îi cunoaşte îndurarea şi binefa-cerile ei Şi mai ales el ştie mulţumirile ce i se cuvin."Atunci ea îi zise intinzându-i cupa:— Bea, o, prietene al meu.' şi facă-se ca această băutură să îţifie de sănătate şi pentru o mistuire plăcută! Şi să îţi dea tărie pecalea adevăratei sănătăţi!Şi hamalul luă paharul, sărută mâna fecioarei, şi cu o voce linăşi unduită, cântă încetişor aceste versuri ale poetului:„l-am îmbiat prietenei mele* un vin scânteietor asemenea obra-jilor ei, obrajii ei atâta de luminoşi precum numai lumina unei flăcăriar putea să facă viaţa strălucitoare!Ea binevoi să îl primească, dar îmi zise cu faţa scăldată de surâs:«Cum vrei tu să mă faci să beau proprii mei obraji?...»Eu îi zisei: «Bea, o, flacăra acestei inimi! Această licoare suntlacrimile mele preţioase, purpura ei este sângele meu şi amestecul kţîn cupă este tot sufletul meu!»"* In original: „prietenul meu". Poejii arabi întrebuinţează aproape întotdeauna,prin eufemism, genul masculin, ca să vorbească de iubitele lor.O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

Atunci fecioara luă cupa de la hamal, o apropie de buzele ei,apoi se duse să se aşeze lângă sora ei. Şi se puseră cu toţii săi ni .oze, să cânte şi să se joace cu florile gingaşe şi în tot timpultirsta hamalul le lua în braţe şi le săruta, şi una îi spunea glumeţi alta îl atrăgea spre ea, şi a treia îl bătea cu flori. Şi continuarăIR bea până când fermentul ajunse să joace în mintea lor. Cândvinul domni pe deplin, tânăra uşieră se sculă deodată, se despuietir toate veşmintele şi ţâşni în toată goliciunea ei. Apoi dintr-oIÂI itură se aruncă în bazin şi începu să se joace cu apa; apoi luăn|i.i in gură şi îl stropi gălăgios pe hamal: ceea ce nu o împiedicălt şi dea cu apă peste mădularele ei şi printre coapsele ei tinere.I >upă aceea, ieşi din apă şi dete fuga să se arunce la pieptul ha-iii ilului, întinzându-se pe spate. Şi îi zise făcând semn spre aceeadintre coapsele ei:— O, scumpul meu, ştii tu cum se numeşte aceasta?Şi hamalul îi răspunse:— Ha! Ha! de obicei aceasta se numeşte cortul îndurării!Atunci ea îi strigă:— Iu! Iu! Nu ţi—e ruşine?Şi îl apucă de ceafă şi începu să îl lovească. Atunci el ii zise:— Nu! Nu! aceasta se numeşte vulvă!Dar ea îi zise:— Nu aşa!Şi hamalul zise:— Atunci este bucăţica ta de dinapoi!Şi ea îi răspunse:— Nu aşa!

47

Atunci el spuse:— Este bondarul tău!Ea începu, la aceste vorbe, să îl lovească aşa de tare peste gât,încât îi zdrobi pielea. Atunci el zise:— Spune-mi, aşadar, cum o cheamă!Şi ea îi răspunse:— Busuiocul podurilor!Atunci hamalul strigă:— în sfârşit! fie lăudat Allah pentru mântuirea ta, o, al meu| nsuioc al podurilor!După aceea, din nou trecu din mână în mână cupa şi farfu-i toara. Apoi a doua fecioară îşi scoase veşmintele şi se aruncă inbazinul cu apă: făcu şi ea la fel ca sora ei, apoi ieşi şi merse să se

O MIE ŞI UNA DE NOPŢI90aşeze în poala hamalului. Acolo, făcând semn cu degetul spre co-apsele ei şi spre aceea dintre coapse, îi zise hamalului:— O, lumina ochilor mei! care este numele acesteia?El răspunse:— Crăpătura ta!Ea strigă:— Ah! vorbele ticăloase ale acestui băiat!Şi ea îl pălmui peste obraji atât de tare încât răsună toată salŞi el zise:— Ştiu! e busuiocul podurilor!Ea răspunse:— Nu! Nu!Şi se apucă din nou să îJ lovească peste gât. Atunci el între— Dar care este numele său?Ea răspunse:— Susanul descojit!Şi el strigă:— Coboare asupra ta, o, susan descojit dintre susanuri, cele|mai alese dintre binecuvântări!Atunci se sculă a treia fecioară, se dezbrăcă şi cobori în bazin,]unde făcu la fel ca şi cele două surori ale ei; apoi îşi puse din noulveşmintele şi merse să se întindă pe genunchii hamalului, şi îi zise:]— Ghiceşte-i numele, o, scumpule!, făcând semn cu mâna spre]părţile ei gingaşe.Atunci el începu să zică:— Se numeşte şi aşa, se numeşte şi aşa!, înşirându-i pe degete„graurul mut", „iepuraşul fără de urechi", „găina fără glas", „părin-tele luminii", „izvorul luminilor" şi sfârşi prin a o întreba pentruca ea să înceteze de a-1 mai lovi:— Haide, spune-mi numele ei adevărat!Ea răspunse:— Hanul* lui Aby-Mansur!Atunci hamalul se sculă, îşi scoase veşmintele şi coborî în bazin: şi paloşul lui înota pe deasupra apei! El se spălă pe tot trupiaşa cum se spălară fecioarele; apoi ieşi din bazin şi se aruncăpoala uşierei şi îşi întinse amândouă picioarele în poala aducătoa-rei de bucate. Apoi cu un semn arătând spre mădularul său îi zisstăpânei casei:— O, mărita mea stăpână, care-i numele său?

48

* Khtn (han) - casă de oaspeji.

MO MIE ŞI UNA DE NOPŢI

La aceste cuvinte tustrele fură cuprinse de un aşa râs, încât se(năvăliră pe spate şi strigară:— Zebbul tău!— Nici pomeneală!Şi luă de la fiecare dintre ele câte o muşcătură. Atunci elefiseră:— Scula ta!El răspunse:— Da' de unde!Şi luă de la fiecare câte o pişcătură de ţâţă. Şi ele mirate îiliteră:— Dar e sigur că-i unealta ta, că-i aşa de aprinsă! şi e chiar■ i>bul tău, doar e aşa de zbuciumată!Şi de fiecare dată hamalul scutura din cap, apoi Ie săruta, jemuşca, le pişcă şi le strângea in braţe; şi ele râdeau pe rupte. îni ele din urmă sfârşiră prin a-1 întreba:— Spune-ne odată numele lui adevărat!Atunci hamalul se gândi o clipă, privi spre coapsele sale, clipidin ochi, şi zise:— O, stăpânele mele, iată vorbele ce mi le-a spus chiar adi-neauri acest copil care-i zebbul meu: „Numele meu este: catârulia re şi nefugărit, care mestecă şi paşte busuiocul podurilor, şi sedesfătează luându-şi tainul de susan descojit, şi trage in gazdă lahunul tatălui meu Mansur!"La aceste cuvinte, ele se puseră pe un aşa râs, încât se prăvălirăpe spate. Apoi începură din nou să bea dintr-aceeaşi cupă pânăpe înnoptate. Atunci ele îi ziseră hamalului:— Acum întoarce-ţi faţa şi du-te arătându-ne spatele tale câtţi—s de late!Dar hamalul strigă:— Pe Allah! îi vine mai la îndemână sufletului meu să-mi pă-lâsească trupul, decât mie să părăsesc casa voastră, o, stăpânelemele! Mai degrabă să împreunăm noaptea aceasta cu -ziua care airecut, şi mâine fiecare va putea să plece să vadă starea sorţii luipe calea lui Allah!Atunci fecioara aducătoare de bucate se amestecă şi zise:— Pe viaţa mea, o, surorile mele, să îl poftim să îşi petreacănoaptea la noi; vom râde bine cu el, căci este un pierde-vară fărăde ruşine, şi, de altfel, plin de bunăvoinţă şi de haz!Atunci ele ii ziseră hamalului:— Ei bine! vei putea şedea într-astă-noapte la noi, dar numai

O MIE ŞI UNA DE NOPŢIde vei vrea să intri sub cârmuirea noastră şi să nu ne ceri nicilămurire despre orice vei vedea sau despre pricina a orice ar fi!Atunci el zise:— Da, desigur! o, stăpânele mele!Şi ele îi spuseră:— Atunci, scoală-te şi citeşte ceea ce este scris pe uşă!Şi el se sculă şi găsi pe uşă aceste cuvinte scrise în zugrăveală jaurită: „Nu pomeni nimic de ceea ce nu te priveşte câtuşi de puţbmcă de nu, vei auzi nişte lucruri ce nu îţi vor fi pe plac!"

49

Atunci hamalul zise:— O, stăpânele mele, vă iau de mărturie că nu voi pomen^nimic despre ceea ce nu mă priveşte câtuşi de puţin!în clipa aceea, Şahrazada văzu ivindu-se dimineaţa şi tăcu discret.

Dar când se lăsă a zecea noapteDoniazada îi zise:— O, sora mea, Încheie-Ji povestea!Şi Şahrazada răspunse:— Cu toată prietenia şi ca o cinstire cu care mă simt datoare!Şi ea urmă şirul povestirii:Mi s-a povestit, o, mărite rege, că atunci când hamalul rostiaceastă făgăduială către fecioare, aducătoarea de bucate se sculă şijrândui merindele dinaintea lor, şi mâncară cu toţii, desfătându-se.Iar după aceea, aprinseră făcliile, arseră lemne înmiresmate şitămâie, apoi toată lumea începu din nou să bea şi să guste din toatedulciurile cumpărate in suk, şi mai ales hamalul care în acelaşi timprostea mereu versuri rimate închizând ochii şi clătinând din cap.Şi deodată auziră bătăi la poartă; dar aceasta nu îi tulburaideloc din plăcerile lor; totuşi tânăra uşieră se sculă şi se îndreptspre poartă, apoi se întoarse şi le zise:— Masa noastră va fi, într-adevăr, deplină într-astă-noapte,căci am dat la poartă peste trei ahjam* cu barba rasă şi tustrei]* Ahjam, plural de la Ajami. Acest cuvânt numeşte toate popoarele vorbind oilimbă străină de cea arabă, şi îndeosebi pe persani şi în generai pe loji aceia căreivorbesc rău araba, însă cel mai adesea se întrebuinţează acest nume doar pentru]persani.O MIE ŞI UNA DE NOPŢIi h lori de ochiul stâng. Şi, desigur, văd într-asta o uimitoare po-li ivire de întâmplări! Numaidecât mi-am dat seama că sunt nişteni (lini care par să vină din ţara Rumilor, şi flecare dintre ei are oInliţişare deosebită de a celorlalţi, insă tustrei sunt cum nu se poa-i< mai hazlii la chip, atâta sunt de caraghioşi. Aşadar, dacă îi vomplobozi inlăuntru, o să petrecem de minune pe socoteala lor!Apoi ea urmă să rostească vorbe prin care să le înduplece petovarăşele ei, care îi ziseră în cele din urmă:— Atunci spune-le că pot să intre, dar să le arăţi de ce trebuieifl se ţină cu străşnicie, zicându-le: „Nu vorbiţi de ceea ce nu văpriveşte câtuşi de puţin, căci de nu, veţi auzi lucruri ce nu o să văpitică!"Şi fecioara merse bucuroasă tot într-o fugă la poartă şi se în-lo.irse, călăuzindu-i pe cei trei chiori; şi, într-adevăr, ei aveau bar-tui rasă şi, mai mult decât atât, purtau mustăţi răsucite în sus şi'-■ml la ei arăta că făceau parte din cinul cerşetorilor numiţiuftlik*.Abia intrară şi ei le urară pace la cei de faţă, dându-se rândpe rând cu câte un pas înapoi. La vederea lor, fecioarele se ridicarăţi ii poftiră să şadă. Odată aşezaţi, cei trei oameni îl priviră pehumalul care era beat de-a binelea şi după ce îl iscodiră cu luare-Mînnte, bănuind că ar ţine de cinul lor, ii ziseră:— O! dar acesta-i tot un saâluk ca şi noi! aşadar, ne va puteaţlnejmeteneşte tovărăşie!Insă hamalul, care auzi gândurile lor, se sculă deodată, holbăochii mari, şi uitându-se chiorâş le zise:— Haideţi! Haideţi! fiţi numai pe pace, căci nu am ce face cudelicateţele voastre! Şi începeţi prin a lua seama la ceea ce este»eris acolo pe uşă!La aceste cuvinte, fecioarele izbucniră în hohote de râs şi îşi

50

/iseră:— Vom petrece bine pe socoteala acestor saâlik şi a hamalului!Apoi ii poftiră pe saâlik să mănânce, şi ei mâncară pe săturate!Apoi uşiera ii pofti să bea, şi saâlikii se puseră pe rând pe băut şi■ i treacă mereu de la unul la altul cupa din mâinile tinerei uşiere.< and cupa începu să se plimbe din plin, hamalul le zise:— Ehei! fraţilor! Aveţi in sacii voştri vreo poveste bună sauvreo întâmplare minunată care ar putea să ne desfăteze?La aceste cuvinte, ei se simţiră îmboldiţi tare şi înfierbântaţi* Persanii îi numesc Kalendeni sau Kalendei. Cuvântul saâluk face la pluraluiâlik.

O MIE ŞI UNA DE NOPŢI94şi cerură să li se aducă instrumentele de desfătare. Atunci uşier Jle aduse numaidecât o tobă de Mossul, împresurată de clopoţei, ollăută din Irak şi un flaut din Persia. Şi cei trei saâlik statură îipicioare; unul luă toba cu clopoţei, al doilea - lăuta şi al treileaflautul. Şi toţi trei începură să cânte şi fecioarele îi acompaniatcântând cu vocea; cât despre hamal, el făcea tumbe de plăcere şzicea: „Hai! ya Allah!" într-atâta era de uimit de vocile minunatşi armonioase ale cântăreţilor.într-acestea se auziră din nou bătăi in poartă. Şi uşiera se ri-dică să vadă despre ce poate fi vorba.Ci, iată care era pricina bătăilor în poartă:In noaptea aceea califul Harun Al-Raşid coborâse să cutreierprin oraşul său ca să vadă şi să audă el însuşi lucrurile ce puteaţsă se întâmple. Şi era însoţit de vizirul său Giafar Al-Barmaki* 'de spătarul Massrur, plinitorul răzbunărilor lui. Căci el îşi Iuobiceiul să se deghizeze adesea în negustor.Aşadar, în timp ce se plimba în noaptea aceea pe străzile cşului, el nimeri în calea lui această casă şi auzi sunetul instrumertelor şi zarva ospăţului. Şi caHfui îi zise lui Giafar:— Vreau să intrăm în această casă pentru a vedea ale cui sunvocile acelea.Dar Giafar răspunse:— Aceasta pare să fie o casă de beţivi. Aşa că am facebine să ne ferim să intrăm acolo ca nu cumva să ni se întâmplcine ştie ce pacoste.Dar califul zise:— Trebuie neapărat să intrăm şi să ii luăm pe neaşteptate.Şi Giafar, la această poruncă, răspunse:— Ascult şi mă supun.Şi el păşi înainte şi bătu ia poartă. Şi chiar în clipa aceea, uşieriveni să deschidă.Tânăra uşieră deschise, deci, poarta, şi Giafar ii zise:— O, stăpâna mea! suntem nişte negustori din Tabariat*«Sunt de acum zece zile de când am venit la Bagdad cu marfă Ilocuim la hanul negustorilor. Şi aşa, unul dintre negustorii ide |han ne-a poftit în noaptea aceasta la el acasă şi ne-a pus la cin|După masă, care a ţinut o oră şi la care ne-a ospătat binemâncare şi cu băutură, el ne-a dat drumul să ne ducem. Aşadieşirăm, dar înnoptase şi eram străini; mai pierdurăm şi drumţ* Al-Barmaki sau Barmecidm,•• Tiberiada.O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

51

• «11 c hanul unde locuiam. Şi acum ne rugăm fierbinte mărinimieivoastre ca să ne îngăduiţi să intrăm şi să ne petrecem noaptea aicea1« voi. Şi Allah va ţine socoteala de această faptă bună.Atunci uşiera ii privi şi găsi că aveau, într-adevăr, înfăţişareade negustori şi o ţinută vrednică de toată cinstirea. Şi merse ca săIc dea de ştire tovarăşelor ei şi le ceru părerea. Ele îi ziseră:— Pofteşte-i să intre!Atunci ea se întoarse ca să le deschidă poarta; şi ei o întrebară:— Putem să intrăm cu îngăduinţa voastră?Ea zise:— Intraţi!Atunci califul şi Giafar şi Massrur intrară şi, la vederea lor,i ■ ■ loarele se ridicară in picioare şi ii întâmpinară şi le ziseră:— Fiţi bineveniţi şi facă-se ca primirea aici să vă fie îmbel-ţugată şi prietenească! Simţiţi-vă in largul vostru, o, voi oaspeţi ainoştri! Dar avem să vă cerem o făgăduială: „Nu vorbiţi de ceea cenu vă priveşte câtuşi de puţin, că de nu, veţi auzi lucruri ce nu văvor plăcea!"Ei răspunseră:— Da, fireşte!Şi şezură şi fură poftiţi să bea şi să îşi treacă între ei cupa.Apoi califul îi privi pe cei trei saâlik şi văzu că erau chiori de< >chiul stâng, şi se miră nespus. Privi apoi fecioarele şi le văzu toatăliumuseţea şi graţiile, şi rămase nespus de uluit şi mirat. Dar fe-• loarele continuară să stea de vorbă cu musafirii şi să îi pofteascăna bea împreună; apoi aduseră un vin nespus de dulce pentru calif,dar el nu primi, zicând:— Sunt un bun hadj!*Atunci uşiera se sculă şi aşeză dinaintea lui o mescioară încrus-lată cu fineţe, pe care puse o ceaşcă de porţelan de China; turnăiu ceaşcă apă de izvor pe care o răci cu o bucată de zăpadă, şii mestecă totul cu zahăr şi apă de trandafiri, apoi i-o îmbie cali-lului. El o primi şi mulţumi călduros fecioarei, şi îşi zise în sinealui: „Trebuie ca mâine să o răsplătesc pentru fapta ei şi pentru totbinele pe care îl face!"Fecioarele continuară să îşi îndeplinească îndatoririle de gazdeprimitoare şi să servească băutură. Dar când vinul îşi vădi înrâuri-rea, stăpâna casei se sculă, ii întrebă din nou ce mai poruncesc,apoi o luă de mână pe aducătoarea bucatelor şi ii zise:— O, sora mea, scoală-te, ca să ne îndeplinim îndatoririle noastre!* Hadj: pelerin la Mecca.O MIE ŞI UNA DE NOPŢIEa ii răspunse:— La poruncile tale!Atunci uşiera se sculă, le zise celor trei saâlik să se ridice dinmijlocul sălii şi să se aşeze cu spatele răzimaţi de uşi, ridică tot cese afla in mijlocul sălii şi mătură locul. Cât despre celelalte douăfecioare, ele îl chemară pe hamal şi ii ziseră:— Allah! cât e de puţin săritoare prietenia ta! Haide! doar nueşti nicidecum un străin aicea, tu eşti unul de al casei!Atunci hamalul se ridică, îşi suflecă pulpanele mantiei, îşistrânse mijlocul şi zise:— Porunciţi şi mă supun!Şi ele îi ziseră:— Aşteaptă la locul tău!

52

După câteva clipe aducătoarea de bucate îi grăi:— Urmează-mă şi vino să mă ajuţi!Şi el o urmă afară din sală, şi văzu două căţele de soiul câinilornegri, care purtau nişte lanţuri prinse in jurul gâtului. Hamalul leluă şi le aduse în mijlocul sălii. Atunci stăpâna casei se apropie,îşi suflecă mânecile, luă un bici şi îi zise hamalului:— Adu-o aici pe una dintre căţele!Şi el aduse una dintre căţele, trăgând-o de lanţ, şi o făcu să seapropie şi căţeaua începu să plângă şi să ridice capul spre fecioară.Dar fecioara, fără să ţină seama de asta, tăbărî asupra ei, lovind-ocu biciul peste cap, şi căţeaua plângea şi ţipa; şi fecioara nu maiconteni să o lovească până când ii amorţiră braţele. Atunci eaaruncă biciul din mână şi luă căţeaua în braţe, o strânse la pieptulei şi îi şterse lacrimile şi o sărută pe cap, ţinându-i-1 cu amândouăpalmele. Apoi îi zise hamalului:— Du-o înapoi, şi adu-mi-o pe a doua!Şi hamalul se supuse; şi fecioara se purtă cu căţeaua cea dedoua precum se purtase cu întâia.Atunci califul îşi simţi inima umplându-i-se de milă şi pieptuli se strâmtă de tristeţe, şi ii clipi din ochi lui Giafar ca să-i dea <înţeles să o întrebe pe fecioară despre rostul acestui lucru. DarGiafar îi răspunse prin semne că este mai bine să tacă.Pe urmă stăpâna casei se întoarse spre cele două surori şizise:— Haidem! Să facem ceea ce avem obiceiul de a face!Ele răspunseră:— Ne supunem.

VO, crăiasă a mătăsurltor... ■...... ■ ' '-

; MJOTECA JUDZŢEAN,„OCTAVÎĂN ( i.LUI17O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

Atunci, stăpâna casei urcă în patul său de marmură cu plăcide aur şi argint şi îi zise uşierei şi aducătoarei de bucate:— Arătaţi-ne acuma ca să vedem ceea ce ştiţi să faceţi!Atunci uşiera se sculă şi urcă în pat alături de sora ei, şiuducătoarea de bucate ieşi, merse în iatacul ei şi aduse de acoloun sac de atlaz, încercuit de ciucuri de mătase verde; se opri di-naintea fecioarelor, deschise sacul şi scoase din el o lăută. O întinseuşierei, care o acordă şi, ciupindu-i coardele, cântă aceste strofedespre iubire şi despre tristeţile ei cu o voce răscolitoare şi chinuităde suspine:„îndurare! Daţi-le înapoi pleoapelor mele somnul ce a fugit, şispuneţi-i unde mi s-a dus înţelepciunea!Când am încuviinţat să găzduiesc iubirea în casa mea, atunceasomnul s-a supărat pe mine şi m-a părăsitEi îmi răspunseră: «Ce-ai făcut, prietene al nostru, tu pe care teştim dintre acei care merg pe calea cea dreaptă şi sigură? Spune-necine te-a putut aduce în asemenea rătăcire?»Eu le zisei: «Nu voi fi nicidecum eu acela, ci ea vă va lămuri!Eu vă voi răspunde întotdeauna că sângele meu, tot sângele meu estenumai al ei Vă voi răspunde întotdeauna că îmi aleg să îl risipescmai degrabă pentru ea decât să îl păstrez în mine cu toată povara

53

lui! ..Am ales o femeie ca să îmi sădesc în ea gândurile mele, gândurilemele care oglindesc însuşi chipul eu Şi aşa de-aş izgoni acest chip,mi-aş pune foc simţămintelor mele, pe focul mistuitor.Ah, voi m-aţi ierta văzând-o! Căci Allah însuşi a făurit în auracest giuvaer, cu licoarea vieţii; şi, cu ceea ce a rămas din aceastălicoare, el a făurit rodia şi mărgăritarele!»Ei îmi ziseră: «Oare afli cu adevărat, o, neştiutorule, în făpturata iubită altceva decât suspine, lacrimi, mâhniri şi rare plăceri?Oare nu ştii că privindu-ţi chipul în apa limpede, n-ai mai vedeadecât umbra ta? Bei dintr-un izvor de care eşti sătul înainte chiar dea fi putut măcar gusta din eL»Eu le răspunsei: «Nu credeţi nicidecum că bând-o m-a cuprinsbeţia, ci numai privind-o. Şi numai aceasta a izgonit pentru totdea-una somnul de pe ochii mei!Şi n-au fost nicidecum faptele trecute cele care m-au mistuit aşa,ci numai trecutul acela al ei! Şi n-au fost nicidecum lucrurile dragide care m-am îndepărtat, care m-au adus în această stare, ci numaidespărţirea ei de mine.*U7vol.O MIE ŞI UNA DE NOPŢI98Şi acum, aş putea eu, oare, să îmi întorc privirile spre alta? eu\al cărui suflet este legat pe de-a-ntregul de trupul ei înmiresmat, deparfumurile de ambrăşi de mosc ale trupului ei?»"Când îşi sfârşi cântecul, sora ei îi zise:— Facă-se ca Allah să te aline, o, surioara mea!Dar tânăra uşieră fu cuprinsă de o mâhnire aşa de mare, încâtîşi sfâşie veşmintele şi căzu la pământ în deplină nesimţire.însă, cum prin această mişcare trupul ei se dezgoli, califul băgăde seamă că acest trup poartă urmele unor lovituri de bici şi denuiele, şi rămase uimit la hotarul uimirii. Dar aducătoarea de bu-cate se apropie şi stropi cu puţină apă peste faţa surorii ei in ne-simţire şi aceasta îşi reveni în simţire; apoi ii aduse o rochie nouăşi o înveşmânta cu aceasta.Atunci califul îi zise lui Giafar:— Nu prea îmi pari tulburat de toate astea! Dar n-ai văzuturmele de lovituri pe trupul acestei femei? Cât despre mine, eunici nu mai pot păstra tăcerea şi nu îmi voi afla liniştea până cândnu voi fi descoperit adevărul despre toate acestea, precum şi despreîntâmplarea cu cele două căţele!Şi Giafar ii zise:— O, slăvite stăpâne, şi coroana de pe capul meu, aminteşte-ţide făgăduiala dată: „Nu vorbi nimic despre ceea ce nu te priveşte, căde nu, vei auzi lucruri ce nu îţi vor fi pe plac câtuşi de puţin!"într-acestea, aducătoarea de bucate se ridică şi luă lăuta; osprijini de sânul ei rotund, o ciupi cu vârful degetelor şi cântă:„Dacă ar veni cineva să ni se plângă nouă de iubire, ce i-amputea răspunde? Dacă noi înşine am fi bântuiţi de iubire, ce am puteaface?Căci dacă îl însărcinăm pe un tălmaci să răspundă pentru noi,de fapt tălmaciul nu va fi în stare câtuşi de puţin să redea toatetristeţile unei inimi îndrăgostite.Şi dacă noi îndurăm şi pătimim în tăcere din pricina fugii preaiubitului, durerea va răzbi în curând până să ne aducă la doi paşi demoarte!O, durere! N-a mai rămas nimic pentru noi decât părerile de rău,

54

jalea şi lacrimile şiroind pe obraji.Şi tu, iubite, cel care lipseşti, oare ai fugit de privile ochilor meişi ai curmat legăturile ce te ţineau prins de măruntaiele mele?Spune! ai mai păstrat în tine măcar o urmă din dragostea noastră O MIE ŞI UNA DE NOPŢitic odinioară, o firavă urmă ca să mai dăinuiască chiar în ciudavremii?Sau ai uitat, datorită depărtării, pricina care mi-a istovit toateimterile, si prin tine m-a adus în această stare de slăbiciune şi deneputinţă?Dacă, aşadar, surghiunul trebuie să fie astfel partea mea, îi voiare într-o zi seama lui Allah, Domnul nostru, de toate pătimirilemele!"La auzul acestui cântec trist, stăpâna casei îşi sfâşie veşmintele,eu şt întâia ei soră, plânse şi căzu in nesimţire. Şi aducătoarea debucate se sculă şi o ajută să îmbrace o altă rochie, după ce avugrijă să o stropească cu apă pe faţă şi să o facă să îşi vină iarăşi inlire. Atunci stăpâna casei, refăcută puţin, se aşeză pe pat şi îi zisecelei care o ajuta:— Te rog din inimă, mai cântă, casă ne putem plăti datoriilenoastre. Doar numai o dată!Atunci aducătoarea de bucate îşi acordă din nou lăuta şi cântăaceste strofe:„Până când această îndepărtare şi această părăsire atâta deneîndurătoare? Oare nu ştii că ochii mei nu mai au lacrimi de risi-pit?...Tu m-ai dat uitării! Dar, oare, ai de gând să mai laşi în privirepentru multă vreme încă vechea prietenie? Ah! dacă scopul tău n-afost decât să aprindă în mine gelozia, atunci ai izbutit!Dacă soarta vicleană i-arfi părtinit din veci pe cei îndrăgostiţi,bietele femei n-ar mai afla o singură zi în care să le facă împotrivăiubiţilor credincioşi!Dar eu, vai! cui m-aş putea, oare, plânge ca să mă descarc puţinde nefericirile mele, de nefericirile mele venite prin mâna ta, o, uci-gaşule al acestei inimi!... Vai, vai! ce dezamăgire îl aşteaptă pe pără-torul care şi-a pierdut dovada scrisă de datornicul lui sau a uneidatorii plătite!...Şi aleanul inimii mele zdrobite nu face decât să sporească denebunia dorului de tine! Te doresc! Mi-ai făgăduit? Dar unde eştioare?O, fraţi musulmani! vă las în grijă să mă răzbunaţi pe necredin-ciosul! Ca şi el să îndure aceleaşi suferinţe! Ca de-abia să ajungă săînchidă ochiul pentru odihna nopţii, când nesomnul să îl şi redeschidăde îndată larg!

IO MIE ŞI UNA DE NOPŢI

102Şi negrii îndepliniră porunca şi ziseră:— O, stăpâna noastră, o, floare ascunsă de privirea oamenilor,.!oare ne îngădui să le retezăm capul?Ea răspunse:— Mai aştepta{i un ceas, căci vreau, înainte de a le tăia capul,să îi întreb ca să văd cine sunt!Atunci hamalul strigă:

55

— Pe Allah! o, stăpâna mea, nu mă ucide pentru nelegiuireasăvârşită de alţii! Aceştia toţi de aici au greşit şi au săvârşit oadevărată nelegiuire, dar nu eu! O, pe Allah, ce noapte fericită şiplăcută am fi petrecut dacă am fi fost scutiţi de vederea acestorsaâlik aducători de năpastă! căci aceşti saâlik de piază rea ar ducela prăpăd, chiar şi numai prin venirea lor, oraşul cel mai înfloritor,doar intrând într-insul!Şi grăind aşa, el recită această strofă:„Cât e de frumoasă iertarea din partea celui tare, cât e de fru-moasă, mai ales când învredniceşte o fiinţă fără de apărare!...Şi pe tine eu te rog fierbinte, în numele prieteniei neîntinate carene leagă, să nu îl ucizi nici într-un chip pe cel nevinovat din pricinacelui vinovat."Când hamalul sfârşi recitarea, fecioara începu să râdă.în clipa aceea, Şahrazada văzu apropiindu-se dimineaţa şi conteni cu discreţie.

Dar când se lăsă a unsprezecea noapteEa zise:

Mi s-a povestit, o, mărite rege, că atunci când fecioara începusă râdă, după ce se aprinsese de mânie, ea se apropie de grupulmusafirilor şi zise: i— Povestiţi-mi tot ce trebuie să-mi povestiţi, căci nu mai aveţidecât un ceas de trăit! De altminteri, dacă mai tărăgănez aşa, o facpentru că sunteţi nişte oameni sărmani; căci dacă aţi fi fost dintrecei mai de vază sau dintre cei mai mari din tribul vostru sau dacă103O MIE Şl UJNA DE NOPŢI

iii fi fost dintre cei de la stăpânire, puteţi fi încredinţaţi că v-aş fitrimis încă şi mai repede pe lumea cealaltă, dreptp«edeapsă!Atunci califul îi zise lui Giafar:— Vai de noi, o, Giafar! Dezvăluieşte-i cine sunttem, că de nu,ca ne va ucide!Şi Giafar răspunse:— Nu primim decât ceea ce ni se cuvine!însă califul îi zise:— Nu-i îngăduit să glumim în clipa când trebmie să fim culuare-aminte, căci fiecare lucru îşi are timpul lui!Atunci fecioara se apropie de saâlik şi le zise:— Sunteţi fraţi?Ei răspunseră:— Nu, pe Allah! Nu suntem decât cei mai să raci dintre ceisăraci şi trăim din truda noastră punând ventuze şi fiăcând hărăcsi-ri»!Atunci ea îi grăi fiecăruia dintre ei şi îl întrebai:— Eşti chior din naştere? 'El răspunse:— Nu, pe Allah! dar povestea pierderii ochiului meu este opoveste atât de uimitoare, încât de ar fi scrisă cu acul în colţullăuntric al ochiului, ar fi o învăţătură pentru cine ar citi-o cu lua-re-aminte!Şi al doilea şi al treilea îi răspunseră la fel. Apoi toţi împreunăîi ziseră:— Fiecare dintre noi este dintr-o ţară şi povestirile noastresunt uluitoare şi întâmplările noastre nemaipomenit de ciudate!Atunci fecioara se întoarse către ei şi le zise:— Fiecare dintre voi să îşi istorisească povestea lui şi pricina

56

venirii lui în casa noastră. Şi după aceea fiecare dintre voi să îşiducă mâna la frunte în semn de mulţumită pentru găzduire şi săse ducă in întâmpinarea destinului său!Atunci întâiul care păşi înainte fu hamalul, care zise:— O, stăpâna mea, eu, după starea mea între oameni, sunthamal şi nimic mai mult! Aducătoarea de bucate care-i aicea defaţă mi-a poruncit să îi car o povară şi veni cu mine aici. Şi mi s-aîntâmplat cu voi celelalte ceea ce voi ştiţi prea bine, şi ceea nuvreau să mai repet aici, înţelegeţi de ce. Şi asta-i toată povesteamea, căci nu voi mai adăuga o vorbă mai mult. Şi vă doresc pacea!Atunci fecioara îi zise:A hărăcsi - a lua sânge.O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

— Haide! ridică—ţi puţintel mâna la frunte spre a vedea dacaeste la locul ei, netezeşte-ţi părul şi du-te în treaba ta!Dar hamalul zise:— Nu, pe Allah! eu nu mă voi duce decât după ce voi fi auziţiistorisirea tovarăşilor mei de aici.Atunci întâiul saâluk păşi înainte ca să îşi istorisească povesteailui, şi zise:Povestea întâiului saâlukEu îţi voi împărtăşi, o, stăpâna mea, pricina care m-a silit să iîmi rad barba şi să îmi pierd ochiul!Află, aşadar, că tatăl meu era rege. El avea un frate, şi acel !frate era rege într-un alt oraş. în ceea ce priveşte naşterea mea,tocmai se potrivi că mama mă aduse pe lume în aceeaşi zi când senăscu şi fiul unchiului meu.Apoi anii trecură, şi apoi ani şi zile, şi eu şi fiul unchiului meucreşteam. Trebuie să îţi spun că mi se prilej uia să merg la răstimpde câţiva ani să îl văd pe unchiul meu, şi chiar să rămân la el acasămai multe luni în şir. Ultima oară când am fost la ei, fiul unchiuluimeu îmi făcu o primire dintre cele mai călduroase şi mai mărini-moase; el porunci să taie berbeci in cinstea mea şi să pitroceascămai multe feluri de vinuri. Apoi începurăm să bem, şi băurăm aşade mult, încât vinul se dovedi mai tare ca noi. Atunci fiul unchiuluimeu îmi zise:— O, fiu al unchiului meu! pe care te iubesc într-un chip cutotul deosebit, am de a—ţi cere ceva de mare însemnătate şi aş vreasă nu te văd împotrivindu-te sau împiedicându-mă de la ceea ceam hotărât să fac!îi răspunsei:— Fireşte, şi din toată inima prietenească şi deschisă!Atunci, ca să aibă deplină încredere, el îmi porunci să mă legcu jurământul cel mai sfânt punându-mă să jur pe Cartea ceaSfântă.,Şi numaidecât după aceea el se ridică, lipsi câteva clipe,apoi se întoarse, aducând după el o femeie plină de podoabe,împrăştiind un parfum nespus de plăcut, îmbrăcată în veşmintestrălucitoare care trebuie să se fi ridicat la un preţ neasemuit uemare. Şi el se întoarse către mine, cu femeia în urma lui, şi îmizise: '

105O MIE ŞI UNA DE NOPŢI— Ia această femeie şi păşeşte înaintea mea spre locul pe care

57

\\ 1 voi arăta. (Şi îmi lămuri locul, descriindui-mi-1 în aşa fel, încâtmu lămuri pe deplin asupra lui). Şi acolo vei afla un mormânt«nie-aşa în mijlocul celorlalte morminte, şi mă vei aştepta acolo!Şi nu putui să mă împotrivesc dorinţei lui şi nici să mă dezicin faţa acestei rugăminţi, din pricina jurământului pe care il făcu-sem cu mâna cea dreaptă! Şi luai femeia cu mine şi mă dusei şiIntrai cu ea sub bolta mormântului, şi şezvirăm ca să îl aşteptămpe fiul unchiului meu, pe care îl văzurăm sosind la puţină vremedupă aceea, ducând cu el o cană plină de apă, un sac cu ipsos şi otoporişca. Le puse toate jos, nu păstră la el decât toporişca şi seîndreptă spre piatra mormântului de sub boltă, scoase lespezileuna câjte una şi le aşeză alături, apoi se apucă să sape pământulcu acea toporişca până când scoase la iveală un capac mare ca ouşiţă; îl deschise şi dedesubt se arătă o scară boltită. Atunci seîntoarse spre femeie şi îi zise făcându-i semn:— Haide! n-ai decât să alegi!Şi femeia coborî numaidecât pe scară şi se făcu nevăzută.Atunci el se întoarse spre mine şi îmi zis-e:— O, fiul unchiului meu! te rog să întregeşti ajutorul pe caremi l-ai dat. Când voi fi coborât acolo înăuntru, tu vei aşeza la loccapacul şi îl vei acoperi din nou cu pământ aşa cum a fost maiînainte. Şi aşa vei întregi ajutorul pe care mi l-ai dat. Cât despreipsosul acela din sac, şi cât despre apa asta din cană, tu le veiamesteca bine; apoi vei potrivi din nou la loc lespezile aşa cum aufost şi cu acel amestec vei tencui lespezile pe la încheietura lor caţi mai înainte şi vei face în aşa fel ca nimeni să nu poată bănuiceva şi zice: „Iată un mormânt proaspăt a cărui tencuială e decurând făcută, dar lespezile sunt vechi!" Căci, o, fiul unchiului meu,iată că se împlineşte un an întreg de când mă trudesc aici, şi numaiAllah o ştie! Şi aceasta-i rugămintea rnea! Apoi adăugă: Şi acumfie" ca Allah sa nu mă copleşească peste măsură cu tristeţea dinpricina despărţirii şi a depărtării tale de mine, o, fiu al unchiuluimeu!Apoi coborî scara şi se scufundă în mormânt.Când se făcu nevăzut dinaintea privirilor mele, mă sculai şiînchisei capacul, şi făcui aşa cum îmi poruncise să fac, aşa încâtmormântul se preschimbă din nou precum fusese mai înainte.Mă întorsei atunci la palatul unchiului meu, însă unchiul meuera la vânătoare pe jos şi călare; şi atunci mă dusei să mă culc înnoaptea aceea. Apoi când se făcu dimineaţă, începui să cuget laO MIE ŞI UNA DE NOPŢI1061toate întâmplările acelea din noaptea trecută, şi la toate câte se]petrecură între mine şi fiul unchiului meu; şi m-am căit amarnicide fapta pe care o săvârşisem. însă căinţa nu ajută niciodată la jnimic! Atunci mă intorsei la morminte şi căutai mormântul cupricina, fără să pot ajunge să îl deosebesc dintre acestea. Şi îmiurmai căutarea până se lăsă noaptea fără să izbutesc ca să afludrumul la acesta. Atunci mă intorsei la palat, şi nu putui nici beanici mânca şi toate gândurile mi se învălmăşeau numai în jurulfiului unchiului meu şi cu toate acestea nu putui descoperi nici celmai mic lucru. Atunci mă cuprinse o mâhnire de moarte şi îmipetrecui toată noaptea zbuciumându-mă cumplit până dimineaţa.Mă intorsei atunci pentru a doua oară la cimitir gândindu-mă latoate cele săvârşite de fiul unchiului meu, şi m-am căit amarnic

58

că l-am ascultat; apoi m-am apucat din nou să caut mormântul inmijlocul tuturor celorlalte morminte, dar fără de izbândă. Şi îmiurmai astfel căutarea în răstimp de şapte zile, şi nu nimerii nicicumpe drumul cel bun. Atunci îngrijorarea şi gândurile negre mă năpă-diră în aşa măsură, încât simţii că-s gata să înnebunesc.Ca să găsesc un leac şi cale de scăpare de pătimirile mele, măgândii^ la călătorie şi pornii la drum ca să mă întorc acasă la tatălmeu. în clipa când soseam la porţile oraşului tatălui meu, o ceatăde oameni răsărind din pământ, se năpusti asupra mea şi mă legăla mâini. Atunci rămăsei uluit cu desăvârşire de această faptă, ţi-nând seama că eram fiul sultanului oraşului, şi că aceia erau slugiletatălui meu şi de asemenea alţii erau sclavii mei tineri.Şi avui o presimţire groaznică, şi îmi zisei în sinea mea: „Cineştie ce i s-a întâmplat tatălui meu!" Şi mă apucai să îi întreb despreaceasta pe cei care mă legau de mâini; şi ei nu îmi dădură nici unrăspuns. însă la câteva clipe după aceea, unul dintre ei, care eraunul dintre sclavii mei cei tineri, îmi zise:— Soarta timpului s-a arătat potrivnică faţă de tatăl tău. Oşte-nii l-au trădat şi vizirul 1-a trimis la moarte. Cât despre noi, tocmaistăteam la pândă aşteptând clipa când să ne cazi in mâini.Şi cu acestea, ei mă ridicară şi eu nici nu mai ţineam de faptla lumea asta, într-atât ştirile auzite mă zbuciumaseră, într-atâtmoartea tatălui meu mă umpluse de durere. Şi ei mă târâră supusîntre mâinile vizirului care îl ucisese pe tatăl meu.Ci, între mine şi acel vizir, dăinuia o veche duşmănie. Pricinaacelei duşmănii era că mă aprinsesem peste măsură pentru tragereacu arbaleta. Şi întâmplarea făcu, într-o zi dintre zile, pe când măaflam pe terasa palatului tatălui meu, că o pasăre mare coborî pe107O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

icrasa palatului vizirului, pe când vizirul se afla acolo; eu încercaii ţintesc pasărea cu arbaleta, dar arbaleta greşi ţinta şi atinseochiul vizirului şi îl sparse cu voinţa şi judecata scrisă de Allah.Cum zice poetul:„Lasă sorţii să se împlinească si nu încerca să îndrepţi decâtfaptele judecătorilor de pe pământ!' în faţa oricărui lucru nici să nu te bucuri câtu§i de puţin şi nicisă te mâhneşti, căci nimic nu este pe veci!Ne-am îndeplinit osânda noastră, am urmat literă de literă şicele care pentru noi au fost scrise de către Soartă; căci aceluia pentrucare a fost rânduit un şir de către Soartă nu-i rămâne decât să îlstrăbată."Saâluk-ul urmă aşa:Când i-am stricat aşa fără de leac ochiul vizirului, vizirul nutu teză să îmi zică nimic, căci tatăl meu era regele oraşului.Şi aceasta era pricina vrăjmăşiei între mine şi el.Deci, când am fost dus cu mâinile legate înaintea lui, el poruncisă îmi taie capul! Atunci îi zisei:— Fi-vei în stare să mă ucizi fără vreo fărădelege din parteamea?El răspunse:— Şi ce fărădelege poate fi mai mare decât aceasta?Şi îmi făcu semn spre ochiul său pierdut. Atunci îi zisei:— Aceasta am făcut-o din nebăgare de seamă.Dar el îmi răspunse:

59

— Da, tu ai făcut-o din nebăgare de seamă, eu o voi facefiindcă aşa vreau!Apoi strigă:— Să fie adus între mâinile mele!Şi mă duseră între mâinile lui.Atunci el întinse mâna şi îşi vârî degetul în ochiul meu stâng,şi mi-1 smulse cu desăvârşire.Şi de atunci sunt chior, aşa cum vedeţi cu toţii.După aceea, vizirul porunci să mă lege şi să mă vâre într-oladă. Apoi îi zise spătarului:— Ţi-1 încredinţez pe acesta. Trage-ţi sabia din teacă şi du-1de aici. Scoate-1 afară din oraş, ucide-1 şi lasă-1 acolo pradă fia-relor sălbatice.Atunci spătarul mă luă şi mă duse până ce ieşirăm din oraş.

O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

Atunci mă scoase afară din ladă, cu mâinile legate şi picioare|j|înlănţuite, şi voi să mă lege la ochi înainte de a-mi curma viat 'Dar începui să plâng şi să recit aceste strofe:„ Te-am luat drept platoşă în calea oricărei încercări ca să \ocoleşti de suliţele vrăjmaşe; şi ai fost tu însuţi fierul lăncii, fieascuţit ce străpunge!Cât despre mine, când puterea era partea mea, mâna mea ceadreaptă, care trebuia să pedepsească, se abţinea, trecând arma înmâna mea stângă, cea neputincioasă. Aşa făptuiam eu.Aşadar, cruţaţi-mă, rogu-vă, de imputările crude şi de ocări, şi \lăsaţi-i numai pe duşmanii mei să îmi arunce săgeţile durerii!Sărmanul meu suflet, încărcat de schingiuirile duşmane, învred- |niciţi-l cu darul tăcerii, şi nu îl striviţi prin asprimea vorbelor şi subpovara lor!I-am luat pe prietenii mei să îmi slujească de scut întăritor! Şiaşa ei fură! Dar în contra mea, între mâinile duşmanilor mei!I-am luat ca să îmi slujească de săgeţi ucigătoare! Şi aşa ei fură! ■Dar în inima mea!Am cultivat inimi cu înflăcărare spre a le face credincioase. Şiele aşa au fost! Dar într-alte iubiri!I-am îngrijit cu toată înflăcărarea inimii mele ca să fie stator-nică! Şi ei fură statornici! însă în trădare!"Când auzi spătarul versurile mele, atunci îşi aminti că fusesespătarul tatălui meu şi că îl copleşisem eu însumi cu binefaceri şiîmi zise:— Cum să te pot ucide? Şi eu sunt sclavul tău supus!Apoi îmi zise:— Fugi! Viaţa îţi este salvată! Şi nu te mai întoarce pe me-leagurile acestea căci vei pieri şi mă vei face să pier împreună cuţine; cum zice poetul:„- Du-te, eliberează-te, prietene, şi mântuieşte-ţi sufletul de subtirania oricăror legături! Şi lasă casele să slujească de morminte ace-lora care le-au zidit!Du-te! Vei afla alte pământuri decât ale tale, alte ţări decât ţarata; însă niciodată nu vei mai afla un alt suflet decât sufletul tău!Gândeşte-te! ce lucru uluitor, ce faptă nesăbuită, să trăieşti într-oţară de umilinţe, când pământul lui Allah este întins la nesfârşit!Totuşi! este scris!... este scris ca omul al cărui destin este să moa-109O MIE Şl UNA DE NOPŢI

60

iu într-un pământ, nu va putea muri decât în pământul său! Dar,oare, cunoşti tu pământul destinului tău?...Şi mai ales nu uita niciodată că gâtul leului nu creşte şi nu seînvârtoşează decât numai când sufletul leului a crescut în deplinălibertate!"Când sfârşi aceste versuri, îi sărutai mâinile. Şi nici nu mă încu-metai să cred că scăpaseră cu adevărat decât când mă văzui zburatde acuma departe.Mai pe urmă, m-am resemnat cu pierderea ochiului meu gân-dindu-mă la scăparea mea de la moarte. Şi îmi urmai călătoria şiajunsei la oraşul unchiului meu. Deci, intrai la el şi ii povestii celepetrecute cu tatăl meu şi ce mi se întâmplase mie de ajunsei săîmi pierd astfel ochiul. Atunci el începu să plângă cu suspine multeşi strigă:— O, fiul fratelui meu! iată că mai adaugi o mâhnire la mâhni-rile mele şi o durere la durerile mele! Căci trebuie să îţi spun căfiul sărmanului tău unchi care se află înaintea ta s-a pierdut deiile şi zile şi nu ştiu ce i s-a întâmplat şi nimeni nu poate să îmispună unde este!Apoi începu să plângă aşa de tare, încât căzu in nesimţire.Când îşi reveni din nou în fire, el îmi zise:— O, copilul meu! m-am mâhnit cu o nespusă mâhnire dupăliul unchiului tău, eu, unchiul tău! Şi tu iată că mai adaugi o mâh-nire la mâhnirile mele, povestindu-mi ce i s-a întâmplat tatăluitău! Dar pentru tine, o, fiul meu, tot este mai bine că ţi—ai pierdutochiul decât să-ţi fi pierdut viaţa!La aceste cuvinte nu mai putui tăcea despre cele ce i seîntâmplaseră fiului unchiului meu, chiar copilului său. Aşadar, îidezvăluii întreg adevărul. La vorbele mele, unchiul se bucură lahotarul bucuriei, într-adevăr se bucură nespus la cuvintele meledespre fiul său.Şi îmi zise:— Ah! du-mă cât mai iute să văd acel mormânt. Şi eu îi răs-punsei:— Pe Allah! o, unchiule, eu nu îi ştiu locul unde se află. Căciam mers de mai multe ori să caut mormântul fără să izbutesc săîi aflu locul!Atunci, eu şi unchiul meu, merserăm la cimitir, şi, de astă dată,privind la dreapta şi privind la stânga, sfârşii prin a recunoaştemormântul. Atunci, eu şi unchiul meu furăm la hotarul bucurieiO MIE Şl UNA DE NOPŢI110şi intrarăm sub boltă; ridicarăm pământul şi apoi capacul; şi eu şiunchiul meu, coborârăm cincizeci de trepte ale scării. Când ajun-serăm la capătul scării, văzurăm un fum gros urcând către noi, carene orbi. Dar numaidecât unchiul meu rosti cuvântul care înde-părtează orice frică de acela care îl rosteşte, şi anume acesta:— Nu este putere şi tărie decât intru Allah Prea înaltul, Atot-puternicul!Apoi merserăm înainte şi ajunserăm într-o sală mare plină defăină, de bucate de toate felurile, de merinde, de toate felurile, şiîncă de multe alte lucruri. Şi văzurăm în mijlocul sălii o perdealăsată peste un pat. Atunci unchiul meu privi înlăuntrul patuluişi-l găsi şi—1 recunoscu pe fiul său, care era acolo în braţele femeiicare coborâse cu el; insă amândoi se prefăcuseră în negru cărbune

61

întocmai cum ar fi aruncaţi într-o groapă de jăratec!La această privelişte, unchiul meu scuipă în obrazul fiului săuşi strigă:— Te-ai făcut vrednic din plin de aceasta, o, ticălosule! Şiacea&ta este numai pătimirea din lumea asta, dar îţi mai rămânepătimirea de pe cealaltă lume, care este mai crâncenă şi mai înde-lungată!Şi zicând aceasta, unchiul meu, după ce scuipă în obrazul fiuluisău, se descălţă de papucul său, şi cu talpa lui îl lovi peste faţă.în clipa aceea a istorisirii sale, Şahrazada văzu apropiindu-se dimineaţadiscretă, nu voi nicidecum să se folosească şi pe mai departe de îngăduinţa primit

Dar când se lasă a douăsprezecea noapteEa zise:Mi s-a povestit, o, mărite rege, că saâluk-ul îi zise fecioarei intimp ce toată adunarea celor de faţă, precum.şi califul şi Giafar,ascultau povestea:Deci, după ce unchiul meu îl lovi cu talpa papucului peste faţăpe fiul său care zăcea întins acolo negru cărbune, eu rămăsei pestemăsură de uluit de această lovitură. Şi mă întristai tare de năpastace se abătuse peste fiul unchiului meu, văzându-i, pe el şi pe fe-cioară, prefăcuţi astfel în negru cărbune! Apoi strigai:UIO MIE ŞI UNA DE NOPŢI— Pe Allah, o, unchiule, ajunge! alină-ţi puţin îngrijorarea.uimii tale! Căci inima mea se zbate cumplit aşa precum şi toatăiiinţa mea lăuntrică spre a-şi tălmăci cele întâmplate fiului tău! Şimai ales mă cuprinde jalea văzându-1 pretăcut astfel, el şi fecioara,in negru cărbune; şi văzându-te pe tine, tatăl lui, că nu te mul-\umeşti numai cu aceasta şi că îl loveşti cu talpa papucului tău!Atunci unchiul meu îmi povesti acestea:— O, fiul fratelui meu! află că acest copil, care este al meu,incă din copilăria lui s-a îndrăgostit cu aprindere chiar de sora lui.Şi eu îl îndepărtam mereu de ea şi îmi ziceam în sinea mea: „Li-mşteşte-te! ei sunt încă prea tineri!" dar nici pomeneală! De-abiaajunseră în pragul fecioriei, când intre ei se petrecu fapta cea ne-legiuită şi eu auzii de aceasta! Dar, într-adevăr, la început nu-idădui intru totul crezare. Totuşi, l-am mustrat cu o mustrare groaz-nică, şi îi zisei: „Păzeşte-te bine de aceste fapte nelegiuite, pe carenimeni nu le-a săvârşit înaintea ta şi pe care nimeni nu le va maisăvârşi nici după tine! Că de nu, vom fi, printre regi, pildă de ruşineşi de scârnăvie până la moarte! Şi crainicii călare vor purta poves-tea noastră până departe în toată lumea! Păzeşte-te, aşadar, binede aceste fapte, că de nu, te voi blestema şi te voi^ ucide!" Apoiavui grijă să îl despart de ea, şi să o despart de el. însă crede-măcă această nelegiuită îl iubea cu o iubire neţărmurită! Căci Şeitanîntări lucrarea lui într-înşii!Aşadar, când fiul meu văzu că îl despărţisem de sora lui, pa-re-se că şi-a făcut acest ungher de sub pământ, fără să destăi-nuiască nimănui nimic. Şi, după cum vezi, aduse aici bucate şi toatecelelalte! Şi se folosi de lipsa mea de acasă, când mă aflam la vâ-nătoare, ca să se mute aici cu sora lui!Atunci dreptatea Celui Prea înalt şi Prea Mărit nu mai putusă îndure! Şi ea îi arse pe amândoi aici! Dar pătimirea de pe lumeacealaltă este încă mai cumplită şi mai îndelungată!Şi zicând acestea, unchiul meu începu să plângă, şi plânsei şi

62

eu împreună cu el. Apoi îmi zise:— De astăzi înainte tu vei fi copilul meu în locul celuilalt!Atunci eu, vreme de un ceas, cugetai adânc asupra întâmplări-lor de pe lumea aceasta de jos şi, între altele, mă gândii la moarteatatălui meu din porunca vizirului, la tronul său răpit cu forţa, laochiul meu smuls pe care îl vedeţi cu toţii! şi la toate cele câte ise întâmplaseră fiului unchiului meu, atâtea fapte din cele maiciudate şi nu mă putui stăpâni să nu plâng!

O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

112După aceea, ieşirăm din mormânt; şi închiserăm capacul la loc;apoi îl acoperiram cu pământ şi lăsarăm mormântul în starea încare se afla mai inainte; şi pe urmă ne întoarserăm acasă.De-abia ajunserăm acasă şi şezurăm, că auzirăm sunete de in-strumente vestitoare de război, tobe şi trâmbiţe, şi văzurăm năvalăde războinici, şi oraşul întreg se umplu de zarvă, de zgomot şi decolbul stârnit de copitele cailor. Şi într-adevăr rămăsesem tare tul-buraţi in mintea noastră fiindcă nu puteam nici într-un chip răzbisă ne dumirim in privinţa pricinii acestora. în cele din urmă, regele,unchiul meu, sfârşi prin a întreba de pricina acestora şi i se răspun-se:— Fratele tău a fost ucis de vizirul lui, care s-a grăbit să îşiadune toţi oştenii şi toate ostile şi să vină aici în cea mai maregrabă, ca să ia pe neaşteptate oraşul prin năvală! Şi locuitorii ora-şului au văzut că nu puteau să-i ţină piept; şi de aceea ii închinarăoraşul fără împotrivire!La aceste cuvinte, eu îmi zisei în sinea mea: „Desigur că măva ucide de voi cădea între mâinile lui!" Şi din nou, zbuciumul şiîngrijorarea se învălmăşiră în sufletul meu, şi mă apucai să îmideapăn în minte cu mâhnire toate nenorocirile prilejuite tatălui şimamei mele. Şi nici nu mai ştiam ce să mă fac. De altă parte, măgândeam că de m-aş fi arătat la lume, locuitorii oraşului şi soldaţiitatălui meu m-ar fi recunoscut şi ar fi căutat să mă ucidă şi să măpiardă! Şi nu găsii nici o altă ieşire decât aceea să îmi rad barba.Şi aşa îmi rasei barba şi mă deghizai în alte straie şi părăsii oraşul.Şi pornii la drum spre acest oraş al Bagdadului, unde nădăjduiamsă ajung in pace şi să aflu pe cineva care să îmi ajute să răzbescpână la palatul emirului credincioşilor, califului stăpânului lumii,Harun Al-Raşid, căruia voiam să îi istorisesc povestea mea şi în-tâmplările prin care trecusem.Sfârşii prin a ajunge în pace în acest oraş al Bagdadului, chiarin astă-noapte. Şi nu ştiui unde să merg şi nici încotro să mă în-drept şi mă aflai în mare încurcătură. Dar, pe neaşteptate, mă po-menii faţă in faţă cu acest saâluk. Atunci îi urai pace şi îi zisei:/— Sunt străin pe aceste locuri.El îmi răspunse:— Şi eu sunt străin.Stăturăm de vorbă prieteneşte când îl văzurăm apropiindu-sede noi pe acest saâluk, al treilea tovarăş al nostru. El ne ură paceşi ne zise:— Sunt străin de aceste locuri.113O MIE ŞI UNA DE NOPŢINoi îi răspunserăm:

63

— Şi noi suntem străini.Atunci merserăm până când ne învălui întunericul. Soarta necălăuzi din fericire până aici în casa voastră, o, stăpânele noastre!Şi aceasta-i pricina bărbii mele rase şi a ochiului meu pierdut!La auzul povestirii întâiului saâluk, fecioara îi zise:— Haide! bine! şi acum mângâie-ţi niţel creştetul*. Şi du-teilegrabă!Dar întâiul saâluk ii răspunse:— O, stăpâna mea, află că nu voi pleca până când nu voi fi.luziţ istorisirile tuturor celorlalţi tovarăşi de aici.în acel răstimp, toată adunarea rămase uimită de această po-veste uluitoare, şi califul îi zise chiar lui Giafar:— Neîndoios că de când sunt pe lume n-am mai auzit o în-lâmplare asemănătoare aceleia a acestui saâluk!Atunci întâiul saâluk merse de se aşeză încrucişându-şi picioa-i ele şi al doilea saâluk păşi inainte, sărută pământul între mâinilei acrei stăpâne a casei şi istorisi aceasta:Povestea celui de al doilea saâlukîntr-adevăr, o, stăpâna mea, eu nu sunt chior din naştere. însăpovestea mea, pe care ţi-o voi istorisi, este atât de uimitoare, încât,Iacă ar fi scrisă cu acul în colţul lăuntric al ochiului, ea ar sluji deînvăţătură oricui este în stare să înveţe!Aşa cum mă vezi, sunt rege, fiu de rege! Află, de asemenea, căau sunt câtuşi de puţin un neştiutor, am citit Coranul: am citit cele?apte povestiri, am citit, de asemenea, cărţile de căpetenie, cărţilesenţiale ale oamenilor de ştiinţă; am învăţat ştiinţele stelelor şiuvintele poeţilor. în sfârşit, m-am cufundat într-atât în studiereatuturor ştiinţelor, încât i-am întrecut pe toţi muritorii din secolulmeu.Şi, aşa faima mea crescu în rândul tuturor scriitorilor. Mai multdecât atât, faima mea se întinse prin toate ţinuturile şi colţurilelumii, şi iscusinţa mea ajunse cunoscută de către toţi regii. Atunciauzi regele Indiei vorbindu-se de mine. Şi el trimise rugămintecătre tatăl meu să mă trimită la el, şi în acelaşi timp, când mă ceru,îi trimise tatălui meu cadouri strălucite şi daruri într-adevăr vred-

P"* Adică: fă gestul de salut, ducându-ji mâna la cap. Este unul din felurilesalutului oriental.- voi. I

O MIE ŞI UNA DE NOPŢI114nice de regi. La rândul său, tatăl meu încuvinţă şi porunci să miise pregătească şase corăbii încărcate cu de toate cele de trebuinţăşi pornii la drum.Călătoria noastră pe mare ţinu o lună încheiată, după care!ajunserăm la un ţărm. Acolo coborârăm caii, ce se aflau cu noi pe jcorăbii, şi cămilele noastre; şi încărcarăm zece dintre cămilele noas-3tre cu daruri menite regelui Indiei. Dar, abia pornirăm la drumjcă se ridică un nor de praf, în faţa noastră, apropiindu-se, şi aco-iperi tot cuprinsul cerului şi al pământului, şi ţinu astfel timp de jun ceas din zi; apoi se risipi, şi de dedesubt se iviră şaizeci decălăreţi asemănători cu nişte lei în turbare. Când îi privirăm maibine, văzurăm că erau arabi din deşert, tâlhari de drumul mare! Şide îndată ce ne zăriră, pe când începusem să fugim şi văzură că

64

aveam cu noi zece încărcături de daruri menite regelui Indiei, aler-1gară pe urmele noastre şi îşi îndreptară iureşul înspre noi, cu toatehăţurile slobozite. Atunci noi le făcurăm semne cu mâinile şi le,ziserăm:— Suntem trimişi pentru puternicul rege al Indiei! Aşadar, săinu ne faceţi vreun rău!Şi ei ne ziseră:— Noi nu suntem pe pământul lui şi nici sub stăpânirea lui!Şi acestea fiind zise, ei îi uciseră pe câţiva dintre slujitorii mei]tineri, în vreme ce, ceilalţi şi cu mine, o luarăm la fugă în toateipărţile, eu după ce fusesem rănit cu o rană groaznică. în acelirăstimp, arabii deşertului se îndeletniciră cu prădarea avuţiilor şidarurilor noastre rămase pe spinarea cămilelor.Cât despre mine, în fuga mea, nu mai ştiui nici unde mă aflam \şi nici ce aveam de făcut. Vai! adineauri încă, eu eram printremărimile pământului, şi acum in jalnică sărăcie! Şi stăruii în fugamea până ajunsei in vârful unui munte, unde găsii o peşteră; şiputui, în sfârşit, să mă odihnesc acolo şi să îmi petrec noaptea.Dimineaţa, ieşii din peşteră şi îmi urmai călătoria până cândajunsei într-un oraş strălucitor şi bogat, cu climă atât de minunată,încât iarna nu avea asupra lui nici o înrâurire, iar primăvara îlînveşmânta veşnic cu trandafirii ei. Şi aşa, mă bucurai nespus de.venirea mea in acel oraş, îndeosebi in starea de sfârşeală în caremă aflam, copleşit cum eram de călătorie şi de goană. Şi într-a-devăr, eram într-o stare jalnică de vestejire. Şi eram tare schimbatla fajă.In acel oraş, nici nu ştiam măcar încotro să mă îndrept, când,trecând pe lângă un croitor care cosea în dugheana lui, mă dusei115O MIE ŞI UNA DE NOPŢIl.i el si îi urai pace! El îmi întoarse urarea de pace şi mă poftipiiete'nos să şed şi mă îmbrăţişa şi mă întrebă cu bunătate de pri-t ina care mă îndepărtase de ţara mea. Atunci îi povestii toate câteIc petrecusem, de la început până la sfârşit. Şi el fu foarte mâhnit<le nenorocirea mea şi îmi zise:— O, tinere cumsecade, să nu spui nimic din toată aceastăîntâmplare la oricine ar fi! Căci mi-i tare teamă pentru tine dinpartea regelui acestui oraş; el este cel mai mare duşman al tatăluiim, şi are o veche răfuială de închegat cu el!După aceasta, îmi pregăti mâncare şi băutură; şi eu mâneai şihâui şi el de asemenea împreună cu mine. Şi petrecurăm noapteapovestind împreună; şi îmi făcu loc într-un colţ al dughenei undemă întinsei lângă el ca să dorm. Apoi îmi aduse toate de câte pu-(cam avea nevoie, o saltea şi o pătură.Şi aşa, rămăsei la el vreme de trei zile, după care mă întrebă:— Ştii vreo meserie ce te-ar putea ajuta să iţi câştigi pâinea?Şi îi răspunsei:— înreşte! sunt cărturar priceput în jurisprudenţă, maestruîncercat în ştiinţe; ştiu citi şi ştiu socoti!Dar îl îmi întoarse:— Prieten al meu! toate acestea nu sunt o meserie! Sau maiilegrabă, sunt o meserie, de vrei (căci mă vedea tare necăjit), darmeseria ta n-are nici o căutare pe piaţa oraşului nostru! Aici inoraşul nostru, nimeni nu ştie nici să studieze, nici să scrie, nici săcitească, nici să socotească. Ci toată lumea se pricepe numai să îşi

65

i âştige pâinea.Atunci rămăsei tare întristat şi nu mai putui decât să ii repet:— într-adevăr, pe Allah! nu ştiu nimic altceva a face decâtcele ce tocmai ţi le-am înşirat!Şi el îmi zise:— Atunci, băiatul meu, incinge-ţi mijlocul! Şi ia o secure şi oIunie, şi du-te şi taie lemne la ţară, până când Allah se va indurasă iţi hărăzească o soartă mai bună! Şi, mai cu seamă, nu destăinuinimănui din cine te tragi, căci te vor ucide!Rostind aceste cuvinte, el merse de îmi cumpâYă o secure şi ofunie şi mă trimise să tai lemne cu alţi tăietori, după ce avu grijăsă mă încredinţeze străinilor in paza lor.Ieşii atunci cu tăietorii şi mă apucai de tăiat lemne. Apoi îmisprijinii încărcătura de lemne pe cap, o dusei la oraş şi o vânduipe o jumătate de dinar. Cu câţiva bănuţi îmi cumpărai de mâncareţi păstrai cu grijă ce mi-a rămas din bani. Şi aşa lucrai întruna

JO MIE ŞI UNA DE NOPŢI116vreme de un an întreg, şi mergeam în fiecare zi să îl văd pe prie-tenul meu, croitorul, în dugheana lui, unde mă odihneam la umbră,încrucişându-mi picioarele în ungherul meu.într-o zi, după obiceiul meu, mă dusesem să tai lemne la ţar»şi ajungând acolo, nimerii într-o pădure stufoasă unde erau multelemne de tăiat. Alesei atunci un copac uscat şi mă apucai să în-depărtez pământul dimprejurul rădăcinilor lui; dar, tocmai pe cândlucram acolo, securea mi se agăţă pe neaşteptate într-o verigă dearamă. Scosei atunci pământul dimprejur şi descoperii un capacde lemn de care era prinsă veriga de aramă. Şi îl ridicai. Şi desco-perii dedesubt o scară. Coborâi până în josul scării şi găsii o uşă.Intrai pe uşă şi mă aflai într-o sală măreaţă a unui palat minunatşi zidit cu măiestrie. Şi găsii inlăuntru o fecioară încântătoare ase-menea celei mai frumoase dintre mărgăritare. Şi era într-atâta defrumoasă, cu adevărat, încât vederea ei spulbera din inimă oricegrijă, orice mâhnire şi orice nefericire. O privii, şi numaidecât măînchinai întru închinare eătre Creatorul care i-a hărăzit atâta desă-,vârşire şi această frumuseţe.Atunci ea mă privi şi îmi zise:— Eşti o fiinţă omenească sau un geniu?Eu îi răspunsei:— O fiinţă omenească.Şi ea îmi zise:— Dar atunci, cine te-a putut călăuzi până într-acest loc încare mă aflu de douăzeci de ani, fără să fi văzut vreodată o fiinţlomenească?La aceste cuvinte, pe care le găsii pline de dulceaţă şi daduioşie, îi zisei:— O, stăpâna mea, Allah este cel care m-a călăuzit spre lăcaşultău, pentru ca, în sfârşit, să fie uitate toate pătimirile şi durerilemele.

66

Şi ii povestii tot ce mi se întâmplase, de la început până lasfârşit" Şi într-adevăr, aceasta îi pricinui multă milă faţă de mine,căci ea plânse şi îmi zise:— Şi eu la rândul meu îţi voi istorisi povestea mea. Află»aşadar, că sunt fiica regelui Aknaunos, cel din urmă rege al Indieistăpânul Insulei de Abanos. El mă măritase cu fiul unchiului meu.însă, chiar in noaptea nunţii mele, înainte ca să îmi fi pierdut fe-cioria, mă răpi un efrit, care se chema Georgiros, fiul lui Rajmos,fiul lui Eblis însuşi! El mă luă la sine şi zbură cu mine şi mă aşezăîntr-acest loc, unde aduse tot ceea ce aş fi putut dori, dintre dul-117O MIE ŞI UNA DE NOPŢIeţuri şi zaharicale, rochii, stofe persiene, mobile, mâncăruri şibăuturi. De atunci încoace, el vine să mă vadă tot la zece zile, şise culcă o noapte cu mine, chiar aici, şi dimineaţa pleacă. Şi el măinai preveni de asemenea, că, dacă aş avea nevoie de el în timpulclor zece zile regulate ce le petrece departe de mine, n-aveam,le-ar fi fost zi sau noapte, decât să ating cu mâna acele două şirecare sunt scrise acolo, sub bolta acestei săli. Şi într-adevăr, dettunci încoace, de îndată ce ating această inscripţie, îl şi văd ară-ându-se. De astă dată, au trecut de acuma patru zile de când n-aenit, şi ii mai rămân încă şase zile să lipsească. Aşa că ai putea; amâne la mine cinci zile, ca apoi să pleci cu o zi înainte de sosirealui.Şi ii răspunsei:— Desigur că pot!Atunci ea fu foarte bucuroasă; se sculă dreaptă, mă luă demână, mă trecu printr-o uşă cu arcade şi mă petrecu până răzbirămntr-un hammam îmbietor şi plăcut şi plin de o încropeală învălui-toare. Atunci eu mă dezbrăcai numaidecât şi ea la rândul ei sedezbrăcă goală; şi amândoi intrarăm în baie. După baie, ne aşe-zarăm pe baldachinul din hammam, ea alături de mine, şi începu>ă mă îmbie să beau sirop de mosc şi îmi aşeză dinainte prăjituridelicioase. Apoi continuarăm să povestim cu mult drag şi să mân-căm din toate aceste bunătăţi aduse de efritul, răpitorul ei.Apoi ea îmi zise:— în seara aceasta vei dormi şi te vei odihni după truda îndu-rată, ca să fii pe urmă vesel şi odihnit.Şi eu, o, stăpâna mea, încercai să dorm bine, după ce i-ammulţumit cu recunoştinţă. Şi într-adevăr, uitai de toate grijile!Când mă trezii, o aflai şezând la căpătâiul meu, şi îmi frecaplăcut braţele şi picioarele. Atunci îl chemai într-ajutor pe Allahsă cer asupra ei toate binecuvântările, şi ne puserăm la poveştivreme de un ceas, şi ea îmi spuse nişte lucruri foarte plăcute. Eaîmi zise:— Pe Allah! înainte, singură în acest palat subpământean,eram foarte tristă şi simţeam cum mi se strânge pieptul, căci nugăseam pe nimeni cu cine să vorbesc, şi aceasta vreme de douăzecide ani! Dar, mărire lui Allah! fie el slăvit că.te-a călăuzit până aicila mine!Apoi, cu vocea ei caldă, îmi cântă această stanţă:„Dacă despre venirea taAm fi fost vestiţi dinainte,O MIE ŞI UNA DE NOPŢIDrept covor la picioarele tale am fi întinsSângele nepătat al inimilor noastre şi catifeaua întunecată a

67

ochilor noştri!Am fi întins frăgezimea obrajilor noştriŞi carnea tânără a coapselor noastre mătăsoaseDrept aşternut \ie, o, călător al nopiii!Căci locul tău este deasupra pleoapelor noastre!"La auzul acestor versuri, îi mulţumii cu mâna pe inimă, şi iu-birea mea faţă de ea se aprinse şi mai pustiitor în mine; şi grijileşi necazurile mele se irosiră toate. Apoi ne aşezarăm şi băurămdin aceeaşi cupă, şi aceasta până la căderea nopţii: atunci, în noap-tea aceea, mă culcai cu ea, plin de fericire. Şi niciodată în toatăviaţa mea, nu cunoscui o noapte asemenea nopţii aceleia. Iar cândse făcu ziuă, ne scularăm foarte mulţumiţi unul de altul şi în de-plină fericire, cu adevărat!Atunci eu încă plin de aprindere şi mai ales ca să îmi prelun-gesc fericirea, îi zisei:— Vrei să te ajut să ieşi de sub pământ şi să te descotorosescde genni-ul acela?Dar ea începu să râdă, şi îmi zise:— Taci odată şi mulţumeşte-te cu ceea ce ai! Haide! acestsărman efrit nu va avea decât o zi din zece, iar ţie îţi făgăduiescde fiecare dată celelalte nouă zile!Atunci eu, mâncat de flacăra patimii aprinse, ajunsei prea de-parte cu vorbele, căci îi zisei:— Nici nu mă gândesc! acum de îndată voi nimici din temeliiaceastă boltă unde sunt săpate acele inscripţii magice, ca in acestfel efritul să vină aici la îndemâna mea şi să îl pot ucide! Căci, încăde multă vreme, m-am deprins să îmi fac o ţintă din toţi efriţii dedeasupra şi dedesubtul pământului!La aceste cuvinte, şi ca să mă liniştească, ea începu să îmi reciteaceste versuri:„O, tu, care ceri o păsuire înaintea despărţirii, şi care găseştiîndepărtarea prea crudă, nu ştii, tu, oare, că aceasta este calea ceamai sigură să nu ne legăm nicidecum unul de altul, ci doar să neiubim?Nu î[i aduci aminte să îţi zici că sfârşeala este însăşi legea oricăreilegături şi că ruptura este încheierea oricărei prietenii!..."O MIE Şl UNA DS NOPŢIDar eu, fără să iau seama la aceste versuri ce mi le recita, trăsei,, izbitură zdravănă cu piciorul in bolta....i «^hrazada văzu ivindu-se dimineaţa şi tăcuîn clipa aceea a povestim sale, Sahrazaaa va*udiscret

Şi când se lăsă a treisprezecea noapteEa zise:

Mi s-a povestit, o, mărite rege, ca" al doilea saâluK tf urmăastfel istorisirea lui către tânăra stăpâna a casei. , când izbii una zdravăn cu piciorul înAşadar, o, stăpâna meaboltă, femeia îmi zise:mântat adineauri? Oare ceaceste lucruri omeneşti?Ea răspunse: . us dinainte? s-a

s ss ţi-au veni.

68

O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

120— Le văd acum că mi le-ai arătat tu! Niciodată nu le-am maivăzut înainte de aceasta. Poate că îţi erau agăţate de spatele tău jşi le vei fi adus tu însuţi aici.Atunci genniul, în culmea mâniei, zbieră:— Ce vorbe fără noimă, în doi peri şi încâlcite! Ele nu vor fi iin stare să mă ducă chiar pe mine, o, dezmăţato!La aceste vorbe, el o despuie toată de veşminte şi o întinse în]cruce între patru stâlpi bătuţi în pământ şi, punând-o la cazne,!începu să o întrebe despre cele întâmplate. Dar eu nu putui să 'îndur mai mult şi nici să aud bocetele ei; şi urcai de zor scara \tremurând de groază; şi, ajuns in cele din urmă afară, aşezai, la !locul său, capacul, aşa cum fusese, şi îl ferii de priviri acoperindu-ldin nou cu pământ. Şi m-am căit amarnic de fapta mea la hotarulcăinţei. Şi începui să mă gândesc la tânăra fată, la frumuseţea ei,şi la caznele pe care i le pricinuia blestematul acela, acum că tre- icuseră douăzeci de ani de când vieţuia cu el. Şi mai cu seamă, măsimţii tare mâhnit la gândul că el o schingiuia din pricina mea. Şiîn clipa aceea, începui din nou să mă gândesc iarăşi la tatăl meu ]şi la împărăţia lui şi la starea amărâtă de tăietor de lemne în careajunsesem şi, plângând, recitai un vers despre această jalnică po- 'veste. Toate acestea!După care, îmi urmai drumul până ce ajunsei la tovarăşul meucroitorul. Şi îl aflai şezând, din pricina întârzierii mele, ca şi cumar fi stat pe jăratic într-un cuptor încins. Şi aşa, mă aştepta plinde nerăbdare. Şi îmi zise:— Ieri, nevăzându-te sosind ca de obicei, mi-am petrecut noap-tea cu inima la tine! Şi îmi era teamă pentru tine de o fiară sălba-tică sau de ceva asemănător peste care poţi să dai în pădure. Darlăudat să fie Allah că te-a scăpat de la pieire!Atunci, eu îi mulţumii pentru bunătatea lui, intrai în dugheanăşi şezui in ungherul meu; şi începui să mă gândesc la cele ce mi seîntâmplaseră, şi să mă dojenesc pe mine însumi pentru izbitura depicior pe care o dădusem în boltă. Şi deodată bunul meu prieten,croitorul, intră şi zise:— Aşteaptă la uşa prăvăliei un necunoscut, un fel de persan,care întreabă de tine şi are cu el securea şi sandalele talc. Le-a^purtat pe la toţi croitorii de pe stradă, zicându-le: „Am ieşit în zorica să merg la rugăciunea de dimineaţă, la chemarea muezinului, şiaflai in calea mea aceste lucruri fără să ajung să ştiu ale cui puteaufi. Spuneţi-mi, aşadar, voi, cine este stăpânul lor?" Atunci croitoriide pe strada noastră, care te cunosc, văzând securea şi sandalele,121O MIE ŞI UNA DE NOPŢIi iură că sunt ale tale şi se grăbiră să îi dea adresa ta acestui persan.Şi iată-1 aici, şi te aşteaptă la uşa prăvăliei. Ieşi, deci, şi mulţu-meşte-i pentru osteneală, şi ia-ţi înapoi securea şi sandalele tale.Dar eu, la aceste vorbe, simţii cum îmi păleşte faţa şi tot trupulmi se incovoaie de groază. Şi în timp ce mă aflam în această starede rătăcire, deodată pământul se deschise înaintea ungherului meu$1 se ivi persanul de care era vorba. Era efritul! în răstimul acela,ci o pusese pe tânăra lui nevastă la cazne, şi ce cumplite cazne!Dar ea nu-i mărturisise nimic. Atunci el luă securea şi sandaleleşi îi zise:

69

— îţi voi dovedi că sunt mereu acelaşi Georgiros, din stirpealui Eblis! Şi vei vedea de pot sau nu pot să ţi-1 aduc aici pe stăpânulacestei securi şi al acestor sandale!Şi atunci veni să încerce această viclenie, despre care ţi-amvorbit, printre croitori.Intră, aşadar, pe neaşteptate la mine, răsărind din pământ şinumaidecât, fără a pierde o clipă, mă răpi cu el! Zbură şi se înălţăm văzduh; apoi coborî şi se scufundă în pământ! Cât despre mine,cu căzui în nesimţire. Atunci intră cu mine în palatul subpămân-tcan unde gustasem desfătările. Şi văzui fata dezgolită, şi cum îicurgea sângele din trupul ei. Atunci ochii mei se umplură de la-crimi. Dar efritul se îndreptă spre ea şi, înjunghiind-o, îi zise:— O, desfrânato! iată-1 pe iubitul tău!Atunci tânăra mă privi şi zise:— Nu îl cunosc. Şi nu l-am văzut niciodată decât numai înclipa aceasta.Şi^efritul îi zise:— Cum? Iată în faţa ta însăşi mărturia fărădelegii şi nu mărtu-riseşti?Atunci ea zise:— Nu îl cunosc. Şi nu l-am văzut în viaţa mea. Şi nu îmi placesă mint dinaintea feţei lui Allah!Atunci efritul îi zise:— Dacă într-adevăr nu îl cunoşti deloc, ia sabia aceasta şi re-tează-i capul!Atunci ea luă sabia, veni la mine şi se opri dinaintea mea. Şieu, galben de groază, îi făcui un semn negativ cu sprâncenele (săo rog să aibă milă) şi lacrimile îmi curgeau de-a lungul obrajilor.Atunci îmi clipi şi ea din ochi; dar zise cu glas tare:— Tu eşti pricina tuturor nenorocirilor noastre!Şi îi făcui din nou semn cu sprâncenele, şi cu limba îi ziseiO MIE ŞI UNA DE NOPŢI122aceste versuri cu două înţelesuri (pe care efritul nu putea să ]Mpriceapă bine):„Ochii mei ştiu îndeajuns să îp vorbească pentru ca limbo mea\să fie de prisos! Ochii mei singuri îp dezvăluiesc tainele ascunse îminima mea.Când mi te-ai arătat, lacrimile calde siroiră şi eu amup'i: căci\ochii mei îp grăiau destul despre flacăra mea!Pleoapele clipind, ne rostesc simiământul deplin şi nu-i nici o\nevoie, pentru cel în{elegător, de folosirea degetelor lui. Sprâncenelenoastre ne pn locul la toate celelalte. Tăcere aşadar! şi să îi lăsămnumai iubirii cuvântul."Tânăra femeie înţelese şi semnele şi versurile mele şi azvârliidin mâinile ei sabia efritului. Atunci efritul luă sabia şi mi-o întin- \se şi îmi zise:— Retează-i capul, şi te voi slobozi şi nu îţi voi face nici un Irău!Şi eu i-am zis:— Da!Şi luai sabia, şi înaintai curajos, şi ridicai braţul! Atunci ea îmi]zise; făcându-mi semn cu sprâncenele:— Oare eu ţi-am vătămat drepturile tale?Atunci ochii mi se umplură de lacrimi şi aruncai sabia dini

70

mâini, şi îi zisei efritului:— O, puternice efrit, o, viteazule vânjos şi neînfrânt! dacă aceas- ită femeie era aşa cum o crezi, cu puţină credinţă şi judecată, ea aflfi găsit îndreptăţită căderea capului meu tăiat! Ci, dimpotrivă, eaa zvârlit tocmai sabia departe de ea. Cum aş putea, oare, ca, la^rândul meu, să mă aflu îndreptăţit să îi tai gâtul, mai ales dat fiindjcă niciodată nu am văzut-o înainte de ceasul acesta? Aşadar, ni-;ciodată nu voi săvârşi această faptă, chiar de vei ajunge să mă facisă beau cupa morţii amare!La auzul acestei cuvântări, efritul zbieră:— Hai! acum s-a dovedit din plin iubirea care este între voi,doi!Şi atunci, o, stăpâna mea, acel blestemat luă sabia, izbi cu aceas-ta o mână a tinerei şi i-o reteză; apoi îi izbi cealaltă mână şi i-o ireteză la fel; apoi îi tăie piciorul ei drept; apoi îi tăie piciorul stâng.Şi aşa, cu patru lovituri, îi reteză cele patru mădulare. Şi eu pri-veam aceasta cu ochii mei şi mă gândeam că voi muri neîndoios. '123O MIE Şl UNA DE NOPŢIîn clipa aceea, tânăra femeie mă privi pe furiş, şi imi clipi dinochi. Dar, vai! efritul văzu această clipire din ochi şi strigă:— O, fiică de curvă! chiar acum ai săvârşit adulterul cu ochiul!Şi atunci o izbi peste gât cu sabia şi îi reteză capul. Apoi seÎntoarse spre mine şi îmi zise:— Află, o, tu, fiinţă omenească, cum că după legea noastră, lanoi, la genii, ne este îngăduit şi ne este chiar îndreptăţit şi suntempovăţuiţi să ucidem nevasta adulteră! Află, deci, că pe această tâ-nără am răpit-o în noaptea nunţii, când n-avea decât doisprezecemi şi mai înainte ca vreun altul să se fi culcat cu ea sau să o ficunoscut! Am adus-o aici, şi veneam să o văd la zece zile o dată,ca să îmi petrec noaptea cu ea, şi mă împreunam cu ea sub chipulunui persan! Dar din clipa când m-am dumirit că ea mă înşeală,im ucis-o! De altminteri, ea nu m-a înşelat decât numai cu ochiul,i >chiul din care a clipit privindu-te. Cât despre tine, deoarece n-amputut dovedi că tu ai păcătuit cu ea ca să o ajuţi să mă înşele, euau te voi ucide. Dar totuşi, vreau - ca să nu poţi râde în spatelemeu - să îţi fac un rău care să îţi spulbere trufia! Dar te las să îţialegi felul pe care îl doreşti dintre toate relele!Atunci eu, o, stăpâna mea, mă bucurai la hotarele bucurieivăzându-mă scăpat de la moarte. Şi aceasta mă îmbărbăta să măîncred în îndurarea lui. Şi îi zisei:— Dar zău nu ştiu ce rău să aleg dintre toate relele! Nu mi-epe plac nici unul!Atunci efritul, cuprins de turbare, lovi cu piciorul în pământşi zbieră:— îţi spun să alegi! Astfel, alege-ţi sub ce chip vrei să te vră-jesc! Vrei chipul unui măgar?— Nu!— Chipul unui câine? Chipul unui catâr? Chipul unui corb?Sau mai degrabă chipul unei maimuţe? 'Atunci îi răspunsei, mereu încredinţat de indurarea lui, căciaveam speranţa într-o iertare deplină: (i— Pe Allah! o, stăpânul meu Georgiros, din stirpea puterni-cului Eblis! dacă te înduri de mine, Allah se va îndura de tine! căciel îţi va fi mulţumitor de iertarea cu care l-ai învrednicit pe un

71

bun moslem, care nu ţi-a pricinuit niciodată vreo vătămare! Şicontinuai să îl implor până la marginea rugăminţii, stând umil inpicioare intre mâinile lui şi îi zisei:— Mă osândeşti pe nedrept!Atunci el îmi răspunse:O MIE Şl UNA DE NOPŢI124— Ajunge cu vorbe de acestea, că de nu, atunci moartea! Nu jpune, aşadar, la încercare bunătatea mea căci trebuie neapărat să]te vrăjesc!La aceste cuvinte, el mă ridică, despică bolta şi pământul de jdeasupra noastră, şi zbură cu mine în văzduh, şi atâta de sus, încâtnu mai zăream pământul decât sub înfăţişarea unui blid cu apă. jAtunci cobori pe creştetul unui munte şi mă aşeză acolo; luă un jpumn de ţărână in mâna sa, murmură ceva pe deasupra mârâindaşa: „Hm! hm! hm!", rosti câteva cuvinte, apoi aruncă aceastăţărână peste mine strigând:— Ieşi din forma asta a ta şi ia chipul unei maimuţe!Şi chiar în clipa aceea, o, stăpâna mea, mă prefăcui în maimuţă,şi încă ce maimuţă! Bătrână de cel puţin o sută de ani şi cât sepoate de slută! Atunci eu, când mă văzui sub această înfăţişare,mă simţii mai întâi nemulţumit şi începui să ţopăi, şi ţopăiam deminune! Apoi, fiindcă aceasta nu îmi slujea la nimic, începui săplâng de mila mea şi de mila celui care fusesem înainte. Şi efritulrâdea într-un chip înspăimântător. Apoi se făcu nevăzut.Atunci începui să cuget la nedreptăţile sorţii şi învăţaî pe pie-lea mea că de fapt soarta nu atârnă câtuşi de puţin de făptură.După aceea, mă dădui de-a rostogolul din creştetul munteluipână chiar dedesubt la poale. Şi pornii la drum, dormind noapteaprin copaci, şi aceasta vreme de o lună, până ajunsei pe ţărmulmării sărate. Poposii acolo ca la un ceas, şi zării, în cele din urmă,in mijlocul mării, o corabie, pe care vântul prielnic o împingeaspre ţărm, chiar în partea unde mă aflam. Atunci eu mă ascunseidupă o stâncă şi aşteptai. Când îi văzui pe oameni sosind şi mer-gând şi venind, îmi luai inima-n dinţi şi sfârşii prin a mă aruncaîn mijlocul corăbiei. Şi unul dintre oameni strigă:— Izgoniţi degrabă această făptură de piază rea!Şi un altul strigă:— Nu! să o ucidem!Şi un al treilea strigă:— Da! să o ucidem cu sabia asta!Eu începui să plâng şi împiedicai cu laba vârful săbiei, şi la-crimile îmi curgeau şiroaie.Atunci căpitanului i se făcu milă, şi le zise:— O, negustori, această maimuţă m-a rugat fierbinte şi îiascult rugăciunea; ea este sub ocrotirea mea! Numeni să nu oprindă şi să nu o izgonească sau să o necăjească!Apoi căpitanul începu să mă strige şi să îmi zică vorbe plăcute125O MIE Şl UNA DE NOPŢIi bune, şi eu îi înţelegeam toate vorbele. Şi aşa, el mâ luă delujitor al său şi eu îi făceam toate treburile şi îl slujeam pe corabie.Vântul ne fusese prielnic vreme de cincisprezece zile, şi tra-erăm la ţărm lângă un oraş nespus de mare şi atâta de plin delocuitori, încât Allah singur le poate socoti numărul lor!

72

La sosirea noastră, văzurăm înaintând spre corabie nişte ma-meluci, care erau trimişi de regele acelui oraş. Ei se apropiară şiic urară bun venit negustorilor şi le ziseră:— Regele nostru vă aduce urări cu prilejul sosirii voastre înpace, şi ne însărcinează să vă înmânăm acest sul de pergament, şi- -l vă zice: „Fiecare dintre voi să scrie aici un şir cu scrisul lui celmai frumos!"Atunci eu, păstrându-mi mereu chipul de maimuţă, mă sculaii apucai deodată din mâinile lor sulul de pergament şi sării cuacel pergament niţel mai departe. Şi ei se temură că mă vor vedeai upându-l şi azvârlindu-1 în apă. Şi mă strigară în gura mare, şivoiră să mă ucidă. Dar eu le făcui semn că ştiam şi voiam să scriu!Şi căpitanul le zise:— Lăsaţi-l să scrie! De îl vom vedea mâzgălind, îl vom împie-dica să o facă pe mai departe, dar dacă, într-adevăr, se pricepe să• aligrafieze, îl voi înfia ca pe copilul meu! Căci n-am mai văzutniciodată o maimuţă mai cuminte!Atunci eu luai calamul, îl apăsai de perniţa călimării, întinzândbine cerneala pe cele două feţe ale calamului, şi începui să scriu.Şi scrisei aşa patru strofe atunci alcătuite, fiecare cu o scrieredeosebită şi după un stil deosebit: întâia strofă la modul Rikaa; âdoua la modul Rihani; şi a treia la modul Sulsi; şi a patra la modulMuşic:a) „De acuma timpul a încrestat pe răboj binefacerile şi darurileoamenilor mărinimoşi; dar şi-a luat orice speranţă că va putea ajun-ge vreodată să le numere pe ale tale!După Allah, seminţia omenească nu a cerut ajutor decât numaide la tine, căci tu eşti cu adevărat tatăl tuturor binefacerilor!"b) „ Vă voi vorbi despre pana lui:Pana lui! Este întâia şi însăşi obârşia celorlalte pene! Tăria saeste un lucru uimitor, ea este cea care l-a rânduit în numărul cărtu-rarilor de vază.Din această pană, ţinută între pulpa celor cinci degete ale sale,se revarsă peste lume cinci fluvii de elocinţă şi de poezie!"O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

126c) „ Vă voi vorbi de neamurile lui:Nu este pe lume scriitor care să nu moară; dar timpul eternizează jscrierea mâinilor sale!Şi aşa nu lăsa pana să scrie decât numai lucruri cu care te vei 1putea mândri în ziua învierii!"d) „Dacă deschizi călimara, nu te afunda într-însa decât ca să\înşiri rânduri de daniilor, rânduri binefăcătoare!Dar dacă nu pop să te serveşti de aceasta ca să scrii şire de jdăruire, cel puţin afundă-te într-însa ca să plămădeşti frumosul! Şi,în acest fel, vei fi printre aceia care-s socotiţi din rândul celor maimari dintre scriitori!"Când sfârşii de scris, le întinsei sulul de pergament. Şi priviră jşi fură cuprinşi cu toţii de admiraţia cea mai mare, apoi fiecareaşternu pe rând câte un şir cu cea mai frumoasă scriere a lui.După care, sclavii plecară ducând sulul regelui. Când regelelluă cunoştinţă de toate acele scrieri, el nu fu mulţumit decât descrierea mea, care era alcătuită în patru moduri diferite, şi pentru |care eram vestit în lumea întreagă, pe când eram încă fiu de rege.Atunci regele le zise tuturor prietenilor săi care erau de faţăşi sclavilor săi:— Mergeţi cu toţi la meşterul acestei scrieri minunate şi în—1

73

mânaţi-i această mantie de cinstire ca să o îmbrace, şi urcaţi-1călare pe cel mai frumos dintre catârii mei, şi purtaţi-1 cu pompămare, în sunete de instrumente, şi aduceţi-1 intre mâinile mele!La aceste cuvinte, începură cu toţii să surâdă. Şi regele, carebăgă de seamă aceasta, rămase tare supărat şi strigă:— Cum! eu vă dau o poruncă, şi voi râdeţi de mine!Şi ei răspunseră:— O, rege al secolului, noi ne ferim cu străşnicie să nu râdem |de vorbele tale! dar trebuie să îţi spunem că acel care a scris aceastăscriere atâta de frumoasă nu este câtuşi de puţin un fiu al lui Adam,ci o maimuţă care aparţine căpitanului corăbiei!Atunci regele se minună peste măsură de vorbele lor, apoi fujcuprins de spasme de veselie şi îl podidi râsul, şi strigă:— Doresc să cumpăr această maimuţă!Şi zicând acestea, el porunci tuturor persoanelor de la curte;să meargă la corabie să aducă maimuţa şi să ia cu ei catârul şimantia de cinstire, şi le spuse:127O MIE ŞI UNA DE NOPŢI— Trebuie neapărat să o înveşmântaţi în această mantie decinstire şi să o urcaţi călare pe catâr şi să o aduceţi aici!Atunci veniră cu toţii la corabie şi mă cumpărară nemaipome-nit de scump de la căpitan, care nu căzu la învoială de la început!Iar eu ii făcui semn căpitanului ca să îi spun că eram tare mâhnitdin pricină că îl părăsesc. Apoi mă duseră, mă îmbrăcară cu mantia<le cinstire, mă ajutară să încalec pe catâr, şi pornirăm cu toţii însunetul instrumentelor armonioase din acest oraş; şi toţi locuitorii)i toate făpturile omeneşti din oraş rămaseră încremeniţi şi staturăaţintiţi să privească ca pe o minune mare la această privelişte ului-loare şi fără de pereche ca nici una alta.Când mă aduseră în faţa regelui şi îi văzui chipul, sărutai pă-mântul între mâinile lui în trei rânduri şi rămăsei apoi nemişcat.\tunci regele mă pofti să şed şi mă pusei în genunchi. Şi toţi ceide faţă se minunară de bunăcreşterea mea şi de bunăcuviinţa meaneîntrecută; dar şi de astă dată regele rămase cel mai uimit dintreicţi. Şi de îndată ce mă pusei astfel în genunchi, regele porunci latoată lumea să plece şi plecă toată lumea. Nu rămase în sală decâticgele, căpetenia eunucilor, un sclav tânăr favorit şi eu, o, stăpânamea!Atunci regele porunci să aducă de-ale mâncării. Şi aduseră omasă pe care erau rânduite toate bucatele pe care un suflet le poate■ lori şi pofti, şi toate minunăţiile care fac desfătarea ochilor. Şii egele îmi făcu semn să mănânc. Şi eu mă sculai şi sărutai pământul.iitre mâinile sale în şapte rânduri deosebite, şi mă aşezai foartecuviincios pe şezutul meu de maimuţă, şi mă pusei pe mâncateimintindu-mi de toată buna creştere primită în trecut.Când ridicară masa, mă sculai şi eu, ca să merg să mă spăl pemâini; apoi mă întorsei după ce m-am spălat pe mâini, şi luai căli-niara, calamul şi o foaie de pergament, şi scrisei două strofe despreminunatele prăjituri arabe:„O, dulci prăjituri, fine §i sublime, prăjituri înfăşurate cu degetele!Sunteţi leacul îmbătător, leacul împotriva oricărui venin! în afară devoi, o, plăcintele, nimic n-a§ putea iubi vreodată pe lume; şi sunteţisingura mea speranţă, toată dragostea mea aprigă!O, fiori ai inimii mele, la vederea unei mese întinse, peste care,

74

din mijlocul ei, se împrăştie aroma unei kenafa* înotând în mijloculuntului şi al mierii; pe tipsia întinsă!0, kenafa subţiată într-o cană îmbietoare, desfătătoare! o, do-

L* prăjitură făcută cu firicele foarte fine de fidea.O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

cătrerin{a mea, ţipătul dorinţei mele către tine, o, kenafa, este nestăvilit!Şi n-aş putea, chiar înfruntând primejdia de a muri, să petrec o zidin viaţa mea, fără de tine pe masa mea, o kenafa, yo kenafa!Şi siropul tău! adorabilul, deliciosul tău sirop! Hei! a§ mancadintr-însul şi aş bea dintr-însul zi şi noapte şi aş lua-o de la începutîn viaţa viitoare!"După aceea, pusei jos calamul şi foaia, şi mă sculai şi mă duseimai la o parte arătând cinstirea cuvenită. Şi regele privi cele cescrisesem şi le citi şi se minună cu mirare mare şi strigă:— Oare-i cu putinţă ca o maimuţă să fie înzestrată cu atâtaelocinjă şi îndeosebi cu o scriere atât de frumoasă? Pe Allah! aceas-ta-i minunea minunilor!In clipa aceea, i se aduse înaintea regelui un joc de şah, şiregele mă întrebă prin semne:— Ştii să joci?Şi eu îi făcui cu capul:— Da, ştiu!Atunci mă apropiai, aşezai figurile şi începui să joc cu regeleŞi îl învinsei de două ori la rând! Atunci regele nu mai ştiu ce săcreadă şi judecata lui rămase uluită, şi zise:— Dacă acesta era un fiu al lui Adam, i-ar fi întrecut pe toţimuritorii din secolul său!Apoi regele zise eunucului:— Du-te la tânăra ta stăpână, fiica mea, şi spune-i: „...Vino doigrabă la rege, o, stăpâna mea!" căci vreau ca fiica mea să se poatăbucura de această privelişte şi să vadă această maimuţă minunată!Atunci eunucul se duse şi se întoarse la puţină vreme cu tânăra]sa stăpână, fiica regelui, care abia mă zări, îşi acoperi cu iuţealăfaţa cu vălul ei şi zise:— O, tată, cum de te-ai putut hotărî să trimiţi să mă caute casă mă faci văzută de oameni străini de locurile noastre?Şi regele îi zise:— O, fiica mea, aici la mine nu se află decât tânărul meu sclav,acest copil pe care îl vezi, şi eunucul care te-a crescut, şi aceastămaimuţă, şi eu tatăl tău. Dinaintea cui, aşadar, îţi acoperi tu faţa?Atunci fecioara îi răspunse:— Află, o, părintele meu, că această maimuţă este fiul unui-,rege! Regele, tatăl lui, se numeşte Aymaros şi este stăpânul uneiţări din interiorul îndepărtat. Această maimuţă este numai fermejcată; şi a fermecat-o efritul Georgiros din stirpea lui Eblis,

■**.■

O, frate al meu, îndeplineşte-i tu celjbjntâi

75

..O'ZTÂVtAN GOGALUJ129O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

la fermecat după ce şi-a ucis propria lui soţie, pe fiica regelui\knahnos, stăpânul Insulei de Abanos. Această maimuţă, pe carei i o crezi maimuţă adevărată, este, deci, un om, însă cărturar, în-văţat şi tare înţelept!La aceste cuvinte, regele se minună mult, mă privi şi îmi zise:— Să fie adevărat ceea ce îmi spune fiica mea despre tine?Şi eu răspunsei cu capul:— Da! este adevărat!, şi începui să plâng.Atunci regele o întrebă pe fiica lui:— Dar de unde ai învăţat să desluşeşti că este fermecat?Ea răspunse:— O, părinte al meu, pe când eram mică, bătrâna care şedeala mama era o babă vrăjitoare plină de farmece şi foarte iscusităin magie. Ea m-a învăţat meşteşugul vrăjitoriei. Şi de atunci l-amadâncit şi mai mult, m-am desăvârşit şi-am învăţat aşa aproape osuta şaptezeci de articole de magie, şi cel mai neînsemnat dintreaceste articole m-ar face în stare să strămut palatul tău în între-gime cu toate pietrele lui, şi întreg oraşul dincolo de Muntele Cau-caz, să preschimb întreg acest ţinut într-o oglindă de mare şi să iiprefac pe toţi locuitorii în peşti!Atunci tatăl ei strigă:— Pe adevărul numelui lui Allah asupra ta! o, fiica mea, atuncimântuieşte-1 pe acest tânăr ca să pot face dintr-însul vizirul meu!Cum! Eşti înzestrată cu un dar atât de însemnat şi eu nu ştiu nimic?O, mântuieşte-1 ca numaidecât să mi-1 fac vizirul meu, căci trebuiesă fie un adolescent destoinic şi plin de agerime!Şi fecioara îi răspunse:— Din toată inima deschisă şi generoasă, ca o cinstire cuvenită!în clipa aceea a povestirii sale, Şahrazada văzu apropiindu-se dimineaţa şi seopri cu discreţie.

Dar când se lăsă a paisprezecea noapteEa zise:

Mi s-a povestit, o, mărite rege, că al doilea saâluk zise cătrestăpâna casei:O, stăpâna mea, la aceste vorbe, fecioara luă în mână un cuţitMii 9 voi. IO MIE ŞI UNA DE NOPŢI

130pe care erau întipărite cuvinte în limba ebraică, şi cu acel cuţittrase un cerc in mijlocul palatului şi în mijlocul cercului scrisenume proprii şi semne talismanice; apoi se aşeză în mijlocul cer-cului şi murmură încet descântece, şi citi într-o carte străvechenişte lucruri pe care nimeni nu le pricepea, şi aşa făcu un răstimpde câteva clipe. Şi iată că partea de palat unde ne aflam se cufundăîntr-o beznă atât de adâncă încât crezurăm că am fost îngropaţide vii sub minele lumii. Şi numaidecât înaintea noastră se înfăţişăefritul Georgiros, sub chipul cel mai înfricoşător şi cel mai groaz-nic, cu mâinile ca nişte furci, cu picioarele ca nişte catarge şi cuochii ca doi tăciuni aprinşi. Atunci noi toţi ramaserăm înlemniţide groază. Dar fiica regelui ii zise:— Nu îţi urez nici câtuşi de puţin bun venit! Şi nu îţi fac oprimire caldă, o, efritule!

76

Atunci efritul ii zise:— O, nelegiuită! cum de ţi-ai putut călca jurământul? oare numi-ai jurat şi n-am căzut amândoi la învoială că nici unul dintrenoi doi nu se va amesteca în treburile celuilalt şi nu va căuta să ile încurce? Şi aşa, o, trădătoareo, te-ai făcut vrednică din plin desoarta ce te aşteaptă! Ia aceasta!Şi numaidecât efritul se preschimbă într-un leu fioros care îşideschise larg gura şi se repezi asupra fecioarei. Dar ea, cu o mişcarefulgerătoare, îşi smulse un fir de păr din cap, îl apropie de buzeleei şi murmură asupra lui nişte vorbe vrăjite, şi numaidecât părulse preschimbă intr-o sabie foarte ascuţită. Şi ea apucă sabia, îl izbicu aceasta năprasnic pe leu şi îl tăie în două. Dar pe dată capultăiat al leului se prefăcu într-un scorpion, care se târî spre călcâiulfecioarei, ca să o muşte; dar numaidecât fecioara se preschimbăîntr-un şarpe grozav care se repezi asupra blestematului de scor-pion, chipul efritului, şi amândoi se încleştară într-o luptă scurtă.Dar deodată scorpionul se preschimbă în vultur şi numaidecât şar-pele se prefăcu intr-o pajură care tăbărî asupra vulturului şi seporni în urmărirea lui, şi era gata să îl ajungă, după un ceas deurmărire, când fulgerător vulturul se preschimbă într-o pisică nea-gră, şi numaidecât fecioara se prefăcu în lup; şi, in mijlocul pala-tului, pisica şi lupul se bătură şi se încleştară într-o luptă crâncenă;şi pisica, văzându-se învinsă, se schimbă din nou şi se prefăcu în-tr-o rodie uriaşă, roşie şi foarte mare. Şi această rodie se ridică învăzduh. Dar fiindcă era prea mare, căzu greoaie pe marmură şi secrăpă: atunci toate seminţele se risipiră şi acoperiră tot cuprinsulcurţii. Lupul se preschimbă într-un cocoş care începu să adune cu131O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

i lonţul seminţele de rodie şi să le înghită una câte una. Şi nu mairămase decât o singură sămânţă pe care cocoşul tocmai se pregăteasă o înghită şi pe asta, când deodată această sămânţă căzu dinclonţul cocoşului, căci aşa o voise fatalitatea şi destinul, şi se vârimtr-o crăpătură, aproape de bazin, în aşa fel, încât cocoşul nu maidădea de ea. Atunci cocoşul începu să ţipe şi să bată din aripi şisă ne facă semn cu clonţul; dar noi nu pricepeam nimic din graiullui şi nici ce ne zicea. Şi scoase un ţipăt atâta de cumplit către noicare nu îl înţelegeam, încât ni se păru că palatul se prăvălise pestenoi. Apoi cocoşul începu să se rotească in mijlocul curţii şi să cautesămânţa până ce o găsi în gaura din bazin şi se repezi asupra ei săo ciugulească, când deodată sămânţa căzu în apă, in mijlocul ba-zinului, şi se prefăcu într-un peşte care se scufundă în apă. Atuncicocoşul se preschimbă într-o balenă uriaşă, care sări în apă şi sescufundă în urmărirea peştelui şi se făcu nevăzută dinaintea privi-rilor noastre vreme de un ceas. La capătul acestui răstimp, auzirămnişte ţipete puternice şi ne cutremurarăm de spaimă. Şi numai-decât văzurăm ivindu-se efritul sub forma lui scârnavă de efrit,insă era cuprins de flăcări ca un tăciune aprins şi din gura lui ţâş-neau flăcări, şi din ochii şi nările lui ţâşneau fum şi flăcări; şi dupăel se ivi fecioara sub forma ei de fiica regelui, dar era şi ea încinsătoată în flăcări, ca un metal topit, şi porni in urmărirea efritului,care de acum ajungea la noi! Atunci furăm cuprinşi cu toţii de ospaimă cumplită că vom fi arşi de vii şi ne vom pierde viaţa, şieram gata să ne aruncăm în apă, când efritul ne opri deodatăprintr-un zbierat înfiorător şi se năpusti asupra noastră în mijlocul

77

sălii ce dădea spre curte şi suflă jăratec peste feţele noastre! Darfecioara îl ajunse, şi suflă şi ea foc peste obrazul lui. Toate acesteafăcură să ne atingă dogoarea şi pe noi, venind şi de la ea şi de lael; insă focul de la ea nu ne pricinui nici un rău, în vreme ce foculde la el dimpotrivă! Astfel, o scânteie mă atinse pe mine la ochiulstâng de maimuţă şi mi-1 strică pe veci! Şi o scânteie îl atinse perege peste faţă şi îi arse toată jumătatea din jos a feţii, cu barbă şicu gură cu tot, şi făcu să-i cadă toţi dinţii de jos. Şi o scânteie îlatinse pe eunuc la piept şi luă foc în intregime şi arse şi muri înclipa şi în ceasul acela!în acest răstimp, fecioara îl urmărea mereu pe efrit fără să iislăbească şi suflă pară de foc spre el. Dar deodată auziră un glascare zicea:— Allah este singurul mare! Allah este singurul Atotputernic!O MIE ŞI UNA DE NOPŢI 132El zdrobeşte, ingenunche şi îşi întoarce faţa de la trădătorul carese lepădă de credinţa lui Mohammed, stăpânul oamenilor!Ci, această voce era aceea a fiicei regelui, care ne făcu semncu degetul şi ni-1 arătă pe efritul care, pe de-a-ntregul ars, seprefăcu într-un morman de cenuşă. Apoi veni la noi şi ne zise:— Aduce-ţi-mi degrabă o cană cu apă!Aceasta îi fu adusă. Atunci ea rosti asupra apei vorbe nedes-luşite şi mă stropi cu apă şi îmi zise:— Fii mântuit, în numele şi prin adevărul singurului Adevărat!Şi, prin adevărul numelui lui Allah Atotputernicului, întoarce-tela chipul tău dintâi!Atunci eu mă prefăcui în fiinţă omenească, asemenea celui dintrecut, dar rămăsei chior! Şi fecioara, in semn de mângâiere, îmizise:*— Focul s-a prefăcut din nou în foc, sărmanul meu copil!Şi acelaşi lucru ii zise tatălui său care avea barba arsă şi dinţiicăzuţi. Apoi zise:— Cât despre mine, trebuie neapărat să mor, căci această moar-te mi-a fost scrisă! în ceea ce-1 priveşte pe efrit, eu n-aş fi avutde îndurat atâta caznă ca să îl nimicesc de ar fi fost o oarecarefăptură omenească; l-aş fi ucis încă de prima dată! Dar ceea cem-a obosit şi m-a pus la mare caznă, a fost împărţirea seminţelorde rodie, căci sămânţa pe care nu o putusem ciuguli de la începutera chiar sămânţa cea mai însemnată, care cuprindea, ea singură,sufletul geniului! Ah! dacă aş fi putut prinde acea sămânţă, efritulera nimicit chiar în clipa aceea. Dar vai! nu o văzusem! Căci aşaera fatalitatea destinului! Şi aşa am fost forţată să dau cu el atâteabătălii crâncene sub pământ, in văzduh şi în apă; şi, de fiecare datăcând deschidea o poartă de scăpare, eu îi deschideam o poartă depierzanie, până când el deschise, in cele din urmă, groaznica poartăa focului! Ci, când poarta focului este o dată deschisă, trebuie sămori! Şi destinul îmi îngădui, totuşi, să îl ard pe efrit înainte de afi arsă şi eu! Dar, înainte de a-1 ucide, încercai să îl înduplec săîmbrăţişeze credinţa noastră, care este legea sfântă a Islamului; darel respinse şi îl arsei atunci! Şi eu, la rândul meu, voi muri! ŞiAllah îmi va ţine locul alături de voi şi vă va mângâia!La aceste cuvinte, ea începu să implore focul până în clipacând, in cele din urmă, scântei negre ţâşniră şi urcară spre pieptulei şi spre faţa ei. Şi când focul ii cuprinse faţa, ea plânse apoi zise:— Mărturisesc că nu este nici un alt Dumnezeu decât Allah!

78

Şi mărturisesc că Mohammed este apostolul lui Allah!O MIE ŞI UNA DE NOPŢIAbia rosti aceste cuvinte, că o văzurăm prefăcându-se într-omovilită de cenuşă alături de movilita efritului.Atunci ne jelirăm după ea. Şi eu aş fi dorit să fiu în locul eimai degrabă, decât să văd sub înfăţişarea unei movilite de cenuşă»est chip luminos de odinioară, această fecioară care îmi făcuse«•.a de mult bine. Dar nu poţi cârti nimic împotriva poruncii luiAllah.Când regele o văzu pe fiica lui prefăcută într-o movilită decenuşă, îşi smulse ceea ce îi mai rămase din barbă, şi îşi lovi obrajii,i îşi sfâşie veşmintele. Şi eu făcui la fel. Şi amândoi o jelirăm. Peurmă veniră curtenii şi căpeteniile cârmuirii, şi îl găsiră pe sultanmtr-o stare de sfârşeală de moarte, stând să jelească lângă douămovilite de cenuşă. Şi rămaseră nespus de miraţi şi începură să seînvârtă in jurul regelui fără să se încumete să îi vorbească, şi aceas-ta vreme de un ceas. Atunci regele îşi mai reveni puţin în fire şiic povesti ce i se întâmplase fiicei lui cu efritul. Şi ei strigară:— Allah! Allah! ce nenorocire mare! ce năpastă!Pe urmă veniră toate femeile din palat cu sclavele lor, şi, vremeUe şapte zile încheiate, se făcură toate slujbele de jelanie şi depomenire.Apoi regele porunci zidirea unei bolţi spaţioase pentru cenuşafiicei lui şi rândui să o sfârşească in grabă mare, şi porunci să steaacolo aprinse lumânările şi candelele zi şi noapte. Cât despre ce-;uşa efritului, aceasta fu risipită în văzduh sub blestemul lui Allah.Dar sultanul, după toate aceste nenorociri, se îmbolnăvi aşa■e rău, încât fu cât pe ce să moară. Această boală îl ţinu o lunăncheiată. Şi când se întrema puţin după boală, porunci să mă che-ne la el, şi îmi zise:— O, tinere, înainte de sosirea ta noi ne trăiam pe aici viaţain cea mai deplină fericire, la adăpost de stricăciunile sorţii! Şi aost nevoie de venirea ta la noi şi de scrierea ta frumoasă ca săitragi peste capetele noastre toate năpastele. Mai bine să nu te fivăzut nciodată, nici pe tine şi nici chipul tău de piază rea, şi niciscrierea ta aducătoare de năpastă, care ne-a aruncat în aceastăstare de deznădejde! Căci, în primul rând, tu ai fost pricina pier-zaniei fiicei mele, care, desigur, preţuia mai mult decât o sută debărbaţi! Şi in al doilea rând, din pricina ta, mi s-a întâmplat, în cepriveşte arsura, ceea ce ştii prea bine! şi mi-am pierdut dinţii iarceilalţi mi-s stricaţi! Şi, în al treilea rând, sărmanul meu eunuc,acel slujitor credincios care mi-a crescut fiica mea, a fost ucis şiel! Dar aceasta nu-i câtuşi de puţin din vina ta, şi acum mâna taO MIE ŞI UNA DE NOPŢI

nu poate aduce vreo îndreptare la aceasta: şi toate acestea ni s-aiîntâmplat, nouă şi ţie, din porunca lui Allah! De altminteri, flllăudat Allah care i-a îngăduit fiicei mele să te mântuiască pe tine,pierzându-se pe sine însăşi. Aceasta-i destinul! Deci, acum, fiulmeu, ieşi din (ara aceasta! Căci ne sunt de ajuns câte ni s-auîntâmplat încă până acuma din pricina ta. Dar toate acestea aufost hotărâte de către Allah. Aşadar, ieşi şi mergi în pace!Atunci eu, o, stăpâna mea, ieşii de Ia rege, fără să îmi creddeplin simţurile despre mântuirea mea. Şi- nu ştiui încotro să oapuc. Şi îmi adusei aminte, în inima mea, despre toate câte mi seîntâmplaseră, de la început şi până la sfârşit: cum tâlharii deşer-

79

tului mă lăsaseră întreg şi teafăr, despre călătoria mea de o lunăşi ostenelile mele, despre intrarea mea în oraş ca străin, şi întâlni-rea mea cu croitorul, despre întâlnirea mea de dragoste atâta deminunată cu fecioara de sub pământ, despre scăparea mea dinmâinile efritului care voia la început să mă ucidă, şi, în sfârşit,toate de la început, cu toată preschimbarea mea in maimuţă ajunsăslugă ia căpitanul de corabie, cumpărarea mea de către rege pe unpreţ tare scump, în sfârşit totul! Chiar şi mai ales, vai! întâmplareaneprevăzută din urmă, care prilejuia pierderea ochiului meu. însăîi mulţumii lui Allah zicând: „Mai bine că mi-am pierdut ochiuldecât să imi fi pierdut viaţa!" După aceea, şi înainte de a părăsioraşul, mă dusei la hammam ca să fac o baie. Acolo mi-am rasbarba, o, stăpâna mea, ca să pot călători ferit de primejdii in stareaasta de saâluk! Şi de atunci încoace, nu contenii zi şi noapte săplâng şi să mă gândesc la toate nenorocirile câte le-am indurat şimai ales la pierderea ochiului meu stâng. Şi de fiecare dată cândmă gândesc la aceasta, lacrimile îmi năpădesc in ochiul drept şimă împiedică să văd, însă nu mă vor împiedica niciodată să măgândesc la aceste versuri ale poetului:„De uimirea mea, Allah îndurătorul oare se îndoieşte? Nenoro-cirile asupra mea s-au abătut si prea târziu le-am simţit!Totuşi mă voi înarma cu răbdare, în faţa caznelor mele deneîndurat, ca lumea să ştie bine că am răbdat într-o stare mai amarăîncă decât răbdarea însăşi!Căci răbdarea îşi are frumuseţea ei, mai cu seamă îndeplinită decătre cel pios. Orişice ar fi, ceea ce Allah a hotărât pentru făpturiisale trebuie să se petreacă!Iubirea mea neştiută de nimeni cunoaşte toate tainele palatuluimeu. Nici o taină, fie ea taina tainelor, nu s-ar putea să fie ascunsă.I

135O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

Cât despre acela care zice că sunt plăceri în această lume, răspun-deii-i că va gusta în curând zile amare ca sucul âe smirnă!"Plecai, aşadar, şi părăsii acest oraş, şi călătorii prin {M şiirăbătui capitale, şi mă îndreptai spre Lăcaşul Păcii, Bagdadul,unde speram să ajung Ia emirul credincioşilor ca să îi povestescloate câte le petrecusem.După zile nesfârşite, ajuns-am, în cele din urmă, în Bagdad,chiar în noaptea aceasta. Şi—1 întâlnii pe acest frate, întâiul saâluk,care stătea (intuit locului, nespus de nedumerit, şi îi zisei:— Pacea asupra la!Şi el îmi răspunse:— Şi asupra ta pacea! şi îndurarea lui Allah! şi toate bine-cuvântările sale!Atunci mă aşezai cu el de vorbă, şi îl văzurăm apropiindu-sepe fratele nostru, cei de al treilea, care, după urările de pace, nezise că este străin de aceste locuri. Şi noi îi ziserăm:— Şi noi la fel, suntem doi străini şi am sosit chiar în noapteaaceasta într-acest oraş binecuvântat! Apoi merserăm tustreiîmpreună, şi nici unul dintre noi nu ştia povestea celuilalt. Şi soartaşi destinul ne călăuziră dinaintea acestei porţi, şi intrarăm Ia voi!Şf4 acestea sunt, o, stăpâna mea, pricinile bărbii mele rase şi aochiului meu stricat!Atunci tânăra stăpână a casei îi zise celui de al doilea saâluk.— Povestea ta este cu adevărat nemaipomenită! Dar, haide,

80

pe Allah! netezeşte-ţi puţin părul tău de pe cap şi du-te de vezistarea drumului tău pe calea iui Allah!Dar el îi răspunse:— într-adevăr, nu voi ieşi de aici până când nu voi fi auzitistorisirea celui de al treilea tovarăş al meu!Atunci al treilea saâluk înainta şi zise:Povestea celui de al treilea saâlukO, doamnă plină de mărire, să nu crezi că povestea mea aresă fie la fel de minunată ca acelea ale celor doi tovarăşi ai mei!Căci povestea mea este nesfârşit mai uimitoare.Dacă la tovarăşii mei, aceştia doi pe care îi vedeţi, nenorocirileO MIE ŞI UNA DE NOPŢI

136le-au fost pricinuite numai de către destin şi de fatalitate, la minee altceva! Pricina bărbii mele rase şi a ochiului meu stricat este căeu însumi, prin greşeala mea, mi-am atras fatalitatea şi mi-amumplut inima de griji şi de zbucium.Iată! Sunt un rege, fiu de rege. Tatăl meu se numea Kassib, şieu sunt fiul său. Când regele, tatăl meu, muri, moştenii regatul, şidomnii, şi ii cârmuii cu dreptate, şi împărţii mult bine supuşilormeiv

însă nutream o mare dragoste pentru călătoriile pe mare. Şinu mă lipseam de acestea.Căci capitala mea era aşezată pe malul mării; şi pe o foartemare întindere de mare aveam insule pe care le stăpâneam şi careerau întărite in stare de apărare şi de luptă. Şi mă hotărâi într-ozi să merg să cutreier prin insule şi poruncii să îmi pregăteascăzece corăbii mari, şi rânduii să încarce merinde pentru o lună, şiplecai in călătorie. Călătoria ţinu douăzeci de zile, la capătul căro-ra, într-o noapte dintre nopţi, văzurăm dezlănţuindu-se asupranoastră vânturi potrivnice şi aceasta până în zorii zilei. Atunci,când vântul se linişti puţin şi marea se îmblânzi, la răsăritul soa-relui, văzurăm o insuliţă unde puturăm să ne oprim puţin: co-borârăm pe pământ, gătirăm ceva bucate ca sâ mâncăm, mâncarăm,ne odihnirăm două zile, ca să aşteptăm sfârşitul furtunii, şi por-nirăm din nou la drum. Călătoria mai ţinu douăzeci de zile pânăcând, într-o zi, ne pierdurăm drumul; apele prin care navigam neerau necunoscute, nouă şi chiar căpitanului. Căci, de fapt, căpita-nul nici nu mai recunoştea câtuşi de puţin această mare! Atunci îiziserăm străjii de pe catarg:— Scrutează marea cu luare-aminte!Şi straja urcă sus pe catarg, apoi cobori şi îi zise căpitanului:— în dreapta mea am văzut nişte peşti pe faţa apei; şi, în mij-locul mării, am desluşit în depărtare ceva ce părea când alb cândnegru!La aceste cuvinte ale strajei, căpitanul se schimbă tare la faţă,îşi trânti turbanul de pământ, îşi smulse barba şi ne zise la toţi:— Vă vestesc pieirea noastră a tuturor! Şi nici chiar unul sin-gur nu va hălădui teafăr de aici!Apoi începu să plângă şi noi, la fel ca el, începurăm să neplângem propria noastră soartă. Apoi îl întrebai pe căpitan:— O, căpitane, tălmăceşte-mi vorbele strajei!El răspunse:— O, mărite stăpâne, află că din ziua când suflă vântul potriv-

81

137O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

nic am rătăcit drumul, şi aşa l-am pierdut încă de acum zece zile;şi nici pomeneală de vreun vânt prielnic care să ne mai poată în-toarce pe calea cea bună. Ci, află înţelesul acelei arătări negre şiilbe şi al acelor peşti plutitori deasupra apei prin apropiere; mâineurmează să ajungem la un munte din tancuri negre, care se nu-meşte Muntele de Magnet, şi apele ne vor târî cu forţa înspre acelmunte, şi corabia noastră va fi prefăcută în bucăţi, căci cuiele dincorabie vor zbura, atrase de muntele de magnet, şi se vor lipi decoastele lui; căci Allah Prea înaltul 1-a înzestrat cu o însuşire tai-nică pe acest munte de magnet care atrage astfel spre el orice lucrudin fier! Şi nici nu poţi să îţi închipui grămada''prinsă de lucruridin fier care s-au adunat, prinse ciorchine de acest munte, de atâtavreme de când corăbiile au fost atrase înspre el cu forţa! Allahsingur cunoaşte numărul lor. Pe lângă aceasta, se vede lucind, depe mare, pe creştetul muntelui, o boltă din aramă galbenă susţinutăde zece coloane; şi pe acea boltă se află un călăreţ pe un cal dearamă; şi pe pieptul acelui călăreţ atârnă o placă de plumb gravatătoată cu nume necunoscute şi talismanice! Şi află, o, rege, că atâtavreme cât acel călăreţ va fi pe calul acela, toate corăbiile care vortrece pe dedesubt vor fi prefăcute in ţăndări, şi toţi călătorii vorfi pierduţi pentru totdeauna, şi toate fiarele din corăbii vor zburaca să se lipească de munte! Aşadar, nici o scăpare nu va fi cu pu-tinţă câtă vreme acel călăreţ nu va fi prăvălit jos de pe acel cal!La acele vorbe, o, stăpâna mea, căpitanul începu să plângă cuşiroaie de lacrimi, şi noi furăm încredinţaţi de pieirea noastră fărăde scăpare şi fiecare dintre noi îşi luă rămas bun de la prieteniisăi.Şi, într-adevăr, de-abia se iviră zorile, când furăm aproape detot de acel munte cu stânci negre de magnet, şi apele ne târâră cuputere înspre el. Apoi, când cele zece corăbii ale noastre ajunserăla poala muntelui, deodată cuiele din corăbii începură să zboarecu miile, împreună cu celelalte fierării, şi merseră de se lipiră demunte; şi corăbiile noastre se despicară şi furăm cu toţii aruncaţiîn mare.Atunci, toată ziua, ramaserăm în puterea mării, şi unii se îne-cară, iar alţii se salvară, dar cea mai mare parte pieriră înecaţi; şiacei care se salvară nu putură niciodată să se cunoască nici să seregăsească, căci valurile grozave şi vânturile potrivnice îi împrăş-tiară in toate părţile.Cât despre mine, o, stăpâna mea, Allah Prea înaltul m-a salvatca să îmi hărăzească alte pătimiri, mari suferinţe şi mari nenorociri.O MIE ŞI UNA DE NOPŢI138Eu putui să mă agăţ de o scândură dintre scânduri, şi valurile şlvânturile mă aruncară pe coastă, la poala acelui munte de magneţiAtunci găsii un drum care ducea până în creştetul muntelui,şi care era construit în formă de scări tăiate în stâncă. Şi îndatăchemai într-ajutor numele lui Allah Prea înaltul, şi...în clipa aceea a povestirii sale, Şahrazada văzu lucind dimineaţa şi contenidiscretă.

Şi câtid se lăsă a cincisprezecea noapteEa zise:Mi s-a povestit, o, mărite rege, că al treilea saâluk, grăindu-itinerei stăpâne a casei, in timp ce tovarăşii ceilalţi şedeau cu bra-

82

ţele încrucişate, supravegheaţi de cei şapte negri care ţineau înmâini săbiile scoase, urmă: ...Chemai, aşadar, într-ajutor numele lui Allah şi îl rugai fier-binte şi mă cufundai în extazul rugăciunii, apoi mă agăţai cumputui de stânci şi de scobituri, şi izbutii, potolindu-se, în sfârşit,vântul prin porunca lui Allah, să urc acest munte, şi mă bucuraitare de salvarea mea până la hotarul bucuriei! Şi nu îmi rămâneadecât să ajung la boltă; în sfârşit, ajunsei şi putui să pătrund înlăun-tru. Atunci mă lăsai pe amândoi genunchii, şi mi-am rostit rugă-ciunea, şi îi mulţumii lui Allah pentru mântuirea mea.în clipa aceea sfârşeala mă copleşi într-atâta, încât mă aruncaila pământ şi adormii. Şi în timpul somnului, auzii un glas care îmizicea:— O, fiule al lui Kassib, când te vei trezi din somnul tău, sapăsub picioarele tale şi vei găsi un arc de aramă şi trei săgeţi deplumb pe care sunt gravate talismane. Vei lua acest arc şi vei lovicu el in călăreţul care-i sus pe boltă, şi vei reda astfel liniştea oa-menilor, descotorosindu-i de acest flagel groaznic! După ce îl veifi lovit astfel pe călăreţ, acel călăreţ se va prăbuşi în mare, şi arculva cădea din mâinile tale pe pământ. Atunci vei ridica arcul şi îlvei îngropa in pământ chiar in locul unde va fi căzut! în acest timp,marea va începe să clocotească, apoi să se umfle până va ajungeB9O MIE Şt UNA DE NOPŢI|ic creasta unde te afli tu. Şi atunci vei vedea o luntre pe mare şim luntre o persoană. Dar aceasta-i altă persoană decât cavalerulruncat în mare. Această persoană va veni la tine ţinând în mânăo vâslă. Şi tu, fără de teamă, urcă-te cu ea în luntre! Dar fereşte-tebine să nu rosteşti numele sfânt al lui Allah, bagă bine de seamă!Să nu faci aceasta, şi cu nici un preţ! O dată ajuns în luntre, aceastăpersoană te va călăuzi şi te va purta pe ape vreme de zece zile pânăce te va scoate de vei răzbi la Marea Salvării. Ajungând la aceastămare, vei găsi acolo pe cineva care te va ajuta să te întorci în ţarata. însă nu uita, că toate acestea nu se vor îndeplini decât de veiîndeplini porunca să nu pomeneşti niciodată numele lui Allah!In clipa aceea, o, stăpâna mea, mă trezii din somn, şi plin decuraj, mă apucai pe dată să îndeplinesc porunca glasului. Cu arculşi săgeţile găsite, îl lovii pe călăreţ şi îl făcui să cadă. El se prăvăliîn mare. Şi arcul îmi căzu din mână; atunci îl ingropai chiar inlocul acela. Şi numaidecât marea se învolbură, clocoti şi se umflăpeste ţărm ajungând până la creştetul muntelui pe care mă găseam.Şi după câteva clipe, văzui ivindu-se în mijlocul mării o luntre cese îndrepta spre mine. Atunci îi mulţumii lui Allah Prea înaltul.Şi când luntrea ajunse aproape de tot, văzui in ea un om de aramă,care avea pe piept o placă de plumb pe care erau gravate nume şitalismane. Atunci coborâi în barcă, dar fără să rostesc o singurăvorbă. Şi omul de aramă se apucă de mă călăuzi timp de două zile,timp de trei zile, şi aşa mai departe până la sfârşitul celei de azecea zi. Şi atunci văzui arătându-se, în depărtare, nişte insule: şiaceasta era salvarea mea! Atunci mă bucurai şi, din pricina simţiriimele năvalnice şi a recunoştinţei mele faţă de Prea înaltul, pomeniinumele lui Allah şi îl preamării şi zisei: „Allahu akbar! Allahuakbar!"»Dar abia şoptisem aceste cuvinte sfinte, când omul de aramămă apucă şi mă azvârli din luntre in mare, apoi el se pierdu în

83

depărtare şi se făcu nevăzut.Cum ştiam să înot, mă pusei pe înotat cât fu ziua de mare pânănoaptea, într-atâta de tare, încât braţele îmi fură sleite deyputerişi umerii obosiţi, şi eram prăpădit de osteneală! Atunci, văzândmoartea apropiindu-se, rostii şehada credinţei şi mă pregătii demoarte. Dar, chiar în clipa aceea, un val, mai uriaş ca toate valurilemării, goni de departe ca o cetate gigantică şi mă azvârli cu atâtaputere şi atâta de departe, încât mă trezii deodată pe ţărmul uneia* Formulă întrebuinţată pentru preamărirea lui Dumnezeu: „Dumnezeu esteatotputernic!"O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

140

dintre insulele pe care le văzusem. Aşa voit-a Allah! Urcai atuncipe ţărm şi începui să imi storc hainele de apă; şi îmi întinsei hai-nele pe pământ ca să se usuce; şi adormii fără să mă trezesc toatanoaptea. Când m-am deşteptat, mă îmbrăcai cu hainele ce mi ifluscaseră, şi mă sculai să văd încotro să mă îndrept. Şi nimerii di-naintea mea o vale îngustă şi roditoare; pătrunsei pe aceasta şi-ostrăbătui în toate părţile, apoi făcui întreg ocolul locului unde mlaflam şi văzui că mă găseam pe o insuliţă, înconjurată cum era domare. Atunci îmi zisei în sinea mea: „Ce nenorocire! de fiecarodată când sunt scăpat dintr-o nenorocire, cad într-alta mai rea caaceea!"în timp ce stăteam aşa afundat în gânduri negre, care mă făceausă imi doresc cu aprindere moartea, văzui apropiindu-se pe maroo luntre plină de oameni. Atunci, de frică să nu mi se mai întâmple ;cine ştie ce alt necaz, mă sculai şi mă căţărai într-un copac şi aştep-tai pândind de acolo. Văzui barca apropiindu-se de ţărm şi din cacoborâră zece sclavi care ţineau în mână câte o sapă; ei merserjpână ajunseră în mijlocul insuliţei şi, acolo, începură să sape înpământ, şi sfârşiră prin a scoate la iveală un capac pe care ii ridicauşi deschiseră o uşă care se găsea dedesubt. După ce făcură aceasta,se întoarseră în luntre şi scoaseră din ea o grămadă de lucruri şile încarcară pe umerii lor: pâine, făină, miere, unt, oi, saci plini,şi multe alte lucruri, pe care locuitorul unei case le poate râvni; şjsclavii nu mai conteniră să meargă şi să vină de la uşa galerieisubpământene la luntre şi de la luntre la capac, până ce goliră cudesăvârşire luntrea de lucrurile cele mari; apoi scoaseră dintr-a-ceasta haine strălucitoare şi mantii minunate, pe care le încarcarăpe braţele lor; şi văzui atunci coborând din luntre, în mijlocul scla-vilor, un moşneag venerabil, foarte bătrân, gârbovit de ani şi sta-fidit de trecerea schimbătoare a timpului, în aşa măsură, încât seprefăcuse intr-o arătare de om. Acel şeic ţinea de mână un băiatde o frumuseţe că te scotea din minţi; turnat, într-adevăr, dupătipul desăvârşirii, tot aşa de gingaş ca o ramură fragedă şi mlădi-oasă, tot aşa de incântător ca frumuseţea pură, vrednic să slujeascăde model şi arătare unui trup desăvârşit, în sfârşit cu un farmecaşa de plin de vrajă, încât îmi umplu inima de încântare şi făcu săîmi freamăte miezul cărnii mele!Ei merseră până când ajunseră la uşă, şi coborâră, şi se făcurănevăzuţi dinaintea ochilor mei; dar, după câteva clipe, urcară iarăşicu toţii pe pământ, In afară de băiat, se întoarseră spre luntre,coborâră într-aceasta şi se îndepărtară pe mare.141O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

84

Când îi văzui dispărând cu desăvârşire, mă sculai şi coborâidin copac şi alergai spre locul pe care-1 îl acoperiseră cu pământ.Mă apucai să sap din nou pământul şi să trebăluiesc până cândscosei la iveală capacul. Şi văzui că acel capac era dintr-un lemnde grosimea unei pietre de moară; izbutii totuşi să-1 ridic, cu aju-torul lui Allah, şi văzui dedesubt o scară boltită; coborâi pe aceastăscară de piatră, cu toate că eram nespus de uluit şi sfârşii prin aajunge jos. Acolo aflai o sală încântătoare, aşternută cu covoarede mare preţ şi cu stofe de mătase şi de catifea, şi, pe un divanscund, între lumânări aprinse şi vaze pline de flori şi vase pline defructe şi altele pline de dulceţuri, şedea băiatul şi îşi făcea vânt cuun evantai.La vederea mea, el fu cuprins de frică mare, dar, cu vocea meacea armonioasă, îi zisei:— Pacea să fie cu tine!Şi el îmi răspunse atunci, recăpătându-şi curajul:—> Şi cu tine pacea, şi îndurarea lui Allah şi binecuvântărilesale!Şi eu îi zisei:— O, domnul meu, fie ca tihna să o ai drept zestre a inimiitale! >Aşa cum mă vezi, sunt totuşi fiu de rege şi eu însumi rege!Allah m-a călăuzit la tine ca să te izbăvesc din acest ungher sub-pământean unde am văzut cum oamenii te-au coborât fără doarşi poate ca să te piardă. Şi eu vin ca să te scap de aici. Şi vei fiprietenul meu, căci chiar de pe acuma singură vederea ta m-a şiscos din minţi!Atunci băiatul surâse la cuvintele mele, cu un surâs al buzelorlui; şi mă pofti să merg să şed lângă el pe divan, şi îmi zise:— Ya sidi, nu mă aflu nicidecum în acest ungher ca să mor, cica să ocolesc moartea. Află că sunt fiul mai mare al unui bijutier,cunoscut în lumea întreagă pentru bogăţiile lui şi pentru grămadalui de comori-, şi faima lui s-a întins în toate ţinuturile, prin cara-vanele pe care le trimitea departe ca să ii vândă nestematele, re-gilor şi emirilor pământului. La naşterea mea, în ceasurile târziiale vieţii lui, tatăl meu a fost înştiinţat prin meşterii ghicitului, căacest fiu va avea să moară înaintea tatălui său şi a mamei lui; şitatăl meu, în ziua aceea, cu toată bucuria naşterii mele şi cu toatăfericirea mamei mele, care mă adusese pe lume după cele nouă•luni ale sorocului prin voinţa lui Allah, căzu într-o grea mâhnire,mai cu seamă când cărturarii, care citiseră soarta mea în stele, îiziseră: „Acest fiu va fi ucis de un rege, fiul unui rege numit Kassib,O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

142şi aceasta la patruzeci de zile după ce acel rege îl va fi aruncat inmare pe călăreţul de aramă de pe muntele magnetic!" Şi tatăl meu,bijutierul, fu copleşit de o grea durere. însă el se îngriji de mine,şi mă crescu cu multă luare-aminte până când ajunsei la vârsta decincisprezece ani. Şi atunci tatăl meu află că, într-adevăr, călăreţulfusese aruncat in mare, şi începu să plângă şi să se zbuciume atâtade mult, şi mama împreună cu el, încât se schimbă la chip, slăbila trup şi ajunse ca un moşneag tare bătrân, gârbovit de ani şi denenorociri. Atunci mă aduse in acest lăcaş subpământean în aceas-tă insulă, unde, încă de la naşterea mea, lucrase cu oamenii, ca sămă sustragă ochilor iscoditori ai regelui, ce avea să mă ucidă lavârsta de cincisprezece ani, după ce va prăvăli pe călăreţul de ara-

85

mă. Şi tatăl meu şi cu mine furăm încredinţaţi că Mul lui Kassibnu ar putea veni să mă găsească in această insulă necunoscută. Şiaceasta este pricina şederii mele in locul acesta.Atunci eu, auzind cuvintele acestui copil fermecător, mă gândiiîn sufletul meu: „Cum pot oare oamenii care citesc în stele să seînşele în aşa măsură? Căci, pe Allah! acest băiat este flacăra inimiimele şi, ca să—1 ucid, ar trebui să mă ucid pe mine însumi!" Apoiii zisei:— O, copilul meu, Allah Atotputernicul nu va îngădui nicio-dată ca o floare ca tine să fie tăiată! Şi eu sunt aici ca să te apărşi voi rămâne cu tine toată viaţa mea!Atunci el îmi răspunse:— Tatăl meu va veni din nou ca să mă ia la capătul celei de apatruzecea zi, căci după acea zi nu va mai fi nici o primejdie.Şi eu îi zisei:— Pe Allah! o, copilul meu, eu voi rămâne cu tine in acestepatruzeci de zile şi apoi ii voi spune tatălui tău să te lase ca să viicu mine in regatul meu, unde vei fi prietenul meu şi moştenitorultronului meu!Atunci băiatul, fiul bijutierului, îmi mulţumi cu vorbe plăcute,şi luai seama cât era de plin de drăgălăşenie in povestirile sale,câtă atragere avea către mine, şi eu către el. Şi ne aşternurăm lavorbă ca doi prieteni, şi mâncarăm din toate bucatele minunatedin merindele lui care puteau ajunge timp de un an la o sută deoaspeţi.Ci, după ce mâncarăm, imi dădui seama pe deplin cât îmi erainima mea de fermecată de graţiile acestui băiat. Şi aşa ne întin-serăm şi ne culcarăm cât fu noaptea de mare.La apropierea dimineţii, mă trezii şi mă spălai şi îi adusei baia-143O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

(ului ligheanul de aramă plin cu apă parfumată; şi se spălă şi el;şi eu gătii prânzul şi mâncarăm împreună; şi apoi începurăm dinnou să povestim, apoi să ne jucăm împreună felurite jocuri şi sărâdem până seara; atunci întinserăm masa şi mâncarăm un mielumplut cu migdale, cu stafide, cu nucşoare, cu piper şi cuişoare, şibăurăm apă dulce şi rece, şi mâncarăm pepeni, harbuji, plăcintăcu miere şi unt, cu un miez tot aşa de dulce şi uşor ca spuma, şiîn care untul nu era cruţat, şi nici mierea, şi nici migdalele, şi niciscorţişoara. Şi apoi, ca în noaptea dinainte, ne culcarăm, şi mădumirii cât de tare ne împrieteniserăm! Şi petrecurăm aşa in plă-ceri şi tihnă până într-a patruzecea zi.Atunci, fiindcă era cea din urmă zi, şi bijutierul trebuia să vină,băiatul voi să facă o baie şi ii încălzii apă in căldarea cea mare,aprinsei lemnele, apoi turnai apă caldă în albia de aramă, adăugaiapă rece ca să o potrivesc călduţă şi plăcută, şi băiatul intră în apă,şi îl spălai cu mâinile mele, şi îl frecai şi îl masai, şi îl parfumai,apoi îl dusei în pat şi îl acoperii cu o pătură şi îi infăşurai capulcu o pânză de mătase brodată cu argint, şi îi dădui să bea un şerbetdulce de fructe şi adormi.Când se trezi, el voi să mănânce şi alesei cel mai frumos dintreharbuji, şi pe cel mai mare, şi îl pusei pe o tavă, aşezai tava pecovor, şi urcai in pat ca să iau cuţitul cel mare care era atârnat peperete deasupra capului băiatului. Şi iată că băiatul ca să se joace,mă gâdilă pe neaşteptate la picior, şi mă gâdilă aşa de tare, încât

86

căzui peste el fără voia mea, şi cuţitul pe care îl luasem se înfipseîn inima lui. Şi muri chiar în clipa aceea.în faţa acestei privelişti, o, stăpâna mea, mă lovii peste faţă şiscosei strigăte şi gemete, şi îmi sfâşiai veşmintele, şi mă aruncai lapământ în graba disperării şi suspinelor. Dar tânărul meu prietenmurise, şi destinul său se împlinise, ca să nu dezmintă cuvintelecititorilor în stele. Şi eu îmi ridicai privirile şi mâinile către Preaînaltul şi zisei:— O, stăpân al lumii, dacă am săvârşit o fărădelege, sunt gatasă fiu osândit după dreptatea ta! Şi in clipa aceea eram plin debărbăţie in faţa morţii. Dar, o, stăpâna mea, dorinţa noastră nu seîmplineşte niciodată, nici in rău, nici în bine!Şi aşa, eu, nu mai putui indura mai multă vreme vederea aceluiloc şi, fiindcă ştiam că tatăl, bijutierul, trebuia să vină la sfârşitulcelei de a patruzecea zi, urcai pe scară, ieşii şi închisei capacul, şiii acoperii cu pământ, precum fusese mai înainte.Când ajunsei afară, îmi zisei: „Trebuie să văd ce se va întâmpla;6 MIE ŞI UNA DE NOPŢI144dar va trebui să mă ascund bine, că de nu, voi fi măcelărit de ceizece slavi care mă vor ucide cu cea mai groaznică moarte!" Şi atunciurcai într-un copac înalt, care se afla aproape de locul capacului,şi mă aşezai şi privii. Un ceas mai târziu, văzui ivindu-se pe mareluntrea moşneagului cu sclavii. Ei coborâră cu toţii pe ţărm şi so-siră in grabă mare, sub copac, dar văzură pământul încă de totproaspăt, şi fură cuprinşi de frică mare, şi moşneagul simţi cum îlpărăseşte sufletul, dar sclavii săpară pământul, deschiseră capaculşi coborâră cu toţii. Atunci moşneagul începu să îşi strige fiul penume cu glas tare, şi băiatul nu îi răspunse, şi ei se apucară să îlcaute scotocind pretutindeni, ca beţi, şi îl găsiră cu inima stră-punsă, întins pe pat.La această privelişte, moşneagul simţi cum îl părăsesc puterile,şi căzu in nesimţire, şi sclavii începură să plângă şi să se jeluiască,apoi îl duseră pe umerii lor pe moşneag afară din galerie, apoi peadolescentul mort, şi sâpară pământul şi îl înmormântară pe băiatîn linţoliu. Apoi îl duseră pe sus pe moşneag în luntre, şi toatebogăţiile ce rămaseră şi toate merindele şi se făcură nevăzuţi de-parte pe mare.Atunci eu, într-o stare de plâns, coborâi din copac, şi mă gândiila această nenorocire şi plânsei multă vreme, şi pornii la drum prininsuliţă şi mersei toată ziua şi toată noaptea, cu sufletul mohorât.Şi nu contenii să rămân in aceeaşi stare, când, într-un târziu, băgaide seamă că marea se micşora dintr-o clipă într-alta, şi se înde-părta şi lăsa uscată toată partea aşezată între insulă şi pământuldin faţă. Atunci îi mulţumii lui Allah care se indura, in sfârşit, sămă izbăvească de vederea acestei insule blestemate, şi ajunsei departea cealaltă, pe nisip; apoi urcai pe uscat şi începui să merg,chemând într-ajutor numele lui Allah. Şi aşa până la ceasul amur-gului. Şi deodată văzui arătându-se in depărtare un foc mare şiroşu; şi mă îndreptai spre acel foc roşu, căci credeam că voi dapeste ceva fiinţe omeneşti trebăluind să îşi prăjească o oaie. Darcând am ajuns mai aproape, văzui că acel foc roşu era un palatmăreţ din aramă galbenă pe care îl ardea soarele aşa, în ceasulamurgului.Şi mă simţii la hotarul mirării, la vederea acestui palat im-

87

punător, tot din aramă galbenă, şi privii la trăinicia zidurilor lui,când, deodată, văzui ieşind, pe poarta cea mare a palatului, zecetineri cu o statură minunată şi cu o înfăţişare care îl preamărea peCreatorul fiindcă o făcuse atât de frumoasă; dar văzui că acei zecetineri erau chiori cu toţii de ochiul stâng, in afară de un moşneag145O MIE ŞI UNA DE NOPŢIvenerabil şi impunător, care era al unsprezecelea. în faţa acesteiprivelişti, imi zisei: „Pe Allah! ce potrivire ciudată! Cum s-a ni-merit oare ca zece chiori să aibă fiecare dintre ei ochiul stâng stri-cat, cu toţii la fel!" în timp ce eram cufundat in aceste gânduri,cei zece tineri se apropiară şi îmi grăiră:— Pacea să fie asupra ta!Şi le-am întors urarea de pace, şi le istorisii povestea mea, dela început pânâ la sfârşit; dar e de prisos să o mai repet, o, stăpânamea.*La vorbele mele, tinerii fură în culmea uimirii şi îmi ziseră:— O, domnule, intră în acest lăcaş şi facă-se ca primirea aicisă iţi fie prietenească şi mărinimoasă!Intrai, şi ei in urma mea, şi străbăturăm săli nenumărate, toateaşternute cu stofe de mătase, şi în cele din urmă aiunserăm inultima sală, spaţioasă şi mai frumoasă decât toate celelalte. în mij-locul acestei săli mari, se aflau zece covoare întinse pe saltele; şiîn mijlocul acestor zece aşternuturi minunate, se afla un al unspre-zecelea covor, fără de saltea, dar tot aşa de frumos ca şi celelaltezece. Atunci, moşneagul se aşeză pe al unsprezecelea covor, şi ceizece tineri fiecare pe al său, şi îmi ziseră:— Şezi, domnule, în partea de sus a sălii, şi nu ne întreba nimicdespre orice ar fi din cele ce vei vedea aici!Atunci, după câteva clipe, moşneagul se sculă, ieşi, şi se în-toarse de mai multe ori aducând mâncăruri şi băuturi, şi mâncarăcu toţii şi băură, şi eu împreună cu ei.După aceea, moşneagul adună tot ce rămăsese, şi se întoarse•de şezu din nou. Atunci tinerii ii ziseră:— Cum te înduri să şezi înainte de a ne aduce cele trebuitoareca să ne îndeplinim îndatoririle noastre?Şi moşneagul, fără a rosti o vorbă, se ridică şi ieşi de zece ori,şi se întoarse de fiecare dată, pe cap cu un lighean acoperit cu opânză de satin şi in mână cu un felinar, şi aşeză fiecare lighean şifiecare felinar dinaintea fiecăruia dintre tineri. Dar mie nu îmidădu nimic, şi fui cuprins de mare mirare.Dar, când ridică stofa, văzui că în fiecare bazin era cenuşă şizgură şi kohl. Apoi ei luară cenuşa şi şi-o turnară pe cap, zgurape faţă, kohlul pe ochiul lor cel drept; şi începură să se jeluiascăşi să plângă şi să zică:— N-avem parte decât de ce am fost vrednici prin faptele noas-tre rele şi prin greşelile noastre!Şi nu conteniră cu aceasta până înspre zorii zilei. Atunci se• ii 10 voi. IO MIE ŞI UNA DE NOPŢI

146spălară în alte ligheane aduse de moşneag şi îşi luară mantii noişi se prefăcură iarăşi în cei de mai înainte.Când văzui toate acestea, o, stăpâna mea, fui cuprins de mira-rea cea mai mare; dar nu îndrăznii să întreb nimic, din pricinaporuncii date. Şi în noaptea următoare făcură ca şi în cea dintâi,

88

şi în a treia noapte, şi într-a patra. Atunci nu putui să îmi {in maimult limba, şi strigai:— O, domnii mei, vă rog să mă lămuriţi despre pricina pră-pădirii ochiului vostru stâng, şi despre cenuşă, şi despre cărbuneleşi despre kohlul pe care vi le puneţi pe cap, căci, pe Allah! maibine moartea decât această neţărmurită mirare în care m-aji adus!Atunci ei strigară:— O, nefericitule, ce Ii-a venit să ne întrebi? Aceasta-i pier-zania ta!Eu răspunsei:— îmi aleg mai bine pierzania decât această neţărmurită mi-rare!Dar ei îmi ziseră:— Teme-te de ochiul tău cel stâng!Şi eu zisei:— N-am nevoie de ochiul meu stâng dacă trebuie să rămân înaceastă neţărmurită mirare!Atunci ei îmi ziseră:— împlineascâ-ţi-se destinul! Ţi se va întâmpla şi ţie, ceea ceni s-a întâmplat şi nouă, dar să nu te plângi că aceasta va fi dinvina ta! Şi, de altminteri, după pierderea ochiului tău, nu vei puteasă te mai întorci aici, căci suntem de acum zece, şi nu mai este locpentru un al unsprezecelea!La aceste cuvinte, moşneagul aduse un berbece pe care îl tăie,îl jupui, şi căruia ii curaţi pielea. Apoi ei îmi ziseră:— Vei fi cusut cu această piele de berbece şi vei fi scos lavedere pe terasa acestui palat de aramă. Atunci pasărea cea mareRokh, care este în stare să ridice în văzduh un elefant, te va luadrept un berbece adevărat, şi se va năpusti asupra ta şi te va înălţapână la nori, apoi te va lăsa pe creştetul unui munte înalt unde nupot ajunge făpturile omeneşti, ca să te înfulece pe gâtlejul ei! Daratunci tu, cu acest cuţit pe care ţi-1 dăm, vei spinteca, pielea deberbece şi vei ieşi pe de-a-ntregul din ea; şi înfricoşătorul Rokh,care nu mănâncă oameni, nu te va mânca şi se va face nevăzut di-naintea vederii tale! Atunci tu vei merge până ce vei ajunge la unpalat de zece ori mai mare decât palatul nostru, şi de o mie de ori

147O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

mai strălucitor. Acel palat este acoperit tot cu plăci de aur, şi toatezidurile lui groase sunt încrustate cu nestemate şi îndeosebi cunaralde şi cu mărgăritare. Acolo vei intra pe poarta deschisă, pre-um am intrat şi noi, şi vei vedea ceea ce vei vedea! Cât desprenoi, acolo ne-am lăsat ochiul nostru stâng, şi mai îndurăm încă şium pedeapsa de care suntem vrednici şi o ispăşim făcând in fie-care noapte ceea ce ne-ai văzut făcând. Aceasta este pe scurt po-vestea noastră, căci cu de-amănuntul ar umple foile unei cărţi marişi groase! Cât despre tine, fie ca de acuma să ţi se împlineascădestinul!La aceste cuvinte, cum mă ţineam tare în hotărârea mea, eiîmi dădură cuţitul, mă cusură în pielea de berbec, şi mă scoaserăIa vedere pe terasa palatului şi se îndepărtară. Şi deodată mă simţiiridicat de infricoşătoarea pasăre Rokh, care îşi luă zborul; şi îndatăce mă simţii coborât din nou pe pământ, pe creştetul muntelui,spintecai cu cuţitul pielea de berbec şi ieşii pe de-a-ntregul stri-

89

gând: „Hâş! Hâş!" ca să o izgonesc pe grozava Rokh care zburăgreoi şi văzui că era o pasăre mare, albă, tot atâta de cumplită câtzece elefanţi şi tot pe atâta de mare cât douăzeci de cămile!Atunci pornii la drum şi în mare grabă, atâta eram de aprinsde nerăbdare, şi in miezul zilei ajunsei la palat. La vederea aceluipalat, cu toată descrierea celor zece tineri, rămăsei uimit la hotaruluimirii, căci era cu mult mai măreţ decât se poate rosti în cuvinte.Poarta cea mare de aur, prin care intrai in palat, era înconjuratăde nouăzeci şi nouă de uşi din lemn de abanos şi din lemn desantal, şi uşile sălilor erau din abanos încrustat cu aur şi diamante;şi toate aceste uşi duceau spre săli şi spre grădini, unde văzui toatebogăţiile de pe pământ şi de pe mare.în prima sală unde intrai, mă trezii numaidecât in mijlocul apatruzeci de tinere, care erau atât de fermecătoare prin frumuseţealor, încât nici nu îţi mai puteai veni în fire aflându-te în mijlocullor şi nici ochii nu se puteau odihni cu precădere asupra vreuneiadin ele şi fui cuprins de atâta încântare, încât mă oprii simţind căameţesc.Atunci toate laolaltă se ridicară la vederea mea şi îmi ziserăcu o voce plăcută:-*- Casa noastră să fie casa ta, o, oaspete al nostru, şi locul tăusă fie pe capetele noastre şi în ochii noştri!Şi ele mă poftiră să şed şi mă puseră pe un podium, şi se aşe-zară toate dedesubtul meu, pe covoare, şi îmi ziseră:O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

148— O, domnul nostru, suntem sclavele tale şi lucrul tău, şi tueşti stăpânul nostru şi coroana de pe capetele noastre!Apoi toate se zoriră să mă servească; una aduse apă caldă şiştergarele şi mă spălară pe picioare; alta îmi turnă pe mâini apăparfumată dintr-un ibric de aur, a treia mă îmbrăcă într-o mantietoată de mătase cu un brâu brodat din fir de aur şi argint, şi apatra îmi întinse o cupă plină cu o băutură nespus de dulce şiparfumată cu flori; şi aceasta mă privea, şi aceea îmi surâdea, şiuna imi clipea din ochi, şi alta îmi recita versuri, şi aceea işi frângeabraţele înaintea mea, şi alta işi răsucea dinaintea mea mijlocul dea-supra coapselor, şi una zicea „ah!" şi alta „un!" şi alta îmi zicea:„o, tu, ochiul meu!" şi aceea: „o, tu, sufletul meu!" şi alta „o, mă-runtaiele mele!" şi o alta: „o, ficatul meu!" şi una: „o, flacăra inimiimele!"Apoi se apropiară toate de mine şi începură să mă maseze şisă mă dezmiardă şi îmi ziseră:— O, oaspetele nostru, istoriseşte-ne povestea ta, căci suntemsingure cuc aici, de mult amar de vreme, fără de nici un bărbat, şifericirea noastră este acuma deplină!Atunci, mă mai potolii şi le istorisii numai o parte din povesteamea, şi aceasta până la apropierea nopţii.Atunci aduseră lumânări nenumărate şi sala fu luminată ca desoarele cel mai sclipitor. Apoi întinseră masa şi fură servite buca-tele cele mai alese şi băuturile cele mai îmbătătoare, şi unele cân-tară din instrumente de petrecere, şi altele cântară cu vocea ceamai încântătoare, şi unele începură să danseze, în timp ce eu con-tinuam să mănânc.După toate aceste desfătări, ele imi ziseră:-?- O, iubitule, iată acuma timpul plăcerii tale şi a palatului;

90

alege-ţi dintre noi pe cea care îţi place şi să n-ai teamă că nejigneşti, căci fiecăreia, dintre noi, cele patruzeci de surori, îi vaveni rândul pentru o noapte; şi după aceea, fiecare la rândul ei vaîncepe din nou să se joace cu tine în pat în toate nopţile.Atunci eu, o, stăpâna mea, nu ştiui pe care trebuia să o alegdintre surori, căci toate erau la fel de îmbietoare. Şi închisei ochii,întinsei braţele şi o prinsei pe una, şi deschisei ochii; dar i-amînchis repede, din pricina frumuseţii ei orbitoare. Ea îmi întinseatunci mâna şi mă petrecu în patul ei! Şi mă desfătai toată noapteacu ea. Eu o însărcinai de patruzeci de ori cu o sarcină de încărcător!şi ea la rândul ei! şi ea îmi zicea de fiecare dată:— Yuh! o, ochiul meu! Yuh! o, sufletul meu!149O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

Şi ea mă dezmierdă, şi eu o muşcam, şi ea mă ciupea, şi aşatrecu toată noaptea.Şi urmai aşa, o, stăpâna mea, în fiecare noapte cu una dintresurori, şi in fiecare noapte îmbrâncind sumedenie de îmbrâncelidintr-o parte şi dintr-alta! Şi aceasta vreme de un an întreg, îndesfătare şi înflorire. Şi după fiecare noapte, dimineaţa, tânăra dinnoapfea viitoare venea la mine, şi mă petrecea la hammam, şi măspăla pe tot trupul, şi mă masa zdravăn, şi mă parfuma cu toateparfumurile ce le-a încredinţat Allah slujitorulor lui.Şi aşa ajunserăm până la sfârşitul anului. în dimineaţa zilei dinurmă, le văzui pe toate tinerele roind spre patul meu. Şi ele plân-geau in hohote şi îşi despleteu părul de mâhnire şi se jeleau. Apoiîmi ziseră:— Află, o, lumina ochilor noştri, că trebuie să te părăsim, aşacum i-am părăsit pe ceilalţi dinaintea ta, căci mai trebuie să ştiică tu nu eşti primul, şi că înaintea ta mulţi însărcinători ne-auncălărit ca tine, şi ne-au făcut ca şi tine! Numai că tu, într-adevăr,tu eşti săritorul cel mai bogat în sărituri şi la măsură de gros şi delung! Şi de asemenea tu eşti, neîndoios, cel mai desfrânat şi celmai drăgălaş dintre toţi! Şi tocmai din această pricină, noi nu vommai putea trăi fără tine!Şi eu le zisei:— Dar spuneţi-mi de ce trebuie să mă părăsiţi. Căci nici eunu vreau să pierd bucuria vieţii mele, care e in voi!■. Ele îmi răspunseră:— Află că noi suntem toate fiicele unui rege, însă de la maimulte mame- De la începutul fecioriei noastre, trăim în acest palatşi, în fiecare an, Allah călăuzeşte pe drumul nostru un insărcinătorcare ne astâmpără, şi tot aşa îl astâmpărăm şi noi! Dar în fiecarean trebuie să lipsim patruzeci de zile, spre a merge să îl vedem petatăl nostru şi pe mamele noastre. Şi astăzi este ziua nenorocită!Atunci eu zisei:— Dar, o, fermecătoarelor, eu voi rămâne în casă spre a-1 prea-mări pe Allah până la întoarcere voastră!Ele îmi răspunseră:— Facă-se să ţi se împlinească dorinţa! Iată toate cheile pa-latului, care deschid toate uşile. Acest palat este lăcaşul tău şi tueşti stăpân aici. Dar fereşte-te bine să nu deschizi uşa de aramăcare se află în fundul grădinii, că de nu, nu ne vei mai vedea şi ţise va întâmpla fără putinţă de scăpare o mare nenorocire. Fereşte-te bine, aşadar, să nu deschizi uşa de aramă!

91

O MIE ŞI UNA DE NOPŢI150La aceste cuvinte, veniră toate să mă îmbrăţişeze şi să mă săru-te una după alta plângând şi zicându-mi:— Allah să fie cu tine!Şi ele mă priviră printre lacrimi şi plecară.Atunci eu, o, stăpâna mea, ieşii din sală ţinând cheile în mână,şi începui să cutreier prin acel palat, pe care până în ziua aceeanu avusesem vreme să îl văd, într-atât trupul meu şi sufletul meufuseseră înlănţuite în pat de braţele acelor tinere. Şi mă apucai,cu întâia cheie, să deschid întâia uşă.Când deschisei întâia uşă, văzui o livadă mare plină de pomiîncărcaţi cu fructe, şi atâta de mari şi atâta de frumoşi, încât, înviaţa mea, nu mai văzusem alţii asemănători în lumea întreagă;pâraie ce curgeau pe canale înguste şi scăldau toţi pomii şi atâtade bine, încât fructele acestor pomi erau de o mărime şi de o frumu-seţe uimitoare. Mâneai din aceste fructe, mai ales banane, curmale,lungi ca degetele unui nobil arab, rodii, mere şi piersici. Cândsfârşii de mâncat, ii mulţumii lui Allah pentru darurile sale, şi des-chisei a doua uşă cu a doua cheie.Când deschisei această uşă, ochii şi văzul îmi fură fermecatede florile care umpleau o grădină mare scăldată de pârâiaşe. înaceastă grădină creşteau toate florile care cresc în grădinile emi-rilor pământului: iasomii, narcise, trandafiri, viorele, zambile, ane-mone, garoafe, lalele, piciorul cocoşului şi toate florile din toatevremurile. Când sfârşii de mirosit mireasma tuturor florilor, cule-sei o iasomie şi mi-o vârâi în nări ji o lăsai aşa, ca să ii respiraroma, şi îi mulţumii lui Allah Prea înaltul pentru bunătăţile sale.Deschisei apoi a treia uşă, şi urechile îmi fură fermecate deglasurile păsărilor de toate culorile şi din toate soiurile de pe pă-mânt. Acele păsări erau toate într-o colivie mare făcută din beţi-şoare din lemn de aloes şi de santal; apa de băut a acestor păsăriera turnată în farfurioare de jad şi de jasp fin şi colorat; grăunţelese aflau în căni de aur; pământul era măturat şi stropit cu apă; şipăsările îl binecuvântau pe Creatorul. Ascultam cântecele păsări-lor, când se lăsă noaptea; şi apoi mă retrasei pentru ziua aceea.Dar a doua zi ieşii în grabă şi deschisei uşa a patra, cu a patracheie. Şi atunci, o, stăpâna mea, văzui lucruri pe care, nici măcarîn vis, o fiinţă omenească n-ar putea să le vadă vreodată. în mij-locul unei curţi spaţioase, văzui o boltă minunat zidită: aceastăboltă avea scări de porfir care urcau ca să ajungi la patruzeci deuşi din lemn de abanos incrustate cu aur şi argint; aceste uşi, alecăror canaturi erau deschise, lăsau să se vadă prin fiecare câte o

151O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

sală largă; fiecare sală cuprindea câte o cameră deosebită de cele-lalte, şi fiecare cameră preţuia mai mult decât o împărăţie întreagă.Văzui că prima sală era plină de grămezi mari, înşiruite, demărgăritare mari şi de mărgăritare mai micuţe, dar cele mai marierau mai numeroase decât cele micuţe, şi fiecare era tot aşa demare cât un ou de porumb şi tot aşa de strălucitor ca luna în toatăsclipirea ei. Dar a doua sală o întrecea pe întâia în bogăţie; ea eraplină până sus de diamante, de rubine roşii, şi de rubine albastre*şi de rubine roşii aprinse. într-a treia, erau numai smaralde; într-a

92

patra, bucăţi de aur curat; într-a cincea - dinari de aur de pe totpământul; intr-a şasea - argint neprihănit; într-a şaptea - dinaride argint de pe întreg pământul. Dar celelalte săli erau pline detoate nestematele din sânul pământului şi al mărilor, topaze, pe-ruzele, hiacinte, pietre de Yemen, cornaline de toate culorile, vazede jad, şiraguri, brăţări, centuri, toate giuvaejurile folosite lacurţile emirilor şi ale regilor.Şi eu, o, stăpâna mea, îmi ridicai mâinile şi privirile şi îi mul-ţumii lui Allah Prea înaltul pentru binefacerile sale.Şi urmai aşa, in fiecare zi, să deschid una sau două sau trei uşi,până într-a patruzecea zi, şi uimirea mea crescu în fiecare zi, şi nuîmi mai rămânea decât ultima cheie care era cheia uşii de aramă.Şi mă gândii la cele patruzeci de tinere, şi simţii cea mai marefericire gândindu-mă la ele, la gingăşia purtărilor, la frăgezimeacărnii lor, la tăria coapselor lor, la strâmtimea vulvelor lor, la ro-tunjimea şi la mărimea dosurilor lor, şi la ţipetele lor când ele îmiziceau: „Yuh! o, ochiul meu! Yuh! o, flacăra mea" Şi strigai: „PeAllah! noaptea noastră va fi o noapte sfântă, o noapte albă!"Dar Blestematul mă făcea să simt cheia acestei uşi de aramă,şi ea mă ispiti neţărmurit, şi ispita fu mai tare decât mine, şi des-chisei uşa de aramă. Dar ochii nu văzură nimic, numai nasul meusingur simţi un miros foarte puternic şi foarte potrivit simţurilormele, şi căzui în nesimţire chiar în clipa şi în ceasul acela, şi căzuidincoace de uşă, care se închise la loc. Când mă trezii, stăruii înaceastă hotărâre inspirată de Şeitan, şi deschisei din nou şi aşteptaica mirosul să îşi piardă din tărie.Atunci intrai şi găsii o sală spaţioasă, presărată toată cu şofran,şi luminată de lumânări parfumate cu ambră cenuşie şi cu tămâie,şi de lămpi minunate din aur şi argint pline cu uleiuri aromatecare împrăştiau, arzând, acest miros vrăjmaş. Şi printre sfeşnicelede aur şi lămpile de aur, zării un minunat cal negru care avea o• Safire.

O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

152stea in frunte; şi piciorul lui stâng dinapoi şi cel drept dinainteerau pătate cu alb la chişiţă; şaua îi era din brocart şi frâul lui eraun lanţ de aur, ieslea îi era plină de grăunţe de susan şi de orzbine vânturat, jgheabul îl era plin de apă rece parfumată cu aplde trandafiri.Şi eu, o, stăpâna mea, fiindcă marea mea patimă erau caii frumoşi şi cum eram călăreţul cel mai strălucit din regatul meu, măgândii că acel cal mi s-ar potrivi de minune; şi îl luai de frâu şi IIdusei în grădină şi îl încâlceai; dar nici nu se clinti. Atunci îl loviipeste gât cu lanţul de aur. Şi numaidecât, o, stăpâna mea, calulîntinse două aripi mari şi negre pe care nu le văzusem până inclipa aceea, necheză într-un chip înspăimântător, bătu cu copitade trei ori în pământ, şi zbură cu mine in văzduh.Atunci, o, stăpâna mea, pământul mi se învârti dinaintea ochi-lor; dar îmi strânsei coapsele şi mă ţinui in şa ca un călăreţ bun.Şi iată că, în sfârşit, calul cobori şi se opri pe terasa palatului dearamă unde îi întâlnisem pe cei zece tineri chiori. Şi atunci el seridică pe picioarele de dinapoi, într-un chip atât de înfricoşător şise scutură cu aşa iuţeală, tăvălindu-se, încât mă azvârli din şa. Apoise apropie de mine, şi îşi aplecă aripa lui spre faţa mea, şi îşi înfipse

93

vârful aripii in ochiul meu stâng, şi mi-1 nimici fără chip de tă-măduire.Şi eu îmi pusei mâna pe ochiul pierdut, şi măsurai în lung şiin lat terasa gemând şi scuturându-mi mâna de durere! Şi numai-decât îi văzui ivindu-se pe cei zece tineri, care văzându-mă îmiziseră:— N-ai voit să ne asculţi! Şi iată rodul hotărârii tale aducătoa-re de năpastă. Şi noi nu putem să te primim în mijlocul nostrul căsuntem de acum zece. Dar, urmând calea ce ţi-o arătăm, vei ajungein oraşul Bagdad la emirul credincioşilor, Harun Al-Raşid, a căruifaimă a ajuns până la noi, şi destinul tău va fi între mâinile sale!Şi plecai, şi călătorii zi şi noapte, după ce îmi rasei barba şiimbrăcai aceste haine de saâluk, ca să nu am de îndurat şi altenenorociri, şi nu contenii cu drumul până când am ajuns în acestlăcaş de pace, Bagdadul, şi îi întâlnii pe aceşti doi chiori, şi ii salutaişi le zisei:— Sunt un străin.Şi ei îmi răspunseră:— Şi noi suntem străini! Şi aşa ajunserăm tustrei in aceastăcasă binecuvântată, o, stăpâna mea!Şi aceasta este pricina ochiului meu pierdut şi a bărbii mele rase!O MIE ŞI UNA DE NOPŢIDupă ce ascultă această poveste nemaipomenită, tânăra stă-până a casei îi zise celui de-al treilea saâluk:— Haidem! mângâie-ţi puţin capul şi du-te. Eu te iert!Dar al treilea saâluk răspunse:— Nu mă voi duce, pe Allah! decât după ce v(y fi auzit po-veştile tuturor celorlalţi.Atunci fecioara se întoarse spre calif, spre Giafar şi spre Mas-srur şi le zise:— Istorisiţi-mi povestea voastră!Şi Giafar se apropie şi îi istorisi toată povestea ce o mai spu-sese încă uşierei, intrând in casă. Apoi, după ce auzi cuvintele luiGiafar, fecioara le zise tuturor:— Vă iert pe toţi, pe unii şi pe alţii. Dar plecaţi cât mai repede!Căci iată zorile, şi şederea voastră aici ne este de acuma neîn-găduită şi apăsătoare.Şi ieşiră şi ajunseră în stradă. Atunci califul zise către saâluk:— Tovarăşi, unde mergeţi voi aşa?Ei răspunseră:— Nici nu ştim unde trebuie să mergem.Şi califul le zise:— Veniţi să petreceţi capătul nopţii la noi.Şi ii zise lui Giafar:— Ia-i la tine acasă şi adu-mi-i mâine şi vom vedea ce va fide făcut.Şi Giafar nu întârzie să îndeplinească poruncile califului.Atunci califul urcă în palatul său, dar nu putu gusta nici picde somn în noaptea aceea. Apoi dimineaţa se sculă, şi şezu petronul împărăţiei şi porunci să intre toate căpeteniile împărăţieilui. Apoi, după ce plecară toate căpeteniile împărăţiei, se întoarsespre Giafar şi îi zise:— Adu-mi-le aici pe cele trei fecioare, şi pe cele două căţeleşi cei trei saâluk.Şi Giafai plecă numaidecât şi îi aduse pe toţi între mâinile

94

califului; şi fecioarele se acoperiră cu vălurile lor şi statură in pi-cioare dinaintea califului.Atunci Giafar le zise:— Noi vă scutim de orice datorie, fiindcă fără să ne cunoaşteţi,ne-aţi iertat şi ne-aţi făcut bine. Şi iată că acum sunteţi in mâinilecelui de al cincilea dintre coborâtorii din Abbas, califul Harun Al-Raşid! Va trebui, aşadar, să îi istorisiţi numai adevărul.O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

154Când fecioarele auziră cuvintele lui Giafar, care vorbea dinpartea principelui credincioşilor, cea mai mare păşi înainte şi zise:— O, Principe al Credincioşilor, povestea mea este într-atâtade uimitoare, încât dacă ar fi scrisă cu acele pe colţul lăuntric alochiului, ar fi o învăţătură pentru acel care ar citi-o cu luare-amin-te!în clipa aceea a povestirii sale, Şahrazada văzu ivindu-se dimineaţa şi se opucu discreţie din istorisirea ei.

Dar când se lăsă a şaisprezecea noapteEa zise:

— Mi s-a povestit, o, mărite rege, că sora cea mai mare dintrefecioare păşi înainte, intre mâinile Emirului Credincioşilor, şi isto-risi aşa această poveste:Povestea Zobeidei, întâia fecioarăO, Emire al Credincioşilor, află, aşadar, că eu mă numesc Zo-beida; sora mea care ţi-a deschis uşa se numeşte Amina-, şi soramea cea mică se numeşte Fahima. Suntem tustrele născute dinacelaşi tată, dar nu din aceeaşi mamă. Cât despre cele două căţele,ele sunt chiar surorile mele, din aceeaşi mamă.Când tatăl nostru muri, el ne lăsă cinci mii de dinari, care furăîmpărţiţi între noi la una ca la alta; atunci sora mea Amina şi soramea Fahima ne părăsiră ca să locuiască în casa mamei lor; şi euşi celelalte două surori ale mele, cele două căţele aicea de faţă,ramaserăm împreună, şi eu sunt cea mai tânără dintre noi trei; darsunt mai mare decât surorile mele de la cealaltă mamă, Amina şiFahima, pe care iată-le între mâinile tale.La puţină vreme după moartea tatălui nostru, cele două suroriale mele mai mari se pregătiră de măritiş şi se măritară fiecare cuun bărbat şi rămaseră mai departe câtva timp cu mine în aceeaşicasă. Dar la puţină vreme, soţii lor se pregătiră pentru o călătoriede negoţ, luară cei o mie de dinari de la soţiile lor ca să cumpere

155O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

mărfuri, îşi luară cu ei soţiile şi plecară cu toţii lăsându-mă singurăcuc.Şi aşa lipsiră de acasă un răstimp de patru ani. în acest timp,soţii surorilor mele sărăciră şi îşi pierdură toate mărfurile, şi seduseră părăsindu-le pe soţiile lor în voia sorţii în neagră străinăta-te.Şi surorile mele îndurară toate patimile şi sfârşiră prin a ajungeînapoi la mine sub înfăţişarea unor sărmane cerşetoare. La vedereacelor două cerşetoare, am fost departe de a recunoaşte într-înselepe surorile mele, şi mă îndepărtai de ele. Dar atunci ele mă strigarăşi le recunoscui şi le zisei:— Cum se face, o, surioarele mele, că aţi ajuns în starea asta?

95

Ele îmi răspunseră:— O, sora noastră, de acuma cuvintele nu mai pot sluji lanimic, căci calamul a gonit peste ceea ce a poruncit Allah!La aceste cuvinte, inima mi se umplu de milă pentru ele, şi letrimisei la hammam. Şi le îmbrăcai pe fiecare dintre ele cu o rochiefrumoasă şi nouă, şi le zisei:— O, surorile mele, voi sunteţi cele două surori mai mari, şieu sunt cea mai mică! Şi vă socotesc ca ţinându-mi loc de tată şide mamă! De altminteri, moştenirea ce mi-a revenit, ca şi vouăcelorlalte, a fost binecuvântată de Allah şi a crescut nemaipomenit.Veţi mânca împreună cu mine din rodul ei, şi viaţa noastră va fivrednică de respect şi cinstire, şi noi vom trăi de acum înaintemereu împreună!Şi, într-adevăr, eu le copleşii cu binefaceri, şi ele rămaseră lamine de-a lungul unui an întreg, şi avutul meu era avutul lor. însă,intr-o zi, ele îmi ziseră:— într-adevăr, noi ne simţim mai bine măritate; noi nu nemai putem lipsi de aceasta, şi răbdarea noastră, aşa singure, a ajunsla capăt.Atunci le zisei:— O, surorile mele, voi nu veţi afla nimic bun în căsătorie,căci bărbatul într-adevăr cinstit şi bun este un lucru foarte rar întimpurile de astăzi! Şi, oare, n-aţi mai încercat o dată măritişul?Şi, oare, aţi uitat ceea ce aţi găsit in el?Dar ele nu ascultară cuvintele mele, şi voiră totuşi să se măritefără consimţământul meu. Atunci ele se măritară cu banii mei şile făcui zestrea de care aveau nevoie. Apoi, ele se duseră cu bărbaţiilor, după soarta lor.Dar abia trecu câtva timp de când plecaseră, când bărbaţii lorO MIE ŞI UNA DE NOPŢIîşi bătură joc de ele, şi le luară tot ce le dădusem, şi plecară pă-răsindu-le. Atunci ele se întoarseră la mine disperate. Şi se rugarimult de iertare şi îmi ziseră:— Nu ne dojeni prea aspru, o, soră! Tu eşti, e adevărat, în anicea mai mică dintre noi, dar cu mintea cea mai aşezată. Noi i|ifăgăduim, de altminteri, să nici nu mai pomenim vreodată măcarcuvântul căsătorie.Atunci le zisei:— Facă-se ca primirea la mine să vă fie ospitalieră, o, surorilemele! N-am pe nimeni mai scump ca pe voi două!Şi le îmbrăţişai, şi le copleşii încă şi mai mult cu mărinimie.Ramaserăm în starea aceasta un an întreg, după care mă gândiisă încarc o corabie cu mărfuri şi să plec ca să fac negoţ Ia Bassra.Şi, într-adevăr, pregătii o corabie, o încărcai de mărfuri şi de cum-părături de tot felul şi de tot ce îmi putea fi de trebuinţă în timpulcălătoriei cu corabia, şi le zisei surorilor mele:— O, surorile mele, vreţi, oare, mai bine să rămâneţi în casamea în tot răstimpul cât va ţine călătoria, până la întoarcerea mea,sau v-^r plăcea mai bine să plecaţi cu mine?Şi ele îmi răspunseră:— Vom pleca cu tine, căci nu vom putea niciodată îndura lipsata de acasă!Atunci le luai cu mine şi plecarăm.Dar înaintea plecării mele, mă îngrijisem să îmi împart baniiin două părţi, luai cu mine jumătate şi ascunsei cealaltă jumătate,

96

zicându-mi: „Se poate întâmpla să se abată vreo nenorocire asupracorăbiei şi noi să scăpăm cu viaţă. De s-ar întâmpla una ca asta,la întoarcerea noastră, de ne vom întoarce vreodată, vom găsi acoloceva ce o să ne prindă bine!"Nu contenirăm cu mersul zi şi noapte; dar, din nefericire, căpi-tanul greşi drumul. Curentul ne târî spre marea din afară şi in-trarăm într-o mare cu totul alta decât aceea spre care ne îndrep-tam. Şi un vânt foarte puternic ne împingea din urmă, care nuconteni vreme de zece zile. Atunci, în depărtare, zărirăm în chipnedesluşit un oraş, şi îl întrebarăm pe căpitan:— Care este numele acestui oraş spre care ne îndreptăm?El răspunse:— Pe Allah! nu ştiu nimic Nu l-am mai văzut niciodată şi inviaţa mea n-am mai intrat în această mare. Dar, în sfârşit, bineeste că ne aflăm, din fericire, în afară de orice primejdie. Şi aşa nu157O MIE ŞI UNA DE NOPŢIva mai rămâne decât să intraţi în acest oraş şi să vă desfaceţi mărfu-rile. Şi dacă le puteţi vinde, vă sfătuiesc să le vindeţi.La un ceas după aceea, el se întoarse spre noi şi ne zise:— Grăbiţi-vă de coborâţi spre oraş, să vedeţi minunile lui Al-lah în lucrările sale! Şi pomeniţi numele lui sfânt ca să vă fereascăde nenorociri!Atunci merserăm spre oraş, şi de-abia ajunserăm acolo, că ra-maserăm cuprinse de cea mai mare uimire; văzurăm că toţi locui-torii acestui oraş erau prefăcuţi în pietre negre. Dar numai locui-torii erau împietriţi; căci pe toate suk-urile şi pe toate străzilenegustorilor, găsirăm mărfurile aşa cum trebuie, şi toate celelaltelucruri din aur şi argint aşa cum trebuie. La această privelişte fu-răm la hotarul uimirii şi ne ziserăm: „Este neîndoios că pricina latoate acestea trebuie să fie vreun lucru nemaipomenit." Atunci nedespărţirăm, şi fiecare merse într-altă parte pe străzile oraşului, şifiecare se puse pe treabă, adunându-şi pe seama ei tot ceea ceputea să ducă din aur, din argint şi stofe preţioase.Cât despre mine, urcai în cetate şi mă dumirii că acolo erapalatul regelui. Intrai in palat printr-un portal mare din aur masiv,şi ridicai perdeaua grea de catifea de la intrare, şi văzui că toatemobilele dinlăuntru şi toate lucrurile erau din aur şi argint. Şi incurte şi în toate sălile, străjerii şi curtenii erau in picioare sau şe-zând, dar împietriţi cu toţii şi încă parcă vii. Şi în sala din capăt,plină de curteni, de locotenenţi şi de viziri, îl văzui pe rege împie-trit, şezând pe tronul său, îmbrăcat în veşminte atâta de străluci-toare şi de bogate, încât îţi luau minţile şi era înconjurat de cin-cizeci de mameluci îmbrăcaţi în mantii de mătase şi ţinând în mânăsăbiile scoase. Tronul regelui era incrustat cu mărgăritare şi cunestemate, şi fiecare mărgăritar strălucea ca o stea. Şi, într-adevăr,eram gata să înnebunesc.Dar îmi urmai drumul şi ajunsei în sala haremului pe care ogăsii încă şi mai minunată, şi totul până la zăbrelele de la ferestreera de aur; pereţii erau acoperiţi cu draperii de mătase; pe uşi şipe ferestre se aflau perdele de catifea şi de atlaz. Şi o văzui, însfârşit, în mijlocul femeilor împietrite, pe însăşi regina înveşmân-tată cu o rochie presărată cu mărgăritare şi nestemate şi având pecap o coroană împodobită cu toate soiurile de pietre scumpe, şi,la gât, cu şiraguri şi zgărzi de aur minunat cizelate; dar şi ea era

97

împietrită într-o piatră neagră.De acolo îmi urmai drumul şi găsii o uşă deschisă, ale căreicanaturi erau amândouă din argint neprihănit şi inlăuntru văzui oO MIE ŞI UNA DE NOPŢI

15Hscară din porfir alcătuită din şapte trepte. Urcai pe această scărişi, ajungând sus, găsii o sală mare toată din marmură albă, acope-rită cu covoare ţesute din aur; şi in mijlocul acestei săli, intre can-delabre masive de aur, văzui o estradă de aur presărată cu smaraldeşi cu peruzele, şi pe această estradă se afla un pat de alabastru custofe preţioase şi cu broderii. Şi văzui în fund o lumină care strălu-cea; mă apropiai şi mă dumirii că această lumină era un brilianttot atât de mare cât un ou de struţ, aşezat pe un scăunel şi alocărui faţete împrăştiau această lumină; acest briliant era desăvâr-şirea însăşi şi singure razele lui luminau toată sala.Totuşi erau aici şi făclii aprinse, dar ele se simţeau ruşinate Infaţa acestui diamant. Şi eu îmi zisei: „Dacă aceste făclii sunt aprin-se, înseamnă că le-a aprins cineva."Atunci urmai drumul şi intrai în alte săli, şi mă minunai pntutindeni şi încercai pretutindeni să descopăr o fiinţă vie. Şi eraiatât de tulburată de cele ce vedeam, încât uitai de mine însămi,uitai şi de călătoria mea, şi de corabia mea, şi de surorile mele. Şîncă eram cuprinsă de această uimire, când se lăsă noaptea; atuncivoii să ies din palat, dar mă rătăcii, nu mai regăsii drumul şi sfârşiiprin a ajunge în sala unde se afla patul de alabastru şi briliantulşi candelabrele de aur aprinse. Atunci mă aşezai pe pat, mă aco-perii pe jumătate cu învelitoarea de atlaz albastru brodată cu argintşi cu mărgăritare, luai cartea sfântă, Coranul nostru, şi în aceastăcarte, care era scrisă cu o scriere minunată în caractere de aur curoşu şi miniaturi de toate culorile, care de care mai gingaşe, începuisă citesc câteva versete ca sâ mă pătrund de sfinţenie şi să IImulţumesc lui Allah şi să mă dojenesc, şi meditai la cuvintele Pro-fetului - Allah să-1 binecuvânteze! - apoi mă întinsei să dorm şlîncercai să dorm, dar nu izbutii. Şi fiindu-mi speriat somnul,rămăsei trează până la miezul nopţii.în clipa aceea auzii un glas recitând din Coran, un glas plăcutşi dulce şi încântător. Atunci mă ridicai în grabă şi mă îndreptaiînspre partea de unde venea glasul ce recita. Şi sfârşii prin a ajungela o încăpere a cărei uşă era deschisă; intrai uşor pe uşă, lăsândafară făclia ce îmi lumina calea în căutările mele, şi privii locul şivăzui că este un altar, acesta era luminat de lampioane suspendatede sticlă verde; şi in mijloc şedea un tânăr foarte frumos la chipcare citea Coranul cu luare-aminte şi cu glas tare, cu mult simţ alritmului. Şi mă cuprinse cea mai mare uimire, şi mă întrebai cum,oare, acest tânăr singur să scape de soarta întregului oraş. Atuncipăşii înainte şi mă întorsei spre el şi ii rostii urarea mea de pace,159O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

şi el îşi aţinti privirile spre mine şi imi întoarse urarea de pace.Atunci îi zisei:— Eu te rog fierbinte, pe adevărul sfânt al versetelor ce lereciţi din cartea lui Allah, să îmi răspunzi la întrebarea mea!Atunci el surâse cu linişte şi blândeţe, şi îmi zise:— Dezvăluie-mi mai înainte, tu întâia, o, femeie, pricina in-trării în acest lăcaş de rugăciune şi, la rândul meu, voi răspunde

98

întrebării pe care mi-o vei pune.Şi eu ii istorisii povestea mea, care îl miră mult, şi îl întrebaicare era pricina acestei stări nemaipomenite în care se afla oraşul!Şi el imi zise:— Aşteaptă puţin!Apoi închise cartea sfântă şi o puse într-un săculeţ de mătaseşi îmi zise să şed lângă el. Şezui şi îl privii atunci cu băgare deseamă, şi văzui că era ca luna plină, cu trăsături desăvârşite, pestemăsură de atrăgător, cu o înfăţişare minunată, fin şi proporţionatla statură; obrajii îi erau de cristal, chipul său de culoarea curma-lelor proaspete, ca şi cum el ar fi fost cel pe care îl pomenea poetulîn aceste strofe:„Cititorul în stele veghea în noapte! Şi deodată înaintea ochilorlui se ivi statura zveltă a băiatului fermecător. Şi el se gândi «NumaiZonal* poate fi cel care dă acestui astru coama asta neagră si des-pletită ca o cometă$i cât despre îmbujorarea obrajilor săi Mirrik** este cel care seîngriji să o întindă! Şi cât despre razele pătrunzătoare ale ochilor lui,acestea sunt înseşi săgeţile arcaşului cu şapte stele!Dar Hutared*** este cel care îl dărui cu această agerime minu-nată, în timp ce Abylsuha**** este cel care puse într-însul acest preţîn aur!»Şi aşa cititorul în stele nu mai ştiu ce să creadă şi rămase adâncnedumerit. Şi atunci steaua se înclină spre el şi surâse."

■ wBaPrivindu-1 aşa, vederea lui mă aruncă in tulburarea simţurilorcea mai răscolitoare, in cele mai arzătoare păreri de rău că nu iicunoscusem până în acea zi: şi vetre roşii se aprinseră in inimamea. Şi îi zisei:* Planeta Saturn.•• Planeta Marte.•*• Planeta Mercur.•••• Planeta Venus.

IO MIE ŞI UNA DE NOPŢI

— O, stăpâne al meu şi măritul meu domn, povesteşte-mi acu-ma ceea ce te-am întrebat!Şi el îmi răspunse:— Ascult şi mă supun!Şi îmi povesti:— Află, o, doamnă plină de cinstire, că acest oraş era oraşultatălui meu. Şi era locuit de toate rudele şi toţi supuşii lui. Tatălmeu este acel rege pe care l-ai văzut şezând pe tron şi preschimbatîn piatră. Cât despre regina pe care ai văzut-o, aceasta este mamamea. Tatăl meu şi mama mea erau magi, care se închinau năpras-nicului Nardun. Ei jurau şi făceau legământ pe foc şi pe lumină,pe umbră şi pe căldură, şi pe aştrii vestitori!Vreme îndelungată, tatăl meu nu avu nici un copil, şi numaila sfârşitul vieţii lui mă născui eu, fiu al bătrâneilor sale. Şi tatălmeu mă crescu cu multă grijă; şi atunci fusei ales pentru adevăratafericire.

99

într-adevăr, la noi la palat aveam o femeie bătrână foarteînaintată in vârstă, o musulmană, credincioasă in Allah şi in tri-misul său. Ea credea aceasta în ascuns, de ochii lumii se prefăceacă ar fi de părere cu părinţii mei. Şi tatăl meu avea o încredereneţărmurită într-insa, văzând la ea atâta credinţă faţă de noi şicurăţenie sufletească. El era foarte darnic cu ea şi o copleşea cumărinimia lui. Şi credea cu tărie că ea este de credinţa şi religialui.Şi aşa, când crescui mai mare, el mă încredinţa in grija ei şi iizise: «Ia—1 şi creşte-1 bine; şi învaţâ-l legile religiei Focului careeste religia noastră şi dă-i o creştere aleasă, instruieşte-1 bineavând multă grijă de el!»Şi bătrâna mă luă in grija ei; dar ea mă învăţă religia binelui,de la îndatoririle purificării şi de la îndatoririle scaldei rituale pânăla formele sfinte ale rugăciunii. Şi ea mă învăţă şi îmi tălmăci Co-ranul in limba Profetului. Şi când încheie pe deplin învăţătura mea,ea îmi zise: «O, fiul meu, va trebui să ascunzi cu grijă aceasta deochii tatălui tău, şi să păstrezi cu străşnicie taina, că de nu, el teva ucide.» \Şi, într-adevăr, eu păstrai cu grijă taina. Şi nici nu trecu multtimp de când încheiasem cu învăţătura, când bătrâna sfântă muri,şi îmi încredinţa cele din urmă sfaturi ale ei. Şi continuai să fiu întaină un credincios intru Allah şi in Profetul lui. Dar locuitoriioraşului nu făceau decât să împietrească în necredinţa lor, in răz-vrătirea? lor şi întru întunecarea lor. Dar într-o zi, pe când ei

IPovestea hamafii:etifeâb£i6£.A JUDEŢEANĂ„OCTAVIAN GOGA".LUJ161O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

stăruiau să fie aşa cum erau, un glas puternic de muezin nevăzutse făcu auzit. Şi acesta grăi cu un răsunet tot aşa de puternic ca şitunetul şi care ajunse tot aşa de bine la urechile celui de aproapeca şi la ale celui de departe:— O, voi locuitori ai oraşului, părăsiţi închinarea la foc şi laNardun, şi închina{i-vă Regelui Unic şi Puternic! /La auzul acestui glas, se stârni o groază mare în inimile locui-torilor, care se adunară la curtea tatălui meu, regele oraşului, şi îlîntrebară:— De unde vine glasul acesta înfricoşător pe care l-am auzit?Suntem încă şi acum copleşiţi de spaimă din pricina acelui strigăt.Tatăl meu le zise:— Nu vă înspăimântaţi câtuşi de puţin de acest glas şi nu văîngroziţi de el. Şi rămâneţi neclintiţi în vechile voastre credinţe.Şi atunci inima lor se aplecă de bunăvoie către cuvintele tatăluimeu; şi nu încetară o clipă să rămână legaţi cu tărie şi aplecaţispre închinarea la foc. Şi rămaseră în starea lor de rătăcire orbivreme de încă un an, până pe timpul când se împlinea anul de laziua când auziseră întâiul glas! Şi atunci, pentru a doua oară, glasulse făcu auzit, apoi a treia oară, şi aceasta o dată pe an, timp de

100

trei ani în şir. Dar ei nu încetară să urmeze cu stăruinţă rânduielilelor greşite. Şi atunci, într-o dimineaţă, în zori, nenorocirea şi bles-temul se abătu asupra lor din cer. Şi fură împietriţi în chip depietre negre, ei şi caii lor şi catârii şi cămilele şi toate vitele lor!Şi dintre toţi locuitorii, sigur eu am fost scutit de această nenoro-cire. Căci eram singurul credincios.Şi din ziua aceea mă ţin mereu aici în rugăciune, în ajun şi încitirea Coranului.Dar, o, doamnă plină de cinstire şi desăvârşie, sunt tare sfârşitde singurătatea în care mă găsesc, fără să am lângă mine pe nimenicare să îmi ţină de soţie omenească!La aceste cuvinte, eu îi zisei:— O, tinere plin de vrednicie, oare nu poţi să vii cu mine înoraşul Bagdad? Acolo îi vei găsi pe cărturarii şi pe venerabilii şeiciîncercaţi în legi şi religie. Şi în tovărăşia lor vei spori în ştiinţă şiîn cunoaşterea dreptului divin. Şi eu, cujoate că sunt o persoanăde seamă, voi fi roaba ta şi lucrul tău! într-adevăr, sunt stăpânaoamenilor mei, şi am sub porunca mea o sumedenie de bărbaţitineri! Şi am aici cu mine o corabie încărcată cu vârf de mărfuri.Dar soarta ne-a aruncat pe această coastă şi ne-a făcut să cu

>.«li 11 voi. I

O MIE ŞI UNA DE NOPŢInoaştem oraşul acesta, şi ne-a prilejuit această întâmplare necre-zută. Căci soarta a voit să ne întâlnim astfel!Şi apoi nu încetai să îi insuflu dorinţa plecării cu mine, pânăcând el îmi răspunse încuviinţând.în clipa aceea a povestirii sale, Şahrazada văzu ivindu-se dimineaţa şi, discreta,după obiceiul ei, se opri din istorisire.

Dar când se lăsă a şaptesprezecea noapte

IEa zise:Mi s-a povestit, o, mărite rege, că fecioara Zobeida nu contenisă îl îmboldească pe tânăr şi să ii umple dorinţa de a o urma pânăcând el încuviinţă.Şi amândoi nu încetară de povestit, decât atunci când somnulse făcu stăpân pe ei. Atunci fecioara Zobeida se culcă şi adormiîn noaptea aceea la picioarele tânărului liniştit. Şi ea nu mai puteade bucurie şi de fericire!(Apoi Zobeida îşi urmă aşa istorisirea ei către califul HarunAl-Raşid, Giafar şi cei trei saâluk.)Când străluci dimineaţa, ne scularăm cuminţi şi intrarăm sădeschidem toate visteriile şi luarăm tot ce nu prea era greu de dusşi ceea ce era mai de preţ, coborârăm din cetate spre oraş, şi îiîntâlnirăm pe sclavii mei şi pe căpitan, care mă căutau de multăvreme. Şi când mă văzură, fură tare mulţumiţi şi mă întrebară depricina întârzierii mele. Atunci le istorisii ceea ce văzusem, precumşi povestea tânărului, şi pricina preschimbării locuitorilor oraşului,cu toate amănuntele. Şi ei rămaseră tare uluiţi ascultând povesteamea.,. \Cât despre surorile mele, de abia mă văzură cu acest adoles-cent, chipul frumuseţii, că şi fură foarte geloase, şi mă invidiară,şi se umplură de ură şi puseră la cale, in taină, fapte nelegiuiteîmpotriva mea.

101

într-acestea, noi merserăm cu toţii la corabie, şi mă simţeamtare fericită, şi fericirea mea sporea încă din dragostea pentru

I163O MIE ŞI UNA DE NOPŢItânăr. Şi aşteptarăm ca vântul să ne fie prielnic şi desfăşurarămpânzele şi plecarăm. Cât despre surorile mele, ele continuară săne însoţească şi într-o zi îmi spuseră deoparte: l— O, sora noastră, oare ce ai de gând să faci cu acest tânărfrumos?Şi eu le zisei:— Scopul meu este să îl iau de soţ.Apoi mă întorsei spre el, mă apropiai de el, şi îi mărturisii:— O, stăpânul meu, dorinţa mea este să devin lucrul tău! Ro-gu-te deci să nu mă respingi!Atunci ei îmi zise:— Ascult şi mă supun!Lp aceste cuvinte mă îmtorsei spre surorile mele şi le zisei:— Drept singură avuţie mă mulţumesc cu acest tânăr! Cât des-pre toate avuţiile mele, din clipa aceasta ele trec în stăpânirea voas-tră!Şi ele îmi răspunseră:— Voinţa ta este plăcerea noastră!Dar în sinea lor, ele puneau la cale trădarea şi pierzania.Continuarăm tot aşa să călătorim pe mare cu un vânt prielnic,şi ieşirăm din Marea Spaimei ca să intrăm în Marea Liniştei. Peaceastă mare, mai navigarăm timp de câteva zile şi atunci ajun-serăm aproape de tot de oraşul Bassra, şi văzurăm în depărtareivindu-se clădirile sale. Dar, cum se lăsa tocmai noaptea, ne opri-răm; şi în curând adormirăm cu toţii.Dar, în timpul somnului nostru, surorile mele se sculară şi măluară, pe mine şi pe tânărul meu, cu aşternuturile noastre şi cutoate celelalte, şi ne aruncară în mare. Cât despre tânăr, fiindcănu ştia să înoate, el se înecă; căci era scris de Allah că va intra înrândul martirilor. Cât despre mine, eram scrisă printre cei careaveau să scape cu viaţă. Şi aşa, când căzui în mare, Allah mă dăruicu o bucată de lemn pe care urcai călare şi cu care valurile măduseră şi mă aruncară pe ţărmul unei insule nu prea îndepărtate.Acolo îmi uscai veşmintele, îmi petrecui toată noaptea, şi dimi-neaţa mă trezii şi căutai un drum. Şi găsii un drum pe care secunoşteau urme de paşi de fiinţe omeneşti, fii ai lui Adam! Acestdrum începea pe ţărm şi se cufunda în insulă. Atunci eu, după ceîmi luai iarăşi veşmintele care se uscaseră, urmai acest drum pânăcând ajunsei pe ţărmul de dincolo al insulei, în faţa uscatului undezării în depărtare oraşul Bassra. Şi deodată văzui o şopârlă ce aler-ga spre mine, şi numaidecât în urma ei gonea un şarpe mare şiO MIE ŞI UNA DE NOPŢI

gros care voia să o ucidă. Aceasta şopârlă era atâta de sfârşită şiostenită de fugă, încât limba ii spânzura din gură! Atunci eu măsimţii cuprinsă de milă pentru ea, şi luai o piatră mare şi o aruncaiin capul şarpelui, încât îl zdrobii şi ii ucisei chiar in clipa aceea.Dar numaidecât şopârla îşi desfăcu două aripi şi zbură in văzduhşi se făcu nevăzută. Şi eu fusei la hotarul mirării.

102

Dar cum stăteam acolo copleşită de oboseală, şezui în acestloc, apoi mă întinsei şi mai dormii vreme de un ceas. Şi când m-amtrezit, găsii, şezând la picioarele mele, o negresă drăguţă care îmimasa picioarele şi mă mângâia. Atunci îmi trăsei speriată picioa-rele şi simţii o ruşine mare, căci nu ştiam ce voia frumoasa negresăde la mine! Şi îi zisei:— Cine eşti şi ce doreşti de la mine?Şi ea îmi răspunse:— M-am grăbit să vin lângă tine, tu care mi-ai făcut acel ne-prejuit bine că mi-ai ucis duşmanul. Căci eu sunt şopârla pe careai scăpat-o de şarpe. Şi eu sunt o gennia. Şi acel şarpe era şi el ungenni. Dar el era duşmanul meu şi voia să mă silnicească şi să măucidă. Şi numai tu singură m-ai scăpat din mâinile lui. Atunci eu,abia scăpată, am zburat pe aripile vântului şi m-am îndepărtat îngrabă spre corabia din care te-au aruncat cele două surori ale tale.Eu ţi le-am vrăjit pe cele două surori sub forma a două căţelenegre şi ţi le aduc.Şi atunci le văzui pe cele două căţele legate de un copac di-napoia mea. Apoi gennia urmă:— După aceea, am dus in casa ta din Bagdad toate bogăţiilecare erau în corabie, şi am scufundat-o. Cât despre acel tânăr, els-a înecat; şi nu pot face nimic împotriva morţii. Căci Allah singureste Domnul învierii!La aceste cuvinte, ea mă strânse în braţe; apoi le dezlegă decopac pe cele două căţele, surorile mele, şi le ridică şi pe ele şi neaduse pe toate în zbor înalt şi ne coborî tefere pe terasa casei meledin Bagdad!Şi îmi văzui casa şi găsii aici, aşezate în bună rânduială, toateavuţiile şi toate lucrurile care se aflau pe corabie. Şi nici un lucrunu se pierduse şi nici nu se stricase.Apoi gennia îmi zise:— Eu te leg cu jurământ, pe inscripţia sfântă de pe cetatea luiSoleiman, să le dai la fiecare dintre cele două căţele, în fiecare zi,câte trei sute de lovituri de bici. Iar dacă vei uita intr-o singură zi165O MIE ŞI UNA DE NOPŢIsă îndeplineşti această poruncă, voi veni degrabă şi te voi pre-schimba şi pe tine sub aceeaşi formă, ca pe cele două.Şi eu mă simţii tare îndatorată să îi răspund:— Ascult şi mă supun!Şi din acea zi, o, Principe al Credincioşilor, începui să le bi-ciuiesc, ca pe urmă să îmi fie milă de ele şi să le îmbrăţişez!Şi aceasta este povestea mea!Dar iat-o pe sora mea Amina, o, Principe al Credincioşilor,care îţi va istorisi povestea ei, care este încă mult mai uimitoaredecât povestea mea.Auzind această istorisire, califul Harun Al-Raşid fu la hotarulcel mai îndepărtat al uimirii. Dar se grăbi să işi astâmpere pe deplinsetea de a şti totul. De aceea se întoarse către tânăra Amina, careîi deschisese poarta astă-noapte, şi o întrebă:— Dar tu, o, frumoaso, care este oare pricina acelor urme delovituri ce se văd pe trupul tău?Povestea Aminei, a doua fecioarăLa aceste cuvinte ale califului, tânăra Amina înainta sfioasă,cu ochii aplecaţi şi zise:

103

O, Emire al Credincioşilor, nu îţi voi mai repeta cuvintele su-rorii mele Zobeida despre părinţii noştri. Află, aşadar, că, atuncicând muri tatăl nostru, eu şi sora mea cea mai mică dintre noicinci, Fahima, merserăm să trăim singure cu mama noastră, în timpce sora mea Zobeida şi celelalte două merseră să trăiască împreunăcu mama lor cealaltă.La puţină vreme după aceea, mama mă mărită cu un bătrânbogat, omul cel mai bogat din oraş şi de pe vremea lui. Iar la unan mai târziu, bătrânul meu soţ muri în pacea lui Allah, şi îmi lăsădrept parte legiuită din moştenire, după codul nostru oficial, opt-zeci de mii de dinari de aur.Şi aşa eu mă grăbii să îmi fac zece rochii minunate, fiecarerochie cu o mie de dinari. Şi nu mă lipsii de nimic pe lume.într-o zi dintre zile, cum şedeam tihnită, o bătrână intră să măvadă. Pe această bătrână, eu nu o mai văzusem niciodată mai înain-te. Şi ea era groaznic de urâtă: faţa ei era tot aşa de slută ca undos bătrân; avea un nas turtit, sprâncenele căzute, nişte ochi debabă desfrânată, dinţii măcinaţi, un nas ce i se prelingea întruna,

care >f S"Cit* NOPŢI

166 altminteri, ea este aidoma înfăţişată de poetul

Âătrână de piază rea! De~ar vedea~° Eblis' ea l~ar

ei' Ea te ^rădelegile, chiar fără să vorbească, doar prin tăcereaîncur °* ^Ute** să descurce o mie de catâri îndărătnici care s-ar fl:en / l lntr~° jjrfflză de păianjen, şi nici n-ar sfâşia pânza de păian-ea a oA^-f ^ farmece blestemate şi ştie săvârşi toate scârnăviile:a curv' - C^ru^. uneifetile> ea s~a împreunat cu o adolescentă, eaatâtâ»li CUO-*nCie coaptă, şi a aprins poftele într-o femeie bătrână,gazdăvin ac^eastă bătrână intră la mine şi mă salută şi imi zise:dă f • >^^nr^ P*'na de gingăşie şi de farmece! Am la mine în să f \>rfană, şi noaptea aceasta este noaptea nunţii ei. Şibunătăf"r0^i ~î ^' ^^an va 51*sa 'îi întoarcă răsplata şi cele cuveniteacestei ~ e - să binevoieşti să ne cinsteşti luând parte la nuntanoaste Sarmar^e fete atât de năpăstuită şi de umilă, care nu cu-înaltult^6 nim>«n' a'c' §' nu are de partea ei decât pe Allah Preapicioar 1 cuvinte, bătrâna începu să plângă şi să îmi sărutemă înd • ^u< care nu aveam de unde să îi ştiu toată viclenia,uioşai § i îmi fu milă de ea, şi îi zisei:A j ă su , in)izise.F

pregăte *u m^ vo* duce»cu îngăduinţa ta, şi tu, în acest timp,te însot^te C ^' imbracă-te, căci eu, spre seară, mă voi întoarce săPoi ea îir^j sărută mâinile şi se duse.j ^l !na. %ctflai şi mersei la hammam, şi mă parfumai, apoi ^fr*moasa dintre cele zece rochii noi şi ma imbrăcai; Ş'ra8u' meu de mărgăritare şi nestemate, brăţările, re preţioase şi toate bijuteriile mele; apoi imi luai mare de mătase albastră şi de aur; şi îmi strânsei brocart> §' îm' Puse' va'u' ce' m'c Pe faîa> după â băâş

104

-AscultAtunci eaapoi învcerceii 'vălul mCU

miilocu eU

jf,ce mi-' i ^u' ^e brocart> §' îm' Puse' va'u' ce' m'c Pe faîa> dupăcare îrn- a ■ lSil ocn" cu konl- §' iat"° înl°rcându-se pe bătrânacare su ,ftaP**âiia mea, casa este acum plină de rudele mirelui,tit doanţ^gjg ggjg maj noj,iie (jm oraş Le-am vestit de ve167O MIE ŞI UNA DE NOPŢI• irea ta sigură, şi au rămas încântate, şi acuma te aşteaptă cu multănerăbdare.Atunci eu luai cu mine câteva dintre sclavele mele şi ieşirămtoate şi merserăm până când ajunserăm într-o stradă largă şi stro-pită bine cu apă şi unde zburda briza răcoroasă. Şi văzurăm unportal înalt de marmură încununat de o cupolă susţinută de arcui-turi, şi toată din alabastru, şi monumentală. Şi prin acest portalvăzurăm înlăuntru un palat atât de înalt, încât ajungea până lanori. Atunci intrarăm şi, o dată ajunse la poarta palatului acela,bătrâna bătu în poartă şi cineva deschise. Intrarăm, şi găsirăm maiîntâi un coridor aşternut cu covoare şi cu draperii, şi de tavan atâr-nau lămpi colorate aprinse, şi făclii aprinse se înşirau in toată lun-gimea lui; şi mai erau, de asemenea, atârnate de pereţi, obiecte dinaur şi argint, bijuterii, şi arme din metal preţios. Şi străbăturămacel coridor, şi ajunserăm intr-o sală atât de minunată, încât estede prisos să o mai descriu.în mijlocul acestei săli, care era acoperită toată de mătăsuri,se afla un pat de alabastru împodobit cu mărgăritare alese şi cupietre preţioase şi acoperit cu o pânză subţire din atlaz apărătoarede ţânţari.La vederea noastră, o fecioară ieşi din lăuntrul palatului, şi erafrumoasă ca luna. Şi ea îmi zise:— Marhaba! Ahlan! oua sahlan! O sora mea, tu ne faci ceamai mare cinste omenească! Anastina!* Şi eşti pentru noi o dulcemângâiere şi eşti mândria noastră!Apoi, în cinstea mea, ea recită aceste versuri ale poetului:„Dacă înseşi pietrele ar fi aflat de venirea fermecătorului oaspete,ele s-ar fi înveselit, şi şi-ar fi împărtăşit una alteia vestea cea bună,închinăndu-se pe urmele paşilor săi!Ele şi-ar fi strigat în graiul lor: «Allah! oua sahlan!» pentru oa-menii plini de mărinimie şi de măreţie!"Apoi ea şezu şi îmi zise:— O, sora mea! trebuie să îţi spun că am un frate care te-avăzut într-o zi la o nuntă. Este un tânăr foarte binecuvântat şi cumult mai frumos ca mine. Şi din acea noapte el te-a îndrăgit cu oinimă plină de iubire şi de înflăcărare. Şi chiar el făcu aceasta casă se întâlnească cu tine, aici la mine; căci fratele meu nu are altă* „Marhaba! Ahlan! oua sahlan" şi „Anastina!" urări de bun venit intraduc-tibile cuvânt cu cuvânt: „Fie ca primirea ta să fie cordială, prietenoasă şi uşoară!"O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

lftHdorinţă decât să se însoare cu tine chiar în acest an binecuvântaide Allah şi de trimisul său. Şi nu-i nici o ruşine în a săvârşi faptele

105

îngăduite de lege!Când auzii aceste cuvinte, şi mă văzui cunoscută şi înconjuraţicu atâta cinstire ia acest lăcaş, îi zisei fecioarei:— Ascult şi mă supun!Atunci ea se umplu de bucurie şi bătu din palme. La acestsemn al ei, se deschise o uşă şi intră un tânăr frumos ca luna,asemănător cu zisa poetului:„El a atins o asemenea treaptă de frumuseţe, încât a ajuns operăîmplinită cu adevărat vrednică de Făuritorul ei! un giuvaer spre mări-rea meşterului faur care l-a cizelat!El a ajuns la desăvârşirea însăşi a frumusepi, la unitatea ei! Şiaşa, nu te minuna câtuşi de puţin când îl vezi scoţându-i din minţide iubire pe toţi muritorii!Frumuseţea lui străfulgera ochii tuturor, căci e întipărită petrăsăturile sale. Şi jur că nu este pe lume altă frumuseţe pe lume decâta lui!"La vederea sa, inima mea se înclină spre el. Atunci el păşiînainte şi se aşeză lângă sora lui; şi numaidecât intră cadiul cupatru martori; ei salutară şi se aşezară; apoi cadiul scrise contractulmeu cu acel tânăr, şi martorii îşi puseră pecetea lor pe contract,şi se duseră cu toţii în drumul lor.Atunci soţul meu se apropie de mine şi îmi spuse:— Să fie noaptea noastră o noapte binecuvântată!Apoi el zise:— O, stăpâna mea, tare aş vrea să îţi cer ceva!Eu îi spusei:— O, stăpânul meu, vorbeşte! Spune-mi ce vrei să îmi ceri?Atunci el se sculă, aduse Cartea Sfântă, şi îmi zise:— îmi vei jura pe Coram, că niciodată nu iţi vei alge un altuldecât mine, şi că nu te vei lăsa niciodată ispitită de un altul!Şi eu mă legai cu jurământ că îi voi îndeplini această dorinţă.Atunci el se bucură nespus de mult şi îmi aruncă braţele sale înjurul gâtului, şi simţii dragostea lui străbătându-mă până in mă-runtaie şi până în ghemul inimii mele!După aceea, sclavele ne întinseră masa, şi mâncarăm şi băurămpână ne saturarăm. Apoi, când se lăsă noaptea, el mă luă şi seîntinse cu mine în pat; şi ne petrecurăm toată noaptea aceea bi-

169O MIE ŞI UNA DE NOPŢi

necuvântată în îmbrăţişări şi alte lucruri asemănătoare, unul înbraţele celuilalt, până dimineaţa.Ramaserăm în starea aceasta vreme de o lună, la hotarul feri-cirii şi al bucuriei. La sfârşitul lunii aceleia, îi cerui soţului meuîngăduinţa să mă duc în suk să cumpăr nişte stofe şi el încuviinţă.Atunci îmi pusei veşmintele şi o luai cu mine pe bătrâna, care deatunci rămăsese in casă, şi coborâi în suk. Mă oprii la prăvălia unuitânăr negustor de mătăsuri pe care bătrâna mi-1 lăudase mult pen-tru stofele lui alese, şi pe care îl cunoştea de mult, după spuseleei. Apoi ea adăugă:— Acesta-i un băiat tânăr, care la moartea tatălui său moştenimulte bunuri şi avuţii!Apoi, întorcându-se către negustor, îi zise:— Arată-ne ce ai mai bun şi mai scump printre toate stofeletale, căci ne trebuie pentru această frumoasă fecioară!Şi el zise:— Ascult şi mă supun!Apoi bătrâna, în vreme ce tânărul negustor se zorea să ne

106

desfăşoare dinaintea noasră stofele, continuă să-mi laude şi să îmiarate însuşirile lui alese; şi eu ii răspunsei:— Eu n-am ce face cu aceste însuşiri alese şi cu laudele ce mile înşiri despre el! căci scopul nostru aici este să cumpărăm de lael din cele ce avem nevoie, apoi să ne întoarcem acasă.După ce ne aleserăm stofa dorită, noi îi întinserăm negusto-rului bani cât era preţul. Dar el nu voi nici într-un chip să se atingăde bani, şi ne zise:— Pentru astăzi nu primesc de la voi nici un ban; acesta esteun dar pentru plăcerea şi cinstirea ce îmi faceţi de a fi venit înprăvălia mea!Atunci eu îi zisei bătrânei:— Dacă nu vrea ca să primească banii, dă-i înapoi stofa!Dar el strigă:— Pe Allah! nu voi primi nimic de la voi! Acesta este un dardin partea mea. în schimb, îngăduie-mi, o, frumoasă fecioară, unsingur sărut, unul singur! Socotesc acest sărut ca de mai mare preţdecât toate mărfurile adunate în prăvălia mea!Şi bătrâna îi zise:— O, tinere frumos, eşti tare nesăbuit dacă socoteşti acest sărutca un lucru atâta de nepreţuit!Apoi ea îmi zise:— O, fiica mea, ai auzit ce spune acest tânăr negustor! FiiO MIE ŞI UNA DE NOPŢI

liniştită, nimic supărător nu ţi s-ar putea întâmpla de pe urmaunui mic sărut ce l-ar primi de la tine; şi tu, in schimb, ţi—ai puteaalege şi lua după placul tău din toate stofele astea preţioase!Atunci eu răspunsei:— Dar nu ştii că sunt legată prin jurământ?Şi ea răspunse:— Lasă-1 să te sărute, dar tu nu vorbi şi nu face nici o mişcare,şi aşa nu vei avea nimica de ce să te căieşti. Şi pe lângă asta, îţivei lua înapoi banii care sunt ai tăi, şi pe lângă ei stofele.în sfârşit, bătrâna urmă tot aşa să îmi înfrumuseţeze faptaaceasta şi trebuii să mă înduplec să-mi vâr capul în sac şi să pri-mesc târgul acesta. Totuşi îmi acoperii ochii, şi întinsei pulpanavălului meu pentru ca trecătorii să nu vadă ce se petrece. Şi atuncitânărul îşi vârî capul sub vălul meu, işi apropie gura de obrazulmeu şi mă sărută. Dar în acelaşi timp mă muşcă de obraz şi cu omuşcătură atâta de adâncă, încât îmi sfâşie carnea! Şi căzui în ne-simţire de durere şi de tulburare.Când îmi venii în fire, mă trezii întinsă pe genunchii bătrânei,care părea a fi tare mâhnită din pricina mea. Cât despre prăvălie,aceasta era închisă şi tânărul negustor se făcuse nevăzut. Şi bătrânaîmi zise:— Mărire lui Allah că ne-a ferit de o nenorocire mai cumplită!Apoi ea îmi zise:— Acum este timpul să ne întoarcem acasă. Dar tu te vei pre-face că eşti bolnavă, şi eu îţi voi aduce un leac pe care ţi-1 vei punepe muşcătură şi te vei tămădui pe dată.Atunci nu mai zăbovii să mă scol, şi, chinuită de gânduri şi despaima de urmări, mă pornii la drum până când ajunsei acasă; şispaima mea creştea pe măsură ce mă apropiam. Ajungând acasă,intrai in camera mea şi mă prefăcui bolnavă.într-acestea, intră bărbatul meu şi îmi zise, tare îngrijorat:

107

— O, stăpâna mea, ce nenorocire s-a abătut peste tine de cândai ieşit in oraş?Ii răspunsei:— Nu mi s-a întâmplat nimic. Sunt sănătoasă.Atunci el mă privi cu băgare de seamă şi îmi zise:— Dar ce-i cu această rană de pe obrazul tău, chiar în loculcel mai fraged şi cel mai gingaş?Atunci ii răspunsei:— Când cu îngăduinţa ta, am ieşit astăzi ca să cumpăr stofe,o cămilă, care era împovărată cu butuci de lemn m-a strâmtorat

171O MIE ŞI UNA DE NOPŢIin strada care gemea de lume, şi mi-a sfâşiat vălul şi m-a rănit laobraz aşa precum vezi. Oh, aceste străzi strâmte din Bagdad!Dar el se umplu de mânie şi îmi zise:— Chiar mâine, voi merge la guvernator şi voi înainta plângereîmpotriva tuturor stăpânilor de cămile şi a tăietorilor de lemne şiguvernatorul va da poruncă să îi spânzure pe toţi până la cel dinurmă!Atunci eu, plină de compătimire, îi zisei:— Pe, Allah asupra ta! nu te împovăra cu păcatele altuia! Dealtminteri, aceasta-i numai din vina mea singură, căci am urcat peun măgar care începu să împroaşte şi să gonească, şi am căzut lapământ, şi din întâmplare se afla acolo o bucată de lemn care mi-asfâşiat faţa şi m-a rănit la obraz!Atunci el strigă:— Mâine voi urca la Giafar Al-Barmaki şi îl voi istorisi aceastăpoveste, şi va ucide toate turmele de măgari din acest oraş!Şi eu strigai:— Aşadar, tu ai de gând să ucizi pe toată lumea din pricinamea? Atunci află că aceasta mi s-a întâmplat doar prin voinţa luiAllah şi prin destinul pe care îl călăuzeşte!La aceste cuvinte, soţul meu nu mai putu să îşi stăpâneascămânia şi strigă:— O, blestemată! ajunge cu minciunile! Vei îndura fărădele-gile tale!Şi mă ocări cu vorbele cele mai aspre, şi bătu cu piciorul înpământ, şi strigă cu un glas puternic de chemare. Atunci se deschiseuşa şi intrară şapte negri fioroşi care mă smulseră din patul meu şimă aruncară in mijlocul curţii. Şi soţul meu îi porunci unuia dintrenegri să mă ţină de mână şi să se aşeze pe mine; şi porunci unuialt negru să se aşeze pe genunchii mei şi să mă ţină de picioare.Atunci veni un al treilea negru care ţinea un paloş în mână şi zise:— O, stăpânul meu, o voi izbi cu paloşul şi o voi tăia în două!Şi alt negru adăugă:— Şi fiecare dintre noi va tăia o bucată mare din carnea ei şio va azvârli de hrană peştilor în fluviul Dejla*. Căci aceasta trebuiesă fie pedeapsa oricui calcă jurământul şi trădează prietenia!Şi ca să îşi întemeieze spusele, recită aceste versuri:t„Dacă aş vedea că am un părtaş la acela pe care îl iubesc, sufletulmeu s-ar răzvrăti şi s-ar smulge din această dragoste de pierzanie!• Tigru.Şi i-aş zice sufletului meu: «O, suflet al meu, este mai de pre[

108

pentru noi să murim neprihăniţi Căci nu-i nici un fel de fericireîntr-o dragoste cu un duşman»"Atunci soţul meu îi zise negrului care ţinea paloşul:— O, viteazule Saad, loveşte-o pe această netrebnică!Şi Saad ridică paloşul! Şi soţul meu îmi zise:— Şi tu, acum, rosteşte-ţi cu glas tare şehada crezului. Apoiaminteşte-ţi puţin de toate lucrurile şi veşmintele şi bunurile caresunt ale tale şi fa—ji testamentul căci ai ajuns la capătul firuluivieţii tale!Atunci eu îi zisei:— O, slujitorule al Iui Allah Prea Bunul! dă-mi numai răgazulsă îmi fac şehada crezului şi testamentul meu!Apoi îmi ridicai capul către cer, mi-1 aplecai pe piept şi începuisă mă judec pe mine însămi şi să cuget asupra stării jalnice şi deocară în care mă aflam, şi mă năpădiră lacrimile şi plânsei şi recitaiaceste versuri:„Aţi aprins patima în măruntaiele mele, ca după aceea sărămâneţi reci? Aţi făcut să vegheze ochii mei în nopţi nesfârşite, cadupă aceea să adormiţi?Dar eu! Eu v-am rânduit un loc aşezat între inima niea şi ochiimei! Şi aşa cum ar putea, oare, mima mea să vă uite sau ochii meisă contenească de a vă mai plânge.Mi-aţi jurat o statornicie neistovită, dar abia mi-aţi cucerit inimaşi v-aţi întors faţa de la mine.Şi acum nu mai vroiţi nici într-un chip să vă înduraţi de aceastăinimă! Deci, nu v-aţi născut decât ca să îmi căşunaţi nefericirea meaşi pe aceea a orcărei tinereţi?Oh! prieteni ai mei, vă conjur pe Allah! când voi muri, scrieţi pepiatra mormântului meu: «Aici sălăşluieşte un mare vinovat! El aiubit!»Intr-acest fel, trecătorul mâhnit care cunoaşte suferinţele de iu-bire, privind mormântul meu, va aruncă într-acolo o privire decompătimire!"Şi sfârşind aceste versuri, mai plânsei încă. Dar când auzi ver-surile mele şi văzu lacrimile mele, soţul meu fu mai furios încă şiîmi zise aceste stanţe:O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

„Dacă l-am părăsit pe acela pe care îl iubea inima mea, aceastan-a fost nicidecum din pricină că m-arfi năpădit urâtul, şi nici dinsfârşeală! El a săvârşit o greşeală vrednică de osânda despărţirii!El a dorit să îmi alăture părtaş un altul la iubirea noastră, întimp ce inima mea şi simţurile mele şi judecata mea nu putură înclinaspre o asemenea însoţire!"După ce sfârşi aceste versuri, eu începui să din nou să plâng,ca să îl înduioşez şi îmi zisei în sinea mea: „Mă voi preface supusăşi umilă. Şi îmi voi îmblânzi vorbele. Şi poate că &şa el mă va iertade osânda la moarte, chiar de îmi va lua toate avuţiile pe care leam"! Şi începui să îl rog fierbinte şi îi recitai cu înduioşare, acesteversuri:„într-adevăr, ţi-o jur, de ai vrea să fii drept, tu nu m-ai da morţii!Dar se ştie că acela care a dat osânda despărţirii de neînlăturat, n-aştiut niciodată să fie drept!Tu m-ai făcut să duc toată povara urmărilor dragostei, cândumerii mei de-abia puteau să îndure povara cămăşii subţiri, sau opovară încă şi mai uşoară!Şi totuşi, nu moartea mă miră, ci mă mir numai că văd trupul

109

meu, după ruptură, stăruind să te dorească!"Când sfârşii aceste versuri, plânsei. Atunci el mă privi şi măîmpinse plin de turbare cu mâna, şi mă ocărî îndelung şi îmi recităversurile:„ V-aţi lăsat cuprins de o altă prietenie decât cea faţă de mine,şi aţi făcut să se simtă întreaga voastră înstrăinare. Oare aşa furămnoi?tiar eu vă voi părăsi cum m-aţi părăsit şi aţi dispreţuit dorinţamea!Şi faţă de voi o să am aceeaşi răbdare ca şi aceea arătată devoi!Şi mă voi aprinde pentru un altul decât voi, fiincă v-aţi înclinatspre un altul! Şi ruptura va fi pe veci între noi şi nicidecum din pricinamea, ci numai dintr-a ta".Şi când încheie aceste versuri, îl strigă pe negru şi îi zise:— Taie-o în două jumătăţi! Ea nu ne mai este nimica!Când negrul păşi către mine, eu fui încredinţată de venireaO MIE ŞI UNA DE NOPŢI 174morţii mele şi îmi pierdui orice nădejde în viaţă, şi nu mă gândiidecât să îmi încredinţez soarta lui Allah Prea înaltul. Şi chiar înclipa aceea, o văzui intrând pe bătrâna care se aruncă la picioareletânărului şi începu să le sărute şi îi zise:— O, copilul meu, te rog fierbinte, eu, doica ta, în numeleîngrijirilor pe care ţi le-am dat, să o ierţi pe această fecioară, căcinu a săvârşit o greşeală care să fie vrednică de o asemenea pe-deapsă! De altminteri, tu eşti încă tânăr, şi mă tem ca blestemulei să nu se abată peste tine!Apoi bătrâna începu să plângă şi continuă să îl copleşească curugăminţi ca să îl înduplece, până când el ii zise:— Ei bine, din pricina ta mă îndur de ea! Dar trebuie să ii faciun semn care să-i rămână întipărit pe trup pentru toată viaţa!La aceste cuvinte, el le făcu unul sau două semne negrilor, carenumaidecât mă despuiară de veşminte şi mă înfăţişară astfel dez-golită. Atunci el luă cu mâna lui o ramură mlădioasă de gutui, senăpusti asupra mea, şi începu să-mi biciuiască tot trupul, şi îndeo-sebi spatele, pieptul şi şoldurile şi aşa de tare şi aşa de turbat, încâtcăzui in nesimţire, după ce îmi pierdui orice speranţă de a supra-vieţui la asemenea lovituri. în cele din urmă, încetă să mă mailovescă şi se duse, lăsându-mâ întinsă la pământ şi poruncind scla-velor să mă părăsească in această stare până la lăsarea nopţii, ca,după aceea, sub ocrotirea întunericului, să mă ducă în. casa meade odinioară şi să mă arunce acolo ca pe un lucru neînsufleţit. Şisclavele făcură întocmai aşa, şi mă aruncară în casa mea de odi-nioară urmând porunca stăpânului lor.Când îmi revenii in fire, rămăsei multă vreme fără ca să măpot mişca din pricina loviturilor; apoi mă îngrijii cu leacuri de totfelul, şi puţin câte puţin sfârşii prin a mă vindeca; dar urmele lo-viturilor şi cicatricile rămaseră pe mădularele mele şi pe carneamea, ca şi cum aş fi fost scrijelată de curele şi de bice! Şi aţi văzutcu toţii urmele acelea.Când, după patru luni de îngrijire, sfârşii prin a mă tămădui,am voit să merg să imi arunc ochii către palatul unde îndurasemaceastă silnicie; dar acesta era ruinat cu desăvârşire, şi la fel toatăstrada pe care se găsea, de la un capăt până la altul; şi in locultuturor acelor minuni nu mai rămăseseră decât grămăzi de gunoaieadunate de scursurile oraşului. Şi cu toate căutările mele, nu putuiajunge să aflu veşti despre soţul meu.

110

Atunci m-am întors la sora mea cea mai tânără Fahima, carerămăsese mereu fecioară neprihănită; şi amândouă merserăm să o175O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

vedem pe sora noastră de la acelaşi tată, Zobeida, aceea care ţi-aistorisit povestea cu cele două surori ale sale schimbate în căţele.Şi ea mi-a istorisit povestea ei, şi eu îi istorisii povestea mea, dupăsalutările cele de cuviinţă. Şi atunci sora mea Zobeida îmi zise:— O, sora mea, nimeni pe lumea aceasta nu este ferit de ne-norocirile sorţii! Dar mulţumită lui Allah! noi suntem încăamândouă în viaţă! să rămânem de acum înainte mereu împreună.Şi, mai cu seamă, fie ca niciodată să nu se pomenească între noicuvântul căsătorie, şi chiar trebuie să îi pierdem până şi amintirea!Şi tot aşa, sora noastră mică Fahima rămase cu noi. Şi ea esteaceea care coboară la suk ca să târguiască în fiecare zi şi să cumperetoate cele de trebuinţă; iar eu sunt însărcinată numai să le deschidpoarta la cei care bat şi să ii primesc pe cei poftiţi la noi; cât despresora noastră cea mare, Zobeida, ea face rânduială in treburile casei.Şi nu încetăm să trăim astfel foarte fericite, fără de bărbaţi, pânăin ziua când sora noastră Fahima ni—1 aduse pe hamal, împovăratcu o grămadă de lucruri şi pe care îl poftirăm să se odihnească oclipă la noi. Şi tot atunci intrară cei trei saâlik care ne istorisiră>oveştile lor; şi apoi voi, sub înfăţişarea celor trei negustori. Şi tutii ceea ce s-a întâmplat şi cum am fost aduse între mâinile tale,3, Emire al Credincioşilor!Şi aceasta este povestea mea!Atunci califul rămase nespus de uimit, şi...Dar tn clipa aceea a povestirii sale, Şahrazada văzu ivindu-se dimineaţa, şi,discretă, conteni istorisirea ei.

Dar când se lăsă a optsprezecea noapteŞahrazada urmă cu aceste cuvinte:

Mi s-a povestii, o, mărite rege, că la auzul istorisirilor spusede tinerele Zobeida şi Amina, care erau acolo cu sora lor cea micăFahima şi cele două căţele negre şi cu cei trei saâlik, califul HarunAl-Raşid rămase nespus de uimit şi porunci ca aceste două poves-tiri, precum şi cele ale celor trei saâlik, să fie scrise de scribii can-O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

176celariilor cu cea mai frumoasă scriere de aur, iar manuscrisele săfie păstrate în arhivele domniei.Apoi el ii zise fecioarei Zobeida:— Şi acum, o, doamnă plină de nobleţe, spune-mi: n-ai maiprimit veşti de la efrita care le-a fermecat pe cele două surori aletale prefâcându-le sub chipul acestor două căţele?Şi Zobeida răspunse:— Emire al Credincioşilor, aş putea să ştiu de ea, căci mi-adat o şuviţă din părul ei şi mi-a zis: „Când vei avea nevoie de mine,n-ai decât să aprinzi unul din aceste fire de păr, şi mă voi ivi nu-maidecât dinaintea ta, din orice loc îndepărtat s-ar nimeri să măaflu, chiar dacă aş fi dincolo de Muntele Caucaz!"Atunci califul îi zise:— Ah! adu-mi acea şuviţă!Şi Zobeida îi dădu şuviţa; şi califul luă un fir de păr şi îl aprinse.Şi de-abia se făcu simţit mirosul de păr, că se stârni un cutremurîn tot palatul şi o zguduitură puternică, şi deodată se ivi genniasub chipul unei fete îmbrăcate în straie bogate. Şi fiindcă era mu-

111

sulmană, ea nu uită să îi spună califului:— Pace ţie, o, locţiitor al lui Allah! v

Şi califul îi răspunse:— Facă-se ca şi asupra ta să coboare pacea şi indurarea luiAllah şi binecuvântările sale!Atunci ea îi zise:— Află, o, Prinţe al Credincioşilor, că această fecioară carem-a făcut să mă arăt aicea după dorinţa ta, mi-a făcut mult bineşi a sădit in mine seminţe care au încolţit! Şi aşa, orice aş facepentru ea, eu nu voi putea niciodată să răsplătesc îndeajuns binelece mi 1-a făcut. Cât despre surorile ei, eu le-am preschimbat încăţele; şi dacă nu le-am făcut să moară, aceasta a fost ca să nu iiprilejuiesc surorii lor o prea mare mâhnire. Acuma, dacă tu, o,Prinţe al Credincioşilor, doreşti izbăvirea lor, eu le voi izbăvi însemn de cinstire faţă de tine şi faţă de sora lor! Şi de altminteri,eu nu uit nici o clipă că sunt musulmană!Atunci el îi zise:— Desigur! doresc să le izbăveşti! După aceea, noi vom cercetacazul tinerei femei cu trupul învineţit de lovituri; şi dacă într-a-devăr, mă voi dumiri şi despre adevărul povestirii ei, îi voi luaapărarea şi o voi răzbuna împotriva aceluia care a pedepsit-o în-tr-un chip atâta de nedrept!Atunci efrita zise:177O Mlfi ŞI UNA DE NOPŢI— Emire al Credincioşilor, eu ţi-1 voi arăta într-o clipă peacela care s-a purtat aşa cu tânăra Amina şi a asuprit-o şi i-a luattoate avuţiile. Căci află că el îţi este cel mai apropiat dintre oa-meni!Apoi efrita luă o cană de apă şi descântă deasupra ei; apoi lestropi cu aceasta pe cele două căţele şi le zise:— întoarceţi-vă degrabă la forma voastră omenească cea deodinioară!Şi, in acelaşi ceas, cele două căţele se prefăcură în două fe-cioare frumoase să facă cinste cui le-a zămislit.Apoi gennia se întoarse spre calif şi îi zise:— Făptaşul tuturor acestor nedreptăţi pe care le-a îndurattânăra Amina, este însuşi fiul tău, El-Amin!Şi ea îi istorisi povestea pe care califul putu astfel să o dove-dească prin gura unei a doua făpturi, nicidecum omenească, ci gen-nia!Atunci califul rămase foarte uluit, insă încheie:— Mărire lui Allah pentru mântuirea acestor două căţele prinmijlocirea mea!Apoi porunci să vină fiul său El-Amin dinaintea feţei^sale şiîi ceru lămuriri; şi El-Amin îi răspunse, povestindu-i adevărul.Atunci califul porunci să se adune cadiii şi martorii, în aceeaşi salăunde se aflau cei trei saâlik, fii de regi, şi cele trei fecioare cu celedouă surori care fuseseră vrăjite.Şi atunci, de faţă cu cadiii şi martorii, îl cunună din nou pefiul său El-Amin cu tânăra Amina; o cunună pe tânăra Zobeidacu tânărul saâluk, fiu de rege; le cunună pe celelalte două fecioare,care tocmai îşi redobândiseră forma lor omenească, cu ceilalţi doisaâlik, fii de regi, şi el însuşi porunci să se alcătuiască contractulsău de căsătorie cu cea mai tânără dintre cele cinci surori, fecioara

112

Fahima, aducătoarea de bucate dulce şi drăgălaşă! Cât despre ha-mal, trimise să—I aducă şi—1 numi căpetenia curtenilor, şi—1 însuracu cea mai frumoasă fecioară din haremul împărătesc.Şi porunci să se zidească pentru fiecare pereche câte un palat,şi le dădu la toţi avuţii uriaşe ca să poată vieţui fericiţi. Şi el însuşi,când de-abia se lăsă seara, se grăbi să meargă să se întindă întrebraţele tinerei Fahima, cu care petrecu întâia noapte binecuvân-tată!Dar, urmă Şahrazada grâindu-i regelui Şahriar, să nu crezi nicidecum, o, măriterege, că această poveste ar fi mai uimitoare decât cea care va urma, a femeii tăiate!■*la 12 voi. I

POVESTEA FEMEII TĂIATE,A CELOR TREI MERE ŞI A NEGRULUI RIHANŞahrazada zise:

într-o noapte dintre nopţi, califul Harun Al-Raşid ii zise luiGiafar Al-Barmaki:— Vreau să coborâm într-astă-noapte spre oraş, ca să iscodimdespre faptele guvernatorilor şi ale valiilor. Şi sunt pe deplin ho-tărât să îi îndepărtez din dregătorii pe toţi aceia împotriva cărorami s-ar aduce plângeri!Şi Giafar răspunse:— Ascult şi mă supun!Şi califul şi Giafar şi Massrur, spătarul, se deghizară şi coborârăşi porniră să cutreiere pe străzile Bagdadului, când deodată, tre-când pe o ulicioară, ei deteră cu ochii de un moşneag tare bătrâncare ducea pe cap un năvod de prins peşte şi un coş împletit, şicare ţinea în mână o bâtă; şi moşneagul acela păşea agale mur-murând aceste strofe:„Ei mi-au zis: «O, înţeleptule! prin a ta ştiinţă, tu eşti printreoameni ca luna în noapte!»Eu le răspunsei: «Rogu-vă, scutiţi-mă de aceste vorbe! Nu estenici o ştiinţă decât aceea a Destinului!»Căci eu, cu toată ştiinţa mea, cu toate manuscrisele mele şi cărţilemele şi călimara mea, n-aş fi în stare să trag în cumpănă cu putereaDestinului nici măcar o singură zi! Şi acei care ar face rămăşag pemine nu VotputZStdecffismŞipiardă arvuna!179O MIE ŞI UNA DE NOPŢIîntr-adevăr, ce este mai întristător decât săracul, starea săraculuisi pâinea săracului şi viaţa lui!De-i vară, el îşi iroseşte puterile! De-i iama, el n-are cu ce să'se încălzească decât cenuşarul!De conteneşte din mers, câinii se reped să îl gonească! Vai de el!El este un netrebnic. El este ţinta batjocurei şi a hulei! Ah! cine oaree mai nenorocit ca el?Dacă nu se încumetă să îşi strige plângerea lui către oameni şisă îşi arate necazul, cine va fi acela care să plângă de mila lui?Ah! dacă aceasta-i viaţa săracului, cât este, aşadar, mai de alespentru el mormântul!''Auzind aceste versuri tânguitoare, califul îi zise lui Giafar:— Versurile şi toată înfăţişarea acestui om sărman arată o maresărăcie.Apoi el se apropie de moşneag şi îi zise:— O, şeicule, care este meseria ta?.El răspunse:— O, stăpânul meu, sunt pescar! Şi tare sărac! Şi am o familie!Şi, de la amiază până acum, am fost dus pe aiurea la muncă, şiAllah încă nu m-a învrednicit cu pâinea din care să îmi hrănesc

113

copiii! De aceea sunt scârbit de mine şi sătul de viaţă, şi nu-mimai doresc decât moartea!Atunci califul îi zise:— Oare nu te poţi întoarce cu noi înapoi la fluviu şi să aruncide pe ţărm năvodul în Tigru, şi aceasta in numele meu, ca să îmivăd norocul? Şi tot ce vei scoate din apă, voi cumpăra de la tineşi îţi voi plăti cu o sută de dinari.Şi bătrânul se bucură la aceste vorbe şi răspunse:— Primesc îndemnul tău şi mi-1 aşez pe capul meu!Şi pescarul se întoarse cu ei spre Tigru şi îşi aruncă năvodulin apă şi aşteptă; apoi trase funia năvodului şi năvodul ieşi din apă.Şi bătrânul pescar găsi în năvod o ladă ferecată, tare grea de ridicat.Şi califul, la rândul său, după ce o încercă, o găsi tare grea. Dar else grăbi să ii dea cei o sută de dinari pescarului, care se duseîmpăcat.Atunci Giafar şi Massrur luară in spinare lada şi o duseră pânăla palat. Şi califul porunci să se aprindă făcliile şi Giafar şi Massrurse apropiară de ladă şi o sparseră. Ei găsiră inlăuntru un coş mareîmpletit din frunze de palmier, cusut cu- lână.jrpşie^ţăja^ă firul delână şi găsiră in coş un covor, scoaseră covorul şi dedesubt afiară

O MIE ŞI UNA DE NOPŢI 180un văl mare şi alb de femeie; ridicară vălul şi dedesubt găsiră, albăca argintul curat, o tânără femeie ucisă şi tăiată în bucăţi.în faţa acestei privelişti, califul lăsă să-i curgă şiroaie lacrimilepe obraji, apoi se întoarse plin de mânie spre Giafar şi strigă:— O, câine de vizir! iată că acum sub domnia mea, se săvârşescomoruri şi cei ucişi sunt aruncaţi în apă! Şi sângele lor se va în-toarce asupra mea în ziua judecăţii, şi va atârna greu pe conştiinţamea! Ci, pe Allah! trebuie neapărat să îl pedepsesc pe ucigaş şi săîl omor. Cât despre tine, o, Giafar, jur pe adevărul coborârii melede-a dreptul din califii Bani-Abbas, că dacă nu mi-1 aduci în faţamea pe ucigaşul acestei femei pe care vreau să o răzbun, voi daporuncă să te răstignească de poarta palatului meu, pe tine şi pa-truzeci din Barmakizi*, verii tăi!Şi califul era plin de mânie. Giafar îi zise:— îngăduie-mi un răgaz de trei zile!El îi răspunse:— Ţi-1 îngădui!Atunci Giafar ieşi din palat şi, plin de mâhnire, merse prinoraş şi îşi zise in sinea lui: „Cum aş putea să recunosc vreodată peacela care a ucis-o pe acea tânără femeie şi unde să îl aflu ca săîl aduc dinaintea califului? Iar de altă parte, dacă i-aş aduce unaltul decât ucigaşul pentru ca acela să moară în locul adevăratuluifăptaş al nelegiuirii, fapta aceasta mi-ar apăsa greu conştiinţa. Şinici aşa nu mai ştiu ce să fac".Şi tot frământându-se astfel, Giafar ajunse la el acasă şi rămaseacolo în timpul celor trei zile de răgaz, pradă deznădejdii. Şi într-apatra zi, califul trimise să îl cheme. Şi când se înfăţişă între mâinilesale, califul îl întrebă:— Unde-i ucigaşul tinerei femei?Giafar răspunse:— Oare, pot eu ghici nevăzutul şi ascunsul, ca să recunoscucigaşul în mijlocul unui oraş întreg?Atunci califul urlă de mânie şi porunci răstignirea lui Giafar

114

de poarta palatului şi porunci crainicilor să strige vestea prin totoraşul şi prin împrejurimi, zicând:— Oricine doreşte să ia parte la priveliştea răstignirii lui GiafarAl-Barmaki, vizirul califului, şi la răstignirea a patruzeci dintreBarmakizi, neamurile lui, de poarta palatului, numaidecât să iasăşi să vină de faţă la această privelişte!Şi toţi locuitorii Bagdadului ieşiră de pe toate străzile ca să iaBarmakizii, familie nobilă arabă.

181O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

parte la răstignirea lui Giafar şi a verilor săi, dar nimeni nu ştiapricina acesteia, şi toată lumea era întristată şi se tânguia, căciGiafar şi toţi Barmakizii erau iubiţi pentru binefacerile şi dărnicialor.Când lemnul schingiuirii fu ridicat, îi aşezară pe osândiţi de-desubt, şi fu aşteptată încuviinţarea califului pentru împlinireaosândei. Şi iată, în timp ce toţi locuitorii plângeau, un tânăr fru-mos, în veşminte strălucitoare, despică zorit mulţimea şi ajunseîntre mâinile lui Giafar şi îi zise:— Facă-se ca izbăvirea să îţi fie dată, o, stăpânul meu cel maimare dintre nobili, o, tu lăcaş de adăpostire a săracilor! Căci eusunt acel care am ucis-o pe femeia tăiată in bucăţi şi care am pus-oîn lada pe care aţi pescuit-o din Tigru! Aşadar, ucide-mă în schimbşi hotărăşte să fiu pedepsit!Când Giafar auzi cuvintele tânărului, se bucură tarejentrusine, dar se întrista mult de soarta ce îl aştepta pe tânăr. începu,aşadar, să îi ceară desluşiri mai amănunţite, când deodată un şeicvenerabil îndepărtă mulţimea şi înainta în grabă către Giafar şitânăr, îi salută şi le zise:— O,- vizire, nu da nici o crezare cuvintelor acestui tânăr, căcinimeni altul nu este ucigaşul tinerei femei decât numai eu! Şi nu-mai împotriva mea ai dreptul să te răzbuni!Dar tânărul zise:— O, vizire, acest şeic bătrân bate câmpii şi nu ştie ce grăieşte,îţi repet că eu am ucis-o! Aşadar, numai eu singur trebuie să fiupedepsit în acelaşi chip!Atunci şeicul zise:— O, copilul meu! tu eşti încă tânăr şi trebuie să iubeşti viaţa!Dar eu sunt bătrân şi m-am săturat de lumea aceasta. Şi voi slujidrept răscumpărare pentru tine, pentru vizir şi pentru verii lui. îţirepet, deci, că eu sunt ucigaşul, şi numai asupra mea trebuie abă-tută răzbunarea.Atunci Giafar, cu încuviinţarea căpeteniei străjilor, îi luă cusine pe tânăr şi pe moşneag şi urcă împreună cu ei la calif. Şi zise:— Emire al Crcdincişilor, iată dinaintea ta pe ucigaşul tinereifemei!Şi califul întrebă:— Unde-i?Giafar zise:— Acest tânăr mărturiseşte şi susţine morţiş că el, şi numai el,este ucigaşul.O MIE ŞI UNA DE NOPŢI182Atunci califul ii privi pe şeic şi pe tânăr şi le zise:— Care dintre voi doi a ucis-o pe femeie?Tânărul răspunse:

115

— Eu!Şi şeicul zise!— Nu! chiar eu am ucis-o!Atunci califul, fără să întrebe mai multe, îi zise lui Giafar:— Ia-i pe amândoi şi răstigneşte-i!Dar Giafar răspunse:— Dacă nu-i decât un singur ucigaş, osândirea celui de-al doi-lea ar fi o mare nedreptate!Atunci tânărul strigă:— Jur pe Cel care a ridicat cerurile la înălţimea unde sunt ş;a întins pământul până la adâncimea unde este, că eu singur amucis-o pe tânăra femeie! Şi iată dovezile despre aceasta!Şi atunci tânărul descrise descoperirea făcută şi cunoscută nu-mai de calif şi de Giafar şi de Massrur. Şi califul rămase încredinjatde vinovăţia tânărului şi fu cuprins de cea mai neţărmurită mirare,şi îi zise tânărului:v- Dar de ce ai săvârşit acest omor? De ce această mărturisiredin partea ta fără să fii forţat la aceasta prin lovituri de vergi? Şicum se face că tot tu ceri astfel să fii pedepsit în schimb?Atunci tânărul zise:— Află, o, Emire al Credincioşilor, că acea fecioară îmbucâtă-ţită este soţia mea, şi este fiica acestui şeic bătrân care este socrulmeu. M-am însurat cu ea când era o copilă neprihănită. Şi Allahm-a învrednicit să am de la ea trei copii de parte bărbătească. Şiea continuă mereu să mă iubească şi să mă slujească; şi eu conti-nuai să nu aflu la ea numic de dojana.Dar la începutul lunii acesteia, destinul hotărî ca ea să cadăgreu bolnavă; şi numaidecât adusei medicii cei mai pricepuţi, carenu zăboviră să o vindece în curând, cu îngăduinţa lui Allah! Şi eu,cum nu mă culcasem cu ea de la începutul boalei sale, şi cum do-rinţa mi s-a iscat în clipa aceea, vrui să o sfătuiesc să facă mai întâio baie. Dar ea îmi zise:— înainte de a intra la hammam, am o poftă ce vreau să mi-oastâmpăr.Şi eu îi zisei:— Şi care poate fi această poftă?Ea îmi zise:

■183O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

— Am poftă de un măr ca să îi simt mireasma şi să muşc dinel o îmbucătură.Şi eu numaidecât mă dusei în oraş ca să cumpăr mărul, chiarde-ar fi fost la preţul de un dinar de aur! Şi căutai la toţi negustoriide fructe; dar n-aveau deloc mere! Şi mă întorsei de acolo necăjitacasă şi nici nu mă încumetai să dau ochii cu soţia mea, şi îmipetrecut toată noaptea gândindu-mă la calea de a găsi un măr. Adoua zi, în zori, ieşii din casă şi mă îndreptai spre livezi, şi măapucai să le cutreier, una câte una, copac de copac, fără să aflunimic. Dar in calea mea întâlnii un paznic de livadă, un om inetate, şi—1 întrebai unde aş putea să aflu nişte mere. El îmi zise:

116

— Copilul meu, acesta-i un lucru tare anevoie de găsit, nu dinaltă pricină, decât doar fiindcă nu se află nicăieri, de nu cumvas-or găsi la Bassra, in livada căpeteniei credincioşilor. Dar şi acoloe greu de ajuns la ele, căci paznicul păstrează cu grijă merele pen-tru folosin(a califului.Atunci eu mă întorsei de acolo înapoi la soţia mea şi ii povestiicele petrecute, dar dragostea ce o aveam pentru ea mă făcu să măpregătesc numaidecât de călătorie. Şi plecai, şi avui nevoie de cinci-sprezece zile bune, călătorind zi şi noapte, ca să ajung la Bassra şisă mă întorc de acolo, dar soarta mă părtini, şi mă întorsei la soţiamea, aducând trei mere cumpărate de la paznicul livezii din Bassrape preţul a trei dinari.Intrai, aşadar, tare vesel in casă şi îi întinsei soţiei mele celetrei mere; dar la vederea lor, ea nu vădi câtuşi de puţin vreun semnde mulţumire, şi le aruncă nepăsătoare lângă ea. Totuşi, văzui că,în timpul lipsei mele de acasă, fierbinţelile o întoarseră pe soţiamea, şi cu putere încă, şi o ţineau întruna, şi soţia mea mai zăcuîncă zece zile în răstimpul cărora nu o părăsii nici măcar o clipă.Dar mulţumită lui Allah, la capătul acestui răstimp, ea îşi redo-bândi sănătatea, şi putui atunci să ies şi să merg la prăvălia mea;şi mă apucai din nou să vând şi să cumpăr.Ci, în timp ce şedeam aşa la mine în prăvălie, către ceasulamiezii, văzui trecând pe dinaintea mea un negru care ţinea inmână un măr cu care se juca întruna. Atunci ii zisei:— Ei! prietene! de unde ai putut lua mărul acesta, spune-mica să mă duc şi eu să cumpăr câteva asemănătoare?La vorbele mele, negrul începu să râdă şi zise:— L-am luat de la iubita mea! Tocmai mă dusesem să o văd,căci trecuse de acuma câtăva vreme de când n-o mai văzusem, şio găsii posomorâtă şi lângă ea se aflau trei mere; şi când o întrebai,O MIE ŞI UNA DE NOPŢI184ea îmi zise: „închipuieşte-ţi, scumpul meu, că acest biet tătic încor-norat de bărbat al meu, pe care îl am, a plecat anume pentru astala Bassra ca să mi le cumpere, şi le-a cumpărat cu trei dinari deaur!"Apoi ea îmi dădu acest măr pe care îl am în mână?La aceste cuvinte ale negrului, Emire al Credincioşilor, ochiimei văzură lumea toată în tăciune negru; şi închisei numaidecâtprăvălia şi mă întorsei acasă, după ce pe drum îmi pierdusem toateminţile sub imboldul nestăvilit al mâniei mele. Şi privii pe pat şi,într-adevăr, nu găsii nici urmă de al treilea măr. Şi atunci îi ziseisoţiei mele:— Dar unde-i al treilea măr?Ea îmi răspunse:— Nici nu bănuiesc unde poate fi şi nici nu am vreo ştire des-pre el.Astfel mă dumirii despre adevărul vorbelor negrului. Atuncimă năpustii asupra ei cu un cuţit în mână, îmi pusei genunchii pepântecele ei şi o ciopârţii cu lovituri de cuţit; îi tăiai astfel capulşi mădularele, pusei totul în coşul împletit cu toată graba, apoi oacoperii cu vălul şi cu covorul şi o pusei în lada, pe care am încuia-t-o, încărcai lada pe spinarea catârului meu şi mă dusei numai-decât să o arunc în Tigru, şi aceasta chiar cu mâinile mele!Şi aşa, deci, o, Căpetenie a Credincioşilor, eu rog fierbinte să

117

îmi grăbeşti moartea drept pedeapsă pentru fărădelegea mea, pecare o voi ispăşi intr-acest chip, căci tare mi-e teamă să îiu dauseamă pentru acestea la ziua învierii!Aşadar, o aruncai în Tigru, fără să fiu văzut de nimeni, şi măîntorsei acasă. Şi îl aflai pe băiatul meu cel mare plângând şi cutoate că eram sigur că el nu ştia de moartea mamei sale, totuşi îlîntrebai:— De ce plângi?El îmi răspunse:— Fiindcă am luat unul dintre merele pe care le avea mama,şi fiincă, apoi, coborând să mă joc cu fraţii mei, am văzut un negruuriaş care trecu pe lângă mine şi îmi smulse mărul din mâuii şi îmizise: „De unde-i venit mărul acesta?" Eu îi răspunsei: „îl am dela tatăl meu, care s-a dus şi 1-a adus mamei mele cu încă douăasemănătoare, cumpărate de la Bassra cu trei dinari." Cu toatevorbele mele, negrul nu îmi mai dădu mărul înapoi ci mă lovi şise duse cu el! Şi acum eu mă tem să nu mă bată mama pentrumărul acela!185O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

La aceste cuvinte ale copilului, pricepui că negrul ticluise opoveste mincinoasă pe socoteala fiicei unchiului meu şi că aşa amucis-o pe nedrept!Atunci începui să vărs lacrimi amare, apoi îl văzui venind petatăl soţiei mele, acest şeic venerabil care se află aicea cu mine. Şiii povestii trista întâmplare. Atunci ei şezu lângă mine şi începuşi el să plângă. Şi nu mai contenirăm amândoi cu plânsul până lamiezul nopţii. Şi făcurăm să ţină slujbele de înmormântare vremede cinci zile. Şi, de altminteri, până astăzi să ne jeluim de aceastămoarte. 'Aşadar, eu te rog fierbinte, o, Emire al Credincioşilor, peamintirea sfântă a străbunilor tăi, să îmi grăbeşti pătimirea şi săaduci asupra mea pedeapsa cumplită spre a răzbuna acest omor!La auzul acestei povestiri, califul fu la hotarul mirării şi strigă:— Pe Allah! nu vreu să ucid decât pe acel viclean de negru!...Dar în clipa aceea a povestirii, Şahrazada văzu ivindu-se dimineaţa şi tăcudiscret.

Dar când se lăsă a nouăsprezecea noapteEa zise:

Mi s-a povestiţi, o, mărite rege, că atunci califul zise că nu îlva ucide decât pe negru, dat fiind că tânărul era vrednic de iertare.Apoi califul se întoarse către Giafar şi îi zise:-L Adu-1 în faţa mea pe acel negru de smoală şi catran care afost pricina acestei întâmplări! Şi dacă nu mi-1 vei putea găsi, voiporunci să te ucidă în locul lui!Şi Giafar ieşi plângând şi zicându-şi: „De unde voi putea eu,oare, să îl aduc în faţa lui? Aşa cum numai din întâmplare un ulciorcare cade nu se sparge, tot aşa şi eu numai din întâmplare amscăpat întâia oară de la moarte. Dar acum?... Totuşi: Cel care avoit întâia oară să mă scape, de va vrea, mă va scăpa şi a douaoară! Cât despre mine, pe Allah! mă voi închide la mine acasă fărăsă mă clintesc din loc, in cele trei zile de păsuire. Căci la ce-i bunsă fac cercetări zadarnice? Să mă încredinţez voinţei Celui Dreptşi Prea înalt!"O MIE ŞI UNA DE NOPŢI1».

118

Şi, într-adevăr, Giafar nu se clinti din casa lui în cele trei zilede păsuire. Şi a patra zi trimise să îl caute pe cadiu şi îşi făcutestamentul înaintea Iui; şi îşi luă, plângând, rămas-bun de la copiiisăi. Apoi veni trimisul califul care îl vesti că Emirul Credincioşiloiera nestrămutat în hotărârea de a-1 ucide dacă negrul nu va fi găsit.Şi Giafar plânse şi mai tare, şi copiii plânseră împreună cu el. Apoio cuprinse pe cea mai mică dintre fiicele lui ca să o mai îmbrăţişezeo dată, fiindcă o iubea mai mult decât pe toţi ceilalţi copii ai săi,şi o strânse la pieptul său, şi vărsă lacrimi îmbelşugate gândindu-sccă era silit să o părăsească. Dar deodată, cum o strângea către sine,simţi ceva rotund în buzunarul fetiţei şi îi zise:— Ce ai în buzunar?Ea răspunse:— O, tată, un măr! Mi 1-a dat Rihan*, negrul nostru. Şi îl amde patru zile la mine. Dar nu îl putui lua de la el decât după cei-am dat doi dinari.La auzul acestor cuvinte despre negru şi măr, Giafar simţi oneţărmurită bucurie şi strigă:— O, Mântuitorule!Apoi porunci să îl aducă pe negrul Rihan. Şi Rihan veni, şiGiafar îl întrebă:— De unde ai acest măr?El răspunse:— O, stăpânul meu, acum cinci zile, mergând prin oraş, amintrat pe o uliţă şi văzui nişte copii jucându-se şi, printre ei, seafla unul care ţinea in mână acest măr, i-1 luai şi îl lovii; atunci elplânse şi îmi zise: „Mărul este al mamei mele. Şi mama e bolnavă.Ea a avut poftă de un măr, şi tata a plecat să îl aducă de la Bassracu încă două mere, pe preţul de trei dinari de aur. Şi eu am luatunul ca să mă joc cu el". Apoi începu să plângă. Dar, eu fără săţin seama de plânsul lui, venii acasă cu mărul acesta şi îl dădui pedoi dinari stăpânei mele, fetiţa ta!Auzind această povestire, Giafar fu cuprins de neţărmurită mi-rare văzând cum se ivesc toate aceste încurcături şi moartea uneifemei, din greşeala negrului său Rihan. Şi porunci să fie aruncatnumaidecât in temniţă. Apoi se înveseli că scăpase astfel el însuşide la o moarte sigură şi recită aceste două versuri:„Dacă nenorocirile tale nu se datoresc decât sclavului tău, cumde nu î[i trece prin minte să te descotoroseşti de sclavul acesta?* Rihan însemnează mirt şi, de asemenea, orice planta cu miros aromatic.187O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

Nu ştii tu că sclavii roiesc, dar că sufletul tău este unul si nupoate fi înlocuit?..."Dar apoi se răzgândi, şi îl luă pe negru şi îl duse dinainteacalifului, căruia îi istorisi povestea.Şi califul Harun Al-Raşid rşmase atât de uimit, încât poruncicu această poveste să fie trecută în cronici spre a sluji de învăţăturăoamenilor.Dar Giafar zise:— Nu te minuna prea tare de această poveste, o, Căpetenie aCredincioşilor, căci ea este departe de a se putea asemui ca aceeaa vizirului Nureddin şi a fratelui său Şamseddin.Şi califul strigă:— Şi cum este acea poveste care zici că-i mai uluitoare decât

119

cea pe care tocmai am auzit-o?Şi Giafar zise:— O, Prinţe al Credincioşilor, nu ţi-o voi povesti decât de-mifăgăduieşti că ii vei ierta negrului meu Rihan fapta lui necugetată!Şi califul răspunse:— Fie! Te învrednicesc cu iertarea sângelui său. Şi îl iau deprieten şi de tovarăş pe acest tânăr, şi spre a-i alina durerea de peurma pierderii soţiei ciopârţite, fiica unchiului său, îi dau de soţielegitimă pe cea mai frumoasă dintre fecioarele mele tăinuite, cuzestrea ei, şi cu leafă de vizir.Şi acum, o, Giafar, invredniceşte-ne auzul cu vorbele tale.

■■■MSi

■■iiiPOVESTEA VIZIRULUI NUREDDIN,A FRATELUI SĂU VIZIRUL ŞAMSEDDINŞI A FRUMOSULUI HASSAN BADREDDINAtunci Giafar Al-Barmaki zise:Află, o Căpetenie a Credincioşilor, că trăia în ţara Mesr* unsultan drept şi binefăcător. Acel sultan avea doi copii asemănătorica două luni de pe cer: cel mare se numea Şamseddin** şi cel micse numea Nureddin***, dar Nureddin, cel mic, era, neîndoios, maifrumos şi mai bine făcut decât Şamseddin, care, de altfel, era de-săvârşit; dar Nureddin nu îşi avea pereche în lumea întreagă. Elera atât de minunat, încât frumuseţea lui era cunoscută în toateţinuturile, şi mulţi călători veneau în Egipt, din ţările cele maiîndepărtate, numai pentru plăcerea de a contempla desăvârşirealui şi trăsăturile chipului său.Soarta rândui că vizirul, tatăl lor, muri. Şi sultanul răradânc indurerat de moartea lui. Şi porunci să vină la el cei doişi le zise să se apropie de el, ii înveşmânta cu mantii de marecinstire şi le spuse:— Din clipa aceasta, voi veţi îndeplini, pe lângă mine, dregăto-ria tatălui vostru.Atunci ei se bucurară şi sărutară pământul intre mâinile sul-tanului. Apoi rânduiră să ţină o lună întreagă prohodul după tatăllor şi, după aceea, intrară in noua lor dregătorie de viziri; şi fiecare* Mesr sau Massr este numele dat de arabi tot atâta de bine Egiptului precumşi oraşului Cairo (Al-Kahirat).•• Şamseddin: Soarele Religiei.*•* Nureddin: Lumina Religiei.189O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

dintre ei îndeplinea pe rând, câte o săptămână, slujba de vizir. Şicând sultanul pleca în călătorie, el nu lua cu sine decât numai, perând, câte pe unul dintre cei doi fraţi.Ci, într-o noapte dintre nopţi, se întâmplă ca sultanul trebuindsă plece a doua zi dimineaţa şi venindu-i rândul viziratului pentruacea săptămână lui Şamseddin, cei doi fraţi povesteau despre uneleşi despre altele ca să le treacă seara. Cum stăteau aşa de vorbă,fratele cel mare ii zise celui mic:— O, frate al meu, trebuie să îţi spun că dorinţa mea este să

120

ne gândim cum să ne căsătorim şi ca această căsătorie să o facemamândoi în aceeaşi noapte.Şi Nureddin răspunse:— Făptuieşte după voia ta, o, frate al meu, căci eu sunt întrutotul de o părere cu tine.Odată ce se învoiră între ei asupra acestui dintâi lucru, Şam-seddin îi zise lui Nureddin:— Când, cu bunăvoinţa lui Allah, ne vom fi unit cu cele douăfecioare şi ne vom fi culcat cu ele în aceeaşi noapte, şi când elevor ft născut în aceeaşi zi - dacă Allah se va indura! - vor fi datnaştere, soţia ta la un băieţel şi soţia mea la o fetiţă, ei bine, atunciva trebui să îi căsătorim pe copii pe unul cu altul ca pe fii de unchi!Şi Nureddin răspunse:— O, frate al meu, şi atunci ce te gândeşti să ceri de la fiulmeu drept zestre ca să i-o dai pe fiica ta?Şi Şamseddin zise:—« Voi lua de la fiul tău, drept preţ al fiicei mele, trei mii dedinari de aur, trei livezi irigate şi trei sate din cele mai bune ţinuturidin Egipt. Şi, într-adevăr, aceasta va fi prea puţin lucru ca răscum-părare pentru fiica mea. Şi dacă tânărul, fiul tău, nu va voi să pri-mească acest contract, atunci nimica nu se va face între noi.La aceste cuvinte, Nureddin răspunse:— Tu nu te gândeşti la ceea ce zici! Oare ce vrei să faci cuzestrea pe care ai de gând să i-o ceri de la fiul meu? Uiţi că noisuntem doi fraţi şi că suntem chiar doi viziri intr-unul singur? înloc de această cerere, tu ar trebui să i-o îmbii fiului meu pe fiicata in dar, fără să te gândeşti să ii ceri fiului meu vreo zestre oare-care. De altminteri, nu ştii oare că bărbatul este oricând mai depreţ decât femeia? Ci, fiul meu este un bărbat, şi tu îmi ceri zestre,pe care tocmai fiica ta ar trebui să o aducă! Tu faci ca acel negustorde unt care, nedorind să îşi sloboade marfa, începe ca să îl înde-părteze pe muşteriu, scumpindu-şi împătrit preţul untului!O MIE ŞI UNA DE NOPŢI190Atunci Şamseddin îi zise:— Văd bine că tu îţi închipui, într-adevăr, că fiul tău este mainobil decât fiica mea. Ci, aceasta îmi dovedeşte că tu eşti lipsit cudesăvârşire de judecată şi de înţelepciune şi, mai cu seamă, de re-cunoştinţă. Căci, de vreme ce vorbeşti de vizirat, tu uiţi că numaimie singur îmi datorezi dregătoria ta înaltă, şi că dacă te-am luatde tovarăş cu mine, aceasta am făcut-o numai din milă faţă de tineşi ca să poţi să mă ajuţi în lucrurile mele. Dar, pe Allah! tu poţispune ce vei vrea! însă eu, de vreme ce vorbeşti aşa, nu mai vreausă îmi mărit fata cu fiul tău, chiar de ar fi cumpănit în aur!La aceste cuvinte, Nureddin rămase foarte mâhnit şi zise:— Nici eu nu mai vreau să îl însor pe fiul meu cu fiica ta!Şi Şamseddin răspunse:— Da! Iată o încheiere tare potrivită! Şi acuma, fiindcă mâinetrebuie să plec cu sultanul, nu voi mai avea răgazul să te fac săsimţi toată necuviinţa vorbelor tale. Dar după aceea, vei vedea! Laîntoarcerea mea, de va îngădui Allah, se va întâmpla ceea ce o săse întâmple!Atunci Nureddin se îndepărtă peste măsură de mâhnit de toatăsfada asta şi se duse să se culce singur, copleşit de gândurile salemohorâte.

121

A doua zi dimineaţa, sultanul, însoţit de vizirul Şamseddin, ieşica să pornească în călătorie, şi se îndreptă spre Nil, pe care îl trecucu luntrea ca să ajungă la Ghesirah; şi acolo călători către Pira-mide.Cât despre Nureddin, după ce îşi petrecu noaptea aceea cu-fundat in gânduri negre din pricina purtării fratelui său, se sculăde dimineaţă, îşi făcu scalda rituală şi zise întâia rugăciune de di-mineaţă, apoi se îndreptă spre dulapul său, de unde luă o desagăpe care o umplu cu aur, gândindu-se mereu Ia vorbele dispreţui-toare ale fratelui său rostite faţă de el, şi la umilirea indurată; şiatunci îşi aminti de aceste strofe ale poetului:„Pleacă, prietene, părăseşte totul şi pleacă! Vei afla mulţi alţiprieteni decât acei pe care îi laşi în urma ta! Du-te! ieşi din curţiletale şi inalţă-ţi corturile! Fă-ţi lăcaşul în cort! Acolo şi numai acolosălăşuiesc plăcerile vieţi!In lăcaşurile statornice şi tihnite, nu este nici urmă de înflăcărare,nu este nici urmă de prietenie! crede-mă! fugi din patria ta! smulge-ţirădăcinile din glia patriei tale! si cufundă-te în ţările cele mai în-depărtate!

191O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

Ascultă! am băgat de seamă că apa stătută se împuţeşte! Şi ea<ir putea totuşi să se tămăduiască de stricăciunea ei, pornindu-se dinnou să curgă! Dar altminteri ea rămâne netămăduită!Tot aşa, m-am dumirit şi despre luna plină, şi am aflat numărulochilor ei, ochilor ei de lumină! Dar dacă nu mi-aşfi luat ostenealasă fac ocolul rotirilor ei, aş fi cunoscut eu, oare, ochii fiecărui pătrar,ochii care mă priveau?Şi leul? Aş fi putut eu, oare, vâna leul, călare, dacă n-aş fi ieşitdin desişul pădurii?...Şi săgeata? Oare, ar fi ea ucigătoare, săgeata, de nu s-ar desprin-de cu putere din arcul încordat?Şi aurul şi argintul? N-ar rămâne, oare, numai o pulbere netreb-nică, dacă nu le-ar scoate din zăcămintele lor? Şi cât despre lăutamelodioasă, ştii, tu, asta? ea n-ar fi decât un buştean de lemn, dacămeşterul nu ar fi dezrădăcinat-o din lemne ca să o făţuiască!Surghiuneşte-te, aşadar, şi vei ajunge pe culmi! Dar dacă vei ră-mâne legat de glia ta, nu vei putea niciodată răzbi spre înălţimi!"Când sfârşi de rostit aceste versuri, porunci unuia dintre tineriisclavi să îi inşăueze un catâr de culoarea sturzului, mare şi iute lapicior. Şi sclavul ii pregăti cel mai frumos dintre catâri, îl înşăuăcu o şa împodobită cu brocart şi cu aur, cu scări indiene, cu o teltiedin velur de Ispahan, şi o găti atâta de bine, încât mula păru ase-menea unei tinere mirese înveşmântată în straie noi şi nespus destrălucitoare. Apoi, Nureddin mai porunci să i se pună peste toateastea un covor mare de mătase şi un covoraş de rugăciuni, şi odată acestea împlinite, el îşi puse desaga plină de aur şi bijuteriiîntre covor şi covoraş.Odată acestea făcute, ii zise băiatului şi tuturor celorlalţi sclavi:— Eu plec acuma pe dată să dau o raită afară din oraş, cătreKaliubia, unde socotesc că voi poposi trei nopţi, căci simt că amo strângere în piept şi vreau să mă duc pe acolo ca să mi-I lărgesc,respirând in voie aerul din plin. Dar nu îngădui nimănui ca să măurmeze!

122

Apoi, luându-şi ceva de merinde pentru drum, urcă pe catârule culoarea sturzului şi se îndepărtă cu iuţeală. Odată ieşit diniro, merse atâta de bine, încât la amiază ajunse la Belbeis, undese opri; cobori de pe catâr, ca să se odihnească şi să—1 lase să seodihnească, mancă puţin, cumpără de la Belbeis din toate cele decâte putea avea nevoie, fie pentru el, fie pentru harul catârului săuşi se porni din nou la drum. Două zile mai târziu, in dricul amiezii,O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

192mulţumită hărniciei catârului său, ajunse în oraşul sfanţ Ierusalim.Acolo descăleca de pe catâr, se odihni, lăsă catârul să se odih-nească, îşi scoase ceva din sacul cu merinde şi mancă; odată acesteasăvârşite, îşi întinse covorul mare de mătase, şi adormi, gândindu-se mereu cu mânie la purtarea fratelui său faţă de el.A doua zi, în zori, urcă din nou în şa, şi nu conteni de astădată cu drumul "in pas voinicesc până ce ajunse în oraşul Alep.Acolo trase în gazdă la unul din hanurile din oraş şi petrecu treizile în deplină tihnă să se odihnească şi să lase catârul să se odih-nească; apoi, după ce trase până în adâncurile pieptului aerul plă-cut din Alep, se gândi să plece. într-acest scop, încalecă din noupe catâr, după ce îşi cumpără din acele dulciuri minunate, pe carele ştiu găti atâta de bine la Alep şi care sunt umplute toate cu fisticşi migdale şi au o crustă de zahăr, şi tot felul de bunătăţi pe carele preţuia mult încă din copilărie.Şi lăsă catârul să meargă in voia lui, căci odată ieşit din Alep,el nu mai ştia pe unde se afla. Şi merse zi şi noapte, atât de bine,încât, într-o seară in amurg ajunse în oraşul Bassra; dar el nici nuştia măcar că acest oraş ar fi Bassra. Căci el nu află numele oraşuluidecât o dată ajuns la han, unde îl lămuriră alţii. Cobori atunci depe catâr, despovăra catârul de covoare, de merinzi şi desagă, şi îlînsărcina pe portarul hanului să ii plimbe niţel catârul, ca să nurăcească odihnindu-se de îndată. Cât despre însuşi Nureddin, elîşi întinse covorul şi se aşeză la han să se odihnească.Portarul hanului luă deci catârul de căpăstru şi se apucă să îlpoarte. Ci, iată, se nimeri că tocmai în clipa aceea vizirul din Bassraşedea dinaintea ferestrei de la palatul său şi privea pe stradă. Zări,deci, frumosul catâr de culoarea sturzului, şi îi văzu şaua şi hamu-rile strălucitoare de mare preţ, şi se gândi că acest catâr trebuieneapărat să fie al vreunui vizir dintre vizirii străini, sau chiar alvreunui rege dintre regi. Aşadar, începu să îl privească mai cu luareaminte şi fu cuprins de mare uimire; apoi dădu porunca unuiadintre tinerii sclavi să îl aducă numaidecât pe portarul care duceacatârul. Şi copilul dete fuga să îl caute pe portar şi îl aduse dinain-tea vizirului. Atunci portarul păşi înainte şi sărută pământul întrmâinile vizirului, care era un moşneag foarte bătrân şi tare vrednicde cinste. Şi vizirul îi zise portarului:— Cine-i stăpânul acestui catâr şi care-i rangul lui?Portarul ii răspunse:— O, domnul meu! Stăpânul acestui catâr este un adolescentcu Adevărat nespus de frumos şi foarte atrăgător, îmbrăcat strălu-

îndurătorul n-a făurit o privelişte mai încânteîmpletiţi în aştern■ooro cteoât-<>■« doi îndrfigootiţi-___

A JUDEŢEANĂ

123

,,O:TAVAN GOGA"LLJO MIE ŞI UNA DE NOPŢImor ca un fiu de ceva mare negustor, şi toată înfăţişarea lui stâr-neşte admiraţie.La aceste vorbe ale portarului, vizirul se sculă în picioare şiîncalecă pe cal, şi merse în grabă mare la han şi intră in curte. Lavederea vizirului, Nureddin se sculă în picioare şi alergă în în-iimpinarea lui, şi îl ajută să coboare de pe cal. Atunci vizirul-îl•Iută cu salutul de cuviinţă, şi Nureddin i-1 întoarse şi ii primi cumultă căldură; si vizirul şezu lângă el şi ii zise:— Fiul meu, de unde vii şi pentru ce te afli la Bassra?Şi Nureddin îi zise:— Domnul meu, vin de la Cairo, care este oraşul meu şi acolom-am născut. Tatăl meu a fost vizirul sultanului Egiptului, dar amurit ca să meargă întru îndurarea lui Allah!Apoi Nureddin îi istorisi vizirului toată povestea de la începutsi până la sfârşit. Şi el adăugă:-j Dar mi-am luat hotărârea nestrămutată să nu mă mai întorcvreodată în Egipt, până când nu voi fi călătorit mai întâi pretutin-deni şi nu voi fi cutreierat toate oraşele şi toate ţinuturile!La cuvintele lui Nureddin, vizirul zise:— Copilul meu, nu da urmare acestor gânduri nefericite de acălători mereu, căci ele te vor duce la pierzanie. Călătoria, ştii tu,in ţările străine, este prăpădul şi sfârşitul sfârşiturilor. Ascultă-misfaturile mele, copilul meu, căci tare mă tem de ce te aşteaptă, deîntâmplările nenorocite ale vieţii şi ale timpului!Apoi vizirul porunci sclavilor să scoată şaua de pe catâr şi sădesfacă mătăsurile şi covoarele; şi îl luă cu sine pe Nureddin la eiacasă, şi ii dădu o încăpere, şi îl lăsă să se odihnească, după ce iipuse la îndemână toate cele de câte putea el avea nevoie.Nureddin rămase astfel câtăva vreme la vizir; şi vizirul îl vedeain toate zilele şi îl copleşea cu bunăvoinţa lui şi cu favorurile. Şisfârşi prin a-1 iubi nespus de mult pe Nureddin, şi in aşa măsură,încât într-o zi îi zise: (

— Copilul meu, iată-mă ajuns la adânci bătrâneţe şi n-am avutnici un copil de parte bărbătească. Dar Allah m-a învrednicit cu6 fată, care, într-adevăr, este deopotrivă cu tine în frumuseţe şi îndesăvârşire; şi până acum i-am respins pe toţi acei care mi-aucerut-o în căsătorie. Dar acum, pe tine, eu te iubesc cu o dragosteatâta de mare din inimă, încât vin să te întreb de vrei să te învoieştisă o primeşti la tine pe fiica mea ca pe o sclavă in slujba ta! Căcidoresc cu tărie să fii soţul fiicei mele. Dacă vei binevoi să primeşti,voi urca numaidecât la sultan şi îi voi spune că eşti nepotul meu,L*l* 13 voi. IO MIE ŞI UNA DE NOPŢIde curând sosit din Egipt, şi că vii la Bassra numai ca să im ifiica in căsătorie. Şi sultanul, din pricina mea, te va lua în U»meu de vizir. Căci de acum sunt tare bătrân şi am nevoie de odihŞi va fi o mare plăcere pentru mine când mă voi întoarce lamea, spre a nu o mai părăsi după aceea.La. această propunere a vizirului, Nureddin tăcu şi îşi ap!ochii îa jos, apoi zise:— Ascult şi mă supun!Atunci vizirul fu in culmea bucuriei şi numaidecât le pom

124

sclavilor să pregătească ospăţul, să împodobească şi să iluniusala de primire, cea mai mare, aceea menită anume celor mai midintre emiri.Apoi îşi adună toţi negustorii de seamă din Bassra; şi toţi viniră să se înfăţişeze intre mâinile sale. Atunci vizirul, spre a-lmuri asupra alegerii pe care a făcut-o dându-i precădere lui Nureddin faţă de toţi ceilalţi, le zise:— Aveam un frate care era vizir la curtea Egiptului, şi .1-a învrednicit cu doi fii, aşa cum, voi toţi ştiţi, m-a învrednicit pmine cu o fată. Ci, înainte de a muri, fratele meu a stăruit pe lâniimine să îmi mărit fata cu unul dintre fiii săi, şi eu i-am fagădullŞi tocmai, iată-1 în faţa voastră pe acest tânăr care este unul dinincei doi fii ai fratelui meu, vizirul. Şi a venit aici chiar în acest SOflŞi eu doresc mult să ii scriu contractul său cu fiica mea, ca să vinsă şadă împreună cu ea la mine!Atunci răspunseră cu toţi:— Da, desigur! Ceea ce faceţi este pe creştetul capetelor nuMtre!Şi atunci toţi cei poftiţi luară parte la nuntă, băură tot fclude vinuri şi mâncară nespus de multe prăjituri şi dulceţuri; apoidupă ce stropiră sălile cu apă de roze după datină, îşi luară ramatbun de la vizir şi de la Nureddin.Atunci vizirul le porunci tinerilor săi sclavi să îl petreacă |>Nureddin la hammam şi să îi pregătească o baie minunată. Şi v|zirul îi dădu una dintre cele mai frumoase mantii dintre mamutsale; apoi ii trimise ştergare, lighene de aramă pentru baie, căţulide ars parfumuri şi mirodenii şi toate celelalte de trebuinţă. 'Nureddin făcu baie, şi ieşi din hammam, după ce îmbrăcă cea mifrumoasă mantie nouă, şi se făcu tot aşa de frumos ca luna pi mlîn cea mai senină dintre nopţi. Apoi Nureddin încalecă pe catariisău de culoarea sturzului şi merse la palatul vizirului, trecând pstrăzile oraşului, unde tot norodul îl admira şi scoase strigăte 4

195O MIE ŞI UNA DE NOPŢIuimire la vederea frumuseţii lui şi a creaţiei lui Allah. El coborîşi intră în casa vizirului şi ii sărută mâna. Atunci vizirul...Dar în clipa aceea a povestirii sale, Şahrazada văzu ivindu-se dimineaţa, şi,discretă cum era de telul ei, nu voi nici într-un chip să vorbească mai departe, înnoaptea aceea.

Dar când se lăsă a douăzecea noapteŞahrazada urmă:

Mi s-a povestit, o, mărite rege, că vizirul se ridică atunci înpicioare şi îl primi cu bucurie mare pe frumosul Nureddin, şi iizise:— Du-te, fiul meu, dă fuga şi intră la soţia ta, şi fii fericit! Şimâine voi urca împreună cu tine la sultan. Şi acum nu îmi rămânedecât să cer pentru tine de la Allah toate favorurile lui şi toatedarurile sale.Atunci Nureddin mai sărută o dată mâna vizirului, socrul său,şi intră în iatacul fecioarei. Şi se întâmplă ceea ce întâmplă!Iată în ce îl priveşte pe Nureddin!Cât despre fratele său Şamseddin, la Cairo..., iată. Când sfârşicălătoria pe care-o străbătu cu sultanul Egiptului, mergând cătrePiramide şi de acolo aiurea, se întoarse acasă şi'rămase tare neli-niştit că nu îl află pe fratele Nureddin. Ceru veşti despre el de la

125

slujitori, care îi răspunseră:— Când ai plecat cu sultanul, chiar in aceeaşi zi, stăpânul nos-tru Nureddin urcă pe catârul său, înhămat cu mare pompă ca pen-tru zilele de paradă, şi ne zise. „Eu plec spre Kaliubia şi voi rămânepe acolo o zi sau două, căci simt că mi s-a strâns pieptul şi că arenevoie de puţin aer. Dar să nu mă urmeze nimeni dintre voi!" Şidin ziua aceea până astăzi n-am mai primit nici o ştire de la el.Atunci Şamseddin rămase tare mâhnit de lipsa fratelui său, şimâhnirea lui se făcu din zi in zi mai mare şi sfârşi prin a simţicea mai amarnică strângere în piept. Şi se gândi: „Desigur că nueste altă pricină a plecării lui decât vorbele aspre ce i le-am grăitîn ajunul călătoriei mele cu sultanul. Şi poate că tocmai asta 1-aîmpins să fugă de mine. De aceea trebuie să îndrept gresiile să-vârşite faţă acest frate bun şi să trimit în căutarea lui."O MIE ŞI UNA DE NOPŢIŞi Şamseddin urcă numaidecât la sultan şi ii împărtăşi din fiiin păr cum stau lucrurile. Şi sultanul porunci să fie scrise plicurisigilate cu pecetea lui, şi le trimise prin soli călare in toate părţii»,la toţi locotenenţii săi, in toate ţinuturile, grăindu-le in aceste plicuri că Nureddin dispăruse şi că trebuie căutat pretutindeni.Dar, la câtăva vreme după aceea, se întoarseră toţi solii farlde ispravă, căci nici unul nu mersese la Bassra, unde se afla Nureddin. Atunci Şamseddin se jelui la hotarul jeluirii -şi îşi zise,„Toate acestea sunt din vina mea! Şi asta nu mi s-a întâmplat decAtdin pricina lipsei mele de înţelepciune şi de măsură!"Dar, cum orice lucru are un sfârşit, Şamseddin se resemna Incele din urmă şi, după câtva timp, se logodi cu fiica unuia dintremarii negustori din Cairo, şi îşi făcu contractul de căsătorie cuaceastă fecioară şi se cunună cu ea. Şi se întâmplă ceea ce se intâmplă!Ci, se nimeri această potrivire că tocmai noaptea intrării IulŞamseddin în camera nupţială era chiar aceea a pătrunderii IulNureddin la Bassra în camera soţiei lui, fiica vizirului. Dar Alia liîngădui această potrivire a căsătoriei celor doi fraţi în aceeaşi noapte, ca să vădească mai bine că el este stăpânul destinului fapturiloisale!Mai mult chiar, totul se petrecu aşa cum potriviseră fraţii îna-intea sfadei lor, adică cele două soţii rămaseră însărcinate in ace-eaşi noapte şi născuseră în aceeaşi zi şi in acelaşi ceas; nevasta IulŞamseddin, vizirul Egiptului, născu o fetiţă, cum nu mai era a douaca frumuseţe in tot Egiptul; şi nevasta lui Nureddin, la Bassra,aduse pe lume un fiu cum nu mai era un al doilea ca frumuseţe Intoată lumea din acea vreme! Aşa cum zice poetul:„Copilul!... Cât este de dulce! şi gingaş! şi trupşorul lui!... Să beichiar din gura lui! să bei această gură şi să uiţi cupele pline şi veselesau care se revarsă.Să bei de pe buzele lui, să îţi astâmperi setea din răcoarea proas-pătă a obrajilor lui, să te priveşti ca într-o oglindă în izvoarele ochilorlui, oh! şi să uiţi purpura vinurilor, mireasma lor, dulceaţa lor şi beţialor!Dacă Frumuseţea însăşi ar veni să se măsoare cu acest copil,Frumuseţea şi-ar apleca faţa ruşinată!Şi de a-i întreba-o: «O, Frumuseţe! ce crezi? Văzuta-i vreodatăperechea lui?» Ea ar răspunde: «Ca el? într-adevăr, niciodată!»"197O MIE Şl UNA DE NOPŢI

126

Fiul lui Nu.cidin a fost numit, din pricina frumuseţii lui, Has-san Badreddin*.Naşterea lui prilejui mari petreceri obşteşti. Şi a şaptea zi dupănaşterea lui, se dădură ospeţe şi petreceri într-adevăr vrednice defiii de regi.O dată serbările sfârşite, vizirul din Bassra îl luă pe Nureddinşi urcă cu el la sultan. Atunci Nureddin sărută pământul intre mâi-nile sultanului, şi fiindcă era înzestrat cu un mare dar al elocinţei,cu o inimă vitează şi foarte iscusit în frumuseţile limbii, îi recităsultanului aceste versuri ale poetului:„El este acela dinaintea căruia cel mai mare dintre binefăcătorise înclină si se face nevăzut; căci el a câştigat inima tuturor fiinţeloralese!Eu cânt faptele sale, căci acestea nu sunt fapte, ci sunt lucruriatât de frumoase, Încât ar trebui să poţi face un §irag dintr-înselecare să împodobească gâturile!Şi dacă sărut capătul degetelor sale, o fac fiindcă acestea nu maisunt nişte degete, ci cheile tuturor binefacerilor!"Sultanul, fermecat de aceste versuri, fu nespus de mărinimosîn daruri cu Nureddin şi cu vizirul, socrul său, fără să ştie nicimăcar o vorbă despre căsătoria lui Nureddin, şi nici chiar că ar fipe lume; căci el întrebă pe vizir, după ce îl lăudă pe Nureddinpentru frumoasele sale versuri:— Cine este, oare, acest tânăr frumos şi înzestrat cu darul vor-birii?Atunci vizirul ii istorisi sultanului povestea de la început pânăsfârşit şi îi zise:— Acest tânăr este nepotul meu!Şi sultanul ii zise:— Cum se face că n-am auzit până acuma vorbindu-se de el?Vizirul ii zise:— O, domnul şi stăpânul meu, trebuie să îţi spun că aveam unfrate vizir la curtea din Egipt. La moartea sa, el lăsă doi fii dintrecare cel mare ajunse vizir in locul fratelui meu, în vreme ce aldoilea, pe care îl vezi aici, veni să mă vadă, căci îi făgăduisem şi îijurasem tatălui său că voi da fiica mea de soţie unuia dintre nepoţiimei. Şa aşa, de-abia sosi aici, că îl însurai cu fiica mea!* Hassan: Frumosul; Badreddin: Luna Plină a Religiei.O MIE Şl UNA DE NOPŢI

198Acesta-i un adolescent aşa cum ii vezi; şi eu îmbătrânesc, şisunt şi niţel surd, şi gândurile îmi zboară de la treburile împărăţiei.De aceea vin să îi cer domnului meu sultanul să binevoiască să îlprimească pe nepotul meu, care este totodată ginerele meu, caurma; al meu la vizirat. Şi pot să te încredinţez că el este cu ade-vărat vrednic să fie vizirul tău, căci este un bărbat, bun sfetnic,rodnic in idei minunate şi foarte priceput în meşteşugul de a câr-mui treburile obşteşti!Atunci sultanul îl privi mai bine pe tânărul Nureddin şi rămasefermecat de cele văzute, şi binevoi să încuviinţeze sfatul bătrânuluisău vizir. Şi fără să mai zăbovească, îl numi pe Nureddin ca marevizir în locul socrului său, şi îl dărui cu o strălucitoare mantie decinstire, cea mai frumoasă pe care putu să o găsească, şi cu uncatâr chiar din grajdurile sale şi îi alese străjile şi curtenii.Nureddin sărută atunci mâna sultanului şi ieşi cu socrul său şiamândoi se întoarseră la casa lor în culmea bucuriei şi merseră să

127

îl îmbrăţişeze pe noul născut Hassan Badreddin şi ziseră:— Venirea pe lume a acestui copil ne-a adus fericirea!A doua zi, Nureddin merse la palat ca să îşi îndeplinească înal-tele lui servicii şi, ajungând acolo, sărută pământul între mâinilesultanului şi recită aceste două strofe:„Pentru tine desfătările sunt mari în toate zilele, şi la fel roadelebelşugului! şi într-atât, încât pizmaşul s-a uscat de ciudă din pricinalor!Ah! facă-se ca toate zilele să fie pentru tine albe; şi negre să fiezilele tuturor pizmaşilor tăi!"Atunci sultanul ii îngădui să se aşeze pe divanul vizirului, şiNureddin şezu pe divanul vizirului. Şi începu să îşi îndeplineascăsarcina lui, şi să cârmuiască treburile zilei, şi să facă dreptate ca şicum ar fi fost vizir de ani indelugaţi, şi le duse pe toate la bunsfârşit atâta de bine, şi toate acestea sub ochii sultanului, încâtsultanul rămase uimit de mintea lui ageră, de priceperea lui intreburile obşteşti şi de felul minunat în care face dreptate, şi dinaceastă pricină îl iubi şi mai mult, şi făcu dintr-însul prietenul săucel mai apropiat şi nedespărţit zi şi noapte.Cât despre Nureddin, el continuă să îşi îndeplinească de mi-nune înaltele sale sarcini, dar aceasta nu îl făcu să uite de creştereafiului său Hassan Badreddin, cu toate treburile împărăţiei. CăciNureddin se făcea din zi in zi mai puternic şi mai îndrăgit de sultan199O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

■care îi spori numărul curtenilor, al străjilor, al slujitorilor şi alcrainicilor. Şi Nureddin ajunse atât de bogat, încât aceasta îi îngă-dui să facă negoţ pe scară mare, să îşi înzestreze pe seama lui coră-bii de negoţ care călătoreau prin lumea întreagă, să îşi clădeascăcase, să zidească mori şi roate de apă, să îşi sădească grădini mi-nunate şi livezi. Şi toate acestea până când fiul său ajunse la vârstade patru ani.în acea vreme, bătrânul vizir, socrul lui Nureddin, muri, şi Nu-reddin ii făcu o înmormântare pompoasă; şi el şi toţi mai-mariiîmpărăţiei îl petrecură la înmormântare.Şi de atunci încolo, Nureddin îşi închină toate puterile lui,creşterii fiului său. îl încredinţa cărturarului cel mai încercat inlegile religiei şi civile. Acel şeic venerabil veni în toate zilele să îidea lecţii acasă, tânărului Hassan Badreddin, şi puţin câte puţin,aşa pe rând, îi dezvălui învăţătura Al-Koranului, încât tânărul Has-san sfârşi prin a-1 învăţa în întregime pe de rost; după aceea bătrâ-nul cărturar, timp de ani, continuă să—i împărtăşească învăţăceluluisău toate cunoştinţele folositoare. Şi Hassan nu conteni să creascăîn frumuseţe, în graţie şi în desăvârşire, cum zice poetul:„Acest băiat tânăr! el este luna şi, ca ea, nu face decât să strălu-cească şi să crească în frumuseţe cu aşa putere, încât soarele împru-mută sclipirea razelor sale de la anemonele obrajilor săi!El este regele frumuseţi prin distincţia lui fără de seamă. Şi eşti

128

foarte ispitit să bănuieşti că strălucirea livezilor şi a florilor sunt îm-prumutate de la el."Dar în tot acest răstimp, tânărul Hassan Badreddin nu părăsinici o clipă palatul tatălui său Nureddin, căci bătrânul cărturar îicerea mare luare-aminte faţă de lecţiile lui. Dar când Hassan îm-plini al cincisprezecelea an şi când nu mai avea nimic de învăţatde la bătrânul cărturar, tatăl său Nureddin îl luă şi îi puse o mantie,cea mai măreaţă pe care o putu găsi printre mantiile sale, şi îl pusesă încalece pe un catâr, cel mai frumos dintre catârii lui şi cel maisprinten, şi se indeptă cu el spre palatul sultanului, străbătând cumare pompă uliţele Basserei. Şi toţi locuitorii, la vederea tânăruluiHassan Badreddin, scoaseră strigăte de admiraţie, uimiţi de fru-museţea lui, de fineţea staturii lui, de graţiile lui, de purtarea luifermecătoare; şi nu se puteau stăpâni să nu exclame: „Ya Allah!Cât e de frumos! Ce chip de lună! Fie ca Allah să îl ferească dedeochi!" Şi acestea îl petrecură până la sosirea lui Badreddin şi a

O MIE ŞI UNA DE NOPŢI200tatălui său la palat (şi atunci oamenii pricepură înţelesul acelorstrofe ale poetului):„Cititorul în stele veghea în noapte! Şi deodată înaintea ochilorlui se ivi statura zveltă a băiatului fermecător. Şi el se gândi: «NumaiZohal* poate fi cel care dă acestui astru coama asta neagră si des-pletită, ca o cometă.Şi cât despre îmbujorarea obrajilor săi Mirik este cel care se îngri-ji să o întindă! Şi cât despre razele pătrunzătoare ale ochilor lui, aces-tea sunt înseşi săgeţile Arcaşului cu şapte stele!Dar Hutared este cel care îl dărui cu această agerime minunată,în timp ce Abylsuha este cel care puse într-însul acest pre{ în aur.»Şi aşa cititorul în stele nu mai ştiu ce să creadă şi rămase adâncnedumerit. Şi atunci steaua se înclină spre el şi surâse."Atât despre sultan, când îl văzu pe tânărul Hassan Badreddinşi frumuseţea lui, rămase aşa de uluit, încât îşi pierdu răsuflareadin pricina asta şi uită să îşi tragă răsuflul pentru un răstimp. Şi îlpofti să se apropie de el şi îl îndrăgi nespus; făcu din el alesul său,îl copleşi cu daruri şi ii zise tatălui său Nureddin:— O, vizire, trebuie neapărat să mi-1 trimiţi aici în toate zilele,căci simt că nu voi mai putea să mă lipsesc de el!Şi vizirul Nureddin se simţi îndatorat şi îi răspunse:— Ascult şi mă supun!într-acestea, atunci când Hassan Badreddin ajunse prietenulşi alesul sultanului, Nureddin tatăl lui căzu greu bolnav, şi simţindcă nu va întârzia mult fără să fie chemat la Allah, îl chemă la sinepe fiul său Hassan, şi îi dădu cele din urmă sfaturi şi îi zise:— Află, o, fiul meu, că această lume este un lăcaş pieritor, darlumea viitoare este eternă! Şi aşa, înainte de a muri, vreau să îţidau câteva sfaturi. Aşadar, ascultă-le bine şi deschide-le inima ta!Şi Nureddin începu să ii dea lui Hassan cele mai bune poveţedespre cum să se poarte în tovărăşia semenilor lui şi cum să secălăuzească în viaţă.După care, Nureddin îşi aduse aminte de fratele lui, Şamsed-din, vizirul din Egipt, ţara lui, de regele lui şi de toţi prietenii luidin Cairo; şi, la amintirea lor, nu se putu opri să nu plângă că nua putut să îi mai vadă o dată. Dar curând se gândi că mai avea dedat încă multe poveţe fiului său Hassan, şi îi zise:

129

— Copilul meu, ţine minte cuvintele ce ţi le voi spune, căci* Vezi explicaţia de la p. 159. Poema este reprodusă identic.201O MIE ŞI UNA DE NOPŢIacestea sunt de mare însemnătate. Află, aşadar, că am la Cairo unfrate care se cheamă Şamseddin; el este unchiul tău şi pe lângăasta este vizir in Egipt. Odinioară, ne-am despărţit după o micăsfadă, şi eu sunt aici la Bassra, fără învoirea lui. îţi voi da, aşadar,cele din urmă îndrumări ale mele cu privire la aceasta; ia, deci, ohârtie şi o pană şi scrie aşa cum iţi dictez.Atunci Hassan Badreddin luă o foaie de hârtie, scoase toculcu cele de scris din centura lui, alese din toc cel mai bun calam,care era mai bine ascuţit, muie calamul în căiţii îmbibaţi cu cer-neală dinlăuntrul tocului; apoi şezu, îndoi foaia de hârtie pe mânalui stângă, şi ţinând calamul in mâna dreaptă, ii zise tatălui săuNureddin:— O, părinte al meu, îţi ascult cuvintele!Şt Nureddin începu să dicteze:— în numele lui Allah îndurătorul, fără de margini Preamilos-tivul!... şi continuă să dicteze apoi fiului său toată povestea lui, dela început până la sfârşit; mai apoi îi dictă data sosirii lui la Bassra,a căsătoriei lui cu fiica bătrânului vizir, îi dictă genealogia lui în-treagă, înaintaşii direcţi şi indirecţi, cu numele lor, cu numele ta-tălui lor şi al bunicului lor, obârşia lui, gradul lui de nobleţe per-sonală dobândită şi, in sfârşit, tot neamul lui dinspre tată şi dinspremamă.Apoi zise:— Păstrează cu grijă această foaie de hârtie. Şi dacă, prin pu-terea destinului, ţi s-ar ivi vreo nenorocire în viaţă, intoarce-te inţara de obârşie a tatălui tău, acolo unde m-am născut eu, tatăl tăuNureddin, la Cairo oraşul înfloritor. Acolo vei întreba unde sadeunchiul tău, vizirul, care sade în casa noastră, şi salută-1 din parteamea, ducându-i urarea mea de pace, şi spune-i că am murit, ne-împăcat că mor pe pământ străin, departe de el şi că înainte de aînchide ochii n-aveam altă dorinţă decât să îl văd! Iată, fiule almeu, Hassan, sfaturile ce voiam să ţi le dau. Şi te rog fierbinte sănu mi le uiţi!Atunci Hassan Badreddin împături cu grijă hârtia, după ce opresără cu nisip şi o usca şi o pecetluui cu pecetea tatălui săuvizirul; apoi o puse în căptuşeala turbanului său, intre stofă şi fes,şi o cusu; dar ca să o ferească de umezeală avu grijă, înainte de ao coase, să o înfăşoare bine într-un petec de pânză înmuiată inceară curată.O dată acestea făcute, el nu se mai gândi decât să plângă, să-rutând-i mâna tatălui său, Nureddin, şi îndurerându-se la gândulO MIE ŞI UNA DE NOPŢI

202că avea să rămână singur, încă prea tânăr, şi să fie lipsit de vedereatatălui său. Şi Nureddin nu conteni să îi dea poveţe fiului său,Hassan Badreddin, până când îşi dădu sufletul. Atunci Hassan Bad-reddin fu cuprins de mare jale şi tot aşa sultanul, precum şi toţiemirii, şi cei mari şi cei mici. Apoi îl înmormântară după rangulsău.Cât despre Hassan Badreddin, el făcu să ţină două luni slujbelede jelanie; şi în tot răstimpul acesta, nu îşi părăsi casa nici măcaro clipă; şi uită chiar să se urce Ia palat şi să meargă să îl vadă pe

130

sultan după obiceiul lui.Sultanul, neînţelegând că numai durerea singură îl ţinea peHassan departe de el, socoti că Hassan nu îl lua in seamă şi îlocolea. Şi aşa, el se tulbură peste măsură de mânie, şi in loc să îlnumească pe Hassan de vizir urmaş al tatălui său Nureddin, numiin această dregătorie pe un altul, şi se împrieteni cu un alt tânărcurtean.Nemulţumit numai cu atât, sultanul făcu încă şi mai mult. Po-runci să i se sigileze şi să i se confişte toate bunurile, toate caseleşi toate moşiile lui; apoi porunci să îl prindă chiar pe Hassan Bad-reddin, şi să îl aducă in lanţuri. Şi numaidecât noul vizir luă cusine pe câţiva dintre curteni şi se îndreptă spre tânărul Hassan,care nici nu gândea la nenorocirea ce îl ameninţa.Ci, printre sclavii tineri din palat se afla un tânăr mameluccare îl iubea mult pe Hassan Badreddin. Şi aşa, la auzul acesteiveşti, tânărul mameluc alergă degrabă şi ajunse în preajma tânăru-lui Hassan, pe care îl află tare mâhnit, cu capul aplecat, cu inimaîndurerată, şi mereu gândindu-se la defunctul său tată. Atunci elii împărtăşi ceea ce urma să i se întâmple. Şi Hassan îl întrebă:— Dar mai am măcar timp ca să iau cu mine din ce să trăiescîn timpul fugii mele în străinătate?Şi tânărul mameluc ii răspunse:— Timpul ne zoreşte! Nu te mai gândi decât să te salvezi petine mai presus de orice.La aceste cuvinte, tânărul Hassan, îmbrăcat aşa cum era, şi fărăsă îşi ia nimica la el, ieşi în mare grabă după ce îşi ridică pulpanelemantalei peste cap ca să nu fie recunoscut de nimeni. Şi se aşternula drum până ce se află afară din oraş.Cât despre locuitorii din Bassra, la vestea plănuitei prinderi atânărului Hassan Badreddin, fiul defunctului Nureddin vizirul, aconfiscării bunurilor lui şi a morţii lui posibile, fură cu toţi la ho-tarul mâhnirii şi începură să zică:

203O MIE ŞI UNA DE NOPŢI— Ah! ce păcat de frumuseţea lui şi de făptura lui fermecătoa-re!Şi străbătând uliţele fără să fie recunoscut, tânărul Hassan auziaceste păreri de rău mărturisite şi aceste strigăte. Dar el se grăbişi mai tare până când soarta şi destinul făcură să treacă pe lângăcimitir, şi se îndreptă printre morminte, şi ajunse la turbeha* ta-tălui său. Numai atunci îşi lăsă mantia în jos, cu care se acoperisepe cap, şi intră sub bolta turbehei şi se hotărî să îşi petreacă noap-tea acolo.Ci, în timp ce şedea acolo pradă gândurilor lui, văzu venindcătre el un jidov din Bassra, care era un negustor bine cunoscutîn tot oraşul. Acel negustor jidov venea dintr-un sat vecin şi seîndrepta către oraş. Şi trecând pe lângă turbeha lui Nureddin, priviînlăuntru şi îl văzu pe tânărul Hassan Badreddin, pe care îl recu-noscu numaidecât. Atunci intră, se apropie respectuos de dânsulşi îi zise:— Ah! domnul meu, cât de trasă şi de schimbată ţi—e faţa, tucare erai atâta de frumos. Sau ţi s-a mai întâmplat vreo nenorocirenouă de la moartea tatălui tău, vizirul Nureddin, pe care îl res-pectam şi care mă iubea la rândul său şi mă preţuia mult? Fie ca

131

Allah să îl aibă întru îndurarea sa!Dar tânărul Hassan Badreddin nu voi să îi împărtăşească pri-cina adevărată a schimbării chipului său, şi îi răspunse:— După ce adormisem, astăzi după-amiază, în patul meu,acasă, deodată, în somn, îl văzui pe răposatul meu tată care mi searătă şi imi impută cu asprime puţina mea grabă de a-i cercetaturbeha. Atunci, plin de spaimă şi de remuşcări, mă trezii tresărind,şi răscolit peste măsură, alergai aici cu toată 'graba. Şi mă vezicopleşit încă de acel simţământ apăsător!Atunci jidovul îl zise:— Domnul meu, iată că a trecut de acum o bucată de vremede când trebuia să vin să te văd ca să iţi vorbesc de o afacere; darsoarta astăzi imi este prielnică, de vreme ce te întâlnesc aici. Află,aşadar, tânărul meu domn, că vizirul, tatăl tău, cu care mă aflamîn legături de afaceri, trimisese în depărtare nişte corăbii care acu-ma se întorc încărcate cu mărfuri in numele lui. Dacă, aşadar, aivoi să îmi vinzi încărcătura acestor corăbii, eu ţi-aş imbia câte omie de dinari pentru fiecare încărcătură, şi ţi le-aş plăti cu banigheaţă, chiar îndată.Şi jidovul îşi scoase din mantie o pungă de aur, numără o mie• Turbeha, criptă.

O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

204de dinari şi îi întinse numaidecât tânărului Hassan, care nu pierduprilejul să primească târgul acesta, voit de Allah, ca să îl scoatădin starea de grea cumpănă in care se afla. Apoi jidovul adaugă:— Acum, domnul meu, scrie-mi această hârtie drept dovadăde primirea banilor, pune-ţi pe ea pecetea ta! Atunci Hassan Bad-reddin luă hârtia ce i-o întindea jidovul şi apoi condeiul, muiecondeiul in călimară şi scrise acestea pe hârtie:„Adeveresc acum că acela care scrie acest document este Has-san Badreddin, fiul vizirului Nureddin răposatul - fie ca Allah săîl aibă intru indurarea lui! - şi că el a vândut jidovului cutare, fiullui cutare, negustor în Bassra, incărcătura întâiei corăbii ce va sosila Bassra, corabie făcând parte dintre corăbiile care au fost ale ta-tălui său Nureddin; şi aceasta pentru preţul de o mie de dinari,fără nimic mai mult." Apoi sigila cu pecetea lui în josul foii şi i-odădu jidovului, care plecă după ce ii salută cu respect.Atunci Hassan începu să plângă gândindu-se la răposatul săutată şi la starea lui din trecut şi la soarta lui de acum. Dar, cum selăsase noaptea, in timp ce stătea astfel întins pe mormântul tatăluisău, i se făcu somn şi adormi in turbehă. Şi tot aşa până răsăriluna; in clipa aceea, alunecându-i capul de pe piatra mormântului,fu silit să se întoarcă de tot şi să se culce pe spate: astfel, chipulii rămânea scăldat din plin de razele lunii şi ii străluci în toatăfrumuseţea lui.Ci, acel cimitir era un loc bântuit de gennii cei buni, de genniimusulmani, credincioşi. Şi tot din întâmplare, o gennia fermecă-toare tocmai ieşi la aer in ceasul acela, sub razele lunii, şi, in plim-barea ei, trecu pe lângă Hassan dormind, şi îl văzu, şi băgă deseamă frumuseţea lui şi statura lui frumoasă, şi rămase nespus deuimită, şi zise: „Mărire lui Allah! ce băiat frumos! într-adevăr,

132

m-am îndrăgostit de ochii Iui frumoşi, căci îi ghicesc de un negru!şi de un alb!..."Apoi ea îşi zise: „Aşteptând să se trezească, o să îmi iau niţelzborul ca să îmi urmez plimbarea mea prin văzduh." Şi îşi luă zbo-rul, şi urcă în înălţimi ca să se răcorească. Şi acolo sus, in timpulzborului, rămase încântată când întâlni în drum pe unul dintreprietenii ei, un genni de parte bărbătească, şi el credincios. Ea nsalută prietenos şi el ii întoarse binevoitor salutul. Atunci ea iizise:— Bunii credincioşi din Cairo o duc, oare, bine?El răspunse:— Mulţumită lui Allah, o duc bine.205O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

Atunci ea îi zise:— Oare consimţi-vei, prietene, să vii cu mine ca să te minunezide frumuseţea unui tânăr dormind in cimitirul din Bassra?Genniul îi zise:— Sunt la porunca ta!Atunci ei se luară de mână şi coborâră împreună în cimitir şise opriră dinaintea tânărului Hassan dormind. Şi genniul, buimăcitde frumuseţea minunată a lui Hassan Badreddin, strigă:—*■ Allah! Allah! el nu îşi are perechea! El a fost creat ca săaprindă toate vulvele! Apoi se mai gândi o clipă şi adăugă. Totuşi,surioară, trebuie să îţi spun că am văzut pe cineva pe care îl poţiasemui acestui tânăr fermecător.Şi gennia strigă:— Cu neputinţă!Genniul zise:— Pe Allah! am văzut! şi aceasta sub cerul Egiptului, la Cairo!şi este fiica vizirului Şamseddin!Gennia îi spuse:— Dar nu o cunosc!Genniul îi zise:— Ascultă toată povestea ei: Vizirul Şamseddin, tatăl ei, aremari necazuri din pricina ei. într-adevăr, sultanul Egiptului, au-zind vorbindu-se de către femeile sale de frumuseţea nemaipome-nită a fiicei vizirului, o ceru de la vizir în căsătorie. Dar vizirulŞamseddin, care hotărâse altceva pentru fiica lui, se pomeni inmare încurcătură, şi îi zise sultanului:■• — O, domnul şi stăpânul meu, ai bunătatea şi binevoieşte aprimi rugăminţile mele cele mai umile şi să mă ierţi de acest lucru.Căci tu ştii povestea sărmanului meu frate Nureddin, care era vi-zirul tău împreună cu mine. Ştii că a plecat într-o zi şi că n-ammai auzit vorbindu-se de el. Şi aceasta s-a întâmplat, într-adevăr,dintr-o pricină de nimica!Şi el îi istorisi sultanului toată pricina cu de-amănuntul.Apoi adăugă:— Şi aşa, mai pe urmă, jurai în faţa lui Allah, in ziua naşteriifiicei mele, că, orice s-ar putea ivi, eu nu o voi mărita decât cufiul fratelui meu Nureddin. Şi iată că au trecut de atunci opspre-zece ani. Dar, din fericire, am aflat abia acum câteva zile că fratelemeu Nureddin s-a căsătorit cu fiica vizirului din Bassra şi a avutde la ea un fiu. Şi aşa, fiica mea, care s-a născut din săvârşirilemele cu mama ei, este menită şi scrisă pe numele vărului ei, Hui

133

O MIE ŞI UNA DE NOPŢIfratelui meu Nureddin. Cât despre tine, o, domnul şi stăpânul meutu poţi să o ai pe oricare fecioară! Egiptul este plin de ele! Şi •#află printre ele din acelea care sunt bucăţi vrednice de regi!Dar la aceste cuvinte, sultanul fu cuprins de mânie marc |!strigă:— Cum, vizirule netrebnic! eu voiam să îţi fac cinstea să mlînsor cu fiica ta şi să cobor până la tine, şi tu îndrăzneşti, peni nio pricină fără de nici o noimă, să nu mi-o dai! Fie! Dar, pe capulmeu! te voi sili să o măriţi, în pofida nasului tău, cu cel mai ne-trebnic dintre oamenii mei!Ci, sultanul avea un mic rândaş la cai, slut şi ghebos, cu ungheb dinainte şi un gheb dinapoi. Sultanul îl chemă pe dată la el,porunci sa fie scris contractul lui de căsătorie cu fiica viziruluiŞamseddin, în ciuda rugăminţilor fierbinţi ale tatălui; apoi ii porunci piticului ghebos să se culce in aceeaşi noapte cu fata. Mulmult chiar, sultanul porunci să se facă o nuntă mare cu cântăreţ)şi cântăreţe, cu saltimbanci şi oaspeţi, cu petreceri şi dansuri, făria mai socoti întrecerile vitejeşti.Cât despre mine, surioara mea, îmr-aceasta i-am lăsat aşa, Inclipa când sclavii tineri ai palatului îl inconjurau pe piticul cocoşaişi îl copleşeau cu glumele egiptene care de care mai caraghioase,şi luaseră fiecare de acuma în mână făcliile de nuntă ca să îl în-soţească pe mire.Cât despre mire, îl lăsai pe când se pregătea să îşi facă baia lahammam, în mijlocul batjocurilor şi râsetelor sclavilor tineri careziceau: „în ce ne priveşte, ne-am alege mai bine scula unui măgarchelbos decât zebbul jalnic al acestui ghebos!" Şi, într-adevăr, su-rioară, e tare slut acel cocoşat şi tare scârnav. Şi genniul, la amin-tirea lui, scuipă pe pământ, strâmbându-se groaznic. Apoi adăugă:Cât despre fecioară, ea este cea mai frumoasă făptură pe care amvăzut-o pe lume în viaţa mea. Te încredinţez că este încă şi maifrumoasă decât acest adolescent. Ea se numeşte, de altminteri, SetlEl-Hosn* şi chiar aşa este! Am lăsat-o plângând amarnic departede tatăl ei, căruia nu i-a fost îngăduit să fie de faţă la nuntă. Eastă cu desăvârşire singură la nuntă, in mijlocul lăutarilor, al dan-satorilor şi al cântăreţilor. Netrebnicul rândaş va ieşi nu peste multtimp de la hammam; nu se mai aşteaptă decât doar aceasta ca săînceapă nunta!• Sen El-Hosn: Regina Frumuseţii.

207O MIE ŞI UNA DE NOPŢIîn clipa aceea a povestirii sale, Şehrazada văzu ivindu-se dimineaţa şi, discretă,îşi amână povestirea ei pe mâine.

Şi când se lăsă a douăzeci şi una noapteŞahrazada zise:

Mi s-a povestit, o, mărite rege, că la auzul istorisirii genniuluicare încheie zicând: „Şi nu aşteaptă decât ieşirea cocoşatului de lahammam!", gennia zise:— Da! dar tare mă tem, prietene, că te înşeli amarnic susţinândcă Sett El-Hosn este mai frumoasă decât adolescentul. Aceasta nueste cu putinţă. Căci eu susţin cu tărie că el este cel mai frumosdin aceste vremuri!Dar efritul răspunse: ,,

134

— Pe Allah! o, surioară, te încredinţez că fecioara este şi maifrumoasă încă. De altminteri, n-ai decât să vii ca să o vezi cu mineîmpreună. Treaba aceasta e uşoară. Ne vom folosi de prilej ca săîl păgubim pe cocoşat de această minune de carne. Cei doi tinerisunt vrednici unul de altul, şi îşi seamănă într-atâta, încât ai zicecă sunt doi fraţi sau cel puţin doi veri. Ce păcat ar fi ca ghebosulsă apuce să se împreune cu Sett El-Hosn!Atunci gennia răspunse:— Ai dreptate, frate. Da, să îl purtăm pe braţele noastre peadolescentul adormit şi să îl împreunăm cu fecioara despre carevorbeşti. în acest fel, vom face un lucru bun, şi pe lângă aceastavom vedea mai bine care este cel mai frumos dintre ei doi!Şi efritul răspunse:— Ascult şi mă supun, căci cuvintele tale sunt pline de înţelep-ciune şi dreptate! Haidem!Şi cu aceasta, efritul îl luă pe tânărul Hassan in spate şi zburăurmat îndeaproape de efrita care îl ajuta ca să meargă mai repede;şi amândoi, astfel împovăraţi, sfârşiră prin a ajunge la Cairo, cucea mai mare iuţeală. Acolo ei se despovărară de frumosul Hassanşi îl puseră jos, dormind mereu, pe o bancă de pe o stradă, aproapede cuf tea palatului care era plin de lume; şi îl treziră.Hassan se trezi şi fu la hotarul cel mai îndepărtat al uluiriicând nu se mai văzu întins în cimitir, pe mormântul tatălui său, laO MIE ŞI UNA DE NOPŢI 208Bassra. Privi ia dreapta, privi la stânga. Şi toate îi erau necunos-cute. Nu mai era acelaşi oraş, ci un oraş cu totul deosebit de Bassra.Rămase atâta de uimit încât deschise gura ca să strige; dar numai-decât văzu în faţa lui o namilă de om cu barba lungă, care ii făcusemn cu ochiul ce si cum i-ar fi spus să nu strige. Şi Hassan sestăpâni. Şi omul (era chiar genniul!) îi dădu o făclie aprinsă şi IIpovăţui să se amestece în mulţimea de oameni care purtau cu toţiifăclii aprinse ca să însoţească nunta, şi ii zise:— Află că sunt un genni, unul credincios! Eu te-am adus aici,în timp ce dormeai. Acest oraş este Cairo. Şi te-am adus aici căciîţi vreau binele şi vreau să te ajut fără să îţi cer nimica, numai dindragoste pentru faţa lui Allah şi pentru chipul tău frumos. Ia, deci,făclia asta aprinsă, amestecă-te în mulţime şi du-te cu ea la acelhammam pe care îl vezi. Acolo vei vedea ieşind un soi de piticghebos, pe care îl vei petrece la palat, tu îl vei urma! sau maidegrabă vei merge alături de ghebos care este mire, şi vei intra cuel în acel palat, şi ajuns in sala mare de petecere, te vei pune de-adreapta ghebosului, ca şi cum ai fi unul de al casei. Şi atunci, defiecare dată când vei vedea ajungând un dansator în faţa voastră aamândurora, un lăutar sau o dansatoare sau o cântăreaţă, tu îţi veicufunda mâna in buzunarul tău, care, prin grija mea, îl vei aflamereu plin cu aur, şi vei lua aur cât îţi va încape in pumn, fărăşovăială, şi îl vei arunca nepăsător la toţi aceia! Şi n-avea nici oteamă că s-ar putea cumva întâmpla să se istovească aurul: de astamă voi îngriji eu. Aşadar, vei da câte un pumn de aur la toţi aceiacare se vor apropia de tine. Şi ia—ţi o înfăţişare sigură de tine şinu te teme de nimica. Şi încredinţează-te lui Allah care te-a făuritatât de frumos, şi deopotrivă intr-a mea care te iubesc. De altmin-teri, tot ce ţi se întâmglă aici, ţi se întâmplă prin voinţa şi prinputerea lui Allah Prea înaltul!La aceste cuvinte genniul se făcu nevăzut.

135

Şi Hassan Badreddin din Bassra, la aceste cuvinte ale efritului,îşi zise în sinea lui: „Ce poate, oare, să însemne toată povesteaasta? Şi, oare, despre ce serviciu pe care mi-1 face a voit să pome-nească acest efrit uluitor?" Dar fără să stea mai mult pe gânduri,merse şi îşi aprinse din nou făclia, care se stinsese, de la făcliaunuia dintre nuntaşi, şi ajunse la hammam chiar in clipa când ghe-bosul, care sfârşise cu baia, ieşea de acolo călare şi îmbrăcat înstraie nou-nouţe.Atunci Hassan Badreddin din Bassra se amestecă cu mulţimeaşi se învârti atât de bine, încât ajunse in capul cortegiului alături209O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

de ghebos. Numai atunci se arătă toată frumuseţea lui Hassan înminunata ei strălucire. De altminteri, Hassan era mereu îmbrăcatîn hainele lui strălucitoare din Bassra; pe cap purta drept tichieun fes înfăşurat cu un minunat turban de mătase, brodat tot cuaur şi argint, şi înfăşurat după datina de la Bassra; şi avea o mantieţesută din mătase învărstată cu fir de aur. Şi aceasta nu făcea decâtsă ii dea mai multă strălucire chipului său fermecător şi frumuseţiilui.Aşadar, de fiecare dată când o cântăreaţă sau dansatoare sedesprindea din grupul lăutarilor, pe calea străbătută de cortegiu,şi se apropia de el, în faţa cocoşatului, numaidecât Hassan Badred-din îşi cufunda mâna in buzunar şi, scoţând-o plină de aur, aruncaaurul acesta cu pumnii plini în jurul lui, şi mai turna de asemenidin acesta cu pumnii plini în toba mică cu clopoţei a tinerei dan-satoare sau a tinerei cântăreţe, şi le-o umplea de fiecare dată; şiaceasta într-un chip şi cu o graţie neîntrecută.Şi aşa, toate femeile şi toată mulţimea fură cuprinse de ceamai mare admiraţie, şi mai mult chiar, toţi erau fermecaţi de fru-museţea şi de graţia lui.Cortegiul sfârşi prin a ajunge la palat. Acolo, curtenii înde-părtară mulţimea şi nu lăsară să intre decât lăutarii şi trupa dan-satoarelor şi a cântăreţelor, în urma ghebosului. Şi nimeni altci-neva.Atunci cântăreţele şi dansatoarele, într-un singur glas, strigarăla curteni şi le ziseră:— Pe Allah! aveţi toată dreptatea să îi împiedicaţi pe bărbaţisă intre cu noi în harem, ca să fie de faţă la găteala miresei! Darne vom împotrivi şi noi cu tărie să intrăm, dacă nu îl veţi lăsa săintre cu noi pe acest adolescent care ne-a copleşit cu binefacerilelui! Şi nu vom consimţi să îi facem praznicul miresei, decât numaidacă va fi de faţă tânărul nostru prieten!Şi femeile puseră stăpânire cu de-a sila pe tânărul Hassan şiîl duseră cu ele in harem, in mijlocul sălii celei mari de adunare.Şi aşa, el era singurul bărbat, cu piticul ghebos, rândaş la cai, înmijlocul haremului, în ciuda nasului cocoşatului care nu putu îm-piedica lucrul acesta. în sala de adunare se strânseseră toate doam-nele, soţiile emirilor, ale vizirilor şi ale curtenilor din palat. Toateaceste doamne se înşirară pe două rânduri, ţinând câte o făcliemare, şi toate aveau chipul acoperit cu vălul cel mic de mătasealbă, din pricină că erau de faţă şi acei doi bărbaţi. Şi Hassan şimirele ghebos trecură printre cele două şire şi merseră să se aşeze• oala 14 voi. IO MIE ŞI UNA DE NOPŢI210

136

pe un podium inalt străbătând printre cele două rânduri de femeicare se întindeau de la sala de adunare până la camera nupţială,de unde trebuia să iasă peste puţin timp mireasa, pentru nuntă.La vederea lui Hassan Badreddin, a frumuseţii lui, a farmecelorlui, a chipului lui luminos ca şi cornul lunii noi, de tulburare, fe-meilor li se tăie răsuflarea şi simţiră cum îşi pierd cu desăvârşireminţile. Şi fiecare dintre ele ardea de dorinţa să îl poată încolăcicu braţele pe acest tânăr miunat, şi să se arunce în poala lui, şi sărămână prinsă acolo vreme de un an, sau o lună, sau măcar unceas, chiar răstimpul cât să fie încălărită, şi să îl simtă măcar o datăîntr-insa!Şi iată că, deodată, toate aceste femei, ca la un semn, nu semai putură stăpâni mai mult, şi îşi descoperiră chipul, ridicându-şivălul!Şi ele se arătară fără nici o cuviinţă, uitând că este de faţăcocoşatul! Şi începură toate să se apropie de Hassan Badreddin casă îl soarbă din ochii de mai aproape, şi ca să ii spună un cuvântsau două de dragoste, sau măcar să îi facă un semn cu ochiul carear fi putut să ii vădească lui cât de mult îl doreau toate. De alt-minteri, dansatoarele şi cântăreţele se mai întreceau cu laudele po-vestind despre dărnicia lui Hassan şi îmboldindu-le pe doamne săîl servească cum se pricepeau ele mai bine. Şi doamnele îşi ziceau:— Allah! Allah! iată un adolescent! Acesta, da! poate dormicu Sett El-Hosn! Ei sunt făcuţi unul pentru celălalt. Dar pe bles-tematul ăsta de cocoşat fie ca Allah să îl prăpădească!în timp ce doamnele din sală stăruiau mai departe să îl laudepe Hassan şi să ii ocărască pe cocoşat, deodată cântăreţele băturăîn instrumentele lor, uşa camerei nupţiale se deschise şi mireasaSett El-Hosn, înconjurată de eunuci şi de însoţitoare, îşi făcu in-trarea în sala de primire.Sett El-Hosn, fiica vizirului Şamseddin, intră în mijlocul fe-meilor, şi ea strălucea ca o hurie, şi celelalte, alături de ea, nu eraudecât nişte stele care să îi formeze cortegiul, aşa precum steleleînconjoară luna ieşind de după nori! Ea era parfumată cu ambră,cu mosc şi cu roze; şi se pieptănase, şi părul ei strălucea sub măta-sea care îl acoperea; umerii i se desenau mai mult sub veşmintelebogate care ii acopereau. Ea era într-adevăr înveşmântată regeşte;intre altele, ea purta o rochie brodată toată cu aur roşu, şi pe stofăerau desenate chipuri de animale şi de păsări; dar aceasta nu eradecât rochia de deasupra; căci în ce priveşte celelalte rochii de pededesubt, numai Allah singur ar fi în stare să le preţuiască în toată211O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

bogăţia lor! La gât purta un şirag care putea valora cine ştie câtemii de dinari! Fiecare nestemată care îl alcătuia era aşa de rară,încât nici un om, făptură de rând, să fi fost însuşi regele, nu văzuseceva asemănător.într-un cuvânt, Sett El-Hosn, mireasa, era atâta de frumoasăpe cât este de frumoasă luna plină într-a patrusprezecea noapte aei.Cât despre Hassan Badreddin din Bassra, el şedea mereu stâr-nind admiraţia întregului grup de doamne. Şi aşa, tocmai către else îndreptă şi mireasa. Ea se apropie de podium imprimându-itrupului său nişte mişcări nespus de graţioase, în dreapta şi înstânga. Atunci pe dată se sculă rândaşul ghebos şi se repezi să o

137

îmbrăţişeze. Dar ea îl împinse cu groază, şi se întoarse sprinten şidintr-o mişcare se puse înaintea frumosului Hassan. Şi când tegândeşti că acesta era vărul ei, şi că nu ştia asta, şi nici el nu ştiacu nimic mai mult decât ea!La vederea acestei întâmplări, toate femeile ce se aflau în faţăîncepură să râdă, mai ales când mireasa se opri dinaintea frumo-sului Hassan, de care, chiar din acea clipă, se simţi mistuită de opatimă aprinsă, şi strigă ridicând mâinile spre cer:— Allahumma! fă ca acest băiat frumos să fie soţul meu! Şidescotoroseşte-mă de acest rândaş ghebos!Atunci Hassan Badreddin, după povaţa genniului, îşi cufundămâna în buzunar şi o scoase plină de aur, şi le aruncă aurul cupumnii însoţitoarelor lui Sett El-Hosn şi dansatoarelor şi cântă-reţelor, care strigară:— Ah! facă-se ca mireasa să fie a ta!Şi Badreddin surâse prietenos la această urare şi la laudele lor.Cât despre cocoşat, in timpul acesta, el fusese părăsit cu dis-preţ, şi şedea singur cuc, tot aşa de urât ca o maimuţă. Şi toţi ceicare se apropiau din întâmplare de el, trecând pe lângă el, îşi stin-geau făcliile-, ca să îşi bată joc de el. Şi rămase aşa tot timpul săîşi omoare urâtul singur şi să îşi facă sânge rău în sufletul lui. Şitoate femeile chicoteau privindu-1, şi ii ardeau glume nesărate.Una ii zicea:— Maimuţoi Tu vei putea să ţi-o faci singur pe uscat şi să teîmpreunezi cu aerul!Alta îi zicea:— Uite! tu abia eşti pe de-a-ntregul atâta de mare ca zebbulfrumosului nostru stăpân! Şi cele două gheburi ale tale sunt chiarpe măsura ouălor lui.O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

212A treia zicea:— Dacă ţi-ar trage una cu zebbul lui, te-ar azvârli înapoi cucurul înainte!Şi râdeau cu hohote.Cât despre mireasă, de şapte ori în şir, şi de flecare datăîmbrăcată într-alt fel, făcu ocolul sălii, urmată de toate doamnele;şi se oprea după flecare rotire dinaintea lui Hassan Badreddin dinBassra. Şi fiecare rochie nouă era cu mult mai frumoasă decât ceadinainte şi fiecare găteală cu podoabe le întrecea nespus de multpe celelalte. Şi tot timpul, in vreme ce mireasa înainta astfel încetşi lampas, cântăreţele din lăute făceau minuni şi cântăreţele ziceaucântecele de iubire cele mai nebuneşti şi mai aţâţătoare de iubire,şi dansau ca nişte păsări! Şi de fiecare dată, Hassan Badreddin nuuita să arunce aurul cu pumnii, imprăştiind-1 prin toată sala; şifemeile se aruncau asupra lui ca să aibă ceva ce să atingă din mânaadolescentului. Ba chiar fură dintre acelea care se folosiră de voiabună şi de aţâţarea simţurilor tuturor, de sunetele instrumentelorşi de beţia cântecului, ca să se prefacă, întinse una peste alta, căse împreunează, privindu-1 pe Hassan şezând surâzător! Şi coco-şatul privea la toate acestea tare necăjit. Şi necazul lui sporea defiecare dată când o vedea pe una dintre fetişcane întorcându-sespre Hassan, şi, cu mâna întinsă şi aplecată deodată, poftindu-1prin semne, spre vulva ei; sau alta mişcându-şi jucăuş degetul mij-lociu şi făcându-i cu ochiul, sau alta, scuturându-şi şoldurile şi

138

răsucindu-se, plesnindu-şi mâna ei dreaptă deschisă peste mânaei cea stânga închisă; sau alta, cu un gest încă şi mai desfrânat,bătându-şi bucile cu palma şi zicându-i ghebosului:— Tu vei muşca din ele în luna caiselor!Şi toată lumea se omora de râs.La sfârşitul celui de-al şaptelea ocol, nunta se sfârşi, căci ţinuseo bună parte din noapte. Şi aşa cântăreţele din instrumente con-teniră să îşi mai ciupească instrumentele, dansatoarele şi cântă-reţele se opriră şi, împreună cu toate doamnele, trecură pe dinain-tea lui Hassan, fie sărutându-i mâinile, fie atingându-i pulpanamantiei; şi ieşi toată lumea privindu-1 pe Hassan pentru cea dinurmă oară, ca şi cum i-ar fi zis să rămână acolo. Şi într-adevăr,nu mai rămaseră în sală decât Hassan, cocoşatul şi mireasa cu în-soţitoarele ei. Atunci însoţitoarele o conduseră pe soţie în camerade dezbrăcare, îi scoaseră rochiile de pe ea una câte una, rostindde fiecare dată: „în numele lui Allah!" ca să îndepărteze prin far-mece deochiul. Apoi plecară lăsând-o singură cu doica ei bătrână,213O MIE ŞI UNA DE NOPŢIcare, înainte de a o petrece în camera nupţială, trebuia să aştepteca mirele, ghebosul, să ajungă întâiul acolo.Cocoşatul se sculă, deci, de pe podium şi, văzându-1 pe Hassanşezând mai departe, îi zise cu un glas tare cătrănit:— De fapt, tu ne-ai cinstit peste măsură cu venirea ta şi ne-aicopleşit cu binefacerile tale în această noapte. Dar acuma, oare,aştepţi ca să pleci de aici, până ce te-om izgoni?Atunci Hassan, care, de fapt, nici nu ştia, la drept vorbind, ceavea desfăcut, răspunse ridicându-se:— în numele lui Allah!Şi se sculă şi ieşi. Dar abia ieşi pe uşa sălii afară, când îl văzupe genni ivindu-se şi zicându-i:— Unde pleci aşa, Badfeddin? Opreşte-te şi ascultă-mă bineşi urmează-mi poveţele, chiar acum. Cocoşatul a ieşit la umblătoa-re şi mă voi îngriji-de el! Tu, între timp, du-te de îndată in cameranupţială, şi când o vei vedea intrând pe mireasă, îi vei spune: „Eusunt adevăratul tău soţ! Vizirul, tatăl tău, nu s-a folosit de acestvicleşug decât de grija ta ca să nu te deoache oamenii pizmaşi! Câtdespre rândaş, el este cel mai netrebnic dintre rândaşii noştri dela cai; şi, ca să fie despăgubit, i se pregăteşte la grajd o strachinăbună de lapte prins, cu care să se răcorească în sănătatea noastră!"Apoi, o vei lua fără teamă şi fără şovăială, îi vei ridica vălul şi îivei face ceea ce îi vei face!Apoi genniul se făcu nevăzut!într-adevăr, cocoşatul ajunse la umblătoare ca să se goleascăînainte de a intra la mireasă, şi se lăsă pe vine pe lespedea demarmură, şi începu! Dar numiadecât genniul se prefăcu într-unşobolan cumplit, şi ieşi din gura umblătoarei, şi scoase guiţatul luide şobolan:— Zik! Zik!Şi rândaşul bătu din palme ca să îl fugărească şi ii zise:— Hâş! Hâş!Numaidecât şobolanul începu să se umfle şi se prefăcu într-uncotoi cumplit, cu ochi sclipind fioros, care începu să miaune groaz-nic. Apoi, fiindcă ghebosul îşi făcea mai departe nevoile, pisicaîncepu să se umfle şi se prefăcu într-un câine riiare care latră:

139

— Ham! Ham!Atunci cocoşatul începu să se înspăimânte şi îi strigă:— Marş, javră de codoş!Atunci câinele crescu şi se umflă şi se prefăcu într-un măgar,are începu să zbiere în obrazul cocoşatului: „Hi-ha! Hi-ha!" şiO MIE ŞI UNA DE NOPŢI

214să se băşească cu o zarvă cumplită. Şi cocoşat ui fu cuprins de spuimă, simţi cum tot pântecele i se topeşte în cufureală, şi abia avuputere să strige:— Ajutor, locuitori ai casei!Atunci, de teamă să nu-1 vadă scăpat de acolo, măgarul neumflă şi mai tare şi se prefăcu într-un bivol înfricoşător care astupicu desăvârşire uşa de la umblătoare, şi acest bivol vorbi de asiidată cu grai omenesc, şi îi zise:— Nenorocire ţie, cocoaşa curului meu! o, tu, cel mai scârnavdintre rândaşii de la grajduri!La aceste cuvinte, cocoşatul simţi cum îl năpădesc frigurilemorţii, alunecă jos pe lespezi, cu cufureală după el, pe jumătatedezbrăcat şi cu curul în sus, şi fălcile îi clănţăneau una de alta, apoiacestea sfârşiră prin a i se încleşta de spaimă! Atunci bivolul zbieră;— O, cocoşat de smoală! oare n-ai putut să îţi afli o altă femeiepe care să o umpli cu scula ta scârnavă, decât pe stăpâna mea?Şi rândaşul, sugrumat de spaimă, nu putu îngâna o vorbă. Şlgenniul îi zise:— Răspunde-mi, ori te voi face să îţi muşti căcatul!Şi rândaşul, la această ameninţare înfricoşătoare, rosti anevoie:— Pe Allah, asta nu-i deloc vina mea! Am fost silit la asta!Şi, de altminteri, o, prea puternice împărat al bivolilor, eu nicin-aş fi putut visa că fata ar avea un ibovnic printre bivoli! Dar îţijur că mă căiesc de asta şi vă cer iertare, lui Allah şi ţie!Atunci genniul îi zise:— îmi vei jura pe Allah că te vei supune la poruncile mele!Şi cocoşatul se grăbi să facă jurământ. Atunci genniul îi zise:— Vei rămâne aici toată noaptea până la răsăritul soarelui! Şinumai atunci te vei putea duce. Dar nu vei grăi nimănui nici măcaro vorbă despre toate astea, că de nu, îţi voi sfărâma capul in miide bucăţi. Şi de acum să nu mai pui vreodată piciorul prin parteaaceasta de palat, în harem! că de nu, ţi-o mai repet o dată, îţi voizdrobi capul şi te voi vâri în groapa cu căcat!Apoi adăugă:— Iar acum te voi aşeza într-un fel din care să nu cumva sămai te încumeţi să te mişti până în zori!Atunci bivolul îl apucă pe rândaş cu dinţii de picioare şi îl vâricu capul în jos, in fundul găurii căscate a gropii umblătoarei şi îilăsă numai picioarele scoase afară din gaură. Şi îi mai repetă odată:— Şi mai ales bagă bine de seamă să nu te clinteşti cumva!215o MIE şi U NA DE NOPŢI

Apoi se făcu nevăzut.Iată in ce îl priveşte pe ghebos!Cât despre Hassan Badreddin din Bassra, el îl l^g pe ghebosşi pe efrit hărţuindu-se, şi pătrunse în iatacuri şi de acolo în cameranupţială, unde se aşeză chiar în fundul ei. Şi de-abia ajunse acolo,

140

când intră mireasa, sprijinită de doica ei bătrână c^re se Oprj ja'uşă, lăsând-o pe Sett El-Hosn să intre singură. Şi, p§ng să des-luşească pe cine vedea în fund, bătrâna crezând c§ vorbeşte cughebosul, zise:— Scoală-te, cutezătorule,'ia-ţi soţia şi poartă-ţe vitejeşte! Şiacum, copiii mei, Allah fie cu voi!Apoi, ea se retrase.Atunci mireasa, Sett El-Hosn, cu inima tare sleită înaintazicându-şi în sinea ei: „Nu! mai degrabă îmi dau sufletul'decâi sămă las în mâinile acestui scârnav rândaş ghebos!" 5ar abia făcucâţiva paşi şi îl recunoscu pe minunatul Badreddin! Atunci ea scoa-se un ţipăt de fericire şi zise:-ţ- O, scumpul meu! cât e§ti de drăguţ că mă adepţi de atâtatimp! Singur eşti? Ce fericire! Iţi voi mărturisi că credem ia înce_put, văzându-te şezând în sala de ospăţ cot la cot cţţ spurcatul deghebos, că vă însoţiserăţi amândoi împotriva mea!Badreddin răspunse:— O, stăpâna mea, oare ce poţi vorbi? Cum jj, închipui căghebosul ar putea să se atingă de tine? Şi cum s-ar nutea oareînsoţi cu mine împotriva ta?Sett El-Hosn răspunse:— Dar, în sfârşit, care dintre voi doi este bărbat^ meu tu sau

el?Badreddin răspunse:— Eu, o, stăpâna mea. Toată această mascaradă a ghebosuluin-a fost ticluită decât ca să ne facă să râdem; şi dţ asemenea casă te ferească de deochi, căci toate femeile din palat auziseră vor-bindu-se de frumuseţea ta neasemuită şi tatăl tău |_a lămurit peacel cocoşat ca să slujească de pavăză faţă de deochi. Tatăl tău 1-arăsplătit cu zece dinari. De altminteri, acuma cocoşaţui se afla în.grajd unde înfulecă pe rupte in sănătatea noastră % castronaş delapte prins proaspăt!La aceste cuvinte ale lui Badreddin, Sett El-^osn se afla jn

culmea plăcerii; ea începu să surândă drăgălaş, să r^dă încă şi maidrăgălaş; apoi deodată, nemaiputându-se stăpâni, strigă:O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

ar- Pe Allah! scumpul meu, ia-mă! ia-mă! Strânge-mă! Ţin-tuieşte-mă in poala ta!Şi cum Seu El-Hosn îşi scoase poalele, ea se ivi goală de totsub rochia ei. Şi aşa, zicând aceste vorbe: „Ţintuieşte-mă în poalata!", ea îşi ridică rochia până din sus de vulvă şi îşi dezvălui astfelîn toată minunăţia lor coapsele ei şi curul ei de iasomie.La această privelişte şi la vederea cu de-amănuntul a cărnii eide hurie, Badreddin simţi cum dorinţa îi răscoleşte trupul şi facesă-i tresară pruncul adormit! Şi numaidecât se ridică degrabă, sedezbrăcă şi se descotorisi de pantalonii lui largi cu nenumărateîncreţituri, îşi scoase punga cu cei o mie de dinari pe care îi dădusejidovul din Bassra, şi o puse pe divan sub pantaloni, apoi îşi scoaseturbanul său atâta de frumos şi îl puse pe un scaun şi luă în capun turban uşor de dormit pe care îl aduseseră acolo pentru cocoşat,şi nu rămase îmbrăcat decât cu cămaşa fină din muselină de mătasebrodată cu fir de aur şi cu izmenele largi de mătase albastră, legatla brâu cu un brăcinar cu ciucuri de aur.Badreddin îşi desfăcu brăcinarele şi se năpusti asupra lui SettEl-Hosn care ii întindea tot trupul ei; şi se înlănţuiră; şi Badreddin

141

o ridică pe Sett El-Hosn şi o trânti în aşternut şi se slobozi pesteea! El se ghemui cu coapsele desfăcute, şi apucă coapsele lui SettEl-Hosn şi le atrase spre sine indepărtându-le una de alta. Şi atun-ci ţinti cu berbecul, care stătea bârzoiat către cetate, şi împinsevoinicul împlântându-1 în crăpătură: şi numaidecât crăpătura selărgi. Şi Badreddin nu mai putu de fericire dumirindu-se că măr-găritatul era nestrăpuns, şi că nici un berbece înainte de al său nuîl pătrunse şi nici măcar nu îl atinsese nici cu vârful nasului! Şi selămuri că acest dos binecuvântat nu mai fusese niciodată încălecatsub asaltul vreunui încălecător!Şi aşa, la hotarul cel mai îndepărtat al bucuriei, el îi răpi ceeace avea de a-i răpi şi se desfată în deplină tihnă din dulceaţa acesteitinereţi. Şi, cui pe cui, berbecul se întrecu de cinsprezece ori după-olaltă intrând şi ieşind neîntrerupt, şi nu se simţi rău din pricinaasta câtuşi de puţin.Şi aşa, chiar din acea clipă, Sett El-Hosn rămase însărcinată,precum vei vedea in cele ce urmează, o, Emire al Credincioşilor.Când Badreddin sfârşi cu împlântatul celui de al unsprezeceleastâlp, îşi zise: „Poate că este de-ajuns de acuma". Şi atunci se întin-se lângă Sett El-Hosn, şi-i puse mâna uşurel sub corp şi Sett El-Hosn la rândul ei îl cuprinse cu braţele; şi amândoi se împletirăstrâns şi înainte ca să adoarmă îşi recitară aceste strofe minunate:

217O MIE ŞI UNA DE NOPŢI„Nu te teme de nimic! Şi pătrundă lancea ta în ţinta iubirii tale!Nu lua seama la sfaturile pizmaşilor; căci nu pizmaşul îţi va binevoidragostei tale!Gândeşte-te! că îndurătorul n-a făurit o privelişte mai încân-tătoare decât aceea a doi îndrăgostiţi împletiţi în aşternutul lor!Priveste-L Iată-i lipiţi unul într-altul, acoperiţi de binecuvântări!Mâinile şi braţele lor le slujesc de perne aşa de molatice. Priveşte-ilipiţi unul de altul şi neavând de acoperitoare decât numai binecu-vântările!Când lumea vede două inimi legate prin iubire aprinsă, ea încear-că să le lovească cu fierul rece!Dar tu, treci mai departe! De toate dăţile când destinul îţi scoateo frumuseţe în cale, pe ea să o iubeşti; cu ea, şi numai cu ea, trebuiesă trăieşti!"Iată in ce îi priveşte pe Hassan Badreddin şi pe Sett El-Hosn,fiica unchiului său.Cât despre genni, el se grăbi să plece în căutarea genniei, to-varăşa lui, şi amândoi veniră să îi admire pe cei doi tineri dormind,după ce fuseseră de faţă la jocurile lor şi număraseră loviturile deberbece. Apoi efritul îi zise prietenei sale, efrita:— Haide, surioară, vezi că am avut dreptate! Apoi adăugă:Acum trebuie ca la rândul tău să îl răpeşti pe tânăr şi să îl duci înacelaşi loc de unde l-am luat, în cimitirul din Bassra, in turbehatatălui său Nureddin! Şi fă-o repede, şi eu te voi ajuta la aceasta,căci iată că încep să se ivească zorile; şi, într-adevăr, nu trebuie săfie găsit aici!Atunci efrita-1 ridică pe tânărul Hassan dormind, îl încarcă peumerii ei, îmbrăcat aşa cum era numai cu cămaşa, căci izmenelenu îl ţinuseră în toiul zbenguielilor, şi zbură cu el, urmată îndea-proape de efrit. Când, deodată, în plină călătorie prin văzduh, efri-tul o pofti trupeşte pe efrită şi voi să o silnicească asa cum era

142

împovărată cu frumosul Hassan; şi efrita s-ar fi lăsat de bunăvoieefritului; dar să temu să nu i se întâmple ceva lui Hassan. De alt-minteri, Allah le veni într-ajutor, din fericire, şi trimise împotrivaefritului o ceată de îngeri care aruncară asupra lui un stâlp de foccare îl arse. Şi aşa efrita şi Hassan fură scăpaţi de cumplitul efritcare poate că i-ar fi nimicit; căci efritul este crâncen la împreunare.Atunci efrita coborî pe pământ, chiar în locul unde se prăvăliseO MIE ŞI UNA DE NOPŢI

efritul cu care ea s-ar fi împreunat cu drag, dacă n-ar fi fostHassan, căruia ii purta tare mult de grijă.Ci, aşa fusese scris de către Destin ca locul unde efrita avea siîl coboare pe tânărul Hassan Badreddin, neîndrăznind să îl ducimai departe numai ea singură, să fie tare aproape de oraşul Da-masc, în ţara Şam*. Şi efrita îl duse pe Hassan aproape de tot deuna din porţile oraşului, îl aşeză uşor pe pământ şi îşi luă zborul.în zorii zilei se deschiseră porţile oraşului, şi oamenii care ie-şeau fură tare miraţi văzându-1 pe acest adolescent fermecător dor-mind îmbrăcat numai cu o cămaşa, având pe cap, in loc de turban,o tichie de noapte, iar pe lângă aceasta, şi fără de izmene! Şi ei îşiziseră:— Cine ştie cât a trebuit să stea de veghe ca să fie cufundatacum într-un somn aşa de adânc!Dar alţii spuseră:— Allah! Aliah! ce adolescent frumos! Fericită şi plină de no-roc este femeia care s-a culcat cu el! Dar oare de ce este acum aşade gol, goluţ?Alţii răspunseră:— Poate că sărmanul tânăr a petrecut la crâşmă mai mult decâtse cuvenea! Şi a băut peste măsură! Şi intorcându-se seara acasă,va fi găsit porţile oraşului închise şi s-a hotărât să doarmă pecâmp!Ci, în timp ce vorbeau aşa, briza dimineţii se iscă şi veni să îldezmierde pe frumosul Hassan şi îi sumese cămaşa: atunci se ivirăun pântece, un buric, nişte coapse şi nişte pulpe, toate ca din cris-tal! un zebb şi nişte ouă tare bine potrivite. Şi această privelişte îiuimi pe toţi oamenii, care nu se mai saturau privind.în clipa aceea, Badreddin se trezi şi se văzu întins aproape deaceapoartă necunoscută şi înconjurat de toţi acei oameni: şi răma-se tare nedumerit şi strigă:— Unde mă aflu, oameni buni? Spuneţi-mi, vă rog! Şi de cev-aţi adunat aşa in jurul meu? Ce s-a întâmplat?Ei răspunseră:— în ce ne priveşie, ne-am oprit ca să te privim, numai aşade plăcere! Dar, în ce te priveşte, oare nu ştii că te afli la poartaDamascului? Unde oare ţi-ai putut petrece noaptea de eşti aşadespuiat de tot?Hassan răspunse:' Şam: Siria sau numai oraşul Damasc.

L219O MIE ŞI UNA DE NOPŢI— Pe Ailah! oameni buni, oare ce îmi spuneţi voi? Eu mi-ampetrecut noaptea la Cairo. Şi ziceţi că sunt la Damasc?

143

Atunci izbucniră cu toţii într-un râs nemaipomenit, şi unuldintre ei zise:— O, mâncătorule de haşiş!Şi alţii ziseră:— Nu mai încape nici o îndoială că este nebun de-a binelea!Ce păcat ca un adolescent atâta de încântător să înnebunească!Şi alţii ziseră:— Dar, în sfârşit, cum stăm cu povestea asta ciudată pe carene-o îndrugi aici?Atunci Hassan Badreddin zise:— Pe Allah! oameni buni, eu nu mint niciodată! Aşadar, văasigur şi v-o repet, că astă-noapte am petrecut-o la Cairo şi alal-tăieri la Bassra în oraşul meu! La aceste cuvinte, unul strigă:— Ce lucru de necrezut!Un altul:— Acesta-i nebun!Şi câţiva începură să se strâmbe de râs şi să bată din palme. Şialţii ziseră:— într-adevăr; oare nu-i păcat că acest adolescent minunatşi-a pierdut astfel mintea? Dar şi ce nebun fără de pereche!Şi un altul mai înţelept ii zise:— Haide, fiul meu, vină-ţi în fire. Şi nu îndruga asemeneaprostii.Atunci Hassan zise:— Ştiu ceea ce zic Şi chiar mai mult decât atât, aflaţi că astă-noapte, la Cairo, am petrecut clipe nespus de plăcute, fimd mire!Atunci fură cu toţii din ce în ce mai încredinţaţi de nebunialui; şi unul dintre ei strigă râzând:— Vedeţi bine că sărmanul tânăr s-a însurat în vis! Bună-ioare căsătoria în vis? De câte ori? Oare era o hurie sau o curvă?Dar Badreddin începu să fie tot mai nedumerit, şi le zise:— Ei bine, da', era o hurie! şi nu m-am împreunat nicidecumin vis, ci de cincisprezece ori intre coapsele ei binecuvântate şi amluat locul unui ghebos împuţit, şi mi-am pus chiar scufia de noaptecare ii era menită lui, şi pe care iat-o aici!Apoi, se gândi o clipă şi strigă:— Dar, pe Allah! oameni cumsecade, unde mi-e turbanul, un-O MIE ŞI UNA DE NOPŢI220de mi-s izmenele, unde mi-s mantia şi pantalonii? Şi mai cu seamftunde mi-e punga?Şi Hassan se sculă şi îşi căută hainele în jurul lui. Şi toatalumea începu atunci să îşi tragă cu ochiul şi să işi facă semne ciadolescentul este smintit de-a binelea. Atunci Hassan se hotărî siintre in oraş, aşa caraghios cum era, şi, neavând încotro, să străbatăstrăzile şi sukurile, în mijlocul unei gloate mari de copii şi de oa-meni care strigau:— Iată—1 pe nebun! iată—1 pe nebun!Şi bietul Hassan nu ştia ce să se facă, dar Allah se temuacest băiat frumos să nu fie silnicit, şi îl făcu să treacă pe lanţdugheana unui cofetar care tocmai atuncea îşi deschise prăvălia.Şi Hassan se năpusti în prăvălie şi se ascunse acolo; şi fiindcă co-fetarul era o namilă zdravănă, ale cărui isprăvi erau faimoase nevoie mare în oraş, toată lumea se temu şi se trase înapoi, lăsând»pe Hassan în pace.

144

Când cofetarul, care se numea El-Hadj Abdallah, îl văzutânărul Hassan Badreddin, putu să îl măsoare pe îndelete şi ramauimit la vederea frumuseţii lui, a farmecelor lui şi a darurilor lidin fire; şi chiar în clipa aceea dragostea ii năpădi inima şi îitânărului Hassan:— O, tinere drăgălaş, spune-mi de unde vii? şi fii fără de temă; istoriseşte-mi toată povestea ta, căci te iubesc încă de pe acummai presus ca pe sufletul meu!Atunci Hassan îi istorisi cofetarului Hadj Abdallah toată po-vestea lui, şi aceasta de la început până la sfârşit. Dar n-are niciun rost să o mai repetăm.Şi cofetarul rămase nespus de uimit şi ii zise lui Hassan:— Tânărul meu domn Badreddin, această poveste este, într-a-devăr, tare anevoie de crezut, şi toată istorisirea ta este nemaipo-menită. Dar, o, copilul meu, eu te sfătuiesc să nu mai pomeneştinimănui despre aceasta căci e primejdios să faci asemenea des-tănuiri. îţi pun la îndemână dugheana mea, şi vei rămâne cu mine,şi aceasta până când Allah se va indura să curme ponoasele decare eşti lovit. De altminteri, eu n-am nici un copil, şi m-ai facetare fericit dacă te-ai învoi să mă primeşti de tată! Şi eu te voi luade suflet ca pe fiul meu!Atunci Hassan Badreddin ii răspunse:— Bunule uncheş! facă-se după dorinţa ta!Numaidecât cofetarul merse la suk şi cumpără nişte haine

221O MIE ŞI UNA DE NOPŢIscumpe, cu care se întoarse ca să îl îmbrace. Apoi îl duse la cadiuşi, faţă de martori, îl luă de suflet pe Hassan Badreddin ca pe fiulsău. Şi Hassan rămase în prăvălia cofetarului, ca fiu al său, şi ellua banii de la muşterii şi la vindea prăjiturile, borcanele cu dul-ceţuri, porţelanurile pline cu şerbeturi, şi faimoasele dulciuri dinDamasc; şi învăţă in scurtă vreme măiestria cofeturilor pentru careavea un dar cu totul deosebit, în urma învăţămintelor ce i le dădusemama lui, nevasta vizirului Nureddin din Bassra, care gătea prăji-turile şi dulceţurile dinaintea lui, pe când era copil.Şi frumuseţea lui Hassan, strălucitorul tânăr din Bassra, fiulde suflet al cofetarului, îşi întinse faima peste întreg oraşul Da-masc; şi dugheana cofetarului El-Hadj Abdallah ajunse cea maicăutată dintre toate prăvăliile cofetarilor din Damasc.Iată in ce îl priveşte pe Hassan Badreddin! ,1Cât despre mireasa Seu El-Hosn, fiica vizirului Şamseddin dinCairo, iată:Când se trezi Seu El-Hosn în dimineaţa întâiei nopţi a nunţii,ea nu îl află pe frumosul Hassan lângă ea. Atunci îşi închipui căHassan se duse la umblătoare! Şi se puse să ii aştepte până se vaîntoarce. într-acestea, vizirul Şamseddin, tatăl ei, veni de o căutăca să vadă ce face. El era tare îngrijorat. Şi era nespus de tulburatîn sufletul său de nedreptatea sultanului care îl silise să o măriteaşa pe frumoasa Sett El-Hosn, fiica lui, cu rândaşul ghebos. Şiînainte de a intra la fiica lui, vizirul îşi zise: „Nimic nu mă va împie-dica să o ucid pe fiica mea dacă voi afla despre ea că i s-a datacelui scârnav cocoşat!"Bătu, deci, la uşa camerei nupţiale, şi o strigă:— Seu El-Hosn!

145

Ea îi răspunse dinlăuntru:— Da, tată, vin pe dată să îţi deschid! Şi se sculă degrabă şidete fuga să ii deschidă tatălui său. Şi ea se făcu încă şi mai fru-moasă ca de obicei; şi chipul ei era ca şi luminat, şi sufletul eimustind de bucurie fiindcă simţise îmbrăţişările minunate ale ace-lui cerb frumos! Şi aşa, ea ieşi sprintenă în întâmpinarea tatăluiei, şi se aplecă ca să îi sărute mâinile. Dar tatăl ei, la vederea fiiceisale bucuroasă in loc de a fi mâhnită de împreunarea cu cocoşatul,strigă:— Ah, fată neruşinată! Cum îndrăzneşti să te înfăţişezi înain-tea mea cu acest chip înveselit după ce te-ai culcat cu acel scârnavrândaş ghebos?fslSipiPffiii8$$

O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

222La aceste cuvinte, Seu El-Hosn începu să râdă cu înţeles glzise:— Pe Allah! o, tată, ajunge cu gluma! Mi-a fost prea destulcă am ajuns batjocura tuturor nuntaşilor, care glumeau pe soco-teala mea chipurile in legătură cu presupusul meu soţ, acel cocoşaicare nu face nici cât rosătura de unghie a frumosului meu preaiubit, adevăratul meu bărbat de astă-noapte! Ah! Această noapte!cât a fost ea de plină de desfătări lângă iubitul meu! încetează,deci tată, cu gluma asta şi nu mai pomeni de cocoşatul acela!La aceste cuvinte ale fiicei lui, vizirul se umplu de mânie, şiochii i se învineţiră de furie şi zbieră:— Nenorocire! Ce îndrugi tu, oare? Cum! Cutezi să spui căghebosul nu s-a culcat cu tine în această cameră?Ea răspunse:— Pe Allah asupra ta, o, tată, ajunge cât mi-ai tot pomenitnumele acelui cocoşat! Fie ca Allah să îl pedepsească, pe el şi petatăl lui şi pe mama lui şi toată familia lui! Ştii că eu cunosc deacum vicleşugul de care te-ai folosit ca să mă fereşti de deochi!Şi îi istorisi tatălui ei toate amănuntele nunţii şi ale nopţii. Şiadăugă:— Ah! cât îmi era de bine, cufundată in poala soţului meuprea iubit, frumosul adolescent cu purtări alese, cu minunaţii luiochi negri, cu sprâncenele lui arcuite!La aceste cuvinte, vizirul strigă:— Fiica mea, oare ţi-ai pierdut minţile? Ce-mi spui tu, oare?Şi unde-i acum tânărul acela pe care tu îl numeşti bărbatul tău?Sett El-Hosn răspunse:— S-a dus la umblătoare!Atunci vizirul, peste măsură de îngrijorat, se repezi afară şidete fuga la umblătoare. Şi acolo dădu peste ghebos cu picioarelein aer şi cu capul cufundat adânc în gaura umblătoarei, şi neclintitaşa! Şi vizirul, nespus de uluit, strigă:— Ce văd? oare, nu eşti chiar tu, cocoşatule?Şi mai repetă o dată întrebarea cu glas tunător. Dar cocoşatulnu-i răspunse nimic căci, mereu ţintuit de groază, îşi închipui căacel care-i vorbea... era genniul.în clipa aceea a povestirii sale, Şahrazada văzu ivindu-se dimineaţa şi tăcudiscret.

223O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

Dar când se lăsă a douăzeci şi doua noapte

146

Ea zise:

Mi s-a povestit, o, mărite rege, că Giafar urmă astfel istorisireaatre califul Harun Al-Raşid:Cocoşatul îngrozit, gândindu-se că acel care-i vorbea era gen-,niul, fu împiedicat să îi răspundă de o spaimă cumplită.Atunci vizirul strigă furios.— Răspunde-mi, ghebos blestemat, ori îţi voi despica trupulcu paloşul acesta!Atunci cocoşatul, cu capul mereu vârât în gaură, îi răspunsedin fund:— Pe Allah! o, căpetenie a efriţilor şi a gennilor, aibi milă demine! îţi jur că nu m-am clintit de aici toată noaptea şi m-amsupus poruncii tale!La aceste cuvinte, vizirul nu mai ştiu ce să creadă şi strigă:— Dar ce-mi tot îndrugi de acolo? Eu nu sunt efrit. Sunt tatălmiresei.Atunci cocoşatul scoase un geamăt adânc şi zise:— Ei, tu poţi s-o ştergi de aici! Eu nu am cu tine nimic de-aface! Şterge-o repede până când nu se întoarce cumplitul efrit,răpitorul de suflete! De altminteri, nici nu vreau să te mai văd; tueşti pricina nenorocirii mele; mi-ai dat de nevastă pe ibovnica bi-volilor, măgarilor şi a efriţilor! Blestemat să fii, tu şi fiica ta şi toţirăufăcătorii!Atunci vizirul îi zise:— Nebunule! haide ieşi de aici, ca să pot auzi puţin din ce îmitot îndrugi!Dar ghebosul răspunse:— Voi fi poate nebun, dar nu voi fi atât de nesocotit ca să iesde aici fără învoirea cumplitului efrit! Căci el m-a oprit cu străşni-cie să ies din gaură înainte de răsăritul soarelui. Du-te, aşadar, şilasă-mă în pace aici! Dar spune-mi înainte de a pleca, oare va maizăbovi mult soarele înainte de a răsări, sau nu?Şi vizirul, din ce în ce mai uluit, îi răspunse:— Dar ce mai este şi cu efritul acela despre care tot vorbeşti?O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

224Atunci ghebosul îi istorisi povestea, despre venirea lui la mireasâ, despre arătarea efritului sub felurite chipuri, de şobolan, <i<pisică, de măgar şi de bivol, şi, în cele din urmă, despre poruncadată să nu iasă de acolo, şi despre cele îndurate. Apoi ghebosulîncepu să se văicărească.Atunci vizirul se apropie de cocoşat, îl înşfacă de picioare şi IItrase afară din gaură. Şi ghebosul, cu faţa mânjită toată, şi galbenăşi prăpădită, îi strigă vizirului in faţă:— Blestemat să fii tu şi fiica ta, ibovnica bivolilor!Şi de teamă să nu vadă arătându-se din nou efritul, cocoşatulîngrozit de moarte o luă la fugă din toate puterile, urlând şi nc-îndrăznind să se uite înapoi. Şi ajunse la palat, şi urcă la sultan şlii povesti păţania lui cu efritul.Cât despre vizirul Şamseddin, el se întoarse ca nebun la fiică-sa, Sett El-Hosn, şi îi zise:— O, fiica mea, simt că îmi pierd minţile! Lămureşte-mă cumstau lucrurile cu această întâmplare!Atunci Sett El-Hosn zise:— Află, deci, tată, că tânărul fermecător care a avut cinstea

147

nunţii toată noaptea, s-a culcat cu mine şi s-a bucurat de fecioriamea; şi neîndoios că voi naşte un copil. Şi ca să îţi aduc dovadădespre cele spuse, iată turbanul lui pe scaun, pantalonii lui pe di-van şi izmenele lui în patul meu. Mai mult decât atâta, vei afla înpantalonii lui un lucru care-i ascuns acolo şi pe care nu l-am pututghici ce ar putea să fie.La aceste cuvinte, vizirul se îndreptă spre scaun şi luă turbanulşi îl privi cu luare-aminte şi îl întoarse pe toate feţele, apoi strigă:— Dar acesta-i un turban ca şi acelea ale vizirilor din Bassraşi Mossul!Apoi îl desfăşură şi găsi pe tichie un plic cusut, pe care se grăbisă îl ia; scotoci apoi prin pantaloni şi îi ridică şi află acolo pungacu cei o mie de dinari pe care jidovul ii dăduse lui Hassan Badred-din. în această pungă se găsea, pe lângă aceştia, un petec mic dehârtie pe care erau scrise aceste cuvinte de mâna jidovului:„întăresc, eu, cutare, negustor în Bassra, că i-am dat această sumăde o mie de dinari, prin bună înţelegere, domnului Hassan Bad-reddin, fiul vizirului Nureddin pe care Allah să îl aibă întru îndu-rarea lui! pentru încărcătura întâiei corăbii care va trage la ţărmînBassrat",.....; ; ]Ua; citirea:,acestei hârtii, vizirul Şamseddin scoase un strigătputernip şi căzu în nesimţire. Când îşi veni în fire, se grăbi să des-

Şi regele ieşi la vânătoare, având pe mână şoimul său favorit...

225O MIE ŞI UNA DE NOPŢIchidă plicul aflat in turban şi numaidecât recunoscu scrisul fra-telui său Nureddin. Şi atunci începu să plângă' şi să se jeleascăzicând:— Ah! sărmanul meu frate, sărmanul meu frate!După ce se mai linişti puţin, zise:— Allah este atotputernic!Apoi îi spuse fiicei sale:— Fiica mea, ştii tu numele celui căruia i te-ai dat astă-noap-te? Acesta este nepotul meu, fiul unchiului tău Nureddin, acestaeste Hassan Badreddin! şi cei o mie de dinari sunt zestrea ta! Allahsă fie slăvit!Apoi recită aceste două strofe:„Regăsesc urmele lui şi numaidecât, cu toată fiinţa, mă topescde dor, mă topesc de tot! Şi la amintirea lăcaşului fericit, îmi storcşi ochii mei de lacrimi!Şi mă întreb, şi strig, fără a primi vreun răspuns: «Cine m-a smulsde lângă el şi l-a azvârlit aşa de departe! Facă-se ca acela, rândui-torulpătimirilor mele, să se îndure şi să îmi îngăduie revederea lui!»"Apoi citi din nou cu luare-aminte istorisirea fratelui său; şiaflă cuprinsă acolo toată povestea lui Nureddin şi naşterea fiuluisău Badreddin. Şi se minună nespus de mult, mai cu seamă cândcercetă cu de-amănuntul şi confruntă datele înşirate de fratele săucu datele căsătoriei lui la Cairo şi cu naşterea fiicei sale Sett El-Hosn. Şi află că aceste date se potriveau întru totul.El rămase atât de uimit, încât se grăbi să meargă să îl cautepe sultan, arătându-i hârtiile. Şi la rândul lui, sultanul rămase atâtde uimit, încât le porunci sclavilor palatului să aştearnă pe hârtieaceastă poveste minunată şi să o păstreze cu grijă în arhiva dom-niei.Cât despre vizirul Şamseddin, se întoarse acasă la fiica sa şi se

148

puse să aştepte întoarcerea nepotului său, tânărul Hassan Bad-reddin. Dar sfârşi prin a-şi da seama că Hassan se făcuse nevăzut,fără să ajungă ca să înţeleagă pricina acestei fapte, şi îşi zise: ,xPeAllah, ce întâmplare nemaipomenită este întâmplarea aceasta! în-tr-adevăr, nu s-a mai văzut niciodată una asemănătoare!..."în clipa aceea a povestirii, Şahrazada văzu ivindu-se dimineaţa, şi, discretă,conteni istorisirea spre a nu obosi câtuşi de puţin pe sultanul Şahriar, rege al In-sulelor Indiei şi Chinei!1» 15 voi. IO MIE ŞI UNA DE NOPŢI

226Dar când se lăsă a douăzeci şi treia noapteEa zise:

Mi s-a povestit, o, mărite rege, că Giafar Al-Barmaki, vizirulregelui Harun Al-Raşid, urmă astfel istorisirea către calif:Când vizirul Şamseddin văzu că nepotul său Hassan Badreddinse făcuse nevăzut, îşi zise: „Este înţelept (căci lumea este alcătuitădin viaţă şi din moarte) ca să îmi iau măsurile mele de prevederepentru ca, la întoarcerea lui, nepotul meu Hassan să poată vedeacasa în aceeaşi stare în care a lăsat-o!" Aşadar, vizirul Şamseddinluă o călimară şi un calam şi o foaie de hârtie, şi însemnă, unulcâte unul, toate lucrurile şi toate mobilele din casa lui. Astfel elscrise: „Cutare dulap este aşezat în cutare loc; cutare perdea estein cutare loc"; şi aşa mai departe... Când sfârşi lucrul, el sigilahârtia după ce o citi fiicei sale Sett El-Hosn, şi o puse cu grijă lapăstrare în sipetul cu scrisorile. După aceea, adună turbanul, tichia,pantalonii, mantia şi punga, şi făcu dintr-acestea o legătură pe careo puse cu multă grijă sub cheie.Cât despre Sett El-Hosn, fiica vizirului, ea rămase, într-ade-văr, însărcinată, în urma întâiei nopţi a nunţii ei, şi la sfârşitulcelor nouă luni pline, născu la vreme un copil ca luna; care îi semă-na tatălui în toate privinţele, la fel de frumos! de drăgălaş! de desă-vârşit! La naşterea lui, femeile îl spălară şi ii îngriră ochii cu kohl;apoi ii tăiară buricul, şi îl încredinţară slujitoarelor şi doicii. Şi,din pricina frumuseţii lui uluitoare, îi deteră numele Agib*.Când minunatul Agib ajunse, zi după zi, lună după lună, andupă an, la vârsta de şapte ani, vizirul Şamseddin, bunicul lui, îltrimise la şcoala unui dascăl cu mare faimă şi i-1 dete în grijă cumultă căldură acelui învăţător. Şi in toate zilele, Agib, însoţit desclavul negru Said, bunul eunuc al tatălui său, mergea la şcoală casă se întoarcă la amiază şi seara acasă. Şi merse aşa la şcoală vremede cinci ani, până când ajunse astfel la vârsta de doisprezece ani.Dar în acest timp, Agib se făcuse nesuferit celorlalţi copii dinşcoală; el îi bătea şi ii înjura şi le zicea:— Cine dintre voi este ca mine? Sunt fiul vizirului din Egipt!* Minunatul.

227O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

La urmă, copii se adunară şi merseră să se plângă învăţătorului,care vedea că îndemnurile date fiului vizirului erau zadarnice, şifiindcă, din pricina tatălui său, vizirul, nu voia să îl dea chiar elafară, le zise copiilor:— Vă voi învăţa ceva ce îi veţi spune lui, şi care îl va împiedicade acum înainte să mai vină la şcoală. Aşadar, mâine în timpulrecreaţiei, adunaţi-vă cu toţii în jurul lui Agib şi ziceţi unii cătrealţii: „Pe Allah, haideţi să ne jucăm un joc tare plăcut! Dar niciunul nu va putea lua parte la acest joc, decât numai de va spune

149

cu glas tare numele tatălui şi al mamei lui! Căci acela care nu vaputea spune numele tatălui sau şi al mamei sale va fi socotit copildin flori şi nu se va putea juca cu noi!"Şi aşa, dimineaţa, la venirea lui Agib la şcoală, copiii se adu-nară in jurul lui, se înţeleseră între ei şi unul dintre ei strigă:— Ah! pe Allah! iată un joc minunat! Dar nici unul nu vaputea să se joace în acest joc decât dacă va spune numele tatăluisău şi al mamei sale! Haideţi! fiecare unde-i vine rândul lui!Şi le trase cu ochiul.Atunci unul dintre copii păşi înainte şi zise:— Mă numesc Nabih! Mama se numeşte Nabiha! Şi tata senumeşte Izeddin!Apoi un altul păşi înainte şi zise:— Eu mă numesc Naghib! Mama se numeşte Gamila! Şi tatase numeşte Mustafa!Apoi al treilea şi al patrulea şi alţii deopotrivă grăiră la fel.Când ii veni rândul lui Agib, Agib grăi plin de semeţie:— Eu sunt Agib! Mama este Sett EI-Hosn! Şi tata este Şam-seddin, vizirul Egiptului!Atunci copiii strigară cu toţii:— Nu, pe Allah! vizirul nu este nicidecum tatăl tău!Şi Agib zise furios:— Allah să vă pedepsească! într-adevăr, vizirul este tatăl meu!Dar copiii începură să chiotească şi să bată din palme, şi îiîntoarseră spatele, strigându-i: ţ

— Du-te! tu nu cunoşti numele tatălui tău! Şamseddin nu-i nici-decum tatăl tău! El este bunicul tău, tatăl mamei tale! Cât despretatăl tău, după ce îl vei fi găsit, atunci poţi veni să te joci cu noi!Şi copiii se împrăştiară in hohote de râs.Atunci Agib simţi o strângere în piept şi fu sugrumat de sus-pine. Dar numaidecât învăţătorul se apropie de el şi ii zise:— Cum, Agib, nici nu ştiai până acuma că vizirul nu este nici-O MIE ŞI UNA DE NOPŢI228decum tatăl tău, ci bunicul tău, tatăl mamei tale Sett El-Hosn?Cât despre tatăl tău, nici tu, nici noi, nici altul nu-1 cunoaşte. Căcisultanul a măritat-o pe Sett El-Hosn cu un rândaş ghebos; darrandaşul nu a putut să se culce cu Sett El-Hosn şi a povestit printot oraşul că in noaptea nunţii, gennii l-au închis, pe el randaşul,ca să se culce ei cu Sett El-Hosn. Şi tot el a povestit nişteîntâmplări uluitoare cu bivoli şi măgari, şi câini, şi cu alte făpturiasemănătoare. Aşa că, Agib, nimeni nu cunoaşte numele tatăluitău! Fii, deci, smerit înaintea lui Allah şi a tovarăşilor tăi, care tesocotesc ca pe un copil din flori. De altminteri, Agib, tu eşti intrutotul la fel ca un copil vândut la târg care nu l-ar cunoaşte delocpe tatăl său. încă o dată, află că vizirul Şamseddin este numai bu-nicul tău, şi că pe tatăl tău nu-1 cunoaşte nimeni. Fii, deci, maismerit de azi înainte!La aceste cuvinte ale învăţătorului, micul Agib fugi valvârtejacasă la mamă-sa Sett El-Hosn şi era într-atâta de sugrumat desuspin, încât nici nu putu, la început, să ingăimeze ceva. Atuncimama lui se puse să-1 mângâie şi, văzându-1 atât de tulburat, inimaei se topi de milă şi ii zise:— Copilul meu, spune-i mamei tale pricina mâhnirii tale!Şi ea ii îmbrăţişa şi îl dezmierdă. Atunci micul Agib îi zise:

150

— Spune-mi, mamă, cine-i tatăl meu?Şi tare mirată, Sett El-Hosn ii zise:— Cine să fie? Vizirul!Şi Agib ii răspunse plângând:— Ah, nu! El nu-i tatăl meu! Nu îmi ascunde adevărul! Viziruleste tatăl tău, iţi este tată ţie dar nu-i tatăl meu! Nu, nu! Spune-miadevărul, ori de nu, îmi voi curma numaidecât viaţa cu pumnalulacesta!Şi micul Agib îi repetă mamei lui cuvintele învăţătorului.Atunci, amintindu-şi de vărul şi bărbatul ei de o noapte, frumoasaSett El-Hosn începu să îşi depene in minte întâia noapte a nunţiiei şi toată frumuseţea şi toate farmecele minunatului Hassan Bad-reddin din Bassra! Şi, amintindu-şi acestea, ea plânse deînduioşare şi suspină aceste strofe:«•£/ a aprins dorinţa în inima mea §i a plecat departe, lăsândcasa pustie.Sărmana mea minte izgonită nu se va mai întoarce înapoi decâtnumai la întoarcerea lui! Şi eu, asteptându-l, mi-am pierdut tihnasomnului si toată răbdarea mea!229O MIE ŞI UNA DE NOPŢIEl m-a părăsit şi, odată cu el, m-a părăsit fericirea mea, si elmi-a răpit odihna! Şi de atunci mi-am pierdut toată tihna!M-a părăsit, şi lacrimile ochilor mai plâng lipsa lui de acasă) elecurg şi paralele lor ar umple mările.De-ar trece măcar o zi fără ca dorul meu să mă poarte către el,fără ca inima mea să zvâcnească de durerea plecării lui de lângămine.De îndată ce. chipul lui se înalţă din mintea mea, se înalţă di-naintea sufletului meu, eu îmi simt sporindu-mi îndoit dragostea şidorul şi amintirile!Ah! mereu chipul lui iubit se înfăţişează întâiul dinaintea ochilormei chiar din primul ceas al zilei! Şi mereu va fi aşa, căci n-am niciun alt gând şi nici alte iubiri!"Apoi ea nu mai făcu altceva decât să plângă cu suspine. ŞiAgib, văzând-o pe mama lui plângând, se puse şi el din nou peplâns. Şi, în timp ce fiecare plângea în partea lui, vizirul Şamseddin,auzind ţipete şi suspine, intră. Şi rămase şi el tare tulburat şi inimaîi fu cuprinsă de mare mâhnire vazându-şi copiii plângând aşa, şile zise:— Copiii mei, de ce plângeţi aşa?Atunci Sett El-Hosn îi povesti păţania micului Agib cu copiiide la şcoală. Şi vizirul, la auzul acesteia, îşi aduse aminte de toatenenorocirile trecute, ce se abătuseră până atunci asupra lui, asuprafratelui său Nureddin, asupra nepotului său Hassan Badreddin şi,in sfârşit, asupra micului Agib, şi, năpădit de toate aceste amintiriadunate laolaltă, nu se putu stăpâni să nu plângă şi el. Şi, disperat,urcă la sultan, îi povesti toată întâmplarea, ii spuse că acea starenu mai poate dăinui, pentru numele său şi numele copiilor săi, şiîi ceru încuviinţarea să plece spre ţările Răsăritului ca să ajungăin oraşul Bassra unde socotea să îi dea de urmă nepotului său,Hassan Badreddin. Apoi îi mai ceru sultanului să îi scrie nişte po-■runci pe care le va lua cu el şi care ii vor îngădui, în toate ţărilepe unde se va duce, să facă cercetările trebuitoare ca să îl găseascăşi să îl aducă înapoi acasă pe nepotul său. Apoi începu să plângăcu amar. Şi sultanul îşi simţi inima înduişată, şi îi scrise porunciletrebuitoare pentru toate ţările şi toate provinciile. Atunci vizirul

151

se bucură nespus şi îi aduse sultanului multe mulţumiri şi tot aşade multe urări de mărire, şi se închină inainte-i sărutând pământulîntre mâinii sale; apoi îşi luă rămas-bun şi ieşi. Şi chiar in ceasulO MIE ŞI UNA DE NOPŢI

acela, îşi făcu pregătirile trebuitoare de plecare; apoi îi luă cu sinipe fiica sa Sett El-Hosn şi pe micul Agib, şi plecă.Merseră in ziua întâia, apoi in ziua a doua şi a treia şi aşa m.ndeparte, către Damasc, şi în cele din urmă ajunseră cu bine la I >•mase. Şi se opriră foarte aproape de porţi, la Midanul Hasba, |lacolo îşi ridicară corturile ca să se odihnească două zile înainte dea-şi urma drumul. Şi găsiră că Damascul era un oraş minunat, plinde pomi şi de ape curgătoare, şi că era aidoma oraşului cântat depoet:„La Damasc am petrecut o zi şi o noapte! Creatorul lui a juraică niciodată nu va putea făuri o operă asemănătoare!Noaptea acoperă plină de duioşie Damascul cu aripile eu Şi dl-minează întinde peste acesta umbra pomilor stufoşiRouă de pe ramurile copacilor lui nu este nicidecum rouă, cimărgăritare, mărgăritare fulguind ca neaua în voia adierii care lescutură!Acolo, în tufişurile lui, natura face totul; pasărea îşi rosteşte cl-tania ei de dimineaţă, apa vie este pagina albă deschisă; adiereavântului răspunde şi scrie după dictarea păsării; şi norii îşi plouăpicăturile pentru scrisoare!"Şi aşa oamenii vizirului nu îniârziară să meargă să vadă oraşulşi sukurile lui, ca să îşi cumpere lucrurile de care aveau nevoie şide asemenea ca să îşi vândă lucrurile aduse din Egipt, şi nu uitarăsă meargă să se imbăieze în vestitele hammamuri şi să meargă lamascheia Bani-Omiahilor*, aşezată în inima oraşului şi care nu îşiare pereche în lumea întreagă. Cât despre Agib, şi el, însoţit debunul eunuc Said, merse să petreacă în oraş. Şi eunucul negru,câţiva paşi în urma lui, ţinea în mână un bici in stare să doboareo cămilă, căci el îi cunoştea din auzite pe locuitorii Damascului şivoia să ii împiedice cu ajutorul acestui bici să se apropie destăpânul său, frumosul Agib. Şi într-adevăr, el nu se înşelă deloc,căci abia îl zăriră pe frumosul Agib, că locuitorii Damascului luarăseama cât era de graţios şi de fermecător şi că era mai dulce decâtbriza Nordului, mai plin de dulceaţă decât apa rece pentru cerulgurii însetatului, mai plăpând decât sănătatea celui abia ieşit dinboală; şi numaidecât toţi oamenii de pe uliţă şi din case şi dinprăvălii începură să alerge în urma lui Agib şi a eunucului; şi să Bani-Omiahi sau Omiazi, dinastie de califi din Damasc.

231O MIE Şl UNA DE NOPŢI

se aţină după Agib tot timpul fără să îl slăbească o clipă, în ciudabiciului zdravăn al eunucului; şi alţii alergau şi mai repede, îl între-ceau pe Agib şi se aşezau pe jos ge unde urma să treacă, spre a-1vedea mai bine şi mai pe îndelete. In sfârşit, prin voinţa Destinului,Agib şi eunucul ajunseră dinaintea dughenei unui cofetar, şi ca săse scape de această gloată iscoditoare, se opriră.Ci, această prăvălie era tocmai a lui Hassan Badreddin, tatăllui Agib. Bătrânul cofetar, tatăl adoptiv al lui Hassan, murise, şiHassan moştenise prăvălia. Deci, în ziua aceea, Hassan se pregăteatocmai să facă un fel de prăjituri cu seminţe de rodie şi cu altedulciuri zaharate şi savuroase. Şi când văzu pe Agib şi pe sclavoprindu-se, Hassan rămase fermecat de frumuseţea micului Agib,

152

şi nu numai fermecat, dar mişcat până in adâncul inimii lui într-unchip dumnezeiesc până în străfundul inimii şi într-un fel nemai-simţit vreodată, şi strigă plin de iubire:— O, tânărul meu domn, tu care într-o clipă mi-ai şi cuceritinima şi care domneşti încă de pe acum peste fiinţa mea lăuntrică,tu spre care mă simt nespus de atras din adâncul măruntaielormele, poate vrei, oare, să îmi faci cinstea să intri pentru o clipă înprăvălia mea? Pulea-vei, oare, să îmi faci plăcere să guşti din dul-ciurile mele, numai aşa de milă faţă de mine?La aceste vorbe, Hassan, fără voia lui, se trezi cu ochii plinide lacrimi, şi plânse mult la gândurile ce se îmbulzeau în amintire,deopotrivă despre starea lui din trecut şi despre soarta lui din clipade faţă.Când Agib auzi cuvintele tatălui său, îşi simţi şi el inimanăpădită de înduioşare, şi se întoarse spre sclav şi îi zise:— Said! acest cofetar mi-a înduioşat inima. îmi închipui că îşiva fi lăsat şi el în părăsire undeva departe un copil al său şi că euîi aduc aminte de acest copil. Haidem, aşadar, să intrăm la el casă îi facem plăcere şi să gustăm din ceea ce vrea să ne îmbie. Şidacă ne vom arăta înduioşaţi de durerea lui, poate Allah se vamilostivi de noi şi ne va ajuta să izbândim la rândul nostru în căuta-rea tatălui meu!La cuvintele lui Agib, eunucul Said strigă:— Pe Allah! o, stăpâne, acesta ar fi un lucru neîngăduit! oh,nu, nici pomeneală! Nu i se cade nicidecum fiului unui vizir săintre in dugheana unui cofetar din suk şi mai cu seamă, sămănânce, aşa, faţă de toată lumea! Ah! nu! Dacă, totuşi, aceastao faci numai de teama de aceşti pierde-vară şi de ceilalţi oamenicare te urmăresc, că vrei să intri în această prăvălie, mă voi pricepeO MIE ŞI UNA DE NOPŢI2\:eu prea bine să îi îndepărtez şi să te apăr de ei cu biciul acestaneîntrecut! Dar ca să intrăm în prăvălie, ei nu, asta niciodată!La cuvintele eunucului, cofetarul Hassan Badreddin ramatare mâhnit şi se întoarse către eunuc cu ochii plin de lacrimi •cu obrajii scăldaţi în lacrimi şi îi zise:— O, măritule, de ce, oare, nu vrei să te milostiveşti de mineşi să îmi faci plăcerea aceasta să intri în prăvălia mea? o, tu, careeşti negru ca şi castana, dar alb înlăuntrul tău ca şi miezul ei! o,tu, pe care te-au slăvit toţi poeţii noştri în versurile minunate, eupot să iţi dezvălui taina ca să te faci tot aşa de alb şi pe dinafarăprecum eşti pe dinlăuntru!Atunci viteazul eunuc se puse pe râs cu poftă şi strigă:— Oare chiar aşa, oare chiar aşa? Poţi face aceasta? Şi cumoare? Pe Allah! Grăbeşte-te să-mi spui!Şi numaidecât Hassan Badreddin ii recită aceste versuri minu-nate de laudă a eunucilor:„Purtarea lui gingaşă şi blândeţea firii lui şi nobleţea chipului săul-au făcut strajă ţinută în mare cinste la curţile regilor!Cât de neasemuit slujitor este pentru harem! Şi din pricinagingăşiei lui, îngerii din cer la rândul lor coboară ca să îl slujească!"Aceste versuri erau într-adevăr aşa de minunate şi aşa de po-trivite pe măsura clipei şi aşa de bine recitate, încât eunucul rămaseînduioşat şi de asemenea nespus de măgulit; şi, luându-1 de mânăpe Agib, intră cu el în prăvălia cofetarului.

153

Atunci Hassan Badreddin fu la hotarul bucuriei şi nu mai pri-didi să se învârtă in jurul lor spre a le da cinstirea cuvenită. Apoiluă cea mai frumoasă dintre cănile lui de porţelan, o umplu cuseminţe de rodie, gătite cu zahăr, cu migdale descojite şi deliciosaromate şi chiar cât trebuie; apoi le puse în faţa lor cana pe ceamai strălucitoare dintre tipsiile de aramă ornamentată şi şlefuită.Şi văzându-i mâncând cu vădită plăcere, se simţi foarte măgulit şifoarte mulţumit, şi le zise:— într-adevăr, ce mare cinste pentru mine! Şi ce norocnebănuit! Şi facă-se ca aceasta să vă fie plăcută şi de o dulce mis-tuire!Atunci micul Agib, după primele îmbucături, nu uită să îl pof-tească pe cofetar să şadă, zicându-i:— Poţi rămâne cu noi şi să mănânci cu noi! Şi aşa Allah neva răsplăti tacându-ne să izbândim în căutarea noastră!O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

Şi Hassan Badreddin îi zise:— Cum, oare, o, copilul meu! Tu, aşa de tânăr şi chiar de peacum1 să înduri pierderea cuiva drag?Şi Agib îi răspunse:— Chiar aşa, o, unchiaşule, inima mea a şi fost greu încercatăşi arsă de pierderea unei fiinţe dragi! Şi această fiinţă atâta dedragă nu este alta decât însuşi tatăl meu. Şi bunicul meu şi cu mineam ieşit din ţara noastră ca să pornim în căutarea lui, bătând toateţinuturile.Apoi micul Agib începu să plângă la această amintire şi, larândul iui, Badreddin nu se putu stăpâni să nu ia parte şi el laaceste suspine, şi plânse. Şi chiar şi eunucul clătină din cap cumultă înduioşare. Dar toate acestea nu îi împiedicară să facă pedată cinste cănii dulci de rodii parfumate şi gătite cu atâta măies-trie. Şi mâncară până se saturară, atât era aceasta de gustoasă. Darfiindcă timpul îi zorea, Hassan nu putu să afle mai multe despreacesta; şi eunucul îl luă pe Agib cu el şi se duse ca să ajungă înapoila corturile vizirului.Dar abia plecă Agib că Badreddin îşi simţi sufletul luându-sedupă el şi, nemaiputând ţine piept dorinţei de a-1 urma, îşi închise'iute prăvălia, şi fără a bănui câtuşi de puţin că micul Agib ar ficopilul lui, ieşi şi grăbi pasul mergând pe urmele lor şi îi ajunseînainte de a fi trecut pe poarta mare a Damascului.Atunci eunucul băgă de seamă că cofetarul se luase după ei,şi se întoarse şi îi zise:— De ce ne urmăreşti, o, cofetarule?Şi Badreddin răspunse:— Numai fiindcă am o mică treabă de rezolvat afară din oraşşi am venit să vă ajung din urmă pe voi ca să facem drumulîmpreună, şi după aceea să mă întorc înapoi. De altminteri, ple-carea voastră mi-a smuls sufletul din trup!La aceste cuvinte, eunucul fu cuprins de mânie mare şi strigă:— Iată cât de scump trebuie să plătim cana aceea! Afurisitade cană aducătoare de ponoase! Cofetarul ăsta vrea acuma să neîntoarcă maţele pe dos! Iată—1 de acum pus pe urmele noastre din-tr-o turtă într-alta!Atunci Agib se întoarse şi îl văzu pe cofetar, şi se înroşi tot şibolborosi:— Said! Lasă-1! Drumul lui Allah este slobod pentru toţi mu-

154

sulmanii! Apoi adăugă: Dar dacă va continua să ne urmeze pânăO MIE ŞI UNA DE NOPŢI.Ml

la corturi, atunci vom şti că, într-adevăr, se ţine de mine, şivom mai sta pe gânduri să îl izgonim!Apoi Agib işi aplecă fruntea şi işi urmă calea, iar eunucul lacâţiva paşi în urma lui.Cât despre Hassan, el continuă să îi urmeze până la MidanulHasba, acolo unde erau întinse corturile. Atunci Agib şi eunuculse întoarseră şi îl văzură la câţiva paşi în urma lor, şi de astă dalAAgib se supără şi se temu tare ca nu cumva eunucul să meargă siîi povestească totul bunicului său: că Agib intrase în prăvălia unulcofetar şi că după aceea cofetarul ii urmărise pe Agib! La gândulacesta care-1 înspăimântă, el luă o piatră, îl privi pe Hassan cumstătea în picioare, privindu-1 neclintit cu nişte ochi luminaţi de olucire ciudată; şi Agib, gândindu-se că această flacără din ochiicofetarului era o flacără necurată, se înfurie şi mai tare, şi azvârliin el din răsputeri cu piatra, şi îl lovi în frunte, apoi Agib şi eunuculse grăbiră spre corturi. Cât despre Hassan Badreddin, el căzu lapământ, in nesimţire, şi toată faţa i se acoperi de sânge. Dar, dinfericire, el nu întârzie să işi vină din nou în fire, şi îşi opri sângeleşi, rupând o fâşie de pânză din turbanul său, se legă la frunte. Apoiîncepu să se dojenească singur şi îşi zise: „La drept vorbind, aceas-ta-i numai din vina mea! M-am purtat într-un chip nesocotitînchizându-mi prăvălia, şi cu totul nelalocul meu urmărindu-1 peacest copil frumos şi dându-i astfel de gândit că l-aş fi urmărit cugânduri necurate!" Apoi suspină: „Allah kerim"* şi se întoarse inoraş, işi deschise iarăşi prăvălia şi se puse din nou să facă prăjiturica mai înainte şi să le vândă, gândindu-se mereu cu durere lasărmana lui mamă de la Bassra, care ii dăduse, încă pe când eracopil mic, primele învăţături in măiestria cofetăriei; şi plânse şi,ca să-şi aline mâhnirea, recită in sinea lui această strofă:„Nu cere nici pic de dreptate din partea Sorţii: tu nu vei aveadecât dezamăgire! Căci nicidecum nu va fi Soarta aceea ce îţi va facevreodată dreptate!"Cât despre vizirul Şamseddin, unchiul cofetarului Hassan Ba-dreddin, la capătul celor trei zile de odihnă la Damasc, porunci casă se ridice tabăra din Midan şi urmându-şi călătoria către Bassra,porni cu copilul Agib pe drumul Homsului; apoi spre Hama şiAlep. Şi pretutindeni nu uită să facă cercetări. De la Alep merseAllah este darnic!

235O MIE ŞI UNA DE NOPŢIla Mardin, apoi la Mossul şi la Diarbekir. Şi, in cele din urmă,sfârşi prin a ajunge în oraşul Bassra.De-abia se odihni puţin, că se grăbi să meargă să se înfăţişezela sultanul din Bassra, care numaidecât ii pofti să intre, şi îl primicu multă bunăvoinţă şi îl întrebă cu bunătate de pricina care îladucea la Bassra. Şi Şamseddin îi istorisi toată povestea şi zise căel era fratele fostului său vizir Nureddin. Şi sultanul, la auzul nu-melui lui Nureddin, grăi:— Allah să-1 aibă întru îndurarea lui! Şi adăugă: Da, prieteneal meu, Nureddin era într-adevăr vizirul meu, şi îl iubeam mult,şi a murit, acum cincisprezece ani! El a lăsat, într-adevăr, un fiu,Hassan Badreddin, care era alesul meu cel mai iubit şi care, peneaşteptate, într-o zi se făcu nevăzut. Şi de atunci n-am mai auzit

155

vorbindu-se de el. Dar se mai află încă aici, la Bassra, mama lui,soţia fratelui tău Nureddin, fiica fostului meu vizir, cel dinaintealui Nureddin.La auzul acestei veşti, Şamseddin fu in culmea bucuriei şi zise:— O, rege, tare aş dori să o văd pe soţia fratelui meu! Şi regeleîncuviinţă aceasta.Numaidecât Şamseddin alergă spre casa răposatului său frateNureddin, după ce află unde-i casa lui şi pe unde să meargă, şi nuzăbovi mult până când ajunse, gândindu-se întruna pe drum lafratele său Nureddin mort departe de el, întristat de gândul de anu-1 mai fi putut îmbrăţişa! Şi plânse şi recită aceste două strofe:trAhl să mă întorc spre lăcaşul nopţilor mele trecute. Şi săîmbrăţişez pereţii de jur-împrejur!Dar nu dragostea pentru pereţii casei m-a rănit în miezul inimii,ci dragostea pentru acela care locuia în casă!"Apoi pătrunse pe o poartă mare într-o curte largă, in fundulcăreia se înălţa casa. Poarta casei era o minune de granit şi dearcuri, plină de viaţă prin marmure de toate culorile. La temeliaacestei porţi, pe o marmură strălucitoare găsi numele lui Nureddin,fratele său, săpat cu litere de aur. Atunci se închină, şi sărută nu-mele şi rămase foarte înduioşat şi plânse recitind aceste strofe:„Dimineaţa, în fiecare zi, îi cer veşti de la tine soarelui ce răsare!Şi în fiecare noapte cer veşti de la tine fulgerului care scânteiază!Dacă dorm, chiar şi dacă dorm, dorinţa, imboldul dorinţei, po-___

AO MIE ŞI UNA DE NOPŢI

vara dorinţei, fierăstrăul dinţat al do? (ei, mu < nceşteî Şi niciodatănu îmi strig în gura mare durerile mele!O, dulcele meu prieten, nu mai prelungi nici cu o clipă mai multîndepărtarea ta neîncrezătoare! Inima mea-i în bucăţi, tăiată înbucăţi de durerea îndepărtării tale!Ce zi binecuvântată, ce zi neasemuită va fi aceea când puteavom, în sfârşit, să ne aflăm din nou împreună!Dar să nu crezi nicidecum că lipsa ta mi-a umplut sufletul dedragoste pentru altul! Căci inima mea nu-i destul de largă să maipoată cuprinde încă o iubire!"Apoi intră în casă şi străbătu toate cămările, până când ajunsein iatacul unde stătea de obicei soţia fratelui său, mama lui HassanBadreddin din Bassra.Ci, de când se făcuse nevăzut fiul său Hassan, ea stătuse închisăin această încăpere, să plângă zi şi noapte şi să se tânguiască. Şiporunci să ii zidească acolo, in mijloc, o clădire mică, boltită, închi-puind mormântul sărmanului ei copil, pe care îl credea mort demultă vreme. Şi acolo îşi petrecu tot timpul în lacrimi, şi acolo,istovită de durere, îşi răzima capul să doarmă.Când ajunse foarte aproape de uşa încăperii, Şamseddin auzivocea soţiei fratelui său şi această voce îndurerată recita versurile:,tO, mormântule! pe Allah, răspunde-mi! oare frumuseţea, far-mecele prietenului meu irositu-s-au ? Irositu-s-a pe veci acea prive-lişte încântătoare a frumuseţii lui?O, mormântule! desigur că tu nu e§ti nici grădina desfătărilor şi

156

nici cerul înalt; dar, spune-mi! Atunci cum se face că văd înlăuntrultău luna strălucind şi ramura înflorind?..."Atunci vizirul Şamseddin intră. O salută pe doamnă cu cinsti-rea cea mai adâncă şi îi împărtăşi ca era fratele soţului ei, Nured-din. Apoi îi istorisi toată povestea, şi cum fiul ei Hassan se culcaseo noapte cu fiica sa Sett El-Hosn, cum s-a făcut nevăzut dimineaţaşi, in sfârşit, cum Sett El-Hosn a rămas însărcinată şi 1-a născutpe Agib. Apoi adăugă:— Agib a venit cu mine. El este copilul tău, de vreme ce estefiul fiului tău, de la fiica mea.Văduva, care şezuse până în clipa aceea ca o femeie in maredoliu, retrasă de lume, la această veste, că fiul ei era viu, că nepotulei era acolo şi că, într-adevăr, in faţa ei se afla aievea cumnatul237O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

său Şamseddin, vizirul Egiptului, se sculă cu vioiciune şi se aruncăla picioarele sale sărutăndu-ie, şi recită aceste două strofe în cin-stea lui:„Pe Allah! cople§eşte-l cu daruri pe cel care tocmai îmi aduceaceastă veste fericită, căci el mi-a adus vestea cea mai fericită si ceamai bună dintre cele auzite!Şi de va vrea să primească şi să se mulţumească cu daruri, eu îivoi dărui ofrandă o inimă sfâşiată de atâtea despărţiri "Şi vizirul trimise numaidecât să îl caute pe Agib, care veniacolo. Atunci bunica se ridică şi se aruncă plângând la gâtul luiAgib. Şi Şamseddin îi zise:— O, mamă, într-adevăr, aceasta nu-i câtuşi de puţin clipapotrivită pentru lacrimi, ci a pregătirilor pentru plecarea ta cu noispre Egipt. Şi rânduiască Allah să ne vedem cu toţii iarăşiîmpreună cu Oul tău Hassan, nepotul meu!Şi bunica lui Agib răspunse:— Ascult şi mă supun! Şi chiar în clipa aceea, se sculă şi îşistrânse toate cele trebuitoare şi toate merindele şi toate slujitoa-rele, şi in curând fu gata.Atunci vizirul Şamseddin urcă să îşi ia rămas-bun de la sulta-nul din Bassra. Şi sultanul îl încarcă cu daruri şi cu cadouri pentruel şi pentru sultanul din Egipt. Apoi Şamseddin, cele două doamneşi Agib porniră la drum, însoţiţi de întreg alaiul lor.Ei nu conteniră drumul până când ajunseră din nou la Damasc.Se opriră în piaţa Kanun şi acolo îşi întinseră corturile. Şi vizirulzise:— Vom poposi de astă dată o săptămână încheiată la Damasc,ca să avem timp să ne cumpărăm daruri şi cadouri vrednice de afi înfăţişate sultanului din Egipt.Şi aşa, în vreme ce vizirul nu mai prididea cu bogaţii negustoriveniţi la corturi ca să ii îmbie mărfurile lor, Agib ii zise eunucului:— Babu Said, am o poftă grozavă să merg să îmi petrec vremeaprin oraş. Haidem in sukul Damascului, să mai auzim ceva noutăţişi poate că mai aflăm ceva veşti despre ce i s-a putut întâmplacofetarului de la care am mâncat dulciurile şi căruia, drept răsplată,i-am spart capul cu o piatră, atunci când n-aveam decât să nelăudăm cu ospitalitatea lui. într-adevăr, noi i-am întors binele curău!Şi eunucul răspunse:O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

157

238— Ascult şi mă supun!Atunci Agib şi eunucul ieşiră din corturi, căci Agib săvârşeaaceasta sub înrâurirea unui imbold orb, stârnit de o neştiutoaredragoste de fiu. Ajunşi în oraş, ei nu conteniră să cutreiere prinsukuri până când ajunseră la dugheana cofetarului. Era ceasul cândcredincioşii se îndreptau spre moscheia Bani-Ommiahilor pentrurugăciunea de asr*.Chiar în clipa aceea, Hassan Badreddin se afla în prăvălia lui,trebăluind cu gătitul aceloraşi dulciuri minunate ca data trecută:seminţe de rodie cu migdale, zahăr şi parfumuri pe măsură! Şi Agibputu să îl iscodească bine pe cofetar, şi văzu pe fruntea lui urmaloviturii de piatră pe care i-o dăduse. Atunci inima lui se înduioşaşi mai tare, şi zise:— Pace ţie! o, cofetarule cutare! Grija ce ţi-o port este tocmaiceea ce mă împinge să vin ca să aflu veşti despre tine. Nu mărecunoşti?Dar abia îl văzu şi Hassan îşi simţi măruntaiele răscolindu-seîn el, inima ii bătu anapoda, şi capul i se aplecă spre pământ parcăar fi vrut să-i cadă, şi limba i se lipi de cerul gurii, neputând sămai lege o vorbă. în cele din urmă putu să îşi ridice din nou capulspre băiat şi, cu o înfăţişare plină de supunere şi teamă, îi recităaceste strofe:„Mă hotărâsem să îi fac imputări prietenului meu; dar, numai lavederea lui, am lăsat totul baltă şi nu mi-am putut ţine în frâu nicilimba si nici ochii!Am tăcut §i mi-am aplecat ochii dinaintea înfăţişării lui im-punătoare şi semeţe; şi am încercat să ascund vederilor ceea cesimieam; dar n-am putut izbuti într-asta.Scrisesem file peste file pline de imputări; dar, regăsindu-mă cuel, n-am putut citi un singur cuvânt."Apoi adăugă:— O, stăpânii mei, binevoiţi de intraţi, numai aşa dinbunăvoinţă şi gustaţi din dulci^ile gătite de mine. Căci, pe Allah!o, copile binecuvântat, de-abia te-am văzut data trecută şi inimamea s-a simţit atrasă spre tine! Şi mă căiesc că te-am urmărit:aceasta era doar curată nebunie!Dar Agib răspunse:* După-amiază.

239O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

— Pe Allah! tu eşti un prieten tare primejdios! Pentru obucăţică ce ne-ai dat să gustăm, erai gata să ne pierzi! Ci acumaeu nu voi intra şi nu voi mânca la tine decât dacă mi te vei legacu jurământ că nu vei ieşi deloc în urma noastră şi nici nu ne veiurmări. Iar de nu, niciodată nu ne vom mai întoarce pe aici: căciaflă că vom petrece o săptămână întreagă la Damasc, timpul încare bunicul meu să poată cumpăra daruri pentru sultan!Şi Badreddin strigă:— Mă leg cu jurământ faţă de voi doi!Atunci Agib şi eunucul intrară, şi numaidecât Badreddin leaşeză dinainte câte un porţelan umplut cu amestecul minunat dinseminţe de rodie. Şi Agib îi zise:— Vino să mănânci cu noi. Şi aşa poate că Allah ne va ajutasă izbândim în căutarea noastră!

158

Şi Hassan fu tare fericit de aceasta şi se aşeză in faţa lor. Dar,in timpul acesta, el nu se putu stăpâni să nu îl privească stăruitorpe Agib; şi îl privea într-un fel aşa de neobişnuit şi aşa de stăruitor,încât Agib, stânjenit, îi zise:— Allah! Ce prieten supărător şi stânjenitor eşti tu, o, şeicule!Eu ţi-am mai imputat aceasta! Conteneşte o dată de a mă maiiscodi aşa şi de a mă mânca aşa din ochii tăi!La aceste cuvinte, Badreddin răspunse cu strofele acestea:tyAm pentru tine, în adâncul inimii mele, o taină ce nu ţi-o potdezvălui, un gând tainic şi ascuns pe care niciodată nu îl voi puteatălmăci prin cuvinte!O, tu, care acoperi cu sfială chipul strălucitor al lunii trufaşă defrumuseţea ei, care de ruşine faci dimineaţa şi zorile strălucitoare, o,tu, chip luminos!O liturghie fără de cuvinte, ţi-am închinat, o, alesule, un semnnemuritor şi legăminte care nu fac decât să crească şi să înfrumu-seţezefŞi acum, mă mistui arzând cu toata fiinţa mea! Chipul tău esteraiul meu! Voi muri de setea mea arzătoare! Şi totuşi, o, buzele talear putea să îmi potolească setea şi, cu mierea lor, să mă răcorească!"După aceste strofe, el mai recită altele tot aşa de frumoase,dar cu un înţeles, menite eunucului. Şi continuă aşa, vreme de unceas, să recite versuri când pentru Agib, când pentru eunuc. Dupăcare, fiindcă se saturaseră bine, Hassan se grăbi să le aducă tot cele trebuia să se spele pe mâini. Pentru aceasta le aduse un ibricO MIE ŞI UNA DE NOPŢI

240frumos de aramă tare curat şi le turnă pe mâini apă parfumată;apoi le şterse mâinile cu un prosop din mătase colorată pe care îlţinea atârnat la brâul său. Apoi îi stropi cu apă de trandafiri din-tr-un stropitor de argint, pe care îl păstra cu grijă pentru zile mari,pe poliţa cea mai înaltă din prăvălie. Şi aceasta încă nu fusesetotul! Ieşi pentru o clipă din prăvălie ca să se întoarcă numaideâtţinând în mână două ulcioare pline de şerbet cu apă de trandafiritămâioasâ, şi le îmbie câte un ulcior fiecăruia, şi le zise:— Binevoiţi a-mi îngădui! Cu aceasta veţi pune vârfbunăvoinţei voastre!Atunci Agib luă ulciorul şi bău, apoi îl trecu eunucului, carebău şi îl trecu înapoi la Agib, care bău şi îl trecu din nou eunucului,şi aşa mai departe până când îşi umplură bine pântecul şi se satu-rară cum nu mai fuseseră niciodată in viaţa lor. După care,mulţumiră cofetarului şi se retraseră în seara aceea cum puturămai iute, ca să ajungă la corturi înainte de apusul soarelui.Ajunşi la corturi, Agib se grăbi să meargă să îi sărute mânabunicei lui şi mamei, Sett El-Hosn. Şi bunica îl îmbrăţişa şi îşiaminti de fiul său Badreddin şi suspină mult şi plânse mult. Dupăaceea recită aceste două strofe:„De n-aş fi sperat deloc că lucrurile despărţite trebuie într-o zisă se adune iarăşi laolaltă, în toată viaţa mea nu aş mai fi spera;vreodată la tine după plecarea ta!Ci, eu mi-am făcut acest legământ ca niciodată să nu sălăşuiescîn inima mea o altă iubire decât iubirea pentru tine. ŞiAllah Domnulmeu este martor al jurământului meu şi ştie toate tainele!"Apoi ea zise lui Agib:— Copilul meu, unde ai fost să te plimbi?

159

El răspunse:— Prin sukurile Damascului!Ea zise:— Atunci trebuie să-ţi fie tare foame!Şi se ridică şi îi aduse o cană de porţelan plină cu minunatulamestec din seminţe de rodie, acea delicioasă gustare în care eraneîntrecută şi despre gătitul căreia îi dăduse primele îndrumări şifiului său Badreddin, pe când încă era copil la Bassra.Ea ii zise şi sclavului:— Poţi mânca împreună cu stăpânul tău Agib!Dar eunucul făcu in sinea lui o strâmbătură şi îi zise:""VŞi cele trei fecioare statură în picioare dinaintea Califuiuii...

J241O MIR ŞI UNA DE NOPŢI— Pe Allah! nu mai am într-adevăr nici pic de poftă! N-aşputea înghiţi nici măcar o îmbucătură!Totuşi se aşeză iângă Agib.Cât despre Agib, şezu şi el, dar îi era şi lui pântecele ghiftuitcu toate felurile de bunătăţi ce le mâncase şi le băuse în dugheanacofetarului. Luă totuşi o îmbucătură şi o gustă. Dar nu putu niciîntr-un chip să o înghită, într-atât era de ghiftuit. Şi, de altminteri,i se mai păru că acesteia ii lipseşte puţin zahăr. Aceasta nu eraadevărat. Numai că el era sătul de-a binelea. Şi aşa, făcând ostrâmbătură, îi zise bunicii:— Asta. nu-i tocmai bună, bunico!Atunci bunica se înecă de ciudă şi strigă:— Cum, copilul meu, îndrăzneşti să susţii că bucatele melen-ar fi bune?! Nu ştii, oare, că nu este in lumea întreagă altcinevacare să se priceapă ca mine la gătitul bucatelor, prăjiturilor şi dul-ciurilor în afară poate de tatăl tău, Hassan Badreddin, care, dealtminteri, a învăţat acestea de la mineDar Agib răspunse:— Pe Allah! bunico, amestecul tău n-are împlinirea dorită.Lipseşte niţel zahăr. Şi apoi de-ai şti! Uite, îţi mărturisesc, decurând am cunoscut în suk (dar să nu-i spui bunicului mamei) uncofetar care ne-a îmbiat cu acelaşi amestec. Dar... Chiar şi numaila mirosul aromei lui îţi simţeai inima umflându-ţi-se de plăcere!Cât despre gustul lui, acesta era aşa de delicios, încât ar fi stârnitpofta chiar şi în sufletul unuia care nu mistuie bine! Cât despreiscusinţa ta de a-1 găti, într-adevăr, nici nu se poate asemui cu aceluilalt, nici de aproape şi nici de departe, şi nici într-un fel, chiaraşa, bunicuţo!La aceste cuvinte, bunica fu cuprinsă de mânie mare, şi aruncăo privire piezişă spre eunuc şi îi zise...Dar în clipa aceea a povestirii sale, Şahrazada văzu apropiindu-se dimineajaşi, discretă, încetă istorisirea.Atunci sora ei, mica Doniazada, îi zise:— O, sora mea, cât sunt de dulci şi de plăcute cuvintele tale, şi cât este defermecătoare şi delicioasă această poveste!Şi Şahrazada îi surâse şi îi zise:— Da, surioara mea, dar aceasta nu-i nimic pe lângă ceea ce vă voi povesti laamândouă în noaptea viitoare, dacă voi mai fi încă în viaţă/prin harul lui Allah şi

160

buna plăcere a regelui!Şi regele îşi zise în sufletul său: „Pe Allah! nici nu îmi trece prin cap să o ucidînainte de a fi auzit urmarea povestirii ei, care este, într-adevăr, o poveste minunatăşi nespus de uimitoare!"«1* 16 voi. IO MIE ŞI UNA DE NOPŢI242Apoi regele Şahriarşi Şahrazada îşi petrecură amândoi restul nopţii îmbrăţişaţipână la ziuă.Atunci regele Şahriar ieşi spre sala de judecată; şi divanul se umplu demulţimea vizirilor, a curtenilor, a strajenlor şi a oamenilor din palat. Şi regele judecăşi numi în slujbe şi îndepărtă din slujbe, şi cârmui, şi sfârşi treburile ce erau derânduit, şi aceasta până la sfârşitul zilei.Apoi divanul fu ridicat şi regele se întoarse la palat. Şi când se lăsă noaptea,merse de o căută pe Şahrazada, Fiica vizirului, şi nu zăbovi să îşi facă fapta obişnuităcu ea.

Şi era a douăzeci şi patra noapteŞi mica Doniazada nu întârzie, o dată fapta săvârşită, să se ridice de pe covorşi să îi zică Şahrazadei:— O, surioara mea, eu te rog din suflet, încheie această poveste minunată careeste povestea frumosului Hassan Badreddin şi a soţiei lui, fiica unchiului său Şam-seddin! Erai tocmai în locul: „Bunica aruncă atunci o privire piezişă către eunuculSaid şi îi zise..." Rogu-te, ce i-a spus?Şi Şahrazada îi surâse surioarei sale şi îi zise:— Da, desigur! din toată inima şi cu toată bunăvoinţa îmi voi încheia povesti-rea, dar nu mai înainte ca acest rege cu purtări alese să îmi îngăduie aceasta!Atunci regele, care aştepta sfârşitul cu mare nerăbdare, îi zise Şahrazadei:— Poţi să vorbeşti!Şi Şahrazada zise:Mi s-a povestit, o, mărite rege, că bunica lui Agib se umplude mânie, îi aruncă sclavului o privire piezişă şi îi zise:— Nenorocitule! oare nu cumva tu ai fost acela care l-ai stricatpe acest copil? Cum de ai îndrăznit să îl faci să intre în dugheanabucătarilor şi cofetarilor!La aceste cuvinte ale bunicii lui Agib, eunucul fu tare speriatşi se grăbi să se dezvinovăţească cu tărie de acest lucru. El zise:— Noi n-am intrat deloc în dugheană: n-am făcut decât sătrecem pe dinaintea ei!Dar îndărătnicul Agib strigă:— Pe Allah, am intrat cum trebuie acolo şi am mâncat acolo!Şi adăugă cu şiretenie: Şi îţi repet, bunico, era cu mult mai bundecât ceea ce ne îmbii tu colea!Atunci bunica fu şi mai ciudată şi merse bombănind ca să îispună cumnatului său, vizirul, despre groaznica nelegiuire a eunu-243O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

cului de catran! Şi îl aţâţă in aşa măsură pe vizir împotriva scla-vului, încât Şamseddin, care de felul său era aprins la fire şi carebucuros se descărca prin zbierete asupra celorlalţi, se grăbi să mear-gă cu cumnata sa în cortul unde se aflau Agib şi eunucul. Şi strigă:— Said! intrat-ai, da sau nu, cu Agib, în dugheana unui cofe-tar?Şi eunucul îi răspunse îngrozit:— Nu, n-am intrat nicidecum acolo!Dar vicleanul Agib strigă:— Ba da! am intrat acolo! Cât despre ceea ce am mâncat acolo,ha-ha!... bunicuţo!... era atât de bun, încât ne-am ghiftuit pânăaici! şi pe urmă am băut un şerbet delicios cu gheaţă tocată! Allah!cât era de bun! şi neîntrecutul cofetar nu şi-a precupeţit zahărulca bunica!

161

Atunci mânia vizirului spori îndoit împotriva eunucului, căruiai se repetă aceeaşi întrebare; dar eunucul continuă să se dezvi-novăţească. Atunci vizirul îi zise:— Said! eşti un mincinos, şi mai ai îndrăzneala să îl faci min-cinos pe acest copil care neîndoios că spune adevărul. Totuşi euvoi consimţi să te cred dacă vei putea să înghiţi cana aceasta în-treagă gătită de cumnata mea! Aceasta îmi va dovedi că eştinemâncat!Atunci Said, deşi ghiftuit în urma trecerii lui pe la Badreddin,voi totuşi să se supună încercării, şi se aşeză înaintea cănii cu se-minţe de rodie şi se puse pe treabă; dar fu silit să se oprească laprima îmbucătură, atât era de ghiftuit până în gâtlej. Şi lepădăîmbucătura pe care o luă in gură. Dar se grăbi să spună cum că înajun mâncase atâta în cort cu ceilalţi sclavi, încât se îngreţoşase.Dar vizirul pricepu de îndată că eunucul intrase, într-adevăr, chiarîn ziua aceea, pe la cofetar. Atunci porunci să îl întindă sclavii lapământ, şi se năpusti asupra lui cu lovituri sporite şi din toatăputerea. Şi eunucul, stâlcit în bătaie, sfârşi prin a-şi cere iertare,zbierând cât îl ţinea gura:— O, stăpânul meu, vă spun drept că-s îngreţoşat de ieri!Şi fiindcă vizirul se osteni de atâta bătaie, se opri şi îi zise luiSaid:— Haide - mărturiseşte adevărul!Atunci eunucul se hotărî şi zise:— Ei bine, da! o, stăpâne al meu, acesta-i adevărul! Noi amintrat la un cofetar din suk! şi dulceaţa lui era atât de gustoasă,O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

244încât, în viaţa mea, n-am mai gustat ceva aşa de bun! Dar şi cenenorocire că am gustat acuma din această dulceaţă searbădă şigreţoasă! Allah! cât este aceasta de rea!Atunci vizirul se puse cu poftă pe râs; dar bunica nu se maiputu stăpâni de ciudă şi, umilită până la sânge, strigă:— Ah! mincinosule! spre a dovedi, îţi poruncesc să ne aducidin amestecul cofetarului tău! căci toate acestea sunt născociri aletale! Dar, îţi îngădui să mergi ca să ne cauţi un porţelan umplutcu acelaşi conţinut! Şi, de altminteri, de ni-1 vei aduce, acesta neva sluji cel puţin să facem o asemănare între lucrul lui şi al meu!Cumnatul meu va fi judecătorul!Şi eunucul răspunse:— Da, desigur!Atunci bunica îi dădu un ban de o jumătate de dinar şi o canăgoală de porţelan.Şi eunucul ieşi numaidecât şi sfârşi prin a ajunge la dugheanăşi îi zise cofetarului:— Iată! tocmai adineauri am făcut un rămăşag asupra feluluitău de amestec cu cei de acasă, care şi ei au gătit un amestec dinseminţe de rodie. Dă-mi, aşadar, din acestea de o jumătate de di-nar. Şi mai ales găteşte-1 bine şi pune într-acestea toată iscusinţata. Că de nu, voi mai mânca o ciomăgeală ca şi adineauri. Pe Allah,încă şi acum sunt zdrobit tot de pe urma ei!Atunci Hassan Badreddin începu să râdă şi zise:— Fii fără de teamă! Căci această dulceaţă pe care ţi-o gătesc,nu este în iume altcineva care să se priceapă să o facă aşa ca şimine, în afară de mama mea! Şi mama este acum în ţări atâta de

162

îndepărtate...!Apoi Badreddin umplu porţelanul sclavului cu foarte maregrijă, şi isprăvi cu pregătirile lui, adăugă încă puţin mosc şi apă detrandafiri. Şi eunucul luă porţelanul şi se întoarse de acolo cu toatăiuţeala înapoi la corturi. Atunci bunica lui Agib luă porţelanul şise grăbi să guste din acesta ca să işi dea seama de gradul lui dedulceaţă şi de bunătate. Dar abia îl duse la buze şi scoase un ţipălşi căzu pe spate... Ea ghicise mâna fiului ei, Hassan.Atunci vizirul, ca şi toată lumea, rămase uluit şi se grăbi săarunce apă de trandafiri pe faţa bunicii, care, după un ceas, sfârşiprin a-şi reveni în fire. Şi zise:— Allah! făcătorul acestui amestec din seminţe de rodie nupoate fi decât fiul meu Hassan Badreddin şi nicidecum un altul!——245O MIE ŞI UNA DE NOPŢIEu sunt încredinţată de aceasta! Nimeni altul in afară de mine nuştie să îl pregătească în felul acesta, şi eu l-am învăţat şi pe Hassan!La aceste cuvinte, vizirul se află in culmea bucuriei şi anerăbdării de a-1 vedea pe nepotul său şi strigă:— în sfârşit, Allah ne va îngădui să fim iarăşi împreună!Şi numaidecât porunci să vină slujitorii lui, cugetă o clipă, îşialcătui un plan, şi le zise:— Douăzeci de bărbaţi dintre voi să meargă numaidecât ladugheana cofetarului Hassan, cunoscut în suk sub numele de Has-san El-Bassri, şi să dărâme din temelii acea dugheană. Cât desprecofetar să i lege braţele cu pânza de la turbanul lui, şi să îmi fieadus aici cu forţa, dar ferindu-vă bine să nu îi pricinuiţi nici celmai mic rău. Plecaţi!Cât despre vizir, el urcă de îndată pe cal, după ce se înarmacu răvaşele scrise de sultanul Egiptului, şi se duse la casa cârmuirii,Dâr El-Salam, la locotenentul-guvernator care reprezenta la Da-masc pe stăpânul său, sultanul Egiptului. Ajuns la Dâr El-Salam,vizirul îi înfăţişă locotenentului-guvernator scrisorile sultanului,care numaidecât se închină şi le sărută cu respect şi le duse lafrunte cu veneraţie. Apoi se întoarse către vizir şi îi zise:— Porunceşte! pe cine vrei să prinzi?El răspunse:— E vorba de un cofetar din suk.Şi guvernatorul zise:— Nimic mai uşor!Şi porunci străjilor să meargă să le stea într-ajutor cu puterea,oamenilor vizirului. Vizirul îşi luă atunci rămas-bun de la locote-nentul-guvernator şi se întoarse la corturi.Cât despre Hassan Badreddin, el ii văzu venind înspre el petoţi acei oameni înarmaţi cu ciomege, cu hârleţe şi cu securi, carenăvăliră în prăvălia lui, şi prefăcură totul în bucăţi, şi răsturnarăpe jos toate prăjiturile şi zaharicalele,şi dărâmară întreaga du-gheană; apoi îl prinseră pe înfricoşatul Hassan, şi îl legară cobzăcu pânza de la turbanul lui, fără să rostească o vorbă. Şi înfricoşatulHassan se gândi: „Allah! nu încape îndoială că numai amesteculde seminţe de rodie poate fi pricina tuturor acestor întâmplări!Cine ştie ce vor fi găsit într-acesta!"Sfârşiră, deci, prin a-1 aduce pe Hassan la corturi dinainteavizirului. Şi Hassan Badreddin, tulburat peste măsură, plânse mult

163

şi strigă:O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

— Doamne! oare ce fărădelegi am putut eu săvârşi?Vizirul îl întrebă:— Tu eşti acela care ai gătit acel amestec din seminţe de rodii?El răspunse:— Da, domnul meu! Oare veţi fi găsit în el ceva ce mi-ar puteaduce cumva osânda tăierii capului?Şi vizirul răspunse cu asprime:— Să ţi se taie capul? Dar asta ar fi pedeapsa cea mai blândă!Aşteaptă-te la ceva cu mult mai rău! Vei vedea îndată!Ci, vizirul le spuse celor două doamne să îl lase pe elrânduiască totul după socoteala lui; căci el nu vroia să le dea searde ceea ce urmărea el decât numai la sosirea lui la Cairo.Chemă, aşadar, pe tinerii săi sclavi şi le zise:— Aduceţi-1 aici pe unul dintre oamenii noştri de la'cămileŞi mai aduceţi şi o ladă mare de lemn.Şi sclavii se supuseră pe dată. Apoi, la porunca vizirului, îlluară pe înfricoşatul Hassan şi îl vârâră in ladă şi închiseră cu grijăcapacul. Apoi îl încărcară pe cămilă, şi ridicară tabăra şi pornirăla drum.Merseră până se lăsă noaptea. Atunci se opriră să ia ceva îngură; şi îl scoaseră o clipă pe Hassan din ladă. Apoi îşi urmarădrumul. Şi, din vreme în vreme, se opreau şi îl scoteau pe Hassanafară, ca apoi să îl închidă din nou, după ce vizirul îl descosea cutot felul de întrebări, zicându-i de fiecare dată:— Tu eşti acela care ai gătit amestecul de seminţe de rodii?Şi Hassan răspundea neschimbat:— Da, domnule!Şi vizirul striga:— Legaţi-1 pe acest om şi încuiaţi-1 înapoi in ladă!Continuară astfel călătoria, până ce ajunseră la Cairo. Darînainte de a intra în oraş, se opriră in mahalaua Zaidaniah, şi vi-zirul porunci din nou să îl scoată pe Hassan din ladă şi să îl târascăînaintea lui. Şi atunci zise:— Aduceţi-mi degrabă un dulgher!Şi veni dulgherul, şi vizirul ii zise:— Ia-i măsura acestui om in lungime şi lăţime, şi înalţă nu-maidecât un stâlp pe măsura lui, şi potriveşte acest stâlp la o căruţătrasă de o pereche de bivoli!Şi Hassan strigă îngrozit:— Doamne! ce vrei oare să faci cu mine?Şi el răspunse:247O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

— Să te ţintuiesc la stâlpul de ocară şi să te fac să intri astfelîn oraş ca să fii de privelişte la toţi locuitorii!Şi Hassan strigă:— Dar care este fărădelegea ce mă face vrednic de o aşa pe-deapsă?Atunci vizirul Şamseddin îi zise:— Pentru nepăsarea pe care ai vădit-o la gătitul amesteculuidin seminţe de rodii! N-ai pus in acesta destule mirodenii şi nicidestule parfumuri!La aceste cuvinte, Hassan Badreddin se pălmui peste obraji şi

164

stjrigă:— Ya Allah! şi aceasta să fie fărădelegea mea? Pentru atâtm-ai făcut să îndur această caznă îndelungată a călătoriei, şi numi-ai dat să mănânc decât numai o dată pe zi, şi acum vrei să măţintuieşti la stâlp?Şi vizirul, cu multă asprime, îi răspunse:— Da, fireşte, aceasta-i pricina lipsei de pricepere în dresulbucatelor! Fireşte!Atunci Hassan Badreddin fu la hotarul uluirii, şi ridică mâinilespre cer, şi începu să cugete adânc! Şi vizirul îi zise:— La ce te gândeşti?El răspunse:— O! nu la mare lucru! doar la cei ce şi-au pierdut minţile,cărora, negreşit, că tu le eşti căpetenie! Căci, de n-ai fi căpetenianebunilor, nu te-ai purta aşa cu mine pentru trei firicele de mi-rodenii mai puţine într-un amestec de rodii!Şi vizirul îi zise:— Dar trebuia să te învăţ minte să nu cazi din nou în greşeală!Ci, pentru asta, nu era altă cale decât numai asta!Şi Hassan Badreddin ii zise:— Orice ar fi, purtarea ta mişelească faţă de mine este ofărădelegere cu mult mai cumplită! Şi ar trebui să te pedepseştiîntâi pe tine însuţi!Atunci vizirul îi răspunse:— Nu mai este nimic de adăugat, de acuma numai crucea ţise cade!"' în timpul cât schimbară aceste cuvinte, dulgherul, lângă ei,continua să pregătească lemnul caznei şi, din vreme în vreme, îşiarunca pe furiş câte o privire asupra lui Hassan, ca şi cum i-ar fispus: „Pe Allah, aicea te vei simţi bine!"

O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

248într-acestea se lăsă noaptea. Atunci puseră mâna pe Hassanşi îl încuiară înapoi in ladă. Şi vizirul îi strigă:— Pe mâine urmează răstignirea ta!Apoi aşteptă câteva ceasuri până ce Hassan adormi în ladă.Atunci rândui să încarce lada pe spinarea unei cămile, şi dădu po-runca de plecare, şi merseră până ce ajunseră în cele din urmăacasă, la Cairo!Şi numai atunci vizirul găsi de cuviinţă să le dezvăluiască toate,fiicei şi soţiei fratelui său. El îi zise de fapt fiicei sale Sett El-Hosn.— Mărire lui Allah care ne-a îngăduit, in cele din urmă, o,fiica mea, să ii dăm de urmă vărului tău Hassan Badreddin! El esteaici! Scoală-te, fiica mea şi fii fericită! Şi ia seama bine de îţi aşeazămobilele şi covoarele din casă şi din camera ta nupţială întocmaiin aceeaşi stare in care se găseau în prima noapte a nunţii tale!Şi numaidecât Sett El-Hosn, deşi la hotarul tulburării şi al fe-ricirii, dădu poruncile trebuitoare slujitoarelor, care se sculară pedată şi se puseră pe treabă şi aprinseseră făcliile. Şi vizirul îi zise:— O să-i ajut aducerii tale aminte!Şi deschise dulapul său şi scoase de acolo hârtia pe care erauînşirate mobilele şi toate lucrurile din casă cu locurile unde erauaşezate atuncea. Şi le citi pe-ndelete inşiruirea acestora, şi vegheca fiecare lucruşor să fie rânduit la locul său dintâi. Şi treaba fu

165

aşa de bine făcută, încât muritorul cel mai treaz la minte s-ar ficrezut încă tot la nunta lui Sett El-Hosn cu rândaşul ghebos.După aceea, vizirul aşeză chiar cu mâna lui, pe locul lor deodinioară, hainele lui Badreddin: turbanul lui pe scaun, izmenelelui de noapte in patul răvăşit, pantalonii lui şi mantia lui pe divan,iar dedesubtul lor punga cu cei o mie de dinari şi ţidula jidovului,şi nu uită să coasă la loc plicul din pânză ceruită între tichie şipânza turbanului. Apoi îi zise fiicei lui să se îmbrace aidoma ca inprima noapte, să intre in camera nupţială şi să se pregătească sprea-1 primi pe vărul şi soţul ei, Hassan Badreddin, şi când el va intra,să ii zică: „Ah! cât de mult ai zăbovit Ia umblătoare! Pe Allah! dece eşti supărat? De ce nu spui nimic? Oare nu sunt eu lucrul tăuşi roaba ta?"El o mai povăţui, cu toate că Sett El-Hosn n-avea câtuşi depuţin nevoie de această povaţă, să fie cât mai drăgălaşă cu vărulei şi să îl facă să îşi petreacă noaptea cât mai plăcut cu putinţă,fără să uite de cuvintele cele mai pline de dulceaţă şi de versurilepoeţilor.Apoi vizirul însemnă data acestei zile binecuvântate. Şi seîndreptă spre încăperea unde se afla lada in care sălăşluia Hassanlegat cobză. Porunci să îl scoată din aceasta in timp ce dormea, îldezlegă la picioare, care îi erau strâns legate, îl dezbrăcă şi îi pusenumai o cămaşă subţire şi o tichie pe cap, întocmai ca în noapteanunţii. Acestea o dată făcute, vizirul se furişă în grabă deschizânduşile care duceau la camera nupţială, şi îl lăsă pe Hassan să setrezească singur.Şi, la puţină vreme, Hassan se trezi, şi nespus de uluit de a segăsi astfel aproape despuiat de haine în acel coridor luminat strălu-citor şi care nu îi părea chiar atât de necunoscut, îşi zise în sinealui: „Pe Allah! Haide, băiatule, acum să te vedem: oare eşti cufun-dat în cel mai adânc dintre vise, sau eşti în stare de trezie?"După întâiele clipe de încremenire, el se încumetă să se scoaleşi să facă vreo câţiva paşi pe afară ieşind din coridor pe una dinuşile care se deschideau într-acolo. Şi numaidecât i se tăie răsuflulcăci tocmai recunoscuse aidoma sala unde se petrecuse nunta încinstea lui şi spre paguba cocoşatului, şi, pe uşa deschisă ce dădeain camera nupţială, văzu chiar în fund pe scaun turbanul său, şi pedivan pantalonii şi hainele sale. Atunci i se aşternu sudoarea pefrunte şi o şterse cu mâna. Şi îşi zise: „Oare sunt treaz? sau dorm?sau am înnebunit?" Se încumetă, totuşi, să păşească înainte, darînaintând cu un picior şi dând înapoi cu celălalt, fără să îndrăz-nească mai mult şi ştergându-şi mereu fruntea jilăvită de sudoarerece. Apoi, în cele din urmă, strigă: „Dar, pe Allah! nu mai încapeîndoială, e tocmai aşa, băiatule! Nu-i deloc un 'vis! Şi tu fuseseşiînchis zdravăn şi legat cobză într-o ladă! Nu, nu-i nicidecum unvis!" Şi, zicând acestea, el ajunse la uşa camerei nupţiale, şi cubăgare de seamă îşi vârî capul pe uşă.Şi numaidecât, de după pânza apărătoare de ţânţari din mătasealbastră şi subţire, Sett El-Hosn, întinsă în toată frumuseţea eigoală, ridică surâzătoare marginea tivită a vălului şi îi zise:— O, stăpânul meu iubit! Cât ai zăbovit la umblătoare! Ah!vino repede! vino!La aceste cuvinte, sărmanul Hassan începu să râdă in hohoteca un mâncător de haşiş sau un fumător de opiu şi se puse peurlate:

166

— Hu! Hi! hu! ce vis uimitor! ce vis dezlânat!Apoi, continuă să meargă înainte, ca şi cum ar fi păşit pe şerpi,cu neţărmurită băgare de seamă, ridicându-şi pulpanele cămăşiiO MIE ŞI UNA DE NOPŢI 250cu mâna şi pipăind prin aer cu cealaltă mână, ca un orb sau unbeţivan.Apoi, nemaiputând de tulburare, şezu pe covor şi începu să segândească adânc, făcând cu mâinile semne nebuneşti de uimire.Totuşi, el vedea acolo înaintea lui pantalonii săi aşa cum îi ştia,înfoiaţi şi cu cutele foarte regulate, turbanul lui din Bassra, bluzalui şi dedesubt baierele pungii, care atârnau în jos!Şi din nou Sett El-Hosn vorbi dinăuntrul patului şi ii zise:— Oare ce ţi s-a întâmplat iubitul meu? Te văd tare buimăcitşi tremurând. Ah! tu nu erai la început aşa! Oare nu cumva...?Atunci Badreddin, care şedea prea neclintit ţinându-şi frunteaîntre palme, începu să deschidă şi să închidă gura într-o mişcarede râs nebun, şi putu in cele din urmă să rostească:— Ha! ha! zici că nu eram aşa la început! care început? Şi carenoapte? Pe Allah! dar sunt ani şi ani de când lipsesc de aici! Ha!ha!Atunci Sett El-Hosn ii zise:— O, scumpul meu, linişteşte-te! Pe numele lui Allah asuprata şi în jurul tău! linişteşte-te! Vorbesc de noaptea asta pe careadineauri ai petrecut-o in braţele mele, chiar de noaptea asta cândberbecul tău a intrat cu putere de cincisprezece ori in crăpăturamea! O, scumpul meu! ai ieşit numai ca să mergi la umblătoare,şi să-ţi faci nevoile. Şi ai întârziat acolo aproape un ceas! Ah! vădbine că te simţi tare prost! Vino, aşadar, să te încălzesc puţin, vino,prietenul meu, vino inima mea, ochii mei!Dar Badreddin continuă să râdă ca un smintit şi zise:— Poate că grăieşti adevărat! Totuşi...! Desigur că voi fi ador-mit la umblătoare, şi acolo, în deplină linişte, voi fi visat un vistare neplăcut! Apoi adăugă: Ah, da! Tare neplăcut! închipuieşte-ţică am visat că eram ceva ca un fel de bucătar sau cofetar într-unoraş numit Damasc, în Siria, foarte departe! Da! şi că petrecusemacolo zece ani indeletnicindu-mă cu această meserie. M-am maivisat şi cu un băiat, neîndoios că vreun fiu de neam ales, însoţitde un eunuc! Şi mai mi s-a întâmplat cu ei cutare şi cutarepăţanie...Şi sărmanul Hassan, simţindu-şi fruntea scăldată de sudoare,se şterse, dar in mişcarea aceea dibui urma pietrei care îl rănise şisări in sus strigând:— Dar nu! Iată urma loviturii de piatră zvârlită de acel copil!Nu-i nimic de vis, a fost zvârlită bine! Apoi se gândi o clipă şi251O MIE Şl UNA DE NOPŢIadăugă: Sau mai curând, nu! Acesta-i Într-adevăr un vis! Aceastălovitură este poate o lovitură pe care am primit-o adineauri de latine, Sett El-Hosn, în zbenguielile noastre! Apoi zise: îţi voi po-vesti mai departe despre visul meu. Am sosit in acel oraş Damasc,nu ştiu cum într-o dimineaţă, acolo, aşa precum mă vezi, numaiîn cămaşă şi cu o tichie pe cap. Tichia ghebosului! Şi locuitoriinici nu ştiu prea bine ce aveau cu mine! Moştenii iacă aşa dugheanaunui tofetar, un uncheaş tare cumsecade!... Şi totuşi! acesta, acestanu-i deloc un vis! Am gătit un amestec din seminţe de rodii, care,

167

pare-se, nu avea destule mirodenii!... Şi atunci!... Haide!... oarenumai să fi visat toate acestea? Şi să nu se fi petrecut aievea?...Atunci Sett El-Hosn strigă:— Iubitul meu, într-adevăr, ce vis nemaipomenit ai visat. Ro-gu-te, spune-mi-1 în întregime.!Şi Hassan Badreddin, întrerupându-se mereu ca să se minu-neze singur, ii istorisi lui Sett El-Hosn toată povestea, vis sauîntâmplare aievea, de la început şi până la sfârşit. Apoi adăugă:— Şi când te gândeşti că eram gata să fiu răstignit! Şi aş fi fost,dacă din fericire visul nu s-ar fi destrămat la timp. Allah! mai suntîncă scăldat în sudoare cum am ieşit din lada aceea!Şi Sett El-Hosn îl întrebă:— Dar de ce vroiau să te răstignească?El răspunse:— Tot din pricina prea puţinelor mirodenii din amestecul deseminţe de rodie! Da! infricoşătorul stâlp de ocară era acolo şi măaştepta cu căruţa trasă de o pereche de bivoli de Nil. Dar, în sfârşit,mulţumită lui Allah, toate acestea n-au fost decât un vis, căci,într-adevăr; pierderea dughenei mele de cofetărie, dărâmată dintemelii, uite aşa, mi-ar fi pricinuit o neţărmurită durere!Atunci Sett El-Hosn, nemaiputând îndura, sări din pat şi venisă se arunce la gâtul lui Hassan Badreddin şi îl strânse la pieptulei imbrăţişându-1 şi mistuindu-l cu sărutările ei. Şi el nu îndrăzneanici să se clintească din loc. Şi deodată strigă:— Nu! nu! toaie acestea nu sunt deloc un vis! Allah! unde măaflu? unde-i adevărul?Şi sărmanul Hassan, purtat uşor pe braţe de Sett El-Hosn pânăla pat, se intinse istovit şi căzu într-un somn greu, vegheat de SettEl-Hosn, care îl auzea, murmurând în somn, când aceste cuvinte:„Acesta-i un vis!", când aceste cuvinte: „Nu! acesta-i adevărul!"O dată cu dimineaţa, liniştea se intoarse in mintea lui HassanO MIE ŞI UNA DE NOPŢI

252Badreddin care, trezindu-se, se regăsi în braţele lui Sett El-Hosnşi îl văzu dinaintea lui în picioare, la capătul patului, pe unchiulsău, vizirul Şamseddin, care numaidecât ii ură pace. Şi Badreddinîi zise:— Doar nu eşti tu acela, pe Allah! care m-ai legat ieri de mâinişi care mi-ai dărâmat dugheana? Şi toate acestea din pricina preapuţinelor mirodenii în amestecul din seminţele de rodie?Atunci vizirul Şamseddin, nemaiavând nici un temei ca să tacă,zise:— O, copilul meu, într-adevăr! Tu eşti Hassan Badreddin, ne-potul meu, fiul răposatului meu frate Nureddin din Bassra. Şi eunu te-am făcut să înduri toate acestea decât spre a avea o dovadămai mult că eşti chiar el şi ca să mă încredinţez că ai fost tocmaitu acela care a intrat în patul fiicei mele, în prima noapte a nunţiiei. Şi această dovadă am avut-o văzându-te cum recunoşti (căcieram ascuns dinapoia ta) casa şi mobilele, apoi turbanul tău, pan-talonii tăi şi punga ta, şi mai cu seamă ţidula din pungă şi pliculpecetluit din turban care cuprinde poveţele tatălui tău Nureddin.Mă vei ierta, deci, copilul meu, căci n-aveam decât această cale laîndemână ca să te recunosc, eu care nu te văzusem niciodată maiînainte, de vreme ce te-ai născut la Bassra! Ah! copilul meu! toateacestea se datoresc unei neînţelegeri, ivite chiar la început între

168

tatăl tău, care este fratele meu Nureddin, şi unchiul tău!Şi vizirul îi istorisi povestea, apoi îi zise:— O, copilul meu! cât despre mama ta, eu am adus-o de laBassra, şi o vei vedea precum şi pe fiul tău Agib, rodul întâiei nopţia nunţii tale cu mama lui!Şi vizirul dete fuga să îi caute.Şi întâiul care roşi fu Agib, care, de astă dată, se aruncă degâtul tatălui său, fără să se teamă de el, cum se temea de cofetarulîndrăgostit; şi Badreddin, în bucuria lui, recită aceste versuri:„După plecarea ta am început să plâng, să plâng îndelung. Şilacrimile se revărsau de pe .pleoapele mele.Şi am făcut legământ ca, dacă vreodată Allah i-ar uni din noupe îndrăgostiţii îndureraţi de despărţirea lor, să nu mai pori niciodatăpe buzele mele cuvântul de despărţire veche!Şi fericirea s-a revărsat asupra mea, si cu atâta repeziciune, §im-a cuprins atâta fericire, încât fără voia mea vărsai lacrimi dinochii mei!

IJM1

253O MIE Şl UNA DE NOPŢIDestinul a jurat să rămâie pe veci vrăjmaşul si pricina mâhnirilormele! Şi eu, o, Destinule, o, Timpule, am călcat jurământul! Aceasta~io nelegiuire;Fericirea şi-a ţinut făgăduiala şi şi-a plătit datoriile. Şi prietenulmeu s-a întors! Aşadar, scoală-te spre acela care aduce fericirea, şiridică-tf pulpanele mantalei ca să îl slujeşti!"De-abia sfârşise de recitat aceste versuri, când bunica lui Agib,mama lui Badreddin, se apropie plângând cu hohote şi se aruncăîn braţele sale aproape ameţită de bucurie.Şi după înflăcărate mărturii de iubire, cu lacrimi de bucurie,ei îşi istorisiră unul altuia poveştile lor şi păţaniile lor şi toatesuferinţele lor.Apoi ii mulţumiră lui Allah fiindcă i-a adunat, în sfârşit, iarăşipe toţi laolaltă sănătoşi, şi începură din nou să trăiască în bucurieşi într-o fericire deplină, şi în desfătările curate fără să se lipseascăde nimic şi aceasta până la capătul zilelor lor, care fură nenumăra-te, şi lăsând mulţi copii tot aşa de frumoşi ca luna şi stelele.Şi aceasta este, o, mărite rege, îi zise Şahrazada regelui Şahriar, povestea mi-nunată pe care vizirul Giafar Al-Barmaki a istorisit-o califului Harun Al-Raşid,emirul credincioşilor, în oraşul Bagdad.Da! aceasta-i povestea păţaniilor vizirului Şamseddin, a fratelui său, vizirulNureddin, şi a lui Hassan Badreddin, fiul Iui Nureddin.Şi califul Harun Al-Raşid strigă:— Pe Allah! cât sunt acestea toate de uimitoare şi de minu-nate! Şi in mulţumirile lui, nu numai că îl învrednici pe vizirulGiafar cu iertarea negrului Rihan, dar îl cuprinse în mare prieteniepe tânărul care era soţul femeii tăiate din povestea celor trei mereşi, ca să îl mângâie de pierderea soţiei lui jertfite pe nedrept, iidărui cu una dintre cele mai frumoase fecioare, ca ibovnică, îi făcudaruri strălucite, şi îl luă la sine, ca prieten apropiat şi comeseanai său. Apoi porunci scriitorilor palatului să scrie această povesteminunată cu scrierea lor cea mai frumoasă şi să o încuie cu grijăîn dulapul documentelor ca să slujească de învăţătură copiilor lor.Dar, urmă gingaşa şi sfioasa Şahrazada, grăindu-i regelui Şahriar, sultanul in-sulelor Indiei şi Chinei, nu crede nicidecum, o, mărite rege, că această poveste arfi la fel de minunată ca aceea pe care îmi voi îngădui să {i-o istorisesc, de nu eştiostenit! Şi regele Şahriar îi zise:

169

— Şi care este această poveste?O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

254Şahrazada răspunse:— Ea este cu mult mai minunată decât toate celelalte!Şi Şahriar îi zise:— Şi care este numele ei?Ea răspunse:— Aceasta este Povestea Croitorului, a Cocoţatului, a Jidovului a Nazarinea-nuhu ţi a Bărbierului din Bagdad/ iiu^rmatŞi regele Şahriar răspunse:— Fireşte, poji să o povesteşti!

SFÂRŞITUL VOLUMULUI ITipar: c/grupul drago prnTTIPOGRAFIA FED Calea Rahovei 147,sector 5 - Bucureşti; Te).: 335.93.18; Fax: 337.33.77

CUPRINSPrefaţă......................................................................................................5Fie voia lui Allah!...............................................................................19POVESTEA REGELUI ŞAHRIAR ŞI A FRATELUI" SĂU, REGELE ŞAHZAMAN..................................................21Povestea măgarului şi a bouluisi a stăpânului ţarinii..........................................................27• * *POVEŞTILE CELOR O MIE ŞI UNA DE NOPŢI.....................31POVESTEA NEGUSTORULUI CU EFRITUL.____............................31Povestea întâiului şeic........................................................33Povestea celui de al doilea şeic........................................37Povestea celui de al treilea şeic......................„................41POVESTEA PESCARULUI CU EFRITUL..............................................44Povestea vizirului regelui lunanşi a medicului Ruian.f.........................................................50Şoimul regelui Sindabad .£&..........................................55Povestea prinţului şi a vampirului..............................57Povestea tânărului fermecat şi a peştilor.......................72X POVESTEA HAMALULUI CU FECIOARELE..................................<£|3)Povestea întâiului saâluk.................................................104Povestea celui de al doilea saâluk.................................113Povestea celui de al treilea saâluk.................................135Povestea Zobeidei, întâia fecioară.................................154Povestea Aminei, a doua fecioară..................................165POVESTEA FEMEII TĂIATE, A CELOR TREIMERE ŞI A NEGRULUI RIHAN............................................................178POVESTEA VIZIRULUI NUREDDIN, A FRATELUI SĂUVIZIRUL ŞAMSEDDIN ŞI A FRUMOSULUIHASSAN BADREDDIN..............................................................................188

170