gruparea noii studiu monografic - unitbv.ro · experimentul ca dimensiune perpetuă a literaturii...

Investeşte în oameni!

FONDUL SOCIAL EUROPEAN

Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013

Axa prioritară 1 „Educaţie şi formare profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere” Domeniul major de intervenţie 1.5. „Programe doctorale şi post-doctorale în sprijinul cercetării”

Titlul proiectului: Burse doctorale si postdoctorale pentru cercetare de excelenta

Numărul de identificare al contractului: POSDRU/159/1.5/S/134378 Beneficiar: Universitatea Transilvania din Braşov

Partener:

Universitatea Transilvania din Braşov

Şcoala Doctorală Interdisciplinară

Facultatea de Litere

Drd. Elena-Larisa STÎLPEANU (căs. Croitoru)

Gruparea Noii –

studiu monografic

Noii Literary Group –

A Monografic Study

Conducător ştiinţific

Prof. univ. dr. Ovidiu Moceanu

BRAŞOV, 2016

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

UNIVERSITATEA “TRANSILVANIA” DIN BRAŞOV

BRAŞOV, B-DUL EROILOR NR. 29, 500036, TEL. 0040-268-413000, FAX 0040-268-410525

RECTORAT

COMPONENŢA

Comisiei de doctorat

Numită prin ordinul Rectorului Universităţii „Transilvania” din Braşov

Nr. 8354 din 1.11.2016

PREŞEDINTE: Conf. Univ. Dr. Adrian LĂCĂTUŞ


CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC: Prof. Univ. Dr. Ovidiu MOCEANU


REFERENŢI: Prof. Univ. Dr. Iulian BOLDEA

Universitatea Petru Maior din Târgu Mureş

Prof. Univ. Dr. Vasile SPIRIDON

Universitatea Vasile Alecsandri din Bacău

Prof. Univ. Dr. Rodica Maria ILIE


Data, ora şi locul susţinerii publice a tezei de doctorat: 17.12.2016, ora 13.00, corpul T al

Universităţii Transilvania din Braşov, B-dul Eroilor nr. 25, 500030, Braşov, sala TP8.

Eventualele aprecieri sau observaţii asupra conţinutului lucrării vă rugăm să le transmiteţi

în timp util, pe adresa [email protected].

Totodată vă invităm să luaţi parte la şedinţa publică de susţinere a tezei de doctorat.

Vă mulţumim.

mailto:[email protected]

3

CUPRINS

Pg.

teză

Pg.

rezumat

Argument 4 9

Capitolul I. Aspecte ale experimentului literar 10 10

I.1. Experimentul ca dimensiune perpetuă a literaturii 10 10

I.1.1. Aspectele experimentale ale avangardismului 11 10

I.1.2. Aspectele experimentale ale postmodernismului 17 11

I.2. Modele şi grupări literare cu caracter experimental ........................................... 23 11

I.2.1. Grupul 63 23 11

I.2.2. Modelul Tel Quel 25 12

I.2.3. Modelul Noului Roman Francez 30 12

I.3. Experimentul în literatura română a anilor ’70-’80 33 12

I.4. Concluzii preliminarii 35 13

Capitolul II. Programul experimental al grupării literare Noii 37 13

II.1. Formare şi „semne pregătitoare” 37 13

II.1.1. Câteva repere 37 13

II.1.2. Activitatea lor la cenaclul „Junimea” 42 14

II.1.3. Câteva date despre revista de perete Noii 45 14

II.1.4. Desant ’83 48 15

II.2. Programul teoretic al grupării literare Noii 49 15

II.2.1. O încercare de manifest literar 50 16

II.2.2. Purismul textului. Fără genuri! 53 16

II.2.3. Radicalizarea autenticităţii 56 17

II.2.4. Un nou personaj principal: cititorul 60 18

4

II.3. Deschidere culturală. Controversele influenţelor literare 62 18

II.3.1. Influenţe literare recunoscute şi nerecunoscute. Profil interior 62 18

II.3.2. Receptarea critică a influenţelor literare 70 20

II.3.3. Sincronie şi specificitate teoretică 73 20

II.4. Ameninţarea la nivelul politicului. „Libertate supravegheată” 80 21

II.5. Marginalitatea grupării. Timp şi spaţiu propice 84 21

II.6. Concluzii preliminarii 89 22

Capitolul III. Poetici ale experimentului în proza şi teatrul grupării literare Noii 92 23

III.1. Introducere. Diversitate în unitate 92 23

III.2. Gheorghe Iova. Experimentul literar radical 93 23

III.2.1 Scurtă biografie şi debutul 93 23

III.2.2. Textul între acţiune şi ego 96 24

III.3. Gheorghe Crăciun. Experimentul imaginii din text 107 25

III.3.1. Scurtă biografie şi debutul 107 25

III.3.2. Experimentul între „imagine şi idee” 111 25

III.4. Gheorghe Ene. Valenţele soteriologice ale experimentului literar 126 26


III.4.2. Textul ca terapie 127 26

III.5. Mircea Nedelciu. Aspectele sociologice ale experimentului literar 134 27


III.5.2. Experimentul literar şi „micro-contextele” sociologice 137 27

III.6. Sorin Preda. Aspectele psihologice ale experimentului literar 145 28


5

III.6.2. Experimentul literar şi „micro-contextele” psihologice 148 28

III.7. Constantin Stan. Aspectele comportamentiste ale experimentului literar 155 29


III.7.2. Experimentul literar şi „micro-contextele” comportamentiste 159 29

III.8. Ioan Lăcustă. Autenticitatea în experimentul literar 166 30


III.8.2. Experimentul literar şi autenticitatea „lumii de margine” 168 30

III.9. Emil Parachivoiu. Un caz mai aparte 174 31


III.9.2. Experimentul literar şi jurnalul 174 31

III.9.3. Experimentul literar în dramaturgie 177 32

III.10. Concluzii preliminarii 182 32

Capitolul IV. Poetici ale experimentului în poezia grupării Noii 184 33

IV.1. Gheorghe Iova. O altfel de „ars poetica” 184 33

IV.2. Gheorghe Ene. Experimentul jocurilor de limbaj 187 33

IV.3. Ioan Flora. Experimentul literar al prozei din poem 197 34

IV.3.1. Scurtă biografie şi debutul 197 34

IV.3.2. Experimentul literar şi tehnicile narative în poezie 200 34

IV.4. Concluzii preliminarii 209 35

Capitolul V. Concluzii finale 210 35

BIBLIOGRAFIE 220 36

Rezumatul tezei (română / engleză) ........................................................................... 366 52

Curriculum Vitae (română / engleză) ........................................................................ 367 53

6

TABLE OF CONTENTS

Pg.

Thesis

Pg.

abstract

Argument 4 9

Chapter I. Aspects of the Literary Experiment 10 10

I.1. The Experiment as a Perpetual Dimension of the Literature 10 10

I.1.1. The Experimental Aspects of the Avant-Garde 11 10

I.1.2. The Experimental Aspects of Postmodernism 17 11

I.2. Experimental Literary Groups 23 12

I.2.1. The Group ’63 23 12

I.2.2. The Tel Quel Group 25 12

I.2.3. The French New Novel 30 12

I.3. The Romanian Literary Experiment in the ’70s-’80s 33 13

I.4. Preliminary Conclusions 35 13

Chapter II. The Experimental Program of Noii Literary Group 37 13

II.1. Building-up and “Preparatory Signs” 37 13

II.1.1. Several Reference Marks 37 13

II.1.2. Their Work in the “Junimea” Literary Circle 42 14

II.1.3. A Few Facts about the Noii Literary Magazine 45 14

II.1.4. Desant ’83 48 15

II.2. The Theoretical Program of Noii Literary Group 49 15

II.2.1. A Literary Manifesto Attempt 50 16

II.2.2. No Literary Genres! 53 16

II.2.3. Radical Authenticity 56 17

II.2.4. The Reader – A New Main Character 60 17

7

II.3. Cultural Openness. Polemics around the Literary Influences 62 18

II.3.1. Recognized and Unrecognized Literary Influences 62 18

II.3.2. The Critical Feedback of the Literary Influences 70 18

II.3.3. Theoretical Synchronies and Peculiarities 73 19

II.4. The Political Threats. “Supervised Liberty” 80 19

II.5. A Marginal Group. The Right Time and Place 84 20

II.6. Preliminary Conclusions 89 20

Chapter III. Experimental Poetics of the Noii Literary Group. Prose and

Drama

92

21

III.1. Introduction. Diversity inside Unity 92 21

III.2. Gheorghe Iova. The Radical Literary Experiment 93 21

III.2.1 Short Biography and Debut 93 21

III.2.2. Text between Action and ego 96 22

III.3. Gheorghe Crăciun. The Image beyond the Text Experiment 107 23

III.3.1. Short Biography and Debut 107 23

III.3.2. The Experiment between Image and Idea 111 23

III.4. Gheorghe Ene. Soteriological Aspects of the Literary Experiment 126 24


III.4.2. The Text as Therapy 127 24

III.5. Mircea Nedelciu. Sociological Aspects of The literary Experiment 134 25


III.5.2. The Literary Experiment and the social “micro-contexts” 137 25

III.6. Sorin Preda. Psychological Aspects of the Literary Experiment 145 26


8

III.6.2. The Literary Experiment and the Psychological “micro-contexts” 148 26

III.7. Constantin Stan. Behaviorist Aspects of the Literary Experiment 155 27


III.7.2. The Literary Experiment and the Behaviorist “micro-contexts” 159 27

III.8. Ioan Lăcustă. The Authenticity of the Literary Experiment 166 28


III.8.2. The Literary Experiment and the Authenticity of the Suburbs 168 28

III.9. Emil Parachivoiu. A Special Case 174 29


III.9.2. The Literary Experiment and the Diary 174 29

III.9.3. The Literary Experiment in Dramas 177 29

III.10. Preliminary Conclusions 182 30

Chapter IV. Experimental Poetics of the Noii Literary Group. Poetry 184 30

IV.1. Gheorghe Iova. A Different “ars poetica” 184 30

IV.2. Gheorghe Ene. The Literary Experiment of the Language Games 187 31

IV.3. Ioan Flora. The Literary Experiment of the Prose Poem 197 31

IV.3.1. Short Biography and Debut 197 31

IV.3.2. The Literary Experiment and the Narrative Techniques in Poetry 200 32

IV.4. Preliminary Conclusions 209 32

Chapter V. Final Conclusions 210 32

BIBLIOGRAPHY 220 34

Abstract (Romanian / English) 366 50

Curriculum Vitae (Romanian / English) 367 51

9

Argument

Gruparea literară Noii prezintă din ce în ce mai mult interes pentru spaţiul literar

românesc, deşi au trecut mai bine de 30 de ani de când aceasta activa sub o formă închegată.

Lucrurile nu sunt încă clare în ceea ce priveşte componenţa şi perioada exactă de activare a

acesteia, datele de ordin monografic fiind foarte puţine şi susceptibile. Numele grupării figurează

în dicţionarele de istorie literară românească apărute după 1989, în dreptul unora dintre membrii

acestei grupări, însă informaţiile cu privire la componenţa sau activitatea acesteia sunt foarte

puţine şi fragmentare. În urma analizării surselor bibliografice, am ajuns la următoarea

componenţă completă după părerea mea: Gheorghe Iova, Gheorghe Ene, Gheorghe Crăciun,

Mircea Nedelciu, Sorin Preda, Ioan Lăcustă, Constantin Stan, Ioan Flora şi Emil Paraschivoiu.

Despre opera membrilor s-a scris foarte mult, bibliografia fiind extrem de vastă, însă nu

s-a scris în mod egal, fiecare membru afirmându-se în spaţiul literar în mod diferit din punct de

vedere cantitativ. Doar doi dintre aceştia au devenit subiecţii unor studii cu caracter monografic,

ceilalţi fiind trataţi în diverse articole publicistice sau în capitole de volum, însă insuficient şi

nesemnificativ în ceea ce priveşte experimentul realizat de aceştia. S-a scris extrem de puţin

despre Emil Paraschivoiu sau despre Gheorghe Ene de exemplu. Astfel, mă văd nevoită să

subliniez faptul că nu există niciun studiu de mari dimensiuni care să trateze într-un mod unitar

gruparea literară Noii, care să facă referire la apariţia, evoluţia şi dispariţia acesteia, sau la

importanţa ei pentru spaţiul literar românesc optzecist. Gruparea literară Noii devine, aşadar, un

subiect deschis şi proaspăt pentru viitoare cercetări istorico-literare, în sensul în care volumul de

material de cercetare este foarte mare şi rămas cel mai probabil neacoperit în întregime de

cercetarea mea. De asemenea, volumul ideilor literare de tip teoretic este şi acesta foarte vast şi

confuz, lăsând mai multe porţi deschise interpretărilor de ordin critic şi teoretic. Având în vedere

aceste aspecte, cred că lucrarea de faţă nu vine ca o completare sau ca o alternativă la cercetări

efectuate anterior, ci presupune un demers de clarificare a activităţii unei grupări despre care s-a

discutat doar sporadic şi a unui termen literar care a fost poate greşit aplicat acestor scriitori

(textualismul).

În ceea ce priveşte conceptul de textualism am preferat să fac câteva referiri prinvind

sensurile acestuia, după care să îl înlocuiesc cu acela de experiment cu referire directă la

activitatea literară a membrilor grupării Noii în perioada anilor ’70-’80. În acest sens, prima parte

a lucrării este o scurtă contextualizare a experimentului literar în spaţiile literare considerate a fi

principalele surse de influenţă pentru membrii grupării Noii. M-am axat asupra identificării

formelor de experiment în avangarda rusească, postmodernism şi în activitatea literară a unor

grupări: Tel Quel, Noul roman francez şi Grupul ’63. Cea de-a doua parte a lucrării tratează felul

10

în care s-a format gruparea Noii, dar şi programul teoretic susţinut, influenţele identificate în

acest program şi felul în care a fost receptată activitatea grupării la nivel politic. Ultima parte a

lucrării este de tip analitic, urmărind identificarea formelor experimentului în literatura

membrilor grupării Noii din perioada anilor ’70-’80 şi felul în care acestea au fost explorate,

radicalizate sau diminuate în anii următori: soluţiile literare novatoare, performanţele limbajului,

invenţiile semantice, percepţia vie a imeditului şi a cotidianului, autenticitatea, refuzul

narativităţii, respingerea genurilor literare, complicitatea cititorului, fragmentarismul şi

biografismul.

Era necesară o abordare de grup a celor nouă scriitori care s-au afirmat într-un spirit

comun şi au crezut într-un model poetic nou şi diferit. Bineînţeles, studiul nu are un caracter

exhaustiv, mai pot fi aduse comentarii şi completări, însă îndrăznesc a spune că pot fi deschise

noi porţi de interpretare a literaturii optzeciste româneşti. Importanţa şi valoarea grupării nu pot

fi negate, căci în fond aceasta a generat, în cele din urmă, revoluţionarea literaturii române şi

apariţia unei mişcări literare, optzecismul, a cărei complexitate este indiscutabilă.

Capitolul I. Aspecte ale experimentului literar

I.1. Experimentul ca dimensiune perpetuă a literaturii

Toate formele experimentului literar se întâlnesc în punctul lansării unei provocări

orientate către definirea şi circumscrierea rolului experimentului în literatură, a limitelor interne

şi externe, dar şi a posibilităţilor sale evolutive. Experimentul literar a fost dintotdeauna

provocator şi incitant, a lansat întrebări şi a propus răspunsuri, a oferit entuziasmul noilor

începuturi, al înnoirii periodice a literaturii, dar şi al unor eventuale riscuri de influenţare, în mod

negativ, a literaturii. Astfel, concepte literare precum avangardă, structuralism, textualism, sau

postmodernism, toate implică experimentul literar, sunt denumiri ale experimentului literar, după

cum susţine Adrian Lăcătuş în studiul său1. Experimentul devine un manifest al umanului, al

eticului şi al răspunsului sincer la condiţia socială, implică o continuă stare de alertă, dar şi o

atitudine plină de discernământ în ceea ce priveşte explorarea prezentului. Experimentul pare a

nu se încheia niciodată, acesta persistă, ajungând să facă parte din ceea ce Harold Rosenberg

numea „tradiţia noului”2, cu toate că, în acelaşi timp marginalizarea sa capătă forţe. Următoarele

subcapitole se axează pe identificarea aspectelor experimentale ale avangardismuui rusesc, ale

postmodernismului, ale grupărilor literare Gruplul ’63, Tel Quel şi Noul roman francez, mişcări

care au fost puse în legătură cu activitatea grupării Noii.

1 Adrian Lăcătuş, Experimentul literar în proza românească postbelică şi contemporană. O perspectivă cognitivă şi

comparată, Bucureşti, Editura Muzeului Naţional al Literaturii Române, 2013. 2 Termenul este folosit şi definit de Harold Rosenberg în The Tradition of the New, Chicago, University of Chicago

Press, 1982.

11

I.1.1. Aspectele experimentale ale avangardismului

Centrul de interes al acestui subcapitol este reprezentat de avangarda rusească, în special,

poetul Velimir Khlebnikov. Poeţii avangardei ruseşti susţineau un model literar care presupunea

folosirea unor cuvinte în totalitate noi sau a noi modalităţi de combinare a cuvintelor pentru a

putea defini noul. Printre eforturile lor îşi făceau loc formarea de neologisme pornind de la nişte

rădăcini de cuvinte, abrevierea şi ciopârţirea cuvintelor, dezacordurile gramaticale, introducerea

anagramelor în structura poemelor, sau scrierea inversă a cuvintelor. Urmăreau poemele

constituite dintr-un singur cuvânt, sau poemele formate din vocale, sau poemele care porneau de

la un cuvânt şi îl dezvoltau prin adăugarea de prefixe, sufixe, morfeme sau schimbarea valorii

gramaticale. În acest caz, ei urmăreau auto-suficienţa unui cuvânt, dar şi forţa sensurilor

aceluiaşi cuvânt3.

I.1.2. Aspectele experimentale ale postmodernismului

Stabilirea unei relaţii între experiment şi cultura postmodernă în materie de literatură

rămâne totuşi un lucru extrem de dificil, din moment ce opiniile teoretice vorbesc ori despre

experiment ca parte integrată a postmodernismului, ori despre experiment ca parte integratoare

atât a postmodernismului, cât şi a avangardelor sau a textualismului. În aceste condiţii, este de

înţeles poziţia ingrată în care se află chiar şi în acest moment experimentul literar.

În acest sens, mi s-a părut potrivit să aduc în discuţie relaţia stabilită de Robert

Archambeau în studiul său, „The Death of the Critic: the Critic-Pasticheur as Postmodern Avant-

Gardist”, făcând referire la un tip de avangardă postmodernă care presupune experiment

continuu. Artiştii devin devotaţi celor mai noi forme de reprezentare şi reuşesc să depăşească

automatismul literaturii din jurul lor. Experimentul şi tehnicile sale fac ca obiectul să devină în

acelaşi timp atât familiar, cât şi străin, formele sale devin dificile, la fel şi percepţia acestuia.

Artistul nu doar experimentează, el revitalizează limbajul şi îl face un element extrem de

important, vital pentru literatură. Diversitatea teoriilor cu privire la postmodernism îngreunează

stabilirea unui anumit pattern al fenomenului, astfel că devine aproape imposibil să se încadreze

postmodernismul în anumite delimitări clare şi precise. Postmodernismul este un fenomen rămas

încă neclar pentru foarte multe culturi literare, inclusiv pentru literatura română, motiv pentru

care am înclinat acest studiu spre evidenţierea caracterului continuu experimental al acestui

fenomen.

3 John White, „Italian Futurism and Russian Cubo-Futurim”, în The Routledge Companion to Experimental

Literature, ed. Joe Bray, Alison Gibbons, Brian McHale, Routledge Taylor & Francis Group, New York, 2012, pp.

21-35.

12

I.2. Modele şi grupări literare cu caracter experimental

I.2.1. Grupul 63

Grupul s-a constituit în 1963 la un colocviu din Palermo şi a abordat în primul rând

problema ilegibilităţii şi a non-publicităţii textelor de proză sau poezie, evidenţiind şi faptul că

mişcarea de avangardă şi integrare a acesteia în sistemul tradiţional al culturii constituie un

raport dialectic complex. Angelo Guglielmi încearcă să fondeze teoretic şi să legitimeze

practicile Grupului 63 în calitate de „experimentalism”, susţinând o continuitate a avangardei,

însă nu şi o identificare cu aceasta; experimentalismul îi urmează avangardei doar din punct de

vedere cronologic, spune Guglielmi. Pentru acesta, experimentalismul era o mişcare care nu mai

contesta atât de radical tradiţia, ci o interoga într-un mod constructiv, încercând să atribuie

cuvântului şi limbajului o nouă funcţie, aceea de recunoaştere a realităţii în formele scrisului.

I.2.2. Modelul Tel Quel

Revista Tel Quel a apărut din 1960 până în 1982 la Paris de patru ori pe an, însumând un

număr total de 94 de apariţii. Revista a fost realizată de către un grup de tineri scriitori relativ

puţin cunoscuţi. Între aceştia, cei care aveau să devină cei mai cunoscuţi în ceea ce priveşte

gradul de asociere cu denumirea Tel Quel au fost Roland Barthes, Jacques Derrida, Julia

Kristeva, Tzvetan Todorov, Marcelyn Pleynet, Denis Roche, Jean-Louis Baudry, Marc Devade

sau Philippe Sollers care a făcut parte din comitetul de redacţie de la înfiinţarea revistei şi până

în 1982, când acesta trece revista de la editura Seuil la Gallimard şi o redenumeşte „L’Infini”. În

ceea ce priveşte programul lor, grupul Tel Quel a militat pentru formarea unei teorii pornind de

la practica scriiturii, pentru răsturnarea şi redefinirea conceptului de „literatură”. Scriitorii în

cauză pun accentul pe materialitatea textului, pe corporalitatea literei, pe manifestarea literaturii

ca ideologie sau ca practică productivă. Pentru ei, textul literar nu mai este încorporat de către

accepţia istorică a conceptului de literatură, ci este, mai degrabă, o practică semnificantă care se

interesează de propria sa producere. Pentru ei, textul aşteaptă să fie interpretat în momentul

lecturii, iar „a citi” şi „a scrie” devin două acte simultane în cadrul producerii textului.

În general, textualismul a fost tratat ca o mişcare literară în literatura română, deşi

consider că nu a avut o amploare atât de mare încât să i se acorde un statut atât de înalt. A fost,

mai degrabă, un concept greşit înţeles şi aplicat prea multor scriitori într-un sens aproape

exhaustiv.

I.2.3. Modelul Noului Roman Francez

Noul roman francez, susţinea Roland Barthes, a fost mai mult decât o şcoală literară, a

reprezentat un fenomen sociologic al anilor ’50. S-au făcut referiri la acest fenomen şi ca fiind

„şcoala privirii” datorită politicii sale, prin care promova descrierile obiective în ciuda celor

13

psihologice, dispariţia personajului tradiţional, deconstrucţia subiectului, experimentarea formală

cu spaţiul şi timpul, critica realismului şi a psihologiei, re-examinarea relaţiei dintre autor şi

cititor şi o nouă abordare a descrierilor.

I.3. Experimentul în literatura română a anilor ’70-’80

În general, experimentul în literatura română a anilor ’70-’80 nu a reprezentat o direcţie,

nu s-a format într-un concept coerent şi bine stabilit, ci a reprezentat o etapă în activitatea

fiecărui scriitor în parte. Astfel, în raport cu dogma literară comunistă, experimentul a fost o

„alternativă (contra)culturală”4 prin care scriitorii încercau să se diferenţieze, să se distanţeze de

„literatura oficială”. Adrian Lăcătuş vorbeşte despre literatura experimentală a anilor ’70-’80 ca

fiind influenţată nu de literatura română contemporană, ci de contemporanii universali:

textualismul, Noul roman francez, Tel Quel, Oulipo, modernismul şi bio-grafismul american,

filozofia limbajului, lucru care le-a adus scriitorilor în cauză eticheta de snobism şi caracterul

opozant5. Astfel, fac obiectul atenţiei noastre situaţiile în care experimentul literar se află în

strânsă legătură cu tot ceea ce înseamnă context social şi politic comunist, dar şi cu formele

asumate de acesta, de la caracterul marginal până la acela decadentist şi evazionist.

I.4. Concluzii preliminarii

Experimentul literar este foarte greu de definit şi redus la nişte simple limite. Acoperă arii

extrem de largi ale culturii şi literaturii fiecărei societăţi, astfel că o definire ar duce poate la

îngrădirea rolului experimentului pentru fiecare societate în parte. Deşi au existat mai multe

încercări de poziţionare a acestuia, am considerat mai potrivită o abordare de tip perpetuu a

acestui fenomen, o abordare care lasă deschise uşile tuturor curentelor şi perioadelor literare.

Este un concept cu laturi atât de largi şi mobile, încât o definire exactă a acestuia este imposibilă

şi, dacă ar fi posibilă, mă tem că acest lucru ar diminua cumva forţa fenomenului în literatură şi

nu numai.

Capitolul II. Programul experimental al grupării literare Noii

II.1. Formare şi „semne pregătitoare”6

II.1.1. Câteva repere

La început gruparea a reprezentat un instrument de luptă împotriva literaturii ca instituţie

şi împotriva literaturii de tip oficial. Practicile lor au fost asemănate, mai ales în primii ani, cu

metodele avangardiste, această poziţie fiind motivată prin formulele lor novatoare, dar şi prin

4 Caius Dobrescu, „Generația ’80 ca fenomen de contracultură (1996)”, în Inamicul impersonal, Editura „Paralela

45”, Pitești, 2001, p. 58. 5 Adrian Lăcătuş, „Introducere”, op. cit., p. 7.

6 Această sintagmă este o parafrază a prozei scurte a lui Gheorghe Crăciun, „Semne pregătitoare pentru o aventură”,

în Acte originale. Copii legalizate, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1982, pp. 5-22.

14

spiritul tot mereu în căutare de forme cât mai diferite faţă de literatura consacrată până la acel

moment. Trebuie subliniat un lucru foarte important, anume faptul că în foarte puţine studii de

specialitate, critică sau istorie literară se face referire la aceşti scriitori ca făcând parte dintr-un

grup; ei sunt trataţi întotdeauna individual, indentificându-se însă similitudini importante în ceea

ce priveşte scrisul lor.

S-a vorbit mai întâi despre ei ca fiind „gruparea Iova”, după care prin prisma proiectelor

discutate de aceştia în cadrul şedinţelor Junimea, dar şi prin prisma declaraţiilor oferite de

informatorii Securităţii, s-a ajuns la „Gruparea Noii”. Această formulă de scriitori

experimentalişti s-a închegat încă de pe băncile facultăţii, la începutul anilor ’70 şi s-a destrămat

după aproximativ 10 ani, când mai mulţi dintre membri au debutat editorial cu roman, iscându-se

astfel discuţii contradictorii între ei. Acest pas era considerat a fi o trădare a spiritului de grup, a

principiilor susţinute până în acel moment. Nu se poate identifica un moment exact al rupturii,

aceasta producându-se cel mai probabil în mod treptat, fiecare scriitor evoluând artistic în

propria sa manieră definitorie.

II.1.2. Activitatea lor la cenaclul „Junimea”

Este limpede faptul că cenaclul „Junimea” a creat spaţiul propice formării grupării Noii.

În cadrul acestor şedinţe, sub îndrumarea lui Ov. S. Crohmălniceanu, s-au pus bazele grupării, iar

scriitorii membri, deşi tineri, se arătau încă de pe atunci extrem de citiţi şi documentaţi în materie

de literatură şi teorie literară. Felul în care se desfăşurau şedinţele este şi acesta foarte sugestiv,

preconizându-se conducătorii noului stil literar. Constantin Stan povesteşte (într-un număr

omagial pentru Gheorghe Crăciun al revistei Vatra) care era atitudinea extremiştilor Iova,

Crăciun, Nedelciu, Ene. În cadrul cenaclurilor litearare, aceştia manifestau o atitudine

descurajantă pentru cei care citeau în cadrul şedinţelor „Junimea”. Discuţiile nu mai aveau o notă

paşnică, ci semănau cu nişte execuţii literare îndreptate nu împotriva autorului, ci împotriva

textului în sine, text care făcea parte din literatura oficială, care părea a sluji indicaţiile de partid

şi proletcultismul. Cei patru erau necruţători cu o astfel de literatură care, de altfel, era foarte

încurajată şi lăudată prin revistele literare. Noul val propunea deliteraturizarea literaturii până ce

devine un act lingvistic, abolirea genurilor şi speciilor literare, cu scopul de a avea un singur gen,

anume textul.7

II.1.3. Câteva date despre revista de perete Noii

Date despre revista alcătuită de aceştia nu avem foarte multe, iar amintirile fiecăruia sunt

contradictorii. Din amintirile lui Gheorghe Iova, revista a avut aproximativ 6 numere, primul

număr apărând în toamna anului 1972, când Iova deja nu mai era student al facultăţii, iar ultimul

7 Constantin Stan, „Junimea – Anii de ucenicie”, în Vatra, nr. 9-10, 2007, p. 52.

15

număr ar fi apărut în februarie ’73. Dezicerea lui Iova faţă de această revistă se datorează şi

susţinerii acestuia că ideea proiectului îi aparţinea şi nu a fost pusă în aplicare aşa cum îşi dorea

el. Pe de altă parte, Gheorghe Crăciun îşi aduce aminte că primul număr al acestei reviste ar fi

apărut în 1971. Conţinutul revistei consta în scurte articole, cronici de carte, film sau muzică

rock. Se mai găseau în revistă traduceri, existau şi numere tematice, spre exemplu un număr

format din opinii sau traduceri în premieră, decupau articole din revistele vremii şi le lipeau pe

cartonul suport. Includeau în revistă fotografii, desene aparţinându-i lui Ioan Flora, comentarii pe

care le făceau la propriile lor texte. Caracterul său experimental şi extrem de novator i-au adus

însă şi sfârşitul, revista fiind interzisă de Securitate.

II.1.4. Desant ’83

Desant ’83 a apărut ca urmare a activităţii extrem de productive a cenaclului „Junimea”.

Coordonatorul, Ov. S. Crohmălniceanu, a selectat textele potrivite unui astfel de „atac” şi i-a

scos în faţă pe cei care aveau şansa să schimbe înfăţişarea prozei româneşti a anilor ’80.

Conceperea volumului a durat aproximativ 2 ani, pentru că antologatorul întâmpina dificultăţi în

alegerea prozelor potrivite. Cele care îi plăceau foarte mult îşi găsiseră deja locul în alte volume

personale ale tinerilor scriitori (Mircea Nedelciu şi Sorin Preda), iar din cele rămase îi era greu să

aleagă pentru că primele „bucăţi”, cum le numea criticul, erau întrecute de următoarele, cercul

închizându-se foarte greu.

Dintre membrii grupării Noii îi regăsim ca debutanţi în volum colectiv pe Sorin Preda

(„Întîlnirea” şi „Otto Schmidt”), Ioan Lăcustă („Vis cu lup”, „Mumuţica”, „Între două trenuri”),

Emil Paraschivoiu („(Sic)”), Gheorghe Iova („Un text al excursiei”), Gheorghe Crăciun („Temă

la alegere”). Au mai publicat Mircea Nedelciu („Provocare în stil Moreno” şi „O zi ca o proză

scurtă”) şi Constantin Stan („Arta de a fi iubit”).

II.2. Programul teoretic al grupării literare Noii

Noii nu se rup de tradiţie, ci de actualitate, de felul în care se obişnuia să se scrie, să se

facă literatură. Crăciun şi ceilalţi refuză literatura oficială şi se luptă pentru întemeierea nu doar a

unui nou fel de a face literatură, ci şi a unei noi culturi artistice. Ei nu refuză tradiţia, ci profită de

aceasta, mai ales de avangardă, pentru a o redefini, reactiva sub formele experimentului gândit

de aceştia. Ceea ce Gheorghe Iova numeşte „tăietură epistemică” se referă la această ruptură,

„răstunare a modului de a concepe literatura”. Există câteva mărci foarte generale prin care se

pot recunoaşte scriitorii generaţiei ’80 şi în special scriitorii membri ai grupării Noii. Aceste

mărci sunt identificate mai întâi de promotorul acestor scriitori, Ovid. S. Crohmălniceanu:

preferinţa pentru proza scurtă în detrimentul romanului; autenticitate sporită; continua interogaţie

a tinerilor creatori aupra condiţiei scriiturii; mărci ale umorului intelectual; fragmentarea

16

textului. Un alt critic literar care a remarcat existenţa unui program bine stabilit din care s-a

desprins o conştiinţă epică originală este Eugen Simion, aceştia depunând eforturi pentru a

impune o nouă poetică şi o nouă estetică a prozei. Noul pact cu realul presupunea pentru ei

înnoirea temelor şi tipologiei prozei româneşti, prin intermediul unor alte domenii precum

cinematografia sau pictura. Autoreferenţialitatea este şi ea foarte bine evidenţiată în sensul

exprimării de opinii asupra condiţiei scriiturii.

II.2.1. O încercare de manifest literar

În general, experimentul literar al grupării Noii s-a îndreptat către autenticitate şi

„exprimarea inexprimabilului”, către ilustrarea textului fotografic, a realităţii corporale,

lingvistice, a textului de natură psiho-socială şi a textului cu atribute terapeutice prin intermediul

limbajului. Textul care a marcat latura experimentală a grupului este cel redactat de către cei trei

Gheorghe (Crăciun, Ene, Iova), un text care a fost interpretat ca fiind avangardist şi care a stârnit

multe polemici. Este greu să nu încadrezi activitatea lor ca fiind lipsită de orice nuanţă

avangardistă din moment ce lor le aparţine primul şi singurul (îndrăznesc a spune) manifest

literar al generaţiei lor. Este vorba despre Text comun, formulat de cei trei scriitori la începutul

anului 1971.

În Documentarea unei neînţelegeri, Iova explică provenienţa ideilor din „Textul comun”.

Astfel, Iova a contribuit cu următoarele idei: poemul aparţine limbii şi utilizează propoziţiile

limbii; poemul se foloseşte de cuvintele limbii doar pentru valoarea lor de semnificanţi;

propoziţiile unui poem nu au putere de sugestie, putând să se asemene cu orice tip de cuvântare

eşuată din perspectiva transmiterii mesajului. Tot lui Iova îi aparţin ideile cum că poemul nu este

un gen literar şi că acesta se ocupă de descrierea influenţei altora asupra existenţei poetului.

Pentru Gheorghe Crăciun, la momentul respectiv, poemul nu se deosebea de alte forme ale

limbajului lingvistic, iar realizarea lui dovedeşte şi că poemul devine un mod de existenţă,

devine mărturia existenţei autorului. Gheorghe Ene este cel care defineşte poemul doar în

limitele temporale şi fizice ale scrierii sale, iar, odată ce a fost încheiat, poemul nu mai aparţine

autorului, ci publicului, destinatarului, cititorului, lumii. După încheierea poemului, autorul

devine şi el cititor, ca toţi ceilalţi care iau contact cu poemul, însă el are privilegiul de a fi primul

cititor. Autorul scrie poemul respectiv, având în gând un destinatar, în primul rând propria

persoană.

II.2.2. Purismul textului. Fără genuri!

Domina în rândul membrilor Noii un angajament al textului ca activitate socială şi

acţiune, ce trebuia respectat şi aplicat prin diferenţierea radicală faţă de literatura oficială, prin

setarea unor principii teoretice şi practice care să îi scoată din rândul mulţimii şi să le ofere

17

senzaţia că ceea ce fac ei nu admite niciun fel de compromis. Membrii grupării Noii respingeau

clasarea genurilor, negau speciile tradiţionale, în favoarea unei poetici a textului, cu nuanţe

avangardiste şi poststructuraliste, aducând un nou suflu ideii de naraţiune prin adoptarea prozei

scurte în care acţiunea, pe cât este de concentrată, pe atât de complexă este. Au adus în atenţia

cititorilor structuri narative noi, decupaje intertextuale, jocul planurilor şi al instanţelor narative,

jocurile de limbaj, preferinţa pentru experimentele cu limbajul. În detrimentul romanului au

preferat şi au instituţionalizat sintagma de „proză scurtă”. Fragmentarismul propus de programul

acestora presupune zdrobirea firului naraţiunii în mii de bucăţele răspândite ici şi colo în spaţiul

textului, îmbinarea acestora fiind o muncă istovitoare şi frustrantă pentru cititor. Fragmentarea

nu se referă doar la propoziţii scurte, scene la fel de scurte şi preferinţa pentru proza scurtă în

detrimentul romanului.

II.2.3. Radicalizarea autenticităţii

Autenticitatea, în proza membrilor Noii, este un concept destul de disputat şi internalizat

diferit de fiecare membru în parte. Ion Bogdan Lefter vorbeşte despre captarea vieţii în text,

„textualizarea” realităţii, „ingineria textuală”, „noua autenticitate”, senzorialitatea discursului

prozastic sau trecerea prozei la vârsta postmodernă, atunci când face referire la prozatorii anilor

’80, subliniind faptul că toate sintagmele definesc un model aparte al creativităţii literare, în

frunte cu textele lui Mircea Nedelciu şi ale lui Gheorghe Crăciun. În ceea ce îi priveşte pe

scriitorii optzecişti, dar mai ales pe cei doi din urmă, Lefter remarcă câteva particularităţi ale

prozei lor experimentale. Printre acestea, se remarcă două trăsături ce se află într-o relaţie

paradoxală, autenticitate şi artificialitate: captarea existenţei cotidiene „autentice” printr-un fel de

„transcriere”; conştientizarea acută a artificialităţii prozei, a caracterului ei de convenţie literară8.

Este necesar şi un profil interior al acestui concept. Gheorghe Crăciun este cel care

observă şi o polaritate între autenticitate şi tehnicitate dusă la extrem: „Au fost şi sunt fini

psihologi şi analişti, obsedaţi de autenticitatea actelor intelectuale şi de procesualitatea existenţei,

nişte cartografi ai cotidianului, manipulând cu dexteritate tehnicile decupajului şi montajului

textual, văzând în descrierea de tip comportamentist şi în discursul poetic prozaizant o şansă în

plus, acordată unei visate literaturi de tip tranzitiv, care să facă din cititor un partener activ de

dialog.”9

II.2.4. Un nou personaj principal: cititorul

În ceea ce priveşte experimentul ca limită a comunicării cu cititorul, acesta presupune o

relaţie de colaborare între scriitor şi cititor. Scriitorul prozei experimentale caută să depăşească

8 Ion Bogdan Lefter, „Mircea Nedelciu: proză scurtă, text, experiment etc”, 7 postmoderni: Nedelciu, Crăciun,

Müller, Petculescu, Gogea, Danilov, Ghiu, Piteşti, Paralela 45, 2010, p. 27. 9 Gheorghe Crăciun, „O generaţie incomodă (prefaţă la ediţia I, 1994)”, în Competiţia continuă. Generaţia ’80 în

texte teoretice, coord. Gheorghe Crăciun, Piteşti, editura „Paralela 45”, 1999, p. 503.

18

limitele impuse de necunoaşterea cititorului prin vizarea unor tehnici care să determine cititorul

să îi fie partener de dialog, să fie activ, să vină cu idei şi spirit de iniţiativă. Cititorul participă la

jocul iniţiat de narator, îşi face datoria de nou personaj al prozei şi se implică în relaţia de lectură

ca „act producător de sens” (Ion Bogdan Lefter). Mircea Nedelciu, dintre colegii săi, stăpâneşte

cel mai bine această tehnică de influenţare a cititorului: „Este bine [...] ca cititorul să aibă mereu

impresia că şi el poate stăpîni «ştiinţa textului» - asta înseamnă că tot parcursul demonstraţiei

este controlabil, că nu există fisură prin care să se strecoare «talentul imoral».”10

II.3. Deschidere culturală. Controversele influenţelor literare

II.3.1. Influenţe literare recunoscute şi nerecunoscute. Profil interior

Membrii grupării Noii au refuzat să fie categorisiţi ca avangardişti, deşi lucrurile nu sunt

nici aici clare. Perioada lor de studenţie a implicat surse teoretice şi formatoare, precum reviste

de avangardă literară, de teorie, de psihanaliză, surse pe care le citeau şi le analizau cu nesaţ,

preluând ceea ce credeau că se poate modifica, rediscutând conceptele şi propunând propriile

teorii. Oricât de mult ne-ar plăcea să ne încredem în singularitatea şi originalitatea pură a textelor

scriitorilor, nu ne putem lăsa păcăliţi de o astfel de idealitate. Influenţe au existat, atât din partea

conţinutului revistei Tel Quel, cât şi din partea avangardei ruseşti, a filozofiei wittgensteiniene,

dar şi din partea literaturii române a anilor ’60, mai precis a criticilor acestei perioade, după cum

explică Caius Dobrescu.

În ceea ce priveşte interesul faţă de avangarde, observăm că acesta se orientează mai mult

spre partea rusească, către cei interesaţi de valorile limbii şi de modalităţile în care poate fi

aceasta utilizată în text. Se îndreptau foarte mult către structuralişti şi suprarealişti şi către

felurile în care aceştia preţuiau limba. De altfel, Iova sublinia că demersul lor ţinea de reactivarea

suprarealismului pe variantă ultra-stânga de la Tel Quel. Cât despre atitudinea postmodernă a

membrilor grupării Noii, vom vedea că aceasta a fost deliberat aleasă de aceştia pentru a scăpa de

confruntarea cu cenzura specifică perioadei comuniste, considerând-o o formă de încifrare, nu o

formă de exprimare, ci o soluţie aleasă din teamă faţă de contextul politic.

II.3.2. Receptarea critică a influenţelor literare

Originalitatea programului revistei Tel Quel sau a noului roman francez nu poate fi

contestată, însă aceasta va fi de multe ori tratată de către criticii români ca fiind paralelă,

corespondentă fenomenului românesc. Livius Ciocârlie, într-un interviu oferit revistei Echinox,

vorbeşte despre faptul că francezii nu au avut textualism şi că acest concept este un fenomen

autentic românesc. În ceea ce priveşte textualismul românesc, căci teoreticianul susţine existenţa

10

Mircea Nedelciu, „Dacă vorbim strict de ştiinţa de a scrie...”, interviu consemnat de Petru Cimpoeşu, în Ateneu,

Bacău, anul 21, nr. 2 (171), februarie 1984, pp. 8-9, Apud. Ion Bogdan Lefter, 7 postmoderni: Nedelciu, Crăciun,

Müller, Petculescu, Gogea, Danilov, Ghiu, p. 40.

19

acestui concept, Ciocârlie consideră că acesta nu a avut niciun model, că el a pornit de la text şi

l-a transformat.

Un alt critic care susţine ipoteza textualistă a membrilor Noii este Marian Popa; acesta

subliniază importanţa textualiştilor pentru cultura literară românească, clasificând-o ca o

necesitate pentru că orice literatură care dispune de o limbă onorabilă prin conştientizarea

resurselor sale, trebuie să împlice o fază textualistă. În fond, această fază face parte din evoluţia

oricărei literaturi, fiind o formă de „extremizare fertilă”.

II.3.3. Sincronie şi specificitate teoretică

Experimentul specific membrilor grupării Noii nu reprezintă o ramură a textualismului

tel-quelist, ci este un experiment de sine stătător, ce îşi trage sevele şi din programul acestora, şi

din ceea ce presupunea avangarda rusească (în ceea ce priveşte poezia), cu precădere activitatea

lui Velimir Khlebnikov, sau din experimentalismul american (în ceea ce priveşte proza), cu

precădere Thomas Pynchon sau John Barth, aş îndrăzni să afirm. Nu încerc să identific

activitatea Noilor cu niciuna dintre mişcările mai sus menţionate, dar nici nu neg influenţa

acestora. Încerc doar să subliniez faptul că scriitorii în cauză au dezvoltat un tip de experiment

singular pentru literatura română a anilor ’70-’80. Aceştia s-au dezvoltat în paralel cu mişcările

experimentale mai sus menţionate, în direcţii relativ apropiate, însă demarcate în primul rând de

contextul social şi de felul în care abordau textul. Textul este cel care a rămas la mijloc şi a fost

dezvoltat în funcţie de propriile interese ale fiecărei culturi în parte. Activitatea grupării literare

Noii a avut în primul rând scopul integrării organice în fenomenul literar european, a fost o

formă de aliniere, un salt rapid şi o evoluţie forţată a literaturii române care i-a adus însă folose.

II.4. Ameninţarea la nivelul politicului. „Libertate supravegheată”11

Lupta grupării împotriva literaturii oficiale nu a rămas fără răspuns. Patru dintre membrii

cei mai activi ai grupării au intrat sub atenta observaţie a Securităţii. În perioada anilor ’80

Gheorghe Iova, Gheorghe Ene, Sorin Preda şi Mircea Nedelciu au prezentat interes pentru

Securitate. Conţinuturile dosarelor deschise acestora sunt foarte asemănătoare şi ne oferă

răspunsuri în principal referitoare la modul în care era percepută activitatea grupării sau a

scriitorilor ca individualităţi, din prisma Securităţii, dar şi la impedimentele întâmpinate de

membri în afirmarea lor ca scriitori. Dosarelele scriitorilor anchetaţi acoperă, în general, perioada

anilor ’80, iar, în urma studierii acestora, am observat că există anumite formule de exprimare

comune, cuvinte, propoziţii sau fraze ce stau drept mărturii limbii de lemn şi care justifică

motivaţia dosarelor, dar şi existenţa unui grup literar neoficial, cu o activitate comună şi

11

Titlul acestui subcapitol este o parafrază a titlului volumului de proză scurtă aparţinându-i lui Constantin Stan,

Provizoriu, Sud. Libertate supravegheată, Piteşti, Editura Paralela 45, 2000.

20

asemănătoare. Scriitorii erau urmăriţi pentru „comentarii tendenţioase”, „manifestări injurioase”,

„idei şi preocupari neavenite”.

II.5. Marginalitatea grupării. Timp şi spaţiu propice

Gheorghe Crăciun face, într-un interviu, o observaţie extrem de folositoare, referitoare la

faptul că anii facultăţii au fost extrem de utili, în mod paradoxal poate. Sistemul literar oficial

limitant le oferea posibilitatea de a fi diferiţi, de a se ridica deasupra celorlalţi prin credinţe,

convingeri şi cultură, ei având „o senzaţie teribilă de libertate de a face orice”12

. Dependenţa lor

faţă de spaţiul închis al comunismului s-a văzut cel mai bine după 1989, când singurul care şi-a

păstrat convingerile şi viziunile a fost Gheorghe Iova, restul simţindu-se cumva pierduţi între

prea mulţi oameni liberi şi fiindu-le din ce în ce mai greu să se diferenţieze. Adrian Lăcătuş

explică acest impas în care s-au regăsit scriitorii prin încadrarea experimentului acestora în

formele contra-culturii. În momentul în care dispare principalul sistem pe care îl contesta şi

împotriva căruia lupta, programul lor estetic începe uşor să se dezintegreze şi să caute alte

modalităţi de a rămâne în actualitate, de a se redefini. Încercările lor nu eşuează neapărat, însă

nici rezultatele scontate nu le oferă autenticitatea anilor ’70-’80. Sentimentul superiorităţii nu

mai este atât de acut, experimentul lor nu mai este singular şi atipic, iar lupta lor pentru

diferenţiere nu îşi mai are rostul după 1989.

II.6. Concluzii preliminarii

Acest capitol trasează câteva repere monografice ale activităţii grupării literare Noii în

spaţiul literar românesc al anilor ’70-’80. Este vorba despre o grupare formată la începutul anilor

’70 din studenţi ai Facultăţii de Limba şi Literatura din cadrul Universităţii din Bucureşti, în

frunte cu liderul Gheorghe Iova, urmat îndeaproape de Gheorghe Ene, Gheorghe Crăciun,

Mircea Nedelciu, Sorin Preda, Ioan Lăcustă, Constantin Stan, Ioan Flora şi Emil Paraschivoiu.

Gruparea a ieşit în evidenţă prin încercările de luptă împotriva literaturii ca instituţie şi împotriva

literaturii de tip oficial. Practicile lor au fost asemănate, mai ales în primii ani, cu metodele

avangardiste, această poziţie fiind motivată prin formulele lor novatoare, dar şi prin spiritul tot

mereu în căutare de forme cât mai diferite faţă de literatura consacrată până la acel moment.

În ceea ce priveşte programul teoretic al grupării, am făcut referire la următoarele

aspecte: refuzul narativităţii literaturii oficiale, revalorificarea şi redefinirea tradiţiei literare (în

special avangardismul), preferinţa pentru proza scurtă şi respingerea genurilor literare în acelaşi

timp, autenticitate, fragmentarism, autoreflexivitate, dinamismul limbajului, transformarea

cititorului în personaj al textului, accentul pus asupra concretului şi asupra zonei sociale. Am

adus în discuţie curentele şi mişcările literare prezentate în primul capitol (avangardismul rusesc,

12

Gheorghe Crăciun, „Eram nişte copii răi”, interviu realizat de Adina Diniţoiu, în Observator cultural, nr. 358,

februarie 2007.

21

postmodernismul american, Grupul ’63, Tel Quel şi Noul Roman Francez) şi am încercat să

evidenţiez aceste influenţe fără a diminua originalitatea şi specificitatea programului realizat de

aceştia, aspecte care, în ciuda tuturor influenţelor, nu pot fi contestate.

Cea de-a patra secvenţă a acestui capitol se referă la un presupus pericol prezentat de

către activitatea grupării la adresa politicii statului. În realizarea acestui capitol, mi-a fost extrem

de utilă cercetarea realizată la sediul C.N.S.A.S., unde mi-au fost puse la dispoziţie dosarele

deschise lui Gheorghe Iova, Gheorghe Ene, Sorin Preda şi Mircea Nedelciu.

În aceste condiţii, spre finalul capitolului am trasat câteva idei referitoare la caracterul

marginal al grupării literare Noii, dar şi la dependenţa experimentului acestora faţă de sistemul

social comunist, după cum a subliniat Adrian Lăcătuş. Astfel, ei încearcă să se alinieze şi să se

elibereze de sub strânsoarea constrângerilor autoimpuse în anii ’70-’80, fără însă a nega în

totalitate experimentul practicat în perioada respectivă, ci, mai degrabă, abordând acelaşi tip de

experiment din perspectiva noii culturi.

Capitolul III. Poetici ale experimentului în proza şi teatrul grupării

literare Noii

III.1. Introducere. Diversitate în unitate

Deşi sunt cunoscuţi ca fiind prieteni şi membri ai aceleiaşi grupări, scriitorii în cauză nu

demonstrează o unitate în ceea ce priveşte stilul abordat sau tehnicile narative. Dimensiunile

teoretice abordate la nivel de grup în perioada facultăţii nu s-au păstrat şi nu au evoluat în

aceleaşi direcţii în cazul a aproape tuturor scriitorilor implicaţi, ci s-au îndreptat către

exploatarea unor filoane diferite, dezvoltând câte o afinitate pentru un anumit aspect al textului.

Filoanele descoperite în tinereţe au fost folosite diferit de fiecare scriitor în parte, dezvoltându-se

spirite scriitoriceşti particulare şi greu de încadrat în anumite tipare. Astfel, în această parte a

lucrării se discută experimentul realizat de membrii grupării, urmărind felul în care, prin

intermediul textului, sunt depăşite limitele presupuse de imaginile din text, cele ale limbajului,

respectiv cele ale comunicării cu personajul de dincolo de text, cititorul, dar şi felul în care

experimentul practicat de ei în tinereţe s-a păstrat de-a lungul activităţii lor ulterioare.

III.2. Gheorghe Iova. Experimentul literar radical

III.2.1 Scurtă biografie şi debutul

Gheorghe Iova13

s-a născut la 29 ianuarie 1950, satul Găgeni, comuna Săhăteni, judeţul

Buzău şi s-a remarcat ca fiind poet, prozator şi eseist. În 1972 a absolvit Facultatea de Limbă şi

13

Această scurtă biografie se bazează în principal pe informaţiile oferite în Dicţionarul biografic al literaturii

române, vol. I, A-L, coordonator Aurel Sasu, Editura Paralela 45, Piteşti, 2006, p. 1785.

22

Literatură Română, Universitatea din Bucureşti, cu o teză despre Psihanaliză şi fenomenologie la

Bachelard şi Călinescu14

. A debutat publicistic cu poezie în revista Luceafărul, în 1970, iar

debutul editorial a fost colectiv în volumul Desant ’83 coordonat de Ov. S. Crohmălniceanu în

1993. A participat cu proză, poezie şi texte teoretice în mai multe antologii dintre care amintim:

Nouă poeţi (1984), Poezia română actuală (1998), Romanian Poets of the ’80s and ’90s (1999),

Competiţia continuă. Generaţia ’80 în texte teoretice (1994; 1999), Genereţia ’80 în proză

scurtă (1998).

III.2.2. Textul între acţiune şi ego

Gheorghe Iova este singurul dintre toţi membrii grupării care şi-a păstrat gândirea

radicală şi originală şi după ’89. Mai mult decât atât, experimentul său s-a îndreptat către exces

şi frapare. Iova a căutat să „textueze”, nu doar să scrie, activitate care presupune un efort de a

potrivi cuvintele, semnele, în aşa fel încât acestea să devină realitatea însăşi. Printr-o continuă

lărgire de perspective teoretice, Gheorghe Iova ne-a arătat, încă de la începutul activităţii sale

literare, că textul, literatura, scriitura pot fi gândite altfel. El s-a lansat pe liniile unui experiment

literar pe care l-a continuat şi l-a dezvoltat până a atins o formă reprezentativă pentru conceptul

textuării.

Dintre toate formele experimentale ale lui Iova se remarcă cel mai evident se remarcă

folosirea (câteodată exagerată) a pronumelui „eu”. Adrian Lăcătuş îl apropie pe Gheorghe Iova

de scriitura practicată de Roland Barthes, cei doi diferenţiindu-se prin accentul pus de Iova

asupra Ego-ului. Astfel, dacă „pentru Roland Barthes, dacă nu mă înşel, idealul este răspândirea

obiectului în limbaj, diseminarea, asemeni unui păianjen prins în plasă, [...] pentru Gheorghe

Iova «eu» este foarte important, el apare la tot pasul [...] şi poate fi înţeles parţial prin trup.”15

La

Iova însă „eu” nu este doar un construct social, ci şi un construct al interiorităţii proprii, un

construct care vrea să îi influenţeze pe cei din jurul său, riscând însă să provoace o inhibare a

acestora: „Eu nu ameninţă. Nimeni nu se simte ameninţat de eu. Nimeni nu se simte. Nu se dă la

o parte. Nu se dă în lături de la a beneficia de transparenţa fiinţei mele. E a mea. Termină.”16

De

altfel, Gheorghe Iova a fost conştient de frecvenţa lui „eu” în discuţiile şi textele sale şi explică

că acest lucru nu ţine de egotism, de teoria egotismului, „ci ţine de faptul că nu există alt mod de

a povesti mai repede”.

Având o identitate autentică, tânărul scriitor de atunci a devenit controversatul şi

inventivul scriitor de acum, iar, pentru el, textuarea a devenit un bun câştigat. În toate volumele

publicate de Iova se întrevede radicalitatea. Este un autor radical nu doar în ceea ce priveşte

14

Dicţionarul General al Literaturii Române, coordonator general Eugen Simion, vol. E-K, Bucureşti, Editura

Univers Enciclopedic, 2005, pp. 667-668. 15

Adrian Lăcătuş, „Experimentul în plină desfăşurare: Gheorghe Iova”, op. cit., p. 62. 16

Gheorghe Iova, „Propoziţii de autor”, în Excursia în plină desfăşurare, Bistriţa, Editura Charmides, 2010, p. 37.

23

punerea sub semnul întrebării a unor concepte precum autor, scriitor, cititor, proză sau carte în

sens mai larg, ci şi în ceea ce priveşte modalitatea de naraţiune. Radicalitatea dusă până la

extrem face însă ca volumele sale să fie greu de digerat de către un cititor care nu rezonează cu

gândirea autorului.

III.3. Gheorghe Crăciun. Experimentul imaginii din text

III.3.1. Scurtă biografie şi debutul

Prozator, teoretician literar şi eseist, Gheorghe Crăciun17

s-a născut la 8 mai 1950,

comuna Tohanu Vechi, judeţul Braşov. A urmat cursurile Facultăţii de Limba şi Literatura

Română, Universitatea din Bucureşti, în perioada 1969-1973 şi a absolvit cu o lucrare de licenţă

despre Teoria cazurilor lui John Fillmore18

. Debutează publicistic în 1970, în revista Argeş cu

ciclul de poeme Legi de mişcare, însă în numărul din februarie 1971 al revistei Luceafărul, apare

tot la secţiunea debut cu versuri. Debutul editorial are loc în 1982 cu romanul Acte originale.

Copii legalizate şi continuă în 1988 cu romanul Compunere cu paralele inegale.

III.3.2. Experimentul între „imagine şi idee”

Gheorghe Crăciun a fost atras şi el de sintaxa limbii şi de transformarea acestui domeniu

literar într-un subiect de text literar. În primele sale două volume, Acte originale. Copii legalizate

şi Compunere cu paralele inegale Crăciun realizează poate cel mai evident experiment al său, un

experiment al „imaginii din text”, pornind de la liniile trasate de Herbert Read în studiul său,

Imagine şi idee. Romanele sale sunt construite după tehnica „oglinzii sparte”, fiind uşor să

recunoaştem discontinuitatea naraţiunii, fragmentarea textului, ruperile de ritm în desfăşurarea

întâmplărilor şi în scurgerea timpului. Acest lucru nu înseamnă însă că textul devine ilizibil sau

că nu denotă luciditate, dimpotrivă, analiza automatismului scrisului şi lecturii oferă o binevenită

clarificare asupra meseriei de scriitor. Crăciun este unul dintre scriitorii al cărui experiment

literar s-a diminuat după căderea comunismului. Această diminuare constă în felul de abordare a

temelor vieţii comuniste; dacă în primele două volume problemele societăţii comuniste erau

ascunse în spatele unor sugestii extrem de puternice şi originale, în volumele postdecembriste se

observă o altfel de abordare a acestor subiecte, una mai directă, mai făţişă, care nu ascunde şi nu

se ascunde de nimic; şi această ultimă abordare presupune experiment, însă acesta nu mai este

condiţionat de situaţia politică. Lipsa „interzisului” a dus la dispariţia valenţelor puternic

sugestive şi interpretabile ale textelor sale.

17


române, vol. I, A-L, p. 411. 18

Dicţionarul General al Literaturii Române, vol. C-D, pp.435-436.

24

III.4. Gheorghe Ene. Valenţele soteriologice ale experimentului literar


Gheorghe Ene19

s-a născut la 16 octombrie 1950, în Căldărăşti, judeţul Buzău. Prozator,

poet şi publicist, a urmat cursurile Facultăţii de Limba şi Literatura română a Universităţii din

Bucureşti, secţia română-franceză, în perioada 1969-1973. A debutat publicistic în anul 1970,

revista Luceafărul, iar editorial, mult mai târziu, în 1992 cu volumul de poezii Intrarea în

Europa sau Târfa şi sertarul.

III.4.2. Textul ca terapie

Opera sa se evidenţiază printr-o multiplicitate a discursurilor care se transpun în text sub

forma aluziilor, a jocurilor de cuvinte, a ironiilor exagerate, ajungând deseori până la tot felul de

asocieri lingvistice radicale. Pentru Gh. Ene scrisul capătă o natură soteriologică. În cazul său

conştiinţa scrisului are mare legătură cu acumularea de cultură literară şi cu transpunerea

biograficului în literatură. Biografismul ţine aici de o eliberare a eului biografic sub forma

experimentului literar, scrisul devine un act soteriologic, iar volumele sale de proză şi poezie se

aseamănă unui câmp al ascunzişurilor şi aluziilor.

Am orientat acest subcapitol către analiza aspectelor soteriologice ale volumului de proză

scurtă O spovedanie a textului. Este important de precizat că textele care compun volumul sunt

atât texte adunate şi selectate din perioada anilor ’70-’80, dar publicate abia după 1989.

Fragmente de jurnal, de povestiri cu substrat autobiografic, poeme în proză, descrieri de obiecte,

toate sunt adunate şi reunite într-un volum cu valoare recuperatorie. Este vorba despre texte care,

în perioada comunismului, nici nu s-ar fi pus problema să fie publicate, riscând să fie oprite de

către cenzură, texte care pentru autor prezintă o valoare sentimentală, dar şi o valoare

soteriologică, după cum el însuşi mărturiseşte: „Nu ştiu în ce măsură această carte are cu

adevărat «valoare recuperatorie» în contextul generaţiei ’80. Şi nici nu poate fi un reper onest

personal. Alţii se ocupă (şi să se!) cu asta. Pentru mine contează numai imensa ei valoare

eliberatoare. Chiar dacă am ajuns să nu-mi mai pese, multă vreme, ce se întâmplă cu ce am scris,

presiunea sertarului n-a încetat, devenind, la orice «răscolire», tot mai sufocantă. Şi o asemenea

«depresurizare», oricât de târzie, îi face bine autorului, dacă îşi poate, în felul acesta, re-regla

respiraţia.”20

19

Această scurtă biografie se bazează în principal pe informaţiile oferite de Dicţionarul General al Literaturii

Române, vol. E-K, pp. 63-67. 20

Gheorghe Ene, O spovedanie a textului, Piteşti, Paralela 45, 1999, p. 6.

25

III.5. Mircea Nedelciu. Aspectele sociologice ale experimentului literar


Mircea Nedelciu21

(12 noiembrie 1950, com. Fundulea, jud. Ilfov – 12 iulie 1999,

Bucureşti) a fost prozator şi publicist. A urmat studiile liceale în Brăneşti, după care în 1973

devine licenţiat al Facultăţii de Limba şi Literatura Română (secţia română-franceză) a

Universităţii din Bucureşti, încheind cu o teză de sociologie literară, Valoarea de schimb şi

valoarea de întrebuinţare în opera literară, care anticipează glosele sociologizante ale

autorului22

. A debutat publicistic în revista Luceafărul, numărul din septembrie 1977, cu proza

scurtă „Un purtător de cuvânt”. În 1979 debutează editorial cu volumul de proză scurtă Aventuri

într-o curte interioară, publicat la Editura Cartea Românească.

III.5.2. Experimentul literar şi „micro-contextele” sociologice

Mircea Nedelciu este un autor al cărui stil scriitoricesc este uşor de recunoscut, întrucât s-

a dedicat conservării unui tip de scriitură şi compoziţie pe care în viitoarele opere n-a contenit

să-l îmbogăţească şi rafineze, individualizându-l tot mai mult, implicit23

. Influenţele lui Lucien

Goldmann, recunoscute chiar de autorul însuşi, se simt şi ele în toate prozele lui Nedelciu. Pentru

Goldmann, istoria şi sociologia se află într-o relaţie de inter-dependenţă, iar orice fapt uman se

raportează, în acelaşi timp, atât la istorie, cât şi la sociologie.

Textele sale nu tărăgănează absolut deloc naraţiunea, dimpotrivă, o grăbeşte, o aleargă în

pagină, spre deosebire de colegii săi de generaţie. Propoziţiile sunt telegrafice, se transmit foarte

multe lucruri într-un spaţiu foarte scurt în acelaşi timp. Deşi aspectele povestite de către

Nedelciu sunt cât se poate de banale, acestea îndeamnă la reflecţii socio-morale pe atât de

profunde. Nedelciu, înainte de a fi un bun prozator, este un critic inteligent şi un sociolog foarte

atent. Laudele la adresa lui Nedelciu au venit încă de la primul volum publicat şi se îndreaptă,

mai ales, către reuşita scriitorului în a eroiza un aparent non-erou; umilul, banalul, cenuşiul este

glorificat în aşa măsură, încât se redescoperă gustul vieţii ce a fost uitat de literatura cu şi despre

„probleme”; personajele construite sunt memorabile şi infinit mai autentice decât atâtea fantome

literare aşezate în decorurile de carton ale înscenărilor pretins problemantizante24

. Scenariile

fragmentate, efectele tragice ale poveştilor din spatele fiecărui personaj, limbajul savuros,

reflecţiile şi judecăţile comice întăresc încercarea lui Nedelciu de a experimenta pe marginea

marilor teme epice.

21


române, vol. II, M-Z, p. 194. 22

Dicţionarul General al Literaturii Române, vol. L-O, pp. 573-576. 23

Dumitru Micu, Istoria literaturii române. De la creaţia populară la postmodernism, „Mircea Nedelciu”, Editura

Saeculum I.O., Bucureşti, 2000, p. 645. 24

Mircea Iorgulescu, Critică şi angajare, Editura Eminescu, Bucureşti, 1981, p. 134.

26

III.6. Sorin Preda. Aspectele psihologice ale experimentului literar


Sorin Preda25

s-a născut la 12 decembrie 1951, în Bucureşti. A absolvit Liceul de Muzică

din Bacău, iar în perioada 1970-1974 a urmat cursurile Facultăţii de Limba şi Literatura Română

a Universităţii din Bucureşti. A debutat publicistic într-o gazetă din Bacău în 1967, dar

adevăratul debut publicistic este considerat cel din 1972, cu proza „Paza”, în revista Amfiteatru,

şi editorial în 1981 cu volumul Povestiri terminate înainte de a începe. A publicat şi sub

pseudonimul „Sorin Tomşa”.

III.6.2. Experimentul literar şi „micro-contextele” psihologice

Primul volum al lui Sorin Preda, Povestiri terminate înainte de a începe, stă sub semnul

definirii literare, al exerciţiului şi descoperirii drumului ca autor de proză, astfel că acesta

experimentează abil cu toate tehnicile narative specifice optzeciştilor, folosindu-se atât de

literaturizarea micilor întâmplări, cât şi de transformarea acestor întâmplări prin introducerea

unor detalii care ţin de senzaţional, dar şi de zona onirică. Ca şi colegii săi de generaţie, Sorin

Preda îşi îndreaptă atenţia spre colectivitate, spre spaţii precum strada, blocurile, spaţii

aglomerate, însă nu urmăreşte doar redarea banalului, ci se arată, mai degrabă, interesat de felul

în care reacţionează personajul lui la acest banal. Sorin Preda nu caută marile poveşti, ci este

atras de micile întâmplări care lasă urme adânci în sufletele personajelor.

Parţial color, primul său roman este scris cu mărci ale autoreferenţialităţii şi ale

autenticismului şi are ca subiect viaţa unui cuplu după divorţ. Avem parte de crize conjugale,

rutina vieţii de familie, conversaţii mult interpretabile, petreceri alături de personaje mediocre,

discuţii cu psihologul, depresie, stări paranoice, situaţii de un absurd ce stârneşte sensibilitate,

toate aranjate într-o „scriitură elastică”, cum o numeşte I. B. Lefter26

. Naraţiunea ar putea fi cu

uşurinţă de tipul „document”, dacă nu ar fi intercalate secvenţe despre romanul scris de eroul

principal, secvenţe în care subliniază că totul este o ficţiune. Interesant este faptul că în ultima

pagină a romanului se transcrie începutul acestuia, naratorul lămurindu-ne că este vorba despre o

destăinuire făcută de către Traian unui psihanalist. Cotidianul şi banalitatea se împletesc cu scene

de o psihologie profundă, mai ales atunci când vine vorba despre evoluţia copilului Andrei Daia,

care ajunge să fie cel mai afectat de situaţie, căpătând înclinaţii orientate spre cruzime şi

perversitate. Cu acest roman „al incoerenţei şi fracturilor de existenţă”27

Preda îşi exersează

spiritul analitic şi observaţia psihologică şi comportamentistă.

25


române, vol. II, M-Z, p. 434. 26

Ion Bogdan Lefter, „Romane colorate”, în Viaţa românească, 1986, nr. 8, p. 61. 27

Cristian Livescu, despre Sorin Preda, În întîmpinarea Conferinţei Naţionale a Partidului, Manifestări educative şi

literar-artistice ale revistei Ateneu, în Ateneu, 1987, nr. 11, p. 11.

27

III.7. Constantin Stan. Aspectele comportamentiste ale experimentului literar


Constantin Stan28

(28 iulie 1951, Bucureşti – 9 august 2011, Bucureşţi) a fost prozator şi

gazetar. A urmat Liceul „George Coşbuc” din Bucureşti în perioada 1966-1970, iar din 1970

până în 1974 a fost student al Facultăţii de Limba şi Literatura Română a Universităţii din

Bucureşti. A debutat publicistic în 1972, în Luceafărul cu proza scurtă „Departe, acolo, la noi,

dincolo”. Debutul editorial are loc în 1979 cu romanul Carapacea.

III.7.2. Experimentul literar şi „micro-contextele” comportamentiste

În toate scrierile lui Constantin Stan se simte o nuanţă de repetitivitate în ceea ce priveşte

tema fiecărui volum. Stan scrie despre iubire în perioada comunistă, despre experienţe înţesate

de semnificaţie şi substanţă. Recunoaştem în toate textele lui Constantin Stan o neîncetată

comunicare între autenticitate şi ficţional, reţinând însă faptul că autenticitatea este cea care

domină, în special autenticitatea comportamentelor. Constantin Stan debutează editorial în 1979

cu romanul Carapacea, volum ce a stârnit reacţii extrem de diferite, de la furie şi dezaprob din

partea membrilor grupării Noii, fiind primul dintre ei care a „îndrăznit” să publice roman, până la

interes şi încurajare din partea criticilor vremii. Romanul Carapacea transpune o poveste de

dragoste petrecută în spaţiul românesc comunist, naraţiunea fiind una de tip confesiv. În acelaşi

timp, romanul abordează problema adevărului, a raportului dintre povestire (carapacea) şi

obiectul ei (viaţa de zi cu zi). Este vorba despre o poveste care, aşa cum sugerează titlul, prinde

cititorul în carcasa ei oferindu-i siguranţă şi posibilitatea de a interpreta ceea ce citeşte.

Cel mai interesant volum însă este publicat în 2000 şi cuprinde texte ale tinereţii, texte

citite la cenaclul „Junimea”. Provizoriu, Sud (Libertate supravegheată) surprinde întocmai

atmosfera comunismului. Protagoniştii sunt tineri lipsiţi de orice angajament social şi dominaţi

de o nepăsare cu privire la regimul politic sau la orice altceva ce ţinea de maturizarea lor socială.

În „Avertisment”-ul care deschide volumul, Ctin Stan lămureşte faptul că opt dintre cele nouă

povestiri ale volumului au fost scrise pentru a fi citite în cenaclul „Junimea”. Vom întâlni o

societate extrem de diversă şi lejeră, tineri îmbrăcaţi în „blugi orighinali Lee”, şi fete în căutare

de „fustiţe mini-mini, tot orighinale” care fumează Carpaţi fără filtru, activităţile obişnuite la

mare, un soţ care este uimit de cât de uşor îl înşală soţia, un poliţist care surprinde într-un cort un

tânăr cum se revanşează sexual faţă de o suedeză şi multe altele.

28


române, vol. II, M-Z, p. 600.

28

III.8. Ioan Lăcustă. Autenticitatea în experimentul literar


Ioan Lăcustă29

(15 septembrie 1948, în comuna Vârfuri, judeţul Arad – 14 noiembrie

2008, Bucureşti) a fost prozator şi eseist. A urmat cursurile Faculţăţii de Limba şi Literatura

Română, Universitatea din Bucureşti în perioada 1968-1972. A debutat publicistic abia în 1980

în Vatra, iar editorial în 1982 în volumul colectiv Proza satirică română contemporană, urmând

colaborarea în 1983 la Desant ’83, volum coordonat de Ov. S. Crohmălniceanu. Debutul

editorial individual a avut loc în 1985 cu volumul de proză scurtă Cu ochi blînzi.

III.8.2. Experimentul literar şi autenticitatea „lumii de margine”

Primul volum al lui Ioan Lăcustă, Cu ochi blânzi, este alcătuit din 34 de proze scurte.

Între acestea se diferenţiază un ansamblu remarcabil, „La uşa domnului Caragiale”, compus din

16 texte, între care ultimul a oferit numele ansamblului. Sintagma nu este întâmplătoare şi a fost

foarte bine aleasă de către autorul prozelor scurte. Publicate într-o vreme în care a fi „altfel”

implica asumarea condiţiei de marginal, regimul fiind cel care îndemna la compromiterea

decadenţilor. Astfel, Lăcustă a găsit în opera lui Caragiale reţeta convertirii cotidianului în

literatură, a revalorificării materialelor joase, paraliterare, reportericeşti, în scrieri canonice, după

cum remarcă Monica Spiridon. Lăcustă nu doar împrumută forma de schiţă a textului de la

Caragiale, ci şi parodicul pe care îl regândeşte sub forma „momentelor” presărate cu elemente de

actualitate. Demersul lui Lăcustă ţine, mai degrabă, de proclamarea unei afilieri artistice şi de

recunoaşterea unui discipolat asumat şi reinterpretat. În acelaşi timp, textele din „La uşa

domnului Caragiale” poartă şi semnele unui altfel de manifest literar, asemenea unui document

de afiliere literară, totul marcat de o deosebită originalitate.

S-ar cuveni o sistematizare a procedeelor textuale folosite de Ioan Lăcustă în acest

volum, ori Cristian Livescu ne oferă una foarte completă şi pertinentă, subliniind faptul că prin

aceste trăsături se definesc mai pe larg orientarea prozatorilor mai tineri ai perioadei respective

pentru care I. L. Caragiale devine un soi de precusor. Se glisează foarte mult între textul realului

şi textul livrescului, acest lucru devenind provocator pentru cititor. Comentariile exegetice sunt

numeroase şi au ca efect desfiinţarea epicului. Fantasticul capătă din nou importanţă şi îşi face

loc în povestire; naratorul este scindat, lucru care oferă plauzibilitate demersului fantastic.

Prezentul şi trecutul se intercalează, fapt care întăreşte autenticitatea realului şi veridicitatea

memoriei. Tehnicile publicistice sunt folosite până la epuizare, oferindu-le o nuanţă ironică.

Toate aceste lucruri fac din Ioan Lăcustă o speranţă a prozei postmodernismului textual30

.

29


române, vol. I, A-L, p. 836. 30

Cristian Livescu, „Spaţiul povestirii”, în Ateneu, 1986, nr. 2, p. 6.

29

III.9. Emil Parachivoiu. Un caz aparte


Emil Paraschivoiu31

(născut în 4 noiembrie 1946 la Brădiceni, judeţul Gorj) este prozator,

eseist, dramaturg şi traducător. A urmat şcoala generală la Peştişani, Liceul Militar la

Câmpulung Moldovenesc (1960-1966) şi Şcoala de Infaterie la Sibiu (1964-1966), iar în

perioada 1966-1971 a fost student al Facultăţii de Limba şi Literatura Română a Universităţii din

Bucureşti. A debutat publicistic în anul 1968, cu un text experimental-dramatic „«Exact» sau

«Un câine de vânzare»” la revista Amfiteatru. A participat cu un text la volumul Desant ’83

coordonat de Ov. S. Crohmălniceanu. Debutul editorial individual are loc abia în anul 2001 cu

volumul Cine mă trece strada?, volum care îi aduce laolaltă textele publicate în tinereţe în

reviste precum Contrapunct, Caiete critice sau Echinox.

III.9.2. Experimentul literar şi jurnalul

În secvenţele sale biografice, publicate în Desant ’83, „Sic”, Emil Paraschivoiu introduce

un nou termen „biografeme” prin care încearcă să se descrie atât pe sine ca om, dar şi ca scriitor,

cât şi actul scrierii şi textul rezultat. Textul este unul profund şi radical experimental, este o

explicaţie şi o epuizare a tuturor sensurilor acceptate de aceste cuvânt latinesc, sensuri duse de

multe ori la limita exagerării. „Ştiaţi că...” e un mix de tehnici literare în care recunoaştem

textualismul, biografismul, ironia şi ludicul, fragmentarismul şi influenţele beckettiene. Stilul

este foarte dezordonat, însă pare a fi o dezordine foarte bine stabilită, organizată chiar. Este

vorba despre fragmente ce par a fi rupte dintr-un jurnal, fragmente „a-biografice” sau „abia-

grafice”, cum le numeşte el însuşi. Formula este doar un artificiu de prezentare, o „strategie de

enunţare” a unor informaţii de la care naratorul nu aşteaptă să prezinte prea mult interes pentru

eventualul cititor. Întâlnim tot felul de aforisme referitoare la viaţa de scriitor, dar şi la

conceperea în sine a textului, la felul în care apare textul. Mircea Cărtărescu identifică în evoluţia

lui Emil Paraschivoiu un caracter al tranziţiei, trecând de la influenţele poststructuraliştilor

francezi la influenţele venite din parte modernismului sub forme cât mai diverse:

impersonalitate, imposibilitatea de a exista ca fiinţă umană individuală, cu propia ideologie şi

propriul discurs în spaţiul esenţialmente idealist al modernităţii.32

III.9.3. Experimentul literar în dramaturgie

Emil Paraschivoiu este un scriitor care a avut neşansa dezinteresului publicului pentru

teatrul său. A debutat mai devreme decât ceilalţi colegi ai săi cu o piesă se teatru intitulată

„«EXACT» sau «CÎINE DE VÎNZARE»”, în 1968, revista Amfiteatru. Aceeaşi „parodie absurdă

31

Această scurtă biografie se bazează în principal pe informaţiile oferite de Dicţionarul General al Literaturii

Române, vol. P-R, pp. 90-91. 32

Mircea Cărtărescu, Postmodernismul românesc, postfaţă de Paul Cornea, Humanitas, Bucureşti, 1999, p. 443.

30

într-un act” va fi reluată mult mai târziu în debutul editorial din anul 2001, cu volumul Cine mă

trece strada? Toate cele cinci piese componente ale volumului „au fost scrise în anii 70. Vin, cu

alte cuvinte, dintr-un context care nu mai există”33

, după cum ţine să precizeze scriitorul în

argumentul volumului. Emil Paraschivoiu experimentează prin piesele sale tot felul de întrebări

legate de absurdul „condiţiei umane”, toate pornind dintr-o dramă interioară, scrisul devenind

pentru acest scriitor o modalitate de a elibera imaginarul şi iluzia unui „sine ignorat, dar nu mai

puţin imperios”, iar pagina devine acel loc privilegiat în care are ocazia de a-şi găsi identitatea

sau măcar de a se identifica cu iluzia unei identităţi. Absurdul existenţei umane, dar şi mesajele

despre propria interioritate şi despre scriitura pe care o practică, acestea sunt câteva dintre

atributele ce îl recomandă pe Emil Paraschivoiu ca scriitor experimentalist, „obstetrician al

limbajului în act”, cum îl numeşte Gheorghe Crăciun34

. Emil Paraschivoiu este o excepţie în

programul grupării Noii. Singurul care s-a aventurat în experimentarea unor noi formule în genul

dramatic, scriitorul s-a remarcat prin revalorificarea teatrului lui Becket şi al lui Ionescu, prin

aducerea lui în contemporaneitatea societăţii comuniste a anilor ’70.

III.10. Concluzii preliminarii

Capitolul trei al lucrării se ocupă de partea aplicativă a cercetării în ceea ce priveşte proza

membrilor grupării literare Noii. Ideea principală a acestei părţi se referă la faptul că, deşi

susţineau şi promovau un program teoretic comun, scriitorii în cauză au abordat stiluri şi tehnici

narative diferite, fiecare optând pentru dezvoltarea unor filoane narative care au devenit

emblematice pentru literatura lor. Aceste direcţii literare descoperite în tinereţe au fost folosite

diferit de fiecare scriitor în parte, dezvoltându-se spirite scriitoriceşti particulare şi greu de

încadrat în anumite tipare. Pentru o mai bună înţelegere a contextului literar, am ales să tratez

fiecare scriitor în mod individual, deşi trebuie să recunosc că ar fi necesară şi utilă şi o abordare

conceptuală a grupării literare.

Capitolul IV. Poetici ale experimentului în poezia grupării Noii

IV.1. Gheorghe Iova. O altfel de „ars poetica”

Debutul în poezie al lui Iova are loc în antologia Nouă poeţi apărută în 1984, la Editura

Cartea Românească, sub îngrijirea lui Mircea Ciobanu. Dintre toţi debutanţii volumului, A. I.

Brumaru îl remarcă pe „misteriosul” Gheorghe Iova ca fiind cel mai excentric, a cărui scriitură

promite mult. Criticul remarcă faptul că şi în această antologie de poezie, Gheorghe Iova publică

tot „texte”, ca şi în antologia de proză Desant ’83, subliniind că textualismul i se potriveşte ca o

33

Emil Paraschivoiu, Cine mă trece strada?, Piteşti, Editura Paralela 45, 2001, p. 6. 34

Gheorghe Crăciun, „Experimentele unui deceniu (1980-1990)”, în Experimentul literar românesc postbelic,

antologie de Monica Spiridon, Ion Bogdan Lefter, Gheorghe Crăciun, Piteşti, Paralela 45, 1998, p. 46.

31

mănuşă. Dintre toţi cei trei poeţi declaraţi ai grupării, Iova este singurul care şi-a păstrat

principiile legate de scrierea poeziei. Pentru Gheorghe Iova experimentul cu limbajul nu a

reprezentat doar depăşirea unei limite, ci o modalitate de a dovedi că pagina de scris este locul în

care puterea îşi face simţită prezenţa în cel mai relevant mod, astfel încât textul devine mai

inteligent decât autorul. Iova neagă încadrarea în categoriile genului şi spune că ceea ce scrie el

nu este poezie, este textuare, este fiinţa lui prinsă în textuare, spaţiul în care găseşte

„echiexistentul”. Miza textuării sale este o mobilitate ce vizează lumea reală, o autenticitate

lucidă, prin care se diferenţiază de scriitorii adepţi ai genurilor clasate.

IV.2. Gheorghe Ene. Experimentul jocurilor de limbaj

Volumul Portret în picături de rouă, publicat în 2004 la Editura Casei Corpului Didactic

„I. Gh. Dumitraşcu” din Buzău, se evidenţiază printr-un cumul de „noeme” şi „alfabeteme”,

după cum le numeşte autorul. „Noemele” sunt acele poeme care îl definesc în totalitate pe autor,

acele versuri a căror lectură ne prezintă o latură sensibilă a autorului. „Alfabetemele”, poeme

muncite, trudite şi gândite până la ultimul punct, scritorul încercând să găsească fiecărei litere un

corespondent logic şi cu subînţeles. Aceste alfabeteme reprezintă o cale de scăpare din

strânsoarea cenzurii, jocuri inocente şi nu prea, potriviri şi înşiruiri de cuvinte ce urmăresc să

lase în urma lor mărci ale „tardo-modernismului” (Mircea Cărtărescu). Limbajul lui Ene este

tranzitiv, transparent, arbitrar, multifuncţional. Alfabetemele şi noemele sale sunt dovezi ale unui

poet textualist care vrea să fie cinstit şi compentent într-o scriitură care nu se supune ideii de

lizibilitate. Este evident faptul că poemele lui Ene sunt foarte muncite, gândite şi pline de

subînţelesuri. Nu sunt nişte simple reaşezări de cuvinte pentru a demonstra necesitatea unui nou

limbaj literar, ci sunt sintagme asemenea unui puzzle al sensurilor.

IV.3. Ioan Flora. Experimentul literar al prozei din poem

IV.3.1. Scurtă biografie şi debutul

Ioan Flora35

(20 decembrie 1950, Satu Nou, Republica Serbia şi Muntenegru – 3

februarie 2005, Bucureşti) a fost poet şi traducător. A urmat cursurile Facultăţii de Limba şi

Literatura Română, Universitatea din Bucureşti, secţia română-franceză, în perioada 1969-1973.

A debutat publicistic în anul 1968 în revista Libertatea din Pančeova, urmând ca debutul

editorial să aibă loc în 1970 cu volumul Valsuri, tot la editura Libertatea din Pančeova. În

România a debutat publicistic în 1972, cu un ciclu de poezii numerotate şi adunate sub titlul

„Iedera”, la revista Luceafărul, iar editorial în 1975 cu volumul Iedera.

35


române, vol. I, A-L, p. 591-592.

32

IV.3.2. Experimentul literar şi tehnicile narative în poezie

Geo Bogza este cel care îl introduce pe Ioan Flora la momentului publicării în Luceafărul

şi îi aduce laude, spunând că porneşte de la o treaptă foarte înaltă, fiind stăpân pe tehnica sa:

„Chiar influenţele ce se vor fi găsind în scrisul său îi fac cinste, reamintind pe seniorii simţirii şi

ai expresiei, din marea poezie modernă a lumii.”36

Unealta de care dispunea Ioan Flora era

limpezimea discursului, construcţia acestuia fiind, în acelaşi timp, unul de tip riguros, un discurs

ce tinde spre estetica suprarealismului. Poetul pare a transpune pe hârtie stări de fapt, decupează

din real.

De-a lungul timpului, Ioan Flora nu şi-a schimbat vocaţia primă, poezia. Felul în care

scrie însă s-a schimbat radical. După debut Flora a continuat să publice o poezie plină de

semnificaţii şi metafore. Dacă la început limbajul liric al lui Ioan Flora era dominat de retorism şi

de imagini de o substanţă plină de semnificaţie, de concretul fizic şi existenţial, în volumele

publicate după 1990 observăm că toate acestea se diminuează, astfel că registrul stilistic şi

universul imaginar este dominat de anecdotă, întrezărindu-se un fir narativ, ritm şi muzicalitate,

caracteristici ce par a fi desprinse din poetica modernistă a lui Nichita Stănescu. Ioan Flora este

un poet care a promis mult încă de la început, poate fără ca acesta să fie scopul său principal.

Flora a descoperit valorile lirismului generaţiei ’60, s-a lăsat influenţat de către acestea şi,

adăugând puţină fantezie, a debutat într-o manieră care dădea de înţeles că nu mai are limite de

atins sau de depăşit. Surprizele au continuat să apară însă şi, având în vedere faptul că el şi-a

găsit încă de la început vocaţia poetică şi nu a renunţat la ea, scriitorul a reuşit să-şi dezvolte şi să

îşi regândească tot mereu experimentul.

IV.4. Concluzii preliminarii

Al patrulea capitol al cercetării conţine o parte aplicativă a experimentului literar în

poezie. Sunt trataţi trei scriitori care au abordat genul liric, Gheorghe Iova, Gheorghe Ene şi Ioan

Flora, ultimul fiind singurul care a rămas fidel genului literar în toată activitatea sa

scriitoricească. Ca şi în cazul prozei, poeţii mai sus menţionaţi au urmat direcţii diferite în textele

lor.

Capitolul V. Concluzii finale

Cercetarea de faţă este, în primul rând, un studiu monografic cu privire la activitatea

grupării literare Noii. Conţinutul de idei şi datele adunate pe parcursul cercetării au determinat

apariţia unei laturi secundare a lucrării, o latură teoretică care se îmbină cu aspectele de tip

monografic. Astfel, lucrarea tratează atât apariţia, evoluţia şi destrămarea grupării literare Noii,

36

Geo Bogza, Despre Ioan Flora, Luceafărul, nr. 7, 1972, 12 februarie, p. 4.

33

cât şi aspectele societăţii comuniste care au influenţat activitatea acesteia, dar şi aspectele literare

teoretice care au decurs din activitatea lor. O altă parte a lucrării, este reprezentată de analizele

de text realizate pe volume ale fiecărui membru în parte, analize în urma cărora s-au tras

concluzii referitoare la durabilitatea experimentului realizat de aceştia.

Astfel, intenţia prezentată în lucrare nu este doar de înţelegere a modului în care a evoluat

gruparea Noii în timpul comunismului, ci şi de analiză a felului în care experimentul lor a

rezistat, ce schimbări a suferit şi, mai ales, ce schimbări a produs sau ce semnale de alarmă a tras

acesta în societatea literară. Consider că această lucrare reprezintă atât o completare necesară

adusă studiilor despre literatura opzecistă, cât şi o noutate din punct de vedere formal, fiind

vorba despre un grup de scriitori care au pus bazele optzecismului şi postmodernismului.

Aceasta este miza demersului meu: evidenţierea importanţei activităţii grupării Noii pentru

evoluţia literaturii române după anii ’80, dar şi discutarea felului în care au fost puse în aplicare

principiile enunţate şi felul în care aceste principii au influenţat evoluţia literaturii române spre

postmodernism. În final, trebuie subliniat faptul că gruparea Noii îşi merită locul în istoria

literară a anilor ’80, nu doar datorită originalităţii sale, sau a influenţei manifestate asupra

scriitorilor ce i-au urmat, ci, mai degrabă, datorită întrebărilor pe care le-a ridicat despre

legăturile dintre artă, cultură şi societate. Era necesară o abordare de grup a celor nouă scriitori

care s-au afirmat într-un spirit comun şi au crezut într-un model poetic nou şi diferit. Bineînţeles,

studiul nu are un caracter exhaustiv, mai pot fi aduse comentarii şi completări, însă îndrăznesc a

spune că pot fi deschise noi porţi de interpretare a literaturii optzeciste româneşti. Importanţa şi

valoarea grupării nu pot fi negate, căci, în fond, aceasta a generat, în cele din urmă,

revoluţionarea literaturii române şi apariţia unei mişcări literare, optzecismul, a cărei

complexitate este indiscutabilă. Noii reprezintă întruchiparea perfectă a experimentului ca

dimensiune vitală, necesară şi obligatorie în orice literatură, după cum sublinia Gheorghe

Crăciun.

34

BIBLIOGRAFIE

BIBLIOGRAFIE PRINCIPALĂ

Volume de autori:

A. Proză scurtă

1. Crăciun, Gheorghe, Acte originale. Copii legalizate (variaţiuni pe o temă în

contralumină), Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1982.

2. Crăciun, Gheorghe, Compunere cu paralele inegale: roman, urmat de o addenda la

pastişa „Epură pentru Longos”, ed. a II-a, revăzută, Bucureşti, EdituraAlfa, 1999.

3. Ene, Gheorghe, Aromanul trandafirului. Proză scurtă, Editura Paralela 45, Piteşti, 2000.

4. Ene, Gheorghe, O spovedanie a textului, Piteşti, Paralela 45, 1999.

5. Ene, Gheorghe, Texte de dincoace, Editura Ceea Ce, Buzău, 2007.

6. Iova, Gheorghe, Excursia în plină desfăşurare, Bistriţa, Editura Charmides, 2010.

7. Lăcustă, Ioan, Cu ochi blînzi (proză scurtă), Cartea Românească, Bucureşti, 1985.

8. Lăcustă, Ioan, Linişte (Povestiri din viaţa mea), Cartea Românească, Bucureşti, 1989.

9. Nedelciu, Mircea, Aventuri într-o curte interioară, Editura Cartea Românească,

Bucureşti, 1979.

10. Nedelciu, Mircea, Proză scurtă, Editura „Compania”, București, 2003 [1979-1989].

11. Stan, Constantin, Carapacea, Editura Cartea românească, Bucureşti, 1979.

12. Stan, Constantin, Provizoriu, Sud (Libertate supravegheată), Piteşti, Editura Paralela 45,

2000.

13. Preda, Sorin, Parţial color, Bucureşti, Cartea Românească, 1985.

14. Preda, Sorin, Povestiri terminate înainte de a începe, Cartea Românească, Bucureşti,

1981.

B. Poezie

1. Ene, Gheorghe, Intrarea în Europa sau Târfa şi sertarul, Buzău, Editura Nadar, 1992.

2. Ene, Gheorghe, Portret în picături de rouă, Editura Casa Corpului Didactic „I. Gh.

Dumitraşcu”, Buzău, 2004.

3. Ene, Gheorghe, Starea de dizgraţie, Editura Şi, Buzău, 1995.

4. Iova, Gheorghe Geniul catren, Bistriţa, Editura Charmides, 2012.

5. Flora, Ioan, Fişe poetice, Cartea românească, Bucureşti, 1981.

6. Flora, Ioan, Poeme, prefaţă de Al. Cistelecan, Editura Fundaţiei Culturale Române,

Bucureşti, 1993.

35

C. Teatru

1. Paraschivoiu, Emil, Cine mă trece strada?, Piteşti, Editura „Paralela 45”, 2001.

Antologii (texte literare şi teoretico-literare)

1. Desant `83. Antologie de proză scurtă scrisă de autori tineri, coord. Ovid S.

Crohmălniceanu, Bucureşti, editura Cartea Românească, 1983.

2. Competiţia continuă. Generaţia ’80 în texte teoretice, coord. Gheorghe Crăciun, Piteşti,

editura „Paralela 45”, 1999.

3. Experimentul literar românesc postbelic, coord. Monica Spiriddon, Ion Bogdan Lefter,

Gheorghe Crăciun, Piteşti, Paralela 45, 1998.

4. Nouă poeţi, volum colectiv, Bucureşti, Cartea Românească, 1984.

Texte literare în antologii/volume colective

1. Crăciun, Gheorghe, „Temă la alegere”, în Desant ’83. Antologie de proză scurtă scrisă de

autori tineri, coord. Ovid S. Crohmălniceanu, Bucureşti, editura Cartea Românească,

1983, pp. 292-308.

2. Ene, Gheorghe, „O spovedanie a textului”, „Portretul unui cunoscut de-al nostru” şi

„Bobîrnace”, în Desant ’83. Antologie de proză scurtă scrisă de autori tineri, coord.

Ovid S. Crohmălniceanu, Bucureşti, editura Cartea Românească, 1983, pp. 309-323.

3. Iova, Gheorghe, „Un text al excursiei”, în Desant `83. Antologie de proză scurtă scrisă

de autori tineri, coord. Ovid S. Crohmălniceanu, Bucureşti, editura Cartea Românească,

1983, pp. 276-293.

4. Lăcustă, Ion, „Vis cu lup”, „Mumuţica” şi „Între două trenuri”, în Desant ’83. Antologie

de proză scurtă scrisă de autori tineri, coord. Ovid S. Crohmălniceanu, Bucureşti,

editura Cartea Românească, 1983, pp. 157-183.

5. Nedelciu, Mircea, „Provocare în stil Moreno” şi „O zi ca o proză scurtă”, în Desant ’83.

Antologie de proză scurtă scrisă de autori tineri, coord. Ovid S. Crohmălniceanu,

Bucureşti, editura Cartea Românească, 1983, pp. 11-39.

6. Paraschivoiu, Emil, „Sic”, „Ştiaţi că...” în Desant ’83. Antologie de proză scurtă scrisă

de autori tineri, coord. Ovid S. Crohmălniceanu, Bucureşti, editura Cartea Românească,

1983, pp. 223-247.

7. Preda, Sorin, „Întîlnirea” şi „Otto Schmidt”, în Desant ’83. Antologie de proză scurtă

scrisă de autori tineri, coord. Ovid S. Crohmălniceanu, Bucureşti, editura Cartea

Românească, 1983, pp. 40-49.

36

8. Stan, Cosntantin, „Arta de a fi iubit”, în Desant ’83. Antologie de proză scurtă scrisă de

autori tineri, coord. Ovid S. Crohmălniceanu, Bucureşti, editura Cartea Românească,

1983, pp. 184-206.

Texte teoretice (articole) în antologii/volume colective

1. Crăciun, Gheorghe, „Arhipelagul ’70-’80 şi noul flux”, Competiţia continuă. Generaţia

’80 în texte teoretice, coord. Gheorghe Crăciun, Piteşti, editura „Paralela 45”, 1999, pp.

210-216.

2. Crăciun, Gheorghe, „Experimentele unui deceniu (1980-1990)”, în Experimentul literar

românesc postbelic, coord. Monica Spiriddon, Ion Bogdan Lefter, Gheorghe Crăciun,

Piteşti, Paralela 45, 1998, pp. 35-47.

3. Crăciun, Gheorghe, „O generaţie incomodă (prefaţă la ediţia I, 1994)”, în Competiţia

continuă. Generaţia ’80 în texte teoretice, coord. Gheorghe Crăciun, Piteşti, editura

„Paralela 45”, 1999, pp. 499-510.

4. Crăciun, Gheorghe, „Trup şi literă”, în Competiţia continuă. Generaţia ’80 în texte

teoretice, coord. Gheorghe Crăciun, Piteşti, editura „Paralela 45”, 1999, pp. 272-281.

5. Iova, Gheorghe, „Cititorul”, în Competiţia continuă. Generaţia ’80 în texte teoretice,

coord. Gheorghe Crăciun, Piteşti, editura „Paralela 45”, 1999, pp. 293-299.

6. Iova, Gheorghe, „Despre text”, în Competiţia continuă. Generaţia ’80 în texte teoretice,

coord. Gheorghe Crăciun, Piteşti, editura „Paralela 45”, 1999, pp. 290-293.

7. Mircea Nedelciu, „Dialogul în proza scurtă (III). Autenticitate, autor, personaj”, în

Competiţia continuă. Generaţia ’80 în texte teoretice, coord. Gheorghe Crăciun, Piteşti,

editura „Paralela 45”, 1999, pp. 310-312.

8. Mircea Nedelciu, „Noile structuri şi limbajul receptării”, în Competiţia continuă.

Generaţia ’80 în texte teoretice, coord. Gheorghe Crăciun, Piteşti, Editura „Paralela 45”,

1999, pp. 313-316.

9. Nedelciu, Mircea, „Prefaţă” la romanul Tratament fabulatoriu, ediţia a II-a, Editura Allfa

Paideia, 1996.

10. Nedelciu, Mircea, „Un nou personaj principal”, în Gheorghe Crăciun, Competiţia


„Paralela 45”, 1999, pp. 242-245.

Interviuri

1. Crăciun, Gheorghe, „Eram nişte copii răi”, interviu realizat de Adina Diniţoiu, în

Observator cultural, nr. 358, februarie 2007.

37

2. Crăciun, Gheorghe, „Inerţie şi semnale pozitive”, interviu realizat de Raluca

Alexandrescu, publicat în Observatorul cultural, 2000, nr. 4, pp. 18-19.

3. Flora, Ioan, Dialog cu poetul Ioan Flora, „Ocazia fiecărei poezii este propria viaţă a

poetului”, interviu realizat de Gheorghe Crăciun, în Astra, 1982, nr. 8, p. 7.

4. Iova, Gheorghe, interviu realizat de Larisa Stîlpeanu, 13 mai 2016, nepublicat, disponibil

în Anexa 1 ataşată acestei lucrări.

5. Iova, Gheorghe, „dacă te ascultă zece mameluci, s-ar putea foarte bine să te-asculte şi

zece milioane”, un interviu de Caius Dobrescu, în Interval, nr. 3, 1998, pp. 35-49.

6. Nedelciu, Mircea, „Sunt atît de orgolios încît consider că nici n-am avut modele şi nici nu

m-am lăsat influenţat”, interviu realizat de Andrei Bodiu, Interval, nr. 4, 1998, pp. 21-29.

7. Paraschivoiu, Emil, „Patru dramaturgi tineri aşteaptă”, interviu realizat de Coman Şova,

în Amfiteatru, nr. 5, mai 1975, p. 8.

8. Preda, Sorin, „Despre un vapor care se clatină dar nu se scufundă (I)”, interviu realizat de

Raluca Alexandrescu, în Observatorul cultural, nr. 39, 2000, pp. 18-19.

9. Preda, Sorin, „Despre un vapor care se clatină dar nu se scufundă (II)”, interviu realizat

de Raluca Alexandrescu, în Observatorul cultural, nr. 40, 2000, pp. 18-19.

Periodice

1. Crăciun, Gheorghe, „Contradicţiile din natură şi societate sînt contradicţiile romanului”,

în Astra, 1983, nr. 9, p. 9.

2. Crăciun, Gheorghe, „Dintr-un «caiet de teze»”, în Interval, nr. 4, 1998, pp. 31-37.

3. Crăciun, Gheorghe, „Feria secunda”, „Feria quarta”, „Feria quinta”, în Luceafărul, nr. 5,

28 februarie 1970, p. 4.

4. Crăciun, Gheorghe, „Văzduh”, „Cuvîntul meu”, în Luceafărul, nr. 46, 14 noiembrie 1970,

p. 5.

5. Ene, Gheorghe, „Apele”, „Rupere de ritm”, în Luceafărul, nr. 5, 31 ianuarie 1970, p. 7.

6. Flora, Ioan, „Iedera”, în Luceafărul, nr. 7, 12 februarie 1972, p. 4.

7. Flora, Ioan, „Împotrivirea aproapelui”, în Luceafărul, 1972, nr. 18, 29 aprilie, p. 6.

8. Flora, Ioan, „Piatra s-a născut pentru a doua oară”, în Luceafărul, 1972, nr. 32, 5 august,

p. 4.

9. Flora, Ioan, „Sufletul lui căzut”, „Caiet”, în Luceafărul, 1972, nr. 41, 1 octombrie 1972,

p. 6.

10. Iova, Gheorghe, „Cuvînt”, „Fierbinte”, în Luceafărul, nr. 19, 9 mai, 1970, p. 7.

11. Iova, Gheorghe, „Despre respiraţie”, în Vatra, 1980, nr. 106, 20 ian., p. 11.

12. Iova, Gheorghe, „Să tot înlătur”, în Vatra, 1978, nr. 88, 20 iulie, p. 13.

13. Lăcustă, Ioan, „Vis cu lup”, în Vatra, nr. 117, 20 decembrie 1980, p. 9.

38

14. Paraschivoiu, Emil, „«EXACT» sau «CÎINE DE VÎNZARE»”, în Amfiteatru, 26

februarie 1968, p. 439, continuare p. 444.

15. Paraschivoiu, Emil, „Vreau să am şi eu o amintire”, în Amfiteatru, 1968, nr. 33, p. 550,

continuare p. 554.

16. Preda, Sorin, „O restituire mai mult decât necesară: Primul manifest literar al «Generaţiei

80»”, în Vatra, nr. 9-10, 2007, pp. 49-50.

17. Preda, Sorin, „Paza”, în Amfiteatru, 1974, nr. 4, p. 17.

18. Preda, Sorin, „Proze nesuferit de scurte”, în Luceafărul, 1980, nr. 47, 22 noiembrie, p. 4.

19. Stan, Constantin, „Aprilie, tîrziu şi necesar”, în Luceafărul, 1973, nr. 19, 12 mai, p. 5.

20. Stan, Constantin, „Departe, acolo la noi, dincolo”, în Luceafărul, 28, 8 iulie 1972, p.4.

21. Stan, Constantin, „Dimineţile care vin”, în Luceafărul, 1974, nr. 21.

22. Stan, Constantin, „Examenul de vară”, în Luceafărul, 1972, nr. 31, 29 iulie, p. 5.

23. Stan, Constantin, „Însemnări de atelier”, în Luceafărul, 1974, nr. 7, 16 februarie, p. 1.

24. Stan, Constantin, „Junimea – Anii de ucenicie”, în Vatra, nr. 9-10, 2007, pp. 51-52.

25. Stan, Constantin, „Şansa romanului: actualitatea”, în Luceafărul, 1974, nr. 51, 21

decembrie, p. 1.

26. Tomşa, Sorin, „Cum poţi face o faptă bună”, „Chinezu”, „Îndrăgostiţii”, în Ateneu, 1980,

nr. 3.

Surse online

1. Crăciun, Gheorghe, „Competiţia continuă – un manifest post-factum al gîndirii teoretice a

generaţiei ’80”, interviu realizat de Mihail Vakuloski, apărut în Portret de grup cu

generaţia „optzeci”, Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2011; disponibil online la adresa

http://tiuk.reea.net/index.php?option=com_content&view=article&id=3402, accesat la

15.07.2016, ora 11.43.

2. Crăciun, Gheorghe, „Eram nişte copii răi”, interviu realizat de către Adina Diniţoiu, în

Observator cultural, nr. 358, februarie 2007, disponibil online la adresa

http://www.observatorcultural.ro/Eram-niste-copii-rai.-Interviu-inedit-cu-Gheorghe-

CRACIUN*articleID_16977-articles_details.html accesat în data de 30.06. 2015, ora

16:10.

3. Crăciun, Gheorghe, „În lumea modernă există un singur discurs omnivor absolut:

discursul romanesc”, interviu realizat de Dora Pavel, România Literară, 2007, nr, 10,

disponibil online la adresa

http://www.romlit.ro/gheorghe_crciun_n_lumea_modern_exist_un_singur_discurs_omni

vor_absolut_discursul_romnesc, accesat la 10.03.2015, ora 13.30.

http://tiuk.reea.net/index.php?option=com_content&view=article&id=3402

http://www.observatorcultural.ro/Eram-niste-copii-rai.-Interviu-inedit-cu-Gheorghe-CRACIUN*articleID_16977-articles_details.html

http://www.observatorcultural.ro/Eram-niste-copii-rai.-Interviu-inedit-cu-Gheorghe-CRACIUN*articleID_16977-articles_details.html

http://www.romlit.ro/gheorghe_crciun_n_lumea_modern_exist_un_singur_discurs_omnivor_absolut_discursul_romnesc

http://www.romlit.ro/gheorghe_crciun_n_lumea_modern_exist_un_singur_discurs_omnivor_absolut_discursul_romnesc

39

4. Stan, Constantin, „Proza şaizecistă îşi epuizase valenţele creatoare. Se oficializase. Mima

libertatea şi curajul...”, interviu, disponibil online la adresa http://www.centrul-cultural-

pitesti.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=2059:interviu-cu-constantin-

stan&catid=229:revista-arges-iulie-2009&Itemid=112, verificat în data de 30.06.2015, la

ora 15.55.

BIBLIOGRAFIE DE REFERINŢĂ

Receptare critică în volume şi istorii literare

1. Cărtărescu, Mircea, Postmodernismul românesc, postfaţă de Paul Cornea, Humanitas,

Bucureşti, 1999.

2. Ciobanu, Nicolae, Însemne ale modernităţii, II, Cartea Românească, Bucureşti, 1979.

3. Cistelecan, Al., Top ten (recenzii rapide), Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2000.

4. Cosma, Anton, Romanul românesc contemporan. 1945-1985. I. Realismul, Editura

Eminescu, Bucureşti, 1988.

5. Crăciun, Gheorghe, Pactul somatografic, ediţie îngrijită şi prefaţată de Ion Bogdan

Lefter, Editura „Paralela 45”, Piteşti, 2009.

6. Cristea, Dan, Faptul de a scrie, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1980.

7. Crohmălniceanu, Ovid. S., Al doilea suflu, Cartea Românească, Bucureşti, 1989.

8. Crohmălniceanu, Ovid. S., Pîinea noastră cea de toate zilele, Cartea Românească,

Bucureşti, 1981.

9. Culcer, Dan, Serii şi grupuri (Citind şi trăind literatura), Bucureşti, Editura Cartea

Românească, 1981.

10. Dimisianu, Gabriel, Subiecte, Editura Eminescu, Bucureşti, 1987.

11. Glodeanu, Gheorghe, Dimensiuni ale romanului contemporan, Editura Gutinul, Baia-

Mare, 1998.

12. Holban, Ioan, Istoria literaturii române contemporane, Volumul II, Proza, Editura

Tipomoldova, 2006.

13. Holban, Ioan, Profiluri epice contemporane, Cartea Românească, 1987.

14. Iorgulescu, Mircea, Critică şi angajare, Editura Eminescu, Bucureşti, 1981.

15. Iorgulescu, Mircea, Prezent, Editura Cartea Românească, 1985.

16. Lefter, Ion Bogdan, 7 postmoderni: Nedelciu, Crăciun, Müller, Petculescu, Gogea,

Danilov, Ghiu, Piteşti, Paralela 45, 2010.

17. Manolescu, Nicolae, Literatura română postbelică. Lista lui Manolescu, vol. II Proza.

Teatrul, Editura Aula, Braşov.

http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=2059:interviu-cu-constantin-stan&catid=229:revista-arges-iulie-2009&Itemid=112



40

18. Micu, Dumitru, Istoria literaturii române. De la creaţia populară la postmodernism,

Editura Saeculum I.O., Bucureşti, 2000.

19. Micu, Dumitru, Scurtă istorie a literaturii română, III, Perioada contemporană. Proza,

Editura Iriana, Bucureşti, 1996.

20. Moraru, Cornel, Semnele realului (secţionări critice convergente), Bucureşti, Editura

Eminescu, 1981.

21. Moraru, Cornel, Textul şi realitatea, Bucureşti, Editura Eminescu, 1984.

22. Negoiţescu, Ion Scriitori contemporani, ediţia a II-a, îngrijită de Dan damaschin, Editura

„Paralela 45”, Colecţia „Cercul Literar de la Sibiu”, Piteşti, 2000.

23. Perian, Gheorghe, Scriitori români postmoderni (eseuri), Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucuresţi, 1996.

24. Petrescu, Liviu, Studii transilvane. Coduri etice şi estetice la scriitorii transilvăneni,

Editura Viitorul Românesc, Bucureşti, 1997.

25. Pop, Ion, Viaţă şi texte, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001.

26. Popa, Marian, Istoria literaturii române de azi pe mâine, Fundaţia Luceafărul, Bucureşti,

2001.

27. Regman, Cornel, De la imperfect la mai puţin ca perfect, Bucureşti, Editura Eminescu,

1987.

28. Rotaru, Ion, O istorie a literaturii române, vol. III, 1944-1984, Editura Minerva,

Bucureşti, 1987.

29. Simion, Eugen, Fragmente critice IV (Cioran, Noica, Eliade, Mircea Vulcănescu),

Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2000.

30. Simion, Eugen, Scriitori români de azi, vol. IV, Editura David-Litera, Bucureşti-

Chişinău, 1998.

31. Tartler, Grete, Melopoetica, Editura Eminescu, Bucureşti, 1984.

32. Tuchilă, Costin, Privirea şi cadrul, Bucureşti, Cartea Românească, 1988.

33. Ţeposu, Radu G., Istoria tragică & grotescă a întunecatului deceniu literar nouă, ediţia a

III-a, prefaţă de Al. Cistelecan, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 2006.

34. Ungureanu, Cornel, Imediata noastră apropiere, vol. II, Editura Facla, Timişoara, 1989.

Teze de doctorat

1. Hărşan, Ramona, Amoralism şi căutare a identităţii în proza lui Mircea Nedelciu, lucrare

de doctorat susţinută la Facultatea de Litere, Universitatea Transilvania din Braşov,

conducători ştiinţifici Alexandru Muşina şi Virgil Podoabă, lucrare nepublicată încă

editorial, 2013.

41

2. Ungureanu, Alexandra, Gheorghe Crăciun. Monografie, lucrarea de doctorat susţinută la

Facultatea de Litere, Universitatea Transilvania din Braşov, conducător ştiinţific Virgil

Podoabă, lucrare nepublicată încă editorial, 2014.

Lucrări teoretice (teoria literaturii, teoria culturii, filozofie, sociologie,

psihologie)

1. Astier, Pierre A.G., La crise du roman français (Essai de synthèse sur les nouveaux

romans), Paris, Debresse, 1969.

2. Bakhtin, M. M., The Dialogic Imagination. Four Essays by M. M. Bakhtin, ed. Michael

Holquist, trad. Caryl Emerson, Mochael Holquist, University of Texas Press.

3. Bauman, Zygmunt, Postmodernity and its Discontents, New York University, 1997.

4. Bloom, Harold, în Anxietatea influenţei: o terorie a poeziei, Editura Paralela 45,

Bucuresti, 2008.

5. Boldea, Iulian, Simbolism, modernism, tradiţionalism, avangardă, Braşov, Aula, 2002.

6. Bourdieu, Pierre, Distinction. A Social Critique of the Judgement of Taste, traducere de

Richard Nice, Cambridge, Massachusetts, Harvard University Press, 1984.

7. Bourdieu, Pierre, Regulile artei. Geneza şi structura câmpului literar, ediţia a II-a, într-o

nouăversiune, trad. din limba franceză de Laura Albulescu şi Bogdan Ghiu, prefaţă de

Mircea Martin, Grupul editorial Art, Bucureşti, 2007.

8. Bousoño, Carlos, Teoria expresiei poetice, Editura Univers, Bucureşti, 1975.

9. Bürger, Peter, Theory of the Avant-Garde, trans. Michael Shaw, Minneapolis, University

of Minnesota Press, 1984.

10. Clinci, Daniel, Avangardă şi experiment. De la estetica negativă la cultura postmodernă,

Tracus Arte, Bucureşti, 2014.

11. Călinescu, Matei, Cinci feţe ale modernităţii. Modernism, avangardă, decadenţă, kitsch,

postmodernism, Editura Poliron, Bucureşti, 2005.

12. Cărtărescu, Mircea, Postmodernismul românesc, postfaţă de Paul Cornea, ediţia I, Editura

Humanitas, Bucureşti, 1999.

13. Cooke, Raymond, Velimir Klebnikov. A Critical Study, Cambridge, Cambridge

University Press, 1987.

14. Crăciun, Gheorghe, Aisbergul poeziei moderne, Ed. a II-a, Editura „Paralela 45”, Piteşti,

2009.

15. Dobrescu, Caius, Inamicul impersonal, Editura „Paralela 45”, Pitești, 2001.

16. Eco, Umberto, Opera deschisă, Editura „Paralela 45”, Piteşti, 2006.

17. Federman, Raymond, Surfiction: Fiction Now ... and Tomorrow, Chicago, IL: Swallow

Press, 1975.

42

18. Forest, Philippe, Histoire de Tel Quel. 1960-1982, Paris, Seuil, 1995.

19. Goldmann, Lucien, Sociologia literaturii, Cuvînt înainte de Miron Constantinescu, studiu

introductiv şi îngrijirea ediţiei: Ion Pascadi, Bucureşti, Editura Politică, 1972.

20. Ionescu, Cornel Mihai, Generaţia lui Neptun. Grupul 63, Editura pentru literatură

universală, Bucureşti, 1967.

21. Juhl, P. D., Interpretation: An Essay in the Philosophy of Literary Criticism, Princeton


22. Kauppi, Niilo, Tel Quel: la constitution sociale d’une avant-garde, The Finnish Society

of Sciences and Letters, Helsinki, 1990.

23. Krauss, Rosalind, The Originality of the Avant-Garde and Other Modernist Myths, The

MIT Press, Cambridge, 1986.

24. Lăcătuş, Adrian, Experimentul literar în proza românească postbelică şi contemporană.

O perspectivă cognitivă şi comparată, Bucureşti, Editura Muzeului Naţional al Literaturii

Române, 2013.

25. Maalouf, Amin, In the Name of Identity: Violence and the Need to Belong, Arcade

Publishing, New York, 2001.

26. Mincu, Marin, Experimentalismul poetic românesc, prefaţă de Ştefan Borbély, Editura

„Paralela 45”, Piteşti, 2006.

27. Morar, Ovidiu, Avangardismul românesc, Fundaţia Culturală Ideea Europeană, Bucureşti,

2005.

28. Mukařovský, Jan, Poetică şi stilistică, Editura Univers, Bucureşti, 1972.

29. Negrici, Eugen, Iluziile literaturii române, Bucureşti, Cartea Românescă, 2008.

30. Poulet, Georges, „Conştiinţă de sine şi conştiinţă a celuilalt”, în Conştiinţa critică,

Editura Univers Bucureşti, 1979.

31. Rasulla, Jed, Syncopations: The Stress of Innovation in Contemporary American Poetry,

Tuscaloosa, University of Alabama Press, 2004.

32. Read, Herbert, Imagine şi idee. Funcţia artei în dezvoltarea conştiinţei umane, trad. Ion

Herdan, cuvînt înainte de Dan Grigorescu, Bucureşti, Editura Univers, 1970.

33. Rosenberg, Harold, The Tradition of the New, University of Chicago press, 1982.

34. Sarraute, Natalie, Tropism and the Age of Suspicion, trans. M. Jolas, London: John

Calder, 1963.

35. Shields, David, Reality Hunger. A Manifesto, London, Penguin Group, Hamish Hamilton,

2010.

36. Wittgenstein, Ludwig, Philosophical Investigations, trad. G.E.M. Anscombe, Oxford,

Basil Blackwell and Mott, 1974.

43

Antologii, culegeri de texte, volume colective, sinteze teoretice

1. Modernism, vol. 1, Astradur Eysteinsson şi Vivian Liska (editori), Philadelphia, PA:

Johns Benjamins Publishing, 2007.

2. Pentru o teorie a textului. Antologie „Tel Quel” 1960-1971, eds. Babeţi, Adriana,

Şepeţean-Vasiliu, Delia, Bucureşti, Editura UNIVERS, 1980.

3. Postmodernism. A Reader, ed. Thomas Docherty, New York Columbia University Press,

1993.

4. The Routledge Companion to Experimental Literature, Bray, Joe, Gibbons, Alison,

McHale, Brian, (eds.), Routledge Taylor & Francis Group, New York, 2012.

5. The Tel Quel Reader, eds. Patrick ffrench şi Roland-François Lack, Routledge, New

York, 1998.

6. Trupul şi litera. Explorări critice în biografia şi opera lui Gheorghe Crăciun, coord.

Andrei Bodiu şi Georgeta Moarcăs, Cluj-Napoca, Casa Cărţii de Ştiinţă, 2012.

Articole, capitole în volume colective de tip teoretic

1. Alber, Jan, Nielsen, Henrik Skov, şi Richardson, Brian, ”Unnatural Voices, Minds, and

Narration”, în The Routledge Companion to Experimental Literature, Routledge Taylor

& Francis Group, New York, 2012, pp. 351-367.

2. Andru, Vasile, „Textualism şi deşteptare filologică”, în Competiţia continuă. Generaţia

’80 în texte teoretice, coord. Gheorghe Crăciun, Piteşti, editura „Paralela 45”, 1999, pp.

381-387.

3. Armand, Louis, „Avant-Garde Machines, experimental Systems”, în Avant-Post: The

Avant-Garde Under “Post” Conditions, ed. Louis Armand, Prague, Litteraria Pragensia,

2006, pp. 194-214.

4. Babeţi, Adriana, Şepeţean-Vasiliu, Delia, „Introducere” în Pentru o teorie a textului.

Antologie „Tel Quel” 1960-1971, eds. Adriana Babeţi şi Delia Şepeţean-Vasiliu,

Bucureşti, Editura UNIVERS, 1980.

5. Cărtărescu, Mircea, „Ce este biografismul?”, în Competiţia continuă. Generaţia ’80 în

texte teoretice, coord. Gheorghe Crăciun, Piteşti, editura „Paralela 45”, 1999, pp. 122-

125.

6. Dobrescu, Caius, „Tradiţia plăcerii (de a gândi): Gheoghe Crăciun şi continuitatea

intelectuală dintre critica literară a generaţiei ’60 şi creaţia literară a generaţiei ’80”, în

Trupul şi litera. Explorări critice în biografia şi opera lui Gheorghe Crăciun, coord.

Andrei Bodiu şi Georgeta Moarcăs, Cluj-Napoca, Casa Cărţii de Ştiinţă, 2012, pp. 11-42.

44

7. Ffrench, Patrick, Lack, Roland-François, „Chronological History of Tel Quel”, în The Tel

Quel Reader, eds. Patrick ffrench şi Roland-François Lack, Routledge, New York, 1998,

pp. 9-21.

8. Hjartson, Benedikt, „Myths of Rupture: The Manifesto and the Concept of the Avant-

Garde”, în Modernism, Astradur Eysteinsson şi Vivian Liska (eds.), vol. 1, Philadelphia,

PA: Johns Benjamins Publishing, 2007, pp. 173-194.

9. Huyssen, Andreas, „The Search for Tradition: Avant-Garde and Postmodernism in the

1970s” în Thomas Docherty, ed., Postmodernism. A Reader, New York Columbia


10. Johnson, B.S., Aren’t You Rather Young to Be Writing Your Memoirs?, Londra:

Hutchinson, 1973, apud. Bray, Joe, Gibbons, Alison, McHale, Brian, (eds.),

„Introduction”, The Routledge Companion to Experimental Literature, Routledge Taylor

& Francis Group, New York, 2012, pp. 1-18.

11. Lefter, Ion Bogdan, „Introducere în noua poetică a prozei”, în Competiţia continuă.

Generaţia ’80 în texte teoretice, coord. Gheorghe Crăciun, Piteşti, editura „Paralela 45”,

1999, pp. 222-230.

12. McHale, Brian, „Postmodernism and Experiment” în The Routledge Companion to

Experimental Literature, eds. Joe Bray, Alison Gibbons, Brian McHale, New York,

Routledge Taylor and Francis Group, 2012, pp. 141-153.

13. McLaughlin, Robert L., „Post-postmodernism”, în The Routledge Companion to

Experimental Literature, pp. 212-223.

14. Popescu, Simona, „Compediu despre noua proză”, în Competiţia continuă. Generaţia ’80

în texte teoretice, coord. Gheorghe Crăciun, Piteşti, editura „Paralela 45”, 1999, pp. 246-

252.

15. Ryan, Marie-Laure, “Impossible Worlds”, în The Routledge Companion to Experimental

Literature, pp. 368-379.

16. Tel Quel, „Division of the Assembly”, trad. din franceză de Patrock ffrench, în The Tel

Quel Reader, eds. Patrick ffrench şi Roland-François Lack, Routledge, New York, 1998,

pp. 21-24.

17. Ţeposu, Radu G., „Cu ochii deschişi, pe tărâmul unei alte pardigme literare”, Competiţia


„Paralela 45”, 1999, pp. 253-258.

18. White, John, „Italian Futurism and Russian Cubo-Futurim”, în The Routledge Companion

to Experimental Literature, Bray, Joe, Gibbons, Alison, McHale, Brian, (eds.), Routledge

Taylor & Francis Group, New York, 2012, pp. 21-35.

45

19. Winkiel, Laura, „19 Manifestos and Ars Poetica”, în The Routledge Companion to

Experimental Literature, Bray, Joe, Gibbons, Alison, McHale, Brian, (eds.), Routledge

Taylor & Francis Group, New York, 2012, pp. 253-266.

Prefeţe şi postfeţe

1. Boerescu, Dan Silviu, „Viaţă transformată în literatură”, prefaţă la Gheorghe Crăciun,

Compunere cu paralele inegale: roman, urmat de o addenda la pastişa „Epură pentru

Longos”, ediţia a II-a, revăzută, Editura Allfa, Bucureşti, 1999, pp. V-VII.

2. Crohmălniceanu, Ovid. S., „Prefaţă”, Desant `83, coord. Ovid S. Crohmălniceanu,

Bucureşti, editura Cartea Românească, 1983, pp. 5-9.

3. Crohmălniceanu, Ovid. S., comentariu la Constantin Stan, Provizoriu, Sud (Libertate

supravegheată), Piteşti, Editura Paralela 45, 2000, coperta 4.

4. Vioreanu, George, prefaţă „Chip de singur. Indiferenţă boemă sau luciditate

sfâşietoare?”, în Gheorghe Ene, Vorba!, Rm. Sărat, Editura Rafet, 2005.

Dicţionare

1. Dicţionarul biografic al literaturii române, coordonator Aurel Sasu, Editura Paralela 45,

Piteşti, 2006.

2. Dicţionarul General al Literaturii Române, coordonator general Eugen Simion,

Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2005.

Periodice

1. Alexiu, Lucian, „Însemnele realului”, în Orizont, 1987, nr. 20, p. 8.

2. Atanasiu, Victor, cronică la Carapacea de Constantin Stan, în Contemporanul, 1980, nr.

7, p. 10.

3. Bârna, Nicolae, „Iova îşi dă viaţa”, în Viaţa Românească, 2000, nr. 3-4, pp. 223-229.

4. Bogza, Geo, „Despre Ioan Flora”, în Luceafărul, nr. 7, 12 februarie, p. 4.

5. Brumaru, A. I., „Plecînd de la Iova”, în Astra, 1985, nr. 5, p. 13.

6. Brumaru, A.I., „Principiul textului”, în Astra, nr. 2, 1983, p.5.

7. Buduca, Ioan, „Gratuitatea textualistă”, în Amfiteatru, nr. 4, aprilie, 1988.

8. Călin, Constantin, „Jurnal de lectură (Constantin Trandafir, Sorin Preda, Ernest

Gavrilovici)”, în Ateneu, nr. 4, 1981, p. 6.

9. Cistelecan, Alexandru, Fişe poetice de Ioan Flora, în Familia, 1984, nr. 9, p. 2.

10. Crăciun, Gheorghe, „De la «flora poetică» la terapia Flora”, în Astra, 1982, nr. 3, p. 12.

11. Crăciun, Gheorghe, „Despre Constantin Stan”, în Astra, 1984, nr. 6, p. 11.

12. Crăciun, Gheorghe, „Despre Nedelciu”, în Astra, 1983, nr. 10, p. 9.

46

13. Crăciun, Gheorghe, „Ene şi o jumătate de veac”, în Observatorul cultural, 2000, nr. 34,

p.6.

14. Crăciun, Gheorghe, comentariu despre Sorin Preda, în Astra, 1983, nr. 12, p. 11.

15. Cristea, Dan, „Poezia lui Ioan Flora”, în Tribuna, 1982, nr. 32, p. 3.

16. Cristea, Radu Călin, „O proză blîndă”, în Familia, 1985, nr. 8, p. 14.

17. Crohmălniceanu, Ovid. S., „Din nou la uşa domnului Caragiale”, în Viaţa românească,

1990, nr. 1, pp. 94-97.

18. Dafir, Adrian, „Despre textualism”, în Săptămîna, nr. 12, 21 martie 1986.

19. Dună, Ion, „Unitate în diversitate”, în Luceafărul, 1 octombrie 1988.

20. Dugneanu, Paul, „Etică şi modernitate”, în Luceafărul, 1980.nr. 10, p. 6.

21. Georgescu, Nicolae, „Experimentul fantastic”, în Luceafărul, 1984, nr. 30, p. 6.

22. Grigore, Paul, comentariu despre Gheorghe Crăciun, în Astra, 1984, nr. 9, p. 9.

23. Ionică, Cristina, „Carte cu tinere personaje”, în Observatorul cultural, 2001, nr. 61, p. 14.

24. Iorgulescu, Mircea, „La uşa domnului Caragiale”, în România literară, 1985, nr. 28, p.

10.

25. Lefter, Ion Bogdan, „Asalt/desant reluat”, în Observatorul cultural, 2000, nr. 39, p.8.

26. Lefter, Ion Bogdan, „Doi brutari (legendă)”, în Vatra, 1984, nr. 11, p. 13.

27. Lefter, Ion Bogdan, „Romane colorate”, în Viaţa românească, 1986, nr. 8, p. 61.

28. Livescu, Cristian, „Spaţiul povestirii”, în Ateneu, 1986, nr. 2, p. 6.

29. Livescu, Cristian, despre Sorin Preda, în „În întîmpinarea Conferinţei Naţionale a

Partidului”, Manifestări educativeşi literar-artistice ale revistei Ateneu, în Ateneu, 1987,

nr. 11, p. 11.

30. Manolescu, Nicolae, „Proza scurtă. Sorin Preda”, în România literară, 1981, nr. 25, p. 9.

31. Mareş, Doru, „Experienţe pentru un tip literar”, în Amfiteatru, 1981, nr. 2, p. 9.

32. Marian Popa, „A textua”, în Vatra, 1978, nr. 88, p. 13.

33. Mihăieş, Mircea, „Ultimul roman textualist”, în Orizont, 1988, nr. 16, p. 2.

34. Moraru, Cornel, „Criza de imaginaţie”, în Vatra, 1989, nr. 3, p. 5.

35. Moraru, Cornel, „Încarnarea în literă”, în Vatra, 1996, nr. 6, p.24.

36. Munteanu, Aurel Dragoş, cronică la Fişe poetice de Ioan Flora, în Luceafărul, 1982, nr.

34, p. 8.

37. Muşat, Carmen, „Pastorala postmodernă a eului”, în Observatorul cultural, nr. 2, 2000,

pp. 8-9.

38. Neagu, Fănuş, comentariu despre Constantin Stan, în Luceafărul, 1971, nr. 16, p.2.

39. Petrescu, Liviu, cronică la Ioan Lăcustă: Cu ochi blînzi, în Steaua, 1985, nr. 5, pp. 51-52.

47

40. Petrescu, Radu, comnetariu la proza scurtă Doborîtură de vînt de Gheorghe Crăciun, în

Astra, 1982, nr. 7, pp. 8-9.

41. Podoabă, Virgil, „Un prozator tînăr”, în Familia, 1985, nr. 11, p. 5.

42. Popescu, Adrian, „comentariu despre Ioan Flora”, în Steaua, 1982, nr. 11, p. 22.

43. Popescu, Adrian, „Un anticalofil: Ioan Flora”, în Steaua, 1978, nr. 7, p. 17.

44. Rogozanu, Constantin, „Viaţa la mare”, în Observatorul cultural, 2001, nr. 68, p. 5.

45. Săplăcan, Radu, „Poziţia şi ... expoziţia unui roman!”, în Astra, 1985, nr. 3, p. 6.

46. Simuţ, Ion, „Debutul lui Sorin Preda”, în Steaua, 1982, nr. 2, p. 28.

47. Tartler, Grete, „Muzică şi literatură”, în Viaţa Românească, 1984, nr. 4, pp. 93-94.

48. Ţeposu, Radu G., „Pozatorul Sorin Preda”, în Amfiteatru, 1988, nr. 6, p. 2.

49. Tudoran, Dorin, „Portret de poet-prieten”, în Tribuna, 1978, nr. 29, p. 6.

50. Ulici, Laurenţiu, „Scrisul purpuriu”, în România literară, 1986, nr. 1, p. 11.

51. Ungheanu, Mihai, cronică la Parţial color de Sorin Preda, în Luceafărul, 1985, nr. 24, p.

2.

52. Ungureanu, Cornel, „Desant ’83”, în Orizont, 1984, nr. 3, p.2.

Memorialistică

1. Crohmălniceanu, Ovid. S., Amintiri deghizate, Editura Nemira, Bucureşti, 1994.

2. Wittgenstein, Ludwig, Jurnale 1914-1916. Câteva remarci asupra formei logice, trad.:

Cătălin Cioabă, Gheorghe Ştefanov, Bucureşti, Humanitas, 2010.

Surse online

1. Banu, Lucian, „Adevăr şi ficţiune în documentele Securităţii”, disponibil online la adresa

http://www.cnsas.ro/documente/istoria_comunism/studii_articole/arhiva_securitatii/Adev

ar%20si%20fictiune.pdf accesat la 12.10.2016, ora 17.57.

2. Butnaru, Leo, „Gheorghe Crăciun – 8 ani de la plecarea sa pe tărâmul luminoaselor

umbre”, http://leo-butnaru.blogspot.cz/2015/01/gheorghe-craciun-8-ani-de-la-

plecarea.html, accesat la 10.03.2015, ora 13.35.

3. Ciocârlie, Livius, interviu, în „Echinox”, nr. 3-4, 1990; disponibil online la adresa

http://revistaechinox.ro/2011/06/1990-interviu-cu-livius-ciocarlie-goldmine/; vizitat în

data de 29.06.2015, ora 14.30.

4. Constantin, Cătălin D., „Exist în afara oricărei plastici romantice”, în România Literară,

nr. 28, 2004, disponibil online la adresa

http://www.romlit.ro/exist_n_afara_oricarei_practici_romantice accesat la 03.02.2016,

ora 14.00.

http://www.cnsas.ro/documente/istoria_comunism/studii_articole/arhiva_securitatii/Adevar%20si%20fictiune.pdf

http://www.cnsas.ro/documente/istoria_comunism/studii_articole/arhiva_securitatii/Adevar%20si%20fictiune.pdf

http://leo-butnaru.blogspot.cz/2015/01/gheorghe-craciun-8-ani-de-la-plecarea.html

http://leo-butnaru.blogspot.cz/2015/01/gheorghe-craciun-8-ani-de-la-plecarea.html

http://revistaechinox.ro/2011/06/1990-interviu-cu-livius-ciocarlie-goldmine/

http://www.romlit.ro/exist_n_afara_oricarei_practici_romantice%20accesat%20la%2003.02.2016

48

5. Franzen, Jonathan, „Mr. Difficult: William Gaddis and the Problem of Hard-to Read

Books”, articol apărut în „The New Yorker”, 30 septembrie 2002, apud.

http://adilegian.com/FranzenGaddis.htm, consultat în data 24 martie 2016, ora 14.45.

6. Holban, Ioan, O lume de citate, revista „România literară”, 2007, nr 28, disponibil online

la http://www.romlit.ro/o_lume_de_citate accesat la 14.04.2015, 20:09.

7. Muşina, Alexandru, „Sintaxa singurătăţii în proza lui Gheorghe Crăciun”, disponibil

online la adresa http://www.romaniaculturala.ro/articol.php?cod=19454 accesat la

01.02.2016, ora 17.15.

8. Ursa, Mihaela, Trupul unui scriitor – Gheorghe Crăciun, „Euresis. Cahiers roumains

d’études littéraires et culturelles/ Romanian Journal of Litterary and Cultural Studies”,

publicație a Institutului Cultural Român, vol. 1-4/ 2009, „Le postmodernisme roumain,

alors et maintenant / RomanianPostmodernism, then and now”, disponibil online la

adresa http://www.academia.edu/4902312/Trupul_unui_scriitor_-

_Gheorghe_Cr%C4%83ciunaccesat la 16.04.2015, 11.40.

http://adilegian.com/FranzenGaddis.htm

http://www.romlit.ro/o_lume_de_citate

http://www.romaniaculturala.ro/articol.php?cod=19454

http://www.academia.edu/4902312/Trupul_unui_scriitor_-_Gheorghe_Cr%C4%83ciun

http://www.academia.edu/4902312/Trupul_unui_scriitor_-_Gheorghe_Cr%C4%83ciun

49

Lista selectivă de lucrări publicate prin programul de studii doctorale:

A. Articole ştiinţifice publicate în reviste de specialitate:

1. „Cristian Teodorescu. Textul ca front de război”, în revista Vatra, Revistă lunară de cultură

(teorie, istorie şi critică literară) editată de Uniunea Scriitorilor, Consiliul Judeţen Mureş, nr.

8-9, „Proza scurtă în tranziţie”, 2014, pp. 84-85.

2. „Mircea Nedelciu. Between Surface and Deepness”, în revista Journal of Romanian Literary

Studies, nr. 4/2014, International Romanian Humanities Journal, Editura Arhipelag XXI

Press, Tîrgu Mureş, pp. 479- 485.

3. „ManifestAzioni. Il manifesti avanguardisti tra perfomance e performatività, Alessandro

Catalano, Masisimo Maurizio and Roberto Merlo (eds.). 2014.”, în revista Bulletin of

Transilvania University of Braşov, Series IV: Philology and Cultural Studies, vol. 8 (57), nr.

1/2015, pp. 125-128.

4. „The Experimental Literature of Noii Literary Group”, în revista Journal of Romanian

Literary Studies, nr. 8/2016, International Romanian Humanities Journal, Editura Arhipelag

XXI Press, Tîrgu Mureş, pp. 629-638.

5. „The Noii Literary Group – Short Biography”, în revista Journal of Romanian Literary


Press, Tîrgu Mureş, pp. 532-538.

B. Lucrări ştiinţifice susţinute în cadrul unor conferinţe şi publicate în volum:

1. „Gheorghe Ene and the Soteriological Dimension of Textualism. Instances of the Reader”, în

vol. Studies on Literature, Discourse and Multiculturalism Dialogue, Section: Literature,

editor Iulian Boldea, Tîrgu Mureş, Editura Arhipelag XXI Press, 2013, pp. 399-406.

2. “Matei Călinescu – the Life and the Opinions of Zazharias Lichter. A testimonial of the

National Identity”, în vol. Globalization and Intercultural Dialogue. Multidisciplinary

Perspectives, Section Literature, editor Iulian Boldea, Tîrgu Mureş, Editura Arhipelag XXI

Press, 2014, pp. 290- 295.

3. “The Literary Experiment of Noii Literary Group and its Influences”, în vol. Discourse as a

Form of Multiculturalism in Literature and Communication, Section: Literature, editor Iulian

Boldea, Editura Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureş, 2015, pp. 1006-1018.

4. “Sociological Aspects of the Literary Experiment in the ’70s Romanian Literature”, în vol.

Globalization and National Identity. Studies on the Strategies of Intercultural Dialogue,

Section: Literature, editor Iulian Boldea, Editura Arhipelag XXI Press, 2016, pp. 1401-1408.

ACKNOWLEDGEMENT: This paper is supported by the Sectoral Operational Programme

Human Resources Development (SOP HRD), ID134378 financed from the European Social

Fund and by the Romanian Government.

50

Conducător ştiinţific Doctorand

Prof. univ. dr. MOCEANU Ovidiu STÎLPEANU Elena-Larisa (căs. Croitoru)

GRUPAREA NOII – STUDIU MONOGRAFIC

Rezumat

„Gruparea Noii – studiu monografic” reprezintă primul studiu care abordează activitatea

grupării literare româneşti Noii. Cercetarea readuce în discuţie conceptul de experiment literar şi

încearcă o posibilă contextualizare a acestuia la nivelul unor fenomene literare precum

avangardismul şi postmodernismul, dar şi la nivelul unor grupări literare cu caracter

experimental precum Grupul ’63, Tel Quel, Noul Roman Francez. Aceste fenomene sunt

abordate mai întâi descriptiv şi, apoi ca influenţe asupra programului teoretic formulat de

gruparea Noii. Gruparea a activat în perioada anilor ’70 şi a fost compusă din nouă tineri

scriitori: Gheorghe Iova, Gheorghe Ene, Gheorghe Crăciun, Mircea Nedelciu, Sorin Preda, Ioan

Lăcustă, Constantin Stan, Ioan Flora şi Emil Paraschivoiu. O altă latură a cercetării se referă la

felul în care era privită activitatea grupării de către organele Securităţii, aici fiindu-mi de mare

ajutor dosarele a patru dintre membri accesate la C.N.S.A.S. De asemenea, a fost urmărit şi felul

în care era apreciat experimentul scriitorilor de către criticii perioadei respective, iar în acest caz

mi-a fost de ajutor cercetarea realizată în arhiva periodicelor publicate în anii ’70. Concluziile

studiului subliniază ideea că experimentul literar al acestor scriitori s-a diminuat foarte mult

odată cu căderea comunismului.

Scientific Adviser Ph. D. C.

MOCEANU Ovidiu, Ph. D. STÎLPEANU Elena-Larisa (m. Croitoru)

NOII LITERARY GROUP – A MONOGRAPHIC STUDY

Abstract

“Noii Literary Group – A Monographic Study” represents the first study which tackles

the activity of the Romanian literary group Noii. This research retraces the literary concept of

experiment and tries to contextualize it as it is represented in the forms of some literary

phenomena as the Avant-Garde or postmodernism, and also in the forms of some other

experimental literary groups as Group ’63, Tel Quel or Nouveau Roman. These phenomena are

first of all approached in a descriptive way and, in a second way, as influences over the

theoretical programme of Noii group. This group activated during the ’70s years and was formed

of nine young writers: Gheorghe Iova, Gheorghe Ene, Gheorghe Crăciun, Mircea Nedelciu,

Sorin Preda, Ioan Lăcustă, Constantin Stan, Ioan Flora şi Emil Paraschivoiu. Another important

aspect of this work concerns the way the activity of this group was understood and interpreted as

a threat for the Romanian state by the communist policy; a great help in this matter were the files

of four of the members which I found in the Archive of N.C.S.S.A. (National Counsel of

Studying the Security Archives). Furthermore, this research also investigated the way the

Romanian literary critics of that time appreciated the experiment of this writers; this aspect

brought in front the literary periodicals published in the 70s. The conclusion of this study

underlines the idea that the literary experiment of this writers was greatly diminished after the

fall of communism.

51

CURRICULUM VITAE

STÎLPEANU Elena-Larisa (căs. Croitoru)

Informaţii personale:

Data naşterii: 17/05/1988

Domiciliu stabil: Str. Neptun, nr. 28, sc. A, ap. 17, Braşov, jud. Braşov

Telefon: +40761242233

Adresă de e-mail: [email protected]

Educaţie şi formare:

Tipul de formare: stagiu extern de cercetare

Perioada: 1.03.2015 – 30.05.2015

Instituţia de învăţământ: Universitatea Carol din Praga, Facultatea de Arte, Departamentul de

Studii Sud-Slavonice şi Balcanice

Îndrumător: Prof. Libuše Valentová

Tipul de formare: studii universitare de doctorat (Ciclul III) – doctorand cu frecvenţă

Perioada: 2013 – prezent

Instituţia de învăţământ: Universitatea „Transilvania” din Braşov

Departamentul: Literatură şi Studii Culturale

Domeniul: Filologie

Aria tematică: literatură română / literatură comparată

Tipul de formare: studii universitare de masterat (Ciclul II)

Perioada: 2013 – 2015


Departamentul: Ştiinţe Sociale şi ale Comunicării

Domeniul: Sociologie

Specializarea: Gestionarea şi Dezvoltarea Resursei Umane

Tipul de formare: studii universitare de masterat (Ciclul II)

Perioada: 2010 – 2012



Domeniul: Filologie

Specializarea: Inovare culturală

Tipul de formare: studii universitare de licenţă (Ciclul I)

Perioada: 2007 – 2010



Domeniul: Filologie

Specializarea: Limba şi literatura română/Limba şi literatura franceză


52

Lista selectivă de lucrări publicate prin programul de studii doctorale:

A. Articole ştiinţifice publicate în reviste de specialitate:

1. „Cristian Teodorescu. Textul ca front de război”, în revista Vatra, Revistă lunară de cultură

(teorie, istorie şi critică literară) editată de Uniunea Scriitorilor, Consiliul Judeţen Mureş, nr.

8-9, „Proza scurtă în tranziţie”, 2014, pp. 84-85.

2. „Mircea Nedelciu. Between Surface and Deepness”, în revista Journal of Romanian Literary


Press, Tîrgu Mureş, pp. 479- 485.

3. „ManifestAzioni. Il manifesti avanguardisti tra perfomance e performatività, Alessandro

Catalano, Masisimo Maurizio and Roberto Merlo (eds.). 2014.”, în revista Bulletin of

Transilvania University of Braşov, Series IV: Philology and Cultural Studies, vol. 8 (57), nr.

1/2015, pp. 125-128.

4. „The Experimental Literature of Noii Literary Group”, în revista Journal of Romanian

Literary Studies, nr. 8/2016, International Romanian Humanities Journal, Editura Arhipelag

XXI Press, Tîrgu Mureş, pp. 629-638.

5. „The Noii Literary Group – Short Biography”, în revista Journal of Romanian Literary


Press, Tîrgu Mureş, pp. 532-538.

B. Lucrări ştiinţifice susţinute în cadrul unor conferinţe şi publicate în volum:

1. „Gheorghe Ene and the Soteriological Dimension of Textualism. Instances of the Reader”, în

vol. Studies on Literature, Discourse and Multiculturalism Dialogue, Section: Literature,

editor Iulian Boldea, Tîrgu Mureş, Editura Arhipelag XXI Press, 2013, pp. 399-406.

2. “Matei Călinescu – the Life and the Opinions of Zazharias Lichter. A testimonial of the

National Identity”, în vol. Globalization and Intercultural Dialogue. Multidisciplinary

Perspectives, Section Literature, editor Iulian Boldea, Tîrgu Mureş, Editura Arhipelag XXI

Press, 2014, pp. 290- 295.

3. “The Literary Experiment of Noii Literary Group and its Influences”, în vol. Discourse as a

Form of Multiculturalism in Literature and Communication, Section: Literature, editor Iulian

Boldea, Editura Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureş, 2015, pp. 1006-1018.

4. “Sociological Aspects of the Literary Experiment in the ’70s Romanian Literature”, în vol.

Globalization and National Identity. Studies on the Strategies of Intercultural Dialogue,

Section: Literature, editor Iulian Boldea, Editura Arhipelag XXI Press, 2016, pp. 1401-1408.

53

CURRICULUM VITAE

STÎLPEANU Elena-Larisa (m. Croitoru)

Personal information:

Birth Date: 17/05/1988

Address: Neptun, no. 28, Braşov

Telephone no.: +40761242233

E-mail address: [email protected]

Education and Training:

Nature of training: doctoral fellowship for research project

Dates: 1.03.2015 – 30.05.2015

At: Charles University in Prague, Department of South Slavonic and Balkan Studies, Faculty of

Arts

Research advisor: Professor Libuše Valentová

Nature of training: Doctoral studies (3d Cycle)

Dates: 2013 – present

At: “Transylvania” University of Braşov

Department: Literature and Cultural Studies

Area: Philology

Field: Romanian Literature / Comparative Literature

Nature of training: Master Degree Programme (2nd

Cycle)

Dates: 2013 – 2015


Department: Social and Communication Sciences

Area: Sociology

Field: Human Resources

Nature of training: Master Degree Programme (2nd

Cycle)

Dates: 2010 - 2012



Area: Philology

Field: Cultural Innovation

Nature of training: Bachelor of Arts Degree Programme (1st Cycle)

Dates: 2007 – 2010



Area: Philology

Field: Romanian Language and Literature / English Language and Literature


54

Selected Scientific Works

A. Scientific articles

1. “Cristian Teodorescu. Text as a battlefield”, in Vatra, no. 8-9/2014, pp. 84-85.

2. “Mircea Nedelciu. Between Surface and Deepness”, in Journal of Romanian Literary Studies,

no. 4/2014, International Romanian Humanities Journal, Arhipelag XXI Press Publishing

House, Tîrgu Mureş, pp. 479- 485.

3. “ManifestAzioni. Il manifesti avanguardisti tra perfomance e performatività, Alessandro

Catalano, Masisimo Maurizio and Roberto Merlo (eds.). 2014”, in Bulletin of Transilvania

University of Braşov, Series IV: Philology and Cultural Studies, vol. 8 (57), no. 1/2015, pp.

125-128.

4. “The Experimentul Literature of Noii Literary Group”, in Journal of Romanian Literary

Studies, no. 8/2016, International Romanian Humanities Journal, Arhipelag XXI Press

Publishing House, Tîrgu Mureş, pp. 629-638.

5. “The Noii Literary Group – Short Biography”, in Journal of Romanian Literary Studies, no.

9/2016, International Romanian Humanities Journal, Arhipelag XXI Press Publishing House,

Tîrgu Mureş, pp. 532-538.

B. Contributions to scientific conferences

1. “Gheorghe Ene and the Soteriological Dimension of Textualism. Instances of the Reader”, in

Studies on Literature, Discourse and Multiculturalism Dialogue, Section: Literature, ed. Iulian

Boldea, Tîrgu Mureş, Arhipelag XXI Press Publishing House, 2013, pp. 399-406.

2. “Matei Călinescu – the Life and the Opinions of Zacharias Lichter. A Testimonial of the

National Identity”, in Globalization and Intercultural Dialogue. Multidisciplinary Perspectives,

Section Literature, ed. Iulian Boldea, Tîrgu Mureş, Arhipelag XXI Press Publishing House,

2014, pp. 290- 295.

3. “The Literary Experiment of Noii Literary Group and its Influences”, in Discourse as a Form

of Multiculturalism in Literature and Communication, Section: Literature, ed. Iulian Boldea,

Arhipelag XXI Press Publishing House, Tîrgu Mureş, 2015, pp. 1006-1018.

4. “Sociological Aspects of the Literary Experiment in the ’70s Romanian Literature”, in

Globalization and National Identity. Studies on the Strategies of Intercultural Dialogue, Section:

Literature, ed. Iulian Boldea, Arhipelag XXI Press Publishing House, 2016, pp. 1401-1408.

gruparea noii studiu monografic - unitbv.ro · experimentul ca dimensiune perpetuă a literaturii...

Documents