1

GRĂDINIȚA P.N. DRĂGĂNEȘTI Județ Prahova

LUCRĂRILE SIMPOZIONULUI

“TENDINȚE MODERNE ÎN EDUCAȚIA

PARENTALĂ” Ediția a II-a, mai 2018

ISSN 2559 - 6098,

ISSN-L 2559 - 6098

2

Volumul cuprinde lucrările prezentate în cadrul Simpozionului

“TENDINȚE MODERNE ÎN EDUCAȚIA PARENTALĂ”

Activitățile au fost organizate în intervalul februarie - iunie 2018.

Organizatori: Grădinița P.N. Drăgănești, jud. Prahova

Școala Gimnazială Drăgănești

Grădinița Drăgănești valorizează recunoștința față de doamnele

Inspector Ilie Mariana și Soare Lili,

pe care le dorim în continuare prezente în viața preșcolară din Drăgănești.

Mulțumiri pentru sprijinul și susținerea acordată:

Doamnei Prof. Daniela Mariana Cazacu, Director Casa Corpului Didactic Prahova

Domnului Ion Dumitrache, Primarul Comunei Drăgănești

Autorii își asumă responsabilitatea pentru originalitatea și conținutul lucrărilor publicate.

Coordonator și realizator:

Profesor învățământ preșcolar Mereu Nicoleta

3

Simpozionul „Tendințe moderne în educația parentală” se desfășoară în

cadrul Proiectului Educațional „Tendințe moderne în educația parentală”.

Pentru a asigura realizarea unei colaborări reale și eficiente între copil și părinte,

actualul proiect își propune să aprofundeze și responsabilizeze relația biunivocă

dintre actorii participanți la actul educational, prin iubire.

Cele mai importante reguli ale familiei sunt cele care determină ceea ce înseamnă

a fi o fiinţă umană. Ceea ce cred părinţii despre viaţă şi împlinirea ei va determina

felul în care îşi vor creşte copiii. Modul în care sunt crescuţi contribuie la formarea

concepţiei fundamentale a copiilor despre ei înşişi.

Nimic nu este mai important. Copiii sunt cea mai mare resursă umană a oricărei

culturi. Viitorul lumii depinde de concepţia pe care o au copiii despre ei înşişi.

Toate opţiunile lor depind de viziunea lor asupra propriilor lor persoane.

Dar, există o criză a familiei în ziua de azi.

Aceasta ţine de regulile noastre de creştere a copiilor şi de procesul desfăşurat de-

a lungul mai multor generaţii prin care familiile perpetuează aceste reguli.

Această activitate inițiată de Grădinița Drăgănești, s-a născut din

ideea că educaţia părinţilor în ceea ce priveşte comunicarea cu copilul este

un element esenţial în viaţa de familie şi că în societatea românească

contemporană este deosebit de necesară o asemenea intervenţie.

Prin informarea şi educarea părinţilor se pot preveni multe conflicte în viaţa de

familie, care uneori pot ajunge la situaţii ireversibile.

Totodată, prin artă, proiectul își propune să stimuleze interesul

pentru artele frumoase și actul de creație și să contribuie la

conștientizarea importanței personalității creatoare.

CADRUL GENERAL

4

Inspector școlar pentru educație timpurie, prof. ILIE MARIANA

Educaţia copiilor în familie și grădiniță

8

Inspector școlar pentru educație timpurie, prof. SOARE LILI

Familia - leagănul părintesc

10

BACIU ALEXANDRA

De ce este nevoie de o școală a părinților?

Grădinița Meri

11

ANDREI ALINA ELENA

ȘERCĂIANU CRISTINA

Familia - primul factor important în educația preșcolarilor

Grădinița P.P. Nr 9 Câmpina

12

ANGHEL ALEXANDRA CĂTĂLINA

Importanța educației parentale în procesul de stimulare a participării școlare

Școala Gimnazială Drăgănești

14

BĂDIC MIHAELA

Familia şi grădiniţa- împreună pentru educaţie

Grădiniţa cu program normal nr. 1 Vălenii de Munte

16

BARBU AURICA

Relația dintre școală și familie, baza educațională a societății

Gradinița cu PP,,Clopoțica’’ Urlați

18

BOBE IOANA

Grădinița Nr. 1 Vălenii de Munte

APOSTOLESCU ELENA

Grădinița OGRETIN DRAJNA

“A fi sau a nu fi părinte model”

20

BOSOI CAMELIA

Și noi avem drepturi!

Grădiniţa cu P.P. „Scufița Roșie” Ploiești

21

BULĂU GEORGETA

Proiect Educațional “Grădiniţă – Familie - Comunitate”

Grădiniţa cu P.P. „Scufița Roșie” Ploiești

25

CUPRINS

5

CHIRIȚĂ OANA

Copiii - oglinda părinților

Grădinița cu P.P. nr. 28 Ploiești

28

CIOCÎRLIE VALENTINA

IONIȚĂ LUCIANA

Beneficiile parteneriatelor cu familia

Grădinița „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” Ploiești

30

CIULEI FLORENTINA NICOLETA

Priorități actuale și de perspectivă ale educației parentale

Grădinița „Căsuța cu Povești”, Ploiești

31

CONSTANTIN IRINA

Programe de dezvoltare a abilităților parentale de disciplinare pozitivă

Liceul Tehnologic Cioranii de Jos

33

CONSTANTIN SILVIA FLORENTINA

Programul ,,Școala părinților”

Proiectul ,,Ai grijă de copilul tău!”

Şcoala Gimnazială Ţintea, Băicoi - Prahova

36

CURELEA IRINA

Familia şi grădiniţa

G.P.P. ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” Ploiești

39

DATCU DANIELA ELENA

,,Omul nu se naște uman, ci devine in procesul educației’’ R. E. Park

Grădinița Nr. 28, Ploiești

43

DOBRE ZOICA

Alături de copil în sala de grupă

Grădiniţa cu P.P. Scufiţa Roşie, Ploieşti

45

ENE MAGDALENA

Proiect de activitate

Grădiniţa cu PP „Scufița Roșie” Ploiești

49

GRIGORE ELENA OANA

Importanţa parteneriatului dintre grădiniţă şi familie

Grădinița cu P.P nr. 28 Ploiești

52

LIXANDRU IOANA IULIANA

FENECHIU SIMONA

Tendinţe moderne in educaţia parentalä

CENTRUL ȘCOLAR DE EDUCAȚIE INCLUZIVĂ, VĂLENII DE MUNTE

55

MARIN ELENA SIMONA

Copil ca tine sunt și eu!

Școala Gimnazială Anton Pann, Ploiești

57

6

MARINESCU IULIANA

Pericolele vremurilor de criză

Școala Gimnazială, com. Valea-Dulce

59

MATEI MARILENA

Familia în perioada actuală

Liceul Tehnologic Cioranii de Jos

61

MEREU NICOLETA

Tătăl - agent al educației. Rolul educativ al mamei

Grădinița P.N. Drăgănești

64

MIHAI PAULINA

Grădinița cu P.N. Belciug

MIHAI RAMONA

C.S.E.I. nr. 2, Ploiești

Educaţie şi consiliere în sprijinul părinţilor

66

MIHALCEA LARISA

Influenţe benefice ale parteneriatului cu familia în dezvoltarea preşcolarilor

Grădiniţa cu Program Prelungit Scufiţa Roşie, Ploieşti

68

MINEA MĂDĂLINA

Avantajele optimizării comunicării cu părinții și implicarea lor în activitatea școlii

Grădinița P.N. Dumbrava

70

MOCANU GEORGETA

Contribuţia familiei la realizarea dezvoltării plenare a copilului

Grădinița Step by Step cu PP și PN ,,Rază de Soare’’, Ploiești

71

MOLDOVEANU IOANA MIHAELA

Metode de dezvoltare a inteligenţei emoţionale la copii

Grădiniţa cu P.P.şi P.N. Step by Step “Licurici”, Ploieşti

73

NEAGU MIHAELA

Consilierea părinților

Liceul Pedagogic ,,Matei Basarab” Slobozia, Ialomița

75

NISTOR ALINA FLORINA

Rolul familiei în educaţia copilului

Școala Gimnazială Drăgănești

78

Director OLTEANU MARIANA

DANCIU MANONA ADRIANA

Părinţii - “Scut protector” în diminuarea influenţei surselor tehnologice în

dezvoltarea copiilor

Grădiniţa cu P.P.şi P.N. Step by Step “Licurici”, Ploieşti

80

7

POTOCEA DANIELA VERONICA

Educaţie şi consiliere în sprijinul părinţilor

Grădinița Step by Step cu PP și PN ,,Rază de Soare’’, Ploiești

83

PUIU ADRIANA

Familia - prim cadru de manifestare a relațiilor interpersonale

Grădinița cu program prelungit nr. 28 Ploiești

87

RUSU ADRIANA CLAUDIA

ANDREI MĂDĂLINA ALEXANDRA

Factorii de bază pentru desăvârșirea educaţiei - şcoala şi familia

CENTRUL ȘCOLAR DE EDUCAȚIE INCLUZIVĂ, VĂLENII DE MUNTE

89

SIN MĂLINA FLORINA

Meseria de părinte

Prof. înv. primar SIN MĂLINA - Șc. Primară Bărăitaru, Drăgănești

93

STAN MIHAELA

Metoda sociometrică în studiul grupei de copii

Grădinița P.N. Drăgănești

94

VASILE GEORGETA

Importanţa celor ,,Șapte ani de acasă”

Grădinița cu P.P. și P.N. Step by Step Licurici Ploiești

95

8

EDUCAŢIA COPIILOR ÎN FAMILIE ȘI GRĂDINIȚĂ

Inspector școlar pentru educație timpurie, prof. Ilie Mariana

“Un om a găsit un ou de vultur şi l-a pus în cuibarul unei găini de curte. Puiul de vultur a ieşit din ou odată

cu puii de găină şi a crescut împreună cu ei.

Toată viaţa lui, vulturul a făcut ceea ce au făcut şi puii de curte, crezând că este pui de curte. A scurmat

pământul după viermi şi insecte. A cloncănit şi a cotcodăcit. Dădea din aripi şi zbura un pic în aer.

Anii au trecut şi vulturul a îmbătrânit foarte tare. Într-o zi el a văzut o pasăre splendidă deasupra lui, pe

cerul fără nori. Aceasta plana într-o graţioasă măreţie printre curenţii puternici, abia bătând din aripile sale

viguroase, aurii.

Bătrânul vultur privi în sus cu veneraţie. «Cine e acesta?», a întrebat el.

«Acesta este vulturul, regele păsărilor», i-a spus vecinul său. «El aparţine Cerului. Noi aparţinem

Pământului – noi suntem găini». Şi astfel vulturul a trăit şi a murit ca o găină, pentru că asta a crezut că este“.

În procesul educării copiilor, familiei îi revin sarcini importante. Ei devin primii profesori ai copilului. Ei

determină copiii să devină găini sau vulturi.

O familie bine organizată, întemeiată pe afecţiune şi armonie, reprezintă un factor activ al formării

personalităţii copiilor.

Educaţia în familie, primii cei şase ani de-acasă influenţează puternic pozitiv sau negativ, întreaga

existenţă a copilului, care îşi va pune amprenta asupra adultului în devenire.Influenţa pe care o exercită maceasta

asupra copiilor este deosebit de adâncă. Mare parte dintre cunoştinţele, deprinderile igienice şi obişnuinţele de

comportare morală copilul le datorează educaţiei din familie.

Părinţii nu au doar rol biologic şi obligaţia de a-l hrăni şi îmbrăca pe copil, au şi datoria morală şi civică

de a-l educa. Într-un mediu familial normal, procesul de învăţare şi educare se face sub supravegherea,

îndrumarea, sprijinul şi controlul părinţilor. Este necesar ca părinţii să îsi cunoască proprii copii, puterea lor de

înţelegere şi asimilare şi să conştientizeze nivelul angajării în formarea personalităţii acestora. Evidenţiind

caracteristicile individuale, preocupările copilului, părintele işi dă seama de acestea şi îl încurajează în formarea

unor trăsături pozitive.

Familia se preocupă de educaţia copilului sub toate aspectele:

-În privinţa dezvoltării fizice, aceasta asigură hrana şi îmbrăcămintea copilului, îl apără de primejdii, îl

antrenează în muncă după puterile lui, îl supraveghează şi îi controlează timpul de joc, îi creează condiţii cât mai

bune de odihnă, de somn, se îngrijeşte de sănătatea lui. Tot familia contribuie la dezvoltarea intelectuală a

copiilor. Aici ei îşi însuşesc primele forme ale limbajului, instrument important în dobândirea unor cunoştinţe noi

care ajută la dezvoltarea gândirii. Volumul şi precizia vocabularului, corectitudinea exprimării copilului, depind

de grija pe care o depun părinţii în această direcţie. Adulţii din familie corectează expresiile greşite din vorbirea

copiilor, le dezvoltă spiritual de observaţie, îndrumându-i cum să observe, le atrage atenţia asupra observaţiilor

incorecte, înlocuieşte treptat cunoştinţele greşite cu altele corecte, contribuind astfel la dezvoltarea atenţiei,

memoriei, gândirii. Rolul familiei în educaţia morală este imens. Până la intrarea copilului în şcoală familia este

cea care formează numeroase deprinderi de comportare morală: respectful faţă de părinţi şi de alţi oameni,

politeţea, grija faţă de ceilalţi copii, cinstea, relatarea sincera a faptelor, decenţa în vorbire şi atitudini, ce este

bine, ce este rău, ce este nedrept, ce este urât, ce este frumos în comportare. Mijloace principale de realizare:

exemplul personal şi îndrumarea permanentă a comportării copilului.

Dacă în familie copilul este iubit, el învaţă să iubească.

9

-Familia oferă copilului primele informaţii despre tot ceea ce îl înconjoară, primele norme şi reguli de

conduită, dar şi climatul social afectiv necesar trebuinţelor şi năzuinţelor sale. Dragostea şi ataşamentul copilului

faţă de familie, de sat, de oamenii satului, sunt elemente de preţ în dezvoltarea socială a copilului. Activitatea

socială a familiei reprezintă şi ea un model de acţiune care se întipăreşte în mintea şi în inima copilului ajutându-

l să stabilească relaţii corespunzătoare cu cei din jur.

-Familia exercită deasemenea o multitudine de influenţe care contribuie la educaţia estetică a copiilor.

Părinţii îi pun în contact cu frumosul din natură şi le atrag atenţia asuora a ceea ce trebuie observat şi reţinut:

culorile şi mirosul florilor, foşnetul frunzelor, derdeaza cîmpului, cântecul păsărilor. În familie ei cunosc şi

primele aspect ale frumosului artistic: ascultă poveşti, cântece, poezii, învaţă dansuri, participă la serbări,

spectacole organizate cu diferite ocazii.

Din cele enumerate rezultă faptul că nu există domenii ale educaţiei copiilor în care familia să nu-şi aducă

o contribuţie de seamă, dar însuşirea cunoştinţelor în familie are totuşi un caracter nesistematizat, spontan, uneori

eronat. De aceea este necesar ca educaţia primită de copii în familie să fie completată şi desăvârşită prin influenţa

şcolii.

Toate activităţile desfăşurate atât în grădiniţă, într-un spaţiu educaţional adaptat nivelului lui de vârstă ,

cât şi în afara ei au drept scop dezvoltarea cunoaşterii şi încurajează achiziţionarea de noi cunoştinţe.Dacă familia

este primul mediu de viaţă al copilului, grădiniţa este mediul instituţionalizat în care acesta ia contact cu societatea

şi învaţă să se angajeze în relaţii sociale de grup.

Pe lângă faptul că grădiniţa asigură bazele unei dezvoltări fizice şi psihice armonioase şi sănătoase ale

copiilor, are şi menirea de a dezvolta şi menţine legături cu mediul social şi comunitar, împreună cu familia,

reprezentanţii comunităţii locale şi agenţi economici, care ar putea sprijini diferite acţiuni educative, în pregătirea

copiilor pentru şcoală şi viaţă.

Prin organizarea jocurilor şi activităţilor în grădiniţă şi în afara ei se creează copilului multiple modalităţi

de a aborda realitatea, de a o simţi şi de a o înţelege.

Curriculumul pentru învăţământul preşcolar pune accentual pe dezvoltarea globală a personalităţii

copilului. Acesta presupune metode noi de educare şi instrucţie, de comunicare predare, învăţare, evaluare prin

abordare integrată care presupune întrepătrunderea disciplinelor.

Acest curriculum este un pas înainte care se adresează nevoilor copilului completând educaţia acestuia

ţinând cont de particularităţile individuale, de vârstă, de sănătate, de stimularea psihosocială şi de rolul mediului

în care acesta trăieşte.

Programul anual de studiu în grădiniţă este organizat în jurul a şase teme: Cine sunt/ suntem?, Când, cum

şi de ce se întâmplă?, Cum este, a fost şi va fi aici pe pământ?, Cum planificăm/ organizăm o activitate?, Cu ce

şi cum exprimăm ceea ce simţim? şi Ce şi cum vreau să fiu?

Acestea urmăresc îmbunătăţirea calităţii educaţiei prin satisfacerea nevoilor de învăţare şi dezvoltare,

permite crearea unor căi de influenţare pozitivă şi benefică a personalităţii copiilor, ţinând cont de ritmul propriu

şi de trebuinţele acestora.

Întregul proces instructiv-educativ organizat şi desfăşurat în grădiniţă are la bază criterii psihopedagogice

şi ştiinţifice. Grădiniţa de copii recunoaşte importanţa familiei în viaţa preşcolarului şi împreună stabilesc strategii

care au ca scop final educaţia copilului.

,,Să nu uităm că, în aspiraţiile noastre şi în profesia de educator, înainte de toate stă copilul; să

ascultăm problemele copiilor şi să-i ajutăm să se împlinească, să aibă încredere în ei. Să-i învăţăm că destinul

lor depinde în mare măsură de modul în care ştiu să se valorifice pe ei şi împrejurările lor de viaţă”. (G.Albu)

Bibliografie

1. Albu, G.( 2005) , Repere pentru o concepţie umanistă asupra educaţiei, Ed. Paralela 45, Piteşti.

2. Anca et. al. (2003), Te interesează cariera copilului tău? Ghid pentru părinţi, Ed. BIC ALL, Bucureşti.

3. Andrei, C. (2006), Implicarea părinţilor în educaţia copiilor, Organizaţia Salvaţi Copiii, Romania.

4. P.R.E.T. 2008

10

“FAMILIA - LEAGĂNUL PĂRINTESC”

Inspector școlar pentru educație timpurie, prof. Soare Lili

Familia - leagănul părintesc, unde te-ai născut și crești, cu parfumul specific și farmecul aparte.

Ea este nucleul de bază al societății și locul unde te simți ocrotit, înțeles, sprijinit și unde te poți manifesta liber

și firesc, “fără mască”. Este locul în care înveţi să faci primii paşi, să gângureşti, să spui “mamă”, să vorbești.

Aici faci primele achiziții atât de necesare în viață, aici dobândești: “cei şapte ani de acasă”, aşa cum spune

proverbul.

Familia este cea care ştie să te asculte la nevoie, să te ajute necondiţionat, să râda şi să planga cu tine, să

identifice soluţiile salvatoare, să-ți dea energia și curajul de a merge mai departe. Este factorul de echilibru, este

leagănul copilăriei, este rădăcina tuturor lucrurilor. De aici îți tragi seva, care te hrănește, care te dezvoltă si care

te formează ca om. Este locul unde nimic rău nu ți se poate întâmpla, unde ești protejat. Ea este cea cu care iei

primul contact când vii pe lume, te bucuri de căldura și de armonia, pe care, numai ea ți le poate oferi. Când spui

„familie”, te gândești la un mic univers, cu regulile lui, cu emoții și bicurii care nu pot fi cuantificate.

Familia este oaza de liniște de unde poți pleca și te poți întoarce fără bilet de călătorie, este locul pe care

nu dorești să-l pierzi niciodată, iar valoarea ei nu este măsurabilă.

Familia este paradisul meu/tău unde mama, tata, fraţii şi surorile alcătuiesc microsocietatea în care, aflu

cine sunt, ce rol am, unde vreau să ajung şi-mi creionez modelul de urmat. Îl văd pe tata responsabil, un lider

puternic care are răbdare și inițiativă, care își construiește cu înțelepciune o casă trainică din punct de vedere

moral și, din care, nu lipsesc devotamentul, blândețea și bunătatea mamei. Aceasta este unicul deschizător de

visuri ale copiilor, prin poveștile și basmele care încântă imaginația copiilor, pe care o lasă să zburde pe celălalt

tărâm cu Zmei si Ilene Cosânzene.

În sânul familiei, copilul învată prima poezie, primul cântec și explorează, alături de părinți sau frați

minunățiile naturii.

Mama este cântec, mama este dor și în adâncul ochilor ei descifrez iertarea, credința și sensibilitatea.

Mama este grădinarul sufletului tău, care sădeste în sufletul copilului recunoștința, mulțumirea și bucuria

de a purta amprenta chipului ei peste ani. Pe brațele părinților te simți în siguranță, poți râde în voie si poți visa

cele mai năstrujnice lucruri, fără a te teme de ceva.

În familia ideală, atât tata cât și mama sunt sculptorii neobosiți care modelează cu migală și întelepciune

o tânără mlădiță care, peste ani, va rodi, pentru că: “Pomul se cunoaşte după roade şi omul după fapte.”

Frumoase sunt familiile în care răsună glasurile vesele ale copiilor, unde fraţii şi surorile stau pe genunchii

părinţilor şi unde mama mângâie cu gingăsie creştetul copiilor şi-și deapănă amintirile.

O mamă cu teamă de Dumnezeu iși crește copiii în cinste, virtute și evlavie. Ea duce cea mai curajoasă bătălie în

lupta cu vicisitudinile societății si numai dăruirea ei aduce biruință.

De aceea, se cuvine și este plăcut ca fiecare copil să fie mulțumitor cu ceea ce îi oferă familia, să prețuiască

si să respecte efortul și truda părinților, să fie recunoscător si să-şi îndeplinească sarcinile ce îi revin în mijlocul

acesteia.

Când greutăţile vieţii te apasă, când eşti la o răscruce de drumuri, când iei o decizie importantă, familia îţi este

aproape.

Familia este cel mai preţios dar pe care îl are un om.

„Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să ai parte de zile fericite”, așa ne sfătuiește cuvântul lui

Dumnezeu.

11

DE CE ESTE NEVOIE DE O ȘCOALĂ A PĂRINȚILOR?

Prof. Înv. Preșc. Baciu Alexandra, Grădinița Meri

Fiecare adult poate deveni părine la un moment dat, însă nu orice adult care are copii este, în mod

automat, un părinte competent pentru copiii săi. Fiecare adult este rodul moștenirii sale genetice, educației

primite în mediul în care a crescut, deopotrivă familial și social. Un adult responsabil, când devine părinte, își

dorește să asigure copilului său o dezvoltare armonioasă psihică și fizică, o educație prin care să devină

autonom, capabil de a lua decizii cât mai bune pentru viata sa.

Acestea sunt obiective majore, obiective pe termen lung. Atingerea lor depinde însă de realizarea mai multor

obiective pe termen scurt și mediu: copilul are nevoie să învețe să meargă, să mănânce singur, să vorbească, să

se descurce la școală, să-și facă temele singur, să respecte reguli, să ajute în casă ca orice alt membru al familiei

etc .

Orice părinte înțelege că nu poate atinge ”marile obiective” fără îndeplinirea obiectivelor intermediare, însă

nu fiecare părinte cunoaște metodele prin care obiectivele intermediare pot fi realizate. Prin educație, părinții pot

dobândi cunoștințele și competențele necesare în vederea îndeplinirii acestor obiective ce jalonează creșterea și

educația copiilor.

Fiecare părinte are așteptările proprii în privința copilului. Uneori, aceste așteptări sunt realiste, alteori nu.

Disciplinarea copilului devine dificilă atunci când părinții au așteptări nerealiste, când supraevaluează sau

subestimează abilitățile copilului și nu sunt atenți la nevoile acestuia.

Adesea, părinți confundă disciplinarea cu sancționarea copilului. Foarte frecvent, o reacție emoțională negativă

a părintelui este urmată de o sancțiune direct proporțională cu intensitatea acestei reacții și nu cu gravitatea faptei

copilului. Cu cât părintele este mai îngrijorat, mai furios, mai frustrat, mai îndurerat, cu atât sancțiunea e mai

neadecvată și adesea, efectul este cu totul altul decât cel dorit de părinte. În plus, relația părinte-copil va fi afectată

de aplicarea unor sancțiuni disproporționat de aspre, arbitrare, de multe ori abuzive, cu atât mai grave cu cât

aceste sancțiuni sunt mai frecvente. Prin educație, părinții pot cunoaște ce înseamnă de fapt disciplinarea copilului

( învățarea, însușirea de comportamente adecvate) și care sunt metodele de disciplinare adecvate ce favorizează

cooperarea copilului și dezvoltarea unei cât mai bune relații între părinte și copil, pe de o parte, și între părinții

copilului, pe de altă parte. Uneori părinții se îngrijorează că, dacă nu sancționează prompt un comportament

neadecvat, vor ” scăpa copilul din mână” . De aceea , mulți consideră că aplicarea de corecții fizice, la ” momentl

oportun” este de natură să asigure o disciplinare eficientă a copiilor și să întărească autoritatea acestor părinți.

Astfel, aplicarea de corecții fizice devine în accepțiunea acestor părinți, măsura ”disciplinării” copiilor lor.

Expresii precum ”bătaia e ruptă din rai” sau ”unde dă mama/tata crește” nu doar rezumă convingeri, ci justifică

recurgerea la violență în lipsa unor abilități parentale. Studiile arată că aproximativ 75% din părinții români recurg

la metode violente de educare a copiilor, violența fiind nu doar de natură fizică, ci și verbală și emoțională.

Adesea, violența emoțională nici nu este recunoscută de către adulți, fie ei profesioniști care lucrează cu copii sau

părinți și, prin urmare, nici nu se cunosc efectele acestei forme de abuz împotiva copilului. Cei mai mulți părinți

consideră că o ”bătăiță” , ”urecheală” , ”pălmuță” etc, nu poate fi decât benefică atât timp cât nu pune în pericol

integritatea fizică a copilului sau viața sa. Cu alte cuvinte, e bine dacă ”îi dai copilului vreo două, dar cu măsură”.

Una dintre consecințele imediate, vizibile ale violenței împotiva copiilor, este creșterea violenței în mediul

școlar, România situându-se pe unul din primele locuri din Europa la acest capitol. În majoritatea școlilor

românești se produc frecvent acte de violență asupra elevilor sau ale elevilor în spațiul școlii și în timpul orelor

de curs; 70% din acestea sunt injurii și aproape 30 % sunt bătăi.

Bibliografie:

Diana Stănculescu, psiholog

Irina Petrea: ”Să învățăm, să stimulăm comportamentele pozitive ale copiilor”

12

FAMILIA

– PRIMUL FACTOR IMPORTANT ÎN EDUCAȚIA PREȘCOLARILOR –

Prof. înv. preșcolar Andrei Alina Elena

Prof. înv. preșcolar Șercăianu Cristina

Grădinița P.P. Nr 9 Câmpina

Familia reprezintă nucleul social în care se naşte copilul şi de la care primeşte primele elemente de educaţie.

Ea este „prima şcoală” a copilului şi exercită influenţe şi asupra dezvoltării ulterioare a lui.

Familia este factorul educativ care are sub îndrumare individul uman pe cea mai lungă durată din viaţa sa.

Copilul trăieşte cea mai mare parte din timpul său în familie, unde învaţă limba, obiceiurile şi comportamentele

civilizate, de aceea se spune că „cei şapte ani de-acasă” au un rol hotărâtor asupra formării ulterioare a

personalităţii. Cei ,,şapte ani de acasă’’, ca şi lipsa lor, marchează destinul fiecărui om. Dacă în familie, nu doar

s-a vorbit despre cele sacre, despre adevăr, bine, frumos, dragoste, respect, toleranţă, ci copilul a şi simţit cum e

să fii iubit, a fost obişnuit să manifeste dragoste faţă de cei dragi, să-i respecte pe cei mai în vârstă, să spună

adevărul, ştiind că va fi tratat cu îngăduinţă, să aprecieze binele şi frumosul, să se îngrijească de cele sacre, acest

copil va creşte iubitor, politicos, tolerant, responsabil.

Familiile ar trebui să asigure sentimentul siguranţei şi să îi ajute pe copii să depăşească obstacolele, inerente

vieţii, să fie punctul lor de sprijin, educându-i să devină persoane responsabile, adaptate timpului în care trăiesc.

Familia exercită o influenţă deosebit de adâncă asupra copiilor. Educaţia în familie, cei şapte ani de-acasă,

influenţează puternic întreaga existenţă a individului, indifernt dacă el recunoaşte sau nu. Părinţii sunt modele pe

care copiii, conştient sau inconştient, le văd cu ochii minţii şi le urmează.

Familia înseamnă înţelegere, bucuria de a sta împreună, de a fi cu toţii în diferite ocazii, de a pleca în

vacanţe. Ea este cea care mediază comunicarea cu celelalte componente sociale.

Principala condiţie ca un copil să primească o educaţie corectă o reprezintă capacitatea părinţilor de a o

face, şi în acelaşi timp, intensitatea şi sinceritatea iubirii părinţilor.

Rolul familiei este foarte important în dezvoltarea copilului, din următoarele puncte de vedere:

fizic, intelectual, moral și estetic.

Familia se preocupă de dezvoltarea fizică a copiilor. Ea asigură hrana şi îmbrăcămintea copiilor, îi fereşte

de pericole, le lasă timp de joacă, le crează condiţii cât mai bune de odihnă şi se îngrijeşte de sănătatea lor. Un

regim raţional de viaţă nu poate avea decât urmări pozitive asupra dezvoltării sale fizice.

Dezvoltarea intelectuală este cea mai importantă. În cadrul familiei copilul îşi însuşeşte limbajul.

Volumul, precizia vocabularului şi corectitudinea exprimării copilului depind de munca depusă de părinţi în

această direcţie. Ca prim factor educativ, familia oferă copilului aproximativ 90% din cunoştinţele uzuale (ex:

despre plante, animale, ocupaţiile oamenilor, obiecte casnice etc.). Familia se preocupă şi de dezvoltarea

proceselor intelectuale ale copiilor. Ea le dezvoltă spiritul de observaţie, memoria şi gândirea. Părinţii încearcă

să explice copiilor sensul unor fenomene şi obiecte pentru a le putea înţelege.

Copilul obţine rezultatele în funcţie de modul în care părinţii se implică în procesul de învăţare. Părinţii

trebuie să-i asigure copilului cele necesare studiului. Deci, atitudinea părinţilor trebuie să fie una de mijloc: să

nu-l ajute prea mult pe copil, dar nici să nu se intereseze deloc de acesta.

În ceea ce privește educaţia morală a copiilor, în familie se formează cele mai importante deprinderi de

comportament: respectul, politeţea, cinstea, sinceritatea, decenţa în vorbire şi atitudini, ordinea, cumpătarea, grija

faţă de lucrurile încredinţate. În realizarea acestor sarcini, modelul parental ajută cel mai mult; părintele este un

exemplu pentru copil. Părinţii le spun copiilor ce e bine şi ce e rău, ce e drept şi ce e nedrept, ce e frumos şi ce e

urât în comportamente. Aceste noţiuni îl ajută pe copil să se orienteze în evaluarea comportamentului său şi a

celor din jur. Tot în sens moral, familia îl îndrumă să fie sociabil, să fie un bun coleg şi prieten.

Familia contribuie și la educația estetică a copilului. Părinții sunt cei care realizeaza contactul copilului cu

frumusețile naturii (culorile și mirosul florilor, cântecul păsărilor, verdele câmpului etc.), cu viața socială (tradiții,

obiceiuri străvechi etc.). În unele familii, preocuparea pentru cultura estetică a copilului lipsește cu desăvârșire,

13

iar în altele aceasta este exagerată. Dacă copilul nu are aptitudini și nici plăcere pentru diferite arte (balet, muzică,

teatru etc.), părinții trebuie să respecte opțiunea copilului.

Familia este matrice de viaţă fundamentală pentru existenţa şi formarea personalităţii elevului, ca mediu

educativ determinant.

Rose Vincent prezintă următoarele tipuri de conduită parentală, evidenţiind şi consecinţele acestora asupra

personalităţii copilului.

Părinţi rigizi: impun copiilor propriile idei, opinii, modul de a trăi şi a vedea, obişnuinţele lor, fără nici o

abatere şi fără să ţină cont de particularităţile individuale ale fiecăruia. Asemenea părinţi întipăresc în mintea

copiilor repere foarte precise în timp şi spaţiu, care pot ajuta la înţelegerea lumii înconjurătoare. Dacă însă

rigiditatea se combină cu o îngustime de vederi şi de interese, vor apărea drept consecinţe în dezvoltarea copiilor

unele atitudini de infantilism şi renunţare, iar mai târziu o sărăcie a personalităţii.

Părinţi boemi: aceştia lasă copiii mai mult în seama altor persoane sau în voia lor. Ca o consecinţă poate să

apară la copii o „lipsă de prezenţă” care să provoace o delăsare morală, lipsa unor puncte de reper în viaţă şi a

unei baze suficiente care să le garanteze un sentiment de securitate.

Părinţii anxioşi: fac ca asupra copilului să planeze o presiune, deoarece acesta se simte spionat şi strict

supravegheat. Deoarece din gesturile sale se naşte teama, copilul ajunge la un fel de deposedare de el însuşi.

Părinţii infantili: refuză să se autodefinească în calitate de părinţi şi se retrag din faţa oricărei

responsabilităţi, fiind, de regulă, prea absorbiţi de propriile lor probleme de afirmare personală. Această depărtare

se anulează uneori brusc, părinţii adoptând o poziţie prea apropiată de cea a copilului, printr-o identificare

exagerată. Drept consecinţă, copiii părinţilor infantili riscă să nu aibă prea mare încredere în forţele proprii şi să

fie dependenţi şi uşor influenţabili.

Părinţii incoerenţi: se caracterizează printr-o mare instabilitate privind modul de relaţionare cu copiii.

Activitatea educativă prezintă multiple neregularităţi, exigenţele cele mai nemăsurate alternează brusc cu

perioade de libertate totală. Dacă copilul nu are sprijinul unei personalităţi puternice care să se substituie

părinţilor, el va prezenta adesea o stare accentuată şi continuă de descumpănire.

Părinţii prea indulgenţi: nu manifestă nici un fel de limită şi nici un fel de rezervă în a acorda

copilului tot ce acesta îşi doreşte. Drept consecinţă, copilul nu va putea mai târziu să suporte nicio frustrare,

cultivând totuşi un anumit sentiment de vinovăţie.

Părinţii prea tandri: creează, de regulă, un climat prea încărcat de stimulente afective, fiecare părinte

revărsându-şi fără nicio rezervă întreaga lui afectivitate. Asemenea atitudini pot favoriza uneori conturarea la

copii, pe măsură ce cresc, a unor comportamente deviante pe linie sexuală. Niciun părinte nu-şi doreşte un copil

„dificil”, neadaptat social, un copil răsfăţat, cu probleme de comportament. Fiecare părinte vrea doar ce e mai

bun pentru copilul său, dar, cu toate acestea, întâlnim la fiecare pas copii „problemă”. Cauzele pot fi multiple, ele

regăsindu-se în personalitatea fiecărui individ, în situaţia economică a societăţii, în contextul vieţii sociale. Ceea

ce pot face, cadrele didactice – educatoare, este promovarea unei educaţii pentru părinţi prin care să-i pregătească

pentru îndeplinirea rolului de educatori ai propriilor copii, „înarmându-i cu cunoştinţe teoretice şi practice privind

procesul de creştere şi educare a acestora şi formându-le temeinice convingeri despre necesitatea unei susţinute

munci educative în familie…” (Dicţionar de pedagogie).

„Copilul necesită dragoste, disciplinare şi obţinerea treptată a unui grad de independenţă. El nu este vinovat

dacă nu corespunde expectanţelor părinţilor, dacă copilul «real» nu are calităţile copilului «ideal». Copilul are

dreptul la interacţiuni care să-i asigure siguranţa şi dezvoltarea fizică, comunicarea, educarea trăsăturilor pozitive,

înţelegere şi toleranţă.” (Carmen Ciofu).

Prin modul cum îşi formează şi-şi menţin autoritatea faţă de copii, cum îşi manifestă dragostea faţă de ei,

cum rezolvă situaţiile conflictuale, părinţii pot avea rol de educatori autentici sau pot pierde această calitate. Acest

rol îl poate îndeplini numai o familie stabilă şi sănătoasă.

Ca o concluzie, modelele de conduită oferite de părinţi – pe care copiii le preiau prin imitaţie şi învăţare –

precum şi climatul socio-afectiv în care se exercită influenţele educaţionale, constituie primul model social cu o

influenţă hotărâtoare asupra copiilor privind formarea concepţiei despre viaţă, a modului de comportare şi

relaţionare în raport cu diferite norme şi valori sociale.

14

IMPORTANȚA EDUCAȚIEI PARENTALE ÎN PROCESUL DE STIMULARE A

PARTICIPĂRII ȘCOLARE

Înv. Anghel Alexandra Cătălina

Școala Gimnazială Drăgănești

Educația parentală și cursurile de parenting sunt utile pentru părinți indiferent de vârsta copilului lor

și/sau de statutul socio-economic al familiei, dar ea devine îndeosebi utilă atunci când părintele nu a avut acces

la educația formală, când nivelul de trai este scăzut iar părintele consideră că școala nici nu este atât de

importantă.

Fie că este adresată copiilor sau adulților, accesul la educație este un simbol al nivelului bunăstării unei

comunități. Atunci când vorbim de acces la educație ne referim în primul rând la existența unei instituții

educaționale în comunitatea respectivă, la proximitatea acesteia și accesibilitatea la serviciile oferite de aceasta

din punct de vedere fizic (drumuri accesibile, mijoace de transport, distanțe reduse).

Făcând referire la beneficiar (copil sau adult), accesul la educație devine facil atunci când nevoile de bază îi

sunt îndeplinite în primul rând: dacă a mâncat în ziua respectivă, dacă a avut cu ce să se încalțe pentru a ajunge

la școală, dacă nu îi este frig și este odihnit, atunci copilul își va permite ”luxul” de a se bucura de educație.

Rezolvarea acestei situații devine vizibilă atunci când descoperim corelația directă dintre nivelul de educație și

nivelul de trai: persoanele cu o participare mai îndelungată la procesul de învățământ au și un nivel mai înalt al

bunăstării – pe scurt, trăiesc mai bine. Întrebarea imediat următoare este cum anume ar trebui să se intervină

pentru a crește nivelul educațional al celor cu un nivel de trai scăzut astfel încât, pe termen lung, să se faciliteze

de fapt accesul la o viață mai bună pentru copiii ce provin din aceste familii. Schema de intervenție în acest caz

nu este de tip clasic, ci o include pe aceasta: astfel pe lângă furnizarea unor mijloace minime de trai pentru

aceste familii pe o perioadă scurtă de timp, li se oferă acestora și câteva mijloace de a ”crește”. Astfel, un părinte

care primește un minim de informație va deveni mai implicat în educația copilului său pentru că el însuși va

conștientiza că educația este un bun pe care îl primești și pe care nu poți să îl pierzi niciodată. Prin participarea

la cursuri de educație parentală, părintele ajunge să înțeleagă rolul educației în transformarea copilului său în

adult și pentru că el, adultule se poate raporta la experiențe în care ar fi avut nevoie de cunoștințe mai ample

dintr-un anumit domeniu, în care viața lui ar fi fost mai bună dacă ar fi beneficiat de o educație mai amplă.

Educația parentală este benefică pentru că îl determină pe adult să accepte faptul că, indiferent de vârsta pe care

o are acum copilul său, acesta va deveni la un moment dat adult și va trebui să se descurce singur pe baza

cunoștințelor pe care și le-a însuțit sau a abilităților pe care le-a dobândit – prin aceasta ne referim inclusiv la

abilitățile sociale.

În contextul actual ”cei șapte ani de acasă” nu descriu deci doar un context spațio-temporal, ci fac evident

referire la o perioadă în care copilul învață reguli noi, se adaptează la contexte diverse, dobândește abilități de

comunicare și relaționare alături de persoanele care îl îndrumă pe acest traseu – fie că acestea fac parte din

familie sau reprezintă o instituție educațională. Prin participarea școlară a copiilor de vârstă preșcolară se pun

bazele educaționale ce le vor permite acestora o participare îndelungată la procesul educațional. Neparticiparea

copiilor la educația preșcolară îi va priva de integrarea facilă la nivelul învățământului primar, va face adaptarea

școlară dificilă și va facilita abandonul școlar timpuriu cu ample consecințe pe termen lung: analfabetism, nivel

de trai scăzut, șomaj, creșterea numărului de asistați social, etc. În fapt, acea persoană va fi mereu o victimă

pentru că nu va deține uneltele necesare pentru a-și furniza un nivel de trai mai bun.

15

Concret, prin implicarea părinților în cursuri de educație parentală, aceștia vor fi stimulați să fie mai atenți la

copii lor și la nevoile acestora. Vor deveni mai prompți în a furniza răspunsuri adecvate la nevoile și cerințele

acestora, vor cunoaște diferențele datorate vârstei sau temperamentelor diferite și vor reacționa în cunoștință

de cauză. Vor învăța să acționeze pentru binele pe termen lung al copilului și vor ști să negocieze cele mai

bune reguli pentru și împreună cu copiii lor.

Prin intermediul cursurilor de educație parentală, părinții vor afla că timpul petrecut alături de copiii lor e la

fel de important ca munca pe care o depun pentru a le furniza un trai decent și că inclusiv pentru copii lor

recompensele imateriale sunt la fel de bune ca cele materiale. Că este important în procesul de creștere al unui

copil să învețe de la o vârstă mică să respecte un program orar și că furnizarea unei rutine îl va face mai

disciplinat și va ușura sarcinile părintelui, facandu.l astfel, ceea ce noi numim “un parinte bun”.

A fi un bun parinte presupune sa ai:

Cunostinte:

* despre dezvoltarea copilului si aspectele semnificative pentru fiecare varsta;

* unde sa cauti sprijin;

* despre drepturile parintilor si ale copiilor;

* despre conditii bune de trai si o alimentatie corecta;

* principii educative.

Calitati de parinte :

• sa asigure o autoritate optima fara a fi supraprotectivi, excesivi de autoritari sau permisivi;

• sa ofere dragoste si acceptare si sa fie sensibil la nevoile copiilor;

• sa manifeste incredere in munca si abilitatile copiilor lor;

• sa formuleze asteptari realiste;

• sa gaseasca timp pentru a-si impartasi experienta copiilor (sa manance impreuna, sa se joace, sa-si petreaca

timpul liber) ;

• sa promoveze un mediu sigur, stabil, cu reguli clare, pe care le si pretind a fi respectate;

• sa incurajeze exprimarea libera, sa indrume actiunile copiilor;

• sa comunice liber cu copiii, cu sinceritate, sa asculte si sa reflecteze la ceea ce spun acestia;

• sa ia decizii si sa aiba responsabilitati;

• sa poata stapani stresul si sa rezolve conflictele;

• sa nu permita pedepsele dure;

Implicarea părinților în cursuri de educație parentală ajută la consolidarea familiei, la o mai bună legătură între

părinte și copil, inclusiv din punct de vedere emoțional, alături de o mai bună înțelegere a nevoilor fiecăruia și

de îndeplinire a acestora. Faptul că părintele știe cum să răspundă nevoilor copilului său îl va asigura pe cel

din urmă că părintele este disponibil și îl va determina pe copil să fie mai receptiv la cerințele părintelui pentru

că între cei doi se va crea o legătură bazată pe colaborare, mai mult decât pe oponență.

Astfel, părintele va transmite cu ușurință regulile noi de învățare, de implicare în sarcinile școlare și/sau

casnice – evident nu cele mai atractive pentru copil – dar la care copilul va răspunde pozitiv deoarece la baza

acceptării regulilor noi stă o relație bazată pe respect, negociere și colaborare spre scopul comun de a evolua

împreună.

16

FAMILIA ŞI GRĂDINIŢA- ÎMPREUNĂ PENTRU EDUCAŢIE

Profesor învăţământ preşcolar, Bădic Mihaela

Grădiniţa cu program normal nr. 1

Oraşul Vălenii de Munte

Judeţul Prahova

3 ani...vârsta propice pentru înscrierea copiilor la grădiniţă.

Emoţie, bucurie, curiozitate, nelinişte!

Dar oare părinţii cunosc care sunt avantajele şi beneficiile frecventării grădiniţei de către copiii lor?

Din experienţa mea personală, de la grupele conduse şi în special la grupele mici, am observat că mulţi

dintre părinţi nu pot da un răspuns bine argumentat la această întrebare. Din discuţiile purtate cu părinţii în cadrul

şedinţelor sau orelor de consiliere, în urma aplicării diverselor chestionare, am primit răspunsuri evazive: ,,să îşi

facă prieteni” , ,, să înveţe poezii, să numere” , ,,să aibă un program”, ,,să socializeze”. Din păcate am auzit părinţi

adresându-se propriilor copii în situaţii conflictuale: ,,De-abia aştept să te duc la grădiniţă şi să scap de tine!”

,gândindu-se, poate, că grădiniţa este locul unde copiii sunt abandonaţi pentru liniştea părinţilor.

Există şi părinţi care îşi aduc copiii la grădiniţă, considerând că ,,aşa trebuie la 3 ani”, pentru momente de

linişte şi îndeplinirea diverselor activităţi gospodăreşti-,,pot să fac liniştită mâncare şi curăţenie, fără să mă

deranjeze”- din necesitate- ,,plec la serviciu şi nu am cu cine să-l las acasă”.

Pentru a evita astfel de păreri şi idei, rolul familiei în grădiniţă este acela de partener. Părinţii trebuie să

cunoască şi să participe în mod activ la educaţia copiilor lor desfăşurată în grădiniţă. ,,Grădiniţa ca serviciu de

educaţie formală asigură mediul care garantează siguranţa şi sănătatea copiilor şi care ţinând cont de

caracteristicile psihologice ale dezvoltării copilului, implică atât familia cât şi comunitatea în procesul de

învăţare.” (,,Curriculum pentru învăţământul preşcolar” –Didactica Publishing House, Ediţia 2009 Bucureşti)

O educaţie completă, înţeleasă atât în sens afectiv, cât şi instructiv, nu o poate oferi decât familia şi

grădiniţa, împreună. Îndeplinirea cu succes a funcţiilor familiei implică respectarea unor cerinţe esenţiale şi

anume colaborarea permanentă şi nemijlocită cu grădiniţa, sprijinirea ei în îndeplinirea funcţiei educative

complexe, participarea părinţilor la activităţile grădiniţei.

Vârsta preşcolară este fără îndoială temelia educativă a întregii vieţi a unui copil, contribuind la integrarea

lui în societate. Integrarea copilului în forma de activitate preşcolară este primul lui efort de adaptare la viaţa

socială şi totodată extinderea mediului social accesibil copilului. La grădiniţă copilul învaţă să se subordoneze

unui program şi activităţi comune şi colectivului din care face parte, stabileşte relaţii cu alţi copii dominându-şi

egocentrismul în favoarea relaţiilor de colaborare.

În anii petrecuţi în grădiniţă se încheagă colectivul de copii dar şi colectivul de părinţi. Implicând părinţii

alături de copii în participarea la demersul didactic din grădiniţă ( serbări, activităţi demonstrative, plimbări,

excursii, vizite muzee, etc.) am observat că i-a ajutat să-şi cunoască mai bine copiii, să-i înţeleagă, să realizeze

importanţa educaţiei primite în grădiniţă. De la copii timizi, copii uşor agresivi, copii neîndemânatici, părinţii au

putut vedea, de la o activitate la alta, evoluţia pozitivă, au putut înţelege rolul avut de grădiniţă în educaţia copiilor.

Prin jocuri şi activităţi practice realizate în parteneriat cu familia, copii au dovedit însuşirea de cunoştinţe care

vizau educaţia pentru sănătate, educaţia rutieră, educaţia ecologică. ( ,,Salata de fructe”-activitate practică, ,,De

vorbă cu Zâna Toamnă”-joc didactic, ,,Atenţie, pietoni!-activitate practică).

Copilul preşcolar este o personalitate în devenire, un viitor adult. Copilul, la grădiniţă, este cunoscut şi

educat în consecinţă, este sprijinit prin educaţie să-şi dezvolte potenţialul bio psihic, să-şi materializeze

posibilităţile, să-şi formeze aptitudini care să-i servească integrării şcolare în prima etapă şi apoi profesionale şi

sociale.

Scopurile educaţiei preşcolare sunt orientate pe întregirea şi accelerarea formării unor capacităţi ce

conturează personalitatea în raport cu particularităţile de vârstă şi individuale. În grădiniţă, se pun bazele formării

acelor competenţe cheie pentru învăţarea de-a lungul vieţii: comunicarea în limba maternă, comunicarea în limbi

17

străine, competenţe digitale, competenţe interpersonale şi civice, spirit de iniţiativă şi antreprenorial,

conştiinţă şi expresie culturală, competenţe care-i permit copilului preşcolar integrarea cu succes în şcoală dar şi

îl pregătesc pentru viaţă.

Pentru a-şi dezvolta deprinderile cognitive şi motorii, pentru a se familiariza cu lumea înconjurătoare şi

a-şi găsi locul lor într-o societate deschisă, democratică, copiii au nevoie să se joace. În grădiniţă, activitatea

fundamentală este jocul.În cadrul jocului are loc dezvoltarea tuturor laturilor personalităţii copiilor: capacităţile

intelectuale, calităţile morale, spiritul creativ.Actul învăţării sau al muncii se grefează în toţi anii copilăriei pe

coordonatele generale ale jocului.

,,Te îngrijorează faptul că îşi petrece anii lui timpurii fără a face nimic? Cum aşa? Este un nimic să fii

fericit? Să nu faci altceva toată ziua decăt să sari, să te joci şi să fugi cât te ţin puterile? Niciodată în viaţă nu va

fi atât de ocupat.” (Jean Jacques Rousseau). Sunt părinţi care au dorit înlocuirea jocului cu activităţi de scriere,

considerând că acest tip de activitate este mai puţin importantă în pregătirea pentru şcoală. Am auzit şi dialog

părinte-copil: ,,Ce ai făcut astăzi la grădiniţă? M-am jucat! Toată ziua te-ai jucat? Spune-mi ce ai facut important,

mami!” I-am invitat pe părinţi, pe rând, să participe la activităţile liber alese, când copiii învaţă jucându-se. Îşi

priveau copiii cu atenţie, cu uimire, văzând copiii fericiţi, mulţumiţi, curioşi să descopere, să comunice, să

adreseze întrebări.Părinţii au înţeles că noi cei care îi dirijăm şi îi iniţiem avem datoria de a-i lăsa pe copii să fie

fericiţi, de a nu le frânge aripile atunci când vor să ,,zboare”, să descopere lumea înconjurătoare. Au înţeles că

trebuie să le răspundem copiilor oricât de multe întrebări ar pune, trebuie să-i lăsăm să aleagă ce doresc să facă,

ce doresc să cunoască,este necesar să cunoaştem întreaga sensibilitate şi afectivitate a copilului, să fim atenţi la

chemările sale interioare, perceptibile printre calităţile şi defectele sale. Astfel, vom putea să-l facem să-i placă

să înveţe, să-i descoperim competenţele predominante pe parcursul experienţelor sale de învăţare.Fiecare copil

este unic şi are nivelul şi ritmul lui de dezvoltare şi trebuie folosite metode diverse pentru a-l cunoaşte, pentru a-

i descoperi caităţile, pentru a-i câştiga încrederea şi pentru a-l determina să ne asculte pentru ca noi să creionăm

adultul de mâine.

Aşadar grădiniţa nu este şi nu a fost niciodată locul în care ne lăsăm copiii doar pentru a-i şti în siguranţă,

pentru că nu avem ce face cu ei deoarece trebuie să lucrăm din ce în ce mai mult, ea este locul unde copilul

înfloreşte, se dezvoltă armonios din toate punctele de vedere, iar părinţii incep să devină conştienţi de acest lucru,

implicandu-se, spre bucuria cadrelor didactice, în viaţa grădiniţei cu responsabilitate.

Bibliografie

Curriculum pentru învăţământul preşcolar-Didactica Publishing House, Ediţia 2009 Bucureşti

Psihologia copilului,P. Golu, M. Zlate, E. Verzea, E.D.P, Bucureşti, 1994

18

RELAȚIA DINTRE ȘCOALĂ ȘI FAMILIE,

BAZA EDUCAȚIONALĂ A SOCIETĂȚII

Profesor înv. primar și preșcolar Aurica Barbu

Gradinița cu PP,,Clopoțica’’ Urlați

Motive pentru care școala și familia stabilesc legături între ele:

• Părinții sunt juridic responsabili de educația copiilor lor

• Învățământul nu este decât o parte din educația copilului - o bună parte a educației se petrece în afara

școlii

• Unele comportamente ale părinților pot fi favorizate datorită dialogului cu școala

• Școala şi familia sunt principalii factori care ajută copilul în desăvârşirea propriei educaţii

• Şcoala, alături de familie influenţează personalitatea copilului

• Mediul familial formează temelia individualităţii încă de la vârstă fragedă. Climatul familial îşi pune

amprenta pe personalitatea sa

• Cadrele didactice sunt chemate să colaboreze cu familia pentru a se sprijine reciproc.

Misiunea cadrelor didactice este:

• să cunoască bine elevul

• să asigure un climat ”sănătos” de cooperare şi competiţie în colectivul de elevi

• să asigure o unitate de decizie, acţiune, control, reglare

• să precizeze clar sarcinile şi responsabilităţile copiilor

• să comunice deschis şi eficient cu părinţii

• să implice activ părinții în procesul instructiv-educativ

Colaborarea școală-părinte se realizează:

• Şedinţele şi lectoratele cu părinţii

• Convorbiri individuale

• Corespondenţa (rezultate la învăţătură, invitaţii la şedinţe, scrisori de felicitare sau mulţumire)

• Antrenarea părinţilor în activităţi şcolare şi extraşcolare

Obstacole în calea relației școală-familie:

Reproșurile care li se fac părinților:

• apatia (nu vin la reuniuni anunțate)

• lipsa de responsabilitate (așteapta inițiativa profesorilor)

• timiditate (lipsa de încredere în sine)

• participare cu ingerință (critica cu impertinență școala)

• preocupări excesive (exclusive) pentru randamentul școlar (notele copilului)

• conservatorism (reacții negative la idei noi)

19

Reproșurile care li se fac profesorilor sunt:

• dificultăți de a stabili relația cu adulții (tratează parinții ca pe copii și nu ca parteneri în educația copilului,

decizând autoritar la reuniunile cu parintii)

• definirea imprecisă a rolului de profesor (oscilează între autonomia tradițională și perspectivele noi

ale parteneriatului)

• lipsa pregătirii acestora privind relația școală-familie

20

"A FI SAU A NU FI PĂRINTE MODEL"

Educatoare BOBE IOANA

Grădinița Nr. 1 Vălenii de Munte

Prof. Înv. Preșcolar APOSTOLESCU ELENA

Grădinița OGRETIN DRAJNA

Educația făcută de părinți în familie, constituie una din comportamentele deosebit de importante ale

sistemului educațional. În cadrul fiecărei familii trebuie să sporească calitatea îndeplinirii sarcinilor de părinte.

Nivelul de adaptare și înțțelegere al adultului este în cea mai mare măsură determinat de achizițiile

psihologice și comportamentale realizate ca urmare a educației de familie în primii ani de viață.

Comportamentul copilului preșcolar, bunele deprinderi formate în familie se consolidează în grădiniță

și viceversa. Se impune să se păstreze permanent legătura dintre grădiniță și familie pentru faptul că educația

nu este o problemă simplă și ușoară ci una care comportă cunoștințe pedagogice și deprinderi speciale.

În educația copilului ambii părinți trebuie să acționeze în mod unitar asupra copilului și să evite pe cât

posibil adaptarea unor strategii educaționale care pot să influențeze negativ comportamentul copilului. și

formarea armonioasă a personalității sale.

Limbajul nonverbal și afecțiunea părinților pot provoca un sentiment de siguranță conducând în cele din

urmă la stingerea unui conflict mai mult decât cearta care în opinia unora "îl fac pe copil să asculte". Copiii de

la natură nu sunt nici buni nici răi dar pot deveni buni sau răi ca urmare a metodelor pozitive sau negative de

educare.

Îngrijirea și creșterea unui copil este o sarcină dificilă și o responsabilitate deplină și de aceea pentru a

păstra o bună relație părinte - copil, nu trebuie să uităm niciodată că și noi am fost odată copii. Nu trebuie să ne

lăsăm cuprinși de grijile cotidiene și să acordăm din ce în ce mai puțin timp copiilor noștri.

Dincolo de toate acestea pot exista cazuri în care cei doi părinți nu manifestă aceiași atitudine în ceea ce

privește realizarea influențelor educative asupra copiilor. În timp ce unul dintre părinți este rigid și autoritar

celălalt este permisiv și tolerant, sau sunt cazuri în care unul dintre părinți este foarte apropiat de copilul lui iar

celălalt este foarte distant.

De aceea între părinți trebuie să existe acord și înțelegere în toate problemele care se ivesc pentru a

decurge în mod firesc și normal toate celelalte.

În zilele noastre depinde foarte mult de modul în care ne formăm copii și astfel granița dintre bine și rău, dintre

educație și abandon scolar, poate fi susținută cu succes numai printr-o bună educație primită din partea

părinților.

21

ŞI NOI AVEM DREPTURI!

Prof. înv. preşcolar: Bosoi Camelia

Grădiniţa cu P.P. „Scufița Roșie” Ploiești

GRUPĂ: Mijlocie

DOMENIUL: Om și societate

CATEGORIA DE ACTIVITATE: Educație pentru societate

TEMĂ: Și noi avem drepturi!

TIPUL ACTIVITĂȚII: Consolidarea cunoștințelor

MIJLOC DE REALIZARE: Activitate integrată

SUBIECTUL: "Eu am dreptul la un nume"

DURATĂ: O zi

SCOPUL ACTIVITĂȚII:

Familiarizarea copiilor cu privire la drepturile pe care le au (dreptul la un nume) și dezvoltarea capacității

de cunoaștere a propriei persoane, formând atitudini pozitive față de sine și față de ceilalți;

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

1. Să audieze cu atenție un text reținând ideile principale;

2. Să se prezinte cu propriile-i cuvinte;

3. Să identifice acele lucruri care definesc identitatea unei persoane;

4. Să conștientizeze importanta actelor și a datelor de identitate;

5. Să intoneze cântece pentru copii, asociind mișcări sugerate de text;

6. Să participe la jocul de grup respectând sarcinile date.

STRATEGII DIDACTICE:

a. metode și procedee: povestirea educatoarei, conversația, explicația, exercițiul, jocul, jocul de rol,

problematizarea;

b. forme de organizare: individual, frontal, pe grupe, în perechi.

c. material didactic: Planșe cu imagini din povestea Numele de Sivia Drăgan, panou cu certificatele de

naștere și cărți de identitate, minge, Magazinul de nume, schiuri, bicicletă, șevalet, panou alpinism, jucării,

bijuterii, chitară, două bărcuțe, insulă pustie, calculator, imagini reprezentând drepturile copiilor.

22

DEMERSUL DIDACTIC

EVENIMENT

DIDACTIC

CONŢINUT ŞTIINŢIFIC STRATEGII

DIDACTICE

EVALUARE

1. Moment

organizatoric

Se creează condițiile optime necesare pentru bună

desfășurare a activității, se organizează colectivul

de preșcolari

2. Captarea

atentiei

Se realizează cu ajutorul unui nume : Numele, de

Silvia .

Se prezintă cu imagini concomitent cu citirea , se

discuții pe acestora.

Copiii vor fi întrebați le-ar plăcea fie strigați cu

un număr.

-"Cum v aţi simţi daca aţi -fi fost strigați cu un

număr?"

-"De ce credeți fiecare trebuie să aibă un nume?"

Lectura

educatoarei

Conversatia

Explicatia

Exercitiul oral

Observarea

comportamentului

copiilor

Aprecierea

raspunsurilor

copiilor

3. Anuntarea

scopului si a

obiectivelor

Astăzi vom vorbi despre un alt drept pe care îl aveți

și despre care este bine să știți cât mai multe:

dreptul la un nume și la identitate. Se anunța în

termeni accesibili obiectivele activității.

Explicatia

4. Dirijarea

invatarii

1. Joc de identitate: JOCUL NUMELOR –

„Mingea călătoare"

Copiii sunt așezați pe pernițe în cerc. Educatoarea

își spune numele și rostogolește mingea către un

copil spunând: "Mă numesc....", iar copilul care a

primit mingea continuă: "mă numesc..., iar tu te

numești..." și se continuă până la ultimul copil. Se

solicita fiecăruia să-și atribuie o calitate alături de

nume: "Mă numesc.....și știu să cânt", iar următorul

spune: "Mă numesc...... și-mi place să joc fotbal, iar

tu te numești ...și știi să cânți".

2."Să vorbim despre nume și prenume"

-Va place prenumele pe care îl aveți?

-Există un magazin de unde poți cumpără nume?

De unde le-au luat părinții?

-Ați fost întrebați atunci când ați fost numiți astfel?

Se prezintă o fotografie de familie (părinți și

bebeluș).

-Ce alt nume v-ar fi plăcut să purtați? Avem dreptul

să ne schimbăm numele?

-Ce este numele de familie?

-Mai cunoașteți alți oameni care au același nume

ca și voi?

Jocul

Conversatia

Observarea

comportamentului

copiilor

Aprecierea

raspunsurilor

23

-Câți oameni credeți că pot fi în lume care au

același nume / prenume ca și voi?

Prezint povestea prenumelui meu: Camelia

-Care este povestea prenumelui tău?

Copiii sunt solicitați să se refere la prenumele pe

care îl poartă;

Fiecare copil își va spune părerea și va face

aprecieri asupra prenumelui sau, dacă îl acceptă sau

nu, dacă se identifică cu persoană al cărui nume îl

poartă, motivând ceea ce spune.

3. "Certificatul de naștere"

Se recită poezia Dreptul la nume și identitate

Se discută pe bază textului poeziei.

-De ce fiecare persoană trebuie să aibă un nume?

-Dacă îți uiți numele, cine ți-l va aminti?

-Cum dovedim că suntem într-adevăr cine spunem

în oricare loc de pe pământ ne-am afla?

-Ce este certificatul de naștere și când îl primim?

Datele care dovedesc cine suntem, și pe care

trebuie să le știm: numele, prenumele, data nașterii,

adresă, prenumele părinților, țara/localitatea în

care ne-am născut;

Documentul care atesta identitatea proprie sunt

certificatul de naștere și cartea de identitate.

Se va expune panoul cu certificatele de naștere ale

copiilor/ cărți de identitate model.

Explicatia

Conversatia

Explicatia

Observatia

Aprecieri

individuale

5. Obtinerea

performantei

JOC de exprimare a identității prin cântec: Gusturi

diferite.

Copiii repartizați în diferite locuri din sală de

grupă vor interpretă pe roluri cântecul Gusturi

diferite astfel: Mie-mi place să pictez.... Eu prefer

să decupez... Dansurile-mi sunt pe plac... Eu cu

muzică mă-mpac.... Am medalii la ciclism...... etc.

Jocul de rol

6. Asigurarea

retentiei si a

transferului

Se va desfășura jocul Insulă pustie.

Preșcolarii, cu ajutorul metodei Mână Oarbă se

vor împarți în trei echipe astfel: două echipe vor

călători pe mare, cealaltă echipă rămasă va merge

pe insulă. Copiii vor lua cu ei numai obiectele pe

care le consideră absolut necesare.

Pe parcursul călătoriei, bărcile sunt în pericol de

a se scufundă, așa încât copiii sunt nevoiți să

arunce în apa din obiectele pe care le dețin, pentru a

se salvă.

Copiii vor motiva alegerile făcute.

Mana oarba

Jocul

7. Incheierea

activitatii

La sfârșitul activității, se va aprecia modul care

copiii au răspuns, felul care ei -au comportat

timpul activității.

Conversatia

Aprecieri verbale

individuale si de

grup

24

BIBLIOGRAFIE:

1. Curriculum pentru învățământ preșcolar, 2008

2. Indrumător pentru utilizarea manualului de Educație civică, Ed. Aramis 2006

3. Revistă Națională de profil psihopedagogic pentru cadrele didactice din învățământul preșcolar și primar

3-4 / 2016, Editură Arlequin

25

PROIECT EDUCAȚIONAL

“GRĂDINIŢĂ - FAMILIE - COMUNITATE”

Prof. înv. preșc. BULĂU GEORGETA

G.P.P. SCUFIȚA ROȘIE PLOIEȘTI

ARGUMENT:

În educarea şi formarea copilului său, orice părinte are nevoie de informaţii despre comportamentul

acestuia, de la alte persoane cu care relaţionează, de pilda educatoarea. La fel, educatoarea are nevoie de

informaţii despre comportamentul copilului în familie, pentru a putea construi eficient împreună cu

părintele, personalitatea acestuia. Dezvoltând ca parteneri un sistem de valori, cei doi factori decisivi,

părintele şi educatoarea asigură coerenţa în formarea copilului ca OM în societate.

Proiectul GRĂDINIŢĂ – FAMILIE- COMUNITATE vine ca un ghid de bune practici în sprijinul

parinţilor, oferindu-le modele de comportamente faţă de propriul copil, modele de activitaţi pe care pot să

le desfăşoare cu propriul copil.

ECHIPA PROIECTULUI

- Prof. Înv. Preșcolar: BULAU GEORGETA - Coordonator

- Caragica Nicoleta – membru in comitetul reprezentativ al parintilor

- Mandricel Alina– presedinte al comitetului reprezentativ al parintilor;

- Comanita Alina– membru in comitetul reprezentativ al parintilor

SCOP:

• Valorificarea relaţiei părinte - copil - educatoare, printr-o colaborare responsabilă între partenerii educaţionali

în procesul de formare a personalităţii copilului preşcolar.

• Desfăşurarea la nivel de grădiniţă a unor activităţi cu preșcolarii, cu caracter curricular și extracurricular, cu

implicarea părinţilor

• Dezvoltarea unei colaborări între grădiniță –familie-comunitate.

.

GRUP ŢINTĂ: preşcolarii grupei, părinții acestora;

BENEFICIARI: direcți - preșcolarii grupei, părinții acestora;

indirecți: personalul grădiniței, comunitatea locala.

LOC DE DESFĂŞURARE: Grădiniţa cu P.P. ”Scufita Rosie” Ploiesti, alte locații identificate împreună cu

părinții preșcolarilor.

DURATA: Anul şcolar 2017 – 2018

ANALIZA SWOT

PUNCTE TARI PUNCTE SLABE

-desfăşurarea în bune condiții a activităţilor în cadrul

programului Să ştii mai multe, să fii mai bun!

- dorinţa şi disponibilitatea cadrelor didactice de a iniţia,

pregăti şi desfăşura proiectul;

- disponibilitatea părinților de a se implica în activitățile

directe cu preșcolarii;

-spaţii şi dotări materiale ce permit desfăşurarea

activităţilor propuse.

- cheltuielile generate de activități,

suportate de către părinţi în lipsa

unui eventual sponsor.

- reacția de posesivitate față de

părinte, ce poate fi manifestată de

unii copii în cadrul activităților.

26

CALENDARUL ACTIVITĂŢILOR EXEMPLE DE ACTIVITĂȚI:

1. “ALBA CA ZAPADA” (Atelier de pictura - culori primare )

2. Vizita la serele SGU

3.“Drepturile copiilor prin joc si culoare”-realizare de carte cu lucrari ale copiilor

4. Noi suntem ROMÂNI! Scenetă

5. In asteptarea lui Mos Craciun

6.”Împreună sarbatorim Ziua de nastere a lui Mihai Eminescu Concurs de poezii”

7. Teatru pentru copii

8. ”Confecționăm mărțișoare și felicitări pentru mama!

9.”Incondeiem oua de Paște”

10.Saptamana Nationala a Voluntariatului, Move Week

11.Patrula de reciclare

12. Excursie tematica!” Dinno Parck – RAȘNOV

“In asteptarea lui Mos Craciun”

”Confecționăm mărțișoare și felicitări pentru mama!”

OPORTUNITĂŢI AMENINŢĂRI

- creșterea prestigiului grădiniței în rândul comunității

locale;

- identificarea unor părinți care pot participa zilnic la

activitățile grupei;

- susţinere din partea părinţilor.

- lipsa de implicare şi cooperare a

unora dintre părinţi;

- starea vremii poate aduce

schimbări în ceea ce privește tema

și programul activităților planificate

a se desfășura în aer liber;

27

“Noi suntem ROMÂNI”

“La teatru” “Iubim plantele”

“Move Week”

Revenind la scopul proiectului

Așadar, dragi părinti, , dați copiilor în primii ani din viata, o busola care să îi ajute să distingă între

“bine” și “rău”, între “corect” și “greșit” și tot în primii ani , dați-le lecții despre “ce TREBUIE să facă și

ce nu”. Echipați cu valori, convingeri, amintiri, decizii și instrucțiuni, vor începe “să navigheze pe râul

vieții, supraviețuind calatoriei și bucurân-du-se de peisaj”.

28

.

COPIII - OGLINDA PĂRINȚILOR

Prof. înv. preșc. Chiriță Oana - Grădinița cu P.P. nr. 28 Ploiești

Copilul învață să trăiască de la părinți. Ceea ce sădești în mintea și în inima lor, când sunt mici este

definitor pentru ceea ce vor fi, când o să crească mari. Personalitatea unui copil se construiește treptat, iar ceea

ce văd și simt în jurul lor are mai mare influență decât ceea ce le spui teoretic. Exemplul personal face cât o sută

de sfaturi.

De multe ori părinții pot observa că poate copiii nu sunt atenţi la ceea ce le spun să facă, dar sunt cu

siguranţă atenţi la ceea ce fac părinții. Așa cum se știe, părinţii sunt primele şi cele mai viguroase modele ale lor.

Ca părinţi vă puteţi strădui să le insuflaţi copiilor anumite valori, însă aceştia vor absorbi, în mod inevitabil,

valorile care le sunt transmise prin intermediul comportamentului, sentimentelor şi atitudinilor pe care le aveţi în

viaţa de zi cu zi. Felul în care vă exprimaţi şi vă controlaţi propriile sentimente devine un model pe care copiii

dumneavoastră şi-l vor aminti toată viaţa.

Copiii învaţă neîncetat de la părinţii lor. Ceea ce este cu adevărat important este faptul că puterea exeplului

are o valoare mai mare, în educarea unui copil, decât explicațiile teoretice și sfaturile.

Volumul explică în amănunt fiecare dintre cele 19 afirmații incluse în poem, certificând faptul că acestea

nu sunt doar simple înşiruiri de cuvinte cu caracter memorabil, ci adevărate modele ce pot fi puse în practică de

toţi părinţii, pentru ca fiii sau fiicele lor să ajungă să fie nişte oameni în adevăratul sens al cuvântului. Totodată,

cartea conţine din belşug exemple concrete care ne ajută să înţelegem şi ceea ce ar putea simţi copiii în anumite

situaţii de impact pentru ei, dar şi ce ar trebui să facă părinţii când sunt puşi în faţa unor momente de cumpănă

personală şi familială.

Poemul „Copiii învaţă cee ce trăiesc” vă conectează cu ceea ce ştiţi deja în sinea dumneavoastră.

“Dacă trăiesc în critică şi cicăleală,

copiii învaţă să condamne;

Dacă trăiesc în ostilitate,

copiii învaţă să fie agresivi;

Dacă trăiesc în teamă,

copiii învaţă să fie anxioşi;

Dacă trăiesc înconjuraţi de milă,

copiii învaţă autocompătimirea;

Dacă trăiesc înconjuraţi de ridicol,

copiii învaţă să fie timizi;

Dacă trăiesc în gelozie,

copiii învaţă să simtă invidia;

Dacă trăiesc în ruşine,

copiii învaţă să se simtă vinovaţi;

Dacă trăiesc în încurajare,

copiii învaţă să fie încrezători;

Dacă trăiesc în toleranţă,

copiii învaţă răbdarea;

Dacă trăiesc în laudă,

copiii învaţă preţuirea;

29

Dacă trăiesc în acceptare,

copiii învaţă să iubească;

Dacă trăiesc în aprobare,

copiii învaţă să se placă pe sine;

Dacă trăiesc înconjuraţi de recunoaştere,

copiii învaţă că este bine să ai un ţel;

Dacă trăiesc împărţind cu ceilalţi,

copiii învaţă să fie generoşi;

Dacă trăiesc în onestitate,

copiii învaţă respectul pentru adevăr;

Dacă trăiesc în corectitudine,

copiii învaţă să fie drepţi;

Dacă trăiesc în bunăvoinţă şi consideraţie,

copiii învaţă respectul;

Dacă trăiesc în siguranţă,

copiii învaţă să aibă încredere în ei şi în ceilalţi;

Dacă trăiesc în prietenie,

copiii învaţă că e plăcut să trăieşti pe lume.”

„Copiii învaţă, într-adevăr, ceea ce trăiesc, apoi cresc şi ajung să trăiască ceea ce au învăţat.” Așadar,

creste-ți copilul în prezent așa cum vrei să trăiască în viitor.

Bibliografie:

Dorothy Law Nolte „Copiii învaţă cee ce trăiesc – Educaţia care insuflă valori”, traducere din engleză de Luana

Stoica, Ediţia a doua, Bucureşti, Editura Humanitas, 2006

30

BENEFICIILE PARTENERIATELOR CU FAMILIA

Ed. Ciocîrlie Valentina

Ed. Ioniță Luciana

Grădinița „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” Ploiești

Copiii ai căror părinți le ascultă problemele, îi sprijină în efectuarea temelor, se implică, transformând

experiențele de zi cu zi ale copilului în oportunități de învățare, sau îi îndrumă cu ajutorul materialelor și

instrucțiunilor oferite de cadrul didactic obțin rezultate școlare deosebite. Implicarea părinților în educația

copiilor lor și asistarea acestora în îndeplinirea sarcinilor școlare contribuie la îmbunătățirea performanțelor

școlare și a prezenței la cursuri, precum și la reducerea ratei abandonului școlar și a delincvenței.

Existența unui mediu familial propice, cu așteptări înalte în ceea ce privește succesul școlar al copilului, se

corelează sistematic cu performanțe ridicate la învățătură.

Gradinita si familia sunt doi factori primordiali in educatia copiilor cand se fac primii pasi in viata. Acum

se pun bazele unei personalitati care mai tarziu va fi parte integranta a unei societati a carei cerinte se diversifica

in permanenta. Gradinita trebuie sa gaseasca o punte de legatura cu familia, prezentand parintilor noi cai spre

educatie in beneficiul copiilor.

Educatoarele, care preiau copiii, sunt de multe ori asaltate cu intrebari si cereri ale familiei care exprima

dorinta de a detine in continuare controlul situatiei, fiind ocrotitori, grijulii, uneori marcandu-se prin impulsul de

a verifica toti factorii care actioneaza asupra copiilor lor: de la conditiile materiale, la modul in care personalul

relationeaza cu cei mici.

Orice modificari in comportamentul copiilor, cu exceptia celor absolut pozitive, devin pentru unii parinti motive

de ingrijorare, de suspiciune si ridica semne de intrebare referitoare la influentele din gradinita. Pe de alta parte,

cadrele didactice au nevoie, oricum, de sprijinul familiei copiilor, atat pentru a prelua si dezvolta directiile de

actiune formativ-educative pe care le antreneaza institutional, cat si de a gasi rezolvari concrete la necesitati de

diverse categorii: financiare, practic-aplicative, organizationale sau logistice.

Toate aceste motivatii conduc catre necesitatea unui parteneriat real, activ, cu implicare sustinuta a familiei,

iar programul educativ sa fie cunoscut si inteles de catre parinti si realizat printr-o colaborare stransa intre

institutia familiala si cea prescolara.

Educația presupune să pătrundem în lumea celuilalt, să le vorbim copiilor noștri despre greutățile prin care

am trecut (fără a-i obosi sau plictisi cu ele), de visele noastre (fără a-i constrânge să ni le urmeze), de momentele

de îngrijorare și de momentele cele mai fericite din viața noastră (fără a-i copleși).

Este un pas înțelept acela de a ne lăsa cunoscuți de copiii noștri, pentru ca ei să vină spre noi și să ni se

deschidă. Este o modalitate pe cât de simplă, pe atât de valoroasă de a creea legături solide și profunde.

Putem, totodată, să evităm posibilele prăpăstii emoționale care se pot produce între noi și copiii noștri.

31

PRIORITĂȚI ACTUALE ȘI DE PERSPECTIVĂ

ALE EDUCAȚIEI PARENTALE

Prof. înv. preșcolar Ciulei Florentina Nicoleta

Grădinița „Căsuța cu Povești”, Ploiești

Părinții din zilele noastre sunt capabili de Schimbare dacă li se dă prilejul să fie Instruiți.

FAMILIE ȘI EDUCAȚIE

▪ perspectivă sociologică - familia –un spațiu de trecere în care copiii trebuie să învețe înainte de toate să

genereze propria autonomie

▪ perspectivă psihologică – a asigura suportul fizic și psihologic față de nevoile copilului manifestand

receptivitate față de acesta și angajandu-se în activitățile desfășurate de copil.

▪ perspectivă pedagogică - ,,cei 7 ani de-acasă,,- educația primilor ani este ,,un cec în alb, un prim atestat de

conviețuire socială,,.

Ce este educația parentală?

▪ Este procesul prin care părinții dobandesc cunoștințe despre parentalitate, abilități parentale eficiente, își

măresc gradul de participare și implicare în educația copiilor și nivelul încrederii și autoeficacității în

exercitarea rolului educațional de părinte.

▪ nu orice intervenție asupra părinților (consiliere, sprijin moral, grupuri de suport, informare etc.) poate fi

asimilată educației parentale.

Care sunt tipurile de programe de educație parentală ?

▪ Programele de informare a părinților – susținute de specialiști privind educația, formarea, sănătatea,

îngrijirea copiilor, petrecerea timpului liber, orientarea școlară și profesională.

▪ Programele de susținere a părinților – centrate pe grupuri de discuții, se desfășoară ,,față în față,, prin

acțiuni de orientare și consiliere pentru părinți .

▪ Programele de formare a părinților – vizează educația părinților, însișirea unor tehnici de autocunoaștere și

cunoaștere, se desfășoară în grupuri mai mici sau mai mari,în funcție de obiectivele fixate (jocuri de rol,

discuții libere, valorificarea experiențelor personale etc.)

32

Cum construiesti o legatura pozitiva cu copilul tau?

• Spune-i mereu că îl iubești - deși se subînțelege că parinții își iubesc copii, ei au nevoie să audă frecvent asta

de la tine.

• Fă cunoscute copilului credințele si convingerile tale - lasă-l să te cunoască mai bine prin intermediul lor și

să construiți o relație consolidându-le împreună!

• Crește odată cu copilul tău - pentru aceasta trebuie să faci un lucru foarte simplu: să te joci cu el, să te implici

cât poți în lumea lui, să-i fii aproape!

• Stabilește și păstrează o rutină de seară, înainte de culcare – creează momente unice și speciale între tine si

copil prin citirea unei povești sau printr-o discuție ca de la părinte la copil la ceas de seară.

• Luați masa în familie – faceți un obicei de a mânca odată cu copilul sau de a stabili un program de masă

astfel încât să se reunească toata familia în jurul ei.

• Respectă-ți copilul – acest lucru nu înseamna că trebuie să i te supui; respectul se manifestă prin simplul fapt

de a avea grijă de el, de a-i nu ii ignora dorințele și alegerile; chiar dacă ele nu sunt potrivite, nu le ignora,

explică-i întotdeauna de ce nu pot fi puse în practică.

• Fă din copil o prioritate în viața ta - în masura în care poți, pune-l pe primul loc!

Concluzia:

Legătura părinte-copil trebuie să fie o prioritate actuală și de perspectivă a educației parentale, să fie

pozitivă și echilibrată și să crească progresiv. Ea este menită să atragă fericire, liniște, siguranță și zâmbete.

Dacă părinții își cresc copiii cu dragoste, căldură, grijă și multă răbdare atunci aceștia vor crește ca maturi

responsabili, sănătoși și cu multă ambiție. Totuși, aceste legături între părinți și copii diferă în funcție de religie,

rădăcini de familie sau principii.

Webografie:

http://www.psihosolutii.ro/content/index.php/psihoterapia-copilului/50-relatia-parinte-copil.html

http://cronicileunuipsihoterapeut.ro/2012/07/02/cand-parintii-au-uitat-ca-odata-au-fost-si-ei-copii-sau-

despre-dificultati-in-relatia-parinti

http://www.copilul.ro/pentru-mama/sentimente/Legatura-dintre-parinti-si-copii-lor-a7405

33

PROGRAME DE DEZVOLTARE A ABILITĂȚILOR PARENTALE

DE DISCIPLINARE POZITIVĂ

Constantin Irina, Liceul Tehnologic Cioranii de Jos

A fi părinte poate fi una dintre cele mai frumoase experiențe pe care viață le oferă și poate aduce satisfacțîi

și bucurie dar în același timp,poate fi și un rol solicitant și epuizant. Părințîi se pot confruntă cu dificultăți,având

foarte puțînă pregătire pentru meseria de părinte și pot apărea emoțiile de furie și comportamentele agresive.

Provocarea pentru toți părințîi reprezintă creșterea unor copii sănătoși,bine adaptați,într-un mediu de

încredere,plin de iubire. Familia reprezintă cadrul de baza în care copiii sunt îngrijiți și crescuți,în care creează primele relațîi

importante și se pun bazele dezvoltării. Experțîi în educația modernă a copilului sunt de părere că

abordarea pozitivă deschide o poartă specială de comunicare cu copilul,stimulându-i inteligență,creativitatea și

încrederea în sine. Disciplină pozitivă presupune:

-a impune anumite norme pentru a stabili limite și a educa; -nu presupune folosirea violenței; -poate include impunerea unor penalități dar non violente; -înseamnă învățarea unor comportamente oferind copilului cât mai multe oportunități de învățare,a unor abilități

esențiale pentru a deveni un copil responsabil și autonom,independent; -apelul la autoritatea pozitivă.

Modelele educaționale aplicate de părinți în relațiile cu copiii, pot avea influențe negative asupra

dezvoltării personalitățîi acestora. Nevoile emoționale ale copilului tău sunt aceleași cu nevoile emoționale ale copilului din ține.Așa că nu îți va fi

greu să detectezi și să țîi cont de ele în relația cu copilul tău: 1.Respectul: respectarea copilului înseamnă oferirea de alternative,explicarea motivelor care impun un

coportament sau altul,libertatea de exprimare și de a lua decizii și multe alte lucruri; 2.Sinceritatea: copiii au nevoie de a cunoaște oamenii,de a avea încredere în ei,cu atât mai mult în părințîi lor; 3.Acceptarea: copilul are nevoie să fie acceptat și de părințîi săi indiferent de succesul sau insuccesul acțiunilor

sale,lucru care se poate realiza atât prin încurajări verbale cât și prin încurajări verbale. 4.Dragostea:un copil are nevoie de dragostea părinților săi tot timpul adică atât în momentele fericite cât și cele

triste. 5.Răbdarea: unui copil nu i se poate cere ceva”aici și acum”, ci are nevoie de timp și explicații pentru a se putea

adapta unui comportament sau altul solicitat de adult. 6.Timpul:copilul are nevoie de compania și atenția părinților săi. Nu se poate construi o relație între părinte și

copil atâta timp cât părintele nu are timp pentru copilul sau, este la serviciu mai toată ziua sau are alte priorități

atunci când este acasă. 7.Corectitudinea: este important că, copiii să cunoască regulile,aplicarea lor să fie corectă și constantă. 8.Înțelegerea:copilul are nevoie să fie ascultat și înțeles de părințîi săi.

Cele 10 cele mai întâlnite greșeli ale părinților care afectează dezvoltarea emoțională și comportamentală a

copilului sunt: 1.Observă numai comportamentele neadecvate ale copilului și ignoră comportamentele “bune”. 2. Se ceartă în față copiilor. 3. Transmit mesaje emoționale greșite, care îi invalidează pe copii.

34

4. Pedepsesc copilul în momente de furie sau de criză. 5. Nu își manifestă afecțiunea. 6.Au așteptări nerealiste de la copil. 7. Nu sunt disponibili pentru copiii lor. 8.Sunt hiper-protectivi cu copiii lor. 9.Apelează la bătaie pentru corectarea imediată a comportamentului copilului 10.Nu apelează la ajutor profesionist atunci când au nelămuriri sau nu știu cum să procedeze. În cartea să,”Cum să iubeșți un copil”,Janusz Korcrczak enumeră mai multe principii pe care părințîi ar trebui să

le urmeze.

Cele 10 principii le putem numi cele 10 reguli de aur: 1) Nu aștepta de la copilul tău că va fi că ține,sau cum îți doreșți tu să fie. Ajută-l să devină el însuși! 2) Nu cere de la copil răsplată pentru tot ce ai făcut pentru el! 3) Nu demonstra nemulțumirile tale asupra propriului copil,pentru a nu-ți mânca amarul la bătrânețe! Căci,ce

semeni aia vei culege. 4) Nu aborda problemele copilului cu superioritatea!Viață e oferită fiecăruia după puteri,fii sigur,viață poate fi

dificilă pentru el,nu mai puțîn decât pentru ține,ba poate și mai mmult căci nu are experiență. 5) Nu-l umili! 6) Nu uită,cele mai importante întâlniri sunt întâlnirile cu copiii nostril. Oferă-i atenția maximă-nu știi niciodată

pe cine poți întâlni în propriul copil.! 7) Nu te chinui,dacă poți face totul pentru copilul tău,dar ține minte:pentru copil nu s-a făcut suficient,în cazul în

care nu s-a făcut tot posibilul. 8) Copilul nu e tiran,care îți monitorizează întreagă viață, nu doar carne și sânge. E cană prețioasă,pe care viață ți-

a oferit-o pentru a păstra și dezvoltă focul creativ din ea.Această iubire nelimitată a mamei și a tatălui la care va

crește nu al “nostru” sau “al meu” copil,dar un suflet. 9) Învață să iubeșți un copil străîn.Niciodată nu te comportă cu unul străîn cum nu ți-ai dori să se comporte ceilalți

cu propriul tău copil. 10) Iubește-ți copilul pentru tot ceea ce este el-chiar și dacă este lipsit de talent,fără success,chiar și atunci când a

ajuns adult.Vorbește cu el,bucură-te,pentru că el este o sărbătoare în viață ta.

Că părinte este bine să faci diferența între pedeapsa și consecință. Pedeapsa este un comportament care

umilește, aplicată de către cel puternic. De multe ori părintele este atât de furios când aplică pedeapsa,încât această

este o descărcare a stării sale emoționale. Țipetele,pălmuirea,împingerile și lovirile sunt pedepse care-l rănesc pe copil. Pedepsindu-l

pe copil,părintele conduce decât la sentimente de furie. Consecință este rezultatul unui anume comportament ce îl ajută pe copil să învețe să-

și asume responsabilitatea propriul comportament și să învețe auto-controlul. Când acestea se întâmplă în mod

natural. Atunci când se aplică CONSECINȚELE… -Copilul are ocazia de a-și asumă responsabilitatea faptelor sale;își asumă responsabilitatea propriului

comportament și a consecințelor acestora. -Conduce la construirea autoritățîi și respectului față de părinte; - Copilul va comunica mai bine cu părintele; -Relația copil-părinte va fi consolidate; -Copilul își va asumă același model de disciplinare responsabilă când va deveni părinte.

35

Atunci când PEDEPSEȘTE… -Deseori părintele se simte vinovat; -Copilul va transferă responsabilitatea consecințelor asupra părintelui; -Accentuează polii forță-supunere;

-Copilul va fi mai puțîn comunicativ cu părintele; -Copilul își va pierde încrederea în părinte; -Copilul își va asumă același model bazat pe pedepse de disciplinare când va deveni părinte. Pentu a învață cum să aplici mai eficient acest pas,este important să înveți principiile comportamentelor copiilor

voștri.Așadar,în cele ce urmează voi prezența principiile comportamentului. -PRINCIPIUL nr.1:Un comportant este întărit sau slăbit de consecințele sale. -PRINCIPIUL nr.2:Comportamentul răspunde cel mai bine la consecințe pozitive. -PRINCIPIUL nr.3: Dacă un comportament a fost întărit sau pedepsit se vede doar pe parcurs. -PRINCIPIUL nr.4: Comportamentul este în cea mai mare parte produsul mediului în care se manifestă. Ce învățăm din aceste principii? -Reparați mediul și veți repara și comportamentul!

Prin aplicarea pedepsei fizice,adultul îi sugerează copilului de fapt că “Cel mai puternic are întotdeauna

dreptate”. În concluzie,pentru a putea educa în mod pozitiv,părințîi trebuie să țînă cont de aspecte și măsuri

importante pentru a obține rezultatele dorite: -Este necesar că părințîi să își manifeste necondiționat dragostea față de copil,fiind atenți la ceea ce face

copilul sis a sancționeze comportamentul nedorit,nu copilul! -Părintele nu trebuie să pună semnul egal între copil și comportamentul nedorit pe care îl manifestă! -Să încurajeze comportamentele dorite. Să acorde atenție copilului atunci când manifestă comportamentele

dorite și să îl laude. -Să aplice consecințele care decurg în mod firesc în urmă comportamentelor nedorite,nemaifiind necesară

intervenția prin pedeapsa. Existența unor consecințe în urmă comportamentelor nedorite îl învață pe copil să

devină independent,să ia decizii și să își asume responsabilitatea pentru deciziile luate. -Să îi dezvolte copilului abilități,incurajundu-l să se exprime,să descopere și să exploreze,luând măsuri de

precauție care nu îl îngrădesc. Cu siguranță părințîi își doresc un copil care să devină un adult

independent,curajos,gata să rezolve și să facă față situațiilor din viață. Este util că cei mici să învețe să facă

lucrurile care le vor folosi pentru viitor,în funcție de consecințele directe,nu pentru că sunt șantajați emoțional

sau amenințați. -Să stabilească reguli pentru toată familia. Se recomandă că regulile să fie stabilite de întreagă familie,ascultând părerile tuturor membrilor;să fie clare

și specifice,să fie formulate pozitiv-ceea ce înseamnă să spună copilului ce să facă,nu ce să nu facă; să fie ușor

de pus în practică; să fie urmate de întreagă familie; să fie puține la număr; să fie realiste si sa fie vizibile pentru

întreagă familie. Dar cel mai important aspect este că noi adulții să înțelegem că al nostru copil are nevoie de timp pentru a

internaliza o regulă. Și,înainte de timp, aș spune că are nevoie să vadă mai întâi cum se face ceva. Drept

urmare,atunci când vrem că un copil să respecte o regulă,primul lucru pe care trebuie să-l facem este să le oferim

un exemplu, să fim noi exemplul respectiv.

36

PROGRAMUL ,,ȘCOALA PĂRINȚILOR”

PROIECTUL ,,AI GRIJĂ DE COPILUL TĂU!”

Prof. înv. primar Constantin Silvia Florentina,

Şcoala Gimnazială Ţintea, Băicoi - Prahova

Motto:

,,Educația copiilor e un lucru gingaș…Când duce la rezultate, ea n-a fost decât luptă și grijă, când nu

reușește, durerea nu mai cunoaște margini.”

DEMOCRIT, Fragmente 275

ARGUMENT

Atunci când părinții sunt implicați în activități de parteneriat cu școala, rezultatele obținute sunt mai bune iar

rata eșecului școlar este mai scăzută. Părinții trebuie să știe cum să-și educe și să-și ajute copiii, în orice

situație.Grija părintească este bunăvoința de a fi prezent atunci când copiii au nevoie de tine, este interesul pe

care îl au părinții pentru bunăstarea acestuia, cât și față de ceea ce sunt, este dorința ca ei să fie fericiți și

înțelegerea pentru eșecurile pe care le au.Una dintre problemele pe care dascălii le ridică în permanență, este

aceea a lipsei de interes și de implicare din partea părinților pentru procesul educativ atât școlar cât și

extrașcolar.Daca părinții nu înțeleg care sunt nevoile unice ale copilului lor nu vor fi capabili să le ofere ceea ce

aceștia au nevoie.Părinții trebuie să perceapă copilul așa cum este el, în mod realist copilul trebuie înțeles în

funcție de vârsta lui cronologică si mentală. Pentru a dezvolta constant și total existența lor, în perioada în care

sunt încă în creștere, copiii au nevoie de o relație sănătoasă și permanentă cu adulții care țin cu adevărat la ei și

care le umplu rezervorul emoțional ori de câte ori este nevoie. Toți părinții știu că și copiii lor au nevoie de

iubire, dar puțini le arată afecțiunea activă de care au nevoie. Pentru a putea oferi iubire necondiționată și pentru

a reuși să păstreze mereu plin rezervorul emoțional al copilului, părintele trebuie să-l plaseze pe acesta pe primul

loc în ierarhia priorităților sale.

GRUP ȚINTĂ: beneficiari direcți: 23 părinți;

beneficiari indirecți: elevii clasei a III a;

DURATA :6 luni

INIȚIATORI PROIECT: Prof. înv. primar Constantin Silvia

COLABORATOR: Psih. Nica Monica

OBIECTIV GENERAL: Promovarea principiilor democratice în relația părinte – copil;

OBIECTIVE SPECIFICE:

1. Creșterea înțelegerii de către părinți a responsabilităților lor, în asigurarea sănătății copiilor, a dezvoltării lor

socio-emoționale și integrării lor sociale;

2. Antrenarea părinților în viața școlii, prin acordarea unor responsabilități controlate;

3. Identificarea situațiilor problematice existente în școală și familie și care impun abordări specifice pe parcursul

anului școlar 2017 -2018;

4. Crearea unui mecanism coerent pentru întărirea cooperării dintre școală și familie;

5. Dezvoltarea abilităților de comunicare, optimizarea comunicării în triada părinte-elev învățător;

ETAPELE PROIECTULUI

Realizarea unui studiu în vederea identificării tipurilor de părinți și atipurilor de copii;

Întocmirea proiectului;

Organizarea întâlnirilor cu părinții;

Distribuirea materialelor de informare apărinților;

Desfășurarea calendarului de activități stabilit pentru proiect;

37

TEMATICA

Climatul afectiv al copilului și personalitatea copilului;

Disponibilitatea copilului față de școală;

Pietrele de temelie pentru o educație eficientă a copiilor;

E normal să-ți exprimi sentimentele negative sau să spui NU…

Ce stiți despre prietenii copiilor d-voastră?

Cum reacționăm logic în fața unor greșeli ale copiilor?

Aplicarea corectă a sancțiunii;

RESURSE

Materiale: sala de clasă, baza tehnico- didactică a școlii( videoproiector, calculator, ecran de proiecție),

broșuri, fișe de lucru, portofolii cu materiale diverse, coli flipchard, fotografii, filme Power-Point;

Umane: directorul școlii, părinții elevilor clasei a III a, învățătorul clasei, psihologul școlii;

Temporale : 6 luni;

NR.

CRT

CONȚINUT MIJLOC DE

REALIZARE

DATA PARTICIPANȚI

1 Climatul afectiv al copilului și

personalitatea acestuia

Rezervorul emoțional al copiilor

Pietrele de temelie pentru o educație

eficientă a copiilor

Chestionar – părinți

Prezentare:

,, E normal să fii altfel

decât ceilalți”

Broșuri

decembrie

2017

Părinții

Învățătorul

Psihologul școlar

2 Copilul și școala

Resurse materiale și financiare la

îndemâna fiecărui părinte

Întâlnire, dialog,

dezbatere

ianuarie

2018

Părinții

Învățătorul

3

Copii buni într-o lume negativă

E normal să-ți exprimi

sentimentele negative sau

să spui nu…Cum suporți

ca părinte?

Prezentare material PPT

februarie

2018

Părinții

Învățătorul

Psihologul școlar

4 Ce știți despre prietenii copilului d-

voastră?

Portofoliul prietenilor

Broșuri

Prezentare - situații

diverse

martie

2018

Învățătorul

Directorul

Părinții

5 Aplicarea sancțiunii- Reguli și

modalități de aplicare a sancțiunilor și

recompenselor

Exemple

Prezentare flipchard

Rolul regulilor

aprilie

2018

Părinții

Psihologul școlar

Învățătorul

6 Chestionare finale Analiza proiectului–

discuții

Evaluare finală: plusuri,

minusuri.

mai

2018

Părinții

Învățătorul

Psihologul școlar

38

39

FAMILIA ŞI GRĂDINIŢA

Prof. înv. preșc. Curelea Irina

G.P.P. ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” Ploiești

,,Fiecare copil pe care îl educăm este un OM dăruit societăţii” (N. Iorga)

Responsabilitatea educării copilului revine familiei în primele etape ale vieţii. În mod firesc, părinţii

sunt primii educatori ai copilului. Cei mici sunt apoi înscrişi în grădiniţă, o instituţie care le asigură condiţiile

necesare pentru dezvoltarea în concordanţă cu nevoile individuale. Vine apoi rândul profesioniştilor din

grădiniţe şi şcoli să se ocupe de educarea şi formarea copiilor printr-o metodologie şi un curriculum specific

vârstei acestora.

Grădiniţa reprezintă un important mediu de socializare. Ea îi ajută pe copii să interacţioneze între ei, dar

şi cu adulţi. Aici li se oferă acestora un mediu primitor, adecvat învăţării. Totodată, grădiniţa oferă suport pentru

valorificarea potenţialului fizic şi psihic al fiecărui copil. De asemenea, grădiniţa sprijină copilul în interacţiunea

cu mediul, favorizează descoperirea de către fiecare copil a propriei identităţi şi îi formează o imagine de sine

pozitivă. Dar educaţia copiilor, priviţi ca cei mai tineri membri ai unei comunităţi, este responsabilitatea întregii

comunităţi. Ea este leagănul creşterii şi devenirii copiilor ca viitori adulţi responsabili de menirea lor în folosul

întregii comunităţi, motiv pentru care cel mai important parteneriat care este necesar a fi implementat este cel

dintre grădiniţă şi familie.La dezvoltarea durabilă a societăţii umane, în general și la dezvoltarea personalităţii

copiilor, în special, o contribuție importantă o are educaţia formală, nonformală şi informală. În ansamblul ei

educaţia este determinată de o sumă de factori. Dintre aceștia familia și grădinița au un rol important,

reprezentând doi factorii activi, care printr-o colaborare eficientă, îl vor ajuta pe copil să se integreze mai ușor

în programul școlar.

Colaborarea reală, are impact pozitiv asupra realizării obiectivelor educaţionale în

conformitate cu particularităţile de vârstă, cognitive, socio-emoţionale şi comportamentale ale

copiilor şi totodată vine în întâmpinarea situaţiilor în care factori perturbatori pot influenţa

dezvoltarea armonioasă a personalităţii copilului.

Atât parteneriatul grădiniţă-familie, acţiunile ce se desfăşoara de comun acord în diferite

medii (grădiniță, săli de spectacol, în aer liber, muzee, sere, magazine…) şi sunt cuprinse în planul

de acţiune, cât și continuarea de către familie a activităţilor desfăşurate în grădiniţă, nu fac decât

să ducă la o mai bună formare a copilului, să se pună bazele omului modern de mai târziu.

La magazinul ,,Ma bebe”

40

În activitatea pe care am desfășurat-o în cei 37 de ani alături de atîtea generații de preșcolari și membrii

familiilor lor, am urmărit , cu precădere, următoarele aspecte:

- care este regimul zilnic din familie;

- ce relaţii sunt între părinţi şi unitatea cerinţelor dintre aceştia în ceea ce priveşte educaţia copilului;

- importanţa climatului afectiv pentru dezvoltarea personalităţii copilului;

- necesitatea cunoaşterii copilului, a nevoilor acestora şi a modului de a i le satisfice;

- care sunt jocurile şi jucăriile copilului și tot ceea ce ar putea influenţa dezvoltarea acestuia.

Părinţii trebuiesc ajutați să-şi cunoască copiii, să le identifice nevoile şi să sprijine dezvoltarea şi

creşterea lor armonioasă.

Formele de colaborare nemijlocită diferă în funcţie de scopul urmărit şi formele concrete de realizare.

- ședințele, mesele rotunde şi referatele prezentate cu anumite prilejuri, pe teme de dezvoltare a personalităţii

specifice vârstei, pe relaţii intra şi inter familiale, au scopul de a face cunoscute noţiuni de interes şi exemple de

bune practici;

Acţiunile la care am invitat să

participe părinţii în grădiniţă au fost din

ce în ce mai variate, atât ca domenii de

implicare cât şi ca specific.

Acestea au reprezentat, de-a

lungul anilor, conținutul unor parteneriate

plăcute, interesante și constructive din

care fiecare am avut câte ceva de învățat

în folosul deplin al copiilor.

Obiective generale ale unui astfel de

parteneriat urmăresc două aspecte:

- Formarea unor deprinderi şi bune practici de

relaţionare şi comunicare între preşcolari,

părinţi şi educatoare.

- Dezvoltarea unor atitudini pozitive faţă de

problemele educative ale preşcolarilor, dar şi

eliminarea discriminărilor de orice natură.

La serbare

Atelier de

creație

41

- organizarea unor expoziţii cu lucrările copiilor fac posibilă o mai bună cunoaştere a acestora prin prisma

rezultatelor muncii lor;

- participarea la activităţi demonstrative îi ajută pe parinți să cunoască metodele şi procedeele folosite de

educatoare şi le sugerează anumite modalităţi concrete de îndrumare a jocurilor, de folosire a jucăriilor precum

şi observarea modului de comportare al copilului în colectivitate;

- serbările, plimbările, vizitele și excursiile reprezintă activități commune prin care se dezvăluie talente,

comportamente și obiceiuri ce pot constitui exemple sau, dimpotrivă, solicită o intervenție comună pentu

ocorectare eficientă și rapidă.

În acest context părinţii au şansa de a deveni participanţi la educaţie datorită implicării efective, iar prin

natura sentimentelor unice și a emoţiilor trăite alături de micuți, au prilejul de a sta foarte aproape de ei, de a-i

înţelege mai bine, de a-i observa. Datorită acestor acțiuni comuneacum părinții pot fi fermi convinşi de buna

colaborare cu instituţii şi specialişti în dezvoltarea psihică şi fizică a copiilor lor , în cadrul unui proces

instructiv-educativ bine fundamentat şi organizat.

- să le prezinte copiilor grădiniţa ca un loc în care ei se pot juca împreună cu alţi copii, în care pot învăţa lucruri

noi şi interesante;

- să cunoască programul grădiniţei şi pe educatorii copilului lor;

Beneficiari direcți ai acestui

parteneriat sunt în primul rând copiii, ei simt

dragostea şi apropierea părinţilor și a cadrelor

didactice, nu numai prin bunăvoinţa şi

bucuriile ce li se oferă acasă ci şi interesul pe

care părinţii îl acordă în realizarea activităţilor

din grădiniţă. Copiii devin mai siguri pe

sine,mai liniștiți, mai comunicativi, mai

prietenoși și au prilejul de a trăi mândria de a-şi

vedea părinţii în situaţii apropiate lor ceea ce ii

determină să-i aprecieze şi mai mult.

În concluzie activităţile desfăşurate în parteneriat

cu părinţii sunt modalităţi propice pentru atingerea

unor obiective comune în ceea ce priveşte educaţia

preşcolarilor, la acestea adaugându- se plăcerea de

a fi alături de colegi, activităţile desfăşurându-se

într-o atmosferă de voie bună, având, pe lângă

valoarea social–educativă şi un efect reconfortant.

Din acest motiv, recomandăm părinţilor:

La Muzeul Cinegetic

Posada

De ziua României

42

- să vorbească cu educatorii, să stabilească o relaţie adecvată cu aceştia;

- să ofere informaţii suficiente educatorilor şi să ceară sfatul acestora;

- să participe la evenimentele din grădiniţă (Ziua copiilor, Ziua grădiniţei, serbări, şezători etc.);

- să se ofere voluntari prin implicarea în activităţi şi să ceară şi membrilor comunităţii lucrul acesta;

- să dorească să participe la luarea unor decizii cât mai bune pentru grădiniţă;

- să discute permanent cu copilul despre ce se întâmplă în grădiniţă;

- să creeze acasă un mediu bun de joc şi educaţie.

Din această perspectivă, la grupele pe care le-am condus am organizat o serie de activităţi în parteneriat

cu părinţii, care s-au bucurat de un real succes, atât în rândul preşcolarilor, cât şi al părinţilor. Cele câteva

aspectele fotografice insedate în marerial reprezintă doar o mica parte din multele anintiri frumoase care vor

rămâne peste timp. Din punctual meu de vedere, cultivarea unor relaţii de parteneriat efectiv între grădiniţă şi familie, în sprijinul

educaţiei şi creşterii copilului, reprezintă primul pas către o educaţie deschisă, flexibilă şi dinamică a personalităţii

copilului și cheia succesului viitor în adaptarea şi integrarea în activitatea şcolară.

Bibliografie

1. Dumitrana, M., Copilul, familia şi grădiniţa. Iaşi: Editura Compania, 2000;

*** Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Împreună pentru copii: grădiniţa şi comunitatea. Modul

general pentru personalul grădiniţei, Bucureşti, 2008.

La Muzeul Ceasului

43

,,OMUL NU SE NAȘTE UMAN,

CI DEVINE IN PROCESUL EDUCAȚIEI’’ R. E. Park

Datcu Daniela Elena - Prof. înv. preșcolar

Grădinița Nr. 28, Ploiești

Ca orice instituție și instituția familiei iși are funcția ei care în trecerea de la tradiționalitate la

modernitate pierde din importanța funcției socializatoare.

Socializarea este un proces de transmitere - asimilare a atitudini-lor,valorilor,concepțiilor sau

modelelor de comportare specifice unui grup în vederea formării, adaptării și integrării sociale a unei persoane.

Conform acestei definiții părinții au rolul de a oferi copilului șansa formării sale sociale,dobândirii

echilibrului emoțional și a integrării în viața socială.

Însă nu trebuie să ignorăm faptul că părinții exercită influențe educaționale asupra copiilor prin două

modalităti.

În mod direct,prin acțiuni mai mult sau mai puțin organizate și dirijate,utilizând o serie de metode și

tehnici educative.

În mod indirect,prin exemplele de conduită oferite,precum și prin climatul psihosocial existent în

grupul familial.

Marele pedagog John Locke,convins de puterea exemplului în familie,afirma : ,,Nu trebuie să faceți în

fața copilului nimic din ce nu vreți să imite’’.

Unii părinți sunt prea grijulii...Căutând să-i protejeze,îi răsfață.Copiii devin fricoși,lipsiți de

inițiativă,agățați de fusta mamei dar și pretențioși,greu adaptabili la regulile vieții sociale în afara casei,între

colegi.

Dacă parinții sunt foarte severi ,copiii sunt lipsiți de afecțiune ceea ce va duce la apariția unor tulburări

în dezvoltarea psihică.

Alti părinți greșesc prin schimbarea atitudinii .Sunt prea severi sau prea îngăduitori ceea ce face ca

micuții să aibă o comportare neechilibrată și oscilantă.

Lipsa de supraveghere,dezinteresul,indiferența față de ceea ce gândește copilul este o mare greșeala

educativă care duce adesea la pierderea lui de sub control,acesta devenind un copil-problemă din punct de vedere

social.

Psihicul copilului este sensibil la situațiile conflictuale care apar în familie.El simte cele mai mici

schimbări de atitudine față de el sau intre părinți și este puternic tulburat de certuri, neînțelegeri.

J.Piaget,J.Bruner,U.Șchiopu,E.Verza sunt câțiva dintre psihologii preocupați de importanța implicării

responsabile a adulților în educarea copiilor și în urma dezbaterilor s-au stabilit zece reguli de bază:

1. Să-ți iubești copilul ! Să te bucuri de el,să-l accepți așa cum este,să-i dai prilej să te iubească !

2. Să-ți protejezi copilul,să-l aperi de primejdii fizice și sufletești !

3. Să fii bun exemplu pentru copilul tău,să-i transmiți valorile și normele etice ale societății !

4. Să te joci cu copilul tău,să-ți faci timp pentru el,să iei în serios jocurile lui, te familiarizezi cu

imaginația lui !

5. Să lucrezi cu copilul tău, să-l ajuți sa participe la treburile zilnice din gospodărie !

44

6. Să lași copilul să dobândească singur experiențe de viață chiar dacă sunt puțin riscante !

7. Să-i arăți copilului oportunitățile în conformitate cu înzestrările și talentele fiecăruia !

8. Să-l înveți să fie ascultător astfel încât prin acțiunile lui să nu genereze suferință nici pentru familie,

nici pentru alții !

9. Să aștepți de la copil numai aprecierile pe care le poate da conform gradului de maturitate și propriei

experiențe !

10. Să-i oferi copilului trăiri cu valoare de amintire respectiv întâlniri cu prietenii,

călătorii,vacanțe,spectacole,serbări de familie,manifestări sportive !

Cantitatea de informații și cunoștințe disponibile este mare.Cu toate acestea,noile generații nu sunt

întotdeauna formate pentru a gândi ci pentru a repeta informații.În cartea ,,Părinți străluciți,profesori fascinanți’’

Augusto Cury atrage atenția asupra necesității schimbării felului in care se face educația contemporană.

Generația actuală de părinți vrea să compenseze timpul petrecut împreună, oferindu-le celor mici

jucării, haine, plimbări în străinătate, telefoane ultra performante, antrenându-i într-o mulțime de activități

extrașcolare: limbi străine, dans modern, sport, informatică, muzică... Intenția este buna, însă părinții nu înțeleg

că toate acestea blochează copilăria în care cel mic are nevoie să se inventeze, să înfrunte riscuri,să sufere

decepții, să aibă timp de joacă și să se bucure de viață.

O consecință a creării acestui univers artificial în care cresc copiii noștri este blocarea inteligenței. Noi,

adulții responsabili cu educația tinerei generații trebuie sa fim conștienți că nu e suficient să-i învățăm să opereze

cu elemente logice. E foarte important să știe cum să abordeze eșecurile, cum să-și rezolve conflictele

existențiale pentru că viața este plină de contradicții și probleme care nu pot fi calculate...

Atitudinea părinților în munca educativă este hotărâtoare. Makarenko, un mare pedagog, se adresa

părinților astfel : ,,Să nu credeți că educați copilul numai atunci când vorbiți cu el, cănd îl povățuiți sau îi

porunciți. Îl educați în fiecare moment al vieții voastre, chiar și atunci când nu sunteți acasă. Felul cum vă

îmbrăcați, cum vorbiți, cum vă bucurați sau cum vă întristați, cum vă purtați cu prietenii sau cu dușmanii, felul

cum citiți ziarul, toate au pentru copil însemnătate. Copilul vede sau simte cea mai mică schimbare de ton, orice

subtilitate a gândurilor voastre ajunge la dânsul pe căi pe care voi nu le observați...’’

Bibliografie

Mitrofan Iolanda,Ciuparcă Cristian: Incursiuni în psihologia familiei, Editura Press, București 1998

Voinea Maria: Sociologia familiei,Editura T.U.B., București 1993

Ionescu Mihaela,Negreanu Elisabeta//Educația în familie. Repere și practici actuale, Editura Cartea

Universitară,București, 2006

45

ALĂTURI DE COPIL ÎN SALA DE GRUPĂ

PROF. ÎNV. PREŞCOLAR, DOBRE ZOICA

GRĂDINIŢA CU P.P. SCUFIŢA ROŞIE, PLOIEŞTI

Educaţia parentală este resimţită din ce în ce mai mult în societatea românească ca o necesitate. Părinții

aduc pe lume copii într-o lume în continuă mişcare, în care situațiile conflictuale apar cu o frecvență

îngrijorătoare, părinții nu reuşesc să comunice eficient cu copilul, iar acesta este supus destul de des neglijării,

“uitat” în faţa TV-ului sau tabletei. S-a facut simţită astfel o nevoie de reînnoire a cunoștințelor, deprinderilor

și valorilor la care părinţii să poată apela pentru a putea menţine o bună comunicare pe termen lung cu copilul,

fără a renunţa complet la valorile familiei, care răman în continuare cel mai bun cadru de dezvoltare al copilului.

Aceste constatări trebuie să ne mobilizeze pe noi, adulții, părinți și cadre didactice, să dialogăm mai mult cu ei,

să le fim aproape cât de mult putem, pentru a nu-și pierde veselia, încrederea, siguranța, sensibilitatea, curajul.

Programul de activităţi educative desfășurate cu părinții la grupa mare, pentru anul școlar 2017-2018, a fost

pus la dispozitia părinților preșcolarilor pentru a facilita o colaborare reală și eficientă părinte - copil,

aprofundând și responsabilizând relația dintre cei doi actori participanți la actul educațional, prin iubire, prin

timp de calitate petrecut împreună.

Prezint în continuare câteva dintre activitățile desfășurate la grupă, alături de părinți, pe parcursul anului

școlar curent.

În luna octombrie am organizat activitatea integrată în cadrul temei anuale de studiu „Când, cum şi de ce

se întâmplă?” denumită “Toamnă frumoasă şi harnică” ca evaluare a proiectului tematic. Aceasta s-a desfășurat

pe parcursul unei zile și a fost de tipul: Verificare și consolidare de cunoștințe, astfel:

ADP Întâlnirea de dimineaţă: Salutul, calendarul naturii, noutatea zilei;

Tranziţii: „Un, doi, trei” și joc muzical; „Câte unul pe cărare”

Rutine: „Singurel mă îngrijesc! (deprinderi de ordine, autoservire şi igienă)

ALA – Biblioteca – Cartea Toamnei – confecție

Știință – Tablou de toamnă – colaj

Joc de masă – Din jumatate-întregul - reconstituire

DLC – Educarea limbajului – joc didactic „Spune, cine sunt? ”

DEC – Artă -„Darurile toamnei” – (ștampilare cu fructe naturale) – lucrare colectivă

ALA – Euritmie – Valsul toamnei

OBIECTIVE OPERAȚIONALE

Cognitive:

– să descrie fructele şi legumele de toamnă;

– să reconstituie întregul prin îmbinarea celor două jumătăți;

– să pună întrebări;

46

– să coopereze cu colegii și părinții la realizarea colajului.

Psiho- motrice:

– să asambleze paginile realizând o carte cu legume/fructe cu ajutorul părinților;

– să sorteze jetoanele cu fructe, legume şi flori, conform indicaţiilor;

– să se grupeze pe echipe conform cerinţei;

– să execute în grup tema dată, folosind materialele de lucru specifice activităţilor artistice- plastice alături de

părinți;

Afectiv – motivaţionale:

– să-şi cultive sentimentele de dragoste şi admiraţie faţă de anotimpul toamna;

– să se conformeze regulilor grupului, cooperând pentru realizarea temei.

STRATEGII DIDACTICE

Metode şi procedee: observatia, demonstratia, conversaţia, explicaţia, exerciţiul, expunerea, surpriza, jocul

didactic, brainstorming.

Mijloace didactice: legume, fructe şi flori în stare naturală, jetoane, lipici, carton colorat, tablă magnetică,

coşuleţe, flipchart, calculator, videoproiector, recompense.

ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII: frontal, pe echipe, individual.

BIBLIOGRAFIE:

• MECT – “Curriculum pentru învăţământul preşcolar”, 2008, Ed. DPH

• Silvia Breben – “Metode interactive de grup” – ghid metodic, Editura Arves, Craiova, 2002.

• L. Culea, A. Sesovici – „Activitatea integrată în grădiniţă”, Bucureşti, Ed. DPH, 2008

Scenariul zilei

După asigurarea condițiilor necesare desfășurării optime a activității și pregătirea climatului psiho-afectiv,

se face captarea atenţiei printr-o ghicitoare: Frunzele pe ramuri /Au îngălbenit / Plouă, plouă întruna, / Cine a

sosit?

Reactualizarea cunoștințelor se realizează prin descoperirea elementul surpriză și se aduc în discuție

noțiunile despre toamnă, reîprospătând cunoştinţele acumulate pe parcursul derulării proiectului tematic.

Anunţarea temei şi a obiectivelor se realizează prin versurile: Astăzi vreau să-mi arătaţi / Dacă ştiţi să vă

jucaţi!/ Bine toţi să vă gândiţi,/ Şi să-mi spuneţi tot ce ştiţi!

Preșcolarii sunt îndrumați către cele trei centre de interes deschise prin luarea unui jeton din cutia Mâna

oarbă fiindu-le prezentate sarcinile fiecăruia, după care vor trece la realizarea temelor propuse. În realizarea

sarcinilor copiii sunt ajutați și îndrumaţi de către adulți.

Munca fiecărei echipe va fi analizată şi la nevoie corectată și recompensată prin aplauze.

Cu ajutorul tranziției „Un, doi, trei” copiii vor trece la următoarea etapă a zilei și anume Jocul didactic „Ghicește,

cine sunt!”

Sunt comunicate regulile jocului: Eu sunt Toamna cea ghiduşă / Ce vă-mbie jucăuşă / Ca din coşurile-ncărcate,/

Să alegeţi pe gustate!

47

Se va lucra pe echipe. Ex.–echipa galbenă va selecta din mulţimea de jetoane

unul și va adresa indicii echipei adverse, până când aceasta recunoaște

imaginea.

În complicarea jocului, se va cere copiilor să formuleze propoziții cu

anumite cuvinte.

La finalul jocului, se centralizează punctajul și se stabilește echipa

câștigătoare.

Pentru obținerea performanței, cu ajutorul tranziției Hai fuguta!, preșcolarii

părăsesc sala de grupa, și se pregătesc pentru activitatea de Educație Plastică

Livada cu meri si peri (ștampilare cu fructe naturale).

După finalizarea lucrărilor colective se va desfășura jocul distractiv Cursa

Legumelor.

Copiii sunt felicitați pentru îndeplinirea cu succes a tuturor sarcinilor și prin intonarea cântecului Ploaia,

încheie aceasta activitate pregătindu-se pentru momentul de euritmie Valsul Toamnei.

În încheierea activității se fac aprecieri asupra modului de desfăşurare, implicare, dăruire în realizarea

sarcinilor propuse pe parcursul întregii zile, iar copiii sunt recompensați cu stickere diverse.

Instantanee din timpul activităților:

48

49

PROIECT DE ACTIVITATE

Prof. înv. preşcolar: Ene Magdalena

Unitatea de învăţământ : Grădiniţa cu PP „Scufița Roșie” Ploiești

1. Grupa: Mare

2. Domeniul de studiu/Tipul de activitate: DOS - Educaţie pentru societate

3. Tema: “ Aşa da, aşa nu!”

4. Mijloc de realizare: joc didactic

5. Tipul de lectie: – de fixare și sistematizare a cunoştinţelor

6. Durata: 40’

7. Scopul activității:

▪ Educarea copiilor în sensul păstrării şi respectării sănătăţii mediului;

▪ Cultivarea dragostei pentru mediul natural prin antrenarea în activităţi menite să contribuie la protejarea şi

ocrotirea acestuia;

8. Obiective operaţionale:

▪ Să descrie minim trei caracteristici ale mediului natural prezentat in imagini;

▪ Să precizeze regulile de minimă protecţie a naturii;

▪ Să enumere efectele negative ale activităţii omului, comportamente neconforme cu regulile de protecţie a

mediului;

▪ Să precizeze activităţi întreprinse de om în folosul ocrotirii mediului;

▪ Să participe activ la activitatea de îngrijire şi ocrotire a mediului natural;

9. Strategii didactice:

Metode si procedee: conversaţia; explicaţia; bulgărele de zăpadă; (brainstormingul) problematizarea, jocul

didactic.

Mijloace de învăţământ:

▪ material demonstrativ: Globul pământesc (planşă şi obiect)

▪ material individual realizat de către copii în cadrul activităţilor practice şi artistico-plastice; materiale

necesare activităţii artistico-plastice;

▪ laptop, proiector, ecran proiector, ;

Strategie stimulativ – evaluativa: aplauze; stimulente.

12. Regulile de joc:

▪ Un porumbel mesager vine cu o scrisoare sugerând copiilor sarcina pe care ei o au de îndeplinit (propusa prin

obiectivele jocului), şi cu stimulente pentru echipa câştigătoare. Ca modalitate de formare a grupurilor se recurge

la modalitatea cartonaşelor cu simboluri (cu flori, copăcei, porumbei). Cele trei echipe formate vor avea de

îndeplinit diferite sarcini şi vor răspunde la întrebările educatoarei. La sfârşitul jocului, echipa câştigătoare va primi

stimulente şi împreună cu ceilalte echipe vor decora globul pământesc ce anterior simboliza un chip trist, cu flori,

copăcei, porumbei – materiale primite pe parcursul derulării jocului, şi-l vor transforma într-un chip surâzător,

vesel, sugerând astfel că şi-au dus la îndeplinire sarcinile.

13. Element de deschidere: – Scrisoarea Pământului către copii:

„Dragi copii, Sunt foarte bolnav. Mă ameninţă din ce în ce mai multe pericole. Mi se risipesc bogăţiile. Îmi mor

animalele. Îmi dispar plantele. Oamenii se îmbolnăvesc sau suferă de foame. Stratul de aer care mă apără de razele

puternice ale Soarelui se subţiază. Mă acoperă gunoaiele. Este atât de murdar în jur! Sunt în mare pericol!

Ajutaţi-mă, prin acţiunile voastre să descopăr care sunt cauzele suferinţei mele, ajutaţi-mă să fiu curat şi plin de

viaţă !”

14. Bibliografie:

- Geamănă, Nicoleta Adriana, Să învăţăm despre mediu, București, Direcţia Generală pentru Învăţământ

Preuniversitar, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, 2005.

50

Desfăşurarea activităţii

Momentele

activităţii

Activitatea

educatoarei

Activitatea copiilor

Metode

şi procedee

Mijloace

de învăţământ Tim

p

1 2 3 4 5 6

Organizarea activităţii

Organizarea spaţiului

educativ,

Pregătirea

materialului;

Participă la pregătirea

pentru activitate a sălii de

grupă

2’

Introducerea

în activitate

Captarea

atenţiei;

Enumerarea

obiectivelor

Anunţă tema şi

regulile jocului, precum

şi obiectivele urmărite.

Repeta tema activităţii.

Un copil care ştie să

citească

va da citire scrisorii aduse

de către porumbelul

mesager.

Conversaţia

Scrisoarea

Pământului,

globul pământesc

5’

Reactualiza-rea

cunoştinţelor

Solicită

reactualizarea

cunoştinţelor prin

prezentarea unor

scurte

filme video despre

materialele

refolosibile şi despre

caracteristicile

mediului.

Urmăresc momente

video şi răspund

întrebărilor adresate de

către educatoare

Conversaţia;

explicaţia,

problemati-

zarea

Televizor, aparat

video şi

casete

video

5’

Prezentarea

şi desfăşurarea jocului

(Conducerea învăţării,

Obţinerea performanţei)

Solicită copiilor să

răspundă întrebărilor

formulate şi, prin

intermediul desenului,

aplicând metoda

“bulgărele de zăpadă”,

să analizeze la nivel de

echipă ideile

membrilor.

Punctează răspunsurile

prin acordarea unor

elemente decorative –

flori, copaci,

porumbei,

corespunzătoare

simbolului fiecărei

echipe.

Furnizează în cadrul

jocului informaţiile

cele mai convingătoare.

Bulgărele

de zăpadă,

brain-

storming-ul,

Foi de

hârtie, elemente

decorative (flori,

copaci, porumbei)

18’

51

Asigurarea

Feedback-

ului

Va aduce în atenţia

copiilor imaginea

Globului pământesc

„trist” şi va sugera

alegerea unei

modalităţi de a-l

înveseli.

Vor schimba mimica

Globului ataşând pe

chipul acestuia o gură

surâzătoare şi coroniţă cu

flori, porumbei, copăcei.

Conversaţia,

exerciţiul

practic;

Globul pământesc

(planşă şi obiect),

elemente

decorative (flori,

copaci, porumbei),

materiale necesare

activităţilor

artistico-plastice

(aracet, pensule,

creioane etc.)

7’

Încheierea

activităţii

Face aprecieri cu

privire al

desfăşurarea

activităţii.

Aleg locul potrivit pentru

planşa cu globul pământesc

şi interpretează cântecele –

„O lume minunată” şi

„Copăcelul din grădină”.

Planşa realizată

de către copii

cu globul

pământesc

3’

52

IMPORTANŢA PARTENERIATULUI DINTRE

GRĂDINIŢĂ ŞI FAMILIE

Prof. înv. preșcolar Grigore Elena Oana

Grădinița cu P.P nr. 28 Ploiești

“Un copil este ca o sămânţă de floare...Cât de frumos va creşte, cât de frumos va rodi, depinde de

grădinarul care o va îngriji, de ce pământ şi de câtă lumină şi apă are, de cât e de ferită de frig, de furtună şi de

soare prea tare. E atât de plăpândă...Cum ai putea s-o rupi ori să o calci în picioare, când e tot ce va mai rămâne

în urma ta?”

(Irina Petrea)

A fi părinte la începutul mileniului trei, într-o perioadă marcată de profunde şi rapide transformări sociale,

este o misiune din ce în ce mai dificilă . Familia are nevoie de sprijin şi susţinere pentru a rezolva problemele

ridicate de creşterea generaţiilor de astăzi. Părinţii, familia sunt primii oameni chemaţi să pună bazele educaţiei

unui copil deoarece pregătirea pentru viaţă a omului de mâine începe din primele luni de existenţă. Faptele de

astăzi ale copiilor reprezintă o prefigurare certă a celor de mâine. Deprinderile şi convingerile conturate acum

formează baza modului de acţiune din viitor. Atitudinile şi comportamentele părinţilor vor fi primele modele

copiate cu fidelitate de copii. Preşcolarul ar trebui să aibă toate condiţiile unui cadru optim în care să se dezvolte

şi această răspundere revine în mare măsură familiei care poate îndeplini această sarcină doar printr-o colaborare

eficientă cu grădiniţa. Familia oferă copilului un mediu afectiv, social şi cultural.

Grădiniţa este prima unitate de învăţământ cu care copilul dar şi familia intră în contact. Ea poate oferi părinţilor

o imagine obiectivă a copilului, poate sprijini şi orienta familia în educarea copiilor. Educatoarele trebuie să

lucreze cu familiile în scopul organizării activităţilor zilnice, asigurării educaţiei şi întâmpinării nevoilor sale. În

acelaşi timp, educatoarea nu trebuie să uite că familiile învata împreună cu copiii. Familia este o sursă principală

de informaţii privind relaţiile interpersonale dintre membrii acesteia, aşteptările privind educaţia copilului, stilul

educaţional, autoritatea părinţilor şi metodele educative folosite, valorile promovate, climatul educaţional,

responsabilităţile pe care copilul le îndeplineşte. Educatoarele trebuie să asigure părinţilor numeroase ocazii de a

se implica în programul grădiniţei, comunicând în fiecare zi, povestindu-le despre cum şi-a petrecut copilul lor

timpul, ce activităţi de învăţare a desfăşurat, ce progres sau regres a realizat copilul sau anunţându-i ce activităţi

sau întâlniri au planificat. Ele trebuie să ajungă să cunoască bine familiile şi copiii de aceea vor folosă toate

ocaziile pentru a comunica cu părinţii şi a schimba informaţii..

Copilul este un membru nou şi unic al familiei care trebuie să înveţe să-l cunoască cu tot ce ţine de personalitatea,

temperamentul şi stilul său. De la venirea în grădiniță educatoarea întreprinde activităţi de cunoaştere a copiilor

şi a familiilor acestora: începe cu studierea dosarelor personale, chestionarelor aplicate la început de an.

Organizează colectivul de părinţi: alege comitetul de părinţi, repartizează atribuţiile acestora, selectează părinţii

disponibili de a participa la viaţa clasei. Stabileşte un program de activităţi cu familia: proiectează întâlniri

individuale şi colective, consultaţii, adunări ale părinţilor, activităţi extracurriculare.

Pregăteşte şi conduce şedinţele cu părinţii, invită diferiţi specialişti, învaţă părinţii cum să creeze şi să completeze

un portofoliul pe o temă dată. Menţine permanent relaţii cu toţi părinţii prin intermediul telefonului, invitaţiilor,

întocmeşte orarul şedinţelor cu părinţii.

53

Realizează activități de consiliere a părinţilor pe o tematică diversă .Părintele se simte implicat în viaţa copilului

său şi vede continuitatea relaţiei dintre „acasă” şi „la grădiniţă”. În acest fel, începe să îşi verbalizeze temerile

sau să se simtă valorizat în rolul său, se poate centra pe observaţiile asupra copilului său. Educatoarea poate

evalua dacă abilităţile parentale au nevoie de suport şi îi poate oferi diverse materiale pentru aşi îmbogăţi

cunoştinţele şi dezvolta capacităţile parentale.

De aceea aceste întâlniri au un profund caracter de confidențialitate. Părinţii pot asista la activităţile desfăşurate

de educatoare cu copiii, pot învăţa modalităţi de comunicare eficienţă cu aceştia şi modalităţi de soluţionare a

situaţiilor de criză. Pe măsură ce părinţii se obişnuiesc să participe la activităţi ei vor ajunge să cunoască şi să

respecte munca educatoarelor, vor vorbi mai liber despre progresele făcute de copiii sau despre problemele pe

care le au, se vor împrieteni cu ceilalţi părinţi, vor învăţa mai multe şi vor înţelege mai bine modul de dezvoltare

al unui copil, vor învăţa să desfăşoare activităţi similare acasă sau să continuie acasă activitatea educatoarei cu

activităţi în completarea acesteia, vor găsi răspunsuri la întrebările care îi frămîntă, îşi vor observa copilul la joacă

şi vor învăţa să-şi conceapă copilul în relaţie cu ceilalţi. Participarea părinţilor la activităţile copilului are un dublu

câştig: pe de o parte, copilul se va simţi securizat de prezenţa părinţilor, astfel încât va fi mai deschis spre

explorare; pe de altă parte, se va face un transfer de abilităţi practice şi cunoştinţe de la educator spre părinte, prin

exersarea amenajării spaţiilor, a comunicării cu copilul, prin observarea atentă a acestuia într-un alt context decât

cel de acasă. Întrunirile şi întrevederile familiale sunt o componentă importantă a parteneriatului grădiniţă-

familie. Există câteva tipuri de întâlniri familiale: întâlniri planificate de consultanţă, cele ale grupurilor de opinie

şi dialog, întâlniri informale şi cele organizate cu ocazia unui eveniment special. Educatoarele au responsabilitatea

de a programa întâlnirile de consiliere cu părinţii săptămânal pentru a discuta despre proiectele tematice

desfăşurate şi despre alte probleme care preocupă ambele părţi. Pentru că aceste întruniri sunt destinate părinţilor

subiectele alese trebuie să fie de interes pentru aceştia.Prin activitatea de parteneriat cu părinții ne asigurăm un

sprijin în propria activitate. Învăţându-i pe părinţi să se implice în dezvoltarea copiilor lor, întărim interacţiunile

şi relaţiile dintre părinţi şi copii. Prin cooperarea reală şi comunicarea cu părinţii, grădiniţa pune bazele unei

unităţi de decizie şi de acţiune între cei doi factori. De asemenea, activităţile cu părinţii duc la rezolvarea

situaţiilor- problemă, a conflictelor posibile şi a situaţiilor de risc în dezvoltarea copilului.

Asigurarea unei comunicări de tip conexiune inversă va crea un durabil dialog între acești factori, cu rol

de autoreglare a procesului instructiv-educativ, în vederea unei cât mai bune cunoașteri și dezvoltări a

personalității copilului preșcolar. Această comunicare tip conexiune inversă se realizează în două moduri :

conexiune inversă directă ( prin intermediul copilului) și conexiune inversă indirectă (prin intermediul adulților

implicați în dezvoltarea preșcolarului). De-a lungul timpului, s-a observat că nu toate cadrele didactice dau

importanța cuvenită comunicării cu părinții, sau se tinde spre o comunicare unilaterală ori o colaborare

insuficientă cu părinții copiilor din grupă, colaborare atât de necesară realizării unei continuități a educației. De

aceea, ca educatoare, am căutat să găsesc noi modalități de realizare a parteneriatului cu familia.

Comunicarea “prin corespondență” (cu părintele) a devenit o cale pe care o folosesc frecvent și o consider

eficientă și mulțumitoare pentru ambele părți, deoarece părinții află în timp util despre activitatea zilnică a

copilului.Această comunicare o realizez prin intermediul unui panou aflat lângă ușa de la intrarea în sala de

grupă. Accesul săptămânal la mapa cu lucrări a copilului și la caietele speciale, este o altă modalitate de

comunicare și colaborare.

Participarea părinților la lecții deschise ce permit acestora să fie proprii evaluatori al copilului lor și

posibilitatea de a-l aprecia ținând seama de cerințele educatoarei cât și a colectivului din care face parte, este o

altă modalitate de relaționare în parteneriatul cu familia. Și serbările ce au devenit o tradiție în grădinițe sunt o

modalitate de colaborare cu familia. Participarea părinţilor la activităţi gen şezători, vizite, excursii, expoziţii ale

copiilor,concursuri pe diverse teme şi chiar implicarea acestora în organizarea și desfăşurarea lor, le vor permite

o mai bună cunoaştere a particularităţilor propriilor copii, a dificultăţilor pe care aceştia le întâmpină în activităţi.

54

Parteneriatul grădiniţă- familie, acţiunile comune desfăşurate, continuarea muncii educatoarei de către

părinţi, implicarea acestora în acţiunile organizate în grădiniţă, transformarea unor deprinderi în obişnuinţe, de

această colaborare , beneficiar este copilul care treptat prin modul de comportare va scoate în evidenţă rezultatele

acestui parteneriat.

Parteneriatul grădiniţă-familie se referă la construirea unor relaţii pozitive între familie şi grădiniţă, la o

unificare a sistemului de valori care poate avea un efect benefic asupra copiilor atunci când aceştia văd

educatoarea sfătuindu-se cu părinţii. Activitatea cu părinţii ca parteneri, pentru a asigura dezvoltarea copilului în

programul educativ din grădiniţă, poate deveni un start bun pentru a crea părinţilor respect de sine, încredere în

competenţele lor, făcându-i mai buni, mai implicați și mai interesați.

Copiii caută modele în părinţii lor, iar aceştia, la rândul lor vor să crească mici genii. Pentru fiecare părinte

copilul său este un bulgăre de aur. El îl vede frumos, bun, deştept, pentru că l-a urmărit cum a crescut, cunoaşte

detalii referitoare la perioadele copilăriei mici şi ştie câte momente dificile a trecut împreună cu acesta. Pentru

colaborarea perfectă dintre cele doua medii de educaţie este necesară iniţierea părinţilor în probleme specifice

educaţiei şi instrucţiei. Și de ambele părți vor fi numai avantaje.

Meseria de părinte se învața în timp și cu sprijinul educatoarei în perioada preșcolarității, iar de buna

colaborare a familiei cu grădinița depinde dezvoltarea armonioasă și unitară a copilului.

Care sunt avantajele familiei?

Părinţii au şansa de a deveni participanţi la educaţie prin implicarea afectivă şi prin emoţiile trăite de

copiii lor.

Care sunt avantajele colectivului didactic?

Cunoaşterea relaţiilor părinte - copil, psihologia părinţilor şi, mai ales, pe cea a copiilor.

Care sunt avantajele copilului?

Din acest parteneriat, şi copilul se alege cu un mare câştig, faptul că îşi descoperă părinţii ca parte importantă

a educaţiei lui.

Biblografie:

1. Dăncilă,Eduard și Dăncilă Ioan. Noi și copilul nostru ne pregătim pentru școală, Editura Edid, București, 2003.

2. Dumitrana, Magdalena . Didactica Preșcolară, Ed. V&I Integral, București, 1998,

3. Revista Învățământul preșcolar, Nr. 3-4, București,1995

4. Dumitrana, Magdalena, 2000 „Copilul, familia şi grădiniţa”, Editura Compania, Bucureşti Voiculescu,

Elisabeta, 2001 „Pedagogie preşcolară”, Editura Aramis, Bucureşti Popescu, Eugenia (coord.), 1995 „Pedagogie

preşcolară. Didactica” E.D.P., Bucureşti

55

TENDINŢE MODERNE IN EDUCAŢIA PARENTALÄ

Prof. Lixandru Ioana Iuliana

Prof. Fenechiu Simona Centrul Școlar de Educație Incluzivă, Vălenii de Munte

În literatura de specialitate există preocuparea de a găsi acele argumente care să sprijine existența

programelor de educare a părinților. Aceste teze pornesc de la înțelegerea părinților ca resposabili principali de

creșterea și dezvoltarea inițială a copilului, precum și de la cerințele sociale crescute în favoarea unei

conștientizări și organizări a influențelor parentale. Astfel, Ecaterina Vrăsmaș enumeră următoarele argumente

în favoarea acțiunilor de educație a părinților:

părinții doresc să se informeze asupra dezvoltării copilului lor și asupra rolurilor educative pe care le au;

există suficiente informații și competențe utile care pot fi sistematizate pentru a fi transmise părinților;

implicarea părinților în educație îmbogățește calitatea relațiilor interindividuale în comunitate;

lucrul cu părinții amplifică rezultatele obținute în activitățile socio-culturale desfășurate cu copiii în școală

sau în alte instituții educaționale;

educația părinților favorizează emanciparea adultului și copilului în interdependență și activează autonomia,

îmbogățește personalitatea, încurajează maturitatea prin dezvoltarea responsabilităților sociale;

părinții devin în mod obligatoriu parteneri atunci când copilul manifestă tulburări afective sau de altă natură;

prevenirea situațiilor problemă, riscurilor în educație și dezvoltare nu este decât recunoașterea importanței

rolului pe care îl au părinții și faptului că trebuie sprijiniți ca să îl joace cu succes;

studiile demonstrează eficacitatea educației părinților în special în ceea ce privește traiectul școlar al

copilului;

activitățile desfășurate cu părinții sprijină și flexibilizează legăturile dintre generații, facilitează cunoașterea

și descoperirea de sine;

educația părinților ajută parteneriatul educațional și respectarea drepturilor copilului realizând puntea

necesară între tradiție și modernism în educație.

Educația parentală este percepută astăzi fie ca atât de “naturală” încât este de neînlocuit, fie ca

accidentală deoarece nu toate familiile sunt gata să joace toate rolurile dificile enunțate anterior.

Instituțiile care sunt la dispoziția copilului și a familiei trebuie să lucreze împreună pentru a schimba fundamental

modul în care aceștia gândesc, se comportă și își folosesc resursele.

Educația părinților începe cu disponibilitatea și deschiderea acestora de a învăța lucruri noi pe care să și le pună

în aplicare. La intervenția școlii, se adaugă intervenția mijloacelor de informare în masă; în lipsa cursurilor

organizate de școală sau a banilor necesari pentru urmarea acestor cursuri, există și alte metode de informare

pentru părinți.

Informația există, trebuie doar să avem deschiderea de a o folosi în favoarea noastră. Nimeni nu se

naște învățat și un părinte educat este acel părinte care realizează importanța misiunii sale și, prin toate mijloacele

posibile, încearcă să se educe, să evolueze pentru a-și putea ajuta copilul să evolueze. Societatea actuală face

eforturi să reconsidere familia ca instituție umană și să-i acorde rolul principal în rezolvarea problemelor sale.

Dezvoltarea științelor socio-umane demonstrează că experiențele primilor ani din viața copiilor sunt hotărâtoare

pentru devenirea personalității lor. De foarte multe ori părinții nu sunt în stare să-și rezolve propriile probleme

cu copiii lor. Folosesc autoritatea excesivă, violența sau sunt indiferenți, nu observă când copiii au probleme.

Factorii de bază care ajută copilul în desăvârșirea propriei educaţii sunt şcoala şi familia. Funcţia

educativă a familiei constă în formarea priceperilor, deprinderilor de viaţă, sentimente. Rolul familiei este

important în dezvoltarea copilului din punct de vedere fizic, intelectual, moral si estetic. Şcoala, alături de

familie, influenţează, prin condiţiile concrete în care se desfăşoară procesul de învățământ, personalitatea

copilului.

Şcoala eficientă realizează un parteneriat cu elevul, prin valorizarea si respectarea identităţii sale cu

familia, prin recunoaşterea importanţei acesteia şi atragerea în procesul didactic şi cu toate resursele educative

ale societaţii pe care le identifică şi le foloseşte activ. Este nevoie a se dezvolta un nou concept care să întărească

56

schimbarea în relaţiile şcoală-familie. Acest concept este parteneriatul educaţional. Parteneriatul educaţional este

forma de comunicare, cooperare şi colaborare în sprijinul copilului la nivelul procesului educaţional. Acesta

presupune o unitate de cerinţe, opţiuni, decizii şi acţiuni educative între factorii educaţionali.

Implicarea familiei cere energie și efort și trebuie considerat un element legitim al educației care influențează

dezvoltarea elevilor și învățarea. (Connard, Novick, 1996)

Tema relaționării cu părinții este de mare actualitate, iar cadrele didactice au nevoie să știe despre:

copil și despre așteptările familiei sale

implicarea familiei în procesul de învățare

comunicarea cu părinții, pentru a răspunde intereselor și nevoilor acestora

modalitatea de a oferi sprijin pentru părinți pentru că aceștia să ajute copilul la teme

implicarea părinților în activitățile din clasă și din școală

luarea deciziilor agreate de părinți

respecatarea diferențelor de valori

Cea mai bună modalitate de a fi implicat că părinte este prin intermediul comitetului de părinți sau alte forme de

asociere și organizare a părinților.

Nu este suficient pentru un părinte să participe numai la întâlnirile lunare/ semestriale cu părinții organizate

în școală pentru a fi considerat implicat în educația copiilor. Pentru a sprijini real procesul de învățare al copilului

este nevoie să-i ofere oportunități de învățare atât acasă, sprijinindu-l la teme, asigurându-i un spațiu optim, cât

și pe stradă sau la magazin, ajutându-l să ia singur decizii și să aplice în practică lucrurile învățate. Chiar dacă nu

face parte din comitetul părinților din școală are dreptul să se informeze în legătură cu activitățile acestuia.

Familia și profesorii au roluri diferite în educația copiilor. Copiii au cele mai mari beneficii atunci când

relația între părinți și profesori este bazată pe respect și încredere. Părinții pot iniția discuții cu profesorii copilului

pentru a-și clarifica diferite aspecte, iar profesorii le apreciază interesul și îi văd că parteneri în educația copiilor.

Impactul implicării părinților asupra rezultatelor școlare ale copiilor depinde de venitul financiar, nivelul de

educație sau statutul profesional.

Implicarea familiei în experiențele școlare ale copiilor are efecte pozitive asupra atitudinii copiilor față de școală,

indiferent de situația financiară a părinților sau de nivelul educațional al acestora. Cel mai mult contează

atitudinea părinților față de învățare și față de școală. Sunt părinți care nu au mult timp pentru implicarea în

activitățile școlii, dar ei pot arată cât de importantă este educația pentru copil și cât de mult îi interesează

progresele copilului.

Cei care sunt responsabili de implicarea părinților sunt profesorii, părinții/familia și elevii.

Un parteneriat real între părinți și școală nu se rezumă doar la relația între părinți și profesori. Părinții au nevoie

să cunoască toate persoanele care sprijină educația copilului lor: profesorul diriginte, echipă de profesori ai clasei,

directorii școlilor, consiliul administrativ al școlilor și autoritățile publice. Părinții pot influența aceste persoane

prin participarea la întâlniri, voturi și dezbateri pe teme legate de educație și drepturile copiilor.

BIBLIOGRAFIE

Bunescu, G, Alecu, G, Badea, D, Educația părinților, Strategii și programe, Editura Didactică și Pedagogică,

București, 1997

Vrăsmaș, E, Intervenția socio- educațională ca sprijin pentru părinți, Ed. Aramis, 2008

57

COPIL CA TINE SUNT ȘI EU!

Marin Elena Simona, Școala Gimnazială Anton Pann, Ploiești

A forma oameni este una dintre cele mai frumoase meserii. A avea în mâinile tale ființe plăpânde,

aflate la început de drum și a le contura viața, este un sentiment plăcut și înălțător. A lucra cu oameni este o

meserie destul de dificilă, dar nu imposibilă, atâta timp cât simți că ai înclinații pentru asta și faci totul cu multă

plăcere și dăruire. Dascălii, indiferent de ciclul de învățământ la care predau, formează, ghidează, încurajează

suflete, caractere, copii care la un moment dat vor fi adulți, vor fi rodul a tot ceea ce au acumulat în școală.

Pentru un profesor este o adevărată provocare să stea în fața unei clase, în fața copiilor mici care, în

clasa 0 pășesc într-un Univers nou pentru ei. Se impun alte reguli, alte condiții și cerințe, la care, atât profesorul

cât și ei, trebuie să se adapteze. Profesorul trebuie să aibă abilitatea, tenacitatea de bună-cunoaștere a lor, de a

descoperi și a învăța felul de a fi al fiecărei persoane și personalitate în parte, de a-i cunoaște calitățile și

defectele. Dascălul pornește la drum, face primii pași alături de ființele care urmează să se formeze, să

descopere, învață să învețe, învață să pună întrebări și să găsească răspunsuri. Este o perioada delicată, fragilă,

minunată în care vor avea un stâlp de susținere, un ghid, un îndrumător care le va fi alături, pas cu pas și este

nevoie de foarte multă răbdare din partea acestuia. Profesorul îi va coordona, va ține clasa legată ca un tot unitar.

A fi dascăl presupune îmbinarea multor calități, trăsături, caracteristici care să permită o bună

comunicare și apropiere de copii. Relația dintre profesor și elev trebuie să fie una frumoasă și armonioasă,

bazată pe încredere, respect și apreciere. Dacă ar fi să ne raportăm la ciclul primar când, la început, elevii pătrund

în necunoscut, consider că este necesar, din partea dascălului de multă căldură, liniște, calm și răbdare față de

aceste suflețele care se află într-un mediu străin și nou. Este momentul în care elevii descoperă și trec la o altă

etapă a vieții, se desprind de regulile mai puțin rigide de la grădiniță sau camin și pornesc în drumul de devenire

ca oameni.

Dascălul trebuie să fie apropiat de ei, să vorbească răspicat și clar, să se coboare la nivelul lor atunci când este

nevoie pentru a face comunicarea cu aceștia cât mai eficientă. Ei au nevoie de o persoană dedicată și implicată,

care să își facă meseria cu multă plăcere și pasiune, să facă față provocărilor de zi cu zi, să poată să ofere

răspunsuri la fiecare întrebare care îi ia pe nepregătite și să fie mereu cu zâmbetul pe buze.

A fi ghid, a-i călăuzi spre noi cunoștințe, noi Universuri, a le cultiva curiozitatea și interesul, dorința

de a descoperi și de a învăța mereu, a-i ajuta să vrea mereu mai mult, mai bun si mai frumos pentru ei, pentru

sufletul și mintea lor este una dintre trăsăturile importante ale profesorului. A face ora cât mai fascinantă și mai

atrăgătoare, să nu plictisească și să nu transforme momentul predării într-o rutină. În același timp, a reuși să

îmbine cât mai multe metode și tehnici de predare, îi va ajuta să le capteze atenția elevilor și aceștia să aștepte

cu nerăbdare reîntâlnirea cu profesorul. A preda, nu înseamnă doar să stai la catedră și să le prezinți copiilor

lecția. A preda înseamnă a interacționa cu ei, a te plimba printre ei, a le cere păreri, răspunsuri, a te apropia fizic

și sufletește de aceste ființe minunate care străbat drumul cunoașterii cu pași mici și nesiguri uneori.

Ghidată de aceste idei, în anul școlar 2016-2017 am realizat în parteneriat cu Centrul școlar de educație

incluzivă nr.2 din Ploiești proiectul pentru integrarea copiilor cu ces și a elevilor de etnie rromă în colectivitate,

proiect intitulat ”Copil ca tine sunt și eu”! Prima întâlnire dintre copii, părinți, profesorul itinerant de spijin de

la clasă și cadrul didactic a vizat popularizarea proiectului și explicarea partenerilor noștri direcți importanța

prieteniei și acceptării tuturor colegilor înscriși în clasa aIIa B.

58

Copii acceptă sau învață să îi judece pe cei din jurul lor încă de la vârste foarte fargede pentru că sunt martorii

discuțiilor dintre părinți. De aceea acceptarea copiilor cu ces sau ai celor de etnie rromă trebuie să se realizeze

mai întâi de către adulți, pentru că astfel, cei mici vor porni în viață fără prejudecăți inutile și împovărătoare.

Scopul acestei activități a fost prevenirea și combaterea agresiunilor verbale sau de altă natură care se pot

manifesta între elevi, în relațiile dintre elevi și părinți, dar și promovarea toleranței vis a vis de partenerii de

clasă atât în rândul școlarilor căt și al părinților.

Obiectivele proiectului ”Copil ca tine sunt și eu!”:

1. Explicarea și exemplificarea manifestărilor copiilor cu cerințe educaționale de la clasă și a modalităților prin care

îi putem ajuta să se integreze mai ușor în colectivul clasei noastre.

2. Oferirea de alternative educaționale multiple și atractive pentru petrecerea într-un mod constructiv și fără

incidente a pauzelor, dar și a timpului liber prin participarea la activitățile extracurriculare și prin implicarea în

proiectul județean ”Împreună pentru sănătate- Mișcare în pauza mare”( elevii petrec cele 20 de minute din pauza

mare în curtea școlii făcând mișcare pemuzică alături de cadrul didactic de la clasă).

3. Formarea elevilor, părinților și cadrelor didactice participante în domeniul managementului conflictelor.

4. Creșterea nivelului de incluziune educațională a copiilor cu cerințe educative speciale și a elevilor de etnie rromă.

Activitatea a debutat prin lecturarea de către învățător a parabolei ”Hârtia mototolită”. Prin discuții libere,

părinții, învățătorul și profesorul itinerant de sprijin invitat la această activitate au aflat de la elevi ți părinți care

sunt acțiunile care îi determină pe ei să ”explodeze ” din punct de vedere emoțional și care sunt urmările acestor

evenimente.

La final,copiii împreună cu părinții au format echipe și eu realizat în parteneriat desene care să ilustreze scopul

proiectului ”Copil ca tine sunt și eu”

Rezultatele așteptate:

-formarea unor comportamente bazate pe toleranță și incluziune

-realizarea unei expoziții cu lucrările echipelor părinte-copil

-fotografii din timpul activității.

59

PERICOLELE VREMURILOR DE CRIZĂ

Marinescu Iuliana, Sc. Gimnazială, com. Valea-Dulce

În ultimele decenii, majoritatea cercetătorilor care s-au ocupat de domeniul familiei, dar şi actorii politici

sau opinia publică în general, susţin ideea că familiile din societăţile contemporane au suportat transformări atât

de importante încât însuşi termenul de ,,familie” a devenit destul de ambiguu, tinzând să acopere realităţi diferite

de cele ale generaţiilor precedente. Astfel, tema ,,crizei” a revenit în forţă, de această dată în contextul dinamicii

alarmante ale noilor structuri familiale alternative.

Cadrul de analiză ales dat de un model pentru care optează majoritatea cercetătorilor familiei, cel al trecerii

de la tradiţionalitate la modernitate şi postmodernitate. Astfel, modelul tradiţional (până spre sfârşitul secolului

al XIX-lea în Europa occidentală) are ca referinţă principală familia extinsă. Modelul modern este caracterizat

prin familia nucleară (soţ, soţie, copil), rata de fertilitate ridicându-se treptat, odată cu creşterea continuă a

nivelului de trai şi emanciparea femeii. Modelul postmodern sau modelul diversităţii a început să se dezvolte

prin anii ’60 -’70 în Occident, o dată cu ,,criza” familiei nucleare şi cu proliferarea modelelor familiale

alternative (între care familia comasată, coabitarea informală, celibatul definitiv, cuplurile homosexuale etc.).

Analiza demografică indică scăderea nupţialităţii, creşterea vârstei medii la căsătorie, creşterea celibatului, a

divorţialităţii, scăderea natalităţii, creşterea fertilităţii ilegitime etc. paralel, constatăm proliferarea altor stiluri

de viaţă familială: familii monoparentale, familii comasate sau reconstituite, uniuni consensuale, căsătorii

homosexuale sau alte aranjamente sociale: grupări de persoane care se adună pentru a împărţi cheltuielile,

căsătorii în serie, conglomerate de familii etc.

În acelaşi timp, asistăm la democratizarea sferei private, la egalizarea relaţiilor familiale, fie că este

vorba de relaţiile dintre soţi/parteneri în cadrul cuplului sau de relaţiile dintre părinţi şi copii, relaţiile cu celelalte

rude. Anthony Giddens a introdus termenul de relaţie pură, care desemnează ,,o situaţie unde relaţia socială a

fost iniţiată numai pentru ea însăşi, pentru ceea ce poate obţine fiecare persoană dintr-o asociere susţinută cu

cealaltă şi se continuă numai în măsura în care amândoi partenerii consideră că le aduce suficiente satisfacţii

pentru ca fiecare s-o menţină” (A. Giddens, 2000). Ne place sau nu, vremurile de criză materială ne pot afecta

pe multe planuri. Ele pot afecta modul în care gândim. Ca în orice situaţie, prima schimbare apare la nivelul

gândurilor. În multe ocazii, din cauza crizei, putem să devenim mai îngrijoraţi, mai zgârciţi, mai profitori, mai

temători, mai egoişti, mai invidioşi…

Sunt persoane care, din cauza vremurilor de criză, privesc altfel la trecut. Unii ajung să regrete că s-au

căsătorit la o anumită vârstă, cu o anumită persoană, alţii ajung să regrete un anume mod de viaţă. Pot apărea şi

situaţii în care familiştii regretă numărul copiilor sau risipele anterioare; alţii, deşi nu regretă trecutul, se gândesc

cu multă îngrijorare spre viitor. Ei ar dori să cunoască direcţia în care se vor îndrepta lucrurile, ar fi mulţumiţi

dacă ar putea să facă anumite planuri, dar sunt realişti şi realizează că nu se mai poate acest lucru. Criza poate

afecta relaţiile noastre. Dacă gândirea s-a schimbat, este normal să se schimbe şi relaţiile. Este ciudat să spunem,

dar criza ne poate slăbi relaţia noastră cu Dumnezeu. Când relaţia noastră cu Creatorul este afectată, pierdem în

toate domeniile. Pot apărea disfuncţii şi în relaţiile pe orizontală, şi în principal în relaţiile cu cei din casa noastră.

În perioade critice, trebuie să ne protejăm relaţia cu partenerul de viaţă. Vremurile de criză pot aduce mai multă

nemulţumire şi mai multe acuzaţii. Soţii îşi pot reproşa că nu aduc suficienţi bani în casă sau că sunt prea

risipitori. Îngrijorarea, critica şi nemulţumirea pot afecta şi relaţiile cu copiii. Probabil vom fi nevoiţi să ajustăm

bugetul la noile condiţii economice, ceea ce ne va pune într-o situaţie dificilă în relaţia cu copiii. Nu în puţine

situaţii pot apărea probleme în relaţiile dintre fraţi, pentru că se simt dezavantajaţi şi nedreptăţiţi unul faţă de

altul. Trebuie evitat să le dăm motive care să nască gelozie şi să dezamorsăm la timp orice conflict. Criza este

o perioadă de sensibilitate şi în relaţiile cu părinţii. Poate din dorinţa de a trece mai uşor peste greutăţi, tinerii

se simt justificaţi să emită pretenţii financiare părinţilor lor. Presiunea adusă de criza financiară este amplificată

de critica adusă de copii faţă de modul în care ei îşi gestionează banii. Copiii vor mai mult, mai repede, iar

părinţii vor să fie siguri că trec cu bine peste perioada de criză. Întregul spectru relaţional este pus la încercare:

relaţiile cu vecinii, cu prietenii, cu colegii de muncă. Dacă nu suntem atenţi, vremurile de criză pot determina o

schimbare în conduita noastră.

60

Din cauza vremurilor de criză se schimbă şi nivelul nostru de trai. Acesta va determina felul în care ne

facem investiţiile, felul în care ne petrecem concediile şi modul în care ne folosim timpul liber. Sunt şi din aceia

care, din cauza crizei, trebuie să îşi schimbe locul de muncă, locuinţa, anturajul, ţara etc.

În anumite situaţii, vremurile de criză pot aduce schimbări şi în domeniul sănătăţii. Unora ne albeşte părul,

facem ulcer, devenim stresaţi, îngrijoraţi. Alţii experimentează depresia, îngrijorarea, teama sau alte stări

afective neplăcute. Tipul relaţiei pure nu se rezumă la relaţiile de dragoste, ci este valabil şi pentru celelalte:

părinţi-copii, rude, neamuri, prieteni. Toate acestea devin relaţii care evoluează permanent şi în care modul de

raportare la celălalt se descoperă ,,din mers”. Astfel, apar strategiile alternative de creştere a copilului în care

calitatea relaţiei este pe primul plan şi care se bazează pe sensibilitate şi înţelegere de ambele părţi, intimitatea

înlocuind autoritatea părintească. Prieteniile devin foarte importante şi pot reuşi acolo unde familia a eşuat (sunt

o ,,familie la alegere”).

Schimbările semnalate nu sunt însă de natură să scoată familia din rolul ei de instituţie fundamentală în

societate, iar sondajele de opinie arată că popularitatea ei se menţine la niveluri ridicate, rămânând încă pentru

majoritatea indivizilor aspectul care le oferă cea mai mare satisfacţie, cel care are cea mai mare importanţă în

viaţa lor. Pe de altă parte, numeroase cercetări au arătat că, în pofida aşteptărilor, proporţia comportamentelor

familiale relativ tradiţionale a rămas foarte mare. ,,Ceea ce s-a schimbat în aceste arii ale vieţii fundamentale a

fost o creştere a toleranţei pentru comportamente anterior inacceptabile, dar nu şi o creştere a implicării active

în astfel de comportamente”, astfel încât ,,acceptarea în creştere a relaţiilor alternative nu înseamnă că oamenii

se vor implica ei înşişi în astfel de relaţii. Căsătoria nu mai este considerată indispensabilă, dar în acelaşi timp

căsătoria este încă preferată” (Peter Elster s.a. apud Asociația Social Impact, 2010, p 14). Cauze ale

neîmplinirilor sau eşecurilor în educaţia copilului: familia dezorganizată, monoparentală, inexistenţa sau

insuficienţa unor condiţii de viaţă şi de pregătire şcolară, nivelul redus de instrucţie şi de cultură, intervenţia

educativă din partea bunicilor, exemplul negativ al părinţilor, lipsa de experienţă a copilului tânăr şi lipsit de

consiliere, aspiraţii eşuate şi refulate ale unui soţ sau a ambilor soţi, neputinţa de a controla diferenţele

temperamentale dintre ei,etc.

Aceste greşeli, justificări şi cauze le-am întâlnit de-a lungul celor aproape 20 de ani de când lucrez la

catedră. Ceea ce am relatat mai sus sunt constatări întâlnite la părinţii elevilor mei de la diferite promoţii. Pentru

noi, cadrele didactice şi nu numai, ar trebui să fie un semnal de alarmă. Este greu să creşti un copil, dar şi mai

greu e să-l educi. Realitatea de zi cu zi a familiei este diferită astăzi de cea a generaţiilor anterioare. Părinţii şi

copiii petrec mult mai puţin timp împreună şi aproape toţi adulţii se confruntă cu o permanentă dorinţă de a

echilibra cererile vieţii de familie, cu cele ale slujbei. Într-o vreme în care părinţii se află sub presiuni fantastice,

care-i fac mai puţin capabili să participe la viaţa copiilor lor, există o nevoie şi mai mare de a se implica, mai

ales în educaţie. Copiii şi părinţii pot învăţa multe unii despre alţii doar printr-o simplă acţiune de comunicare.

Adulţii ar trebui să le prezinte deschis acestora valorile lor. Discutând despre importanţa unora, precum

onestitatea, încrederea de sine, responsabilitatea, părinţii îşi ajută copiii să decidă singuri şi să adopte cele mai

bune soluţii.

Pentru a realiza o schimbare în şcoli, părinţii trebuie direct implicaţi în educaţia copiilor lor. Astfel

că, pentru a susţine aceasta, e nevoie de sprijin din partea şcolilor şi comunităţilor. Pe învăţători, profesori şi

părinţi îi uneşte dorinţa de a sprijini copiii în dezvoltarea lor. Este provocarea lor aceea de a crea un spirit de

reciprocitate, astfel încât eforturile să aibă semnificaţie pentru toţi cei implicaţi. Legăturile dintre cele două

instituţii (familie şi şcoală) pot deveni mai puternice. Când profesorii şi conducerea şcolii sunt dornici să-i

atragă pe părinţi către procesul de învăţământ, atunci rezultatele se îmbunătăţesc. Prin astfel de eforturi

precum şi altele asemănătoare, şcolile vor obţine un şi mai mare sprijin din partea părinţilor şi se va observa

mai clar progresul copiilor.

BIBLIOGRAFIE: 1. Giddens, A. Transformarea intimităţii. Sexualitatea, dragostea şi erotismul în societăţile moderne, Bucureşti, Editura

Antet, 2000.

2. Sfântul Ioan Gură de Aur. Părinții și educarea copiilor, București, Editura Agapis,. 2007

3. Asociația Social Impact, (2010). Familia în context European,

www.socialimpact.ro/articole/Argument%20modificat.doc)

http://psihoprof.ro/2013/08/13/cu-părinții-la-psiholog/

61

FAMILIA ÎN PERIOADA ACTUALĂ

MATEI MARILENA, Liceul Tehnologic Cioranii de Jos

Familia contemporană devine un obiect de cercetare destul de des abordat în contextul mai multor

discipline. Tot mai mulţi cercetători confirmă prin date directe şi indirecte că familia contemporană se află în

situaţie de criză profundă.

Într-un context al abordării psihologice, logica dezvoltării familiei nu corespunde cu logica dezvoltării

societăţii. Societatea şi familia sunt simbiotice şi sinergice doar într-o anumită măsură, dar, luând în consideraţie

atât scopurile societăţii, cât şi cele ale familiei, am putea să le privim chiar ca antagoniste. Dacă rămânem în

contextul acestei abordări şi acceptăm familia ca un sistem de relaţii inter- şi transpersonale, care are scopul şi

logica sa de dezvoltare şi care, de cele mai multe ori, diferă de cele ale societăţii, ne întrebăm: în ce constă

dezvoltarea familiei în general ori care este destinaţia, menirea ei? Familia joacă rolul de mediator între individ

şi societate, dar, din păcate, până nu demult, această funcţie era realizată unilateral, adică familia lua asupra sa

sarcina de a asigura dezvoltarea societăţii prin intermediul adaptării culturale şi de rol a individului. Dar familia

poate realiza şi misiunea de a fi mediator între individul ce se dezvoltă şi societate, adică de a-i oferi societăţii un

dar – omul. Aşadar, familia poate realiza funcţia de mediator în două maniere posibile: centrat pe societate şi

centrat pe personalitate.

Familia tradiţională, de cele mai multe ori, se dezvoltă după modelul centrării pe societate, specificul ei

constând în selectivitatea socializării membrilor săi, adică familia transmite şi formează doar valorile promovate

şi încurajate în mediul social din care face parte. Respectiva selectivitate orientează familia spre a accepta la

membrii săi doar trăsăturile şi manifestările care corespund standardelor sociale preluate de aceasta. Familia

centrată pe societate reprezintă un sistem închis de persoane (roluri), care interacţionează prin intermediul unor

reguli prestabilite. Dezvoltarea familiei are loc atât în urma complexităţii interacţiunilor dintre membrii ei, cât şi

în urma complexităţii executării rolurilor asumate. Selectivitatea este specifică şi pentru familia centrată pe

personalitate, dar în direcţie opusă, adică familia manifestă o deosebită sensibilitate nu faţă de cerinţele societăţii,

ci faţă de lumea internă, interesele şi cerinţele membrilor săi şi, în primul rând, ale copiilor. În acest context,

maturizarea este percepută nu ca socializare, ci ca individualizare, al cărei mecanism principal constă în

exteriorizarea individului, actualizarea lui, exprimarea individualităţii în mediul social. Familia centrată pe

pesonalitate îşi realizează menirea de mediator, aducând în societate nu persoane, ci personalităţi autentice şi

congruente.

Familia contemporană devine un obiect de cercetare destul de des abordat în contextul mai multor

discipline. Tot mai mulţi cercetători confirmă prin date directe şi indirecte că familia contemporană se află în

situaţie de criză profundă (R. Campbell, M. Segalen, precum si pr. F. Faros și S. Kofinas). Despre aceasta ne

vorbeşte natalitatea scăzută; creşterea indicelui de avorturi, de natalitate extraconjugală, de divorţuri; prezenţa

violenţei domestice, a formelor alternative de căsătorii şi familii (concubinaj, familii cu un singur părinte, cu

traiul separat, familii de homosexuali etc.); precum şi statisticile alarmante cu privire la exodul populaţiei

băştinaşe peste hotarele ţării.

De regulă, majoritatea specialiştilor (mai ales nepsihologi) caută să explice aceste manifestări prin

influenţa unor factori externi, cum ar fi cei economici, sociali, politici, ecologici etc. Respectiva abordare poate

fi numită sociologică (în sensul larg al cuvântului) şi adaptativă: familia, în acest context, este privită ca un dat

în sine, care fiinţează într-o lume ce se schimbă continuu; criza familiei este rezultatul unor factori externi

nefavorabili; depăşirea crizei este văzută în crearea unor condiţii optime pentru existenţa familiei. Dar paradoxal

este faptul că asemenea crize sunt identificate, în special, în societăţile cu un nivel de dezvoltare socio-economică

înalt. În aşa fel, optimizarea condiţiilor social-economice determină nu micşorarea problemelor din familie, ci,

invers, sporirea lor, nu rezolvarea crizei familiei, ci acutizarea ei.

62

Este greu să-i înţelegem pe tinerii de azi, nu ştim ce gândesc, nu le cunoaștem idealurile. ,,Sunt sălbatici,

egoişti, nu au nici un respect faţă de noi.

Pe vremea mea, tinerii erau altfel. Eu la vârsta lor."etc. Asemenea aprecieri sunt auzite foarte frecvent.

Concluzia către care ne-ar duce acest mod de a interpreta raporturile dintre maturi şi tineri, dintre părinţi şi copii

ar fi aceea că, tineretul lunecă de la o generaţie la alta, pe panta unui proces ireversibil de degradare.

Totuşi, din timpuri îndepărtate şi până astăzi istoria înregistrează sute de generaţii şi mai constatăm că societatea

umană nu s-a degradat, nu s-a dezintegrat, ba dimpotrivă a evoluat. Cum s-ar putea explica această atitudine a

generaţiei mature faţă de tânăra generaţie?” (K. V. Zorin, 2006, p. 57).

De la o anumită vârstă, oamenii nu se mai pot adapta la forme sociale noi, nu mai pot urmări curba evoluţiei

şi îşi exprimă nemulţumirea prin formule ca cele de mai sus. Există în „bătrâni” o rezistenţă faţă de asimilarea

formelor noi de viaţă socială. Se vorbeşte chiar de un „conflict între generaţii”, explicat prin aceea că adolescentul

încetează de a se mai considera copil, adică inferior în raport cu adultul şi începe să se simtă egal cu acesta,

eliberându-se în parte, de obstacolele create de constrângerea adultului. Ştim, vedem în fiecare zi, în familie, la

şcoală, pe stradă, tineri care refuză modul de viaţă al adulţilor promovând idei confuze, utopice, apelând deseori

la excese, agresivitate, violenţă. Cauza acestui comportament trebuie căutată, pe de o parte, în particularităţile

psihologice ale tinerilor, iar, pe de altă parte în relaţiile pe care aceştia le au cu diferite medii sociale, în special

cu familia. Familia are un rol deosebit de important în formarea şi desfăşurarea personalităţii copilului.

Familia este un mediu foarte complex, în care pot apare situaţii foarte diferite, care cuprind mai mulţi membri

între care există foarte multe tipuri de relaţii. Atât autoritatea excesivă cât şi îngăduinţa excesivă sunt factori care

vor influenţa negativ comportamentul copiilor. O constelaţie familială veşnic frământată de tensiuni,

distorsionată, lipsită de afecţiune sau caracterizată prin sentimente, afecţiune greşit înţeleasă, deformată de

defectele părinţilor, de certuri, de acte de violenţă, constituie un mediu traumatizant care determină la copii

apariţia unui conflict interior, care poate afecta dezvoltarea lui psihică.

Un asemenea conflict nerezolvat, prelungit creează la copii o anumită ambianţă, nesiguranţă, contradicţie în

rezolvarea diferitelor probleme, copilul nu mai ştie ce să facă să fie bine.

Afecţiunea şi stima reciprocă, bună înţelegere, unitatea de vederi, dorinţa de colaborare, împărţirea echitabilă

a sarcinilor în gospodărie, simţul de răspundere, experienţa şi cultura, înţelepciunea sunt elemente care

echilibrează raporturile dintre soţi şi creează o atmosferă familială, destinsă, care va asigura echilibrarea psihică

a copilului. Familia este totodată şi lucrul cel mai bun şi cel mai rău dintre lucruri. Cercetările experimentale au

dovedit că tulburările de comportament cresc cu 15-20% la copiii din familii cu neînţelegeri (D. Cojocaru, 2008,

p. 68). Familia trebuie să acţioneze asupra copilului în conformitate cu posibilităţile de care dispune copilul, în

conformitate cu slăbiciunile şi incapacităţile sale. Copilul trebuie să simtă că este protejat de familia sa, el nu

trebuie lăsat pradă dificultăţilor, nu trebuie părăsit în faţa şocurilor, a exigenţelor ameninţătoare. Cadrul familial

trebuie să ţină seama de vulnerabilitatea reală a sa şi să-l ajute să se convingă de capacităţile sale, de valoarea lui.

Copilul nu trebuie să se simtă respins de familie, dar nici supraprotejat deoarece în ambele cazuri el va deveni

egocentric şi incapabil de a se distanţa de sine, va evita contactul cu realitatea şi se va refugia în lumea visării, a

imaginaţiei, va stabili greu contacte sociale cu cei de vârsta sa, va deveni pasiv, lipsit de iniţiativă, cu sentimente

de inferioritate, lipsit de interes pentru viitor.

Instalarea dificultăţilor la învăţătură este întotdeauna rezultatul acţiunii conjugate a mai multor factori.

Şcoala este cea care trebuie să pregătească şi să asigure reuşita şcolară a elevilor, să combată şi să prevină

efectiv pierderile şcolare. Dar de cele mai multe ori cauzele insuccesului şcolar rămân necunoscute cadrelor

didactice, eforturile lor rămân fără rezultat, în asemenea cazuri responsabilitatea revine şi familiei. Familia este

cea care cunoaşte programul extraşcolar al elevului, părinţii trebuie să cunoască mediul pe care-l frecventează

copiii şi ei ştiu atmosfera de lucru a elevilor. Şcoala şi familia sunt cei doi poli de rezistenţă ai educaţiei, care

contribuie prin mijloace specifice la formarea unei personalităţi de succes.

63

Familia este prima şcoală a copilului. Ea exercită o influenţă atât de adâncă, încât urmele ei rămân, uneori

întipărite toată viaţa în profilul moral-spiritual al acestuia. Postmodernitatea familială este legată de schimbările

valorice petrecute, caracterizându-se prin primatul intereselor individuale în faţa aşteptărilor pe care societatea le

are de la familie, prin înmulţirea modelelor familiale alternative familiei nucleare clasice, având loc chiar şi în

cadrul acesteia schimbări în structura de autoritate şi putere sau în distribuţia rolurilor, căsătoria fiind tot mai mult

considerată un parteneriat.

În ciuda unor voci pesimiste care prevăd disoluţia familiei într-un viitor nu prea îndepărtat, consider că,

atâta vreme cât relaţia părinte – copil se bazează pe nevoia de iubire, de dăruire şi de sacrificiu, rolul educativ al

familiei nu va putea fi preluat integral de formele instituţionalizate. Important este ca familia să rămână în

rosturile ei fireşti, să i se îmbogăţească valorile spirituale ce au însoţit-o de-a lungul existenţei sale, să nu fie

lăsată să intre în criză.

Bibliografie:

1. Cojocaru, D. Copilăria și Construcția Parentalității, Iași, Editura Polirom, 2008

2. Zorin, K. V. De ce suferă copiii, București, Editura Sophia, 2006.

3. Asociația Social Impact, (2010). Familia în context European,

(www.socialimpact.ro/articole/Argument%20modificat.doc)

64

TĂTĂL - AGENT AL EDUCAȚIEI.

ROLUL EDUCATIV AL MAMEI

Prof. înv. preșcolar Mereu Nicoleta

Gradinița P.N. Drăgănești

„Descoperirea paternității de către cunoașterea științifică s-a produs abia în anii 1960. Problema

a fost formulată mai întîi în termenii absenței tatălui: explozia ratelor divorțialității și prioritatea maternă

în încredințarea copilului, creșterea numărului copiilor născuți în afara instituției căsătoriei, ca și numărul

mare al femeilor care se recăsătoresc sau aleg varianta coabitării cu un bărbat care nu este tatăl natural al

copiilor lor i-au condus pe psihologi, sociologi, juriști, lucrători sociali către noi piste de cercetare, cum

sunt fenomenul „deprivării paterne” în familiile mono - parentale și cel al „inflației” de tați în familiile

reconstituite”1.

Modelul tatălui autoritar - impus de tradiția funcționalistă ca universal – pare să fi avut o durată

istorică relativ scurtă și este departe de a prezenta o imagine a tatălui care să corespundă realității zilelor

noastre.

După toate aparențele, autoritatea paternă a atins apogeul în lumea burgheză a secolului trecut,

secol a cărui iconografie prezintă imaginea tatălui care ridică în brațe copilul sub privirile mamei și

ale celorlalți membri ai familiei: relația tată-copil este reprezentată ca nucleul în jurul căruia se încheagă

unitatea familiei. Familia burgheză face din copilul educat un capital: ea are mai puțini copii, dar mai

sănătoși și mai bine educați, capabili să valorifice investiția parentală (paternă) și să aducă familiei un

profit material sau/și simbolic. Dacă detaliile cotidiene sunt lăsate în sarcina mamei, secondată de un

personal specializat alcătuit din guvernante și preceptori, tatăl, în calitate de „cap de familie”, este cel care

trasează liniile orientative generale ale activității educative, dat fiind că acestea fac parte integrantă din

organizarea și funcționarea unității familiale.

Paternitatea este redefinită și în familiile muncitorești, dar în cu totul altă manieră: lipsiți de un

patrimoniu care să poată fi valorificat și transmis, bărbații fac din copil, din conceperea sa, un „spațiu” de

manifestare al puterii. Î n aceste familii, î n afara sarcinilor, femeile nu au altceva de dăruit bărbaților, care

nu au alte mijloace de a-și dovedi puterea.

1 Stănciulescu, E., (1997). Sociologia educației familiale. Iași, Ed. Polirom, p. 113

65

Copiii se pot simți legați de tați așa cum se simt legați de mame, dacă tatăl petrece suficient timp

cu ei și le acordă suficientă îngrijire și atenție. Calitatea relațiilor tată-copil reprezintă un factor critic în

raport cu dezvoltarea fizică, intelectuală, emoțională și socială a copilului: influența variabilelor paterne

se exercită atât direct, cât și indirect, prin intermediul coeziunii și armoniei familiale.

Odată cu trecerea timpului și schimbarea vremurilor are loc o „revoluție” în raporturile tatălui cu

copilul, aporturi care se subsumează din ce în ce mai puțin unei logici statutare și din ce în ce mai mult

unei logici relațional-afective. Metafora „tatălui-cal” care apare în literatura pentru copii exprimă bine

aceste raporturi: cel puțin din cînd în cînd (în timpul jocurilor comune sau al altor activități, cum este, de

pildă, utilizarea calculatorului), tatăl și copilul sunt egali, se supun acelorași reguli; mai mult, nu tatăl este

cel care formulează și care cunoaște cel mai bine regulile jocului: jocul de-a „tatăl-cal” este solicitat și

condus de copil, iar în fața computerului, copilul, mai bun cunoscător al limbii engleze în care sunt redactate

instrucțiunile și mai puțin intimidat de riscurile erorii, este mai stăpân pe situație.

ROLUL EDUCATIV AL MAMEI

Poate că nici un stereotip nu este mai puternic decît acela conform căruia sarcina creșterii și educației

copiilor revine în mod natural mamei. Este, oare, mama principalul, dacă nu chiar singurul, agent legitim

și real al educației în familiile contemporane?

Relația mamă-copil a fost transformată în „cheie” a înțelegerii procesului de umanizare și

socializare a copilului. Mama devine, dacă nu al doilea Dumnezeu, măcar instrumentul prin care

acesta trasează destinul copilului: întreaga dezvoltare intelectuală și emoțională a acestuia, reușita sa

școlară, integrarea sa socială..., totul este pus pe seama relației precoce cu mama care este considerată o

prezență indispensabilă și de neînlocuit agent legitim și real al educației în familiile contemporane.

În funcție de condițiile social-istorice și de pozițiile teoretice și ideologice, autorii gândesc

maternitatea ca maternitate-feminitate, respectiv ca expresie a capacității naturale și general feminine

de a iubi, de a manifesta disponibilitate, solicitudine, generozitate și dăruire (sacrificiu) de sine, ori ca

maternitate-creație, expresie a unor însușiri naturale deosebite sau/și a unei relații privilegiate cu

divinitatea.

Femeia care este convinsă de faptul că este de neînlocuit pentru copilul său și se dedică creșterii lui

poate părea multora o soluție mai puțin costisitoare decît altele pentru numeroase probleme actuale: ea

renunță mai ușor la profesie, diminuând, astfel, presiunea asupra pieței muncii, poate fi convinsă mai ușor

să aibă numărul de copii pe care societatea (agenții deciziei politice) îl consideră optim, se decide mai

greu să intenteze o acțiune de divorț etc.

Cu toate că sunt formulate de pe poziții teoretice și ideologice foarte diferite, toate aceste critici

sugerează:

1) nevoia de a depăși nivelul analitic al relațiilor mamă-copil și de a studia raporturile educative ale

copilului cu tatăl și cu ceilalți membri ai familiei;

2) nevoia de a analiza sistemul familial în calitate de unitate educativă;

3) nevoia de a studia modul în care familia „cerne” influența celorlalte grupuri în care intră copilul.

66

SUCCESUL ŞCOLAR

RELAŢIA FAMILIE - COPII - ŞCOALĂ

Ed. Mihai Paulina, Grădinița cu P.N. Belciug

Prof. ed. Mihai Ramona-Mihaela, C.S.E.I. nr. 2, Ploiești

Relaţia familie - şcoală este un subiect des abordat în literatura de specialitate şi supus atenţiei

întregii societăţi, mai ales pe fondul schimbărilor sociale din ultimii ani. Integrarea în Uniunea Europeană a

atras după sine o serie de schimbări, inclusiv în domeniul învăţământului. Una dintre aceste schimbări se

referă la relaţia familie - şcoală. Dacă până nu de mult acest parteneriat a fost dezvoltat unilateral, fiind de

multe ori considerat „responsabilitatea şcolii”, acest lucru începe să se schimbe. O educaţie de calitate se

realizează atunci când la procesul de formare a elevilor participă în mod armonios toţi factorii educaţionali.

Relaţia de colaborare cu familia este una dintre condiţiile esenţiale care asigură succesul şcolar.

Atunci când părinţii, elevii şi ceilalţi membri ai comunităţii se consideră unii pe alţii parteneri în educaţie,

se creează în jurul elevilor o comunitate de suport care începe să funcţioneze.(Agabrian,2006)

Cercetările arată faptul că dacă există mai multe oportunităţi ca oamenii să se implice, succesul participării

va fi mai mare.( Claff, 2007)

Implicarea informală poate însemna:

- părintele vine la şcoală să discute despre progresul copilului său;

- părintele participă la o activitate organizată de şcoală, cum ar fi o serbare;

- părintele acţionează ca voluntar la clasă;

- părintele participă ca voluntar la organizarea unui eveniment din viaţa şcolii;

Implicarea formală înseamnă:

- părintele participă la activităţile unui grup de lucru din şcoală sau ale unui comitet, la nivelul căruia se iau

decizii care privesc şcoala;

- părintele este membru al Consiliului Părinţilor sau al Consiliului de Administraţie;

- părintele participă la un proiect sau este membru al unui grup de lucru din şcoală;

Cele mai eficiente şi mai la îndemână modalităţi de concretizare a colaborării cu familia s-au

dovedit a fi următoarele:

- şedinţele cu părinţii oferă ocazia de a interacţiona, de a discuta şi a se pune de acord asupra programului,

asupra progreselor copiilor, de a iniţia schimbări în derularea unor programe;

- lectoratele pe teme propuse de cadrele didactice sau sugerate de părinţi, cu scopul unei mai bune

informări asupra problemelor ce vizează evoluţia cognitivă şi emoţională a copiilor;

- consultaţiile individuale oferă posibilitatea informării personale asupra unor probleme comportamentale

ale copilului, a analizei cauzelor ce au generat aceste manifestări, a iniţierii unor măsuri educative a căror

eficienţă este dată de consecvenţa aplicării acestora;

- vizite, plimbări, excursii, drumeţii: părinţii se implică în organizarea acestor activităţi, participă la

sponsorizarea acestora, după caz, se implică pentru siguranţa copiilor şi trăiesc, alături de ei, emoţii

pozitive;

- sărbătorirea zilelor de naştere ale copiilor este un bun prilej de exersare a unor deprinderi de comportare

civilizată, dar şi de a genera puternice trăiri emoţionale legate de prezenţa invitaţilor sărbătoritului la

manifestările specifice evenimentului;

- serbările dedicate unor evenimente cu semnificaţie afectivă pentru copii reprezintă o modalitate eficientă

prin intermediul căreia părinţii pot să împărtăşească cu copiii lor emoţiile unei manifestări cu puternică

încărcătură afectivă.

Pe viitor ar fi necesară o reglementare a cadrului normativ şi obligarea managerilor instituţiilor

de învăţământ să-şi elaboreze strategii şi planuri operaţionale de acţiuni în acest domeniu.

67

În cadrul acestora ar trebui diversificate formele de implicare şi antrenare a părinţilor în diverse activităţi:

- organizarea de sesiuni care ar ajuta părinţii să-şi asiste copiii la teme;

- oferirea de materiale care ar ajuta părinţii să-i asiste pe copii şi să-i monitorizeze la efectuarea temelor;

- oferirea de informaţii despre crearea acasă a unui mediu propice învăţării;

- oferirea consilierii pentru părinţii elevilor cu probleme;

- organizarea grupurilor de suport pentru cei cu probleme de comportament;

De pe urma parteneriatelor familie – şcoală au de câştigat atât părinţii, cât şi cadrele didactice, dar mai ales

copiii.(Joiţa, 2003)

a. avantajele copiilor:

- copiii simt dragostea şi apropierea părinţilor nu numai prin atenţia şi bunăvoinţa care li se oferă acasă, ci

şi prin interesul pe care aceştia îl au faţă de activităţile desfăşurate la şcoală;

- copiii sunt mai siguri pe ei, sentimentul de siguranţă fiindu-le absolut necesar pentru dobândirea

echilibrului interior şi dezvoltarea armonioasă a personalităţii;

- copiii trăiesc mândria de a-şi vedea părinţii alături în momente importante pentru ei;

b. avantajele familiei:

- părinţii au şansa de a deveni participanţi la educaţie prin implicarea afectivă şi efectivă, prin emoţiile

trăite alături de copiii lor;

- părinţii au prilejul de a sta foarte aproape de copii, de a-i înţelege mai bine, au posibilitatea să-i observe,

să vadă cum se comportă aceştia în colectiv;

- părinţii se cunosc mai bine între ei şi pot colabora mai uşor atunci când sunt solicitaţi sau se iveşte o

problemă;

c. avantajele şcolii:

- apropiindu-ne de părinţi, colaborând cu ei, putem cunoaşte relaţiile părinte-copil;

- cunoscând situaţia şi posibilităţile financiare ale şcolii, părinţii pot contribui financiar la realizarea unor

activităţi;

- participând activ la viaţa şcolii, părinţii vor conştientiza că ea desfăşoară un proces instructiv – educativ

bine fundamentat şi organizat.

Cooperarea lor cu mediul şcolar trebuie, deci, să ia forme diverse pentru a răspunde nevoilor şi

disponibilităţilor lor. Anumiţi părinţi sunt pregătiţi să consacre mai mult timp şi energie pentru participarea

la activităţi. Unii dintre ei nu sunt disponibili decât în mod punctual şi participă doar la evenimente speciale

(de exemplu să însoţească grupul de elevi cu ocazia vizitării unui muzeu). Alţii dispun de suficient de mult

timp liber, energie şi cunoştinţe pentru a putea aduce o contribuţie mai importantă şcolii. Unii pot veni în

clasă pentru a susţine o expunere pe o anumită temă (legată de locul lor de muncă, tradiţiile lor culturale,

anumite experienţe de viaţă specifice sau de modul cum îşi petrec timpul liber).

Indiferent de statutul economic, etnic sau cultural al familiei, implicarea părinţilor în educaţia copiilor

conduce la îmbunătăţirea performanţelor şcolare şi a prezenţei la cursuri, precum şi la reducerea ratei

abandonului şcolar şi a delicvenţei. Părinţii şi familia au un impact puternic asupra educaţiei tinerilor.

Copiii ai căror părinţi le ascultă problemele, îi sprijină în efectuarea temelor, se implică, transformând

experienţele de zi cu zi ale copilului în oportunităţi de învăţare, sau îi îndrumă cu ajutorul materialelor şi

instrucţiunilor oferite de dascăli, obţin rezultate şcolare impresionante.

Implicarea părinţilor în educaţia copiilor lor şi asistarea acestora în îndeplinirea sarcinilor şcolare

contribuie la diminuarea efectelor sărăciei şi absenţei educaţiei formale. Existenţa unui mediu familial

suportiv, cu aşteptări înalte în ceea ce priveşte succesul şcolar al copilului, se corelează sistematic cu

performanţe ridicate la învăţătură.

Bibliografie:

• Agabrian, M., Şcoala, familia, comunitatea, Institutul European, Iaşi, 2006

• Claff, G., Parteneriatul şcoală - familie-comunitate : ghid pentru cadrele didactice, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 2007

• Joiţa, E., Pedagogie şi elemente de psihologie şcolară, Editura Arves, 2003

68

INFLUENŢE BENEFICE ALE PARTENERIATULUI CU FAMILIA

ÎN DEZVOLTAREA PREŞCOLARILOR

Mihalcea Larisa, Grădiniţa cu Program Prelungit Scufiţa Roşie, Ploieşti

Pornind de la definiţia parteneriatului educaţional putem spune că toate activităţile derulate în cadrul

acestuia au influenţe benefice asupra climatului educativ, respectiv asupra copilului: ,,Parteneriatul este

modalitatea prin care două sau mai multe părţi decid să acţioneze împreună pentru atingerea unui scop comun

sau pentru rezolvarea unei probleme’’. (P.R. E.T, 2008,).

Familia este partenerul tradiţional al grădiniţei iar colaborarea dintre grădiniţă şi familie constituie un

factor decisiv în educarea şi formarea preşcolarului. Acestea exercită influenţele cele mai puternice asupra

dezvoltării şi formării personalităţii copilului.

Influenţele educative pe care familia le exercită asupra copiilor se pot manifesta fie direct ,

prin acţiuni mai mult sau mai puţin dirijate , fie indirect , prin modele de conduită oferite de către

membrii familiei , precum şi prin climatul psihosocial existent în familie . Modelele de conduită oferite

de părinţi – precum şi climatul socioafectiv în care se exercită influenţele educaţionale constituie primul

model social cu o influenţă hotărâtoare asupra copiilor privind formarea concepţiei lor despre viaţă ,

a modului de comportare şi relaţionare în raport cu diferite norme şi valori sociale . Este unanim

recunoscut faptul că strategiile educative la care se face apel în familie , mai mult sau mai puţin

conştientizate , determină în mare măsură dezvoltarea personalităţii , precum şi rezultatele şcolare ale

copiilor , comportamentul lor sociomoral.

Activităţile desfăşurate în cadrul proiectelor de parteneriat cu familia au o importantă valoare atât

pentru grădiniţă şi procesul de învăţământ cât şi pentru persoanele implicate (educatoare,părinţi, copii).

Cadrele didactice trebuie să recunoască rolul primordial al familiei ca prim-educator al copilului.

Familia este primul spaţiu fizic, socioemoţional şi cultural cu care copilul intră în contact, iar influenţa lui

asupra copilului este una foarte importantă. Părinţii sunt primii adulţi de care copiii se ataşează şi în care au

totală încrederea.

Relaţia dintre cadrul didactic şi familie are ca scop bunăstarea copilului, respectarea tuturor drepturilor

pe care acesta le are. Succesul intervenţiilor educaţionale se bazează pe coerenţă, consecvenţă şi continuitate.

Cu cît influenţele şi deciziile educaţionale sunt caracterizate de aceleaşi repere în educaţia copilului, cu atît

dezvoltarea şi învăţarea copilului va cunoaşte un mai mare progres. De aceea, colaborarea cadrului didactic cu

familia este esenţială.

Un parteneriat eficient se bazează pe respect reciproc şi încredere. Ambele părţi contribuie cu ceva în

acest parteneriat.

Cadrul didactic:

– oferă informaţii despre specificul dezvoltării copilului şi educaţiei timpurii;

– observă modul în care copilul interacţionează cu ceilalţi copii, cu adulţii şi mediul în timpul în care

acesta este la grădiniţă;

– oferă oportunităţi specifice de învăţare;

– pot evalua dezvoltarea copilului în raport cu specificul vîrstei lui;

69

Părinţii:

– oferă informaţii despre sănătatea şi dezvoltarea copilului în mediul familial, experienţe trăite

împreună cu acesta;

– împărtăşesc aşteptările lor privind copilul ce trebuie respectate;

Pentru ca parteneriatul dintre grădiniţă şi familie să funcţioneze optim este necesar ca de la început:

– să cunoaştem bine familiile copiilor: care sunt valorile importante, cum văd copilul şi copilăria, ce

mod de a relaţiona cu copilul au, ce aşteptări au pentru copil, ce aşteptări au în privinţa grădiniţei, care sunt

caracteristicile lor culturale, religioase, ce stil de viaţă au, ce norme morale sunt împărtăşite în familie etc.

Toate aceste informaţii ne sunt de mare folos pentru a identifica contextul îndeosebi cultural şi social în care

creşte şi se dezvoltă.

– să ne asigurăm că furnizăm părinţilor informaţii necesare asigurării condiţiilor celor mai potrivite

pentru dezvoltarea corespunzătoare a copiilor în familie: amenajarea spaţiului în care stă copilul, tipuri de

jucării, de jocuri, de materiale benefice dezvoltării copilului, de activităţi, de interacţiuni, programul zilnic al

copilului, alimentaţia, controlul medical periodic etc.

– să comunicăm deschis cu familiile pentru a le ajuta să depăşească problemele pe care le întîmpină în

creşterea şi educarea copilului lor: noi suntem primii care putem să-i ajutăm cu adevărat, cunoscînd copiii

dintr-o altă perspectivă;

– să creăm din grădiniţă un spaţiu deschis în care părinţii sunt bineveniţi şi pot participa la activităţi

alături de copiii lor.

Educaţia preşcolară, are un efect pozitiv şi asupra integrării sociale a copilului, care devine adolescent

şi adult. Acesta se va integra mai uşor în societate pentru că are deja formate anumite abilităţi de comunicare

şi socializare pe care le-a dobândit încă de timpuriu.

Familia trebuie să se implice activ şi să fie implicată în educaţie. Nu este suficientă cunoaşterea unor

aspecte din viaţa de familie a copilului, ci chiar atragerea părinţilor care provin din medii defavorizate sau care

au copii cu cerinţe educaţionale speciale şi sprijinirea lor. Prin numeroasele proiecte şi parteneriate pe care

instituţiile de învăţământ preşcolar le pun la dispoziţia părinţilor se urmăreşte stabilirea unei relaţii emoţionale

strânse între părinte şi copil.

Exemple de activităţi desfăşurate în parteneriat cu familia:

- ”Acesta este copilul meu”- Realizarea unui album cu fotografii ale copiilor în diferite ipostaze.

- Şezatoare ,,În aşteptarea lui Moş Crăciun”- Activitate comună copii-părinţi, aceştia realizează obiecte

decorative.

- “Aşa e bine, aşa nu!”- Joc de rol- determinarea copiilor să accepte regulile de grup, părinţii se joacă

împreună cu copiii şi stabilesc reguli.

Activităţile desfăşurate pot fi numeroase, pe diverse tematici: ecologie, tradiţii, creativitate, educaţie

parentală, în funcţie şi de disponibilitatea părinţilor, de ideile acestora, fiindcă este important să îi lăsăm să

aleagă tematici, să participe cu idei, pentru a contribui activ, nu doar să participe ca şi spectator.

Prin derularea acestor parteneriate, ca profesor cu experienţă didactică, recunosc şi încerc sa accentuez

rolul părinţilor de prim-educatori ai copiilor şi vom încerca să-i determinăm să colaboreze mai mult cu

grădiniţa spre binele copilului.

1. Shapiro Stanley, Karen Skinulis.,,Cum devenim părinţi mai buni’’ , Bucureşti, Editura Humanitas, 2003;

2. Proiectul pentru Reforma Educaţiei Timpurii , ,,Împreună pentru copii: grădiniţa şi comunitatea’’, Bucureşti,

2008. 3. Dogaru Zoe, Manolache Adriana, ,, Consilierea părinţilor ‘’, Ploieşti, Editura Cuvântul INFO, 2009;

4. Farca, Speranţa, ,,Acasă la grădiniţă!” Ghid pentru părinţi, Bucureşti, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei,

2010;

70

AVANTAJELE OPTIMIZĂRII COMUNICĂRII CU PĂRINȚII ȘI IMPLICAREA

LOR ÎN ACTIVITATEA ȘCOLII

Prof. înv. preșcolar Minea Mădălina

Grădinița P.N. Dumbrava

Buna comunicare a şcolii este esenţială bunei desfăşurări a procesului instructiv-educativ. Şcoala

românească s-a desprins de paradigma tradiţională a şcolii centralizate, bazate pe autoritate, al cărei model

comunicaţional avea în virtutea acestei calităţi un caracter preponderent unidirecţional, de la şcoală, respectiv

director, cadre didactice, către părinţi. Deşi de către mulţi privită ca o subminare a autorităţii „şcolii de altădată“,

a aşa-zisei „şcoli adevărate“, ca o pierdere a respectului societăţii faţă de ierarhiile impuse de şcoală, faţă de

profesori, această schimbare de paradigmă s-a dovedit a fi indisociabil legată cu trecerea a societăţii româneşti

de la totalitarism la democraţie. Odată cu societatea, şcoala românească s-a democratizat, ceea ce a impus o

resemnificare a conceptului de comunicare în sensul promovării unui real dialog care să aibă ca miză interesele

suverane ale elevilor.

O mai bună comunicare cu părinţii ar avea consecinţe semnificative în creşterea eficienţei şi eficacităţii, condiţia

succesului în procesul instructiv-educativ. A face lucrurile cum trebuie, dar mai cu seamă a face ceea ce

trebuie sunt două condiţionări ale reuşitei în plan didactic ce ţin de o bună comunicare.

Rolul cadrelor didactice, foarte important în această privinţă, este de comunica pe înţelesul părinţilor cu privire

la etapele succesive ale procesului de învăţare şi cu privire la importanţa lor în formarea competenţelor. Un

exemplu în acest sens ni-l oferă situația în care un elev este învoit din diverse motive de către părinte, iar cadrul

didactic nu reușește să-i comunice acestuia importanța recuperării conținuturilor pierdute, precum și a modului

de recuperare. Neglijarea repetată a acestui aspect poate conduce la acumulări de goluri în învățare şi necesitatea

intervenţiilor de tip remedial, consumatoare de resurse.

A face ce trebuie în procesul didactic înseamnă, printre altele, alegerea doar a mijloacelor și a resurselor

necesare realizării obiectivelor cu evitarea riscului suprasolicitării elevilor, sau a alocării de resurse financiare

în mod nejustificat. Și în această privință se urmărește optimizarea comunicării cu părinții împreună cu care

cadrul didactic trebuie să se pună de acord asupra activității individuale a elevilor: volumul de muncă pentru

acasă, dificultăţile în învăţare, stilurile de învăţare, integrarea în colectiv etc.

Bibliografie: http://www.tribunainvatamantului.ro/cateva-probleme-ale-comunicarii-scolii-cu-parintii/

71

CONTRIBUŢIA FAMILIEI LA REALIZAREA

DEZVOLTĂRII PLENARE A COPILULUI

Profesor înv. preșcolar Mocanu Georgiana

Grădinița Step by Step cu PP și PN

,,Rază de Soare’’, Ploiești

Motto:

Un copil poate să învețe oricând un adult trei lucruri: cum să fie mulțumit fără motiv, cum să nu stai locului niciodată

și cum să ceară cu insistență ceea ce își dorește. – Paulo Coelho

În condiţiile unei atmosfere familiale echilibrate şi prielnice dezvoltării copilului de vârstă preşcolară,

familia este, în primul rând, cadrul existenţei biofizice al acestei dezvoltări. Un anumit regim igienico-sanitar

necesar dezvoltării fizice sănătoase şi armonioase înseamnă asigurarea unui program al zilei care să respecte

ore de somn, alimentare, activităţi, joc, plimbări. Un judicios echilibru al acestora în raport cu disponibilităţile

copilului preşcolar trebuie să evite suprasolicitarea fizică şi mai ales nervoasă a organismului foarte fragil.

În răgazul de timp petrecut în mijlocul familiei, obiectivul principal trebuie să fie al păstrării sănătăţii

fizice, al creşterii normale şi mai ales al călirii organismului.

Un bun dobândit şi mult apreciat, câştigat de către copil în primul rând în familie este comportamentul

moral ca rezultat al unui sistem de cerinţe precise, categorice, dublat de un permanent respect pentru copilul

care trebuie să se simtă iubit şi ocrotit.

În accepţiunea cea mai largă a termenului, “copil bun“ reprezintă în fapt suma trăsăturilor pozitive

structurate în dinamica comportamentului: sârguinţă, cinste, iniţiativă creatoare, sociabilitate, politeţe,

dispoziţie de colaborare etc, după cum educator bun (mă refer şi la părinţi ) înseamnă răbdare, calm, înţelegere,

un fond afectiv numit în termeni obişnuiţi, dragoste faţă de copil.

Cultivarea la preşcolari a dragostei de bine, de adevăr trebuie să se desfăşoare adaptat vârstei, ca un sistem

referenţial. De asemenea, trebuie avute în vedere şi unele circumstanţe particulare, printre care cele mai de

seamă sunt împrejurările concrete ale fiecărei măsuri sau acţiuni cu caracter educativ, considerarea educaţiei ca

un proces neîntrerupt, continuitatea fiindu–i asigurată prin influenţele pe care le exercită coabitarea,

deprinderile, obiceiurile şi întreaga comportare a tuturor membrilor grupului familial. Cultivarea dragostei de

bine, de adevăr are nevoie, mai ales, de acţiune şi nu de verbalism, de activitate şi nu de dialog, de descoperire

a virtuţilor de către copil şi nu de oferire a lor de către părinţi.

Binele ajunge la copilul mic, de cele mai multe ori, sub formula ,,e bine să faci aşa !“ şi – mai ales – “nu

e bine ce faci!“. Dar, copilul se întreabă de fiecare dată ,,de ce nu este bine“. Curent, la această întrebare părinţii

răspund ,,nu am timp să discut, aşa am zis, aşa faci, dacă nu faci aşa ai s-o păţeşti!“

Apropierea copilului de bine ( cu semnificaţia de normă de comportare şi nu de ordin ce trebuie ascultat )

constituie calea spre înţelegerea binelui cu participare şi cu satisfacţiile ce decurg. Interdicţia de a nu se juca pe

stradă sau pe trotuar cu mingea trebuie să fie înlocuită cu măsuri concrete eficiente, creându – se un alt loc sau

oferindu –i prilejul unor jocuri mai captivante cu participarea directă chiar a părinţilor.

Pentru a putea descoperi ,,binele “ care mai târziu va deveni <<principalitate , cinste, spirit de a – ţi ajuta

aproapele, criterii de evaluare a comportării >>, este necesar ca în grupul familial să existe un cod de conduită

bazat pe o egală respectare a normelor atât de către copiii, cât şi de către părinţi. Respectiv, cerând copiilor să

acţioneze într – un anumit mod, părinţii să constituie modelul şi imboldul în acea direcţie şi nu factor derutant.

Mobilizarea progresivă pentru a săvârşi fapte bune, de laudă, crearea sistematică a unor condiţii favorabile

dezvăluirii întregului potenţial spiritual reprezintă însăşi logica pedagogică în munca cu preşcolarii.

Participarea efectivă a părinţilor la necazurile copiilor, la evenimentele din viaţa acestora, le dau liniştea

şi siguranţa. Nu frica, nu teama trebuie să-l determine pe copil la acţiune; e bine să li se explice natura greşelilor

săvârşite, gravitatea acestora şi nu să se apeleze la măsuri unilaterale de natură să producă blocaje psihice şi

dezadaptare socială.

72

În directă legătură cu această ultimă precizare menţionăm că dragostea de adevăr nu poate fi cultivată de către

părinţi care instalează copiilor frica de pedeapsă .

De asemenea , să se ştie că drumul spre adevăr nu are trepte : este sau nu este adevăr, este ori nu este minciună

sfruntată?

Nu există adevăruri mici şi adevăruri mari, după cum nu există minciună mică sau mare: nu există

domenii mărunte şi domenii mari în care se manifestă dragostea de adevăr ori înlocuirea acestuia prin

neadevăr. Importantă pentru formarea copilului în sensul cultivării şi promovării adevărului este consecvenţa

între vorba şi fapta adultului, între cele teoretizate şi cele ce-i pot fi concret demonstrate.

Aceluiaşi cadru emoţional de familie îi sunt proprii şi cultivarea dragostei faţă de îmbrăcăminte, de ţinută fizică,

de cadrul locuinţei, precum şi ca frumuseţe în comportare, în relaţiile cu cei din jur. Dragostea de frumos a

preşcolarului se va întâlni peste ani cu ordinea, curăţenia, cu decenţa în înfaţişarea fizică şi cu demnitatea în

comportare, cu floarea în ghiveciul căruia toarnă zilnic apă, cu grija de a realiza numai lucruri de bună calitate,

sub aspect fizic, dar şi spiritual .

Familia şi căminul, convieţuirea şi cadrul convieţuirii laolaltă a părinţilor cu copiii lor, reprezintă şcoala

primilor ani ai copilui în care trebuie să primească bazele temeinice ale viitoarei sale conştiinţe, ale tuturor

trăsăturilor care-l vor defini ca un om integru în epoca maturităţii sale.

BIBLIOGRAFIE

1. Pantelimon Golu - “Psihologia copilului”, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1991

2. Eugenia Popescu - ş.a. ” Pedagogie preşcolară didactică“ , Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,

1997

3. Emil Verza – “Psihologia vârstelor“, Editura Hyperion XXI, Bucureşti , 1993

73

METODE DE DEZVOLTARE A

INTELIGENŢEI EMOŢIONALE LA COPII

Prof. înv. preşc. Moldoveanu Ioana Mihaela

Grădiniţa cu P.P.şi P.N. Step by Step “Licurici”, Ploieşti

Un rol important în formarea şi dezvoltarea armonioasă a personalităţii copiilor îl ocupă calitatea şi

varietatea emoţiilor dintre copii şi adulţi (de la părinţi, educatoare, profesori, rude, prieteni etc.). În ciuda unei

societăţi cu un ritm tot mai accelerat, schimbător, modern şi tehnologizat, emoţiile ocupă un loc central în

viaţa fiinţelor umane, mai ales la copii.

Dacă în trecut oamenii erau etichetaţi doar cu “mai multă sau mai puţină inteligenţă raţională”, în

prezent, datorită numeroaselor cercetări întreprinse mai ales de Daniel Goleman, oamenii pot deţine mai multe

tipuri de inteligenţă, printre care şi “inteligenţa emoţională”.

Când în diverse contexte o fiinţă umană are o foarte bună capacitate de a empatiza, de a identifica

propriile emoţii şi pe ale celorlalţi, de a le controla adecvat şi chiar de a influenţa emoţiile altora, atunci putem

spune că aceea este o persoană ce are inteligenţă emoţională. Oamenii inteligenţi emoţional “sunt fini

observatori atât asupra trăirilor proprii, cât şi asupra emoţiilor celorlaţi”, care ştiu să contruiască relaţii

armonioase din care să obţină maximum de beneficii, adaptându-şi adecvat comportamentul în functie atât de

persoană, cât şi de context. Pentru a reuşi în societatea de azi şi în cea viitoare, IQ-ul acedamic nu este

suficient, ci ingredientul cheie în obţinerea potenţialului maxim şi a succesului atât în viaţa personală, de

familie, profesională şi nu numai, se datorează IQ-ului emoţional. Deşi este determinată genetic şi are o

puternică bază în funcţionarea neurobiologică a creierului, dezvoltarea inteligenţei emoţionale poate fi

influenţată de factorii de mediu din copilăria mică, împreună cu dezvoltarea limbajului şi a abilităţilor de

socializare ale copilului. Predispoziţia genetică este “cultivată” prin modul în care adulţii din preajma copilului

ştiu să stimuleze adecvat dezvoltarea competenţelor emoţionale, de comunicare ş ide socializare ale copilului.

Baza inteligenţei emoţionale, este compusă din trei abilităţi importante , care pot fi formate şi

dezvoltate de părinţi/educatoare/ profesori şi alţi specialişti în procesul educaţiei de calitate , încă din copilăria

mica:

1. Înţelegerea emoţiilor se referă la capacitatea de a identifica şi denumi corect stările emoţionale, atât proprii,

cât şi pe cele ale celorlalâi, dar şi la capacitatea de a face discriminări fine între intensităţi diferite ale aceleiaşi

stări emoţionale, în special a celor mai “subtile” - spre exemplu, starea de nervozitate a unei persoane, care

poate fi mai mult sau mai puţin evidentă pentru ceilalţi. Este vorba, în fapt, despre dezvoltarea capacităţii de

a “citi” starea emoţională a celorlalţi dincolo de modul în care aceştia se manifestă verbal sau comportamental.

Această abilitate începe să se dezvolte mai ales după 4-5 ani, după ce, din punct de vedere neurologic, copilul

a atins pragul de maturitate necesar pentru a înţelege ce gândesc alte persoane din perspectiva lor personală

(“teoria minţii”).

2. Exprimarea emoţională include manifestarea emoţiilor prin comportamente non-verbale (mimica, gestica,

etc) şi verbale (utilizarea cuvintelor potrivite, tonalitatea şi prozodia limbajului, modularea limbajului pentru

a exprima corect starea emoţională etc).

3. Autoreglarea emoţională constă în dezvoltarea capacităţii de autocontrol/stăpânire a emoţiilor, astfel încât

comportamentul copilului să fie în armmonie cu cerinţele vieţii sociale. Autocontrolul înseamnă abilitatea

fiinţei umane de a-şi inhiba sau de a-şi modifica starea emoţională în functie de evenimentele, factorii şi

condiţiile din diverse context. Aceasta este o abilitate care se îmbunătăţeşte odată cu vârsta şi care începe să

devină vizibilî treptat, abia după 5-6 ani, odată cu maturizarea lobului frontal al creierului respunsabil de acest

lucru.

74

Pe lângă componenta genetică, inteligenţa emoţională la copii, poate fi educată şi rafinată de

părinţi şi alţi adulţi, prin descrierea clară a propriilor stări emoţionale şi etichetarea verbală corect, precum

şi explicarea copiilor a ceea ce simt şi ce anume le-a generat acea stare emoţională (exemplu: “mă simt

bucuroasă/ tristă pentru că… “ sau “sunt puţin nervos pentru că mă deranjează ….”).

Citindu-le poveşti şi analizând trăirile personajelor şi consecintele comportamentelor lor în diverse

situaţii, copiii pot fi ajutaţi să înţeleagă mai uşor relaţia cauză-efect în plan emoţional.De asemenea, este

foarte important ca părinţii să fie cât mai naturali, autentici şi veritabili în comportamentul lor şi să nu

mimeze sau să-şi mascheze stările emoţionale adevărate, ca de exemplu să manifeste bucurie atunci când nu

simt acest lucru. Un comportament falsificat induce în eroare copilul, îi poate genera frustrări şi poate duce

la formarea unui “eu” fals, cu efecte psihologice negative pe termen lung.

Mai mult, părinţii sunt ei primii profesori şi modele de urmat pentru copii, prin felul în care îşi

controlează şi manifestă emoţiile. De aceea părinţii trebuie să fie foarte atenţi să le ofere copiilor cât mai

bune lecţii de viaţă şi metode (precum semaforul emoţiilor, jocuri de rol etc.) pentru dezvoltarea inteligenţei

emoţionale. Asfel modul prin care părinţii răspund /reacţionează ei înşişi la emoţiile celor din jur şi la diverse

situatii de viaţă (acasă, la grădiniţă/şcoală, în vizită, la cumpărături, în parc, în situaţii

contradictorii/conflictuale etc.), aceştia oferă copiilor lor modele de “coping”, mai mult sau mai puţin

calitative şi eficiente, pe care copiii le vor aplica la situaţiile lor de viaţă viitoare.

Cu toţii ne dorim copii puternici, care să se poata bucura de viaţă şi să-şi manifeste propriul potenţial

în lume în mod util, unic şi constructive în societate. Pentru ca toate lucrurile acestea să se întâmple, este

esenţial să îi învăţăm să aibă o relaţie armonioasă cu propriile emoţii, să le inţeleagă şi să le folosească într-

un mod pozitiv, constructive şi adecvat diverselor contexte ale vieţii.

Bibliografie :

Dolean, Dacian Dorin Dolean, “Meseria de părinte”, Bucureşti, Editura Aramis Print, 2009

Daniel Goleman, “Inteligenţa emoţională”, Bucureşti, Editura Curtea Veche, 2005.

75

CONSILIEREA PĂRINȚILOR

Neagu Mihaela

Liceul Pedagogic ,,Matei Basarab”

Slobozia, Ialomița

Copiii au mare nevoie de părinţi, fără să-şi dea seama de acest lucru. Personalitatea lor fragedă poate

fi modelată discret, cu mult tact şi mai ales cu argumentele cele mai raţionale de care dispunem. Orice

amestec brutal în sufletul copilului, îi creează resentimente şi-l îndepărtează de părinţi sau de educator. Noi,

cadrele didactice, nu putem rămâne indiferenţi la dramele copiilor cu părinţi excentrici sau conservatori,

părinţi ,,de duminică”,părinţi,,de concediu”sau dimpotrivă, părinti care trudesc, se luptă cu greutăţile vieţii

să-şi educe copiii, părinţi educaţi sau părinţi care încearcă să se autoeduce.

Parteneriatul şcoală- familie îşi propune schimbarea mentalităţii părinţilor, a atitudinilor şi

comportamentelor acestora. În proiectul de parteneriat cu părinţii m-am axat pe tematica,,EDUCAŢIA

PĂRINŢILOR”.Activităţile derulate s-au desfaşurat în sala de clasă sub formă de,, masă rotundă” în care au

avut loc dezbateri, discuţii, împărtăşirea experienţei personale pe marginea unui suport material prezentat în

faţa părinţilor.

O preocupare permanentă în întâlnirile cu părinţii a fost identificarea dificultăţilor pe care le întâmpină

acestia în comunicarea cu proprii lor copii, precum şi mijloace de optimizare a comunicării dintre aceştia.

Părinţii au fost chestionaţi asupra modului cum comunică cu copilul cu scopul de a identifica factorii care

distorsionează comunicarea.

Chestionarele prezentate au constituit o provocare şi un prilej de reflexie pentru părinţi, dar şi un punct

de pornire pentru activiţăţile următoare. Prezentând rezultatele chestionarului în faţa părinţilor fară a face

nominalizări, am realizat o optimizare a relaţiilor de comunicare între parinţi şi copii prin formularea unor

concluzii ce au avut menirea de a îndruma preocupările părinţilor în această direcţie.

Părinţii trebuie să fie buni ascultători şi să găsească timpul necesar pentru a comunica cu copilul. Când

copilul doreşte să comunice ceva, părintele trebuie să întrerupă orice activitate, acordându-i atenţia cuvenită,

renunţând la atitudinea dominatoare. Este împortant să i se ofere copilului regulile de bază ale comportării

însoţite de exemple concludente. O slabă comunicare poate crea probleme emoţionale, copilul pierzându-şi

încrederea în adulţi şi retrăgându-se într-o lume a sa.Poate avea loc o scădere a performanţelor şcolare ca

drept pedeapsă involuntară pe care copilul o aplică părintelui prea ocupat, au loc tulburări de comportament,

unii copii exprimându-şi suferinţa, supărarea în mod violent. Dacă părintele foloseşte forţa pentru obţinerea

comportamentului dorit, comunicarea va avea grav de suferit, abuzul fiind o metodă devastatoare pentru

copil. Aplicarea frecventă a unor pedepse neadecvate va duce la întreruperea comunicării. Observând efectele

negative ale lipsei de comunicare dar şi satisfacţiile pe care le au părinţii care reuşesc o bună comunicare cu

proprii copii, s-a concluzionat că pentru a avea un copil,,bun”trebuie să depui o muncă susţinută şi nicidecum

să-ţi neglijezi copilul în favoarea altor preocupări.

Cunoaşterea copilului este o necesitate, părintele are obligaţia să cunoască temperamentul copilului

pentru că educaţia trebuie individualizată în funcţie de temperamentul şi reactivitatea lui. În perioada

copilăriei, temperamentul se află în forma lui nativă, dar treptat se modelează, pe măsură ce educaţia din

familie şi şcoală îşi spun cuvântul. Din experienţa la catedră am constatat că educaţia realizată în şcoală nu

este solidă dacă elevul nu are,,cei şapte ani de acasă”, ceea ce relevă că, în familie, trebuie să se pună bazele

unei educaţii sănătoasă pentru viaţă. Este important ca părintele să ştie că mediul de viaţă şi educaţia sunt

factori esenţiali în dezvoltarea copilului. În orice familie, copiii au nevoie de multă iubire, grijă şi atenţie.

76

Ei se simt iubiţi şi în siguranţă când sunt ascultaţi fără să fie certaţi. Dacă,,li se tot face morală şi nu vor fi

ascultaţi,ei vor începe să-şi ascundă sentimentele,nevoia de comunicare fiind strâns legată de nevoia de

dragoste. Autoritatea părintească nu se realizează prin forţă şi brutalitate. Ea este rezultatul firesc al unor relaţii

echilibrate, morale şi umane. O autoritate firească duce la relaţii de destindere şi ataşament, o falsă autoritate

duce la o relaţie tensionată, la conflicte permanente. Autoritatea părintească trebuie să fie suplă , fermă şi să

se adapteze vârstei. Ea presupune un climat de afecţiune şi dreptate, stăpânire de sine , înţelegere şi spirit de

colaborare între copil şi părinte.

Familia are un rol important în parcurgerea cu succes de către elevi a diferitelor trepte de

învăţare.Anumiţi factori familiali duc la nereuşita şcolară, cum ar fi: dezorganizarea familiei, lipsa de

supraveghere, interesul redus al părinţilor pentru pregătirea şcolară a copiilor, lipsa legăturii părinţilor cu

şcoala şi starea materială precară.

Formarea personalităţii copilului implică şi rezolvarea unor situaţii conflictuale şi frustrante. Pentru

copil este îngrozitor să audă vocile furioase ale părinţilor, când unul e contra celuilalt. Este important să-i vadă

pe părinţi că îşi soluţionează diferenţele de opinie în mod ponderat.Stările conflictuale în lanţ dintre copil şi

părinţi sau dintre părinţi, îl fac pe copil să-i fie teamă, să mintă, să părăsească domiciliul, să vagabondeze, să

fure. În aceste cazuri, părintii nu trebuie să-şi reproşeze unul altuia deficienţele pe care le au copiii lor, fiindcă

ambii părinţi trebuie să colaboreze în educarea lor.

În cadrul familie întâlnim coabitarea unui număr mare de membri, aparţinând mai multor generaţii cu

temperamente şi interese diferite, cu atitudini şi mentalităţi proprii unor diverse niveluri de viaţă si cultură.

Orice familie trebuie să se bazeze pe afecţiunea mutuală şi consens între toţi membrii ei. Copilul are încredere

în părinte, dar aceasta să fie susţinută prin fapte şi prin ţinută.

Relaţia şcoală-familie trebuie privită de părinţi ca fiind un factor al dezvoltării copilului. Prima zi de

şcoală este cea mai importantă sărbătoare din viaţa copilului şi a familiei.Trecerea de la joacă la lecţie cere

concentrare, eforturi de voinţă şi de răbdare din partea copilului. De aceea este bine ca părintele să-i fixeze un

program zilnic cu o siestă recreativă sau somn, teme şi activităţi care-i plac.Cel mai bun îndemn pentru lecţie

este climatul familial, unde părinţii muncesc cu voie bună. Prin acest regim zilnic familia va contribui la

formarea deprinderilor de muncă independentă si a spiritului de iniţiativă. Familia are rolul şi de a-i educa pe

copii pentru viaţă, zilnic să frecventeze cursurile şcolare pentru a asimila uşor şi integral cunoştinţele, să fie

mereu punctuali la şcoală. Un copil este mai bun la şcoală cu cât părintele se implică mai mult în activitatea

lui. Niciodată părinţii să nu facă comparaţie între copiii lor şi alţi copii, prieteni sau fraţi, când este vorba de

învăţătură, fiindcă la unii vârsta cronologică este egală cu vârsta mentală, iar la alţii este diferită.

Pentru a-l ajuta să iubească învăţătura, fiecare părinte să se concentreze asupra a ceea ce face copilul

corect, să-l ajute să-şi exprime plăcerea pentru lectură (cărţi, reviste, ziare) fiindcă ele reprezintă sursa de

informaţie.

Să nu uităm copiii au nevoie de modele de viaţă, pe care şi le iau de regulă din familie, din mediul

şcolar, din lecturi sau din filme.

Familia are rol important în formarea şi cultivarea deprinderilor de a alege modelul de viaţă, mai mult decât

arât, chiar oferindu-i propriul model.

În ceea ce priveşte familia se diferenţiază trei grupe de greşeli educative ale părinţilor: grija excesivă,

severitate excesivă şi indiferenţă.

În familiile cu părinţi hiperprotectori copiii sunt neliniştiţi, fricoşi, dependenţi, greu adaptabili. În cazul

în care avem de-a face cu părinţi inconsecvenţi, oscilanţi,care trec de la asprime exagerată, la exces de

protecţie, îngăduinţă şi răsfăţ, copiii au dificultăţi în comportare, tulburări de echilibru emoţional şi afectiv.

77

Unii părinţi ţin neapărat să-şi vadă realizate prin copii propriile lor aspiraţii, dorind chiar să le impună o

anumită profesie. Din această cauză şcolarul intră în conflict cu posibilităţile lui de efort, fiind supus unei

supraîncărcări ce poate avea repercursiuni de natură psihică. La fel de grav este şi dezinteresul faţă de

educaţia copilului. În cazul în care tatăl este prea exigent, iar mama prea indulgentă nu se poate realiza

educaţia, în subconştientul copilului născându-se opoziţia tată-mamă. Atunci când ambii părinţi sunt exagerat

de severi, climatul educativ va fi aspru, copilul va avea stări de neîncredere în forţele proprii, va fi impulsiv,

gata de apărare sau dimpotrivă se va lăsa pedepsit pentru orice.

Părintele este pentru copil şi un bun educator,el trebuie să-i stimuleze efortul, spontaneitatea, fantezia,

iniţiativa, independenţa, încrederea în sine. Pentru aceasta părinţii ar trebui:

- să-şi cunoască bine copilul, observându-l şi antrenându-l de mic în activităţi, ţinând cont însă de posibilităţile

lui psiho-fizice;

- să asigure copilului în casă un spaţiu al lui, un loc în care să se poată odihni, juca, în care să poată

experimenta, citi şi visa sub supravegherea părinţilor;

- să-i permită să se antreneze în activităţile extraşcolare pentru a-şi satisfsce trebuinţele de activitate şi de

cunoaştere;

- să-l sprijine în menţinerea unui echilibru între efortul depus pentru pregătirea şcolară şi timpul afectat pentru

activităţile de tip,,pasiune”;

- să-i ofere modele ale unor tineri, adulţi cunoscuţi care s-au afirmat prin învăţătură şi comportare demnă;

- să continue munca educativă, srijinind concret copilul în depăşirea dificultăţilor.

-

Metoda cea mai adecvată pentru educaţia copilului este dialogul, care poate avea loc în orice

împrejurare, la plimbare, la joacă, la spectacol, la muncă, etc.

Copilului îi place să i se acorde multă atenţie, astfel el putându-se afirma. O educaţie sănătoasă îl face pe

copil să devină deschis la nou, creativ, adaptabil, comunicativ, cooperant şi tolerant, responsabil, competent,

demn, împlinit şi fericit.

Credem că putem ajunge la aceste finalităţi prin educarea integrată, parteneriat educaţional, motivare

individualizată şi pregătirea continuă a elevului pentru viaţă.

Părinţii trebuie conştientizaţi că singura investitie de valoare, niciodată falimentară, pe care familia o poate

face pentru copil este investiţia pentru mintea şi sufletul acestuia.

Bibliografie:

1. Miroiu, A., Pasti, V., Codita, C., Ivan, G. –„Invatamantul romanesc azi. Studiu de diagnoza”, Iasi, Editura

Polirom, 1998.

2. Proiectul Socrates-Grundtvig 2, Parteneriate pentru învățare - ,,Educația și consilierea părinților”- ghid,

București, 2006.

78

ROLUL FAMILIEI ÎN EDUCAŢIA COPILULUI

Prof. înv primar Nistor Alina Florina

Școala Gimnazială Drăgănești

Funcţia educativă a familiei constă în pregătirea copilului pentru viaţă, deoarece prin structura sa,

familia oferă cadrul cel mai potrivit pentru formarea principalelor deprinderi, pentru transmiterea principalelor

cunoştinţe asupra realităţii şi formarea primelor principii de viaţă. Privind formele concrete prin care familia

îşi exercită influenţa educativă, în prima copilărie cea mai importantă este relaţia dintre mediul familial şi

dezvoltarea limbajului. Calitatea modelului lingvistic pe care îl oferă copilului membrii familiei, influenţează

dezvoltarea gândirii acestuia.

Familia şi căminul, convieţuirea şi cadrul convieţuirii laolaltă a părinţilor cu copiii

lor,reprezintă şcoala primilor ani ai copilului în care trebuie să primească bazele temeinice ale viitoarei sale

conştiinţe, ale tuturor trăsăturilor care-l vor defini ca om integru în epoca maturităţii sale.

În perioada scolarizării, randamentul la învăţătura va depinde în mare măsură de posibilitatea oferită

copilului de a învăţa unele lucruri din ambianţa familială şi din diferitele împrejurări de viaţă din afara acesteia

în care va fi pus în mod conştient de părinţi.

În sfera noţiunii de cămin trebuie să intre neapărat atributele “dragoste” şi “înţelegere” singurele în

stare să creeze acel climat de linişte şi siguranţă, absolut necesar dezvoltării normale a copilului, un climat

familial anxios (acte de violenţă), starea tensională (certuri continue) şi indiferenţa distrugând unitatea

căminului. Referindu-se la liniştea căminului ca ambianţă educativă, pedagogul elveţian Adolf Ferriere,

spunea: “Copiii au nevoie de calm; agitaţia, nervozitatea lucrează asupra lor cum ar lucra un vânt puternic

asupra dunelor de nisip”.

A doua cale de educaţie la nivelul familiei este exemplul, ca mod de influenţare constituind unul din

elementele de bază ale activităţii formative. Ştiai cã tu eşti, ca părinte, imaginea în oglindă a sentimentelor

copilului tău? Când eşti mânios, şi copilul tău va fi probabil mânios. Când eşti tensionat, te poţi aştepta ca şi

copilul tãu sã fie tensionat. Când inima ţi-e veselã, copilul tău s-ar putea sã privească viaţa cu mai mult

optimism.

Influenţa educativă a familiei cu ajutorul exemplelor este cu atât mai puternică cu cât copilul este mai

ataşat afectiv de membrii acestuia şi cu cat unitatea familiei este mai puternică. În familiile dezorganizate sau

conflictuale copilul este lipsit de atmosfera caldă şi sigură a unui cămin fericit, iar exemplele nu mai pot

constitui un mijloc de educaţie, datorită conţinutului lor negativ, şi lipsei de autoritate a părintilor aflaţi în

această situaţie.

Unele afecţiuni organice şi psihice ale copilului se datoresc mediului nociv în care acesta trăieşte. Un

mediu familial în care se consumă cantităţi apreciabile de alcool poate cauza tulburări de conduită copilului,

Dacă alcoolizarea părintelui produce dezorganizarea familiei, copilul poate, imitând unele obiceiuri ale unuia

dintre părinţi să capete tulburări organice şi psihice.

Influenţa părinţilor asupra copilului îmbraca două forme extrem de diferite. Copiii cărora le sunt citite

în mod regulat poveşti de către părinti, au un vocabular foarte dezvoltat, scoruri înalte la testele de inteligenţă

şi note mari la scoala. Părinţii care explică copiilor motivele pentru care le cer sa îi asculte ajung să aibă copii

mai respectuoşi şi mai ascultători .

79

Părinţii îşi influenţează deseori copiii prin caracteristicile lor comune. Astfel, dacă un părinte este

perceput de copil ca afectuos, corect şi talentat, şi copilul presupune că şi el posedă una sau mai multe dintre

aceste trasaturi. Dimpotrivă, copilul care îşi consideră părintele nedrept în aplicarea pedepselor, lipsit de

talente, şi se simte respins de acesta, se simte rusinat pentru că presupune ca şi el are unele dintre aceste

tăasături indezirabile.

În scopul formării personalităţii copilului şi găsirii celor mai bune metode de educaţie, s p e c i a l i ş t i i

a u s t ab i l i t z ece r egu l i p e c a r e t r eb u ie s ă l e a ib ă î n v ede r e , d eop o t r i vă , p ăr i n ţ i i ş i

ed u ca to r i i î n v ede rea edu că r i i co p i i l o r .

1. Să-ţi iubeşti copilul.

2. Să- ţi protejezi copilul.

3. Să fii bun exemplu pentru copilul tău.

4. Să te joci cu copilul tău.

5. Să lucrezi cu copilul tău.

6. Să laşi copilul să dobândească singur experienţă de viaţă, chiar dacă suferă.

7. Să- i arăţi copilului posibilităţile şi limitele libertăţii.

8. Să- l înveţi să fie ascultător.

9. Să aştepţi de la copil numai aprecierile pe care ţi le poate da, conform gradului de maturitate şi

propriei experienţe.

10. Să-i oferi copilului trăiri cu valoare de amintiri( călătorii, excursii, vacanţe, spectacole, manifestări

sportive, serbări de familie).

80

PĂRINŢII - “SCUT PROTECTOR” ÎN DIMINUAREA INFLUENŢEI

SURSELOR TEHNOLOGICE ÎN DEZVOLTAREA COPIILOR

Director Olteanu Mariana, Prof. înv. preşc Danciu Manona Adriana

Grădiniţa cu P.P.şi P.N. Step by Step “Licurici”, Ploieşti

“Lumea pe care am creat-o este un proces al gândirii noastre. Nu poate fi schimbată

fără a ne schimba gândirea. “- Albert Einstein

Precum apa se transformă în mai multe stări datorită condiţiilor de mediu, aşa şi educaţia se transformă

continuu în funcţie de diferitele condiţii, cerinţe, nevoi, interese şi limite ale diferitelor medii (din familie,

grădiniţă, şcoală, societate etc).

Ritmul de viaţă tot mai alert şi artificial din viaţa fiinţelor umane, datorită atât “invaziei inovaţiilor

tehnologice” , cât şi a noile cerinţe socio-educaţionale, tehnologice, profesionale, de alimentaţie ale societăţii

actuale pentru generaţiile viitoare, sunt doar câţiva dintre factorii care fac ca “meseria” de părinte să nu fie

deloc uşoară. De aceea, tot mai mulţi părinţii, indiferent de experienţa şi specializarea pe care aceştia o au,

întâmpină numeroase oportunităţi, dar mai ales dificultăţi în creşterea, dezvoltarea şi educaţia copiilor. Ei sunt

nevoiţi să cunoască şi să înveţe “ABC-ul psihofizic şi emoţional al copilului în condiţiile actuale ale societăţii”.

Toţi aceşti factori îi pot pune pe părinţi să se confrunte cu numeroase frământări interiorare şi contradicţii

exterioare , nevoi şi probleme în ceea ce privesc valorile, normele, obiceiurile, tradiţiile, modul de relaţionare,

oferirea de recompense, modul de a petrece timpul împreună în familie etc., care pot fi în contradicţie cu

modul în care părinţii au fost crescuţi. Toate acestea au favorizat apariţia unor noi tipuri de educaţie, printre

care şi „educaţia parentală”.

Dacă în alte ţări, educaţia parentală este foarte bine dezvoltată şi fundamentată ştiinţific şi practic, iată

că în ultimii ani şi în România tendinţele acestei forme de educaţie îşi face tot mai evidentă prezenţa,

necesitatea şi utilitatea. Apariţia şi dezvotarea tot mai accentuată a educaţei parentale , atât în învăţământul

de stat, cât mai ales cel privat, se evidenţiază datorită nevoii de informare, sprijinire, ghidare şi orientare

reală şi practică a părinţilor de către diferiţi specialişti în educaţie (precum educatoare, profesori, consilieri,

psihologi etc.) în gestionarea cât mai eficientă şi armonioasă a factorilor ce contribuie la formarea şi

dezvoltarea armonioasă a personalităţii copiilor.

Precum în maxima “nimic nu se pierde, totul se transformă”, tot aşa şi diversitatea, calitatea şi

frecvenţa experienţelor emoţionale, comportamentale, cognitive şi de comunicare ale părinţilor în creşterea şi

educaţia copiilor, le transformă copiilor destinul şi întreaga viaţă. Astfel eficienţa şi calitatea procesului

educaţional nu se rezumă doar la responsabilitatea şi profesionalismul cadrelor didactice în cunoaşterea şi

respectarea caracteristicilor psiho-fizice ale copiilor, cât mai ales la calitatea şi educaţia părinţilor. Meseria de

părinte este ca o artă, pe cât este de este de frumoasă, pe atât este de complexă, delicată şi plină de consecinţe

de lungă durată asupra modelării personalităţii copilului.

Ritmul firesc, calm, domol al familiilor din generaţiile precedente rămâne o amintire ăn faţa familiilor

actuale, care se confruntă cu o continuă mişcare, dezvoltare, schimbare şi accelerare datorită societăţii de azi,

care le şi invadează spaţiul intim al membrilor familiei, prin diversele surse mass-media (televizor, laptop,

telefon mobil, calculator, tabletă etc.).Toate aceste surse tehnologice (şi nu numai) au câştigat de-a lungul

timpului, din ce în ce mai mult teren reuşind să se extindă de la serviciu şi în spaţiul intim uman (familial,

relaţional, sentimental etc). Astfel „acţiunea umană„ se reduce pe zi ce trece în favoarea „acţiunii tehnologiei”

care creează

aşa numita “civilizaţie a audiovizualului”.

Fiind rezultatul născocirilor minţii umane ( iniţial televizorul) aceste surse tehnologice sunt considerate

elemente cheie ale modelului de civilizaţie de azi, aflată la intersecţia dintre tehnologie, sociologie şi cultură.

81

Chiar dacă, acesta a luat naştere cu scopul de a facilita informarea, comunicarea şi educarea cât mai

multor fiinţe umane din toate colţurile pământului într-un timp cât mai scurt, nemainecesitând chiar atât de

mult cunoaşterea şi înţelegerea limbii, ci doar prin audiţia şi vizionarea unor “imagini”, acestea au ajuns

treptat să fie numite “o armă absolută” a lumii contemporane, care produce asupra fiinţelor umane, mai ales

asupra preşcolarilor, care sunt în proces de formare, numeroase dereglări şi deformări ce abat creşterea şi

dezvoltarea normală a tuturor componentelor necesare constituirii armonioase a personalităţii acestora. Aşa

cum afirmă uniii cercetători, “influenţa acestora a reuşit chiar performanţa de a cultiva, în masa publicului,

opinii, concepţii şi credinţe, la fel cum agricultorul cultivă pământul sau grădinarul îşi cultivă gradina.”

Problema ridicată a efectelor acestora determină asupra evoluţiei tinerelor generaţii un fenomen sui generis,

care nu poate fi restrâns doar la societate sau cultură, deoarece tehnologia îşi creează încet, paşnic şi pe

“nesimţite”, dar în mod sigur propria sa natură. Astfel noile surse de tehnologie produc o transformare, o

metamorfoză a naturii însăşi a lui homo sapiens, prin faptul că nu reprezintă doar instrumente de comunicare

pasivă, artificială ci şi paidèia, adică devin un instrument “antropogenetic”, un mediu care determină un

ànthropos nou, un tip nou de fiinţă umană.

Acest tip “nou de fiinţă umană” care se hrăneşte doar cu “imaginea” şi multiplele sunete asociate

acesteia este cu mult mai săracă decât generaţiile precedente, deoarece cunoaşterea acestuia despre sine şi

lumea înconjurătoare se realizează predominant prin intermediul stimulilor audio-vizuali, reducând destul de

mult posibilitatea de autocunoaştere, explorare, experimentare prin intermediul sentimentelor, emoţiilor, dar

şi a receptorilor kinestezici, olfactivi, gustative etc. Numeroase studii şi cercetări în domeniu cu privire la

efectele diverselor surse tehnologice asupra generaţiilor de copii, dovedesc predispoziţia acestora la multiple

probleme de sănătate, educaţie, comunicare, emoţionale, sociale decât generaţiile anterioare.

Utilizarea necontrolată a diverselor surse şi accesorii tehnologice de către copii (PC., laptop, telefon

mobil, tablet etc.) indiferent de scopul utilizării lor ( fie în scop de relaxare, timp petrecut în familie, de

divertisment, joacă sau studiu etc.), numeroase studii în domeniu, evidenţiază următoarele consecinţe

îngrijorătoare asupra noilor generaţii, precum: instalarea obezităţii infantile; creşterea cazurilor de copii care

sunt stresaţi, agresivi, nervoşi şi furioşi de mici; diminuarea creativităţii, a comunicării şi a abilităţilor de

socializare; inhibarea neuronilor; slaba comunicare dintre emisferele cerebrale; împiedicarea dezvoltării

normale a operaţiilor gândirii; apariţia deficitului de atenţie şi concentrare; reducerea capaciăţii de a învăţa şi

decodifica mesajele din limbajul nonverbal; accentuarea instabilităţii emoţionale şi a capacităţii de a rezolva

paşnic diverse probleme/neînţelegeri; incapacitatea de afinaliza o sarcină dată; accentuarea comportamentelor

antisocial; apariţia precoce a unor probleme grave în dezvoltarea fizică, psiho-locomotorie şi emoţională;

deficit de atenţie şi scăderea randamentului şcolar.

În perioada copilăriei, rolul adulţilor ( al părinţilor, educatoarelor/profesoarelor şi alţi specialişti din

cadrul comunităţii etc.) este foarte important şi hotărâtor în pregătirea unui bun start al copiilor în viaţă.

Pentru a reduce riscul apariţiei precoce a numeroselor afecţiuni şi consecinţe negative asupra naturii

firave a preşcolarilor, datorită influenţei surselor tehnologice, colectivul din cadrul grădiniţei cu program

prelungit şi normal Step by Step “Licurici” din Ploieşti, şi-a propus să devină un sprijn real al părinţilor în

diminuarea factorilor “nocivi” şi a fenomenelor anormale care blochează creşterea, educarea şi dezvoltarea

armonioasă a copiilor lor, ai noştrii, dar şi ai lumii întregi din viitorul apropiat. Există riscul atât pentru adulţi,

cât mai ales pentru copii de a se obişnui atât de mult cu prezenţa acestor surse tehnologice, încât aceştia tind

să devină dependenţi şi prizonieri (chiar fără voia lor) ajungând în situaţia paradoxală.... să nu ştie cum să-şi

folosească potenţialul psiho-fizic şi libertatea timpului de care pot beneficia în viaţă.

Toate aceste consecinţe neplăcute şi nu numai ale influenţei surselor tehnologice asupra dezvoltării

personalităţii şi sănătăţii bio-psiho-fizice, sociale şi emoţionale ale copiilor, pot fi contracarate chiar prin

intermediul mai multor modalităţi de intervenţie, selecţie şi prevenire din partea părinţilor/educatoarelor şi a

altor specialişti, precum:

✓ Selectarea,organizarea şi desfăşurarea unor activităţi de educaţie parentală cu părinţii grupelor (brainstorming,

discuţii în cerc etc.).

✓ Informarea părinţilor prin note informative puse la panoul părinţilor;

82

✓ Sub îndrumarea educatoarelor să se realizeze discuţii face to face şi/sau în cerc cu părinţii despre avantajele

şi a dezavantajele sau efectelor tehnologiei asupra copiilor;

✓ Încurajarea alegerii copilului de către părinte, în organizarea şi stabilirea împreună a timpului alocat anumitor

emisiuni TV, prin elaborarea unui program de vizionare, a unui orar;

✓ Adulţii (mama, tata,bunicii, tutorele etc.) să petreacă împreună cu copilul în faţa televizorului pentru a-i oferi

explicaţii, exemple şi a discuta despre cele vizionate etc.

✓ Să identifice şi să diversifice mijloacele de divertisment . Aceasta presupune din partea adulţilor, găsirea unui

echilibru între vizionarea programelor tv şi citirea de cărţi, reviste, enciclopedii, vizite, plimbări în natură,

excursii, jocuri cu copii de aceeaşi vârstă, arte plastice, muzică, activităţi sportive etc.;

✓ Părinţii să fie “cameleonici”/flexibili. Nici autoritari, dar nici prea permisivi, ci de a-şi adapta

comportamentul de părinte responsabil la aşa cum le-ar plăcea să se comporte copilul (părintele să fie un

model viu pentru copil, demn de urmat );

✓ Părinţii să primească diverse surse, adrese de informare sau materiale scrise cu jocuri, activităţi şi sugestii

de preocupări în organizarea timpului atât la grădiniţă, acasă şi în timpul liber de către adulţi, pentru facilitarea

de jocuri şi activităţi variate care să implice mişcarea şi dinamismul(dans, pictură, tenis, şah, înot, balet, arte

marţiale etc.);

✓ părinţii să fie ghidaţi în “activarea” copiilor prin activităţi creative, gospodăreşti, artistice, sportive, de

explorare / de plimbare în natură, tabere, care să le pună copiilor în funcţiune întreaga structură psiho-fizică

şi afectivă, dar şi întreg ansamblu de stimuli tactili, vizuali, auditivi, olfactivi şi gustative;

✓ Organizarea de activităţi out-doors; plimbări, excursii, tabere pentru a explora natura;

✓ Pregătirea unor materiale informative pentru părinţi.

Bibliografie :

Ioan Dolean, Dacian Dorin Dolean, “Meseria de părinte”, Bucureşti, Editura Aramis Print, 2009.

Fiske, J., Hartley, J. ,Semnele televiziunii, Iaşi, Editura Institutul European, 2002.

Giovanni, S. , Homo Videns. Imbecilizarea prin televiziune şi post – gândirea, Bucureşti, Editura

Humanitas, 2005

http://www.okey.ro/index.php/efectele-televiziunii-si-computerului-asupra-copiilor

De reflectat: Nu există părinţi/profesori perfecţi, e ceva ideal, dar pot exista părinţi /profesori deschişi spre

o dezvoltare continuă pentru ei şi copiii lumii de ieri, azi şi viitorul de mâine.... pentru întreaga omenire!!!

83

EDUCAŢIE ŞI CONSILIERE ÎN SPRIJINUL PĂRINŢILOR

Prof. Înv. Preșc. Potocea Daniela Veronica

Grădinița Step by Step cu PP și PN

,,Rază de Soare’’, Ploiești

Ca activitate interdisciplinara consilierea se exercita in domeniii diverse si isi gaseste locul in

majoritatea sectoarelor vietii sociale incepand de la teoria si practica educationala. Cea mai simpla definitie

data consilierii este: consilierea este o relatie in care o persoana ajuta o alta persoana, sau o persoana ajuta un

grup de persoane.

Dupa I. Dafinoiu „Consilierea este utilzarea priceputa si principiala a relatiei interpersonale pentru

a facilita autocunoasterea, acceptarea emotionala si maturizarea, dezvoltarea optima a resurselor personale.

Relatiile de consiliere variaza in functie de cerere, dar pot fi centrate pe aspecte ale dezvoltarii, pe formularea

si rezolvarea unor probleme specifice, luarea de decizii, dezvoltarea unui insight personal, pe lucrul asupra

trairilor afective sau a conflictelor interne, ori pe imbunatatirea relatiilor cu ceilalti”. In ultimii ani acesta este

un domeniu care se bucura de o mare atentie, existand o varietate de definitii din partea psihologilor,

pedagogilor, cercetatorilor in domeniu. Semnificativa este definitia lui R. W. Strawig ce apare inscriptionata

pe o placa comemorativa de la Universitatea din Wisconsin (SUA): „Consilierea inseamna multe lucruri. Ea

este o experienta de comunicare. Dar mai mult decat atat, ea este o cautare in comun a sensului in viata omului

cu dezvoltarea dragostei ca element esential concomitent cu cautarea si consecintele ei. Intr-adevar aceasta

cautare este insasi viata iar consilierea este numai o intensificare a acestei cautari.”

Intr-un cuvant, toate definitiile pentru termenul consiliere scot in evidenta procesualitatea,

centrarea pe relatia de sprijin stabilita cu clientul, calitatile umane personale si profesionale ale specialistului

consilier.

Intr-un studiu asupra invantamantului (Miroiu si colaboratorii, 1998) sunt prezentate cateva din

punctele slabe ale sistemultui educational actual: conservatorismul, depersonalizarea, intelectualismul si

antihedonismul, autoritarismul si obedienta, elitismul si inegalitatea de sanse, segragarea scolii de persoana,

familie si comunitate.

Toate acestea nu fac decat sa reclame tot mai mult necesitatea de schimbare a paradigmelor

educationale si centrarea in mai mare masura pe nevoile individuale ale copilului. In acelasi studiu de diagnoza

se constata faptul ca „ programele si manualele au in vedere inteligenta verbala si logico-matematica si prea

putin pe cea intuitiva, relationala, comunicativa, empatica, afectiv-emotionala, motrica, tehnica, artistica.

Educatia trebuie sa raspunda in primul rand nevoilor individuale si sa realizeze echilibrul intre acestea si

dezvoltarea sociala. Pedagogia ca stiinta a educatiei este chemata sa gaseasca solutii pentru a valorifica cat

mai de timpuriu posibilitatile native alea copiilor, acordandu-le sansa de dezvoltare prin stimulare si prin

crearea unor medii propice experientei si investigatiei. Cand copilul este foarte mic el nu poate „participa”

direct la actul educational, influentele sunt organizate si pregatite de adultii care il inconjoara: parintii si ceilalti

membri ai familiei si apoi educatoarea si copii cu care interactioneaza.

Responsabilitatea dezvoltarii copilului in primele etape revine in primul rand familiei sale, insa educatoarea

trebuie sa aiba in vedere urmatoarele aspecte ale relatiei:

• nu toti copii beneficiaza de un model optim de educatie care sa le sprijine dezvoltarea;

• toti copii pot invata cand sunt mici – sistemul trebuie sa le ofere sansele;

• e nevoie ca parintii sa intareasca si sa valorizeze ceea ce copilul invata in gradinita;

• copilul invata tot timpul, in ritmul si stilul care ii sunt caracteristice;

84

• toti parintii isi cunosc copii si nevoile lor de dezvoltare?

Toate aceste aspecte constituie argumente care impun realizarea parteneriatului

dintre parinti si educatoare, parteneriat ce presupune cooperare, colaborare si comunicare.

Parintii trebuie sprijiniti sa isi cunoasca copiii, sa le identifice nevoile si sa sprijine dezvoltarea si cresterea

lor armonioasa.

Consilierea parintilor este o activitate care se refera la organizarea acestiu sprijin pentru familiile copiilor,

consilierea familiei presupunand actiuni de informare, de transmiterea si primirea unor cunostinte, idei si teze

importante pentru asigurarea succesului in comunicarea intrafamiliala si in rezolvarea situatiilor conflictuale.

Educatia familiei, educatia parintilor au in vedere acele actiuni indreptate spre exersarea functiei

educative si spre dezvoltarea unor practici eficiente de comunicare si de interactionare in familie. In acest sens

ea este o parte a consilierii, diferenta venind din faptul ca in consiliere este vorba de rezolvarea unor situatii

critice, de criza, conflictuale.

Ca urmare, consilierea familiei, ca si consilierea parintilor presupune activitati exercitate de profesionisti

(consilieri psihopedagogi, consilieri educationali sau psihologi educationali), educatia parintilor sunt

indeplinite de educatoare, de profesori si se pot completa de catre consilieri. Problemele existente in viata de

familie sunt numeroase si complexe, de la lipsa banilor, atmosfera tensionata ce ajunge pana la violenta,

conditii de trai precare si pana la situatii critice generate de nivelul cultural si de educatie scazut al parintilor.

Toate acestea pot determina probleme in educatia si dezvoltarea copiilor.

In educatia parintilor, rolul educatoarei este de a facilita contactul parintelui cu anumite cunostinte,

deprinderi necesare in educatia copilului, precum si asigurarea parteneriatului in actiunea educativa, ceea e

presupune o comunicare eficienta din partea acesteia.

Ce spune decalogul comunicarii:

• nu poti sa nu comunici;

• a comunica presupune cunoastere de sine si stima de sine;

• a comunica presupune constientizarea nevoilor celuilalt;

• a comunica presupune a sti sa asculti;

• a comunica presupune a intelege mesajele;

• a comunica presupune a da feedback-uri;

• a comunica presupune a intelege procesualitatea unei relatii;

• a comunica presupune a sti sa exprimi sentimente;

• a comunica presupune a accepta conflictele;

• a comunica presupune asumarea rezolvarii conflictelor.

Orice parinte isi doreste sa fie cat mai aproape de ceea ce inseamna a fi un parinte

bun. Nu de putine ori auzim in randul parintilor a caror copii ajung in situatii dificile sau apuca drumuri gresite:

„I-am dat de toate, i-am oferit tot ce mi-a stat in putinta, m-am straduit, m-am sacrificat...”.

A fi un bun parinte presupune (Pugh, De Ath, Smith, 1994, p.56) sa ai:

Cunostinte:

* despre dezvoltarea copilului si aspectele semnificative pentru fiecare varsta;

* unde sa cauti sprijin;

* despre drepturile parintilor si ale copiilor;

* despre conditii bune de trai si o alimentatie corecta;

* principii educative.

85

Calitati de parinte :

• sa asigure o autoritate optima fara a fi supraprotectivi, excesivi de autoritari sau permisivi;

• sa ofere dragoste si acceptare si sa fie sensibil la nevoile copiilor;

• sa manifeste incredere in munca si abilitatile copiilor lor;

• sa formuleze asteptari realiste;

• sa gaseasca timp pentru a-si impartasi experienta copiilor (sa manance impreuna, sa se joace, sa-si petreaca

timpul liber) ;

• sa promoveze un mediu sigur, stabil, cu reguli clare, pe care le si pretind a fi respectate;

• sa incurajeze exprimarea libera, sa indrume actiunile copiilor;

• sa comunice liber cu copiii, cu sinceritate, sa asculte si sa reflecteze la ceea ce spun acestia;

• sa ia decizii si sa aiba responsabilitati;

• sa poata stapani stresul si sa rezolve conflictele;

• sa nu permita pedepsele dure;

• sa incurajeze intarirea pozitiva a comportamentelor bune.

Dezvoltarea intelegerii si constiintei de sine are in vedere:

• dezvoltarea parintilor ca indivizi care isi cunosc si isi stapanesc proprii nervi si porniri;

• dezvoltarea unui sistem de valori si atitudini precum si impactul dintre acestea si valorile si atitudinile celorlalti.

Cercetarile indentifica o serie de factori legati de comportamentele parintilor si

modul in care acestia afecteaza dezvoltarea personalitatii copiilor, cum ar fi:

• lipsa unor reguli clare in relatia dintre parinti si copii;

• cerinte vagi si confuze;

• conflictele intre parinti;

• supravegherea inadecvata a copilior;

• pretinderea unei discipline fara consistenta;

• lipsa comunicarii;

• lipsa unui sistem de sprijin pentru parinti;

• incapacitatea unor parinti de a fi empatici cu nevoile copiilor lor;

• incredere excesiva in valoarea pedepsei.

Cunoscand aceste aspecte atat de importante am privit cu mult interes parcurgerea

cursului pentru parinti „Educati asa” si desfasurarea sedintelor cu participarea parintilor de la grupa. Vorbeam

mai devreme de cauze care franeaza sau au un efect negativ asupra educatiei copiilor. In urma desfasurarii

sedintelor „Educati asa” cu grupurile de parimti am inteles cata nevoie de sprijin au unii dintre ei in intelegerea

conceptului de educatie.

La grupa, in sprijinul educatiei parintilor, am ales diferite forme de colaborare:

• sedintele cu parintii cu prezentarea principalelor aspecte ale activitatii gradinitei;

• propaganda vizuala – prin afisarea unor materiale pe teme de educatie;

• expozitii de pictura cu lucrarile copiilor si discutii pe marginea acestora, cu interpretarea unora dintre ele;

• sedintele „Educati asa”;

• lectii deschise;

• concurs cu participarea activa a parintilor;

• prezentare de referate pe diferirte teme de educatie;

• serbari;

• excursii, vizitarea unor obiective din oras;

• chestionare si nu in ultimul rand discutiile zilnice la solicitarea expresa a unor parinti.

86

Am constatat, si nu de putine ori, ca in urma discutiilor particulare se schimba ceva in atitudinea parintilor si

in comporatmenul copiilor, desigur inspre bine. Am intalnit si situatii in care copilul e crescut de o matusa sau

de o bunica si am avut de infruntat negativismul si opacitatea acestora, de fiecare data motivand ca „nu vrea”,

„nu are ce-i face”, desi ii sugeram exact cum ar trebui procedat in anumite situatii. Din pacate aceste cazuri se

repeta in fiecare an prin plecarea parintilor la munca in strainatate si lasarea copiilor in grija diferitelor

persoane.

Cu intelegere, rabdare, cu calm, delicatete si bunatate, atribute ce trebuie sa le aiba orice educatoare este

posibil ca fiecare din noi sa contribuim in buna masura la educarea parintilor ceea ce nu pare foarte mult, dar

e foarte important pentru dezvoltarea armonioasa a copilului.

Bibliografie:

• Miroiu, A., Pasti, V., Codita, C., Ivan, G. – 1998 „Invatamantul romanesc azi. Studiu de diagnoza”. Iasi,

Editura Polirom;

• R. I. P. Educatia in anul 2002, Nr. 3-4/2002;

• R.I.P. 3-4 2005;

• „Educati asa” – suport de curs pentru specialisti care lucreaza in domeniul educatiei parintillor;

Modul 6, Consilierea in gradinita – start pentru viata.

87

FAMILIA - PRIM CADRU DE MANIFESTARE

A RELAȚIILOR INTERPERSONALE

Profesor învățământ preșcolar Puiu Adriana

Grădinița cu program prelungit nr. 28 Ploiești

,,Unіі cоріі ѕunt рrеcum nіştе rоabе, trеbuіе ѕă fіе îmріnşі.

Unіі ѕunt рrеcum bărcuţеlе: trеbuіе ѕă fіе vâѕlіtе.

Unіі ѕunt рrеcum zmееlе: dacă nu lе ţіі ѕtrânѕ dе ѕfоară, vоr zbura dерartе, ѕuѕ.

Unіі ѕunt рrеcum ріѕіcuţеlе: tarе ѕunt mulţumіtе când ѕunt mângâіatе.

Unіі ѕunt ca nіştе rеmоrcі: fоlоѕіtоarе numaі când ѕunt traѕе.

Unіі ѕunt рrеcum balоanеlе: tarе uşоr dе vătămat, dе nu lе mânuіеştі cu grіϳă.

Unіі ѕunt mеrеu dе nădеϳdе şі gata ѕă tе aϳutе”.

(Εl. Ѕchulman Kоlumbuѕ - Dіdactіcă рrеşcоlară)

Ѕtudіul fɑmіlіеі ѕ-ɑ іmрuѕ сɑ nесеѕіtɑtе în еросɑ mоdеrnă, dеşі рrеосuрărіlе în ɑсеѕt ѕеnѕ ѕunt fоɑrtе

vесһі, іɑr multірlеlе dеfіnіţіі dɑtе рână ɑсum fɑmіlіеі ɑu înсеrсɑt ѕă еvіdеnţіеzе о ѕеrіе dе ɑѕресtе ɑtât dе оrdіn

ѕtruсturɑlсât şі funсţіоnɑl.

Rose Vincent (1972) dеfіnеştе fɑmіlіɑ сɑ fііnd un gruр înzеѕtrɑt сu сɑrɑсtеrіѕtісі рrорrіі, сu ɑnumіtе

оbісеіurі, сɑrе rеѕресtă ɑnumіtе trɑdіţіі, сһіɑr іnсоnştіеnt, сɑrе ɑрlісă ɑnumіtе rеgulі dе еduсɑţіе.

Веrgе (1977) ɑfіrmɑ сă fɑmіlіɑ еѕtе un fеl dе реrѕоnɑlіtɑtе соlесtіvă ɑ сărеі ɑrmоnіе gеnеrɑlă

іnfluеnţеɑză ɑrmоnіɑ fіесărеіɑ dіntrе рărţі. Fɑmіlіɑ еѕtе unіtɑtе dе іntеrɑсţіunі şі іntеrсоmunісărі реrѕоnɑlе,

сuрrіnzând rоlurіlе ѕосіɑlе dе ѕоţ şі ѕоţіе, mɑmă şі tɑtă, fіu şі fіісă, frɑtе şі ѕоră.

Fɑmіlіɑ еѕtе сеɑ сɑrе mоdеlеɑză реrѕоnɑlіtɑtеɑ соріluluі, соntrіbuіе lɑ fоrmɑrеɑ unеі ɑtіtudіnі роzіtіvе

fɑţă dе munсă, vіɑţă şі vɑlоrіlе ѕосіɑlе şі сultіvă rеѕроnѕɑbіlіtɑtеɑ fɑţă dе ɑсtеlе рrорrіі în rɑроrt сu

іmреrɑtіvеlе рɑrtісірărіі lɑ vіɑţɑ ѕосіɑlă. Ѕɑrсіnі dе mɑrе răѕрundеrе rеvіn în ɑсеѕt ѕеnѕ fɑmіlіеі şі сеlоrlɑltе

іnѕtіtuţіі dе осrоtіrе şі ѕuрrɑvеgһеrе, сһеmɑtе ѕă соntrіbuіе lɑ mеnţіnеrеɑ сlіmɑtuluі vіеţіі dе fɑmіlіе, lɑ

рurіtɑtеɑ mоrɑlă ɑ rеlɑţііlоrdіntrе mеmbrіі gruрuluі fɑmіlіɑl, lɑ ɑѕіgurɑrеɑ unоr соndіţіі mɑtеrіɑlе ɑdесvɑtе

şі ɑ unеі ɑmbіɑnţе рѕіһоѕосіɑlе сɑrе ѕă fɑvоrіzеzе ре dерlіn реrѕоnɑlіtɑtеɑсоріluluі, fоrmɑrеɑ ѕɑ în

соnfоrmіtɑtе сu сеlе mɑі vɑlоrоɑѕе şі dеzіrɑbіlе mоdеlе dе соnduіtă ѕосіɑlă.

Rеlɑţіɑ рărіnţі-соріі dеtіnе un rоl dеоѕеbіt ɑtât în fіхɑrеɑ сеlоr mɑі ɑdесvɑtе dерrіndеrі

соmроrtɑmеntɑlе, сât şі în ɑѕіgurɑrеɑ unеі соndіţіі рѕіһоlоgісе nоrmɑlе. Dɑr о ɑѕеmеnеɑ rеlɑţіе рrеѕuрunе

nоrmе рrесіѕе сɑrе соrеѕрund unоr оbіесtіvе се ѕtɑu lɑ bɑzɑ rоlurіlоr рărіnţіlоr şі ɑştерtărіlоr соріluluі, рrесum:

-drɑgоѕtеɑ, соnсrеtіzɑtă în ɑѕіgurɑrеɑ рrоtесţіеі, ѕесurіtăţіі şі оrіеntărіі соріluluі, în fоrmɑrеɑ unоr

ɑрtіtudіnі şі ɑtіtudіnі роzіtіvе роrnіnd dе lɑ сɑlіtăţіlе ѕɑlе рrорrіі. Drɑgоѕtеɑ рărіntеɑѕсă рrеѕuрunе înсrеdеrе

şі ѕіgurɑnţă dіn рɑrtеɑ соріluluі, ɑfесţіunе şі înţеlеgеrе dіn рɑrtеɑ рărіnţіlоr, dɑr еɑ nu trеbuіе ехɑgеrɑtă fără

rіѕсul dе ɑ рrоvосɑ о ѕеrіе dе dіfісultăţі еvоluţіеі рѕіһоlоgісе nоrmɑlе. Ϲеl mɑі ɑdеѕеɑ, сорііі lірѕіţі dе

drɑgоѕtеɑ рărіntеɑѕсă ѕunt tіmіzі, іnѕtɑbіlі, іntеrіоrіzɑţі şі соmрlехɑţі, în tіmр се сɑрrісіul, răѕfăţul, lірѕɑ dе

vоіnţă сɑrɑсtеrіzеɑză dе сеlе mɑі multе rеlɑţііlе ехɑgеrɑtе dіn рunсt dе vеdеrе ɑfесtіv întrе рărіnţі şі сорііі;

-aѕіgurɑrеɑ unоr rɑроrturі rеlɑţіоnɑlе ϳuѕtе şі есһіlіbrɑtе. Ρărіnţіі trеbuіе ѕă оfеrе mоdеlе dе соnduіtă

соrеѕрunzătоɑrе, сɑlіtăţіlе şі ɑtіtudіnіlе lоr ɑvând о іnfluеnţă fоrmɑtіvă dесіѕіvă; dіmроtrіvă, dіvеrgеntă întrе

ɑсt şі сuvіntе, întrе ɑtіtudіnе şі соnduіtă ɑntrеnеɑză іnсеrtіtudіnі şі lірѕɑ dе dіѕсеrnɑmânt în ɑрrесіеrеɑ răuluі

ѕɑu ɑ bіnеluі dе сătrе соріl. Fііnd рrіmеlе fііnţе сu сɑrе сорііі ѕе іdеntіfісă şі fɑţă dе сɑrе îşі mɑnіfеѕtă

ɑfесtіvіtɑtеɑ, рărіnţіі trеbuіе ѕă fіе ɑtеnţі ɑtât lɑ сееɑ се ѕрun, сât şі lɑ сееɑ се fɑс, dеоɑrесе еvеntuɑlеlе

88

dіvеrgеntе ѕɑu nесоnсоrdɑnţе рrоvоɑсă dеzоrіеntɑrе şі dеrută сu еfесtе nеgɑtіvе ɑѕuрrɑ dеzvоltărіі

реrѕоnɑlіtăţіі соріluluі.

-cоmрlеmеntɑrіtɑtеɑ rоlurіlоr рɑrеntɑlе. În сɑlіtɑtе dе gһіzі, еduсɑtоrі şі mоdеlе dе urmɑt, рărіnţіі

trеbuіе ѕă ɑlсătuіɑѕсă în rɑроrt сu соріlul о unіtɑtе іnѕерɑrɑbіlă сɑrе îşі îmрɑrtе înѕă rоlurіlе şі ѕɑrсіnіlе.

Dіfеrіtе, dɑr nu dіvеrgеntе, rоlurіlе tɑtăluі şі ɑlе mɑmеі trеbuіе ѕă ѕе соmрlеtеzе rесірrос: mɑmɑ în сɑlіtɑtеdе

fɑсtоr ɑfесtіv ɑl сămіnuluі, іɑr tɑtăl în сɑlіtɑtе dе fɑсtоr іnѕtrumеntɑl înzеѕtrɑt сu dерlіnɑ ɑutоrіtɑtе. Іnvеrѕɑrеɑ

rоlurіlоr рɑrеntɑlе ɑрɑrе реrturbɑtоɑrе dеоɑrесе nu mɑі соrеѕрundе іmɑgіnіі іdеɑlе ре сɑrе соріlul şі-о

fоrmеɑză în lеgɑtură сu соmроrtɑmеntul şі ɑсtеlе оbіşnuіtе ɑlе mɑmеі ѕɑu tɑtăluі, ɑсеѕtɑ fііnd о ѕurѕă dе

dіfісultăţі рѕіһоlоgісе сɑrе ѕе іmрrіmă şі соmроrtɑmеntuluі ultеrіоr ɑl соріluluі. Dɑсă ɑсеѕtе оbіесtіvе nu ѕunt

îndерlіnіtе ѕɑu dɑсă ѕunt ɑрlісɑtе în mоd unіlɑtеrɑl dе рărіnţі, рrосеѕul еduсɑtіv іmрlісă о ѕеrіе dе ѕіnuоzіtăţі.

Ѕе rеlеvă ɑѕtfеl сă nu ѕіmрlă ехіѕtеnţă ɑ fɑmіlіеі реrmіtе un рrосеѕ ɑdесvɑt dе dеzvоltɑrе ɑ

реrѕоnɑlіtăţіі соріluluі, сі dоɑr ɑсеɑ fɑmіlіе ɑlе сărеі funсţіі ѕunt îndерlіnіtе în mоd nоrmɑl dе ɑmbіі рărіnţі.

О fɑmіlіе nоrmɑlă înѕеɑmnă реntru соріl un mеdіu ɑfесtіv, осrоtіtоr, ɑvând о ɑlсătuіrе şі о ѕtruсtură unіtɑră,

оmоgеnă.

Dеzvоltɑrеɑ реrѕоnɑlіtăţіі соріluluі nu роɑtе fі rеɑlіzɑtă dесât în сɑdrul mɑtrісеі fɑmіlіɑlе. Аtât

mоdеlеlе dе еduсɑţіе, сât şі сɑlіtăţіlе ɑfесtіvе şі іnѕtrumеntɑlе ɑlе mеdіuluі fɑmіlіɑl сrееɑză рrеmіѕе рutеrnісе

реntru еvоluţіɑ ɑrmоnіоɑѕă ɑ соріluluі, fɑţă dе сɑrе рărіnţіі ɑu о rеѕроnѕɑbіlіtɑtе fundɑmеntɑlă.

În ѕосіеtɑtеɑ mоdеrnă rеѕроnѕɑbіlіtăţіlе fɑmіlіɑlе ɑlе рărіnţіlоr ѕunt dеfіnіtе dе nоrmе ѕресіfісе сɑrе

rеglеmеntеɑză соndіţііlе şі mоdul lоr рɑrtісulɑr dе îndерlіnіrе în fіесɑrе dіn сеlе trеі еtɑре dе dеzvоltɑrе

(dереndеnţă ɑbѕоlută, dереndеnţă rеlɑtіvă şі іndереndеnţă) рrіn сɑrе trесе соріlul în сurѕul fоrmărіі

реrѕоnɑlіtăţіі ѕɑlе. Аtât рărіnţіі, сât şі fɑmіlіɑ сɑ întrеg ɑu mіѕіunеɑ ехtrеm dе іmроrtɑntă dе ɑ trɑnѕmіtе

сорііlоr nоrmе şі rеgulі mоrɑlе dе соnduіtă şі dе ɑ ɑѕіgurɑ іntеrnɑlіzɑrеɑ ɑсеѕtоrɑ ѕub fоrmă dе соnvіngеrі,

ɑtіtudіnі şі mоtіvɑţіі. În ɑсеѕt ѕеnѕ, ре lângă соmunісɑrеɑ vеrbɑlă nеmіϳlосіtă сɑrе fɑvоrіzеɑză dеzvоltɑrеɑ

unоr ɑtіtudіnі şі rеѕроnѕɑbіlіtăţі соrеѕрunzɑtоɑrе ɑѕuрrɑ nоţіunіlоr dе ,,bіnе” şі,, rău”, соmроrtɑmеntul

nеmіϳlосіt ɑl рărіnţіlоr, ехеmрlеlе реrѕоnɑlе оfеrіtе dе ɑсеştіɑ, ехеrсіtă о іnfluеnţă dеоѕеbіt dе іmроrtɑntă

ɑѕuрrɑ соnduіtеі соріluluі

Ѕе роɑtе соnѕіdеrɑ, dіn ɑсеѕt рunсt dе vеdеrе, сă tоtɑlіtɑtеɑ mɑnіfеѕtărіlоr соmроrtɑmеntɑlе ɑdесvɑtе

ɑlе соріluluі еѕtе în funсţіе dе іntеgrɑlіtɑtеɑ funсţіоnɑlіtăţіі fɑmіlіеі, іɑr соnduіtɑ mоrɑlă роzіtіvă рrеzеntɑtă

dе соріl роɑrtă ресеtеɑ іnfluеnţеlоr fɑvоrɑbіlе ехеrсіtɑtе dе ɑnturɑϳul ѕău fɑmіlіɑl.

Ρɑrtеnеriɑtul ϲu fɑmiliɑ inѕiѕtă ре fоrmɑrеɑ ɑnumitоr ϲоmреtеnţе şi dерrindеri dе рrеgătirе ɑ ϲорiilоr

реntru viɑţɑ şϲоlɑră şi ϲеɑ ѕоϲiɑlă, iɑr рărinţilоr реntru ɑѕigurɑrеɑ unеi еduϲɑţii dе ϲɑlitɑtе ϲорiilоr. În gеnеrɑl,

mɑjоritɑtеɑ fɑmiliilоr ѕunt intеrеѕɑtе ѕă întrеțină о ϲоlɑbоrɑrе ѕtrânѕă ϲu gradinița.

Ρrin рɑrtеnеriɑtul gradiniță – fɑmiliе ѕе urmărеștе rеɑlizɑrеɑ unеi ϲоmuniϲări еfiϲiеntе întrе ϲеi dоi

fɑϲtоri și рunеrеɑ dе ϲоmun ɑϲоrd ɑ ѕiѕtеmеlоr dе vɑlоri şi ɑ ϲеrinţеlоr dе lɑ ϲорil.

Рrеşcоlarul rерrеzіntă о реrѕоnalіtatе în dеvеnіrе, un vііtоr adult şі nіcіdеcum un adult în mіnіatură. Εl

trеbuіе cunоѕcut şі еducat în cоnѕеcіnţă, ѕtіmulat în dеvеnіrеa ѕa umană, ѕрrіϳіnіt în еducaţіе ѕă-şі dеzvоltе

роtеnţіalul bіо-рѕіhіc ѕă-şі matеrіalіzеzе роѕіbіlіtăţіlе, ѕă dоbândеaѕcă acеlе cоmреtеnţе carе-l îndrumă,

caрacіtăţіlе рrорrіі şі ѕă-şі fоrmеzе aрtіtudіnі carе ѕă-і ѕеrvеaѕcă іntеgrărіі şcоlarе şі aроі рrоfеѕіоnalе şі ѕоcіalе.

Εducaţіa рrеşcоlară cоntrіbuіе alăturі dе famіlіе, la ѕеdіmеntarеa рrіmеі trерtе a еdіfіcіuluі реrѕоnalіtăţіі,

еa fііnd urmată dе еducaţіa şcоlară, dеѕіgur fără a uіta ре tоt рarcurѕul şі іnfluеnţa mеdіuluі ѕоcіal.

Bibliografie:

Al. Popescu Mihăeşti, Criterii psihopedagogice de organizare eficientă a situaţiilor de învăţare, Rm.

Vâlcea, Ed. Conpys, 1994 Cosmovici Andrei, Iacob Luminița, Psihologie școlară, Iași, Editura Polirom, 1999

***Revista Învățământului Preşcolar, nr. 1-2/1999;

89

FACTORII DE BAZĂ PENTRU DESĂVÂRȘIREA

EDUCAŢIEI - ŞCOALA ŞI FAMILIA

Autori: Prof. RUSU ADRIANA CLAUDIA

Psiholog: ANDREI MADALINA ALEXANDRA

A fi părinte este un dar minunat, incărcat cu responsabilitate, care oferă satisfacţii deosebite, dar şi

dificultăţi.

Deseori, părintii au trăit la întâlnirea cu școală unde învață copiii lor, experiențe neplăcute, ceea ce-i

determină să fie reticenți la programele despre implicarea părinților și să nu aibă sentimentul utilității:

✓ "Nu-mi place să vin la școală!"

✓ "Profesorii trebuie să se ocupe de educația copiilor, ei sunt specialiștii! Eu particip doar la ședințele cu părinții."

✓ "Nu avem nevoie de informații sau legături cu școală! Nu avem timp! Serviciul ne cere mult efort și timp. I-am

adus la școală, învățați-i!"

✓ "Ce rezultate să aibă copilul? Bani, nu sunt, avem carte mai puțină, suntem simpli muncitori. Nu avem

experiență pentru a oferi ajutor!"

✓ "Văd atâta indiferentă din partea profesorilor, nu le păsa, nu sunt interesați!"

Aceste afirmații, de cele mai multe ori, devenite credințe false/mituri despre implicarea părinților sunt

"veritabile" obstacole în funcționarea relației părinți-profesori, asemenea unei echipe, din care copiii să aibă în

primul rând de câștigat.

Copiii care știu că părinții lor sunt interesați direct de educația lor manifestă o responsabilitate crescută în

învățare. A fi părinte presupune o investiție afectivă, o relație ce se stabilește între copil-părinte, care presupune

(Shonkoff & Phillips, 2000):

✓ Abilități de autocunoaștere și de comunicare

✓ Abilități de interacțiune constructivă cu copilul, de joc și relaționare socială

✓ Abilități organizaționale și de petrecere a timpului liber

✓ Abilități de învățare

✓ Abilități de rezolvare și negociere a conflictelor

✓ Abilități de dezvoltare a stilului de viață

Părintii, copiii şi comunităţile se influentează puternic unii pe alţii. Mediul în care trăiesc părinţii poate

sprijini sau devia vieţile lor, poate determina multe dintre valorile lor. De asemenea , părinţii pot influenţa

comunitatea şi pot contribui la dezvoltarea valorilor comunităţii. Activitatea educativă ce se realizează în şcoală

nu poate fi separată, izolată de alte influenţe educative ce se exercită asupra copilului. Educaţia este cea care

desăvârşeşte fiinţa umană, educaţia pe care copilul o primeşte în familie, în şcoală şi de la comunitate.

Implicarea părinţilor joacă un rol important în cadrul intervenţiei şcolare. Acţiunile care implică părinţii produc

o schimbare în ambientul familiei şi cresc aspiraţiile, atât ale părinţilor pentru copiii lor, cât şi ale copiilor înşişi.

Ca prim factor educativ, familia oferă copilului aproximativ 90% din cunoştinţele uzuale ( despre plante,

animale, ocupaţiile oamenilor, obiecte casnice), familia este cea care ar trebui să dezvolte spiritul de observaţie,

memoria şi gândirea copiilor.

Copilul obţine rezultatele şcolare în funcţie de modul în care părinţii se implică în procesul de învăţare,

asigurându-i copilului cele necesare studiului. Tot în familie se formează cele mai importante deprinderi de

comportament : respectul, politeţea, cinstea, sinceritatea, decenţa în vorbire şi atitudine, adică ,, cei şapte ani de

acasă ’’. Uneori părinţii uită că trebuie să facă front comun cu profesorii, deoarece şi unii şi alţii nu doresc

decât dezvoltarea armonioasă a elevului, educarea şi îmbogăţirea cunoştinţelor acestuia. Se întâmplă totuşi ca

ceea ce consideră părinţii a fi o măsură corectă pentru copilul lor într-o anumită situaţie, să nu fie tocmai ceea

ce are nevoie copilul în acel moment. De aici apar conflictele, rupturile dintre membrii familiei,

90

renunţarea la intervenţii din partea părinţilor care sunt depăşiţi de situaţie . Între familie şi şcoală trebuie să

existe o permanentă colaborare care se poate realiza prin vizite reciproce , şedinţe şi lectorate cu părinţii.

Un parteneriat familie – şcoală este relaţia cea mai profitabilă pentru toti cei ce participă la acest demers.

Parteneriatul va fi eficient dacă fiecare parte va reţine că acelaşi subiect este copilul nostru şi şcolarul nostru.

Cadrele didactice află cum este fiecare copil, în ce mod ajunge mai repede la succes, ce îl interesează şi-l

pasionează, iar părinţii vor cunoaşte în ce momente să-l susţină pe şcolar, în ce fel să-l motiveze şi să-l ajute .

Şcoala este instituţia socială în care se realizează educaţia organizată a tinerei generaţii . Ea este factorul

decisive şi pentru formarea unui om apt să contribuie la dezvoltarea societaţii, să ia parte activă la viaţa, să fie

pregătit pentru muncă. Procesul de învăţământ este cel care conferă şcolii rolul decisiv în formarea omului.

Menirea şcolii nu este numai de a înzestra elevii cu un bagaj de cunoştinţe cât mai mare, ci şi de a stimula

calitatea de om.

Parteneriatul educaţional se aplică la nivelul tuturor acestor relaţii. Colaborarea dintre şcoală şi familie

presupune o comunicare efectivă şi eficientă, o unitate de cerinţe şi o unitate de acţiune când este vorba de

interesul copilului.

Programele educationale sunt foarte utile, dar trebuie aplicate diferentiat: grup tinta, obiective, nevoi.

Importante sunt motivarea parintilor si constientizarea beneficiilor obtinute, atat pentru ei, cat si pentru copiii

lor.

Programele privind educatia parintilor cuprind teme, cum ar fi:

✓ Autocunoastere si incredere in sine

✓ Invatare (motivatie in invatare, stil de invatare, strategii de invatare)

✓ Implicarea in viata scolii si a comunitatii (prima zi de scoala, tutoriatul, etc.)

✓ Familie, rolul de parinte, resurse

✓ Abuz, violenta, comportamente cu risc, siguranta la scoala

✓ Dezvoltarea carierei si reteaua de servicii

✓ Disciplina, comunicare si rezolvare de conflicte

✓ Nutritie, igiena, sanatate

✓ Dezvoltarea copilului: fizica, comportamentala, emotionala si sociala.

Școala are un rol foarte important în formarea copilului și, de ce nu, și a părinților, printr-o comunicare

permanentă între profesori și părinți. Cele două autorități prezente în viața copilului își pun amprenta asupra

felului în care acesta se dezvoltă.

Societatea actuală face eforturi să reconsidere familia ca instituție umană și să-i acorde rolul principal în

rezolvarea problemelor sale. Dezvoltarea științelor socio-umane demonstrează că experiențele primilor ani din

viața copiilor sunt hotărâtoare pentru devenirea personalității lor. De foarte multe ori părinții nu însă capabili

să-și rezolve propriile probleme cu copiii lor. Folosesc autoritatea excesivă, violența sau sunt indiferenți, nu

observă când copiii au probleme.

Când vorbim despre educația părinților, nu ne referim la nivelul de studii al acestora, ci la nivelul de

informare și abilitare cu privire la responsabilitățile care le revin. Prin urmare, când vorbim de educația părinților

avem în vedere asumarea misiunii de a stimula atitudinea proactivă a părinților, de continuă informare și

perfecționare în această dificilă “meserie”.

Educația familiei și a părinților are în vedere acele acțiuni îndreptate spre exersarea funcției educative și

spre dezvoltarea unor practici eficiente de comunicare și de interacționare în familie.

Educația părinților contribuie la emanciparea socială și spirituală a acestora. Ca subsistem al educației

permanente, ea răspunde unor nevoi specifice, concrete și oferă modalități alternative și condiții de autoeducație.

91

Pentru îndeplinirea funcției fundamentale a familiei, cea de securizare a copilului, și a rolului său

socializator, finalitatea definitorie a educației părinților constă în formarea conștiinței educative a acestora,

conștiința necesității unui efort continuu pe măsura evoluției nevoilor, inclusiv a nevoilor de educație ale

copilului.

Educația părintilor este o problemă care ar trebui să preocupe mai mult autoritățile și școlile să se preocupe

de organizarea și sprijinirea unor activități, de tipul cursurilor, seminariilor oferite gratuit pentru formarea

părinților. Investind în părinți, investim în copii, puterea exemplului personal fiind întotdeauna cea mai mare;

un parinte educat știe să abordeze și cele mai delicate situații din viața copilului și să le găsească rezolvarea cea

mai potrivită. În prezent, există o serie de cursuri organizate în mare parte de ONG-uri sau asociații non-profit

al căror scop este acela de a educa, forma părinții pe anumite teme legate de îngrijirea, creșterea și educarea

copilului. Din păcate, aceste cursuri nu au acoperire națională și nu au caracter de permanență. Totuși, potrivit

unor studii sociologice recente, în ultimii ani s-a înregistrat un interes crescând al părinților față de cursurile și

activitățile educaționale care vizează educația pentru a fi un părinte bun.

Ca o soluție la nevoia de educație a părinților, școlile au demarat tentative mai mult sau mai puțin timide de

preluare a modelelor occidentale de educare a părinților. Derulează programe care vin în ajutorul părinților,

oferindu-le servicii de informare, consiliere, asistența și suport pe teme legate de creștere și educația copiilor și

care ar putea fi cuprinse sub titulatura generala „Școala părinților”. În cadrul acestora, cuplurilor (dar și

părinților singuri), li se oferă șansa de a se perfecționa în „profesia de părinte”, primind informațiile și

instrumentele de prevenție și de rezolvare a situațiilor indezirabile apărute în cadrul relației părinte-copil.

Ambianța familiară, relaxanță, intimă, destinsă, în care părintele este întâmpinat cu blandețe (oferindu-i-se

cadrul adecvat pentru a se simți confortabil, discutând deschis despre problemele, nedumeririle, întrebările sau

nevoia de informație privind relația cu propriul copil, asigurarea confidențialității, ascultarea cu atenție și

interes, respectul și acceptarea necondiționată, tratarea cu corectitudine, seriozitate, profesionalism și cu multă

dăruire sufletească, fac ca adresabilitatea părinților spre aceste programe ale școlii să fie din ce în ce mai mare

și să se înscrie din ce în ce mai mult în firesc.

Din perspectiva istorică, educația părinților ca și educația în general, este o necesitate, atât pentru creșterea

și educarea copiilor, cât și ca o cale de emancipare spirituală și socială, ca un vector al democratizării educației

și societății.

Un sistem de educație pentru părinți trebuie să fie bine organizat, funcțional atunci când este întemeiat pe

motivații și centrat pe obiective care rezolvă problemele indivizilor sau grupurilor de adulți. Nu putem stimula

motivațiile lor de învățare și de participare la programe educaționale fără strategii care să se întemeieze pe

cunoașterea nevoilor lor reale, specifice, de educație. Instituția care se află cel mai aproape de aceste nevoi și

motivații, prin proximitatea ei față de copii, este școala. Este necesar ca elevul să fie condus și îndrumat ca ființă

umană, să i se accepte caracteristicile individuale, să aibă posibilitatea de acțiune și experiență personală, să

aibă asigurată o anumită arie de libertate. Toate acestea trebuie să le asigure, în mod corelat, școala și familia.

Informarea și formarea părinților în ceea ce privește școlaritatea copilului presupune ca fiecare părinte

să cunoască obligațiile legale privind educația copilului, importanța atitudinii lui pentru reușita școlară a

copilului, metodele de colaborare cu școala. În acest sens este nevoie de un dialog între educatori și părinți:

educatorii trebuie să primească o pregătire în materie de relație cu părinții, iar părinții trebuie pregătiți pentru a

juca rolul lor educativ în cooperare cu educatorii, școlile trebuie să ofere părinților asistența necesară.

Vrăsmaș (2008, p. 51) identifică două tipuri de intervenții asupra părinților: prevenirea (în planul

intelectual-cognitiv, sprijin social, intervenție psihologică) și rezolvarea unor situații, crize, probleme, conflicte.

Ele vin în sprijinul familiei pentru a-și “exercita cu succes funcția educativă”. Intervenția socio- educațională

de sprijinire a familiei constă, în mod special, în acțiuni de consiliere a părinților și a familiei.

“Consilierea familiei se referă la un set de acțiuni preventive și directe, de sprijinire a membrilor familiei

pentru creșterea, îngrijirea și educarea adecvată a urmașilor. Consilierea parentală, legată direct de consilierea

familiei, se adresează în principal părinților și prevede întărirea rolurilor acestora în acțiunile în favoarea

educației și păstrării coeziunii familiei.” (Vrăsmaș, 2008, p. 54)

92

Prin intermediul consilierii familiei și a celei parentale se urmărește formarea acelor deprinderi, atitudini,

cunoștințe, competențe, capacități și comportamente parentale care îi ajută pe aceștia să devină buni părinți.

Pentru a fi un bun părinte trebuie să fii capabil să contribui eficient la dezvoltarea copilului.

Consilierea părinților presupune, mai mult decât educația acestora, individualizarea intervenției ținând

cont de relațiile din familie, condițiile sociale, economice etc. Educația părinților are mai mult valoare de

prevenție și înglobează o multitudine de activități (pentru actualii și viitorii părinți).

Sprijinul pe care școala îl poate acorda familiei, în cadrul parteneriatului dintre ele, se manifestă în creșterea și

educarea copilului. Hermans, 1997, (în Vrăsmaș, 2008, p. 56) identifică trei forme de sprijin pentru familie:

✓ emoțional (de exprimare liberă a emoțiilor, fără a fi criticați sau condamnați);

✓ informațional (de înțelegere și interpretare a propriei situații);

✓ instrumental (de rezolvare a problemelor de zi cu zi).

Conceptul de parteneriat educațional are semnificații teoretice și practice tot mai vaste. Scopul intervențiilor

educaționale întreprinse de școală, derivat din nevoia de colaborare și cooperare, este sprijinul independenței,

autodeterminării, fluidizării și detensionării relațiilor din familie. Pentru intervenția socioeducațională din școli

se folosesc specialiști care intervin atât în activitatea școlară a copiilor, cât și în practicile parentale.

BIBLIOGRAFIE

Bunescu, G, Alecu, G, Badea, D, Educația părinților, Strategii și programe, Editura Didactică și Pedagogică,

București, 1997

Vrăsmaș, E, Intervenția socio- educațională ca sprijin pentru părinți, Ed. Aramis, 2008

93

MESERIA DE PĂRINTE

Prof. înv. primar SIN MĂLINA FLORINA

Șc. Primară Bărăitaru, Drăgănești

„Meseria de părinte” este poate una dintre cele mai grele din lume. Tinerii dintr-un cuplu ajuns în situația

de a avea primul copil sunt, în cele mai multe dintre cazuri, nepregătiți de a fi părinți, nu își dau seama câte

responsabilități implică statutul de „părinte”. Însă, odată intrați în joc, lovindu-se de diverse situații în creșterea

și educarea pruncului lor, având la bază un puternic sentiment de iubire, dar și prin dezvoltarea instinctelor

materne/paterne, caută și adoptă diverse soluții pentru rezolvarea problemelor ce apar în creșterea și

dezvoltarea copilului/copiilor.

Societatea în care trăim este într-o continuă schimbare, cerințele, concepțiile, viziunea asupra lumii și a

vieții se schimbă de la o generație la alta, astfel încât, părinții au nevoie de o educație permanentă și de

autoeducație, au nevoie de a avea o atitudine flexibiă asupra modului în care își educă proprii copii, pentru ca

aceștia, la rândul lor, să se poată adapta cu ușurință la noile cerințe sociale din care vor face parte la rândul lor,

ca adulți.

Familia este ambientul unde se formează cele mai durabile legături între membri acesteia, cele mai profunde

și puternice relații, având un rol primordial în formarea personalității copilului, pentru că în familie se

construiesc „cei șapte ani de acasă”. Dacă în concepția tradițională, de educația copiilor se ocupa mai mult

mama, în tendințele moderne sarcina educației revine cu precădere ambilor părinți, fiecare amprentând cu

experiența lui de viață, cu statutul pe care îl ocupă în familie. Desigur, e de preferat ca cei doi părinți

participanți la educația copilului să se pună de acord asupra tipului de educație pe care îl vor oferi, pentru a nu

apărea divergențe și chiar conflicte în anumite situații. Aceștia trebuie să aibă abilitatea de a oferi copilului

experiențe noi, de a-l stimula cognitiv și afectiv și mai ales de a comunica tot timpul cu copilul, folosind

diferitele forme ale limbajului (verbal, nonverbal, prin gesturi, atitudini, timp de calitate petrecut împreună).

Comunicarea permanentă a părintelui cu copilul este primordială; în acest mod, acesta învață să vorbească, să

se comporte, să simtă, să asculte și să se exprime.

Toate experiențele de învățare pot fi realizate cu mai mult succes, prin joc. Jocul este activitatea

principală prin care copilul poate să cunoască și să înțeleagă realitatea înconjurătoare, să stabilească relații cu

cei din jur, de aceea este foarte important ca părinții să petreacă o bună parte din timpul alocat copiilor,

jucându-se cu ei. Joaca dintre părinți și copii poate fi de asemenea modalitatea de a stabili un echilibru

emoțional între aceștia, un mod de exprimare a sentimentelor, precum și un timp de calitate petrecut într-un

mod plăcut.

Copilul simte nevoia de a fi apreciat și de a-i fi recunoscute capacitățile. Astfel, părintele nu trebuie să

îl priveze de încurajări, de aprecieri în public a calităților copilului, dar în același timp, acestea să fie juste.

Astfel, un copil care este respectat de către adulții din mediul lui apropiat, va crește cu sentimentul valorii și a

respectului de sine. E important totodată ca părintele să depisteze și aptitudinile copilului și să se implice în

cultivarea și dezvoltarea acestora. În același timp, copilul are nevoie să se simtă și responsabil. El trebuie

implicat de către părinți atât în acțiunile de autoservire și formare a autonomiei personale, cât și în treburile

casnice, primind sarcini corespunzătoare vârstei și capacității lui. Astfel, prin asumarea răspunderii, el va

deveni un adult responsabil. Un aspect foarte important în educația parentală îl ocupă deasemenea autoritatea

sau lipsa acesteia față de copil. Dacă părintele este prea autoritar se pot crea situații de frustrare, de teamă,

lipsa încrederii în sine, agresivitate refulată, anxietate. În același timp, neintervenția părinților în corectarea

comportamentului copilului, atunci când se necesită, duce la insecuritate, răsfăț și la preluarea controlului de

către copil. De aceea este necesar un echilibru în exercitarea autorității parentale.

Oricât de grea ar fi “ meseria de părinte” ea se bazează pe sentimentul nobil de dragoste necondiționată și astfel,

părinții ar trebui să găsească soluții educative potrivite pentru rezolvarea diferitelor situații de criză, sădind acest

frumos sentiment, de dragoste, în sufletele micuților.

94

METODA SOCIOMETRICĂ

ÎN STUDIUL GRUPEI DE COPII

Ed. Stan Mihaela

Grădinița P.N. Drăgănești

Grupul școlar pregătește copilul pentru standardele de viață în societate. Responsabili-tatea educatorului

constă în a acorda atenție relațiilor care se formează în cadrul grupei și în a detecta cazurile de copii care trăiesc

scenarii relaționale disfuncționale. Grupele de copii – cadrul comun în care se desfășoară activitatea – reprezintă

unul dintre domeniile de investigație sociometrică, având drept scop descrierea și analizarea aspectelor

referitoare la relațiile inter-personale în cadrul colectivului de copii, cu consecințe asupra formării personalității

de grup.

Tehnicile sau metodele sociometrice reprezintă un ansamblu de procedee și instru-mente destinate să

înregistreze și să măsoare configurația și intensitatea relațiilor interpersona-le din interiorul unui grup

social. ”Relațiile umane prezintă o dublă orientare: afinitățile pe care le exprimă o persoanăfață de alta constituie

primul aspect, iar înțelegerea sentimentelor pe care le provoacă pentru partenerul său cel de-al doilea aspect.”

(J. L. Moreno, 1954, p. 123) Ambele aspecte nu pot fi cunoscute în profunzimea și interdependența lor, fără a

apela la metodele sociometrice.

Testul sociometric cuprinde un ansamblu de întrebări prin care se cere copiilor să indice colegii cu care

preferă, sau nu preferă să se asocieze în vederea participării la o activitate comună. Important este ca întrebările

să aibă la bază anumite criterii care să fie în concordanță cu interesele, preocupările și aspirațiile copiilor. De

exemplu, copiii pot fi solicitați să-și exprime opțiunile cu privire la așezarea la măsuțe, participarea la o activitate

de învățare, organizarea pe grupuri la lucrările practice, numirea responsabilului grupei, alegerea partenerului

de joacă ori indicarea colegilor cu care ar dori să fie preieteni. Testul sociometric vizează exprimarea unor

opțiuni sau dorințe în funcție de anumite criterii specifice, dar nu epuizează totalitatea relațiilor interpersonale.

El se adresează doar relațiilor preferențiale, simpatetice.

Aplicarea testului sociometric necesită respectarea unor indicații metodologice (Golu, 1974; Zlate, 1972):

Câștigarea încrederii subiecților; Motivarea aplicării testului; Precizarea caracteristicilor situației preferențiale.

Prin analiza și prelucrarea datelor testului sociometric, se poate calcula atât indicele de statut sociometric al

membrilor grupului, cât și indicele de statut preferențial.

Pentru educator, datele obținute prin aplicarea testului sociometric constituie o bază de plecare în realizarea

unor analize de caz, îndeosebi asupra copiilor care obțin cotele cele mai mari la alegeri, respectiv la respingeri.

Testul sociometric oferă date utilizate pentru ameliorarea vieții socioafective a grupului.

Odată cu multiplicarea și perfecționarea mijloacelor de calcul și a celor grafice, tehnicile sociometrice ar

putea fi ”reinventate” ca metode de cercetare educațională.

95

IMPORTANŢA CELOR ,,ŞAPTE ANI DE ACASĂ”

Prof. înv. preșc. Vasile Georgeta

Grădinița cu P.P. și P.N. Step by Step Licurici Ploiești

„Copilăria e o lume aparte; pentru noi, o lume fantastică, ireală, pentru cei care fac parte din ea,

dimpotrivă, una reală și plină de armonie.” ( Eugen Heroveanu)

Necesitatea educarii tinerei generatii pentru a face fata exigentelor societatii, ne obligă să urmărim în

formarea copiilor noştri nu numai achiziţia de cunoştinţe, priceperi, deprinderi, ci şi insusirea unui

comportament adecvat, în aşa fel încât să facă faţă cerinţelor societăţii.

Educaţia copilului este un demers care presupune un schimb de experienţă, de valori şi competenţă între

toţi adulţii care îl susţin în demersul său de dezvoltare. Spirala relaţională care se ţese în jurul copilului se

bazează pe încredere, pe parteneriat. Una din competenţele parentale importante pentru fiecare dintre noi este

aceea de a putea observa progresele copilului nostru, reacţiile sale la stimulii pe care îi oferim şi, nu în ultimul

rând, deschiderea spre cunoaştere. Nu este neapărată nevoie să învăţăm scalele de dezvoltare, este suficient să

petrecem mult timp împreună cu copilul nostru şi să-i recunoştem unicitatea, personalitatea, nevoile.

Familia reprezintă primul spaţiu formativ pentru copil, reprezintă mediul socio-cultural în care copilul

s-a născut, în care creşte. De aceea, este foarte important respectul pentru moştenirea culturală a fiecărei familii

şi valorificarea acesteia.

“Faptul că aveţi un copil nu vă face părinte, precum faptul că aveţi un pian nu va face pianist”(Mihail

Levine). Prin educaţie parentală părinţii „se descoperă’’ ca parteneri ai copiilor lor, îşi descoperă propriul

potenţial de schimbare, se simt valorizaţi în rolul lor parental.

Fiecare părinte ar vrea ca fiul său sau fiica sa să fie un exemplu de bună purtare în toate contextele

sociale, începând de la comportamentul în mediul familial şi până la conduita celui mic la şcoală, pe terenul de

sport, la teatru sau în vizită la rude.

Rolul părinţilor este centrat asupra dezvoltării personalităţii şi dezvoltării sociale, ca părţi ale unui întreg.

Dezvoltarea emoţională este şi ea analizată, exprimând impactul familiei şi societăţii asupra copilului.

Experimentarea unor situaţii emoţionale diferite în relaţiile cu părinţii oferă copiilor posibilitatea unei exprimări

emoţionale diverse, ceea ce contribuie la înţelegerea situaţiilor emoţionale şi la reacţii adecvate în diferite

situaţii.

Prin educaţie parentală părinţii „se descoperă’’ ca parteneri ai copiilor lor, îşi descoperă propriul

potenţial de schimbare, se simt valorizaţi în rolul lor parental.

Crescând în şi alături de familia sa, copilul integrează: roluri, comportamentele acceptate şi aşteptate care

sunt presupuse de aceste roluri, valori şi norme ale familiei (căldură şi afecţiune; limite clare şi bine precizate;

răspuns imediat la nevoile copilului; disponibilitate de a răspunde întrebărilor copilului; sancţionare educativă,

constructivă a comportamentelor inacceptabile ale copilului; respect; deschidere şi comunicare; recunoaşterea

calităţilor şi a reuşitelor; confidenţialitate şi încredere reciprocă).

În felul acesta, copilul capătă un model de relaţie pe care îl putem regăsi în toate interacţiunile sociale pe

care le iniţiază în mediul său. Copiii au nevoie de un mediu ordonat, predictibil, care să le ofere sentimentul de

siguranţă, stabilitate, căldură, protecţie din partea părinţilor. Programul zilnic induce coerenţă,

disciplină în planul mental al copilului, îi formează abilitatea de organizare a unui stil de viaţă sănătos.

Ca părinţi, trebuie să fim întotdeauna un bun exemplu pentru copil, inclusiv în timpul jocului. Când ne

implicăm activ în jocul copilului punem temelia unei legături solide între noi şi el.

96

Noi pătrundem în lumea lor, iar ei într-a noastră. Un copil privat de joc va avea carenţe în structura

persoalităţii, chiar dacă ulterior se va interveni prin alte forme de activitate cu caracter compensatoriu.

Pentru a putea înţelege nevoia copilului de educaţie, trebuie să încercăm să ne îndepărtăm de sensul

didactic, pedagogic pe care îl acordă majoritatea oamenilor acestui concept şi să ne aducem aminte adevărul

celor „cei 7 ani de-acasă“. Fiecare intervenţie pentru copil (contactul cu adulţii, obişnuinţele de îngrijire, rutine

alimentare, programe de imunizare) sau pe lângă copil (amenajarea spaţiilor în care copilul îşi petrece timpul

acasă sau în comunitate) este bine să fie considerate intervenţii educative, ele devenind intervenţii împreună cu

copilul: copilul le asimilează, le integrează ca modele relaţionare în funcţie de care îşi structurează

personalitatea.

“Generaţia actuală de părinţi a vrut cumva să compenseze lipsurile copilăriei lor şi a încercat să dea

copiilor ce aveau mai bun: cele mai frumoase jucării, haine, plimbări, şcoli, televizor şi calculator. Alţii le-au

umplut timpul copiilor cu multe activităţi educative ca învăţarea limbilor străine, informatică, muzică. Intenţia

este excelentă, însă părinţii nu au înţeles că televizorul, jucăriile cumpărate, internetul şi excesul de activităţi

blochează copilăria, în care copilul are nevoie să inventeze, să înfrunte riscuri, să sufere decepţii, să aibă timp

de joacă şi să se bucure de viaţă.” (“Părinţi străluciţi, profesori fascinanţi” Dr. Augusto Cury)

Dr. Augusto Cury ne spune că în ziua de azi nu ajunge să fim părinţi buni, ci trebuie să devenim părinţi

inteligenţi. Pentru aceasta ne vorbeşte despre şapte deprinderi ale "părinţilor buni“şi cum trebuie transformate

ele de către "părinţii inteligenţi":

Părinţii buni dau cadouri, părinţii inteligenţi dăruiesc propria lor fiinţă;

Părinţii buni alimentează corpul, părinţii inteligenţi alimentează personalitatea;

Părinţii buni corectează greşelile, părinţii inteligenţi îşi învaţă copiii cum să gândească;

Părinţii buni îşi pregătesc copiii pentru aplauze, părinţii inteligenţi îşi pregătesc copiii pentru eşecuri;

Părinţii buni vorbesc, părinţii inteligenţi dialoghează ca nişte prieteni;

Părinţii buni dau informaţii, părinţii inteligenţi povestesc istorioare;

PĂRINŢII INTELIGENŢI ÎŞI STIMULEAZĂ COPIII SĂ-ŞI ÎNVINGĂ TEMERILE ŞI SĂ AIBĂ

ATITUDINI BLÂNDE;

Părinţii buni oferă oportunităţi, părinţii inteligenţi nu renunţă niciodată;

Dacă ar fi să privim în sens cronologic al dezoltării copilului, mediul familial are un rol esenţial în educaţia

copilului: este locul în care are loc experienţa iniţială de viaţă, socializare şi de cultură a copilului. Toate

achiziţiile pe care le dobândeşte copilul în toate domeniile de dezvoltare sunt puternic determinate de

interacţiunile pe care acesta le are cu mediul în care trăieşte primii ani din viaţă.

“Cum pot să-mi dau seama EU, ca părinte, cum este copilul meu?“ Cea mai la îndemână metodă este să

ne observăm cu mare atenţie copilul, să nu-l comparăm cu un altul, ci să-l evaluăm în raport cu progresele lui,

cu succesele şi insuccesele sale. Scopul observării este îndeosebi acela de a constata salturile în dezvoltarea

copilului, dar şi dificultăţile întâmpinate pentru a şti cum să ne orientăm demersul educativ în perioada

următoare.

Expresia “Cei şapte ani de-acasă” defineşte însă tot bagajul de cunoştinţe, deprinderi, comportamente şi

atitudini acumultate în primii şapte ani de viaţă. Această perioadă de timp este considerată “culmea achiziţiilor”,

este considerată una din perioadele de intensă dezvoltare psihică, deoarece copilul are o capacitate foarte mare

de acumulare de informaţii, de memorare şi de însuşire a diverselor comportamente, atitudini, limbaj, etc.

Copilul este pregătit să primească informaţii. De aceea, este important cum sunt transmise aceste informaţii, de

către cine şi în ce mod.

Bibliografie:

1. Vrăsmaş Ecaterina Adina, Consilierea şi educaţia părinţilor, Editura Aramis, Bucureşti, 2002

2. P., Emil, R., Iucu, Educaţia preşcolară în România, Polirom, 2002

97