ghid metodologic de evaluare - 600 evaluarea … · ghid metodologic de evaluare - 600 evaluarea...

GHID METODOLOGIC DE EVALUARE - 600

Evaluarea întreprinderii

INTRODUCERE

1. Acest ghid este elaborat pentru a oferi suport evaluatorilor şi utilizatorilor de evaluări în înţelegerea şi implementarea standardului IVS 200 Întreprinderi şi participaţii la întreprinderi, prin detalierea unor aspecte privind metodologia de evaluare şi trebuie înţeles ca încorporând toate cerinţele aplicabile evaluărilor de întreprinderi prezentate în IVS 200.

2. Acest ghid nu se referă la evaluarea activelor necorporale, evaluarea bunurilor imobile, bunurilor mobile sau a altor active corporale care pot constitui o parte a unei afaceri. Cu toate acestea, un evaluator de întreprinderi, pentru

Conţinut Pagina

INTRODUCERE 1

DEFINIŢII 2

PROCESUL DE EVALUARE 3 Stabilirea premiselor evaluării 4 Culegerea şi analizarea datelor 10 Aplicarea abordărilor în evaluare 15 Analiza rezultatelor şi concluzia asupra valorii 21 Raportarea valorii definite 21

PARTICULARITĂŢI 23

DATA INTRĂRII ÎN VIGOARE 24

Standardele de Evaluare ANEVAR 2014

2

evaluarea totală sau parţială a unei întreprinderi, poate să se bazeze pe evaluarea unor astfel de active, elaborată de către alţi evaluatori specializaţi (sau chiar de către evaluatorul în cauză, în cazul în care acesta deţine specializarea corespunzătoare), de exemplu, pentru evaluarea de bunuri imobile, bunuri mobile sau active financiare.

3. Acest ghid poate fi folosit şi pentru evaluarea unor active sau datorii atunci când pentru determinarea valorii acestora este necesară evaluarea totală sau parţială a unei întreprinderi. De exemplu, evaluarea unor active financiare (conform IVS 250), cum ar fi: acţiuni, obligaţiuni convertibile, opţiuni etc., sau evaluarea pentru raportare financiară (conform IVS 300): estimarea valorii recuperabile.

DEFINIŢII

4. Acest capitol completează lista de definiţii inclusă în introducerea Standardelor Internaţionale de Evaluare, în IVS 200 şi în Glosarul IVS. Definiţiile prezentate în acest capitol sunt aplicabile numai în contextul acestui ghid şi includ termeni cu o relevanţă deosebită pentru înţelegerea acestuia.

Beneficii economice – Beneficii cuantificabile în termeni monetari care pot lua forma veniturilor, fluxurilor de numerar, profiturilor, dividendelor etc. Client – O parte care angajează contractual un evaluator pentru serviciile de evaluare. Evaluator – O persoană fizică sau juridică implicată în activitatea de evaluare în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 24/2011 privind unele măsuri în domeniul evaluării bunurilor, aprobată prin Legea nr. 99/2013, cu modificările ulterioare. Holding – O întreprindere care nu desfăşoară o activitate comercială propriu-zisă, în afara administrării unui set de active care de regulă includ participaţii financiare în alte societăţi, proprietăţi imobiliare etc. Întreprindere (în sensul utilizat în GME 600) – O entitate, cu sau fără personalitate juridică, care desfăşoară activităţi economice.

GME 600 - Evaluarea întreprinderii

3

În sensul prezentului ghid, întreprinderea poate fi (fără a se limita la): o societate comercială, o linie de activitate, o divizie sau un segment al unei societăţi comerciale, un ansamblu de active operat ca o activitate distinctă de către o societate comercială, o asociaţie sau un fond de investiţii. Metoda capitalizării beneficiilor economice – O metodă de evaluare inclusă în abordarea prin venit în care un nivel reprezentativ al beneficiilor economice se împarte la o rată de capitalizare în scopul estimării valorii. Metoda actualizării dividendelor – O metodă de evaluare inclusă în abordarea prin venit în care beneficii economice sub forma dividendelor sunt capitalizate sau actualizate cu o rată adecvată pentru a estima valoarea capitalurilor proprii. Multiplicator – Valoarea de piaţă a capitalului propriu sau a întreprinderii, împărţită la o variabilă financiară sau de altă natură specifică întreprinderii în cauză (cum ar fi cifra de afaceri, profitul net, activul net, numărul de clienţi etc.). Alţi termeni uzuali folosiţi cu acelaşi sens în evaluările de întreprinderi: multiplu, rată de evaluare. Participaţie la o întreprindere – Cota deţinută de o persoană fizică sau juridică în capitalul social (sau echivalentul acestuia) al unei întreprinderi cu personalitate juridică. Participaţia poate fi exprimată numeric sau procentual cu referire la acţiunile, părţile sociale, unităţile de fond sau echivalentul acestora emise de întreprinderea respectivă şi aflate în proprietatea unei persoane fizice sau juridice. Utilizator desemnat – Clientul sau orice altă persoană fizică sau juridică căreia i se acordă de către evaluator printr-un înscris dreptul de a utiliza, în anumite condiţii, raportul de evaluare. De exemplu, în cazul unui raport de evaluare angajat şi plătit de către un client pentru a fi utilizat în legătură cu contractarea unui împrumut de la o bancă, banca respectivă poate fi un utilizator desemnat al raportului.

PROCESUL DE EVALUARE

5. Procesul de evaluare descris în acest ghid specifică etapele care trebuie urmate în activitatea de evaluare (aşa cum este definită în Ordonanţa Guvernului nr. 24/2011 privind unele


4

măsuri în domeniul evaluării bunurilor, cu modificările ulterioare) a întreprinderilor şi participaţiilor la întreprinderi.

6. Evaluatorii trebuie să cunoască în întregime conţinutul acestui ghid. Acolo unde implementarea conţinutului ghidului rămâne la latitudinea evaluatorilor, aceştia trebuie să acţioneze în conformitate cu Codul de etică al profesiei de evaluator autorizat.

Stabilirea premiselor evaluării

7. Stabilirea premiselor evaluării implică parcurgerea următoarelor etape: a) identificarea premiselor evaluării; b) determinarea documentării necesare; c) consemnarea într-un înscris a premiselor evaluării.

Identificarea premiselor evaluării

8. La începutul procesului de evaluare, evaluatorul trebuie să clarifice următoarele aspecte, care sunt prezentate în detaliu în subcapitolul Consemnarea într-un înscris a premiselor evaluării:

clientul şi, dacă este cazul, utilizatorii desemnaţi;

scopul evaluării şi tipul valorii ce trebuie estimat;

data evaluării;

perioada de timp necesară pentru elaborarea evaluării;

caracteristicile relevante ale întreprinderii sau participaţiei la capitalurile acesteia subiect al evaluării;

ipotezele şi ipotezele speciale ce vor fi luate în considerare, în măsura în care acestea se pot identifica la momentul respectiv.

Determinarea documentării necesare

9. Evaluatorul trebuie să identifice informaţiile necesare în procesul de evaluare şi modalităţile de obţinere a acestora.


5

Documentarea poate cuprinde: discuţii cu clientul, vizitarea întreprinderii subiect al evaluării, întâlniri şi interviuri cu managementul, inspecţia anumitor active sau linii de producţie deţinute de întreprinderea subiect al evaluării, identificarea şi accesarea anumitor surse publice sau private de informaţii, alte acţiuni considerate ca fiind necesare de către evaluator pentru elaborarea raportului de evaluare.

10. Se recomandă ca amploarea documentării necesare să fie estimată la începutul procesului de evaluare. În acest sens, se recomandă ca evaluatorul să transmită clientului o cerere preliminară de informaţii la începutul procesului de evaluare, pentru a îşi putea planifica activităţile ulterioare. În unele cazuri, evaluatorul poate constata că sunt necesare informaţii suplimentare faţă de cele determinate iniţial, astfel încât anumite activităţi de documentare pot continua pe parcursul procesului de evaluare.

11. În toate cazurile, evaluatorul va identifica, documenta şi informa clientul asupra oricăror limitări sau restricţii referitoare la informaţiile necesare pentru elaborarea raportului de evaluare.

Consemnarea într-un înscris a premiselor evaluării

12. Evaluatorul trebuie să precizeze în scris următoarele elemente: a) Identificarea evaluatorului şi a competenţei acestuia

Evaluatorul trebuie să aibă specializarea de evaluator de întreprinderi (EI). În situaţia în care evaluarea este realizată de o echipă de evaluatori, echipa trebuie să includă cel puţin un evaluator care deţine specializarea EI.

b) Identificarea clientului şi, după caz, a altor utilizatori desemnaţi sau persoane care pot avea acces la raportul de evaluare: identificarea clientului evaluării (persoană fizică sau

juridică); identificarea altor utilizatori desemnaţi, dacă este

cazul. Utilizatorul desemnat trebuie să fie identificat prin nume, conform termenilor agreaţi cu clientul;


6

identificarea altor persoane (fizice sau juridice) care pot avea acces la raportul de evaluare. Atunci când este posibil, aceste persoane trebuie să fie identificate prin nume, conform termenilor agreaţi cu clientul. Totuşi, dacă identificarea prin nume nu este adecvată, evaluatorul poate identifica o astfel de persoană prin precizarea tipului acestuia (de exemplu, auditorii clientului, consultanţii juridici ai clientului, autorităţi fiscale etc.).

(1) Se vor preciza condiţiile în care alţi utilizatori desemnaţi vor putea utiliza raportul de evaluare, respectiv condiţiile în care alte persoane pot avea acces la raportul de evaluare. Aceste condiţii pot include limitarea sau excluderea asumării răspunderii evaluatorului faţă de un utilizator desemnat sau faţă de o persoană care are acces la raportul de evaluare, referiri la adecvarea scopului evaluării faţă de interesele unui utilizator desemnat sau ale unei persoane care acces la raportul de evaluare, respectarea termenilor de confidenţialitate, sau altele.

(2) Utilizatorii desemnaţi, alte persoane care pot avea acces la raportul de evaluare, precum şi condiţiile menţionate în paragraful anterior pot fi identificate şi menţionate în secţiunea privind restricţiile aplicabile utilizării, difuzării şi publicării raportului de evaluare.

(3) Persoana care primeşte o copie a unui raport de evaluare nu devine un utilizator desemnat decât în cazul în care este autorizată de către evaluator şi identificată explicit ca utilizator desemnat.

(4) Persoana care primeşte o copie a unui raport de evaluare fără a fi fost identificată de către evaluator ca utilizator desemnat sau persoană care poate avea acces la raportul de evaluare, sau fără a avea atribuţii legale sau reglementate în legătură cu respectivul raport de evaluare, nu poate fi considerată ca „cititor legitim” al raportului de evaluare în sensul acestui Ghid şi nu este îndreptăţită la niciun fel de pretenţie faţă de evaluator.

c) Scopul evaluării


7

IVS 101 şi IVS 200 dau exemple de astfel de scopuri ale evaluării. De asemenea, scopul evaluării poate fi asistenţa acordată clientului în cadrul unei potenţiale tranzacţii, respectarea unor reglementări privind piaţa de capital, informarea managementului sau acţionarilor etc.

d) Identificarea întreprinderii/participaţiei la întreprindere subiect al evaluării

(1) identificarea întreprinderii subiect al evaluării, de exemplu, prin următoarele elemente: denumire, adresă etc.;

(2) precizarea tipului întreprinderii subiect al evaluării, în sensul definiţiei întreprinderii utilizată în acest ghid, precum şi, în cazul în care evaluarea se referă la o întreprindere în ansamblul său, specificarea valorii estimate, şi anume, valoarea capitalurilor proprii sau valoarea întreprinderii;

(3) precizarea tipului valorilor mobiliare subiect al evaluării; de exemplu, acţiuni, părţi sociale etc., precum şi clasa valorilor mobiliare respective, dacă este cazul;

(4) specificarea mărimii participaţiei subiect al evaluării; de exemplu, 100% din acţiunile emise de către întreprinderea respectivă sau un pachet de acţiuni emise de către întreprinderea respectivă a cărui mărime poate fi exprimată fie numeric, fie procentual, etc.;

(5) identificarea proprietarului sau a proprietarilor întreprinderii sau ai participaţiei la întreprindere, subiect al evaluării.

e) Tipul valorii (1) Tipul valorii estimate, conform definiţiilor din

standardele de evaluare aplicabile în România; de exemplu, valoare de piaţă, valoare specială, valoare de investiţie etc.

(2) Definiţia valorii trebuie să fie inclusă în raportul de evaluare alături de sursa definiţiei.

f) Data evaluării


8

(1) Data evaluării determină contextul formulării concluziei asupra valorii definite.

(2) De asemenea, în raportul de evaluare, evaluatorul trebuie să identifice data raportului. Data raportului se referă la data emiterii raportului.

(3) În cazurile în care data raportului diferă de data evaluării, ambele date trebuie să fie precizate în conţinutul raportului. Conformitatea cu standardele de evaluare aplicabile în România este necesar a fi asigurată la data evaluării.

g) Documentarea necesară, precum şi orice limitări şi restricţii privind informaţiile obţinute în urma documentării

h) Natura şi sursa informaţiilor pe care se va baza evaluarea

i) Ipoteze şi ipoteze speciale

(1) Ipotezele şi ipotezele speciale trebuie grupate şi prezentate împreună într-o secţiune distinctă a raportului de evaluare.

(2) Chiar dacă unele ipoteze şi ipoteze speciale sunt aplicabile în multe evaluări, evaluatorul va evita preluarea lor prin copiere din texte predefinite, fără o personalizare adecvată evaluării efectuate.

(3) ipoteză este adeseori legată de o limitare a documentarii care ar putea fi întreprinsă de către evaluator. Prin urmare, toate ipotezele care sunt incluse în mod obişnuit în raport trebuie să fie aduse la cunoştinţa clientului.

(4) Orice instrucţiuni sau ipoteze speciale (de exemplu, dar fără a se limita la, includerea sau excluderea anumitor active sau pasive în situaţiile financiare ale întreprinderii sau entităţii care face subiectul evaluării) primite de către evaluator din partea clientului, pot fi făcute numai dacă acestea pot fi considerate, în mod


9

rezonabil, ca fiind realiste, relevante şi adecvate circumstanţelor particulare ale evaluării.

(5) În cazul în care un client solicită o evaluare pe baza unei ipoteze speciale pe care evaluatorul o consideră ca fiind nerealistă, acesta trebuie să refuze furnizarea serviciilor de evaluare.

j) Restricţii de utilizare, difuzare sau publicare

k) Declararea conformităţii evaluării cu standardele de evaluare aplicabile în România

l) Descrierea raportului

13. Termenii de furnizare a serviciilor de evaluare a întreprinderii, care includ premisele evaluării, precum şi alte clauze contractuale, trebuie agreaţi între evaluator şi client şi consemnaţi într-un înscris (de exemplu, contract de prestări servicii, scrisoare de angajament, comandă acceptată etc.) înainte de începerea activităţii propriu-zise de evaluare.

14. Termenii de furnizare a serviciilor de evaluare a întreprinderii pot fi modificaţi pe parcursul elaborării raportului de evaluare, după caz, prin acordul scris al evaluatorului şi clientului, cu condiţia ca orice modificare să fie agreată în scris de către părţi înainte de emiterea raportului de evaluare final.

15. Termenii de furnizare a serviciilor de evaluare a întreprinderii trebuie formulaţi într-o manieră clară, care să nu inducă în eroare niciuna dintre părţile contractuale şi nici un terţ independent şi avizat care are acces legitim la înscrisul respectiv.

16. Premisele evaluării agreate între evaluator şi client în înscrisul menţionat anterior, precum şi o referire la acest înscris (de exemplu, data şi/sau numărul înscrisului), trebuie prezentate în raportul de evaluare în sinteză, într-un format care va fi la alegerea evaluatorului, dar în orice caz într-o manieră clară şi care să nu inducă în eroare în mod voit un cititor legitim al raportului de evaluare care nu are acces la înscrisul prin care s-au consemnat termenii de furnizare a serviciilor de evaluare a întreprinderii.


10

Culegerea şi analiza datelor

17. Culegerea datelor trebuie să se bazeze pe surse şi baze de date credibile şi relevante la data evaluării. De asemenea, în raportul de evaluare este necesară prezentarea cu acurateţe a surselor din care au provenit datele utilizate de evaluator în calculul şi raţionamentul său. În cadrul procesului de culegere a datelor, se recomandă ca evaluatorul de întreprinderi să ia în considerare următorii factori: a) drepturile, privilegiile sau condiţiile aferente dreptului de

proprietate, indiferent dacă sunt deţinute de o societate pe acţiuni, de o societate cu răspundere limitată sau de un proprietar individual (conform C5-C7, IVS 200);

b) mărimea relativă a participaţiei care trebuie evaluată – dacă există sau nu poziţie de control şi dacă poziţia aduce beneficii suplimentare (conform C7, IVS 200);

c) obiectul de activitate al întreprinderii şi piaţa în care operează, principalii competitori, clienţi şi furnizori;

d) mediul economic şi politic care ar putea afecta întreprinderea în cauză (conform C10, IVS 200);

e) evaluatorul va trebui să coreleze informaţiile utilizate în evaluare cu tendinţele de piaţă şi să explice eventualele deviaţii de la evoluţia industriei, precum şi, după caz, să prezinte verificările întreprinse cu privire la rezonabilitatea ipotezelor considerate (conform C8, IVS 200);

f) poziţia şi performanţele financiare ale întreprinderii, atât în ultimii ani de funcţionare, cât şi la data evaluării (conform C9, IVS 200);

g) informaţii legate de veniturile şi cheltuielile generate de activele din afara exploatării precum şi privind posibilitatea valorificării acestora (conform C11, IVS 200). Exemple de active din afara exploatării sunt: active corporale care nu sunt necesare continuării activităţii de exploatare a întreprinderii (terenuri, clădiri etc.), active financiare (exceptând cazurile în care ele sunt deţinute de întreprinderi care au ca obiect de activitate administrarea acestui tip de active), numerar în exces, echivalente de numerar şi plasamente pe termen scurt


11

etc. Evaluatorul trebuie să prezinte în raport raţionamentul profesional folosit pentru identificarea activelor în afara exploatării;

h) politica de dividende; i) dacă întreprinderea deţine sau nu active necorporale

(conform C12, IVS 200); j) alte informaţii de piaţă, cum ar fi ratele rentabilităţii

investiţiilor alternative, dezavantajele lipsei de lichiditate etc.;

k) tranzacţiile anterioare în care au fost implicate participaţii ale întreprinderii în cauză;

l) informaţii privind preţul de piaţă al acţiunilor tranzacţionate pe o piaţă reglementată, precum şi preţurile de achiziţie ale participaţiilor sau ale întreprinderilor ce îşi desfăşoară activitatea în acelaşi domeniu de activitate sau domenii de activitate condiţionate de aceiaşi factori de risc;

m) orice alte informaţii considerate de evaluator ca fiind relevante.

18. Datele colectate de evaluator trebuie prezentate în cadrul raportului de evaluare şi analizate în cazul în care sunt relevante pentru procesul de evaluare.

19. Evaluatorul trebuie să acorde importanţă analizei situaţilor financiare ale întreprinderii subiect al evaluării. Există trei scopuri ale analizei financiare şi ajustărilor situaţiilor financiare: a) înţelegerea relaţiilor existente între elementele din contul

de profit şi pierdere şi cele din bilanţ, inclusiv a tendinţelor care s-au manifestat de-a lungul timpului, pentru aprecierea riscurilor inerente în activitatea întreprinderii, precum şi a perspectivelor performanţei financiare viitoare;

b) compararea cu întreprinderi similare pentru a stabili factorii cheie care ar putea influenţa valoarea;


12

c) ajustarea situaţiilor financiare istorice pentru a reflecta performanţele şi perspectivele de evoluţie viitoare a întreprinderii.

20. Paragrafele următoare privind analiza datelor trebuie interpretate ca având caracter orientativ, şi nu limitativ sau obligatoriu. Evaluatorul va selecta în baza raţionamentului său profesional acele aspecte ale analizei financiare care sunt relevante pentru scopul evaluării, întreprinderea subiect al evaluării şi abordările şi metodele de evaluare aplicate.

21. Elementele de analiză financiară prezentate în cadrul raportului de evaluare trebuie să fie utile şi adecvate aplicării abordărilor şi metodelor de evaluare selectate, să fie prezentate în mod clar şi obiectiv şi să nu inducă în eroare în mod voit un cititor legitim al raportului de evaluare.

22. Pentru a facilita înţelegerea situaţiei economice şi factorilor de risc cu impact asupra activităţii întreprinderii subiect, se recomandă ca situaţiile financiare să fie analizate în termeni: a) monetari, b) procentuali (de exemplu, ca procentaje din vânzări pentru elementele contului de profit şi pierdere şi ca procentaje din totalul activelor pentru posturile din bilanţul contabil) şi c) de indicatori financiari: a) analiza în termeni monetari, aşa cum se prezintă în

situaţiile financiare, este utilizată pentru a stabili tendinţele şi relaţiile dintre conturile de venituri şi de cheltuieli ale unei întreprinderi, de-a lungul timpului. Aceste tendinţe şi relaţii sunt utilizate pentru a estima beneficiile economice aşteptate să fie obţinute în viitor, precum şi necesarul de capital care să permită întreprinderii să genereze acele beneficii economice;

b) analiza în termeni procentuali compară elementele de venituri şi cheltuieli din conturile de profit şi pierdere, cu totalul veniturilor obţinute, precum şi posturile din bilanţ cu activele totale. Analiza în termeni procentuali este utilizată pentru a compara tendinţele relaţiilor existente de-a lungul timpului, între elementele de venituri şi cele de cheltuieli, sau între posturile din bilanţ ale întreprinderii în cauză, sau pentru a compara aceste tendinţe cu cele ale întreprinderilor similare;


13

c) analiza în termeni de indicatori financiari este utilizată pentru a compara performanţa financiară şi riscul relativ al întreprinderii în cauză cu cele al întreprinderilor similare.

23. Pentru estimarea valorii de piaţă a întreprinderii, pot fi necesare ajustări ale înregistrărilor financiare, în scopul de a reflecta cât mai corect realitatea economică. Aceste ajustări ale elementelor situaţiilor financiare pot necesita şi ajustări corespunzătoare ale impozitelor.

24. Ajustările situaţiilor financiare trebuie făcute, atunci când ele sunt necesare, asupra datelor financiare raportate, pentru elementele relevante şi semnificative în procesul de evaluare. Ajustările pot fi adecvate în următoarele cazuri: a) ajustarea veniturilor şi cheltuielilor la niveluri care sunt

reprezentative în mod rezonabil, pentru continuarea activităţilor de exploatare;

b) prezentarea pe o bază consecventă atât a datelor financiare ale întreprinderii în cauză, cât şi celor ale întreprinderilor luate ca bază de comparaţie;

c) convertirea valorilor înregistrate în situaţiile financiare în valori de piaţă;

d) existenţa activelor şi datoriilor din afara exploatării, ceea ce va necesita ajustarea veniturilor şi cheltuielilor aferente acestora;

e) ajustarea veniturilor şi cheltuielilor neeconomice; f) amortizarea poate să necesite o ajustare faţă de

amortizarea contabilă din situaţiile financiare, pentru a putea fi comparată, cu mai mare acurateţe, cu amortizarea practicată în întreprinderile similare;

g) ajustarea impactului contractelor cu parteneri afiliaţi (leasing, închiriere etc.), dacă acestea nu reflectă condiţiile de piaţă.

25. În funcţie de puterea de control aferentă unei participaţii supuse evaluării, se apreciază dacă o ajustare este adecvată sau nu. Pentru drepturile de control, inclusiv o participaţie de 100%, majoritatea ajustărilor pot fi adecvate, dacă deţinătorul participaţiei ar putea să facă modificările


14

implicate de ajustare. Pentru evaluarea participaţiilor minoritare, ale căror deţinători nu au autoritatea de a modifica majoritatea elementelor supuse ajustărilor, evaluatorul trebuie să îşi exercite raţionamentul profesional pentru a reflecta această situaţie atunci când ia în considerare ajustările potenţiale. Ajustările uzuale includ: a) eliminarea din contul de profit şi pierdere a unor

evenimente excepţionale şi a impactului acestora asupra bilanţului contabil, dacă acest impact există. Din moment ce este improbabil ca aceste evenimente să se repete, nu este necesar ca beneficiile viitoare să fie ajustate pentru a reflecta impactul acestor evenimente. Aceste tipuri de ajustări sunt adecvate atât pentru evaluarea pachetului de control, cât şi a pachetelor minoritare;

b) evaluatorul trebuie să fie prudent când face ajustări ale elementelor excepţionale atunci când acestea apar în mai mulţi ani, dar de fiecare dată sunt rezultatul unor evenimente diferite. Multe întreprinderi nu se confruntă cu evenimente extraordinare în fiecare an; de aceea, evaluatorul trebuie să ia în considerare constituirea unor eventuale provizioane contingente pentru aceste cheltuieli;

c) în cazul evaluării participaţiei (pachetului) de control, în situaţia în care întreprinderea subiect deţine active în afara exploatării, acestea trebuie analizate şi evaluate separat la valoarea de piaţă, luându-se în considerare şi costurile de punere în vânzare. În această situaţie, evaluatorul va ajusta situaţiile financiare în vederea eliminării impactului activelor din afara exploatării. Ajustările efectuate în contul de profit şi pierdere ar trebui să aibă în vedere eliminarea atât a veniturilor cât şi a cheltuielilor aferente activelor din afara exploatării, inclusiv a impactului impozitării. În cazul evaluării unei participaţii minoritare, aceste ajustări pot să nu fie adecvate.

26. În situaţia în care evaluatorul a realizat ajustări ale situaţiilor financiare, acestea trebuie prezentate în cadrul raportului de evaluare împreună cu raţionamentul care a stat la baza realizării lor, în vederea susţinerii validităţii lor.


15

Aplicarea abordărilor în evaluare

Abordarea prin piaţă în evaluarea întreprinderii 27. Conform C15, IVS 200, abordarea prin piaţă compară

întreprinderea subiect cu alte întreprinderi similare, cu participaţii la întreprinderi similare tranzacţionate pe piaţă, precum şi cu orice tranzacţii relevante cu participaţii ale întreprinderii subiect.

28. Cele trei surse uzuale de informaţii, folosite în abordarea prin piaţă, sunt pieţele de capital pe care se tranzacţionează participaţii la întreprinderi similare, piaţa achiziţiilor şi fuziunilor de întreprinderi în ansamblul lor şi tranzacţiile anterioare cu participaţii ale întreprinderii subiect al evaluării (conform C16, IVS 200).

29. Conform C17, IVS 200, în abordarea prin piaţă este necesar ca evaluatorul să aibă acces la o bază credibilă de date care să cuprindă informaţii privind caracteristicile calitative şi cantitative ale întreprinderilor similare.

30. În completarea C18, IVS 200, evaluatorul va realiza analiza cantitativă şi calitativă identificând caracteristicile reprezentative ale întreprinderii subiect care ar trebui să fie analizate în comparaţie cu cele ale întreprinderilor identificate ca fiind similare (de exemplu, se pot analiza: aria geografică în care operează întreprinderile respective, nivelul şi structura vânzărilor, nivelul şi structura activelor, nivelul marjelor de profit, perspectivele de creştere etc.).

31. Analiza tranzacţiilor de pe piaţa de capital sau a achiziţiilor de întreprinderi rezultă adesea într-un calcul de multiplicatori. În calculul acestor multiplicatori, în afara celor menţionate la C19, IVS 200, evaluatorul trebuie să ia în considerare următoarele aspecte: a) acurateţea modului de calcul al multiplicatorilor. Toate

calculele trebuie să fie făcute în mod similar, atât pentru întreprinderea evaluată, cât şi pentru întreprinderile similare.

b) datele referitoare la preţ, utilizate în calculul multiplicatorilor, ar trebui să fie valabile la data evaluării. Datele colectate privind indicatorii financiari ai


16

întreprinderilor similare luaţi în considerare în calculul multiplicatorilor pot fi informaţii istorice, valabile la data evaluării sau previzionate. Evaluatorul ar trebui să argumenteze opţiunea sa privind indicatorii financiari luaţi în considerare şi natura informaţiilor colectate.

c) Utilizarea unor indicatori statistici (de exemplu, medie, mediană, medie armonică etc.) pentru calculul multiplicatorilor pe baza informaţiilor disponibile privind întreprinderile similare trebuie motivată de către evaluator şi fundamentată adecvat în cadrul raportului de evaluare.

d) Ajustarea nivelului indicatorilor financiari luaţi în considerare pentru elementele neobişnuite, excepţionale şi din afara exploatării ar trebui fundamentată adecvat în cadrul raportului de evaluare.

e) În evaluarea întreprinderii subiect, pot fi selectaţi mai mulţi multiplicatori ce pot fi aplicaţi, fiind necesar ca evaluatorul să argumenteze opţiunea pentru multiplicatorii selectaţi în estimarea valorii întreprinderii/participaţiei la capitalul întreprinderii.

f) De regulă, multiplicatorii care au la numărător valoarea întreprinderii utilizează ca numitor elemente din situaţiile financiare ce nu iau în considerare îndatorarea întreprinderii (precum, vânzările, profitul înainte de dobânzi, amortizare şi impozit pe profit, profitul înainte de dobânzi şi impozit pe profit etc.), iar multiplicatorii capitalului propriu utilizează la numitor elemente din situaţiile financiare ce iau în considerare îndatorarea întreprinderii (de exemplu, profitul net, valoarea contabilă netă a capitalurilor proprii etc.).

g) Informaţiile de piaţă privind întreprinderile similare trebuie utilizate cu atenţie, în multe situaţii fiind recomandabile anumite ajustări pentru ca informaţiile respective să fie relevante pentru evaluarea întreprinderii subiect. Orice ajustări ale informaţiilor de piaţă realizate de către evaluator vor trebui explicate în cadrul raportului de evaluare.

32. Când în evaluare sunt utilizate informaţii despre tranzacţiile anterioare ale întreprinderii, pot fi necesare ajustări pentru a


17

lua în considerare modificările survenite în economie, în domeniul de activitate şi în întreprinderea respectivă. Tranzacţiile anterioare pot fi considerate comparabile numai dacă ajustările pot fi argumentate, şi în urma ajustărilor rezultă valori care pot fi considerate a fi realizabile în contextul economic general şi specific valabil la data evaluării.

33. În cadrul abordării prin piaţă, evaluatorul poate considera adecvată aplicarea unor prime sau disconturi pentru a reflecta diferitele niveluri de control, lichiditate/vandabilitate etc. Utilizarea, cât şi nivelul oricăror astfel de prime sau disconturi va trebui justificată în raportul de evaluare.

Abordarea prin venit în evaluarea întreprinderii 34. Prin abordarea prin venit se estimează valoarea unei

întreprinderi, a unei participaţii sau unei acţiuni prin calcularea valorii actualizate a beneficiilor economice viitoare. Cele două metode uzuale ale abordării prin venit sunt metoda capitalizării beneficiilor economice şi metoda fluxurilor de numerar actualizate.

35. Capitalizarea beneficiilor economice poate fi utilizată fie în cadrul metodei fluxurilor de numerar actualizate pentru a determina valoarea terminală, fie în aplicarea metodei actualizării dividendelor.

36. În metoda capitalizării beneficiilor economice un nivel reprezentativ anual normalizat al beneficiilor se împarte la o rată de capitalizare adecvată.

37. În metoda fluxului de numerar actualizat, fluxurile nete de numerar se estimează pentru fiecare din perioadele viitoare. Aceste fluxuri se convertesc în valoare prin aplicarea ratei de actualizare, folosind tehnici de actualizare.

38. Ratele de actualizare şi capitalizare trebuie calculate pentru aceeaşi monedă în care sunt exprimate fluxurile nete de numerar viitoare sau beneficiile economice supuse actualizării sau capitalizării.

39. Trebuie să existe coerenţă între beneficiile/fluxurile nete de numerar şi tipul de rată de capitalizare/actualizare utilizat. Astfel, beneficiilor economice sau fluxurilor nete de numerar


18

estimate după impozitare li se vor aplica o rată de capitalizare/actualizare estimată după impozitare, iar beneficiilor economice sau fluxurilor nete de numerar estimate înainte de impozitare li se vor aplica rate de capitalizare/ actualizare estimate înainte de impozitare.

40. Beneficiile economice exprimate în termeni nominali (ce includ modificările viitoare ale preţurilor generate de inflaţie sau deflaţie) sunt actualizate cu rate nominale, iar beneficiile economice exprimate în termeni reali (preţuri constante) trebuie să fie capitalizate/actualizate folosind rate de capitalizare/actualizare exprimate în termeni reali.

41. În mod similar, rata de creştere aşteptată pe termen lung a beneficiilor economice trebuie să fie fundamentată şi exprimată în mod clar, în termeni nominali sau reali, după caz.

42. Conform C1 şi C26, IVS 200, valoarea întreprinderii este determinată în mod uzual prin actualizarea fluxurilor nete de numerar la dispoziţia întreprinderii cu costul mediu ponderat al capitalului, iar valoarea capitalului propriu poate fi determinată fie direct, prin actualizarea fluxurilor nete de numerar la dispoziţia acţionarilor cu costul capitalului propriu, fie indirect, prin scăderea valorii datoriilor nete purtătoare de dobânzi din valoarea întreprinderii.

43. În estimarea costului mediu ponderat al capitalului ar trebui să se ia în calcul o structură optimă de capital, ce ia în considerare caracteristicile întreprinderii şi ale sectorului de activitate în care îşi desfăşoară activitatea şi care este determinată pe baza valorii de piaţă a capitalurilor proprii şi a datoriilor purtătoare de dobândă.

44. Beneficiile economice viitoare sunt convertite în valoare folosind tehnici de calcul care iau în considerare creşterea estimată a acestora, precum şi perioada viitoare de încasare a beneficiilor economice, riscurile asociate obţinerii acestor beneficii economice şi valoarea banilor în timp.

45. Beneficiile economice viitoare trebuie estimate luând în considerare activele deţinute de întreprinderea subiect şi investiţiile necesare, performanţele anterioare ale întreprinderii, evoluţia aşteptată a acestora, precum şi


19

factorii economici cu impact asupra activităţii întreprinderii şi domeniului său de activitate.

46. Conform C25, IVS 200, în aplicarea metodelor de capitalizare creşterea aşteptată a beneficiilor economice este luată în considerare în rata de capitalizare. Pentru a determina rata de capitalizare, din rata de actualizare se scade rata aşteptată de creştere pe termen lung.

47. Conform C29, IVS 200 evaluatorul poate ajusta valoarea estimată prin abordarea prin venit pentru a reflecta vandabilitatea mai redusă a participaţiei subiect al evaluării sau lipsa dreptului de control aferent participaţiei respective. Astfel de ajustări trebuie argumentate de către evaluator în cadrul raportului de evaluare şi fundamentate pe baza informaţiilor de piaţă disponibile, valabile la data evaluării.

48. Metoda actualizării dividendelor se recomandă a fi utilizată în cazul în care evaluatorul deţine suficiente informaţii credibile privind politica de dividende a întreprinderii şi evoluţia sa viitoare.

49. Ratele de actualizare/capitalizare, modelul de estimare şi raţionamentul care a stat la baza calculului acestora trebuie sa fie prezentate în raportul de evaluare.

Abordarea prin active în evaluarea întreprinderii 50. Standardul IVS 200 Întreprinderi şi participaţii la întreprinderi

include următoarele prevederi: „C14. - Valoarea anumitor tipuri de întreprinderi, de exemplu o întreprindere de investiţii sau de tip holding, poate fi derivată dintr-o însumare a activelor şi datoriilor. Aceasta este numită uneori abordarea prin activul net sau abordarea prin active. Aceasta nu este o abordare propriu-zisă în evaluare, deoarece valoarea activelor şi datoriilor individuale rezultă din aplicarea uneia sau mai multor abordări principale în evaluare, descrise în IVS - Cadrul general, înainte de a fi însumate."

51. În practică, aplicarea abordării prin piaţă sau a abordării prin venit nu este întotdeauna posibilă sau poate conduce la rezultate care nu sunt neapărat relevante pentru scopul evaluării. Acest fapt poate avea cauze multiple, care includ, fără a se limita la: particularităţile întreprinderii sau entităţii


20

subiect al evaluării, rezultate financiare negative (incluzând de exemplu, pierderi la nivel operaţional), dificultatea identificării unor întreprinderi similare, absenţa unor previziuni financiare credibile etc.

52. În circumstanţe similare celor descrise în paragraful anterior, precum şi în situaţiile descrise în C14, IVS 200, evaluatorul poate decide că abordarea prin active este singura abordare aplicabilă corespunzătoare scopului evaluării.

53. În cursul procesului de selectare a abordării ce urmează a fi aplicată în evaluare, în cazul în care abordarea prin active urmează a fi singura abordare aplicată, evaluatorul are obligaţia profesională de a verifica faptul că abordarea prin piaţă şi abordarea prin venit sunt inaplicabile sau conduc la rezultate nerezonabile.

54. Argumentele şi raţionamentele care au stat la baza neaplicării abordărilor prin piaţă şi prin venit trebuie menţionate de către evaluator în mod explicit, fundamentat în cadrul raportului de evaluare.

55. În cazul în care una dintre abordările prin piaţă, respectiv prin venit, este inaplicabilă, abordarea prin active poate fi utilizată ca abordare în evaluare secundară, pentru a obţine o validare suplimentară a rezultatelor obţinute prin aplicarea abordării principale, cu respectarea prevederilor din para. 53 şi 54, ce sunt aplicabile.

56. În aplicarea abordării prin active, bilanţul contabil întocmit conform politicilor contabile adoptate de întreprindere este ajustat astfel încât să reflecte toate activele, corporale şi necorporale, precum şi toate datoriile, la valoarea lor de piaţă sau la o altă valoare adecvată. Poate fi necesară luarea în considerare a impactului ajustărilor asupra impozitelor. În anumite cazuri specifice (evaluarea în ipoteza încetării activităţii) poate fi necesară luarea în considerare a costurilor de vânzare şi a altor cheltuieli.

57. În cadrul abordării prin active, evaluatorul poate considera adecvată aplicarea unor disconturi pentru a reflecta diferitele niveluri de control, lichiditate/vandabilitate ce caracterizează participaţia subiect al evaluării etc. Utilizarea oricăror astfel


21

disconturi va trebui fundamentată adecvat în cadrul raportului de evaluare.

Analiza rezultatelor şi concluzia asupra valorii

58. Concluzia asupra valorii se va baza pe estimările valorii rezultate din metodele de evaluare aplicate. Aceasta presupune: a) reconcilierea calităţii şi cantităţii informaţiilor disponibile în

cadrul analizei abordărilor, metodelor şi tehnicilor de evaluare utilizate;

b) reconcilierea aplicabilităţii sau relevanţei abordărilor, metodelor şi tehnicilor de evaluare utilizate pentru a ajunge la concluzia asupra valorii.

59. Selectarea şi susţinerea abordărilor, metodelor şi tehnicilor de evaluare adecvate depinde de calitatea, cantitatea şi credibilitatea informaţiilor disponibile, precum şi de raţionamentul profesional al evaluatorului, raţionament ce trebuie prezentat în raportul de evaluare. în anumite situaţii se poate ca una sau două abordări să nu fie relevante, după cum, în alte situaţii să fie relevante mai multe metode sau tehnici de evaluare posibil de aplicat în cadrul aceleaşi abordări.

60. Raţionamentul profesional al evaluatorului se va concretiza în prezentarea argumentelor care motivează importanţa diferită acordată rezultatelor obţinute prin aplicarea metodelor de evaluare folosite, respectiv în selectarea rezultatului obţinut prin aplicarea uneia dintre metodele de evaluare, pe care evaluatorul îl consideră ca fiind cel mai credibil.

61. Aprecierea credibilităţii rezultatelor obţinute prin aplicarea metodelor de evaluare utilizate se va baza pe următorii factori: a) scopul evaluării; b) calitatea şi credibilitatea informaţiilor pe care au fost

stabilite ipotezele de evaluare;


22

c) dacă întreprinderea se află în exploatare, este de tip holding sau deţine active importante din afara exploatării;

d) alţi factori consideraţi ca fiind relevanţi de către evaluator.

62. Nu este acceptabilă stabilirea valorii întreprinderii făcând media aritmetică sau media ponderată a două sau mai multe valori ce reies din aplicarea unor metode diferite de evaluare.

63. Raţionamentul profesional care stă la baza selectării rezultatului final şi stabilirea concluziei asupra valorii trebuie să aibă în vedere credibilitatea, relevanţa şi adecvarea informaţiilor şi ipotezelor luate în considerare în aplicarea metodelor de evaluare, precum şi concordanţa acestora cu aşteptările participanţilor pe piaţă.

64. Concluzia asupra valorii poate fi exprimată fie în forma punctuală, adică o singură cifră, de obicei rotunjită, fie ca un interval de valori, în cazul în care există factori de risc cu influenţă majoră asupra valorii.

Raportarea valorii

65. Raportul de evaluare reprezintă modalitatea prin care evaluatorul prezintă clientului concluzia asupra valorii întreprinderii subiect. Raportul trebuie să ofere suficiente informaţii utilizatorilor desemnaţi astfel încât aceştia să poată înţelege raţionamentul, metodele de evaluare şi analizele care stau la baza formulării concluziei asupra valorii.

66. În general, un raport de evaluare începe cu o scurtă secţiune introductivă sau o sinteză a evaluării în care se prezintă premisele evaluării, precum şi concluzia asupra valorii, care face trecerea către secţiunile mai detaliate ale raportului. În cadrul raportului de evaluare, evaluatorul face o prezentare a caracteristicilor calitative şi cantitative ale întreprinderii subiect, ale sectorului/sectoarelor de activitate în care întreprinderea subiect îşi desfăşoară activitatea, precum şi a abordărilor şi metodelor de evaluare folosite, oferind astfel o analiza şi un flux logic de date asupra proceselor analitice


23

care au fost parcurse în cursul evaluării, ceea ce duce către concluziile finale ale raportului de evaluare.

67. Rapoartele de evaluare pot cuprinde următoarele secţiuni (deşi nu în mod necesar în această ordine):

(1) Introducere

(2) Premisele evaluării

(3) Sinteza evaluării

(4) Descrierea subiectului evaluării

(5) Prezentarea şi istoricul întreprinderii

(6) Analiza situaţiilor financiare

(7) Prezentarea industriei şi a altor aspecte macroeconomice

(8) Metodologia de evaluare folosită

(9) Aplicarea metodelor de evaluare

(10) Analiza rezultatelor şi concluzia asupra valorii

(11) Restricţii privind utilizarea, difuzarea sau publicarea raportului.

68. În cadrul raportului de evaluare, evaluatorul trebuie să stabilească în mod clar concluzia asupra valorii, care nu induce în eroare un utilizator desemnat. O versiune preliminară a raportului de evaluare poate fi oferită clientului, înainte de emiterea raportului final.

PARTICULARITĂŢI

69. Evaluarea individuală sau în grup a unor active ale întreprinderii, prin realizarea unor rapoarte de evaluare care nu sunt realizate în contextul evaluării întreprinderii, poate fi realizată numai de către evaluatorii autorizaţi care au specializarea corespunzătoare tipului de activ evaluat.

70. În cazul evaluărilor realizate pentru retragerea de la tranzacţionare a unei întreprinderi listate pe o piaţă reglementată din România nu se aplică disconturi pentru lipsa de control.


24

DATA INTRĂRII ÎN VIGOARE

ghid metodologic de evaluare - 600 evaluarea … · ghid metodologic de evaluare - 600 evaluarea...

Documents