Geosistemul şi sociosistemul. Particularităţi şi funcţii:Geosistemul natural:

Fluxurile energetice şi de substanţe leagă elementele abiotice, biotice şi antropice ale mediului geografic. Ansamblul de relaţii complexe stabilite între componentele mediului, care a evoluat pe parcursul timpului geologic, a generat un sistem funcţional unic, numit geosistem. Geosistemul este un complex teritorial natural, în care toate componentele (scoarţa terestră, relieful, clima, apele, vegetaţia, lumea animală, solul, omul cu activităţile sale) interrelaţionează şi dau unitate unui teritoriu, fie la nivel global, fie la cel local - o pădure, o baltă din lunca unui rîu, o pajişte etc.

Specificul geosistemului constă în faptul că el dispune de un anumit potenţial energetic (schimbul de energie, de substanţe, circuitele de apă, aer) şi are capacitatea de a-şi regenera resursele naturale. De la aer, apă, sol şi speciile faunistice, totul este un produs al funcţionalităţii unităţii sistematice, adică al geosistemului.

Cel mai mare după dimensiuni este geosistemul natural al Pămîntului, la nivelul învelişului geografic. în cadrul geosistemului Pămîntului sînt ierarhizate complexe teritoriale naturale (geosisteme) de diferit rang (continente, oceane, brîie geografice, zone naturale, regiuni geografice pînă la cele mai mici (lac, pădure, pajişte etc.)). Geosistemele Terrei, cu toate componentele şi relaţiile dintre ele, s-au format pe parcursul timpului geologic (a milioane de ani) şi au evoluat sub acţiunea diverşilor factori interni şi externi.

După dimensiuni, geosistemele se împart în: globale, regionale şi locale. Geosistemele mari - globale şi regionale - au o vîrstă mai mare, spre deosebire de cele mai mici - locale, care sînt mai tinere. într-un geosistem natural mic componentele au caracteristici mai omogene decît în cele de rang regional şi global.

Noţiunea de geosistem nu este identică cu cea de ecosistem: ultima se constituie ca o unitate a prezentului, pe cînd prima poartă în caracteristicile sale întreaga istorie, este rezultatul unei evoluţii continue. Geosistemul este mai complex decît ecosistemul, dar ambele au funcţionalitate şi vizează în mod deosebit viaţa.

Geosistemul natural are următoarele caracteristici esenţiale: este un sistem deschis. Prin schimbul de energie şi de substanţe, acesta contactează cu sistemele învecinate. De exemplu: geosistemele naturale de taiga şi tundră sînt deschise, ele relaţionează prin schimb de

substanţe, de energie; este un sistem unitar. Această proprietate se datorează coeziunii dintre elementele sale. Schimbarea unei componente atrage după sine modificări în lanţ, soldîndu-se cu transformări profunde, iar uneori - cu

degradarea totală a geosistemului. De exemplu: defrişarea pădurilor în zona mediteraneană a condus la degradarea geosistemului de pădure şi apariţia vegetaţiei de maquis; este un sistem organizat şi structurat. Alcătuit din relief, apă, aer, sol, vieţuitoare, omul cu activităţile sale, sistemul are o rînduială şi o grupare impuse de relaţiile spaţiale, temporale şi cauzale, de legităţile

care se manifestă la nivelul fiecărei componente şi al întregului sistem. Geosistemului îi este caracteristică structura verticală, organizată prin geoorizonturi (etajele unei păduri, straturile de apă în oceane, mări, învelişurile interne şi externe ale Pămîntului) şi structura orizontală, reprezentată prin subunităţi teritoriale (brîie geografice, zone naturale, regiuni geografice etc.);

este un sistem funcţional. Are relaţii atît interne, cît şi externe cu alte sisteme şi asigură un schimb dinamic de energie şi de materie care circulă la diferite niveluri. Varietatea relaţiilor integratoare dintre componente se materializează sub forma unor fluxuri de energie, substanţe şi informaţie, conferindu-i geosistemului o natură pur funcţională. Funcţionalitatea presupune un proces de transformare, stocare şi transfer de energie, substanţe, informaţie, care se desfăşoară în timp, asigurînd geosistemului integralitate şi stabilitate în condiţiile unei evoluţii permanente;

este un sistem ierarhizat. Este format din mai multe subsisteme, diferite ca mărime, organizare şi funcţionare. Sistemul superior impune liniile generalede evoluţie subsistemelor subordonate, iar acestea, la rîndul lor, transmit celui superior specificul evoluţiei şi raporturile dintre ele. Un geosistem poate fi în acelaşi timp suprasistem pentru părţile sale şi subsistem în componenţa unui sistem mai mare. Gradul de subordonare al structurilor subsistemice (geosistemelor mai mici) faţă de geosistemul învelişului geografic planetar nu este determinat prin extensiunea spaţială, ci prin rangul ierarhic (local, subregional, regional, zonal etc.);

are capacitatea de a se autoregla. Modificările care au loc în interiorul geosistemului nu conduc la schimbarea structurii sale datorită capacităţii acestuia de a reveni la starea iniţială. De exemplu: după poluarea rîului cu ape reziduale el revine la starea iniţială, are loc autoreglarea; pădurea incendiată are şi ea capacitatea de a se restabili. Funcţionalitatea geosistemului cu circuitele lui de substanţe, energie şi informaţie nu reprezintă un scop în sine sau cauza finală a învelişului geografic, ci mijlocul prin care se asigură autoreglarea, autostabilitatea, nevoia de a exista. Autoreglarea nu se realizează în cazul în care relaţiile esenţiale ale geosistemului au fost modificate profund de activitatea omului. Procesul intens de schimb de materie între societatea umană şi mediul înconjurător, bazat pe creşterea consumului de resurse naturale, a avut ca rezultat scăderea capacităţii funcţionale de autoreglare şi de regenerare, degradarea geosistemelor. De aceea în prezent este necesară armonizarea activităţilor societăţii umane cu circuitele schimbului de substanţe, de energie şi de informaţie, care generează proprietăţile şi capacităţile geosistemului natural;

este un sistem dinamic, cu o evoluţie continuă, care se desfăşoară în ritmuri diurne, sezoniere sau la intervale foarte mari {de exemplu: schimbările diurne ale temperaturii aerului; schimbările sezoniere ale vegetaţiei, lumii animale; transformarea peisajelor naturale în antropice; evoluţia geologică a componentelor naturii, a învelişurilor Pămîntului etc.).

SociosistemulDezvoltarea societăţii umane a impus treptat un nou sistem, şi anume socio sistemul - un mediu specific format de om prin îmbinarea sau înlăturarea unor componente ale mediului natural. Mai simplu spus, sociosistemul este spaţiul antropizat şi geografic umanizat, ocupat şi modificat de comunitatea umană în timp istoric.

Pentru sociosistem sînt caracteristice următoarele particularităţi: sociosistemul este un ansamblu integru constituit din elemente ale naturii, componente demografice, tehnologice, arhitecturale etc.; între elementele care îl compun se stabilesc relaţii de intercondiţionare, care se manifestă prin fluxuri de materie (apă, materii prime, produse etc.), energie (energie solară, energie din resurse

combustibile: cărbune, petrol etc.) şi informaţie; sociosistemul are un caracter dinamic (evolutiv)', în sociosistem sînt importante aşezările umane cu diverse aspecte, în raport cu condiţiile pe care le oferă cadrul natural în spaţiul dat (condiţiile de relief, climă etc.). Aşezările rurale sînt reprezentate de

sate, de mărimi şi forme diferite, ai căror locuitori se ocupă, în principal, cu agricultura; aici impactul omului asupra mediului natural este mai redus. în aşezările urbane, îndeosebi în oraşele mari, activităţile realizate de om sînt variate, iar multe dintre componentele mediului natural au fost modificate considerabil;

pentru sociosistem sînt specifice două forme de agricultură. în ţările subdezvoltate se practică agricultura extensivă, care a cauzat defrişări masive, iar introducerea diverselor culturi agricole (îndeosebi cerealiere) a condus la desţelenirea pajiştilor. în ţările puternic dezvoltate, producţia agricolă se obţine pe calea agriculturii intensive, în care accentul se pune pe mecanizare, chimizare, irigare, desalinizare, desecare etc. în ramura creşterii animalelor forma cea mai avansată este creşterea intensivă, care este practicată în statele economic dezvoltate şi care include ferme modeme, rase de animale selecţionate pentru came şi lapte;

dezvoltarea diverselor ramuri industriale a impus în ultimele secole modificări esenţiale ale mediului, atît prin exploatarea zăcămintelor naturale, cît şi prin prelucrarea lor, prin construcţia de baraje, platforme industriale, diguri, bazine portuare, prin evacuarea în mediu a unui volum mare de noxe, ape uzate, deşeuri solide etc.

Omul - prin activităţile sale - a devenit, direct sau indirect, un factor activ în modificarea componentelor mediului în care locuieşte. Astfel, omul a creat forme de relief (halde, diguri, canale, cariere), a nivelat ondulările reliefului prin secţionarea versanţilor, prin construcţia căilor de comunicaţie, a schimbat complet mediul terenurilor mlăştinoase, a înlăturat aproape în totalitate vegetaţia spontană pe suprafeţele de cîmpie, introducînd speciile de cultură; vînatul abuziv, braconajul şi pescuitul intensiv au prejudiciat considerabil biodiversi- tatea.

Valorificarea intensivă şi, în mare parte, neraţională a componentelor mediului natural a pus în pericol echilibrul ecologic. în etapa actuală este evidentă necesitatea de a optimiza calitatea componentelor naturale în cadrul sociosistemului. Aceasta impune acţiuni conştiente ale omului în activitatea de modificare a spaţiului geografic, acţiuni care să conducă la sporirea eficienţei economico-sociale, dar fără să provoace dezechilibru în mediul natural.