George Cobuc

n miezul verii

O fie nesfrit

Dintr-o pnz pare calea,

Printre holde rtcit.

Toat culmea-i adormit,

Toat valea.

Linitea-i deplin stpn

Peste cmpii ari de soare,

Lunca-i goal: la fntn

E pustiu; i nu se-ngn

Nici o boare.

Numai zumzetul de-albine,

Fr-ncepere i-adaos,

Curge-ntruna, parc vine

Din adncul firii pline

De repaos.

i ct vezi n deprtare

Viu nimic nu se ivete...

Iat ns, colo-n zare,

Mictor un punct rsare

i tot crete.

Poate-i vrun btut de soart

Care-alearg pe cmpie

ntr-atta lume moart!

Dor l mn, griji l poart,

Domnul tie!

Poi acum s-l vezi mai bine:

E femeie, o srman,

Strns la piept n scutec ine

Un copil; i-n srg ea vine,

Vine-n goan.

De clduri dogoritoare,

Foc aprins i arde chipul;

Un cuptor e roul soare,

i crbune sub picioare

E nisipul.

Cnd ajunge la fntn,

Jos pe-o pajite srac

Pune-odorul ei. Din mn

Salt cumpna btrn

i se pleac.

Scrind, din nou ea crete.

Mama toarn cu tot zorul

Ap-n pumni, i se grbete

La copil i-i rcorete

Obrjorul.

Bea apoi i ea pe fug.

Merge iari dup asta

La copil i-i d s sug;

Frnt-apoi, pe-o buturug

St nevasta.

i e linite pe dealuri

Ca-ntr-o mnstire ars;

Dorm i-arinii de pe maluri

i cldura valuri-valuri

Se revars.

Nici un nor vzduhul n-are

Foc sub el s mai ascunz;

Nici o pasre prin zare,

Nu se mic-n lumea mare

Nici o frunz.

Singur vntul, colo, iat.

Adormise la rcoare

Sub o salcie plecat -

Somnuros n sus el cat

Ctre soare.

Mai e mult! i ca s-i fie

Scurt vremea, pn pleac,

El se uit pe cmpie,

Fluier i nu mai tie

Ce s fac.

Dar deodat se oprete:

Peste ochi i pune-o mn

i zmbind copilrete

Curios i lung privete

Spre fntn!