George Calinescu, inovator al romanului realist de tip balzacian, Enigma OtilieiGeorge Calinescu isi pune amprenta in literatura Perioadei Interbelica printr-un realism de tip balzacian, dar care intruneste si elemente moderne.Scriitorul respinge teoria lui Camil Petrescu referitoare la sincronizarea literaturii cu psihologia si filosofia, considerand ca literatura nu trebuie sa fie in legatura cu psihologia, ci cu sufletul uman. Model i-a fost insusi marele scriitor francez Honor de Balzac, drept urmare scrierile sale ilustreaza o fresca sociala contemporana.Enigma Otiliei apare la sfarsitul Perioadei Interbelice, in 1983 si este un roman realist de tip balzacian cu tehnici de creatie moderne.Specie a genului epic in proza de dimensiuni mari are ca tema: viata burgheziei bucurestene de la sfarsitul secolului XX, subiectul avand o derulare clasica si tratand istoria unei mosteniri si motivul paternitatii.Romanul se construieste din dosare existentiale alcatuite de Felix Sima, care este in egala masura martor, actor si observator, purtator ar vocii scriitorului.Actiunea se petrece in mare parte in casa lui Costache Giurgiuveanu, un batran avar, care nu se poate decide intre a lasa averea fiicei sale vitrege sau nimanui altcuiva, cu atat mai putin surorii sale, Aglae, a carui familie asteapta cu nerabdare moartea sa.Felix ajunge in casa acestuia, care ii era tutore si ii administreaza averea asistand impreuna cu prietenul de familie, Leonida Pascalopol, la certurile si incercarile Aglaei si ale ginerelui sau, Stanica Ratiu, de a fura averea batranului.Finalul prezinta un Felix devenit doctor stralucit, cu familie, nimic din tanarul care se consumase in iubirea pentru Otilia, nelamurit de actiunile sale.Actiunea este complexa, realizata pe mai multe planuri: unul al luptei clanului Tulea pentru averea lui Costache Giurgiuveanu si altul ce are in centru destinul tanarului Felix, venit la Bucuresti la tutorele sau.Ceea ce il face original pe Calinescu este, insa, dezvoltarea planurilor secundare realizate prin alternanta, astfel sunt prezentate in paralel viata familiei Tulea formata din Aglae si Simion, copiii: Olivia, Titi si Aurica impreuna cu concubinul sau Stanica Ratiu, viata lui Pascalopol, un mosier rafinat si inteligent, prieten al familiei Giurgiuveanu.Pe relatiile dintre personaje se bazeaza si conflictele.Exista un dublu conflict succesoral: in jurul averii lui mos Costache si unul care destrama familia Tulea, dar si unul erotic intre Felix si Pascalopol pentru mana Otiliei.Proza realista se realizeaza prin naratiunea la persoana a III-a, ce presupune un narator omniscient si omniprezent, obiectiv, care infatiseaza realitatea plasmuita ca pe o succesiune de evenimente credibile, prezentate in ordine cronologica.Calinescu isi construieste romanul dupa formula tipica realist-balzaciana, ce confera o descriere minutioasa a locului si timpului in care se petrece actiunea: Bucuresti, anul 1909.Opera are o structura circulara data de simetria incipitului cu finalul; romanul se deschide prin prezentarea amanuntita a strazii Antim si a casei lui Costache Giurgiuveanu si se incheie cu aceeasi imagine dezolanta a casei, dar si cu amintirea lui Felix despre cuvintele tutorelui sau Aici nu sta nimeni. In stil balzacian, Calinescu ofera o atentie deosebita detaliului semnificativ, dezvaluind in acest fel un oras incremenit in regiditate, strada pustie si intunecata ascunde case nu prea inalte, ferestrele au o marime neobisnuita in raport cu forma scunda a cladirilor, iar amestecul de frontoane grecesti fac din strada bucuresteana o caricatura in moloz.Prin prezentarea arhitectonicii casei lui Giurgiuveanu reiese un exterior la fel de ciudat ca si interiorul, un amestec dizgratios de kitschuri.

O alta tehnica preluata de la Balzac este relatia de concordanta intre om si decor, ce devine oglinda a personalitatii individului; astfel atmosfera intunecata si aspectul neingrijit al casei lui mos Costache denota avaritia sa, iar camera Otiliei, un amestec de mobilier vechi si nou, reviste frantuzesti si diferite accesorii aruncate la intamplare sunt semn al exuberantei, dar si al rafinamentului.Conceptul de mediu apare aici la fel ca si la scriitorul francez cu sensul lui sociologic, indivizii fiind influentati de mediul social.Desigur balzaciana ramane si severa ilustrare a puterii banului, dorinta de a acumula cum e cazul familiei Tulea si cel al lui stanica Ratiu sau de a o pastra asa cum face Giurgiuveanu.In ceea ce priveste personajele, acestea ilustreaza tipologii noi carora realismul le atribuie dimensiunea psihologica si cea sociala si care se deosebesc de cele clasice: tipul avarului reprezentat de mos Costache; spre deosebire de zgarcitul lui Delavrancea, Hagi Tudose, care duce la extrem patima sa, personajul lui Calinescu este o combinatie intre caracterele clasice avarul si tatal, el fiind un avar imperfect pentru ca e umanizat de iubirea pentru Otilia.Adevaratul zgarcit al romanului poate fi considerata Aglae, care reprezinta tipul babei absolute.Prin Stanica Ratiu, scriitorul introduce un nou tip: arivistul, caracterizat prin ambiguitate pentru ca el este si hot si sentimental.Toate personajele sunt caracterizate prin tehnica focalizarii, stil balzacian, exceptie facand portretul Otiliei, ce aduce in roman elemente moderne prin comportamentism (gesturi, fapte, replici) si prin reflectarea poliedrica a personalitatii fetei in constiinta celorlati.Otilia e vazuta de catre Felix si Pascalopol o fata desteapta si talentata pe cand Aglae o considera o stricata si o dezmatata.Faptul ca titlul face trimitere la numele ei Enigma Otiliei sugereaza ideea ca ea ramane o enigma, nu poate fi inteleasa de catre personaje si chiar de catre cititor.Calinescu rupe linia clasica a realismului transformandu-l intr-un balzacianism fara Balzac infatisand personajele printr-un grotesc si un absurd ce le transforma in final in niste papusi manevrate de societatea in care traiesc.Comportamentul lor mecanic reprezinta o sursa inepuizabila a comicului, personajele devenind niste caricaturi.Tragicul generator al comicului este apreciat de catre criticul I. Negoita, care vorbeste pentru prima oara despre Enigma Otiliei ca despre un roman comic.