Geografia mediului

Curs I

Aspecte Generale

1. Concepte generale privioare la mediu:

Descoperirea si cunoasterea planetei de om a fost un proces lent care s-a desfasurat prin masura dezvoltarii societatii umane si a perfectionarii mijloacelor de investigare si transport. Timp de secole, cercetarea planetei pe care o locuim a avut un caracter preponderent extensiv, orizontul cunoasterii spatiului geografic fiind impins mereu mai in spate, chiar si azi mai sunt pete albe in abisurile marilor si oceanelor, in adancul scoartei terestre, pe varful unor masive muntoase sau in padurile ecuatoriale. Cu toate acestea, procesele de descoperire a planetei a fost cu mult mai rapid decat cel al descoperirilor legitatilor cosmice, telurice si biologice.

In procesul actiunii antropice, atat la nivelul om cat si la nivelul resurselor naturale, relatia dintre om si natura s-a pastrat mult timp in echilibru. Intre capacitatea de autoreglare a naturii si disfunctiile aparute in urma impactului antropic se stabilise un echilibru compensator. Pe masura cresterii numarului populatieisi a aparitiei presiunii umane, echilibrul s-a rupt in favoarea impactului antropic, aparand dezechilibre majore, concretizate sub diverse forme de degradare pana la o poluare complexa severa. Dezechilibrele se rasfrang negativ, atat asupra sistemelor naturale cat si a sociatatii umane. Drept urmare s-a conturat o preocupare majora pentru cunoasterea si intelegerea mecanismelor care regleaza raporturile dintre om si natura.

Timp de secole geostiintele si stiintele biologice au evoluat separat, chiar daca fiecare din acestea faceau apel la descoperirile altor stiinte. Studierea integrata a geosistemului debuteaza abia in sec-XIX-lea, dar dezvoltarea unei stiinte a mediului de sine statatoare este posibila abia dupa un secol. Dupa elaborarea teoriei sistemice si dupa ce se accepta ideea ca Terra este un sistem care integreaza trei medii distincte: abiotic, biotic si social, cu puternice relatii de intrepatrundere. In acest sens a aparut geografia mediului. Prin urmare, geografia mediului studiaza relatiile interactive dintre elementele naturale si mediul natural si cele social-economice sau mediul social-economic, in diversitatea lor, la nivelul suprafetei Pamantului.

Obiectul de studiu il reprezinta mediul natural si social si in special interaciunile dintre aceste doua medii. Totalitatea si unitatea dialectica a unor elemente sau factorii naturali precum scoarta terestra, aerul, apa, relieful, solul si care evolueaza asigurandu-si o serie de stari de echilibru dinamic si care sustine viata, reprezinta mediul natural.

Facorii naturali sunt reprezentati de aer, apa, sol, subsol, determinand conditii de viata pentru plante, animale si om. Toti acesti factori reprezinta un sistem aflat in continua transformare, cu doua dimensiuni: una temporala si alta spatiala.

1

Aparitia si evolutia omului nu a determinat modificari majore ale mediului natural, capacitatea acestuia fiind limitata. Primele modificari semnificabile ale mediului natural sunt determinate de dezvoltarea lucrarilor sociale, a agriculturii si a asezarilor omenesti. Se amplifica pe seama a doi factori: cresterea populatiei si dezvoltarea unor tehnici de extragere si prelucrare a unor resurse naturale.

Interferenta activitatii umane cu mediul natural se accentueaza dupa Revolutia Industriala din sec-XIX-lea, fiind din ce in ce mai intensa odata cu dezvoltarea tehnicii si a stiintelor. Schimbul dintre om si natura de subzistenta devine tot mai intens, provocand perturbari echilibrului ecologic. Divalenta activitatii umane se manifesta in doua directii antagoniste: distrugerea sunor elemente a mediului natural dar si crearea uniu mediu nou, antropizat. Se naste astfel o a treia dimensiune a mediului si anume cea sociala specifica fiecarei societati. Azi nu se mai poate vorbi de un mediu natural nemodificat; si in cle mai retrase regiuni ale planetei noastre pot fi depistate elemente ale interferntei antropice.

Astfel notiunea de mediu natural n-a mai corespuns realitatii inascandu-se notiunea de mediu inconjurator. Intr-o acceptiune generala, prin mediu inconjurator se intelege ansamblu spatiilor temporali a factorilor naturali si ale celor rezultati in urma activitatilor umane aflati in interdependenta, care influenteaza echilibrul ecologic si determinand aparitia unor noi conditii de mediu, influentand functionalitatea sistemelor biologice si sociale.

In ultimii ani, notiunea de mediu inconjurator este criticata de unii geografi cu tote ca in anii anteriori au folosit-o. Ei spun ca aceasta notiune este o sintagma tantologica, anto-exclusa de orice demers si pagubitoare in plan aplicativ.

Tinand cont de faptul ca stiinta, cum in general este facuta de om pentru om. Aceasta notiune nu include nici un antroprocentrism daca avem in vedere faptul ca omul reprezinta de fapt un sistem, un mediu interior, atunci mediul inconjurator nu mai apare ca sintagma tantologica ci de fapt ca o realitate bine precizata.

In geografie, pe langa mediul natural si mediul inconjurator se mai figureaza ca mediu geagrafic, spatiul geografic, landsaft, peisaj. Acesta exprima partial realitatea care constituie obiectul de studiu al geografiei.

Mediul gegrafic integreaza in plus fata de mediul natural si componenta antropica. Spatiul geografic are tendinta sa exprime realitatea complexa naturala si antropica dar fara a face referire la lege si mecanisme. Este o formare mai descriptiva.

Termenul de landsaft implica o referire complexa la componente si la legaturile lor in cadrul unor structuri naturale vizand concomitent atat structura cat si functionalitatea partii naturale.

Peisajul are incarcatura cea mai vasta si cea mai confuza. Este suficient de cuprinzator incat sa nu excluda nimic din realitatea terestra si concomitent suficient de vag. I se

2

atribuie frecvent un sens artistic vizand doar aspecte formale. Acesti termeni nu au capacitatea de a exprima intreg ansamblul de fenomene si procese care se petrec la suprafata scoartei terestre.

Din acest motiv s-a introdus o notiune noua, aceea de geosistem. Aceasta este suficient de cuprinzatoare pentru a se referi la toate elementele structurii terestre, avand un caracter sistemic explicit. Ori de cate ori se intrunesc astfel de conditii care dau unitate unui teritoriu, fie extins la nivelul globului fie la cel al unei mici depresiuni montane, avem de aface cu un geosistem. Geosistemul trebuie privit ca o unitate care dispune de un anumit potential energetic de regenerarea a resurselor naturale. Geosistemul este un suprasistem deschis care care are o desfasurare spatiala si o existenta desfasurata de-a lungul timpului. Este alcatuita prin sistemele abiotic, biotic, social si social-economic.Sistemele naturale biotice si abiotice sunt alcatuite din componente apartinand Pamantului, organismelor vegetale si animale si raporturle acestora cu cosmosul. Unele componente au sistem abiotic cu un caracter primar. Aceste sunt: relieful si solul. Continand suportul energeti c si material capabil sa genereze si sa sustina componentele biotice, plantele si animalele si cele sociale, adica omul.

Componentele biotice reprezinta rezultate ale evaluarii de ansamblu ale sistemelor naturale.Ele sau format printr-un lung sir de adaptari la diversitatea spatiala a sistemului abiotic.S i-au dezvoltat reciproc roluri complexe. In cursul evolutiei din acestei comunitati vii s-a desprins omul, singurul sistem rational in suprasistem.

Aparitia omului a generat sisteme social-economic, total diferit dar dependent de sistemul natural e si capabil sa actioneze asupra acestora.

Societatea umana isi intemeiaza existenta simultan atat pe determinari manifestate sub forma unor actiuni care acopera necesitatile vitale dar si pe motivatii care depind de comportamentul tehnic, civic, confesional, moral, estetic. Ca rezultat al existentei si al activitatilor sale multiple, societatea umana a transformat sistemele naturale prin practicarea agriculturii, a industrializarii, etc. Toate acestea au determinat impacturi negative asupra mediului.

Locul geografiei mediului in cadrul stiintelor geografice si raporturile sale in domeniile invecinate:

Geografia mediului se situeaza in domeniul de granita dintre stiintele geografice fizice, cele geografice umane si ecologice.Stiintele geografiei fizice sunt legate de cele geologice iar stiintele geologice umane au drept surse de informatie stiintele social-economice.

Geografia, ca stiinta a relatiilor dintre invelisuri, isi materializeaza contributia ei la ecologia globala prin stiinta numita geo-ecologie.Aceasta analizeaza si studiaza relatiile existente intre organisme si mediu, comportamentul si modul de adaptare al organismelor la mediu. Geografia mediului avand ca obiect de studiu dinamica si structura sistemului terestru presupune, pe langa legaturile directe cu celelalte ramuri ale geografiei si stiintelor social-umane, contacte si referinte

3

la elemente de: statica, hidro si termo-dinamica, chimie anorganica si organica, stratigrafica, tectonica si mineralo-geneza, meteorologie si climatologie, hidrologie si hidro-geologie, pedologie, geomorfologie, fiziologie generala si animala, biogeografie, medicina, istorie, cartografie, statistica si informatica.

Conceptul de sistem:

1. Aspecte generale:

De-a lungul timpului, cercetarile in geografie au fost abordate secvential prin analiza separata a fiecarui component.In acest fel multe interactiuni naturale, social-economice sau relatii complexe intre societatea umana si cadrul sau natural ramaneau in afara sferei de integralitate a fenomenului geografic. Pentru atingerea acestui deziderat s-a apelat la notarea sistemica→ aceasta inseamna ca fiecare componenta a ansamblului trebuie sa fie situata nu numai pe locul sau in sens spatial si static ci si in pozitia funcionala pe care o are in sistemul de legaturi cu celelalte componente. Este singura modalitate de a intelege corect rolul fiecarui participant in dinamica unor fenomene si procese complexe. Prin urmare, sistemul se defineste ca un complex de elemente in interactiune, sau conform Dictionarului de Neologisme din 1986, define sistemul: “sistemul este un ansmblu de elemente (principii, reguli, forte) dependente intre ele si formand un tot organizat care pune ordine intr-un mod de gandire teoretica, reglementaza clasificarea materialului intr-un domeniu al stiintelor naturii sau face ca o activitate practica sa functioneze potrivit scopului urmarit”. Pentru a intelege interactiunile dintre comonentele sistemului, globale ale mediului este necesar crearea unor modele. Acestea furnizeaza cadrul teoretic de baza in interiorul caruia schimbarile e mediu pot fi masurate si analizate.Tipologic, modelele variaza intre cele conceptuale si cele numerice iar spatial ele pornesc de la local pana la global.La scara locala si regionala, ecosistemele acvatice si insulare s-au dovedit a fi foarte potrivite pentru determinarea cantitativa ale unor procese din mediu, mai ales datorat faptului ca ele pot fi delimitate destul de precis. La scara globala, interactiunea potentiala dintre diferitele componente ale sistemului terestru conduce la o complexitate extraordinara pentru orice model. Modelele prin care se incearca simularea numerica a unei parti a sistemului global al mediului constituie o alta categorie substanital diferita.

Modelele numerice asistate de calculator, pot fi aplicate ca modele conceptuale la diferite scari, de la modelarea eroziunii unui versant pana la simularea functionarii intregului sistem climatic terestru. Intre modelele globale se disting cele care furnizeaza date pentru prognozele climatice. Toate aceste modele ale circulatiei globale prevad o incalzire a climei determinata de efectul de sera.

La mijlocul sec al XX-lea, in jurul anilor ’50, Von Bertallanffy enunta si lansa pentru prima oara teoria generala a sistemelor. Aceasta reprezinta in sine un corp de legi si metode legate de sistem. Noua stiinta a patruns intr-o serie de alte ramuri stiintifice si domenii

4

tehnologice devenind practic indispensabila in contextul abordarii analitice si al intelegerii ansamblului de relatii ce se stabilesc intre elemente precise si fenomene.

Preocuparile din literatura geografiei romanesti referitoare intr-un fel sau altul la conceptul de sistem, inteles in prima sa faza ca un organism complex, au fost timpurii. Inca din anul 1900 Simion Mehedinti mentiona ca : ‘’geografia ca studiu al relatiilor maselor celor patru sfere (atmosfera, hidrosfera, litosfera si biosfera) considerate in timp si spatiu capata un inteles mai adanc decat acela pe care il are ca stinta descriptiva oarecare”. Tot Mehedinti explica ca “fenomenele celor patru sfere sunt intr-o anumita ordine de complexitate si fiecare fenomen atarna ca un zal pe altele din atmosfera superioara”.

Pe langa relatarea relatiilor care exista intre parti, Mehedinti a anticipat si una din proprietatile sistemului si anume ierarhizarea. Ulterior marele geograf revine si defineste foarte concret, din acest punct de vedere, geografia ca fiind: “stiinta descriptiva si explicitiva a raporturilor statice si dinamice intre cele patru invelisuri ale planetei privita din punct de vedere al maselor”.

Astfel, Mehedinti cu mult inaintea intemeietorului teoriei generale a sistemului a vazut si a aplicat relatiile sistemice intre sferele planetei. Mai tarziu, alt geograf, Vintila Mihailescu mentiona ca: “obiectul de studiu al geografiei este Pamantul considerat ca un tot, ca un intreg unitar, ca un sistem”. In geografie nu trebuie sa se studieze separat sferele planetei, ci trebuie sa se evidentieze legatura intre acestea prezentate in mod unitar.

Aplicarea efectiva a teoriei sistemelor in stiintele geografice:

Noutatea conceptuala a acestei teorii ne-a condus rapid la introducerea ei si in geografie in special in unele ramuri ale acestuia. Astfel, o mare valoare teoretica si de fundamentare din acst punct de vedere a avut-o aplicarea teoriei generale a asistemelor in geomorfologie, avandu-se in vedere faptul ca agentii, procesele si formele rezultate pot fi integrate pe tipuri in cadrul unui sistem. In 1950, Chouley, defineste asa numitul sistem de eroziune in functie de ordinul de asociere in timp si spatiu a diferitilor agenti externi dintre care acorda o importanta mare celor climatici. In 1952, Tricourt mentiona ca modelarea reliefului este determinat de ierarhizarea mecanismelor asociate a caror actiune se coordoneaza intr-un sistem. In acst context si el acorda un rol determinant climei. Se disting 3 tipuri principale de sistem de eroziune: 1 - sisteme erozionale fluviatile, specifice pe aproximativ intreaga suprafata a uscatului, in care rolul principal il joaca apele curgatoare si apoi dezagregarea rocilor, descompunerea si deplasarea rocilor pe planeta; 2 - sistemul de eroziune al regiunii aride→ in care predomina dezagregarea si apoi agentul de transport al materialelor; 3 - sistemul de eroziune al regiunilor glaciare→ in care gheata, vantul si dezagregarea au rol major in acest proces.

5

In anul 1962 Chonley lanseaza celebra lucrare “Geomorfologia si teoria generala a sistemelor”, lucrare care reprezinta un demers metodologic de aplicare a teoriei sistemice in geomorfologie, distingand si definind sistemele inchise si sistemele deschise precum si unele notiuni cum ar fi pragul, feddback-ul, s.a.

Aplicarea acestei teorii in geomorfologie, a reprezentat o mare realizare teoretica avand in vedere noutatea in abordarea interdisciplinara si incadrarii ierarhice pe diferite niveluri de analiza.In anul 1965 Fricourt si Caillaux au extins notiunea la sistem morfogenetic.Aceasta grupeaza agentii si procesele pe zone morfo-climatice si morfo-genetice. In conceptia celor doi autori, sistemul morfo-genetic ar coresunde unor mari suprafete care pot ajunge pana la zona morfo-climatica, la desertul cu ierni reci, la deserturile calde, la sistemele regionale temperate, umede s.a.m.d.

In ceea ce priveste analiza cadrului natural, au fost individualizate si caracterizate trei mari tipuri de sisteme:

1: sistemul morfologic, fiind asociat cu proprietatile fizice (geometria, copozitia si rezistenta). Functionalitatea acestui tip este asigurata de multimea de variabile morfologice care se adauga in interrelatie. Cele mai imprtante sisteme morfologice din natura sunt: morfometria bazinului hidrografic, al versantilor, geometria hidraulica a albiilor, morfometria tarmurilor.

2: sistemul cascada: este considerat ca fiind cel mai dinamic. Straler, in 1980, il numeste ca fiind “un sistem curgator”. Cea mai importanta caracteristica al acestiu sistem este aceea ca are o structura in care iesirea din sistem sau subsistem formeaza intrarea in sistemul urmator. In mod natural ciclurile care determina circuitul de materie si energie, sunt considerate ca fiind sistem in cascada.

3: sistemul proces-raspuns: a fost definita de Straler. Acesta exprima rolul dintre forme si procese care se stabilesc pe doua cai:

a. Procesele altereaza formeleb. Formele, dupa ce sunt schimbate altereaza la randul lor procesele.

Ulterior are loc reorganizarea relatiilor dintre forme si procese, variabilile morfologice ducand direct la curgerea de energie si de materie. Ca atare acest tip de proces evidentiaza relatiile care se stabilesc intre un sistem morfologic si nu sunt in cascada. Acest sistem presupune mai multe caracteristici:1. Operatiile intr-un sistem sunt fundamentale, contolate de marimea si frecventa intrarilor in cascade.2. Nucleele de feedback opereaza atat in crearea unui echilibru intre variabilele sistemului morfologic cat si a starii stationare in cascada. Prin feedback se intelege reunirea intr-un sistem sau proces a unei parti din fluxurile de materie, energie sau informatie, iesite din aceasta, avand rol de control al sistemului sau procesului respectiv;

6

3. Schimburile progresive in structura si operarea intr-un sistem pot aparea numai daca sunt schimburi in sistem sau daca are loc o degradare a starii interne a sistemului.

Avand in vedere considerentele expuse, sistemul geomorfologic a fost definit ca o structura de forme si procese aflate in interactiune care functioneaza individual si in comun pentru a asigura un complex de reliefuri. Sistemul geomorfologic este format pe de o parte dintr-un sistem morfologic care reda reletiile dintre forme si variabile, iar pe de alta parte printr-un sistem de cascada care reda relatiile de masa si energie. In literatura geografica romaneasca, Mac, in 1966 a introdus un alt termen de geo-morfo-sistem, sinonim sistemului geomorfologic. Geo-morfo-sistemul este definit ca o multime de entitati morfologice care etaleaza reletiile putand cuprinde un ansamblu de diverse forme de relief de la cele elementare (precum albie sau versant) la cele simple (precum vai, depresiuni) pana la cele mai complexe (munti, paduri) cu valoare strucurala si eterogena. Din interactiunea tuturor acestor forme de relief rezulta geomorfosfera sau sistemul global al reliefului. Sistemul global al reliefului fiind o rezultanta a nivelelor sistemice integratoare, locale si regionale. Privita si analaizate la nivel planetar, geomorfosfera este un sistem al sistemului geografic planetar.

Teoria sistemelor in geografia umana

Teoria sistemului si implicit abordarea sistemica si-au gasit locul de aplicabilitate metodologica si in geografia umana, avandu-se in vedere faptul ca asezarea umana se comporta ca un sistem termodinamic si informational, optimal deschis, care realizeaza schimburi permanente de masa si energie cu mediul sau. Asezarile umane sunt considerate sisteme deschise iar durata lor de functionare in timp si spatiu este asigurata tocmai de schimbul permanent de informatie, substanta si energie cu mediul inconjurator. Ca atare, orice asezare umana este in sine un organism care functioneaza logic intr-un teritoriu dat si care reprezinta insusi mediul din care asezarea isi preia resursele si in care se distribuie propriile valori sau desuri.

Caracterul sistemului:

Orice sistem fizic sau social presupune existenta implicita a teri caracteristici principale: structura, functionalitatea si dezvoltarea.

1 - Structura unui sistem geografic are in vedere forma de organizre si ordonare a elementelor constitutive si a tuturor proceselor. Mediul de organizare si de ordonare nu se desfasoara la inamplare ci depinde de capacitatea interna a elementelor si a proceselor, capacitate stabilita pe baza relatiilor si asocierii lor in diferite ansambluri.

2 - Functionalitatea→ este reprezentata de rolul, comportamentul si aportul fiecarui component la integrarea intregului in care se incadreaza. Analiza sistemului din punct de vedere al functionalitatii sale sta la baza evidentierii dinamicii sistemelor. Legaturile care se stabilesc intre

7

componentele unui sistem pe de o parte si cele ale sistemului imediat superior sau inferior pe de alta parte sunt determinate de un permanent schimb sau transfer de substanta si energie. Functionalitatea reprezinta totalitatea proceselor de transport, transformare, stocare si transfer de energie, substanta si informatie care au loc intr-un sistem. Din acest punct de vedere se considera ca sistemele finite se impart in trei mari categorii:

1 - Sistemele izolate sunt considerate a fi ideale, dar sunt inexistente in natura. Sunt fundamentate din punct de vedere teoretic pentru a sustine lipsa de substanta si energie cu sistemele inconjuratoare.

2 - Sistemele inchiseau o frecventa rara, schimbul cu sistemele invecinate facandu-se doar la nivel energetic. Asociat sistemelor inchise este concptul de entropie, atribuita prin excelenta stiintelor fizice. Entropia este o notiune folosita pe scara larga in statistica termodinamica pentru a desemna gradul de ordine sau dezordine dintr-un sistem. Entropia este o functie a distributiei energiei disponibile din sistem si nu o functie a energiei totale.

3 - Sistemele deschiseau cea mai mare frecventa fiind des intalnita in natura. Ele realizeaza permanent schimburi de substanta si enrgie cu sistemele vecine. Dezvoltarea sistemului este strans legata de propria lui functionalitate. Este definita ca un ansamblu al tuturor proceselor ce presupun schimbarea, transformare, acestea fiind generate la randul lor de interactiunile existente in cadrul sistemelor materiale.

2.4.Calitatile generale ale sistemelor:

Orice sistem, oricat de complex ar fi se remarca printr-o serie de insusiri, de calitati, care ele insele evidentiaza structura, functionalitatea si dezvlotarea sistemelor. Fiecare din aceste insusiri sta la baza analizei unui sistem si implicit la explicare aproceselor care au loc.

2.4.1. Integralitatea: este o expresie a tendintelor partilor componente ale sistemului care la un moment dat sa devina un intreg, un tot, sistemul astfel individualizat isi va pune amprenta asupra fiecarei componente, functionand ca un organism complex cu legi proprii. Vor lua nastere insusiri strucurale si functionale noi, care vor fi diferite de cele ale fiecarei componente in parte. De exemplu muntele este in sine un sistem deschis care realizeaza un permanent schimb de materie, substanta si energie cu sisteme invecinate. G. Barsan: “Muntele este o imbinare de foarte multe elemente simple dar asocierea acestora face sa apara mainifestari noi pe care nu le avea la o analiza singulara”. Inegralitatea constituie o cale de cercetare a mediului geografic precum si evidentierea masurilor de protectie si conservare, pe de o parte, si modul de exploatare eficienta pe de alta parte.

8

Geografia mediului CURS 2 (22.10.2010)

Calitatile generale ale sistemului:

1. Integritatea

2. Caracterul istoric

- Are in vedere evolutia in timp a unui system geographic luand in considerare toate transformarile pe care acesta le sufera. Astfel, orice system prezinta o serie de elemente si structure cu character relict cat si premisele unora cu character viitor in curs de formare. Caracterizeaza atat spatiile geografice cat si cele regionale sau locale.

3. Caracterul informational (sau transmiterea informatiei in sistem)

- Nici un sistem nu poate fi conceput in afara analizei si a informatiei. Avand initial semnificatii si sensuri in domeniul matematicii, informatiei si comunicatiei, caracterul informational a patruns si in stiintele geografiei.

Prin prisma abordarii filosofice in procesul cunoasterii, informatia evidentiaza o alta insusire a sistemelor si anume reflectarea de unde rezulta ca informatia repr. un mijloc cu ajutorul caruia se aduc elemente referitoare la un fenomen variabil care se poate prezenta intr-un numar timid de stari. O informatie este cu atat mai valoroasa cu cat prezinta numarul de posibilitati sub care poate sa se manifeste fenomenul sau procesul. O data cu cresterea cantitatii de informatii, creste si gradul de perceptive a sisitemului sau fenomenului analizat. Astfel, daca consideram unitatea meridionala carpatica ca un sistem complex cu o structura si functionalitate aparte, se poate considera ca relieful glaciar specific prin excelenta Carpatilor Meridionali repr. in sine un stoc de informatii mostenit de sitemul actual din sistemele anterioare. Relieful glaciar mostenit evolueaza astazi in conditii periglaciare stabilindu-se astfel un nou raport cu climatul actual si avem un alt sens evolutiv.

Directia proceselor prin modelare actuala, precum si modul lor de manifestare in timp si spatiu sunt determinate de starea actual a sistemului glaciar, implicit de cantitatea de informatii care gemereaza desfasurarea proceselor. In felul acesta se va forma un nou stoc de informatii necesar intelegerii relatiilor cu celelalte component ale mediului.

4. Conexiunea inversa (feedback-ul)

- Este un proces prin care rezultatul unei operatii de control este folosit ca partea datelor pe care se bazeaza urmatoarea operatie de control care ajuta sistemul. Cand apare o schimbare intr-una din variabilele sistemului, transmiterea sa in structura dirijeaza efectul

9

schimbarii inapoi spre variabila initiala determinandu-se o circularitate a actiunii insasi. Feedback-ul este si o insusire esentiala a sistemelor geografice. Prezinta similitudini cu sistemele cibernetice datorita numarului mare de intrari si iesiri in sistem.

Parintele ciberneticii, Stefan Odobreja, medic roman (1902-1978), autor al primei variante a conceptului in cibernetica, incercand sa explice fenomenele din natura si in special pe cele din cadrul biologie si psihologiei cu ajutorul conexiunii inverse. In lucrarea “Psihologia consonantistă” (1938, limba franceza, Lugoj) pune in evidenta prin intermediul conexiunii inverse fenomenul adapatarii organismelor vii la conditiile de mediu.

Feedback-ul este de doua feluri : pozitiv si negative.

Feedback-ul negative (conexiunea negativa) repr. procesul in care efectul schimbarii conduce la contracararea impactului initial; reduce volumul substantei energiei sau informatiei in cadrul sistemului, mentionand efectul prelucrarii informationale intre anumite limite. Feedback-ul negative este cel care determina practic stabilitatea intregului sistem. In contrast cu feedback-ul negativ, cel pozitiv repr.procesul in care efectul schimbarii conduce la amplificarea fenomenului initial.

5. Autoreglarea sistemului

- Este o insusire a oricarui sistem, strans legata de mecanismul de feedback care dirijeaza ansamblul proceselor catre finalitate a sistemului respective. Starea de finalitate nu repr. sfarsitul actiunii, ci tendinta acesteia de a invinge nivelul de autocontrol al sistemului.

6. Echilibrul dinamic

- Caracterizeaza orice sistem daca se ia in considerare faptul ca evolutia sistemului este o succesiune in timp si spatiu de fenomene care conduc la procese de echilibru si dezechilibru. Echilibrul dinamic este present in orice sistem fizic, de la cele simple pana la cele mai complexe.

7. Reflectarea

- Este o proprietate a oricarui sistem, inclusiv cel geografic, strans legata de informative. Ea se pune in evident in cadrul a doua sisteme cand informatiile din primul sistem sunt transmise celui de-al doilea sistem care ulterior se vor reflecta in sisteme cu care se afla in interactiune.

8. Autostabilitatea

- Este strans legata de mecanismul conexiunii inverse. Autostabilitatea repr. capacitatea proceselor din cadrul sistemelor de a mentine intregul ca un tot functional si de a-l adapta permanent la influentele exterioare.

10

9. Ierarhizarea

- Presupune o relatie de subordonare organizatorica si functional. Se bazeaza pe existent unor subsisteme component situate la nivele inferioare de organizare a unui sistem (ex. Masivul Fagaras privit in mod ierarhic, repr. o subunitate a grupei unitatilor masivelor central inalte din C. Meridionali; acestia, la randul lor, apartin unei alte unitati superioare, lantul carpatic).

Ierarhizarea sistemica a mediului

Ierarhizarea si implicit clasificarea repr.o metoda de analiza si cercetare specifica geografiei, utilizata in regionarea geografica.

In literatura geografica din Romania, Vintila Mihailescu, in 1968, a fost cel care a realizat fundamentarea teoretica a regionarii geografice mentionand ca aceasta repr. un mod de a evidentia marea varietate a combinatiilor locale si regionale ale complexului geografic. Printre cele mentionate de autor referitoare la regiune, cele mai importante sunt :

regiunea geografica este in sine un teritoriu caracterizat prin functii si structura;

regiunea este o integritate sistemica cu un complex amplu;

regiunea geografica poate avea dimensiuni variabile;

limitele unei regiuni marcheaza in spatiu areale de discontinuitate geografica;

o regiune poate cuprinde un singur tip de peisaj sau mai multe tipuri associate.

In literature internationala, cele mai importante contributii in domeniul regionarii si in stabilirea tipurilor si subtipurilor geosistemelor caracteristice le-au avut geograful german Troll, geograful rus Soceava si o serie intreaga de geografi din scoala franceza de la Toulouse.

- Troll a evidentiat ecotopurile ca unitati teritoriale elementare;

- Soceava a stabilit 3 ordine principale de marimi geoecologice: planetar, regional si topologic. In acest context, el remarca urmatoarele caracteristici:

mediul geografic dispune de organizare de tip ierarhic in care geosistemele de ranguri diferite sunt legate intre ele prin relatii de subordonare;

fiecare geosistem dispune de legi proprii care actioneaza intre limite determinare;

11

orice mediu geografic prezinta 2 particularitati: omogenitate si eterogenitate; in cadrul acestor particularitati, Soceava numeste sistemele in cazul omogenitatii – geomeri si geocore in cazul eterogenitatii.

- scoala franceza, prin reprezentantii sai, aduce o serie de precizari metodologice si de clasificare. Astfel, Bertrand stabileste o scara taxonomica a tipurilor de peisaje. El face cateva precizari legate de clasificarea sa si anume :

individualizarea unitatilor si a subunitatilor teritoriale repr. modalitatea de cunoastere a calitatii geografice, acestea depinzand de cercetarea discontinuitatilor din peisaj;

tipurile si subtipurile de peisaj nu trebuie confundate cu nicio component de mediu luata separate. Peisajul trebuie privit in contextul integrat a tuturor componentelor mediului;

- Brunnet (sc. fanceza) face o clasificare in care da o importanta mare asa numitelor “rupture functionale”, sinonime pragurilor spatio-temporale. Face urmatoarele precizari :

structurarea pesajelor se face pe nivele diferite, distinct care repr. tot atatea trepte taxonomice;

peisajul este in sine o rezultanta a combinarii de elemente fizice si umane avand fizionomie proprie;

peisajul se transforma in timp datorita rupturilor produse in echilibrul sau;

aparitia pragului determina in cadrul peisajului transformari ale naturii elementelor component si ca atare a naturii peisajului;

limitele unui peisaj care beneficiaza de transformari structural sunt variabile, ele corespund discontinuitatilor saptiilor temporale.

- Richard a realizat o alta clasificare pe ordine de marimi, tipuri de peisaj si tipuri de medii natural.

- Neuray vorbeste de asa numitele nivele de perceptie ecologica stabilind o clasificare caracteristica.

- Steward a stabilit 3 niveluri sistemice: “sites” – locuri care repr. o portiune din teren cu acelasi potential de utilizare, “land units” (unitati teritoriale) – repr. o forma/marime din teren rezultata prin unirea mai multor locuri cu insusiri apropiate, “land system” (sisteme teritoriale) – repr. nivelul superior de clasificare de mare complexitate rezultat prin unirea mai multor land units.

12

In literature geologica din Romania au fost stabilite in mod sistem 2 categorii spatio-temporale, asa numitele macronivele si micronivele (prof. Ianoş). In cadrul nivevelor superioare, autorul a distins 3 categorii:

zona – este nivelul care are marime planetara, fiind influentata de dimensiunea si forma Pamantului. Zona se individualizeaza in functie de climat si de marile biomuri dispuse in mod succesiv si concentric de la Ecuator spre Poli;

domeniul – se intinde de asemenea pe mari suprafete si poate fi reprezentat de sistemele montane,de marile campii sau podisuri;

regiunea – este reprezentata de un spatiu caracterizat de un anumit tip de relief, de clima sau de vegetatie din cadrul unor forme majore de relief.

Nivelele inferioare sunt reprezentate de geosistem, geofacies si geotop:

geosistemul – prezinta o serie de caracteristici care il separa de celelalte nivele. Acestea sunt:

a) situarea intre nivelul 4 si 5 de marime spatio-temporale fiind cuprins intre cativa km² pana la cateva sute de km². Se considera ca la aceste dimensiuni se situeaza majoritatea fenomenelor de interfata dintre elementele peisajului si se creeaza cele mai interesante relatii geografice;

b) geosistemul este considerat o unitate functional de elemente genetic unite si ierarhic integrate in sistem. In cadrul geosistemului, relieful si climatul detin un tol primordial, in timp ce structurile vegetale au un character accesoriu. Geosistemul rezulta din combinarea tuturor factorilor geomorfologici, climatic si hidrologici, toti acesti factori repr. potentialul ecologic al geositemului;

c) orice geosistem se individualizaeza si printr-un anumit tip de exploatare biologica diferentiata altitudinal si latitudinal;

d) geosistemul se afla in stare de climax daca exista echilibru intre potentialul ecologic si explotarea biologica;

e) starea de climax in cazul geositemului este departe de a se realiza deoarece atat potentialul ecologic cat si ocuparea biologica au carater instabil in timp si spatiu;

f) geosistemul este unitatea cea mai importanta si cea mai reprezentativa; ele se studiaza si se cartografiaza la scari medii, cuprinse intre 1:100.000 si 1:200.000.

geofacies-ul – este in sine un ansamblu fizionomic omogen, prezent in interiorul unui geosistem. Se impune prin cateva trasaturi:

13

a) este bine reprezentat la nivel local, corespunzand nivelului 6 de marime taxonomica si ocupand de regula o suprafata de cateva sute de m²;

b) geofacies-ul este caracterizat de un anumit potential eologic si de exploatare biologica;

c) geofacies-ul poate fi considerat ca o adevarata veriga a geosistemului. Din acest motiv se poate vorbi de lanturi progresive si regresive de geofacies-uri;

d) geofacies-ul se impune prin structura dinamica specifica si trasaturi biologice specifice;

e) scara de lucru a geofacies-ului poate fi cuprinsa intre 1:5.000 si 1:25.000.

geotopul – prezinta urmatoarele caracteristici, fiind nivelul cel mai restrans:

a) ocupa suprafete de cativa m², din acest motiv scara de lucre este 1:100 pana 1:1.000;

b) ocupa diferite microforme de relief in care conditiile ecologice ale acestor microforme sunt total diferite de cele ale geosistemului carora le sunt integrate ierarhic;

c) structurile biologice care populeaza aceste microforme au adeseori caracter relict sau endemic;

d) in functie de anumite criterii, geotopurile pot fi clasificate:

- dupa stadiu de evolutie in : statice si dinamice;

- dupa pozitia si importanta lor: locale, regionale, nationale sau chiar internationale;

- dupa origine: cele care nu sunt modificate antropic si cele puternic modificate antropic;

- dupa gradul de ocrotire: geotopuri care necesita ocrotire totale si cela care necesita ocrotire impotriva degradarii si folosirii neretionale;

in ultimul timp, in literatura de specialitate se vehiculeaza si notiunea de geon – repr. cea mai mica unitate peisagistica si corespunde mediului natural elementar.

Tipuri de relatii in cadrul sistemelor

Orice sistem se caracterizeaza printr-o serie de relatii, legaturi sau conexiuni intre elementele si componentele sale sau intre subsistemele componente. Relatiile au un anumit grad de complexitate, se stabilesc pe anumite nivele si in anumite conjuncturi spatio-temporale, ele stau la baza mentinerii si functionarii oricarui sistem.

14

Relatii din cadrul sistemelor geografice

Diversitatea sistemelor geografice si a elementelor ce le compun, precum si necesitatea unei analize teoretice a generat urmatoarele tipuri de relatii:

1. relatii in serie – in care un element sau un component transmite un impuls elementului sau componentului imediat urmator, care la randul sau il transmite mai departe;

2. relatii papalele – in care un element sau un component transmite un impuls la doua sau mai multe elemente sau componente, fiecare din acestea devenind inceputul unei relatii in serie;

3. relatii mixte – se caracterizeaza prin prezenta ambelor tipuri de relatii amintite;

4. relatii retroagente binare – sunt determinate de un element sau un component secundar care la nadul sau il ca influenta pe primul;

5. relatii retroagente complexe – in care un elemnt sau un component va transmite un impuls celui de-al doilea element sau component, acesta il va transmite celui de-al treilea pana la ultimul cand se va realiza un traseu circular, dupa care impulsul se va intoarce la primul element sau component.

Avand in vedere structura geosistemica a mediului, in cadrul acestuia au fost stabilite urmatoarele tipuri si subtipuri de relatii:

I. Relatii intracomponentale (sau relatii care se stabilesc intre componentele unui subsistem).

Este cazul relatiilor dintre potentialul ecologic (relief, clima, apa) si exploatarea biologica (vegetatie, fauna, sol) pe de o parte si actiunea antropica pe de alta parte. In cadrul acestor relatii s-au separate 3 subgrupe:

a) relatii care se stabilesc intre componentele abiotice (intre alc. geologica, relief, clima, apa) - diferitele combinari cauzale ale acestor complonente majore stau la baza dinamicii spatial actuale ale sistemelor geografice natural, dintre care cele mai evidente sunt: modelarea actuala a reliefului, schimbarea compozitiei chimice a apelor in functie de schimbarile intervenite in compozitia chimica a rocilor pe care le traverseaza;

b) relatii care se stabilesc intre componentele biotice - in cadrul acestor relatii, solul are caracter de interfata asigurand trecerea de la domeniul abiotic la cel biotic. Solul are rol de suport si hrana pentru structurile vegetale, dar si de adapost si hrana pentru unele org. animale. Acest tip de relatii este structurat de potentialul ecologic, prin repartitie spatial fiind puternic influentat de factorul antropic;

15

c) relatii dintre componentele antropice – sunt de mare complexitate avnd in vedere influenta omului atat asupra componentelor abiotice cat si celor biotice.

II. Relatii intercomponentale (sau relatii care se stabilesc in cadrul elem. unui sistem) au fost impartite in 2 grupe:

a) relatiile dintre componentele abiotice si biotice – ele pot fi materializate sub forma diferitelor combinatii precum relief-vegetatie, relief-sol, apa-vegetatie. Fiecare dintre aceste relatii au la baza alcatuirea unor ansambluri a biosferei deosebit de importante, representative in timp si spatiu;

b) relatiile dintre componentele abiotice si antropice - evidentiaza legatura direct ape care o are omul cu componentele mediului natural, respective cu sursa energetic principal.

Relatii din cadrul sistemelor

I. Relatii de productie : au un caracter pur natural si se stbilesc intre producator si obiectul muncii sale. Acest tip de relatii are caracter istoric, dinamic, dialectic si multipolar. In afara relatiei dintre producator si obicetul muncii se mai stabilesc relatii dintre producator si dintre fortele care determina tipul avtivitatii de productie si producatori.

II. Relatii interpersonale- sunt reprezentate de legatura dintre indivizi la diferite niveluri: familiar, de grup sau comunitar.

III. Relatii sociale – sunt cele care au evoluat istoric, dand nastere unor sisteme caracteristice private atat in mod individual cat si colevtiv.

IV. Relatii de continuitate (de vecinatate) – sunt determinate atat de pozitia geografica a unui loc sau a unei structure geografice, cat si de procesele energetic si informationale.

V. Relatii de comportament – se refera la rapirturile pe care le are omul cu mediul, la raporturile dintre indivizi si la raporturile dintre comunitatile umane. Tot aici intra si raporturile dintre state.

VI. Relatii interspatiale – sunt determinate de miscarea oamenilor si a marfurilor, dar si a ideilor in cadrul unui sistem geografic sau a mai multor sisteme geografice.

16

Relatii din cadrul ecosistemelor

Orice ecosistem se caracterizeaza printr-o serie de relatii intre speciile componente.Aceste relatii poarta numele de relatii interspecifice, avand caracter de forte integratoare in ecosistem. Relatiile interspecifice sunt in numar de 4 :

I. Relatii tropice – se bazeaza pe influenta reciproca a speciilor in cadrul spatiului lor de viata.

II. Relatii fabrice – se bazeaza pe faptul ca unele specii de animale utilizeaza organismele altor specii, precum si resturile moarte ale unor specii drept hrana.

III. Relatii forice – sunt determinate de transportul si in mod implicit de raspandirea unor organisme dintr-o anumita specie de catre alte organism din alte specii.

IV. Relatii trofice (de nutritie) – se refera la relatiile care se stabilesc intre diferite specii in procesul de gasire a hranei si a concurentei pentru aceasta.

V. Relatii spatiale – apar intre specii in procesul raspandirii lor intr-o anumita unitate spatiala.

VI. Relatii coevolutive – coevolutia este definite ca fiind o schimbare evolutiva in cadrul trasaturilor caracteristice unor indivizi, a unei populatii care survine drept raspuns la unele insusiri definitorii ale indivizilor sau populatiei respective.

VII. Relatii de parazitism – repr. o forma antagonista a convietuirii interspecifice. Apartine atat mediului organic, cat si biocenozei, supunandu-se acelorasi legi ecologice ca si organismul gazda. In sistemul gazda-parazit se atinge un echilibru intre necesitatile pentru asigurarea reproducerii si maturizarea unei generatii noi de paraziti in corpul gazdei.

VIII. Relatii de concurenta – se produc si se desfasoara pe fondul disputei pentru resursele mediului. Acest tip de relatie constituie un factor biotic de mare importanta. Are un caracter ecologico-geografic cand in spatii mici ca suprafata, hrana este redusa pentru speciile concurente inrudite si ecologic echivalente. Concurenta este reprezentativa si pentru plante care isi disputa spatial pentru apa si hrana.

IX. Relatii de amensalism- se stabilesc intre o specie numita “amensala” care este impiedicata in dezvoltarea ei de catre o alta specie considerata inhibitoare si care nu sufera niciun prejudiciu din aceasta actiune.

X. Relatii de comensalism – repr. cel mai simplu caz de interactiune pozitiva si totodata prima faza evolutiva catre dezvoltarea relatiilor benefice de mutualism. Sunt specific mediilor acvatice si celor terestre. Acest tip de relatii se bazeaza pe faptul ca gazda nu

17

are niciun beneficiu de pe urma organismului strain caruia ii poate oferi culcus sau acoperamant.

XI. Relatii de mutualism (de simbioza) – repr. forma cea mai evoluata care se stabileste intre specii. Se bazeaza pe beneficial reciproc. Forma cea mai raspandita de simbioza este cea dintre plantele leguminoasa si o bacteria de tipul “rhizobium”. Bacteria are insusirea de a fixa biologic azotul atmospheric, azot folosit de planta pentru nutritie, iar planta ofera gazda bacteriei, fixate pe radacinile acesteia.

XII. Relatii de praduire

Curs 3-4

Una din proprietatile importante ale sistemului este aceea de a ajunge la starea de echilibru dinamic. Atingerea acestei stari se face pe baza alternantei de perioade de continuitate evolutiva, cu perioade de discontinuitate. Acest fapt, confirmat in stiinta geografica, evidentiaza ca fenomenul nu evolueaza liniar, ci prezinta o serie de rupturi, de salturi, de discontinuitati, toate acestea fiind cunoscute si definite ca praguri.

Primele referiri asupra notiunii de discontinuitate au fost facute pentru procesele geomorfologice.Termenul de prag a fost introdus inde diversele 1950 de catre Strahler, dar fara a fi aprofundat si analizat ca atare. Cel care a definit pragul, realizand si o detaliere stiintifica, cu numeroase exemple din geografia fizica si umana, a fost Brunet, care in 1968 a publicat cartea intitulata “Fenomene de discontinuitate in geografie”.

In functie situatii pe care le ofera analiza fizico-geografica, si in functie de nuantarile de interpretare, poate fi stabilita o anumita tipologie a discontinuitatii, dupa anumite criterii:

a. Dupa talie

discontinuitati locale de tipul abrupturilor

dicontinuitati regionale de tipul contactului dintre munte si campie

discontinuitati globale la nivelul geosferelor, cum ar fi arealele de subductie

18

b. Dupa stadiul evolutiv – ce separa

Discontinuitati prezente, sau aflate in plina actiune

Discontinuitati fosile, in afara actiunii( discontinuitatea statigrafica sau contactul tectonic dintre doua blocuri continentale)

c. Dupa intervalul de timp al starii de functionare

Discontinuitati de foarte scurta durata (ore, zile)

Discontinuitati de scurta durata (mai multi ani)

Discontinuitati de durata medie (decenii)

Discontinuitati de foarte lunga durata (sute, mii de ani)

In analiza sistemelor teritoriale, prag=ruptura structural-functionala care la randul ei genereaza riscuri . La analiza si clasificarea pragurilor, s-a tinut cont de 3 elemente: modul de manifestare a pragului si in special in ceea ce priveste miscarea sa, mecanismul caruia ii corespunde trecerea pragului, consecintele pe care trecerea pragului le presupune.

Tipurile de praguri

1. Pragurile de manifestare – sunt caracteristice tuturor fenomenelor si proceselor care nu se pot evidentia decat in conditiile in care factorii miscarii au depasit o valoare minimal care nu este nula nici infinitezimala. Aceste praguri sunt foarte raspandite, toate fenomenele si procesele prezentand conditionari ale propriei manifestari, indiferent de incadrarea lor spatio temporal. Astfel procesele de alterare chimica apar doar in conditiile existentei unei cantitati minime de apa ex. Anastomozarea meandrelor depinde de un anumit debit si de o anumita incarcatura a apei. Toate procesele de eroziune corespund pragurilor de manifestare, astfel: producerea unei alunecari de teren este posibila in conditiile unei cantitati minime de apa sau in prezenta unei pante adecvate, cu o declivitate minima de producere a fenomenului. Pentru ca o ravena sa apara pe un versant, este nevoie, de asemenea, de o anumita cantitate de precipitatii, in conditiile unei anumite lungimi a versantului si a aunei pante adecvate. Aparitia ravenei se produce la o anumita distanta fata de creasta versantului, fenomenul dezvoltandu-se prin eroziune regresiva, spre amonte. Se poate astfel separa un prag de timp, daca ne raportam la inceputul ploii, si un prag de spatiu, daca ne raportam la creasta versantului.

Diversele valori altitudinale din zonele montane pot deveni tot atatea praguri de manifestare pentru o serie de procese geomorfologice, cum ar fi cele glaciare, periglaciare sau fluviatile. Privite in sens larg, acestea pot fi individualizate ca praguri de separatie daca se are in vedere limitele unei mari discontinuitati ce separa o entitate structural-functionala de alta.

19

Din domeniul geografiei umane se pot evidentia cateva exemple: o linie de autobuz sau de tramvai, sau chiar o garnitura de tren raman in activitate atata timp cat sunt rentabile, fapt evidentiat de numarul minim de calatori care sa justifice functionarea acelor mijloace de transport. Un set de servicii nu poate fi instalat intr-un sistem urban pe care sa-l satisfaca in mod functional, decat daca exista o populatie minimala care sa dispuna de aceste servicii.

Grafic, pragurile de manifestare pot fi reprezentate prin doua functii, una liniara, reprezantand o ecuatie de gradul 1 (y=ax+b), sau printr-o ecuatie de gradul 2 (y=ax+bx1+cx2), reprezentand un arc de parabola. (fig. 1)

2. Pragul de extinctie – determina efecte cu sens opus, corespund momentului cand o anumita cantitate sau un anumit numar a factorilor, devine in timp atat de slaba, incat fenomenul sau procesul considerat inceteaza brusc sa mai functioneze. (fig. 2)

Pragurile de extinctie asociaza valori energetice care determina anihilarea sau stingerea miscarilor specifice anumitor procese sau fenomene. Ex. Deplasarea limitei de la care se produce amplificarea eroziunii in zonele montane, in urma defrisarilor efectuate pentru marirea suprafetelor de pasunat pot fi considerate drept praguri de extinctie a vechilor limite. De asemenea, valorile termice care impun desfasurarea unor procese geomorfologice sau dimpotriva, stoparea lor, pot fi considerate ca limite de stabilitate. In biogeografie exista numeroase exemple de praguri de extinctie, astfel limitele arealelor biogeografice, ale unor specii vegetale sau animale, pot fi extinse prin depasirea unor obstacole naturale de tipul raurilor, lacurilor, lanturilor montane, pragul anterior fiind stins. Urcarea in altitudine a limitei superioare a padurii, in conditiile incalzirii generale a climatului.Stingerea unei localitati rurale ca urmare a parasirii ei de catre locuitori din motive variate. Punctul de ofilire a plantelor reprezinta un prag de extinctie, dat de valoarea critica pana la care ajunge apa din sol, dincolo de care planta se usuca si moare. Valoarea critica reprezinta capacitatea de camp pentru apa a solului respectiv, ea depinzand la randul ei de o serie de insusiri fizice si chimice ale solului.

3. Pragurile de divergenta – apar intr-un anumit punct al desfasurarii unui fenomen, ca urmare a schimbarii brusce a vitezei, intensitatii si ritmului unui proces fara ca accelerarea sau incetinirea sa sa impuna schimbarea sensului de evolutie a procesului respectiv. Ex. O cantitate de materiale solide, transportate de un curs de apa, creste incet la inceput fiind proportionala cu debitul de apa, pentru ca, in continuare, sa creasca din ce in ce mai mult pana la o anumita limita considerata ca valoare critica. Dupa ce aceasta valoare critica este depasita, ritmul de crestere scade din nou. Alt ex. Este cel al densitatii zapezii proaspat cazuta, valoarea acesteia creste pana cand temperatura atinge un prag egal valorii de -12 grade Celsius. Dupa aceasta valoare, densitatea zapezii continua sa creasca dar procesul fiind mult mai lent. Legat de scaderea ratei mortalitatii pe masura imbunatatirii progresului tehnic si economic (fig3:p1=eradicarea bolilor infectioase, p2=progres tehnic in domeniul sanitar). Din dom economic se observa ca cererea unui anumit produs e cu atat mai mare cu cat oferta se situeaza la un pret mai jos (fig 4).

20

4. Praguri de inversare si de opozitie – au caracteristica comuna in sensul ca unele valori critice ale fenomenelor sau proceselor devin puncte de simetrie; fata de aceste puncte de simetrie sensul miscarii se schimba:daca sensul evolutiei se schimba in directie contrara mersului fenomenului in prima parte a evolutiei sale punctul de simetrie poarta numele de prag de inversare;ex: sub o anumita viteza a cursului unui rau,pe 75m/s,cantitatea de materiale transportate si nisip descreste o data cu adancimea;peste aceasta valoare, cantitatea creste(fig 5). Iar daca sensul miscarii genereaza procese care se opun fenomenului, punctul de simetrie=prag de opozitie. Ex: se inregistreaza la o scadere brusca a vitezei curentului de apa cand se trece de la acumularea unui depozit homeometric produse datorita vitezei slabe a curentului de apa la o acumulare heterometrica sau in vrac(fig 6)

5. Praguri de saturatie – limiteaza in timp si spatiu evolutia unui fenomen, dar isi conserva starea respectiva in urma atingerii saturatiei(fig 7). (daca pe axa x se iau in considerare doze de ingrasaminte, iar pe y produsele se constata ca pe masura ce cresc dozele si recolta creste pana la un anumit punct dupa care recolta nu mai creste desi dozele cresc ba chiar incepe sa scada). Ex sunt numeroase in geografia fizica si umana : se instaleaza cand patura de alterare e saturata cu apa si saturarea ajunge la capacitatea maxima se instaleaza praguri ce genereaza inceputul alterarii depozitului sau fenomenului de alunecare; capacitatea de infiltrare a apelor in sol e limitata de un prag de saturatie dincolo de care se instaleaza procese de levigare in profunzime sau siroire pe orizontala. Valorea pragului de saturatie depinde de insusirile fizice ale solului (textura=cantitatea de argila, praf nisip;porozitatea solului). Alt ex: randamentul unui teren agricol e limitat pt ca productia nu mai creste desi se administreaza cantitati mari de ingrasaminte.

6. Praguri de taiere – evidentiate de ruperea coeziunii interne a unui material sau organism datorita unei actiuni calificate drept stres. ex:panta de echilibru a unei mase de grohotis depinde de forta gravitatie si de coeziunea interna a grohotisului( ea depinde de dimensiunea fragmentelor de roca, forma lor si continutul lor in apa);coerenta grohotisului e cu atat mai mare cu cat e format din materiale mai grosiere, colturoase si cu un grad mai ridicat de permeabilitate. In cadrul geografiei umane sunt mentionate exemple din evolutia societatilor umane cand in urma revolutiilor sa anumitor mutatii istorice s-au produs o serie de transformari politice, economice si sociale.

7. Praguri de schimbare de stare – marcheaza limitele de la care un corp sau fenomen se transforma in alt corp sau fenomen diferit calitativ. Avand in vedere marea complexitate structurala si dinamica nu doar in cazul geomorfosferelor, dar si in cazul celorlalte sfere planetare in care materia prezinta un mod specific de organizare si manifestare, schimbarile de stare ale acesteia sunt diverse si frecvente in timp si spatiu. Ex: trecerea de la scurgerea laminara la cea turbulenta in functie de cantitatea de apa; transofrmarea solului din corp solid in functie de continutul de apa intr-un corp elastic, plastic sau vascos. La fel se comporta si gheata care in functie de variatia temperaturii devine plastica sau vascoasa. Alt ex: in zonele rurale conditiile

21

istorice si economice pot determina schimbare tipului de structura si de utilizare a terenului in functie de cerintele pietei si calitatea vietii urbane.

8. Praguri de popas – apar in momentul alternantie unor fenomene ca alternanta procesului de inghet dezghet precum modelarea reliefului saufenomene de eroziune. apar anumite momente cand fenomenele sunt oprite datorita interventiei naturale sau antropice. De ex eroziunea sau alunecarile de teren pot fi stopate prin lucrari de inierbare sau plantare de arbori sau lucrari geotehnice pt stabilizarea alunecarilor. Dupa un timp daca aceste lucrari nu sunt mentinute si controlate se reinstaleaza fenomenul anterior.

9. Praguri de oscilatie – apar cand la trecerea peste un prag se dezvolta un nou fenomen sau o noua stare fara ca factorii care au determinat trecerea sa fie intr-un fel sau altfel afectate. Starea veche poate fi regasita cand are loc trecerea in sens contrar.

10. Praguri de ireversibilitate – cele care indiferentde sensul miscarii si natura mecanismelor fac imposibila revenirea sistemului la o stare asemanatoare cu cea existenta inainte de trecerea pragului. ex retragerea fruntii unui ghetar. Regresiunea ghetarului e determinata de incalzirea climatica afecteaza lungimea si grosimea ghetarului in partea inferioara. Reocuparea si refacerea vechiului amplasament e posibila doar dupa o racire puternica a climatului, dar fara a se reconstitui in tocmai conditiile initiale de amplasare si volum. Manifestarile climatice cum ar fi furtunile, uraganele, taifunurile reprezinta praguri de ireversibilitate situatia anterioara producerii fenomenului nemaiputand fi regasita.

11. Pragurile de compensatie – sunt acelea care in anumite conditii provoaca modificari ale factorilor de evolutie, astfel incat accentuarea sau diminuarea efectelor unui factor atrage dupa sine o relatie de sens contrar exercitata asupra altui factor. Ex. O masa de grohotis, in urma acumularii de noi materiale si a cresterii gradului de umiditate, tinde sa depaseasca panta de echilibru. Drept urmare, se declanseaza o miscare de compensare in urma careia masa de grohotis are tendinta de a-si gasi panta de echilibru sau un nou prag. Intre momentul instalarii dezechilibrului si cel al declansarii miscarii de compensatie exista intotdeauna o oarecare intarziere, fara reperscursiuni importante asupra fenomenului. De asemenea, miscarile de compensatie pot determina unele ajustari care, in cazul exemplului dat situeaza valoarea pantei sub valoare de echilibru. Un fenomen asemanator se intalneste in cazul paturilor de albie, legat de procesul acumularii de sedimente. In geografia economica se citeaza exemple legate de ajustarile succesive care au loc in diferite ramuri industriale, in functie de cerintele clientilor ... .

Peisajul

Este expresia vizibila si spatiala a tuturor actiunilor sistemului natura-societate. Peisajul poate fi un instrument de descoperire si de analiza a structurilor spatiale in stiintele geografice, cunoscandu-se faptul ca el devine in acelasi timp un mijloc indirect de analiza a cadrului natural, a societatilor umane, a prioritatilor lor si a organizarii sociale. Peisajul detine mai multe caracteristici de definire: reprezinta obiectul de studiu al geografiei, este un concept global daca

22

se are in vedere caracterul sau integrator de sinteza, corespunde orientarii geografiei catre concret, catre vizibil, catre observatia directa in teren in scopul sesizarii, prin analiza ulterioara, a ansamblului realitatii geografice. Peisajul se identifica cu o anumita forma cu o anumita dimensiune fizionomica, in functie de predominarea structurala si de dezvoltare spatiala a uneia sau a alteia dintre componentele sale.

Peisajul reprezinta o anumita portiune de la suprafata scoartei terestre, a carei fizionomie si structura evidentiaza atat calitativ cat si cantitativ o etapa in evolutia raportului dintre diferitele componente ale cadrului natural si antropic. Se diferentiaza mai multe tipuri genetice de peisaje:

peisajul natural – se remarca prin predominarea elementelor cadrului fizic

peisajul antropic – in cadrul caruia se remarca omul si rezultatele activitatilor sale

peisajul mixt sau geografic – se remarca prin complexitate structurala, in care o parte din componentele naturale sunt modificate antropic.

Structura si textura peisajului

Reprezinta doua elemente de analiza a peisajului extrem de importante. Structura are in vedere studiul asa numitelor axe sau linii care compun peisajul si care arata forma lui de organizare. Axele sunt urmatoarele:

1. Axele sau liniile de forta – sunt reprezentate de axele sau liniile directoare si de axele sau liniile secundare. Ele alcatuiesc impreuna scheletul peisajului sau silueta sa. Peste contururile continui se suprapun diferite planuri care creeaza anumite elemente de compozitie. Liniile directoare asigura marile directii, individualizand elementele componente ale peisajului, si in mod implicit caracterul spatial.

2. Liniile vizuale – reprezinta marginea superioara a formelor de relief din ultimul plan al unui peisaj

3. Liniile si punctele de convergenta – se situeaza la intersectia axelor directoare. Sunt elemente importante ale peisajului

4. Punctul de apel – este un element structural important, reprezentat de un element vertical pe un contur de regula curbiliniu, cum ar fi un copac izolat, o stanca, un bloc eratic, un turn, cosuri de fabrici, stalpi de inalta tensiune, etc.

Textura are in vedere aspectul si modul de distributie spatiala, precum si raporturile intre diferitele grupuri peisagistice. Cu ajutorul texturii pot fi inventariate si selectate anumite spatii de analize ale peisajului luat in studiu. Privita la scara timpului si a spatiului, textura poate avea, in functie de gradul de interventie antropica, un caracter unic, alternativ sau repetitiv, si un anumit grad de omogenitate sau eterogenitate. Din acest motiv textura poate fi analizata in functie de

23

dominarea componentelor cadrului geografic. Din acest punct de vedere se deosebesc urmatoarele categorii de spatii geografice:

1. Spatii naturale prin excelenta sau cu dominanta naturala

2. Spatii functionale

3. Spatii mixte

Ca exemple zona alpina a Fagarasilor si zona Prahovei.

Intr-un peisaj de munte inalt din masivul Fagarasi, linia cu cea mai pregnanta alura reprezinta intersectia arealelor cu cea mai ridicata dinamica a proceselor geomorfologice, cum ar fi avalansele, torentialitatea, dispunerea diversificata a maselor de grohotis s.a. Liniile de forta fac trecerea de la un plan fizic spatial la altul, evidentiind puternica energie de relief si verticalitatea peisajului. Axa vizuala reprezinta linia orizontala pana la care se intinde peisajul. Ea defineste configuratia si topografia locului.Liniile de convergenta rezulta din intersectia liniilor directoare, indicand modul de trecere de la o forma de manifestare a proceselor fizico-geografice.

In cazul peisajului din Fagaras, textura prezinta un mare grad de omogenitate albul zapezii fiind predominant avand caracter unic, singurele exceptii texturale sunt aparitiile, pe alocuri, de stanci si de petice de vegetatie alpina. In cazul abruptului prahovean al muntilor Bucegi, imaginea reprezentand sectorul cuprins intre varfurile Caraiman 2384m si Costila 2498m. Imaginea e luata din muntii Baiului.In peisaj se individualizeaza doua planuri distincte : in prim plan se contureaza sectorul suprafetei Gornovita sau al nivelului Predealului marcat de cateva linii secundare. In al 2lea plan se remarca cu o silueta puternica, abruptul Bucegilor reprezentat de frontul estic de cueste puternic modificat datorita conglomeratelor putin rezistente, acest plan e dominat de liniile de forta care coboara pana catre nivelul Predealului , contactul dintre cele doua planuri se face de-a lungul unei linii de convergenta care traverseaza cvasiorizontal peisajul de la un capat la altul.Axa vizuala detaseaza configuratia abruptului prahovean al Bucegilor in acest sector. Sunt 2 puncte de apel reprezentate prin Crucea eroilor de pe vf Caraiman si releul de tv de pe vf Costila. Textural se separa un peisaj natural prin excelenta. In plan vertical se individualizeaza etajat doua tipuri texturale: padurile de rasinoase care dau in peisaj o culoare neagra cenusie, de asemenea in planul al doilea se separa arealul rocilor format din calcar si conglomerate ce permit trecerea culorii de la negrul padurii la cenusiul rocii si albul zapezii. Coborand altitudinal in zona de investigatie se separa un peisaj mixt: in planul secund al peisajului domina componenta naturala, iar in prim plan domina componenta antropica(orasul Busteni). Structural, peisajul e reprezentat prin linii de forta bine individualizate in ultimul plan si prin linii secundare in prim plan. Din punct de vedere structural se remarca caracterul neomogen putand fi indentificate 3 aspecte: in partea superioara a abruptului dominca culoarea alba a zapezii si culoarea inchisa a limitei superioare a padurii. In

24

partea mediana a peisajului se remarca omogenitatea cromatica a padurii , iar in prim plan neomogenotatea peisagistica datorata varietatii constructiilor.

Metode de analiza a peisajului

1.Analiza structurilor spatiale - influentata de teoria sistemica , se bazeaza pe identificarea si descoperirea structurilor spatiale geografice de nuanta naturala si antropica. Acestea stau la baza analizei peisagistice. Ca mijloc de analiza sunt folosite atat aerofotogramele care ofera un camp vizual mult mai mare si complex dpdv structural, dar si fotografiile care acopera un camp vizual restrans. Pentru exemplificare am ales un peisaj mixt: o partea a abruptului prahovean al muntilor Bucegi si o parte a orasului Busteni. Metoda are 4 etape principale:

A – are in vedere separarea spatiului in forme poligonale vizibile ca unitati elementare ale peisajului. Drept urmare, se obtin spatii a caror structura interna e omogena, ele constituind ceea ce se numeste o unitate de peisaj.De ex: un masiv forestier bine reprezentat printr-o specie forestiera sau o creasta montana sau un cartier urban.

B – consta in analiza sensului geografic a fiecarei unitati de peisaj identificata. Din acest punct de vedere, analiza va fi concentrata asupra a 4 elemente esentiale:

a- Vegetatia- in cazul peisajului analizat e bine structurata in planul median al imaginii intre orasul Busteni in plan apropiat si abruptul Bucegilor in ultimul plan. Pune in evidenta atat altitudinea formelor de relief pe care le imbraca cat si panta, iar in mod deductiv climatul si componenta edafica. De asemenea, se evidentiaza si latura economica prin exploatarea lemnului, prin interesul turistic si prin gradul de protectie pentru mediul inconjurator. In functie de repartitia spatiala a formatiunilor de vegetatie s-au stabilit 4 clase:

-Clasa 1 are o valoare procentuala de 100% fiind reprezentata de paduri spontane, mature care nu sunt supuse exploatarilor forestiere; se recunosc cu usurinta pe aerofotograme datorita gradului ridicat de omogenitate.

- clasa 2 are o valoare proncentuala intre 50 - 100% si e repartizata in partea inferioara a abruptului fiind fragmentata de morfologie si de precesele de versant foarte active cum ar fi prabusirile, rostogolirile, avalansele.

- clasa 3 cu valoare procentuala intre 10 -50 % vegetatia fiind rara cu caracter eterogen imprimat de alternanta cu casele si cu reteaua stradala a orasului Busteni.

- clasa 4 cu grad de reprezentare intre 0 – 10% formata din vegetatie ierbacee, caracteristica domeniului alpin si subalpin

b- speciile vegetale indica caracteristicile climatice si edafice ale mediului in care vegeteaza. In imaginea prezentata vegetatie e in excelenta forestiera distingandu-se 3

25

areale. Cea mai mare parte a vegetatie e reprezentata de paduri de fag in amestec cu molidele fiind cantonate in prima parte a imaginii; in partea bazala a abruptului prahovean vegetatie e formata din paduri de molid, iar in zona altitudinala vegetatie e reprezentata prin arbusti dintre care se separa laricea; tot aici vegetatia arbustilor e asociata cu cea de pajisti alpine.

c- Gradul de artificializare a mediilor e definit ca suma tuturor transformarilor observabile in peisaj realizate antropic in scopul productiei socile si economice. In imaginea analizata se separat 3 tipuri de artficializare: grad de artificializare nul caracteristic abruptului prahovean al Bucegilor, grad de artificializare slab caracteristic sectorului median al zonei, grad de artificializare puternic specific prim planului imaginii orasului Busteni.

C- consta in marcarea fiecarui tip de geosistem de pe imaginea fotografica. Se vor evidentia nterrelatiile pe verticala intre componentele de mediu: intre roca, sol, vegetatie, clima, precum si intre aceste componente si modul de interventie antropica

D - reprezentata de concluziile obtinute in urma analizei;vor fi evidentiate relatiile care se stabilesc pe orizontala si care leaga geosistemele intre ele.

Analiza geosistemului 3.12.2010

Functiile geosistemului

Geosistemul are o functionalitate sistemica rezultata din interactiunile multiple ale componentelor sale. In intreaga masura fiecare din sistemule componente are subunitati spatiale si dinamice legate interactive. Aceleasi tip de legaturi mentine subsistemele si unitatile respective intr-o retea ierarhizata tridimensional; astfel fiecare unitate indifernt de pozitia ei in sistem este legata interactiv cu unitatile de pe acelasi nivel ierarhic, controleaza unitatile subordonate si este controlata de una sau mai multe unitati sistemice de rang superior. De exemplu un bazin hidrografic reprezinta o structura sistemica constituita predominant din component natural avand ca unitati siste ice subordinate bazinele influentilor de ordin inferior. Pe acestea el le controleaza prin mecanisme variate actionand cu diferite intensitati ca o consecinta a efectului nivelului de baza. La randul lui bazinul hidrologic analizat este controlat de un proiector de ordin hidrografic mai mare subordonat nivelului de baza generat. Padurea reprezinta un ecosistem care controleaza unitati subordinate precum arboretele tinere,pajisti rezultate prin despadurire .In relatiile interactive de subordonare padurea este contolata de complexul morfoclimatic si de interventiile antropice. Un oras este un sistem alcatuit din unitati subordinate precum infrastructura,retelele unitare,spatial localiv si altele cu functiunile lor specific; la randul lui orasul este subordonat sistemui de asezari din care face parte. Functionalitatea geosistemului consta dintr-o imensa varietate de transferuri de materie,energie si de informatie in treaga ierarhie; acest transfer sa exprima prin fluxuri care in mod controlat circula in interior dar intra si ies din structurile sistemice. In mod frecvent fluxurile respective

26

au un caracter ciclic descriind circuite : ex circuitul apei,lanturile trofice,circuitele de productie si schimb si altele.

In sistemul sol-atmosfera-apa se produc mai multe circuite legate de carbon,azot,fosfor si de alte elemente nutritive;de asemenea se prodc mai multe intrari si iesiri care asigura legatura acestui sistem cu alte sisteme. La nivelul fiecarui circuit al unui element chimic stau o serie de procese care descriu intimitatea fenomenelor ce au loc intre cele 3 componente ale sistemelor: ex in cazul azotului se produc intrari de azot prin precipitatii ,prin ingrasaminte din aer iar in sol au loc procese de hidroliza de nitrificare,de amonificare,de imobilizare,de fixare biologica ,de absortie si de volatilizare. Mecanismele dimensiunile,ritmul acestor fluxuri sunt decise in cea mai mare parte in interiorul fiecarei structuri sistemice. Aceasta activitate reprezinta functionalitatea structurii respective realizata ca urmare a relatiilor de tip interactiv dintre componente si dintre unitatea in cauza. Functiile esentiale ale geosestemului sunt in nr de 4:

1. Functia de executie-ajuta la desfasurarea anumitor procese care contribuie la existenta propriu-zisa a geosistemui,precipitatiile atmosferice introduce noi volume de apa in rauri ,ape si prin infiltratiile subterane; animalele in general introduce in structura alimentatiei omului proteine rezultate din sinteza specifica a proteinelor vegetale; aprovizionarea cu materii prime si desfacerea produselor finite pun in circulatie rezultatele unor activitati probuctive;

2.Functia tactica- actioneaza ca regulator al dimensiunilor directiei,ritmului pe care executia trebuie sa le respecte: de exemplu: ciculatia generala a atmosferei regleaza volumul si distributia spatiala a precipitatiilor; selectia naturala regleaza efectivele de consumatori din diferite ecosisteme; mecamismele pietelor regleaza productia;

3.Functia strategica sau de control- reprezinta capacitatea fiecarei structure de a controla permanent rezervele disponibile,de a decide marimea apelului la aceste reserve de a stabili ritmul consumarii si dimensiunea fluxului de iesire; de exemplu- tipul de climat constituie elementului de control al regimului precipitatiilor sau intreractiunile di geosistem creeaza conditii diferite in timp si spatiu pt selectia naturala controland; conjucnctura economica si stategiile nationale de dezvoltare

4.Functia de coordonare- este cea mai cuprinzatoare;ea asigura o functionare dubla a fenomenelor fiind bine integrate in reteaua de unitati sistemice; de exemplu: zonalitatea latitudinala si altitudinala a asociatiilor vegetale si animale sau marile structure politico economice sunt expresii ale coordonarii si dezvoltarii de tip sistemic.

Autoreglarea-reprezinta baza functionalitratii sistemice.desfasurarea tuturor sistemeleor cat mai aproape de parametric optima specifici fiecrei comp[onente si interactiuni permite oricarui system sasi asigure activitate si premise suficiente pt dezvoltare. Coordonarea optima a functionalitatii interne si integrarea eficienta in reteaua sistemica exprima capacitatea structurii respective de a se autoregla. Concret aceasta inseamna ca sistemul este capabil sa se informeze

27

permanent asupra starii interme si asupra raporturilor externe. De asemenea poate sa decida in mod adecvat supra capacitatii interne de actiune si asupra directiei desfasurarii relatiilor externe. Autoreglarea ca forma optima a funct sistemuli actioneaza de-a lungul intregii sale evolutii. Acesta este un process complex care nu are intotdeauna un character continuu;momentele sau perioadele de discontinuitate caracterizeaza situatiile in care din cause interne sau externe sistemul este obligat sa decida asupra unor modificari. Astfel se pot modifica dimensiunile unor functii,se inverseaza unele etape,se renunta la altele, se introduce moduri noi de comportament etc.

Dinamica geosistemelor- dinamica reprezinta aceaa proprietate a unui geosistem prin care se evidentiaza faptul ca orice component dar si intreg ansamblu geosistemic evolueaza permanent se transforma. O clasificare dpvd dnamic imparte geosistemele in functie de evolutia lor inglobanad toate aspectele peisajului. Clasificarea tine cont de 3 elememte primordial: de sistemul de evolutie,de stadiul atins in raport de starea de climax, si de sensul general al dinamicii,si anume daca acesta este progresiv,regresiv sau se afla intr-un moment de stabilitate. La baza clasificarii a stat teoria bio-rehxistaziei a lui Erhart din 1967,adaptata conditiilor ecologice. In acest context geosistemele se impart in 2 mari categorii: geosisteme in biostazie si rehxistazie

1.Bio-rehixstazie-este starea de echilibru biologic care se ralizeaza intre sol,vehgetatie si climat. Geosistemele in bio se caract printr-un grad inaintat de stabilitate a suportului ecologic datorita proceselor geomorfologice reduse sau chiar nule. Evolutia intregului system se face doar prin procese biochimice cum am fi pedogeneza si chiar selectia speciilor. Imactul antropic prin diferite forme poate genera o anumita dinamica regresiva a vegetatiei, a solurilor fara a perturba echilibru dintre potentialul biologic si exploatarea lor.in functie de diferite variatii ale gradului de stabilitate au fost determinate mai multe subtipuri ale geosistemelor de biostazie.

a)-Geosisteme climatic plesioclimatice(de vecinatate) si subclimatice-acestea se caracterizeaza printr-o buna stare de echilibru fiind bine conservate si cu o patura organic stabila. Impactul antropic in general redus nu modifica echilibru de ansamlu al geosistemlui.in cazul unor fenomene natural precum avalanse,surpari,alunecari de teren,prabusiri de pietre care pot afecta geositemul in special covorul vegetal si patura de sol, are loc o refacere rapida a acestor degradari. Potentialul ecologic nu este modificat.

b)-Geosisteme paraclimatice-sunt generate de o evolutie regresiva in general de origine antropica prin diverse actiuni care determina o rupture pe un termen mai lung si o modificare partial a potentialului ecologic si a exploatarii biologice. Evolutia ulterioara a geosistemuil se face in conditii artificial tinzandu-se catre o alta forma de climax.

c)-Geosisteme degradate cu dinamica progresiva- sunt corespunzatoare spatiile amenajate antropic in diferite scopuri,ulterior fiind parasite de catre oameni. In urma abandonarii se constata un process de revenire la starea de echilibru a peisajului anterioara amenajarii antropice.

28

Acest process este cunoscut sub numele de renaturare. Ca exemplu: incintele indiguite din Delta Dunarii folosite in perioada anterioara anului 1999 pt agriculura,parasite dupa acest an timp in care sau instalat fenomenele natural anterioare inclusive creerea unor noi lacuri prin distrugerea digurilor.

d)-Geosisteme degradate cu dinamica regresiva fara o modificare importanta a potentialului ecologic-acestea sunt reprezentate de spatii puternic antropizate in care vegetatie este modificata,solurile sunt transformate prin diferite practice,insa echilibru ecologic nu este distrus.

2 Geosistemele in rehxistazie-acestea rezulta in urma unor procese degradatorii prin excelenta geomorfologice. Se consider ace geomorfogeneza are un caracter dominant in cadrul dinamicii globale a geosistemelor. Procesele de eroziune ,transport si acumulare a diferitelor materiale determina o puternica determinare a versantilor si in mod implicit modificare ale potentialului ecologic. Geomorfogeneza este contrarie procesului de pedogeneza in functiue de intensitatea proceselor geomorfologice sau diferentiat 2 tipuri de rehistazie:

-rehxistazie propriu-zisa (adevarata)-este det de procese de eroziune si implicit de modelare a reliefului in cadrul unei adevarate crize geomorfoclimatice. Implicatiile asupra distrugerii covorului vegetal si a solului sunt totale; acestea generand practice un geosistem cu totul nou. In cazul unei interventii antropice poate rezulta o rupture de tip catastrofal a echilivrului geosistemic.

-rehxistazie limitata-se caracterizeaza printr-o intensitate mai redusa in care procesele de eroziune afecteaza in mod superficial structurile vegetale,solurile si uneori panzele freatice epidermice. Dpvd geomorgologiec rehs limitata nu genereaza aparitia unor noi forme de relief,cu toate ca poate anunta debutul unei crize geomorfologice. Avand in vedre faptul ca ast tip de reh afecteaza vegetatie se poate vorbi de o eroziune epidermica pt a o diferentia de eroziunea propriu-zisa cea geomorfologica.

STRUCTURA GEOSISTEMULUI

Geosistemul este alcatuit din structure interactive subordonate constituite in proportiuni diferite de elemente anaorganice,organice si social-economice de orignee naturala dar si antropica organizate in structure cu dominant materiala,energetica si informational. Intre elementele participante are loc un transfer de materi,energie si informative. Originea astui transfer este variata: abiotica,biotica si social-economica. Deasemena exista in geosistem cai specifice de-alungul carora transferul se desfasoara sub impulsul unor cente de decizie la intervale de timp specifice. Analiza geosistemui presupune cunoasterea structurii lui si a modului in care aceasta structura functioneaza. Structural geosistemul este constituit in primul rand din elementele componente ale sistemelor aflate in pozitii si relatii de colaborare supra sau sub ordonare din cai de comunicatie si reserve materiale,energetice,informationale.

29

Sistemele naturale

1.Sistemul abiotic-cuprinde radiatia cosmic,substratul geologiec,atmosfera,hidrosfera,relieful si partial solul:

- radiatia cosmica-reprezinta o forma de energie prezenta din totdeauna,avand importanta deosebita pentru celalalte componente conditionand chiar aparitia si evolutia unora dintre ele. Modificarile parametrilor acestea precum intensitate,flux,frecventa- au rol deciziv in declansarea unor procese si fenomene specifice spatiului terestru. Pentru geosistem o insemnatate majora o are radiatia solara,soarele fiiind sursa majoritaii formelor de energie ale terei. Radiatia solara are o intensitate variabila in functie de latitudine,altitudine se sezonalitate,dar este influentata si de dinamica unor procese care au loc la suprafata soarelui sau in interiorul sau,aceasta variabilitate se manifesta printr-o anumita periodicitate dintre ciclurile de 11-35 si 100 de ani;primul fiind cel mai bine informat. Variatiile respective schimba conditiile de evolutie ale unor procese climatic-biologice si pedologice de pe pamant actionand direct si indirect si asupra sistemului social-economic

- substratul geologic- este cea mai veche dinte componentele terestre . el reprezinta matricea formarii reliefului ,suportul acumularii apei,contribuind prin dinamica sa proprie la formarea si evolutia atmosferei. Concomitent este suportul principal al componentelor biotic si al sistemelor social-economic. Pt geosistem este deosebit de importanta litosfera,partea superiaoara a substratului geologic. Procesele care au loc in geosfera contribuie la modificarea lenta dar continua a aspectului reliefului planetar si la formarea unor resurse minerale devinite indispensabile societatii umane. Aceste procese se manifesta cu o mare variabilitate spatio-temporala influentand puternic alte component natural si difersificand resursele minerale.Pt dinamica geosistemui in ansamblul sau sunt importante si unele procese care-si au originea in partea superiaoara a litosferei asa cum sunt magmatismul si seismicitatea. Aceste procese pot modifica atat structura scoartei terestre cat si aspectul reliefului,al climatului,al invelisului biotic. Ambele procese pot determina efecte catastrofale asupra zonelor in care se produc.

- aerul sau atmosfera- invelisul de aer este o component esentiala alaturi de apa pentru aparitia si evolutia vietii pe pamant. Daca in privinta compozitiei chimice atmosfera nu a prezentat de-a lungul timpului o variabiltate semnificativa in schimb are o structura stratificata prezentand o variabilitate spatial a principalilor parametric. Atmosfera este sediul vremii si a climei influentand astfel toate componentele goesist. Fen si procesele climatic contribuie masiv la formarea unorunitati sistemice sopatiale care au character specific pt temperatura, pp si dinamica aerului.O seama de fenomene exceptionale ca temperature extreme, ploi torentiale, ariditare, cicloni tropicali, diversifica vremea si au efecte negative asupra activitatilor umane. In felul acesta alaturi de relief climatul conditioneaxza repartitia geografica a populatiei si a activitatilor ei. Fata de retmurile lente specifice in general componentelor abiotice aerul ,clima in general prezinta o dinamica rapida la care si activitatile umane au o contributie insemnata;

30

- apa –invelisul de apa sa format prin interactiunea scoartei trerestre cu atmosfera si cu radiatia cosmic ,find present in toate cele 3 stari fizice in intreg geosistem. Apa favorizeaza desfasurarea unor reactii chimic,fizice si biologice, reactii care stau la baza existentei normale a altor componente sau care produc modificari majore in intreg sistemul. Apa este vitala pt orice forma de viata,este esentiala pt potentialul sau energetic, este extreme de sensibila la influentele antropice

- relieful –sub impul unor factori genetice interni legati de structura si dinamica scoartei terestre si externi in relatie cu clima,apele si vietuitoarele pe suportul constituit de scoarta terestra se formeaza relieful component derivata in sistemul abiotic. Caracteristicile reliefului: altitudine,fragmentare,expozitia versantilor determina etajarea unor componente climatice hidrologice,de vegetatie si de soluri; astfel pt arii intinse de pe pamant potentialul natural favorabil societatii umane este puternic influentat de relief. La randul sau omul poate modifica relieful preexistent creend forme noi;

-solul- ca si relieful solul este o component derivate in sistemul abiotic,dar geneza sa completa nu se poate realize decat prin cooparticiparea unor componete abiotice:scoarta de alterare,apa,aerul,relieful si biotic:diferite form de viata si resturi organice. In felul acesta solul ca poitie in geosistem reprezinta o component de tranzitie intre cele 2 sisteme natural abiotic si biotic. Variabilitatea spatial a complexuri de factori pedogenetici confera o mare diversitate solurilor din geosistem. Prin fertilitatea lor naturala solurile au fost profund integrate in existent societatii umane. In egala masura insa valorificarea lor de catre om implica si forme de suprasolicitare sau chiar de degradare ,aparent regenerabile resursele de sol au in realitate nevoie de interval indelungate de timp pt redobandirea unor calitati natural. Procesul acesta impune insa un ritm foarte lent characteristic dinamicii componentelor natural ale geosistemui.

Interactiunile in sistemul abiotic

Interactiunile litosferei- in sistemul abiotic o serie de interactiuni interne confera litosferei calitatea unui component de baza capabil sa antreneze modificari importante in continutul si evolutia celorlalte component al sistemului sis a suporte la randul sau modificari de structura si de comportament ca urmare a coexistentei interactive. Pentru atmosfera litosfera constituie sursa imediata de energie caloric prin ariile vulcanice,geotermice dar si prin fluxul termic de energie solara retransmisa atmosferei. Litosfera influenteaza marile circuite atmosferice,de exemplu: marea masa continental asiatica influenteaza formarea anticiciclonului Siberian iar masa Antarctica influenteaza geneza acestuia. Litosfera este influentata de atmosfera prin rolul aerului si a conditiilor climatic la formarea scoartei de alterare si la formarea solului.

Pentru hidrosfera litosfera reprezinta sediul apelor subterane si suportul bazinelor si retelelor apei de suprafata influentand in acelasi timp calitatea si cantitatea acestora. Dinamica litosferei are de asemenea rzonanta puternica in apa si in special in cele subterane,astfel inca din faza cutremurilor de modifica presiuea,debitul si chiar chimismul unor ape subterane; de exemplu cu

31

9 zile dinaintea cutremurului din Kobe, Japonia din 1995,concentratia de radon din apele subterane era de 10 ori mai mare decat cea obisnuita,o concentrare s-a inregistrat si in privinta ionilor de clor si sulfat. Specificul petrografic si structural al litosferei influenteaza durabil viteza si amploarea unor procese geomorfo cu efecte directe asupra tipului de relief.

Pentru sol si relief litosfera este matrice implicandu-se in pedogeneza sub numele de roca sau material parental. In seria de interactiuni externe substratul geologic are un impact clar asupra comunitatilor vii manifestandu-se indirect prin intermediul solului la a carei formare a contribuit decisiv,astfel dupa eruptii vulcanice se formeaza un material solificabil de buna calitate pe care se instaleaza uneori o vegetatie luxurianta,vegetatie care constituie hrana pt animale si plante. O serie de date specifice formarii evolutiei si dinamicii actuale a litosferei constituie pt societatea umana posibilitati si modalitati de impact care ating interese vitale,determina comportamente,atitudini economice si politice. Astfel este cunoscut faptul ca descoperirea de zacaminte utile sau zacaminte de petrol si gaze atrage dupa sine si formarea de aglomeratii urbane inducand modificari semnificative in geosistem,unele pozitive,altele negative.

Efecte negative majore asupra comunitatilor vii se inregistreaza in urma miscarilor telurice,cum sunt eruptiile vulcanice si cutremurele.

Invelisul de aer al terrei se afla intr-o relatie interactiva stransa si continua cu invelisul de apa. Prin caracteristicile sale fizice,chimice si dinamice prin regimul si variabilitatea spatiala a pricipalelor elemente climatic aerul atmosferic actioneaza in mod direct asupra apei,astfel sunt concludente rapoturile dinte precipitatii si regimul debitelor raurilor,raporturile dintre regimul termic al aerului si oscilatiile regimului freatic cat si raporturile dintre dinamica atmosferei si geneza ,directia sio constanta curentilor marini si oceanic. Manifestarile acestor raportuiri st deosebit de vizibile in cadrul unor condition climatic extreme: ex-cantitati mare de pp in timp scurt pe unitati reduse de suprafata conduc la depasiri ale debitelor raurilor si nu de putine ori la inundatii catastrofale.

Cantitativ sistemul aer-apa este definitoriu pt peisaje intinse de pe glob in care abundenta sau absenta apei reprezinta elemente specifice,constrasteaza cazurile extreme de la peisajele ecuatoriale cu precipitatii bogate si fluvii cu debite immense la zonele tropicale desertice fara precipitatii cu temperature foarte mari dar lipsite de rauri si lacuri. Aceste fenomene dar si alte efecte ale deraglarilor in sistemul aer-apa contribuie la provocarea unor dezastre economice si sociale reducand drastic atat randamentele agricole cat si cele piscicole. Pentru relief aerul,clima in general se inscriu intre factorii genetici sub influenta climatului se formeaza si evolueaza mai rapid sau mai lent diferite tipuri de relief,astfel relieful din regiunile aride sau reci poarta amprenta climei. Relieful prin fragmentare accentuate poate determina climate locale specifice,asa numitele climate de adapost. O serie de forme si complexe de forme de relief determina instalarea si mentinerea unor stratificatii termice ale aerului care impun un regim dinamic specific,astfel este calmul atmospheric care se instaleaza in depresiuni ducand la

32

temperature reduse si la formarea unor fen meteo precum bruma,ceata,chiciura,poleiul. Pentru sol climatul se inscrie printre factorii genetici.

Temperatura aerului, cantitatea si calitatea precipitatiilor, dinamica atmosferei grabesc formarea solului prin procese de dzagregare fizica si alterare chimica a partii superioare a scoartei terestre.Aceleasi caracteristici ale aerului asigura formarea in continuare a solului diferentiind cantitativ si calitativ ccomponenta oraganica si separand topologic solurile. In conditiile de temperatura scazute component organic are o contributie scazuta la procesele genetice ale solului,pe cand in conditii de temperatura ridicata componenta organica intra intr-un process accelerat de mineralizare. In climate umede se instaleaza rapid levigarea,aerul din sol are un rol f imp in desfasurarea tutor proceselor fizice ,chimice ,biologice din sol fiind implicat in circulatia apei in sol,in procesele de oxido-reducere,in activitatea microbiologica a solului.

Cromatica partii superioare a solului si cantitatea de apa pe care o contine determina capacitatea solului de absortie calurica care intervine diverentiat in incalzirea aerului. Starea fizica a solului influenteaza printer altele regimul termic al acestuia,astfel un sol poros,afanat se incalzeste in acelasi conditii de culoare mai repede decat un sol compact,la randul lui solul influenteaza sensibil temperature si umiditatea aerului cu care vine in contact determinand deplasari ale unor volume de aer implicate in circulatia locala sau generala. Prin sol interactiunile interne ale sistemului abiotic intefera cu interactiunile externe deoarece solul prin insasi modul sau de formare este un element derivat din interactiunea sistemului abiotic cu cel biotic. Este cunoscut faptul ca pt intreaga lume vie aerul reprezinta premise esentiale ale vietii,astfel aerul cu clima in general cu insusirile lor influenteaza germinarea semintelor,cresterea plantelor, induce modificari bio-chimice si chiar genetice ca urmare a adaptarii organismelor la noi condtitii climatic. Astfel scurtarea perioadelor reci a determinat scurtarea intervalului util pt biosinteza hormonilor care se formeaza in seminte fapt ce a contribuit la reducerea puterii germinative a semintelor.Clima influenteaza si starea de sanatate a organismelor. In anumite conditii de temperatura si umiditatea prolifereaza o serie de agenti patogeni cu actiune pesticida asupra organismelor de orice natura. Fiecare organism reprezinta la randul sau un sistem care rasp in mod diferit la stimuli climatic. Interactiunile aerului, a climei se rasfrang si asupra omului;astfel sunt cunoscute efecte presiunii atmosferice asupra corpului uman,manifestate prin nivelul de oxigenare si prin adaptabilitatea organismului la diferite concentratii a oxigenului din aer. Pe masura cresterii altitudiniatrage dupa sine asupra org uman,stari de sete, oboseala severa, pierderea memoriei, somnolenta, hemoragii si deces. In zonele cu clima calda continutul de oxigen este mai mare chiar si la alt mai ridicate acest fapt a det formarea unor civilizatii la alt mari. Locuitorii acestor zone sau adaptat morphologic si functional la astfel de conditii climatice;ei au o capacitate toracica marita pt a asigura o suprafata pulmorara mai mare,ei au hematopoeza mai mare pt a mari capacitatea de vehicular a oxigenului. Aceste adaptari sunt ereditare.

Lumina influenteaza in mod durabil organismul animal,de ea depinde in mod semnificatic activitatea organica. Populatiile care traiesc timp de jum de an in intuneric au o viata biologica

33

incetinita cvasihibernala,iar revenirea luminii in astfel de situatii determina revigorarea intregului organism.

Temperatura aerului actioneaza asupra organismului uman pprin intermediul pierderilor specifice de calsura si transpiratiei specifice. La temperaturi joase al mediului,organismul uman pierde caldura prin difuziune. Necesitatea mentinerii unei temperature interne constante declanseaza termogeneza. Procesele de termoreglare sunt active la temp ale mediului ambient mai mici de 16 grade C si mai mari de 25 C. Intre aceste limite actiunea proceslor este nesemnificativa. Organismele unor grupari umane care traiesc la latitudini mari sunt adaptate la temperatura f scazute prin metabolizarea rapida a grasimilor si prin dimensiunile corporale reduse pt a evita astfel transferul de caldura. Locuitorii din zona cu exces termic sunt adaptati la mediu prin nr mari de glande sudoripare si prin vascularitatea ridicata a pielii care permite mentinerea unor temperature interne normale. Adapatarea la conditiile de mediu ale zonelor natale,la conditiile de clima in special determina o sensibilitate puternica la schimbare connditiilor climatic. Miscarea aerului influenteaza in mod semnificativ organismul uman. Daca miscarile lineare ale aerului (brizele)au o eficienta benefica,deplasarea violent ,brutal a aerului dezvolta o imensa forta mecanica,provoaca distrugeri mari,catastrofale cu victim omenesti.fenomenul este amplificat at cand sunt antrenate si mase mari de apa cum se intampla in cazul cicloanelor tropicale. O alta influenta climatic asupra org uman este data de starea electrica din atmosfera de gradul de incarca cu ioni poziti sau negative de cele mai multe ori starea electrica induce maladii reumatismale, astmastiforme, tulburari nervoase si desemigrene.

Omul prin prezenta si activitatea sa contribuie in mod durabil la modificarea compozitiei chimice a atmosferei. Emisiile de la majoritatea unitatilor industriale si in special de la unitati siderurgice ale metalurgiei neferoase,chimice,termoenergetice trimit in atmosfera cantitatti impresionante de dioxhid de carbon,oxzi ai azotului si sulfului,particule incarcate cu metale grele si alti poluanti. Modificarea compozitiei aerului in astfel de regiuni contribuie la incalzirea globala prin aparitia fen de sera ca urmare a distrugerii stratului de ozon si ca urmare a cresterii concentratiei de freoni. Pe de alata parte poluantii din atmosferele locale ale zonelor industrializate contribuie in mod semnificativ la instalarea unor boli la animale si oameni, boli ale aparatului respirator, dar si boli induse de concentratiile redicate din elemente chimic, toxice precum radiu, mercur, plumb, crom, cadmiu etc. dintre aceste elemente plumbul si cadmiu sunt frecvente in solul, plantele si apele din zonele poluate intrecand de mai multe ori limitele maxime admisibile.

34

Hidrosfera genereaza un rel specific de tip fluvial, glaciar, marin, lacustru, deluvial.In multe regiuni ale uscatului apa genereaza procese geomorfologice ca : eroziunea si acumularea glaciala, eroziunea torentiala, acumularea proluviala si coluviala. La randul sau relieful in manifestare sistemica actioneaza puternic asupra apei. In mod direct morfologia terestra ofera conditii de cantonament in cuvete de dimensiuni diferite de la padinile unor deluvii pana la marile bazine oceanice;de asemenea relieful ofera conditii de scurgere directionand apa in lungul ogaselor, ravenelor, canalelor torentiale si vailor. Forma si dimensiunea vailor impun scurgerea unei anumite cantitati de apa cu o anumita viteza; in cazuri extreme de acumulare a unei cantitati mari de apa se produc fenomene cu regim uneori catastrofal. In geneza solului apa intervine prin actiuni fizice si chimice inca din faza de formare a scoartei de alterare. Apa insoteste solul pe tot parcursul evolutiei sale. Faza lichida a solului reprezinta de fapt 25 % din constituientii solului. Bilantul apei in sol contureaza tipurile de regim hidric, pergelic, percolativ, nepercolativ sau exudativ cu impact specific asupra caracteristicilor solului , potentialului sau productiv, vulnerabilitatii sale. Variabilitatea spatiala a tipurilor de sol se datoreaza in mare parte incarcaturii hidrice a climatului. Pentru lumea vie, apa este nelipsita, asigura orice forma de viata fiind un element de constitutie. In functie de prezenta precara, moderata sau excesiva a apei, asociatiile vii se distribuie spatial, dureaza si se structureaza diferit. Variabilitatea termica si spatiala a apelor determina stenotermii diferentiind biocenozele in functie de difeeritele categorii de apa. Astfel exista vietuitoare adaptate la conditii contrastante de temperatura. De ex unele specii de crustacee marine traiesc in apropierea unor izvoare submarine cu temperaturi de pana la +300-400 gr Celsius; alte vietuitoare sunt adaptate temperaturilor negative- pinguinii imperiali traiesc l atemperaturi ale aerului de pana la -70 gr C.

Compozitia chimica a apelor influenteaza natura speciilor vegetale si animale. Continutul diferit de saruri a impus adaptarea vietuitoarelor pana la concentratii de saruri ce au atin valoarea de 340g/l. Intr-o astfel de saramura traieste crustaceul Artemia salina.

Presiunea apei influenteaza morfologia unor animale marine ca pestii bentonici.Comunitatile vii pot, la randul lor, influenta caracteristicile fizice, chimice si biologice ale apelor. De ex acumularea unor cantitati mari de biomasa in stratele superficiale de apa determina reducerea cantitatii de lumina si de aici incetinirea unor procese fizice, chimice si biologice.

Procesele de descompunere organica diferentiaza mult distributia pe verticala a temperaturii apelor, a chimismului lor si a compozitiei biotice.Apa influenteza in mod durabil activitatea umana; ea face parte din structura de rezistenta a sistemului social economic. Apa a permis dezvoltarea agriculturii asigurand hrana necesara traiului de zi cu zi a diferitelor societati umane. O agricultura cu randamente ridicate s-a dezvoltat doar acolo unde au fost surse permanente de apa ce au asigurat formarea unor recolte superioare dpdv calitativ si cantitativ. Apa conditioneaza si dezvoltatrea industriala. Toate ramurile industriale folosesc cantitati mai mari sau mai mici de apa. Diferite industrii incorporeaza apa in produse finite, utilizeaza apa in diferite etape ale prelucrarii materiei prime sau ca materie prima. Mai e folosita si ca sursa de energie.Apei i se asigura o potabilitate prin diferite tratamente in vederea consumului uman,

35

animal, vegetal.Apa reprezinta si un imporatant mijloc de comunicatie pe rauri, mari si oceane. Apele reprezinta o parte insemnata a potentialului turistic natural prin oferte balneoclimatice si de agrement. Omul a interbenit in existenta apei prin amenajari ale cursurilor raurilor, contururilor lacurilor, construirea de canale de aductiune, a intervenit in alimentarea lacurilor si raurilor, a construit baraje pe rauri in scopul alimentarii cu apa a localitatilor, in scopul irigarii culturilor si in scopuri energetice. De asemenea, omul a efectuat drenaje in zone cu exces de umiditate si a regularizat si adancit cursurile raurilor si fluviilor pentru navigatie. In schimb, uneori, aceste interventii au avut efect negativ asupra apei insesi si a mediului in general. De ex agricultura poate constitui o sursa importanta de poluare a apelor ca urmare a folosirii nejudicioase a ingrasamintelor chimice, a pesticidelor si a altor produse chimice folosite in agricultura. Supradozarea acestora pe sol sin in sol conduce la levigarea acestor compusi din sol ajungand pana la panza freatica.in aceasta categorie se situeaza ingrasamintele chimice cu azot, in special cele care contin anionul nitric. Acesta e usor spalat din sol datorita faptului ca sarcina sa negativa nu permite adsorbtia sa la suprafata particulelor coloidale din sol. Dintre pesticide cu rol puternic poluant se detaseaza insecticidele organo-clorurate de tip DDT si HCH, substante cu caracter foarte toxic. Irigatiile cu ape poluate sunt responsabile de instalarea unor efecte negative asupra solului si apelor freatice. Irigarea cu cantitati prea mari de apa conduce la ridicarea panzei freatice si uneori la aparitia unor fenomene de saraturare secundara a solurilor asa cum s-a intamplat in Campia Romana. Industrializarea materiilor prime agricole poate constitui o activitate poluanta. In acesta categorie intra fabricile de zahar, tabacariile, abatoare, fabrici de industrializare a laptelui. Multe ramuri industriale au impact negativ asupra apei ca industria celulozei si hartiei, siderurgica, metalurgia neferoasa, ind chimica, extractiva a substantelor minerale utile, de extractie a carbunelui si titeiului, ramuri de prelucrare a carbunelui si titeiului. Desi aceste unitati industriale sunt prevazute cu statii de epurare, acestea nu functioneaza mereu la capacitatea normala deversand in emisar ape cu o oarecare incarcatura poluanta. Industriile termoenergetice mari consumatoare de apa pt racirea si transportul cenusei la halde pot avea efect poluant ca urmare a unor accidente pe circuitul tehnologic. Urmare a diverselor accidente se produc catastrofe ecologice ca in 2000 la Baia Mare. Cursul unui rau poate fi agresat pe toata lungimea lui cum a fost raul Olt care incepand de la Balan si pana la varsarea in Dunare primea ape uzate industrial, partial epurate. Marile si oceanele primesc cantitati enorme de poluanti astfel Dunarea depoziteaza anual in Marea Neagra 60 tone mercur, 900 tone cupru, 1000 tone crom, 4500 tone plumb, 40 000 tone fosfor, 500 000 tone azot, 50 000 tone produse petroliere, mii de tone de sulfati, cloruri si alte saruri. O sursa semnificativa de pluare a apelor fluviale, marine, oceanice o reprezinta poluarea cu produse petroliere. Numeroase accidente sau pur si simplu degajari in mare ale unor astfel de produse polueaza semnificativ apele. Contaminarea radioactiva reprezinta o alta modalitate de degradare a apei. Fenomenul e foarte periculos pt apele marine si oceanice in care se deverseaza redizuuri radioactive containerizate. Dupa un timp containerele se degradeaza poluand cu radionuclizi cantitati mari de apa si ridicand astfel nivelul de radioactivitate al animalelor marine. O problema majora de poluare a apelor e legata de potabilitatea lor. Multe surse de apa potabila pot fi contaminate datorita neprotejarii lor sau greselilor de aplicare a tehnologiilor de tratare. Astfel clorinarea intensa, adaugarea in exces a

36

sulfatului de aluminiu pt a preveni flocularea reprezinta surse semnificative de contaminare a apelor folosite drept aliment.

Interactiunile reliefului

Relieful provine din intercatiuni interne si externe ale sistemului abiotic. O serie de factori ca gradul de acoperire cu vegetatie, nivelul de locuire, parcticarea agriculturii, exploatarile miniere, amenajari de lacuri de acumulare, constructia de diguri si baraje, constructiile industriale, organizarea si practica transporturilor, aturismului si altele, conduc la modificari uneori semnificative ale reliefului. Relieful e un important factor pedogenetic constituind substratul imediat al solului;in acelasi timp o serie de caracteristice calitative si cantitative ale reliefului sunt determinante pt unele proprietati ale solului. Implicatiile pedogenetice ale reliefului se rasfrang asupra insusirilor fizice, chimice si biologice ale solului. Gradul si tipul de acoperire cu vegetatie au rol important in formarea unor categorii genefice de relief si in conturarea unor caracteristice cantitative si calitative ale acestora. Ele conserva un ritm moderat de evolutie a terenului atenuand sau stopand instalarea si desfasurarea unor procese geomorfologice. Padurile, pajistile si culturile agicole diminueaza cantitatea de apa care ajunge in sol si in acest fel temporizeaza fenomene ca eroziunea, ravenarea, deplasari de teren. Inlocuirea vegetatie naturale cu cea cultivata poate genera efecte negative pt ca protectia oferita de plantele cultivate e discontinua atat in spatiu cat si in timp. In existenta reliefului intervine un element aparte, cel social-economic; locuirea a impus modificari ale reliefului local pana la crearea unor altor tipuri de peisaje. Astfel in zonele deltaice, mlastinoase prin lucrari de desecare, drenaj, indiguire, ridicarea de movile s-a constituit un relief nou propice locuirii, in acest sens semnificative sunt polderele din Olanda rezultate prin indiguirea etansata a platformei continentale marine; s-au redat agriculturii si locuirii suprafete semnificative de teren. Asezarile trogloditice au perforat relieful preexistent amenajandu-l pt locuire cat mai confortabila.Astfel de situatii sunt in Tunisia, Libia, China aceste asezari fiind parasite si amenajate pentru turisti.

In conditiile urbanizarii actuale, modificarile reliefului sunt foarte puternice, atat subteran cat si suprateran. Din acumularea daramaturilor suferite de Berlin dupa cel de-al 2lea razboi mondial, s-au constituit la marginea orasului cateva inaltimi de consistenta dealurilor. Luarea in cultura agricola a unor terenuri virgine a contribuit la modificarea reliefului pe suprafete mari prin atenuarea, intensificarea sau chiar declansarea unor procese geomorfologice. Cele mai afectate sunt zonele colinare unde pt practicarea agriculturii se efectueaza terasari in vederea reducerii eroziunii si a acumularilor de apa. Efectuarea de lucrari mecanice perpendicular pe curbele de nivel contribuie la accelerarea eroziunii. Modificari de mare intensitate asupra reliefului au aparut ca urmare a exploatarilor miniere in special a celor la zi. Uneori se produc excavatii in scoarta pana la adancimi de 300 m care determina modificari directe si indirecte asupra reliefului local.Dupa terminarea exploatarii stratului util, prin refacere ecologica se incearca modelarea zonei, dar niciodata nu se mai ajunge la forma initiala. Sunt numeroase ex in diferite parti ale lumii, dar in tara noastra semnificative sunt arealele din bazinul Gorjului ca urmare a exploatarii la zi a lignitului, carierele de sisturi bituminoase de la Anina, cariera de sulf din Calimani, cariera

37

pt extragerea minereului de cupru de la Rosia Poieni, sau extractia aurului Rosia Montana (Apuseni), dar si exploatarile subterane prin scoaterea la suprafata a unei mase f mari de steril contribuie la modificarea reliefului prin crearea de halde ale caror materiale, in conditii exogene, sufera procese chimice si biochimice care pot polua mediul inconjurator. Marimea si intinderea haldelor e direct proprotionala cu natura zacamantului. Cu cat acesta e mai sarac sau e constituit din elemente chimice rare (aur, diamante, platina) cu atat amploarea haldelor este mai semnificativa. De ex haldele de la exploatarile aurifere din Africa S se intind pe distante de peste 100 km, iar nisipul rezultat din exploatarea propriu-zisa si din actiunea proceselor exogene a creat relieful de dune. Asemenea halde pot genera fenomene de alunecare cu efecte negative asupra terenului si locuitorilor.Constructia si intretinerea cailor de comunicatie contribuie adesea la modificarea reliefului prin amenajari de terasament, debleuri, rambleuri, canale de navigatie. Organizarea si practicarea turismului isi pot lasa amprenta asupra reliefului ; pentru amenajarea infrastructurii necesare constructiilor pt cazare, sosele, porturi, aeroporturi, relieful natural va suferi modificari si adaptari prin despaduriri, nivelari, desecari, modelari de tarmuri. Toate acestea contribuie la trecerea de la biostazie la rexistazie rezultand practic o morfologie noua. Modificari ale reliefului deltaic si ale tarmului marin se produc si datorita construirii de baraje pe raurile tributare in amonte in scopuri hidroenergetice. Drept urmare se micsoreaza semnificativ cantitatea de aluviuni, se schimba conformatia tarmurilor, directia si intensitatea curentilor laterali avand efecte negative asupra plajelor. Un astfel de fenomen are loc in prezent in zona deltei Dunarii si tarmului vestic al marii Negre.

Relieful constituient si un importanta factor pedogenetic

Prin inclinare, expozitie, altitudine, declivitate relieful intervine alaturi de clima si de natura geologica a rocii si a materialului parental ca un factor hotarator in geneza unui tip de sol sau a altuia. In zone montane se formeaza litosoluri, subtiri, cu roca spre suprafata pe cand in arealele acumulative se form soluri profunde cu orizonturi bine dezvoltate. Prin influenta complexa exercitata si prin variabilitatea raportului eroziune- acumulare – sedimentare in albii, lacuri sau ape marine, relieful este un element esential al ecotopului conditionand atat structura cat si distribuitia spatiala a formatiunilor vegetale si animale. Toate ecosistemele de pe pamant poarta amprenta puternica a reliefului. Dezvoltarea societatii umane a trebuit sa tina seama de favorabilitatea sau de caracterul restrictiv al complexelor morfologice chiar daca de-a lungul timpului progresul tehnic a diminuat rolul limitativ al reliefului. Inclinarea terenului, orientarea versantilor, altitudinea, fragmentarea reliefului au fost factori hotaratori de care s-a tinut seama mereu la amplasarea localitatilor cailor de comunicatie si a obiectivelor industriale.

Solul – punct nodal al interactiulior

Solul ocupa in geosistem zona de interferenta a structurilor abiotice cu cele biotice si social-economice. A luat nastere ca urmare a interactiunilor dintre aceste componente. Distributia climatica, latitudinala si altitudinala a ecosistemelor conditioneaza semnificativ variabilitatea spatiala a invelisului de sol. In ecosistemele de tundra s-au format soluri slab evoluate sarace in

38

substante organice, slab aerate, foarte acide. Ecosistemele de padure au generat soluri podzolice cu un orizont de acumulare a silicei, slab fertile cu un orizont organic in continua transformare generat de un strat anual de litiera. Ecosistemele de silvostepa si stepa, stepa continentala semiarida, dominate de o vegetatie ierboasa asigura formarea unor soluri molice cu o activitate biologica intensa, cu un orizont gros de acumulare a humusului. Sunt soluri fertile cu reactie slab acida, neutra pana la slab alcalina. Ecosistemele de stepe aride si semipustiuri cu vegetatie redusa, cu activitate microbiologica nesemnificativa formeaza soluri sarace, slab evoluate, cu acumulare de saruri solubile si carbonati in orizontul de suprafata. In ecosisteme subtropicale de tip mediteranean s-au format soluri brune sau rosii de tip terra rossa.culoarea acestora din urma e data de oxizii de fier ce se acumuleaza in sezonul arid. In ecosistemele tropicale umede, subecuatoriale si ecuatoriale cu formatiuni vegetale f variate, unde mineralizarea materiei organice se petrece rapid, solurile au un orizont subtire de materie organica si un orizont gros de acumulare a oxizilor si hidroxizilor de fier si aluminiu. Un rol important in evolutia solurilor il are factorul antropic care prin lucrarile culturale pe care le efectueaza, in scopul sporirii productiei agricole, contribuie la modificarea, de cele mai multe ori pozitiva, a insusirilor slului. Solul suporta toate efectele negative derivate din celelalte activitati antropice de natura economica.Toate industriile polueaza suprafete diferite de sol, cu diferite elemente si substante chimice ca metale grele, deseuri de diferite proveniente, saruri, acizi, particule in suspensie.

Sistemul biotic

Elementele biotice sunt printre cele mai nou in geosistem avand caracteristici total diferite de cele abiotice.Ele au o existenta condusa de legi specifice substantei vii. Sistemul biotic reprezinta un lant evolutiv din ce in ce mai complex care in stadiul cel mai recent a generat omul. Lumea vie are o adaptabilitate deosebita fata de conditiile naturale din geosistem. Ea s-a structurat in 2 tipuri de comunitati organice :

1. Comunitati vii vegetale cuprind totalitatea plantelor, acestea au aparut odata cu primele forme de viata din geosistem; ele realizeaza transformarea energiei solare prin fotosinteza in proteine vegetale. Sub influente climatice si de sol, plantele se grupeaza in asociatii vegetale variabile spatial - in felul acesta ele ofera omului o gama variata de resurse de alimente de origine vegetala, de diferite materii prime pt ramuri industriale adiacente si ofera material genetic pt obtinerea plantelor de cultura.

2. Comunitati vii animale – animalele isi bazeaza existenta in parte pe hrana asigurata de proteinele vegetale sintetizate de catre plante. Animalele carnivore gasesc deja sintetizata in substanta alimentara provenite din organismele ierbivorelor proteinele animale. Din aceeasi lume vie vegetala provin si hidratii de carbon ca si o serie de grasimi necesare intretinerii unui metabolism tot mai complicat.

39

Grupate in asociatii care au aceeasi determinare climatica, plantele si animalele ofera omului o gama larga de resurse alimentare, energetice, materiale. Organismele animale au o mobilitate fizica mai mare decat cele vegetale - in acest fel raspandirea lor spatiala are o componenta spontana mai puternica. Animalele sunt mai active decat plantele in circuitul materiei vii, ele implicandu-se in reciclarea biologica spontana a deseurilor organice.

Interactiuni in sistemul biotic

Pe langa relatiile interactive puternice si f insemnate cu structurile sistemului abiotic, orice organism viu isi datoreaza existenta ca urmare a unor relatii de natura biologica. Natura organica a acestor relatii si ritmul rapid de desfasurare a lor sunt caracteristici specifice sistemului biotic, total diferit fata de interactiunile structurilor abiotice. Legaturile interne din sistemul biotic sunt bine ilustrate de piramida troficitatii care situeaza la baza ei producatorii, organisme autotrofe fara de care consumatorii primari, ierbivori sau omnivori, n-ar putea exista, la randul lor acestia fiind de necesitate vitala, pentru consumatorii secondari carnivori. In acest fel se recicleaza intreaga cantitate de biomasa.Resturile organice rezultate din acest ciclu si produsele de metabolism incomplet digerate sunt transformate biochimic si prin intermediul proceselor abiotice reintegrandu-se astfel in nutritia producatorilor primari.Viabilitatea structurilor vii presupune capacitatea lor de a controla permanent raporturile comunitare cu potential trofic al teritoriului ocupat. Intre factorii de control un rol deosebit il au competitiile inter si intraspecifice. In absenta acestora s-ar produce o extinctie generala datorita unei prolificitati nestavilite care ar determina epuizarea ireversibila a resurselor de hrana. Foarte importante sunt relatiile interactive ale comunitatilor vii vegetale si animale cu omul ca individ biologic si cu societatea umana.Omul realizeaza si determina interferenta spatiala a sistemului biotic cu cel social economic. Lumea vie ofera omului sursa de alimente si de materie prima. Structura si functionalitatea diferitelor ecosisteme din regiunile locuite determina si existenta unor forme de viata vegetala si animala care nu favorizeaza viata umana. De ex efectul alergen al sporilor si polenului, efectul distrugator al lacustelor, al altor daunatori din agricultura precum “gandacul din Colorado”, mana vitei-de –vie. Pagube insemnate sunt aduse de rozatoare si diverse pasari. S-a estimat ca datorita daunatorilor la nivel global in agricultura se pierd anual 500 mil tone cereale, 600 mil tone sfecla zahar si trestie zahar, 130 mil tone cartofi. Insectele produc pagube de cc 26 mld dolari, bolile plantelor de 25 mld dolari, rozatoarele de 4 mld dolari. Consecinte f grave asupra sanatatii umane are actiunea patogena a unor microorganisme care produc boli endemice: specii din genul trypanosoma provoaca malarie, febra galbena. Dependenta omului si a societatii umane de comunitatile vegetale si animale nu e absoluta in sens determinist din contra influenta antropica asupra lumii vii pe parcursul timpului a devenit, datorita descoperirilor stiintifice si a dezvoltarii tehnologice, tot mai puternica. S-au adaugat si ameliorat specii de plante si animale in folosul omului, s-au defrisat suprafete ocupate de paduri in vederea cresterii suprafetei agricole - aceasta efectuata necontrolat a avut si are efecte negative drastice : se produc fenomene de eroziune, alunecari, schimbari de micro si macroclimat. Impactul omului

40

asupra verigilor tehnologice ale culturii plantelor si asupra cresterii animalelor a condus la o contaminarea si poluare a componentelor mediului cu elemente si substante chimice din cele mai periculoase. Prin urmarea activitatii de chimizare haotica a agriculturii, prin administrarea de ingrasaminte minerale, de substante chimice pt combaterea bolilor si daunatorilor, de subst biostimulatoare, la nivele de continut superioare celor normale s-a ajuns la contaminarea si poluarea solului, recoltelor, apelor, consumatorilor. Din aceasta categorie cele mai periculoase sunt nitratii si nitritii, proveniti in special din supradozarea ingrasamintelor chimice cu azot pe baza de nitrati si poluarea cu substante pesticide cu perioada lunga de injumatatire cum sunt insecticidele organo-clorurate. Ca urmare a acelorasi efecte negative induse de tehnologiile incorect aplicate s-au declansat fenomene de acidifiere sau alcalizare a solurilor, iar lucrarile mecanice efectuate in conditii contrare tehnologiilor au accentuat fenomenele erozive. Dintre subst chimice cu toxicitate ridicata DDT si HCH se vehiculeaza in lantul trofic ajungand la valori de continut de peste 100 mii ori mai mari in corpul consumatorilor. De ex comparativ cu o concentratie mai mic de 0, 02 ppm(parti per milion=miligrame la kg= mh la l) se poate detecta in carnea pestilor crescuti in apa acelui lac pana la 2000 ppm DTD sau HCH. Toate aceste efecte negative degradatorii asupra mediului au ca efect printre altele disparitia unor specii de plante si animale de ordinul sutelor sau miilor.

41

Curs6

Sistemul social-economic

Ascendenta bilogica a fiintei umane si relatiile ei cu celelalte comp ale geosistemului au stat la baza creerii unei structure sistemice noi total diferite fata de cele natural si anume sistemul social economic. În structura geosistemului omul ocupa un loc de tranzitie, prin datele sale genetice el constituie o parte a lumii vii iar prin existenţa sa socială şi prin activităţile pe care le desfăşoară el este creatorul raţional al sistemului social economic. Acesta este integrat artificial şi funcţionează numai datorită posibilităţilor oferite de coexistenţa interactivă cu sistemele naturale. Dată fiind originea sa, sistemul social-economic este extrem de complex. El include societatea umana cu tot ceea ce înseamnă răspândirea ei pe Pământ, cuprinde activităţile productive şi creative, infrastructura corespunzătoare. În aceste sistem şi din el se răspândesc efecte nu întotdeauna pozitive ale existenţei şi activităţii societăţii umane. Acestea se regăsesc apoi în structura şi dinamica întregului geosistem. Prin selecţie, patru componente pot fi considerate esenţiale în structura sistemului social economic:

1. Populaţia – omul poate fi abordat într-o dublă perspectivă ca o componentă a sistemului biotic fiind supusă aceloraşi constrângeri naturale ca şi elementele vii, vegetale şi animale, dar se caracterizează şi printr-un element distinctiv şi anume prin raţiune. Raţiunea motivează un comportament conştient faţă de sine, faţă de existenţă socială ea generând particularităţile socio-culturale. Populaţia reprezintă generatorul sistemului social-economic suprapus şi integrat componentelor naturale. Creşterea spectaculoasă a populaţiei mondiale din ultimele 3 secole e generat şi o implicare umană, mai profundă în dinamica geosistemului. Acţiunile oamenilor nu sunt însă întotdeauna adecvate echilibrului sistemic, nevoile sociale conducând adesea la exploatarea excesivă a unor resurse până la epuizarea rezervelor, le dereglări ireversibile ale unor mecanisme naturale, la dereglări pe termen lung a unor echilibre sociale. Chiar şi în societăţile cele mai avansate pe primul loc sunt situate interesele de ordin economic, eficienţa, rentbilitatea, profitul şi nu cele de utilitate sistemică.

2. Habitatul uman – este o componentă veche care a evoluat foarte mult de-a lungul timpului ajungând la forme explozive în concordanţă cu creşterea rapidă a populaţiei. De la habitatul temporar sau sezonier, specific grupurilor umane care trăiau din cules, vânat şi pescuit, s-a ajuns la habitatul permanent specific comunităţilor agricole exprimat printr-o legătură puternică cu teritoriul ocupat. Treptat s-au dezvoltat o mare varietate de forme, de la cătunele risipite cu profil agro-pastoral, la marile aglomeraţii urbane industriale. Toate

42

aceste forme exprimă diversitatea habitalului uman cu toate consecinţele ei asupra ocupării spaţiului, asupra relaţiilor sociale şi a activităţilor specifice dar şi asupra componentelor naturale implicate. Ca atare, apar importante modificări ale vegetaţiei, faunei, reliefului, solului şi chiar ale climatului la nivel local şi regional, iar în ultimele decenii şi la nivel global. Modul în care formele de ocupare şi valorificare a spaţiului terestru influenţează calitatea vieţii a devenit una dintre ocupările majore, ale lumii conemporane.

3. Valorificarea resurselor naturale şi a energiei – indiferent de niv de dezvoltare, societatea umană valorifică o gamă diversă de resurse. Din raţiuni predominant economice se scot din geosistem cantităţi din ce în ce mai mari de materii prime naturale de minereuri, combustibili, roci de construcţie, în cazul multora dintre acestea resursele fiind pe cale de epuizare. Nu toate acestea sunt integral şi rapid regenerabile, formarea lor fiind determinată de procese geologice care se desfăşoară în anumite condiţii şi într-un interval de timp îndelungat. În perioada modernă prin industrializare se obţin nu numai produse finite, utile ci şi cantităţi imense de produse secundare, multe nedorite, care nu se pot recicla, devenind deşeuri cu diferite grade de periculozitate. Volumul acestora este determinat de nivelul şi structura consumului mult mai mare şi mai diversificat în ţările dezvoltate, de asemenea, acestea depind şi de calitatea tehnologiei utilizate mai rudimentară în statele în curs de dezvoltare. Posibilităţile de control al reziduurilor acmulate sunt în multe cazuri limitate. Apar astfel forme de degradare şi la nivelul celorlalte subsisteme.

4. Amenajarea teritoriului – ocuparea oricărui sector din spaţiul terestru şi valorificarea resurselor existente sunt posibile numai ca urmare a unor acţiuni bine fundamentate menite să asigure utilizarea cu maximum de eficienţă a potenţialului de care dispune fiecare comunitate umană. Acţiunile respective corespund unor scopuri precise şi sunt cu atât mai complexe cu cât tehnicile sunt mai avansate. Ansamblul acţiunilor de amenajare exprimă concret nu numai tendinţa modificatoare a societăţii umane ci şi intenţia ei de a locui şi de a-şi desfăşura activitatea într-un mod nu doar rentabil ci şi protector faţă de ambianţă. Cele mai vechi forme de amenajare sunt cele agricole, ele implicând în primul rând resursele de sol şi apă. În perioadele modernă şi contemporană, transporturile, turismul şi procesul de urbanizare s-au impus mereu mai vizibil în lucrările de amenajare antrenând modificări importante ale reliefului, apelor şi solului afectând uneori aerul şi chiar climatul. În regiunile intens umanizate sistemele naturale sunt uneori aproape complet transformate, unele componente naturale fiind parţial sau total înlăturate, efectele acestor transformări se resimt indirect la scară planetară, iar evaluarea consecinţelor pe termen mediu şi lung nu este totdeauna posibilă.

Interacţiunile în sistemul social-economic

La baza sistemului social economic stau grupurile umane, raportul relaţiilor interne şi al necesităţilor specifice fiecărei categorii de membri. Printre necesităţile majore sunt cele legate de procurarea mijloacelor materiale pentru hrană, îmbrăcminte, de a primi educaţie şi informaţie. În acest

43

context general din ce în ce mai complex, pe măsura dezvoltării societăţii, apar serii corespunzătoare de interacţiuni marcând dependenţe ale unor grupuri umane, cum ar fi cele etnice, socio-profesionale, confesionale, politice, statale, regionale, precum şi legături specifice între diferite ramuri de activitate. În cadrul acestor relaţii apar şi o serie de efecte negative precum malnutriţia, degradarea sănătăţii sau alte obiceiuri specifice unor indivizi precum aloolismul, tabagismul, drogurile şi altele. Din specificul funcţional al sistemului social-economic, generator de diversitate şi complexitate, rezultă şi contacte interactive ale hranei cu substanţe şi elemente chimice naturale sau de sinteză care modifică până la anulare însuşirile transformând-o într-un agresor puternic, activ, pe termen lung. Astfel, încărcarea cu substanţe chimice provenite din administrarea unor doze prea mari de îngrăşăminte minerale, de pesticide, duc în final la apariţia unor maladii, unele cu caracter letal. Amintim printre acestea methemoglobinemia (datorită cantităţii mari de nitraţi din apă şi mâncare) la copii mici sub 1 an, cancerul gastric la adulţi, alterarea funcţiilor respiratorii şi nutritive, degradarea altor procese fiziologice datorită în special pesticidelor din hrană. Tot în categoria contaminanţilor alimentari sunt metalele grele şi în special Cadmiu, Pb, Cr, Hg. Cadmiul este considerat drept un inductor, Aluminiul este toxic contribuind la apariţia bolii Alzheimer, Afla-toxinele sunt mico-toxine secretate de un grup de ciuperci dintre care cele mai comune sunt cele din genul Aspergillus. Din procesarea incorectă şi neigienică a alimentelor, multe se contaminează cu germeni patogeni provocând morbiditate epidemică şi îmbolnăviri cronice gave. Pulberile fine de origine diferită şi cu grade diferite de toxicitate, reprezintă un agresor puternic al aparatului respirator, provocând boli ale plămânului dintre care Silicoza, boală specifică celor care lucrează în exploatările miniere din subteran. Din activitatea umană rezultă cantităţi mari de deşeuri care daca nu sunt gestionate corect reprezintă un factor de stres şi o sursă de contaminare cu diferite boli. Contaminarea radioactivă reprezintă alt pericol imens care planează asupra omenirii. Numai din folosirea paşnică a energiei atomice s-au produs câteva accidente dintre care cel mai grav a fost cel de la Cernobâl din 1986. Un pericol la fel de mare îl reprezintă deşeurile nucleare provenite de la centralele atomo-electrice.

Diversitatea spaţială a geosistemului

Manifestarea în spaţiu a diversităţii geosistemului se exprimă prin unităţi sistemice spaţiale de amploare globală, regională cât şi locală. Astfel, structuri eterogene şi cu funcţionalităţi complexe desfăşurate pe arii întinse includ unităţi sistemice omogene de nivel regional care la rândul lor sunt constituite din structuri locale cu omogenitate adesea remarcabilă şi cu o funcţionalitate mai simplă. Acesta din urmă prezintă frecvent o încărcătură social-economică puternică şi sunt cele mai recptive faţă de impactul pozitiv sau negativ ale activităţlor antropice.

Unităţi sistemice la nivel global

Prima grupa o reprezintă unităţile geosistemice ale zonei calde – spaţial, zona respectivă se desfăşoară, între lat de 30 grade N şi S. Caracterul său structural şi funcţional, eterogen, permite dezolvtarea mai multor tipuri şi anume:

a. Păduri dense ecuatoriale – apar în Africa Centrală în bazinul fluviului Congo, în America de Sud în cea mai mare parte a bazinului Amazonului şi în unele insule din S-E Asiei. Acestea

44

păstreză un caracter dominant natural. Se evidenţiază printr-o mare diversitate a florei şi faunei favorizată de climatul umed şi cald cu variaţii sezoniere foarte reduse. În lungul unor ţări joase afectate de maree, apar formaţiuni vegetale caracteristice de tip mangrove. Activităţile antropice au pătruns treptat în interiorul lor şi în ultimul secol au un impact din ce în ce mai puternic. În ansamblu densitatea populaţiei este redusă dar suprapopularea unor regiuni învecinate este relativ redusă, dar suprapopularea unor regiuni învecinate o supune unei presiuni antropice, manifestate prin reducerea considerabilă a pădurii.

b. Pădurile musonice – extinse în Asia de S şi S-E, prezintă caracteristici biologice naturale, conforme climatului musonic, caracterizat prin mari diferenţe sezoniere de umiditate. Vegetaţia forestieră dominantă reprezentată prin esenţe cu frunze căzătoare, se îmbină cu vegetaţia de savană. În lungul unor ţărmuri apar formaţiuni vegetale de tip mangrove diferite de cele ecuatoriale. Condiţiile climatice şi de relief au fost favorabile dezvoltării habitatului uman şi activităţilor economice, astfel încât pe arii întinse, formaţiunile vegetale au fost puternic modificate sau chiar înlăturate. Văile marilor râuri şi arealele de câmpie sunt ţinuturi dens locuite şi puternic transformate prin agricultură.

c. Savanele subecuatoriale – apar în Africa şi America de Sud, evoluează sub efectul unei periodicităţi climatice sezoniere. Caracteristica de bază o constituie vegetaţia ierboasă de talie mare şi abundenţa faunei dominate de mamifere ierbivore şi carnivore. Condiţiile pedoclimatice au fost deosebit de favorabile agriculturii care a implicat modificări antropice timpurii. Acestea au constat din defrişări, practicarea sezonieră a agriculturii cu tehnici adesea distructive, reducerea fertilităţii naturale a solului şi aridizarea. În consecinţă, asociaţii vegetale sărăcăcioase, au înlocuit formaţiunile vegetale iniţiale, iar în unele sectoare s-a instalat deşertul. Acest subtip fragil, prin caracteristicile sale naturale, supuse variaţiilor climatice sezoniere şi multianuale este deosebit de vulnerabil faţă de intervenţiile antropice, necesitând protecţie.

d. Deşerturile şi semideşerturile tropicale – ocupă suprafeţe întinse în Africa de N, Asia de S-V şi Australia. Ariditatea extremă exclude parţial sau total posibilitatea dezvoltării vegetaţiei. Aceasta este prezentă numai în ariile în care plantele au acces la apele freatice sau sunt cultivate în regim de irigaţii. Prezenţa populaţiei este motivată de agricultura din oaze şi cea de-a lungul unor râuri sau de exploatarea unor resurse naturale ale subsolului precum petrolul şi minereurile. În aceste condiţii, echilibrul natural este şi mai fragile, efectul antropic negativ putând antrena efecte ireversibile. În sensul acesta, deşertificarea unor sectoare a fost provocată de om în perioada contemporană.

e. Munţii şi platourile înalte – se caracterizează prin condiţii bio-pedo-climatice diferenţiate altitudinal. Relieful acţionează ca moderator climatic determinând creşterea progresivă a cantităţii de precipitaţii, scăderea temperaturii şi un regim climatic mai uniform decât în ţinuturile sub-ecuatoriale sau tropicale vecine. Acest subtip este caracteristic în E Africii, în S-V Asiei, în America de Sud şi Centrală. Zonalitatea altitudinală complexă se manifestă printr-o etajare a condiţiilor bio-pedo-climatice şi a valorificării de către om a potenţialului

45

natural. Se remarcă astfel, adaptarea climatică altitudinală a culturilor agricole, a creşterii animalelor şi chiar adaptarea anatomo-fiziologică a organismului uman. În ansamblu, structura sistemică a zonei calde prezintă formele cele mai complexe în ariile în care sistemele naturale au oferit societăţii umane potenţialul cel mai favorabil. De ex. Câmpia Gangelui, Marele Delte din S-E Asiei, Indonezia, Filipinele, sunt dens populate, intens utilizate agricol şi puternic modificate faţă de starea lor naturală iniţială.

A doua grupă o reprezintă unităţile geosistemice ale zonei temperate – spaţial această zonă se întinde între 30-60 grade latitudine N şi S. Se caracterizează printr-o mare diversitate strcuturală şi funcţională naturală şi prin cel mai înalt grad de antropizare. Aici se concentrează majoritatea populaţiei şi a activităţilor umane. Se diferenţiază următoarele tipuri şi subtipuri:

a. În ţinuturile subtropicale se realizează condiţii bio-pedo-climatice de tranziţie între zona caldă şi cea temperată. Specificul funcţional regional şi structural generează o diversitate de forme, ceea ce conferă unităţilor spaţiale, caracteristici diferite. În mare măsură, caracterul sistemic complex al acestor ţinuturi se datorează şi unei antropizări intense. Ariile din jurul Mării Mediterane, California, S-E Americii de N, al Chinei şi al Australiei sunt caracterizate printr-un sezonde vară mai lung, cald şi uscat şi un sezon de iarnă relativ blând şi umed. Pădurea caracteristică acestor zone este alcătuită din esenţe veşnic verzi şi din arbori cu frunze căzătoare. Iniţial, mult mai întinsă, pădurea a fost înlocuită în mare masură de o vegetaţie arbustivă de livezi, vii şi diverse alte culturi de cereale şi plante tehnice. În mod frecvent soluri de tip Terra-Rossa, în general fertile, dar supuse de multe ori fenomenelor de eroziune pe versanţi, reprezintă învelişul de sol caracteristic al zonei. Transformările antropice impuse sistemelor naturale sunt deosebit de evidente. Efectele lor au fost cu atât mai puternice şi mai durabile cu cât pădurea, odată înlăturată, nu a mai avut condiţii climatice favorbile refacerii spontane, iar plantaţiile s-au dovedit destul de fragile

b. Pădurile din zonele temperat umede şi moderat continentale – evoluează sub un regim termic şi pluviometric mai uniform şi sunt alcătuite predominant din specii cu frunze căzătoare. Adăpostesc o faună variată, cu multe mamifere mari, de interes cinegetic. Deşi prezintă diferenţieri structurale de la un continent la altul, în desfăşurare regională sunt destul de omogene. Cea mai mare parte a Europei Central Vestice, Estul Chinei, N-E SUA, păstrează areale forestiere uneori apreciabile. Au însă şi arii întinse ocupate de pajişti şi de culturi agricole. Ca structură şi funcţionalitate sistemică sunt puternic marcate de prezenţa omului, de activităţile sale economice, de o populaţie densă, de o urbanizare intensă. Ca atare, au cea mai diversificată utilizare a terenurilor.

c. Stepele şi semi-deşerturile din zona temperată – sunt marcate de caracterul excesiv al regimului termic şi pluviometric pe fondul creşterii progresive a aridităţii către interiorulmasei continentale. Pe suprafeţe întinse din centrul continentelor euro asiatic şi nord-american se dezvoltă discontinu o vegetaţie stepică. Pe baza acesteia trăieşte o faună variată din care se remarcă ierbivorele de talie mare. Fertilitatea naturală deosebită a solurilor predominat cernoziomuri permis o valorificare agricolă intensă începută prin

46

păşunat şi continuată prin culturi cerealiere de maximă importantţă pentru economia mondială. Utilizarea uneori neraţională a afectat puternic anumite sectoare ajungându-se astfel la situaţii temporare de deşertificare. Astfel sunt suprafeţe vaste din Asia Centrală.

d. În ţinuturile cu climat temperat, desfăşurarea în altitudine a reliefului, diversifică şi mai mult efectele zonalităţii latitudinale şi ale poziţiei faţă de centrul masei continentale. Astfel se diferenţiază aria montană înaltă cu temperaturi mai reduse cu predominarea precipitaţiilor solide şi cu vegetaţie forestieră dominată de conifere şi păduri de amestec. La limita superioară datorită asprimii climatului, pădurea este înlocuită de o vegetaţie arbustivă şi ierboasă. Aceasta se opreşte la limita climatică a îngheţului permanent. Datorită climatului nefavorabil, presiunea antropică este mai redusă, structurile naturale fiind mai bine păstrate. În Alpi, Carpaţi, Caucaz, în M-ţii Stâncoşi şi în alte zone se utilizează păşunile alpine. Zonele au potenţial hidroenergetic, au cantităţi importante de lemn şi substanţe minerale. Sunt şi situaţii în care diferite forme de exploatare neraţională au declanşat procese intense de degradare a versanţilor precum prăbuşiri, eroziune, alunecări de teren. O variantă a acestui efect complex altitudinal o reprezintă platourile înalte din Asia precum Tibet, Gobi, al căror climat este marcat şi de excesivitatea impusă de continentalism. În consecinţă, vegetaţia este predominant ierboasă, sărăcacioasă şi utilizată prin păstorit de către o populaţie rurală.

A treia grupa o reprezintă unităţile geosistemice ale zonei reci – aceste tipuri se desfăşoară în cea mai mare parte la N de lat de 60 de grade extinzându-se însă datorită efectelor climatice ale continentalismului şi mai spre S până la 50 grade lat N. Areale restrânse se încadrează în acelaşi tip şi în extremitatea meridională a Americii de Sud. Aceste ţinuturi se disting prin climatul rece, cu variaţii sezoniere, în special termice. Se deosebesc urm tipuri:

a. Pădurile boreale de conifere – ocupă suprafeţe întinse în N Eurasiei şi al Americii de N. Structura lor este dominată de conifere, având o faună foarte bogată. Până în perioada actuală, reprezintă un sector mai puţin afectat de prezenţa omului continuânu-şi alături de pădurile ecuatoriale, rolul de generator principal de oxigen, în atmosfera terestră. Foarte caracteristice pentru aceste ţinuturi sunt îngheţul peren până la adâncimi mari, uneori 300 metri şi soluri mlăştinoase, acestea reprezentând alături de rigorile climatice, principalul element nefavorabil omului şi activităţilor social economice.

b. Tundra arctică – se situează la N de Cercul Polar Arctic. Climatul este extrem de rece, pp sunt foarte sărace şi exclusiv solide. Vântul este puternic şi frecvent. Un foarte scăzut sezon estival, favorizează numai asociaţii vegetale ierboase. Variaţiile termice sezoniere sunt mai mici decât în pădurea boreală dar se desfăşoară pe fondul unor temperaturi permanent coborâte. Pedogeneza este lentă şi dificilă. Fertilitatea naturală a solurilor este foarte redusă. O populaţie extrem de rară se ocupă în general cu pescuitul şi vânătoarea sau creşte în regim semi-nomad, reni.

47

c. Arii întinse în Antarctica şi în insulele din ţinuturile polare sunt acoperite cu gheţuri veşnice. Formele de viaţă sunt puternic specializate. Calota glaciară şi banchiza, implicit mobilitatea lor diferă, ele constitund elemente centrale ale unui peisaj asupra căruia acţionează permanent cel mai aspru dintre climatele terestre. Cu excepţia unor sectoare periferice ale Groenlandei şi a staţiunilor de cercetare ştiinţifică din Antarctica şi din unele insule, aceste arii sunt nelocuite.

A patra grupa conţine unităţile geosistemice ale domeniului oceanic – sunt total diferită de unităţile locale şi regionale anterior descrise. Fără a se sustrage total zonalităţii sistemice, ele sunt formate din insule grupate uneori în arhipelaguri, sunt răspândite la diferite latitudini, înscriindu-se în condiţiile climatice locale şi având diferite forme de relief. În felul acesta o mare varietate de structuri incluzând uneori elemente biotice foarte valoroase, unele relicte, sunt specifice numai acestor unităţi. Semnificative sunt zonele Galapagos, Madagascar şi altele. Unele arii ale acestor unităţi geosistemice se pot prezenta în stadiu de evoluţie echilibrată fiind încă aproape de forma lor naturală. În alte situaţii, ele sunt marcate puternic de prezenţa omului de ex. Japonia, Filipine, până la nivelul unor degradări puternice determinate de suprasolicitare, de poluare şi de alte fenomene, având ca efect periclitatea unor specii de vieţuitoare şi chiar daune grave aduse sănătăţii umane.

Aspecte comparative între diferitele tipuri şi subtipuri de unităţi geosistemice

Exemplu – Preeria Nord-Americană şi Stepele Ponto-Caspice – reprezintă regiuni ale tipului de stepă din zona temperată. Preeria Nord-Americană şi Stepele Ponto-Caspice au drept notă comună continentalismul climatic. Ca urmare, vegetaţia ierboasă spontană este adaptată condiţiilor de ariditate. Învelişul de sol are o fertilitate naturală ridicată. Randamentul culturilor agricole predominant cerealiere, este diminuat în cazul în care aportul suplimentar de apă prin irigaţii nu se poate realiza. Practicarea intensivă a agriculturii a determinat în unele perioade acumularea în sol a unui exces de substanţe chimice provenite din îngrăşăminte şi pesticide. Diferenţieri importante de natură climatică, hidrologică, pedologică şi de valorificare social-economică între cele 2 regiuni, rezultă din poziţia lor geografică. Preeria N Americană cu desfăşurare latitudinală, are un climat din ce în ce mai aspru spre N. Acesta modifică structura culturilor, regiunea intrând concomitent în complemetnaritate social economică cu treptele lanţului alăturat al M-ţilor Stâncoşi. Stepele prezintă cond pedo-climatice din ce în ce mai continentale spre E. Raportul lor social-economic se face cu regiuni care au un relief asemănător şi pe care numai diminuarea continentalismului spre N şi învelişul forestier le deosebesc.

Exemplu – Culoarul Transcarpatic Prahova-Timiş şi Delta Dunării – Primul este o unitate sistemică locală a regiunii montane carpatice. Structural este marcată de un climat mai aspru ca şi de prezenţa reliefului de abrupturi care domină văile frecvent înguste. Funcţionalitatea caracteristică a acestei unităţi este dată de favorabilitatea sa specială pentru circulaţie. Drumul naţional şi calea ferată care leagă capitala cu unul din marile oraşe ale ţării, Braşovul, au reprezentat elemente principale de atracţie pentru populaţie şi pentru activităţi specifice. Rurală în secolele trecute, această unitate a devenit predominant urbană ca urmare a dezvoltării intense a activităţilor turistice, care în momentul de faţă au o influenţă în general pozitivă asupra zonei. Delta Dunării este o unitate sistemică locală a regiunii de câmpie extracarpatică. Structural este marcată de imbinarea dintre uscat şi ape acestea din urmă acoperind

48

delta circa 80% din suprafaţa. Cele 3 braţe transportă spre mare un debit lichid mediu de cca 6500 m cubi/secundă la care se adaugă o cantitate de aproximativ 80 milioane tone aluviuni. Parţial acestea se depun în deltă adăugându-se suprafeţelor de uscat şi uneori barând rapid unele braţe şi canale. Prezenţa masivă a apei a cauzat dezvoltarea unor ecosisteme excepţional de bogate şi variate. Pentru caracterul său deosebit a fost declarată Rezervaţie a Biosferei. Habitatul uman are însă puţine condiţii favorabile. Populaţia este rară, iar activităţile social-economice sunt orientate spre piscicultură şi într-o măsură mai redusă spre servicii turistice. Formele abuzive de practicare a turismului ca şi orientarea total greşită într-o anumită perioadă de înlocuire a ecosistemelor naturale cu terenuri agricole, au reprezentat o agresiune antropică puternică faţă de structura şi funcţionalitatea acestui teritoriu.

49