GELOZIA DINTRE FRATI (COPIII DE VARSTA MAI MARE)Pe masura ce copiii cresc si devin adolescenti, gelozia dintre frati imbraca forme mult mai complexe, corespunzator cresterii complexitatii vietii psihice a copiilor. Gestionata prost de catre parinti, rivalitatea dintre frati poate avea un impact negativ semnificativ asupra formarii personalitatii adolescentilor si poate degenera in conflicte care afecteaza viata intregii familii.Cu siguranta insa, gelozia dintre copiii adolescenti isi are radacinile in etapele anterioare de varsta: fie de la tensiunile intervenite la aparitia noului membru al familei , fieulterior varstei de 3 ani cand rivalitatea capata valente noi.Adolescentii sunt sensibili la aspectele de “echitate” si la recunoasterea si respectarea individualitatii, si tind astfel sa se concureze in performante si obtinerea aprecierii din partea parintilor mai mult decat in impartirea resurselor materiale.

Care sunt aspectele cel mai frecvent reclamate de adolescenti :

“traiesc in umbra fratelui / sorei mele” – aceasta perceptie, cateodata justificata, apare atunci cand unul dintre frati are un talent special, rezultate mai bune la scoala, un aspect fizic mai placut sau este preferatul a cel putin unuia dintre parinti (nu discutam aici motivele pentru care parintii pot prefera, constient sau nu, un copil altuia; sunt variate si complexe)

“fratele / sora mea primeste tot ce e mai bun, eu ma aleg cu ce ramane” – acest lucru se intampla cand, din dorinta de a gestiona mai eficient resursele familiei, unul dintre copii primeste lucrurile care raman de la celalalt (ex: haine, echipamente etc)

“fratele meu/sora mea ma sufoca, nu pot sa fac nimic fara el/ea” – cateodata unul dintre frati (de obicei cel mai mare) se simte coplesit de prezenta cvasipermanenta a fratelui / sorei mai mici in viata lui/ei, avand chiar senzatia ca nu se poate bucura de viata personala (activitati individuale, intalniri sau discutii cu prietenii)

Sfaturi practice pentru a gestiona relatia dintre copii atunci cand cel putin unul din ei este adolescent:

Evitata sa faci comparatii intre copii sau sa exagerezi reusitele unuia dintre ei, in speranta ca si celalalt va fi motivat. Copiii pot avea interese si aptitudini diferite.

Nu ii pune in situatie de competitie! In schimb, creza-le oportunitati de a avea activitati placute impreuna (aceasta abordare e recomandata mai ales atunci cand copiii au varste aproiate si/sau sunt de acelasi sex)

Recunoaste ce este unic la fiecare dintre ei. Cu siguranta fiecare dintre adolescenti are ceva ce merita a fi apreciat

Tine discutii individuale (separat, cu fiecare dintre ei) in care sa le oferi feedback, atat pozitiv cat si negativ. Nu il/o critica in fata celorlalti membri ai familiei (nu asa se recomanda si in cursurile de management ?)

Separa, cel putin partial, activitatile copiilor (mai ales atunci cand diferenta intre ei este mai mare de 3 ani). La varste mai mari, este deja evident ca interesele copiilor nu se mai intersecteaza si, in plus, respectarea “spatiului personal” al adolescentului devine un aspect extrem de important

Stabiliti clar regulile casei impreuna (parinti si copii), aplicati consecvent si egal atat recompensele cat si pedepsele, si tineti in mod regulat (o data pe saptamana) Consiliul de Familie in care sa va discutati conflictele, sa va lamuriti asteptarile reciproce si sa va faceti impreuna planurile de familie in care sa ii responsabilizati pe ambii copii

Nu responsabiliza copilul mai mare sa aiba grija de copilul mai mic in detrimentul propriului timp personal (acest lucru se intampla frecvent cand unul dintre copii are o problema de sanatate, sau cand diferenta de varsta dintre copii este mare). Pana la urma, responsabilitatea cresterii copiilor revine, totusi, parintilor

Respectati-va intre voi, ca membri ai familiei, fiti politicosi (spuneti-va “multumesc” si “te rog”), bucurati-va de reusitele personale ale fiecaruia si sustineti-va in momentele dificile, si, mai ales, gestionati-va corect emotiile negative. Parintii sunt “standardul”, daca parintii se cearta sau nu rateaza niciun moment pentru “a-si scoate ochii”, ce asteptari sa avem de la copii?