Politica de dezvoltare regională: ansamblu de măsuri planificate şi promovate de autorităţile administraţiei publice locale şi regionale

1. Necesitatea şi rolul politicii de dezvoltare regională

Intr-o lume tot mai complexă şi interdependentă, multe din problemele pe care le au de soluţionat Guvernele - de la îmbunătăţirea competitivităţii economice, la combaterea şomajului şi excluderii sociale - elementul spaţial, teritorial devine tot mai important. Deoarece politicile naţionale macroeconomice şi structurale nu pot singure să soluţioneze diversitatea teritorială a problemelor, sunt necesare politici care să se adreseze problemelor specifice din anumite zone şi regiuni şi care să completeze şi să consolideze acţiunea instrumentelor politice tradiţionale. Abordările teritorial/regionale permit nu numai îmbunătăţirea eficienţei politicilor publice ci, în acelaşi timp, permit ca politicile publice să fie mai pregnant sociale, prin faptul că se adresează direct populaţiei, ajutând la realizarea stabilităţii şi coeziunii sociale, fără de care creşterea economică şi ajustările structurale nu sunt posibile.

Experienţa tranziţiei României către o economie de piaţă arată că forţele pieţei, lăsate singure, au tendinţa să repartizeze inegal pe teritoriul ţării creşterea economică şi oportunităţile de locuri de muncă. In mod normal creşterea economică bazată exclusiv pe forţele pieţei au tendinţa de a exacerba şi polariza acest proces, cel puţin pe termen scurt şi mediu. De aceea este necesară o politică susţinută şi eficientă, care să contrabalanseze aceste tendinţe şi să sprijine o distribuire mai echilibrată a creşterii economice şi a oportunităţilor.

In contextul transformărilor politice şi economice care au avut loc în România după 1989, a apărut şi s-a dezvoltat un nou concept privind politica de dezvoltare regională şi s-au făcut paşi importanţi în acest domeniu prin crearea cadrului legal şi instituţional, precum şi a mecanismelor specifice de implementare.  Politica de dezvoltare regională în România a devenit parte componentă a procesului de aderare la Uniunea Europeană, constituind capitol de negocieri în procesul aderării ţării noastre la UE - Capitolului 21 “Politica regională şi coordonarea instrumentelor structurale”. Documentul de Poziţie Complementar pentru Capitolul 21 “Politica regională şi coordonarea instrumentelor structurale” stabileşte cadrul instituţional pentru implementarea acquis-ului comunitar din acest domeniu, cadru ce va deveni operaţional până la sfârşitul acestui an. În acest sens, Hotărârea de Guvern nr.497/2004 privind stabilirea cadrului instituţional pentru coordonare, implementarea şi gestionarea instrumentelor structurale, stabileşte cadrul instituţional prin care asistenţa financiară comunitară acordată României prin instrumentele structurale va fi implementată şi gestionată. In acest context este de menţionat rolul Ministerului Integrării Europene de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Regional, având responsabilitatea managementului, gestionării şi implementării asistenţei financiare alocate acestui program.  

1

Elaborarea şi dezvoltarea unei politici regionale se numără printre cerinţele de bază ale integrării europene, întrucât aceasta reprezintă o politică cheie a UE. Politica regională a UE este înainte de orice o politică a solidarităţii. Ea se bazează pe solidaritatea financiară a Statelor Membre, deoarece o parte substanţială din contribuţia Statelor membre la bugetul Comunităţii merge la regiunile mai puţin prospere şi la grupuri sociale dezavantajate. Fondurile alocate politicii regionale depăşesc 1/3 din fondurile UE. Politica regională a UE a suportat anumite modificări pentru perioada 2000-2006, în sensul că ajutoarele regionale sunt mai concentrate, managementul lor este descentralizat, iar parteneriatul între actorii implicaţi în dezvoltarea regională s-a lărgit. Pentru implementarea măsurilor de politică regională, Statele Membre, autorităţile locale şi Comisia Europeană lucrează împreună. Autorităţile naţionale definesc strategiile de dezvoltare şi le implementează, iar Comisia UE asigură ca strategiile regionale să se armonizeze cu Strategia generală a Comunităţii, monitorizează şi controlează cheltuielile făcute din fondurile Comunităţii.  2. Obiectivele şi cadrul legal al politicii de dezvoltare regională In acord cu politica europeană de coeziune economică şi socială, România promovează o politică regională care are ca obiectiv general diminuarea decalajelor economice şi sociale dintre diferitele regiuni şi zone ale ţării, acumulate in timp, prevenirea apariţiei unor noi dezechilibre, precum si susţinerea unei dezvoltări durabile a tuturor regiunilor tarii. Dacă acestea sunt obiective pe termen lung ale dezvoltării regionale, pe termen scurt prioritară este restructurarea economiei regiunilor şi creşterea gradului lor de competitivitate.

Politica regională în România are la bază măsuri planificate şi promovate de autorităţile administraţiei publice locale şi centrale, în parteneriat cu diverşi actori (privaţi sau publici), în scopul asigurării unei dezvoltări economice şi sociale susţinute şi dinamice, prin utilizarea eficientă a resurselor locale şi regionale, pentru a realiza în final obiectivele dezvoltării regionale. Cu alte cuvinte, politica de dezvoltare regională întăreşte rolul şi responsabilităţile administraţiei publice locale şi a organismelor regionale, în dezvoltarea economică şi socială a fiecărei localităţi în parte, precum şi a regiunilor de dezvoltare constituite prin Legea 151/1998 şi reconfirmate ulterior de Legea nr.315/2004 privind dezvoltarea regională în România, concomitent cu diminuarea implicării instituţiilor guvernamentale în astfel de activităţi. Astfel, politica de dezvoltare regională devine o componentă esenţială a autonomiei locale.

Legea nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România, legea fundamentală a dezvoltării regionale în România, stabileşte obiectivele, cadrul instituţional, competenţele şi instrumentele specifice necesare promovării politicii de dezvoltare regională. Legea a stabilit organisme decizionale şi executive atât la nivel regional cât şi la nivel naţional.

Acest nou tip de politică vine, în primul rând, în întâmpinarea unor necesităţi reale ale colectivităţilor locale şi regionale din ţara noastră şi poate fi caracterizată ca reprezentând un nou mod de abordare a dezvoltării, o abordare de jos în sus, bazată pe iniţiativele, planurile şi programele de dezvoltare ale colectivităţilor locale si regional.e Promovarea propriilor politici de dezvoltare regională, de către autorităţile administraţiei publice locale, dar şi de structurile regionale porneşte de la premisa că

2

nimeni nu poate cunoaşte mai bine necesităţile reale ale acestor colectivităţi, decât ele însele şi cei aleşi să-i reprezinte.

3. Relaţia Politicii de dezvoltare regională cu planificarea şi programarea la nivel local

În prezent, se poate afirma ca în România exista un nou tip de abordare a problemelor dezvoltării regionale, bazat pe principiile descentralizării, concentrării eforturilor, parteneriatului si planificării, principii promovate şi de UE, care permite autorităţilor si colectivităţilor locale si regionale să se implice activ în promovarea propriilor interese, prin iniţierea si promovarea de proiecte si programe de dezvoltare regionala. In acelaşi timp, Guvernul are posibilitatea de a integra si corela politicile sectoriale cu politicile regionale si de a crea cadrul necesar punerii in aplicare a politicilor de tip structural.

Crearea Agenţiilor de Dezvoltare Regională şi a Consiliilor de Dezvoltare Regională a reprezentat un prim pas în implicarea partenerilor locali în acest proces de creare a politicilor de dezvoltare şi de construire a unei dimensiuni regionale a acestor politici. Este necesar, în continuare, pe baza rezultatelor obţinute până acum, consolidarea organismelor regionale şi îmbunătăţirea activităţilor de planificare şi coordonare la nivel regional.

În România, cele mai importante funcţii administrative sunt în responsabilitatea nivelului central şi organismelor sale teritoriale. Se manifestă însă o tendinţă de întărire a responsabilităţilor în domeniul planificării şi programării a administraţiilor locale, printr-un amplu proces de descentralizare de mecanismele de piaţă. Până acum, acest proces a parcurs o serie de etape pentru crearea cadrului legislativ necesar: Primele elemente ale descentralizării fiscale au apărut odată cu Legea 189/1998

privind finanţele publice, completată prin HG 36/2002 privind veniturile şi taxele locale;

Elaborarea şi ajustările ulterioare ale cadrului legal privind împrumuturile administraţiilor locale a făcut posibilă dezvoltarea unei pieţe a împrumuturilor la nivelul judeţelor şi al municipiilor. Acest cadru legal a stimulat creşterea împrumuturilor judeţene şi municipale

Legea 215/2001 privind administraţia publică locală încurajează cooperarea interjudeţeană şi stimulează administraţiile locale să elaboreze programe de investiţii de capital, care să susţină priorităţile de dezvoltare;

Aprobarea Legii 326/2001 privind serviciile publice a favorizat apariţia operatorilor de servicii publice de gospodărie comunală (apă potabilă, apă reziduală, deşeuri solide, termoficarea oraşelor şi transport local), care vor putea determina un nivel înalt al economiilor de scală la nivel judeţean.

Legea 350/2001 privind Amenajarea Teritoriului şi Urbanismului Legea cadru 339/2004 privind descentralizarea

Este de evidenţiat faptul că elaborarea acestui cadru legislativ s-a realizat în condiţiile unui permanent dialog instituţional, ca urmare a creării Federaţiei Autorităţilor Locale din România care include asociaţiile comunelor, ale oraşelor, şi ale municipiilor din România, precum şi Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene. Se fac de asemenea demersuri pentru crearea unei asociaţii a Regiunilor de Dezvoltare. Acest proces masiv de reformă a creat probleme la nivelul instituţiilor administraţiei locale care întâmpină

3

dificultăţi în prelucrarea şi adaptarea la numeroasele noutăţi şi cerinţe. Deşi există programe de training pentru personalul administraţiilor locale, sunt încă probleme de capacitate instituţională la nivel local, în ceea ce priveşte utilizarea oportunităţilor create de acest nou cadru.

În afara celor menţionate, rămân încă o serie de probleme de soluţionat, care constituie priorităţi pentru acţiuni viitoare. Acestea se referă în principal la: Îmbunătăţirea mecanismului de descentralizare fiscală prin întărirea gradului de

predictibilitate, care să permită programarea multianuală a activităţilor la nivelul administraţiilor locale;

Stabilirea unor proceduri mai riguroase de monitorizare a rezultatelor obţinute şi a concordanţei cu standardele existente;

Un cadru legal mai clar în ceea ce priveşte descentralizarea responsabilităţilor la nivel local în domeniul politicii de dezvoltare economică şi socială;

Crearea unui mecanism mai performant care să asigure coordonarea interguvernamentală;

Lipsa unei agende coerente şi consistente pentru politica rurală la nivelul administraţiilor locale.

Procesul de descentralizare a deciziilor şi dezvoltării autonomiei locale este un proces complex, proces prin care se doreşte - în consens cu politicile europene – să se acorde mai multe şi reale competenţe comunităţilor teritoriale şi să se creeze un sistem financiar care să le permită o mai mare implicare în activităţile care se desfăşoară pe teritoriul lor. Trecerea responsabilităţilor la comunităţile locale este o condiţie necesară pentru succesul politicii de dezvoltare locală. „Autodezvoltarea locală reclamă preponderenţa agenţilor economici locali, luarea în mod democratic a deciziilor locale, controlul local al resurselor, inovaţiei şi a beneficiilor locale” (W.B. Stohr – The development from below: the bottom –up and periphery – inward development paradigm”).

După mai bine de şase ani de la crearea, corespunzător Legii Dezvoltării Regionale, a primelor structuri şi instituţii regionale, autorităţile române sprijinite de o colaborare continuă cu Comisia Europeană, au făcut progrese substanţiale în dezvoltarea unui sistem cuprinzător al dezvoltării regionale. Cu toate acestea mai sunt necesare eforturi pentru ca procesul de construcţie instituţională să-şi dovedească pe deplin eficienţa.

Constrângeri bugetare în implementarea politicii regionale şi locale;

Implementarea politicii de dezvoltare regională şi sprijinire a investiţiilor în contextul procesului de descentralizare nu poate face abstracţie de constrângerile bugetare existente la nivel naţional. Deşi există o tendinţă clară de descentralizare a funcţiilor guvernamentale în România, volumul resurselor financiare acordate autorităţilor locale pentru implementarea politicilor economice şi sociale rămâne destul de limitat, prin comparaţie cu nivelul internaţional.

Procesul de creştere al PIB, continuarea reformei fiscale, precum şi îmbunătăţirea mecanismului de transferuri de la bugetul de stat vor permite îmbunătăţirea bugetelor de investiţii ale administraţiilor locale. Implementarea cu succes a unei politici de dezvoltare regională necesită utilizarea sinergică a resurselor disponibile în bugetul de stat şi o strictă coordonare cu politicile sectoriale, administrate de ministerele de resort.

4

Altfel spus, este necesară integrarea strategiilor şi măsurilor sectoriale într-o dimensiune regională, ceea ce necesită: 1) un mecanism adecvat de implementare a politicii regionale şi 2) un sistem informaţional adecvat.

Mergând mai în detaliu, este necesar să se adauge dimensiunea regională tuturor politicilor sectoriale. Planificarea şi programarea regională au nevoie de un sistem informaţional îmbunătăţit, care are ca scop, pe de o parte, asigurarea unei baze de date solide care să facă posibilă planificarea şi programarea regională, şi care poate contribui în acelaşi timp la creşterea gradului de conştientizare a factorilor politici decizionali, precum şi a societăţii civile în general (grupuri de interes, academice etc.), asupra discrepanţelor teritoriale de dezvoltare şi impactul spaţial al politicilor economice sectoriale.

În prezent, din acest sistem informaţional lipseşte un element fundamental pentru a putea realiza o politică şi o strategie consistentă de dezvoltare regională1, şi anume structurarea pe regiuni a cheltuielilor ministerelor şi în primul rând a cheltuielilor pentru investiţii publice. Deşi sunt tot mai multe statistici regionale de nivel NUTS II datorită creării celor 8 Direcţii Generale pentru Statistică Regională, ele nu oferă informaţii detaliate privind cheltuielile publice pe regiuni şi pe categorii de cheltuieli.

4. Structuri parteneriale la nivel naţional şi regional

Structurile parteneriale pentru elaborarea PND, document care stabileşte priorităţile de dezvoltare ale ţării pentru realizarea obiectivului coeziunii economice şi sociale, au fost instituţionalizate prin HG 1323/2002 privind elaborarea PND în parteneriat, care stipula componenţa şi atribuţiile structurilor parteneriale. Ulterior, acestea au fost preluate în noul HG nr.1115/2004, care a integrat modificările instituţionale intervenite. Acest nou act normativ reprezintă baza legală pentru reorganizarea şi consolidarea structurilor parteneriale create prin HG 1323/2002, pentru elaborarea PND 2007-2013.

Responsabilitatea coordonării cadrului partenerial pentru elaborarea PND a fost transferata Ministerului Finantelor Publice, in calitate de Autoritate de Management pentru Cadrul de Sprijin Comunitar, conform HG nr. 497/2004 si coordonator general al procesului de elaborare a PND.

La nivel naţional

A fost creat Comitetul Interinstitutional pentru elaborarea PND (CIP) care asigură colaborarea interministerială, cât si coordonarea cu toti partenerii implicati în elaborarea PND, inclusiv partenerii regionali si partenerii socio-economici (ministere si institutii publice centrale, Agenţii pentru Dezvoltare Regionala (ADR-uri), institute de cercetare si instituţii de învaţământ superior, asociaţii patronale si profesionale, sindicate, camera de Comerţ si Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti, alte ONG-uri).

La nivel regional

Parteneriatul este asigurat de Comitetele Regionale pentru elaborarea Planurilor de Dezvoltare Regionala (CRP-uri). CRP-urile reprezintă cadrul larg partenerial al CDR-urilor, avînd rol consultativ în formularea de recomandări şi propuneri privind

1Sunt necesare îmbunătăţiri în modul în care administraţiile locale îşi raportează şi clasifică investiţiile.

5

conţinutul PDR-urilor. Ele sunt structuri parteneriale care reunesc reprezentanţi ai instituţiilor şi organismelor relevante la nivel local şi regional: ADR–uri, Prefecturi, Consilii Judeţene, servicii deconcentrate ale instituţiilor publice centrale, instituţii de învăţământ superior şi institute de cercetări, precum şi parteneri economici şi sociali. Parteneriatul regional se află în coordonarea agenţiilor de dezvoltare regională. Comitetele Regionale pentru elaborarea Planurilor de Dezvoltare Regională (CRP) sunt organisme consultative, care funcţionează prin organizarea unor grupuri de lucru tematice, corespunzătoare problemelor analizate, precum şi prin întâlniri în plen, cu asigurarea reprezentării echilibrate a instituţiilor centrale şi regionale, precum şi a partenerilor economici şi sociali.

CRP-urile sunt reprezentate în CIP de coordonatorii lor, având posibilitatea nu numai de a prezenta şi susţine obiectivele prioritare de dezvoltare ale Regiunilor, conţinute în PDR –uri, pentru a fi incluse în PND, ci de a participa direct şi efectiv la analiza şi dezbaterea priorităţilor sectoriale de dezvoltare şi la armonizarea obiectivelor regionale cu cele sectoriale, precum şi la întreg procesul de realizare a consensului, între partenerii implicaţi, asupra priorităţilor de dezvoltare stabilite în PND.

Elaborarea în parteneriat a documentelor regionale şi naţionale de planificare şi programare are rolul de a asigura o bună fundamentare a PND şi promovarea prin acest document de planificare a nevoilor reale existente la nivel regional / local prin implicarea în tot mai mare măsură a autorităţile locale în procesul de definire a politicilor de dezvoltare economică şi socială ale României.

Prin utilizarea experienţei acumulate în cadrul exerciţiului de programare 2004-2006, se va asigura o consultare sistematică a tuturor partenerilor de nivel regional, pe întreg parcursul elaborării POR 2007-2013.

7. Planul Naţional de Dezvoltare - instrument pentru elaborarea şi implementarea politicii regionale

Conform reglementărilor UE, instrumentul pentru elaborarea şi implementarea politicii regionale este Planul Naţional de Dezvoltare (PND)

Pentru a avea acces la Fondurile Structurale, ţările candidate trebuie să pregătească un plan de dezvoltare. In esenţă, Planul de dezvoltare trebuie să trateze două probleme prioritare:

a) să demonstreze existenţa unor slăbiciuni structurale deosebite, care justifică nevoia de sprijin din partea UE şi

b) să demonstreze că, în calitatea sa de viitor Stat membru, are capacitatea administrativă de a manageria efectiv Fondurile Structurale

Elaborarea planurilor de dezvoltare revine autorităţilor competente, desemnate de Statele Membre la nivel naţional, regional, local, cu respectarea principiului parteneriatului în toate etapele ciclului de programare: elaborarea planului şi realizarea programării financiare, implementarea, monitorizarea şi evaluarea planului.

Planul Naţional de Dezvoltare elaborat de România identifică priorităţile de investiţii în infrastructură, mediu de afaceri, resurse umane, protecţia mediului, dezvoltarea regională echilibrată etc., investiţii care contribuie la creşterea coeziunii economice şi

6

sociale în România. În acest fel, Planul Naţional de Dezvoltare este documentul care fundamentează cererea României de ajutor financiar comunitar pentru a recupera rămânerile în urmă faţă de nivelul mediu de dezvoltare a Statelor Membre, în domeniul economic şi social, adică este principalul instrument pentru realizarea politicii de coeziune economică şi socială. Rolul PND este esenţial în asigurarea stabilităţii şi consecvenţei în politica investiţională, în stimularea creşterii eficienţei utilizării fondurilor financiare destinate ajustărilor economice structurale, deoarece el asigură programarea multianulă a investiţiilor prioritare în politica regională.

România a realizat mai multe exerciţii de elaborare a PND, fiecare din variante reprezentând un progres spre tipul de document de planificare cerut de reglementările UE.

In prezent se implementează PND 2004-2006 care a fost elaborat sub coordonarea Ministerului Integrării Europene şi are ca scop sprijinirea dezvoltării economice şi sociale a României pentru atingerea obiectivului european al coeziunii economice şi sociale. PND 2004-2006 conţine strategia de ansamblu a Guvernului pentru dezvoltarea României, sprijinul UE reprezentând o importantă sursă de finanţare pentru atingerea obiectivelor strategice identificate. De aceea se poate spune că PND are un dublu rol: instrument de fundamentare şi finanţare a priorităţilor naţionale sectoriale şi regionale de dezvoltare din fonduri de la bugetul de stat şi bugetele locale, pe de o parte, şi, în acelaşi timp, instrument de fundamentare a accesului ţării noastre la asistenţa financiară din fondurile de preaderare acordate de UE României, în cadrul parteneriatului de aderare.

PND 2004-2006 este primul document care realizează o planificare şi o programare multianuală a investiţiilor publice, investiţii care contribuie la creşterea coeziunii economice şi sociale în România şi îmbunătăţirea construcţiei instituţionale. Intregul proces de planificare pentru elaborarea PND 2004-2006 a asigurat o mai largă implicare a diverselor instituţii, comparativ cu variantele precedente, datorită cadrului oferit de HG 1323/2002 privind elaborarea în parteneriat a PND. Această HG a asigurat baza legală pentru dezvoltarea relaţiilor interinstituţionale şi a structurilor parteneriale la nivel naţional şi regional, stabilind mai clar rolul ministerelor, ADR-urilor şi a altor instituţii implicate în elaborarea PND, în procesul de planificare fiind atraşi şi partenerii economici şi sociali. Crearea structurilor parteneriale a avut ca scop creşterea transparenţei procesului de elaborare a strategiilor de dezvoltare, îmbunătăţirea contribuţiei instituţiilor implicate, asigurarea unei mai bune integrări a problemelor sectoriale şi regionale şi sporirea calităţii generale a PND.

PND 2004 –2006 a fost bine apreciat de Comisia Europeană şi considerat o bună bază pentru construirea PND 2007-2013, primul plan care va fundamenta, după aderare, accesul României la Fondurile Structurale ale UE. PND 2004-2006 se implementează în principal prin Documentul de Programare Phare. Acest Document reprezintă primul document de programare multianuală, care conţine măsuri orizontale - regionale şi sectoriale - ce se circumscriu priorităţilor de dezvoltare stabilite în strategia PND 2004 –2006.

7

Priorităţile Documentului de Programare Phare, prin care se urmăreşte atingerea obiectivelor, constau în :

1. Îmbunătăţirea infrastructurii regionale pentru sprijinirea dezvoltării economice;2. Dezvoltarea resurselor umane;3. Dezvoltarea sectorului productiv prin sprijinirea IMM;4. Protecţia mediului la nivel regional;5. Dezvoltarea capacităţii administrative pentru managementul eficient al

Fondurilor Structurale după aderarea la UE – dezvoltare instituţională.

Strategia naţională de dezvoltare regională a PND 2007-2013 In prezent este în curs de elaborare PND 2007-2013. Au fost parcurse două etape, respectiv analizele economice şi sociale şi primele schiţe ale strategiilor sectoriale şi strategiei naţionale de dezvoltare regională.

MIE a elaborat, pe baza planurilor de dezvoltare regională (PDR), care conţin strategiile de dezvoltare ale regiunilor, o primă schiţă a strategiei naţionale de dezvoltare regională. Pentru finalizarea strategiei, aceasta este supusă dezbaterilor şi consultărilor cu ministerele responsabile cu elaborarea strategiilor sectoriale precum şi cu partenerii regionali, astfel încât să corespundă cerinţelor de dezvoltare regională şi locală şi să se coreleze, asigurând, de fapt complementaritatea, cu strategiile sectoriale, care, urmărind în principal eficienţa economică pot contribui la creşterea disparităţilor de dezvoltare între diferitele regiuni ale ţării. Rolul nivelului central în politica regională constă, în principal, în asigurarea compatibilităţii şi coerenţei acţiunilor regionale/locale, cu cele naţionale.

Pentru a se putea soluţiona problemele specifice ale dezvoltării regionale, alocarea resurselor pe regiuni de dezvoltare se va baza pe criterii obiective şi transparente, cum sunt: mărimea populaţiei, veniturile, şomajul şi nivelul dotărilor infrastructurale. Criterii obiective se vor utiliza şi pentru selectarea zonelor urbane care au nevoie de sprijin special. Programe specifice, integrate, de regenerare urbană vor fi apoi implementate în strânsă şi strictă cooperare cu municipalităţile implicate. Selectarea măsurilor specifice, în cadrul domeniilor de priorităţi selectate, se va baza pe recomandările şi propunerile formulate de autorităţile locale în cadrul parteneriatelor constituite sub coordonarea Agenţiilor de Dezvoltare Regională.

Trei principii fundamentale guvernează Strategia Naţională de Dezvoltare Regională a ţării pentru perioada 2007-2013: realizarea unei mai bune integrări a economiilor regionale, prin sprijinirea oraşelor

mici şi mijlocii pentru ca acestea să poată deveni poli de creştere la nivel local şi încurajarea tuturor iniţiativelor de dezvoltare, menite să stimuleze relaţiile dintre judeţele învecinate;

sprijinirea actualului proces de descentralizare şi de delegare a responsabilităţilor către autorităţile locale. Acest sprijin se va baza pe crearea unui mecanism prin care responsabilităţilor delegate la nivel local să le corespundă un instrument financiar multianual care să vină în completarea investiţiilor publice;

crearea condiţiilor pentru o mai bună corelare a iniţiativelor de la nivel naţional, cu nevoile şi priorităţile identificate la nivel local, şi în acelaşi timp crearea unor

8

mecanisme adecvate pentru angajarea şi responsabilizarea actorilor locali pentru propriile lor iniţiative de dezvoltare.

Politica regională a României va fi implementată prin corelarea a trei instrumente principale: 1) crearea unui cadru financiar clar pentru intervenţiile adresate exclusiv nivelului regional; 2) stabilirea unui mecanism transparent de asumare a răspunderii politice privind iniţiativele propuse şi rezultatele acestora; 3) stabilirea unor criterii clare de selecţie a proiectelor, supravegheate şi administrate la nivel naţional.

Domeniile de intervenţie sub prioritatea regională sunt definite prin prisma responsabilităţilor transferate autorităţilor locale. Se consideră că această prioritate va constitui, în fapt, pentru administraţiile locale un cadru important de finanţare multianuală a investiţiilor.

Prioritatea privind dezvoltarea regională a PND va deveni operaţională printr-o abordare integrată, bazată pe o combinare a investiţiilor publice în infrastructura locală, politici active de stimulare a activităţilor de afaceri, şi sprijinirea valorificării resurselor locale, articulându-se în jurul celor cinci obiective specifice:

Obiectivele strategiei de dezvoltare regională

Obiectivul strategic general

Scopul acestei priorităţi a Planului Naţional de Dezvoltare este dezvoltarea echilibrată a tuturor regiunilor României la procesul de dezvoltare socio-economică. Implementarea acestei priorităţi va conduce, în ultimă instanţă, la încetinirea actualului proces de creştere a disparităţilor socio-economice între regiuni precum şi a disparităţilor intraregionale, prin sprijinirea creării unor adevărate pieţe regionale a muncii integrate şi mai buna utilizare a potenţialului regional, inclusiv dezvoltarea corelată urban - rural, ca şi prin dezvoltarea proceselor de asigurare a administrării şi managementului local la toate nivelurile (municipal, judeţean, regional, etc.)

Obiective strategice specifice:pentru atingerea obiectivului strategic general al priorităţii de dezvoltare regională, acesta se articulează în jurul a cinci obiective specifice şi anume:

1. Imbunătăţirea ofertei şi calităţii bunurilor şi serviciilor publice regionale / locale;2. Valorificarea potenţialului de dezvoltare la nivel regional/ local, inclusiv al

valorilor culturale şi de mediu; 3. Promovarea unor economii regionale integrate, inclusiv sprijinirea dezvoltării

centrelor urbane pentru a difuza dezvoltare în zonele rurale înconjurătoare şi a se obţine o dezvoltare sinergică urban/rural, precum şi promovarea unor mai puternice clustere de companii regionale;

4. Dezvoltarea unor parteneriate mai puternice între instituţiile de Cercetare /Dezvoltare regionale şi comunitatea de afaceri, pentru a putea promova la nivel local diversificarea economică;

5. Întărirea capacităţii locale de administrare şi management, aceasta şi ca un mijloc de a promova societatea civilă;

6. Promovarea cooperării teritoriale la nivel interregional, transfrontalier şi transnaţional.

9

Obiectivul 1: Imbunătăţirea ofertei de bunuri şi servicii localePrimul obiectiv specific se leagă de nevoia de a asigura, în măsura posibilului, condiţii apropiate, dacă nu egale, în ce priveşte dotările infrastructurale şi accesul la serviciile de bază, de care nivelul local are nevoie pentru a se putea asigura o mai bună distribuire a şanselor în atragerea investiţiilor:

a) Infrastructura de transport şi sistemul de transport public: tipurile de măsuri ce se au în vedere se adresează autorităţilor locale având ca scop îmbunătăţirea mediului de afaceri prin îmbunătăţirea gradului de accesibilitate. Imbunătăţirea infrastructurii de transport serveşte unui dublu scop: îmbunătăţirea transportului spre firmele locale şi scoaterea din izolare a unor zone periferice. Dezvoltarea infrastructurii de transport are şi scopul de a asigura întărirea legăturilor dintre polii economici regionali şi coridoarele de transport european. Investiţiile în acest tip de infrastructură vizează de asemenea îmbunătăţirea accesului spre zonele –cheie pentru dezvoltarea industrială, turistică sau comercială.

b) Infrastructura socială constituie un element foarte important de infrastructură regională şi locală, înţelegînd aici infrastructura de sănătate (reabilitarea şi modernizarea infrastructurii de bază, respectiv a spitalelor şi dispensarelor), infrastructura învăţământului (reabilitarea şcolilor şi îmbunătăţirea condiţiilor de învăţământ ale elevilor) şi infrastructura necesară serviciilor sociale ( reabilitarea, modernizarea şi dotarea cu echipamentele necesare desfăşurării activităţii lor, a centrelor de asistenţă socială.

Obiectivul 2: Valorificarea potenţialului de dezvoltare existent la nivel regional/ local, inclusiv potenţialul cultural şi de mediu

Al doilea obiectiv specific este mai direct legat de exploatarea posibilităţilor de dezvoltare locală şi valorificarea potenţialului existent. Acest obiectiv se adresează în primul rând potenţialului turistic şi cultural. În domeniul turismului, intervenţiile au ca scop recâştigarea pieţei interne şi atragerea turiştilor străini. Acest scop va fi realizat prin îmbunătăţirea calităţii infrastructurii şi a serviciilor turistice, diversificarea gamei ofertei interne şi dezvoltarea turismului de nişă, cum ar fi turismul rural şi ecoturismul, turismul balnear, turismul cultural şi istoric. Cele mai importante oportunităţi pentru dezvoltarea turismului pe termen scurt sunt reprezentate de turismul de nişă, bazat pe resursele naturale şi culturale, şi anume staţiuni balneare, zone de o frumuseţe aparte, sporturi de iarnă, centre istorice etc.

Obiectivul 3: Promovarea unei economii regionale integrate

Cel de al treilea obiectiv specific se va concretiza printr-o triplă abordare, strâns legată de, sau integrată programării spaţiale, amenajării teritoriului şi anume: iniţiative de reabilitare urbană, politici în favoarea creării şi dezvoltării clusterelor şi zonării industriale, precum şi iniţiative de dezvoltare rurală în afara sectorului primar.

Sprijinirea revigorării centrelor urbane ar putea permite României menţinerea actualei reţele de centre urbane ( prin combaterea simultana a migraţiei spre zonele rurale şi în afara ţării) şi transformarea lor în centre capabile să dezvolte sectoare viabile de producţie şi servicii. Iniţiativele de dezvoltare urbană au ca scop rezolvarea unor

10

probleme speciale de dezvoltare din zone afectate de restructurarea industrială, cu probleme sociale grave, şi care în acelaşi timp permit iniţiative de marketing urban, care includ investiţii brownfield în transformarea / reabilitarea / reconversia site-urilor industriale dezafectate şi sprijinirea altor politici de zonare care includ proiecte integrate de reabilitare urbană, în special în „aspectul” oraşelor respective, menite a contribui la sprijinirea dezvoltării şi atragerii de turişti în zonele respective.

Obiectivul 4: Sprijinirea inovării şi diversificării economiilor locale

Cel de al patrulea obiectiv specific este generat de insuficienta corelare a instituţiilor de cercetare &dezvoltare, active la nivel regional, cu nevoile comunităţilor locale de afaceri. Ca urmare a acestei stări de lucruri, autorităţile locale pot propune, în cadrul competenţelor lor de dezvoltare regională şi locală, iniţiative specifice, având ca scop impulsionarea parteneriatelor în domeniul cercetării &dezvoltării pe care să le adapteze şi să le utilizeze la priorităţile şi nevoile lor locale. In acest sens, autorităţile locale pot fi sprijinite în procesul de construire şi/sau refacere a infrastructurii de inovare şi infrastructurii tehnologice, prin crearea de centre de transfer tehnologic şi a centrelor de cercetare & dezvoltare tehnologică precum şi a altor tipuri specifice de infrastructură „soft” , necesare activităţii de inovare şi diversificării economiilor locale.

Obiectivul 5: Intărirea capacităţii manageriale a autorităţilor locale

Intărirea administrării şi managementului local este un obiectiv orizontal, care fundamentează toate aspectele strategiei naţionale de dezvoltare regională şi argumentează promovarea, la nivel local, a iniţiativelor în domeniul cooperării transfrontaliere.

Aderarea României la UE va impune din 2007 o foarte bună cunoaştere a directivelor, regulamentelor şi mecanismelor de decizie europene, la toate nivelurile administraţiei publice, incluzând în primul rând personalul administraţiei locale.

In procesul implementării politicii şi strategiei naţionale de dezvoltare regională, rolul autorităţilor locale va fi de o importanţă uriaşă. In acest scop a început o adevărată campanie de conştientizare a autorităţilor locale asupra rolului lor, dar şi punerea în practică a unui sistem de training, astfel încât personalul să devină conştient nu numai de rolul lui în procesul de dezvoltare locală şi regională, dar să şi dobândească, prin cursuri speciale, adecvate acestui scop, competenţele de care au nevoie pentru a-şi exercita acest rol.

Obiectivul 6: Promovarea cooperării transfrontaliere şi transnaţionale

Conform Legii privind descentralizarea, comunele, oraşele şi judeţele pot angaja acţiuni de cooperare descentralizată, sub coordonarea autorităţilor guvernamentale relevante. Şase din cele opt Regiuni de Dezvoltare, au judeţe situate de-a lungul graniţelor, confruntându-se cu probleme speciale de dezvoltare din cauza poziţiei lor periferice. Se are în vedere ca această cooperare să se axeze pe priorităţi strategice cu o dimensiune transnaţională, cum ar fi cercetarea & dezvoltarea, mediul, prevenirea riscurilor şi managementul integrat al problemelor legate de apă.

11