Funcţionarea organismului depinde de funcţiile izolate ale diferitelor organe, coordonate, controlate şi conduse de sistemul nervos. Acesta coordonează activitatea tuturor organelor, precum şi relaţiile organismului ca întreg, cu mediul extern. Datorită coordonării şi reglării nervoase organismul se comportă ca o unitate funcţională. Proprietatea sistemului nervos de a realiza această coordonare se numeşte funcţie integrativă. Integrarea este o proprietate a tuturor etajelor sistemului nervos, dar organul de integrare propriu-zisă, care subordonează şi funcţiile celorlalte etaje, este scoarţa cerebrală. Se deosebesc:

un sistem nervos vegetativ - nu este un sistem autonom, independent. Este o componentă a sistemului nervos, care îşi poate desfăşura activitatea şi independent de voinţă. Activitatea sa este reglată de segmentele superioare ale sistemului nervos central şi în mod special de scoarţă. Sistemul nervos vegetativ coordonează activitatea organelor interne: -bătăile inimii şi presiunea sanguină -distribuţia sângelui -frecvenţa mişcărilor respiratorii -secreţia etc.

Cele două componente ale sistemului nervos vegetativ - simpaticul şi parasimpaticul - exercită asupra fiecărui organ acţiuni antagoniste: unul stimulează, celălalt inhibă. -Excitaţia simpatică, măreşte calabolismul, deci creşte căldura, glicemia, accelerează bătăile inimii, diminua circulaţia periferică şi creşte circulaţia centrală. -Parasimpaticul are acţiune antagonistă: el creşte anabolismul.

un sistem nervos al vieţii de relaţie, alcătuit din sistemul nervos central şi sistemul nervos periferic. Ţesutul nervos este constituit din două elemente esenţiale:

neuronul (celulă nervoasă propriu-zisă) - unitatea anatomo-funcţională a sistemului nervos - este alcătuit din corpul celular şi prelungirile sale. Acestea sunt: -axonul - prelungire de obicei unică şi lungă, prin care influxul nervos pleacă de la celulă -dendritele - prelungiri scurte, prin care influxul vine la celulă.

nevroglia (ţesutul de susţinere). Fibra nervoasă este continuarea axonului şi este constituită dinlr-un fascicul de neurofibrile, numit cilindrax, învelit sau nu de o teacă de mielină. Prin intermediul fibrelor nervoase se realizează legătura între doi neuroni, legătură care poartă denumirea de sinapsă.Circulaţia influxului nervos la nivelul sinapsei se face într-o singură direcţie, de la cilindrax, spre dendrite şi corpul celular. Energia care circulă de-a lungul fibrei nervoase se numeşte influx nervos. După sensul impulsului nervos se deosebesc:

un neuron aferent - care conduce impulsul de la periferie către centru (calea senzitivă) un neuron eferent - care conduce impulsul de la centru spre periferie (calea motorie).

Sistemul nervos periferic, alcătuit din fibre nervoase şi organe terminale, deserveşte informaţia. La modificări corespunzătoare de mediu extern sau intern, deci la stimuli diferiţi, se produc excitaţii (în organele terminale senzitive), transmise prin fibre nervoase spre centru. Excitaţiile mediului extern şi excitaţiile pornite de la muşchi, tendoane, articulaţii, periost se transmit prin intermediul sistemului nervos al vieţii de relaţie, iar excitaţiile plecate de la viscere se transmit pe calea sistemului nervos vegetativ. Aceste senzaţii sunt recepţionate de organe specializate, numite receptori, care pot fi:

exteroceptori, care culeg excitaţiile pornite de la mediul extern proprioceptori, care culeg excitaţiile de la muşchi, tendoane, articulaţii etc. interoceptori, care culeg excitaţiile viscerale.

Nervii periferici pot fi: senzitivi sau senzoriali motori vegetativi.

Pe calea lor vin informaţiile de la periferia corpului sau din organismele interne, care vor merge - prin intermediul neuronului senzitiv - spre centru, influxul nervos retransmiţându-se spre organele electoare pe calea neuronului motor, a nervilor motori. În general, nervii periferici sunt micşti, leziunea lor provocând tulburări clinice motorii şi senzitive. Din nervii periferici fac parte:

nervii cranieni, în număr de 12 perechi nervii rahidieni.

Sistemul nervos central este alcătuit din: encefal - format din cele două emisfere cerebrale formaţiunile de pe baza creierului trunchiul cerebral cerebel măduva spinării.

Emisferele cerebrale: reprezintă partea cea mai dezvoltată a sistemului nervos. Fiecare dintre ele cuprinde câte patru lobi:

-frontal - corespunde circumvoluţiei frontale ascendente şi este sediul neuronului motor central, deci sediul mişcărilor voluntare. Leziunile lobului frontal se însoţesc de: -tulburări motorii (paralizii) -tulburări în articulaţia vorbirii (disartrie sau anartrie) -tulburări de comportament.

-parietal - sediul cortical al analizorului sensibilităţii generale. La acest nivel se realizează sinteza tuturor tipurilor de sensibilitate. Leziunile lobului parietal se vor însoţi de tulburări privind aprecierea: -volumului şi a formei obiectelor (stereognozie) -greutăţilor (barestezie) -privind discriminarea tactilă (aprecierea distanţei dintre două atingeri ale pielii) etc. Distrugerea totală duce la agnozie tactilă, adică la nerecunoaşterea prin pipăit a obiectului respectiv. -temporal - cuprinde sediul cortical al analizorului auditiv. Leziunea sa se poate însoţi de: -surditate verbală (bolnavul aude, dar nu înţelege) -halucinaţii auditive -tulburări de echilibru -imposibilitatea de a înţelege scrisul (cecitate verbală) - incapacitate de utilizare uzuală a obiectelor şi de efectuare a gesturilor obişnuite (apraxie) -uneori este pierdută înţelegerea semnificaţiei cuvântului vorbit sau scris (afazie senzorială).

-occipital - sediul capătului cortical al analizorului vizual. Leziunea sa duce la tulburări de: - orientare în spaţiu - vedere (halucinaţii vizuale) etc.

lobii sunt împărţiţi prin şanţuri în circumvoluţii. Encefalul este format din:

-substanţa cenuşie - prezintă numeroase celule de diferite forme şi dimensiuni, alcătuind la suprafaţă scoarţa cerebrală, iar în profunzime nucleii centrali. În scoarţă se găsesc 14 milioane de celule. -substanţa albă - este formată din: -fibre de asociaţie - fibre nervoase care realizează legătura între diferite zone corticale -fibre comisurale - corpul calos - legătura între cele două emisfere -fibre de proiecţie - legătura între diferite etaje ale sistemului nervos central.Coordonând funcţionarea sistemului nervos, scoarţa cerebrală controlează întreaga activitate a organismului. Ea deţine în primul rând funcţia de reprezentare şi selecţionare, de elaborare a ideilor - gândirea (raţionamentul), denumită de Pavlov - activitate nervoasă superioară.

Spre deosebire de reflexele necondiţionate, care sunt înnăscute, reflexele condiţionate sunt dobândite, apărând în cursul existenţei individului, determinate de condiţii diferite şi variate ale mediului extern. La nivelul scoarţei se realizează integrarea superioară, adaptarea organismului la schimbările mediului extern, înregistrate cu fineţe şi precizie, dar şi legătura dintre diferite părţi ale organismului.Formaţiunile de la baza creierului sunt:

diencefalul alcătuit în principal din: -talamus, staţia cea mai importantă de releu pentru toate fibrele senzitive care merg spre scoarţa cerebrală (leziunile talamusului producând grave tulburări de sensibilitate) -hipotalamus, coordonatorul sistemului vegetativ şi al sistemului endocrin

corpii striaţi - formaţi dintr-un număr de nuclei de substanţă Genuşie, au un rol deosebit în realizarea mişcărilor automate şi a tonusului muscular, fiind segmentul cel mai important al sistemului extrapiramidal. Leziunile acestora duc la apariţia unor tulburări încadrate în noţiunea generică de sindrom extrapiramidal.

Trunchiul cerebral: este prima porţiune cuprinsă în cutia craniană, în prelungirea măduvei spinării. Are un rol deosebit de important, aflându-se la răspântia dintre emisferele cerebrale şi cerebel. Este alcătuit de sus în jos din:

-pedunculii cerebrali -protuberanţa inelară -bulbul rahidian - face legătura cu măduva spinării.

Ţinând seama de importanţa centrilor nervoşi (respiratori, circulatori, de deglutiţie), a căilor şi a conexiunilor de la nivelul trunchiului cerebral, leziunile acestora produc manifestări complexe, grave şi adesea mortale.

De la acest nivel pornesc cele 12 perechi de nervi cranieni care îndeplinesc importante funcţii motorii şi senzitive. În afara nucleilor nervilor cranieni şi ai centrilor reflexelor vegetative, în trunchiul cerebral se găsesc o serie de nuclei nespecifici,

care alcătuiesc formaţiunea reticulară, care joacă rol în transmiterea spre scoarţa cerebrală a diferitelor stimulări extero- şi interoreceptive, contribuind la edificarea stării de veghe (de conştientă).

Cerebelul aşezat în fosa posterioară a cutiei craniene este alcătuit din:

-două emisfere laterale - cu rol în coordonarea motorie -o regiune mediană, care contribuie în mod deosebit la menţinerea echilibrului, numită vermis.

Este legat de nevrax prin pedunculii cerebeloşi. Funcţia sa principală constă în reglarea tonusului muscular şi în coordonarea mişcărilor.

Măduva spinării: ultima porţiune a sistemului nervos central este adăpostită în canalul rahidian se prezintă sub forma unui cilindru de substanţă nervoasă, care începe de la bulb şi se întinde până la L2. Este împărţită în două jumătăţi simetrice, fiind formată din:

-substanţa albă - alcătuită din: căi motorii descendente şi căi senzitive ascendente. În fiecare jumătate de măduvă se disting trei cordoane de substanţă albă, separate de emergentele rădăcinilor anterioare (motorii) şi posterioare (senzitive). -Cordonul anterior conţine fasciculul piramidal direct. -Cordonul posterior conţine fascicule Goli şi Burdach, care conduc spre centrii superiori sensibilitatea tactilă şi profundă conştientă. -Cordonul lateral conţine o serie de fascicule ascendente care conduc spre centrii superiori informaţii legate de sensibilitatea termică, dureroasă şi profundă inconştientă. Tot la nivelul cordonului lateral coboară fasciculul piramidal încru-cişat şi căile extrapiramidale, spre celula neuronului periferic, aliată în coarnele anterioare, de unde porneşte calea motorie finală.

-substanţa cenuşie - situată central şi îmbracă aspectul literei H. Coarnele anterioare ale substanţei cenuşii sunt motorii, cele posterioare senzitive, iar cele laterale au funcţii vegetative.

Leziunile măduvei provoacă grave tulburări senzitive, motorii şi vegetative. La nivelul măduvei, din cele două rădăcini - anterioară (motorie) şi posterioară (senzitivă) - se formează nervii rahidieni. Pe traiectul rădăcinii posterioare există o umflătură, ganglionul spinal, care conţine corpul celular al primului neuron senzitiv

periferic. Nervii rahidieni dau naştere nervilor periferici.

Sistemul nervos central (encefalul şi măduva spinării) este acoperit şi protejat de cele trei foiţe meningiene: dura mater - o membrană fibroasă în contact cu osul, arahnoida - o foiţă subţire care căptuşeşte faţa internă a durei mater pia mater - un ţesut celular bogat vascularizat care acoperă ţesutul nervos.

Spaţiul subarahnoidian cuprins între pia mater şi arahnoida conţine lichidul cefalorahidian. Acesta este secretat în ventriculi de către plexurile coroide şi pătrunde în spaţiile subarahnoidiene prin orificiile lui Magendie şi Luschka. În interiorul encefalului se află un sistem de cavităţi - sistemul ventricular, în care se formează şi circulă L.C.R. în emisfere se află ventriculii laterali şi ventriculul III. între protuberantă şi cerebel se află ventriculul IV. Ventriculul III este legat de ventriculul IV prin apeductul sylvian. Ventriculul IV comunică cu spaţiul arahnoidian prin orificiul Luschka şi Magendie. L.C.R. se resoarbe din spaţiul subarahnoidian, prin vilozităţile arahnoidiene.Pentru înţelegerea simptomelor care apar în leziunea sistemului nervos este necesară o sumară recapitulare a căilor motorii, senzitive şi a reflexelor.Căile motorii. Sistemul motor cuprinde trei elemente:

neuronul motor central neuronul extrapiramidal neuronul periferic.

Neuronul motor central şi cel extrapiramidal reprezintă cele două căi motorii care merg de la encefal la măduvă. La nivelul acesteia, calea motorie este unică, fiind reprezentată de neuronul motor periferic, numit de aceea şi cale motorie finală comună. Prin intermediul acesteia se transmit atât impulsurile venite pe calea neuronului motor central (calea piramidală), cât şi cele venite pe căile extrapiramidale.Neuronul motor central:

formează calea piramidală. Fasciculul piramidal:

-are somele celulare (corpurile celulare) situate în scoarţa circumvoluţiei frontale ascendente. -Axonii lor alcătuiesc calea piramidală şi se termină în coarnele anterioare ale măduvei, unde fac sinapsa cu neuronul motor periferic, cu excepţia unor fibre scurte (fasciculul geniculat) care se termină în nucleii de origine ai nervilor cranieni, la nivelul trunchiului cerebral. -este format din fibre, care au deci o lungime şi un traiect diferit: -fasciculul geniculat (cortico-nuclear) - se termină în nucleii motori ai nervilor cranieni din trunchiul cerebral; -fasciculul piramidal încrucişat - reprezintă cea mai mare parte a fasciculului piramidal şi ale cărui fibre se încrucişează în partea inferioară a bulbului (de-cusaţie), pentru a ajunge apoi în cordoanele medulare laterale şi coarnele anterioare. Datorită încrucişării bulbare a acestor fibre, se înţelege de ce o leziune encefalică antrenează o paralizie de partea opusă a corpului; -fasciculul piramidal direct - un fascicul foarte subţire, constituit din câteva fibre, care nu se încrucişează la nivelul bulbului, ci mult mai jos la nivelul măduvei, cu câteva segmente înainte de a se termina tot în coarnele anterioare ale măduvei. -Fasciculul piramidal este de origine filogenetică mai nouă. Prin intermediul lui se transmit impulsurile motorii active (pentru mişcările voluntare) şi impulsurile moderatoare ale scoarţei pentru activitatea automat-reflexă a măduvei.

Neuronii extrapiramidali: formează calea extrapiramidală - cale motorie indirectă. Corpurile celulare îşi au originea în:

-nucleii cenuşii centrali (lenticular, caudat) -nucleu roşu -locus niger. Toţi aceşti nuclei sunt legaţi între ei prin fascicule scurte.

Căile descendente se termină în coarnele anterioare ale măduvei prin diferite fascicule: -rubro-spinal -olivo-spinal -tecto-spinal -vestibulo-spinal.

scoarţa cerebrală la nivelul lobului frontal are neuroni cu funcţie extrapiramidală. Sistemul extrapiramidal, de origine filogenetică mai veche, joacă un rol în mişcările automate şi în coordonarea şi reglarea

tonusului muscular.Neuronul motor periferic:

este porţiunea terminală a căii motorii. Corpurile celulare se găsesc în coarnele anterioare ale măduvei axonii trec prin rădăcina anterioară în nervii periferici, terminându-se în muşchi. Legătura între nerv şi muşchi se face la nivelul unei formaţiuni de tip sinaptic, numită placa motorie. Transmiterea influxului la acest nivel, se face cu ajutorul unui mediator chimic, numit acetilcolină. Neuronul motor periferic primeşte excitaţii atât pe calea neuronului motor central, cât şi a neuronului extrapiramidal şi a arcului

reflex medular. De aceea se mai numeşte şi calea finală comună. În leziunea neuronului motor periferic sunt pierdute toate categoriile de mişcări.

Căile sensibilităţii. Informarea sistemului nervos asupra variaţiilor mediului extern şi intern se realizează prin existenţa la periferie a unor receptori

specializaţi pentru toate tipurile de sensibilitate. se disting:

-o sensibilitate elementară ce cuprinde: -sensibilitatea superficială sau cutanată, pentru tact, căldură şi durere (termică, tactilă şi dureroasă); -sensibilitatea profundă sau proprioceptivă, care provine din muşchi, tendoane, ligamente, oase şi articulaţii;

-sensibilitatea viscerală (interoceptivă), sub controlul sistemului nervos vegetativ. -o sensibilitate sintetică - cuprinde: senzaţii complexe, rezultate din diferenţierea şi combinarea senzaţiilor elementare.

Căile sensibilităţii, printr-o înlănţuire de trei neuroni, alcătuiesc: -calea sensibilităţii termo-algice, -a sensibilităţii tactile, profundă conştientă (mio-artrokinetică, vibratorie şi barestezică) -a sensibilităţii profunde inconştiente (relaţii despre tonus şi echilibru).

Căile senzitive cuprind trei neuroni. -Primul neuron se găseşte pe traiectul rădăcinii posterioare a nervului rahidian, în ganglionul spinal şi în ganglionii anexaţi nervilor cranieni. El are o prelungire cu rol de dendrită, care alcătuieşte fibra senzitivă a nervului periferic, şi o prelungire cu rol de axon care pătrunde în măduvă. Această prelungire poate fi scurtă, pentru sensibilitatea superficială (care se termină în celulele coarnelor posterioare ale măduvei), mijlocie, pentru sensibilitatea profundă inconştientă (care se termină 2 - 3 segmente medulare mai sus) şi lungă, pentru sensibilitatea profundă conştientă (care se termină în nucleii Goli şi Burdach din bulb). -Al doilea neuron transmite excitaţia senzitivă la talamus - pentru sensibilitatea superficială: prin fasciculul spino-talamic anterior, pentru sensibilitatea tactilă, prin fasciculul spino-talamic posterior, pentru sensibilitatea termo-algică, iar pentru sensibilitatea profundă, fibrele care pornesc din nucleii Goli şi Burdach - se încrucişează în bulb, pe linia mediană şi se termină în talamus. -Al treilea neuron este porţiunea căilor senzitive cuprinsă între talamus şi circumvoluţia parietală ascendentă.

Reflectivitatea. Se înţelege prin reflex, un răspuns motor secretor sau vasomotor, obţinut prin intermediul sistemului nervos.

Pentru ca să se producă un reflex este necesară continuitatea arcului reflex, între nervul aferent şi cel eferent, cu alte cuvinte, o suprafaţă receptoare (piele, muşchi, tendoane), un nerv senzitiv, care constituie fibra aferentă, o celulă intermediară situată în ganglionul spinal posterior, o celulă motorie (în cornul anterior al măduvei) şi o terminaţie motorie în muşchi.

Se cunosc mai multe tipuri de reflexe: -Reflexele osteo-tendinoase sunt reflexe spinale, formate din doi neuroni - unul senzitiv, care recepţionează excitaţia de la nivelul tendonului excitat prin întindere, şi unul motor (neuronul motor periferic), care execută răspunsul motor. Impulsurile corticale prin calea piramidală au acţiune inhibitorie asupra acestor reflexe. -Reflexele superficiale (cutanate şi mucoase) sunt formate din înlănţuirea mai Arcul reflex elementar, multor neuroni. Excitaţia unor zone cutanate mucoase determină contracţia muşchilor corespunzători. Ele devin patologice prin exagerarea lor, care apare în leziunea fasciculului piramidal. -Reflexele de postură au tot un arc reflex, alcătuit din doi neuroni, dar sunt reglate în special de sistemul extrapiramidal, care exercită asupra lor o influenţă moderatoare.

La subiectul normal, modificarea pasivă a poziţiei unei articulaţii determină o stare de contracţie a muşchilor interesaţi.

În leziunile extrapiramidale, aceste contracţii sunt exagerate. În afara acestor reflexe pot apărea şi alte reflexe patologice, care se ivesc numai în leziunile neuronului motor

central (calea piramidală). În afara reflexelor somatice, măduva este şi sediul unor reflexe vegetative (defecaţie, micţiune, erecţie, ejaculaţie,

vaso-motricitate).

NOŢIUNI DE SEMIOLOGIE