Funcţiile limbajului

Se exercită mai dinamic si mai evident in cadrul operei dramatice si al spectacolului teatral decat in celelalte genuri literare. Funcţiile limbajului sunt determinate de actul limbajului, care presupune emiţătorul, referentul si receptorul.

Trei functii principal ale limbajului se desprind in actul comunicarii:1.funcţia expresivă, stabilită in funcţie, in relaţia cu emiţătorul receptorului;2.funcţia interogativa sau de apel (in raport cu destinatarul); 3.funcţia de reprezentare (stabileşte relaţia intre enunt si universal-exterior). Roman Jakobson (in "Essais de Iinguistique generale", 1963) stabileşte şase funcţii ale limbajului, in care sunt angajaţi factorii comunicării (emiţătorul, mesajul, contextul, codul, destinatarul):-  emotivă (se refera la emitator);-  conativă (se fixeaza asupra destinatarului);-  referenţială (trimite la context, stabileste referentul);-  fatica (mentine contactul dintre interlocutori);- metalingvistică (are rolul de clarificare a codului);  poetică (presupune concentrarea atentiei asupra limbajului in sine). Funcţia emotivă (numită si expresivă sau interjecţională) este centrată asupra emiţătorului si arată atitudinea vorbitorului fata de enunţ. Ea se poate exprima prin intermediul interjecţiilor, al exclamaţiilor, prin lungirea emfatica a sunetelor. Între aceste funcţii se creează principii de echivalenţă, bazate pe asemanare si deosebire, antonimie si sinonimie, iar contiguitatea se stabileşte prin,combinare.Functia conativă se concentrează asupra receptorului, folosind strategia lingvistica a contactarii lui, bazata pe marci ale vocativului şi imperativuluiFunctia fatică slujeşte la stabilirea contactului si la

menţinerea sau intreruperea comunicării, verificând dacă receptorul este atent si canalul de comunicare funcţionează fără factori perturbători. Funcţia referenţială (denotativa sau cognitiva) are în vedere, in scopul informării, contextul lingvistic si extralingvistic (social, cultural, situaţional) al comunicării. Functia metalingvistică are in vedere codul in care se exprima interlocutorii, modul in care funcţionarea nivelurilor limbii (morfologic, sintactic, lexico-semantic etc.) favorizează şi facilitează’comunicarea. Functia poetică presupune modul in care este concentrat mesajul poetic de la emiţător spre receptor si constituie funcţia esentială a artei verbale. Ea nu apare singura: in poezia epică, unde se intrebuinţează formulari la persoana a treia, apare si funcţia referenţială; in poezia lirica, in care enunţurile sunt la persoana intai, apare si funcţia emotivă, iar in poezia liric-adresativa, cu valori retorice, formulate la persoana a doua (oda, epistola, satira), apare si funcţia conativă.In opera dramatică, se exploatează din plin resursele oferite de functiile limbajului, mai ales factorii de perturbare a comunicării, care creează atmosfera specifică, situaţii absurde, quiproquo-uri.

Exista şase funcţii ale limbajului, în care sunt angajaţi factorii comunicării(elementele situatiei de comunicare). Funcţiile limbii corespund situării comunicării lingvistice în perspectiva unuia dintre factorii comunicării: 

·        emitator  - funcţia emotivă·        receptor – funcţia conativă·        mesaj – funcţia poetică ·        cod  - funcţia metalingvistică·        context (sau referent)– funcţia referenţială·        canal de transmitere – funcţia fatică

1.Functia corespunzătoare centrării mesajului pe emiţător este funcţia EMOTIVA, care trădează starea afectivă, sentimentele, valorile morale, capacităţile cognitive şi cultura emiţătorului. Funcţia emotivă a comunicării constă în evidenţierea stării interne a emiţătorului. Aceasta se

referă, cum bine se ştie, la capacitatea pe care o avem, ca emiţători, să marcăm poziţia noastră faţă de informaţia pe care o conţine enunţul nostru.

Ea se se realizează la nivelul emotiv al limbajului prin interjecţii,  exclamaţii, prin lungirea emfatica a sunetelor. Este semnificativ că intonaţia are un rol deosebit de important în exprimarea poziţiei Emiţătorului. Alte procedee: folosirea diminutivelor şi augmentativelor, preferinţa pentru un anumit termen din seria de sinonime aflată la dispoziţia vorbitorului.

2.Funcţia orientată spre receptorul mesajului este cea CONATIVĂ, ce serveşte la incitarea acestuia la acţiune/respectiv la încetarea acţiunii prin ordine, îndemnuri, rugăminţi, interdicţii, etc. Prin acesta functie se urmareste un anumit raspuns de la receptor. Funcţia conativă se concentreaza pe strategia lingvistică a contactării receptorului, bazată pe mărci ale vocativului (la substantive, pronume, numerale şi adjective) şi imperativului (mod verbal personal), de propoziţii imperative, exclamative, afirmative şi negative. Constructia mesajului este la modul imperativ prin excelenţă.

3. Funcţia aferentă mesajului este cea POETICĂ, prin care  limbajul se  orientează spre sine, spre propria organizare. Limbajul poetic pune accentul pe modul cum se spune, cum se vorbeşte, spre deosebire de limbajul ştiinţific, care pune accentul pe ce se spune. Anumite reclame fac apel la acest tip de mesaj, în special reclamele pentru serviciile turistice. Funcţia poetică presupune modul în care este concentrat mesajul poetic de la emiţător spre receptor şi constituie funcţia esenţială a artei verbale. Ea nu apare singura: în poezia epica, unde se întrebuinţeaza formulări la persoana a treia, apare şi funcţia referenţiala; în poezia lirica, în care enunţurile sunt la persoana întâi, apare şi funcţia emotivă, iar în poezia liric-adresativă, cu valori retorice, formulate la persoana a doua (oda, epistola, satira), apare şi functia conativa. În opera dramatica, se exploatează din plin resursele oferite de funcţiile limbajului, mai ales

factorii de perturbare a comunicării, care creează atmosfera specifică.

4.Funcţia corespunzătoare codului este cea METALINGVISTICĂ, ce are în vedere înţelegerea corectă şi completă a mesajului. Ea presupune intervenţii prin care se verifică folosirea şi înţelegerea cuvintelor, a sensului lor, a implicaţiilor colaterale ale semnelor din cod. Este necesar să se atragă atenţia asupra codului utilizat, fie prin gesturi, fie în perifraze explicative (explicaţii de genul glumesc, desigur). Funcţia metalingvistică are în vedere codul in care se exprima interlocutorii, modul în care funcţionarea nivelurilor limbii (morfologic, sintactic, lexico-semantic etc.) favorizează şi facilitează comunicarea. Comicul de situatii se bazeaza din plin pe functia metalingvistică a comunicarii

5.Funcţia limbajului corespunzătoare contextului este cea REFERENŢIALĂ. Aceasta ilustrează modul de folosire a limbajului pentru a exprima o realitate, o interpretare personală, o imagine, o părere sau o idée, aşa cum o percepe emiţătorul. Funcţia referenţială transmite informatii despre lumea reală sau imaginară, trimite la context şi stabileşte referentul.  Ea poate fi denotativă sau cognitivă, având în vedere informarea, contextul lingvistic şi extralingvistic (social, cultural,) al comunicării.

6. Funcţia limbajului corespunzătoare canalului este cea FATICĂ, interacţională. Ea serveşte la stabilirea relaţiei de comunicare şi la cultivarea interesului pentru aceasta până la încheierea mesajului, prin verificarea funcţionării optime a circuitului.  La nivelul contactului social funcţia fatică asigură comunicarea de succes prin amprenta lingvistică degajată.

Majoritatea textelor îndeplinesc mai multe functii, dar hotărâtor pentru includerea într-un stil sau altul, este funcţia dominantă. De pildă:

·        emotiva în memorii, confesiuni, comentarii, interpretări critice 

·       conativă  în ordine, decizii, regulamente, discursuri politice, predici, reclame 

·        poetică în operele literare, dar şi în unele mesaje publicitare

·        metalingvistică în analize gramaticale, în dicţionare, în texte cu caracter didactic 

·        referenţială e dominantă în comunicate oficiale, buletine, chestionare, referate, cronici 

·        fatică în saluturi şi formule de convenienţă, texte de receptare a mesajului telefonic 

Funcţiile limbajului exemple

Emotivã : ‘’În faţa Frumosului,lãmuri el,singurãtatea devine apãsãtoare şi e o searã prea frumoasã,domnule,o searã de basm şi de vis.Asemenea seri se intorc,zice-se,de demult;în taina ,lor le plãcea meşterilor celor vechi sã întruchipeze unele legende sacre, rareori insã penelul celor mai iscusiţi chiar a izbutit sã le redea umbra limpede în toatã albastra-I strãvezime.’’“biata mamă, câte avea!” “…dar ce o fi inchis peste tot , să fie aşa târziu?” “-Nu mă mai iubeşti.....”“Ce noroc ca ma desteptase;mare noroc!”“Ah!zise Pargu lui Pasadia,facandu-si privirea galesa si glasul dulece,ah!”“Ce frumos are sa fie,ce frumos!”“-Da,urma Pirgu,lesinandu-si si mai mult glasul si privirea are sa fie atat de frumos!”“M-a intrebat Roselica,ne zise intorcandu-se,cum nu om asa fim ca mine,fecior de boer,pot sa ma adun cu oameni atat de ordinari?”“Cum o cunosti?intreaba mirat Pargu”

Poeticã:“Să fi fost pentru că omul era aşa de fermecător de trist? Cu putinţă,la dânsul numai ochii spunând atâtea.Cam afundaţi sub bolta sprâncenelor şi de-un albastru rar,privirea lor,nespus de dulce,părea a urmări,înzăbrănită de nostalgie,amintirea unui vis.Ei întinereau straniu această faptură care nici altmintreli nu-ş trăda vârsta,luminau fruntea senină,desăvârşeau înfaţişarea nobilă ce-i întipărea mata paloare a feţi smede si trase,prelungită de o ţăcălie moale ca mătasea porumbului ,a cărei culoare o avea chiar.”“...tăcea acum cu privirea pierdută in gol”“-parcă nu ştiam că nicăieri ca acolo se petrecea mai drăguţ” “M-a intrebat Roselica,ne zise intorcandu-se,cum nu om asa fim ca mine,fecior de boer,pot sa ma adun cu oameni atat de ordinari?”“Legea ar fi trebuit sa prevada puscarie sau balamucul”“Pasadia,privind si judecand cu o neinduplecata asprime tot ce era romanesc,mergea adesea cu inversunare pana la a fi de rea-credinta.”“Eu unul de inteleg ,,ii zise Pirga ,pentru ca si dumneata esti o ruina ,o ruina venerabila,nu insa din cele mai bine pastrate”“iepure si calatorie sprancenata ,ii striga Pargu”“dar rarele placute ale vietii mele”“In fata Frumosului,lamurii el ,singuratatea devine apasatoare si e o seara prea frummoasa domnule”“inchipuire draceasca nesecata”

Conativă:“-Dumneata nici apă la gârlă nu găseşti,bombăni el aşa ca să-l auzim noi,tot eu,tot Pirgu sireacul!”“-Nu te mai laşi, nene,odată de prostii?Până când ?Ce-ţi faci capul ciulama cu atâta citanie,vrei să ajungi în doaga lui Paşadia?Ori crezi că dacă ai să ştii ca el cine la moştenit pe Mahomet sau cum îl chema pe ăl care a scos întâi crucea la Bobotează e mare scofală?Nimic,cu astea te usuci.Adevărata ştiinţă e alta:ştiinţa vieţi de care habar n-ai –aia nu se invaţă din cărţi.”“- Să fi fost prieteni pe atunci,ca pe urmă,i-aş fi spus neted să-şi ia gândul.Îl cunoşteam pe Paşadia după cum ajunsesem a-l cunoaşte şi pe Pantazi,într-unul, cuvântul cel din urmă îl avea un snob feroce,înzăuat în prejudecăţile cele mai copilăreşti ,iar in celălalt se da pe faţă,la trebuinţă,un om de afaceri tot aşa mehenghi ca unchiul cămătar şi contracciu şi un procedurist nu mai puţin de temut ca învăţatul său părinte.”“-Până când,îi răspunde acesta, cu asemenea prejudecăţi trezite, până când?”

“- Nu te mai laşi, nene, odată de prostii? Până când? Ce-ţi faci capul ciulama cu atâta citanie , vrei să ajungi in doaga lui Paşadia ? ““îţi sunt dator cu o explicaţie” “-Mai şezi puţin...ieşim împreună şi mă însoţeşti până acolo” “Vezi,te rog,imi zise el,nu-l lasa pe vecinul dumitale sa se sinucida”“Ma vezi,pesemne,ca sunt ca dumneata”

Fatică:“-…Într-un salon viu luminat,cocoane în malacov,încărcate de scule , boiri cu favoriţi sau cu imperiale,la grumazul cărora scânteie briliantele Nişanului,se apleacă adanc ca să sărute mâna unei bătrâne îmbrăcate în verde ,o bătrână puţintică la trup şi uscăţivă,cu păr cănit morvoviu,cu ochi spălăciti albaştri.Are însă aerul atât de măreţ:ea stă dreaptă,capul îl ţine sus,căutătura-i e semeaţa,vorba răpicată şi poruncitoare.”“-Mersei să-i aduc tatei la cunoştinţă hotărârea mea de a pleca negreşit la oaste ,hotărâre de la care nimic pe lume n-ar fi fost în stare să mă abată.Marele Alexandru Nicolaevici,Cezarul pravoslavnic,trăsese sabia îmotriva vrăjmaşului de moşie, şi din clipa aceea pentru mine,viu sau mort,loc de cinste nu mai putea fi decât acolo unde fâlfâiau steagurile Împărăţiei Sfinte de Răsărit.”“-Hanul dracului,zise Pantazi.Sunt numai aici în Ilfov mai multe ,toate cu istoriile lor fioroase de tâlhari şi de stafii; în ăsta am făcut odată un chef noaptea,la lumină de masalale.”“ -Nu scuipaţi, rânjea el,că-i piere gustul.Ce vreti daca am boală,dambla?”“- cum nu auziti? zise … trâmibiţa răsună, trolorul s-a-nălţat!”“-A! rânji degeaba te păzeşti , de aia nu scapi.Cade când nu te aştepţi, pe drum de seară, cu scârbă in casă, la aşternut.Nu trebuie să se împlinească oare scripturile:”şi se va pogorî in chip de papagal?” “Nu mă mai lăsaţi să îl pup că nu mai înţelege nimic” “Asculta cu atentie si memoreaza,ii sopti Pasadia,cu ocazia sa-ti completezi educatia de acasa”

Referenţială:“Se făcuse cunoscut sub această poreclă unul din edecurile ministerului trebilor din afară,băiat de mare viitor,arătând,ca mulţi alţii din breasla lui, o aplecare deosebită pentru anumite metode dosnice ale unuei şcoli foarte discutate.”“Dar nu mi-a fost cu putinţă.Nici astăzi, după treizeci de ani,dragostea mea pentru dânsa nu s-a stins,depărtarea şi timpul au făcut-o însă mistică:nu pe

Wanda însaşi o mai iubesc,nu făptura ei care,dacă mai e pe lume, e schimbată,ofilită,îmbătrânită,ci amintirea,nespus de duioasă şi de dulce.”“Primisem s-o ajut să-şi revadă câteva “materii” la care se credea mai slabă.Între timp,mai vorbind şi de una-alta,m-a uimit cât de cuminte cap avea,ce sănătos judeca şi limpede.Spunându-i odată ce rar e să găseşti pe cineva care să înveţe ca dânsa numai de plăere,îmi observă că ea învaţă cu plăcere,dar de nevoie, ca să aibă o meserie.”“-Bufon abject, îl mustră paşadia , vezi să nu te trimitem noi la Mărcuţa !” “Se implinise cam un veac de când cel dintâi cu acet nume , la care se adăogase porecla de Măgureanu , după o moşioară de danie domnească , fugind de undeva , de prin părţile turceşti ,ca să scape de ispăşirea unu indoit omor , se aciuase in Valahia si ajunsese armaş mare.” “ -Nu scuipaţi, rânjea el,că-i piere gustul.Ce vreti daca am boală,dambla?”“parfumul gros şi greu se lăsase în urma femeii” “areul de afară era jicalv şi lin”“Sampanie fara muieri,bombani el,nu face doua parale”

Metalingvistică:„Şi noi am fost nebuni după muzică, ne-am războit pentru Rameu1 si pentru Gluck2 şi asemenea celor trei Crai ne-am închinat copilului care avea să fie Mozart3; şi noi am avut o slăbiciune de aventurieri: Neuhof4, Bonneval5, Cantacuzen6, Tarakhanova7, ducesa de Kingston8, cavalerul d’Eon9, Zanovici10, Trenck11.”

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11