Funcţia şi obiectul ironiei în cele trei poezii din ciclul "Tablouri biblice (Versuri de abecedar)", de Tudor ArgheziTextele lui Arghezi pot fi citite în două chei. Ambele includ o componentă ironică.În primul rând, le putem citi ca pe o ironie fină la adresa textului biblic. Prin urmare, în această variantă, obiectul ironiei este chiar Biblia. Sigur, este o ironie tandră, pentru că Adam şi Eva sunt transformaţi în nişte copii năzdrăvani, iar Dumnezeu devine un tată sever. Funcţia ironiei nu este de a arunca o blasfemie, ci de a aduce, prin umorul conţinut, mesajul biblic mai la îndemâna cititorului de orice vârstă, de a-l face mai familiar, mai uşor de receptat.În al doilea rând, le putem citi ca pe o ironie tandră la adresa copiilor neastâmpăraţi. Prin urmare, în această variantă, obiectul ironiei sunt copiii năzdrăvani. Ei sunt ipostaziaţi în Adam şi Eva. Copilăria este vârsta fericirii şi a inconştienţei, la fel ca a primilor oameni. Tatăl este un Dumnezeu atoateştiutor şi atotputernic. Funcţia ironiei, în această lectură, este moralizatoare. Copiii sunt mustraţi cu blândeţe şi învăţaţi ce e bine şi ce e rău.Arghezi resuseste sa dezvolte literatura pentru copii, sa foloseasca o variatie de mijloace artistice pentru a o face cat mai complexa si mai cuprinzatoare. Importanta lui Tudor Arghezi in literatura romana este inestimabila, intrega sa opera cupranzand o varietate de teme si dezvoltand numeroare motive.-Tudor Arghezi mai contribuie si la dezvoltarea literaturii pentru copii,temele sale cu tenta religioasa sunt printre cele mai disputate.

1)Prima cerinta-(prezentarea modului cum au fost creati Adam si Eva)- Motivul crearii omului, motiv prezentat in poezie, este lipsit de profunzimea tainei. Arghezi isi imagineaza scopul acestei lucrari a divinitatii ca eliberarea de o apasatoare monotonie a singuratatii: „urandu-i-se singur in stihii,/a  vrut si Dumnezeu sa aiba-n cer copii”. Ofensat, autorul mentioneaza ca omul ar fii putut fi creat din „borangic, argint sau promoroaca,”, insa el a fost creat din „cu praf si nitelus scuipat”, acesta fiind si motivul pentru care Adam a iesit „trandav si naravas”-Divinitatea este inchipuita ca o fiinta omeneasca,fiinta care se plictiseste si care din materia creata anterior, creeaza omul. Adam, primul om, nu poate fi insa descris cu minutiuozitate de catre autor deoarece, „nici o poza nu ne-nvata/Cum ar fi fost omul dintai la fata.” Aici autorul da libertate imaginatiei, a gandurilor.. Din costa lui Adam este facuta Eva. Poetul nu insista in a descrie aceasta „zamislire” a Evei. Primii oameni sunt inchipuiti de Arghezi ca niste copii surpinsi intr-un moment de joaca: „s-au luat de maini si-au cutreierat/gradina toata-n lung si-n lat.” In acesta secventa se surpinde intr-un mod exceptional nevinovatia, curatia, frumusetea primilor oameni. Erau precum copii liberi, ce „sovaiau” prin gradina. Intreaga poezie este vazuta ca o armonie a creatiei, un tablou ce infatiseaza pe Adam si Eva in gradina raiului. Acest act al creatiei este surprins de poet ca o joaca, in care omul creat de Dumnezeu isi atribuie acesta taina a facerii si profita de minunatiile raiului.

2)A doua cerinta-(descrierea traiului fericit pe care prima pereche il duce in Rai)-Acea pereche de oameni apare la Arghezi in ipostaza unui cuplu de copii de scoala.In aceste conditii, raiul este, evident, locul pe care si-l doresc toti copiii:un loc unde nu te bate nimeni la cap:”nimic,nici tati,nici mame,nici dadace,nici profesoara rea ca o ragace,nici dascalul cu zgarci in beregata care sa sacaie baiatul si pe fata”,locul unde nu trebuie nici sa te culci devreme,nici sa te scoli cu noaptea-n cap,ca sa nu intarzii la scoala,locul unde baietii nu sunt obligati sa-si invete lectiile si nici fetitele sa se pieptene”nici culca-te devreme,nici te scoala,nu era cine tine socoteala”. Raiul pentru copii este jocul, gluma si cataratul in copaci dupa poame,elemente care dau o conotatie ludica acestui loc:”totul era de gluma si de joaca,si asteptai doar pomii sa se coaca”

3)A treia cerinta-(relevarea consecintelor incalcarii cuvantului divin)-Poetul face o remarca la atotprezenta Divinitatii “credeau ca Domnul e culcat”.Intr-o exprimare simpla se dezvaluie de fapt tainica atotprezenta a lui Dumnezeu care vegheaza neincetat: “Nu se asteptau ca Domnul vede tot/ ca ochiul lui deschis, intr-adevar,/ si departarile le vede in raspar”. Incalcarea poruncii duce bineinteles la pedeapsa. “Nici nu-nghitisera o-mbucatura/ C-au fost si prinsi cu ea in gura,” aceste versuri prezinta caderea lor in pacatul neascultarii. Omul isi dovedeste lacomia sa pentru tot, chiar daca Dumnezeu le-a pus a dispozitie toata frumusetea si bunatatea, descrise in poezia „Adam si Eva”.-Poetul face ideea poetica a divinitatii usor de perceput prin faptul ca foloseste o exprimare simpla, populara. Dumnezeu, vazut, „venind in rotogoale” este pus sub aspectul unei prezente imediate, deoarece, el „si departarile le vede in raspar”. Poezia nu dezvaluie alte amanunte despre felul in care primii oameni cad in pacat, se infrupteaza la indemnul sarpelui sa guste din pomul interzis.Mancand din pom au incalcat porunca lui Dumnezeu.Adam a invinovatit-o pe Eva, iar Eva pe sarpe. Aceasta neasumare a responsabilitatii apare in poezie ca o dovada a neintelegerii puterii dumnezeiesti. Dumnezeu este atotvazator si atotstiutor,dar aceste lucruri nu sunt cunoscute si intelese de oameni.

-Minciuna este cea care decide pedeapsa caci: „Dumnezeu loveste-ntotdeauna/ mai tare decat faptele minciuna-Pedeapsa este de fapt o consecinta, o urmare a neascultarii. „Din Raiul dulce si din tihna buna/ Domnul i-a dat afara, in furtuna

4)A patra cerinta-(explicarea rolului mijloacelor artistice-mai trebuie completata)-“Dar ce-i veni-ntr-o zi lui DumnezeuCa se-arata incins in curcubeu..."Pentru a-i da proportii monumentale, poetul foloseste aici o dubla figura de stil. "incins in curcubeu" este in acelasi timp  metafora si  hiperbola, sugerand nu doar maretia, ci si stralucirea orbitoare a Creatorului.-In "Adam si Eva", Dumnezeu nu apare ca imagine, ci prin actele sale. El creeaza primul om, pe Adam, "cu praf si nitelus scuipat", dar “la nimerit din pricina aluatului,gresit” ne spune poetul, l face “cam somnoros si cam trandav si naravas” si “parca si zbanghiu". Avem aici un Dumnezeu mai uman, care sufera de singuratate si este, asemeni omului, failibil.De aceea si lipseste imaginea lui monumentala.Dincoace,in "Porunca", Dumnezeu apare in splendoarea stralucirii si maretiei sale, avand ca atribut atotputernicia:”el dete-ntaile porunci,anume ce-I iertat si nu e sa mananci,din pomul asta Evo si Adame,sa nu v-atingeti nicidecum de poame,de unde nu,cunoasteti ca v-asteapta pedeapsa mea cea crancena si dreapta”- Atentia lui Arghezi pentru scrierile cu subiect religios se observa cu usurinta in intreaga sa creatie. Limbajul , expresia poetica este in acesta poezie una simpla, ce arata alegerea scriitorului pentru literatura celor mici,astfel formularile sunt mai pline de haz,de umor

Tablouri biblice (Versuri de Abecedar) de Tudor Arghezi cuprinde o grupare de cinci poezii: Adam şi Eva, Paradisul, Porunca, Păcatul, Pedeapsa. Ele s-au publicat în august 1944 în Revista Fundaţiilor Regale.Inspirându-se din Vechiul Testament, Tudor Arghezi oferă cititorului în ciclul de poezii Tablouri biblice (Versuri de Abecedar) o viziune personală, necanonică, a modului cum Dumnezeu i-a conceput pe primii oameni: Adam şi Eva. Păstrând coordonatele textului biblic, autorul construieşte un univers diferit, marcat de puternice accente ludice.În poezia Adam şi Eva, Arghezi îşi imaginează cum Dumnezeu, pentru a-şi alunga singurătatea, îl iveşte pe Adam din praf şi niţeluş scuipat. Plămada, întâiul fiul al Domnului, nu iese cum ar fi trebuit din pricina aluatului. Plictisul Creatorului se curmă în clipa când o zămisleşte şi pe Eva dintr-un os rupt din coasta lui Adam.