De-a lungul timpului,epistemologia sau teoria cunoasterii stiintifice si-a extins centrul de preocupari devenind la ora actuala o parte/componenta importanta a filosofiei

De-a lungul timpului,epistemologia sau teoria cunoasterii stiintifice si-a extins centrul de preocupari devenind la ora actuala o parte/componenta importanta a filosofiei.In cadrul cunoasterii stiintifice se disting doua mari ramuri de o importanta deosebita si anume stiintele naturii si stiintele sociale,subiecte de mare anvergura atat pentru filosofi cat si pentru oamenii de stiinta.

Inca de la inceput,stiintele sociale au aparut ca disociindu-se de stiintele naturii,insa comparatia cu acestea din urma le-a urmarit in intreaga lor dezvoltare.Fred Daugustino , filosof englez, cercettor n filosofie la Universitatea Nationala australiana si profesor de filosofie, decan asociat de Arte, eful colii de tiine sociale, i membru al Consiliului de Universitate la Universitatea din New England din 1984-2004, actual profesor de stiinte umaniste, propune in Epistemologia stiintelor sociale un interesant punct de vedere cu privire la distinctia dintre cele doua ramuri ale cunoasterii. Problematica textului vizeaza cu precadere diferentele celor doua stiinte in ceea ce priveste domeniul de studiu-lumea sociala vs fenomenele naturii- tehnicile diferite ca gen dar si orientarile epistemologice distincte ale acestora.

In prezent,comparatia intre cele doua stiinte este corelata cu dezbaterile pe tema naturalismului si antinaturalismului. Naturalismul este o conceptie filosofica ce presupune utilizarea metodelor stiintelor naturii in studierea societatii. Naturalismul epistemologic speculeaza ideea ca stiintele sociale trebuie sa preia sau sa imite metodele stiintelor naturii. La polul opus, se situeaza antinaturalismul,conceptie filosofica ce respinge ideea modelarii conditiei epistemice a stiintelor sociale dupa cea a stiintelor naturii. Autorul textului observa ironia faptului ca dupa aparitia operei lui Thomas Kuhn,protestul impotriva verificationismului din partea antinaturalistilor nu mai are o insemnatate atat de profunda.

In Epistemologia stiintelor sociale,Fred DAugustino propune spre atentie trei principale motive cu privire la sustinerea naturalismului sau alternativa ei, trasarea unei epistemologii distincte pentru stiintele sociale.Asadar,primul criteriu este reprezentat de reflexivitatea stiintelor sociale in raport obiectele lor de studiu. Acesta este de parere ca oamenii-in acest caz,obiectele de studiu- sunt indirect influentati de rezultatele investigatiilor sociale,ceea ce duce la anularea/infirmarea acestora.

Pentru a-si exemplifica ideea, autorul aduce in discutie exemplul lui Alfred Schutz, cel al caracterului preinterpretat al realitatii sociale. Filosoful Schutz opina ca modul in care oamenii de stiinta inteleg realitatea sociala depinde de modul in care aceasta este inteleasa de subiectii cercetarilor lor,acest fenomen fiind pus in legatura cu acele predictii reflexive,adica profetii care se auto-confirma sau auto-distrug. [Este vorba despre atitudinea obiectivista pe care si-au asumat-o stiintele sociale,insistand asupra obiectivitatii descrierii faptelor si explicarii lor prin legi care sa faca inteligibila desfasurarea fenomenelor sociale. Tratarea faptelor sociale ca realitati independente de subiectivitatea actorilor sociali presupune ca doar analiza factorilor obiectivi poate sa conduca la intelegerea interactiunilor care determina schimbarea societatii.]

Inainte de a fi un obiect de cunoscut,societatea este pentru fiecare dintre noi o realitate traita,iar inainte de a fi cercetator, omul de stiinta este un membru obisnuit al unei societati.Pentru Schutz,realitatea sociala este inteleasa ca lume a vietii cotidiene,experimentata de actori obisnuiti,ca lume a semnificatiilor,comuna tuturor. Chiar explicatia stiintifica presupune o intelegere in prealabila care ne face sa cautam,dincolo de faptele sociale,sensul si semnificatia lor. Fiecare om este implicat in interpretarea fenomenelor sociale, interpretarea este de fapt un comportament social.Odata cu familiarizarea actorilor sociali cu ideile stiintelor sociale se modifica comportamentele si atitudinile oamenilor,iar ideile nu mai concorda cu realitatea,asadar intervine influenta indirecta despre care vorbeste Fred DAgostino.

Concluzia deprinsa definitiveaza deosebirea intre stiintele sociale si cele naturale: daca in stiintele naturale nu exista o corespondenta intre observator si fenomenul observat,in stiintele sociale exista interactiune intre cercetatori si subiectii cercetarilor lor.

Cel de-al doilea argument adus de autorul textului este dat de complexitatea fenomenelor sociale, asupra carora nu se pot efectua manipulari experimentale controlate,iar aici autorul textului aminteste de stilul galilean, care implica abstractizarea,idealizarea, si de asemenea, de identificarea unor mecanisme fundamentale. De aici,rezulta ca acea complexitate despre care vorbeste DAgostino reprezinta de fapt rezultatul interactiunilor mecanismelor. In sprijinul acestui argument,DAgostino mentioneaza ca filosoful John Stuart Mill a distins barierele impuse de complexitatea fenomenelor sociale ce preveneau dobandirea unui caracter predictiv al stiintelor sociale. Pe de alta parte,un alt filosof mentionat de autor, F A Hayek, este de parere ca incercarea aceasta a utilizarii cercetarilor stiintifice in domeniul socialului ar trebui sa reprezinte un avertisment pentru cercetatorii fenomenelor sociale de a renunta la ideea de a dezvolta o stiinta care sa poata anticipa comportamentul uman si interactiunile sociale, si sa se concentreze asupra identificarii modelelor si a altor structuri de ordine. Concluzia care reiese din acest al doilea argument marcheaza inca o deosebire in ceea ce priveste domeniul stiintelor naturii si cel al stiintelor sociale. Altfel spus,daca in stiintele sociale nu se pot elabora teorii cu privire la prezicerea comportamentului uman si a interactiunilor sociale pe baza tehnicilor galileene si asta datorita complexitatii fenomenelor sociale, in stiintele naturii se pot efectua aceste manipulari,iar rezultatele lor sunt acele teorii cu caracter predictiv.

Cel din urma criteriu face referire la contestabilitatea conceptelor teoretice ale stiintelor sociale. In sprijinul afirmatiei sale,Fred DAgostino ilustreaza conceptia filosofului scotian Walter Bryce Gallie, conform careia contestabilitatea conceptelor are loc deoarece acestea-conceptele- sunt mai degraba evaluative decat descriptive,iar criteriile pentru aplicarea lor sunt multiple,de aceea este necesara aplicarea unor judecati de valoare.

Judecatile de valoare si cele de existenta sunt concepte filosofice utilizate de unii autori pentru a face delimitarea intre atitudinea stiintifica si cea filosofica.Astfel, judecatile de existenta sunt cele care exprima fapte date sau raporturi intre fapte date si au caracter obiectiv, fiind specifice stiintelor naturii, pe cand judecatile de valoare au ca obiect sa spuna nu ceea ce sunt lucrurile, ci ceea ce ele valoreaza in raport cu un subiect constient,prin urmare dobandesc un caracter subiectiv, si sunt proprii stiintelor sociale.Caracterul evaluativ al conceptelor stiintelor sociale este dat de dependenta de conceptele evaluative ale agentilor sociali obisnuiti.___

Intrucat in stiintele naturale exista concepte cheie ale caror semnificatii nu pot fi contestate dar in stiintele sociale, concepte precum putere sau rationalitate pot fi contestate prin insasi natura lor, se constata inca o data diferenta intre cele doua stiinte,iar cei trei factori prezentati mai sus- reflexivitatea, complexitatea si contestabilitatea- intaresc necesitatea adoptarii unei epistemologii distincte pentru stiintele sociale.

Pe langa domeniul de studiu si tehnicile celor doua stiinte,diferite sunt si orientarile epistemologice. Daca pentru stiintele naturale, orientarea epistemologica este una tehnica,ce se rezuma la prezicerea si controlarea fenomenelor naturale, orientarea epistemologica a stiintelor sociale este-autorul reliefand punctul de vedere al filosofului Habermas- practica, accentul fiind pus pe intelegere,sau critica, privind eliberarea.De aici rezulta faptul ca scopul stiintelor sociale trebuie sa se orienteze spre intelegerea sau interpretarea fenomenelor sociale si nu spre dezvoltarea de teorii capabile sa ofere predictii/teorii predictive ale acestora.In continuare, Fred DAgostino invoca distinctia filosofului Cliford Geertz intre descrierea saraca thin-specifica explicatiei, si descrierea bogata,thick- proprie intelegerii.

Asadar,atunci cand o actiune este descrisa in vocabularul behaviorist al miscarilor corporale,acesteia ii corespunde o descriere saraca-spre exemplu:perpelirea la foc a unor bucati de carne, in timp ce, daca aceeasi actiune este descrisa in vocabularul membrilor unei comunitati,atunci ii corespunde o descriere bogata,deoarece membrii comunitatii sunt capabil sa ii inteleaga semnificatia-astfel,acelasi exemplu ar arata: a gati,sau a aduce ofrande zeilor.

Din punctul de vedere al lui Geertz,descrierile bogate sunt interpretari proprii indigenului,iar prin ele se inteleg mai bine activitatile umane.Descrierile bogate nu se pot lovi de fenomenele de reflexivitate,complexitate si contestabilitate.

In stiintele sociale,interpretarea este considerata notiunea cheie a antinaturalismului,care sustine ca metoda stiintelor sociale este diferita de cea a stiintelor naturale. Expresia cea mai cunoscuta a acestei disocieri o constituie opozitia dintre explicatie[Erklaren] ,metoda proprie stiintelor naturale,si intelegere[Verstehen], metoda stiintelor sociale ,formulata pentru prima oara de filosoful german J. Droysen.

Verstehen se refera la intelegerea sensului actiunii din punctul de vedere al actorului,cu alte cuvinte a te pune in locul celuilalt pentru a intelege lucrurile din perspectiva lor,iar adoptarea acestei pozitii de cercetare necesita tratarea actorului ca subiect,mai degraba decat un obiect al observatiilor.Indivizii isi creeaza propria lor lume/realitate prin organizarea propriei lor intelegeri a acesteia si oferindu-i semnificatie.A face cercetari pe actori fara a lua in considerare semnificatiile pe care ei le atribuie actiunilor lor,inseamna de fapt a-i trata ca pe obiecte.

Fred DAgostino afirma ca pentru contemporani,intelegerea este reprezentata de proiectul hermeneuticii a lui Hans Georg Gadamer.In filosofie,hermeneutica reprezinta metodologia interpretarii si intelegerii unor texte.

Exista insa autori care diferentiaza doua tipuri de hermeneutica, denumite hermeneutica recuperarii si hermeneutica suspiciunii.Autorul textului scoate in relief conceptia lui M.T.Gibbons,care defineste primul tip ca fiind o incercare de a recupera modul fundamental din punct de vedere social in care agentii sociali obisnuiti se inteleg pe ei insisi.Al doilea tip de hermeneutica incearca sa patrunda dincolo de modul in care agentii sociali se inteleg pe ei insisi pentru a dezvalui adevaratul inteles al practicilor sociale si politice. Hermeneutica recuperarii abordeaza o reconstituire a ceea ce agentii au consacrat ca fiind realitatea vietii lor sociale,pe asta bazandu-se in fond demersul antropologic. Scopul hermeneuticii suspiciunii se inspira din conceptiile celor trei maestri ai suspiciunii-Nietzsche,Marx si Freud,conform carora exista posibilitatea ca agentii sociali sa nu identifice intr-un mod corespunzator propriile dorinte sau interese,prin urmare,interpretarea de sine a actorilor trebuie ea insasi interpretata critic,in loc sa fie luata de cercetator drept baza a intelegerii sale.

Fred DAgostino observa cu ironie ca intuitiile lui Adam Smith si Karl Popper conform carora agentii sociali nu pot percepe pe deplin realitatea sociala numai din modul in care se inteleg pe ei insisi.

Hermeneutica recuperarii presupune existenta unui acord de principiu intre cercetatorii sociali si subiectii cercetati de ei cu privire la motivatii,dorinte etc. Autorul aminteste aici de Principiul Bunavointei a lui Donald Davidson.Activitatile cercetatorilor sociali vor ramane un mister in masura in care este adoptata sau nu aceasta presupozitie.

Exista controverse cu privire la criteriile de adecvare interpretativa a atitudinilor religioase sau filosofice ale celor interpretati,iar enunturile care exprima aceste atitudini pot fi considerate metaforice sau simbolice. Insa aspectul cu adevarat important il reprezinta caracterul holist al proiectului interpretativ,holismul fiind concepia care afirm ireductibilitatea ntregului la suma prilor sale si indeterminabilitatea traducerii.?

Fred DAgostino ilustreaza conceptia lui Quine si anume modul in care este inteles un anumit obiect supus interpretarii este determinat de un numar foarte mare de considerente.Interpretarea unui obiect dat se poate realiza in mai multe moduri diferite insa corecte in raport cu sistemul in care este inclus,chiar daca se recurge la anumite modificari.

In hermeneutica recuperarii,importante sunt si ideea de echilibru reflectiv a lui John Rawls,asemanator reflectiei lui Quine cu privire la modificarea unor parti ale unui sistem mai mare in scopul armonizarii sale cu alte elemente potentiale,cat si ideea de atitudine interpretativa a lui Ronald Dworkin,care sustine ca prin interpretare sa facem un obiect cat mai bun cu putinta,considerandu-l ilustrarea vreunei presupuse initiative.

Ideile prezentate denota faptul ca interpretarea nu este lipsita de un anume gen de relativism, si totodata face evidenta distinctia exagerata dintre hermeneutica recuperarii si cea a suspiciunii.Pentru exemplificare,autorul propune doua situatii: daca atitudinile agentilor sunt considerate exprimari simbolice,atunci interpretarea include corectarea modului in care agentii se inteleg pe sine;daca actiunile agentilor sunt interpretate veridic,atunci hermeneutica suspiciunii nu mai poate pretinde o validitate obiectiva a rezultatelor.

Cu toate acestea,delimitarea dintre hermeneutica recuperarii si hermeneutica suspiciunii se bazeaza pe principiul interpretarii binevoitoare, iar interpretul si cel interpretat au atitudini comune,pe cand in hermeneutica suspiciunii fie interpretul ocupa o pozitie privilegiata fata de cel interpretat(iar aici autorul da exemple din marxism-pozitia partidului de avangarda sau poate a proletariatului;in freudism-pozitia analistului),fie ambii au un anumit gen de intelegere superioara.

Fred DAgostino afirma ca in lucrarea filosofului Habermas,intelegerea superioara apare sub forma notiunii de actiune comunicationala,care contine testarea pretentiilor validitatii actelor de interpretare,si doar acele pretentii care trec testul ofera puncte de sprijin pentru analiza critica a opiniilor oamenilor.In teoria sa,Habermas are ca scop construirea unei conceptii generale asupra interpretarii,referintei,semnificatiei,adevarului sau validitatii care sa priveasca in acelasi timp atat ratiunea teoretica,cat si diferitele forme ale ratiunii practice.

Mai departe,Fred DAgostino opineaza ca existenta unei pozitii privilegiate a interpretului intra in contractie cu conceptul de genealogie a lui Michel Focault,care nu doar neaga existenta pozitiei privilegiate , ci in plus,pretinde sa ofere o explicatie necesitatilor care modeleaza ideile si practicile oamenilor.

Autorul textului sustine ca desi interpretarea este foarte importanta pentru cei ce sustin antinaturalismul stiintelor sociale,ea nu separa activitatile cercetatorilor sociali de cele ale cercetatorilor naturii. Fred DAgostino constata ironia ca multe din temele interpretivistilor si antinaturalistilor deriva din opera lui Thomas Kuhn si altor asemeni lui. Fred DAgostino este de parere ca ar exista o punte de legatura intre cercetatorii sociali ce cauta sa interpreteze atitudinile si actiunile oamenilor si cercetatorii stiintelor naturale ,care incearca o interpretare a fenomenelor naturii accesibila intelegerii oamenilor. Fred DAgostino considera ca antinaturalistii se bazeaza in fond pe constrangerile holiste,spre deosebire de fundamentul de nezdruncinat al empirismului si rationalismului.Tot antinaturalistii pot sa descopere ca nu exista acea pozitie privilegiata-iar autorul da exemplu pe Richard Rorty-care daca ar fi adoptata ar oferi perspectiva ochiului lui Dumnezeua lui Hillary Putnam asupra lumii naturale.

Concluzia la care ajunge autorul este una a dublei ironii in ceea ce priveste epistemologia stiintelor sociale,si aceea ca, in incercarea de a oferi o explicatie diferita in ceea ce priveste activitatile cercetatorilor din domeniul socialului , filosofii nu au facut decat sa schimbe orientarea epistemologiei generale,care anuleaza delimitarea de la care plecasera- aceea dintre epistemologia orientata a stiintelor tari hard, si epistemologia interpretativa a stiintelor slabe-soft.