Fratii Karamazov FEODOR MIHAILOVICI DOSTOIEVSKI, romancier, povestitor şi jurnalist, a intrat în istoria literaturii ruse cu o operă de un calibru neobişnuit. Scrierile sale, pe măsura apariţiei, l-au surprins, l-au tulburat şi l-au solicitat pe cititor, neputînd fi receptate cu indiferenţă. Scriitor cu un destin personal şi literar dureros şi fascinant, el a cunoscut aclama-rea şi acuza, veneraţia şi repudierea, toate ducînd în final la inegalabila lui faimă, arta sa determinînd în mod hotârîtor evoluţia romanului modern. Se naşte în 1821 la Moscova, urmează cursurile şcolii militare de ofiţeri de geniu, dar după absolvire se dedică în totalitate scrisului. în 1846 debutează cu Oameni sărmani, povestire urmată de alte romane şi povestiri din viaţa peters-burghezâ. Condamnat la moarte în 1849 pentru vina de a fi luat parte la întîlnirile unor intelectuali radicali, sentinţa îi este apoi comutată la muncă silnică şi deportare în Siberia, experienţele acelor ani aflîndu-şi expresia artistică în Amintiri din Casa morţilor (186l-62). Eliberat în 1854, se căsătoreşte, călătoreşte în Europa şi înfiinţează împreună cu fratele său Mihail revista "Epoha", în care apar în foileton însemnări din subterană. Primul său roman important, Crimă şi pedeapsă, vede lumina tiparului în 1866. în anul următor se recăsătoreşte, aflîndu-şi fericirea conjugală alături de Arma Smitkina. Urmează celelalte romane: Idiotul (1868-69), Demonii (187l-72), iar între 1879-80, ultima sa scriere, considerată şi capodopera creaţiei sale, Fraţii Karamazov. Moare în 1881 la Sankt Petersburg.

Acțiunea romanului are în centru pe cei trei frați care au fiecare o predispoziție patologică pentru patimă. În sens metaforic se poate spune că frații alcătuiesc oarecum cele 3 ipostaze fundamentale ale omului. Dmitri, cel mai în vârstă, e un exponent al senzualismului și al trupului. Ivan, reprezintă intelectul, rațiunea.Interesant este revolta aparent atee a lui Ivan: el nu neagă existența lui Dumnezeu, ci nu poate accepta lumea așa cum a fost creată de Dumnezeu. Alexei ("Aleoșa"),personajul protagonist, e simbol al trăirii spirituale și al apropierii de Dumnezeu. Toți trei frații sunt în conflict cu tatăl lor Feodor Pavlovici Karamazov care reprezintă tipologia omului depravat ce duce o viață amorală și desfrânată. Smerdeakov, presupus al patrulea frate, fiu nelegitim, îl slujește pe tatăl lui, Feodor Pavlovici, evoluția sa este de asemenea interesantă.Dmitri ajunge din cauza unei datorii în conflict cu tatăl, având nevoie de bani pentru a se căsători cu Grușenka, un personaj care pare a fi în începutul romanului doar o tipologie("vampa"), dar se dovedește pe parcurs a fi mult mai complex, vădind trăiri și sentimente care reprezintă tema analizei psihologice abisale pe care o propune Dostoievski nu numai în acest caz, ci pentru toate personajele.Dmitri jură să-și omoare tatăl, care refuză să-i dea banii necesari, ajungând chiar în situația de a-l ataca fizic.

Fraţii Karamazov e un roman pe care-l citeşti pe nerăsuflate. Este considerat  cel mai

bun roman a lui Dostoievski. Acesta dorea să scrie şi un al doilea volum, o continuare a

acestuia, care să-l aibă ca personaj principal pe Aleksei Karamazov, dar din păcate, a

fost răpus de moarte înainte de a-şi duce această dorinţă la bun sfârşit.     Continuarea

e oarecum prevestită şi în acest volum cu privire la unele personaje despre care

autorul se limitează a ne spune că o să ne povestească mai încolo.

Romanul prezintă viaţa unei familii ruseşti din localitatea Skotoprogonievsk. Capul

familiei, Fiodor Pavlovici Karamazov a fost căsătorit de două ori, în ambele cazuri

mânat de interesul material.Prima soţie – Adelaida Ivanovna Miusova – provine dintr-o

familie de boieri, iar din cauză că familia ei se împotriveşte căsătoriei cu Fiodor

Pavlovici acesta se hotărăşte să o răpească. După o căsnicie măcinata de certuri şi

bătăi, se hotărăşte să-şi părăsească soţul şi copilul – Dimitri Karamazov – şi fuge

cu „un amărât de învăţător sărac”. La scurt timp îşi va găsi sfârşitul. Copilul este lăsat

în grija slugei credincioase Grigori şi uitat de tată, apoi este luat de unchiul său Piotr

Alexandrovici Miusov. Miusov îl încredinţează la rândul lui, spre creştere, „unei

cucoane din Moscova, şi ea tot mătuşă de-a doua”. La moartea mătuşii e luat de una

dintre fiicele acesteia. Tânărul Dimitri nu îşi termină studiile şi îmbrăţişează cariera

militară. Ajuns ofiţer îşi pierde gradul în urma unui duel, „ca mai apoi să-şi recapete

iarăşi gradul şi să se ţină noapte de noapte de chefuri, risipind banii în dreapta şi-n

stânga.”Fiodor Pavlovici se căsătoreşte apoi cu Sofia Ivanovna, care-i dăruieşte alţi doi

feciori: pe Ivan şi pe Aleksei. După moartea soţiei şi aceşti doi copii vor fi lăsaţi în grija

credinciosului Grigori. Dar generăleasa care o crescuse şi pe răposata lor mama îi va

lua în grija ei. La moartea generălesei cei doi copii primesc o moştenire de o mie de

ruble fiecare. Copiii vor rămâne atunci sub protecţia principalului moştenitor al

răposatei, Efim Petrovici Polenov.Cel mai mare dintre aceşti doi fraţi, Ivan, urmează

studiile universitare şi creează oarecare vâlvă prin articolele pe care le publică în

gazete, ajungând să fie bine primit în cercurile intelectuale. Fratele mai mic, Alioşa,

nutreşte încă din pruncie dragoste de oameni, motiv pentru care abandonează şcoala

pentru a îmbrăca rasa monahală.Un al partulea presupus fiu i se mai naşte lui Fiodor

Pavlovici – Smerdiakov. Acesta fusese conceput în urma unui pariu frivol a lui Pavlovici

cu prietenii lui. Mama lui moare la naştere, iar băiatul va rămâne de asemenea în grija

lui Grigori care-l creşte ca pe propriul copil. Smerdiakov nu va păstra nicio urmă de

recunoştinţă pentru binele pe care i-l face Grigori şi soţia acestuia Marfa Ignatievna.

Cu o sănătate precară, măcinat adeseori de crize de epilepsie, copilul se simte atras şi

îmbrăţisează ideile ateului Ivan pe care nu le înţelege însă decât în mod superfcial. El

este considerat de majoritatea oamenilor drept un semidoct sau sfertodoct cum se

exprimă la un moment dat unul dintre personajele romanului.Dorind să îşi încheie

socoteliile legate de moştenirea rămasă de la mama lui, Dimitri Karamazov încearcă

prin intermediul stareţului Zosima, o împăcare cu avarul său tată. Dar departe de a

duce la o înţelegere, această întâlnire va reliefa caracterul superficial şi ignoranţa lui

Fiodor Pavlovici şi aduce în prim plan lupta celor doi- tată şi fiu – pentru Gruşenka,

femeie pentru care fiul Dimiri, îşi părăseşte logodnica – pe Katernina Ivanovna – ; şi pe

care tatăl o ademeneşte cu suma de trei mii de ruble, sumă pe care Dimitri se simte

îndreptăţit să o mai primească din moştenirea mamei.Femeia iubită, Gruşenka, devine

o obsesie pentru tânărul Mitea. Într-o seară, chinuit din cauza banilor care-i fuseseră

încredinţaţi spre a fi trimişi la Moscova,  de Katerina Ivanovna, şi pe care-i risipise pe

un chiolhan cu Gruşenka, tânărul Mitea îl snopeşte în bătaie pe tatăl său.

Primul volum se încheie cu moartea stareţului Zosima, duhovnicul lui Aleksei, iar cel

de-al doilea volum începe cu înmormântarea stareţului.