francmasoneria este un ordin iniţiatic tradiţional şi universal fondat pe fraternitate

9
Francmasoneria este un ordin iniţiatic tradiţional şi universal fondat pe Fraternitate. Ea constituie o alianţă de oameni liberi şi de bune moravuri, de toate rasele, de toate naţionalităţile şi aparţinând tuturor religiilor. Francmasoneria are drept scop perfecţionarea Umanităţii. În acest sens, francmasonii se recunosc Fraţi şi îşi datorează ajutor şi asistenţă, chiar în situaţiile de pericol din viaţă. Ei trebuie să acorde ajutor oricărei persoane aflate în pericol. În căutarea constantă a adevărului şi a justiţiei, Francmasonii nu acceptă nici un obstacol şi nu îşi stabilesc nicio limită. Ei respectă gândirea celuilalt şi libera lui exprimare, caută concilierea contradicţiilor şi vor să unească oamenii prin intermediul unei etici universale şi prin respectarea personalităţii fiecăruia. Francmasonii consideră munca drept o datorie şi un drept. Ei trebuie să respecte legile şi autoritatea legitimă a ţării în care trăiesc şi unde se reunesc liber. Sunt cetăţeni educaţi şi disciplinaţi şi se conformează imperativelor conştiinţei lor. În practicarea Artei, francmasonii urmăresc respectarea regulilor tradiţionale şi a cutumelor Ordinului. Francmasonii, în căutarea comună al aceluiaşi ideal se recunosc între ei prin cuvinte, semne şi atingeri pe care şi le comunică în mod tradiţional în Lojă, în cadrul ceremoniilor iniţiatice. Aceste cuvinte, semne şi atingeri, la fel ca şi riturile şi simblourile, fac obiectul unui secret inviolabil şi nu pot fi comunicate niciunei persoane care nu are calitatea de a le cunoaşte. Fiecare francmason este liber să-şi declare sau să nu apartenenţa sa la ordinul masonic, dar nu o poate dezvălui pe cea a unui Frate. Francmasonii se asociază între ei pentru a constituii (conform tradiţiei masonice) colectivităţi care iau denumirea de Loji. Orice Lojă este guvernată conform deciziilor luate de Majoritatea Maeştrilor Masoni, reuniţi în Ţinuta Obligatorie, dar ea nu poate să se îndepărteze de principiile generale ale Francmasoneriei, nici de legile Obedienţei căreia îi aparţine. Lojile se grupează în Mari Loji, păstrătoare ale Tradiţiei, care îşi exercită autoritatea suverană, exclusivă şi fără părtinire asupra celor trei mari grade ale Francmasoneriei Simbolice: Ucenic, Companion (Calfă) şi Maestru Mason. Marile Loji se guvernează conform principiilor tradiţionale ale Ordinului Universal, propriilor lor constituţii şi legilor care şi le-au dat regulat. Ele respectă suveranitatea şi independenţa altor Obedienţe şi interzic orice implicare în afacerile lor interne.

Upload: andreea-vasiu

Post on 29-Jul-2015

65 views

Category:

Documents


4 download

TRANSCRIPT

Page 1: Francmasoneria este un ordin iniţiatic tradiţional şi universal fondat pe Fraternitate

Francmasoneria este un ordin iniţiatic tradiţional şi universal fondat pe Fraternitate. Ea

constituie o alianţă de oameni liberi şi de bune moravuri, de toate rasele, de toate

naţionalităţile şi aparţinând tuturor religiilor.

Francmasoneria are drept scop perfecţionarea Umanităţii. În acest sens, francmasonii se

recunosc Fraţi şi îşi datorează ajutor şi asistenţă, chiar în situaţiile de pericol din viaţă. Ei

trebuie să  acorde ajutor oricărei persoane aflate în pericol.

În căutarea constantă a adevărului şi a justiţiei, Francmasonii nu acceptă nici un obstacol şi

nu îşi stabilesc nicio limită. Ei respectă gândirea celuilalt şi libera lui exprimare, caută

concilierea contradicţiilor şi vor să unească oamenii prin intermediul unei etici universale şi

prin respectarea personalităţii fiecăruia.

Francmasonii consideră munca drept o datorie şi un drept. Ei trebuie să respecte legile şi

autoritatea legitimă a ţării în care trăiesc şi unde se reunesc liber. Sunt cetăţeni educaţi şi

disciplinaţi şi se conformează imperativelor conştiinţei lor.

În practicarea Artei, francmasonii urmăresc respectarea regulilor tradiţionale şi a cutumelor

Ordinului. Francmasonii, în căutarea comună al aceluiaşi ideal se recunosc între ei prin

cuvinte, semne şi atingeri pe care şi le comunică în mod tradiţional în Lojă, în cadrul

ceremoniilor iniţiatice. Aceste cuvinte, semne şi atingeri, la fel ca şi riturile şi simblourile, fac

obiectul unui secret inviolabil şi nu pot fi comunicate niciunei persoane care nu are calitatea

de a le cunoaşte.

Fiecare francmason este liber să-şi declare sau să nu apartenenţa sa la ordinul masonic,  dar

nu o poate dezvălui pe cea a unui Frate.

Francmasonii se asociază între ei pentru a constituii (conform tradiţiei masonice) colectivităţi

care iau denumirea de Loji. Orice Lojă este guvernată conform deciziilor luate de Majoritatea

Maeştrilor Masoni, reuniţi în Ţinuta Obligatorie, dar ea nu poate să se îndepărteze de

principiile generale ale Francmasoneriei, nici de legile Obedienţei căreia îi aparţine.

Lojile se grupează în Mari Loji, păstrătoare ale Tradiţiei, care îşi exercită autoritatea

suverană, exclusivă şi fără părtinire asupra celor trei mari grade ale Francmasoneriei

Simbolice: Ucenic, Companion (Calfă) şi Maestru Mason.

Marile Loji  se guvernează conform principiilor tradiţionale ale Ordinului Universal, propriilor

lor constituţii şi legilor care şi le-au dat regulat. Ele respectă suveranitatea şi independenţa

altor Obedienţe şi interzic orice implicare în afacerile lor interne.

Marile Loji întreţin între ele relaţii necesare coeziunii Ordinului Universal.

Marile Loji pot stabilii între ele tratate şi alianţe fraterne, dar nu recunosc nicio altă

autoritate masonică naţională sau internaţională superioară celei a lor.

Marile Loji îşi stabilesc regulamentele şi normele lor şi îşi asigură, singure, administraţia,

justiţia şi disciplina interioară. Astfel este menţinut caracterul universal al Ordinului Masonic

Page 2: Francmasoneria este un ordin iniţiatic tradiţional şi universal fondat pe Fraternitate

în ceea ce priveşte personalitatea fiecărui corp masonic naţional, şi în ceea ce priveşte

autonomia fiecărei Loji şi în ceea ce priveşte libertatea individuală a fiecărui Frate pentru ca

toţi francmasonii să domnească în Iubire, Armonie şi Pace.

Francmasoneria Universală a creat democraţia modernă pe care o proclamă şi o apără. A

contribuit neîncetat la progresul omenirii, a creat organisme pentru înfrăţirea naţiunilor,

organisme cu caracter universal drept garanţie a păcii şi înţelegerii între popoare militând

pentru diminuarea împilării şi abuzurilor.

Intrarea în Ordin este permisă oricărui bărbat liber şi de bune moravuri, ce prin muncă,

perseverenţă şi cinste şi-a câştigat stima şi respectul societăţii. Ca să fi Mason trebuie să

crezi cu tărie în Dumnezeu, să-ţi iubeşti Patria până la sacrificiul suprem, să-ţi iubeşti şi să-ţi

respecţi familia şi Ordinul ca pe tine însuţi. „Cunoaşte-te pe tine însuţi, iubeşte-ţi

aproapele, ajută-1, respectându-i demnitatea“, iată Regula de Aur a Masoneriei.

Francmasoneria promovează respectarea drepturilor omului, respectul legilor, tradiţiilor

patriei şi a culturii universale. Francmasoneria modernă nu este o societate secretă,

scopurile ei nobile fiind cunoscute public.

Francmasoneria Română are rădăcini străvechi comparabile cu cele ale Francmasoneriei

Universale, ea contribuind la dezvoltarea Societăţii Româneşti. Marea Lojă Naţională a

României are personalitate juridică, fiind recunoscută de justiţia ţării noastre România,

beneficiind de toate drepturile legale şi aşează pe lângă formulele de certificare laică,

obligativitatea unei Lucrări de înaltă ţinută moral-spirituală, conştientizând că Suprema

Lumină a Marelui Arhitect al Universului, este ţinta esenţială spre care nu se poate ajunge

decât printr-o nesfârşită iubire izvorâtă din credinţa în adevăr.

Noi românii suntem – naţiunea în majoritatea ei – creştini ortodocşi. N-am oprimat celelalte culte, nicicând. Nu am dărâmat bisericile sub ocrotire papală cu tunul cum a făcut-o la ordinul habsburgic, generalul Bem.Este de dorit să avem Preoţi Masoni, pe care îi chemăm să ne cunoască, să cunoască idealurile şi eforturile noastre pentru unire şi respectul celorlalte religii. Preoţii din ţara noastră trebuie să cunoască, că spre a deveni mason trebuie să crezi nestrămutat în Dumnezeu, trebuie să-ţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi, trebuie să cunoască că noi vorbim lumii prin fapte, că binele îl facem în taină, aşa cum propăvăduiesc sfintele noastre scripturi. Preoţii noştri, respectaţii noştri Preoţi trebuie să cunoască faptul că Masoneria repudiază din plin sectele care ne-au năpădit credinţa şi ţara.Papa Ioan Paul spuse: „Biserica ar trebui să-şi deschidă ferestrele atât ca să vadă afară, dar mai ales pentru a permite aerului curat să intre înăuntru.”Poate numai în fosta Rusie, credinţa a fost atât de oprimată cât a fost la noi. Să nu uităm că efortul comunismului a fost ca poporul român să devină ateu. La lumina acestor realităţi istorice trebuie reexaminată spiritualitatea atât în areal contemporan, cât şi în perspectiva unor deveniri ale căror începuturi se întrevăd prin ceaţa, prin care corabia statală înaintează uşor, cu grijă să nu se sfărâme de stânci. S-a aşezat asupra lumii o ceaţă, prin care se întrevede o confruntare gravă cum n-a mai cunoscut încă omenirea, când adversarul nu mai este o ţeavă de tun, ci este o nălucă, când mâini teroriste agită arma atomică, agită războiul chimic, când agită viruşi ucigători la care nu cunoaşte nimeni antidotul. La ceasul acesta al istoriei, Masoneria de pe teritoriu cheamă fraţii să stea strânşi umăr la umăr, unul lângă altul, spre a duce în continuare aportul nostru pozitiv, ca,

Page 3: Francmasoneria este un ordin iniţiatic tradiţional şi universal fondat pe Fraternitate

încă o dată o spun, să ne ocupăm locul pe care îl merităm în lume.Chemarea noastră s-a adresat şi se adresează tineretului, se adresează studenţilor din toate domeniile de cercetare şi suntem bucuroşi că am avut audienţă. Întâia lojă de studenţi, Loja „Mihai Eminescu” a luat cu entuziasm fiinţă.  A doua lojă, Nichita Stănescu este în curs de constituire.Avem un tineret pe toate planurile extrem de dotat, se anunţă la orizont o generaţie având ca pistă de decolare pe Eugen Ionesco, de rădăcină din Slatina, acesta care a aşezat ca şi O’Neill teatrul contemporan pe coordonate noi în deplin acord cu gândirea lumii.

Marele Maestru al Marii Loji Naţionale a României: „Suntem români adevăraţi, nu trădători de ţară”

Deopotrivă contestată şi privită cu suspiciune,

masoneria a rămas de-a lungul a sute de ani o instituţie învăluită într-o aură de mister. O

organizaţie care nu este secretă, după cum este văzută din exterior, ci discretă, aşa cum le

place masonilor să o prezinte, dar în care discuţiile contradictorii pe teme politice ori

religioase sunt strict interzise. Asta chiar dacă pe masă în cadrul tuturor reuniunilor tronează

Biblia ori Tora sau, după caz, Coranul.

Prezent la sfârşitul săptămânii la Scorniceşti pentru o întâlnire cu masonii din judeţul Olt,

Tudorel Niţulescu, Marele Maestru al Marii Loje Naţionale a României, nu a ezitat să discute

cu mass-media despre influenţa masoneriei, regulile după care se ghidează dar şi rolul pe

care l-au jucat masonii în istoria României.

Reporter: De când e lumea masoneria a stârnit controverse fiind considerată o organizaţie

mondială cu o influenţă uriaşă. În ce măsură sunt speculaţii, în ce măsură – adevăruri?

Tudorel Niţulescu: Vreau să vă spun că există foarte multe păreri despre masonerie care nu

sunt conforme cu realitatea. Despre misticismul ei, care de fapt nu există, despre multe alte

lucruri… S-a împlinit un an de la alegerile în cadrul lojii, iar oamenii au început să se

Page 4: Francmasoneria este un ordin iniţiatic tradiţional şi universal fondat pe Fraternitate

lămurească vizavi de importanţa masoneriei, de rolul ei benefic de cele mai multe ori pentru

o societate. Noi, masonii, suntem oameni obişnuiţi, oameni normali. Există percepţia că

masonii ar avea patru mâini, două capete. Am văzut tot felul de articole despre faptul că

masonii ar putea să-şi trădeze ţara. Este o ticăloşenie. Noi, prin educaţia noastră, ne iubim

ţara. Suntem români adevăraţi, nu trădători de ţară. Cu atât mai mult cu cât percepţia

străinilor despre un om care îşi iubeşte ţara şi condiţia lui este una benefică, pozitivă. De

când e lumea, masoneria s-a implicat într-o formă foarte elegantă ezoterică în viaţa socială.

Cât de mult a influenţat masoneria tot ceea ce s-a întâmplat în cadrul societăţii româneşti?

-Păi, România modernă este o ţară creată de masoni. Anul 1821, recunosc toţi istoricii, este

anul de naştere al României moderne. Cine? Un oltean – Tudor Vladimirescu, care a fost şi el

mason. Apoi anul 1848, anul Revoluţiei. Nicolae Bălcescu făcea parte din „Frăţia”, clar o

organizaţie masonică. Anul 1859, anul Unirii Moldovei cu Ţara Românească. Alexandru Ioan

Cuza a fost iniţiat în masonerie chiar la Paris. Mihail Kogălniceanu este şi el unul dintre

artizani, prieten cu Napoleon al III-lea. Să ştiţi că legat de tot ceea ce spun avem

documente. În 1918, când s-a creat România Mare, Vaida Voevod, cu aprobarea lui I.C.

Brătianu, unul dintre cei mai mari prim-miniştri pe care i-a avut România, s-a dus la Paris.

Şapte au fost, au intrat în Marele Orient Francez, în masonerie, şi s-a aprobat de către

cancelariile europene Proclamaţia de la Alba Iulia. Practic, s-a consfiinţit Unirea Transilvaniei

cu Regatul României. Perioada interbelică a fost iarăşi o perioadă de emulaţie masonică,

personalităţi, oameni de cultură, politicieni. Marele Maestru din perioada interbelică a fost

formidabilul nostru scriitor, Mihail Sadoveanu. Până în 1945 el a ţinut documentele Marii Loji

Naţionale a Românilor.

Ce se întâmplă, de fapt, în masonerie? De ce există această atracţie de a deveni membru?

- Fundamental este să nu uiţi că iei un om bun ca să îl faci şi mai bun în masonerie. Să fie

mai bun pentru societate, pentru ţară, pentru familia lui, pentru loja din care face parte,

pentru că numai aşa putem să ne ajutăm ţara, putem să fim organizaţi. Datoria masoneriei

româneşti este nu să fabrice o frumuseţe artificială, ci doar să o punem în evidenţă pe cea

reală prin decenţa noastră, prin viaţa noastră de fiecare zi. Dincolo de educaţie, de nu ştiu

câte şcoli şi doctorate, fundamentali sunt cei şapte ani de acasă.

Aţi precizat că scopul Marii Loji este acela de perfecţionare. Reuşeşte masoneria să creeze

oameni mai buni sau mai dă şi greş din când în când?

-Masoneria nu poate să nu semene cu societatea. Cei pe care îi primim, pe care îi iniţiem

provin din societate, din ţară, din Oltenia, din Muntenia, din Moldova, Banat sau Transilvania.

Aşa cum e lumea, aşa-i şi masoneria, cu bune şi cu rele. Masoneria a făcut foarte multe

lucruri bune, dar a făcut şi lucruri rele. Depinde de calitatea celor care conduc la un moment

dat. Poate nu ne-am făcut ca lumea temele după 20 de ani şi eu recunosc. Dacă ţara noastră

e cum e, se întâmplă şi pentru că masoneria nu a ştiut ce trebuie să facă. Nu caut nici o

scuză, dar să încercăm ca direcţia să fie una prolifică şi productivă pentru România. Vă

amintiţi de masa aia cu trei picioare, unde se mânca pe nişte scaune mici, cu mămăliga

pusă, când bunica venea cu aţa să o taie. Nu-i mare masa. Dacă erau prea mulţi nepoţi, cei

Page 5: Francmasoneria este un ordin iniţiatic tradiţional şi universal fondat pe Fraternitate

mai mici rămâneau la spate şi nu apucau să ajungă la mămăliga aia. Aşa e şi cu lumea asta,

seamănă perfect cu masa aia. Nu am avut grijă să ne găsim un scaun la masa aia, ca atunci

când se dă startul să întindem şi noi mâna. Aşa, dacă stăm pe locul şapte în spate, iei de pe

masa aia doar ce rămâne. Varianta e una singură, să ne facem bine la cap şi în suflet, să fim

naturali şi normali cu viaţa şi binele vine de la sine. Să ne reamintim că trebuie să ne

aşezăm fiecare la locul lui, să recreăm acea scară a valorilor care a dispărut total.

Cine poate intra în masonerie?

-Oricine. În masonerie poate să intre orice bărbat care a împlinit 21 de ani, care e de bune

moravuri, care îşi iubeşte ţara, îşi iubeşte familia, care respectă oamenii, legile ţării şi,

înainte de orice, să creadă în Dumnezeu. De ce ar intra? Prin natura noastră, a oamenilor în

general ne dorim un loc în care să ne putem exprima, un loc în care, dialogând, să ne

regăsim, în visele şi speranţele noastre, cu alţi semeni ai noştri. Acesta este fenomenul care

se întâmplă într-o lojă, într-o ţinută atunci când se adună „fraţii”.

De ce nu au acces femeile?

-La fel de greu de răspuns este şi la întrebarea de ce femeile nu au acces în altarul bisericii.

În religia noastră ortodoxă, femeiele nu intră în altar, în masoneria de Rit Scoţian Antic şi

Acceptat, femeile nu sunt acceptate la iniţiere. Pe de altă parte însă, în mod administrativ,

pentru a nu crea un refuz pe care nu-l poţi justifica, există şi în România o mare lojă

naţională feminină, dar mai ales o mare lojă feminină de stil orient francez, pe care noi o

susţinem, o recunoaştem administrativ. Refuzul vine din cutume de sute de ani pe care

trebuie să le respectăm, mai ales pe acestea de rit scoţian antic şi acceptat.

Pentru că tot ne aflăm la Scorniceşti, care sunt personalităţile din Oltenia care au influenţat

evoluţia masoneriei româneşti?

-Am vorbit de Tudor Vladimirescu şi am un milion de motive să îl consider ca un om care a

jalonat istoria neamului românesc prin curajul, prin forţa şi viteza prin care a intrat în istorie

în momentul acela. Dacă ar fi să fac o ierarhie, sigur s-ar regăsi şi Petre Pandrea. Un alt

mare mason este Constantin Brâncuşi. Ce a făcut marele sculptor pentru neamul românesc

este greu de egalat. Astăzi, dacă te duci la Paris şi vorbeşti cu o persoană cât de cât

cunoscătoare şi îi spui Brâncuşi e atât de atentă şi de conştientă de valoarea lui de sculptor.

Este un om care a rămas în istoria noastră, în istoria lumii, şi, sigur că, da, francezii îl ţin

ferecat acolo, în istoria lor naţională. Şi Eugen Ionescu este un alt exemplu.

Există persoane care doresc să intre în masonerie doar crezând că vor obţine un cec în alb,

o garanţie pentru a-şi dezvolta afacerile. Ce le transmiteţi?

- Foarte importantă este calitatea celor care intră în masonerie. Este poate şi unul dintre

necazurile noastre în ultimii 20 de ani. Am intrat prea mulţi în masonerie, care practic nici nu

ştiau ce se întâmplă. Suntem în Marea Lojă Naţională câteva sute. Nu mă grăbesc să

devenim cu miile şi vreau ca evoluţia noastră să fie una care pleacă de la principii calitative,

şi nu cantitative. Deja porţile încep să se închidă pentru cei care nu merită să intre. Din start

Page 6: Francmasoneria este un ordin iniţiatic tradiţional şi universal fondat pe Fraternitate

le spun celor care se gândesc că vor obţine avantaje mai bine să nu mai trimită e-mailuri de

aderare.

De Radu Iliceanu – Cuvantul Libertatii

Cum devii mason in Romania?

Marele Maestru al Marii Loji Naţionale a României, Tudorel Niţulescu, explică într-un interviu

pentru cotidianul.ro cum poţi deveni mason în România. De asemenea, Tudorel Niţulescu

vorbeşte despre ce e mistic în masonerie, la ce te poate ajuta masoneria, cum stă treaba cu

anul masonic şi ce simbolizează el, ce însemne masonice găsim în viaţa de zi cu zi.

- Domnule Tudorel Niţulescu, ştiu că sunteţi Mare Maestru al unei loji masonice,

dar sincer vorbind, nu prea ştiu care, deoarece există mai multe în România.

Puteţi să mă iniţiaţi puţin, să nu rămân un profan, ca să folosesc cei doi termeni

pe care îi ştiu eu despre masonerie.

- Din data de 7 mai 2010 sunt Mare Maestru al Marii Loji Naţionale a României, fiind ales prin

vot secret şi democrat de cei 1.000 de membri ai lojii, dintre care aproape 500 sunt maeştri.

Marea Lojă Naţională a României este recunoscută oficial de Marea Lojă a Franţei şi este

membră fondatoare a Marii Loji Unite a Europei (GLUDE).

- Care sunt obiectivele dumneavoastră ca nou Mare Maestru al Marii Loji Naţionale

a României?

- Aşa cum am promis înaintea alegerilor din 7 mai, îmi doresc o aşezare naţională şi

internaţională a Marii Loji Naţionale a României pe principii transparente şi democratice.

Respectarea cutumelor masonice începând cu disciplina şi o totală transparenţă financiară

sunt cele două coordonate pe care am insistat personal în aceste trei luni de mandat. Aşa

Page 7: Francmasoneria este un ordin iniţiatic tradiţional şi universal fondat pe Fraternitate

cum mă aşteptam, reacţiile în interiorul Marii Loji Naţionale a României la poziţia mea au

avut şi alte conotaţii decât cele normale. Cu toată convingerea că este un lucru normal şi

foarte necesar, voi continua pe această linie a disciplinei, a respectării constituţiei masonice,

a consolidării. Din punctul meu de vedere, numai aşa vom putea reaşeza moral valorile

româneşti şi vom clădi pe baze solide această şcoală a caracterelor, a spiritelor elevate, care

este masoneria.

- Unul dintre istoricii francmasoneriei spunea că masonii caută viaţa de dincolo de

moarte. Au găsit-o masonii români?

- Inclusiv acest interviu face parte dintr-o strategie pe care mi-am propus-o pe termen scurt:

necesitatea de a răspunde multor neadevăruri ce se spun despre masonerie, ele venind din

lumea profană. Masoneria a fost şi rămâne o prezentare metafizică şi alegorică a vieţii

reprezentată prin simboluri. Nu există nimic mistic în masonerie, totul este viaţă reală

prezentată sub formă de legendă şi folosind multă simbolistică.

- Domnule Tudorel Niţulescu, aş dori să pun o întrebare de profan. Cum poate

cineva ajunge mason?

- Referitor la această întrebare de abecedar, nimeni nu este invitat să facă parte din

masonerie. Informaţia colaterală prin rude, prieteni sau alte surse (n.red. – internetul,

varianta modernă), printr-o introspecţie a sufletului şi năzuinţelor sale de o viaţă, omul

poate bate la porţile masoneriei. Ele nu se deschid la prima bătaie pentru că şi viaţa, cu

bune şi rele, te invită la bucurie şi plăcerea de a trăi după lungi încercări.

- La ce îl poate ajuta pe un om masoneria?

- Să fie un om bun. Să fie altruist, să trăiască cu oamenii şi printre oameni. Îl învaţă să-şi

iubească ţara, îl învaţă să facă parte din universal în scopul de a avantaja naţionalul. Îl

învaţă să respecte familia, să fie generos şi demn în faţa vieţii şi a lui Dumnezeu. De fapt,

aceasta este condiţia esenţială de a accede în masonerie. Să crezi într-o stare de echilibru

spiritual care îţi dă forţa morală de a face lucruri morale pe acest pământ.

- Se tot vorbeşte despre anul masonic. Ce este el, când începe şi ce simbolizează?

- Anul masonic începe în septembrie şi se termină în iunie. Practic, începe la echinocţiu şi se

termină la solstiţiu de vară de Sfântul Ioan de vară. El simbolizează naşterea şi moartea. În

perioada iunie-septembrie este vacanţa masonică.

- Cât durează mandatul unui Mare Maestru?

- În cadrul Marii Loji Masonice a României, mandatul unui Mare Maestru este de 3 ani şi are

voie doar două mandate. Cifra 3 are o semnificaţie aparte în masonerie. Dar există diferenţe

de la lojă la lojă. În Franţa, mandatul Marelui Maestru este de un an şi are voie trei mandate.

- Există politicieni masoni?

- În toate sferele de activitate există bărbaţi români iniţiaţi (inclusiv în toate guvernele care

au fost până în prezent). Dar acest lucru nu este unul cu putere de convingere vizavi de

Page 8: Francmasoneria este un ordin iniţiatic tradiţional şi universal fondat pe Fraternitate

evoluţia postdecembristă a masoneriei române. Ca în orice lucru bine făcut, este nevoie de

răbdare şi de renaştere a valorii naţionale, care au fost distruse prin închisori sau şantiere

naţionale. Trebuie să ţinem cont de faptul că în perioada comunistă masoneria a fost

interzisă. Iată câteva motive pentru care invit la răbdare, la echilibru. Dacă ar fi să fac o

comparaţie între România paşoptistă şi cea actuală, aş spune că statul român, România

modernă, a fost făcut de masoni, în timp ce România postdecembristă, de politicieni. şi

acum las cititorii dumneavoastră să spună când a fost mai bine.

- Ce speranţe aveţi privind masoneria şi cum le-aţi motiva?

- Dacă, în viaţa civilă, familia, şcoala şi exerciţiul civic de zeci de ani mi-au dat motivaţia să

fiu pozitiv în drumul spre bine, în masonerie, participarea regulată, precum şi deosebita

şansă de a-l fi cunoscut pe cel mai mare mason român – Nicu Filip – îmi dau garanţia că, şi

prin contribuţia masoneriei, ţara mea, România, îşi va găsi locul de onoare pe care îl merită

în Europa şi în lume.

Publicat Miercuri, 11 august 2010