UNIVERSITATEA DE VEST „VASILE GOLDIŞ”

ARAD

FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICĂ ŞI SPORT

LUCRARE DE LICENŢĂ

Coordonator:

Lect.univ. DR. MERGHEŞ PETRE

Candidat: MUREŞAN MARIUS

2007

Studiu privind metode şi mijloace de pregătire a

jucătorului specializat pe postul de portar la echipa

F.C.M. UTA ARAD

PLANUL LUCRĂRII

I. INTRODUCERE................................................................................................................3

1. Însemnătatea teoretică şi practică a temei. Motivele alegerii temei..............................3

2. Istoricul alegerii temei. Realizările din acest domeniu..................................................4

3. Ipoteza lucrării...............................................................................................................9

II. FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A TEMEI......................... ............................... .10

1. Ce înseamnă a fi portar de fotbal?................................................................................10

2. Calităţile necesare portarului de fotbal.........................................................................10

3. Pregătirea portarului.....................................................................................................19

3.1. Periodizarea pregătirii portarului........................................................................19

3.1.1. Perioada pregătitoare....................................................................................19

3.1.2. Perioada competiţională...............................................................................20

3.1.3. Perioada de tranziţie.....................................................................................20

3.2. Lecţia de antrenament a portarului.....................................................................21

3.3. Unele constatări cu privire la metodica actuală de

pregătire a portarului..................................................................................................22

3.4. Metode utilizate în instruirea portarului............................................................ .25

III. ORGANIZAREA CERCETĂRII.................................................. ............................ ..30

1. Generalităţi.................................................................................... ...............................30

2. Metode şi mijloace de cercetare................................................................ ...................30

2.1. Studiul bibliografic..............................................................................................30

2.2. Observaţia pedagogică.........................................................................................31

2.3. Înregistrarea unor date preliminare cercetării......................................................31

2.4. Înregistrarea unor date la antrenamente şi jocuri............................. ...................31

2.5. Ancheta................................................................................................... ............31

2.6. Experimentul pedagogic.......................................................................... ...........31

2.6.1. Mijloace utilizate la grupa de experiment pe

Factorii antrenamentului.............................................................................. ............31

2.6.1.1. Pregătirea fizică a portarului....................................................................31

2.6.1.2. Pregătirea tehnică a portarului..................................................................43

2.6.1.3. Pregătirea tactică a portarului......................................................... .........47

2.6.1.4. Pregătirea psihică a portarului........................................................... ......56

2.6.1.5. Pregătire teoretică a portarului........................................................... ......58

IV. PRELUCRAREA ŞI INTERPRETAREA DATELOR (ANEXE).......................... ....60

V. CONCLUZII ŞI PROPUNERI................................................................................ ........82

VI. BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………… …..83

I. INTRODUCERE

1. Însemnătatea teoretică şi practică a temei. Motivele alegerii temei

Fotbalul, disciplina sportivă care se bucură de cea mai largă răspândire în

majoritatea târilor din lume, a parcurs de la apariţia lui şi până astăzi o lungă perioadă de

dezvoltare şi progres.

Ştiinţa dovedeşte că fiecare obiect al realităţii este într-o continuă dezvoltare.

Fotbalul ca fenomen social, supunându-se aceloraşi legi generale de dezvoltare, a urmat şi

continuă să urmeze o linie ascendentă.

Evoluţia fotbalului din utimii ani se datorează interesului şi preocupărilor depuse de

jucătorii, antrenorii şi specialiştii de pretutindeni. Şi în ţara românească, lupta permanentă

dintre nou şi vechi se soldează cu triumful noilor cuceriri pe plan tehnic, tactic sau metodic.

În fotbal lupta dintre atac şi apărare determină schimbări ale sistemului şi tacticii,

creează un nou stil de joc care provoacă modificări în structura şi conţinutul precesului

instructiv educativ în general şi al antrenamentelor în special. Aceste schimbări duc

implicit la apariţia unei concepţii noi în ce priveşte rolul jucătorilor şi deci şi al portarului

în sistemul actual de joc.

Procesul dezvoltării fotbalului nu este un act unic, de moment. În evoluţia sa, el a

trecut prin diferite stadii de dezvoltare, în care nu s-au putut stabili faze de tranziţie, Ele

apar ca nişte salturi calitative determinate, în special, de cerinţele mereu crescând cu privire

la practicarea uni joc din ce în ce mai organizat, mai raţional şi mai spectaculos. Toate

acestea au făcut ca, pe de o parte, apariţia noului să modifice ceea ce era vechi şi perimat,

iar de pe altă parte, a dus la noi cuceriri în toată lumea complexitatea problemelor pe care

le îmbracă fotbalul.

Metodele de antrenament din ce în ce mai perfecţionate, inovaţiile aduse de

antrenori şi jucători în tehnica şi tactica jocului, apariţia, modificarea şi conţinutul jocului.

Acesta a făcut ca fotbalul contemporan să aibe cu totul o altă înfăţişare decât fotbalul

practicat cu multe decenii în urmă.

În acţiunea de ridicare a fotbalului nostru de performanţă contribuţii însemnate au

avut lucrările elaborate de diferiţi tehnicieni din domeniul fotbalul, graţiei cărora s-a

cristalizat mai bine concepţia de joc şi de pregătire. Cum aceste lucrări tratează mai mult

problemele jucătorilor de câmp, şi mai puţin sau deloc problemele jocului şi pregătirii

portarului, am considerat util ca ele să fie completate cu aprofundarea problemelor legate

de corelaţia dintre conţinutul jocului şi cel antrenamentului portarului, prin prezentarea

unui număr cât mai mare de mijloace (exerciţii) concepute în spiritul acestei corelaţii.

În lucrarea de faţă prezentăm acele exerciţii care oferă portarilor noştrii

posibilitatea să se pregătească la un nivel corespunzător actualelor cerinţe ale jocului

modern. Am căutat să punem la dispoziţia celor interesaţi cele mai noi şi utile exerciţii. Ele

contribuie la obţinerea unor valori cât mai ridicate a tuturor componentelor jocului. Am pus

accent pe toate componentele jocului şi pe factorii antrenamentului.

În ce priveşte materiarul care formează conţinutul acestei lucrări, este cules din

activitatea practică de jucător în postul de portar, din convorbirile efectuate cu antrenori la

dife la diferite echipe din categoriile A, B, C, D, şi juniori, şi din materiarul bibliografic

prezentat în lucrare.

Lucrarea, prin conţinutul ei dorim să constituie un îndreptar pentru antrenori. Îşi

propune să aducă o contribuţie la perfecţionarea pregătirii jucătorului de fotbal specialitzat

pe postul de portar.

2. Istoricul alegerii temei. Realizările din acest domeniu

Primul regulament de joc, din 1863, care a pus temelia fotbalului modern, nu a

conţinut vreo menţiune cu privire la rolul portarului. Anii 1870 şi 1871 aduc anumte

precizări privind jocul acestuia, în sensul hotărârii că numai unu dintre jucători are dreptul

să apere poarta cu mâinile, pe întreg terenul propriu de joc. În 1894 a fost limitată

intervenţia portarului cu mâinile la suprafaţa de pedeapsă, adică în careul de 5,5m.

Această utimă precizare marchează de fapt încetarea activităţii portarului de fotbal.

Odată cu limitarea folosirii mâinii în jocul portarului, acesta renunţă să părăsească

poarta, intervenind rar la minge. În anun 1902, când spaţiul de pedeapsă a fost lărgit până

la 16,5 m portarul a început să iasă din poartă mai des. În urma schimbării regulii de ofsaid

din 1925, portarii au început să ducă lupta cu înaintaşii adverşi mai aproape de poartă,

deoarece aceştia pătrund mai repede şi mai des în careu şi trag la poartă de-aproape.

Această situaţie ridică răspunderea portarului şi ii conferă un rol preponderent în echipă.

În continuare prezint articole din Legile jocului de fotbal care se referă la jucătorul

de fotbal specializat pe postul de portar:

Legea 3 – Numărul jucătorilor

Jucători

Orice joc se dispută între două echipe formate fiecare din maximum 11 jucători din

care unul va fii portar.

Înlocuirea portarului

Oricare dintre jucătorii de câmp poate înlocui portarul cu condiţia ca:

arbitrul să fie informat în prealabil de înlocuire;

înlocuirea să se facă în timpul unei întreruperi ale jocului.

Dacă un jucător înlocuieşte portarul fără ca arbitrul să fie fost în prealabil înştiinţat:

jocul va continua;

jucătorii vinovaţii vor fi avertizaţi ( li se va arăta cartonaş galben )

când mingea nu mai este în joc.

jocul va continua;

jucătorii vinovaţii vor fi avertizaţi ( li se va arăta cartonaş galben )

când mingea nu mai este în joc.

Legea 4 – Echipamentul jucătorilor

Portarii

portarul trebuie să poarte un echipament de culoare diferită de

ceilalţi jucători, arbitri şi arbitri asistenţi.

Legea 12 – Greşeli şi comportări nesportive

Lovitura liberă indirectă

Se va acorda lovitură liberă indirectă echipei adverse atunci când portarul, gâsindu-

se în propria suprafaţă de pedeapsă, comite una din următoarele cinci greşeli:

face mai mult de patru paşi, ţinând mingea în maini înainte de a-i da

drumul;

atinge din nou mingea după ce i-a dat drumul, fără ca aceasta să fie

fost atinsă de un alt jucător;

atinge mingea cu mâinile după ce a fost trimisă intenţionat cu

piciorul înapoi de coechipier;

atinge mingea cu mâinile atunci când aceasta îi este trimisă direct de

către un coechipier, dintr-o aruncare de la margine;

pierde timp în mod intenţionat.

Decizii ale Internaţional F.A Board

Decizia 1

Trebuie acordată o lovitură de pedeapsă atunci când mingea este în joc şi portarul

în propria saa suprafaţă de pedeapsă, loveşte sau încearcă să lovească un adversary

aruncând mingea asupra lui.

Decizia 3

Se consideră că portarul controlează mingea imediat ce o atinge cu oricare parte a

mâinilor sau a braţelor. El controlează de asemenea mingea din momentul în care o

respinge în mod intenţionat, cu mâinile sau braţele. În schim portarul nu controlează

mingea dacă după părerea arbitrulu, mingea îl loveşte în mod accidental, d exemplu după o

intercepţie. Portarul este vinovat de pierderea de timp dacă ţine mingea în mâini sau sub

braţe mai mult de 5 până la 6 secunde.

Decizia 4

Conform prevederilor Legii 12, un jucător poate efectua o pasă înapoi la propriu

portar, dar numa cu capul, pieptul sau genunchiul etc.

Legea 13 – Loviturile libere

Lovitura liberă executată de portar

Dacă mingea este în jocul şi portarul atinge (altfel decât cu mâinile) mingea a doua

oară, înainte ca aceasta să fie fost atinsă de un alt jucător:

se va acorda o lovitura liberă indirectă echipei adverse care trebuie

executată de pe locul unde s-a comis abaterea.

Dacă mingea este în joc şi portarul o prinde, în mod voit în mâini, înainte de a fi

fost atinsă de un alt jucător:

se va acorda o lovitură liberă directă echipei adverse dacă abaterea

s-a comis înafara suprafeţei de pedeapsă a echipei portarului. Această

lovitură va fi executată de pe locul unde s-a comis abaterea;

se va acorda o lovitură liberă indirectă în favoarea echipei adverse

dacă abaterea a fost comisă în suprafaţa de pedeapsa a echipei

portarului. Această lovitură indirectă va fi executată de pe locul unde s-a

comis abaterea.

Legea 14 – Lovitura de pedeapsă (penalty)

Portarul echipei în apărare:

trebuie să rămână pe propria linie de poartă, cu faţa la executant,

între stâlpii porţii, până când mingea a fost lovită

Abateri/Sancţiuni

Portarul încalcă Legile jocului:

arbitrul permite executarea loviturii;

dacă mingea intră în poartă, golul este valabil;

dacă mingea nu intră în poartă, lovitura de pedeapsă va fi repetată.

Legea 15 – Aruncarea de la margine

Abateri/Sancţiuni

Aruncarea de la margine executată de portar

Dacă mingea este în joc şi dacă portarul atinge (altfel decât cu mainile) a doua oară

mingea înainte ca aceasta să fi fost atinsă de un alt jucător:

se va acorda o lovitură liveră indirectă echipei adverse, care se va

executa de pe locul unde s-a comis abaterea.

Dacă mingea este în joc şi dacă portarul ia în mod voit mingea în mâini înainte ca

aceasta să fi fost atinsă de un alt jucător:

se va acorda o lovitură liveră directă echipei adverse, dacă abaterea

a fost comisă în afara suprafeţei de pedeapsă a echipei portarului.

Această lovitură directă va fi executată de pe locul unde s-a comis

abaterea.

se va acorda o lovitură liberăindirectă echipei adverse, dacă abaterea

a fost comisă în suprafaţa de pedeapsă a echipei portarului. Această

lovitură indirectă va fi executată de pe locul unde s-a comis abaterea.

Legea 16 – Lovitura de la poartă

Lovitura de la poartă executată de portar

Dacă mingea este în joc şi portarul o atinge (altfel decât cu mâinile) a doua oară,

înainte ca aceasta să fie fost atinsă de un alt jucător:

se va acorda o lovitură liberă indirectă echipei adverse, care va fi

executată de pe locul unde s-a comis abaterea.

Dacă mingea este în joc şi portarul ia în mod voit mingea în mâini, înainte ca

aceasta să fi fost atinsă de un alt jucător:

se va acorda o lovitură liberă directă echipei adverse, dacă abaterea

a fost comisă în afara suprafeţei de pedeapsă a echipei portarului.

Această lovitură liberă directă va fi executată de pe locul unde s-a comis

abaterea.

se va acorda lovitură liberă indirectă echipei adverse, dacă abaterea

a fost comisă în suprafaţa de pedeapsă a echipei portarului. Această

lovitură liberă directă va fi executată de pe lcoul unde s-a comis

abaterea.

Legea 17 – Lovitura de la colţ executată de portar

Dacă mingea este în joc şi portarul o atinge (astfel decât cu mainile)

a doua, înainte ca aceasta să fi fost atinsă de un alt jucător: se va acorda

o lovitură liberă indirectă echipei adverse, care va fi executată de pe

locul unde s-a comis abaterea.

Dacă mingea este în joc şi portarul o atinge în mod voit cu mâinile, înainte ca

aceasta să fi fost atinsă de un alt jucător:

se va acorda o lovitură liberă directă echipei adverse, dacă abaterea

a fost comisă în afara suprafeţei de pedeapsă a echipei portarului.

Această lovitură liberă directă va fii executată de pe locul unde s-a

comis abaterea.

se va acorda lovitură liberă indirectă echipei adverse, dacă abaterea

a fost comisă în suprafaţa de pedeapsă a echipei portarului. Această

lovitură liberă directă va fi executată de pe locul unde s-a comis

abaterea.

lovitura din punctul 11m pentru departajare

dacă un portar se accidentează în timpul executării loviturilor şi nu

mai poate continua, el poate fi înlocuit cu o rezervă desemnată, cu

condiţia ca echipa sa să nu fi epuizat numărul maxim de schimbări

permise de regulamentul competiţiei.

Portarul al cărui coechipier execută lovitura trebuie să rămână pe

terenul de joc în spatele liniei suprafeţei de pedeapsă în care se

desfăsoară executarea loviturilor, paralele cu linia de poartă şi la cel

puţin 9,15m de minge.

Consider că lucrarea de fată va fi un îndreptar foarte util pentru antrenori care se

ocupă de pregătirea portarilor de fotbal, deoarece în acest domeniu sau publicat foarte

puţine materiale, iar cele publicate mai de mult au pierdut mult din actualitatea din cauza

schimbărilor importante apărute în ultimi ani în Legile jocului de fotbal cu privire la acest

post. Portarul de azi prin noile funcţii în joc a devenit un veritabil „măturător” al mingilor

care depăşesc linia ultimilor apărători şi un prim iniţiator al atacurilor şi contraatacurilor.

Din aceste considerenţe în atrenamentul portarul este necesar să se utilizeze

exerciţii pentru dobândirea unor execuţii rapide, a unor procedee tehnice precise şi a unei

eficiente gânduri tactice.

3. Ipoteze lucrării

Ideea de la care am pornit poate fi formulată astfel: În funcţie de noile cerinţe manifestate

fată de portarul modern, şi metodica pregătirii trebuie să fie îmbunătăţită, pentru a ţine pasu

cu evoluţia jocului. Prin folosirea în timpul şedinţelor de antrenament a unor exerciţii noi

specifice acestui post (descrise într-un capitolr separat) se realizează optimal obiectivele şi

sarcinile instructiv-educative. În caz contral rezultatele obţinute nu sunt pe măsura

aşteptărilor.

II. FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A TEMEI

1. Ce înseamnă a fi portar de fotbal?

Pentru a face faţă cerinţelor acestui post se cere, pe lângă un fizic bine proporţiont

şi specializarea pe postul respectiv, un bagaj de cunoştinţe tehnico-tactice care să permită

acţionarea corespunzătoare şi pe posturile învecinate (fundaşi centrali sau laterali), atât în

fazele de apărare cât şi în cele de atac.

Din punct de vedere tehnic, portarului i se cere să lovească mingea cu ambele

picioare şi să o transmită cu ambele mâini. În ceea ce priveşte degajarea cu piciorul şi

transmiterea mingii cu mâna, trebuie stăpânite la perfecţie, deoarece portarul zilelor noastre

i se cere să transmită mingea coechipierilor la distanţe medii sau lungi, cu multă precizie şi

de o manieră care să permită fructificarea ei directă, fară a mai face uz şi de alte deprinderi

auxiliare: stopul, preluarea etc.

Din punct de vedere tactic se impune o bună vedere tactică, deci cunoaşterea la un

nivel corespunzător a coechipierilor şi adversarilor, a manevrelor tactice folosite şi

capacitatea de a asigura deprinderilor tehnice un superior conţinut tactic. Portarului de azi

nu I se mai permite să degajeze mingea cu un singur picior sau numai cu o mână dreaptă, la

întâmplare şi în afara terenului de joc; el trebuie să ştie să folosească acel picior sau mână

care îi asigură o degajare sau transmitere a mingii adecvată fazei de joc, deci precisă şi

utilă.

Din punct de vedere al pregătirii psihologice portarului modern i se pretend calm şi

capacitatea de anticipare, care sa-I permită luarea celor mai adecvate măsuri pentru

apărarea porţii proprii cât şi pentru iniţierea atacurilor şi contraatacurilor echipei propii.

Deci, portarul trebuie să fie un jucător echilibrat psihic, cu înalte calităţi morale şi

de voinţă. Lipsa acestora ca şi deficienţele tehnicotactice nu permit afirmarea portarului în

condiţiile actuale ale practicării jocului de fotbal.

2. Calităţile necesare portarului de fotbal

a) calităţi fizice:

- o talie între 1,78-1,85

- o greutate proporţională cu înălţimea, cu o toleranţă de 3-8 kg în minus faţă de

nr. Centrimentrilor înălţimii

- viteză de reacţie, de deplasare şi de execuţie

- forţă

- rezistenţă

- îndemânare

- mobilitate, elasticitate, supleţe

b) Calităţie tehnice:

- priză la minge

- blocaj sigur

- degajare cu adresă efectuate cu ambele picioare

- transmiterea mingii cu ambele mâini

- plonjon de pe loc sau cu elan, în orice direcţie

- boxarea mingii cu ambele mâini

- pasarea precisă a mingii cu ambele picioare

c) Calităţi tactice:

- plasament

- intervenţii prompte

- joc pe linia porţii şi în afara ei

- dirijarea apărării

- construirea de acţiuni de atac şi de contraatac prin transmiterea mingii cu mâna,

degajări sau pase la coechipieri

- gândire tactică

d) Calităţi morale şi de voiţă:

- disciplinat

- curajos

- calm

- echilibrat

- prietenos

- perseverent

- hotărât

- pasiune pentru fotbal

- intransigent

- dornic de progres

- sprint de echipă

- cunoaşterea regulamentului

Jocul portarului

Aşezarea în teren în formele: 1-4-2-4; 1-4-3-3; 1-1-4-2-3; 1-5-3-2; etc. evidenţiază

tendinţa întăriri apărării imediate şi aşsezarea pe un front mai larg, datorită prezenţei în

apărarea a fundaşilor laterali. În funcţie de această aşezare şi în general de cerinţele jocului

modern, portarului îi revin sarcini suplimentare, atât în fazele de apărare, cât şi în cele de

atac. Prin participarea efectivă la iniţierea acţiunilor de atac, cât şi în apărarea, portarul

acţionează pe un spaţiu mare, fiind solicitat adesea chiar în afara cereului de 16m. Pe linia

porţi rămâne rar, mai mult atunci când adversarul execută lovituri libere directe sau

indirecte, dar de la distanţe reduse.

În fazele de apărare portarul trebuie să se plaseze în general în afara liniei de poartă,

pentru a închide unghiurile de tragere ale adversarilor şi pentru a putea interveni promt, ori

de câte ori ultimii săi apărători au fost depăşiţi de înaintaşii adverşi.

a) Pentru a putea închide unghiurile de tragere ale adversarului, portarul trebuie să

se deplaseze continu, astfel încât în fiecare moment să se afle pe bisectoarea unghiului care

are la vârf jucătorul cu mingea, iar ca laturi liniile imaginare care pornesc de la înaintaşul

cu mingea spre cele două bare verticale ale porţii. În acest fel, portarul aflat mereu în faţă la

adverar, acţionează pe o diagonală cu atât mai înclinată, cu cât adversarul cu mingea se află

mai lateral.Plasarea sa în punctul optim îi permite să reţină mai uşor mingea, direct, prin

plonjon, sau să respingă cu mâna ori cu piciorul.

b) În cazul atacului advers prin pase în adâncime sau prin străpungere portarul

plasat în afara liniei de poartă va putea interveni mai uşor folosind: blocajul la picior,

boxarea mingii, degajarea sau oprice alte mijloace prin care să realizeze deposedarea

adversarului de minge sau respingerea atacului advers.

Intervenţia portarului are cu atât mai mulţi sorţi, cu cât este mai promptă. Orice

şovăire faţă de hotărârea luată iniţial, produce asupra coechipierilor un efect negativ,

stimulând adversarii în acţiunile lor de atac. În momentul în care portarul iese în

întâmpinarea atacantului cu scopul de a-l deposeda de minge, se presupune că a calculat

şansele pe care le are şi atacă cu hotărâre. Dacă revine asupra primei hotărâri produce

panică în rândul coechipierilor, deoarece aceştia trebuie să renunţe la măsurile luate iniţial

în scopul de a asigura securitatea spaţiului porţii proprii, cât şi marcajul adversarilor.

În toate fazele de apărare, portarului îi revine şi rolul de dirijor al apărării sale

imediate, adică a fundaşilor. Îndrumările se fac pe un ton corespunzător, cerându-se

atacarea înaintaşului care se îndreaptă cu mingea spre poartă, marcajul adversarilor,

pasarea mingii la portar.

În concluzie, în fazele de apărare portarul acţionează ca orice alt jucător, atât în

careul de 16m, cât şi în afara lui. Acest lucru îi pretinde cunoaşterea unor deprinderi

specifice jucătorilor de câmp.

În fazele de atac: pentru ca portarul să poată realiza şi iniţierea unui atac, trebuie să

posede:

- rapiditatea în execuţie

- precizie în aruncarea mingii cu mâna sau degajarea ei cu piciorul

- orientarea asupra poziţiei coechipierilor

- siguranţa

a) În ceea ce priveşte rapiditatea în execuţie, se recomandă portarului ca ori de câte

ori intră în posesia mingii să o transmită imediat unui coechipier, prin aruncarea cu mâna

sau prin rostogolire. În fotbalul modern contraatacul porneşte de foarte multe ori de la

portar. Ori de câte ori mingea este transmisă rapid, contraatacul se realizează în viteză, ca

urmare, apărarea adversă este prinsă descoperită, ori în inferioritatea numerică.

b) Se va insista ca portarul să paseze mingea coechipierilor săi, astfel încât ca

aceştia să poată intra cu siguranţă în posesia ei.

c) Cu privire la orientarea portarului asupra poziţiei coechipierilor, în momentul

transmiterii mingii unuia dintre ei, se va avea în vedere să fie ales acela al cărui aşezare

corespunde cel mai mult posibilităţii de a întreprinde o acţiune ofensivă cât mai rapidă,

care să ducă la posibilităţi de finalizare.

De asemenea un portar cu o gândire tactică bine dezvoltată va transmite mingea

coechipierului de pe partea opusă fazei de apărare în care a interceptat-o, deoarce pe aceea

parte supravecherea adversarului este redusă. În orice caz, va evita pe cât posibil să

transmită mingea unui coechipier aflat chiar în faţa porţii, unde concentrarea de jucători

este întotdeauna mai mare şi unde interceptarea pasei de către adversar ar constitui un

deosebit pericol pentru poartă.

d) Transmiterea mingii trebuie făcută cu multă siguranţă . Orice şovoială a

portarului duce la crearea de momente de panică si derută pentru coechipierii săi,

favorizând interceptarrea mingii de către adversar şi marcarea golului.

Pentru a răspunde problemei unde trebuie să se situeze portarul (locul e notat cu

letera P) când un jucător advers va trage la poartă (locul adversarului e notat cu litera M),

va trebui să trecem în revistă posibilităţile de a apăra o poartă.

Figura 1 – reprezintă un portar în poziţie statică – în nemişcare. Dacă se iau la bază

proporţiile corpului omenesc, considerând un portar de 1,75m înălţime, el va acoperi din

totalul suprafeţei porţii abia 4% adică 0.75 mp. În situaţia când portarul va mişca mâinile în

jurulu corpului (Fig. 1b), el va putea controla 6% din suprafaţa porţii, iar dacă va îndoi

genunchii (Fig. 1c) va putea controla 7%. Dacă portarul fandează pe un genunchi sau

celălalt ( Fig. 1d) va putea controla 24%.

În Fig. 2 se specifică suprafaţa pe care o controlează portarul când face un salt (saltul este

considerat de o jumătate de metri şi se presupune că portarul ajunge cu coatele la nivelul

barei transversale). În acest caz supfrafaţa controlată atinge 60%, adică peste jumătate din

poartă. În situaţiile discutate portarul se află plasat pe linia porţii.

Din cele expuse rezultă că porţiunea necontrolată de portar este destul de mare, şi

şansele lui de succes depind numai de măiestria lui de a acţiona pentru a putea apăra o

poartă de 7,32x2,44 metri = 17,86 mp.

În Fig.

3. este

ilustrată poarta AB privită de sus şi poziţia unui jucător (M) care se pregăteşte să tragă la

poartă. Jucătorul M vede poarta sub unghiul „a” şi este aşezat în unghiul „b” faţă de axa

lungă a terenului de joc.

În acest caz portarul (P) trebuie să se plaseze la intersecţia bisectoarei unghiului

„a”, cu prependiculara dusă din punctul A pe această bisectoare, adică la jumătatea

distanţei AC. Dacă portarul se situează în acest punct, poate să controleze în mod egal atât

partea sângă, cât şi partea dreaptă a porţii. În Fig. 3 se remarcă că punctul de intersecţie a

bisectoarei linia porţii (S) nu cade la mijlocul distanţei AB decât în cazul când unghiul „b”

este nul.

Remarcarea principală constă în faptul că dinstanţa AC este mai mică decât

lungimea porţii (AB). În mod informativ dăm relaţia care există între aceste două lungimi:

Din această formulă se pot trage următoarele concluzii:

a) Cu cât unghiul „b” se măreşte, cu cât suprafaţa AC pe care trebuie să

controleze portarul devine mai mică; deci pentru a avea şanse mai mari de a apăra un gol,

trebuie ca jucătorul să eşueze mai departe de axa lungă a terenului (în felul acesta unghiul

„b” se măreşte”.

b) Cu cât unghiul „a” se măreşte, cu cât poarta este mai uşor de apărat; practic

cu cât jucătorul se aproprie mai mult de poartă, şansa de a marca se micşorează.

Această afirmaţie pare paradoxală: de când jucătorul M şutează de la distanţă are

mai multe şanse de a marca un gol? Explicaţia constă în faptul că jucătorul când se află la o

distanţă mare de poartă, unghiul sub care vede poarta (a) este mic şi deci şansa ca

traiectoria mingii să iasă din câmplu AMB este mai mare. Dacă jucătorul a tras în acest

câmp la distanţă, portarului îi va fi mai greu să apere, deoarce suprefaţa de apărat (AC) este

mai mare.

Jucătorii pot să facă cu ajutorul formulei de mai sus tabele care să demonstreze

procentul de scădere a suprafeţei de apărat, în funcţie de cele două unghiuri (A şi B). Ca

exemplu vom arăta că pentru o lovitură liberă din colţul de 16m vom avea:

a = 10 grade; b = 50 grade; ACABffffffffffff = 0,50

Aceasta înseamnă că portarul aşezat în punctul P va avea de apărat 50% din

suprafaţa porţii sale. Dacă facem comparaţie cu cele expuse în Fig. 2, constatăm că portarul

poate să controleze întreaga suprafaţă a porţii şi nu are nevoie de zid (poate acoperii 60%

din suprafaţa porţii) Fig. 4.

În continuare, în fig. 4 se vede unde trebuie să se situeze portarul (P) când jucătorul

M se apropie de poartă pe o linie (OM) care face un unghi constant cu axa lungă a

terenului.

Curbele groase din fig. 4 şi 5 reprezintă poziţiile în care se poate plasa portarul

pentru apărarea în acelaşi condiţii poarta, când poziţia jucătorului M se schimbă.

Din cele două figuri ( 4 şi 5 ) se observă că:

a) portarul trebuie să-şi schimbe locul odată cu mişcarea jucătorului M.

Cu cât jucătorul M se apropie de poartă, sau vine înspre axa lungă a terenului de joc, cu cât

portarul este obligat să se apropie de linia porţii, respective de punctul O;

b) portarul nu trebuie să se afle pe linia porţii decât în cazul când jucătorul

M şutează perpendicular pe ea, adică se află pe axa lungă a terenului de joc.

Nu am aprofundat în prezentul material situaţia care se creează.

Atunci când în spatele portarului, care nu stă pe linia porţii, se naşte un unghi

necontrolat de acesta, lucru ce permite intrarea mingii în poartă.

Înainte de a trece la rezolvarea pe cale practică acelor expuse până acum teoretic,

trebuie să amintim încă o posibilitate a portarului de a micşora suprafaţa de apărat.

Portarul, aflat pe punctul P, are posibilitatea de a plonja în planul liniei AC, înainte

acestui plan sau în urma lui. Mulţi portari plonjează „pe spate”, adică înapoia planului care

trece prin linia AC. Aceată greşeală tehnico-tactică determină mărirea spaţiului de apărat,

micşorând în acelaşi timp posibilităţile de a ajunge pe traiectoria mingii. Rezultă deci că

plonjonul trebuie efectuat „înainte”.

În fig. 6 pretentăm lovitura de la 11m. Portarul se găseşte pe linia porţii, în centrul

ei – punctul P. În cazul când va plonja pe planul vertical AB, va avea de apărat o lăţime de

poartă de 7,32m; dacă va plonja pe o linie perpendiculară pe laturile AM sau BM, adică pe

linia PE, va avea de apărat o lăţime mai mică.

Cele arătate se observă cu uşurinţă din fig. 6, unde distanţa PE este mai mică decât

distanţa AP. Această afirmaţie rămâne valabilă pentru oricare dintre poziţiile în care s-ar

găsi jucătorul M. Propoziţia cu care îşi micşorează portarul spaţiul de apărat este dată de

formula: PE = AP cos a2ffff

Pentru ca cele expuse în prezentul capitol să aibe o bază practică, ne vom folosi de

câteva puncte de reper din terenul de joc bine cunoscute de portar, şi anume: stâlpii de

poartă, colţurile careurilor şi punctele de intersecţie ale semicercului de 9,15m cu linia

transversală a careului de 16m.

În fig. 7 este reprezentat un sfert din terenul de joc, împărţit în patru sectoare, care

trec prin punctul de reper mai sus indicat. Dacă portarul se orientează în timpul jocului, în

conformitate cu aceste sectoare, se poate plasa cu uşurinţă corect în spaţiul de poartă.

(Fig.7)

În fig. 8 este reprezentat spaţiul în care urmează să se plaseze portarul când

jucătorul M se află într-unul dintre cele patru sectoare. Spre exemplu: când jucătorul M se

află în sectorul a, b, c, sau d din fig. 7, portarul P trebuie să se plaseze corespunzător în

sectorul a, b, c sau d din fig. 8 (sectorul haşurat). Deci unui punct c din fig. 7 îi corespunde

punctul c din fig. 8, sau când jucătorul M se află în punctul c din fig. 7, portarul va trebui

să fie în punctul c din fig. 8.

Pentru a se putea memora uşor plasamentul portarului, în funcţie de locul

jucătorului M în unul dintre cele patru sectoare, vom simplifica problema, recomandând

amplasarea portarului P în centrele de greutate ale sectoarelor din fig. 8, şi anume:

1) Când jucătorul M se află în sectorul II, portarul P se va plasa la o distanţă de

1,30m înaintea liniei porţii şi la 70cm de la stâlpul acesteia.

2) Când jucătorul M se află în sectorul I, portarul P trebuie să se găsească la

distanţa de 80 cm în afara liniei de poartă şi la 30 cm de la stâlpul porţii, înspre interiorul

terenului de joc.

3) Când jucătorul M se află în sectorul IV, portarul P va fi la 1m distanţă înaintea

porţii şi totodată la 1m de axa lungă a terenului.

4) Când jucătorul M se află în sectorul III, portarul P trebuie să se găsească la

1,50m înaintea porţii şi la 2m de axa lungă a terenului.

Din cele expuse, rezultă că un portar trebuie să se înaintea liniei porţii în

permanentă mişcare şi cu faţa la jucătorul advers ( fig. 8).

De asemenea, indiferent de preferinţe portarul va ţine seama în plasamentul său de

aceste sfaturi tactice, care au la bază date precise şi o vastă experienţă de joc.

3. Pregătirea portarului

3.1. Periodizarea pregătirii portarului

Datorită unei noi orientări în metodica de pregătire a echipelor, periodizarea actuală

a antrenamentului diferă ca structură fată de cea folosită în trecut şi chiar din punct

devedere al obiectivelor care urmează a fi atinse pe durata unui an competiţional. Actuala

metodică are ca idee înnoitoare faţă de trecut continuarea pregătirii fotbaliştilor pe tot

parcursul anului.

Pentru realizarea acestui deziderat, perioadele de antrenament – pregătitoare,

competiţională şi de tranziţie – trebuie folosite în mod judicios, ţinându-se seama că anul

competiţional începe din luna august a anului curent şi se termină în luna iunie a celui

următor.

Din cauza acestei diviziuni a perioadelor de pregătire specifică formei noastre

competiţionale, periodizarea antrenamentului necesită o deosebită atenţie şi mult

discernământ, pentru a preîntâmpina eventuala dereglări care ar putea influenţa negativ

procesul instructiveducativ.

Legal de aceste caracteristici ale actualului periodizări a antrenamentului subliniem

necesitatea continuităţii depline în pregătire în tot cursul anului în condiţiile divizării

perioadelor datorită specificului formei noastre competiţionale.

În cele ce urmează vom arăta care trebuie să fie profilul şi sarcinile perioadelor de

antrenament privind pregătirea portarului.

3.1.1. Perioada pregătitoare

Se va acorda o deosebită importanţă pregătirii fizice generale şi speciale,

perfecţionării tehnicii şi tacticii, educării calităţilor morale şi de voinţă şi pregătirii

teoretico-metodică. Pentru rezolvarea acestor sarcini în perioada pregătitoare de iarnă

trebuie folosite mijloace şi metode multiple şi mai complexe decât în celelalte perioade.

În pregătirea fizică accentul se va pune pe dezvoltarea vitezei sub diferite forme. De

asemenea se vor dezvolta îndemânarea şi mobilitatea, prin efectuarea exerciţiilor de

gimnastică acrobatică, precum şi forţa, prin exerciţii specifice.

În ce priveşte pregătirea tehnico-tactică, care reprezintă veriga principală în jocul

portarului, accentul se va pune pe corectarea şi perfecţionarea procedeelor tehnice şi tactice

de apărare şi de atac specifice acestui post.

Tot în perioada pregătitoare se vor folosi jocurile de pregătire (şcoală, omogenizare,

verificare şi amicale), jocuri în care uneori portarul va fi folosit timp de 15-20 minute şi ca

fundaş.

Specific acestei perioade este volumul mare de lucru (antrenamentul zilnic),

creşterea progresivă a duratei şi intensităţii antrenamentului şi folosirea eforturilor maxime.

Durata pregătirii portarului în această perioadă este de minimum 8 săptămâni.

3.1.2. Perioada competiţională

Această perioadă începe din ziua primului meci ficial din tur sau retur şi se termină

odată cu ultimul joc oficial intern sau cu caracter internaţional, la care participă echipa din

care face parte portarul pe care îl antrenăm.

Ce obiective pentru pregătirea portarului în perioada competiţională enumerăm:

- îmbunătăţirea pregătirii fizice generale şi îndeosebi a celei speciale;

- perfecţionarea tehnicii şi tacticii;

- menţinerea formei sportive;

- dezvoltarea calităţilor de voinţă;

În ceea ce priveşte perfecţionarea tehnicii şi tacticii, se va pune accentul pe lucru în

condiţii de joc, în care scop se vor folosi mijloace – exerciţiicomplexe – care să

îmbogăţească deprinderile tehnice de atac şi de apărare.

Datorită faptului că în desfăşurarea campionatului şi a altor jocuri oficiale interne şi

internaţionale vine o creştere a vitezei de execuţie, şi un consum sporit de energie, numărul

şi durata antrenamentelor se pot reduce ca urmare a necesităţilor competiţionale şi

solicitărilor, în schimb, trebuie să crească corespunzător intensitatea antrenamentelor.

Pentru jocurile pe care le susţine portarul în această perioadă, pregătire specială

apare pe primul plan; de asemenea; conţinutul antrenamentelor trebuie să fie axat atât pe

sarcinile specifice acestei perioade, cât şi pe constatările făcute de la joc la joc.

3.1.3. Perioada de tranziţie

Din cauza eforturilor solicitate în timpul desfăşurării turului sau returului, sarcinile

perioadei de tranziţie constau în:

- asigurarea odihnei active;

- reducerea efortului ca intensitate şi durată;

În această perioadă se indică portarului odihnă activă pentru recuperarea şocurilor

fizice suferite cu ocazia plonjoanelor, blocajelor, etc. şi a consumului de energie nervoasă

din timpul meciurilor şi antrenamentelor.

Perioada de tranziţie, prin trăsătura ei, demonstrează legătura şi unitatea dintre

perioadele de pregătire.

3.2. Lecţia de antrenamen t a portarului

Lecţia este forma de bază a organizării muncii de învătare în cadrul căreia

antrenorul transmite sportivilor cu care lucrează un anumit volum de cunoştinţe, într-un

timp determinat.

În general lecţia de antrenament a portarului se structurează, din motive de ordin

metodic, în 3 părţi: introductivă, fundamentală şi de încheiere.

În partea introductivă se urmăreşte aducerea organismului în starea optimă începerii

efortului, în care toate capacităţile funcţionale sunt mobilizate pentru rezolvarea sarcinilor

din partea fundamantală a lecţiei.

În această parte intensitatea exerciţiilor de încălzire poate ajunge până la indici

foarte înalţi (apariţia transpiraţiei, creşterea frecvenţei pulsului), însă volumul efortului nu

va fi exagerat, deoarce timpul afectat nu poate trece 15-20% din durata lecţiei propriu-zise.

Partea introductivă a lecţiei suferă şi ea o împărţire.

În timpul primei părţi, care durează 3-5 minute, se efecutează alergări uşoare şi

exerciţii uşoare de gimnastică.

În partea a doua, încălzirea propriu-zisă, se efectuează alergării în ritm vioi şi pe

distanţe medii, exerciţii de gimnastică care angrenează toate segmentele corpului, exerciţii

uşoare cu mingea (conducerea mingii cu schimbări de direcţie, aruncarea mingii în sus şi

prinderea ei la piept sau în mâini, uşoare plonjoane laterale etc.)

În partea fundamentală a lecţiei, a căreia i se afectează 70-75% din durata unei

lecţii de antrenament, se realizează de fapt sarcinile principale, adică instruirea şi educarea

fotbaliştilor.

Exerciţiile destinate părţii fundamentale a unei lecţii trebuie să concorde cu legile

fiziologice. Astfel însuşirea tehnicii şi tacticii la începutul părţii fundamentale, când

percepţie; lucrul pentru rezistenţă, care mobilizează toate răspunsurile energetice ale

fotbalistului, va fi plasat la sfârşitul acestei părţi. În partea fundamentală se va acorda şi o

pauză de 7-10 minute, în timpul căreia se pot da explicatii asupra exerciţiilor ce urmează,

sau jucătorii pot fi lăsaţi liberi.

În partea de încheiere a lecţiei efortul va scădea treptat ca intensitatea. În acest

scopt se vor folosi: exerciţii cu mingea agreate de jucători şi care solicită efort redus,

exerciţii fără minge cu accent pe relaxare, jocuri de mişcare (dinamice) care necesită

deplasări scurte, şi în ritm moderat, alergări uşoare pe distanţe de 50-100m combinate cu

exerciţii de gimnastică şi de respiraţie executate din mers.

Durata acestei părţi nu depăşeşte în general 7-10 minute, cuprinzând diferite

exerciţii şi procedee tehnice, a căror executare nu necesită eforturi mari şi care sunt

capabile, prin conţinutul lor să creeze o stare de bună dispoziţie jucătorilor.

Eşalonarea exerciţiilor cu caracter fizic, tehnic, tactic, etc. în cadrul lecţiei, se face

după cum urmează:

- în ce priveşte pregătirea fizică, exerciţiile de viteză şi îndemânare vor fi

executate la începutul părtii fundamentale a lecţiei, iar cele de forţă şi rezistenţă la sfârşitul

ei.

- privitor la pregătirea tehnică, exerciţiiledestinate acesteia pot fi plasate în

toate cele trei părţi ale lecţiei, cu precădere însă în partea fundamentală.

- pregătirea tactică se realizează în partea fundamentală a lecţiei, de regulă

concomitent cu pregătire tehnică. În eşalonarea exerciţiilor de specifice de apărare se va

ţine seama de alternarea exerciţiilor specifice de iniţiere a atacului cu acela de apărare.

- este recomandabil ca în partea de încheiere a lecţiei de antrenament a

portarului să se repete exerciţiile tehnice de bază, însă într-un regim de efort moderat, cu un

număr redus de repetări şi prin folosirea pauzelor, deci în condiţii care să contribuie la

revenirea spre starea normală dinainte de începerea lecţiei.

În ce priveşte durata lecţiei, aceasta variază în raport de perioada, sarcinile, vârsta,

gradul de pregătire fizică a portarului şi de măiestria lui tehnică şi tactică. Ea variază într

90-120 minute pentru seniori, iar pentru copii şi juniori între 45 şi 90 minute.

3.3. Unele constatări cu privire la metodica actuală de pregătire a portarului.

Pentru a adânci problema pregătirii portarului, considerăm util ca în prealabil, să

facem unele aprecieri şi constatări pe marginea jocului şi a metodicii actuale de pregătire a

portarului.

În practică se constată că pregătirea specială a portarului se rezumă, la aceea că

portarul stă pe linia porţii şi în această poziţie este antrenat sau de antrenor sau de înaintaşi.

Când portarul se pregăteşte cu înaintaşii, se poate observa că aceştia trag la poartă din

comede pentru ei şi cu tendinţă vădită de a marca şi nu de a antrena portarul.

Tot în metodică actuală se foloseşte, şi încă destul de frecvent, pregătirea portarului

spre sfârşitul sau la terminarea antrenamentului colectiv. Aceasta înseamnă că pentru portar

întreaga durată a antrenamentului constituie un fel de parte pregătitoare a lecţiei, iar cele

20-30 de minute cât durează antrenarea intensă acelor care participă la antrenament-partea

fundamentală. Această metodă este greşită. Pregătirea specială a portarului poate fi

încadrată în antrenamentul colectiv, cu rezultate bune dacă, bineînteles, se folosesc raţional

formele pe care le prezintă antrenamentul special al portarului.

Deşi exerciţiile efectuate de portar în compania înaintaşilor sau a antrenorului în

cadrul antrenamentului colectiv sunt utile, ele nu dezvoltă decât parţial calităţile care sunt

absolut necesare în joc. Dacă ne rezumăm numai la astfel de metode, pregătirea se

şablonizează, influenţând negativ activitatea în joc a portarului. De aceea, pentru a întregi

şi perfecţiona pregătirea portarului, trebuie găsite şi alte metode şi mijloace de pregătire.

Antrenarea portarului de către antrenor sau înaintaşi este denumită de unii

„pregătire specială”. Dar, pentru a-şi merita această denumire, este necesar ca exerciţiile să

fie în aşa fel concepute, încât să reprezinte fragmente din jocul portarului şi să

perfecţioneze toate acţiunile pe care portarul le efectuează într-un joc adevărat.

Pregătirea specială constă şi din exersarea şi perfecţionarea acţiunilor de joc în

ritmul, vitezei, intensitatea şi condiţiile care apar în joc astfel, încât acestea exerciţii să

pună în faţa portarului aceleaşi probleme ca şi în jocuri.

Dacă însă antrenarea portarului în condiţii analoge jocului nu-şi găseşte reflectarea

în antrenament, acest lucru se datorează – după părerea noastră – faptului că nu sunt

cunoscute toate amănuntele jocului portarului, nu se cunoaşte conţinutul jocului portarului.

Jocul portarului, în comparaţie cu cel al jucătorilor de câmp, se deosebeşte

considerabil datorită specificului său. De aceea unele exerciţii preconizate pentru pregătirea

jucătorilor de câmp nu au o aplicativitate totală în antrenamentul portarului. De exemplu,

alergarea este un element de bază al mişcării în teren al jucătorilor de câmp; d aceea în

antrenament să putem accent deosebit pe dezvoltarea tuturor formelor de manifestarea

alergării. În schimb, poartă portar, alergarea nu este aceeaşi ca volum, distanţă, sau număr

de alergări ca a jucătorilor de câmp. După observaţiile mele, portarul efectuează în medie

16 sprinturi pe diferite distanţe în tot timpul meciului, ceea ce echialează cu circa 180m în

comparaţie cu distanţele pe care le parcurg unii jucători de câmp şi care ajung la 2000-

3000m.

În practică, însă vedem că portarul face toată pregătirea de alergare cu ceilalţi

jucători, efectuează acelaşi sprinturi ca număr şi distanţă, ceea ce nu corespunde activităţii

sale în meci.

Cu toate că numărul sprinturilor pe care le efectuează portarul în vederea luării

contactului cu mingea, ca şi a micşorării unghiului şi blocării mingii este mult mai mic în

comparaţie cu cel al jucătorilor de câmp, ieşirile din poartă împreună cu prinderea mingii

sunt elemente de bază în jocul portarului. Acest lucru a ieşit din observaţiile şi înregistrările

mele efectuate la un număr de 19 meciuri. Am făcut această remarcă pentru ca faptul să fie

luat în considerare în metodica antrenamentului.

Legat de metodica pregătirii portarului mai trebuie să discutăm un aspect. De multe

ori observăm că în antrenamente portarii participă în mod alternativ la diferite exerciţii: se

lucrează cu un portar pe o durată de 5-6 minute cu o intensitatea foarte mare, fară pauze de

odihnă, în timp ce celălalt portar stă aproape de poartă, de obicei pe jos, complet inactiv,

aşteptând să-i vină rându. Ceea ce nu prea se întâmplă în joc. Jocul ne arată că nu avem de

a face cu o solicitare intensă şi prelungită, ci dimpotrivă, afectivitatea portarului se

caracterizează prin solicitări şi pe durată scurtă, portarul are – mai multe sau mai puţine –

momente de relaxare determinate de valoarea adversarului, de perioadele de dominare, de

presiune aleacestuia.

Din cele de mai sus rezultă că acest mod de a antrena portarul nu corespunde cu

realitatea jocului. Prin aceasta nu trebuie înteles că sunt împotriva folosirii eforturilor

intense în pregătirea portarului; dar nici nu sunt de acord ca în antrenament să fie în aşa fel

solicitat, încât să nu fie capabil să mai reţină o minge. După părerea mea portarul trebuie să

fie solicitat în antrenament la eforturi fizice mult mai mari decât la joc, dar numai în

concordanţă cu activitate de joc a portarului.

Aşa cum am precizat mai înainte, la stabilirea metodicii de pregătire vom pleca de

la sarciniile pe care portarul le are de îndeplinit în joc, precum şi acţiunile pe care portarul

trebuie să le efectueze în vederea realizării acestor sarcini.

Principala sarcină a portarului este de a împiedica mingea să intre in poartă. Pentru

realizarea acestei sarcini portarul efectuează o serie de acţiuni care constau din procedee

tehnice simple sau înlănţuiri de procedee tehnico-tectice desfăşurate în regimul anumitor

calităţi fizice.Toate acestea se efectuează în condiţii de luptă cu adversarul.

O a doua sarcină derivă din una din caracteristicile concepţiei de joc. Ca şi

jucătorilor de câmp, portarul i se cere – în jocul actual - să fie un element activ în atac,

adică să iniţieze acţiuni constructive. Se spune, şi pe drept cuvântu, că portarul este primul

constructor al jocului. Pentru acesta el trebuie să transmită mingea la coechipierii mai

apropiaţi sau mai depărtaţi de poartă, cu precizie spre a dezvolta un joc constructiv. Din

înregistrările noastre s-a constantat că aruncările cu mâna prezintă un procent de precizie

de aproape 100%, în timp ce degajările cu piciorul sunt precise într-un procent de numai

26%: restul mingilor intră în posesia adversarului sau prilejuiesc o luptă între jucători

pentru intrarea în posesie. Gradul de imprecizie a acestor degajări nu trebuie căutat în

lovirea mingii în sine, ci în faptul că portarii se antrenează prea puţin pentru perfecţionarea

preciziei degajărilor cu piciorul.

Transmiterile lungi şi boltă permit adversarului să ia un plasament convenabil,

necesită o pregătire prelungită şi din această cauză, nu conţin nici un element de

surprindere. În schimb aruncările cu mâna pe lângă gradul înalt de precizie pot fi executate

pe neaşteptate, nu cer o pregătire mai îndelungată. De asemenea, aruncările cu mâna pot fi

executate chiar şi în prezenţa adversarului, ceea ce nu este posibil la executarea degajărilor

cu piciorul. Transmiterile lungi şi cu boltă devin necesare numai din anumite considerente

de ordin tactic.

Din cele de mai sus nu trebuie să se înţeleagă renunţarea totală la degajări cu

piciorul, ci dimpotrivă, să se lucreze în antrenament pentru a realiza un grad de precizie cât

mai ridicat la aceste lovituri.

Pentru eliminarea acestor greşeli am elaborat un program de 200 de exerciţii

experimentate şi prezentate în lucrarea de faţă.

3.4. Metode utilizate în instruirea portarului

În metodica de instruire sunt cunoscute ca principale metode explicaţia, care constă

în descrierea procedeelor tehnice şi tactice ce urmează a fi învăţate de către sportivi şi

demonstraţia, care rezidă în executarea de către antrenor sau d unul din jucători – bun

excutant – a procedeului tehnic sau tactic ce trebuie învăţat.

Aceste două metode se referă la munca de învăţare din partea sportivilor. La

început, pentru a i se uşura sarcina, portarului i se va cere să se efectueze deprinderile

tehnice noi cu mâna, piciorul sau pe partea corpului îndemânatică. În ce priveşte ritmul de

execuţie, acesta va fi moderat, accentul punându-se pe corecta mişcare şi succesiune a

segmentelor care execută mişcarea respectivă, şi nicidecum pe precizia în manevrarea

mingi sau pe eficacitate.

După ce portarul a învăţat corect să execute noua deprindere tehnică, se va trece

treptat la execuţia ei în ritmul specific jocului, precum şi la manevrarea mingii cu precizie

şi eficacitate.

De exemplu: pentru învăţarea boxării mingii şi transmiterii ei coechipierilor, după

ce s-a însuşit mecanismul biomecanic al deprinderii respective se va trece la exersarea ei în

condiţii de joc, la început fără adversar, apo cu adversari semiactivi şi în final cu adversari

activi, deci în condiţii similare jocului.

Pentru accelerarea procesului de învăţare a noilor procedee se vor folosi

chinogramele, care constituie un mijloc modern de învăţare, corectare şi perfecţionare.

Explicaţia trebuie să fie clară, precisă, concisă şi pe un ton adecvat, astfel încât să

stimuleze interesul portarului şi să creeze p bună dispoziţie şi dorinţă de muncă.

După ce am trecut în revistă cele două metode – explicaţia şi demonstraţia – carea

aparţin antrenorului, în câteva cuvinte ne vom ocupa şi de metode care privesc pe sportiv şi

care sunt: exersarea şi repetarea.

În legătură cu aplicarea metodei repetării se impun unele diferenţieri în funcţie de

particularităţile individuale ale portarului. De exemplu cei cu temperament echilibrat pot

executa un număr mare de serii de repetări, fără pauze, pe când cei cu un temperament

neechilibrat au nevoie şi de pauze scurte sau de intercalarea între seriile de repetări a altor

procedee tehnice. În fotbal metodele demonstrării, exersării şi repetării sunt folosite sub

cele două forme binecunoscute de antrenorii noştri, şi anume: parţială şi globală.

Prin forma parţială se întelege învăţarea unui procedeu izolat de joc, iar prin forma

globală, demonstrarea, exersarea şi repetarea lui în condiţii de joc.

În pregătirea portarului se recomandă folosirea ambelor forme. Tot în legătură cu

metodele şi formele de pregătire a portarului sunt folosite metodele cunoscute sub

denumirea de individualizare şi antrenamentul individual pe care le voi descrie ulterior.

În ce priveşte corectarea greşelilor de execuţie, antrenorul trebuie să o sesizeze pe

cea principală, care le generează pe celelalte.

Pentru crectarea greşelilor porterului în execuţia unui procedeu tehnic, antrenorul

va cere celuilat portar să execute deprinderea respectivă şi va sublinia greşelile, explicând

totodată modul corect de execuţie. Acest lucru presupune din partea celui de-al doilea

portar efectuarea aceloraşi greşeli de execuţie

.

Individualizarea

În cadrul pregătirii moderne şi complexe, desfăşurată pe baze ştiinţifice, nu poate

lipsi din lecţiile de antrenament individualizarea, specifică acestui post.

Metoda individualizării oferă posibilitatea de adaptare şi aplicare a unei concepţii,

de adaptare a procesului de instruire şi educaţie la particulariţăţile fiecărui jucător.

Vorbind de aceste particularităţi, consider necesar ca în pregătire să se ţină seama

de:

- particularităţile de ordin biologic, care sunt: dezvoltarea fizică, calităţile

fizice înnăscute, tipul de sistem nervos şi vârsta;

- particularităţile de ordin psihic:temperamentul şi caracterul, capacitatea de

a percepe, calităţile morale şi de voinţă, aptitudinile etc;

- nivelul însuşirii cunoştinţelor pe factorii antrenamentului.

Mai sunt şi alte elemente de care este necesar să se ţină seama: educaţia fiecărui

sportiv, mediul în care a trăit şi trăieşte etc.

Dat fiind acest ansamblu de particularităţi ale jucătorilor, trebuie să arăt că

individualizarea este una din metodele cele mai agreate de către portar, dar în acelaşi timp

dificilă pentru antrenor, căruia i se cere multă pricepere şi răbdare.

În aplicarea individualizării în pregătirea portarului se va ţine seama de sarcinile

speciale care îi revin acestuia în timpul jocului, precum şi de procedeele tehnice specifice

postului (plonjonul la picioarele adversarului, boxarea mingii etc.)

În aplicarea individualizării se vor avea în vedere şi particularităţile adversarului pe

care îl întâlneşte echipa în meciul pentru care se pregăteşte.

Presupunând că sa ţinut seama de cele discutate mai sus, adică de criteriile tehnico-

tactice, în alegerea mijloacelor se vor lua în considerare şi particularităţile individuale ale

portarului.

Pentru ca metoda individualizării să dea roadele scontate, trebuie să fie determinate

obiectivele şi sarcinile postului de portar şi repartizate printr-o planificare curentă şi de

perspectivă, care să asigure realizarea lor.

Antrenamentul individual

În pregătirea modernă a portarului antrenamentului individual este una din formele

frecvent utilizate. Din punct de vedere al organizării acestuia sunt cunoscute două variante:

în cadrul lecţiei de antrenament colectiv şi în lecţii separate. În ambele cazuri

antrenamentul individual poate fi organizat fie sub conducerea antrenorului, fie în lipsa

acestuia.

În prezenţa antrenorului portarului titular împreună cu cel de rezervă va executa

exerciţiile cele vor fi indicate. De altfel antrenorul este obligat să lucreze individual cu

fiecare portar cel puţin o dată pe săptămână, în afară de lucru individual în cadrul

antrenamentului colectiv.

Antrenamentul individual condus de antrenor, urmăreşte de obicei una din

următoarele sarcini: corectarea greşelilor, învăţarea de noi procedee tehnice, pregătirea

fizică specifică, dezvoltarea gândirii tactice.

În ce priveşte cea de-a formă de organizare a antrenamentului individual şi anume

cea efectuată de portar în lipsa antrenorului, specificăm că este utilizată în deosebi de

portarii avansaţii; totuşi noi recomandăm folosirea lui şi de către începători, când aceştia au

ca sarcină însuşirea unei deprinderi tehnice la un nivel superior, de exemplu: prinderea

mingii pe jos, la semiânălţime, sau pe jos. Spunem acest lucru deoarece deprinderile

amintite pot fi însuşite la nivel superior, folosindu-se „zidul” din care mingea ricoşează sub

diferite forme sau în lipsa zidului un alt portar. Prin trimiterea mingii cu piciorul de la unul

la altul se poate exersa o bună prindere, dar şi o corectă şi eficace lovire cu piciorul preferat

sau cu ambele picioare, deprindere tehnică neapărat necesară portarului modern.

Antrenamentul individual efectuat fără antrenor este util în special jucătorilor avansaţi. De

aceea antrenorii noştri trebuie să-l recomande cu căldură portarilor pe care îi antrenează,

sa-i convingă de utilitatea efectuării lui. Este recomandabil ca la antrenamentul individual

fără antrenor să participă numai câte doi portari pentru a se putea mai intens. Fiecare portar

va avea mingea lui, iar poarta la care lucrează va fi prevăzută cu plasă.

Numărul de exerciţii şi repetări trebuie precis stabilit de antrenor, pentru a nu se

ajunge la suprasolicitare. De asemenea planu de antrenament planul de antrenament

individual al portarului va fi întocmit de antrenorul principal, în colaborare cu medicul

echipei şi cu portarul respectiv.

Despre pregătirea portarului în condiţii de joc

Plecând de la ideea că pregătirea portarului trebuie să fie la fel de variată şi

complexă ca şi a celorlalţi jucători se impune folosirea unor metode similare de pregătire,

printre care şi aceea a pregătirii în condiţii analoge jocului.

Portarul în activitatea lui din cadrul jocului acţionează sub două forme:

- liber, nestânjenit de adversar;

- în condiţiile atacului întreprins de adversar asupra lui.

Aceste două aspecte ale modului de acţionare a portarului în decursul unui meci

determină orientarea, pregătirea lui în condiţii de joc.

De aceea, la alcătuirea lecţiilor se va ţine seama ca alegerea exerciţiilor, mijloacelor

să corespundă cerinţelor celor două situaţii în care el acţionează în joc. Ca urmare

exerciţiile vor fi alcătuite din procedee tehnice simple şi specifice, iar altele din procedee

tehnice specifice efectuate în prezenţa adversarului activ şi coechipierilor.

III. ORGANIZAREA CERCETĂRII

1. Generalităţi

Cercetarea s-a efectuat în judeţul Arad (pe stadion, în sală, în pădurile din

apropiere) pe perioada turului şi returului 2006/2007. S-a făcut atât cercetare de constatare

cât şi cercetare de verificare.

În activitatea de cercetare au fost cuprinşi cei patru portari ai echipei F.C.M. UTA

ARAD (3 seniori şi 1 junior) şi anume:

1. DANIEL TUDOR – 32 ANI

2. MARNE MARIUS – 29 ANI

3. HUŢAN SEBASTIAN – 25 ANI

4. BORDEA CRISTIAN - 18 ANI

Primii doi au format grupa de experiment iar ultimii doi grupa martori.

Menţionăm că în perioada sus amintită la grupa de experiment s-au folosit toate

cele 200 de exerciţii descrise în acest capitol şi că alte exerciţii în afară de acestea nu au

fost folosite.

Văzând înlăturarea şablonismului în pregătire, ne-am propus ca în fiecare ciclu

săptămânal să realizăm antrenamentul în funcţie de planificarea diferitelor jocuri.

Grupa martor s-a pregătit conform unei programări separate efectuate de antrenorii

care lucrau ca jucători.

În vederea determinării eficienţei exerciţiilor folosite au fost efectuate verificări

periodice la ambele grupe.

2. Metode şi mijloace de cercetare

Pentru rezolvarea problematicii cercetării am folosit următoarele metode şi

mijloace:

2.1. Studiul bibliografic

În legătură cu problema au fost studiate o serie de materiale ce pot fi grupate astfel:

a) Materiale cu caracter general, care au servit la :

- stabilirea particularităţilor portarului de fotbal

- stabilirea modului de organizare a procesului instructiv-educativ

b) Materiale referitoare la metodica pregătirii, care au servit la:

- elaborarea liniei metodice

- stabilirea succesiunii de folosire a exerciţiilor

- stabilirea oranizării lecţiilor de antrenament

c) Materiale referitoare la temă care a servit la:

- stabilirea metodelor de pregătire

- stabilirea mijloacelor de pregătire

- elaborarea testelor pentru verificare

Această grupă cuprinde şi materiale din bibliografie străină.

2.2. Observaşia pedagogică

Observaţia pedagogică s-a desfăşurat pe toată durata pregătirii şi desfăşurării

activităţii experimentale.

Rezultatele observaţiei pedagogice au servit la:

- unele constatări cu privire la metodica actuală de pregătire a portarului

- organizarea activităţii experimentale

- analiza activităţii experimentale şi la formularea concluziilor

2.3. Înregistrarea unor date preliminare cercetării

Aceste date au fost folosite pentru:

- stabilirea rolului portarului în jocul modern

- elaborarea premizelor

2.4. Înregistrarea unor date la antrenament şi jocuri

Aceste înregistrări au fost făcute în vederea stabilirii eficacităţii mijloacelor de

pregătire folosite.

2.5. Ancheta

Convorbirile purtate cu antrenorii diferitelor echipe au servit la elaborarea

mijloacelor şi includerea lor în diferite etape de pregătire.

2.6. Experimentul pedagogic

2.6.1 Mijloace utilizate la grupa de experiment pe factorii antrenamentului

2.6.1.1 Pregătirea fizică a portarului

Legătura armonioasă între pregătirea fizică generală şi cea specială se extinde pe

toată durata anului, în proporţii variate, în funcţie de perioadele antrenamentului.

În prima etapă a perioadei pregătitoare de iarnă predomină mijloacele pregătirii

fizice generale, în proporţie de aproximativ 50%, şi anume: crosuri, alergări în aer liber,

gimnastică, etc.

În a doua etapă a perioadei pregătitoare (precompetiţională) pregătirea fizică

generală ocupă un loc minim iar mijloacele se reduc făcând loc exerciţiilor specifice.

În perioada competiţională ponderea cade pe pregătirea fizică specială. În orice

mişcare din fotbal se manifestă ansamblul calităţilor fizice. Ele sunt considerate ca laturi

diferite ale unui proces unic de pregătire fizică.

În continuare ne vom opri asupra principalelor exerciţii recomandate pentru

dezvoltarea acestor calităţi.

a) Viteza

Este capacitatea portarului de a-şi deplasa corpul sau un segment al acestuia în

minimum de timp. Slaba dezvoltare a acestei calităţi influenţează negativ valoarea şi

eficacitatea jocului şi a intervenţiilor portarului.

Asupra dezvoltării vitezei se lucrează tot anul, dar mai ales în perioada pregătitoare

şi competiţională.

Mijloace:

1) Alergări în viteză pe distanţe de 10-20m cu pornire din poziţia „din

picioare”

2) Porniri de pe loc în viteză maximă începând cu paşi mici; la semnal se

continuă 15-20m cu alergare lansată.

3) Alergarea pe loc, cu genunchii ridicaţi, timp de 10-20sec.; se repetă de 8-

10 ori. Între alergări, mişcări de relaxare prin scuturarea picioarelor şi a braţelor

4) Joc de gleznă din deplasare uşoare, 30-40sec. Cu trecere în alergare

relaxare şi plimbare până se revine la poziţia iniţială de plecare.

5) Alergări pe distanţe de 60-199m, cu 2-3 variante de viteză (pe loc, cu

genunchii ridicaţi, lansat etc.)

6) Alergarea laterală pe 8-10m continuată la semnal cu alergare de viteză,

dar în linie dreaptă pe 15-20m

7) Alergarea uşoară pe distanţă de 15-25m, intercalate cu alergări în viteză

maximă de 10-15m. Pornirile se dau la semanl; se repetă de 8-10 ori.

8) Alergare cu spatele pe 8-10m; la semnal alergare de viteză pe 10-15m în

direcţiile indicate de antrenor.

9) Din alergare uşoară se pot efectua la semnal alergări de viteză pe distanţe

diferite şi intercalate cu diferite mişcări:

- sprinturi cu 1-2 schimbări de direcţie;

- întorceri urmate de sprint

- rostogoliri urmate de sprint;

- diferite sărituri urmate de sprint;

- căderi urmate de sprint;

10) Alergări de viteză pe 15-100m în linie dreaptă.

11) Alergări lansate.

12) Alergări cu pas propotit.

13) Ştafete de 4x100m sau 5x60m.

14) Sprinturi cu schimbări de direcţie.

15) Sprinturi cu întoarceri.

16) Joc de gleznă – timpul 1 pe vârf şi timpul 2 pe călcâi – timp de 30-45

sec.şi trecere în alergare cu genunchii la peiept, privirea înainte. Se repetă de 5-20 ori.

17) Alergare lansată 10-15m şi sprint 15-25m, la semnal, în linie dreaptă. Se

repetă de 5-10ori.

18) Portarul pe linia porţii , iar antrenorul în faţa lui, la punctul de 11m, îi

comandă să alerge în viteză în diferite direcţii, pe distanţe scurte (3-5m) şi cu mişcări

inverse. De exemplu se comandă: sprint către antrenor, apoi înapoi spre poartă prin

întoarcere cu faţa spre poartă, din nou sprint spre stâlpul porţii din dreapta, apoi prin

întoarcere cu fata etc.

19) Acelaşi exerciţiu cu întrerupere rapidă a mişcării şi trecerea la alte

forme de mişcare. De exemplu: se comandă sprint spre antrenor sau lateral, la

comandă alergarea este întreruptă şi se continuă deplasarea cu spatele, cu

rostogoliri rapide sau câderi în braţe, etc.

20) Antrenorul comandă starturi bruşte şi neaşteptate şi schimbări de

direcţie.

21) Doi portari, unul în spatele celuilalt la 2m. Primul conduce mingea, în

timp ce al doilea, il urmăreşte. La semnal împinge mingea înainte, iar al doilea,

printr-un sprint, intră în posesia mingii pe care o conduce pe 10-15m. La al doilea

semnal rolurile se schimbă; se execută de 8-10 ori.

22) Ştafetele cu şi fără minge pe distanţe scurte ( de la linia porţii până la

linia mare a careului de 16m).

23) Executarea rapidă a lovirii mingii cu piciorul, la perete; distanţa se

micşorează şi se măreşte permanent fără a depăşi 5m.

24) Doi portari faţă în faţă la 2-3m, unul de altul, îşi pasează mingea fără

oprire. Treptat ei se apropie la 1m, apoi se depărtează la distanţa iniţială, din nou se apropie

ş.a.m.d.

25) Conducerea a două mingi dintr-o dată prin lovituri scurte şi repetate.

26) Doi portari faţă în faţă, la 20m distanţă, îşi pasează mingea; cel care

primeşte mingea efectuează o oprire, apoi o răsucire de 3600 şi pasează cu celălalt picior.

27) La un zid de dimensiunile porţii de fotbal, portarul aruncă mingea cu

piciorul sau cu mâinile, de la distanţe variate între 1 şi 5m (distanţa se măreşte şi se

micşorează) şi o prinde la piept sau în mâini, pornind de pe loc sau din deplasare în faţă sau

lateral.Exerciţiul se repetă timp de 5-15 minute. (Fig. 9)

31) Acelaşi exerciţiu, dar antrenorul se deplasează din afara careului din

16m, pe oricare dintre laturile acestuia, aruncând mingea cu piciorul sau cu mâna; portarul

pornind de pe loc se va deplasa în viteză pentru a prinde mingea.

32) Acelaşi exerciţiu dar antrenorul se va afla în apropierea liniei din centrul

terenului de joc, iar portarul în afara careului mic. În dreapta şi în stânga antrenorului, la

distanţă de 5m se vor aşeza câte 5 mingi, pe care acesta le va degaja cu mâna în diferite

părţi ale terenului de joc din faţa porţii. Acesta pornind de pe loc, se va deplasa în viteză

pentru a prinde mingile intrate în cadrul de 16m. sau pentru a le respinge cu piciorul pe clee

căzute în afara careului respectiv.

33) Portarul se află pe linia porţii. În faţa lui sunt 6-8 jucători semiactivi. El

va căuta să prindă sau să respingă cu piciorul mingile aruncate de către antrenor printre

siluetele de jucători din faţa porţii.(Fig.12)

34) Antrenorul

comandă răsuciri bruşte din diferite poziţii; din joc de gleznă, din culcat de abdomen sau pe

spate, etc.

Jocuri pentru dezvoltarea vitezei:

35) „Starturi în condiţii egale”

Portarii pleacă din următoarele poziţi iniţiale de la linia de plecare: obişnuit,

de pe genunchi cu mâinile pe şolduri, şezând cu mâinile pe şolduri, şezând cu spatele şi cu

mâinile pe şolduri, culcat înainte, culcat cu spatele la „start” executând cinci rostogoliri

înainte. Jucătorii parcurg porţiunea dată, întorcându-se pentru a se stabili cine va ajunge

primul pe linia de sosire.

36) „Startul cu handicap”

Cei doi portari se plasează la o distanţă de 15-20 paşi unul în faţa celuilalt.

Amândoi iau aceeaşi poziţie de stat. La primul semnal startul este luat de jucătorul aflat în

spate. După ce el pargurge aproximativ jumătate din distanţa care îl separă de partenerul

său, se dă semnalul jucătorului aflat în faţă. Jucătorul care a început primul alegerea trebuie

să-şi ajungă partenerul, până la un loc stabilit, Jucătorul care a luat cel de al doilea start se

străduieşte să acumuleze cât mai repede viteză, fapt care contribuie la dezvoltarea vitezei

de start.

37) „Unul şezând celălalt stând”

Iau startul doi portari. Cel care se află mai aproape de linia de sosire, ia

startul din poziţia şezând. Celălalt porneşte din poziţia stând, la câţiva paşi în urmă. La

semnalul de start ambii pornesc înainte, spre linia de sosire. Sarcina jucătorului care ia

startul din poziţia stând este de a-l ajunge pe partenerul din faţă şi de a-i atinge mâna. Cel

care ia startul din poziţia şezând are sarcina de a zădărnici această încercare.

38) „Ţâşnirea spre minge”

Cei doi portari se plasează faţă în faţă la o distanţă de câţiva paşi. Unul din

ei aruncă mingea spre partener în aşa fel încât acesta să nu ajungă până la el. Jucătorul spre

care a fost aruncată mingea, pentru ca să o poată prinde, înainte de a atinge pământul, este

nevoit să ţâsnească în direcţia ei. (înainte sau lateral)

39) Cei doi portari stau faţă în faţă la o distanţă de 30-40m. La primul

semnal ei aleargă în întâmpinare. În momentul în care portarii se apropie la 3-4 paşi, se dă

un al doilea semnal, la care alergătorii să se întoarcă 900, căutând să se întreacă unu pe

celălalt.

40) „Strângeţi lucrurile”

În locuri diferite ale terenului pe o linie frântă se pun diferite obiecte

(tricouri, mingi). Se fac două trasee identice. La comandă portarii aleargă la fiecare obiect,

le strâng şi le aduc pe linia de sosire. Câştigă cel care ajunge mai repede.

b) Forţa

În fotbal forţa este asociată cu viteza, îndemânarea şi rezistenţa. Jucătorul de fotbal

are nevoie de o forţă specifică a cărei dezvoltare este condiţionată de existenţa forţei

generale.

Forţa se dezvoltă prin practicarea exerciţiilor de pregătire fizică generală şi prin

exerciţii specifice. Se recomandă exerciţii cu: încărcătură mare, cu viteză mijlocie, cu

greutăţi, cu repetări puţine.

Mijloace:

Exerciţii pentru membrele superioare:

41) Sprijin culcat cu picioarele apropiate sau depărtate, îndoirea şi

întinderea braţelor. Se execută de 10-15 ori.

42) Sprijin culcat cu picioarele uşor depărtate, îndoirea uşoară a braţelor şi a

genunchilor cu o uşoară arcuire a trunchiului printr-o împingere bruscă din braţe şi

picioare, desprinderea mebrelor – inferioare şi superioare – de pe sol, având un moment de

plutire. Se execută de 4-5 ori.

43) Cei doi portari se împing în braţe alternativ, la nivelul umerilor.

Exerciţiul durează 2-4 minute.

44) Un portar ţine de glezne pe celălalt pentru a efectua flotări în braţe. 10-

15 flotări.

45) Şezând cu braţele îndoite pe sol, cu picioarele apropiate întinse sau

îndoite din genunchi. Ridicarea şezutei de pe sol prin întinderea braţelor cu sprijin pe

degete. Se execută de 4-5 ori.

46) Căderea în faţă a corpului în sprijin culcat din poziţiile: ghemuit,

depărtat stând, stând. Se execută de 5-6 ori.

47) Apucat de mâini sau de coate, exerciţii de tracţiune în doi. Durata 1-2

minute.

48) Căţărarea pe frânghie fără ajutorul picioarelor.

49) Stând depărtat, mingea medicinală, ţinută cu ambele mâini în faţa

coapselor. Ridicarea mingii cu braţele întinse prin înainte sus, prin lateral în sus. Revenirea

mişcarea înspre partea opusă. Mişcarea se efectuează lent timp de 2-3 minute.

50) Stând depărtat, mingea medicinală ţinută cu ambele mâini în faţa

coapselor: aruncarea în sus şi prinderea ei în cădere. Timp de execuţie: 1 minut.

51) Acelaşi exerciţiu dar în cădere, mingea se prinde în spate

52) Mingea medicinală ţinută cu ambele mâini în dreptul umerilor este

aruncată în faţă pe diferite traiectorii. Se execută între doi portari timp de 3-5 minute.

53) Acelaşi exerciţiu, dar mingea se aruncă din spate în faţă. Se lucrează

timp de 5-10 minute.

54) Acelaşi exerciţiu de aruncare a mingii, dar cu o singură mână alternativ

dreapta – stânga. Se execută cinci aruncări cu fiecare mână şi se repetă în 2-4 serii.

55) Din ghemuit cu mingea în mâini, ridicarea şi aruncarea mingii prin

extensie, în faţă. Se lucrează timp de 3-5 minute.

56) Pe spate culcat, braţele întinse, mingea medicinală sprijinită pe ambele

palme: aruncarea mingii înainte cu braţele întinse. Trunchiul nu se ridică în timpul

aruncării. Se execută 8-10 aruncări.

57) Stând depărtat cu haltera de 20-30kg în dreptul umerilor. Ridicarea ei cu

ambele braţe deasupra capului de 5-10 ori.

58) Acelaşi exerciţiu, însă haltera se ţine la spate la nivelul umerilor. Se

repetă de 3-5 ori.

59) Acelaşi exerciţiu haltera fiind dusă din spate în faţă şi invers. Se repetă

de 3-5 ori.

60) Culcat pe spate pe o ladă de gimnastică cu haltera ţinută pe piept:

împingerea ei la verticală de 3-5 ori.

61) La bară fixă, tragere în braţe până bărbia ajunge în dreptul barei. Se

repetă de 5-10 ori.

62) Acelaşi exerciţiu ţinând o minge medicinală între glezne. Se repetă de

3-5 ori.

63) Din atârnat pe un braţ, tragere în braţul respectiv până la atingerea barei

cu umărul. Se repetă de 2-3 ori.

Exerciţii pentru membrele inferioare

64) Genoflexiuni cu genunchii depărtaţi şi apropiaţi. 2-4 serii a câte 24-30

de genoflexiuni.

65) Acelaşi exerciţiu cu greutate pe spate. Se execută de 2-3 serii a cât 15-

20 de genoflexiuni.

66) Sprijin ghemuit cu genunchii depărtaţi; întinderea picioarelor cu

ducerea braţelor prin înainte sus, extensia trunchiului cu ridicare pe vârfuri, revenire în

sprijin ghemuit. Se repetă de 10-15 ori.

67) Un portar stă culcat pe spate cu picioarele îndoite, celălalt sprijinindu-se

cu mâinile pe picioarele primului. Din aceată poziţie, cel de jos – împinge în sus, iar cel

deasupra opune rezistenţă. Durata: 2-4 minute pentru fiecare.

68) Sărituri în adâncime, cu aterizare în poziţie semighemuită; 10 execuţii.

69) Stând: corpul cade întins în faţă şi apoi ducem un picior în faţă

(fandare); se execută 2-3 tensiuni, după care printr-o împingere puternică din piciorul din

faţă revine la verticală. Fandarea se execută alternativ pe piciorul stâng şi drept. Se execută

timp de 1-2 minute.

70) Ghemuit cu picioarele uşor depărtate, tălpile paralele, braţele întinse se

oblig înapoi: săritură cu extensie, cu reducerea braţelor prin înainte în sus, revenirea cu

cădere eleastică. 3-5 ori.

71) Săritura cu mingea prin depărtare şi apropierea picioarelor. Timp de

execuţie: 1-2 minute.

72) Acelaşi exerciţiu cu greutate pe spate, sau cu o minge medicinală ţinută

în mână.

73) Sărituri pe un picior şi pe celălalt, 15-30 metri.

74) Sărituri succesive laterale de pe un picior celălalt pe distanţp de 40-50m

75) Ghemuit, braţele pe şold, se duce alternativ câte un picior înainte. De 3-

5 ori pentru fiecare picior.

76) Mers în poziţie ghemuit, 10-15m.

77) Câte doi, pe spate culcat, talpă în talpă, cu genunchii indoiţii. Întinderea

şi îndoirea alternativă a unui picior sau a ambelor picioare cu rezistenţa partenerului. Timp

de lucur: 1-2 minute.

78) Urcare pe pantă cu celălalt portar pe spate. 2x10m.

79) Urcare pe scări în viteză mare. 3-5x10 trepte

80) Sărituri pe ambele picioare peste obstacole joase (50-80cm) 10-12

execuţii.

Exerciţii pentru trunchi şi abdomen:

81) Culcat pe spate, mâinile sub ceafă, rotări ample de picioare din

articulaţia coxo-femurală în ambele sensuri. 2-3 serii a câte 15-30 sec.

82) Stând depărtat, trunchiul aplecat la orizontală, mâinile la ceafă, arcuri

de trunchi. Mâinile trebuie să împingă capul în jos până la tensiuni finale. 2 serii a câte 30

sec.

83) Culcat cu faţa în jos, mâinile la ceafă sau întinse lateral. Ridicarea

simultană a trunchiului şi a picioarelor în extensie. Mişcarea este bruscă şi se repetă de 5-7

ori fără pauză.

84) Din aceaşi poziţie leagăn în faţă prin ridicarea alternativă a trunchiului

şi a picioarelor. 5-7 ori.

85) Culcat pe spate cu braţele în prelungirea corpului, ridicarea trunchiului

la verical, revenire în pozişie iniţială. Se execută lent, călâiele nu se ridică de pe sol, iar

trunchiul se menţine în extensie. Se execută de 8-10 ori.

86) Un portar îl susţine pe celălalt pe sub coapse, acesta se lasă pe spate

până atinge cu palmele gazonul şi revine apoi la poziţia iniţială.

87) Atârnat cu spatele la scară fixă. Ridicarea genunchilor la piept sau

ridicarea picioarelor întinse până la orizontală. Se execută de 8-10 ori.

88) Rotarea corpului în jurul barei fixe, din atârnat. Se repetă de 5-10 ori.

89) Atârnat la bară fixă, imitarea alergării cu genunchii sus, 3x10 sec.

90) Şezând la capătul băncii de gimnastică, picioarele sprijinite sub bancă,

mâinile la ceafă: lăsarea trunchiului pe spate şi revenire 3x10 sec.

91) Faţă în faţă şezând, aruncarea mingii de la unul la altul timp de 3-5

minute.

92) Acelaşi exerciţiu din poziţia pe genunchi

93) Din poziţia culcat cu picioarele peste cap, ţinând cu labele mingea,

aruncarea acesteia prin revenirea picioarelor asupra capului. Se repetă de indicaţiile

antrenorului.

94) Stând spate în spate cu braţele întinse lateral şi apucat: răsuciri de

trunchi prin învingerea rezistenţei opuse de partener, 4x10 sec.

95) Stând depărtat cu o latură spre banca de gimnastică, cei doi portari

execută îndoirea răsucită a trunchiului spre banca apucând-o cu ambele mâini, ridicarea ei

deasupra capului şi coborârea în parta cealaltă. 2x6 execuţii.

96) „Circuit pentru dezvoltarea forţei generale”

Staţia I – tracţiuni din atârnat

Staţia II – genoflexiuni cu îngreuiere 30% din posibilităţile maxime

Staţia III – pe spate culcat, ridicarea picioarelor la 450 şi forţarea lor

Staţia IV – înainte culcat, ridicarea trunchiului, braţele întinse înainte, ţinând o

minge medicinală

Staţia V – pasarea cu două mâini a mingii umplute

Staţia VI – sărituri înghemuit pe şi de pe ladă

97) „Circuit pentru dezvoltarea forţei braţelor şi picioarelor”

Staţia I – Stând depărtat, braţele lateral, ţinând în mâini hantere de 1-2 kg: îndoirea

trunchiului înainte cu ducerea hantelor până la sol, revenirea cu îndreptare şi extensia

uşoară a trunchiului înapoi.

Staţia II – Stând cu trunchiul la orizontală, sprijinit cu braţele pe un aparat (ladă,

cal, capră, scară fixă); pe spatele executantului stă culcat înainte şi transversal un partener

cu rol de îngreuiere: îndoirea uşoară a genunchilor urmată de întinderea lor energică şi

ricarea pe vârfuri.

Staţia III – Stând: îndoierea trunchiului înainte cu apucarea unei greutăţi cu ambele

mâini; îndreptarea trunchiului cu ducerea greutăţii prin înainte sus cu braţele întinse;

îndoirea braţelor pe spate şi apoi revenirea în poziţia iniţială.

Staţia IV – Stând cu o minge umplută în mâini: aruncarea mingii în sus, cu ridicare

pe vârfuri; prinderea ei cu îndoirea genunchilor şi aplecarea cu răsucire a trunchiului spre

dreapta şi ducerea mingii prin lateral înapoi cu ambele braţe, privirea după minge; revenire

şi reluarea exerciţiului spre stânga.

Staţia V – cu elan liber, bătaie pe un picior şi săritură directă pe capră; coborâre

prin săritură în adâncime şi reluarea exerciţiului

Staţia VI – Din sprijin pe braţe la capătul paralelelor: deplasare alternativă sau prin

sărituri succesive.

Staţia VII – Stând cu două hantele mici în mâini: sprijinirea alternativă a unui

picior pe bancă, urmată de o impingere energică cu sărituri şi forfecarea picioarelor înainte.

Staţia VIII – Stând cu faţa şa scară fixă: urcare normală pe scară şi coborâre cu

spatele.

Exerciţii pentru devoltarea detentei:

98) Cu coarda de sărit, sărituri pe piciorul drept, stâng şi pe ambele

picioare. Câte 10 repetări de 3-5 ori.

99) Sărituri cu simularea prinderii mingii de sus simulându-se din nou

prinderea mingii, legându-le între ele de 10 ori.

100) Sărituri cu genunchii la piept (câte poate executa fiecare portar în 20-

30 sec)

101) Alergare pe scări treaptă cu treaptă, în viteză ½ sau ¾.

102) Sprint trecând în alergare, câte 2-3-4-5 scări, cât de multe poate fiecare

portar.

103) Sărituri combinate pe scări: pe piciorul stâng, (5-10 ori) pe cel drept

(5-10), pe amândouă (5-10 ori).

104) Concurs pentru pas sărit, pe distanţe de 30-40-50 sau 60m. pe piciorul

stâng şi pe cel drept. Se realizează un număr de sărituri pentru fiecare portar. Se repetă de

2-3 ori pentru fiecare picior, declarându-se câştigatorul.

105) Concurs de sărituri în lungime de pe loc.

106) Se aruncă alternativ mingea în sus pentru prinderea ei. Se execută pe

perechi, sărind de pe piciorul drept, stâng sau de pe ambele picioare. Se execută de 10 ori

de fiecare portar.

107) Se aruncă mingea sus: care dintre portari câştigă mai multe dueluri

aeriene?

c) Îndemânarea

Îndemânarea se dezvoltă folosind mijloacele, adică exerciţiile din cadrul pregătirii

fizice generale şi specifice. Acestea sunt:

- exerciţii de gimnastică, în special de cele de gimnastică acrobatică şi

exerciţii la aparate

- sărituri la aparate

- rostogoliri în diferite sensuri

- sărituri şi alergări din atletism

- jocuri sportive complementare

Îndemânarea specifică se obţine şi se perfecţionează prin executarea repetată a

dieritelor procedee tehnice, în condiţii variate şi neobişnuite.

Mijloace

108) Rotarea capului de la dreapta spre stânga şi invers; de câte 5 ori în

fiecare parte.

109) Aplecarea capului în faţă, pe spate, la dreapta şi la stânga, se execută

de 5 ori în fiecare parte.

110) Rotarea braţelor în articulaţia scapulo-humerală: lent, rapid şi

accelerat, schimbând sensul ( din faţă în spate). Durata 1-3 minute.

11) Rotarea braţelor în diferite ritmuri, la început, apoi tot mai repede, prin

descrierea de cercuri mari, medii, mici şi foarte mici. Durata 2-3 min

112) Ridicarea alternativă al braţelor prin faţă sus. Se repetă în serii de 10-

20 sec.

113) Din stând ridicarea piciorului drept la 900, apoi a piciorului stâng.

Acelaşi număr de repetări şi de serii ca la exerciţiul precedent.

114) Ridicarea piciorului drept îndoit cu tendinţa de a atinge pieptul cu

genunchiul, concomitent cu ridicarea mâinii stângi la verticală. Aceeaşi mişcare cu celălalt

picior. Exerciţiu se face imitând mersul pe loc, sau din mers şi din alergare. Durata

exerciţiului: 13 min fiecare.

115) Din stând cu mâinile pe şold aplecarea trunchiului în faţă, în spate, la

dreapta şi la stânga. Câte 5 repetări pentru fiecare direcţie de aplecare într-o serie. Se

execută 1-3 serii.

116) Acelaşi exerciţiu cu ducerea mâinilor spre mebrele inferioare.

117) Rotarea trunchiului de la dreapta spre stânga şi invers, cu braţele

întinse sau pe şold. Exerciţiul se execută din stând sau din stând depărtat. Numărul rotărilor

va fi de 5-10 pentru fiecare serie.

118) Aplecarea corpului în faţă braţelor îndoite şi atingerea pământului cu

coatele. Se va încerca introducerea capului şi a coatelor printre picioare. Se execută din

stând depărtat şi se repetă de 5-10 ori.

119) Rotarea corpului cu elan sau aşa-zisa „roata mori”. Se repetă de 3-5

ori.

120) Exerciţii la paralele sau inele: ridicări în braţe, balansări urmate de

sărituri în faţă sau lateral de la paralele şi înainte de la inele. Numărul şi durata exerciţiilor

sunt fixate de antrenor.

121) 5-10 sărituri peste capră, de la loc sau cu elan.

122) Rostogolirea de pe loc sau cu elan, la groapa de nisip.

123) Sărituri în înălţime de pe loc sau cu elan.

124) Joc de baschet sau de hanbal pe teren redus.

125) Mingea suspendată şi ridicată din ce în ce mai sus este boxată cu

pumnul sau cu pumnii şi trimisă înainte sau pe spate.

126) Conducerea mingii cu mâna pe jos sau prin dribling, în viteză pe

distanţe scurte de 10-15 metri, urmată de degajarea ei la punct fix.

127) Aruncarea mingii în sus cu piciorul sau cu mâna, la diferite înălţimi,

urmată de o rostogolire şi de prinderea mingii. Se repetă de 5-8 ori.

128) Aruncarea mingii în sus, căderea la pământ în sprijin pe mâini şi

ridicare rapidă pentru a prinde mingea. Se repetă de 5-8 ori.

129) Din stând pe genunchi sau din şezând depărtat, portarul va încerca să

prindă şi să paseze mingea antrenorului, care i-o aruncă în diferite direcţii. Exerciţiul se

execută în continuare, antrenorul stabilind momente de odihnă.

130) Mers pe bârna de gimnastică întoarsă, mers cu faţa, cu spatele, înainte,

lateral etc. 2 execuţii rapide.

131) Mers pe bârna de gimnastică, peste diferite obstacole (mingi

medicinale), patru execuţii rapide.

132) Aruncarea alternativă a două mingi, în sus şi prinderea lor, 15-20

execuţii.

133) Mers fandat sau ghemuit cu culegerea mingilor de pe sol, 3x20cm.

134) Rostogolire înainte şi înapoi cu mingea medicinală în mâini. 5-10

execuţii.

135) Câte doi apucat: alergare în viteză 50-60m cu schimbarea locurilor din

10 în 10 metri. 3 execuţii.

d) Rezistenţa

Rezistenţa la portarii de fotbal, deşi mai puţin importantă ca la jucătorii de câmp,

nu trebuie neglijată.

Pentru dezvoltarea rezistenţei generale cele mai importante mijloace sunt:

136) alergări pe teren variat (crosul), pe distanţe diferite şi cu intensităţi

diferite.

137) Alergări pe zăpadă.

138) Alergări repetate şi uniforme.

139) Jocuri dinamice.

Mijloace pentru dezvoltarea rezistenţei specifice sunt:

140) Alergări repetate şi în ritm variat.

141) Alergări de viteză repetată şi crescând.

142) Executarea rapidă a unor acţiuni de joc individuale sau colective.

143) Jocuri 2x1, 2x2, 3x2 etc

144) Jocuri de antrenament cu adversari din ce în ce mai tari.

2.6.1.2. Pregătirea tehnică a portarului

Tehnica individuală a portarului este determinată în primul rând de cerinţele

specifice acestui post, precum şi de particularităţile sportivului care îl ocupă.

În pregătirea portarului însuşirea tehnicii trebuie să fie supusă unui continu proces

de perfecţionare individuală.

Pentru ca execuţia propriu-zisă să nu oblige portarul unei echipe la o concentrare

exagerată atenţie, concentrarea care poate provoca stări de crispare, este necesar ca

procedeul tehnic respectiv să fie însuşit până la automotizare.

Pentru această pregătire tehnică trebuie să fie axată pe însuşirea şi perfecţionate

încă din vârsta copilăriei şi junioratului, în continuare ne vom referi doar la mijloacele

folosite pentru perfecţionarea procedeelor tehnice de apărare şi atac cu mingea.

Mijloace de perfecţionare a procedeelor tehnice de apărare:

145) Prinderea mingii care se rostogoleşte uşor din faţă, de la distanţa de

6m. Mingea se transmite apoi tot pe jos, dar cu forţă mai mare şi de la distanţe diferite, 6-

11m. Se execută între doi portari.

146) Prinderea mingii din deplasare laterală, după efectuarea a 2-3 paşi

stânga.

147) Prinderea mingii aruncate cu mâna de la 3-4 din poziţie statică.

Mingea se aruncă la nivelul genunchilor, al abdomenului, al capului şi deasupra acestuia.

148) De la aceeaşi distanţă însă portarul care aruncă mingea se deplasează

lateral, solicitând pe celălalt portar să o prinda după efectuarea a 2-3 paşi.

149) Un portar transmite mingea de la punctul de 11m din vole, la

semiînălţime, după prealabile preluări, cu scopul de a obişnui portarul cu prinderea mingii

venite cu diferite traiectorii şi intensităţi.

150) Exerciţiu de prindere cu două ming, unul aruncă mingea pe sus, iar

celălalt pe jos. După un timp se schimbă rolurile .

151) Unul din portari este aşezaz lângă una din barele laterale. Celălalt

portar sau antrenorul, oblic faţă de poartă, la 3-4m distanţă, aruncă mingea portarului pe

jos, la semiînălţime, la piept. Din când în când mingea este trimisă cu boltă în colţul opus

al porţii, obligându-l pe portar să se întindă pentru a o prinde sau a o devia.

152) Se aşează mingea lateral la o distanţă de 4-6m. Portarul efectuează

plonjon la minge după o deplasare laterală de 1-2 paşi.

153) Atrenorul sau celălalt portar rostogoleşste mingea spre punct aflat la 2-

3m lateral de portar, obligându-l să plonjeze de pe loc pentru a o reţine.

154) Atrenorul afalt la 2m lateral de portar, lasă să-i cadă mingea din mână,

din dreptul pieptului, astfel încât aceasta să nu sară mai sus de 40-50cm. În momentul când

mingea sare, portarul de pe loc, va face un plonjon razant, prinzând-o.

155) Exersarea liberă a plonjonului prin priderea mingilor trase cu piciorul

de către 2-4 coechipieri.

156) Portarul loveşte mingea cu piciorul de la distanţa de 10-15m,

trimitând-o în panou şi o prinde prin revenirea la diferite procedee în funcţie de cum vine

mingea.

157) Portarul stă cu faţa spre panou, la o distanţă de 1-1, 5m. Celălalt portar

plasat în spatele lu aruncă mingea în panou sub diferite unghiuri. Portarul o prinde după ce

ricoşează fără să privească înapoi.

158) Cei doi

portari P1 şi P2, plasaţi unul

în linia porţii, celălalt pe linia

de 16m. La mijlocul distanţei dintre portari se aşezează o minge. La un semnal cei doi

portari pornesc în viteză mare spre a ajunge mai repede la minge. În vederea intrării în

posesia mingii folosesc plonjoanele. Se poate pornii şi de pe laturi suprafeţei de

pedeapsă(Fig. 13),

159) Cei doi portari plasaţi unul în poartă (P1) celălalt (P2) în afara

suprafeţei de pedeapsă. P2 trimite mingea pe jos, în direcţia porţii şi imediat se deplasează

rapid direcţia de pasare. P1 iese rapid din poartă şi blochează mingea în condiţiile de atac

simultat a lui P2. (Fig. 14).

160) Antrenorul aflat la 2-3m de portar îi aruncă mingea cu traiectorie

aproape verticală iar portarul o respinge cu ambii pumni, de pe loc.

161) Portarul respinge mingea aruncată cu mâna sau cu piciorul de către

antrenor pe diferite traiectorii, efectuând în prealabil câţiva paşi.

162) Un poratar de la 11-16m trimite mingea cu mâna sau cu piciorul spre

poartă. Celălalt portar aflat pe linia porţii va repsinge spre părţile laterale ale terenului.

163) Acelaşi exerciţiu dar portarul din poartă având în faţă 1-2 adversari

care vor sării concomitent după minge.

164) Un jucător trimite mingea de la 30m cu traiectorie înaltă, în direcţia

porţii, iar altul situat la 20m, o urmăreşte. Portarul iese în intâmpinarea mingii pe care o

prinde. Jucătorul situat la 30m îşi schimbă mereu poziţia faţă de poartă.

165) Unul dintre portari porneşte în conducere de la 30m de poartă, şi a

ajuns la linia de 16m depărtează mingea de picior pentru a da posibilitatea portarului să

iasă şi să o intercepteze.

166) Acelaşi exerciţiu însă atacantul (celălalt portar) nu dă drumul la minge,

ci o reţine pentru a obliga portarul să execute blocarea la piciorul adversarului.

167) În afara careului de la mijlocul terenului 3 jucători stau la distanţă

egală unu de altu. La centru în formă de triunghi sunt aşezate 3 porţi mici de 2m. Jucătorii

pasează mingea între ei, iar în momentul potrivit încearcă să dea gol într-unul din porţi.

Portarul ocolind poţile urmăreşte drumul mingii. Încercă să le prindă şuturile. Din 3 în 3

minute se schimbă portarul. Cine primeşte mai puţine goluri?(Fig. 15)

168) Jucătorii în coloană de 30m de poartă pornesc câte unul conduc

mingea şi intrând în careu încercă să treacă de portar, care iese în întâmpinare, şi să trimită

mingea în poartă.

169) În suprafaţa de pedeapsă un jucător cu mingea şi portarul. Jucătorii

încearcă să-l dribleze pe portar, iar aceasta încearcă să o prindă. Dacă a prins mingea o

trimite înapoi jucătorului. Se dă un punct pentru fiecare execuţie reuşită atât la jucător când

reuşeşte să-l dribleze pe portar, cât şi la portar când reuşeşte să prindă mingea.

Mijloace de perfecţionare a procedeelor tehnice de atac:

170) Cei doi portari aruncă mingea unul la celălalt cu intensităţi şi la

distanţe variabile.

171) Acelaşi exerciţiu însă portarii lovesc mingea cu piciorul din mână sau

după ce a ricoşat pe teren (din drop).

172) Acelaşi exerciţiu însă portarii lovesc mingea de pe sol, perfecţionând

astfel degajările de poartă.

2.6.1.3. Pregătirea tactică a portarului

Prin tactica de jos a portarului se întelege totalitatea acţiunilor întreprinse de acest

jucător cu scopul de a împiedica marcarea golurilor în poarta proprie şi de a iniţia atacurile

şi contraatacurile echipei din care face parte.

În capitolul privind jocul portarului am arătat contribuţia importantă pe care el o are

în desfăşurarea celor două faze fundamentale: apărare şi atac. Fiind ultimul apărător al

porţii propii şi primul iniţiator de atacuri şi contraatacuri către poarta echipei adverse,

pregătirea tactică a portarului trebuie să se facă în condiţii cât mai apropiate de joc, adică

prin „bucăţi” de joc.

Exerciţii de apărare pentru portar, legate de fazele de joc:

173) Doi atacanţi se apropie de poartă prin pase şi caută să marcheze.

Portarul iese şi efectuând mişcări de tatonare sau de simulare a aruncării spre minge, va

căuta să împiedice intrarea mingii în poartă.

174) Cele două extreme (E), având fiecare câte o minge, la un semnal al

antrenorului şi în mod alternativ pleacă spre poartă; fundaşul (F) simulează deposedarea,

deci acţionează semiactiv.Portarul (P) se va plasa pentru a prinde mingea sau pentru a o

respinge luând poziţiile P1 şi P2. (Fig. 16)

175) Un jucător în afara careului mic, iar celălalt în careul mic. Portarul

încearcă pe o parte să închidă unghiul pentru tras la poartă, iar de pe altă oarte se pregăteşte

pentru o eventuală centrare. Jucătorul cu mingea se află în afara careului mic, conduce

mingea în diferite direcţii, iar în momentul favorabil trage la poartă sau centrează. Dintr-un

număr de repetări, care portaru primeşte goluri mai puţine?(Fig. 16)

176) Un jucător primeşte mingea de la antrenor (A) şi apoi centrează între

portar şi ceilalţi doi jucători, dintre care unul este apărător (F) şi celălat atacant. Portarul va

interveni pentru a prinde sau a boxa mingea, atacantul pentru a marca şi apărătorul pentru a

proteja propriul portar. ( Fig. 17)

177) Acelaşi exerciţiu dar fără apărător şi doi jucători încearcă să marcheze.

178) Jucătorii pe perechi la mijlocul terenului, unul lângă linia de margine

iar celălalt în cercul de la centrul terenului. Atrenorul trimite mingea jucătorului care vine

de la centru în viteză pentru a marca. Portarul va interveni pentru a prinde sau a respinge

mingea centrată. (Fig. 18)

179) Trei până la şase jucători, conduc mingea de la 20m de poartă şi trag

alternativ din afara şi dinăutrul careului de 16m, la semnalul antrenorului. Portarul se va

afla la una din barele laterale ale porţii. Din această poziţie el se deplasează pentru a prinde

sau respinge mingile trase de atacanţi.

Exerciţii de perfecţionare a acţiunilor de atac:

180) Cei doi portari plasaţi în lungul terenului execută degajarea mingii din

mână după conducerea ei pe distanţă de 10m. Portarii se vor strădui să transmită mingea

cât mai precis la partener. Se va da atenţie şi prinderii mingii.

181) Ce doi portari, unul plasat în poartă, celălalt în cercuri sau în

semicercurile marcate la mijlocul terenului. Portarul (P1) conduce mingea cu mâna până la

apropierea liniei de 16m şi apoi o degajează cât mai precis la locul unde se găseşte celălalt

portar.Aceasta, la rândul lui, după ce a prins mingea, fără a o lăsa să cadă, o va degaja

căutând să o trimită în suprafaţa careului mic. După câteva execuţii se schimbă locurile

(Fig. 19).

182) Aceeaşi exerciţii sub formă de concurs. Din 10 degajări cine trimite

mai multe mingi în cercul de la centrul terenului, respectiv în suprafaţa careului mic.

183) De la marginea careului de 16m aruncarea mingii cu mâna la punct fix.

184) Pe linia de centru aşeazăm 6 jaloane ca la Fig. 20. Portarul degajează

de la marginea careului mic pe rând în fiecare zonă delimitată. De acolo celălalt portar

trimite înapoi mingea cu mâna. Dacă mingea trece prin porţiunea indicată, portarul

primeşte un punct. Cine are mai multe puncte după 10 lovituri? (Fig. 20)

185) De la careul de 16m în diferite direcţii şi distanţe aşezăm porţi mici

Portarii pe rând aruncă mingea în aceste porţi. Fiecare încercare reuşită=1 punct. Cine va

avea mai multe puncte?(Fig. 21)

186) Doi portari plasaţi pe linia porţii, iar 3-4 jucătorii la 30m de poartă,

răspândiţi în diferite locuri ale terenului. Jucătorul A trimite mingea spre poartă, iar unul

din portari iese rapid şi după ce o prinde o aruncă cu mâna spre partea opusă, la jucătorul

C. Acesta împreună cu P2 execută aceleaşi mişcări.(Fig. 22)

187) Acelaşi exerciţiu dar jucătorii mai grupaţi, vor executa următoarele

mişcări: în timp ce un jucător (A) trimite mingea spre portar, jucătorul cel mai apropiat(B)

va sprinta spre minge cu intenţia de a intra în posesia ei. Prin aceasta portarul este forţat să

se deplaseze în maximu de viteză. După pasare jucătorul A se deplasează rapid în direcţia

unde jucătorul C şi poratrul P2 efectuează aceleaşi mişcari. În acest caz jucătorul A caută

să intre în posesia mingii transmisă de jucătorul C. (Fig. 23)

188) Antrenorul aflat pe linia de centru cu 5 mingi degajează puternic una

în direcţia porţii sau în alt punct din suprafaţa de pedeapsă. Portarul (P) va interveni pentru

a prinde mingea, pe care o va conduce cu piciorul până la marginea careului şi o va

transmite celuilat portar (P*) care se deplasează mereu. După fiecare serie de 10 mingi,

portarii îşi schimbă rolurile (Fig. 24)

Exerciţii pentru perfecţionarea acţiunilor tactice de atac şi apărare:

189) Doi portari plasaţi în porată, iar doi jucători la 20 şi respectiv 30m

distanţă. Jucătorul A trimite mingea pe jos cu boltă, în diferite direcţii, obligându-l pe unuli

din portari să iasă la minge. Intrând în posesia mingii, el va o arunca cu mâna imediat la

jucătorul B. În acest moment jucătorul A începe să efectueze aceleaşi mişcări cu cel de al

doilea portar, însă acum mingea este dirijată în altă direcţie. După ce a aruncat mingea

jucătorul D, portarul se reîntoarce în poartă. Jucătorul B se va deplasa permanent în latul

ternului şi trimite mingea înapoi la A (Fig. 25)

190) Unul din portari se plasează pe linia porţii, iar doi atacanţi la 20

respectiv 30m de poartă. Atacantul A conduce mingea şi, ajuns în suprafaţa de pedeapsă,

trage la poartă. Dacă P1 reţine mingea, o aruncă imediat spre atacantul B, care este în

continuă mişcare şi apoi părăseşte poarta pentru a face loc lui P2. Atacantul B face acelaşi

lucru (Fig.26)

191) Un portar se deplasează pe linia porţii (obişnuite) iar cel de-al doilea în

cea de a doua poartă (improvizată), aşezată la 25m. Antrenorul, având 4-5 mingi, se aşează

la mijlocul

distanţei dintre cele

două porţi. Din

această poziţie el

aruncă portarilor

mingea pe jos, în

dreapta sau stânga,

forţându- i să reţină

mingea prin plonjon.

După ce a prins mingea

portarul P1 se ridică şi

aruncă mingea cu putere în poarta apărată de P2. După ce a aruncat primeşte a doua minge

de la antrenor. După câteva execuţii se schimbă rolurile. (Fig. 27).

192) Doi atacanţi (A şi B) plasaţi pe părţile laterale ale suprafeţei de

pedeapsă, iar un al treilea atacant (C) la 25 metri departe de poartă. A şi B execută pase

şutate, pase la semiînălţime sau centrări de la unul la celălalt. Portarul caută să intercepteze

fiecare transmitere. Dacă intră în posesia mingii, o aruncă imediat atacantului C, care

conduce până la 16m şi trage la poartă. După 4-5 execuţii, portarii ca şi atacanţii se

schimbă prin rotaţie. (Fig. 28)

193) Cei doi portari se plasează pe linia porţii. Câte o minge se aşează în

diferite locuri ale suprafeţei de pedeapsă. La un semnal portarii pornesc în viteză spre

mingea indicată (prin număr) de antrenor. Care dintre portari ajunge mai repede la minge o

ridică şi o aruncă cu mâna la antrenor. Celălalt portar va deveni adversar şi va căuta să

impiedice transmiterea mingii spre antrenor. (Fig. 29)

194) Cei doi portari (P1 şi P2) stau pe linia porţii, iar doi atacanţi (A şi B)

se plasează în afara suprafeţei de pedeapsă. Atacantul A conduce mingea spre poartă pentru

a-i micşora unghiul şi pentru a bloca mingea. Dacă portarului îi reuşeşte acţiunea, după

blocare va trimite mingea la B, care impreună cu Ps va efecutua aceleaşi mişcări. Dacă însă

atacantul A reuşeşte să-l depăşească pe primul portar, va trage la poarta apărată de P2. (Fig.

30).

195) Cei doi portari plasaţi pe linia porţii iar un atacat (A) la circa 20m de

poartă. Atacantul trimite mingea spre poartă, pe care o reţine unul din portari (P1). Aceasta

intrând în posesia mingii o conduce câţiva metri fiind jenat de P2, apoi o aruncă înapoi

atacantului A, care între timp se deplasează într-un alt loc. (Fig. 31)

196) Atacantul A conduce mingea şi caută să centreze la 7-8m în faţa porţii,

foţând portarul să iasă din poart şi să prindă mingea. După ce a prins mingea, portarul o

trimite la jucătorul B aflat la 25m pe poartă. Atacantul B preia mingea şi o transmite cu

traiectorie boltită peste portar. Dacă prinde mingea portarul, o aruncă cu mâna spre

jucătorul A şi începe din nou exerciţiul. (Fig. 32)

197) Portarul (P) aflat pe linia lungă a careului mic sprintează lateral

dreapta părăsind suprafaţa de pedeapsă pentru a intercepta mingea degajată de antrenor

(A). În acelaşi timp, spre punctul de cădere a mingii aleargă şi adversarul cu nr.9. Un

coechipier al portarului se deplasează în diferite poziţii pentru a primi minge de la portar.

Coechipierul după ce a primit mingea o trimite înapoi antrenorului. Exerciţiul se repetă şi

pe partea stângă a terenului. (Fig. 33).

198) Portarul (P1) execută lovitura de poartă laterale unui coechipier, acesta

retrimite mingea portarului, care după ce o prinde, degajează cu piciorul în apropierea locui

unde se află celălalt portar (P2) care se află în permanentă mişcare. După câteva execuţii

portarii îşi schimbă rolurile. (Fig. 34)

199) Joc 8x8 pe latul terenului cu sarcini tactice pentru portari.

200) Joc de antrenament, cu sarcini tactice pentru portar.

2.6.1.4. Pregătirea psihică a portarului

Pentru a putea reda cât mai convingător importanţa deosebită pe care o are

pregătirea psihică a portarului în jocul modern, vom face următoarea precizare: „orice

acţiune de atac sau de apărare întreprinsă în decursul unui meci sau al unei lecţii de

antrenament reclamă din partea portarului un important consum de energie nervoasă”. De

asemenea, nu trebuie uitat nici faptul că efectuarea deprinderilor tehnicotactice specifice

acestui post nu este posibilă fără o bună pregătire morală şi de voinţă. Astfel , de exemplu

un portar până nu cade de sute de ori nu poate învăţa şi perfecţiona plononul, blocajul la

picioare etc.

La baza jocului portarului, dintre toate calităţile pe primul plan se situează curajul

şi spiritul de sacrificiu, fără de care nu se pot obţine performanţe de valoare.

Portarul curajos se gândeşte numai la evitarea golului şi nu la eventualele

consecinţe ale unei lovituri sau la alte accidente provenite în urma unu blocaj îndrăzneţ la

picioarele adversarului.

În pregătirea psihică a portarului se va urmării de asemenea, obişnuirea acestuia cu

îndeplinirea normelor, cerinţelor şi regulilor de comportare. Ca mijloace se pot folosi

exerciţiile din gimnastică şi jocuri sportive.

Executarea exerciţiilor de gimnastică la sol sau aparate solicită din partea portarului

o comportare disciplinată şi îl obişnuieşte cu ea. De exemplu, exerciţiile de pregătire fizică

generală educă: stăpânirea de sine, reţinerea, abilitatea, capacitatea de a învinge, teama sau

neîncrederea în forţele propii .etc Exerciţiile la aparatele de gimnastică educă curajul,

hotărârea, perverenţa în înfrângerea dificultăţilor şi în realizarea ţelului propus.

Jocul oferă mari posibilităţi pentru formarea profilului moral al portarului,

furnizând deopotrivă emoţii pozitive şi negative. Aceste stări emoţionale ale portarului,

permit antrenorului să-l studieze îndeaproape, evidenţiindu-i părţile slabe sau tari.

Ca mijloace în prejgătirea psihologică a portarului şi în general a tuturor jucătorilor

de fotbal, mai putem aminti şi antrenamentul autogen.

Antrenamentul autogen este folosit de sportivii de performanţă, el se învaţă şi se

perfecţionează la fel ca şi celelalte metode şi exerciţii, ale celorlaţi factori ai

antrenamentului şi jocului de fotbal.

Există o broşură editată de Centrul de Cercetări Stiinţifice pentru „Antrenamentul

psihologic”, din care am preluat o variantă şi am adoptat la jucătorii de fotbal specializaţi

pe postul de portar. Varianta folosită de noi în pauza antrenamentelor şi jocurilor au dat

rezultate remarcabile. Iată ordinea acţiunilor:

- Imediat după terminarea reprizei la jocuri sau după un exerciţiu

mai dificil la antrenamente, portarul face o respiraţie forţată, scuturând picioarele şi mâinile

în aşa fel încât să fie relaxat.

- Portarul îşi scoate tricoul, se desface şa şireturi şi se spală până la

mijloc pentru înlăturarea transpiraţiei.

- După ce s-a şters se întinde pe o bancă, încât să fie cât mai relaxat,

închide ochii şi începe să spună în gând sau ascultă vocea celuilalt portar spunând

următorul text:

„Ne întindem pe spate culcat, complet relaxaţi, aşa cum stăm în pat înainte de a

adormi, cu palmele întinse pe lângă corp, picioarele întinse cu vârfurile în afară, cu capul în

poziţia cea ma comodă. Relaxarea o atestă bătăile ritmate, normale ale inimii, liniştită ca şi

respiraţia care este rară, calmă ca şi în repaus.

Pentru că sînt bine pregătit, bine antrenat, pentru că trebuie să învingem, mă voi

concentra şi voi juca bine, pentru că victoria depinde de mine.

1...2...3...4...5...6...7...8...9...10” (se numără din ce în ce mai rar timp de 3-5 minute).

Fără îndoială aria acestei componente a antrenamentului sportiv este pe cât de

complexă, pe atât de importantă, întrucât deformarea calităţiloe aferente fiecărui laturi ale

pregătirii psihice depinde în mare măsură şi ridicarea pe o treaptă superioară a pregătirii

fizice, tehnice, tactice.

2.6.1.5. Pregătirea teoretică a portarului

Prin această componentă a antrenamentului sportiv se întelege înarmarea sportivilor

cu un sistem de cunoştinţe de specialitate necesare cunoaşterii scopul şi sarcinilor acestei

activităţi, a diferitelor aspecte ale pregătirii tehnice, tactice, fizice, precum şi a prevederilor

regulamentelor concursurilor.

Pregătirea teoretică se concretizează prin explicaţii şi îndrumările date în timpul

lecţiilor, aprecierile şi concluziile şedinţelor de pregătire şi analiză a jocurilor, pe baza

generalizării de către sportivi a experienţei acumulate în procesul de pregătire şi joc etc.

Încă de la începutul practicării fotbalului, portarul trebuie să aibe printre obiectivele

principale de instruire o cât mai completă pregătire teoretică.

Datorită cerinţelor actuale ale jocului, portarul trebuie să posede serios bagaj de

cunoştinţe fotbalistice ce nu pot fi acumulate decât în urma unei pregătiri teoretice

permanente. Pentru realizarea acestui obiectiv portarul va viziona filme sau transmisiuni

TV ale competiţiilor mai importante, va citi cărţi şi reviste etc.

Procedând astfel se va lămuri asupra divers elor probleme fundamentale ale jocului,

creându-şi totodată posibilităţi multiple pentru o pregătire cât mai complexă şi o

cunoaştere amplă a concepţiei de joc.

Portarul datorită multiplelor sarcini de joc, trebuie să anticipeze intervenţiile pe

care urmează să le întreprindă în fazele fundamentale de apărare; el nu va putea să aleagă

soluţiile cele mai adecvate atât timp cât nu va cunoaşte eventuaelele acţiuni pe care le poate

întreprinde adversarul în faza respectivă. Aceasta din punct de vedere tactic. Deci iată în ce

constă utilitatea cunoaşterii teoretice a tacticii de joc de către portar.

În plus, o pregătire teoretică cât mai profundă deschide noi orizonturi portarului în

ce priveşte iniţierea atacului şi contraatacului echipei propii, acţiuni al căror promotor este

ori de câte ori găseşte în posesia mingii.

Având cunoştinţe teoretice despre fotbal în general şi despre factorii care

influenţează pozitiv sau negativ comportarea pe acest post în joc şi la antrenamente,

portarul are posibilitatea să aleagă drumul cel mai scurt spre obţinerea măiestriei sportive.

IV. PRELUCRAREA ŞI INTERPETAREA DATELOR (ANEXE)

În vederea determinării eficienţei exerciţiilor folosite au fost efectuate verificări. În

afara urmării progreselor realizate de portari în meciurile de campionat, după fiecare lecţie

sau ciclu săptămânal, am efectuat verificări lunare. Pentru aceasta am elaborat un complex

de verificare pe factorii antrenamentului.

În continuare înregistrez rezultate verificărilor şi graficile prin care le demonstrez

eficacitatea complexelor de exerciţii folosite la grupa de experiment.

1. Factorul Fizic

Verificarile s-au efecutuat în ultima saptămână ale fiecărei luni la urmatoarele

probe:

1.1. 10m plat

S-a executat o singură încercare şi s-a inregistrat timpul obţinut.

Nr.Crt.

Numele şi prenumele portarului

Rezultatele obţinute la verificare 20011 2 3 4 5 6 7 8 9

1 DANIEL TUDOR 2 .20 2.04 1.93 1.89 1.85 2.18 2.00 1.85 1.802 MARNE MARIUS 2.35 2.20 2.18 2.10 2.10 2.30 2.10 2.08 2.083 HUŢAN SEBASTIAN 2.51 2.49 2.50 2.45 2.48 2.42 2.50 2.45 2.474 BORDEA CRISTIAN 2.43 2.38 2.35 2.43 2.41 2.40 2.34 2.37 2.35

Procesul realizat: grupa de experiment: 0,67”

grupa martor: 0,19”

1.2. 4x5m legat

S-a executat o singură încercare şi s-a înregistrat timpul obtinut.

Procesul realizat: grupa de experiment: 2,37”

grupa martor: 0,75”

1.4.3x1600m

S-a urmărit numai parcurgerea distanţei nu şi timpul înregistrat.

Nr.Crt.

Numele şi prenumele portarului

Rezultatele obţinute la verificare 20011 2 3 4 5 6 7 8 9 10

1 DANIEL TUDOR 8.50 8.08 8.06 7.90 7.50 7.50 8.30 7.91 7.44 7.52 MARNE MARIUS 10.20 9.10 8.92 9.00 8.73 8.50 9.71 9.02 8.68 8.653 HUŢAN SEBASTIAN 10.31 10.28 10.03 9.90 9.95 9.95 9.98 9.90 9.85 9.864 BORDEA CRISTIAN 10.50 10.00 9.80 9.85 9.82 9.80 9.85 9.71 9.75 9.75

La toate verificările distanţa a fost parcursă, neieşind la iveala progrese sau regrese

semnificative.

1.5. Forta de lovire a mingii cu piciorul.

S-au efectuat câte trei încercări (tip lovitura de poartă) şi s-a înregistrat cea mai

mare distantă la care a fost trimisă mingea.

Nr.Crt.

Numele şi prenumele portarului

Piciorul Rezultatele obţinute la verificare 20011 2 3 4 5 6 7 8 9 10

1 DANIEL TUDOR Drept 45 57 57 58 57 58 52 58 60 55Stâng 28 35 35 37 40 39 38 40 42 44

2 MARNE MARIUS Drept 35 34 38 43 44 44 49 45 44 45Stâng 51 58 60 60 57 59 59 61 60 60.9

3 HUŢAN SEBASTIAN Drept 30 27 30 31 30 31 31 33 32 33Stâng 44 43 45 47 47 46 45 48 48 48

4 BORDEA CRISTIAN Drept 38 40 39 41 40 42 42 42 43 43Stâng 30 31 28 30 31 32 31 34 35 35

Procesul realizat: grupa de experiment: 20m (p. dr);26m (p.stg)

grupa martor: 8m (p. dr); 9m(p. stg.)

1.6 Forta de aruncare a mingii cu mâna.

S-au efectuat câte trei încercări cu ambele brate şi s-a înregistrat cea mai mare

distanţă la care a fost trimisă mingea.

Nr.Crt.

Numele şi prenumele portarului

Piciorul Rezultatele obţinute la verificare 20011 2 3 4 5 6 7 8 9 10

1 DANIEL TUDOR Drept 48 53 54 56 55 55 53 56 57 58Stâng 38 42 43 42 43 44 40 42 44 44

2 MARNE MARIUS Drept 38 41 41 45 45 46 39 44 45 46Stâng 50 53 52 54 58 59 53 56 59 58

3 HUŢAN SEBASTIAN Drept 39 38 40 40 41 42 39 43 42 42Stâng 44 44 44 46 45 45 44 46 46 46

4 BORDEA CRISTIAN Drept 40 40 42 41 42 42 41 43 43 43Stâng 31 31 30 32 32 30 31 32 32 32

Procesul realizat: grupa de experiment: 18m (b. dr);14m (b.stg)

grupa martor: 6m (b. dr); 3m(p. stg.)

1.7 Flotări

S-a executat o singură încercare şi s-au înregistrat numărul flotărilor efectuate.

Nr.Crt.

Numele şi prenumele portarului

Rezultatele obţinute la verificare 20011 2 3 4 5 6 7 8 9 10

1 DANIEL TUDOR 15 25 28 25 26 30 20 31 38 402 MARNE MARIUS 22 30 35 35 35 35 30 35 36 373 HUŢAN SEBASTIAN 12 14 16 18 20 20 19 21 21 214 BORDEA CRISTIAN 9 10 15 15 16 16 16 20 21 22

Procesul realizat: grupa de experiment: 40 flotări

grupa martor: 22 flotări

1.8. Ridicarea trunchiului din culcat dorsal (forţa musculaturii abdominale în 30 sec.)

S-a executat o singură încercare timp de 30 de sec. Înregistrând numărul ridicărilor.

Palmele se aflau la ceafa, genunchii flexaţii la 90 de grade cu talpile pe sol,

sustinute de partener.

Nr.Crt.

Numele şi prenumele portarului

Rezultatele obţinute la verificare 20011 2 3 4 5 6 7 8 9 10

1 DANIEL TUDOR 25 25 27 28 29 30 28 30 32 332 MARNE MARIUS 23 26 25 26 26 27 26 28 30 303 HUŢAN SEBASTIAN 22 22 22 23 24 24 23 25 25 254 BORDEA CRISTIAN 22 23 23 23 23 23 20 23 24 24

Procesul realizat: grupa de experiment: 15 ridicări

grupa martor: 5 ridicări

1.10. Sărituri cu genunchii la piept.

S-a executat sărituri laterale cu genunchii la piept peste un gard înalt de 50cm.

S-a efectuat o singură încercare şi s-a înregistrat numărul săriturilor.

Nr.Crt.

Numele şi prenumele portarului

Rezultatele obţinute la verificare 20011 2 3 4 5 6 7 8 9 10

1 DANIEL TUDOR 38 36 45 45 43 40 44 45 52 502 MARNE MARIUS 35 35 45 42 40 41 36 40 45 553 HUŢAN SEBASTIAN 20 22 23 22 24 25 24 26 27 284 BORDEA CRISTIAN 18 20 30 21 24 28 25 25 26 28

2 Factorul Tehnic

2.1. Prinderea mingilor

S-au efectuat notări la fiecare meci (amical sau campionat) de către antrenorul

principal care s-a ocupat cu pregătirea portarilor. S-au calculat o medie pe fiecare lună.

Nr.Crt.

Numele şi prenumele portarului

Rezultatele obţinute la verificare 20011 2 3 4 5 6 7 8 9

1 DANIEL TUDOR 6.50 6.85 7.45 7.30 7.00 7.00 7.66 8.00 8.002 MARNE MARIUS 7.00 7.20 7.40 7.25 7.40 6.80 7.00 8.00 8.003 HUŢAN SEBASTIAN 6.00 6.00 6.25 5.75 6.80 6.33 6.25 6.40 6.404 BORDEA CRISTIAN 6.25 6.40 6.00 6.50 6.50 6.50 6.25 6.75 6.75

Procesul realizat: grupa de experiment:2,30

grupa martor: 18 sărituri: 1,25

2.2. Boxarea mingilor

S-au efectuat notări la meciuri şi în cadrul antrenamentelor de către antrenori.

S-au calculat o medie pe fiecare lună.

Nr.Crt.

Numele şi prenumele portarului

Rezultatele obţinute la verificare 20011 2 3 4 5 6 7 8 9

1 DANIEL TUDOR 7.00 7.50 8.00 8.33 8.00 8.50 8.00 8.25 8.332 MARNE MARIUS 7.80 8.50 8.50 8.66 8.50 8.00 8.25 9.00 9.003 HUŢAN SEBASTIAN 6.80 7.00 7.00 6.80 7.10 7.00 7.00 7.25 7.254 BORDEA CRISTIAN 6.50 6.50 6.66 7.00 7.00 7.00 6.66 6.75 7.00

Procesul realizat: grupa de experiment:2,53

grupa martor: 18 sărituri: 0,25

2.3 Plonjon la minge

S-au efectuat notări la toate meciurile de către antrenori.

S-au calculat o medie pe fiecare lună.

Nr.Crt.

Numele şi prenumele portarului

Rezultatele obţinute la verificare 20011 2 3 4 5 6 7 8 9

1 DANIEL TUDOR 8.00 8.66 8.75 9.00 9.33 8.50 8.50 9.00 9.332 MARNE MARIUS 8.00 8.75 9.00 8.75 9.00 8.75 8.75 9.33 9.003 HUŢAN SEBASTIAN 6.20 6.25 6.33 6.33 6.50 6.33 6.50 6.00 6.664 BORDEA CRISTIAN 7.00 7.00 7.25 7.00 7.25 7.33 7.50 7.50 7.50

Procesul realizat: grupa de experiment:2,33

grupa martor: 18 sărituri: 0,91

2.4. Aruncarea mingii cu mâna la punct fix.

Verificările s-au efectuat în cadrul antrenamentelor. S-a aruncat de câte trei ori cu

mâna dreaptă şi de către trei ori cu mâna stângă la un punct fix aflat la o distanţă de 40m

pentru seniori, şi s-a înregistrat ce mai mică distanţa (în m) de la acest punct şi locul căderii

mingii.

Nr.Crt.

Numele şi prenumele portarului

Piciorul Rezultatele obţinute la verificare 20011 2 3 4 5 6 7 8 9 10

1 DANIEL TUDOR Drept 6 3 3 1 1 3.5 2 0 0.5 0.5Stâng 7 3 2 1.5 2 5.5 0.5 0.5 0.5 1

2 MARNE MARIUS Drept 10 8 7 3 3.5 5 4 1.5 1 1Stâng 8 8 5 3 3 4 2 2 1.5 1.5

3 HUŢAN SEBASTIAN Drept 10 10 8 10 7 9 7 8 8 8Stâng 8 6 7 6 5 7 6 6 5 5

4 BORDEA CRISTIAN Drept 9 7 6 6 7 4 5 5 4 4Stâng 10 7 9 6 7 8 6 7 6 6

Procesul realizat: grupa de experiment: 14.5m (p. dr);12.5m (p.stg)

grupa martor: 7m (p. dr); 7m(p. stg.)

2.5. Degajarea mingii cu piciorul la punct fix.

Verificarea s-au efectuarea în cadrul antrenamentelor şi au constat în care trei

degajarea cu piciorul drept şi trei cu piciorul stâng la un punct fix aflat la 45m pentru

seniori.

S-a înregistrat cea mai mică distanţă (în m) de la acest punct la locul căderii mingii.

Nr.Crt.

Numele şi prenumele portarului

Piciorul Rezultatele obţinute la verificare 20011 2 3 4 5 6 7 8 9 10

1 DANIEL TUDOR Drept 10 7 8 2 3 6 7 3 2 2Stâng 21 16 9 10 14 6 7 1 3 3

2 MARNE MARIUS Drept 19 18 13 8 10 12 3 5 3 3Stâng 12 8 5 5 4 7 7 2 4 4

3 HUŢAN SEBASTIAN Drept 16 12 11 15 14 10 13 9 10 10Stâng 10 8 13 9 8 10 5 8 7 7

4 BORDEA CRISTIAN Drept 14 10 12 11 11 14 13 12 11 11Stâng 22 15 16 10 14 15 10 14 10 10

Procesul realizat: grupa de experiment: 24m (p. dr); 26m (p.stg)

grupa martor: 9m (p. dr); 15m(p. stg.)

3. Factorul Tactic

Pentru a observa progresul realizat în domeniul tactic am efectuat înregistrări la

zece meciuri conescutive apărate de fiecare portar în campionat şi la meciurile amicale, pe

perioada 01.08.2006 – 23.05.2007

- apărarea şuturilor la poartă;

- ieşirile la centrări;

- sprijinul apărării;

- repunerea mingii în joc;

În continuare dau exemplu cum s-au desfăşurat înregistrările:

F.C.M. UTA – F.C. ARGES (0-0) 0-0

a) Şuturi la poartă = 12 (pe spaţiul porţii=6)

- din care reţinute = 5

- din care respinse = 1

b) Ieşiri la centrări = 7

- ieşiri bune = 5

- ieşiri greşite = 2

Reuşita în procente = 78%

c) Sprijinul apărării

- ieşiri bune în afara careului = 2

- ieşiri greşite în afara careului = 0

Reuşita în procente = 100%

d) Repunerea mingii în joc = 18

- repunerea cu mâna = 10

Intrat în posesia coechipierilor = 9

Intrat în posesia adversarilor = 0

A prilejuit o luptă între adversaro = 1

Reuşita în procente = 90%

- repunerea cu piciorul = 8

Intrat în posesia coechipierilor = 1

Intrat în posesia adversarului = 2

A prilejuit o luptă adversari = 5

Reuşita în procente = 12,50%

3.1. Apărarea şuturilor la poartă.

Nr.Crt.

Numele şi prenumele portarului

Rezultatele obţinute la verificare 20011 2 3 4 5 6 7 8 9 10

1 DANIEL TUDOR 78 74 84 100 90 100 100 92 100 1002 MARNE MARIUS 74 78 82 68 80 100 100 82 100 903 HUŢAN SEBASTIAN 66 62 68 70 75 70 60 66 70 704 BORDEA CRISTIAN 70 66 72 85 66 72 75 65 70 68

Procesul realizat: grupa de experiment: 36%

grupa martor: 18 sărituri: 2%

3.2. Ieşiri la centrări.

Nr.Crt.

Numele şi prenumele portarului

Rezultatele obţinute la verificare 20011 2 3 4 5 6 7 8 9 10

1 DANIEL TUDOR 56 64 70 70 80 86 90 96 92 962 MARNE MARIUS 62 70 82 80 92 96 96 82 80 883 HUŢAN SEBASTIAN 60 68 62 70 68 90 72 74 74 704 BORDEA CRISTIAN 54 60 45 56 75 60 60 42 60 68

Procesul realizat: grupa de experiment: 66%

grupa martor: 18 sărituri: 24%

3.3. Repunerea mingii în joc cu piciorul.

Nr.Crt.

Numele şi prenumele portarului

Rezultatele obţinute la verificare 20011 2 3 4 5 6 7 8 9 10

1 DANIEL TUDOR 12 15 20 40 32 30 27 32 40 402 MARNE MARIUS 10 10 15 22 36 34 30 34 30 383 HUŢAN SEBASTIAN 16 21 12 15 38 20 25 38 30 284 BORDEA CRISTIAN 10 15 12 20 22 19 33 30 26 30

Procesul realizat: grupa de experiment: 56%

grupa martor: 18 sărituri: 32%

3.4 Repunerea mingii în joc cu mâna.

Procesul realizat: grupa de experiment: 25%

grupa martor: 18 sărituri: 18%

Nr.Crt.

Numele şi prenumele portarului

Rezultatele obţinute la verificare 20011 2 3 4 5 6 7 8 9 10

1 DANIEL TUDOR 90 95 95 100 100 94 100 100 100 1002 MARNE MARIUS 85 93 100 100 100 100 95 100 100 1003 HUŢAN SEBASTIAN 75 75 80 72 78 84 80 100 85 854 BORDEA CRISTIAN 70 85 85 90 70 75 100 82 70 78

V. CONCLUZII ŞI PROPUNERI

1) Activiţăţii portarului de fotbal modern nu mai este caracteristică atât de mult

spectaculozitatea, ci practicitatea, oportunitatea, mişcările scurte, care necesită alegerea

unor mijloace simple, dar eficace. Mijloacele prezentate de mine servesc foarte bine acest

deziderat.

2) În metodica pregătirii portarului de fotbal trebuie ţinută seama că efortul specific din

cadrul jocului este un efort anaerob, alactacid, care nu depăşeşte de obicei 6-8 secunde.

3) În metodica pregătirii fizice accentul trebuie pus pe exerciţii de viteză, îndemânare,

fortă, detentă şi mai puţin pe exerciţiile de rezistenţă specifice jucătorilor de câmp.

4) Portarul de fotbal pe lângă deprinderile tehnice specifice postului, trebuie să însuşească

majoritatea deprinderilor tehnice ale jucătorilor de câmp.

5) Sarcinile de bază din cadrul jocului necesită pregătirea portarului prin mijloace a căror

conţinunt se reflectă acţiunile de joc, adică cele două faze fundamentale: atacul şi apărarea.

În privinţa mijloacelor folosite în pregătirea tactică a portarului, recomandăm exerciţii care

să constituie părţi din joc şi chiar jocul în ansamblu.

6) Propun antrenorilor ca în afara mijloacelor de pregătire psihologică prezentată în lucrare

să conceapă singuri sau împreună cu psihologul şi alte mijloace asemănătoare.

7) Propun ca antrenorii să efectueze lunar verificări la toţi factorii antrenamentului, precum

şi înregistrări la jocurile oficiale şi amicale, pentru a scoate în evidenţă progresul sau

regresul realizat şi împreună cu aceasta eficacitatea metodelor şi mijloacelor folosite în

pregătire.

VI. BIBLIOGRAFIE

1. Carstea Ghe: Teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului

Bucureşti, Ed. Universul 1993

2. Epuran M, Holdevici I.: Compendiu de psihologie pentru

antrenori, Bucureşti, Ed. Sport-Turism, 1980

3. Garleanu D.: Lecţii pentru dezvoltarea calităţilor motrice la

fotbalişti, Bucureşti, Ed. Sport-Turism. 1980

4. Neta Ghe., Popovici C.: Fotbal 2000, Ed. JRC Turda 2000

5. Lăpuşneanu J.: Jocul şi antrenamentul portarului de fotbal

Bucureşti, CNEFS, 1968

6. Neta Che. , Popovici C. şi Ormenisan S.: Fotbal-copii şi juniori

Ed. Universităţii, Uz intern-Cluj Napoca 2000

7. Motroc I. , Cojocaru V.: Fotbal-Curs de bază Bucureşti, Ed.

ANEFS 1991

8. ********* Legile jocului 1997

9. ********* Arbitrul, Buletin Tehnic, nr 1 (75), 1998

10. Popovici C.: Fotbal-Curs de bază-Tehnica jocului, 1995