Universitatea „Dunărea de Jos”, Galați

Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor

PROIECT COMUNICARE MANAGERIALĂ

Masterand: Marin Gabriela-Narcisa

Profesor coordonator: Lect. Dr. Fotache Lăcrămioara

COMUNICAREA INTERUMANĂ

Comunicarea ca singura" formă" de interac ț iune umană"

Din punct de vedere cronologic, comunicarea interumană este primul instrumentspiritual al omului în procesul socializării sale. Comunicăm pentru a ne transmite ideile, sentimentele, emoțiile, părerile, pentru a influența, pentru a ne corela între noi, pentru a putea munci, pentru a ne socializa. Faptul că nu putem comunica direct gândurile, acestea trebuind mai întâi transpuse în simboluri verbale și neverbale, face comunicarea un proces extrem de complex cu nuanțe profunde de artă și știință". Începuturile studiului procesului comunicării datează încă dinaintea erei noastre.Condițiile sociale din Grecia Antică, în care existau legi care prevedeau ca fiecarecetățean să-și fie propriul avocat, au impulsionat acest studiu. Cel care reușea să seimpună prin modul său de a vorbi, de a comunica în general, devenea lider politic și făcea parte din conducerea societății. În prezent, procesul de comunicare este adesea asemănat cu un proces deinput, procesare și output de informație. Competența în "lucrul" cu informația, de orice natură ar fi ea, a devenit o cerință indiscutabilă pentru aproape orice profesie. În acest context, complexitatea, specificul și implicațiile comunicării au făcut ca studiul acesteia să se facă separat pe profesii ca, de exemplu, comunicarea în jurnalistică, în drept, în medicină, în management, în artă etc., sau chiar pe domenii mai înguste în funcție de scopul comunicării ca, de exemplu, comunicarea specifică reclamei, promovării vânzărilor, relațiilor cu publicul, relațiilor cu mass-media etc..

Complexitatea procesului de comunicare

Comunicăm informații, atitudini, sentimente, emoții, idei; comunicăm pentru ainforma, a convinge, a impresiona, a determina acțiunea cuiva sau doar pentruamuzament. Comunicarea este un proces extrem de complex: ea se realizează prinintermediul mai multor feluri de limbaje, poate fi perturbată de diferiți factori, depinde de contextul în care are loc, este specifică fiecărui individ, poate avea loc la diferite niveluri. Anumite procese mentale, atitudinile noastre, fac ca atunci când comunicăm să nu avem "mințile deschise" ci, de fapt, să ne "uităm" unii la ceilalți prin niște "filtre" perceptuale.

Elemente ale procesului de comunicare

Atunci când vorbim despre comunicare avem în vedere trei componente ale acesteia: comunicarea exteriorizată, care cuprinde acțiunile verbale și neverbale observabile de către interlocutori, și metacomunicarea și intracomunicarea care sunt componentele neobservabile ale comunicării.Componenta observabilă [CO] a procesului de comunicare se poate manifesta înmediul de comunicare oral prin vorbire și ascultare, iar în cel scris, prin scriere și citire; procesele de input de informație sunt ascultarea și citirea, iar cele de output, vorbirea și scrierea.Metacomunicarea [MC] (meta înseamnă în limba greacă "dincolo de", "în plusfață de") se referă la sensul perceput al mesajului, la "mesajul despre mesaj"; este ceea ce înțelegem noi, dincolo de cuvinte.Intracomunicarea [IC] este procesul de comunicare la nivelul sinelui prin care"comentăm" un mesaj primit, ne argumentăm nouă înșine, ne răspundem la întrebări, ne admonestăm, "vorbim" cu noi înșine. FEEDBACK-ul este o formă specifică de mesaj cu funcțiuni aparte. Poate fi o reacție la mesajul inițial, poate fi solicitat, acordat sau utilizat.S-a constatat că omul se exprimă în proporție de 7% prin limbaj verbal, de 38%prin limbaj paraverbal și 55% prin limbaje neverbale.

Nivelurile la care poate avea loc comunicarea

Conform modelului „ferestrei lui Johari”, din punctul de vedere al informației pe care o stocăm, orice persoană poate fi privită ca posedând mai multe "zone" în care "adună" informație despre sine și lumea din jur:

Zona deschisă (de al cărei conținut suntem conștienți și pe care suntem dispuși să-l dezvăluim altora);

Zona ascunsă (de al cărei conținut suntem conștienți, dar pe care, în mod deliberat, nu dorim să-l dezvăluim și altora),

Zona oarbă (de al cărei conținut noi nu suntem conștienți, dar care este totuși parte din noi și ceilalți pot să îl "vadă"- doar noi suntem cei "orbi")

Zona necunoscută (care conține date despre noi de care nici noi, nici ceilalți, nu sunt conștienți).

Câteva perturbații în comunicare

Selecționăm ceea ce spunem, cum spunem și când spunem funcție de un set complex de paradigme, de reguli de decizie pe care le-am învățat de-a lungul vieții și care reflectă un

număr de factori specifici cum sunt imaginea de sine și a interlocutorului, modul personal de definire a situației și ceea ce ne așteptăm, sentimente, motivații, intenții.

Imaginea de sine Atât E cât și P au o anumită imagine de sine și nutresc anumite sentimente de autovaloare și autostimă, iar acestea vor influența modul în care ei vor comunica. De exemplu, dacă eu cred despre mine că sunt expert într-un anumit domeniu și am încredere în mine și mă prețuiesc, este probabil că voi vorbi mult, voi adopta un stil de comunicare asertiv, voi tinde să dau sfaturi. Probabil nu voi acorda prea multă atenție altora care vorbesc în domeniul meu de specialitate; doar eu sunt "expertul"!

Imaginea despre interlocutor Atât E cât și P au unul despre celălalt o anumită imagine și se interpretează unulpe celălat luând această imagine ca bază de referință. Și aceste imagini reciproce vor influența modul de comunicare.

Definirea situației Definirea situației merge dincolo de specificarea obiectivului actului de comunicare; este constituită din setul complet de percepții referitoare la rolul nostru și al celorlalți, durata, limitările și normele care guvernează acea situație. Ceea ce vom spune și cum vom spune depinde de cum definim această situație.

Motive, sentimente, intenții Un set de "filtre" care intervin în procesul de comunicare, atât pentru cel care emite cât și pentru cel care recepționează mesajul, este cel determinat de nevoile, intențiile și motivațiile cu care interlocutorii intră în procesul de comunicare.

Ceea ce ne așteptăm O categorie de factori psihologici care creează "filtre" specifice în procesul de comunicare este dată de ceea ce ne așteptăm de la noi înșine sau de la cei din jur într-o anumită situație. Acest "ceea ce ne așteptăm" este bazat pe experiențe anterioare, pe ideile noastre preconcepute sau stereotipii, pe întreaga noastră "istorie". De exemplu,dacă mă aștept ca auditoriul să nu înțeleagă, din anumite motive, ceea ce voi spune, voi folosi cuvinte simple; dacă mă aștept să nu fie de acord cu ce voi spune, îmi voi argumenta serios ideile din mesaj, adoptând, de exemplu, structurarea indirectă a mesajului, tocmai pentru a câștiga timp în vederea reducerii opoziției la care mă aștept.