Universitatea de Vest Vasile Goldiş din AradFacultatea de psihologie şi ştiinţe ale educaţiei

Specializarea pedagogia învăţământului primar şi preşcolar

LUCRARE DE LICENŢĂ

Coordonator ştiinţific: Absolvent: lector universitar drd. MARUSCA ANNA-MARIA Pop (Sorian) Neli Ioana

Arad 2OO9

Universitatea de Vest Vasile Goldiş din AradFacultatea de psihologie şi ştiinţe ale educaţiei

Specializarea pedagogia învăţământului primar şi preşcolar

FORMAREA ATITUDINII ACTIVE FAŢĂ DE REALITATE ŞI CEA DE PROTECŢIE A MEDIULUI

ÎNCONJURĂTOR ÎN PROCESUL INSTRUCTIV – EDUCATIV ÎN GRĂDINIŢĂ ŞI

CLASELE III – IV

Coordonator ştiinţific: Absolvent: lector universitar drd. MARUSCA ANNA-MARIA Pop (Sorian) Neli Ioana

-2-

Arad 2OO9

CUPRINS

REZUMAT.....................................................................................................................................1CAPITOLUL 1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE ........................................................................4

1.1. Argumentarea alegerii temei.................................................................................................4

1.2. Obiectivele şi direcţiile de perfecţionare a învăţământului primar.......................................4

1.3. Curriculum-ul de “Ştiinţe” pentru clasele a III-a şi a IV-a.................................................16

1.4.Cunoasterea mediului inconjurator, mijloc de dezvoltare a proceselor psihice de cunoastere......................................................................................................................................16

CAPITOLUL 2. MODALITĂŢI DE EDUCARE A COPIILOR ÎN SPIRITUL

OCROTIRII NATURII..............................................................................................................23

2.1. Fundamentarea ştiinţifică a temei.......................................................................................23

2.2. Realizarea educaţiei ecologice la preşcolari prin activităţile din grădiniţă.........................30

2.3. Educarea elevilor în spiritual ocrotirii mediului înconjurător, prin lecţiile de ştiinţă.........34

2.4. Aspecte ale modului în care se reflectă în procesul de educaţie problemele fundamentale privitoare la ocrotirea mediului prin predarea ştiinţelor naturii.................................................37

CAPITOLUL 3. LEGĂTURA DINTRE OM ŞI NATURĂ....................................................43

3.1. Probleme ale poluării mediului înconjurător şi măsurile privind protecţia mediului.........43

3.2. Direcţiile activităţilor instructiv-educative în dezvoltarea interesului pentru ocrotirea naturii .......................................................................................................................................51

3.3. Căi de formare şi dezvoltare a atitudinii active a elevilor, faţă de realitatea şi de protecţia mediului înconjurător ...............................................................................................................53

CAPITOLUL 4. ASPECTE METODICE ALE DESFĂŞURĂRII LECŢIILOR DE

“ŞTIINŢE” LA CLASELE III-IV.............................................................................................57

4.1. Conţinut şi aspecte metodice ale desfăşurării lecţiilor de ştiinţă la clasele III-IV..............57

4.2. Conţinutul învăţării.............................................................................................................57

CAPITOLUL 5. CONCLUZII...................................................................................................66

-3-

5.1. Concluzii.............................................................................................................................66

5.2. Anexe..................................................................................................................................72

5.3. Bibliografie..........................................................................................................................84

Rezumat

Această lucrare descrie şi conţine argumentări pentru activităţiile necesare educării

copiilor în spuirit ecologic. Mediul înconjurător reprezintă totalitatea factorilor externi de natură

şi societate care acţionează asupra omului şi contiţioneaza existenţa lui. Instruirea şi educarea

copiilor constituie o problemă de cea mai mare însemnatate pentru viitorul popoarelor pentru

insuşi destinul de mâine. Am descris în această lucrare importanţa instruirii copilului în spirit

ecologic, lecţiile de ştiinţă şi activităţile din grădiniţă. În concluzie am observat că prin

activităţile făcute, copiii au posibilitatea de a însuşi potrivit particularităţilor de vârstă anumite

noţiuni şi cunoştinţe despre problematica ecologică. Educaţia este o investire de lungă durată, iar

aceasta înseamnă: cu cît mai puternic se va declanşa activitatea ecologist – educativă cu atît va

spori durata acţiunilor de prevenire a degradării mediului . de aceea formarea atitudinii grijulii

faţă de natură la elevii mici rămîne temă deschisă în învăţămîntul primar care reflectă atît

aspectul teoretic cît şi aspectul metodologic de realizare. Obiectul cercetării îl constituie procesul

de formare a atitudinii grijulii faţă de natură la elevii mici.

scopul cercetării: elucidarea reperelor teoretice la tema respectivă şi eşalonarea

modalităţilor practice de realizare.

ipoteza cercetării – procesul de formare a atitudinii grijulii faţă de natură la vîrsta

şcolarului mic va fi efectiv cînd:

- se va baza pe reperele teoretice şi metodologice la tema de investigaţie;

- se vor eşalona cele mai adecvate modalităţi de realizare la tema de investigaţie.

obiectivele cercetării:

o1 – fundamentarea ştiinţifică a temei de investigaţie;

o2 – anliza situaţiilor existente în practica pedagogică la tema de cercetare;

o3 – organizarea şi desfăşurarea experimentului pedagogic;

o4 – analiza şi interpretarea rezultatelor investigate.

metodele cercetării:

- metoda bibliografică; - conversaţia;

-4-

- chestionarul; - testul;

- modelarea; - experimentul pedagogic;

- analiza calitativă şi cantitativă a rezultatelor.

CAPITOLUL 1

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

1.1. ARGUMENTAREA ALEGERII TEMEI

Instruirea şi educarea copiilor reprezintă o problemă de cea mai mare însemnătate

pentru viitorul popoarelor, pentru însuşi destinul lumii de mâine.

Prin Legea educaţiei şi învăţământului se stabileşte şcolii şi sarcina de a asigura

instruirea şi educarea copiilor în spiritul protecţiei mediului înconjurător.

Învăţământul are misiunea de a asigura însuşirea de către elevi a limbii şi literaturii

române, istoriei, geografiei, cunoştinţelor ştiinţifice, tehnice şi culturale, a cunoştinţelor despre

lumea vie, transformările ce au loc în natură precum şi relaţiile ce există între om şi natură.

Şcoala este chemată să determine la elevi sentimente de admiraţie pentru frumuseţile si bogăţiile

ţării şi să formeze convingeri şi deprinderi de conservare şi apărare a mediului înconjurător.

Am ales această temă pentru că acum atât pe plan naţional cât şi pe plan mondial se

vorbeşte tot mai mult despre necesitatea protecţiei mediului înconjurător, mediu din care fac

parte aerul, apa, solul, subsolul, vieţuitoarele, etc. Am căutat ca, în primul rând, EU trebuie să

cunosc cât mai multe lucruri din acest domeniu, lucruri pe care le pot transmite in cadrul

lecţiilor, activităţilor şi elevilor mei pentru a-i convinge despre rolul deosebit de important al

omului în utilizarea raţională a resurselor.

1.2. OBIECTIVELE ŞI DIRECŢIILE DE PERFORMANŢĂ A ÎNVĂŢĂMÂNTULUI

PRIMAR

-5-

Idealul educaţional al şcolii româneşti constă în dezvoltarea liberă, integrală şi

armonioasă individualităţii umane, în formarea personalităţii autonome şi creatoare, într-o

societate democratică.

Instruirea şi educarea copiilor reprezintă o problemă de cea mai mare însemnătate,

pentru viitorul tuturor popoarelor, pentru însuşi destinul de mâine.

În România, educarea copiilor constituie o preocupare de prim ordin a întregii societăţi.

România a acordat şi acordă o mare atenţie pregătirii cadrelor, dezvoltării învaţământului,

ştiinţei, culturii, ridicării nivelului general de cunoaştere.

Întregul învăţământ al ţării noaste este larg deschis tuturor. Viaţa, practica pedagogică

demonstrează că educaţia copiilor trebuie să fie rodul preocupării şi eforturilor întregii societăţi,

al acţiunii convergente a celor mai bune forţe ale naturii.

Mediul înconjurător reprezintă totalitatea factorilor externi din natură şi societate, care

acţionează asupra omului şi condiţionează existenţa lui.

Pentru copil, mediul- prin condiţiile materiale şi culturale pe care le oferă- constituie un

cadru necesar dezvoltării lui şi în acelaşi timp, principala sursă de impresii, care vor sta baza

procesului de cunoastere a realitatii.

Procesul de cunoaştere a mediului înconjurător se desfăşoară în strânsă legătură cu

particularităţile psiho-fizice a şcolarului mic.

Familarizarea copiilor cu noţiunile privind mediul înconjurător începe în etapa

preşcolară în care copilul acumulează un bagaj eterogen de cunoştinţe despre lumea care îi

înconjoară. Ei sunt îndrumaţi asupra modului în care se observă obiectele şi fenomenele sau se

explorează lumea din jur.

În cazul şcolarului prima etapă a cunoaşterii o constituie intuirea, adică observarea

plantelor, animalelor, obiectelor şi fenomenelor concrete. Se urmăreşte trecerea de la

recunoaşterea concretă, nemijlocită, dobândită prin intermediul senzaţiilor, percepţiilor la

cunoaşterea abstractă, mijlocită de cuvânt şi imagine legată strâns de activitatea gândirii.

Concepţia ştiinţifică privind procesul de cunoaştere la copii, subliniază importanţa şi necesitatea

cunoaşterii concrete, senzoriale, la vârsta prescolară şi şcolară, deoarece numai experienţa

dobânţită de copil prin contactul direct cu realitatea, cu un caracter emoţional intens, îi dă

podibilitatea de a atinge o nouă treaptă a cunoaşterii şi anume cunoaşterea raţională. Prin urmare

-6-

toate activităţile de învăţare trebuie să fie orientate spre observarea mediului înconjurător: la

colţul viu din clasă, în curtea şcolii sau cu ocazia unor excursii şi drumeţii.

Procesul de cunoaştere ştiinţifică, cunoaşterea experimentală în general, presupune

următoarele etape:

Observarea;

Clasificarea/gruparea;

Aplicarea unor metode specifice;

Efectuarea unor analize calitative şi cantitative;

Generalizarea;

Extinderea proprietăţilor observate asupra unei categorii mai largi;

Gândirea şi regândirea întregului ansamblu.

Aceste etape trebuie dă fie prezente în întregul process educaţional din şcoala primară

pentru importanţa lor în ceea ce priveşte structurarea cunoştinţelor şi formarea conceptelor cu

privire la mediu.

În predarea cunoştinţelor despre mediu este important să se ţină seama de următoarele:

Ceea ce elevul învaţă este influenţat de ideile lui preexistente;

De obicei, evoluţia învăţării se face de la concret la abstract;

O învăţare eficace presupune o acţiune practică;

O reală învăţare presupune conexiune şi verificare;

Speranţele şi perspectiva afectează performanţele învăţării;

Activitatea de învăţare depăşeşte timpul petrecut în şcoală;

Pentru a atinge obiectivele urmărite în cunoaşterea mediului înconjurător se urmăreşte:

Dezvoltarea capacităţilor de observare, explorare şi înţelegere a realităţii din

mediul înconjurător;

-7-

Cunoaşterea, înţelegerea şi utilizarea în comunicare a unor termeni specifici

pentru a descrie fenomene observate în mediul înconjurător;

Formarea unei atitudini pozitive faţă de mediu prin stimularea interesului faţă de

păstrarea unui mediu echilibrat;

Exersarea unor deprinderi de îngrijire şi ocrotire a acestuia.

Valorificarea informaţiilor dobândite în cadrul orelor de cunoaştere a mediului pot fi

valorificate şi la alte discipline prin:

Povestirea unor întâmplări deosebite din excursii, jocuri de rol;

Descrierea unor peisaje;

Realizarea unor desene;

Modelarea unor forme de relief, animale, plante din plastilină;

Realizarea unor colecţii de frunze, seminţe etc.

Confecţionarea unor jucării cu materiale din natură etc.

Toate activităţile de cunoaştere a mediului au rolul de a dezvolta la copii o atitudine de

responsabilitate faţă de mediu, să-i motiveze pentru protecţia mediului înconjurător. O direcţie în

care se fac eforturi deosebite o constituie informarea şi educarea pe mai multe căi (presă, radio,

televiziune) a publicului larg în scopul formării unei atitudini noi, conştiente, faţă de mediul

nostru de viaţă. Într-adevăr, atitudinea faţă de natură este în primul rand o chestiune de educaţie,

de cultură.

Societatea trebuie să facă totul pentru a demonstra că indiferenţa, lipsa de grijă faţă de

natură sunt reminescenţe ale unui mod de gândire înapoiate, specifice omului din epoca de

piatră; şi, dimpotrivă, preocuparea de a nu aduce nici un fel de atingere naturii, de a nu-i ştirbi

câtuşi de puţin din frumuseţe caracterizează omul civilizat al zilelor noastre.

Prezenţa unor cutii de conserve sau a unor hârtii murdare într-un colţ pitoresc al naturii

este un ultragiu grav adus acesteia şi în ultimă instanţă nouă înşine, simţului nostru estetic . Din

păcate, mulţi dintre cei ce se indignează la vederea unor asemenea dovezi de comportare

necivilizată, le comit apoi cu seninătate la rândul lor. Deci o comportare civilizată este o premisă

a calităţii superioare a vieţii fiecăruia dintre noi.

-8-

Este o datorie civică să le explicăm copiilor, şi la nevoie unor maturi, că păstrarea

nealterată a naturii este cel puţin la fel de necesară ca şi menţinerea curăţeniei din propriul

apartament. Să le arătăm că o banală cutie de conserve cere naturii un efort de un secol pentru a o

integra în circuitele naturii; în schimb, depunerea ei la coşul de gunoi scuteşte natura de un

asemenea efort, îi menţine neştirbită frumuseţea şi tot odată contribuie la economisirea

minereului de fier şi a energiei; chiar şi o simplă foaie de hârtie necesită pentru descompunere

câteva luni.

Vorbind însă despre atitudinea civilizată faţă de natură, în spiritual căreia trebuie să ne

formăm cu toţii prin educaţie şi mai ales prin autoeducaţie, nu să ne gândim numai la potecile de

munte, pe care le străbatem cu bucurie în concediile de odihnă sau în drumeţiile noasrte de

sărbătoare. Ci să ne gândim în aceeaşi măsură la toate acele locuri prin care trecem în mod

obişnuit, poate chiar zilnic, sau pe care le vizităm în căutarea unor clipe de recreere fizică şi

spirituală.

O stradă, un parc, o pădure, din apropierea oraşului în care locuim, sunt elemente ale

mediului nostru de viaţă. Ele ne pot încânta privirea sau ne-o pot răni ! Ele pot contribui la

creşterea calităţii vieţii noastre, la frumuseţea ei. Depinde însă de noi, de fiecare în parte, ca orice

colţişor al satului nostru, sau oraşului nostru, al întregii ţări, să fie tot mai curat, tot mai frumos.

Procesul de cunoaştere a mediului înconjurător se desfăşoară în strânsă legătură cu

particularităţile psiho-fizice a şcolarului mic.

Căci oraşul în care trăim, ţara aceasta, în ultimă instanţă întreaga planetă, este casa

noastră. În măsură diferită, desigur, suntem răspunzători pentru destinul tuturor acestor elemente

de mediu în care ne ducem viaţa.

Cunoaşterea mediului înconjurător de către copiii preşcolari reprezintă o importanţă

deosebită în dezvoltarea lor multilaterală, precum şi o sarcină de bază a procesului instructiv-

educativ desfăşurat în grădiniţa de copii.

1.3. CUNOAŞTEREA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR, MIJLOC DE DEZVOLTARE A

PROCESELOR PSIHICE DE CUNOAŞTERE

Mediul înconjurător reprezintă totalitatea factorilor externi din natură şi societate care

acţionează asupra omului şi condiţionează existenţa lui.

-9-

Copilul încă de la naştere intra în relaţii din ce în ce mai complexe cu mediul în care

traieşte, dezvoltîndu-se sub influenţa lui directă.

Pe deoparte, mediul înconjurător constituie un cadru necesar evoluţiei ulterioare a

copilului prin condiţiile materiale şi culturale pe care le oferă, pe de altă parte, constituie

principala sursă de impresii care vor sta la baza procesului de cunoaştere a realitaţii.

Mediul social este el însuşi un factor educativ, hotărîtor care influenţează permanent în

mod activ asupra personalităţii copilului. Familiarizarea preşcolarilor cu aspecte ale lumii

înconjurătoare reprezintă o sarcina de bază a procesului instructiv-educativ din gradiniţă.

Valoarea deosebită pe care o reprezintă procesul de însuşire a cunoştinţelor, rezidă în faptul că

acest proces contribuie în primul rînd la dezvoltarea intelectuală a copiilor.

În contact cu obiectele şi fenomenele naturii şi ale societăţii se dezvoltă şi se

perfecţionează sensibilitatea tuturor organelor de simţ şi astfel conţinutul senzaţiilor şi

percepţiilor se imbogăţeşte.

Prin cunoaşterea în mod organizat a obiectelor şi fenomenelor din realitatea

înconjurătoare, copiii le percep prin cît mai multe simţuri, le diferenţiază însuşirile caracteristice

şi îşi formează treptat reprezentările respective.

În procesul de cunoaştere a mediului înconjurător se dezvoltă la copii spiritul de

observaţie care contribuie la îmbunătăţirea continuă a calităţii percepţiei. Astfel se educă la copii

deprinderea de a vedea anumite aspecte, de a sesiza diferite însuşiri caracteristice ale obiectelor

şi fenomenelor.

De exemplu, în activitatea de observare ”roşia şi ardeiul”, copiii sunt puşi în situaţia de

a percepe culoarea, forma, mărimea, părţile componente.

În aceste activităţi, treptat, copiii se obişnuiesc să observe cu mai multă uşurinţă ceea ce

este caracteristic obiectelor şi fenomenelor. Activităţile de observare reprezintă cea mai

importantă sursă de impresii pe care copiii le acumulează şi le valorifică în întreaga lor viaţă.

Aceste impresii şi cunoştinţe vor constitui punctul de plecare al întregului proces

organizat de cunoaştere de mai tîrziu.

Prin activităţile de observare, copiii îşi formează reprezentări şi noţiuni simple, corecte,

cu un conţinut ştiinţific accesibil vîrstei preşcolare.

Prin intermediul acestor activităţi, preşcolarii cunosc diferite plante, animale, fenomene

ale naturii etc. În cadrul acestor activităţi copiii depun un efort intelectual susţinut, deoarece

-10-

observarea obiectelor şi fenomenelor îi pune în situaţia de a analiza, de a sintetiza, de a compara

şi astfel li se dezvoltă gîndirea.

Tot aceste activităţi influenţează în mod direct asupra trecerii copilului de la o gîndire

concretă la gîndirea abstractă care se manifestă în înţelegerea şi însuşirea unor noţiuni

elementare, cum ar fi: fruct, floare, animal, animal domestic, animal sălbatic, etc. . Sub

îndrumarea educatoarei începe să se dezvolte la copii capacitatea de a cerceta şi de a dezvălui

relaţiile cauzale dintre obiecte.

Curiozitatea spontană a copiilor manifestată în timpul excursiilor şi vizitelor, prin

întrebările de ce?, cum?, din ce cauză?, se transformă într-o activitate intelectuală intensă, cu un

caracter din ce în ce mai conştient. În procesul de cunoaştere a mediului înconjurător, în strînsă

legătură cu gîndirea se dezvoltă şi vorbirea copiilor

Astfel, în timp ce observă obiectele lumii reale, copiii îşi însuşesc cuvintele

corespunzătoare şi se obişnuiesc să exprime clar şi precis cele percepute de ei. Contactul cu

obiectele lumii reale şi cu relaţiile dintre acestea constituie forma cea mai importantă a

îmbogăţirii şi a activizării vocabularului, a formării unei exprimări corecte şi coerente.

Exemplu: în activitatea de observare “Bujorul şi trandafirul” pe lînga faptul că

preşcolarii şi-au însusit cunoştinte despre cele doua plante privind structura, culoarea, mirosul,

modul de viaţă, etc. şi-au îmbogăţit vocabularul cu cuvintele: tufă, buchet, petale, catifelat,

mătăsos, s-au exprimat corect în propoziţii şi fraze.

Cunoaşterea mediului înconjurător presupune o activitate intelectuală intensă, un efort

pe care copiii trebuie să-l depună în timpul însuşirii şi înţelegerii cunoştinţelor noi. În cadrul

acestui proces se formează copiilor deprinderi elementare de muncă intelectuală, bază temeinică

pentru integrarea copilului în activitatea şcolară.

Concomitent cu însuşirea de noţiuni şi cu formarea deprinderilor elementare de muncă

intelectuală, copiii încep să manifeste interese de cunoaştere tot mai largi, care vor stimula

activitatea intelectuală şi vor ajunge să patrundă mai adînc în relaţiile dintre fenomene.

Observarea sistematică a dezvoltării şi schimbării în timp a plantelor, a creşterii

animalelor îi ajută pe copii să înţeleagă încă din gradiniţă mişcarea şi evoluţia care caracterizează

fenomenele naturii şi ale societăţii. Cunoaşterea condiţiilor dezvoltării plantelor şi animalelor

contribuie la înţelegerea interdependenţei care există între fenomenele realităţii înconjurătoare.

-11-

Explicaţiile accesibile ale cauzelor diferitelor fenomene înlătură posibilitatea de a

interpreta lumea în mod eronat.

Realitatea înconjurătoare cu care se familiarizează copiii se reflectă atît în conştiinţa

copiilor cît şi în activitatea lor. Sub influenţa mediului înconjurător, apar şi se dezvoltă la copii

sentimente morale ca: dragostea faţă de natura patriei, faţă de oraşul natal, dragostea şi respectul

faţă de părinţi şi faţă de cei alături de care trăiesc şi cei cu care comunică în grădiniţă, sentimente

de prietenie faţă de colegii din grupă.

Cunoscînd şi înţelegînd ce se-ntîmplă în jurul lor, cunoscînd viaţa socială, copiii încep

să se integreze mai bine în societatea în care trăiesc, se adaptează cu mai multă uşurinţă la

cerinţele şi obligaţiile sociale, dobîndesc treptat o atitudine civilizată faţă de cei din jur.

Reprezentările copiilor despre viaţa oamenilor din jurul lor, dau conţinut întregii lor

activităţi, constituind o premiză importantă pentru însuşirea unei comportări civilizate.

În procesul familiarizării copiilor cu mediul înconjurător se îmbogăţesc sentimentele

estetice ale copiilor. Frumuseţea munţilor, a cîmpiilor, a unor obiecte de artă, monumente

istorice, natura transformată prin mîna omului, toate acestea crează ocazii prielnice pentru

îmbogăţirea conţinutului percepţiilor estetice şi prin acestea pentru adîncirea şi lărgirea sferei

sentimentelor estetice.

În concluzie arăt că bogaţia de impresii pe care o oferă copiilor mediul înconjurător,

constituie o bază importantă atît pentru îmbogăţirea cunoştiinţelor preşcolarilor, pentru

dezvoltarea proceselor lor psihice, pentru educaţia estetică şi morală a lor.

În acest sens, activităţile de cunoaştere a mediului înconjurător contribuie în mod

deosebit la educaţia intelectuală a preşcolarilor.

În contact cu obiectele şi fenomenele naturii şi societăţii, se dezvoltă şi se

perfecţionează sensibilitatea unor analizatori, se adânceşte şi se îmbogăţeşte conţinutul

senzaţiilor şi percepţiilor, se formează reprezentările corespunzătoare şi se lărgeşte sfera lor.

Prin participarea sistematică la activităţile de cunoaştere a mediului înconjurător, copiii

au prilejul de a percepe procesele şi fenomenele din realitatea înconjurătoare. Astfel ei intră în

contact direct cu lumea vieţuitoarelor şi corpurilor lipsite de viaţă (apă, aer, sol), cu procesele şi

fenomenele din mediul înconjurător. Prin intermediul acestor activităţi, preşcolarii îşi formează

capacitatea de a sesiza transformările din natură, relaţiile dintre vieţuitoare, unitatea dintre

organism şi mediu.

-12-

O mare însemnătate a importanţei activităţilor de cunoaştere a mediului rezidă în faptul

că prin acestea se reuşeşte cultivarea unei atitudini active de ocrotire a naturii şi de protejare a

mediului înconjurător, a unei conduite ecologice în relaţiile copiilor cu natura şi mediul. În aceste

activităţi preşcolarii exersează deprinderile de îngrijire şi ocrotire a mediului înconjurător,

educând atitudinea pozitivă faţă de natură şi în acelaşi timp stimulând curiozitatea pentru

investigarea acesteia.

O deosebită însemnătate o prezintă fenomenele naturii, care oferă copiilor prilejul de a

comunica în cadrul grupei descoperirile lor şi de a interpreta date şi simboluri din care ei extrag

informaţii – este vorba aici de calendarul naturii, tabelul responsabilităţilor, jurnalul grupei, cu

care copiii operează zilnic.

Activităţile de cunoaştere a mediului prezintă o importanţă deosebită, deoarece oferă

copiilor şansa de a descrie aspectele generale ale celor patru anotimpuri, de a clasifica elementele

componente ale mediului natural, de a recepta frumosul din natură.

În funcţie de conţinuturi şi de domeniile de cunoaştere, în cadrul activităţilor de mediu,

se pot aborda teme ca:

NATURA:

apa, aerul, solul;

fenomenele specifice celor patru anotimpuri;

mamifere, păsări, insecte, peşti, reptile, broaşte;

plante, fructe, legume, păduri, livezi;

factori poluanţi, măsuri de protejare a mediului;

comportamentul adecvat al omului în relaţiile cu natura.

OMUL:

înfăţişare şi condiţii de viaţă;

îmbrăcăminte, hrana omului;

corpul omenesc şi îngrijirea lui;

activităţile omului.

FAMILIA, GRĂDINIŢA, ŞCOALA:

membrii familiei, mijloace de transport;

aşezarea grădiniţei, interiorul şi curtea grădiniţei;

-13-

viaţa copiilor în grădiniţă;

activităţi desfăşurate în şcoală, vestimentaţie, rechizite, laboratoare.

UNIVERSUL:

pământul, mişcările de rotaţie şi de evoluţie;

orientarea în timp;

corpurile cereşti- soarele, stelele, luna.

ŢARA:

localitatea/ oraşul natal;

obiective social- economice, culturale, religioase, istorice;

patria, stema, steagul, imnul;

harta, relieful ‚ţării;

tradiţii, obiceiuri religioase şi culturale, ;

evenimente istorice importante;

ACTIVITĂŢI PRACTIC-EXPERIMENTALE:

activităţi practice în curtea grădiniţei;

amenajarea straturilor, realizarea unor colecţii- frunze, flori, fructe;

pregătirea răsadurilor, îngrijirea plantelor;

pregătirea conservelor, a salatelor.

plutirea şi scufundarea unor corpuri;

dizolvarea unor substanţe- sare, zahăr- în apă;

focul- producerea focului, evitarea pericolului;

îngrijirea animalelor mici, a peştilor;

reguli de igienă personală, măsuri de preîntâmpinare a unor accidente;

acordarea primului ajutor în caz de accidente.

CUNOASTEREA MEDIULUI SE REALIZEAZA :

I - în cadrul jocurilor şi activităţilor liber – creative;

II - în cadrul activităţilor comune;

-14-

III - în cadrul activităţilor distractive.

Formarea cadrelor, a viitorilor specialişti este o problemă complexă multilaterală: ea

începe de la vârsta de 6-7 ani şi se termină la vârsta de pensie, dar în fond, ea nu se termină în tot

timpul vieţii.

Problema pregătirii şi perfecţionării cadrelor este concepută nu ca limitat la o anumită

perioadă, ci ca un proces continuu.

Învăţământul a devenit un element decisiv in dezvoltarea umanităţii, factorul

fundamental care-l ajută pe om să devină stăpân şi ocrotitot al naturii, sa-şi creeze prin propriile

forţe condiţii de viaţă socială şi spirituală din ce în ce mai elevate, într-un climat democratic de

toleranţă şi moralitate.

Învăţământul are datoria de a asigura tuturor tinerilor, indiferent de specializarea pe care

o aleg o temeinică pregătire în ştiinţele fundamentale, fără de care nici un specialist nu-şi poate

îndeplini la nivel corespunzător sarcinile încredinţate, precum şi însuşirea concepţiei despre lume

şi viaţă, cunoaşterea istoriei şi culturii ţării.

O mare răspundere pentru perfecţionarea întregii activităţi din învăţământ ne revine

nouă, cadrelor didactice, care avem obligaţia să asigurăm un înalt nivel calitativ întregului proces

insructiv-educativ, să fim mereu preocupaţi de pregătirea noastră profesională şi pedagogică în

domeniul nostru de specialitate, să fim model de ţinută şi comportare.

-15-

1.4. CURRICULUM-UL DE „ŞTIINŢE” PENTRU CLASELE A III-A ŞI A IV-A

Curriculum-ul de ştiinţe pentru clasele a III-a şi a IV-a a fost realizat pornind de la

scopurile şi obiectivele generale ale predării şi învăţării ştiinţelor naturii la acest nivel de

şcolarizare: trezirea curiozităţii ştiinţifice a copiilor şi înţelegerea unor fapte şi fenomene din

universul imediat, familiar acestora.

Reforma învăţământului în ceea ce priveşte predarea ştiinţelor necesită o schimbare de

esenţă: ştiinţele nu se mai predau ca un ansamblu de fapte, de fenomene şi de reguli care trebuie

memorate, ci drept o cale de cunoaştere activa prin acţiunea directă a lumii înconjurătoare. Astfel

cei care predau ştiinţele ar urma:

să dezvolte curiozitatea elevilor prin angajarea lor în acţiuni concrete de

explorare;

să dirijeze discuţiile dintre elevi în scopul descoperirii semnificaţiei unor

fenomene ştiinţifice;

să determine elevii să-şi asume responsabilităţi şi să fie cooperanţi;

să încurajeze elevii în a se autoevalua;

să asigure elevilor materialul didactic necesar investigaţiilor;

să identifice şi să folosească resurse din afara sălii de clasă;

să manifeste respect pentru ideile, deprinderile şi experienţele colegilor.

Programa este astfel concepută încât să nu îngrădească, prin concepţii sau mod de

redactare, gândirea independentă a autorului de manuale, a învăţătorului sau a profesorului,

precum şi libertatea de a alege şi de a organiza activităţile de învăţare cele mai adecvate atingerii

direcţiilor propuse.

Dominantele curriculum-ului actual faţa de cel anterior se pot sintetiza astfel:

-16-

Curriculum-ul anterior:

elaborarea unor obiective centrate pe conţinuturi

predominanta conţinuturilor de tip informativ

lipsa unor exemplificări ale activităţilor de învăţare

abordarea ştiinţelor ca discipline academice

recomandarea de a utiliza materiale didactice confecţionate

Curriculum-ul actual:

elaborarea unor obiective centrate pe formarea de capacităţi

predominanta conţinuturilor de tip formativ

menţionarea în curriculum a unor activităţi de învăţare destinate

dezvoltării unor deprinderi cum ar fi: observarea, măsurarea, utilizarea informaţiei, etc.

abordarea ştiinţei ca învăţare prin experimentare

utilizarea unor obiecte de uz curent, cunoscute de copii din viaţa de toate

zilele

utilizarea şi integrarea informaţiei noi în ceea ce elevul ştie deja din

experienţă personal

OBIECTIVE CADRU

Cunoaşterea şi utilizarea unor termeni şi noţiuni specifice ştiinţelor naturii

Dezvoltarea capacităţilor de explorare/investigare a realităţii şi de experimentare prin

folosirea unor instrumente şi proceduri adecvate

Dezvoltarea capacităţii de comunicare, valorificând terminologia ştiinţifică învăţată

Dezvoltarea interesului faţă de realizarea unui mediu natural echilibrat şi propice vieţii

Cultivarea unui comportament ecologic de la vârsta fragedă formarea unor deprinderi şi

atitudini corespunzătoare.

-17-

OBIECTIVE DE REFERINŢĂ

Clasa a III-a

A. Cunoaşterea şi utilizarea unor termeni şi noţiuni specifice ştiinţelor naturii

Obiective de referinţă

La sfârşitul clasei a III-a elevul va fi capabil:

să recunoască şi să diferenţieze componentele de natură ştiinţifică din

mediul apropiat

să observe şi să descrie însuşiri ale vieţuitoarelor şi caracteristici ale

condiţiilor de mediu

să observe şi să descrie relaţii dintre om şi mediu

B. Dezvoltarea capacităţilor de explorare / investigare a realităţii şi de experimentare prin

folosirea unor instrumente şi proceduri adecvare

Obiective de referinţă

să folosească instrumente familiare pentru a descoperi interdependenţe

între vieţuitoare şi mediul înconjurător

să efectueze operaţii experimentale simple pentru a descoperi însuşiri ale

vieţuitoarelor şi caracteristici ale mediului înconjurător

să realizeze experimente pe teme date pe baza unei liste de operaţii

-18-

să formuleze concluzii intuitive pe baza datelor extrase din experienţele

desfăşurate sau din observarea unor fenomene

C. Dezvoltarea capacităţii de comunicare, valorificând terminologia învăţată

Obiective de referinţă

să coopereze în cadrul unei echipe pentru a investiga o situaţie de natură

ştiinţifică din mediul apropiat

să prezinte rezultatele unui experiment propriu folosind termeni ştiinţifici

învăţaţi

să redea în limbaj propriu în cadrul clasei anumite informaţii ştiinţifice

aflate prin mijloace mass-media

D. Dezvoltarea intereselor faţa de realizarea unui mediu natural echilibrat şi propice vieţii

Obiective de referinţă

să manifeste curiozitate faţă de fenomenele ştiinţifice întâlnite

Clasa a IV-a

A. Cunoaşterea şi utilizarea unor termeni şi noţiuni specifice ştiinţelor naturii

Obiective de referinţă

La sfârşitul clasei a IV-a elevul va fi capabil:

să observe şi sa descrie în cuvinte simple materiale naturale şi prelucrate

din mediul apropiat

să identifice anumite transformări suferite de corpuri

-19-

să perceapă şi să diferenţieze existenţa unor interacţiuni

să clasifice amestecuri şi materiale, după criterii simple

B. Dezvoltarea capacităţilor/investigare a realităţii şi de experimentare prin folosirea unor

instrumente şi proceduri adecvate

Obiective de referinţă

să folosească adecvat instrumente familiare pentru a descoperii însuşirile

corpurilor, transformările fizice suferite de corpuri şi interacţiunile dintre corpuri

să efectueze operaţii experimentale simple şi observaţii pentru a descoperi

însuşirile corpurilor, transformările fizice suferite de corpuri şi interacţiunile dintre

corpuri

să efectueze măsurători ale distanţei şi duratei de deplasare pentru

corpurile aflate în mişcare şi să le verifice prin repetare

să formeze probleme simple în care sunt implicate date experimentale şi

cunoştinte anterioare

C. Dezvoltarea capacităţii de comunicare valorificând terminologia ştiinţifică învăţată

Obiective de referinţă

să participe activ în cadrul unui grup pentru a investiga o situaţie de natură

ştiinţifică din mediul înconjurător

să prezinte rezultatele unui demers de investigare folosind termenii

ştiinţifici învăţaţi

să redea în limbaj propriu în cadrul clasei anumite informaţii ştiinţifice

aflate prin mass-media

-20-

D. Dezvoltarea interesului faţă de realizarea unui mediu natural echilibrat şi propice vieţii

Obiective de referinţă

să-şi manifeste şi să-şi dezvolte imaginaţia şi curiozitatea ştiinţifică

să-şi exprime grija şi atenţia faţă de mediu

STANDARDE CURRICULARE DE PERFORMANŢĂ

Obiective cadru

1. Cunoaşterea şi utilizarea unor termeni şi noţiuni specifice ştiinţelor naturii

2. Dezvoltare capacităţilor de explorare investigare a realităţii şi de experimentare prin

folosirea unor instrumente şi proceduri adecvate

3. Dezvoltarea capacităţii de comunicare valorificând terminologia ştiinţifică învăţată

STANDARDE

S1 Descrierea însuşirilor şi caracteristicilor vieţuitoarelor şi fenomenelor naturale

observate

S2 Compararea unor funcţii şi stări ale corpurilor în funcţie de condiţiile de mediu

S3 Realizarea de experienţe folosind instrumente familiar

S4 Efectuarea de experimente dirijate

S5 Formularea de enunţuri ştiinţifice pertinente pe baza informaţiilor extrase din datele

experimentale

S6 Prezentarea rezultatelor unei investigaţii / experiment în mod simplu şi clar

-21-

CAPITOLUL 2

MODALITATI DE EDUCARE A COPIILOR IN SPIRITUL OCROTIRII NATURII

2.1. FUNDAMENTAREA ŞTIINŢIFICĂ A TEMEI

ÎNSUŞIREA NOŢIUNILOR ŞTIINŢIFICE FUNDAMENTATE DESPRE VIAŢĂ

ŞI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR – CALE DE ÎNŢELEGERE A ROLULUI SOCIETĂŢII

ÎN LUPTA PENTRU OCROTIREA NATURII

La baza procesului de formare a concepţiei ştiinţifice despre lume stau noţiunile

ştiinţifice, acestea formează conţinutul operatoriu al gândirii, elementele primare ale

construcţiilor mintale. Condiţiile principale pe care trebuie să le îndeplinească cunoştinţele

ştiinţifice pentru a conduce la formarea unei viziuni clare generale asupra lumii sunt: suficienţa

(cantitativ), exactitatea (autenticitatea), profunzimea. Cu noţiuni sărace, incomplet înţelese şi mai

ales, cu noţiuni numărate numai elevul nu va putea să dobândească un sistem de teze ştiinţifice

cu ajutorul cărora să-şi explice lumea, la un nivel accesibil lui, în mod unitar şi consecvent.

Oameni din toate timpurile au simţit nevoia să dea o explicaţie de ansamblu

fenomenelor lumii a tot ceea ce există şi se întâmplă în univers.

Concepţia despre lume este un ansamblu unitar de idei, considerată în întregul ei.

Atât vremea cât şi cunoştinţele oamenilor despre fenomenele din natură şi societate erau

sărace şi câtă vreme nu puteau fi folosite metode de cercetare ştiinţifice, nici concepţia despre

lume pe care şi-o formau nu putea fi ştiinţifică, ci incompletă sau greşită. Pentru oamenii tuturor

timpurilor, natura a fost un permanent exemplu, un neîncetat îndreptar, un irezistibil model, o

parte componentă a însăşi firii umane.

-22-

Omul a învăţat permanent de la natură, constrâns la început şi ameninţat în propria sa

experienţă; conştient apoi că poate cuprinde toată înţelepciunea care-l înconjoară şi pe care o

poate îmbogăţi prin inteligenţa sa.

Anumite elemente din cadrul activităţilor în afara de clasă, contribuie şi ele la formarea

concepţiei ştiinţifice despre lume: vizitarea unei uzine, citirea unei cărţi, vizionarea unui film,

etc. Dar aceste elemente care contribuie la formarea concepţiei ştiinţifice culese din surse atât de

variate, sunt nesistematice, nu sunt articulate logic. La un sistem ştiinţific de explicare a

fenomenelor din natură şi societate, elevii pot ajunge mai repede şi mai sigur prin procesul de

învăţământ.

Studiul sistematic al bazelor ştiinţelor sub îndrumarea cadrelor didactice aşează fiecare

noţiune la locul cuvenit în sistemul general de cunoştinte şi face posibile sinteze din ce în ce mai

cuprinzătoare şi mai profunde. Procesul formării concepţiei ştiinţifice despre lume este un proces

complex şi de lungă durată, afectând toate planurile personalităţii umane.

Prin instruirea şcolară elevii se ridică de la viziunea empirică despre lume la una

organizată raţional de către ştiinţă. Cunoştinţele de calitate achiziţionate în mod activ şi conştient

parcurg drumul de la cunoştinţe independente la sisteme de cunoştinţe, care apoi fac saltul de

transformare în convingere (ştiinţifice, morale, estetice).

Omul acţionează aşa cum gândeşte şi cum înţelege lucrurile. Concepţia ştiinţifică

determină la atitudine ştiinţifică pe toate planurile (moral, intelectual, estetic etc. ). Punerea

bazelor concepţiei ştiinţifice despre lume trebuie să înceapă de la cea mai fragedă vârstă. În

primii ani de viaţă copilul acumulează un bagaj eterogen de cunoştinţe empirice despre natura

înconjurătoare. Experienţa de cunoastere redusă a primilor ani de viaţă generează în mintea celor

mici, animismul, finalismul naiv, cu care procesul organizat de instrucţie din scoală are de luptat

mai târziu. Şcoala trebuie să valorifice bagajul de cunoştinţe despre natură dobândite de copii în

perioadele dezvoltării anterioare şi să construiască un sistem al procesului de cunoaştere.

În clasele ciclului primar (III-IV) cunoştinţele cu privire la natură se predau urmărindu-

se doua direcţii principale:să formeze reprezentări, noţiuni si cunoştinţe adecvate al căror volum

să evolueze atât liniar cât şi concentric pe baza dezvoltării sistematice a unor deprinderi de

observare să se creeze premisele deprinderilor de cunoaştere independentă a naturii

înconjurătoare.

-23-

Pentru ca şcoala să realizeze aceste sarcini, metodele activităţii didactice trebuie astfel

construite încât potenţialul intelectual al copilului să fie activat de la început pe făgaşul

cunoaşterii ştiinţifice, bineînţeles în limitele capacităţii intelectuale specifice vârstei. Studiul unei

metodici a activităţii didactice proprii acestei discipline a constituit obiectul cercetărilor unor

pedagogi şi psihologi cunoscuţi în literatura pedagogică mondială.

Unul dintre cei mai de seamă a fost Piaget J. care a consacrat un volum impresionant de

cercetări dezvoltării stadiale a unor reprezentări şi noţiuni despre natură la copii intre 4-12 ani.

Din cercetările întreprinse Piaget desprinde, printre altele, concluzia că între 3-4 şi 7-8

ani, se observă la copil două tendinţe care se întrepătrund: artificialismul şi animismul. Copilul

îşi imaginează că toate lucrurile sunt create de cineva, sunt vii şi cresc (munţii cresc ca şi plantele

şi animalele, iar crearea unui obiect prin fabricare nu exclude după ei nici creşterea, nici viaţa)

La 7-8 ani arată Piaget ajung puţin câte puţin la cauzalitate raţională şi limitează

animismul numai la plante şi animale, fără însă să găsească explicaţii la toate problemele care-l

preocupă. Din această cauză copii recurg la imaginaţie pentru a explica unele fenomene. Între 7-

12 ani în timp ce se familializează cu obiectele şi relaţiile de mişcare apar operaţii de gândire

raţională şi operaţii logico-matematice concrete, dar lumea vie continuă să rămâna pentru copii

plină de mişcare. Ei nu realizează decât observaţiile şi clasificarea unor materiale concrete sau să

interpreteze simbolic câteva din problemele care îi suscită curiozitatea.

Spre 11-12 ani, pe măsură ce copilul observă fenomenele (creşterea plantelor şi

animalelor) gândirea lui logică se ridică de la operaţiile concrete legate de acţiuni, la operaţii

propriu-zise deductive.

Piaget formulează concluzia că din predarea ştiinţelor naturii, copilul trebuie el însuşi să

observe şi să experimenteze, învăţătorul trebuie doar să-l îndrume şi să-l îndemne în aceste

acţiuni. Este justă concluzia care se desprinde din cercetările lui Piaget, cu privire la dezvoltarea

progresivă a unui sistem de noţiuni exacte de geometrie, fizică şi chimie. Însuşirea de către copii

a unui cuantum de cunoştinţe riguros ştiinţifice este un deziderat al învăţământului modern.

Dar Piaget exagerează când susţine apariţia spontană a opţiunilor ştiinţifice la copii, el

preconizează fixismul în dezvoltarea stadială şi pe de altă parte contestă rolul cunoştinţelor

empirice în formarea noţiunilor şi integrarea timpurie a acestora în sistemul cunoştinţelor

ştiinţifice. Diverse studii şi articole publicate, cu cercetarea sistemului de predare în clasele I-IV.

scot în evidenţă printre alte resurse organizatorice pe care le oferă noul sistem pentru

-24-

restructurarea conţinutului învăţământului în direcţia creşterii calităţii ştiinţifice şi a intensificării

ritmului dezvoltării intelectuale.

Cu privire la cerinţele faţă de conţinutul şi metodica lecţiilor despre natură, programele

din aceste perioade subliniază mai ales necesitatea cunoaşterii nemijlocite a naturii. În urma mai

multor cercetări întreprinse în acest domeniu se apreciază că procesul de formare a unor noţiuni

cu conţinut ştiinţific precis poate să înceapă din primii ani de şcolaritate.

Încă din clasa I şcolarii trebuie familializaţi cu procedeele corecte de observare a naturi

înconjurătoare, trebuie să li se dezvolte sistematic spiritul de observaţie, interesul şi deprinderea

de a acumula materialul de cunoaştere după o logică ştiinţifică.

Organizarea într-un sistem unitar (liniar şi concentric) a cunoştinţelor despre natura vie,

introducerea în vocabular ştiinţific corect-la nivelul percepţiei intelectuale a elevilor contribuie la

dezvoltarea gândirii, înarmează pe elevi cu un sistem de investigaţie propriu cunoaşterii

ştiinţifice.

Formele de activitate care optimizează procesul predării cunoştinţelor despre natură sunt

observările.

Prin evidenţierea clară în observări a caracterelor particulare şi generale ale obiectivelor

şi fenomenelor se realizează pe de o parte, bazele cunoaşterii ştiinţifice şi pe de altă parte se

înarmează elevii cu tehnica investigaţiei independente în natura înconjurătoare.

Pentru a rezolva aceste sarcini, observările trebuie să se desfăşoare sistematic, să se

rezerve acestor activităţi un loc stabil în orar.

În învăţământul primar, prin studierea tuturor disciplinelor şcolare, elevii dobândesc

cunoştinţele ştiinţifice dar, la un nivel elementar adică aceste nu sunt nici complete, nici

definitive, constituind doar primii paşi în pătrunderea în domeniul ştiinţelor.

În cursul anilor de şcoală aceste noţiuni sunt completate, restructurate, adâncite.

Caracterul complex al învăţământului primar oferă premise pentru formarea unei vederi

de ansamblu asupra realităţii înconjurătoare pentru sesizarea şi înţelegerea legalităţilor acesteia.

Cadrele didactice trebuie să se preocupe ca la orice lecţie să-i ajute pe elevi să înţeleagă

cunoştinţele respective în spiritul acestei concepţii, ţinând seama de particularităţile lor de vârstă.

Studierea fragmentelor de citire cu conţinut ştiinţific lecţiile în care se predau

cunoştinţele despre om şi natură, lecţiile de geografie, ajută elevii de vârstă şcolară mică să

înţeleagă interdependenţa şi condiţionala reciprocă a fenomenelor, schimbările cărora le sunt

-25-

supuse aceste obiecte şi fenomene, posibilitatea omului de a cunoaşte legile lor de producere şi

de a le pune în serviciul său.

Observaţiile mai vechi ale elevilor cu privire la dezvoltarea plantelor de la însămânţare

până la recoltare, observaţiile făcute asupra seminţelor puse la încolţit în clasă le arată că materia

este în necontenită schimbare şi transformare. Formarea unor noţiuni precise din punct de vedere

ştiinţific, clare şi sistematice, pătrunderea în esenţa fenomenelor de interrelaţii specifice, se

realizează îmbinând teoria cu practica, bazându-se pe observaţia directă a diferitelor biocenoze,

în primul rând al acelora caracteristice regiunii în care se află şcoala. Formarea concepţiei despre

lume se realizează prin tratarea a cinci probleme principale şi anume:

1. Evidenţierea materialităţii fenomenelor.

2. Conexiunea, relaţiile existente în natură, mediul de viaţă.

3. Unitatea dintre organism şi modul de viaţă.

4. Circuitul materiei în natură.

5. Capacitatea omului de a cunoaşte şi transforma natura în folosul său.

Formarea concepţiei despre natură şi mediul înconjurător nu se realizează de la sine, în

mod spontan, ci este nevoie de îndrumare stăruitoare a cadrelor didactice.

Simpla prezentare a faptelor nu este suficientă, învăţătorul orientează gândirea elevilor

spre a înţelege semnificaţia faptelor, sensul lor îi ajută pe elevi să surprindă esenţialul din obiecte

şi fenomene, direcţia de dezvoltare a acestora.

Fără acest ajutor ei ar rămâne la o înţelegere de suprafaţă. Se ştie că elevii cunosc o

mulţime de transformări ale materiei organice, din oul de găină clocit a ieşit un pui care se

dezvoltă, se maturizează;din seminţele puse în pământ se dezvoltă o plantă care creşte, face

fructe. În toate aceste cazuri elevii observă transformările şi schimbările care au loc în natură. Ei

nu pot constata însă singuri direcţia acestor transformări.

Educatorii au sarcina să le arate că ele se dezvoltă de la simplu la complex, de la inferior

la superior.

Înţelegerea ştiinţifică a fenomenelor din natură şi societate este condiţionată de aflarea

cauzelor care le produc, de stabilirea factorilor care influenţează producerea şi modificarea lor.

De aceea când transmite cunoştinţe, educatorul trebuie să solicite des gândirea elevilor, cerându-

le să dezvăluie cauzele fenomenelor.

-26-

Întrebările”de ce?;cum vă explicaţi?;pentru ce?” vor fi adresate elevilor de câte ori ei

înşişi ar putea găsi explicaţia fenomenelor despre care se discută.

Învăţătorul trebuie să le ceară să arate nu numai cum se produc fenomenele, dar să şi

explice”de ce”se produc astfel.

În lecţiile în care se învaţă despre calendarul naturii elevii stabilesc legături corecte între

răcirea sau încălzirea vremii şi transformările din natură: vara, vaporii de apă noaptea în contact

cu corpurile reci se condensează şi se formează roua, iar toamna şi primăvara când temperatura

scade sub 0 grade prin îngheţare vaporii de apă se transformă în brumă, florile se ofilesc,

frunzele îngălbenesc şi cad, păsările călătoare pleacă spre ţările calde. De asemenea stabilesc

legături corecte între condiţiile de viaţă pe care le oferă toamna şi pregătirea vieţuitoarelor pentru

iarnă, ocupaţiile oamenilor.

Discuţiile purtate cu elevii în urma observărilor făcute în natură, despre fiecare anotimp

îi ajută pe elevi să stabilească legături mai adânci, esenţiale, între fenomene. Experienţele

demonstrative care se fac în cadrul lecţiilor de ştiinţele naturii, lucrările practice efectuate cu

elevii, observaţiile asupra producerii fenomenelor îi ajută de asemenea să stabilească dependenţe

cauzale între fenomene. În acest mod ei îşi vor însuşi treptat ideea că schimbările din natură şi

societate nu se produc la întâmplare, ci după anumite legi obiective, vor reuşi să deosebească

esenţialul de secundă, să generalizeze din ce în ce mai larg.

Repetarea de către elevi a experienţelor făcute în clasă de către învăţător precum şi

efectuarea unor experienţe noi conving pe elevi că aceleaşi cauze în aceleaşi condiţii, produc

aceleaşi efecte. Programa pentru clasa a IV-a urmăreşte valorificarea pe o treaptă superioară a

cunoştinţelor însuşite în clasele anterioare, formularea pe baza acestora a unor generalităţi

potrivit nivelului de înţelegere al elevului şi transmiterea de cunoştinţe noi, necesare pentru a

crea o bază aperceptivă, multe cunoştinţe care urmează a fi însuşite în clasele următoare. În clasa

a IV-a se acordă atenţie elementelor care alcătuiesc lumea nevie precum şi interdependenţa

dintre acestea şi lumea vie.

Sarcina principală a predării ştiinţelor naturii în clasele III-IV este formare unor noţiuni

ştiinţifice cu ajutorul cărora elevul să înţeleagă corect cele mai răspândite lucruri şi fenomene ale

naturii. Formarea noţiunilor corecte contribuie în acelaşi timp la dezvoltarea armonioasă psiho-

fizică a elevilor.

-27-

Formarea noţiunilor este un proces complex şi de lungă durată al cărui început îl

constituie întotdeauna perceperea, observarea nemijlocită a obiectului, sau fenomenului studiat, a

naturii înconjurătoare.

Lecţiile despre fierbere, evaporare, condensare şi îngheţare a apei, mai ales dacă sunt

predate pe bază de demonstraţie experimentală, pot să-i ajute să înţeleagă faptul că acumulările

cantitative duc la salturi calitative, chiar dacă această lege nu se studiază în clasele mici.

Prin disciplinele studiate în ciclul primar, mai ales cunoştinţele naturii şi mediului

înconjurător, elevii dobândesc un sistem naţional care-i introduce în lumea ştiinţelor, prin care

realizează înţelegerea şi interpretarea ştiinţifică a lumii.

Se impune deci, ca în învăţământul primar să se introducă cu mai mult curaj spiritul

ştiinţific prin cercetarea cât mai independentă a obiectelor şi fenomenelor lumii înconjurătoare,

analiza lor prin trăsăturile esenţiale, stil concis de redare a cunoştiţelor. Valorificarea experienţei

empirice de care dispun copii trebuie să însemne îmbogăţirea şi orientarea ei către aspecte

esenţiale. De exemplu, în discuţiile care se poartă cu elevii despre anotimpuri, se pot valorifica

cunoştinţele lor în legătură cu fenomenele naturii, cu starea vremii, a naturii, a vieţuitoarelor, dar

nu ca o simplă descriere şi inventariere a acestora, ci se pot avansa unele încercări de explicare a

apariţiei anotimpurilor, ca un proces care are anumite cauze. Încă din clasele primare trebuie

introdusă pe linia spiritului ştiinţific maniera de a cerceta lucrurile, pe baza observării şi chiar a

experimentării (producerea şi desfăşurarea unor fenomene), de a stabilii relaţiile dintre ele, de a

descifra direcţia dezvoltării.

Cu cât cunoştinţele se însuşesc prin investigaţie, prin analize şi dezvăluire cu atât se

creează posibilităţi mai mari de restructurare a lor.

Capacitatea elevilor de a explica un fenomen cu sublinierea elementelor esenţiale, a

cauzelor şi a evoluţiei lui constituie nu numai rezultatul achiziţionării cunoştinţelor, ci mai ales al

activităţii gândirii.

În studierea de către copii a unui animal, a unei plante, a unui fenomen, ei trebuie ajutaţi

să gândească, să sesizeze trăsăturile esenţiale care-l caracterizează, să-l încadreze corect în

categoria din care face parte, ajungând la noţiuni integratoare, să-l studieze în mediul lui de

existenţă, stabilind relaţiile dintre ele şi mediu. Astfel cunoştinţele privind plantele, animalele,

fenomenele naturii trebuie prezentate în optică ecologică interpretate în lumina conexiunii

-28-

generale prin relaţii de cauzalitate. Deci elevii trebuie să cunoască toate aceste lucruri, pentru a

proteja natura când este nevoie sau a o transforma în folosul său fără însă a o distruge.

2.2. REALIZAREA EDUCAŢIEI ECOLOGICE LA PREŞCOLARI PRIN

ACTIVITĂŢILE DIN GRĂDINIŢĂ

“ Învăţaţi-i pe copiii voştrii ceea ce i-am învăţat noi pe ai noştri, că pământul este mama

noastră. Tot ceea ce i se întâmplă pămîntului, va ajunge să li se întâmple şi copiilor acestui

pământ. Noi ştim cel puţin atât : nu pământul aparţine omului, ci omul aparţine pământului. ”

Sieux Seatle

Educaţia ecologică este la fel de importantă pentru vârsta preşcolară ca şi educaţia

intelectuală, morală, estetică, etc.

În cadrul educaţiei ecologice, copiii preşcolari învaţă de ce şi cum trebuie protejată

natura. Îngrijirea mediului implică din partea omului desfăşurarea unor acţiuni practice care să

contribuie la evoluţia plantelor şi animalelor, apărarea lor de acţiunile dăunătoare, care pun în

pericol viaţa plantelor şi animalelor şi chiar viaţa omului.

Protejarea mediului înconjurător se insuflă de la cele mai fragede vârste.

Mediul în care copiii îşi desfăşoară activitatea îi influenţează permanent şi le oferă

posibilitatea de a veni mereu în contact cu ceva nou pentru ei, le stimulează curiozitatea şi

dorinţa de cunoaştere.

Interesaţi de transformările care au loc în natură, de fenomenele specifice fiecărui

anotimp, de diferite aspecte din viaţa plantelor şi animalelor preşcolarii pun o serie de întrebări

pentru a cunoaşte natura, a o înţelege şi de a o ocroti mai bine.

Prin răspunsul pe care-l dăm noi, educatoarele, conducem copiii la înţelegerea relaţiilor

dintre unele fenomene şi rezultatul acestora, copiii putând depăşi această etapă printr-o educaţie

ecologică, desigur în conformitate cu particularităţile de vârstă.

Pentru realizarea educaţiei ecologice la vârsta preşcolară, am urmărit realizarea

următoarelor obiective:

familiarizarea preşcolarilor cu aspecte cât mai variate ale mediului

înconjurător;

-29-

dezvoltarea dragostei pentru natură;

formarea deprinderii de a ocroti, proteja şi respecta natura;

formarea unui comportament civic, etic şi a deprinderilor de păstrare şi

ocrotire a naturii;

educarea copiilor în sensul păstrării sănătăţii mediului în care trăiesc.

Îngrijirea şi protejarea mediului se insuflă copiilor de la cele mai fragede vârste.

Manifestarea unei atitudini responsabile faţă de mediul înconjurător apare la copilul preşcolar ca

urmare a desfăşurării unei activităţi variate din punct de vedere al tematicii, conţinuturilor şi a

strategiilor utilizate care pun copii în situaţia de a exersa numeroase acţiuni de îngrijire şi

ocrotire a mediului.

Prin participarea la aceste activităţi, copiii înţeleg rolul pe care ei îl au în mediu, ce

acţiuni sunt capabili să efectueze şi care sunt urmările unor atitudini necorespunzătoare faţă de

mediul înconjurător.

Pentru familiarizarea preşcolarilor cu aspecte ale lumii înconjurătoare am folosit cu

eficienţă observările asupra mediului, povestirile, lecturile educatoarei, memorizări, plimbări,

vizite, drumeţii, excursii, diapozitive, etc.

Toate acestea sunt preţioase mijloace de a-i educa pe copii pentru a cunoaşte mediul

înconjurător, prezentându-le relaţia dintre plante, animale şi om. Prin activităţile de observare

”Colţul viu al naturii”, “Aspecte de toamnă, iarnă, primăvară”, “Crizantema şi tufănica”,

“Animale domestice “, Animale sălbatice” etc. , copiii au cunoscut aspecte ale mediului

înconjurător, fenomenele care se produc în natură în fiecare anotimp, plante, animale precum şi

relaţia dintre acestea şi om. Activităţile de observare nu s-au limitat numai la activităţile în clasă

la colţul viu al naturii ci s-au extins şi în afara grădiniţei, mai întăi în împrejurimile unităţii şi

apoi în natură cu prilejul plimbărilor, drumeţiilor şi excursiilor.

Activităţile de memorizare “Gândăcelul”, “Căţeluşul şchiop”, “Îndemn”, ”Nu rupeţi

florile, copii”, etc. au plăcut foarte mult copiilor şi le-au sensibilizat sufletele.

Ei au înţeles din aceste poezii că nu este bine să rupi crengile copacilor

că plânge pomul ca un om), că nu este bine să rupi o floare (floarea este o fiinţă mică şi

dacă o rupi ea moare) sau să omori gâzele.

-30-

Prin versuri deosebit de expresive este exprimată suferinţa căţeluşului rănit la picior de

un copil rău, sau a unui pomişor cu crengile rupte care se tânguie cerându-le copiilor să-nu-i mai

rupă crengile, îndemnându-i să-l îngrijească şi să-l apere de copiii răi.

Îndemnurile desprinse din aceste poezii sunt uşor înţelese de copii deoarece sunt

exprimate pe înţelesul lor de cei care se află în suferinţă. Din activităţile de povestiri şi lecturi ale

educatoarei copiii au aflat că natura este minunată, că ea ne dă bucurii, că pomii ne dau umbră şi

fructe, că florile dau frumuseţe grădinilor, parcurilor şi ferestrelor locuinţelor dacă sunt îngrijite

şi ocrotite.

Povestirile şi lecturile educatoarei: ”Cireşul”, “Lacrima unui fir de iarbă” , ”Ploaie

pentru floarea cea mică” etc. i-a ajutat pe copii să-şi formeze un comportament adecvat în natură,

evaluându-şi corespunzător urmările faptei lor (dacă ar rupe crengile cireşului, acesta n-ar mai

rodi, dacă calci iarba aceasta se ofileşte, dacă rupi florile parcurile şi grădinile rămân fără

frumuseţe). Formarea şi dezvoltarea unei atitudini ecologice precoce care să permită

manifestarea unei conduite simple în relaţiile cu mediul s-a realizat şi prin activităţile de lectură

după imagini.

Prin lecturarea imaginilor din activităţile: “Aşa da, aşa nu”, ”Copiii harnici”, “Fapte

bune, fapte rele”, ”Munca oamenilor în grădină, în livadă” etc. , copiii s-au familiarizat cu

aspecte ale lumii înconjurătoare, pentru înţelegerea şi aplicarea regulilor de protecţie a mediului

înconjurător.

Prin activităţile de convorbire: “Copiii – prietenii naturii”, ”Cum îngrijim şi ocrotim

natura”, ”Omul prieten sau duşman al naturii”, copiii au dat răspunsuri privind natura,

fenomenele care se produc în natură precum şi acţiunile pe care trebuie să le întreprindă copiii şi

oamenii mari pentru a îngriji şi proteja mediul în care trăim. Educaţia ecologică am realizat-o nu

numai prin activităţile comune ci şi prin jocurile şi activităţile la alegerea copiilor.

Prin activităţile practice-aplicative de efectuare a curăţeniei şi ordinii în sala de grupă,

de îngrijire a florilor de la colţul viu al naturii, de îngrijire a împrejurimilor grădiniţei am urmărit

ca preşcolarii să iubească ordinea şi curăţenia, să iubească natura, şi să le formeze deprinderea de

a o îngriji şi ocroti

-31-

Copiii au semănat grâu, porumb şi fasole, au sădit plante, au udat florile, le-au curăţat

frunzele uscate, le-au şters frunzele de praf, acţiuni efectuate cu plăcere de către ei.

Prin jocul de masă ”Toto si Loto în lumea animalelor”, copiii au cunoscut diferite medii

geografice (pădure, aer, apă, zone geografice îndepărtate) precum şi vieţuitoarele care trăiesc în

acele medii.

În cadrul plimbărilor ocazionale, preşcolarii au putut constata unele comportamente

negative ale oamenilor faţă de natură ( gunoaie aruncate la întâmplare, nu în locurile special

amenajate, iarba călcată, crengi rupte din copaci, hârtii şi ambalaje din plastic aruncate pe lângă

blocurile de locuinţe).

Le-am explicat copiilor pe înţelesul lor că pentru a trăi într-un mediu sănătos, fiecare

trebuie să ne îngrijim de curăţenia spaţiilor din jurul nostru, să contribuim la sănătatea noastră şi

a celor din jur. Tot în cadrul plimbărilor, copiii au observat râul ,dumbrava de pe malul stâng al

acestuia precum şi punctele de depozitare a deşeurilor menajere.

Apa murdară a apelor, deşeurile aruncate la întâmplare atât în apă cât şi în pădure, i-au

ajutat să-şi formeze atitudini pozitive corecte faţă de mediul degradat, să-şi exprime dorinţa de a

acţiona direct, angajându-se la acţiuni de îngrijire şi păstrare a curăţeniei în grădiniţă, acasă, pe

stradă.

Observând pădurea , preşcolarii au constatat că mulţi copaci sunt tăiaţi, unii sunt pe

jumătate uscaţi iar alţii sunt rupţi.

La întrebările adresate de copii le-am explicat pe înţelesul lor cauzele pentru fiecare

situaţie în parte precum şi efectele poluării asupra mediului, urmările tăierilor abuzive ale

copacilor, urmările poluării apelor şi aerului pe care-l respirăm. De asemenea le-am vorbit

copiilor despre poluarea fonică, despre principalele surse de zgomot: circulaţia rutieră, trenurile,

avioanele, radioul, vocile copiilor şi ale oamenilor.

Am aratat că activităţile de cunoaştere a mediului se pot realiza pe întreg programul

zilei şi aproape prin toate formele de organizare a procesului instructive- eduvcativ, precum şi în

activităţile pe sectoare şi cele complementare.

La sfârşitul acestor activităţi, preşcolarii sunt capabili :

- să cunoască elementele componente ale lumii înconjurătoare- corpul uman, animale,

plante, obiecte-;

- să recunoască anumite schimbări şi transformări din mediul înconjurător;

- să exploreze şi să descrie verbal sau grafic obiecte, fenomene, procese din mediul

înconjurător folosind surse de informare diverse;

- să cunoască elemente ale mediului social şi cultural;

- să cunoască existenţa corpurilşor cereşti ;

- să comunice impresii, idei pe baza observărilor efectuate;

- să manifeste disponibilitate în a participa la acţiuni de îngrijire şi protejare a mediului,

aplicând cunoştinţele dobândite.

Valoarea educativă a acţiunilor de cunoaştere a mediului se manifestă nu numai prin

efectele salutare de dezvoltare a intelectului preşcolarului ci şi prin influenţa comportamentului

copiilor, prin efectul de conştientizare a unor cerinţe de conduită civilizată, de socializare a

copiilor prin numeroasele posibilităţi de colaborare.

În concluzie, precizez că atât prin activităţile prezentate în acest material cât şi prin

întreaga activitate desfăşurată în grădiniţă preşcolarii sub îndrumarea permanentă a educatoarei

au posibilitatea să-şi însuşească potrivit particularităţilor de vârstă, anumite noţiuni şi cunoştinţe

despre problematica ecologică.

2.3. EDUCAREA ELEVILOR ÎN SPIRITUL OCROTIRII MEDIULUI

ÎNCONJURĂTOR, PRIN LECŢIILE DE ŞTIINŢĂ

Problematica ocrotirii naturii şi a mediului ambiant a atins în ultimul timp dimensiuni

considerabile, determinate de valul cunoştinţelor de specialitate, astfel încât cunoaşterea tuturor

aspectelor protecţia biosferei este foarte dificilă. Acest “bombament informaţional” de date,

cifre, studii şi comentării în legătura cu mediul ambiant este urmarea firescă a impactului în care

se găseşte omenirea de astăzi în relaţiile ei cu biosfera.

Abia în acest moment cunostinţa colectivă umană a început să reflecteze şi în sfârşit să

acţioneze în direcţia coexistenţei ei cu natura.

Problematica protecţiei biosferei este astăzi diferenţiată teoretic şi practic conform

diverselor criterii, în mai multe ramuri, dintre care unele pot fi denumite, tradiţionale, cum sunt

ocrotirea plantelor şi animalelor rare. Altele, cum sunt diversele aspecte ale poluarii ambianţei,

sunt domenii noi, de o deosebită importanţă.

Contextul în care s-a ajuns la o astfel de preocupare, factorii care au determinat

modificări fundamentale în structura mediului biologic, rezultatele care au apărut în urma

modificărilor permanente în relaţia natură-om-natură, măsurile care se impun pentru protejarea

mediului, sunt câteva dintre temele luate în discuţie diferitelor reuniuni naţionale şi

internaţionale, sunt câteva aspecte care figurează tot mai mult în publicaţiile de specialitate, ale

celor cu caracter interdisciplinar sau în presa cotidiană.

Integrată în ansamblul procesului de educaţie permanentă şcoala este prima instituţie în

care, în mod organizat, copilul este învaţat să pătrunda în problemele fundamentale ale vieţii.

Cum în contextul noţiunii de cultură generală intră în mod obligatoriu acele cunoştinţe

menite a atribui individului bazele teoretice ale fenomenelor fundamentale, pregătirea acestuia

pentru viaţa, formarea unei concepţii solide pentru orientarea in rezolvarea problemelor majore

ale vieţii este firesc ca în ansamblul disciplinelor de învăţământ problema mediului înconjurător

să ocupe un loc important.

Întregul proces de învăţământ trebuie să convingă pe fiecare copil si tânăr de necesitatea

apărării mediului inconjurător de către toate generaţiile.

Apărarea mediului înconjurător de degradare şi în primul rând de poluare, reprezintă

una dintre problemele majore ce confruntă omenirea în prezent.

Şcoala în general, învăţătorii la testele despre cunoaşterea mediului înconjurător si

profesorii de biologie in special, au răspunderea formării unei noi conduite, conduita corectă a

omului faţă de mediul înconjurător.

Fiecare lecţie predată trebuie să aducă ceva nou la formarea convingerii şi conduitei

elevilor în relaţiile lor cu mediul înconjurător. Elevii îşi însuşesc noţiuni ştiinţifice despre

structura şi funcţiile organismelor vegetale şi animale, a proceselor biologice de bază, copiii şi

tinerii trebuie să înţeleagă rolul acestora în cadrul biosferei.

Un proces biologic fundamental din natură spre cunoaşterea şi evaluarea căruia trebuie

să-i conducem pe toţi elevii este marele proces de sinteză a substanţelor organice în plantele

verzi. Acest proces face posibilă singura legatură veritabilă dintre pamânt şi soare şi unicul

fenomen de protecţie din natură.

Spunându-le elevilor că dispariţia unei specii din flora spontană înseamnă dispariţia

ulterioară, într-un timp mai apropiat sau mai indepărtat, a patruzeci de specii de mamifere, păsări

şi insecte, determinând reflecţii asupra relaţiilor extrem de complexe dintre vieţuitoare.

Elevii sunt imediat tentaţi să întrebe sau se întreabă cum anume au loc astfel de

dispariţii şi care sunt animalele şi plantele vizate în acest proces. La lecţiile de ştiinţă în special la

cele care se învaţă despre diferite plante, îndrumăm elevii să înţeleagă că prin activitatea

plantelor se asigură o permanentă reciclare împrospătare a aerului.

De asemenea se pun în evidenţă procesele de creştere şi dezvoltare a plantelor, factorii

care contribuie la desfăşurarea acestor procese, precum şi modul ştiinţific în care oamenii

intervin în desfăşurarea proceselor fiziologice ale plantelor de cultură si modalităţile de protejare

şi dezvoltare a florei spontane din pădure, păşuni, fâneţe, etc. În lecţiile în care se învaţă despre

animale trebuie să abordăm aceleaşi probleme şi anume :

care animale sunt ameninţate cu dispariţia

care sunt factorii care au devenit sau au tendinţa de a deveni nocivi pentru

vieţuitoare ?

ce trebuie să facă oamenii pentru a proteja aceste animale ?

Trebuie subliniată unitatea, legătura strânsă într-o lume animală şi cea vegetală, relaţiile

multiple şi complexe ale omului cu natura vie.

Trebuie să arătăm elevilor că degradarea mediului nu este un fenomen trecător, ci el ne

va însoţii permanent tot restul vieţii.

Dezvoltarea omenirii şi conservarea, protejarea mediului inconjurător sunt două

fenomene care trebuie să se dezvolte simultan. Problemele legate de dezvoltarea plantelor şi

animalelor ne obligă la reflecţii şi la îndrumări concrete privind transformările viitoare ale florei

şi faunei şi cea mai favorabilă atitudine din partea omului în acest grandios proces din natură,

evoluţia.

Pregătirea privind cunoaşterea şi ocrotirea naturii, este abordată diferenţiat în funcţie de

specificul treptei de şcolarizare, ea începe cu învăţământul primar şi continuă în gimnaziu şi

liceu. La noi în ţară învăţământul preşcolar este organizat pentru copii între 3-6 ani şi 7 ani,

repartizaţi pe trei trepte de vârstă, iar activităţile sunt astfel concepute încât se urmăreşte în

primul rând realizarea scopului pedagogic, adică pregătirea copiilor pentru integrarea rapidă în

procesul de învăţământ propriu-zis, odată cu trecerea lor în şcoala primară.

Ţinând seamă de specificul vârstei, informarea copiilor de vârstă preşcolară cuprinde

diferite jocuri si activităţi practice ca de exemplu amenajarea şi îngrijirea colţului viu

(îndepărtarea prafului de pe frunze, curăţirea plantelor de frunze uscate) plivirea florilor si

zarzavaturilor.

Cu aceste prilejuri se explică copiilor necesitatea unor astfel de intervenţii în asigurarea

dezvoltării normale ale plantelor. In cadrul învăţământului preşcolar cunoaşterea mediului

înconjurător constituie o problemă de bază având aceaşi pondere cu preocuparea pentru

dezvoltarea vorbirii.

Ponderea mare pe care o are cunoaşterea mediului înconjurător în programa de activitate

a grădiniţelor de copii este determinată de necesitatea de a face cunoscut copiilor mediul în care

trăiesc şi al formării germenilor concepţiei ştiinţifice despre lume.

Cunoaşterea vieţii plantelor si animalelor specifice ţării noastre se completează treptat

în anii de şcoală în cadru observărilor spontane efectuate in timpul jocurilor si activităţilor în aer

liber (grădini botanice, grădini zoologice, plimbări în parcuri, păduri.

Cunoaşterea naturii vizează următoarele aspecte: Formarea de reprezentări şi noţiuni

despre natura înconjurătoare în cadrul activităţilor obligatorii de observare, ca şi în cadrul

lecţiilor şi a observărilor spontane.

Activităţile sunt astfel concepute încât observând de exemplu creşterea şi dezvoltarea

plantelor în diferite anotimpuri ei constată interdependenţa dintre acestea şi factorii: apă, aer,

lumină, care influenţează aceste procese. Diferite acţiuni cu tema «Ocrotiţi florile şi animalele»,

« Ocrotiţi pădurile » plantarea de puieţi, îngrijirea animalelor şi altele sunt realizate în scopul

sădirii în sufletul copilului a unor sentimente de solidaritate cu natura înconjurătoare, interes util

împletit cu estetic.

Copiii sunt orientaţi în înţelegerea adaptării animalelor şi plantelor la condiţiile naturale,

ale rolului omului în transformarea naturii în folosul său.

În şcoala generală elevii sunt introduşi treptat, sistematic în lumea cunoştinţelor despre

mediul înconjurător, fiind ajutaţi să înţeleagă legătura între cauzele şi efectele modificării

mediului, precum şi pătrunderea în esenţa politicii de combatere a factorilor care modifică natura

in mod nedorit.

Prin lecţiile de cunoaşterea mediului înconjurător, activităţile organizate pentru

cunoaşterea naturii, copiii au posibilitatea să cunoască prin observaţie proprie, prin

experimentare, complexitatea fenomenelor vieţii, înseamnă să-şi dea seama că natura este

suportul vieţii noastre, că ea ne dă tot ceea ce avem nevoie :aer cu oxigen, lumină, asigură

circulaţia apei, curăţă prin autopurificare apele murdare, ne dă rocile metalifere, energia din

combustibilii solizi şi gazoşi, energia hidroelectrică.

Înseamnă a deveni un suflet bun, curat, iubitor de frumos, săritor în ajutorul naturii şi

colegului meu, a prietenului ajuns la necaz, înseamnă a se pregăti pentru zilele de mâine, a

deveni omul care răspunde de tot ce i-au lăsat antecesorii, şi care se va integra în mod echilibrat

în natură.

2.4. ASPECTE ALE MODULUI ÎN CARE SE REFLECTĂ ÎN PROCESUL DE

EDUCAŢIE PROBLEMELE FUNDAMENTALE PRIVITOARE LA OCROTIREA

MEDIULUI PRIN PREDAREA ŞTIINŢELOR NATURII

În şcoala generală, încă din primele clase elevii sunt introduşi treptat in domeniul

cunoştinţelor despre mediul înconjurător, fiind ajutaţi să înţeleagă legătura logică între cauzele şi

efectele modificării mediului precum şi pătrunderea în esenţa politică de combatere a factorilor

care modifică natura în mod nedorit. Cunoaşterea naturii, a mediului înconjurător cu toate

formele sale biologice este necesară pentru formarea unor noţiuni, idei, convingeri, raţionamente

despre lumea înconjurătoare.

Toate acestea integrează copilul în mediul sau de viaţă, îi trezesc curiozitatea, spiritul de

observaţie şi dragostea pentru natură facilitându-i întelegerea relaţiilor complexe ce au loc în

natură.

Un obiectiv important, urmărit în predarea la cunoaşterea mediului înconjurător, este

cunoaşterea condiţiilor de mediu in care trăiesc plantele si animalele(solul, subsolul, factorii

atmosferici, aerul, apa si intercondiţionarea dintre organisme)şi adaptarea vieţuitoarelor la

condiţiile de mediu. Un alt obiectiv important, urmărit prin predarea acestei discipline este

fenomenul de intercondiţionare în natură, cunoaşterea de către elevi a măsurilor luate de statul

nostru pentru ocrotirea naturii.

Cunoaşterea naturii vizează următoarele aspecte: formarea de reprezentări şi noţiuni

despre natura înconjurătoare, noţiuni privitoare la creşterea şi dezvoltarea plantelor în diferite

anotimpuri, să înţeleagă legătura dintre acestea şi factorii (apă, aer, lumină, etc.) care

influenţează aceste procese, legătura ce există între plante şi animale, precum şi adaptarea la

condiţiile de mediu. Pentru inţelegerea acestor procese, fenomene, se organizează cu copii:

plimbări, excursii pentru a putea să observe natura înconjurătoare în diferite situaţii: livezi,

păduri, malul apelor, munte, marea, în acest fel reuşind să facă primii paşi în cunoaşterea

diferitelor biocenoze (zonale de stepă cu iarbă, flori, fluturi, albine, gândaci; prezenţa unor plante

caracteristice apelor, mătasea broaştei, nuferii, prezenţa peştilor în apă şi altele) dirijată a

biocenozei pădurii se face în cadrul organizării de excursii tematice.

Pentru cunoaşterea biocenozei specifice altei zone, regiuni, acolo unde nu avea ocazia

de a observa direct biocenozele respective, prezentarea teoretică este însoţită de ilustraţii,

diafilme, diapozitive.

Din clasa a III-a elevii trebuie să cunoască care sunt animalele domestice şi sălbatice,

luând în consideraţie criterii esenţiale, să-şi însuşească corect caracteristicile fiecărui animal,

mediu de viată, înfaţişarea lui, hrănirea, înmulţirea şi foloasele, adaptarea la condiţiile de viaţă

precum şi măsuri de ocrotire a lor. În clasa a II-a şi a IV-a elevii trebuie să încadreze corect

noţiunile corespunzătoare categoriei ‘’plante’’ sau ‘’animale’’, să precizeze grupa din care face

parte animalul sau grupa respectivă (planta de cultură, animal de câmp, de apă, de pădure).

Elevii trebuie să cunoască un animal (veveriţa) nu numai sub aspect descriptiv ca

înfăţişare ci mai ales sub aspect explicativ (de ce are coadă lungă şi stufoasă ? de ce are dinţii

ascuţiţi ? la ce îi servesc ?) scoţând în evidenţă relaţia dintre animal şi mediu, dintre organism şi

modul de viaţă, ideea adaptării animalelor la condiţiile de mediu ambiant.

Elevii trebuie să sesizeze relaţiile dintre plante şi animale, între om şi acestea, ei trebuie

să ştie că dacă nu sunt plante nu mai sunt nici animale sau dacă nu ar fi plante care produc

oxigenul n-ar mai fi viaţă pe pământ.

În clasa a IV-a se trece la un studiu ştiinţific despre corpuri, fenomene, natură, tipuri de

natură, sol, subsol, minerale, petrol, cărbuni.

La capitolul « apă » elevii învaţă despre însuşirile apei, răspândirea apei pe scoarţa

pământului, contribuţia apei la nivelarea scoarţei pământului. În cadrul acestor lecţii elevii sunt

puşi să rezolve, să explice anumite lucrări printre care şi înţelesul zicalei ‘’Băutura cea mai bună

este apa de izor’’. De asemenea elevii învaţă fenomenele prin care apa trece dintr-o stare în alta,

circuitul pe care-l face apa in natură precum şi utilizarea ei de către om.

Se va scoate în evidenţă că, circuitul apei în natură se desfăşoară mereu, este un proces

continuu, căci apele sunt o mare bogăţie a ţării noastre şi nu trebuie să risipim apa fără nici un

folos, trebuie păstrată curăţenia apelor din fântâni, apelor curgătoare şi stătătoare. Învăţătorul

trebuie să spună copiilor că deşi apa ocupă pe pământ şi în pământ mai mult de jumătate, totuşi

ea reprezintă pentru multe ţării din lume o problema gravă deşi multe din apele noastre sunt atât

de poluate încât au dispărut aproape complet flora şi fauna lor. Lupta cu poluarea se duce pe

toate planurile, statul nostru ia măsuri de curăţire şi de protecţie a tuturor factorilor de mediu,

măsuri pentru folosirea apei de băut, măsuri igienice pentru asigurarea unui aer bun de respirat.

În cadrul capitolului ‘’Omul cunoaşte şi stăpâneşte natura’’ elevii află despre

necesitatea cunoaşterii de către om a legăturilor naturale între fenomenele din natură pentru a

folosi natura în folosul său.

Noţiunile cu care trebuie să rămână elevii sunt :

ce este poluarea şi care sunt cauzele care determină acest fenomen ?

în câte feluri se manifestă poluarea ?

ce efecte nocive are poluarea asupra apei, aerului, solului, faunei, florei

terestre şi acvatice, vieţii omului ?

care sunt măsurile care pot micşora efectele poluării, metodele de

combatere a poluării precum şi măsurile ce s-au luat pentru protecţia factorilor de mediu.

Elevii trebuie să ştie că, din cauza poluării au dispărut multe specii de plante si animale

iar altele sunt pe cale de dispariţie şi de aceea sunt ocrotite de lege.

Din fauna ţării noastre au dispărut în ultimile două secole opt specii de mamifere,

precum şi numeroase specii de plante.

În ţara noastră, ca de altfel în majoritatea ţărilor lumii, au fost puse sub ocrotire

completă sau parţială o serie de specii de plante şi animale, considerate azi ca foarte rare şi în

curs de dispariţie.

Pe întregul teritoriu al României sunt ocrotite 22 de specii de plante la care se adaugă

alte specii ocrotite în anumite zone şi rezervaţii sau pe plan local. Pe langă acestea există

exemplare de plante, mai ales arbori, care prin vârsta si mareţia lor sunt puşi sub ocrotire.

Majoritatea plantelor rare si ocrotite aparţin florei montane şi alpine unde constituie

elemente relicte sau edemisme.

Atât plantele cât şi animalele, care prin oroginalitatea şi bogăţia ei numerică, constituie

una din comorile de nepreţuit ale ţării. Dintre animale sunt ocrotite aproape complet toate

speciile de buhă, două specii de mamifere(capra neagră şi râsul)cinci specii de răpitoare de zi,

cocoşul de mesteacăn, dropiile, o serie de păsări de baltă şi două specii de broaşte ţestoase de

uscat.

Parţial, în anumite zone sau perioade şi total în altele sunt puse sub protecţie şi alte

păsări şi mamifere mai puţin rare, folositoare omului direct sau indirect.

Amintim mai jos câteva din plantele şi animalele dispărute şi cele ocrotite de lege de pe

teritoriul ţării noastre.

Plante ocrotite de lege 

Laleaua pestriţă (Fritillaria meleagris)

Stânjenelul (Iris graminea)

Papucul doamnei (Cypripedium colceolus)

Sângele voinicului (Nigritella niagra)

Bujorul românesc (Baeonia romanica)

Floarea de colţ (Leontopodium alpinus)

Animale dispărute:

Castorul (Castor fiher)

Marmota alpină (Marmota marmota)

Bourul (Bos primigenius)

Zimbrul (Bison homanus)

Animale ocrotite prin lege:

Lostriţa (Hucho hucho)

Broasca ţestoasă de uscat (Testudo graua iberica)

Capra neagră (Capra ibex)

Cocoşul de munte (femelă)(Tetrago urogallus)

Cocoşul de pădure (Lyrurus tetrix)

Râsul (Lynx lynx)

Dropia (Otis tarda)

Pelicanul alb (Pelecanus onocrotalus)

Vulturul bărbos (Gypaetus barbatus)

Acvila de munte (Aquila chrysaetos)

Plantele în natură nu trăiesc izolat, ci alcătuiesc păşuni, fâneţe, păduri. Ca urmare

ocrotirea naturii trebuie să se răsfrângă asupra unor asemenea asociaţii, considerate colţuri

deosebite din natură, pentru interesul ştiinţific pe care-l prezintă.

Asemenea zone de vegetaţie protejate de lege sunt rezervaţiile naturale care pot

fi :parcuri naţionale, parcuri naturale, rezervaţii ştiinţifice.

Prima şi cea mai mare rezervaţie a fost creată încă din 1938 şi este Parcul-Naţional-

Retezatul. S-au mai creat rezervaţii naturale în Făgăraş, Ceahlău, Cheile Bicazului si Delta

Dunării, de-a lungul unor râuri numărul lor ridicându-se la 395 cu o suprafaţă totală de peste

222545 hectare. Delta Dunării, împărăţia păsărilor şi stufului este unică in lume.

Alte rezervaţii naturale importante :

Complexul Padiş-Cetăţile ponorului(în Munţii Apuseni)

Zona Lacului Bâlea

Poienile cu narcise de la Vlad, Munţii Bucegi, Piatra Craiului

Rezervaţia ornitologică sat-Chinez

Rezervaţia Snagov-Pădurea Letea

Peşterile ocrotite(Gheţarul Scărişoara, Peştera Ursilor şi altele).

În afară acestora de interes naţional au fost declarate şi alte zone specifice şi altor

judeţe. În judeţul Satu-Mare au fost declarate rezervaţii naturale, fiind printre primele terenuri

ocrotite în cadrul acestui teritoriu câteva staţiuni mai mici cum sunt :

mlaştinile de la Sanislău, locul numit Verneşti (60 ha)

păşunea « grădina cailor » de la Urziceni (18 ha)

castele de dune de la Foeni (8 ha)

Parcul dendrologic din Carei.

Pe teritoriul acestor rezervaţii au fost identificate circa 500 de specii de plante

superioare dintre care majoritatea au fost prezentate în diferite lucrări apărute. Foarte multe

dintre acestea au o importanţă ştiinţifică deosebită.

În rezervaţii se păstrează peisajul natural, oferind condiţii optime de viaţă pentru plante

şi animale. Aici se întâlnesc plante şi animale declarate monumente ale naturii. Alăturii de

conservarea câmpiilor, dealurilor, munţilor, apelor şi a vegetaţiei acestora o importanţă deosebită

reprezintă « Programul naţional pentru conservarea fondului forestier ».

CAPITOLUL 3

LEGĂTURA DINTRE OM ŞI NATURĂ

3.1. PROBLEME ALE POLUĂRII MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR ŞI MĂSURILE

PRIVIND PROTECŢIA MEDIULUI

Mediul înconjurător, ca ansamblul sistemului fizic şi biologic în care trăiesc plantele,

animalele şi omul, reprezintă cadrul material în care a apărut, se desfăşoară şi evoluează toate

formele de viaţă.

De-a lungul istoriei omul a intrat în relaţii tot mai profunde cu mediul său de viaţă.

Activitatea preşcolarilor este mult mai eficientă dacă există termeni de referinţă concreţi, care să-

i readucă în memorie anumite cunoştinţe, care să-i sugereze soluţii de rezolvare şi să-i dea

posibilitatea de a se corecta prin confruntarea afirmaţiilor cu realitatea; acesta este motivul

pentru care metoda principală de desfăşurare a procesului instructiv – educativ este observarea.

Această metodă constă în “urmărirea independentă, premeditată, intenţionată, cu scop,

realizată planificat şi sistematic, uzând, daca e nevoie, de instrumente tehnice. Obsevarea este o

metodă de cunoaştere directă a realităţii, subiectul cunoscător aflându-se în contact direct,

senzorial cu realitatea de cunoscut”. Creşterea aportului formativ şi informativ al învăţării

perceptive şi apropierea preşcolarilor de cunoaşterea sistematică a realităţii se pot realiza prin

observarea dirijată de adult.

Aceste câteva fraze sunt suficiente pentru a demonstra importanţa observării în

activitatea desfăşurată cu copiii. Ceea ce ne propunem să subliniem se referă la accentul pus pe

metoda observării în cadrul educaţiei ecologice.

Termenul ecologie defineşte, dupa cum afirma E. Haeckel în 1866, “ştiinţa condiţiilor

luptei pentru existenţă” (grecescul oikos = casă, gospodărie, loc de viaţă si logos = ştiinţă,

vorbire).

Educaţia ecologică este procesul de recunoaştere a valorilor şi de înţelegere a

conceptelor, în aspectul formării şi dezvoltării deprinderilor şi atitudinilor necesare pentru

înţelegerea corectă şi aprecierea interdependenţei dintre om, cultură şi factorii mediului natural.

Educaţia de mediu, cum mai este denumită, reprezintă procesul care serveşte la

recunoaşterea valorilor mediului înconjurator şi la clarificarea conceptelor privind mediul, iar

scopul său este de a promova formarea aptitudinilor şi atitudinilor necesare pentru a întelege

inter-relatiile dintre oameni, cultura şi mediul înconjurător, pentru dezvoltarea activităţii

conştiente si responsabile care are drept scop îmbunătăţirea calităţii mediului.

Natura ne daruieşte cu bucurie şi simplitate, din plin, necondiţionat, toate bunurile sale.

Civilizatia umana are un rol foarte important în evolotia ecosistemelor de pe planeta

noastra, dar, din pacate, omul nu pare sa fie constient de imensul rol pe care îl are. Este bine

cunoscut faptul ca societatea umana se dezvolta nu doar in timp, ci si in spatiu. Din aceste

considerente, despre cultura si nivelul de dezvoltare a oricarei societati ne marturisesc nu doar

valorile etice, estetice, morale, economice etc., dar si stilul de formare a relatiilor fiecarui individ

ori personalitati cu mediul natural.

Dar aceste relatii deseori devin nechibzuite si alarmante, fapt ce necesita initierea

discutiei publice a problemei date.

Aceasta pentru ca omul n-a stiut sau a uitat sa protejeze aceste daruri pentru el si pentru

generatiile urmatoare. În conditiile epocii contemporane, caracterizate prin crestere demografica,

industrializare si prin actiunea deseori necontrolata a omului asupra mediului, se pune tot mai

acut problema protectiei mediului înconjurator. În aceasta problema latura educativa are un rol

determinant. Educatia pentru mediu ne priveste în egala masura pe toti, adulti sau copii, iar

problema, desi nu e noua, se pune tot mai acut, devenind obiect de studiu la unele clase, sau

obiectiv în cadrul unor discipline ca stiinte, chimie, biologie, geografie.

Pentru a cunoaste modul de functionare al acestui sistem din care facem si noi parte este

esential ca omul sa fie educat în spiritul respectului pentru mediul înconjurator, pentru ca el sa

devină constient de faptul ca nu este stapanul naturii, ci partea ei. În acest context, educarea

maselor, în special a tinerei generatii, în vederea însusirii unei conceptii ecologice unitare, a

devenit tot mai necesara astazi, cand se înregistreaza o influenta crescuta a omului asupra naturii,

când tehnica se dezvolta vertiginos, cand se vorbeste de mecanizarea agriculturii, de utilizarea

pesticidelor, de dezvoltarea turismului.

Educatia ecologica presupune nu numai formarea unui comportament corect fata de

mediul ambiant, dar si implicarea activa si chibzuita in procesul de adoptare a deciziilor de

mediu.

Dacă ne întrebam ce sansa are educatia pentru mediu intr-o lume manata de interese

materiale si ce efecte ar avea, nu trebuie să fim parasiti de optimism, sa fim convinsi că, începuta

de la cea mai frageda varsta, educatia ecologică are sanse mari.

Cei mici trebuie sa înteleaga ca pe Terra exista interdependenţa între populatia umana si

nenumaratele specii de plante si animale, între societate si ciclurile biologice din natura. Apoi să-

i facem să conştientizeze necesitatea cuceririlor ştiinţei şi tehnicii care nu trebuie să devină

duşmani ai naturii, ci în concordanţă cu aceasta, pentru a păstra resursele Terrei; exploatarea

judicioasă a pădurilor, a bogăţiilor solului si subsolului, pentru a păstra frumuseţile naturale ale

munţilor, curăţenia apelor, a aerului, atât de necesare plantelor, animalelor şi implicit omului.

Educatia de mediu vizeaza formarea si cultivarea capacitatilor de rezolvare a problemelor

declanşate odată cu aplicarea tehnologiilor industriale şi post industriale la scară socială, care au

înregistrat numeroase efecte negative la nivelul naturii şi al existenţei umane. Ea studiază

influenţa activităţilor umane asupra mediului înconjurător. În acest context, studiază în mediul

natural şi cel artificial, vieţuitoarele, inclusiv omul şi contribuie la înţelegerea circuitului energiei

şi materiei.

Noile tendinţe şi strategii de dezvoltare durabilă au la bază o morală a mediului

înconjurător, de respectare a naturii care ne-a zămislit, de grijă pentru pământul care ne hrăneşte,

pentru apa şi aerul atât de necesar vieţii.

„Pământul nu aparţine omului, ci, dimpotrivă, omul aparţine Pământului” – acesta este

un vechi adevăr care stă la baza multora dintre programele de dezvoltare durabilă ale statelor

lumii, care au înţeles că problema mediului înconjurător este o problemă universală, dat fiind

faptul că fenomenele de poluare nu cunosc distanţe şi nu ţin seama de nicio frontierǎ.

Armonia, social-ecologică este garanţia progresului umanitǎţii şi a prosperitǎţii naturii.

Dragostea pentru viu, pentru naturǎ este o componentǎ educaţională care are consecinţe asupra

întregului comportament uman. Promovarea educaţiei ecologice a devenit o problemǎ foarte

importantǎ pentru societăţile moderne, societăţi tehnologizate. Pentru a crea o atitudine

ecologică, este nevoie de o motivaţie profundă, de interes şi decenţă. Una dintre cele mai mari

şanse de a construi o conştiinţă ecologică este implicarea la maximum a învǎtǎmântului în

promovarea problemelor de mediu.

Natura, studiată cu dragoste, cu pasiune, poate deveni centrul de interes al tuturor

disciplinelor de invǎţǎmânt, precum şi al multora dintre activităţile extracurriculare.

Absenţa sau ignorarea măsurilor imperios necesare de apărare a mediului poate declanşa

o criză ecologică cu consecinţe catastrofale pentru omenire. Iată de ce formarea conştiinţei si

conduitei ecologice devine o cerinţă deosebit de importantă pentru orice demers educativ, şcolar

şi extraşcolar.

Educaţia ecologică se face începând cu primii ani de viaţă în familie, în grădiniţă şi,

apoi la şcoală.

La intrarea în şcoală copiii au o serie de reprezentări despre mediul natural, social şi

familial în care trăiesc. Treptat ei dispun de un orizont mai larg de cunoştiinţe şi posibilităţi de

înţelegere mai mari, şi astfel , pe măsura ce cresc , educaţia lor ecologică se aprofundează.

Şcoala este chemată să determine nu numai sentimente de admiraţie faţă de frumuseţile

naturii, ci şi convingeri şi deprinderi de protejare a mediului înconjurător.

Prin diferitele discipline de învăţământ incluse în procesul de învăţământ trebuie să

convingem pe fiecare elev de necesitatea apărării mediului înconjurător împotriva poluării şi să

le formǎm conduita ecologică modernă. Acest lucru se realizează îndeosebi în cadrul orelor de

ştiinte, menite să înlesnească înţelegerea organismelor vegetale şi animale, a proceselor esenţiale

de intreţinere a vieţii, a legăturilor indisolubile dintre plante – animale-mediu, al celor de

geografie, dar şi, ocazional, în cadrul unor lecţii de educaţie civică, limba română educaţie

muzicală, educaţie plastică, istorie.

Introucerea unei discipline opţionale , sub genericul, , Natura, prietena mea , este o

modalitate deosebit de eficientă în acest scop. Acest opţional reprezintă, după aprecierea mea, o

opţiune generoasăcu multiple valenţe instructiv educative. L-am aplicat la clasele a III-a şi a IV-a

„Natura- prietena mea” prilejuieşte pătrunderea în sfera ştiinţelor naturii, a geografiei şi a

istoriei, a educaţiei civice, cât şi formarea de abilităţi practice

Obiectivele-cadru propuse vizează :

1. Dezvoltarea spiritului de investigaţie şi cercetare ştiinţifică al elevilor în

reconsiderarea , recunoaşterea şi evaluarea ecosistemelor;

2. Cunoşterea relaţiilor de cauzalitate între diferite procese din natură şi viaţa pe

pamânt;

3. Formarea de criterii de apreciere a valorilor biologice, economice, şi estetice ale

locurilor;

4. Formarea deprinderior de protejare, conservare şi dezvoltare a mediului.

Pentru înlesnirea comunicării mesajului complex al disciplinei opţionale, se poate porni

de la studiul unor texte literare adaptate la nivelul de înţelegre al elevilor de clasa I.

Prezentarea de ghicitori, legende, basme se poate îmbina cu scurte texte ştiintifice,

religioase şi folclorice. Începând cu clasa a II-a , elevii vor fi şi mai mult implicaţi în propria lor

formare, prin iniţierea de cercetări şi acţiuni practice îndrumate de cadrul didactic. Valoarea

ştiinţifică a cunoştiintelor preia treptat locul prioritar acordat anterior textelor literare.

Strategia didactică aplicată este de tip algoritmic, îmbinată cu cea de tip creativ şi

conversativ – euristic. Metodica folosită include observaţia, demonstraţia, experimentul,

problematizarea, exerciţiul.

Activităţile de observare , studiul de caz , experimentare şi cercetare vor fi urmate de

activităţi practice de relaţionare cu mediul natural, prin aplicaţii de tipul arte, abilităţi, tehnici de

agronomie şi zootehnie. În acest fel, se asigură atât asimilarea de cunoştiinţe şi abilităţi, cât şi

educarea copiilor în spirit ecologic, implicarea lor activă în protejarea mediului înconjurător.

E de la sine înţeles că natura are propriile-i legi şi că datorită acestora, bilantul energetic

şi lanţurile trofice nu ar fi perturbate decât din cauza intervenţiei omului, care, totuşi în

înţelepciunea sa, a legiferat prin convenţii – la sfârşitul mileniului II şi începutul mileniului III -

că protecţia naturii şi educaţia ecologică sunt două inseparabile necesităţi pentru o dezvoltare

durabilă.

În întreaga munca de educatie ecologică cu şcolarii mici trebuie să ajungem la concluzia

că mediul natural nu poate fi apărat numai într-o zi -5 iunie- numai de ecologi, biologi,

silvicultori, nu numai prin protejarea plantelor şi animalelor declarate monumente ale naturii, ci

în toate cele 365 de zile ale anului , de către toţi locuitorii planetei.

Trebuie să apărăm Planeta Albastră leagăn al civilizaţiei şi al vieţii, ea fiind casa noastră

şi a tuturor vieţuitoarelor de pe Pământ.

Relaţiile om-natură s-au intensificat o data cu înmulţirea şi extensiunea teritorială a

speciei umane şi cu ridicarea omului pe trepte tot mai înalte de civilizaţie ceea ce a avut drept

consecinţă consumuri tot mai mari de hrana şi de materii prime luate din natură.

Natura i-a oferit omului hrană, materie primă pentru construcţii de locuinţe,

îmbrăcăminte. Acesta era la începuturile existenţei sale, când omul era un partener supus naturii.

Apoi, omul începe să supună natura. Prima intervenţie hotărâtoare asupra biosferei în trecutul

său a avut-o omul în momentul descoperirii şi folosirii focului. În acea etapă, asigurarea

resurselor de hrană şi îmbrăcăminte ale omului culegător şi vânător nu avea modificări pregnante

în competenţa şi structura biosferei, datorită unei densităţi scăzute pe suprafaţa Pământului, a

speciei umane şi preumane.

Stăpânirea focului a determinat prima apariţie a unor factori antropici însemnaţi în

atmosferă.

Etapa următoare, a păstoritului, a dus la reducerea pădurilor şi la modificări mai ales în

compoziţie a florei şi faunei diverselor ecosisteme locuite şi exploatate de om.

Efecte cu şi mai mare pondere a avut-o’’revoluţia neolitică’’, instalarea noului mod de

preocupare şi asigurare a mijloacelor de subzistenţă şi anume agricultura, care s-a extins practic

în majoritatea zonelor de câmpie unde cad ploi, modificând aspectul floristic al locurilor şi

dereglând mecanismele refacerii naturale a solului. Unul din rezultatele directe ale acţiunii

asupra biosferei a fost distrugerea voluntară sau involuntară de către om a unor specii de animale

şi de plante pentru profitul său imediat. Prima intervenţie gravă a omului a fost defrişarea,

distrugerile masive ale pădurilor din antichitate, continuată apoi în Evul mediu cu cele din

Europa, iar în urma marilor descoperiri geografice, in zone întinse ale Americii de Nord care

reprezintă astăzi’’arena de lupată’’a omului cu natura.

Concomitent cu distrugerea progresivă a învelişului forestier a avut loc şi secarea

zonelor mlaştinoase, precum şi reducerea suprafeţelor ocupate de apele continentale. Etapa

industrializării a început în secolul al XVIII-lea, prima sa fază a fost perioada neagră, denumită

datorită folosirii cărbunilor ca materie primă energetică. Ea a deteriorat pentru prima dată spaţiu

întins din biosferă prin consumul intens al resurselor naturale ale atmosferei (oxigen), hidrosferei

(apă) şi subsolului cât şi prin crearea unor noi cicluri de substanţe, respectiv modificarea

ciclurilor naturale.

Industria consumă cantităţi tot mai mari de conbustibili şi materii prime răspândite în

atmosferă şi deversând în ape cantităţi de reziduri care deteriorează local structura troposferei şi

a unor ape continentale. Extensiunea rapidă a căilor de comunicaţie moderne în ultima sută de

ani într-o reţea tot mai densă, defrişările de păduri şi desţelenirile de pajişti intensificate în

aproape toate zonele globului arată cât de complicate şi intense au ajuns raporturile dintre om şi

natură, factorul om devenind astfel un agent modificator al naturii foarte activ.

Dezvoltarea industriei, transporturilor, face ca peisajele naturale să schimbe înfăţişarea,

apele îşi pierd limpezirea, unlele plante şi animale devin din ce în ce mai rare până la dispariţie,

aerul curat al pădurilor capătă mirosul gazelor de esapament. Se apreciază că până în prezent au

dispărut de pe Terra 130 de specii de mamifere şi 160 specii de păsări, iar numărul speciilor de

animale aflate azi în curs de dispariţie se evaluează la 760, în afară de acestea numeroase plante

nu mai fac parte din flora spontană, dar, atât în lumea animalelor, cât şi în aceea a plantelor se

cunosc doar « formele mari » de specii superioare care nu mai există în intervalul naturii, iar de

‘’obscurele anonime’’ vertebrate mici, organisme microscopice etc. –care au existat cu siguranţă

în fauna şi flora biosferei înaintea intervenţiilor masive ale omului se ştie prea puţin.

Termenii ca « poluare », « superpoluare », « degradarea biosferei » au devenit astăzi, pe

bună dreptate, uzuali nu numai în lumea ecologică, ci şi pentru opinia publică mondială.

Poluarea poate cuprinde toate mediile de viaţă, aerul, apa si solul. Deosebit de gravă

este poluarea aerului cu gaze toxice, fum, vapori, praf, pulberi de ciment, var, etc. Poluarea

aerului are influenţă nocivă asupra plantelor, astfel creşterea cantităţii de bioxid de carbon duce

la intensificarea procesului de fotosinteză până la 2-5% după care acesta scade.

Ca urmare, în zonele poluate, producîţia plantelor va fi din ce în ce mai scăzută. Într-o

atmosferă poluată plantele nu mai pot asigura echilibrul gazelor ale oxigenului şi bioxidului de

carbon, echilibru atât de necesar vieţii. Prezenţa altor gaze în atmosferă, cum ar fi bioxidul de

sulf duce la distrugerea grăuncioarelor de clorofilă din frunză şi deci la împiedicarea desfăşurării

procesului de fotosinteză, ceea ce are ca urmare uscarea plantelor.

Dintre pomii fructiferi cercetările arată că cel mai sensibil la acest gaz este prunul.

Negrul de fum face ca pătlăgelele roşii să devină negre, varza să rămână pitică, spanacul

să nu mai crească.

În zonele industriale, fumul emanat face ca spaţiile verzi să fie acoperite cu nori care

absorb cât mai puţin soare, ceea ce va determina micşorarea procesului de fotosinteză ce se va

resimţi în producţia obişnuită. Unele substanţe toxice duc la apariţia unor pete, leziuni pe frunze,

la astuparea stomatelor.

Majoritatea substanţelor toxice din atmosferă ajung pe sol, poluarea solului se datoreşte

resturilor de la prelucrarea produselor agricole, din marile crescătorii de animale. De la folosirea

unor mari cantităţi de îngrăşăminte chimice, de la substanţe chimice folosite pentru combaterea

dăunătorilor, plantelor agricole, (erbicide, insecticide) de la detergenţii folosiţi în gospodărie.

Toate aceste substanţe ajung în sol, pătrund în plante o dată cu hrana, depunându-se în

diferite organe. Plantele sunt consumate, iar pe această cale substanţele toxice ajung în

organismele animale şi umane, la care s-au atins proporţii îngrijorătoare.

Surplusul de insecticide, erbicide, detergenţi, transporturile petroliere, contribuie din

plin la poluarea apelor. Se ştie că aşezările umane, fabricile, uzinele sunt aşezate în majoritatea

cazurilor de-a lungul apelor, iar produşii toxici rezultaţi din activitatea acestora ajung în apă.

Substanţele toxice pătrunse în apă duc la distrugerea fiinţelor.

Peliculele fine de petrol rezultate în urma spălării navelor sau naufragiilor împiedică

schimbul de gaze dintre apă şi atmosferă, ca urmare, algele îşi reduc mult procesul de

fotosinteză, nemaiputând contribui la menţinerea echilibrului gazelor şi la satisfacerea

necesarului de substanţe organice pentru vieţuitoarele din apă. În 1972 a avut loc la Stocholm

prima conferinţă a Naţiunilor Unite asupra mediului înconjurător având ca sarcină primordială

protecţia naturii şi a mediului ambiant.

Refacerea naturii degradate şi prevenirea deteriorării ei este o necesitate vitală pentru

omenire.

Programul Naţiunilor Unite pentru mediul înconjurător şi Fondul Mondial pentru natură

reunite în scopul stabilirii modalităţilor de frânare a actualelor excese distructive şi a instaurării

unei strategii de protecţie a naturii au dat publicităţii un important document. La elaborarea

acestui document au participat peste o mie de oameni de ştiinţă din 100 de ţări ale lumii şi

constituie o chemare către toate ţările lumii de a participa la o amplă acţiune de refacere şi de

protecţie a naturii.

Respectivul document propune trei obiective principale :

1. menţinerea proceselor ecologice esenţiale-prin crearea condiţiilor unei epurări

naturale a apelor, prin urgentarea regenerării solului, prin reciclarea materiei organice

2. conservarea diversităţii genetice a plantelor şi animalelor ca un tezaur care nu se mai

poate reconstitui, odata distrus

3. stoparea exploatării ‘’resurselor vii’’ ameninţate cum sunt:pădurile, păşunile, diferite

rezerve piscicole.

Protecţia contra poluării chimice, împiedicarea aruncării în aer, apă, şi sol a resturilor

toxice rezultate din procesele industriale. Apele de a căror calitate şi cantitate depinde însăşi

dezvoltarea omenirii trebuie apărate cu orice mijloace si redată naturii aşa cum au fost preluate.

Solul reprezintă mijlocul cel mai important de producţie şi hrană şi folosirea pesticidelor

sau a altor substanţe nocive trebuie să se facă cu grijă, să nu se depăşească limitele care ar putea

influenţa negativ însuşirile solului sau ale celorlalţi factori de mediu, echilibrul ecologic sau

sănătatea oamenilor. Legea acordă o atenţie specială protecţiei pădurilor, care reprezintă şi un

filtru deosebit de important, dar şi o materie primă, cât şi condiţii de agrement, recreaţie, turism,

înfrumuseţare a peisajului, îmbunătăţirea calităţii aerulu, protecţia contra zgomotului.

Alături de conservarea câmpurilor, dealurilor, munţilor, apelor şi a vegetaţiei acestora o

atentie deosebită va trebui acordată conservării păşunilor, fâneţelor care produc substanţă

organică necesară hranei animalelor. În procesul dezvoltării economice şi exploatării bogăţiilor

naturale, oamenii trebuie să accepte adevărul de necontestat că resursele şi capacităţile

ecosistemelor sunt limitate şi în pericol de a fi distruse, cu consecinţe grave asupra viitorului

omenirii.

3.2. DIRECŢIILE ACTIVITĂŢILOR INSTRUCTIV-EDUCATIVE ÎN DEZVOLTAREA

INTERESULUI PENTRU OCROTIREA NATURII

Este necesar să se cunoască câteva dintre preocupările fundamentale care figurează şi se

desprind din conţinutul programelor şi manualelor şcolare în ce priveşte direcţiile activităţilor

instructiv-educative în educarea interesului pentru ocrotirea naturii.

1. Cunoaşterea de către elevi a modificărilor permanente suferite de planeta noastră, parte

integrantă a universului, legi fundamentale care guvernează echilibrul spaţial.

2. Apariţia vieţii pe pământ şi evoluţia acesteia ca salturilor calitative determinate de

acumulări cantitative.

3. Apariţia omului, ca rezultat al salturilor realizate pe scara vieţii ;omul ca parte integrantă

a naturii.

4. Cunoaşterea legilor naturale, a factorilor care generează echilibrul natural, biocenozele,

ecosisteme.

5. Schimbări în structura ecosistemelor prin modificarea permanentă a relaţiei om-natură,

acţiunea reciprocă a naturii asupra omului şi a omului asupra naturii.

6. Cunoaşterea cauzelor care contribuie la modificarea naturii.

7. Civilizaţia şi repercursiunile acesteia asupra naturii.

8. Importanţa mediului înconjurător pentru viaţă şi necesitatea luptei pentru ocrotirea

acesteia.

9. Măsuri care se impun a fi luate pentru înlăturarea cauzelor care pericliteaza viaţa.

10. Problema mediului înconjurător ca problemă vitală a populaţiei întregului glob,

necesitatea cooperări pe plan mondial în vederea asigurării unui plan de activitate comun

de acţiuni concrete care, în ansamblu, să concure la ocrotirea naturii, scop comun întregii

lumi.

11. Interrelaţiile existente între factorii ecologici şi cei economico-sociali.

12. Utilizarea raţională a resurselor naturale în scopul asigurării economicităţii şi a micşorării

cantităţii de substante poluante în mediul înconjurător.

13. Problema mediului în stricta dependenţă de alte probleme majore ale lumii :sănătate,

alimentaţia populaţiei, locuinţele, cooperare internaţională.

Preocupările din acest domeniu se oglindesc în acţiunile şi activităţile desfăşurate până

acum, aceste preocupări nu se încheie aici, ci intră în sfera acelora de perspectivă, se dezvoltă

mereu. Intenţia specialiştilor este de a moderniza învăţământul şi prin tratarea interdisciplinară a

problemelor de maximă importanţă privind mediul ambiant şi societate, de a îmbogăţi în viitor

tematica referitoare la protecţia mediului înconjurător.

Exemple de astfel de teme :

1. Studiul relaţiilor dintre natură şi societate în caracterul lor global

2. Studiul echilibrelor naturale specifice geosferelor

3. Studiul echilibrului natural ;relaţiile ce există între factorii meteorologici şi

relief, ape, vegetaţie, dintre hidrosferă şi relief, climă, etc.

4. Studiul circuitelor materiei la nivelul fiecărei geosfere

5. Peisajul geografic:tipuri de peisaje, dezechilibrele şi cauzele lor

6. Oceanul şi resursele sale :geneza oceanelor, evoluţia oceanelor, apa oceanelor,

compoziţie, mişcări, resurse naturale

7. Problema apei în lume :resurse, consum. perspective, apa în deşert, irigaţii, apa

în industrie, poluarea apei, apa subterană, desalinizarea şi proiecte

8. Resursele naturale şi utilizarea lor optimă :balanţa energetică, mondială

9. Poluarea aerului, apei şi eroziunea terenurilor.

Foarte multe din temele enumerate mai sus, teme care se tratează în gimnaziu, liceu şi la

nivel universitar, se pot trata şi în clasele mici I-IV ţinând cont însă de particularităţile specifice

acestei vârste.

3.3. CĂI DE FORMARE ŞI DEZVOLTARE A ATITUDINII ACTIVE A

ELEVILOR, FAŢĂ DE REALITATEA ŞI DE PROTECŢIE A MEDIULUI

ÎNCONJURĂTOR

Educaţia privind ocrotirea naturii nu se face în cadrul unui singur obiect de învăţământ

destinat anume, abordarea acestor probleme este rezultatul participării interdisciplinare a

diferitelor obiecte de învăţământ.

Printre disciplinele de bază în acest domeniu sunt Ştiinţele, Geografia, Istoaria.

Problemele sunt tratate în mod distinct ţinând seamă de specificul ramurii ştiinţifice care este

reprezentată de obiectul de învăţământ, de logică internă a acestuia şi de rolul lui în contextul

actual al noţiunii de cultură generală.

Formarea unei viziuni de ansamblu asupra acestei probleme se realizează în mod treptat,

de la simplu la complex, îmbinând noţiunile teoretice şi practice dobândite în cadrul disciplinelor

de învăţământ enumerate mai sus.

În învăţământul primar, prin studierea tuturor disciplinelor şcolare elevii dobândesc

cunoştinţe noi, dar la un nivel elementar, noţiuni care sunt completate, adâncite, restructurate în

continuare în clasele mai mari (gimnaziu şi liceu)

Unul dintre obiectivele principale ale predării Ştiinţelor în şcoala generală este

apropierea elevilor de natură, pentru a le crea conduite legate de necesitatea conservării naturii şi

a mediului ambiant.

Fiecare ieşire, fiecare lecţie efectuată în clasă sau pe teren, în grădină, oferă posibilităţi

multiple de realizarea unor activităţi care să aibă ca scop final formarea de atitudini corecte faţă

de natură.

Încă din primele zile ale anului şcolar elevii clasei I sunt familiarizaţi cu şcoala, clasa,

grădina şcolii. Se pot organiza plimbări în jurul şcolii, activitate care are ca scop observarea

terenului din jurul şcolii, împrejurimile imediate, plantele din parcul alăturat sau rondurile de

flori din faţa şcolii, iarba călcată, resturile menajere aruncate.

Pe baza celor observate se vor purta discuţii cu elevii cerându-li-se să-şi spună părerea,

cum s-ar purta ei în aceste ocazii.

Alte activităţi se pot organiza: plimbări, excursii mai scurte pentru cercetarea unei zone

verzi, în parc sau unei păduri din apropierea localităţii, se vor organiza discuţii referitoare la

aspectele pozitive şi negative din zona respectivă, aspecte legate de îngrijirea avutului obştesc.

Organizarea unei drumeţii într-o zonă de agrement a localităţii va fi urmată de discuţii referitoare

la ceea ce au văzut aici, la îndatoririle fiecărei persoane pentru îngrijirea zonei de agrement.

Asemenea drumeţii, plimbării urmate de discutii contribuie mult la dezvoltarea atitudinii active

faţă de tot ce ne înconjoară, ajută la dezvoltarea sentimentului estetic, la sesizarea factorilor

perturbători ai armoniilor din natură.

În clasele mici (III-IV) pe lângă lecţiile înscrise în programă desfăşurate în orele

prevăzute pentru acest obiect, cunoaşterea Ştiinţei (o oră săptămânal) se pot oraganiza încă foarte

multe activităţi care să contribuie la dezvoltarea atitudini active, faţă de natură şi de protecţia

mediului.

Convingeri trainice cu privire la necesitatea protejării şi al mediului ambiant se

formează numai atunci când se porneşte de la exemple concrete, pozitive sau negative, luate din

orizontul local al elevilor. La aplicaţiile practice cu această temă este nevoie să se lucreze

diferenţiat, în funcţie de localitatea în care se află şcoala.

În cele ce urmează voi enumera câteva din activităţile practice ce se pot organiza, prin

care elevii sunt formalizaţi şi care contribuie la dezvoltarea atitudinii active faţă de natură :

cunoaşterea de către elevi a diferitelor plante şi animale ce cresc în zona

unde se afla şcoala şi în alte zone ;

cunoaşterea de către elevii a plantelor şi animalelor rare şi a celor ocrotite

pe plan local şi naţional ;

cunoaşterea situaţiei diferitelor animale sălbatice în zona în care trăiesc,

dispariţia păsărilor, răpitoarele de zi şi de noapte, numărul mamiferelor sălbatice rare ;

urmărirea rândunelelor şi a berzelor din localitate sau pe anumite străzi.

Investigaţii cu privire la numărul cuiburilor de berze şi rândunele locuite în prezent, de

cele existente anii trecuţi prin chestionarea părinţilor sau a cetăţenilor în vârstă ;

efectuarea unor observaţii şi asupra altor populaţii de păsări care pot fi

urmărite în localităţi ;

executarea unor calcule asupra foloaselor pe care le aduce aceste păsări

care se hrănesc cu insecte, dacă o pereche de rândunele aduce la cuib în timp de o ora 350

de insecte, cât vor consuma pe timp de vară?

ocrotirea vânatului în timpul iernii, colecţionarea de fructe de

pădure(castane, ghindă) confecţionarea de cuiburi şi hrănitori pentru păsărele etc

organizarea unei discuţii cu un vânător care să răspundă copiilor la unele

întrebări cum ar fi :

1. Ce înseamnă îngrijirea vânatului ?

2. Căror specii de animale li se acordă ajutor şi protecţie de către organele silvice

şi vânătoreşti ?

3. Când necesită ajutor aceste animale şi sub ce formă ?

4. Cum pot fi ajutate de către elevi ?

5. Există în zonă animale rare sau în curs de dispariţie ?

6. Ce animale sunt periclitate sau chiar distruse de circulaţia autovehiculelor ?

cunoaşterea de către elevi a principalelor rezervaţii naturale din ţara

noastră ;

organizarea unor discuţii în cadrul orelor de Ştiinţe pe tema : peisajele din

jurul localităţii noastre sunt atragătoare sau nu, ce putem face noi pentru a le

înfrumuseţa ?

ce factori contribuie la poluarea aerului ?

vizită la o intreprindere, fabrică ;

excursie la o apă, discuţii pe această temă « Apa, aprovizionarea localităţii

cu apă, foloasele apei pentru industrie, agricultură ».

unde aruncăm gunoaiele ?

rolul omului în degradarea naturii ;

întocmirea unor compuneri, desene în urma celor văzute în drumeţiile şi

excursiile cu acest scop.

discuţii pe tema : « Avem dreptul de a murdării parcurile, locurile publice,

zonele de agrement? », « Ce s-ar întâmpla dacă nimeni nu ar respecta normele de igienă

şi de protecţie a naturii ? »

Problema ocrotirii naturii pe plan mondial a devenit tot mai strigentă, de aceea pe langă

măsuri de ordin practic se aplică popularizarea problemelor legate de poluarea naturii şi a celor

legate de protecţia naturii în presă, diferite publicaţii de specialitate, prin radio, televiziune, etc.

Însă aceste metode de popularizare sunt insuficiente, de aceea trebuie să se pună accent tot mai

mare pe studiul ocrotirii naturii în şcoală. Un loc important îl ocupă activităţile practice ca de

exemplu : efectuarea de observaţii independente asupra plantelor şi animalelor îngrijite de elevi,

ierbare, insectare, vizite la muzee, la staţiuni experimentale şi unităţi agricole, organizarea de

excursii în mijlocul naturii, schimburi de experienţă etc.

În fiecare şcoală se poate amenaja colţul ‘’Ocrotirea naturii’’ unde să fie expuse harta

judeţului sau rezervaţiile naturale existente, o vitrină în care să fie expuse plante ocrotite şi

fotografii cu animale pe cale de dispariţie.

Toate aceste activităţi şi multe altele care se mai pot organiza cu elevii contribuie la

ridicarea nivelului de pregătire a elevilor, îmbogăţirea cunoştinţelor, la trezirea interesului pentru

cunoaşterea lumii vii, a naturii, a legilor ei de dezvoltare, a atitudinii active faţă de natură,

dorinţa de a ocroti, de a transforma în folosul său.

CAPITOLUL 4

UNELE ASPECTE METODICE ALE DESFĂŞURĂRII LECŢIILOR DE ŞTIINŢE LA

CLASELE III-IV

4.1. CONŢINUT ŞI ASPECTE METODICE ALE DESFĂŞURĂRII LECŢIILOR DE

ŞTIINŢĂ LA CLASELE III-IV

Obiectul « Ştiinţe », prin natura sa, contribuie la dezvoltarea curiozităţii şi creativităţii

copiilor, urmărind formarea la elevi a unui stil de muncă şi de învăţare care sa-l pregătească şi

să-l ajute în integrarea socială, în pregătirea pentru viaţă. Una dintre principalele finalitaţi ale

învăţământului primar este ‘’cunoaşterea şi stimularea interesului pentru mediul înconjurător,

pentru aria acestuia-lucru ce se regăseşte atât în obiectivele generale ale programei analitice cât

şi în manualul de Ştiinţe al Editurii Aramis.

În planul cadru pentru învăţământul obligatoriu obiectul ‘’Ştiinţe’’ este prevăzut cu câte

o oră minim pe săptămână şi cu două ore maxim pe săptămână la clasele III-IV.

În ciclul curricular de dezvoltare, în perspectiva, predarea Ştiinţelor se va face integrat,

pe baza unei programe care reuneşte elementele de ştiinţe pentru copii, astfel elevii să fie iniţiaţi

în specificul cunoaşterii de tip ştiinţific şi să le fie cultivată curiozitatea ştiinţifică, în raport cu

mediul înconjurător la un nivel de accesibilitate şi de atractivitate (adecvate) adaptate vârstei.

4.2. CONŢINUTUL ÎNVĂŢĂRII

În clasa a III-a programa prevede studierea următoarelor probleme :

I. Omul-fiinţă superioară, integrată în mediu

(corpul uman, mişcarea corpului, simţurile, funcţiile vitale)

II. Noţiuni de orientare

(orizontul, linia orizontului, punctele cardinale, mijloace de orientare,

reprezentarea spaţială prin machete, planuri, hărti, etc.)

III. Noţiuni de meteorologie

(temperatura aerului, măsurarea temperaturii, precipitaţiile, vântul)

IV. Înfăţişarea suprafeţei pământului

(câmpia, dealul, muntele, plante de cultură, vegetaţia naturală şi animalele

sălbatice, apele curgătoare şi stătătoare, plane şi animale specifice, utilizarea apei)

V. Locul natal

(cadrul fizico-geografic, plante şi animale, locuitorii şi ocupaţiile lor)

În clasa a IV-a programa prevede studierea:

Capitolul I

Solul, apa, aerul şi viaţa

1. Solul

2. Apa

3. Schimbarea stării apei

4. Forme diferite ale apei în natură

5. Circuitul apei în natură

6. Aerul. Însuşiri. Alcătuirea

7. Poluarea solului. a apei şi a aerului

8. Plante, animale, mediu

9. Recapitulare

Capitolul al II-lea

Materiale, proprietăţi, utilizări

10. Substanţe, amestecuri

11. Fenomene la care sunt supuse materialele

12. Materiale naturale şi prelucrate

13. Cărbunii de pământ

14. Petrolul

15. Gazele naturale

16. Minereurile

17. Materiale prelucrate

18. Materiale de constructii

19. Recapitulare

Capitolul al III-lea

Mişcare, interacţiune, echilibru

20. Mişcarea corpurilor

21. Viteza de mişcare

22. Interacţiunea între corpuri

23. Forţa

24. Echilibrul corpurilor

25. Recapitulare

Capitolul al IV-lea

Omul cunoaşte şi preţuieşte natura

26. Omul-parte integrantă a mediului

27. Acţiunile omului în mediul sau de viaţă

28. Lectura

29. Recapitulare

In clasa a III-a si a IV-a, există manuale distincte pentru obiectul cunoaşterea mediului

înconjurător.

Aceste manuale dezvoltă în cadrul lecţiilor în succesiunea corespunzătoare,

problematica prevăzută de programa şcolară.

Prin conţinutul lecţiilor, prin lucrările practice prezentate, prin întrebările şi temele

formulate, precum şi prin ilustraţie, aceste manuale constituie instrumente preţioase pentru elevi

în învăţarea cunoştinţelor. Având în vedere necesitatea activităţii de învăţare pe baza

observaţiilor de către elevi a obiectivelor şi fenomenelor din natură, prin contactul direct cu

aceasta, învăţătorul nu trebuie să recurgă la manual în timpul orelor pentru citirea lecţiilor.

Se poate recurge la manuale după necesităţi pentru instruirea, analiza ilustraţiilor

existente, în vederea comparării , clasificării, aprofundării unor idei, cunoştinţe.

Se mai poate recurge la manual în cadrul unor lecţii când învăţătorul poate da ca sarcini

de lucru elevilor unele teme, întrebări sau lucrări practice cuprinse în manual, pe care să le

rezolve individual sau în grup în scopul învăţării conţinutului lor.

Dat fiind caracterul concret al gândirii la această vârstă, în structura cunoştinţelor s-a

pornit de la cea ce este apropiat elevului, de la obiectele care îl înconjoară şi care-i sunt

accesibile, plante şi animale, frumuseţi şi bogăţii naturale caracteristice zonei în care locuiesc,

schimbări determinate de anotimpuri în flora şi fauna locală, transformarea plantelor şi

animalelor în raport cu acestea, relaţii simple care se stabilesc între vieţuitoare.

În acest sens cunoaşterea lumii vii începe cu studierea unor animale şi a unor plante,

întrucat animalele sunt acelea care permit punerea în evidenţă a unor caracteristici ale lumii vii

mai uşor de observat, mai accesibile şcolarului mic. Din această cauză este necesar să se înceapă

cu studierea animalelor domestice frecvent întalnite de şcolari în mediul înconjurător, apropiat şi

prezentate în toate zonele geografice ale ţării noastre.

Cunoştinţele dobâdite pe această bază dau ulterior posibilitatea de a observa anumite

trăsături ale animalelor prin care se aseamănă cu plantele, ceea ce le permite să înteleagă că

plantele sunt vieţuitoare.

După aceleşi criterii au fost structurate şi cunoştinţele despre plante. Studierea lor

începe cu plante des întâlnite în zona în care este situată şcoala şi care sunt accesibile cunoaşterii

şcolarului mic ;elevii pot observa ca aceste plante cresc, înfloresc, produc fructe şi seminţe, se

usucă şi mor.

În acelaşi timp elevii observă că fenomenele respective sunt condiţionate de anumiţi

factori de mediu, hrană şi lumină care variază în raport cu fiecare anotimp. Etapele pe care le

parcurse procesul de formare a reprerzentărilor despre animale şi a noţiunilor de animal vor fi

prezentate în rândurile ce urmează. Noţiunea de animal are un grad mai mare de generalizare,

întrucât ea înglobează ceea ce este comun şi general tuturor animalelor indiferent că ele sunt

domestice, sălbatice, folositoare sau dăunătoare, mamifere, păsări, peşti, insecte, etc.

De aceea procesul formarii acestei noţiuni se desfăşoară pe parcursul întregului ciclu

primar şi continuă în clasele următoare (gimnaziu).

Date fiind particularităţile de vârstă ale şcolarului mic, etapa de elaborare a noţiunii de

animal începe prin formarea noţiunii de animal domestic.

Pentru aceasta se porneşte de la analiza caracterelor unor animale domestice din mediul

apropiat elevilor şi deci cunoscut de ei.

Noţiunea de animal domestic se completează prin analiza caracteristicilor următoarelor

animale domestice: porcul, oaia, găina, raţa, gâsca.

Cu această ocazie cunoştinţele elevilor despre animalele domestice se îmbogăţeşte prin

faptul că pe lângă mamifere şi câteva păsări domestice, află de existenţa altora.

În acest mod, pe baza analizei şi comparaţiei caracterelor animalelor studiate, elevii vor

întelege că ceea ce este general şi comun animalelor domestice este faptul că ele sunt crescute de

om, sunt hrănite de acesta şi aduc anumite foloase.

Tot în această etapa noţiunea de animal se îmbogăţeşte prin analiza caracterelor unor

animale sălbatice (mamifere-iepure, lup, vulpe, urs şi păsări-barza).

Analiza caracterelor acestora se face în acelaşi mod, cel al observării folosit în studierea

celorlalte animale scoţându-se în evidenţă ce au comun animalele sălbatice-nu sunt îngrijite de

om.

Cunoştinţele elevilor se îmbogăţesc treptat prin studierea şi altor animale folositoare şi

dăunătoare, completându-se astfel noţiunea de animal cu trăsăturile caracteristice ale acestor

tipuri de animale.

Totodată se îmbogăţesc cunoştinţele elevilor despre mediul de viaţă şi importanţa lui

pentru viaţa animalelor, completându-se noţiunea de animal prin cunoaşterea de către elevi a

posibilităţilor de transformare a animalelor de către om în folosul său.

Forma de bază în organizarea procesului de învăţare la cunoaşterea mediului

înconjurător este lecţia.

Eficienţa acesteia va fi cu atât mai sporită cu cât învăţământul va folosi metode mai

variate şi va stimula activitatea proprie independentă a elevilor. Această activitate constă în

principal în observarea plantelor, animalelor şi a rocilor studiate.

Elevii trebuie învăţaţi să observe sistematic într-o anumită succesiune caracterele unei

plante, ale unui animal sau unei roci.

Se va conştientiza faptul că în funcţie de obiectul sau fenomenul observat se schimbă şi

reperele, urmările. Este de asemenea important ca elevii să înveţe, să evidenţieze trăsăturile

caracteristicile pe baza cărora pot fi recunoscute imediat anumite plante sau animale.

În acelaşi timp elevii trebuie să vadă şi varietatea caracterelor individuale (mărime,

culoare, productivitate).

Este foarte imporatant ca obiectele studiate să nu fie observate izolat, ci în comparaţie

cu altele, plante sau animale deja cunoscute pentru a stabilii deosebirile dar şi asemănările dintre

ele.

Caracteristicile dezvoltării psihice a şcolarului mic, precum şi specificul obiectului,

impun ca în conţinutul obiectului « Ştiinţe » să fie integrate cunoştinte din domenii variate:

biologie, igienă, geografie, fizică, chimie, ceea ce pregăteşte studierea sistematică a acestor

cunoştinţe în clasele următoare, în cadrul unor discipline de învăţământ de sine stătătoare.

Astfel cunoaşterea plantelor şi animalelor în mediul lor de viaţă necesită pe lângă

cunoştinţe de biologie şi unele de geografie în legătură cu formele de relief, precum şi de

geografie şi chimie, necesară cunoaşterii substratului de material al vieţii.

În cadrul obiectului « Ştiinţe » o ponderea mare trebuie acordată activităţii practice a

elevilor. Implicarea elevilor din ciclul primar, alături de colegii lor mai mari, în activiăţile cu

caracter agricol (creşterea unor animale mici, îngrijirea plantelor din şcoală, întreţinerea unor

spaţii verzi, cultivarea unor legume în grădină, precum şi noţiuni ce vizează protecţia mediului

înconjurător, are o importanţă instructiv-educativă.

Aceste activităţi constituie cadrul optim penrtu formarea unor deprinderi practice,

pentru dezvoltarea respectului faţă de muncă, pentru formarea elevilor în vederea ocrotirii

mediului înconjurător.

În predarea-învăţarea obiectului « Ştiinţe »  metodele şi procedeele didactice nu se

folosesc izolat ci întotdeauna integral într-un sistem metodic. O lecţie devine preponderentă ca

metodă didactică sau alta în funcţie de clasa la care se desfăşoară, de obiectivele urmărite, de

specificul conţinutului temei.

De aceea în predarea-învăţarea obiectului ‘’Ştiinţe’’ se folosesc toate metodele

didactice. Specificul conţinutului acestui obiect, precum şi particularităţile psihice ale elevilor

din învăţământul primar, impun utilizarea pe scară largă a unor metode de observaţia,

demonstraţia, conversaţia, jocul didactic, exerciţiul, modelarea, problematizarea, descoperirea.

În predarea obiectului « Ştiinţe » observaţia dirijatţ este cea mai importantă pentru ca

prin observaţie elevii pricep direct, activ şi sistematic obiectele şi fenomenele lumii din realitatea

înconjurătoare în scopul cunoaşterii unor trăsături esenţiale ale acestora.

Această metodă se foloseşte în special în 2 variante :

-observaţia de scurtă durată ;

-observaţia de lungă durată.

Observaţia de scurtă durată: are ca scop observarea directă, imediată pe materialul

bilogic (viu sau conservat), a caracteristicilor unor vieţuitoare într-o anumită etapa a dezvoltării

lor.

În funcţie de acestea ea se efectuează cu ochiul liber sau cu ajutorul unor instrumente

optice (lupă). Ea se poate realiza în mod corespunzător în laboratorul de biologie, dacă avem

posibilitatea.

Observaţia de lungă durată : are ca scop observarea transformărilor mai importante

care au loc în înfăţişarea şi modul de viaţă al vieţuitoarelor (plante sau animale) în raport cu

anumiţi factori ai mediului înconjurător.

Ea se poate efectua la colţul biologic vegetal sau animal pe terenul experimental al

şcolii, cu ocazia unor ieşiri în câmp, organizate.

Pentru a se obţine rezultate bune trebuie respectate anumite condiţii :

-se va preciza cu claritate scopul urmărit ;

-se va stabili criteriile de observaţie ;

-se va stabili o succesiune logică a etapelor observaţiei, pe baza unui plan de

acţiune ;

-stabilirea materialelor care se vor folosi pentru efectuara observaţiei ;-folosirea

unor procedee didactice care mobilizează gândirea

(analiza, comparaţia, analogia, sinteză);

-elaborarea unor fişe pe care să fie înscrise sarcinile de lucru şi pe care se vor

consemna rezultatele obţinute ;

-se vor stabili formele de activitate a elevilor(frontală, grup sau individuală).

Învăţătorul stabileşte scopul acestei activităţi care constă în acest caz în observarea de

către elevi a părţilor componente ale unor plante din grădină, în vederea cunoaşterii, alcătuirii ei

generale, precum şi a locului unde trăieşte şi a lucrarilor de îngrijire.

Asemenea activitate se poate organiza în grădina scolii, vreun parc din apropiere sau în

laboratorul de biologie, la colţul viu.

Învăţătorul va stabili din timp şi va comunica elevilor criteriile pe baza cărora să facă

observaţie : forma, dimensiunile, culoarea părţilor componente ale plantelor.

Va stabili şi comunica de asemenea succesiunea în care trebuie să fie observate aceste

părti: rădăcina, tulpina, frunza, floarea, fructul, sămânţa.

La fel va stabili din timp specii de plante care vor fi observate (speciile care se găsesc în

mod frecvent în zona respectivă).

Se va elabora o fişă de lucru în care elevii să consemneze rezultatele, fişa care să

cuprindă următoarele rubrici :

-denumirea plantei observate ;

-părţile ei componente ;

-caracteristicile fiecăruia.

După încheierea activităţii şi completarea tabelului de către elevi, rezultatele se vor

discuta cu întreg colectivul clasei, se vor stabili concluzii şi se vor scrie pe tablă şi în caiete.

Aceste concluzii cu privire la parţile plantei şi caracteristicile ei le vor folosi în lecţiile

următoare cu ocazia studierii altor plante.

În predarea-învăţarea obiectului ‘’Ştiinţe’’ nivelul dezvoltării intelectuale ale elevilor şi

specificul conţinutului acestui obiect impun folosirea în cadrul lecţiilor şi a altor metode şi

procedee cum sunt: învăţarea prin descoperire, problematizarea, exercitiul, modelarea, precum şi

mijloace didactice :

material biologic (viu, existent în biobaza şcolii, colţul viu, grădina şcolii,

răsadniţe), conservat (existent în laboratorul de biologie)

modele: (mulaje, planşe, ilustraţii)

mijloace didactice audio-vizuale (diafilme, diapozitive)

aparate şi instrumente de laborator pentru efectuarea experimentelor.

Reprezentările şi cunoştinţele despre plante se vor dezvolta din observarea părţilor

principale ale unor plante din medii diferite de viaţă (câmpie, deal, munte).

Cunoştinţele despre animal se îmbogăţesc pe baza câtorva reprezentări despre felul de

înmulţire a mamiferelor şi păsărilor, despre unele particularităţi determinate de adoptarea

organismului la modul de viaţă (elemente de adaptare la viaţă a păsărilor înotătoare şi a

migratoarelor, la zborurilor lungi).

Pentru întelegerea particularităţilor esenţiale ale corpurilor din natură, paralele cu

obsevarea vieţuitoarelor se introduc câteva noţiuni din sfera corpurilor fără viaţă, prin observarea

unor roci pe care copii le întâlnesc frecvent şi a căror utilitate practică o cunosc empiric. La

aceste cunostinţe se adaugă noţiuni şi cunoştinţe elementare de orientare în spaţiul geografic. Se

vor forma unele deprinderi intelectuale care să realizeze primele stadii ale procesului de

abstractizare şi generalizare : (analiza, comparaţia, diferenţierea, gruparea)

Formarea noţiunilor este un proces complex şi de lungă durată al cărui început îl

constituie perceperea, observarea directa a obiectelor şi fenomenelor studiate.

Se va scoate în evidenţă legătura strânsă ce există între plante, animale şi schimbările ce

au loc în natură precum şi rolul pe care-l are omul în viaţa plantelor şi animalelor.

CAPITOLUL 5

CONCLUZII

Şcoala şi activitatea de educaţie a maselor în general pot aduce o contribuţie

remarcabilă la conştientizarea pericolului pe care-l reprezintă stricarea echilibrului ecologic, ca şi

la determinarea unei atitudini constructive a tuturor locuitorilor Terrei, îndeosebi a elevilor faţă

de problemele cu care se confruntă omenirea. În ultima vreme sub egida O. N. U. şi a

organismelor sale specializate se întreprind o seamă de acţiuni destinate ocrotirii naturii şi

protecţiei mediului înconjurător, intitulat deosebit de sugestiv „UN SINGUR PĂMÂNT”.

Sunt cunoscute şi apreciate iniţiativele României în această privinţă, ţara noastră fiind

gazda unor reuniuni internaţionale şi iniţiatoare a unor acţiuni consecvente menite să asigure o

repartizare şi o utilizare echilibrată ale resurselor planetei de către toate naţiunile lumii,

dezarmarea generală şi totală, instaurarea unei ordini ecologice şi politice internaţionale.

Accentuarea procesului de degradare a relaţiilor dintre om şi mediul înconjurător, ale cărui

consecinţe-unele cu bătaie lungă-sunt imprevizibile, îndeamnă la reflecţie şi la măsuri energice

pe multiple planuri-politic, economic, ştiinţific şi cultural. Se ştie că în ţara noastră educaţia

ecologică face parte integrantă din educaţia şcolarilor, constituind obiectul unor discipline de

sine stătătoare cum sunt:ecologia, ştiinţele naturii, geografia, ori al unor activităţi organizate de

şcoală(excursii, vizite, plimbări în natură etc. ).

Prin efortul unit al factorilor educativi, elevii trebuie ajutaţi să înţeleagă că între

dezvoltarea economică şi civilizaţia tehnologică şi mediul înconjurător trebuie să existe o

corelaţie armonioasă.Prin întregul sistem al educaţiei permanente avem datoria să atragem

atenţia copiilor asupra cauzelor poluării, ca şi asupra soluţiilor realiste preconizate de statul

nostru, realizând într-o concepţie unitară şi de largă perspectivă, o educaţie ecologică pertinentă

şi eficace care să determine la toţi o atitudine responsabilă faţă de viitorul omului şi al mediului

înconjurător. Orice deteriorare a naturii pune în pericol echilibrul biologic şi implicit viitorul

omului. Tocmai de aceea ocrotirea mediului înconjurător va trebui să fie una dintre preocupările

de bază ale omului şi în deceniile următoare. Omul de azi trebuie să fie înţelept, natura în

totalitatea ei este o avuţie socială, este izvorul bogăţiilor de care dispune umanitatea.

Fiecare generaţie are datoria morală să lase generaţiile ce vor veni bogăţiile şi

frumuseţile naturii în stare mai bună şi în cantităţi sporite decât le-a primit de la generaţia

precedentă.

Proiect de activitate

Unitatea de învăţământ: Grădinita

Educatoare:

Categoria de activitate: Cunoaşterea mediului

Mijloc de realizare: Lectură după imagini

Tema: „Să ocrotim natura”

Tipul de activitate: Evaluare

Obiectiv fundamental:

Consolidarea şi sistematizarea cunoştinţelor cu privire la normele de protecţie a

mediului;

Formarea unor premise ale concepţiei ştiinţifice despre lume şi viaţă;

Dezvoltarea spiritului de observaţie şi al gândirii logice prin interpretarea cauzală

a unor acţiuni şi fenomene;

Îmbogăţirea vocabularului activ al copiilor şi activizarea termenilor cunoscuţi.

Obiective operaţionale:

o să exprime verbal în propoziţii cele observate

o să sintetizeze cele observate şi să le facă generalizări

o să participe ca vorbitor şi ascultător într-o sarcină dată

o să lucreze individual pe fişe

o să discearnă binele de rău

Strategii didactice:

A. Metode şi procedee: observarea, conversaţia, explicaţia, problematizarea,

generalizarea

B. Mijloace de învăţământ: trei imagini, indicator, panou pentru afişaj, tabla

magnetică, siluete, fişe individuale, creioane, stimulente

Resurse:

o Umane: copii cu dezvoltare intelectuală omogenă ( 5-6 ani )

o Temporale: 35 minute

Forme de organizare: frontal, individual.

ANEXA1

Desfasurarea lectiei

Momentele activităţii

Activitatea educatoarei Activitatea copiilor Strategii

1 2 3 4Organizarea activităţii

Captarea atenţiei

Aerisirea sălii de grupă

Aranjarea scăunelelor în semicerc şi a meselor în careu deschis

Pregătirea imaginilor (acoperite/ pe suport)

Distribuirea pe mese a fişelor cu faţa în jos şi a creioanelor

Copiii de serviciu ajută

Intrarea copiilor pe o melodie cunoscută şi ocuparea locurilor Intră două fetiţe cu rol de Primăvară respectiv Zâna bună. - Sunt Primăvara timpurie Cu rochiţa alb-verzuie Aduc zi de mărţişor Şi daruri copiilor. Astăzi v-am adus în dar Poze din abecedar Eu vă rog să le priviţi Şi atenţi să le citiţi Ca să-mi spuneţi la sfârşit Care poză v-a plăcut Şi cu cine vreţi să semănaţi Când natura apăraţi

- Zâna bună sunt copii Şi-astăzi am venit la voi Cu o baghetă fermecată Ce v-arată lucruri noi. Cu grijă dacă o mânuiţi Ea vă va face fericiţi. Eu voi sta să vă privesc Şi note să vă dăruiesc.

Anunţarea temei

Enunţarea scopurilor şi obiectivelor

Prezentarea conţinutului

Dirijarea învăţării

- Astăzi vom observa, vom citi imaginile primite în dar. - Să fiţi atenţi să vedeţi ce este în imagine, să răspundeţi în propoziţii clar şi tare pentru ca Zâna să vă dea note bune la sfârşit. Se prezintă prima imagine

Se trece la „citirea” organizată a tabloului de iarnă în care copiii şi pădurarul duc mâncare animalelor din pădure.

Sinteza parţială Voi sintetiza cele observate de copii subliniind rolul pe care ei îl pot avea în ocrotirea animalelor. Ca stimulent pentru că au răspuns bine solicit câţiva copii să aşeze la tabla magnetică câteva siluete pentru realizarea treptată a unui tablou.

- După ce aţi recunoscut că aceşti copii sunt într-o pădure?

- Ce anotimp urmează după iarnă? Prezint tabloul de primăvară reprezentând copii care plantează pomi.

- Este bine să plantăm pomi? De ce?

Copiii ascultă cu atenţie

Copiii observă liber şi spun ceea ce văd.

- Sunt mulţi pomi. Un copil aşază la tabla magnetică siluetele pomilor.

Copiii observă liber apoi răspund la întrebări.

- Cu noi, care am plantat pomi în curtea grădiniţei.

Explicaţia

Observarea

Exerciţiul

Observarea

Obţinerea performanţei

Evaluarea finală

Încheierea

- Cu cine seamănă aceşti copii? Sinteza parţială - Ce cântec ştim despre copăcei? - Cum trebuie să ne purtăm cu insectele, cele mai mici vieţuitoare?

- Ce anotimp urmează după primăvară? - Ce facem noi vara?

Se prezintă al treilea tablou în care copiii curăţesc poiana din pădure de gunoaiele aruncate de oamenii neglijenţi, iar alţii sting focul cu apa din râul apropiat.

Sinteza parţială

Sinteza finală - Cum s-au comportat aceşti copii în fiecare anotimp? - Cum se numesc cei care au grijă de natură, de mediu? - Ce titlu putem pune acestor tablouri?

- Să privim cu atenţie tabloul format pe tabla magnetică. - Unde se află copiii? - Cum este totul în jur? - V-ar plăcea să mergeţi în vacanţă într-un astfel de loc? De ce?

- Se prezintă fişele. - Tăiaţi fapta rea!

Cântă „Copăcelul”

- Se recită ultima strofă din „Gândăcelul” de E. Farago Se mai completează tabloul de siluete

- Vara. - Suntem în vacanţă

Copiii observă liber tabloul.

Un copil fac sinteza celor observate în acest tablou.

- Ecologişti

„Copiii harnici” sau„Micii ecologişti”

Copiii răspund

Câţiva copii recită poezia „Hărnicie – vrednicie”. Întrega grupă interpretează cântecul „Micii ecologişti”.

Copiii lucrează individual. Copiii ies ordonat cântând „Primăvara a sosit”.

Exerciţiul

Observarea

Generalizarea

Conversaţia

Problematizarea

activităţii Se fac aprecieri şi se dau stimulente.

PROIECT DIDACTIC

Clasa a III-a

Obiectul: Ştiinţe

Subiectul: ”Vegetaţia naturală şi animalele sălbatice”

Tipul lecţiei: mixtă

Metode şi procedee didactice: conversaţia, explicaţia, exerciţiul, lectura explicativă.

Mijloace de învăţământ: harta fizică a României

Scopul lecţiei: însuşirea unor cunoştinţe referitoare la plantele şi animalele specifice diferitelor forme de relief

Obiective operaţionale:

La sfârşitul orei elevul va fi capabil: -să spună cine formează vegetaţia naturală;

-să enumere plantele care cresc în lunci (trestia, papura, salcia, răchita, plopul) şi pe câmpie (ierburile).

-să cunoască ce animale trăiesc în câmpie, în apele râurilor, în păduri-să-şi însuşească semnele convenţionale pentru păduri şi păşuni; -şă-şi reamintească semnele convenţionale învăţate şi să le utilizeze în dictarea geografică administrată .

ANEXA2 Desfăşurarea lecţiei

Etapele lecţiei Activitate propunătoarei Activitatea elevului 1 2 3I. Moment organizatoric

II. Verificarea cunoştinţelor

Se asigură climatul necesar desfăşurării orei. Voi adresa elevilor următoarele întrebări:-Ce forme de relief cunoaşteţi? -Cu ce culoare sunt reprezentate?-Cum se numesc munţii din ţara noastră?-La noi în judeţ ce munţi întâlnim?-Cu ce culoare sunt reprezentate dealurile?-Puteţi să enumeraţi câteva podişuri?

-Cu ce culoare sunt reprezentate câmpiile?-În ce parte a ţării este aşezat judeţul nostru?-Ce forme de relief are judeţul nostru?-Dintre formele de relief este vreuna dominantă sau sunt în egală măsură?-Cine influenţează viaţa omului?

-Când ştim temperatura, precipitaţiile şi vântul dintr-o zi, ce cunoaştem?

Pregătesc cele necesare orei.

…munţi, câmpii, dealuri (podişuri)…cu culoarea maro închis (se arată la hartă)…munţii Carpaţi

…munţii Oaşului

…cu galben-maroniu

…podişul Moldovei, podişul Transilvaniei, podişul Getic, Dobrogei…cu verde (se arată pe hartă)

…în partea de nord-vest

…câmpii, dealuri şi munţi

…sunt în egală măsură

…frigul, căldura (temperatura), ploile, ninsorile(precipitaţiile) şi vântul…starea vremii

1 2 3-Unde se anunţă starea vremii?-Dacă cunoaştem starea vremii pe un timp mai îndelungat, ce spunem că ştim?-Judeţul nostru ce climă are?-Câte anotimpuri cunoaştem?

-Cum este clima primăvara în comparaţie cu iarna?

-Cum este clima vara în comparaţie cu toamna?

-Ce fel de ape cunoaşteţi?-De ce le numim ape stătătoare?

-Care sunt apele curgătoare de la noi din judeţ?Solicit un copil să arate la hartă. -Prin străvilirea apelor râurilor ce se formează?-Pentru ce sunt făcute lacurile de acumulare?

-La noi în judeţ se află vreun lac de cumulare?-Ce importanţă au atât apele stătătoare cât şi cele curgătoare?

…la radio şi la televizor

…clima

…temperată(potrivită)

…4 anotimpuri:primăvara, vara, toamna, iarna…este mai cald, vântuladie uşor, cad ploiabundente. …vara este foarte cald, vântul suflă din când în când, ploile sunt de scurtă durată, pe când toamna timpul se răceşte şi cad ploi mărunte şi dese. …curgătoare şi stătătoare…pentru că nu curg ci se adună în cantităţi mari în locuri joase. …Crasna şi Someş

…lacuri de acumulare

…pentru hidrocentrale, pentru irigaţii, pentru alimentarea cu apă a localităţilor…lacul de la Călineşti

…apa se foloseşte în gospodăriile oamenilor, pentru irigaţii, în fabrici şi

uzine, pentru producerea curentului electric.

1 2 3

III. Discuţii pregătitoare

IV. Anunţarea subiectului

V. Transmiterea cunoştinţelor

-De ce forme de relief este înconjurat lacul de la Călineşti?

-De ce credeţi că sunt importanţi munţii?

-Cu ce sunt acoperiţi munţii?-Dar ce credeţi voi, omul s-a urcat pe vârful muntelui şi a plantat copaci sau alte plante?Acestea au crescur de la sine, formând vegetaţia naturală. -Dar în păduri cine trăiesc?

Azi vom învăţa despre vegetaţia naturală şi animalele sălbatice din ţara noastră.

Deschidem caietele şi notăm titlul. Cine am spus că formează vegetaţia naturală. Se notează la tablă şi în caiete.

-Ce este lunca?

-Ce crede-ti voi:ce plante cresc în luncă?Se notează la tablă şi în caiete. -Pe câmpie ce plante cresc?

…de câmpie şi de munţi (munţii Oaşului)

…din munţi se extrag bogăţii;cărbuni, gaze naturale, minereuri feroase şi neferoase, metale preţioase(aur, argint) …cu păduri şi păşuni

…Nu

…animale sălbatice

Vegetaţia naturală şi animalele sălbatice”…plantele necultivate de om, care cresc singure. „Plantele necultivate de om, care cresc singure formează vegetaţia naturală. …şes de-a lungul unei ape curgătoare în care se acumulează aluviuni. …salcia, papura, trestia, răchita, plopul. „În lunci cresc:salcia, papura, trestia, răchita, plopul. ”…ierburi(macul roşu, albăstrele, muşeţel, cicoare, cereale). …animale mici:cârtiţa, şoareci, şobolani, iepuri de câmp, prepeliţa, potârnichea.

-Ce animale întâlnim la câmpie?

1 2 3

VI. Fixarea cunoştinţelor

Se notează în caiete şi la tablă.

-Ce animale trăiesc în apele râurilor?Se notează în caiete şi la tablă.

-Dar în păduri ce animale sălbatice întâlnim?Se notează în caiete.

Şi toate la un loc, pădurile, păşunile, Fâneţele şi animalele sălbatice fac parte din bogăţiile naturale aleSolului. -Ce semne convenţionale cunoaşteţi voi?

Desenez pe tablă semnele convencţionale pentru păşuni şi păduri

Păşuni Păduri

Acum vom da o scurtă dictare geografică. Veţi înlocui cuvintele cu semnele convenţionale corespunzătoare.

Se va citi lecţia din manualul intitulat „Din

„Pe câmpie cresc multe ierburi şi se întâlnesc animale mici”. …peşti

„În apele râurilor se află numeroşi peşti”.

…vulpea, mistreţul, veveriţa etc. „În păduri întâlnim numeroase animale sălbatice: lupul, vulpea, mistreţul, ursul, jderul, cerbul, căprioara.

…pentru sat , pentru oraş , pentru comună , pentru lac etc.

„Călătorind cu autocarul îndirecţia vest spre est =(drumul are, atât în partea de nord cât şi în cea de sud (păşune)întinsă. Apoi spre nord zărim un (sat), iar în sud un (oraş). Trecem peste o (cale ferată) şi ajungem la o (pădure)care se întinde de o parte şi de alta a == (drumului)

lumea păsărilor”

PROIECT DIDACTIC

Clasa a IV-a

Obiectul:Ştiinţe

Subiectul:Omul cunoaşte şi stăpâneşte natura

Obiective operaţionale:

-consolidarea cunoştinţelor învăţate în clasa a IV-a privitoare la corpuri, fenomene, natură;

-să stabilească legătura dintre om şi celelalte vieţuitoare, dintre om şi natură;

-să înţeleagă transformările petrecute în natură, de-a lungul veacurilor, transformări în care omul a avut rolul principal, să înţeleagă că omul poate distruge natura sau poate să o salveze, să o folosească pentru îmbogăţirea lui;

-dezvoltarea atitudinii active faţă de realitate şi de protecţie a mediului înconjurător.

Metode şi procedee didactice: -conversaţia, explicaţia, povestirea, exerciţiul.

Materiale didactice: planşe reprezentând omul în diferite epoci, imagini cu diferite obiecte

create de om, imagini cu arme, imagini cu unelte folositoare omului în diferite epoci.

ANEXA3 Desfasurarea lectiei

Etapele lecţiei Activitatea propunătoarei Activitatea elevului1 2 3I. Moment organizatoric

II. Discuţii pregătitoare

III. Anunţarea subiectului

Organizarea clasei pentru lecţie. -se vor folosi şi cunoştinţele dobândite de elevi la lecţiile de istorie şi la alte obiecte. O trăsătură comună tuturor vieţuitoarelor din natură:plante, animale este aceea că se nasc, cresc, se hrănesc, se înmulţesc şi mor. Omul face parte din natură. Ca orice vieţuitoare el se naşte, se hrăneşte, creşte, se înmulţeşte şi moare. -Cu ce se hrăneşte omul?

-De unde le ia toate acestea?Omul cunoaşte şi stăpâneşte natura-Prin ce însuşiri se deosebeşte omul de restul vieţuitoarelor? 1. Omul foloseşte natura pentru viaţa lui. -Cum a trăit omul în timpurile îndepărtate?

-Ca orice vieţuitoare omul se naşte, se hrăneşte, creşte, se înmulţeşte şi moare. -Omul se hrăneşte cu produse animale şi vegetale. -Se observă imaginile care-l reprezintă pe om în epoca pietrei şi a fierului.

…se hrăneşte cu produse animale şi vegetale. …el foloseşte pentru hrană:lapte, carne, ouă, brânză, cereale, fructe, dar foloseşte şi apă ţi sare. …toate acestea le ia din natură.

…prin vorbire, gândire şi muncă.

…în peşteri, se hrăneşte cu fructe găsite la întâmplare, cu carne din animalele vânate.

2 3

IV. Dirijarea învăţării

Omul se deosebeşte de celelalte vieţuitoare prin: gândire, vorbire, muncă.

-La ce a folosi focul?

La început omul a fost culegător şi vânător;Omul cunoaşte focul, domesticeşte animalele şi cultivă plantele. Cu timpul omul s-a răspândit în toate regiunile pământului, obţine produse şi recolte tot mai bogate. Cu timpul omul şi-a dat seama de foloasele pe care le-ar putea obţine dacă ar cultiva plantele şi ar creşte animalele. Omul stăpâneşte natura La început omul şi-a făcut unelte de vânat, de muncă, arme de apărare din lemn şi piatră. -deci omul a început să cultive plantele şi să domesticească animalele. -printre primele animale domesticite a fost câinele. Mai târziu a folosit mineralele. La început produsele obţinute erau de slabă calitate, însă prin muncă s-au obţinut multe produse.

La început omul a păstrat focul şi a început să-l folosească. Mai târziu omul a învăţat să-l producă pri ciocnirea a două pietre (cremene) care produc scânteie. …la prepararea hranei;pentru a se apăra de frig, pentru a se apăra de animale sălbatice.

1 2 3

Cu ajutorul focului a prelucrat metalele, a făcut arme şi unelte tot mai bune. În zilele noastre ajungând la aparate moderne:avioane, rachete, automobile, strunguri, macarale, locomotive electrice, etc. -Cum sunt astăzi produsele?

Omul cunoaşte apa, la început a folosit-o pentru plutărit, la învârtirea roţilor de moară, navigaţie. Foloseşte apa pentru irigaţii. Prin multă muncă omul a reuşit să obţină în locul fructelor mici, acrişoare ale mărului şi părului sălbatic, fructe mari şi zemoase, parfumate. Cer elevilor să noteze în caiete.

Precizez elevilor că din sfecla sălbatică cu rădăcină mică au obţinut sfeclă de zahăr cu rădăcini de 5-6 kg. Exemple de aceste s-ar putea da foarte multe. La fel şi animale îmbunătăţind mereu animalele pe care le-a îngrijit a obţinut rase noi care dau producţii mari de lapte, ouă, carne. Cer elevilor să noteze.

…sunt recolte mari şi produse de bună calitate.

-S-a dezvoltat tot mai mult industria-forţa apei folosită pentru obţinerea curentului electric.

-omul a descoperit multe bogăţii ale subsolului:metale, petrol, gaze naturale, cărbuni, sare, etc. -a descoperit electricitatea, apoi energia atomică.

1 2 3-astăzi amul cunoaşte

Le spun elevilor faptul că omul a căutat tot mai mult să cunoască natura, să o stăpânească şi să o folosească pentru îmbunătăţirea vieţii lui.

Precizez elevilor faptul că se organizează instalaţii pentru protecţia mediului înconjurător pentru menţinerea echilibrului în natură. Pun elevilor următoarele întrebări:-Din ce şi-a făcut omul la început arme, unelte?Cer elevilor să studieze panourile, planşele şi să denumească obiectele pe care le văd. -Mai târziu din ce şi-a confecţionat uneltele şi armele?-Cu ajutorul cui le-a prelucrat?Cer elevilor să noteze următoarele:

adâncimile pământului , fundul mărilor şi al oceanelor, vieţuitoarelr şi înălţimile aerului.

Elevii notează următorul lucru:-prin dezvoltarea puternică a industriei, a transporturilor, a agriculturii s-au produs în natură schimbări nedorite. -omul ia măsuri pentru protecţia naturii. plantează mulţi arbori, arbusti, ocroteşte animalele şi plantele care se îngrijeşte de purificarea aerului şi apelor.

…din piatră, apoi lemn.

…din metale

…cu ajutorul focului.

Elevii notează:-se organizează instalaţii pentru protecţia mediului

1 2 3Înconjurător, pentru

V. Fixarea cunoştinţelor

Adresez elevilor următoarele întrebări:-La ce a folosit apa?

-La ce folosim astăzi apa?

-Ce a descoperit omul săpând pământul?

Se studiază împreună cu elevii panourile, tablourile care-l prezintă pe om în diferite epoci, se compară uneltele cu care lucra la începuturile sale şi maţinile perfecţionate pe care le foloseşte azi. Se cere elevilor să-şi amintească şi de emisiunile văzute de ei la televizor, urmărite la radio sau citate din reviste. Puternica dezvoltare a industriei transporturilor, tăierea unor suprafeţe întinse de păduri au dus la schimbări nedorite în natură. Pun următoarele întrebări:-Vă amintiţi ce schimbări nedorite s-au petrecut?

menţinerea echilibrului în natură. Elevii răspund la întrebări:

-la plutărit, la învârtitul roţilor de moară, pentru navigaţie. -pentru băut, prepararea cărnii, păstrarea curăţeniei, în industrie, la producerea curentului electric, în agricultură. -a descoperit multe bogăţii ale subsolului, cum sunt:metalele, cărbunii, petrolul, gazele naturale, sarea, bogăţiile pe care omul le prelucrează şi le foloseşte pentru a-şi face viaţa mai uşoară, mai bună.

Elevii răspund la întrebări-toate acestea au dus la dispariţia unor specii de animale, plante, inundarea unor suprafeţe întinse de pământ sau transformarea în deşert datorită defrişării

1 2 3uriaşe.

VI. Încheierea activităţii Pentru a împiedica toate acestea, ce face omul?

Temă- să caute imagini cu plante şi animale ocrotite de lege.

-s-au organizat instituţii pentru protecţia mediului şi ocrotirea plantelor şi animalelor rare.

BIBLIOGRAFIE

1. Barna A. , Pap I - Predarea biologiei în învăţământul gimnazial, Editura didactică şi Pedagogică Bucureşti, 1988

2. Boştină, Georgescu Maria - Calendarul naturii, mijloc de consolidare a cunoştinţelor

3. Carmen Tică, Niculina Ilarion, Magdalena Boghianu - ”Ştiinţe” – manual pentru clasa a III-a, Editura Petrion, Bucureşti, 2002

4. Cerghit Ioan – Didactică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1990

5. Ionescu Miron, Radu Ioan - Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj Napoca, 2004

6. Indrumator pentru utilizarea manualului de „Stiinte”, clasa a IV, Editura Aramis, Bucuresti 2004

7. Oprea Olga - Probleme ale continutului şi metodicii de transmitere a cunoştiinţelor despre natură şi primele clase ale şcolii generale, în modernizarea învăţământului la clasele I-IV, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1968

8. Penes M. - „Ştinţe’’ – manual pentru clasa a IV, Editura Aramis, Bucuresti 2004

9. Piaget Jean - Psihologie si pedagogie, Editura Didactica si Pedagogica , Bucuresti 1972

10. Pora Eugen - Omul si natura, Editura Dacia, Cluj-Napoca 1975

11. Postelnicu C. - Fundamente ale didacticii scolare, Editura Aramis, Bucureşti, 2000

12. Programe şcolare pentru învăţământul primar – Curriculum naţional, Bucuresti, 1988

13. Strughian Bogdan, Nansheorgh Killaen - Ecologie – probleme generale şi de ecologie didactică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975

14. Trifescu Victor - Ecologia şi activitatea umană, Editura Albatros , Bucuresti , 1988

15. Buzaş L. – Activitatea didactică pe grupe, Editura Bucureşti, 1976

16. Gagne R. M., Briggs L. J. – Principii de design al instruirii, Editura Bucureşti, 1977

17. Jiga I. Negreţ – Învăţarea eficientă, Editura Aldiri, 1999

18. Georgeta Fleisch, Valeria Cinca – Să ne comportăm civilizat, Editura Caba Educational, 2007

19. Păun Emil – Şcoala. Abordarea socio-pedagogică, Editura Polirom Iaşi, 1999

20. M.E.N., C.N.C. – Programe şcolare, aria curriculară, om şi societate, 2002

21. Berger Gaston – Omul modern şi educaţia sa, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1970

22. Radu N., Goran L., Ionescu A, Vasile D. – Psihologia educaţiei, Editura Fundaţia România de Mâine, 2006

23. Cerghit Ioan – Metode de învăţământ, Editura didactică şi pedagogică, 1997