fondurile de investiţii, pensiile private şi asigurările să finanţeze 15% din pib

2
Fondurile de investiţii, pensiile private şi asigurările să finanţeze 15% din PIB Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) are drept obiectiv pentru următorii trei ani ca ponderea pieţelor financiare nonbancare să ajungă la 15% din PIB, faţă de mai puţin de 12% în prezent, în condiţiile în care în prezent finanţarea economiei se bazează într-o proporţie covârşitoare pe bănci. Dependenţa ridicată a finanţării pe depozite pe termen scurt poate să fie „catastrofală“, a atras atenţia guvernatorul BNR Mugur Isărescu. Ţinta asumată de ASF nu va fi uşor de atins, luând în calcul faptul că în ultimii patru ani ponderea pieţelor financiare (fonduri de investiţii, pensii private şi asigurări) pe care autoritatea le supraveghează a crescut destul de lent de la 9,3% la 11,6% din PIB la finalul anului trecut. Sub monitorizarea ASF se află pieţe financiare de 13,5 miliarde de euro, în timp ce activele sectorului bancar, aflate sub supravegherea Băncii Naţionale a României, sunt de peste şase ori mai mari. Luând în calcul o creştere estimată a economiei de 3% pe an şi o

Upload: biancaaar

Post on 08-Nov-2015

214 views

Category:

Documents


1 download

DESCRIPTION

Autoritatea de Supraveghere Fi¬nanciară (ASF) are drept obiectiv pentru următorii trei ani ca ponderea pieţelor financiare nonbancare să ajungă la 15% din PIB, faţă de mai puţin de 12% în prezent, în condiţiile în care în prezent finanţarea economiei se ba¬zează într-o proporţie covârşitoare pe bănci. Dependenţa ridicată a finan¬ţării pe depozite pe termen scurt poate să fie „catastrofală“, a atras atenţia gu-vernatorul BNR Mugur Isărescu.

TRANSCRIPT

Fondurile de investiii, pensiile private i asigurrile s finaneze 15% din PIBAutoritatea de Supraveghere Financiar (ASF) are drept obiectiv pentru urmtorii trei ani ca ponderea pieelor financiare nonbancare s ajung la 15% din PIB, fa de mai puin de 12% n prezent, n condiiile n care n prezent finanarea economiei se bazeaz ntr-o proporie covritoare pe bnci. Dependena ridicat a finanrii pe depozite pe termen scurt poate s fie catastrofal, a atras atenia guvernatorul BNR Mugur Isrescu.inta asumat de ASF nu va fi uor de atins, lund n calcul faptul c n ultimii patru ani ponderea pieelor financiare (fonduri de investiii, pensii private i asigurri) pe care autoritatea le supravegheaz a crescut destul de lent de la 9,3% la 11,6% din PIB la finalul anului trecut. Sub monitorizarea ASF se afl piee financiare de 13,5 miliarde de euro, n timp ce activele sectorului bancar, aflate sub supravegherea Bncii Naionale a Romniei, sunt de peste ase ori mai mari. Lund n calcul o cretere estimat a economiei de 3% pe an i o pondere de 15% din PIB, ar rezulta c pieele financiare nonbancare aflate sub monitorizarea ASF ar ajunge la o valoare estimat de 25 miliarde de euro la finalul lui 2018, potrivit calculelor ZF, echivalentul unei creteri de peste 80% fa de nivelul de la finalul anului 2014.Sursa: zf.ro