FOBIA ŞCOLARĂ/REFUZUL SCOLAR

Mulţi copii prezintă dificultăţi în momentul începerii frecventării şcolii, ei plâng pe drum, se agaţă de părinţi în momentul separării, unii par inconsolabili, plâng mult timp aşteptând ora de ieşire într-o stare de tensiune extremă, care îi împiedică să participe adecvat la activităţile şcolarepoate să apară la copii care nu au cunoscut vreo separare înainte de intrarea în şcoală, dar ea poate fi intensă şi la cei care au suferit separări multipleuneori această temere de a fi încadrat într-un mediu nou şi de a fi separat de părinţi nu este realmente o fobie, în măsura în care, în pofida aparenţelor, nici învăţătoarea/învăţătorul, nici şcoala nu sunt desemnate în mod stabil ca obiect fobic Trei forme evolutive specifice Inhibiţia şi frica de şcoală pot să nu dispară – rar

- psihoză infantilă - organizări dificile ale personalităţii

Frica de şcoală nu se mai manifestă în manieră perceptibilă pentru adulţi, dar angoasa reapare pe drumul spre şcoală

- copilul nu vorbeşte de asta - aminteşte doar ulterior importanţa pe care au avut-o pentru el aceste momente penibile,

exacerbate la fiecare intrare în şcoală

Indispoziţia şi inactivitatea şcolarului care nu reuşeşte să înceapă lucrul sau nu înţelege ce are de făcut, până când părintele nu intervine brutal - forme minore ale aceloraşi simptome

Fobie şcolară - termen introdus de către Johnson în 1941legătura cu anxietatea de separareMarea Britanie, cercetătorii şi terapeuţii consideră termenul prea specific şi prea legat de unele interpretări psihodinamice, de aceea, unii au preferat un termen mai inclusiv, cel de refuz şcolar distincţie între fobia şcolară şi anxietatea de separare, care este specifică pentru copilul din clasa Itermenul de fobie şcolară implică procesele emoţionale, sentimente de teamă, anxietate şi neajutorare refuzul şcolar implică probleme mai puţin serioase Copilul poate prezenta această frică de şcoală pentru că: îi este teamă să fie departe de părinţii lui (anxietate de separare);îi este teamă să nu ia microbi de la şcoală (tulburare obsesiv-compulsivă) îi poate fi teamă să fie în preajma altor copii (anxietate socială). In toate aceste cazuri, copilului sau îi poate fi teamă să fie în preajma altor copii (anxietate socială). In toate aceste cazuri, copilului sau adolescentului nu-i este teamă de şcoală în sine, ci de ceea ce i s-ar putea întâmpla acolo. De aceea adolescentului nu-i este teamă de şcoală în sine, ci de ceea ce i s-ar putea întâmpla acolo. De aceea termenul de fobie şcolară nu este tocmai corect şi este de preferat cel de refuz şcolar.termenul de fobie şcolară nu este tocmai corect şi este de preferat cel de refuz şcolar. Anxietatea de separare

- refuz şcolar;- teama excesivă de a pierde un părinte; teama excesivă că un părinte ar putea păţi - refuz şcolar;- teama excesivă de a pierde un părinte; teama excesivă că un părinte ar putea păţi ceva rău;- teama excesivă de a rămâne singur acasă;- refuzul permanent de a merge la culcare dacă nu ceva rău;- teama excesivă de a rămâne singur acasă;- refuzul permanent de a merge la culcare dacă nu este însoţit de unul din părinţi;- acuze fizice repetate ori de câte ori copilul trebuie să se despartă de este însoţit de unul din părinţi;- acuze fizice repetate ori de câte ori copilul trebuie să se despartă de unul din părinţi.unul din părinţi.

aceste manifestări trebuie să apară înainte de 18 ani, trebuie să dureze 4 săptămâni sau mai mult şitrebuie să creeze probleme serioase în ceea ce priveşte performanţele şcolare, abilităţile sociale sau alte funcţii, pentru a fi considerate o tulburare.Câteva cauze comune de refuz şcolar pot include:

un părinte bolnav (surprinzător, uneori refuzul şcolar apare după însănătoşirea părintelui);părinţi divorţaţi sau conflicte permanente între părinţi;moartea unei persoane din familie cu care copilul era prieten;mutarea dintr-o locuinţă în alta în cursul primului an de şcoală;gelozia pe un frate/soră mai mic/mică ramas/ă acasă cu unul dintre părinţi;părinţi îngrijoraţi excesiv pentru copilul lor din diverse motive (de ex. probleme de sănătate).

În general, copilul sau adolescentul refuză să meargă la şcoală pentru că trăieşte situaţii stresante semnificativ legate de ideea de a merge la şcoală. Chiulul (absenţa de la şcoală fără învoire/permisiune) se poate datora delincvenţei sau tulburării de conduită şi trebuie diferenţiat de refuzul scolar. Elevul chiulangiu, de obicei, se laudă faţă de colegii/prietenii săi că lipseşte de la şcoalăElevul cu refuz şcolar, din cauza anxietăţii sau a temerilor tinde să fie reţinut şi stânjenit de incapacitatea sa de a merge la şcoală. El încearcă să evite să vorbească despre absenţa lui de la şcoală.

D., un băieţel de 7 ani a dezvoltat fobie şcolară după ce învăţătoarea i-a spus că dacă ia nota mică la o lucrare, “mama îşi va lua alt copil care are note mari”. Nu a reuşit decât un 8 la matematică şi primirea notei a coincis cu ziua în care mama a trebuit să plece două zile din localitate. Copilul a interpretat că mama a plecat din cauza lui. O perioadă a inventat tot felul de motive ca să nu mai meargă la şcoală: dureri de cap dimineaţa, greţuri, simptome care nu aveau la bază o problemă medicală. După o absenţă prelungită de la clasă, neliniştea sa a fost dublată şi de faptul că nu mai poate face faţă cerinţelor şcolare.Fobia/refuzul şcolară între 7 şi 13 ani, afectând 2-5% din copiii de vârstă şcolarăîncepe deseori cu lamentări ale copilului, cu formulări critice, negative cu privire la şcoală, cu reticenţa sa de a merge la şcoală sau de a rămâne acolo, în ciuda încercărilor de convingere din partea părinţilor sau a profesorilor sau a pedepselor aplicatecopiii din clasa I fenomenul apare în momentul părăsirii locuinţei (sindromul anxietăţii de separare)

semne manifeste de anxietate sau chiar de panică, în cazul în care apare o constrângere de părăsire a domiciliului şi de rămânere la şcoală unii copii nu reuşesc nici să iasă din casă, iar dacă o fac totuşi, fie se întorc de la jumătatea drumului, fie de la şcoală într-o stare marcată de anxietate

tulburări neurovegetative: cefalee, dureri de stomac, greaţă, ameţeală, pierderea apetitului, în momentul în care copilul ştie că trebuie să meargă la şcoalăuneori, copilul protestează, plânge, având chiar şi crize de furie care pot să devină comportamente de tip agresiv, distructivalţi copii devin retraşi, apatici, depresivi, putând chiar să încerce o sinucidereodată ce încetează presiunea legată de mersul la şcoală, simptomele par să se atenueze

părinţii se întreabă dacă există ceva greşit la şcoală sau îşi pun problema unei eventuale boli somatice a copiluluicopilul este deseori măcinat de griji realiste (atât acasă, cât şi la şcoală), care se împletesc cu frici iraţionale

trei explicaţii posibile:- teama faţă de unele situaţii şcolare- teama de a părăsi locuinţa separându-se de mamă- debutul unei depresii infantile

se structurează pe un teren afectiv fragil şi în contextul unei insuficiente maturizări pentru şcoalăcopilul se percepe ca fiind diferit de ceilalţi, se autoevaluează ca fiind nepregătit să facă exigenţelor şcolare - creează deseori stări depresive anxiogene şi insomniiAnaliza factorilor consecinţe ale hiperprotecţionismuluiexterni, contextualinecesară intervenţia precoce în scopul eliminării acestora şi generalizării anxietăţii care poate să determine apariţia fobiei socialeperspectiva psihodinamică (ar fi vorba doar de o manifestare a anxietăţii de separare), atunci accentul va fi pus în terapie pe relaţia mamă-copil, iar aspectele legate de şcoală vor fi pe planul al doileainterpretarea fobiei şcolare ca o “anxietate indusă de şcoală de tip acut”, argumentând faptul că majoritatea copiilor fobici reacţionează raţional faţă de presiunile nerezonabile ale şcolii SINDROMUL COPILULUI ALINTAT ŞI FOBIA ŞCOLARĂAstfel de copii sunt în general capricioşi. Are o serie de dorinţe care nu totdeauna pot fi satisfăcute în momentul respectiv. Dacă nu se întâmplă cum vor ei devin impulsivi şi fac crize de furie, acte de nestăpânire .De obicei sunt negativişti, se manifestă prin încăpăţânare, nesupunere, obrăznicie, impertinenţă .Sunt egoişti şi individualişti.

Se manifestă prin orgoliu, înfumurare , tendinţa de a fi în centrul atenţiei. Ei sunt puţin simpatizaţi de colegi şi adesea ignoraţi.Pot fi însă şi copii alintaţi hipersensibili, emotivi, timizi excesiv. Din supraprotecţia părinţilor a rezultat starea de neîncredere în forţele proprii, un comportament lipsit de iniţiative.Fobia şcolară este un răspuns la neadaptare . Sunt dese situaţiile în care se manifestă respingere faţă de şcoală, atitudini negative ale copilului faţă de şcoală, instabilitate relaţională.

Multe dintre aceste manifestări sunt cauzate de influenţele mediului de provenienţă (părinti, bunici, fraţi mai mari) În familie nu este destul de bine pregatit terenul psihologic pentru scoala. Unii părinţi recurg la a-i ameninţa pe copii cu şcoala (“las’ că mergi tu la şcoală ... vezi tu acolo! “) Astfel apare încă de la început sentimentul de respingere.Alţi părinţi sunt preocupaţi de a-i învăţa pe copii să scrie, să citească, să socotească, forţat înainte de merge la şcoală.Folosindu-se de cele mai multe ori procedee metodice inadecvate, se ajunge la o respingere a activităţii şcolare, însoţită de tulburări afectiv-emoţionale.

Sunt părinţi supraprotectori care consideră că şcoala are o serie de cerinţe educative ce depăşesc posibilităţile copiilor sau copiii lor fie sunt de o inteligenţă rară, fie neajutoraţi, plăpânzi, fragili şi trebuie menajaţi. Aceasta neconcordanţă de cerinţe între familie şi scoală poate determina o atitudine necorespunzătoare a copilului faţă de şcoală.Respingerea faţă de şcoală, aversiunea faţă de preocupările şcolare pot apărea şi ca urmare a

neconcordanţei între posibilităţile copiilor şi perspectivele învăţării în şcoală.

Copiii răsfăţaţi sunt hipersensibili. Dacă au o nereuşită o conştientizează imediat şi excesiv. Ei pot fi invidioşi pe reuşita unor colegi. Aceste dificultăţi pot constitui începuturile unei atitudini de respingere faţă de sarcinile şcolare. Şi în acest caz, dacă părinţii sunt interesaţi şi reacţionează bine, situaţia se rezolvă iar în cazul în care nu sunt preocupaţi de aceste situaţii, le consideră minore, apreciind că pot fi depăşite supraestimând posibilităţile copiilor , fie sunt prea indulgenţi şi solicită prea puţin efort în comparaţie cu cerinţele şcolare.

În aceste situaţii copiii acumulează lacune în cunoştinţe, nu sunt motivaţi pentru eforturi, trăiesc în permanent conflict determinat de neconcordanţa dintre cerinţele şcolii şi rezultatele obţinute de ei, de evaluarea rezultatelor de către şcoală pe de o parte şi părinţi pe de altă parte. Copiii sunt derutaţi.Toate acestea exprimă tulburări de atitudini ale copiilor faţă de şcoală, la care contribuie mult atitudinea fie temătoare, agresivă sau nepăsătoare a părinţilor faţă de rezultatele şcolare ale copiilor.Baza etiologică a fobiei şcolare copiii cu fobie şcolară sunt elevi vulnerabili care prezintă temeri reale şi imaginare legate de şcoală, care trebuie investigate cu atenţiepatru categorii specifice care determină aceste comportamente de tip fobic faţă de şcoalăevitarea şi teama faţă de situaţii şcolare specifice (anxietate cu obiect)evitarea situaţiilor sociale – copilul se simte nepregătit pentru inserarea în grup, netolerat, se teme de probabilitatea de a fi respins, de situaţiile care l-ar pune în inferioritate; o situaţie specială ar fi aceea legată de fobia unor copii de a se expune în faţa grupului la orele de educaţie fizică – dismorfofobii 3) căutarea atenţiei sau manifestarea anxietăţii de separare, copilul face adevărate crize pentru a rămâne lângă mamă4) întăriri legate de ceea ce face când rămâne acasă, activităţi care îi produc plăcerenecesară identificarea comportamentelor neadecvate, precizarea stimulilor care generează anxietatea, identificarea întăririlor plăcute care-l menţin pe copil acasă şi modificarea contingenţelor întăririlor plăcute cu scopul atenuării fobiei şcolare Fobia şcolară la vârste mai mari şi în adolescenţădebutul este în general brusc; un băiat sau o fată care nu a atras în mod special atenţia adultului, nu mai frecventează şcoalapoate fi vorba de un refuz exprimat direct părinţilor, cu posibile manifestări anxioase intensealteori, subiectul îşi disimulează disconfortul şi absentează de la şcoală fără a spune nimănuischimbarea comportamentului copilului sau adolescentului bulversează familia, cu atât mai mult cu cât fobiile şcolare pot apare în egală măsură la elevii buni ca şi la cei mediocri        

nu trebuie confundate cu practica de a absenta a elevilor complet deşcolarizaţi, care nu înţeleg de ce sunt obligaţi să frecventeze şcoala până la o a anumită vârstă nici cu absenteismul celor care, fără a fi existat un eşec şcolar manifest, rămân în cadrul şcolii fără a avea vreun interes pentru prezent sau viitorunele cazuri, subiecţii nu pot formula vreo justificare, în alte cazuri, ei pot elabora o poveste care să le explice comportamentulraţiunile invocate pot fi referitoare la o atingere a stimei de sine provocată de un profesor, sau la o

schimbare de atitudine din partea colegilor sau a grupului de prietenialteori, explicaţiile sunt de altă factură: poate fi vorba de preocupări hipocondriace, de tip astenie excesivă sau de o preocupare intensă pentru aspectul fizic

la intervenţia familiei, subiectul se poate întoarce la şcoală, dar anxietatea se manifestă din nou cu aceeaşi intensitate; devine evident că este vorba de fobie şcolară, iar motivele invocate de către subiect nu sunt decât construcţii artificialeevoluţia acestor fobii se poate face în mai multe direcţii

- evoluţia spre schizofrenie este cea mai periculoasă, de temut, dar şi relativ rară- apariţia discordanţelor, a debutului unui delir paranoid poate fi destul de rapidă, probabil în

funcţie de reacţia familiei şi de iniţiativele terapeutice- incapabili de a negocia cu propriile dorinţe, motiv pentru care sunt consideraţi psihotici, cazuri

limită sau de tip border-line         

- un prim element de apreciere este capacitatea (sau mai degrabă incapacitatea) subiectului de a suporta dubla frustrare implicată de relaţia cu familia

- încetând frecventarea unei şcoli, adolescentul respectiv va sta în permanenţă la părinţi, hărţuindu-i cu tot felul de întrebări sau reproşuri şi transformându-şi deseori camera într-o încăpere de nelocuit

- aceste schimburi permanente de tip război între părinţi şi copii preexistau la apariţia fobiei şcolare, dând tonul relaţiilor încă din copilărie

- orice contradicţie, orice interpretare diferită este resimţită ca agresiune periculoasă

un alt grup de fobii şcolare ale adolescenţei, probabil mai numeroase, cuprinde un manifest ca şi cele descrise anterior, dar prezintă particularitatea legată de neevoluţia spre schizofrenie

- tentă depresivă deseori mai marcată decât în cazurile precedente- subiectul resimte dureros incapacitatea de a avea o viaţă normală, pot apare şi aici

manifestări hipocondriace, fiind necesară asistenţa de specialitate- tenacitatea tonalităţii depresive se însoţeşte uneori de revendicări la adresa părinţilor,

care “nu au făcut sau nu fac ceea ce trebuie”o serie de noi activităţi pot deveni posibile pentru subiecţi, acesta putând deveni interesat de unele aspecte legate de ceea ce anterior nu mai dorea să ştie Terapia fobiei şcolare şi a refuzului şcolarSe explică părinţilor că progresele copilului vin din eforturi susţinute, iar meritele se împart în mod egal. Se indică familiei cum să-şi ajute copilul să facă faţă anxietăţii şi cum s-o reducăTerapia refuzului şcolar include terapie cognitiv-comportamentală, alături de desensibilizare sistemică, terapia expunerii şi tehnici comportamentale spontane de întărire.

Terapia cognitiv-comportamentală – corectarea comportamentelor maladaptative şi neadecvate.

Desensibilizarea sistemică – este o tehnică prin care copilul este ajutat gradual să-şi modifice reacţiile emoţionale legate de şcoală, astfel încât el să se întoarcă la şcoală fără a mai experimenta anxietatea.

Terapia expunerii – este o tehnică prin care copilul este expus în mod repetat la intensităţi şi durate tot mai mari la evenimente emoţionale stresante; se asociază încurajarea modificării gândurilor maladaptative şi neadecvate, astfel încât în mod gradat copilul va deveni capabil să preîntâmpine experienţe stresante (cum ar fi mersul la şcoală) fără anxietate sau vreo altă suferinţă.

Tehnici comportamentale spontane de întărire – reprezintă recompense pentru comportamentele dorite astfel încât să le fie crescută frecvenţa apariţiei.Terapia prin joc pentru cei mici este o metodă mai puţin verbală, prin care se pun în scenă situaţii provocatoare de anxietate, iar copiii sunt ajutaţi să le facă faţă.

Terapia individuală, ca şi cea de grup poate fi de mare ajutor pentru adolescenţi, pentru a-i ajuta să contracareze sentimentele de devalorizare, izolare şi inadecvare pe care le au. Terapia individuală interpersonalăTerapia individuală interpersonală este centrată pe răspunsurile maladaptative ale persoanei în este centrată pe răspunsurile maladaptative ale persoanei în interacţiunile interpersonale (de obicei implică dificultăţi în relaţionarea cu ceilalţi semeni).Ar fi interacţiunile interpersonale (de obicei implică dificultăţi în relaţionarea cu ceilalţi semeni).Ar fi încurajator pentru copil să ştie ce progrese a făcut, de aceea ar fi util de desenat un grafic sau o hartă cuîncurajator pentru copil să ştie ce progrese a făcut, de aceea ar fi util de desenat un grafic sau o hartă cu toate succesele sale.toate succesele sale.Intervenţiile psihofarmacologice (medicamente care acţionează asupra comportamentelor) pot fi necesare pentru tratamentul depresiei, anxietăţii sau fobiei sociale ce se pot ascunde în spatele refuzului şcolar. Se pot folosi medicamente antidepresive, anxiolitice, etc.

Miller şi colaboratorii săi au scos în evidenţă faptul că terapiile comportamentale folosite pot fi reduse la patru elemente esenţiale: stabilirea unei relaţii cu terapeutul clarificarea unui stimul desensibilizarea faţă de stimulconfruntarea cu stimulul

Abordarea terapeutica- colectarea a cât mai multe informaţii relevante- definirea şi clarificarea dificultăţilor prezente- stabilirea de ipoteze pentru observare - efectuarea de intervenţii precise, monitorizate cu atenţie şi revizuiteDemersul terapeutic este realizat prin îmbinarea a două axe: expunerea la stimulii care generează fobia şi întărirea sistematică a îndepărtării de casă şi de mamă pentru a se apropia de activităţile şcolare, revalorizând pozitiv situaţiile care iniţial au produs teamă Componentele terapeutice implicate în acest proces învăţarea de către copil a unei metode de relaxaredesensibilizarea sistematică “in vivo” şi “in vitro” în situaţiile generatoare de teamă şi în afara loreliminarea întăririlor asociate cu dorinţa de a rămâne acasăîntărirea progresivă a copilului în sens pozitiv pentru a rămâne la şcoală

Relaxarea - diminuarea anxietăţii generate de diferitele situaţii şcolare şi înlăturarea tulburărilor neuro-vegetative

- durează 15-30 minute- evaluarea stării de încordare sau relaxare a copilului, terapeutul apreciindu-i eforturile- subiectul este rugat să facă zilnic exerciţii de acest gen

Activarea desensibilizării prin expunerea la stimuli generatori de fobie- fie pe calea imaginaţiei copilului, fie prin expunerea sistematică la astfel de stimuli în mediul

natural- ierahie a situaţiilor anxiogene, mergând de la evenimentele mai puţin anxiogene până la cele

care suscită o puternică fobie

- copilul îşi va imagina fiecare situaţie încercând să rămână calm- în timpul reprezentărilor mintale ale unui item, dacă subiectul resimte anxietate, va ridica

degetul, iar terapeutul va relua acest item până când teama va dispare- când primul item din serie nu va suscita anxietate, se va trece la următorul şi apoi în ordinea

ierarhiei propuse, terapeutul va sugera verbal scenele provocatoare de anxietate, acestea reducându-se prin inducerea simultană a relaxării

- 5-10 şedinţe- evaluată în raport cu reprezentările anxiogene devenite tolerabile, subiectul este invitat să

înfrunte în realitate situaţiile desensibilizate

dacă se utilizează experienţa “in vivo” relaxarea nu se va asocia cu stăpânirea fiecărei situaţii înfruntate progresivcopilul este invitat să se întoarcă la şcoală biruind în fiecare etapă anxietateao cale mai puţin extremă de confruntare a temerilor celor mai grave ale copilului ar putea să-l implice pe terapeut în sensul unui ajutor acordat pentru vizualizarea situaţiilor generatoare de anxietate la şcoală – “tehnica imploziei”