Ánul XXIII. Blaj, Marţi 28 Ianuarie 1913. Numărul 8.

ABONAMENTUL.

Pentru monarhie:

Pe an 18 cor. V* 3 n

9 cor. 1U 4-50 fii.

Pentru străinătate:

Pe un an 24 coroane '/5 an 12 cor. V* an

6 coroane.

INSERT1UNI.

U n şir garmond: odată 14 fii., a doua oară 12 fil., a treia,

oară 10 fii.

Tot ce priveşte foaia să se adreseze la: R&-dacţiunea şi admini' straţiunea „ U n i r ei"

în Blaj.

Foaie bisericească'politică. — Apare : Marţa, Joia şi Sâmbăta.

Plala învăfăiorilor. Fără îndoială, cea mai sublimă

chemare de pe lume o au învăţătorii de tot felul. Ceeace este lumina soa­relui pentru fire, aceea trebuie să fie chemarea dascălului pentru sufletele tinerelor generaţii. O învăţătorime, conştientă şi înţălegătoare, are în mâna sa celea mai gingaşe frâne şi, în a-ceeaşi vreme, celea mai puternice: viaţa unui popor de mâne.

Adevăruri acestea, cari au trecut deja de mult în sfera banalităţii. Insă, cu toată banalitatea lor, nu s'au to­cit încă, ci vor stărui deapururi, ca grele stânci de granit.

Un adevăr şi mai banal decât a-cesta, e, că dăscălimea nici în trecut, nici astăzi :— Dumnezeu ştie din a cui vină, din a ei, ori din a altora? — nu are parte de preţuirea şi răs­plata, care i-se cade. In vechime, pe­dagogul era privit ca ori care slugă de rând şi slujba lui era socotită ca o bătaie a lui Dumnezeu (Quem dii odere...) Şi soarta pedagogului nu prea pare a se fi schimbat nici în vremile noastre. Toate slujbele de pe lume sunt mai văzute şi mai cu folos pen­tru culină, decât biata dăscălie.

Cu trecutul şi cu prezentul dăs-călimei noastre româneşti în special, nu vreau să mă ocup acum mai de aproape. Soarta învăţătorului român confesional ni-e cunoscută tuturora, trăim doar cu sutele într'nsa. Atribu­tul dureros şi de-o sfâşietoare adân­cime: »biet dăscăluţ amăr?t«, caracte­rizează îndeajuns pe luminătorul co-, piilor noştri. Nu însă ca pregătire, căci astăzi, contingentul de învăţători, pe care 11 dau pedagogiile noastre, e sub acest respect calitate primă, ci ca în-ţolire şi retribuţie.

In vremea din urmă, nu se poate tăgădui, preţuirea învăţătorimii noa­stre trece Jprin îmbucurătoare stadii sub toate raporturile. Şcoala e soco­

tită alături de sf. biserică, şi noi, cât ne îngăduie biete puterile noastre, îi facem toate rosturile posibile, ca să se simtă mulţumită şi să se dedice cu drag chemării sale înalte. Urmează să fie şi dânsa străbătută de idealismul menirei sale şi, să nu uite, că nu are numai rolul simplu al unui pedagog din vechime, nu e o clasă de slujitori de rând, ci o corporaţie cu adânci da­torii morale cătră biserica şi neamul său.

Acestea consideraţii ne lunecă fără voie sub condei, când e vorba de plata învăţătorilor. Orice îmbunătăţire a acesteia ne îmbucură, căci o aflăm justă. Şi. sub acest raport, ar fi să vestim bucurie învăţătorilor noştri, pomenind proiectul mai nou al conte­lui Zichy.

Dar nu ne prea grăbim cu bu­curia. Ci mai întâi să vedem, în re­zumat, proiectul din vorbă.

In şedinţa din 23 Ianuarie a. c. a Camerei ungare, ministrul Zichy a înaintat două proiecte, privitoare la regularea plăţilor mvăţătoreşti. Cel dintâi are în vedere pe învăţătorii de stat, al doilea se ocapă cu plata în­văţătorilor comunali şi confesionali. Principiul pe care se întemeiază am­bele proiecte, e cel al unificării plă­ţilor, pentru amândouă categoriile de învăţători. Salarele viitoare vor avea aceeaşi bază şi aeeleaşi gradaţii, atât ia învăţătorii de stat, cât şi la cei co­munali şi confesionali. Pe această bază comună se ridică apoi celea trei clase, după modelul claselor la funcţionarii de stat, cari, apoi, iarăşi se ramifică în câte trei gradaţii, sau subclase.

Fiecare învăţător tinăr, înainte de ce ar ajunge să fie socotit în clasa IlI-a, va beneficia de salarul începător, delà care va trece în chip automat in clasele următoare şi în respectivele lor gradaţii.

Salarul începător e de 1200 cor. Cu acesta învăţătorii va sluji doi ani, învăţătoarele patru, după care restimp

vor urca mai departe. învăţătorii pe cari legea îi află in funcţiune, vor trece în clasa şi gradaţiunea, care li-se cu­vine după anii de serviciu de până atunci.

Clasele şi gradaţiile sunt urmăr toarele :

Salar începător 1200 Cor. Clasa III.

Gradaţia 3 . . . , » 2 » 1

•

Gradaţia 3 » 2 » 1

Gradaţia 3 >' 2 > 1

Clasa II.

Clasa I.

1400 cor.. 1600 » 1800 » ,

2 0 0 0 cor. 2 2 0 0 » 2400 >

2600 cor. 2 9 0 0 V 3 2 0 0 >

In clasa I. învăţătoarele vor be­neficia în chipul următor:

Gradaţia 3 . . . 2 6 0 0 cor. » 2 . . . 2 8 0 0 » » 1 . . . 3 0 0 0 »

Noul proiect stabileşte şi reiutul de cvartir altfel decât până acum. Ca temei sunt luate clasele, de care se ţin respectivele staţiuni.

In staţiunile de cl. I. reiutul de cvartir face 6 0 0 cor., pentru timpul de salar începător, apoi cl. III. de sa­lar 8 0 0 cor., clasa II. de salar 9 0 0 cor., clasa I. 1000 învăţătorii şi 9 0 0 cor. învăţătoarele. Celealalte clase de staţiuni:

III. IV. V. VI. VIL 480 420 360 300 240 640 560 480 400 320

630 540 450 360 700 600 500 400

In clasa I. de plată învăţătoarele, la toate posiţiile primesc reiutul din cl. II. de plată.

După-cum am amintit mai sus, în posiţia cu salar începător, fiecare dascăl trebue să slujească 2 ani, în­văţătoarele 4, după care restimp trec în clasa III. de plată. Iu clasa a treiay

învăţătorii de stat, *ămân în fiecare

II. încep. 540 CI. III. 720 Cl. II. 810 720 Cl. I. 900 800

Pag. 2. Nr. 8.

gradaţie, câte 4 ani, pe când învăţătorii comunali şi confesionali câte 5 ani! Aici e deosebirea între cele două cate­gorii de dascăli.

In clasele următoare şi în grada­ţiile lor, şi învăţătorii confesionali vor poposi numai câte 4 ani. Deci, cei de stat cu trei ani ajung mai curând la salar mai mare. Aceasta, zice mi­nistrul, din consideraţie faţă de susţină­torii de şcoli confesionale.

Toate bune până aici. Insă acum vine partea mai brează. înaintarea în clase şi in gradaţii s'ar face neted, în chip automat, după dispoziţiile proiect­ului, dar mai este un dacă... Un crâncen şi Atotputernic dacă! Anume, ca să treci din clasa în clasă, nu ajunge să ai anii necesari, ci încă ceva: notă de conduită, notă de bună pwrtctve {minősítés, spune terminul)

şi ţinută potrivită, de ser­viciu.

Aici e degetul aceluia, care pune pe gânduri şi pe unguri. Că, dacă ai notă bună treci la oală mai grasă, dacă nu, nu. Iar nota respectivă cum se fie, ştie care o dă. * Aceasta notă de conduită, care poate fi o baghetă politica foarte puternică în mâna guvernului, pentru şcoalele noastre va fi de-adreptul dezastruoasă...

Nota o dau în mare parte, organele ministrului, inspectorii. O umbră de părere pot să aibă şi senatele şcolare respective, unde şcoala

F O I Ţ A . Fata sherifuluL

P e r e s t e istorisită de unul, care cunoaşte Egiptul. (Continuare).

„Ce? Nazarinean numeşti tu pe un pogorltor al profetului? Sunt eu doar un necredincios? Ficiorule de hoţ, tu —*

„Maşallah, h o | mă numeşte pe mine, eela ce sunt kadi. Se vede, că tu n'ai leac de respect de membrii mekemehei, mă ha­giul© pe jumătate şi tată al măgarilor celor mai proşti."

„Eu «unt un hagi adevărat, iară nu 4e jumătate. Am fost de două ori In Mecca, •iară tu n'ai fost nici odată. Şi tu vezi barba mea cea albă şi totuşi zici, că măgarii sunt feciorii mei? Dară cine eşti tu? Tatăl tuturor cămilelor şi fratele tuturor prostiilor. Dar îţi turtesc foalele, îţi —"

„ Şi eu te străpung, îţi smulg barba, mă e réticule!"

Amândoi săriră în picioare şi se prinse anal de caftanul celuialalt, dar cu mare grije, ca nu cumva să facă unul altuia vre-o vânătoare. Acum se mestecară şi ceialalţi, ca să stângă văpaea certei. Despărţiră pe eei doi viteji şi-i împinse pe unul într'un nnghiu şi pe celalalt în altul. Se acăţară ea nişte scaieţi de caftanurile eelor doi lup-

o susţine comuna bisericească, adecă confesiunea. Insă, că ce greutate va avea această părere, se ceteşte lămurit dintre şirele proiectului, când po ­meneşte, că punctele de vedere ale statului trebuesc asigurate...

Greutatea salarelor, pentru învă­ţătorii săi, o va suporta; fireşte, sta­tul, iar la şcolile confesionale [respec­tivele comunităţi, singure, ori cu aju­torul statului. Deci , noi gânduri, noi încurcăli şi greutăţi, pentru sărăcia noastră tradiţională.

* In résumât acesta e noul proiect

al ministrului Zichy. El nu mulţămeşte pe învăţătorii de stat, cari au luat deja poziţie în potriva dispoziţiilor lui.

Ce nu le convine şi ce doresc ei, treaba lor. Ii priveşte.

Dar, că oare poate să ne mulţu­mească pe noi, ca susţinători de şcoli deoparte şi ca învăţători de alta, e de datoria celor chemaţi să se rostească.

P e d a g o g .

Circu la ru l ep i scopulu i P a p Anta l . Episcopul delà Ungvár, Pap Antal care a fost încredinţat cu administrarea nouei dieceze de Hajdudorog, mai în zilele trecute a trimis nn circular tuturor preoţilor din dieceză, în care le aduce la cunoştinţa că el a fost încredinţat cu administrarea diecezei şi acum voieşte să-şi înceapă acti­vitatea. Acest circular, preoţii l'au cetit înaintea poporului, dar după-cum cetim a fost întâmpinat cu mare resens. Aşa în comuna

taşi, ca nu cumva să le scape şi să se în-caiere din nou. Acum în depărtare sigură le crescu şi mai tare înverşunarea. „Lă-saţi-mă, prietinilor", strigau amândoi, „lă-saţi-mâ, favoriţii profetului, ca să-i sgăriu faţa, îl trimit în iad, pe cânele acesta, pe faraonul acesta bubos."

In sfârşit reuşiră înţelepţii kadi cu puteri uuite, să liniştească furtuna spiritelor. Dupăce cei doi bătrâni viteji folosise întreg lexiconul său cel bogat al sudălmilor, să­vârşi mufti împăcarea, şi vrăşmaşii îşi că­zură mişcaţi în braţe.

Judecătorii şi Hammed el Homsi îşi cuprinse din nou locurile, ca să continue pertractarea. Dar pe Ahmed Abdallah parcă 1-a înghiţit pământuL Aii lui Hammed se apropie şi raportă, că Giurnali chiar adi­neaori s'a dus zicând, cum se poate, să se aştepte delà tineri fapte chibzuite, când bărbaţi cu bărbi albe se poartă ca pruncii şi se bălăcăresc in giamă, şi că miea de piasteri o va trimite mâne, că acuma se duce în cancelarie, şi dacă oare cine mai pofteşte oare ce delà dânsul, poate să-1 afle acolo.

Intru început învăţaţii ulemani şi imami erau ca trăsniţi de obrăznicia jurna­listului. Dar mai apoi oftară cu inimi parcă uşurate de nişte pietri de râşniţă. Adevărat că Hammed nu era mulţămit cu sfârşitul pertractării şi protesta cu mâni cu picioare improtiva terminării ei; dar nobila adunare

Sanislău, preotul a voit să cetească circularul înaintea bisericii, dar când a rostit cel dintâiu cuvânt unguresc, poporul s'a turburat, a apucat circularul din mâna preotului, l'a rupt şi a strigat, că nu-i trebuie episcopie nouă, iar circularul îl va trimite îndărăpt. Asemenea turburări s'au mai întâmplat şi în alte comune de prin Bihor.

Anuar io Pontificio pe 1 9 1 3 . In zilele trecute a apărut лпиагіиі oficios al vaticanului, din care estragem următoarele: Conzistoriul cardinalilor se compune din 62 membri. Dintre aceştia, după etate, cel mai bătrân de 85 ani, e cardinalul Di Pietro, iar cel mai tinăr, de 48 ani, e secretarul de stat Mery del val. Cel mai vechi u cardi­nal, e Oreghio di San Stephane, care de 40 de ani e tot cardinal. Dintre ceialalţi cardi­nali, 6 sunt de 80 ani; 22 de 60—70 ani; 10 de 50 ani. Afară de aceea 27 cardinali au fost creaţi de Leo XIII; 33 de Piu X; iar unul creat numai în pectore încă în 27 nov 1911. Dintre cardinalii creaţi de Piu IX, numai unul e în vieaţă.

Sunt după acea: 14 patriarhate, dintre cari 8 latine şi 6 de rit răsăritean; 190 arhiepiscopii, dintre cari 168 cu teritoriu şi rezidenţă, iar 22 fără teritoriu şi rezidenţă. In biserica răsăriteană sunt 3 arhiepiscopii cu drepturi autonome şi 17 supuse patriarhiei respective; 769episcopii latine, dintre cari 85 supuse imediat Bornei, iar 684 epicopii su-fragane. Sunt 74 episcopii de rit răsăritean.

Congregaţiunei consistoriali îi (sunt su­puse 5 legaţiuni apostolice; iar de Propagan­dă se ţin 7 legaţiuni apostolice. Mai sunt 163 vicariate apostolice şi 71 prefecturi a-postolice.

cu toate acestea se împrăştie, pentru ca după oboseala unei şedinţe aşa de sgudui-toare să se arunce în braţele dulcelui chef.

3. La două luni mai apoi Hammed el

Homşi iar avu fericirea de a primi nn oaspe. De-a dreapta şede neguţătorul Said voled Musa, un Sudanez negru ca cărbunele. El venise delà Nilul superior. Mai înainte îl legase de stăpânul casei raporturi comer­ciale foarte bune. De câte ori petrecea în Cahira, în tot de una se obicinuia a fi oas­pete lui Hammed, pentru ca aşa să cruţe cheltuielile ospătăriei. Said voled Musa ve­nise de curând cu markebul său pe Nil în jos, ca să prefacă în bani pene de struţ, gumă şi alte prodicte de ale Sudanului şi în schimb să ducă tn ţara sa tutun şi articli de metal Intru adâncul cel mai afund al inimii sale avea el lntr'aceea şi alte gânduri. Ii murise adecă iubita lui Fatme, floarea haremului Ini, vechea lui soaţă din zilele tinereţelor. El iubia pacea casnică şi de aceea avuse numai soţia aceasta, iar acum haremul lui era pustiu, şi negrul bătrân îşi cerca acum pe zilele bătrâneţelor o soaţă cât se poate de tinără.

Cu îndârjire vreduică de laudă se obi­cinuia Hammed el Homsi a se împopoţona Încă şi acuma cu tot prilejul cu numirea de hagi şi a purta cu statornicie admirabilă gemma cea verde. Chiar acum împărtăşise

Nr. 8. U N I R E A

Greva genera la . Partidul social democrat din ţara ungurească a hotărît, ca să lupte cu to:te armele împotriva legii su-frajiului universal a lui Lukács—Tisza. Du­minecă în 26 a 1. c. a fost convocat la Bu­dapesta congresul general social-democrat, la care au luat parte o mulţime de delegaţi din provincie. Congresul întrunit a hotărît cu mare însufleţire proclamarea grevei generale. Ziua proclamării a lăsat-o, ca să o designeze comitetul central.

Corespondinje. Stropirea caselorlaBobotează

^Cuvântul adevărului" In Nr. 1 com­bate procedura acelor preoţi, cari din mai multe cauze nu umblă cu crucea în per­soană la fiecare casă din parohia lor, ci În­credinţează cu acest lucru pe învăţători, cantori, feţi etc. Această procedură o califică de necorecta, de abuz, pentrucă — zice „C. A." — umblatul cu crucea e sacramen­tal, iar ministrul sacramentelor e numai preotul. Becomandă apoi preoţilor să încea­pă umblatul cu crucea cu câteva zile înainte, ca să poată umbla ei în persoană la fiecare casa.

Aceasta e într'adevăr o chestie ce me­rită să fie discutată mai cu deamăruntul şi • cărei rezolvire definitivă la tot cazul se impune. Eu din parte-mi nu sunt de păre­rea „Cuvântului adevărului" din mai multe motive, cari le voiu înşira aici.

1. Să tractăm întâi chestia din punct de vedere principiar. Şi anume să dăm răs­puns la Întrebarea: poate un laic să stro-pescă casele şi oamenii cu apă sfinţită de preot? Ca să putem da răspuns la această Întrebare trebuie să cercetăm unele cazuri

oaspelui său întâmplările celea mai nouă şi intre altele fireşte că şi afacerea, ce o avuse cu Ahmed pentru fată-sa. Se înţelege delà sine, că amândoi îşi vărsară cu prilejul acesta tot veninul asupra tineretului fără de Dumnezeu şi asupra amăgitorilor lui, cari fireşte că erau Francii. „Şi inchipueşte-ţi, o prietine al sufletului meu", închiă bătrâ­nul povestea sa, „lnchipueşţe-ţi, că padişahul, — fie binecuvântat numele lui, — a dăruit aşestui giurnali tinăr, acestui beutor de cerneala un ord, pentrucă el a arătat ingli-şjlor, — pierire-ar toţi cât mai de grab în mare, — că ei cù casanul delà S u n ] ) pri-mejduesc ruinele Anas vogudului! 2) — Ma-şallah, ca şi cum ar fi cine ştie ce pagubă, Iacă apa râului ar rostogoli cu sine pietrile templului aceluia păgânesc! Am ajuns deja, ca pe un ibn arab să-1 doară de ruine de acelea. O, cât e de stricat tineretul de azi!"

„Ja salam, ja salam! Ce cuprins a toată răutatea trebue că este scriitorul acela, pe carele-1 doare de pietri vechi, şi carele едп pricina aceasta capătă un ord. — Grozav lucru! îndelungă răbdarea lui Allah este ture, el va prăpădi pe toţi cei fărădelege a.bună samă pe toţi!" Aşa răspunse Said veled Musa într'un ton, de carele se simţia, tà-i izbucnia din fundul cel mai adânc al

*) Clădirea, cu carea se adună apa ЭДЩаі 1* Assuan.

*) A templului de pe insula Philae.

Şi anume, cine nu ştie, că in cele dintâi veacuri a creştinismului creştinii îşi duceau cuminecătura acasă şi se cuminecau inşişi? Mai departe, cine nu ştie, că Ia Bobotează credincioşii Îşi duc apă sfinţită delà râu, cu care înşişi îşi stropesc fântânile şi edificiile şi o ţin peste an tot spre acest scop? La fiorii preotul binecuvânta stâlpările, cari le imparte credincioşilor crâsnieul bisericii, iar în Strastnic se spune că le imparte egume­nul, care nu e absolut necesar să fie preot. Acum se vedem cazul de faţă. Preotul, să­vârşind sacramentalul sfinţirei celei mari a apei, el în persoană, apa aceasta sfinţită o împarte tuturor credincioşilor lui, ori în persoană, ori trimiţindu-o prin persoanele cari stau în serviciul bisericii. Tot prin per-, soanele aceste le trimite sf. cruce spre să­rutare. Sacramentalul l'a administrat preotul, binecuvântând apa, iar obiectul binecuvântat l'a împărţit spre folosinţă publică poporeni-lor săi prin persoane cari stau în serviciul bisericii. Aceştia duc apa sfinţita cântând „Iordanul" — şi alte cântări pentru bucuria praznicului, stropind casele şi pe credineioşii cari sărută crucea.

Apoi încă una. Când se face sfinţirea apei, preotul încă se stropeşte cu apă sfin­ţită, sărutând el crucea îl stropeşte cantorul. Acuma dacă asta ar fi necorect, de aici ar urma că preotul delà sate, care nu are ca­pelan, niciodată nu s'ar putea stropi cu apă sfinţită în lipsa de ministru al sacramentului. Va zice cineva: se poate stropi el însuşi cu mătăuzul. Las că asta e ceva neestetic, dar chiar aşa să fie, nu vede ori cine că în ca­zul de faţă lipseşte ministrul sacramentalu­lui, căci nu poate cineva să fie şi ministru şi subiect al unui sacramental.

Ce urmează de aici ? Urmează că în cazul de faţă, n'avem să conziderâm stropi­rea caselor de sacramental, ci de o distri-

inimii. „Dar spune-mi, prietine, cum a fost cu cei doi asii ai tăi? Doar i-ai pierdut?"

„Vallahi, i-am pierdut!" zise Hammed în ton desperat. Ii retăcuse, că întreagă cartea neamurilor lui a fost un falsificat, şi minţise, că şi-a pierdut aslul, — o împreju­rare, carea după obiceiul musulmanilor pri­cinuia de odată şi pierderea nobiţităţii bise­riceşti.

„Ce pagubă! Dar dacă nu mai eşti sherif, de ce mai porţi turban verde?"

„De ce să nu-1 port? Doar ca să mă arete oamenii cu degetul şi să zică: Iată acest hagi, el nu mai e sherif!?"

„Dar tu nu eşti nici hagi!" „Fireşte că sunt. Doar am fost de

două ori in Mecca." „Dară nu in luna pelerinajului pe

vremea hagiului". „Males, doar am sărutat piatra cea

neagra". „Dar n'ai auzit chutbea la muntele

Arafa". „Un pogoritor al profetului n'are să

asculte nici o predică". „Ca şi cum ai mai fi sherif. Doară

ţi-ai pierdut aslul". „Males. Doar nu mi-am pierdut de

odată şi părinţii". „Dar nu mai ai voe să te chiemi

sherif." „Cum nu?" „Nici de cum, căci altmiutrea să te

buire a apei sfinţite de preot, prin persoane laice cari stau în serviciul bisericii.

2. Acum să vedem cum stăm cu par­tea practică a lucrului?

Si anume să presupunem, că preotul locului s'ar bolnăvi în ziua înainte serbării botezului Domnului. Apa o poate sfinţi chiar şi din pat, dar să umble cu crucea din ca­pul locului nu poate decât periclitându-şi viaţa. Fiindcă la sate nu se poate căpăta la moment alt preot, după „C. A." ar urma că în cazul de faţă stropirea caselor trebuie să rămână, ceeace abia se poate închipui. Ba chiar şi în cazul când preotul aşa s'ar îm­bolnăvi, încât n'ar putea nici măcar să sfin­ţească apa, — se poate aduce apă sfinţită dintr'un sat vecin, cu care persoanele cari stau în serviciul bisericii, stropesc casele credincioşilor.

Obiceiul de a trimite pe cantori, Învă­ţători etc. cu crucea, e lăţit mai ales in parohiile muntoase, în munţii apuseni şi ai Giurgeului şi — după cum sunt informat — in cele mai multe parohii de pe Sălagin. Parohiile de munte nu numai că sunt de regulă cu mult mai numeroase ca cele delà ţară, ci sunţ de tot răslăţite. O parohie de munte de 1000 suflete un preot nu o poate găta decât cel puţin în 3—4 zile, pe când o parohie de 1000 suflete delà ţară o gată un preot într'o singură zi. Acuma socotească oricine, nu ar fi prea mare martiragiu, a umbla câte '3—4 zile dearândul prin prăpă­stii stâncoase, prin nămeţi uriaşi de zăpadă etc.? La bună societate de'asigurare ar tre­bui să fie asigurat un astfel de preot! Cum va mai putea el să celebreze şi să iese 1& râu In ziua de praznic? Autorul notiţei din „G. A." spune că dânsul „a probat şi s'a putut". Foarte frumos! Şi eu am probat — şi s'a putut, dar nu voiu mai proba mai mult, cu toate că din paguba materială ce

blasteme Allah!" răcni Said voled Musa Sudaneanul.

„Fe tine de şepte ori, negrule fărăde­lege!"

„Ce te priveşte coloarea mea, inşelă-torule?"

„Nazarineanule, cel ce te Închini fo­cului!"

„Ereticule, sherifule mincinos!" „Prăpăditule, hulitorule,— dar spune-mi

de ce ne şi suduim?" „Maşallah, e adevărat, acuma bag de

samă, că ne certau". „Doi bărbaţi cu bărbi albe!" „Ce ruşine! Iartă, frate!" „Nu aşa! Eu port vina ca şi tine!" „Ne iertăm, favoritule al profetului.

Dar nu Începe din nou". „Eu am Început? — Doar tu ai su­

duit întâiu". „Pentru că tu te chiemai hagi". „Şi sunt!" „Ba nu!" se împrotivi oaspele. „Hagribetak! Cutropi-s'ar casa ta!" „Şi fie blăstămat tatăl tău Împreună

cu moşul tău şi cu toţi înaintaşii tăi". „O răutatea lumii, o stricăciunea nă­

ravurilor! Ce te privesc pe tine Înaintaşii mei? Allah să le dăruească desfătările ra­iului şi la ai tăi muncile iadului!"

„Taci, ori apoi jur pe barba mea, ca­te toc în cap cu fumai) şişei mele".

') Ciutura.

Pag. 4. U N I R E A Nr. 8.

o am prin neprobare aş putea să-mi îmbrac domneşte toţi pruncii mei. Dacă omul ar fi tot tinăr şi voinic, ar putea să tot probeze, vin înse anii când omul nu e bun nici de astfel de probe — nici de penzie — ce va face omul atunci? Cum va proba atunci? II asigur şi pe' autorul notiţei din „C. A." — că atunci, când după o astfel de „probare" va cădea la pat pe câte-va săptămâni, şi pruncii vor plânge la patul lui — la toată întâmplarea va cădea pe gânduri şi va me­dita cu toată seriozitatea asupra întrebării: fost-a neîncunjurată lipsă de aoeastă probă, de această jertfă?

3. La toată întâmplarea ѳ foarte «bine «ând preotul poate să umble el in persoană la toată casa. De aceea şi preoţii delà munte fac foarte biue dacă din când in când, ia 5-—10 ani odată, dacă permit împrejurările climatice, urmează sfatul „C. A." Cea mai bună procedura înse e a acelor preoţi, cari schimbă în ftecare an casele la cari umblă ei, aşa că în 4—5—6 ani cercetează în per­soană casa fiecărui credincios. Aceasta înse nu pentrucă astfel de procedură ar fi cu totul de reprobat, ci dia metivul ca preotul să cunoască „pe toţi şi pe toate" pentru cari se roagă şi pentru cari aduce jertfa!

Nu am pretenţia să fi rezolvat şirele mele această chestie, eu mi-am spus numai părerea, care poate să fie şi greşită. Spre liniştirea multora dintre noi înse, o rezol­vare a acestei chestii la tot cazul se impune. Cea mai bună rezolvare după părerea mea ar fi dacă din capul locului „obiceiul" (cu adevărat „obiceiul") umblatului cu crucea s'ar şterge, pentru asta ar milita o mulţime de cauze! Bine ştim însă, că asta e cu ne­putinţă. Dacă Inse forul competeut ar re-îolva oare cum chestia, fie «chiar şi in sen-жиі „C. A." atunci noi, preoţii, suntem da­tori să ne supunem, chiar şi cu pericolul vieţii, căci pentru adevăr, care dintre noi n'ar & în stare să aducă ori şi ce jertfă?

Septimiu Popa.

Scr i soare d in Bucureş t i . (Delà corespondentul nostru particular.)

Toată lumea are azi atrasă atenţiunea spre războiul din Balcani. Ziarele au azi mare trecere, căci ele sunt cari prin cores-

„Ja salam, omul acesta ridică mâna asupra oaspelui său! — Tu ocăreşti albeaţa bărbii, pe carea juri! O Allah, curăţeşte creerii omului acestuia, căci altmintrea îmi va căuta, să povestese prin cafenele, că Hammed el Homsi a nebunit! Dar ictibi are dreptate, să ţină fata ta până —" Se opri, căci se arătă Aii printre perdelele uşii.

„Ce vreai?" întrebă stăpânul. „Stăpânul meu, voiu — tu să — nu,

ea — ea —" „Dar grăeşte! Te-a părăsit mintea,

ori ai uitat frumoasa limbă a părinţilor tăi?" „Nu, nu, am numai să-ţi spun, că —

că tu — tu să ieşi niţel". Hammed se sculă: „Iartă, prietine al

casei mele, dar îndată mă întorc. Intr'aceea suduie asemenea unui măgărar, ca să fii gata cu sudălmile, pe când mă voiu în­toarce".

(Va arma).

pondenţii şi reporterii lor, vestesc lumei de pe câmpul resboiului şi pe prin toate cen­trele mari, rezultatul luptelor şi tratativelor puterilor pentru pace între beligeranţi.

Bine înţeles, că între cei mai interesaţi în răsboiul actual este şi România, căci şi interesele ei sunt în joc, şi de aceea nu e-ste român care să nu aştepte cu nerăbdare orice ştire despre fasole resboiului şi ale conferinţelor din Londra, unde diplomaţii caută mijlocul de a face pace şi nu-1 gă­sesc.

Dar, tràgànelcîe acestor conferinţe şi mai cu samă ştirile contrazicătoare de pe câmpul de răsboiu, au zăpăcit lumea, încât lumea nu ştie ce să mai creadă!

Este aceeaşi repetata istorie, de pe timpul răsboiului tripolitan, când telegrame­le din Roma vesteau înfrângerea Turcilor, iar telegramele din Constantinopol vesteau din contră că Italienii au fost respinşi.

Tot astfel azi: din Sofia, Belgrad şi Athena să telegrafează triumful Balcanilor contra Turcilor, iar din Constantinopol, Tur­cii desmint, sau chiar susţin că ei au biruit în cutare luptă... Şi tot aşa ne-a ostenit şi ne frământa în nedumerire pe noi Românii şi ştirile cu tratativele din Londra despre compesaţiile ce au se dea Bulgarii, Româ­niei!

In fie care zi aproape o noutate care desminte pe cea de eri. Optimismul şi Pe­simismul să duelează în acestea ştiri: când tratativele merg spre bine. când ele sau în­trerupt, când că delegatul Bulgarii aşteaptă instrucţiuni noi, când că aceasta Bulgarie nn e dispusă de a da vr'o eompensaţie Româ­niei, sau când că ea oferă cutare fâşie ca graniţă între Dobrogea română şi bulgară, etc. etc.

Prin urmare, nimic pozitiv, şi nici vr-o profeţie să poate face despre rezultatul atât al războiului cât şi al tratativelor între România şi Bulgaria. Ceeace să ştie că, Bulgaria caută nod în papură, şi când sub un pretext când sub altul vrea să se sub-stragă dö a statisface cererilor României, şi probabil că de bună voie nici nu va da, mai ales, dacă soacra delà nord o înbărbă-tează!

Cred că diplomaţia noastră a făcut o eroare încrezându-se asigurărilor bulgăreşti în privinţa compensaţiilor. Dacă noi nu cre­deam pe cuvânt — eum nici nu trebuia, când îi cunoaştem pe Bulgari cine sunt — şi dacă mobilizam măcar 2—3 corpuri de armată încă delà începutul ostilităţilor şi gata ca la un moment dat să întrăm în ac­ţiune şi îi ameninţam şi cu ruperea relaţii­lor diplomatice, rechemând pe ministrul ple­nipotenţiar din Sofia şi mai închizându-іѳ şi comunicaţia cu România, de unde îşi adună milioanele pentru traiu şi biruri... în acest caz ori aveam ce ceream delà ei, ori nu erau ajunşi la Adrianopol, ba poate mâncau şi o bătaie definitivă.

Azi? azi să poate întâmpla 'să fim o victimă a credulităţei noastre şi batjocoriţi de aceia pe cari mai eri iam scos din besnă la lumină şi le-am făurit la Plevna o ţară independentă; şi dacă acuma Ia început nu vor fi puşi la rezon şi la dovedirea prin lapte a declaraţiilor de recunoştinţă ce la toate ocaziile ne făceau pentru 'sângele ro­mânesc ce am vărsat la Plevna pentru ei, mai târziu e îndoială dacă vor mai putea fi constrânşi la rezonate!

Dar chestia aceasta uouă a răsboiului din Balcani între aliaţii Bulgaria, Şerbi şi Greci cu Turci, ne pune faţă în faţă şi dra­gostea ce ne o arată nonă Românilor, unul şi altul: balcanicii, ca vecini şi coreligionari cu noi între ortodoxie şi de altă parte Tur­cii ca păgâni!

Nu aceşti Turci păgâni, comit ororile ne auzite în alte răsboaie moderne, nu ei ucid şi pradă pe Românii din locurile cuce­rite de Balcanicii aliaţi, ci aceşti Balcanici creştini şi ortodoxi ca şi noi: Bulgarii. Sârbi şi cu deosebire Grecii Fanarului, schingiuesc şi omoară, ca şi până acuma, mii de Aro­mâni fraţi de ai noştri, şi ce să va alege de aceştia atuncia când, aceşti Balcanici aliaţi şi coreligionari ai noştri şi încă evlavioşi pravoslavuici, vor ajunge în stăpânirea de­finitivă a Macedoniei şi a celorlalte ţinuturi ce Europa le va concede să le ocupe? Pă­gânul turc, cum era, le respecta Aromânilor cultul religios, limba română şi drepturile ce de voie sau de nevoie le acorda şi celor­lalte naţionalităţi din Imperiul otoman!

Chestia aceasta a măcelăriei Români­lor din Balcani, de cătră bandele Bulgare şi mai cu seamă de antarţii Greci, susţinuţi de guvernul din Athena şi chiar de Episcopii şi Patriarcul din Fanar, dăinueşte de zeei de ani. fără aşi da cineva seama care este causa aderentă şi cum s'ar putea salva na­ţionalitatea Românilor de acolo?

Mulţi oameni politici şi învăţaţi des­tinşi din România cunosc motivul acestei stări de lucruri, şi perzecutări a Românilor din peninsula balcanica şi ştiu şi modul sau drumul cum sar putaa salva cu siguranţă aceşti Români, dar la aceşti fruntaşi politici din România le lipseşte curajul a arăta a-ceşt drum!.

Un singur om, şi acesta este dl Al. Ciurcu, un destins publicist şi om politic şi foarte priceput şi în toate chestiile econo­mice şi de edilitate, a avut curajul, din in­cidentul actualului răsboiu, să spună pe fa­ţă în zilele acestea, întrun ziar de aici: care este cauza adevărată a1 desnaţionalixări Ro­mânilor din Balcani? (Eu zic: şi din alte locuri).

Dl Ciurcu spune în résumât că, Ro­mânii perduţi ca o insulă în oceanul slav, prin adoptarea religiunei ortodoxe a neamu­lui acestuia, neam perdut latinitatea noastră şi relaţiile ce trebuia să le ţinem cu apusul catolic şi cu deosebire cu ginta latină toată catolică!

Aşa este; şi acest adevăr îl recunesc — cum ziceam — şi alţi bărbaţi însemnaţi precum şi profesori istoriei reputaţi, cari la anumite ocasiuni, îl mărturisesc de pe ca-tredă şi chiar prin scrieri. II recnnosc şi acei bărbaţi politici şi diplomaţi ai noştri, puşi în fruntea mesei de unde să diriguesc cărările politicei româneşti, dar nn pot să-1 dea în vileag; pentru ce?

Cu ocazia unei alegeri de deputaţi — după obiceiul pământului — m'a visitât şi pe mine, pentru a solicita votul meu, un fruntaş politic, fost Ministru, nu spun ce e astăzi, şi ce va fi mâne: ministru, sau chiar prim-ministru; destul că este un fruntaş Intre fruntaşi, şi deocamdată îl chiamă dl X. Intrând la mine în casă şi văzând pe masă ziarul „Unirea" din Blaj zice: „Dta eşti unit?" „Da — răspund eu — şi deşi de vre-o 35 ani am venit în România ortodoxă, totuşi, numi vine să mă despart de religia

Nr. 8. U N I R E A . Pag 5.

Romei рѳ carea o mărturiseşte întreaga ţinte latină... Şi văd chiar în nrii de faţă ai „Unirei" că chiar un profesor macedo­nean şi Aromân în toată puterea cuvântului, pledează cu tot focul, prin vre-o 15 árticoli, pentru unirea Aromânilor cu biserica cato­lică a Romei, pentrn a să scăpa astfel de Bulgari şi de Greci, cari îi omoară pentru sentimentele lor româneşti... fără să termin respunsul meu, dl X. mă întrerupe", şi spune textual „apoi da, acesta a fost şi idealul lui Apostol Mărgărit, şi este şi al fruntaşilor noştri politici, dar..." şi în cuvintele urmă­toare îmi spuse greutăţile ce ar fi de în-timpinat când s'ar porni aceasta mişcare pentru Aromâni, ce lupta s'ar naşte între partidele politice, când una din ele ar pro­teja unirea acestor fraţi cu Roma. Şi-mi mai spuse cum un pretin din America îl ruga prin o scrisoare să salveze pe Românii or­todocşi din America cari sunt înăduşiţi de «ei uniţi emigraţi din Transilvania,... şi iam răspuns să nu mai facă confesionalism ci naţionalism..."

Iam spus şi eu o idee după carea procedându-se, s'ar putea face unirea Aro­mânilor cu Roma fără sgomot şi totuşi 1n mult 6—10 ani, toţi Aromânii să fie uniţi çn preoţi uniţi şi cu Episcop unit şi cu vreun Şincai, Clain, Maior, şi alţii.

Ia plăcut ideea mea dlui X*. dar dacă v'a avea curajul, la un moment dat, s'o pună în practică, nu ştiu!

Faptele vechi ni Ie dovedeşte istoria iar cele de faţă, le auzim şi le vedem noi ta ochii că, Românii de sub stăpânirea sla­vonă şi greacă, au fost şi sunt desnaţionali-saţi prin ortodocsie: rutenisaţi, rusificaţi, bulgarisaţi, sîrbisaţi şi grecisaţi.

Astăzi cu oeazia răsboiuiui balcano-turc ies la iveală mai multe date statistice, după cari in Sîrbia ar fi 80 de mii după alţii 150 sau 200 mii de Români cari vor-Ьевс romuueşte încă, dar câţi vor fi de aceia «ari nu mai vorbesc româneşte?

Tot astfel de cifre să dau şi pentru Românii din Bulgaria, şi că cu toţi cei din Macedonia ar fi vre-« 500 mii de Români.

Su admitem aceasta cifră a Românilor cari peste Dunăre, şi în regiunile pe unde ai i să desfăşură răsboiul, vorbesc încă limba română, dar grecomani şi alţii cari nu o mai vorbesc, c&ţi vor fi?

Să nu esagerăm, dar haina aceasta religioasa ortodoxă ce o avem noi Românii, comnnă cu aceşti balcanici şi neamurile lor slavone din Rusia şi Bucovina, ne-au desna-ţionalizat ,până astăzi cred, peste trei mi­lioane Români!

Cei de făcut în viitor pentru a scăpa de aceasta fabrică de desnaţionalizare şi de descreşterea neamului nostru? Să răspundă cei cari dau sfaturi Românilor din Ardeal *ă se lapede de unirea cu Roma şi să treacă 1« ortodocsie!.,.

Dar ce este de făcut acuma momentan, când trebuie să o rupem la un fel cu Bul­garii?

Să ne batem cu ei pentru câţiva metri de pământ ce nu ne dau de bună voie? Nu; ci deocamdată să ascultam de sfatul dlui A. D. Xenopol profesor Universitar şi membru al Academiei, care telegrafează ur­mătoarele dlui ministru Tache Ionescu la Întoarcerea acestuia din Londra: „Să refu­lăm pomana bulgăreasca, să rupem cu ei

I ori ce raporturi, rezervându-ne toate drep-I turile". I Şi în adevăr aceasta ar fi o declaraţie

şi o hotărîre a României, care ori când la vr'o ocasiune favorabilă, îi lasă dreptul re­servat de a reclama drepturile ei şi de a interveni şi în favoarea şi ajutorul Aromâ­nilor cari — e de prevăzut — vor avea mult de suferit în viitor sub noii lor stăpâni, deşi fraţi întru ortodocsie!

S I. Popescu. Delarupe.

Revis te . Conjuraţiunea tinerilor turci.

In urma hotărâri i , ce îna l ta Poar tă , a luat-o pen t ru p reda rea Adr i anopo-lului, în interesul păcii şi a bunei intelegeri, lucrurile m Constantinopol , s'au sch imba t cu totul . Tinerii turci, în frunte cu Enver b e j , eroul delà Tripolis, au înscenat o m a r e conju-raţ iune în contra Porţii. P e când înalta Poar tă ţ inea sfat, mulţ imea a pă t runs în cur tea palatului şi a început să strige şi se înjure guvernul, pent ru soar tea Adrianopolului . D e aici a mers înaintea palatului ministrului de răsboiu. Din ferestile palatului au început se răsune asupra lor puşcături de revolver.

I Conjuraţii s'au înfuriat şi mai t a re şi I au început să pus te spre palat . Un I glonţ a nimeri t chiar în pieptul mi-I nistrului de răsboiu paşa Nazim, ca re I m o m e n t a n a căzut mort . Conjuraţ iunea

a mái avut încă op t vict ime. S e spune, că şi Sultanul şi paşa Kiamil, ar fi avut cunoştinţă, despre aceas ta con-juraţiune şi n 'au da t până acum răspuns note i marilor puteri , pen t ru-ca încâtva, totuşi să se p lece şi opiniei publice. Urmarea conjuraţiunii tinerilor turci a fost că guvernul lui Kiamil paşa a fost silit se abzică. Sultanul a încredinţa t cu formarea noului cabinet p e Mahmud Sefket, p e ca re Га numit şi m a r e vizir şi ministru de răsboiu. Ministru al lucrărilor" publice e numit senatorul român Baţaria, care e un m a r e aderen t al partidului tinerilor turci, şi a tâ t în senat câ t şi prin ziare to tdeauna a sprijinit politica acestui part id. Iar Oskan, ministrul poştelor, încă e creştin, a rmean de origine.

în t reg cabinetul e c o m p u s din tineri turci, cari şi-au luat deviza: »Se apărăm onoarea naţiunei şi sfinţenia religiunei*. Şi onoarea naţiunei m locul întâiu e legată d e Adr ianopol , pe care cu nici un p re ţ nu voesc să-i p r e d e e .

Se nu fie oare conjuraţiunea aceas ta pe semnul continuării răs -

1 boiului ?

R o m a n o n e s şi Vat icanul . î n c ă în 1910, ministrul d e atunci Canaleias, a adus o lege în contra ordurilor că­lugăreşti şi a congregaţiunilor. Din cauza aceas ta s'a născut mari diver-ginţe între Vatican şi guvernul spaniol. Ojeda , ambasadoru l spaniol a fost re ­chema t d in R o m a . In locul lui, Cana­leias denumeş te pe Navarro Rever te r . Aces ta însă nici când n 'a mers la R o ­ma, pen t rucă secretarul d e s tat al Pape i , i-a adus la cunoştinţă lui Ca­naleias, că n u m a i ' în acel caz s tă de vorbă cu noul ambasador , dacă guvernul spaniol, va sch imba legea cu privire la congregaţiuni şi ordurile călugăreşti în consonanţă cu concordatu l dintre S p a n i a şi Vatican. Canaleias nu s ' a învoit. Din causa aceas ta s'au rup t ori-ce legături între Vat ican şi guvernul spaniol.

Romanones , urmaşul lui Canaleias, e aplicat să înceapă iarăşi per t ractăr i le cu Vaticanul. A numit d e a m b a s a d o r p e fostul ministru liberal Calbeton. Şi Vat icanul a primit cu p lăcere aceas ta denumire .

Afară de a c e e a , R o m a n o n e s , în con-ţe legerea cu vaticanul legea lui Canaleas a prelungit-o încă pe do i ani în acel înţeles, că Sfântul Scaun, poa t e edifica mănăstiri în Spania , dar numai cu în­voirea guvernului. Din aces tea să v e d e , că se începe compromis între R o m a şi Vatican, şi să nădăjdueş te , că iarăşi se vor relua relaţiile pret ineşt i dintre R o m a şi Span ia , şi că pes t e doi ani legea lui Canaleas , care a adus a-t â ta primejdie în Spania , va fi scoasă din vigoare.

Noutăţ i . C ă t r ă c e t i t o r i . Rugăm stăruitor

pe abonaţii noştri, să binevoească a grăbi cu achitarea abonamentului. Mai ales rugăm pe domnii restanţieH, ca să-şi achite restanţele, căci spesele ce le avem zilnic, sunt uriaşe. Noi am adus toate jertfele câte le-am putut, aşteptăm ca batăr preoţimea să ne sprijinească, căci doară interesele ei le apărăm în primul ziar.

L o g o d n ă . Ioan Mioc, absolvent al facultăţii teologice din Budadtsta şi Valeria Popa, din Ticvanul mare, fidanţaţi.

B a n c n o t e l e à IO c o r . f o r m a 1, purtând data de 31 Martie 1900, încetea­ză a mai circula cu 28 Febrarie 1913. Atragem atenţiunea intelectualilor noştri delà sate asupra terminului de mai sus, spre ai face cunoscut poporului nostru.

A v i z o n o r . a b o n e ţ i a i o p u l u i „Pocăi ţ i" . Ca răspuns muuelor întrebări ce mi-se fac, prin aceasta comunic, că lucrarea „Pocăiţi", fiindcă i-s'a adaus Mărturisirea de credinţa a baptiştilor din Ungaria (apărută în Hivatalos Közlöny 1905.) comentata para­lel din punct în punct, iar culagerea acestei părţi aîntîmpinat anumite greutăţi tehnice, — din aceasta cauză întârzie a se gătă şi numai peste 2—3 săptămâni se va putea es-peda. Până atunci rog binevoitoare scuze şi aşteptare. Dr. Nicolae Brânzău.

Pag- б. U N I R E A Nr. 8.

C o n c u r s - In conformitate cu dispo­ziţiile pentru administrarea fondurilor şi fundaţiunilor „Asociaţinnii pentru literatura română şi cultura poporului român" se pu­blică concurs pentru „premiul Andrei Mura­sem" de 300 cor. pe anul 1912.

La concurs se admite orice lncrare ori­ginală românească de cuprins literar, tipă­rită în Ungaria în cursul anului 1912, fie din sfera literaturii frumoase, fie o colecţiu-ne de literatură poporală.

Concurenţii vor avea să înainteze până la 1 Aprilie st. n. 1913 biroului Asociaţiunii în Sibira (Str. Şaguna Nr. 6) cinci exempla­re din lucrările lor. Premiarea autorului se va face în şedinţa festvă a secţiilor ştiinţifice literare ce se va ţinea cu ocazia adunării generale din 1913. Sibiiu, 25 Decemvrie 1912. Andreiu Bârseanu m. p., prezident. Oct. C. lăslăuanu m. p., secretar.

M u l ţ u m i t ă . Institutul de credit şi economii Brădetul din Orlat a dăruit şcoalei noastre gr.-cat. din Buia 20 cor. pentru prevederea băeţilor săraci cu cărţi.

Pentru aceasta faptă in numele Senat­ului scolastic şi a băieţilor împărtăşiţi cu cărţi mulţumeşte preotul Ioan Hulea.

O f r a n d e î n f o l o s u l m a r i n e i m i l i t a r i r o m â n e . Pe lângă hotărârea Consiliului de miniştri român de a da din escedentul anului pentru sporirea flotei ro­mâne suma de o sută milioane lei, din Bucu­reşti să anunţă, că în urma unei înţelegeri Intre membrii corpului didactic s'a luat inimoasa hotărâre1 ca toţi profesorii din Ro­mânia — delà învăţători şi până la profesorii Universitari — să renunţe la leafa lor pe e ai în folosul marinei militare române.

O asemenea hotărâre a luat şi d. director general al Teatrului-naţional, îm­preună cu funcţionarii teatrului.

După computul făcut, din aceasta re­nunţare benevolă s'ar réalisa o sumă de circa 300.000 lei.

E p i s c o p i e g r . - o r . m a g h i a r ă . Solia satelor delà Cluj vesteşte lumii ro­mâneşti că „stăpânirea îşi are gata planul episcopiei gr.-or. maghiare, care ţinteşte se rupă 90.000 români delà biserica lor ro­mânească". După Hajdudorogh—Szentes.... Frumoase perspective în viitor!

A d v o c a t n o u . Dr. Simeon Drago-mir, advocat, aduce la cunoştinţă, că şi-a deschis cancelaria advocaţială în Ilia-Mure-şană—Marosilye, în piaţ.

M e s e i s t u d e n ţ i l o r d i n B la j , a dăruit Ioan Albon paroh gr. cat. în Dostat ţ

7 cor. 54 fii, ca rescumpárare a felicitărilor de anul nou. I-se exprima călduroasă mulţu­mită. Direcţiunea gimnazială.

U n g u r i i d i n ţ a r a H a ţ e g u l u i , fără deosebire de partid, sunt foarte indig­naţi pentru noul proiect, referitor la alege­rea deputaţilor. Dacă acest proiect va deveni lege, atunci întreg comitatul Huniadoarei, va fi stăpânit de români. De aceea, in luna viitoare, vreau să ţiuă o adunare poporală, în care să protesteze, în contra noului pro­iect şi să-1 roage pe deputatul Rozemberg Ignác să voteze în contra proiectului şi să părăsească partidul muncii, pentrucă e im­posibil să sprijineşti un guvern, care mână apa pe moara românilor.

Curioasă mentalitate mai au şi oame-menii aceştia, orbiţi de cel mai incarnat şo­vinism!

Partea Literară. O mică neînţelegere.

Faisă într'nn act de GONDINET, tradusă de di­letanţii din Blaj.

(Continuare şi fine).

C. (Aparte.) Câtă vioiciune într'un om atât de bătrân! (Le aşează în taţa publi­cului). Bădicule, pofteşte aici lângă mine.

Camille. Mulţumesc, dar mă simt bine şi aici. (Se aşează pe marginea scaunului din stânga).

C. (Umple paharele cu vin). înainte de toate să bem un pahar de bucurie că ne-am revăzut!

Camille. (Trist). De bucurie?... (Aparte). Vinul acesta mi-e cam suspect! Nu voi bea deloc!

C. Trăească nenea! Ciocneşte. Camille. (Ciocneşte). Să trăiesc! (Se

face că bea şi pune paharul pe masă). C. Şi fiind-că povestim atât de grozav,

îţi mărturisesc, că am un plan curios cu D-ta. Camille. Are cu mine nn plan curios... C. (Pune farfuria cu friptura înaintea

lui B). Iţi place in irigare? Camille. (Sare de pe scaun). Eu... la

frigare. C. Doamne fereşte! Carnea la frigare...

carnea de viţel... Uite nene, eu aşa o gătesc! Lui Andrei îi place foarte mnlt aşa. Gust-o numai! Pofteşte şi sos!

Camille. (Liniştindn-să se aşează pe scaun, ia sosul). A da sos.

C. Planul consistă în aceea, ca să-te rog pe D-ta nene, să-t vindeci pe bărbatul de-o idee fixa.

Camille. (Suprins îşi încrucişează bra­ţele, ţinând însă farfuria cu sos in mână). Ce aud? Nepotul meu cu idei fixe? Va se zică şi el?...

C. Aşa e. El... cum să o şi spun...' Andrei crede... afirmă, că eu aşi fi puţin... cam distrasă.

Camille. (Aparte). Da, da! înţeleg eu! Bolnavii de felul acesteia niciodată nu cred. că ar avea ceva.

C. (II loveşte pe umăr). Pst! Camille. (Impetrit). Pst? Ce? C. Auzi! Auzi! Camille. Ce s'aud? (Varsă pe covor). C. (Se întoarce cătră paserea din co­

livie). Pi, pi, pi! Camille. (îngrozit). Pi? Pi? Doamne!

Doamne! Aceasta e în ultimul stadiu! C. (Se apropie la pasăre). In sfârşit

te aud şi pe tine puiule! Camille. Puiule? (Observă că a vărsat

sosul şi strigă speriat. Apoi ca să nu observe C. începe să strige păsărică rizând şi în-tr'aceea ridică iute cu lingura sosul de jos şi-1 pune în farfurie nu tot pe masă). Pi! Pi! Pi! Ce drăguţă e! Cât e de frumoasă. Poftim sosul!

- C. (Le aşează pe scaun). Mulţumesc! Camille. (Aparte). Aceasta a succes!

Dar şi asud ca în clipele din urmă. (Se.şterge cu batista murdărită de cerneală — şi se tnegreşte cu totul).

C. (Are cuţitul în mână. II vede pe Camille şi sare, de pe scaun strigând). Aoleu!

Camille. (Sare şi el). E cu cuţitul în mână! S'a sfârşit cu mine! (Fuge în partea din stânga a scenei).

Scena XIX. Cei de mai înainte. N.

N. (Aleargă din dreapta). Dumnezeul, meu, ce s'a întâmplat?

Camille. Iată servitoarea! Ea ştie trata cu dânsa! (Aleargă la N.) Copila mea...

N. (Strigă înspăimântată). Aoleo! Camille. Vai de mine! Nicăiri o fiinţa,

cu scaun la cap! Fug de aici mâncând pă­mântul! (Vrea se fugă prin mijloc, dar în momentul acela apare Andrei).

Scena XX. Cei de mai înainte, André.

Camille. Vai! Nepoate! Scapămă. (Voeşte să-1 îmbrăţişeze). André!...

A. (II împinge speriat). Aoleo! Camille. (Se retrage din nou). Şi tn

mă respingi, Andrei? Aşadar toţi au in-ebunit, ori nnmai eu sunt nebun?

A. Nu eşti nebun, dar negru eşti. C. Ca un harap.

I N. Cărbune, nu alta! Camille. (Sare). Negru? Harap? Căr-

I bune? j A. Dar ce e asta? j Camille. (Il prinde pe Andreiu de ; braţe). Scapă-mă de nevastă-ta! i C. De mine? ! A. Ce ţi-a făcut D-tale C ? j B. Har D-lui încă nu mi-a făcut nimic, ! căci m'ai făcut tu atent se mă păzesc de ! cusurul ei. j C. Ce aud? j Camille. Da! Da! Tu mi-ai spus că

nevastă-ta are un cusur. C. (Dârză). Andrei aceasta nu e frumos

din partea ta aceasta..., aceasta e... E o mare neînţelegere.

A. Atâta e tot! Când a venit unchiul eram puţin iritat şi la observarea lui că C.

\ e o femee model, am îndrăsnit să-i spun, că... : şi nu am avut dreptate, scumpă nevăstieă j (îşi prinde soţia de mână cu blândeţe). Priveşte j numai in jur de tine! Aceasta e opera ta! i C. (îşi pleacă genele). Da, recunosc^ j Are un cusur. j Camille. Aşadar, totuşi? I C. Da. nenişorule recunosc, sunt puţin ! ca'm desordonată.

Camille. Desordonată? Aşadar numai atâta?

C. Dar promit, că de aci încolo nu voia mai fi! (II îmbrăţişează pe A.)

B. (Aparte). Sfinte părinte din cer! Şi eu am crezut că are boală. (îşi pune de­getele pe frunte)... de piept.

Iu (O îmbrăţişează). Scumpa mea ne­vastă).

C. Mă voiu îndrepta de aci'încolo! Camille. (Cătră N.) Iar noi se rămânem

ca şi până acum. N. (Ii pune înaintea feţei o oglindă).

D-ta aşa voeşti se rămâi?... B. (Strigă îngrozit şi cade apoi in

braţele celor din jur, cari rid cu toţii)». Maică eiântă! Ce-am păţit!?

Noaptea sf. Bartolome". D u p ă BOLANDEN.

Trad. de Aurel JB. Gajia, profesor. (Continuare).

— încet prietine! zise Marcel. De s i ­gur Carol IX are atâta minte, încât ar şti, că aşa ceva l'ar consta tronul ori chiar ş i viaţa. Eu sunt cu totul de altă părere. Azi

UNIR BA Pag. 7.

чіпра prânz s'au depărtat mulţi hugenoţi diu Tarie. De aici urmează că lor li frică.

Eşti astut Marcel! zise - precupeţu). La tet cazul s'au depărtat mulţi hugenoţi şi pentrnce? Ca tn provincii să însceneze noi tisceale. .

— Asta se poate, zise Vantier. Am auzit cu urechile mele până-ce o ceată de hugenoţi au jurat răsbunare. Arma s'a pre­gătit in Louvre. Şi spun că în contra lui Coligny. Dacă lui Josna Coligny i-sar mişca «n singur fir de păr, atunci în Babilon nu та rămânea nici piatră pe piatră. Astfel Torbiau ţinând în mâni săbii şi suliţi.

— Pretinilor, încă o întrebare? zise precupeţu!. Dacă hugenoţii vor începe al pa­trulea răsboi ciril, pe partea cui va rămânea «Coligny, pretinnl regelui?

întrebarea asta l'a aţitat mult pe regele? — Vino, zise, părăsind hotelul. Merse liniştit pe străzi ocupându-se cu

ideia că ce păreri predominează între pari­zieni.

Hugo a observat situaţia regelui. Ar fi propus ca distracţie, pe ziua de mâne o vânătoare lungă.

Carol a intrat în Louvre pe o uşă se­cretă, a cărei chieie a dus'o cu dânsui. A-junse In odaia lui. Ş'a aşezat pe un fotolin şi privi lung la marquis.

— Ce părere ai despre supuşii mei, întreabă pe urmă?

— Sunt ca suflarea vântului, care azi porneşte delà miază-noapte şi mâne delà miază-zi. Ei sunt tare schimbăcioşi.

— Nu totdeauna d-le marquis. Fântul poate să devină orcan ş'atunci şi coroana шіа şi-a ajuns sfârşitul.

— Majestate, până când coroana ţi-o apără credinţa supuşilor tăi, până atunci nici orcannl n'are putere mai mare caşi când ar sufla asupra unei stânci puternice.

— în cine se poate încrede regele ? Despre aventura noastră din astă seară să na spui nimănui nimic!

In vreme ce regele fu dus, la Louvre s'au petrecut alte lucruri. După depărtarea lui, Ecaterina s'a dus în odaia fiului ei. Aici a observat epistola pe care Riviere o aduse regelui Fiind curioase, sparse sigilul şi nici m tncepn bine să o cetească, deja s'a şi maniat horibil.

„Sunt urme, scrie Coligny, că atentatul n'a provenit delà Guisei, ci delà persoane, cari sunt cu mult mai apropiate de regele.

Trebue deci.ca majestatea ta, în nume­le legii să cercetezi cauza cât mai amănunţit."

Ecaterina, îşi vârî epistola în sân şi eşi repede pin odaia de lucru a regelui.

După o oară conjuraţii s'au adunat In forul ei. Au fost invitaţi Henric de Loth-aringia, Ludovic Bonrbon şi prinţul de Mont-pensier. Consfătuirea a ţinut până la oarele douăsprezece din noapte când au adus şi Hotărârile.

Frică şi răsbunare.

Situaţia strâmtorată a mamei regelui a'a fost mai mare ea a contelui Arthur Antremont

Faptul, că Colingy a fost rănit au spul­berat In vânt planurile frumoase ale regélni, c a el să-şi lăţească hotarele imperiului său şi s i fie astfel cel dintâi rege creştin. La

asta s'a adaus şi agitaţia poporului pentru concensiuuile, cari le-au făcnt hugenoţilor. Trădarea acestora a aţitat pe toţi francezii.

Ecaterina Medici s'a văzut scartată fn afacerile guvernării şi încă de atare om, pe care Га urât cu desăvârşire şi care pe rege­le l'a silit la o atare politică, care pericli­tează Franţa cn perire, iar casa de Valois cu perderea coroanei. Situaţia deveni mai grea pentru contele Ar­túr, căci el era să-şi piarză cinstea. Despre el spuneau că încă e complice în crima În­scenată. A voit să-şi răsbune asupra lui Régnier, chiar şi In cazul când iar cauza moartea. N'a durmit o noapte întreagă, sin­gur de cătră ziuă l'a copleşit puţin somnul.

Când s'a trezit a observat o piedecă foarte mare. Singur decisiunea regelui a pu­tut aduce hotărâre în chestia asta.

Pentru aceea s'a dus în odaia regelui, unde regele se juca dea cotea cu prinţul de Lotharingia. Aici i-sa prezintat foarte ami-cabil.

— Voiesc să vorbesc cu regele necon­diţionat, — nu mă reţinea zise Antremont.

Portierul văzându-1 aşa neliniştit nu ia permis Intrarea.

— Pardon die! De prezent majestatea sa nn primeşte pe nime. Te voiu înştiinţa inse cu cea mai mare bucurie.

— Lasă-mă de mână! strigă el cu furie. In momentul ăsta am dea vorbi cu regele şi încă tn o chestie, care nu sufere amânare.

Portierul il ţinea şi mai strâns de mână. — Eşti cu toată'mintea? Mă constrângi

să chiem pe păzitor? E imposibil să te pre­zinţi Înaintea regelui fără să nu*se supere pe dta.

, Opoziţia aceasta l'a întristat mult pe contele.

— Pentru mânie nu d-ta vei fi răspun­zător. Lasă-mi mână de nü vreai să sbori in lături.

Atunci s'a deschis uşa. Carol a apărut pe prag şi s'a mirat de cei doi cari se certau între sine. Faţa lui deveni palidă se părea că n'a dormit de loc, în noaptea trecută.

Antremont s'a aplicat înaintea regelui, care privi ia contele.

— Pardon majestate, te rog să mă as­culţi căci îmi ie tn joc onoarea. Mă vei scuza tndată ce-ţi voiu spune vestea importanţă ce ma silit să viu aici.

La un semn alui Carol, camerierul s'a retras tn odaia vecină.

— Cei? la întrebat încetinel. Bătrânul greoiu a vorbit şi mai înce­

tinel. Majestate! Incăieri ţi-am povestit despre

ruşinoasa primire In casa lui Coligny! Onoa­rea mi-a fost vătămată preste măsură. După-ce regulele cavalereşti mă opresc să mă bat cn contele Régnier, oaspele majestăţii Voastre, te rog să mi-o permiţi aceasta. Eu încă sunt oaspele tău şi chiar pentru aceea mă simt obligat să-ţi cer permisiunea dea duela cu el.

Carol a zimbit Îndurerat.

(Va urma.)

BIBLIOGRAFIE. A a p ă r u t :

„Cultura Creştină" revista profesorilor de teologie din Blaj, an. III. Nrul 2, cu ur­mătorul cuprins:

Dr. Alexandru Rusu : »în acesta învinge!* — Dr. loan Bălan: Limba ro­mânească, în cele dintâi cărţi bisericeşti. (II). — Dr. loan Sâmpăleanu : Intenţiunea Romei faţă de biserica română din Un­garia (II). — Ştefan Tăşiedan: Icoane din vieaţa poporului român din Bihor (1726— 1748) (II). — Dr. Alexandru Nicolescu : Un cămătar public în ceasul morţii. — Cronică: Delà consacrarea Preasfinţiei Sale episcopului de Lugoj (m.); Cursuri pentru analfabeţi (şr.); Programul serbărilor jubilare (ar.); Beatificarea Pontificelui Piu IX. (şr.). — Cărţi şi reviste : Dr. Eîie Dăianu: Pro­blemele Asociaţiunei ( i c ) ; »Lumina Creşti­nului* (ar.); »Adevarul Bisericesc* (ar.); Cărţi întrate la redacţie. — Telefon.

Nr. 2 din „Cuvântul Adevărului" es-celenta revistă a Mănăstirii Prislopului, u. p. Hátszeg, cu următorul cuprins: Cercetarea bisericei din partea intelectualilor noştri: dr. Nicolae Brânzeu. Predică pe Dumineca celor zece leproşi. — Predică pe Dumineca lui Zacheiu. — Predică pe sărbătoarea celor trei Ierarhi. — Predieă la sărbătoarea în­tâmpinării Domnului. — Predică pe Dumi­neca Vameşului şi a Fariseului. — Predică pe Dumineca Fiului rătăcit. Rubrica pasto­rală. Datorinţele clerului de a se perfecţiona în ştiinţe. — Datorinţa preotului de a celebra în Dumineci şi sărbători, (nb). Cronică. Protocoale noni pentru oficiile parohiali. — O propunere cuminte, (nb). Recenziuni. Poşta redacţiei.

„Cosinzeana", revista ilustrată săptă­mânală nr. 3 din 1913, cu următorul cuprins: A. Ciura. A. N. F., articol. Emil A. China: Doina, poezie. Li viu Marian: Scheletul, po­vestire. Radu Mărgean: Pe fruntea mea, poezie. loan Dragoslav: In noaptea de Anul-nou. povestire. Volbură Poiană: Cuvânt, poezie. Lázár-Ciura : Floarea Betuliei, roman. Flori de-o zi. f Spiru Haret. I. Bura: Calendarul Minervei. „Lumina Nouă". Scrisori delà redacţie. Ilustraţii. Abonamentul e 12 coroane la an. Intre abonaţii cari îşi plătesc abonamentul înainte pe un an întreg, se sortează la sfârşitul anului 25 biblioteci à 10 cor.

Nouă bucurie' vestim obştei româneşti: Icoana cu chipurile lui Horia, Cloşca, Crişan, a fost scoasă de sub tipar!. E o icoană naţi­onală, lucrată cu multă gri je,. în colori şi se află de vânzare la „Librăria Naţională" S. Bornemisa din Orăştie (Szászváros). Icoana capilor revoluţiei delà 1784, e făcută după chipurile care să află In Muzeul-Bruckenthal din Sibiiu, chipuri de pe vremea lui Horea, făcute de un pictor de atunei la cererea guvernatorului Ardealului, ca se rămână chipul resculătorilor ţărani. De pe acele tablouri din muzeu s'a luat fotografie, iar după fotografie a făcut Librăria icoana aceasta. Aşadar e chipul cât să poate de credincios a eroului Horia şi a soţilor sei. Se poate căpăta pentru suma de 2 cor. 50 fii. franco, — iar franco-recomandat (când e sigur, că nu se perde pe postă), pentru cor.

Pag 8.

2.75. Cei care comanda la un loc 10 bucăţi, le capătă înloc de 27.50, cu numai 21 cor.! Cereţi toţi această icoană frumoasă, care e o podoabă vrednica a casei fiecărui român. Preţul să-1 trimiteţi înainte, căci cu ramburs nu se trimite icoana! — Tot aci şi tot cu acel preţ: „Intrarea lui Mihaiu Viteazul în Alba-Iulia". Cine comandă amândouă chi­purile de-odată, cruţă cheîtueala de postă la unul din ele! Cu 4 cor. 70 fii. (înloc de 5 cor.) le capătă pe amândouă franco, sau cu 4 cor. 95 franco-recomandat, înloc de 5.50. Trimiteţi preţul înainte la „Librăria Naţională" S. Bornemisa Orăştie—Szász­város.

1. Teologia dogmatică funda­mentală de Dr. V. Suciu prof. vol. I. Apologetica creştină fco. 5*80 vol. II. Tradiţiunea şi Bis. fco. 5*80

2. Teologia dogmatică Specială. vel. I. Dumnezeu Unul, sf. Treime, Dumnezeu Creatorul, întruparea

Domnului şi Graţia, fco. 7*30 cor. vel. II. Sacramentele şi JSsIiato-logia. fco. 7*30 cor.

3. Hipnotism şi Spiritism 1*50 Preaveneratul Conzistor Arhiepiscopesc

a permis să se poată procura aceste cărţi din cassele bisericeşti pentru biblioteci. Să află de vânzare la Librăria sem. teoi. Blaj—Balázsfalva.

La mormântul Metropolitului Atanasie Anghel întemeietorul Unirii cu Roma. discurs rostit de Dr. E. Dăianu, Blaj 1912.

A apărut : Elemi Népiskola Eri esi tö könyvecske — Indice pentru şcolile popo­rale primare. Costă leg. 30 fii. - f -10 fii. porto

Se află de vânzare la Librăria semi­narului teologic greco-catolic din Blaj— Ba­lázsfalva.

Se află de vânzare la Librăria

Seminarială din Blaj

Icoana dluí I. HRISTOS şi a Preacuratei MARIA

A m â n d o u ă fac 4 3 0 cor. fco. Mărimea

icoanelor 4 S /7o cm.

Ministerul r. Ung. de culte şi instruc­ţiune publică prin ordinul său din 15 Ianua­rie 1910 Nr. 144113—1909 a aprobat:

1. Orarul general şi particular pentru şcolile primare cu 1, 2 şi 3 învăţători.

2. Planul de învăţământ şi îndreptarul metodic, pentru şcolile primare din Provincia Metropolitană gr.-cat. de Gyulafebérvár-Fogaras—Alba-Iulia şi Fă­găraş. Aprobat din Conferinţa Episcopească, ţinută în 7 Septemvrie st. n. 1909 Nr. 6fi93.

Balaşsfalva 1909. Tipografia Seminarului teologic gr.-cat. — Opul întreg 4 cor.

Orarul se vinde г Pentru şcoalele cu un învăţător —*80

„ doi „ 1-20 „ » „ trei „ 1.60

plus 20 fii. porto pentru fiecare. Comande se : ot face la Tipografia Se­

minarială.

Un admirabil tablou după originalul marelui pictor Obedeanu reprezentând pe:

MIHAI-VIT2AZÜL Cel mai războinic voevod.',. ne pare din acest tablou cu o putere de suţ stie extraordinară. Se află de vânzare la Libră) a sem. teol. gr.-cat. din Blaj. — Preţul tablo: lui cor. P50 fii.

Proprietar, editor şi redactor responsabil:

August in Gruiţia.

Anunţ. Pentru societatea de consuni şi valori­

s é e din Rebrişoara (Kisrebra p. u. Naszód, Besztercze-Naszódmegve) să caută un con­ducător cu cauţiune de 1000 cor., pe lângă leafă deocamdată: 60 cor. lunar, 1 % din circiiiaţie *), qnartir comod şi grădină precum şi 100 litere petrol pentru luminat (anual). Căsătoriţii sunt preferiţi.

Rebrişoara, 26 Ianuarie 1913.

[8] 1—3 Anton Precup, p r o topop .

*) C i rcu la ţ i a anu lu i p r i m 1911 cor. 1912 a fost 41-998 cor .

fost 26-910

I n s t i t u t d e a s i g u r a r e a r d e l e a n

„Transsylvania" A apărut

ANTOLOGIONUL s a u

S I B I I U

Strada Cisnădiei 1—5. r e c o m a n d ă

Edificiile proprii. MINEIUL

Asigurări împotriva fooului p e n t r u e d i f i c i i , r e c o l t e , m ă r f u r i , m a ş i n i , m o ­

b i l e e t c . î n c o n d i ţ i i a v a n t a g i o a s e ş i c u — - p r e m i i i e f t i n e . —

-Hb Asigurări pe vieaţă 4-*-(pent ru p reo ţ i şi î n v ă ţ ă t o r i confesional i r o m a n i gr . -ca t . a v a u t ag i i deosebite) pe cazul morţii cu termin fix. su plätire simplă sa» dublă a capitalului, asigu­rări de penzsune şi de participare ia câştig, asig. de zestre şi asig. poporale pe spese da înmormântare. Mai departe contra accidentelor, infractiei (fim prin spargere) asifl.

- p. pagube la apad ude . :

Sumele plătite pentru pagube de foc pânrt Ін unea ann'ni 1911 K. 5,275,798-23

Capitale asigurate ne v ieaţă achitate . . . . „ 5,146,55€-36 . \ , ~ . i i - i o i i \ . t o « „ 127,763,744 —

Starea asigurărilor cu sfârşitul anului 1911 } v i e a ţ a n 1 0 , 93 і ! з22 •--

tomul I. carele cuprinde Sn sine slujbele dumnexeeştilor sărbători, a Născătoarei de Dumnezeu şi ale sfinţilor de pe lunile: Septemvrie, Octomvrie, Noemvrie şi Decemvrie.

Preţul tomului I. legat în piele şi cu copcii este 32 cor. şi se spedeaza inmediat.

Lunile din Ianuarie până în August, vor fi cuprinse în tomul II. care e , în lucrare.

Preţul tomului II, se va fixă; ulterior şi va ti în raport cu preţul tomului I.

Fonduri de intemeiare şi de rezsrvă cor 2.520,492-

If-rospecte şi informaţii se dau gratuit în, birourile Direcţiunii şi Ui toţi agenţii.

Persoane versate in achiziţii cu cercuri bune de eunoştinţă se primese în condiţii favorabile în

' serviciul institutului.

A apărut

A p o s t o 1 u 1 sau Faptele şi Epistolele sf. Apostoli f° 4.

Preţul leg. în piele 2 2 cor. leg. în lux tace 4 4 coroane.

Tipografia si Librari* Semln.Teol. Gr. Cai. Balazsfalva—BlaL