fiziopatologie

7/21/2019 fiziopatologie

http://slidepdf.com/reader/full/fiziopatologie-56d918c5aeb50 1/39

Curs 1

Fiziopatologia (gr. physis – natură, fiinţă; pathos – suferinţă; logos – ştiinţă, cuvânt) este

ştiinţa care studiază mecanismele de producere a olilor şi reacţiile de răspuns ale organismului

la acţiunea agenţilor patogeni.

!iziologia patologică – fiziopatologia sau patologia funcţională – studiază activitatea

vitală a organismului olnav (funcţionarea celulelor, ţesuturilor, sistemelor şi a "ntregului

organism olnav).

#tructura şi părţile componente ale fiziopatologiei

!iziopatologia cuprinde$ fiziopatologia teoretică (nozologia generală), fiziopatologia

generală sau procesele patologice tipice, fiziopatologia specială sau fiziologia sistemelor

organismului olnav şi fiziologia clinică sau fiziologia organismului olnav.

%ozologia generală (gr. nozos – suferinţă) studiază legile generale ale originii olii(etiologia generală), evoluţiei olii (patogenia generală), sfârşitul olii (sanogeneza sau

tanatogeneza) şi structura olii (nozologia propriu&zisă). 'cest compartiment este eplorat de

fiziopatologie "n cooperare cu alte ştiinţe (filosofia, iologia, sociologia etc.).

!iziopatologia generală studiază legile generale ale originii, apariţiei, evoluţiei şi

rezoluţiei proceselor patologice tipice, care au proprietăţi comune indiferent de cauza

provocatoare, specia iologică, localizarea procesului "n diferite organe. !iziopatologia generală

studiază de asemenea modificările funcţionale la nivel su&celular, celular, tisular, de organ, "n procesele patologice tipice. n funcţie de nivelul localizării deoseim procese patologice tipice

celulare, procese patologice tipice "n ţesuturi şi organe, procese patologice tipice integrale.

*rocesele patologice tipice reprezintă +alfaetul patologiei, iar cominaţia acestora şi

particularităţile lor "n funcţie de cauza provocatoare, proprietăţile specifice iologice şi

individuale ale organismului, localizarea "n diferite organe, determină caracterul unic, irepetail,

al fiecărui caz de oală. n calitate de procese patologice tipice celulare evoluează leziunile

celulare, distrofiile celulare, necroza celulară. -voluţia proceselor patologice celulare conduce la

procese patologice tisulare – dediferenţierea, atrofia, hipertrofia şi hiperplazia. in procesele

patologice "n organe fac parte dereglările circulaţiei sanguine regionale, inflamaţia, procesele

alergice, dereglările metaolismului capilaro&interstiţial. *rocesele patologice integrale se

manifestă prin dishomeostazii (metaolice, hidrice, electrolitice, acido&azice), dizoii,

insuficienţa organelor vitale, moartea organismului. /i procesele patologice tipice sunt eplorate



de fiziopatologie "n cooperare cu alte discipline medico&iologice (morfopatologia,

patoiochimia, genetica, microiologia etc.).

!iziopatologia specială studiază particularităţile apariţiei, evoluţiei şi sfârşitul proceselor

patologice tipice cu localizare concretă "n diferite organe şi sisteme ale organismului şi

manifestările funcţionale la nivel su&celular, celular, tisular, de organ şi de sisteme. 'cest

compartiment studiază procesele patologice tipice "n sistemul nervos central, endocrin, cardio&

vascular, respirator, digestiv, ecretor, reproducător, "n cooperare cu morfopatologia, iochimia.

!iziopatologia clinică studiază modificările funcţionale la nivel sucelular, celular,

tisular, de organe şi sisteme "n diferite entităţi nozologice (oli). 0ntegrarea modificărilor

funcţionale cu cele morfologice şi iochimice reprezintă taloul integral al olii.

1iectivele fiziopatologiei

• studierea legilor generale ale originii, apariţiei, evoluţiei şi rezoluţiei olii (nozologia

generală)• studierea legilor generale ale originii, apariţiei, evoluţiei şi rezoluţiei proceselor

patologice tipice (fiziopatologia generală)• studierea particularităţilor apariţiei, evoluţiei, manifestărilor funcţionale şi sfârşitului

proceselor patologice tipice cu localizare concretă "n diferite organe şi sisteme ale

organismului (fiziopatologa specială)• studierea modificărilor funcţionale la nivel sucelular, celular, tisular, de organ, sistem şi

"n organismul integru pe parcursul olilor concrete (fiziopatologia clinică).

FIZIOPATOLOGIA TEORETICĂ

Etiologia generală

-tiologia (din gr. aitia – cauză; logos – ştiinţă) reprezintă compartimentul fiziopatologiei

ce studiază cauzele şi condiţiile apariţiei olilor. n cadrul noţiunii de etiologie se diferenţiază

etiologia generală şi etiologia specială. -tiologia generală studiază legile generale ale originii

olii, interrelaţiile şi interacţiunea cauzelor, condiţiilor eogene şi endogene "n originea olii

(deci doar acele legi care sunt comune pentru originea tuturor olilor). -tiologia specială se

ocupă cu studiul legilor originii, cauzelor şi condiţiilor apariţiei fiecărei oli concrete şi este

prerogativa disciplinelor clinice.

2oala "n contet etiologic se defineşte ca rezultanta interacţiunii dintre cauză şi

organismul viu "n anumite condiţii.



Cauza bolii

3auza olii poate fi orice sustanţă, energie sau informaţie care interacţionează cu

organismul omului, provocând modificări structurale şi dereglări funcţionale. 1rice sustanţă,

energie sau informaţie devine cauză doar "n momentul "n care, interacţionând cu altă sustanţă,

energie sau informaţie din organismul uman, provoacă un efect.

4eoretic, orice sustanţă, energie sau informaţie interacţionând cu organismul poate

provoca oala, "nsă, "n realitate proailitatea aceasta variază de la zero la 5667. 3unoaşterea

acestei proailităţi de către medic este un mi8loc de prognosticare a moridităţii.

9ultitudinea şi diversitatea factorilor materiali (sustanţe, energie, informaţie) care ar

evolua "n calitate de cauze eventuale ale olilor necesită o sistematizare a acestora (după diferite

criterii).

3lasificarea cauzelor olii$

după originea) cauze eogene – din afara organismului, din mediul amiant; constituie ma8oritatea

covârşitoare a cauzelor olilor; ) cauze endogene – din interiorul organismului$ anumite defecte sau particularităţi ale

structurii şi funcţiilor organismului.3unoaşterea originii cauzelor olilor este importantă pentru profilaia acestora şi

strategia terapeutică. 'stfel, olile cauzate de factori eogeni pot fi pre"ntâmpinate prin

ameliorarea amientului, "n timp ce olile cauzate de factori endogeni (de e. olile ereditare)

necesită o profilaie specifică.

după natura a!torilor !auzalia) factori mecanici – acţionează prin intermediul energiei mecanice potenţiale

(compresie) sau cinetice (acceleraţie pozitivă sau negativă, compunerea forţelor etc.); rezultatul

acţiunii acestor factori sunt modificările structurii organismului : traumele mecanice; ) factori fizici – acţionează prin intermediul energiei fizice a mişcării atomilor (energia

termică), a particulelor elementare (electroni, protoni, neutroni), a undelor electromagnetie

(lumina, razele ionizante), a câmpurilor (electric, magnetic, gravitaţional); ca rezultat al acţiunii

factorilor fizici apar traumele fizice – comustii termice, congelări, oala actinică, formarea de

radicali lieri etc.c) factori chimici – acţionează prin iniţierea de reacţii chimice cu sustanţele proprii ale

organismului; caracterul acestora depinde de natura chimică a sustanţei. *ot fi reacţii de

oidare, reducere, neutralizare, decaroilare, dezaminare etc. ezultatul acţiunii factorilor

chimici este reprezentat de dereglarea homeostaziei iochimice a organismului;



d) factori informaţionali – factori care posedă informaţie iologic semnificativă pentru

organism şi acţionează asupra sistemelor de recepţie a informaţiei (mediatori, hormoni, antigeni);e) factori iologici – diferite fiinţe vii (virusuri, acterii, fungi, protozoare, metazoare)

care acţionează asupra organismului uman "n mod comple prin intermediul energiei mecanice,

chimice, fizice sau prin intermediul informaţiilor (antigene, sustanţe iologic active etc.);f) factori psihogeni – o clasă particulară de factori informaţionali, care acţionează prin

intermediul conştiinţei (semnalele lingvistice); aceşti factori nu posedă acţiune nocivă directă,

acţionând asupra organismului prin intermediul psihicului (acţiune psiho&somatică);g) factori sociali – interelaţiile dintre oameni, care determină poziţia ierarhică a persoanei

"n societate; pierderea de către persoană a poziţiei ierarhice "n societate reprezintă un factor

patologic (stresogen) apt să provoace infarctul miocardic, ulcerul gastric, hipertensiunea arterală,

hipertiroidismul etc.•

după poten"ialul patogena) factori indiferenţi pentru organism; aceşti factori nu produc "n organism nici un fel de

modificări sau reacţii (de e. gazele inerte din atmosferă); posiilitatea provocării olilor de către

acţiunea propriu&zisă a factorilor indiferenţi este zero. 'cţionând "nsă repetat, concomitent cu alt

factor patogen, aceştia pot declanşa ulterior oala prin mecanismul refle condiţionat;

) factori fiziologici – acţionând asupra organismului uman, "n diapazonul optim de

intensitate şi durată, provoacă reacţii rezonaile, fiziologic adecvate atât cantitativ cât şi calitativ,

vizând menţinerea homeostaziei şi, prin urmare, adaptarea organismului; factorii fiziologici

devin patogeni doar atunci când depăşesc diapazonul fiziologic de durată şi intensitate,

acţionează asupra organismului sensiilizat (de e. "n alergie) sau declanşează oala prin

mecanismul refle condiţionat;

c) factori convenţional patogeni – factori care devin nocivi doar "n anumite condiţii

(acestea fie amplifică acţiunea cauzei, fie diminuează rezistenţa organismului, producând

dezechilirarea +coeistenţei paşnice a organismului cu factorul convenţional patogen$ de e.

microflora saprofită din tuul digestiv); proailitatea "molnăvirii su acţiunea acestor factori

variază foarte mult;d) factori patogeni – factorii care provoacă oala "n orice condiţii, cu o proailitate

aproape asolută (cca. 5667).

după topograia a!"iunii asupra organis#ului



a) cu acţiune generală orientată concomitent spre "ntregul organism (toate structurile

organismului sunt epuse acţiunii patogene a factotului nociv$ factorii cosmici, gravitaţia). <a

rândul lor, factorii generali pot eercita acţiune izotropă cu intensitate egală şi leziuni uniforme

ale tuturor structurilor aflate "n zona de acţiune (de e. câmpul gravitaţional) şi acţiune

anizotropă sau tropă – acţiune direcţionată selectiv asupra anumitor structuri (de e. acţiunea

hepatotropă, cardiotropă, nefrotropă, neurotropă, psihotropă a unor sustanţe chimice);

) cu acţiune locală – limitată la o anumită structură, organ, regiune anatomică

4oate cauzele olilor (factorii patogeni, nocivi) prezintă o proprietate comună, respectiv

capacitatea acestora de a modifica homeostazia iochimică, structurală, funcţională,

informaţională, psihică sau socială a omului.

olul cauzei "n originea olii este decisiv, determinant. 3auza determină "nsăşi

posiilitatea apariţiei olii şi caracterul specific al acesteia. eterminismul relaţiilor dintre cauzăşi oală nu poartă un caracter asolut. 'stfel, "n lipsa cauzei, apariţia olii este imposiilă, "nsă

prezenţa cauzei nu face inevitailă apariţia olii. *roailitatea apariţiei olii la acţiunea cauzei

depinde "n mare măsură de prezenţa celui de&al doilea element al etiologiei şi anume a

condiţiilor.

3unoaşterea cauzei olilor este aza teoretică a$

profilaiei specifice, orientate spre evitarea acţiunii cauzei asupra organismului terapiei specifice aate pe "nlăturarea cauzei din organism după declanşarea olii

Condi"iile apari"iei bolii

3ondiţia este sustanţa, energia sau informaţia, care nemi8locit nu provoacă oala, "nsă

"nsoţeşte acţiunea cauzei şi poate să favorizeze sau să "mpiedice acţiunea acesteia. *ornind de la

principiul antropocentrismului, acceptat "n medicină ("n centru este situat omul), condiţiile care

"mpiedică acţiunea cauzei şi apariţia olii se numesc favoraile (pentru om), iar cele care

facilitează acţiunea cauzei şi contriuie la apariţia olii – condiţii nevaforaile.

n funcţie de originea şi provenienţa lor, condiţiile pot fi eogene sau endogene.

3ondiţiile eogene sunt parte componentă a mediului amiant – atmosfera, hidrosfera,tehnosfera, sociosfera, acţiunile cosmice (macroecologia), condiţiile de trai (microecologia),

condiţiile profesionale, alimentaţia etc. 3ondiţiile endogene se găsesc chiar "n organism, sunt

proprietăţile acestuia – ereditatea, constituţia, reactivitatea, compoziţia mediului intern,

metaolismul, particularităţile morfo&funcţionale ale tuturor sistemelor şi organelor. n ceea ce



priveşte natura lor, condiţiile, atât cele interne cât şi cele eterne pot fi mecanice, fizice,

chimice, informaţionale, iologice.

'şa cum reiese din cele prezentate, unul şi acelaşi factor (sustanţă, energie, informaţie),

"n anumite circumstanţe poate evolua atât "n rol de cauză cât şi "n rol de condiţie pentru apariţia

olii. olul condiţiilor constă "n crearea posiilităţii (sau imposiilităţii) de a realiza acţiunea

cauzei şi de a provoca oala.

3unoaşterea condiţiilor este aza teoretică pentru profilaia nespecifică şi terapia

nespecifică. *rofilaia nespecifică, eficientă pentru mai multe sau ma8oritatea olilor constă "n

crearea de condiţii favoraile, eogene şi endogene, care ar "mpiedica acţiunea cauzei asupra

organismului până la declanşarea olii (repausul fizic, condiţiile optime microclimaterice,

alimentaţia calitativă, consumul de vitamine, microelemente, adaptogene, stimulatoare generale

nespecifice etc.). !actorii enumeraţi pot servi şi ca remedii pentru terapia nespecifică (dupădeclanşarea olii) "n scopul amplificării efectului terapiei specifice.



Curs $

Patogenia generală

*atogenia (pathos – suferinţă; gennan – a genera) este unul din compartimentele

fiziopatologiei teoretice, care studiază mecanismele apariţiei, dezvoltării şi rezoluţiei olii. eşi

unele dintre aceste concepţii au avut şi "ncă au o mare aplicailitate "n "nţelegerea şi

interpretarea olilor, până astăzi nu eistă o schemă patogenică valailă tuturor olilor, pentru

toţi indivizii aceleiaşi specii, pentru toate condiţiile iologice şi ecologice.

3a şi "n cazul etiologiei, şi aici distingem o patogenie generală şi una specială. *atogenia

generală studiază mecanismele generale ale apariţiei, evoluţiei şi sfârşitului proceselor

patologice tipice şi ale olilor. 'ceste legi sunt comune pentru ma8oritatea olilor şi au un

caracter astract, teoretic, filosofic. *atogenia specială studiază legile apariţiei, evoluţiei şi

sfârşitului fiecărei oli concrete, ţinând cont de factorul etiologic, organul "n care se dezvoltă oala, proprietăţile individuale ale organismului; ea este prerogativa disciplinelor clinice care

studiază olile respective.

n "ncercările de a "nţelege modul de producere a olilor, dinamica şi reacţiile de răspuns

ale organismului la acţiunea agenţilor agresori, s&au emis o serie de concepţii care au la ază

mecanisme patogenice generale, integraliste, dintre care mai cunoscute sunt$ sindromul general

de adaptare, teoria cortico&viscerală, concepţia psihosomatică.

#indromul general de adaptare (#=')#tudii eperimentale l&au condus pe #elye la concluzia că reacţiile adaptative ale

organismului la o mare varietate de agenţi etiologici sunt specifice (imunologice la acţiunea

antigenelor, hipetrofia musculară consecutivă efortului fizic, proliferarea epidermei la locul de

acţiune al unor factori mecanici, etc.) şi nespecifice; acestea din urmă cresc rezistenţa

organismului la noe. #uma reacţiilor nespecifice, de sistem, care apar "n timpul epunerii

prelungite a organismului la stres reprezintă sindromul general de adaptare, iar agentul capail

să condiţioneze desfăşurarea #=' este denumit de #elye agent stresant.

#=' are la ază un număr de modificări morfo&funcţionale (hipertrofia

corticosuprarenalelor cu secreţia crescută de corticoizi, involuţia timusului, a celorlalte glande

limfatice, ulcere gastro&intestinale, unele modificări metaolice etc.) care evoluează "n trei stadii

distincte$



5. eacţia de alarmă, declanşată de un +stimul de alarmă, cuprinde fenomene pasive

(hipotermie, hipotensiune, hemoconcentraţie, creşterea permeailităţii capilare,

hipocloremie, depresiunea sistemului nervos etc.) şi fenomene active (hipertrofia

corticosuprarenalelor, secreţia crescută de '34> şi corticoizi, hipercloremia); primele

fenomene reprezintă semne de leziune (de şoc), iar celelalte reprezintă manifestări de

contraşoc, de apărare;

?. #tadiul de rezistenţă este considerat de către #elye ca un contraşoc prelungit; "n acest

stadiu rezistenţa este crescută faţă de agentul stresant care a declanşat sindromul şi

scăzută faţă de alţi stresori;

@. #tadiul de epuizare – este stadiul final, neoligatoriu, "n care este scăzută nu numai

rezistenţa nespecifică ci şi cea specifică.

4aloul sindromului general de adaptare este dominat de activitatea hipofizei şi cortico&suprarenalelor. #u acţiunea stimulului de alarmă este declanşat un mecanism de +macaz sau

+secreţie "n alanţă, prin aceea că hipofiza elierează "n plus '34>, hormoni cortico&steroizi şi

"n minus hormoni tireotropi şi gonadotropi. <a rândul său, acest mecanism de echiliru se află

su dependenţa aşa&numiţilor +factori de condiţionare$ adrenalină, hormoni tiroidieni, influenţe

nervoase, regim alimentar +memoria tisulară a epunerii anterioare la stres etc.

*entru #elye răspunsul la stres este un mecanism triplu, care constă din$ efectul direct al

agentului asupra organismului, răspunsurile interne care stimulează apărarea tisulară,răspunsurile interne care inhiă apărarea. e echilirul dintre aceşti factori depinde rezistenţa

organismului la acţiunea agenţilor stresanţi, rezultând şi adaptarea corespunzătoare.

*entru că adaptarea la mediul "ncon8urător este una din cele mai importante reacţii ale

organismului, #elye admite că cele mai comune oli ale omului sunt oli ale mecanismelor de

adaptare, eemplificat de autor prin hipertensiunea arterială care poate fi reprodusă eperimental,

la animale, prin epunere continuă la stres. -trapolând rezultatele eperimentale de acest tip,

#elye presupune că oala hipertensivă +spontană a omului, poate să apară şi ca rezultat al

epunerii cronice a organismului la agenţi nocivi nespecifici din mediu. >ipertensiunea şi

nefroscleroza sunt privite prin prisma concepţiei asupra olilor de adaptare, drept intoicaţii

endogene cu mineralocorticoizii proprii organismului supus unei epuneri cronice la agenţi

nespecifici nocivi. !ăcând o serie de analogii "ntre unele aspecte ale #=' şi anumite entităţi

nozologice ine conturate "n clinica olilor umane, #elye generalizează conceptul său asupra



patogeniei olilor la "ntreaga medicină; autorul "nsuşi recunoaşte "nsă că unele proleme pe care

le ridică patologia sunt greu de eplicat prin prisma acestei teorii.

4eoria cortico&viscerală

-ste azată pe cercetările lui *avlov şi 2"Aov, care consideră olile drept rezultatul unei

perturări ale dinamicii cortico&viscerale, a unei anomalii "n raporturile dintre corte şi centrii

sucorticali.

escoperind cele trei proprietăţi fundamentale ale proceselor de ecitaţie şi inhiiţie

(forţa, echilirul şi moilitatea), *avlov descrie patru tipuri de sistem nervos la animale (câine)

şi pe aza eistenţei celui de&al doilea sistem de semnalizare, descrie cele trei tipuri de sistem

nervos specifice omului (artistic, gânditor şi intermediar).

3onform acestei teorii, mecanismul patogenic principal al olilor este cel nevrotigen,

rezultat din tulurarea corelaţiilor cortico&sucortico&viscerale. 'ceste perturări pot apare "nmai multe condiţii$ suprasolicitarea ecitaţiei, suprasolicitarea inhiiţiei, ciocniri ale proceselor

de ecitaţie şi inhiiţie sau prin dezorganizarea stereotipurilor dinamice. *erturările armoniei

cervico&viscerale care stau la aza producerii şi desfăşurării olilor sunt generate de stări

emoţionale prelungite, emoţii patologice, tulurări ale afectivităţii etc., la care treuie adăugate

şi particularităţile constituţionale ale terenului nevrotigen.

3oncepţia psihosomatică

'ceastă concepţie suliniază rolul factorilor psihici "n olile somatice, determinămecanismele de transpunere a tulurărilor psihice "n simptome somatice, studiază raportul de

cauzalitate dintre personalitatea individului şi oală şi cercetează reacţiile organelor la acţiunea

agenţilor emoţionali (conflictelor).

ntre conflictul psihic şi tulurarea somatică nu eistă o legătură specifică directă, ci se

interpun segmente mediatoare ca sistemul nervos vegetativ, umoral, endocrin etc. 3onflictul

psihic generează perturări "ntinse care se eercită "n trei direcţii$ activitatea de coordonare a

sistemului nervos somatic, a sistemului nervos vegetativ (simpatic şi parasimpatic) şi a reglării

endocrine prin intermediul hipofizei. esfăşurarea acestor procese necesită mai multe nivele de

intervenţie, care alcătuiesc un adevărat aparat$ corteul, zona sucorticală (cu talamusul şi

hipotalamusul) şi centrencefalul.

<a nivelul corteului, regiunile B,C şi D din loii prefrontali reglează intensitatea emoţiilor

şi eprimarea somatică a acestora (etirparea chirurgicală a regiunilor respective fiind urmată de



o tensiune emotivă permanentă, care&l face pe olnav iritail, agresiv, impulsiv). Eona

sucorticală (talamus şi hipotalamus) constituie sediul declanşărilor emoţionale; ecitarea

nucleilor grupului lateral&posterior din hipotalamus reproduce efectele simpatice şi

parasimpatice care au loc "n cursul stărilor emoţionale. 3entrencefalul, locul unde se efectuează

percepţia şi gradaţia impulsurilor afective, sediul afectivităţii şi emoţiei, este reprezentat de două

formaţiuni$ formaţiunea reticulată şi rinencefalul (sistemul hipocampo&limic).

!enomenele care participă la desfăşurarea olilor cu mecanism psihosomatic sunt dintre

cele mai complee. 0nformaţia este transmisă la nivelul sustanţei reticulate, acesta stimulează şi

activează corteul care, la rândul său, prin impulsuri centrifuge menţine starea de ecitailitate

crescută a formaţiei reticulate şi transmite ecitaţia la nivelul sistemelor talamic&hipotalamic şi

hipocampo&limic. #ustanţa reticulată modulează totodată răspunsurile motorii, vasomotorii,

viscerale etc. 'ctivitatea circuitelor reticulo&cortico&reticulate este "ntreţinută şi intensificată prinmecanisme umorale reprezentate de modificări ale unor constituenţi sanguini$ creşteri

hormonale ('>, '34>), acumulare de mediatori chimici (catecolamine, acetilcolină),

creşterea p31?, scăderea p1?, a rezervei alcaline, a glicemiei, prezenţa unor amine provenite din

degradări tisulare (histamină, serotonină etc.) etc. 'ceste modificări "ntreţin şi stimulează "n

continuare activitatea formaţiunii reticulate, a celulelor scoarţei cererale, a "ntregului aparat

implicat "n acest proces comple.

'nietatea se interpune ca o verigă intermediară "ntre cele mai importante dintre emoţiile psihologice şi fenomenele somatice care iau naştere.

intre legile generale comune pentru toate procesele patologice şi toate olile, indiferent

de cauza provocatoare, specia iologică, localizarea procesului patologic fac parte următoarele$

• legile interacţiunii cauzei provocatoare – organism "n procesul apariţiei olii; rolul

factorului etiologic "n apariţia şi evoluţia olii

• legile interrelaţiilor dintre factorii patogenetici; rolul factorilor patogenetici "n

evoluţia olii

• rolul reactivităţii organismului "n apariţia şi evoluţia olii.

A% Rolul a!torului etiologi! &n pro!esul apari"iei bolii% Leziunea !a substrat #aterial

al bolii

-fectele primare ale acţiunii cauzei asupra organismului şi punctul de start al olii sunt

leziunile. *rin leziune se "nţelege orice dereglare persistentă şi irecuperailă a homeostaziei



organismului & iochimice, structurale, funcţionale, psihice. n mod concret, dishomeostazia se

manifestă prin dezintegrarea structurii şi dereglarea funcţiei (din acest considerent cauza se mai

numeşte şi factor patogen, factor nociv sau factor lezant). 'stfel, patogenitatea cauzei este

determinată de capacitatea acesteia de a produce leziunea organismului.

<eziunea reprezintă efectul nemi8locit, primordial, al acţiunii cauzei olii şi concomitent

primul factor patogenetic, asolut indispensail pentru desfăşurarea completă şi evoluţia

ulterioară a olii. <eziunea este sustratul material al oricărei oli. #pecificul leziunii depinde de

proprietăţile cauzei provocatoare, iar specificul olii – de specificul leziunii.

3lasificarea leziunilor se realizează "n funcţie de mai multe criterii$

• &n un!"ie de proprietă"ile 'natura( a!torului no!i) *i !ara!terul lezinilor$

a) leziuni mecanice, provocate de factorii mecanici (distrucţia, dezintegrarea

formaţiunilor structularizate ale organismului – organite celulare, celule, ţesut, organe etc.)

) leziuni fizice, provocate de factorii fizici (denaturare termică a sustanţelor organice,

ionizarea moleculelor, formarea radicalilor lieri şi peroidarea sustanţelor proprii, polarizarea

celulelor etc.)

c) leziuni chimice, provocate de sustanţe chimice (dezintegrarea sau transformarea

chimică a sustanţelor din componenţa organismului)

d) leziuni complee, mecanice, fizice, chimice, antigenice, informaţionale, provocate de

factorii iologicie) dereglări psihice, provocate de factorii psihogeni, iar ulterior şi leziuni somatice

survenite prin mecanismul psiho&somatic

-fectele acţiunii factorilor patogeni poartă deci amprenta specificului acestora.

&n un!"ie de lo!alizarea leziunii la dierite ni)eluri ierar+i!e de organizare a

organis#ului,

a) leziuni +atomice – modificarea structurii elementare a atomilor din componenţa

organismului la acţiunea energiilor "nalte. <a acţiunea razelor sau particulelor ionizante se

produce ionizarea atomului, cu pierderea sau acapararea electronilor şi cu formarea respectivă a

perechilor de ioni pozitivi şi negativi; la acţiunea neutronilor are loc asorţia acestora de către

atomii staili, cu transformarea "n elemente instaile, radioactive. 'ceste modificări primare ale

structurii atomilor pot antrena modificări secundare (de e. leziuni moleculare, radioactivitate

indusă de leziuni radiaţionale etc.).



) leziuni moleculare – modificări "n structura primară, secundară, terţiară sau cuaternară

a moleculelor, "n special a celor complee ca proteinele, glico& şi lipo&proteinele, '%, '%,

enzimele, hemogloina, imunogloulinele, receptorii etc. 4otalitatea olilor care au la ază

leziuni moleculare alcătuiesc patologia moleculară (olile ereditare genice, mutaţiile genice,

hemogloinopatiile, enzimopatiile, receptoropatiile, memranopatiile, imunopatiile).

c) leziuni sucelulare – afectarea organitelor celulare "n mod selectiv sau nespecific de

diferiţi factori patogeni$ memranele citoplasmatice, care sunt primele ţinte ale acţiunii factorilor

patogeni şi sunt lezate de ma8oritatea acestora, antrenând leziuni secundare ale altor organite

celulare, nucleul şi aparatul genetic la acţiunea mutagenelor "n diferite oli ereditare, lizozomii

cu elierarea de enzime lizozomale şi autoliza ulterioară a celulei, mitocondriile cu dereglările

proceselor de fosforilare oidativă, generare sau conservare a energiei, aparatul =olgi. eoarece

celula este o structură compleă, cooperatistă, leziunea oricăror organite conduce ladezintegrarea celulei ca sistem iologic.

e) leziuni celulare – sunt consecinţă directă a leziunilor irecuperaile a structurilor

sucelulare; totalitatea leziunilor celulare constituie patolonecrozagia celulară (distrofiile

celulare, necroza)

f) leziuni tisulare sau sistemice – afectarea selectivă concomitentă a celulelor de origine

unică, indiferent de localizarea acestora$ osteopatiile (osteoporoza, osteodistrofia), miopatiile

(afectarea muşchilor striaţi "n miastenie), afectarea sisemului sanguin (eritrocitoza primarăasolută, limfoleucozele, mieloleucozele), a ţesutului con8unctiv (colagenozele), epiteliului

(avitaminoza ') etc.

e) leziuni la nivelul organismului integru (leziuni integrale) – afectarea concomitentă a

tuturor structurilor organismului (oala actinică, hipoia, intoicaţii, şoc etc.)

2oala poate să deuteze cu acţiunea factorului patogen la orice nivel de organizare a

organismului, "nsă oricare ar fi nivelul ierarhic lezat la acţiunea nemi8locită a cauzei, apar "n

consecinţă efecte pe scară ascendentă, până la dereglări integrale, pentru ca acestea să provoace

noi dereglări şi leziuni "n direcţie descendentă, până la nivel celular. n acest contet, oala este

totalitatea proceselor patologice situate la toate nivelurile de organizare a organismului.

&n un!"ie de !onse!uti)itatea apari"iei leziunilor,

a) leziuni primare apărute nemi8locit ca efect al acţiunii factorului patogen



) leziuni secundare provocate consecutiv, de acţiunea leziunilor primare. 'cestea, la

rândul lor, cauzează alte leziuni, acestea al treilea val de leziuni ş.a.m.d 4otalitatea de leziuni

ulterioare provocate de efectele acţiunii factorului nociv provocator de oală constituie leziunile

secundare. eci oala nu se limitează niciodată doar la leziunile primare, ci include şi leziuni

secundare, care le depăşesc ca volum pe cele primare. ntre leziunile primare şi cele secundare se

instalează interrelaţii dialectice de cauză şi efect, cu transformarea efectului "n cauză nouă, ceea

ce conduce la autoamplificarea şi etinderea "n progresie a leziunilor.



Curs -

&n un!"ie de !.#pul ae!tat,

a) leziuni locale, regionale – cuprind o structură anatomică delimitată (parte de organ,

organ, regiune anatomică)

) leziuni generale – cuprind concomitent mai multe regiuni sau chiar "ntreg organismul

*e parcursul olii, indiferent de nivelul leziunilor (atomic, molecular, sucelular, celular),

de deutul olii (cu leziuni locale sau generalizate) are loc o "minare de leziuni locale şi

generale prin generalizarea modificărilor locale şi localizarea modificărilor generale. n acest

contet, orice oală reprezintă un ansamlu de modificări locale şi generale.

<a acţiunea locală a factorului nociv, iniţial are loc afectarea structurilor din zona de

acţiune a acestuia, "nsă ulterior apar leziuni situate "n afara zonei supuse acţiunii patogene

(generalizarea procesului local). 3ăile şi mecanismele generalizării procesului patologic sunt

următoarele$

mecanismul neurogen$ leziunile primare locale, prin intermediul sistemului nervos

(receptori, căi aferente, centri nervoşi, căi eferente), iniţiază diferite reflee cu reacţii din

partea organelor efectoare, care nu au fost nemi8locit legate de factorul patogen;

transportul aonal neuronal al toinelor (tetanos) sau al unui agent infecţios (raia) spre

sistemul nervos central cu generalizarea efectelor patologice

mecanismul hematogen diseminarea toinelor, germenilor patogeni cu torentul sanguindin zona afectată primar "n oganele distanţate şi implicarea acestora "n procesul patologic,

care devine astfel general (toemia, septicemia)

mecanismul limfogen – vehicularea cu torentul limfatic a toinelor, germenilor patogeni,

celulelor lastomotoase din focarul local primar "n organele distanţate de acesta, cu

apariţia focarelor secundare multiple (metastazarea procesului septic, a tumorilor

maligne)

generalizarea prin continuitate – răspândirea procesului patologic din focarul primar spre

structurile limitrofe prin contact direct (de e. procesul inflamator purulent localizat "n

ficat poate afecta prin contact direct diafragma, iar apoi chiar plămânul)

mecanismul funcţional – aolirea funcţiei unui organ afectat izolat induce dereglări "n

alte organe dependente de această funcţie (e. sualimentaţia organismului cu oigen din



cauza afecţiunii plămânilor induce modificări hipoice "n toate organele consumatoare de

oigen)

n cazul acţiunii vaste a factorului patogen, care cuprinde "n egală măsură şi intensitate

organismul "ntreg, nu toate structurile organismului sunt afectate "n acelaşi grad; unele organe

sunt afectate "ntr&o măsură mai mare comparativ cu celelalte. 'fectarea preferenţială a unor

structuri la acţiunea generalizată a factorului nociv poartă denumirea de localizarea procesului

patologic. 3ăile şi mecanismele de localizare sunt următoarele$

localizarea ca rezultat al sensiilităţii diferite a structurilor organismului la acţiunea

nocivă a factorului patogen (vulnerailitatea diferită). 'stfel, la acţiunea razelor ionizante

asupra "ntregului organism, cele mai vulneraile şi, respectiv cele mai lezate sunt

ţesuturile cu o activitate mitotică "naltă (organele hematopoietice, epiteliul intestinal,

epiteliul germinativ), motiv pentru care aici sunt localizate preponderent afecţiunile

radiaţionale; la acţiunea generală a hipoiei atmosferice cei mai vulneraili sunt neuronii

corticali, ceea ce şi provoacă moartea acestora "naintea altor celule

localizarea prin ecreţia de către anumite organe a unor toine eogene şi acumularea

acestora până la concentraţii nocive – astfel are loc lezarea preponderentă a rinichilor "n

intoicaţiile generale cu mercur, a tractului digestiv "n intoicaţia cu plum

localizarea prin mecanismul tropismului – o afinitate specifică a factorului patogen faţă

de anumite structuri, mediată de prezenţa re!eptorilor spe!ii!i factorului patogen(sensiilitatea #%3 şi a organelor inervate la acţiunea mediatorilor respectivi,

sensiilitatea organelor&ţintă la acţiunea hormonilor), a antigenelor (sensiilitatea

celulelor depozitare de anticorpi la acţiunea antigenelor "n anafilaie etc.), prin

microecologie favorailă (ila reprezintă un mediu nutritiv selectiv pentru salmonele)

&n un!"ie de !ara!terul predo#inant al leziunilor,

a) modificări structurale

) dereglări funcţionale

n ma8oritatea olilor gradul dereglărilor funcţionale corespunde gradului leziunilor

structurale (de e. intensitatea dereglărilor funcţionale "n hemoragie este proporţională cu masa

sângelui pierdut). n unele cazuri acest raport este dezechilirat. 'stfel, "n unele oli, leziunilor

structurale vaste nu le corespund dereglări funcţionale de aceeaşi anvergură, ceea ce se eplică

prin ecesivitatea iologică a unor structuri (de e. lipsa unui rinichi nu se manifestă prin



dereglări funcţionale); pe de altă parte, se "ntâlnesc patologii "n care leziunile structurale foarte

limitate (cu dimensiuni de milimetri) conduc la dereglări funcţionale severe, chiar şi la moarte,

ceea ce depinde de importanţa vitală a acestor structuri (de e. centrul respirator, sistemul

conductor al inimii).

9omentul declanşator al olii este acţiunea nocivă a factorului patogen, care provoacă

leziuni – modificări de structură şi dereglări funcţionale. 'stfel, rolul factorului nociv este

asolut indispensail şi decisiv "n declanşarea olii. n evoluţia ulterioară a olii de8a apărute

factorul etiologic 8oacă rol diferit.

n unele cazuri, el are rol determinant pe tot parcursul olii, iar mecanismul dezvoltării

olii este "n "ntregime, de la "nceput până la sfârşit, susţinut de factorul etiologic. <a fel şi toate

manifestările olii sunt condiţionate de prezenţa şi acţiunea perpetuă a cauzei provocatoare

("nlăturarea acesteia duce la dispariţia manifestărilor olii, deci oala se "ntrerupe$ "n infecţiileacute, intoicaţiile acute).

n a doua categorie de oli, factorul etiologic are rol variail de la decisiv "n deutul olii

şi "n acutizările (recidivele) olilor cronice şi până la indiferent "n perioada de remisie clinică ("n

infecţiile cronice specifice cum ar fi tuerculoza unde factorul cauzal – microacteria – are rolul

decisiv la iniţierea olii, "nsă persistă "n organism şi după convalescenţă, fără activitate aparentă,

devenind iarăşi decisiv "n recidivele tuerculozei).

-istă şi a treia categorie de oli, "n care factorul cauzal 8oacă un rol de impuls, fiindnecesar doar "n faza iniţială de declanşare a leziunilor primare, iar ulterior oala se dezvoltă "n

virtutea mecanismelor patogenice intrinseci ("n traumele mecanice, termice, radiaţionale).

3unoaşterea rolului concret al factorului etiologic "n evoluţia fiecărei oli permite

aplicarea corectă a terapiei specifice "n cazurile "n care factorul etiologic 8oacă un rol decisiv şi "n

anularea acesteia, cu punerea accentului pe terapia patogenică, atunci când rolul factorului

etiologic diminuează.

/% Rolul a!torilor patogeneti!i &n e)olu"ia bolii% Interrela"iile !auză0ee!t &n e)olu"ia

bolii

-fectele provocate de acţiunea factorului patogen şi totalitatea efectelor secundare poartă

denmirea de a!tori patogeneti!i, care menţin evoluţia olii. 9ecanismele principale care

menţin dezvoltarea olii declanşate sunt factorii patogenetici.



ntre factorii patogenetici se stailesc relaţii dialectice de cauză şi efect prin

transformarea succesivă şi repetată a fenomenelor din efect "n cauză. *e parcurul olii acest

fenomen se produce astfel$ cauza provocatoare (prima cauză, cauza de gradul 0), acţionând

asupra organismului provoacă efecte "n formă de leziuni, care pot fi clasificate ca factori

patogenetici de ordinul 0; la rândul lor, aceştia devin cauze de gradul 00, provocând consecinţe

noi – factorii patogenetici de ordinul 00; acestea din urmă se transformă "n cauze de gradul 000,

rezultând efecte de gradul 000 etc. 'stfel se formează un lanţ lung şi ramificat de factori

patogenetici, legaţi prin relaţiile de cauză şi efect, care este forţa motrică a dezvoltării olii.

-fectul primar, cauzat de acţiunea cauzei provocatoare reprezintă leziunile primare, iar efectele

ulterioare reprezintă leziunile secundare. n ma8oritatea cazurilor, volumul leziunilor secundare "l

depăşeşte pe cel al leziunilor primare.

'stfel, patogenia oricărei oli reprezintă un lanţ patogenetic format din numeroase verigi,constituite dintr&un cuplu de procese patogenetice, dintre care unul este cauza şi altul efectul,

pentru ca, ulterior, cel care a fost efectul să se transforme "n cauză ş.a.m.d. e eemplu, "n

hemoragie, unul din multiplele lanţuri patogenetice de cauze şi efecte legate consecutiv este

anemia – hipoemia – hipoia miocardului – diminuarea contractilităţii – micşorarea deitului

cardiac – hipoperfuzia organelor – leziuni celulare – insuficienţa organelor.

n patogenia şi evoluţia olii nu toate verigile lanţului de cauze&efecte 8oacă rol

echivalent. <a analiza patogeniei ma8orităţii olilor s&a constatat că "n fiecare oală eistă uncuplu de procese patogenetice numit )eriga prin!ipală de care depinde menţinerea "ntregului

lanţ şi la "nlăturarea căreia "ntregul lanţ se dezintegrează, iar evoluţia olii se "ntrerupe.

0mportanţa pragmatică a acestui fapt este aceea că pentru stoparea evoluţiei olii nu este necesar

(dar nici posiil) de a "nlătura toate fenomenele patologice, ci este suficient să anihilăm veriga

principală pentru ca tot lanţul patogenetic să se destrame. e eemplu, "n hemoragie, veriga

principală, care iniţiază multiplele procese patologice (hipoia creierului cu comă, hipoia

miocardului cu insuficienţă cardiacă, hipoia rinichilor cu insuficienţă renală etc.) este anemia

posthemoragică, iar anihilarea verigii principale prin transfuzie de sânge "nlătură concomitent

procesele patologice din toate organele.

*e parcursul evoluţiei clinice a ma8orităţii olilor cronice, cu evoluţie "ndelungată,

periodizată, apar şi se "nlocuiesc unele pe altele "n mod succesiv, mai multe verigi esenţiale, care

capătă o importanţă dominantă "n anumite perioade evolutive ale olii. 'ceste procese se numesc



)eriga predo#inantă a patogeniei. #arcina medicului este de a urmări succesiunea verigilor

dominante şi de a depista la timp trecerea unei perioade a olii "n alta, pentru a aplica adecvat

terapia patogenetică, orientată spre lichidarea verigii dominante. 'stfel, "n evoluţia olii arşilor

se pot evidenţia distinctiv perioadele şocului comustional, a toemiei, a acteriemiei, care au

diferite verigi patogenetice dominante şi necesită terapie patogenetică specifică acestora.

#pre deoseire de terapia etiotropă, aată pe factorul cauzal şi condiţiile nefavoraile,

terapia patogenetică vizează limitarea sau "nlăturarea factorilor patogenetici.

ezvoltarea şi ramificarea lanţului patogenetic poate conduce la apariţia unor fenomene

care au efect similar cu acţiunea primei cauze; "n aces caz lanţul patogenetic se "nchide,

transformându&se "n cerc. *articularitatea acestui cerc constă "n faptul că ultimul efect din lanţ

amplifică leziunile provocate de prima cauză având astfel loc o revereraţie pepetuă a lanţului

patogenetic, "nsă cu fiecare repetare a acestuia leziunile se aprofundează (are loc atfel oescaladare a leziunilor "n formă de spirală "n direcţia ascensiunii leziunilor, care conduce la

atingerea unui grad incompatiil cu viaţa). 1rganismul nu poate de sine stătător să "ntrerupă

evoluţia acestor fenomene patologice, motiv pentru care acest cerc patogenetic este numit !er!

)i!ios (lanţul patogenetic "nchis de cauze şi efecte, "n care ultimul efect are o acţiune similară cu

prima cauză). e eemplu, la acţiunea generală a temperaturilor scăzute are loc diminuarea

proceselor cataolice şi consecutiv micşorarea termogenezei; "ncetinirea proceselor cataolice

are acelaşi efect ca şi acţiunea primei cauze, respectiv micşorarea temperaturii corpului. 'stfel decercuri vicioase se "ntâlnesc "n fiecare oală, sarcina medicului constând "n depistarea şi

"ntreruperea acestora prin intervenţii terapeutice.

C% Rolul rea!ti)ită"ii organis#ului &n apari"ia *i e)olu"ia bolii

2oala nu constă "nsă doar din fenomene patologice, iar organismul nu este un corp mort

nereactiv. 9ateria vie este dotată cu proprietatea reactivităţii – capacitatea de a răspunde la orice

acţiune din mediul etern sau intern, inclusiv la leziunile provocate de acţiunea factorilor nocivi,

prin modificarea adecvată a structurii şi funcţiei conform acţiunii ecitantului.

eactivitatea organismului se manifestă prin rea!"ii – acte elementare ale organismului

apărute ca rezultat al acţiunii atât a factorilor patogeni, dar şi a celor fiziologici. <a acţiunea

lezantă a factorului nociv, organismul răspunde prin diferite reacţii, predominant cu caracter

iologic enefic.



'stfel oala nu este numai rezultatul acţiunii factorului nociv, ci rezultanta interacţiunii

factorului nociv cu organismul viu reactiv şi include atât fenomene patologice distructive, cât şi

fenomene fiziologice orientate spre restailirea homeostaziei dereglate.

n plan iologic reactivitatea diferă "n funcţie de specia iologică (reactivitatea de

specie), de particularităţile de rasă şi etnie (reactivitatea de grup sau rasă), de particularităţile

individuale (reactivitate de se, vârstă etc.). 'ceste criterii de clasificare prezintă o mare

importanţă practică, deoarece medicul treuie să ţină seama de parametrii normali ai reactivităţii

individuale a pacientului concret (rasa acestuia, seul, vârsta, ereditatea etc.).

-senţa general iologică a reactivităţii este conservarea homeostaziei iochimice,

structurale, funcţionale şi psihice proprii speciei iologice şi individului "n condiţiile variaile ale

mediului amiant.

3apacitatea de a reacţiona o au nu numai organismele integre, ci şi moleculele, organitelecelulare, celulele, ţesuturile, organele şi sistemele organismului pluricelular (reactivitate

ierarhizată). 'stfel, unele molecule complee "şi modifică proprietăţile "n funcţie de modificările

mediului. e e. afinitatea hemogloinei faţă de oigen se modifică "n funcţie de concentraţia

oigenului şi a dioidului de caron, de valoarea p>&ului, de temperatură, aceasta eprimându&se

prin cura de disociere a hemogloinei; activitatea enzimelor digestive depinde de reacţia

mediului. 1rganitele celulare răspund la diferiţi stimulenţi prin replicarea '% din nucleu,

intensificarea sintezei proteinelor "n riozomi, modificarea raportului dintre procesele oidativeşi de fosforilare "n mitocondrii, generarea de către lizozomi a oigenului atomic şi a

halogenaţilor, inducţia sintezei sau activarea diferitelor enzime. 3a eemple de reactivitate

celulară pot servi reacţiile celulare elementare ca multiplicarea, ecitaţia, secreţia, ecreţia,

contracţia, fagocitoza, apoptoza, modificările vitezei de regenerare a ţesuturilor, a respiraţiei

celulare etc. eactivitatea tisulară se manifestă prin reacţii complee la nivel de ţesut$ hipo& şi

hiperplazie, hipo& şi hipertrofie. <a nivel de organ reactivitatea se manifestă prin modificarea

funcţiei specifice, a metaolismului, circulaţiei sanguine etc. eactivitatea sistemelor este

determinată de modificarea parametrilor intrinseci proprii sistemului sau de stimuli etrinseci

proveniţi din alt sistem sau din mediul amiant (de e. homeostazia presiunii sanguine arteriale

este menţinută prin reacţii din partea vaselor şi a cordului, atât la modificarea funcţiei acestor

structuri, cât şi la solicitări din afara sistemului cardiovascular; un alt sistem reactiv este sistemul

imun care reacţionează la contactul cu orice sustanţă antigenică enogenă prin reacţii imune



specifice. eactivitatea organismului integru este determinată de reactivitatea tuturor nivelurilor

de organizare şi este supusă oiectivelor ma8ore ale organismului (se eprimă prin reacţii

integrale, complee, atât fiziologice (acte locomotorii, doândirea hranei, reproducerea,

autoconservare) cât şi patologice (stres, şoc, oală).

ispozitivele reactivităţii includ mai multe structuri cu funcţii diferite$ dispozitivele de

recepţie a acţiunii ecitanţilor şi de percepţie a modificărilor parametrilor homeostatici,

comparatorul, care compară valoarea parametrilor actuali cu cea normativă păstrată "n memoria

genetică, aparatul care elaorează comanda de răspuns şi aparatul care efectuează răspunsul.

n funcţie de semnificaţia şi intensitatea reacţiilor, reactivitatea poate avea caracter

fiziologic sau patologic.

Reactivitatea fiziologică este adecvată calităţii şi intensităţii ecitantului şi vizează

păstrarea homeostaziei. n cazul "n care reacţia nu corespunde criteriilor calitative şi cantitativeale ecitantului (este ecesivă sau insuficientă "n raport cu intensitatea ecitantului, nu are

caracter adaptativ) este vora de reactivitate patologică.

3oerenţa calitativă a reacţiilor şi ecitantului constă "n faptul că reacţia provocată de

ecitant este orientată spre lichidarea consecinţelor antihmeostatice survenite de pe urma acţiunii

acestuia. 3oerenţa cantitativă este corespunderea intensităţii reacţiei organismului şi volumului

dishomeostaziei produse de ecitant.

1 astfel de reactivitate, a cărei intensitate corespunde volumului dishomeostaziei şi care poartă un caracter adaptativ este denumită nor#oergie. *arametrii reactivităţii normoergice sunt

stailiţi prin studii populaţionale, ţinând cont de rasă, se, vârstă, constituţie şi sunt declaraţi

normative pentru ma8oritatea reprezentanţilor păturilor omogene ale populaţiei.

eactivitatea fiziologică se manifestă prin reacţii fiziologice – reacţii adecvate calitativ şi

cantitativ ecitantului şi orientate spre menţinerea sau restailirea homeostaziei dezechilirate de

acţiunea factorilor nocivi. n funcţie de esenţa lor iologică, toate reacţiile fiziologice ale

organismului ca răspuns la leziunile provocate de factorul nociv se sistematizează "n următoarele

categorii$

• eacţii adaptative, prin intermediul cărora organismul sănătos se adaptează la condiţiile

noi de eistenţă, diferite de cele precedente; ele servesc la păstrarea homeostaziei.

iapazonul intensităţii şi durata acţiunii factorilor, "n care organismul "şi mai păstrează

homeostazia constituie capacitatea de adaptarea (adaptailitatea organismului).



• eacţii protective, prin intermediul cărora organismul se apără de acţiunea eventual

nocivă a factorilor patogeni. 'ceste reacţii se efectuează prin$

& ariere, care "mpiedică contactul organismului cu factorul nociv şi pătrunderea acestuia

"n mediul intern (ariere mecanice preformate – pielea, mucoasele, ariere chimice –

secreţiile pielii, glandelor digestive, ariere imune locale – lizozim, anticorpi din

componenţa secreţiilor mucoase etc.)

& atenuarea acţiunii factorului patogen de8a pătruns "n mediul intern (sistemele tampon,

organele imunităţii, detoicarea "n ficat etc.)

& eliminarea factorului patogen pătruns "n organism (organele ecretorii, eliminarea prin

plămâni, strănutul, tusea, voma, diareea etc.)

& formarea de novo de ariere, care limitează contactul organismului cu factorul patogen

(incapsulaţia, granulaţia, petrificaţia focarului inflamator)

• eacţii compensatorii, prin intermediul cărora organismul compensează defectele de

structură şi deficitul de funcţie a unor organe prin plusul de funcţie (şi structură) al altor

organe sinergiste, care primordial nu au fost lezate. 'ceste reacţii se pot manifesta$

& la nivel sucelular (leziunea mitocondriilor duce la amplificarea funcţiei organitelor

rămase intacte)

& la nivel tisular, micşorarea numărului celulelor duce la amplificarea funcţiilor

celulelor rămase intacte& la nivel de organ, aolirea unuia din organele pereche duce la hiperfuncţia celui

rămas intact

& la nivel de sistem$ insuficienţa cardiacă conduce la spasmul arteriolelor periferice

& la nivelul organismului$ deficienţa de eritrocite "n hemoragie prin intermediul

penuriei de oigen duce la accentuarea ventilaţiei pulmonare

• eacţii reparative, prin intermediul cărora organismul restaileşte deficitul de structură şi

funcţie instalate "n urma acţiunii lezante a factorului patogen. eacţiile reparative depind

de nivelul leziunii şi se pot desfăşura la nivel molecular (autoreparaţia moleculelor lezate

de '%), sucelular (reparaţia organitelor celulare), la nivel tisular şi de organ.

#pre deoseire de cele patru tipuri de reacţii fiziologice iologic rezonaile şi orientate

spre menţinerea homeostaziei şi autoconservării individului, "n unele cazuri pot evolua şi reacţii

patologice. eacţia patologică este un act elementar al organismului suscitat atât de acţiunea



factorilor patogeni, cât şi a celor fiziologici, dar care este neadecvată ecitantului din punct de

vedere calitativ (deci nu are caracter homeostatic) şi cantitativ (fiind mai slaă sau mai

pronunţată).

eacţiile organismului poartă caracter concret "n fiecare caz$ una şi aceeaşi reacţie a

organismului "ntâlnită "n diferite oli poate avea caracter fiziologic protectiv "ntr&un caz şi

patologic "n alt caz (diareea "n intoicaţia alimentară are caracter protectiv, "n timp ce "n holeră

este pur patologică). eacţiile fiziologice poartă un caracter amiguu – aceeaşi reacţie poate avea

caracter adaptativ sau compensator (hiperventilaţia pulmonară la o persoană sănătoasă la

altitudine montană ridicată moderată poartă un caracter adaptativ, "n timp ce la olnavii cardiaci

la nivelul mării poartă un caracter compensator şi necesită intervenţia medicului).

Rezultanta inală a patogeniei este instalarea bolii% n contetul interrelaţiilor dintre

factorul etiologic şi organism, oala reprezintă o cominaţie inseparailă de leziuni, orientatespre dezintegrarea organismului, şi de reacţii ale organismului, orientate spre menţinerea

integrităţii. e raportul acestor două tendinţe depinde apariţia sau neapariţia olii, evoluţia

acesteia spre convalescenţă sau spre moarte depinzând de raportul dintre caracterul şi volumul

leziunilor şi caracterul şi intensitatea reacţiilor organismului.



Curs

2ozologia generală

%oţiunile de sănătate şi oală sunt două categorii dialectice cuplate ce pot fi studiate doar

"mpreună, prin comparaţie. *ână "n prezent au fost elaorate numeroase definiţii ale noţiunilor de

oală şi sănătate de pe poziţii filosofice, sociale, 8uridice, iologice şi medicale care, "n pofida

caracterului sofisticat, pentru medic au doar o valoare relativă.

1rganizaţia 9ondială a #ănătăţii defineşte sănătatea astfel$ + sănătatea este starea de

confort fizic, spiritual şi social, dar nu numai lipsa olii sau a defectelor fizice.

9ult mai utilă este definiţia sănătăţii prin intermediul noţiunii de nor#ă. %orma este

valoarea statistică medie a parametrilor structurii şi funcţiei organismului, stailită prin

"nregistrări de screening "n masă. %orma este o categorie concretă, specifică pentru anumite

grupuri de populaţii şi depinde de rasă, se, vârstă, constituţie etc. eci nor#a este )aloarea#edie statisti!ă a para#etrilor #orologi!i3 un!"ionali3 bio!+i#i!i *i psi+i!i ai o#ului de

anu#ită rasă3 etnie3 se43 ).rstă3 !onstitu"ie3 &n anu#ite !ondi"ii de e4isten"ă%

acă la o persoană nu se "nregistrează modificări ale homeostaziei morfologice (prin

metodele de radiografie, ultrasonografie, endoscopie, tomografie computerizată etc.), modificări

ale homeostaziei iochimice (prin investigaţii iochimice ale sângelui, lichidului cefalo&rahidian,

al urinei, sucului gastric şi duodenal etc.), modificări ale homeostaziei funcţionale (prin

"nregistrarea -3=, --=, spirogramei, electromiogramei etc.), modificări ale homeostaziei psihice (prin diferite teste psihologice), modificări ale adaptailităţii (prin proa de efort fizic,

suprasolicitarea cu glucoză etc.) se poate concluziona cu proailitate aproape asolută că

persoana "n cauză este sănătoasă.

%orma nu este o categorie statică şi nu poate fi caracterizată doar printr&o cifră fiă. 4oţi

parametrii organismului uman (iochimici, morfologici, fiziologici) depind atât de genotip, cât şi

de fenotip, de starea funcţională şi de condiţiile de eistenţă.

Fiailitatea organismului uman ca entitate iologică este eprimată prin adaptailitate –

capacitatea organismului de a&şi modifica parametrii "n funcţie de condiţiile de viaţă şi de a&şi

menţine invariailitatea funcţiilor vitale "n condiţii variaile de eistenţă. #ănătatea este nu

numai starea caracterizată prin valoarea normală a parametrilor organismului "n condiţii optime

şi "n stare de repaus fizic şi psihic, ci şi capacitatea de a menţine homeostazia organismului "n

diapazonul oscilaţiilor condiţiilor eterne proprii arealului de trai. in această cauză stailirea



valorilor parametrilor organismului "n condiţii optime şi "n stare de repaus nu este suficientă

pentru a determina starea sănătăţii omului, fiind necesară şi modificarea acestor parametri la

suprasolicitare "n diapazonul oişnuit pentru persoana "n cauză (numai dacă organismul este "n

stare să răspundă la suprasolicitare prin modificarea adecvată a parametrilor se poate constata

starea de sănătate). n legătură cu aceasta au fost stailite şi apoi stipulate valorile normative ale

oscilaţiilor parametrilor organismului "n funcţie de condiţiile de eistenţă şi gradul de

suprasolicitare funcţională.

#ănătatea se caracterizează prin valorile normative ale parametrilor morfologici,

funcţionali, iochimici ai organismului "n condiţii optime de repaus fizic şi psihic şi prin

deviaţiile normative ale aceloraşi parametri la modificarea dozată a condiţiilor de eistenţă. eci

sănătatea este capacitatea organismului de a&şi păstra homeostazia structurală, funcţională,

iochimică şi psihică "n condiţiile variaile de eistenţă.2oala se poate defini ca o stare calitativ nouă a organismului, care apare la acţiunea

factorilor nocivi şi se caracterizează prin dezechilirul homeostatic (morfologic, funcţional,

iochimic şi psihic), dizadaptailitate, dezechilirul social, pierderea capacităţii de muncă şi

valorii social&economice pe o anumită perioadă de timp.

Clasii!area bolilor

n prezent sunt "nregistrate "n calitate de oli circa o mie de entităţi nozologice de sine

stătătoare, care se divizează "n clase "n funcţie de diferite criterii.3lasificarea după principiul cauzal (etiologic)$

a) oli infecţioase

) oli neinfecţioase

c) oli profesionale

d) oli ereditare

e) meteopatii

3lasificarea anatomo&topografică (după localizarea leziunii)$

a) oli cardiovasculare

) oli respiratorii

c) oli gastrointestinale

d) oli uro&genitale

e) olile sistemului nervos



f) etc.

3lasificarea după principiul de se şi vârstă$

a) oli ginecologice

) oli andrologice

c) oli de copii

d) oli geriatrice

3lasificarea după modul de răspândire

a) oli contagioase (infecţioase)

) oli endemice

Perioadele e)olu"iei bolii

0ndiferent de etiologie toate olile au o structură similară şi includ "n componenţa lor mai

multe elemente stereotipe. intre acestea fac parte leziunile (dishomeostaziile iochimice,structurale, funcţionale) şi reacţiile organismului (adaptative, protective, compensatorii,

reparative, patologice). 3linic acestea se traduc prin si#pto#e. n cadrul fiecărei oli, aceste

fenomene elementare se asociază, formând complee tipice pentru anumite oli sau pentru

anumite perioade ale olii – pro!ese patologi!e. -chivalentul clinic al proceselor patologice sunt

sindroa#ele.

%ozologia generală descrie etapele evoluţiei comune pentru toate olile, "n timp ce

nozologia specială descrie evoluţia fiecărei oli concrete. !iecare oală reprezintă un procescomple ce se dezvoltă "n conformitate cu legile dialecticii şi parcurge "n evoluţia sa anumite

etape comune pentru toate olile. *articularităţile factorului etiologic şi ale organismului olnav

"şi lasă amprenta, modificând "nsă doar detaliile evouţiei olii.

n evoluţia tuturor olilor se evidenţiază patru perioade$ latentă, prodromală, de

manifestare completă şi rezoluţia sau sfârşitul olii.

A% Perioada latentă (pentru olile infecţioase perioada de incuaţie) "ncepe odată cu

acţiunea factorului patogen şi se termină odată cu apariţia primelor manifestări clinice ale olii.

n eprimare cronologică asolută ea poate dura de la secunde (acţiunea curentului electric) până

la mai mulţi ani (#0'). eşi "n perioada de latenţă lipsesc caracteristicile manifeste ale olii

(leziunile evidente, dereglările homeostaziei, pierderea adaptailităţii, disconfortul fizic, psihic şi

social), latenţa acestei perioade (lipsa manifestărilor clinice) este aparentă şi depinde de

performanţa metodelor de diagnostic. <ipsa manifestărilor clinice sesizate de medic sau chiar de



pacient nu eclude modificări la nivel molecular, sucelular, celular, inaccesiile metodelor

contemporane de investigaţii. 3eea ce nu poate fi depistat prin metode clinice (leziuni la nivel

molecular şi sucelular, vestigii de sustanţe iochimice, produse ale activităţii vitale a

microorganismelor, antigene străine, material ereditar enogen) poate fi "nregistrat prin metode

performante iochimice, imunologice, prin reacţii de multiplicare a '%, prin microscopie

electronică etc. 1 dată cu creşterea performanţei metodelor de diagnostic, perioada de latenţă a

tuturor olilor se va scurta tot mai mult, până ce va fi eclusă definitiv din vocaularul medical.

n pofida denumirii de +perioadă latentă, pe parcursul acesteia au loc evenimente

importante pentru deutul şi evoluţia de mai departe a olii. e eemplu, "n cazul olilor

infecţioase are loc multiplicarea şi acumularea "n organism a germenului patogen până la

cantităţi apte de a provoca leziuni consideraile (+masa critică a factorului patogen),

acumularea leziunilor până la nivelul critic (+masa critică a leziunilor) necesar pentru atransforma structura lezată "ntr&o calitate nouă (celula sănătoasă – celula afectată, olnavă; organ

sănătos – organ afectat, olnav; organism sănătos – organism afectat, olnav). 'cest nivel critic

de leziuni se eprimă prin numărul de molecule lezate, care face imposiilă funcţionarea

organitelor celulare, prin numărul de organite lezate, care face imposiilă funcţionarea celulei,

prin numărul de celule lezate, care face imposiilă funcţionarea organului etc. -scaladarea clinic

latentă va dura "n această succesiune ascendentă până va atinge nivelul de organ, sistem sau

organism, moment "n care manifestările +ascunse se vor evidenţia clinic.3oncomitent cu acumularea leziunilor structurale şi a dereglărilor funcţionale are loc şi

declanşarea reacţiilor organismului (adaptative, protective, compensatorii, reparative). 'şa cum

se ştie, chiar de la deut, oala reprezintă o interacţiune a factorului patogen cu organismul, o

"minare a leziunilor şi reacţiilor organismului, rezultanta depinzând de raportul acestor două

categorii de fenomene; "n caz de predominare a reacţiilor organismului, oala poate fi "ntreruptă

chiar şi "n perioada latentă; la predominarea forţelor distructive şi la acumularea masei critice de

leziuni, oala trece "n următoarea sa perioadă de evoluţie.

0mportanţa pragmatică a perioadei latente ("n special a perioadei de incuaţie "n olile

infecţioase) este posiilitatea medicului de a interveni cu mi8loace specifice (de e. ser imun

specific) sau nespecifice pentru a "nclina ilanţul forţelor "n favoarea organismului.

/% Perioada prodro#ală durează de la apariţia primelor manifestări clinice şi până la

desfăşurarea completă a olii. n această perioadă predomină simptomele generale fără o



localizare topografică concretă "n anumite structuri (slăiciune generală, astenie fizică şi psihică,

inapetenţă, disconfort gastrointestinal, senzaţie de durere vagă nelocalizată, feră etc.).

9anifestările acestei perioade poartă un caracter nespecific, "ntâlnindu&se "n mai multe oli. in

acest motiv, "n perioada prodromală este dificil de stailit caracterul olii şi identificarea

(nominalizarea) acesteia. n decursul acestei perioade, "n organism continuă acumularea

leziunilor şi desfăşurarea reacţiilor acestuia; rezultanta acestor procese poate fi "ntreruperea olii

sau evoluţia progresivă cu trecerea "n etapa următoare.

0mportanţa pragmatică a perioadei prodromale constă "n faptul că medicul, chiar

necunoscând diagnosticul olii, poate "ntreprinde măsuri nespecifice pentru a consolida forţele

organismului şi a atenua tendinţele distructive şi "nclina dinamica olii spre o evoluţie mai

favorailă (o alimentaţie calitativă, vitamine, microelemente, adaptogene etc.).

C% Perioada desă*urării !o#plete a bolii durează de la instalarea tuturor manifestărilor olii, inclusiv a celor specifice pentru oala concretă, până la rezoluţia olii. n această perioadă,

atât leziunile, cât şi reacţiile organismului ating punctul culminant. eznodământul olii

depinde, de asemenea, de raportul acestor două tendinţe contrare. n această perioadă este

posiilă aplicarea terapiei, atât nespecifice, cât şi specifice$ terapia etiotropă aată pe "nlăturarea

acţiunii factorului patogen şi condiţiilor nefavoraile, terapia patogenetică orientată spre

lichidarea factorilor patogenetici care constituie veriga principală sau dominantă, terapia

simptomatică orientată spre lichidarea simptomelor, care ameninţă organismul cu urmări grave.5% Perioada rezolu"iei bolii

n funcţie de volumul şi caracterul leziunilor, pe de o parte, şi de intensitatea reacţiilor

organismului şi măsurile terapeutice "ntreprinse, pe de altă parte, oala se poate termina cu

"nsănătoşire completă, "nsănătoşire incompletă, trecere "n stare patologică sau cu moartea

organismului.

nsănătoşirea completă este restailirea structurilor lezate şi a funcţiilor dereglate, a

homeostaziei, a adaptailităţii organismului şi reailitarea socială a individului. %u este corect să

afirmăm că "nsănătoşirea completă este re"ntoarcerea organismului la starea precedentă olii;

organismul "nsănătoşit reprezintă o nouă calitate, diferită de cea dinaintea "molnăvirii (de e.

achiziţionarea imunităţii faţă de infecţia comătută etc.).



nsănătoşirea incompletă este o variantă mai frecventă "n medicina practică şi constă "n

persistenţa după sfârşitul olii a fenomenelor reziduale (deficienţa de structură), care sunt "nsă

complet compensate şi astfel aparent "nsănătoşirea pare completă.

1 variantă a rezoluţiei olii este finalizarea prin trecerea "n stare patologică – un proces

staţionar, stagnant, fără dinamică evidentă sau cu lipsa totală a dinamicii, persistent pentru o

perioadă lungă, maim – pe viaţă şi care nu poate fi complet compensată. #tarea patologică

ştireşte adaptailitatea organismului şi "mpiedică reailitarea socială a individului (de e.

amputarea unui memru afectat de gangrenă).

9oartea organismului este trecerea "ntr&o nouă calitate şi reprezintă rezultatul

insuficienţei asolute a reacţiilor organismului necesare pentru a menţine homeostazia "n

diapazonul compatiil cu viaţa.

6anogeneza generală#anogeneza generală (din lat. sanitas – sănătate; genesis – a da naştere) este

compartimenul nozologiei generale care studiază legile generale de "nsănătoşire – restailirea

structurilor lezate şi a funcţiilor dereglate ca rezultat al olii. #anogeneza specială studiază

procesele de convalescenţă "n fiecare oală concretă.

%oţiunea de sanogeneză a fost formulată de fiziopatologul rus #.9. *avlenco, 5GCC ca un

comple dinamic de mecanisme adaptativ&protective de ordin fiziologic şi fiziopatologic,

declanşate de acţiunea factorului patogen asupra organismului. 9ecanismele sanogeneticefuncţionează pe tot parcursul procesului morid (din perioada premoridă şi până la

convalescenţă) şi sunt orientate spre restailirea autoreglării organismului.

*e tot parcursul olii are loc contrapunerea mecanismelor patogenetice (leziuni,

dereglări) cu mecanismele sanogenetice (adaptare, protecţie, compensare, reparaţie) iar

rezultanta depinde de raportul acestor două tendinţe.

9ecanismele sanogenetice se clasifică "n primare şi secundare.

9ecanismele sanogenetice primare includ reacţiile adaptative, protective şi

compensatorii. 3aracteristica principală a acestor mecanisme este menţinerea până la apariţia

leziunilor şi sunt orientate spre menţinerea homeostaziei organismului confruntat cu factorul

patogen. #pre deoseire de mecanismele general adaptative care se desfăşoară "n cadrul reglării

fiziologice a funcţiilor organismului sănătos situat "n condiţiile variaile ale mediului etern,

mecanismele adaptative sanogenetice adaptează organismul la acţiunea factorilor patogeni,



pre"ntâmpinând declanşarea leziunilor (de e. spasmul vaselor periferice adaptează organismul la

acţiunea temperaturilor 8oase şi pre"ntâmpină dezvoltarea hipotermiei).

9ecanismele sanogenetice protective primare prote8ează organismul de acţiunea nocivă a

factorilor patogeni – evită pătrunderea "n organism, provoacă distrugerea acestora sau "i elimină

din organism până la apariţia leziunilor, pre"ntâmpinând astfel oala (de e. arierele naturale

mecanice, factorii imunităţii nespecifice din secreţiile pielii, reacţiile de detoicare ale ficatului).

9ecanismele sanogenetice compensatorii primare restituie organismului deficitul

funcţional al structurilor alterate de factorul patogen, stopând astfel progresul procesului

patologic (de e. hiperfuncţia unui plămân la afectarea celuilalt).

espre rolul mecanismelor sanogenetice primare, fiziopatologul rus F. '. !rolov, 5GDH,

scria$ atât timp cât funcţionează mecanismele sanogenetice primare nu avem oală, ci doar stare

premoridă, care poate trece "n stare de oală "n cazul "n care aceste mecanisme nu&şi "ndeplinescmenirea. <a epuizarea asolută sau insuficienţa mecanismelor sanogenetice primare se

instalează procesul patologic, oala, concomitent "ncepând să funcţioneze mecanismele

sanogenetice secundare.

9ecanismele sanogenetice secundare includ mecanismele protective, compensatorii şi

terminale (deci lipsesc mecanismele adaptative).

9ecanismele sanogenetice protective secundare sunt practic aceleaşi procese din

perioada premoridă, "nsă evoluează "n cadrul procesului patologic de8a declanşat şi au rolul de a"mpiedica progresarea acestuia. 9ecanismele sanogenetice compensatorii secundare sunt

aceleaşi ca cele din perioada premoridă dar se dezvoltă "n cadrul olii şi restituie funcţiile

alterate de procesul patologic. 9ecanismele sanogenetice terminale apar "n situaţii etreme,

critice pentru organism şi reprezintă o ultimă rezervă a organismului "n condiţiile leziunilor

structurale şi dereglărilor funcţionale grave, care pun "n pericol eistenţa organismului.

#emnificaţia iologică a mecanismelor sanogenetice secundare, spre deoseire de cele

primare, este nu păstrarea ci restailirea homeostaziei de8a dezechilirate. In eemplu elocvent

care ilustrează clasificarea mecanismelor sanogenetice este hipertermia$ toate reacţiile

fiziologice, care se declanşează din momentul acţiunii acţiunii temperaturii "nalte şi menţin

homeotermia, sunt mecanisme sanogenetice primare; aceleaşi reacţii fiziologice din momentul

ridicării temperaturii corpului mai sus de normă (hipertermia propriu&zisă) sunt de8a mecanisme

sanogenetice secundare.



0mportanţa pragmatică a conceptului de sanogeneză este posiilitatea practică de a

preveni oala "n perioada premoridă prin consolidarea mecanismelor sanogenetice primare sau

de a stopa progresarea olii "n orice perioadă a acesteia prin stimularea mecanismelor

sanogenetice secundare. 3oeistenţa şi confruntarea mecanismelor sanogenetice şi patogenetice

pe tot parcursul olii dă posiilitatea medicului de a "nclina echilirul acestor procese "n favoarea

organismului, atât prin atenuarea proceselor distructive, cât şi prin amplificarea celor

sanogenetice.

FIZIOPATOLOGIA GE2ERALA

PROCE6E PATOLOGICE TIPICE CEL7LARE

Leziunile !elulare<eziunea celulară este modificarea persistentă a homeostaziei iochimice, structurale şi

funcţionale a celulei, apărute la acţiunea factorului nociv. eoarece leziunile celulare iniţiază "n

mod determinant şi reacţiile celulare adaptative, protective, compensatoare şi reparative este

8ustificată folosirea termenului de proces patologic celular.

<eziunile apărute la acţiunea nemi8locită a factorului nociv asupra oricărei structuri

celulare sunt numite leziuni primare. 1rice leziune celulară primară declanşează fenomene

alterative secundare. <eziunile secundare cuprind consecutiv celula lezată până la includerea "n proces a tuturor structurilor celulare, conducând "n final la moartea ei. <eziunile celulare iniţiază,

de asemenea, şi procese patologice "n ţesutul şi organul respectiv (procese patologice tisulare şi

de organ – atrofie, sclerozare, inflamaţie) şi "n mediul intern (procese patologice integrale &

dishomeostazii) & de e. trauma termică locală conduce la procesul integral, care este oala

arşilor. <a rândul lor, procesele patologice secundare tisulare, de organ şi integrale, afectează "n

mod retrograd atât celulele afectate primar, cât şi celulele neafectate de factorul patogen (de e.

hipoaria atmosferică conduce la hipoie şi la procese patologice celulare, chiar la moartea

celulelor), lărgind astfel arealul patologiei până la limitele organismului integru. evererarea

fenomenelor de generalizare&localizare conduce la "ntinderea şi aprofundarea procesului

patologic.

<eziunile provocate de factorul nociv conduc la declanşarea reacţiilor celulare reparative,

care, "n unele cazuri, "n funcţie de gradul alteraţiei, recuperează leziunile cu restailirea structurii



şi funcţiilor celulei. n cazul insuficienţei relative a reacţiilor reparative, "n celulă se dezvoltă

procese patologice neletale – distroiile !elulare. n caz de leziuni ireparaile celula

declanşează apoptoza – mecanismul de autoanihilare a celulei lezate fără consecinţe nocive

pentru populaţia de celule sănătoase. n ma8oritatea cazurilor afecţiunile celulare irecuperaile

conduc la ne!roză – moartea necontrolată a celulelor cu consecinţe nocive pentru populaţia de

celule sănătoase şi cu poluarea mediului intern al organismului.

eşi caracterul leziunilor celulare depinde de specificul factorului nociv şi de

particularităţile celulelor supuse acţiunii lezante, leziunile poartă şi caractere nespecifice, care

depind de proprietăţile generale celulare. intre manifestările nespecifice ale leziunilor celulare

fac parte$ mărirea permeailităţii neselective a memranei citoplasmatice şi organitelor celulare,

activarea sistemelor enzimatice intracelulare – proteinAinazelor, fosfolipazelor, sistemelor de

iosinteză a proteinelor cu consecinţele respective, dereglarea proceselor de energogeneză etc.9anifestările specifice ale leziunilor celulare reprezintă aolirea funcţiilor specifice ale acestora

prin elierarea componenţilor specific celulari din celulele lezate "n mediul intern al

organismului (de e. enzime intracelulare) etc.

4oate celulele organismului provenite din celula totipotentă – zigot – au trăsături comune

structurale (plasmalema, hialoplasma, organitele celulare) şi funcţionale (metaolismul,

multiplicarea). eoarece structura principală şi funcţiile azale ale tuturor celulelor organismului

uman sunt similare, şi modificările esenţiale ale proceselor patologice celulare sunt similare,motiv pentru care pot fi definite procese patologice tipice celulare.

%umai "n etapa iniţială procesele patologice celulare şi primii factori patogenetici poartă

amprenta specificului factorului nociv, "n timp ce procesele patogenetice ulterioare sunt "n mare

măsură stereotipe, determinate de proprietăţile morfo&fiziologice şi genetice ale celulei.

3lasificarea leziunilor celulare

'. upă consecutivitatea apariţiei$

a) leziuni primare apărute la acţiunea nemi8locită a factorului patogen

) leziuni secundare apărute ca efect al factorilor patogenetici primari

2. upă caracterul leziunilor$

a) leziuni specifice, care corespund caracterului factorului nociv

) leziuni nespecifice, proprii mai multor factori nocivi

3. upă caracterul factorului etiologic$



a) leziuni mecanice

) leziuni fizice (termice, congelare, electrice)

c) leziuni osmotice

d) leziuni prin peroidarea lipidelor

e) leziuni infecţioase

f) leziuni imune (alergice)

g) leziuni toice

h) leziuni enzimatice

i) leziuni hipoice

8) leziuni discirculatorii

A) leziuni dismetaolice

l) leziuni dishomeostatice. upă localizare$

a) leziuni memranare

) leziuni mitocondriale

c) leziuni lizozomale

d) leziuni ale nucleului (inclusiv leziuni mutaţionale)

e) leziuni ale reticulului endoplasmatic şi aparatului =olgi

-. upă gradul leziunii$a) leziuni reversiile

) leziuni ireversiile

Leziunile #e#branei !elulare

'cţiunea patogenă a factorului nociv este "n ma8oritatea cazurilor orientată spre

memrana celulară, unde sunt localizate leziunile primare, "n timp ce leziunile organitelor

celulare sunt mai frecvent de ordin secundar şi mediate de dishomeostaziile intracelulare –

consecinţe ale leziunilor memranei citoplasmatice.

'lterarea structurii memranei citoplasmatice poate fi provocată de numeroase cauze$

factori mecanici, fizici (curent electric, câmpuri, radiaţii, temperatura scăzută sau ridicată), hiper&

şi hipo&osmolaritatea, factori chimici, enzime, anticorpi şi limfocite sensiilizate, hipoie şi

hiperoie, dishomeostazii ale sustanţelor nutritive, inaniţie, acidoză şi alcaloză, dishidroze,

dismineraloze, dereglările circulaţiei sanguine etc.



<eziunile primare ale memranei citoplasmatice poartă amprenta specifică a factorului

etiologic şi pot fi clasificate "n funcţie de natura acestuia$

'. <eziuni primare mecanice ale memranei citoplasmatice (etinderea, ruperea,

formarea de defecte, fragmentarea) sunt provocate de forţele mecanice, care acţionează direct

asupra celulei. !actorul patogenetic primar "l constituie astfel dezintegrarea mecanică a

memranei, deschiderea arierei mecanice celulă&interstiţiu şi formarea de comunicări directe

necontrolate "ntre spaţiul intracelular şi cel intercelular cu trecerea lieră a sustanţelor "n amele

sensuri. ezultatul este echilirarea compoziţiei acestor spaţii, pătrunderea "n celulă a

sustanţelor menţinute etracelular (de e. %aJ) şi ieşirea din celulă a sustanţelor menţinute aici

(de e. K J). ishomeostazia mediului intracelular face imposiilă funcţionarea normală a

organitelor celulare cu implicarea acestora "n lanţul patogenetic al procesului patologic.



Curs 8

2. <eziuni electrice provocate de curentul electric, care depind de caracterul curentului

(continuu sau alternativ) şi de tipul celulei. 'stfel acţiunea curentului electric asupra celulelor

ecitaile (neuroni, miocite) este fazică. 0niţial are loc stimularea canalelor ionice potenţial

dependente (%aJ, K J, 3aJJ) cu anihilarea gradientului lor de concentraţie şi a potenţialului de

repaus – depolarizarea memranei celulare, ecitarea celulei cu efectele respective – generarea şi

propagarea impulsului electric, contracţia miocitului. <a acţiunea continuă, curentul electric

aplicat pe celulă "mpiedică repolarizarea memranei, restailirea potenţialului de repaus şi

conduce la inhiiţia depolarizantă. Ilterior are lor polarizarea hialoplasmei, acumularea de ioni

negativi (anioni) la electrodul pozitiv (anod) şi a ionilor pozitivi (cationi) la electrodul negativ

(catod). e asemenea, su acţiunea curentului electric are loc electroliza sustanţelor intra& şi

etracelulare, descompunerea sustanţelor cu structură ionică până la atomi neutri (de e. ioniide %aJ se reduc la catod până la atomi neutri de sodiu, iar ionii de 3l& se oidează la anod până la

atomi neutri de clor; ulterior aceste elemente sunt antrenate "n reacţii specifice cu formarea

hidroidului de sodiu şi acidului clorhidric, cu efecte nocive).

#u acţiunea curentului electric are loc spargerea electrică a memranei citoplasmatice

(electrical reaA&doLn), fenomen care are loc atunci când potenţialul electric aplicat pe celulă

depăşeşte forţa tensiunii superficiale şi vâscozitatea memranei citoplasmatice. in această

cauză reşele formate "n istratul lipidic de către mişcarea roLniană a moleculelor nu numai cănu pot fi reparate, dar au tendinţa de a se mări până la distrugerea completă a memranei,

rezultând toate efectele secundare.

3. #tresul oidativ provocat de acţiunea radicalilor lieri de oigen. adical lier de

oigen se numeşte oigenul sau compusul oigenului, care conţine pe ultimul strat electronic un

electron fără pereche, electron celiatar, ceea ce conferă acestor compuşi o reactivitate chimică

etrem de mare, motiv pentru care sunt denumite specii active de oigen. adicalii lieri sunt

produşi oişnuiţi pentru unele procese fiziologice (de e., "n lanţul transportului de electroni "n

mitocondrii), "nsă "n condiţii fiziologice acţiunea lor potenţial nocivă este contracarată de

sistemele antioidante ale organismului, care anihilează rapid aceşti compuşi. in procesele

patologice generatoare de radicali lieri vom nota inflamaţia, reacţia fagocitară, hiperoia,

hipoia, razele ionizante, intoicaţia cu cloroform, tetraclorură de caron etc. n prezent a



devenit tot mai mare şirul de procese patologice "n patogenia cărora se implică radicalii lieri (de

e. olile hepatice, ulcerul gastric, infarctul miocardic etc.).

!ormele de radicali lieri sunt$ superoidul de oigen (1?&), peroidul de hidrogen

(>?1?), radicalul hidroil (1>&). intre sistemele antioidante menţionăm$ superoiddismutaza

(anihilează superoidul de oigen), catalaza (scindează peroidul de hidrogen), peroidazele

(anihilează peroizii), ceruloplasmina, transferina şi feritina (asociază ionii de fier,

pre"ntâmpinănd reacţiile de peroidare "n lanţ a sustanţelor endogene iniţiate de radicalii lieri),

vitamina -, polifenolii etc.

9ecanismul acţiunii nocive a radicalilor lieri constă "n peroidarea sustanţelor

endogene$ lipide, acizi graşi polinesaturaţi, acizi nucleici, proteine, aminoacizi, enzime tiolice

(care conţin "n moleculă grupul sulfhidrilic) etc. intre cele mai nefaste consecinţe ale acţiunii

radicalilor lieri fac parte mutaţiile genice şi peroidarea acizilor graşi polinesaturaţi dincomponenţa memranelor citoplasmatice. 9ecanismul ultimei reacţii constă "n următoarele$

adicalul hidroil 1>& este considerat cel mai agresiv. !iind de dimensiuni mici, acesta

pătrunde uşor "n interiorul istratului lipidic, unde peroidează acizii graşi polinesaturaţi din

componenţa fosfolipidelor memranare ce conţin legături dule de caron.

#u acţiunea radicalului hidroil are loc prima reacţie – smulgerea unui proton de la lipid

(<>), mai eact de la '=*% – acizii graşi polinesaturaţi – cu formarea de apă şi radical lipid,

notat prin simolul <

&

$5) 1>& J <> : >?1 J <&

adicalul lipidic format "n prima reacţie interacţionează cu oigenul molecular dizolvat

"n mediul intern sau intracelular, formând radicalul lipoperoid <11&, conform reacţiei ?$

?) <& J 1? : <11&

adicalul lipoperoid interacţionează cu o nouă moleculă de lipid <>, formând doi

radicali noi $ radicalul hidroperoid <11> şi radicalul lipid <& (reacţia @)$

@) <11& J <> : <11> J <&

'stfel, reacţia devine autocatalitică, formând un lanţ lung şi afectând mai multe molecule

de lipide. ezultatul acestor reacţii este formarea de către un radical hidroil iniţial a trei radicali

noi$ radicalul lipid, radicalul lipoperoid şi radicalul hidroperoid.

n unele condiţii, de eemplu "n prezenţa fierului ivalent, lanţul autocatalitic de formare

a peroizilor de lipide poate să se ramifice conform reacţiei B$



B) <11> J !e?J : !e5J J 1>& J <1&; <1& J <> : <1> J <&

n urma ultimei reacţii se formează radicalul lipidic < &, care poate iniţia un nou lanţ etc.

ezultatul final este peroidarea şi denaturarea unui număr mare de molecule de

fosfolipide, ceea ce are multe efecte memranodistructive$

a) distrugerea memranei şi formarea de reşe irecuperaile cu diminuarea

rezistenţei mecanice

) mărirea permeailităţii neselective şi lichidarea gradientelor ionice

c) diminuarea rezistenţei electrice a memranei şi spargerea electrică a acesteia

d) anihilarea potenţialului electric pe memranele celulelor ecitaile cu inhiiţia

depolarizantă

e) mărirea concentraţiei ionilor de calciu "n citoplasmă cu toate efectele asociate

f) dereglarea funcţiei organitelor celulareg) necroioza, necroza şi autoliza celulei

Minte ale atacului oidativ pot fi şi alte sustanţe din componenţa memranei

citoplasmatice. 'stfel, su acţiunea radicalilor lieri are loc reducerea grupărilor sulfhidrilice ale

enzimelor tiolice (de e. 3a?J&'4*&aza) până la grupări disulfidice cu pierderea activităţii

enzimatice şi cu toate efectele asociate; "ncă o consecinţă a stresului oidativ poate fi alterarea

'% cu efecte eventual mutagene.

. <eziuni celulare enzimatice provocate de acţiunea enzimelor endogene şi eogene.#urse de enzime endogene pot fi celulele fagocitare din focarul inflamator, enzimele lizozomale

din toate celulele organismului, elierate la destailizarea memranei lizozomale, enzimele

digestive pancreatice elierate "n sânge "n caz de pancreatită sau pancreonecroză. intre

enzimele eogene fac parte cele microiene (de e. lecitinaza streptococică care scindează

fosfolipidele memranare; enzimele elaorate de Clostridium perfringens care induc scindarea

citomemranelor). #pectrul enzimelor citopatogene este foarte larg$ proteaze, peptidaze,

colagenaza, elastaza, lipaza, fosfolipaza, amilaza, hialuronidaza etc. <anţul patogenetic al

efectelor nocive citopatogene este iniţiat de scindarea sustraturilor specifice pentru aceste

enzime$ fosfolipidele memranare, proteinele memranare, glicoproteinele etc. ezultatul final

al acţiunii patogene a enzimelor este dezintegrarea memranei cu toată avalanşa de procese

patologice citodistructive.



-. <eziunile imunocitopatogene sunt mediate de reacţiile imune, autoimune şi alergice,

care se desfăşoară la nivelul memranei citoplasmatice. intre acestea fac parte reacţiile alergice

citolitice tip 00, reacţiile autoimune. ezultatele reacţiilor imunocitopatogene sunt multiple "n

funcţie de mecanism, dar se soldează cu acelaşi efect final – moartea celulei.

!. 4rauma termică a celulelor survine la acţiunea temperaturilor "nalte şi conţine

mecanisme patogenetice specifice. 'cţiunea temperaturilor ridicate conduce la denaturarea

termică a sustanţelor din componenţa memranei citoplasmatice (proteine) cu aolirea

funcţiilor specifice de canale, pompe ionice, enzime, antigene, formarea de autoantigene şi

reacţia autoimună ulterioară. enaturarea sustanţelor din hialoplasmă şi organitele celulare are

consecinţele respective. 'cţiunea temperaturilor scăzute conduce la cristalizarea apei "n

momentul congelării şi decongelării, iar cristalele formate intracelular "n mod mecanic distrug

memrana citoplasmatică şi memranele organitelor celulare cu consecinţele respective.=. <eziuni hipoice provocate de hipoia celulară. -nergia necesară pentru efectuarea

tuturor funcţiilor celulei este furnizată aproape "n "ntregime de procesele de oidare a

sustanţelor nutritive; din cuplarea oidării cu procesele de fosforilare rezultă "nmagazinarea

energiei su formă de compuşi macroergici, energie utilizată pentru efectuarea activităţilor vitale

celulare$ anaolism, reparaţia structurilor celulare, activitatea pompelor ionice şi menţinerea

homeostaziei intracelulare, a gradientului ionic, a potenţialului electric memranar etc. 3auzele

hipoiei celulare sunt toate formele de hipoie generală (hipoică, respiratorie, circulatorie,anemică, histotoică), dereglările circulaţiei sanguine şi limfatice regionale (hiperemia venoasă,

ischemia, staza), afecţiunea directă a proceselor celulare de oidare şi fosforilare, dereglările

circulaţiei sistemice (insuficienţa circulatorie cardiogenă, vasculară, hematogenă, colaps, şoc).

-fectele hipoiei celulare sunt "niţiate de scăderea energiei su pragul compatiil cu

activitatea vitală celulară. <anţurile patogenetice de efecte nocive sunt numeroase ca variante$

a) hipoia celulară – diminuarea proceselor oidative – micşorarea cantităţii de '4*

disponiil – diminuarea activităţii pompei de %aJ, K J '4*&aze – aolirea gradientului de

%aJ şi K J& hiperosmolaritatea intracelulară – intumescenţa celulară – citoliza

) anihilarea potenţialului memranar de repaus – inhiiţia depolarizantă a celulelor

ecitaile



c) diminuarea activităţii pompei 3aJJ&'4*&aze – aolirea gradientului de concentraţie a 3aJJ

& creşterea activităţii fosfolipazelor, proteazelor, endonucleazelor, '4*&azelor –

tumefierea mitocondriilor, a reticulului endoplasmatic, destailizarea lizozomilor

d) activarea proceselor glicolitice – acumularea de acid lactic – acidoza celulară – activarea

proteazelor şi fosfolipazelor – citoliza

>. <eziuni celulare dishomeostatice sunt provocate de perturările homeostaziei mediului

intern. eviaţiile etreme ale parametrilor spaţiului interstiţial sunt consecinţe directe ale

modificării compoziţiei sângelui şi pot deveni factori nocivi, declanşând procese patologice

celulare. in cele mai severe şi frecvente acţiuni patogene fac parte dismineralozele (hiper& şi

hiponatriemia, hiper& şi hipoAaliemia, hiper& şi hipocalcemia, hiper& şi hipomagneziemia, hiper&

şi hipo&>&ionia), deshidratarea şi hiperhidratarea, hiper& şi hipoosmolaritatea.

0. <eziuni celulare metaolice provocate atât de defectele enzimatice ereditare, cât şi dedismetaolismele etracelulare (hiper&, hipoglicemiile, galactozemia, hipoproteinemia şi

disproteinemiile, hiperlipidemia şi dislipidemiile, cetonemia).

N.<eziuni infecţioase sunt provocate de factori iologici (virusuri, acterii, protozoare,

metazoare) iar inflamaţia ulterioară a organului afectat conduce la leziuni celulare secundare.

<eziunile secundare sunt plurifactoriale şi au o patogenie compleă, determinată de

acţiunea multor factori nocivi din focarul inflamator (acidoză, dereglări circulatorii, stres

oidativ, atac imun, dismetaolisme, hipoie).ezultatul final al acţiunii directe a factorilor nocivi şi primul factor patogenetic al

proceselor patologice celulare este dezintegrarea memranei citoplasmatice. 0ndiferent de

factorul etiologic şi de caracterul leziunilor primare, dezintegrarea memranei declanşează

următorii factori patogenetici secundari, care continuă procesul patologic celular$

5. dereglarea permeailităţii memranei celulare şi a transferului memranar de sustanţe

?. dereglarea transportului activ transmemranar de sustanţe

@. anihilarea gradientului de potasiu

B. anihilarea gradientului de sodiu

O. anihilarea potenţialului de repaus

C. micşorarea rezistenţei electrice a memranei citoplasmatice

H. anihilarea gradientului de calciu

D. activarea enzimelor intracelulare



G. ereglarea mecanismului de schim transmemranar al ionilor de %aJ şi >J

56. acidoza celulară & poate fi determinată de următoarele mecanisme$

a) influul sporit al ionilor de >J "n celulă din spaţiul etracelular, determinat de

dishomeostazia primară a echilirului acido&azic "n organism;

) formarea ecesivă a produşilor intermediari acizi "n celulă datorită intensificării

proceselor de glicoliză, dereglării proceselor ciclului Kres, scindării hidrolitice a fosfolipidelor

memranare, degradării intense a nucleotidelor adenilice;

c) epuizarea şi insuficienţa sistemelor tampon, care face imposiilă contracararea creşterii

concentraţiei ionilor de hidrogen;

d) ineficienţa mecanismelor de eliminare din celulă a ionilor de hidrogen;

9ărirea concentraţiei intracelulare a ionilor de hidrogen induce un şir de modificări$

tulurarea funcţionalităţii proteinelor "n urma modificării conformaţiei moleculei, activareaenzimelor hidrolitice lizozomale, mărirea permeailităţii memranelor celulare ca rezultat al

dereglării structurii lipidelor memranare.

55. hiperosmolaritatea intracelulară – la alterarea memranei şi pompei ionice %aJPK J&'4*&

aza, "n intoicaţiile cu sărurile metalelor grele, la dereglarea proceselor de energogeneză

"n hipoii, "n intoicaţiile cu monoid de caron, surplusul de ioni de sodiu nu este

epulzat, apărând astfel hiperosmolaritatea intracelulară. >iperosmolaritatea intracelulară

creată de pătrunderea "n celulă a sodiului induce pătrunderea paralelă prin osmoză a apei, producând intumescenţa celulară, mărirea "n volum (alonarea celulei), creşterea

presiunii mecanice intracelulare şi chiar ruperea memranei citoplasmatice. *rocese

similare au loc şi la nivelul organitelor celulare.

5?. 0ntensificarea proceselor cataolice anaeroe, "n special al celor glicolitice – este un

răspuns universal al celulei la deficitul de energie. 0niţial, acest mecanism are

semnificaţie compensatorie pentru celula lezată, vizând recuperarea deficitului de

energie; ulterior "nsă, cataolismul intens conduce la acumularea intracelulară a

produşilor metaolici intermediari (lactat, acumularea ionilor de hidrogen) şi acidoza

celulară decompensată cu coorârea valorii p> până la nivelul incompatiil cu viaţa.

3onsecinţele leziunilor memranei celulare sunt distroiile !elulare3 ne!robioza *i

ne!roza !elulară3 inla#a"ia3 atroia3 s!lerozarea.

fiziopatologie

Documents