fierul

of 5

FIERUL

METABOLISMUL FIERULUI

1. ABSORBȚIA

Aportul alimentar mediu de Fe este 10-15 mg Fe/zi.

La individul normal se absoarbe aproximativ 5-10% din cantitatea de Fe ingerată (0,5-1 mg/zi).

La gravidă absorbția crește la 3-5 mg Fe /zi.

In timpul menstruației, absorbția intestinală de Fe crește de 2 ori (1-2 mg/zi).

Locul de absorbție: duoden, jejun proximal; partea distală a intestinului subțire poate fi implicată în

absorbția Fe când necesarul de Fe nu este acoperit de duoden și jejun proximal.

Există 2 forme de Fe ce pot fi absorbite:

a. Fe sub formă de hem – ce se găsește în hemoglobina și mioglobina din carne

b. Fe non-hem (Fe3+ - ion feric) – vegetale – este legat de diferiți compuși organici; pentru a putea fi

absorbit Fe non-hem trebuie să disocieze și să fie transformat in ion feros (Fe2+) de către o feroreductază.

of 5

Fe hem este absorbit intact de către complexul HCP1 – heme carrier protein 1 – ce se găsește pe

porțiunea luminală a celulelor intestinale. In celula intestinală Fe2+ este este eliberat din hem.

Fe non-hem este absorbit de către DMT1 – divalent metal transporter – transportorul metalelor divalente.

2.TRANSPORT

Fe2+ absorbit este transportat de către transferină (β-globulină) care leagă 2 molecule de Fe. Complexele

Fe-transferină vor transporta Fe către măduva hematoformatoare unde va fi captat de către celulele

eritroide ce posedă receptori specifici pentru transferină.

3. DEPOZITAREA

Fe poate fi depozitat sub formă de feritină (complex hidrosolubil alcătuit din hidroxid feric + apoferitină)

în ficat (macrofage, hepatocit), splină, măduvă hematoformatoare și celulele intestinale. Când

disponibilul de Fe este crescut, crește și sinteza de apoferitină pentru formarea de feritină și protejarea

organismului de efectele nocive ale Fe. Totodata, cantitatea de feritină de la nivelul celulelor intestinale

reglează absorbția intestinală a Fe.

4. ELIMINAREA

Nu există un mecanism specific de excreție a Fe. Cantități mici de Fe se pierd prin exfolierea celulelor

mucoase intestinale, prin bilă, urină și transpirație. Pierderile zilnice nu depășesc 1 mg Fe/zi. Deoarece

eliminarea fierului este limitată, menținerea echilibrului Fe se realizează prin modificarea absorbției

intestinale a Fe și a depozitelor de Fe în concordanță necesitățile organismului.

INDICAȚIE CLINICĂ

Tratamentul sau profilaxia anemiei feriprive – anemie hipocromă microcitară (VEM scăzut, Hb

redusă, sideremie și feritine scăzute).

In paralel cu tratamentul anemiei feriprive se urmărește stabilirea cauzei ce a determinat anemia și pe cât

posibil tratamentul etiologic.

Cauze de anemie feriprivă:

1. deficit de aport – diete strict vegetariene

2. necesar crescut – gravide, copii

3. sângerări cronice – la femei prima cauză de anemie feriprivă prin sângerare cronică – fibromul uterin;

la bărbați – cancerul colonic, polipii colonici; alte cauze: ulcer g-d, hermie hiatală, sângerări digestive

determinate de consumul cronic de AINS, sângerări de cauză renală.

of 5

4. scăderea capacității de absorbție a Fe – boală celiacă

Obiectivele tratamentului cu Fe:

1. refacerea Hb – pentru refacerea 1 g de Hb lipsă sunt necesare 150 mg de Fe elemental

2. refacerea depozitelor – după refacerea Hb se continuă administrarea suplimentară de Fe până

la o cantitate totală de 400-1000 mg Fe elemental

PREPARATELE ORALE DE FIER

Deoarece eficacitatea absorbției ionului feros este mai mare, în terapie se utilizează doar săruri

feroase.

Cele mai utilizate sunt: sulfatul feros, gluconatul feros și fumaratul feros – sunt ieftine și pot fi

recomandate la majoritatea pacienților cu anemie feriprivă.

Doza de Fe și durata tratamentului se calculează ținând cont de valoarea Hb. Pentru refacerea unui

gram de Hb sunt necesare 150 mg de Fe. Din cantitatea de Fe administrată zilnic se absoarbe un procent

variabil 5-30% ce depinde de valoarea Hb: creșterea Hb va determina o scădere a absorbției intestinale a

Fe. Doza zilnică variază intre 150-400 mg de Fe elemental administrată în 3 prize.

Pentru fiecare preparat doza menționată pe formă farmaceutică reprezintă doza de Fe elemental.

De ex. 1 comprimat de Tardyferon conține 80 mg Fe2+ ce se regăsește în 256,3 mg sulfat feros.

Reacțiile adverse ale preparatelor orale de Fe:

• greață, dureri epigastrice, crampe abdominale, constipație sau diaree

• colorarea scaunului în negru – diagnostic diferențial cu melena

• pentru pacienții care nu tolerează doze mari de Fe se recomandă administrarea unor doze

mai mici pe perioade mai lungi de timp deoarece în acest caz corectarea anemiei se face

mai lent.

PREPARATELE INJECTABILE DE FIER

Preparatele injectabile de fier sunt recomandate în următoarele situații:

• pacienți care nu tolerează terapia orală cu Fe

• pacienți cu deficit de absorbție a Fe: boală celiacă, rezecție intestinală, sindroame de malabsorbție

• pacienți cu gastrită sau ulcer g-d

• pacienți cu anemie cronică ce nu poate fi corectată doar cu preparate orale de Fe: boli renale ce

necesită hemodializă și tratament cu eritropoietină

of 5

Preparatele injectabile conțin Fe3+ sub formă de complexe coloidale ce conțin un nucleu de

oxihidroxid de fier înconjurat de o structură carbohidrată. Particulele coloidale eliberează lent fierul

bioactiv. În prezent se utilizează următoarele preparate parenterale de fier ce pot fi administrate doar

intravenos:

� fier sucrozat (Venofer)

� fier carboximaltozat (Ferinject)

� fier dextran

Fe administrat injectabil este preluat rapid în special de către celule hepatice, splenice și de către măduva

hematoformatoare. Sistemul reticuloendotelial al acestor celule determină disocierea Fe din complexele

coloidale. Fe eliberat de către complexele coloidale este preluat de către structurile proteice destinate

depozitării fierului cu formarea de feritina, hemosiderină și transferină. Componenta carbohidrată este

metabolizată sau eliminată urinar.

Reacțiile adverse ale preparatelor injectabile de fier

� componenta carbohidrat este responsabilă de reacțiile alergice care pot apare la administrarea

injectabilă de Fe. Aceste reacții apar rar dar pot fi foarte severe de la urticarie, prurit, bronhospasm,

artralgii până la șoc anafilactic. Administrarea preparatului injectabil de fier trebuie oprită imediat ce

se observă semne reacții anafilactoide.

� Reacții anafilactoide întârziate pot apare la câteva ore sau câteva zile de la administrarea de preparate

injectabile de fier și pot fi reprezentate de artralgii, mialgii, febră.

� reacții adverse la locul administrării: leziuni tegumentare și colorarea tegumentului în maro

� pentru pacienții cărora li se administrează parenteral fier pentru perioade lungi de timp este

obligatorie monitorizarea depozitelor de fier pentru a evita supraîncărcarea cu fier. Spre deosebire de

preparatele orale de fier a căror absorbție intestinală este limitată, preparatele injectabile pot

determina o creștere a fierului peste posibilitățile fiziologice de stocare ale organismului. Depozitele

de fier pot fi estimate prin măsurarea feritinei serice și a saturației tranderinei (raportul dintre

sideremie și CTLF – capacitatea totală de legare a fierului).

INTOXICAȚIA ACUTĂ CU FIER

Intoxicația acută cu fier apare cel mai frecvent la copii care ingeră accidental un număr mare de

comprimate sau un volum mare de sirop ce conține fier. În timp ce adulții pot tolera o doză de până la 10

of 5

comprimate o dată, aceeași doză poate fi fatală în cazul unui copil. Pacienții adulți tratați cu preparate

orale de fier trebuie instruiți în mod particular în ceea ce privește accesul copiilor la aceste preparate.

Intoxicația acută cu preparate orale de fier se manifestă prin vărsături, dureri abdominale, diaree

sanguinolentă (manifestări gastroenterită necrotizantă) urmate de letargie, dispnee și șoc cu acidoză

metabolică severă, comă.

Tratamentul trebui instituit de urgență și constă în:

1. administrarea unui emetic (sirop de ipeca)

2. lavaj gastric cu soluție de desferoxamină (chelator de fier). Inducerea diareei la copii este

periculoasă și este interzisă la copii mici.

3. Comprimatele nedizolvate sunt radio-opace. De aceea, se recomandă efectuarea unei radiografii

abdominale pentru a determina numărul de comprimate rămase în stomac după provocarea de vărsături şi

după lavaj gastric. La adulți se recomandă administrarea orală de manitol sau sorbitol pentru a induce

golirea rapidă a intestinului subţire.

4. se determină concentrația plasmatică de fier și se administrează desferoxamină în perfuzie

lentă. Viteza prea mare a perfuziei cu desferoxamină determină hipotensiune arterială.

5. dacă intoxicația este mai puțin gravă se recomandă administrarea intramusculară de

desferoxamină.

6. Concentraţia plasmatică de fier trebuie monitorizată pe întreaga perioadă.

INTOXICAȚIA CRONICĂ CU FIER

Intoxicația cronică cu fier se numește hemocromatoză și este rezultatul depozitării în exces a

fierului la nivelul miocardului, ficatului, pancreasului și a altor organe. Determină insuficiența a diferite

organe și în final determină decesul pacientului. De obicei hemocromatoza este primară (determinată

genetic) dar poate apare și la pacienții cu anemie sideroblastică sau talasemie care primesc frecvent

transfuzii de sânge.

Tratamentul cel mai eficient al hemocromatozei constă în flebotomie ce poate fi practicată cu

condiția ca pacientul să nu prezinte anemie.

Extragerea unei unități de sânge (~450 ml) pe săptămână poate fi aplicată în cazul pacienților cu

hemocromatoză. Desferoxamina este mai puțin eficace și mai scumpă, iar răspunsul la tratament este

variabil de la un pacient la altul.

fierul

Documents