Lumina biruieşte întunericul. Într-o duminică după Rusalii, - la o întrunire cu tinerii - episcopul

luteran Josia Kibira din Tanzania, a spus următoarele: "Nu uitaţi continentul întunecat Africa! În Africa s-a făcut lumină. Harul lui Isus luminează în multe inimi."

Înaintea predicii din Ezechiel 37 ţinută de Festo Kivengere cu ocazia primului Advent a lui 1974, la încheierea unei întruniri cu caracter misionar, s-a demonstrat principiul trezirii. La citirea unor pasaje din Sfânta Scriptură, s-a aprins o lumânare, de la aceasta s-a aprins o altă lumînare şi aşa s-a urmat pînă cînd toţi vreo 2500 de vizitatori aveau lumînările aprinse în mîinile lor. În timp ce trei coruri cîntau: "Trimite lumina şi adevărul Tău, ca să mă conducă la locaşurile Tale ... ", în sală se făcea tot mai multă lumină şi fiecare şi-a dat seama de efectul unei lumînări care a aprins o altă lumînare.

Ascultătorii ţineau lumînări le în miină şi episcopul Kivengere spunea: "Vreau să vă împărtăşesc cum a pătruns lumina vieţii noi într-o biserică, care era de-a binelea moartă. După cum ştiţi, Biblia foloseşte întunericul ca un simbol al păcatului şi al morţii. În mormînt întunericul este absolut. Unde întunericul este deplin nu există viaţă. Lumina vorbeşte de primăvara care aduce viaţă nouă.

În biserica din Uganda, de unde vin, a fost o vreme de întuneric beznă. Vreau să folosesc tabloul din Ezechiel 37. Sunt lucururi cunoscute: proorocul vorbeşte despre poporul lui Dumnezeu. Viziunea avută, o viziune de altfel foarte realistă, descria starea spirituală a poporului Domnului.

Duhul Sfint i-a descoperit lui Ezechiel această viziune. A văzut o vale mare. EI personal se afla în Duhul, pentru 3

că nimeni nu poate vedea realităţi spirituale decît numai în Duhul. A văzut deci valea largă plină de mii şi mii de oase. Caracteristicile acestei văi erau:

Liniştea - nici un zgomot, nu se auzea nimic. Nici o mişcare - totul era amorţit.

Singurătatea - nu exista nici un fel de părtăşie. Totul era haotic - lipsea ordinea.

- 1 -

Acesta era deci aspectul acestei văi pe care Ezechiel a văzut-o: 1. Linişte absolută, nici o cîntare, nici o conversaţie, nici un Aliluia!

Linişte deplină, ca moartea. 2. Totul era amorţit, nu exista nici o mişcare. Stagnare totală. Nici o mişcare către Dumnezeu. Totul era fără viaţă, ca un cadavru.

Linişte, amorţeală ... şi încă ceva foarte ciudat: linişte, amorţeală şi singurătate. Fiecare os era izolat de celălalt; nu ex ista nici un fel de părtăşie. Fiecare os era desprins de celălalt. Şi ce urmează? Dezordinea. Totul era într-o stare de haos. Aici o mînă, acolo undeva un picior, toate Într-o completă dezordine.

Aşa a fost şi biserica mea. Şi eu am fost unul dintre aceste oase. Păstram tăcerea; nici o cîntare de mulţumire, nici un Aliluia, dar cu toate acestea, cunoşteam Biblia. În valea din viziunea lui Ezechiel este vorba de poporul lui Dumnezeu; el era mort, ei cunoşteau istoria propriului lor popor. Ştiau doar că I-a izbăvit din Egipt, ştiau că pentru a intra în Canaan au trecut prin Marea Roşie. Ştiau evenimentele legate de stînca lovită de Moise, de mana cerească, şi de trecerea Iordanului. Toate le ştiau. Aveau Vechiul Testament, jertfele, preoţi, aveau prooroci, dar le lipsea viaţa. Nici-un zgomot, nici-o mărturie, nici-o cîntare de laudă, nici-un cuvînt de mîngîiere. În biserica noastră noi eram plini de învăţătură, botezaţi, confirmaţi

4 după regulile bisericii noastre, pentru că noi sîntem anglicani.

Baptiştii au felul lor, presbiterienii pe al lor, metodiştii pe al lor. Dar în biserica mea din Uganda era linişte. Un semn al morţii. Eram foarte dreptcredincioşi, crezul nostru cuprindea toată Biblia, dar eram morţi cu Biblia în mînă. Nu era nici o mişcare. Totul era amorţit. Inimile nu erau legate de Dumnezeu, rugăciunile se opreau undeva, iar între noi nu era părtăşie. Eram amorţiţi. Nici-o mişcare, fără căinţă, fără nici-un simţ, fără viaţă, ca un cadavru.

3. Eram singuratici. Mergeam duminica la biserică, cîntam cîntările, dar nu avem părtăşie, Fiecare trăia pentru eul lui personal, fiecare pătimea pentru eul său personal. Nu era nici un schimb de cuvinte; eram morţi, singuratici. Nimeni nu este mai izolat decît un mort. In mormînt nu există părtăşie.

4. Haosul! Ordinea! lipseau. Relaţii rupte, cămine stricate, minciună, ură, resentimente, clevetire - o dezordine deplină. Totuşi mergeam la

- 2 -

biserică! Cîntam: "Ce mai prieten şi ce frate ... " Dar pacea şi prietenia lipseau. În inimi, multe bătălii. Ce părtăşie! Şi noi eram singuratici!

Nu există nimic mai rău decît o biserică moartă. Proorocul a văzut starea aceasta şi a vorbit. A vorbit oaselor. Vreau să vă spun următoarele: să nu abandonaţi nici o biserică, pentru că Dumnezeu a spus lui Ezechiel: "Aceste oase sînt poporul Meu!" Dumnezeu în marea Sa milă nu abandonează pe nimeni. Nu abandonează niciodată chiar dacă biserica este săracă ca un os. Se îndură de ea. Proorocul a trebuit să vorbească. A vorbit. Nu a fost un mesaj uşor. "Vorbeşte osemintelor!" Oare pot ele auzi? Sînt doar oase!

"Vorbeşte osemintelor!" Şi el a vorbit. Cînd a început să vorbească, a venit Duhul de viaţă peste ele şi a alun-

5

gat liniştea. Se auzea un zgomot; pentru prima oară un zgomot! Cînd Duhul lui Dumnezeu Şi-a început lucrarea în parohia mea, se

auzea un zgomot. Ce era acest zgomot? Era zgomotul căinţei, zgomotul întoarcerii la Hristos. La Întoarcerea către Isus se aud strigăte de ruşine. Îmi amintesc aceste lucruri din trecut, dar acelaş lucru se Întîmplă şi astăzi. Acum vreo patruzecişicinci de ani în urmă a început. Prin mişcarea aceasta am venit şi eu la viaţă. Eram tînăr. Oamenii veneau cu miile. Dar la Început totul era mai redus; ca aceste lumînări pe care le văd. Numai o lumînare mică care luminează, fie într-o familie, fie într-un birou, sau într-o clasă. Cînd lurnînarea este aprinsă Începe să se topească aşa cum se topesc aceste lumînări aici. Cînd apare lumina se topeşte orice duritate. Munţii păcatelor noastre au început să se topească.

În ce consta focul? În dragostea lui Isus Hristos. Isus care a murit pe cruce. Duhul lui Dumnezeu a adus această dragoste. Morţii au Început să trăiască şi s-au pocăit. Un bărbat s-a sculat şi şi-a mărturisit crima comisă cu 15 ani în urmă; el şi-a omorît soţia. Şi el a fost un colaborator în biserică. A lucrat ca evanghelist, a fost apreciat şi foarte umil. N-a lipsit de la serviciile bisericeşti şi totuşi a fost un criminal.

Asta era starea lucrurilor. Dar Duhul lui Dumnezeu a venit, inima lui s-a topit şi s-a deschis, iar mortul a ieşit din ea şi s-a dus la poliţie. Apoi s-a întors şi a mărturisit felul în care a lucrat Dumnezeu dîndu-i viaţă nouă. Acum era foarte sensibil. Dacă vine Duhul lui Dumnezeu, omul devine

- 3 -

foarte sensibil. Lucruri deja uitate apar pentru că ÎI vezi pe Isus. În biserică s-a petrecut ceva. Oamenii au început să vorbească, să cînte, au vorbit cu Isus, au vorbit

6 împreună. Liniştea a dispărut. Atmosfera a început să se încălzească;

se auzeau cîntări. În timpul cîntărilor mulţi au fost mustraţi. Au cîntat şi cuvintele cîntărilor au străpuns inima lor şi ei au plîns. Dar atunci a venit şi bucuria. A dispărut liniştea morţii. Căinţă şi cîntări de laudă. Înainte creştinii erau morţi În bisericile lor. Cînd Dumnezeu Şi-a început lucrarea, a şi început să se mişte ceva. Se sculau şi în timpul serviciului divin, fugeau spre satele lor şi se împăcau cu duşmanii lor. Dacă cineva avea un duşman, mergea la el, îi cerea iertare şi-i explica motivul:

"Isus mă iubeşte şi aş vrea şi eu să te iubesc." Am procedat şi eu aşa. Îmi amintesc că mi-am luat bicicleta şi sub presiunea Duhului, am mers 80 km. să mă împac cu un misionar. Pentru că îl urîsem am vrut să-i spun: "Te iubesc! Îmi eşti frate. Iartă-mă!" Trebuia să mă duc.

Oamenii mergeau din casă în casă, din comună în comună. Isus a început să fie viu. Stagnarea a dispărut. Fiecare tînăr vorbea despre Isus. Totul se afla în mişcare. Oamenii se deplasau cu vestea lui Isus. Au auzit bisericile, şi păgînii şi mahomedanii au auzit. Au crezut sau nu, dar au văzut cele întîmplate. Biserica se trezea. Singurătate? Deodată treziţi, am început să avem părtăşie. Relaţiile noastre s-au înnoit. Acum cei ce fuseseră certaţi cîntau împreună. Bărbaţii se căiau înaintea soţiilor lor, nevestele înaintea bărbaţilor lor şi vecinii înaintea vecinilor lor, trăiam adevărata părtăşie. Şi chiar în biserică nu mai eram singurateci, ne simţeam în mijlocul semenilor noştri. Unii erau săraci, alţii cu şcoală, alţii nu. Unii erau tineri, alţii bătrîni. Dar se iubeau. Confesiunile şi-au pierdut graniţile, zidurile au început să cadă. Am văzut cum un menonit l-a îmbrăţişat pe un anglican. Un episcop menonit a invitat un grup de anglicani împreună cu episcopul lor. Au venit la gazda lor, au predicat, şi-au îm-

7

s-a petrecut! Dumnezeu a schimbat biserica. Lucrarea Lui înaintează în diferite etape şi pe diferite căi. În aceste zile, mulţi tineri au fost binecuvîntaţi. Proslăvim pe Domnul pentru tot ce face. Poate că unii dintre dvs. se întreabă dacă şi în Germania s-ar putea întîmpla asemenea lucruri.

- 4 -

Desigur. Ele s-au mai întîmplat şi în trecut. Istoria ne dovedeşte această afirmaţie. Şi astăzi, desigur! Dumnezeu nu este un Dumnezeu nou, şi nici Isus nu S-a schimbat. Nevoile oamenilor sînt aceleaşi. Ar fi chiar nevoie să se Întîmple. Setea este simţită la început numai de unii. Aici unul, acolo altul. Dacă ei se lasă ciopliţi de Domnul şi plătesc preţul trezirii, nu este imposibil. Şi chiar dacă nu sînt gata, ar putea să ceară aceasta din partea Domnului. Aşa începe Domnul: încet, şi în ascuns. Dacă Domnul lucrează, EI nu poate fi oprit. Nici o teologie, nici o tradiţie nu-L poate împiedeca.

o liturghie nouă? Nu voi uita CÎteva lucruri. Unul dintre păstori citea liturghia. Noi ne

folosim duminica de cărţile de rugăciune. A citit Începutul unei rugăciuni, cînd cineva a început să plîngă. Cele citite l-an convins de starea lui păcătoasă. Păstorul era tare mirat dar a continuat. Cînd a terminat, au stat în picioare, 20 de persoane în diferite locuri din biserică, şi s-au hotărît să-L primească pe Isus. Păstorul Însă nu ştia ce să facă. Să continue serviciul? Oricum, era un mic deranj! Nu credeţi că liturghia poate avea asemenea efect? Liturghia nu este moartă, oamenii sînt morţi! Duhul Sfint Se poate folosi şi de liturghie. El poate împuternici cuvintele ca să pătrundă ca o suliţă în inima ascultătorului şi să determine o pocăinţă sinceră. În ziua aceea păstorul n-a mai predicat. Oamenii nu i-au mai dat prilej. S-au căit În-

26 .- ainte de a vorbi. EI a stat jos şi oamenii, unul după altul şi-au

mărturisit păcatele. Tinerii au bătut din palme cîntînd. Păstorul nu avea multe de făcut. Domnul a fost responsabil pentru desfăşurarea serviciului. Pentru păstor a fost totul foarte simplu. Liturghia a prins viaţă pentru că oamenii deja erau vii. Serviciul divin era întocmai ca pe vremea apostolilor (1 Cor. 14, 26).

o tradiţie nouă? În ţara mea trezirea a început În cele mai diverse feluri şi în cele mai

variate ocazii. Ştiţi că foarte mulţi s-au convertit cu ocazia unei cununii? O cununie foarte obişnuită. Fraţii conduceau programul şi-l mărturiseau pe Domnul. Ei arătau posibilitatea vieţii de biruinţă chiar şi În familie. Am văzut cum s-au convertit mulţi dintre cei invitaţi. La serviciile de înmormîntare s-a întîmplat acelaş lucru. Nu vă pot descrie desfăşurarea unui asemenea serviciu. Dacă moare un frate ca William Nagenda, se

- 5 -

adună mii de persoane. La Înmormîntarea lui William au fost vreo 4000 de oameni. Toţi erau plini de bucurie, au tresăltat şi au vestit Evanghelia minunată. Duhul Sfint a convis pe mulţi de păcătoşenia lor. Cam aşa a fost şi la înmormîntarea unchiului meu, care lupta împotriva trezirii. Mulţi au fost întemniţaţi de el din pricina mărturiei lor. A fost un mare şef de trib. Vreo 20 de ani s-a luptat Împotriva lui Dumnezeu. Într-o zi a capitulat înaintea lui Isus. Era bolnav cînd L-a primit pe Domnul. Imediat după convertirea lui, a scris scrisori către şefii celorlalte triburi. A chemat Înapoi pe cei expulzaţi. L-a îndemnat pe secretarul său să restituie banii delapidaţi. Chiar şi el şi-a rezolvat trecutul înaintea guvernului. Trei săptămîni mai tîrziu a murit.

~ 27

Fraţii veneau din toate părţile să asiste la Înmormîntare, să-L mărturisească pe Domnul şi dragostea lor faţă de fostul lor frate. Peste 35 de suflete s-au convertit în ziua aceea, chiar şi fratele mai mare al unchiului, care era încă păgîn. Mulţi au rămas statornici pînă astăzi. Duhul Sfint dă oamenilor înţelepciunea pentru a se folosi de orice împrejurare. Este minunat să-L vezi pe Dumnezeu lucrînd.

Setea după Cuvîntul lui Dumnezeu. Cred că nu există o bucurie mai mare decît să fii slujitorul Domnului

În această ţară. Culmea bucuriei mele este să fiu episcopul Ugandei. Oriunde mergi, vezi acelaş lucru: Oamenii parcurg mii de kilometri pentru a asista la un serviciu divin. Unii merg pe jos chiar şi 60 de kilometri, aducînd-şi copiii în spate. Alţii vin pe biciclete, pe maşini sau autobuze. Vin doar să asculte Cuvîntul lui Dumnezeu şi rămîn pînă la terminarea serviciilor. Timpul nu are nici o importanţă. Toată atenţia lor este întreptată asupra Cuvîntului. Nu este aceasta o pricină de bucurie? De multe ori am vorbit tinerilor. După 30 de minute am încheiat. Ei au protestat cerînd să continuu, şi am început din nou. Aţi mai văzut aşa ceva? Predica Încheiată şi tu trebuie să începi din nou. Nu ai încotro. De multe ori nu ai timp să te pregăteşti, oamenii sînt setoşi. Au nevoie de Cuvîntul Sfint, doar El dă sens vieţii lor. Astfel înţelegeţi bucuria care însoţeşte vestirea Cuvîntului. Mulţumim Domnului pentru aceste posibilităţi minunate, sîntem doar o biserică tînără. În privinţa finanţelor sîntem o biserică săracă. De obicei avem numai clădirea bisericii şi locuinţa pastorului. Dacă există şi o şcoală,

- 6 -

atunci o folosim pentru Şcoala duminicală. în general Însă, copiii se adună sub un pom.

28 p Ei cîntă, bat din palme şi se bucară în Hristos. Aşa este pe la noi. Aş

dori să vă duc cu mine ca să vedeţi minunile lui Dumnezeu. Uganda este o ţară minunată însă cu mulţi oameni ruinaţi. Dacă

aceştia ar trăi într-o ţară frumoasă, i-ar lua ceva din frumuseţea ei. Ura şi războaiele strică totul. Vina, frica şi suspiciunile nu-i lasă să se bucure de frumuseţea peisajului. Dar prezenţa lui Isus a schimbat viaţa multor oameni.

În buletinele de ştiri se aud multe despre Uganda. Aş vrea să repet, Uganda este foarte setoasă după Cuvîntul lui Dumnezeu. Una din bisericile noastre din Kampala-City a devenit neîncăpătoare, acum credincioşii se adună de trei ori, deci în schimburi. Dacă predici, acolo vei vedea membri din guvern, ofiţeri ai armatei, tineri, bătrîni, profesori de facultăţi, toţi ascultînd şi primind Cuvîntul cu multă bucurie. Un ministru îmi spunea: "Trebuie să vin cu 20 de minute mai devreme ca să mai găsesc un loc. Cei punctuali rămîn de obicei fără loc deja cu 15 minute înaintea serviciului." Toţi aşteptă setoşi. Cînd Îi vezi, ai spor la predică, căci toţi ascultă cu atenţie. Odată am vorbit Într-o şcoală catolică care se află pe teritoriul parohiei mele. Şi noi avem cîteva fete care învaţă aici. Cînd am sosit, toate 400 de studente aşteptau În aulă. Am vorbit 30 de minute numai despre Isus din Noul Testament. La încheiere am spus: .Eu am terminat acum." Dar fetele şi-au ridicat mîinile strigînd: " Nu vreţi să ne spuneţi mai mult?" " Dar am Încheiat." " Noi am dori să mai auzim ceva!" Şi am Început din nou. Vi s-a întîmplat aşa ceva? Zici Amin! Şi ascultătorii nu vor să plece şi te roagă să le mai predici. Nu ai încotro, şi începi din nou. Setea este mare. Toţi au dorinţa să-L vadă pe Isus. Asta este veste bună.

J! 29

Înnoirea vieţii personale În anul 1971 am sărbătorit 50 de ani de la întemeierea bisericii. Deci

Evanghelia a pătruns în partea de sud-est a Ugandei numai de curînd. Dar Dumnezeu a făcut lucrări mari. Educaţia noastră era religioasă. Am căutat adevărul. Eu personal nu am avut părinţi creştini. Ei nu ştiau nimic despre

- 7 -

Isus. La vîrsat de 9 ani am auzit despre Hristos. Nu cunoşteam Biblia. Asta nu înseamnă că n-aveam habar de Dumnezeu. La noi în Africa nu există ateişti. Toţi ştiu că există un Dumnezeu. Tatăl meu a fost foarte religios. Cînd eram tînăr mi-a explicat cum pot sluji dumnezeului părinţilor lui. Pentru noi totul era foarte serios. Recolta, animalele cît şi sănătatea copiiilor depindeau de acest dumnezeu. Dar vai, ce Înşelăciune să crezi într-un dumnezeu care nu se manifestă. Tatăl meu a fost dezamăgit. Dumnezeul lui nu se putea vedea sau simţi. Încă de mic copil mi-am dat seama de dezamăgirea lui. Cînd a venit Isus, inima lui era larg deschisă. Milioane de inimi deschise aşteptau venirea lui Isus. Aceasta era starea spirituală cînd Evanghelia a început să cucerească ţara. Mulţi L-au şi primit pe Isus. Viaţa lor s-a schimbat. Despre Dumnezeul îndepărtat, căutat de noi toţi, ni se spunea: "El este prezent şi vă caută. În dragostea lui cea mare a părăsit Cerul pentru ca să vă caute." Să nu fie oare aceasta o veste bună? Oare există ceva mai îmbucurător decît Evanghelia? Venirea Domnului este o Veste Bună. Ni se părea prea frumos pentru a fi adevărat. Şi totuşi ştiam că este adevărat. Noi eram în aşteptarea unui lucru, dar nu-I puteam defini. Atunci au venit misionarii. Dumnezeu a lucrat mult prin viaţa acestor bărbaţi şi femei. Ei nu puteau vorbi bine limba noastră. Cei mai mulţi veneau din Anglia. Totul era neobişnuit: culoarea,

30 ...•. limba, comportarea şi cultura lor. Totul era altfel decît la noi. Noi

eram străini pentru ei: culoarea feţii, limba, chiar şi mîncarea noastră. În orice privinţă ne despărţeau kilometri. Cum ar putea să se Înţeleagă oameni aşa de diferiţi, ce părtăşie ar putea avea? Un singur lucru sudează: dragostea lui Dumnezeu. Ea vorbeşte o singură limbă, Înţeleasă de fiecare.

Un misionar, un medic tînăr, imediat după sosirea lui a trecut munţii şi a venit la noi. Pe vremea aceea nu existau drumuri şi nici poduri În schimb erau foarte mulţi moschitoşi (nişte ţînţari). Misionarul a poposit într-o vale unde a găsit vreo 50 de bărbaţi care se îmbătau. Nu-I cunoştea nimeni, dar toţi veneau să-I admire. N-au mai văzut un om ca acesta. A vea o altă piele decît a lor, de aceea se uitau miraţi la el. El nu vorbea limba lor, dar inima îi vibra de dragostea divină. S-a uitat le ei şi ochii lui au început să lăcrămeze. Cunoştea numai o scurtă cîntare În limba lor: "Isus te iubeşte, asta ştiu precis!" EI cînta, iar ei ascultau. Apoi a început din nou. Aş dori ca să vă imaginaţi scena aceea: un englez, singur, care nu cunoştea

- 8 -

limba acestor africani stînt în faţa acestor oameni plini de băutură, admirat, dar în acelaş timp desigur periclitat de beţia lor. Însă aceste lucruri nu aveau importanţă pentru misionarul englez, care lucra împins de dragostea lui Dumnezeu. Şi a învins. Astăzi există acolo o biserică plină de viaţă cu sute de membri. În această vale a avut loc o trezire minunată. Vedeţi, că dragostea lui Dumnezeu a biruit şi în Africa?

? 31

Cum m-a găsit pe mine personal? Prima întîlnire cu Hristos am avut-o prin intermediul unui tînăr

african. Nu un misionar alb, ci un african din ţinutul meu. Tînărul acesta a primit Cuvîntul de la misionari. Apoi a venit în satul nostru povestindu-ne despre dragostea lui Isus. Mulţi alţii Împreună cu mine, ne-am dus la africanul acesta. Aici am învăţat să citesc. Apoi mia dat o carte; era evanghelia după Luca, în limba mea maternă. Am citit această carte, care de fapt era prima pe care o citeam. Aveam vreo nouă ani. Vă puteţi imagina situaţia mea: păgîni în jurul meu, n-aveam o mamă care să se roage pentru mine, nici şcoala duminicală. Într-o situaţie atît de dificilă, poate un tînăr să înţeleagă ce citeşte? Mulţi ar zice nu, pentru că nouă ne lipsea lunga lor tradiţie. Din păcate însă tradiţia a fost amestecată de mulţi cu spusele Noului Testament. De aceea se aşteaptă anumite prerogative pentru a înţelege Cuvîntul lui Dumnezeu. Am citit ce a scris Luca, fără tradiţie şi fără sinteze filozofice. Nu cunoşteam geografia Palestinei şi nici obiceiurile acestui popor. Denumirile munţilor îmi erau necunoscute şi totuşi am înţeles un lucru: cărticica aceasta vorbeşte despre o Persoană. Cît de mare era dragostea Lui! Chiar şi cei răi, şi un Zacheu a simţit dragostea lui Isus! A iertat pe cei stricaţi, chiar şi fiul risipitor a primit iertare! Ce persoană minunată! Simţeam că am nevoie de El, simţeam că mă iubeşte şi pe mine, pe un tînăr din munţii Ugandei de vest.

Isus nu are asemănare. De aceea L-au acceptat şi africanii. Noi nu avem nevoie de dumnezei străini. Aici însă eram confruntaţi cu o realitate. Mai tîrziu, cînd mă aflam la o şcoală condusă tot de misionari, am aflat mai multe despre Isus. Mă sileam să învăţ cît de mult. Dar

32 toate cunoştinţele acumulate, n-au pătruns în inima mea. Am fost

impresionat de figura lui Isus şi atît îmi era deajuns. M-am bucurat, dar

- 9 -

Isus Încă nu era Mîntuitorul nici Stăpînul meu. Mai tîrziu a avut loc o trezire chiar în dormitorul meu. Prezenţa lui Dumnezeu S-a apropiat de noi ca o adevărată realitate. Băieţii şi fetele discutau despre Dumnezeu iar cei bătrîni cîntau despre El. Mulţi păgîni s-au convertit. Oameni trişti au început să rîdă din nou. Domnul Isus face şi lucrul acesta! Este un Mîntuitor minunat. Hoţii au devenit oameni cinstiţi, viaţa lor s-a schimbat. Mulţi tineri africani mi-au povestit despre Isus. Ce bucurie: Pentru mine, ei îmi erau misionari.

Mai tîrziu, ca student, am părăsit calea aceasta. Am uitat toate experienţele avute în şcoală. Mulţi s-au lăsat de credinţa lor împreună cu mine. Am întîlnit oameni care nu credeau în Isus. Firea mea m-a îndepărtat de Isus. Trei ani de zile am trăit în această stare. Isus însă nu m-a uitat. Dar de ce să Se intereseze de mine cînd eu nu m-am interesant de El? Mă revoltam împotriva Lui; eram plin de personalitatea eului meu, dar El nu m-a lăsat În pierzarea mea. Aşa de mare a fost dragostea Lui. Cum s-a întîmplat în amănunt? Aveam doar 19 ani, mă preocupam numai de persoana mea, mîndru şi fără rost în viaţă. Isus S-a apropiat de mine printr-un alt african. Vedeţi? El Se foloseşte de oameni. In ziua aceea mă întorceam mîndru de la un chef. Mă întîlnisem cu un învăţător de vîrsta mea care se convertise numai de trei ore. Ne-am întîlnit pe stradă şi-mi vorbea ca un adevărat prieten. M-a privit în faţă şi mi-a povestit experienţa lui. Foarte calm, dar hotărît, el mi-a spus: "Acum, de cîteva ore, Domnul Isus a devenit o realitate pentru mine. Viaţa mea s-a schimbat din rădăcini." Apoi a atins relaţia noastră care din vreo trei motive

" II , i > 33

era cît se poate de proastă. "Iartă-mă!" A zis el. Cuvintele lui erau fără patos şi fără echivoc. Eram confruntat nu cu o filozofie, ci cu viaţa lui Isus! Am observat că prietenul meu ÎI iubea pe Isus. În tot timpul convorbirii noastre am observat cum faţa lui strălucea; nu era altceva decît bucuria mîntuirii. Inima lui bătea pentru Mîntuitorul său; într-adevăr, Isus locuia în el! M-am uitat la el şi am dat din cap. În lăuntrul meu însă îmi

- 10 -

ziceam: "Nu posed ce are el. Nu văd sensul vieţii. Prietenul meu are ceva, eu sînt ca o umbră." Simţeam că el avea viaţa. Am plecat indispus. Cînd am ajuns acasă însă, am îngenunchiat şi mi-am predat viaţa Domnului Isus. Şi EI a primit-o, umplînd-o cu dragostea Lui. Chiar de ea aveam eu nevoie.

Dumnezeu nu m-a convertit printr-un înger, eram prea stricat.Un cutremur m-ar fi speriat. A venit însîngerat, pentru că şi eu sîngeram în lăuntrul meu. Mîinile Lui pline de răni puteau să vindece şi rănile mele. Aşa m-a eliberat de povara mea. Simţeam inima Lui plină de compătimire pentru nevoile mele. M-a mîntuit. Eram copleşit de dragostea Lui, măcar că eu nu L-am căutat. Lucrul acesta m-a zdrobit, mîndria mea s-a topit, păcatele mi-au fost iertate şi Întreaga viaţă slobozită.

M-am sculat şi eram plin de emoţie. Aş fi dorit să povestesc fiecărui om experienţa mea. Am avut o dorinţă:

"Doamne, mai lasă-mă să trăiesc şapte zile!" Credem că voi muri peste o săptămînă. "Dacă-mi îngădui lucrul acesta, voi vorbi fiecărui om care-mi taie calea despre Tine."

Mi-am dat Însă seama că lucrul acesta nu e posibil. Cum să poţi mărturisi fiecăruia numai în şapte zile experienţa ta! Aşa

m-am gîndit atunci, dar am trăit mai mult de o săptămînă. Toate aceste lucruri s-au petrecut acum 35 de ani. De aceea, cînd am ocazie

povestesc acest lucru şi prin aceasta ÎI proslăvesc pe Isus. Aşa a Început trezirea la noi: fiecare credincios şi-a mărturisit

celorlalţi oameni, experienţa lui personală. Trezirea nu era condusă de episcopi sau evanghelişti deosebiţi ci femeile, bărbaţii şi tinerii convertiţi mergeau pe potecile Africii ducînd Vestea cea Bună. Nu aveau maşini, nici cai; mergeau pe jos asemeni Învăţătorului lor, şi fiecare Îl mărturisea pe Isus. Femeile vorbeau la bucătăria lor; şi multe femei s-au pocăit În bucătării. Este minunat lucru să fii plin de bucuria Domnului Isus, fie în birou, în clasa ta, sau în alte părţi.

Eram pe atunci Învăţător. Lunea, cînd am stat în faţa elevilor, Duhul Sfint mi-a spus: "Cere-ţi iertare de la ei pentru că i-ai tratat ca pe nişte prunci. Nu vezi că sînt nişte oameni pentru care a murit Isus? Să le ceri iertare!" Am făcut Întocmai după voia Duhului şi am zis elevilor:

"De acum înainte vreau să vă tratez ca pe niştea oameni preţioşi, pentru că Isus vă iubeşte!" Elevii s-au uitat la mine, deoarece aşa ceva încă nu ieşise din guru învăţătorului lor pînă atunci. Doi stăteau în picioare, dintre care unul m-a întrebat plîngînd: "Cum pot găsi şi eu ceea ce aveţi

- 11 -

dumneavoastră?" Nu puteam să-i explic multe, pentru că trecuse abia o noapte de cînd ÎI primisem şi eu pe Domnul. Totuşi, ce am putut i-am spus, şi elevul acela L-a primit de Domnul Isus chiar în clipele acelea. Pe atunci predam doar geografia şi Domnul Isus S-a dovedit prezent chiar la ora de geografie.

De trei ori am călătorit în jurul lumii şi am povestit pretutindeni aceste lucruri, ca o dovadă a dragostei lui Dumnezeu. Mult timp am petrecut cu indigenii Australiei. Sînt foarte înapoiaţi şi trăiesc încă ca în epoca de piatră, dar sînt iubiţi de Dumnezeu. Pe mulţi i-am văzut

34 35

plîngînd înaintea crucii lui Isus. Apoi i-am văzut şi zîmbind şi bătînd din palme. Este Într-adevăr o Veste minunată.

Înnoirea în familie Am trăit multă vreme împreună cu misionari. Dacă se enervau

deobicei se şi scuzau: "Clima e de vină, aici e foarte cald." "E drept - ziceam eu - sînteţi obosiţi şi aveţi nervi. Dar dacă inima voastră ar fi plină de harul lui Hristos, plină de Duhul Sfint, trupul tot obosit ar fi, însă totuşi mai blînd şi fără nervi."

Dacă într-un pahar cu puţin pămînt torni apă, vei vedea că după ce se tulbură, pămîntul se depune la fundul paharului. Apa devine chiar limpede. Dacă vei agita paharul, vei vedea cum se tulbură apa. Şi dacă apa ar putea vorbi precis ar spune: "Doar nu este vina mea. Am fost apă limpede, de ce m-ai scuturat aşa? Tu m-ai făcut aşa de tulbure. Aşa că nu eu sînt vinovată!" "Da, eu te-am agitat, dar n-am introdus eu pămîntul în pahar. Doar te-am scuturat puţin. Dacă n-ar fi fost în tine nămolul acela, teaş fi putut agita mult şi bine şi tot pimpede ai fi rămas. Prin agitare nu se produce mizerie!"

Ce lucruri semnificative! Cîteodată observ aceleaşi lucruri şi la mine. Sînt căsătorit şi am primit din partea Domnului o soţie minunată, pentru a trăi, a învăţa şi a practica viaţa de credinţă împreună. Ne ajutăm reciproc. Este un lucru minunat. Se Întîmplă însă că mă enervez, dar aceasta doar în lăuntrul meu afară nu se vede încă nimic. (Noi creştinii înăbuşim de foarte multe ori sen-

36 I

- 12 -

timentele noastre. Vrem să ne arătăm sfinţi, ca nimeni să nu observe ceva suspect. Ar putea să-şi schimbe părerea bună despre noi. Mai ales dacă eşti episcop! N-ai vrea să te dai de gol, să apari certat sau supărat, cînd oamenii au păreri bune şi înalte despre noi şi mai ales că nouă ne place dacă ei gîndesc aşa. Este o satisfacţie pentru noi, dar s-ar putea ca ei să vadă mai multe decît ne dăm seama.) Aşa cum spuneam, se ce întîmplă cu mine? Tac din ce în ce mai mult, supărarea creşte în mine pînă cînd degajez Între mine şi soţia mea, o răceală, un fel de zid despărţitor care tot creşte Între noi. Nu e chiar gros. Încă ne vedem dar nu ne putem strînge mîna. Ne-am înstrăinat şi să vedeţi ce urmează: încep s-o acuz pe soţia mea completîndu-i deîndată o listă cu greşelile ei. Ea a zis cutare vorbă, s-a uitat aşa, aici trebuia să acţioneze altfel, în cutare lucru n-a ascultat de sugestia mea, în fine, o listă lungă cu tot felul de greşeli. În schimb eu susţin nevinovăţia mea.

O asemenea stare este groaznică, lista enumerată apasă tot mai mult pe inima mea, căci adevăratul scop pentru care a fost întocmită este dovedirea sfinţeniei mele. Aşa este întotdeauna, ne ocupăm cu greşelile semenilor noştri numai pentru a dovedi nevinovăţia noastră. Un judecător se simte mai bine decît persoana judecată de el. Aşa se formează răceala amintită, iar viaţa spirituală devine paralizată. Claritatea lui Isus dispare, Duhul Sfint a fost stins, gura nu-L mai mărturiseşte pe Hristos, inima devine ca piatra şi soţia mea ca o străină. Nu este un lucru bun, şi deseori durează mult pînă mă căiesc.

Dar Hristos este în stare să rezolve şi aceste probleme. EI ştie singurătatea mea, ştie că am împins pe soţia mea în aceeaş

prăpastie. În asemenea clipe nu ne mai rugăm împreună şi nu mai vorbim despre Isus. Inimile noastre

-' 37

sînt reci, pline de iarnă. Duhul Sfint Însă Îşi Începe din nou lucrarea plină de har. El vrea să mă ajute: "Dă-mi lista ta, dă-mi tot ce te deranjează ... ". "Doamne, ştii bine că ea este vinovată!" "Da, dar hai să vorbim acum despre tine. Tu eşti în ordine? Iubeşti tu cum trebuie? Nu! Eşti fericit? Nu! Poţi să te rogi? Nu! Te ocupi cu Cuvîntul Meu?" .Nu.mă gîndesc mereu la mine şi cît e de vinovată soţia mea. Am rămas singuratic." Şi El îmi spune: "Vino la Mine. Vreau să te eliberez de părerea ta greşită, pentru că tu nu ai

- 13 -

dreptate. Acceptă ajutorul Meu." Îmi ajută să accept. Atunci Îmi dau seama că lista mea este mai lungă decît a soţiei. Domnul mă curăţeşte, iar eu Îi spun:

"Îmi pare rău!" Sîngele Domnului ne curăţeşte. "Acum du-te şi la soţia ta şi spune-i că-ţi pare rău." O, cît de greu este lucrul acesta! Mai degrabă aş predica undeva decît să mă duc la ea În bucătărie şi să recunosc greşeala mea. "Doamne, doar Tu ştii că n-am timp, am o întrunire, mă grăbesc ... " "Bine, du-te tu cu biblia ta şi predică. Eu voi rămîne cu soţia ta în bucătărie. Groaznic, să predici fără prezenţa Lui! Biblia tace, Duhul Sfint nu-ţi dă putere, inima e îngreuiată şi limba este blocată. Ce rost are o asemenea predică? Şi iată că Duhul Sfint cîştigă discuţia: "Du-te la soţia ta!" Şi mă duc. "Îmi pare rău, eu sînt vinovatul, eu am cauzat răceala aceasta. Am foat prea critic, L-am supărat şi pe Domnul meu şi am tras de timp. Pe tine te-am socotit ca o străină, te rog, iartă-mă!" Şi de cele mai multe ori mă iartă. Cîteodată însă, nu chiar aşa de repede. Poate că observă că sînt prea uşuratic şi superficial în căinţa mea. "Cere încă odată iertare!" Îmi spune Domnul. Tu trebuie să fii zdrobit mai mult. Aştepţi confirmarea iertării prea repede. Dacă te căieşti, lasă-i timp suficient ca să te ierte. Numai Isus iartă repede. Lasă ca Duhul Sfint să

38 lucreze la inima ei." La urmă atmosfera este şi mai plăcută. Dacă mă

iartă şi se căieşte şi ea, deci dacă iertarea este reciprocă pe baza iertării lui Isus, atunci bucătăria noastră este i1uminată şi mai puternic şi Începem să cîntăm. Iată, într-o bucătărie a început o trezire care trebuie mărturisită şi în afară. Doar numai atunci sîntem în stare să-L mărturisim pe Domnul, cînd inima nu ne mai condamnă. Viaţa adevărată nu mai este împiedicată iar Duhul Sfint poate lucra. Dacă aţi veni în bucătăria noastră după o asemenea iertare, aţi vedea lucrarea lui Dumnezeu. Norul păcatului este alungat şi Isus este prezent.

Efectul trezirii în alte ţări Anglia Se pare că trăim zile în care toate ştirile sînt negative. Tot ce se tipăreşte în buletinele de ştiri, sau ştirile radiodifuzate se

par a fi negative. S-ar părea că şi ştirile de pe cîmpurile de misiune au aceeaşi tendinţă negativă. Dar să ştiţi, Domnul merge din biruinţă în biruinţă.

Cîţiva credincioşi din Uganda au lucrat În ultimele două luni în

- 14 -

bisericile din Anglia. Un alt episcop, eu şi un membru simplu am fost invitaţii unei biserici engleze. Deci invitaţi ai unei biserici care mai de mult trimitea misionari în Uganda. Viaţa creştină nu este un sens unic, e ca o stradă cu circulaţia În ambele sensuri. Concepţia că o biserică dă şi cealaltă primeşte, este greşită. Dacă creştinul primeşte, trebuie să şi dea.

39

Deci am fost invitaţi în Anglia. S-a făcut multă reclamă. Multe ziare locale vorbeau despre noi înainte ca noi să fi sosit. Au

luat interviuri prin baruri: "Nişte misionari africani vor veni în Anglia. Dumneavoastră ce părere aveţi?" Reacţia şi răspunsurile oamenilor erau publicate în ziarele respective. Doar un titul: "Misionari din Uganda în Anglia întunecată." Deci eram în gura tuturor. Unul întreba: "De ce vin ăştia? E neapărată nevoie să vină ugandejii la noi? Cine-or fi?" .Anglicani?" Ce treabă am eu cu ei? Ei aparţin bisericii, iar eu unei capele." Cu alte cuvinte: "Ei sînt anglicani, iar eu metodist." Cine aparţine capelei, aparţine bisericii metodiste sau unei alte grupări mai libere, iar cei cu biserica, sînt anglicani; aşa este în Anglia. Am văzut lucruri minunate, chiar în numai două luni. Am găsit bărbaţi şi femei care ascultau cu plăcere vestea trezirii. Am simţit că Hristos este viu.

Am stat o săptămînă la Cambridge unde am vorbit în mai multe şcoli. Ne-am folosit aici de o "metodă" încă nepracticată în Anglia. Am propus să vorbim toţi trei, unul după altul. Deci duminică să fie trei predici! Trei predici într-o duminică?

Parcă îi vedeam cum leşină. Adică trei predici una după cealaltă?' Un preot spunea: "Domnule episcop (în faţa unui episcop trebuie să fii mai politicos), biserica mea ascultă predici de 8 minute. Deci atenţie!" Am predicat 30 de minute unul după altul. După serviciul divin ne-au mărturisit: "Ni s-a părut că aţi vorbit numai 10 minute!" Duhul Sfint lucra, inimile erau deschise şi Isus cel viu era prezent. Ascultătorii au pierdut noţiunea timpului. Domnul Şi-a revărsat binecuvîntările din plin. Am îndemnat şi pe preoţi să predice Cuvîntul, căci setea era mare.

Într-o seară, tot la Cambridge, biserica era plină. Peste 700 de studenţi au umplut auditoriul; pe la margini s-au mai adăugat scaune. După terminarea serviciului de predicare a Cuvîntului, vreo 30 de studenţi L-au primit pe Domnul Isus. Unii chiar au plîns venind în faţă. Evanghelia este încă plină de viaţă!

- 15 -

Irlanda de nord Apoi am trecut în Irlanda de nord, unde fraţii mei continuă să

predice şi acum. Săptămîna trecută am fost la Belfast. Pe străzi se auzeau împuşcături, dar oamenii au venit să asculte Evanghelia. În ultima duminică, deci înainte de a veni aici, am predicat de 5 ori. Am început la 9,30 şi am terminat seara. Erau prezenţi 500 de tineri care sorbeau cuvintele noastre. Nu se auzea nici un zgomot, deşi stăteau de mult. Sînt setoşi, tînjesc după Isus. Poate că s-au săturat de multe lucruri, dar nu de Isus, în nici un caz!

Japonia Am fost în Japonia. Acolo sînt foarte puţini creştini, cam un milion.

Catolici, protestanţi de diferite feluri, un milion între 105 milioane de japonezi. Am fost invitaţii parohiei Hakaido, din nordul Japoniei. Sărbătoareau centenarul începutului misiunii creşti ne din partea aceea. Adunările sînt mai restrînse în Japonia. Dacă sînt o sută de credincioşi prezenţi, este mult. Deobicei, bisericile au vreo 20, 30, 40 sau 50 de membri. Am avut servicii cu o prezenţă foarte bună, chiar 200 de persoane, pînă la ora Il seara! La întrunirea aceasta s-au convertit cîţiva budişti.

40 41

Deci am fost invitaţi în Anglia. S-a făcut multă reclamă. Multe ziare locale vorbeau despre noi înainte ca noi să fi sosit. Au

luat interviuri prin baruri: "Nişte misionari africani vor veni în Anglia. Dumneavoastră ce părere aveţi?" Reacţia şi răspunsurile oamenilor erau publicate în ziarele respective. Doar un titul: "Misionari din Uganda în Anglia întunecată." Deci eram în gura tuturor. Unul întreba: "De ce vin ăştia? E neapărată nevoie să vină ugandejii la noi? Cine-or fi?" .Anglicani?" Ce treabă am eu cu ei? Ei aparţin bisericii, iar eu unei capele." Cu alte cuvinte: "Ei sînt anglicani, iar eu metodist." Cine aparţine capelei, aparţine bisericii metodiste sau unei alte grupări mai libere, iar cei cu biserica, sînt anglicani; aşa este în Anglia. Am văzut lucruri minunate, chiar în numai două luni. Am găsit bărbaţi şi femei care ascultau cu plăcere vestea trezirii. Am simţit că Hristos este viu.

Am stat o săptămînă la Cambridge unde am vorbit în mai multe şcoli. Ne-am folosit aici de o "metodă" încă nepracticată în Anglia. Am

- 16 -

propus să vorbim toţi trei, unul după altul. Deci duminică să fie trei predici! Trei predici într-o duminică?

Parcă îi vedeam cum leşină. Adică trei predici una după cealaltă?! Un preot spunea: "Domnule episcop (în faţa unui episcop trebuie să fii mai politicos), biserica mea ascultă predici de 8 minute. Deci atenţie!" Am predicat 30 de minute unul după altul. După serviciul divin ne-au mărturisit: "Ni s-a părut că aţi vorbit numai 10 minute!" Duhul Sfint lucra, inimile erau deschise şi Isus cel viu era prezent. Ascultătorii au pierdut noţiunea timpului. Domnul Şi-a revărsat binecuvîntările din plin. Am îndemnat şi pe preoţi să predice Cuvîntul, căci setea era mare.

Într-o seară, tot la Cambridge, biserica era plină. Peste 700 de studenţi au umplut auditoriul; pe la margini s-au mai adăugat scaune. După terminarea serviciului de predicare a Cuvîntului, vreo 30 de studenţi L-au primit pe Domnul Isus. Unii chiar au plîns venind în faţă. Evanghelia este încă plină de viaţă!

Irlanda de nord Apoi am trecut în Irlanda de nord, unde fraţii mei continuă să

predice şi acum. Săptămîna trecută am fost la Belfast. Pe străzi se auzeau împuşcături, dar oamenii au venit să asculte Evanghelia. În ultima duminică, deci înainte de a veni aici, am predicat de 5 ori. Am început la 9,30 şi am terminat seara. Erau prezenţi 500 de tineri care sorbeau cuvintele noastre. Nu se auzea nici un zgomot, deşi stăteau de mult. Sînt setoşi, tînjesc după Isus. Poate că s-au săturat de multe lucruri, dar nu de Isus, în nici un caz!

Japonia Am fost în Japonia. Acolo sînt foarte puţini creştini, cam un milion.

Catolici, protestanţi de diferite feluri, un milion între 105 milioane de japonezi. Am fost invitaţii parohiei Hakaido, din nordul Japoniei. Sărbătoareau centenarul începutului misiunii creşti ne din partea aceea. Adunările sînt mai restrînse în Japonia. Dacă sînt o sută de credincioşi prezenţi, este mult. Deobicei, bisericile au vreo 20, 30, 40 sau 50 de membri. Am avut servicii cu o prezenţă foarte bună, chiar 200 de persoane, pînă la ora Il seara! La întrunirea aceasta s-au convertit cîţiva budişti.

40 41

- 17 -

Ei au venit să vadă nişte predicatori africani, dar au văzut pe Domnul Isus. Şi L-au acceptat ca Mîntuitor. Un tînăr japonez zicea: "Noi nu mai sîntem nici budişti, nici şintoişti, dar nici creştini. Ne închinăm înaintea ştandar du lui ridicat de viaţă." "Dar, ziceam eu, atunci trebuie să fie predicată Evanghelia! În primul rînd însă trebuie să se trezească biserica!" Spuneam japonezilor:

"Nimeni nu poate evangheliza pentru voi în Japonia, nimeni nu vă poate înlocui. Creştinii din loc trebuie să-şi facă datoria. Trebuie să vestiţi mesajul Evangheliei, voi trebuie să deschideţi gura! Inimile voastre trebuie să vorbească!"

Dacă s-ar procede aşa, atunci Evanghelia ar cuceri şi Germania şi Africa. Fiecare african aprins de focul dragostei lui Dumnezeu, se simte răspunzător pentru aproapele lui. Iată mesajul nostru!

Sudan Rugaţi-vă pentru Africa întreagă, pentru fraţii noştri din Tşad, din

Zaire, din Angola, Mozambic, Africa de Sud, Uganda şi Sudan. În Sudan au început să se schimbe lucrurile. Biserica a fost persecutată, casele de rugăciune incendiate, şcolile lor distruse, păstorii omorîţi, timp de 16 ani, credincioşii s-au retras în junglă. Acum însă au intrat într-o nouă fază de libertate şi se spune că în perioada persecuţiei biserica a crescut mult. Hristos a fost cu ei în junglă şi ei Îl mărturiseau sub cerul liber. Isus este viu şi prezent în Sudan.

42 •.» Africa Africa este un continent plin de schimbări radicale în orice privinţă.

În ultimii ani, situaţia ei politică s-a schimbat mult. Din punct de vedere economic nu am putut înainta aşa de mult ca de exemplu în educaţie sau politică. Din punct de vedere al educaţiei, africa nul s-a descoperit pe sine însuşi şi o mare comoară culturală se află în faţa noastră. Aceste valori îşi vor arăta adevărata valoare abia mîine. Observăm această tendinţă şi în viaţa bisericii. Pînă acum, creştinismul din Africa era prea străin, caracterul lui era prea apusean, dar acum se pare că devine prea africanizat. Nici o cultură nu este sfîntă de la sine. Toate trebuiesc înnointe prin puterea Evangheliei.

Schimbările spre suveranitate naţională se pot observa şi în bisericile

- 18 -

noastre. Au avut loc sciziuni şi înfiinţări de multe grupuleţe pe lîngă bisericile existente. Unele au caracter biblic altele de eretici, dar Duhul Sfint este capabil să biruiască şi moartea. Rugaţi-vă pentru Africa, căci rezistenţa împotriva Evangheliei este mare; ici colo s-a transformat chiar în persecuţie şi în suferinţă pentru mulţi.

I _r~· •.••. ;,.~_··_,~~-.,..,.·'r-r Di:ic~r it:(J· t, ~-" "'--'~'~-"":~~"'~""\

CI !jL!p{~::;La " 1$ / L.~ IJ .. .\ (~) .. .. ,;,. •.. ,~, .•. ~ L .... ,~~:.r. ','" "o I t 43

părtăşit experienţele lor şi se iubeau. Duhul Sfint a lucrat şi toţi au fost binecuvîntaţi. Menonitul l-a îmbrăţişat pe anglican, zicîndu-i: "Tu eşti fratele meu!" Şi a mai adăugat: "Dacă aş fi făcut lucrul acesta înaintea acestor evenimente, m-aş fi simţit vinovat de un păcat mare. Dar acum ştiu că-mi eşti frate." Barierele au dispărut, şi singurătatea la fel. Oamenii s-au căit împreună. Englezi şi africani au plîns împreună.

A venit şi diavolul în anumite situaţii, bătrîni şi tineri se exprimau cam aşa: "Diavolul lucrează! Dar noi ne bazăm pe izbînda lui Isus." Atunci cîntau împreună: "Glorie, glorie aliluia! Slavă să fie Mielului pentru că sîngele curăţi lor m-a spălat şi pe mine. De aceea slăvim pe Domnul." Mai tîrziu cînterea aceasta a devenit o manifestare tradiţională. Se pare că acum nu se mai cîntă aşa de des pentru că tradiţia omoară trezirea. Trezirea este o lucrare a Duhului Sfint. Am folosit acum o expresie pe care atunci noi n-o foloseam. Nu ne-am folosit de termenul "trezire" pentru că nu-I cunoşteam. Abia mai tîrziu a intrat În vocabularul nostru. Tot ce ştiam, era: Isus este viu în inimile noastre. Duhul Sfint lucrează În inimile noastre.

- 19 -

Asta era tot ce ştim. Singurătatea a dispărut. Vreau să ating ultimul punct: Haosul a dispărut. Ordinea predomina.

Dacă s-a ivit ura, a ştiut fiecare că este ură şi noi am ştiut care este remediul. Duhul Sfint ne spunea să aducem ura la Isus. Orice încurcătură a dispărut. Dacă cineva a furat, ştia că obiectul acela trebuia înapoiat sau plătit. Fiecare iubea pe fratele său, căci dragoste înseamnă viaţă! Nu pentru simplul motiv că vreau eu să-I iubesc, ci pentru că Isus îl iubeşte. Dacă nu-l iubeşti pe fratele tău te simţi prost, nefericit, deoarece viaţa nouă nu permite asemenea lucruri.

8 Am gustat şi libertatea. Oamenii puteau discuta şi despre lucruri mai

spinoase. Nici o suspiciune în această direcţie. Noi africanii sîntem de felul nostru aşa. Nu ne putem încrede în oameni. Dar cînd a venit Isus, de cînd crucea Lui a îndepărtat haosul şi încurcătura şi ne-a aşezat în lumina Lui, ne-am văzut în această lumină. Dacă a intervenit o ruptură, Duhul Sfint ne-a mustrat: "Nu e bine ce faceţi." Şi atunci am întrebat: "Ce anume trebuie să fac?" "Pune-le pe toate înaintea lui Isus!" Numai în prezenţa Lui am primit iertarea, asa s-au vindecat răni şi inimile goale de dragoste au fost unplute cu dragoste frăţescă.

Aceasta este înnoire. Şi am continuat această înnoire. Unii dintre noi eram atunci Încă tineri, acum am îmbătrînit. Dar,

chiar şi în Iulie al acestui an, un grup de vreo sută de bărbaţi şi femei, băieţi şi fete, au mers în parochia mea din casă în casă povestind experienţele lor. Au predicat, dar au şi învăţat să iubescă şi să umble. La sfirşitul lunii oamenii veneau cu miile la Hristos. Tineri, bătrîni, din familii ruinate. Femei care şi-au părăsit soţii lor, bărbaţi care au fugit de acasă, copii care şi-au părăsit părinţii, alţii care nu şi-au plătit impozitele pe ani de zile, oameni care nu s-au mai gîndit la Dumnezeu, au venit la Hristos. A fost minunat. Haosul a dispărut. Şi aceasta în anul 1974, după 44 de ani de lucrare printre cei morţi.

Aceste lucruri ar putea să vă încurajeze. Dacă biserica Dvs. este seacă, să n-o vizaţi cu degetul, ci întrebaţi-vă pe dvs. personal: trăiesc eu această viaţă deplină? Şi dacă Dumnezeu se îndură de dvs., atunci împărtăşiti experienţa dvs. Dacă alţii vă persecută auzind aceste lucruri, Iăudaţi-L pe Domnul, căci acesta este preţul.

Trezirea din U ganda n-a fost un fleac. A fost un lucru greu. Bisericile mari s-au împotrivit. Nu vă înşelaţi dacă

- 20 -

~

9

Experienţe concrete Un congolez Am predicat În partea de sud a ţării mele şi un tînăr congolez, deci

un tînăr din Zaire, de vreo 28 de ani, s-a sculat În picioare şi plîngea ca un copilaş. A venit în faţă pentru a se ruga. A îngenunchiat şi ne-am rugat împreună. Apoi s-a ridicat, şi plin de emotie a spus în faţa bisericii: "Patru ani am fost stăpînit de duhul neiertării." Ne-a 'povestit următoarele: "Acum patru ani au venit la noi nişte rebeli şi consătenii mei l-au omorît pe tatăl meu şi pe mama mea, iar eu trebuia să asist la acest măcel. Atunci am hotărît să-i urăsc şi să nu-i iert în veci. Aşa a pus stăpînire pe mine duhul neiertării. Dar, în dimineaţa aceasta, ascultînd predica dumneavoastră, am auzit cuvintele Domnului Isus rostite pe cruce: "Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac." În faţa acestor cuvinte mi-am dat seama de cătuşele mele. M-am căit înaintea Domnului. Acum Îi iubesc pe acei cirminali şi doresc să mă Întorc în ţara mea pentru a le vorbi despre această dragoste. Încep să respir aerul curat al dragostei iertătoare a lui Isus."

Un poliţist A vem nevoie de oameni tineri şi bătrîni plini de dragostea lui Isus.

Adevăraţii creştini fie că sînt mulţi sau puţini, nu pot fi învinşi. Mulţi au fost bătuţi, alţii întemniţaţi, dar unii sînt ca nişte bombe cu aprindere tîrzie. Unchiul meu a întemniţat pe mulţi creştini plini de viaţă. I-a urît. A inventat o acuzaţie pe baza căreia i-a putut arunca în închisoare. Distanţa de 80 de kilometri pînă la

44 ~ închisoare trebuiau s-o parcurgă pe jos. Undeva au trebuit să

înnopteze. În noaptea aceea s-a convertit poliţistul care-i transporta la închisoare. Aceasta, numai prin mărturia creştinilor. În raportul său, el scria: "M-am molipsit de credinţa acestor oameni. Am devenit şi eu creştin!" Sefii lui n-au ştiut ce să facă cu el. Mai tîrziu, unchinul meu îi avertiza pe aceşti şefi: "Să fiţi foarte atenţi cu creştinii aceştia. Dacă îi bateţi, nu veţi dormi noaptea şi vă veţi pocăi. Dacă-i înjuraţi, fiţi atenţi, căci ceva de la ei se va revărsa peste voi. Mai bine ocoliţi-i" Aşa sînt creştinii

- 21 -

adevăraţi. I Un fost vrăjitor Cunosc pe un bătrîn de 75 de ani. Nu de mult am fost împreună cu

el. Cu mulţi ani în urmă s-a ocupat cu vrâjitul, chema duhurile şi se ocupa de leacurile lui. Avusese o influienţă foarte mare în ţinutul acela, dar pentru oameni fusese o povară. Fusese un om bogat şi stăpănit de băutură. La vîrsta de 50 de ani s-a convertit. Dar cum s-au petrecut lucrurile, căci el nu dorea această schimbare?

Cu el în casă locuiau două fetiţe de 10 şi 11 ani, copiii unor rude. Fetiţele mergeau la şcoala şi la biserica din apropiere. De locuit locuiau împreună cu vraciul acesta. El nu se interesa de ele. Într-o seară, stînd în pat, fumîndu-şi luleaua şi sorbindu-şi berea lui, tobele încetaseră deja, el a auzit pe aceste fetiţe rugîndu-se în camera lor:

"Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!" Doar atît a fost rugăciunea fetelor pe care a auzit-o el în limba lui. Toată noaptea n-a putut uita aceste cuvinte pînă cînd a fost biruit de ele. În ziua următoare a vrut să bea din nou. Dar şi-a adus aminte de cuvintele celor două fetiţe, şi două zile mai tîrziu, toate vasele care conţineau bere au fost distruse.

I 45

Obiectele care-i serveau la vrăjitoriile lui, le-a aruncat. Apoi a mers pe jos cinci kilometri pînă la un evanghelist şi i-a zis: "L-am găsit pe Dumnezeu. Oare o fi Isus. Nu era chiar sigur. "Ceva mi-a schimbat viaţa." Misionarul a ascultat cu atenţie cînd vrăjitorul şi-a povestit experienţa. Pe atunci avea 50 de ani. De atunci, mulţi L-au găsit pe Domnul Isus prin el. Odată am avut ocazia să predic împreună cu el. Era un om foarte talentat. Deunăzi a primit invitaţia să vorbească într-o şcoală. Elevii erau inteligenţi, duri, africani tineri şi erau prezenţi la această întrunire şi învăţătorii lor. Eu am tradus. Bătrînul de 75 de ani a vorbit 40 de minute şi peste 500 de elevi l-au ascultat fără să clipească din ochi. Cîteodată povestea cu tîlc, şi ei rîdeau, dar mărturia lui nu ştirbea deloc seriozitatea şi claritatea ei. Apoi a demonstrat trucurile lui din trecut, şi elevii căscau gura. După ce a terminat, i-a întrebat: "Care dintre voi ar vrea să fie aşa cum sînt eu acum? Cine vrea să-L accepte pe Hristos ca Mîntuitor?" S-au ridicat vreo 20 de suflete. El nu vorbeşte engleza, n-a fost niciodată la şcoală. Un vrăjitor a

- 22 -

devenit un mesager al lui Isus. 46

mă vedeţi ca episcop. Cînd s-au întîmplat cele povestite, eram un tînăr. Biserica nu era de acord. M uiţi îşi mărturiseau păcatele înaintea bisericii întregi: - imoralitate, ură, minciuni şi multe lucruri urîte - chiar oameni de vază şi cu posturi în biserici au procedat astfel. Şi onoarea împiedică lucrarea Duhului.

Ştiţi cînd să începeţi? Chiar astăzi. E foarte simplu. Începeţi la crucea lui Isus. Ce înţeleg prin aceasta? Dacă ceva e pe

dos, sau dacă cunoaşteţi pe cineva pe care nu-l puteti suporta, începeţi acum! Cereţi din partea Domnului: "Vino în inima mea! Zdrobeşte muntele urii. Adumă la viaţă, fă să Te laud, mişcă-mă să am părtăşie cu alţii." Dacă vă simţiţi încurcat, spuneţi: "Doamne, eu sînt atît de încurcat. Vino cu lumina Ta. Scoate-mă din această încurcătură, ca să mă văd în lumina Ta, pe mine şi pe fraţii mei." Aceasta este înnoire. Nimic deosebit. Isus trăieşte în inima copiilor Lui. Atunci se va trezi biserica. Începeţi deci în după-masa aceasta, chiar în perioada Adventului.

Lăsaţi ca luminile voastre să fie o mărturie. Lăsaţi ca luminile voastre să lumineze, duceţi lumina în casele voastre, ca toţi să ştie: "Creştinii luminează, ÎI proslăvesc pe Isus. Ei ÎI mărturisesc şi Isus este înălţat!" Amin!

10 J.. - • Înnoirea Bisericii din Uganda. "Biserica este trupul lui Hristos. Hristos este Capul. EI este începutul.

EI este cel dintîi rod al învierii." Aceste cuvinte ne spun că Hristos cuprinde tot universul şi deţine primul loc în el. Isus este Cel dintîi, chiar şi în trezire. Dacă vorbim de trezire şi-L nesocotim am şi pierdut izvorul ei. De aceea, trebuie ca El să aibe întîietatea în tot ce voi aminti. Veţi auzi nume ca Joe Church. Este numai un bărbat slab. William Nagenda, Blasio Kigozi şi alţii. Bărbaţi şi femei fără importanţă, dar binecuvîntaţi la picioarele lui Isus. Ceea ce îi deosebeşte de ceilalţi este faptul că L-au mărturisit pe Hristos cel înălţat. El i-a binecuvîntat cînd au fost slabi. El le-a dat cuvintul pentru mărturie. El le-a dat viaţă nouă. De aceea are El întîietatea cuvenită. Cît timp a durat trezirea de acum 50 de ani în urmă şi pînă în prezent, locul nr.

- 23 -

1 a fost ocupat de El. Dacă cumva acest loc I s-ar lua, trezirea ar da înapoi. Nu putem schimba această ordine, decît doar să ne întoarcem la punctul de plecare. El este singurul care menţine lucrarea spirituală. Experienţa noastră nu este motorul trezirii. Spiritualitatea trezirii cuprinde mai mult decît cîteva experienţe. Isus spune: "Eu sînt Lumina." "Eu sînt Învierea." "Eu sînt Calea" care duce la lumină. Deci trebuie să fie şi să rămînă Primul!

Nu este uşor să vorbeşti despre trezirea din Africa de Est, dimpotrivă, este un lucru chiar foarte dificil. Cîteodată nu ştiu ce să reJatez fraţilor. Sînt atîtea aspecte despre care se poate relata. Mă cuprind fiori cînd trebuie să vorbesc despre aceste evenimente, dar simt şi mîngîerea Domnului. Tot ce vă voi spune astăzi este că Domnul este bun. Trezirea a fost aceea care m-a adus şi pe mine Ia Hristos. Dar nu a fost prima trezire în biserica din Uganda.

11

dinţă pe care am avut-o noi. Voi aveti impresia că ştiţi mai multe decît noi, dar să ştiţi că vă lipseşte ceva."

Un început nou. Acesta a fost în 1924. Un tînăr s-a convertit citind Biblia. Dumnezeu

i-a deschis ochii. Era bogat, avea influienţă şi lucra în guvernul Ugandei. El citea Cuvîntul, Îl lăuda pe Dumnezeu, dar nu avea părtăşie. Nimeni nu era capabil să-L mărturisească pe Domnul. Existau predicatori minunaţi, dar nu erau convertiti; erau oameni care aveau multe cunoştinţe acumulate, dar fără dragostea lui Hristos. Patru ani mai tîrziu, tînărul acesta nu mai ştia ce e cu el. Citea Noul Testament şi setea lui creştea tot mai mult. Inima lui tînjea după plinătatea Duhului. Este foarte semnificativ: trezirea începe totdeauna cu predarea omului.

Tînărul acesta l-a auzit pe Dr. Church care se întorsese de la Cambridge. Medicul acesta îşi Împărtăşea experienţa într-o mică biserică ugandeză. Funcţionarul în slujba guvernului îl urmărea interesat şi şi-a dat seama de secretul vieţii spirituale ce-l poseda medicul. Dar Dr, Church a părăsit localitatea respectivă şi s-a mutat într-o altă biserică, 500 de km. mai departe. Acolo a muncit pînă cînd viaţa spirituală a secat. Îşi dădu seama de acest lucru şi se gîndea să părăsească cîmpul de misiune. Desigur aceasta era desnădejdea lui. A venit la Kampala iar aici s-a Întîlnit cu acel tînăr, Simeon N sibambi, care i-a spus: "Nu mai văd nici un rost.

- 24 -

Viaţa mea spirituală este egală cu zero. Nu vrei să te rogi pentru mine, ca să fiu umplut din nou? Dr, Church a dat din cap şi i-a răspuns: "Nici eu nu sînt într-o stare mai bună. Nu pot să mă rog pentru tine. Şi

14 .•. ~ eu am nevoie de rugăciune." Africanul i-a răspuns: "Dacă nu te rogi

pentru mine, ar fi bine să ne rugăm Împreună. Se pare că avem nevoie de aceeaşi binecuvîntare."

Au şezut sub un pom şi au deschis Biblia. S-au rugat lui Dumnezeu să le descopere pe Hristos şi să-i umple cu Duhul Sfint. Trei zile au petrecut în studiul lor. Minunat lucru este să fii setos, să uiţi toate fleacurile aşteptînd toate lucrurile din partea lui Hristos! Setea aceasta este deobicei începutul unei treziri. Cine a produs această sete? În nici un caz gîndirea omului; nimeni nu-şi poate crea această stare. Oriunde apare, este cauzată de Duhul Sfint. Setea aceasta este primul pas spre trezire. Domnul i-a binecuvîntat pe aceşti doi. Au fost eliberaţi de şovinismul lor şi discutau deschis problemele ce le aveau. Fiecare s-a întors la locul lui pentru a pune la punct diferite lucruri. Duhul lui Dumnezeu le-a arătat amănunţit cum să procedeze în fiecare caz. Dr, Church şi-a reluat activitatea. Tînărul Nsibambi la fel. A început să-L mărturisească pe Domnul. Oamenii îl socoteau nebun, pentru că pe vremea aceea nimeni nu mai vorbea de Isus. Rămăsese doar tradiţia, liturghii şi servicii divine, însă nimic din adevărata viaţă. Cu toate acestea el nu s-a lăsat oprit. Aceasta era între anii 1929-1930.

Nu s-au petrecut lucruri extraordinare, dar focul era aprins. Nsibambi mi-a spus ce a primit din partea Domnului: "Vorbeşte despre ceea ce ţi-am dat; trei ani de zile nu se va converti nimeni, dar continuă. Roadele nu vor ezita să apară." Aşa a şi fost. După această perioadă s-a convertit William Nagenda şi alţii. Binecuvîntările lui Hristos au început să se reverse.

Imediat, aşa cum lucrează Duhul Sfint în viaţa oamenilor, s-a întîmplat un lucru foarte important. Fiecare convertit a devenit pe loc şi un misionar. Fie că lucra în

•

15

- 25 -

guvern - şi William era angajatul guvernului - fie ca învăţător, fiecare îşi împărtăşea experienţa. Nimeni nu putea să-i frîneze. Îi puteai întîlni în case, pe stradă, cîntînd şi mărturisind. În fiecare zi se convertea cineva. În vremea aceea nu s-au ţinut adunări mari. Viaţa nouă copleşea pe oameni prin simpla mărturie a celor convertiţi.

În 1935 a început trezirea şi în ţinutul meu, în sudul Ugandei. Pe atunci eram şcolar. Oamenii constatau că acolo unde se afla Dr. Church era binecuvîntare. Un misionar şi un păstor african au invitat un grup împreună cu Joe Church pentru predicarea Cuvîntului. Era vechea Evanghelie din aceeaşi carte veche. Erau oameni de rînd dar nimeni nu-i putea trece cu vederea. Fie că te converteai sau nu, trei lucruri erau limpezi: 1. Uriciunea păcatului, 2. Judecata lui Dumnezeu. 3. Dragostea lui Hristos. Acestea erau loviturile de ciocan folosite de Dumnezeu. Şi ele şi-au atins scopul.

Numai două grăunţe. După o săptămînă de evanghelizate, era în anul 1935, s-au pocăit

două persoane. Poate că ne-am fi întrebat dacă s-a meritat lucrarea. Să predici mereu, în fiecare seară şi doar două persoane . . . N-a fost totul în zadar? Dar invitaţii Îl proslăveau pe Hristos şi tresăltau de bucurie. Fiecare a plecat la locul lui de muncă şi pînă în decembrie nu s-a întîmplat nimic deosebit.

Atunci a început să se mişte ceva. Nu predica nimeni predici faimoase dar realitatea prezenţii lui Dumnezeu s-a lăsat peste întreg ţinutul. Unii nu găseau somn - şcolari cum eram eu - stăteau treji în dormitoarele lor. Frica Domnului se lăsa peste mulţi. Dumnezeu era prezent. Chiar şi străinii

16 .•. care veneau în oraşul nostru treceau şi ei prin aceste experienţe.

Păgîni, din îndepărtaţii munţi ai ţării, oameni care n-au păşit niciodată pragul unei biserici, aveau vedenii, vedeau şi plîngeau. Totul era extraordinar, de nedescris. Duhul SImt lucra după obiceiul Lui folosindu-Se de vedenii şi visuri. Într-o zi a fost adus la şcoală un cetăţean - nu voi uita lucrul acesta niciodată - el trăieşte şi astăzi încă, care avusese o vedenie ce l-a orbit, întocmai ca apostolul Pavel. Ne-a povestit ce a văzut: slava lui Hristos ca o lumină orbitoare. Ochii lui erau stinşi. Dar cînd îşi mărturisea experienţa, mulţi cădeau la pămînt, stinşi de Duhul Sfint. O putere

- 26 -

deosebită. Şi fiecare era convins de păcătoşenia lui. Mişcarea s-a extins. În anul 1939 au fost cuprinse sate întregi. Eu personal nu eram hotărît pe deplin şi aceste lucruri nu mă încălzeau. Eram doar un student tînăr, un om foarte complicat. Totuşi aceste lucruri mi s-au imprimat. În biserica mea am văzut oameni care nu puteau sta locului. Se auzeau predici pline de putere. De multe ori biserica nu avea păstor. Într-o duminică, conform liturghiei anglicane, preotul a citit Isaia 53. În timpul citirii textului cei prezenţi în biserică au început să plîngă. N-a mai urmat nici o predică. Cuvîntul era deajuns. Mulţi s-au convertit. Am văzut pe mulţi prăbuşindu-se, trebuind ca alţii să-i conducă, deoarece prezenţa lui Hristos îi biruise. Preoţii şi cei ce vesteau Evenghelia ştiau că asemenea manifestări ale Duhului sînt absolut normale. De aceea nu i-au deranjat deloc. Era reacţia duhurilor rele, ai căror robi erau. Într-adevăr, oamenii cădeau la pămînt, dar se şi ridicau la citirea acestui capitol: ,,Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdorbit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste EI, şi prin rănile Lui sîntem tămăduiţi." Se cînta, alţii băteau din palme şi toţi ÎI mărturiseau pe Domnul. Pentru o biserică anglicană, toate acestea erau neobiş-

•

17

nuite. Liturghia era deranjată, tot serviciul divin era într-un fel conturbat astfel că mulţi s-au supărat. Ziceau: ,,Asta-i nebunie curată! Deranjaţi serviciile! Prea mult sentiment!" Dealtfel, mulţi, chiar foarte evlavioşi erau împotriva trezirii. Nu pentru că ar fi fost oameni răi căci unii erau misionari, alţii preoţi. Dar trezirea este ceva deosebit şi de aceea se întîmplă şi lucruri deosebite. Cu toate împotrivirile lucrarea a înaintat. Desigur că s-au ivit şi probleme. Unii au căzut de la credinţă, improşcind toată trezirea cu viaţa lor păcătoasă. Poporul lui Dumnezeu a putut să Înveţe multe. Oare să fi fost pocăinţa lor superficială? Nu! Nu există bătălie fără răni şi fără jertfe. Şi într-o bătălie spirituală se petrec aceleaşi incidente. Cu toate acestea am continuat. Se putea să fi înmormîntat treziţi, dar s-au predat din nou alţii în mod sincer Domnului. Lucrul acesta este adevărat. În aceşti 45 de ani am văzut multe victime, dar am văzut şi înlocuirea lor. Dacă cei care rămîn lîngă Domnul trăiesc o viaţă sfîntă, rămîne şansa ca cei slabi şi neputincioşi să fie vindecaţi. Şi se vor întoarce.

- 27 -

Noi am văzut întoarcerea multora. Daruri deosebite. Vreau să vă relatez şi alte lucruri. Am amintit cîteva fenomene

neobişnuite, ca visuri, viziuni şi altele. Desigur sînt lucruri ciudate. Dar pentru o trezire, ele sînt foarte obişnuite. Dumnezeu Se foloseşte de aceste fenomene extraordinare pentru a-i convinge pe oameni. La mine acasă sînt foarte mulţi care s-au convertit în urma unui vis; alţii prin vedenii tot aşa de neobişnuite ca sa visurile. Nu puţini s-au predat Domnului văzînd vindecări sau fiind vindecaţi. Toţi însă simţeau prezenţa lui Dumnezeu. Într-

18 .•.. • adevăr am văzut lucruri extraordinare. Ce importanţă acordam însă

acestor fenomene? Dacă cineva s-a convertit În urma unui vis, este îfr pericol de a acorda fenomenului o importanţă prea mare. Doreşte ca şi altul să aibă visuri şi binecuvîntări de acest gen. Mulţi începeau să predice visuri. Dar noi eram treji şi vorbeam cu cel în cauză cam aşa: .Dornnul ţi-a dat un vis. Mulţumeşte-I, dar să ştii că visul nu te mîntuieşte. Isus te mîntuieşte. Predică-L pe Hristos, şi nu visul tău. Visul nu este deajuns pentru o viaţă deplină; el nu este pîinea. Numai Isus îţi va fi de ajuns. Mulţumeşte Domnului şi uită visul!" Erau unii care, pe baza experienţelor lor proprii, susţineau că numai cei ce au visuri sînt binecuvîntaţi de Domnul. Desigur, fraţii discutau cu ei:

"Proslăveşte pe Domnul pentru vedenia avută, dar tu ai nevoie de Isus. Vedenia a fost minunată!" Aceşti creştini trebuiau aduşi Înapoi la ralitate. Chiar aici este explicaţia pentru părtăşia sinceră care predomină şi acum. Unul ajuta pe aproapele său. Nu aveam experţi pentru probleme de trezire. Toţi am învăţat împreună. Alţii vorbeau În limbi. Mulţi nu ştiu că trezirea în Africa era însoţită de vorbire în limbi. Nu discutăm prea mult despre acest lucru. Personal, eu Încă nu am vorbit în limbi. Dar am văzut cum alţii au vorbit În limbi În biserică, iar apoi s-a tălmăcit vorbirea lor. După aceea nu s-a mai vorbit despre faptul acesta. Am acceptat acest fenomen ca pur nou-testamental şi am continuat să-L urmăm pe Hristos. Nu am vorbit mult despre aceste lucrui. Ei au observat că Domnul este originea limbilor: .Proslăveşte-l pe Domnul!" Fraţii dădeau sfaturi: "Să nu te sprijineşti pe aceste lucruri neobişnuite. Binecuvîntarea Domnului nu este un fotoliu pentru odihna noastră personală, ci tu ca şi alţii trebuie să

- 28 -

vă odihniţi în Hristos." Mulţumim Domnului pentru aceste experienţe. Stiam însă, că sfinţii vor creşte În credinţă doar numai dacă rămîn în

19

şcoala lui Isus. Multe lucruri s-au întîmplat, dar crucea lui Isus le ţinea pe toate într-un echilibru minunat. Aici este centrul tuturor lucrurilor legate de viaţa de credinţă, chiar şi a binecuvîntărilor zilnice. Fraţii erau gata să te ia de o parte şi să-ţi spună: ,,Frate, bucură-te de orice binecuvîntare, dar adu-le la crucea Golgotei. Ele au nevoie de curăţire. Dacă nu, ele te vor împiedica şi inima ta nu se va însănătoşi. Te vei îngîmfa. Binecuvîntarea trebuie să rămînă mică în ochii tăi; numai Domnul este mare!" Vedeţi, experienţele şi-au găsit locul lor cuvenit în viaţa celor treziţi.

Care au fost efectele în viaţa socială? Trezirea a schimbat foarte mult societatea. Africanii aşteaptă foarte

mult să vadă lucruri supranaturale. În acelaş timp, lor le e frică de asemenea fenomene. Ei cred în diferite duhuri şi în puterea lor. Duhul lui Dumnezeu lucra în comunele noastre. Păgîni analfabeţi s-au pocăit. Mulţi vrăjitori L-au primit pe Isus În inima lor. Am făcut o constatare: toţi aceştia au fost eliberaţi de frica lor. Frica aceasta apăsa asupra lor ca o povară. Isus S-a dovedit mai tare decît demonii. Lucrurile s-au inversat: acum mulţi dintre vrăjitori scoteau demoni. Unul mergea prin satele învecinate şi-L mărturisea pe Domnul înaintea foştilor lui clienţi. Şi-a adunat obiectele folosite în vechea lui practică şi le-a dat foc faţă de toţi. Cu ocazia aceasta L-a mărturisit pe Isus.

Viaţa socială s-a schimbat foarte mult. Chiar şi îmbrăcămintea oamenilor a fost schimbată. Cei mai mulţi se îmbrăcau cu piei şi blăni. Nu erau aspectuoase din pricina murdăriei. Cu ocazia trezirii au înţeles că trupul lor este templul Duhului Sfint. Deodată unii şi-au dat seama de acest păcat. Unii au mărturisit acest lucru în plină biserică.

20 ,. li Poate că unii nu vor fi dat mare importanţă acestui fapt, dar cei în

cauză ştiau că este păcat. Ei judecau astfel: Trupul este de la Domnul, Domnul însă este curat. Duhul Sfint nu poate locui într-un trup murdar. Oamenii au primit lumină În privinţa aceasta. Cei treziţi au început să-şi

- 29 -

cumpere haine, şi-au spălat pieile pe care le foloseau. Foarte mulţi au început să fiarbă laptele înainte de a-l consuma.

Trezirea în viaţa de toate zilele. Treziţii şi-au plătit datoriile. Chiar şi datoriile la fise. Şi-au vîndut

vacile, sau caprele plătindu-şi datoriile. Totdeauna însă au explicat de ce fac lucrul acesta, mărturisindu-L pe Hristos. Ofiţerii sau funcţionarii guvernului au auzit în felul acesta vestea bună a Evangheliei.

S-au dus la comercianţii asiatici şi şi-au plătit datoriile. Mărturia nu lipsea niciodată. În felul acesta, Isus a devenit o ralitate

pentru mulţi. Într-un fel, Dumnezeu a putut fi văzut şi deasemeni a putut fi văzută o viaţă nouă.

În cămine s-a schimbat raportul dintre soţi. În Africa fiecare bărbat este şeful propriei sale familii, şi mulţi aveau mai multe neveste. Mulţimea femeilor ridica prestigiul lui ca şef. Toţi erau mici dictatori. Femeia nu avea voie să contrazică pe bărbat. E împotriva tradiţiei. În urma trezirii s-au întîmplat lucruri neobişnuite bărbaţii se întorceau la casele lor plîngînd. Mulţi s-au îngenunchiat chiar înaintea soţiilor lor cerindu-le iertare. Era ceva nemaipomenit. Aşa ceva nu se mai întîmplase. De multe ori s-a convertit şi soţia. Asemenea lucruri s-au petrecut în multe locuri.

• 21

Alte efecte ale trezirii. Cea mai frumoasă roadă, bineînţeles, era predicarea Cuvîntului cu

autoritate şi cu dragoste faţă de aproapele. Oamenii au început să se iubească. Fie că erau din triburi diferite, fie că erau bogaţi sau săraci, sau din seminţie regească, dragostea a început să-i copleşească ca pe vremea primei biserici din Noul Testament. Lucrul acesta nu putea rămîne ascuns. Pretutindeni se vorbea de dragostea celor credincioşi. Faptele vorbeau mai convingător decît predicile. Au început să se ajute reciproc la zidirea caselor lor. Mergeau la vecinii lor care voiau să-şi construiască casa zicîndule: "Vrem să vă ajutam." "Cît cereţi?" "Nimic, te iubim şi vrem să te ajutăm." "Bine, dar nu-mi sînteţi rude, cum veniţi să mă ajutaţi?" "Ai dreptate, dar o facem pentru că te iubim, şi pentru că Dumnezeu te iubeşte." Au construit şi au cîntat mult, însă n-au predicat. Doar credincioşii au discutat mult între ei despre credinţa lor şi despre schimbările survenite în urma trezirii. Ceilalţi auzeau discuţiile, dar nu

- 30 -

înţelegeau nimic. Au terminat casa. ,,0 să-ţi aducem mobila şi celelalte lucruri din casa veche." Zis şi făcut. La urmă, veneau cu o sugestie: ,,Ne dai voie să ne rugăm? Domnul Isus ne-a ajutat în lucrarea aceasta şi noi vrem să-i mulţumim." Apoi au şi cîntat. De multe ori, proprietarul casei noi se uita, dar copleşit de dragostea lor, exclama: "Şi eu vreau să-L am pe acest Isus!" Mulţi s-au întors la Domnul în felul acesta. Credinţa a devenit ceva real. Ei îşi trăiau credinţa şi discutau despre viaţa lor în chipul cel mai liber.

Acelaş lucru s-a întîmplat şi în Indonezia. Am fost acolo şi am văzut aceleaşi lucruri. Cînd pe la noi a început să sufle vîntul trezirii, am citit cărţi despre reforma lui Luther. Ne-am dat seama că el ar fi putut fi unul dintre noi. Cînd am citit despre adunările ţinute în Germania, despre per-

22 secuţiile, luptele şi biruinţele avute, ne-am îmbărbătat foarte mult.

Se părea că devenim cu toţii lutherani, deşi eram membri în biserica anglicană. Dar problema nr, 1 nu era aceasta. Erau binecuvîntările revărsate care ne umpleau de bucurie. Am dat şi peste experienţele lui Zinzendorf cu adunările lor frăţeşti. Aveam impresia că întocmai aşa s-a întîmplat şi la noi în Uganda sau în alte locuri cunoscute. Într-o zi ne-am întîlnit chiar cu un frate african care provenea din Biserica Fraţilor, fondată de Zinzendorf. Cînd mi-a spus acest lucru, am exclamat: "Păi, atunci trebuie să fii ca Zinzendorfl" În timp ce am vorbit cu el despre viaţa nouă primită din partea Domnului, am constatat că tot lăuntrul lui era total pustiu şi gol. El nu cunoştea binecuvîntările de la Hermhut, decît doar tradiţia acestei biserici. La urmă chiar s-a supărat.l-am spus: "Doar faci parte din Biserica Fraţilor şi aceştia au avut o trezire minunată!" "Nu, nu!" a fost răspunsul lui. Trezirea nu era experienţa lui. Trăia din tradiţia acestei biserici, fără să-i cunoască şi binecuvîntările ei. Aşa se întîmplă de multe ori. Poţi cînta chiar cîntări de trezire, fără să cunoşti trezirea în mod personal.

Greutăţi întîmplnate. S-au ivit şi neînţelegeri. Binecuvîntarea Domnului s-a retras şi fiecare

şi-a dat seama de acest lucru. Cîntările Însă au rămas aceleaşi. Eram fraţi şi ne adunam în continuare. Dar ceva lipsea. Dragostea nu era cum trebuie, şi Biblia era mută. Orele de rugăciune deveniseră o simplă rutină. Doar cuvinte şi cuvinte, rară zdrobire. Părtăşia era stînjenită. Ce puteam face? "Înapoi la Domnul Isus!" Fiecare trebuie să se căiască sincer înaintea Lui şi să-I ceară din nou binecu-

•

- 31 -

23

vîntarea. Împerună cu iertarea venea şi Duhul trezirii. Vedeţi, aşa a continuat trezirea. Puţin altfel decît se exprimă Roy Hession: "Un sus şi un jos al vieţii." Eu aş zice mai degrabă: .Un jos şi un sus." Am făcut greşeli. Noi am vrea să rămînem mereu pe înălţimi, dar deseori ne trezim culcaţi la pămînt. Dealtfel, viaţa adevărată duce de jos în sus. Ne vedem zdrobiţi la picioarele lui Isus şi de aici. El ne ridică pe înălţimile vieţii pline de puterea învierii. Deci, în jos, apoi în sus. Aşa citim la Filipeni cap. 2. Aici găsim secretul trezirii spirituale care deja a durat peste 45 de ani în parochia noastră.

Am trecut şi prin perioade grele. Nu de mult am avut o dezbinare în sînul nostru. Am încercat tot ce ne-a stat în putinţă. Toate metodele trezirii cunoscute de noi n-au dat rezultate. Ne-am pocăit şi am predat totul Domnului. Vindecarea va veni încet-încet, pentru că binecuvîntările Domnului vindecă. Fiecare trebuie să se căiască. Eu în mod special pentru asprimea mea faţă de fraţii mei. Domnul mi-a dat o învăţătură, pentru a mă duce într-o slobozenie şi mai mare. S-ar putea ca să nu schimb situaţia, dar Domnul m-a schimbat pe mine. Tot aşa EI poate influienţa şi pe ceilalţi. De aceea Îl proslăvesc!

Efectul asupra celorlalte biserici. Trezirea a început în rîndurile bisericii anglicane, dar curînd ea a

trecut barierele şi a început şi în biserica lutherană din Tanzania. Şi ei au fost binecuvîntaţi. A fost un lucru mare. Apoi s-a trezit şi biserica menonită; oameni foarte conservatori, dar scumpi. Aşa au căzut barierele confesiunilor. Aşa, unii şi alţii au intrat în legătură cu Domnul Isus. Trezirea a schimbat foarte mult viaţa bisericii.

24 1" Episcopii bisericii anglicane, toţi au fost convertiţi în această mişcare.

Chiar şi mitropoliţii noştri, minus unul. Cei mai mulţi predicatori laici, prezbiterii bisericilor lutherane, metodiste şi prezbiteriene, învăţătorii diferitelor şcoli, provin din această mişcare. Mişcarea însă a rămas în sînul bisericii.

Un cult nou? Am avut şi posibilitatea de a părăsi biserica. Ocazia ne-a fost dată

cînd În 1942, William Nagenda şi alţii au fost exmatriculaţi din Seminarul

- 32 -

Teologic din cauza mărturiei lor. Episcopul se împotrivea cu asprime. Profesorii argumentau: "Trezirea aceasta seduce chiar şi pe oamenii noştri." I-au pus în faţa unei alternative: "Ori deveniţi iarăşi ca noi, ori începeţi fără noi un cult nou." Mii de credincioşi erau loviţi de hotărîrea episcopului. Ar fi fost simplu să începem o lucrare nouă. Dacă părăseam biserica, toţi ar fi venit cu noi. Dar Domnul ne-a spus: "Să nu părăsiţi biserica! Rămîneţi unde sînteţi, mărturisiţi, suferiţi şi ajutaţi-i şi pe ceilalţi să-L găsească pe Isus." De aceea am rămas. Acum Îl proslăvim pe Domnul pentru hotărîrea noastră. Eu sînt unul din episcopii acestei biserici şi mitropolitul meu este Erika Sabiti. Dacă aţi cunoaşte viaţa acestui bărbat nu aţi crede că el este mitropolit. El a fost expulzat din ţară. La expulzarea lui, mai marele bisericii a spus: "Oameni ca Erika Sabiti să nu primească posturi de răspundere în bisericile noastre în veci!" Astăzi însă, el este mitropolitul bisericilor din Uganda, Ruanda, Burundi şi Kongo-Zaire. Biruinţa a fost de partea Domnului. Chiar şi urmaşul lui este o roadă a trezirii. După 15 ani, William Nagenda a fost invitat de episcopul care l-a exmatriculat să conducă o conferinţă pentru păstori. Ne-am bucurat cu toţii cînd am auzit această veste. Ce schimbare

~ 25

- 33 -