Fenomenul formelor fara fond

Fenomenul formelor fara fond

MODERNISMUL

Modernismul ( fr. moderne , lat. modernus ,, recent ,, ) denumeste o tendinta inovatoare , o ruptura de traditie , negand adeseori vehement , epoca sau curentul care l-au precedat .

Prin definitie , atitudinea modenista este impotriva traditiei, anticlasica , antiacademica si anticonservatoare .

Teoreticianul modernismului romanesc este criticul si istoricul literar E.Lovinescu , de al carui nume se leaga gruparea de la Sburatorul , grupare ce cuprinde revista (Bucuresti , 1919 - 1922 si 1926-1927 ) si cenaclul literar cu acelasi nume .

Obiectivele gruparii au fost :

- promovarea tinerilor scriitori , obiectiv indeplinit prin lansarea unor nume noi : I.Barbu . C.Petrescu , C.Baltazar , I.Voronca , A.Holban , G.Calinescu , P.Constantinescu si V.Streinu ;

- imprimarea unei tendinte moderniste in evolutia literaturii romanesti , obiectiv ce a cunoscut un proces mai indelungat de constituire .

Modernismul lovinescian - exprimat in 2 mari carti de doctrina - Istoria civilizatiei romane moderne ( 3 volume , 1924-1925 ) si Istoria literaturii romanesti contemporane ( 5 vol. , 1926 - 1929 ) - porneste de la ideea ca exista un spirit al veacului ( = ,, saeculum ,, ) , explicat prin factori materiali si spirituali , care imprima un proces de omogenizare al civilizatiilor. In conditiile in care exista decalaje intre civilizatii , atunci cele mai putin dezlotate vor suporta influenta binefacatoare a celor avansate . Acest proces se va realiza in 2 timpi :

1.- adoptarea prin imitatie a unor forme ale civilizatiei superioare ( Teoria imitatiei a fost preluata de psihologul si sociologul francez Gabriel Tarde ) ;

2.- stimularea crearii unui fond propriu .

Analizand faptele politice si culturale ale civilizatiei romanesti , E.Lovinescu opineaza ca modernizarea romaneasca a inceput in momentul in care societatea romaneasca a intors spatele inertiei orientale si , preland formele occidentale , si-a creat premisele unui fond propriu .

Asa numitul fenomen al formelor fara fond il distanteaza de T.Maoirescu , E.Lovinescu considerand ca formele pot sa-si creeze uneori fondul .

In esenta , teoria modernista lovinesciana - criticul avandu-i drept mentori pe T.Maiorescu si Emile Faguet - sustine :

- promovarea tinerilor scriitori ;

- sincronizarea literaturii nationale cu literatura europeana ( = europenizarea ) : principiul sincronismului insemna acceptarea schimbului de valori , a elementelor care confera noutate si modernitate fenomenului literar ( nu este vorba de o imitatie servila , ci de o integrare a fenomenului litarar intr-o formula estetica viabila , in pas cu evolutia artei europene .

Pentru sincronizarea literaturii cu ,, spiritul veacului ,, , anume cu ritmul de dezvoltarea propriei societati erau necesare cateva mutatii esentiale in plan tematic si estetic :

1. ) - trecerea de al o literatura cu tematica preponderent rurala la o literatura de inspiratie urbana ;

2.) - cultivarea prozei obiective ;

3.) - evolutia poeziei de al epic la liric ;

4.) - intelectualizarea prozei si poeziei ;

5.) - dezvoltarea romanului analitic ;

6.) - adoptarea unor forme moderne ;

7.) - autonomia esteticului sustinuta si de T.Maiorescu caci esteticul ,, acea valoare autonoma realizata prin limba si fond sufletesc intr-un material etnic ,, trebuie disociat de alte valori eticul si etnicul .

Teoretizat de E.Lovinescu , modernismul romanesc s-a ,, manifestat concret ,, prin toate asa numitele curente postromantice de avangarda literara simbolismul , futurismul , suprarealismul curente de contesta vechile valori si repere culturale si , adeseori , chiar ideea de arta si literature .

Bonjouristi , semanatoristi , sincronisti , protocronisti sunt nume sub care in decursul istoriei Romaniei regasim doua grupuri cu programe politice opuse : traditionalistii , conservatorii , cei care vor sa pastreze Romania neschimabata deoarece considera ca modernizarea ar insemna pierderea identitatii nationale si modernistii , cei care vor sa modernizeze tara pentru ca sunt nesatisfacuti de performantele statului , administratiei si , in general , ale societatii predominant agrare .

Incercarea de constituire a a statului si a culturii romane moderne este legata de aparitia spriritului critic in spatiul romanesc .

Infiripari timide ale spiritului critic le intalnim la Ion Heliade Radulescu , parintele literaturii noastre moderne . Dar , Heliade reprezinta o faza eroica a culturii nationale , cand indemnul de a scrie cu orice pret - ,, Scrieti baieti , numai scrieti ! ,, ( I.H.Radulescu) care era atunci prioritar , reclama mai putin si necesitatea judecarii productiilor literare . Heliade a criticat , ce-i drept , boala ,, autorlacului ,, , dar nu atat in spirit critic , cat in spirit pamfletar , vizandu-l pe unul dintre adversarii sai directi , Cezar Bolliac. La Heliade nu putem vorbi , asadar , de un spirit critic autentic , pentru ca echilibrul si moderatia in judecati ii lipsesc . Exaltat si entuziast sau vidicativ , Heliade trece repede de la o extrema la alta , dand dovada de o uimitoare inconsecventa .

Mult mai lucid si mai echilibrat , Mihail Kogalniceanu are merite incontestabile in consolidarea statului national modern . El subliniaza necesitatea introducerii spiritului critic in cultura noastra , care trebuie sa devina o cultura moderna , corespunzatoare intru totul unui stat modern . Apreciind , cu extrema luciditate , situatia literaturii romane , la acea data , Kogalniceanu este primul care incearca , in programul Daciei literare ( 1840) , sa configureze chiar un statut al criticii literare , fixandu-i , totodata si obiectivele . Principiile lui Kogalniceanu sunt mai mult principii de bun simt , in cea mai mare parte , valabile si azi : ,, Critica noastra va fi nepartinitoare : vom critica cartea , iar nu persoana Vrajmasi ai arbitrariului , nu vom fi arbitrari in judecatile noastre Critica mea va fi o adevarata critica Totdeauna moderatia va prezida judecatile ei . ,, O contributie deosebita in genere , minimalizata sau aproape trecuta cu vederea a avut Ioan Maiorescu , poate cel mai de seama precursor al lui Titu Maiorescu . Rolul sau in formarea si dezvoltarea armonioasa a personalitatii lui T.Maiorescu este incontestabil . Ioan Maiorescu i-a transmis fiului sau nu numai temperamentul polemic si talentul . O serie de idei sunt imprumutate de Titu Maiorescu de la tatal sau . Mai mult , destinul fiului il repeta aproape pana la identitate numai ca la alte dimensiuni pe acela al tatalui . Amandoi sunt oameni nu numai de idei , dar si de actiune , de o mare tenacitate , in urmarirea telului propus . Amandoi au fost angrenati in politica si in cariere diplomatice .

Opera lui Ioan Maiorescu este restransa dar in ea afla Titu o serie de idei , pe care le va prelua intocmai . Sunt idei maioresciene avant la lettre , cu alte cuvinte . Insasi faimoasa teorie a formelor fara fond , care formeaza cheia de bolta a intregului edificiu teoretic maiorescian , o gasim formulate in nuce la Ioan Maiorescu : ,, Pe bietul roman se silesc sa-l suptie , sa-l imbrace cu haine noua dupa civilizatia Europei , pana ce atata il cutropesc cu petece straine , incat nu se mai cunoaste in el originalitatea .,, ( ,, Foaia literara ,, , 6 iunie 1838) Intr-un discurs , Despre studiul limbilor vechi clasice ( ,, Foaia pentru minte , inima si literatura ,, , 1846) gasim aceeasi teorie a formelor fara fond , al carei proprietar de drept si de fapt este Ioan Maiorescu . Constatand ,, neastamparul de a reforma toate deodata ,, , caracteristic epocii sale , I.Maiorescu reflecteaza la urmarile lui nedorite , fiind convins la fel ca si fiul sau mai tarziu ca pseudocultura este mai periculoasa decat incultura : ,, Pe noi acest neastampar ne ameninta cu o cultura foarte superficiala , care nu merita alt nume decat de spoiala si care nu ne poate aduce decat rau . ,,

Toti acesti precursori maiorescieni nu sunt critici de meserie , critici specializati . Spiritul critic se manifesta la ei sporadic , cu intermitente si nu capata coerenta .Ei n-au un limbaj critic , riguros si aplicat si niciun sistem personal de referinte si de valori . Critica romaneasca incepe cu Titu Maiorescu , primul nostru critic profesionist , considerat pe buna dreptate parintele criticii noastre . Aerul apasat si energic , hotarat , cu care descinde Maiorescu , in cultura romana , este acela al unui intemeietor , care isi propune sa instaureze , prin spiritul sau metodic , o anumita ordine . Maiorescianismul este manifestarea spiritului critic , in cultura romaneasca , sub forma unei actiuni ample , programatice si de durata . Pentru a intelege mai bine ce inseamna spiritul critic , trebuie sa-l disociem de spiritul satiric . Cultura noastra a avut doua mari familii spirituale , a caror punere in antiteza este nu numai necesara dar si revelatoare : Maiorestii si Caragialestii . Asa cum Caragialestii sunt expresia spiritului critic , Maiorestii reprezinta spiritul critic . Sunt spirite total diferite . Spiritul satiric este , prin definitie , subiectiv si impinge lucrurile adeseori in grotesc si caricatura , ajungand , nu o data , la negativism si nihilism . Este tentat sa vada numai defectele si laturile negative ale fenomenului si selecteaza numai ceea ce ii convine temperamentului sau . Spiritul critic , dimpotriva , tinde la obiectivitate , echilibru , constructie si moderatie in judecati . El sta sub zodiac cumpenei , a balantei . Satiricul este distructiv , criticul este constructiv . In alta ordine de idei , ceea ce caracterizeaza spiritul satiric este sensibilitatea exagerata , impresionabilitatea , o sensibilitate a rebours , care imbraca forma contestatiei . In aceste conditii , nu-i de mirare ca I.L.Caragiale spune despre sine ca este un sentimental : ,, Simt enorm si vad monstrous ,, . Un spirit critic precum Maiorescu se defineste mai ales prin luciditate si prin nevoia de adevar in planul culturii : ,, Adevarul oricat de putin favorabil ne-ar putea fi , trebuie spus cu toata sinceritatea , indata ce este intemeiat . ,, Punctul forte al programului maiorescian il constituie , evident , teoria formelor fara fond , formulata in articolul In contra directiei de azi in cultura romana , aparut in 1868. Articolul este o analiza lucida asupra civilizatiei romanesti , intemeiata de la icneputurile ei de modernitate pe un neadevar care a cuprins toate sferele vietii materiale si culturale : ,, Vitiul radical in toata directia de astazi a culturei romane este neadevarul , neadevar in aspirari , neadevar in politica , neadevar in poezie , neadevar pana in gramatica , neadevar in toate formele de manifestare a spiritului public . ,, Cufundata pana in 1820 in barbaria orientala infierata mai tarziu si de catre Emil Cioran : ,, Orientarea catre Orient ? Da , aceasta este pacatul nostru , aceasta este plaga noastra seculara . Caci nu este vorba de spiritualitatea specific orientala , cu care nu avem nicio afinitate , ci de scursorile mic asiatice si de acest centru de periferii spirituale , numit Balcan , unde rabufneste doar ecoul marilor respiratii spirituale ,,( Schimbarea la fata a Romaniei ) - , societatea romaneasca trezita din ,, letargia ei ,, este atrasa de ideile ,, Revolutiunii franceze ,, si se indreapta spre cultura ci civilizatia principalelor state occidentale , Franta si Germania . Din nefericire, romanii au preluat ,, din acest promitator proces numai ,, o parte din lustrul societatilor straine,, , de fapt ,, lustrul dinafara ,, . Greseala fundamentala consta in lipsa de pregatire si de observatie profunda cu care tinerii porniti sa studieze in afara au receptat cultura si civilizatiile respective , vazand numai efectele progresului , nu si cauzele , numai formele exterioare nu si ,, fundamentele istorice mai adanci ,, : ,, Si astfel ,marginiti intr-o superficialitate fatala , cu mintea si cu inima aprinse de un foc prea usor , tinerii romani se intorceau si se intorc in patria lor cu hotararea de a imita si a reproduce aparentele culturii apusene , cu increderea ca in modul cel mai grabit vor si realize indata literatura , stiinta , arta frumoasa si , mai intai de toate , libertatea intr-un stat modern . ,,

Teoria formelor fara fond , eleborata de critic si devenita , pentru multa vreme , dominanta a societatii romanesti , se observa tocmai in aceasta neconcordanta intre principiu si forma : ,, in aparenta , dupa statistica formelor dinafara , avem jurnale si academii , avem scoli si literatura , avem muzee , conservatorii , avem teatru , avem chiar o constitutiune . ,, Aparentele sunt insa inselatoare , pentru ca toate aceste infrastructuri sunt ,, pretentii fara fundament , stafii fara trup , iluzii fara adevar si astfel cultura claselor mai inalte ale romanilor este nula ,, . Continuarea acelorasi erori intr-o astfel de societate - simulacru nu mai este posibila , caci ,, plangerea poporului de jos si ridicolul plebei de sus au ajuns la culme . ,, Maiorescu trage de aici cateva concluzii , care pot fi solutii pentru viitor : ,, De aici trebuie sa invatam marele adevar ca mediocritatile trebuiesc descurajate de la viata publica a unui popor , si cu cat poporul este mai incult , cu atat mai mult , fiindca tocmai atunci sunt primejdioase . ,, A doua concluzie ( ,, al doilea adevar ,, ) exprima chiar doctrina filosofica si estetica a lui Maiorescu : ,, Forma fara fond nu numai ca nu aduce niciun folos ,, , dar va perpetua si amplifica eroarea initiala , va produce ,, un sir de forme ce sunt silite sa existe un timp mai mult sau mai putin lung fara fondul lor propriu ,, . !!! Analizand articolul lui Maiorescu , Horia Roman Patapievici aprecia ca acesta si-a cosntruit argumentul in trei pasi : o condamnare ( judecata asupra efectelor ) , o explicatie istorica ( judecata asupra cauzelor) si o solutie ( judecata asupra viitorului este o judecata de adevar asupra fundamentelor ) . Maiorescu construieste mai intai o premisa de condamnare , potrivit urmatorului silogism : Temelia oricarei culturi este adevarul . Natiunile care se construiesc alaturi de adevar sau impotriva lui se nimicesc . Or , toate formele de manifestare ale spiritului public romanesc sunt viciate de faptul ca au drept fundament neadevarul . Prin urmare , natiunea romana este condamnata . Criteriul condamnarii este adevarul . Solutia lui Maiorescu pentru aducerea la adevar a culturii romane este a.) declararea rapida a falimentului ; b.) lichidarea bunurilor ramase si c.) reconstruirea ei de la adevaratul fundament .

Adevarul nu tine insa de ceea ce poate fi imitat , ci de capacitatea fiecaruia de a fi adevarat . A pretui in mod inteligent o cultura straina inseamna a pricepe fundamentele istorice adanci ale formelor de civilizatie si cultura peste care se manifesta spiritul public . Tot ce este public in expresia ,, spirit public ,, , pare a spune Maiorescu poate fi copiat ; dar ceea ce este spirit , nu . Spiritul se invata , nu se copiaza . Cine crede ca imprumuta spirit copiind proceduri se condamna la alterarea discernamantului , la ,, ratacire totala a judecatei ,, , la ,, vanitatea de a arata popoarelor straine cu orice pret , chiar cu dispretul adevarului , ca le suntem egali in nivelul civilizatiunii ,, , adica la impostura , la fals , la cultura lui ,, pseudo ,, , cum o numea Matei Calinescu . Acesta este miezul teoriei formelor fara fond , propusa de Titu Miorescu : formele nu pot naste fond , decat daca omul care le practica poseda discernamant ; dar discernamant nu capeti decat daca deja ai fondul . Altfel spus : ca sa stii adevarul , trebuie sa fii adevarat ; dar pentru a fi adevarat , nicio definitie procedurala a adevarului nu este suficienta . Maiorescianismul nu se rezuma numai la contributia efectiva a lui Titu Maiorescu . El se instituie intr-o constanta ireductibila a culturii romanesti . In acest sens , se poate vorbi si de un maiorescianism post Maiorescu , continuat de Eugen Lovinescu , care reprezinta cea de-a doua generatie postmaioresciana , precum si de criticii din a treia generatie postmaioresciana , in frunte cu G.Calinescu . Toti criticii romani adevarati sunt , in ultima instanta , variante ale lui Maiorescu , se trag din el si pot fi raportati la el ca la un model .

In eseul sau Contradictia lui Maiorescu , N.Manolescu citeaza doua versuri ale baladei Mesterul Manole , pe care le gaseste emblematice pentru soarta culturii noastre , de popor asezat la rascruce de drumuri si in calea invaziilor : ,, un zid parasit / si neispravit .,, De cate ori cultura noastra ajunge in aceasta situatie , se simte nevoia unui nou Maiorescu , care sa reia totul de la inceput .

Asa se explica si aparitia lui Eugen Lovinescu in cultura romana . Imprejurarile l-au pus in cateva randuri in contact cu Titu Maiorescu , mai intai la un congres al profesorilor de latina , apoi in timpul colaborarii la Epoca : intalniri nerevelatorii , aproape protocolare , fara angajamente de nicio parte . Formatia maioresciana a lui Lovinescu va iesi din contactul nu cu omul sobru , inca in cercul prieteniilor sale politice si literare , ci cu opera critica , singura de altfel esentiala . A trai in preajma unei personalitati i-a fost student la Universitatea din Bucuresti ( 1899) e , desigur , un privilegiu mare dar nu hotarator pentru un destin literar . Nu totdeauna elevii cei mai buni sunt si cei mai apropiati . Continuatorii in linie estetica ai lui Maiorescu nu s-au recrutat din randul tinerilor care , la 1900 , inconjurau cu mare stima pe profesorul de logica si se bucurau de sprijinul lui in cariera universitara . Dintre acestia au iesit cativa istorici , geografi , organizatori de reviste , dar , cu exceptia lui Mihail Dragomirescu , aproape niciun critic notabil . Adevaratul maiorescian este Lovinescu , colaborator fara pasiune al Convorbirilor , reticent la inceput fata de numerosii elevi ai criticului, adversarul lor necrutator , mai tarziu . Sunt , apoi , putine semnele de pretuire din partea lui Maiorescu fata de incomodul foiletonist de la Epoca . Cateva adnotatii favorabile pe marginea dramei ibseniene De peste prag ( 1906) si cam atat .

E.Lovinescu , in schimb , a crescut in stima si admiratia lui Maiorescu , format intelectualiceste in spiritul junimismului , va pune pretuirea sa pe singurul taram posibil pentru un critic : acela al ideilor fundamentale . Maiorescianismul este , deci , structural .

In formatia critica a lui Lovinescu au intrat insa si alte elemente . Contactul cu literatura franceza a fost , dupa acela cu opera critica a lui Maiorescu si scrierile antichitatii , decisive pentru orientarea gustului sau . Pana a ajunge la Paris , pentru a face studii de specialitate , calatoreste in Grecia ( 1902) si in Germania , la Munchen . Il atragea aici cursul lui Furtwangler si are in vedere un studiu asupra lui Horatiu in decursul veacurilor , abandonat in circumstante pe care le va nara mai tarziu in Baizu roman in mare parte autobiografic . Se imbolnaveste de piept si ideea mortii pana atunci doar tema de meditatie , devine o realitate sacaitoare . Sentimentul zadarniciei , cunoscut mai dinainte , se adanceste si , impacat , asteapta fara sa dispere implinirea sortii . Scrisese , intre timp , mult , iar in 1906 apare cu doua volume de critica : Pasi pe nisip ; o drama in trei acte : De peste prag si o Carte de citire si de gramatica pentru cls. a-III-a. Dupa 1922 , Lovinescu trece la lucrari de sinteza si cea dintai este Istoria civilizatiei romane moderne ( 1924-1925) , in trei volume solid documentate . Lucrarea a fost pusa de multi comentatori in legatura cu Spiritul critic in cultura romaneasca a lui G.Ibraileanu . Ce-i drept , Lovinescu se intalneste cu aceasta in cateva puncte , dar se desparte in numeroase altele . Opera sa este serioasa , cu idei noi fata de sociologia anterioara , bine scrisa si cu o capacitate de speculatie ideologica remarcabila . Civilizatia romana moderna incepe odata cu patrunderea in Principatele Romane a ideilor , ,, formelor ,, din apusul Europei , creand astfel premisele pentru a revolutiona structura societatii , adica fondul . !!!! Ideea nu este cu totul noua , ea fiind sustinuta pentru prima data de Alecu Russo , cel care vorbea cu nostalgie ironica despre ,, schimbarea la fata a Moldovei ,, , despre ,, o revolutie mareata si furioasa ,, care ,, clatina toate obiceiurile si toate credintele oamenilor vechi ,, . Precum primavara rupe gheata , umple paraiale si porneste puhoaiele , asa schimbarea costumului fu semnul pornirei duhului de desteptare . ,, Ideea si progresul au iesti din coada fracului si din buzunarul jeletcii .,,

Clasa sociala care a avut rolul de agent al innoirii este burghezia iar liberalismul ar reprezenta , tot dupa E.L. ideologia progresului in sec. al-XIX-lea cand se pun bazele acestui proces amplu , reversibil . Legea simularii stimularii actioneaza si in campul culturii . La baza acestui proces se afla legea imitatiei , potrivit careia societatile inapoiate suporta o fecunda influenta din partea celor avansate . E vorba de un proces in doi timpi : mai intai simularea si , in al doilea rand , stimularea . Tendinta este ca popoarele mici sa devina sincronice , sa ajunga adica , din urma , prin imitatie , popoarele aflate pe o trepata superioara de dezvoltare . Luata din sociologia lui Gabriel Tarde Les lois de limitation - , ideea imitatiei e aplicata la fenomenul romanesc , si din cercetarea actelor politice si culturale Lovinescu deduce ca civilizatia romana moderna incepe in clipa in care patrund in Principatele Romane primele semne ale spiritului occidental . Procesul de formatie debuteaza , asadar, printr-o imitatie a formelor , odata cu penetratia ideilor innoitoare ale Apusului . Societatea romaneasca intoarce atunci spatele inertiei orientale si , imprumutand formele , creeaza premisele pentru aparitia fondului . Fenomenul formelor fara fond , de care vorbesc junimistii , e , asadar, real , dar , spre deosebire de acestia , Lovinescu il considera inevitabil si creator . !!!!!La aceeasi concluzie ajunge si Emil Cioran , care in lucrarea publicata in 1936 , Schimbarea la fata a Romaniei afirma : ,, Fara forme , adica fara Europa , toata Romania n-ar fi decat o suma de presimtiri de cultura Formele occidentale si nu fondul oriental au fost salvarea noastra . Asezati la periferia Europei , in cel mai mizerabil climat spiritual , nici Orient si departe de Occident , singura iesire au fost ochii indreptati spre Apus , vreau sa spun , spre rasaritul nostrum . ,, Junimistii , socialistii , mai tarziu , poporanistii si samanatoristii s-au opus acestui proces , fatal in conditiile noastre , de unde , observa E.Lovinescu , lipsa de convergenta dintre dezvoltarea sociala si evolutia culturii . Aceasta din urma este , prin rezistenta fata de noile forme , reactionara , in contra timp cu tendinta de evolutie a societatii . Preocuparea lui Lovinescu este de a pune de acord evolutia sociala cu cea culturala , artistica si punctul sau de vedere e ca aceste doua relatii se supun , deopotriva , legii sincronismului . Istoria literaturii romane contemporane ( vol.I.,II.,III., IV, 1926-1929), sintetizata apoi intr-un singur volum ( 1937) , urmareste consecintele acestei legi in literatura romana de dupa 1900 . Sinteza se constituie in buna parte din materialul Criticelor. In problema civilizatiei romanesti , E.Lovinescu se desparte de junimisti , semanatoristi , poporanisti , se desparte si de curentele ideologice mai noi gandirismul - , fiind in acelasi timp impotriva a ceea ce el numeste curente extremiste .

!!!! Cultura romana nu a facut numai efortul sa se sincronizeze cu marile culturi europene , cum credea E.Lovinescu , in unele privinte chiar le-a devansat , cum sustinea Edgar Papu . Acesta are marele merit de a fi lansat in opera Din clasicii nostri- un nou concept cultural : protocronismul . Teoreticianul sustine ca aceasta constiinta a ramanerii in urma , de retardari tradeaza un anumit complex de inferioritate , care poate fi o frana in dezvoltarea unei culturi . Au existat , desigur , situatii si momente , explicabile prin conjuncturile istorice nefavorabile , cand , la noi , unele stiluri , curente si scoli literar artistice au aparut mai tarziu decat in culturile occidentale. In aceste cazuri, cultura noastra a facut spectaculoase si salutare eforturi de sincronizare , de a ajunge din urma marile culture europene . Tendinta de sincronizare s-a dovedit absolut necesara si salutara . Din aceasta perspectiva , sincronismul lovinescian apare pe deplin justificat si nu este sinonim cu imitatia , cu mimetismul , cu lipsa de originalitate sau personalitate . !!!! Edgar Papu atrage insa atentia asupra faptului ca teza sincronismului lovinescian este valabila , dar nu trebuie absolutizata , caci ,, Impulsul novator nu vine numai dinafara , ci si dinauntru . ,, Nu trebuie sa pierdem din vedere niciodata specificul national , contributia originala a unui popor la dezvoltarea perimetrului universal al valorilor , creatiile fondului authoton , care se inscriu in universalitate .

Adept al specificului national , E.Papu priveste toate realizarile romanesti din perspectiva componenta , in context universal . Edgar Papu polemizeaza nu cu sincronismul lovinescian valabil pana la un punct ci cu absolutizarea acestuia .

!!!! In felul acesta , protocronismul devine un corectiv indispensabil al sincronismului . Ele alcatuiesc impreuna o pereche antinomica , in care doi termeni se presupun , se interconditioneaza si se completeaza reciproc . !!!! A fi protoconic inseamna intaietate in ordine cronologica , in timp, si nu intaietate , in ordinea valorilor . De ex. , faptul ca Ienachita Vacarescu il anticipeaza pe Goethe , intr-o cunoscuta poezie , nun e indreptateste sa sustinem superioritatea modestului nostrum bard ,, incepator ,, asupra titanului de la Weimer , ci ne indeamna sa descoperim explicatia intr-un motiv folkloric balcanic , care a stat la baza inspiratiei comune celor doi scriitori atat de diferiti ca valoare si structura . Edgar Papu se ocupa in lucrarea lui nu numai de protocronisme ci si de unicate , adica de opere carora greu li se pot gasi echivalente in alte literaturi . Protocronismele reale sunt in fond numai cateva . Astfel , Neagoe Basarab anticipeaza barocul european , prin ,, invataturile ,, sale dar si prin constructiile arhitecturale ! si poate fi socotit un hombre secreto al barocului , in sensul preconizat de Baltazar Gracian. Prin ,, dinamismul imaginisticii ,, , prin conditia omului superior , de geniu , intrupat intr-o faptura nepamanteana , din Istoria ieroglifica , si prin melancholia in filosofia istoriei , Dimitrei Cantemir il anticipeaza nu numai pe M.Eminescu , ci prefigureaza intregul romantism european , inainte de Giambattista Vico , cu care are certe afinitati sip e care il precede . Alexandru Lapusneanu de Costache Negruzzi este , intr-adevar , prima nuvela realista de inspiratie istorica , pe plan european , care apare inaintea romanului Salambo a lui Flaubert . !!!! In nicio literature , clasicismul si romantismul , curente care se opun categoric , nu se conciliaza si nu coexista , in aceeasi perioada , sau chiar in opera aceluiasi scriitor , ca la noi . Aici , avem de-a face mai putin cu un protocronism , ci mai mult u o particularitate de dezvoltare a literaturii romane . Exemplul Sburatorului de I.H.Radulescu , in care analiza de tip clasic este aplicata unui motiv romantic , nu face decat sa iluistreze aceasta particularitate . Vasile Alecsandri este primul pastelist din literature europeana si un impressionist avant la lettre in poezie . Caragiale este nu numai prin O scrisoare pierduta , ci prin intreaga opera satirica un precursor al absurdului si al automatismului de limbaj , un manierist modern . Camil Petrescu nu este numai un anticipator al prozei moderne si al ,, noului roman ,, ci si un precursor al existentialismului filosofic european . Intre Blaga si Brancusi exista mai multe afinitati , dar primul este mai mult sincronic ( cu expresionismul german) , pe cand cel de-al doilea este protocronic , in adevaratul sens al cuvantului . !!!! Eminescu , Creanga si Sadoveanu sunt mai putin scriitori protocronici , cat , mai ales , unicate ale literaturii romane , pentru care echivalentele in literature universala cu greu pot fi gasite . Concluzia care se desprinde este ca protocronismul trebuie aplicat cu prudenta si cu masura , acolo numai unde este cazul si unde realitatea literara ne ofera dovezi certe . Pozitia cea mai justa si cea mai echilibrata este aceea a unui protocronism temperat , altfel ajungem la o hipertrofiere a orgoliului etnic , care contravine adevarului stiintific . Protocronismul este un principiu valabil atatavreme cat nu este absolutizat .

!!!! Si in aceasta privinta , tot Maiorescu a gasit masura exacta : ,, nationalitatea in marginile adevarului ,, . Fenomenul formelor fara fond caci el a fost pretextul demersului intreprins este departe de a-si fi aflat finalitatea . In acest sens , as semnala admirabilul studiu semnat de Ovidiu Ivancu , Spatiul cultural romanesc la inceput de secol XXI , aparut in 2004. Ideea de la care porneste este aceea ca doua sunt complexele sub umbrela carora se dezvolta ideile de protocronism sau anachronism ale culturii romane . Primul se refera la mitologia - parte a oricarui arsenal patriotard conform careia Romania este leganul civilizatiei europene . Noi avem Miorita , il avem pe Eminescu , Enescu , Ionescu sau Brancusi . Iata , deci , ca , desi aflati la rascruce de istorie , suntem capabili sa dam Europei valori care credem noi o definesc . Adeptii acestei teorii protocronice plaseaza cultura si spiritualitatea romaneasca in centrul unui continent care graviteaza in jurul lor . Ca excrescenta fireasca a acestor teorii , apare si aceea a conspiratiei , caci , in definitive , orice egocentrism veritabil isi asociaza si certitudinea existentei unei conspiratii universale .Celalat complex cade intr-o alta extrama : pentru sustinatorii lui , cultura romana aproape ca nu are identitate ; veacurile de istorie nu au lasat nimic authentic , totul este de imprumut ; un imprumut care a degenerat in kitsch.Poate cea mai semnificativa in acest sens este perioada ceausismului , o perioada marcata de schizoidie doctrinara . Ceausescu a fost modernist pentru ca a accelerat trecerea de la societatea agrara la cea industriala si , in acelasi timp , din punct de vedere doctrinar a virat catre traditionalism . Astfel , s-a incercat elaborarea unei doctrine comuniste romanesti operele lui Marx si Engels au fost inlocuite cu ,,operele,, lui Ceausescu - , de fapt un kitsch ideologic in care se amestecau marxismul cu nationalismul .In Politice si Cerul vazut prin lentila Horia Roman Patapievici subliniaza aceeasi stare de lucruri . Intr-un stil ostentativ cioranian, el incearca sa demonstreze ca mentalul colectiv , caracterul de turma al poporului roman fac din acest spatiu unul frigid intelectual . Intre cele dou ipoteze exista un vid atat de mare incat , urmand logica argumentativa a lui Toma dAquino care o foloseste pentru a demonstra existenta ingerilor - , putem afirma ca in proximitatea celor doua teorii se afla si o a treia , potrivit careia cultura romana are , cu siguranta , o identitate distincta . Doua argumente sustin in chip deosebit aceasta ide: primul tine de aspectul de noutate cu care Brancusi uluieste Europa ; al doilea este Ion Creanga . Cand intr-o cultura se afla un scriitor intraductibil si Creanga este un asemenea autor inseamna ca respective cultura este puternic individualizata ,are un limbaj propriu al ei , imposibilit de turnat in tipare prestabilite .Asadar , anacronici suntem departe de a fi . Astazi mai mult ca niciodata este evidenta o singura tendinta : aceea de a renunta la o identitate culturala pe care nici macar n-ai descoperit-o in ciuda incercarilor lui Radulescu-Motru , Blaga , Noica pentru a-ti asuma una care nu e definita nici macar in coordonatele ei esentiale identitatea europeana . Nu inteleg acum si cred ca nu voi intelege niciodata ce inseamna integrare atunci cand vorbim de cultura . Putem bate din palme si peste noapte vorba lui Ioan Maiorescu- un spatiu spiritual se suprapune altuia , fara niciun fel de incompatibilitati ? Putem transplanta in materie de cultura orice si de oriunde? Si , presupunand ca raspunsul este da , as intreba : ,, Cu ce scop ?,,